foto tientan alice ling - gestaltrelational.ro · cu joseph zinker. paul barber ..... 15 eveniment...
TRANSCRIPT
Foto TIENTAN ALICE LING
www.gestaltrelational.ro 2
Revista CONTACT
O ABORDARE RELAŢIONALĂ A VIEŢII
Articol GESTALT
Suportul în mediu şi suportul de sine. O perspectivă relaţională.
TATIANA CHICU ......................................................................................... 2
De la om la om – GESTALT TERAPIA
INTERVIU. Prezentul nu mai este ceea ce era odată: o întâlnire fenomenologică
cu Joseph Zinker.
PAUL BARBER .......................................................................................... 15
Eveniment CORPORALITATE
Conferinţe: Plămânii şi dezvoltarea omului.
Dr. BRUNO CALLEGARO, Germania ........................................................... 20
Editare: Miruna Barbu
www.gestaltrelational.ro 3
Suportul în mediu şi suportul de sine.
O perspectivă relaţională.
CUVINTE CHEIE: sine, câmp al dezvoltării, câmp suportiv, relaţie, proces de dezvoltare.
TATIANA CHICU
Prima carte de gestalt tradusă în limba română - Gestalt terapia – Arta contactului
prezintă psihoterapia Gestalt ca pe o „artă de a trăi în contact autentic” (Ginger, pag.
20, sublinierea autorului). O exprimare interesantă care evidenţiază două aspecte ale
viziunii Gestalt: expresivitatea personală ( i.e. autenticitatea născută din capacitatea
de conştientizare şi libertatea de a trăi şi exprima ceea ce există în mine acum) şi
existenţa unui proces de contact individ-mediu ( i.e. experienţa conexiunii sine-
celălalt).
În România, terapia Gestalt este cunoscută de către publicul specialist non gestaltist
mai degrabă prin prisma primului aspect şi anume exerciţiile experimentale de
creştere a conştientizării şi încurajare a exprimării de sine. Tehnici gestaltiste
expresive sunt utilizate de către terapeuţi non-gestaltişti pentru a încuraja clienţii să
experimenteze mişcări şi acţiuni, la libera (şi uneori nebuneasca!) creativitate a
terapeutului – lucru care ne arată că în exterior oamenii percep şi apreciază bogăţia
expresivă a intervenţiei de tip gestaltist.
www.gestaltrelational.ro 4
În cele ce urmează am dori să ne focalizăm atenţia asupra celui de-al doilea
aspect menţionat mai sus şi anume procesul relaţional, de contact, definitoriu pentru
terapia Gestalt, aşa cum se reflectă el în dinamica suport de sine – suport în mediu,
bazată pe interdependenţa sine-mediu, pe viziunea câmpului, după cum o numim în
Gestalt. Vom încheia cu o imagine concretă a condiţiilor de câmp care oferă suport
optim, în perspectiva relaţională şi încorporată a Ruellei Frank.
Pentru terapeuţii de alte orientări sperăm că aceasta va reprezenta un suport pentru
a înţelege dimensiunea relaţională ce defineşte demersul gestaltist orientând
folosirea mult mediatizatelor tehnici gestaltiste.
PERSPECTIVA CÂMPULUI
Eşti „copil” atunci când ceilalţi îţi acordă suport şi devii „matur” atunci când te
susţii pe tine însuţi – iată o imagine binecunoscută a relaţiei suport în mediu–suport
de sine, idee agreată şi de Perls (citat în Lee & Wheeler 2013, p.105) în anii 50-70 –
o perioadă socială definită drept „societate narcisică”, în care „eului i se atribuia o
putere creativă şi autonomă”, de eliberare de norme (Spagnuolo Lobb 2014, p. 15-
16). Imaginea suportului în mediu/ceilalţi ca etapă necesar de depăşit (dependenţă
infantilă) şi a maturităţii ca suport de sine (în mod predominant) aparţine unei
paradigme individualiste în care sinele se dezvoltă anterior relaţiei (Wheeler, în
Wheeler & McConville, 2013). După Wheller, în modelul individualist al dezvoltării
(pentru o comparaţie între teorii ale dezvoltării a se vedea Wheeler & McConville
2013, Vol. 1) sinele este o instanţă interioară ce se dezvoltă ca urmare a unei
pulsiuni individuale, devine stabilă şi se eliberează treptat de dependenţa infantilă,
înainte ca relaţia intersubiectivă să poată începe.
Gestalt terapia oferă o perspectivă „alternativă” asupra sinelui şi dezvoltării, în
care „dimensiunea centrală a procesului nostru de dezvoltare este cea
interpersonală” (idem, p.58). Aceasta se află în prim plan comparativ cu interesul
acordat aspectului structural în interiorul individului şi este o perspectivă a câmpului,
care se preocupă de relaţia fiinţei umane cu mediul/câmpul/contextul său de viaţă.
www.gestaltrelational.ro 5
Termenul „mediu” este utilizat în general cu referire la mediul fizic, care există
independent de individ (O’Shea, 2009). Însă pentru Kurt Lewin (creatorul teoriei
câmpului în psihologia gestalt) are relevanţă doar realitatea fizică ce face parte din
experienţa persoanei respective; câmpul este „spaţiul de viaţă” al unei persoane,
cuprinzând „persoana şi mediul psihologic, aşa cum există el pentru respectiva
persoană” (Lewin citat de O’Shea în Jacobs & Hycner, 2009). Această realitate
fenomenologică trebuie „privită în totalitatea sa” (Lewin citat de Parlett, 1991), căci
toate elementele sale sunt interconectate şi se organizează în moduri care dau sens
comportamentului persoanei. Parlett, teoretizând principiile teoriei câmpului vede
această teorie ca pe o „disponibilitate de a adresa şi investiga natura organizată,
interconectată, interdependentă şi interactivă a fenomenelor umane complexe”
(Parlett, 1991).
Totuşi, în accepţiunea lui Lewin câmpul rămâne limitat la realitatea individuală a
persoanei care îl percepe, iar între timp teoreticienii terapiei Gestalt au extins
dimensiunea fenomenologică a conceptului cu una relaţională. Conform Margheritei
Spagnuolo Lobb deşi experienţa câmpului este percepută într-un mod subiectiv,
aceasta nu aparţine doar individului, ci individului şi mediului ca întreg. Astfel,
deoarece „câmpul exprimă natura unitară a realităţii organism/mediu” (Spagnuolo
Lobb, Levi, Williams, 2016, p. 42), psihoterapeutul Gestalt ajunge să cunoască modul
în care clientul experimentează câmpul luând în considerare atât percepţia acestuia
cât şi propria percepţie asupra câmpului (din care face parte împreună cu clientul).
În acelaşi timp, lumea şi existenţa pot fi privite într-un mod complex în care toate
lucrurile care există independent unele de altele, pot fi conectate, dar, după O’Shea,
utilizarea termenului câmp în această largă generalizare nu are valoare practică în a
aprecia ce anume din câmp este relevant pentru experienţa prezentă a unei
persoane. De aceea, Jacobs (citată de O’Shea în Jacobs & Hycner, 2009) foloseşte
termenul „context” pentru a onora faptul că un câmp fenomenologic al unei
persoane emerge dintr-un context mai larg ce există independent de persoană şi
chiar anterior ei (de exemplu, influenţele culturale asupra comportamentului nostru
într-o situaţie dată).
www.gestaltrelational.ro 6
Dacă fiinţa umană este întotdeauna parte a unui câmp al experienţei/al relaţiei,
atunci ce/cine organizează acest câmp şi cu ce suport?
SINELE, UN PROCES RELAȚIONAL
În terapia Gestalt sinele este un proces şi nu o entitate psihică fixă a cărei
dezvoltare şi maturizare sunt rezervate unei perioade a vieţii, de formare a identităţii
(Wheeler). El este activitatea continuă prin care procesăm experienţele din câmp şi le
dăm sens. Latner (citat de Parlett, 1991) descrie sinele ca pe un „proces de evaluare
a posibilităţilor din câmp, de integrare a lor, şi de finalizare a acestora în lumina
nevoilor organismului... sinele lucrează în direcţia desăvârşirii sale... sinele suntem
noi-în-proces”. Tot Latner (Nevis, 2013) numeşte sinele „forţa de dezvoltare” a fiinţei
umane. Înţelegem astfel că viziunea gestaltistă nu pune accentul pe formă –
personalitate, eu în sensul de gânduri, sentimente etc. prin care mă definesc, ci pe
procesul de dezvoltare însuşi – eu la limita lucrurilor care mă definesc, ca o prezenţă
palpabilă, vizibilă în căutarea unui nou sens.
Procesul sinelui în câmp arată aşadar:
Construcţia unei perspective subiective (în câmp) – evidenţiată în interacţiunea cu
celălalt prin modul în care fiecare persoană alege să-şi focalizeze atenţia pe lucruri
diferite. Focusul conştienţei noastre se modifică în funcţie de modul individual în care
decidem să ne centrăm atenţia asupra anumitor lucruri şi să lăsăm deoparte altele.
Din multiplele lucruri care zac în fundalul experienţei noastre (gânduri, amintiri,
senzaţii, experienţe de viaţă, etc.) fiecare dintre noi alege, într-un mod propriu,
distinctiv, ce e relevant sau figural pentru el la un moment dat. Acest proces figură-
fond dă o anumită coloratură procesului de contact sine-celălalt. Teoria Gestalt
acordă o atenţie specială procesului de contact şi îl analizează pentru a înţelege
modul distinctiv în care fiecare persoană dă sens experienţei sale.
Procesualitatea unei experienţe ne este evidentă în tot ce facem, ca o curgere
continuă prin momente de început, desfăşurare şi încheiere. Prin experienţe de viaţă
sinele se susţine pentru a se defini şi diferenţia de alte elemente ale câmpului/de alte
www.gestaltrelational.ro 7
persoane. La rândul lui, un câmp astfel diferenţiat îi oferă sinelui posibilitatea de a se
simţi parte a unui întreg.
Existenţa umană încorporată într-un câmp relaţional – evidenţiată în conceptul de
intenţionalitate de contact: dorinţa (tendinţa înnăscută) a fiinţei umane de a fi văzută
şi recunoscută de către celălalt ca prezenţă deplină şi spontană, şi pentru contribuţia
pe care o are în relaţie (Spagnuolo Lobb, 2014). Intervenţia terapeutică gestaltistă se
preocupă mai degrabă cu întâmpinarea intenţionalităţii de contact a celuilalt, prin
crearea unei experienţe de contact, de conexiune (Lee în Lee & Wheeler 2013).
Un câmp care uneşte (creând continuu un întreg complex) susţine existenţa sinelui şi
impulsionează dezvoltarea şi manifestarea lui. La rândul ei, dezvoltarea sinelui va
crea o complexitate mai mare a câmpului, crescându-i capacitatea hrănitoare. Într-o
notă mai degrabă existenţialistă (decât constructivistă), Serge Ginger defineşte sinele
ca „modul meu de a fi în acest moment şi în acest loc” (Ginger, 2002, pag. 56,
sublinierea autorului).
Astfel, privind sinele din perspectiva dezvoltării, Wheeler afirmă că în Gestalt
identitatea (sinele) şi relaţia nu sunt etape distincte, ci „poli ai experienţei […],
fiecare ducând la dezvoltarea celuilalt sau altfel stagnând împreună, sau
împiedicându-se reciproc”. (idem, pag. 54).
RELAȚIA SUPORT ÎN MEDIU – SUPORT DE SINE ÎN CÂMP
Paradigma individualistă sugerează prin secvenţialitatea suport în mediu – suport
de sine că, în primă fază, mediul/ceilalţi trebuie să asigure o relaţie suportivă cu
sinele dependent pentru ca acesta din urmă să se dezvolte, iar ulterior, odată cu
dezvoltarea suficientă a sinelui, mediul trebuie să asigure o retragere a suportului
relaţional (frustrare), ceea ce va stimula dezvoltarea independentă a sinelui prin
experienţa de a fi pe cont propriu.
www.gestaltrelational.ro 8
Perspectiva gestaltistă de câmp include „persoana şi mediul psihologic” – adică
persoana, mediul ei de viaţă şi relaţia dintre ele. De aceea o imagine a suportului
existent în câmp la un moment dat implică referinţe atât la suportul de sine, cât şi la
suportul în mediu şi este o imagine a interdependenţei, care transcende dihotomia
dependent-independent. Suntem cu toţii dependenţi unii de ceilalţi si de mediul în
care trăim, iar relaţia suport de sine – suport în mediu este una dinamică, devreme
ce, după cum spunea Wheeler mai sus, evoluţia sau involuţia oricărui element al
câmpului conduce la evoluţia sau involuţia întregului câmp. Existenţa umană în sine
reflectă existenţa unui suport în câmp (fără de care nu ar exista viaţă - Wheeler).
Pornind de la această premisă ca psihoterapeuţi sau traineri ne întrebăm mai
degrabă: Cum arată suportul din partea mediului?; Este necesar ca acest tip de
suport să fie mereu figural (în prim plan) pentru client?; Cum este suportul un
fenomen co-creat, în lumina unor sarcini de viaţă noi pentru client şi terapeut
deopotrivă?
În acelaşi sens, Philippson afirmă că este necesar să privim conceptul de sprijin ca
„un eveniment relaţional, mai degrabă decât ceva ce o persoană oferă celuilalt.
Sprijinul implică ceea ce este primit, precum şi ceea ce este dat” (Francesetti, Gecele,
Roubal, 2013).
Foto TIENTAN ALICE LING
www.gestaltrelational.ro 9
Paradigma relaţională evidenţiază aşadar faptul că experienţa suportului este
rezultatul unei co-creaţii sine-mediu, baza suportului fiind chiar această conexiune
sine - celălalt, în câmp (cf. Wheeler & Lee 2014).
Interacţiunea constantă sine-mediu nu presupune însă o contopire a dimensiunii
interpersonale cu cea intrapsihică. După cum spune Macaluso (în Cavaleri, 2014)
„acest lucru (dimensiunea interpersonală) nu înseamnă că nu există o lume internă
cu organizarea sa”. Experienţele figurale (conştiente, ce pot fi relatate şi actualizate)
de suport din partea mediului, sau altfel spus de conexiune cu celălalt de-a lungul
dezvoltării vor deveni „structuri interne relativ stabile care fac parte din fondul
experienţei” (Wheeler citat de Macaluso în Cavaleri, 2014, pag 165). Aceste structuri
existente pot fi accesate de către sine, chiar şi în interacţiunea cu un mediu
intenţionat frustrat sau chiar distructiv. În cadrul paradigmei, capacitatea persoanei
de accesare a acestor structuri interne este ceva ce modifică imediat câmpul în
termenii suportului existent (perceput).
Terapia/învăţarea/dezvoltarea are loc la limita zonei de cunoaştere (learning edge),
acolo unde suportul de sine, aşa cum a ajuns să fie cunoscut de către persoană, se
dovedeşte a fi depăşit în faţa unor noi sarcini de viaţă. Mecanismele de
existenţă/relaţionare construite astfel încât să susţină cândva supravieţuirea
persoanei, acum o împiedică să-şi „folosească (alte) resurse de sprijin de care are
nevoie din ea însăşi sau din mediu” (Robine, în Francesetti, 2013) pentru a întâmpina
noutatea. În abordarea relaţională Gestalt acestă graniţă de dezvoltare nu pune
accentul pe diferenţierea sine-celălalt: persoana beneficiază de suport de la terapeut
atât cât să poată gestiona singură noutatea – un „a fi pe cont propriu” care trebuie
învăţat chiar cu forţa (prin frustrare). În anxietatea ce se instalează la limita zonei de
cunoaştere, după cum spune Robine: „nu persoana are nevoie de sprijinul
terapeutului (aşa cum se consideră în ceea ce este denumit „terapie suportivă”), ci
procesul formării Gestalt-ului” (idem, paranteza autorului), acel proces al sinelui,
menţionat în capitolul anterior. Prin aceasta înţelegem că preocuparea terapeutului
nu este aceea de a susţine persoana (i.e. mecanismele sale fixe), ci de a o
întâmpina într-un mod nou, acel mod în care ea să se simtă conectată la celălalt
www.gestaltrelational.ro 10
şi văzută de celălalt ca prezenţă deplină, capabilă de transformare. În aceşti termeni
relaţionali, suportul din partea mediului care ameninţă (conştient sau inconştient) cu
diferenţierea şi independenţa riscă întreruperea temporară a relaţiei, fiind mai
degrabă un teren fertil pentru ruşine.
CÂMPUL SUPORTIV
Cum arată câmpul suportiv?
După Spagnuolo Lobb, câmpul suportiv este un câmp în care există „susţinerea
relaţională orizontală, care poate ajuta oamenii să se simtă recunoscuţi de şi prin
privirea celuilalt ca egal” (idem, p. 20). Ca şi la Wheeler şi Lee, această imagine
evidentiează experienţa conexiunii, a relaţiei ca bază a suportului.
Extinzând imaginea suportului pentru a include tot mediul fizic şi concretizând-o,
Ruella Frank (2003) investighează condiţiile de câmp care oferă un suport optim şi
conduc către un contact sănătos sau, în cuvintele autoarei, „permit şi simplifică
procesul unor ajustări creative şi dinamice” (ale sinelui). Aceste cinci condiţii reflectă
aşadar relaţia între suportul în mediu şi suportul în sine, aşa cum a fost discutată
anterior. Deşi vorbeşte despre câmpul copil-mediu (în lumina studiilor sale asupra
copilului între 0-1 an), autoarea invită la folosirea acestor condiţii ca ghidaj în
procesul terapeutic cu adulţi. Iată aceste condiţii descrise pe scurt, în încheiere.
Prezenţa îngrijitorului
Parintele oferă copilului experienţa unei prezenţe consistente, disponibile şi suficient
de predictibile încât să ofere o stabilitate aproximativă. Această stabilitate existentă
în fundal îi permite copilului să-şi exercite facultăţile în mod independent. Adultul
este o prezenţă activă şi receptivă, alăturându-se adesea copilului într-un mod
spontan, pentru a face din sarcinile de dezvoltare un eveniment social.
Suprafaţa suportivă a mediului fizic
Tot ca element al fundalului (cel mai adesea neconştientizat) simpla suprafaţă a
mediului fizic, precum şi braţele părintelui, susţin experienţa copilului asigurându-i
www.gestaltrelational.ro 11
soliditate şi continuitate. Suprafaţa suportivă a mediului fizic oferă copilului
experienţa a „ceva care este separat de el, şi totuşi înclus în experienţa sa”.
Asimilarea acestui suport denotă un proces relaţional creativ care depinde atât de
calitatea prezenţei îngrijitorului cât şi de capacitatea copilului de a experimenta
suportul. Nivelul tonusului muscular general influenţează modul în care copilul
experimentează acest suport, reflectat în felul în care acesta stă, se ridică sau se
îndepărtează de o suprafaţă. Acest tonus muscular se modulează în funcţie de
suportul psihologic şi emoţional trăit în prezenţa adultului, iar mişcarea copilului în
lume are un impact asupra adultului.
Sarcini experienţiale co-create
Pentru a servi dezvoltării, sarcinile trasate de adult copilului trebuie să-l stimuleze pe
acesta. O stimulare prea mare însă poate lăsa copilul fără reacţie, tot aşa cum o
stimulare insuficientă îl poate plictisi. Caracterul stimulativ al sarcinii reprezintă un
suport în măsura în care se reglează relaţional între creativitatea adultului şi
capacitatea copilului de a tolera intensitatea.
Starea sistemului nervos
În faţa unui mediu stimulativ, capacitatea sistemului nervos de a fi activă într-un mod
adecvat, şi nu hiperactivă (ceea ce inhibă simţul proprioceptiv) sau foarte pasivă
(ceea ce amorţeşte simţul proprioceptiv, întârziind reacţia) va susţine o explorare
spontană a câmpului de către copil.
Este interesant faptul că Ruella Frank nu separă starea sistemului nervos (ca fiind pur
organismică) de intensitatea stimulării (ca fiind doar a mediului), susţinând că cele
două se co-crează. În acest sens, ea îl citează pe Mead care afirmă că „senzitivitatea
copilului ajută la descoperirea obiectului stimulativ, şi în acelaşi timp, posibilităţile
aduse de un obiect stimulativ scot la suprafaţă tocmai acele senzitivităţi”.
Caracterul flexibil al capacităţii de orientare
Capacitatea de a fi responsiv la schimbări în mediu se manifestă într-o vioiciune a
capacităţii perceptive. Unui sine vioi şi responsiv mediul îi oferă şi mai multe
lucruri/aspecte de descoperit şi de însuşit.
www.gestaltrelational.ro 12
BIBLIOGRAFIE
Cavaleri, P. (2013) Psihologia Gestalt şi Neuroştiinţele. Bucureşti, Editura Gestalt Books. Francesetti, G. & Gecele, M. & Roubal, J. (2013) Aplicaţii Clinice ale Psihoterapiei Gestal. Bucureşti, Editura Gestalt Books. Frank, R. (2003) Embodying Creativity: The Therapy Process and its Developmental Foundation.
British Gestalt Journal Vol. 12, nr. 1. Ginger, S. (2002) Gestalt terapia – Arta contactului. Bucureşti, Editura Herald. Latner, J. (2013) Teoria terapiei Gestalt. În Nevis, E. C. Terapia Gestalt – Perspective şi aplicaţii. Bucureşti, Editura Gestalt Books. Philippson, P. (2013) Comentariu la Cap. 2. În Francesetti G., Gecele M., Roubal J. Aplicaţii Clinice ale Psihoterapiei Gestalt. Bucureşti, Editura Gestalt Books. Spagnuolo Lobb, M. (2014) Now-for-Next în psihoterapie. Abordarea Gestalt în societatea postmodernă. Bucureşti, Editura Gestalt Books. Spagnuolo Lobb, M. & Levi, N. & Williams, A. (2016) Gestalt Therapy with children. Siracusa, Instituto di Gestalt HCC. Wheeler, G. & McConville, M (2013). Câmpul dezvoltării. Alcătuirea unui model gestalt al dezvoltării. În Wheeler, G. & McConville, M. Psihologia dezvoltării. Abordări gestalt ale terapiei cu copii, adolescenţi şi lumile lor. Bucureşti, Editura Gestalt Books. Vol 1 şi 2. Wheeler, G. & Lee, R (2014). Psihologia Ruşinii. Bucureşti, Editura Gestalt Books.
www.gestaltrelational.ro 13
Prezentul nu mai este ce era odată: o
întâlnire fenomenologică cu Joseph Zinker
PAUL BARBER
Traducere TATIANA CHICU
PARTEA I
Joseph Zinker s-a format cu Fritz Perls şi a lucrat cu Abraham Maslow. El nu este
doar un reprezentant de vază al Gestalt-lui, el este o punte către începuturile
acestuia. Am aflat pentru prima oară de Gestalt prin intermediul lucrării
fundamentale a lui Zinker, „Creative Process in Gestalt Therapy” (Procesul Creativ
în Terapia Gestalt) (Zinker, 1978), în cadrul căreia am descoperit o abordare a
Gestalt-ului care – deşi terapeutică într-un mod clinic şi elegant– reprezenta o
celebrare a vieţii şi expresia faptului de a exista; o integrare a artei cu ştiinţa
psihoterapiei.
De aceea, în 2001, atunci când am fost întrebat ocazional dacă aş dori să-i iau un
interviu lui Joseph Zinker, pentru British Gestalt Journal, am acceptat bucuros
propunerea. Astfel, în acest interviu îmi asum cu neruşinare înclinaţia către a fi
www.gestaltrelational.ro 14
entuziasmat, dorinţa de a învăţa, de a mă bucura şi de a profita de experienţă cât
de mult pot. În timpul experienţei am primit mult mai multe decât mă aşteptam.
PRECONTACT
Cu o zi înainte de întâlnirea noastră, eu şi Joseph am avut o conversaţie telefonică
scurtă în care am planificat locul şi ora (ora 10.00, la Hotelul Grafton), iar eu am
fost de acord să le trimit prin fax o apreciere aproximativă a întrebărilor pe care le-
aş putea pune. Cum adresarea acestor întrebări în interviul efectiv are loc într-o
manieră fluidă, ele sunt descrise mai jos pentru referinţă:
Dragă Joseph,
Iată un exerciţiu interesant, să-mi invit
transferul la o plimbare ca să-mi încerc
puterile cu sinergia şi întrebările pe care eu şi
cu tine le-am putea co-crea. La nivel
imaginativ este ca şi cum m-aş întâlni cu
imaginea fantomatică a evenimentului înainte
de a mă întâlni cu evenimentul efectiv!
Trag nădejde că întrebările de mai jos nu sunt
exhaustive şi că, deşi oarecum stângace în
forma lor prezentă, ele se vor metamorfoza în
lumina întâlnirii noastre de mâine. Ele
surprind tendinţele mele şi ceea ce eu aduc în
această întâlnire:
„Aş dori să încep prin a te ruga să spui câte
ceva despre cum te-ai întâlnit cu Gestalt-ul şi
despre cum a influenţat această poveste de
dragoste viaţa ta şi ‘felul tău de a fi’ în lume?”
„Deci ce ai spune că este esenţa Gestalt-ului,
sufletul lui?”
„Deşi Perls pare a fi ţinut la o oarecare
distanţă de către Comunitatea Gestalt, observ
cu bucurie că la începutul anilor 1990 (Zinker,
1993) ai făcut o recenzie pentru „British
Gestalt Journal” (BGT) a unei cărţi de-a lui
Fritz Perls, recenzie în care ai dărâmat
convenţiile şi ţi-ai imaginat că-l intervievezi pe
însuşi Perls. Acest exerciţiu mi-a lăsat
impresia unei consideraţii profunde pentru
Perls atât ca om, cât şi ca o expresie a
Gestalt-ului.”
„La o întâlnire recentă a Prietenilor Gestalt
Journal am fost cu toţii de neclintit în opinia
noastră că Gestalt-ul este mai mult decât o
psihoterapie (...). Deşi modul în care arta
influenţează practica ta Gestalt a fost deja
confirmat, mă întreb oare cum influenţează
Gestalt-ul arta ta?”
„Într-un mod interesant, opera ta, mai mult
decât oricare alta, pare să fi militat pentru
„Arta şi estetica Gestalt” într-un moment în
care „Ştiinţa Gestalt”, acceptarea şi
acreditarea socială aveau tendinţa să
preocupe comunitatea Gestalt. Mă întreb, în
acest context, ai dori să spui mai multe
despre Gestalt ca expresie a iubirii?”
„Într-un interviu anterior cu Robin Skynner
pentru BGT (Hemnig 1995), membru fondator
al Institute of Family Therapy şi Institute of
Group Analysis, acesta a menţionat cât de
www.gestaltrelational.ro 2
mult aprecia claritatea abordării tale şi viziunii
tale asupra rezistenţei, aşa cum apare ea în
„In Search of Good Form” (În căutarea Formei
Bune) (Zinker 1994). Te străduieşti într-un
mod conştient să stabileşti un dialog cu alte
discipline sau este asta ceva mai degrabă
întâmplător decât planificat?” (...)”.
Ataşez celor de mai sus un scurt CV al meu.
Dimineaţa următoarei zile este răcoroasă şi luminoasă – hotelul este întunecat şi
îngrăditor. Sosind cu câteva minute mai devreme şi cum nu primesc niciun
răspuns din camera lui Joseph, rătăcesc prin holul hotelului. Un domn distins
relativ slab dar vioi, cu părul alb şi privirea ageră, urmat îndeaproape de o femeie
atractivă, la fel de ageră, îmi atrage atenţia. Acest cuplu este Joseph şi Sandra
Zinker. „Ai nişte antene bune”, observă Joseph, punând uşor mâna pe braţul meu.
Mă roagă să aşteptăm cinci minute spre a pregăti camera pentru interviu.
JOSEPH ZINKER
CONTACT
Când ajung în camera lor sunt primit cu căldură, mi se oferă ceai, Joseph şi cu
mine stăm faţă în faţă, de-o parte şi de cealaltă a unei mese, Sandra stă pe pat,
ascunsă vederii. Dau drumul la casetofon.
(Paul) "Gata, ne-am pus în mişcare. Mai întâi, Joseph, tu ai întrebări pe care vrei
să mi le pui – sau vreo condiţie despre care ai dori să vorbim?”
(Joseph) "Nu, eşti un bărbat interesant, cu un background interesant şi te-ai
străduit să-mi trimiţi CV-ul tău.”
„Un lucru pe care l-am omis este că am fost atras de terapia Gestalt citind lucrarea
ta (...) în care am văzut ceva referitor la exprimarea vieţii şi nu la reţinerea acestei
www.gestaltrelational.ro 3
exprimări, lucru pe care îl practicam deja la acea vreme lucrând cu grupuri într-o
manieră psihodinamică. Aşa că îţi mulţumesc că m-ai adus pe drumul Gestalt-ului.”
"Ei bine, cu multă plăcere – şi nici măcar n-am ştiut asta” (râdem împreună).
"Aşadar, îmi pun întrebări despre tine, cine este Joseph Zinker? Şi cum
demonstrează şi împărtăşeşte el celorlalţi Gestalt-ul?”
"Păi, cum să încep? Poate o să-ţi spun câte ceva despre mine prin intermediul
întrebărilor pe care le-ai pus referitoare la cum anume mi-a influenţat viaţa
această poveste de dragoste.
Am ajuns în America la şaptesprezece ani... un tânăr de şaptesprezece ani cam
afectat, deprimat... aşa că am intrat în psihanaliză. Locuiam în New York...
mergeam la NY University, am studiat puţin despre fenomenologie şi literatura
rusă şi am luat cursuri introductive în medicină, dar mai mult în ştiinţe sociale. În
orice caz, am intrat în psihanaliză – şi vreau foarte mult să-ţi spun că – devreme
ce New York-ul anilor 1950 însemna psihanaliză – nici nu exista altceva în afară de
psihanaliză.
Ei bine, mai era Willhelm Reich, dar am aflat despre asta mult mai târziu. Am
ajuns la Gestalt terapie pentru că am studiat filozofie şi existenţialism.
Existentialismul a fost foarte important pentru mine pentru că încercam să găsesc
un sens pentru toate crimele; pentru că eu sunt evreu şi supravieţuitor, un evreu
care a supravieţuit, şi voiam să găsesc un sens în toată lipsa de sens... a ceea ce
s-a întâmplat. Aşa că i-am citit pe Camus şi Sartre, pe Binswanger şi Cooper. (...)
Şi într-o zi am mers la o prelegere despre budismul zen şi psihanaliză, iar
conferenţiarul era un psihanalist olandez pe nume Eilhard Van Domarus. În timpul
pauzei m-am dus la Dr. Van Domarus şi ştii, când eşti puşti poţi doar să ceri o
programare, că nu prea şti ce altceva să faci (râdem). Aşa că am solicitat o
programare şi am intrat în terapie cu Dr. Domarus, pe vremea când eram tinerel.
Am fost în terapie şi la un alt psihanalist... şi o să-ţi povestesc de ce terapia cu
Van Domarus nu a mers. În ambele experienţe cu psihanaliza am stat întins pe
canapea... şi nu l-am privit niciodată pe tip. Amândoi erau bărbaţi.
"Lucrurile clasice"
www.gestaltrelational.ro 4
"Lucrurile clasice, da, şi asta mă conduce să-ţi povestesc despre Fritz Perls. Am
fost foarte norocos, am avut profesori buni.
Cu Van Domarus aveam o programare regulată la ora 4 în Central Park West, în
micul lui cabinet. Şi într-o bună zi, după ce eram de ceva vreme în psihanaliză, am
intrat şi înainte ca el să mă pună să mă întind pe canapea m-am uitat la el şi i-am
spus... „Dr Van Domarus... sclera dumneavoastră (membrană exterioară a globului
ocular n.t.) ... sclera dumneavoastră este galbenă”. Şi ... el a fost şocat. Apoi a
zis... „Tinere, am avut pacienţi toată ziua, de la 8 dimineaţa, dar tu eşti prima
persoană care m-a văzut. Pentru că mi-ai spus ce ai văzut, o să-ţi spun şi eu
povestea mea şi anume că sunt bolnav de cancer de ficat şi voi muri din cauza
asta, iar asta va fi ultima noastră şedinţă” ... (linişte)
Aşa că după Van Domarus şi celălalt bărbat, am plecat la Cleveland şi am început
să caut un analist existenţialist. Pentru că era vorba despre anii 1959-1960 nu
exista aşa ceva în Ohio. Apoi l-am găsit pe Erv Polster iar el m-a prezentat lui Fritz
Perls. Şi asta m-a condus la a vedea, la a vedea cu adevărat pe cineva – aşa cum
mă uit acum şi te văd pe tine. Şi lucrul spectaculos la Perls era că el nu era
interesat de conţinut, el era interesat doar de ce vedea şi auzea, de procesul de a
vedea. Aşa că pentru mine a fost prima oară când m-am simţit văzut şi asta era
ceea ce îmi plăcea mie, căci eu sunt pictor şi-mi place să privesc şi sunt interesat
de proces.
Aşa că am avut această întâlnire cu Fritz în cadrul căreia m-am simţit văzut,
confruntat, chestionat. Iar el nu era atât de mult interesat de povestea mea ca
poveste în sine, cât era interesat de modul în care eu spuneam povestea, în care
vorbeam, de sunetul vocii mele şi modul în care mergeam şi tot aşa. Deci asta e
povestea drumului meu din lagărele PD (persoane deportate) din Germania la New
York, la NYU - de unde mi-am luat diploma de licenţă, la Ohio, la Cleveland - unde
mi-am făcut doctoratul şi unde i-am întâlnit pe Erv Polster, Fritz Perls, Isadore
Fromm, Carl Whitacker, Carl Rogers... Paul Goodman.
Şi apoi, pentru că eram studentul lui Maslow, am făcut o lucrare de dizertaţie pe
tema fenomenologiei morţii în cazul unei singure persoane şi impactul acesteia
asupra procesului de creştere a persoanei. Aşa că am făcut un studiu specific celor
www.gestaltrelational.ro 5
lui Maslow în care am creat un sistem de ierarhie a nevoilor şi am făcut doar un
simplu proces de intervievare în mod repetat vreme de şase luni, evaluând ierarhia
nevoilor unei femei bolnave incurabil; Maslow era atât de entuziasmat, atât de
entuziasmat!”
"Această lucrare a fost publicată?"
"A fost publicată de către colegiul universitar în cadrul căruia am predat, într-o
ediţie limitată, în anul 1966 şi s-a intitulat „Rosa Lee: Motivaţia şi Criza faptului de
a Muri”. Era o carte mică şi cred că încă mai am două copii. Dar profesorul meu,
Abraham Maslow, pe care l-am întâlnit la o convenţie APA, şi care era profesor la
Universitatea Brandice, a fost atât de entuziasmat de lucrare întât m-a invitat
acolo, să predăm împreună. Dar am refuzat pentru că deja îl întâlnisem pe Fritz,
iar el a fost cu adevărat cel mai însemnat profesor al meu.
Am studiat cu Fritz aproape lună de lună, în cadru de workshop, vreme de
aproape 10 ani, între 1960-1970. Cred că a murit în Martie 1970.
Asta aşa, ca pentru început.”
"Am fost impresionat de călătoria pe care ai făcut-o (...) şi de valurile de tristeţe
pe care le-am simţit (...) De asemenea, am fost impresionat de blândeţea ta cu
privire la ceva care este haotic şi traumatizant.”
"Da, îţi mulţumesc. Cred că asta este adevărat despre mine... Sunt un bărbat trist
şi blând – Sunt un bărbat blând şi trist... Şi... pot deveni şi foarte entuziasmat!”
(strigăte de râs)
Ieri, când vorbeam cu Sandra despre acest interviu, aveam puţin mai multă
energie. Acum, în timp ce stau cu tine, sunt puţin mai timid. Dar pot deveni
entuziasmat de munca mea, cu grupurile mele, plin de energie... dar tristeţea este
mereu acolo. Sunt un caz post traumatic. Nu mai am atât de multe coşmaruri pe
cât obişnuiam să am, dar... ştiu că sunt încă un caz post traumatic.
"Unele răni nu se vindecă niciodată – ele sunt o parte a vieţii – ele ne influenţează
caracterul şi fiinţa.”
"Da... trăiesc o viaţă plină."
www.gestaltrelational.ro 6
"Nici nu mă îndoiesc de asta" (râdem uşor împreună).
"Da, o viaţă entuziasmantă" (...).
"Ai putea să spui mai multe lucruri despre Fritz Perls şi despre impactul pe care l-a
avut asupra ta?” (...).
"Da, m-aş bucura să-ţi povestesc.”
CONTINUAREA în numărul următor al Revistei CONTACT.
REFERINŢE Heming, J. (1995) Robin Skynner on Gestalt: Interview with Judith Heming. British Gestalt Journal, Vol. 4, n0 2. Zinker, J. (1966) Rosa Lee: Motivation and the Crisis of Dying. Lake Eyrie College, Painesville, Ohio. Zinker, J. (1994) In Search of Good Form. Jossey-Bass, San Francisco. Zinker, J. (1993) [Book Review] Fritz Perls: By Petruska Clarkson and Jennifer Mackewn. Vol 2, no 2. Zinker, J. (1978) Creative Process in Gestalt Therapy. Vintage Books, Random House, NY.
ASOCIAŢIA GIMNASTICA BOTHMER şi GESTALT RELAŢIONAL vă invită la seria de conferinţe:
PLĂMÂNII ŞI DEZVOLTAREA OMULUI
25-27 Noiembrie 2016
Str. Vişinilor nr. 17, etaj 1
Despre conferinţe:
Conferinţele abordează rolul plămânilor şi al procesului de respiraţie în viaţa
omului. Ele propun publicului o abordare relaţională asupra acestui sistem bazal
de suport tratând din această perspectivă relaţiile care există între: formarea
organelor şi provocări/posibilităţi în dezvoltare; procesul respirator şi procesul
individual de învăţare şi dezvoltare; aspecte patologice şi viaţa socială; moduri
individuale de respiraţie şi consecinţe asupra vieţii personale şi profesionale.
Despre invitat:
Dr. Bruno Callegaro este medic în cadrul unei şcoli de educaţie specială şi
curativă, profesor şi co-director al Institutului Rudof Steiner de Educaţie Curativă
din Kassel, Germania, şi conferenţiază pe plan internaţional, pe teme de
medicină, educaţie şi educaţie curativă.
Vineri, 25 Nov. 2016, orele 19.00-20.30
Formarea plămânilor înainte de naştere şi maturizarea lor după naştere
Sâmbătă, 26. Nov. 2016, orele 19.00-20.30
Respiraţia omului, aspecte fiziologice şi rol în educaţie
Duminică, 27. Nov. 2016, orele 11.00-12.30
Aspecte comportamentale şi psihiatrice referitoare la plămâni şi respiraţie
Duminică, 27. Nov. 2016, orele 14.30-16.00
Pattern-uri individuale de respiraţie observate în mişcare, viaţă socială şi
educaţie
Cost: 30 RON/conferinţă sau 100 RON/toate conferinţele. Reduceri disponibile la
cerere, în funcţie de situaţie.
Înscrieri: 0726 343 323, [email protected]
Asociaţia Gimnastica Bothmer Romania Gestalt Relaţional https://bothmero.wordpress.com www.gestaltrelational.ro