teza de doctorat bruno - copy - copy

of 152 /152
1 | Page i UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE FILOSOFIE TEZĂ DE DOCTORAT DOCTORAND: COORDONATOR: ONORIA LUPU PROFESOR DR. ION BĂNŞOIU BUCUREŞTI 2014

Author: nona-onoria-lupu

Post on 14-Apr-2017

609 views

Category:

Documents


6 download

Embed Size (px)

TRANSCRIPT

  • 1 | P a g e

    i

    UNIVERSITATEA BUCURETI

    FACULTATEA DE FILOSOFIE

    TEZ DE DOCTORAT

    DOCTORAND: COORDONATOR:

    ONORIA LUPU PROFESOR DR. ION BNOIU

    BUCURETI

    2014

  • CONCEPTELE DE "FORA", "INFINIT" I "MEMORIE" N

    FILOSOFIA LUI GIORDANO BRUNO. EVOLUIA I ACTUALITATEA

    IDEILOR SALE IN SFERA TIINEI

  • 3 | P a g e

    PLANUL LUCRRII:

    I. Giordano Bruno - Radiografia unui scandal istoric. Incercare de biografie a unui filosof eretic.

    II. Paradigmele Nolanului 1. Conceptul de for. Urme de via ntr-un

    univers dezlnuit

    2. Conceptul de infinit. La frontierele cunoaterii. Ultima alegere a Nolanului.

    3. Conceptul de memorie. Regandirea materiei, ntre ecuaiei magie. Ars memoriae i gradele cunoaterii. Divinitatea n oglind.

    4. Concept i scriitur. Dialoguri bruniene Analiz i interpretare. Semiotic final. Receptarea textelor ntr-o cheie inedit.

    III. Evoluia i actualitatea ideilor lui Giordano Bruno n sfera tiinei. Giordano Bruno Un precursor al

    astrofizicii. Multitudini de teoreme i ntrebri fr rspuns. Direcii noi n fizica

    actual. Ultimul testamentul al Nolanului si ultimul sau avertisment.

  • I. 1. RADIOGRAFIA UNUI SCANDAL ISTORIC

    Pendru a intelege meandrele gandirii lui Giordano Bruno, trebuie sa ne situam in contextul epocii, sa urmarim sursele si parcursul constructiei acestei inteligente, impactul ei asupra contemporanilor, controversele si scandalurile nesfarsite, pe planul ideilor, si urmarile acestora in actualitatea imediata. Oare ne-ar mai fi fascinat figura filosofului, daca nu ar fi sfarsit in mijlocul flacarilor, iar scrierile sale nu ar fifost puse la index, timp de mai multe secole? Sa fi fost filosoful victima unor conspiratii ale unor forte politice oculte? Ar mai fi fost opera lui atat de citita si s-ar fi bucurat de acel success in epoca, daca in centrul preocuparilor sale nu s-ar fi aflat mnemotehnica? Si mai ales, oare ce a determinat punerea lui sub acuzare si judecarea ca eretic, mnemotehnica, pe care o studia si o practica, sau teoria sa despre un univers infinit, populat de nenumarate lumi, asemenea cu a noastra? Giordano Bruno era descris de ctre unii contemporani drept o personalitate enciclopedic, preocupata cu scrisul, avnd mult imaginaie i capacitate de invenie, dar mereu aflat in cutarea unor himere si fiind lipsit de credina n Dumnezeu, un fel de aventurier, eretic, mereu n conflict cu cercurile universitare europene. Singur se caracteriza ca un academician al niciunei academii, cu un fel de orgolioas amrciune, dei visul su era s ctige discipoli valoroi i s reueasc s mprteasc experienele sale enciclopedice unor oameni de talia lui, acest lucru neputndu-se realiza dect de la o important catedr tiintific, dintr-un ilustru centru european. Cel putin aa credea el. De aceea, a strbtut o important parte a Europei occidentale, n cutarea unui principe cu vederi universale si cosmopolite i a ncercat s se stabileasc la curile mai multor figuri marcante ale politicii vremii, printre care se numrau, desigur, Henric III, Elisabetha I sau Rudolf II. Giordano Bruno a trit ntr-o epoc a manierismului trziu, n a doua jumtate a secolului al XVI-lea i a murit, simbolic parc, la ntretierea dintre secolul tiinelor magice i cel al tiintelor raionale, careerau orientate spre cercetarea adevarurilor palpabile, obtinute in urma experientelor si a cercetarii asupra naturii. Bruno mbina, n filosofia lui, cele dou orientri, imaginativ i riguroas, poetic i pozitivista. Un

  • 5 | P a g e

    anumit eclectism, de altfel, caracterizeaz gndirea lui Bruno i o constant a universalitii o rsfrnge n mai multe planuri: ontologic, cosmologic, metafizic, matematic, geometric, mnemotehnic, fizic, logic, moral, hermetic, i cred c mereu, n decursul unor ndelungate cercetri, se vor descoperi aspecte i discipline atinse de interesele Nolanului, unele de-abia n prezentul nostru imediat, att de actual este figura filosofului, uitat periodic, dar care renate, la intervale semnificative, n decursul unor epoci n cutare de nou i de insolit. Se poate spune, cu mult ndreptire, c exist o concordan perfect i o pregnan de manifestare i de reprezentare ntre existena filosofului i opera scris. Originalitatea, inventivitatea, fulgurana i imaginaia caracterizeaz omul i scrierile sale, personalitatea i creaia i foarte rar, n cazul unor figuri excepionale ale istoriei gndirii i civilizaiei, se poate ntlni o asemenea puternic individualitate i determinare tiintifica. Esentialele contributii ale lui Brunola istoria gandirii se situeaza pe doua coordonate, respectiv, mnemotehnica, si teoria infinitului. In jurul celor doua semnificatii majore ale gandirii sale se situeaza, de fapt, toate celelalte teoreme, enunturi, raspunsuri si intrebari, pe care le descoperim in scrierile sale, hermetice sau stiintifice. n realitate, gndirea lui Giordano Bruno se situa pe coordonatele filosofiei i ale cercetrii tiinifice, cu toate registrele amintite mai sus, iar principala metodologie i instrumentul cercetrii sale erau reprezentate de mnemotehnic, o practica de cercetare strveche i preluat de filosof n mod cu totul original pentru timpul su i unic n istoria gndirii. De aceea, imediat dup execuia lui, cnd nc nu se cunotea prea bine opera sa, dect de ctre o elita intelectual, i dup ce i tratatele lui fuseser arse n piaa public din Roma i puse la index, principala contribuie a filosofului era considerat mnemotehnica, art carecapta interesul multora, i datorit creia avea sa i se aduc acuzaia de eretic i denunul lui Mocenigo ctre Inchiziia veneian, cu toate c, pe parcursul desfurrii procesului, capitolul mnemotehnicii nu a mai prut, nici s deranjeze, nici s intereseze prea mult cercetrile Sfntului Oficiu. Sursa de inspiraie pentru arta memoriei la Bruno a fost, n principal, opera mnemotehnic a lui Raymundus Lullus, Ars Magna, dar la Nolan arta memoriei a cunoscut o alt direcie i amplitudine, nnoindu-i i diversificndu-i teoriile si metodele, n spirit renascentist. El pare sa se fi inspirat din scrierile autorilor antici, inclusiv de la vechii egipteni, de la greci, de la filosofia hermetica a kabbalei, etc. Bruno creeaz un sistem de nvare, de asimilare, de memorizare, dar i de analiza i deducie, printr-o metod de reprezentare a ideilor, cu ajutorul imaginilor, n aa fel inct, fiecare concept, luat n parte, se ramific n mai multe imagini i semnificaii, n funcie de simbolurile suscitate i de conexiunile lor logice i cutate sau create direct de reprezentarea intelectual a practicantului acestui joc. S-a avansat chiar ideea c metoda conservrii memoriei i a folosirii conexiunilor prin deducie i modalitatea de asociere a termenilor, ar fi un fel de prefigurare a inveniei internetului. Bruno e un bun

  • cunoscator al filosofiei lui Plotin i susine ideea divinitatii care se manifest n opera creata; Dumnezeu este tot i se afl n tot, n oameni, animale, plante, minerale, lucruri, idei, gnduri, sentimente, psihologia fiecruia, totul este incrcat de potena divin, totul este o manifestare a creativitii inteligenei universale i orice form de pe pmnt i de pe orice planet din spaiu sau orice stea, reflect i conine o for divin, ascuns sau manifest. Platon, neoplatonismul i Plotin sunt cteva dintre sursele sale de inspiraie din filosofia antic i aceea a antichitii trzii. Filosofia emanaionist a lui Plotin este reflectat n lucrrile sale, atunci cnd filosoful compar fora divin i manifestarea ei permanent, n oameni i lucruri, cu o voce puternic, al crei ecou se rspndete pretutindeni n jur, cu o intensitate diferit, nevzut, dar prezent. Bruno a fost comparat cu filosofi renascentisti, precum Ficino, Pico della Mirandola sau Tommaso Campanella, acuzat i nchis pe nedrept, n aceeasi perioad i chiar n aceeai nchisoare, dar mult mai abil in arta disimulrii i beneficiind de suficiente relaii i conjuncturi favorabile, pentru a scpa de o eventual execuie i de a-i continua cariera dupa ieirea din nchisoare.

    Printre multe alte aspecte, care atrgeau atenia asupra sa, n mediul eclesiastic, cel mai mult a uimit i l-a fcut renumit o mare cuprindere a memoriei, astfel inct, dup declaraiile unor intelectuali ai anturajelor frecventate de Bruno, acesta ar fi reuit sa asimileze, ntr-un timp extrem de scurt, pasaje ntregi din operele filosofice, literare sau teologice clasice, i ar fi reuit s reproduc fragmente, din volume de scrieri clasice, sau s le traduc, n limbile strine cunoscute, graie posibilitaii sale extraordinare de memorare.

    Exist multe puncte comune n biografiile lui Bruno si Campanella, iar acesta din urma l-a apreciat pe filosof, cnd l-a considerat un precursor al lui Galilei.

    I. 2. INCERCARE DE BIOGRAFIE A UNUI FILOSOF ERETIC

    Giordano Bruno s-a nscut n 1548 n orelul Nola din viceregatul Neapole, ntr-o familie din clasa de mijloc, tatl avnd o carier militar iar mama, o situaie relativ bun, o cultur bogat, o sensibilitate accentuat i un interes deosebit pentru studiu. Bruno studiaz laUniversitatea din Neapole i aici participa la cursurile de dialectica ale profesorului Giovanni Vincenzo Calle (1), numit Il Sarnese, si la cursurile de logica, predate de un preot augustinian, pe nume Teofilo de Vairano. (2). In 1565, devine calugar dominican la mnstirea ordinului, San Domenico Maggiore din Neapole. Nu se stie exact ce anume l-a

  • 7 | P a g e

    determinat pe Bruno sa devina calugar al ordinului dominican, dar e posibil sa fi fost atras de un mediu propice studiului si meditatiei, in care sa doreasca sa cerceteze manuscrisele religioase, pentru a-si satisface curiozitatea si a-si desavarsi cunoasterea unor scrieri si manuscrise rare, in scopul interpretarii lor si e posibil sa fi fost atras de ideea de perfectionare a sistemului mnemotehnic, prin cercetarea acestor scrieri, unele apartinand chiar autorilor pe care el ii admira de la Universitate si care practicasera ei insisi mnemotehnica. Pe de alta parte, viata in manastire insemna si o asigurare a mijloacelor de existenta si parea, in acea epoca, sa ofere mai multa stabilitate si securitate materiala, decat alte institutii. Foarte multi tineri se angajau pe drumul eclesiastic, pentru a trai mai bine si foarte multi proveneau, fie din familii scapatate, precum cea a lui Bruno, fie din cele sarace, iar viata in manastire le oferea acest avantaj, siguranta, educatie si respectabilitate sau chiar autoritate, in cazul celor mai ambitiosi. Aici, in manastire, Bruno i continu preocuprile pentru mnemotehnica i scrie un tratat, intitulat Arca di Noe, pe care dorete sa i-l prezinte Papei Pius V, cruia i-l dedicase, motiv pentru care se deplaseaz la Roma. Lucrarea nu s-a pstrat, din pcate, dar se poate presupune c aici se schieaz structura principalelor idei ale filosofiei bruniene. De altfel, Bruno face mai multe trimiteri la aceasta prima lucrare a lui, in dialogurile scrise in limba italiana, si din care se poate deduce, in esenta, ceea ce a dorit autorul sa trateze,in prima sa incercare filosofica. n 1575 obine diploma in teologie, cu lucrrile: Verum est quicquiddicit D. Thomas in Summa contra Gentiles i Verum est quicquid dicit MagisterSententiarum. Pleac la Roma, unde este prins ntr-un proces, din cauza unor denunturi care vizau concepiile sale despre doctrina Trinitii i se presupune ca si datorit faptului c l studiaz pe Erasmus din Rotterdam; este acuzat c neag divinitatea lui Christos, pe care l consider un magician i un maestru spiritual, c l consider pe Moise un mag care a invatat tiina hermetic de la egipteni i c a devenit mai priceput dect acetia, n arta magiei, pe care a aplicat-o, atunci cnd a scris codurile de legi ale poporului evreu rtcitor i cnd a nfptuit minunile descrise n istoria veterotestamentar. El contest, de asemenea, icoanele sfinilor i subliniaz inutilitatea lor n chiliile clugrilor i neag, n acelai timp, virginitatea Fecioarei Maria i Imaculata Concepie. Este denunat de dou ori Inchiiei, pentru erezie, iar, dup unii autori, ar fi fost implicat, n mod ciudat, ntr-un caz de omor, atunci cnd a fost descoperit cadavrul unui clugar, care, de fapt, era angrenat direct in procesul lui, ca martor al acuzarii, ns nu se cunoate cu certitudine n ce mod s-ar fi putut petrece incidentul i nici nu au existat dovezi clare impotriva lui Bruno. Faptul rmne neelucidat i oarecum de competena unei cercetri criminologico-istorice, viznd ntmplrile bizare care nsoesc, de cele mai multe ori, biografiile personalitilor de excepie, supuse controverselor i curiozitiimereu nesatisfcute ale amatorilor de scandaluri livreti. Cele doua denunuri i urmriri penale vor contribui mai trziu la adugarea de probe i de motive pentru extrdarea filosofului la Roma, dup judecata de la

  • Veneia, creia va cdea victim, graie denunului neateptat i suspect al lui Giovanni Mocenigo. Bruno prsete, Roma, pentru a se salva de urmarirea Inchizitiei, i rtcete un timp n Italia, apoi pleac spre Geneva, n 1579. Aici renun la viaa clerical i se nscrie la Universitate. Lucreaz, intre timp, la o tipografie, n calitate de corector, ca sa se intretina. Ader la cultul calvinist, probabil dintr-un anumit spirit de frond, cunoscndu-se i reaciile sale puternic temperamentale, atunci cnd simea c, ntr-o modalitate sau alta, i se nclcau drepturile elementare la oexprimare liber, ceea ce pentru Nolan era de neconceput i de netolerat; dar n scurt timp este excomunicat, din cauza publicrii unui pamflet mpotriva rectorului Universitii din Geneva, Antoine de la Faye. Nu reuete s afle, n cadrul bisericii calviniste, libertatea de gndire i de expresie, pe care o cuta, atunci cnd prsise Italia Inchiziiei catolice iiiordinul dominican. De aici pleac, in Franta, la Toulouse, unde va ine un curs de astronomie, ale crui idei vor deranja autoritile i mediul universitar. Il regsim la Paris, n anul 1581, unde l cunoate pe Henric III iscrie patru lucrri, dintre care trei se refer la arta memoriei si o pies de teatru: De umbris idearum, Cantus Circaeus, De compendiosa architectura et complemento artis Lulli i Il Candelaio (Lumnrarul). Este pentru prima data cnd Bruno i expune cu minuiozitate i claritate, principiile eseniale privind arta memoriei, n nite tratate aplicate, i pentruprima oar, el se exerseaz n arta dramaturgiei, n unica sa pies de teatru.La Paris va ine cursuri de filosofie, la Sorbona, unde se va bucura de succes i aprecieri i va reui s se impun, cel puin pentru un timp. In aceste imprejurari, se rspndeste tirea c Bruno se ocup cu arta magica memoriei i c pred cursuri de mnemotehnic, n care un loc important locup interesul acestuia pentru realizarea unui dispozitiv sau mainrii, format din cercuri concentrice, care rotindu-se, n mod simultan sau consecutiv, ar fi produs infinite combinaii de cuvinte, producnd asocieri i analogii, care ar stimula i ar facilita memorarea de pagini i volume ntregi de cri. Sistemul sau mnemotehnic e compus din simboluri i asocieri mitologice, astrologice, kabbalistice din sistemele filosofice antice,combinaii magice, exersate de ctre filosof, care era recunoscut ca un intelectual cu un volum de informatii i cu o memorie ieite din comun. El i-a predat, la un moment dat, Regelui Henric III, cursuri de mnemotehnic i a ctigat aprecierea sa necondiionat, precum i sprijinul su, att n Frana, ct i la plecarea spre Londra, prin intermediul ambasadorului su.

    n 1583 Bruno pleac la Londra, deci, mpreun cu ambasadorul francez, Michel de Castelnau de Mauvissiere.

    n Anglia, Bruno este foarte bine primit i ctig aprecierea Reginei Elisabeta I, o admiratoare a culturii italiene i care l va sprijini, mpreuna cu Sir Robert Dudley, favoritul ei. Se pare ca aceasta suverana, stralucita si tenace, a lasat o amprenta unica, in scrierile sale, el considerand-o, simbolic si metaforic, insasi emblema inteligentei, a frumusetii, fizice si spirituale, a puritatii si curajului, intruchipate de figura zeitei Diana, o ilustrare a luminii si misterului, a cunoasterii vizibile, dar si a

  • 9 | P a g e

    stiintei magice ascunse, pe care eterna si salbatica zeita a vanatorii si protectoare a naturii, ar fi revelat-o. Figura Dianei il va insoti, in scrierile sale, ca un simbol divin sau semidivin, o alta fateta a adevarului, umbrit de mister, avand drept astru Luna, spre deosebire de fratele ei, Apollo, simbolul Soarelui si al adevarului revelat.

    Bruno viziteaz Oxfordul, o alta cetate universitara de cucerit, unde si atrage muli admiratori, dar i mai muli dumani, datorit atitudiniisale critice fa de sistemul ptolemaic, n astronomie, i a susinerii tezei heliocentriste a lui Copernic, pe care o expune, o pred i o analizeaz logic, contrazicndu-se in public cu mai muli doctori n tiine, de la Universitate, pe care i nvinge n dispute, folosindu-se de argumente abile si captnd atenia unui public numeros, la fel cum se ntmplase i la Sorbona. El captiveaza o mare parte a intelectualitatii, prin discutiile stiintifice, referitoare la sistemul heliocentric, pe care il sustine, dar care il va propulsa, in schimb, catre speculatii, teorii si proiecte mult mai indraznete, mai personale si mai vizionare, si care vor schita un inceput al rasturnarilor teoriilor stiintifice, in secolul imediat urmator si, fara indoiala, rasturnarile de viziune inca se resimt si in contemporaneitate. Este vorba, desigur, despre teoria infinitista a lui Bruno, teoria unui univers infinit, populat de lumi infinite, asemanatoare Pamantului, locuite de populatii, maimult sau mai putin evoluate, decat locuitorii planetei noastre. Ca orice personalitate de exceptie, ganditorul Bruno, si-a castigat o popularitate rapida, in acel mediu universitar conservator al Oxfordului, dar, in mod imprudent, si-a atras multe antipatii, prin modul sau de a contrazice si ridiculiza, in dispute, cu verva si sarcasmul sau obisnuite, pe acei doctori in stiinte si personalitati consacrate, in Anglia. Poate ca o atitudine temperata si prevenitoare, o anumita doza de subtilitate, ca si o ironie fina, bine plasata, cu o condescendenta mascata, ar fi facut din Bruno un curtean perfect. Lui Bruno, insa, ii placea sa straluceasca, ii placea duelul ideilor, ii placeau, de asemenea, oamenii cu o inteligenta vie si prompta, neputandu-se multumi cu discutii amiabile si plate si, fara indoiala, ii placea provocarea unor minti sclipitoare, in actiune, pe care sa le aprobe sau sa le combata. Mai era la mijloc, in aceasta atitudine de zbucium intelectual a lui Bruno, nu neaparat un temperament de foc, nestapanit si arogant, cat o mare vanitate stiintifica, placerea de a demonstra, de a demonta si de a creea teorii si sisteme, dupa o indelunga cercetare a lor, dar poate mai ales un fel de satisfactie a invingatorului, stapan pe propriul intelect, pe propria sa cunoastere, ajutat fiind de o capacitate de analiza bine pusa la punct. Aici el scrie lucrarile mnemotehnice Ars reminiscendi, Explicatio triginta sigillorum i Sigillum sigillorum, care au ca subiect mnemotehnica.

    n 1584 scrie patru dintre cele mai originale dialoguri filosofice, scrise in limba italiana, cu un accentuat simt literar si artistic, in care relatarea faptelor stiintifice, a ideilor esentiale ale filosofiei sale, se impleteste cu o expresie artistica de o plasticitate deosebita, ca si cum insesi ideile ar lua corp, s-ar sculpta, de la sine, in materialitatea verbului,

  • intr-un act creativ de o intensitate aparte. Operele italiene, n limba italian: La Cena de le Ceneri, De la causa, principio e uno, De l'infinito, universo e mondi sunt considerate, in genere, si pe buna dreptate, scrieri cosmologice, pe cand urmatoarele trei, Spaccio de la bestia trionfante, Cabala del cavallo pegaseo i De gli eroici furori, - (titlul initial pare sa fi fost De gli eroici furore, dar, in cele din urma, formula pluralului, a ramas, in titlul oficial al ultimului dialog amintit) -, au fost numite dialoguri etice, ultimele doua fiind publicate in 1585. De gli eroici furori, atrage atentia, in mod special, prin inlantuirea ideilor si prin modul relatarii si al demonstratiei plina de nerv si de subtilitate, ilustrand un fel de epopee a descoperirii frumusetii si cunoasterii, idealul ultim al oricarui filosof, in drumul catre idealul indepartat mereu, dar pe care tindem sa-l cautam si sa-l urmam, iar calatoria amintita ia parca o amploarede dimensiuni mitice tulburatoare. Toate dialogurile italiene vor figura, in mod abil, ca fiind editate la Venetia, bine cunoscuta fiind, in epoca, retinerea autoritatilor italiene in fata unei tari ca Anglia, avand o cultura situata in afara sferei catolicismului. Pare oarecum exagerata aceasta precautie a lui Bruno si dorinta de a evita diverse susceptibilitati de ordin politic si clerical, si, in fapt, chiar exista o doza de exagerare, care s-ar putea explica prin faptul ca temeritatea ideilor sustinute in lucrarile sale si o anumita intemperanta a expresiei literare, necesitau o asemenea prudenta a conditiilor de editare, cu scopul de a atenua, pe cat posibil, printr-un fel de compromis minor si care nu i-ar fi afectat orgoliul, inevitabilele reactii dure, din partea oficialitatilor, reactii care oricum s-ar fi produs si care s-au si impus, in cele din urma. Nu atat prietenia cu Regina Elisabetha, si nici mediul de la curtea Angliei ar fi deranjat, in momentul publicarii cartilor, si nu au deranjat nici mai tarziu, de altfel, probabil nici macar in imprejurarile interminabilului sau proces, ci mult mai mult au contat si au decis, pentru Bruno, conjuncturile, intamplatoare sau voite, stiintifice, politice sau religioase; intr-un mod, transparent sau nu, a existatsi s-a accentuat, pe parcurs, dorinta de a-l combate pe Bruno, aceasta subminare venind din planuri diferite si intretaindu-se intr-un punct final si probabil ca, indiferent ce ar fi decis Bruno, la un moment dat, in finalul procesului, chiar si dorinta de abjurare, lucrurile ar fi luat, in cele din urma, aceeasi turnura, iar jocurile erau deja facute, in destinul filosofului nolan.

    Aa cum va relata Bruno, n dialogul su, Cena de le Ceneri, n Anglia nobilii vorbeau limbile italian, francez i spaniol, aa c, frecventnd doar cercurile celor mai mari case nobiliare, el nu a fost nevoit vreodat sa nvee limba englez, neintrnd n contact cu vulgul, unde s-ar fi cerut o mai bun comunicare n limba autohton. Unul dintre personajele dialogului sau sustine chiar ca Nolanul ar intelege foarte bine limba engleza, dar ca nu doreste sa recunoasca, pentru a reusi sa afle ce se discuta, in jur, pe socoteala sa sau ce discuta englezii, in general, in fataunui strain, pe care il considera ignorant al limbii lor. E discutabila exactitatea aceastei remarci si e posibil sa fie plasata in contextul unei discutii conviviale, de altfel, pentru a crea o deruta si o aura impenetrabila

  • 11 | P a g e

    in jurul Nolanului. Bruno nu a redactat vreun material in limba engleza si foarte putine replici ale personajelor sale sunt redate in engleza. Un literat ca Bruno, adept al intelegerii si prelucrarii limbii in textele scrise, ar fi dezvoltat o adevarata demonstratie in limbajul saxon, daca intr-adevar ar fi avut niste cunostinte temeinice, in domeniul limbii engleze. Numele personajelor reprezentand nobili englezi, din dialogurile italiene, sunt prelucrate in stil italienizant si nici cand vorbeste, in pasaje ample, despre Regina Elisabetha, Buno nu utilizeaza vreun termen sau vreo sintagma imprumutate din limba engleza. Un orgoliu personal, de italian al Renasterii, vorbind o limba, pe atunci universala, italiana, precum e engleza, astazi, o anumita retinere, poate, fata de niste forme lingvistice, pecare, in mod cert, le considera ca avand rezonante barbare, un dispret nedisimulat fata de poporul englez xenofob, si poate o oarecare indiferenta fata de ceea ce nu considera pe moment util, in interactiunile sale la CurteaAngliei, il faceau sa ramana aproape imun fata de splendorile si bogatia de conotatii specifice acestei limbi, in continua afirmare. Aceasta atitudine insensibila a lui Bruno fata de frumusetile limbii engleze constituie un dezavantaj, in abordarea lui lingvistica si sociala, daca ne-am imagina doar cat de mult ar fi avut de castigat, atat Bruno, cat si limba engleza, daca ar fi fost exploatata si valorificata de o imaginatie prodigioasa ca a sa. Personal,consider ca, de fapt, limba engleza pastra si raspandea, inca de pe atunci, o aura de modernitate, cu totul fascinanta, ca si o capacitate de expresie, literara si metaforica, aproape sculpturala.

    Bruno mai ntreine relaii cu politicieni i savani, filosofi, nobili englezi i strini, sosii temporar n Anglia, - precum contele Laski -, cu ocazia sosirii cruia, la Oxford, a avut loc o disput memorabil ntre Bruno i universitarii, filosofii i teologii britanici, n care filosoful triumf din nou, susinnd teoria copernican heliocentric. Acesta pare sa fie unuldintre cele cateva momente de apogeu, din viata si cariera lui Bruno, al carui destin oscila, in mod straniu, intre succese rasunatoare, si infrangeri sau retrageri la fel de spectaculoase si rapide. Nu era un personaj al extremelor, asa cum s-ar putea crede, ci, mai degraba, se poate spune ca extreme erau afirmatiile si reactiile celor care il ascultau sau care ii citeau scrierile, iar ripostele Nolanului erau pe masura, caci, oricat de concilianta ar fi fost natura sa, sau oricat de prudenta atitudinea (ceea ce, oricum, nu era cazul), mai ales ca filosof si fost calugar dominican, cu o formatie teologica de elita, Bruno nu era, in realitate, nici atat de iertator si nici atat de prudent, incat sa lase nepedepsita o afirmatie nedreapta, un atac nejustificat, o teorie nefondata, si respingea tot ceea ce atenta la echilibrul sau moral si etic, asa cum le intelegea el, in intreaga lor expresie si determinare, a unei complete libertati si vointe asumate cu luciditate. In cele din urma, datorit mprejurrilor politice nefavorabile, Bruno se ntoarce n Frana, mpreun cu ambasadorul francez care l-a susinut pnatunci, dar care, intre timp, isi pierduse autoritatea si puterea, datorita jocurilor politice de la Curtea Frantei si a tensiunilor sociale si religioase din epoca. Nimic nu va mai fi la fel, dup aceea, nici n Frana, nici n

  • celelalte ri, n care se va mai perinda, pn la sfritul su prematur, Bruno, i, de aceea, se poate spune c Frana i Anglia au fost rile n cares-a ntlnit cu cea mai mare apreciere, recunoatere, deschidere i libertate, din partea societilor intelectuale de acolo. Va purta mereu nostalgia acestor perioade prolifice i efervescente i a acestor cercuri cosmopolite, n mijlocul crora i-a dorit s triasc i s evolueze. n 1586 public mai multe lucrri, n latinete, printre care trei referitoare la geometrul Fabrizzio Mordente, cu care avusese un conflict: Dialogiduo de Fabricii Mordentis salernitani prope divina adinventione ad perfectam cosmimetria praxim, Idiota triumphans seu de Mordentio inter geometras Deo dialogus i Dialogas qui de somnii interpretatione seu geometrica sylva inscribitur. Se pare ca si Fabrizio Mordente a ripostat, la randul lui, precum si unii aparatori ai sai, iar acest conflict va mai adauga un motiv de ranchiuna si chiar de un fel de ura generala, impotriva filosofului, toate conflictele urmand sa se inlantuie, ca un leitmotiv fatal, care avea sa-l duca spre un gen de situatie in care ajung unii oameni de exceptie, controversati, izolati, excomunicati sau combatuti, uneori in mod barbar si iremediabil. Iar Bruno apartinea acestei unice categorii de ganditori, aflandu-se, acum, in conflictul amintit, inconjurat din nou de multiple dezaprobari si atacuri virulente. Nu se stie exact din ce motiv si poateca nu se va intelege niciodata acest gen de controverse, indreptate impotriva unui personaj de exceptie, dar este de remarcat faptul ca, atat in cazul lui Bruno, cat si in general, aceste personaje blamate de multime, stiu sa se apere, in mod exemplar, ( ceea ce le si ofera o indubitabila credibilitate postuma), imprumutandsatira si arma ironiei, un umor sarcastic si chiar agresiv, spre deosebire de cei care ii combat si ii acuza de nonconformism, prin argumente vulgare, brutale, lipsite de orice maiestrie argumentativa. Omul simplu sau oamenii putin inzestratiintelectual, vor uza mereu de violenta verbala, atunci cand nu folosesc ca arma defaimarea sau minciuna, menite sa loveasca, inevitabil, reputatia unui om de geniu. Nu se stie exact, si din ce motive, Bruno s-ar fi decis sa-l atace pe Fabrizio Mordente, pe care, initial l-a apreciat, ca geometru, avand o inventie, un tip de compas, nou in epoca, si de care filosoful s-a aratat impresionat, la inceput. E posibil ca Bruno sa fi ajuns la o altercatie cu Mordente, in urma unor discutii purtate cu acesta, asa cum I se intampla adesea, desi nu exista dovezi certe ca Bruno ar fi stat de vorba, in realitate, cu geometrul, sau ca acesta i-ar fi fost prezentat, la un moment dat. Motivatia pamfletelor latinesti scrise de Bruno, impotriva lui Fabritio Mordente, ramane deocamdata neelucidata, poate cu exceptia argumentatiei sale expuse in materialele amintite. Oarecum derutant ramane incidentul si daca ne gandim ca Mordente era un personaj destul de capabil si inzestrat, in domeniul in care se exersa, fara sa fi avut totusi capacitatea de a intui, de a imagina si de a analiza, pe care o manifesta Bruno.

    Bruno mai publica i o critic la fizica lui Aristotel, cu titlul: Centum et viginti articuli de natura et mundo adversus peripateticosceea ce nu mai surprinde pe nimeni, dintre cei care il cunosteau, ci trezeste interesul sau dezaprobarea, dupa caz. El prsete Parisul, n acelai an, i pleac la Marburg, unde se nscrie la Universitate, apoi la Universitatea din Wittenberg. Aici va publica, n anul urmtor, patru lucrri de mnemotehnic: De lampade

  • 13 | P a g e

    combinatoria lulliana, De progressu et lampade venatoria logicorum, Animadversiones circa lampadem lullianam i Lampas triginta statuarum.

    n 1588 publica la Praga, in timpul unei sederi de sase luni, lucrrile: De lampade combinatoria Raymundi Lulli, De lulliano specierum scrutinio i Articuli centum et sexaginta adversus hujus tempestatis mathematicos atque philosophos, in care dezvolta si enumeraprocedeele filosofiei mnemotehnice, de exersare si prelucrare a memoriei si a capacitatii de stocare si de filtrare a informatiilor. n 1589 se afl la Helmstadt, la Academia Julia i, n acelai an, este excomunicat de biserica lutheran. Tot aici scrie operele sale dedicate magiei: De magia, Theses de magia, De magia mathematica, De rerum principiis et elementis et causis i Medicina lulliana.

    Pleac la Frankfurt, in 1590, unde cere gzduire, dar se afla pe punctul de a fi expulzat. I se permite, n regim special, sa locuiasca la mnstirea carmelitelor. Aici va publica lucrarea De triplici minimo et mensura. Urmeaza un nou sejur al sau, de data aceasta de cinci luni, n Elveia, la Zurich, unde ine lecii de filosofie, apoi se ntoarce n Frankfurt, unde public urmtoarele lucrri: De monade, numero et figura, De innumerabilis, immenso et infigurabili i De imaginum, signorum et idearum compositione. n acelai an Giovanni Mocenigo l invit la Veneia, pentru a-i preda mnemotehnica. Bruno pleaca initial la Padova, unde pred la Universitate si unde ar fi dorit sa candideze, pentru un post vacant, la catedra de matematic,dar nu reuete s conving, iar postul respectiv va fi ocupat de Galilei, nsa cu un an mai tarziu. La Padova sunt definitivate nc patru lucrri n limba latin: Lampas triginta statuarum, De vinculis in genere, Praelectiones geometricaei Ars deformationum.

    In scurt timp, pleac la Ventia si se stabilete la reedina lui Mocenigo, mutare absolut neinspirat i care avea s-l coste viaa. De aici, ntmplrile se vor succede rapid i iremediabil pentru Bruno. Se produc multe neintelegeri intre cei doi, Mocenigo nu pare mulumit de rezultatele leciilor de mnemotehnic, iar Bruno nu l consider apt pentru o asemenea invtur. La decizia filosofului de a se reintoarce la Frankfurt, Mocenigo il retine n casa lui, privandu-l de libertate, si il denunta imediat Inchizitiei venetiene, pentru erezie. n 1539, la cererea insistent, din partea Inchiziiei din Roma, care dorete s judece cazul luiBruno, acesta e transferat, n cele din urm, n nchisoarea Sfntului Oficiu. Nuniul papal, pe nume Taverna, avnd o reputaie foarte bine stabilita, n domeniul proceselor inchizitoriale, a cerut tribunalului din Veneia ca Bruno s fie extrdat, intrucat acest caz ar fi inut de competena Sfntului Oficiu Roman, aducnd drept argument faptul c acuzatul ar figura deja, n documentele acestuia, ca eretic i apostat, fiind urmarit deja de catre Inchizitie, din anii in care se afla la Napoli si Roma, deoarece ar fi negat divinitatea lui Iisus Christos. Timp de mai multi ani, cat va dura procesul, Bruno este cercetat i interogat, uneori prin

  • intermediul torturii. Apar mereu noi capete de acuzare si noi martori, inclusiv cei cu care impartise celula, in inchisoarea din Venetia, i crora le dezvluise poziia si ideile sale fa de catolicism i fa de religie. Bruno este acuzat de blasfemii, de injurii aduse bisericii romano-catolice ipreoilor catolici, de faptul c ar nega existena Infernului i c ar susine teoria transmigrrii sufletelor, c nu ar recunoate legitimitatea venerrii relicvelor sfinte i c ar respinge imaginile sfinilor, cu excepia crucifixelor,n mnstiri i biserici, c ar fi declarat cu mndrie c este un duman al oricrei legi i al oricrei credine, - (afirmatie reala, de altfel, dar plasata n contexte speciale i nu cu conotaiile blasfemiatoare prezentate de martorul respectiv),- i c ar fi intenionat sa infiinteze, - sau c ar fifacut-o deja -, n Germania, o sect a giordanitilor, fapt neverificat prin documente, si care poate parea absolut bizar, daca nu in limitele ridicolului, dar care, n contextul respectiv cpta o greutate i o credibilitate extrem de periculoas pentru evoluia procesului.

    Dintre atat de multe acuzatii,care I se aduc lui Bruno, mai mult sau mai putin intemeiate, mai mult sau mai putin absurde, teoria transmigrarii poate capata o importanta esentiala, in gandirea filosofica a Nolanului, cu ramificatii peste timp, o contributie la istoria ideilor, care il face pe filosof sa fie reconsiderat acum, peste secole, ca fiind unul dintre ganditorii cei mai evoluati si mai aplicati ai teoriei infinitului, de acest capitol legandu-se toate ideile sale, ca de o coloana vertebrala a intregii sale opere si tot de ideea de infinit si de metamorfoza infinita a vietii, in forme infinite, se leaga arta memoriei, mnemotehnica, cele doua aspecte ale gandirii sale fiind strans impletite si construind impreuna un intreg sistem revolutionar de gandire si conferindu-I operei sale o aura deosebita, de unicitate.

    n urma acuzaiei c ar fi susinut despre Pmnt, c este asemenea unui mare animal sau organism, care are o via propriei un spirit i o inteligen dovedite de micrile sale de rotaie, carese produc dup nite reguli precise, Bruno confirm teza sa i adaug c, nu numai c Pmntul ar depi inteligena umana, darc el se mic i triete conform propriei sale necesiti. Bruno aduce argumente preluate din scrierile sfinte, n sprijinul i justificarea teoriei copernicane, discutate n Cena de le Ceneri; dialog care a fost foarte atent analizat de ctre membrii Sfntului Oficiu i despre personajele cruia i se pun lui Bruno ntrebri; esteinterogat foarte minuios, pentru a se afla n detaliu ntregul dialog care avusese loc, n realitate, n seara respectiv, relatat n volumul propriu-zis, n ncercarea de a se afla n ce msur scrierea concord cu realitatea i pentru a se ntocmi, pe baza mrturiilor, rapoartele cuprinznd capetele de acuzare. Bruno relateaz, cu lux de amnunte, discuiile menionate n scriere, i aduce argumente abile, n aa fel inct s demonstreze respectul su fa de pasajele biblice. Una dintre ideile susinute de Bruno este aceea c sufletul ar fi contopit cu corpul i c el este, pentru

  • 15 | P a g e

    corp, ceea ce este crmaciul pentru corabie. El va susine, pna la sfritul procesului su, c exist un suflet al lumii, nemuritor i infinit, rspndit pretutindeni n Univers i c, n cadrul Bisericii, al riturilor romano-catolice i cretine, n general, nu e posibil ca un preot s absolve de pcate un credincios, negnd, n felul acesta, autoritatea, funcia i semnificaia cretin i simbolic a rolului preoilor, ca pstori de suflete. Si aceasta din urma afirmatie venea din partea unui fost membru al ordinelor clericale, ceea ce agraveaza, in mod rapid si iremediabil, situatia deja precara a lui Bruno, la proces.

    La un moment dat, n aceast ntreag dram a procesului su, apare n scen un nou personaj care l denun pe Bruno, venind din Anglia, i care l declar pe acesta ateu, acuzndu-l c, n dialogul etic, Spaccio della bestia trionfante, ar face o trimitere clar la Pap i la catolicism. Poemul filosofic, Cantus Circaeus este interpretat ca un atac mpotriva catolicismului, de ctre denuntorul Mocenigo, dar se pare c noua acuzaie a acestuia i absurditatea noului su denun nu au fost luate n considerare de ctre tribunal, iar noua sa intervenie a fost privit mai degrab cu dispre chiar i de ctre membrii Sfntului Oficiu. Ura lui Mocenigo fa de Bruno i perseverena sa diabolic, n a-l mpinge ctre distrugere, rmn, cu toate acestea, extrem de suspecte i inexplicabile si nu a fost elucidat, pana in prezent, motivul si mobilul acestei atitudini si nici, ipotetic vorbind, faptul ca Mocenigo ar fi actionat din propri sa vointa, printr-o decizieproprie si radicala, sau daca el ar fi putut sa fie unealta unor alte personaje, ocupand functii si demnitati esentiale, in cadrul politico-clerical, dar care nu doreau sa se dezvaluie prea mult, in mijlocul acestui proces. Bruno, se arat, din nou, de acord cu retractrile tezelor sale i cu cenzurarea volumelor, i declar c este pregtit pentru pocin i demonstreaz n mod foarte clar dorina sa de cooperare cu Biserica. Pe neateptate, ns, el redacteaz un memoriu ctre Papa Clement VIII, n care i expune din nou toate tezele i n care face o demonstraie, bazat pe argumente, din care s rezulte c, nimic din ceea ce a scris vreodat sau din ceea ce ar fi afirmat, nu vine n contradicie cu dogmele Bisericii. El susine argumentaia sa n faa tribunalului Sfntului Oficiu, apoi se rzgndete brusc i, la un moment dat, probabil tracasat i dezamgit de imposibilitatea de a convinge tribunalul cu argumentelogice, nu se mai arat interesat de retracterea tezelor, ci declar c nu a comis nicio erezie, c nu este un eretic i c nu are de ce s se pociasc, ntruct nu se face vinovat de niciuna dintre acuzaiile aduse, n afar de faptul c a susinut nite idei tiinifice,pe care, de altfel, el poate s le argumenteze oricnd, n faa Tribunalului Inchiziiei, cruia, de fapt, i neag orice competen n a judeca veridicitatea, legitimitatea, corectitudinea sau abaterea

  • scrierilor i a afirmaiilor sale de la dogma cretin. Multiplelor acuzatii, existente deja in dosarul lui Bruno, li se mai adauga marturiile tovarasilor de celula din inchisoarea venetiana. Ca si cand nu ar fi fost deja de ajuns, Bruno mai este acuzat de batjocuri si injurii aduse Bisericii, dogmelor catolicismului, preotilor, de practici oculte, practici de divinatie magica, cu care s-ar fi ocupatinclusiv in inchisoare, ceea ce este credibil, practicile divinatorii constituindu-se intr-un capitol esential al filosofiei oculte si fiind considerate de neinlocuit, in preocuparile unui intelect atat de vast si avid de cercetare, cum era acela al lui Bruno. Acesta neaga majoritatea acuzatiilor, si ii acuza, la randul sau, pe martori, de rea credinta. Bruno declara, referindu-se la tezele sale, ca a considerat si considera posibila existenta unei infinitati a Universului si a unei infinitati de lumi, asemanatoare Pamantului, si care ar putea, in mod logic, sa fie populate de fiinte rationale, asemanatoare oamenilor, poate chiar inzestrate cu inteligente superioare pamantenilor. El aduce, ca argument suprem, si care va deveni un punct de referinta clasic al teoriei infinitiste, ideea ca, Dumnezeu, inmaretia sa infinita, nu ar fi putut sa creeze o lume finita si imperfecta, care ar fi fost sub demnitatea si puterea lui de fiinta divina, deci Universul trebuie sa fie, in mod necesar, infinit. Este argumenrul unui maestru al discursului logic si ramane una dintre replicile clasice din istoria si filosofia stiintei, si prin care Bruno si-a creat o aura si o importanta cu totul aparte, in domeniul stiintelor exacte, al logicii, inclusiv, si poate mai ales in acela al astronomiei, atat in epoca, cat si mai tarziu, peste secole, cu toate ca, in decursul cercetarilor secolului trecut, rolul sau in sfera acestor discipline stiintifice pare sa fi cunoscut o perioada de eclipsa, fiind regandit si apreciat intr-o lumina noua, in prezent, cu toata semnificatia sa unica, si din ce in ce mai des, in ultimul deceniu.

    In ceea ce priveste preocuparea sa pentru stiintele magice, Bruno afirma ca ar fi fost interesat de asemenea scrieri ezoterice si ca ar fi detinut volume de magie, argumentand ca magia ar fi fost o cunoastere diferita a naturii, si care ar fi preocupat multi filosofi si teologi renumiti, precum Albertus Magnus si Sfantul Toma dAquino. El afirma ca ar fi scris volume despre arta magiei si ca a cercetat scrieri despre magie, din curiozitate, dar ca s-a ferit sa impartaseasca oamenilor simpli si fara capacitate de discernamant asemenea idei, intrucat arta magiei ar fi o arma periculoasa in mana unui ignorant. El mai face o ncercare ndrznea, redactnd un nou i ultim memoriu, destinat Papei Clement VIII, n care ii argumenteaz tezele tiinifice, n ncercarea de a-l convinge pe acesta s l asculte, pentru a-i demonstra c nu se face vinovat de nicio erezie sau de vreun pcat mortal, dar Papa refuz sa citeasc memoriul su ultim, tratnd totul cu o ciudata indiferen, pasivitate, si chiar cu dispret, iar dup numeroasele insistene n a-l determina s se pociasc, decide s l predea justiiei i este condamnat la moarte, prin ardere pe rug, sentina fiind executat in 17 februarie 1600, n Piaa Campo de' Fiori.

  • 17 | P a g e

    O statuie a fost ridicat mai trziu, n 1889, de sculptorul EtoreFerrari, reprezentndu-l pe filosof, exact pe locul supliciului. El este redat ntr-o atitudine frontal, n haine de clugr, cu un volum n mna dreapt i cu picioruldrept schind parc o intenie de a porni pe o cale necunosut, cu faldurile mantiei uor nvolburate, ca o reprezentare simbolic a tulburtoarei sale existene de cltor, deschiztor de drumuri, consilier, pacificator i, n acelai timp, n rzboi cu toat lumea i cu toate doctrinele timpului su. Alura sculpturiie tipic pentru curentul romantic al secolului al XIX-lea, aa cum romantic este nsi figura emblematic a acestui filosof eretic, simbol al autodeterminrii i aciunii, prin fora inteligenei i a raiunii, pstrnd, cu toate acestea, o netgduit fa ntunecat i ascuns, care nca ateapt s fie cercetat si descoperit, bntuind paginile istoriei, n cutarea unei drepti postume definitive.

    II. PARADIGMELE NOLANULUI

    1. CONCEPTUL DE FORTA. URME DE VIATA INTR-UN UNIVERS DEZLANTUIT

    n total, au existat paisprezece capete de acuzare mpotriva lui Bruno, printre care urmtoarele: credina n existena unor lumi nenumrate i credina n metempsihoz, afirmaia lui c Sfntul Spirit este identic cu Sufletul lumii din scrierile sale cosmologice, c Moise ar fi fost un mag i a simulat miracolele i c legile sale au fost inventate de el, nu transmise de Dumnezeu, Iisus Christos ar fi fost tot un mag, nicidecum Fiul lui Dumnezeu, etc..

    De fapt, n problematica divinitii lui Christos, Bruno ar fi spus c acesta nfptuia miracole, prin propria sa putere, care nu venea de la Dumnezeu, pe cnd, n cazul sfinilor, puterea de nfptuire a unor miracole provine din afara lor, subliniind astfel superioritatea lui Iisus Christos, ca fiin nzestrat cu puteri exceptionale i cu o mare determinare moral, dar fr a-l considera pe acesta Fiul lui Dumnezeu sau Dumnezeu insusi, ci, mai degraba, un semizeu, sau un supraom, cu puteri de infaptuire magice si o inspiratie divina,ca o reflectare a propriului sau intelect si spirit. Aceast tem, a fiinelor superioare, cu fore de nfptuire ieite din comun, comparate cu oamenii obisnuii, care primesc inspiraia divin din exterior, ca un fel de unelte ale divinittii, apare n toate operele sale, fiind o constant e eticii bruniene.

    n nchisoare a mai fost preocupat de simbolul crucii cretinei a declarat, conform mrturiei unor tovari de celul, c acesta fusese preluat din religia egiptean i c ar trebui s se adopte n bisericile cretine semnul realal crucii egiptene. si dorea s scrie un tratat despre simbolul crucii, ceea ce l prezint drept un specialist n simboluri i un comparatist al culturilor avant la lettre. Bruno, prin preocuprile sale faa de simbolurile diverselor religii strvechi,i prin interesul su fa de manifestrile magiei, n numeroase culturi, ar putea

  • s fie considerat unul dintre esenialii precursori ai tiintei simbolurilor i ai istorieireligiilor. Ceea ce a afirmat despre Moise, c era un magician, care ar fi deprins magia de la egipteni i i-a ntrecut pe acetia in maiestrie, a scandalizat tribunalul i a determinat procedarea la alte anchete i cercetri asupra scrierilor sale, n scopul descoperirii unor erezii legate de negarea veridicitii Vechiului Testament i a divinitii lui Christos, printr-o nlnuire de argumente tendenioase i mrturii mai mult sau mai putin dubioase, crora a ncercat, timp de opt ani de interogatorii, de suplicii i de procese interminabile, Bruno, s le fac fa, prin arma unui discurs si a unei logici abile i a spiritului su caustic.

    Alte acuzaii care i-au mai fost aduse lui Bruno se refereau la faptul c a cltorit n ri stpnite de erezie, respectiv, calvinism si lutheranism,i c i-ar fi nsuit obiceiurile i modul de via al locuitorilor lor. De asemenea, era acuzat c neag dogma transsubstanierii, virginitatea Mariei i c l-ar fi atacat pe Pap, n dialogul su italian Spaccio della bestia trionfante, acuzaie aberanta, de altfel. E discutabil faptul ca Bruno ar fi fost atat de lipsit de respect fata de reprezentantul catolicismului, iar aceasta aura a unui filosof ateu, revolutionar, anarhist sau nihilist, atacand Biserica, religia crestina sau riturile sale, este un mod simplist de a vedea filosofia lui Bruno, care nu avea nici interesul, nici vocatia de a proceda la asemenea atacuri, pe care el insusi le-ar fi dispretuit sau dezaprobat. Bruno avea, in schimb, vocatie stiintifica si clarviziune si reusea sa vada, peste secole, ceea ce ar fi trebuit sa vada contemporanii sai.

    Alte acuzaii se refereau la magie, - (si cum altfel ar fi putut sa fie, intr-un proces inceput si condus de Inchizitia romano-catolica?) -, despre care Bruno ar fi spus c este un lucru bun, la demoni i la credina n existena pre-adamiilor.

    n toat complexa problematic a procesului lui Bruno, s-a acordato importan infim, se pare, preocuprii pentru mnemotehnic, iar scrierile, extrem de vaste, referitoare la arta memoriei, nu au contat prea mult n dezbaterile Inchiziiei. Dac i s-ar fi acordat atenia cuvenit acestui capitol esenial al sistemului filosofic al lui Bruno, poate c alta ar fi fost turnura procesului, alta, sentina, i alta, evoluia istoriei i a filosofiei tiinei. Numai c momentul istoric nu era propice unor astfel de cercetri i Biserica nu era pregtit pentru asemenea interpretri i nelegeri. De altminteri, punctul de vedere al Bisericii, fata de ideile filosofice ale Nolanului, nu ar trebui interpretat ca o dovada de intransigenta sau de ignoranta, intrucat e de presupus ca acesti functionari eclesiastici erau, la randul lor, la curent, cu toate ipotezele si definitiile, stiintifice si filosofice, si nu faptul ca le-ar fi negat, combatut sau ignorat, ii determina sa actioneze astfel. Inchizitia era un instrument de teroare, de constrangere sau de tortura, dar niciodata acest Tribunal nu a fost format din ignoranti sau din persoane obtuze. Interesele lor erau mult mai mari, iar sustinerea acestor interese se pregatea si se producea la un nivel politic dintre cele mai inalte si mai putin banuite. E de presupus ca toti oamenii bisericii, avandfunctii-cheie in acest mecanism, posedau si cercetau volumele scrierilor de magie sau de cosmologie dintre cele mai noi, asa cum, fara nicio indoiala, se intampla si in prezent in bibliotecile Vaticanului, printre arhive secrete si bine

  • 19 | P a g e

    protejate. Nu faptul ca le-ar fi dezaprobat sau ca le-ar fi considerat blasfemii sau erezii, ii facea sa emita asemenea sentinte si condamnari definitive, ci un mecanism in care erau angrenati si un sistem, pe care trebuiau sa-l sustina, sa-l apere si sa-l slujeasca, prin angajamentele lor eclesiastice. Pretul era mare, dar, de cele mai multe ori, si rasplata si avantajele unor asemenea functii erau pe masura implicarii lor neconditionate in acest sistem.

    iii

    Despre Nicolaus Cusanus, unul dintre cei care l-au inspirat peBruno, Cassirer afirm c este singurul filosof al timpului care trateaz toate problemele eseniale ale acestei perioade. El se ocup de speculaii, att n teologie, ct i n matematic, n static i teorie general a micrii, astronomie,cosmografie si istorie general a spiritului. (3) n cazul lui Bruno, Cassirer afirm c spaiul su infinit e vehicolul necesar al forei infinite, care, la rndul su, nu e altceva decat expresia vieii infinite a universului.(4)

    Dialogurile italiene, concepute si redactate in Anglia, in urma experientelor, cercetarilor si inspiratiei datorate dezbaterilor stiinifice din mediul intelectual englez, sintetizeaza principalele teorii bruniene, atat pe cele tinand de domeniul cosmologiei, cat si pe cele apartinand registrului etic, intr-o formula literara unica.

    Primele trei, La Cena de le Ceneri (Cina din Miercurea Cenuii), De la causa, principio e uno (Despre cauz, principiu i unu) i Del'infinito, universo e mondi (Despre infinit, univers i lumi) trateaza problemele referitoare la spatiul cosmic si infinitatea lui, intr-o cheie a filosofiei i cosmologiei, care aveau sa defineasca mai tarziu teoria infinitista, iar urmatoarele trei, Spaccio della Bestia triomfante, Cabala del cavallo pegaseo si Degli eroici furori, articulau sistemul filosofic si etic al lui Bruno, definit prin prisma omului de actiune, care isi determina singur destinul eroic, o etica a muncii si a cunoasterii obtinute prin cercetare si efort nesfarsit, astfel ca drumul insusi catre infaptuire, frumusete, adevar si arta, devine principalul motiv al tuturor personajelor descrise de Bruno in dialogurile italiene, ca si in majoritatea scrierilor sale etice.

    La Cena de le Ceneri a fost scris n dou variante, dintre care a doua a fost revazut i mult atenuat, din cauza criticilor virulente pe care le adusese iniial, pedanilor profesori de la Oxford i a modului n care descrisese xenofobia poporului englez i tratamentele la care erau supui striniivenii n Anglia, n acea vreme. Bruno nsui, aa cum descrie, n mod pitoresc icu mult savoare, fusese, de nenumrate ori, victima unor incidente prin care populaia londonez i exprima dispreul i dezaprobarea fa de strini. Autorul relateaz o asemenea ntmplare neplcut, n care el i nsoitorii si, fiind ateptai la o cin important, o ntrevedere, de fapt, cu doi profesori de la Oxford, la invitaia lui sir Fulke Greville, sunt surprini pe strad de nite grupuri de locuitori ai Londrei, oameni foarte simpli, de altfel, care le aplic un tratament

  • destul de dur acestor strini, fat de care aveau oroare. O mare parte a dialogului descrie, pe pagini ntregi, cltoria personajelor, n noaptea n care fuseser invitate la cin. Parcursul lor este prezentat ntr-un mod pitoresc i n toate pasajele autorul improvizeaz, prin comparaii, metafore plastice, aluzii mitologice comice, repetiii ingenioase, aliteraii i diverse alte figuri de stil, pentrua descrie atmosfera de confuzie i de rtcire, ntr-o noapte i un drum plin de obstacole i ocoluri, nainte de a reui s ajung la casa n care fuseser invitai. Pasajele sunt, de asemenea, o descriere alegoric a drumului cercetrii i a avatarurilor cunoaterii. Aceste pasaje conin o ncrctura hermetica deosebit, descriind un itinerariu al personajelor n cutarea cunoaterii i a perfeciunii i, n acelai timp, dificultile necesare i inevitabile ale unui asemenea demers, ca i concluziile finale ale celor implicai n cutarea adevrului. Aceast idee, a eroului plecat n cutarea unui ideal ascuns, pentru care este pregtit s accepteorice sacrificii i pentru care e capabil de renunarea la propria identitate, confundndu-se cu obiectul cercetrii sale, e o constant preioas a filosofiei sale, ntrunind, n acelai timp, valene hermetice.

    Bruno se refer la poporul englez, n termeni caustici, acuzndu-l de xenofobie, n prima sa variant de dialog, pe cnd n a doua, din cauza presiunilor i a protestelor oficialitilor, se dovedete mai moderat. El declar, printre altele, c nu ar trebui sa fie condamnat medicul dac este strin i prescrie nite remedii noi i originale ntr-o ar strin, mpotriva unei boli att de rspndite, cum este ignorana i mai adaug c, pentru un filosof, oricare locde pe pmant ar trebui s fie patria sa. n plus, Bruno l cunoate ntre timp pe sir Robert Dudley, favoritul reginei Elisabeta I, i cstig sprijinul i protecia acestuia, astfel c sistemul su de relaii se schimb i abordarea dialogului su,la fel.

    Dialogul trateaz despre teoria copernican a heliocentrismului i despre universul infinit i lumile nenumrate, teoriile avansate de Bruno (Teofilo, n dialog), n confruntarea de idei cu doi doctori in stiinte, de la Oxford, decii s apere sistemul tradiional ptolemaic i doctrina lui Aristotel.

    ntr-un pasaj celebru al acestui dialog, personajul Teofilo, un alter ego al lui Bruno, cu un nume imprumutat de la unul dintre fostii sai profesori de la Universitate, explica pozitia Nolanului fa de Copernic i de teoria heliocentrist, atunci cand declara ca el nu priveste ochii lui Copernic sau ai lui Ptolemeu, atunci cand isi formuleaza judecatile, ci sintetizeaza concluzii si cercetari care au ajuns sa determine asemenea descoperiri, precum aceea a teoriei heliocentriste, care, de altfel, nu ar fi putut sa se produca, fara contributiilemai multor filosofii si scrieri, de-a lungul timpului. El compara calea cercetarii, asacum o intelege, cu studiul strategiei si al tehnicii, asa cum s-ar realiza pe un camp de batalie, si care singure duc la intelegerea unui fenomen urmarit. Pentru el, cunoasterea este o lupta continua, cu victorii si infrangeri, iar intelegerea fenomenului studiat, e un razboi castigat, cu sine insusi, cu ignoranta celor din jur, invingerea piedicilor, cu un curaj al asumarii, care face sa triumfe adevarul cercetat si sa se impuna, in fata unor franturi de perceptie, ca niste traduceri nereusite dintr-o limba necunoscuta. Pe de alta parte, Nolanul face o diferenta intre invatatii creatori de sisteme si descoperitori de noi adevaruri, si intre cei

  • 21 | P a g e

    care se exerseaza cu constiinciozitate in materia studiata, fara sa produca vreo scanteiere noua, in noianul unor teorii milenare, la care nu fac decat sa adauge, sa insereze, cunoasterea la alta cunoastere anterioara. Unii sunt cei care apartin categoriei geniilor iluminate de forta interioara, producand revelatii noi si neasteptate, iar ceilalti ar putea sa apartina acelei categorii de invatati mediocri, care muncesc doar pentru a cladi pe baze deja existente, fara sa produca vreun noian de sclipiri, in urma lor. Arta cunoasterii e comparata cu milenara arta a razboiului, pe care numai o minte cuprinzatoare ar reusi sa o inteleaga, privind inperspectiva si anticipand lucrurile si fenomenele, nu oprindu-se la detalii si la fapte lipsite de semnificatie, doar pentru o frumusete formala a deductiei. Astfel, Ptolemeu sau Copernic ar apartine primei categorii de invatati, initiatori de sisteme, la fel ca si Nolanul, care nu se limiteaza sa il aprobe si sa il celebreze pe Copernic, ci, pornind deja de la ideea acestuia, punand-o in antiteza cu teoriile ptolemaice si aristotelice, ajunge sa se impuna prin propria sa descoperire, mult mai spectaculoasa sau macar mai ampla si cu mult mai multe conotatii filosofice si stiintifice, decat la Copernic, pe care il considera a se fi aplicat in mod excesiv in stiintele matematicii si prea putin in filosofia magica a naturii, care pentru Bruno era esentiala. iv

    Bruno definete, in multiple pasaje din volumele italiene, modurile de cercetare, care duc la descoperirea i la ntemeierea unei teorii, a unui sistem filosofic sau tiinific i enumer colile de filosofie i astronomie, care au contribuit, n mod capital, la construirea a ceea ce el numeste tiina antic, n opoziie cu filosofia nou, pe care a intuit-o Copernic i pe care Nolanul o ntemeiaz, depind modul de percepie a ceea ce, pn atunci, se nfptuia, n tiint i filosofie. El vorbete despre rsturnarea sistemelor i a structurilor gndirii, de la o epoc la alta, pornind din antichitate, i, ca i n alte scrieri, avanseaz o serie de consideraii demne de un filosof al culturii, determinnd dinamica epocilor istorice i punctele eseniale ale transformrilor acestora:

    Marele vostru Aristotel a observat c ceea ce se petrece cu toate lucrurile se petrece i cu opiniile i cu efectele acestora: de aceea, la fel de util este a aprecia filosofiile dup vechimea lor, pe ct e de util s stabilim dac ziua urmeaz nopii sau invers. Cu alte cuvinte, ceea ce conteaz este care din doi, noi sau adversarii notri de la antipozi, se afl n plin zi sau vede lumina adevrului la orizont; care din doi bjbie n bezn, noi sau ei; n concluzie, conteaz s aflm dac noi, care am pornit la primenirea noii filosofii, ne aflm nlumina care pune capt nopii, sau n amurgul care ncheie ziua.(5)

    Autorul adopta un mod de considerare al cailor cercetarii filosofice, printr-un punct de vedere deosebit de interesant, care relativizeaza

  • posibilittile cunoaterii, folosindu-se de contraste si de jocul lor n mersul lucrurilor, pe plan gnoseologic. El pune n antitez curentele gndirii mai multor scoli filosofice din antichitate, mergnd pn la un anumit agnosticism, cel puin acolo unde se cntrete eficacitatea de metodologie n gndirea universala i percepia acestora n sfera realitii:

    Acestora, dupa modelul colii pitagoriciene i al nostru, le-a interzice s pun ntrebri i s ridice obiecii nainte de a fi ascultat ntregul curs de filosofie: cci, dac teoria e n sine perfect i a fost ascultat pn la capt, ea alung toate ndoielile i nltur toate contradiciile. De-abia dup aceea, dac se ivete un spirit mai luminat, acesta va putea vedea dac e ceva de adugat, de scos, de corectat sau schimbat. Abia atunci va putea compara principiile i concluziile acestea cu cele contrare; atunci i va putea cumpni ntrebrile i rspunsurile, aprobarea ori dezaprobarea. Cci n materie de art itiin, nu poi s-i formulezi ntrebrile ori ndoiala, cu temei i coeren, dac mai inti n-ai ascultat tot. Nu poi fi un bun avocat ori judector, dac nu ai toate informaiile despre cazul respectiv. Dar daca teoria se dezvluie treptat, pornind de la principii i temelii solide i confirmate, pentru a construi apoi o cldire desvrit, prin elementele care o compun, asculttorul trebuie s tac i, mai nainte de a fi auzit i neles totul, s aib ncredere c, pe msur ce teoria va nainta, ea va elimina toate greutile. Scepticii i pyrrhonienii obinuiesc s procedeze invers: ei declar c niciun lucru nu poate fi cunoscut i prin urmare eitot caut i ntreab, fr a gsi vreodat un rspuns.(6)

    Cu toate ca un anumit relativism strabate metoda gnoseologica a lui Bruno, acesta afirma totusi si sustine ca orice fel de cercetare trebuie sa fie construita pe cunoasterea a ceea ce au afirmat altii, cu mult inainte,in alte scrieri si sisteme si ca, doar prin analogie, prin comparatie si printr-o analiza indelungata a unor numeroase, poate a mii si mii de teorii care se contrazic, filosoful va reusi sa obtina o concluzie, in final, iar de aici, s-ar putea produce acea stare de iluminare, a unei cunoasteri prin deductii scanteietoare, iar fara aceasta ucenicie la izvoarele unor filosofii stravechi, nu s-ar putea ajungevreodata la emiterea de judecati inteligente si juste.

    Dincolo de metodologia cercetrii, Bruno emite o serie de consideraii asupra mentalitilor predominante i a educaiei, ca produs al acestora i ca obinuin, menit s stopeze, s ncetineasc sau chiar s anihileze procesul gndirii independente i originale, care singur poate s accead la descoperiri valoroase pentru umanitate:

    Eu nsumi, influenat, fie de prinii ori pedagogii care m-au crescut, fie de fanteziile mele, fie de renumele vreunui savant, fie ndrumat de

  • 23 | P a g e

    ignorana trufa i norocoas a unui dobitoc, m voi considera, plin de mine, la fel de tiutor ca altul crescut de un ins mai puin ignorant sau chiar nvat. Nici nu tii ce putere au obinuina i convingerile sdite n minte, nc din copilrie, i ct ne impiedic s nelegem lucruri dintre cele mai evidente. E ca i cum ai nghii mici cantiti de otrav, care sfrete prin a nu-i mai face niciun ru, ba dimpotriv, devine un soi de hran natural, nct antidotul nsui poate s devin periculos i ucigtor. (7)v

    E interesant comparaia lui Brun ntre filosofie i medicin iacesta devine un leit-motiv, atunci cnd se vorbete despre calea cercetrii, i una dintre modalitile argumentative bruniene. Bruno compar otrava, ca antidot, cu o solutie care duce la rezolvarea unei probleme filosofice. El asociazmedicina cu filosofia naturii i amndou cu alchimia, n mod special, i cu magiai practicile acesteia, n general.

    Neobinuit de actual este i trimiterea autorului la ideea de obinuin i de obiceiuri, formate prin educaie, datorit familiei i a profesorilor, ceea ce creeaz, n mod incipient, la Bruno, acel element cultural, tipic antropologiei, istoriei i filosofiei culturii, pe care, n termeni moderni l denumim pattern, i care abund i n lucrrile de specialitate ale psihanalitilor, atunci cnd se definesc nceputurile i/sau urmrile unor deprinderi i constante ale civilizaiei i culturii. Bruno pare s fie deosebit de ataat de ideea de pattern cultural, ceea ce i confer stilului su de gndire i de analiz, o incredibil aur de modernitate. Bruno condamna intoleranta fata de metodele si ideile altor filosofii si culturi si se arata disponibil si receptiv in intelegerea mecanismului de functionare a unor sisteme, credinte, obiceiuri, idei, aflate chiar in contradictie cu ale sale, iar aceasta deschidere si acest exemplu de acceptare si de valorificare a unor idei si credinte diferite de a sa, I se pare filosofului o dovada de inteligentamultidisciplinara si o necesitate in evolutia individului, din tinerete, pana la apogeul formarii sale. Cu toate aceste declaratii de deschidere si de apreciere fata de sisteme si idei straine sau opuse stilului sau de gandire, metodelor si ideilor sale, se poate remarca, pe alocuri, in multiplele sale conflicte de idei, cu alti filosofi si oameni de stiinta, intransigenta si agresivitatea cu care Bruno reactiona, atunci cand era in total dezacord cu interlocutorul, ceea ce, de altfel recunoaste singur, in alte pasaje ale dialogurilor sale, chiar si in discutia pe care o are, in Cena delle Ceneri, cu unul dintre doctorii in stiinte, de la Oxford, Torquato, pe care il judeca si il critica destul de dur, lasand la o parte tonul conciliant si receptivitatea sau disponibilitatea de a asculta, pe care si le atribuie, in genere, pentru a-si dovedi obiectivitatea.

    Autorul, descriind drumul invitailor la cina din miercurea cenuii, unde urma s se dezbat teoria lui Copernic, al crei adept i susintor era, face o digresiune despre eroism i lupta contra greutilor ntmpinate de eroul care pleac n cutarea cunoaterii, aceast cale devenind, ntr-un final, drumul ctre sine, cunoaterea ultim, prin multiplele experiene dobndite:

    Lucrurile obinuite i uoare sunt pentru cei muli i obinuii.

  • Oamenii rari, eroici i divini strbat greutile, silind necesitatea s le acorde cununa nemuririi. Mai mult, chiar atunci cnd nu-i cu putin s atingi inta i s cucereti trofeul, nu iei din curs, lupt-te pentru un lucru de o asemenea importan i rezist pn la ultima suflare. Lauda nu-i revine numai nvingtorului, ci i celui care nu moare ca un la i un fricos: el pune infrngereai moartea pe seama sorii i arat lumii c a pierdut, nu dintr-o slbiciune proprie, ci din potrivnicia norocului. i demn de onoare e nu numai cel ce a ctigat trofeul, ci i cellalt, care a alergat att de bine i care e socotit demn dea-l primi, chiar dac nu l-a cucerit; de dispreuit sunt, dimpotriv, aceia care i pierd ndejdea, care se opresc la mijlocul drumului i nu duc cursa pn la capt, - chiar cu riscul de a ajunge ultimii cu toat puterea care le mai rmne i pn n ultima clip... (8)

    Pasajul este o profesiune de credin, pe care Bruno a scris-o,a susinut-o n mai multe opere i e una dintre temele favorite ale filosofului, descris amplu i sclipitor-argumentativ, n De gli eroici furori, dialogul su despre eroism, i misiunea imposibil a personajului plecat pe drumul ctre cucerirea adevrului, ca un cruciat al dreptii, al frumosului i al demnitii, care,la captul pmntului, unde l duce peregrinarea sa, se descoper pe sine, contopindu-se cu propriul su ideal i devenind o parte a acestuia, ca ntr-un fel de resurecie spiritual, dup o lung i dureroas convertire. In afara de acest lucru, aici Bruno pare sa se apropie de o profunda si inteligenta filosofie a actiunii, care ne trimite, in mod cert si oarecum ciudat, la pasaje epopeice din Baghavad Gita, in mod special la invataturile zeului Krishna, care predica, inaintea bataliei esentiale, punctul central al cartii, ideile actiunii pentru actiune, suspendarea judecatii, in vederea unei mai bune replieri si reveniri, dupa momente inevitabile de deznadejde. Eroul nu stie incotro il va purta avantul sau razboinic si nici daca el va fi sau nu un invingator, sau daca va invinge cu usurinta sau cu o truda nesfarsita, daca va supravietui, si va deveni puternic, material vorbind, sau daca isi va afla moartea si va fi glorificat, sau nu. Aceste considerente nu mai par sa aiba vreo importanta pentru Bruno, atata timp cat eroul, definit de el, isi urmeaza destinul, fara remuscare, fara spaima sau ezitare,dar mai ales fara dorinta si speranta in niste victorii efemere. Etica eroului sau pare sa fie cea a unei vieti active, autodeterminante, in care forta morala detine intregul control si in care hotararile se iau fara urmarirea unui castig imediat sau tardiv, in timpul vietii sau postum. Nu directia in care actionam pare sa conteze, ci modul in care ne conducem actiunile, si, bineinteles, nu impresia si impactul asupra constiintei celorlalti, a maselor, conteaza (Bruno dispretuia masele, de altfel!) -, ci modul in care ne raportam la noi insine, la propria noastra constiinta siesenta. A ne descoperi pe noi insine, in spatele atat de multor decizii si actiuni personale, care ne caracterizeaza ca personaje, de-a lungul existentei noastre, actiuni secrete sau explicite, trebuie sa fie, in etica eroismului brunian, scopul intregii noastre manifestari in lume si motivatia prin care si cu care accedem in lumile care ne asteapta dupa moarte, in infinite lumi cu infinitele noastre forme demanifestare, in care ceea ce acumulam pe pamant, moral si intelectual, vom purta cu noi, ca pe niste urme sau umbre ale fostelor noastre intrupari, avand un

  • 25 | P a g e

    impact logic si bine meritat in viitoarele noastre perindari. Aici memoria fostelornoastre actiuni si existente, primeste un sens major, in paradigmele Nolanului, desemnandu-se ca o zestre a muncii depuse de noi, in construirea destinului nostru, o rasplata sau o pedeapsa a ceea ce am comis, prin liberul nostru arbitru,si care ne va urmari vesnic, in toate formele viitoarelor noastre vieti. Spiritul e nemuritor, si el e depozitarul memoriei noastre, a istoriei noastre personale, el purtand dovada a ceea ce am fost si determinand ceea ce va urma. Determinismul acestei memorii a faptelor capata un sens coplesitor la Bruno, si el defineste ideea de responsabilitate, de constiinta si de luciditate, care trebuie sa ne insoteasca mereu, obligandu-ne sa ne slefuim actiunile si sa le oferim aceastralucire si valoare, care sa le conduca inspre o forma exemplara de fiintare, de infaptuire si de moarte glorioasa, decenta si simpla. Moartea nici nu exista, de fapt, pare sa spuna Bruno, asemenea zeului Krishna, iar aceasta similitudine de definire a vietii si mortii, de desfiintare a granitei dintre cele doua lumi, sau dimensiuni cosmice, nu ni se mai pare o simpla coincidenta a sistemului ontologic al lui Bruno, cu acela al Orientului, ci devine, in acceptia mea personala, o evidenta a faptului ca Bruno atinsese si aceasta dimensiune culturala, de unde, fara indoiala si-a extras si conceput, propria sa constructie ontologica. Este o presupunere pur personala, aceea ca Bruno ar fi studiat traduceri ale scrierilor filosofice hinduse, si pot sa afirm, in privinta sistemului ontologic al lui Bruno, ca aici conceptul de memorie castiga o valenta decisiva in evolutia si intelegerea scrierilor filosofului si in considerarea mnemotehnicii, practicate de filosof, definind una dintre paradigmele esentiale ale intregii sale filosofii, alaturi de aceea a dimensiunilor infinite universale, strabatute de forte anarhice si vitale.

    Unul dintre personajele care l-au fascinat pe Bruno, dintre totioamenii de exceptie, pe care i-a intalnit, este, fara indoiala, Regina Elisabeta, aceasta fiind si unul dintre subiectele preferate de filosof, atunci cand se adreseaza muzei sale inspiratoare, care ii va oferi gratia sa, in elaborarea unui discurs sclipitor si a unor pagini pline de semnificatii profunde, de poezie, de arta si de magie. Autorul obisnuieste, in cele mai multe contexte de inceput al cartilor sale, sa se adreseze Muzei sau zeitei Mnemosina, zeita memoriei, care are acel rol de a-I trezi autorului si oratorului Bruno, amintirea unor momente semnificative, a unor concepte ascunse, a unor invataturi studiate cu mult timp inurma sau a unor figuri care l-au marcat profund. Uneori, identitatea Mnemosinei, care e mai degraba o metafora a memoriei in desfasurare, se suprapune pe imaginea muzei saxone, Regina Elisabeta, care pare sa fie pentru filosof, atat regina, cat si zeita, muza, monarh luminat, comandant de armata, maestra in arta razboiului, inteliganta luminata, femeie de exceptie, o frumusete stranie, a spiritului si a infatisarii, una dintre cele mai celebre figuri, de care autorul s-a simtit profund atasat si inspirat, ca de un model al indubitabilei perfectiuni. Descrierea pe care Bruno o face reginei Elisabeta a Angliei este deosebit de minuioas i, n acelai timp, de o generozitate hiperbolic, n ea reflectndu-se respectul i recunotina autorului, protejatul acesteia la Curtea Angliei, unde a petrecut o perioad stimulant, timp n care a redactat toate cele ase dialoguri,

  • scrise n limba italian, numite i Opere italiene. Regina este privit ca o zei, protectoare a artelor i cunosctoare n arta rzboiului i e considerat de Bruno cel mai mare monarh, dintre toi regii Europei, el slvindu-i, n acelai timp, priceperea de care a dat dovad, n lunga ei domnie, i rezistena ei n faa dificultilor rzboaielor si a tulburrilor maselor, n etapa istoric prin care treceacontinentul atunci. Portretul literar al reginei se ncadreaz n idealul eroic al lui Bruno, descris n dialogurile sale etice, dar i n prototipul frumuseii intelectuale i fizice, intangibile i reci, asemenea diamantului, cu care filosoful o asociaz , comparnd-o cu zeia Diana, la fel de rzboinic i de cast, imaginea personajelor de aciune imaginate de el. Simbolul Dianei este o alt constant a filosofiei culturii i n psihanaliza freudian ea deine o importan esenial, n tabloul psihismului individual i al complexelor sale desfurri, devenind un topos recunoscut i un arhetip cultural. Asocierea reginei Elisabetha, ca personalitate complex, cu imaginea metaforica a zeiei Diana devine semnificativ inclusiv din punct de vedere al teoriei psihanalitice a lui Freud i se poate uor deduce implicaia acestei interpretri, din perspectiv modern, nelegndu-se astfel, n mod mai explicit, implicaiile gndirii bruniene, desi nu exista un filon comun intre scrierile celor doi ganditori, despartiti de cateva secole, in niciun caz. Insa figura Dianei este un topos in istoria culurii si ea isi aflavalorificarea si interpretarea, in moduri diferite, in scrierile celor doi. Intamplator, cele doua abordari ale figurii mitologice ale zeitei Diana, par sa castige o importanta speciala, in operele ambilor oameni de cultura, chiar daca difera conotatiile si modurile de abordare si de analiza, atat prin distanta, in timp si spatiu, cat si prin scopul urmarit de fiecare dintre cei doi. Daca ar fi sa se aminteasca doar complexul Diana, descris in tabloul clinic al patologiei freudiene, atunci poate ca s-ar descoperi niste semnificatii similare cu acelea din interpretarile lui Bruno, asupra simbolului Dianei, dar nimic mai mult nu ii poate apropia pe cei doi autori si acest fapt este foarte evident imposibil, intrucat o apropiere prea mare ar fi, fara indoiala fortata, si speculativa. Figurile lui Sir Robert Dudley i ale lui Sir Philip Sidney, in dialogul Cena delle Ceneri, vin doar s completeze i s accentueze imaginea Reginei Elisabetha, care deine cea mai mare parte din atenia i respectul filosofului Bruno, i pe bun dreptate:

    n aceast discuie nu vei putea vorbi despre acea divinitatepogort pe pmnt, despre acea doamn desvrit i fr seamn care, din acest cer ngheat, apropiat de cercul polar, rspndete o lumin nespus de strlucitoare asupra ntregului glob terestru: adic despre Elisabeta, al crei titlu i demnitate regeasc nu sunt ntrecute de niciun suveran din lume; a crei dreapt judecat, nelepciune i art a guvernrii nu sunt mai prejos de ale nimnui, care ine n mn un sceptru; care i ntrece pe toi principii Europei, fr putin de tgad, n cunoaterea artelor i tiinelor i n stpnirea tuturor limbilor populare sau culte vorbite n Europa. Iar slava ei este att de mare inct, dac norocul ar fi pe msura nobleii sufleteti i intelectuale, s-ar cuveni ca ea s fie singura imprteas peste tot globul terestru, iar atunci, cu i mai mult rost,

  • 27 | P a g e

    mna ei divin ar susine sfera acestei monarhii universale.(9)

    Contient de noutatea teoriei lui Copernic, Bruno o desvrete i o completeaz, ntr-un sens spectaculos, bazat pe teoriile i intuiiile lui metafizice, depind tot ceea ce se spusese despre micarea Pmntului, pn la el:

    Dar pentru Nolan conteaz prea putin c naintea lui micarea Pmntului a fost afirmat de Copernic, de Nicetas din Siracusa, pitagoricianul, de Philolaos, de Heraclit din Pont, de Ecphantes pitagoricianul, de Platon din Timeos, (dei timid i fr constan, cci pentru el era mai degrab o chestiune de intuiie, dect de tiin), i de divinul Cusanus, n cea de-a doua parte a lucrarii sale, Despre docta ignoranta, sau ali puini nvai, care au spus-o sau au susinut-o i propovduit-o naintea lui: pentru c el, Nolanul, o deduce dintr-o serie de principii diferite i mai solide care i aparin i care i permit ca, sprijinindu-se, nu pe autoritate, ci pe dovada vie produs de simuri i de raiune, s considere aceast micare cert, pe ct de cert poate fi ceva pe lumea aceasta. (10)

    Deoarece, aa cum niciun corp natural nu s-a dovedit a fi perfect rotund, i deci avnd un centru la modul absolut, la fel, printre micrile fizice sensibile, pe care observm c le au corpurile n natur, nu existniciuna care s nu se abat destul de la o traiectorie absolut circular i regulat,n jurul unui centru, - n pofida celor care se cznesc s rotunjeasc i s dreag,cu tot dinadinsul, orbitele neregulate i diferenele lor de diametru, nscocind tot felul de remedii i leacuri, doar doar vor drege natura, pentru a o pune n slujba lui jupn Aristotel sau a altora i a trage concluzia c orice micare este continui regulat n jurul unui centru. Dar noi, care privim, nu nlucile fanteziei, ci chiar lucrurile n sine, noi care avem n vedere un corp aerian, eteric, spiritual, transparent, un rezervor vast de micare i repaos, chiar imens i infinit putem s-o rostim fr team, cci nici simurile, nici raiunea, nu ne arat c ar exista vreun sfrsit, noi tim cu certitudine c el, fiind efectul i produsul unei cauze infinite i al unui principiu infinit, el, n ceea ce privete capacitatea fizic i modulde existena, trebuie s fie infinit de infinit.(11)

    Aa cum universul este infinit ca ntindere, populat de o infinitate de lumi, fiecare corp care strbate spaiul infinit, este mpins de o fora intrinsec, iar spaiul este astfel animat de infinite fore, fiecare acionnd conform principiului de conservare a materiei, aceste fore numindu-se, n accepia lui Bruno, suflete ale corpurilor, astfel c sufletul universal este

  • rpndit n fiecare parte a spaiului cosmic, manifestndu-se n moduri infinite:

    Deoarece, dac ne vom gndi bine, vom constata c pmntul mpreun cu attea alte corpuri, denumite astre, care sunt principalele mdulare ale universului, dau via i hran altor lucruri, lundu-le i, n aceeai msur, restituindu-le materie, sunt ele nsele i n msur sporit vii; i fiind vii, ele, n mod voluntar, ordonat, urmnd un principiu intrinsec i natural, se mic nspre lucrurile i spaiile care li se potrivesc mai bine. Nu exist alte cauze care s pun n micare sferele nchipuite de unii, n care atrii ar sta intuii i ar fi transportai doar o dat cu i prin micarea acestor sfere imaginare; cci, dac acestea ar fi adevrate, violena micrii ar depi natura corpului pus n micare, motorul ar fi mai puin perfect dect este, iar motorul i micarea ar fi mai cznite i mai zbuciumate; i s-ar mai ivi multe alte inconveniente. () totul se mic n temeiul unui principiu intern i suficient, care determin orice activitate natural, i nu al unui principiu exterior cum vedem c se ntmpl culucrurile care sunt deplasate mpotriva ori dinafara propriei naturi. Aadar Pmntul i ceilali atri se mic, fiecare n spaiul su specific, n virtutea unui principiu intrinsec, care este insui sufletul fiecruia.(12)

    Universul lui Bruno este un tot organic, n care se manifest o infinitudine de fore i efectele acestora, iar sufletul universal e fora unic, n care se ntlnesc toate existenele i care anim orice form de materie,iar dinamica sa e infinit. O for magnetic produce micarea universal i acestmagnetism e insui principiul vieii, n care contrariile se atrag, se nfrunt, la infinit, producnd formele unor existene infinite. Aa cum un organism uman sauanimal, respir i triete, evolund n timp i transformndu-i nfiarea, ca i cum ar exista mai muli indivizi n acelai corp, de-a lungul timpului, aceste prefaceri se reflect i la nivel cosmic. Tot ceea ce triete i moare se supune, de fapt, unei transformri infinite i aceste transformri sunt prezente, att n timpul vieii individului sau cosmosului, ct i n timpul morii acestor organisme complexe, moartea nsi fiind o alt manifestare a vieii, la fel cum materia i antimateria sunt dou forme de existen complet opuse, care se nfrunt la infinit, dar niciuna dintre ele nu semnific sfritul cu adevrat, ci sfritul uneia produce, n mod obligatoriu, nceputul celeilalte. Principiul micrii universale e descris de Bruno ntr-un mod metaforic i cu o deosebit aplicare a cunotinelor desprinse din tratatele vechi ale filosofilor antici pe care i aprecia i din substana filosofiei crora se inspirase n construcia sistemului su metafizic. El descrie micarea atrilor i forele care acioneaz n Univers i demonstreaz existena principiului vital care pune n micare, ca ntr-o simfonie, armonia infinit a lumii:

    Principiul micrilor acestor atri alergtori se afl n nsi natura lor, n sufletul i inteligena lor: cci lichidul i aerul uor n-au destul

  • 29 | P a g e

    putere pentru a mica alctuiri att de uriae si de compacte. Pentru a face asta ar fi nevoie de o for care s le atrag ori s le mping, sau altele asemenea, care nu poate exista n lipsa unui contact ntre cel puin dou corpuri, dintre care unul mpinge, iar cellalt este mpins. i, desigur, toate corpurile care sunt micate n acest fel admit ca principiu al micrii, fie unul contrar, fie unul extern propriei naturi. Prin urmare, ca efect al cauzei supreme i perfecte, pentru ca lucrurile existente s funcioneze cum trebuie, e necesar ca aceast micare s porneasc dintr-un principiu intern i o propulsie proprie, care nu se lovete de nicio rezisten. Acest lucru se petrece cu toate corpurile care se mic fr vreun contact sensibil cu un alt corp, care s le mping sau s le trag. Greescns cei care spun c magnetul atrage fierul, chihlimbarul atrage paiele, smalul atrage pana, soarele atrage heliotropul: cci nuntrul fierului este un fel de sim, (care e deteptat de o virtute spiritual, pe care o rspndete magnetul), care l face s se deplaseze spre acela, face paiele s se mite spre chihlimbar; la fel, tot ceea ce simte dorina i lipsa de ceva, se mic nspre lucrul dorit i, pe ct posibil, se transform n acel lucru, ncepnd cu voina de a sta n acelai loc. Niciun lucru nu se mic de la locul su dintr-un principiu exterior, dac nu se afl n contact cu o for superioar rezistenei obiectului... () este semn i indiciu, pentru c daca noi observm aceste lucruri concomitent cu anumite pozitii ale lunii, iar alte lucruri, diferite i contrare acestora, cu alte poziii, i ele diferite si contrare, ale lunii, aceasta se datorete ordinii lucrurilor din univers, corespondenelor care exist ntre ele i faptului c legile transformrii sunt n conformitate i coresponden unele cu altele.(13)

    Bruno dovedete preocuprile sale pentru mecanica micrii corpurilor, gravitaie, atracie, deplasare de fore. Interesant e faptul ca el aribuie corpurilor inzestrate cu forte magnetice, un spirit interior activ, care actioneaza in mod independent de fortele exterioare corpului respectiv, exact ca o vointa si o constiinta a materiei, aparent neinsufletite, ceea ce consolideaza teoriile lui, referitoare la divinitatea existenta in orice lucru si loc, in forme diferite, opuse sausimilare, si in locuri diferite, in orice lucru din Univers, ca si teoriile sale privind lupta contrariilor si afirmarea principiului vietii, prin actiunea continua dintre forte. Magnetul sau chihlimbarul, care atrag alte corpuri, sunt animate de forte latente, echivalentul unui simt interior, al unei constiinte inerente sau spirit ascuns si activ.

    Corpurile sunt atrase, printr-un principiu natural intrinsec, ctre lucrul care le asigur continuitatea i conservarea vieii, iar aceasta se intampl datorit acelui sim intern, numit for sau instinct, iar Bruno d o definitie important pentru filosofia sa acestui termen, n mai multe pasaje din scrierile sale. El definete instinctul, fora intrinsec generatoare de via, al aselea simt i e o definiie original pentru timpul su, ntruct el descoper o similitudine ntre acesta i intelect sau raiune. Tot ceea ce ine de natural, este principiu intrinsec, adic for intern care propulseaz obiectul ctre o micare generatoare de via. Astfel, modul n care acioneaz organismele vii, de pild furnicile sau pianjenii, sau orice alt specie vie, provine din instinctul lor nnscut, spune autorul, nu dintr-o raiune exterioar, cum ar fi inteligena divin,

  • care le-ar conduce s exercite anumite aciuni din exterior, aa cum afirmau anumite scrieri ale vremii, iar Bruno exalt voina, priceperea i libertatea de aciune, ca i pe aceea de alegere. Or, dac o for din exterior ar aciona asupracorpurilor i le-ar conduce s exercite anumite aciuni sau micri neateptate, acest lucru ar veni in contradicie cu legile naturale ale micrii i cu jocurile de fore intrinseci acestora, care, de fapt, stau la baza vieii i o perpetueaz. O for extrinsec ar fi tot att de nociv, daca ar aciona asupra unui corp, ca i cnd l-ar violenta sau i-ar fora traiectoria normal, ceea ce ar pune n pericol echilibrul si evoluia perpetu a naturii, distrugnd modul ei esenial de a fi. Este o noutate n filosofia naturii, n fizic i n sistemul mecanicii acest mod de a considera micarea i raiunile ei i confirm toate celelalte teorii ale lui Bruno, referitoare la fore, la aciunea lor i la sensul n care evolueaz. Fora este deci un sinonim al instinctului si al voinei care determin aciunea universal, rspndit n universul infinit, i fiind ea nsi infinit, ntruct, Universul, ntr-o continu micare, un perpetuum mobile, este nsi micarea pe care o propag,divinitatea sau sufletul lumii. Astrofiziciana Giuliana Conforto, i recunoate lui Bruno meritul de a fi definit, prin conceptul de for i prin metafora sufletul lumii, energia nucleara slab, recunoscut astzi ca generatoare i continuatoare a vieii n Univers. Ea se inspir din scrierile lui Bruno i l consider un precursor al astrofizicii moderne, iar conceptul de for st la bazafilosofiei sale i constituie o adevarat descoperire, cu o evoluie ndelungat i strlucit n fizica actual. Fora se manifest n virtutea atraciei universale a contrariilor i determin micarea i transformrile infinite ale Universului, micricare se desfoar n dublu sens, sau n doi timpi cosmici, dup descoperirile astrofizicii, anume, micarea inflaionist, de expansiune a galaxiilor, pn n momentul rarefierii lor i a distanei dintre ele, n miliarde de ani, dupa care fora de gravitaie din anumite poriuni, datorit temperaturii sczute, va determina o contracie a sistemelor galactice, i o retragere n sens invers, o restrngere a sistemelor i a galaxiilor, ntr-un nucleu, moment n care temperatura va crete, acesta devenind incandescent i producnd o explozie care va determina o alt nou micare de expansiune, toate aceste fenomene alternative i continue, producndu-se, n mod dialectic, la infinit. Bruno prefigureaz, n ideile sale, descoperirile tiinifice din secolul al XX-lea, atunci cnd schieaz teoria forei degravitaie, nainte de Newton, i pe aceea a cmpului electromagnetic, din fizica modern. Giuliana Conforto sustine ca Bruno ar fi autorul care a descris si regandit materia si Universul, asa cum sunt gandite astazi, si care ar fi dat o noua directie viziunii despre infinit, forta, memorie, precum si o noua dimensiune gandirii si cercetarii stiintifice in prezent. Astfel ea considera ca, dincolo de educatia si de metodele de invatare, de asimilare si de cercetare traditionale, acum, in prezent, se impune, mereu mai mult, o forma de asimilare si de considerare a perceptiei si a informatiilor, deci si a cercetarii stiintifice, bazata pe imaginatie, intuitie, viziune globala si complexa asupra Universului, in care forte active din subconstientul individului participa la procesul psihic al evaluarii, cercetarii si intelegerii realitatii. Daca Universul, spatiul, timpul, fortele, dimensiunile sau corpurile, sunt infinite, desigur ca si dimensiunile capacitatii de perceptie, de invatare, de asimilare, de intelegere si de elaborare stiintifica,

  • 31 | P a g e

    trebuie sa fie multiple, situate pe nenumarate dimensiuni, depasind cu mult modul de gandire, de observatie si de cercetare traditional, care se invata in scoli, pana in prezent. Sensibilitatea, intuitia sau imaginatia si fantezia, ar fi, conform autoarei, bazata pe teoriile lui Bruno, tot atatea calitati si deprinderi in cercetarea stiintifica, si care ar completa capacitatile intelectuale, rationale si liniare, considerate, pana in prezent, esentiale in cercetare, reusindu-se astfel sa se valorifice creierul uman, in proportie de suta la suta, fata de 10-15 la suta, cat se considera ca am activa, in prezent, cerebral si intelecual. Asa cum Universul, timpul si spatiul sunt nelimitate, constiinta individului cuprinde, fara ca acesta sa fie inca suficient de constient, nenumarate dimensiuni si expresii. Autoarea sustine niste teorii excentrice, bazate pe studiul mnemotehnicii lui Bruno, ea insasi predand si studiind mnemotehnica, atunci cand declara, in studiile sale, caare viziunea vietilor sale anterioare sau ca, este are premonitii si vise premonitoare, incepand de la un anumit moment al experientei si cercetarii ei in domeniul astrofizicii, coincizand cu studiul filosofiei lui Bruno, pe care il consideraun precursor al astrofizicii moderne. De altfel, Giuliana Conforto, astrofiziciana, declara ca se ocupa in prezent cu studiul astrologiei, al mnemotehnicii si al filosofiei hermetice, ceea ce o determina sa aiba o viziune complexa asupra Universului, a rolului si intelegerii noastre in Univers, viziune care pare sa desfiinteze limitele dintre disciplinele stiintifice si cele hermetice, dintre stiinta si magie sau dintre viata si moarte si, de ce nu, dintre materie si antimaterie, procedandu-se la o regandire a materiei vii, prin prisma teoriei infinitiste a lui Bruno. In afara de faptul ca este o prezenta distinsa a lumii stiintifice actuale, |Giuliana Conforto pare sa fie o personalitate cu o prezenta agre