formarea de ucenici transforma bisericafaptul că eric era prins în capcana egoismului....

Introducere: Povestea unei transformări ........................................... 9

PARTEA 1: DEFICITUL DE UCENICI Ce am greit i de ce

1 Prăpastia formării de ucenici: Unde au dispărut toţi ucenicii? ......................................................... 21

2 Starea deplorabilă a formării de ucenici: Descoperirea cauzelor principale ....................................................... 39

PARTEA 2: SĂ FACEM LUCRAREA DOMNULUI AA CUM VREA DOMNUL Biblia ca un manual al metodelor

3 De ce a investit Isus în doar câţiva oameni ........................... 59

4 Modelul lui Isus: pregătire i împuternicire .......................... 75

5 Modelul lui Pavel: împuternicire Părintele spiritual ..................................................................................... 99

PARTEA 3: MULTIPLICAREA GRUPURILOR DE UCENICI CARE SE REPRODUC Strategia de formare a ucenicilor bazată pe biserica locală

6 Investirea vieţii: Relaţiile sunt totul .................................................................................... 121

CUPRINS

7 Multiplicarea: Generaţie după generaţie ...................................................................... 137

8 Transformarea: Cele trei ingrediente necesare .............................................................. 155

9 Aspectele practice ale formării de ucenici .............................. 177

Anexă:Cele mai frecvente întrebări ..................................................................... 203

Note ..................................................................................................................... 207

R ecunosc că am descoperit acest fapt oarecum din întâmplare, dar, cu toate acestea, a fost cea mai uluitoare descoperire din lucrarea

mea pastorală. Această descoperire a fost rezultatul unui experiment. Am scris o primă schiţă a unei programe de formare de ucenici, care a devenit, în cele din urmă, proiectul lucrării mele de licenţă din domeniul lucrării cretine.1 Aspectul central al licenţei a fost imple-mentarea acestei programe în biserica locală i apoi evaluarea eficienţei ei. Până în acel moment al lucrării mele cretine, am considerat for-marea de ucenici o relaţie unul la unul. Până la urmă, nu acesta a fost modelul oferit de Pavel i Timotei? Ideea era să formezi un ucenic care, la rândul lui, va forma alt ucenic i aa mai departe.

Profesorul coordonator al licenţei m-a sfătuit să iau în considerare diverse contexte în care să testez programa propusă i apoi să tragem concluzii cu privire la dinamica procesului de formare de ucenici prinrelaţii. Una dintre opţiuni a fost să invit doi oameni să meargă împre-ună cu mine pe drumul maturizării în Cristos. Nu am anticipat poten-ţialul acestei grupe, pe care am numit-o triadă, care s-a materializat în

INTRODUCEREPovestea unei transformări

FORMAREA DE UCENICI TRANSFORMĂ BISERICA10 11

rezultate foarte bune. Astfel s-a schimbat pentru totdeauna înţelegerea mea despre mijloacele pe care le folosete Duhul Sfânt în transforma-rea oamenilor după chipul lui Cristos.

POVESTEA TRANSFORMĂRII LUI ERIC

Pentru a ilustra puterea unei triade, îţi voi relata povestea transformării lui Eric. Eric a fost unul dintre primii mei recruţi pentru aventura formării de ucenici la care pornisem i el m-a abor-dat spunându-mi despre interesul lui ca eu să devin mentorul lui. Ambivalenţa spirituală a lui Eric de atunci nu îl recomanda ca un candidat ideal pentru o investiţie serioasă. Terminase colegiul de doi ani. Era tot timpul îmbrăcat după ultima modă, desprins parcă de pe paginile unui catalog de modă. Eric stârnea invidia tuturor prietenilor lui. Datorită înfăţiării lui elegante i îngrijite, cea mai mică problemă a lui Eric era să aibă admiratoare. Câtiga bani mai mulţi decât visase înainte. Avea un viitor promiţător în noua lui companie. Toate îi mergeau din plin.

În ciuda acestor avantaje lumeti, Eric simţea o atracţie puternică să-L urmeze pe Cristos. Problema era cine va câtiga războiul: Cristos sau lumea? I-am spus lui Eric că am scris o programă nouă de formare de ucenici i că eram dornic să o pun în practică. I-am spus foarte clar faptul că participarea la această relaţie de formare de ucenici va repre-zenta o investiţie semnificativă pentru el i va avea responsabilităţi mari: un studiu tematic al Scripturii, aplicaţiile zilnice ale adevărurilor biblice, memorarea unor versete i o interacţiune transparentă cu mine i cu încă un bărbat. Standardul era înalt i clar prezentat, iar Eric a fost de acord să încerce.

Am găsit un restaurant situat la distanţe aproape egale de noi trei, celălalt bărbat fiind Karl, pe atunci un administrator la o firmă. Luam masa împreună, deschideam Bibliile i materialele de studiu pe masa de la restaurant i interacţionam pe baza conţinutului. Am fost impre-sionat de interacţiunea vie i plină de energie care s-a stabilit între noi trei. Adăugarea unui al treilea membru grupului a adus un plus mare de vioiciune conversaţiilor. Chiar dacă eu eram singurul pastor din

FORMAREA DE UCENICI TRANSFORMĂ BISERICA10 11Introducere

cei trei, nu m-am simţit centrul de referinţă al grupului sau izvorul permanent de înţelepciune i cunotinţe biblice. Relaţia noastră s-a transformat într-o relaţie de formare de ucenici între prieteni egali. Fiecare îi spunea deschis părerea despre textele din Cuvânt analizate i despre aplicaţiile lor în viaţa de zi cu zi.

Eric nu a ascuns realitatea că inima lui era încă împărţită. Atracţia unei vieţi de confort i de relaţii cu mai multe femei frumoase era mare i îl ispitea cu multă forţă. Ne-a povestit cum a făcut contact vizual cu o femeie frumoasă de pe o motocicletă în trafic. i-au făcut apoi semne, au tras pe dreapta i au schimbat numere de telefon. Karl i cu mine l-am ascultat povestind despre succesul lui la femei (să recunoatem că am fost i puţin invidioi!). La noi doi nu era cazul. Totui, Eric înţelegea pericolul la care se expune i tia cât de dăunătoare era atracţia sexuală scăpată de sub control. Inima lui era împărţită între cele două poziţii opuse.

Cu toate acestea, Eric nu putea neglija puterea de atracţie a lui Isus Cristos. Persoana lui Isus i chemarea la o viaţă palpitantă de slu-jire a Lui nu-l lăsau pe Eric să se îndepărteze. În a doua lecţie pe care am studiat-o împreună, standardul obligatoriu pe care-l impune Isus fiecărui urma al Său era clar. Isus a spus: „Dacă voiete cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-i ia crucea în fiecare zi, i să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-i scape viaţa, o va pierde; dar oricine îi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui“ (Luca, 9:23-24). Eric a fost confruntat cu aceeai alegere ca i cea propusă de Moise Israelului: „Iată, îţi pun azi înainte viaţa i binele, moartea i răul… Alege viaţa“ (Deuteronomul, 30:15, 19).

Nu au trecut decât câteva săptămâni de când am început grupul când Eric ne-a anunţat că luase decizia să renunţe la serviciul său i să vadă lumea. Dorea să folosească aceti ani atât de buni pentru a explora planeta. În anii tinereţii, când nu avea încă obligaţii, dorea să facă lucruri pe care nu le va putea face mai târziu în viaţă, când vor apăsa pe umerii lui mai multe responsabilităţi. Argumentul lui era că nu va avea probleme să-i găsească alt loc de muncă după ce se va întoarce i că nu se va mai întâlni cu această perioadă în viaţa lui. Decizia lui


ne-a făcut să reacţionăm, să-i spunem părerile noastre. Era evident faptul că Eric era prins în capcana egoismului. Gândindu-mă atent la răspunsul meu faţă de această nouă problemă, i-am spus: „Eric, te rog să faci măcar un lucru: să amâni o lună sau două luarea acestei decizii pentru a investi timpul într-o călătorie misionară. Oprete-te suficient de mult timp pentru a te adânci în Cuvântul lui Dumnezeu i apoi decide să investeti în lucrarea lui Dumnezeu. Să călătoreti acolo unde vei întâlni cretini care fac o lucrare misionară foarte bună.“

Nu-mi aduc aminte ordinea evenimentelor care au urmat, dar Eric a decis să renunţe la planul său de a vagabonda prin lume. A plecat într-o călătorie misionară cu organizaţia Campus Crusade for Christ în Ungaria i Polonia. Era înainte de căderea comunismului din Europa de Est. Am meditat de multe ori la faptul de a putea transmite un mesaj influent, al adevărului, care să-i schimbe viaţa interlocutoru-lui meu. Mă îndoiesc că Eric ar fi luat această decizie dacă nu ar fi existat contextul creat în grup, bazat pe regularitatea întâlnirilor i pe încrederea ce s-a consolidat între noi. Astfel, a acceptat un mesaj opus dorinţei sale i direcţia vieţii sale s-a schimbat. Potenţialul său urma să fie împlinit.

Când Eric s-a întors din călătoria efectuată în acea vară, era un om transformat. Nu mai avea inima împărţită, ci acum era total supus domniei lui Cristos. Eric ne-a încântat cu povestirile lui despre vestirea evangheliei pe malul lacurilor din Ungaria i în excursiile din Polonia. Oamenii erau flămânzi să audă vestea bună i a văzut cum Isus Cristos a cucerit inimi i a schimbat vieţi, dintre care una era viaţa lui.

După ce s-a întors, Eric s-a dus imediat la angajaţii organizaţiei Campus Crusade cu intenţia de a continua să lucreze pentru ţările din blocul estic pentru deschiderea inimilor i pentru răspândirea evan-gheliei dincolo de Cortina de Fier. În acelai timp, s-a reîntâlnit cu o prietenă din liceu, care era i o ucenică a lui Cristos plină de pasiune. Au trecut câteva luni, s-au logodit i Betsy s-a alăturat i ea lui Eric în lucrarea de la Campus Crusade. Cei doi luminau fiecare încăpere în care se aflau prin bucuria slujirii lui Cristos care se transmitea prin ei i prin autenticitatea dragostei dintre ei. Mi-au făcut onoare să-mi ceară să-i cunun în Porland, împreună cu pastorul lui Betsy.


Înainte cu câteva săptămâni de nuntă, Eric a început să aibă mari dureri de spate. Le-a pus pe seama unui accident de motocicletă. Cu tot tratamentul, situaţia nu s-a îmbunătăţit. În ziua de luni înainte de sâmbăta în care ar fi trebuit să aibă loc nunta, s-a descoperit o tumoare care apăsa pe coloana vertebrală a lui Eric. Cancerul testicular s-a răspândit în tot organismul. Pronosticul nu era deloc încurajator. A fost internat imediat în spital i a început chimioterapia.

Eric i Betsy au fost zdrobiţi sufletete. Nunta urma să aibă, totui, loc, dar cadrul urma să sufere schimbări drastice. Biserica a fost înlocuită de capela spitalului. Scena era parcă desprinsă dintr-un film i părea că avea scopul să manipuleze emoţiile. Dar aceasta era realitatea. Eric a fost adus în capelă pe un pat cu rotile i înclinat la aproape 90 de grade. Era acoperit până la mijloc i purta un frac. Betsy, mireasa lui, stătea lângă el, ţinându-l cu mâna dreaptă pe Eric i având buchetul în mâna stângă. Invitaţii la cununie stăteau de o parte i alta a patului. Atmosfera este întotdeauna emoţională la nuntă, dar acum capela arhiplină era copleită de emoţii puternice. i acum, după 17 ani, simt nodul din gât care mă sufoca i îmi amintesc cât de greu mi-a fost să-mi urmăresc notiţele mesajului printre lacrimi.

Au trecut câteva luni i chimioterapia a lăsat urme adânci pe tru-pul celui atât de chipe odinioară. În zilele bune, putea umbla i îmi aduc aminte de Eric când venea la biserica noastră. Avea tot timpul capul chel acoperit i era foarte slăbit. Spiritul său, însă, era neînfrânt. Radia prezenţa lui Isus în viaţa lui. tiam că era un om care întruchipa cuvintele apostolului Pavel: „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totui omul nostru dinăuntru se înnoiete din zi în zi“ (2 Corinteni, 4:16).

Când Eric s-a întors la spital pentru alte tratamente, am mers să-l vizitez. În timp ce mă îndreptam spre salonul lui, câţiva dintre priete-nii lui din liceu tocmai plecau. Aceti tineri, care, de obicei, luau totul în glumă, erau foarte mohorâţi. Mi-au spus: „tiţi ce a spus Eric? A spus că lucrul cel mai bun care i s-a întâmplat în viaţă a fost cancerul. Puteţi crede aa ceva?“ Desigur, Eric ar fi dorit să aibă o altă situaţie, dar în starea în care era a ajuns să-i pună toate speranţele numai în Isus Cristos, Domnul i Iubitul lui, care nu l-a dezamăgit niciodată.


Eric a spus despre lecţiile pe care le-a învăţat: „Dumnezeu mă ajută să mă apropii de El. Cancerul m-a făcut să-mi dau seama de cine trebuie să depind. Am văzut prin experienţele mele că, atunci când Îl caut pe Dumnezeu, El mă ajută aa cum crede El că este mai bine. Poate că nu-mi alină durerea i nu-mi vindecă imediat cancerul. Este posibil să mor sau să trăiesc… nu contează acest lucru. Important este ca ochii mei să privească permanent la El.

Într-o zi, pe când eram împreună cu Bestsy, a venit un doctor i mi-a spus: «Vreau să vă spun că radiografia nu este încurajatoare. Cred că ar fi bine să vă pregătiţi pentru ce e mai rău i să întrerupeţi tratamentul.» A fost prima dată când am înţeles clar că a putea muri. Probabil că nu voi supravieţui.

Acest fapt m-a făcut să-mi reevaluez poziţia i să mă întreb în cine mă încred cu adevărat. Mă încred în doctori i în medicamente sau am credinţă în Dumnezeu? Dacă am credinţă în Dumnezeu, atunci am siguranţa că mă va scăpa din orice situaţie mă voi afla… S-ar putea ca El să nu mă vindece i poate că voi muri… dar nu acest lucru este important. Rămân la decizia mea de a privi numai la El.“

La apte luni de la căsătoria cu Betsy, Eric a murit în 15 aprilie, 1986 la numai 25 de ani. A fost un om care a trecut într-o perioadă scurtă de la ambivalenţă la urmarea totală a lui Isus Cristos, la devota-ment i încredere din toată inima.

CĂLĂTORIA TRANSFORMĂRII NOASTRE

Am făcut introducerea la această carte cu povestea vieţii lui Eric pentru că, în esenţa ei, schimbarea care a avut loc în Eric rezumă procesul i contextul transformării noastre în fiinţe asemănătoare lui Cristos. Lucrurile pe care le-am întâlnit în timpul meu petrecut alături de Eric i Karl mi-au deschis ua spre o călătorie în care am examinat contextul optim i ingredientele necesare pentru ca să existe condiţiile transformării după chipul lui Cristos. De la această experienţă iniţială, am experimentat de mai multe ori puterea unei triade. Triadele oferă contextul în care acţionează elementele transformării sau maturizării în Cristos. Ce am observat în aceste grupuri?


• Multiplicarea sau reproducerea: împuternicirea celor care sunt formaţi ca ucenici pentru a face, la rândul lor, ucenici;

• Relaţii apropiate: dezvoltarea unei încrederi profunde care reprezintă solul în care încolţesc seminţele schimbării;

• Responsabilitate: fiecare aduce adevărul, cu dragoste, în viaţa celorlalţi;

• Încorporarea mesajului biblic: parcurgerea temelor Scripturii în ordine pentru a avea o imagine completă a vieţii cretine;

• Disciplinele spirituale: practicarea obiceiurilor care duc la intimitatea cu Cristos i la slujirea celorlalţi.

Această carte îţi va prezenta instrumentul lipsă din arsenalul formării de ucenici care va duce la experienţele transformării vieţilor, cum a fost cazul lui Eric. Aproape permanent în ultimele două decenii am avut în programul meu săptămânal cel puţin o triadă. Nu mă simt niciodată mai împlinit ca pastor decât atunci când îmi împărtăesc viaţa cu alţi doi oameni alături de care ne aflăm pe drumul maturizării în Cristos. Când îi văd pe aceti doi parteneri capabili să formeze alţi ucenici i astfel să se nască generaţii noi de cretini care sunt adânc înrădăcinaţi în Cristos i capabili să se multiplice… ei bine, nu cred că există ceva mai bun în viaţă!

Sunt încântat de adevărurile pe care le vei descoperi. Pe paginile care urmează vei învăţa o abordare simplă, care poate fi reprodusă, a formării de ucenici. Este o abordare bazată pe modelul biblic al lui Isus i al lui Pavel, care au luat iniţiativa de a forma urmai care să devină ucenici responsabili, capabili să nască alţi ucenici.

În primele două capitole voi examina caracterul urgent al acestui aspect. Bill Hull a avut inspiraţie profetică atunci când a scris: „Criza principală a bisericii este o criză a produsului.“2 Formarea de ucenici i ucenicia sunt subiecte foarte dezbătute în zilele noastre, pentru că vedem că este nevoie de aceste lucruri în bisericile noastre. Am pre-dat recent, împreună cu alt profesor, un curs de doctorat în lucrarea cretină cu titlul „Creterea unei biserici care formează ucenici“. De


obicei cei care încep un curs nou au nevoie de un timp pentru a înţelege subiectul deoarece nu vor să fie cobaii unui experiment nou. Ateaptă să audă cum a dat rezultate programul la alţii. Nu aa au stat lucrurile cu acest curs. Am avut mai mulţi studenţi decât la toate cursurile pe care le-am predat. De ce? Pentru că există un deficit evi-dent de ucenici în bisericile i în lucrările noastre i tim că problema trebuie rezolvată, dei nu tim cum.

Capitolul unu va examina simptomele deficitului de ucenici, iar capitolul doi va încerca să descopere cauzele principale ale acestor simptome. Intenţia acestei discuţii destul de triste nu este să spălăm rufele murdare ale bisericii în public i nici să-i condamnăm pe conducătorii cretini. Cine are nevoie de autoflagelare? Totui, primul pas spre împlinirea din nou a poruncii lui Isus: „Duceţi-vă i faceţi ucenici“ este o evaluare a nevoii. O evaluare corectă a prăpăstiei din-tre scopul final al lui Isus i practicile noastre va defini costul ducerii la îndeplinire a acestei sarcini. Primele două capitole vor prezenta instrumentele necesare evaluării simptomelor i cauzelor deficitului de ucenici din biserici.

În capitolele trei, patru i cinci vom examina modelele formării de ucenici folosite de Isus i de Pavel ca bază pentru modelul nostru. În ciuda multor lucrări uor de citit i foarte bine documentate despre strategiile folosite de Isus i de Pavel în formarea de ucenici care se maturizează continuu3, conducătorii cretini nu pot aplica aceste cunotinţe în practică. În învăţăturile pe care le-am dat la seminarii i la cursurile predate despre formarea de ucenici după modelul lui Isus, mi-am dat seama că un mic procent de pastori i conducători ai bisericii urmează modelele lui Isus i Pavel. Aadar, merită să punem din nou întrebarea: cum a avut loc transformarea celor care au călătorit cu Isus i cu Pavel în lucrările lor itinerante? Isus a pus în joc tot viitorul lucrării Sale în investiţia pe care a făcut-o în câţiva oameni. Procedăm la fel? De ce i-a ales Isus pe Cei Doisprezece i a petrecut atât de mult din timpul Său cu ei? Dacă am urma modelul Lui, cum ar fi lucrarea noastră? De ce cunoatem numele celor care au fost ucenicii i partenerii de lucrare ai lui Pavel? Ce spune acest fapt


despre modul în care trebuie să ne îndeplinim lucrarea? Când putem facem legături evidente între modelele scripturale i practicile lucrării noastre, poporul lui Dumnezeu va înţelege foarte bine.

După ce modelele biblice ale lui Isus i Pavel ne-au împrospătat viziunea teologică, vom vedea cum imperativul de a forma câţiva uce-nici o dată poate deveni o parte integrantă a modului de abordare a lucrării bisericii. Capitolele ase, apte i opt vor examina trei aspecte esenţiale care trebuie abordate în orice strategie a formării de ucenici. În primul rând, formarea de ucenici înseamnă o investiţie relaţională. Înseamnă să te afli alături de câţiva tovarăi de călătorie spirituală într-o relaţie apropiată. Vei citi des această afirmaţie: formarea de ucenici nu este un program, ci o relaţie.

În al doilea rând, facem asocierea corectă între formarea de uce-nici i multiplicare. Totui, de fiecare dată se pare că promisiunea este mai mare decât rezultatele. Programele de formare de ucenici ne sunt oferite cu promisiunea că ucenicii se vor multiplica prin transferul intergeneraţional de la o viaţă la altă viaţă. Realitatea este că trecem rar dincolo de prima generaţie. Totui, înseamnă că nu am făcut ucenici dacă i-am ajutat pe oameni să se maturizeze, dar fără să nască la rândul lor alţi ucenici care să se maturizeze. Am cunoscut frustrarea produsă de faptul că ucenicii de care m-am ocupat nu au trecut la etapa formării de ucenici. De asemenea, am fost martorul unor experienţe extraordinare în care puterea formării de ucenici s-a transmis mai departe. Sunt nerăbdător să împărtăesc cu voi aceste descoperiri.

În al treilea rând, formarea de ucenici este un proces de trans-formare. Voi identifica trei elemente cheie care trebuie să conveargă pentru ca transformarea unei vieţi prin Duhul Sfânt să fie posibilă, aa cum a fost cazul lui Eric. Ce ingrediente l-au adus pe Eric în laboratorul transformării Duhului Sfânt? Când relaţiile bazate pe transparenţă sunt însoţite de adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu în contextul unei responsabilităţi reciproce asumate prin legământ de a ne transforma, atunci am păit în locul încântător în care Duhul Sfânt face posibilă schimbarea.

FORMAREA DE UCENICI TRANSFORMĂ BISERICA18

Cele trei elemente esenţiale: investiţia relaţională, multiplicarea i transformarea se combină cu multă forţă în modelul triadelor care se reproduc.

În capitolul nouă vom analiza paii necesari ai unei strategii a lucrării bisericii bazate pe formarea de ucenici. Vom aborda întrebări practice: care este modelul aplicabil de formare de ucenici? Pe cine să chemăm să participe la procesul formării de ucenici? Cum începem? Cum putem crete un networking intergeneraţional de formare de ucenici? Cum păstrăm vie motivaţia multiplicării generaţiilor următoare?

Unii dintre voi nu aveţi nevoie să fiţi convini de realitatea că există un deficit de ucenici în bisericile voastre, nici nu aveţi nevoie să revedeţi viziunea biblică despre modul în care se formează ucenicii. Căutaţi doar o strategie practică pentru a pune procesul în micare. Nu mă voi supăra dacă veţi trece peste prima parte a cărţii i veţi trece direct la ultima parte, care a fost scrisă pentru a vă ajuta în implemen-tarea practică a strategiei formării de ucenici.

De la prima mea întâlnire cu puterea triadelor în grupul cu Eric i Karl, din urmă cu peste două decenii, am avut privilegiul să par-curg acest proces cu mulţi alţii în relaţii care ne-au schimbat vieţile i să observ creterea multigeneraţională a networkingurilor formării de ucenici în două biserici. În această perioadă, am aflat veti de la oameni din toată America de Nord i din lume ale căror vieţi i lucrări au fost schimbate radical pentru că au folosit triadele care se repro-duceau. Faptul care mă încurajează în dificultatea uriaă de a forma ucenici cu care se confruntă biserica este că există dorinţa de a aplica acest proces, cu toate că există mai puţine cunotinţe despre paii practici necesari. Când caracterul urgent al formării de ucenici poate fi transpus în realitate prin viziunea modelului biblic de a investi în vieţile câtorva oameni pe o perioadă de timp i când acest proces poate fi introdus într-o strategie practică a lucrării cretine, există speranţa că putem împlini mandatul dat de Isus întregii Biserici: „Duceţi-vă i faceţi ucenici din toate neamurile“ (Matei, 28:19).

Interesant? Citiţi mai departe! Sau comandaţi cartea chiar acum! Click aici!

http://www.nouasperanta.ro/ltig.php


C e anse de supravieţuire are o organizaţie în care 20 la sută dintre membri lucrează, iar 80 la sută îi aleg nivelul de participare după

bunul lor plac? Numai o esime din membri depun eforturi regulate de a înţelege care este misiunea organizaţiei i care este rolul lor în îndeplinirea ei. Cu toate că membrii afirmă că manualul de pregătire a lucrătorilor din organizaţie reprezintă viziunea care îi călăuzete în muncă, majoritatea nu citete decât foarte puţin manualul pentru a-l aplica în fiecare zi. Când membrii participă la îndeplinirea unor roluri publice, în afara organizaţiei, majoritatea oamenilor cu care îi petrec timpul nu îi dă seama că organizaţia înseamnă ceva pentru mem-brii ei. Atât de asemănători au devenit membrii organizaţiei cu toţi ceilalţi încât nu mai pot fi deosebiţi de cei care nu au nicio legătură cu organizaţia. De fapt, majoritatea participanţilor la organizaţie îi consideră statutul de membru o opţiune, nu o necesitate pentru a trăi aplicând idealurile organizaţiei.

Dacă Biserica ar fi doar de origine umană, nu am avea speranţe că această organizaţie are un viitor. Deoarece Biserica reprezintă planul

2

STAREA DEPLORABILĂA FORMĂRII DE UCENICI

Care sunt cauzele principale


lui Dumnezeu de răscumpărare a lumii, avem o încredere absolută în faptul că Domnul o va restaura i o va face capabilă să îi îndeplinească scopul existenţei ei: să facă ucenici din toate popoarele. El a spus că urmaii Lui vor fi lumina lumii i sarea pământului.

În acest capitol voi aborda cauzele stagnării procesului formării de ucenici. Dacă am duce Biserica de astăzi la un spital pentru a-i evalua starea de sănătate, ce diagnostic ar pune un doctor al Bisericii simptomelor prezentate? Diagnosticul ar include opt factori care au contribuit la eecul Bisericii de a produce ucenici ai lui Isus, cu spirit de iniţiativă, capabili să se multiplice i total devotaţi Lui.

ABATEREA DE LA CHEMAREA PRINCIPALĂ

Prima cauză a stării necorespunzătoare a formării de ucenici este faptul că pastorii au fost deviaţi de la chemarea lor principală de a pregăti sfinţii pentru lucrarea de slujire.

Noul Testament nu ne spune în mod detaliat care este fia postului pastorilor i prezbiterilor în lucrarea lor cu poporul lui Dumnezeu, dar ceea ce ni se spune este foarte clar. Textul care se apropie cel mai mult de prezentarea lucrării pastorilor este cel citat deseori: Efeseni, 4:12, care spune că oamenii dăruiţi Bisericii ca lideri au o sarcină exprimată prin cuvintele: „desăvârirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos“. În cartea mea Unfinished Business (Lucrarea neterminată)1 am examinat în amănunţime sensul termenu-lui desăvârirea (echiparea).2 Conducătorii Bisericii au primit sarcina de a pregăti sau a desăvâri credincioii, numiţi sfinţi în acest verset, pentru îndeplinirea misiunii lor în trupul lui Cristos. Toţi membrii poporului lui Dumnezeu sunt lucrători, iar conducătorii sunt admini-stratorii.3 Cu alte cuvinte, conducătorii există pentru a-i sluji pe slu-jitori i, astfel, să îi încurajeze i să-i pregătească pentru a putea lucra. Când pastorii-învăţători i alţi conducători îi îndeplinesc rolul biblic, vor apărea în mod natural efecte pozitive: trupul lui Cristos este zidit, unitatea credinţei se întemeiază pe cunoaterea Fiului lui Dumnezeu i biserica crete în maturitate, membrii ajungând „la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“ (Efeseni, 4:13).


Dacă a fi Satan i a dori să pun o piedică fatală în calea cre-terii ucenicilor ca să devină maturi, ce a face? A abate atenţia conducătorilor de la îndeplinirea funcţiei date lor de Dumnezeu de a-i pregăti pe sfinţi. În loc de acest rol, le-a atrage atenţia asupra altor activităţi care sunt foarte bune, dar nu au nimic de-a face cu maturi-zarea membrilor trupului i cu angajarea lor în lucrare. Exact aa s-a întâmplat. Am transformat conducătorii spirituali în dezvoltatori de programe, administratori i îngrijitori.

Unul dintre roluri, grija pastorală, i-a consumat aproape în totali-tate pe pastori. Încredinţarea grijii i consilierii unor profesioniti a avut un impact dezastruos asupra capacităţii oamenilor de a crete în credinţă pentru a deveni maturi. Pastorii tiu că o mare parte a slujbei lor este să răspundă nevoilor membrilor i să aibă grijă de ei. Dacă un membru se află la spital, este îndurerat de moartea unei persoane dragi sau trece prin dificultăţi, cum ar fi pierderea unui loc de muncă, probleme în căsnicie ori un copil rebel, toţi se ateaptă ca pastorul să fie prezent. Contractul emoţional dintre membri i pastor din cele mai multe biserici se bazează pe convingerea: „Pastore, dacă am probleme, mă atept să fii alături de mine ca să mă ajuţi să trec peste ele. Dacă nu vii, nu-ţi îndeplineti rolul atribuit pastorilor. Dacă nu îmi acorzi grija de care am nevoie, ai dat gre ca pastor.“

Delegarea rezolvării problemelor de acest gen numai profesionitilor (pastorii i alţii) a transformat pastorii în oameni mereu în acţiune, gata să răspundă oricăror nevoi. Am ţinut o conferinţă de două zile pentru pastori într-un stat din sudul Americii. Toţi pastorii prezenţi erau în permanentă legătură cu membrii bisericilor lor prin intermediul tele-foanelor mobile care sunau într-una. Lucrarea lor pastorală însemna să renunţe la orice altceva când unul dintre membrii bisericii susţinea că are nevoie ca pastorul să vină până la el. Grija pastorală are un fel de aură de lucrare extraordinară pentru că se pare că demonstrează grija i preocuparea intensă faţă de bunăstarea oamenilor. Ce modali-tate mai bună să aplicăm modelul slujirii oamenilor arătat de Isus decât să răspundem imediat la toate apelurile? Dar rămâne, totui, să răspundem întrebării: cum contribuie grija pastorală la pregătirea sfinţilor pentru lucrarea de slujire?

Starea dep lorabi lă a formări i de ucenic i


Lucrurile bune au fost întotdeauna dumanii lucrurilor cele mai bune. Apostolii au fost confruntaţi cu ispita aceasta încă de la începu-tul vieţii bisericii. În biserica din Ierusalim a izbucnit o dispută legată de faptul că văduvele vorbitoare de limbă greacă au fost ignorate la distribuirea zilnică a hranei. Problema a fost lăsată la picioarele apos-tolilor. Iată o ocazie extraordinară pentru apostoli de a acţiona ca slu-jitori i de a oferi tuturor un exemplu de grijă acordată oamenilor. Dar apostolii au decis că a servi la mese nu era chemarea lor principală. Au avut dreptate când au spus că această ocazie de slujire ar fi fost o abatere de la chemarea lor de a predica evanghelia i de a se ruga. „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese“ (Fapte, 6:2). Ei au refuzat să slujească în acest mod, nu pen-tru că era sub demnitatea lor, ci pentru că nu aceasta era chemarea lui Dumnezeu pentru ei. Deoarece au refuzat să îi asume o lucrare care nu era pentru ei, au deschis ua posibilităţilor ca alţii să participe la lucrare.

În măsura în care pastorii au preluat sarcini care nu le aparţin, au acceptat sarcini care au fost destinate membrilor bisericii: să aibă grijă unul de celălalt. Dei este nevoie uneori de grija pastorală, cea mai mare parte a acestei lucrări este pentru membrii bisericii. Ei trebuie să se slujească reciproc. Pastorii sunt foarte ocupaţi de acordarea grijii pastorale în loc să investească în dezvoltarea credincioilor, în formarea de ucenici care să ajungă cretini maturi, în învăţarea membrilor să-i identifice chemarea la lucrare i în formarea unei culturi a bisericii în care oamenii se slujesc reciproc, se vizitează i se ajută. Capacitatea sfinţilor de a face lucrarea cretină rămâne nedezvoltată dacă pastorii nu se ocupă din plin de maturizarea oamenilor i de trimiterea lor în lucrare.

Avem biserici nedisciplinate pentru că liderii ei nu au făcut din formarea de ucenici activitatea lor principală.

FORMAREA DE UCENICI PRIN PROGRAME

A doua cauză a stagnării procesului de formare de ucenici este încercarea de a face ucenici prin programe.

FORMAREA DE UCENICI TRANSFORMĂ BISERICA42 43Starea dep lorabi lă a formări i de ucenic i

Contextul scriptural al formării ucenicilor este prin relaţii. Isus i-a chemat pe Cei Doisprezece să fie cu El i prin relaţia lor vieţile lor s-au transformat. Proximitatea produce ucenici. Apostolul Pavel a avut mai mulţi „Timotei“ deoarece în lucrarea aceasta în doi s-au format conducătorii care au dus mai departe lucrarea după plecarea lui Pavel. Ucenicii sunt făcuţi în relaţii în care „fierul ascute fierul“.

În bisericile de astăzi am înlocuit creterea prin relaţii personale cu programe ca mijloace de a face ucenici. Prin programe mă refer la metode de grup structurate prin care trecem un mare număr de oameni printr-un sistem anumit. Exemple de programe sunt cele de la colile duminicale pe vârste, cursuri pentru adulţi, grupele mici, conferinţe pe diverse teme sau programe de formare de ucenici foarte strict structurate.

Toate aceste programe pot contribui la dezvoltarea formării de ucenici, dar sunt lipsite de ingredientul central al formării de ucenici. Fiecare ucenic este o persoană individuală care crete în ritmul lui personal. Dacă ucenicii nu au parte de atenţie personală, astfel încât nevoile lor în procesul de maturizare să fie împlinite prin chemarea adresată lor de a muri faţă de ei înii i de a trăi numai pentru Cristos, atunci nu se formează ca ucenici deplini.

Deoarece investirea personală în viaţa altui om este individuală i costisitoare, necesitând timp mai mult, am înlocuit-o cu programe. Aa cum spune George Barna: programele „sunt deseori considerateun mod de organizare a grupurilor mari de oameni în procese ordonate în care oamenii pot fi uor condui i controlaţi. Dacă am fi sinceri, ar trebui să recunoatem că absenţa unor criterii reale de evaluare a creterii personale reprezintă dovada că suntem preocupaţi mai mult de metode decât de conţinut i de dedicarea noastră faţă de o acţiune, oricare ar fi ea, mai mult decât de impactul real în vieţile oamenilor.“4 Cu alte cuvinte, programele par a produce ucenici, dar este mai mult o iluzie decât o realitate i tim acest fapt.

De ce nu produc programele ucenici? După cum înţeleg eu, pro-gramele au patru caracteristici comune.

Programele au tendinţa de a se concentra asupra informaţiilor i cunotinţelor. Programele operează pe baza presupunerii că atunci


când un om este informat, informaţia deţinută va duce automat la transformare. Cu alte cuvinte, cunoaterea corectă va duce la trăirea corectă. Putem găsi slăbiciunile acestui raţionament, de exemplu, în viaţa lui Elvis Presley. În copilărie a participat gratuit cinci veri la rând la tabere cretine pentru că a câtigat concursul de memorare a ver-setelor. În fiecare an a memorat 350 de versete, adică 1.750 de versete biblice au fost introduse în mintea lui. Totui, conţinutul acestor texte biblice nu a fost suficient să-l ţină pe Elvis într-un mod de viaţă plăcut lui Dumnezeu.

Fiind atât pastor, cât i profesor, desigur că nu mă opun deloc însuirii cunotinţelor. Totui, informaţia singură nu duce la trans-formare. Putem ţine adevărul într-un compartiment al minţii noastre fără să-i permitem să ne schimbe modul de a gândi, de a simţi i de a acţiona. Iacov spune acelai lucru când afirmă că credinţa fără fapte este moartă. Putem subscrie la un set de convingeri fără a le permite să ne influenţeze modul de viaţă. Pentru a ne face să înţelegem mai bine, Iacov scrie: „dar i dracii cred… i se înfioară!“ (Iacov, 2:19). Am ajuns să considerăm că procesul învăţării este cel în care învăţătorul îi golete sacul cu învăţături în sacii goi ai ascultătorilor. Este doar un transfer de informaţii. Deoarece asemănarea cu Cristos este scopul nostru, trebuie să ne întrebăm cum poate îndeplini informaţia singură acest scop.

Programele înseamnă că unul se pregătete pentru mulţi. Cele mai multe programe sunt alcătuite astfel încât un om sau un grup restrâns să depună eforturile necesare pregătirii. Restul participanţilor sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică, beneficiarii pasivi ai aces-tor eforturi. Cu toate că beneficiile pentru cei care se pregătesc pot fi foarte mari, rezultatul este, de obicei, o cantitate mare de informaţii care rămân neprelucrate. Exemplul clasic este predicarea. Eu cred în puterea predicării pentru a convinge i a determina luarea unor decizii, dar a fi naiv să cred că numai predicarea singură produce ucenici. Dacă predicarea ar putea produce ucenici, sarcina formării ucenicilor ar fi fost îndeplinită.

În perioada cât am fost profesor la seminar, am avut ocazia de a par-ticipa la biserică în calitate de membru, de închinător, nu de pastor.


Am avut astfel timp să reflectez la ceea ce se întâmplă i la ceea ce nu se întâmplă în acest context. Am ajuns la concluzia că mesajul predicilor are nevoie de contextul comunităţii, în care semnificaţia predicilor poate fi discutată i aplicată în vieţile membrilor. Când serviciul de închinare se termină, cea mai mare parte din ceea ce s-a întâmplat este deja uitat când oamenii ajung în curte i încep să discute.

Programele sunt caracterizate prin înregimentare sau sincroni-zare. Caracterul celor mai multe programe este că nu iau în considerare ritmul personal de cretere, care este esenţial pentru formarea de uce-nici. Când se adună mai mult de patru oameni, trebuie să existe un sistem care să le ceară membrilor să treacă printr-un conţinut în mod organizat i coordonat. De aceea avem programe pe zece săptămâni (sau treizeci ori mai multe) de formare de ucenici. Ideea este ca oamenii să parcurgă un conţinut identic în aceeai ordine i în acelai ritm. Completarea acestui program este considerată formare de ucenici.

Această idee mă face să mă gândesc la abordarea modernă a produc-ţiei de masă. Încercăm să facem ucenici în acelai mod în care constru-im o maină. Când procesul se încheie, se ateaptă ca ucenicii să apară la capătul liniei de producţie. Totui, înregimentarea i sincronizarea nu sunt eficiente în formarea de ucenici. Fiecare om este unic i dife-rit. A face ucenici este un proces personalizat. Acest lucru înseamnă că trebuie să abordăm toate aspectele personale — cunotinţele, creterea în caracter, ascultarea în gânduri, cuvinte i fapte, discerne-rea identităţii unice a lucrării i altele — în contextul chemării radi-cale i totale adresate de Isus fiecărui om în cadrul comunităţii sale. Barna trage concluzia: „Puţine biserici îi ajută membrii să parcurgă un proces strategic de dezvoltare i de învăţare care să fie personalizat pentru fiecare membru.“5

Programele au un nivel scăzut de responsabilizare. Cum putem fiecare din noi să cerem altora să ne considere responsabili de asculta-rea de Isus Cristos? Programele de formare de ucenici dau iluzia unei responsabilităţi personale, dar o examinare mai atentă arată că scopul principal este completarea sarcinilor i temelor din programă, nu atât schimbarea vieţilor. Barna spune despre acest aspect: „Puţine biserici



au sisteme prin care să măsoare ce se întâmplă în viaţa membrilor bisericii. Puţini credincioi i-au găsit un partener demn de încredere i competent care să-i considere responsabili de atingerea unor scopuri specifice i măsurabile.“6

Dei toate procesele formării de ucenici au în ele elemente pro-gramatice, cum ar fi structura i programa studiată (chiar dacă această programă este Biblia), creterea individuală predomină întotdeauna într-un context relaţional.

REDUCEREA SEMNIFICAŢIEI VIEŢII CRETINE

A treia cauză a stării necorespunzătoare a procesului formării de ucenici este faptul că am redus semnificaţia vieţii cretine la beneficiile pe care le primim de la Isus, în loc să trăim ca ucenici ai lui Isus.

Isus i-a afirmat răspicat voia faţă de misiunea Bisericii în ceea ce noi numim Marea Trimitere i pe care alţii au numit-o, cu cinism,Marea Omitere. Isus a spus care este scopul tuturor bisericilor: „Duceţi-vă i faceţi ucenici din toate neamurile“ (Matei, 28:19). El nu S-a oprit aici ca să ne lase să ghicim când devine un om un ucenic. Isus a spus că ucenicii trebuie să fie botezaţi în Numele Tatălui, al Fiului i al Duhului Sfânt (identitatea noastră derivă din Dumnezeul trinitar) i să fie învăţaţi să respecte sau să asculte tot ce ne-a poruncit Domnul. Cu alte cuvinte, un ucenic este cel care, în contextul comunităţii, se supune influenţei modelatoare a lui Isus astfel încât să nu existe nicio îndoială de unde vine puterea de formare.

Dallas Willard, o voce profetică, a arătat cât de mult ne-am înde-părtat de la înţelegerea vieţii cretine care înseamnă să stăm la picioa-rele lui Isus. Ne-am concentrat asupra beneficiilor pe care le primim prin credinţă de la Isus, în loc să fim preocupaţi de asemănarea cu Isus. Vrem viaţa din belug fără ascultare. Willard numete această concepţie cretinismul „codului de bare“. Suntem preocupaţi să fim scanaţi de marele scaner universal din Cer ca posesori ai vieţii eterne. De ce ne citete scanerul ceresc? Ce condiţie trebuie să îndeplinim? Referindu-se la autocolantul văzut pe unele maini: „Cretinii nu sunt perfecţi; sunt doar iertaţi“, Willard consideră că mesajul acesta arată


cât de mult am redus viaţa cretină la primirea iertării. Când este un cretin cretin? În funcţie de tradiţia noastră religioasă, răspunsul este că devenim cretini atunci când primim darul vieţii eterne (iertarea), când rostim rugăciunea păcătosului, când mergem în faţă la amvon pentru ca pastorii să se roage pentru noi, când Îl invităm în linite pe Isus să intre în inima noastră sau când primim sacramentul bote-zului în apă. Convingerea evanghelică predominantă este că devenim cretini atunci când datoria păcatelor noastre este anulată, fiind transferată asupra lui Isus, care le-a ispăit pe cruce.

Willard ne îndeamnă să analizăm rezultatele finale i să încercăm să înţelegem cum am ajuns în această situaţie: „Nu ar trebuie să luăm în considerare posibilitatea ca aceste rezultate slabe să fi apărut în mod nefericit cu toată abundenţa de învăţături i de moduri de prezentare a lor, tocmai din cauza acestei învăţături?“7 Reducerea semnificaţiei profunde a vieţii cretine la simpla acceptare a darului iertării a făcut ca ascultarea zilnică de Isus să fie lipsită de relevanţă. Willard scrie: „Lucrul cel mai important care se poate afirma despre cretinul con-temporan este lipsa convingerii că înţelegerea învăţăturilor clare ale lui Isus i conformarea faţă de ele are o importanţă vitală în viaţa cretinului i că aceste lucruri sunt esenţiale.“8 Cum altfel putem explica discrepanţa dintre credinţa afirmată i calitatea vieţii de uce-nic? Ceva este fundamental greit în învăţăturile noastre despre ce înseamnă să fii cretin.

Care este greeala? Nu i-am chemat pe oameni la o relaţie de uce-nicie cu Isus. Isus nu este considerat Învăţătorul i Domnul care ne formează ca ucenici. Nu-L considerăm autoritatea care ne pregătete pentru viaţa pe care dorete El să o trăim. „Realitatea este că lipsete o preocupare serioasă i intenţionată de a-i aduce pe oamenii lui Dumnezeu în ascultare i la viaţa din belug prin pregătirea lor spirituală. Aceasta ar însemna să practicăm formarea de ucenici aa cum ne-a spus Isus.“9 Dacă am crede acest lucru, am vedea mai multe învăţături în biserică având titluri cum ar fi: „Cum să binecuvântezi pe cineva care te scuipă?“ sau „Cum să trăieti fără să te complaci în pofte i lăcomie?“ Lipsa dorinţei noastre de a ne conforma învăţăturilor lui Cristos face ca astfel de mesaje să ni se pară ciudate.



Willard are dreptate atunci când spune că am despărţit viaţa cretină de Persoana care ne-a chemat s-o urmăm. În loc de acest lucru, suntem preocupaţi de beneficiile iertării care aduce o stare de pace interioară i am echivalat viaţa cretină cu o viaţă rezonabilă i decentă.

O ÎNŢELEGERE PE DOUĂ NIVELE A FORMĂRII DE UCENICI

A patra cauză a stării necorespunzătoare a formării de uce-nici este că am delegat sarcina formării lor unei elite de cretini, nu credincioilor obinuiţi.

Cred că există o înţelegere pe două nivele a ceea ce înseamnă să fii cretin. Michael Wilkins, profesor de Noul Testament i decan la Talbot Seminary, are obiceiul de a pune două întrebări când vorbete despre formarea de ucenici. Răspunsurile opuse date la aceste două întrebări ne arată cum înţeleg oamenii formarea de ucenici. Prima întrebare este: „Câţi puteţi spune, cu o încredere smerită, că sunteţi un ucenic adevărat al lui Isus? Vă rog să ridicaţi mâna.“ Wilkins spune că oamenii sunt în mod sincer confuzi cu privire la răspuns. Cei mai mulţi nu ridică mâna. Unii o ridică ezitând i apoi o lasă repede jos. Apoi Wilkins trece la întrebarea a doua: „Câţi puteţi spune, cu o încre-dere smerită, că sunteţi convini că sunteţi cretini adevăraţi? Vă rog să ridicaţi mâna.“ Aproape toate mâinile se ridică fără ezitare.10

De ce pot susţine oamenii că sunt cretini adevăraţi, dar ezită să se identifice pe ei înii drept ucenici adevăraţi ai lui Isus? Eu cred că în cazul celor care se consideră cretini adevăraţi nu se pune problema calităţii cretinismului lor. Cretinii adevăraţi sunt cei care au primit darul mântuirii i sunt văzuţi de Cristos prin ochii harului. Aadar, a fi un cretin adevărat nu se bazează pe ceea ce fac ei, ci pe ceea ce Cristos a făcut pentru ei, în timp ce în cazul ucenicilor adevăraţi ai lui Isus este vorba de o evaluare personală a consecvenţei i a dedicării pe calea urmării Celui pe care-L numesc Domn.

Când Isus a spus: „Dacă voiete cineva să vină după Mine, să se le-pede de sine, să-i ia crucea în fiecare zi, i să Mă urmeze“ (Luca, 9:23),


a dorit ca acesta să fie standardul pentru toţi cei care-L numesc Salvator? Răspunsul empiric este negativ. Mulţi oameni au făcut o deosebire clară între a fi cretin i a fi ucenic. Pentru unii, diferenţa constă din nivelul dedicării. Dwight Pentecost scrie: „Există o mare diferenţă între a fi cretin i a fi ucenic.“11 Diferenţa este dedicarea. Există credincioi obinuiţi care au intrat oarecum pe furi în Împărăţia lui Dumnezeu afirmând credinţa în Cristos i există cei care au murit faţă de sine ca răspuns la chemarea lui Isus. Alţii fac aceeai deosebire dintre cele două nivele, diferenţa fiind profesia. Există credincioi obinuiţi i există o clasă deosebită, chemată în mod special, din care fac parte pastorii, misionarii i alţii.

La o examinare atentă a definiţiei biblice a ucenicului, nu ni se permite să împărţim urmaii lui Cristos în două clase: cei obinuiţi i cei extraordinari. Desigur, există cretini care nu trăiesc aa cum i se cere unui ucenic i, totui, îi numim cretini, dar acest lucru nu îi absolvă de răspunderea de a împlini toate cerinţele lui Cristos. Pavel se referă la cretinii care au progresat numindu-i prunci în Cristos, care beau doar lapte, dei ar fi trebuit să consume hrană solidă (1 Corin-teni, 3:1-3). Pavel îi mustră pe credincioi pentru că nu cresc în matu-ritate aa cum ar trebui, dar acest lucru nu este un argument ca să ne formăm o teologie în care să existe două clase de ucenici.

Este necesar să revenim la cerinţele biblice aa cum au fost ele definite de Isus când a spus: „Dacă voiete cineva să vină după Mine“ (Luca, 9:23). Acesta a fost punctul de pornire al lui Isus.

LIPSA VOINŢEI DE A CHEMA

OAMENII SĂ FIE UCENICI

A cincia cauză a stării necorespunzătoare a formării de ucenici este lipsa voinţei conducătorilor de a chema oamenii să fie ucenici.

Cred că liderii cretini sunt ezitanţi să afirme toate condiţiile puse de Isus celor care vor să-I fie ucenici. Care sunt motivele ovăielii lor? Ne temem că, în cazul în care cerem prea mult, oamenii nu vor mai veni la bisericile noastre. Lucrăm pe baza presupunerii că oamenii vor



fugi la cea mai apropiată biserică dispusă să-i facă să se simtă bine, nu să le ceară să devină ucenici, în cazul în care le cerem prea mult. Aadar lucrăm cu un standard inferior i încercăm să atragem oamenii să se dedice puţin câte puţin, sperând să ridicăm standardul fără ca ei să observe i să ajungem, în cele din urmă, la formarea unor ucenici veri-tabili. În lumea noastră postcretină, „înţelepciunea populară“ ne spune să ademenim oamenii care-L caută pe Dumnezeu prin mesajele noastre ajutându-i doar să vadă care este relevanţa credinţei pentru pro-vocările vieţii cotidiene. În general, această abordare presupune să facem apel la interesele proprii, la nevoile pe care ei percep că le au, laîmplinirea personală i la căutarea fericirii. De multe ori mesajul se con-centrează asupra omului, nu asupra cedării totale înaintea lui Isus.

Dacă începem cu o evanghelie din care să lipsească în mod complet durerea, pe lângă faptul că le creăm iluzii false, „evanghelia“ aceasta nu-i va respecta promisiunile. tiu cât de goale sunt aceste promisiuni false. Eu sunt destul de naiv să cred reclamele la aparatele de exerciţii fizice care promit scăderea în greutate i un abdomen musculos făcând sport doar trei minute pe zi. Soţia i fiica mea râd fără milă de mine că am adunat tot felul de aparate de acest fel, depozitate în „cimitirul“ aparatelor de făcut sport. La fel cum promisiunile goale din domeniul fitnessului mă fac să par naiv, acelai lucru se întâmplă i în privinţa formării de ucenici. Isus dorete să venim la El respectând condiţiile Sale. Ne găsim adevărata viaţă numai atunci când ne pierdem viaţa.

În cele din urmă, lipsa voinţei conducătorilor de a chema oamenii la o dedicare totală poate arăta un adevăr personal care îi sperie. Poate că lipsa noastră de a chema oamenii să devină ucenici conform cerinţelor lui Isus este înrădăcinată în ovăiala noastră de a ne dedica noi înine. Suntem dispui să trăim mesajul pe care vrem să-l predicăm oamenilor pe care-i slujim? Deoarece formarea de ucenici se învaţă mai mult prin aplicaţii directe decât prin predarea unor învăţături, trebuie să fim exemple ale mesajului i, de aceea, evaluarea de sine poate deveni nelinititoare. Este posibil ca ezitările noastre de a prezenta standardul complet al dedicării să fie cauzate de ovăiala proprie de a ne conforma acestui standard? Dacă îi chemăm pe oameni să respecte acest nivel


înalt de dedicare, suntem dispui să îl respectăm i noi? Pentru a-l parafraza pe Willard, este calitatea procesului de formare de ucenici la care participăm urmarea modului nostru defectuos de a conduce, în ciuda eforturilor pe care le depunem?

Ironia este faptul că teama de a-i pierde pe oameni dacă îi chem la dedicare totală este nefondată. Creterea bisericilor face apel deseori la idealism i sacrificiu chemând oamenii să se alăture celei mai extraor-dinare aventuri lansate pe această planetă: salvarea omenirii de către Dumnezeu prin Biserica Sa.

O CONCEPŢIE INADECVATĂ DESPRE BISERICĂ

A asea cauză a stării necorespunzătoare a procesului formării de ucenici este că avem o concepţie inadecvată despre biserică drept o comunitate în care se formează ucenici.

Am menţionat în capitolul unu că mulţi oameni consideră biserica doar o opţiune, fără cerinţa de a fi membru activ în ea, atunci când definesc viaţa cretină. Această concepţie despre biserică arată că există o înţelegere greită despre rolul Bisericii în planul răscumpărării lui Dumnezeu. Biblia nu privete niciodată relaţia dintre mine i Isus drept o relaţie singulară, pentru că biserica este o comunitate a formării de ucenici.

Acesta este mesajul lui Pavel pentru biserica din Corint: „Voi sunteţi trupul lui Hristos i fiecare în parte mădularele Lui“ (1 Corin-teni, 12:27). Pe lângă faptul că Dumnezeu salvează oamenii în mod individual, El se ocupă i de formarea unui popor. Identitatea noastră de credincioi se găsete i se modelează într-o comunitate. Pavel are o concepţie foarte bine echilibrată despre relaţia dintre comunitate i identitatea individuală. Biserica păstrează caracterul individual al fiecărui membru. Nu suntem picături de apă înghiţite de ocean. În acelai timp, însă, nu avem o identitate individuală în afara bisericii. Valoarea noastră de credincioi este cunoscută prin împlinirea rolului personal atribuit de Dumnezeu pentru zidirea bisericii prin darurile noastre spirituale. Viaţa cretină este inerent comună.


Trăim într-o vreme a individualismului radical, care a afectat grav chiar i comunitatea cretină. Robert Putnam, scriind în Bowling Alone: The Collapse and Revival of American Community (A juca singur bowling: colapsul i restaurarea comunităţii americane), ne convinge de un fapt: capitalul social al vieţii religioase este subminat de privatiza-rea credinţei. Forţa colectivă a bisericii a fost slăbită de tendinţa din ultima generaţie spre credinţa izolată, personalizată. Putnam îi citează pe Wade Clark Roof i William McKinney:

Un număr mare de tineri bine educaţi, din clasa de mijloc… a părăsit bisericile în ultima perioadă a anilor 60 i în anii 70… Unii s-au alăturat unor micări religioase noi, alţii au căutat iluminarea personală prin tot felul de terapii i discipline spirituale, dar cei mai mulţi pur i simplu au abandonat complet religia organizată… [Consecinţa a fost] tendinţa spre psihologia religioasă profund individuală fără beneficiile unui sistem puternic de sprijin oferit de comunităţile de credincioi. După anii 1960, un impuls puternic în această direcţie a fost căutarea cu orice preţ a împlinirii personale i a eului ideal… În acest climat al individualismului atât de expresiv, religia tinde să devină „privată“ i ancorată mai mult în domeniul personal.12

Biserica a permis acestei tendinţe spre privatizarea credinţei să sub-mineze comunitatea strânsă care este necesară pentru formarea de ucenici. Isus a spus că dragostea noastră unii faţă de ceilalţi (Ioan, 13:34-35) i unitatea noastră vizibilă (Ioan, 17:20-23) vor fi semnele că suntem ucenicii Lui i că El a fost trimis de Tatăl. Aceste calităţi trebuie să se afle în miezul comunităţii care formează ucenici. Cu toate acestea, lipsa dedicării noastre faţă de comunitatea legământului face ca semnele apologetice supreme să fie doar iluzii. Fiind membru al unei asociaţii de caritate, tiu că absenţa de la patru întâlniri la rând ale acestei asociaţii înseamnă excluderea automată. Îndrăznesc să afirm că misiunea Bisericii este mult mai importantă decât misiunea respectivei asociaţii de caritate, dar, cu toate acestea, nu stabilim cerinţe compa-rabile. Din cauza înţelegerii inadecvate a comunităţii bisericii, cum ne putem sluji unul pe altul i cum ne putem iubi suficient de mult pentru a fi uniţi cu ceilalţi credincioi?


LIPSA UNEI CĂI CLARE SPRE MATURITATE

A aptea cauză a stării necorespunzătoare este faptul că bisericile nu au o cale clară, publică spre maturitate.

Dacă formarea de ucenici este misiunea principală a Bisericii, nu ar trebui să ne ateptăm ca aproape toate bisericile să aibă o cale clară spre maturizare? Cu toate acestea, rar găseti o biserică în care există un proces uor de înţeles sau o cale prin care oamenii care vor pot să devină ucenici devotaţi total lui Cristos, cu spirit de iniţiativă i capabili să se multiplice. Nu avem nicio destinaţie clară spre care să ne îndreptăm, niciun drum pe care pot merge oamenii dacă vor să înţeleagă implicaţiile procesului de formare ca ucenici.

Rick Warren, pastorul bisericii Saddleback Community Church din California de Sud, a alcătuit unul dintre cele mai populare i răspândire modele a formării de ucenici, pe care l-a numit Life Development Process (Procesul dezvoltării vieţii). Rick folosete imaginea unui teren de baseball. Multe biserici au adaptat variante ale acestui model. Prima bază a echipei este legământul membrilor, prin care cei care doresc se dedică lui Isus Cristos. A doua bază este legământul maturităţii, prin care oamenii se dedică disciplinelor spiri-tuale fundamentale pentru a se maturiza. A treia bază este legământul lucrării, prin care fiecare îi descoperă lucrarea personală i devine activ în ea, folosindu-i toate darurile spirituale, inima, capacităţile, personalităţile i experienţele vieţii. A patra bază, numită diamantul în jocul de baseball, o reprezintă dedicarea faţă de misiune, împlinirea nevoilor prin slujirea cu compasiune i mărturia despre Isus Cristos în speranţa mântuirii oamenilor. Locul din centru al jucătorului defensiv arată că toate aspectele sunt legate de al cincilea scop al bisericii, care este închinarea sau glorificarea lui Dumnezeu.

Cu toate că acest model a fost criticat pentru că este simplist i nu ţine seama de eecurile i problemele inerente vieţii, meritul lui este căpoate fi înţeles repede i uor, oferind o imagine de ansamblu a ceea ceînseamnă urmarea tot mai profundă a lui Isus Cristos. Warren spune:„În loc să cretem o biserică prin programe, să ne concentrăm atenţiaasupra creterii oamenilor printr-un proces. Avem nevoie de un proces


care să ducă la împlinirea scopului. Dacă scopul nu este afirmat clar într-un proces, nu rămânem cu nimic altceva în afara unor idei frumoase, dar banale.“13 Biserica, spune Warren, trebuie să definească în mod clar care sunt scopurile ei i apoi să se organizeze astfel încât să existe un proces secvenţial pentru realizarea lor în vieţile credincioilor.

Claritatea în privinţa scopurilor i conexiunea lor cu un proces lipsesc din cele mai multe biserici. Cercetările lui Barna au dus la următoarea concluzie: „Un număr relativ mic de adulţi născuţi din nou au spus că bisericile lor le arată căi specifice care să stimuleze creterea spirituală. Mai puţin de jumătate din participanţii la sondaj au spus că bisericile lor au identificat scopuri, standarde i speranţe spirituale pentru biserică în anul trecut… Numai unul din cinci credincioi a afirmat că biserica lor are mijloace de facilitare i de evaluare a maturităţii spirituale sau a dedicării faţă de maturitate a membrilor.“14 Cu toate acestea, nouă din zece credincioi care au participat la sondaj au afirmat că ar trata cu toată seriozitatea recomandările bisericilor lor de a urma o cale spirituală, dacă li s-ar face astfel de recomandări.

LIPSA UCENICILOR

A opta i ultima cauză a stării necorespunzătoare a procesului formării de ucenici este că majoritatea cretinilor nu a participat niciodată la un astfel de proces.

Am ajuns acum la problema care reprezintă miezul acestei cărţi. Ea ne duce înapoi cu gândul la întrebarea legată de schimbarea para-digmei: cum putem crete ucenici care să aibă spirit de iniţiativă, să fie capabili să se multiplice i să fie devotaţi total lui Isus Cristos? Convingerea mea este că modul principal prin care oamenii devin ucenici cu spirit de iniţiativă, capabili să se multiplice i devotaţi total lui Cristos este să participe într-un grup de trei sau patru persoane, în care relaţiile să fie personale, cu un înalt grad de responsabilitate reciprocă, grup care să-i propună să se multiplice.

Un motiv principal al celor apte slăbiciuni din viaţa Bisericii prezentate anterior este acela că oamenii nu au trecut printr-un proces de formare ca ucenici. Eu definesc acest proces astfel: „un proces care


are loc în cadrul unor relaţii bazate pe responsabilitate reciprocă, pe o perioadă de timp, cu scopul de a duce credincioii la maturitate în Cristos.“15 În ultimii 17 ani în care am ţinut multe studii i conferinţe despre formarea de ucenici am întrebat mii de credincioi: „Câţi din-tre voi aţi avut o relaţie cu scopul formării de ucenici în care cineva a fost alături de voi cu scopul expres de a vă ajuta să deveniţi maturi în Cristos?“ De obicei ridicau mâinile în jur de 10–15 la sută dintre participanţi. Este un procent neobinuit de mare pentru majoritatea bisericilor. Până la urmă, cei care participă la un studiu despre forma-rea de ucenici au dovedit deja prin însăi acest lucru faptul că fac parte din cele 20 de procente active din comunitatea bisericii.

Părerea mea este că elementul necesar i vital al stimulării oame-nilor pentru a deveni ucenici cu spirit de iniţiativă, capabili să se multiplice i devotaţi total lui Isus apare numai în urma unei investiţii personale. Motivaţia i disciplina nu se formează prin ascultarea unor predici, prin învăţarea într-o sală de clasă, prin participarea la un grup de părtăie, la un grup de studiu biblic la locul de muncă sau orice alt tip de grup mic, ci doar în contextul unei unităţi de trei sau patru persoane între care să existe relaţii strânse bazate pe responsabilitate reciprocă, transparenţă i adevăr. Experienţa îmi arată o realitate: con-textul optim al transformării este acest tip de grup mic. Dacă fiecare credincios ar avea ocazia să participe la un astfel de grup, am rezolva în cea mai mare parte problemele stagnării formării de ucenici pe care le-am prezentat pe scurt până acum. Barna spune despre acest lucru: „Cei mai mulţi dintre adulţii (55 %) care au spus că sunt interesaţi de primirea unor sfaturi despre cum îi pot îmbunătăţi viaţa spirituală, au afirmat că vor face schimbările care li se cer dacă biserica lor îi pune în contact cu un mentor spiritual.“16

Când ceea ce facem în biserică este atât de departe de ceea ce a spus Isus să facem, trebuie să ne oprim i să ne întrebăm: Unde am greit? Dacă imaginea pe care am prezentat-o este aproape de reali-tate, ar trebui să tremurăm i să plângem. Trebuie să ne rugăm Celui care ne dă poruncile pentru vieţile noastre: „Doamne, cum mă pot întoarce la drumul stabilit de Tine pentru a împlini misiunea pe care mi-ai dat-o, aceea de a forma ucenici de calitate?“


Înainte să mergem mai departe, fă-ţi timp câteva minute pentru a te evalua. Examinează fiecare cauză a deficitului de ucenici din propria ta lucrare. Dă fiecărei cauze o notă între 1 i 5, în care 1 înseamnă că este pe deplin adevărat, iar 5 înseamnă că nu este adevărat deloc în cazul tău.

Capitolele următoare ale cărţii ne vor prezenta viziunea biblică despre formarea de ucenici. Vom examina în aceste capitole modelul Domnului nostru Isus i al apostolului Pavel. Am pierdut din vedere exact ceea ce era evident. Isus ne-a arătat cum să-i dezvoltăm pe oameni prin alegerea Celor Doisprezece i prin investiţia făcută de El în vieţile lor timp de trei ani. Ambiţia vieţii lui Pavel a fost exprimată astfel: „ca să înfăţiăm pe orice om desăvârit în Hristos Isus“, iar metoda a fost tot prin investiţie personală. George Orwell a scris cu o generaţie în urmă: „Am ajuns atât de jos acum încât reafirmarea unor realităţi evidente este prima datorie a oamenilor inteligenţi.“17 Speranţa mea este că prin participarea la coala de formare de ucenici a lui Isus i a lui Pavel să ascultăm de imperativul că lucrarea Domnului se face aa cum o dorete Domnul.

CAUZELE DEFICITULUI DE UCENICI

EVALUARE NOTE

Abaterea de la chemarea principală

Formarea de ucenici prin programe

Reducerea semnificaţiei vieţii cretine

O înţelegere pe două nivele a formării de ucenici

Lipsa voinţei de a chema oamenii să fie ucenici

O concepţie inadecvată despre biserică

Lipsa unei căi clare spre maturitate

Lipsa ucenicilor

Puteţi comanda cartea aici!

http://www.nouasperanta.ro/ltig.php

Viaţa ta în CristosELEMENTE ESENŢIALE ALE FORMĂRII DE UCENICI

w w w. n o u a s p e r a n t a . r o / v i a t a t a

O resursă utilă pentru grupurile de formare de ucenici:

http://www.nouasperanta.ro/viatata

formarea de ucenici transforma bisericafaptul că eric era prins în capcana egoismului....

Documents