01-02 caderea liberalismului eric

7/18/2019 01-02 Caderea Liberalismului Eric

http://slidepdf.com/reader/full/01-02-caderea-liberalismului-eric 1/22

Capitolul IV-CĂDEREA LIBERALISMULUI

Nazismul este un fenomen care pare să nu poată fi supus unei analizeraţionale. Sub conducerea unui lider care vorbea în fraze apocalipticedespre puterea mondială şi despre distrugere şi cu un regim întemeiat pe o teorie de-a dreptul dezgustătoare a urei de rasă, una dintre cele mai

cultivate şi mai avansate ţări din punct de vedere economic din Europas-a pregătit de război şi a lansat o conflagraţie care a ucis aproape 5 demilioane de oameni şi a comis atrocităţi cutremurătoare, culminînd cuuciderea mecanizată în masă a milioane de evrei - pe o scară sfidîndorice imaginaţie. !us faţă în faţă cu realitatea de la "usc#$itz, istoriculnu prea mai poate e%plica mare lucru.

Să mori pentru Patrie, pentru Idee!.. Nu, asta înseamnă a te eschiva.

Dar Chiar şi pe front ceea ce contează este să ucizi... Să mori nu

înseamnă nimic, nu are nici o valoare. Nimeni nuşi poate imaina

propria moarte. Să ucizi, asta e totul. "sta este rani#a pe care tre$uie

so treci. Da, este un act concret al voin#ei tale. Pentru că în felul acesta voin#a ta se impune altcuiva.

- &intr-o scrisoare a unui tînăr voluntar din 'epublica Socială (ascistădin )*+-)*+5 !avone, )**), p.+)

&intre toate fenomenele din epoca catastrofei, probabil că cel mai multi-a şocat pe supravieţuitorii din secolul al /&0-lea prăbuşirea valorilor şi a instituţiilor civilizaţiei liberate, al căror progres fusese consideratdrept un bun dat o dată pentru totdeauna de către secolul lor, în oricecaz în zonele 1avansate2 ale lumii. "ceste valori erau neîncrederea în

dictatură şi în guvernarea puterii absolute, promovarea unui guvernconstituţional, ales în mod liber, şi a adunărilor reprezentative caregarantau aplicarea legii şi un pac#et de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti,inclusiv libertatea de e%presie, de publicare şi de întrunire. Statul şisocietatea trebuiau să fie informate în legătură cu condiţia umană prinintermediul raţiunii, al dezbaterilor publice, al învăţămîntului şl ştiinţei.Era limpede că aceste valori se afirmaseră pe tot parcursul secolului şi

erau destinate să continue să se afirme şi în viitor. 3a urma urmelor, în)*)+, pînă şi ultimele două autocraţii din Europa, 4urcia şi 'usiafăcuseră concesii în direcţia acceptării unor guverne constituţionale, iar ranul împrumutase c#iar constituţia 6elgiei. înainte de )*)+, acestevalori fuseseră contestate numai de forţe tradiţionaliste cum era, dee%emplu, 6iserica 0atolică, care a înălţat baricade defensive alcătuite

din dogme împotriva forţelor superioare ale modernismului7 de cîţivaintelectuali rebeli şi profeţi ai condamnării, provenind mai ales din1familiile bune2, şi de anumite centre culturale, care făceau oarecum parte c#iar din civilizaţia pe care o contestau, precum şi de forţeledemocraţiei, un fenomen în general nou şi tulburător. gnoranţa şiînapoierea acestor mase, #otărîrea lor de a răsturna societatea burg#eză prin revoluţie socială şi iraţionalitatea umană latentă aşa de uşor dee%ploatat de către demagogi erau, într-adevăr, un motiv de alarmare. 0utoate acestea, cea mai periculoasă dintre aceste noi mişcări de masă,mişcarea socialistă laburistă, era şi practic, şi teoretic profund ataşatăvalorilor raţiunii, ale ştiinţei, progresului, educaţiei şi libertăţii

individuale. 8edalia 1întîi 8ai2 a !artidului Social-&emocrat din9ermania îl avea pe o parte pe :arl 8ar% şi pe cealaltăStatuia3ibertăţii.0eea ce contestau social-democraţii era economia, nu guvernulconstituţional şi viaţa civilă. "r fi greu să ne imaginăm un guverncondus de ;ictor "dler, "ugust 6ebel sau <ean <aures drept un sfirşit1al civilizaţiei aşa cum o ştim noi2. în orice caz, asemenea guverne eraue%trem de greu de imaginat.

&in punct de vedere politic, instituţiile democraţiei liberale au progresatşi erupţia de barbarism dintre anii )*)+ şi )*)= se pare că n-a făcutdecît să grăbească acest progres. 0u e%cepţia 'usiei sovietice, toate

regimurile care au apărut după primul război mondial, vec#i sau noi,erau, în esenţă, regimuri parlamentare reprezentative alese, c#iar şi în4urcia. Europa, la vest de frontiera >niunii Sovietice, era formată înanul )*? în e%clusivitate din astfel de state. într-adevăr, instituţiafundamentală a unei guvernări liberale constituţionale, alegerile înadunări reprezentative şi@sau ale preşedinţilor erau aproape universaleîn lumea statelor libere din acea vreme, deşi trebuie să ne amintim că



cele apro%imativ şaizeci şi cinci de state independente din perioadainterbelică reprezentau, în esenţă, un fenomen european şi americanA otreime din populaţia lumii trăia sub regim colonial. Singurele state carenu au avut alegeri de nici un fel în perioada )*)*-)*+B erau nişte fosile politice izolate, şi anume Etiopia, 8ongolia, Nepalul, "rabia Saudită şiCemenul. "lte cinci state au avut numai o dată alegeri în această

perioadă, ceea ce nu probează o prea puternică înclinaţie cătredemocraţia liberală. Este vorba de "fg#anistan, 0#ina :uomintangului,9uatemala, !araguaD şi 4#ailanda pe atunci cunoscută încă subnumele de Siam, dar însăşi e%istenţa alegerilor este o dovadă a uneioarecare pătrunderi a ideilor politice liberale, cel puţin în plan teoretic. Nu vrem, evident, să sugerăm că simpla e%istenţă sau frecvenţaalegerilor dovedeşte mai mult decît atît. Nici ranul, care a avut şasealegeri după )*, nici raul, care a avut trei, nu pot fi consideratedrept bastioane ale democraţiei.

0u toate acestea, regimurile electorale reprezentative erau destul de

frecvente. &ar cei douăzeci de ani dintre aşa-numitul 18arş asupra'omei2 al lui 8ussolini şi punctul culminant al succeselor "%ei dintimpul celui de-al doilea război mondial au fost martorii unei retrageriaccelerate, crescute şi catastrofale a instituţiilor politice liberale.

Fn anii )*)=-)*?, adunările legislative au fost dizolvate sau au devenitineficiente în două state europene, în anii G? în şase, în anii G în nouă,în timp ce ocupaţia germană a distrus puterile constituţionale în altecinci state în timpul celui de-al doilea război mondial. !e scurt,singurele state europene cu instituţii democratice adecvate care aufuncţionat fără întrerupere în întreaga perioadă interbelică au fost

"nglia, (inlanda, statul liber rlanda, Suedia şi Elveţia.Fn cele două "merici, altă zonă cu state libere, situaţia a fost maiamestecată, dar tot nu sugera un progres al instituţiilor democratice.3ista ţărilor cu adevărat constituţionale şi ne-autoritare din emisferavestică era scurtăA 0anada, 0olumbia, 0osta 'ica, S>" şi acea uitatăacum 1Elveţie a "mericii de Sud2 şi democraţia ei reală, >ruguaD.

0el mai bun lucru pe care îl putem spune este că mişcările dintresfîrşitul primului război mondial şi începutul celui de-al doilea au fostatît de dreapta, cît şi de stînga .0ît despre restul globului, care consta înmare parte, la acea dată, din colonii ce nu puteau fi, prin definiţie,liberale, acesta s-a îndepărtat tot mai mult de constituţiile liberale, înmăsura în care a avut aşa ceva. n <aponia, regimul liberal moderat a

cedat locul unui regim naţionalist militar în anii )*-)*). 4#ailanda afăcut cîţiva paşi timizi către un guvern constituţional şi 4urcia a fostluată cu asalt de către întemeietorul regimului modern, :emal "tatiirH,la începutul anilor G?. în "sia, "frica şi "ustralasia, numai "ustralia şi Noua Ieelandă erau democratice, în timp ce maJoritatea sud-africanilor rămîneau în afara razei de acţiune a constituţiei oamenilor albi.

!e scurt, liberalismul politic a bătut din plin în retragere pe tot parcursulepocii catastrofei, retragere care s-a accelerat după ce "dolf Kitler adevenit 0ancelar al 9ermaniei în )*. !rivind omenirea în ansamblulei, în )*? e%istau probabil apro%imativ treizeci şi cinci de guverne

constituţionale şi alese în funcţie de locul în care situăm anumiterepublici din "merica 3atină.

!înă în )*++ mai rămăseseră numai douăsprezece. 4endinţa mondialăera clară.

!oate că merită să ne amintim că, în această perioadă, ameninţarea laadresa instituţiilor liberale a venit în mod e%clusiv dinspre dreapta politică, pentru că între )*+5 şi )*=* este ceva de la sine înţeles căaceasta a venit din partea comunismului. !înă atunci, termenul de1totalitarism2, inventat iniţial pentru denumirea sau autodenumirea

fascismului italian, se aplica, practic, numai în cazul unor astfel deregimuri. 'usia sovietică din )*??, >'SS era izolată şi nu era nicicapabilă, nici dornică, după venirea lui Stalin la putere, să e%tindăcomunismul. 'evoluţia socială sub conducere leninistă a încetat să semai e%tindă după primul val de după război. 8işcările

social-democratice mar%iste s-au transformat în forţe de spriJinire astatului, nemaifiind subversive, şi devotamentul lor faţă de democraţie



nu poate fi pus la îndoială. în mişcarea muncitorească din cele maimulte ţări, comuniştii reprezentau o minoritate, iar acolo unde erau puternici, în cele mai multe cazuri erau, fuseseră sau se aflau pe punctulde a fi suprimaţi. 4eama faţă de revoluţia socială şi de rolulcomuniştilor era destul +e realistă, aşa cum a dovedit-o cel de-al doileaval de revoluţii din timpul şi de după cel de-al doilea război mondial,

dar în cei douăzeci de ani de regres al instituţiilor democratice nu ae%istat )= nici un regim despre care să se poată spune cu îndreptăţirecă a fost răsturnat de forţe de stîngaL.

!ericolul venea e%clusiv dinspre dreapta. Mi această dreaptă nureprezenta numai un pericol la adresa guvernului constituţional şireprezentativ, ci şi o ameninţare ideologică împotriva civilizaţieiliberale, ca atare, şi o potenţială mişcare mondială, pentru care etic#etade 1fascistă2 este şi insuficientă, şi prea puţin relevantă.

Este insuficientă, pentru că în nici un caz nu putem spune că toate

forţele care au răsturnat regimurile liberale au fost fasciste. Esteirelevantă, pentru că fascismul, mai întîi în forma sa italiană, apoi învarianta germană a naţiopal-socialismului, au inspirat alte forţeantiliberale, le-au spriJinit şi au conferit dreptei internaţionale unsentiment de încredere istoricăA în anii G, părea a fi valul viitorului."şa cum a spus un e%pert în acest domeniu, 1nu este întîmplător faptulcă ofiţerii, birocraţii şi dictatorii reGgali din Europa de răsărit şi (rancodin Spania au imitat fascismul2 3inz, )*B5, p.?.

(orţele care au răsturnat regimurile liberal-democratice au fost de treifeluri, lăsînd la o parte forma mai tradiţională de lovitură de stat

militară, care i-a instalat la putere pe unii dictatori sau caudillos fărănici un fel de coloratură politică apriorică. 4oate erau împotrivarevoluţiei sociale şi la rădăcina tuturor s-a aflat în anii )*)B-)*? oreacţie împotriva subminării vec#ii ordini sociale.

4oate erau autoritare şi ostile instituţiilor politice liberale, deşi, uneori,din motive pragmatice mai mult decît de principiu. 'eacţionarii demodă vec#e au interzis anumite partide, mai ales pe cel comunist, dar

nu pe toate. &upă răsturnarea republicii sovietice ungare de scurtădurată din )*)*, amiralul Kort#D, şeful a ceea ce pretindea el că esteregatul >ngariei, deşi acesta nu mai avea nici rege, nici flotă, aguvernat un stat autoritar care rămînea parlamentar dar nu democratic,în sensul vec#ii oligar#ii din secolul al /;-lea .4oate au avuttendinţa de a-i favoriza pe militari şi de a întări poliţia sau alte organe

capabile să e%ercite o coerciţie de ordin fizic, căci acestea erau cele maidirecte scuturi împoriva subversiunii. SpriJinul lor a fost adesea esenţial pentru venirea dreptei la putere. Mi toate au manifestat tendinţa de a finaţionaliste, în parte din cauza resentimentului faţă de statele străine, derăzboaiele L 0ea mai apropiată de această situaţie a fost ane%areaEstoniei de către >'SS în )*+, pentru că, la acea dată, mica republică baltică, după ce trecuse prin cîţiva ani de regim autoritar, revenise la oconstituţie mai democratică.

)* , pierdute şi, în parte, pentru că agitarea steagului naţional era ocale de legitimizare şi de cîştigare a popularităţii. "u e%istat însă şi

diferenţe.0onducătorii autoritari de modă vec#e - amiralul Kort#D, mareşalul8anner#eim al (inlandei, cîştigătorul războiului civil al albilor împotriva roşilor în recent independenta (inlanda, colonelul, ulterior mareşalul !ilsudsHi, eliberatorul !oloniei, regele "le%andru, mai întîi alSerbiei, acum al ugoslaviei reunite, şi generalul (rancisco (ranco alSpaniei - nu au avut nici un fel de agendă politică deosebită în afaraanticomunismului şi a preJudecăţilor tradiţionale ale clasei lor. "udevenit uneori aliaţi cu 9ermania lui Kitler şi cu mişcările fasciste din propriile ţări, dar numai pentru că în conJunctura interbelică, alianţa

1naturală2 era aceea a tuturor sectoarelor dreptei politice. 6ineînţeles căanumite considerente de ordin naţional puteau să destrame aceastăalianţă.

Oinston 0#urc#ill, un torD ve#ement de dreapta în acea perioadă, deşinu dintre cei mai caracteristici, a manifestat oarecare simpatie faţă detalia lui 8ussolini şi nu a putut fi convins să spriJine 'epublica



spaniolă împotriva forţelor generalului (ranco, dar ameninţările proferate de 9ermania la adresa "ngliei l-au transformat într-uncampion al uniunii antifasciste internaţionale.

!e de altă parte, asemenea vec#i reacţionari au înfruntat uneorimişcările realmente fasciste din propriile ţări, adesea cu un spriJin

substanţial din partea maselor.P a doua tendinţă a dreptei a produs ceea ce s-a numit 1statismulorganic2 3inz, )*B5, pp.?BB,-) sau regimuri conservatoare, nuatît pentru a apăra ordinea tradiţională, cît mai ales pentru a recrea principiile acesteia ca o modalitate de a rezista faţă de individualismulliberal şi de mişcările muncitoreşti şi socialiste. în spatele ei se afla onostalgie ideologică după o societate medievală sau feudală, în caree%istenţa claselor sau a grupurilor economice era recunoscută, însă perspectiva îngrozitoare a luptei de clasă era ţinută în frîu de acceptareaierar#iei sociale, de recunoaşterea faptului că fiecare grup social sau

1stare2 trebuia să-şi Joace rolul într-o societate compusă în mod organicdin toate aceste grupuri şi recunoscută ca o entitate colectivă. "ceasta adat naştere la tot soiul de teorii 1corporatiste2 care au înlocuitdemocraţia liberală prin reprezentarea grupurilor de interese economiceşi ocupaţionale. 4endinţa aceasta era descrisă uneori ca o participare1organică2 sau democratică, aşadar, mai bună decît cea adevărată, )+dar, în realitate, era în mod invariabil combinată cu regimuri autoritareşi statQputernice conduse de sus, adesea de către birocraţi şi te#nocraţi.Ea a limitat în mod invariabil sau a abolit democraţia electorală1democraţia bazată pe corectivele corporative2 după cum.se e%prima premierul ungar, contele 6et#len 'anHi, )*B). 0ele mai complete

e%emple de astfel de state corporative au fost oferite de unele stateromano-catolice, mai ales de !ortugalia profesorului Pliveira Salazar,cel mai lung regim antiliberal de dreapta din Europa )*?B-)*B+, dar şide "ustria, între distrugerea democraţiei şi invazia lui Kitler )*+-)*= şi, într-o anumită măsură, de Spania lui (ranco.

0#iar dacă regimurile reacţionare de acest fel au avut origini şiinspiraţii mai vec#i decît fascismul şi, uneori7 diferite de acesta, nue%istă o linie de demarcaţie clară între ele, pentru că amîndouă aveauaceiaşi duşmani, dacă nu şi aceleaşi scopuri. "stfel, 6iserica 'omano-0atolică, profund şi ireconciliabil reacţionară, aşa cum fuseserecunoscută în versiunea oficială de către primul 0onciliu al

;aticanului din )=B, nu era fascistă. !rin ostilitatea ei faţă de stateleesenţialmente laice cu pretenţii de totalitarism, ea se opuneafascismului. însă doctrina 1statului corporatist2, e%emplificată foarte bine de ţările catolice, a fost elaborată de cercurile fasciste italiene, deşiacestea, evident, includeau tradiţia catolică printre alte tradiţii. "cesteregimuri au fost numite uneori 1clericale fasciste2. (asciştii din ţărilecatolice pot deriva direct din catolicismul integrist, ca în cazul mişcării'e%ist a belgianului 3eon &egrelle. "mbiguitatea atitudinii 6isericiifaţă de rasismul lui Kitler a fost remarcată adesea. 8ai puţin frecvent afost remarcat aJutorul oferit de persoane din interiorul 6isericii, aflateuneori în funcţii foarte importante, fugarilor nazişti şi fascişti de diverse

tipuri, inclusiv unora acuzaţi de cele mai oribile crime de război. 0eeace a legat 6iserica nu numai de reacţionarii de modă vec#e, ci şi defascişti, a fost ura comună faţă de iluminismul secolului al /;-lea,faţă de 'evoluţia (ranceză şi tot ceea ce, după opinia 6iseJicii, derivade la eaA democraţia, liberalismul şi, bineînţeles, 1comunismul cel fără&umnezeu2.

&e fapt, era fascistă a marcat un punct de cotitură în istoriacatolicismului mai ales din cauza identificării 6isericii cu o dreaptă aicărei principali e%ponenţi internaţionali erau acum Kitler şi 8ussolini,ceea ce crea substanţiale probleme morale pentru catolicii )+) cu

gîndire socială, ca să nu mai vorbim de problemele politice importante pentru ierar#iile antifasciste create în momentul m care fascismul aînceput să se îndrepte în mod inevitabil către înfrîngere. Mi invers,antifascismul sau, pur şi simplu, rezistenţa faţă de invadatorul străin, aconferit pentru prima dată legitimitate catolicismului democrat creştin-democraţia în cadrai 6isericii. "u luat fiinţă partide politice caresolicitau votul 6isericii 'omano-0atolice şi care erau întemeiate pe



principii pragmatice, în ţări în care catolicii reprezentau o minoritateimportantă, de regulă pentru a apăra interesele 6isericii împotrivastatului laic, aşa cum s-a întîmplat în 9ermania şi în Planda. 6iserica s-a opus acestor concesii făcute democraţiei şi liberalismului în ţărilecatolice oficiale, deşi era destul de îngriJorată de ascensiuneasocialismului 1tară &umnezeu2 pentru a formula - ceea ce reprezintă o

inovaţie radicală - o politică socială în )=*), în care se sublinianecesitatea de a li se acorda muncitorilor ceea ce li se cuvine,menţinîndu-se, în acelaşi timp, caracterul sacru al familiei şi al proprietăţii private, dar nu şi al capitalismului, ca atareL. "ceasta aoferit un prim punct de pornire pentru socialiştii catolici sau alţi oameni pregătiţi să organizeze asemenea forme de apărare a muncitorilor cumsînt uniunile muncitoreşti catolice, înclinînd prin aceste activităţi cătrelatura liberală a catolicismului. 0u e%cepţia taliei, unde papa 6enedict/; )*)+-)*?? a permis apariţia unui !artid !opular catolic imediatdupă primul război mondial, pînă cînd fascismul )-a abolit7 catoliciidemocraţi şi socialişti au rămas nişte minorităţi marginalizate.

"firmarea tot mai puternică a fascismului în anii G a fost cea care i-ascos în evidenţă, deşi catolicii care au declarat că spriJină 'epublicaSpaniolă au reprezentat un mic grup de formaţie intelectuală. SpriJinulmaJoritar al catolicilor a fost acordat lui (ranco.

Era vorba de rezistenţa pe care o puteau Justifica mai ales pe bază de patriotism, decît de ideologie, şi care le oferea o şansă, şi de victoriacare le permitea să L Este vorba de enciclica 'erum Novarum,completată patruzeci de ani mai tîrziu şi, nu întîmplător, în perioada ceamai grea a marii recesiuni, prin Ruadragesimo "nno. Ea rămîne piatrade temelie a politicii sociale a 6isericii pînă în ziua de astăzi, aşa cum a

confirmat papa oan !aul Jn enciclica sa din )**), 0entesimus"nnus, formulată cu ocazia centenarului enciclicei 'erum Novarum.însă proporţia e%actă a condamnării a variat în funcţie de conte%tul politic se bucure de ea. &ar victoriile democraţiei creştine politice dinEuropa şi, cîteva decenii mai tîrziu, şi din anumite zone ale "mericii3atine aparţin unei perioade mai tîrzii. în perioada în care s-a prăbuşitliberalismul, 6iserica, cu rare e%cepţii, s-a bucurat de căderea lui.

8ai rămîn mişcările care pot fi numite pe drept cuvînt fasciste. !rimadintre acestea a fost cea din talia, care a dat c#iar şi numelefenomenului, creaţia unui ziarist socialist renegat, 6enito 8ussolini, alcărui nume de botez, amintind de preşedintele anticlerical al 8e%icului,6enito <urez, simboliza antipapismul pătimaş al regiunii sale natale,'omagna. însuşi "dolf Kitler a recunoscut că îi datorează respect lui

8ussolini, c#iar şi atunci cînd 8ussolini şi talia şi-au demonstratslăbiciunea şi incompetenţa în timpul celui de-al doilea război mondial.în sc#imb, 8ussolini a preluat de la Kitler, ceva mai tîrziu,antisemitismul, totalmente absent din mişcarea lui înainte de )*=, bac#iar şi din istoria taliei de după unificareL. 0u toate acestea, fascismulitalian nu a e%ercitat o atracţie internaţională deosebită, deşi a încercatsă inspire şi să finanţeze mişcări similare în alte părţi şi a e%ercitatinfluenţă în locuri neaşteptate, de e%emplu asupra lui ;ladimir <abotinsHD, întemeietorul 1revizionismului2 sionist, promovat deguvernul sraelului sub conducerea lui 8enac#em 6egin în anii GB.

(ără victoria lui Kitler în 9ermania la începutul anului )*, fascismulnu ar fi devenit o mişcare generală. în realitate, toate mişcările fascistedirrafara taliei care au reprezentat ceva au luat

fiinţă după venirea lui la putere, mai ales 0rucea cu Săgeată din>ngaria, care a obţinut ?5T din voturi la primele alegeri cu vot secretdin >ngaria )**, şi 9arda de (ier din 'omnia, care s-a bucurat L4rebuie să spunem, spre onoarea concetăţenilor lui 8ussolini, că, întimpul războiului, armata italiană a refuzat net să-i predea pe evrei pentru a fi e%terminaţi de germani sau de oricine altcineva în zoneleaflate sub ocupaţia lor - mai cu seamă sud-estul (ranţei şi anumite

regiuni din 6alcani. însă cu toată lipsa de zel dubioasă a administraţieiitaliene în această privinţă, Jumătate din mica populaţie evreiască dintalia a pierit, unii dintre ei ca militanţi antifascişti, nu ca simplevictime Steinberg, )**7 Kug#es, )*=.

)+ de un spriJin popular încă şi mai mare. într-adevăr, c#iar şimişcările finanţate practic în întregime de 8ussolini, precum teroriştii



ustaşi croaţi ai lui "nte !avelici, nu au cîştigat foarte mult teren şi s-aufascizat din punct de vedere ideologic pînă în anii G, cînd o parte dinele s-au orientat pentru inspiraţie şi finanţare spre 9ermania. 8ai multc#iar, fără victoria lui Kitler în 9ermania, ideea fascismului ca mişcareuniversală, un fel de ec#ivalent de dreapta al comunismuluiinternaţional, avînd 6erlinul în locul 8oscovei, nu ar fi luat naştere. El

nu a produs o mişcare serioasă, ci numai colaboraţionişti motivaţiideologic în timpul celui de-al doilea război mondial în Europa ocupatăde germani. în acest sens, mai ales în (ranţa, mulţi dintre tradiţionaliştiifoarte de dreapta, oricît de înverşunaţi ar fi fost, au refuzat să i sealătureA erau naţionalişti sau nu erau nimic. >nii dintre ei au intrat c#iar în 'ezistenţă. 8ai mult c#iar, fără poziţia internaţională a 9ermaniei ca putere mondială în ascensiune, fascismul nu ar fi avut nici un impactserios în afara Europei, iar conducătorii de state nefascişti nu s-ar figrăbit să se deg#izeze în simpatizanţi fascişti, aşa cum a făcut preşedintele Salazar al !ortugaliei cînd a declarat în )*+ că el şi cuKitler 1erau legaţi printr-o ideologie comună2 &elzell, )*B, p.+=. G G

v Nu este deloc uşor de depistat ce au avut în comun diversele variantede fascism, în afară de consensul general privind #egemonia 9ermanieidupă )*. 4eoria nu era punctul forte al mişcărilor care promovauinutilitatea raţiunii şi a raţionalismului şi făceau apel la instincte şisamavolnicie. "u atras tot felul de teoreticieni reacţionari în ţările cu oviaţă intelectuală conservatoare activă - 9ermania este unul din acestecazuri - dar acestea erau mai mult elementele decorative decît cele destructură ale fascismului. 8ussolini s-ar fi putut dispensa uşor defilozoful lui de casă, 9iovanni 9entile, iar Kitler probabil că n-a ştiutniciodată şi nici nu i-a păsat de spriJinul filozofului Keidegger.(ascismul nu poate fi identificat nici cu o formă anumită de organizarestatală, cum ar fi statul corporatist - 9ermania nazistă şi-a pierdut rapidinteresul pentru asemenea idei, mai ales după ce intrase în conflict cuideea unei ;olHsgemeimc#aft unică, indivizibilă şi totală, adică a uneicomunităţi a popoarelor. 0#iar şi un element atît de important cum esterasismul a fost la început absent din fascismul italian. Mi invers, aşacum am văzut, fascismul împărtăşea naţionalismul, anticomunismul,

antiliberalismul etc. cu alte elemente nefasciste care alcătuiau dreapta politică. 8ulte dintre acestea, mai )++ ales dintre grupurile nefascistereacţionare franceze, împărtăşeau cu fascismul preferinţa acestuia pentru politica văzută ca o violenţă de stradă.

&iferenţa maJoră dintre dreapta fascistă şi dreapta nefascistă a fost

aceea că fascismul a e%istat mobilizînd masele de Jos în sus. Elaparţinea, în esenţă, epocii de politică populară şi democratică pe care odeplorau reacţionarii tradiţionali şi pe care campionii 1statului or ganic2încercau s-o ocolească. (ascismul se spriJinea pe mobilizarea maselor şiafirma acest lucru în mod simbolic sub forma teatrului public - raliurilede la Nurenberg, masele de oameni din !iazza ;enezia care

se uitau în sus cum gesticula 8ussolini din balconul lui - c#iar şi dupăce a venit la putere7 aşa cum au făcut şi mişcările comuniste. (asciştiierau revoluţionarii contrarevoluţiei prin retorica lor, prin apelul pe careîl adresau celor care se considerau victime ale societăţii, c#iar şi prin

adoptarea deliberată a unor nume şi simboluri ale revoluţionarilor socialişti, ceea ce s-a manifestat foarte evident în !artidul Socialist Naţional al 8uncitorilor, cu stindardul lui modificat roşu, şi în proclamarea imediată, în )* , a zilei de ) mai drept sărbătoareoficială.

n mod similar, deşi fascismul era specializat în retorica întoarcerii latrecutul tradiţional şi primea mult spriJin de la acele categorii de pamenicare ar fi preferat sincer să şteargă din istorie ultimul secol, dacă ar fi putut, nu era în nici un caz o mişcare tradiţionalistă precum carliştii din Navarra, care au format unul din grupurile principale de spriJin ale lui

(ranco în războiul civil, sau campaniile lui 9and#i pentru întoarcerea laviaţa rurală. El a subliniat multe valori tradiţionale, ceea ce este însăaltceva. (asciştii deni8au emanciparea liberală - femeile trebuie să steaacasă şi să crească cît mai mulţi copii - şi priveau cu neîncredereinfluenţa culturii moderne, pe care o considerau dăunătoare, mai alescînd era vorba de artele moderniste, pe care naţional-socialiştii germanile considerau 1bolşevism cultural2 degenerat. 4otuşi, mişcările fasciste



centrale -cea germană şi cea italiană - nu făceau apel la păstrătoriitradiţionali ai ordinii conservatoare, 6iserica şi monar#ia, ci,dimpotrivă, căutau să-i înlocuiască cu principii totalmentenetradiţionale de conducere, întruc#ipate de autodidacţi, legitimaţi despriJinul maselor, de ideologii laice şi, uneori, de culte.

;A4recutul la care făceau ei apel era un artificiu. 4radiţiile lor erauinventate. !înă şi rasismul lui Kitler nu reprezenta mîndria unei linii)+5 genealogice pure, care îi face pe unii americani să c#eltuiască sumemari de bani cerînd istoricilor să le întocmească un arbore genealogicdin care speră să reiasă că se trag din vreun mic nobil de ţară care a trăitîn SuffolH în secolul al /;-lea, ci o teorie postdarvinistă care areclamat şi, din păcate, în 9ermania a şi primit spriJinul unei ştiinţenoi, genetica sau, mai e%act spus, al acelei ramuri a geneticii aplicate,eugenia, care visa să creeze o rasă umană superioară prin înmulţire

selectivă şi prin eliminarea indivizilor mai puţin reuşiţi. 'asa destinatăde Kitler să domine lumea nu a avut nici măcar un nume pînă în )=*=,cînd un antropolog a inventat termenul de 1nordic2.

"şa ostil cum a fost faţă de moştenirea iluminismului veacului al/;-lea şi de 'evoluţia (ranceză, fascismul nu putea să nu creadăoficial în modernitate şi în progres, dar nu avea nici o dificultate în aîmbina un set de credinţe nebuneşti cu te#nologia modernă în problemele prac tice, cu e%cepţia cazurilor în care sc#ilodea cercetareaştiinţifică din motive de ideologie v. cap. )=.

(ascismul era anti-liberal prin e%celenţă. El oferea, de asemenea,dovada faptului că omul poate să îmbine fără nici o dificultate credinţeieşite dintr-o minte bolnavă cu stăpînirea perfectă a celor mai înaltete#nologii. Sfîrşitul secolului //, cu sectele lui fundamentaliste careridică ameninţătoare armele împotriva televiziunii şi a programelor destrîngere de fonduri în vederea computerizării, ne-a familiarizat cuacest fenomen.

0u toate acestea, îmbinarea valorilor conservatoare cu te#niciledemocraţiei de masă şi cu o ideologie inovatoare a sălbăticiei iraţionale,a%ată în special pe naţionalism, trebuie să aibă o e%plicaţie. "stfel demişcări netradiţionale ale dreptei radicale au apărut în mai multe ţărieuropene la sfîrşitul secolului al /l/-lea ca-reacţie atît împotrivaliberalismului adică împotriva transformării accelerate a societăţii de

către capitalism şi a mişcării socialiste tot mai accentuate a claseimuncitoare, cît şi, la modul mai general, împotriva talazului de străinicare mătura faţa lumii în cea mai mare migraţie cunoscută de istorie pînă în momentul de faţă. 6ărbaţi şi femei migrau nu numai pesteoceane şi peste frontierele internaţionale, ci şi de la sat la oraş, dintr-oregiune a ţării în alta, pe scurt de 1acasă2 în ţara unor străini şi,întorcînd moneda pe cealaltă faţă, deveneau străini în casele altora."proape cincisprezece din fiecare o sută de polonezi şi-au părăsit ţara pentru totdeauna, la care se adaugă o Jumătate de milion anual demigranţi sezonieri -porniţi, în cea mai mare parte să se alăture clasei)+ muncitoare din ţările care îi primeau. "nticipînd parcă sfîrşitul

secolului //, sfîrşitul secolului al /l/-lea a fost pionierul %enofobieide masă, a cărui e%presie comună a devenit rasismul -proteJarea populaţiei native pure împotriva contaminării sau c#iar a îng#iţirii decătre #oardele invadatoare ale subumanilor. "mploarea lui poate fimăsurată nu numai prin teama faţă de imigraţia poloneză care )-a făcut pe marele sociolog liberal german 8a% Oeber să acorde spriJintemporar 3igii !angermane, dar şi prin campania tot mai febrilă dusă înS>" împotriva imigrării.

"ceasta a făcut ca, în timpul şi după primul război mondial, ţara Statuii3ibertăţii să-şi înc#idă frontierele în faţa celor pentru care statuia fusese

ridicată ca să-i salute.

3iantul cel mai obişnuit al acestor mişcări era resentimentul oamenilor mărunţi faţă de o societate care îi strivea între bolovanul marilor afaceri pe de o parte şi creşterea mişcării muncitoreşti de masă pe de altă parte.Sau, oricum, îi lipseau de poziţia respectabilă pe care o ocupaseră încadrul ordinii sociale şi despre care credeau că li se cuvine, sau dfe



statutul social într-o societate dinamică la care simţeau că au dreptul săaspire. "ceste sentimente şi-au găsit e%presia cea mai caracteristică înantisemitism, care a început să dezvolte anumite mişcări politice bazate pe ostilitatea faţă de evrei în ultimul sfert al secolului al /l/-lea în maimulte ţări. Evreii erau prezenţi aproape pretutindeni în lume şi puteausimboliza foarte uşor tot ceea ce era mai detestabil într-o lume

nedreaptă şi, nu în ultimul rînd, promovarea ideilor iluminismului şi ale'evoluţiei (ranceze care îi emancipaseră, făcîndu-i astfel să devinămult mai vizibili. !uteau servi ca simboluri ale detestatuluicapitalist@financiar, ale agitatorului revoluţionar, ale influenţeidistrugătoare a 1intelectualilor dezrădăcinaţi2 şi ale mass-media, aleconcurenţei - cum putea fi altfel decît 1incorectă2U - care le oferise unnumăr disproporţionat de mare în locuri de muncă în anumite profesiiunde se cereau studii superioare, precum şi ale străinului ca atare. 0a sănu mai pomenim de părerea unanim acceptată printre creştinii de modăvec#e că ei l-au ucis pe Kristos.

Pstilitatea faţă de evrei a fost foarte puternică în lumea occidentală şisituaţia lor în societatea secolului al /l/-lea, foarte ambiguă. însăfaptul ca muncitorii în grevă erau în stare, c#iar dacă erau membri aiunor mişcări muncitoreşti nerasiste, să-i atace pe proprietarii demagazine evrei şi să considere că patronii lor erau evrei adesea destulde corect, cel puţin pentru anumite regiuni din Europa )+B centrală şide est, nu trebuie să ne facă să vedem în ei nişte proto-naţio#al-socialişti, după cum nici antisemitismul vădit al intelectualilor liberali britanici, cum au fost cei din 9rupul 6loomsburD, nu iV-a transformatîn simpatizanţi ai antisemiţilor@Wo@7B@ci din dreapta radicală.

"ntisemitismul ţărănesc din estul Europei, unde, din motive practice,evreul reprezenta punctul de contact dintre modul de viaţă al săteanuluişi economia e%terioară de care depindea, a fost, fără îndoială, mai permanent şi mai e%ploziv şi s-a accentuat pe măsură ce societăţilerurale slavă, mag#iară sau romnă sufereau tot mai des de convulsiilecrescînde provocate de cutremurele ine%plicabile ale lumii moderne.!rintre astfel de oameni mai circulau încă poveşti despre evreii care

sacrificau copii de creştini, iar momentele de e%plozie socială puteauduce la pogromuri, pe care reacţionarii din mperiul Xarist le încuraJau,mai ales după asasinarea ţarului "le%andru în )==) deGcătre social-revoluţionari. &e aici porneşte un drum drept care duce de laantisemitismul de la nivelul cel mai de Jos la e%terminarea evreimii întimpul celui de-al doilea război mondial.

Evident, acest antisemitism de bază a oferit mişcării fasciste din Europade est o bază largă - mai ales 9ărzii de (ier din 'omnia şi 0rucii cuSăgeată din >ngaria. în orice caz, în fostele teritorii

ale Kabsburgilor şi ale 'omanovilor, această legătură era mult maiclară decît în 'eic#-ul german, unde antisemitismul rural şi provincial,deşi avea rădăcini adînci, era mai puţin violentA s-ar putea spune c#iar mai tolerant. Evreii care au fugit în )*= din ;iena ocupată şi au venitla 6erlin au fost uimiţi să constate lipsa antisemitismului de stradă. "iciviolenţa a fost introdusă prin decret, de sus în Jos, ca în noiembrie )*=

:ers#a$, )*=. &ar c#iar şi aşa, nu se poate face nici o comparaţieîntre sălbăticia întîmplătoare şi intermitentă a pogromurilor cu ceea ceavea să se întîmple peste o generaţie. 0ei cîţiva morţi din )==), cei patruzeci sau cincizeci.de evrei care au murit în pogromul de la0#işinău din )* au indignat lumea - şi pe bună dreptate -pentru că înzilele de dinaintea afirmării barbarismului asemenea număr de victimeera intolerabil pentru o lume- care se aştepta ca civilizaţia să progreseze. 0#iar şi pogromurile mult mai mari care au însoţitrăscoalele ţărăneşti ale revoluţiei ruse din )*5 au avut - în comparaţiecu standardele de mai tîrziu - un număr relativ mic de morţi,apro%imativ = în total. !utem compara această cifră cu numărul de

= de evrei ucişi la ;ilnius de către lituanieni în numai trei zile dinanul )*+), cînd )+= germanii au invadat >'SS, înainte să înceapăe%terminarea sistematică.

Y Noile mişcări ale dreptei radicale, care făceau apel la aceste tradiţiimai vec#i ale intoleranţei, dar le transformau fundamental, se adresaumai ales grupurilor de Jos şi de miJloc ale societăţilor europene şi erau



formulate ca teorie şi retorică de către intelectualii naţionalişti care auapărut prin anii )=*. însuşi termenul de 1naţionalism2 a fost inventatîn acel deceniu pentru a-i denumi pe aceşti noi purtători de cuvînt aireacţiei. 8ilitantismul clasei de Jos şi al păturii inferioare a clasei demiJloc s-a orientat către dreapta mai ales în ţările în care ideologiiledemocraţiei şi ale liberalismului nu erau dominante sau printre clasele

care nu trecuseră printr-o 'evoluţie (ranceză ori un ec#ivalent alacesteia. Mi într-adevăr, în principalele ţări ale liberalismului occidental-"nglia, (ranţa şi S>" - #egemonia generală a tradiţiei revoluţionare aîmpiedicat apariţia unor mişcări fasciste de masă de proporţiisemnificative. Este o greşeală să confundăm rasismul populiştilor americani sau şovinismul republicanilor francezi cu proto-fascismutAacestea au fost mişcări ale stîngii.

"ceasta nu înseamnă că, din moment ce #egemonia libertăţii, aegalităţii şi a fraternităţii nu le mai stătea în cale, vec#ile instincte nu puteau să se ataşeze de noile sloganuri politice. Nu e%istă nici o

îndoială cu privire la faptul că activiştii Svasticii din "lpii "ustriei eraurecrutaţi în mare măsură dintre intelectualii de provincie - mediciveterinari, arendaşi etc. - care fuseseră cîndva liberalii locali, ominoritate educată şi emancipată într-un mediu dominat declericalismul ţărănesc. Mi tot aşa, la sfîrşitul secolului //, dezintegrareamişcărilor clasice muncitoreşti şi socialiste a dat frîu liber şovinismuluişi rasismului instinctiv al multor lucrători manuali. !înă atunci, deşideparte de a fi imuni la astfel de sentimente, ezitaseră să şi le e%primeîn public din loialitate faţă de partidele profund ostile unui astfel de bigotism, începînd din anii G ai secolului nostru, rasismul politic segăseşte, în principal, printre muncitorii manuali. 0u toate acestea, în

anii de incubaţie ai fascismului, el aparţinea celor care nu-şi murdăreaumîinile muncind.

!ăturile inferioare şi de miJloc au rămas coloana vertebrală a unor astfelde mişcări în toată perioada de ascensiune a fascismului. 3ucrul acestanu este negat în mod serios nici măcar de istoricii dornici să revizuiascăconsensul tuturor analizelor referitoare la baza de spriJin )+* a

nazismului elaborate între )* şi )*= 0#ilders, )*=, 0#ilders )**), pp.=,)+-)5. Să luăm un singur caz dintre numeroasele analize alestructurii membrilor şi spriJinitorilor acestor mişcări din "ustriainterbelicăA dintre naţional-socialiştii aleşi dZept consilieri la ;iena în)*?,)=T erau

producători independenţi şi funcţionari publici, 5T funcţionari1gulere albe2 şi )+T muncitori 1gulere albastre2.

"ceasta nu înseamnă că mişcarea fascistă nu putea să dobîndească unsincer spriJin de masă printre muncitorii săraci. ndiferent decompoziţia cadrelor sale, 9arda de (ier din 'omnia s-a spriJinit peţărănimea săracă. Electoratul 0rucii cu Săgeată din >ngaria erareprezentat în mare parte de clasa muncitoare !artidul 0omunist era înilegalitate, iar !artidul Social-&emocrat era foarte mic şi, după[nfrîngerea social-democraţiei austriece în )*+, s-a constatat oîntoarcere clară a muncitorilor către !artidul Nazist, mai ales în

provinciile austriece. 8ai mult c#iar, după ce guvernele fasciste culegitimitate publică s-au consolidat, aşa cum a fost cazul în 9ermania şiîn talia, mult mai mulţi dintre muncitorii comunişti şi socialişti auaderat la noile regimuri decît este dispusă să recunoască stînga actuală.0u toate acestea, întrucît mişcările fasciste întîmpinau greutăţi înrecrutarea elementelor realmente tradiţionale,din societatea rurală cue%cepţia cazurilor în care erau spriJinite, ca în 0roaţia, de organizaţiicum a fost 6iserica 'omano-0atolică şi erau duşmane de moarte aleideologiilor şi ale partidelor identificate cu clasele muncitoareorganizate, principalul lor nucleu de membri l-au constituit straturile demiJloc al societăţii.

0ît de adînc a pătruns apelul iniţial al fascismului în rîndurile clasei demiJloc este o c#estiune de discutat. (ără îndoială că apelul la adresatineretului din clasa de miJloc a fost puternic, mai ales printre studenţiiuniversităţilor din Europa continentală, care, în perioada interbelică,erau în mod notoriu de partea dreptei. 4reisprezece la sută din membriimişcării fasciste italiene din )*?) adică de dinainte de 18arşul asupra



'omei2 erau studenţi. în 9ermania - c#iar din )*, cînd mareamaJoritate a viitorilor nazişti încă nu începuseră să se intereseze de persoana lui Kitler :ater, )*=5, p.+B7 Noelle@Neumann, )*B, p.)*."şa cum vom vedea, categoria foştilor ofiţeri ai clasei de miJloc erafoarte bine reprezentatăA erau cei pentru care marele război, cu toateororile lui, marcase un apogeu al realizărilor personale, de unde nu mai

vedeau decît peisaJul dezolant al viitoarelor lor vieţi )5 de civili."ceştia reprezentau, bineînţeles, segmente ale straturilor de miJlocdeosebit de receptive la apelurile la activism. 8ai pe larg spus, apeluldreptei radicale era cu atît mai puternic cu cît sporea ameninţarea laadresa poziţiei reale sau convenţionale la care se puteau aştepta, în timpce toată structura care ar fi trebuit să ţină în loc ordinea lor socială ceda.n 9ermania, dubla lovitură a inflaţiei, care a redus valoarea monedeinaţionale la zero, şi a marii recesiuni care a urmat a radicalizat c#iar şiunele straturi ale clasei de miJloc, cum ar fi funcţionarii miJlocii şiînalţi, a căror poziţie părea sigură şi care ar fi fost fericiţi Y în condiţiimai puţin dramatice - să-şi continue vec#iul stil de viaţă ca patrioţi

conservatori, nostalgici ai :aiserului Oil#elm, însă gata să-şi facădatoria faţă de o republică condusă de feldmareşalul Kindenburg dacălumea nu s-ar fi prăbuşit evident sub picioarele lor. 0ei mai mulţi dintregermanii neangaJaţi politic dintre cele două războaie priveau înapoi cunostalgie spre imperiul lui Oil#elm\ 0#iar şi în anii G, cînd cea maimare parte a germanilor din 9ermania de ;est a aJuns la concluzia căcea mai bună perioadă din istoria 9ermaniei este acum, +?T din ceitrecuţi de şaizeci de ani continuau să considere că perioada de dinaintede )*)+ fusese mai bună decît prezentul, faţă de cei numai ?T carefuseseră convertiţi de Oirtsc#afts$under 1miracolul economic2Noelle@Neumann, )*B, p. B.

Simpatizanţii centrului burg#ez şi ai dreptei au dezertat în masă, trecîndla !artidul Nazist între anii )* şi )*?. însă aceştia nu erauconstructorii fascismului.

"ceste clase de miJloc atît de conservatoare erau, evident, potenţialisuporteri sau c#iar viitori membri ai fascismului, din cauza liniilor interbelice trasate pe cîmpul luptei politice.

"meninţările la adresa societăţii liberale şi a tuturor valorilor sale păreau să vină e%clusiv dinspre dreaptă. !rimeJdia la adresa ordinii

sociale, dinspre stînga. 8embrii clasei de miJloc şi-au ales politica înfuncţie de temerile lor. 0onservatorii tradiţionali simpatizau, de regulă,cu demagogii fascismului şi erau gata să se alieze cu ei împotrivaduşmanului prin cipal. (ascismul italian a avut o presă relativ bună înanii G?, ba c#iar şi în anii G. 10u e%cepţia e%perienţei îndrăzneţe afascismului, deceniul nu a fost rodnic în elemente constructive2, scria<o#n 6uc#an, eminentul conservator şi autor de romane captivante din"nglia. 9ustul pentru scrierea romanelor de aventuri se potriveşte, din păcate, foarte rar cu convingerile de stîngaJ 9raves@Kodge. )*+).

p.?+=. 0]N4raAa unAversitara <3>0"<; 6t"9.i2 0AuJ - NJpoc\ Kitler

a fost adus la putere de o cdaliţie a dreptei tradiţionale, pe care dupăaceea a îng#iţit-o.

9eneralul (ranco a inclus (alanga spaniolă, pe atunci nu foartesemnificativă în cadrul frontului său naţional, pentru că ceea cereprezenta el era o uniune a întregii drepte împotriva fantomelor din)B=* şi )*)B, între care nu făcea prea mare deosebire. " avut norocul sănu intre în cel de-al doilea război mondial de partea lui Kitler, dar atrimis o forţă de voluntari, 1&ivizia albastră2, pentru a lupta cot la cotcu germanii împotriva comuniştilor fără &umnezeu din 'usia.8areşalul !etain nu era desigur nici fascist şi nici simpatizant nazist.

>nul din motivele pentru care după război a fost aşa de greu să se facădeosebire între fasciştii francezi convinşi din toată inima şicolaboraţioniştii pro-germani, pe de o parte, şi principalii susţinători airegimului de la ;ic#D al mareşalului !etain, pe de altă parte, a fostacela că între ei nu e%ista, de fapt, o linie netă de demarcaţie. 0ei aicăror părinţi îl unseră pe &reDfus, pe evrei şi ticăloasa de republică-unele din personaJele de la ;ic#D erau destul de în vîrstă ca să fi făcut



c#iar ele lucrul acesta - se înregimentau treptat în rîndurile adepţilor luiKitler. !e scurt, alianţa 1firească2 a dreptei din perioada interbelică atrecut de la conservatorii tradiţionali, prin reacţionarii de stil vec#i, sprecelelalte e%treme ale patologiei fasciste. (orţele tradiţionale aleconservatorismului şi ale contrarevoluţiei erau puternice, dar adeseainerte. (ascismul le-a oferit atît dinamism, cît şi, ceea ce este încă şi

mai important, e%emplul victoriei împotriva forţelor dezordinii. Nu eraoare argumentul proverbial în favoareaîltaliei fasciste acela că18ussolini a făcut trenurile să circule la timp2U "şa după cumdinamismul comuniştilor a e%ercitat o atracţie asupra stîngiidezorientate şi fără cîrmaci după )*, tot aşa succesele fascismului,mai ales după ce naţional-socialiştii au preluat puterea în 9ermania, îlfăceau să arate ca un val al viitorului. 0#iar şi simplul fapt că, înaceastă perioadă, fascismul şi-a făcut o intrare zgomotoasă - c#iar dacănumai pentru o scurtă perioadă de timp - tocmai pe scena politică a8arii 6ritanii atît de conservatoare atestă puterea acestui 1efectdemonstrativ2. (aptul că )-a convertit pe unul dintre cei mai

proeminenţi dintre politicienii ţării şi a cîştigat spriJinul unuia dintre ceimai importanţi reprezentanţi ai presei este mai semnificativ decît acelacă mişcarea lui Sir Ps$ald 8osleD a fost repede abandonată de politicienii respectabli şi că ziarul &ailD 8ail )5? al lordului'ot#emere şi-a retras curînd spriJinul acordat >niunii 6ritanice a(asciştilor. "nglia era considerată încă de toată lumea pe bună dreptatedrept un model de stabilitate politică şi socială.

"scensiunea dreptei radicale după primul război mondial a fost, fărăîndoială, o reacţie la pericolul, ba c#iar la realitatea revoluţiei sociale şila puterea clasei muncitoare în general, la 'evoluţia din Pctombrie şi la

leninism în particular. (ără ele nu ar fi e%istat fascismul, căci, deşiorientările demagogice de e%tremă dreaptă s-au manifestat zgomotos şiagresiv în mai multe ţări europene încă de la sfîrşitul secolului al /l/-lea, au fost totdeauna bine ţinute sub control înainte de )*)+. în acestsens, apologeţii fascismului au probabil dreptate să spună că 3enin le-adat naştere lui 8ussolini şi lui Kitler. 0u toate Zacestea, este absolutincorect să e%onerăm barbarismul fascist susţinînd că a fost inspirat şi

că a imitat barbariile mai timpurii ale revoluţiei ruse, aşa cum auîncercat să facă unii istorici germani în anii G= Nolte, )*=B.

4rebuie făcute totuşi două precizări importante în legătură cu afirmaţiacă teroarea dreptei a fost, în esenţă, o reacţie la acţiunea stîngiirevoluţionare. în primul rînd, se subestimează impactul primului război

mondial asupra unei pături importante a clasei de Jos şi de miJloc,asupra tinerilor soldaţi sau civili care, după noiembrie )*)=, au avutsentimentul că îşi rataseră şansa de a deveni eroi. "şa-numiţif soldaţidin linia întîi (rontsoldaf urmau să Joace un rol foarte im portant înmitologia mişcărilor radicale de dreapta - Kitler era unul dintre aceştia -şi să furnizeze un bloc substanţial de escadroane puternice şiultranaţionaliste, ca ofiţerii care i-au asasinat pe :arl 3iebHnec#t şi pe'oşa 3u%emburg la începutul anului )*)*, suadristi italieni şi aşa-numirul (reiHorp. din 9ermania. 0incizeci şi şapte la sută din fasciştiiitalieni din perioada de început erau foşti militari. "şa cum am văzut, primul război mondial a fost o maşină care a brutalizat lumea şi

oamenii aceştia doreau să dea frîu liber brutalităţii lor latente."firmarea tot mai puternică a stîngii, de la liberali înainte, în mişcărileantirăzboinice şi antimilitariste, aversiunea populară puternicăîmpotriva uciderilor în masă ale primului război mondial )5 i-au făcut pe mulţi, oameni să subestimeze pericolul reprezentat de un grup relativmic, deşi destul de numeros, de această minoritate pentru caree%perienţa luptei, c#iar şi în condiţiile din anii )*)+Y )*)=, fuseseesenţială şi inspiratoare. Pamenii aceştia nu au scris multe cărţi despCerăzboi, deşi mai ales îri 9ermania unul sau doi au făcut-o. Ei eraunişte recruţi fireşti pentru dreapta radicală.

" doua afirmaţie este aceea că dezlănţuirea aripii de dreapta nu a fost oreacţie împotriva bolşevismului ca atare, ci împotriva tuturor mişcărilor şi mai ales împotriva celor organizate de clasa muncitoare, careameninţau ordinea e%istentă în societate sau puteau fi învinovăţite de prăbuşirea ei. 3enin a fost simbolul acestei primeJdii şi mai puţinrealitatea ei însăşi care, pentru mulţi politicieni, era reprezentată nu atît



de partidele muncitoreşti socialiste, ai căror lideri erau suficient demoderaţi, ci de ascensiunea la putere a clasei muncitoare, a încrederiicrescînde în sine şi a radicalismului ei, ceea ce conferea vec#ilor partide socialiste o nouă forţă politică şi, în realitate, făcea din ele puncte de spriJin indispensabile pentru statele liberale. Nu este delocîntîmplător faptul că în anii imediat următori după război, principala

revendicare a agitatorilor socialişti încă din )==* fusese satisfăcutăaproape în întreaga EuropăA ziua de muncă de opt ore.

!rimeJdia reprezentată de creşterea puterii muncitorilor era cea care îifăcea pe conservatori să le îng#eţe sîngele în vene, şi nu simplatransformare a liderilor de sindicat şi a oratorilor opoziţiei în miniştri aiguvernelor, deşi era şi acesta un necaz destul de mare. "ceştiaaparţineau prin definiţie 1stîngii2. într-o perioadă de revolte sociale, nue%ista o linie de demarcaţie clară care să-i delimiteze de bolşevici, într-adevăr, multe din partidele socialiste ar fi fost foarte fericite săfuzioneze în anii următori cu comuniştii, dacă aceştia nu ar fi respins

cererile lor de afiliere.6ărbatul pe care )-a asasinat 8ussolini după 18arşul asupra 'omei2nu fusese un lider al partidului comunist, ci al socialiştilor, 8atteotti.&reapta tradiţională poate că văzuse în 'usia cea fără &umnezeuîntruc#iparea a tot ceea ce era rău în lume, însă revolta generalilor din)* nu a fost îndreptată împotriva comuniştilor ca atare, fie şi numai pentru faptul că ei alcătuiau cel mai mic partid din (rontul !opular v.cap. 5. "ceasta a fost îndreptată împotriva uţei revolte populare care, pînă la războiul civil, fusese de partea socialiştilor şi a anar#iştilor. Esteun alt raţionament care încearcă să facă din 3enin şi din Stalin o scuză

pentru fascism.0u toate acestea, trebuie să e%plicăm de ce dreapta politică şi-a cîştigatvictoriile cruciale de după primul război mondial sub formafascismului. !entru că mişcări ale dreptei e%treme au e%istat şi înaintede )*)+ - isteric naţionaliste şi %enofobe, idealizînd războiul şi violenţa,intolerante şi tratate cu prea puţină severitate şi coerciţie, pătimaş de

antiliberale, antidemocratice, antiproletare, antisocialiste şiantiraţionaliste, visînd sînge şi pămînt şi o întoarcere la valorile pe caremodernitatea le compromitea. "cestea au e%ercitat şi o oarecareinfluenţă politică în cadrul dreptei şi în anumite cercuri intelectuale, dar nu au aJuns să fie nicăieri dominante sau să controleze situaţia.

Mansa lor după primul război mondial a fost colapsul vec#ilor regimurişi, o dată cu ele, al vec#ilor clase conducătoare şi al mecanismelor de putere ale acestora, al influenţei şi al #egemoniei lor. "colo undeacestea au rămas în ordine, fascismul nu a avut spor. în "nglia,fascismul nu a înregistrat nici un succes, deşi a e%istat o oarecaredescărcare nervoasă şi aici, aşa cum am văzut mai înainte. &reaptatradiţională conservatoare a continuat să menţină situaţia sub control. Nu a avut succes nici în (ranţa, decît după înfrîngere din )*+. &eşidreapta tradiţională radicală franceză - mişcarea monar#istă "ction(rangaise şi cea a colonelului 3a 'oue, 0roi% de feu - era gata să selupte cu stînga, aceasta nu era fascistă în sensul strict al cuvîntului. 6a

mai mult c#iar, unele din elementele sale au intrat în 'ezistenţă.!e de altă parte, nu era nevoie de fascism acolo unde o nouă clasănaţionalistă conducătoare sau un grup putea să preia conducerea înnoile ţări independente. "ceşti oameni puteau să fie reacţionari sau puteau foarte bine să opteze pentru un guvern autoritar din motive pecare le vom e%amina mai Jos, dar este pură retorică să identificăm cufascismul orice întoarcere către dreapta antidemocratică din Europainterbelică. în !olonia, ţară fiind condusă de militari autoritari, nu aue%istat mişcări fasciste importante, nici în regiunea ce#ă a0e#oslovaciei care era democratică, nici în nucleul dominant sîrb al

noii ugoslavii. "colo unde s-au manifestat importante mişcări fascistesau similare - şi asta s-a întîmplat în ţările ale căror conducători erau demodă vec#e, reacţionari sau de dreapta, ca în cazul >ngariei, 'omniei,al (inlandei sau c#iar în Spania lui (ranco, al cărei lider nu era fascist -nu au e%istat probleme referitoare la menţinerea lor sub control pînăcînd n-au strîns nemţii şurubul aşa cum s-a întîmplat în )*++ în>ngaria. "ceasta nu înseamnă că mişcările naţionaliste )55 minoritare



din vec#ile sau noile state nu au considerat fascismul atrăgător, fie şinumai pentru faptul ca puteau spera un aJutor politic şi financiar din partea taliei şi, după )*, şi din partea 9ermaniei. E%act acesta a fostcazul în (landra belgiană, în Slovacia şi în 0roaţia.

0ondiţiile optime pentru triumful smintitei e%treme drepte erauAe%istenţa unui stat vec#i cu mecanisme de conducere care nu mai erauîn stare de funcţionare7 o masă de cetăţeni dezamăgiţi, dezorientaţi şinemulţumiţi, care nu mai ştiau încotro să-şi îndrepte loialităţile7 mişcărisocialiste puternice care ameninţau sau păreau să ameninţe cu orevoluţie socială, dar care nu erau, de fapt, capabile s-o realizeze, şi oatitudine de nemulţumire naţionalistă faţă de tratatele de pace din anii)*)=-)*?. "cestea au fost condiţiile în care nişte elite vec#i,neaJutorate şi neputincioase erau tentate să recurgă la spriJinulultraradicalilor, aşa cum au făcut italienii liberali cu fasciştii lui8ussolini în anii )*?-)*?? şi conservatorii germani cu naţional-socialiştii lui Kitler în )*?-)*. "cestea au fost potrivit aceloraşi

indicii condiţiile care au transformat mişcările dreptei radicale în forţe puternic organizate, uneori în uniforme şi cu statut paramilitar suadristi7 trupe de atac sau, aşa cum s-a întîmplat în 9ermania întimpul marii recesiuni, în masive armate electorale. însă în nici unul^din cele două state fasciste, fascismul nu 1a cucerit puterea2, deşi, atîtîn 9ermania, cît şi în talia, s-a făcut multă vîlvă în Jurul 1capturăriistrăzii2 şi a 18arşului asupra 'omei2. în ambele cazuri, fascismul avenit la putere prin bună înţelegere, iar în talia, din iniţiativa vec#iuluiregim, cu alte cuvinte, pe cale 1constituţională2.

Noutatea fascismului era aceea că, o dată aJuns la putere, a refuzat să

mai facă vec#iul Joc politic şi a preluat în totalitate controlul acolo undea putut. 4ransferul total al puterii sau eliminarea tuturor rivalilor a duratmai mult în talia )*??-)*?= decît în 9ermania )*Y )*+, dar, odată realizat, n-au mai e%istat nici un fel de limite poJitice interne înfaţa dictaturii unui 1lider2 populist suprem &uce7 (ii#rer.

Mi aici trebuie să respingem alte două teze inadecvate referitor lafascism, una fascistă, dar preluată de mulţi istorici liberali, cealaltădragă mar%ismului sovietic. Nu a e%istat nici o 1revoluţie fascistă2 şifascismul n-a fost e%presia 1capitalismului monopolist2 sau a marilor afacerişti.

8işcările fasciste au avut elemente de mişcare revoluţionară, după cumau avut şi oameni care doreau o transformare fundamentală a societăţii,adesea cu o tentă notabil anticapitalistă şi antioligar#ică.

)5 0u toate acestea, calul fascismului revoluţionar nu a reuşit nici să pornească din loc şi nici să alerge. Kitler i-a eliminat rapid pe cei careluaseră în serios denumirea de !artid Naţional Socialist al 8uncitorilor din 9ermania - căci el sigur n-o luase în serios. >topia întoarcerii la unfel de ev mediu al omului mărunt, la proprietatea ţărănească ereditară,la meşteşugari ca Kans Sac#s şi fetele cu cosiţe aurii, nu era un program care să poată fi realizat în cele mai importante state din secolul// cu e%cepţia versiunii de coşmar a planurilor lui Kimmler referitoare la purificarea poporului din punct de vedere etnic, cu atîtmai puţin în cazul unor regimuri ca cel al fascismului italian şi german,angaJate ferm pe calea modernizării şi a progresului te#nic. 0eea ce areuşit cu adevărat să realizeze naţional-socialismul a fost epurarearadicală ca vec#ilor elite imperiale şi a structurilor instituţionale. înfond, singurul grup care a lansat o revoltă împotriva lui Kitler - şidecimat apoi - a fost vec#ea armată aristocratică prusacă, în iulie )*++.&istrugerea vec#ilor elite şi a vec#iului cadru, consolidat după războide politicile armatelor occidentale ocupante, a făcut ca 'epublica(ederală să poată fi construită pe baze mult mai sănătoase decît

'epublica de la Oeimar din anii )*)=-)*, care reprezentase doar ceva mai puţin decît un imperiu învins, minus :aiserul. Nazismul aavut, fără îndoială, un program social pentru mase şi, în parte, )-a şirealizatA vacanţe, sporturi, 1automobilul popular2 pe care lumea )-acunoscut după cel de-al doilea război mondial ;olHs$agen. !rincipalalui realizare a fost însă lic#idarea marii recesiuni într-o manieră multmai eficientă decît a oricărui alt guvern, căci antiliberalismul naziştilor



avea acea latură pozitivă că nu-i angaJa de la bun început în credinţa îninfailibitatea pieţei libere. 0u toate acestea, nazismul a fost mai curîndtot un regin%vec#i, dar cosmetizat altfel, decît un regim diferit. 0a şi<aponia imperială şi militaristă din anii G despre care nimeni n-ar îndrăzni să spună că era un sistem revoluţionar, era o economiecapitalistă ne-liberală care a atins un dinamism uluitor în sistemul său

industrial. 'ealizările economice şi de alt ordin ale taliei fasciste aufost incomparabil mai puţin impresionante, aşa cum a demonstrat-o şicel de-al doilea război mondial. Economia sa de război a fost neobişnuitde slabă. &iscuţiile despre 1revoluţia fascistă2 au fost retorică pură,deşi, incontestabil, pentru mulţi dintre membrii de rînd ai fascismuluiitalian a fost o retorică sinceră. Era mult mai vădit un regim alintereselor vec#ii clase conducătoare, care luase fiinţă ca o modalitate)5B de apărare împotriva tulburărilor revoluţionare de după )*)= şi mai puţin, ca în 9ermania, ca o reacţie la traumele provocate de marearecesiune şi de incapacitatea guvernului de la Oeimar de a le face faţă.(ascismul italian, care, într-un sens, a continuat procesul de unificare al

taliei început în secolul al /3/-lea, dînd naştere astfel unui guvernmai puternic şi mai centralizat, are cîteva merite importante. " fost, dee%emplu, singurul regim italian care a reuşit să sugrume mafia sicilianaşi 0amorra napolitană. însă importanţa lui istorică a constat nu înscopurile şi realizările lui, ci în rolul de pionier global al unei noiversiuni a contrarevoluţiei triumfătoare.

8ussolini )-a inspirat pe Kitler, iar Kitler nu a încetat nici o clipă sărecunoască inspiraţia italiană şi prioritatea acesteia. !e de altă parte,fascismul italian a fost şi a rămas mult timp o anomalie printremişcările radicale de dreapta, prin faptul că a tolerat, ba c#iar a

dezvoltat şi un gust special pentru 1modernismul2 artistic de avangardăşi, în altă privinţă - mai ales pînă cînd 8ussolini a intrat sub influenţa9ermaniei - o lipsă totală de interes pentru rasismul antisemit.

0ît despre teza 1capitalismului monopolist2, problema este că marileafaceri se pot împăca cu orice regim care nu le e%propriază şi oriceregim trebuie să se împace cu ele. (ascismul nu a fost 1e%presia

intereselor capitalului monopolist2 în măsură mai mare decît Nouaînţelegere din "merica, guvernele laburiste britanice sau 'epublica dela Oeimar. 8arile afaceri de la începutul anilor G nu-) doreau în modspecial pe Kitler şi ar fi preferat un conservatorism mai riguros. -auoferit puţin spriJin pînă cînd a început marea recesiune, dar c#iar şidupă aceea aJutorul a fost tîrziu şi sporadic. 4otuşi, cînd a venit la

putere, oamenii de afaceri au colaborat din toată inima, aJungînd pînăacolo că au folosit munca forţată şi lagărele de e%terminare pentruoperaţiile din timpul celui de-al doilea război mondial. Mi marile, şimicile afaceri au avut desigur de profitat în urma e%proprierii evreilor.

4rebuie totuşi să spunem că fascismul, faţă de alte regimuri, prezentaunele avantaJe certe pentru marile afaceri. în primul rînd, el a eliminatsau a învins revoluţia socială de stînga şi părea să fie principalul scutîmpotriva ei. în al doilea rînd, a eliminat sindicatele şi alte îngrădiri aledrepturilor patronilor în folosirea forţei de muncă. !rincipiul deconducere fascist era cel pe care cei mai mulţi patroni şi directori

e%ecutivi îl aplicau în propriile afaceri şi fascismul i-a conferit o Justificare autoritară. în al treilea rînd, lic#idarea mişcărilor muncitoreşti a contribuit la asigurarea unui climat mai favorabil pentru)5= rezolvarea problemelor recesiunii. în timp ce în S>" primele 5Tunităţi de consum şi-au micşorat veniturile între )*)* şi )*+) cu ?Tcam aceeaşi tendinţă s-a constatat şi în "nglia şi în Scandinavia, în9ermania, primele 5T au avut un venit cu )5T mai mare în aceeaşi perioadă :uznets, )*5. în sfîrşit, aşa cum s-a mai spus, fascismul adinamizat şi a modernizat economiile - deşi nu la fel de mult ca planificarea te#nico-ştiinţifică din democraţiile occidentale.

"r fi devenit fascismul foarte important în istoria omenirii dacă nu ar fie%istat marea recesiuneU !robabil că nu. talia, de una singură, nu era o bază promiţătoare de pe care să se poată zgudui omenirea. în anii G?,nici o altă mişcare europeană contrarevoluţionară de dreapta nu păreasă aibă vreun viitor, din aceleaşi motive din care au eşuat încercări3einsurecţionale de revoluţie socială comunistăA valul revoluţionar dedupă )*)B scăzuse şi economia părea să se redreseze, în 9ermania,



stîlpii societăţii imperiale, generalii, funcţionarii publici şi ceilalţi,spriJiniseră, într-adevăr, într-o oarecare măsură vîrfurile de lance paramilitare şi pe alţi 1sălbatici2 ai dreptei după 'evoluţia dinPctombrie, deşi aşa cum este de înţeles2 şi-au îndreptat eforturile principale în direcţia menţinerii noii republici ca stat conservator şiantirevoluţionar şi, mai ales, ca un stat capabil să menţină un anumit

spaţiu internaţional de manevră. 0u toate acestea, cînd au fost siliţi săaleagă, aşa cum s-a întîmplat în timpul puciului aripii de dreapta a lui:app din )*? sau al revoltei de la 8iinc#en din )*?, după carenumele lui "dolf Kitler a apărut în titlurile articolelor din ziare, auspriJinit fără ezitare stătu uo-u_. &upă evenimentele economice din)*?+, !artidul Naţional Socialist al 8uncitorilor a fost redus la numai?,5 - T din electorat, dobîndind numai ceva mai mult decît Jumătatedin voturile obţinute de micul şi civilizatul !artid &emocratic 9er-man,ceva mai mult decît o cincime din cît obţinuseră comuniştii şi mult subcele zece la sută cîştigate de social-democraţi în alegerile din )*?=. însădoi ani mai tîrziu a crescut la )=T din electorat, devenind astfel cel mai

puternic partid de pe arena politică germană. !atru ani mai tîrziu, învara anului )*?, era de departe cel mai puternic, cu cele peste BT dinvoturi, deşi nu şi-a menţinut spriJinul pe toată perioada cît au duratalegerile democratice. Era clar că marea recesiune )5* îl transformase pe Kitler dintr-un fenomen politic într-un potenţial şi, în cele din urmă,real stăpîn al ţării.

0u toate acestea, nici c#iar marea recesiune nu i-ar fi dat fascismuluinici forţa, nici influenţa pe care a e%ercitat-o în anii G dacă nu ar fiadus la putere o mişcare de această facturăJnJ9ermania, stat destinat prin mărimea sa, prin potenţialul economic şi militar şi, nu în ultimul

rînd, prin poziţia sa geografică, să Joace un rol maJor în Europa,indiferent sub ce formă de guvernare.

nfrîngerea zdrobitoare pe care a suferit-o 9ermania în cele douărăzboaie mondiale n-a împiedicat-o să înc#eie secolul // ca statdominant al continentului. "şa după cum victoria lui 8ar% în cel maimare stat de pe glob 1o şesime din suprafaţa terestră a globului2, cum

le plăcea comuniştilor să se laude în perioada interbelică a conferitcomunismului o prezenţă internaţională maJoră, c#iar şi pe vremea cîndforţele lui politice din afera >'SS erau negliJabile, tot aşa acapararea9ermaniei de către Kitler a părut să confirme succesul taliei lui8ussolini şi să transforme fascismul într-un curent politic global foarte puternic. !olitica e%pansionismului militarist agresiv promovată cu

succes de ambele state v. cap. 5 - consolidată şi de cea a <aponiei - adominat politica internaţională a deceniului. Era aşadar firesc caanumite state-sau mişcări să se simtă atrase şi să se lase influenţate defascism dacă doreau să obţină spriJinul 9ermaniei şi al taliei şi, datăfiind politica e%pansionistă a acestor ţări, să-) primescă atît de des.

în Europa, din motive lesne de înţeles, astfel de mişcări aparţineau înmarea lor maJoritate de dreapta politică. "stfel, în cadrai sionismuluicare pe atunci era, în cea mai mare parte, o mişcare a evreilor aşHenazicare trăiau în Europa, acea aripă a mişcării care privea spre fascismulitalian, 1revizioniştii2 lui ;ladimir <abotinsHD, era considerată şi se

considera ea însăşi de dreapta, în opoziţie cu organizaţiile sionisteliberale şi socialiste preponderente. nfluenţa fascismului în anii Gnu putea fi globală fie şi numai pentru faptul că era asociată cu două puteri dinamice şi active. însă în afara Europei, condiţiile care au creatmişcările fasciste de pe bătrînul continent nu e%istau. &in acest motiv,acolo unde au apărut mişcări fasciste sau de orientare fascistă,localizarea şi funcţia lor politică a fost mult mai problematică.

(ireşte că anumite caracteristici ale fascismului european au găsit ecou peste ocean. "r fi fost de mirare ca muftiul de la erusalim sau arabiicare se opuneau colonizării evreieşti din !alestina şi britanicii care îi

proteJau să nu fi găsit antisemitismul lui Kitler pe placul lor, ) deşinu avea nici o legătură cu modul tradiţional de coe%istenţă a islamuluicu necredincioşi de diverse tipuri. "numiţi #induşi din castelesuperioare ale ndiei, cum ar fi e%tremiştii sin#alezi moderni din Sri3anHa, erau conştienţi de superioritatea lor de 1arieni2 - de astă dată,c#iar originali - faţă de rasele mai negre de pe propriul lor subconti-nent. Mi militanţii buri care fuseseră internaţi de germani în timpul celui



de-al doilea război mondial - unii dintre ei au devenit lideri în perioadade apart#eid de după )*+= - aveau şi ei anumite afinităţi ideologice cuKitler, atît ca rasişti convinşi, cît şi prin intermediul influenţei teologicea curentelor calviniste elitiste de e%tremă dreapta din Planda. &ar aceasta nu Justifică afirmaţia de bază că fascismul, spre deosebire decomunism, a fost ine%istent în "sia şi în "frica poate cu e%cepţia unor

rezidenţi europeni pentru că nu avea nici o legătură cu situaţia politică."cest lucru este foarte adevărat pentru <aponia, deşi această ţară eraaliată cu 9ermania şi cu talia şi a luptat de aceeaşi parte cu ele în celde-a doilea război mondial, iar politica ei a fost dominată de dreapta."finităţile între ideologiile dominante dintre capetele estic şi vestic ale1"%ei2 au fost realmente foarte puternice. <aponezii erau şi ei cît se poate de convinşi de superioritatea rasei lor şi de necesitatea purităţiietnice, credeau cu convingere în virtuţile militare şi în sacrificul desine, în ascultarea fără crîcnire a ordinelor, în abnegaţie şi stoicism.Price samurai ar fi subscris fără ezitare la motoul organizaţiei #itleriste

SSA 8ein`E#re ist 4reue, care se traduceA 1Pnoarea înseamnă supunereoarbă2. Societatea Japoneză era o societate cu o ierar#ie rigidă, începîndcu supunerea totală a individului termen care pentru occidentali nu prea are sens faţă denaţiune şi de împăratul ei divin şi terminînd curespingerea făţişă a libertăţii, egalităţii şi fraternităţii. <aponeziiînţelegeau foarte uşor mitul $agnerian despre zeii barbari, desprecavalerii medievali eroici şi puri şi despre natura specific germană amunţilor şi a pădurilor, ambele pline de voelHisc# - visuri germane."veau aceeaşi capacitate de a combina comportamentul barbar cu osensibilitate estetică sofisticatăA plăcerea torţionarului din Zgărele deconcentrare de a cînta cvartete de Sc#ubert. în măsura în care fascismul

ar ti putut fi transferat în termeni ai religiei zen, Japonezii l-ar fi salutatimediat, deşi nu aveau nevoie de el. într-adevăr, printre diplomaţiiacreditaţi pe lîngă puterile europene fasciste, mai ales printre grupurileteroriste ultranaţionaliste destinate să-i asasineze pe politicieniiinsuficient de patrioţi, în armata de a :$antung care )) cucerea,stăpînea şi înrobea 8anciuria şi 0#ina, Japonezii erau aceia care

recunoşteau aceste afinităţi şi se luptau pentru a fi identificaţi mai clar cu puterile fasciste europene.

însă fascismul european nu putea fi redus la un feudalism orien tal cu omisiune naţională imperială. El făcea parte, în esenţă, din epocademocraţiei şi a omului de rînd, în timp ce însuşi conceptul de1mişcare2 de mobilizare de masă pentru anumite scopuri revoluţionare, pe la spatele conducătorilor autoaleşi, nu avea nici o semnificaţie pentru<aponia lui Kiro#ito. Ppinia Japonezilor despre lume se potrivea maicurînd cu armata şi tradiţia prusacă decît cu Kitler. !e scurt, în pofidasimilitudinilor cu naţional-socialismul german afinităţile cu talia erauşi mai puţine, <aponia nu a fost fascistă.

0ît despre statele şi mişcările care căutau spriJin de la 9ermania şitalia, mai ales în timpul celui de-al doilea război mondial, cînd "%a părea să cîştJge, ideologia nu era principala lor motivaţie, deşi uneleregimuri naţionaliste minore din Europa, a căror poziţie depindea înîntregime de spriJinul german, se declarau c#iar mai naziste decît SS-ulgerman, mai ales statul croat ustaş.

&ar ar fi absurd să credem că "rmata republicană irlandezL '" sauindienii naţionalişti cu baza la 6erlin ar putea fi consideraţi 1fascişti2numai pentru că, atît în primul, cît şi în cel de-a doilea război mondial,unii dintre ei au negociat cu 9ermania pentru a obţine spriJin pe baza principiului că 1duşmanul duşmanului meu este prietenul meu2. într-adevăr, liderul republicanilor irlandezi, (ranH 'Dan, care a iniţiat acestenegocieri, era un antifascist atît de convins, încît a intrat în 6rigăzilenternaţionale pentru a lupta împotriva lui (ranco în războiul civil dinSpania, unde a fost făcut prizonier de forţele lui (ranco şi trimis în9ermania. &ar astfel de cazuri nu trebuie să ne reţină prea mult timpatenţia.

8ai rămîne totuşi un continent în care impactul ideologic al fascismuluieuropean este imposibil de negatA "merica.



în "merica de Nord, oamenii şi mişcările inspirate de Europa nu auavut prea mare importanţă în afara comunităţilor particulare deimigranţi, ale căror membri au adus cu ei ideologiile din vec#ea +of-[Lţară, aşa cum scandinavii şi evreii u adus înclinaţia spre socialism, saucare mai păstrau anumite loialităţi faţă de ţara lor de origine. "stfel,sentimentele americanilor de origine germană - mai puţin ale \

italienilor americani - au contribuit la izolaţionismul S>", deşi nue%istă nici o dovadă că ar fi devenit fascişti în număr mare. Iorzoanele)? miliţiei, cămăşile colorate şi braţele ridicate înainte în salutul#itlerist nu făceau parte din elementele specifice aripii de dreaptalocale, cu care era foarte familiarizat :u-:lu%-:lanul.

"ntisemitismul era, evident, foarte puternic, deşi versiunea americanăcontemporană a aripii de dreapta - ca în cazul discursurilor ţinute laradio de părintele 0oug#lin din &etroit - probabil că datora mai multcorporatismului aripii drepte de inspiraţie catolică europeană. !entruS>" anilor G este caracteristic faptul că cel mai demagogic şi mai

periculos popu-lism al epocii, acela reprezentat în 3ouisiana de KueD3ong, a pornit din ceea ce fusese, în termeni americani, o tradiţie clarăde stînga. Ea a distrus democraţia în numele democraţiei şi a făcut apelnu la resentimentele micii burg#ezii sau la instinctele antirevoluţionarede conservare ale celor bogaţi, ci la egalitarismul celor săraci. Mi nici nua fost rasist. P mişcare a cărei lozincă era 1(iecare om -un rege2 nu putea să ţină de tradiţia fascistă.

nfluenţa fascismului european a fost recunoscută în "merica de Sud,atît asupra unor politicieni individuali, ca <orge Eliezer 9ăitan )=*=-)*+= din 0olumbia şi <uan &omingo !eron )=*5-)*B+ din

"rgentina, cît şi asupra unor regimuri ca cel al lui 9etulio ;argas,Estado Novo Statul Nou din 6razilia )*B-)*+5. într-adevăr, în pofida temerilor neîntemeiate ale S>" că nazismul va ataca dinspresud, efectul principal al influenţei fascismului în "merica 3atină arămas pe loc.

n afară de "rgentina, care s-a declarat desc#is în favoarea "%ei - dar asta c#iar şi înainte ca !eron să preia puterea în )*+, ca şi după aceea Y, guvernele din emisfera occidentală au intrat în război de parteaS>", cel puţin cu numele. Este totuşi adevărat că, în anumite ţări sud-americane, armatele au fost pregătite după sistemul german sau au.fost pregătite de militari germani ori c#iar de cadre naziste. ^ nfluenţa

fascistă la sud de 'io 9rande se e%plică foarte uşor. !rivită dinspre sud,S>" nu mai arătau după )*)+ aşa cum arătaseră în secolul al /l/-lea,ca aliatul forţelor locale ale progresului şi o contragreutate diplomaticăîn faţa foştilor imperiali sau e%-imperiali spanioli, francezi şi britanici.0uceririle imperiale ale S>" de la spanioli în )=*=, revoluţiame%icană, ca să nu mai vorbim de dezvoltarea industriilor petrolului şia bananelor, au indus o orientare antiimperialistă şi anti-DanHee în politica "mericii 3atine, pe care gustul evident al Oas#ingtonului din prima treime a secolului pentru diplomaţia armelor şi a debarcărilor marinei militare n-a descuraJat-o ) nicicum. ;ictor 'ul KaDa de la4orre, întemeietorul organizaţiei antiimperialiste "!'" "lianţa

'evoluţionară !opulară "mericană, care nutrea ambiţii pan-latino-americane, deşi "!'" acţiona numai în !eru, îşi propusese ca membriiei să fie antrenaţi de cadrele vestitului rebel anti-DanHeu Sandino din Nicaragua. îndelungata luptă de g#erilă a lui Sandino împotrivaocupaţiei S>" după anul )*?B avea să inspire revoluţia 1sandinistă2 din Nicaragua, din anii G=. 8ai mult c#iar, în anii G, S>", slăbite demarea recesiune, nu mai păreau la fel de dominante şi formidabile camai înainte. (aptul că (ranHlin &. 'oosevelt a abandonat politica bărcilor de asalt promovată de predecesorii săi poate fi văzut nu numaica un element al 1politicii de bună vecinătate2, ci şi în mod eronat caun semn de slăbiciune. în anii G, "merica 3atină nu era înclinată să privescă spre nord.

&ar, văzut de dincolo de "tlantic, fascismul arăta fără îndoială ca povestea de mare succes a deceniului. &acă e%ista în lume un modelcare să poată fi imitat de politicienii unui continent care se inspiraseîntotdeauna de la ţările ce deţineau #egemonia culturală, cu potenţialilideri ai unor ţări gata întotdeauna să caute o reţetă pentru a deveni



moderni, bogaţi şi măreţi, un astfel de model putea fi găsit la 6erlin şila 'oma, întrucît 3ondra şi !arisul nu mai ofereau inspiraţie politică şiOas#ingtonul era scos din discuţie. 8oscova continua să fie privită caun model al revoluţiei sociale, ceea ce diminua atractivitatea ei politică. Mi totuşi, cît de diferite faţă de modelele lor europene erauactivităţile politice şi realizările oamenilor care pretindeau că le sînt

îndatoraţi intelectual lui 8ussolini şi KitlerQ îmi mai amintesc şi acumcît de şocat am fost cînd am auzit că preşedintele 6oliviei revoluţionarerecunoştea fără ezitare acest lucru în cadrul unei convorbiri particulare,în 6olivia, soldaţii şi politicienii care stăteau cu privirile îndreptate spre9ermania au organizat revoluţia din )*5?, care a naţionalizat minele decositor şi a efectuat reforma agrară radicală, care a dat pămînt ţăranilor indieni. în 0olumbia, marele tribun al poporului care a fost <orgeEliezer 9ăitan era atît de departe de a opta pentru dreapta politică, încîta arestat conducerea !artidului 3iberal şi, fără îndoială, ca preşedinte,ar fi condus ţara spre o direcţie radicală,, dacă nu ar fi fost asasinat la6ogota pe * aprilie )*+=, eveniment care a provocat o insurecţie

populară imediată în capitală inclusiv cu participarea poliţiei şi proclamarea comunelor revoluţionare în multe din municipalităţile provinciale din ţară. 0eea ce au luat liderii latino-)+ G americani de lafascismul european a fost zeificarea liderilor populişti cu reputaţie deoameni de acţiune. &ar masele pe care voiau să le mobilizeze şi pe carele şi mobilizau nu erau cele care se temeau pentru ceea ce ar fi putut pierde, ci cele care nu aveau nimic de pierdut. Mi duşmanii împotrivacărora le mobilizau nu erau străini sau grupări e%terne deşi elementulanitisemit în politica peronistă şi a altor lideri argentinieni esteincontestabil, ci 1oligar#ia2 - cei bogaţi, clasa . conducătoare locală.!eron şi-a găsit principalul spriJin în clasa muncitoare din "rgentina şimaşina politică fundamentală într-un fel de partid muncitoresc ridicatdin principala mişcare sindicală de masă. 9etulio ;argas din 6razilia afăcut aceeaşi descoperire. "rmata a fost aceea care )-a răsturnat în )*+5şi )-a silit să se sinucidă în )*5+. 0lasa muncitoare urbană, căreia el i-aacordat o protecţie specială în sc#imbul spriJinului politic, a fost ceacare )-a Jelit, numindu-) părintele poporului. 'egimurile fasciste din

Europa au distrus mişcările muncitoreşti, în timp ce liderii latino-americani le-au inspirat şi le-au creat. ndiferent de filiaţia intelectuală,din punct de vedere istoric nu Gputem vorbi de acelaşi gen de mişcare.

&ar şi aceste mişcări trebuie privite tot ca nişte elemente ale declinuluişi prăbuşirii liberalismului din epoca catastrofei. !entru că, dacăcreşterea şi triumful fascismului au fost e%presia cea mai dramatică aretragerii liberale, este o greşeală, c#iar la nivelul anilor G, să vedemaceastă retragere numai în termenii fascismului. "şadar, în înc#eiereaacestui capitol, trebuie să ne punem întrebareaA cum poate fi ele%plicatU 8ai întîi trebuie îndepărtată confuzia generală care identificăfascismul cu naţionalismul.

(aptul că mişcările2 fasciste au avut tendinţa de a face apel la pasiunileşi la preJudecăţile naţionaliste este cît se poate de limpede, deşi unelestate corporatiste semi-fasciste, ca !ortugalia şi "ustria anilor )*+-)*=, fiind în mare măsură sub influenţa catolicismului, nu aumanifestat nici un fel de rezerve în ura lor faţă de oamenii şi naţiunilede altă religie sau fără &umnezeu.

8ai mult c#iar, naţionalismul simplu era dificil pentru mişcărilefasciste locale din ţările cucerite şi ocupate de 9ermania sau talia, alecăror destine depindeau de victoria acestor state împotriva propriilor lor guverne.

)5 în anumite cazuri (landra, Planda, Scandinavia, localnicii se puteau identifica cu germanii ca parte a marelui grup rasial teutonic, dar e%ista o atitudine mult mai convenabilă susţinută puternic de propaganda dr. 9oebbels în timpul războiului care, în mod parado%al,

era internaţionalistă. 9ermania era privită ca nucleul şi unica garanţie aviitoarei ordini europene, cu apelurile obişnuite la 0arol cel 8are şi laanticomunism, fază din dezvoltarea ideii europene de după războiasupra căreia istoricilor nu le prea place să insiste. în faţa unităţilor militare ne-germane care au luptat sub steagul german în cel de-aldoilea război mondial, mai ales în trupele SS, se sublinia de regulăelementul transnaţional.



!e de altă parte, trebuie să fie la fel de limpede că nu toate mişcărilenaţionaliste au simpatizat cu fascismul şi asta nu nuiriai din cauză căambiţiile lui Kitler - şi în mai mică măsură ale lui 8ussolini - leameninţau pe unele dintre ele, de e%emplu, pe ce#i şi pe polonezi, într-adevăr, aşa cum vom vedea în capitolul 5, într-un număr de ţărimobilizarea împotriva fascismului avea să producă un patriotism de

stînga, mai ales în timpul războiului, cînd rezistenţa împotriva "%ei eracondusă de un 1front naţional2 sau de guverne care cuprindeau întregspectrul politic, e%cluzîndu-i numai pe fascişti şi colaboratorii lor."şadar, dacă o mişcare naţionalistă locală se găsea sau nu alături defascism depindea de faptul dacă avea de cîştigat sau de pierdut dinafirmarea "%ei şi dacă ura ei faţă de comunism, ori faţă de un alt stat,naţionalitate sau grupare etnică evrei, sîrbi era mai mare decîtaversiunea faţă de germani sau italieni. "stfel, polonezii, deşi puternicantiruşi şi antisemiţi, nu au colaborat în mod semnificativ cu 9ermanianazistă, în timp ce lituanienii şi o parte din ucraineni ocupaţi de >'SSdin )**-)*+) au făcut-o.

&e ce a bătut în retragere liberalismul în perioada interbelică, c#iar şi înstatele care nu au acceptat fascismulU 0omuniştii, socialiştii şi radicaliioccidentali care au trăit în această perioadă au fost înclinaţi să priveascăepoca crizei globale drept agonia finală a sistemului capitalist.

0apitalismul, susţineau ei, nu-şi mai putea permite lu%ul să conducă prin intermediul democraţiei parlamentare, cu respectarea libertăţilor liberale, care, întîmplător, asiguraseră baza mişcărilor muncitoreştireformiste moderate. 0onfruntată cu probleme economice insolubileşi@sau o clasă muncitoare tot mai revoluţionară, burg#ezia trebuia să

recurgă acum la forţă şi coerciţie, adică la ceva care semăna cufascismul.

) întrucît atît capitalismul, cît şi democraţia liberală aveau să-şi facăo revenire triumfală în )*+5, este uşor să uităm că fusese un sîmbure deadevăr în această părere, precum şi mult prea multă agitaţie retorică.Sistemele democratice nu funcţionează decît dacă e%istă un consens

fundamental printre cetăţeni în legătură cu acceptabilitatea sistemuluilor de stat şi social sau, cel puţin, disponibilitatea de a se negocia pentrua se aJunge la înţelegeri de compromis. "cestea, la rîndul lor, sînt multfacilitate de prosperitate. în cea mai mare parte a Europei, acestecondiţii au fost pur şi simplu absente între )*)= şi al doilea războimondial. 0ataclismul social era iminent sau se produsese deJa. 4eama

de revoluţie era atît de puternică încît, în cea mai mare parte a Europeide est şi de sud-est, precum şi într-o mare parte a zonei mediteraneene, partidelor comuniste nici nu li se permitea să iasă din ilegalitate.!răpastia de netrecut dintre dreapta ideologică şi stînga moderată adistrus democraţia "ustriei în anii )*-)*+, deşi aceasta a înflorit aicidupă )*+5 e%act sub forma aceluiaşi sistem bipartit, al catolicilor şi alsocialiştilor Seton Oatson, )*?, p.)=+. &emocraţia spaniolă s-asfărîmat din cauza aceloraşi tensiuni în anii G. 0ontrastul cu tranziţiftnegociată de la dictatura lui (ranco la o democraţie pluralistă în arfeiGB este dramatic ndiferent ce şanse de stabilitate ar fi e%istat în astfelde regimuri, ele nu au putut supravieţui marii recesiuni. 'epublica de la

Oeimar a căzut în mare parte din cauză că marea recesiune a făcut posibilă menţinerea tacită a înţelegerii dintre state, patroni şi muncitoriiorganizaţi, care a

menţinut-o pe linia de plutire. ndustria şi guvernul simţeau că nu au deales şi că trebuie să impună reduceri economice şi sociale, iar şomaJulde masă a făcut restul. 3a miJlocul anului )*?, naţional-socialiştii şicomuniştii au împărţit între ei maJoritatea absolută a voturilor germanilor, iar partidele fidele 'epublicii au rămas cu ceva mai mult deo treime. Mi invers, este incontestabil faptul că stabilitatea regimurilor democratice de după cel de-al doilea război mondial, nu numai al celui

din noua 'epublică (ederală 9ermană, se baza pe miracoleleeconomice ale acestor decenii v. cap. *. "colo >nde guvernele ausuficiente bunuri de împărţit solicitanţilor şi standardul de viaţă almaJorităţii cetăţenilor este în creştere, tempe ratura politicii democraticeaJunge rareori la punctul de fierbere. 0ompromisul şi consensul tind să prevaleze, căci pînă şi cei mai pasionaţi susţinători ai răsturnăriicapitalismului consideră stătu uo-u_ )B mai puţin intolerabil în



practică decît în teorie şi c#iar şi campionii cei mai neîndurători aicapitalismului au luat drept bune sistemul de securitate socială,negocierile periodice, creşterea salariilor şi colaborarea cu sindicatele.

Mi totuşi, aşa cum a demonstrat marea recesiune, aceasta este numai o parte din răspuns. P situaţie foarte similară - refuzul muncitorilor organizaţi de a accepta curbele de sacrificiu ale depresiunii - a dus la prăbuşirea guvernului parlamentar şi, în ultimă instanţă, la numirea luiKitler în fruntea 9ermaniei, dar în "nglia numai la o cotitură bruscă dela laburişti la conservatori, în cadrul unui sistem parlamentar stabil şideloc zdruncinatL. 'ecesiunea nu a condus în mod automat lasuspendarea sau abolirea democraţiei reprezentative, aşa cum se poatevedea şi din consecinţele politice din S>" Noua înţelegere a lui'oosevelt şi din Scandinavia triumful social-democraţiei. Numai în"merica 3atină, unde finanţele guvernelor depindeau, în cea mai mare parte, de e%porturile unuia sau a două produse primare al căror preţ ascăzut dramatic şi brusc v.cap. , recesiunea a provocat căderea

aproape automată a oricăror guverne aflate la putere, mai ales prinintermediul unor lovituri de stat militare. 8ai trebuie să adăugăm şifaptul că sc#imbări politice în direcţia opusă au avut loc şi în 0#ile şi0olumbia.

în esenţă, politica liberaJă era vulnerabilă pentru că forma eicaracteristică de guvernămînt, democraţia reprezentativă, era rareori omodalitate convingătoare de a conduce statele şi situaţia din epocacatastrofei nu garanta decît rareori condiţiile care s-o facă viabilă, ca sănu mai vorbim de eficienţă. !rima dintre aceste condiţii era că trebuiasă se bucure de consimţămînt general şi de legitimitate. &emocraţia în

sine se bazează pe consens, dar ea nu-) creează, cu e%cepţia faptului că,în democraţiile bine consolidate şi stabile, însuşi procesul votului periodic a tins să ofere cetăţenilor - c#iar şi celor care sînt în minoritate- sentimentul că procesul electoral dă legitimitate guvernului pe care îlnumeşte. &ar în perioada interbelică numărul democraţiilor consolidateera mic. într-adevăr, pînă la începutul secolului //, democraţia a fostceva rar în afara S>" şi a (ranţerr 0el puţin zece din statele Europei de

dupăGprimul război mondial erau L 9uvernul laburist din )*) s-ascindat din această cauză - anumiţi lideri ai laburiştilor şi suporterii lor liberali au trecut la conservatori, care au cîştigat alegerile următoare şiau rămas confortabil la putere pînă în mai )*+.

)= fie cu totul noi, fie atît de mult sc#imbate faţă de predecesoarele lor încît nu prezentau nici un fel de legitimitate pentru locuitorii lor. Mi încăşi mai puţine democraţii erau stabile. în epoca catastrofei, politicastatelor a fost, de cele mai multe ori, o politică de criză.

" doua condiţie a fost gradul de compatibilitate dintre diverselecomponente ale 1poporului2, al cărui vot suveran urma să determinefelul guvernului. 4eoria oficială a societăţii burg#eze nu recunoştea1poporul2 ca pe un set de grupuri,2comunităţi şi alte colectivităţi cu,interesg proprii, deşi antropologii, sociologii şi politicienii practicieni îlrecunoşteau. Pficial, poporul, un concept

mai mult teoretic decît o grupare reală de fiinţeomeneşti, consta dintr-

un ansamblu de indivizi ale căror voturi se adăugau maJorităţilor sauminorităţilor, ceea ce se traducea în adunări alese ca maJorităţiguvernamentale sau minorităţi în opoziţie. "colo unde votul democraticîncălca liniile dintre diviziunile populaţiei naţionale sau unde era posibil să se concilieze sau să se dezamorseze conflictele dintre ele,democraţia era viabilă. 0u toate acestea, într-o epocă de revoluţii şitensiuni sociale radicale, lupta de clasă a fost cea tradusă în politică şimai rar liniştea dintre clase.

ntransigenţa ideologică şi de clasă putea compromite un guvern. 8aimult c#iar, tratatele de pace nereuşite de la sfîrşitul anului )*)= au

înmulţit ceea ce noi, la sfîrşitul secolului //, ştiam că este virusul fatalal democraţiei, adică împărţirea cetăţenilor e%clusiv în funcţie decriterii etnic-naţionale sau religioase 9lennD, )**?, pp.)+-)+=, aşacum s-a întîmplat în fosta ugoslavie şi în rlanda de Nord. 4reicomunităţi etnicb-religioase pare votează ca blocuri distincte ca în6osnia7 două comunităţi ireconciliabile ca în >lster7 şaizeci şi două de partide politice care reprezintă fiecare un trib sau un clan, ca în



Somalia, nu pot oferi - după cum ştim -baza unui sistem politicdemocratic, ci numai instabilitate şi război civil, cu e%cepţia cazului încare unul dintre grupuri sau o autoritate e%tern.5 înt suficient de puternice pentru a-şi impune dominaţia nedemou atică. !răbuşireacelor trei imperii multinaţionale ale "ustro->ngariei, 'usiei şi 4urciei aînlocuit trei state supranaţionale ale căror guverne erau neutre faţă de

numeroasele naţionalităţi pe care trebuiau să le conducă, cu o,multitudine de state multinaţionale identificate, fiecare din ele, cu una,două sau trei dintre comunităţile etnice dintre frontierele lor.

" treia condiţie a fost ca guvernele-democratice să nu aibă prea mult decondus. !arlamentele au luat fiinţă nu atît ca să guverneze, ci ca săcontroleze puterea celor care guvernau, funcţiune încă evidentă )* înrelaţiile dintre 0ongresul S>" şi preşedintele S>". S-a descoperit căanumiţi agenţi proiectaţi ca frîne trebuie să acţioneze ca forţe propulsoare. "dunările suverane, alese corect, au fost, fără îndoială, o prezenţă tot mai comună începînd din epoca revoluţiei, dar societatea

burg#eză a secolului al /l/-lea a considerat că viaţa cetăţenilor săi seva desfăşura nu în sfera guvernului, ci în cea a economiei care seautoreglează şi în lumea asociaţiilor particulare şi neoficiale1societatea civilă2L. &ificultatea de a conduce guvernele prin adunărialese a fost ocolită în două moduriA nu s-au pus prea multe speranţe în parlamente în privinţa guvernării şi nici a legislaţiei, ori s-a avut griJăca guvernarea - sau, mai bine zis, administraţia să meargă înainteindiferent de capriciile guvernării şi ale parlamentului. "şa cum amvăzut cap. ) organismele formate din funcţionari oficiali, numiţi permanent şi independenţi, au devenit principalul dispozitiv deguvernare în statele moderne. 8aJoritatea parlamentară era necesară

numai acolo unde trebuiau luate sau aprobate măsuri e%ecutivecontroversate, iar organizarea şi menţinerea unui corpus adecvat desuporteri era sarcina principală a liderilor guvernamentali, căci, cue%cepţia "mericii, e%ecutivele din regimurile parlamentare, de regulă,nu erau alese. în statele cu sufragiu restrîns adică acolo undeelectoratul este compus, în special, din minoritatea bogată, puternică şiinfluentă acest lucru a fost mai uşor datorită unui consens în legătură

cu ceea ce constituia interesul lor comun 1interesul naţional2, ca să numai vorbim de resursele de patronaJ.

Secolul // a înmulţit ocaziile în care a devenit esenţial ca guvernele săguverneze. 9enul de stat care se limita la furnizarea regulilor de bază pentru afaceri şi pentru societatea civilă, pentru poliţie, înc#isori şiforţele armate, pentru a ţine în frîu pericolele interne şi e%terne, 1statul paznic de noapte2, a devenit la fel de desuet ca şi paznicii de noaptecare au inspirat această metaforă.

0ea de-a patra condiţie a fost bunăstarea şi prosperitatea.

&emocraţiile din anii G? au cedat sub presiunea revoluţiei şi acontrarevoluţiei >ngaria, talia, !ortugalia sau a conflictelor 2naţionale !olonia, ugoslavia. Este suficient să comparăm atmosfera politică a 9ermaniei de la Oeimar şi a "ustriei anilor G? cu cea a L"nii G= aveau să fie plini şi în vest, şi în est, de o retorică nostalgică cecăuta o întoarcere absolut imposibilă la un secol al /l/-lea idealizat,

construit pe aceste presupuneri 9ermaniei (ederale şi a "ustriei dedupă )*+5 ca să ne convingem. 0#iar şi conflictele naţionale sînt maiuşor de reconciliat dacă politicienii minorităţii se pot înfrupta din tortulcomun al statului. în aceasta a constat forţa !artidului "grar din singurademocraţie adevărată din centrul Europei, 0e#oslovaciaA a oferit beneficii tuturor naţionalităţilor. &ar în anii G nici c#iar 0e#oslovacianu mai putea să-i ţină la un loc pe ce#i, slovaci, germani, unguri şiucraineni.

n aceste condiţii, democraţia era mai curînd un mecanism pentruoficializarea divergenţelor dintre grupurile ireconciliabile. (oarte

adesea, c#iar şi în cele mai bune condiţii, ea nu a produs o bază stabilă pentru o guvernare democratică, mai ales atunci cînd teoriareprezentării democratice era aplicată în versiunile cele mai riguroaseale reprezentării proporţionaleL. "colo unde, în perioadele de criză nuse poate obţine nici o maJoritate parlamentară, ca în 9ermania spredeosebire de "ngliaLL, tentaţia de a privi în altă parte era copleşitoare.0#iar şi în democraţiile stabile, divizările politice pe care le implică



sistemul sînt privite de mulţi cetăţeni mai degrabă ca nişte costuri decîtca beneficii ale sistemului. însăşi retorica politică îi prezintă pecandidaţi şi partidele ca reprezentanţi ai interselor naţionale, şi nu aiintereselor înguste de partid. în perioadele de criză, costurile sistemuluiau părut insuportabile, iar beneficiile lui incerte.

în aceste împreJurări este uşor de înţeles că democraţia parlamentară înstatele succesoare ale vec#ilor imperii, precum şi în cele mai multestate mediteraneene şi din "merica 3atină a fost o plantă firavă, silită săcrească pe un sol pietrtis. 0el mai puternic argument în favoarea ei,cum că, rea cum este, e mai bună decît orice alt sistem alternativ, serosteşte numai cu Jumătate de gură. între cele două războaie mondialeun asemenea argument a sunat rareori realist sau convingător. !înă şicei mai frecvenţi susţinători ai acestei democraţii vorbeau în şoaptă.'etragerea sa părea inevitabilă, dacă pînă şi în S>" observatorii serioşisusţineau că 1se poate întîmpla şi aici2 Sinclair 3e$is, )*5. Nimeninu a prezis în mod serios şi nici nu a sperat că va renaşte după război şi

cu atît mai puţin că va redeveni, pentru o scurtă perioadă de timp, forma predominantă de guvernămînt de pe glob la începutul anilor G*. !entrucei care au privit în urmă la perioada dintre cele două războaie din perspectiva acestui moment, . prăbuşirea sistemelor politice liberale a părut o scurtă întrerupere în cucerirea globului. &in nefericire, pemăsură ce noul mileniu seapropie, incertitudinile referitoare lademocraţia politică nu rfiai par atît de îndepărtate. S-ar putea ca, din păcate, omenirea să reintre într-o perioadă în care avantaJele

democraţiei parlamentare să nu mai fie aşa de evidente cum păreauîntre anii )*5 şi )**.

L !ermutările interminabile ale sistemelor electorale democratice-proporţionale sau de alt tip -sînt încercări de a asigura sau de a menţineo maJoritate stabilă care să permită funcţionarea unor guverne stabile încadrul unor sisteme politice care, prin însăşi natura lor, fac ca lucrulacesta să fie dificil.

LL n "nglia, refuzul de a se respecta orice formă de reprezentare proporţională 1cîştigătorul ia totul2 a favorizat apariţia sistemului bipartit şi a marginalizat alte partide, cum ar fi !artidul 3iberal, cîndvadominant, care după primul război mondial a obţinut, în mod constant,) T din sufragiile saţionalc aceasta era situaţia şi în )*??. în9ermania, sistemul proporţional, deşi favoriza oarecum partidele maimari, nu a produs după )*? nici un guvern care să aibă cel puţin otreime din portofolii cu e%cepţia naziştilor în )*? dintre 0ele cincigrupări maJore şi vreo duzină din cele minore. în absenţa maJorităţii,0onstituţia prevedea posibilitatea temporară ca puterea e%ecutivă săfie e%ercitată de un organism de urgenţă, adică permitea suspendareademocraţiei.

01-02 caderea liberalismului eric

Documents