finantarea si creditarea intreprinderilor mici si mijlocii

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

FINANŢAREA ŞI CREDITAREA ÎNTREPRINDERILOR

MICI ŞI MIJLOCII

SUPORT CURS, MASTER, ANUL II, BĂNCI ŞI PIEŢE

FINANCIARE; FINANŢE ASIGURĂRI

Anul universitar 2010/2011

Titular disciplină: conf.dr. Roman Angela

Roman Angela –CAP. I: Întreprinderile mici şi mijlocii- pilon al

economiilor naţionale

2

Capitolul I: ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII – PILON AL

ECONOMIILOR NAŢIONALE

1.1. Conceptul de întreprindere şi clasificarea întreprinderilor

În orice ţară, întreprinderea reprezintă veriga de bază a economiei naţionale, fiind

principala creatoare de substanţă economică şi, astfel, având un rol hotărâtor în dezvoltarea

economică şi creşterea nivelului de trai al populaţiei.

Întreprinderea este cea mai răspândită formă organizatorică şi se defineşte ca fiind o

organizaţie alcătuită din una sau mai multe persoane care desfăşoară activităţi economice,

utilizând, de regulă, mijloace economice, în vederea obţinerii de profit1.

După alte opinii2, prin întreprindere sau firmă se desemnează un grup de persoane,

organizate potrivit anumitor cerinţe juridice, economice, tehnologice şi manageriale, care

concep şi desfăşoară un complex de procese de muncă, folosind cel mai adesea şi anumite

mijloace de muncă, concretizate în produse şi servicii, în vederea obţinerii unui profit, de

regulă, cât mai mare.

Potrivit reglementărilor Comisiei Europene, întreprinderea se defineşte ca fiind

„orice entitate angajată în activităţi economice, indiferent de forma juridică de

1 Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu – Intreprenoriatul şi managementul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Concepte, abordări, studii de caz, Editura Economică, Bucureşti, 2008, p. 21. 2 Ovidiu Nicolescu (coordonator) - Cartea albă a IMM –urilor din România, Editura Lidana, Suceava, 2009, p. 14.

1.1. Conceptul de întreprindere şi clasificarea întreprinderilor

1.2. Definirea întreprinderii mici şi mijlocii şi particularităţile acesteia

1.2.1 Delimitări conceptuale privind IMM-urile

1.2.2 Definiţia europeană a întreprinderilor mici şi mijlocii

1.3. Caracteristici ale întreprinderilor mici şi mijlocii, factori de influenţă şi

tipuri de IMM-uri

1.4. Rolul economic și social al întreprinderilor mici și mijlocii



3

constituire”3. Această formulare nu este nouă şi reflectă terminologia folosită de Curtea

Europeană de Justiţie în deciziile sale. Astfel, persoanele fizice autorizate, asociaţiile

familiale, parteneriatele şi asociaţiile angajate într-o activitate economică pot fi considerate

întreprinderi. Prin urmare, factorul determinant în definirea întreprinderii este activitatea

economică şi nu forma juridică.

În România, potrivit articolului 2 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării

şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, prin întreprindere se înţelege orice formă de

organizare a unei activităţi economice şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte

şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, respectiv:

societăţi comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice care desfăşoară activităţi

economice în mod independent şi asociaţii familiale autorizate potrivit dispoziţiilor legale în

vigoare.

Importanţa semnificativă a întreprinderii în cadrul economiei naţionale decurge din

următoarele realităţi4:

ü generează cea mai mare parte a produselor şi serviciilor fără de care populaţia

unei ţări nu ar supravieţui în prezent;

ü este principala creatoare de substanţă economică, de valoare adaugată în

orice ţară, fără de care societatea contemporană nu poate exista;

ü oferă locuri de muncă pentru cea mai mare parte a populaţiei;

ü performanţele sale conditionează starea şi performanţele economiei fiecărei

ţări şi standardul de viaţă al populaţiei din cadrul său.

Rolul decisiv pe care îl au întreprinderile în activitatea economică din orice ţară este

argumentat atât de ştiinţa economică cât şi de practica economică din diferite ţări, ceea ce a

impus necesitatea de a centra dezvoltarea economică pe asigurarea unor întreprinderi solide.

Nivelul de dezvoltare şi performanţele unei economii naţionale depind în măsură decisivă de

capacitatea de a determina crearea şi funcţionarea unui număr cât mai mare de întreprinderi,

care să furnizeze produse şi servicii de calitate, la costuri şi preţuri reduse şi în cantităţi

corespunzătoare cerinţelor pieţei interne şi externe.

Întreprinderea nu poate şi nu trebuie să fie concepută ca o formă organizatorică

izolată. Ea este abordată ca sistem ce prezintă anumite trăsături definitorii, şi anume:

3 Commission Recommendation 2003/361/EC of 6 May 2003 concerning the definition of micro, small and

medium-sized enterprises, Official Journal of the European Union, nº L 124, 20/05/2003. 4 Ovidiu Nicolescu (coordonator) - Cartea albă a IMM –urilor din România, 2006, p. 21.



4

§ sistem complex pentru că încorporeză resurse umane, materiale, financiare şi

informaţionale, fiecare dintre acestea fiind alcătuite dint-o mare varietate de elemente, între

care se stabilesc legături multiple şi semnificative;

§ sistem socio-economic întrucât, în cadrul său, grupele de salariaţi desfăşoară

procese de muncă generatoare de noi valori de întrebuinţare. Calitatea resurselor umane de a

fi principalele producătoare de noi valori le conferă o poziţie centrală în cadrul întreprinderii.

§ sistem tehnico-material în sensul că între mijloacele de muncă, materiile prime şi

materialele utilizate în cadrul său există anumite legături, care se manifestă prin dependenţa

tehnologică dintre compartimentele în cadrul cărora se desfăşoară activităţi de producţie;

§ sistem deschis pentru că interacţionează permenent şi pe multiple planuri cu

celelalte componente ale mediului economic din care face parte. De pildă, caracterul său

deschis se manifestă prin fluxurile de intrări (utilaje, echipamente, materii prime, materiale,

combustibil, energie, informaţii, resurse financiare) şi de ieşiri (produse, servicii, informaţii,

resurse financiare destinate altor componente ale mediului economic). În ultimele decenii, în

contextul internaţionalizării activităţilor economice, asistăm la amplificarea dimensiunii

internaţionale a caracterului deschis al întreprinderilor;

§ sistem dinamic, adaptiv, în sensul că întreprinderea se adaptează în permanenţă la

modificările mediului economic din care face parte.

Clasificarea întreprinderilor

Întreprinderile pot fi clasificate după mai multe criterii, cele mai importante fiind5:

tipul de activitate, sectorul economic în care activează, mărime, statutul juridic, forma de

proprietate, caracteristicile principale ale comportamentului economic şi deschiderea spre

exteriorul ţării.

1. După tipul de activitate:

· întreprinderi artizanale, caracterizate prin faptul că nu au mai mult de 10

salariaţi;

· întreprinderi comerciale, care desfăşoară acte de comerţ, cumpărând mărfuri în

scopul revânzării;

· întreprinderi industriale, care desfăşoară activităţi de transformare a materiilor

prime în produse finite sau semifinite şi de vânzare a acestora; 5Călin George Silaş – Creditul bancar: sursă de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura Mirton, Timişoara, 2007, p. 17-18; a se vedea şi Ovidiu Nicolescu (coordonator) - Cartea albă a IMM –urilor din

România, Editura Lidana, Suceava, 2009, p. 21.



5

· întreprinderi de servicii, respectiv bazate pe prestarea de servicii.

2. După sectorul economic în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea:

§ întreprinderi din sectorul primar (agricultură, piscicultură, exploataţii forestiere,

industria extractivă);

§ întreprinderi din sectorul secundar (industria prelucrătoare);

§ întreprinderi din sectorul terţiar (servicii de transport, telecomunicaţii, servicii

de distribuţie, servicii bancare şi de asigurări etc).

3. După mărime, întreprinderile se pot clasifica, de pildă, conform criteriilor

Eurostat adoptate și de România, în următoarele clase:

Ø microîntreprinderi: 1-9 salariaţi;

Ø întreprinderi mici: 10-49 salariaţi;

Ø întreprinderi mijlocii: 50-249 salariaţi;

Ø întreprinderi mari: peste 250 de salariaţi.

4. După forma de proprietate, respectiv după proprietatea asupra capitalului

social al întreprinderii:

¨ întreprinderi proprietate majoritară de stat, în cadrul cărora se cuprind

întreprinderile cu capital integral de stat și mixt (statul deține cel puțin 50% din capitalul

social);

¨ întreprinderi proprietate majoritară privată, în cadrul cărora se cuprind

întreprinderile cu capital integral privat, mixt (peste 50% capital social privat), integral străin,

cooperatist și obștesc.

5. În funcţie de caracteristicile principale ale comportamentului economic,

întreprinderile se clasifică în:

- întreprinderi cu activitate nefinanciară (agricole, industriale, de construcţii, comerţ,

alte servicii);

- întreprinderi financiare, bancare şi de asigurări;

- întreprinderi din administraţia centrală, locală şi de securitate socială;

- organizaţii neguvernamentale (respectiv administraţia privată);

- întreprinzători privaţi (categorie în cadrul căreia se includ persoanele fizice

independente şi asociaţiile familiale).

6. După deschiderea spre exterior:

- întreprinderi naționale, a căror activitate nu depășește granițele țării;



6

- întreprinderi multinaţionale, care desfăşoară activităţi şi în exteriorul ţării.

1.2. Definirea întreprinderii mici şi mijlocii şi particularităţile acesteia

1.2.1. Delimitări conceptuale privind IMM-urile

Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă forma dominantă de organizare a

întreprinderilor, ele deţinând, de pildă, în cazul ţărilor OCDE, o pondere cuprinsă între 95 şi

99% în numărul total de întreprinderi. Totodată, ele deţin o pondere cuprinsă între 60 şi 70%

din locurile de muncă create în ţările menţionate6.

Prin întreprindere mică şi mijlocie se înţelege întreprinderea al cărei număr de

salariaţi şi cifră de afaceri sunt inferioare anumitor limite7. Abrevierea internaţională atribuită

întreprinderilor mici şi mijlocii este S.M.E (Small and Medium Sized Enterprise), utilizată

de Uniunea Europeană, Banca Mondială, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Organizaţia

mondială a Comerţului.

Potrivit literaturii de specialitate şi practicii economice din diferite ţări nu există o

definiţie unanim acceptată a conceptului de întreprindere mică şi mijlocie. Astfel, conceptul

de întreprindere mică şi mijlocie cunoaşte o multitudine de abordări, care au în vedere

accepţiuni parţial diferite asupra mărimii întreprinderii şi a modalităţilor de exprimare şi

cuantificare. În acest sens, este de menţionat analiza realizată în 75 de ţări de Institutul de

Tehnologie Georgia din Atlanta, care a evidenţiat un sinopis cu 50 de definiri ale

întreprinderii mici şi mijlocii, care a fost preluat de Banca Mondială8.

Diferitele abordări ale conceptului de întreprinderi mici şi mijlocii pot fi urmărite în tabelul 1.

6 OCDE – Financing and Entrepreneurs, 2007, http://www.oecd.org/dataoecd/53/27/37704120.pdf 7 http://en.wikipedia.org/wiki/Small_and_medium_enterprises 8 Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu – Intreprenoriatul şi managementul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Concepte, abordări, studii de caz, Editura Economică, Bucureşti, 2008, p. 60.



7

Tabelul 1: Tipuri principale de abordări ale definirii IMM-urilor

Nr. crt.

Categorii de abordări Criterii Denumire Caracteristică dominantă

1. Sfera de cuprindere a economiei

Generalizatoare Stabilesc acelaşi criteriu sau aceleaşi criterii de definire a IMM-urilor pentru toate ramurile economiei

Diferenţiate Stabilesc diferite criterii de definire a IMM-urilor în funcţie de domeniul lor de activitate (industrie, comerţ, transporturi etc)

2. Numărul indicatorilor utilizaţi

Unidimensionale Definesc dimensiunea IMM-urilor pe baza unui singur indicator, cel mai adesea numărul de salariaţi

Multidimensionale Definesc dimensiunea IMM-urilor pe baza mai multor indicatori, cel mai frecvent utilizaţi sunt numărul de salariaţi, cifra de afaceri şi capitalul social

Sursa: Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu – Intreprenoriatul şi managementul întreprinderilor mici şi mijlocii. Concepte, abordări, studii de caz, Editura Economică, Bucureşti, 2008, p. 60. În ultimii ani, din perspectiva uşurinţei utilizării, se constată o tendinţă

predominantă de folosire a abordării generalizatoare şi unidimensionale. În mod concret,

se utilizează cu precădere definirea IMM-urilor în funcţie de numărul de salariaţi, acelaşi

pentru toate domeniile de activitate. O asemenea abordare a fost generalizată de Uniunea

Europeană, inclusiv de România şi de marea majoritate a celorlalte ţări europene. Potrivit

acestei abordări, întreprinderea mică este aceea întreprindere care dispune de până la 49 de

salariaţi. În cadrul său, se distinge microîntreprinderea, care posedă între 1 şi 9 salariaţi.

Întreprinderea mijlocie dispune între 50 şi 249 de salariaţi. Întreprinderile care posedă un

număr de peste 250 de salariaţi sunt considerate întreprinderi mari. În cadrul acestora din

urmă, în unele ţări, se mai delimitează şi întreprinderile foarte mari, care dispun de un

număr de peste 1000 sau 2000 de salariaţi.

Utilizarea numărului de salariaţi în calitate de indicator de exprimare a dimensiunii

întreprinderii prezintă anumite avantaje, şi anume:

v uşurinţa exprimării dimensiunii întreprinderii şi înţelegerii sale;

v permite comparabilitatea uşoară a dimensiunii întreprinderilor, chiar dacă acestea

sunt din ramuri sau din ţări diferite;

v raportarea sa periodică în statisticile oficiale;



8

v evitarea modificării aparente a dimensiunii întreprinderii, ca urmare a influenţei

factorilor financiari, în special a ratei inflaţiei, cursului de schimb etc.

Totodată, exprimarea dimensiunii întreprinderii printr-un singur indicator, respectiv

numărul de salariaţi, nu este suficient de riguroasă deoarece în condiţiile utilizării aceluiaşi

număr de salariaţi, datorită diferenţelor care există în ceea ce priveşte profilul activităţii,

gradul de înzestrare tehnică, informatizarea etc, celelalte elemente dimensionale ale

întreprinderii, şi în primul rând cele de natură economică – cifra de afaceri, capitalul social,

profitul – pot fi sensibil diferite.

Potrivit Băncii Mondiale, o întreprindere este considerată microîntreprindere,

întreprindere mică sau mijlocie dacă îndeplineşte cel puţin două din următoarele 3 criterii:

numărul de salariaţi, valoarea activelor sau valoarea anuală a cifrei de afaceri (a se

vedea tabelul 2). Departamentul Pieţe financiare globale din cadrul Corporaţiei Financiare

internaţionale (CIF) utilizează drept criteriu pentru clasificare IMM–urilor mărimea creditelor

deoarece unele bănci nu pot să prezinte rapoarte în funcţie de mărimea întreprinderilor.

Potrivit OCDE9, prin întreprindere mică şi mijlocie se desemnează întreprinderea

independentă, care utilizează un număr de salariaţi limitat la un anumit plafon, care diferă de

la o ţară membră la alta. De pildă, unele ţări au optat pentru un plafon de 200 salariaţi, în timp

ce în SUA plafonul este de 500 salariaţi. Cel mai adesea, o întreprindere mică este considerată

ca fiind întreprinderea care are mai puţin de 50 salariaţi. Microîntreprinderea are cel mult 10

salariaţi, iar în unele cazuri chiar 5 salariaţi.

În publicaţiile OCDE şi, în particular, ale Centrului pentru antreprenoriat, IMM-uri şi

dezvoltare locală (Centre for Entrepreneurship, SMEs and Local Development) se utilizează

două definiţii date IMM-urilor, respectiv definiţii naţionale şi regionale, şi ale Eurostatului

pentru a se asigura un anumit nivel de comparabilitate internaţională.

9OCED – SME and Entrepreneurship, Outlook, 2005 Edition, p. 17, http://browse.oecdbookshop.org/oecd/pdfs/browseit/8505011E.PDF



9

Tabelul 2: Definirea microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii potrivit

Băncii Mondiale

Dimensiunea

întreprinderii

Numărul de

salariaţi

Valoarea activelor Valoarea anuală a

cifrei de afaceri

Microîntreprinderi < 10 < 100.000 USD < 100.000 USD

Întreprinderi mici < 50 < 3000.000 USD < 3000.000 USD

Întreprinderi

mijlocii

< 300 < 15 000.000 USD < 15 000.000 USD

Mărimea creditelor aprobate

Microîntreprinderi < 10.000 USD

Întreprinderi mici < 100.000 USD

Întreprinderi mijlocii < 1000.000 USD

(sau < 2000.000 USD în cazul unor ţări dezvoltate)

Sursa: International Finance Corporation – The SME Banking Knowledge Guide, 2009, p. 10.

Alte definiţii date IMM-urilor în diferite ţări:

§ Canada

În Canada, sectorului IMM-urilor cunoaşte mai multe definiţii, formulate de

diverse instituţii, în funcţie de nevoile lor, astfel10:

Ø Asociaţia bancherilor canadiei consideră că o întreprindere este considerată de

dimensiune mică în condiţiile în care poate să obţină un credit mai mic de 250.000 CAD;

Ø Sectorul Export şi Dezvoltare defineşte un exportator mic sau un "exportator

emergent" ca fiind o întreprindere ale cărei exporturi sunt mai mici de 1 milion CAD;

Ø Industria Canadiană utilizează o definiţie bazată pe numărul de salariaţi, şi

anume: prin sigla „IMM” se desemnează toate întreprinderile care dispun de un număr mai mic

de 500 salariaţi. Prin urmare, întreprinderile care posedă 500 de salariaţi sau un număr mai mare

de 500 sunt cuprinse în categoria întreprinderilor mari. În cadrul IMM-urilor se disting:

întreprinderile mici, respectiv întreprinderile care au mai puţin de 100 salariaţi sau

întreprinderile prestatoare de servicii care dispune de până la 50 de salariaţi. Peste nivelul

acestor cifre şi până la 499 de salariaţi, o întreprindere este considerată de talie mijlocie. În

10 Principales statistiques relatives aux petites entreprises, Juillet, 2009, p. 5, www.ic.gc.ca/statistiquespe



10

cadrul întreprinderilor mici se disting microîntreprinderile, care dispun de un număr mai mic

de 5 salariaţi.

§ Elveţia

În Elveţia11, prin sigla IMM se desemnează întreprinderile care dispun de un număr

mai mic de 50 salariaţi sau de un număr cuprins între 50 şi 100 salariaţi şi care generează o

cifră de afaceri mai mică de 5 milioane CHF sau între 5 şi 50 milioane CHF. Însă, pentru

publicaţiile statistice, Elveţia utilizează criteriul Uniunii Europene, potrivit căruia sunt

considerate întreprinderi mici şi mijlocii acele întreprinderi care dispun de un număr mai mic

de 250 salariaţi.

§ SUA

În SUA, Small Business Administration (SBA), defineşte întreprinderea mică ca fiind

întreprinderea independentă, care dispune de un număr mai mic de 500 salariaţi. Totodată, în

SUA12, pentru definirea IMM- urilor sunt stabilite plafoane diferite în ceea ce priveşte

numărul de salariaţi, pe fiecare categorie din Sistemul de clasificare a industriilor. De pildă,

întreprinderile mijlocii sunt cele care au 500 salariaţi în majoritatea industriilor de exploatare

minieră şi în sectorul de fabricaţie şi 100 de salariaţi în domeniul comerţului cu ridicata.

§ Australia

În Australia, definirea întreprinderii mici este dată de Australian Bureau of Statistics

(ABS) potrivit căruia IMM-urile sunt întreprinderile independente care dispun de un număr

mai mic de 200 salariaţi. Totodată, în Australia, se disting următoarele categorii de

întreprinderi:

- microîntreprinderi, care au mai puţin de 5 salariaţi;

- întreprinderi mici, care dispun între 5 şi 19 salariaţi;

- întreprinderi mijlocii, între 20 şi 199 salariaţi;

- întreprinderi mari, care dispun de un număr mai mare de 200 salariaţi.

§ Japonia

Definirea întreprinderii mici şi mijlocii se realizează în funcţie de doi indicatori,

respectiv capitalul şi numărul de salariaţi. În cazul unei întreprinderi mici, plafoanele acestor

doi indicatori sunt:

11 http://www.kmu.admin.ch 12 Gouvernment of Canada - Principales statistiques sur le financement des petites entreprises, Décembre 2009, p. 5, http://www.pme-prf.gc.ca/eic/site/sme_fdi-prf_pme.nsf/fra/h_02169.html



11

- 100 milioane JPY şi 299 de salariaţi pentru domeniile industriei, transportului,

minerit;

- 30 milioane JPY şi 100 de salariaţi pentru comerţul cu ridicata;

- 10 milioane JPY şi 50 de salariaţi pentru comerţul cu amănuntul şi servicii.

§ Marea Britanie

În 1985, Legea Companiilor a adoptat trei indicatori pentru a defini întreprinderea

mică şi mijlocie, astfel:

ü întreprinderea mică:

1. cifra de afaceri este mai mică de 1,4 milioane GBP;

2. numărul de angajaţi nu depăşeşte, în medie, 50 de angajaţi pe săptămână;

3. capitalul nu depăşeşte 0,7 milioane GBP.

ü întreprinderea mijlocie:

1. cifra de afaceri este mai mică de 5,75 milioane GBP;

2. numărul de angajaţi nu depăşeşte 250 de angajaţi pe săptămână;

3. capitalul nu depăşeşte 2,8 milioane GBP.

Alte definiţii ale întreprinderilor mici şi mijlocii în diferite ţări sunt prezentate în

tabelul de mai jos:

Tabelul 3: Definirea IMM-urilor în diverse ţări

Ţara Anul Definiţia

microîntreprinderilor şi

IMM-urilor

Ţara Anul Definiţia

microîntreprinderilor şi

IMM-urilor

Micro Mici Mijlocii Micro Mici Mijlocii

Albania 2004 1-4 5-19 20-49 Macedonia 2003

2003 0-9 10-49 50-249

Armenia 2005 0-4 5-49 50-100 Malta 2004 0-9 10-49 50-249

Azerbaijan 2003

2003 <250 Pakistan 2005 0-5 6-10 11-50

Corea 2004 <10 10-49 50-300 Suedia 2005 0-9 10-49 50-199

Danemarca 2004 0-9 10-19 20 - 99 Tailanda 2002 1-9 10-49 50-199

Georgia 2005 0-19 20 - 99 Uruguay 2000 0-4 5-19 20-99

Israel 2005 0-9 10- 49 50 - 100 Uzbekistan 2003 <10 10-39 40-99

Mexic 2004 1-10 11- 49 50-199 Venezuela 2000 0-10 11-50 51-100

Moldova 2003 0-9 10-49 50-249 Vietnam 2004 0-9 10-49 50-299

Sursa: World Bank - MSMEs Database, January, 2007.



12

1.2.2. Definiţia europeană a întreprinderilor mici şi mijlocii

În cadrul Uniunii Europene, piaţa unică fără frontiere interne impune ca măsurile de

încurajare a întreprinderilor mici şi mijlocii să se bazeze pe o definiţie comună, în scopul

îmbunătăţirii consistenţei şi eficacităţii lor, precum şi pentru limitarea distorsiunilor şi

concurenţei neloiale. Această problemă a devenit indispensabilă ţinând cont de interacţiunea

dintre măsurile naţionale şi cele impuse de UE pentru sustinerea IMM-urilor în domenii,

precum dezvoltarea regională şi finanţarea cercetării.

În acest context, este de remarcat adoptarea, la data de 3 aprilie 1996, de Comisia

Europeană a unei recomandări, care a stabilit prima definiţie a IMM-urilor, aplicată pe

întreg teritoriu Uniunii Europene. Astfel, Recomandarea 96/280/EC defineşte, la articolul 1

din Anexă, întreprinderile mici şi mijlocii ca fiind întreprinderile care13:

· au mai puţin de 250 angajaţi;

· cifra de afaceri anuală să nu depăşească 40 milioane ECU sau bilanţul anual

să nu depăşească 27 milioane ECU;

· şi care respectă criteriul independenţei, respectiv cele care nu sunt deţinute în

proporţie de 25% sau mai mult din capitalul sau din drepturile de vot de către o altă

întreprindere sau în comun de mai multe întreprinderi.

Totodată, articolul 1 defineşte întreprinderea mică ca fiind întreprinderea care:

ü are mai puţin de 50 angajaţi;

ü cifra de afaceri să nu depăşească 7 milioane ECU sau bilanţul anual să nu

depăşească 5 milioane ECU;

ü şi care respectă criteriul independenţei.

La data de 6 mai 2003, Comisia Europeană a adoptat o noua definiţie a IMM-urilor,

ţinând seama de dezvoltarea economică a ţărilor membre ale UE, începând cu 1996. Această

definiţie a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2005 şi este aplicată tuturor politicilor,

programelor şi măsurilor iniţiate pentru IMM-uri de către Comisia Europeană.

Noua definiţie a IMM-urilor este voluntară pentru statele membre, însă Comisia

Europeană le recomandă atât lor, cât şi Băncii Europene de Investiţii şi Fondului European de

Investiţii, să o folosească pe scară largă.

13 Commission Recommendation 96/280/EC of 3 April 1996 concerning the definition of micro, small and

medium-sized enterprises, Official Journal of the European Union, nº L 107, 30/04/1996.



13

Potrivit articolului 2 al anexei din Recomandarea 361/2003/EC14, întreprinderile mici

şi mijlocii sunt considerate acele întreprinderi care:

§ au mai puţin de 250 angajaţi;

§ cifra de afaceri anuală să nu depăşească pragul de 50 milioane Euro sau

bilanţul anual să nu depăşească 43 milioane Euro;

§ să îndeplinească criteriul autonomiei.

Din punct de vedere al instituţiilor de credit, noua definiţie dată IMM-urilor prezintă

importanţă deoarece permite acestora să-şi adapteze tipurile şi condiţiile de creditare în

funcţie de ceea ce înseamnă, din punct de vedere conceptual, întreprindere mică şi mijlocie.

În categoria întreprinderilor mici şi mijlocii se cuprind (a se vedea tabelul 4):

¨ microîntreprinderile, respectiv întreprinderile care au până la 9 salariaţi şi care

realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane euro;

¨ întreprinderile mici, definite ca fiind întreprinderile care au până la 49 salariaţi şi

realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane euro;

¨ întreprinderi mijlocii, care sunt definite ca fiind întreprinderile care au între 50 şi

249 de salariaţi şi care realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro

sau deţin active totale care nu depăşesc 43 milioane euro.

Tabelul 4: Definiţia europeană a întreprinderilor mici şi mijlocii

Categoria de

întreprindere

Numărul mediu

de salariaţi

Cifra de afaceri sau Active totale

Mijlocie < 250 ≤ 50 milioane EUR

(40 milioane ECU în 1996)

≤ 43 milioane EUR


Mică < 50 ≤ 10 milioane EUR


≤ 10 milioane EUR


Micro < 10 ≤ 2 milioane EUR ≤ 2 milioane EUR

Noua definiţie dată IMM-urilor este rezultatul discuţiilor dintre Comisia Europeană,

statele membre, organizaţiile de afaceri şi experţi, precum şi a doua consultări directe pe

internet. Modificările aduse prin noua definiţie reflectă evoluţiile economice generale

14 Commission Recommendation 2003/361/EC of 6 May 2003 concerning the definition of micro, small and

medium-sized enterprises, Official Journal of the European Union, nº L 124, 20/05/2003.



14

începând cu 1996 şi o conştientizare sporită a obstacolelor întampinate de IMM-uri. Totodată,

se apreciază că noua definiţie este mai potrivită pentru diferitele categorii de IMM pentru că

ia în considerare diferitele relaţii dintre întreprinderi, ajută la promovarea inovării, la

dezvoltarea parteneriatelor şi urmăreşte să asigure faptul că doar întreprinderile ce au nevoie

de ajutor vor fi ţinta programelor publice.

Argumentele principale care au impus o nouă definiţie a IMM-urilor sunt15:

a) actualizarea pragurilor

Evoluţia preţurilor şi a productivităţii a făcut necesară ajustarea pragurilor financiare.

Prin creşterea semnificativă a acestora se permite unui număr important de întreprinderi să-şi

menţină statutul de IMM şi să se asigure eligibilitatea lor pentru programele suport. Pragurile

referitoare la numărul de angajaţi au rămas la nivelul menţionat în definiţia din 1996 pentru că

majorarea lor ar fi însemnat diminuarea măsurilor destinate IMM-urilor.

b) promovarea microîntreprinderilor

Noua definiţie ia în considerare realitatea economică din Uniunea Europeană cu

privire la creşterea numărului de microîntreprinderi prin stabilirea de praguri financiare pentru

acestea, care au drept scop încurajarea adoptării de măsuri ce se adreseaza problemelor cu

care se confruntă microîntreprinderile, mai ales în faza de start-up (pornire sau lansare).

c) îmbunătăţirea accesului la capital

Accesul la capital este o problemă permanentă cu care se confruntă IMM-urile, în

special datorită faptului că nu pot oferi garanţiile pe care le cer, în mod obişnuit, creditorii.

Pentru a rezolva această problemă, noua definiţie facilitează finanţarea egală pentru IMM-uri,

prin acordarea unui tratament favorabil pentru anumiţi investitori, ca de exemplu fondurile

regionale, companiile cu capital de risc şi business angels (persoane sau grupuri de persoane

cu activitate obişnuită de investiţii cu capital de risc, care investesc capital în afaceri

necotate), fără ca întreprinderile să-şi piardă statutul de IMM.

Acelaşi principiu se aplică şi autorităţilor publice locale, care au un buget anual de

maxim 10 milioane de euro şi cu mai puţin de 5.000 de locuitori. Acestea pot investi într-un

IMM un anumit procent fără ca întreprinderea respectivă să se afle într-o situaţie

dezavantajată atunci când solicită o finanţare nerambursabilă.

d) promovarea inovării şi îmbunătăţirea accesului la cercetare şi dezvoltare

15 Comisia Europeană – Noua definiţie a IMM-urilor. Ghidul utilizatorului şi noul model de declaraţie, 2008, http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/files/sme_definition/sme_user_guide_ro.pdf



15

Recomandarea Comisiei Europene cu privire la noua definiţie a IMM-urilor cuprinde

şi prevederi pentru universităţi şi centre de cercetare non-profit, oferindu-le posibilitatea să

aibă o contribuţie financiară într-un IMM. O asemenea colaborare este benefică pentru ambele

părţi, astfel: întreprinderea poate să beneficieze de un partener financiar de încredere şi de

accesul la cercetare şi dezvoltare; centrele de cercetare au posibilitatea să-şi pună în aplicare

activităţile lor de inovare.

Unul dintre principalele obiective ale noii definiții este asigurarea măsurilor de

susținere pentru acele întreprinderi care chiar au nevoie de acestea. Astfel, noua definiție

introduce metode de calculare a pragurilor financiare și de personal pentru a se obține o

imagine mai realistă asupra situației economice a unei întreprinderi şi ale exclude pe cele care

nu sunt IMM. În acest scop, noua definiţie introduce trei categorii diferite de întreprinderi:

autonome, partenere şi legate. Fiecare categorie dintre acestea corespunde unui tip de relaţie

pe care o întreprindere o poate avea cu altă întreprindere.

Potrivit articolului 3 al anexei din Recomandarea 361/2003/EC, o întreprindere este

autonomă:

a) dacă nu deţine acţiuni ale altor întreprinderi şi nici alte întreprinderi nu deţin

acţiuni ale sale sau

b) dacă deţine mai puţin de 25% din acţiunile uneia sau a mai multor întreprinderi şi

alte întreprinderi deţin mai puţin de 25% din acţiunile sale;

c) dacă alți investitori dețin fiecare între 25% și 50% din acțiunile sale, cu condiția să

nu fie legaţi de întreprinderea în cauză și să fie de următoarele tipuri:

Ø societăţi publice de investiţii, societăţi de capital de risc, persoane fizice sau

grupuri de persoane fizice cu activitate frecventă de investiţii în capital de risc (business

angels), care investesc fonduri proprii în societăţi necotate la bursă, cu condiţia ca investiţia

totală a acestor investitori în aceeaşi întreprindere să nu depăşească 1.250.000 euro;

Ø universităţi sau centre de cercetare fără scop lucrativ;

Ø investitori instituţionali, inclusiv fonduri de dezvoltare regională;

Ø autorităţi ale administraţiei publice locale, care au un buget anual mai mic de 10

milioane euro şi mai puţin de 5.000 de locuitori.

Întreprinderile partenere sunt întreprinderile care stabilesc parteneriate financiare

majore cu alte întreprinderi, fără ca unele dintre ele să exercite un control real direct sau



16

indirect asupra altora. Totodată, întreprinderile partenere sunt întreprinderile care nu sunt

autonome şi nici legate.

O întreprindere este considerată întreprindere parteneră dacă deţine între 25% şi

50% din capitalul social sau din drepturile de vot ale uneia sau mai multor întreprinderi sau

dacă acestea deţin între 25% şi 50% din capitalul social sau din drepturile de vot ale

întreprinderii respective, cu condiţia ca aceste întreprinderi să nu fie legate.

Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există una din urmatoarele tipuri

de legături :

ü o întreprindere deţine majoritatea acţiunilor sau drepturilor de vot la o altă

întreprindere;

ü o întreprindere are dreptul de a numi sau demite majoritatea persoanelor din

consiliul de administraţie, conducerea întreprinderii sau organismele de supraveghere ale

altei întreprinderi;

ü contractul dintre întreprinderi sau o clauză din actul constitutiv sau statutul uneia

dintre întreprinderi, permite uneia dintre întreprinderi să exercite o influenţă dominantă

asupra celeilalte;

ü o întreprindere are posibilitatea prin acord de a exercita controlul asupra acţiunilor

sau majorităţii drepturilor de vot din cealaltă întreprindere.

O întreprindere este considerată legată dacă mai mult de 50% din acţiunile sale sunt

deţinute de o altă întreprindere sau dacă întreprinderea respectivă deţine mai mult de 50% din

acţiunile altei întreprinderi.

În cadrul Uniunii Europene (inclusiv în România), cazurile de întreprinderi mici şi

mijlocii legate sunt mai puţin frecvente, fiind predominante IMM-urile autonome şi partenere.

Pentru ca o întreprindere să aibă statutul de IMM trebuie să respecte obligatoriu

pragurile referitoare la numărul mediu de salariaţi. Însă, o întreprindere mică şi mijlocie poate

să aleagă între a respecta fie pragul referitor la cifra de afaceri dintr-un an, fie cel referitor la

activele totale. Prin urmare, nu este necesară satisfacerea ambelor criterii şi se poate depăşi

unul dintre ele fără pierderea statutului de IMM.

Noua definiţie oferă această alegere deoarece, prin natura lor, întreprinderile din

sectorul de comerţ şi distribuţie au o cifră de afaceri mai mare comparativ cu întreprinderile

din sfera producţiei. Prin oferirea posibilităţii de a alege între acest criteriu şi cel al activelor



17

totale, care indică bonitatea unei întreprinderi, se asigură un tratament egal IMM-urilor

angajate în diferite tipuri de activităţi economice.

1.3. Caracteristici ale întreprinderilor mici şi mijlocii, factori de influenţă şi

tipuri de IMM-uri

Întreprinderile mici şi mijlocii prezintă anumite caracteristici ce derivă din

manifestările lor specifice, şi anume16:

F Motivaţia

Manifestarea liberei iniţiative este „motorul” principal al sectorului privat. Pe de altă

parte, sentimentul că rezultatul activităţii şi al eforturilor proprii este întreprinderea face ca

multe obstacole aflate în calea dezvoltării unei activităţi private să fie trecute cu uşurinţă.

F Flexibilitatea

Această caracteristică este considerată ca fiind principalul avantaj al IMM-urilor în

acdrul competiţiei cu întreprinderile mari. În cadul IMM-urilor, numărul de salariaţi nu este

mare, personalul este, în general, policalificat, iar echipamentele folosite sunt utilaje

universale, ceea ce face posibilă modificarea rapidă a structurii de produse şi reacţia promptă

la modificările cererii.

F Adaptabilitate

Structurile flexibile presupun promptitudine şi viteză mare de reacţie faţă de cerinţele

pieţei, precum şi transpunerea în practică a conceptului „customer oriented company”

(orientarea activităţii firmei spre cerinţele clientului). Adaptabilitatea se defineşte ca fiind

capacitatea organizaţiei de a-şi modifica rapid structura bunurilor/serviciilor, în funcţie de

cererile punctuale ale clienţilor.

F Interactivitatea

Întreprinderile mici şi mijlocii au posibilitatea de a răspunde rapid cerinţelor pieţei,

însă există situaţii când cererea depăşeşte capacitatea lor de producţie/prestare. În acest caz, se

impune cooperarea IMM-urilor prin asociere pentru a răspunde cererii.

F Dinamismul

16 Ioan Abrudan, Gabriela Lobonţiu, Mircea Lobonţiu – IMM – urile şi managementul lor specific, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2003, p. 62.



18

Întreprinderile mici şi mijlocii, prin structura lor simplă, se pot adapta cu uşurinţă la

situaţiile mereu în schimbare ale pieţei. Astfel, într-un interval scurt de timp, întreprinderea

mică şi mijlocie poate să-şi schimbe locaţia, pieţele, nişele pe care operează.

Dinamismul IMM-urilor se concretizează şi prin faptul că ele constituie o practică

curentă de înfiinţare a unei organizaţii focalizată pe o „afacere”, organizaţie care îşi încetează

activitatea la terminarea afacerii. Numărul mare de IMM-uri care se înfiinţează într-un an este

compensat de un număr de acelaşi ordin de mărime de firme care se închid, încetarea

activităţii sau „falimentul” fiind o componentă normală în ciclul de viaţă al întreprinderilor

mici şi mijlocii.

Trăsăturile specifice IMM-urilor pot să fie evidenţiate şi în raport cu întreprinderile

mari, astfel17:

a) Dimensiunea redusă. Aceasta reprezintă, de fapt, trasătura de bază a IMM-urilor

şi are mai multe implicaţii, printre care:

- un potenţial redus de bunuri şi servicii, care limitează cota individuală deţinută pe o

piaţă;

- IMM-urile acţionează pe pieţe pe care există multe firme astfel că sporește

concurenţa, ceea ce impune firmelor mici să recurgă la abordarea strategiilor de dominaţie

prin costuri;

- IMM-urile acţionează, în multe cazuri, ca şi sateliţi ai unor mari unităţi, cărora le

furnizează şi de la care beneficiază de produse şi/sau servicii.

b) Demografia foarte dinamică

Această trăsătură a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii este determinată de

dimensiunea redusă a acestor întreprinderi şi se concretizează prin numărul mare de firme

care se înfiinţează într-un an, respectiv care îşi încetează activitatea.

c) Specializarea

Ca urmare a dimensiunii lor reduse, IMM-urile nu pot realiza o gamă largă de

produse, fiind în cele mai multe situaţii obligate să producă bunuri şi servicii omogene.

d) Ponderea individuală redusă pe piaţă

Deşi numărul IMM-urilor este mare pe o anumită piaţă şi pot să deţină, împreună, o

cotă de piaţă ridicată, luate individual, ele au o pondere scăzută. Astfel, pentru a putea rezista,

o întreprindere mică, de cele mai multe ori, adoptă strategii de lider prin costuri.

17 Ioan Abrudan şi alţii – Op. cit., p.64- 66.



19

e) Dificultăţi întâmpinate la intrarea pe o piaţă

IMM-urile nou create pot să întâmpine dificultăţi la intrarea pe o piaţă, care pot să

fie depăşite prin cheltuieli mari de reclamă şi publicitate, cheltuieli sporite pentru cercetare-

dezvoltare, diferenţierea produselor.

f) Potenţial inovaţional foarte ridicat

Prin oferirea de produse şi servicii noi sau diferenţiate de cele ale firmelor

concurente, IMM-urile pot să depăşească dificultăţile întâmpinate la intrarea pe o anumită

piaţă. Inovaţia poate să fie realizată prin cercetare şi dezvoltare proprie, încheierea unor

contracte de cercetare cu instituţii de cercetare şi dezvoltare tehnologică.

Activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii este influenţată de o serie de factori,

printre care: modificările în cererea pieţei, în oferta de forţă de muncă, producerea inovaţiei

tehnologice, liberalizarea şi globalizarea comerţului, evoluţiile pe pieţele financiare,

conjunctura economică internă şi externă.

Potrivit literaturii de specialitate18, în sfera factorilor care exercită influenţă asupra

activităţii IMM-urilor, un loc aparte îl ocupă factorii care au un impact major asupra acestor

întreprinderi, condiţionându-le însăşi existenţa (a se vedea figura 1).

18 Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu – Op. cit., p. 62.

FACTORI

CU IMPACT

MAJOR

(1) Evoluţia

ramurii economice

implicate

(2) Existenţa

unor mari

firme

concurente

Opţiunile strategice ale

întreprinzătorului

(3) Vârsta

firmei

(4) Ritmul de

creştere a

firmei

(5) Dimensiunea

firmei

Figura 1: Factori cu impact major asupra activităţii IMM-urilor



20

Dintre factorii prezentaţi în figura 1, impactul cel mai semnificativ asupra existenţei şi

evoluţiei întreprinderii îl au opţiunile strategice ale întreprinzătorului cu privire la domeniul

de activitate unde îşi înfiinţeză întreprinderea, produsele şi/sau serviciile oferite, dimensiunea

întreprinderii etc.

Tipuri de întreprinderi mici şi mijlocii

Clasificarea întreprinderilor mici şi mijlocii se poate realiza după mai multe criterii,

printre care:

a) în funcţie de numărul de angajaţi, se disting: microîntreprinderi; întreprinderi

mici; întreprinderi mijlocii;

b) după forma de proprietate: IMM-uri private; IMM-uri publice; IMM-uri mixte;

c) în funcţie de sectorul de activitate: IMM-uri industriale şi de construcţii; IMM-

uri comerciale şi prestatoare de servicii;

d) în funcţie de legătura cu mediul economic şi cu firmele mari, se disting:

ü IMM-uri independente sau concurente, care se află în competiţie cu marile

firme în ceea ce priveşte folosirea intensivă a capitalului şi a muncii;

ü IMM-uri dependente sau subcontractante, care oferă produse şi servicii

întreprinderilor mai mari prin intermediul relaţiilor de subcontractare;

ü IMM-uri permanente, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor pieţe de tip

nişă pentru care există o probabilitate mică de a fi acaparate de întreprinderile mari deoarece

profitul şi perspectiva de dezvoltare a activităţii nu prezintă interes pentru acestea;

ü IMM-uri inovatoare, care creează noi produse şi servicii, folosesc noi

tehnologii, creează noi pieţe, dar care pot să fie vulnerabile în faţa întreprinderilor mari în

condiţiile în care noile pieţe create şi pespectivele de dezvoltare se dovedesc atractive pentru

acestea.

e) în funcţie de intensitatea tehnologică a activităţii, se disting: întreprinderi dotate

cu tehnologie de vârf, medie şi redusă; IMM-uri nedotate din punct de vedere tehnologic, care

utilizează unelte şi echipamente artizanale.

În ultimii ani, o atenţie deosebită se acordă IMM-urilor din zona tehnicii de vârf, care

se împart în trei categorii:19:

19 Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu – Op. cit., p. 62-63.



21

- IMM-uri din sectoare „high – tech” şi media, caracterizate print-o înclinaţie

ridicată spre activităţile desfăşurate prin internet;

- IMM-urile nou – înfiinţate de „cyberîntreprinzători”, care se focalizează pe

exploatarea oportunităţilor oferite de comerţul electronic şi în anumite sectoare de servicii;

- IMM- urile integrate în lanţurile de aprovizionare ale marilor firme şi care

generează inovaţii şi comercializeză produse sub presiunea principalilor clienţi.

Cu raportare la Uniunea Europeană, cele trei tipuri de IMM –uri menţionate anterior

prezintă o importanţă vitală pentru funcţionalitatea şi performanţele Uniunii Europene, fiind

germenii societăţii informaţionale şi ai economiei bazate pe cunoştinţe.

În ultimul deceniu, s-a conturat un nou tip de întreprinderi mici și mijlocii, și anume

cele axate pe cunoștințe, care se individualizează prin următoarele caracteristici20:

ü preponderenţa activelor intangibile (informaţii, cunoştinţe, idei, valori intelectuale

ale angajaţilor);

ü încorporarea de activităţi ce implică o puternică densitate a cunoştinţelor;

ü utilizarea unei forţe de muncă pronunţat specializate;

ü dezvoltarea intensivă a activităţilor de cercetare- dezvoltare;

ü oferirea de produse şi servicii inovative;

ü folosirea de tehnologii de vârf;

ü durată scurtă de viaţă a produselor şi serviciilor.

1.4. Rolul economic și social al întreprinderilor mici și mijlocii

Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii are un rol extrem de important în cadrul unei

economii naționale prin contribuția semnificativă la dezvoltarea economică și socială a

acesteia.

În Uniunea Europeană21 sunt 23 de milioane de intreprinderi mici şi mijlocii, care

deţin o pondere de 99,8% în numărul total de întreprinderii. Microîntreprinderile deţin o

pondere covârşitoare, respectiv 90%, în numărul total de întreprinderi. IMM-urile produc 58%

din valoarea adaugată a economiei UE 27 şi oferă mai mult de două treimi din totalul locurilor

de muncă. În medie, există o densitate de 40 de IMM-uri la 1000 locuitori. Locul şi rolul

20 Ovidiu Nicolescu, Ciprian Nicolescu – Op. cit., p. 63. 21 http://www.immromania.ro/presa/articol.php?id=311; Erste Group - Financing SME growth – A view from the private sector, OECD Working Group on Financial Markets Development and Impact of Central

Banks“Financial Sector Reform in Transition Economies and Policies for SME Growth”Warsaw, 17 November 2009, http://www.oecd.org/dataoecd/19/42/44183219.pdf



22

sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii în economiile ţărilor membre ale UE pot fi urmărite

pe baza datelor din tabelul 5.

Tabelul 5 : Principalii indicatori ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii în ţările

membre ale UE

Ţara Anul Structura IMM Nr. IMM Valoarea

adăugată

creată de

IMM-uri*

(%)

Nr. IMM

la 1000

locuitori

Locuri de

muncă în

IMM (%

din total)

Micro Mici Mijlocii

Austria 2004 86.4 11.8 1.8 252,399 ... 31.1 65.3

Belgia 2003 95.9 3.5 0.6 686,533 ... 42.2 69.3

Bulgaria 2003 90.4 8.0 1.5 216,489 53.2 27.7 72.6*

Cehia 2006 96.3 2.4 1.3 2,405,290 54.7 n/a 67.5*

Cipru 2005 94.2 5.0 0.8 66,918 ... 80.1 73.1

Danemarca 2004 93.0 4.0 3.0 257,950 ... 47.7 66.0*

Estonia 2005 88.0 10.0 2.0 65,194 ... 48.5 ...

Finlanda 2003 93.7 5.4 0.9 221,000 ... 42.4 59.2

Franţa 2004 93.3 5.8 0.9 2,612,960 55.2 43.3 61,7*

Germania 2005 91.1 7.3 1.5 3,162,111 ... 38.3 66.0*

Grecia 2003 97.5 2.1 0.3 771,000 ... 72.2 74.0

Irlanda 2003 85.6 12.4 2.0 97,000 ... 24.6 72.1

Italia 2003 95.6 4.0 0.4 4,486,000 71.7 77.8 81.0*

Letonia 2001 95.6 4.0 0.4 4,486,000 ... 77.8 75.9*

Lituania 2005 75.0 20.2 4.8 56,428 56.7 16.5 71.3*

Luxemburg 2004 87.7 10.9 1.5 24,334 ... 54.1 ...

Malta 2004 95.8 3.6 0.6 30,974 ... 77.2 86.9*

Marea

Britanie

2004 95.4 3. 0.7 4,415,260

50.7 73.8 54.8*

Olanda 92.1 7.9 735,160 60.4 45.0 67.3*

Polonia 2001 99.2 0.8 1,654,822 48.4 43.3 69.8*

Portugalia 2003 93.5 5.6 0.9 693,000 ... 68.0 81.6

România 2004 88.9 8.9 2.3 392,544 49.6 18.1 63.6*

Slovacia 2004 80.5 15.1 4.4 70,553 44.5 13.1 54.9*

Slovenia 2003 93.8 5.0 1.2 91,066 ... 45.6 62.6*

Spania 2005 94.1 5.2 0.7 3,168,735 67.9 73.0 78.0*

Suedia 2005 96.2 3.2 0.5 898,454 55.8 99.6 63.7*



23

Ungaria 2006 97.0 2.7 0.4 1,215,789 51.9 ... 72.2*

*date la nivelul anului 2006

Sursa: MSMEs Database – World Bank – January, 2007,

http://rru.worldbank.org/Documents/other/MSMEdatabase/msme_database.htm; Eurostat.

La nivelul UE 27, prin prisma celor 2 regiuni - de Vest şi de Est- se constată că

ponderea numărului de IMM în numărul total de întreprinderi se situează aproximativ la

acelaşi nivel (respectiv 99.8% în ţările din Vestul Europei şi 99.6% în ţările din Estul

Europei), însă apar diferenţe în ceea ce priveşte indicatorul densitatea IMM-urilor şi valoarea

adăugată creată în acest sector (a se vedea graficul 1).

Sursa: European Financial Management &Marketing Association - Central and Eastern European

Banking Study 2009, http://www.efma.com/index.php

Rolul IMM-urilor decurge din următoarele argumente22:

ü generează cea mai mare parte a PIB din fiecare ţară, de regulă între 55% - 95%;

ü favorizează crearea de noi locuri de muncă, respectiv contribuie la reducerea

şomajului. În majoritatea statelor lumii, inclusiv în UE, IMM- urile sunt singurele care, în

ultimii ani, generează noi locuri de muncă;

ü oferă locuri de muncă pentru majoritatea populaţiei ocupate;

ü generează într-o mare proporţie inovaţiile tehnice aplicabile în economie.

Studiile efectuate în SUA23 au demonstrat că incidenţa inovaţiilor în rândul angajaţilor din

firmele mici este mai mare comparativ cu aceea din rândul angajaţilor din marile 22 Ovidiu Nicolescu (coordonator) - Cartea albă a IMM –urilor din România, Editura Olimp, Bucureşti, 2006, p. 22- 23.



24

întreprinderi. Firmele mici produc de două ori şi jumătate mai multe inovaţii comparativ cu

întreprinderile mai mari. Prin urmare, întreprinderile mici inovează mai mult mai rapid şi cu

costuri mai mici;

ü prezintă cel mai ridicat dinamism în condiţiile economiei de piaţă, situaţie

atestată de evoluţia numărului lor, a volumului cifrei de afaceri şi a mărimii forţei de muncă

ocupate, sensibil superioare întreprinderilor mari;

ü realizează produse şi servicii la costuri mai reduse decât firmele mari. Factorii

principali care determină această diferenţă fiind cheltuielile convenţionale mai mici, volumul

şi intensitatea superioară a muncii în condiţiile prezenţei permanenţe a întreprinzătorului în

firmă şi, de regulă, motivarea mai intensă a personalului;

ü dovedesc flexibilitate şi adaptabilitate ridicate la cerinţele şi schimbările

pieţei, favorizate de dimensiunea mai redusă, procesul decizional rapid, specific

întreprinzătorului şi de implicarea sa nemijlocită în activităţile curente;

ü reprezintă una dintre principalele surse de venituri ale bugetului statului

(impozite, taxe, contribuţii, etc.);

ü asigură componenta principală a unui fundal economic propice economiei de

piaţă, caracterizat prin flexibilitate, inovativitate şi dinamism;

ü reprezintă germenii viitoarelor firme mari, în special în domeniile noi ale

economiei, în ramurile de vârf bazate pe tehnică şi tehnologie performante;

ü oferă posibilitatea împlinirii profesionale şi sociale a unei părţi apreciabile a

populaţiei, în special a segmentului său cel mai activ şi inovator;

ü tendinţele actuale de natură tehnică, economică şi socială favorizează crearea cu

precădere de IMM-uri. Automatizarea, robotizarea, informatizarea, dezvoltarea comunicaţiilor

şi transporturilor, creşterea gradului de pregătire a populaţiei, reducerea rapidă a diferenţelor

de condiţii de viaţă dintre zone şi localităţi, descentralizarea administrativă fac posibile, dar şi

generează performanţe economice superioare, în primul rând prin firme mici şi mijlocii.

Importanţa sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru economia naţională poate

fi evidenţiată şi prin prisma avantajelor pe care le prezintă, printre care24:

23 Ioan Abrudan, Gabriela Lobonţiu, Mircea Lobonţiu – IMM – urile şi managementul lor specific, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2003, p. 41. 24 Ioan Abrudan şi alţii – Op. cit., p. 44- 45.



25

- regulator al dezechilibrelor, prin tendinţa permanentă a întreprinzătorilor mici de a

se implica acolo unde nu este echilibru şi de a realiza o alocare mai bună a resurselor în

vederea obţinerii profitului;

- potenţial ridicat de creare de locuri de muncă. Întreprinderea mică sau mijlocie

poate să constituie unul din remediile importante împotriva şomajului, acţionând ca amortizor

al fluctuaţiilor de pe piaţa muncii;

- sursă de concurenţă pentru întreprinderile mari, în special pentru oligopolurile şi

monopolurile existente, reducând capacitatea acestora de a controla piaţa, de a creşte preţurile

şi de a fi ineficiente în ceea ce priveşte combinarea factorilor de producţie;

- importanţi furnizori specializaţi de piese, subansamble şi servicii pentru

întreprinderile mari, prin activitatea de subcontractare. Aceste produse şi servicii sunt oferite

la preţuri inferioare celor pe care întreprinderile mari ar fi capabile să le asigure. Astfel, se

poate aprecia că existenţa multor întreprinderi mari, profitabile, se datorează prezenţei IMM-

urilor şi relaţiilor cu acestea;

- contribuie la formarea ofertei de mărfuri, oferind produse pentru pieţe limitate

sau specifice, care nu sunt eficiente pentru întreprinderile mari sau pentru care nu este

satisfăcută cererea numai prin intermediul întreprinderilor mari;

- utilizează factori de producţie mai puţini eficienţi, care în alte condiţii, nu ar fi

folosiţi în cadrul unui proces de producţie (resurse locale, produse secundare ale

întreprinderilor mari etc.)

- legătură puternică cu economiile locale. Prin capacitatea lor de a răspunde

cererilor locale şi prin informaţiile de care dispun cu privire la pieţele locale, IMM-urile pot

să acţioneze mai eficient comparativ cu întreprinderile mari;

- potenţial de dezvoltare a viitoarelor întreprinderi mari. În acest sens, este de

menţionat că întreprinderi mari care există în prezent au fost iniţial întreprinderi mici;

- flexibilitate şi rezistenţă mare în perioadă de criză şi de recesiune. IMM-urile

implică eforturi mai mici de investiţii şi adaptare, iar datorită volumului redus de factori de

producţie este posibilă schimbarea structurii producţiei/serviciilor;

- pot să asigure creşterea performanţei şi a satisfacţiei în muncă. Datorită unui

mediu de muncă în general armonios, calitatea şi satisfacţiile activităţilor desfăşurate în

întreprinderile mici sunt superioare celor desfăşurate în întreprinderile mari.

Pe lângă avantaje, organizarea întreprinderilor sub forma întreprinderilor mici şi

mijlocii prezintă şi unele dezavantaje sau puncte „slabe”, printre care:



26

- dispun de un volum redus de resurse incorporabile şi de rezerve;

- dependenţa, de regulă, decisivă a existenţei întreprinderii de o singură persoană,

întreprinzătorul;

- nivelul tehnic este mai scăzut comparativ cu întreprinderile mari;

- insuficienta luare în considerare a intereselor şi caracteristicilor sale specifice de

către factorii de putere din mediu;

- dispun de protecţie socială limitată astfel că riscul falimentului este mare în

condiţiile unei concurenţe puternice.

În condiţiile crize economice şi financiare mondiale actuale, sectorul

întreprinderilor mici prezintă şi alte limite, printre care25:

ü ele nu pot să-şi reducă dimensiunea pentru că sunt deja mici;

ü luate individual, ele sunt mai puţin diversificate din punct de vedere al

activităţilor economice;

ü au o structură financiară mai puţin solidă, iar capitalizarea este slabă;

ü depind într- o măsură semnificativă de credite;

ü din punct de vedere al riscului de credit, notarea lor este mai slabă;

ü au mai puţine opţiuni de finanţare, ca urmare a accesului limitat pe pieţele

financiare.

Ţinând seama de neajunsurile pe care le prezintă organizarea IMM-urilor, Directorul

Centrului de Activităţi Intreprenoriale de la Harvard, Howard Stevenson, arată faptul că spre

deosebire de întreprinderile mari care „fac greşeli mari, dar supravieţuiesc, IMM-urile,

când fac greşeli mari, cel mai adesea dau faliment”26.

Importanţa deosebită a sectorului IMM-urilor în cadrul unei economii naţionale nu

înseamnă subestimarea rolului întreprinderilor mari. Economia fiecărei ţări, pentru a fi

performantă, necesită şi un puternic sector de întreprinderi mari, mai ales în domeniile

industrial şi transporturi. O economie este cu atât mai “sănătoasă” şi mai performantă, cu cât

prezintă o structură echilibrată nu numai din punct de vedere sectorial, ci şi dimensional.

Realităţile economice demonstrează existenţa unor puternice relaţii de interdependenţă

între întreprinderile mari şi întreprinderile mici şi mijlocii. Asemenea relaţii se concretizează

25 OECD – The Impact of the Global Crisis on SME and Entrepreneurship Financing and Policy Responses, p.15, http://www.oecd.org/dataoecd/40/34/43183090.pdf 26 Ovidiu Nicolescu (coordonator) - Cartea albă a IMM –urilor din România, , Editura Olimp, Bucureşti, 2006, p. 22- 24.



27

prin diferite modalităţi, printre care: contracte de vânzare – cumpărare; contracte de

subcontractare; alianţe strategice sub formă de francize, acorduri de cooperare pe termen,

incubatoare de afaceri, parcuri tehnologice etc.

Întreprinderile mici şi mijlocii sunt importante pentru întreprinderile mari

deoarece:

Ø IMM-urile reprezintă clienţii cei mai numeroşi, care achiziţionează majoritatea

produselor şi serviciilor întreprinderilor mari;

Ø IMM-urile furnizează întreprinderilor mari, majoritatea pieselor,

subansamblelor, ansamblelor, şi o parte apreciabilă din materiile prime, materialele,

energia şi utilităţile de care au nevoie;

Ø o parte din forţa de muncă utilizată în întreprinderile mari a lucrat înainte în

IMM-uri;

Ø IMM-urile “absorb” majoritatea şomerilor care provin din întreprinderile

mari;

Ø IMM-urile generează cea mai mare parte din întreprinderile mari.

La rândul lor, întreprinderile mari sunt esenţiale pentru IMM-uri pentru că:

F furnizează o parte importantă din componentele de care IMM-urile au nevoie,

respectiv materii prime, materiale, combustibili, energie etc;

F reprezintă clienţi importanţi pentru produsele şi serviciile IMM-urilor;

F constituie o scoală unde se formează şi perfectionează o parte apreciabilă dintre

întreprinzătorii, managerii şi specialiştii din IMM-uri;

F furnizează IMM-urilor informaţii, know-how, tehnologie şi cunoştinţe de vârf;

F reprezintă modele manageriale şi tehnice pentru numeroase IMM-uri;

F participă, uneori, la formarea specialiştilor din IMM-uri, atunci când au nevoie

de produsele acestora.

În concluzie, aşa cum demonstrează şi realitatea economică, funcţionalitatea şi

performanţele unei economii sunt condiţionate de întreprinderile sale, indiferent de

dimensiunea lor, şi de relaţiile de conlucrare permanentă, pe multiple planuri, dintre acestea.