CAP. I. ORGANIZAREA sI FUNCIONAREA SISTEMULUI BANCAR DIN ROMNIA1.1. SISTEMUL BANCAR DIN ROMNIA

Sistemul bancar reprezinta ansamblul de banci diferit organizat in jurul si sub conducerea bancii centrale n vederea coordonarii operatiunilor de scont si rescont de credite, de plasamente si de administrare a depozitelor bancare. Sistemul bancar include banca centrala, toate bancile comerciale, bancile de afaceri, de depozit, de credit, industriale, agricole si alte institutii de credit existente ntr-o tara, diferentiate prin atributiile si particularitatile functionarii lor prin prerogativele conferite prin lege. Sistemul bancar din Romnia s-a constituit odata cu nfiintarea Bancii Nationale a Romniei (1880). Apoi au aparut banci mari si mijlocii avnd capitaluri importante si posibilitatile de obtinere a creditelor, att de la B.N.R, ct si de la mari banci din strainatate. Structura sistemului bancar romnesc nainte de 1990 era n mare parte similar cu cea a celorlalte economii din Europa Centrala si de Est, totusi in anumite privinte era mai rigida si a avut un rol pasiv n economie. Sistemul bancar romnesc dinainte de reforma consta din Banca Nationala a Romniei, care juca rolul att de Banca Centrala ct si comerciala si din Bancile specializate pentru investitii , comert exterior, agricultura si economii. Dupa 1990 sistemul bancar este considerat ca fiind cel mai fragil mecanism al unei economii, n sensul ca resimte cel mai puternic socurile induse n economie. Sistemul bancar romnesc, desi afectat de falimentul ctorva banci private, s-a dovedit a avea cea mai buna evolutie, prestatia Bancii Nationale influentnd hotartor att bancile comerciale ct si evolutia economiei n ansamblu . Reforma sistemului bancar romnesc a nceput n 1991 prin crearea unui sistem pe doua nivele, n care Banca Nationala si pierde caracterul de banca comerciala (prin

desprinderea din BNR

a BCR) si, domeniul se deschide noilor operatori

bancari. In perioada scursa din 1990, n pofida unor sincope ale ctorva banci, receptate negativ de catre populatie, sistemul bancar romnesc este vizibil mai stabil si mai bine reglementat dect restul economiei n ansamblul prin: prezenta unor banci straine alaturi de bancile cu capital mixt romn-strain , cerinte de capital minim stabilit de BNR, crearea Bursei de Valori, reglementari prudentiale cum ar fi maximul mprumutului pe un singur client, plasamentele n societatii nebancare, cumpararea pachetelor de actiuni ce depasesc 5 % din capital; asigurarea depozitelor populatiei la banci, cerinte de rezerve minime obligatorii, constituirea fondului de rezerva si a provizioanelor specifice de risc deductibile fiscal, nfiintarea sistemului de decontari interbancare prin intermediul Casei de Compensatie, reglementari n domeniul valutar. Dubiile care au planat asupra modalitatii de acordare a creditelor de catre bancile comerciale au dus la perfectionarea normelor de creditare a societatilor bancare, la scaderea riscului general de creditare n sistemul bancar si la aparitia unor fonduri specializate de garantare a creditelor. Ca urmare a socului resimtit de industria bancara romneasca n urma dificultatilor majore ntmpinate de unele banci cauzate si de retragerile masive ale depozitelor populatiei, Banca Nationala a instituit Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, aparitia Legii nr. 83/1997 privind privatizarea societatilor comerciale bancare la care Statul este actionar. Prin intrarea in vigoare a Legii nr. 58/1998 - legea bancara si a Legii nr. 101/1998 privind statutul Bancii Nationale a Romniei, cadrul legal privind autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentiala a bancilor a fost largit si mbunatatit. ncepnd cu luna ianuarie 1998 realizarea obiectivelor de supraveghere a fost facilitata de introducerea noului plan de conturi pentru sistemul bancar 1998 - 1999 privatizarea primelor doua banci cu capital majoritar de stat, prin achizitionarea pachetului majoritar de catre investitorii straini. Crearea AVAB constituie premisele reducerii substantiale a volumului creditului restant din bilantul bancilor, prin preluarea de catre AVAB a unui volum important de credite neperformante. Si dupa crearea sistemului pe doua nivele si deschiderea domeniului noilor operatori, bancile specializate ramase nu au fost reconfigurate, iar sistemul bancar romnesc

a fost dominat pna n 1999 de cele cinci banci de stat care initial aveau o pozitie de monopol n sectoarele respective . Printre carentele sistemului bancar romnesc se numarau : restructurarea inadecvata a bancilor comerciale romnesti; lipsa unui culturi adecvate n domeniu att n rndul populatiei ct si

a personalului bancar; creditele neperformante si legislatia n curs de formare; conducerea corporatista n formare la nivelul ntregii economii.

Chiar daca bilantul bancilor pare sanatos n termenii contabili - aceasta este n parte pentru ca bancile au fost retinute n extinderea creditului, alegnd sa se concentreze mai curnd pe venitul din comision, dect pe cel din rata dobnzii. Mentinerea distorsiunilor n sectorul real, fluctuatiilor ratelor dobnzilor, ale cursului de schimb al monedei nationale, precum si ale preturilor de consum si-au pus amprenta asupra sectorului bancar, influentnd negativ performantele financiare ale bancilor si indicatorii de prudenta bancara n sensul cresterii ponderii veniturilor nerealizate din dobnzi si din influente de curs valutar n totalul profitului brut. Evolutia de ansamblu a sistemului bancar nu poate fi detasata de situatia generala a economiei nationale care s-a confruntat cu disfunctionalitati majore att la nivel microeconomic, ct si macroeconomic. ncepnd cu anul 2000 apar primele realizari n sistemul bancar: continuarea procesului de restructurare si privatizare; cresterea calitatii serviciilor prestate si educarea populatiei;

-

stimularea atragerii economiilor agentilor economici si populatiei n

sistemul bancar; modernizarea sistemului de plati prin dezvoltarea sistemului

electronic de plata; intensificarea operatiunilor de piata de capital; dezvoltarea de institutii financiare specializate pentru activitati de

leasing, brokeraj, asigurari, investment banking, fonduri de investitii, fonduri de pensii. 1.2. TRANSFORMARI N PRIVINA FUNCIILOR sI ROLULUI SISTEMULUI

BANCAR ROMNESC, FUNDAMENT AL ORGANIZRII SISTEMULUI BANCAR DIN ROMNIA. Conceptul de banca poate fi definit, n esenta, ca o institutie care mobilizeaza mijloace banesti disponibile, finanteaza si crediteaza persoanele fizice si juridice, organizeaza si efectueaza decontarile si platile n cadrul economiei nationale si n relatiile cu celelalte state, n scopul obtinerii de profit. Desi, unii istorici afirma existenta unor institutii de tip bancar nca din antichitate, totusi o mai larga recunoastere n acceptiunea moderna a conceptului amintit o au bancile italiene din epoca medievala - considerate drept veritabilii precursori ai organizatiilor moderne de profit. Dintre acestea s-au remarcat bancile venetiene, cele din Genova sau Florenta. Acestora le-au succedat bancile din arile de Jos si Germania, cu legaturi ce tineau de economia nordului Europei. n evolutia acestor institutii, traditia si literatura de specialitate acorda un loc important zarafului - pretuitor al monedelor si intermediar al circulatiei monetare. Agentii economici detinatori ai monedelor aveau n acestea un sprijin important n desfasurarea schimburilor si n dezvoltarea economica, nsa utilizarea banilor se lovea si de unele impedimente sau deficiente. In perioada contemporana, locul si rolul extrem de complexe detinute de banci n economie pot fi rezumate prin prezentarea functiilor principale ale acestor institutii :

a) -

functia de depozit, care consta n :

efectuarea de operatiuni de depozit la vedere si la termen, n cont,

cu numerar si cu titluri, constnd n atragerea resurselor banesti de la persoanele fizice si juridice, n vederea pastrarii si fructificarii lor; efectuarea de operatiuni de depozitare si trezorerie pentru obiecte

de valoare aflate n proprietatea persoanelor fizice si juridice; b) functia de investitii care consta n :

acordarea de credite n lei si n valuta , persoanele fizice si juridice

din tara si strainatate; participarea n calitate de actionar la nfiintarea unor institutii

bancare sau nebancare n tara sau n strainatate; achizitionarea de active n nume propriu; c) functia comerciala, care consta n :

realizarea de ncasari si plati, n valuta si n lei, generate de activitati

de export, import, prestari - servicii, turism intern si international, efectuarea de operatiuni cu caracter financiar, necomercial si alte operatiuni legate de ncasari si plati ntre persoane fizice si juridice din tara si strainatate; cumpara si vinde, n tara si n strainatate, valuta si efecte de comert

exprimate n lei si valuta; efectueaza operatiuni de scontare si re-scontare a efectelor de

comert;

-

efectueaza operatiuni de schimb valutar si operatiuni de arbitrajare

pe pietele monetare internationale, pe cont propriu sau n numele clientilor; participa la tranzactii financiare externe de plati si de credit, ncheie

cu banci si institutii financiare straine angajamente si conventii de plata; cumpara si vinde, n tara si strainatate, monede, aur si metale

pretioase; emite efecte de comert (bilete la ordin, CEC-uri, cambii sau trate) n

favoarea unor beneficiari din tara si strainatate; efectueaza operatiuni de vnzare-cumparare si alte operatiuni cu

titluri emise de stat; presteaza servicii bancare, expertizare tehnica, economica &

20320d323u #351;i financiara a diferitelor proiecte, acorda consultanta si asistenta n probleme de gestiune financiara si evaluare; organizeaza lansarea de obligatiuni, asigura mobilizarea

mprumuturilor prin emisiunea de obligatiuni, garanteaza emisiunea si plaseaza obligatiunile pe piata secundara. Din cele prezentate mai sus, se desprinde calitatea esentiala a bancilor si anume cea de principal intermediar n relatia economii - investitii, relatie hotartoare n cresterea economica. Institutiile n cauza creeaza premizele unei ample redistribuiri de capitaluri disponibile, a caror vehiculare constituia privilegiul exclusiv, n structura sistemului bancar n formare, al bancilor comerciale sau de depozit, iar mai apoi, fiind realizata preponderent prin intermediul acestui tip de banci. Locul bancilor n economie este caracterizat de creatia monetara ca factor specific al functionalitatii acestor institutii; acest element definitor le da

posibilitatea de a pune n circulatie creante asupra lor nsesi, ceea ce sporeste masa mijloacelor de plata si volumul circulatiei monetare. Trasatura semnificativa a acestor intermediari este transformarea activelor nemonetare n moneda. Emisiunea de moneda, functie initial deschisa tuturor bancilor si restrnsa ulterior numai la banca centrala, reprezinta forma principala a creatiei monetare si cadrul primordial prin care are loc expasiunea masei monetare. Bancile comerciale tipice si aduc si ele un aport important la creatia monetara, transformnd activele nemonetare (cambii, obligatii), fara putere liberatorie, n instrumente de plata. nscrierea n conturile de la banca a creditelor acordate (fundamentate sau garantate pe active pe care le monetizeaza) constituie momentul creatiei unei monede aditionale specifice - moneda scripturala. O data cu nceperea perioadei de tranzitie n 1990 si cu restructurarea economiei romnesti, s-a ncercat n primul rnd revirimentul economic al sectorului bancar, considerndu-se n mod firesc ca acesta trebuie sa actioneze ca un ,, vrf de lance,, n nfaptuirea tranzitiei. Pentru a creste rolul bancilor n economia de piata, printre primele sectoare restructurate se numara si cel bancar. Aceasta restructurare a vizat urmatoarele aspecte : desfiintarea monopolului statului asupra sectorului bancar; reorganizarea bancilor de stat ca societati pe actiuni; capitalizarea bancilor; privatizarea bancilor de stat sau cu capital majoritar de stat; nfiintarea unui numar foarte mare de banci; diversificarea tipurilor de banci;

-

diversificarea produselor si serviciilor bancare; extinderea retelei teritoriale; realizarea unui management performant, participativ si efectiv; informatizarea bancara; deschiderea catre colaborarea cu bancile straine; sprijinirea activitatii de investitii si de creditare, ca instrumente

majore ale constructiei economiei de piata; perfectionarea relatiilor cu clientii.

Desigur ca unele din aceste obiective nu au fost realizate n totalitate, dar au fost facute unele progrese si toti factorii de raspundere (politici, economici, specialisti, etc ) sunt de parere ca rolul sectorului bancar va fi hotartor pentru intrarea n economia de piata. n ceea ce priveste aderarea Romniei la structurile economice si monetare internationale, criteriile de convergenta stabilite n Tratatul de la Maastricht pentru formarea Uniunii Monetare Europene implica respectarea anumitor parametri macroeconomiei, ceea ce presupune adoptarea la nivel national de natura financiara, fiscala si, mai ales, monetara. Romnia trebuie sa procedeze la reformarea structurala, att a economiei reale (prin modificarea ponderii proprietatii private n sensul cresterii ei, prin redimensionarea ramurilor economiei nationale, prin ajustari tehnice si tehnologice care sa sustina produsele romnesti n competitia de pe piata comunitara), ct si a normelor si instrumentelor de factura legislativa, fiscala, monetara, necesare pentru realizarea restructurarii economiei. Din cele prezentate, se observa ca principalele functii ale sistemului bancar sunt chiar cele doua laturi ale intermedierii, respectiv mobilizarea resurselor si distribuirea creditelor, acestea fiind secondate ndeaproape de calitatea de centru

al efectuarii platilor ntre titularii de cont (fapt ce permite bancilor sa controleze fluxurile circulatiei monetare scripturale). ndeplinirea acestor prerogative presupune efectuarea unor operatiuni specifice - considerate si reunite, dupa sensul lor, n active si pasive. 1.3. OPERAIUNI ACTIVE sI PASIVE ALE BNCILOR COMERCIALE

Operatiunile active ale bancilor comerciale se refera la angajarea resurselor acestor institutii n vederea realizarii functiilor statutare si a obtinerii de profit. Operatiunile active pot fi grupate, n principal, n : operatiuni de creditare a firmelor; operatiuni de creditare a persoanelor fizice; operatiuni de plasament

Prima categorie de operatiuni releva o mare diversitate de tehnici de creditare, adoptate n ntmpinarea cerintelor ntreprinderilor . Ele pot fi clasificate, la rndul lor, n doua mari subgrupe: creditarea necesitatilor de capital fix si creditarea cheltuielilor de exploatare. Prin natura lor, nevoile principale de capital fix ale ntreprinderilor sunt acoperite prin intermediul pietei de capital (utilizndu-se emisiunea de actiuni si/ sau obligatiuni). Firmele fac apel la banci pentru creditarea mijloacelor fixe (n general, echipamente) , nsa bancile comerciale practica mai putin acest tip de operatiuni, care sunt preferate cu precadere de catre bancile de ramura, bancile de credit pe termen mijlociu sau lung, societatile financiare (cele de leasing n principal) s.a.m.d. A cestea din urma sunt mai competente n analiza utilitatii creditului din punct de vedere economic, neezitnd sa acorde credite de acest gen care, n cea mai mare parte, nu sunt re-creditabile (adica banca si asuma, pna la scadenta ,

riscul si acoperirea cu resurse). Interventiile mai restrnse ale bancilor comerciale, daca exista, vizeaza tocmai credite re-creditabile, din considerente de precautie. Creditarea cheltuielilor de exploatare ale ntreprinderilor poate fi realizata n doua moduri : a) prin creditarea creantelor comerciale ; b) prin acordarea de credite de trezorerie a) Creditarea creantelor comerciale consta n preluarea de catre banca, contra moneda, a creantelor comerciale pe care ntreprinderile furnizoare le au asupra clientilor lor. Dintre modalitatile de creditare n aceasta maniera, cele mai importante sunt : scontarea, pensiunea, mprumutul pe efecte comerciale n gaj si lombardarea. b) Creditele de trezorerie sunt acordate pe termen scurt (n general, pna ntr-un an), avnd drept scop acoperirea necesitatilor monetare legate de ciclul de fabricatie si de comercializare . Formele principale prin care se poate beneficia de aceste credite sunt avansul n cont curent si creditele specializate. Operatiunile pasive ale bancilor comerciale, ca operatii operatiunile similare si capitalul propriu. Una din principalele functii ale bancilor n general si ale bancilor comerciale n special este, dupa cum am mai precizat, constituirea si utilizarea depozitelor bancare. Prin dubla ipostaza a depozitelor - cea de obligatie a bancilor fata de depunatori si cea de creanta a acestora fata de banca - ni se prezinta esenta acestora, si anume forma de existenta a banilor scripturali (bani de cont) ce exprima mobilizarea capitalurilor si economiilor temporar disponibile. De natura si termenul acestor depozite si modul n care banca va valorifica aceste resurse de creditare. de constituire a

resurselor, au ca obiect principal: atragerea depozitelor , re-scontul mpreuna cu

Astfel, depozitele la vedere sunt caracterizate prin elasticitate, deoarece titularii pot dispune n orice moment utilizarea lor pentru platile n cont sau chiar si le pot retrage. Cu toate acestea, practica si experienta au demonstrat ca, n mod normal (adica n cazul unui numar suficient de mare de deponenti , de ponderi relativ apropriate si care nu actioneaza concertat/identic), aceste depozite au un grad de stabilitate superior chiar depozitelor la termen - grad concretizat n soldul mediu permanent (care exprima posibilitatile de fructificare a depozitelor, prin acordarea de credite de catre banca). Cu toate ca reprezinta cea mai stabila resursa a bancilor comerciale, nu trebuie abuzat de aceste depozite, ci trebuie operat de o maniera precauta, n masura sa previna dificultatile generate de ritmuri si volume neprevazute ale retragerilor din conturi. Depozitele la vedere prezinta mai multe forme de existenta, nsa contul curent ramne expresia caracteristica a acestor depozite. Aceasta forma speciala de servire bancara vizeaza operatiuni de casierie, iar degrevarea titularului de cont curent de aceste atributii (care presupun eforturi laborioase si, implicit , costuri pentru banca) constituie unul din motivele bonificarii reduse prin dobnzi (care, n unele cazuri, nici nu se acorda). Ca un hibrid ntre depozitele la vedere si cele la termen, conturile de depozit sunt menite a fructifica economii pe un termen mai ndelungat. De aici apar si posibilitatile mai restrnse acordate titularilor de a efectua ncasari , plati sau chiar retrageri. Depozitele la termen au ca principala forma de existenta n cadrul bancilor comerciale - conturile de depozit de investitii , ce creeaza o baza sigura de fructificare n procesul de creditare, pe termene corelate cu natura si durata acestor resurse. De asemenea, bancile comerciale deschid clientilor conturi de economii simple sau n anumite sisteme (scheme, programe), care sa asigure regularitate n procesul de economisire. Rescontul presupune obtinerea de resurse noi prin cedarea portofoliului de efecte comerciale (provenit din scontare) unei alte banci, bancilor de scont sau, de

regula , Bancii de Emisiune. n chiar ziua rescontarii, banca de depozit obtine un profit rezultat din diferenta dintre dobnda la care se sconteaza (mai mare) si taxa scontului (dobnda practicata de Banca de Emisiune). Similare sunt si operatiunile de lombardare, banca de depozit obtinnd mprumuturi pe termen scurt de la Banca Centrala prin garantarea acestora cu propriile obligatiuni si bonuri de tezaur (efecte publice). Rescontul si lombardarea sunt operatiuni concrete prin care are loc recreditarea - proces complex, aflat ntr-o continua evolutie si extindere. Operatiunile de re-creditare pot fi efectuate numai cu creante negociabile, re-creditabile sau agreate la scontare (n principal , chiar de catre Banca Centrala), adica tocmai acelea care prezinta un grad de lichiditate substantial. Restul creantelor nu nseamna ca nu sunt justificate economic, ci doar ca au un pronuntat accent ,, personal,, prin motivatie sau modalitate de garantare. n cazul acestora din urma, banca ce a acordat creditul si va asuma pna la capat raspunderea si efectul, urmnd sa astepte rambursarea la termenul stabilit. Capitalul propriu si fondurile de rezerva constituie din profitul brut au un aport relativ redus n formarea resurselor de creditare a bancilor - intermediari prin definitie n reciclarea si valorificarea capitalurilor. n marea lor majoritate societati pe actiuni, bancile si formeaza capitalul propriu prin emisiunea si subscrierea de actiuni. Dar n formarea resurselor proprii, fondurile de rezerva constituie treptat prin repartizarea profiturilor anuale ajung sa devanseze chiar capitalul. Legislatiile multor tari ngaduie asemenea proportii, dimensiunile rezervelor fiind ndreptatite prin varietatea si periculozitatea riscurilor bancare. Continutul si functiile creditului bancar Aparitia creditului este strns legata de dezvoltarea productiei si circulatiei marfurilor; evolutia acestor fenomene a impus includerea schimbului - si, odata cu el, si a creditului - n cadrul relatiilor monetare. Creditul reprezinta operatiunea prin care o valoare de ntrebuintare actuala este cedata (transmisa) de catre un creditor (mprumutator sau investitor) unui debitor (mprumutat) care se angajeaza sa o

returneze sub forma unor valori de primit n viitor, n conditiile stabilite n acordul de credit. Termenul ,, credit,, si are originea n participiul trecut al verbului latinesc ,,credere,, = a crede, mai exact ,, creditum,, = ncredere n promisiunea de rambursare a celui ce ofera bunuri, lucrari, servicii sau alte valori n cel care se ndatoreaza. Limba romna a consemnat acest cuvnt ca neologism , el patrunznd n vocabularul nostru abia n secolul al XVIII-lea prin preluarea din limba franceza a substantivului ,,credit,, = ncredere ferma (confiance) din punct de vedere financiar. Relatiile de credit au existat si n economiile premonetare, nsa asa cum schimbul devine din ce n ce mai dependent de haina monetara (prin nsasi scindarea sa n cele doua acte - vnzarea si cumpararea ) asa si creditul este tot mai greu de nchipuit n lipsa banilor. Aparut din necesitatea stingerii obligatiilor dintre diferiti agenti economici, proces caruia moneda lichida nu-i putea face fata, creditul constituie una din conditiile desfasurarii oricarui proces economic. Depasind sfera proceselor economice interne, creditul a fost extins treptat si n relatiile cu partenerii externi, fie ei simpli agenti economici sau chiar state. Astfel, creditul este vazut ca o prghie economica indispensabila, este ca o forta activa ce s-a concretizat n ntretinerea de relatii ntre furnizori si cumparatori, n contributia la formarea de unitati productive sau n fructificarea acumularilor banesti. nainte de definirea creditului si a functiilor sale, se impune realizarea unei distinctii ntre finante, bani si credit. Astfel, trebuie subliniat ca, numai n cadrul rotatiei de ansamblu a capitalului, a mijloacelor materiale si monetare , creditul se poate transforma fie n bani, fie n finante; n timp ce finantele presupun capitaluri deja formate care se acumuleaza, creditul reprezinta un efect al proceselor economice n urma carora apar capitaluri temporar disponibile. n acest sens, creditul poate fi considerat o forma speciala de miscare a valorilor: vnzare de marfuri cu plata amnata sau cu transferarea temporara de moneda cu titlu de mprumut . Intr-o forma extinsa creditul mai poate fi identificat cu circulatia capitalului de mprumut.

Numeroasele interpretari reductioniste au furnizat o serie de acceptiuni de genul : creditul = bani si finante; creditul = mprumut ; creditul = prghie; creditul = capital: etc. Una din definitiile demne de retinut indica operatiunea de creditare ca cedarea unei sume de bani efectuata la un moment dat din partea unui subiect economic, n folosinta altui subiect economic, cu obligatia pentru acesta din urma de a restitui mai trziu , la un termen fixat, suma primita plus o suma de bani care se cheama interes sau dobnda (Victor Slanescu) . Elementele comune care se gasesc nsa n toate definitiile date creditului sunt urmatoarele: existenta unor disponibilitati la unii agenti economici si acceptarea

de a fi cedate (mprumutate) altor agenti (debitori); pierderea temporara a unor drepturi de catre cel care acorda

mprumutul (mprumutant) si instituirea altor drepturi pentru cel mprumutat; obligativitatea mprumutatului de a restitui mprumutul la un termen

numit scadenta, nsotit n mod obligatoriu de dobnda. Creditul bancar cuprinde o sfera larga de raporturi angajnd modalitati diferite pe termen scurt si pe termen lung si mijlociu privind operatiile bazate pe nscrisuri sau fara , garantate sau negarantate n fiecare caz n parte sau n cadrul unui acord general. Raporturile de credit ale ntreprinderilor cu bancile sunt de regula reciproce. Pe de o parte ntreprinderile avnd conturi deschise la banci, formeaza depozite care pot fi folosite de catre acestea, ca resurse. Pe de alta parte bancile acorda credite ntreprinderilor pentru nevoile lor de productie curente sau de recuperare ulterioara, pentru investitii. Creditul bancar realizeaza 3 functii :

-

redistribuirea fondurilor disponibile emisiunea monetara reflectarea si stimulare a eficientei activitatilor agentilor economici

Functia de redistribuire - Prin intermediul bancilor se mobilizeaza disponibilitati banesti temporare existente la anumite categorii de agenti economici, populatie, urmnd a fi utilizate drept credite pe termen scurt pentru acoperirea unor nevoi temporare la alti agenti economici. Functia redistributiva a creditului nu poate pune n evidenta dinamica masei monetare n circulatie , ntruct n ea se regaseste si se reflecta doar nlocuirea monedei pasive cu moneda activa, cantitatea ramnnd aceeasi, asa cum schimbnd pozitia clepsidrei, cantitatea de nisip cuprinsa n ea ramne neschimbata. Functia de emisiune - Indiciul functiei de emisiune este crearea de noi mijloace de plata n economie, a unei mase monetare suplimentare. Emisiunea monetara nu poate fi arbitrara ci ea trebuie corelata cu realitatile economiei. Att supracreditarea ct si sub-creditarea au efecte perturbatoare pentru economie. Supracreditarea conduce la onorarea unei cereri monetare neacoperite prin marfuri si servicii, cerere ce exercita presiune asupra preturilor. Subcreditarea expresiei a insuficientei aprovizionarii cu bani a economiei frneaza activitatea economica, creeaza dificultati n finantarea curenta a activitatii de productie si conduce la proliferarea platilor restante. Functia de reflectare si stimulare a eficientei activitatii agentilor economici. Eficienta economica cu care lucreaza ntreprinderile se reflecta sensibil n situatia lor financiara, iar aceasta din urma n volumul fondurilor utilizate pentru un nivel dat de activitate si n gradul de asigurare a capacitatii de plata. Se poate considera ca actioneaza o lege obiectiva a raportului invers ntre eficienta n activitatea economica si necesarul de fonduri. Ca urmare, cu ct eficienta economica a unei activitati date este mai ridicata cu att necesarul de fonduri este mai redus.

Creditul nu este doar un seismograf al eficientei economice ci si un instrument de influentare n directia stimularii activitatii calitativ superioare. Credite bancare pe termen scurt Dupa termenele pentru care se acorda creditele pot fi clasificate n : credite pe termen scurt pna la 12 luni care se folosesc pentru

activitatea economica curenta; credite pe termen mediu pna la 5 ani; credite pe termen lung, peste 5 ani care se utilizeaza ndeosebi

pentru investitii Credite bancare pe termen scurt se acorda de banci pna la 12 luni pentru agentii economici nscrisi n Registrul Comertului, care prezinta garantii ferme, au cont n banca si lucreaza rentabil. Att la acordare ct si pentru ntreaga perioada de utilizare, debitorii trebuie sa garanteze creditele cu valori materiale si resurse financiare prevazute a se realiza n suma cel putin egala cu creditul primit. Existenta garantiei constituie pentru banca o certitudine ca si va putea recupera sumele mprumutate n cazul nerambursarii la termen a creditului. Pentru ntreprinderile private mici, creditele se garanteaza cu ntreg patrimoniul existent. Valoarea garantiilor trebuie sa fie cu 20 % mai mare dect creditul acordat. n caz de nevoie se poate apela si la giranti, reprezentnd terte persoane care se ofera sa garanteze cu averea si veniturile lor pentru eventualitatea ca la scadenta debitorul nu poate rambursa creditul. Termenele de rambursare se nscriu drept clauze n contractul de credit, dupa negocierea lor prealabila. Pentru creditele nerambursate la termen banca este n drept sa aplice dobnzi majorate si n caz extrem sa treaca la recuperarea

creditelor din garantiile constituite sau sa se ndrepte, pentru recuperare, asupra girantilor. CREDITELE DE TREZORERIE Creditele de trezorerie sunt credite deschise de banca n functie de situatia trezorerie ntreprinderii (deficit sau excedent) fara nici o legatura cu alte creante sau alte operatiuni. Astfel de credite pe termen scurt se acorda n cazul deficitului de trezorerie, fara alte garantii deosebite, n vederea acoperirii platilor curente. Creditele de trezorerie se mpart n : a) credite pentru facilitati de casa; b) credite sezoniere; c) credite de legatura; d) credite pe termen foarte scurt; e) credite pentru mobilizarea efectelor financiare a) Creditele pentru facilitati de casa - se acorda regulat pentru plati de

salarii, furnizori pe un termen, variind de la cteva zile la cteva luni. b) Creditele sezoniere - pot fi acordate nu numai ntreprinderilor agricole, ci si altor ntreprinderi care lucreaza sezonier si nregistreaza decalaj n timp ntre ncasari si cheltuieli c) Creditele de legatura - se mai numesc credite legate de o anumita

operatiune financiara sau credite de sudura. Ele apar n situatia cnd ntreprinderea resimte necesitati de fonduri cu caracter permanent. Creditele de

legatura servesc pna la obtinerea capitalului permanent care finanteaza nevoi permanente. d) Creditele pe termen foarte scurt (SPOT) - se acorda de la o zi la alta marilor ntreprinderi, din disponibilitati zilnice de numerar ale bancii. Creditul SPOT nu presupune o aprobare scrisa sau orala a bancii si nici stabilirea prealabila a unui plafon. e) Credite pentru mobilizarea efectelor financiare - sunt credite generale, nu comporta garantii deosebite . CREDITELE DE MOBILIZARE pot fi : credite de scont; credite pentru mobilizarea creantelor comerciale; credite pentru mobilizarea creantelor asupra clientilor externi; vnzarea creantelor catre institutii specializate; credite pe stocuri

Creditul de scont - Scontarea tratelor de catre banci reprezinta achizitionarea acestora n schimbul unei taxe de scont. Spre deosebire de creditele generale, creditul de scont este rambursat ca urmare a derularii unei anumite operatiuni comerciale din care banca si asigura recuperarea creditului. Creditul pentru mobilizarea creantelor comerciale - permite scontarea nu numai a creantelor individuale, ci gruparea mai multora la un loc dupa criteriul timpului n care au fost emise, urmnd sa se traga dupa ele un singur bilet la ordin n vederea prezentarii lui la scontare. Creditul pentru mobilizare creantelor comerciale are rolul de atenua carentelor creditului de scont unde fiecare efect face obiectul unor

operatii independente. Acest tip de credit se foloseste n relatiile bancii cu clienti buni ntruct presupune un risc mai mare dect n cazul creditului de scont. Creditul pentru mobilizarea creantelor asupra clientilor din strainatate - Pentru a favoriza exportul, banca centrala foloseste o procedura de mobilizare a creantelor asupra partenerilor straini, stimulnd bancile comerciale sa o utilizeze prin faptul ca este de acord sa resconteze aceste creante n conditii relativ avantajoase pentru acestea. Vnzarea creantelor catre societatile specializate - Aceasta operatiune nu reprezinta un credit propriu-zis ci o vnzare-cumparare de creante cu riscurile corespunzatoare. In tarile unde se foloseste, operatiunea se numeste ,, factoring,, sau ,, l'affecturage,, . Creditele pe stocuri - sunt credite pe termen scurt, garantate cu anumite stocuri de marfuri CREDITELE DE PREFINANARE

Creditul de finantare a lucrarilor publice. Pentru a acoperi temporar necesitatile de plata ale ntreprinzatorilor, anumite institutii financiare si propun ca scop sa finanteze cheltuielile aferente pna n momentul ncasarii contravalorii lor de la buget. Creditul pentru prefinantare exporturilor urmareste ncurajarea exporturilor ce se fac cu comanda ferma sau fara comanda ferma: credit-cumparator, credit-furnizor, etc. Obligatiuni pe cautiune - Astfel de credite pot fi acordate ntreprinzatorilor de catre administratia fiscala, care joaca rolul de bancher, sub forma amnarilor de la plata obligatiunilor fiscale (taxe vamale, TVA, etc).

COSTUL CREDITULUI BANCAR PE TERMEN SCURT Costul creditului pe termen scurt nu se limiteaza la rata dobnzii, desi aceasta reprezinta elementul principal, ci trebuie sa fie luate n considerare si diverse comisioane si taxe percepute de banci n functie de : rata dobnzii practicata pe piata monetara; riscul bancar si calitatea garantiilor oferite de debitori; posibilitatile de refinantare ale bancilor

Comisioanele bancare pot fi legate de natura creditului nsusi sau de diverse servicii facute de banca debitorilor. Astfel, pot fi cerute comisioane pentru confirmarea scrisa a creditului deschis n contul curent, comisioane de miscare sau de cont curent. Costul total al creditului pe termen scurt se majoreaza si cu un anumit numar de zile n plus fata de termenul creditului, numite zile-valoroase pentru care banca calculeaza remuneratia sa. DETERMINAREA SUMEI DOBANZII In general suma dobnzii D de baza platita de beneficiarii de credite este direct proportionala cu volumul creditului C, rata dobnzii d si timpul de folosire a creditului t : Cxdxt D= ------------100 n conditiile unui anumit nivel al dobnzii , suma acesteia creste proportional cu volumul creditelor si cu durata de folosire a acestora, astfel nct unitatile trebuie x 360

sa foloseasca un volum ct mai redus de credite si pe perioade ct mai scazute posibil, imprimnd o viteza de rotatie accelerata activelor circulante. La creditele pe termen scurt se foloseste calculul dobnzii simple, ceea ce nseamna ca suma dobnzii nu se adauga la capital pentru a aduce ea nsasi dobnda. Pentru anumite contracte de credit pe termen scurt se aplica dobnda antecalculata, adica suma ei se varsa, mpreuna cu rambursarea creditului, la sfrsitul anului sau al contractului. La numeroase categorii de credite pe termen scurt se aplica dobnda antecalculata, adica volumul sau se determina si se retine de banca la nceputul contractului de credit; retinerea ei nca de la nceput din volumul creditului aprobat face ca debitorul sa primeasca un credit efectiv mai mic dect cel aprobat. n aceste conditii rata efectiva a dobnzii este diferita de rata nominala a dobnzii. Sub aspectele stabilitatii, dobnda poate fi fixa, atunci cnd nivelul ei nu se modifica pentru toata perioada de creditare si variabila, care se modifica anual sau chiar la intervale mai scurte (3 luni) ca masura de protectie a creditorului sau debitorului mpotriva pierderilor ce ar putea rezulta din caracterul rigid al nivelului dobnzii pentru o perioada de timp ndelungata. DOBANDA COMPUSA Dobanda compusa se practica atunci cand perioada de creditare sau de depunere este mai mare de un an, iar dobanda este reversibila la fiecare scadenta. Daca perioada respectiva este exprimata in ani intregi , atunci dobanda secalculeaza astfel: D=Cf-Ci=Ci(1+rd)N-Ci In care :

Cf

=capital fructificat

(1+rd)N =coeficient de fructificare Ci =capital initial

1.4. RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA Notiunea de risc poate fi definit ca un angajament care poarta o incertitudine datorita probabilitatii de cstig sau pierderi. Etimologic termenul provine din latinescul ,,re-secore,, care nseamna ruptura ntr-un echilibru. In activitatea bancara asumarea riscurilor poate fi cercetata pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazul operatiunilor speculative pe pietele financiare sau de schimb dar si a posibilelor pierderi imprevizibile. In general asumarea riscurilor este legata de functia de baza pe care o au bancile n economie si anume functia de investitii. Cum riscul este un atribut general al investitilor, asumarea acestuia devine inevitabila si justifica existenta bancilor. Resursele mprumutate de banci - care sunt un multiplu substantial al propriului capital - sunt asadar investite, iar recuperarea cu ntrziere a acestora poate provoca o serie de dezechilibre la nivelul bancii care poate mbraca forme diferite ce se pot alimenta reciproc. Perioada actuala este denumita ,,era managementului de risc,, n domeniul bancar, iar gestiunea riscului constituie o sarcina extrem de complexa si importanta a managementului bancar, caci de obicei asumarea unor riscuri atrage dupa sine si cstiguri mai mari. Literatura de specialitate clasifica riscurile specifice activitatii bancare n trei categorii : riscuri financiare;

riscuri comerciale; riscuri de mediu

Riscurile financiare - sunt strict legate de structura bilantului contabil al bancii. Aceste riscuri sunt singurele care pot fi generate, gestionate , amplificate sau eliminate de catre managementul bancar; de aceea cele mai multe dintre riscurile financiare fac obiectul unor reglementari bancare. Formele pe care le pot mbraca aceste riscuri sunt: riscul pierderii de capital sau al insolvabilitatii; riscul imobilizarii sau al lipsei de lichiditate; riscul modificarii dobnzilor pentru resursele mobilizate; riscul eroziunii capitalul prin inflatie; riscul repatrierii capitalului n conditiile creditarii externe (riscul

valutar si riscul de tara) Riscurile comerciale - sunt generate de inadaptabilitatea bancii la

noile servicii si produce, ca urmare a unui slab serviciu de marketing si a unui anti-talent managerial pentru noile piete. Aceste riscuri se prezinta sub urmatoarele trei forme : riscul de produs sau serviciu (este rezultatul unei evolutii

nefavorabile a valorificarii unui produs nou sau serviciu ca urmare a inabilitatii bancii privind distribuirea produselor sale); riscul de piata (este efectul dependentei de piata a bancii, iar

limitarea sa se poate realiza printr-o extindere pe ct mai multe piete, rentabilitatea bancii nemaifiind astfel dependenta n exclusivitate de evolutia unei singure piete);

-

riscul de imagine comerciala (consta n perceptia negativa a unei

banci de catre clientii ei,ca urmare a unei calitati generale scazute de servire a acestora sau a tratarii necorespunzatoare a reclamatiilor clientilor, fapt ce poate culmina cu articole de presa n defavoarea bancii. Riscurile de mediu - sunt riscuri asupra carora banca fie nu are control, fie are un control limitat. Formele sub care se manifesta aceste riscuri sunt urmatoarele : riscul de deficit (produs prin frauda comisa sau prin jaf); riscul economic (determinat de conjunctura economica la nivelul

national si regional); riscul competitional (general de similitudinea produselor si serviciilor

oferite de celelalte banci sau institutii financiare); riscul de reglementare (are n vedere deciziile ce pot fi luate de

autoritatile bancare, de cele mai multe ori ntr-o maniera nefavorabila pentru banca). RISCUL INSOLVABILITATII Riscul neplatii la scadenta, risc al insolvabilitatii, se manifesta ca urmare a nendeplinirii contractului de credit de catre client. Riscul de insolvabilitate creste pe masura ce dimensiunile creditului cresc. Mai mult, odata cu cresterea volumului creditului cazurile de insolvabilitate cresc n proportie accelerata, expresie a faptului ca majorarea proportiilor creditului aduce n rndul debitorului un numar mult mai mare de persoane, potential insolvabile.

Dimpotriva, restrngerea creditului conduce la scaderea cazurilor de insolvabilitate ntruct, n aceste mprejurari, n primul rnd clientii cu solvabilitate ndoielnica sunt exclusi de la creditare. Cresterea ratei dobnzii conduce la cresterea cazurilor de insolvabilitate, ntruct, pe de o parte cresterea obligatiilor debitorilor majoreaza, n general, obligatiile beneficiarilor de credite, iar pe de alta parte , ca acestia, clienti apreciati ca riscanti, au un regim de creditare specific cu dobnzi mai ridicate. In prevenirea si evitarea insolvabilitatii se constituie masuri la nivel

macroeconomic. Astfel, n fiecare tara normele de functionare bancara promoveaza protejarea deponentilor, principali furnizori de resurse a bancilor, prin impunerea unor reguli menite sa imprime bancilor o anumita pozitie de echilibru n relatie cu clientii. Asemenea dispozitii de reglementare cunoscute sub denumirea de norme prudentiale sunt : risc; o rata de diviziune a riscurilor care limiteaza, n functie de fondurile obligatia unui capital minim; o anumita rata de acoperire a riscurilor, exprimata ca raport ntre

fondurile proprii nete si creditele acordate, ponderate dupa gradul lor de

proprii ale bancilor, dimensiunile creditului ce poate fi acordat unui singur client, astfel nct falimentul unuia dintre clienti sa nu dauneze, esential, echilibrului bancii. Dincolo de aceste normele generale, riscul insolvabilitatii trebuie sa fie luat n considerare n cadrul microeconomic al politicii de creditare pe care o aplica, fiecare banca, n sfera operatiunilor sale de creditare, n raport de clientii sai.

Gradul de risc este diferit n functie de natura clientului, agent economic sau persoana particulara, si n functie de tipul creditului care, prin natura lui, asigura garantarea sau implica un grad avansat de risc. Prin natura lor creditele acordate persoanelor particulare au un grad nalt de garantare. Astfel, creditele imobiliare, denumite si ipotecare au, prin ipoteca, un grad nalt de acoperire. Pentru ntreprinderi, cunoasterea amanuntita a conditiilor lor de functionare este n mod implicit si obligatoriu necesara ca o modalitate de prevenire elementara a riscurilor de insolvabilitate. Analiza debitorului presupune o cunoastere aprofundata a situatiei din sfera lui de activitate : tendinta de dezvoltare , evolutii conjuncturale si n mod deosebit trasaturile caracteristice ale firmei, factorii de crestere, evolutia si perspectivele desfacerii, evolutia profitului, a fondului de rulment, a soldului contului de la banca, a indicatorilor de solvabilitate si lichiditate. De asemenea, un rol important l joaca tipul de operatiuni creditate. RISCUL LIPSEI DE LICHIDITTI

Lichiditatea este posibilitatea de a asigura n orice moment efectuarea platilor cerute de creditorii sai. Aceasta nseamna pentru banci, plati directe catre clienti, n numerar, sau plati dispuse de clienti n favoarea altor banci catre alte firme care au conturi deschise la alte banci. In mod obisnuit, prin operatiile curente, banca primeste fluxuri de moneda centrala n mod automat, efect al serviciilor bancare desfasurate de clienti : a) prin operatiunile de depuneri de numerar facute de clienti pentru

conturile lor, cnd acestea sunt preponderente fata de solicitarile clientilor de numerar din conturi. In acest caz, are loc pentru clienti o conversiune a monedei fiduciare n moneda scripturala bancara. Pentru banca efectul este de crestere a detinerilor de moneda efectiva.

b)

prin cedarea catre alte banci sau catre organele de reglementare

valutara a detinerilor n valuta aflate n conturile sale (sau ale clientilor, cnd operatiunea se efectueaza de regula la solicitarea acestora). In acest caz are loc o alimentare a contului clientului, n timp ce banca nregistreaza o crestere a depozitelor n moneda centrala. c) prin soldul favorabil la compensarea platilor interbancare (sold care

este determinat de volumul mai mare al ncasarilor de la alte banci pentru conturile clientilor, fata de platile ordonate de clientii bancii catre alte banci). In toate aceste cazuri banca are asigurate premize favorabile pentru lichiditate. In situatiile n care aceste conditii nu sunt ndeplinite, banca trebuie sa apeleze la recreditare, respectiv sa recurga la formele obisnuite de recreditare n relatiile cu banca de emisiune sau sa se angreneze ca solicitanta pe piata interbancara. Aceste credite conjuncturale vor nsemna pentru banca costuri pe care aceasta trebuie sa le acopere n conditii n care banca militeaza pentru profituri nalte si deci pentru minimizare a cheltuielilor. Asigurarea lichiditatii este o problema de conjunctura, iar riscul lipsei de lichiditate odata aparut, poate, de regula, sa fie rezolvat operativ solicitnd nsa bancii un efort de costuri uneori ridicate. Deci problema lipsei de lichiditati nu se pune n sensul ca nu ar fi posibila obtinerea lichiditatii, ci a pretului ei, a costului de obtinere a acestor lichiditati. Rezulta ca bancile trebuie sa studieze permanent gradul lor de lichiditate folosind diferite procedee si sa fie astfel n masura sa evite cresterile nejustificate de costuri, n conditiile n care lichiditatea nu este asigurata sau sub o alta expresie, sa tina seama de costurile determinate de asigurarea lichiditatii atunci cnd alte interese (de regula profiturile mari preconizate) mping banca sa ncalce cerintele lichiditatii.

Lipsa de lichiditate, desi este aparent un element de conjunctura, decurge dintr-o serie de corelatii structurale ale resurselor si plasamentelor bancii. RISCUL DE TARA

Este un tip specific impus de operatiuni financiar-bancare (credite, garantii, asigurari) cu operatori de peste hotare si consta n probabilitatea nerecuperarii creantelor de catre banca creditoare. Notiunea de risc de tara nu este recenta : ea a aparut n jurul anilor 1950 (odata cu desfiintarea imperiilor coloniale), capatnd consistenta n ultimii ani, concomitent cu agravarea crizei datoriei externe din anii 1980, ca o consecinta a instabilitatii politice, economice si financiare din numeroase tari . Riscul de tara nu se utilizeaza dect n relatiile cu tarile slab dezvoltate sau n curs de dezvoltare. O definire completa a riscului de tara impune o abordare distincta prin prisma factorilor care-l determina, si anume: 1. Riscul de tara versus riscul de credit n timp ce n cazul primului tip de risc incapacitatea de a rambursa creditul se datoreaza fie declansarii unor tulburari sociale (eventual razboaie civile sau schimbari bruste de regim), fie unor catastrofe naturale (cutremure, inundatii, s.a.m.d.) n cazul riscului de credit incapacitatea rambursarii este rezultatul exclusiv al degradarii financiare a debitorului. 2. Riscul de tara asociat riscului politic Riscul politic (numit si risc de suveranitate) este unul din factorii riscului de tara. Instabilitatea politica a unui stat, dupa amploarea sa, provoaca situatii cu diverse grade de gravitate pentru creditor : repunerea n discutie sau renegocierea contractelor; limitarea sau interzicerea investitiilor de capital;

limitarea sau interzicerea investitiilor straine; repudierea datoriei sau refuzul de plata (spre exemplu, n 1917, Rusia bolsevica nu a mai recunoscut datoriile si obligatiile asumate de Imperiul arist); nationalizarea cu sau fara despagubiri (in cazul Romniei postbelice, activele preluate de stat nu au fost nsotite de despagubiri) Creantele detinute n aceste tari instabile politic au un grad ridicat de risc, care culmineaza cu anularea datoriilor fata de strainatate de catre respectivele tari. 3. Riscul de tara asociat riscului economic Riscul economic apare ca urmare a incapacitatii autoritatilor monetare dintr-o tara de a transfera creditorului strain dobnzile si capitalul obtinut de ntreprinderile publice sau private. Acest risc contemporan, specific multor state de pe toate meridianele Globului, este legat de situatia economica si monetara a tarilor debitoare, incapabile sa asigure plata la timp a datoriilor. Satisfacerea imediata a unor revendicari sociale printr-o atitudine populista a guvernantilor poate conduce uneori la politici inflationiste sau chiar nationaliste, acestea din urma provocnd , pe lnga degradarea situatiei economice, si o izolare fata de exterior, n general, fata de tarile puternic dezvoltate, n special (este cazul guvernarilor Peron si Garcia din Argentina, respectiv Peru). Riscul economic s-a amplificat ncepnd cu 1973, cnd primul soc petrolier a obligat multe tari n curs de dezvoltare sa se ndatoreze pentru a putea cumpara materii prime si energie. Acumularea acestor datorii (din care 60% erau credite bancare ) a condus multe tari la ,, faliment ,, monetar. Ca urmare a acestei situatii dramatice, de la nceputul anului 1980 s-a trecut la aplicarea unor planuri de redresare a acestor tari, sustinute de Fondul Monetar International (F.M.I) , prin reesalonare datoriilor.

Cei trei factori care determina riscul de tara - riscul politic, riscul economic si riscul de credit - se interconditioneaza si se presupun reciproc. Instabilitatea politica se reflecta asupra situatiei economice si financiare de ansamblu, avnd drept consecinta amplificarea riscului de credit; n sens invers; crizele economice provoaca deseori schimbari de regim politic, de aici rezultnd necesitatea unei abordari globale a riscului de tara. RISCUL DE SCHIMB VALUTAR

Este expresia unor rezultate nefavorabile obtinute ca urmare a evolutiei ratelor de schimb. Variatia rezultatelor este imputabila att indexarii produselor si costurilor bancare n functie de cursul de schimb, ct si modificari valorifice a activelor si pasivelor exprimate n devize.

Analiza riscului de schimb este un domeniu clasic al finantelor internationale , care, desi a fost dezvoltata mai trziu, ea este utilizata n prezent , att de catre ntreprinderile non-financiare, ct si de catre institutiile financiar-bancare. Acestea din urma, prin activitatile transfrontaliere desfasurate, prezinta concomitent riscuri de rata a dobnzilor exprimate n diferite devize si riscuri de schimb - ambele categorii de riscuri fiind nsa intens corelate. Problematica unei gestiuni activpasive multi-devize releva necesitatea unui management integrat al riscurilor de rata si de schimb, ntruct chiar si unii factori cauzali ai acestora sunt comuni ambelor riscuri (este vorba mai ales de factori de mediu precum schimbarile normative si de reglementare, conjunctura economica internationala sau crizele regionale). In opinia lui Milan Kubr, cele mai importante componente ale riscului de schimb sunt :

Riscul de translatare - face referire la posibilitatea unor pierderi atunci

cnd activele, pasivele si rezultatele unei filiale sunt ,, translatate,, din valuta straina n care se tin evidentele de catre filiala, n moneda nationala a Centralei. Asemenea pierderi sunt ,, reale,, n masura n care ele influenteaza negativ profitul pe ansamblu al Centralei. Dintr-un punct de vedere, aceste pierderi nu sunt reale, daca provin exclusiv dintr-o anumita conventie contabila. Dupa Milan Kubr, schimbarea bazei contabile poate transforma o ,,pierdere,, de translatare ntr-un cstig de translatare. Pentru o analiza pertinenta, trebuie sa se cunoasca regulile curente ale autoritatilor fiscale din tara filialei, precum si gradul de libertate permis de legislatiile din tara filialei si tara Centralei. Riscul de tranzactie - apare ori de cte ori o banca se angajeaza n

operatiuni cu valute ce presupun schimbari n valoarea devizelor, comparativ cu moneda locala a bancii. Riscul de tranzactie este cu att mai mare cu ct instabilitatea monetara dintr-o tara este mai mare. ntotdeauna nsa, datorita riscului de tranzactie , un partener cstiga si unul pierde. Riscul economic este mai complex si se refera la impactul schimbarii

cursului valutar asupra profitabilitatii pe termen lung a bancii, neimplicnd efectele pe termen scurt ale unor operatiuni izolate. Analiza riscului de schimb presupune metode care nu se rezuma la simpla analiza financiara si de bilant. Aceasta vizeaza reducerea la minimum a cheltuielilor sau pierderilor datorate variatiilor cursului de schimb . ntruct nu toate activele sau pasivele sunt expuse n aceeasi masura la risc, se pune problema stabilirii pozitiei de schimb pentru fiecare caz n parte : una este situatia creantelor si datoriilor pe termen scurt si altfel se pune problema riscului asociat datoriilor pe termen lung sau al activelor investite n strainatate. Pozitia de schimb se stabileste pe baza unor coeficienti de risc (aferenti probabilitatilor sau gradului de expunere), tinndse cont de repartitia n timp, respectiv scadenta creantelor si datoriilor. Acest indicator prezinta o serie de variante - adaptate nevoilor curente de gestiune, dintre care mai frecvent uzitate n practica sunt :

pozitia schimbului n valuta - consta n determinarea pentru fiecare tip de valuta a creantelor si datoriilor pe care banca le are. Indicatorul n cauza reprezinta diferenta dintre totalul creantelor si totalul angajamentelor ntr-o anumita moneda. Prin total creante, se ntelege suma soldurilor conturilor n valuta din activul bilantului, plus creantele n valuta care rezulta din tranzactiile valutare la vedere sau la termen, ncheiate de o societate bancara n nume si n cont propriu. Pe de alta parte, totalul angajamentelor reprezinta suma soldurilor conturilor n valuta din pasivul bilantului, plus angajamentele n valuta care rezulta din tranzactiile valutare la vedere sau la termen reflectate n afara bilantului. Din acest punct de vedere, o banca se poate afla n doua situatii sau pozitii : scurta si, respectiv , lunga. O banca se gaseste n pozitia scurta atunci cnd detine mai putine creante n valuta ,,X,, dect datorii exprimate n aceeasi valuta; situatia va fi favorabila pentru banca n cazul deprecierii valutei ,,X,, si nefavorabila cnd cursul de schimb valutar al aceleiasi monede va creste n urmatorul interval de timp. Invers, o banca se gaseste n pozitia lunga atunci cnd detine mai multe creante n valuta ,,X,, dect datorii exprimate n aceeasi valuta; situatia va fi favorabila pentru banca n cazul aprecierii valutei ,,X,, si nefavorabila cnd cursul de schimb valutar al aceleiasi monede se va deprecia n urmatorul interval de timp. pozitia globala a schimbului la un moment dat - se defineste ca

soldul net rezultat n urma diferentei dintre creantele n valuta si datoriile n valuta ale bancii. Acest indicator nu este edificator, deoarece toate valutele sunt tratate la un loc. Pozitia valutara totala reprezinta diferenta dintre pozitiile valutare lungi si totalul pozitiilor valutare scurte, n echivalent-moneda nationala. Calculul n cauza se face numai n conditiile n care autoritatile impun bancilor ca la sfrsitul fiecarei zile sa aiba o pozitie valutara egala cu zero.

pozitia schimbului n numerar pe loc si pozitia schimbului la termen operatia premergatoare schimbului valutar la termen este fie cumpararea cu plata pe loc, fie vnzarea cu plata pe loc a valutei; odata achizitionata sau vnduta, apare riscul de schimb pentru banca. Daca nu se vinde sau cumpara valuta n vederea efectuarii schimbului valutar la termen, se poate mprumuta sau da cu mprumut valuta, n care caz apare si riscul de dobnda. Asadar, orice operatie de schimb la termen creeaza un risc de schimb si unul de rata a dobnzii. Limitarea cursului de schimb presupune att diversificarea portofoliului de active si pasive n valuta, ct si utilizarea unor tehnici de reducere a riscului. Diversificarea portofoliului de catre banci ia n considerare necorelarea care exista ntre evolutia cursului diverselor valute, ducnd astfel la micsorarea expunerii acestor institutii. Instrumentele derivate sub forma operatiunilor tip FORWARD, FUTURES, OPTIONS, FRA, COLLAR, SWAP, sunt utilizate att ca instrumente de hedging a riscului ratelor dobnzilor si a riscului de schimb, ct si pentru operatiunile de transfer al riscului n cadrul gestionarii globale a acestora. Raspndirea acestor produse - trasatura esentiala a mediului financiar modern - permite modificarea eficienta si flexibila a caracteristicilor de risc ce nsotesc o serie de titluri sau valori financiare. In acest sens, se pot schimba structura sau moneda n care sunt exprimate dobnzile sau se poate opta, potrivit momentului valutar conjunctural, pentru un anumit tip de operatiune la termen (simpla, swap, hedging, etc) . Instrumentele preferate ramn nsa operatiunile swap de dobnzi, alaturi de cele swap cu valute sau combinatia ntre cele doua (monede-dobnzi). Tot n scopul ameliorarii expunerii la riscul de schimb valutar, bancile sunt ndrumate sa-si dezvolte : un sistem de evidenta care sa permita att nregistrarea imediata a

operatiunilor valutare, ct si determinarea pozitiilor individuale si a pozitiilor valutare totale;

-

un sistem de control permanent pentru verificarea procedurilor

interne, necesare ndeplinirii dispozitiilor de mai sus. Limitarea riscului de schimb poate fi realizata, de asemenea, prin stabilirea unor plafoane, att pentru pozitia schimbului ntr-o anumita valuta, ct si pentru pozitia valutara totala. Astfel, n Romnia, pozitia valutara totala la sfrsitul zilei nu va putea depasi 10% din fondurile proprii ale bancilor. Riscul de schimb se masoara, de regula, prin determinarea pozitiei de schimb aferente fiecarei valute n parte, tinnd cont de scadenta creantelor si datoriilor. Acest lucru presupune ntocmirea unui grafic pe scadente n care sunt incluse toate valutele, banca putnd calcula astfel, pentru fiecare tip de deviza, pierderea nregistrata ca urmare a variatiei nefavorabile a cursului de schimb; suma totala a pierderilor suferite reprezinta expunerea totala a bancii la riscul de schimb. Gestiunea riscului de schimb consta fie n neutralizarea acestuia prin ajustarea zilnica a pozitiei de schimb valutar (astfel nct sa elimine pozitia scurta sau lunga) , fie n acoperirea riscului de schimb prin utilizarea numeroaselor tehnici amintite pe care banca le are la dispozitie. RISCUL RATEI DOBANZII

Se datoreaza fluctuatiilor n nivelul ratei dobnzii, att la activele, ct si la pasivele din portofoliul bancii. Acest risc se repercuteaza asupra bancii sub doua forme : pierderi datorate diminuarii venitului din dobnzi (ca urmare a unei variatii

neconvenabile a ratei dobnzii); deteriorarea situatiei patrimoniale a bancii (diminuarea capitalului propriu ),

ca urmare a variatiei ratei dobnzii; Pe baza acestor forme s-au dezvoltat doua mari componente ale riscului de rata a dobnzii :

riscul de exploatare - este riscul de a nregistra o crestere a cheltuielilor

sau o reducere a veniturilor; riscul de bilant (risc de capital) - este riscul de a nregistra o reducere a

valorii activelor sau o crestere a datoriilor. Riscul de rata este rezultatul a doua elemente : pozitia ratei si incertitudinea ratelor de pe piata. Pozitia ratei este reprezentata de pozitiile din bilant afectate de miscarile de pe piata. Incertitudinea privind marja dobnzii creste cu volatilitatea ratei, pe de o parte, si cu expunerea la riscul de rata, pe de alta parte. Analiza pozitiilor de rata consta n identificarea expunerilor ale caror rate se ncadreaza ntr-o anumita perioada. Instrumentul clasic de masurare a pozitiei ratei este impasul ratei sau ,,gapul ,, ratei. Este vorba de diferenta dintre activele si pasivele a caror rata variaza pe o anumita perioada. Riscul ratei dobnzii apare att n cazul detinerii de active si pasive cu dobnda fixa (nesensibile) - care, n plus, difera ca scadenta si conditii de remunerare, ct si n cazul detinerii de active si pasive cu dobnda variabila (sensibile) - care se adapteaza n mod diferit la fluctuatiile ratei dobnzii (perioadele de reevaluare sunt mari sau bazele de indexare sunt diferite). O rata este fixa pe o anumita perioada daca nivelul sau nu este afectat de modificarile de pe piata din aceea perioada. O rata variabila este specificata, de obicei, printr-un indice, prin rata pietei care serveste ca baza de calcul a ratei variabile, printr-o periodicitate a revizuirilor si printr-o scadenta. Ratele pietei sunt : rate ,,monetare,, ; rate pe termen scurt; rate pe termen lung sau ratele mprumuturilor publice. Reviziile pot fi cvasipermanente , de exemplu zilnice, sau mai putin frecvente (lunare sau trimestriale). Aceasta frecventa depinde de rata de referinta aleasa. O rata variabila ,,de pe o zi pe alta,, este flotanta daca indexarile sunt mai departate n timp, dar regulate. Ratele variabile (sau revizuibile n mod regulat) sunt fixe ntre doua revizii. Daca indexarea se face la o rata predeterminata la nceputul perioadei, atunci avem de-a face cu rate predeterminate. Din contra, ratele postdeterminate - stabilite pe baza mediei calculate pe perioada scursa - nu sunt cunoscute dect la finele perioadei aceste rate nefiind niciodata sigure. Alte rate

variabile sunt indexate de o maniera neregulata si fara repere fixate n avans. Aceste rate sunt revizuite ntr-un mod ,,discretionar,, sau ,,specific,, (de exemplu , ratele reglementare). Distinctia ,,fixa - variabila,, este strns legata de perioada luata n consideratie. Modalitatile de indexare a ratelor sunt,asadar, foarte diverse : rate fixe, rate revizuibile regulat n functie de rata pietei, determinate la nceputul sau la finele perioadei de revizie, rate neindexate cu ratele pietei, rate reglementare revizuite neregulat, s.a.m.d. Din punct de vedere al riscului de rata , distinctia care conteaza este cea a atributului de "sigura-nesigura" ce poate fi adaugat ratei dobnzii, pe o perioada data, curenta si/sau viitoare. Gestiunea riscului de rata a dobnzii consta n acoperirea pozitiei ratei sau n conservarea pozitiilor ratelor, n scopul unei evolutii ct mai bune n baza ratelor anticipate. Alegerile legate de lichiditate, considerate chiar independent de pozitiile ratei, pun problema arbitrajului ratei. Daca anticiparile privind rata sunt "a la hausse", trezorierul poate opta pentru contractarea unor finantari n avans . Daca, dimpotriva, anticiparile privind rata sunt "a la baisse", atunci va fi preferata amnarea unor noi finantari . Problema consta n a sti cum sa anticipeze evolutia ratelor, pentru a putea initia astfel de arbitraje la momentul oportun si de o maniera ct mai profitabila. Factorii care influenteaza aparitia si dezvoltarea riscului ratei dobnzii sunt si ei de doua tipuri : factori endogeni,determinati de conditiile specifice ale bancii :

strategia bancii, structura activelor si pasivelor , volumul si calitatea portofoliului de credite, esalonarea scadentelor creditelor, scadenta fondurilor atrase , etc; factori exogeni, determinati de evolutia conditiilor economice

generale: evolutia pietei interbancare, tipul de politica economica, monetara si financiar-valutara practicata de autoritati, corelarea politicii monetare cu politica fiscala, factori de ordin psihologic, etc.

Evident ca n gestionarea riscului de rata a dobnzii, bancherii pot interveni numai asupra primei grupe de factori. Pentru minimizarea expunerii la aceasta grupa de riscuri, teoria si practica bancara au generat, dupa cum am mai amintit, numeroase instrumente si mijloace care pot fi utilizate n acest scop. Pentru a obtine creditul necesar ntreprinderea este solicitata sa depuna o documentatie economica si financiara. CAP. 2. FUNDAMENTAREA SI ADOPTAREA DECIZIEI DE CREDITARE PE TERMEN SCURT 2.1 . PREZENTAREA SOCIETATII SOLICITATOARE DE CREDIT PE

TERMEN SCURT Societatea Comerciala " ART LAND " S.A. Constanta este o societate pe actiuni. Ea este condusa de Consiliul Director si controlata de AGA. Fondul Proprietatii de Stat detine 40% din ctiuni si Fondul Proprietatii Private 60% din actiuni. Activitatea este organizata si coordonata de Consiliul Director format din Director General, Director Economic si Director Tehnic, care au in subordine cinci compartimente functionale, trei departamente operationale si o baza de reparatii. De asemenea, referitor la timpul, proportia si locul executiei, repartizarea (9 grupuri/ateliere) navelor poate fi organizata si subordonata de un coordonator autorizat - Sef Santier. S.C. SC ART LAND SA S.A. a fost infiintata in aprilie 1997, ca parte din Complexul Constructiilor Hidrotehnice (infiintata in 1953) si care a fost destinata sa coordoneze toti agentii economici implicati in :

- extinderea sau construtia porturilor Constanta, Constanta-Sud, Mangalia, Midia si canale ; - lucrari de intretinere in porturi maritime si fluviale de pretutindeni ;

Ca rezultat al cresterii si diversificarii tipurilor de activitate, componentele CCH au devenit unitati independente. S.C. SC ART LAND S.A. Constanta este specializata in executarea lucrarilor de construtii hidrotehnice la nivelul structural (canale navigabile, bazine portuare, cheiuri, diguri de protectie) ca si servicii portuare maritime si fluviale. In prezent in dotarea companiei intra in principal nave tehnice pentru executarea urmatoarelor tipuri de lucrari : derocari subacvatice cu exploziv pana la -22 m adancime; punerea in opera a materialelor de constructie (blocuri de cheu, stabilopozi,

etc); excavarea cu greifer pentru intretinerea bazinelor ; remorcaj cu remorchere de max.1000 CP ; ridicare si manuire greutati cu macarale plutitoare de max.100 Tf ; transport maritim si fluvial ; intretinere plaji turistice, lucrari de consolidare si protectie ; aprovizionare nave cu combustibil, ulei, apa ; instalare conducte in canale si stramtori ;

-

alte servicii specifice ;

Pentru ntretinere functionalitatii celor 100 piese de echipament naval, a fost necesara crearea unei baze de reparatii nave, care este situata in Agigea (in incinta portului Constanta-Sud). Aceasta baza detine un complex de ateliere pentru executarea tuturor tipurilor de reparatii, cum ar fi : lucrari de santier (curatare corp nava, sablare, vopsire, reparatii sisteme de

propulsie) ; lucrari de cazangerie, lacatuserie ; atelier electric ; atelier instalatii hidraulice ; atelier galvanizare; atelier vulcanizare ;

In aceasta baza se pot repara si alte tipuri de nave mici. De la infiintarea ei, S.C. ART LAND S.A. Constanta a realizat mai mult de 5.5 mil. mc explozii subacvatice cu exploziv, mai mult de 22 mil mc lucrari de dragaj, 27 km diguri de protectie, 34 km cheu, 14 km instalatii conducte si multe alte lucrari in porturile maritime si fluviale (Galati, Braila, Tulcea, Cernavoda). A participat de asemenea la extinderea portului Constanta, la constructia portului Constanta-Sud Agigea, Mangalia si Midia si la lucrari de constructii in Maroc, Liban, Tunisia, Grecia si Turcia. Cu echipajul din dotare S.C. ART LAND S.A. Constanta poate executa toate tipurile de servicii si lucrari portuare.

Societatea solicita un credit n valoare de 3.600.000.000 lei pe termen de 12 luni. Scopul creditului solicitat l constituie procurarea de materii prime si materiale pentru realizarea n bune conditii a productiei .

In gestiunea financiara a ntreprinderii se nregistreaza pe parcursul anului decalaje ntre necesarul si existentul de disponibilitati banesti. Aceste decalaje sunt generate de doua cauze principale: 1. diferenta dintre imobilizarile totale n activele firmei (mai mari)

si fondurile proprii (mai mici); 2. dereglari n ncasarea rezultatelor economice, dereglari care

determina un deficit de trezorerie; Avnd n vedere aceste fenomene, sistemul bancilor comerciale raspunde prin acordarea de credite pe termen scurt adecvate decalajelor dintre activele curente , pe de o parte si sursele proprii si pasivele stabile, pe de alta parte.

Punctul de plecare n stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt l reprezinta situatia patrimoniului la sfrsitul trimestrului precedent si previziunile de crestere a activelor n trimestrul prognozat. Cu ajutorul informatiilor respective se ntocmeste planul de trezorerie - baza de referinta pentru stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt solicitate de catre firma. 1. Planul de trezorerie

a) Deficitul de trezorerie pe un trimestru 2. Active n afara planului de trezorerie

b) Active n stocuri temporare 12 luni c) Active n stocuri aferente productiei de export 12 luni d) Active n documentele remise spre ncasare 45 zile e) Active blocate n decontari (facilitati de cont) 15 zile 1. Credite de trezorerie (pentru capitalul de lucru) -

Nivelul acestui credit depinde de diferenta dintre activele curente si pasivele curente, fiind destinat sa acopere obligatiile de plata pe termen scurt ale ntreprinderii . Acest credit determinat trimestrial se acorda agentilor economici prin contul curent pentru a acoperi deficitul de trezorerie n trimestrul prognoza. 2. Credite pentru active constituite temporar

Formarea unor stocuri si efectuarea de cheltuieli n afara activelor cuprinse n planul de trezorerie se datoreaza unor cauze economice determinate de primirea n avans, ntreruperea productiei, greutati n expedierea produselor, etc. Termenul maxim de acceptare la creditare a acestor stocuri si cheltuieli este de 12 luni. 3. Credite pentru productia de export

Imobilizarile cerute de realizarea exportului au n vedere perioada de productie ( aprovizionarea cu materii prime, materiale, subansamble, combustibil, etc din tara si din import), precum si perioada de decontare cu partenerii straini (pe baza documentelor). Perioada de imobilizare admisa este de 12 luni. 4. Credite pe documente remise spre ncasare

Aceste credite au n vedere imobilizarile de active n decontari cu clientii, imobilizari consemnate n documente remise de firma spre ncasare. Perioada de creditare este de maxim 45 zile, numai daca activele respective nu au fost cuprinse n planul de trezorerie sau nu au asigurata o alta sursa de finantare. 5. Facilitati de cont

Pentru agentii economici cu o situatie economico-financiara buna, dar care din anumite cauze bine justificate nu pot face temporar fata platilor se pot acorda credite pe termen de pna la 15 zile si ntr-o suma limitata. Acestea sunt cazurile n care o banca comerciala vine n ntmpinarea firmelor cu capital integral sau majoritar de stat. Pentru firmele private se are n vedere deficitul de resurse pe trimestre (diferenta dintre plati si ncasari) generat de constituirea unor stocuri de materii prime, combustibil , piese de schimb, etc, precum si de efectuarea anumitor cheltuieli necesare productiei, executarii de lucrari si prestari servicii. 2.2. ANALIZA MANAGERIALA SI ECONOMICO-FINANCIARA A FIRMEI

SOLICITATOARE DE CREDIT

a)

cererea de credite semnata si stampilata de persoanele autorizate sa

reprezinte societatea, completata n mod obligatoriu cu toate informatiile solicitate b) documentatia de constituire a societatii compusa din : c) contract de societate; statut; hotarre judecatoreasca; certificat de nmatriculare la Registrul Comertului; cod fiscal

ultimul bilant (balanta) contabil(a) vizat de Finantele Publice, respectiv

Directia Judeteana a Controlului de Stat, contul de profit si pierdere; d) situatia veniturilor si cheltuielilor ce urmeaza a fi realizate n anul n curs si preliminate n perioada pentru care se solicita creditul. Situatia va fi ntocmita n corelare cu bugetul de venituri si cheltuieli sau cu declaratia de venituri; e) Studiul de fezabilitate n cazul unor solicitari de credite pentru realizarea

obiectivelor de investitii; f) Lista bunurilor materiale si a valorilor ce constituie garantii pentru banca n

vederea acordarii creditului solicitat. Aceasta lista va avea la baza documentele prin care se dovedeste dreptul de proprietate asupra bunurilor ce urmeaza a fi ipotecate sau gajate; g) Alte documente necesare, solicitate de banca. In fata bancii comerciale, firma trebuie sa vina n primul rnd cu o activitate ce nu reprezinta riscuri majore n perioada de utilizare a creditului.

Pentru aprecierea firmei conteaza foarte mult metodele de marketing aplicate de managerii sai, competitivitatea produselor si stabilirea segmentelor de piata cucerite. Conditiile economiei de piata cer si o analiza a calitatilor manageriale ale conducatorilor firmei. Intre nsusirile analizate se nscriu nclinatia spre inovare si creativitate, cunostintele n domeniul financiar, n marketing, n managementul productiei si al personalului, etc. ANALIZA MANAGERIALA NR CRT 1. CRITERIUL CALIFICATIVUL

CALITATEA ORGANIZARII

-

BUN MEDIE SLABA PERSPECTIVE

2.

SECTORUL ACTIVITATE

DE

DE

DEZVOLTARE BUNA PERSPECTIVE DE

DEZVOLTARE SLABA SECTOR NEVIABIL CAPACITATE MARE

3.

POZITIA RAMURA

UNITATII

IN

DE INFLUENTARE A PIETII CAPACITATE MEDIE CAPACITATE MICA FOARTE BUNA BUNA

4.

CALITATEA CONDUCERII

5.

PERSPECTIVA FIRMEI

-

SATISFACATOARE ACTIVITATE VIABILA ACTIVITATE SLABA FARA PERSPECTIVE

ANALIZA MANAGERIALA PENTRU SC ART LAND SA CONSTANTA NR CRT 1. 2. 3. 4. 5. CRITERIUL CALIFICATIVUL

CALITATEA ORGANIZARII SECTORUL DE ACTIVITATE POZITIA UNITATII IN RAMURA CALITATEA CONDUCERII PERSPECTIVA FIRMEI

-

BUNA PERSPECTIVA

DE

DEZVOLTARE BUNA - CAPACITATEA MEDIE - BUNA - ACTIVITATE VIABILA

ANALIZA PERFORMANTELOR ECONOMICO FINANCIARE Pentru a analiza performantele economico-financiare ale societatii se folosesc datele din bilantul contabil si balanta de verificare ntocmite de unitate la data de 31.09.2002 . Aceste informatii economico - financiare sunt :

INFORMATII ECONOMICO - FINANCIARE (MII LEI) Nr. Crt. 1 INDICATOR LA 31.09.2002 49.067.960 49.067.960

ACTIVE IMOBILIZATE -TOTAL, din care imobilizari corporale, din care ;

terenuri cladiri constructii speciale masini, mijloace

de

31.863.040 2.661.600 13.672.820 870.500 44.335.160 21.858.020 18.751.900 1.200.460 683.770 608.620 442.820 170.450 22.477.140 4.004.170 9.139.930 8.729.700 101.150 502.190 93.404.460 LA 31.12.2002 52.689.510 48.868.250 9.054.120 59.120 12.816.260 97.540

2

transport alte imobilizari corporale imobilizari financiare ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL, din care : stocuri stocuri de materii prime, materiale stocuri aflate la terti productie n curs executie semifabricate,

de

produse

care:

finite marfuri ambalaje alte active circulante - total, din furnizori - debitori clienti conturi la banci casa valori de ncasat conturi de regularizare prime privind rambursarea

Nr. Crt. 1

obligatiunilor TOTAL ACTIV INDICATOR

CAPITALURI PROPRII - TOTAL, din care : capital social rezultatul reportat (pierdere neacoperita) rezultatul exercitiului (profit) fonduri PROVIZIOANE PENTRU RISCURI

2

SI

3

4

CHELTUIELI - TOTAL mprumuturi si datorii asimilate furnizori si conturi asimilate clienti creditori alte datorii DATORII - TOTAL, din care : Imprumuturi si datorii asimilate Furnizori si conturi asimilate Clienti creditori Alte datorii CONTURI DE REGULARIZARE SI ASIMILATE TOTAL PASIV

40.615.540 22.440.570 9.245.010 48.740 40.615.540 22.440.570 9.245.010 48.740 1.870 8.881.220 93.404.460

Pe baza datelor prezentate, situatia financiara a societatilor se prezinta dupa cum urmeaza active imobilizate la valoarea ramasa n total activ reprezinta 52 % din care

cladirile reprezinta ponderea principala de peste 65 %; activele circulante reprezinta 48 % din total activ, ponderea cea mai mare

avnd-o stocurile de materiale. Aceste active sunt acoperite n acest interval n urmatoarele proportii cu surse astfel: capitaluri proprii : 56 % surse atrase : 43 % (din care ponderea cea mai mare o detin creditele

bancare cu 60%) La finele perioadei analizate, activitatea economico-financiara a societatii se prezinta astfel cifra de afaceri venituri totale : : 48.117.670 mii lei 82.330.680 mii lei

cheltuieli totale

:

82.171.560 mii lei 59.120 mii lei

rezultatul exercitiului (profit) :

Lista bunurilor materiale ce constituie garantii asiguratorii pentru banca n vederea acordarii creditului, de la SC ART LAND SA CONSTANTA: Nr. Crt DENUMIREA U/M Cantitatea Valoarea de Inventar (lei) 343.948.750 574.208.270 273.945.880 2.146.328.320 4.804.480.000

1 2 3 4

SALAND

HIDROCLAP

buc buc buc buc *

2 2 3 1

960 MC SALUPA MARITIMA 150 CP MACARA PLUTITOARE

500 TF REMORCHER MARITIM 2X300 CP TOTAL

nainte de a trece la analizarea concreta a cererii de credit, prudenta bancara solicita si o analiza n dinamica a bonitatii agentului economic pe cel putin 3 ani anteriori (din care, ultimul an se detaliaza si pe trimestre) la urmatorii indicatori: A.- INDICATORI DE LICHIDITATE : Lichiditatea (L) - reprezinta capacitatea agentului economic de onorare a obligatiilor catre terti si de rambursare a creditelor si dobnzilor datorate. Totalul activelor circulante - Stocurile materiale L = ------------------------------------------------------------------------------ x Total obligatii 100

Lichiditatea este cu att mai buna cu ct rezultatul obtinut este mai mare (peste 100 %) . Cu ct lichiditatea este mai mare, cu att activitatea agentului economic este mai buna, deoarece gradul de acoperire a obligatiunilor de plata este mai mare. Analiza lichiditatii se face indiferent de durata acordarii creditului. 1. Lichiditatea imediata n marime absoluta (La) La = Apts - Ppts n care: Apts - active pe termen scurt Ppts - pasive pe termen scurt 2. Lichiditatea imediata n marime relativa numita si lichiditatea patrimoniala (Lp) : Ac - Pi - Sfpv Apts

Lp = ----------------------- x 100 = ------------ x 100 Ob + C + I n care : Ac - active circulante Pi - pierderi Sfpv - stocuri fara posibilitati de valorificare Ob - obligatii C - credite I - mprumuturi Ppts

3.

Lichiditatea la o anumita data

Pentru a determina lichiditatea la o anumita data (Ld) sau coeficientul solvabilitatii la o anumita data se au n vedere disponibilitati banesti proprii si mprumutate din situatia patrimoniului (Db), ncasarile posibile de realizat pna la data limita prevazuta (I) , creditele bancare si mprumuturi de la alti agenti economici ce se pot obtine n intervalul respectiv (C), precum si platile exigibile n aceeasi perioada (PE). Db + C + I Ld = --------------------- x 100 Ld > 100 PE B. - INDICATORI DE SOLVABILITATE : Solvabilitatea (S) reflectata gradul n care capitalul propriu asigura acoperirea creditelor pe termen scurt, sau capacitatea agentului economic de a-si onora obligatiile asumate fata de terti cu ajutorul activelor sale .

Capitalul propriu S = -------------------------------------------------- x 100 Capitalul propriu + Total credite Indicatorul este considerat optim atunci cnd rezultatul obtinut depaseste 40 %. Un rezultat sub 40 % demonstreaza situatia financiara delicata a acestuia, el avnd un grad mai mare de ndatorare. 1. Solvabilitatea patrimoniala (S)

Cp S = ------ x 100 Tp unde: Cp - capitaluri proprii Tp - total pasiv 2. Solvabilitatea la o anumita data Sd = Ld

Se calculeaza ca si lichiditatea la o anumita data C. INDICATORI DE RENTABILITATE 1. Rentabilitatea capitalului social (Rcs) : Pn Rcs = --------- x 100 Cs unde: Pn - profit net Cs - capital social 2. Rentabilitatea capitalului propriu (Rcp) : Pn Rcp = ---------- x 100 Cp unde : Pn - profit net

Cp - capital propriu 3. Rentabilitatea n functie de cheltuieli profitul net si cheltuieli totale . Pn Rc = ----------- Qc unde : Pn - profit net Qc - costuri Nivelul considerat acceptabil al acestui indicator trebuie sa fie peste 5 %. D. INDICATORI DE ECHILIBRU 1. Gradul de ndatorare (GI) este un indicator de echilibru care arata limita pna la care agentul economic este finantat din alte surse dect fondurile sale proprii si se calculeaza astfel : Ob + C + I + D GI = --------------------- x 100 Ta unde: Ob - obligatii C I D - credite - mprumuturi se calculeaza ca raport ntre

- dobnzi aferente creditelor

Ta

- total active

Acest indicator trebuie sa fie subunitar. Cu ct raportul dintre partile exigibile este mai mic (sub 30%), cu att gradul de ndatorare al agentului economic este mai mic. Un grad de ndatorare mai mare de 50 % este un semnal de alarma pentru banca. 2.Gradul de acoperire a cheltuielilor din venituri este tot un indicator de echilibru care se calculeaza astfel : Venituri medii G.a.ch.v = -------------------------- x 100 Cheltuieli medii Nivelul acestui indicator este cu att mai mare cu ct este peste 100% si arata ca activitatea agentului economic este profitabila. 3.Capacitatea de rambursare a agentului economic se calculeaza dupa urmatoarea formula : C.r. = Profit net + Amortizare + Dobnzi platite Acest indicator se analizeaza pe perioada expirata si se va extrapola la perioada de rambursare pentru a vedea posibilitatea agentului de a restitui mprumutul fata de banca. n urma analizei manageriale si a performantelor economico-financiare, solicitatorii de credite se grupeaza n 5 categorii. Acestea sunt : Categoria A Firme cu activitate economica rentabila care pot rambursa

Categoria B Categoria C Categoria D Categoria E

creditele si plati dobnzile Firme cu activitate economica buna n prezent, dar n perspectiva pot sa apara aspecte negative Firmele respective sunt amenintate de nrautatirea situatiei lor economice Firmele n cauza cu indicatori economici si financiari oscilanti ntre satisfacator si nesatisfacator Aceste firme nregistreaza pierderi rambursarea creditului si plata dobnzilor si nu este certa

Unitatile economice din categoria E, si uneori D, nu sunt admise n procesul de creditare, n timp de solicitantii din categoria A si B au prioritate n aprobarea cererilor de credite. 2.3. ANALIZA EFECTIVA A SOLICITARII DE CREDIT IDENTIFICAREA SCOPULUI SI A NIVELULUI CREDITULUI SOLICITAT Scopul solicitarii trebuie precizat foarte clar sub forma deficitului de resurse pe care l va suplini creditul cerut. De asemenea, cererea de credit trebuie sa se ncadreze n prevederile legislatiei bancare (Legea nr. 33/1991) si n Normele metodologice de lucru ale bancii comerciale respective. Dupa stabilirea si acceptarea nivelului valoric al creditului, echipa de decizie trece la negocierea dobnzii si a comisioanelor ce revin bancii.

IDENTIFICAREA SURSELOR DE RAMBURSARE A CREDITULUI n cazul creditelor cu risc redus, banca solicita o singura sursa de achitare; pentru celelalte tipuri de credite cu risc ridicat, bancile solicita si o a doua sursa de rambursare. Prima sursa este reprezentata de lichiditatea ce rezulta din circuitul economic normal al firmei. Sursa colaterala, reprezentata de regula de garantia

depusa de firma, trebuie identificata clar si corect de catre inspector si echipa de decizie. IDENTIFICAREA GARANTIILOR CREDITULUI Pentru asigurarea recuperarii creditelor, n situatia n care mprumutatul nu-si respecta obligatiile contractuale de rambursare a ratelor scadente, plata dobnzilor si celorlalte obligatii rezultate din contract, din cauze care nu au putut fi prevazute la acordarea creditului, banca va solicita mprumutatilor garantii asiguratorii, care pot fi oferite att de debitori ct si de terte persoane fizice sau juridice, numite garanti. Garantiile asiguratorii sunt de doua feluri : A. garantii reale; garantii personale GARANTIILE REALE reprezinta bunuri mobile sau imobile din

patrimoniul debitorului sau a unui tert oferite pentru ndestularea n mod preferential a unui creditor. Din grupa garantiilor reale distingem : 1. Ipoteca - garantie imobiliara care nu comporta

deposedarea celui ce o constituie. Ipoteca practicata de banca n relatiile cu clientii sai este o ipoteca conventionala, ntruct are la baza ntelegerea intervenita ntre banca si constitutorul ipotecii, care poate fi debitorul (mprumutatul) sau un garant al lui, persoana fizica sau juridica. Bunul ipotecat se ia n calculul garantiei creditului n functie de valoarea acceptata de banca sau n functie de valoarea de contabilitate pentru imobilele apartinnd persoanelor juridice, corectata cu uzura acestora si procentul admis de banca pentru bunurile imobiliare. Mecanismul ipotecii permite bancii ca n caz de neplata a

mprumutului, sa urmareasca acest bun, indiferent n posesia cui se afla, solicitnd scoaterea lui la vnzare si ncasarea cu prioritate. Pentru a fi acceptata garantia bunurilor imobiliare, acestea trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii : sa fie proprietatea constitutorului si sa se afle n circuitul civil; sa existe o piata sigura pentru bunurile ipotecate; bunurile imobiliare sa fie situate n zone de interes; sa fie asigurate la o societate de asigurari 2. Gajul se constituie asupra bunurilor mobile corporale

ct si a bunurilor necorporale si poate fi tratat sub doua forme : cu deposedare; fara deposedare Gajul este un contract accesoriu contractului de credit, prin care debitorul (mprumutatul) sau garantul, dupa caz, remit bancii un bun mobil pentru garantarea creditului. Aceste bunuri pot fi corporale sau necorporale. Gajul cu deposedare numit si "amanet" presupune depunerea lui la banca. De regula aceasta forma de gajare se adreseaza bunurilor mobiliare de volum mic si valoare mare (metale pretioase, tablouri, etc). Gajul fara deposedare se practica pentru bunurile voluminoase (autoturisme, frigidere, etc) sau care sunt legate de pamnt (recolte, utilaje, etc)

3.

Bunurile cumparate prin credite se iau n cadrul

garantiei chiar daca celelalte doua elemente, ipoteca si gajul, acopera valoarea creditului si a dobnzilor datorate. 4. Cesiunea de creanta este o conventie scrisa prin

care un creditor transmite o creanta a sa unei alte persoane. Partile cesiunii sunt : cedentul cesionarul debitorul cedat - creditorul care transmite creanta sa; - persoana catre care se transmite creanta; - debitorul creantei transmise

Efectul cesiunii consta n aceea ca din momentul realizarii acordului de vointa, creanta trece n patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care le confera cedentului. B. GARANTII PERSONALE Garantia personala este angajamentul asumat de o persoana fizica sau juridica, dupa caz, prin care acestea se obliga sa execute obligatia debitorului n cazul neexecutarii ei de catre mprumutat.

1.

Garantia bancara reprezinta un nscris prin care o alta

banca (garant) se angajeaza neconditionat si irevocabil ca, n cazul n care un debitor nu va executa obligatia de a plati la o data bine stabilita o suma de bani determinata, sa plateasca suma neachitata, n favoarea bancii beneficiare (mprumutator).

2.

Depozitul bancar reprezinta o garantie materiala sub

forma unei sume de bani depusa de debitor la banca n favoarea beneficiarului n anumite conditii stabilite si comunicate bancii de catre debitor. Debitorul poate constitui depozitul bancar la societatea bancara care acorda creditul sau la o alta societate bancara, ncheindu-se un contract de depozit. 2.4. ADOPTAREA DECIZIEI DE CREDITARE PE TERMEN SCURT CORELAREA CU DISPONIBILITATI DE RESURSE

Corelatia se realizeaza prin situatia trimestriala privind prognoza si administrarea resurselor si plasamentelor bancare. n faza de proiectare pe baza situatiei resurselor si a plasamentelor, bancile si ntocmesc programe de credit, cu defalcari pe tipuri de credite, pentru agentii economici cu capital de stat si, respectiv, privat. Aceste defalcari, sub forma de plafoane, sunt transmise sucursalelor, constituind limite maxime de angajare de credite pe trimestrul respectiv. n perioada de realizare, zilnic, sucursalele judetene ale bancilor raporteaza nivelul creditelor angajate, iar saptamnal se analizeaza creditele grupate pe categorii dupa obiectul creditat, cauze ale nerambursarii la termen. Pe lnga corelatiile de ordin cantitativ, bancile urmaresc si respectarea unor constrngeri de ordin juridic n legatura cu acordarea de credit.

Astfel, legea privind activitatea bancara interzice acordarea de credite unui agent economic ntr-un volum mai mare de 20 % din capitalul si rezervele bancii respective ADOPTAREA SI COMUNICAREA DECIZIEI DE CREDITARE

Dupa adoptare, decizia de creditare este comunicata solicitantului. Acesta, mpreuna cu unitatea bancara care acorda efectiv creditul, procedeaza la ncheierea contractului de credit. Contractul de credit precizeaza suma acordata de banca, obiectul creditat, modalitatea de efectuare a platilor de credit, esalonarea acordarii, dobnda si ratele de rambursare, garantiile, alte drepturi si obligatii, sanctiuni. Contractul de credit este ntocmit n trei exemplare, cu destinatiile : exemplarul 1 este pastrat ntr-un loc stabilit de conducerea bancii; exemplarul 2 este predat mprumutatului; exemplarul 3 se pastreaza n dosarul economic al agentului respectiv, pna

la rambursarea integrala. ANALIZA REALIZARII DECIZIEI DE CREDITARE Pe parcursul perioadei de utilizare, bancile analizeaza evolutia starii economice si financiare a debitorului, preciznd nivelul riscului de nerambursare a creditului angajat. Aceasta analiza este efectuata de serviciul datoriei, folosindu-se urmatorii indicatori : 1. Acoperirea dobnzii (Ad) Pb

Ad = ----------

Ad > 1 Dp+Dd

unde: Pb = profit brut Dp = dobnda platita la nceputul anului Dd = dobnda datorata si neachitata Sensul favorabil apare cnd indicatorul Ad este mai mare ca