Simpozion Naţional : ,,Evaluarea în învăţământul primar”Propunător: institutor Olteanu Carmen Elena

Evaluarea în educaţie reprezintã procesul sistematic de colectare, analizã şi schimb de date privind procesele educaţionale ale indivizilor, grupurilor sau organizaţiilor (instituţii etc), pentru a facilita învãţarea la nivelul tuturor pãrţilor implicate, astfel încât judecata valorii şi luarea deciziilor sã se bazeze pe evidenţe. Evaluarea este o componentă a procesului de învăţământ. Ea este un proces didactic complex, integrat structural şi funcţional în activitatea didactică. Problematica pe care o generează acţiunea de evaluare face parte din ansamblul teoriei educaţiei sau mai exact teoria evaluării- ca sistem de concepţii, principii şi tehnici referitoare la măsurarea şi aprecierea rezultatelor şcolare şi a procesului didactic - este o componentă a tehnologiei didactice.

Evaluarea acoperã toate domeniile de pregãtire a educaţiei, metode de predare, finanţare, management, direcţii generale, conducere şi urmãrire a obiectivelor pe termen lung. La un nivel mai aprofundat, constatãrile evaluãrii pot conduce la prioritãţi noi şi/sau la o mai mare compatibilitate între alegeri şi resurse. În principiu totul se reduce la învãţarea din experienţa personalã a fiecãrui individ. Deoarece aceste procese de evaluare sunt iniţiate, dezvoltate şi autoreglate în şcoalã, ele sunt denumite procese de autoevaluare pentru a le distinge de procesele de inspecţie sau evaluare externã.

Evaluarea serveşte ca funcţie de feed-back în procesele de învãţare a tuturor pãrţilor implicate. Susţinem cã evaluarea are ca scop principal crearea de oportunitãţi pentru învãţarea sistematicã din experienţele personale. Mai mult decât atât este clar cã în prezent punerea accentului pe autonomia şcolii şi pe importanţa autoreglãrii sau pe abilitãţile de învãţare autonomã la elevi, îndreaptã şcolile şi cadrele didactice într-o direcţie în care învãţarea devine activitatea şi provocarea centralã pentru toţi cei implicaţi. Un alt element important este ideea cã evaluarea ca parte a cadrului profesional de învãţare necesitã interacţiune între toţi acţionarii sau actorii care joacã un rol în şcoalã, în predare/consiliere şi în procesele de învãţare. Pentru ca evaluarea sã ofere ocazii optime pentru toţi cei implicaţi, ea trebuie: sã fie motivantã atât pentru problemele puse în discuţie cât şi pentru activitãţile incluse; sã ofere un bogat cadru intern şi extern de învãţare; sã dea ocazia pentru experimentare; sã promoveze dialogul şi feed-back-ul;sã includã (auto)evaluarea;sã asigure feed-back-ul de date despre rezultatele, efectele şi impactul învãţãrii.

Evaluarea este o acţiune complexă, un ansamblu de operaţii care precizează: obiectivele şi conţinuturile ce trebuie evaluate; scopul şi perspectiva evaluării; momentul şi perspectiva evaluării; modalitatea de evaluare; modul de prelucrare şi de valorificare a informaţiilor; criterii pe baza cărora se evaluează.

Evaluarea constituie o acţiune complexă ce include trei operaţii principale: măsurarea, aprecierea şi decizia.

Măsurarea constă în utilizarea unor procedee prin care se stabileşte o relaţie funcţională între un ansamblu de simboluri (cifre, litere, calificative, buline) şi un ansamblu de obiecte şi fenomene conform unor caracteristici pe care acestea le posedă în diferite grade. Când obiectul măsurării îl constituie fenomene proprii educaţiei, aceasta trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, ca o operaţie prin care lucrurile sunt observate şi diferenţiate. Procesul de măsurare se poate realiza şi prin observare, având în acest caz un caracter informal. Măsurarea reprezintă primul pas în evaluare, exactitatea ei fiind dependentă de calitatea instrumentelor utilizate şi de modul în care acestea sunt folosite. Măsurătorile, chiar şi asupra rezultatelor şcolare pot atinge uneori un grad ridicat de obiectivitate.

Aprecierea presupune emiterea unei judecăţi de valoare asupra fenomenului evaluat pe baza datelor obţinute prin măsurare, prin raportarea acestora la un termen de referinţă, la un sistem de valori sau criterii. Calitatea ei este dependentă în mod sensibil de experienţa şi trăsăturile personalităţii evaluatorului. De aceea aprecierile emise asupra rezultatelor şcolare prezintă în multe cazuri o oarecare notă de

subiectivism. Interpretarea rezultatelor evaluării se poate realiza în funcţie de următoarele criterii: obiectivele stabilite la începutul programului instructiv-educativ, progresul sau regresul înregistrat faţă de ultima evaluare, nivelul anterior de pregătire şi potenţialul psihopedagogic şi social al elevului.

Decizia se exprimă prin concluziile desprinse în urma interpretării datelor aferente măsurii şi prin măsurile introduse pentru îmbunătăţirea activităţii în etapa următoare a procesului instructiv-educativ.

Evaluarea randamentului şcolar constituie o acţiune componentă a procesului educativ, integrată structural şi funcţional în această activitate. În teoria şi practica educaţională se disting trei strategii sau forme de evaluare. Acestea sunt: evaluarea iniţială, evaluarea continuă sau formativă, evaluarea sumativă sau finală.

Evaluarea iniţială se realizează la începutul unui program de instruire şi este menită să stabilească nivelul de pregătire a elevilor în acest moment, condiţiile în care aceştia se pot integra în activitatea care urmează. Ea reprezintă una din premisele conceperii programului de instruire. Cunoaşterea capacităţilor de învăţare ale elevilor, a nivelului de pregătire de la care pornesc şi a gradului în care stăpânesc cunoştinţele şi abilităţile necesare asimilării conţinutului etapei care urmează, constituie o condiţie hotărâtoare pentru reuşita activităţii didactice. Această relaţie devine evidentă în situaţia în care educatorul începe activitatea cu elevii al căror potenţial nu-l cunoaşte, la începutul unui ciclu de învăţământ sau al unui an şcolar, după cum poate fi necesară şi pe parcursul derulării programului, la începutul unor capitole ca şi a fiecărei lecţii. În concordanţă cu rolul acestei modalităţi de evaluare, preocuparea cadrului didactic pentru cunoaşterea elevilor ce vor fi primiţi în clasa pregătitoare şi clasa întâi, preocupare încă din perioada frecventării grădiniţei de către copii, dobândeşte o importanţă deosebită, aceasta constituind una din condiţiile integrării copiilor cu şanse de reuşită în activitatea şcolară.

Evaluarea sumativă/finală este realizată prin verificări parţiale pe parcursul programului şi o estimare globală de bilanţ a rezultatelor pe perioade lungi, în general corespunzătoare semestrelor şcolare, anului şcolar sau ciclului de învăţământ. Ea operează un sondaj, atât în ceea ce priveşte elevii, cât şi materia a cărei însuşire este supusă verificării. Datorită acestei caracteristici, evaluarea sumativă (cumulativă) nu poate oferi informaţii sistematice şi complete cu privire la măsura în care toţi subiecţii cuprinşi într-un program de instruire şi-au însuşit conţinutul ce trebuie asimilat. Evaluarea realizată în acest mod nu însoţeşte procesul didactic în toate secvenţele acestuia şi nu permite ameliorarea lui decât după perioade relativ îndelungate.

Evaluarea continuă/formativă constituie un proces ce se întrepătrunde multiform şi funcţional cu acţiunile de instruire şi cu activitatea de învăţare. Notele definitorii ale evaluării formative derivă din acest considerent:

*evaluarea formativă se realizează predominant pe parcursul desfăşurării procesului didactic şi este menită să verifice sistematic progresele elevilor, cunoaşterea sistematică a rezultatelor având efecte reglatoare asupra activităţii desfăşurate permiţând ameliorarea ei continuă;

*diminuează până la eliminare completă caracterul de sondaj al evaluării, propunându-şi verificarea tuturor elevilor asupra conţinuturilor esenţiale predate, realizându-se astfel cunoaşterea pregătirii elevilor şi adoptarea măsurilor considerate utile pentru ameliorarea randamentului elevilor şi a procesului de învăţământ;

*determină schimbări atât în conduita didactică a profesorului, cât şi în comportamentul şcolar al elevului, oferind elevilor care au învăţat o confirmare imediată cu efecte stimulatoare, având rol pozitiv şi vizând în principal susţinerea activităţii de învăţare.

Profesorul Ion T. Radu defineşte evaluarea ca activitate prin care sunt colectate, prelucrate şi interpretate informaţii privind starea şi funcţionarea unui sistem, a rezultatelor pe care le obţine, activitate ce conduce la aprecierea acestora pe baza unor criterii şi prin care este influenţată evoluţia sistemului.