Pagină 1 din 13

creştere, dar şi a riscurilor care îi sunt asociate. Avantajele acestei metode sunt:

- o estimare a valorii întreprinderii în funcţie de reperul de valoare oferit de

piaţă;

- estimarea valorii într-o manieră simplă şi rapidă, în situaţia imposibilităţii

accesului la datele întreprinderii;

- cursul acţiunii este un preţ efectiv al tranzacţiilor deja realizate pentru

acţiunile întreprinderii şi deci valoarea întreprinderii este calculată prin

utilizarea unei unităţi de valoare efectivă şi nu estimată;

- cursul este un preţ zilnic, care reflectă „în timp real” estimările pieţei privind

impactul acţiunii factorilor din interiorul şi exteriorul întreprinderii asupra

valorii acesteia, putându-se astfel calcula o valoare a zilei pentru întreprindere.

Limitele cel mai des semnalate în legătură cu această metodă sunt:

- valoarea întreprinderii este stabilită pe baza logicii de plasament şi nu de

achiziţie;

- valoarea întreprinderii este de fapt suma valorilor părţilor (acţiunilor deţinute

de investitori) care este diferită de valoarea întregului;

- cursul cuantifică, de asemenea, şi variaţia altor factori care nu au legătură

directă cu întreprinderea (factorii politici) şi suportă influenţele organizării,

reglementării, controlului şi transparenţei titlurilor de valoare;

- un număr mic de întreprinderi (societăţi cotate) au un preţ stabilit de piaţă

pentru acţiunile lor; marea majoritate a întreprinderilor nu au acces la cotaţie;

Totuşi, avantajele oferite de această metodă au susţinut introducerea modului de

gândire specific pieţelor financiare în domeniul evaluării întreprinderii. Conceptul de

evaluare bursieră se utilizează în general cu referire la două accepţiuni:

Metode bursiere de evaluare

1. Elemente de bază

Metodele de evaluare anterioare se caracterizează printr-un oarecare grad de

subiectivism. Cea mai mare parte a modelelor de evaluare elaborate de teoria financiară

porneşte de la premisa pieţei eficiente caracterizată prin încorporarea în preţul de piaţă

(cursul bursier) a tuturor informaţiilor disponibile (trecute, prezente şi cele legate de

perspectiva întreprinderii). În aceste condiţii valoarea actuală a unei întreprinderi este

chiar capitalizarea bursieră a acesteia. Această valoare reprezintă estimările pieţei

asupra a ceea ce întreprinderea posedă, a ceea ce produce, asupra potenţialului său de

Pagină 2 din 13

- o definire în sens restrictiv a valorii întreprinderii, conform căreia ea se

determină pe baza produsului dintre numărul de acţiuni emise de

întreprinderea evaluată şi cursul bursier al acestora, la momentul evaluării sau

calculat ca o medie pe o anumită perioadă;

- o definire în sens larg a valorii întreprinderii, prin prisma indicatorilor oferiţi

de piaţa bursieră (coeficientul de capitalizare bursieră, rata medie de

distribuire a dividendelor, seria dividendelor distribuite de întreprindere în

ultimii ani) sau avându-se în vedere că întreprinderile cotate la bursa

îndeplinesc anumite cerinţe care stau la baza evaluării întreprinderii.

Cursul bursier sau cotaţia unor titluri (în special acţiuni), numită în termeni

bursieri rating, permite unor organisme independente să formuleze o apreciere sintetică

asupra calităţii respectivelor titluri, care constă, în principal, în evaluarea riscurilor pe

care le prezintă achiziţionarea titlurilor. Cursul bursier depinde atât de factori interni

întreprinderii, cât şi de factori externi. În consecinţă pentru aplicarea metodelor bursiere

de evaluare trebuie să se ţină seama de:

- evoluţia cursurilor trecute şi a politicii de dividende, considerate ca semnale

emise către acţionari şi investitori. Altfel spus, se impune un studiu

retrospectiv al caracteristicilor fundamentale ale întreprinderii, pe baza căruia

se pot previziona evoluţiile viitoare, anticipând fie o continuitate, fie rupturi în

raport cu trecutul;

- fenomenele pieţei car pot afecta aprecierea titlurilor, independent de

performanţele întreprinderii (perspectivele concurenţei, calitatea sistemului de

comunicare financiară a întreprinderii etc.).

Se pune întrebarea dacă cotaţia bursieră reflectă cu adevărat valoarea reală a

întreprinderii sau nu. În acest sens există două teorii:

- teoria evoluţiei aleatoare, conform căreia analiza bursieră pe mai mulţi ani (a

cursului, a volumului tranzacţiilor, a indicatorilor bursieri) nu poate anticipa,

pe baze ştiinţifice, evoluţia viitoare a întreprinderii;

- teoria ipotezelor pieţei eficiente, conform căreia, la ora actuală, datorită

folosirii sistemelor moderne de prelucrare, pe baza modelelor economico-

matematice, a indicatorilor bursieri şi de comunicare a acestora, cursul

acţiunilor reflectă fidel valoarea reală a acţiunilor şi, respectiv, a întreprinderii.

2. Evaluarea prin capitalizarea bursieră

Pagină 3 din 13

Valoarea întreprinderii (capitalizarea bursieră) este determinată de cursul bursier,

ca indicator ce cuantifică performantele întreprinderii şi gradul de interes pe care îl

prezintă aceasta:

ttt cbNCBV

în care: - Vt (CB) – valoarea întreprinderii la momentul t;

- Nt – numărul de acţiuni aflate în circulaţie la momentul t;

- cbt – cursul bursier al acţiunilor întreprinderii în momentul t.

Principalul dezavantaj al aplicării îl constituie variabilitatea mare în timp a

valorilor rezultate, care în cazul unor acţiuni al căror curs este în descreştere, poate

ridica semne mari de întrebare în legătură cu valoarea reală a întreprinderii. Pentru a

corecta acest dezavantaj, se poate lua în calcul un curs bursier mediu, iar valoarea

întreprinderii va deveni:

cbNV tt

Metodele de evaluare a întreprinderilor ce utilizează coeficientul de capitalizare

bursieră sunt metode folosite de întreprinderile „în creştere”.

Coeficientul de capitalizare bursieră (Price Earning Ratio)sau preţul unui titlu

reflectă de câte ori investitorii sunt dispuşi să plătească profitul net pe acţiune. Altfel

spus, PER arată în cât timp se recuperează investiţia făcută prin cumpărarea unei acţiuni

pe seama profiturilor primit de investitori sub formă de dividende. El se mai numeşte

„multiplicator curs-profit” şi se determină după relaţia:

actiunepenetofitulPERcb

actiunepenetofitul

cbPER

Pr

Pr

Elementele de calcul pentru PER pot fi exprimate în valori trecute, actuale sau

previzionate. Cel mai curent utilizat de evaluatori este PER relativ la momentul

evaluării sau, cel mai indicat, un PER mediu. Utilizarea PER în evaluare presupune să

se aibă în vedere şi influenţa exercitată asupra sa de creşterea ratei dobânzii la credite,

de modificarea ratei dobânzii la obligaţiuni, de restricţiile şi limitele de creditare etc.

Când profitul nu este un indicator semnificativ pentru întreprindere (cazul

întreprinderilor cu marjă de profit mică sau cu investiţii mari) este recomandat să se

utilizeze cash-flow-ul sau cifra de afaceri drept determinant al valorii întreprinderii. În

acest mod, relaţiile de calcul pentru determinarea valorii întreprinderii pot fi:

Pagină 4 din 13

CACA

cbV

CFCF

cbV

PP

cbV

na

0

0

0

0

0

0

în care: - 0CB - cursul bursier aferent momentului în care se face evaluarea;

- 0naP - profitul net pe acţiune aferent momentului în care se face evaluarea;

- P – profitul anului, mediu sau previzionat;

- 0CF - cash-flow-ul pe acţiune, la valoarea de referinţă;

- CF - cash-flow al anului, mediu sau previzionat;

- 0CA - cifra de afaceri pe acţiune, la valoarea de referinţă;

-CA - cifra de afaceri a anului, medie sau previzionată.

baza relaţiei:

n

nn

tt

t

r

V

r

DV

)1()1(1

0

în care: V0 – valoarea acţiunii la momentul evaluării (valoarea de referinţă);

t – numărul de ani de previziune;

r – rata de actualizare (rata de rentabilitate cerut de acţionar care trebuie să fie cel

puţin egală cu rata de capitalizare a pieţei);

Vn – valoarea acţiunii în anul n.

Exemplu:

Se cunosc următoarele date: t=3; D1=30; D2=36; D3=43; r=19%; V3=900.

610)19,01(

900

)19,01(

43

)19,01(

36

)19,01(

303320

V u. m.

Experienţa practică recomandă următoarele aspecte pentru evitarea sau

diminuarea erorilor şi micşorarea incertitudinii în stabilirea valorii întreprinderii cu

ajutorul metodelor bursiere, respectiv:

- întreprinderea să coteze la burse importante, recunoscute, puternice, să

tranzacţioneze frecvent acţiuni, să aibă un volum mare de acţiuni tranzacţionate;

3. Evaluarea prin fluxurile de dividende

În optica bursieră, venitul aşteptat din investiţia în acţiuni a acţionarului minoritar

este dividendul pe care el îl va primi. Prin urmare, autorul Irving Fisher defineşte

valoarea actuală a unei acţiuni ca sumă actualizată a dividendelor viitoare anticipate, pe

Pagină 5 din 13

- reducerea perioadei pentru care se realizează estimarea profitului la circa 5-8

ani;

- mărirea ratei de actualizare cu un coeficient de risc proporţional cu

incertitudinea privind viitorul;

- aplicarea unei reduceri de siguranţă asupra valorii finale.

Condiţia esenţială a utilizării acestei abordări o reprezintă existenţa unor surse de

informaţii suficiente şi relevante pentru a asigura baza de comparaţie credibilă. Sursele

de informaţii sunt reprezentate, în acest caz, de:

- piaţa de capital, pe care se tranzacţionează acţiuni ale unor întreprinderi din

aceiaşi ramură de activitate (care oferă informaţii despre cursul acţiunilor

întreprinderilor similare cotate);

- piaţa întreprinderilor similare necotate (care oferă informaţii privind preţul de

vânzare a acţiunilor întreprinderilor similare necotate);

4. Evaluarea prin analogie. Abordarea evaluării prin comparaţia de piaţă

O metodă empirică constă în a evalua o întreprindere prin raportarea la preţurile

de vânzare a unor întreprinderi similare, vorbindu-se astfel de „metoda analogică”.

Această metodă se aplică numai în cazul în care preţul de vânzare al întreprinderilor

similare poate fi cunoscut, cel mai adesea acesta este confidenţial. Se utilizează ca bază

de referinţă, atunci când este posibil, cotaţia la bursă a societăţilor similare cu cea

studiată. Astfel se consideră că metodele bursiere reprezintă un caz particular al metodei

analogiei. Cotaţia bursieră poate reprezenta un reper şi în cazul întreprinderilor necotate.

Pentru a realiza o astfel de comparaţie este necesar să alegem tranzacţiile relative

la întreprinderile de natură apropiată cu cea studiată, care activează în aceeaşi ramură

economică, are obiect de activitate similar, mărime comparabilă. Este însă necesară

cunoaşterea cât mai multor date financiare relative la întreprinderea folosită ca bază de

comparaţie, pentru a putea stabili un preţ al tranzacţiei corespunzător. Este indispensabil

să se dispună de mai multe tranzacţii de referinţă. Evaluarea prin analogie va genera un

evantai de preţuri posibile. Această metodă de evaluare prezintă interes deoarece este,

prin definiţie, realistă şi permite verificarea calculelor efectuate prin metode mai

teoretice. De asemenea, ea nu exclude utilizarea altor metode de evaluare. Piaţa bursieră

poate fi supusă unor fluctuaţii temporare, iar în aceste condiţii utilizarea altor metode e

evaluare, decât cea prin analogie, permite corectarea unor valori excesive cuprinse în

preţul tranzacţiei prin metoda analogiei.

Pagină 6 din 13

- tranzacţiile anterioare (istorice) cu acţiuni ori părţi sociale ale întreprinderii

evaluate (care oferă informaţii privind preţurile la care au fost tranzacţionate acţiuni ale

întreprinderii supuse evaluării).

Indiferent care din cele trei surse de informaţii vor fi utilizate, întreprinderile

selectate ca referinţă pentru evaluarea prin comparaţia de piaţă trebuie să aparţină

aceluiaşi domeniu de activitate cu întreprinderea supusă evaluării. Pentru că în realitate

nu există două întreprinderi absolut identice din toate punctele de vedere, abordarea pe

baza comparaţiei de piaţă implică efectuarea unor analize detaliate, acordându-se atenţie

unui număr important de factori de influenţă.

Atunci când se alege ca bază de comparaţie cursul acţiunii întreprinderilor

cotate, este necesară analiza trăsăturilor esenţiale ale pieţei de capital, referitoare la

următoarele aspecte:

- gradul de respectare a regulamentului de funcţionare a pieţei;

- gradul de diversificare a domeniilor de activitate a întreprinderilor cotate care,

de regulă, este mai mare decât cel al întreprinderilor necotate;

- potenţialul de investiţii prin autofinanţare, stabilitatea financiară, planificarea

strategică, inovaţia, calitatea managementului a întreprinderilor cotate;

- fluctuaţia zilnică a cursului acţiunilor, ca urmare a unor factori economici şi

extraeconomici;

- gradul de lichiditate al acţiunilor cotate;

- gradul de informare a investitorilor mici asupra fluxului de venituri viitoare,

care de regulă este mai mic faţă de cel al investitorilor care doresc să achiziţioneze o

întreprindere in totalitatea ei sau un pachet de control.

Când comparaţia se realizează cu preţul de vânzare a întreprinderilor similare

necotate se impune a fi studiate preţurile de tranzacţie şi condiţiile în care acestea au

avut loc. Dificultatea utilizării acestui criteriu de comparaţie derivă din imposibilitatea

cunoaşterii, din motive de confidenţialitate, a motivaţiilor strict individualizate ale

vânzătorului şi cumpărătorului, a factorilor de natură necomercială care au influenţat

asupra stabilirii preţului de tranzacţie etc. Acest fapt nu asigură credibilitatea

comparaţiei şi face din acest procedeu unul dificil de aplicat.

Efectuarea comparaţiei în raport cu preţul anterior de tranzacţionare a acţiunilor

aceleiaşi întreprinderi necesită corecţii datorită trecerii timpului şi a modificării

condiţiilor din economie.

Comparaţia se realizează utilizând o gamă variată de indicatori, în majoritatea lor

exprimați prin rapoarte, semnificatie aparte prezintă următorii:

Pagină 7 din 13

Rezultatul (profitul) net pe acţiune (Earning Per Share) calculat, în mai multe

variante, cu ajutorul rapoartelor:

a

net

Nr

PEPS

Dacă există acţiuni preferate (privilegiate), se calculează profitul net pe acţiunile

comune, astfel:

ac

pnet

Nr

DivPEPS

Dacă analistul bursier este interesat de potenţialul de autofinanţare a societății în

raport cu numărul de acţiuni, atunci se determină capacitatea de autofinanţare pe

acţiune ( aCAF ), după relaţia:

a

aNr

CAFCAF

în care: - netP - profitul net;

- aNr - numărul total de acţiuni emise;

- acNr - numărul de acţiuni comune;

- pDiv - dividendele aferente acţiunilor preferate.

Acţionarii majoritari fac, de regulă, plasamente pe termen lung şi nu aşteaptă o

rentabilitate imediată sub forma de dividende. Ei sunt preocupaţi, în principal, de un

rezultat satisfăcător care, chiar dacă este conservat în cadrul societății (rezerve), este

susceptibil să genereze o creştere a valorii acţiunilor. Pentru această categorie de

acţionari, aprecierea rentabilităţii nete pe acţiune sau a rezultatului (profitului) net pe

acţiune (Earning Per Share) prezintă importanță în orientarea deciziei de investiție.

Dividendul pe acțiune ( Div ) este un indicator cu valoare informațională mare

pentru acţionarii minoritari care nu doresc să “joace un rol” în managementul

societății direct proporţional cu numărul acţiunilor deţinute, care sunt preocupaţi

de obţinerea unei rentabilităţi pe termen scurt, respectiv de un dividend imediat

calculat raportând dividendele totale ( tDiv ) la numărul total de acțiuni emise,

după modelul:

a

t

Nr

DivDiv

Informaţii despre numărul şi valoarea totală a fiecărui tip de acţiuni emise, acţiuni

răscumpărabile, acţiuni emise în timpul exerciţiului financiar etc. se găsesc în Nota 7

”Participaţii şi surse de finanţare”. Profitul pe acţiune se poate calcula pe baza

numărului de acţiuni existent la închiderea exerciţiului sau în funcţie de numărul mediu

de acţiuni din cursul exerciţiului. Numărul mediu de acţiuni este dificil de determinat,

în special în cazul societăților care au emis obligaţiuni convertibile în acţiuni, fapt

pentru care se recomandă calculul indicatorului în funcţie de numărul acţiunilor

Pagină 8 din 13

existente la închiderea exerciţiului1. Această rată nu este comparabilă între societățile

care o calculează, datorită faptului că numărul de acţiuni emise este, în general, diferit

de la o societate la alta.

Coeficientul de capitalizare bursieră, în limbaj anglo-saxon Price Earning Ratio

( PER ), este utilizat pentru a aprecia reacţia investitorilor la modificările

rezultatului net al societății cotate. Indicatorul este expresia cea mai simplificată a

modelului Irving Fisher și se determină în mai multe variante.

Într-o prima variantă se raportează cursul bursier al acţiunii ( P ) la profitul net pe

acţiune ( EPS ) sau la capacitatea de autofinanţare pe acţiune2:

EPS

PPER sau

aCAF

PPER

Astfel calculat, PER arată preţul pe care investitorii sunt gata să-l plătească

pentru profitul net pe acţiune sau, în interpretarea altor specialişti, indicatorul arată de

câte ori investitorii sunt dispuşi să plătească profitul pe acţiune. Această interpretare

atribuie indicatorului semnificaţia de “multiplu curs-profit”. Dacă acţionarii se aşteaptă

la o creştere a profitului net pe acţiune, atunci ei vor fi dispuşi să plătească un preţ

ridicat pentru acesta. Societățile cu perspective de a obține rezultate nete pe acţiune

mediocre se vor caracteriza printr-un coeficient de capitalizate bursieră scăzut şi

neatractiv pentru investitori. Investitorii pot fi atraşi de valoarea scăzută a acestui raport,

dar nu vor cumpăra decât dacă perspectivele lui de creştere sunt evidente.

PER este considerat a fi un criteriu temporar (Pay-Back) pentru că poate

evidenția câți ani (exerciții financiare) de rezultat net pe acțiune sunt necesari pentru a

recupera investiția într-o acțiune sau în cât timp (exerciții financiare) prețul (cursul) unei

acțiuni capitalizează rezultatul net pe acțiune. Literatura de specialitate menţionează

câteva repere pentru PER , în cazul unei piețe mature, normale (Tabelul nr. 2.).

Tabelul nr. 2. Valori de referință pentru PER

Nr.

crt. PER Interpretare

1. < 5 Acțiunile societății cotate sunt puternic subevaluate pe piața

financiară („vot de neîncredere” din partea investitorilor)

2. 5 - 10 Acțiunile societății cotate sunt subevaluate pe piața

financiară

3. 10 - 15 Piața financiară este îndreptăţită să facă aprecieri favorabile

cu privire la rezultatele viitoare ale societății cotate

4. 15 - 20 Acțiunile societății cotate sunt supraevaluate pe piața

financiară

1 Mironiuc, M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iaşi,

2006, p. 387. 2 Ooghe, H., Van Wymeersch, C., Traité d’analyse financière. Comptes annuels statutaires. Bilan social. Comptes

consolidés, Vol. I şi II, Editions Kluwer et Presses Universitaires de Namur, Bruxelles, 2000, p. 219.

Pagină 9 din 13

Într-o altă variantă PER rezultă raportând valoarea societății cotate (capitalizarea

bursieră) la rezultatul (profitul) net3, astfel:

netP

CBPER

Capitalizarea bursieră (CB ) este calculată ca produs între prețul (cursul) bursier şi

numărul de acţiuni emise. Cursul bursier luat în calcul este, de regulă, cel de la data

închiderii exerciţiului sau o medie a cursurilor de la începutul şi de la sfârşitul

exerciţiului. Potrivit acestei variante de calcul, PER indică de câte ori rezultatul net al

societății cotate se regăsește în valoarea acesteia (capitalizarea bursieră).

PER are mai mare relevanţă dacă se utilizează în analize comparative, se preferă

comparația lui PER al societăţii analizate cu PER mediu al sectorului, mai degrabă

decât cu PER global al pieţei financiare, date fiind disparităţile constatate de la un sector

de activitate la altul şi de la o piaţă financiară la alta. De exemplu, Bursa de Valori

Bucureși raporta, la 16.09.2009, un PER egal cu 11,4 la nivelul pieței globale, în timp

ce valorile acestui indicator pe sectoare de activitate variau după cum prezintă Tabelul

nr. 3.

Tabelul nr. 3. Valori ale lui PER pe sectoare de activitate

Nr.

crt. Sector de acțivitate PER

1. Industria extractivă 50,62

2. Hoteluri și restaurante 13,53

3. Produse ale industriei prelucrătoare 11,27

4. Comerțul cu ridicata și amănuntul, repararea

autovehiculelor, bunuri de uz gospodăresc 7,29

5. Transport, depozitare, comunicații 7,11

6. Construcții 6,58

7. Intermedieri financiare 6,32

Sursa: www.bvb.ro, accesat la 16.09. 2009

Comparând indicatorii PER ai mai multor societăţi din acelaşi sector, societatea

cu PER cel mai scăzut este considerată a fi cea mai puţin scumpă pentru investitori.

Valoarea indicatorului PER este dată și de încrederea investitorului de a plăti pentru

câștigurile posibile ale emitentului în perioadele următoare. Variaţia coeficientului de

capitalizare bursieră permite evaluarea riscului financiar al societății şi a riscului

economic al ramurii de activitate din care face parte societatea cotată. Acest indicator

este perceput ca fiind un barometru simplu şi accesibil pentru aprecierea unei societăţi

cotate, fapt care explică frecvenţa sa de aplicare și poziţia dominantă între indicatorii

care permit evaluări instantanee asupra pieţei acţiunilor. Acestui indicator i se impută

faptul că ia în calcul întreg rezultatul net şi nu doar dividendele, ceea ce înseamnă că

3 Reucheron, P. A., Pirou, E., Evaluation Financière des sociétés innovantes lors de leur introduction au Nouveau Marché,

2000, disponibil la

http://cerefia.univ-rennes1.fr/cerefia/Dossiers/Prof/IntroNMEvaluation/memoirePirouReucheron00.pdf, accesat la 23 iulie

2009., p 76.

Pagină 10 din 13

elaborarea indicatorului s-a realizat în ipoteza distribuirii întregului rezultatul net. În

plus, rezultatul net este de natură contabilă și influențat de numeroase convenții

contabile, fapt care îl face mai puțin credibil în fața investitorilor.

Coeficientul de creștere a profitului net estimat, în limbaj anglo-saxon

Projected Earning Growth ( PEG ), este un indicator care măsoară gradul în care o

acțiune este sau nu supraevaluată pe piață și se determină raportând PER la rata

anuală estimată de creștere a profitului net ( PnetR ) al societății, dupa relația:

PnetR

PERPEG

Indicatorul se analizează, în special, când PER al societății are valori peste media

sectorului sau peste nivelul coeficientului de capitalizare bursieră mediu al pieței

financiare. Valoarea recomandată pentru indicatorul PEG este unu. Când PEG are o

valoare supraunitară înseamna ca prețul (cursul) acțiunii include o parte din profitul

viitor estimat, adică investitorul plătește mai mult în prezent pentru profitul prognozat,

ceea ce îl poate determina să se orienteze spre alte oportunități de investiții, spre acțiuni

al căror PEG se apropie cât mai mult de valoarea unitară. Există investitori care pot fi

atrași de valoarea supraunitară a lui PEG prin prisma faptului că emitentul urmează să

înregistreze în exercițiile următoare performanțe economico-financiare semnificative.

PEG subunitar marchează scaderea ritmului viitor de creștere a rezultatului net și prin

urmare un plasament riscant pentru investitor.

Indicatorul pierde din credibilitate din cauza dificultății estimării realiste a

potențialului de creștere a rezultatului net, motiv pentru care unii analiști recomandă

mai degrabă calculul indicatorului în funcție de istoricul creșterii profitului net.

Coeficientul de capitalizare a dividendelor ( 1PER ) este o variantă a coeficientului

de capitalizare bursieră.

Această rată este calculată fie raportând prețul (cursul) acțiunii la dividendul pe

acțiune ( Div ), fie raportând prețul (cursul) acțiunii la rezultatul net pe acțiune distribuit

( EPSDivd / ), după modelele:

Div

PPER 1 sau

d

PPER 1

Spre deosebire de PER , 1PER are în vedere că, că în realitate, rezultatul net nu va

fi niciodata integral distribuit, din acest motiv este luat în calcul doar partea din

rezultatul net pe acțiune distribuită. Acest indicator astfel calculat reflectă cu adevărat

termenul de recuperare a investiţiei efectuate în titlurile unei societăţi, din dividendul pe

acțiune. Indicatorul tinde să privilegieze societăţile a căror rată de distribuire a

dividendelor este relativ ridicată, respectiv societățile aflate în faza de maturitate a

ciclului lor de viață, care înregistrează profituri stabile.

Pagină 11 din 13

Coeficientul de capitalizare a cash-flow-ului ( 2PER ) este raportul dintre prețul

(cursul) acțiunii și cash-flow-ul pe acțiune ( aCF ) sau raportul dintre valoarea

întreprinderii (capitalizarea bursieră) și cash-flow, după relațiile:

aCF

PPER 2 sau

CF

CBPER 2

Această variantă de calcul a coeficientului de capitalizare bursieră are în vedere

că rezultatul net nu permite măsurarea directă a lichidităţii societății cotate, pentru că

rezultatul net contabil nu este întotdeauna un rezultat efectiv încasat. Raportul reflectă

prețul pe care acționarul este dispus să-l plătească pentru cash-flow-ul pe acțiune.

Acțiunile vor fi mai atractive pentru investitori când cash-flow-ul pe acțiune are tendință

crescătoare. Valoarea raportului poate varia foarte mult, atunci când cash-flow-ul

variază semnificativ de la un exerciţiu la altul din cauza unor investiţii semnificative

realizate de societate ori din cauza politicii de dezinvestiţii.

Coeficientul de capitalizare a activului net sau în limbaj anglo-saxon Price Book

Ratio ( PBR ) se calculează raportând prețul (cursul) acțiunii la activul net contabil

pe acţiune ( aANC ) sau ca raport între valoarea societății (capitalizarea bursieră) şi

activul net contabil (situația netă care reprezintă de fapt capitalul propriu) ( ANC ),

astfel:

aANC

PPBR sau

ANC

CBPBR

Dacă raportul este inferior valorii unu, ceea ce în realitate se întâmplă rar,

înseamnă că societatea este subevaluată pe piața financiară, ceea ce echivalează cu

faptul că societatea valorează mai puţin decât valoarea sa contabilă sau ca preţul unei

acţiuni este mai mic decât valoarea contabilă divizată la numărul de acţiuni ale

societăţii. Se vorbeşte în acest caz de valori decotate sau subcotate, acesta reprezentând

un semnal de cumpărare pentru investitori. Dacă acest raport este supraunitar, titlul va fi

apreciat ca fiind supraevaluat sau supracotat în raport cu valoarea sa contabilă, ceea ce

pentru posesorul de titluri reprezintă un semnal de vânzare4. Ca şi ceilalţi indicatori şi

acest raport se utilizează în analizele comparative, comparaţia realizându-se cu media

sectorului sau cu media grupului leader de societăți cotate.

Coeficientul capitalizării bursiere globale ( gPER ) se deosebește de coeficientul

de capitalizare bursieră pentru că la numărătorul raportului se utilizează

capitalizarea bursieră globală (CBG ), iar la numitor o serie de rezultate parțiale

sau solduri intermediare de gestiune (cifra de afaceri, valoarea adăugată,

excedentul brut de exploatare etc.), în măsură să ofere detalii despre rentabilitatea

reală a unui titlu. Exprimarea indicatorului este următoarea:

4 Reucheron, P. A., Pirou, E., op. cit., p. 77.

Pagină 12 din 13

CA

DCBPER

CBG

tg

sau

ad

CBG

tg

V

DCBPER

sau

EBE

DCBPER

CBG

tg

Capitalizarea bursieră globală însumează capitalizarea bursieră cu datoriile

societății ( tD ), obținându-se astfel valoarea capitalurilor cu care lucrează societatea,

adică resursele sale proprii, evaluate la prețul pieței, și capitalurile împrumutate.

Această valoare a societății corespunde prețului pe care un investitor ar trebui să-l

plătească pentru a achiziționa societatea în integralitatea sa, liberă de datorii, adică:

capitalizarea bursieră plus suma necesară pentru plata tuturor datoriilor.

Coeficientul capitalizării bursiere globale arată de căte ori se regăsește cifra de

afaceri, valoarea adăugată, excedentul brut de exploatare în valoarea societății

(capitalizarea bursieră globală) sau de câte ori se vinde cifra de afaceri, valoarea

adăugată, excedentul brut de exploatare al societății analizate5. Societățile ai căror

coeficienți de capitalizare globală vor avea valori mai mari sunt considerate mai scumpe

decât societățile concurente cotate.

Randamentul plasamentului ( pr ) interesează acţionarii majoritari și reflectă

remunerarea așteptată de acționari ca urmare a capitalului investit într-o acțiune.

Indicatorul este inversul coeficientului de capitalizare bursieră, respectiv raportul

dintre profitul net pe acţiune ( EPS ) şi prețul (cursul) acţiunii ( P ) sau raportul dintre

profitul net al exerciţiului şi capitalizarea bursieră (CB ), potrivit modelelor:

PERP

EPSrp

1 sau

CB

Pr net

p

Tendința descrescătoare a raportului explică o creștere a prețului (cursului)

acțiunilor pentru care s-a previzionat un rezultat net pe acțiune egal cu EPS , situație

favorabilă pentru investitorii care înregistrează astfel o plusvaloare sau o creștere a

capitalului inițial investit într-o acțiune. De asemenea, descreșterea randamentului

plasamentului poate fi consecința diminuării rezultatului net sau creșterii numărului de

acțiuni prin încorporarea rezervelor (cu excepția rezervelor legale), acțiuni care s-au

împărțit gratuit acţionarilor vechi, ceea ce a avut ca efect scǎderea rezultatului net pe

acțiune. Un randament al plasamentului crescător poate explica faptul că investitorii

pieței financiare nu sunt semnificativ atrași de acțiunile societății, pentru că pe termen

lung nu se anticipează obținerea unui rezultat net pe acțiune superior celui care ar putea

fi obținut din investiții în alte titluri care presupun un nivel de risc similar.

Randamentul dividendelor sau Dividend Yield ( DIVY ) este calculat ca raport

între dividendul pe acțiune și prețul (cursul) de piață al unei acțiuni sau

dividendele totale și capitalizarea bursieră, după modelele:

5 Picon, O., Comprendre la Bourse pour gagner à la hausse comme à la baisse, 14 e édition, Maxima, Paris, 2008, p. 267.

Pagină 13 din 13

P

DivDIVY sau

CB

DivDIVY t

Indicatorul are semnificaţia randamentelor aşteptate de acţionarii minoritari de la

plasamentele efectuate, oferind investitorilor un plus de informații despre imaginea

bursieră a societății cotate. Un randament al dividendelor redus poate indica o creștere a

cursului sau un rezultat net mediocru care nu a permis distribuirea semnificativă a

dividendelor. Un randament al dividendelor foarte ridicat poate evidenția că acțiunile

societății nu sunt apreciate la valoarea lor și că perenitatea dividendelor nu este

asigurată6.

Abordarea comparativă este simplă şi utilizată cu precădere în cazul evaluărilor

care au ca scop introducerea în bursă. Dificultatea constă în faptul că în practică este

greu de găsit societăţile comparabile cu cea analizată. Chiar dacă societățile sunt din

acelaşi domeniu de activitate, pot exista diferenţe semnificative între ele în ceea ce

priveşte: activitatea de cercetare-dezvoltare, gradul de inovare, performanțele echipei

manageriale etc., fapt care poate compromite rezultatele analizei și evaluării

comparative. Abordarea comparativă va conduce la judecăți realiste asupra

comportammentului cursului bursier al unei societăți cotate dacă se bazează pe analiza

simultană a tuturor indicatorilor prezentați.

6 Picon, O., Comprendre la Bourse pour gagner à la hausse comme à la baisse, Maxima, Paris, 2008., p. 264.