ALIMENTATIA IN EPOCA MODERNA

GENERALITATIS

ecolul al XIX-lea a fost numit ''secolul revolutiilor'' pentru ca , prin actiunea revolutiilor agrara, industriala, din

transporturi si comunicatii, precum si a celor social-politice, Europa si lumea intreaga si-au innoit structura si aspectul.

Progresele stiintei si ale tehincii au facut ca, in industie, ''era'' carbunelui si a fierului sa fie urmata de cea a petrolului si

a otelului.

V

echea ordine sociala intemeiata pe privilegii a fost treptat inlocuita prin alte categorii, ordonate dupa un nou criteriu:

averea. Transformarile innoitoare produse de capitalism s-au extins in toate tarile Europei si, prin expansiunea coloniala

a marilor state, au cuprins se celelalte continente. In cadrul pietei mondiale, contactele si relatiile mondiale, contactele

si relatiile dintre popoare si civilizatii sau largit si diversificat.

R

egimurile politice absolutiste au fost inlocuite treptat de regimuri liberale care au permis o mai mare participare a

cetatenilor la viata publica locala si centrala, au dezvoltat spiritul civic si sentimentul responsabilitatii fata de

comunitate.

ALIMENTATIA

E

poca Moderna este marcata printr-o a doua revoluție alimentara,

introducerea în Europa a alimentelor de pe continentul

american : curcanul, porumbul ciocolata, rosia, ardeiul si

cartoful.

E

pisodul introducerii cartofului în regimul alimentar de catre

Antoine Parmentier în 1788 a dat dovada de o mai buna stiinta a

mancarii.

În zilele noastre, asistăm la tot felul de încercări de În zilele noastre, asistăm la tot felul de încercări de amestecare a tuturor bucătăriilor lumii. Nu doar mâncăm din amestecare a tuturor bucătăriilor lumii. Nu doar mâncăm din restaurante cu specialități culinare străine și mai mult sau mai puțin restaurante cu specialități culinare străine și mai mult sau mai puțin exotice, dar am ajuns să imităm respectivele sortimente de mâncare exotice, dar am ajuns să imităm respectivele sortimente de mâncare și acasă. Mondializarea comerțului alimentelor este responsabilul și acasă. Mondializarea comerțului alimentelor este responsabilul principal în această privivarietate de mâncăruri.principal în această privivarietate de mâncăruri.

Epoca se caracterizează de asemenea printr-o tendință de Epoca se caracterizează de asemenea printr-o tendință de a reduce din ce în ce mai mult timpul nță. Niciodată nu a fost mai a reduce din ce în ce mai mult timpul nță. Niciodată nu a fost mai ușor accesul la asemenea necesar preparării alimentelor, fenomen ușor accesul la asemenea necesar preparării alimentelor, fenomen care se explică în parte prin cerințele vieții profesionale, în parte prin care se explică în parte prin cerințele vieții profesionale, în parte prin societatea timpului liber și chiar și prin piața preparatelor gătite societatea timpului liber și chiar și prin piața preparatelor gătite industrial. Fenomenul recent al lanțurilor de restaurante fast-industrial. Fenomenul recent al lanțurilor de restaurante fast-food are de profitat cel mai mult din extinderea acestei evoluții în food are de profitat cel mai mult din extinderea acestei evoluții în întreaga lume în câțiva ani.întreaga lume în câțiva ani.

CARTOFUL

C

artoful a fost descoperit în Peru, de către spanioli, cam pe la

1530 și introdus, puțin după aceea, în Spania și în Italia. În vremea aceea, cartoful

trecea drept toxic pentru om, riscând să-i dea lepra, și nu servea decât la hrănirea

vitelor.

U

n farmacist al armatelor franceze, prizonier în Germania

, îl descoperă la fiecare masă în gamela lui. Întors în Franța, în

1763 „spițerul Armatelor”,

Antoine-Augustin Parmentier, se încumetă să facă tot posibilul ca leguma să fie adoptată în Franța, încercând să găsească un leac al foametei. Însă, o violentă opoziție se declanșează și, în anumite provincii, se interzice cultivarea „plantei dăunătoare”. Parmentier a izbutit, totuși, să-i convingă pe

Franklin, pe Lavoisier și pe rege, care își împodobește butoniera cu flori de cartofi.

P

lanta era apreciată înFranța doar pentru calitățile ei ornamentale. În

secolul al XVIII-lea, Parmentier s-a străduit s-o introducă în alimentație și nu fără greutăți: primii cartofi aveau un gust acru. Parmentier a perfecționat metodele de semănat și a înmulțit speciile, ceea ce, în cele din urmă, i-a permis să obțină varietăți cunoscute în zilele noastre. Totuși, populația rămânea neîncrezătoare. În

1771, Academia de Medicină din Paris conchide că tuberculul e nedăunător și recomandă folosirea sa.

CIOCOLATA

C

ristofor Columb (1502) a fost primul explorator care a luat contact cu boabele de cacao

din Lumea Nouă. Aduse în Europa, acestea nu s-au bucurat de o prea mare atenție,

deoarece nimeni nu știa la ce folosesc.

I

n

1

5

1

9

, conchistadorul Hernando Cortez a descoperit că

Montezuma, conducătorul aztecilor, obișnuia să bea o băutură preparată din semințe d

e cacao, numită "

chocolatl”.Montezuma obișnuia să bea aproape cincizeci de căni pe zi.

El i-a servit lui Hernando Cortez această băutură regală, pe care acesta a găsit-o cam am

ară pentru gustul

său.

Î

n secolul XIX s-au produs două transformări importante în istoria ciocolatei. În

1847, o companie engleză a creat un proces tehnologic de solidifiere a ciocolatei, iar doi ani mai târziu, suedezul

Daniel Peter s-a gândit să adauge un ingredient nou: laptele.

L

a scurt timp, o nouă invenție a marcat istoria ciocolatei: temperatura de topire mai

scazută decât cea a corpului uman. Așadar, ciocolata se topește în gură și la figurat, dar

și la propriu. Ciocolata neagră se topește la 34 - 35 grade Celsius, în timp ce pentru

ciocolata cu lapte este nevoie de o temperatură mai scăzută cu câteva grade. În prezent,

ciocolata cu lapte este cel mai căutat sortiment, ciocolata neagră fiind apreciată doar de

5-10 % dintre consumatorii acestui produs.

ARDEIUL

A

rdeiul (Capsicum annuum) este o specie populară a genului

Capsicum care face parte din familia

Solanaceae. Proprietățile medicinale ale ardeiului sunt limitate, în

general, la proprietățile vitaminizante (îndeosebi privind vitaminele

A și

C). În acest sens, varietatea de ardei iute este o excepție datorită s

ubstanței iritante

capsaicină, cu multiple indicații terapeutice.

O

riginar din America Centrală și de Sud, ardeiul iute a fost răspândit în lume de

marinarii spanioli și portughezi.

S

unt cultivate 4 feluri de ardei: iuți, grași, lungi (de ex. kapia) și gogoșari. Ardeiul,

la fel ca roșiile și vinetele, este o plantă pretențioasă la lumină, căldură, apă și

hrană. Pentru a avea o producție mare și de calitate, ardeiul trebuie cultivat într-

un pamânt bogat, afânat, lucrat adânc și îngrășat cu gunoi de grajd.