II.2. Abuzul de pozitie dominanta

- titularul pozitiei dominante poate fi atat un agent ec., cat si un grup de agenti ec. Cu

alte cuvinte, putem intalni pozitie dominanta individuala sau colectiva.

a) notiunea de "pozitie dominanta"

- legea nu defineste pozitia dominanta. In schimb, Regulamentul CC din 13.05.2004

privind aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din L 21/ 1996 defineste pozitia dominanta ca

situatia in care un agent ec. (Regulamentul nu mentioneaza si grupul de ag.ec., dar cred

ca definitia se aplica tale quale si grupului) este capabil, intr-o masura apreciabila, sa se

comporte independent fata de concurentii (inclusiv concurentii potentiali) si clientii sai de

pe piata relevanta. Cu alte cuvinte, agentul economic in pozitie dominanta are

posibilitatea de a determina propriul comportament pe piata relevanta facand abstractie

de concurenti si de clientii sai (se observa ca definitia pozitiei dominante nu difera de cea

a monopolului).

b) criterii folosite in practica pentru stabilirea existentei pozitiei dominante

1) profiturile - daca un ag.ec. are pt. o perioada suficient de lunga de timp, profituri care

exced media profitului in industria (adica, piata relevanta) din care face parte, acesta este

un indiciu privind existenta unei pozitii dominante. Argument: un ag.ec. fara pozitie

dominanta nu ar putea sa-si mentina pe o perioda de timp aceste profituri in exces,

deoarece alti ag.ec. ar intra intre timp pe piata, oferind preturi mai scazute (sau aceleasi

preturi, dar calitate superioara care presupune costuri mai mari si deci reducerea marjei

de profit) si ar cuceri in acest fel parte sau toata piata primului ag.ec. Reciproca insa nu

este adevarata (adica, lipsa profitului nu exclude existenta pozitiei dominante). Bilantul

contabil al unui monopolist poate prezenta profituri normale sau chiar sub medie pentru

mai multe motive: (i) monopolistul poate avea, pe langa activitatea monopolizata, si alte

activitati care produc pierderi, astfel incat profiturile in exces vor acoperi pierderile, (ii)

monopolistul opereaza in mod neeficient, costurile ineficientei sunt platite de

consumatori dar monopolistul nu isi poate permite sa includa in pret si o marja mare de

profit sau (iii) daca ag.ec. care are pozitia de monopol a fost vandut recent, pretul vanzarii

1

este de regula exagerat de mare, incluzand si valoarea data de posibilitatea exploatarii

consumatorilor. In bilantul contabil al cumparatorului, nu vor apare profituri mari

deoarece profiturile de monopol sunt folosite pentru a plati dobanzile si restitui sumele

imprumutate pentru cumpararea ag.ec. monopolist.

2) comportamentul monopolistului - acest comportament nu este tipic unui ag.ec. care

este supus unei puternice competitii.

Acest comportament nu trebuie sa fie ilegal, el poate fi si legal. De ex., in SUA “Du Pont

de Nemours” a marit preturile la unul din produsele sale pentru ca din veniturile obtinute

sa isi finanteze construirea unei noi capac. de productie pentru un alt produs (care nu era

intersanjabil cu primul). Marirea preturilor a fost considerata legala, dar instanta a decis

ca acest fapt dovedeste existenta puterii de monopol deoarece in absenta ei, o altfel de

decizie ar fi dus la pierderea clientilor pentru produsul al carui pret a fost majorat.

3) structura pietei – cu alte cuvinte, ce procent din piata relevanta trebuie sa fie ocupat de

agentul economic pentru ca acesta sa fie considerat in pozitie de monopol? In SUA,

jurisprudenta a considerat ca o cota de 30% din piata prezuma lipsa unei pozitii de

monopol, 60% din piata creeaza o prezumtie puternica in favoarea existentei unei pozitii

de monopol, iar 90% din piata creeaza o prezumtie ‘absoluta’ de existenta a pozitiei de

monopol. De regula, cand un ag.ec. detine sub 50% din piata, prezumtia in sensul lipsei

pozitiei dominante este relativa, instantele analizand situatia de fapt pentru a determina

daca activitatea paratului dovedeste existenta pozitiei de monopol (in general, daca

agentul economic investigat este un "lider al preturilor" -in sensul ca politica sa de preturi

este urmata indeaproape de concurentii sai- atunci avem dovada existentei pozitiei

dominante chiar daca acel ag.ec. detine intre 20 si 30% din piata. In EU, s-a decis ca

“Hoffman-La Roche” nu detine o pozitie dominanta pe piata anumitor vitamine, deoarece

cota sa de piata era de 20-30% iar un alt concurent avea o cota similara. In aceasta speta

nu a fost insa identificat nici un lider al preturilor). In speta “United Brands” (EU) s-a

decis ca ag.ec., desi detinea aprox. 45% din piata, avea totusi pozitie dominanta deoarece

ceilalti concurenti aveau fiecare mult mai putin (10-15% al doilea).

b) notiunea de "abuz" de pozitie dominanta

2

- L 21/ 1996 nu sanctioneaza pozitia dominanta prin ea insasi, ci numai abuzul ei. Pozitia

dominanta nu are nimic ilicit in sine (exceptand cazul in care a fost dobandita in mod

illicit).

- nu exista o definitie legala a abuzului de pozitie dominanta. Este o situatie care se

apreciaza de la caz la caz. In principiu, exista abuz in cazul in care titularul pozitiei

dominante recurge la practici ce au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea concurentei

pe piata relevanta (ex.: eliminarea concurentei; impiedicarea intrarii unui ag.ec. pe piata

relevanta; adoptarea de practici ce i-ar afecta interesele in situatia in care nu s-ar bucura

de pozitia dominanta, de ex.vanzarea sub costurile de productie) sau prejudicierea

consumatorilor. Dupa cum se observa, prejudicierea consumatorilor reprezinta (actuala

sau potentiala) reprezinta o conditie alternativa pentru atragerea raspunderii

monopolistului.

- din punct de vedere economic, nu este contestat de nimeni ca practicile monopoliste se

rasfrang negativ si asupra consumatorilor. Insa aceasta prejudiciere este numai indirecta

si rezulta din atingerile aduse concurentei dintre ag.ec. (afectarea concurentei inseamna

ca ag.ec. nu mai sunt capabili sa ofere consumatorilor produse la preturi atractive sau pur

si simplu se ingusteaza sfera de alegere a consumatorilor). De aceea, mi se pare anormal

sa consideri ca un abuz de pozitie dominanta este sanctionabil daca prejudiciaza

consumatorii, desi nu a adus sau nu are potentialul de a aduce atingere concurentei pe

piata relevanta (de ex., un agent ec. care are 45% din piata ridica pretul la un produs cu

10%. O parte mica din clientii sai se orienteaza catre ceilalti concurenti, care pastreaza

preturile neschimbate, in conditii de calitate similara a produselor, ceea ce duce la

pierderea unor procente de piata de catre ag.ec. dominant. Evident, consumatorii care ii

raman fideli vor suferi datorita cresterii pretului, dar ceilalti concurenti nu au fost

afectati). Referirea la consumatori ar avea oarecare sens in cazul unui monopol natural,

cand monopolistul nu a savarsit un act de natura sa aduca atingere concurentei (deoarece

concurenta nu exista practice pe piata relevanta) dar totusi a luat o masura care afecteaza

consumatorii (reducerea calitatii produsului, inasprirea conditiilor de credit, etc.). Dar in

acest caz, de ce trebuie Cons.Conc. sa investigheze acest fapt, cand exista organe si

legislatie speciala privind protectia consumatorilor?

3

Art.6 enumera cateva practici de abuz de pozitie dominanta, concretizari ale conceptelor

deja discutate (in practica Consiliului Concurentei, cel mai des se intalnesc situatiile in

care un client sau furnizor al unui agent economic dominant il acuza pe acesta din urma

ca ii aplica un tratament discriminatoriu in ce priveste politica de preturi sau de discount-

uri ori ca denunta in mod unilateral contractul cu clientul/ furnizorul, fara motive

obiective).

- corelatia intre abuzul de pozitie dominanta si intelegerile monopoliste

In principiu, se considera ca daca acelasi fapt poata fi calificat atat ca intelegere

monopolista, cat si ca abuz de pozitie dominanta, nu pot fi aplicate simultan ambele

categorii de sanctiuni. Totusi, organul de supraveghere poate aplica oricare din ele, in

functie de caracterizarea pe care a dat-o practicii respective. Pe de alta parte, in cazul in

care un agent economic ajunge la o pozitie dominanta pe baza unor intelegeri

monopoliste si ulterior abuzeaza de pozitia dominanta, atunci agentul economic poate fi

sanctionat atat pentru abuz de pozitie dominanta, cat si pentru participare la intelegeri

monopoliste. De asemenea, in principiu -adica, exceptand categoriile de intelegeri

mentionate in art.8(2)- nu este sanctionabila o intelegere intre agenti ec. concurenti care

la data incheierii sale si nici ulterior nu afecteaza semnificativ concurenta (desi

elementele intelegerii sunt din cele enumerate in art. 5 alin.1) si care duce in timp la

dobandirea unei pozitii dominante (de ex., un acord de cooperare in producerea -prin

folosirea in comun a capacitatilor de productie- sau desfacerea -prin efectuarea unei

publicitati comune- unui anumit produs, asemenea acord continand clauze

anticoncurentiale –de ex., interzicerea publicitatii separate, schimbul de informatii cu

privire la strucutura de cost a produselor). Daca insa dupa dobandirea pozitiei dominante

concurenta este afectata semnificativ prin practicile acelor agenti ec. desfasurate pe baza

unei noi intelegeri (sau a intelegerii initiale), atunci intelegerea in cauza va deveni ilicita

si va sanctionata ca o intelegere monopolista.

III. Concentrarea economica excesiva

Spre deosebire de praticile monopoliste analizate anterior, unde sanctiunea intervine post-

factum, in cazul conc.ec. excesive are loc o analiza a organului de supraveghere in lipsa

4

savarsirii unui fapt monopolist si in ideea prevenirii unui asemenea fapt in viitor. Cu alte

cuvinte, in acest caz prevaleaza caracterul preventiv al dreptului concurentei si nu cel

sanctionator, Consiliul Concurentei urmarind sa impiedice aparitia unei pozitii dominante

care afecteaza sau poate afecta semnificativ concurenta pe piata relevanta.

Precizare: organul de supraveghere (Consiliul Concurentei) nu interzice conc. ec. minore

(care nu sunt excesive). In ipoteza in care exista un grup de ag.ec. avand initial o putere

ec. redusa pe piata relevanta, iar ulterior acest grup dobandeste o pozitie dominanta pe

piata relevanta, org. de supraveghere nu va putea interveni decat daca exista un abuz de

pozitie dominanta. Cu alte cuvinte, conc. ec. sunt interzise sau cel putin acceptate in mod

conditionat de org. de supraveghere numai daca la momentul constituirii lor prezinta un

caracter excesiv. Ulterior momentului constituirii si dupa ce au fost acceptate de organul

de supraveghere, conc. ec. sunt analizate din punct de vedere al caracterului excesiv al

puterii lor numai in contextul anchetarii abuzului de pozitie dominanta.

a) Notiunea de "concentrare economica"

- inseamna operatiunea prin care doi sau mai multi agenti economici se grupeaza fie intr-

un singur ag.ec., fie sub un control unic sau comun, ori prin care o persoana sau grup de

persoane dobandeste controlul asupra unui sau mai multor agenti economici.

Regulamentul Consiliului Concurentei din 31 martie 2004 privind autorizarea conc. ec.

prevede in Partea I, Cap. I pct. 1 ca o conc. ec. “se refera la situatia in care un numar

redus de ag.ec. detin o pondere ridicata a activitatii economice … pe o anumita piata”.

Dar aceasta nu este o definitie a operatiunii de concentrare economica, ci a rezultatului

operatiunii (adica, a realitatii economice create in urma concentrarii).

- esential pentru existenta unei concentrarii ec. (in sensul de realitate economica) este

controlul. Dar notiunea de "control" nu este aceeasi cu "pozitia de control" din L 297/

2004 privind piata de capital (adica, 33% din totalul drepturilor de vot), ci inseamna

dreptul si /sau puterea de a determina, in mod direct sau indirect, managementul si

politica de afaceri a unui comerciant (Regulamentul vorbeste de dreptul si/sau

posibilitatea de a exercita o influenta determinanta, direct sau indirect, asupra unuia sau

mai multor agenti economici). Datorita existentei controlului, ag.ec. participantii la conc.

formeaza un grup de ag.economici.

5

b) Criterii de apreciere a caracterului "excesiv" al conc.

- nu orice conc.ec. are efecte anti-concurentiale, ci numai una excesiva. In multe cazuri,

conc.ec. este expresia unei cooperari/ specializari intre ag.ec. concurenti concurenti sau a

dorintei/ necesitatii de a eficientiza activitatea participantilor la concentare, ceea ce poate

fi benefic d.p.d.v. al participantilor si al consumatorilor

- pt. a caracteriza conc.ec. ca fiind excesiva, doua cerinte trebuie intrunite cumulativ:

(i) operatiunea de concentrare duce la crearea sau intarirea unei pozitii dominante pe

piata relevanta (aici este vorba numai de efect, nu si de obiect). Conform Instructiunilor

Cons. Conc. din 1.04.2004 privind definirea pietei relevante, in cazul conc. ec. nu vorbim

de piata relevanta, ci de “piata afectata”, ceea ce inseamna detinerea de catre participantii

la conc. ec. a unei cote in comun de cel putin 15% din piata relevanta a produsului (daca

este o concentrare orizontala) sau de cel putin 25% din piata relevanta a produsului (daca

este o concentrare pe verticala). Rezulta ca o conc.ec. care este sub cota minima de piata

afectata nu ar trebui sa fie considerata ca fiind excesiva. Dar determinarea pietei afectate

nu inlatura obligatia de notificare a concentrarii daca s-au atins pragurile obiective

(valorice) prevazute in art. 15 din L 21/ 1996; si

(ii) concentrarea afecteaza sau poate afecta semnificativ concurenta pe piata relevanta.

Art.14 (1) ofera si cateva criterii pentru aprecierea existentei sau nu a caracterului

excesiv. Aceste criterii pot fi grupate (i) in criterii economice, de ex. structura pietei

relevante din punct de vedere al concurentei si raporturile dintre piata relevanta si cea

derivate din amonte sau aval (de ex., piata relevanta este cea a confectiilor, cea derivata

este piata firelor si fibrelor textile), evolutia pietei relevante (din punct de vedere al

ofertei dar si al cererii), ciclul economic in care se afla piata (expansiune sau restrangere),

cerinte impuse de promovarea progresului tehnic, protectia consumatorilor, si (ii) criterii

de natura cantitativa, de ex. cota de piata detinuta de participantii la concentrare, puterea

lor economica si financiara, etc.

- sunt admisibile conc. ec. care sunt benefice, chiar daca la prima vedere par excesive

(recte, cele care indeplinesc cumulativ criteriile aratate in art. 14(2) - contribuie la

cresterea eficientei economice, a progresului tehnic, competitivitatea la export, efectele

6

favorabile compenseaza efectele nefavorabile ale restrangerii concurentei si consumatorii

sunt beneficiari ai conc.ec.) si cele care nu indeplinesc conditiile pentru a fi notificate

Consiliului Concurentei (v. art. 15 din L 21/ 1996) - in ultimul caz, conc. ec. este automat

exceptata de la aplicarea legii, in primul caz ea este exceptata numai dupa efectuarea unei

analize de catre Consiliul Concurentei cu privire la compatibilitatea concentrarii cu o

concurenta normala pe piata relevanta.

Forme de realizare a conc.ec.

- in esenta, sunt doua modalitati de realizare a unei conc. ec. – prin (i) transfer dreptului

de proprietate/ de folosinta asupra activelor sau actiunilor/ titlurilor de participare ale

unui ag.ec. sau (ii) prin contract, dar in ambele modalitati se ajunge in final la dobandirea

si exercitarea controlului asupra ag.ec. participanti. Cu alte cuvinte, indiferent de forma in

care se realizeaza, efectul este acelasi: ag.ec. anterior concentrarii erau independenti

economic, dupa realizarea concentrarii cel putin o parte dintre participantii la concentrare

isi pierde independenta economica.

- cel mai frecvent conc. ec. se realizeaza prin participarea la capitalul social al agentilor

economici participanti. Insa aceasta participare trebuie sa rezulte in exercitarea (efectiva

sau potentiala) pe termen lung a unui control asupra mecanismului decizional al ag.ec.

participanti in vederea determinarii comportamentului concurential al acestora (concluzie

din interpretarea per a contrario a art.12, mai ales lit. (b), care are in vedere participarile

la capitalul social de catre investitorii pasivi de portofoliu).

- cazuri in care o dobandirea controlului asupra unui agent economic nu reprezinta

concentrare economica (art. 12 din L 21/ 1996)

- agentul economic este supus unei proceduri de executare silita in favoarea

creditorilor;

- controlul este dobandit de un investitor de portofoliu. Investitorul pasiv de

portofoliu cumpara valori mobiliare emise de un agent economic in scopul de a le revinde

ulterior cu profit, nu intentioneaza sa detina aceste valori pe termen nedefinit si prin

urmare nu ar trebui sa intervina in determinarea comportamentului concurential al

agentului economic respectiv. Daca investitorul de portofoliu are totusi o pozitie de

7

control si ajunge totusi in situatia de a-si exercitarea controlul asupra unui agent

economic in scopul determinarii comportamentului sau concurential, ii este permis acest

lucru numai daca il face in principal in scopul maximizarii valorii titlurilor de participare

pentru a le putea revinde in decurs de un an de la data dobandirii. In ce priveste art. 12

lit. (b) din L 21/ 1996, exercitarea controlului asupra agentului economic se face prin

exercitarea dreptului de vot in adunarea generala sau in consiliul de administratie/

comitetul de directie. Dreptul de vot trebuie inteles in sens larg, ca incluzand si drepturi

de veto cu impact concurential (adica, dreptul de veto permite blocarea unei decizii cu

impact asupra pozitiei concurentiale, permitand astfel titularului sa isi impuna pozitia sa).

Din perspectiva art.12 lit.b, un investitor de portofoliu pt. a nu intra sub incidenta L 21,

trebuie sa detina valori mobiliare conferind drept de vot care sa nu ii permita sa numeasca

majoritatea membrilor CA si/sau sa determine AGA sa adopte deciziile investitorului

respectiv. Pornind de la date cantitative, exista posibilitatea de control daca investitorul

are o participare de 25 -30% cand mai este cel putin un actionar avand aceasi cota de

participare iar restul actionarilor au cote foarte mici, sau o cota de 10-15% cand

actionariatul este foarte fragmentat (ceilalti actionari avand cote foarte mici din capitalul

social) iar cota investitorului respectiv este cea mai mare.

Societati in comun concentrative si societati in comun concentrative

Art. 11 alin.3 face distinctia intre asocierea dintre agenti economici care nu duce la

pierderea autonomiei economice a participantilor, chiar daca se creeaza in acest fel

entitati comune (detinute in comun) si concentrarea economica propriu-zisa sub forma

crearii unei societati in comun se pierde autonomia decizionala a participantilor la acea

societate. In primul caz avem o societate in comun cooperativa, in al doilea caz este o

societate in comun concentrativa. Regulamentul privind concentrarilor economice

detaliaza aceasta diferentiere. Astfel, o societate in comun este concentrative daca

indeplineste in mod cumulativ urmatoarele conditii: exista un control in comun,

societatea in comun are autonomie structurala (adica, are toate resursele financiare,

umane si tehnice necesare pe termen lung pentru desfasurarea tuturor activitatilor sau

functiilor indeplinite in mod normal de orice alt agent economic care actioneaza pe piata

relevanta) si societatea in comun nu are ca obiect sau ca efect coordonarea

8

comportamentului concurential al societatilor–mama si /sau al agentilor economici

controlati de acestea (cu alte cuvinte, societatile –mama isi pierd autonomia decizionala

in ceea ce priveste comportamentul lor concurential).

Notificarea conc.ec.

- independent daca este excesiva sau nu, realizarea oricarei conc.ec. intre agenti

economici cu o anumita putere economica, trebuie notificata Consiliului Conc. inainte de

a incepe sa isi produca efectele. Pentru a fi notificata, trebuie sa fie atinse cumulativ

doua praguri valorice (ambele praguri sunt raportate la anul anterior celui in care se

realizeaza concentrarea): (a) cifra globala de afaceri cumulata a tuturor participantilor la

concentrare este de cel putin 10 milioane Euro (sau echivalentul in lei) si (b) cel putin doi

dintre participantii la concentrare au fiecare o cifra de afaceri aferenta pietei romanesti de

cel putin 4 milioane Euro (sau echivalent in lei).

- Consiliul Concurentei este obligat sa se pronunte asupra concentrarii economice in

termen de 30 zile de la depunerea dosarului (in forma sa completa din punct de vedere al

Consiliului Concurentei), respectiv in termen de 5 luni de la depunerea dosarului (daca in

termenul de 30 zile Cons.Conc. decide deschiderea unei investigatii). Daca Cons.Conc.

nu raspunde in aceste termene, se considera acceptata concentrarea economica. In

termenul de 30 zile, Cons.Conc. poate emite o decizie de neinterventie (daca este de

parere ca operatiunea de concentrare economica nu cade sub incidenta legii) sau o decizie

de neobiectiune (daca este de acord cu concentrarea economica). In termenul de 5 luni,

Cons.Conc. poate emite o decizie de refuz a concentrarii economice, o decizie de

autorizare sau o decizie de autorizare conditionata (a se vedea in acest sens si

Instructiunile Cons.Conc. din 31.03.2004 privind unele masuri corective acceptabile in

cazul autorizarii conditonate a unor concentrari economice).

9

SANCTIONAREA FAPTELOR MONOPOLISTE

Sectiunea I

Consideratii generale privind sanctionarea in dreptul roman a

faptelor prin care se incalca normele dreptului concurentei

1.1 Daca analizam mecanismul santionator al incalcarii normelor dreptului concurentei,

putem distinge doua mari conceptii de politica legislativa relativ la sanctionarea incalcarii

dreptului concurentei. Ambele conceptii iau in considerare atat rolul pe care trebuie sa-l

joace statul intr-o economie de piata, cat si promovarea unor valori economice si sociale

generale, care nu intotdeauna sunt si valori generate de competitia intre agentii economici

pe piata.

Astfel, exista pe de o parte conceptia care considera ca procedura de sanctionare a

faptelor anticoncurentiale trebuie sa fie preponderent administrativa iar masurile de

sanctionare cele mai eficiente sunt cele administrative si penale, statul fiind garantul

libertatii comertului si drept urmare avand tot interesul si chiar obligatia de a interveni in

mod activ in scopul depistarii, sanctionarii si prevenirii savarsirii faptelor de incalcare a

normelor (juridice si/ sau deontologice) care guverneaza concurenta onesta intre agentii

economici. Desigur, actiunea statului este supusa controlului judiciar. As numi aceasta

abordare “conceptia europeana”.

Pe de alta parte, exista abordarea conform careia pentru prevenirea savarsirii

faptelor anticoncurentiale, sanctiunile cele mai eficiente sunt cele civile (in special, sub

forma daunelor-interese) aplicate de catre instantele judecatoresti la cererea justificata a

agentilor economici afectati. O asemenea conceptie nu neaga rolul statului de garant al

10

libertatii comertului, dar porneste de la prezumtia ca in chestiuni de apreciere legate de

incalcarea dreptului concurentei (care sunt delicate in genere), mecanismul justitiei este

mai bine echipat pentru a descoperi si sanctiona culpele in aceasta materie. In plus, o

punere in executare a legislatiei concurentei de catre persoane private poate fi mai

eficienta dacat o interventie administrativa, aceasta din urma fiind supusa in mod natural

unui anume arbitrariu si in orice caz unui anume birocratism in declansarea investigatiei

si in luarea deciziilor. As numi aceasta abordare “conceptia americana”.

Independent de modul in care este conceput si structurat mecansimul santionator al

faptelor anticoncurentiale, aplicarea lui practica este puternic influentata de ideologia

economica si sociala dominanta in societate la un moment dat. Aceasta afirmatie este

valabila in principal in legatura cu dreptul anti-monopol, deoarece modul de punere in

executare a dreptului concurentei neloiale este prea putin determinat de consideratii

macro-economice si sociale, ci de traditiile jurisprudentiale si legislative ale fiecarui

sistem de drept national1. Cu toate ca in ultimele decenii abordarile privind aplicarea

dreptului anti-monopol au devenit tot mai apropiate in Europa de vest si S.U.A., totusi

inca persista o anumita diferenta de principiu intre cele doua principale sisteme de drept

anti-monopol ale lumii. Astfel, conceptia americana favorizeaza in mod traditional

alocarea eficienta a resurselor in economie, aceasta alocare urmand sa “directioneze”

satisfacerea intereselor consumatorilor si relatiile dintre agentii economici concurenti.

1 In acest context, nu se poate nega o tendinta de armonizare intre sistemele de drept nationale a modului in care sunt incriminate si sanctionate faptele de concurenta neloiala, dar inca exista o mare discrepanta intre sistemul european si cel american, ultimul fiind in unele privinte mai “flexibil” decat primul, lucru explicabil prin aceea ca nu exista in S.U.A. o legislatie speciala care sa sanctioneze faptele de concurenta neloiala, fie la nivel federal, fie la nivelul statelor, astfel cum exista in Europa, astfel incat dreptul concurentei neloiale este practic un drept de common law. In sensul absentei unei teorii si legislatii structurate a concurentei neloiale, a se vedea L. Altman, in Callaman on Unfair Competition, Trademarks and Monopolies, vol. 1, editia a 4-a, Ed. Clark Boardman Callaghan, New York, 1997, Cap.1, p.2-34.

11

Este drept ca, sub influenta conceptiile socializante din anii ’30 si poate ca o reactie de

aparare la “tentatia” exercitata de sistemul socialist in primii sai ani de existenta,

conceptia americana a renuntat partial la promovarea unui liberalism “traditional” si a

inceput sa puna in valoare si alte obiective (valori), in special cele vizand distribuirea

“echitabila” (a se citi in favoarea consumatorilor) a resurselor economice si dispersarea

puterii economice a agentilor economici astfel incat sa se faciliteze accesul si

supravietuirea pe piata a cat mai multor intreprinzatori (in perioada anilor ‘50-’70 s-a

ajuns astfel la o pozitie extrema, care considera ca, de principiu, orice monopol sau piata

oligopolista nu face decat sa submineze bazele democratiei americane). Incepand cu anii

’80, se constata in practica administrativa si jurisprudentiala a S.U.A. o tendinta de

revenire la tratamentul liberal aplicat practicilor monopoliste. In schimb, conceptia

europeana a urmarit dintotdeauna (cu variatii de la o tara la alta) idealul promovarii unei

“economii sociale de piata”, ceea ce presupune egalitatea sanselor pentru toti agentii

economici si in acelasi timp, luarea in considerare a intereselor utilizatorilor,

consumatorilor si fortei de munca. Incepand cu anii ’90, aceasta abordare incepe sa fie

pusa sub semnul intrebarii, in special datorita costurilor economice (si implicit sociale) pe

care le implica.

Revenind la analiza legislatiilor concurentei din Europa de vest si S.U.A., se

observa ca actualmente sistemele de drept respective contin norme care dau expresie

ambelor conceptii, dar procedura europeana se bazeaza in principal pe interventia

administrativa in timp ce procedura din S.U.A. se bazeaza pe “activismul” agentilor

economici afectati. Afirmatia precedenta este valabila cu precadere in ce priveste

incalcarea normelor anti-monopol si a normelor anti-dumping la import. In ce priveste

12

incalcarea normelor dreptului concurentei neloiale, in ambele cazuri locul principal il

ocupa actiunile individuale in justitiei ale agentilor economici afectati.

Legislatia romana a concurentei se incadreaza pe deplin in conceptia europeana, cu

anumite particularitati pe care le voi arata in continuare. Ca o apreciere de ansamblu, se

poate remarca predilectia legiuitorului roman pentru mecanismul administrativ de

sanctionare a unor fapte contrare dreptului concurentei, fiind evidenta grija acestuia de a

defini drept contraventii, faptele anticoncurentiale considerate de acesta ca fiind cele mai

grave. Incriminarile penale specifice sunt putine numeric (si numai pentru faptele anti-

concurentiale de cea mai mare gravitate) iar sanctiunile penale sunt relativ blande (durata

inchisorii nedepasind 4 ani, in conditiile in noul Cod penal care va intra in vigoare in anul

2005, regimul pedepselor penale s-a innasprit considerabil).

Independent de interventia administrativa, agentii economici victime ale faptelor

anticoncurentiale pastreaza insa recursul si la caile de drept civil, respectiv la posibilitatea

de a cere condamnarea agresorului la plata de despagubiri sau de a obtine din partea

instantei o hotarare de condamnare la obligatia de a nu face si/sau de a inceta actul

vatamator. Posibilitatea unor asemenea actiuni civile este recunoscuta prin texte exprese

de lege incluse in legile privind protectia concurentei (Legea nr. 11/ 1991 privind

combaterea concurentei neloiale, Legea concurentei nr. 21/ 1996), mai putin in cazul

faptelor de dumping la importul produselor in Romania, unde actuala reglementare face

greu de conceput aplicarea unor sanctiuni civile la cererea agentilor economici afectati.

In ce priveste regimul actiunii civile in despagubiri, textele respective de lege nu deroga

expresis verbis de la normele de drept comun, insa din economia normelor juridice

romane in materie si analizand jurisprudenta de drept comparat se poate afirma ca in ceea

13

ce priveste raspunderea pentru fapte anticoncurentiale, exista deosebiri fata de regimul

general al raspunderii civile.

Sectiunea a II-a

Mecanismul sanctionator administrativ in materia dreptului anti-monopol

2.1 Aplicarea sanctiunilor contraventionale in materia dreptului concurentei –

consideratii generale

Dupa cum s-a aratat deseori si in doctrina dreptului administrativ, nu exista in

Romania o teorie a contraventiei care sa delimiteze net aceasta forma de raspundere de

alte forme de raspundere juridica. Desigur, aceasta situatie se poate explica pe baza unor

considerente istorice2, care au mai putina importanta in contextul nostru. Ceea ce trebuie

remarcat insa este ca, asa cum este definita de legislatia romana in vigoare, raspunderea

contraventionala nu este decat o forma derivata a raspunderii penale sub raportul

substantei, dar a carei procedura de aplicare are ca drept comun procedura civila 3. De

unde rezulta ca raspunderea contraventionala ar putea fi cumulata cu alte forme de

raspundere juridica, dar dupa cum voi arata mai jos este discutabil daca ea poate fi

cumulata cu raspunderea penala (daca, prin absurd aceeasi fapta ar fi sanctionata si

contraventional si penal) datorita “afinitatilor” dintre cele doua forme de raspundere4. Nu

2 Pentru prezentarea acestor considerente istorice, a se vedea A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, Ed. NEMIRA, Bucuresti, 1996, pp.235- 2443 Pentru o analiza a trasaturilor raspunderii contraventionale si pentru modului in care este reglementata in Romania, a se vedea I. Poenaru, Problemele legislatiei contraventionale, in Revista “Dreptul”, nr. 2/ 1998, pp.46-57; A. Iorgovan, op.cit., vol.II, pp. 235-236; 242-244; 292.4 A se vedea si art. 13 alin.3 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contraventiilor, care implica ideea unei incompatibilitati a cumulului celor doua forme de raspundere.

14

ne aflam insa in fata unui cumul a celor doua forme de raspundere in cazul aplicarii unei

sanctiuni penale si luarea unor masuri de constrangere administrativa in urma stabilirii

raspunderii penale.

Trasaturile contraventiei, ca element fundamental al raspunderii contraventionale,

sunt determinate de art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al

contraventiilor, fiind interpretate si dezvoltate de catre doctrina. Astfel, contraventia este

(i) o fapta savarsita cu vinovatie5, ceea ce face ca o fapta de concurenta neloiala

sanctionata civil chiar in lipsa oricarei culpe sa nu poata fi sanctionata si contraventional.

Formele vinovatiei sunt intentia si culpa, cele doua forme de vinovatie avand

semnificatiile date de dreptul penal6; (ii) spre deosebire de infractiune, fapta

contraventionala are un pericol social mai redus (determinarea pericolului social mai

redus este optiunea legiuitorului, nu se poate deduce din interpretare). Oricum, si in

materie contraventionala se aplica principiul nullum crimen sine lege, deci nu se poate

crea o contraventie pe cale de interpretare si nu pot fi extinse pe cale de interpretare

contraventiile deja incriminate; (iii) fapta contraventionala este sanctionata prin legi si

alte acte normative, ceea ce reprezinta consacrarea expresa in materia contraventionalului

a principiului din dreptul penal nulla poena sine lege.

In legatura cu subiectul pasiv al raspunderii contraventionale, exista o discutie in

doctrina de specialitate cu privire la posibilitatea ca persoana juridica sa poata fi

sanctionata contraventional. Se constata ca, desi Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001 (prin

art. 3 alin.2) prevede expres aceasta posibilitate, sanctionarea persoanei juridice apare si

in noua reglementare ca o situatie de exceptie (vezi art. 4 alin.2). Acest lucru contravine

5 Nu se concepe o raspundere obiectiva in materia raspunderii contraventionale (A. Iorgovan, op.cit., vol.II, p.245).6 A se vedea C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generala, Ed. ALL, Bucuresti, 1997, pp. 154-164.

15

cumva practicii stabilite mai ales dupa anul 1989, cand s-a ajuns uniformizarea aplicarii

legislatiei in ce priveste raspunderea contraventionala a ambelor categorii de persoane 7.

Spre deosebire de reglementarea anterioara, actualmente este insa posibil sa fie stabilite

contraventii si sanctiuni contraventionale pentru persoana juridica si prin Hotarari de

Guvern si hotarari ale organelor locale ale puterii de stat, nu numai numai prin lege si

ordonante guvernamentale.

Referitor la cauzele care inlatura raspunderea contraventionala, ele sunt prevazute

in art. 11 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001. In doctrina dreptului administrativ, se

considera ca asemenea cauze sunt similare cu cele care inlatura raspunderea penala, de

aceea pentru interpretarea lor trebuie sa se recurga la textele Codului penal care definesc

situatiile respective8. Aceeasi analogie trebuie folosita privitor la prescriptia aplicarii

sanctiunii contraventionale, reglementata de art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001

privind regimul juridic al contraventiilor (care este distincta de prescriptia executarii

sanctiunii, cand nu mai putem vorbi de exonerare de raspundere, de vreme ce raspunderea

contraventionala a fost deja stabilita – a se vedea art.14 din aceeasi reglementare). Unii

autori de drept administrativ considera ca poate exista o “contraventie continuata”, fara

insa a se ajunge in acest fel la imprescriptibilitatea constatarii contraventiei. In aceasta

optica, in cazul contraventiilor continuate momentul savarsarii faptei coincide cu cel al

incetarii ei (deoarece in aceasta situatia, “savarsirea” efectiva a faptei presupune

scurgerea unei perioade de timp, ceea ce ar face dificila stabilirea momentului de la care

incepe sa curga termenul de prescriptie).

7 Multe din legile si ordonantele guvernamentale adoptate dupa 1989 prevad sanctiuni contraventionale, fara a preciza daca ele se aplica si persoanelor juridice. In practica, ele sunt aplicate si persoanelor juridice, ceea ce reprezinta o interpretare “extensiva” a fostului art. 5 alin.3 din Legea nr. 32/ 1968 si a actualului art. 4 alin.2 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contraventiilor. 8 A se vedea A. Iorgovan, op.cit., vol. II, p. 264 si autorii acolo citati.

16

Cat priveste procedura sanctionatorie prevazuta de Ordonanta Guvernului nr. 2/

2001, acest act normativ consacra principiul ablatiunii (recte, posibilitatea pentru

contravenient de a achita jumatate din cuantumul amenzii in termen 48 de ore de la data

actului de constatare si sanctionare a contraventiei). Exista insa tot mai numeroase

exemple de acte normative prin care legiuitorul deroga de la aplicare principiului

ablatiunii in cazul anumitor contraventii (o astfel de dispozitie exista si in Legea nr.21/

1996, art. 61).

2.2 Probleme de contencios administrativ in materia dreptului concurentei-

consideratii generale

In doctrina de specialitate din tara noastra, prin “contencios administrativ” se

inteleg litigiile de competenta instantelor judecatoresti, dintre un organ al administratiei

publice, respectiv un functionar public, sau, dupa caz, o structura autorizata sa presteze un

serviciu public, pe de o parte, si alt subiect de drept, pe de alta parte, in care organul

public sau functionarul public apare ca purtator al autoritatii publice9. Ceea ce este

important de retinut este ca actul atacat sa fie al unei autoritati administrative, emis in

exercitarea autoritatii publice, ceea ce include (cu exceptiile aratate de Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ), si actele administrative normative, precum si

actele administrativ-jurisdictionale10. O alta conditie de fond, esentiala pentru exercitarea

actiunii in contencios administrativ, este ca prin actul atacat sa fie vatamat un drept sau

interes recunoscut de lege (interes legitim). Cu toate acestea, exista autori care afirma ca

9 A. Iorgovan, op.cit., vol. I, p. 382.10 A. Iorgovan, op.cit., vol. I, p. 408. In cazul actelor emise de Consiliul Concurentei, aceasta implica posibilitatea de a contesta in fata instantei de contencios administrativ atat regulamentele si instructiunile sale, cat si deciziile de sanctionare a actelor anticoncurentiale (care reprezinta actele finale al unei proceduri jurisdictional-administrative) si deciziile de refuz de autorizare a concentrarilor economice.

17

si in cazul in care nu se incalca un interes legitim sau un drept subiectiv al reclamantului,

instanta ar trebui sa anuleze actul atacat daca a fost emis printr-un exces de putere.

Conform art. 2 lit. c din Legea nr. 29/ 1990, nu se aplica prevederile ei cand printr-o

lege speciala se prevede o alta procedura de modificare sau desfiintare a actului

administrativ atacat – teoria “recursului paralel”. Desigur, procedura alternativa de

modificare sau desfiintare trebuie sa fie tot o procedura judiciara. Pentru a putea invoca

recursul paralel ca o cauza de neprimire a actiunii intemeiate pe Legea nr. 29/ 1990,

trebuie indeplinite urmatoarele conditii11: sa fie vorba de un adevarat recurs jurisdictional

si nu de un simplu recurs ierarhic, sa fie vorba de o actiune directa si reclamantul sa

obtina prin calea de atac speciala o satisfactie echivalenta cu cea a actiunii in contencios.

Un exemplu de asemenea procedura in recurs paralel il ofera Ordonanta Guvernului nr. 2/

2001 privind regimul juridic al contraventiilor, care apare ca o lege speciala in raport cu

dreptul comun care este Legea nr. 29/ 199012. In schimb, procedura din Legea nr. 21/

1996 nu exclude aplicarea Legii nr. 29/ 1990, Legea nr. 21 facand parte din regimul

contenciosului administrativ (chiar daca exista unele derogari de la dispozitiile Legii nr.

29/ 1990).

In materie de contencios administrativ privind actele emise de Consiliul

Concurentei, instanta competenta de drept comun este Curtea de Apel Bucuresti.

Trebuie precizat ca instanta competenta nu poate emite un act in locul actului

administrativ desfiintat, deoarece s-ar incalca in acest fel principiul separatiei puterilor in

stat.

2.3 Procedura sanctionatorie administrativa prevazuta de Legea nr. 21/ 1996

11 Pentru conditiile de exercitare ale recursului paralel, a se vedea C.G. Rarincescu, op.cit., pp.330-331.12 A. Iorgovan, op.cit., vol. I, pp. 491-493.

18

Procedura sanctionatorie cuprinde doua etape: investigarea practicii (presupus)

monopoliste si luarea unei masuri sau mai multor masuri corective in cazul in care

rezultatul investigatiei duce la concluzia existentei unei incalcari aduse Legii nr 21/ 1990.

2.3.1 Procedura de investigare

Organul de supraveghere (Consiliul Concurentei) declanseaza ancheta din oficiu,

la plangerea unei persoane fizice sau juridice "afectate in mod real si direct", la cererea

organizatiilor pentru protectia consumatorilor, instantelor judecatoresti si a altor categorii

de persoane enumerate in art. 40. Organul de supraveghere are puteri de ancheta mai

mari decat cele acordate in mod obisnuit unui organ administrativ. Astfel, el poate face

perchezitii (atat la sediul sau punctele de lucru ale agentului economic, cat si la domiciliul

conducatorilor sau salariatilor acestuia), are dreptul de a ridica documente, de a pune de

sigilii. Aceste atributii care in sistemul actual sunt acordate numai organelor de urmarire

penala sau Garzii Financiare13, pot fi exercitate numai de anumiti functionari ai

Consiliului Concurentei (inspectori de concurenta), autorizati de Ministerul Justitiei. Mai

mult, indeplinirea acestor acte care infrang dreptul de proprietate privata si

inviolabilitatea domiciliului se pot face numai in baza unui ordin emis de Presedintele

Consiliului Concurentei si cu autorizarea judiciara prealabila data prin incheiere de catre

presedintele tribunalului in raza caruia se afla locul controlat sau de un judecator delegat

de acesta (este interesant de remarcat ca daca actiunea de investigare trebuie sa se

desfasoare simultan in circumscriptii judecatoresti diferite, oricare presedinte al unuia din

tribunalele competente poate emite o incheiere unica). O ultima precizare privind

procedura de investigare: Legea nr. 21/ 1996 prevede expresis verbis ca investigatia nu se

13 V. art. 17 din Legea nr. 30/ 1991 privind organizarea si functionarea controlului financiar si a Garzii financiare (publicata in M.O. nr. 64/ 27.03.1991).

19

poate incheia fara audierea agentilor economici participanti la faptul monopolist, sau cel

putin convocarea acestora pentru a fi audiati, exceptand cazul in care investigatia nu a

condus la descoperirea unor dovezi suficiente pentru incalcarea legii care sa justifice

impunerea de masuri sau sanctiuni – art. 47¹ L 21/ 1996).

2.3.2 Luarea de masuri corective

Masurile ce pot fi luate de Consiliul Concurentei dupa ce, in baza investigatiei,

acesta a decis in sensul existentei practicii monopoliste, sunt urmatoarele:

(i) sa ordone incetarea practicii monopoliste (de regula, impreuna cu alte masuri) sau

suspendarea ei – art. 50 lit.a) din Legea nr. 21/ 1996. Pana la emiterea unei decizii

privind luarea acestor masuri, Consiliul Concurentei poate impune –printr-o decizie

privind masuri interimare- luarea oricarei masuri necesare pentru restabilirea mediului

concurential si repunerea partilor in situatia anterioara Aceste masuri –interimare sau

finale- se iau pentru a preveni sau stopa de indata un prejudiciu "grav si cert"14 si numai

pentru o durata limitata de timp, necesara pentru restabilirea liberei concurente. Cred ca

suntem in prezenta unei sanctiuni administrative, respectiv a unei masuri contraventionale

complementare15.

(ii) sa impuna anumite obligatii sau conditii agentilor economici anchetati, atunci cand

accepta practica monopolista / concentrarea economica sub conditia ca ea sa fie

modificata astfel incat sa fie in acord cu Legea nr. 21/ 1996 – art. 50 lit.a), art. 51 alin.2

lit.c) (pentru autorizarea conditionata a concentrarilor economice). Impunerea acestor

14 Din pacate, legea si practica Consiliului Concurentei ofera prea putine elemente pentru a determina elementele unui prejudiciu grav si cert. In orice caz, nu este vorba de un prejudiciu eventual, desi fapta monopolista – asa cum voi arata in continuare – este sanctionabila si cand are numai un efect potential (“poate avea ca efect” afectarea semnificativa a concurentei). 15 A se vedea A.Iorgovan, op. cit., vol. I, pp.289-291.

20

obligatii/ conditii reprezinta un act administrativ individual si nu un contract intre

Consiliul Concurentei si agentii economici anchetati.

(iii) in cazul abuzului de pozitie dominanta, sa ceara Curtii de Apel Bucuresti, sa ia una

sau mai multe din masurile stabilite in art.7 din Legea nr. 21/ 1996. Aceste masuri sunt

foarte grave, ele infrang principiul libertatii de asociere si principiul libertatii

contractuale, de aceea ele pot fi adoptate numai in conditii extreme. Astfel, ele pot fi

luate daca (1) agentul economic monopolist a fost deja sanctionat pentru abuz de pozitie

dominanta16, dar pericolul pentru libera concurenta continua sa existe si (2) pozitia

dominanta respectiva afecteaza “grav” un "interes public major"17. Consiliul Concurentei

are sarcina probei in ce priveste afectarea interesului public major iar instanta, dupa ce se

va stradui sa determine existenta interesului public major si sa aprecieze incalcarea grava

a acestuia, poate lua, la cererea Consiliului Concurentei, una sau mai multe -dar nu toate-

din masurile specificate in art. 7 alin.1 din Legea nr. 21/ 1996 (oricare din aceste masuri

avand drept scop sa conduca la lichidarea pozitie dominante si nu la simpla incetare a

abuzului de pozitie dominanta), sub conditia ca aceasta masura sa fi fost inclusa in

cererea introductiva. In luarea masurii, instanta este limitata de urmatoarele considerente:

16 Nu prezinta relevanta natura sau gravitatea masurii/ sanctiunii anterioare luate impotriva agentului monopolist, ceea ce conteaza este faptul ca nu s-a conformat acelei masuri/ sanctiuni. Astfel, art. 58 din Legea nr. 21/ 1996 prevede dreptul Consiliului Concurentei de a cere instantei luarea uneia din masurile prevazute in art. 7 alin.1 in cazul in care, in termen de 45 zile, agentul economic nu se conformeaza uneia din masurile luate anterior impotriva sa de Consiliu.17 Interesul public major este definit in art. 7 alin.5 din Legea nr. 21/ 1996, prin raportare la cateva concepte la fel de vagi ca si cel de “interes public major”: securitatea publica, pluralitatea de agenti economici independenti, bunastarea consumatorilor si "regulile prudentiale". De fapt, definitia in sine este absurda, deoarece s-ar traduce astfel: interesul public major este securitatea publica sau bunastarea consumatorilor sau regulile prudentiale, etc. Ce inseamna pluralitatea de agenti economici independenti: poate insemna mentinerea pe piata si numai a doi agenti economici? Ale cui sunt regulile prudentiale (ale pietei relevante; provin din politica macroeconomica a statului?) si ce contin ele? etc.

21

evitarea cresterii preturilor18 sau respectarea drepturilor tertilor in baza contractelor

incheiate cu agentul monopolist.

(iv) sa ceara instantei declararea nulitatii actelor juridice incheiate in baza unei intelegeri

monopoliste sau ca urmare a unui abuz de pozitie dominanta, sau declararea nulitatii a

insasi intelegerii monopoliste - art.54 din Legea nr. 21/ 1996. – aceasta nu este o masura

administrativa, ci consacrarea unei calitati procesuale active.

(v) sa aplice amenzi contraventionale -art. 55-56 din Legea nr. 21/ 1996. Cuantumul

acestora este de pana la 1% din cifra totala de afaceri (art.55), respectiv de pana la 10%

din cifra totala de afaceri din anul financiar anterior sactionarii (art.56). Contraventiile

prevazute in art.55 pot fi cumulate cu cele din art. 56, deoarece cele doua articole au in

vedere fapte distincte (in practica, in foarte multe cazuri o actiune anti-monopolista duce

la savarsirea ambelor categorii de contraventii). De asemenea, Consiliul poate aplica si

amenzi cominatorii care pot ajunge pana la 5% din cifra de afaceri zilnica medie din anul

financiar anterior sanctionarii, pe fiecare zi din intarziere.

18 Art. 7 mi se pare ca o incalcare fatisa a principiului separatiei puterilor in stat, deoarece impune unui organ judecatoresc sa ia masuri bazate pe considerente de oportunitate economica, dar subordoneaza decizia acestuia de aprecierea unui organ administrativ cu privire la tipul de masura ce trebuie luat.

22

2.3.3 Prescriptia actiunii contraventionale

Dreptul de prescriptie privind aplicarea sanctiunilor contraventionale se prescrie in

termen de 3 ani in cazul in care au fost furnizate informatii inexacte sau incomplete, refuzul

de a se supune unei inspectii sau furnizarea de informatii sau documente incomplete in timpul

inspectiilor Consiliului Concurentei. In cazul celorlalte contraventii, termenul de prescriptie

este de 5 ani. Art. 62² din Legea nr.21/1996 prevede cazurile de intrerupere ale termenului de

prescriptie.

Sectiunea a III-a

Mecanismul sanctionator penal in materia dreptului anti-monopol

3.1 Infractiuni prevazute in Legea nr. 21/ 1996

Legea nr. 21/ 1996 contine o singura incriminare penala, si anume cea prevazuta in

art. 63.

Obiectul juridic generic al acestei infractiuni il constituie relatiile sociale care

asigura desfasurarea normala a unor activitati economice al caror regim este reglementat

de lege. Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale care apara dreptul agentilor

economici de a accede in mod liber pe piata si de a-si desfasura activitatea pe piata

relevanta intr-un mediu concurential liber (exceptand ingradirile aduse concurentei in

baza unor norme legale adoptate de Parlament), dreptul acestora de a-si apara relatiile cu

clientela proprie si pozitia dobandita pe piata impotriva actelor abuzive de putere

economica si contrare uzantelor comerciale cinstite ale concurentilor. In opinia mea,

aceasta infractiune nu are un obiect material, ea fiind o infractiune care contine o stare de

pericol social.

23

Latura obiectiva a infractiunii reglementate in art. 63 consta in realizarea unei

intelegeri monopoliste sau a unui abuz de pozitie dominanta19, in modalitatile prevazute in

art. 5 alin.1 si 6 din Legea nr. 21/ 1996. Cu toate acestea, chiar daca o fapta intruneste

elementele laturii obiective, ea nu va fi sanctionata in cazul in care s-a savarsit in

conditiile stabilite prin art. 5 alin.2, cele prevazute in reglementarile Consiliului

Concurentei emise in baza art. 5 alin.5 sau cele reglementate de art. 8 alin.1 (in aceste

cazuri, legiuitorul a considerat ca faptele respective, chiar daca aparent intrunesc

trasaturile faptelor monopoliste, in realitate sunt lipsite de acel pericol social care sa

necesite sanctionarea lor). Infractiunea din art. 63 este susceptibila de a fi infaptuita in

forma unica continua, unica continuata sau unica continua-continuata. Pentru existenta

laturii obiective, se cere intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: savarsirea unei sau

multor fapte monopoliste (sub forma de intelegere monopolista si/sau abuz de pozitie

dominanta) si aceste fapte sa aiba drept obiect (ceea ce inseamna ca fapta este incriminata

chiar daca nu a avut o urmare imediata) sau drept efect (actual sau potential) afectarea

semnificativa a concurentei pe piata relevanta sau pe o parte semnificativa a acesteia.

Dupa cum se observa, structura laturii obiective a acestei infractiuni se abate de la

structura clasica: element material – legatura de cauzalitate- urmare imediata.

Latura subiectiva a infractiunii consta in “intentie frauduloasa”, termen care dupa

stiinta mea nu este consacrat in dreptul penal20. Cred ca prin aceasta formulare legiuitorul

a dorit sa se refere la o forma de intentie directa calificata, in sensul ca faptuitorul a dorit

19 Pentru calificarea conceptelor de “intelegere monopolista” si “abuz de pozitie dominata”, precum si pentru analiza modalitatilor de infaptuire a intelegerilor monopoliste si abuzului de pozitie dominanta, a se vedea O. Capatina, Dreptul concurentei comerciale. Concurenta patologica. Monopolismul, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti, 1993, pp. 40-105 si 122-143; G. Boroi, Dreptul concurentei [Note de curs], 1996, pp. 72-100 si 103-116. 20 Cu privire la formele intentei ca modalitate a vinovatiei penale, a se vedea C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generala, Ed. ALL, Bucuresti, 1997, pp.157-162.

24

producerea rezultatului socialmente periculos al actiunilor sale in vederea atingerii unui

scop prohibit de lege, si anume intarirea pozitie sale pe piata intr-un mod contrar

uzantelor comerciale cinstite. Exista insa o cerinta esentiala atasata laturii subiective, si

anume ca faptuitorul sa fi participat “in mod determinant” la savarsirea infractiunii. Ceea

ce inseamna “determinant” va ramane sa fie stabilit de practica judiciara. Ca un criteriu

de apreciere a caracterului determinant al participarii, sugerez luarea in considerare a

locului ocupat de faptuitor in ierarhia decizionala a agentului economic monopolist,

coroborat cu participarea sa la savarsirea faptului monopolist.

Art. 63 alin.3 din Legea nr. 21/ 1996 contine o prevedere intalnita mai rar in dreptul

penal romanesc, si anume posibilitatea instantei judecatoresti de a dispune publicarea in

presa, pe cheltuiala celui vinovat, a hotararii definitive (de condamnare). O dispozitie

asemanatoare exista si in cazul hotararilor judecatoresti penale de condamnare pentru

savarsirea infractiunii de concurenta neloiala (art. 11 din Legea nr.11/ 1991). Asemenea

dispozitii se justifica, de regula, prin aceea ca publicarea hotararii aduce o reparatie

“morala” persoanei vatamate, reabilitand-o in ochii publicului (in cazul nostru, in ochii

propriei clientele). In cazul art. 63 alin.3, functia de reabilitare a imaginii victimei este

mai putin importanta (de multe ori, faptul monopolist nu a adus nici o atingere

“reputatiei” agentului economic agresat si nici nu are un impact cert asupra clientelei

acestuia). Cred insa ca mai multa importanta prezinta aici intentia legiuitorului de a

notifica publicul cu privire la caracterul profund nociv al practicilor monopoliste si modul

in care statul intervine pentru a pedepsi asemenea fapte (ceea ce da expresie functiei

preventiv-educative a sanctiunii penale, mai accentuata in aceasta situatie decat in cazul

raspunderii penale pentru alte infractiuni).

25

Subiectul activ al infractiunii este o persoana fizica care are calitatea de agent

economic sau care lucreaza pentru un agent economic persoana juridica. Desigur, acea

persoana trebuie sa fie responsabila penal. Infractiunea din art. 63 este susceptibila de

participatie sub orice forma.

Subiectul pasiv al infractiunii poate fi orice agent economic (si/ sau un consumator,

atunci cand fapta monopolista ia forma unui abuz de pozitie dominanta).

Cat priveste punerea in miscare a actiunii penale, trebuie observat ca numai

Consiliul Concurentei este abilitat sa sesizeze organele de urmarire penala (art. 63 alin.2).

Ratiunea acestei dispozitii este, cred eu, una de eficienta: Consiliul Concurentei fiind un

organ abilitat sa faca investigatii asupra incalcarii Legii nr.21/ 1996 si avand pregatirea de

specialitate necesara pentru a aprecia daca se afla in fata unei fapte monopoliste, este mult

mai “economic” sa aprecieze el (in mod preliminar) daca exista elementele constitutive

ale infractiunii, degrevand astfel organele de urmarire penala de o activitate pentru care

nu sunt pregatite.

Sectiunea a IV-a

Mecanismul sanctionator civil in materia dreptului anti-monopol

4.1 Ca si in cazul altor fapte prin care se incalca dispozitii legale, si in dreptul

concurentei sanctiunile civile cel mai frecvent folosite si care au impactul cel mai mare

sunt raspunderea civila si constatarea nulitatii actelor juridice. Privitor la nulitatea actelor

juridice, este de remarcat ca nulitatea actelor juridice prin care se incalca dispozitiile

Legii nr. 21/ 1996 este o nulitate expresa (mentionata in art. 54). O alta diferenta de

26

regim al nulitatii provine din aceea ca nulitatile invocate in baza Legii nr. 21/ 1996 sunt

nulitati absolute21. Imi argumentez aceasta concluzie pornind de la o interpretare

teleologica (bazata pe scopul acestei legi de a promova interese generale si de a sanctiona

fapte ce prezinta un grav pericol social si care aduc atingere acelor interese) si o

interpretare gramaticala – art. 54 foloseste sintagma “nulitate de drept”, utilizata in

general pentru a indica un caz de nulitate absoluta.

In continuare, voi discuta unele probleme legate de raspunderea civila pentru

fapte antimonopoliste. In speta, voi analiza modul in care aplicarea elementelor

raspunderii civile delictuale se particularizeaza in cazul faptelor antimonopoliste. Trebuie

insa spus in prealabil ca desi obligatiile care se nasc intre agentii economici concurenti in

legatura cu savarsirea unor fapte antimonopoliste au o natura comerciala (fiind, de regula,

fapte obiective sau subiective de comert), indiferent ca sunt obligatii delictuale sau

contractuale, totusi nu exista reglementari speciale in legislatia comerciala privind

raspunderea civila a comerciantilor si nici doctrina din tara noastra nu a dezvoltat o teorie

separata a raspunderii civile in materie comerciala22. Astfel incat elementele raspunderii

21 Pentru o analiza succinta a caracterului nulitatii prevazute de art. 54 din Legea nr. 21/ 1996, a se vedea O.Capatina, Noua reglementare antimonopolista in dreptul concurentei, in Revista “Dreptul”, nr. 7/ 1996, pp.16-1722 Prevederea legala cea mai des invocata care deosebeste obligatiile comerciale de cele civile este prezumtia de solidaritate pasiva in cazul obligatiilor comerciale (mai putin in cazul obligatiilor comerciale unilaterale), reglementata de art. 42 C.com. In fapt, aceasta prezumtie de solidaritate pasiva opereaza numai in ceea ce priveste obligatiile comerciale contractuale, solidaritatea fiind prezumata prin lege (art. 1003 C.civ.) in materia obligatiilor civile delictuale. Pentru analiza prezumtiei de solidaritate pasiva in dreptul comercial, a se vedea D.D. Gerota, Teoria generala a obligatiunilor comerciale in raport cu tehnica obligatiunilor civile, Imprimeria Nationala, Bucuresti, 1932, pp. 123-137; St. D. Carpenaru, Drept comercial roman, editia a III-a, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2001, pp.368-370; M. Nicolae, Discutii in legatura cu raspunderea in materia obligatiilor comerciale, in “Revista de drept comercial”, nr. 12/ 1997, pp.112-125. Alte deosebiri importante intre cele doua regimuri juridice obligationale sunt date de interdictia acordarii termenului de gratie in materie comerciala (art. 44 C.com.) si curgerea de drept a dobanzilor pentru obligatiile comerciale platibile in bani si exigibile (art. 43 C.com.), ceea ce ar putea justifica concluzia generala ca in cazul obligatiilor

27

civile la care voi face referire sunt cele prevazute de Codul civil, astfel cum sunt analizate

in cadrul teoriei generale a obligatiilor civile.

In doctrina dreptului concurentei din tara noastra, problema raspunderii civile

pentru savarsirea faptelor monopoliste nu a facut obiectul unei dezbateri sau al unui

studiu aprofundat. Atunci cand exista referiri la aceasta forma de raspundere, autorii

recunosc posibilitatea existentei ei dar isi indreapta analiza asupra conditiilor procedurale

de introducere a actiunii in raspundere si asupra masurilor procedurale adiacente ce pot fi

luate de instanta de judecata, fara a aborda insa modul in care se particularizeaza

conditiile raspunderii civile determinata de producerea faptelor monopoliste23. Cred ca

pozitia actuala a doctrinei romane in materie are mai multe justificari: (i) dificultatile de

natura teoretica-juridica in a stabili existenta unui raport de raspundere civila generat de

producerea faptelor monopoliste, dat fiind ca de principiu faptul monopolist este indreptat

impotriva si afecteaza piata relevanta in intregul ei si nu un agent economic

individualizat, ceea ce pune sub semnul intrebarii existenta unui legitimari procesuale

civile active a unuia din agentii economici afectati de actul monopolist si (ii) Legea nr.

21/ 1996 contine un mecanism de prevenire si sanctionare a faptelor monopoliste, care

functioneaza numai prin interventia organelor administratiei publice. Acest mecanism

exclude sau cel putin reduce mult din importanta actiunilor “private” indreptate impotriva

agentilor economici monopolisti.

comerciale contractuale debitorul este de drept in intarziere. Aceeasi prezumtie exista si pentru obligatiile delictuale civile. De unde rezulta ca in dreptul comercial, deosebirile dintre raspunderea delictuala si cea contractuala sunt mai reduse decat in materie civila (pentru o analiza comparativa a celor doua forme de raspundere, a se vedea C. Statescu, in C. Statescu, C. Birsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, editia a III-a, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2000, pp. 132-136). 23 A se vedea O. Capatina, op. cit., pp.169-170.

28

Totusi, in ciuda argumentelor de mai sus, consider ca o actiune civila in

raspundere indreptata impotriva agentului economic monopolist este nu numai posibila,

dar poate indeplini si un rol important in prevenirea repetarii unor fapte monopoliste. In

plus, in timp ea poate deveni o alternativa eficienta la interventia statului in monitorizarea

faptelor monopoliste, agentii economici agresati dispunand astfel de o actiune directa

impotriva agentului economic monopolist si nu prin intermediul inteventiei statului

(aceasta din urma este nu numai greoaie, dar in multe cazuri nici nu tine cont de interesele

agentilor economici direct afectati, ci de considerente de politica macroeconomica,

abstracte si care nu satisfac obiectivele acestora).

In prezent, o asemenea actiune in raspundere civila isi gaseste temeiul chiar in

textul Legii nr. 21/ 1996. Conform art. 64, persoanele care au suferit un prejudiciu ca

urmare a savarsirii unei practici monopoliste au drept la actiune pentru repararea integrala

a prejudiciului, independent de sanctiunile administrative si penale aplicate in baza Legii

nr. 21/ 1996. Ca o observatie prealabila, trebuie precizat ca Legea nr. 21/ 1996 foloseste

sintagma de “rezervare” a dreptului la actiune civila, ceea ce denota o traducere literala a

unui text redactat initial in limba engleza (“the right of action being reserved”, aceasta

fiind o formulare obsinuita in multe texte legale anglo-americane) si inseamna practic ca,

indiferent de sanctiunile administrative, penale sau civile (anularea actelor juridice

incheiate cu incalcarea legii) aplicate agentului economic monopolist, partile lezate prin

faptul monopolist (care pot fi competitori, furnizori sau clienti ai agentului monopolist)

au dreptul de a cere plata unor daune-interese de la acesta din urma.

Inainte de a analiza conditiile introducerii acestei actiuni, cred ca ar trebuie facute

cateva precizari in legatura cu posibilitatea promovarii unei asemenea actiuni, precum si

cu natura ei juridica. In ce priveste posibilitatea introducerii, am aratat anterior ca exista

29

o obiectie de principiu intemeiata pe lipsa existentei unui raport juridic intre agentul

economic monopolist si agentul economic agresat (obiectia respectiva nu trebuie

confundata cu dificultatile practice de probare a existentei prejudiciului si a legaturii de

cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, care vor fi discutate in continuare). Cred insa

ca invocarea inexistentei unui raport juridic direct intre agentul economic monopolist si

ceilalti agenti concurenti, cu motivarea ca actiunea monopolistului este indreptata

impotriva pietei ca atare si nu impotriva unor concurenti determinati, constituie un

argument contestabil. In fond, prin actele sale ilicite agentul monopolist incalca un drept

al fiecarui (sau cel putin al majoritatii) concurent al sau protejat prin lege: dreptul la

clientela24. Agentul economic monopolist poate nu urmareste, prin actele sale, sa

dobandeasca in mod ilicit clientela unui anume concurent, dar in mod cert el urmareste sa

dobandeasca o cota mai mare din piata relevanta, ceea ce se traduce prin atragerea unei

parti din clientela celorlalti concurenti. In acest context, nu cred ca are relevanta pentru

stabilirea raspunderii civile, faptul ca “tinta” monopolistului a fost piata si nu un

concurent determinat, de vreme ce prejudiciul s-a localizat in patrimoniul unui sau unor

concurenti concreti. In fond, ne aflam in fata unei situatii asemanatoare cu aceea cand o

uzina deverseaza substante toxice in apa unui rau, agentul economic care administreaza

uzina raspunzand delictual fata de toti cei care vor suferi prejudicii datorita poluarii (a

caror identitate este nedeterminata si in multe cazuri nedeterminabila la data savarsirii

actului de poluare), fara a avea relevanta scopul urmarit de agentul poluant prin

producerea deversarii. Mai mult, nu trebuie pierdut din vedere si un alt aspect:

sanctiunile de drept public (administrative si penale) cuprinse in legislatia anti-monopol

au drept scop restabilirea “echilibrului” pietei, eliminarea barierelor in calea liberei

concurente ridicate de agentul economic monopolist. Ele nu au (si nici nu ar putea avea)

24 Pentru caracterizarea acestui drept, a se vedea Capitolul I, subsectiunea A).c).2.

30

drept obiect acoperirea prejudiciilor suferite de agentii economici concurenti. Ar fi insa

absurd ca prin aplicarea acestor sanctiuni sa se recunoasca existenta unei incalcari a legii,

fara ca in acelasi timp sa existe posibilitatea concurentilor lezati de a-si acoperi

prejudiciile suferite datorita acestei incalcari.

Art. 64 nu precizeaza ce fel de actiune pentru repararea prejudiciului poate

introduce persoana afectata de faptul monopolist. Reiese insa clar din formularea lui ca o

asemenea actiune nu ar putea fi decat o actiune in raspundere civila25. In consecinta,

ramane de raspuns la intrebarea daca este vorba de o actiune in raspundere delictuala sau

in raspundere contractuala si corelativ, daca art. 64 reglementeaza o forma de raspundere

civila derogatorie de la raspunderea statuata de Codul civil. Personal, consider ca cel mai

adesea un agent monopolist care incalca legislatia anti-monopol va raspunde delictual,

fara a exclude insa posibilitatea existentei in anumite cazuri si a unei raspunderi civile

contractuale. In acelasi timp, desi art. 64 nu reglementeaza o forma de raspundere civila

derogatorie de la cea existenta in Codul civil, cred totusi ca datorita specificului

raporturilor juridice generate de savarsirea unui fapt monopolist, raspunderea civila in

acest caz are o serie de particularitati fata de reglementarea generala din Codul civil, ceea

ce creeaza in fapt un regim special de raspundere. In plus, aceste particularitati exclud,

in materie delictuala, aplicarea in contextul faptelor monopoliste, a majoritatii formele de

raspundere prevazute de art. 1000-1001 C.civ. (practic, numai raspunderea comitentului

pentru faptele prepusului ar avea sens si in ceea ce priveste faptele monopoliste, celelalte

forme de raspundere delictuala fie ca nu se pot aplica de loc, fie ca aplicarea lor s-ar face

25 Raspunderea civila consta in obligatia civila a autorului faptei de a repara prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicita. A se vedea C. Statescu, in C. Statescu, C. Birsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, editia a III-a, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2000, p. 122; M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti, 1972, pp. 5-7.

31

exclusiv in temeiul regulilor din Codul civil si nu sunt influentate de particularitatile

raportului juridic rezultat din savarsirea faptului monopolist).

4.2 Subiectele raportului juridic de raspundere civila in cazul faptelor

monopoliste

In ce priveste subiectul activ al raportului juridic, acesta este agentul economic

monopolist. Termenul de “agent economic monopolist” este un termen generic, prin care

desemnez atat detinatorul unei pozitii dominante26 pe piata relevanta, cat si grupul de

agenti economici participanti la o intelegere monopolista. Pentru scopurile acestei

lucrari, nu includ insa in aceasta categorie agentii economici rezultati in urma unei

concentrari economice excesive, deoarece in opinia mea simpla constituire a concentrarii

nu poate produce un prejudiciu concurentilor (fie el si eventual) atat timp cat agentul

economic care a initiat concentrarea nu abuzeaza de pozitia sa pe piata sau agentul

economic rezultat in urma concentrarii nu abuzeaza de pozitia sa pe piata sau

concentrarea nu ascunde in realitate o intelegere monopolista27.

In legatura cu subiectele pasive ale raportului juridic generat de faptul monopolist,

este evident ca aici se includ in primul rand agentii economici concurenti. Problema este

daca intotdeauna sunt afectati toti concurentii agentului monopolist, sau numai o parte

dintre ei. Desigur, in mod concret unii dintre acestia vor suferi un prejudiciu mai mare

decat altii, unii vor suferi un prejudiciu actual in timp ce altii numai unul eventual. Dar,

26 Pentru criteriile de determinare a existentei pozitiei dominante, a se vedea O. Capatina, Dreptul concurentei comerciale. Concurenta patologica. Monopolismul, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti, 1993, pp.127-134; G. Boroi, Dreptul concurentei[ Note de curs], 1996, pp. 104-106. 27 In legatura cu raportul dintre concentrarea economica excesiva si abuzul de pozitie dominanta, respectiv cu intelegerea monopolista, a se vedea G. Boroi, op.cit., pp.138-140 (nu sunt sigur insa daca autorul a avut in vedere aceste raporturi si din perspectiva raspunderii civile, sau numai prin raportare la sanctiunile administrative si penale).

32

este posibil ca unii agenti concurenti sa nu fie afectati in nici un fel sau sa nu poata fi

prejudiciati prin derularea actelor monopoliste? Se pare ca, cel putin in intentia

legiuitorului roman, raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ. Atat art. 5 alin.1, cat si

art. 6 si 13 vorbesc de impactul faptului monopolist asupra pietei ca atare sau a unei parti

din aceasta. Desi nu se spune expres, printr-o parte a pietei se intelege numai o parte a

pietei geografice, de vreme ce piata produsului nu poate fi divizata in parti (chiar daca

exista pe piata produsului bunuri diferite, nu trebuie uitat ca ele sunt considerate

intersanjabile, ceea ce face de neconceput sectorializarea pietei din acest punct de

vedere). In consecinta, daca numai o parte din piata relevanta este afectata, a fortiori

numai o parte din concurentii agentii monopolist sunt sau ar putea fi prejudiciati.

Art. 64 nu se limiteaza insa la agentii economici concurenti atunci cand precizeaza

care sunt persoanele indreptatite la repararea prejudiciului cauzat prin faptul monopolist.

El are de fapt o formulare foarte generala: dreptul la actiune apartine persoanelor fizice

si/sau juridice. Tinand cont ca participantii la piata relevanta sunt nu numai agentii

economici concurenti, dar si utilizatorii/ consumatorii produselor, precum si furnizorii

agentilor economici aflati in raporturi de concurenta, apare intrebarea daca si aceste

persoane pot cere repararea prejudiciilor cauzate de agentul monopolist. Cred ca

raspunsul la intrebare nu poate fi decat in sensul recunoasterii unui drept la actiune din

partea persoanelor de mai sus, cu urmatoarea precizare: raspunderea civila a agentului

monopolist fata de persoanele respective va fi o raspundere “comuna”, guvernata de

prevederile Codului civil si nu va avea particularitatile raspunderii civile la care ma voi

referi in continuare. Aceasta deoarece intre agentul monopolist si utilizatori/

consumatori, respectiv furnizorii care nu au si calitatea de concurenti nu exista raporturi

de concurenta, iar incalcarea dispozitiilor Legii nr. 21/ 1996 nu reprezinta un act

33

anticoncurential fata de aceste persoane (incalcarea legislatiei anti-monopol este oricum

un act ilicit, dar da dreptul la actiune acestor persoane numai daca le-a produs un

prejudiciu actual sau viitor).

4.3 Elementele raspunderii civile in cazul in care faptul monopolist are

caracter delictual

Elementele raspunderii civile a agentului monopolist pentru faptele sale delictuale

savarsite impotriva concurentilor sunt aceleasi ca in cazul raspunderii civile delictuale:

existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate

intre fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul 28.

Insa, unele din elementele respective prezinta trasaturi specifice.

(i) In ce priveste cerinta prejudiciului, este un loc comun afirmatia ca acesta poate fi

actual sau viitor (recte, un prejudiciu care nu s-a produs la data acordarii despagubirii, dar

este sigur ca se va produce). Atat prejudiciul actual, cat si cel viitor sunt certe, cu alte

cuvinte sunt susceptibile de evaluare. Caracterul cert al prejudiciului este o conditie sine

qua non pentru existenta raspunderii civile in dreptul comun29, ceea ce exclude

posibilitatea acordarii de despagubiri atunci cand prejudiciul este eventual (respectiv, este

acel prejudiciu a carui producere este numai ipotetica, ceea ce face ca el sa nu fie

susceptibil de evaluare atat timp cat nu s-a produs sau nu exista elemente certe privind

producerea sa in viitor). In cazul raspunderii delictuale pentru savarsirea unui fapt

monopolist, este totusi de conceput acoperirea si a prejudiciului eventual? Intrebarea

porneste de textele din Legea nr. 21/ 1996 care definesc principalele categorii de fapte

monopoliste, acestea utilizand formularea “pot avea ca efect” atunci cand determina

28 A se vedea C. Statescu in C. Statescu, C. Birsan, op.cit., p. 145-146. 29 In acest sens, a se vedea C. Statescu in C. Statescu, C. Birsan, op.cit., p. 154; M. Eliescu, op.cit., pp. 92-95.

34

impactul faptului monopolist asupra concurentei. Cum corect a aratat un autor, o

asemenea formulare duce la concluzia ca un fapt monopolist este sanctionabil chiar si

numai daca prezinta un efect anticoncurential potential30. Insa, este suficienta aceasta

formulare a Legii nr. 21/ 1996 pentru a considera ca legiuitorul a reglementat

posibilitatea acoperirii prejudiciilor civile eventuale suferite de agentii economici

concurenti? Cred ca raspunsul ar trebui sa fie afirmativ, pe baza a cel putin doua

argumente:

(1) art. 64 recunoaste dreptul la actiune in raspundere civila atunci cand un fapt

monopolist prohibit de Legea nr.21/ 1996 produce un prejudiciu. Legea nr.21/

1996 defineste faptele monopoliste, printre altele, prin referire la obiectul sau

efectul lor, actual or potential. Or, daca un fapt monopolist este incriminat pentru

ca are potentialul de afecta concurenta in mod semnificativ, aceasta inseamna ca si

prejudiciul suferit de concurenti este un prejudiciu potential. Dar, nu este niciunde

in lege un text care sa prevada ca existenta unui prejudiciu potential este

incompatibil cu aplicarea tuturor sanctiunilor prevazute in Legea nr. 21 (inclusiv

cele civile, care dupa cum am aratat anterior au un rol foarte important in asigurarea

respectarii Legii nr. 21/ 1996), in scopul restabilirii echilibrului pietei relevante.

Ceea ce duce la concluzia ca raspunderea civila –ca forma de sanctiune- poate fi

aplicata in cazul savarsirii de fapte monopoliste chiar daca prejudiciul este numai

eventual;

(2) un argument de analogie – doctrina si jurisprudenta (din alte tari) au recunoscut

posibilitatea exercitarii actiunii in concurenta neloiala chiar si atunci cand

prejudiciul este eventual. Nu vad de ce aceeasi solutie nu s-ar aplica si in cazul

30 A se vedea G. Boroi, op.cit., p. 83 (cu referire numai la intelegerile monopoliste, dar concluzia poate fi extrapolata si la celelalte categorii de fapte incriminate de Legea nr. 21/ 1996).

35

raspunderii civile pentru fapte monopoliste, deosebirile dintre cele doua categorii de

fapte reducandu-se in realitate la o singura diferenta de esenta: marimea agentului

economic agresor31.

Daca se admite posibilitatea acoperirii prejudiciului eventual, ramane deschisa

discutia privind modalitatea evaluarii sale. Fara a avea intentia de a propune o solutie

definitiva si care in mod cert nu este suficient de elaborata, cred ca dificultatile de

evaluare a prejudiciului eventual (care par de nesurmontat, cel putin in viziunea doctrinei

de drept civil din Romania) ar putea fi mult diminiuate daca am schimba perspectiva din

care privim acest prejudiciu, recte ca un fel de “gaura neagra” in patrimoniul victimei, cu

o marime necuantificabila. Cu alte cuvinte, daca am muta accentul de la latura

reparatorie la latura sanctionatorie a raspunderii civile, nu ar mai fi probleme legate de

evaluarea prejudiciului si atunci instanta ar putea acorda agentului economic agresat o

despagubire al carui cuantum sa reprezinte in realitate o “amenda” civila pentru agentul

economic monopolist. Desigur, in aceasta viziune termenul de “prejudiciu” (eventual)

devine impropriu, dat fiind ca victima colecteaza, prin intermediul instantei, o “amenda”

de la agentul monopolist si nu o veritabila despagubire.

O alta problema in legatura cu prejudiciul generat de un fapt monopolist consta in

posibilitatea producerii unui prejudiciu moral care sa fie acoperit prin acordarea de

despagubiri banesti agentului economic agresat. Avand in vedere ca unele fapte

monopoliste se realizeaza in modalitati care sunt incriminate si ca fapte de concurenta

neloiala (dar ele sunt calificate drept fapte monopoliste datorita pozitiei pe piata a

agentului economic agresor si/sau pentru ca vizeaza un numar nedeterminat de

concurenti), iar legea romana recunoaste expres posibilitatea acordarii de daune morale

31 A se vedea supra, Capitolul I, sectiunea a V-a.

36

victimelor faptelor de concurenta neloiala32, cred ca savarsirea faptelor monopoliste poate

determina aparitia unui prejudiciu moral reparabil prin plata unei compensatii in bani.

Daca aceasta este solutia de principiu, exista totusi o dubla dificultate in ce priveste

aplicarea ei practica. Pe de o parte, este vorba de o problema dificila obisnuita in

asemenea cazuri, si anume determinarea cuantumului reparatiei banesti pentru atingerile

personale nepatrimoniale aduse victimei33. Pe de alta parte, exista o alta dificultate, as

numi-o de principiu, in privinta stabilirii existentei prejudiciilor morale create agentilor

economici persoane juridice. In doctrina noastra cel putin, prejudiciul moral a fost

intotdeauna definit prin raportare la atingerile aduse unor relatii sociale si familiale ale

persoanelor fizice, care au produs o suferinta acestora34. O asemenea abordare nu cred

insa ca mai are relevanta in cazul persoanei juridice. Persoana juridica (si cu atat mai

mult agentul economic persoana juridica) este o “masina” sociala, un vehicul prin care

vointele si interesele unor persoane fizice se armonizeaza in scopul atingerii unor

obiective comune. Mi-e greu sa imi imaginez, in acest context, cum s-ar putea “simti”

jignit un agent economic persoana juridica, mi-e greu sa imi imaginez “suferinta” unei

asemenea persoane datorita afirmatiilor denigratoare pronuntate la adresa ei de un

32 A se vedea art. 9 alin. 1 din Legea nr. 11/ 1991.33 Pentru o analiza recenta a criteriilor care pot fi utilizate pentru determinarea cuantumului despagubirilor banesti pentru repararea daunelor morale, a se vedea I. Urs, Criterii de apreciere a prejudiciilor morale si a despagubirilor banesti pentru repararea daunelor morale, in Revista “Dreptul”, nr. 4/ 1998, pp. 24-30.34 Din aceasta perspectiva, cea mai comprehensiva definitie a daunelor morale am gasit-o intr-o lucrare care, din ratiuni ideologice, exclude de plano posibilitatea acoperirii lor banesti: dauna morala “are acest caracter in masura in care efectul negativ al faptei ilicite afecteaza acele atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sale sociale – nume, onoare, reputatie, etc.- sau cele care se situeaza in domeniul afectiv al vietii umane … vatamari care isi gasesc expresia cea mai tipica in durerea morala si chiar fizica incercata de victima (M. Eliescu, op.cit., p. 106). Daunele morale sunt definite intr-un mod asemanator si de alti doctrinari, care accepta insa posibilitatea compensarii lor banesti. A se vedea Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, Drept civil roman. Studiu de doctrina si jurisprudenta, vol.II, Ed. SOCEC, Bucuresti, 1943, pp. 89-90; C. Statescu, C. Birsan, op.cit., pp. 148-153.

37

concurent35, de ex. Sigur, folosind mai departe exemplul denigrarii, este indiscutabil ca

afirmatiile denigratoare afecteaza reputatia pe piata a agentului economic persoana

juridica. In fapt, acest impact asupra reputatiei nu se traduce printr-o suferinta, ci printr-o

pierdere de clientela. Dar pierderea de clientela este un prejudiciu material, relativ usor

cuantificabil in bani. De aceea, concluzionand la acest punct, consider ca desi de

principiu daunelor morale pot fi compensate baneste si in cazul agentilor economici

persoane juridice, in cvasi-totalitatea cazurilor este aproape imposibil sa fie distinse de

daune materiale produse acestor agenti economici.

Art. 64 foloseste sintagma de “reparare integrala” a prejudiciului cauzat printr-un

fapt monopolist. O atare formulare nu face decat se reia un principiu al reparatiei civile a

daunelor cauzate prin fapte delictuale, in sensul ca nu exista limite privind intinderea

reparatiei. Astfel, trebuie acoperite atat prejudiciul efectiv suferit, cat si beneficiul

nerealizat de victima, se repara atat prejudiciul previzibil, cat si cel imprevizibil la data

savarsirii faptei monopoliste36. Nu se repara insa decat daunele cauzate in mod direct de

fapta monopolista, nu si daunele indirecte.

Pentru alte observatii privind prejudiciul, solutiile din Codul civil si cele propuse

de doctrina pornind de la prevederile Codului civil isi pastreaza aplicabilitatea si in cazul

daunelor generate de fapte monopoliste de natura delictuala.

(ii) In legatura cu fapta ilicita, nu am de facut observatii care sa reprezinte abordari de

principiu diferite fata de ceea ce s-a discutat in doctrina de drept civil. Totusi, sunt de

facut cateva precizari.

35 Datorita “ecranului” de ordin conceptual care desparte persoana juridica de persoanele fizice care o compun sau care sunt angajatii ei, nu se poate sustine ca tulburarea, stress-ul si suferinta provocata acestor persoane fizice de afirmatiile denigratoare reprezinta “suferinta” persoanei juridice insasi.36 C.Statescu, C. Birsan, op.cit., pp.150-151.

38

Ca si in dreptul comun, prin fapta ilicita monopolista se incalca atat norme legale,

cat si drepturi si interese subiective ale agentilor economici concurenti. In cazul faptelor

monopoliste, este insa greu de imaginat ca ar exista interese subiective ale agentilor

economici care sa nu fie protejate prin norme legale (devenind astfel drepturi subiective).

De exemplu, chiar si interesul fiecarui comerciant de a beneficia de o piata deschisa

liberei concurente isi gaseste o expresie legislativa, si anume art. 134 alin.2 lit.a din

Constitutie.

Fapta monopolista ilicita se savarseste in anumite modalitati, o parte din ele fiind

prevazute de lege cu titlu de exemplu, iar altele urmand a fi sanctionate daca intrunesc

trasaturile definitorii ale faptelor monopoliste stabilite de asemenea prin Legea nr. 21/

1996. In cazul intelegerilor monopoliste, ceea ce este inedit este posibilitatea ca un organ

administrativ – Consiliul Concurentei – sa decida ca o fapta monopolista care in mod

obiectiv intruneste trasaturile faptelor incriminate de Legea nr. 21/ 1196, sa poata fi totusi

derulata in continuare daca intruneste conditiile prevazute in art. 5 alin.2 din Legea nr.21/

1996 (“exceptari individuale”)37. Ar insemna in acest caz ca, desi organul administrativ

permite continuarea faptei monopoliste respective, agentii economici concurenti care

sufera un prejudiciu au dreptul de a cere in instanta repararea prejudiciului? Cred ca

instanta ar trebui sa respinga o asemenea actiune, cu urmatorul argument:

- art. 5 alin.2 “dezincrimineaza” faptele interzise prin art. 5 alin.1, daca sunt savarsite in

anumite conditii prevazute de lege. In consecinta, intelegerea intre agentii economici

inceteaza sa mai aiba un caractre ilicit, organul administrativ avand functia doar de a

verifica daca o asemenea intelegere respecta toate conditiile impuse de art. 5 alin.2.

37 Art. 5 alin.2 din L 21/ 1996 nu reglementeaza cauze de impunitate (respectiv, imprejurari care afecteaza autonomia de vointa a agentilor economici participanti la o intelegere monopolista), el stabileste doar exceptii de la aplicarea interdictiilor referitoare la intelegerile monopoliste. Agentii economici participanti la intelegerile exceptate sunt insa considerati ca au avut autonomie decizionala pentru a participa la acea intelegere.

39

Referitor la cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei, ele sunt valabile numai in

cazul intelegerilor monopoliste, fiind exclusa posibilitatea existentei lor in privinta

abuzului de pozitie dominanta. In cazul intelegerilor monopoliste, trebuie aratat ca spre

deosebire de dreptul comun, legitima aparare si starea de necesitate nu pot justifica

savarsirea unei practici monopoliste38. In ce priveste indeplinirea unor activitati impuse

de lege ori a ordinului “superiorului”, toate aceste cauze de inlaturare a caracterului ilicit

al faptei imbraca o forma specifica in dreptul concurentei, si anume aceea a cauzelor de

impunitate39.

(iii) In privinta legaturii de cauzalitate intre fapta monopolista si prejudiciu, consider ca

solutiile la care s-au oprit doctrina si practica judecatoreasca40 sunt pe deplin aplicabile si

in ipoteza faptelor monopoliste, cu precizarea ca mi se pare mai adecvata aplicarea in

aceasta materie a sistemului bazat pe teza indivizibilitatii cauzei cu conditiile.

(iv) Privitor la vinovatia agentului economic monopolist care a cauzat prejudiciul,

consider ca este extrem de greu de conceput savarsirea unei fapte monopoliste in absenta

oricarui element intelectiv si volitiv al agentului economic monopolist fata de fapta si de

urmarile acesteia. O fapta monopolista ilicita, care afecteaza semnificativ piata relevanta

si pe agentii economici concurenti, nu se poate savarsi in mod “inconstient” sau din

“ignoranta”. In fond, standardul de diligenta la care sunt supusi agentii economici este

mult mai ridicat decat in cazul persoanelor fizice obisnuite, astfel incat imi vine foarte

greu sa accept ideea ca un agent economic a savarsit o fapta monopolista fara sa-si fi dat

38 Aparent, o situatie similara legitimei aparari/ starii de necesitate exista in cazul pietelor oligopoliste, cand un agent economic puternic ia o masura incriminata de lege iar ceilalti concurenti avand o putere economica asemanatoare il imita. In realitate, prin repetarea masurilor luate initial de un agent economic, concurentii sai nu fac decat sa afecteze drepturile celorlalti competitori de pe piata si echilibrul pietei in ansamblu, ceea ce lipseste aceste actiuni de caracteristicile actelor in legitima aparare. 39 Pentru o analiza a cauzelor de impunitate, a se vedea O. Capatina, op.cit., pp.48-69. 40 De exemplu, a se vedea C. Statescu, C. Birsan, op.cit., pp. 179-189.

40

seama de conescintele actiunilor sale. In orice caz, el ar fi trebuit sa isi dea seama de

caracterul ilicit al faptei si de consecintele pagubitoare ale acesteia. In concluzie,

indraznesc sa afirm ca in ce priveste latura subiectiva a raspunderii delictuale a agentului

economic monopolist, exista intotdeauna o prezumtia foarte puternica de vinovatie a

autorului faptei. Simpla intrunire a elementelor materiale ale faptei monopoliste (in lipsa

existentei conditiilor prevazute de art. 5 alin.2 in cazul intelegerilor monopoliste) este

suficienta pentru a antrena prezumtia de vinovatie a autorului faptului monopolist.

Agentul economic monopolist se poate apara, cred eu, numai prin invocarea unor vicii de

consimtamant (in cazul intelegerilor monopoliste), precum si prin invocarea exercitarii

unui control economic asupra sa care il lipseste de capacitatea de a lua decizii economice

in mod autonom. Alte cazuri de inlaturare a vinovatiei intalnite in dreptul comun (de ex.,

forta majora si cazul fortuit) nu cred ca pot fi luate in considerare in aceasta materie.

In finalul acestei sub-sectiuni, cred ca merita discutata o problema care are

relevanta practica pentru exercitarea actiunii in raspundere civila delictuala: in ipoteza

cand agentul economic agresat a introdus in instanta actiunea in raspundere civila dar

anterior sau ulterior introducerii actiunii, Consiliul Concurentei declanseaza o investigatie

asupra aceluiasi fapt monopolist, instanta civila poate suspenda judecata pana la data

finalizarii investigatiei (care poate include si perioada in care decizia de condamnare

emisa de Consiliul Concurentei este atacata de agentul monopolist in contencios

administrativ)? Opinez ca intr-un asemenea caz, suntem in ipoteza prevazuta de art. 244

pct.1 Cod procedura civila, pentru urmatoarele considerente:

- investigarea faptelor monopoliste de catre Consiliul Concurentei reprezinta o procedura

jurisdictional-administrativa. Aparent, art. 244 pct.1 se refera la o procedura

41

judecatoreasca in curs de desfasurare la data luarii de catre instanta a deciziei de

suspendare voluntara a judecatii. In realitate, cred ca termenul de “judecata” poate fi luat

intr-un sens mai larg in cazul de fata, pentru a include si alte proceduri jurisdictionale

care nu se desfasoara insa in in fata organelor judecatoresti. Este de necontestat ca solutia

la care va ajunge Consiliul Concurentei are capacitatea de a influenta modul de rezolvare

a actiunii in raspundere civila. In plus, instanta civila este mult mai putin “echipata”

pentru a analiza un fapt monopolist si implicatiile sale, in comparatie cu Consiliul

Concurentei. De aceea, cred ca solutionarea actiunii in raspundere civila depinde in mare

masura de stabilirea existentei sau inexistentei faptului monopolist (si implicit a dreptului

la actiune al agentului economic agresat) in cadrul procedurii administrativ-jurisdictionale

derulate in fata Consilului Concurentei;

- daca nu s-ar admite posibilitatea suspendarii voluntare a judecarii actiunii in raspundere,

exista riscul ca, cele doua proceduri derulandu-se in paralel, instanta civila sa constate

savarsirea de catre parat a unui fapt monopolist producator de prejudicii, in timp ce

Consiliul Concurentei sa decida ca nu a avut loc savarsirea unui fapt monopolist sau ca

exista exista o cauza de impunitate, etc. In conditiile in care este discutabila posibilitatea

agentului economic agresat (chiar daca a sesizat Consiliul Concurentei) de a ataca decizia

acestuia de admitere a faptului presupus monopolist si cum instanta civila nu este tinuta

de concluziile la care a ajuns Consiliul Concurentei, am fi in fata unei situatii nu numai

inechitabile pentru agentul economic parat, dar si care ar pune in discutie intregul

mecanism de monitorizare a liberei concurente pe piata, imaginat de legiuitor (ar insemna

ca atributiile Consiliului Concurentei sa fie preluate si exercitate de instanta civila).

Stabilirea cifrei de afaceri in contextul L 21/ 1996

42

Cifra de afaceri nu este totuna cu venitul brut. Conform art.67 (1) din L 21/ 1996

astfel cum este pus in aplicare prin Instructiunile Cons. Conc. din 17.05.2004 cu privire

la calculul cifrei de afaceri, cifra de afaceri este data de venitul brut (adica, din care nu s-

au scazut cheltuielile) reflectat in situatiile financiare anuale, din care se scad obligatiile

fiscale datorate (mai precis, accizele) si valoarea exporturilor (efectuate direct, prin

mandatar sau comisionar). Valoarea rezultata se numeste ‘cifra de afaceri ajustata’.

Valoarea ajustata este aferenta anului financiar anterior celui in care are loc faptul

monopolist/ concentrarea economica. In cazul in care unul dintre agentii economici

analizati face parte dintr-un, pentru a stabili incadrarea in pragurile prevazute de lege se

va calcula cifra de afaceri ajustata a grupului (specific acestui caz este ca cifra de afaceri

interna a grupului – recte, valoarea vanzarilor intre entitatile membre ale grupului- nu se

ia in calculul cifrei de afaceri ajustate a grupului).

Din analiza acestei formule, deducem urmatoarele:

- legea vorbeste de deducerea obligatiilor fiscale din cifra de afaceri, fara a face distinctie

dupa natura obligatiei fiscale. Daca la TVA lucrurile sunt clare (TVA nu face parte din

cifra de afaceri inregistrata in situatiile financiare), in ceea ce priveste celelalte impozite

(mai ales impozitul de profit) ar trebui ca ele sa poata fi deduse din cifra de afaceri. In

practica, prin interpretarea abuziva a legii CC deduce numai valoarea accizelor.

- prin scaderea valorii exporturilor, cred ca legiuitorul si-a exprimat intentia de a nu

sanctiona practicile monopoliste care isi produc majoritatea efectelor in exteriorul tarii

(de ex., daca exista o intelegere de specializare in productie cu clauze anticoncurentiale

incheiata in agenti economici care opereaza in Romania, dar majoritatea veniturilor din

aceasta intelegere sunt obtinute din export, atunci cifra de afaceri va fi foarte mica si

intelegerea nu va cadea sub incidenta art. 8 ali.1 din L 21/ 1996).

Pentru institutiile de credit si societatile de asigurari exista un alt mod de calcul al

cifrei de afaceri (v.art.68 din L 21/1996 si Instructiunile mentionate mai sus).

43