politica concurentei in ue

5/11/2018 Politica Concurentei in UE - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/politica-concurentei-in-ue 1/66

POLITICA CONCURENTEI IN UE

AJUTORUL DE STAT

1



Bucureşti, 2011

CUPRINS……………………………………………………pagCAPITOLUL 1:ASPECTE TEORETICE PRIVIND ROLULCONCURENTEI PE PIATA CAPITALISTA……………………….41.1.Introducere…………………………………………………………41.1.1. Definirea concurenţei....................................................................41.1.2. Obiectivele concurenţei.................................................................5

1.1.3. Mecanismele concurenţei..............................................................61.2. Tipuri de concurenţă........................................................................6

1.2.1. Strategia pe tipuri de concurenţă.................................................6

1.2.2. Concurenţa perfectă......................................................................71.3. Practici anticoncurenţiale...............................................................10

1.3.1. Definirea practicilor anticoncurenţiale.......................................101.3.2. Concurenţa loială şi practicile anticoncurenţiale interzise.......101.3.3. Practici anticoncurenţiale interzise prin lege.............................11

1.3.4. Strategii anticoncurenţiale...........................................................111.3.5. Practici anticoncurenţiale............................................................12CAPITOLUL 2: CADRUL LEGISLATIV SI INSTITUTIONAL

DIN DOMENIUL CONCURENTEI IN UE.......................................142.1. Primele reglementări din domeniulconcuren ei.......................14ț

2.2. Abordarea concurenţei în ComunitateaEuropeană.................14

2.2.1.Principalele abordări conceptuale asupra politiciiconcurenţei..............................................................................................142.2.2.Obiectivele generale vizate de politica concurenţei....................152.3.Instrumentele si cadrul legislativ in domeniul concurenţeidin cadrul Uniunii Europene.................................................................152.3.1.Autorităţile comunitare în domeniul concurenţei.......................162.3.2. Structura Directoratului General pentru Concurenţă..............182.4. Cadrul legislativ european în domeniul concurenţei....................18CAPITOLUL 3: REGLEMENTARI PRIVIND AJUTORULDE STAT..................................................................................................203.1.Reguli specifice ale ajutorului de stat……………………………..203.2. Legislaţia comunitară.......................................................................213.3. Controlul ajutoarelor de stat...........................................................22CAPITOLUL 4: IERARHIZAREA AJUTOARELOR DE STAT.....244.1. Tipul si clasificarea ajutoarelor de stat..........................................24

2



4.2.Ajutoarele de stat regionale..............................................................254.2.1.Domenii de aplicare în cadrul regiunilor……………………….254.2.2. Ajutoarele regionale pentru investiţii…………………………..294.2.3. Ajutoarele regionale pentru întreprinderile mici nou create....31

4.3.Ajutorul în zone urbane defavorizate……………………………..324.4. Ajutorul de stat pentru întreprinderi.............................................334.4.1. Categorii de întreprinderi.............................................................334.4.2. Ajutorul de stat pentru întreprinderile micişi mijlocii – IMM.....................................................................................364.5.Ajutorul pentru instruire…………………………………………. 384.6.Ajutorul pentru ocuparea forţei de muncă.....................................384.7. Ajutorul pentru cercetare- dezvoltare……………………………394.8.Ajutorul pentru protecţia mediului înconjurător………………...40

4.9.Ajutorul sectorial…………………………………………………...42CAPITOLUL 5: STUDII DE CAZ VIZAND AJUTORULUIDE STAT.................................................................................................. 445.1. Cazul Altmark...................................................................................445.2. Ajutoarele bancare............................................................................455.3. Ajutoare de stat pentru presa? Studii de caz: Franta,Marea Britanie si SUA.............................................................................455.4. Cazul Olympic Airways....................................................................47CAPITOLUL 6: AJUTOARELE DE STAT IN ROMANIA...............54

6.1. Controlul ajutoarelor de stat în România.......................................546.2. Rezultatul negocierilor dintre România şi UniuneaEuropeană în privinţa politicii în domeniul ajutorului de stat............54CONCLUZII.............................................................................................60BIBLIOGRAFIE......................................................................................65

3



CAPITOLUL 1

ASPECTE TEORETICE PRIVIND ROLUL CONCURENTEI PEPIATA CAPITALISTA

1.1.Introducere

O economie de piaţă este de neconceput fără concurenţă, care este o însuşire aeconomiei de piaţă, a pieţei în general, manifestându-se plenar în stadiul matur alcapitalismului.Concurenţa este considerată calea de satisfacere a intereselor tuturor

participanţilor la viaţa economică, pentru că concurenţa este prezentată ca o confruntaredeschisă, în care vânzătorii şi cumpărătorii urmăresc să-şi amelioreze pozi ia pe piaţă.ț Concurenţa este o competiţie, o întrecere (din limba franceză), o luptă între agenţii economici,din care ies învingători cei mai buni.

Procesul de tranziţie depinde de instituirea unui mediu concurenţial definit în termenide produs – piaţă, de aici care i revine politicii concurenţei în economiile în tranziţie. Bazaȋ

aplicării eficiente a unei legi privind concurenţa, parte esenţială a “constituţiei economice” aunei ţări o reprezintă delimitarea pieţelor relevante, a căror identitate echivalează cuidentificarea produselor care se pot substitui unul altuia, deci care se concurează.Politicaconcurenţei reprezintă o parte importantă din politica economică şi industrială şi devine din ceîn ce mai proeminentă, pe măsură ce piaţa internă se completează.

Folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante constituie o formă de manifestare a practicilor anticoncurenţiale, alături de înţelegeri, decizii şi practici concertate.

O întreprindere care deţine monopolul unui produs pe piaţă va avea un înalt grad deautonomie în privinţa preţurilor. Pe măsură ce numărul concurenţilor creşte, are loc o

diminuare a acestei autonomii. Între cele două situaţii, respectiv cea de monopol şi cea aconcurenţei pure, se poate întâlni situaţia de oligopol.

Concurenţa nu este altceva decât forma activă a liberei iniţiative, dar şi o manifestare aeconomiei de piaţă, în care existenţa unui singur producător, practic, devine irealizabilă. Seconcretizează în comportamentul individualizat al agenţilor economici din aceeaşi ramură,sector sau domeniu de activitate, supus obiectivului molimizătii profitului.

1.1.1. Definirea concurenţeiDefinind-o ca o confruntare specifică dintre agenţii economici vânzători, respectiv

ofertanţi pentrua atrage de partea lor clientela, concuren a a cunoscut în ultimele deceniiț forme extrem de sofisticate. Concurenţa exercită o presiune permanentă pentru scăderea

4



preţului, restrîngerea costurilor de producţie şi comprimarea pieţei deoarece cantitatea cerutăde consumator este cu atât mai mare cu cât preţul este mai mic.

Este frecvent întâlnită în economia de piaţă şi se desfăşoară într-un anumit mod cândeste vorba de piaţa monopolistă. Concurenţa în afara preţului se desfăşoară între agemţii

economici ofertanţi, folosindu-se metode şi instrumente specifice: reclama, forma de prezentare a produsului etc. Concurenţa reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea dintreagenţii economici vânzători – ofertanţi, pentru a atrage de partea lor clientela. Exprimăcomportamentul specific al tuturor subiecţilor de comportament, proprietate ce se realizeazădiferit în funcţie de cadrul concurenţial şi particularităţile diverselor pieţe.

Una dintre caracteristicile generale ale concurenţei este aceea când una sau mai multe persoane se străduiesc să realizeze un anumit obiectiv şi că realizarea acestui obiectiv de cătreuna dintre persoane determină, dar nu o exclude din sfera de activitate.

Din punct de vedere economic, concurenţa este întotdeauna legată de tranzacţii de

piaţă, de cerere şi de ofertă, de procesul schimbului. Se poate spune că există concurenţăeconomică, dacă concumatorul poate alege între mai multe alternative şi poate alegealternativa cea mai convenabilă. Concurenţa este strâns legată de libertatea de a alege.

Fiecare agent economic este preocupat pentru conducerea activităţii sale astfel încâtfirma lui să fie cea mai competitivă, iar câştigul net cel mai bun. Problema concurenţeireprezintă interes în primul rând pentru producători, dar ea se manifestă şi între consumatori.

1.1.2. Obiectivele concurenţeiConcurenţa desemnează o anumită situaţie a pieţei în raport de o serie de variabile şi

anume: numărul şi talia vânzătorilor şi cumpărătorilor, gradul de diferenţiere a bunurilor caresatisfac nevoile umane, gradul de transparenţă a pieţei, gradul de mobilitate al factorilor de

producţie, facilităţi sau restricţii la intrarea în ramură, gradul de libertate a determinării preţurilor raportul cerere şi ofertă.

Concurenţa, forma activă a liberei iniţiative reprezintă confruntarea deschisă,rivalitatea dintre agenţii economici (vânzători – ofertanţi) pentru a atrage de partea lor clientela (cumpărători – solicitanţi), în scopul obţinerii de profituri maxime pentru primii şisatisfacerea nevoilor în cazul consumatorilor. Ea se desfăşoară prin intermediul unor instrumente ale luptei de concurenţă specifice, de natură economică şi extraeconomică.

Prin efectele pe care le declanşează, concurenţa se poate situa printre legile cele maiimportante ale reglării vieţii economice, ale realizării progresului tehnico – economic alsocietăţii.Concurenţa are loc atunci când există libertatea de a pătrunde pe o piaţă şi când, înacelaşi timp, pe acea piaţă există mai mulţi vânzători alternativi. Concurenţa poate avea locîntre firme mari sau firme mici, firme rivale putând intra în competiţie pe pieţe locale,regionale, naţionale sau chiar pe pieţe mondiale.

Scopurile cele mai importante ale concurenţei sunt:

satisfacerea dorinţelor consumatorilor;

promovarea inovaţiei;

alocarea eficientă a resurselor;

5



limitarea puterii economice şi astfel a celei politice;

justa distribuţie a veniturilor.Concurenţa se materializează prin comportamentul agenţilor economici din aceeaşi

ramură, care urmăresc maximizarea profitului pe seama utilizării capitalului investit. Fiecare

agent economic care acţionează pe piaţa liberă este preocupat de activitatea firmei sale, astfelîncât aceasta să fie cea mai competitivă dintre toate, iar câştigul net să fie cel mai bun.

Una dintre principalele căi economice de purtare a concurenţei pe piaţă este aceea de aîntreprinde acţiuni ce reduc nivelul costurilor bunurilor oferite sub cele ale concurenţei.

Această cale este benefică nu numai pentru agentul economic care o promovează,deoarece conduce la sporirea masei profitului, dar este benefică şi pentru economia naţionalăîn ansamblu, întrucât imprimă eficienţa proceselor economice, fiind un factor intensiv îndezvoltare.

1.1.3. Mecanismele concurenţeiMecanismele concurenţei contribuie la realizarea progresivă a unor creşteri a

veniturilor reale ale populaţiei şi implicit la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Progresulconcurenţei duce la o luptă acerbă între agentul economic, la spionaj economic şi chiar lautilizarea unor metode din arsenalul violenţei.Mecanismul concurenţei are o multitudine deaspecte pozitive incontestabile, stimulând progresul general, creând competiţie întreîntreprinzători şi manageri, luând în consideraţie interesele consumatorilor.

O piaţă neconcurenţială nu înseamnă altceva decât o rămânere în urmă faţă destandardele de progres şi civilizaţie, o ignorare aproape absolută a intereselor consumatorului

şi un odios şi un antiprogresist monopol al producătorilor. Înseamnă risipă de muncă socială.Rolul esenţial al concurenţei într-o economie de piaţă echilibrată este acela de a

determina reduceri de preţuri, concurenţa loială opunându-se scumpirii.Viaţa economică a validat pe ansamblu concurenţa, un factor de progres social şi

economic. Avantajele depăşesc cu mult dezavantajele concurenţei.Piaţa contemporană distinge mai multe tipuri de concurenţă, în funcţie de numărul

participanţilor la actele de vânzare – cumpărare pe piaţă, de gradul de diferenţiere a bunuluicare satisface o nevoie umană, de varietatea şi diversificarea produselor, de gradul de“transparenţă” existent pe piaţă, de funcţionalitatea reţelei pieţelor şi, nu în ultimul rând, de

nivelul general al dezvoltării economiei naţionale.În lumea contemporană nu există concurenţă perfectă, în care toţi vânzătorii să-şi

vândă întreaga producţie, respectiv toate mărfurile, fără ca vreunul dintre aceşti vânzători sautoţi laolaltă să exercite un rol hotărâtor, pe de altă parte toţi cumpărătorii să poată cumpăraceea ce au nevoie şi cât doresc din fiecare bun, fără a-l putea modifica după voinţa lor.

Concurenţa contribuie la lărgirea pieţei în ceea ce priveşte cantitatea cerută deconsumatori, care este cu atât mai mare cu cât preţul este mai mic.

6



1.2. Tipuri de concurenţă1.2.1. Strategia pe tipuri de concurenţă

Comportamentul agenţilor economici implicaţi în procesul formării preţurilor diferă înceea ce priveşte strategia de adaptare la cerinţele concrete ale pieţei cu cantitatea sau cu

produse diferenţiate, de marcă.În economia de piaţă se pot întâlni situaţii diferite din punct de vedere al concurenţei:

concurenţa perfectă;

concurenţa imperfectă cu formele sale:

monopolul;

concurenţa monopolistică;

concurenţa duo- şi oligopolistică.Se mai poate vorbi de concurenţa directă şi concurenţa indirectă.Când agenţii economici se află în competiţie, se adresează aceleiaşi nevoi, cu produse

similare sau identice, atunci suntem în faţa unei concurenţe directe, iar concurenşa indirectă poate apare atunci când firmele se adresează prin oferirea de bunuri diferite aceleiaşi nevoisau unor nevoi diferite.

Concurenţa poate fi din punct de vedere al dreptului comercial:concurenţa locială;concurenţa neloială.

Concurenţa loială se caracterizează prin folosirea nediscriminatorie, de către vânzători,a unora dintre instrumentele economice amintite, în condiţiile procesului liber de piaţă şi aledeplinei posibilităţi de cunoaştere a mijloacelor de reglementare a relaţiilor de vânzare – cumpărare. Este vorba de pieţe transparente, în care secretele sunt aproape inexistente.

Concurenţa neloială se caracterizează prin utilizarea unor mijloace pronunţatextraeconomice de pătrundere pe piaţă şi în folosirea unor poziţii de monopol.

1.2.2. Concurenţa perfectăConcurenţa perfectă se bazează pe existenţa simultană a câtorva premise, cum sunt:

• atomicitatea participanţilor la tranzacţii;• omogenitatea bunurilor şi o elasticitate perfectă.

Concurenţa perfectă desemnează acea situaţie de piaţă în care toate firmele pot săvândă întreaga producţie la preţul pieţei, fără a-l influenţa, iar toţi cumpărătorii pot cumpăra la

preţul pieţei ceea ce doresc, fără a-l putea modifica. Acest tip de concurenţă se defineşte prinurmătoarele condiţii:

-Atomicitatea participanţilor la tranzacţii, respectiv existenţa unui număr mare devânzători şi cumpărători pe piaţă, de puteri economice aproximativ egale şi relativ reduse,astfel încât fiecare are un rol minim pe piaţă;

-Omogenitatea bunurilor aparţinând aceleiaşi ramuri, astfel încât cei ce le cumpără leeste indiferent de la cine le cumpără;

7



-Libera intrare pe piaţă a producătorilor;-Transparenţa pieţei, cunoaşterea de către cei interesaţi a cantităţilor oferite şi cerute, a

calităţii şi tranzacţiilor încheiate;-Fluiditatea pieţei, adaptarea fără restricţii a ofertei la cerere şi invers la modificarea

preţului;-Perfecta mobilitate a factorilor de producţie.Concurenţa perfectă este utilizată de către specialişti drept model de studiu şi analiză a

pieţei concurenţiale, ea neexistând în realitate.Concurenţa semnifică o situaţie în care are loc o confruntare liberă, completă între

agenţii economici, atât la nivelul ofertei, cât şi al cererii de bunuri şi capitaluri. Privită ca un procedeu deschis de confruntare, în care indivizii învaţă, printr-un proces să-şi îmbunătăţeascăsituaţia, concurenţa este apreciată de unii economişti, între care şi Von Hayek drept “calea cemai bună de satisfacere a intereselor tuturor”, respectiv de maximizare a satisfacerii nevoilor

pentru consumatori. Concurenţa eficientă, acolo unde ea poate fi creată, este un mijlocsuperior de ghidare a eforturilor individuale pentru a obţine efectul benefic.

Formarea şi conţinutul concurenţei au evoluat odată cu modificările tehnice şieconomice din fiecare ţară, dar studierea modalităţilor de determinare ale preţului de echilibruşi a condiţiilor de stabilitate ale acestuia, se realizează pentru o piaţă căreia îi estecaracteristică concurenţa perfectă.

A. Premisele concurenţei perfecteAtomicitatea cererii şi ofertei – adică existenţa unui “număr mare” de <agenţi

economici de talie identică, ce participă pe piaţă în calitate de ofertanţi şi cumpărători. Fiecare

are o dimensiune neglijabilă în raport cu dimensiunea pieţei, negociind cantităţi mici de bunuri, astfel încât o modificare a cererii şi ofertei iondividuale nu poate să determine oschimbare a cererii şi ofertei globale.

Omogenitatea produsului – toate firmele sunt producătoare ale aceluiaşi produs sau pe piaţă există numai produse echivalente şi perfect substituibile. Indiferent de producător, produsele nu sunt diferenţiate şi nu există publicitate.

Fluiditatea deplină – adică există intrare şi ieşire liberă în sau din ramura respectivă,nu există îngrădiri juridice sau instituţionale la intrarea noilor producători sau concurenţi.Există posibilitatea adaptării cu uşurinţă a ofertei la cerere şi invers.

Transparenţa perfectă a pieţei, ceea ce înseamnă că toţi agenţii economici suntinformaţi exact cu privire la piaţă. Aceştia au informaţiile necesare despre natura şi calitatea

produsului, cantitatea cerută şi oferită.Mobilitatea perfectă a factorilor de producţie, care presupune că agenţii economici pot

găsi şi folosi fără restricţii factorii de care au nevoie la un moment dat. Factorii de producţiese îndreaptă liber spre acele utilizări în care se obţine o rentabilitate ridicată.

Concurenţa perfectă are menirea de a asigura funcţionarea cea mai eficientă asistemului economic. Ea este “corolarul” suveranităţii consumatorului şi a echilibrului ideal.În căutarea profitului, producătorul se supune voinţei consumatorului.Modelul concurenţei

perfecte are la bază că partenerii sunt independenţi de acţiunile lor. Concurenţa perfectă

8



presupune şi existenţa unui sistem complet de pieţe care semnifică situaţia în care toate bunurile dispun de o piaţă unde agenţii economici pot face tranzacţii.

B. Concurenţa pură şi perfectă

În eforturile lor de reflectare şi analiză a pieţelor concurenţiale, economiştiiteoreticieni au constituit modelul pieţei cu concurenţă pură şi perfectă.

Concurenţa pură şi perfectă este o abstracţie ştiinţifică, ce serveşte ca model de analizăteoretică a mecanismului pieţei, pentru înţelegerea concurenţei reale. Puţine pieţe realerespectă regulile concurenţei pure şi perfecte.

C. Concurenţa imperfectăConcurenţa imperfectă se manifestă în acea situaţie de piaţă în care agenţii economici,

vânzătorii şi cumpărătorii pot să influenţeze prin acţiunile lor unilaterale, raportul dintrecerere şi ofertă de mărfuri, ca şi prin nivelurile de costuri, în intenţia de a obţine profituri mari

şi stabile. Cele mai răspândite forme de piaţă imperfectă sunt cele de gen diagonal, care suntdominate de câţiva producători – vânzători, de regulă, aceştia fiind de mare talie.

În procesul efectiv al concurenţei imperfecte se implică şi statul, care adoptă legiantimonopoliste sau pentru sancţionarea aspectelor de concurenţă neloială.Privind lucrurile de

pe poziţia producătorului, pentru el, monopolul producţiei şi a ofertei reprezintă o situaţieideală care îi permite guvernarea pieţei în ansamblu şi obţinerea unui profit maxim. Când

piaţa se deschide, situaţia de monopol nu mai poate fi păstrată, apare concurenţa.Concurenţa imperfectă desemnează acea situaţie de piaţă în care agenţii economici, în

confruntarea dintre ei, sunt capabili, prin acţiunile lor reale, să influenţeze raportul dintre

cerere şi ofertă. În acest caz, mai multe sau toate trăsăturile concurenţei perfecte suntîncălcate.

a) Forme de manifestare a concurenţei imperfecteIn funcţie de categoria agenţilor economici vânzători şi cumpărători, concurenţa

imperfectă cunoaşte mai multe forme de manifestare, şi anume:Concurenţa monopolistică – păstrează toate trăsăturile concurenţei perfecte, cu

excepţia omogenităţii produselor, care este întocmită cu diferenţierea lor. În această situaţie,cumpărătorii au posibilitatea să-şi aleagă produsul pe care-l doresc, iar vânzătorii pot să-şiimpună cantitatea prin politica noilor sortimente.

Concurenţa oligopolistică – se caracterizează prin existenţa a câţiva producători, deregulă de talie mare (oligopol), a doi producători (duopol) sau a unui singur vânzător (monopol).

Concurenţa de monopol – formă a concurenţei imperfecte în care piaţa unei industriiesze dominată de un singur producător – vânzător, care, în relaţiile cu consumatorii, îşiimpune condiţiile de calitate.

La baza existenţei monopolului stau următoarele premise:-raritatea unor resurse care pot fi exploatate numai dintr-un singur loc; accesul la ele îl

are o singură firmă;-existenţa unor licenţe (patente) deţinute de către o singură firmă;

9



-concentrarea şi centralizarea capitalului şi a producţiei.Concurenţa de monopol este impropriu numită concurenţă, deoarece monopolul

elimină libera concurenţă.Pentru a proteja consumatorul, intervine statul, promovând metodeantimonopoliste, în primul rând prin legislaţii, limitând tendinţa de monopolizare, sau când s-

a constituit monopolul, spărgându-l în mai multe firme.Concurenţa oligopsonică – se caracterizează prin existenţa unui număr redus deconsumatori (oligopson), a doi consumatori sau a unui singur consumator (monopson).

b) Caracteristici ale concurenţei imperfecteConcurenţa imperfectă se manifestă prin situaţii distorsionate între vânzători şi

cumpărători. Fie vânzătorii, fie cumpărătorii urmăresc să-şi impună condiţiile în raport cuceilalţi. Dominaţia pieţei poate veni dinspre producători sau dinspre cumpărători.

Piaţa contemporană se caracterizează prin aşa – numita concurenţă imperfectă, careconform definirii ei de către Joan Robinson, este o combinaţie reieşită din îmbinarea

caracterelor celor două situaţii pe piaţă, concurenţă şi monopol.Concurenţa imperfectă desemnează o situaţie de piaţă când agenţii economici,

ofertanţi sau cumpărători sunt capabili prin acţiunile lor să influenţeze preţul produselor.După P. Samuelson, “concurenţa imperfectă” nu este nici perfectă competitivă, nici

perfect monopolistă.Monopolul este o situaţie de piaţă imperfectă concretizată prin aceea că o marfă este

vândută de o singură firmă, respectiv prin controlul exercitat de un ofertant al unui buneconomic pentru care nu există înlocuitor. Atunci când este vorba de monopolulcumpărătorilor, el este numit monopson.

1.3. Practici anticoncurenţiale1.3.1. Definirea practicilor anticoncurenţialeApariţia tot mai frecventă a abuzurilor şi a formelor comerciale anticoncurenţiale, în

lupta pentru putere economică, a făcut ca problema respectării şi apărării concurenţei reale şiloiale să facă obiectul reglementărilor legale şi procedurilor de urmărire şi sancţionare, dereprimare.

Prin activitatea care îi revine, Consiliul Concurenţei şi Oficiul Concurenţei urmăresc protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei pentru asigurarea unui mediu concurenţialnormal şi promovarea intereselor consumatorilor (art. 1 din Legea nr. 21/1996). În competenţaacestora intră combaterea practicilor anticoncurenţiale, constând în acorduri de tipmonopolist, abuzul de poziţie dominantă şi concentrările economice care depăşesc limitelelegale (art. 27).

Practicile anticoncurenţiale sunt acte şi fapte la care recurg întreprinderile.Poziţia dominantă este o situaţie similară cu aceea de monopol, atunci când o firmă

activează singură, poate să profite din plin de puterea ei faţă de distribuitorii şi consumatorii bunurilor sau serviciilor pe care le furnizează.

O întreprindere are două posibilităţi, cu scopul de a deveni o poziţie dominantă:

10



fie încearcă să devină cea mai puternică sau unică întreprindere care aprovizionează piaţa, prin utilizarea unor practici anticoncurenţiale care să-i sporească puterea.

Sau încheie înţelegeri cu concurenţii existenţi, cei care vând acelaşi produs sau acelaşiserviciu.

1.3.2. Concurenţa loială şi practicile anticoncurenţiale interziseProtecţia concurenţei priveşte atât concurenţa economică, atât de necesară pentru

dezvoltarea şi progresul economiei libere, cât şi protecţia consumatorilor.Concurenţa este privită ca o condiţie şi o garanţie a progresului.Libertatea concurenţei îşi are limita în obiceiurile comerciale cinstite, partenerii având

datoria să respecte un minimum de moralitate. Depăşirea acestor limite transmite concurenţeicaracterul neloialităţii şi angajează răspunderea celui care a săvârşit acte de o asemeneacalificare.

Conservarea principiului libertăţii de concurenţă între cei care exercită aceeaşi

activitate urmăreşte acelaşi scop sau un scop asemănător.Problematica concurenţei şi cea a consumatorilor cuprinzând aspecte legate de o

disciplină, de un comportament corect şi cinstit, în contextul reglementărilor legale, faceobiect de studiu şi de activitate al juriştilor, este la fel de necesar ca toţi acei care se pregătescsă devină specialişti, iar juriştii trebuie să cunoască aspectele economice.

1.3.3. Practici anticoncurenţiale interzise prin legePrincipalele practici care restrâng concurenţa, considerate anticoncurenţiale şi interzise

prin lege sunt:

acordurile, asocierile şi practicile concertate care au ca obiect sau ca efect

împiedicarea, restrângerea sau denaturarea semnificativă a jocului concurenţei pe piaţă: limitarea sau controlul producţiei;

a pieţelor de desfacere;

a investiţiilor, împărţeala surselor de aprovizionare.

Se interzice unuia sau mai multor agenţi economici să profite în mod abuziv de o poziţie dominantă pe piaţă prin următoarele practici:

crearea de obstacole la intrarea noilor concurenţi pe piaţă sau la expansiunea celor existenţi;

limitarea producţiei.Sunt interzise în relaţiile concurenţiale directe dintre agenţii economici următoarele

fapte:

difuzarea informaţiilor false sau denaturate în scopul de a provoca pierderi sau săaducă prejudicii reputaţiei acestora în afacerile cu alţi agenţi economici;

reclame incorecte;

difuzarea neautorizată a unor informaţii ştiinţifice, tehnice şi de producţie;

condiţionarea vânzărilor unui produs sau prestării unui serviciu.Se admit concentrările, fuziunile de întreprinderi şi posibilităţile de control total sau

parţial de una sau mai multe persoane sau agenţi economici, de a controla total sau parţial unasau mai multe întreprinderi, numai în situaţiile în care se constată de către Consiliul

11



Concurenţei că o operaţiune considerată drept concentrare contribuie în mod substanţial laameliorarea producţiei sau a desfacerii, la îmbunătăţirea structurii concurenţei sau promovărea

progresului tehnic sau economic sau în cazul în care efectul operaţiunii respective este maiimportant decât prejudicierea concurenţei rezultată din concentrare.

1.3.4. Strategii anticoncurenţialePractica pieţei concurenţiale sintetizează trei strategii anticoncurenţiale, şi anume:Strategia efortului concentrat, exprimă efortul depus de un producător pentru a obţine

supremaţia asupra vânzării unui produs, a unei categorii de clientelă, sau a unei regiuni dedesfaere a mărfurilor.

Strategia elitei, concretizată în efortul depus de producător pentru a scoate pe piaţă un produs de excepţie care, prin performanţele sale tehnico – economice, funcţionale, să elimineconcurenţa, strategia “Mercedes”.

Strategia costurilor, exprimă efortul depus de producător de a obţine supremaţia pe

piaţă prin practicarea unor preţuri mici datorate unor costuri mici, strategia japoneză.Dacă lupta de concurenţă se duce de către parteneri cu mijloace economice legale,

agenţii economici au acces liber la piaţă, cunosc reglementările legale privind transparenţa pieţei, concurenţa este loială, în caz contrar folosirea de metode şi mijloace agresive care periclitează situaţia agenţilor economici sau chiar a consumatorilor, aici avem de-a face cu oconcurenţă neloială.

1.3.5. Practici anticoncurenţialePracticile verticale anticoncurenţiale cel mai des se referă la un producător aflat într-o

poziţie dominantă pe piaţa vânzării de distribuitorii săi. Motivul care îi determină pe aceştia

din urmă să ia parte la acest tip de practici anticoncurenţiale este acela că, dacă refuză să ofacă, producătorul aflat în poziţie dominantă poate să le refuze, fără nici o motivaţie certă,aprovizionarea, distribuitorii nemaigăsind un alt furnizor.

Principalele tipuri de practici anticoncurenţiale pare le poate folosi o întreprindereaflată într-o poziţie dominantă sunt:

A) Refuzul de a negociaÎn acest caz, un producător aflat într-o poziţie dominantă, distribuitorul se va confrunta

cu dificultăţi, deoarece el îşi pierde sursa de aprovizionare şi nu va reuşi să găsească un altfurnizor, deoarece producătorul care şi-a manifestat refuzul se află într-o poziţie de monopol.Pentru a evita aceste neplăceri, distribuitorul va consimţi să accepte aceste practicineconcurenţiale.

B) Negocierea exclusivăPresupune angajamentul unui producător că va furniza, în mod exclusiv, produsele

sale unui distribuitor pe o piaţă dată, garantând astfel distribuitorului monopolul pe acea piaţă.

C) Exclusivitatea reciprocăPresupune angajamentul distribuitorului de a vinde exclusiv bunurile furnizorului său,

iar acesta din urmă se angajează aprovizioneze exclusiv pe distribuitor cu produsele sale.

D) Impunerea preţului de vânzare

12



Producătorul fixează preţul şi îl obligă pe distribuitor să vândă produsele la acest preţ.În acest fel, distribuitorul este împiedicat să-şi fixeze propriul adaos. Dacă va reduce preţulfixat de producător pentru bunurile respective, acesta din urmă va înceta aprovizionarea.

E) Vânzarea legată

Producătorul îl forţează pe distribuitor să preia mai multe bunuri decât doreşte sau arenevoie, însă în alte cazuri distribuitorul este forţat să preia gama de produse oferite de

producător, această practică fiind numită “forţarea seriei complete”.

F) Fixarea diferenţiată a preţurilorÎn ceea ce priveşte fixarea diferenţiată a preţurilor, producătorul vinde produsele sale

la preţuri diferite către clienţi diferiţi, indiferent de calitatea sau cantitatea oferită.

G) Preţurile de transferStabilirea preţurilor de transfer de către societatea mamă şi filiale pot avea ca rezultat

preţuri de ruinare. Societatea mamă poate să factureze livrările către filialele sale la preţuri

reduse cu scopul ca acestea să aibe costuri de producţie foarte scăzute, în timp ce concurenţiisăi vor fi aprovizionaţi la preţuri excesiv de mari. În consecinţă, filialele vor fi capabile săreducă preţurile până când concurenţii vor fi eliminaţi din afacere. Astfel, filialele dobândesco poziţie de monopol sau o poziţie dominantă pe piaţă, în ţara în care operează. O astfel de

poziţie dominantă pe piaţă mai poate fi obţinută prin furnizori sau preluări abuzive.Când negocierea exclusivă este un aranjament de afaceri uzual, pot apărea abuzuri

atunci când una din părţi se află într-o poziţie dominantă şi impunere, restricţii adiţionale,cum ar fi cele la punctele:

exclusivitatea reciprocă;

impunerea preţului de vânzare;

vânzarea legată;

fixarea diferenţiată a preţurilor;

preţurile de transfer sau alte practici care restricţionează concurenţa.

13



CAPITOLUL 2

CADRUL LEGISLATIV SI INSTITUTIONAL DIN DOMENIULCONCURENTEI IN UE

2.1.Primele reglementări din domeniul concuren eiț

Una dintre condiţiile esenţiale pentru naşterea şi consolidarea unei economii de piaţaeste existenţa unui mediu concurenţial funcţional. Reglementările în domeniul concurenţei auapărut relativ recent şi au vizat descurajarea actorilor economici care ar fi putut comiteanumite excese pe piaţă. Primul regulament privind concurenţa este Actul Sherman, apărut înStatele Unite, în 1890 şi care avea menirea de a preveni formarea cartelurilor şimonopolurilor.În 1914 a apărut, tot în SUA, Actul Clayton, care reglementa anumite restricţiiverticale (ties-in), bazate pe acorduri de distribuţie selectiva şi restricţii orizontale careimplicau achiziţiile şi fuziunile. Tot în 1914 a apărut şi Federal Trade Commission Act, caresancţionează concurenţa neloială. Statele Unite au deschis drumul în materie de reglementare

a concurenţei, iar în următorii ani, majoritatea statelor industrializate, printre care şi naţiunileeuropene, au urmat exemplul american şi au luat măsuri legislative care să împiedicecomportamentul anticoncurenţial.

2.2.Abordarea concurenţei în Comunitatea EuropeanăÎn elaborarea Tratatelor Comunităţilor Europene s-a ţinut cont de o idee fundamentală

conform căreia crearea unui mediu concurenţial adecvat este principala modalitate derealizare a obiectivelor economice. Această idee importantă din Tratatul de la Roma a devenit

principiu director explicit în Tratatul de la Maastricht. În acelaşi timp s-a încercat prevenireaapariţiei unor bariere private care să înlocuiască barierele publice eliminate şi să producă

distorsiuni pe piaţă. Pentru realizarea acestor deziderate nu erau sificiente doar armonizarea şicoordonarea politicilor naţionale în domeniul concurenţei (aceste politici au fost menţinute

14



numai pentru reglarea pieţelor locale, fără să aibă un impact apreciabil asupra pieţei comune).Acestea sunt principalele justificări care stau la baza elaborării unei politici comunitare îndomeniul concurenţei, care să funcţioneze ca un instrument esenţial în reglarea structurilor şidisciplinarea forţelor pieţei, având ca obiectiv central construirea şi consolidarea pieţei interne

unice.2.2.1.Principalele abordări conceptuale asupra politicii concurenţeiÎn accepţiune economică, „scopul fundamental al politicii concurenţei este de a

promova şi întreţine un proces de concurenţă efectivă, pentru realizarea unei alocări maieficiente a resurselor.” (Vickers & Hay) 1Cu privire la această perspectivă, pot apărea obiecţiiserioase daca analizăm motivaţiile care stau în spatele concurenţei dintre actorii economici şi

posibilitatea ca alocarea resurselor să se facă discreţionar. „Există posibilitatea ca un actor economic să domine piaţa datorită competitivităţii sale, iar strategiile pe care le foloseşte ar

putea fi considerate abuzive, ducând practic la sancţionarea celui mai bun şi subminând

motivaţiile celorlalţi de a concura pe piaţă.” (Jacques Pelkmans)2

În abordările conceptuale privind politica concurenţei există mai multe curente bazate pe filozofii politice diferite, combinate cu argumente de natură economică. Exista trei curentede gândire care încearcă să explice modul în care ar trebui să funcţioneze politica comunitarăîn domeniul concurenţei:

• Laissez-faire – consideră că firmele nu pot deţine o poziţie dominantă pe piaţă pentru un timp îndelungat din cauza lipsei de inovaţie şi menţinerii de costuri ridicate.Această perspectivă are la bază ideea că mecanismele pieţei duc inevitabil la erodarea poziţieidominante, ceea ce determină utilizarea politicii concurenţei în domeniul monopolurilor

numai în cazuri extreme.• Intervenţionismul – pune în balanţă costurile unei alocări defectuoase a resurselor

cu beneficiile politice şi sociale ale unor intervenţii menite să ducă la distorsiuni ale pieţei.Principalele exemple de abordare intervenţionistă sunt promovarea cu orice preţ a marilor firme europene şi crearea cartelurilor de criză.

• Liberalismul – este o viziune care îmbină valorile economiei de piaţă cu cele alesistemelor politice democratice. Conform acestei perspective, practicile anticoncurenţiale potdeveni şi antidemocratice, afectând astfel atât sistemul economic cât şi pe cel politic.

2.2.2.Obiectivele generale vizate de politica concurenţeiPolitica concurenţei este un instrument de natură orizontală şi cu aplicabilitate

sectorială, putând contribui la realizarea obiectivelor altor politici, cum ar fi: politicacomercială, politica de protecţie a consumatorilor, politica energetică sau cea industrială.Agricultura şi unele aranjamente din transporturi sau energie sunt singurele domenii asupracărora politica concurentei nu are aplicabilitate.

Pe lângă obiectivele specifice (îndeplinirea obiectivelor din Tratate şi asigurareafuncţionării pieţei comune), politica concurenţei mai are de îndeplinit şi unele obiective

1 Vikers & Hay – „The Economics of Market Dominance”, 19872 Jacques Pelkmans – „Integrare europeană – metode şi analiză economică”, Instit. European din România, Buc.,2003

15



generale care ţin de sistemul economiei de piaţă. Obiectivele generale cele mai importante ale politicii concurentei sunt:

• Creşterea bunăstării consumatorilor şi protecţia acestora

• Promovarea inovaţiei tehnologice

• Alocarea adecvată a resurselor • Protejarea întreprinderilor mici şi mijlocii

2.3.Instrumentele si cadrul legislativ in domeniul concurenţei dincadrul Uniunii EuropenePentru îndeplinirea obiectivelor fixate, PC dispune de instrumente de natură

legislativă, administrativă, instituţională şi juridică.a) Instrumentele legislative:

• Legislaţia primară – conţine prevederile Tratatului CE şi are un caracter obligatoriu.

• Legislaţia secundară – compusă din regulamente şi directive iniţiate deComisie şi adoptate de Consiliul de Ministri şi de Parlamentul European.

• Legislaţia adoptată de Comisie – este compusă din: notificări, comunicări,opinii, decizii, Cărti Albe şi Cărti Verzi.

b) Instrumentele administrative sunt constituite din procedurile şi investigaţiileîntreprinse de Comisia Europeană în urma notificărilor, sesizărilor sau reclamaţiilor primite,

precum şi ca urmare a autosesizării Comisiei.c) Instrumentele instituţionale: principala autoritate în materie de concurenţă este

Directoratul General de Concurenţa (DG IV), din cadrul Comisiei Europene.d) Instrumentele juridice sunt utilizate de Curtea Europeană de Justitie, care iadecizii în cazurile investigate, stabileşte principiile călăuzitoare şi creează jurisprudenţa.

2.3.1.Autorităţile comunitare în domeniul concurenţeiA. PARLAMENTUL EUROPEANAre un rol restrâns în elaborarea politicii concurenţei, dar poate chema la interpelări

comisarul pentru concurenţă şi are atribuţia validării raportului anual al Comisiei în problematica concurenţei. Parlamentul poate, de asemenea, solicita clarificări cu privire laanumite probleme rezultate din aplicarea PC.

B. CONSILIUL DE MINIŞTRIAtribuţiile sale se rezumă la reglementări legislative ocazionale, adoptate după

consultarea Parlamentului şi la acordarea de excepţii cadru. Consiliul adoptă reglementări înmaterie de concurenţă, prin majoritate calificată după consultarea Parlamentului European.Dincolo de adoptarea regulamentelor, Consiliul se implică, prin influenţa pe care o deţine, înacele cazuri în care problemele legate de concurenţă pot avea un impact social major.

C. COMISIA EUROPEANĂComisia Europeană este principala autoritate în materie de concurenţă, având rolul

executiv. Comisia are iniţiative legislative şi monitorizează aplicarea legislaţiei europene.Funcţia executivă în implementarea politicii concurenţei revine Comisarului European pentru

16



Concurenţă. Acesta este ajutat în îndeplinirea atribuţiilor de un cabinet care are menirea de aanaliza informaţiile şi de a coordona activitatea administrativă şi pe cea executivă. ComisarulEuropean pentru Concurenţă joacă un rol extrem de important în trasarea liniilor directoare în

privinţa politici concurentiale, dar nu poate lua decizii care au implicaţii asupra altor politici

ale Uniunii, fără consultarea celorlalţi comisari.În privinţa politicii antitrust şi a celei deliberalizare a sectoarelor economice unde principalul actor este statul, Comisia partajeazaatribuţiile cu autorităţile în domeniul concurenţei aparţinând statelor membre.Datorităimplicaţiilor economice şi sociale majore, Comisia trebuie să dezvolte relaţii strânse cuautorităţile competente în materie de concurenţă din statele membre şi cu organizaţiile careapără drepturile consumatorilor.

Funcţia administrativă, în privinţa politicii concurenţei, revine Directoratului General pentru Concurenţa (DG Competition), din cadrul Comisiei Europene. DGC are o structurăinstituţională cu un rol important în implementarea politicii concurenţei prin analiza cazurilor

de încălcare a regulilor de concurenţă. Această analiză este facută în cadrul DGC de experţi îndomeniile economic şi juridic. Studiul fiecărui caz în parte necesită o examinare riguroasa astructurii pieţei şi a mecanismelor care o influenţează. Directoratul General pentru Concurenţăcolaborează cu celelalte Directorate Generale din cadrul Comisiei, responsabile cu politicilesectoriale.

(Sursa: pagina web a DG Concurenţă)

D. CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIŢIEAtributele sale în materie de concurenţă sunt de soluţionare a litigiilor şi de creare a

jurisprudenţei în domeniu. Prin revizuirea legalităţii actelor normative comunitare, CEJacordă protecţie judiciară tuturor celor ce intră sub incidenţa dreptului comunitar împotrivaacţiunilor arbitrare ale instituţiilor (Comisia sau Consiliul).

E. TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANŢĂAre rolul de a solutiona acţiunile intentate de persoanele juridice împotriva instituţiilor

comunitare. TPI este o instituţie subordonată CEJ, el având ca principale responsabilităţireducerea timpului de aşteptare şi a volumului de muncă de la nivelul CEJ. Tribunalul de

COMISARULEUROPEANPENTRU CONCURENŢA

ŢARADEORIGINE

PERIOADAMANDATULUI

Hans van der Groeben Germania 1958-1966Emanuel Sassen Olanda 1966-1970Albert Barchette Luxemburg 1970-1976Raymond Vaull Luxemburg 1977-1980Franz Andriessen Olanda 1980-1984Peter Sutherland Irlanda 1985-1989Leon Brittan Marea Britanie 1989-1993Karel van Miert Belgia 1993-1997Mario Monti Italia 1997-2004

Neelie Kroes Olanda 2004-2009Joaquin Almunia Spania 2010-2014

17



Prima Instanţă este competent în materia acţiunilor introduse împotriva soluţiilor adoptate deComisie.

2.3.2. Structura Directoratului General pentru ConcurenţăORGANIGRAMA DGC

STRUCTURA PE DIRECTORATEDIRECTORATUL R - Planificare strategică şi resurse (Sven Norberg)

DIRECTORATUL A – Politică şi suport strategic (Emil Pauliş)DIRECTORATUL B – Energie, apă, alimente şi medicamente (Gotz Drauz)

18

STAFF-UL:Economistul-şef Corpul de audit internAsistenţii Directorului General

Director Generaldelegat cu

responsabilitatespecială –

ANTITRUST



CONCENTRĂRI

ECONOMICE



AJUTOARE DE

STAT

DIRECTORATULGENERAL

(Philip Lowe)



DIRECTORATUL C – Informaţii, telecomunicaţii şi media (Jurgen Mensching)DIRECTORATUL D – Servicii (Lowri Evans)DIRECTORATUL E – Industrie (Angel Tradacete Cocera)DIRECTORATUL F – Bunuri de larg consum (Kirtikumar Mehta)

DIRECTORATUL G – Ajutoare de stat I – schemele ajutoarelor de stat şi problemelefinanciare (Humbert Drabbe)DIRECTORATUL H – Ajutoare de stat II – implementarea regulilor în productie şi servicii(Loretta Dormal – Marino)DIRECTORATUL I – Politica ajutoarelor de stat şi coordonare strategică (Marc Van Hoof)

2.4. Cadrul legislativ european în domeniul concurenţeiA. Reglementarea practicilor comerciale restrictive:a) legislaţia primară : articolul 81 din Tratatul de la Amsterdam (art 85 din Tratatul

de la Roma);

b) legislaţia secundara:- Regulamentul 1/2003 privind punerea în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute în art81, 82 din Tratatul de la Amsterdam (acest regulament înlocuieşte, din 1 mai 2004,Regulamentul 17/1962, primul regulament de aplicare a art. 85,86 din Tratatul de la Roma).Aportul Regulamentului 1/2003 este de a intări cooperarea între Comisie şi autorităţilecompetente din statele membre, în scopul simplificării formalităţilor administrative şi al uneiacţiuni mai eficiente împotriva infracţiunilor grave contra regulilor de concurenţă. Acestea serealizează prin:

• schimb de informaţii;

• posibilitatea de a deschide proceduri şi de a da decizii concrete;

• cooperarea cu celelalte instituţii comunitare, în special CEJ.

• Regulamentul nr. 2790 din 1999 privind aplicarea art. 81 paragraful 3, lacategoriile deacorduri verticale şi practici concertate;Comunicarea Comisiei privind acordurile deimportanţă minoră (de minimis) din 22 decembrie 2001.

B. Reglementarea abuzului de poziţie dominantă:

a) legislaţia primară : articolul 82 din Tratatul de la Amsterdam (art 86 din Tratatul de la

Roma); b) legislatia secundară : Regulamentul 1/2003.

C. Reglementarea concentrărilor economice:a) legislaţia primară : Spre deosebire de Tratatul CECO (art. 66), în Tratatul de la Roma

nu există prevederi în legatură cu achiziţiile şi fuziunile deoarece, la acea vreme, s-aconsiderat că firmele europene pot face faţă prin concentrări economice, celor americane şi

japoneze; b) legislaţia secundară : Regulamentul 4064/89, înlocuit cu Regulamentul 139/2004, din

20 ianuarie 2004, referitor la controlul achiziţiilor şi fuziunilor.

D. Reglementarea ajutoarelor de stat:

19



a) legislaţia primară : articolele 87 şi 88 din Tratatul de la Amsterdam (art 92 si 92 dinTratatul de la Roma);

b) legislaţia secundară :- Regulamentul 994/1998 din 7 mai 1998 privind exceptarea pe categorii în materie de

ajutoare de stat (este primul regulament adoptat de Consiliu în privinţa ajutoarelor de stat, pentru că până în acel moment numai Comisia acţionase în acest domeniu);- Regulamentul 659/1999 din 22 martie 1999 – reia jurisprudenta CEJ, conform căreia

Comisia poate cere ţărilor membre informaţii în legătură cu acordarea ajutoarelor de stat. Esteinstituită obligativitatea statelor membre de a furniza aceste informaţii, în caz contrar Comisia

putând lua decizii numai pe baza informaţiilor pe care le deţine;- Diverse Regulamente privind ajutorul de stat în unele domenii şi ramuri economice.

20



CAPITOLUL 3REGLEMENTARI PRIVIND AJUTORUL DE STAT

3.1.Reguli specifice ale ajutorului de stat Normele UE privind ajutorul de stat au fost instituite pentru a garanta că resursele

statului nu sunt utilizate pentru a denatura concurenţa sau pentru a obţine foloase necuvenite pe piaţa unică europeană.

Ajutorul de stat este un avantaj oferit de guvern. Acesta ar putea conferi uneiîntreprinderi un avantaj comparativ faţă de concurenţii săi. Astfel de cazuri de ajutor de stat

pot fi acordate în diverse moduri: de exemplu, prin alocarea de subvenţii, scutirea de dobânzişi taxe sau prin acordarea dreptului de a achiziţiona bunuri şi servicii în condiţii preferenţiale.

În general, normele europene interzic acordarea de ajutoare de stat, cu excepţiacazurilor care se justifică prin necesitatea de a asigura o dezvoltare economică generală.Comisia Europeană trebuie să garanteze că normele referitoare la ajutorul de stat sunt aplicateşi respectate în egală măsură de toate statele membre. Programele operaţionale ale UE pentrudezvoltare regională cad sub incidenţa acestor norme privind ajutorul de stat.

Legislaţia comunitara în domeniul ajutorului de stat cuprinde:• prevederi privind ajutorul de stat din Tratatul CE;• reguli de procedura;• reguli privind notificarea şi raportarea;• reguli privind exceptările pe categorii;• reguli privind ajutoarele orizontale (ajutor regional, cercetare- dezvoltare-

inovare, mediu, capital de risc, ajutor pentru salvare sau restructurare);• reguli privind sectoarele specifice (producţia audiovizuala, transmiterea de

date, servicii poştale, construcţia de nave, siderurgie, fibre sintetice, cărbune, industriaautovehiculelor);

• măsuri specifice de ajutor de stat (garanţiile guvernamentale, vânzareaterenurilor, ajutor fiscal);

• reguli privind metodologia în cazul ratei dobânzii de referinţă şi ratei dobânziiîn cazul recuperării ajutorului ilegal;

• reguli privind transparenţa relaţiilor financiare;• reguli privind serviciile de interes economic general.În acordarea ajutorului de stat Comisia Europeană informează statele interesate prin

transmiterea de comunicări, regulamente, amendamente, fişe de informaţii sintetice,orientăricomunitare,decizii,directive,poziţii şi reguli de implementare.

Alte categorii de acte elaborate de Comisia Europeană sunt:reguli de procedura şiimplementare; formulare de notificare şi raportare; exceptări pe categorii; ajutoare regionale;reguli sectoriale; instrumente specifice de ajutor; rate de referinţă şi dobânda; servicii deinteres economic general.

Etapele acordării ajutoarelor de stat sunt următoarele:

21



• are loc o solicitare din partea statului membru prin care îşi exprimă intenţia de a oferio formă de sprijin unui anumit sector economic3. De altfel, Comisia este informată în

permanenţă de către Statele Membre asupra sistemului de ajutoare existente şi în stadiu de proiect.

• în caz de incompatibilitate a unui proiect de ajutor cu prevederile Tratatului, Comisianu examinează cazuri individuale, ci cadrul general pentru diferite scheme de sprijin.

• dacă statul nu se conformează, are loc audierea părţilor interesate şi urmează aplicareaobligatorie a unei Decizii, care poate fi impusă de către Curte. Comisia are un sistem derevizuire şi o procedură prin care modifică şi forma acestui ajutor sau îl poate suspenda.

• în ce priveşte ajutoarele deja atribuite întreprinderilor, Comisia poate cereîntreprinderilor rambursarea totală sau parţială către Statul Membru.

3.2. Legislaţia comunitarăPotrivit art. 87 (92) al Tratatului CE, „va fi considerat incompatibil cu piaţa comună

orice ajutor acordat de un stat membru sau din resursele de stat, sub orice formă, caredistorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau producţia anumitor bunuri atâta timp cât afectează comerţul dintre statelemembre”. Practic, orice avantaj acordat de către stat sau din resursele de stat este consideratsubvenţie atunci când: conferă un avantaj economic entităţii căruia ii este destinat; esteacordat selectiv anumitor societăţi comerciale sau pentru producţia anumitor bunuri; poatedistorsiona concurenţa şi poate afecta comerţul dintre statele membre.

Temeiul juridic al politicii comunitare privind ajutoarele de stat este constituit, pe

lângă textul deja evocat, şi de articolele 88 (93) şi 89 (94) ale Tratatului CE. Aceste articole prevăd reglementări cu privire la acele forme de sprijin din partea statului (public) careacordate într-o anumită manieră pot împiedica sau denatura concurenţa favorizând anumitefirme şi conducând la situaţii incompatibile cu buna derulare a schimburilor comerciale îninteriorul UE. În cazul în care Comisia constată că un astfel de ajutor a fost acordat deguvernul unei ţări membre, ea poate cere acestuia să modifice sau să anuleze măsura, iar dacăacesta nu se conformează, problema este trimisă spre soluţionare Curţii Europene de Justiţie.

În cadrul Tratatului au fost prevăzute şi exceptări de la aceste reguli.O clasificare privind anumite categorii de ajutoare de stat din cadrul UE o putem

prezenta astfel:- ajutoare incompatibile cu prevederile tratatelor care afectează schimburile

comerciale dintre ţările membre şi deformează jocul concurenţial;- ajutoare compatibile cu prevederile tratatelor (ajutoare sociale, pentru calamităţi

naturale) pentru care se acordă posibilitatea acordării;- ajutoare care pot fi declarate compatibile de către Comisie (ajutoare regionale sau

sectoriale, ajutoare destinate cercetării sau protecţiei mediului ambiant).

3 Inainte de notificare

22



Aspectele derivate din comportamentul prudent dovedit de Comisie în privinţaimplicării în conflictul dintre firme şi autorităţile publice au constituit al treilea pilon al

politicii comunitare în domeniul concurenţei.Comisia Europeană poate declara ca fiind compatibile cu piaţa internă: ajutorul pentru

promovarea dezvoltării anumitor activităţi sau regiuni, ajutorul pentru promovarea executăriiunui proiect important de interes european sau de remediere a unor perturbări grave îneconomia statelor membre, ajutorul pentru promovarea culturii şi conservarea patrimoniului,alte categorii de ajutor specificate de către Consiliul UE.

Întrucât Comisia trebuie să se asigure că statele membre acordă doar ajutor compatibilcu principiile bunei funcţionări a pieţei interne, art. 88 al Tratatului CE obligă statele membresă anunţe şi să ceară aprobarea Comisiei înainte de acordarea unui astfel de ajutor. Regulile de

procedură privind ajutorul de stat au fost consolidate şi clarificate prin Regulamentul nr.659/1999/CE, iar pe baza Regulamentului nr. 994/98/CE Comisia Europeană poate excepta

anumite tipuri de ajutor de stat orizontal de la cerinţele de notificare: ajutorul pentruîntreprinderile mici şi mijlocii, pentru cercetare şi dezvoltare, pentru protejarea mediului,

pentru ocuparea forţei de muncă şi pentru formare; ajutorul conform cu harta aprobata deComisie pentru fiecare stat membru referitoare la acordarea ajutorului regional.

În baza articolelor prezentate Comisia a emis Regulamente de aplicare la anumitecategorii de ajutoare. Regulamentele trebuie să specifice pentru fiecare categorie scopul lor,

beneficiarii, pragurile valorice, condiţii cu privire la cumulul şi la controlul lor.Regulamentul nr. 994/98/CE cu privire la aplicarea articolelor 87 (92) şi 88 (93) din

Tratatul CE la anumite categorii de ajutoare de stat orizontale;

Regulamentul nr. 68/2001/CE privind aplicarea articolelor 87(92) şi 88 (93) aleTratatului CE în cazul ajutoarelor privind calificarea profesională;

Regulamentul nr. 70/2001/CE cu privire la aplicarea articolelor 87(92) şi 88 (93) aleTratatului CE ajutoarelor de stat destinate întreprinderilor mici şi mijlocii;

Regulamentul nr. 1407/2002/CE privind ajutoarele de stat în sectorul carbonifer stabileşte regulile pentru acordarea ajutoarelor de stat care au ca obiect restructurareaindustriei extractive a cărbunelui.

Regulamentele enumeră şi categoriile de ajutoare care pot fi acordate, precum şi procedurile de notificare, examinare şi autorizare cu privire la aceste ajutoare.

În domeniul ajutoarelor de stat Comisia este împuternicită să emită directive fără asolicita aprobarea Consiliului. Este vorba despre acele sectoare în mod natural monopolizateîntrucât constituie infrastructura economiilor naţionale, acoperind activităţi cum ar fifurnizarea de gaze şi electricitate, servicii poştale şi de telecomunicaţii şi anumite categorii detransporturi de calatori, sectoare care au evoluat de la reţele locale la cele naţionale deseori în

proprietate exclusiv publică, având o pronunţată dimensiune monopolistică.

3.3. Controlul ajutoarelor de statControlul ajutoarelor de stat reprezintă, alături de politica de liberalizare a sectorului

de stat, o componentă specială a politicii comunitare în domeniul concurenţei, având ca scop prevenirea distorsiunilor care pot apărea datorită intervenţiei statului în economie.

23



Fundamentul politicii de control al ajutoarelor de stat este reprezentat de articolele 87 şi 88din Tratatul CE4 (ex art 92 si 93). Articolul 87 stipulează: „sunt incompatibile cu piaţacomună ajutoarele acordate de state sau cele acordate sub orice formă prin intermediulresurselor statului care distorsionează sau ameninţă cu distorsionarea concurenţei prin

favorizarea anumitor întreprinderi sau producţii, în măsura în care afectează schimburilecomerciale dintre statele membre”. Tot în textul art.87 regăsim şi tipurile de ajutoare care suntsau pot fi considerate compatibile cu piaţa comună. Art.88 precizează responsabilităţileinstituţiilor europene şi statelor membre în controlul ajutoarelor de stat şi modalitatea deacordare a exceptărilor.

Conceptul de „ajutor de stat” a fost interpretat de către Comisie şi de către CurteaEuropeană de Justiţie într-un sens destul de larg: el include orice ajutor public sau orice ajutor acordat de autorităţi centrale, locale sau regionale. Ajutorul poate proveni chiar de laorganisme private (societăţi comerciale private sau societăţi publice care operează în regim

comercial) sau de la alte organisme asupra cărora statul sau o instituţie publică exercită oinfluenţă puternică în mod direct sau indirect.

Principiul distorsionării concurenţei este cel care stă la baza politicii de control alajutoarelor de stat. Această distorsionare se referă la transferul unor resurse ale statului, înmod discriminatoriu, în avantajul unor entităţi economice, acest lucru putând afecta mediulconcurenţial şi comerţul între statele membre. Totuşi, în principiile directoare ale programelor

pentru fonduri structurale, Comisia încurajează statele membre să susţină acţiunile de întărirea competitivităţii economiilor regionale. Echilibrul dintre această atitudine a Comisiei şi

principiul distorsionării concurenţei este asigurat de posibilitatea acordării exceptărilor pentru

unele ajutoare de stat, în anumite circumstanţe.Ajutoarele de stat pot îmbrăca mai multe forme, în funcţie de modalitatea în care sunt

sprijinite de către stat anumite companii sau sectoare economice. Ajutoarele de stat pot fiacordate direct, prin subvenţii sau infuzii de capital, sau indirect, prin exonerări fiscale saualte măsuri care reduc costurile de operare ale beneficiarilor . Alte forme de ajutoare de stat

pot fi garantarea de stat sau furnizarea de bunuri şi servicii în condiţii preferenţiale. Forma şiscopul ajutorului, precum şi motivul acordării lui sunt, însă, puţin relevante. Ceea ce conteazăsunt efectele acestuia asupra concurenţei, de aceea nu numai ajutoarele directe (precumsubvenţiile) sunt considerate ca având caracter anticoncurenţial, ci şi celelalte măsuri care

sunt menite să reducă povara financiară a unei companii (precum exonerarea fiscală), să-imărească credibilitatea (precum garantarea de către stat) sau să îi creeze acesteia orice fel deavantaj concurenţial.

4 Articolele 87 şi 88 din Tratatul CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene nr. L10 din 31 ianuarie2001

24



CAPITOLUL 4IERARHIZAREA AJUTOARELOR DE STAT

4.1. Tipul si clasificarea ajutoarelor de statÎn cadrul comunicărilor Comisiei Europene către ţările membre o importantă de prim

ordin o deţine cea referitoare la clasificarea şi codificarea obiectivelor ajutorului de stat,astfel:

A. Agricultur a şi pescuitul;B. Obiective orizontale : cercetare- dezvoltare- inovare, mediu, întreprinderi mici

şi mijlocii, comerţ, energie, salvare, restructurare, închidere, ocuparea forţei de muncă,formare profesională, capital de risc, servicii de interes economic general;

C. Obiective sectoriale : oţel, construcţii navale, fibre sintetice, auto, alte sectoarede prelucrare, cărbune, transporturi, turism, servicii financiare;

D. Ajutoare regionale;E. Cultura şi conservarea patrimoniului;F. Ajutoare de stat cu caracter social;G. Ajutoare de stat pentru înlăturarea efectelor provocate de dezastre

A ut

Figura 4.1 Ajutoare de stat compatibile

25



Tipuricomp

Figura 4.2. Tipuri de ajutor de stat

A ut

Figura 4.3 Ajutoare interzise

4.2.Ajutoarele de stat regionale4.2.1.Domenii de aplicare în cadrul regiunilorÎn temeiul articolului 87 alineatul (3) literele (a) şi (c) din Tratatul CE, ajutoarele

destinate să favorizeze dezvoltarea economică a unor zone defavorizate din Uniunea

Europeană pot fi considerate, de către Comisie, compatibile cu Piaţa Comună. Acest tip de

26



ajutoare de stat este cunoscut sub denumirea de ajutor de stat regional5. Ajutoarele de statregionale constau în ajutoare pentru investiţii acordate întreprinderilor mari sau, în anumitecircumstanţe limitate, în ajutoare pentru funcţionare destinate, în ambele cazuri, anumitor regiuni în vederea reducerii disparităţilor regionale. De asemenea, se consideră ajutoare

regionale şi ajutoarele pentru investiţii destinate întreprinderilor mici şi mijlocii situate înregiuni defavorizate, de un nivel superior celui autorizat în alte regiuni.Pentru că au în vedere depăşirea handicapurilor regiunilor defavorizate, ajutoarele de

stat regionale promovează coeziunea economică, socială şi teritorială a statelor membre şi aUniunii Europene în ansamblul său. Această caracteristică geografică deosebeşte ajutoareleregionale de alte forme de ajutoare orizontale, cum ar fi ajutoarele pentru cercetare, dezvoltareşi inovare, ocuparea forţei de muncă, formare sau protecţie a mediului, care urmăresc alteobiective de interes comun în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) din Tratatul CE, chiar dacă uneori nivelurile acestora sunt mai mari în zonele defavorizate datorită dificultăţilor

specifice cu care se confruntă.Ajutoarele de stat regionale pentru investiţii sunt destinate susţinerii dezvoltării celor

mai defavorizate regiuni prin sprijinirea investiţiilor şi a creării de noi locuri de muncă.Acestea favorizează extinderea şi diversificarea activităţilor economice ale întreprinderilor situate în regiunile cele mai puţin favorizate, în special prin încurajarea întreprinderilor săînfiinţeze noi sedii secundare în aceste regiuni.

Ajutoarele regionale sunt eficiente numai în cazul în care sunt utilizate cu moderaţie şiîn mod proporţional şi în cazul în care sunt concentrate pe cele mai defavorizate regiuni aleUniunii Europene. Plafoanele admise ale ajutorului trebuie să reflecte gravitatea relativă a

problemelor care afectează dezvoltarea regiunilor în cauză. De asemenea, avantajeleajutoarelor din punct de vedere al dezvoltării unei regiuni mai puţin favorizate trebuie să fiemai importante decât denaturarea concurenţei cauzată de ajutoare. Importanţa atribuităavantajelor aduse de ajutoare poate varia în funcţie de derogarea aplicată, astfel încât să se

poată accepta o denaturare mai mare a concurenţei în cazul regiunilor celor mai defavorizatemenţionate la articolul 87 alineatul (3) litera (a) decât în cazul celor menţionate la articolul 87alineatul (3) litera (c).

În anumite situaţii, foarte rare şi bine definite, handicapurile structurale ale uneiregiuni pot să fie atât de grave, încât ajutoarele regionale pentru investiţii, împreună cu un

sistem complex de ajutoare orizontale, pot să fie insuficiente pentru sustinerea procesului dedezvoltare regională. Numai în astfel de cazuri ajutoarele regionale pentru investiţii pot ficompletate cu ajutoare regionale pentru funcţionare.

Un număr tot mai mare de elemente indică faptul că există bariere considerabile încalea înfiinţării de noi întreprinderi în Comunitate, în special în regiunile defavorizate. Înconsecinţă, Comisia a decis introducerea în noile linii directoare a unui nou instrument deajutor pentru a încuraja înfiinţarea de întreprinderi mici în regiunile defavorizate cu plafoaneale ajutorului diferenţiate în funcţie de regiunile în cauză.

5 Consiliul Concurentei, Stiri Comunitare, Ajutor de stat, nr. 18/21.05.2007

27



Comisia va aplica noile linii directoare ajutoarelor regionale acordate în toatesectoarele de activitate, excepţie făcând sectorul pescuitului şi industria cărbunelui, care suntreglementate de norme speciale stabilite prin instrumente juridice specifice.

În ceea ce priveşte sectorul agricol, liniile directoare nu se aplică producţiei de

produse agricole menţionate de anexa I la Tratatul CE. Ele se aplică totuşi transformării şicomercializării acestor produse, dar numai în măsura stabilită de liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol, sau în oricare dintre liniile directoare deînlocuire.

În ceea ce priveşte industria siderurgică6, Comisia consideră, în conformitate cu practica să bine stabilită, că ajutoarele regionale acordate industriei siderurgice, nu suntcompatibile cu Piaţa comună. De asemenea, sunt incompatibile ajutoarele individuale devaloare mare acordate în acest sector întreprinderilor mici şi mijlocii în sensul articolului 6din Regulamentul (CE) nr. 70/2001, sau oricărui regulament ulterior, care nu sunt exceptate

prin acest regulament.Ca regulă generală, ajutoarele regionale trebuie acordate în temeiul unei scheme de

ajutoare multisectoriale, ca parte integrantă a unei strategii de dezvoltare regională cuobiective clar stabilite. De asemenea, o astfel de schemă poate să permită autorităţilor competente să stabilească o ordine de prioritate a proiectelor de investiţii în funcţie deinteresul pe care acestea îl prezintă pentru regiunea în cauză. Atunci când, în mod excepţional,se prevede acordarea unui ajutor individual ad- hoc unei singure societăţi sau a unor ajutoarelimitate la un singur domeniu de activitate, statului membru îi revine sarcina de a dovedi că

proiectul contribuie la o strategie de dezvoltare regională coerentă şi că, ţinând seama de

natură şi mărimea proiectului, nu vor rezulta denaturări inacceptabile ale concurenţei. În cazulîn care ajutorul acordat în temeiul unei scheme pare să fie concentrat, în mod nejustificat,asupra unui anumit sector de activitate, Comisia poate revizui schema în temeiul articolului17 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicarea articolului 93 din Tratatul CE şi poate propune, în temeiul articolului 18 litera (c) din acestregulament, eliminarea acestei scheme.

Potrivit principiului caracterului excepţional al ajutoarelor regionale pentru perioada2007- 2013, Comisia consideră că acoperirea demografică totală a regiunilor asistate dinComunitate trebuie să fie mult mai mică decât cea a regiunilor neasistate.

Ajutoarele regionale care intră sub incidenţa derogării prevăzute la articolul 87alineatul (3) litera (c) trebuie, cu toate acestea, să se înscrie într- o politică regională binedefinită a statului membru şi să respecte principiul concentrării geografice. Având în vederecă sunt destinate regiunilor mai puţin defavorizate decât cele prevăzute la articolul 87alineatul (3) litera (a), atât aria geografică a derogării, cât şi intensitatea permisă a ajutoruluitrebuie strict limitate. Astfel, numai o mică parte a teritoriului naţional al unui stat membru

poate beneficia, în mod normal, de ajutoarele în cauză. Determinarea acoperirii demografice naţionale eligibile. Ca primă etapă,

determinarea acoperirii demografice naţionale eligibile pentru acordarea ajutoarelor în temeiul

derogării prevăzute la articolul 87 alineatul (3) litera (c) trebuie realizată printr- o metodă6 Tratat CECO

28



obiectivă, echitabilă şi transparentă. De asemenea, rezultatul final trebuie să rămână întrelimitele generale de acoperire ale ajutoarelor regionale stabilite de Comisie luând înconsiderare şi mecanismul de siguranţă.

Selectarea regiunilor eligibile. Criteriile de eligibilitate pentru selectarea regiunilor de

către statele membre trebuie să fie suficient de flexibile pentru a ţine seama de o marediversitate de situaţii în care acordarea ajutoarelor de stat regionale poate fi justificată şi, înacelaşi timp, trebuie să fie transparente şi să ofere suficiente garanţii că acordarea ajutoarelor regionale nu va denatura schimburile comerciale şi concurenţa într- o măsură contrarăinteresului comun. În consecinţă, Comisia consideră că următoarele regiuni pot fi selectare decătre statele membre în cauză în vederea acordării de ajutoare regionale pentru investiţii:

(a) regiunile în curs de dezvoltare economică;(b) regiunile cu o densitate scăzută a populaţiei: aceste zone cuprind în principal

regiunile geografice cu o densitate a populaţiei mai mică de 8 locuitori/km 2, sau regiunile

geografice cu o densitate a populaţiei mai mică de 12,5 locuitori/km2

. Cu toate acestea, se permite o anumită flexibilitate în selectarea acestor zone, sub rezerva următoarelor limite:

— flexibilitatea în selectarea zonelor nu trebuie să presupună o creştere a acopeririidemografice;

— zonele care beneficiază de flexibilitate trebuie să aibă o densitate a populaţiei maimică de 12,5 locuitori/km2;

— zonele trebuie să se învecineze cu regiuni a carei densitate a populatiei sa fie sub12,5 locuitori/km2 care respectă criteriul densităţii scăzute a populaţiei;

(c) regiunile care formează zone contigue cu o populaţie de cel puţin 100 000 de

locuitori şi care sunt situate în regiuni al căror PIB pe locuitor este mai mic decât media UE-27 sau a căror rată a şomajului este mai mare de 115 % din media naţională (ambele calculate

pe baza unei medii pe ultimii trei ani cu privire la care există date Eurostat);(d) regiunile de nivel cu o populaţie mai mică de 100 000 de locuitori, cu PIB pe

locuitor mai mic decât media UE- 27 sau cu rata şomajului mai mare de 115 % din medianaţională (ambele calculate pe baza unei medii pe ultimii trei ani cu privire la care există dateEurostat);

(e) insulele şi alte zone caracterizate printr- o izolare geografică similară, cu PIB pelocuitor mai mic decât media UE- 27 sau cu o rată a şomajului mai mare de 115 % din media

naţională (ambele calculate pe baza unei medii pe ultimii trei ani cu privire la care există dateEurostat);

(f) insulele cu mai puţin de 5 000 de locuitori şi alte comunităţi cu mai puţin de5 000 de locuitori caracterizate printr- o izolare geografică similară;

(g) de asemenea, în cazuri temeinic justificate, statele membre pot desemna alteregiuni care formează zone contigue cu o populaţie de cel puţin 50 000 de locuitori caresuferă o schimbare structurală majoră sau sunt într- un declin relativ grav comparativ cu alteregiuni comparabile.

4.2.2. Ajutoarele regionale pentru investiţii

29



Ajutoarele regionale pentru investiţii sunt ajutoare acordate pentru un proiect iniţial deinvestiţii.

Prin

Figura 4.4. Investiţia iniţialăActivele corporale sunt activele reprezentând terenuri, clădiri şi instalaţii/utilaje. În

cazul în care se achiziţionează o unitate, se iau în considerare numai costurile de achiziţie aactivelor de la terţi, cu condiţia ca tranzacţia să fi avut loc în condiţiile pieţei.

Activele necorporale sunt activele care rezultă în urma transferului de tehnologie prinachiziţia de brevete, licenţe, know- how sau cunoştinţe tehnice nebrevetate.

Investiţiile de înlocuire care nu îndeplinesc una din aceste condiţii sunt excluse dinaceastă definiţie.

Achiziţia activelor legate direct de o unitate poate fi, de asemenea, consideratăinvestiţie iniţială cu condiţia că unitatea să se fi închis sau să fi urmat să se închidă în cazul încare nu ar fi fost cumpărată de un investitor independent.

Ajutorul regional pentru investiţii se calculează în funcţie de costurile investiţiilor înactive corporale şi necorporale derivate din proiectul iniţial de investiţii sau de costurilesalariale (estimative) pentru locurile de muncă create de acest proiect de investiţii. Ajutorul

poate luă forme variate, de exemplu subvenţii, împrumuturi cu dobândă mică sau bonificăriale dobânzii, garanţii publice, cumpărarea de acţiuni sau alte aporturi de capital în condiţiiavantajoase; scutiri sau reduceri de impozite, contribuţii la asigurările sociale sau alte taxeobligatorii; furnizarea de terenuri, bunuri sau servicii la preţuri privilegiate.

Intensitatea ajutorului trebuie adaptată naturii şi gravităţii problemelor regionale avuteîn vedere. Prin urmare, intensităţile admisibile ale ajutoarelor sunt, de la început, mai scăzuteîn regiunile care beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (c) decâtîn regiunile care intră sub incidenţa articolului 87 alineatul (3) litera (a). De asemenea,Comisia trebuie să ţină seama de faptul că, în urma extinderii UE, disparităţile în ceea ce

priveşte prosperitatea relativă a regiunilor care beneficiază de derogarea prevăzută la articolul87 alineatul (3) litera (a) au crescut substanţial. De fapt, un număr mare de regiuni, chiar statemembre întregi, au în prezent un PIB pe locuitor mai mic de 45 % din media UE- 27, ceea ce

30



nu era valabil în 1998. Existenţa acestor disparităţi mai mari în ceea ce priveşte prosperitateaîn cadrul Comunităţii obligă Comisia să introducă o clasificare mai detaliată a regiunilor încauză.

Prin urmare, Comisia consideră că, în cazul regiunilor care intră sub incidenţa

articolului 87 alineatul (3) litera (a), intensitatea ajutoarelor regionale nu trebuie sădepăşească:- 30% ESB pentru regiunile cu PIB pe locuitor mai mic de 75% din media UE-

27,pentru regiunile ultra periferice cu PIB pe locuitor mai mare şi până la1ianuarie 2010 pentru regiunile cu efect statistic;

- 40% ESB pentru regiunile cu PIB pe locuitor mai mic de 60% din media UE- 27;- 50% ESB pentru regiunile cu PIB pe locuitor mai mic de 45% din media UE- 27.Regiunile cu efect statistic care intră sub incidenţa derogării prevăzute la articolul 87

alineatul (3) litera (c) de la 1 ianuarie 2011 pot beneficia de o intensitate a ajutorului de 20 %.

Cheltuielile pentru terenuri, construcţii şi instalaţii/utilaje

sunt eligibile pentruacordarea unui ajutor pentru investiţia iniţială.

În toate cazurile, activele necorporale eligibile trebuie să respecte condiţiile necesare pentru a rămâne asociate regiunii eligibile pentru acordarea ajutoarelor regionale şi, prinurmare, nu pot fi cedate în beneficiul altor regiuni, mai ales celor care nu sunt eligibile pentruacordarea ajutoarelor regionale.

În acest scop, activele necorporale eligibile trebuie să respecte în special condiţiileurmătoare:

— să fie exploatate exclusiv în unitatea care beneficiază de ajutorul regional;

— să fie considerate active amortizabile; — să fie achiziţionate de la terţi în condiţiile pieţei; — să figureze printre activele întreprinderii şi să rămână în unitatea care primeşte

ajutorului regional pentru cel puţin cinci ani (trei ani pentru IMM- uri).Tabel 4.1. Pragurile de notificare pentru diferitele regiuni cu intensitatea ajutorului

Intensitateaajutorului %

10 15 20 30 40 50

Prag denotificare

(mil.euro)

7,5 11,25 15,0 22,5 30,0 37,5

Sursa: www.consiliulconcurentei.roStatele membre trebuie să păstreze dosare detaliate referitoare la ajutoarele acordate

pentru toate proiectele mari de investiţii. Aceste dosare, care trebuie să conţină toateinformaţiile necesare pentru a stabili dacă s- a respectat intensitatea maximă permisă aajutorului, trebuie păstrate timp de 10 ani de la data acordării ajutorului.

Ajutoarele regionale pentru investiţii în cazul proiectelor mari de investiţii suntlimitate de un plafon ajustat al ajutoarelor regionale, pe baza următoarei grile:

Tabel 4.2. Grila ajutoarelor regionale pentru proiecte mari de investiţii

31

http://www.consiliulconcurentei.ro/




Cheltuieli eligibile Plafon al ajutorului ajustat

Până la 50 000 000 EUR 100 % din plafonul regionalÎntre 50 000 000 şi 100 000 000

EUR 50 % din plafonul regional

Peste 100 000 000 EUR 34 % din plafonul regionalSursa: www.consiliulconcurentei.ro

4.2.3. Ajutoarele regionale pentru întreprinderile mici nou createÎn timp ce întreprinderile mici nou create întâmpină dificultăţi în întreaga Uniune

Europeană, dezvoltarea economică a regiunilor asistate pare să fie împiedicată de nivelurilerelativ scăzute de activitate antreprenorială şi în special de nivelul sub medie al ratelor deînfiinţare a întreprinderilor. În consecinţă, este necesar să se introducă o nouă formă deajutoare, care să se poată acorda suplimentar faţă de ajutoarele regionale pentru investiţii, învederea încurajării înfiinţării întreprinderilor şi al dezvoltării în primă fază a întreprinderilor

mici din zonele asistate.Pentru a-şi îndeplini obiectivul în mod eficient, aceste ajutoare ar trebui acordate

treptat în funcţie de dificultăţile întâmpinate de fiecare categorie de regiune. De asemenea, pentru a evita un risc inacceptabil de denaturare a concurenţei, inclusiv riscul de a alungaîntreprinderile existente datorită supraaglomerării, ajutoarele ar trebui, cel puţin pentru o

perioadă iniţială, să se limiteze strict la întreprinderile mici, să fie limitate ca valoare şi să fiedegresive.

În consecinţă, Comisia va autoriza schemele de ajutoare care prevăd acordareaajutoarelor de până la două milioane de euro pe întreprindere pentru întreprinderile mici care

îşi desfăşoară activitatea economică în regiunile eligibile pentru derogarea prevăzută laarticolul 87 alineatul (3) litera (a) şi de până la un milion de euro pe întreprindere pentruîntreprinderile mici care îşi desfăşoară activitatea economică în regiunile eligibile pentruderogarea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (c). Cuantumul anual al ajutoarelor acordate pentru întreprinderi mici nou create nu trebuie să depăşească 33 % din cuantumuriletotale ale ajutoarelor pe întreprindere menţionate anterior.

Cheltuielile eligibile sunt costurile juridice, de asistenţă, de consultanţă şiadministrative legate direct de crearea întreprinderii, precum şi de următoarele costuri, înmăsura în care acestea sunt, într- adevăr, suportate în primii cinci ani de la crearea

întreprinderii, respectiv: — dobânzile percepute la finanţările externe şi dividendele la capitalul propriu utilizat

care nu depăşeşte rata de referinţă; — taxele pentru închirierea de instalaţii/echipamente de producţie; — energia electrică, apa, energia termică, impozite (altele decât TVA şi impozit pe

profitul societăţii) şi cheltuielile administrative; — amortizarea, cheltuielile pentru achiziţionarea în regim de leasing a

instalaţiilor/echipamentelor de producţie, precum şi costurile salariale, inclusiv contribuţiileobligatorii la asigurările sociale, care pot fi de asemenea incluse cu condiţia ca investiţiile de

bază sau măsurile de creare de locuri de muncă şi de recrutare de personal să nu fi beneficiatde alte forme de ajutor.

32





Intensitatea ajutorului nu poate depăşi — în regiunile care intră sub incidenţa articolului 87 alineatul (3) litera (a), 35 % din

cheltuielile eligibile în primii trei ani de la înfiinţarea întreprinderii şi 25 % în următorii doiani;

— în regiunile care intră sub incidenţa articolului 87 alineatul (3) litera (c), 25 % dincheltuielile eligibile în primii trei ani de la înfiinţarea întreprinderii şi 15 % în următorii doiani;

Aceste intensităţi se majorează cu 5 % în regiunile care intră sub incidenţa articolului87 alineatul (3) litera (a) cu PIB pe locuitor mai mic de 60 % din media comunitară UE- 27, înregiunile cu o densitate a populaţiei mai mică de 12,5 locuitori/km2 şi în insulele mici cu o

populaţie mai mică de cinci mii de locuitori, precum şi în alte comunităţi de aceeaşidimensiune care suferă de o izolare similară.

Tabel 4.3. Grila intensităţilor maxime

Între 50 000 000 şi 100 000 000 EUR 50 % din plafonul regional

Peste 100 000 000 EUR 34 % din plafonul regional

Sursa: www.consiliulconcurentei.ro

4.3.Ajutorul în zone urbane defavorizateMotivul principal care stă la baza tratării speciale a zonelor urbane este acela de a

căuta soluţii la problemele legate de dezvoltare, competitivitate şi ocuparea forţei de muncă în

respectivele zone ale oraşului. Acele zone, unde indicatorii socio- economici sunt semnificativmai slabi decât media oraşelor de care aparţin, au o asemenea concentrare a handicapurilor încât sunt incapabile să atragă sau, pur şi simplu, să păstreze o textură adecvată a afacerilor,

piatra de temelie a oricărei dezvoltări economice. Forţa de muncă necalificată, sărăciaconstantă a populaţiei, care este semnul puterii de cumpărare scăzute şi consumului scăzut,rata criminalităţii care indică un grad ridicat de nesiguranţă, rata mare a şomajului,deteriorarea mediului înconjurător şi a infrastructurii publice, precum şi standardul scăzut allocurilor de agrement reprezintă probleme care fac ca regiunea să fie respinsă de lumeaafacerilor în favoarea districtelor mai potrivite pentru activităţile economice sănătoase.

Având în vedere că celelalte instrumente (existente) ale ajutoarelor de stat nu s- audovedit capabile să rezolve această problemă, Comisia a adoptat în 1997 un cadru special prinintermediul căruia speră să dea un impuls ocupării forţei de muncă şi investiţiilor în zoneleimplicate – Liniile directoare cu privire la ajutoarele de stat pentru activităţile din zone urbanedefavorizate. Obiectul acestor linii directoare este de a stabili o modalitate prin care statelemembre să poată acorda ajutoare unor întreprinderi situate în zonele respective, cuîndeplinirea criteriilor de necesitate şi proporţionalitate.

Ajutoarele pentru întreprinderile situate în zone urbane dificile şi limitate geografic se pot justifica dacă zonele respective îndeplinesc următoarele criterii :

- sunt identificabile şi omogene din punct de vedere geografic;

33





- au o populaţie cuprinsă între 10.000 şi 30.000 de locuitori şi aparţin oraşelor sauaglomerărilor urbane cu cel puţin 100.000 de locuitori;

- prezintă date statistice semnificativ mai proaste decât media naţionala şi decât mediaoraşelor sau aglomerărilor urbane de care aparţin, indiferent de gradul de prosperitate al

acestora din urmă;- au fost selectate în cadrul iniţiativei comunitare urbane.Mai jos sunt redate alte prevederi ale Comisiei în această privinţa :

• Nivelul populaţiei implicat de acest tip de asistenta de stat a fost fixat la1% din populaţia naţionala ;

• Numai întreprinderile mici se pot încadra la exceptările prevăzute deliniile directoare ;

• Întreprinderile mici situate în zone urbane defavorizate care desfăşoarăactivităţile enumerate în Anexă la Liniile directoare, cu condiţia ca activităţile lor

să nu aibă caracter transnaţional, trebuie considerate a nu fi supuse restricţiilor dela Articolul 87 (1) CE, acestea neafectând comerţul dintre statele membre.

• Atât întreprinderile noi, cât şi cele deja existente pot beneficia de prevederile Liniilor directoare.

Statele membre au obligaţia de a notifica Comisiei orice schemă de ajutor care aredrept scop asistarea agenţilor economici din zone urbane defavorizate.

4.4. Ajutorul de stat pentru întreprinderi4.4.1. Categorii de întreprinderiUnul dintre principalele obiective ale Comisiei este asigurarea măsurilor de susţinere

pentru acele întreprinderi care chiar au nevoie de acestea.Având în vedere interacţiunea dintre măsurile naţionale şi cele impuse de UE pentru

susţinerea IMM- urilor în domenii precum dezvoltarea regionala şi căutarea de fonduri, seimpune o nouă definiţie mai potrivită pentru diferitele categorii de IMM. Ea ia în considerarediferitele relaţii dintre întreprinderi, ajuta la promovarea inovării, la dezvoltarea

parteneriatelor şi asigură faptul că doar întreprinderile ce au nevoie de ajutor vor fi ţinta programelor publice.

Noua definiţie facilitează finanţarea egala pentru IMM- uri, prin acordarea unuitratament favorabil pentru anumiţi investitori, precum fondurile regionale şi companiile cucapital de risc fără că întreprinderile să- şi piardă statutul de IMM.

Deasemenea se oferă posibilitate universitatilor şi centrelor de dezvoltare non- profitde a avea contribuţie financiară într- un IMM şi a beneficia împreună cu aceasta de programesuport.

Regulamentul indică pragurile referitoare la numărul mediu de salariaţi şi pragurilefinanciare (cifra de afaceri anuală neta sau activele totale) în funcţie de care o întreprindere

poate fi catalogată drept microîntreprindere, întreprindere mică sau întreprindere mijlocie.La efectuarea calculelor financiare şi de personal, se iau în considerare datele

conţinute în ultimele situaţii financiare anuale aprobate. Pentru întreprinderile nou înfiinţate,

34



care nu au încă aprobate situaţiile financiare anuale, trebuie efectuată o estimare serioasă adatelor relevante din exerciţiul financiar în curs.

Este important de precizat că în timp ce respectarea pragurilor referitoare la numărulmediu de salariaţi este obligatorie, un IMM poate alege între a respecta fie pragul referitor la

cifra de afaceri dintr- un an, fie cel referitor la activele totale. Nu este necesară satisfacereaambelor criterii şi se poate depăşi unul dintre ele fără pierderea statutului de IMM.Categoria micro- întreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii are în vedere

întreprinderi care au mai puţin de 250 de salariaţi şi care au o cifră de afaceri anuală neta cenu depăşeşte 50 de milioane de euro, sau care deţin active totale care nu depăşesc 43 demilioane de euro.

Diferenţierea pe categorii de întreprinderi în cadrul I.M.M- urilor în funcţie deindicatorii prezentaţi mai sus (cu menţiunea ca îndeplinirea criteriului de cifră de afaceri şiactive totale este alternativă), se prezintă astfel:

Tabel 4.4. Diferenţierea pe categorii de întreprinderiCategoriaîntreprinderii

Număr mediu desalariaţi

Cifră de afaceri

sau

Active totale

Mijlocie <250 ≤50 milioane euro ≤43 milioaneeuro

Mică <50 ≤10 milioane euro ≤10 milioaneeuro

Micro <10 ≤2 milioane euro ≤2 milioaneeuro

Sursa: www.mfin.ro În ceea ce priveşte pragurile financiare, cifra de afaceri anuală neta este stabilită prin

calcularea veniturilor pe care întreprinderea le realizează în cursul unui an din vânzări şiservicii după ce toate datoriile au fost plătite. Ea nu include TVA- ul sau alte taxe indirecte.

Activele totale se referă la valoarea bunurilor întreprinderii şi anume activeimobilizate+active circulante + cheltuieli în avans.

O întreprindere este autonomă dacă nu este întreprindere partenera sau întreprinderelegată adică o întreprindere este autonomă dacă:

• Întreprinderea este total independenta, de exemplu nu deţine capital social saudrepturi de vot în nici o altă întreprindere şi nici o altă întreprindere nu deţine capital socialsau drepturi de vot în întreprinderea respectiva ;

• Deţine mai puţin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricaredintre acestea e mai mare) în una sau mai multe întreprinderi şi/sau o altă întreprindere nudeţine mai mult din 25% din capitalul social sau din drepturile de vot în întreprinderearespectivă.

Dacă întreprinderea este autonomă, se folosesc în stabilirea tipului de întreprinderedoar numărul mediu de salariaţi şi datele financiare incluse în situaţiile financiare anuale ale

întreprinderii pentru a verifica respectarea plafoanelor.

35

http://www.mfin.ro/

http://www.mfin.ro/



Întreprinderea parteneră este întreprinderea care stabileşte parteneriate financiareimportante cu una sau mai multe întreprinderi, fără ca una dintre acestea să exercite efectiv,direct sau indirect, controlul asupra celeilalte/celorlalte. Întreprinderi partenere suntîntreprinderile care nu sunt autonome sau legate.

Astfel, o întreprindere este partenera dacă:• capitalul social şi/sau drepturile de vot deţinute la alta întreprindere sunt egale

sau mai mari de 25%, şi/sau altă firmă deţine mai mult de 25% din capitalul social saudrepturile de vot ale întreprinderii în cauză

• nu este legată de alta întreprindere,adică drepturile de vot deţinute în cealaltăîntreprindere să nu fie mai mari de 50% ( şi vice versa).

Datele unei întreprinderi partenere, inclusiv numărul de angajaţi, ale unei întreprinderi partenere sau legate cu o altă întreprindere se stabilesc pe baza evidenţelor contabile şi a altor date ale întreprinderii sau, dacă există, pe baza conturilor consolidate în care întreprinderea

este inclusă în consolidare.În ceea ce priveşte întreprinderile publice o întreprindere nu poate fi considerată IMM

dacă: 25% sau mai mult din capitalul sau drepturile de vot ale acesteia sunt controlate directsau indirect, individual sau în comun, de una sau mai multe organisme publice şi aceasta

pentru că parteneriatul public poate oferi acestor întreprinderi avantaje, în special de naturafinanciară sau pentru că uneori sunt imposibil de calculat datele privind numărul de salariaţi şicele financiare relevante ale întreprinderilor publice.

Întreprinderea legată este întreprinderea care face parte dintr- un grup, prin controluldirect sau indirect al majorităţii drepturilor de vot sau al capitalului social, inclusiv prin

acorduri, sau, în anumite cazuri, prin intermediul acţionarilor, persoane fizice, ori prin posibilitatea de a exercita o influenţă dominantă asupra unei întreprinderi.

Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoareleraporturi:

•O întreprindere deţine majoritatea acţiunilor sau drepturilor de vot la o altăîntreprindere;

•O întreprindere are dreptul de a numi sau demite majoritatea persoanelor dinconsiliul de administraţie, conducerea întreprinderii sau organismele de supraveghere alealtei întreprinderi;

•O întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalteîntreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze dinstatutul acesteia;

• O întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţinesingură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritateadrepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

4.4.2. Ajutorul de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii - IMM

Cadrul legislativ pentru acordarea ajutorului de stat întreprinderilor mici şi mijlociieste reprezentat de Regulamentul (CE) nr. 70/2001 al Comisiei din 12 ianuarie 2001 privind

36



aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE a ajutorului de stat pentru întreprinderile mici şimijlocii.

Fără să aducă atingere regulamentelor sau directivelor comunitare specifice, adoptateîn temeiul dispoziţiilor Tratatului CE, care reglementează acordarea ajutoarelor de stat în

sectoare specifice, şi pentru că regulamentele şi directivele menţionate să fie mai mult sau mai puţin restrictive decât regulamentul, acesta se aplică ajutoarelor acordate întreprinderilor micişi mijlocii din toate sectoarele.

Regulamentul nu se aplică:(a) activităţilor legate de producţia, prelucrarea sau comercializarea produselor

prevăzute in anexa I la tratat;(b) ajutoarelor în favoarea activităţilor legate de export, şi anume ajutoarelor direct

legate de cantităţile exportate, de constituirea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau aaltor cheltuieli curente legate de activitatea de export;

(c) ajutoarelor subordonate utilizării produselor naţionale de preferinţă faţă de produsele importate.

În sensul prezentului regulament:(a) „ajutor” înseamnă orice măsură ce îndeplineşte toate criteriile enunţate la articolul

87 alineatul (1) din tratat;(b) „întreprinderi mici şi mijlocii” înseamnă întreprinderile, definite mai sus;(c) „investiţii în active corporale” înseamnă orice investiţie în active fixe corporale

legate de crearea unei noi unităţi, extinderea unei unităţi existente sau angajarea într- oactivitate care implică o schimbare fundamentală în produsul său procesul de producţie al unei

unităţi existente (mai ales prin raţionalizare, diversificare sau modernizare).(d) „investiţii în active necorporale” înseamnă orice investiţie în transfer de tehnologie

prin dobândirea drepturilor de brevet, a licenţelor, a know- how- ului sau a cunoştinţelor tehnice nebrevetate;

(e) „intensitatea brută a ajutorului” înseamnă cuantumul ajutorului exprimat ca procentaj din costurile eligibile ale proiectului

(f) „intensitatea netă a ajutorului” înseamnă cuantumul ajutorului net, după impozitare,exprimat ca procentaj al costurilor eligibile ale proiectului;

(g) „numărul de angajaţi” înseamnă numărul unităţilor de muncă pe an (UMA), şi

anume numărul angajaţilor cu normă întreagă într- un an, munca cu normă parţială şi ceasezonieră fiind fracţiuni ale UMA.

Schemele de ajutor care îndeplinesc toate condiţiile din regulament sunt compatibilecu Piaţa Comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din Tratat şi sunt exceptate de laobligaţia de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat, cu condiţia ca:

37



Figura 4.5.Conditii de exceptare de la obligatia de notificare Ajutoarele pentru investiţii în active corporale şi necorporale, în cadrul şi în afara

Comunităţii, sunt compatibile cu Piaţa Comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din tratat,şi sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din Tratat,dacă îndeplinesc condiţiile enunţate mai jos:

Intensitatea brută a ajutorului nu poate depăşi:

1 (a) 15 % pentru întreprinderile mici;2 (b) 7,5 % pentru întreprinderile mijlocii. Ajutoarele acordate întreprinderilor mici şi mijlocii pentru servicii de consultanţă şi

alte servicii şi activităţi,7 care îndeplinesc următoarele condiţii, sunt compatibile cu PiaţaComună în sensul articolului 87 alineatul (3) din Tratat şi sunt exceptate de la obligaţia denotificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat:

(a) pentru serviciile furnizate de către consilierii externi, ajutorul brut nu depăşeşte 50% din costurile aferente serviciilor menţionate. Serviciile în cauză nu constituie o activitate

permanentă sau periodică şi nu sunt legate de cheltuielile normale de funcţionare a

întreprinderii, ca de exemplu serviciile obişnuite de consultanţă fiscală sau juridică, sau publicitate;(b) pentru participarea la târguri şi expoziţii, ajutorul brut nu depăşeşte 50 % din

costurile suplimentare ce rezultă din închirierea, amenajarea şi funcţionarea standului.Această exceptare nu este valabilă decât pentru prima participare a unei întreprinderi la unanumit târg sau o anumită expoziţie.

Prezentul regulament nu exceptează ajutoarele individuale ce ating unul dintre celedouă praguri următoare:

7 A.Voicu- “Finante Publice” Ed. Era, pag. 121

38



Figura 4.6.Praguri de exceptare de la regulament

Ajutorul nu este exceptat de la regulament decât în cazul în care, înainte de începerea lucrărilor de executare a proiectului care face obiectul ajutorului:

- beneficiarul a adresat o cerere de ajutor statului membru sau- statul membru a adoptat dispoziţii legislative care instituie un drept la ajutor pe baza

unor criterii obiective şi fără ca statul membru să exercite suplimentar puteri discreţionare.

4.5.Ajutorul pentru instruireAjutorul pentru instruire se încadrează la categoria ajutoarelor de stat considerate înmod tradiţional ca intrând în obligaţiile statelor membre faţă de forţa de muncă şi, de obicei,nu cade sub incidenţa interdicţiei generale de la Articolul 87 (1) CE. Instruirea are de obiceiefecte externe pozitive asupra societăţii în ansamblul său deoarece măreşte fondul de lucrătoricalificaţi de care pot beneficia şi ceilalţi agenţi economici, îmbunătăţeşte competitivitatea şi

joacă un rol important în strategia de ocupare a forţei de muncă.Regulamentul se aplică la ajutoarele din toate sectoarele. Cuprinde atât ajutorul

individual , cât şi schemele de ajutor , care vor fi considerate compatibile cu Piaţa Comună şi

vor fi exceptate de la cerinţa de notificare, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii prealabile.Regulamentul face deosebirea între ajutorul pentru instruire specifica (care este doar în beneficiul unui grup de persoane sau agenţi economici) şi cel pentru instruire generală ( careoferă calificare transferabila), acesta din urmă fiind tratat favorabil faţă de primul.

4.6.Ajutorul pentru ocuparea forţei de muncăPromovarea ocupării forţei de munca este unul din obiectivele principale ale

majoritatii politicilor economice şi sociale ale Comunităţii şi ale statelor membre. Şomajuleste o problemă foarte serioasă şi, prin urmare, unele măsuri stimulative acordateîntreprinderilor pentru a- şi mari nivelul de ocupare a forţei de munca au o importanţă

crucială. În acest sens, Comunitatea a adoptat în 1995 Liniile directoare cu privire laajutoarele de stat pentru ocuparea forţei de muncă, care au fost însoţite în 1997 de o notă

39



privind monitorizarea ajutoarelor de stat pentru ocuparea forţei de muncă şi reducereacosturilor privind forţa de muncă.

Scopul ajutorului pentru ocuparea forţei de muncă. În cadrul politicii sale deconcurenţă, Comisia îşi îndreaptă atenţia asupra ajutoarelor care se încadrează în scopul

Articolului 87(1) CE. Ajutorul nu cade sub incidenţa Articolului 87(1) CE dacă :- constituie ajutor pentru persoane fizice care nu favorizează anumiţi agenţieconomici sau producerea anumitor bunuri (instruire profesională, ajutor pentru persoane cuhandicap permanent etc.),

- nu este afectat comerţul dintre Statele membre (iniţiative locale de ocuparea forţeide muncă, pragul minim etc. ),

- este o măsura cu caracter general (îmbunătăţirea condiţiilor de munca).Măsurile care nu constituie ajutor de stat în sensul Articolului 87 (1) CE nu trebuie

notificate Comisiei în prealabil. În schimb, toate schemele de ajutor pentru ocuparea forţei de

muncă şi toate cazurile de ajutor ad- hoc pentru ocuparea forţei de munca care ies din sferaschemelor autorizate trebuie notificate în prealabil Comisiei în virtutea articolului 88 (3) CE.

4.7. Ajutorul pentru cercetare- dezvoltareÎn mod tradiţional, Comisia şi- a exprimat atitudinea favorabilă faţă de ajutorul pentru

cercetare- dezvoltare, deoarece este necesar să se facă eforturi pentru îmbunătăţireacompetitivităţii internaţionale a industriei comunitare. Dar, în ciuda beneficiilor acestui tip deasistentă, ea poate genera preocupări legate de posibila denaturare a concurenţei.

În conformitate cu Articolul 163(1) CE, obiectivul Comunităţii trebuie să fieconsolidarea bazei ştiinţifice şi tehnologice a industriei europene şi încurajarea acesteia să

devină mai competitiva pe plan internaţional. În această privinţa, în conformitate cu Articolul163 (2) CE, este necesar să se încurajeze cooperarea pe teme de cercetare şi dezvoltare8 ( carereprezintă o versiune revizuită a aceluiaşi cadru din 1986 ), Comisia subliniază raţiunile

pentru care tratează ajutoarele pentru cercetare- dezvoltare în mod preferenţial : obiectiveleacestor ajutoare, cerinţele financiare adeseori considerabile şi riscurile pe care le presupunoperaţiunile de cercetare- dezvoltare şi, având în vedere distanţa dintre aceste proiecte şiactivităţile comerciale, probabilitatea redusă ca aceste ajutoare să denatureze condiţiileconcurentei şi comerţului.

În mod obişnuit, ajutoarele cercetare- dezvoltare acordate de statele membre sau, în

unele cazuri, de instituţiile publice de învăţământ superior şi de cercetare nelucrative seîncadrează la interdicţia generală de la Articolul 87(1) CE. Totuşi, aceste ajutoare pot ficonsiderate compatibile cu Piaţa Comună conform excepţiilor prevăzute la Articolul 87(3)(b)CE (execuţia unui proiect important de interes european comun, de exemplu televiziunea deînalta definiţie)9 şi Articolul 87(3) (c) CE ( dezvoltarea anumitor activităţi economice).

Acordarea de ajutoare în cadrul schemelor aprobate trebuie în general notificataindividual dacă costurile proiectului respectiv depăşesc 25 milioane euro. Toateîmprumuturile nerambursabile trebuie notificate, exceptând situaţia în care sunt sub pragul

8 www.ocde.eu9 www.etti.pub.ro

40

http://www.ocde.eu/

http://www.etti.pub.ro/

http://www.ocde.eu/

http://www.etti.pub.ro/



minim. În cazul ajutoarelor de cercetare- dezvoltare pentru IMM- uri, se aplică o procedură deaprobare accelerată.

4.8.Ajutorul pentru protecţia mediului înconjurătorÎn anul 1994, Comisia a adoptat orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru

protecţia mediului10

, care au evoluat, la iniţiativa statelor membre şi a Comunităţii, precum şila nivel mondial, în special în urma adoptării protocolului de la Kyoto. De exemplu, ajutoareleacordate de statele membre sunt mai numeroase în sectorul energetic şi se manifestă subforme care au fost mai puţin utilizate până recent, precum reducerea sau scutirea de obligaţiifiscale. De asemenea, tind să se dezvolte noi forme de ajutoare de exploatare. Prin urmare,Comisia trebuie să adopte noi orientări, necesare pentru a familiariza statele membre şiîntreprinderile cu criteriile pe care le va aplica în deciziile privind compatibilitatea cu piaţacomună a măsurilor de ajutor prevăzute de statele membre.

În conformitate cu dispoziţiile articolului 6 din Tratatul CE, politicile Comisiei privind

controlul ajutoarelor în domeniul mediului trebuie să cuprindă obiectivele politicii de mediu,în special în scopul promovării unei dezvoltări durabile. Prin urmare, politica de concurenţă şi

politica de mediu nu sunt antagoniste, iar cerinţele protecţiei mediului trebuie integrate îndefinirea şi punerea în aplicare a politicii de concurenţă, în special în scopul promovării uneidezvoltări durabile.

Totuşi, faptul că se ţine seama de cerinţele de mediu pe termen lung nu înseamnă cătrebuie autorizate toate ajutoarele. Trebuie să se ţină seama de efectele pe care ajutoarele le

pot avea din punctul de vedere al dezvoltării durabile şi al aplicării integrale a principiului„poluatorul plăteşte”. Anumite forme de ajutoare se încadrează în mod incontestabil în această

categorie, în special dacă permit atingerea unui nivel ridicat de protecţie a mediului, evitândtotodată conflictele cu principiul internalizării costurilor. În schimb, alte forme de ajutor, pelângă faptul că pot avea efecte negative asupra schimburilor comerciale între statele membreşi asupra concurenţei, pot fi contrare principiului „poluatorul plăteşte” şi pot pune obstacole încalea procesului de dezvoltare durabilă. Această situaţie apare, de exemplu, dacă ajutoarele nuurmăresc decât să faciliteze adaptarea la noi standarde comunitare obligatorii.

Prin urmare, abordarea Comisiei în prezentele orientări constă în a determina dacă şiîn ce condiţii ajutoarele de stat pot fi considerate necesare pentru a se asigura protecţiamediului şi dezvoltarea durabilă, fără a avea efecte disproporţionate asupra concurenţei şi

asupra creşterii economice. Această analiză trebuie efectuată în lumina experienţei acumulateîn urma funcţionării orientărilor din 1994 şi în lumina modificărilor intervenite după acea datăîn politica de mediu.

Prin noţiunea de protecţie a mediului în sensul prezentelor orientări, Comisia înţelegetoate acţiunile destinate să remedieze sau să prevină prejudiciile aduse mediului fizic sauresurselor naturale ori să încurajeze utilizarea raţională a acestor resurse. Comisia considerăcă măsurile de economisire a energiei şi utilizarea surselor regenerabile de energie sunt, deasemenea, acţiuni de protecţie a mediului. Prin „măsuri de economisire a energiei” seînţelege, printre altele, orice acţiune care permite întreprinderilor să îşi reducă consumul de

energie utilizată în ciclul de producţie. Proiectarea şi fabricarea de maşini sau de mijloace de10 Consiliul Concurentei, Stiri Comunitare, Ajutor de stat, nr. 11/02.04.2007

41



transport care necesită mai puţine resurse naturale nu intră sub incidenţa prezentelor orientări.Acţiunile întreprinse în cadrul uzinelor sau al altor unităţi de producţie în scopul creşteriisiguranţei şi a igienei sunt importante şi pot fi eligibile pentru anumite tipuri de ajutoare, dar nu intră sub incidenţa prezentelor orientări.

Noţiunea de internalizare a costurilor : în sensul prezentelor orientări, prin„internalizarea costurilor” se înţelege principiul conform căruia toate costurile privind protecţia mediului trebuie incluse în costurile de producţie ale întreprinderii.

Principiul „poluatorul plăteşte”: principiul conform căruia costurile măsurilor decombatere a poluării trebuie suportate de către poluatorul care cauzează poluarea.

Prin urmare, politicile Comisiei privind controlul ajutoarelor de stat pentru mediutrebuie să îndeplinească o cerinţă dublă:

(a) să asigure funcţionarea concurenţială a pieţelor, promovând în acelaşi timprealizarea unei pieţe unice şi competitivitatea ridicată între întreprinderi;

(b) să asigure integrarea cerinţelor de protecţie a mediului în definirea şi punerea înaplicare a politicii de concurenţă, în special în scopul promovării unei dezvoltări durabile. Înacest context, Comisia consideră că internalizarea costurilor este un obiectiv prioritar care

poate fi atins prin diferite mijloace, inclusiv cu ajutorul instrumentelor fondate pe legile pieţeisau al instrumentelor de reglementare, care sunt cele mai eficiente mijloace pentru a atingeobiectivele menţionate anterior.

4.9.Ajutorul sectorialAjutorul sectorial constă din asistenţa financiară acordată de stat pentru facilitarea

dezvoltării unor activităţi economice. Acest ajutor nu trebuie să afecteze negativ condiţiile

comerciale până la a contraveni interesului comun, iar concurenţa de pe Piaţa Comună nutrebuie să fie denaturată. Tratamentul ajutorului sectorial trebuie să respecte reglementărilecare derivă din politică comună pentru diversele sectoare (de exemplu, industria cărbunelui,siderurgia, agricultura etc.), pentru care sunt prevăzute baze legale specifice. Anumitesectoare (cum ar fi industria autovehiculelor) pot beneficia de tratament favorabil datorităgradului înalt de presiune competitiva şi de intensitate a capitalului, precum şi datorităimportantei sale pentru economia Comunităţii.

Comisia a adoptat o serie de linii directoare şi cadre pentru diferitele sectoareeconomice ; unele sectoare sunt reglementate de directive şi regulamente emise de către

Consiliu.• În domeniul textilelor, Comisia a emis în 1971 o comunicare aplicabila, care în

1995 a fost declarată nulă de către CEJ. În prezent, domeniul respectiv este reglementat de prevederile Cadrului Multisectorial.

• În ceea ce priveşte industria fibrelor sintetice, Comisia a adoptat în 1977 primele măsuri pentru acest domeniu, recunoscând astfel rata medie scăzută de utilizare acapacităţilor de producere a fibrelor şi firelor sintetice, şi în consecinţa pierderea locurilor demuncă şi riscul ca ajutoarele ulterioare să agraveze situaţia şi să denatureze concurenţa. Pânăla sfârşitul anului 2001, a fost aplicabil Codul din 1996 privind ajutoarele în industria fibrelor

şi firelor sintetice, iar prelungirea valabilităţii sale depinde de evaluarea eficientei Cadrului

42



Multisectorial, care este probabil că în viitor să aibă incidenta asupra industriei fibrelor sintetice.

• În ceea ce priveşte industria autovehiculelor, Comisia a introdus primul saucadru de reglementare în 1998. Cadrul comunitar aplicabil în prezent la ajutoarele de stat

pentru industria autovehiculelor a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998. Cadrul vizeazăfabricarea şi asamblarea autovehiculelor, a motoarelor acestora şi a modulelor orisubansamblelor acestor vehicule şi motoare, fie direct de către fabricant, fie de către “ unfurnizor de componente de prim palier” şi, în acest ultim caz, numai în contextul unui proiectglobal.

• Domeniul construcţiilor navale a fost iniţial reglementat prin intermediulDirectivei Consiliului bazată pe articolele 87(3)(e) şi 133 CE. În prezent, este aplicabil înacest domeniu Regulamentul Consiliului (CE) nr.3094/95 din 22 decembrie 1995 cu privire laajutoarele pentru construcţiile navale. Asistenta de stat pentru construcţii navale se justifica

prin denaturările concurenţei pe piaţa mondială care fac industria comunitara a construcţiilor navale incapabilă să se protejeze împotriva concurentei externe prin măsuri tarifare sau altemăsuri de politică comercială, fără a provoca daune armatorilor din comunitate care- şidesfăşoară activitatea pe piaţa internaţionala.

• Sectoarele siderurgice fac obiectul reglementarilor Cadrului din 1998 pentruanumite sectoare siderurgice care nu cad sub incidenţa Tratatului CECO. Cadrul a fostconceput pentru un mai bun control al ajutoarelor destinate unei game largi şi combinate defabricare a produselor din fier şi oţel cum ar fi fabricarea conductelor şi ţevilor, care nu estecuprinsă în Tratatul CECO. Acest cadru a fost adoptat pentru a se evita acordarea ajutoarelor

unor activităţi neacoperite de CECO şi care aparţineau sucursalelor companiilor siderurgice,care puteau în cele din urmă aduce avantaje activităţilor CECO ale aceluiaşi grup.

• Liberalizarea sectorului transporturilor aeriene a făcut necesar controlul strictal Comisiei asupra ajutoarelor de stat acordate acestui sector. Acest obiectiv sta la baza liniilor directoare ale Comisiei privind aplicarea Articolelor 92 şi 93 ( în prezent 87 şi 88) CE şiArticolului 61 din Acordul Spaţiului Economic European privind ajutoarele în sectorulaviaţiei. Totuşi, aceste linii directoare au un caracter mai degrabă determinant decât sectorial,deoarece cadrele şi liniile directoare pe orizontală sunt de o importantă mult mai mare însectorul aviaţiei.

• Aceleaşi principii care stau la baza sectorului transporturilor aeriene se aplicăşi la transportul maritim. Liniile directoare comunitare cu privire la ajutoarele de stat pentrutransportul maritim au la bază, în mare măsura, principiile generale pentru ajutoarele de stataplicate de către Comisie, care conţin în acelaşi timp o serie de reglementari specifice vizândtransportul maritim.

• Ajutoarele de stat pentru transportul pe şosea, calea ferată şi fluvial fac obiectulRegulamentului Consiliului ( CEE ) nr. 1107 / 70.

• Comisia a emis cadre sectoriale speciale şi pentru agricultură, piscicultura şiacvacultura. De fapt, în conformitate cu Articolul 36 CE, reglementările cu privire laconcurenţa din Tratatul CE sunt aplicabile acelor sectoare stabilite de către Consiliu. Totuşi,

43



până acum, toate dispoziţiile menite să instituie o organizare a Pieţei Cmune – în absenţa altor prevederi – declară aplicabile reglementările Comunităţii cu privire la ajutorul de stat.

44



CAPITOLUL 5STUDII DE CAZ VIZAND AJUTORULUI DE STAT

5.1. Cazul Altmark Unul dintre cele mai relevante cazuri în domeniul ajutoarelor de stat este cel al

companiei germane de transport Altmark Trans GmbH. Altmark este o regiune din estul Germaniei şi are o populaţie de 250 000 de oameni. În această regiune operează mai multe

firme de transport rutier. Pentru transportul de pasageri, aceste companii sunt obligate delegea germană să obţină o licenţă de transport. Această licenţă obligă transportatorul care odeţine să respecte anumite reguli privind serviciile publice (să elibereze bilete de transport,

să aibă un orar fix al curselor, etc). În 1990, compania Altmark Trans a primit licenţa pentru transportul de pasageri în

autobuze în districtul Stendal din regiunea Altmark. În 1994 autorităţile germane au prelungit licenţa pentru Altmark Trans (AT) şi au refuzat să acorde licenţa pentru compania

Nahverkehrsgesellschaft Altmark (NVGA) care concura direct cu AT. NVGA a intentat acţiune în instanţă împotriva autorităţilor germane, susţinând că AT a primit subvenţii,contrar regulilor comunitare în privinţa ajutorului de stat. Curtea Administrativă de Apel dinGermania a retras licenţa acordată AT, considerând că atât timp cât are nevoie de

subvenţionare, AT nu putea garanta serviciile comerciale în discuţie. În plus, subvenţiile primite de AT au fost considerate ajutoare de stat ilegale conform legilor comunitare.

Altmark Trans a făcut apel la Curtea Federala de Apel care, la rândul ei, a înaintat cazul la Curtea Europeana de Justiţie. CEJ a stabilit că subvenţiile acordate companiilor desemnate să îndeplinească servicii publice, pot fi considerate legale dacă sunt îndeplinite

următoarele condiţii:

Întreprinderea beneficiară trebuie să îndeplinească obligaţiile care îi revin în furnizarea unui serviciu public, iar aceste obligaţii trebuie să fie clar definite;

Parametrii pe baza cărora este acordată subvenţia trebuie stabiliţi înainte,într-o maniera obiectivă şi transparentă;

Subvenţia nu trebuie să depăşească suma care este necesară pentruacoperirea tuturor costurilor implicate de îndeplinirea obligaţiilor privind furnizarea de

servicii publice, avându-se în vedere costurile relevante şi o cotă rezonabilă de profit;

Dacă întreprinderea desemnată să îndeplinească un serviciu public nu estealeasă în urma unei licitaţii publice, nivelul de subvenţionare este determinat pe baza

analizei costurilor pe care o întreprindere obişnuită, care poate îndeplini obligaţiile privind furnizarea unui serviciu public, le-ar fi avut în îndeplinirea acestor obligaţii, luându-se înconsiderare costurile relevante şi o cotă rezonabilă de profit.

Aceste patru criterii stabilite de CEJ în decizia Altmark din 24 iulie 2003, au fost reluate de către Comisie într-o decizie prin care se stabileşte că subvenţiile acordatecompaniilor care furnizează servicii publice, nu sunt considerate ajutoare de stat dacă acestecriterii sunt îndeplinite (Testul Altmark).

(Sursa: pagina web a DG Concurenţă – ec.europa.eu/competition/index_en.html)

45



5.2. Ajutoarele bancareSectorul bancar a necesitat, în anii ̉90, o atenţie specială din partea Comisiei. În

controlul Comisiei asupra ajutoarelor de stat acordate în sectorul bancar, pot fi identificatetrei etape:

a) În prima etapă, Comisia s-a confruntat, la începutul anilor 9̉0, cu forme clasice deajutoare de stat: în mai multe cazuri din Italia şi Franţa, Comisia a trebuit să analizezeoperaţiuni ad-hoc de salvare şi restructurare de care au beneficiat unele bănci aflate îndificultate (de exemplu, cazurile GAN si Credit Lyonnais).

b) În a doua etapă, Comisia a trebuit să investigheze metode mai sofisticate deacordare a ajutoarelor de stat, sub forma infuziilor de capital în bănci care nu se aflau delocîn pericol, ci doreau doar să-şi mărească volumul de afaceri. Cazul West LB este cel mai

proeminent exemplu în acest sens. Pe data de 6 martie 2003, Tribunalul de Prima Instanţă adecis că infuziile de capital în bănci care nu se află în dificultate trebuie considerate ca fiind

ajutoare de stat şi trebuie supuse aceloraşi reguli. Aceste transferuri de capital pot distorsiona concurenţa într-o măsură mult mai mare decât cele acordate băncilor aflate îndificultate, care încearcă doar să supravieţuiască pe piaţă.

c) În cea de-a treia etapă, Comisia şi-a îndreptat atenţia către forme de sprijin din partea statului mult mai puţin vizibile, cum ar fi garantarea de către stat în favoarea băncilor din sectorul public. Astfel de ajutoare discrete duc la condiţii mai bune de refinantare careaduc băncilor avantaje economice semnificative. Astfel, în perioada 2001-2002, în urmanegocierilor, autorităţile germane au fost de acord să elimine aceste garanţii, aceasta fiind ovictorie foarte importantă a Comisiei în politica de control a ajutoarelor de stat acordate în

sectorul bancar. Până la 19 iulie 2005, ambele garanţii pentru băncile germane din sectorul public, denumite Anstaltslast şi Gewahrtragerhaftung, vor fi eliminate.

5.3. Ajutoare de stat pentru presa? Studii de caz: Franta, MareaBritanie si SUA

EditorsWeblog abordeaza pe larg pachetul de 600 de milioane de euro aprobat lainceputul anului 2009 de presedintele Nicolas Sarkozy pentru a salva presa franceza siaminteste ca diverse astfel de idei au circulat si in SUA si Marea Britanie. Dar ar putea unastfel de plan sa salveze industria, sau este prea periculos amestecul guvernamental in

problemele media?

Modelul francez, analizat de EditorsWeblog:• Masurile anuntate de guvernul francez se bazeaza pe recomandari primite in cadrul

unui studiu asupra "starii de sanatate" a presei franceze, studiu derulat pe parcursul a treiluni

• Propunerile vizeaza mai ales reducerea costurilor de productie, dar recomanda sirestructurarea operatiunilor financiare ale organizatiilor de presa scrisa si pregatirea

jurnalistilor pentru mai multe forme de media, inclusiv online• Cea mai controversata masura: decizia de a oferi fiecarui tanar care implineste 18

ani un abonament gratuit, de un an, la o publicatie aleasa de acesta. "Este o forma clara de subventie directa, una despre care multi spun ca nu va functiona"

46



• Pachetul include si o crestere majora a cheltuielilor statului pentru a sprijini presa scrisa - 70 de milioane de euro, comparativ cu 8 milioane anul trecut

• Guvernul francez va dubla si cheltuielile cu publicitatea in presa scrisa, va inghetacosturile legate de distributia prin posta, extinderea scutirilor fiscale pentru cei care

investesc in jurnalism online si cresterea numarului de puncte de vanzare• Toate acestea, in conditiile in care, din punct de vedere al profitului, presa franceza

se numara printre cele mai putin performante in Europa. Situatia din Marea Britanie, potrivit EditorsWeblog:

• O problema importanta a presei britanice este ca publicul larg nu are incredere ca ziarele nationale se comporta responsabil. Doar 7% dintre participantii la o cercetare inacest sens, publicata la inceputul anului, cred ca presa se comporta astfel

• Studiul face apel la interventia guvernului, pentru a garanta acuratetea relatarilor de presa si pentru a limita intruziunile in viata privata. Ramane intrebarea: "o astfel de

interventie guvernamentala va fi insotita de sprijin financiar?" • Potrivit unui purtator de cuvant al grupului de presa Trinity Mirror, "nu credem ca

subventiile directe sunt o metoda sigura", guvernul avand doua modalitati de a interveni: permitand consolidarea presei scrise regionale pe criteriul interesului public si revenirea lautilizarea ziarelor locale pentru anunturile publicitare sau de informare facute de sectorul

public• Discutiile pe tema unor posibile subventii ale sectorului public pentru ziarele locale

britanice au fost initiate in noiembrie 2008, de Alan Rusbridger, editor The Guardian. Situatia din SUA, potrivit EditorsWeblog:

• La sfarsitul anului 2008, membrii legislaturii locale din Connecticut au starnit dezbateri aprinse cerand guvernului statal sa ajute ziarele locale, detinute de Journal

Register, care a anuntat ca nu isi mai permite sa continue sa le opereze. In ianuarie, Philadelphia Newspapers, care detine Philadelphia Inquirer si Daily News, incepuseranegocieri cu autoritatile locale pentru a primi sprijin din partea principalelor doua fondurilocale de pensii pentru angajatii din sectorul public.

• Opozitia fata de astfel de interventii s-a facut, insa, auzita imediat, Wall Street Journal afirmand ca un plan de salvare prentru presa ar fi mult mai rau decat in cazul altor industrii, deoarece "jurnalismul independent este valoros, dar numai daca este cu adevarat

independent".Concluziile EditorsWeblog:• Este posibil ca alte tari europene sa urmeze exemplul Frantei, dar un plan de salvare

american pare extrem de improbabil. Britanicii sunt obisnuiti cu ideea finantarii publice pentru informatii, avand in vedere cazul BBC, asa ca ar putea fi mai deschisi la ideea unor subventii guvernamentale suplimentare.

• Deoarece unul dintre principalele roluri ale presei, intr-o democratie, este sa critice guvernul, presa trebuie sa ramana complet libera de influenta guvernamentala, iar sprijinul guvernamental poate duce la astfel de influente. Pe de alta parte, avand in vedere importanta

jucata de presa activa intr-o democratie, este datoria guvernului sa sprijine presa inmomente de restriste.

47



• Ceea ce ar trebui sa faca un guvern, in conditii "normale", este sa se asigure ca existalegi favorabile presei, mai degraba decat sa ofere bani. Dar avand in vedere problemeleactuale ale industriei, probabil ca asistenta guvernamentala pe termen scurt ar putea fi

justificata, insa ar trebui sa fie facuta in asa fel incat sa nu exista riscul unor tentative de

interferenta.5.4. Cazul Olympic AirwaysCurtea de Justiţie a Comunităţilor Europene beneficiază de o vastă jurisdicţie, ce îi

permite să se pronunţe în diverse tipuri de acţiuni. Acţiunile în neîndeplinirea obligaţiilor permit Curţii să hotărască dacă un Stat membru şi-a îndeplinit obligaţiile impuse delegislaţia comunitară. Declanşarea procedurii în faţa Curţii de Justiţie este precedată de o

procedură preliminară desfăşurată la Comisie, ce oferă Statului membru oportunitatea să răspundă plângerilor depuse împotriva sa. Dacă procedura în faţa Comisiei nu se finalizează

prin încetarea încălcării venită din partea Statului membru, poate fi introdusă la Curte o

acţiune pentru încălcarea legislaţiei comunitare. Introducerea acţiunii poate fi făcută decătre Comisie – aşa cum este cazul de cele mai multe ori – sau de un alt Stat membru. Dacă Curtea consideră că Statul membru nu şi-a îndeplinit obligaţiile, acesta trebuie să încetezeîncălcarea de îndată. Dacă, după iniţierea unor noi proceduri de către Comisiei, Curtea de

Justiţie consideră că Statul membru în cauză nu s-a supus celor dispuse anterior, poate, la solicitarea Comisiei, să i impună Statului membru o penalitate periodică ori într-un cuantum fix.

Prin acest mecanism se asigură atât respectarea prevederilor Tratatului CE, cât şi adispoziţiilor adoptate de instituţiile comunitare competente.

Cazul Olympic Airways – neîndeplinirea obligaţiei de recuperare a ajutorului considerat ilegal şi incompatibil cu Piaţa comună (C-415/03)

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene s-a pronunţat, în data de 12 mai 2005, încazul C-415/03, dând câştig de cauză Comisiei Europene care introdusese, în 25 septembrie2003, o acţiune împotriva Greciei, întemeiată pe art. 88 (2) din Tratatul CE, pentruneîndeplinirea obligaţiei de recuperare a unui ajutor ilegal.

Prin această acţiune, Comisia a cerut Curţii să declare că, prin neluarea în termen atuturor măsurilor necesare pentru recuperarea ajutorului declarat ilegal şi incompatibil cu

Piaţa comună sau, în orice caz, prin neinformarea Comisie cu privire la măsurile luate,Grecia nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse atât de Comisia Europeană cât şi de Tratatul CE.

Istoric În 1996, Comisia iniţiase împotriva Greciei procedura permisă de articolul 93 (2) al

Tratatului CE (acum art. 88 (2)) care a condus la adoptarea Deciziei 1999/332/EC din 14august 1998. Această decizie se referea la ajutorul acordat de Grecia companiei Olympic

Airways sub formă de garanţii, reduceri de datorii şi conversii de datorii în acţiuni, aprobateîn 1994, precum şi alte garanţii şi infuzii de capital totalizând 40,8 miliarde drahme greceşti,

care urmau să fie plătite în trei tranşe de 19, 14, respectiv 7,8 miliarde drahme greceşti.

48



Acordarea acestui ajutor a fost condiţionată de aplicarea unui plan de restructurare revizuit pentru perioada 1998-2002 şi a fost supusă unor condiţii speciale.

În urma unor plângeri referitoare la acordarea ajutorului în beneficiul Olympic Airways, Comisia a iniţiat prin decizia din 6 martie 2002, procedura permisă de art. 88 (2)

CE pe motiv că planul de restructurare al companiei nu fusese implementat şi că unelecondiţii impuse prin decizia de autorizare nu fuseseră respectate. Decizia impunea ca, înconformitate cu art. 10 din Regulamentu Consiliului (CE) nr. 659/1999, Grecia să furnizezeinformaţii Comisiei.

Pe 9 august 2002, Comisia Europeană solicita din nou Greciei să furnizeze uneleinformaţii ce fuseseră cerute şi anterior, în special să transmită explicaţii şi cifre referitoarela plata costurilor de operare către stat. Răspunsul dat de autorităţile Greciei pe acestă temă a fost considerat insuficient de către Comisie.

Pe 11 decembrie 2002, Comisia a emis Decizia nr. 2003/372/EC bazată în special pe

faptul că decizia de autorizare a ajutorului fusese implementată defectuos, majoritateaobiectivelor planului de restructurare al Olympic Airways nu fuseseră atinse şi condiţiileimpuse nu fuseseră respectate în întregime.

În plus, Comisia sesizează existenţa unui nou ajutor de operare care constă, în esenţă,în tolerarea de către Grecia a neplăţii sau în amânarea plăţii contribuţiilor la asigurările

sociale pentru perioada octombrie-decembrie 2001, a taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru combustibil şi piese de schimb, a chiriei datorate aeroporturilor pentru perioada1998-2001, a taxelor aeroportuare, precum şi a taxei impuse pasagerilor ce plecau dinaeroporturi greceşti – taxă numită „Spatosimo”.

Conform Deciziei nr. 2003/372/EC:„Art. 1 - Ajutorul de restructurare acordat de Grecia în beneficiul Olympic Airways sub

forma:a) garanţiilor pentru împrumut prelungite până la 7 octombrie 1994, în conformitate

cu art. 6 din Legea nr. 96/75 adoptată de Grecia în 26 iunie 1975;b) garanţiilor pentru un nou împrumut totalizând 378 milioane USD, pentru sume ce

urmau a fi contractate înainte de 31 martie 2001 în scopul achiziţionării de noi aeronave şirealizării investiţiilor necesare schimbării sediului Olympic Airways în noul aeroport dinSpata;

c) reducerii datoriilor aflate în sarcina beneficiarului în cuantum de 427 miliardedrahme greceşti;

d) conversiei în acţiuni a 64 miliarde drahme greceşti din datoriile beneficiarului;e) unei infuzii de capital în valoare de 54 miliarde drahme greceşti, redusă la 40,8

miliarde drahme greceşti, în trei tranşe de 19, 14, respectiv 7,8 miliarde în 1995, 1998,respectiv 1999, este considerat incompatibil cu Piaţa comună în sensul art. 87 (1) al Tratatului, având în vedere că următoarele condiţii sub care s-a autorizat iniţial acordareaajutorului, nu mai sunt îndeplinite:

a) implementarea completă a planului de restructurare menit să conducă la

viabilizarea pe termen lung a companiei;b) respectarea celor 24 de condiţii specific ataşate autorizării ajutorului;

49



c) monitorizarea permanentă a implementării ajutorului de restructurare. Art. 2 - Ajutorul de stat pe care Grecia l-a implementat sub forma tolerării neplăţii sistematice a obligaţiilor la asigurările sociale, a TVA-ului pentru combustibil şi piese de schimb datorat Olympic Aviation, a chiriilor pentru diferite aeroporturi, a taxelor de

aeroport datorate Athens International Airport şi altor aeroporturi, precum şi a taxeiSpatosimo este incompatibil cu Piaţa comună. Art. 3 – 1.Grecia va lua toate măsurile necesare pentru recuperarea de la beneficiar a ajutorului învaloare de 14 miliarde drahme greceşti (41 milioane Euro) menţionat în articolul 1, ajutor care nu este compatibil cu Tratatul, precum şi a ajutorului menţionat în articolul 2 şi pus ladispoziţia beneficiarului în mod nelegal.2. Recuperarea se va face fără întârziere şi în concordanţă cu procedurile impuse de legeanaţională, numai dacă ele permit executarea imediată şi efectivă a deciziei. Ajutorul care

trebuie recuperat va include şi dobânzile de la data la care ajutorul s-a aflat la dispoziţiabeneficiarului până la data recuperării. Dobânda va fi calculată pe baza ratei de referinţă

folosită pentru calcularea echivalentului subvenţiei în cazul ajutorului regional. Art. 4 - Grecia va informa Comisia în termen de două luni de la data notificării prezenteidecizii cu privire la măsurile ce vor fi luate pentru conformare.

Pe 11 februarie 2003, Guvernul Greciei a informat Comisia că a însărcinat un expert independent să stabilească dacă Olympic Airways are datorii nerambursate către stat şi dacă a beneficiat de un tratament preferenţial. Pe baza informaţiilor astfel obţinute, Guvernul ahotărât că nu va implementa articolele 3 şi 4 ale Deciziei 2003/372/EC.

Pe 6 martie 2003, Comisia a informat Guvernul Greciei că este necesar să seconformeze Deciziei 2003/372/EC.

În 12 mai 2003, Comisia a transmis Guvernului grec o comunicare cu explicaţii suplimentare referitoare la cuantificarea ajutorului şi a solicitat informaţii detaliate legate dearanjamentele făcute pentru rambursarea celor 41 de milioane de Euro, reprezentând a douatranşă a infuziei de capital, împreună cu dovada plăţii de către Olympic Airways a debitelor

specificate în articolul 2 al deciziei menţionate anterior. Autorităţile Greciei au răspuns printr-o scrisoare în 26 iunie 2003. Cu privire la

rambursarea celor 41 de milioane de Euro, au menţionat mai întâi că intenţionau să ia o

decizie de recuperare a acestui ajutor înainte de sfârşitul lunii august a anului 2003. În al doilea rând, au precizat că examinau efectele juridice ale Deciziei 2003/372/EC precum şi

procedura pe care a urmat-o Comisia în adoptarea acestei decizii. Au comunicat, deasemenea, că Olympic Airways era pe cale de a stabili o înţelegere cu privire la datoriile de2,46 milioane Euro provenind din chirii datorate aeroporturilor greceşti.

Cu privire la datoria de 33,9 milioane Euro legată de taxele aeroportuare datorateaeroportului Spata, autorităţile greceşti au pretins că nu au nici o putere, din cauza moduluide administrare a aeroportului. Oricum, s-au referit la o plată a 4,83 milioane Euro făcută

pe baza unei înţelegeri încheiate în acest sens şi au furnizat dovezi ale plăţii sume de către

Olympic Airways. Înţelegerea prevedea şi că datoria va fi achitată prin 12 plăţi trimestriale. Autorităţile au stabilit că întreaga sumă datorată va fi rambursată până în aprilie 2005.

50



În privinţa datoriei de 61 milioane Euro, care corespundea taxei „Spatosimo”,autorităţile Greciei au argumentat că, în temeiul înţelegerilor încheiate în acest sens, fusese

făcută o plată de 22,8 milioane Euro. Ele au furnizat documente probatorii pentru această sumă şi pentru alte plăţi. Referitor la datoria de 28,9 milioane Euro către ministere şi

instituţii publice, autorităţile greceşti au susţinut că nu deţin detalii ale sumelor rămase derambursat, deoarece nu au evidenţe ale biletelor de avion vândute angajaţilor acelor ministere.

Având în vedere că nu a fost satisfăcută de explicaţiile furnizate, Comisia Europeană a introdus la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene o acţiune împotriva Greciei,

pentru neîndeplinirea obligaţiilor.

Susţinerile părţilor Susţinerile Comisiei Europene

Cu privire la a doua tranşă a infuziei de capital în valoare de 41 de milioane de Eurocare fusese aprobată în 1998, Comisia a arătat că autorităţile Greciei nu au recuperat acestă

sumă de la Olympic Airways. În viziunea Comisiei, autorităţile Greciei nu au demonstrat că ar fi fost absolut

imposibil să aplice Decizia 2003/372/EC. Autorităţile au emis doar o solicitare de plată şi onotificare şi au făcut o declaraţie conform căreia aceste măsuri au devenit subiect al uneicontestaţii existând şi o cerere de amânare a punerii în aplicare a măsurii, ceea ce înseamnă că nu s-a făcut nici o restituire.

Comisia susţine că, în ciuda adoptării Deciziei 2003/372/EC, măsurile luate au

permis transferul fără nici o compensaţie nu numai a personalului Olympic Airways dar şi acelor mai profitabile active ale acesteia, libere de toate datoriile companiei, către o nouă

firmă (Olympic Airlines), făcând imposibilă recuperarea datoriilor vechii companii de lanoua firmă. Aceasta din urmă, către care nu au fost transferate pasivele lui Olympic Airways,a fost astfel plasată sub un regim de protecţie specială faţă de creditorii primei companii.

Conform Comisiei, autorităţile Greciei au evitat prin acest transfer recuperareaajutorului, din moment ce Olympic Airways a reţinut, în principal, pasivele, fără a aveaactive care să îi permită stingerea datoriilor.

Cu privire la taxele aeroportuare datorate, Comisia a argumentat că planificarea

plăţii acestor taxe constituie o nouă facilitate financiară şi o amânare neautorizată a puneriiîn aplicare a Deciziei 2003/372/EC.

Mai mult, planificarea nu a fost armonizată cu decizia, prima plată făcându-se cu oîntârziere de cinci luni şi a reprezentat doar o parte din suma datorată. În plus, suma plătită în iunie 2003 nu a corespuns celei de a patra plăţi trimestriale, care era datorată în aprilie2003.

Conform Comisiei, nu au fost oferite nici un fel de informaţii referitoare la plata TVA-ul pentru combustibil şi piese de schimb.

Cu privire la taxa Spatosimo, Comisia pretinde că acordarea de facilităţi pentru

constituirea taxei, prelungită pe parcursul a patru ani, îi oferă lui Olympic Airways un

51



beneficiu financiar suplimentar şi excede parametrilor implementării Deciziei 2003/372/EC,în ceea ce priveşte limita de timp impusă de aceasta.

Comisia a subliniat că, separat de rare excepţii legate de anumite sume, cea mai mare parte a ajutorului ce trebuia rambursat a rămas în posesia beneficiarului. Mai mult decât

atât, unele dificultăţi juridice potenţiale, cum ar fi trecerea datoriilor la buget sau exigenţeleCodului fiscal, nu pot constitui o justificare pentru incapacitatea absolută de punere înaplicare a Deciziei 2003/372/EC.

În final, Comisia a respins argumentul cu privire la „indulgenţa” pe care uninvestitor privat ar fi arătat-o în situaţia în care era pus în faţa persistenţei în neplata

sumelor aflate în discuţie. Aplicând acest test şi ţinând cont de numărul mare de ajutoareacordate în ultimii zece ani, Decizia 2003/372/EC arată pe bună dreptate, că un creditor

privat prudent nu ar fi tolerat asemenea neplăţi repetate ale datoriilor în discuţie.

Susţinerile Greciei Ca o chestiune preliminară, Guvernul Greciei a susţinut că aspectele ridicate de

Comisie în legătură cu transferul personalului şi majorităţii activelor celor mai profitabileale companiei Olympic Airways, către noua companie Olympic Airlines, constituie unargument inadmisibil în dosar. Aceasta, din cauza procedurii de examinare iniţiată printr-o

Decizie a Comisiei din 16 martie 2004, legată de aceleaşi operaţiuni. În ceea ce priveşte datoria companiei Olympic Airways către stat, în valoare de 41 de

milioane de Euro, Guvernul grec a considerat că s-a supus articolului 3 al Deciziei2003/372/EC. Respectând această decizie, autoritatea fiscală competentă a emis un

document de confirmare a datoriilor şi a dobânzii. Acest document s-a constitut în titlul executoriu necesar recuperării sumei datorate, ceea ce înseamnă că autorităţile Greciei s-auconformat exigenţelor deciziei, prin folosirea tuturor mijloacelor disponibile pentrurecuperarea sumei, în conformitate cu legislaţia naţională.

În privinţa celorlalte intervenţii financiare, Guvernul grec a susţinut că Decizia2003/372/EC nu specifică dacă sumele la care se referă sunt definitive cât priveşte cuantumul ajutorului de stat ce trebuie recuperat. De asemenea, în cazul plăţilor sau facilităţilor,decizia nu identifică în mod expres şi clar sumele în discuţie.

Conform Greciei, recuperarea sumelor pe care Comisia le consideră ajutor de stat

acordat în favoarea Olympic Airways, trebuie realizată în concordanţă cu prevederilenaţionale referitoare la procedura de executare a creanţelor bugetare. Aceste prevederiimpun mai întâi stabilirea cu precizie a sumei datorată statului, sumă ce este abia ulterior recuperată de la persoanele fizice şi juridice debitoare.

Guvernul a arătat că articolul 2 al Deciziei 2003/372/EC nu stabileşte cuantumul sumelor corespunzătoare ajutoarelor suplimentare plătite lui Olympic Airways, care au fost descrise ca fiind incompatibile cu Piaţa comună. În ceea ce priveşte detalierea acestor sume,ea apare numai în motivaţia deciziei, într-o manieră incompletă şi neclară, fără ca măcar să

se specifice dacă acela este cuantumul definitiv al ajutorului de stat ce trebuie recuperat.

Oricum, conform susţinerilor Greciei, diversele sume care apar în conturile Olympic Airways ca debite ale companiei, nu se încadrează în conceptul de ajutor de stat.

52



În consecinţă, identificarea ajutorului de stat în cazurile debitelor neachitate şinerecuperate, cere o evaluare a cuantumului actual al beneficiilor rezultate dintr-o posibilă „tolerare” a neplăţii.

Guvernul grec a susţinut şi că sumele datorate aeroporturilor greceşti cu titlu de

chirie sunt subiect al unei proceduri de declarare fiscală, astfel încât etapa recuperării ar putea începe. TVA-ul pentru piese de schimb şi combustibil trebuie plătit împreună cu penalităţile şi majorările legale, pe baza rambursării de TVA pentru anul 2003.

În ceea ce priveşte taxele datorate aeroportului Spata, Guvernul grec a argumentat că nu are competenţa să dispună ca sumele în cauză să fie recuperate de la Olympic Airways.

Aeroportul Spata este o companie privată (deşi statul controlează 55% din capitalul său)căreia i se aplică cadrul legal descris în actul constitutiv şi în Acordul de dezvoltare aaeroportului. Conform acestui cadru, conducerea companiei este singura responsabilă

pentru deciziile de stabilire a taxelor datorate, şi pentru încheierea unor înţelegeri

referitoare la datorii. În privinţa aşanumitei taxe „Spatosimo”, Grecia a făcut referire laanumite plăţi ca şi la o înţelegere în privinţa datoriilor.

Consideraţiile Curţii Cu privire la obligaţia impusă de art. 3 (1) din Decizia 2003/372/EC privind

recuperarea a 41 milioane de Euro de la beneficiar, în viziunea Curţii, faptul că există o procedură de examinare iniţiată printr-o decizie a Comisiei, este irelevant.

Singura chestiune care trebuie stabilită este dacă acest transfer crează obstacole încalea punerii în aplicare a deciziei. Iar aici Curtea precizează că Guvernul grec nu a putut

adduce argumente împotriva susţinerilor Comisiei, conform cărora cele mai profitabileactive ale vechii companii, libere de toate datoriile acesteia, au fost transferate către nouacompanie Olympic Airlines.

În plus, operaţiunea a fost astfel concepută încât recuperarea debitelor fosteicompanii Olympic Airways de la noua companie Olympic Airlines, a devenit imposibilă încontextul legislaţiei naţionale. Astfel, operaţiunea a creat un obstacol în calea implementăriiefective a Deciziei 2003/372/EC şi în calea recuperării ajutorului, iar scopul deciziei, derestabilire a mediului concurenţial în sectorul aviaţiei civile, a fost serios compromis.

În acest context, acţiunea Greciei de a începe recuperarea celor 41 milioane de Euro

de la Olympic Airways nu are nici un efect real cu privire la adevărata recuperare a sumei dela companie. Mai mult, Guvernul Greciei nu a explicat de ce ar fi absolut imposibil să recupereze debitele.

Conform jurisprudenţei, singura apărare la care poate apela un Stat membru în astfel de cazuri, este că s-a aflat într-o imposibilitate absolută de punere în aplicare a deciziei derecuperare. În viziunea Curţii, Grecia nu şi-a îndeplinit obligaţia de recuperare a ajutoruluiconform art. 3 (1) din Decizia 2003/372/EC.

În ceea ce priveşte obligaţia de recuperare a altor sume din ajutorul declarat incompatibil cu Piaţa comună, la care face referire art. 2 din Decizia 2003/372/EC, instanţa

a subliniat că diferitele tipuri de plăţi datorate precum şi caracteristicile lor, au fost detaliateîn corpul deciziei. Referitor la absenţa beneficiilor financiare, ca rezultat al „indulgenţei” pe

53



care un investitor privat ar arăta-o faţă de neplata sistematică a anumitor sume, Curteaconsideră că o astfel de susţinere pune în discuţie însăşi legalitatea Deciziei 2003/372/EC.

În contextul în care cauza supusă judecăţii priveşte neîndeplinirea obligaţiei deaplicare a unei decizii în materia ajutorului de stat, neîndeplinire pe care Statul membru nu a

sesizat-o el însuşi Curţii, acesta nu este îndreptăţit să pună în discuţie legalitatea deciziei. Înconsecinţă, calificarea neplăţii sistematice drept ajutor de stat, pe care Comisia a facut-o în Decizia 2003/372/EC, nu poate fi contestată de Grecia în dosarul aflat pe rol. Faţă de susţinerea conform căreia decizia nu ar putea fi aplicată din cauza absenţei informaţiilor precise legate de sumele ce trebuie recuperate, Curtea a constatat că, în conformitate cu jurisprudenţa sa, nici o prevedere a legislaţiei comunitare nu obligă Comisia în acest sens.

Astfel, atunci când dispune recuperarea ajutorului declarat incompatibil cu Piaţacomună, Comisia Europeană nu este obligată să stabilească valoarea exactă a ajutorului ceurmează a fi recuperat. Este suficient ca decizia Comisiei să cuprindă informaţii care îl ajută

pe destinatarul ei să calculeze el însuşi, fără prea mare dificultate, acest cuantum.Comisia poate, de aceea, să se limiteze la a declara că există o obligaţie de

recuperare a ajutorului în cauză, şi să lase în sarcina autorităţilor naţionale calcularea sumei exacte care trebuie restituită.

Faţă de susţinerile Greciei conform cărora implementarea Deciziei 2003/372/EC aîntâmpinat o serie de dificultăţi naţionale, Curtea a precizat că în asemenea situaţii, Comisia

şi Statul membru în cauză trebuie să respecte principiul instituit de art. 10 al Tratatului CE. Acesta impune o obligaţie de cooperare strânsă între Statul membru şi instituţiileComunităţii, care trebuie să lucreze împreună cu bună-credinţă, pentru a depăşi dificultăţile,

cu respectarea prevederilor Tratatului şi în special a dispoziţiilor în materia ajutorului de stat. În speţa supusă judecăţii, nu s-a constatat o astfel de atitudine.

În plus, Grecia nu a susţinut că s-ar fi aflat în imposibilitatea absolută de a depunetoate diligenţele pentru îndeplinirea obligaţiilor ce decurgeau din art. 2 şi 3 ale Deciziei2003/372/EC.

Din jurisprudenţa Curţii rezultă că nu se află în imposibilitate absolută de aplicare aunei decizii Guvernul care se limitează la a informa Comisia cu privire la dificultăţile deordin juridic, politic sau practic cu care se confruntă, fără a face paşi reali pentrurecuperarea ajutorului. Nu se afla în această imposibilitate nici Guvernul care nu propune

Comisiei alternative pentru depăşirea dificultăţilor întâmpinate în punerea în aplicare adeciziei de recuperare.

În cazul Olympic Airways, Grecia s-a rezumat la câţiva paşi procedurali şiadministrative care, în orice caz, au fost tardivi, incompleţi şi fără efect obligatoriu,neconducând în mod real la recuperarea sumelor datorate de beneficiar.Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a decis astfel, în 12 mai 2005, că Grecia nu şi-aîndeplinit obligaţiile106 de a lua fără întârziere toate măsurile necesare pentru recuperareaajutorului acordat Olympic Airways, ajutor considerat ilegal şi incompatibil cu Piaţacomună.

54



CAPITOLUL 6AJUTOARELE DE STAT IN ROMANIA

6.1. Controlul ajutoarelor de stat în RomâniaUna dintre cele mai controversate probleme cu care s-a confruntat şi se confruntă

mediul concurenţial românesc este intervenţia statului în economie. În România, până în1989, statul era singurul actor economic, concurenţa fiind, practic, exclusă. Statul a rămas şidupă 1989 principalul actor economic, atât prin întreprinderile deţinute, cât şi prin puterea sade intervenţie pe piaţă. Liberalizarea anumitor sectoare economice s-a facut de multe ori într-un mod lipsit de transparenţă, acest lucru creând mari probleme de credibilitate mediului deafaceri românesc. Privatizarea unor mari întreprinderi de stat, chiar dacă a fost un procescontroversat, şi a ridicat, uneori, probleme destul de mari în privinţa mediului concurenţial (deexemplu în cazul privatizării Romtelecom, un monopol de stat în domeniul telecomunicaţiilor a devenit un monopol privat), a dus totuşi la o liberalizare treptată a pieţelor şi la deschiderealor către noi competitori. Au rămas însă nerezolvate multe probleme sociale legate de

posibilitatea recalificării forţei de muncă şi de sprijinirea unor zone defavorizate(subdezvoltate), aceste probleme neavând rezolvări decât pe termen lung. În acest context,intervenţia statului în acoperirea pierderilor uriaşe înregistrate de unele întreprinderi a devenitregula şi nu excepţia. Pentru controlarea şi monitorizarea intervenţiei statului în economie afost adoptată Legea Ajutorului de Stat nr.43 din 27 iulie 1999, care stipulează că „ajutoarelede stat sub formă de schemă sau ajutoare individuale, prevăzute în proiecte de acteadministrative sau în proiecte de acte normative – legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă,hotărâri de guvern, etc – se notifică Consiliului Concurenţei şi se acordă numai dupăautorizarea lor de către acesta.”

Consiliul Concurenţei poate autoriza măsuri ce constituie ajutor de stat în bazaRegulamentelor şi Instrucţiunilor emise în aplicarea Legii Ajutorului de Stat, reglementări cesunt armonizate cu acquis-ul comunitar.

6.2. Rezultatul negocierilor dintre România şi Uniunea Europeană înprivinţa politicii în domeniul ajutorului de stat

PERIOADE DE TRANZIŢIE

Finalizarea negocierilor la capitolul 6 „Politica în domeniul Concurenţei”, din cadrulnegocierilor de aderare a României la UE, a fost condiţionată mai ales de dovedirea aplicăriicorecte a legislaţiei armonizate în domeniul antitrust şi al ajutorului de stat, şi nu doar deexistentţa unui cadru legislativ armonizat şi a instituţiilor necesare implementării acestuia.Deşi negocierile au impus o implementare imediată a legislaţiei armonizate, România aobţinut următoarele perioade de tranziţie:

1. Posibilitatea de a menţine exceptarea de la plata impozitului pe profit, care a fostacordată agenţilor economici ce au obţinut certificatul de investitor în zonă defavorizată pânăla 1 iulie 2003, în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.24/1998 privind regimul

zonelor defavorizate, în condiţiile respectării limitărilor impuse de ajutorul de stat pentru

55



investiţii regionale. Perioada de tranziţie a fost solicitată pentru întreaga perioadă de existenţăa zonelor defavorizate, după cum urmează:

Pentru 3 zone defavorizate până la 31 decembrie 2008;

Pentru 22 zone defavorizate până la 31 decembrie 2009;

Pentru alte 3 zone defavorizate până la 31 decembrie 2010.Chiar dacă schema de ajutor de stat existentă în zonele defavorizate este în continuare

una incompatibilă cu acquis-ul comunitar, această joacă un rol important în contextuldiminuării treptate a decalajelor existente între diferitele zone ale ţării. De această perioadă detranziţie beneficiază sute de companii.

2. Posibilitatea de a menţine exceptarea de la plata redevenţei datorată administraţieizonelor libere, de către agenţii economici care operează în aceste zone şi care au încheiatcontracte comerciale cu administraţia zonelor libere înainte de 1 iulie 2002, în baza Legii84/1992 privind regimul zonelor libere, în condiţiile respectării limitărilor impuse de ajutorul

de stat pentru investiţii regionale. Perioada de tranziţie a fost solicitată până la 31 decembrie2011. Solicitarea unei perioade de tranziţie în zonele libere a fost necesară pentru a asigura o

perioadă cât mai îndelungată pentru ca schema de ajutor de stat să devină compatibila cuacquis-ul comunitar. Aceasta, întrucat, la momentul instruirii, schema era substanţial contrarăacquis-ul comunitar. De această perioadă beneficiază 40 de companii.

În cadrul negocierilor cu privire la cele două perioade de tranziţie anterior menţionate,s-a obţinut un beneficiu important în favoarea companiilor care operează în aceste zone şianume ştergerea unor ajutoare care au fost acordate în trecut, înainte de 2 ianuarie 2003(momentul intrării în vigoare a Regulamentului Consiliului Concurenţei privind ajutorul de

stat regional). În plus, solicitarea celor două perioade de tranziţie, menite să asigure aliniereatreptată a acestor scheme incompatibile de ajutor de stat, a urmărit şi reducerea efectelor în

plan financiar asupra companiilor care deja au investit în aceste zone.3. Posibilitatea de a restructura industria siderurgică naţională până la finele anului

2008. România şi-a asumat următoarele angajamente:

• Să nu mai acorde sau să nu mai plătească, în perioada 1 ianuarie 2005 – 31decembrie 2008, ajutoare de stat companiilor prevăzute în Strategia de restructurare aindustriei siderurgice;

• Să respecte nivelul ajutorului de stat agreat în contextul Protocolului 2 al

Acordului European pentru companiile prevăzute în Strategia de restructurare a industrieisiderurgice;

• Să respecte reducerile de capacităţi pentru produse finite, de 2,05 milioane tone, prevăzute pentru întreaga perioadă de restructurare.

În privinţa acestui sector, dacă se constată că angajamentele nu vor fi respectate sau pe parcursul restructurării se acordă ajutor de stat suplimentar, în special companiilor care facobiectul Strategiei, Comisia va lua măsurile adecvate pentru a determina România să cearărambursarea ajutorului care a fost acordat cu încălcarea angajamentelor relevante. Dacă estenecesar, se va recurge la diferitele clauze de salvgardare care au fost incluse în Tratatul deAderare.

CLAUZA DE SALVGARDARE

56



În contextul negocierilor, România şi Uniunea Europeană au convenit asupra uneiclauze de salvgardare, care vizează în principal următoarele:

Consolidarea implementării legislaţiei, îndeosebi în materie de ajutor de stat;

Respectarea angajamentelor asumate în privinţa sectorului siderurgic;

Conform acestei clauze, Comisia, în orice moment înainte de intrarea în vigoare aTratatului de Aderare, putea recomanda Consiliului UE amânarea datei de aderare cu un an,

până la 1 ianuarie 2008, dacă rezultă clar riscul că România să nu fie pregatită să facă faţăcondiţiilor de stat membru de la data aderării (1 ianuarie 2007) într-un număr de domeniiimportante. Decizia Consiliului în acest ar fi trebuit să fie luată prin majoritate calificată.

Clauză de salvgardare aferentă politicii în domeniul concurenţei cuprinde:1. Asigurarea unui control efectiv de către Consiliul Concurenţei al oricărui potenţial

ajutor de stat , inclusiv al ajutoarelor fiscale, sociale şi al eşalonărilor la plata energiei. În acestcontext, orice ajutor de stat trebuie notificat în prealabil la Consiliul Concurenţei, putând fi

acordat numai după ce a fost autorizat de acesta, cu respectarea strictă a legislaţiei naţionale,armonizată cu cea comunitară. Acest aspect presupune:

• Respectarea cu stricteţe a obligaţiei notificării ex-ante a tuturor măsurilor de ajutor de stat, înainte de adoptarea acestora – obligaţia revine instituţiilor furnizoare de ajutor destat;

• Stoparea implementării oricărei măsuri de ajutor de stat până când ConsiliulConcurenţei nu ia o decizie în acest sens – obligaţia revine instituţiilor furnizoare de ajutor destat;

• Monitorizarea ajutoarelor de stat şi promovarea măsurilor necesare în conformitate

cu legislaţia în vigoare, astfel încât să se evite acordarea de ajutoare incompatibile – obligaţiarevine Consiliului Concurenţei.

2. Consolidarea fără întârziere a implementării legislaţiei în domeniul ajutoarelor de stat . Asigurarea unei implementări depline a legislaţiei atât în domeniul antitrust cât şi alajutorului de stat presupune:

• Antitrust – consolidarea argumentării juridice a deciziilor în domeniu, înasprirea politicii de sancţionare a practicilor anticoncurenţiale, concentrarea resurselor ConsiliuluiConcurenţei asupra celor mai importante cazuri de distorsionare a mediului concurenţial şiutilizare mai bună a instrumentelor de control (investigaţii din proprie iniţiativă şi inspecţii

inopinate) – obligaţia revine Consiliului Concurenţei.

• Ajutorul de stat – încadrarea strictă a deciziilor Consiliului Concurenţei în criteriile prevăzute de articolul 87 din Tratatul CE. Toate deciziile trebuie să cuprindă o descriere clarăa măsurii, identificarea beneficiarului, a sumei, dar mai ales o evaluare solid justificată înconformitate cu acquis-ul comunitar în domeniu – obligaţia revine Consiliului Concurenţei.

3. Respectarea intergrală a angajamentului de a nu acorda sau plăti ajutoare de stat pentru combinate siderurgice, conform Strategiei Naţionale de Restructurare pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2008.În acest context, România şi-a asumat următoarele angajamente:

57



• Să respecte nivelul ajutorului de stat agreat în contextul Protocolului 2 alAcordului European pentru companiile prevăzute în Strategia de restructurare a industrieisiderurgice – obligaţia revine instituţiilor furnizoare de ajutor de stat.

• Să respecte reducerile de capacităţi pentru produse finite, de 2,05 milioane tone,

prevăzute pentru întreaga perioadă de restructurare (1993-2003) – obligaţia revineMinisterului Economiei şi Comerţului.4. Continuarea dezvoltării capacităţii administrative a Consiliului Concurenţei. Aceste aspect

presupune:

• Alocarea de resurse financiare adecvate şi suficiente – obligaţia revine GuvernuluiRomâniei.

• Calificarea corespunzătoare a personalului – obligaţia revine ConsiliuluiConcurenţei.

IMPLICAŢIILE NEGOCIERILOR

Restructurarea şi consolidarea competitivităţii companiilor româneşti producătoare de bunuri şi servicii a fost necesară cu mult înainte de data aderării, pentru a permite acestora săfacă faţă presiunilor concurenţiale ale Uniunii Europene. Din acest motiv s-a impusimplicarea imediată şi în întregime a acquis-ului.

Mecanismele pieţei nu ajung de fiecare dată la cel mai bun rezultat doar prin proprialor funcţionare, fiind necesară acţiunea politicii în domeniul concurenţei pentru a crea unspaţiu de joc echitabil pentru toate firmele de pe piaţă.

Analiza subiectivă sau acordarea clientelară a ajutoarelor de stat trebuie înlocuită cuuna profesionistă, bazată pe criterii comunitare stricte. Această abordare se traduce prin:

Limitarea, în termeni relativi (% din PIB), a nivelului ajutorului de stat. În UEexistă un trend descendent al ajutorului de stat, aşa cum cere şi „Strategia de la Lisabona”, dar în România nu s-a cristalizat o tendinţă similară.

Acordarea de ajutoare de stat în formele practicate la nivel comunitar. ÎnRomânia predomină ajutoare care presupun renunţarea la venituri bugetare (ajutoare fiscale),în timp ce finanţările bugetare directe (majoritate în UE) au o pondere extrem de redusă.

Structura ajutoarelor orizontală trebuie apropiată de cea existenţă în UE.Proporţia ajutoarelor acordate în Romania şi care au sarcina de a corecta imperfecţiunile pieţei(de exemplu, ajutoare de mediu, pentru cercetare-dezvoltare, pentru IMM-uri) este inferioară

ponderii ajutoarelor de restructurare. În acest context, urmărind experienţa comunitară, este deaşteptat ca în viitor, România, să acorde cu preponderenţă ajutoare de stat pentru: dezvoltareregională, dezvoltarea IMM-urilor, protecţia mediului înconjurător, promovarea cercetării şidezvoltării, crearea de noi locuri de muncă şi promovarea instruirii profesionale.

Reorientarea politicii de acordare a ajutoarelor de stat, impusă de respectareastrictă a acquis-ului comunitar, determină şi o diminuare a măsurilor de sprijin în favoareacompaniilor care activează în sectoarele sensibile. În aceste sectoare, se aplică reguli maistricte decât cele aplicabile la nivelul altor industrii. În general,ajutoarele acordate pentruinvestiţii care conduc la creşterea capacităţilor sunt sever limitate sau chiar interzise. În unelecazuri, ajutorul este permis numai dacă va conduce la reducerea capacităţilor. Principalele

58



sectoare considerate sensibile sunt: sectorul siderurgic, industia auto, industria carboniferă,industria construcţiilor navale şi sectorul fibrelor sintetice.

Pe lângă posibilitatea activării clauzei de salvgardare, neîndeplinirea de către Româniaa angajamentelor legate de implementarea acquis-ului privind ajutoarele de stat ar fi putut

avea următoarele efecte:• Ajutoarele de stat acordate de autorităţile române înainte de semnarea Tratatului de

Aderare nu ar fi fost incluse în lista de ajutoare existente anexată Tratatului de Aderare;

• Ajutorul de stat acordat între data semnării Tratatului de Adeare şi aderareaRomâniei la UE nu ar fi fost evaluate în cadrul unui mecanism prevăzut în Tratatul deAderare şi în cadrul căruia Comisia ar fi decis, după data aderării, asupra legalităţii ajutoarelor de stat acordate între 1 septembrie 2004 şi data aderării.

În ceea ce priveşte sectorul siderurgic (punctul 3 al clauzei de salvgardare), dacă seconstată că angajamentele nu sunt respectate sau pe parcursul restructurării se acordă ajutor de

stat suplimentar, în special companiilor care fac obiectul Strategiei, Comisia evalueazămăsurile adecvate pentru a determina România să ceară rambursarea ajutorului care a fostacordat cu încălcarea angajamentelor relevante.

Companiile siderurgice care trebuie să respecte condiţiile (nivelul ajutorului de stat şireducerile de capacităţi) stabilite în contextul negocierilor, prin Strategia de restructurare asectorului siderurgic sunt:

ISPAT SIDEX Galaţi;

ISPAT Siderurgica Hunedoara;

COST Târgovişte;

ISCT Câmpia Turzii; CSR Reşiţa;

DONASID Călăraşi.În privinţa mediului concurenţial, economia României mai are un drum destul de lung

de parcurs până să ajungă la nivelul celor mai liberale economii, unde abuzurile agenţilor economici sunt, totuşi, cel mai sever pedepsite. Cu toate acestea, România a făcut paşiimportanţi pe acest drum, atât prin adoptarea acquis-ului comunitar, cât şi prin forţa şicompetenţa tot mai mare de care beneficiază Consiliul Concurenţei.Totuşi eficacitatea

politicii de protecţie a concurenţei trebuie ameliorată substanţial prin implicarea mai multor actori, publici şi privaţi, după modelul existent în UE.

Deşi clauza de salvgardare vizează în primul rând intervenţia statului român îneconomie, nu trebuie neglijată componenta antitrust a politicii concurenţei. În România multe

pieţe sunt încă în formare, iar acest lucru poate fi speculat de unii agenţi economici care, prin practici anticoncurenţiale, ar putea acapara aceste pieţe emergente. Implementarea acquis-uluicomunitar în domeniul antitrust a devenit o prioritate a Consiliului Concurenţei, dovadă fiindşi amenda record cu care au fost sancţionate, în 26 mai 2005, companiile producătoare deciment. Dar şi abuzul de poziţie dominantă trebuie combătut în mod energic şi eficient prin

consolidarea capacităţii administrative şi a expertizei Consiliului, precum şi prin colaborareacu alte instituţii publice şi reprezentanţi ai societăţii civile (gen asociaţiile de protecţie a

59



consumatorilor). În ultimă instanţă, eficacitatea politicii concurenţei depinde de un mix de politici şi strategii, implementate într-o strânsă corelaţie cu obiectivul promovării concurenţeilibere şi competitivităţii agenţilor economici.

Controlul ajutoarelor de stat este o atribuţie care revine aproape exclusiv Comisiei şi

autorităţilor naţionale. Regulile care se aplică sunt o combinaţie între prevederile din Tratat, precedentele juridice şi regulamentele Comisiei. DG Concurenţă are o mare flexibilitate îndiferite etape ale procesului decizional, având puterea de a decide dacă o acţiune a unuiguvern poate fi considerată ajutor de stat, dacă ajutorul poate fi încadrat la exceptări şi modulîn care va fi abordat. În ciuda autonomiei sale, DG Concurenţă are o putere limitată încomparţie cu autorităţile naţionale din domeniul concurenţei.

Controlul ajutoarelor de stat serveşte la o funcţionare adecvata a pieţei interne, în careconcurenţa nu este distorsionată; totuşi, spre deosebire de componenta antitrust a politiciiconcurenţei, în cazul ajutoarelor de stat au fost permise excepţii majore timp de mulţi ani,

acest fapt distorsionând semnificativ mediul concurenţial. În plus, ajutoarele de stat tind să fie politizate în mai multe moduri, acest lucru reducând eficienţa supravegherii de către Comisie.

Cu toate acestea, Comisia a reuşit să reducă sau să elimine, pas cu pas, un număr însemnat de practici ample de ajutoare de stat, în timp ce le-a condiţionat raţional pe altele. Înmai multe sectoare economice (căi ferate, cărbune, agricultură şi pescuit), nivelul subvenţiilor a rămas însă destul de ridicat, mediul concurenţial în aceste domenii nefiind o prioritate nici

pentru statele membre, nici pentru Comisie.Problema cheie în controlul ajutoarelor de stat rămâne politizarea excesivă, Comisia

fiind nevoită să discute direct cu guvernele naţionale, şi nu cu firmele private, aşa cum o face

în politica antitrust.La momentul actual, nivelul subvenţiilor a scăzut destul de mult, iar politica în acest

domeniu a început să se bazeze tot mai mult pe criterii economice, şi mai puţin pe criteriisociale şi politice.

60



CONCLUZII

La nivelul Comisiei Europene s- au creat urmatoarele fonduri in ideea proactiva de ainlesni accesul la finantare a proiectelor economico- sociale:

• FEDR(Fondul European pentru Dezvoltare Regionala)• FSE(Fondul Social European)

• FC(Fondul de Coeziune).Finantarea vine prin fondurile publice ale Comisiei Europene, BERD (Banca

Europeana de Reconstructie si Dezvoltare), BCE (Banca Centrala Europeana), bugetelestatelor membre.

Uniunea Europeană este compusă din 27 de state membre, împărţite în 254 deregiuni, în care trăiesc 454 milioane de cetăţeni. Nu toţi aceşti cetăţeni beneficiază deaceleaşi avantaje şi oportunităţi, acestea fiind influenţate de măsura în care cetăţenii

locuiesc în zone prospere sau sărace, în zone dinamice sau în declin din punct de vedereeconomic ş.a.m.d. Există disparităţi majore atât între statele membre, cât şi între regiuni,din punct de vedere al gradului de dezvoltare economică, situaţie atestată şi de faptul căcele mai dezvoltate 10 regiuni au un PIB de 5 ori mai mare decât cele mai puţin dezvoltate10 regiuni. Aceste disparităţi au fost accentuate de accesul, în 2004 şi 2007 a 12 noi statemembre. În noile condiţii, 61% din populaţia Uniunii Europene trăieşte în regiuni cu un

PIB/locuitor mai mic decât 50% din PIB/locuitor mediu european. Dincolo de statisticilereferitoare la PIB, există diferenţe semnificative între statele membre şi între regiunileUniunii Europene în ceea ce priveşte:

dezvoltarea infrastructurii; calitatea mediului înconjurător; ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea abilităţilor relevante pentru adaptarea la

schimbări economice;

dimensiunea şi diversitatea afacerilor;

nivelul investiţiilor în cercetare- dezvoltare, ca şi în nivelul de utilizare a tehnologiei de către companii.

Reducerea disparităţilor socio-economice între statele membre şi între regiuni reprezintă una din priorităţile Uniunii Europene. Beneficiind de o alocaţie bugetară de

336.1 miliarde euro pentru perioada 2007- 2013 (aproximativ 35% din bugetul Uniunii Europene), politica de coeziune ocupă locul al doilea între politicile comunitare, în urma Politicii Agricole Comune. Scopul final urmărit de politica de coeziune este reprezentat deîmbunătăţirea funcţionării Pieţei Unice şi de creşterea competitivităţii economiei europenela nivel mondial.

Exerciţiul de programare şi implementare a Politicii de Coeziune este de 7 ani,respectiv un termen mediu care permite pe plan operaţional implementarea efectivă şi evaluarea rezultatelor acesteia şi pe de altă parte elimină suprapunerile cu ciclurileelectorale în statele membre, reducând astfel riscul că rezultatele Politicii de Coeziune să

fie folosite drept capital electoral.Obiectivele urmărite în cadrul politicii de coeziune sunt:

61



1. Convergenţa. Aflându- se în centrul politicii comunitare de coeziune, obiectivul Convergenţă urmăreşte în principal asistarea celor mai puţin dezvoltate state şi regiuni aleUniunii Europene. Regiunile eligibile în cadrul acestui obiectiv sunt cele al căror

PIB/locuitor este mai mic decât 75% din media UE 27. Sunt temporar eligibile şi regiunile

afectate statistic (al căror PIB/locuitor este mai mic decât 75% din media UE 15). Sprijin încadrul obiectivului Convergenţă va fi acordat şi statelor membre al căror Venit Naţional Brut (VNB)/locuitor este mai mic de 90% faţă de media europeană, precum şi pentruregiunile afectate statistic. Obiectivul va fi finanţat din toate cele trei fonduri.

2. Competitivitatea şi combaterea şomajului la nivel regional. Acest obiectiv esteadresat tuturor statelor membre ale Uniunii Europene şi va fi finanţat din FEDR şi FSE.

Prin finanţările asigurate din FEDR se urmăreşte asistarea regiunilor pentru anticiparea şi promovarea schimbărilor în scopul creşterii competitivităţii şi atractivităţii acestora.Temele prioritare ale programelor finanţate din FEDR vor fi inovaţia şi economia

cunoaşterii, protecţia mediului, şi furnizarea serviciilor economice de interes general.Finanţările asigurate din FSE urmăresc promovarea ocupării forţei de muncă şi întărireaincluziunii sociale.

3. Cooperarea teritorială la nivel european. Acest obiectiv are ca scop finanţareacooperării teritoriale pe probleme de importanţă comunitară, care urmăresc priorităţi cheieale Uniunii Europene, aşa cum au fost ele identificate în Strategia de la Lisabona,revizuită. Obiectivul va fi finanţat exclusiv din FEDR.

În final, România va beneficia de o alocaţie bugetară de circa 17,2 de miliarde euro pentru această perioadă, în special în cadrul obiectivului Convergenţă.

Obiectivul global al politicii de coeziune a Uniunii Europene , este menţionat în art.158 al Tratatului Comunităţii Europene - reducerea disparităţilor existente între nivelurilede dezvoltare ale diferitelor regiuni şi a rămânerii în urmă a regiunilor mai puţindezvoltate, sau a insulelor, inclusiv a regiunilor rurale,precum şi în art.174- Coeziuneaeconomică,socială şi teritoriala –al Tratatului de la Lisabona 2007, privind UE şi

funcţionarea UE.Obiectivul principal al Planului Naţional de Dezvoltare în perioada 2007- 2013 este

reducerea cât mai rapidă a disparităţilor de dezvoltare socio- economica intre România şi statele membre ale U.E. (recuperarea a 10% din decalajul general faţă de U.E.).

Obiectivele specifice sunt: creşterea competitivităţii pe termen lung a economiei romaneşti;

dezvoltarea la standarde europene a infrastructurii de bază;

perfecţionarea şi utilizarea mai eficientă a capitalului uman autohton. Principiile finanţărilor europene sunt:

a) abordarea programatica - finanţarea unor programe operaţionalemultianuale; subordonarea planurilor de dezvoltare regionala unor obiective prioritare ale

politicii de coeziune comunitara; b) parteneriatul - consultarea unei game largi de actori sociali şi economici,

guvernamentali sau neguvernamentali;

62



c) subsidiaritatea prin limitarea implicării CE şi luarea deciziilor deimplementare a programelor la nivelul cel mai apropiat de cei afectaţi de respectareadeciziei.

Este incriminata de foarte mult timp PAC (Politica Agricola Comuna) pentru

foarte slaba transparenta a finantarilor, a beneficiarilor, a procedurilor de finantare,cunoscut fiind faptul ca ii este alocata aproximativ o jumatate din bugetul comunitar si fiind cea mai anticoncurentiala politica a Comisiei. Propusa de către Comisia Europeană în1960, Politica Agricola Comună (PAC) a fost şi este o temelie a politicii Uniunii Europenereferitoare (dar nu numai) la agricultură şi la zonele rurale, având drept scop

fundamentarea unui cadru legal armonizat, pentru a se promova o ofertă specificaadecvată, în vederea creşterii productivităţii şi pentru asigurarea unui mediu tranzacţional de piaţa convenabil atât pentru consumatori cât şi pentru producători. PAC - UE reprezintă în fapt un sistem concentrat de elaborare a deciziilor la nivel supranaţional,

sistem care, în general, poate avea avantaje dacă promotorii acestuia sunt capabili săutilizeze rezultatele obţinute în vederea dezvoltării eficienţei şi a economiei de scară ;câştigurile de eficienta pot rezulta atunci când se creează reguli, standarde şi proceduri administrative comune eficiente. În timp, priorităţile agricole europene au suferit uneledeplasări. După transferul de prioritate către acordarea ajutoarelor directe pentru fermieri la începutul anilor 1990, politica agricola a abordat o nouă dimensiune cu începere din2003, perioada 2005- 2007 marcând fundamentele transformării şi a definirii conţinutului actual al PAC. Astfel, PAC a evoluat de la un sistem de producţie bazat pe subvenţii cătreun sistem orientat spre piaţa, în cadrul căruia sprijinul financiar direct acordat fermierilor

este “deconectat” de la volumul efectiv de producţie şi este dependent de modul în care producătorii reuşesc să aplice şi să satisfacă prevederile normelor şi standardelor desiguranţa alimentară, de calitate, mediu, bunăstare, sănătate a plantelor şi a animalelor etc. “The Common Agricultural Policy Explained” , publicaţie a CE din 2004, prevede caasistenţă financiară în cadrul PAC este acordată “pentru a reduce numărul de animale pehectar, lăsând loturile de pământ necultivate, creând iazuri şi alte asemenea, sau plantând copaci şi garduri vii, depăşindu- se astfel limitele convenţionale ale metodelor clasiceaplicate în agricultură”.Ajutoare suplimentare pot fi acordate acelor agricultori (fermieri)care se angajează să aplice normele agricole de mediu pe o perioadă de minimum cinci ani,

asigurându- şi astfel ceea ce poate fi apreciat că fiind o sursă sigură de venit .Capitolul bugetar prevăzut pentru PAC a fost timp de mulţi ani şi este în

continuare principala componentă a bugetului UE. Trebuie menţionat ca respectivul capitol bugetar s- a constituit ca sursa a unor neînţelegeri majore atât între statele membreale UE, cât şi între UE şi restul lumii.Principala problemă a PAC de care ne ocupăm încuprinsul acestui studiu a fost, şi pare a fi în continuare (după opinia noastră), atribuireaneuniformă, disproporţionata, greşit orientata, şi, într- un final logic, ineficientă asubvenţiilor PAC pentru fermierii europeni.Cheltuielile comunitare pentru PAC în 2005 s-au ridicat la 48,5 mld. euro (cca. 42,6 % din bugetul comunitar), cu 11,2 % mai mult faţă

de anul 2004 – cheltuielile totale pentru celelalte domenii reducându- se la cca. 56,3mld.).Cei mai mari beneficiari ai acestor fonduri europene în cadrul PAC în 2005 au fost

63



Franţa, Germania, Spania şi Italia. Aceste patru ţări au totalizat 58,6% din bugetul PAC,astfel: Franţa (20,7%), Germania (13,5%), Spania (13,3%) şi Italia (11,4%). Marea

Britanie s- a situat pe locul cinci cu 9% din bugetul PAC. Polonia, Ungaria şi RepublicaCeha au beneficiat de 3,2%, 1,3% şi respectiv 0,9% .

În 2006, UE a alocat aproximativ 55 mld. euro pentru agricultură (cca. 44,5% – din nou agricultura fiind cel mai important domeniu în bugetul Uniunii). Cele mai mari alocări totale de subsidii per stat membru s- au prezentat după o distribuţie procentualaasemănătoare cu cea din anul 2005.Bugetul alocat din fonduri europene pentruagricultură în 2007 a fost, de asemenea, în jurul a 56 mld. euro (44,4 %).Dominantacumpărătorilor ar trebui, de asemenea, să constituie o mare şi comună îngrijorare aautorităţilor de concurenţă care analizează sectorul agricol . Pentru anumite produse, un

grup mic de cumpărători poate accede la cote procentuale mari din totalul vânzărilor realizate de fermieri.În timp ce fermierii pot resimţi uneori, în mod obiectiv, necesitatea

încheierii unor contracte pe termen lung cu cumpărătorii, cumpărătorii au capacitatea, deexemplu, de a truca licitaţiile, pentru a plaţi preţuri mai mici pentru achiziţiile respective.

Prezentarea de oferte trucate la orice fel de concurs de oferte este o practică deosebit denociva pentru consumatori şi este pedepsită de majoritatea legilor de concurenţă alestatelor membre.O argumentaţie adeseori utilizată de către fermieri pentru a se sublinia

puterea de piaţa a comparatorilor evidenţiază răspunsul asimetric al preţului de retail fatade modificările de preţ la poarta fermei. Astfel, atunci când se produce o micşorare astocurilor, ceea ce induce creşterea preţurilor practicate de fermieri, creşterea respectivăeste imediat transferată consumatorilor, în timp ce atunci când are loc o scădere a

preţurilor de fermă, aşteptata scădere a preţurilor de retail nu apare sau apare treptat, ceeace conduce la evidenţierea unor mari şi nemotivate profituri pentru comercianţi ,dar, mai trebuie spus că este foarte posibil ca asimetria preţurilor să nu se datoreze în exclusivitatedominantei cumpărătorilor.O explicaţie alternativă putând fi aceea că o asemeneaasimetrie poate apare şi ca rezultat al unor diferite scheme de căutare evidenţiate de cătreconsumatori atunci când aceştia sunt puşi în faţa unor trenduri crescătoare saudescrescătoare de preţuri – în particular, căutarea unor furnizori alternativi poate deveni mai agresivă atunci când cresc preţurile, dar este mai puţin sensibilă - inerţială - atunci când preţurile sunt stabile sau uşor în scădere.

Deci, vorbind despre monopson - oligopson (o sintagmă profesională utilizată îndomeniul protecţiei concurentei economice, care desemnează,în fapt,“putereacumpărătorului”), trebuie spus că, la nivelul Comisiei Europene, în general, sunt puţinecazuri care tratează abuzuri de poziţie dominantă - art. 82 din TEC - şi, din câte a putut cerceta autorul prezentului studiu, nu exista niciun caz care să implice dominanta unor mari retaileri sau procesatori, entităţi care, în cazul nostru,sunt cumpărători fata de

fermieri (poate, şi din cauză că o asemenea analiza ar putea implica unele probleme profesionale extrem de dificile – preţuri incorecte, preţuri de ruinare.

Alocarea de fonduri din resurse de stat, renunţarea la venituri bugetare, garanţiile

de stat sunt măsuri care pot fi considerate ajutor. Cu toate acestea, pentru a determinadacă aceste măsuri reprezintă şi ajutor de stat în sensul articolului 88 (1) din Tratat,

64



trebuie determinat dacă întreprinderea beneficiază de un avantaj pe care nu l- ar fi obţinut în condiţii normale de piaţă. Pentru a decide dacă măsura este cea mai bună opţiune

pentru stat din punct de vedere economic, un operator privat compară rezultatul financiar obţinut în cazul punerii în aplicare a măsurilor respective cu rezultatul care ar putea fi

obţinut în cazul adoptării unor scenarii alternative şi ar alege opţiunea cea mai avantajoasă. În conformitate cu prevederile art. 87 (1) din Tratatul CE , sunt incompatibile cu

Piaţa Comună ajutoarele acordate de către statele membre sau din resursele statelor, suborice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizareaanumitor întreprinderi sau sectoare de producţie, în măsura în care acestea afecteazăschimburile comerciale dintre statele membre. Derogările de la interdicţia generală sunt

prevăzute la paragrafele (2) şi (3) ale articolului 87.Astfel, în ceea ce priveştecompatibilitatea ajutoarelor există trei categorii: acelea care sunt compatibile în mod

automat (de drept), cele care sunt compatibile numai dacă sunt autorizate de către Comisia Europeană şi ajutoare care nu pot fi niciodată compatibile întrucât beneficiarii acestoraactivează în anumite sectoare considerate sensibile:sectorul siderurgic, construcţiilor navale, fibrelor sintetice, broadcasting, financiar- bancar etc.

Testul investitorului/creditorului privat prudent se aplică, de regulă, în cazul ajutoarelor a căror compatibilitate cu Piaţa Comună nu poate fi demonstrată. În aceastăsituaţie, autorităţile statului trebuie să justifice intervenţia lor pe piaţă ca având caracter comercial, fiind similară comportamentului unui creditor/investitor privat care acţioneazăîn condiţii de piaţa asemănătoare.În practică instanţelor comunitare s- a reţinut că o

măsură de sprijin care este imputabilă statului constituie ajutor de stat în sensul articolului 87 din Tratatul CE numai dacă beneficiarul acestei măsuri obţine un avantaj economic pecare nu l- ar fi obţinut în condiţii normale de piaţă.Testul investitorului privat prudent este

folosit de regulă în cazurile în care autorităţile statului participă cu capital la societăţilecomerciale publice sau private fără a urmări aspecte de natură socială sau înlăturareaefectelor care ar fi cauzate de închiderea unei companii asupra situaţiei economice dintr-oanumită regiune. În cazul autorităţilor fiscale sau al altor colectori de venituri publice,testul decisiv pentru a evidenţia caracterul de ajutor de stat al ştergerii sau eşalonării unor debite restante este testul creditorului privat prudent. În ipoteza vânzărilor de către state a

participaţiilor acestora la anumite societăţi comerciale, trebuie verificat testul vânzătorului privat prudent potrivit principiilor enunţate în jurisprudenţa comunitară.

La nivel national s-au surprins modalitatile de acordare de ajutor de stat in cazul restructurarii industriei carbunelui,un sector financiarofag. Sunt de asemenea prezentate

principalele practici anticoncurentiale cum sunt acordurile,antantele sau abuzul de pozitiedominanta cu principalele manifestari:practicarea preturilor de ruinare si a preturilor excesive.Studiile de caz ale tezei prezinta si analizeaza solutii adoptate de Consiliul Concurentei,Comisia Europeana,Curtea Europeana de Justitie si Tribunalul de Prima

Instanta.

65



BIBLIOGRAFIE

Bishop, S. Unfinished business: the new approach to assessing vertical restraints,Intereconomics, Vol. 37, no. 1, Jan 2002;

Clocotici,D. - Regimul juridic al contravenţiilor săvârşite în domeniul de reglementareal concurenţei comerciale, Rev DC, nr. 2/2002;Duso D., D. Neven L, Röller H .(2003) The Political Economy of European Merger Control:Evidence using Stock Market Data, CEPR discussion paper 3880Ilie, G., Ilie, T., Popescu, A. (2006) – Mediul Concurenţial şi politica Uniunii Europene îndomeniul concurenţei, Colecţia Prelegeri Nr. 14, Ed. EconomicăMalaurie-Vignal,M. - Droit interne de la concurrence, Paris, 2003Martin, S. (2001) Industrial Organization: A European Perspective, Oxford University Press,Oxford;

Monti, M. - Contribution of competition policy to competitivness of European Affairs,Dublin, 2003Monti, M. - - The new shape of European Competition Economy, Tokyo, 2003;Motta Massimo (2004), Competition policy. Theory and Practice, Cambridge UniversityPîrvu,Gh. - Economia relaţiilor europene,Ed. universitara, Craiova, 2002Pîrvu,Gh. - Economie, Editura Universitaria, Craiova, 2002Prisecaru,P - Politici comune ale Uniunii Europene, Ed. Economică, Bucureşti, 2004Profiroiu,M. - Politici Europene, Ed. Economica, Bucuresti, 2003Profiroiu,A. - Introducere în realităţi europene, Ed. Economică, Craiova, 1999

Roşu,H.I. - Organizatii economice internaţionale,ediţia a- V- a,Editura Universitaria,Craiova, 2004Roşu,H.I.- Politica comercială a României şi relaţiile economice externe, Ed.Universitaria, Craiova, 2005Sută, N. - Integrare economică europeană, Ed. Economică, Bucureşti, 1999Consiliul Concurentei, Revista Profil: Concurenta, 2007-2010Consiliul Concurentei, Stiri Comunitare, Ajutor de stat, nr. 11/02.04.2007www.curia.eu.int/jurisp/Case C-415/03, JUDGMENT OF THE COURT (Second Chamber),12 May 2005, (State aid – Obligation to recover – Absolute impossibility of implementation –

Absence).Legislaţia în domeniul concurenţei, Ed. Publirom 2006, 2007, 2008, 2009

66

politica concurentei in ue

Documents