CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

Instituția contenciosului administrativ reprezintă,încă de la începuturi, un instrument prin intermediul căruia particularul se poate apăra împotriva abuzurilor săvârșite de stat prin actele administrative ilegale care emană de la acesta.

În lume s-au conturat 2 mari sisteme de drept determinate de modul în care se admite sau nu particularitatea acestor litigii:

a) Sistemul anglo-saxon: în care litigiile dintre stat si particulari se judecă de aceleași instanțe și după aceleași reguli procedurale precum cele pe care particularii le au între ei;

b) Sistemul francofon: în care aceste litigii se soluționează de instanțe specializate în fruntea cărora se află un organ suprem numit Consiliu de Stat (care a existat și în România în per. 1864-1866), după reguli procedurale specifice.

În România au existat de-a lungul timpului ambele sisteme, începând cu 1864 când s-a născut această instituție, până la instaurarea regimului de tip totalitar, când contenciosul adm a fost formal desființat, în realitate înlocuit de o reglementare care păstra filosofia dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică. De la aceasta existau numeroase excepții care o goleau de conținut. După 1990, el a fost reglementat printr-o lege preconstituțională, respectiv Legea 29/1990, rămasă în vigoare cu modificările exprese sau implicite care i s-au adus până la adoptarea actualei reglementări, respectiv Legea nr. 554/2004.

Contenciosul adm este o instituție de rang constituțional a cărei reglementare a suferit modificări prin Legea de revizuire 429/2003, el regăsindu-și astăzi izvoarele exprese în următoarele articole:

Art 52 – dr persoanei vătămate de o autoritate publica, drept garanție, alături de dreptul de petiționare reglem de art 51.

Art 73(3)lit k – prin lege organică se reglementează contenciosului adm Art 123(5) – dr prefectului de a ataca în fata instanțelor de contencios-administrativ actele

ilegale ale autorităților publice Art 126(6) – garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților

publice pe calea contenciosului adm, cu 2 categorii de excepții:o Actele care privesc raporturile cu Parlamentul (acte de guvernământ în limbajul interbelic)o Actele de comandament cu caracter militar.

Totodată, se recunoaște pt prima dată competența instanțelor de contencios adm de a se pronunța și asupra cererilor celor vătămați prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.

1

Curs 10. Dr Administrativ. 05.01.2014

Acestor izvoare exprese se adaugă și altele precum:

Art 1(3) – declara Romania stat de drept; Art 21 – accesul liber la justiție (la orice tip de justiție) pt apărarea dr și a intereselor legitime; Capitolul VI al titlului III – autoritatea judecătoreasca în contextul în care litigiile de contencios-

administrativ cad în competenta puterii judecătorești. Adică nu avem acea jurisdicție administrativă paralelă de cea jurisdicțională.

TRĂSĂTURILE CONTENCIOSULUI-ADMINISTRATIV

1. Prima trăsătura este aceea că se consacră un contencios de plină jurisdicție, în sensul că se poate solicita și dispune:

Anularea în tot sau în parte a unui act administrativ; Recunoașterea unui drept sau interes legitim pretins vătămat; Repararea pagubei în sensul acordării unor despăgubiri pt prejudiciile materiale sau morale

produse de actele administrative nelegale.

Inclusiv Legea 29/1990 și apoi actuala reglementare, recunosc expres posibilitatea de a se acorda pe lângă despăgubirile materiale evaluabile în bani, și despăgubiri pentru prejudiciile de natură nepatrimonială neevaluabile în bani, cum ar fi demnitatea, ocrotirea vieții intime familiale sau private, dreptul la propria imagine, aspecte de ordin estetic.

2. Se consacra ambele forme de contencios administrativ:a) Contencios subiectiv : prin care se protejează drepturi subiective și interese legitime cu

caracter privat.b) Contenciosul obiectiv : prin care se protejează interesul legitim public, apără ordinea de drept,

democrația constituțională, garantarea drepturilor, lib și îndatoririlor fundamentale, satisfacerea nevoilor comunitare, respectarea competenței autorităților publice.

Ex: acțiunile formulate de prefect, de Avocatul Poporului, Min Public, Agenția Naționala a Funcționarilor Publici, un ONG.

3. Caracterul obligatoriu al procedurii administrative prealabile, care îl obligă pe cel vătămat ca, înainte de a se adresa instanței judec competente, să încerce soluționarea amiabilă a litigiului, solicitând organului emitent sau celui ierarhic superior să revoce în tot sau în parte actul vătămător.

Aceasta procedura este def apt un recurs administrativ, care poate îmbrăca 2 forme:

a) Recurs grațios – când se exercită în fața autorității de la care actul emană;b) Recurs administrativ ierarhic – se exercită în fața organului superior ierarhic, celui de la care

actul emană, daca acesta există. Sunt autorități autonome care, neavând organe superioare ierarhic, actele lor nu pot face obiectul unui asemenea tip de recurs.

2

De la regula obligativității parcurgerii acestei proceduri, există anumite excepții care sunt fie prevăzute de art 7 din legea 554/2004, fie de alte legi organice speciale. Spunem legi organice deoarece, legea contenciosului adm având caracter organic, de la ea nu se poate deroga decât printr-o lege cu același caracter (Legea 215/2001 a adm publice locale).

4. Dublul grad de jurisdicție, fondul și recursul, neexistând calea de atac a apelului. Soluționarea revine secțiilor de contencios adm și fiscal, care sunt constituite pe lângă Tribunale, Curți de apel și ÎCCJ,astfel:

Litigiile actelor care emana de la autoritățile locale și județene, precum și cele care au caracter evaluabil în bani, până la 1.000.000 LEI se soluționează în fond – Tribunal, în recurs – Curtea de Apel.

Litigiile actelor care emană de la autorități centrale sau al căror cuantum depășește 1.000.000 de LEI se judecă în fond – la Curtea de apel, în recurs – la ICCJ.

Competența teritorială vizează instanța de la domiciliul reclamantului prin excepție de la dreptul comun, unde competența aparține instanței de la domiciliul pârâtului. Se recunoaște posibilitatea ca reclamantul să formuleze acțiune și la domiciliul pârâtului, și de aici caracterul alternativ al competenței teritoriale în contenciosul administrativ.

5. Posibilitatea ca acțiunea să poată fi formulată și împotriva funcționarului public care a elaborat actul, sau care se face vinovat de refuzul soluționării cererii, în cazul în care se solicita despăgubiri. Rezultă că acțiunea in anulare poate fi formulata numai impotriva autoritatii publice, ca si cea in obligarea la emiterea unui act (recunoasterea dreptului sau a interesului legitim). Functionarul public poate chema in garantie pe superiorul sau ierarhic de la care a primit ORDIN SCRIS sa elaboreze sau nu actul vătămător.

6. Posibilitatea de a fi atacate in contenciosul administrativ si actele administrative jurisdicționale, precum și ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe declarate neconstituționale, în sensul competentei contenciosului adm de a judeca cererile celor vătămați prin respectivele ordonanțe. Dat fiind faptul ca art 21(4) proclamă caracterul facultativ și gratuit al jurisdicțiiilor administrative speciale, ele pot fi prevazute prin legi speciale care nu pot însa obliga pe cel vatamat sa le parcurgă. In cazul in care cel vatamat a parcurs o jurisdictie adm, hotararea pronuntata de organul adm jurisdictional, dată fiind natura sa de act adm, poate fi atacata in fata instanței judec de contencios adm.

7. Caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătorești definitive si irevocabile, prin care s-a anulat in tot sau in parte un act adm normativ. Dat fiind faptul ca actele adm cu caracter normativ produc efecte jur general obligatorii si sunt opozabile erga omnes, in mod firesc legea contenciosului adm prevede că și hotărârile prin care acestea sunt anulate în tot sau în parte au caracter general obligatoriu.

3

În acest fel se urmează regula instituită în Constituție în art. 147 pentru deciziile CCR. În vederea respectării unui asemenea caracter, legea prevede că hotărârile judecătorești se publică în M.Of. pt a fi aduse la cun celor care cad sub incidenta lor. Atunci când hotărârea vizează un act care emană de la un organ central, publicarea se face în M.Of. al României, iar când vizează un act care emana de la un organ local sau județean, publicarea se face în M.Of. ale județelor sau al Mun București. Constatăm în acest fel o excepție de la regula relativității efectelor unei hot. jud. care sunt inter partes litigantes.

CONDIȚIILE DE ADMISIBILITATE ALE UNEI ACȚIUNI ÎN CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

Ele se desprind din conținutul prevederilor Legii nr 554/2004 la care se adaugă cele ale Codului de procedura civilă care reprezintă dreptul comun și pentru materia contenciosului administrativ. De altfel, legea însăși consacră un asemenea caracter al C.proc.civ pt contenciosul adm.

CONDIȚII:

1. Condiția ca actul atacat sa fie act administrativ.

Noțiunea de act administrativ o regăsim definită de lege, ea incluzând manifestările unilaterale și exprese de voință supuse regimului de putere publică ale autoritatilor publice. Pot face obiectul actiunii atât actele normative, cat si cele individuale. Legea asimilează actului adm tipic anumite categorii de acte juridice și fapte materiale, după cum urmează:

a) Nesoluționarea în termenul legal a unei cereri – este asimilata atât prin art 52 din Constit și art 1 din Legea 554/2004 unui act administrativ, cu consecința posibilității ca ea să facă obiectul unei acțiuni jud. Poate îmbrăca 2 forme potrivit doctrinei tradiționale:

Tăcerea administrativă sau refuzul de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim;

Tardivitatea sau nesoluționarea în termen.

Legea 554/2004 consacra și definește refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, lăsând să se înțeleagă că refuzul justificat nu intră sub incidența contenciosului adm sau nu justifică o soluție favorabilă. Refuzul nejustificat = exprimarea cu exces de putere a voinței de a nu soluționa o cerere. Tardivitatea = neemiterea actului în termenul general de 30 de zile, dacă prin lege nu se prevede un alt termen.

b) Contractul administrativ – actul bi sau multilateral al autorităților publice, prin care se pune în valoare un bun proprietate publică, se prestează un serviciu public, o achiziție publică, o lucrare publică, sau orice alt contract care, prin lege speciala primește o asemenea calificare.

În teorie și practică trb să se analizeze daca înscrisul care emana de la administrație este sau nu act administrativ. În cazul în care nu are o asemenea calificare, el fiind o simplă operațiune

4

administrativă, legalitatea poate fi cercetată odată cu legalitatea actului în considerațiunea căruia a fost emis.

2. Condiția ca actul atacat să emane de la o autoritate publica.

Astfel cum este aceasta autoritate publică definita de Legea cont adm:

a) Accepțiunea tipica: orice organ al statului sau al unității adm-ter care acționează în regim de putere publică;

b) Accepțiunea asimilată: acele structuri private care au fost autorizate să presteze un serviciu public, sau au dobândit statut de utilitate publica;

3. Actul atacat să vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.

În baza art 21 din Const, actuala lege protejează atât drepturi cât și interese legitime, acestea reprezentând vocația de a dobândi un drept, recunoscută printr-o norma jur si care poate îmbrăca atât forma interesului legitim privat, cât și a interesului legitim public. Interesul legitim privat vizează aptitudinea de a avea un drept subiectiv, pe când interesul legitim public apăra ordinea constituțională, drepturile si lib fundamentale, valori si instituții cu caracter public.

4. Condiția îndeplinirii procedurii administrative prealabile în cf cu art 7 din lege.5. Condiția termenului de introducere a acțiunii. Privește numai actele adm cu caracter

individual, dat fiind faptul că actele adm cu caracter normativ, pot fi atacate oricând. Legea prevede 2 termene:

Un termen de prescripție – de 6 luni de la comunicarea actului; Un termen de decădere – de cel mult 1 an de la data emiterii sau adoptării actului.

CAPITOLUL II: Procedura de solutionare a cererilor in contenciosul administrativArticolul 7: Procedura prealabila(1)Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia.(11)In cazul actului administrativ normativ, plangerea prealabila poate fi formulata oricand.

(2)Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si in ipoteza in care legea speciala prevede o procedura administrativ-jurisdictionala, iar partea nu a optat pentru aceasta.

(3)Este indreptatita sa introduca plangere prealabila si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul in care a luat cunostinta, pe orice cale, de existenta acestuia, in limitele termenului de 6 luni prevazut la alin. (7).

(4)Plangerea prealabila, formulata potrivit prevederilor alin. (1), se solutioneaza in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. g).

5

(5)In cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau dispozitii din ordonante, precum si in cazurile prevazute la art. 2 alin. (2) si la art. 4 nu este obligatorie plangerea prealabila.

(6)Plangerea prealabila in cazul actiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificatia concilierii in cazul litigiilor comerciale, dispozitiile Codului de procedura civila fiind aplicabile in mod corespunzator. In acest caz, plangerea trebuie facuta in termenul de 6 luni prevazut la alin. (7), care va incepe sa curga:a)de la data incheierii contractului, in cazul litigiilor legate de incheierea lui;b)de la data modificarii contractului sau, dupa caz, de la data refuzului cererii de modificare facute de catre una dintre parti, in cazul litigiilor legate de modificarea contractului;c)de la data incalcarii obligatiilor contractuale, in cazul litigiilor legate de executarea contractului;d)de la data expirarii duratei contractului sau, dupa caz, de la data aparitiei oricarei alte cauze care atrage stingerea obligatiilor contractuale, in cazul litigiilor legate de incetarea contractului;e)de la data constatarii caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, in cazul litigiilor legate de interpretarea contractului.

(7)Plangerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescriptie.

ConstituțieArt. 51 – Dreptul de petiționare

6

(1) Cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor.(2) Organizațiile legal constituite au dreptul să adreseze petiții exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.(3) Exercitarea dreptului de petiționare este scutită de taxă.(4) Autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii.

Art. 52 – Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.(2) Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

Art. 73 – Categorii de legi(1) Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.(2) Legile constituționale sunt cele de revizuire a Constituției.(3) Prin lege organică se reglementează:k) contenciosul administrativ;

Art. 123 – Prefectul(1) Guvernul numește un prefect în fiecare județ și în municipiul București.(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.(3) Atribuțiile prefectului se stabilesc prin lege organică.(4) Între prefecți, pe de o parte, consiliile locale și primari, precum și consiliile județene și președinții acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.(5) Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.

Art. 126 – Instanțele judecătorești(1) Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.(2) Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.(3) Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.(4) Compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și regulile de funcționare a acesteia se stabilesc prin lege organică.(5) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare. Prin lege organică pot fi înființate instanțe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.

7