curs 5

Managementul riscului Curs 05

2. RISCUL IN ACTIVITATEA DE MANAGEMENT

2.1 Generalitati

Existenţa riscurilor a condus la dezvoltarea structurilor care se ocupă cu managementul riscului.

Managementul riscului şi managerul de risc sunt absolut obligatorii pentru orice activitate ce se doreste a fi de succes. O activitate necorespunzătoare de management al riscului conduce la importante pierderi financiare, politice şi chiar umane. Managementul riscului nu este o activitate uşoară si ieftină, aceşti doi parametri fiind de fapt la cote maximale. Activitatea de management al riscului s-a dezvoltat coceptual, teoretic şi practic, devenind o industrie puternică. Orice structură organizatorică de performanţă are un departament de risc, o strategie de risc şi obligaţia de a-si raporta operaţiunile de acoperire a riscurilor pe care le desfăşoară.

Se poate spune că „cel mai mare risc este să nu fie nici un risc”. Dacă este un risc, folosind managementul riscului, acesta poate fi controlat, dar dacă nu e nici un risc evident, sigur vor fi riscuri ascunse care vor fi controlate mai greu. Riscul nu trebuie înţeles ca fiind un element distrugător. Riscul poate conduce la oportunităţi extraordinare pentru cei care ştiu cum să îl folosească. Scopul este de a cunoaşte riscul şi al folosi pentru succesul nostru. Soluţia nu este evitarea completă a riscului (care de altfel este imposibil), ci:

evitarea riscurilor care nu pot fi înţelese (respectiv cotrolate) şi

monitorizarea (respectiv utilizarea) riscurilor rămase în scopul succesului.

Progresul omenirii nu ar fi fost posibil dacă riscul ar fi fost evitat. Realizările de performanţă au impus asumarea unor riscuri deosebite. Evitarea riscurilor este o cale sigură către eşec. Un risc mai mare poate conduce la un cîştig mai mare. Afacerile de valoare se concentrează pe un cîştig de calitate prin evaluarea corectă şi tot mai sofisticată a raportului dintre risc şi cîştig utilizînd tehnologia informaţiei. Riscul se poate cuantifica fiind luate decizii cotrolate privind cât de mult risc şi ce fel de risc se acceptă a fi asumat, având în vedere incertitudinea şi logica în luarea deciziilor. Cu cît se utilizează proceduri mai sofisticate în managementul riscului cu atât se riscă mai mult, iar eventualele greşeli au o influenţă catastrofică.

Asadar, managementul riscului este un proces care realizeaza, intr-o forma sistematica, identificarea, analiza si evaluarea tuturor situatiilor de risc, astfel incit sa poata fi stabilite masuri de control cat mai eficiente al riscului. Acest proces trebuie integrat cu celelalte elemente ale sistemului de management.

2.2 Concepte. Definitii

2.2.1 Managementul riscului

Prin managementul riscului se intelege totalitatea operatiunilor prin care se urmareste limitarea pierderilor care pot afecta o organizatie, un grup sau o persoana.

Managementul riscului este procesul sistematic de identificare, de analiza si de raspuns la riscul potential. Reprezinta o abordare structurala si formala, focalizata asupra pasilor necesari si a actiunilor planificate pentru a determina si controla riscurile, mentinandu-le la un nivel acceptabil. Scopul este de a maximiza probabilitatea de succes a unei activitati prin cresterea sanselor de imbunatatire a performantelor si, in acelasi timp, diminuarea sanselor pentru evolutii neanticipate. Succesul unei activitati inseamna ca acea activitate este fezabila din punct de vedere economic si tehnic (al consumului de resurse, modului de desfasurare si a programarii acesteia astfel incat sa poata fi realizata cu bugetul stabilit si in termenul stabilit).

2.2.2 Politica pentru managementul riscului

Reprezinta un ansamblu de intentii generale si directionare globala a unei organizatii cu privire la managementul riscului.

Politica privind abordarea riscului intr-o organizatie este definitorie in strategiile manageriale ale acesteia. Strategia de risc se identifica cu abordarea generala pe care o are organizatia in privinta riscurilor. Ea trebuie sa fie documentata si usor accesibila in organizatie. In cadrul strategiei de risc se defineste toleranta la risc, ca fiind cantitatea de risc pe care o organizatie este pregatita sa o tolereze sau la care este dispusa sa se expuna la un moment dat. Tolerabilitatea la risc este legata de resurse, iar problema esentiala este de a gasi un echilibru intre resurse si beneficii.

2.2.3 Planul pentru managementul riscului

Reprezinta un document ce apartine structurii-cadru si care specifica abordarea, componentele/elementele specifice, precum si resursele manageriale ce se aplica in cazul managementului riscului.

Master IMPC – 2010/2011 1


Poate fi aplicat la un anumit produs, proces sau proiect, partial sau in intreaga organizatie.

Riscul inerent reprezinta expunerea la risc, inainte de a fi luata vreo masura de atenuare a lui. Riscul rezidual este reprezentat de expunerea cauzata de un anumit risc dupa ce au fost luate masuri de atenuare a lui. Masurile de atenuare a riscurilor apartin controlului intern. Din aceasta cauza riscul rezidual este o masura a eficacitatii controlului intern, fapt pentru care unele tari au inlocuit termenul de risc rezidual cu cel de risc de control.

2.2.4 Componentele/elementele specifice

Includ, de regula, proceduri, practici, alocarea responsabilitatilor si succesiunea activitatilor corespunzatoare. Altfel spus, gestionarea riscurilor cuprinde toate procesele privind identificarea, evaluarea si aprecierea riscurilor, stabilirea responsabilitatilor, luarea de masuri de atenuare sau anticipare a acestora, revizuirea periodica si monitorizarea progresului.

2.3 De ce este necesar un management al riscurilor

Un răspuns general la această întrebare este indus de observaţia conform căreia, atât în organizaţie, cât şi în mediul în care aceasta acţionează, există incertitudini de natura ameninţărilor în realizarea obiectivelor sau de natura oportunităţilor. Orice manager trebuie să-şi pună problema de a gestiona ameninţările, deoarece, în caz contrar, neatingându-şi obiectivele, s-ar descalifica sau de a fructifica oportunităţile în beneficiul organizaţiei, dovedindu-şi eficienţa. Dacă incertitudinea este o realitate cotidiană, atunci şi reacţia la incertitudine trebuie să devină o preocupare permanentă. Motivaţia generală de mai sus ar putea justifica singură necesitatea implementării managementului riscurilor, însă există şi unele motivaţii specifice.

2.3.1 Managementul riscurilor impune modificarea stilului de management

Managerii unei organizaţii nu trebuie să se limiteze la a trata, de fiecare dată, consecinţele unor evenimente care s-au produs. Tratarea consecinţelor nu ameliorează cauzele şi, prin urmare, riscurile materializate deja se vor produce şi în viitor, de regulă, cu o frecvenţă mai mare şi cu un impact crescut asupra obiectivelor. Managerii trebuie

să adopte un stil de management reactiv, ceea ce înseamnă că este necesar să conceapă şi să implementeze măsuri susceptibile de a atenua manifestarea riscurilor. Reacţia orientată spre viitor permite organizaţiei să stăpânească, în limite acceptabile, riscurile trecute, ceea ce este acelaşi lucru cu creşterea şanselor de a-şi atinge obiectivele.

Comentariu: În terminologia adoptată în unele tări, riscurile care s-au manifestat deja, dar care sunt negestionate corespunzator, pot apare şi în viitor, se numesc riscuri reale. Aceste riscuri sunt mai uşor de identificat, dar aceasta nu înseamnă că sunt la fel de uşor de tratat. Stăpânirea riscurilor reale este o garanţie că sistemele de control intern sunt eficace. Altfel spus, tratarea riscurilor reale permite ca organizaţia să nu se mai confrunte în viitor, în aceeaşi măsură, cu acele riscuri cu care s-a confruntat în trecut. Din păcate, este destul de răspandită concepţia conform căria eficacitatea acţiunii manageriale constă în limitarea efectelor riscurilor materializate. Capcana unei astfel de logici derivă din faptul că managerii sunt judecaţi dupa eforturi, şi nu după rezultate (obiective precise asumate).

Limitarea la managementul reactiv este, totuşi, insuficientă pentru un management performant. Nicio organizaţie nu poate fi condusă numai dupa principiul “văzând şi făcând”. La fel de importantă este şi identificarea posibilelor ameninţări, înainte ca ele să-şi materializeze şi să producă consecinţe nefavorabile asupra obiectivelor stabilite. Aceasta înseamnă a adopta un stil de management proactiv. Managementul proactiv are la bază principiul “este mai bine să previi, decât să constaţi un fapt împlinit”.

În organizaţiile care beneficiază de un management performant, “scrutarea orizontului” nu se limitează la viitorul imediat, ci ia în considerare şi perspective mai îndepărtate. În aceste situaţii, managementul proactiv devine un management prospectiv, în care managementul încearcă să identifice acele riscuri care pot apare ca urmare a modificărilor de strategie sau de mediu. Organizaţia trebuie pregătită pentru a accepta schimbarea.

Comentariu În terminologia adoptată în unele ţări, riscurile care nu s-au manifestat încă, dar care pot să se materializeze în viitor, sunt cunoscute sub denumirea de riscuri potenţiale. Identificarea unor astfel de riscuri nu este tocmai facilă, dar nu de neabordat. Pentru început, oricărei organizaţii îi stă la îndemână experienţa altor organizaţii care s-au confruntat cu astfel de riscuri. De asemenea, există studii de specialitate elaborate de organizaţii specializate în “scrutarea orizontului”.

În concluzie, managementul riscurilor exclude expectativa şi promovează acţiunea şi previziunea.

2.3.2 Managementul riscurilor facilitează realizarea eficientă şi eficace a obiectivelor organizaţiei



În mod evident cunoaşterea ameninţărilor permite o ierarhizare a acestora în funcţie de:

eventualitatea materializării lor,

amploarea impactului asupra obiectivelor şi

costurile pe care le presupun măsurile menite de a reduce sansele de apariţie sau de a limita efectele nedorite.

Stabilirea unor ierarhii constituie suportul introducerii unei ordini de priorităţi în alocarea resurselor, în majoritatea cazurilor limitate, în urma unei analize “cost-beneficiu” sau, mai general, “efort-efect”. Este esenţial ca organizaţia să-şi concentreze eforturile spre ceea ce este cu adevarat important, şi nu să-şi disperseze resursele în zone nerelevante pentru scopurile sale. Totodată, revizuirea periodică a riscurilor, aşa cum este prevăzut în standarde, conduce la realocari ale resurselor, în concordanţă cu modificarea ierarhiilor şi, implicit a priorităţilor. Cu alte cuvinte managementul riscurilor presupune concentrarea resurselor în zonele de interes actuale.

2.3.3 Managementul riscurilor asigură condiţiile de bază pentru un control intern sănătos

Dacă controlul intern este ansamblul măsurilor stabilite de conducere pentru a se obţine asigurări rezonabile că obiectivele vor fi atinse, rezultă că managementul riscurilor este unul din mijloacele importante prin care se realizează acest lucru, deoarece managementul riscurilor urmareşte tocmai gestiunea ameninţărilor ce ar putea aveaimpact negativ asupra obiectivelor. Cu alte cuvinte, dacă se urmareşte consolidarea controlului intern, este indispensabilă implementarea managementului riscurilor. Planul de acţiune (activităţile ce trebuie desfăşurate pentru realizarea obiectivelor) trebuie secondat de planul ce cuprinde măsurile ce atenuează manifestarea riscurilor şi de planul de tratare a situaţiilor dificile (riscuri materializate).

2.4 Rolul managementului riscului intr-o organizatie

Scopul general al managementului riscului este acela de a ajuta intelegerea riscurilor la care este expusa o organizatie, astfel incat sa poata fi administrate. In functie de momentul in care se analizeaza riscurile, exista: scopuri pre-eveniment (inainte ca riscul sa sa materializeze), cand se urmareste evitarea producerii riscului si scopuri post-eveniment (riscul s-a materializat deja), cand se urmareste asigurarea continuitatii afa cerii, a

supravietuirii companiei.Principalul avantaj al unui program de management al riscului este eficienta economica: managerii

constientizeaza riscurile la care este expusa organizatia si le administreaza corespunzator, astfel incat acestea sa nu se materializeze. Managementul riscului este o obligatie a intregii echipe a unei companii. Acest aspect trebuie completat prin existenta unui departament de management al riscului sau macar a unei persoane care sa aiba atributii in aceasta directie.

In unele cazuri, poate sa existe un anumit nivel de risc acceptat, in conformitate cu specificatiile unui standard. Este o situatie intalnita in sectorul financiar-bancar sau in marile companii care apeleaza la un audit extern. Conformitatea da un plus de valoare imaginii in fata clientilor, a partenerilor de afaceri etc.

2.5 Principiile managementului riscului

2.5.1 GeneralitatiPentru a avea maxim succes, practicile specifice managementului riscului intr-o organizatie ar trebui sa

adere la anumite principii derivate din experienta si buna practica ce vizeaza conducerea parteneriala. Modul in care se aplica aceste principii ar trebui sa reprezinte subiect atat al reviziilor periodice, pentru a reflecta schimbarile organizationale (marime, categorie, circumstante, amanunte, bogatie s.a.), cat si al procesului de intensificare, (calificarea nivelului de performanta corespunzator managementului riscului).

2.5.2 Precizarea principiilorPrincipiile propuse pentru a fi respectate de managementul riscului dintr-o organizatie sunt reliefate prin

diverse atribute si caracteristici, după cum urmează:

2.5.2.1 Orientat spre crearea si protectia valoriiManagementul riscului contribuie la atingerea demonstrabila a obiectivelor si la imbunatatirea anumitor

aspecte: - sanatatea si securitatea umana,



- acceptarea cerintelor legale si de reglementare existente in vigoare,- recunoasterea publica si notorietatea,- protectia mediului ambiant,- rezultatele financiare,- calitatea productiei,- eficienta operationala.

Organizatia ar trebui sa optimizeze managementul riscului pentru a sustine demonstrarea indeplinirii obiectivelor si maximizarea afacerii, in general si a beneficiilor comerciale, in special.

Managementul riscului trebuie sa sustina conducerea parteneriala, sa furnizeze incredere stakeholderilor si sa reflecte cerintele juridice si de reglementare existente in vigoare.

2.5.2.2 Parte integranta a proceselor din organizatieManagementul riscului nu este si nici nu poate fi o activitate de sine statatoare, separata de principalele

activitati si procese ale organizatiei.Managementul riscului face parte din responsabilitatile top-managementului si trebuie sa fie inclus in

procesele organizatorice obisnuite sau normale, la fel ca si in cazul proceselor privind managementul proiectelor si managementul schimbarii.

2.5.2.3 Factor de influenta la luarea deciziilorManagementul riscului ajuta pe decidenti in alegerea metodologiei de decizie pe baza de informatii si

vizeaza intelegerea riscurilor.Ierarhizarea actiunilor si distingerea intre directiile alternative de actiune conduc la luarea deciziei celei mai

potrivite pentru organizatie, in termeni de apetit pentru risc si de abilitate de a conduce efectiv riscurile.Se poate ajunge la identificarea unui risc inacceptabil ce necesita o tratare adecvata si eficace.

2.5.2.4 Focalizat explicit spre incertitudineOrganizatia ar trebui sa utilizeze managementul riscului pentru a sustine clarificarea incertitudinii ce

afecteaza deciziile si modalitatea prin care pot fi tratate si directionate corespunzator.

2.5.2.5 Sistematic, structurat si oportunAbordarea managementului riscului in practica ar trebui sa fie aplicata procedural in tot spatiul

organizational.Contribuie astfel la eficienta, consistenta, comparabilitatea si fiabilitatea rezultatelor programate,

transmitand incredere crescuta managerilor din punct de vedere al luarii deciziilor.

2.5.2.6 Bazat pe cele mai bune informatii disponibileIntrarile procesului de management al riscurilor ar trebui sa se bazeze pe surse informationale disponibile,

ca:- experienta dobandita;- cunoasterea subiectului;- judecata expertizata;- prognoze elaborate.

Totusi, managerii ar trebui sa se informeze asupra limitarilor de ordin informational si asupra divergentelor de opinii ale expertilor.2.5.2.7 Croit dupa model, context sau profil

Organizatia ar trebui sa aiba o abordare a managementului riscului proportionala si gradata, tinand cont de circumstantele interne-externe in care opereaza, precum si in functie de profilul riscului prefigurat in etapa de analiza.

2.5.2.8 Edificat pe cultura organizationala, pe comportamentul si factorul umanManagementul riscului din organizatie ar trebui sa recunoasca si sa distinga capabilitatile, perceptiile si

intentiile personalului din mediul intern si extern care ar putea facilita sau impiedica atingerea obiectivelor stabilite.



2.5.2.9 Transparent si incluzivAdecvanta si oportuna implicare generala a stakeholderilor si in particular a decidentilor de la toate nivelurile

organizatiei asigura mentinerea managementului riscului relevant si actualizat.Implicarea permite stakeholderilor propriu-zis reprezentati sa aiba luat in calcul punctul lor de vedere pentru

determinarea criteriilor riscului.

2.5.2.10 Dinamic, iterativ si vector al schimbariiDatorita rapidei modificari a evenimentelor interne/externe ce se produc, apar noi riscuri, unele se echimba

si altele dispar.De aceea, organizatia ar trebui sa se asigure ca managementul riscului percepe si raspunde continuu la

schimbare, printr-o cultura pozitiva si deschisa mediului sau operational.

2.5.2.11 Facilitator al imbunatatirii continue si al dezvoltarii organizatieiOrganizatia ar trebui sa dezvolte si sa implementeze strategii pentru imbunatatirea nivelului de maturitate a

managementului riscului, in intreg spatiul aspectelor organizationale.


curs 5

Documents