http://dubai.xhost.ro/cultura.htm

Cultura araba

Cultura araba este caracterizata de o mare diversitate. Cel mai bun exemplu care poate sustine aceasta idee este societatea moderna curenta care, totusi, este inca dominata de rigorile religiei musulmane.

Limba araba este limba oficiala a Emiratelor Arabe Unite, insa se mai vorbesc si alte  limbi precum engleza, Urdu, Hindi si Farsi. Religia oficiala este Islamul, care inca mai joaca un rol determinant in viata de zi cu zi. Arabii trebuie sa respecte Ramadanul (postul sfant) prin abtinerea de la mancare, bautura sau fumat si, de asemenea, prin evitarea obiceiurilor care sunt considerate nesanatoase din punct de vedere spiritual. In toata aceasta perioada programul normal de munca se scurteaza pentru toata lumea, inclusiv pentru straini.

Cetatenii din Dubai respecta cu strictete vesmintele nationale purtandu-le tot timpul, chiar si in situatii foarte oficiale, cum ar fi intalnirile de afaceri. "Rochia" unui barbat consta in o camasa lunga (dishdasha), o "esarfa" alba (sau uneori rosie) care se poarta pe cap (ghutra) si o sfoara neagra rasucita (agal) cu care se leaga ghutra pe cap. Rochia unei femei este, de obicei, foarte simpla. In general, ele se acopera din cap pana in picioare cu o pelerina neagra numita "ahaya".

Dansurile si muzica populara araba sunt prezente la orice sarbatoare sau manifestatie culturala. Majoritatea dansurilor sunt practicate de catre barbati si toata lumea prezenta la o astfel de adunare este asteptata sa ia parte la ceremonie. Dansatorii se aranjeaza pe o linie sau intr-un cerc si bat din palme acompaniind sunetul produs de tamburine de diferite marimi, care au atasate inele si clopotei. Tobele sunt nelipsite din muzica populara si clasica Un dans popular pentru femei consta in miscari de unduire a corpului si a capului e ritmurile orientale. Bineinteles, dansul se realizeaza intr-o rochie lunga, neagra, care acopera cea mai mare parte a corpului. Nuntile reprezinta cea mai populara ocazie pentru dansurile traditionale. Uneori, celebrarea unui astfel de eveniment poate incepe chiar cu o saptamana inainte. 

Cultura Emiratelor Arabe Unite este rezultatul a mai multor influente, dar, in acelasi timp, prezinta particularitatile arabe traditionale. Religia are un rol foarte important in societate, desi lumea devine pe zi ce trece din ce in ce mai moderna. Dupa cum am mai spus, combina cele doua elemente: traditionalismul si modernitatea intr-o armonie perfecta.

http://www.diseara.ro/ro/conversatii/cultura-si-religie-12/femeile-in-lumea-araba-939

Probabil ca pentru multe dintre noi Romania nu e tocmai locul de care si-au legat visele. Eu una, de exemplu, mi-as dori sa locuiesc in Barcelona. Si Elvetia pare o idee buna:acolo nu-s niciodata razboaie, si au cea mai buna ciocolata din lume. Dar n-am auzit nici o femeie sustinand ca isi doreste din tot sufletul sa se mute intr-o tara araba. Iar motivele unei asemenea retineri par destul de evidente.    

In Arabia Saudita, cea mai traditionalista dintre tarile arabe, femeile n-au inca drept de vot; n-au voie nu numai sa conduca o masina, dar nici macar sa mearga pe bicicleta; in autobuze, au locuri rezervate in spate, separat de ceilalti calatori- interactiunea cu barbati e considerata generatoare de promiscuitate si trebuie evitata cu orice pret. Casele au doua intrari, una pentru femei, alta pentru barbati. Segregarea sexelor e asemanatoare celei din perioada Apartheidului din Africa de Sud, dintre albi si negri. Pana in 2006, femeile saudite n-aveau nici macar acte de identitate: existenta lor era pur si simplu o notita in buletinul tatalui.    

In instanta, marturia unei femei valoreaza nici cat jumatate din cea a unui barbat si e luata in considerare numai daca n-a fost martor si un barbat, iar conform legii islamice (sharia), femeile nu trebuie sa detina functii de conducere. In tari precum Siria sau Iordania, femeile n-au voie sa calatoreasca fara o permisiune scrisa din partea sotului. In Egipt sau Maroc, mostenirea fiicelor e prin lege mai mica decat a fiilor. Tot in Maroc, legea poate gasi scuzabila asasinarea unei femei care s-a facut vinovata de adulter. Regimul taliban din Afghanistan era o forma extrema si cumulata a tuturor acestor limitari. “Noi le-am dat femeilor cele mai mari drepturi, pe care nu le-au primit de la nici un alt regim: sa poata avea rolul dat lor de Dumnezeu, cel de a sta acasa in izolare instruindu-se religios”, spunea un lider taliban. Si asa mai departe, exemplele ar putea continua pe inca zece pagini.    

E clar ca in lumea araba exista multe abuzuri impotriva femeilor. Insa intre noi si ei exista o prapastie culturala considerabila, iar cele doua culturi se privesc, poate, una pe cealalta printr-o lentila putin distorsionata. In timp ce noi vedem valul islamic ca pe o degradare a femeii, de exemplu, ei spun ca degradarea se petrece de fapt in societatea occidentala, unde vezi peste tot numai trupuri goale si femeile sunt presate in cealalta directie: sa se expuna, sa se conformeze standardelor de frumusete. Femeile de la noi au, cica, o povara dubla: n-au scapat de neajunsurile din vremuri patriarhale, dar trebuie, pe deasupra, sa se descurce si cu responsabilitatile unui barbat. Am ascultat cu destula mirare cum participantele arabe la o dezbatere BBC pe tema asta erau convinse ca adevarata asuprire se petrece in societatile de tip european. Cum putem fi siguri ca noi avem dreptate?    

Ne-am obisnuit sa vedem femeile arabe ca pe niste victime care abia asteapta sa fie eliberate de sub limitarile modului lor de viata, dar s-ar putea ca ele sa nu fie la fel de dornice sa imbratiseze valorile occidentale. Se povestea intr-un ziar patania unei araboaice care s-a mutat in Canada ca sa poata avea permis de conducere –in tara ei de origine n-avea voie. Pana la urma n-a putut sa-l aiba nici pe taramuri canadiene pentru ca n-a fost de acord sa fie fotografiata fara niqab (adica vesmant traditional islamic din care se vad numai ochii).    

Cred ca aceasta intamplare adevarata e plina de invataminte. Femeia cu pricina a considerat ca sunt mai importante valorile specifice propriei culturi si religii decat un drept obtinut in occident si a renuntat la ceea ce i s-a parut ca nu are prioritate. Problemele de acest gen vor ramane nerezolvate atata timp cat nu se inventeaza un compromis acceptabil; a se vedea scandalurile din Franta legate de interzicerea valului in scoli. Dar eu una cred ca femeile arabe nu sunt atat de slabe pe cat ne place noua sa credem si, daca ar fi vrut cu tot dinadinsul sa traiasca la fel ca noi, ar fi obtinut-o de multa vreme.

http://www.dacoromania-alba.ro/nr32/cultura_si_civilizatie_araba.htm

Cultura şi civilizaţia arabă în Europa    Ceea ce numim - nu tocmai exact - "cultura şi civilizaţia arabă", este de fapt, în cea mai mare parte, creaţia unor popoare ne-arabe, dar de religie islamică; popoare care au făcut parte din marele imperiu de odinioară al arabilor, care au folosit şi folosesc - în operele lor filosofice, ştiinţifice şi literare - limba arabă. Adepţii religiei islamice sunt azi în număr de aproximativ un miliard, - dintre care doar cam un sfert folosesc limba araba, mulţi dintre ei având şi tradiţii şi obiceiuri comune; dar dintre aceştia din urmă adevăraţi "arabi", deci descendenţi îndepărtaţi ai cuceritorilor porniţi din Peninsula Arabia în secolul al VII -lea şi stabiliţi apoi în ţările cucerite, sunt azi într-un număr mult, mult mai mic. Succesele fulgerătoare ale expediţiilor militare ale musulmanilor (determinate de temperamentul lor, puternic impulsionat de îndemnurile religioase formulate în Coran) au făcut ca in mai puţin de un secol imperiul arab să se întindă din India şi graniţele Chinei până la ţărmurile Atlanticului, incluzând şi Asia Mica, Nordul Africii şi toată Peninsula Iberica. În anul 711 un general berber trece strâmtoarea Gibraltar cu o armata de 7000 de berberi şi numai 700 de arabi, cucerind, în mai puţin de zece ani, întreaga peninsula. În cele şapte secole de dominaţie (şi apoi de recucerire progresivă a Peninsulei de către spanioli) musulmanii au creat aici o inestimabil de valoroasă cultură islamică - convenţional dar impropriu numită "arabă", creată fiind şi de fii ai altor popoare, având însă aceeaşi religie şi vorbind aceeaşi limbă arabă.

Aportul islamic la cultura şi civilizaţia Europei medievale s-a efectuat prin canalul Spaniei şi al Siciliei. În primul rând, ocupaţia arabă a introdus în agricultură un sistem de irigaţie perfecţionat aici ca în nici o alta ţară din lume la acea dată. Arabii au introdus în Spania şi Sicilia - de unde acestea se vor răspândi în restul Europei - metode şi specii necunoscute în agricultură, pomicultură şi horticultură, ca: orezul, cânepa, bumbacul, dudul alb, bananierul, curmalul, gutuiul, portocalul, lămâiul, caisul, piersicul, rodiul, moşmonul, pepenele galben, strugurii-ursului. De asemenea, manufactura mătasei, a bumbacului, a lânei, a hârtiei, introduse de arabi în Spania şi Sicilia (şi, prin acestea, în Europa), au dus la o puternică dezvoltare şi a comerţului.

Viaţa intelectuală şi culturală din aceste două ţări (Spania şi Sicilia) aflate sub ocupaţia islamică era infinit superioară celei din restul Europei. Califul al-Hakam II (961-976), de exemplu, fondează 27 de şcoli publice în capitala sa Cordoba; îşi ataşează la curte numeroşi erudiţi, filosofi şi scriitori; trimite agenţi să îi achiziţioneze manuscrise până în îndepărtata Bukhara, pentru biblioteca sa ce numără peste 100.000 de opere, pe care un personal specializat le cercetase şi le catalogase. La Universitatea din Cordoba - oraş care în secolul al X-lea ajunsese cel mai strălucit centru al vieţii intelectuale din întreaga lume a timpului - predau profesori şi studiau tineri veniţi şi din Siria, Iran sau Egipt, precum şi din Occident, din Italia până în Anglia.

Cucerită şi ocupată timp de aproape două secole de arabi (între 902-1091), Sicilia a

continuat să rămână şi sub dominaţia normandă ca o punte de legătură între civilizaţia Islamului şi cea a Europei. La curtea lor din Palermo regii normanzi şi-au atras erudiţi, medici, poeţi musulmani; în timp ce constructorii arabi au clădit diferite edificii splendide în stil arab, mult admirate şi azi. Iar împăratul Germaniei şi rege al Siciliei, Frederic II de Hohenstaufen (care prefera să rezideze la Palermo), era un bun cunoscător al limbii, religiei şi ştiinţei arabe, întreţinând legături strânse cu Siria şi Egiptul, invitând la curtea sa erudiţi, poeţi şi filosofi musulmani din Orientul Apropiat, adoptând el însuşi cultura şi obiceiurile arabe.

Contribuţia ştiinţei arabe - activitate de o amploare şi de o importanţă "fără egal în istoria lumii" (G. Sarton) - la dezvoltarea ştiinţei europene, a fost enormă. Personalităţi dintre cele mai ilustre ale culturii occidentale veneau să se instruiască şi să se perfecţioneze în centrele de cultura arabă din Spania. Arabii au fost marii transmiţători şi, în multe cazuri, chiar salvatori ai ştiinţei greceşti, pe care au şi continuat-o şi dezvoltat-o timp de cinci secole. În oraşul Toledo, grupul aşa numiţilor "traducători toledani" (din Spania, - dar mulţi erau veniţi aici şi din alte ţări) au făcut cunoscut pentru prima data Occidentului scrierile lui Euclide, Ptolemeu, Hipocrate, Galenos, Avicenna, traducându-le din arabă în limba latină. Unui singur astfel de traducător din arabă (Gherardo da Cremona, secolul XII) i se datorează versiunile în latină a peste 87 de tratate de medicina şi astronomie, fizică şi mecanică, astrologie şi alchimie, matematică şi filosofie. Lucrări fundamentale ale ştiinţei şi filosofiei greceşti (precum şi opere originale arabe) au fost traduse din arabă în latină şi la curtea regilor normanzi sau suevi din Sicilia.

În Peninsula Iberică, cooperarea dintre creştini, musulmani şi evrei s-a realizat într-un regim de exemplară şi benefică toleranţă. (Dar şi regii creştini din perioada Reconquistei s-au înconjurat de savanţi musulmani şi evrei). Începând din secolul al XII-lea, ştiinţa noua a Occidentului va fi indisolubil legată de contribuţia arabilor. Semnificativ este, de pildă, cazul lui Raimundus Lullus (m.1315), erudit impregnat de cultura arabă, unul din marile spirite enciclopedice ale Evului Mediu, autor al unui mare număr de opere de teologie, medicină, filosofie, matematică, fizică, alchimie. Fondator al unui colegiu pentru studiul limbii arabe, Lullus şi-a scris câteva opere mai întâi în această limbă.

De primordială importanţă a fost aportul arabilor şi în filosofie. Fără a ţine seama de influenţa arabilor, filosofia scolastica medievala este, în mare parte, de neconceput. Siger de Brabant a fost adept al filosofului arab Averroes; Roger Bacon 1-a preferat pe Avicenna, celalalt mare filosof arab; în timp ce Toma din Aquino a combinat elemente împrumutate din filosofia amândurora. Arabii au atras atenţia asupra lui Aristotel, pe care occidentalii 1-au receptat în lumina interpretărilor date de Avicenna şi Averroes.

Legăturile în domeniul artistic ale europenilor cu lumea arabo-islamica au început încă din secolul al VIII-lea, odată cu schimburile comerciale care includeau şi obiecte de arta, şi odată cu construcţia primelor monumente de arhitectură arabă din Spania. Cu ocazia cruciadelor, occidentalii au cunoscut mai de aproape arta arabă. În Peninsula Iberică, creştinii refugiaţi din zonele ocupate de musulmani ("mozarabii") au difuzat - la fel ca musulmanii rămaşi în regiunile recucerite de creştini (şi numiţi "mudejares") - stilul

arhitecturii şi tehnicile artistice arabe în toată Spania. (Dar asemenea influenţe arabe se regăsesc până şi în arhitectura unor biserici din nordul Franţei, sau chiar din Anglia).

Arhitectura Evului Mediu din Occident a fost sensibil influenţată (mai ales în Sicilia şi Spania) de tradiţiile arhitecturii arabo-musulmane: ferestre duble, arce de diferite genuri, creneluri, cupole, arcade sau bolte poligonale şi segmentare, suprafeţe traforate, decoraţie policromă cu ceramică emailată. Arcul în formă de potcoavă (apărut mai întâi în 709, în moscheia omayazilor din Damasc) a fost mult folosit de arabi, pentru posibilităţile sale atât structurale cât şi decorative. De asemenea, arcul trilobat, cel dantelat (polilobulat), cel ascuţit, arcul orb, acesta din urma frecvent în arhitectura arabo-musulmană şi stilul mudejar, transmiţându-se până şi în arhitectura unor catedrale engleze (din Durham de pilda, sau din Norwich). Din arhitectura arabă provine şi arcul obtuz, cunoscut în Anglia sub numele de "arc Tudor".

În domeniul literaturii, arabii au fost mediatorii procesului de transmitere în lumea europeană a unui vast material de legende, povestiri şi fabule, originare din India şi Persia. Dante însuşi s-a servit în schema Divinei Comedii (şi chiar în multe detalii) de izvoare arabe. Verosimilă este şi influenţa arabo-islamica asupra trubadurilor, - atât sub raportul tematicii, cât şi în crearea celor dintâi forme strofice şi rimate ale poeziei ţărilor romanice, mai ales provensale. După regiunea Provence, a doua arie de transmisie a influenţei arabe a constituit-o regatul normand din Sicilia. Primul moment important al literaturii italiene, "Şcoala siciliană" de la curtea lui Frederic II, cultiva poezia în limba "vulgară", adică în italiană, inspirându-se şi din poeţi arabi. Primul monument literar al Spaniei, Romancero-ul, păstrează vie amintirea prezenţei musulmanilor în Spania: ciclul "romanţelor maure" din această celebră culegere are, foarte probabil, la bază un original arab: atmosfera, motivele, reacţiile sentimentale, spiritul, stilul, evoca puternic lumea arabo-islamică.

În sfârşit, semnificativ pentru vastitatea ariei şi pentru varietatea domeniilor în care s-a exercitat influenţa arabo-musulmană în Europa, este şi reflectarea acestor influenţe în fondul lexical al diferitelor ştiinţe; cuvinte ca: zenit, nadir, azimut, algebra, algoritm, cifră, zero, alchimie, alcaloizi, alcool, borax, elixir, talc, şi mulţi asemenea termeni, provin din limba arabă. De asemenea, foarte multe cuvinte de aceeaşi origine arabă au rămas definitiv în vocabularul vieţii cotidiene (mai ales în ţările romanice), ca: alcov, almanah, amiral, anilina, arsenal, asasin, aval, azur, baldachin, bazar, cablu, cafea, cală, calibru, a călăfătui, camfor, caporal, carafă, caravană, catran, caviar, chintal, coton, damasc, fanfară, fes, hazard, iasomie, intarsia, lapislazuli, lămâie, lăută, mască, magazin, materasă, meschin, mosc, muselină, papagal, persiane, razie, sarazin, sirop, sofa, şah, şal, şerbet, tafta, talisman, tambur, tarif, turban, turcoază, zahăr, zar etc.

 

                  prof. univ. dr. Ovidiu DRIMBA

http://www.kudika.ro/articol/special/15515/Semnificatia-valului-in-cultura-araba.html

Semnificatia valului in cultura arabaSpre deosebire de europeni, acolo unde valul are un rol protector si de seductie, pentru lumea

araba, valul are o semnificatie aparte, religioasa. Acesta intruchipeaza o femeie credincioasa si

modesta care nu iese din casa fara sa isi acopere capul cu un vestment special.

Voalul este un accesoriu cu mai multe intelesuri. Acesta este

perceput ca un obiect de vestimentatie confectionat dintr-o tesatura

fina care acopera capul sau fata. In cazul culturii arabe, valul poate

acoperi doar zona capului, parul, gatul, o parte a fetei sau in

anumite cazuri, acopera intregul corp.

Potrivit Coranului, podoabele femeii arabe nu trebuie sa conste in

bijuterii extravagante, coafuri deosebite sau rochii scumpe.

Frumusetea lor trebuie sa porneasca din interior. Credinta,

smerenia si politetea sunt calitatile principale care trebuie sa fie

reflectate prin intermediul tinutei.

Femeile trebuie sa poarta valul dupa ce au prima menstruatie.

Acesta nu este impus de un barbat, ci de porunca lui Allah, care le obliga sa-si acopere tot ceea ce

poate fi seducator. Materialele din care sunt confectioante voalurile sunt fluide si subtiri, insa in nici

un caz transparente. Inul si bumbacul se numara printre cele mai utilizate. Voalurile variaza in functe

de preferinte, de credinta dar si de regulile impuse de fiecare stat islamic. Iata care sunt cele mai

cunoscute tipuri de voal:

Hijab: este considerat indeosebi simbolul modestiei. Hijab reprezinta chiar traducerea cuvantului val

din limba araba. In cultura musulmana acesta este un simbol religios dar este privit si ca un simbol

al feminitatii. Acest val se regaseste intr-o varietate de marimi si stiluri, in culori pastelate si este

asortat intotdeauna la restul tinutei. In general este format dintr-o esarfa patrata, lunga pana in

dreptul umerilor care acopera capul si gatul. Hijabul este un val care lasa fata la vedere.

Al-amira: este un voal format din doua bucati. Confera o nota eleganta si totodata modesta celor

care il poarta. Este alcatuit dintr-o boneta care acopera capul si o esarfa rotunda prinsa cu ace de

siguranta care acopera gatul.

Niqab: acest tip de voal acopera chipul si lasa la vedere doar zona ochilor. In general se poarta

impreuna cu un val care acopera si capul. Niqabul poat fi purtat cu un val separat, care sa acopere

si zona ochilor.

Khimar: este un val lung, care poate ajunge pana in dreptul taliei sau chiar pana la genunchi.

Acesta lasa fata la vedere dar acopera complet capul, gatul si umerii.

Burka: este recunoscut ca fiind cel mai conservator tip de val. Acesta este un vesmant traditional al

lumii musulmane care acopera fata si intregul corp. In zona ochilor este prevazut cu anumite

perforatii care permit femeilor sa poate vedea fara sa fie vazute. Burka si niqab se numara printre

vestmintele contestate puternic in foarte multe tari europene, care au dorit interzicerea purtarii

acestora.

Tarile arabe abordeaza intr-un mod diferit stilul vestimentar al femeilor. Acestea au obiceiuri si traditii

diferite care impun reprezentantelor sexului feminin o imbracaminte sobra si o atitudine pe masura.

Contestate deseori pentru rigiditatea lor, aceste reguli constituie un adevarat cult pentru orice femeie

araba.

pagina anterioara

http://olgalady.wordpress.com/2011/02/13/valul-in-cultura-araba/

Vălul în cultura arabă!

In trecut, credeam ca valul este un simbol al seductiei, vazand dansatoarele

“din buric”, dar, de fapt, el este cu totul altceva! Pentru lumea araba, valul

are o semnificatie aparte, religioasa. Acesta intruchipeazao femeie

credincioasa si modesta care nu iese din casa fara sa isi acopere capul cu

un vesmantspecial.

Semnificatia valului in cultura araba

Voalul este un accesoriu cu mai multe intelesuri. Acesta este perceput ca

un obiect de vestimentatie confectionat dintr-o tesatura fina care acopera

capul sau fata. In cazul culturii arabe, valul poate acoperi doar zona capului,

parul, gatul, o parte a fetei sau in anumite cazuri, acopera intregul corp.

Potrivit Coranului, podoabele femeii arabe nu trebuie sa conste in bijuterii

extravagante, coafuri deosebite sau rochii scumpe. Frumusetea lor trebuie

sa porneasca din interior. Credinta, smerenia si politeteasunt calitatile

principale care trebuie sa fie reflectate prin intermediul tinutei.

Voalul nu este impus de un barbat, ci de porunca lui Allah, care le obliga

sa-si acopere tot ceea ce poate fi seducator. Materialele din care sunt

confectionate voalurile sunt fluide si subtiri, insa, in nici un caz

transparente. Inul si bumbacul se numara printre cele mai utilizate.

Voalurile variaza in functie depreferinte, de credinta dar si de regulile

impuse de fiecare stat islamic.

După cum se ştie, nu toate ţările islamice au adoptat obligativitatea portului

acestui văl, care variază la rândul său, în funcţie de preferinţele şi credinţele

personale, dar şi în funcţie de normele impuse de fiecare stat islamic în

parte. Dacă în Arabia Saudită femeile sunt obligate să poarte “burka” (cel

mai conservator dintre văluri), Turcia se află la polul opus, în această ţară

nefiind obligatoriu ca vreo tipologie a vălului să fie purtat.

Vălul islamic purtat de femeile musulmane a

provocat controverse puternice, în special în spaţiul european. Cel mai

puternic contestatar al acestuia este Franţa, care a şi iniţiat un proiect de

lege pentru interzicerea portului acestui văl, pe care majoritatea culturilor

occidentale îl consideră a reprezenta opresiunea regimului islamic asupra

femeilor.

Iata care sunt cele mai cunoscute tipuri de voal:

Hijab: este considerat indeosebi simbolul modestiei. El reprezinta chiar

traducerea cuvantului “val” din limba araba. In cultura musulmana acesta

este un simbol religios dar este privit si ca un simbol al feminitatii. Acest

val se regaseste intr-o varietate de marimi si stiluri, in culori pastelate si este

asortat intotdeauna la restul tinutei. In general este format dintr-o esarfa

patrata, lunga pana in dreptul umerilor care acopera capul si gatul. Hijabul

este un val care lasa fata la vedere.

Al-amira: este un voal format din doua bucati. Confera o nota eleganta si

totodata modesta celor care il poarta. Este alcatuit dintr-o boneta care

acopera capul si o esarfa rotunda prinsa cu ace de siguranta care acopera

gatul.

Niqab: acest tip de voal acopera chipul si lasa la vedere doar zona

ochilor. In general se poarta impreuna cu un val care acopera si capul.

Niqabul poate fi purtat cu un val separat, care sa acopere si zona ochilor.

Khimar: este un val lung, care poate ajunge pana in dreptul taliei sau chiar

pana la genunchi. Acesta lasa fata la vedere dar acopera complet capul,

gatul si umerii.

Burka” reprezintă cel mai conservator dintre vălurile islamice.

Acesta acoperă întreg corpul şi faţa, lăsând liberă doar o meşă prin care

cea care îl poartă să poată vedea. Atât burka, cât şi niqab au fostaprig

contestate în mai multe ţări europene, care au dorit interzicerea purtării

acestora. Portul acestui văl este obligatoriu în cele

mai conservatoare state islamice, dintre care cel mai important

este Arabia Saudită. Mai mult, în această ţară, femeile nu au voie să

interacţioneze sub nicio formă cu barbaţii străini, sub incidenţa unor

pedepse aspre, printre care deseori şi cea cu moartea.

Shayla reprezintă un alt tip de văl tradiţional, de formă dreptunghiulară

şi lung, purtat în special în zona Golfului Persic (Irak, Kuwait, Bahrain, Qatar,

Oman sau Emiratele Arabe Unite). Este înfăşurat în jurul capului şi pliat sau

îndoit pe umeri.

Chador, purtat în special de femeile iraniene când ies din case, este

o mantie care acoperă întreg corpul. Este purtat deseori împreună cu o

eşarfă purtată pe cap, pe dedesubt.

Asadar, tarile arabe abordeaza intr-un mod diferit stilul vestimentar al

femeilor. Acestea au obiceiuri si traditii diferite care impun reprezentantelor

sexului feminin o imbracaminte sobra si o atitudine pe masura. Contestate

deseori pentru rigiditatea lor, aceste reguli constituie un adevarat cult pentru

orice femeie araba.

surse: kudika & politica

http://www.studentie.ro/campus/tarile_arabe/c-135-a-15523

TARILE ARABE

Intre occidentali si arabi exista o diferenta ca de la cer la pamant in ceea ce priveste conceptiile lor despre bine si

rau, logic si ilogic, acceptabil si inacceptabil. Ei traiesc in doua lumi diferite, fiecare organizata intr-o maniera proprie.

Daca nu veti ajunge la o intelegere mai profunda a diferentelor dintre aceste doua moduri de gandire, fiecare dintre

parti va ramane cu o impresie nefavorabila despre cealalta. Merita, totusi sa enumeram principalele deosebiri

culturale, prin care se explica de ce fiecare dintre parti are conceptii total diferite despre anumite lucruri. Iata, pe

scurt, care sunt acestea: Occidentul considera ca societatea araba se afla in declin, fiind sustinuta temporar de

veniturile aduse de petrol. Arabii, din contra, sunt foarte constienti de faptul ca civilizatia lor a condus, odinioara,

lumea si considera ca sunt capabili sa repete istoria (la nivel moral). Occidentul separa in general institutia Bisericii

de cea a statului. In majoritatea tarilor islamice nu se intampla acest lucru, religia influentand intr-o mare masura

comportamentul lor social, politica si chiar afacerile. In Occident, celula de baza a societatii o constituie individul; la

arabi, familia. In Occident, statutul ti-l confera realizarile; in lumea araba, clasa sociala. Occidentalii prefera sa trateze

la modul concret; arabii nu vor lasa faptele sa le distruga onoarea. Occidentalii vor sa fie impartiali, dar corecti; arabii

vor sa fie corecti, dar flexibili. Occidentalii cred in organizatii si institutii; arabii cred in persoane (calauzite de

Dumnezeu). Occidentalii doresc in principiu modernizarea. Arabii se straduiesc sa gaseasca o cale de a adopta

maniere moderne de comportament fara a distruge traditiile pe care le pretuiesc. Majoritatea tarilor occidentale au

reusit sa creeze drepturi egale pentru barbati si femei. Arabii considera ca cele doua sexe au personalitati total

diferite. Societatile occidentale au conceptii foarte diferite despre lume. Arabii, in schimb, impartasesc in mare

masura aceleasi principii morale. Arabii calatoresc mai putin ca occidentalii, prin urmare sunt mai conservatori.

Occidentalii trebuie sa para ca se comporta rational. Pentru arabi, este important sa-i impresioneze pe ceilalti cu

integritatea lor. Occidentalii ii respecta pe cei puternici. In societatile arabe, pietatea este o calitate admirabila: cei

slabi trebuie respectati si protejati. Aceasta caracteristica a fost implantata de arabi in cultura spaniola. In Occident,

prietenii sunt o companie placuta. In lumea araba, un prieten este o persoana care nu-ti poate refuza rugamintile. La

randul tau, nici tu nu i le poti refuza. Cand se prezinta, occidentalii nu obisnuiesc sa ofere prea multe informatii. Arabii

au tendinta de a vorbi mult despre familia si cunoscutii lor. Occidentalii prefera sa faca apel la caile oficiale pentru a-

si promova interesele comerciale. Arabii folosesc relatiile personale. Arabii asteapta laude ori de cate ori au facut o

treaba buna, pe cand occidentalii sunt multumiti daca isi pot pastra slujba. Arabii, dimpotriva, sunt mai afectati de

critici decat occidentalii. Cand negociaza, occidentalii incearca sa gaseasca solutii logice, in timp ce arabii folosesc

argumente personalizate, rugamintile si puterea de convingere staruitoare. Arabii stau mult mai aproape de

interlocutorii lor decat occidentalii. Este ceva normal sa-ti simta respiratia sau sa ii atingi in mod frecvent. Arabii tin

mai putin decat occidentalii la caracterul "privat". Vizitele si conversatiile lungi sunt un lucru obisnuit. In societatile

occidentale, barbatii si femeile interactioneaza liber, pe cand in majoritatea tarilor arabe, nu se intampla acest lucru.

Sexualitatea musulmana este una teritoriala. Femeile care circula prin locuri publice (spatii masculine) trebuie sa

poarte un val care sa le ascunda vederii. Occidentalii au rareori ocazia de a le vedea prin casa. Ospitalitatea este mai

calda in lumea araba decat in Occident. La ei exista traditia "caselor deschise" chiar si pentru straini. Un beduin se

presupune ca isi va ucide ultima camila pentru a-l hrani pe oaspetele sau. Occidentalii, in special elvetienii, suedezii

si alti nordici, obisnuiesc sa fie punctuali la cina sau la alte intalniri. In aceasta privinta, arabii sunt mult mai relaxati.

Ocaziile sociale sau intalnirile de afaceri nu e nevoie sa inceapa sau sa se termine la ore fixe. Spre deosebire de

occidentali, arabii sunt adeptii casatoriilor aranjate. In general, acestea sunt foarte stabile, avand la baza respectul

reciproc. Carnea de porc este tabu pentru arabi, spre deosebire de occidentali. Britanicii, americanii si nord-europenii

isi vor da seama ca ei si arabii se afla la cele doua extreme intre indivizii care fac un singur lucru o data si cei care

fac mai multe lucruri deodata, prin urmare comunicarea nu se va desfasura in maniera obisnuita. Exigentele religiei

musulmane complica si mai mult schimbul de idei. Cu toate acestea, arabii sunt obisnuiti sa trateze cu strainii si le

trec usor cu vederea faptul ca nu se comporta ca arabii. Ti se va ierta pana si faptul ca esti pagan, atat timp cat esti

dispus sa faci unele modificari. Cel mai important este sa eviti sa spui sau sa faci lucruri pe care ei le considera

ofensatoare sau daunatoare. Printre acestea se numara consumul de alcool, tinuta indecenta, familiaritatea

exagerata fata de cele cateva femei pe care iti ingaduie sa le intalnesti si contestarea conceptelor fundamentale ale

Islamului. Femeilor straine li se permite sa nu poarte valuri cu conditia sa aiba o tinuta traditionala. Acestea pot

merge la cumparaturi si pot calatori singure, insa trebuie sa evite localurile destinate exclusiv barbatilor (aproape

toate). Femeile nu au voie sa sofeze in Arabia Saudita. Arabii asteapta de la voi sa fiti sinceri cand faceti afaceri cu ei

si sa dati dovada de acelasi respect pe care ei vi-l arata. Daca sunteti sinceri si loiali, nu vor exista nici un fel de

probleme. Tendinta fireasca a nordicilor de a dispretui comportamentul pluri-activ (inclinatia spre vorbarie, deranjarea

intimitatii, cronometrarea necorespunzatoare a timpului, gestica demonstrativa) trebuie suprimata cu hotarare, pentru

ca arabii nu au de gand sa-si schimbe personalitatea. Persoanelor pluri-active si, in special, arabilor le este practic

imposibil sa se comporte ca nordicii sau ca americanii. Prin urmare, singura solutie pentru o buna comunicare este

ca nordicii liniar-activi sa faca unele concesii in ceea ce priveste exteriorizarea. Multora acest lucru li se pare dificil si

chiar suparator, insa rasplata poate fi semnificativa. De la bun inceput, cand discutati cu un arab trebuie sa stati mai

aproape de el decat de un britanic sau de un german. Daca pastrati distanta, arabul va crede ca prezenta lui fizica vi

se pare dezagreabila sau ca sunteti o persoana extrem de rece. Arabii sunt volubili si sinceri fata de o persoana pe

care o agreeaza, asa ca incercati sa fiti la fel. Sunt foarte dependenti de contactul vizual, deci scoateti-va ochelarii de

soare cand vorbiti cu ei si priviti-i drept in ochi (in mod normal nu este un lucru dificil). Nordicii s-ar putea simti

stingheriti de flatari sau de marturisirea prieteniei, insa arabii se dau in vant dupa asemenea declaratii, prin urmare nu

ezitati sa le laudati tara, artele, imbracamintea si mancarea (nu insa si femeile!). Cand discutati afaceri cu ei,

intotdeauna trebuie sa va aratati puternic implicati personal. Vreti sa faceti afacerea, insa mai mult decat orice va

intereseaza sa o incheiati cu o anumita persoana, fata de care trebuie sa manifestati in permanenta un viu interes

personal. Daca un arab se lauda cu relatiile si cu "reteaua" sa inseamna ca vrea sa-ti demonstreze valoarea relatiilor

personale, iar daca unchiul sau este o persoana influenta intr-un departament guvernamental (sau este chiar

ministru), acesta se asteapta sa fiti incantati la gandul ca influenta sa va va fi de folos in promovarea afacerii. Nu va

aratati indiferenti si nu refuzati sa acceptati favoruri. Prietenul vostru arab va va cere si el favoruri la timpul cuvenit.

Deoarece structura familiei are o importanta capitala in viata arabilor, ar trebui sa fiti foarte atent la toti membrii

familiei pe care vi-i prezinta. E bine sa va interesati regulat de sanatatea (si fericirea) fratilor, unchilor, verilor si fiilor

sai. Acest lucru este destul de neobisnuit in nord, insa este o modalitate sigura (si simpla) de a castiga afectiunea si

loialitatea prietenilor vostri arabi. Cand le faceti o vizita la ei in tara se cuvine sa aveti cate un dar pentru fiecare dintre

aceste rude. Nu va asteptati ca arabii sa desfaca darurile in prezenta voastra. La masa, mancati numai cu mana

dreapta, luati numai felul care vi se ofera si, desi e neaparat necesar sa laudati mancarea, nu acordati prea multa

atentie celor care au gatit-o. Nu va exprimati dorinta de a le cunoaste pe bucatarese (sotii, mame sau surori) care au

trudit indelung la pregatirea mesei. Gazda va va oferi cele mai bune bucati de mancare, pe care trebuie sa le

acceptati. Vor insista cam mult va trebui sa mancati putin mai mult decat de obicei ca sa nu-i suparati. La masa nu

prea se vorbeste, asa ca in aceasta privinta masa poate constitui o pauza binevenita. Revenind la discutii, pentru

nordicii care interactioneaza cu arabii, acestea reprezinta in mod cert o problema dificila. Timiditatea, concizia si

tacerile meditative ale celor dintai nu ii vor avantaja in relatiile cu arabii. Modestia verbala atat de pretuita de catre

japonezi li se pare arabilor extrem de stanjenitoare. Daca sunteti tacuti, ei vor crede pur si simplu ca ceva nu e in

regula si va vor sacai cu tot felul de intrebari pana se lamuresc despre ce e vorba. In prezenta arabilor nu numai ca

va trebui sa vorbiti mai mult insa si mai tare. Vocea puternica, ridicarea tonului si a vocii, chiar tipetele, toate denota

sinceritate in discursul arabilor. S-ar putea sa vi se para foarte greu. Dati-va toata silinta. Amintiti-va ca razboiul din

Golf a avut loc in parte pentru ca Bush a vorbit pe un ton domol, iar Saddam nu a crezut ca acesta vorbea serios

(despre declararea razboiului etc.). In societatea araba, cand vrei sa fie clar un lucru, e ceva normal sa folosesti o

exprimare bombastica, aproape agresiva. Ei sunt niste mari admiratori ai elocventei si daca va reuseste, acestia o

vor lua ca pe un semn de educatie, rafinament si sinceritate, indiferent cat de prolix ar suna in propriile voastre

urechi. Injuraturile sunt destul de obisnuite in limba araba, prin urmare, chiar daca va scapa una mai vehementa la

manie, nu va suna ca o ofensa pentru arabi, care-l pomenesc pe Allah cand spiritele se incing, aproape in fiecare

discutie. Arabilor nu le place sa vorbeasca despre lucruri neplacute, cum ar fi bolile, nenorocirile, accidentele sau

moartea. Nu le aduceti in discutie. Le vine greu si sa va dea vesti proaste despre afacere, asa ca ganditi-va la acest

aspect atunci cand totul pare "roz". Legata de acest obicei este si tendinta arabilor de a folosi eufemisme. Despre o

persoana bolnava spun ca este "obosita", dascalii devin ca prin farmec "profesori", iar mahalalele sunt "locuinte

ieftine". Arabii au un mare respect fata de cuvantul scris, in special daca are o conotatie religioasa. Nu care cumva sa

impachetati ceva intr-un ziar de limba araba s-ar putea ca in paginile sale sa apara numele lui Allah. Daca aveti pe

mana un exemplar din Coran, ar trebui sa manifestati mai mult respect decat pentru un card japonez. Apoi mai este

calvarul unei intalniri de afaceri desfasurate intr-o tara araba, care pentru un nordic poate fi deosebit de

impovaratoare. Ne-am referit mai devreme la notiunea araba de "casa deschisa", in care oaspetii sunt bineveniti la

orice ora. In secolul al XX-lea, aceasta notiune sau traditie a fost extinsa pana la "biroul deschis". Suna destul de

placut, insa lucrurile pot deveni haotice daca esti programat primul. Nordicii au pretentia de a se bucura de o

oarecare intimitate atunci cand discuta afaceri. In Anglia sau Germania, secretarele au grija ca sefii sa nu fie deranjati

de nou-venitii pe durata unei sedinte. Acest lucru se poate intampla in Portugalia, Spania, America de Sud sau

Sicilia, insa chiar si acolo, nou-venitii sunt rugati sa astepte. In tarile arabe, acestia sunt condusi direct in birou,

potrivit traditiei stravechi. Nordicii, care in mod normal se asteapta sa li se acorde privilegiul de a vorbi fara a fi

intrerupti, foarte curand sunt luati prin surprindere de vreo jumatate de duzina de vizitatori arabi care dau buzna peste

ei. Nordicii nu numai ca nu sunt obisnuiti sa auda mai multi oameni vorbind deodata, dar sansele ca tonul lor sobru

sa razbata in zarva generala sunt minime. Arabii ridica tonul si vorbesc tare pentru a crea un efect dramatic sau chiar

de bucurie ca-si intalnesc prietenii. Ei mai au si talentul de a participa la trei sau patru conversatii deodata. Mai

problematic este ca in aceste conditii nu stii ce se va alege de propunerile care, pentru a fi prezentate, l-au facut pe

un nordic sa parcurga o distanta de 3 000 de kilometri. Programarea unei alte intalniri pentru a doua zi ar fi inutila,

caci intreruperile vor fi la fel de multe. De curand, l-am intrebat pe consilierul comercial al uneia dintre amabasadele

din Abu Dhabi, cum rezolva aceasta problema. Mi-a raspuns in felul urmator: trebuie sa-ti asezi scaunul in asa fel

incat sa ajungi chiar langa cel cu care faci afaceri. De cealalta parte a biroului nu este suficient de aproape distanta

dintre voi nu trebuie sa fie mai mare de un pas si nimeni altcineva sa nu stea mai aproape. Cand ti-ai asigurat

aceasta pozitie, poti incepe sa-i strigi in urechea dreapta sau stanga, depinde pe ce parte te afli. Vei continua sa-l

"pisezi" cu propunerile in acest fel pana cand le accepta. E putin probabil ca va pricinui cuiva neplaceri, deoarece

atentia ii este distrasa din toate directiile si cea mai simpla cale de scapare este sa-si dea acordul. In aceste conditii,

pluri-activii intreprinzatori, ca italienii, le pun adesea pe masa documentele care trebuie semnate. S-ar putea sa nu fiti

in stare de asa ceva, insa modestia nu va va duce nicaieri. In concluzie, desi prapastia culturala dintre arabi si nordici

este destul de mare, exista destule sanse de a face o impresie favorabila. Arabii admira pregatirea si competenta si ii

primesc cu bucurie pe reprezentantii tarilor mici care sunt mai putin aroganti decat americanii, francezii si britanicii.

Un nordic sau un olandez niciodata nu vor agrea in totalitate volubilitatea, subiectivitatea, lipsa de punctualitate si

fatalismul arabilor, insa isi pot imbunatati simtitor relatiile cu acestia manifestand un real interes fata de persoana lor,

laudandu-i si flatandu-i in loc sa-i critice, memorand principiile de baza ale religiei lor, imbracandu-se elegant,

acceptand si facand favoruri fara a avea remuscari, aratand un respect deosebit fata de persoanele in varsta si traditii

si fiind foarte flexibili si relaxati tot timpul.

http://maya-arabculture.blogspot.ro/2011/04/cultura-araba-sec-vi-xi.html

Cultura arabă (sec. VI-XI)

Până în epoca formării statului unificat şi a marilor cuceriri, cultura arabă a avut un caracter predominant oral şi practic, izvorât din necesităţile impuse de viaţa aspră din deşerturile peninsulare. Acest caracter practic al culturii preislamice s-a retransmis, ca o moştenire ancestrală şi ştiinţei arabe din secolele următoare.

Încă din perioada preislamică, arabii au intrat în contact cu cultura mai dezvoltată din ţările vecine - Siria, Palestina, Persia - prin mijlocirea comunităţilor de sirieni, greci, evrei, persani, statorniciţi în peninsulă sau prin călătoriile făcute de negustorii arabi peste hotare. Marile cuceriri şi extinderea statului arab de la Indus la Oceanul Atlantic au pus pe arabi, începând cu secolul al VII-lea, în contact direct sau indirect cu civilizaţiile şi culturile considerabil mai înaintate decât a lor,

din Imperiul Bizantin, Orientul Apropiat, Persia, India, China.

Cultura clasică arabă s-a format treptat, în condiţiile islamizării ţărilor cucerite, ale sintezei dintre vechea cultură arabă şi culturile din aceste ţări şi a atins culmea înfloririi sale în secolele VIII-IX, perioadă în care au fost culese şi redactate poeziile orale arabe preislamice din secolele al VI-lea şi al VII-lea. Din cauza influenţei islamului, arabii şi-au însuşit în mod unilateral moştenirea culturii antice, interdicţia religioasă de a înfăţişa chipuri de oameni şi animale (provenită din teama de idolatrie) a nimicit cu timpul sculptura şi a avut o inflenţă nefastă asupra picturii.

Înflorirea culturii arabe în secolele VIII-XII se datoreşte unui complex de condiţii favorabile, apărute datorită avântului economic ce a caracterizat această perioadă. Bazându-se pe moştenirea culturii arabe preislamice şi ale spiritului raţionalist elen, cultura arabă s-a caracterizat printr-o vădită înclinare spre studiul ştiinţelor naturii şi al aplicaţiilor practice. Astfel au fost elaborate lucrări speciale pentru nevoile arhitecturii şi tehnicii; de exemplu matematicianul şi geometrul Abu-l-Wafa (secolul al X-lea) a scris Cartea despre cele ce sunt necesare meşteşugarilor în legătură cu construcţiile.