crucificarea firii pământești - carte creștină (2014)

„Cei ce sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea pământească

împreună cu patimile şi poftele ei.”

Galateni 5:24

2 | C R U C I F I C A R E A F I R I I P Ă M Â N T E Ș T I

CRUCIFICAREA

FIRII

Adevărul revelat în Scripturi

privind natura adamică și cea spirituală

Alex Sîngeorzan

Misiunea Creștină Independentă Elohim

~ 2014 ~


Cuvânt înainte...

Această carte s-a născut din dorința de a proclama Adevărul lăsat de Domnul

nostru Isus Christos discipolilor Săi cărora le-a încredințat slujba împăcării, Adevăr ce trebuie vestit oricărei ființe umane pentru ca nimeni să nu piară ci toți să vină la pocăința și la cunoașterea Adevărului. Duhul lui Dumnezeu m-a provocat să

scriu acest mesaj datorită faptului că Evanghelia lui Isus, din păcate, a suferit diverse modificări din partea unor oameni ce și-au permis să treacă peste Cuvânt,

modificări în ceea ce privesc conținutul, mesajul sau esența acesteia pentru salvarea omenirii. Mesajul acestei cărți nu atacă nicio denominațiune religioasă ci scopul ei primordial este acela de a întoarce pe cititor la Evanghelia nealterată, la

Vestea Bună oferită nouă, tuturor în dar din partea Salvatorului nostru iubit, Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Analizând cu atenție ceea ce se propovăduiește în zilele acestea din urmă,

mi-am dat seama că în proporție destul de ridicată, omul predică în general ceea ce crede el și acesta este un lucru bun pentru că ar fi absurd sau fără suport să se

predice doar ceea ce nu se crede sau acceptă însă ideea ce doresc s-o scot în relief este problema interpretării sfintelor Scripturi. Personal, și eu cred ce vestesc altora, mesajul ce-l transmit dar dacă eu nu am o bază, un suport real, un mesaj

ancorat în Adevăr, atunci eu predic degeaba. În sensul acesta, sunt mulți predicatori care, din păcate, vestesc pe Isus, fie de pe buze, fie din interes, fie

având un mesaj denaturat și mutilat, fără bază biblică, doar din ceea ce au fost instruiți de către alții fără să se analizeze în serios dacă mesajul este sau nu în acord cu ceea ce transmit sfintele Scripturi ale lui Dumnezeu. În fine, sunt de acord

că există în mod sigur și oameni ai lui Dumnezeu, predicatori sfinți și devotați în modul cel mai serios propovăduirii Evangheliei, iar mesajul lor confirmă trăirea lor

pe baza a ceea ce transmit oamenilor din Scripturi. Pe aceștia îi prețuiesc și totodată, Îi mulțumesc Tatălui ceresc pentru ei. Chiar dacă, de multe ori, aceștia sunt persecutați, respinși, ignorați, batjocoriți în situații critice pentru slujba lor

înaintea lui Dumnezeu, în primul rând, ei nu sunt doborâți, nu sunt distruși, nu sunt abandonați sau descurajați în adâncul inimii pentru că Cel care i-a trimis, a

promis că va fi cu ei până la capăt, fie că vor trece prin apă, fie că vor trece prin foc, Dumnezeu rămâne mereu credincios promisiunilor Sale!

Subiectul fundamental al acestei cărți este păcatul față de care suntem chemați să murim, adică, cu alte cuvinte, acesta să nu ne mai stăpânească, să nu

ne mai coordoneze ci noi, în Puterea lui Dumnezeu să-l putem stăpâni chiar dacă el pândește mereu la ușa inimii (minții) noastre cât vom trăi pe acest Pământ. Voi

încerca în lumina Duhului Sfânt să explic așa cum mi-a revelat Dumnezeu adevărul despre acest subiect atât de esențial și-n același timp, atât de controversat încât

omul a rămas confuz în timp ce se luptă pe front, doar că rezultatele sunt pe măsură. Întrebările principale sunt acestea: Suntem noi păcătoși? Este o soluție privind eliberarea de păcat? Dacă sunt creștin, pot să păcătuiesc? Ce este

pocăința? Care este diferența dintre natura adamică și natura spirituală? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care unii se gândesc, în mod serios sau nu, dar

important este că manifestă interes și sunt căutători de Adevăr pentru ca să fie în final vindecați și eliberați cu adevărat. Citește în întregime mesajul următor cu atenție...! Respectă fiecare referință din paranteză pentru un studiu eficace!


Cuprins

Capitolul 1: De ce suntem aici?..................................................pag.05

Capitolul 2: Natura adamică și natura christică......................pag.23

Capitolul 3: Ce este păcatul?......................................................pag.48

Capitolul 4: Ce este pocăința?....................................................pag.69

Capitolul 5: „Du-te și nu mai păcătui!”.....................................pag.80


CAPITOLUL 1

De ce suntem aici?

Poate v-ați pus și voi această întrebare cândva și ați tot căutat un răspuns

sigur și plauzibil dar poate ați găsit sau poate n-ați găsit. Ei bine, și eu mi-am pus

această întrebare într-o zi în mod serios și am căutat informații din diverse surse

ca în final să le pot armoniza într-un fel cu Biblia. În urma cercetării am remarcat

o dorință vie după Adevăr, sunt oameni care iau în serios sfintele Scripturi și care

tânjesc după Dumnezeu, după Cuvântul Lui drept dar am găsit și idei ciudate,

filosofice și fără bază biblică. Totuși, cel mai indicat, cred eu, este să mergem direct

la Dumnezeu și să-I cerem lumină și înțelepciune pentru a descoperi adevărul

revelat de El nouă și pentru a-l înțelege pentru că al Său Cuvânt nu e dat oamenilor

cu școală, cu abilități excepționale pe plan intelectual, social, moral, religios sau

de altă natură ci Cuvântul Lui e revelat, descoperit celor ce au o inimă deschisă

pentru Dumnezeu, restul sunt benefice de la sine. Nu am nevoie de înțelepciunea

acestei lumi care este bună, școala, abilitățile sau competențele cu care suntem

binecuvântați sunt bune și utile dar ele nu sunt condiția mântuirii, respectiv a

descoperirii Adevărului lui Dumnezeu! Eu am nevoie de o altă înțelepciune, cea

care vine de Sus, de la Părintele Luminilor în care nu există schimbare sau umbră

de mutare. Acest lucru înseamnă că El ne dă daruri stabile, înțelepciune reală, vie,

ce nu are nevoie să treacă prin diferite generații, procese sau diferite filtre

religioase pentru a se perfecționa. Înțelepciunea adevărată este așa cum a stabilit-

o Dumnezeu, ceea ce trebuie noi să facem este să ne pregătim inima și mintea,

permițându-I lui Dumnezeu să ne umple cu un spirit de pricepere, de sfat și de

tărie. Mereu problema este la noi și nu la Dumnezeu! Noi trebuie să ne aliniem

după standardele lui Dumnezeu și nu El după ale noastre! Noi trebuie să facem loc

lui Isus să intre în inima noastră și să ne transforme, să ne edifice, să ne crească

ca să devenim ființe plăcute Lui, devenind maturi și umpluți de El.

Problema multor oameni care caută totuși Adevărul este refuzul de a

renunța la propria variantă de interpretare, la egoism și la ceea ce dimensiunea

umană a investit în aceștia și nu Cel Prea Înalt. Ei cred că este așa cum sunt ei

convinși, cu toate că problema reală nu este convingerea care este foarte bună ci

doctrina, învățătura îmbrățișată. Are aceasta suport biblic? Se armonizează

mesajul doctrinei lor cu ceea ce transmite Biblia? Trebuie să înțelegem că sfintele

Scripturi alcătuiesc mesajul lui Dumnezeu pentru oameni, mesajul inspirat de

Duhul Său și nu este cuvântul oamenilor pentru că apostolul a clarificat acest lucru

important în scrisorile sale adresate creștinilor din diverse zone. Să citim cu atenție

ceea ce spune apostolul Pavel creștinilor din Galatia: „Fraţilor, vă mărturisesc că

Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească; pentru că n-am

primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.”

Galateni 1:11-12, VDCC. Cuvântul „obârșie” înseamnă „origine”, deci, apostolul

Domnului explică destul de limpede că Evanghelia, mesajul predicat de acesta nu

este de origine umană, adică, nu este invenția unei ființe umane ci este direct din


partea Creatorului nostru și acesta este un lucru extraordinar. Ce mare har e să

duci mesajul directorului școlii în fiecare clasă de elevi, nu-i așa? Sau, ce înălțător

e să transmiți mesajul președintelui țării, să fii al său purtător de cuvânt dar oare

cum este să transmiți Mesajul Celui care ține în controlul Său întreg Universul văzut

și nevăzut de ființa umană? Ce onoare, nu-i așa? Să te trimită pe tine Dumnezeu,

nu un om, nu un înger ci Însuși Cel din care și prin care sunt toate! Cine înțelege

să înțeleagă!

Domnul nostru Isus (Ieșua), Unsul lui Iahve, atunci când predica Evanghelia

pe acest Pământ amintea și spunea că Tatăl este Cel care L-a trimis și L-a

împuternicit, I-a dat autoritate și mandatul sfânt și nobil de a vesti Mesajul lui

Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. După ce Domnul Isus Și-a sfârșit însărcinarea

cu devotament și iubire, El a fost înălțat și glorificat pentru totdeauna iar acum

este la dreapta Puterii Celui Foarte Înalt, adică, El, acum coordonează Lumile peste

care a primit autoritate și putere din partea Tatălui Luminilor, în Cer și pe Pământ.

Toți dușmanii Săi sunt făcuți așternut picioarelor Sale, adică, El guvernează în mod

serios și cu putere deplină peste orice domnie, stăpânire, nume, etc. din ceruri sau

de pe Pământ. Dușmanul final care va fi distrus, va fi moartea pentru că Isus a

învins-o atunci când a murit pe lemnul de tortură pentru păcatele lumii întregi.

Apostolii, la rândul lor, au fost trimiși de Christos, Domnul și au primit putere,

ungere divină nu din partea omului ci din partea Spiritului (Duhului) lui Dumnezeu

și când Dumnezeu te trimite, omul nu mai are nicio influență asupra mandatului

tău, nu mai are nicio autoritate asupra mesajului tău pur și direct din partea lui

Dumnezeu! Omul nu va putea să transfigureze mesajul tău cât timp tu ești trimis

de Dumnezeu și împuternicit de Acesta, rămânând bine ancorat și încredințat în

promisiunile Sale și Numele (Persoana) Lui. Ei vor încerca, desigur, au încercat și

prin secolul 4 când impăratul Constantin, pentru business-ul său religios, a creat

un plan inteligent în felul lumii, unul care avea ca obiectiv principal așa zisa

„legalizare” a creștinismului sau unire cu Statul. Constantin este venerat în

bisericile tradiționale în general, a devenit un personaj emblematic dar el nu a fost

un creștin cum cred unii. Cu toate că a încercat să ajute Biserica el nu a renunțat

la practicile păgâne, încă și-a păstrat titlul de Pontifex maximus (Episcop

universal), practicând în continuare cultul Sol Invictus (Soarele Invincibil,

Necucerit) și emițând mai departe monede cu figuri de zei antici, acesta a comis

crime și s-a botezat în doctrina sa doar pe patul de moarte. La 7 martie 321 d.Ch.,

Constantin a decretat zi de o odihnă pentru în imperiul roman. Unii oameni cred

că acest Constantin a schimbat ziua de sabat cu această zi dedicată zeului soare

(sunday, duminică), ei bine, nu are legătură. Biserica Creștină Apostolică din

secolul întâi nu a mai promovat sabatul mozaic pentru că dacă Iosua le-ar fi dat

odihna perfectă pentru sufletele lor atunci Dumnezeu nu ar mai fi vorbit apoi de o

altă Odihnă, una spirituală ce trece dincolo de limitele spațiului și timpului (vezi

Evrei 4:6-11; Matei 11:28; Deuteronom 5:15 [Egiptul simbolizează sclavia

păcatului] și Ioan 4:20-21). Nu are sens să ne panicăm și să criticăm pe cei ce se

duc la întruniri cu biserica și duminică sau sâmbătă pentru că nu mai contează,

ceea ce contează este să nu avem o astel de regulă pentru că Dumnezeu nu este

limitat de o zi sau de un loc anume. Noi trebuie să ne închinăm Lui în fiecare zi și


dacă avem ocazia să ne întâlnim ca biserică de mai multe ori pe săptămână nu

cred că Îl supărăm pe Dumnezeu. Mai degrabă Îl supărăm când numai o zi Îi

dedicăm Lui venind cu scuze inutile cum că în restul zilelor trebuie să muncim,

bine ar fi să înțelegem ce a spus Isus: să dăm cezarului ce este al cezarului dar lui

Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Ce nu a înțeles Constantin e ceea ce nu înțeleg

azi mulți oameni și anume, libertatea adevărată. Dacă am spus că este o libertate

adevărată, înseamnă că este și una falsă, bineînțeles, mai defapt o iluzie, un spirit

de sclavie. Constantin a crezut că prin unirea Bisericii creștine apostolice cu Statul,

el va reuși să creeze un imperiu religios și o națiune creștină, o biserică universală

(adică: catolică), este drept că aparent a reușit motiv pentru care a și așezat sediul

la Constantinopol (numele orașului fiind după numele lui Constantin, astăzi:

Instambul). Acest împărat nu a legalizat creștinismul cum credea el și cei ce-l

urmau ci dimpotrivă, l-a alterat, l-a amestecat cu principiile păgânismului și chiar

dacă oamenii acum aveau biserici-clădiri (fizice), libertate religioasă, exprimare

liberă, un guvern ce să-l susțină sau mai bine zis, de care să se folosească, ei

defapt nu erau liberi. În primul secol, când primii creștini au mers în lume să ducă

Evanghelia, Biblia și documentele istorice ne dovedesc prin câte situații dificile au

trecut aceștia și totuși ei spuneau că sunt liberi.

Constantin a venit cu un mesaj de origine umană, el nu a fost trimis de

Christos cu toate că a văzut o cruce într-o viziune în numele căreia să lupte că va

învinge. Conform relatărilor sale, mesajul său este contrar Mesajului divin iar

rezultatele sunt pe măsură, s-a creat un imperiu religios, așa zis creștin când în

realitate, diavolul a reușit să distrugă sufletele multor oameni. Asta se întâmplă

atunci când omul vine cu un mesaj de la un alt om și nu de la Dumnezeu, se

creează imperii cu identitate falsă, denaturată: „suntem o Românie ortodoxă* de

2000 de ani”, se creează dogme sau doctrine bolnave (Coranul: amestec între

creștinism, iudaism, islam) și așa mai departe și nicidecum libertatea duhului

omului depravat și corupt ce are nevoie nu de ceea ce a oferit Constantin,

Muhammad sau alții ci de ceea ce a oferit Isus Christos acelei femei condamnate

de Legea mozaică ce era inscripționată pe pietrele marilor preoți ipocriți (erau cu

Legea pe buze și cu încălcarea ei în trăire). Isus a oferit acelei femei iertare, El a

înțeles-o, El a iubit-o, El a stat aproape de ea, i-a mângâiat inima, i-a spus o vorbă

caldă, de asta are nevoie omul însetat după Dumnezeu, nu de replici goale învățate

pe de rost, nu de diplome lumești cu caracter religios, nu de un scaun într-o

biserică, undeva în spate sau de un formular de înregistrare într-un cult religios

sau de altceva ce satisface doar partea exterioară dar nu ceea ce doar Dumnezeu

poate vindeca și restaura o inimă zdrobită.

Mesajul lui Isus produce naștere din nou, vindecare la nivel de trup și spirit,

restaurare și edificare, acesta a fost mereu mesajul sfinților apostoli ai lui

Dumnezeu, acest Mesaj aduce libertatea adevărată! Această libertate nu înseamnă

doar să poți merge în liniște și fără teamă la locul de muncă, la școală sau în alte

locuri unde are loc desfășurarea unor activități pentru că împăratul Constantin și

mulți alții asemenea lui așa credeau. Dar oare cum se explică faptul că Daniel era

în groapa cu lei, cu niște fiare fioroase și totuși era liber? Cum se explică faptul că


Iosif era aruncat în groapă de frații săi și totuși era liber? Cum explică aceștia

libertatea ce o aveau Petru, Sila, Pavel și mulți alți creștini în închisori, legați la

mâini și la picioare? Cum explică ei libertatea ce o avea Richard Wurmbrand și

mulți alți creștini de atunci sau din zilele actuale când erau închiși și torturați în

închisorile morții? Cum explică acești amestecători de mesaj libertatea ce o aveau

cei ce erau arși pe rug dar care erau veseli și cântau adorare lui Isus în timp ce

sufereau? Nici măcar nu putem explica în termeni umani și totuși, ei erau liberi, ei

nu aveau nevoie de o Evanghelie estropiată, amestecată cu principii lumești doar

de dragul unor netăiați împrejur cu inima ce aleargă doar după tronuri și bogăție.

Erau tăiați în două cu ferăstrăul și totuși erau liberi, cum e posibil? Erau dați la

fiare, arși în var aprins și totuși erau liberi, cum se explică? Erau ținta săgeților și

trași de cai pe jos în fața unei mulțimi batjocoritoare, pe arene și totuși erau liberi,

cum poate explica religiosul Constantin și cei asemenea lui? Cum...? Cum e posibil

ca ei să meargă pe străzile Ierusalimului, Atenei, Corintului, Tesalonicului, Listrei,

Antiohiei și mult mai departe, să fie persecutați crunt de cei împotrivitori, să fie

arestați pe nedrept, bătuți cu nuiele, fără mâncare de multe ori, fără ajutor uman,

fără îmbrăcăminte adeseori și totuși, ei să fie liberi? Cum explică spiritul lumii și

cel religios acest lucru minunat? Ei bine, aceștia nu au nicio explicație dar totuși,

ei „știu” să „legalizeze” creștinismul, ca și cum creștinii nu erau liberi cu toate că

treceau prin adversități, ca și cum ei aveau nevoie de o ștampilă de la Pilat, de la

Constantin, de la Irod, de la Papa, de la patriarhul țării, de la președintele de cult,

etc., să fie oare așa? Nicidecum! Aceasta este problema dragi cititori, atunci când

Mesajul ceresc e amestecat cu mesajul pământesc, acesta își pierde valoarea

adevărată și chiar Autorul! Să fim atenți ce predicăm, ce urmărim, ce căutăm

pentru că vine o Zi a dreptății când se va da totul pe față și nu se are în vedere

niciodată fața omului, exact cum spune apostolul credinței creștinilor din Colose:

„Căci cine umblă cu strâmbătate îşi va primi plata după strâmbătatea pe care a

făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului!” Coloseni 3:25, VDCC.

Am făcut această introducere pentru că este important să înțelegem modul

în care circulă învățăturile în lume, care e conținutul și scopul lor și cum trebuie

extirpat dacă nu are suport evanghelic. Aș dori să ne rugăm lui Dumnezeu atunci

când citim Biblia sau o carte cu mesaj biblic pentru ca El să ne dea lumină și

pricepere pentru a putea identifica și primi cu ușurință conținutul sau esența

mesajului lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, pentru mântuirea și edificarea

noastră spirituală. Așadar, o întrebare esențială este și aceasta, de ce suntem aici?

Cu alte cuvinte, de ce existăm? De unde am venit și încotro ne îndreptăm? Ei bine,

răspunsurile la aceste tipuri de întrebări le găsim în jurul nostru dar atât de

diversificate. Unii au o părere, alții au altă părere, unii cred într-un fel, alții cred

într-alt fel, unii tind spre interpretarea x, alții tind spre interpretarea y, unii sunt

indiferenți, alții tot caută și nu găsesc, sunt mai sceptici. Cu toate acestea, să nu

avem un răspuns? Cred ferm că Scriptura lui Dumnezeu ne oferă răspunsuri clare

la aceste întrebări, noi suntem chemați să medităm, să analizăm, să cercetăm cu

atenție și bineînțeles, în lumina Duhului Sfânt cerând cu sinceritate și lepădare de

sine (adică cu renunțare la ceea ce credem noi lăsându-L pe El să ne învețe așa

cum este) înțelepciunea despre care ne vorbește așa de frumos apostolul Iacov:


„Dar înţelepciunea de sus este întâi pură, apoi paşnică, blândă, uşor de abordat,

plină de milă şi de roade bune, imparţială şi fără făţărnicie.” Iacov 3:17, BTF 2010.

Observăm cum Iacov ne spune că această înțelepciune este ușor de abordat, de

primit, la fel, prin ea, este ușor să înțelegem ceea ce cu ajutorul înțelepciunii

umane nu vom reuși niciodată pentru că mesajele sunt de origini diferite!

Unii oameni cred că Dumnezeu i-au creat pe Adam (din ebraică = om) și pe

Eva (din ebraică hava = viață) cu scopul de a se înmulți și cultiva pământul și

bineînțeles, de a trăi în armonie perfectă pe un Pământ paradiziac. Sigur, aparent

este plauzibilă varianta și eu la rândul meu o cred dar aparent, pentru că, într-

adevăr, Biblia vorbește despre aceste lucruri dar ea nu se oprește aici, de aceea,

este atât de important să tratăm orice subiect din Biblie în contextul ei, altfel,

poate reușim să creem o doctrină dar care nu ne va ajuta cu nimic și într-un final

tot vom fi obligați să o armonizăm cu Scriptura întreagă și atunci ne vom da seama

mai multe, dacă vom fi sinceri. Mie îmi place să merg pe logică, să folosesc mintea

și nu doar sentimentele, eu cred că o viață echilibrată spiritual este una în care

rațiunea și sentimentele se manifestă în acord, într-o unitate deplină; nici minte

fără sentimente, nici sentimente fără inimă sau minte! Aceasta este legea lui

Dumnezeu, vă aduceți aminte că închinătorii adevărați și plăcuți Tatălui Ceresc

sunt cei în duh și-n adevăr? Deci nu doar în duh, nu doar în adevăr, nu e îndeajuns

doar să cunoști Adevărul la nivel de teorie și nu e îndeajuns să-ți exprimi emoțiile,

sentimentele fără o bază teoretică adevărată, fără esența unei doctrine corecte.

Defapt, cei ce se bazează doar pe Adevăr iar nu și pe dimensiunea spirituală, în

realitate ei nu cunosc Adevărul iar cei ce se bazează doar pe închinarea în duh iar

nu și pe Adevăr, în realitate ei nu cunosc dimensiunea spirituală, cea adevărată,

deci e nevoie de echilibru în orice domeniu de activitate.

Pentru că Dumnezeu ne-a creat așa de minunat și ne-a înzestrat cu rațiune,

putem să medităm la cele ce urmează mai în serios. Să presupunem că mergem

pe varianta de mai sus enunțată. Deci, Dumnezeu a creat pe om, i-a oferit pe Eva

și acum ei formează o familie, trebuie să cultiveze pământul și să se înmulțească.

De remarcat faptul că diavolul avea acces să ispitească ființele umane create.

Faptul că diavolul a venit să ispitească femeia înseamnă că el deja era acel heruvim

decăzut. Ideea fundamentală a acestei relatări este liberul arbitru. Dumnezeu,

când a creat ființele celeste și omul, nu i-a setat în așa fel încât să nu se ridice

împotriva lui Dumnezeu ci le-a dat libertatea de a alege într-un final, dacă sunt de

acord cu poziția și identitatea lor sau nu. Deci, când omul a fost creat, deja diavolul

era decăzut, deja liberul arbitru era în planul lui Dumnezeu. Unii cred că dacă

diavolul nu ar fi ispitit pe om niciodată (în Eden), omul ar fi și azi pe acel pământ

paradiziac. Această doctrină nu prea are suport biblic. Eu nu cred că diavolul nu ar

fi ispitit niciodată pe om, plus că nu are relevanță să luăm varianta opusă a

realității, noi știm că deja satan a ispitit omul, nu așa trebuia să se întâmple, nu e

vorba de predestinare aici, e vorba de liber arbitru.

Lucifer a fost creat în frumusețe copleșitoare, el a fost un heruvim, conform

unor texte profetice, el era ridicat în rang divin și a primit libertatea de a alege.

Astfel că acest spirit, această ființă celestă, a ales să fie mai mare decât Fiul Celui


Omnipotent (Atotputernic), nu și-a păstrat identitatea și poziția lăsate de

Dumnezeu în dreptul său și astfel acesta a decăzut: „Erai un heruvim ocrotitor cu

aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin

mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai

fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. Prin mărimea negoţului

tău te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele

lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor

scânteietoare.” Ezechiel 28:14-16, VDCC. Dincolo de metaforele și expresiile

profunde din textul profetic de mai sus, Dumnezeu vrea să ne spună că diavolul

ce înainte nu purta acest nume era în Prezența lui Dumnezeu, în Cerul Lui dar

lucifer, pentru că avea liber arbitru, a demonstrat lui Dumnezeu că nu era în acord

cu planul Lui, el voia mai mult, voia supremația deplină, să fie mai mult decât un

dumnezeu (dumnezeu = ființă puternică): „Cum ai căzut din cer, Lucifer, fiu al

dimineţii, cum eşti retezat la pământ, cel care ai slăbit naţiunile! Fiindcă ai spus în

inima ta: Eu mă voi înălţa la cer, îmi voi ridica tronul deasupra stelelor lui

Dumnezeu, voi şedea de asemenea pe muntele adunării, în părţile de nord; Eu mă

voi înălţa deasupra înălţimilor norilor, voi fi ca Cel Preaînalt. Totuşi vei fi coborât

în iad, la marginile gropii.” Isaia 14:12-15, BTF 2010.

Dumnezeu i-a dat libertatea de a alege, diavolul nu a fost predestinat să fie

diavol ci el a ales asta (să fie hulitor, batjocoritor, mincinos, arogant, nemulțumit).

Între timp, Dumnezeu a dorit să creeze niște ființe speciale, diferite de îngeri și

anume, omul. Dar să nu uităm, diavolul deja era decăzut, el a ales și totodată

Dumnezeu nu poate lăsa ca acest rău să supraviețuiască, pentru diavol trebuie să

fie o pedeapsă, distrugere. În fine, a fost așadar creat omul, dar Biblia ne arată că

și acesta are liberul arbitru, puterea de decizie, motiv pentru care Dumnezeu i-a

pus înainte „viaţa şi binele, moartea şi răul”, Deuteronim 30:15, VDCC. Planul

conceput de Dumnezeu este foarte interesant, el l-a creat pe Adam (pe om) și pare

că pentru a trăi așa, în această dimensiune o veșnicie dar asta nu putea fi în

realitate pentru că Pământul nu poate fi umplut la infinit de oameni dacă dintre ei

nu sunt și care mor. Iar pentru a muri era nevoie ca Adam să fi păcătuit, să fi

încălcat porunca lui Dumnezeu prin accesarea liberului arbitru. Dacă mergem pe

presupuneri și afirmăm că Dumnezeu poate voia să testeze doar pe Adam pentru

o anumită perioadă de timp și dacă Adam ar fi trecut cu bine testul acelei perioade

atunci satan ar fi fost distrus și omul lăsat să trăiască în armonie perfectă pe

Pământul lipsit de rău. Asta ar însemna că Adam și Eva vor forma o familie

numeroasă, Pământul se va umple de oameni și din nou apare eroarea amintită,

va fi naștere fără moarte? Până când? Nu cred că are sens această interpretare.

Omul trebuia și el să fie testat într-un fel, nu doar îngerii care la rândul lor au eșuat

(o parte destul de semnificativă conform expresiei „a treia parte”). Dumnezeu a

așezat înaintea ochilor primilor doi oameni creați un semn, o zonă centru care

mereu transmite semnale ispititoare iar prin agentul decăzut, ispititor (diavolul),

omul va cădea dacă va alege ceea ce este greșit. Sigur, diavolul a venit imediat să

ispitească omul și să-l provoace, omul putea să respingă oferta diavolului din

moment ce Dumnezeu i-a interzis omului să guște din pomul oprit. Niciodată nu

ne cere Dumnezeu să facem ceva dacă este imposibil pentru noi, de reținut această


idee pentru că este importantă: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită

cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi

ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi

din ea, ca s-o puteţi răbda!” 1 Corinteni 10:13, VDCC. Ce s-ar fi întâmplat cu Adam

dacă nu asculta de satan? Vă las să meditați dv dar mergeți pe logică.

Totuși, pentru că omul a permis să poarte un dialog cu diavolul, acesta a

falimentat, a eșuat în final și din păcate, a decăzut. În momentul în care omul a

încălcat porunca lui Dumnezeu, moartea a intrat în scenă și consecințele ei se văd

lămurit de atunci până-n ziua de astăzi. Observăm că Dumnezeu a dat porunca,

omul a primit-o (faptul că Dumnezeu dă poruncă înseamnă că încălcarea ei e

tentantă, exact comportamentul unui copil, dacă îi spui să nu meargă la foc, chiar

acolo merge, vorbesc la general. Iar această stare este una lipsită de libertate

pentru că acolo unde e Lege e și încălcarea ei, acolo unde e Lege e și sclavie, vezi

Romani 4:15) și deci, când omul a încălcat porunca, ceea ce era de așteptat, de

remarcat faptul că lui lucifer Dumnezeu nu cred că i-a dat porunci în Ceruri și totuși

el a comis greșeala, ei bine, când omul a primit porunca, acesta a dat cu piciorul

în ea pentru că tentația, aparent era mare și omul a fost hipnotizat și înșelat din

păcate. Așadar, când primii doi oameni au încălcat porunca, ochii li s-au deschis,

imediat și-au dat seama de gravitatea situației, imediat și-au dat seama că erau

goi, imediat și-au dat seama că L-au supărat pe Dumnezeu, că au greșit dar ce se

mai putea face? Nimic, pentru că Legea este doar o oglindă a vieții păcătosului, a

ființei decăzute, ea arată păcatul din viața omului și condamnarea, nicidecum

soluția de vindecare! Iată că omul a căzut, și-a pierdut veșnicia, dar nu acea

veșnicie pe un pământ paradiziac, unde o veșnicie urma să se înmulțească (asta

ar fi dat eroare cum e menționat mai sus dacă moarte nu ar fi fost), unde urma să

mănânce (?) și să umble goi (?), că așa ne arată Biblia ca fiind starea de dinainte

de încălcarea poruncii, a folosirii liberului arbitru în mod greșit.

Ca să fiu mai bine înțeles, voi face o ilustrație: să presupunem că vă aflați

într-o mașină și conduceți. Regula bine știută este să mergeți corect pe șosea

neîncălcând semnele de circulație. Dv porniți din zona x și doriți să ajungeți în zona

y, acolo vă doriți, acolo e frumos și relaxant. În final, ajungeți la destinație pentru

că ați respectat regulamentul de circulație, dacă cumva nu l-ați fi respectat din

cauza neatenției, ați fi comis un accident destul de grav încât să vă producă

moartea. Ce putem înțelege din această ilustrație? Să o redăm prin prisma schemei

de mai jos:

test start


Din schema de mai sus, putem înțelege următoarele: caseta gri (start)

reprezintă locul de plecare cu mașina iar spațiul dintre prima casetă și cele două

din dreapta reprezintă timpul supus testării, respectiv, călătoria cu mașina spre

destinația dorită (logic, cea cu alb), călătorie condiționată de respectarea regulilor

de circulație. Prima casetă din dreapta, cea albă, reprezintă destinația dorită la

care s-a ajuns cu succes iar cealaltă casetă, respectiv, cea neagră, reprezintă

destinația greșită datorită nerespectării regulamentului și mai clar, reprezintă

moartea. Fulgerul albastru reprezintă tentațiile, obstacolele ce intervin în timpul

testării asupra comportamentului celor testați. Adam și Eva erau creați (caseta gri)

și supuși testării (test), lor li s-a interzis să mănânce din fructul oprit dar ei nu au

ascultat de Dumnezeu ci de satan și în final au eșuat, au murit. O să vedem că

același plan, același traseu simbolizat mai sus, îl parcurgem și noi, fiecare om și

este important cum parcurgem acest drum! Nu avea sens ca Dumnezeu să le fi

dat viața veșnică deja (destinația reușită) și în același timp ei să fi fost supuși

testării. Un om, dacă e supus unui test și trece cu bine examenul primește ceva ce

nu are în timpul testării, este logic. Dacă eu optez pentru facultate, trebuie să dau

un examen (respectiv, să învăț, să merg la examinare și să fiu admis), abia apoi

pot fi numit student. Tot așa, nu are logică sau sens ca Adam și Eva să fie pe un

pământ înflorit, dar o veșnicie supuși unor reguli și tentați să încalce porunca din

Eden, ar fi chinuitor până la urmă dar când te gândești că o veșnicie trebuie să

suporți acest lucru, deci nu se poate admite așa ceva. Chiar și în această viață,

Dumnezeu ne dă liberul arbitru să-l folosim până ce murim, abia după moarte vine

judecata, tot așa, Adam trebuia să moară ca să nu mai aibă drept să decidă ori

timp pentru testare dar noi știm că moartea nu putea fi în viața lui dacă el nu a

greșit cu nimic. Trebuie să înțelegem planul lui Dumnezeu pentru creațiile Sale!

Dumnezeu nu l-a blocat pe satan în a-i ispiti sau seduce pe Adam și pe Eva dar

nici nu a plănuit ca o eternitate aceștia să fie bombardați mereu de ispitirile

diavolului. Orice luptă are un final unde omul, fie e învins, fie e învingător, stare

de mijloc nu există.

Oare nu putea Dumnezeu să creeze ființele fără liberul arbitru, fără să fie

tentați să încalce voia lui Dumnezeu? Eu cred că El putea face acest lucru dar El

este Dreptate și acest lucru înseamnă că El nu forțează niciodată nota, El nu are

nevoie de cantitate, știți, să avem membri cât mai mulți în biserică, în

departamentul x sau y, etc., nu, El caută calitate și nu cantitate! Acesta este

principiul lui Dumnezeu și este unul drept. Cum ar fi dacă doi tineri s-ar căsători

din silă? Cum ar fi dacă doi oameni s-ar căsători din interese false (financiar,

politic, social, religios)? Ar fi iubire, ar fi dreptate, ar fi armonie? Nicidecum! Ei

bine, tot așa, Dumnezeu nu vrea roboți că El putea să ne facă roboți, El putea să

facă pe Eva să nu încalce porunca dar El defapt nu poate să fie nedrept și fals! El

nu mă obligă să-L iubesc, pur și simplu eu Îl iubesc pentru că nu mă obligă ci

pentru că El m-a iubit întâi, Dreptatea și Iubirea Lui sincere și necondiționate m-

au cucerit și câștigat pentru totdeauna. Aceasta este esența! Acesta este Mesajul!

Eva a avut libertatea de a alege precum lucifer, dar a falimentat iar Dumnezeu are

nu certitudinea sau cunoașterea pentru că El este Omniștient (știe totul dinainte

mereu) ci dovada că ființa umilă creată de El L-a respins în timp ce El nu a respins-


o, deci, omul, nu are nicio scuză. Atunci când oamenii au obiceiul să întrebe de ce

Dumnezeu duce în iad pe om, ei trebuie să înțeleagă că întrebarea e prost clădită,

nu Dumnezeu duce în iad sau în Cer pe om că atunci ar fi doctrina predestinării

despre care Biblia arată că este falsă ci omul alege unde acesta se duce, de aceea

a creat în Planul Său inteligent principiul liberului arbitru, tocmai pentru a se dovedi

că cei ce rămân credincioși Planului Său sunt cei care merită defapt să fie pentru

El: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.” Cuvintele acestea

„încă o dată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este

făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.” Evrei 12:26-27b, VDCC.

Noi știm că în Ceruri nu vor mai fi reguli, biserici, școli, etc., ci o dimensiune

spirituală în care vor intra acei ce aici pe Pământ (caseta gri) ascultă de poruncile

lui Dumnezeu în ciuda tututor stratagemelor diavolului pentru că ascultând de

porunca lui Dumnezeu, diavolul e călcat în picioare, dar în momentul în care

porunca lui Dumnezeu e călcată în picioare, atunci dăm ascultare diavolului și

consecințele sunt mortale. De ce suntem deci aici? Pentru că avem în noi libertatea

de a decide, fie cu Dumnezeu, în viață, fie separat de Dumnezeu, în moarte iar

decizia noastră influențează starea noastră definitivă și eternă. Noi toți suntem în

(caseta gri) spațiul de testare și avem liberul arbitru (puterea personală de

decizie), ni s-a pus înainte viața și moartea, binele și răul și auzim mereu voci care

ne îndeamnă, ne sugerează să alegem una din cele două variante, mereu doar o

variantă putem alege, nu există cale de mijloc, fie că vrem, fie că nu vrem iar

Maestrul nostru a și specificat acest lucru destul de clar: „Nimeni nu poate sluji la

doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia

şi-l va dispreţui pe celălalt.” Matei 6:24, NTR. În timp ce înaintăm pe traseul testării

suntem atacați de vocea diavolului, care, cu un mesaj îndulcit dorește să ne

otrăvească, să ne atragă înapoi, să ne producă confuzie, să ne dezorienteze pe

cale dar dacă facem liniște în inima noastră vom putea auzi șoapta dulce a Duhului

Sfânt care ne încurajează să mergem înainte, să ne ridicăm și să progresăm câte

puțin în fiecare zi dar să nu privim înapoi precum soția lui Lot, cale de întoarcere

nu este, fie ne oprim și ne ajunge diavolul, fie înaintăm și ținem pasul cu Cel Sfânt!

Să ascultăm deci mereu vocea lui Dumnezeu, ea se deosebește ușor de celelalte

voci străine dar pentru a ști să deosebim vocile avem nevoie de creștere spirituală,

de maturitate spirituală. Știți, expresia „suntem în locurile cerești în Christos Isus”

(vezi Efeseni 1:3,20; 2:6; 3:10; Psalmul 93:4 și 1 Corinteni 4:9) vrea să ne spună

că este o realitate, nu este o filosofie religioasă și nici figură de stil ci este un

adevăr iar dacă cei născuți din nou sunt în Locurile Cerești înseamnă că aceștia au

natură cerească, gândire cerească, limbaj ceresc și identitate cerească, aceștia

sunt înzestrați cu putere cerească, cu autoritate deplină peste orice domnie și

stăpânire care sunt în aer, fiind vorba de forțele spirituale ale întunericului.

Creștinii au putere asupra uneltirilor și atacurilor diavolului. Atunci când aceștia se

roagă pur și simplu emit decrete sfinte și puternice, ei declară nu în spirit

lamentabil ci cu mentalitate de învingător, declară vindecare, restaurare, iertare,

lumină, viață, pace, bucurie, etc. și în acest mod bolnavii se vindecă, morții învie,

au loc treziri spirituale și oamenii se întorc la lumină, la Dumnezeu. În felul acesta

Biserica a ajuns o priveliște pentru toată creația, pentru satan, pentru oameni și


pentru îngerii lui Dumnezeu, Biserica este cea mai puternică instituție spirituală

ridicată la rang înalt și divin. Biserica lui Isus este ținta tuturor atacurilor, este

precum o cetate așezată pe un munte (vezi Matei 5:14) dar ea este biruitoare

exact cum este Christos pentru că Biserica este defapt Christos iar Christos este

defapt Biserica, nu o luați în termeni proprii pentru că vorbesc lucruri înalte,

spirituale, Isus este Capul propriului Său Corp care este tocmai Biserica, practic,

Isus încă este pe acest Pământ în formă umană, adică Biserica, de aceea, Biserica

este lumina lumii pentru că Isus este Lumina lumii, de aceea Isus a fost persecutat

de Saul pentru că Biserica a fost prigonită de acesta. Dacă El a fost ridicat la Cer

nu înseamnă că Biserica nu are mandatul de a duce mai departe Mesajul Său

oamenilor, Isus lucrează în continuare dar prin Biserica Sa!

Poate unii dintre cei ce citesc această carte se vor întreba dacă există dovezi

biblice sau argumente scripturale ce să susțină cele de mai sus. Eu vreau să le

spun acestora că există în mod sigur, altfel, nu mă apucam să aștern în scris acest

mesaj dar problema nu este scrisul ci interpretarea corectă a sa, degeaba arăt

referințele biblice dacă ele sunt interpretate în diferite moduri. Unii oameni zic că

Adam a fost creat să fie veșnic pe un pământ paradiziac și că cei ce Îl cred pe Isus

vor fi restabiliți în ideea că vor primi natura adamică sau starea adamică de

dinainte de a păcătui. Dar această învățătură (doctrină) nu se armonizează cu ceea

ce am spus mai sus pe bază logică dar nici chiar cu ceea ce susține în continuare

Biblia și o să vedem în cele ce urmează. Pentru început, să studiem următorul text

din Scriptură care spune astfel: „Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea

mărturisire: „Ce este omul ca să-Ţi aduci aminte de el sau fiul omului, ca să-l

cercetezi? L-ai făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngeri, l-ai încununat cu

slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale: toate le-ai supus sub

picioarele lui.” În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuşi,

acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse. Dar pe Acela care a fost făcut „pentru

puţină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă

şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui

Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.” Evrei 2:6-9, VDCC. În primul rând,

acel cineva ce a făcut această mărturisire este regele David, cel care a scris printre

altele și minunatul psalm (8) de unde apostolul Pavel face trimitere. Remarcăm

ceva interesant în textul de mai sus și anume, expresia: „pentru puțină vreme mai

prejos de îngeri”, oare ce vrea să spună aceasta? Este ușor de înțeles dacă suntem

atenți, noi știm că pe Pământul unde Adam a fost așezat nu locuiesc îngeri și nu

mă refer la prezența lor în spirit printre unii oameni pentru protecție sau

transmitere a unui mesaj din partea lui Dumnezeu. Îngerii sunt ființe celeste,

spirituale (adică nu au corpuri adamice, formate din materie, așa cum percepem

noi, oamenii în dimensiunea aceasta fizică) iar faptul că Dumnezeu a creat pe om

pentru puțin timp mai prejos decât natura îngerilor este clar că adam (omul) era

supus unui test intermediar (caseta gri) ca în urma acestui test, el să poată fi

admis pentru dimensiunea spirituală pentru eternitate sau distrugere veșnică. În

text apostolul ne oferă chiar și un exemplu de calitate înaltă, pe Domnul nostru

Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu (Elohim).


Noi știm că Isus a fost făcut pentru puțin timp mai prejos decât îngerii (a nu

se interpreta că înainte El era la nivelul îngerilor că nu e regulă să se poată trage

această concluzie!), adică, El a luat natura umană, adamică așa cum spune și

Cuvântul: „De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici

prinos; ci Mi-ai pregătit un trup...” Evrei 10:5, VDCC. Expresia „mi-ai pregătit un

trup (corp)” se referă la faptul că Domnul Isus urma să Se nască ca om, neavând

un corp spiritual ci unul fizic, material, așa cum avem noi pe acest Pământ pentru

că ar fi imposibil atunci să moară pentru omenire motiv pentru care trebuia ca în

toate lucrurile să Se asemene cu oamenii dar să fie fără păcat. După ce Domnul

Isus a trecut cu bine spațiul de testare pornind din zona gri (starea intermediară),

ascultând mereu de vocea Tatălui Ceresc și ignorând cu autoritate vocea demonică,

El a învins și a fost ridicat în Gloria Cerească la dreapta Puterii Tatălui (adică, fiind

desemnat Autoritate Supremă în Numele lui Iahve). A revenit Isus din nou pe Terra

cu condiția ca Maria să fi fost de data aceasta primită când cerea ajutor pentru că

urma să nască? Nicidecum! Deci, creștinii nu vor fi restaurați sau restabiliți în ideea

că vor fi precum Adam înainte să moară că nu ar avea logică și nici sens. Dumnezeu

nu i-a spus lui Adam: „Hei, Adam, uite, am un pom acolo în grădină la mijloc, să

nu guști din el niciodată (este un mister dar nu e treaba ta), o să vină cel decăzut,

satan și o să te provoace să guști dar cum ți-am spus, tu să nu asculți de el, bine?

Asta va fi o eternitate. Dacă vei gusta, atunci vei muri dar dacă nu vei gusta, nu

vei muri.” Nu cred că e cazul să întrebăm de ce atunci Dumnezeu nu l-a creat pe

om direct înger, dar să nu uităm că omul nu va fi egal cu îngerii la nivel de rang ci

la nivel de natură dar omul sfânt va judeca îngerii și omul va fi așezat la dreapta

puterii lui Christos cum Isus a fost așezat la dreapta puterii Tatălui Divin (vezi

Apocalipsa 3:21; Matei 19:28 și 1 Corinteni 6:3). Nu putem să spunem că dacă

Adam l-ar fi respins din prima încercare pe diavolul atunci planul de testare s-ar fi

finalizat, diavolul fiind distrus și Adam liber să trăiască mai departe dar fără reguli

și fără ispitele diavolului pentru că nu ar avea sens și suport biblic. Satan nu putea

fi învins de adam (om) ci era nevoie în providența lui Dumnezeu de o Jertfă

supremă, era nevoie de Unsul lui Dumnezeu să moară pentru ca satan să poată fi

distrus în final! Dumnezeu putea să-l distrugă pe satan dar prin dreptate în ideea

că satan nu va mai putea să se atingă de fiii lui Dumnezeu dar satan oricum va fi

distrus la propriu, nu va mai exista și el e conștient de asta pentru că plata

păcatului este moartea (vezi Apocalipsa 12:12). Diavolul nu este distrus dacă el

vine la noi și noi îl respingem, el este distrus pentru că Isus a murit ca noi să-l

învingem în această stare în care ne aflăm acum: „Voi pune duşmănie atât între

tine şi femeie, cât şi între urmaşul tău şi Descendentul ei. El îţi va sfărâma capul,

iar tu Îi vei sfărâma călcâiul!” Geneza 3:15, BVA. A încercat satan să-L inspitească

pe Mântuitorul nostru Isus, deseori, atât în pustie, cât și-n Ghețimani pentru că a

văzut că Planul lui Dumnezeu se derulează în mod optim chiar dacă Isus a suferit

atât de mult și a luat asupra Lui povara păcatelor lumii întregi, fiind astfel El

pedepsit în locul nostru pe nedrept și prin moartea Sa triumfală Isus a zdrobit

capul șarpelui, pe satan pentru veșnicie.

Am văzut pe baza textului de mai sus că omul a fost creat pentru o clipă

mai prejos decât îngerii, asta înseamnă că el urmează ca prin Jertfa Mielului lui


Dumnezeu să moștenească o altă natură, o altă identitate și un alt loc unde să

trăiască o eternitate. Unii spun că textul din versiunea Cornilescu (VDCC) este

greșit tradus dar voi reda o parte din text și din alte traduceri să vedem dacă

esența nu este aceeași; așadar, în Biblia Traducerea Fidela (BTF) expresia „l-ai

făcut pentru puțină vreme mai prejos decât îngerii” arată astfel: „l-ai făcut puţin

mai prejos decât îngerii”. Aparent, textul din BTF nu sugerează timpul neapărat ci

natura, rangul. Da, este adevărat, omul nu a fost creat la rang de înger dar nu

înseamnă că pentru eternitate. Pentru că aceeași expresie apare și-n dreptul

Domnului Isus și nu cred că ne putem permite să spunem că Isus a fost făcut

pentru veșnicie puțin mai prejos decât îngerii. Da, El a fost făcut așa dar pentru o

perioadă de 33 de ani (aproximativ), deci, din start, această interpretare este

eronată. Versiunea NTN (Noul Testament Nitzulescu) spune astfel: „Pusu-l-ai puţin

timp mai pe jos de îngeri.”; atât în dreptul omului cât și-n dreptul lui Isus se referă

acest text, deci, automat se exclude interpretarea eronată de mai sus, cum că

omul e creat ca rang pentru eternitate mai prejos decât sunt îngerii. Să mai

analizăm un text care dovedește că omul a fost creat pentru o perioadă de testare

mai prejos decât îngerii: „Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita,

ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.” Matei 22:30, VDCC. Să reținem că acesta

e Cuvântul lui Isus și nu al omului depravat de păcat! Deci, ce spune Isus e literă

de lege, cum se spune! Ce spune Mântuitorul nostru că se va întâmpla cu starea

omului la învierea dintre cei morți pe plan natural? Ei vor fi ca îngerii lui Dumnezeu

în cer. Chiar dacă în unele traduceri apare expresia „din cer” nu schimbă deloc

sensul sau conținutul mesajului pentru că îngerii doar în Ceruri sunt, deci, fie ca

îngerii din cer, fie ca îngerii, în cer, așa vor fi cei ce vor avea parte de învierea spre

viață veșnică. Unii spun că Isus nu S-a referit la natura îngerilor ci la capacitatea

lor de a trăi, practic, scopul îngerilor nu este să se căsătorească și să se

înmulțească cum a fost cel al lui Adam în Eden. Da, textul poate fi înțeles și în

acest mod pentru că într-adevăr, îngerii nu au fost creați pentru aceste scopuri

omenești însă mesajul transmis este mult mai mult decât atât și Biblia arată că

omul trăiește pentru o perioadă anume în această stare adamică. Dacă analizăm

mesajul Mântuitorului: „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe

scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor...” Matei 19:28a,

VDCC, vom vedea că expresia „înnoirea tuturor lucrurilor” nu înseamnă neapărat

restabilirea edenică, cu alte cuvinte, Domnul Isus nu dorea să spună că omul va

trăi iar cum a trăit Adam în Eden înainte să cadă în păcat. În limba greacă expresia

apare sub forma παλινγενεσίᾳ (palingenesia), termen ce apare și în epistola lui

Pavel către Titus: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire,

ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de

Duhul Sfânt.” Tit 3:5, VDCC. Același cuvânt grecesc apare deci și în Tit unde apare

tradus „spălarea nașterii din nou” iar în alte traduceri apar expresiile: „...prin Baia

naşterii celei de-a doua” Tit 3:5, Noul Testament de la Smirna; „...pentru scăldarea

a naşterei din nou” Tit 3:5, Noul Testament de la Bălgrad (1648); „...la naşterea

din nou a lumii” Matei 19:28, Biblia Regele Carol II; „...la renaştere” Matei 19:28,

Noul Testament CLV; „...în naşterea de nou” Matei 19:28, Noul Testament de la

Bălgrad (1648); „...întru a doua naştere” Matei 19:28, Noul Testament de la


Smirna; „...la naşterea din nou a lumii” Matei 19:28, Versiunea Bartolomeu

Anania; „...la regenerare” Matei 19:28, Scripturile Creștine 2013, etc. Ideea

centrală este că expresia „nașterea din nou a lumii” sau „înnoirea tuturor lucrurilor”

sugerează o schimbare radicală asupra creației și nu o restabilire a naturii inițiale

umane, referitor la acest context. Trebuie să judecăm lucrurile în ansamblu, din

mai multe unghiuri pentru a putea discerne mesajul Planului Divin pentru omenire.

Domnul Isus explică diferențele majore dintre lumea aceasta și Lumea lui

Dumnezeu, cea de dimensiuni spirituale: „Şi Isus, răspunzând, le-a zis: „Fiii şi

fiicele acestei lumi se însoară şi se mărită; dar cei socotiţi demni să obţină acea

lume şi învierea dintre morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; nici nu

vor putea muri de atunci încolo; fiindcă sunt egali cu îngerii; şi sunt copiii lui

Dumnezeu, fiind copiii învierii.” Luca 20:34-36, BTF 2010. Dar când a avut loc

prima căsătorie? Biblia ne arată că în Eden, acolo Dumnezeu le-a poruncit celor

doi să formeze o familie și să guverneze peste creație (vezi Geneza 1:22,28; 9:1).

Dacă Domnul Isus a spus că fiii acestei lumi (sau acestui veac conform altor

traduceri) se căsătoresc și nu fiii Lumii Cerești și dacă prima căsătorie era în Eden,

atunci nu se potrivesc cele două doctrine care circulă astăzi, respectiv, cea care

spune că Isus va restabili pe Adam cu toate că Isus nu a spus asta ci din contră,

căsătorie nu va fi în Împărăția lui Dumnezeu, Isus este Mirele iar Biserica este

Mireasa și Soția Lui, aceasta va fi Familia Spirituală eternă din Regatul Divin. Putem

interpreta că restabilirea aceasta va fi pentru Biserica lui Dumnezeu un Eden, dar

spiritual: „Pentru că Domnul va mângâia Sionul, Se va îndura de toate locurile lui

pustiite; şi va face pustietatea lui ca Edenul şi pustiul lui ca grădina Domnului;

bucurie şi veselie se vor găsi în el, mulţumire şi glas de cântare.” Isaia 51:3, GBV

2001. Cei care îmbrățișează doctrina aceasta a restabilirii lui Adam în forma sau

starea în care a fost el în Eden înainte să cadă în păcat se bazează și pe acest text

profetic din Isaia care, printre altele, spune astfel: „Nu vor munci în zadar, nici nu

vor naşte copii care să fie spre groază...” Isaia 65:23, GBV 2001. Păi deja apar

contradicții, dacă Isus a spus că nu se vor însura și mărita ci vor fi precum îngerii,

atunci vor putea avea copii? Nu are sens! Nu intenționez să critic pe cineva,

Dumnezeu are oamenii Lui peste tot dar vreau doar să spun că „oricine o ia înainte,

şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu.” 2 Ioan 1:9, VDCC.

Un alt argument solid este următorul: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu,

să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă

pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.” Ioan

17:24, VDCC. Ca să nu rămână unii confuzi cu privire la expresia Mântuitorului

„...acolo unde sunt Eu” voi încerca să explic pe înțelesul tuturor ideea de bază

pentru că unii ar putea interpreta că Isus e în același timp ca Dumnezeu în Cer și

ca Om pe Pământ, defapt, este un curent religios ce promovează această doctrină,

se numește modalism (Dumnezeu Se manifestă ca Tată în Ceruri, ca Fiu pe Pământ

și ca Duh în Biserică), dar această doctrină nu are fundament biblic însă nu ne vom

opri să dezbatem acest subiect ci să explicăm ce a spus Domnul Isus prin cuvintele

de mai sus. Pentru a înțelege mai bine ceea ce a spus Mântuitorul, să analizăm

următorul exemplu: „Hei, dorești să vii la mine acasă să citim împreună Biblia și

să ne rugăm? Aș dori ca acolo unde locuiesc să vii și tu și să-mi cunoști și frații


mei mai mici și camera mea decorată de curând. Ce zici?” sau un alt exemplu: „ –

Salut, ești la facultate? – Salut, da! – Și îți place? – Da, ai vrea să te înscrii și tu?

Îmi place unde sunt și o să-ți placă și ție, sper.” Ok, din cele două exemple putem

deduce următoarele adevăruri: din primul exemplu, expresia „unde locuiesc”, în

contextul de față nu face aluzie la prezența fizică în casa persoanei în cauză pentru

că persoana aceasta împreună cu cealaltă cu care purta dialogul se aflau în altă

parte (în timpul convorbirii), urma ca în viitorul apropiat să meargă în locația

dorită. În al doilea exemplu, expresia „îmi place unde sunt”, din nou, nu vrea să

spună că persoana în cauză este acum prezentă la facultate la cursuri pentru că

dialogul are loc în afara clădirii facultății. Tot așa, Domnul Isus era pe Pământ când

Se ruga Tatălui Ceresc pentru discipolii Săi și El dorea ca acolo de unde a venit,

acolo unde este El în origini divine să fie împreună cu El și ai Săi slujitori, urmași.

Un alt exemplu interesant este cel din Ezra 1:4 care spune astfel: „Oriunde locuiesc

rămăşiţe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere

şi vite, pe lângă daruri de bunăvoie, pentru Casa lui Dumnezeu, care este la

Ierusalim!” Expresia „...Casa lui Dumnezeu, care este în Ierusalim” nu vrea să

spună că în Ierusalim (conform contextului din Ezra), Templul (Casa lui Dumnezeu)

era în realitate acolo ci că a fost cândva dar acum nu mai este însă va fi în viitorul

apropiat pentru că următorul verset și nu numai arată acest lucru: „...s-au sculat

să meargă să zidească la Ierusalim Casa Domnului.” Ezra 1:5, VDCC. Porunca lui

Cirus cu privire la construcția Templului din Ierusalim a fost dată în anul 538 î.Ch.

iar Templul a fost finalizat în anul 516 î.Ch. în luna Adar, respectiv 12 martie 516

î.Ch., în anul al șaselea al regelui Darius (vezi Ezra 6:15), la aproape 70 de ani de

la distrugerea Templului.

Întorcându-ne acum la subiectul nostru, oare unde este Domnul Isus acum?

Sigur, pentru unii sceptici, El nu este nicăieri, eventual în percepția unor creștini și

atât, dar nu este adevărat. Cu siguranță că Isus și Împărăția Sa sunt în inima și

viața creștinilor autentici dar El, în mod real, dincolo de rațiunea noastră, este în

Locurile înalte din Cer așa cum spunea și apostolul Pavel creștinilor evrei: „Căci

Cristos nu a intrat în locurile sfinte făcute de mâini, care sunt prefigurările celor

adevărate, ci în cerul însuşi, pentru a se arăta acum în prezenţa lui Dumnezeu

pentru noi.” Evrei 9:24, BTF 2010. Există cerul fizic, material, acela pe care-l

putem observa și noi cu ochiul liber și mai în detalii, prin intermediul instrumentelor

sau al aparatelor de ultimă generație datărită avansării și dezvoltării tehnologiei

din ultima perioadă. Potrivit celor spune de Pavel, dacă există corpuri fizice,

materiale, există și corpuri spirituale, ce țin de dimensiuni avansate, înalte, ce

întrec imaginația noastră limitată. Locul unde este Dumnezeu nu se poate defini în

termeni umani, cert este faptul că nu e compus sau format din elemente fizice,

deplorabile sau degradabile, Locul acela este unul spiritual, ce ochiul n-a văzut și

la inima omului nu s-a suit. În acel Loc a mers Domnul Isus atunci când a fost

ridicat la Cer, corpul Său fizic ce-l avea înainte și după înviere a suferit

transfigurare, transformare radicală prin agenții spirituali pentru că este imposibil

ca sângele și carnea să poată moșteni Împărăția Cerurilor, cu alte cuvinte, corpul

uman nu poate rezista în dimensiunea avansată, cea spirituală, s-ar distruge

instantaneu. Acel loc nu este din zidirea aceasta, nu e creat pe principii fizice,


naturale cum spunea și apostolul Pavel (de mâini omenești): „Lucrul cel mai

important din ceea ce am spus este că avem un astfel de Mare Preot, Care S-a

aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri, slujitor în Locul Sfânt şi în adevăratul

Cort, ridicat de Domnul, nu de oameni.” Evrei 8:1-2, NTR. Dar dacă Isus S-a dus

în Ceruri și dacă El S-a rugat ca și urmașii Lui să ajungă Acolo, avem argumente

că slujitorii lui Dumnezeu doreau acest lucru la rândul lor, slujitori chiar din

perioada Vechiului Legământ? Iată ce spune Biblia: „Toţi aceştia au murit în

credinţă, fără să fi primit lucrurile promisiunilor, ci, văzându-le de departe, au şi

fost convinşi despre ele, le-au şi îmbrăţişat şi au mărturisit că erau străini şi

locuitori temporari pe pământ. Fiindcă toţi cei ce spun astfel de lucruri, arată clar

că ei caută o patrie. Şi, într-adevăr, dacă şi-ar fi amintit de patria aceea de unde

au ieşit, ar fi avut ocazia să se întoarcă. Dar acum, ei doresc o patrie mai bună,

care este cerească...” Evrei 11:13-16a, BTF 2010. Observăm dorința lor? Patria

sau Țara dorită după care tânjeau ei în realitate nu era Canaanul fizic de pe acest

Pământ, nu era niciun alt teritoriu natural ci pur și simplu ei doreau o Țară mai

bună, adică, una cerească construită pe principii spirituale și de nivel înalt. Mai

observăm că ei erau străini și călători pe acest Pământ, adică, locuitori temporari,

pentru o anumită perioadă de timp, dar la final, Dumnezeu a pregătit un alt Loc

pentru ei, un Loc ce nu se măsoară în expresii spațiale și de-ale timpului.

Pe baza acestor adevăruri, cu toate că mai sunt multe alte versete biblice

care confirmă cele de mai sus, cred că este îndeajuns să rămânem la acestea și să

înțelegem mai bine Planul lui Dumnezeu pentru omenire. Când am scris acest

capitol, eram undeva pe o terasă și studiam Biblia, după ce am mers de acolo, a

venit un gând care mi-a spus așa: „Știi că unii vor întreba de ce Eu am mai creat

atunci Universul acesta material dacă ei vor fi luați la Mine în Împărăția spirituală?

Scrie despre aceasta!” M-am blocat când am primit mesajul acesta, m-am bucurat

de el și apoi mi-au sosit imediat în minte niște versete esențiale despre care voi

vorbi în cele ce urmează. Vă mai amintiți schema de mai sus cu acele casete?

Trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu ne-a supus unui spațiu de testare lipsit de

viață, El ne-a dat un spațiu decorat cu multă atenție, împodobit cu frumos și

minune. Priviți creația Lui, este copleșitor, studiați omul, studiați plantele, studiați

animalele, studiați natura, veți descoperi că Dumnezeu nu este nedrept să ne

testeze fără să ne demonstreze în același timp Maiestatea Sa, Adevărul Său, fără

să ne atragă cu ceva înspre Sine. Da, Dumnezeu a creat și acest Univers material,

cred eu, pentru un timp. El este atât de Mare încât a făcut asta pentru niște ființe

atât de mici, cum suntem noi, ființe muritoare. De ce a făcut asta? Cineva spunea

așa de frumos și compara pe Dumnezeu cu un tată iubitor ce avea grijă de pruncul

său venit pe lume. Persoana aceasta spunea că așa cum un tată natural se

îngrijește de creșterea copilului său, tot așa, Dumnezeu Se îngrijește de Fiii Lui și

este foarte adevărat. Un tată bun agață tot felul de planete, luminițe, jucării sonore

deasupra capului bebelușului său în pătuțul lui special amenajat și copilașul le

privește și se bucură, simte, se joacă duios. La fel și Dumnezeu, ne-a așezat

deasupra capului bolta cerească, această minunată capodoperă, operă de artă ce

ne transmite amprenta sau semnătura reală a Designer-ului Inteligent, al Iubitului

nostru Părinte Ceresc ce ne poartă pe brațele Sale mereu. A Lui fie în veci toată


gloria, amin! Dar noi știm că pruncii, când cresc mari nu mai folosesc acele jucării

ce erau utile când erau mici pentru că ei s-au maturizat, acum pentru ei sunt utile

lucruri ce țin de maturitate, tot așa, Universul acesta extraordinar, nu poate fi

veșnic pentru că oricum el e limitat de spațiu și timp, de energii și legi fizice ce

definesc Universul în expansiune. Dar putem vedea toate aceste legi, toate aceste

constante, atât de perfecte, atât de bine definite și proiectate de Marele Demiurg

încât tot mai mulți atei, evoluționiști, oameni de știință, filosofi, bio-chimiști, etc.,

se minunează și recunosc că există totuși o Forță personală, un Arhitect

Omnipotent care a proiectat (creat) toate acestea pentru noi și care le ține în

control. Unii se șochează și spun că e imposibil ca Dumnezeu să fi creat acest

Univers doar pentru un timp, ei bine, ce e greu la Dumnezeu? Chiar credeți că

Dumnezeu a depus efort să creeze Universul? Chiar credeți că Lui I-au luat

milioane de ani să aducă o plantă sau o constelație în existență? Biblia trebuie

înțeleasă, nu doar citită pentru că nu e o carte cu povești ci o carte adevărată,

spun carte (cu toate că e scrisă de mai mulți autori) dar Autorul comun, principal

este Dumnezeu, Biblia a fost scrisă de oameni, bineînțeles, dar prin inspirație

divină! Nu e de mirare că e singura carte din lume pe primul loc la numărul de

tiraj, la numărul de persoane ce o citesc, această carte a trecut prin diferite

pericole, împotriviri, a trecut prin mâinile celor mai cruzi oameni din lume și totuși,

a supraviețuit. Creștinismul nu a putut fi distrus niciodată pentru că Isus a profețit

că Biserica Lui va triumfa și nu va putea fi vreodată distrusă de forțele întunericului

deoarece această Biserică glorificată are ca și Fondator suprem pe Isus Christos,

Fiul lui Dumnezeu și nu un om! Teuda era un om, a avut adepți dar a murit și el și

cei ce l-au urmat și sunt morți și astăzi, Iuda Galileanul la fel (vezi Fapte 5:36-

39), sectele și sistemele acestei lumi la fel, dar dacă cineva trăiește veșnic, acela

e Christosul și tot așa și cei care-L urmează în spirit de consacrare și adorare.

Versetul minunat pe care Dumnezeu mi l-a dat în gând în acea seară este

următorul: „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în

ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui,

puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te

uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot

dezvinovăţi!” Romani 1:19-20, VDCC. Deci, care e rolul elementelor naturale ce

Dumnezeu le-a proiectat în această dimensiune fizică unde locuim provizoriu?

Nimic nu e la întâmplare, rolul lor e pentru a ne fi indicatoare spre a alege ceea ce

este drept, în acest capitol vorbim despre scopul pentru care trăim, vorbim despre

puterea de decizie (liber arbitru) și vorbim de elementele-decor pe care Dumnezeu

le-a creat și așezat pentru noi, să ne demonstreze că El e Adevăratul Dumnezeu

și că noi avem nevoie de El, că depindem de El în totalitate, așa că nu se pot

dezvinovăți! Dumnezeu ne-a demonstrat Puterea Lui, cine poate să creeze un

ghiocel? Nimeni și totuși el răsare din pământ la timpul potrivit și crește în armonie

perfectă când nimeni nu-i duce apă sau lumină pentru a crește în mod optim. Cine

poate să creeze o nucă sau un pix? Poate veți spune că e simplu, nu avem toate

acestea? Ba da, le avem dar eu mă refeream la creație fără ajutorul unor

instrumente sau intervenție umană. Deci, poate să facă cineva toate acestea? Sunt

lucruri mici, dar dacă am vorbi de lucruri mai mari? Dacă ofer timp și energie celui


mai mare om de știință ca să creeze un laptop, ar putea? Niciodată! O să aibă

nevoie de piese, de diferite instrumente, de înțelepciune, etc. Ei bine, dar dacă am

da un timp unei așa zise „selecții naturale darwiniene” și niște energie, ar apărea

acolo o scobitoare sau un ceas ori o ciocolată? Niciodată! Pare absurd, dar oare

atunci nu e absurd ca ceea ce e mai mult decât o scobitore, toate aceste galaxii

superbe, toate aceste plante minunate, toate aceste ființe inteligente să fi apărut

spontan, din senin dar fără să fie cauza unei Minți Inteligente? Sigur că e absurd!

Selecția naturală nu poate face nimic din toate acestea, nu mai vorbim de codul

genetic, de limbajul informației, toată lumea trebuie să știe că informația e putere

și ea nu poate apărea întâmplător. Evoluția unui lucru presupune mai înainte de

toate creația acelui lucru pentru că o maimuță nu a fost cândva o celulă dacă

această celulă nu a fost creată de cineva! O celulă vie nu poate apărea din senin,

s-a dovedit științific și nu mai există loc de comentarii, ei bine, sunt multe și multe

alte argumente și dovezi în favoarea lui Dumnezeu dar cei ignoranți merg totuși

pe ideea că suntem un accident în acest univers, am apărut din senin și vom

dispărea din senin, ce trist e să ajungi să crezi așa ceva! Totul are o cauză! Aceasta

este baza tuturor legilor ce ne înconjoară!

Suntem aici pentru că Dumnezeu ne-a creat, Adam a fost pus în fața testului

dar el a demonstrat că nu are nevoie de Dumnezeu, știți? Sunt oameni care vin și

spun că Adam era vulnerabil, era supus slăbiciunii, motiv pentru care am fost

nevoit să scriu această carte și mai multe despre aceasta veți găsi în capitolele

următoare. Ei bine, dacă Adam era predestinat sau supus diavolului, atunci nu are

logică nimic din tot ce am spus! De ce Dumnezeu să dea o poruncă lui Adam dacă

ea nu putea fi urmată? Ar fi nedrept Dumnezeu dar El e Drept! Atunci care e

morala, explicația? E simplu, Dumnezeu nu îngăduie mai mult decât putem purta,

El nu ne cere imposibilul niciodată, e imperios, necesar să înțelegem acest adevăr

pentru că deseori avem tendința să venim cu scuze sărăcăcioase înaintea lui

Dumnezeu când El a pregătit totul, noi doar să-L ascultăm pentru că de restul Se

ocupă El. Dar noi nu pricepem de multe ori și vrem și iar vrem cu puterile noastre

să învingem și nu știm de ce falimentăm, păi oare de ce? Unii vin cu următorul

verset și susțin că defapt creația naturală va dăinui veșnic, cu toate că nu are

logică: „(Dumnezeu) Şi-a zidit Sfântul Locaş ca cerurile de înalt şi tare ca pământul

pe care l-a întemeiat pe veci.” Psalmul 78:69, VDCC. Expresia „pe care l-a

întemeiat pe veci” este un argument cu care vin unii însă dacă Biblia nu e luată în

context, e un pretext și nu se admite. Iată ce mai spune psalmistul: „Tu ai înfiinţat

la început pământul; iar cerul este lucrarea făcută de mâinile Tale. Ele vor

dispărea; dar Tu rămâi. Toate se vor învechi ca o haină. Le vei schimba ca pe o

vestimentaţie; şi vor trece. Dar Tu rămâi Acelaşi; şi anii Tăi nu se vor termina!”

Fiii slujitorilor Tăi vor locui ţara; şi urmaşii lor vor rămâne înaintea Ta.” Psalmul

102:25-28, BVA. Are sens? Are, pentru că este în acord cu celelalte Scripturi și

Biblia nu minte niciodată, e Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu (Elohim)! Păi să

gândim logic din nou, dacă la înviere sfinții vor fi precum îngerii, adică, precum

natura acestora, dacă carnea și sângele (țesutul adamic) nu pot moșteni Regatul

lui Dumnezeu, dacă Biblia arată că există corpuri fizice, naturale dar există și

corpuri spirituale, supranaturale, atunci cum pot unii să spună că aceste din urmă


corpuri vor locui pe un teritoriu natural? Nu are sens! Cât despre culesul viilor,

construirea de case și unitatea dintre lup și miel, expresii apărute profetic în

relatarea lui Isaia, pot spune convins că nu au legătură cu subiectul, acolo e vorba

de cu totul altceva dar dacă doriți mai multe informații despre acest subiect, veți

găsi într-o altă carte scrisă de mine cu ajutorul lui Dumnezeu, carte intitulată „Adus

la Viață”, capitolul „Escatologie”, pag. 396-419, anul 2014. Totuși, Biblia arată clar

că Dumnezeu ca schimba totul, va face totul nou, El nu doar că va schimba

teritoriul dar și corpurile noastre umile pentru a putea fi adaptate cu ușurință noului

Locaș pregătit de El pentru urmașii lui Isus: „Dar cetăţenia noastră este în ceruri,

de unde Îl şi aşteptăm pe Mântuitorul nostru, Domnul Isus Cristos. El va

transforma trupul nostru umil şi-l va face asemenea trupului Său glorios, folosind

puterea prin care-Şi poate supune toate lucrurile.” Filipeni 3:20-21, NTR. De unde

Îl așteptăm noi ca Biserică pe Domnul nostru Isus să Se întoarcă? De ce va schimba

El corpurile noastre? Pentru că acest trup moare în putrezire dar învie în glorie,

moare trup firesc (corp natural, adamic) dar învie trup duhovnicesc (corp spiritual,

ceresc sau christic), dar despre aceasta vom discuta mai mult în următorul capitol.

Esența sau semnalul acestui capitol este așadar înțelegerea pentru care

suntem pe acest Pământ, în această stare. Trebuie să înțelegem că nu suntem la

întâmplare ci suntem supuși unor decizii de luat, avem această libertate de a alege

ce dorim cu adevărat. Ne dorim pe Dumnezeu și Împărăția Lui sau ne dorim

moartea veșnică? Decizia este a noastră și Dumnezeu ne-a lăsat Evanghelia,

Cuvântul Lui, Vestea cea Bună că putem fi salvați din căderea adamică dar depinde

de ceea ce decidem fiecare personal. Dacă alegem pe Dumnezeu crezând în Jertfa

lui Isus, vom fi salvați dar dacă respingem harul (mila și grațierea) lui Dumnezeu

și ceea ce a făcut El pentru noi, atunci, noi alegem personal să întoarcem spatele

lui Dumnezeu înaintând spre moartea eternă. Să nu uităm deci că suntem la

examen, avem doar grilă, nicio întrebare deschisă, ce alegem? A) VIAȚA VEȘNICĂ

sau B) MOARTEA VEȘNICĂ. Aveți grijă ce alegeți! Vă afectează eternitatea!

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

„Alege Viaţa, ca să trăieşti!” Deuteronom 30:19


CAPITOLUL 2

Natura adamică și natura christică

Subiectul acesta a fost și este temă de dezbatere teologică de mult timp dar

părerile, din nou, diferă de la o instituție religioasă la alta, de la un om sau grup

de oameni la altul. Care este totuși adevărul despre trupurile oamenilor, despre

oameni? Biblia ne arată încă din Geneza că omul este un suflet viu, el nu are un

suflet în el ci este un suflet pentru că este format dintr-un corp și duh de viață

(oxigen) ce însuflețește corpul: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna

pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”

Geneza 2:7, VDCC. Unii oameni vin și spun că nu e îndeajuns să ne axăm doar pe

acest verset, sunt multe altele care arată sau demonstrează, zici ei, că omul are

în el un suflet ce la moarte părăsește corpul. Ei bine, oricâte referințe ar avea

Scriptura, ea nu poate să se contrazică și noi știm că textul din Geneza 2:7 e clar

și ușor de înțeles, nu lasă loc de interpretări eronate. Este adevărat că sunt unele

texte care aparent par a contrazice ce spune Geneza 2:7 însă e doar aparent și

depinde foarte mult de traducere, de aceea, e important să nu ne limităm la o

singură traducere pentru că atunci ne învârtim singuri în cerc, noi trebuie să

cercetăm totul și să păstrăm ceea ce e bun dar în acord cu Scriptura, armonizând

textele în lumina lui Dumnezeu. Cuvântul „suflet”, în ebraică este „nefeș” iar atunci

când un corp (mort) primește spiritul vieții/suflare de viață sau duh (din ebraică

חּו֨ ַ : ruach), apare sufletul care este viu, deci, un suflet viu (sau ființă) e așa cum

apare în următoarea schemă:

+ = C D Sv

-

= C D Sm


Așa cum vedem în schema de mai sus, atunci când corpul material (C)

primește suflarea vieții sau duh (D) apare un suflet viu (Sv) iar atunci când duhul

(D) părăsește corpul (C) rezultă un suflet mort (Sm), un trup lipsit de viață iar

acest trup se va dezintegra și va dispărea în cele din urmă dar poate vă întrebați

unde e sufletul, ei bine, ca să înțelegem mai bine unde e sufletul, să privim din

nou o schemă (cea de mai jos):

În imaginea de mai sus vedem o masă (mobilier). Această masă simplă,

după cum bine știm este formată dintr-o placă și patru picioare. Dacă luăm placa,

ce mai rămâne? Bineînțeles că rămân picioarele dar dacă luăm picioarele ce mai

rămâne? Desigur, rămâne placa dar dacă le luăm pe amândouă ce mai rămâne?

Nu mai rămâne nimic. Dar atunci unde este masa? S-a dus undeva? Nu, masa nu

mai există! În același mod, dacă duhul părăsește corpul, unde e sufletul? Ei bine,

niciunde. Și cred că deja s-au aprins beculețele roșii la mulți dintre cititori dar ce

vreau eu să spun aici este ceea ce spune Biblia, nu este invenția nimănui, este

adevărul despre suflet. A nu se confunda suflet cu duh, duhul e partea ce

însuflețește un corp mort. De exemplu, dacă o plantă nu mai are oxigen moare,

dacă un animal nu mai are oxigen, moare, dacă un om nu mai are oxigen, moare

(vezi Psalmul 104:27-30). Dar arată Biblia cumva că sufletul omului e precum

sufletul animalului? Desigur, animalul este tot un suflet cum și omul este un suflet

iar cuvântul suflet înseamnă și „viețuitoare” iar când e vorba de om, în unele

traduceri, în loc de cuvântul „suflet” apare cuvântul „persoană”.

Bineînțeles, lumea este bombardată de tot felul de teorii și filosofii despre

suflet, dar eu nu am scris această carte ca să combat acest subiect, fiecare e liber

să interpreteze cum crede de cuviință însă să nu uităm că Biblia trebuie înțeleasă

în armonie perfectă luând în context mesajele acesteia. Unii vin cu afirmații

contradictorii și se apără folosindu-se de pasaje din Scriptură, precum pilda

„bogatul și Lazăr”, „sufletele de sub altar” din Apocalipsa, „arătarea lui Moise și Ilie

pe muntele Tabor”, etc. dar toate acestea, chiar dacă sunt scrise în Biblie

interpretarea lor nu apare în Biblie. Unii spun că există nenumărate mărturii ale

unor oameni care au fost declarate moarte dar care în același timp se plimbau

placa

picioarele


liberi, fiind duhuri, deasupra trupului lor decedat și că au văzut unele lucruri ce le-

a arătat Dumnezeu, respectiv iadul sau cerul. Ca să nu fiu înțeles greșit, eu sunt

de acord și cred în aceste mărturii, oamenii aceștia nu au motive să inventeze însă

cu ce nu sunt de acord e din nou, interpretarea lor haotică. Dumnezeu este

Atotputernic, El ne vorbește în multe moduri, de multe ori, pe limbajul nostru (pe

înțelegerea noastră) însă doresc să spun că am analizat multe mărturii dintre

acestea și în majoritatea întâlnim simboluri, metafore așa cum apar și-n Apocalipsa

și nu numai, dar toate acestea vor să ne transmită un mesaj clar, un adevăr, o

realitate și esența acestui mesaj trebuie să-l identificăm și să-l înțelegem corect,

altfel, rămânem cu o doctrină sau o înțelegere greșită. Aceste greșeli de

interpretare a mesajelor se pot exprima prin idei că în prezent sub un altar mare

din cer sunt niște suflete care mereu strigă lui Dumnezeu să facă dreptate pentru

că au murit într-un mod nedrept pentru Numele Lui ori că trebuie să fim săraci și

să ne nunim Lazăr ca să mergem în Cer undeva la pieptul lui Avraam, patriarhul

din Biblie sau că o viziune (vis sau vedenie) este tot una cu realitatea acestei lumi

și nu cu esența realității ce reflectă spre starea acestei lumi (vezi Matei 17:9; Fapte

10:19; 16:10 și Ezechiel 8:5-18). Noi știm că sfinții Lui nu cer în permanență lui

Dumnezeu să le facă dreptate, ei merg la moarte pentru Numele Lui de bunăvoie,

nu mor și apoi cer lui Dumnezeu „banii” pentru ceea ce au făcut. Expresia vrea să

sugereze că ceea ce au făcut ei este o onoare pentru Dumnezeu și vor fi răsplătiți,

ei au făcut-o pentru Dumnezeu, nu pentru răsplată! Dar în dreptatea Lui,

Dumnezeu va condamna minciuna și moartea și va face dreptate într-o Zi când va

judeca în mod corect lumea prin Fiul pe care L-a desemnat pentru aceasta și nu

se are în vedere fața omului! Iadul nu este nici în centrul Pământului și nici în altă

parte sau galaxie, iadul este locul unde vor merge toți acei care L-au respins pe

Isus, Mântuitorul lumii și au călcat în picioare Sângele Legământului cel Nou prin

care suntem salvați, este defapt a doua moarte dar una fără șansa învierii.

Corpul uman este format din elementele ce se află în pământ (Calciu, Fer,

Magneziu, Potasiu, diverse minerale, etc.), de aceea, când omul moare, trupul se

duce acolo de unde este luat pentru că „țărână este și-n țărână se va întoarce”

dacă folosim expresia din Biblie. Dar unde se duce duhul? Să ne amintim că duhul

nu e suflet, deci, duhul nu este o persoană din noi ci poate fi înțeles ca fiind o

persoană dar nu în cazul de față. De exemplu, psalmistul spunea că „duhul său e

mâhnit” dar defapt psalmistul era mâhnit, nu cineva din el pentru că ar fi imposibil

sau absurd sau „ce e născut din carne e carne iar ce e născut din Duhul e duh”,

din nou, această expresie ne arată că ceea ce e născut natural din om (adam) e

adam (om) dar ce e născut din Dumnezeu (EL e Duh), e duh, adică ființă spirituală.

Creștinii sunt duhuri dacă e să folosim expresia Mântuitorului dar nu entități

invizibile ci ființe noi, spirituale ce se află într-un stadiu sau proces morontial,

adică, deși ei sunt încă ființe spirituale, totuși ei au încă partea materială în

compoziția lor pentru că aceasta este legea lui Dumnezeu, doar la înviere vom

primi și corpuri spirituale. În momentul de față, copiii lui Dumnezeu sunt doar la

nivel de minte regenerați, spirituali, având mintea lui Christos dar la înviere vor

avea și corpul lui Christos pentru ca să-L poată vedea cu adevărat așa cum este.

Cu acest trup natural, de carne nu putem să vedem pe Christos niciodată decât la


nivel de minte regenerată (la nivel de spirit, de inimă convertită): „Dar ştim că,

atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” 1

Ioan 3:2, VDCC; „El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea

trupului slavei Sale...” Filipeni 3:21a, VDCC. Dar să revenim și să analizăm un text

din Eclesiastul (Predicatorul): „Atunci ţărâna se va întoarce în pământ aşa cum a

fost, şi duhul se va întoarce la Dumnezeu, care l-a dat.” Eclesiastul 12:7, VDCC.

În unele traduceri, în loc de „duh” apare „suflare” dar în alte versiuni biblice apare

„suflet”, de exemplu, în versiunea bisericii ortodoxe dar nu e de mirare din moment

ce una din dogmele bisericii ortodoxe este tocmai cultul morților. În percepția lor,

omul poate comunica cu cei decedați care ar fi sfinți, ei ar fi undeva în ceruri și pot

duce rugăciunile adresate lor către Dumnezeu, dar așa ceva nu găsim în sfintele

Scripturi! Pentru mai multe detalii despre doctrinele bisericii ortodoxe trecute prin

filtrul Bibliei veți găsi într-o altă carte ce am scrisă cu ajutorul lui Dumnezeu, carte

intitulată „Ortodoxia față-n față cu dreapta Credință”, an 2014 (aceste cărți se

găsesc doar în format electronic – PDF, pe internet, respectiv la următoarea adresă

web: https://grupelohim.files.wordpress.com/2014/02/ortodoxia-fata-n-fata-cu-dreapta-credinta-

2014.pdf).

Faptul că eclesiastul spune că la moarte duhul se duce la Dumnezeu vrea

doar să ne spună că la moarte suflarea vieții părăsește corpul natural la ordinul lui

Dumnezeu, doar ce sens ar avea să fie o altă interpretare, ca de exemplu, că duhul

chiar este o entitate personală ce se duce la Dumnezeu, nu ar avea logică pentru

că eclesiastul a generalizat când a vorbit despre aceasta și atunci apare problema,

și omul păcătos se duce la Dumnezeu când moare? Pentru că și el are un duh,

nu-i așa? Și-n cazul acesta, ei vin și spun că totuși nu e chiar așa, defapt e altfel

și se cam încurcă ei înșiși. Noi trebuie să lăsăm așa cum este scris, orice modificare

aduce după sine răspundere mare! Adam, înainte să fie întocmit, creat, nu avea o

pre-existență în urma căreia a primit un așa zis înveliș, un corp material, ce sens

ar avea atunci? Atunci, așa cum Adam a venit, așa și pleacă, iată ce spune tot

eclesiastul: „Căci soarta omului şi soarta animalului sunt una şi aceeaşi: cum

moare unul, moare şi celălalt. Amândoi au aceeaşi suflare, iar omul nu are parte

de nimic în plus faţă de animal. Totul este deşertăciune! Totul merge în acelaşi loc,

totul a fost făcut din ţărână şi totul se întoarce în ţărână.” Eclesiastul 3:19-20,

NTR. Poate fi mai clar? Omul nu are un suflet în el dacă nici animalul nu are, în caz

contrar, nu ar avea sens învierea de apoi, doar nu vin sufletele din ceruri să-și ia

corpurile, nu are logică deloc. Să înțelegem atunci că animalele care au murit

trăiesc încă în altă dimensiune? Ar fi ridicol! Corpul adamic este unul natural, fizic

și este temporar, creat doar pentru acest spațiu de testare cum am văzut în

capitolul precedent. La înviere, Dumnezeu va trezi sau va readuce la viață ființele

umane și acest lucru e posibil doar prin Puterea Lui. Așa cum Ezechiel a văzut o

vale plină de oase despre care Dumnezeu a spus că ele pot învia și primi iar corpuri,

cu toate că era vorba de o înviere la viață naturală precum cea a lui Lazăr din

Betania și nu numai, asta ca și tâlc dar defapt era vorba de o profeție metaforică,

o viziune despre poporul Israel, totuși, la înviere, tot așa, Dumnezeu va aduce în

existență lucrurile care nu sunt, a Lui este în veci toată puterea!


Ce se va întâmpla la învierea naturală (fizică) cu credincioșii lui Dumnezeu?

Să studiem împreună explicația clară și inteligentă a apostolului Pavel către cei din

Corint: „Dar va zice cineva: „Cum învie morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?”

Nebun ce eşti! Ce semeni tu nu învie, dacă nu moare mai întâi. Şi când semeni,

semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie

de altă sămânţă. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei

seminţe îi dă un trup al ei. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor,

altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor. Tot aşa,

sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor

cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui, alta

strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în

strălucire de altă stea. Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în

putrezire, şi învie în neputrezire; este semănat în ocară, şi învie în slavă; este

semănat în neputinţă, şi învie în putere. Este semănat trup firesc, şi învie trup

duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc. De aceea este

scris: „Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut

un duh dătător de viaţă. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc;

ce este duhovnicesc vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul

al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum

este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi, după cum am purtat chipul celui

pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc. Ce spun eu, fraţilor, este că

nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că

putrezirea nu poate moşteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi

toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă

trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi

schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în

neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta,

supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va

îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost

înghiţită de biruinţă.” 1 Corinteni 15:35-54, VDCC. Apostolul Pavel ne explică și

nouă că există trupuri pământești, cu acestea suntem familiarizați pentru că e

vorba despre corpurile noastre naturale și totodată, există trupuri duhovnicești

(spirituale) ce țin de dimensiuni avansate, înalte, respectiv, specifice Cerului. În

această clasă spirituală se includ îngerii (solii sau mesagerii lui Dumnezeu), toate

clasele de îngeri cu rangurile lor și Domnul nostru Isus Christos, Corpul Lui e

Spiritual așa cum am arătat clar mai sus din Biblie și Biblia nu poate fi contestată

dar trebuie să înțelegem că acest Corp Spiritual al Salvatorului nostru nu este așa

cum ni-L imaginăm noi poate, este mult mai mult, depășește rațiunea umană

bogată dar limitată și nu poate fi pictat sau exprimat în limbaj uman (vezi

Deuteronom 4:15 și Ioan 4:24) așa că oricât am încerca să definim sau să

identificăm exact elementele din sfera spirituală nu am reuși și nu are rost să

intrăm acolo unde nu avem acces. Cât despre Tatăl, nu vorbesc mult dar trebuie

să înțelegem măcar acest adevăr, El nu are carne și oase, bineînțeles, nicio ființă

spirituală din Cer nu are carne și oase din moment ce se numesc ființe spirituale.

Mormonismul a mutilat adevărul acesta și spune că defapt Tatăl are carne și oase,


deci, un corp material, ceea ce este absurd și batjocoritor. Dumnezeu nu este

limitat nici de spațiu și nici de timp, EL e atât de mare încât nu are rost să venim

noi cu tehnici umane și calcule ca să-L definim, am face o mare prostie. Unele

texte din Biblie ce-L personifică pe Dumnezeu (Iahve) par a ni-L descrie în termeni

umani, că Dumnezeu ar avea nas, gură, urechi, ochi, mâini, picioare sau aripi ori

că EL ar fi îmbătrânit. Pe baza acestor relatări interpretate total greșit de foarte

mulți oameni, ateii au un motiv să creeze materiale video, inutile, cu caracter

batjocoritor la adresa creștinilor crezând că Dumnezeu ar fi astfel în timp ce noi nu

credem așa ceva, deci, practic, ei râd de ceea ce tocmai ei cred și nu creștinii

adevărați. Într-o emisiune televizată și apărută pe internet, să reținem, o emisiune

derulată pe un canal de televiziune, emisiune ce a fost interzisă de Consiliul

Național al Audiovizualului (C.N.A) iar postul fiind amendat cu 10.000 de lei,

prezentatorul a adus critici grave pe un ton dur, vulgar și depășit de limite la adresa

creștinilor, printre altele, el spunea astfel: „vreți să mințiți fără scrupule despre

presupusa existență a unui bătrân bărbos, care a făcut lumea în 6 zile și în a 7-a

a obosit”. Așa cum spuneam mai sus, omul acesta nu cunoaște mesajul Bibliei și

asta reiese tocmai din ceea ce a înțeles el. Dumnezeu nu obosește și El nu

îmbătrânește, El nu este om și nu are nici început și nici sfârșit. Câteva texte pe

care aceștia le răstălmăcesc spre distrugerea lor sunt următoarele (vezi

referințele): Isaia 65:5; Isaia 55:11; 2 Cronici 7:15; Isaia 45:12; 60:13; Ieremia

27:5; Psalmul 89:21 și Psalmul 91:4). Ei bine, noi trebuie să nu interpretăm aceste

texte la propriu pentru că sunt figuri de stil și reiese clar din contextul întregii

Scripturi. Limbajul sfintelor Scripturi este unul pe înțelesul oamenilor, unul cu

caracter relațional, limbaj ce vrea să-L apropie pe om de Dumnezeu. Creatorul

nostru nu ni Se descoperă în așa fel încât să nu-L putem înțelege, El Se revelază

fiecărui om pe nivelul lui de înțelegere, deci, El Se poate descoperi în multe moduri

și forme. Ce este omul pe lângă Creator? Nimic! Este un cântec frumos care spune

că Dumnezeu e atât de mare încât cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde, dar EL

încape totuși în inima mea micuță și așa este, prin Duhul, Dumnezeu locuiește

acolo unde e primit prin credință vie pentru că EL e Viu.

Dumnezeu locuiește într-o Lumină desăvârșită, nici chiar ființele cerești nu

se pot apropia de El, atât de puternic strălucește, atât de puternice sunt „undele”

emise de Acesta. Vom înțelege mai multe dacă alegem să-L urmăm pe Isus ca în

final să ne ducă Acolo unde apus și durere nu vor mai fi. Noi pentru acel Loc tânjim,

pentru acel Tărâm de vis și luptăm pe acest Pământ dar nu ne luptăm cu pumnul

în vânt ci în spirit de învingător pentru că El e Cel ce ne conduce, noi fiind Armata

Lui vie, amin. Avem un Dumnezeu Glorios și se merită să dăm totul pentru a fi cu

EL o eternitate: „Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul! Doamne,

Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu splendoare şi

măreţie!” Psalmul 104:1, NTR. Are Dumnezeu limite? Nicidecum, El e nemărginit

(infinit), pentru noi deja e ceva de neînțeles dar nu a spus nimeni că trebuie să

înțelegem mai mult de cât ne e dat, cert e că avem un Dumnezeu extraordinar,

nici nu măr mir de ce creștinii au ales să moară pe arenele romane încât Nero a

înnebunit când aceștia mergeau cu bucurie la moarte, cântând pentru Isus pentru

că ai săi slujitori nu făceau asta nici dacă erau lângă el la palat crescuți în condiții


excelente. Apostolul Pavel ne explică în continuare că moare trup adamic

(pământesc) dar învie trup spiritual, deci, dacă cineva a murit fără o mână nu va

învia în același corp iar corpul nou nu va avea numai o mână, am dat un exemplu.

Adam (omul) moare natural dar învie spiritual, moare în stare dezonorantă a

epuizării totale dar învie cu glorie și putere. Observăm că primul adam a fost făcut,

creat un suflet viu (corp natural + suflare de viață/duh) dar al doilea și ultimul

Adam (e vorba de Domnul Isus Christos) a fost făcut un Duh (Spirit) ce oferă viața,

de ce? Pentru că la înviere primim corpuri spirituale și nu materiale, naturale, așa

că și cadrul specific trebuie schimbat, pentru un corp spiritual trebuie dimensiunea

spirituală pentru ca acesta să poată supraviețui, respectiv Cerul și nu Pământul

pentru că la înviere nu suntem adam (pământ) ci spirituali iar în ordine cronologică

Biblia arată că prima dată vine ceea ce este fizic, primul a fost un corp natural iar

pe urmă vine ceea ce este spiritual. Primul a fost făcut din pământ, e pământesc,

al Doilea este din Cer, fiind ceresc și așa cum am purtat imaginea (natura,

trăsăturile) celui natural (pământesc), tot așa vom purta imaginea (natura,

trăsăturile) Celui Spiritual (ceresc), este logic și trebuie să înțelegem acest adevăr.

Este imposibil ca acest corp adamic (sângele și carnea) să moștenească Împărăția

lui Dumnezeu, cea glorificată, spirituală și eternă.

Păcatul care a intrat în om a rodit moartea și de atunci omul se naște,

crește, se maturizează și apoi trece în faza de declin și moare. În viața omului

apare procesul de îmbătrânire. În Biblie ni-e relatată vârsta celui care a trăit cel

mai mult vreodată pe acest Pământ, numele acestei persoane este Metusala și a

trăit 969 de ani, aproape un mileniu (vezi Geneza 5:27). Dacă în vremea lui

Metusala timpul parcă se derula altfel, astăzi, expresia „o viață de om” o atribuim

vârstei de 50 de ani în general; observăm cum omul îmbătrânește pe zi ce trece

tot mai rapid, lumea se îndreaptă tot mai repede spre distrugere, spre moarte.

Păcatul mănâncă ființele de pe Terra tot mai mult și lasă urme adânci și ne punem

întrebarea: oare vom putea fi vindecați, eliberați de această natură josnică,

deplorabilă? Oricât de bine s-ar ține un om, tot în Hades (locuința morților) va

ajunge: „Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul.” Psalmul 49:9, VDCC.

În cele de mai sus, am explicat nu în foarte multe detalii dar în așa fel încât

să putem înțelege baza acestui subiect. Așa cum am vorbit de naștere și moarte

naturală, fizică, în continuare voi vorbi despre nașterea și moartea spirituală. Dacă

apostolul Pavel a spus clar că un om nu învie dacă nu moare mai întâi (vezi 1

Corinteni 15:36), cred că acest lucru trebuie să ne aprindă un beculeț mai în serios.

Ce doresc să spun? În paralel cu explicația naturală de mai sus, tot așa, întâi vine

ce e firesc, pământesc, carnal și apoi vine ce e spiritual, ceresc. Biblia ne arată că

toți oamenii se nasc în păcat (vezi Psalmul 51:5) pentru că acest virus a trecut

asupra tuturor oamenilor și nu putem da vina pe Adam să zic așa pentru că există

totuși o șansă de salvare și aceasta trebuie să fie preocuparea noastră. Știți, dacă

un om a fost neatent și cineva i-a furat telefonul (dau un exemplu), e normal poate

ca omul să se înfurie pe acela care i-a furat telefonul cu toate că el trebuia să

vegheze și să fie atent dar dacă telefonul s-a găsit, mai are sens ca omul să fie

furios pe hoț? De bucurie că telefonul s-a găsit omul trece cu vederea fapta rea a


hoțului și pune mai mult accent pe atenție, pe supraveghere sau autocontrol. Ei

bine, dacă Adam a greșit, da, a dat cu piciorul în ceea ce Dumnezeu îi pregătea

dar totuși, e interesant faptul că Dumnezeu nu a spus: „Ok, asta este, și omul

M-a dezamăgit precum lucifer cu îngerii lui, voi distruge și omul”, nu, ci în

dragostea Lui nepătrunsă, El ne-a iubit atât de mult, atât de mult încât a lăsat pe

Unicul Său Fiu ceresc, pe Isus, să ia natura noastră și să ne elibereze de ea și de

condamnarea veșnică. Domnul Isus Christos a murit pe nedrept pentru păcatele

noastre și El știa bineînțeles ceea ce urma, El pentru aceasta a părăsit Gloria

cerească ca să înalțe pe fiii oamenilor la calitatea de Fiii ai Cerului, cetățeni ai

Cerului, gloria să fie în veci a Mielului Sfânt pentru ceea ce a făcut pentru noi toți,

amin! Este irelevant să credem că Isus putea să fie primit cu bine de poporul evreu

și să nu mai fie nevoit să moară pentru noi, da, putea dar ce credeți, era

predestinat Pilat să-L omoare pe Isus prin decret? Ce credeți, era predestinat Iuda

să-L vândă pe Isus? A cui vină e mai mare, a lui Pilat sau a mea, a lui Iuda ori a

mea sau a lui Dumnezeu? Gândiți-vă bine înainte să dați un răspuns! Este adevărat

că Biblia ne arată profeții scrise încă cu mult înainte ca Isus să vină pe acest

Pământ și să-Și dea viața ca preț de răscumpărare dar toate aceste profeții nu

confirmă doctrina predestinării care este una falsă, predestinarea nu este

învățătura Bibliei cu toate că aparent pare că nu este așa. Dacă studiați Scriptura

sfântă cu atenție, în lumina Duhului, veți ajunge la concluzia că această doctrină

este falsă. Și ca să fiu mai clar, pun doar o singură întrebare: dacă doctrina

predestinării este adevărată înseamnă că Dumnezeu este mincinos când afirmă că

dorește ca toți oamenii să vină la pocăință din moment ce tot El alege (selectează),

fără niciun motiv pe unii pentru Cer iar pe alții pentru iad? De ce ar dori El ca toți

oamenii să fie mântuiți dacă tot El dorește ca doar o parte să fie pentru Cer iar

restul pentru iad? Dumnezeu nu poate păcătui, deci EL știa să facă un bine și

conform dogmei predestinării, El nu a făcut bine că pe unii i-a selectat fără motiv

pentru Cer iar pe alții, pentru iad (vezi Iacov 4:17).

Există două mari concepte (în religie): doctrina predestinației și doctrina

liberului arbitru. Predestinația spune că Dumnezeu alege dinainte pe cei ce merg

în Rai, așa cum am menționat mai sus și această predestinație este singulară

(simplă) dar este și predestinație dublă care spune că Dumnezeu alege dinainte

pe cei ce merg în Rai dar tot El alege dinainte pe cei ce merg și în iad. Doctrina

predestinării își are originea în secolul 4 d.Ch. (Augustin: 354 – 430). Luther (1483

– 1546 d.Ch.) spunea astfel în legătură cu această doctrină: „Și în cazul în care

credem că Dumnezeu știe și stabilește mai dinainte toate lucrurile și că nimic nu

se poate întâmpla decât prin voia Sa, atunci însăși rațiunea omului mărturisește

că nu există voință liberă nici în oameni, îngeri sau vreo altă creatură.” (Ibid. p.

317, paragraf 19), de asemenea, Calvin (1509 – 1564 d.Ch.) spunea și el astfel:

„Prin predestinare înțelegem decizia din veșnicie a lui Dumnezeu, prin care a

hotărât în El însuși care este voia Sa cu privire la soarta fiecărui om. Nu toți sunt

creați în mod egal, ci unii sunt predestinați să aibă parte de viață veșnică iar alții

de condamnare veșnică.” (Institutio Christianae Religionis 3. 21. 5).


Am adus în discuție acest subiect pentru că este foarte important ce urmări

lasă această doctrină. Sunt oameni care au ajuns să nu le mai pese de soarta

altora și vorbesc de oameni așa ziși din Biserica Domnului pentru că din moment

ce Dumnezeu decide soarta fiecăruia, omul nu are sens să mai predice Evanghelia

că doar omul e deja predestinat dinainte fie pentru Cer, fie pentru iad. Să fie oare

așa? Nicidecum! Ce spune Biblia în privința aceasta? Dacă ne uităm cu atenție în

scrierile profeților și nu numai găsim dovezi și argumente solide (nu e timpul să le

arăt pe toate) care să arate că această doctrină este una eronată: „Sufletul care

păcătuieşte, acela va muri!” Ezechiel 18:20a, VDCC. Cum adică, sufletul care

păcătuiește, acela va muri? Păi are sens din moment ce Dumnezeu a ales pe cei

care să păcătuiască dinainte conform doctrinei predestinării? Ce vină mai are omul

dacă a păcătuit? Dacă un părinte îi dă bani fiului său să-și distrugă viața prin

plăcerile acestei lumi iar mai apoi îl ceartă de ce a ajuns în halul acela, are vreun

drept acest părinte să judece pe fiul său? Oare nu părintele e de vină că i-a permis

să meargă în acele locuri interzise în sensul că i-a confirmat că face un lucru bun?

Nu zic că acel copil nu are vină dar vreau să spun că acel părinte nu are motive

să-l pedepsească, cu atât mai mult, Dumnezeu ar avea motive să trimită în iad pe

păcătos dacă El a hotărât asta? Nici măcar nu are sens. Dacă Dumnezeu a

predestinat pe unii pentru iad înseamnă că Dumnezeu a făcut ca acei oameni să

păcătuiască (este oare Dumnezeu autorul păcatului?) dar cum se împacă această

idee cu următoarea afirmație a lui Dumnezeu: „Lepădaţi de la voi toate fărădelegile

prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou. Pentru ce vreţi

să muriţi, casă a lui Israel? Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul

Dumnezeu. Întoarceţi-vă, dar, la Dumnezeu şi veţi trăi.” Ezechiel 18:31-32,

VDCC? Esenția doctrinei predestinării nu se poate armoniza sau împăca cu

afirmația lui Dumnezeu de mai sus din multe motive logice: în primul rând

Dumnezeu nu ne poate cere să părăsim (lepădăm) păcatul din viața noastră din

moment ce am fost predestinați dinainte să umblăm în el, dar dacă cumva am

putea părăsi păcatul atunci nu mai e predestinare, e încălcarea ei să zic așa pentru

că atunci când ești predestinat să faci un lucru dinainte să te naști, vei face acel

lucru negreșit indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul tău. Dumnezeu știe

dinainte totul și asta este adevărat și El știe că vei face acel lucru, nu ai cum să

dai greș, nu ai cum să schimbi ceea ce a fost predestinat pentru tine, dacă se

schimbă atunci nu mai este predestinare, aceasta este legea. De aceea, dacă

Dumnezeu ne cere să părăsim păcatul înseamnă că nu există predestinare. Așa

cum spuneam, predestinarea înseamnă neșansa de a face o schimbare în viața ta,

în activitățile tale, tu ești setat dinainte de naștere cum să trăiești toată viața,

conform acestei doctrine. În al doilea rând Dumnezeu ne spune că El nu dorește

moartea finală (eternă) a celui ce moare fizic (din cauza păcatului adamic) ci să se

întoarcă la Dumnezeu ca să primească viața veșnică, dar cum se împacă acest

gând al lui Dumnezeu când doctrina predestinării spune că El, Dumnezeu a dorit

dinainte ca acești oameni să moară veșnic? Deci nu are logică această doctrină!

Un alt principiu eronat al acestei doctrine este neșansa alegerii personale

a ființelor Sale create, doctrina predestinării nu mă lasă să aleg eu ce să fac cu

viața mea, ea nu-mi permite să aleg pe Dumnezeu sau să-L resping, eu am fost


predestinat (setat) dinainte ori pentru Cer, ori pentru iad, este ca și cum doi

oameni se căsătoresc forțat sau siliți și nu din iubire necondiționată. Dacă am fost

setat pentru Cer sunt setat să trăiesc conform principiilor Cerului, în sfințenie, dacă

am fost setat pentru iad, sunt setat să trăiesc conform princiipiilor iadului, în păcat.

Dacă este așa, atunci nu are sens să mă cheme Dumnezeu la pocăință, la sfințenie

dacă sunt deja din naștere sfânt. Unii susținători ai acestei doctrine spun că cei

predestinați pentru Cer se nasc în păcat, ajung să asculte Evanghelia, o cred și se

întorc la Dumnezeu și ei nu au cum să cadă din această stare de mântuire iar cei

care resping Evanghelia sunt cei care au fost predestinați să nu o accepte ca să nu

fie mântuiți. Dar oricât am întoarce această doctrină tot una falsă rămâne pentru

că Biblia arată că omul mântuit poate cădea dacă dorește, Îl poate părăsi pe

Dumnezeu. Susținătorii acestei doctrine spun că în acest caz ei erau predestinați

pentru iad dar deja e absurd și vom vedea de ce în cele ce urmează. Ce credeți,

Dumnezeu a ales pe Israel ca popor al Său? Biblia spune că da, atunci, dacă Israel

era predestinat să fie poporul lui Dumnezeu, de ce Israel I-a întors spatele? Nu

trebuia oare ca Israel să nu poată greși? Dacă Israel era predestinat să intre în

Țara Promisă, de ce doar Caleb, fiul lui Iefune și Iosua, fiul lui Nun împreună cu

tinerii sub douăzeci de ani au intrat (vezi Numeri 14:30-31)? Nici măcar Moise nu

a intrat. Ei spun că așa trebuia să fie, erau predestinați să nu intre dar Dumnezeu

nu-Și bate niciodată joc de oameni, El nu mântuiește pe nimeni pentru o perioadă

ca să Se folosească de ei și mai apoi să-i dea pe mâna celui rău pentru că defapt

El nu avea nevoie de ei, este absurd și nu reflectă Identitatea sau natura adevărată

a Dumnezeului nostru.

Este adevărat că acest cuvânt „predestinare” apare în Biblie în unele

traduceri dar mulți confundă acest termen cu principiul alegerii. Spre exemplu, în

Efeseni 1:4-5, BTF 2010 apare scris astfel: „După cum ne-a ales în el înainte de

întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi ireproşabili înaintea lui în dragoste,

predestinându-ne pentru adopţia copiilor prin Isus Cristos, pentru el însuşi,

conform bunei plăceri a voii sale...” În alte traduceri apare în loc de

„predestinându-ne” sau „ne-a predestinat” expresia „rânduindu-ne” sau „ne-a

rânduit” fiind același lucru în cazul de față dar în realitate ce vrea să ne spună

textul biblic? Noi trebuie să înțelegem că apostolul Pavel nu le spunea creștinilor

din Efes că încă de la întemeierea lumii Dumnezeu a decis cine să meargă în Cer

și cine nu. După ce criterii ar fi făcut El asta când noi nici măcar nu eram în

existență? Atunci putea direct să ne ducă în Cer și să nu ne mai creeze pentru

acest Pământ (în acest spațiu de testare), nu-i așa? Dacă suntem atenți, acest text

vorbește despre o alegere dar ce fel de alegere? Pavel arată prin pronumele „ne-”

că în această alegere se include și el dar și creștinii din Efes și toți ceilalți creștini

dar pe ce bază, după ce criterii? Dacă nu avem niște criterii după care El ne-a ales

atunci nu văd sensul pentru care Pavel le trimite acest mesaj încurajator celor din

Efes și nu numai, doar să se laude că ei au fost aleși pentru Cer dinainte de

întemeierea lumii și ceilalți pentru iad? Este ilogic bineînțeles. Dar ce dorește totuși

să spună Pavel? Ei bine, citiți cu atenție prima parte a textului, respectiv „...ne-a

ales în El”, deci nu doar că ne-a ales, atenție mare, scrie clar, Dumnezeu ne-a ales

în El, care El? E vorba de Domnul Isus Christos! Deci, Dumnezeu Tatăl, Eternul


Demiurg și Sursa Surselor ne-a ales încă dinainte ca Adam să fie creat, EL ne-a

ales în Isus Christos, ce înseamnă acest lucru? Este simplu de înțeles dacă ne

lăsăm călăuziți de Spiritul lui Dumnezeu. Pentru a înțelege mai bine trebuie să

acceptăm un adevăr, Dumnezeu, în providența Sa știe toate lucrurile, la El nu

există timp trecut, prezent și viitor, El nu trăiește în timp și spațiu, aceasta este

destul de clar. Pe baza acestui adevăr, Dumnezeu cunoaște totul dinainte (de a

avea noi cunoștință), El știa că poporul evreu Îl va fi părăsit, El știa că Maria va fi

fost respinsă când căuta un loc de adăpost să-L nască pe Mesia, El știa că Hitler,

liderul mișcării naziste va ucide în mod sistematic 6.000.000 de evrei pentru că

era antisemit (atitudine ostilă față de evrei), El știe câte suflete vor fi mântuite dar

ceea ce este esențial să pricepem e că această procunoaștere a Lui nu afectează

deciziile noastre libere, respectiv principiul liberului arbitru. Repet, această

procunoaștere (cunoaștere dinainte) a Lui nu afectează deciziile noastre libere,

respectiv principiul liberului arbitru. Este adevărat că noi nu putem înțelege mai

mult decât ne e dat oricât am încerca dar acesta este adevărul lui Dumnezeu, El

știe mai dinainte (de noi) toate lucrurile în timp ce omul are liberul arbitru.

Bazându-ne pe acest adevăr, Dumnezeu știa dinainte că Adam va

falimenta, va încălca porunca divină iar în Planul Său, El a decis ca Adam să poată

fi salvat dar această salvare nu putea avea loc decât printr-o jertfă supremă ce să

plătească prețul scump dat. Dreptatea lui Dumnezeu cere moartea sau distrugerea

păcătosului, această dreptate nu poate fi încălcată, nici măcar nu poate fi

compromisă, nu există bani atât de mulți ce să poată satisface înlăturarea sau

retragerea judecății lui Dumnezeu. Nu există nimic și nimeni care să poată plăti în

locul dreptății lui Dumnezeu dar s-a găsit totuși o soluție optimă, Fiul lui

Dumnezeu. Dacă singura cale de a scăpa de păcat este moartea, atunci Adam

trebuia să moară și s-a terminat dar problema e că Adam nu poate învia, deci

trebuia o jertfă mai bună, trebuia să moară cineva din afara clasei umane și cine

altcineva putea decât Domnul nostru iubit Isus, Fiul lui Dumnezeu, gloria fie a Sa

în veci, amin! Dumnezeu Tatăl a găsit Soluția eficientă pentru fiecare dintre noi,

astfel că în Christos El ne-a ales mai dinainte să fim salvați, înfiați, eliberați în

sensul că Dumnezeu, prin Christos poate să salveze omenirea și este atât de

minunat, ar trebui ca acest studiu să ne provoace să fim mai recunoscători lui Isus

pentru ceea ce a făcut pentru noi, să fim mai consacrați Lui, mai plin de pasiune

în închinare dar acestea au loc doar când înțelegem acest adevăr, ceea ce a făcut

El pentru noi și El asta dorește de la noi, să înțelegem Planul Lui. Dumnezeu a

văzut că omul era corupt, mort în păcat dar El ne-a văzut totuși drepți (este

interesant) prin Fiul Lui, doar prin Fiul Lui suntem văzuți de Tatăl drepți

(neprihăniți) și astfel, în Christos, Dumnezeu ne-a ales, ne-a dorit, ne-a salvat,

ne-a binecuvântat și a spus: „Eu vreau omul acesta, este al Meu, prin Fiul Meu îl

văd sfânt și drept, este al Meu, l-am ales să fie drept, sfânt și fără prihană pentru

că este așa prin Fiul Meu, prin moartea și învierea Lui.” Înțelegeți acum ce a dorit

să spună apostolul Pavel creștinilor din Efes și nouă de asemenea? Dumnezeu ne-

a ales (rânduit) în Christos, altfel noi am fi trebuit să fi plătit prețul condamnării

dar a plătit Isus pe lemnul de tortură și atunci când a căzut în agonie din cauza

durerii profunde noi am crezut că este pedepsit (vezi Matei 27:40-42; Marcu


15:30-32,36 și Ioan 19;7), lovit de Dumnezeu dar nu, El defapt a luat asupra Lui

condamnarea noastră. Pedeapsa care ne dă nouă acum pace și liniște defapt a

căzut asupra Lui și prin rănile Sale suntem vindecați atât în trup cât și-n duhul

nostru, El ne-a mântuit dacă credem ceea ce a făcut El pentru noi, El a dat totul,

noi trebuie doar să credem și atunci viața ni se va schimba radical în întregime,

Jertfa Lui a plătit pentru asta! Știți ce a făcut Isus când noi ne vedeam fiecare de

ale noaste, de păcatele noastre? El a fost în locul lui Adam sub condamnare și ne-

a salvat și azi mulți nici măcar nu vor să recunoască ce a făcut El pentru noi,

Sacrificiul Său victorios nu merită deloc necredința noastră! ”Totuşi El suferinţele

noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că

este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele

noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut

peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi,

fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea

noastră a tuturor.” Isaia 53:4-6, VDCC.

De ce este deci falsă doctrina predestinării? Este simplu, Biblia nu o

promovează nicidecum, este doar răstălmăcirea unor versete de către cei

neștiutori și nestatornici cum spune și apostolul Petru într-una din scrisorile sale

când vorbește de modul de interpretare eronat pe care-l urmează unii când citesc

scrierile sale, ale lui Pavel și nu numai: „El (Pavel) şi-a prezentat această învăţătură

în epistole, unde vorbeşte (şi) despre lucruri a căror înţelegere este mai dificilă.

Oamenii ignoranţi şi instabili le interpretează greşit, aşa cum procedează şi cu

celelalte Scripturi; iar acest fapt îi conduce la propria lor distrugere. Dragii mei,

pentru că voi deja aţi fost informaţi despre aceste lucruri, feriţi-vă de influenţa

acestor oameni rătăciţi, ca să evitaţi pierderea stabilităţii voastre. Vă doresc să

creşteţi în harul şi în cunoaşterea Domnului şi Salvatorului nostru Isus Cristos. Lui

să-I fie oferită gloria acum şi pentru eternitate!” 2 Petru 3:16-18, BVA. Acele

lucruri greu de înțeles despre care spune Petru defapt nu sunt greu de înțeles

pentru creștini ori pentru cei ce caută Lumina ci pentru acești oameni păcătoși și

ignoranți. Dacă analizăm în continuare expresia „-a rânduit” vom vedea că nu este

vorba de doctrina predestinării, spre exemplu Biblia spune că evreii au cerut un

împărat peste ei cu toate că Iahve era Împăratul lor dar totuși, Dumnezeu le-a dat

sau rânduit pe Saul ca împărat și Dumnezeu va fi cu ei și cu împăratul lor dacă ei

vor urma în totul poruncile Lui (vezi 1 Samuel 12:12-15). Însă Saul nu a respectat

porunca lui Dumnezeu și l-a dat jos de pe tron spunându-i-se că a lucrat ca un

nebun (vezi 1 Samuel 13:13) dar mai departe Dumnezeu spune profetic că a ales

un om pe care-l iubește, l-a ales pe David, om după inima Lui: „Domnul a zis lui

Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai

domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te; te voi trimite la

Isai, betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.” 1 Samuel 16:1,

VDCC. Dacă ar fi predestinare nu ar fi nedrept din partea lui Dumnezeu să-l aleagă

pe Saul pe tron, mai apoi să-l facă să păcătuiască tocmai ca să aleagă un altul cu

motivul fără dovadă că David ar fi om după inima Lui? Ar fi nedrept însă doar dacă

ar fi după învățătura predestinării însă în realitate nu este nicio predestinare a

mântuirii sufletului sau chiar în contextul de mai sus. Saul a păcătuit fără să fie


influențat de Dumnezeu, asta în mod sigur pentru că Iacov clarifică și spune astfel:

„Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu

nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.” Iacov 1:13,

VDCC. Deci, dacă Saul nu a ascultat de cuvântul lui Dumnezeu este normal ca

Dumnezeu să-l detroneze și să așeze în locul lui pe cineva mai bun, mai serios.

Vom vedea că nici următorul text nu contrazice cele spune până acum: „La

auzul acestor cuvinte, Neamurile s-au bucurat foarte mult şi au primit cu drag

mesajul lui Pavel; şi toţi cei care fuseseră destinaţi pentru viaţa veşnică au crezut.”

Faptele apostolilor 13:48, NTÎT. Cei ce au fost rânduiți, destinați, aleși să aibă viața

veșnică, aceștia au crezut în Evanghelie, deci să fim atenți și să nu cădem în

extrema predestinării că am greși în mod sigur. Dumnezeu vrea să dea viața

veșnică tuturor oamenilor și nu doar unui grup de oameni pentru că așa ne spune

Mesajul sfânt și adevărat al Evangheliei Domnului nostru Isus: „Fiindcă atât de

mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede

în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică..” Ioan 3:16, VDCC. Epresia „oricine” se

referă pur și simplu la orice om de pe acest Pământ, noi suntem cu toții egali

înaintea lui Dumnezeu, avem aceeași condamnare veșnică și aceleași drepturi sau

dar nemeritat din partea Lui pentru salvarea noastră veșnică: „Voia Tatălui Meu

este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică.” Ioan 6:40, VDCC.

Conform faptelor apostolilor, mai sunt oameni care au crezut și au fost destinați

să aibă viață veșnică și totuși au căzut iar sub condamnare veșnică și-n lanțurile

fărădelegii, avem ca un exemplu real pe Iuda, cel care L-a vânduit pe Isus pentru

banii lumii acesteia. Nu a conștientizat pe moment efectul acestei alegeri dar a

avut șansa să se căiască și a înțeles asta, el s-a căit dar nu a renunțat de tot la

ispita diavolului și în final s-a sinucis și a pierdut în final viața veșnică și să nu

trecem cu vederea peste un adevăr, nu Dumnezeu l-a făcut pe Iuda vânzător ci el

singur s-a făcut astfel, păcătuind (vezi Luca 6:16). Unii se folosesc de următoarele

cuvinte ale lui Isus încercând să susțină doctrina falsă a predestinării dar vom

vedea din nou că defapt Isus nu a predicat predestinarea ci Vestea Bună pentru

toți oameni: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a

trimis.” Ioan 6:44, VDCC. Ei se folosesc greșit de acest text și spun: „Păi vezi?

Nimeni nu poate fi mântuit, nu poate veni la Isus dacă Tatăl nu l-a ales, dacă El

nu l-a predestinat.” dar aceasta a vrut să ne spună Mântuitorul nostru? Nicidecum,

dacă luăm pretexte și le răstălmăcim nu ajungem nicăieri în final, dar iată ce ne

spune mai departe Isus clarificând problema: „În Proroci este scris: „Toţi vor fi

învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui

vine la Mine.” Ioan 6:45, VDCC. Ce înțelegem prin expresiile „toți vor fi învățați...”

și „...oricine”? Oare nu e vorba că orice om are dreptul să audă învățătura Tatălui

care spune să credem în Fiul și să-I dăm cinste și să credem în Fiul Lui pentru ca

să avem viața eternă și nu una doar pe (pentru) acest Pământ (vezi 1 Ioan 3:23)?

Mai mult decât atât, dacă mai sus Isus a spus că nimeni nu poate veni la El dacă

nu este atras de Tatăl Său, iată ce spune în continuare Mântuitorul ca să nu poată

rămâne cineva în confuzie: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la

Mine pe toţi oamenii.” Ioan 12:32, VDCC. Pe cine va atrage El? Isus arată că pe


toți oamenii pentru că asta e voia Tatălui imprimată în Ființa Sa, Ei Sunt una în

gândire și natură.

Mântuirea se poate pierde și cel care o pierde nu înseamnă că nu a avut-o

că atunci când cineva (dau un exemplu) își pierde telefonul nu înseamnă că nu l-a

avut. Doctrina predestinării spune că dacă ai primit mântuirea nu mai poți s-o

pierzi, dacă o pierzi înseamnă că nu ai primit mântuirea dar nu are nicio logică

pentru că, în caz contrar, Pavel nu-l mai sfătuia pe Timotei să țină credința sfântă:

„...şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut

din credinţă.” 1 Timotei 1:19, VDCC. Nu poți pierde ceva ce nu ai avut. Dacă cei

predestinați de Dumnezeu pentru viață veșnică nu-și pot pierde mântuirea, de ce

Isus S-a mai rugat pentru cei ce cred (și vor crede) în El? „Şi voia Celui ce M-a

trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.”

Ioan 6:39, VDCC. Dar poate pierde Isus pe cei pe care Tatăl i-a predestinat pentru

veșnicie? Se pare că da pentru că oamenii au liberul arbitru indiferent că sunt

creștini sau nu, cât timp ei vor trăi pe acest Pământ, în acest spațiu de testare, ei

au liberul arbitru și asta are cu adevărat sens! Dumnezeu nu ține forțat pe nimeni

lângă El. De exemplu, dacă un om se zbate între valurile învolburate ale unui râu

și cere ajutor fiindcă este aproape să se înece și după multe strigăte omul zărește

o barcă ce se apropie de el, dacă omul este ridicat în barcă și salvat înseamnă că

omul nu mai are posibilitatea să sară înapoi în râu? Sigur că are posibilitatea că

doar nu este legat cu funii și cătușe dar ar face cea mai mare prostie, tot așa, dacă

un om se întoarce la Dumnezeu din lumea această învolburată și degradată moral

și spiritual, nu mai are posibilitatea să meargă înapoi în lume? Sigur că are,

Dumnezeu nu ține pe nimeni forțat lângă El pe acest Pământ însă omul ar face cea

mai mare prostie pentru că dacă la Dumnezeu nu ai găsit adevărata odihnă,

vindecare și fericire, să fii sigur că nu le vei găsi niciodată în altă parte iar Biblia

spune următoarele: „Aceşti oameni au scăpat (cândva) de murdăria morală a

lumii, prin faptul că au cunoscut pe Domnul şi Salvatorul nostru Isus Cristos. Dar

pentru că revin la lucrurile pe care le abandonaseră, ajung să fie dominaţi de ele;

şi situaţia lor ajunge la final mai rea decât a fost la început. Ar fi fost mai bine

pentru ei să nu fi cunoscut „drumul dreptăţii”, decât să se întoarcă de la porunca

sfântă care le fusese dată după ce l-au cunoscut. Ce s-a întâmplat cu ei, se afirmă

în proverbul care spune: „Câinele s-a întors la ce a vărsat!” şi „Scroafa spălată s-

a întors să se tăvălească din nou în noroi.” 2 Petru 2:20-22, BVA.

„Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o,

în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, DACĂ o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o;

altfel, degeaba aţi crezut!” 1 Corinteni 15:1-2

DARUL SALVĂRII

L I B E R U L A R B I T R U A L O M U L U I

S P A Ț I U L* P E N T R U T E S T A R E


Am stat și m-am întrebat, oare de ce Dumnezeu nu a ales ca și omul să fie

distrus pentru că L-a părăsit? Prin intermediul liberului arbitru, omul (adam) a

arătat că nu are nevoie de Dumnezeu și totuși Dumnezeu dorea să-l salveze dar

nu avea cum pentru că El e Drept și nu poate călca peste demnitatea și dreptatea

Sa, dreptatea Sa cere moartea păcătosului, moartea lui satan și a îngerilor săi și

moartea lui adam. Este un text biblic care spune că Domnul Isus a venit să moară

doar pentru salvarea lui adam (a omului decăzut) și nu pentru salvarea îngerilor

decăzuți: „Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui

Avraam.” Evrei 2:16, VDCC. Pentru satan și îngerii săi nu putea să moară nimeni

pentru că ei aveau natură spirituală și o ființă spirituală nu poate muri, a nu se

înțelege greșit, o ființă spirituală nu e nemuritoare în sine, numai Tatăl are viața

în Sine, fiind nemuritor pentru totdeauna și dintotdeauna și totodată, El a dat și

Fiului Său Preaiubit să aibă viața în Sine dar îngerii, Domnul Isus, nu pot muri

decât dacă sunt distruși de Dumnezeu, vorbesc nebunește, absurd ca să înțelegem

ideea, oricum, o ființă spirituală nu poate muri pentru iertarea unei ființe spirituale.

Pe baza acestui adevăr, diavolul va fi distrus și la fel și îngerii lui, pentru ei nu

există scăpare dar pentru om este scăpare dar nu poate muri un om, este exact

legea de mai sus, trebuie să moară cineva care nu a avut niciun păcat și Biblia

explică că nu este nimeni pe Pământ fără păcat (este vorba despre cei ce se nasc

în păcat și rămân în această stare), toți sunt depravați și corupți în duhul lor.

Diavolul e conștient că pentru el și ai lui nu există cale de scăpare, știe că timpul

său bate invers motiv pentru care caută cu toată forța să atragă înspre el tot mai

mulți oameni și să-i înșele în timp ce oamenii au posibilitatea să nu fie distruși ca

acesta în curând. Omul nu are nicio șansă prin meritele sale pentru ca să fie salvat,

oricâte jertfe de animale s-ar aduce pe altar pentru el, nu poate spăla păcatul

niciun sânge din țesut păcătos pentru că tot ce moare a păcătuit cândva sau e în

continuare păcătos pentru că plata păcatului e tocmai moartea spune sfânta

Scriptură: „Nimeni nu poate reface viaţa semenului lui, nici nu-I poate da lui

Dumnezeu preţul răscumpărării lui. Acel preţ pentru răscumpărarea vieţii lui este

atât de mare, încât nu-l va putea plăti niciodată. Deci acela nu va trăi niciodată

etern, astfel încât să nu mai ajungă vreodată în groapă.” Psalmul 49:7-9, BVA.

Acesta este adevărul lui Dumnezeu, Dreptatea lui Dumnezeu, Justiția lui

Dumnezeu!

Omul, pentru ca să poată beneficia de mila (harul) lui Dumnezeu trebuie

să fie născut din nou! Biblia ne arată cum Domnul Isus a luat natura adamică

pentru ca să poată fi o Jertfă desăvârșită pentru noi. În ciuda unor doctrine false

care spun că defapt Isus a murit doar ca om, El nu a murit în realitate ci doar

partea umană a murit, probabil ați auzit despre această doctrină, totuși Adevărul

lui Dumnezeu rămâne un turn tare și de neclintit. Au dreptate cei care spun că

Isus a murit doar ca om? Defapt este corect formulată afirmația? Eu cred că nu,

iar doctrina este eronată, neavând fundament biblic. Pentru o înțelegere mai clară,

să analizăm următoarea schemă:


Biblia explică și demonstrează că Isus a renunțat la drepturile Sale ce le

avea în Cerul lui Dumnezeu și a decis în unanimitate cu voia Tatălui pentru că

gândul lui Christos e gândul Tatălui mereu așa cum și gândul nostru trebuie să fie

gândul lui Christos mereu, a decis să ia natura umană ca să poată muri pentru om,

altfel nu avea cum să facă acest Sacrificiu suprem: „Iată, Eu şi copiii pe care Mi i-

a dat Dumnezeu“. Deci, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, şi El, în

acelaşi fel, a luat parte la ele, ca prin moarte să-l desfiinţeze pe cel care are puterea

morţii, adică pe diavolul.” Evrei 2:13-14, GBV 2001. Ce spune Biblia? Copiii din

textul de mai sus sunt creștinii Lui iar creștinii sunt oameni, deci cu natură adamică

(carne, sânge și oase), deci, Isus a fost făcut asemenea oamenilor, a moștenit

legile eredității, a avut carne, sânge și oase cum avem noi pe acest Pământ, doar

așa putea să ne salveze, să ne răscumpere din blestemul legii păcatului și a morții,

doar în această natură adamică putea să distrugă pe satan și planurile sale

mortale. Isus a fost născut din țesut adamic pervetit și păcătos, Maria nu era fără

de păcat când a născut pe Mesia dar Isus a fost fără de păcat și care e atunci

mesajul acestei învățături sau fapte? Vom vedea în capitolele următoare unde vom

studia mai profund despre păcat și biruința asupra sa. Nu avem niciun argument

în Biblie unde să se specifice că Maria ar fi fost fără păcat, din contră, toți oamenii

se nasc în păcat pentru că această natură depravată s-a moștenit de la Adam când

a născut primul său fiu și așa mai departe. De ce a ales-o El pe Maria? Cred că

Maria nu a comis adulter și cred că ea era o tânără devotată lui Dumnezeu și

credincioasă, era ființa potrivită prin care să vină Mesia, Cel Promis. Omul naște

doar om și cu aceeași compoziție: „Cum ar putea omul să fie fără vină înaintea lui

Dumnezeu? Cum ar putea cel născut din femeie să fie curat?” Iov 25:4, VDCC iar

psalmistul David spunea astfel: „Şi nu intra la judecată cu slujitorul tău, pentru că

înaintea Ta nici un om viu nu este drept.” Psalmul 143:2, GBV 2001. Iată că Biblia

ne vorbește și ne arată că toți oamenii se nasc în păcat, cu această natură coruptă

și nu există nimic ce să șteargă această stare, nu este niciun om pe acest Pământ

care să fie considerat sau văzut drept în ochii curați ai Tatălui Preasfânt din Cer

decât prin Jertfa lui Isus putem fi văzuți drepți: „Dar acum, prin corpul Său de

carne (sacrificat), Cristos a realizat împăcarea (voastră cu Tatăl) prin moarte(a

natura spirituală

natura adamică

natura lui Isus

natura lui Isus

„Pentru că am coborât din Cer” Ioan 6:38, BTF

„Dumnezeu a trimis pe propriul Său Fiu,

în forma firii păcătoase...” Romani 8:3, NTR


Sa), ca să vă facă astfel sfinţi, curaţi şi nevinovaţi înaintea lui Dumnezeu.” Coloseni

1:22, BVA.

Așa cum putem vedea în schema de mai sus, Dreptatea lui Dumnezeu nu

poate fi anulată iar condamnarea păcătosului din nou, nu poate fi anulată însă între

manifestarea Dreptății Divine și consecința acesteia a fost manifestat Harul lui

Dumnezeu. Har (din greacă: charis) înseamnă grațiere, milă, dar nemeritat,

generozitate ieșită din comun. Prin acest har Dumnezeu ne-a demonstrat cât de

mult ne iubește, Harul nu anulează Dreptatea și nici condamnarea păcătosului ci

este un intermediar între Dumnezeu și om, este ceea ce noi nu merităm, este

oricum fața unui preț plătit deja de Cineva. Nu suntem atât de morali încât să

merităm harul lui Dumnezeu, totuși, nu suntem atât de păcătoși încât să nu-l

putem primi și nu suntem atât de sfinți încât să nu avem nevoie de el, vorbesc de

har și nu de Dreptatea lui Dumnezeu pentru că Dreptatea Sa cere condamnarea

păcătosului la moarte (vezi Romani 6:23a). Nu putem cu faptele noastre bune să

cumpărăm harul lui Dumnezeu, defapt, noi nu putem câștiga pe Dumnezeu decât

să ne deschidem inima și să-I permitem să intre în ea și să extirpeze răul și păcatul

din viața noastră oferindu-ne un nou început în puterea Sa. Faptele noastre nu-L

pot determina pe Dumnezeu să cedeze și să ne mântuiască trecând cu vederea

peste Dreptatea Sa: „Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune

sunt ca o haină mânjită.” Isaia 64:6a, VDCC.

În schimb, Coranul și bisericile tradiționale, așa zise creștine contrazic ceea

ce spun sfintele Scripturi: „Oricine face fapte bune, bărbat sau femeie – credincios

fiind – aceia vor intra în Rai și nu vor fi nedreptățiți nici cât un punct.” Surat An-

Nisa 4:124. În contrast cu Biblia, pe un site ortodox apare următorul argument:

„Există două mântuiri: cea generală, a întregii omeniri (mântuirea obiectivă),

săvârsită pe Cruce când Mântuitorul a biruit păcatul, si cea personală, care este o

intrare sau o însusire de către om a mântuirii (mântuirea subiectivă).” (sursa:

http://www.impantokratoros.gr/despre-mantuire.ro.aspx). Dar spune Biblia așa ceva?

Arată Biblia că Isus a făcut doar o parte pentru mântuire, restul trebuie să facem

noi? Mântuirea (salvarea sau eliberarea) sufletului de la moarte nu înseamnă ce

facem noi pentru Dumnezeu ci ceea ce a făcut El o dată pentru totdeauna pentru

noi: „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit,

pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu.” 1 Petru 3:18a, VDCC iar una

Dreptatea lui Dumnezeu

condamnarea păcătosului

HAR

IERTAREA

PĂCĂTOSULUI


din traducerile clasice ale Bibliei bisericii ortodoxe spune următoarele: „Căci în har

sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu

Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în

Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să

umblăm întru ele.” Efeseni 2:8-10, VBOR. Dar cum este posibil ca biserica ortodoxă

să interpreteze atât de greșit textul de mai sus care este corect și atât de clar?

Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar, orice om e mântuit doar prin har (sola

gratia), doar prin credință (sola fide), nu este invenția lui Luther ci adevărul revelat

în Scripturi și aceasta nu este de la noi, prin meritele noastre ci e har, e dar

nemeritat din partea Tatălui Luminilor pentru noi, nu este prin fapte (de caritate)

sau de altă natură umană! Biserica ortodoxă și nu numai face confuzie între

mântuirea prin fapte și faptele mântuirii. Mântuirea prin fapte înseamnă să faci

fapte bune ca să fii mântuit, este ceea ce susțin bisericile tradiționale în antiteză

cu cele protestante iar faptele mântuirii înseamnă să primești mântuirea doar prin

credința în Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu și mai apoi să umbli în faptele

succedate sau aferente acestei salvări prin Mielul fără păcat și fără prihană, fapte

pregătite de Dumnezeu dinainte ca cel născut din nou (de Sus) să umble în ele.

Cu alte cuvinte, eu nu fac fapte bune ca să fiu mântuit, eu fac fapte bune și drepte

pentru că sunt mântuit, aceasta explică diferența precisă dintre natura adamică și

natura christică. Omul care se naște din nou, din Duhul lui Dumnezeu primește o

nouă natură, devine o nouă creație și pe baza acestui adevăr toate vechile sale

înclinații, aspirații și toată mentalitatea sa coruptă, toate dorințele sale vicioase

sunt distruse și înnoite așa cum le amintea apostolul Pavel creștinilor din Corint în

cea de-a doua sa scrisoare: „De aceea dacă este cineva în Cristos, este o creatură

nouă, cele vechi au trecut; iată, toate au devenit noi.” 2 Corinteni 5:17, BTF 2010.

Isus a devenit Om ca să ne salveze din această natură și să ne poată

glorifica, la înviere, într-o natură asemănătoare Lui. Dacă El a venit din Cer în

natură adamică, la înviere, prin victoria Sa la cruce vom primi natură christică

moștenind Regatul Său Ceresc pentru eternitate. Prin El noi am primit o viață nouă

dar încă avem aceste trupuri de carne pentru că suntem încă pe acest Pământ, în

acest spațiu specific acestui tip de natură cu toate că în duhul nostru suntem

transformați, înnoiți, regenerați prin Duhul Sfânt, prin credință. La învierea de

apoi, cea naturală, sfinții Lui de pe Pământ vor primi corpuri spirituale, așa cum

au Isus și îngerii din Ceruri: „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi

ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El;

pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” 1 Ioan 3:2, VDCC. Copiii lui Dumnezeu sunt

cei născuți din Duhul lui Dumnezeu prin credință și ce corpuri vor primi ei încă nu

s-a arătat dar se știe că vor primi unul spiritual și glorios așa cum au ființele celeste

și în acestea ei Îl vor putea vedea pe Regele și Iubitul sufletului lor, pe Prințul Isus,

Salvatorul și Lumina lumii: „Însă tuturor celor care L-au primit, adică celor care

cred în El, le-a oferit dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu. Ei au fost născuţi nu

dintr-o fiinţă umană, nici ca o consecinţă a unei dorinţe fizice, şi nici printr-o decizie

a omului; ci din Dumnezeu.” Ioan 1:12-13, BVA. Deci Isus a coborât în starea

josnică ca să ne ridice pe noi în starea Spirituală, aceasta se poate numi dragoste


agape, dragoste adevărată, El a renunțat la tot și a ales să sufere și să moară

pentru ca noi să fim iertați de Dumnezeu.

Să avem mare grijă pentru că în lume circulă multe curente false care

neagă faptul că Isus a venit în carne ca să-Și dea viața pentru noi ca preț de

răscumpărare. Printre curentele acestea se numără și docetismul, gnosticismul.

Ideea fundamentală a acestei doctrine false a manifestat controverse chiar și-n

timpul apostolilor din secolul întâi. Docetismul afirmă că Isus nu a fost Om ci o

iluzie, o vedere doar, El părea doar să fie în corp adamic iar pe cruce El nu a murit

cu adevărat ci doar părea, era doar o iluzie, tot așa, Coranul afirmă că defapt Isus

nu a murit ci a fost ridicat la Cer înainte să moară. Observați cum caută diavolul

să producă confuzie în mintea oamenilor și să îi mintă spunându-le că defapt Isus

nu a murit? Știți de ce diavolul caută să înșele astfel omenirea? Diavolul e conștient

că doar Jertfa lui Isus de la calvar a făcut posibilă distrugerea lui și ridicarea omului

din această stare critică, coruptă în care se află din cauza păcatului și acesta este

motivul absolut pentru care el răcnește ca un leu și caută pe cine să înghită fiindcă

atunci când cineva respinge Jertfa lui Christos de la Golgota respinge automat

darul mântuirii. Priviți cu atenție cât de șiret și viclean este satan analizând

următoarea schemă:

Islamul recunoaște că Isus a fost Trimisul, Profetul lui Dumnezeu,

concomitent, acesta recunoaște că Isus a fost ridicat la Cer la dreapta Puterii lui

Dumnezeu dar atunci când diavolul vrea să înșele pe cineva vine cu puțin adevăr

amestecat cu puțină minciună ca să nu se prindă omul însă cei care sunt din

Dumnezeu se deosebesc de cei ce au duhul rătăcirii. Cineva spunea că cea mai

mare contrafacere e atunci când ești atât de aproape de adevăr și totuși să nu ai

adevărul pur. Un adevăr în proporție de 99,99% să zic așa e defapt o minciună!

Ce a inventat așadar Coranul? Toate par a fi în acord cu Evanghelia dar a fost

scoasă moartea lui Isus, exact piatra de temelie, exact punctul central, principiul

Ișa (Isus)

Profetul, Trimisul

lui Dumnezeu

Ridicarea lui Ișa

(Isus) la Cer

Moartea

lui Isus


fundamental în ceea ce privește salvarea păcătosului. Iată ce spune Coranul despre

moartea lui Isus fără de care nimeni nu poate fi iertat vreodată: „Și din pricina

vorbelor lor: „Noi l-am omorât pe Mesia Isus, fiul Mariei, trimisul lui Allah!”, în

vreme ce ei nu l-au omorât, nici nu l-au răstignit pe cruce, ci a fost făcut [cineva]

să semene cu el!” Surat An-Nisa 4:157a iar în nota de subsol (103) din Coran scrie

astfel: „Allah Preaînaltul l-a mântuit pe Trimisul Său Isus; el nu a fost omorât și

nu a fost răstignit, ci a fost răstignită o altă persoană, iar ei și-au închipuit numai

că acesta este Isus, fiindcă Allah a făcut să semene cu el și ei l-au omorât, crezând

că este Isus.” Coran, pagina 161 – 162. Toate aceste declarații sunt minciuni și se

poate înțelege de la sine din moment ce Coranul e o scriere din secolul șapte (612

– 632 d.Ch.), scriere ce aparține profetului Muhammad. Nu pentru că este o scriere

din secolul șapte este considerată una falsă ci pentru că înainte de stabilirea acestei

doctrine deja era stabilită doctrina adevărată venită prin Christos! Muhammad este

cel ce a primit așa zisele revelații de la îngerul Gabriel. Dacă Muhammad este

ultimul profet trimis de dumnezeu (arabă: هلل allah) iar Ișa (Isus) e un alt profet أ

trimis de același allah, de ce învățăturile lui Isus (Cel trimis de Adevăratul

Dumnezeu) sunt total diferite de cele venite prin Muhammad din moment ce

amândoi profeți ar fi fost trimiși de aceeași sursă divină și chiar respectați în islam?

De ce putem remarca un comportament total deosebit la îngerul Gabriel, cel trimis

de Dumnezeul Adevărat înaintea Mariei față de comportamentul îngerului Gabriel,

cel trimis de allah înaintea lui Muhammad? Pentru mai multe informații și

răspunsuri despre islam și Coran puteți citi din cartea „Adus la Viață”, la capitolul

„Coranul și Biblia”, pag. 370 – 380 (material disponibil doar în format electronic,

respectiv PDF).

Ce spune Biblia despre aceste curente contrafăcute, false? Voi reda un

pasaj foarte important din Biblie ce dovedește, fără a putea fi contestat, falsul

acestor curente amintite: „Pentru că în lume au intrat mulţi înşelători care nu

mărturisesc că Isus Cristos a venit în carne. Acesta este un înşelător şi un

anticrist.” 2 Ioan 1:7, BTF 2010; „Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care

nu mărturisesc că Iisus Christos a venit în trup: acesta este amăgitorul şi

Antichristul.” 2 Ioan 1:7, BRC; „Acum şi-au făcut apariţia mulţi oameni înşelători.

Ei nu acceptă faptul că Isus Cristos a venit (pe pământ) într-un corp (real din punct

de vedere fizic). Cel care are această concepţie, este „Înşelătorul” şi „Anticristul”.”

2 Ioan 1:7, BVA; „Pentru că mulţi înşelători au ieşitc în lume, cei care nu-L

mărturisesc pe Isus Hristos venind în carne – acesta este înşelătorul şi antihristul.”

2 Ioan 1:7, GBV 2001; „Mulţi înşelători, care nu-l mărturisesc pe Isus Cristos, venit

în trup, au apărut în lume; acesta este înşelătorul şi Anticristul.” 2 Ioan 1:7, NTC;

„Fiţi atenţi la conducătorii falşi, că tare mulţi mai sunt aceia care nu cred că Isus

Cristos a venit pe pământ ca fiinţă umană, cu un trup ca al nostru. Asemenea

oameni sunt împotriva adevărului şi împotriva lui Cristos.” 2 Ioan 1:7, NTÎT; „Căci

în lume au ieşit mulţi înşelători, care nu recunosc că Isus Cristos a venit în trup.

Acesta este înşelătorul şi anticristul.” 2 Ioan 1:7, NTR; „Porque muchos

engañadores han salido por el mundo, que no confiesan que Jesucristo ha venido

en carne. Quien esto hace es el engañador y el anticristo.” 2 Juan 1:7, RV60;

„Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a


venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” 2 Ioan 1:7, VBOR; „Căci în

lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine

[adăugare personală: adică a venit] în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!” 2

Ioan 1:7, VDCC. Se pare că apostolii Domnului Isus se confruntau cu unii care

promovau aceste greșite învățături care vor să scoată din ecuație jertfa Domnului

nostru Isus prin care orice om poate fi vindecat și mântuit. Apostolul Ioan îi

numește antichriști pentru că își permit să altereze Mesajul Mântuitorului nostru,

ei vin cu un mesaj nou și spun că defapt Isus nu a venit în carne, El nu a luat

natură adamică, El nu a fost Om iar cei ce cred așa ceva își pierd dreptul de a intra

în Împărăția lui Dumnezeu. Dacă în perioada apostolilor deja unii au venit cu astfel

de mesaje eronate, ar mai fi o mirare dacă am întâlni astăzi astfel de predicatori?

Eu personal am întâlnit dar când le-am arătat ce spune Biblia au încercat să

interpreteze textele în așa fel încât să-și poată susține dogma însă nu au reușit în

niciun fel.

Mesajul Evangheliei este foarte clar: Domnul Isus a venit din Cer și a luat

natura umană, a avut și El carne și oase la propriu și a simțit ceea ce simțim și noi

muritorii. Biblia arată că și lui Isus I-a fost sete, foame, cald, frig, etc., și El a simțit

oboseala trupească și durerea persecuțiilor de la calvar iar când a murit nu a fost

un scenariu cum cred unii fără să dovedească, nu a fost o iluzie, nu a murit doar

o parte din El, cealaltă rămânând vie cum cred unii neavând o temelie biblică

pentru asta, nu! Isus a murit cu adevărat și așa cum moare un om așa a murit și

El, un om când moare nu e viu în altă dimensiune că atunci e greșit să spunem că

omul a murit când defapt nu a murit, omul nu are în el un alt om care e nemuritor

pentru că doar Dumnezeu e Nemuritor iar prin El și cei care-L cred (adică vor învia

la viață veșnică și nu rușine veșnică) pentru că ei depind de Adevăratul și Eternul

Dumnezeu. Apostolul spune în continuare referitor la acest adevăr următoarele:

„Preaiubiţilor, să nu credeţi fiecare duh, ci puneţi la încercare duhurile, dacă sunt

din Dumnezeu, fiindcă mulţi profeţi falşi au ieşit în lume. Prin aceasta să cunoaşteţi

Duhul lui Dumnezeu. Fiecare duh, care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în

carne, este din Dumnezeu, și fiecare duh, care nu mărturiseşte că Isus Cristos a

venit în carne, nu este din Dumnezeu şi acesta este acel duh al anticristului, despre

care aţi auzit că are să vină; şi acum este deja în lume. Voi sunteţi din Dumnezeu,

copilaşilor, şi le-aţi învins, pentru că mai mare este cel ce este în voi decât cel ce

este în lume. Ei sunt din lume; din această cauză vorbesc din lume şi lumea îi

ascultă. Noi suntem din Dumnezeu; cel ce cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cel

ce nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului

şi duhul rătăcirii.” 1 Ioan 4:1-6, BTF 2010. Unii vin și afirmă pe baza acestor texte

și a altora pe care le interpretează greșit că Isus va reveni curând în formă umană

și se va așeza pe muntele Măslinilor (vezi Zaharia 14:4) dar această învățătură se

contrazice cu mesajul sfintelor Scripturi! Textul din Zaharia nu vrea să ne spună

ceea ce cred acești oameni pentru că atunci când Isus va reveni nu va atinge niciun

pământ pentru că El nu este Om acum cum mai cred unii ci e Duh dătător de viață

cum spune Pavel (vezi 1 Corinteni 15:45), cât despre revenirea Lui ca Judecător

Biblia explică următoarele: „Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui

arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei


morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu

ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu

Domnul.” 1 Tesaloniceni 4:16-17, VDCC. Unde vom întâlni pe Isus? Pe muntele

Măslinilor din Israel sau în aer (văzduh)*? Iată ce mai spune Biblia: „Ziua Domnului

va veni (prin surprindere) ca un hoţ. Atunci Cosmosul va dispărea cu un zgomot

puternic, părţile din care este el format se vor topi, iar pământul va arde împreună

cu tot ce există pe el. Având în vedere faptul că toate aceste lucruri (materiale)

vor fi astfel distruse, gândiţi-vă că voi ar trebui să fiţi nişte oameni care îşi trăiesc

viaţa sfântă în reverenţă faţă de Dumnezeu. Astfel, voi trebuie să aşteptaţi cu

răbdare şi să grăbiţi venirea zilei lui Dumnezeu. În acea zi, cerul va fi distrus prin

foc; şi căldura lui îi va topi elementele din care este format. Dar noi aşteptăm ca

Dumnezeu să facă ce a promis: un cer nou şi un pământ nou, în care va locui

dreptatea.” 2 Petru 3:10-13, BVA.

Dacă ați citit cu atenție capitolul precedent veți reuși să înțelegeți mai bine

cele spune de apostolul Petru mai sus; am văzut din Biblie că Isus e Duh acum, e

Dumnezeu și atunci când El va reveni nu va reveni din nou într-un corp uman ci în

trupul Său glorios iar impactul revenirii Sale va fi unul extraordinar, elementele

sau corpurile fizice, materiale din acest Univers vor fi distruse de Prezența Sa

glorioasă și plenară, materia nu va putea rezista Prezenței Spirituale intense,

Cosmosul acesta material va dispărea pentru că timpul testării se va fi finalizat

pentru omenire, atunci toți sfinții din Hades, din morminte vor învia în corpuri

spirituale, capabile să reziste în Împărăția Spirituală a lui Dumnezeu, în acel Tărâm

ceresc și glorios după care tânjim cu atâta ardoare în noi iar sfinții care vor fi în

viață vor suferi o transformare radicală, spirituală într-o fracțiune de secundă și

împreună, toți sfinții, vor fi luați din acest spațiu terestru provizoriu ce se îndreaptă

spre distrugere finală și anihilare deplină și ei vor fi duși în Locurile Înalte, acolo

unde Isus S-a rugat Tatălui să-i ducă pe urmașii Săi consacrați Lui în această viață

efemeră. Având în vedere că toate aceste lucruri se vor întâmpla cu adevărat, ce

fel de oameni ar trebui să fim noi oare (vezi 2 Petru 3:9-13) dacă tot ne lăudăm

că așteptăm revenirea Salvatorului nostru Suprem și Sfânt? Trebuie să trăim în

sfințenie și curăție pentru că doar cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu

(vezi Matei 5:8)! Glorioasa Împărăție așteaptă revelarea Fiilor Luminii pentru care

Isus S-a bucurat când a învins forțele întunericului (vezi Isaia 53:10-11), ei vor fi

vrednici să stea la dreapta Regelui și să domnească veșnic în Împărăția Luminii

așa cum profețise Isaia, omul lui Dumnezeu: „Cel care umblă în dreptate şi

vorbeşte ce este corect, cel care desconsideră câştigul obţinut prin exploatarea

incorectă a semenului lui, cel care îşi fereşte mâna ca să nu ia mită, cel care îşi

astupă urechea atunci când aude despre crime şi care îşi închide ochii ca să nu-l

seducă răul. Acela va locui pe înălţimi. Fortăreţele din munţi vor fi refugiul lui. Îi

va fi dată pâine; şi apa îi va fi asigurată. Ochii tăi îl vor vedea pe Rege în

grandoarea Sa. Ei vor vedea o ţară al cărui teritoriu se extinde până departe.”

Isaia 33:15-17, BVA. Expresia folosită de Petru, respectiv „un cer nou și un pământ

nou” nu se referă la un pământ paradiziac (nu ar avea sens) și un altfel de cer ci

la o nouă stare sau dimensiune în care vor locui cei drepți: „Căci iată, Eu fac ceruri

noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute


şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.” Isaia 65:17, VDCC. Dacă ne uităm cu atenție

în profeția din Isaia, Dumnezeu vrea să spună că acel „cer nou” și acel „pământ

nou” simbolizează o nouă stare în contextul de față, în loc de tristețe va fi bucurie,

în loc de un trecut deprimant va fi un viitor și o nădejde, unul senin și lipsit de

amărăciune și durere. Nu ne vom mai aduce aminte de acest Pământ pentru că El

va șterge lacrima din ochi, știți că atunci când un om își aduce aminte de un episod

trist sau dureros din viața sa începe să lăcrimeze de tristețe și mâhnire iar faptul

că Isus va șterge lacrima din ochii aleșilor Săi înseamnă că ei vor avea o altă minte,

o altă natură și toate cele vechi vor fi distruse, ei nu-și vor mai aduce aminte de

suferința de pe acest Pământ pentru că atunci Planul lui Dumnezeu se va fi

încheiat, liberul arbitru nu va mai fi pentru că nu va mai fi nevoie, Dumnezeu vede

poporul care L-a ales pe El în mod personal și El nu va mai supune acest popor la

un nou test pentru că nu ar avea logică. Prin absurd vorbind, dacă un înger sau un

om regenerat și glorificat va gândi iar răul atunci iar s-ar repeta oarecum istoria

lumii materiale și este irelevant, ar fi așa la nesfârșit dar bineînțeles, acestea sunt

idei puerile și nu va fi așa, evident!

Unii vor spune că în Apocalipsa este un text care vorbește despre cetatea

Ierusalim ce va coborî din Cer pe Pământ la final, ei bine, asta nu dovedește

contrariul a ceea ce s-a spus până acum? Sigur că nu pentru că textul respectiv

din Apocalipsa nu se referă deloc la ceea ce înțeleg unii oameni, acolo nu e vorba

de o cetate fizică ce coboară în mod supranatural pe acest Pământ unde va avea

loc armaghedonul, unde „Gog și Magog” vor înconjura orașul sfinților pentru război,

nu, aceste doctrine nu au suport biblic, sunt un amestec între real și fantastic și

nu au nici măcar sens în conținutul lor. Fiecare crede cum crede dar eu personal

nu sunt de acord cu aceste învățături dar atunci ce ne spun totuși aceste texte din

Apocalipsa? Înainte de toate, Apocalipsa este o carte profetică și plină de simboluri

ce reflectă o realitate, ea trebuie judecată spiritual și gândită în lumina Duhului

pentru că mulți, împinși de fire, s-au apucat să explice Apocalipsa, Daniel, Maleahi,

etc. și au eșuat în final pentru că „oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura

lui Hristos, n-are pe Dumnezeu.” 2 Ioan 1:9a, VDCC.

Textul din Apocalipsa este următorul: „Şi eu am văzut coborându-se din

cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă

împodobită pentru bărbatul ei.” Apocalipsa 21:2, VDDC. Unii interpretează deci

acest text spunând că, într-adevăr, fizic se va coborî din Cer un oraş pe Pământ

care are dimensiunea de 2200 Km, dar, literal tratând chiar orice, intrăm în

domeniul fantasticului. Biserica Lui mai este numită şi Soţia (Mireasa) Mielului: „Să

ne bucurăm, să ne înveselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia

Lui s-a pregătit.” Apocalipsa 19:7, VDCC; „Vino aici, îţi voi arăta mireasa, soţia

Mielului. Şi m-a dus în duhul la un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea

mare, Ierusalimul cel Sfânt, coborând din cer de la Dumnezeu.” Revelaţia 21:9b-

10, BVA; Templul lui Dumnezeu: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi

că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” 1 Corinteni 3:16, VDCC; Israelul lui

Dumnezeu: „Şi peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul

lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare!” Galateni 6:16, VDCC; Trupul lui Christos:


„Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.” 1 Corinteni

12:27, VDCC (vezi şi Efeseni 4:12); Cortul lui Dumnezeu: „Şi am auzit un glas tare

care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii!

El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi

Dumnezeul lor.” Apocalipsa 21:3, VDCC; Muntele cel sfânt, Sion şi Cetatea cea

credincioasă: „Aşa vorbeşte Domnul: „Mă întorc iarăşi în Sion şi vreau să locuiesc

în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: „Cetatea cea credincioasă”, şi

muntele Domnului oştirilor se va chema: „Muntele cel sfânt”. Zaharia 8:3; „Şi Eu

am uns pe Împăratul Meu peste Sion, muntele sfinţeniei Mele “. Psalmul 2:6, GBV

2001; „Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi

întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate

neamurile se vor îngrămădi spre el.” Isaia 2:2, VDCC; Mica 4:1; „Aminteşte-ţi de

adunarea ta, pe care ai cumpărat-o din vechime; toiagul moştenirii tale, pe care l-

ai răscumpărat; acest munte Sion, în care ai locuit.” Psalmul 47:2, BTF 2010; „Eu

pun cuvintele Mele în gura ta şi te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri

noi şi să întemeiez un pământ nou, şi să zic Sionului: „Tu eşti poporul Meu!” Isaia

51:16, VDCC; „Fiii asupritorilor tăi vor veni plecaţi înaintea ta, şi toţi cei ce te

dispreţuiau se vor închina la picioarele tale şi te vor numi „Cetatea Domnului”,

„Sionul Sfântului lui Israel”.” Isaia 60:14, VDCC.

Biserica lui Isus este Israelul Spiritual (dacă există un Israel după trup,

conform cărnii există și unul după Spirit, conform dimensiunii spirituale, vezi 1

Corinteni 10:18a). Mai jos sunt câteva caracteristici spirituale, metaforice ale

Bisericii lui Isus Christos: „Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-

a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, având

slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de jasp,

străvezie ca cristalul. Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece

porţi, şi, la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor

douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. Spre răsărit erau trei porţi; spre

miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi, şi spre apus, trei porţi. Zidul cetăţii

avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor

doisprezece apostoli ai Mielului. Îngerul care vorbea cu mine avea ca măsurătoare

o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. Cetatea era în patru

colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit

aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau

deopotrivă. I-a măsurat şi zidul, şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după

măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul. Zidul era zidit de jasp,

şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite

cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de jasp; a doua, de safir; a

treia, de calcedonie; a patra, de smarald; a cincea, de sardonix; a şasea, de sardiu;

a şaptea, de crisolit; a opta, de beril; a nouă, de topaz; a zecea, de crisopraz; a

unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist. Cele douăsprezece porţi erau

douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa

cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie. În cetate n-am văzut niciun Templu;

pentru că Domnul Dumnezeul cel Atotputernic ca şi Mielul sunt Templul ei. Cetatea

n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava


lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.” Apocalipsa 21:10-23, VDCC; „...numele

cetăţii va fi: „Domnul este aici!” Ezechiel 48:35b, VDCC. Imaginea fizică de pe

Pământ prefigurează imaginea spirituală a Bisericii Cereşti unde Domnul Îşi are

locuinţa, acolo unde este El (ebraică: Iahve Șama). Biserica (Ierusalimul cel Nou)

este din aur curat simbolizând puritatea şi sfinţenia ei şi nu în ultimul rând,

vrednicia ei de a fi un regat al lui Dumnezeu în Christos Isus: „Nenorocito, bătuto

de furtună şi nemângâiato! Iată, îţi voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu şi-

ţi voi da temelii de safir. Îţi voi face crestele zidurilor de rubin, porţile, de pietre

scumpe, şi tot ocolul, de nestemate.” Isaia 54:11-12, VDCC; „Nu se va mai auzi

vorbindu-se de silnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei

numi zidurile tale „Mântuire”, şi porţile tale „Laudă”. Nu soarele îţi va mai sluji ca

lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei, ci Domnul va fi Lumina ta

pe vecie, şi Dumnezeul tău va fi slava ta. Soarele tău nu va mai asfinţi, şi luna ta

nu se va mai întuneca, căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi zilele suferinţei

tale se vor sfârşi.” Isaia 60:18-20, VDCC; „Nu va mai fi nimic vrednic de blestem

acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor

sluji. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Acolo nu va mai fi

noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru

că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.” Apocalipsa

22:4-5, VDCC.

Cei care înţeleg literal mesajele profetice trebuie să înţeleagă că aleşii Lui,

în Împărăţia Cerească nu vor merge la biserică pentru că Templul celor aleşi sunt

tocmai Tatăl Dumnezeu şi Fiul Său, Isus Christos (vezi Apocalipsa 21:22), ei nu

vor sădi şi nu vor merge în ziua a şaptea la închinare pentru că Acolo nu va exista

noapte ca să fie zile literale (timp), nu va fi nevoie mâncare pentru supraviețuire

fiindcă ei vor fi nemuritori, nu vor avea nevoie de soare fizic pentru că Isus, Prinţul

Strălucirii prin Tatăl va lumina Regatul şi pe Fiii răscumpăraţi prin El din starea

adamică iar fiecare biruitor poate cânta cu adorare şi libertate mesajul Salvării

eterne: „…căci forma vieţii din trecut s-a dus în existenţa mea Spirituală, în noua

şi cerească Primăvară, nemuritor voi fi lângă Tine Isus, amin!” (text preluat din

cartea „Adus la Viață”, capitolul „Escatologie”, pag. 408 – 411, format electronic).

În acest capitol am văzut pe bază biblică ce este natura adamică și ce este natura

christică (cea spirituală). Este foarte important să avem aceste idei de bază pentru

început pentru ca în cele ce urmează să putem studia în armonie conceptul

păcatului și vindecarea de acesta, felul în care firea pământească poate fi răstignită

(crucificată).


CAPITOLUL 3

Ce este păcatul?

Sunt convins că ați auzit despre acest cuvânt, „păcat”, dar oare ce este

acesta? Sigur că părerile diferă însă deși acest cuvânt se află în majoritatea

dezbaterilor teologice, în majoritatea discursurilor religioase în multe variante de

interpretare el este totuși un element negativ în gândirea tuturor creștinilor, este

un virus ce infectează viețuitoarele și produce mari distrugeri în căsnicii, în relațiile

de prietenie și cel mai trist, în relația omului cu al său Creator Sfânt. Deși păcatul

este zidul de despărțire dintre om și Dumnezeu, omul a devenit atât de pervetit și

de corupt încât nici nu mai are nevoie de Dumnezeu cu toate că fiecare celulă din

corpul acestuia depinde în totalitate de bunul Creator. Oamenii au ajuns să fugă

de Dumnezeu în timp ce în adâncul inimii lor Îl tot caută, este interesant că

majoritatea oamenilor, atunci când se află la limita dintre viață și moarte naturală

încep să-și aducă aminte de ceea ce au greșit înaintea oamenilor și înaintea lui

Dumnezeu. Conștiința lor parcă se trezește și le produce o stare de amărăciune,

de supărare pe ei înșiși că nu au fost poate un exemplu în viață. Chiar și ateii, în

general, atunci când mor Îl cheamă pe Dumnezeu în disperare deși unii dintre ei

maschează acest lucru.

Sunt multe definiții tehnice ale păcatului dar motivul pentru care am scris

această carte nu este acela de a veni și a repeta aceleași principii pentru că le cam

cunoaștem, toată lumea știe că păcatul separă pe om de Dumnezeu însă vin cu

ceea ce am primit de la Dumnezeu și poate pentru unii e ceva nou dar poate totuși

pentru alții nu este o noutate însă este de folos așa cum spunea și fratele Pavel

sfinților din Filipi: „Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă

vă este de folos.” Filipeni 3:1b, VDCC. Una dintre definițiile de bază ale păcatului

îl prezintă ca și separator dintre om și Dumnezeu: „Ci nedreptăţile voastre v-au

separat de Dumnezeul vostru; şi păcatele voastre I-au ascuns faţa de voi. Astfel,

El nu vă aude.” Isaia 59:2, BVA. Același adevăr este accentuat și de alte

traduceri/versiuni: „Ci nelegiuirile voastre au făcut o despărţire între voi şi

Dumnezeul vostru şi păcatele voastre au ascuns faţa lui de voi, ca să nu asculte.”

Isaia 59:2, BTF 2010. Sunt oameni care manifestă pietate (aparent) față de

Dumnezeu și totuși nu primesc răspuns la rugăciuni (vezi Iacov 4:1-5), trist este

că ei nu înțeleg clar motivul pentru care Dumnezeu nu poate da răspuns la ceea

ce ei cer. Biblia arată deci că păcatul este un separator sau izolator spiritual, acesta

este un zid spiritual între omul corupt și Dumnezeul Sfânt.

„Şi ştim că Dumnezeu nu ascultă pe păcătoşi; dar, dacă cineva este închinător lui

Dumnezeu şi face voia lui, pe el îl ascultă.” Ioan 9:31, BTF 2010

omul

corupt

DUMNEZEUL CEL SFÂNT


Unii teologi spun că Dumnezeu are mai multe motive pentru care nu

ascultă rugăciunea unui om, unul dintre motive este păcatul într-adevăr, altul este

rugăciunea incorectă, adică, omul cere ceva ce nu e în acord cu voia lui Dumnezeu

însă aici apare o problemă, dacă eu cer ceva ce nu e după voia lui Dumnezeu

înseamnă că problema este la mine, gândul meu nu e gândul lui Christos în timp

ce Biblia ne îndeamnă să avem gândul Domnului nostru, mintea Lui trebuie să fie

și a noastră, voia Lui trebuie să fie și a noastră: „Să se lase cel rău de calea lui, şi

omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea

milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.” „Căci gândurile Mele

nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât

sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre

şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” Isaia 55:7-9, VDCC. Cuvântul „căci”

de la începutul versetului 8 din textul de mai sus demonstrează motivul pentru

care gândurile oamenilor nu sunt gândurile lui Dumnezeu cu toate că nu ar trebui

să fie așa dar se întâmplă din cauza păcatelor și nelegiuirilor așa cum se

menționează în versetul anterior. Omul trebuie să se lase de gândurile lui pervetite

și deșarte și să se înnoiască în duhul minții sale și să primească gândul lui Christos

după cum ne cere și apostolul Pavel: „Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în

Hristos Isus!” Filipeni 2:5, VDCC. Care gând era în Christos Isus? Unul dintre ele

era smerenia deși El era ridicat. Dacă El, Domnul și Învățătorul S-a aplecat să

slujească celor de jos, celor singuri, celor arătați cu degetul de alții, poate pe

nedrept, celor săraci fizic și spiritual, celor alungați de cei mai mulți, oare nu se

cuvine ca și noi să avem acest gând al umilinței și al dragostei necondiționate?

Adesea auzim pe mulți chemând să facă actul spălării picioarelor atunci când are

loc cina la întrunirile bisericii dar ei nu au înțeles în realitate ceea ce Isus a făcut

atunci. Mântuitorul nostru nu a spus că de acum înainte ei să-și spele fizic

picioarele unii altora, altfel vor fi distruși sau socotiți ca păcătoși dar ce a spus

Isus? Dacă suntem atenți vom înțelege: „Aşadar dacă eu, Domnul şi Învăţătorul,

v-am spălat picioarele şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.

Pentru că v-am dat un exemplu, ca să faceţi aşa cum şi eu v-am făcut vouă.” Ioan

13:14-15, BTF 2010. Ei bine, unii promovează doar prima parte a mesajului

Domnului nostru iar când vine a doua parte păstrează tăcerea dar oare de ce? Este

ceva neclar în mesajul lui Isus? Oare Isus a vrut să spună că trebuie acum să ne

spălăm picioarele unii altora o dată pe lună, soră cu soră, frate cu frate, dacă se

poate, aceiași frați, aceleași surori, să fie niște grupulețe totuși și dacă se poate,

picioarele să fie spălate acasă înainte de a se spăla la biserică? Asta dorea să ne

transmită Domnul Isus? Oameni buni, atunci cum putem să credem că așa ceva

ne cere nouă Dumnezeu dacă nu scrie în Biblie? Domnul Isus nu l-a trimis pe Petru

să se spele repede bine ca mai apoi să vină înaintea lui Isus și să fie spălat, ce

sens ar mai avea apoi fapta lui Isus? Ar fi atunci doar un ritual și nu conținutul

smereniei! Trebuie să înțelegem, păcatul este lipsa manifestării smereniei în locul

unor ritualuri sau porunci omenești: „Isus le-a răspuns: „Ipocriţilor, bine a mai

profeţit Isaia despre voi, când a scris: «Acest popor Mă cinsteşte cu buzele; dar

inima lui este departe de Mine. Degeaba procedează ei astfel, decretând legi care

nu reprezintă decât reguli omeneşti.» Voi ignoraţi porunca lui Dumnezeu şi în


acelaşi timp respectaţi tradiţia stabilită de oameni, cum ar fi: spălarea ulcioarelor

şi a paharelor; şi aveţi multe reguli de acest fel…” Isus le-a mai zis: „Promovând

tradiţia voastră, v-aţi permis să anulaţi porunca lui Dumnezeu.” Marcu 7:6-9, BVA.

Este clar, practicând spălarea picioarelor (este un exemplu) ca ritual sau act de

cult doar, înaintea lui Dumnezeu nu are nicio valoare, poate chiar nici înaintea

omului. Îmi amintesc că eram într-o biserică și urma să se facă spălarea

picioarelor, m-am ridicat și m-am așezat pe o bancă ca să spăl picioarele unui

credincios când am auzit o voce bătrână aprinsă ce-mi spunea să mă ridic de acolo

că locul e ocupat pentru această persoană în vârstă, m-am ridicat dar mi-am dat

seama că totul este zero, fără nicio valoare, oamenii au ajuns să-și aleagă oamenii

cu care să facă spălarea picioarelor, acest lucru este o urâciune înaintea lui

Dumnezeu, este căutarea la fața omului, ceea ce este un păcat. De ce nu ascultă

deci Dumnezeu rugăciunea? Pentru că ne permitem să comitem păcate în timp ce

venim să-I aducem jertfe de închinare dar Dumnezeu nu poate fi batjocorit, El nu

Se uită niciodată la darurile noastre întâi ci la inima noastră!

Domnul Isus a spus că ne-a dat doar un exemplu (potrivit conform

contextului iudaic din timpul lui Mesia) dar nu e literă de lege. De pildă, eu pot

spăla o mână omului, nu doar piciorul, poate omul e bolnav și are o mână murdară

și nu se poate spăla, sau mai mult, poate omul are nevoie de baie, de spălarea

trupului întreg, oare nu e ceea ce Isus ne-a cerut? Să renunțăm la orgoliu că nu

se cuvine unor sfinți niciodată și să ne plecăm inima slujind cu adevărat celor în

astfel de situații mai critice și nu o dată pe lună ci când e nevoie, nu doar picioarele

ci totul. Domnul Isus a dorit să ne arate cât de mult trebuie să ne smerim, slujind

în cel mai josnic spațiu dacă se poate, la cel mai murdar sau ignorat om. Dar dacă

atunci când facem spălarea picioarelor și ne uităm la om din punct de vedere etnic,

social, religios, moral, etc., ca să ne creem niște motive atunci greșim și nu e

plăcut lui Dumnezeu!

Opusul păcatului este sfințenia iar sinonimul sfințeniei este închinarea

abnegată sau devotată în întregime lui Dumnezeu, deci Biblia ne arată că trebuie

să ne decidem, fie păcătuim, fie ne închinăm Lui: „Şi ştim că Dumnezeu nu ascultă

pe păcătoşi; dar, dacă cineva este închinător [sau temător] lui Dumnezeu şi face

voia lui, pe el îl ascultă.” Ioan 9:31, BTF 2010. Cât timp eu încalc voia lui

Dumnezeu, principiile Sale, oare e drept ca duminică sau sâmbătă să vin la

adunare și să mă prefac într-un saducheu, cel care respinge învierea omului

păcătos, cel care crede că poate veni la biserică și să se închine în timp ce face

diferențe între oameni sau în timp ce umblă pe căi greșite? Nu este deloc drept și

Dumnezeu nici măcar nu suportă acest stil de viață, El e Sfânt și de El ne apropiem

doar dacă în fiecare zi umblăm în sfințenia Sa, altfel, am fi duplicitari, ipocriți, adică

cu două fețe, trăind aparent în două lumi dar Biblia arată că nu putem sluji la doi

stăpâni, fie unuia, fie altuia, noi decidem!

jertfe

izabelice


După cum ne e ilustrat mai sus, cât timp închinarea noastră (jertfele noastre

sau arderile noastre integrale din punct de vedere spiritual) sunt în afara spațiului

dedicat ascultării de Dumnezeu, supunerii față de Cuvântul Său comprehensibil

atunci în realitate închinarea noastră nu este închinare, teama noastră nu este

teamă adevărată ci mai degrabă o contrafacere spirituală. Trebuie să avem mare

grijă pentru că este atât de periculos acest stil de viață încât ar fi cazul să-l

identificăm și să facem schimbări majore în viața noastră până nu este prea târziu

pentru că „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi

secera!” Galateni 6:7, VDCC.

O altă definiție la fel de importantă a păcatului este identificată în următorul

text biblic: „Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul

pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” Geneza 4:7,

VDCC. După cum putem remarca din acest text, păcatul este lipsa practicării

binelui. Se spune că pentru a merge în Cer trebuie să faci ceva dar pentru a merge

în iad e îndeajuns să nu faci nimic și este adevărat, de aici putem înțelege că există

păcate de mai multe feluri și nu mă refer din punct de vedere al nivelului de

gravitate pentru că nu există păcat mare și păcat mic. De exemplu, o minciună

„mică” trecută cu vederea e la fel de gravă înaintea lui Dumnezeu precum o crimă,

sau un alt exemplu, Biblia arată că îngâmfarea (voința proprie sau încăpățânarea)

e la fel de vinovată precum terafimii (adică închinarea la idoli – vezi 1 Samuel

15:22-23). Dar care sunt acele păcate de mai multe feluri? Păcatele de mai multe

feluri sunt cele de comitere și cele de omitere (omisiune). Păcatele de comitere

sunt reprezentate de cele făcute din voință proprie, din decizie personală

bineînțeles iar cele de omisiune reprezintă greșeala de a nu face un bine în timp

ce nu faci un rău. Spre exemplu, un om poate nu a ucis pe nimeni și crede că este

un om moral astfel dar în același timp el nu a făcut niciun bine și acest lucru este

păcat. Degeaba cred că sunt un om moral, nu fac rău nimănui, că ajut pe toată

lumea și nu încalc legea morală dacă în același timp eu nu am o relație vie cu

Dumnezeu, cu Tatăl Ceresc prin Domnul Isus Christos! Acest mod de viață este

unul păcătos pentru că așa arată Biblia: „Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate

faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.” Isaia 64:6a, VDCC. Cum sunt priviți

în ochii lui Dumnezeu oamenii care fac fapte bune și sunt morali dar care nu-L

cunosc pe El? Sunt priviți ca niște necurați sau murdari conform altor versiuni

pentru că toate faptele noastre bune nu-L pot câștiga niciodată pe Dumnezeu, în

ochii Lui vom putea fi drepți vreodată doar când haina vieții noastre va fi înmuiată

în Sângele Mielului de la calvar, Cel ce a murit dar care a înviat pentru totdeauna!

Un exemplu din Biblie unde ne sunt prezentate păcatele de omisiune este

următorul: „Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis: „Învăţătorule, ce bine să

fac, ca să am viaţa veşnică?” El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele

este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.” „Care?”, I-a

zis el. Şi Isus i-a răspuns: „Să nu ucizi; să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci

o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Să iubeşti

pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Tânărul I-a zis: „Toate aceste porunci le-am

păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai lipseşte?” „Dacă vrei să fii desăvârşit”,


i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi

vino şi urmează-Mă.” Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat;

pentru că avea multe avuţii.” Matei 19:16-22, VDCC. Să analizăm cu atenție

maximă textul de mai sus. Observăm că omul se apropie de Dumnezeu și este

bine acest lucru dar sunt mulți care fac aceasta dar fără lepădare de sine, adică,

fără să renunțe la ideile lor despre Dumnezeu, fără să renunțe în a-L mai educa ei

pe Dumnezeu în loc să se lase modelați de El, dar totuși, ei se apropie de

Dumnezeu, însă, ce folos...? Ce vreau să spun este confirmat de întrebarea omului

care se apropie de Dumnezeu, atunci când el întreabă ce bine să facă ne arată

lipsa sa de cunoaștere, de viziune clară în ceea ce înseamnă darul Salvării pentru

că înspre Dumnezeu nu există variante prin care să ajungi ci există o singură

variantă, o singură Cale, adică Isus pentru că Mântuitorul nu a spus că El este una

din căi spre Tatăl ci Calea, Adevărul și Viața, este o singură cale, un singur adevăr,

o singură viață veșnică (vezi Ioan 14:5-6), este un singur Domn, o singură

credință, un singur botez (adică o singură îngropare în Christos, un singur mod de

a muri față de păcat și de a fi înviat la o viață nouă – vezi Efeseni 4:5). Noi nu

putem veni cu idei înaintea lui Dumnezeu, cu opțiuni și doctrine ci noi trebuie să

venim la El așa cum suntem de rătăciți pentru ca să fim scutiți, bogați spiritual și

fericiți, El, Mielul Sfânt ne poate oferi în dar toate aceste binecuvântări dacă

credem cu adevărat. Isus a spus clar, Bun este Unul Singur – Dumnezeu, oare nu

știam? Oare noi credeam că în Ceruri putem intra oricum? Mulți se dau drept

oameni buni, cu idei bune, cu învățături bune și reușesc chiar să-și creeze adepți

dar spre distrugerea lor, în final (vezi Faptele apostolilor 5:36-39). Nimeni nu poate

pune o altă temelie (o altă bază) decât cea care este pusă deja fiind Isus Christos

(vezi 1 Corinteni 3:11). Această bază fundamentală este Isus Christos și nu Maria,

nu Muhammad, nu Budda, nu yoga, nu Moroni, nu John of God, nu Isus din Siberia,

nu Papa de la Roma, nu patriarhul țării, nimeni și nimic ci doar și doar Domnul Isus

Christos pentru veci, amin! Să avem grijă ce zidim pe această Temelie pentru că

fiecare activitate, fiecare gând, fiecare vorbă sunt cântărite de Cel Prea Înalt și

judecate: „Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi

mântuit, dar ca prin foc.” 1 Corinteni 3:15, VDCC.

Textul de mai sus este răstălmăcit în multe feluri de mulți oameni, unii vin

cu acest text și spun că omul totuși poate fi mântuit, ei bine, nu este așa. Biblia

arată așadar că Temelia e așezată deja pentru totdeauna și reprezintă pe Domnul

nostru Isus, Fiul Tatălui din Cer, acest lucru înseamnă că eu nu pot veni cu o altă

Evanghelie decât cea a Salvatorului nostru, eu nu pot prezenta oamenilor o altă

cale spre Împărăție și viață veșnică, eu nu am voie să modific Mesajul Salvării

(Evanghelia) nici măcar cu o iotă (cea mai mică literă) în sensul conținutului, al

esenței plenare divine. Dacă ignor această poruncă atunci lucrarea mea va fi dață

pe față într-o zi și se va dovedi prin consumare, prin foc, este o metaforă arătând

că înaintea lui Dumnezeu totul este gol și descoperit și de oameni mai trecem

poate dar de Dumnezeu niciodată! Biblia spune clar că făcând astfel ne pierdem

răsplata, dreptul de la pomul vieții (vezi Apocalipsa 22:19) dar ce reprezintă pomul

vieții, ce simbolizează el? După cum spune și expresia, este vorba de viața veșnică

și roadele ei în Spiritul lui Dumnezeu (vezi Geneza 3:22b). Deci, dacă eu vin cu


modificări în mesaj lucrarea mea va fi arsă oricum și în cazul acesta ea nu va

rămâne, se va consuma pentru că nu era mesajul de aur al Bibliei ci fân și trestie,

lucruri slabe și sărăcăcioase iar pe baza acestui fapt eu îmi pierd răsplata, adică

viața veșnică pentru că am scos din Cuvântul lui Dumnezeu aurul și l-am înlocuit

cu fân și paie, lucruri ce nu țin oricum, poate țin până la o vreme dar în final se va

descoperi și dovedi adevărul. Cât despre expresia „va fi mântuit, dar ca prin foc”

aș dori să nu ne grăbim cu concluziile și interpretările ci să studiem în context cum

am spus deseori pentru că doar așa vom putea înțelege mesajul, dacă acesta e

tratat în ansamblu. Ca să înțelegem mai bine am redat textul din 1 Corinteni 3

într-o altă ordine: „Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre

scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o

va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea

fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el

va primi o răsplată, așadar, el va fi mântuit dar doar pe baza acestui foc. Dacă

lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata.” Mântuirea se confirmă prin focul

purificator. Eu nu am cum să fiu mântuit dacă am predicat oamenilor o Evanghelie

falsă, unii spun că e posibil să fac asta dar neintenționat, dar este aceasta o scuză?

Nu scrie nicăieri că Dumnezeu condamnă doar păcatele făcute intenționat, nici

măcar nu cred în păcate făcute neintenționat, orice efect are o cauză, orice cauză

este succedată de o decizie, de voință. După ce ai găsit Adevărul nu ai cum să mai

greșești dacă Acesta S-a întipărit în ființa ta dar ai liberul arbitru și poți să greșești

dar doar dacă alegi asta, dacă dorești iar dacă vrei acest lucru vei suporta

consecințele, nu vei mai avea acces la Salvare niciodată pentru că este logic, dacă

tu vrei să nu mai beneficiezi de această Salvare dar vei fi supus condamnării eterne

(vezi Evrei 10:26-29), aceasta este legea Dreptății lui Dumnezeu! Da, omul va fi

mântuit dar prin focul acesta ce dovedește lucrarea lui, dacă focul dovedește că

omul nu are haina de nuntă, nu rămâne decât ca omul să amuțească (vezi Matei

22:12) pentru că el știa dinainte că haina de nuntă este inul alb (faptele făcute în

dreptatea lui Dumnezeu) și nu rochia Izabelei sau al Mihalei (Mical). Trebuie să

înțelegem acest lucru:

Dacă fundamentul este Domnul Isus înseamnă că lucrările adevărate trebuie

să fie în acord cu voia Sa (aur, argint și pietre scumpe) dar dacă lucrările nu sunt

în acord cu natura christică atunci ele sunt de origini diferite, respectiv umane și

acestea sunt simbolizate de lucrurile fără valoare (lemn, fân și trestie). Să fim

TEMELIA: CHRISTOS TEMELIA: CHRISTOS


vigilenți și supuși Cuvântului lui Dumnezeu ca să știm bine ce învățăm pe alții

pentru ca în final focul (simbol pentru purificare, demonstrație, pasiune, probare,

ș.a.m.d.) să dovedească că lucrarea noastră este demnă de primit înaintea lui

Dumnezeu: „Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura

pe care o dai altora.” 1 Timotei 4:13, VDCC. Iată că Biblia nu este un lucru de

apucat. Trist este faptul că mulți sunt cei care iau Biblia și o citesc dar fără să

apeleze la lumina lui Dumnezeu pentru înțelegerea ei corectă ci într-un spirit

libertin și pueril ei se apucă să interpreteze cum vor ei sfânta Scriptură motiv

pentru care sunt atâtea doctrine false ce circulă în lumea întreagă lăsând pe mulți

cu un gust amar. Dacă este o singură Biblie nu este voie să fie două sau mii de

interpretări. Poate ați întâlnit expresia „Ce credem noi...” în meniul multor sisteme

politico-religioase dar aceste crezuri sunt diferite de la un cult religios la altul, de

la o organizație religioasă la alta, însă este normal să fie așa? Aparent da pentru

că atunci când unul crede că nu ai voie să mănânci decât verdețuri imediat se

înființează o nouă grupare separată de celelalte, grupare ce promovează

alimentația sănătoasă, cum zic ei, alții cred că nu ai voie să porți podoabe, haine

scumpe, bijuterii, etc., aceștia formează o altă grupare, separată de celelalte. Unii

cred că nu ai voie să folosești instrumente la închinare, fie la întrunirile bisericii,

fie individual, alții cred că într-o anumită zi trebuie să mergi la întrunirea cu biserica

iar în alta nu. Unii cred că nu ai voie să folosești curentul electric, aparate moderne,

electronice ci trebuie să fim separați de lume, în sensul fizic chiar, rupți de societate

și grupați pe un anumit teritoriu, departe de lumea modernă, alții cred că trebuie

să stai în picioare atunci când trebuie să ierți pe cineva. Unii cred că trebuie să

vorbești în limbi ca să poți dovedi că ai botezul în Duhul Sfânt, alții cred că trebuie

să ai haine de duminica atunci când mergi duminică la biserică, când mergi în altă

zi, haine obișnuite. Unii cred că trebuie să te botezi în apă fizică ca să poți dovedi

că ești mântuit și multe, multe alte idei și doctrine, unele utile dar altele nu, care

sunt înțelese diferit de fiecare grupare în parte cu toate că ele se bazează aparent

pe textele din aceeași Biblie ce o are fiecare grupare religioasă. Cred că atunci

când alegem să renunțăm la egoism, la ceea ce credem noi că știm în timp ce nu

știm, doar atunci vom putea intra în lumea lui Dumnezeu, în teritoriul Său spiritual

și glorios unde Ungerea Lui curge în armonie deplină și lumina Lui pătrunde și

luminează pe orice om.

Revenind la dialogul de mai sus, dintre omul religios și Domnul Isus

constatăm că Isus îi cere să păzească poruncile dacă vrea să intre în viața veșnică,

mai mult decât atât, El îi spune să facă asta doar dacă omul vrea, nu e obligat și

nici forțat ori manipulat religios sau politic, pur și simplu omul primește harta spre

viață dar nu și obligația de a ajunge acolo. Deci e important să le spunem

oamenilor Evanghelia lui Dumnezeu, cu putere și pasiune dar e greșit să îi obligăm

s-o primească, când spun să-i obligăm nu mă refer că îi zic omului doar „vino și

vezi!” și-l las în pace. Este adevărat că Filip așa i-a spus lui Natanael (vezi Ioan

1:45-46) dar Biblia arată că acesta a fost ultimul mesaj în acel context pentru că

Filip i-a mai spus și că L-a găsit pe Mesia despre care spun Moise și Profeții, aceasta

este Evanghelia. Evanghelie înseamnă să-i explici omului atâta timp cât el dorește

și e disponibil, o oră, o zi, o lună, nu contează, să-i explici cum poate fi iertat,


eliberat, vindecat, mântuit dar fără să forțezi nota dacă nu e cazul. Uneori apostolii

au predicat Evanghelia scurt în unele locuri pentru că oamenii de acolo pur și

simplu nu o primeau, atunci sigur, scuturi picioarele de praf și mergi de acolo până

când se vor răzgândi să te reprimească. Dar în alte locuri ucenicii Domnului Isus

predicau mult Evanghelia și un mare har era peste toți, de la oameni de rând la

oameni nobili, cu funcții înalte, toți primeau cu bucurie Vestea cea Bună că ei

puteau fi iertați de orice păcat și nu doar iertați ci și eliberați de aceste duhuri

necurate și chiar salvați pentru eternitate dacă ei vor alege să rămână pe această

Cale dreaptă. Ei bine, omul religios imediat s-a apărat și I-a spus Mântuitorului că

el ține poruncile acestea cu mult devotament dar interesant este faptul că nu este

îndeajuns, omului îi mai lipesește ceva, adică ceea ce defapt are cu adevărat

nevoie și fără de care nu poate fi numărat printre cei desăvârșiți (de remarcat că

Legea nu face pe nimeni desăvârșit – vezi Evrei 7:19a). Dar ce-i lipsea omului

acestuia care ținea toate poruncile? Cu siguranță, îi lipsea Christos, Domnul îi cere

să renunțe la tot ce crede el despre mântuire, să vândă totul (e o pildă) și să vină

așa cum este la Isus, cu falimentările și problemele sale personale, cu durerile și

suferințele sale, să vină la crucea Lui, la Cel care-l va transforma și-l va face

desăvârșit și să-L urmeze toată viața sa ca să rămână în Salvarea Lui. Doar dacă

inima ne este predată în totalitate lui Dumnezeu, doar cu lepădare de sine putem

avea o comoară în Ceruri, intrare liberă în Împărăția Tatălui și a Fiului Său

Preaiubit. Cu toate acestea, mulți nu pot (nu vor) să renunțe la ceea ce au agonisit

o viață întreagă (doctrine, idei, adepți, plăceri lumești, etc.) pentru ca să-L câștige

pe Isus, avuțiile acestea îl separă pe om pentru totdeauna de Dumnezeul bogățiilor

adevărate. Totuși, Isus are oameni care au lăsat totul și L-au urmat, ei vor fi aceia

care vor domni cu El o veșnicie și vor judeca pe cei care L-au respins pentru o

ciorbă de linte (vezi Geneza 25:34). Cu toate acestea, „Temelia tare a lui

Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce

sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”

2 Timotei 2:19, VDCC; „Temelia cuvântului Tău este adevărul!” Psalmul 119:60,

VDCC; „Dreptatea şi judecata sunt temelia tronului Tău!” Psalmul 89:14, BVA.

Așa cum am înțeles din definițiile de mai sus, păcatul este acel zid de

separare între om și Dumnezeu dar acest zid trebuie surpat imediat. Păcatul este

totodată lipsa practicării binelui, lipsa umblării în dreptatea lui Dumnezeu, nu e

îndeajuns să nu faci rău, trebuie să faci bine ca să poți primi mântuirea. Este

adevărat, noi nu trebuie (pentru că nu putem) să facem nimic ca să primim

mântuirea oferită în dar de Dumnezeul nostru dar totuși noi trebuie să facem ceva,

să credem și doar să credem, nimic altceva iar această credință va produce în noi

naștere din nou (de Sus), din Duhul Sfânt și vom deveni ființe noi, spirituale,

nesupuse forțelor întunericului și manifestărilor carnale, ale firii pământești. Dar

totuși o să rămâneți surprinși dacă vă spun că mântuirea e prin fapte, da,

mântuirea e prin fapte dar să fiți atenți la ce fapte se referă Dumnezeu: „Iată, Eu

vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”

Apocalipsa 22:12, VDCC. La ce faptă se referă Mântuitorul? Răspunsul în găsim în

context, în versetele următoare: „Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept

la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!” Apocalipsa 22:14, VDCC. Una dintre


aceste fapte este pocăința despre care vom vorbi mai multe în următorul capitol.

Există și fapte rele pe care nu ar trebui să le facem: „Îngerului bisericii din Laodicea

scrie-i: «Acestea sunt cuvintele Celui Care este Amin, Martorul credincios şi

adevărat, Începutul creaţiei lui Dumnezeu: ştiu faptele tale, ştiu că nu eşti nici

rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar fiindcă eşti căldicel – nici în

clocot, nici rece – o să te vărs din gura Mea! Pentru că zici: ‘Sunt bogat, am adunat

avere şi n-am nevoie de nimic!’ şi nu-ţi dai seama că eşti nenorocit, vrednic de

milă, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc – ca

să fii bogat; haine albe – ca să te îmbraci şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale;

şi alifie pentru ochi – ca să-ţi ungi ochii şi să poţi vedea. Eu îi mustru şi-i disciplinez

pe cei pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă deci şi pocăieşte-te!” Apocalipsa 3:14-19,

NTR. Iată că una dintre faptele rele este egoismul, preferința de a umbla orb din

punct de vedere spiritual, cu haine murdare (faptele fărădelegii sau lipsa dreptății

divine). Chiar umblarea căldicică, nici rece, nici fierbinte din punct de vedere

spiritual demonstrează o faptă rea a omului religios. Dumnezeu urăște stilul sau

modul acesta de viață înaintea Lui caracterizat prin trăire și cu Dumnezeu dar și

cu spiritul lumii, dar așa nu se poate! Pentru Dumnezeu, conform logicii, trebuie

să alegem o dată pentru totdeauna, ori 100% pentru Dumnezeu, ori 100% pentru

satan, pentru că nu există zonă de mijloc, doar ne înșelăm dacă credem că există

și acestă zonă gri. Dacă avem pe Dumnezeu pe buze nu înseamnă că nu suntem

reci înaintea Lui cu toate că în ochii noștri am fi căldicei, ei bine, dacă noi mai

acceptăm jumătăți de măsură, Dumnezeu nu acceptă niciodată așa ceva! El spune

clar: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi

cu toată puterea ta!” Deuteronom 6:5, VDCC; „Domnul este lângă toţi cei ce-L

cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima.” Psalmul 145:18, VDCC; „Le voi

da o inimă ca să înţeleagă că Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi

Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor.” Ieremia 24:7,

VDCC; „Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” Ieremia

29:13, VDCC. Observați peste tot expresia „cu toată inima”, deci, diavolul chiar

dacă se mulțumește cu 1% pentru că el știe că în realitate sunt 100%, totuși,

Dumnezeu dorește 100% pentru că El știe că 99% fac 1%, vorbind în termeni

umani. Cu alte cuvinte, Dumnezeu are nevoie de întreaga noastră inimă iar diavolul

are nevoie la fel iar întreaga inimă dată lui Dumnezeu înseamnă nimic dat

diavolului iar chiar puțin dat lui Dumnezeu înseamnă totul dat diavolului. Deci,

dacă până acum ați crezut că există creștini 100% devotați lui Dumnezeu și în

același timp creștini cu un procentaj mai scăzut în devotamentul lor față de Cel

Prea Înalt atunci v-ați înșelat în privința ultimei părți din afirmație pentru că nu

există decât creștini devotați în întregime lui Dumnezeu. Cei devotați mai puțin nu

sunt creștini în ochii lui Dumnezeu și când spun devotat nu mă refer la a face

lucrări de misiune, evanghelizări extraordinare sau altceva ci este vorba de o inimă

ce să bată în orice clipă doar pentru Dumnezeu, având gândul Lui și dorința de

a-L sluji mereu cu bucurie, pasiune și nesilit de cineva sau de ceva.

Să nu uităm, la urma urmei Dumnezeu va vărsa (expresie ce explică că El

Se va dezice de cei care au umblat în mod duplicitar) pe cei căldicei, ce nu sunt

aprinși pentru Dumnezeu, pe cei care se cred bogați spiritual, ce se cred mântuiți,


experți în doctrine biblice dar care, totuși, în realitate, în ochii Celui Foarte Sfânt

ei sunt săraci, goi, orbi spiritual și într-o stare deplorabilă. Totuși, Dumnezeu este

Bun și încă cheamă popoarele la pocăință, la trezire spirituală, la mântuire și să

părăsească păcatul, faptele rele. El cheamă să venim la El și să primim aurul ce s-

a dovedit a fi curat prin foc pentru ca să devenim bogați spiritual cu adevărat, să

ajungem să spunem precum apostolul Pavel: „Căci pentru mine a trăi este Hristos,

şi a muri este un câştig.” Filipeni 1:21, VDCC. Doar cei aprinși pentru Dumnezeu

pot spune acest lucru, doar aceștia, atunci când mor nu au pierdut nimic ci la

înviere vor primi viața veșnică, corpuri noi, spirituale și dreptul de a domni

împreună cu Christos în Regatul Tatălui Ceresc. Să înțelegem așadar că trebuie să

facem fapte pentru a fi mântuiți, acele fapte sunt credința, pocăința, iubirea,

răbdarea, sfințenia, etc. (vezi 1 Tesaloniceni 4:3; 1 Ioan 2:15-17; 1 Petru 3:12-

18; 1 Petru 2:11-25; 1 Tesaloniceni 5:18, etc.), și nicidecum faptele Legii prin care

nimeni, niciodată nu va putea fi mântuit pentru că e scris clar: „Căci prin har aţi

fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui

Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui

şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu

mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Efeseni 2:8-10, VDCC.

În cele ce urmează doresc, în lumina Evangheliei, să explic cum trebuie

abordat păcatul în viața celor de lângă noi. Sigur, pentru a putea practica acest

lucru este imperios necesar să avem o viață curată și sfântă înaintea Tatălui nostru

Ceresc pentru că altfel ne-am înșela singuri și ne-am rătăci singuri deoarece având

o bârnă în ochii proprii este inutil să mergem să scoatem un pai din ochiul

aproapelui nostru. Pentru început vă invit să deschideți Biblia în 1 Corinteni,

capitolul 5 unde apostolul Pavel le vorbește, în scrisoarea sa, creștinilor din orașul

Corint despre un subiect foarte important, respectiv, imoralitatea sexuală.

Apostolul Pavel le scrie destul de dur celor din Corint, aș vrea să menționez că în

biserica din Corint erau multe probleme legate de păcat dat fiind faptul că orașul

Corint era un centru religios de nivel înalt cu trăsături păgâne, filosofice și eretice

iar cei care se întorceau la Dumnezeu (unii dintre ei) aveau încă înclinații păgâne

pentru că firea nu le-a fost crucificată în realitate. Femeile veneau la întrunirile

bisericii cu capul aproape chel iar Pavel le și spune că e mai bine ca acestea să se

tundă de tot, la zero decât să umble astfel (este o urâciune conform contextului

ca o femeie să umble fără păr pe cap, este chiar semnul trăirii în rușine și păcat –

vezi Isaia 15:2; Ieremia 48:37 și Ezechiel 7:18), fiind egală cu una care ar fi total

rasă. Dacă ele nu sunt de acord cu dorința apostolului, atunci, conform logicii, ele

să-și lase părul să crească pentru că părul e dat ca învelitoare a capului iar părul

este totodată o podoabă frumoasă (vezi Cântarea Cântărilor 4:1b) lăsată de

Dumnezeu omului: „Deoarece, dacă femeia nu este acoperită, să se şi tundă de

tot; dar dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă scurt sau rasă, să fie

acoperită.” 1 Corinteni 11:6, BTF 2010. Cu alte cuvinte, dacă femeia aceasta nu

vrea să-și lase părul lung atunci să se radă fiindcă e tot una, fie că este scurt, fie

că este rasă pentru că ea trebuie să aibă părul lung iar dacă îi va fi rușine să fie

cheală atunci să-și lase părul lung. Aceasta fiind doar una din controversele din

Corint, probleme mai erau și în domeniul predicării și multe altele. Unele femei, la


întrunirile creștinilor (bisericii locale) pur și simplu vorbeau peste predicator, nu

erau prea bine educate ori instruite iar Pavel le avertizează, dacă au ceva de

întrebat, să întrebe pe soții lor acasă pentru că e rușinos modul cum procedează

ele în adunări. Să fim atenți că în context Pavel nu spune ca femeia să nu predice

pentru că nu ar avea logică iar textul nu face nicio aluzie la predicarea femeilor.

Învățătura că femeia totuși nu are voie să predice este o doctrină falsă susținută

de unii conservatori religioși dar din moment ce femeia are aceeași mântuire

precum are bărbatul atunci femeia e liberă să ducă și ea mai departe Vestea Bună

precum trebuie să facă bărbatul credincios pentru că în Christos nu mai există

femeie și bărbat, vârste și ranguri, stări sociale și etichete de toate domeniile, nu!

La Dumnezeu există slujitori, prin Isus, omul e privit ca Fiu al Său și nu ca femeie,

bărbat, iudeu sau grec, etc.: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc

pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” Romani 10:15b, VDCC; „Cât de frumoase

sunt pe munţi picioarele mesagerului care anunţă pacea şi care aduce veşti bune!

El proclamă salvarea şi spune Sionului: «Dumnezeul tău guvernează!»” Isaia 52:7,

BVA; „Un cuvânt spune Domnul, şi femeile aducătoare de veşti bune (evanghelie)

sunt o mare oştire.” Psalmul 68:11, VDCC.

Revenind la biserica din Corint, respectiv, la subiectul imoralității, primul

verset ne arată cum apostolul Pavel este foarte revoltat pe cei din biserică

deoarece aceștia nu se simțeau mustrați ci erau indiferenți, chiar le plăcea

atmosfera cu privire la unul dintre ei care trăia în adulter. Pavel le scrie în

scrisoarea sa că ei ar fi trebuit să ia atitudine și să excludă această persoană din

comunitate. Este esențial să înțelegem ceea ce dorește să ne transmită apostolul

fiindcă una din explicațiile pentru care astăzi multe biserici sunt în faliment spiritual

este lipsa atitudinii serioase înaintea păcatului, în multe biserici păcatul nu este

spus pe nume și dat pe față pentru că și apoi extirpat. Ei zic că omul nu trebuie

deranjat sau supărat, mai bine este lăsat să trăiască în păcat decât să i se spună

să-l părăsească pentru ca să nu meargă din biserică, ei bine, această strategie

este una proastă pentru că omul ce trăiește în păcat și totuși este în biserică,

pentru Dumnezeu, el tot în lume trăiește și nu în biserică, deci, este pierdut oricum

și are nevoie de transformare: „Mai bine o mustrare pe faţă, decât o prietenie

ascunsă. – Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui

vrăjmaş sunt mincinoase.” Proverbe 27:5-6, VDCC. Suntem, deci, chemați să

spunem păcatului pe nume și să salvăm pe cei târâți la moarte (vezi Proverbe

24:11-12) pentru că, în caz contrar, vom răspunde înaintea Celui Drept fiindcă am

știut că persoana respectivă nu este pe drumul cel bun și totuși nu i-am spus, dacă

alegem să nu o îndrumăm pe calea cea dreaptă.

Excluderea din comunitate nu este un act ce manifestă ură față de victimă

ci față de păcatul victimei iar cum păcatul trăiește în omul neascultător de

Dumnezeu, omul va suporta consecințele păcatului și trebuie exclus din comunitate

(biserică) pentru o perioadă, timp în care, omul trebuie să se autoanalizeze și să

mediteze ce dorește până la urmă în această viață, ori pe Dumnezeu, ori spiritul

lumii unde guvernator este satan. Apostolul Pavel pare mirat de faptul că nu este

încă exclus din comunitatea creștină acest om ce trăiește în adulter dar totuși,


Pavel a luat inițiativă și împreună cu biserica el a decis ca acesta să fie exclus

pentru ca să decidă ce dorește până la urmă, ori viața sfântă alături de Dumnezeu,

ori stilul de viață duplicitar, și cu Dumnezeu dar și cu lumea: „...în Numele

Domnului nostru Isus Cristos, fiind adunaţi împreună voi şi duhul meu, cu puterea

Domnului nostru Isus –, să daţi pe unul ca acesta Satanei, pentru nimicirea cărnii,

ca duhul lui să fie mîntuit în ziua Domnului (Isus). Lăudarea voastră nu este bună.

Nu ştiţi că puţină plămădeală dospeşte tot aluatul? Măturaţi afară plămădeala

veche, ca să fiţi un aluat nou...!” 1 Corinteni 5:4-7a, NT-CLV. Iată cât este de

important să dăm afară aluatul cel vechi pentru că doar așa putem fi unul nou,

fără amestecătură: „De aceea daţi afară pe acel om rău dintre voi!” 1 Corinteni

5:13b, BTF 2010. Unii exegeți biblici vin și spun că expresia „...pentru nimicirea

cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus” se referă la o boală la care

l-a îngăduit Pavel pe cel ce a comis acel păcat, alții au alte păreri însă doresc să

studiem cu atenție mesajul în context și să nu ne apucăm să tragem concluzii

pripite. În primul rând trebuie să fim de acord că nimeni nu se poate mântui prin

acte de penitență. Dacă astăzi, unele biserici traduc cuvântul „penitență” cu

„pocăință” sau „confesiune”, totuși, penitența este acel act prin care penitentul

(victima) se autopedepsește pentru păcatul comis, este defapt autoflagelare

pentru ispășirea păcatului însă această doctrină nu este biblică. Totuși, astăzi mai

sunt oameni care cred că prin penitențe ei pot primi iertare și drum liber spre Isus,

astfel, aceștia înconjoară pe genunchi și coate o mănăstire anume, unii se biciuiesc

dur purtând în săptămâna patimilor o cruce de lemn pe spate ca o aducere aminte

a ceea ce a făcut Isus, alții se poartă aspru cu trupul și-l lovesc până sângerează

crezând că astfel vor primi iertare. O asemenea imagine horror întâlnim și în rândul

preoților păgâni care chemau pe Baal toată ziua, un zeu inexistent: „Ei au luat

taurul care le-a fost dat; şi l-au pregătit. Apoi au invocat numele lui Baal de

dimineaţa până la prânz, zicând: „Baal, răspunde-ne (cu foc)!” Dar nu s-a auzit

nici un sunet. Nimeni nu le-a răspuns, deşi ei săreau în jurul altarului pe care-l

construiseră. La prânz, Ilie i-a ridiculizat, zicând: „Strigaţi mai tare – pentru că,

totuşi, el este (dumne)zeu. Poate că se gândeşte la ceva sau este ocupat. Probabil

că se află într-o călătorie sau poate că doarme. Dacă veţi striga astfel, se va trezi!”

Ei au strigat mai tare; şi conform obiceiului lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu

lăncile până a început să le curgă sângele pe ei. După ce a trecut vremea prânzului,

ei şi-au continuat invocarea până la timpul când se aducea sacrificiul de seară; dar

nu s-a auzit nici măcar o voce. N-a fost niciun răspuns şi nici n-a apărut vreun

semn (din partea zeului).” 1 Regi 18:26-29, BVA.

Nicăieri în Biblie nu găsim această doctrină dar cum unora le place să

răstălmăcească Scriptura, este de înțeles de ce Biblia este una singură iar

doctrinele sunt atât de multe și de diversificate, totuși Adevărul rămâne mereu în

poziție de autoritate. Întorcându-ne la subiect, înțelegem că prin boală, suferință

sau penitențe omul nu se poate mântui, din contră, acestea pot fi cauzate de

păcatul care trebuie extirpat dar nu prin mijloace umane pentru că este imposibil

ci prin pocăință și credință, despre aceasta vom discuta mai mult în capitolul

următor. Dar ce dorește să ne spună apostolul Pavel prin nimicirea cărnii acestui

păcătos? Biblia ne spune că mântuirea omului este doar prin renunțare la păcat iar


renunțarea la păcat are loc prin credința și pocăința victimei. Când apostolul spune

că l-a dat pe mâna satanei vrea să spună că l-a exclus din comunitate și acum este

în afară ei, acolo unde satan guvernează. În acest teritoriu, omul are posibilitatea

să mediteze și să decidă, fie crucificarea firii pământești urmându-L pe Isus, fie

trăirea în păcat pe mai departe urmându-l pe satan. Mântuirea acestui om nu poate

avea loc decât prin moartea sa față de păcat, prin răstignirea firii pământești. Doar

prin crucificarea naturii umane păcătoase omul poate primi salvarea iar la

revenirea Domnului nostru Isus, acesta va moșteni Împărăția lui Dumnezeu

împreună cu toți sfinții care au ales Calea Lui. Dacă cel vătămat alege această cale,

de renunțare la păcat prin pocăință reală, la nimicirea cărnii păcătoase, atunci el

va fi reprimit în comunitate cu multă dragoste și sprijinit: „Pedeapsa pe care a

primit-o acel om în urma deciziei celor mai mulţi, este suficientă. Deci acum ar

trebui să-l iertaţi şi să-l încurajaţi, ca să nu fie profund întristat în urma unui regret

excesiv. Să-i demonstraţi astfel că îl iubiţi.” 2 Corinteni 2:6-8, BVA. Apostolul Pavel

a mai dat pe mâna satanei nu doar pe acel adulter din Corint spre pocăință ci și pe

alții, spre exemplu: „Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca

să se înveţe să nu hulească.” 1 Timotei 1:20, VDCC. Din nou este vorba despre

crucificarea cărnii (a naturii adamice corupte) prin care omul va fi eliberat de hulă

la adresa lui Dumnezeu și de orice alt păcat. Ca și idee fundamentală, suntem

chemați să trăim o viață sfântă și atunci când identificăm păcatul în comunitate,

imediat trebuie să luăm inițiativă și să dăm afară acel păcat, nu să excludem omul

din adunare ci trebuie discutat cu acel om, dacă nu dorește să asculte, trebuie

excomunicat pentru a se decide în serios ce alege pentru că din cauza sa nu trebuie

infectată întreaga comunitate și dacă omul va decide să renunțe la păcat pentru

că a ajuns să conștientizeze gravitatea consecințelor, el trebuie primit înapoi,

ajutat și sfătuit să umble pe Calea lui Christos, pe calea sfințeniei și toți, în dragoste

uniți, să înaintăm spre Regatul lui Dumnezeu (Elohim), amin. Trebuie spus

păcatului pe nume iar Biserica lui Isus are și această datorie, dat fiind faptul că

umblă în dreptate: „Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu

trebuie să asculţi cuvântul care iese din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea.

Când zic celui rău: „Răule, vei muri negreşit!”, şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la

calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din

mâna ta. Dar, dacă vei înştiinţa pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, şi el

nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul.” Ezechiel

33:7-9, VDCC. Iată că a fi mântuit înseamnă și să spunem aproapelui nostru ce

păcătuiește că este pe o cale greșită și că este imperios necesar să se întoarcă pe

calea cea dreaptă pentru ca să fie salvat. Dacă nu facem acest lucru, riscăm să ne

pierdem mântuirea și este logic pentru că doar un om mântuit oferă mântuire

aproapelui său. Unul care se crede mântuit dar care nu are o inimă deschisă pentru

salvarea celor din jurul său ce trăiesc în rătăcire spirituală este defapt un suflet

nemântuit, că ne place, că nu ne place ideea, Biblia este foarte clară și categorică!

Referitor la păcat, Biblia oferă foarte multe exemple și în cele ce urmează

voi reda câteva din roadele acestui pom corupt care este păcatul: „Este evident că

faptele naturii umane păcătoase sunt, de exemplu: imoralitatea sexuală,

impuritatea, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, gelozia,


mânia, egoismul, neînţelegerile, dezbinările şi formarea de partide; invidia, beţiile,

orgiile şi alte fapte asemănătoare cu acestea. Vă avertizez aşa cum v-am mai spus,

că cei care fac aceste lucruri, nu vor fi moştenitori ai Regatului lui Dumnezeu!”

Galateni 5:19-21, BVA. Este adevărat că aceste fapte sau roade ale firii pământești

sunt cunoscute după cum menționează și apostolul Pavel dar cât este de adevărat

că suntem eliberați de ele? Oare impresionăm pe Dumnezeu cu ceea ce cunoaștem

din Biblie dacă viața noastră este în contradicție cu cerințele Sale? Mesajul nu este

dur dar este adevărat și foarte clar, cei ce fac aceste lucruri NU sunt mântuiți chiar

dacă lor li se pare că nu este așa! De ce să afirm că sunt salvat dacă eu încă sunt

robul acestor practici urâte? Biblia este foarte clară, nu putem contesta! Ca să ne

fie mai bine imprimată imaginea aceasta, să privim schema de mai jos:

Dacă ne uităm peste lista neagră cu păcate începem să ne îngrozim, cât de

josnică a ajuns natura omului, atât de depravată și de coruptă și poate vă întrebați

dacă este cineva pe acest Pământ care să nu aibă măcar una din păcatele din lista

de mai sus, sigur, vom analiza în detaliu răspunsul la această întrebare puțin mai

încolo dar pot spune totuși că a fost un Om pe acest Pământ care a trăit lipsit de

toate aceste păcate, Numele Lui este Isus (Ieșua), Fiul lui Dumnezeu (Iahve

Elohim). Dacă Acest Om a reușit să trăiască astfel, în sfințenie totală, El fiind în

natură umană, oare este atunci ceva imposibil pentru cei de aceeași natură ce a

avut-o și El să trăiască cum Isus a trăit? Nu vă grăbiți să dați răspuns până nu

aflați că Biblia are deja unul bine definit la care trebuie să ne adaptăm cu toți!

Păcatul este acel virus ce se transmite din generație în generație și de la om la om

prin naștere naturală, omenirea plătește neascultarea lui Adam până în ziua de azi

dar Dumnezeu vine cu Soluția optimă și El poate să ne elibereze de povara

păcatului pe fiecare dintre noi, cei care alegem să primim Harul Lui. Mulți oameni

imoralitate sexuală

cearta

bețiile

prostituații

hoții

ipocrizie

condamnarea

P Ă C A T


nu știu încă să definească corect păcatul, unii numesc păcat obiectul prin care

ajung la păcat, alții numesc păcat ceva ce nu este păcat și numesc dreptate ceva

ce nu este dreptate iar alții numesc păcat atât ceea ce este păcat cât și ceea ce nu

este păcat, se creează astfel multă confuzie, dar ce ne spune Biblia? Ce vreau să

spun cu aceasta? Sunt biserici care cred că e păcat să folosim instrumente la

închinare, altele spun că este greșit să predicăm la amvon fără haina de costum și

cravată, alții cred că e păcat ca femeia să se roage fără basma sau batic pe cap,

alții spun că este păcat ca cineva să folosească podoabe, sigur, unii pentru că au

crescut într-un anumit mediu de influență folclorică, culturală, vor fi primii care vor

adopta această doctrină cu limitările ei. În schimb, sunt și liberali care au depășit

aceste reguli, inutile pentru ei și aceștia cred că Dumnezeu nu Se uită la aceste

lucruri ci la inimă, motiv pentru care ei se pot închina lui Dumnezeu astfel. Ne vom

întoarce la sfintele Scripturi să vedem ce ne spun acestea în legătură cu acest

subiect destul de sensibil, totuși, vorbim încă despre păcat și cred că este

important să-l definim corect pentru ca să evităm tendința de a judeca greșit pe

cineva fără rost.

Să analizăm pe rând fiecare din aceste teme iar pentru început să ne ocupăm

de partea cu instrumentele în timpul de laudă și închinare, sunt ele greșite? Nu voi

zăbovi mult pe acest subiect pentru că Biblia este destul de clară: „Lăudaţi-L cu

timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L cântând cu instrumente cu corzi şi cu cavalul.”

Psalmul 150:4, VDCC. Majoritatea psalmilor fac aluzie la același îndemn iar faptul

că unii vin și spun că în Biserica Primară nu se mai foloseau instrumentele ci

închinarea se desfășura pe un fond de pioșenie, de smerenie, de liniște, am toate

motivele să resping această gândire pentru că nu are nicio bază biblică. Este

adevărat că smerenia trebuie să aibă loc în viața creștinului în orice clipă dar Biblia

nu ne spune că în timpul apostolilor, la închinare nu se mai foloseau instrumente,

defapt nu ar avea logică, de ce Dumnezeu S-ar schimba, El care nu Se schimbă?

Dacă în timpul lui Moise, al lui David și alții Dumnezeu Se coborâse în mijlocul

strigătelor de biruință și de bucurie, în mijlocul sunetelor instrumentelor, de ce în

perioada apostolică El S-ar fi dezis de acest lucru? Dacă nu a fost greșit în timpul

vechilor profeți și slujitori ai lui Dumnezeu, de ce ar fi greșit în timpul apostolilor

și după aceștia? David a restaurat cortul închinării unde Prezența Divină Se

manifesta cu intensitate și astăzi unii vor să distrugă ceea ce Dumnezeu vrea să

ridice? „Şi David a zis căpeteniilor leviţilor să aşeze pe fraţii lor cântăreţi cu

instrumente de muzică, cu lăute, harpe şi ţambale, şi să sune din ele cântări

răsunătoare, în semn de bucurie.” 1 Cronici 15:16, VDCC; „Tu ai iubit dreptatea şi

ai urât răutatea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu untdelemn

de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii Tăi. Toate veşmintele tale sunt

înmiresmate cu mir, aloe şi casia. În palate de fildeş, instrumentele cu coarde te

înveselesc.” Psalmul 45:7-8, NTR. Dacă în Noul Testament nu vedem clar existența

instrumentelor la închinare, totuși, nu cred că este greșit să folosim instrumente

la cântare pentru că în Vechiul Testament ele nu erau ceva ce-L deranjau pe

Dumnezeu. Sunt convins că ține și de gradul de înțelegere și maturitate în Christos,

dacă pe Dumnezeu nu-L supăra ceva înainte, nu înseamnă că acum Îl supără și nu

cred că este indicat să copiem cultura unei comunități, nu e greșit că folosim


instrumente la închinare și la fel, nu e greșit dacă nu le folosim, este decizia

fiecăruia, important este ca inima noastră să fie dedicată și devotată Lui în

întregime, pentru că dincolo de sunete și cuvinte, Dumnezeu privește în interiorul

inimii noastre spirituale. Cu toate acestea, rămân la ceea ce spune Ioan în revelația

sa când acesta era exilat pe insula Patmos: „Şi când luă cartea, cele patru fiinţe şi

cei douăzeci şi patru de bătrâni căzură înaintea Mieluşelului, având fiecare chitară

şi cupe de aur pline de tămâe, care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântă cântare nouă

zicând: Vrednic eşti să iai cartea şi să deschizi peceţile ei.” Apocalipsul 5:8-9a,

NTN. Cuvântul „chitară” din text este folosit în alte traduceri ca „harpă” iar în textul

din greacă apare cuvântul κιθάραν (kitharan), fiind același lucru. Dincolo de

metafore Dumnezeu vrea să ne transmită un mesaj, pentru că nu e vorba de

chitară fizică în această profeție, sigur că mesajul este unul spiritual dar faptul că

folosește instrumentul în mesaj ne dă de gândit că nu este un factor necurat.

Dumnezeu nu a spus deloc că Maria, prorocița împreună cu celelalte au păcătuit

când acestea I-au adus adorare cu inima, cu vocea și cu instrumentele pentru

miracolul pe care l-a făcut Iahve în mijlocul poporului evreu: „Apoi profetesa

Miriam care era sora lui Aaron, a luat în mână o tamburină; şi toate femeile au

venit după ea având tamburine în mâini şi dansând. Miriam le zicea în versurile

cântecului ei: „Cântaţi Domnului, căci Şi-a demonstrat gloria! I-a aruncat cu forţă

în mare pe cal şi pe călăreţ!” Exod 15:20-21, BVA. Modul acestora de manifestare

explică bucuria intensă pe care au avut-o pentru că Dumnezeu a fost iar de partea

lor, sigur, în bisericile tradiționale se promovează o atmosferă de apăsare, de

liniște, de evlavie dar Biblia ne arată că adevăratul creștin nu rămâne mereu la

nivelul acesta, în spirit lamentabil pentru păcatul său. După pocăință urmează

maturitate spirituală iar Dumnezeu nu ne vrea posomorâți și triști ci plini de viață

și bucurie: „Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!” Şi mi-ai

prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie,

pentru ca inima mea să-Ţi cânte, şi să nu stea mută. Doamne Dumnezeule, eu

pururi Te voi lăuda!” Psalmul 30:10-12, VDCC. Niciodată nu ne pune Dumnezeu

restricții în ceea ce privește manifestarea bucuriei în El, niciodată Dumnezeu nu ne

pune limite în închinare, dorința Lui este să ne apropiem tot mai mult cu inima de

El și să ne desprindem de tot ceea ce este pământesc, lumesc și firesc pentru că

„bucuria DOMNULUI este tăria voastră!” Neemia 8:10b, BTF 2010, amin!

Cât despre haina ce trebuie să o purtăm la predicare Biblia este foarte clar!

Ea nu vorbește de codul vestimentar natural ci de o îmbrăcăminte specială,

spirituală, în Christos iar această îmbrăcăminte specială este pentru toți sfinții lui

Dumnezeu și în orice loc și vreme: „îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos...!”

Romani 13:14a, VDCC. Ce vrea să sugereze această haină specială? A fi îmbrăcat

în/cu Domnul Isus Christos înseamnă a deveni maturi în credință, a avea

mintea/gândul lui Christos, a semăna tot mai mult cu El în gândire și acțiune.

Există așadar o altă haină mai specială decât aceasta? Nu cred că are importanță

vestimentația fizică ci a ne îmbrăca în Isus este cel mai important aspect și a fi

îmbrăcat în Isus înseamnă a trăi deja așa cum Tatăl dorește să fie închinătorii, nu

este meritul uman ci este lucrarea Duhului Sfânt în viața celui ce crede. Pe același


fond, apostolul ne mai îndeamnă să ne îmbrăcăm cu „dragostea, care este legătura

desăvârşirii.” Coloseni 3:14b, VDCC, mai mult decât atât, Biblia ne mai învață să

ne îmbrăcăm și „cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu

blândeţe, cu îndelungă răbdare.” Coloseni 3:12b, VDCC. Pentru a avea o viață plină

de succes pe plan spiritual și nu numai, o viață prosperă și sub protecția lui

Dumnezeu, este important așadar să ne luăm haina oferită în dar de Tatăl nostru

Ceresc pentru noi. El este un Dumnezeu al Armatelor și luptă cu putere pentru

poporul Lui răscumpărat iar poporului Său El i-a dat putere să biruiască orice atac

din partea forțelor întunericului: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca

să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat

împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor,

împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care

sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi

împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi

gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,

având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora,

luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui

rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.”

Efeseni 6:11-17, VDCC. Cu o haină fizică noi nu putem învinge pe satan care este

o entitate spirituală însă cu haina specială, cu armura perfectă oferită în dar de

Dumnezeu copiilor Săi, vom putea învinge atacurile lui satan în orice clipă, ale

forțelor întunericului care domină această lume și acest veac. Pentru a putea

învinge trebuie să veghem și să rămânem mereu ațintiți spre Christos și bine

ancorați în Cuvântul Său puternic.

Ei bine, despre subiectul cu baticul femeii nu doresc să vorbesc deoarece

am explicat mai sus pe scurt în legătură cu acest subiect mai delicat. Nu este

nevoie de filosofie și multă explicație. Dacă de secole unii comentatori biblici tot

caută răspunsuri, noi, dacă suntem sinceri și atenți, răspunsul îl oferă chiar Biblia

și nu cred că e cazul să ne apucăm să convertim mesajul apostolului Pavel într-o

exegeză extraordinară din care să nu mai înțelegem nimic. Părerile sunt împărțite

în privința acestui subiect, unii spun că femeia trebuie să poarte basma sau batic

pe cap, alții spun că acolo e vorba de altceva, părul, zic ei, ar fi acoperământul sau

învelitoarea capului. Eu personal, conform contextului cultural, spun la fel, dar

fiecare este liber să interpreteze cum dorește dar este important să ia în calcul mai

multe aspecte: istorice, culturale, scripturale, etc. Nu cred că Dumnezeu este

preocupat, El, care este grandios și atât de mare, să privească dacă femeia are pe

cap un material anume, altfel, nu o poate privi, este o gândire destul de limitată

zic eu și explică cunoașterea lui Dumnezeu într-o măsură destul de restrânsă în

comparație cu nivelul dat nouă să-L putem cunoaște. Mai bine ne-am îmbrăca în

Christos ca îngerii și Dumnezeu care ne privesc în permanență când ne ascundem

de oameni să vadă în noi cu bucurie ceva bun, sfințenie și nu păcate acoperite de

materiale fizice. Nu mai vorbesc de faptul că unele femei își acoperă părul și nu

capul cum spune Biblia, ele pun o eșarfă și gata, au scăpat iar dacă vorbim de

acoperământul capului, atunci surorile trebuie să înțeleagă că o eșarfă de 2

centimetri pusă pe cap nu împlinește ceea ce cred ele că cere Scriptura. Mai mult


decât atât, pe Dumnezeu nu-L impresionează deloc asta ci dacă femeia aceasta

are un duh blând și liniștit, o atitudine smerită în comportamentul ei și dragoste

față de Dumnezeu și față de cei din jurul său, restul nu au valoare pentru că

Dumnezeu e Duh și El privește la duhul omului, la inima lui. Dacă inima omului

este plăcută Domnului, atunci este logic că tot din om e plăcut lui Dumnezeu.

Trecând mai departe, să analizăm ce spune Biblia despre folosirea podoabelor și

vreau să spun de pe acum, nu intenționez prin acest mesaj să schimb modul de

viețuire fizică al oamenilor ci doresc să-i ajut să identifice și să definească corect

păcatul pentru ca să știe cum să deosebească binele de rău, judecând apoi corect

lucrurile:

“Domnul zice: „Pentru că fiicele Sionului sunt mândre şi umblă cu gâtul întins

şi cu priviri pofticioase, pentru că păşesc mărunţel şi zornăie cu verigile de la picior

– Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi

ruşinea.” În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la

picioare şi sorişorii, şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi maramele; legăturile de pe

cap, lănţişoarele de la picioare şi brâiele, cutiile cu mirosuri şi băierile descântate;

inelele şi verigile de la nas; hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile

şi pungile; oglinzile şi cămăşile subţiri, turbanele şi maramele uşoare. Şi atunci, în

loc de miros plăcut, va fi putoare; în loc de brâu, o funie; în loc de păr încreţit, un

cap pleşuv; în loc de mantie largă, un sac strâmt; un semn de înfierare, în loc de

frumuseţe.” Isaia 3:16-24, VDCC. O traducere mai bună referitor la versetul 16

spune astfel: “Mai mult, DOMNUL spune: Pentru că fiicele Sionului sunt trufaşe şi

umblă cu gâturi întinse şi ochi depravaţi, umblând şi păşind mărunţel în mersul lor

şi zornăind cu picioarele lor...” Aici Scriptura este destul de clară, problema fiicelor

lui Israel nu erau podoabele ci mândria în care umblau, acea mândrie prin care îşi

zornăiau verigile de la picior. Dacă suntem atenţi, cândva fiicele lui Israel purtau

acele podoabe şi nimeni nu le opreau, nici chiar Dumnezeu nu interzicea acest

lucru dar atunci când fiicele lui Israel au fost biruite de spiritul aroganţei, al

mândriei, al păcatului, atunci Dumnezeu a dorit să le dea o lecţie să zicem aşa pe

viitor, a dorit să îi aducă în starea de smerenie (îmbrăcaţi în sac şi cenuşă). Dacă

ne amintim episodul când Moise era pe munte în Prezenţa lui Iahve şi când poporul

îşi pierduse răbdarea să-l aştepte coborând cu Legea lui Dumnezeu vom observa

din nou că până să îşi piardă răbdarea, fiii lui Israel nu erau opriţi să poarte

podoabe. Moise, pe tot parcursul călătoriei nu le-a interzis acest lucru pentru că

nu avea sens, dar când din cerceii lor, din brăţările lor, din lanţurile lor şi-au făcut

un idol (fizic), atunci acest lucru a devenit un păcat care L-a mâniat pe Dumnezeu

mistuind pe mulţi dintre aceştia. Dumnezeu i-a spus lui Moise, pe munte, să

coboare repede căci poporul s-a stricat, a părăsit Calea dreaptă nu pentru că purta

podoabe, atenţie, ci pentru că şi-a creat un idol (un viţel) din acele podoabe la

care să se închine (vezi Exod 32:7-8). Chiar Dumnezeu spune, bineînțeles că

metaforic, faptul că El a îmbrăcat Ierusalimul cu podoabe: „Te-am îmbrăcat cu

haine brodate. Te-am încălţat cu sandale de piele. Te-am îmbrăcat cu haine făcute

din in subţire şi te-am acoperit cu mătase.Te-am împodobit, ţi-am pus brăţări la

mâini şi lănţişor la gât. Ţi-am dat inel pentru nas. Ţi-am pus cercei la urechi şi

coroană cu nestemate pe cap. Astfel, ai fost împodobită cu aur, cu argint şi cu


haine scumpe făcute din in subţire şi din mătase. Ai fost servită cu mâncare făcută

din aluaturi fine. Ţi-am dat miere şi ulei. Te-ai făcut tot mai frumoasă şi ai ajuns

chiar regină. Ţi-ai făcut un nume printre popoare din cauza frumuseţii tale – pentru

că erai perfectă purtând lucrurile superbe cu care te împodobisem.» Domnul care

este Stăpân, îţi (mai) spune: «Totuşi, tu te-ai încrezut în frumuseţea ta şi te-ai

prostituat direct proporţional cu renumele tău. Ţi-ai expus din abundenţă adulterul

în faţa tuturor trecătorilor; şi ţi-ai împărţit frumuseţea cu fiecare. Ai luat din hainele

tale, ţi-ai făcut din ele înălţimi intens colorate şi te-ai prostituat pe ele. Aceste

lucruri nu ar fi trebuit să se întâmple; şi nu trebuie să se mai întâmple vreodată!

Ai luat din superbele tale podoabe, din aurul şi din argintul pe care Eu ţi le

dădusem; şi ţi-ai făcut imagini de bărbaţi cu care te-ai prostituat. Ţi-ai luat apoi

hainele tale brodate, ca să acoperi acele statui; şi ai pus uleiul şi tămâia Mea

înaintea lor. Hrana pe care Eu ţi-o dădusem – făina bună, uleiul şi mierea pe care

ţi le oferisem ca să le mănânci – ai închinat-o lor, ca să le fie o aromă plăcută.

Domnul care este Stăpân, îţi aminteşte că aşa s-a întâmplat.” Ezechiel 16:10-19,

BVA. Păcatul deci nu erau acele podoabe în sine ci dorinţa de a face din ele un idol,

păcatul a fost mândria, iar dacă cineva nu poate înţelege acest lucru şi afirmă

totuşi că Dumnezeu a interzis ca femeile să poarte podoabe bazându-se pe

versetele 18 şi 19 cel puţin din Isaia, capitolul 3 atunci trebuie să fie înţelept şi

sincer pentru că astfel Dumnezeu ar interzice femeilor şi să aibă oglinzi în casele

lor (vezi versetul 23), sau poşete (vezi versetul 22b, pungi, adică poşete) ori eşarfe

sau văluri (vezi versetul 19, marame adică eşarfe) ceea ce mă îndoiesc că nu există

oglinzi, poşete sau eşarfe în căminele celor care ar interpreta astfel acest text

profetic de mai sus.

Un alt text interpretat destul de greşit de mulţi religioşi e cel din epistola

întâi a apostolului Petru la capitolul 3:3-6: “Podoaba voastră să nu fie podoabă de

afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea

hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi

liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau

odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor

lor; ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut

voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.” Dumitru Cornilescu cred că

neintenţionat a tradus puţin diferit de cum scrie în alte traduceri însă traducerea e

bună doar că ar da mai multe înţelesuri iar cei care nu reuşesc să definească în

mod corect păcatul ajung să înţeleagă tocmai sensul greşit din acest text. Dacă

studiem Biblia, istoria poporului evreu, vom vedea că Sara defapt purta podoabe

iar când un rob al lui Avraam a venit la Rebeca şi i-a dăruit acei cercei şi acele

lanţuri Biblia nu spune că Rebeca s-a ferit de aceste podoabe şi nici fratele ei Laban

nu a oprit-o să ia acele daruri (vezi Geneza 24:30). Dar ce ne spune apostolul

Petru aici? Pentru o bună înțelegere trebuie să clarificăm ce înseamnă expresia

„...de afară”. Dacă traducem această expresie spunând că este vorba de duhul

lumii, de ceea ce este în afara Bisericii lui Isus atunci vom avea o problemă pentru

că îmbrăcarea hainelor nu poate fi în afara Bisericii lui Isus fiindcă și creștinii

folosesc haine și se îmbracă, indiferent de calitatea sau valoarea lor. Totuși,

această expresie se referă la partea exterioară a omului dat fiind faptul că se


potrivește perfect cu ceea ce explică apostolul mai departe. Observăm că Petru nu

scoate în antiteză lumea și Biserica ci partea exterioară a omului și partea

interioară a omului. Partea exterioară se concretizează prin aspectul fizic, natural

al omului, prin domeniile sale de activitate, etc. iar partea interioară nu este

Biserica ci zona sensibilă a omului, zona inimii, cea mentală, emoțională și

spirituală.

Apostolul Petru spune că femeile nu trebuie să considere faptul că

frumuseţea exterioară, fizică este cea care caracterizează cu adevărat feminitatea,

puritatea şi gingăşia acesteia, deşi această frumuseţe este amplificată (uneori)

prin aranjarea părului în diferite moduri de împletire, prin purtarea podoabelor sau

a hainelor frumoase, etc. Adevărata frumuseţe a unei femei constă în modestia

spiritului ei, în puritate, în sfinţenie (vezi Psalmul 93:5), este acel om ascuns al

inimii, este o curăţie nemuritoare a unui spirit blând şi liniştit care are mare valoare

înaintea lui Dumnezeu. Până la urmă mândria poate exista şi în viaţa unei femei

ce nu poartă podoabe dar nu poate fi în viaţa acelei femei care a înţeles conceptul

păcatului cu adevărat. Apostolul Pavel accentuează și el această doctrină și spune

următoarele: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip

cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu

mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care

spun că sunt evlavioase.” 1 Timotei 2:9-10, VDCC. Dacă Pavel se referea că

femeile nu au voie să se îmbrace cu haine scumpe, că nu au voie să-și aranjeze

părul și că nu au voie să poarte accesorii sau podoabe atunci el trebuia să spună

imediat după acea conjuncție adversativă (ci) următoarele: cu părul lăsat

nearanjat, fără aur și mărgăritare și cu haine ieftine dar el nu a spus asta ci este

interesantă comparația sa, exact cum apare în conținutul mesajului apostolului

Petru. Ei bine, Pavel ne arată că femeile trebuie să se îmbrace cu fapte bune: „În

ce priveşte femeile, ele să se îmbrace decent; să nu fie exagerate (în ţinuta

vestimentară), ci modeste. Să nu considere părul împletit sau podoabele de aur şi

perlele ori hainele scumpe ca fiind decisive pentru împodobirea lor. Ci podoaba lor

(cea mai valoroasă) să fie formată din faptele bune specifice femeilor care pretind

că au frică de Dumnezeu.” 1 Timotei 2:9-10, BVA.

Așadar, ce este păcatul? Păcatul nu este obiectul material ci orice rău ce

izvorăște din inima omului: „Dar ce iese din gură, vine din inimă; şi tocmai acele

lucruri murdăresc omul. Da, din inimă ies: gândurile rele, crimele, adulterul,

relaţiile sexuale extramaritale, hoţiile, declaraţiile mincinoase, şi blasfemiile.

Acestea «murdăresc» în mod real. Dar a mânca fără să-ţi speli (în mod ritual)

mâinile, nu afectează negativ pe om.” Matei 15:18-20, BVA. Spre exemplu, banii

nu sunt un păcat ci iubirea de bani este păcat și rădăcina tuturor relelor, la fel,

televizorul nu este nici demon cu ecran și nici gura lui satan ci iubirea de televizor

sau de anumite programe vulgare și imorale explică păcatul, nu hainele sunt

păcate ci dorința de a ieși în evidență în societate cu ele, de a țipa prin aceste

haine. Unii oameni spun că dacă o femeie nu poartă podoabe ca să se mândrească

cu ele, de ce nu le dă jos atunci? Dar eu cred că întrebarea nu este bine formulată,

eu pot la fel să întreb, dacă ceasul de mână sau aranjarea părului în modul y ori


mașina aceea frumoasă nu sunt folosite cu aroganță, de ce nu le părăsește

utilizatorul? Păi simplu, de ce să le părăsească? Moise a cerut evreilor să

părăsească podoabele de pe ei dacă aceștia nu manifestau aroganță prin folosirea

lor? Nicidecum, din contră, el a cerut asta după ce evreii și-au făcut din podoabe

un idol, este o imagine perfectă pentru noi. Păcatul pornește din inimă și se

caracterizează nu prin materie ci prin manifestarea spiritului omului, prin mândrie,

prin egoism, prin ipocrizie, prin ceartă, prin ură, prin bârfă, prin minciună, prin

înșelare, etc., dar câți dintre noi ne-am gândit cum stăm la acest capitol? Sigur că

da, unii vor spune că nu este om fără să păcătuiască în sensul acesta, atunci, în

acest caz, nu pot să spun decât că toți acești oameni care gândesc astfel trăiesc o

viață confuză spiritual și rătăcită, despre ei este scris astfel: „Vai de cei ce numesc

răul bine, şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina, întuneric,

care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!” Isaia

5:20, VDCC.


CAPITOLUL 4

Ce este pocăința?

Termenul „pocăință” vine din grecescul μετανοήσατε (metanoēsate) și

înseamnă schimbarea minții. Dacă înțelegem de la început acest concept vom

putea reuși să mergem mai departe cu studiul nostru biblic. Dacă unii oameni cred

că pocăință înseamnă să tot recunoaștem un păcat în timp ce-l practicăm, iată că

Biblia este foarte clară și ne arată că pocăința este mult mai mult, nu înseamnă

doar identificarea și recunoașterea păcatului ci și o transformare la nivel de

mentalitate, schimbarea stilului de viață și o viziune nouă, conform principiilor

lăsate de Dumnezeu. În viață am descoperit două tipuri de pocăință, unul fals

(pocăință oarbă) și unul adevărat, voi reda în schema de mai jos aceste două

principii:

În prima parte a schemei este redată pocăința oarbă iar cei care promovează

acest mod de trăire sunt cei care recunosc păcatul, practică confesiunea sau

spovedania înaintea unui preot, păstor sau oricare altă persoană, chiar înaintea lui

Dumnezeu și care totuși continuă să păcătuiască. După ce aceștia au comis iar

păcatul, din nou se spovedesc, se mărturisesc și regretă iar apoi din nou păcătuiesc

și acest ciclu urmează să se desfășoare în acest fel la nesfârșit iar rezultatele fiind

pe măsură, caracterizând o stare de căldicei, și cu Dumnezeu dar și cu lumea. În

partea a doua a schemei este redată pocăința adevărată, cea conform sfintelor

Scripturi iar cei care o promovează sunt cei care au recunoscut păcatul din viața

lor, au regretat vina păcatului și s-au mărturisit înaintea lui Dumnezeu cerând mila

și iertarea Sa și totodată o viață nouă. Aceștia au înțeles ce au cerut de la

Dumnezeu, au înțeles darul măreț al lui Dumnezeu pentru ei. Promisiunea de a nu

mai păcătui nu era caracterizată de vorbe goale, vorbe în vânt ci de o trăire

serioasă în sfințenie, înaintând spre maturitate spirituală. Aceștia nu mai au o viață

condusă de păcat ci de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Vreau să te provoc și să

răspunzi inimii tale și lui Dumnezeu, este o chestiune între tine și Dumnezeul

Foarte Sfânt, în care din cele două situații te afli în prezent și de ce? Gândește-te

„pocăință oarbă” pocăință adevărată


bine și nu căuta scuze pentru că voi dovedi cu Biblia în cele ce urmează că a doua

schemă este cea adevărată și lăsată de Dumnezeu pentru noi, fie ca

binecuvântarea și lumina Lui să fie peste tine și peste noi toți, amin!

Pocăința, conform sfintelor Scripturi este transformarea minții, a gândirii

individului, această transformare nu poate avea loc prin mijloace umane ci doar

prin puterea Spiritului lui Dumnezeu. Această transformare, chiar dacă are loc cu

ajutorul Duhului Sfânt, totuși, Dumnezeu intervine doar dacă omul alege acest

lucru. Oamenii se nasc în păcat, spune Biblia, dar Dumnezeu nu Se lasă fără

mărturie, astfel că Evanghelia lui Isus este predicată în toată lumea pentru ca toți

oamenii să o audă și să poată fi salvați. În momentul în care păcătosul aude

Evanghelia ceva se întâmplă în inima sa, chiar dacă pe moment tot o respinge și

iar o respinge, omul, la un anumit punct devine conștient de mesajul puternic și

vital al Evangheliei și începe să-și pună întrebări referitoare la modul său de trăire.

Se spune că Evanghelia are putere și schimbă vieți, într-adevăr, așa este, când

omul este pus față-n față cu Evanghelia lui Dumnezeu care nu este de origine

umană, nefiind un mesaj al acestei lumi, omul, dintr-o dată se simte murdar și

păcătos dar el vede și înțelege în mesajul Evangheliei că este și o speranță pentru

păcătos, o cale de salvare din starea degradată în care se află. În momentul în

care omul este pus față-n față cu mesajul puternic al Evangheliei, viața sa începe

să se schimbe, Dumnezeu face asta și nu puterea umană însă este la alegerea

omului dacă în continuare acesta va decide să-L urmeze pe Dumnezeu lăsându-L

să-i dea o viață nouă ori să accepte sau nu Evanghelia dar să rămână mai departe

în starea sa depravată spiritual. Dumnezeu nu forțează pe nimeni să fie salvat, El

ne invită cu drag să pășim pe Calea Lui, cea nouă și vie însă nu ne obligă pentru

că în dragoste nu este nimeni silit. Omul are libertatea de a alege pe ce cale să

meargă însă realitatea este că în final se dă o notă de plată și este un proverb:

„cum îți așterni, așa dormi”.

Dacă ne uităm în Biblie vom vedea că atunci când victima a fost pusă față

în față cu mesajul puternic al Evangheliei, în interiorul inimii acesteia s-a declanșat

ceva, omul a devenit conștient de gravitatea stării sale trăite cu toate că unii au

încercat să mascheze realitatea arătată de Cuvântul lui Dumnezeu și au mers mai

departe, spre distrugerea lor: „Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire,

despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată,

du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.” Faptele apostolilor 24:25, VDCC.

Felix a înțeles că Evanghelia i-a demascat stilul de viață, a înțeles că Evanghelia

această dă pe față păcatul și condamnarea păcătosului însă Evanghelia aceasta,

fiind Vestea Bună arată și modul de viețuire în ascultare de Dumnezeu, prezintă

totodată un stil de viață sănătos pe plan spiritual și calea spre o viață prosperă,

bogată în darurile și roadele Duhului Sfânt. Totuși, Felix a respins această șansă

atât de valoroasă, cred că acesta a făcut o mare greșeală pentru că nu la

întâmplare a venit timpul să stai și tu în fața mesajului Evangheliei și ești sigur/ă

că vei mai avea ocazia? De ce să nu răspunzi pozitiv acum și aici când Evanghelia

răsună? Noi nu știm ce aduce ziua de mâine, nu știm ce aduce clipa următoare, nu

știm dacă vom mai avea prilej să ne întoarcem la Dumnezeu pentru că El ne-a dat


acum timpul și locul potrivit, El dorește ca acum să ne întoarcem la El în mod

definitiv renunțând la vechiul stil de viață: „Fiindcă el spune: La timpul acceptat

te-am ascultat şi în ziua salvării te-am ajutat; iată acum este timpul acceptat; iată

acum este ziua salvării.” 2 Corinteni 6:2, BTF 2010. Așa cum am văzut în primul

capitol, Dumnezeu ne-a așezat într-un segment al testării unde avem capacitatea

să decidem singuri ceea ce dorim iar în acest segment spațio-temporal Dumnezeu

ne vorbește în multe moduri dar noi, oamenii trebuie să fim receptivi și să luăm

seama pentru că este mereu spre binele nostru când Dumnezeu ne transmite un

mesaj.

Un alt exemplu biblic este următorul: „Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este

îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!” Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l

omoare. Dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi

sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să

facă; şi-l asculta cu plăcere.” Marcu 6:18-20, VDCC. Ce observăm în

comportamentul lui Irod? Acest om pare să fie unul care agreează pe Ioan, îl

simpatizează și-i ascultă cu plăcere predicile directe și venite din partea lui

Dumnezeu dar este oare îndeajuns pentru Irod acest lucru? Sunt mulți oameni

care au ajuns la nivelul în care acceptă, primesc mesajul Evangheliei și se bucură

de el, îl cred dar ei nu fac nimic mai mult de-atât, viața lor este aceeași. Irod era

chiar în cumpănă, provocat să ia decizii, știa că Ioan are dreptate, știa că

Evanghelia are putere și nu minte dar totuși, el a privit precum Petru altădată spre

valurile lumii acesteia și a fost dezorientat, a pierdut legătura cu Dumnezeu și a

căzut. Dumnezeu vrea să ne avertizeze să nu mergem pe calea aceasta, este una

foarte periculoasă, aparent pare dreaptă dar în final se va dovedi că a fost falsă.

Pe această cale falsă se află foarte mulți oameni din păcate, oameni care aud

Evanghelia, o acceptă și o cred dar care pleacă la fel cum au venit, viața lor nu a

suferit niciun fel de transformare, ei fiind la fel, pierduți. Este esențial să înțelegem

că de la intenții bune la transformare este o cale lungă ce trebuie să o parcurgem

și este posibil dar totul se rezumă la voința fiecăruia dintre noi. În momentul în

care alegem să dorim să urmăm poruncile lui Dumnezeu atunci vom putea înfăptui

cu ușurință pentru că poruncile Lui nu sunt grele și dacă Isus a biruit, atunci și noi

putem birui fiindcă El va fi cu noi mereu. Aș dori să medităm o clipă peste

următoarea pildă a Domnului Isus Christos, cea a fiului risipitor. Încă de la început,

doresc să spun că această pildă nu este adresată neapărat unor oameni din Biserică

care s-au îndepărat de Dumnezeu ci acel om din parabolă ești sau ai fost chiar tu:

„Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor

de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am

păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul

tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când

era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut

pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului

şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor

săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în

deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm

şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost


găsit.” Şi au început să se înveselească.” Luca 15:17-24, VDCC. Dacă suntem

atenți, vom putea remarca în prima parte a textului că acest om a trăit practic

sezonul promisiunilor sfinte, mulți sunt cei care ajung în acest stadiu recunoscând

păcatul din viața lor și lansând promisiuni că vor părăsi păcatul. Într-adevăr,

aceasta este o juruință foarte bună și o gândire înțeleaptă dar nu dovedește prea

multe, defapt nu împlinește inima lui Dumnezeu pentru că de la intenții bune la

transformare este cale lungă. Câți tineri sunt care le-au promis părinților de atâtea

ori că se vor schimba, că se vor lăsa de anturajul x, că nu vor mai folosi acele

lucruri și totuși, părinții încă plâng și se roagă pentru ei? Sunt mulți care fac

promisiuni deșarte făcând poate pe cei apropiați să se bucure dar Dumnezeu vede

dincolo de aparențe și El vrea schimbarea noastră radicală, nu doar promisiuni

aruncate în vânt. Poate ai spus în rugăciunea trecută că îți pare rău de felul cum

ai vorbit, de felul cum te-ai comportant, poate ai postit și te-ai rugat cu lacrimi,

poate ai mers la fiecare întâlnire cu biserica și ai făcut promisiuni lui Dumnezeu că

te vei schimba și totuși, încă faci aceleași lucruri, crezi că Dumnezeu este

impresionat de lacrimile și de rugăciunea ta? Crezi că el este de vină pentru felul

tău de viețuire? El va fi foarte impresionat când tu, aici și acum iei decizii serioase

și noi pe care să le pui în aplicare imediat, vei vedea astfel roadele și Dumnezeu

te va binecuvânta și te va ajuta să treci cu bine peste valurile acestei lumi, trebuie

doar să crezi și să vrei să nu mai privești în urmă! Tu poți și știi acest lucru!

Fiul risipitor s-a ridicat în urma promisiunilor și a plecat spre tatăl său, iată

că nu este îndeajuns să facem promisiuni corecte, trebuie și să ne ridicăm din

mocirla păcatului. Nu este ceva imposibil să înaintăm înspre Dumnezeu, să

alergăm înspre El chiar și să-L lăsăm să ne ia pe brațele Sale. Atunci vom fi cu

adevărat în siguranță și declarați împlinitori ai Cuvântului și nu doar ascultători.

Este atât de impresionant și emoționant episodul când tatăl îl vede încă de departe

pe fiul său cum vine așa cum este, cu durere, cu lipsuri, cu inima sfâșiată, cu noroi

și miros urât dar iată că tatăl nu privește la asta, nici măcar nu-l interesează ci

Biblia spune că i s-a făcut milă de el. Cu atât mai mult, oare când noi ne venim în

fire, ne trezim și ne ridicăm să mergem spre Tatăl nostru Ceresc, nu va avea El

milă de noi primindu-ne cu brațele deschise? Cu siguranță că El ne iubește așa de

mult și manifestă milă și îndurare peste noi. Dumnezeu abia așteaptă să ne ridicăm

și să alergăm la El, ne va primi cu brațele deschise și nici măcar nu ne va reproșa

ceva din stilul nostru vechi de viețuire, nici măcar nu-Și va aduce aminte de

păcatele noastre deoarece Scriptura spune clar: „Căci, dacă este cineva în Hristos,

este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” 2

Corinteni 5:17, VDCC. Toate cele vechi s-au dus, stilul de viață, modul de gândire,

spiritul de condamnare și de faliment, toate s-au dus, au dispărut pentru

totdeauna, iată că toate lucrurile s-au făcut noi. M-a impresionat foarte mult

comportamentul tatălui acestui fiu risipitor, nu doar că fiul a alergat la tatăl ci chiar

tatăl a alergat spre fiul, ba chiar mai mult, l-a și sărutat și îmbrățișat. Nu a contat

deloc faptul că fiul mirosea urât, că era într-o stare depravată și lamentabilă, că

avea haine murdare și rucsacul gol, nu, pentru tatăl a contat că acest fiu era mort

dar acum este viu. Observați? Dumnezeu nu este un torționar care ne forțează să

venim la el în coate și-n genunchi, fiind undeva sus unde nu putem noi ajunge și


ne cere să ne chinuim ca să ajungem la El, nu! Biblia spune că atunci când noi

eram păcătoși, ne vedeam fiecare de drumul nostru murdar și batjocoritor, El,

Isus, a murit pentru păcatele noastre, nu L-a forțat și silit nimeni, noi nici măcar

nu I-am cerut asta, nici măcar nu I-am propus acest plan de salvare pentru noi.

Dragostea Tatălui întruchipată în Fiul Său s-a arătat acum două milenii la Golgota,

unde Sângele lui Isus a curs pentru noi, unde Fiul Divin a suferit atât de mult ca

eu și tu să avem o viață nouă și eternă. Mai observ cu bucurie că atunci când fiul

s-a întors la tatăl său, nici măcar nu a mai apucat să repete dorința sa, aceea de

a fi măcar unul dintre angajații tatălui său, pentru că știa că fiul lui nu mai putea

fi deși era doar percepția lui logică. Tatăl l-a și oprit din scuze pentru că deja l-a

iertat, înainte să alerge înspre el și a poruncit imediat să fie adusă haina cea mai

bună, inelul în degete și încălțămintea în picioare și să înceapă sărbătoarea pentru

că acesta a fost mort și pierdut dar acum este viu și regăsit. Iată că Dumnezeu nu

ne cere socoteala de felul nostru deșert de viețuire atunci când alegem să ne

întoarcem la El pentru că întoarcerea aceasta serioasă explică nașterea din nou,

este răspunsul chemării lui Dumnezeu prin Evanghelia lui Christos Isus, Domnul

nostru Preaiubit și nu mai are sens ca Dumnezeu să ne reproșeze ceva când noi

am înviat deja prin credința autentică și pocăința adevărată și nu una oarbă. Haina

cea mai bună reprezintă neprihănirea, prin Christos, noi suntem declarați drepți în

ochii preasfinți ai lui Dumnezeu Tatăl: „Am mai auzit şi un zgomot care era făcut

de o mare mulţime de oameni. Acel zgomot semăna cu cel produs de căderea

multor ape şi cu acela al unor tunete puternice. Acei oameni spuneau: „Aleluia!

Domnul nostru Cel Omnipotent este Cel care guvernează! Să ne bucurăm, să

strigăm de bucurie şi să-L glorificăm; pentru că a venit timpul pentru nunta

Mielului, iar soţia Lui s-a pregătit. I s-a dat posibilitatea să se îmbrace cu o haină

strălucitoare şi curată, făcută din pânză de in.” Haina de in simbolizează faptele

bune ale sfinţilor. Apoi (îngerul) mi-a mai zis: „Scrie: Cei chemaţi (să participe) la

masa care va fi oferită cu ocazia nunţii Mielului, sunt nişte fiinţe fericite!” El a

adăugat: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!” Revelația 19:6-9,

BVA. Soția Mielului este Biserica lui Isus, cea care s-a pregătit pe acest Pământ

alegând să părăsească haina carnală, mânjită și murdară, îmbrăcând haina cea

nouă, cea mai bună, haina dreptății în Christos care simbolizează faptele făcute în

neprihănire, aceste fapte sunt credința și pocăința care explică nașterea din nou și

transformarea radicală a ființei.

Inelul reprezintă legământul făcut cu Dumnezeu, acest legământ are loc

când păcătosul își vine în fire și renunță în mod definitiv la păcat, alergând spre

Tatăl Ceresc care la rândul Lui îi va ieși înainte iar la mijlocul drumului are loc

miracolul unirii cu El; această lipire spirituală înseamnă că cel ce s-a pocăit devine

un singur Duh cu Tatăl Luminilor (vezi 1 Corinteni 6:17), practic, ei devin una în

Christos, una în sensul că mintea Tatălui devine și mintea omului născut din nou,

scopurile Tatălui devin și scopurile credinciosului, de aceea, suntem chemați să

avem gândul lui Isus. Deși suntem la nivel înalt în El, totuși să rămânem simpli,

smeriți și iubiți de Dumnezeu: „Domnul care este omnipotent te asigură pe tine,

Zorobabel – fiul lui Şealtiel – sclavul Meu, că în acea zi te voi lua şi te voi face ca

un inel de sigiliu; pentru că Eu te-am ales (pentru acest scop).»!” Hagai 2:23, BVA.


Încălțămintea spirituală reprezintă pasiunea pentru proclamarea Evangheliei și

altora pentru că în momentul în care omul păcătos devine fiul lui Dumnezeu prin

naștere din nou în Duhul Sfânt, el devine o mărturie vie, o epistolă citită de toți

oamenii și trebuie să dea mai departe mesajul Salvării pentru că Dumnezeu

dorește ca toți oamenii să vină la pocăință, să nu fie niciunul care să fie distrus:

„având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.” Efeseni 6:15, VDCC.

Aceasta este Salvarea miraculoasă a Dumnezeului nostru, fie în veci de veci

Numele Lui glorificat și înălțat între toate națiunile și Lumile.

Este foarte important să înțelegem mesajul pocăinței, ce înseamnă cu

adevărat acest termen pentru că altfel, riscăm să intrăm în zona pocăinței oarbe

unde în fiecare zi păcătuim și ne cerem iertare repetând la nesfârșit acest procedeu

inutil. Dacă soțul face o greșeală și merge înaintea soției să-și ceară iertare

recunoscând vina și regretând cu adevărat, soția îl iartă dar dacă a doua zi soțul

repetă iar greșeala, cum se va simți soția lui? Îl va ierta din nou dar dacă

următoarea zi soțul iar repetă greșeala? Credeți că acest stil de viață este unul

normal și sănătos? Eu nu cred, din contră, cred că este un factor nociv pentru

relația celor doi și a celor din jur. Cu atât mai mult, este adevărat că Dumnezeu

este bun și ne iartă căci este scris și cred acest adevăr dar mai este scris că cine

păcătuiește cu voia nu mai are cale de scăpare pentru că Isus nu a murit pentru

păcatele făcute cu voia ci pentru greșeala lui Adam. Din cauza neascultării primilor

oameni eu nu sunt vinovat dar totuși sunt vinovat pentru că am moștenit natura

lor și astfel păcatul s-a transmis mai departe până în zilele noastre și trebuie să

plătesc vina păcatului meu pentru că și eu păcătuiesc dacă Adam a păcătuit, deci,

eu sunt acum vinovatul. Isus nu a venit din Cer să plătească decât păcatul transmis

pe cale adamică, păcat ce a infectat întreaga creație iar prin Sângele Lui putem fi

iertați și înnoiți, aici este cheia! Dacă nu înțelegem corect mesajul pocăinței atunci

ne vom învârti singuri în cercul pocăinței oarbe.

În capitolul următor voi reda mai în detaliu ceea ce doresc să spun însă să

rămânem la capitolul pocăinței. Probabil ați auzit expresia „tu ești pocăit?”, mă

întreb, cum ai reacționat la întrebare sau cum ai decodificat mesajul? Ce înseamnă

deci să fii pocăit? Dacă explicăm termenul prin prisma principiului pocăinței oarbe

atunci vom înțelege că pocăință înseamnă să recunoști păcatul pe care tocmai în

săvârșești și să-ți pară rău, este parcă și amuzant. Este ca și cum un om ce vine

de la piață se împiedică și cade dar nu se ridică ci stă jos și își plânge de milă,

poate își face și un mic culcuș acolo, asta spre puțin umor pentru noi dar dacă acel

om ești tu sau eu? Nu ar mai fi amuzant nu-i așa? Ce ar fi ca acel om să se ridice

și să fie mai atent data viitoare? Ne-am gândit oare la asta? Ei bine, pocăința oarbă

spune că da, ai căzut, da, recunoști greșeala și îți pare rău, da, trebuie să părăsești

păcatul dar asta este imposibil, nu este om fără păcat, deci, continuă să ceri milă

și iertare în timp ce păcătuiești mai departe, nici măcar nu are logică acest circuit.

Eu aș traduce acest procedeu ca fiind o moară stricată totuși, nu este vreun atac

la o persoană dar principiul în sine nu cred că are suport biblic că doar și eu am

fost momeală pentru acest principiu până ce m-am prins cum stau lucrurile pentru


că Isus nu a murit ca eu să fiu robul păcatului, fie el de orice natură sau gravitate,

păcatul e păcat și trebuie extirpat imediat! N-am de gând să-mi plâng de milă!

Eu cred că răspunsul corect la întrebarea de mai sus este atunci când nu

doar că recunosc că am greșit dar acum nu mai trăiesc eu ci Christos trăiește în

mine iar El nu trăiește decât într-un templu sfânt, într-o inimă curată (vezi Efeseni

2:21). Ce folos să spun că recunosc păcatul pe care încă îl practic? Aceasta nu

înseamnă că sunt pocăit cum nici credincios nu înseamnă să crezi că poți muta

munții dar când Dumnezeu te încearcă/testează printr-un mic examen cazi și nu

mai înțelegi nimic. Principiul pocăinței oarbe este unul destul de răspândit mai ales

în bisericile conservatoare și tradiționale și bine ar fi să renunțăm la această

doctrină specifică celor înfrânți și să mergem spre cele desăvârșite (vezi Evrei 6:1).

Mulți se numesc pocăiți în timp ce tot ei recunosc că sunt păcătoși și dacă mergi

să le spui că se contrazic singuri, vei primi următoarea întrebare-șoc: „dar tu te

crezi sfânt?”, nu doar că se contrazic destul, mai adaugă totuși o întrebare inutilă

ca să fie la pachet pocăința oarbă. Un om transformat de Dumnezeu nu se crede

sfânt ci pur și simplu este sfânt, pentru asta nu ai nevoie de credință pentru că

este ceva vizibil pentru tine și pentru Dumnezeu dar și pentru cei din jurul tău.

Este interesant faptul că adepții acestui curent, acestui principiu fals se cred

superiori celorlalți, se văd bine înaintea lui Dumnezeu, se văd mântuiți și onorați

să judece pe ceilalți când în realitate Biblia spune că „nu ştii că eşti ticălos,

nenorocit, sărac, orb şi gol.” Apocalipsa 3:17b, VDCC. Iar pentru a putea judeca

corect pe cei din jur, pentru a putea corecta pe cei din jur este nevoie ca noi să

fim întâi drepți și fără păcat: „Să ştiţi că veţi fi evaluaţi exact cum aţi evaluat pe

alţii; şi vi se va aplica în acest caz unitatea de măsură pe care aţi folosit-o pentru

ei. De ce vezi „paiul” din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu atenţie la „bârna” din

propriul tău ochi? Sau cum ai curajul să spui fratelui tău «Lasă-mă să-ţi scot paiul

din ochi!», în timp ce tu ai o bârnă în al tău?… Ipocritule! Scoate întâi bârna din

propriul tău ochi; şi atunci vei vedea clar să scoţi (şi) paiul din ochiul fratelui tău.”

Matei 7:2-5, BVA.

Biblia este foarte clară, întâi trebuie să renunț eu la păcat, să trăiesc eu ce

predic altora ca apoi cei din jurul meu să vadă în mine pe Christos și să fie salvați

pentru că Evanghelia se predică prin cuvinte și trăire, acestea merg la pachet

întotdeauna! Doar atunci vom putea vedea greșeala din omul de lângă noi, dacă o

are, în duh de smerenie și putere ajutându-l să fie vindecat în Numele Domnului

nostru Isus. Pocăința este transformarea minții, al modului de gândire, dacă eu

gândesc că e greșit să fac greșeala aceea și tot eu gândesc că e ok să o fac, atunci

eu nu am experimentat adevărata pocăință pentru că mă contrazic singur la nivel

de gândire. Din minte pornește orice acțiune a noastră și nu are niciun sens ca eu

să îmi cer iertare pentru păcatul pe care-l fac în timp ce îmi cer iertare: „Şi nu vă

conformaţi acestei lumi; ci fiţi transformaţi prin înnoirea minţii voastre, pentru a

dovedi care este voia lui Dumnezeu, cea bună şi plăcută şi desăvârşită.” Romani

12:2, BTF 2010. Ce ne cere apostolul Pavel? Dumnezeu ne spune prin el să nu ne

asemănăm cu lumea, și când spun aceasta nu cred că Pavel se referea la altceva

decât la modul de gândire, la comportament și stil de viață. Dar cum trăiește


lumea? Am văzut mai sus schema aceea cu faptele firii pământești, așa trăiește

lumea, practicând aceste fapte și noi suntem chemați să nu le practicăm, atunci

nu vom fi asemenea spiritului lumii ci fiind transformați, înnoiți la nivel de minte,

adică, oameni ce am experimentat pocăința adevărată, vom trăi o viață plăcută lui

Dumnezeu și așa vom putea dovedi și altora acest lucru ajutându-i să se întoarcă

la Christos.

În caz contrar, noi nu am putea ajuta pe nimeni prin aplicarea principiului

pocăinței oarbe pentru că oamenii de lângă noi caută pe Dumnezeu și au nevoie

să-L vadă prin trăirea noastră, ei caută libertate adevărată, ei caută o viață nouă

și curată și dacă noi le oferim o moară stricată, ce am rezolvat? Se vor plictisi și

vor căuta mai departe ceea ce va putea să le satisfacă dorința corectă în timp ce

noi vom rămânea în faliment spiritual. De pildă, dacă un om robit de alcool vine la

mine să-mi ceară ajutor, eu îi voi spune să renunțe la alcool și va fi liber sau îi voi

spune să renunțe la alcool și că nu va reuși pentru că este ceva imposibil? Cred că

prima variantă îl va ajuta, prin mijloacele corespunzătoare desigur dar varianta a

doua nu-l va ajuta cu ceva, din contră, îl va conduce în final spre distrugere. Tot

așa, dacă un păcătos vine la Isus și vrea eliberare totală, Isus îi va spune că îi va

da dar prin aceasta el tot nu va fi liber? Sigur că nu, nici măcar nu are sens! Atunci

când noi ne pocăim, când recunoaștem greșeala și ne pare rău și ne întoarcem la

Dumnezeu implorând milă și iertare oare nu ne va da Dumnezeu iertarea și mila

Sa? Cu siguranță ne va da, ba chiar mai mult, ne va da și puterea de a trăi în

continuare nesupuși acelor fapte carnale, păcătoase, adamice. Ce folos să ne fi

iertat dacă nu ne va fi dat și puterea de a nu mai greși? Ar însemna să mergem la

El pentru iertare în fiecare zi dar degeaba pentru că iertarea Lui nu ne-ar fi tocmai

de ajutor dar nu este așa, principiul Lui nu este principiul eronat al pocăinței oarbe!

Din cauza doctrinei pocăinței oarbe mulți sunt prinși în lanțurile păcatelor și

merg an de an la spovedanie sau zi de zi cer iertare lui Dumnezeu (poate ați

întâlnim rugăciunea păcătosului rostită zilnic în bisericile tradiționale și care spune:

„Doamne miluiește-mă pe mine păcătosul!”, nu că rugăciunea este rea, din contră,

însă rostirea ei zilnică de către aceeași persoană explică existența unei erori: fie

Dumnezeu nu răspunde pentru că nu ar avea milă, fie păcătosul continuă să

păcătuiască refuzând darul eliberării și milei lui Dumnezeu ce transformă). Dacă

gândim logic, un om ce zilnic cere iertare înseamnă că acest om comite zilnic acel

păcat, acea greșeală, nu știu ce sens mai are cerința sa. Știți cu ce se aseamănă

această imagine tradițională din zilele noastre? Principiul pocăinței oarbe este tipic

vechiului sistem de jertfe ce a fost aplicabil și valabil înainte de moartea lui Mesia,

să analizăm cu atenție următorul text biblic: „În adevăr, Legea, care are umbra

bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin

aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se

apropie. Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind

curăţaţi o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate? Dar aducerea

aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; căci este cu

neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele. De aceea, când intră

în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai


primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul

cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” După ce a zis întâi:

„Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinosuri, nici arderi de tot, nici jertfe

pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia

Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua.

Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus

Hristos o dată pentru totdeauna. Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi şi

aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele, El,

dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru

totdeauna la dreapta lui Dumnezeu şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie

făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi

pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.” Evrei 10:1-14, VDCC. Pavel spune că

Legea mozaică este umbra lucrurilor venite după ea, adică, timpurile lui Mesia

pentru că Legea a guvernat până la Ioan (vezi Luca 16:16), cu alte cuvinte, ceea

ce toți Profeții, Psalmii, Legea, Scrierile vechi au transmis generații la rând s-au

adeverit când Isus Christos a fost revelat lumii, chiar Ioan Baptist (Botezătorul) a

recunoscut și a spus că El, Isus, este Cel ce ia păcatul lumii (vezi Ioan 1:29). Deci,

Pavel ne arată clar că Legea nu avea adevărată imagine a lucrurilor ci era doar o

umbră pentru ceea ce a venit prin Christos, Adevărata Viață. Dacă Legea nu avea

imaginea adevărată a lucrurilor, este clar că această Lege nu putea să ierte pe

păcătos în realitate, ea nu putea să șteargă vina păcatelor din viața evreilor pentru

că atunci nu mai era nevoie să moară Isus. Aceasta este imaginea de azi care

prezintă adepții principiului pocăinței oarbe, ei aduc an de an mărturisiri prin

confesiune (spovedanie) dar păcatul lor rămâne. În unele biserici spovedania este

anuală, în altele este lunară, uneori zilnică, depinde de fiecare congregație.

Observăm că sistemul de jertfe din timpul veacului iudaic nu era unul

compartibil pentru viața evreilor, era imposibil ca sângele animalelor să le șteargă

vina și să le dea o viață nouă. Unii spun că atunci Dumnezeu a greșit că a dat o

Lege ce nu se putea ține, ei bine, Dumnezeu nu a greșit, când El a dat Legea nu a

zis că nu o să o poată ține omul, altfel nu ar da o asemenea Lege de la început,

este logic. Dacă un profesor îi dă elevului un examen la care, în final, elevul vine

și spune că a dat prea greu, era un examen imposibil de trecut înseamnă cumva

că a greșit profesorul cerințele date în examen? Nu neapărat, este posibil ca elevul

să nu fii învățat cel puțin nivelul la care era situat în educație. Ei bine, Dumnezeu

a dat o Lege dreaptă, prin această Lege Dumnezeu ne arată Dreptatea Lui,

Sfințenia Lui. Faptul că omul nu a fost capabil să o țină această Lege este datorită

faptului că este depravat și corupt, spiritul său este infectat de păcat dar totuși, în

providența Sa, Dumnezeu este Drept dar și Dragoste și văzând că omul nu a fost

capabil să respecte cerințele Legii, El a lăsat pe Fiul Lui să ia natura umană și să

fie El Sacrificiu suprem pe altar pentru iertarea întregii lumi. Iar atunci când Fiul

vine în această lume materială spune că Dumnezeu I-a pregătit un corp adamic

asemenea nouă, A.D.N. din A.D.N.-ul adamic dar Isus avea Spiritul Tatălui mereu

în El și noi suntem chemați să lăsăm pe Duhul să rămână cu noi mereu și în noi

așa cum ne-a promis pentru ca să fim asemenea lui Isus, fără păcat, fiindcă acolo

unde este Duhul Domnului este libertate și sfințenie deplină. Prin moartea lui Isus


vechiul sistem de jertfe a fost desființat pentru că s-a pus în loc un altul mult mai

bun și real, prin această voie a lui Isus de a Se jertfi pentru noi am fost noi sfințiți

și înnoiți, toți cei ce cred cu adevărat și se pocăiesc cu adevărat primesc această

natură sfântă și nouă prin Isus, Mântuitorul lumii. Așa cum Isus a murit o dată

pentru totdeauna pentru păcat așezându-Se la dreapta lui Dumnezeu, tot așa și

noi, suntem chemați să murim o dată pentru totdeauna pentru păcat, crucificând

cu adevărat firea pământească și așezându-ne la locul promis de Dumnezeu, în

locuri înalte unde păcatul este făcut așternut picioarelor noastre pentru totdeauna:

„Cu un singur sacrificiu, El a curăţat perfect (de păcat) pe cei care sunt sfinţiţi.”

Evrei 10:14, BVA.

Pocăința adevărată înseamnă așadar să recunoaștem păcatul dar să-l și

părăsim, dacă doar recunoaștem vina nu facem nimic: „Cine îşi ascunde păcatele

nu va propăşi, dar oricine le mărturiseşte şi renunţă la ele va găsi milă.” Proverbe

28:13, NTR. Cine va găsi deci milă sau iertare din partea lui Dumnezeu? Cine

recunoaște păcatul și dorește să renunțe definitiv la el! Dacă credeți că este ceva

imposibil vă înșelați și nu credeți Biblia care spune că este posibil, Biblia este

Cuvântul lui Dumnezeu. Fiul risipitor nu a găsit milă când a recunoscut printre porci

că duce o viață murdară ci atunci când nu doar că a recunoscut ci s-a și ridicat și

a alergat la tatăl său, în brațele sale cerând iertarea. Acest fapt adeverește și

apostolul Petru în predica sa inspirată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu: „Pocăiţi-

vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să

vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai

dinainte pentru voi: pe Isus Hristos.” Fapte 3:19-20, VDCC. Apostolul Petru practic

pune accent pe mesajul pocăinței prin faptul că acesta spune că pocăința este

tocmai întoarcerea la Dumnezeu, dacă este o pocăință adevărată fiindcă un om

care își schimbă modul de gândire (metanoia) imediat aleargă înspre Dumnezeu

pentru a face Legământ veșnic cu El. Prin aplicarea dreptei căințe Dumnezeu șterge

păcatele prin Isus și trimite pe Cel promis, pe Domnul Isus Christos ca să ne

binecuvânteze și să domnească în viața noastră, de aceea este important să

primim pe Isus ca Salvatorul și Domnul vieții noastre. Atunci când viața noastră

este dedicată Lui și când El o are sub control, atunci suntem în siguranță cu

adevărat și ocrotiți de atacurile forțelor întunericului. Când ne pocăim și ne

întoarcem la Dumnezeu cu adevărat, El nu ne cere socoteala, toate păcatele

noastre le aruncă în marea uitării (vezi Isaia 43:25; Ieremia 31:34 și Evrei 8:12;

10:16-17) și ne dă o viață nouă pentru eternitate: „Dumnezeu nu ne

responsabilizează pentru felul în care am trăit în vremea în care nu am cunoscut

această realitate. Dar de-acum înainte, El ordonă tuturor oamenilor, oriunde s-ar

afla ei, să se pocăiască; pentru că a stabilit o zi în care va judeca într-un mod

corect lumea. A decis că postul de Judecător Îi va fi conferit atunci Acelui Om

desemnat de El în acest scop. Şi deja I-a confirmat această funcţie din momentul

în care L-a înviat.” Fapte 17:30-31, BVA.

Un om pocăit este un om care a renunțat la păcat având un stil nou de viață,

care dacă a greșit și-a cerut iertare de la Dumnezeu dar nu numai atât, s-a angajat

să nu mai greșească și va reuși pentru că împreună cu Dumnezeu toate lucrurile


sunt posibile. Domnul Isus a spus clar că toți cei ce rămân în El vor aduce rod, cei

care nu vor să rămână în El vor falimenta mereu și vor practica o pocăință oarbă

care nu va reuși să satisfacă în mod optim nevoile sale spirituale: „Eu sunt Viţa,

voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci

despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este

aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt

strânse, aruncate în foc, şi ard.” Ioan 15:5-6, VDCC. Condiția unei vieți prospere

și roditoare pe plan spiritual și nu numai este trăirea permanentă în Christos, în

caz contrar, vom trăi faliment, nerodire și eșuare pe cărare. În schema următoare

vom putea vedea cele două stiluri de viață care aparent sunt identice dar în

realitate ele sunt total diferite:

viață prosperă

și productivă

ISUS

pocăința

adevărată

„pocăința

oarbă”


CAPITOLUL 5

„Du-te și nu mai păcătui!”

Ca o retrospectivă a ceea ce am discutat până acum în capitolele precedente

vedem că Dumnezeu este Forța Absolută numit și Designer Inteligent. Acest

Dumnezeu este Demiurgul sau Creatorul a tot ceea ce poate ființa umană să

observe și ceea ce nu poate. În infinita Sa inteligență, Dumnezeu a proiectat în

mod perfect și armonios Universul și toate ființele cu toate trăsăturile

corespunzătoare și complexe. Creatorul nostru Omnipotent a creat ființele celeste

cu capacități supranaturale și extraordinare, totodată, El a creat și ființa umană și

i-a pregătit un loc special unde să poată trăi, i-a oferit condițiile optime pentru

viețuire. Omul a fost creat cu capacitatea de a decide singur ceea ce dorește, astfel

că Dumnezeu și chiar satan nu pot decide în locul omului. Dumnezeu l-a proiectat

în acest mod pe om pentru că El nu dorește să creeze androizi, roboți pentru

Împărăția Sa care să-L slujească forțat prin setare. Dumnezeu i-a dat omului

puterea de a alege, de a lua singur decizii pentru el, decizii ce determină

consecințe, fie bune, fie rele. Adam (omul) a ales să nu asculte de Dumnezeu și

astfel, alegerea lui a cauzat moartea sufletului, preț ce-l plătim până astăzi. Mai

apoi, am văzut că omul are natură adamică, carnală încă de la naștere iar această

natură este una coruptă și infestată de păcat iar Dumnezeu dorește salvarea

omului pentru că în această natură omul moare pentru totodeauna și nu va mai

trăi vreodată, se va stinge precum o lumânare. Christos este Cel care a renunțat

la natura Sa spirituală pentru ca prin trupul Său de carne de pe Terra să poată fi

dat ca Sacrificiu suprem pentru eliberarea naturii fizice din starea deplorabilă în

care se află. Prin Jertfa lui Isus, Dumnezeu ne oferă o nouă natură, cea christică.

Procedeul de tranziție de la natură adamică, carnală la cea spirituală are loc

prin acțiunea Spiritului Sfânt al Dumnezeului Cel Foarte Înalt. Separarea omului

de păcat este imposibilă prin mijloace umane, naturale, este dar nevoie de

intervenția Divină pentru aceasta. Păcatul este un virus puternic prin care satan

coordonează acțiunile sale fatale pentru om. Dumnezeu vrea să definim corect

păcatul, să-l identificăm corect și să-l părăsim prin credință. Dacă știm să definim

corect păcatul atunci vom știi să renunțăm la acesta în mod definitiv. Pocăința este

calea prin care putem să ne separăm de păcat și de urmările acestuia. Pocăința

oarbă este recunoașterea păcatului și implorarea milei lui Dumnezeu în timp ce nu

suntem dispuși să și renunțăm la păcat. Pocăința adevărată presupune

recunoașterea păcatului, regretul din inimă și renunțarea definitivă la acesta

pentru că Isus spune astfel: „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi nu este

destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.” Luca 9:62, VDCC. Acum, în cele ce

urmează vom analiza câteva întrebări ce le-am amintit și la începutul acestei cărți,

întrebări legate de eliberarea din păcat și cred că Biblia are răspunsuri clare pentru

aceste întrebări, de aceea, fac apel să luăm Scriptura lui Dumnezeu cu noi și să


analizăm împreună fără remușcări mesajul clar și bine argumentat în Biblie pentru

înțelegerea noastră.

O primă întrebare este aceasta: suntem noi păcătoși? Ce ne spune sfânta

Scriptură? Dacă ne uităm în Biblie vom găsi foarte multe referințe care arată că

omul este o ființă coruptă spiritual și moral, că păcatul stăpânește încă peste

ființele noastre și ne coordonează, iată dar ce spunea cândva eclesiastul Solomon:

„Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să

păcătuiască.” Eclesiastul 7:20, VDCC. De remarcat faptul că poți face bine și totuși

să fii în privirile lui Dumnezeu un păcătos. Este esențial să înțelegem că nu putem

armoniza mesajele Bibliei dacă nu le luăm în context. De exemplu, dacă Solomon

a spus că nu este pe Pământ niciun om drept care să facă bine și să nu greșească

nu înseamnă că este o regulă definitivă pentru că Isus a fost om pe Pământ și a

făcut bine fără să greșească, în El nu S-a găsit deloc păcat. Ba mai mult, Isus ne

cere să fim asemenea Lui, dacă este imposibil să nu păcătuim atunci de ce ne-ar

cere Domnul Isus aceasta? Un alt exemplu este cel din Iov: „Ce este omul, ca să

fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană? Dacă n-are încredere

Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui, cu cât

mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată – omul, care bea nelegiuirea ca apa!”?” Iov

15:14-16, VDCC. Din nou, conform spuselor lui Elifaz omul bea nelegiuirea ca apa,

este păcătos orice om de pe acest Pământ. Dacă privim prin ochii lui Elifaz din

Teman, da, așa este, omul este păcătos și cu natura sa este imposibil să fie găsit

drept înaintea lui Dumnezeu, la fel, Solomon avea dreptate, nu este niciun om care

se naște pe acest Pământ și care să fie sfânt și fără păcat: „Şi cum ar putea fi

drept omul înaintea lui Dumnezeu? Şi cum ar putea fi curat cel născut din femeie?”

Iov 25:4, GBV 2001. Și-n acest caz, Bildad din Șuah avea dreptate, este imposibil

ca omul să se nască sfânt și fără prihană. Psalmistul David spunea că în păcat l-a

născut mama sa (vezi Psalmul 51:5). Noul Testament confirmă ceea ce transmite

Vechiul Testament: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în

lume, şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a pătruns la toţi oamenii, din pricină

că toţi au păcătuit.” Romani 5:12, NT-CLV. Deci păcatul a pătruns în întreaga

creație și toți oamenii se nasc în păcat și mor în păcat pentru că plata păcatului

este tocmai moartea eternă.

Pe baza acestor versete și nu numai putem trage concluzia clară că omul

este depravat din naștere și cu înclinații imorale, păcătoase. Deci toată lumea se

naște în păcat și moare în păcat, nu este niciun om fără păcat pe acest Pământ iar

această afirmație este valabilă doar pentru cei care trăiesc fără Christos în această

lume stricată. Problema însă apare atunci când ne întrebăm dacă omul poate fi

salvat din păcat și mulți mai sunt cei care nici acum nu pot găsi soluția la această

întrebare atât de importantă cu toate că ei se încred în Dumnezeu, zic ei: „Dar

omul moare şi se risipeşte; şi omul îşi dă duhul şi unde este el? Precum apele

dispar din mare şi potopul seacă şi se usucă, astfel omul se culcă şi nu se ridică,

până când cerurile nu vor mai fi, ei nu se vor trezi, nici nu vor fi sculaţi din somnul

lor. O, de m-ai ascunde în mormânt, de m-ai ţine în ascuns, până îţi va trece furia;

de mi-ai rândui un timp cuvenit şi să îţi aminteşti de mine! Dacă un om moare, va


trăi el din nou?” Iov 14:10-14a, BTF 2010. Conform Dreptății lui Dumnezeu Iov

avea dreptate, din cauza păcatului omul nu poate trăi veșnic cum cred unii care

„îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în

veac, ei, care dau numele lor la ţări întregi. Dar omul pus în cinste nu dăinuie, ci

este ca dobitoacele care se taie.” Psalmul 49:11-12, VDCC. Sufletul care

păcătuiește moare spune Biblia, nimeni nu se naște nemuritor pentru că Dumnezeu

nu a suflat în nările lui Adam nemurire ci oxigen, duh de viață care să însuflețească

corpul material din care era format. Doar Dumnezeu este Etern (imposibil să

moară: vezi 1 Timotei 6:16). Dumnezeu nu poate muri niciodată, Natura Lui nu

permite așa ceva, ar și dispărea universul, totul, dar este sigur, atât imposibil cât

și absurd dar omul moare din cauza păcatului. Dumnezeu a înzestrat omul cu

capacitatea de a medita și de a dori viața veșnică (vezi Eclesiastul 3:11), cu toate

că omul nu poate înțelege pe deplin Planul Divin, totuși, Dumnezeu a găsit soluția

perfectă pentru om, pe Domnul nostru Isus Christos, Fiul Lui Preaiubit în care

Și-a găsit toată plăcerea.

Biblia spune că la timpul oportun Isus a murit pentru întreaga omenire și

prin Jertfa Sa de la calvar a dat omului posibilitatea să trăiască liber față de păcat

și mai mult decât atât, o viață eternă în Împărăția lui Dumnezeu și nu una efemeră

pe acest Pământ. Această Veste Bună a marcat întreaga omenire încă de la creație

și până în zilele noastre, este un miracol, un dar extraordinar din partea lui

Dumnezeu ca omul să aibă ocazia să trăiască veșnic. Imaginează-ți doar ce

binecuvântare mare poate fi acest adevăr când știi că prietenii tăi iubiți și

credincioși, părinții tăi dragi care te-au crescut cu multă atenție, frații și surorile

tale și cei cunoscuți cu care ai crescut și viețuit o perioadă limitată de timp pe acest

Pământ în armonie sfântă vor trăi veșnic împreună cu tine în Împărăția lui

Dumnezeu, sigur, vorbesc de acei oameni care și-au predat viața în mâna lui Isus

pentru totdeauna și care au renunțat la păcat în mod definitiv, aceștia sunt

binecuvântații Tatălui care vor moșteni Regatul Ceresc pentru eternitate. Poate au

murit unele persoane dragi ție, care ți-au fost alături în Christos dar dacă tu Îl

urmezi pe Domnul Isus în modul cel mai serios, te vei reîntâlni cu aceste suflete la

înviere când Isus Își va chema Biserica Acasă în Regatul Său etern unde împreună

vor domni și se vor bucura. Aceasta este speranța Bisericii lui Christos așa cum a

menționat și apostolul Pavel într-una din scrisorile sale adresate creștinilor din

orașul Tesalonic: „Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte!” 1 Tesaloniceni

4:18, VDCC. Cum ar fi dacă ai începe ziua fără să ai nimic trecut în agendă la

rubrica activități pentru ziua respectivă? Dacă nu ai un țel sau o țintă în această

viață, dacă nu înțelegi scopul pentru care ai fost creat și dacă nu cunoști ce se va

întâmpla cu tine dacă continui să trăiești în păcat atunci riști să pierzi veșnicia

alături de Dumnezeu și este cel mai groaznic gând posibil. Un adevărat creștin nu

se întoarce la Dumnezeu de frica iadului, cel ce face asta nu este un creștin

autentic, adevăratul creștin nu compară pe Dumnezeu și veșnicia alături de El cu

iadul. Cei ce fac această prostie sunt asemenea celor care renunță (dau un

exemplu) la un cec de 1 miliard de euro pentru o scobitoare de lemn. Să

presupunem că cec-ul acela reprezintă veșnicia cu Dumnezeu iar scobitoarea

reprezintă trăirea în păcat și moartea eternă. Tu ce ai alege? Dar dacă îți spun că


Dumnezeu nu are preț, El nu Se poate compara nici cu acel cec și nici măcar cu

acea scobitoare, ce ai alege? Cred că omul, din cauza că nu cunoaște, nu percepe

în mod corect Planul lui Dumnezeu pentru el, alege singur să moară, este cea mai

stupidă alegere ce o poate face un om în viață, să alegi altceva sau pe altcineva și

nu pe Dumnezeu și viața eternă: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască

pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”

Ioan 17:3, VDCC. Deci pentru ca să putem trăi veșnic trebuie să-L cunoaștem pe

Dumnezeu la nivel de relație. Biblia nu spune să știm despre Dumnezeu ci pe

Dumnezeu, este o diferență majoră. Un lucru este să cunoști despre președintele

Statelor Unite și alta este să-l cunoști pe președintele Statelor Unite (în mod

personal). Noi trebuie să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să avem o relație vie cu El

și să-L simțim mereu aproape de noi, aceasta este ceea ce El dorește de la noi, o

inima curată și deschisă unde să poată domni pentru totdeauna.

Am văzut până acum că omul se naște păcătos, așadar, expresia des

întâlnită în unele biserici tradiționale: „ne-am născut ortodocși, ortodocși murim”

este greșită pentru că nimeni nu se naște ortodox (drept închinător) și nimeni nu

poate muri drept dacă s-a născut în păcat. Cu toate acestea, am văzut că omul

poate fi salvat din moarte și păcat, Dumnezeu L-a dat pe Unicul Său Fiu, pe Domnul

Isus Christos să moară El Însuși pentru păcatele noastre: „…Astfel, dar, după cum

printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa,

printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de

neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei

mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor

fi făcuţi neprihăniţi.” Romani 5:18-19, VDCC. Prin faptul că Domnul Isus a ascultat

de Tatăl mereu și S-a supus jugului, noi avem șansa supremă și unică de a primi

nemurirea și moștenirea Împărăției Sale, singura condiție este să primim Harul Lui

și să credem cu adevărat. Dacă vorbim despre faptul că toți oamenii se nasc în

păcat și trăiesc în păcat din această cauză, vedem că toate bisericile sau

congregațiile religioase sunt de acord în această privință însă atunci când mergem

mai departe cu doctrina și afirmăm că cei în Christos nu trăiesc în păcat,

majoritatea bisericilor, din respect, dau din cap și confirmă această idee. Ei bine,

atunci când mergem și mai departe și afirmăm că fiii lui Dumnezeu nu au păcate,

ei nu păcătuiesc deja începe să apară confuzia în rândul multor comunități

religioase, dintr-o dată, majoritatea bisericilor manifestă îndoială față de această

doctrină care este biblică totuși și vom vedea asta în cele ce urmează bazat pe

argumente solide din Scripturi ce nu lasă loc de interpretări eronate și inutile decât

dacă apelăm la ignoranță. Să facem un mic test, dacă ar fi să te întreb pe tine, ce

ai răspunde la întrebarea: „Există creștini fără păcate?”? Cred că toate răspunsurile

pe care le-am primit la această întrebare în studiul meu au fost categoric negative

și m-am întrebat de ce, defapt, i-am întrebat pe ei de ce cred asta și bineînțeles,

m-au trimis la Biblie la câteva texte pe care oricum le cunoșteam și mi-am dat

seama că avem probleme în general la interpretarea și înțelegerea textului pentru

că Biblia nu se poate contrazice. Textele principale pe care mi le-au dat ca și

răspuns negativ la întrebarea mea sunt următoarele:


„Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu

este în noi.” 1 Ioan 1:8

„Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.”

Romani 3:23

„O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în

lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu.” 1 Timotei 1:15

„Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine

dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” Ioan 8:7

„Dacă eşti fără prihană, are Cel Atotputernic vreun folos? Şi dacă

trăieşti fără vină, ce va câştiga El?” Iov 22:3

„Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este

un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.” Iacov 3:2

„Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine

buzele, este un om chibzuit.” Proverbe 10:19

„Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele

fără să păcătuiască.” Eclesiastul 7:20

„Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau

să-l fac, iată ce fac!” Romani 7:19

„Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul

acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.” Romani 7:20

„...dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de

mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.” Romani 7:23

„Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică.” Proverbe 24:16a

„Domnul cunoaşte gândurile omului: ştie că sunt deşarte.” Psalmul 94:11


Acestea sunt cele 16 referințe principale care, aparent, susțin doctrina care

spune că nu există om fără păcat sau cel puțin, care să nu păcătuiască. În

continuare vom analiza pe rând și în context fiecare referință în parte și la final

vom trage o concluzie logică și clară în privința aceasta, vom vedea ce spune defapt

Biblia. Înainte de a studia mai departe, fac apel la seriozitate și lepădare de sine

în sensul că acest studiu este posibil să reflecte unele adevăruri ce nu sunt în

concordanță cu crezul nostru dar acest lucru nu este motiv de panică. Se poate să

avem o înțelegere greșită asupra unor doctrine, asupra unor texte din Biblie dar

dacă recunoaștem și cerem lui Dumnezeu lumină și înțelepciune, cred că vom primi

viziune nouă, o înțelegere clară, fără erori asupra acestor învățături și ne va face

bine atât nouă cât și celor din jurul nostru. Să nu ne apucăm să luăm pietrele

judecății nedrepte dacă nu avem suport pentru această faptă. Niciodată să nu

studiem Biblia prin filtrul dimensiunii noastre culturale, sociale, religioase sau

emoționale. Niciodată să nu venim înaintea lui Dumnezeu în poziție de profesori,

cu scopul de a-L învăța noi pe El cum stau lucrurile în Scripturi pentru că ne

autodezamăgim în cele din urmă. Vă invit așadar să luați Biblia și ar fi indicat să

aveți mai multe versiuni sau traduceri, nu că una ar fi cea mai bună dar dacă

armonizăm aceste versiuni vom putea stabili mai ușor punctele slabe și eronate

păstrând ceea ce este bun și corect și să nu uităm un lucru foarte important, Biblia

se studiază în context, este greșit să luăm un verset care ne convine nouă pentru

a ne susține credința. Sunt unii oameni care își argumentează crezul doar pe baza

câtorva versete care nu au nicio legătură chiar cu credința lor, ei habar nu au ce

spun dar vin și îți aruncă înainte un verset crezând că au rezolvat problema dar

dacă îi pui să explice în context acel verset vei observa clar că se vor da înapoi.

Este la latitudinea fiecăruia să decidem ce vrem în această viață însă să avem

grijă, Biblia este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu și mesajul ei este unul

comprehensibil cu toate că unii vor să o prezinte ca pe un set de taine și mituri.

Să începem cu prima referință biblică, respectiv 1 Ioan 1:8 care spune

astfel: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în

noi.” VDCC. În primul rând trebuie să clarificăm ce vrea să spună prin „...adevărul

nu este în noi”. Aici nu este vorba de Isus, Adevărul pentru că atunci ar însemna

că având pe Isus, Adevărul ai păcate și păcătuiești (unii chiar asta susțin) ceea ce

contrazice intrasigent întregul mesaj al Evangheliei Cerești. Expresia se referă pur

și simplu la ideea că nerecunoscând adevărul nu ai adevărul, este logic, dacă nu

ești de partea realității ești împotriva ei, ești într-o dimensiune falsă, eronată.

Referitor la text, dacă recunoaștem că suntem păcătoși atunci înseamnă că

spunem adevărul pentru că într-adevăr, toți oamenii se nasc în păcat și sunt

păcătoși din cauza naturii sale pervetite, așa cum am discutat în capitolele

anterioare. Spre exemplu, dacă un hoț îl minte pe judecător cu toate că judecătorul

are destule probe spre a dovedi fapta sa rea înseamnă că hoțul neagă realitatea

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt

căile Mele, zice Domnul.” Isaia 55:8

„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci

Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” Evrei 4:15


cu privire la starea lui dar el tot va fi pedepsit, deci acesta nu recunoaște adevărul

despre ceea ce a făcut dar dacă recunoaște atunci adevărul este în el, adevărul că

a comis un furt și trebuie pedepsit ca atare pentru această faptă. Același lucru ne

transmite și apostolul Ioan în scrisoarea sa, el spune că în realitate toți suntem

păcătoși, nu se naște nimeni neprihănit și sfânt, negând acest adevăr demonstrăm

că trăim în minciună, ne vom înșela singuri. Acum aș dori să întreb, la cine se

adresează apostolul Ioan când vorbește la general prin prezența pronumelui

reflexiv „ne”? Eu cred că mesajul său transmis este unul general, adică, conținutul

mesajului său este clar valabil pentru toată lumea dar atenție, este vorba pentru

toți cei care trăiesc fără Christos în lume și nu este adresat sfinților lui Dumnezeu

pentru că următorul verset ne confirmă acest adevăr. De pildă, dacă o mamă îi

spune fiului ei mic următoarele: „Trebuie să mâncăm tot din farfurie, apoi facem

băiță și apoi dormim de amiaz, pe urmă ne jucăm în parc, bine?”, să înțelegem de

aici că mama acestui copil va mânca din farfurie tot ori că va dormi de amiaz sau

că se va juca în parc? Sigur că nu, însă este o formă puerilă prin care părintele

comunică cu micuțul său, este o formă de gingășie, de iubire manifestată față de

copil. Apostolul Ioan ne spune că trebuie să acceptăm realitatea că toți suntem

păcătoși și lipsiți de gloria lui Dumnezeu, fără recunoașterea acestui adevăr nu

putem primi iertarea și este logic. Spre exemplu, dacă îi greșim cuiva trebuie să

recunoaștem acest lucru, altfel, iertarea părții vătămate nu are niciun impact

pozitiv asupra vieții noastre sau relației dintre noi. Iată ce spunea profetul Ieremia

când poporul s-a îndepărtat de Dumnezeu și din nou, el vorbește în rugăciunea sa

la modul general, parcă ar fi și el implicat în cauză: „Doamne, ne recunoaştem

răutatea noastră şi nelegiuirea părinţilor noştri; căci am păcătuit împotriva Ta.”

Ieremia 14:20, VDCC. Eu nu cred că Ieremia a păcătuit împotriva Domnului pentru

că n-ar mai fi atunci apt să mijlocească pentru popor (vezi Ieremia 14:11-14).

Ieremia a înțeles totuși care este starea poporului și a recunoscut că acesta a greșit

înaintea lui Dumnezeu.

Un alt exemplu este cel cu Ezra care a venit la Ierusalim să aducă daruri la

Templu și când a găsit poporul încălcând poruncile lui Dumnezeu și-a rupt hainele

și mantaua, și-a smuls părul de pe cap și din barbă fiind foarte șocat de felul în

care trăiau evreii ieșiți din Babilon (vezi Ezra 9:1-3). Când a avut loc sacrificiul de

seară, Ezra s-a ridicat din starea lui tristă și s-a rugat Domnului spunând

următoarele: „Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa

spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi

greşelile noastre au ajuns până la ceruri. După tot ce mi s-a întâmplat din pricina

faptelor rele şi marilor greşeli pe care le-am făcut, măcar că Tu, Dumnezeule, nu

ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca acum, când ne-ai păstrat pe

aceşti oameni scăpaţi, să începem iarăşi să încălcăm poruncile Tale şi să ne

încuscrim cu aceste popoare urâcioase? N-ar izbucni atunci iarăşi mânia Ta

împotriva noastră, până acolo încât ne-ar nimici, fără să lase nici rămăşiţă, nici

robi izbăviţi?” Ezra 9:6,13-14, VDCC. Întrebarea care se ridică este următoarea: a

devenit oare cărturarul Ezra rudă cu popoarele care au astfel de practici hidoase?

Nu a păcătuit Ezra ci poporul evreu și totuși Ezra vorbește de parcă și el ar fi fost

complice. Tot așa, apostolul Ioan spune că un om care nu recunoaște că este


păcătos neagă realitatea care spune că defapt este, deci, respinge adevărul acesta

dar aceasta nu înseamnă că Ioan era în momentul în care a scris această epistolă

rob al păcatului pentru că s-ar contrazice atunci singur când explică mai departe

soluția pentru eliberare și iertare și ce trist ar fi fost dacă Ioan le predica altora

ceea ce el nu trăia, nu-i așa? Iată ce spune Pavel în sensul acesta: ”Îmi disciplinez

trupul şi îl ţin în supunere, ca nu cumva în vreun fel după ce am predicat altora,

eu însumi să fiu descalificat.” 1 Corinteni 9:27, BTF 2010. Apostolul Pavel spunea

aceasta exact când predica aceasta pe cale scrisă, deci, el trăia ceea ce cerea

altora să facă, fiind un bun exemplu pentru cei din jurul său și plăcut în mod sigur

lui Dumnezeu. Ioan nu spune că cei în Christos trăiesc în păcat ci el spune că lumea

trăiește în păcat și dacă cei din lume nu recunosc aceasta și au impresia că sunt

bine înaintea lui Dumnezeu, că sunt sfinți prin fapte bune sau prin alte mijloace,

atunci ei se mint pe ei înșiși, se autodezamăgesc negând adevărul și realitatea

despre starea lor practică. Deci este greșit să trăim în păcat dar în același timp,

negând această realitate, este greșit să ne prezentăm oamenilor ca și neprihăniți

când oricum roadele și stilul nostru de viață ne-ar da de gol însă la fel de greșit

este și să recunoaștem păcatul din viața noastră dar să rămânem în el, să ne

complacă acest stil de viață extrem de periculos. Ioan merge mai departe și nu se

oprește la acel verset la care se opresc mulți oameni care refuză să accepte soluția

optimă pentru vindecarea lor spirituală: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este

credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” 1

Ioan 1:9, VDCC. O viață echilibrată pe plan duhovnicesc și natural este una în care

Cuvântul lui Dumnezeu este acceptat și crezut în totalitate. Dacă am ajuns la

stadiul în care recunoaștem vina și o regretăm doar și nu ne lăsăm de păcat atunci

nu am făcut mai nimic, Dumnezeu nu ne poate oferi iertarea Lui. Iar dacă acest

lucru este imposibil cum cred unii venind cu scuze puerile, atunci nu mai are sens

să ne cerem iertare pentru că nu suntem noi de vină fiindcă păcătuim ci Dumnezeu

pentru că ne-a creat cu această natură, dar sigur, ei se șochează și neagă că acesta

e crezul lor când acesta este defapt. Sigur că Dumnezeu nu este de vină ci omul

și vom vedea aceasta! Atunci când mergem mai departe și ne mărturisim păcatul

nostru, atunci, Dumnezeu, Cel Credincios promisiunilor Sale drepte ne va ierta de

orice păcat, deci de orice păcat, practic am fi cu zero păcate în acel moment și nu

numai că ne va ierta dar va și îndepărta pentru totdeauna păcatul din viața noastră,

nu de la tulpină ci de la rădăcină. În această fază trebuie să ajungem cu toții și nu

avem scuze sau motive contrare pentru că mesajul Evangheliei deja a răsunat și

prin această carte cum spunea Domnul Isus: „Şi această evanghelie a împărăţiei

va fi predicată în toată lumea, pentru mărturie la toate naţiunile; şi atunci va veni

sfârşitul.” Matei 24:14, BTF 2010. Deci, dacă avem urechi de auzit (și sigur avem),

să auzim pentru că cale de întoarcere nu mai avem!

A doua referință este cea din cartea Iov, mai exact, din mesajul lui Elifaz,

temanitul care spune astfel: „Oare îl încântă pe Cel Atotputernic că tu eşti drept,

sau are el vre-un câştig dacă umbli fără vină în cărările vieţii tale?” Iov 22:3, BRC.

Referitor la întrebarea acestui om îmi amintesc cum cineva a transmis exact același

mesaj când purta un dialog cu mine pe tema aceasta a păcatului și îmi spunea că

dacă de aici de pe Pământ avem posibilitatea să nu mai păcătuim, să fim deja


sfinți, atunci nu are rost să mai trăim, ar fi indicat să ne și cheme Dumnezeu în

Împărăția Sa. Cu alte cuvinte, persoana aceasta dorea să-mi spună că a trăi în

sfințenie și nesupus viciilor ar fi ceva plictisitor, o viață monotonă și este atât de

trist să întâlnești oameni cu asemenea doctrine și gânduri ciudate, oameni care să

spună că o viață trăită în Christos este una lipsită de sens. Eu nu sunt de acord cu

această întrebare a lui Elifaz adresată lui Iov și cred că nici Dumnezeu nu este de

acord pentru că vedem cum Dumnezeu, în final, i-a luat apărarea lui Iov iar pe cei

trei „predicatori” ai lui i-a mustrat: „De aceea acum, luaţi şapte tauri şi şapte

berbeci şi mergeţi la servitorul meu Iov şi oferiţi pentru voi ofrandă arsă; şi

servitorul meu Iov se va ruga pentru voi, fiindcă pe el îl voi primi; ca nu cumva să

mă port cu voi după nebunia voastră, în aceea că nu aţi vorbit despre mine ce este

drept, precum servitorul meu Iov.” Iov 42:8, BTF 2010. Cei care cred că își pot

apăra crezul cu acest verset spunând că nu trebuie să fim prea neprihăniți, că

Dumnezeu nu ar câștiga nimic dacă ducem o viață fără păcat sunt oameni rătăciți

care răstălmăcesc Scripturile spre distrugerea lor. Cât despre expresia „nu fii prea

neprihănit”, respectiv cea din Eclesiastul 7:16 (Traducerea Fidela) care spune: „Nu

fi drept peste măsură, nici nu te face peste măsură de înţelept; de ce să te nimiceşti

pe tine însuţi?” nu are rost să vorbim prea mult pentru că Biblia ne spune destul

de limpede cum stau lucrurile. Noi nu trebuie să ne arătăm ceea ce nu suntem, să

nu ne mințim pe noi înșine și nici pe cei din jur, știm că minciuna este specifică

naturii adamice, carnale iar copiii lui Dumnezeu nu mint! Textul din Eclesiastul nu

vrea deloc să ne spună să nu fim prea neprihăniți pentru că nu e păcat să fim

neprihăniți, dimpotrivă, să ne decidem să căutăm sfințenia lui Dumnezeu și

neprihănirea Lui. Nici măcar nu cred că există grade în neprihănire, cred că omul

fie este neprihănit, fie nu este neprihănit, nu poate fi mai mult decât altcineva sau

mai puțin cum nu poate fi mai mult sau mai puțin păcătos decât cineva. Dacă Elifaz

din Teman credea că pe Dumnezeu nu-L încântă când un om umblă în sfințenia

cerută de El ar fi indicat să fim de acord cu Dumnezeu care l-a contrazis pe Elifaz

în acest episod al prelegerilor sale. Deși în predicile sale găsim și adevăr, pe

cântarul lui Dumnezeu el a fost găsit ușor pentru că un om nu e drept în ochii lui

Dumnezeu că spune lucruri mărețe și adevărate despre creație și Creator dacă

într-un punct spune o minciună care afectează puternic viața auditoriului. Mai

degrabă cred că Dumnezeu e lovit când omul alege să trăiască imoral. Iov nici

măcar nu a recunoscut că a trăit o viață fără păcat, el mereu a avut curajul să se

apere chiar înaintea lui Dumnezeu care-l testa și spunea că el este drept și nu a

spus-o umflat de pene cum cred unii, nici în spirit arogant ci a spus smerit un

adevăr ce pentru mulți este motiv de oftare zadarnică, Iov defapt a știut că

minunile Sale în creație sunt extraordinare și dincolo de capacitatea noastră și

totuși Dumnezeu a spus că Iov a spus ce a spus în modul cel mai corect pe când

ceilalți, respectiv prietenii lui nu au vorbit drept, eu cred că ei erau păcătoșii care

mai și dădeau lecții unor neprihăniți, așa se întâmplă și azi (vezi Iov 42), deci Iov

nu a păcătuit exact cum mărturisea chiar el.

A treia referință este următoarea: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce

cel dintâi cu piatra în ea.” Ioan 8:7b, VDCC. Cei care susțin că nu există creștini

fără păcat își bazează crezul și pe aceste cuvinte ale Mântuitorului nostru când în


realitate Isus nicidecum nu dorea să spună că toată lumea are păcat, chiar și sfinții

Lui, ar fi non-sens (textul din Iov 25:5 să fim atenți, nu este explicația lui Iov ci a

lui Bildad din Șuaj, cel despre care Dumnezeu a spus că nu a vorbit drept și nu în

sensul creației iar textul din Iov 15:15, din nou trebuie să fim atenți, nu este

explicația lui Iov ci a lui Elifaz din Teman, practic este o parte din cea de-a două

predică a sa, predică condamnată de Dumnezeu în final și nu referitor la creație).

Să înțelegem atunci că Isus nu a aruncat cu piatra doar pentru că și El ar fi avut

păcat? Nicidecum, Isus nu a avut niciun păcat și totuși a trăit în corpuri ca ale

noastre, acest lucru trebuie să ne pună pe gânduri. Să nu trecem cu vederea faptul

că Isus nu S-a adresat decât celor care doreau ca acea femeie prinsă în adulter să

fie ucisă cu pietre conform Legii. Noi nu putem să venim cu acest verset și să

batem cu pumnul în masă că toată lumea are pietre în mână și e gata să arunce

conform Legii. Există și oameni care nu mai trăiesc supuși Legii mozaice pentru că

Legea nu a reușit să facă pe nimeni desăvârșit, până și marii lideri din timpul

contemporanilor Săi au fost găsiți mincinoși. Isus Se adresa pur și simplu unei

clase de oameni care așa cum spunea și Ioan, apostolul, ei erau păcătoși dar nu

recunoșteau dar erau gata să predice altora, să critice pe alții, să judece pe alții

când ei erau exact în aceeași stare degradabilă moral și spiritual. Eu cred că un

om ce trăiește în păcat nici nu are dreptul să predice altora doar de dragul credinței

sale de pe buze în Dumnezeu, unde sunt roadele ca omul să vadă asta și să observe

că ceea ce spune chiar are efect și asupra sa?

Este foarte diferit comportamentul lui Isus față de acei acuzatori, aceștia din

urmă erau păcătoși dar gata să condamne pe când Isus era fără păcat și gata să

ierte, oare nu avea Isus dreptul să arunce cu piatra? Ba da, cred că El avea

posibilitatea și dreptul acesta pentru că El nu a venit să strice sau să încalce Legea

ci să o împlinească în locul celor care nu au fost în stare și prin Neprihănirea Lui

noi toți să fim iertați prin Har și doar prin Har. Totuși, Isus nu a condamnat-o ci

i-a oferit iubire agape, iubire cerească, din Dumnezeu, această iubire nu cere ceva

în schimb niciodată și nici nu iartă neuitând greșeala. Iubirea lui Isus nu se poate

explica în cuvinte și nici înțelese la nivel de rațiune umană (vezi Efeseni 3:19 și

Filipeni 4:7). Este o iubire ce oferă pace cum nu o poate oferi lumea aceasta,

iubirea lui Isus nu condamnă, nu amintește greșeala și nu reproșează nimic ci iartă

și transformă în mod radical viața beneficiarului. Acuzatorii nedrepți s-au simțit

mustrați și rușinați imediat și au plecat iar ceea ce a spus Isus acestei femei în

final încurcă și mai mult doctrina falsă a imposibilității trăirii fără păcat, Isus i-a

spus ei și nouă tuturor astfel: „Nici Eu nu te condamn. Du-te şi să nu mai

păcătuieşti!” Ioan 8:11b, BVA. Dacă am fi de acord cu învățătura care spune că

este imposibil să nu mai păcătuiesc, chiar copil al lui Dumnezeu fiind atunci nu ar

avea nicio logică cuvintele finale ale Domnului Isus. De ce i-ar cere Isus acestei

femei pe care a iertat-o să nu mai comită acel păcat dacă este un lucru imposibil

de făcut? Păi dacă pe femeia aceasta El a eliberat-o de imoralitate sexuală, oare

El nu te poate elibera și pe tine de acest păcat sau de oricare altul ce domină viața

ta? Nu ne spune oare Biblia că la Dumnezeu toate sunt posibile? Unde ne e credința

cu care ne lăudăm deseori altora? Să fim atenți și să nu fim doar ascultători

înșelându-ne singuri! Isus spune clar că ne primește la El așa cum suntem, cu


păcatele noastre grele dar El nu doar că ne iartă ci ne dă și o viață nouă și apoi ne

cere să rămânem în această viață nouă și să nu mai privim în urmă la lucrurile

murdare din viața care a trecut ca să nu le înfăptuim iar. Păcatul nu mai are putere

asupra noastră dacă El ne-a transformat și de ce să fim înșelați apoi și mințiți de

satan? Are sens ceea ce spune Biblia? Eu cred că are și dacă El a cerut acelei femei

să nu mai păcătuiască înseamnă că același lucru ne cere și nouă dacă ne-am întors

la El și ceea ce cere El este ceva posibil pentru noi, poruncile și jugul Său nu sunt

deloc grele iar dacă iubim pe Dumnezeu, în mod natural și automat vom și aplica

poruncile sale în trăirea noastră de zi cu zi (vezi 1 Ioan 5:3 și Matei 11:29-30)!

Cea de-a patra referință o găsim în 1 Timotei 1:15 și spune următoarele:

„O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a

venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu.”

VDCC. Expresia „dintre care cel dintâi sunt eu” a zdruncinat mințile multora

degeaba. Purtând o discuție serioasă pe tema principală a acestei cărți, persoana

cu care am discutat mi-a spus că nu există creștini care să nu păcătuiască și printre

altele mi-a dat și această referință biblică. Analizând-o, mi-am dat seama că

această persoană a comis o greșeală prin asocierea pe care a făcut-o la nivelul

minții sale cu privire la crezul său în privința aceasta și la ceea ce spune defapt

Biblia. Dacă, spre exemplu, afirm că prietenii mei au venit acum două zile la

biserică și au propus să ne uităm împreună la un film bun cu tematică creștină și

dacă cel dintâi care a sărit spunând că este de acord propunând chiar unul am fost

eu și în seara de ieri fiind timpul când ne-am uitat toți împreună înseamnă că eu

în prezent, adică astăzi încă propun film pentru seara care deja a trecut? Are sens

această afirmație? Sigur că nu are sens, tot așa, dacă apostolul Pavel a spus că

Isus Christos a venit din Cer să moară pentru cei păcătoși iertându-i și salvându-i

din păcat și moarte eternă pe toți oamenii care cred în El înseamnă că cei iertați și

salvați sunt totuși neiertați și robiți în păcat? Este ilogic! Modul de exprimare al lui

Pavel denotă sinceritatea lui și înțelegerea corectă a ceea ce făcut Isus în viața sa

de fariseu ipocrit și păcătos, el la aceasta se referă, la felul cum Isus l-a scos de

unde era și nu că el este cel mai păcătos dintre toți pentru că este absurd ca Pavel

să se laude că e păcătos în timp ce se laudă că Isus l-a salvat de păcat. Dacă el

spune că Isus a venit să-l mântuiască este clar că e vorba de a-l elibera de păcat

că doar mântuire nu înseamnă să trăiești o viață desfrânată iar în final să existe

un Petru la poarta raiului și să te primească în Cer, acesta este doar un mit plin de

minciuni. Noi de pe acest Pământ trebuie să trăim sfinți ca atunci când Isus ne va

chema să confirme doar sfințenia noastră, viața noastră trăită deja în armonie cu

al Său Cuvânt și să ne primească în Cerul Său glorios conform textelor din Matei

10:22; 24:13; Fapte 24:14-16; Iacov 5:7; 1 Timotei 6:14; Psalmul 119:4; 1

Tesaloniceni 5:23 și 1 Corinteni 15:1-2. Biblia e plină de texte care spun că

Dumnezeu mântuie omul încă de pe acest Pământ (vezi 2 Timotei 1:9; Tit 3:5; 2

Samuel 22:20; Psalmul 116:6; 118:14; Isaia 12:2; 38:20; 1 Corinteni 15:1-2;

Efeseni 2:5,8; Fapte 15:11; Romani 8:24). Niciun student nu trece la un alt nivel

dacă nu trece examenul dinainte cu bine. Moartea fizică nu înseamnă trecerea

păcătoșilor în Cerul lui Dumnezeu ci trecerea sfinților în Cerul lui Dumnezeu,


păcătoșii rămân spre condamnare veșnică și nimicire (vezi Isaia 13:9; 33:14;

Psalmul 94:23; Apocalipsa 21:8).

A cincea referință este următoarea: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de

slava lui Dumnezeu.” Romani 3:23, VDCC. Bineînțeles că cei care se folosesc de

acest verset nu înțeleg că au scos din context esența mesajului. Dacă analizăm

capitolul 3 vom remarca că apostolul Pavel le scria celor din Roma că în Isus nu

mai există două clase de mântuiți, iudei și greci (evrei și ne-evrei) ci toți au

beneficiat de aceeași salvare, de același har măreț din partea Dumnezeului nostru.

Pavel le explică creștinilor din Roma și nouă că Dumnezeu are o metodă mai bună

de a-i salva pe oameni și această metodă nu este condiționată de cerințele Legii

mozaice. Chiar textele Legii mozaice și ale profeților confirmă acest adevăr (vezi

Romani 3:21). Dumnezeu îi consideră drepți (neprihăniți) pe toți oamenii, prin

credința în Domnul nostru Isus Christos, deci, nu există nicio diferență între oameni

pentru că toți oamenii au păcătuit la fel și toți au fost lipsiți de gloria lui Dumnezeu

până când acei ce au crezut au primit Gloria și Neprihănirea Sa. Acesta este

înțelesul mesajului apostolului Pavel și nicidecum că în Isus fiind încă suntem

păcătoși și lipsiți de slava lui Dumnezeu, nu are deloc sens. Dacă jertfele animalelor

din Vechiul Legământ nu puteau elibera pe om din păcat de ce am crede că Jertfa

lui Isus nu poate să elibereze omul din păcat încă din această viață că doar despre

aceasta discutăm?

Referitor la referința numărului șase, cea din epistola lui Iacov, nu cred că

este un mesaj greu de digerat, nu avem motive să credem că Iacov ne pune în

dificultate cu ceea ce ne transmite: „Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte

cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.” Iacov

3:2, VDCC. Din nou, recomand să recitiți ce s-a explicat la prima referință, este

practic același lucru. Dacă credem că Iacov greșește în multe feluri și că pentru el

este un mit sau un vis să fii desăvârșit pentru că așa reiese în mod aparent din

spusele sale, atunci pot spune că avem nevoie să fim mai atenți și să studiem

minuțios Scripturile fiindcă Iacov nu ne spune așa ceva. Nu doresc să se simtă

nimeni susceptibil doar pentru că aleg să cred ceea ce este corect, ar fi bine să ne

gândim mai în serios la ceea ce ne spune Biblia și să nu mai tragem concluzii pripite

pentru că până la urmă, în felul acesta, nu câștigăm nimic. Din nou, Iacov vorbește

la general, toată lumea greșește în multe feluri, pentru mine este interesant faptul

că Iacov se adresa prin acest mesaj fraților în Christos. Tind totuși să cred că

aceștia erau la un nivel la care se hrăneau cu lapte spiritual, nu erau încă maturi

în Credință pentru că eu nu cred că există creștini sfinți și creștini mai puțin sfinți

ci cred că există creștini care își înțeleg statutul și identitatea în Christos și de

asemenea cred că există, din păcate, creștini care încă nu-și înțeleg statutul și

identitatea în Christos, motiv pentru care, aceștia din urmă mai cad în păcate și

par dezorientați pe Cale de multe ori. Nu cred că Iacov era în starea aceasta

imatură unde stilul de viață este cel duplicitar: „Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi

Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea

lui Dumnezeu.” Iacov 3:9, VDCC. Păi dacă un creștin nu-și descoperă sau nu-și

identifică corect statusul și profilul său în Isus atunci sigur că el trăiește precum


valurile, când e extaziat în închinare față de Dumnezeu, când mai scapă o

înjurătură, o glumă nepotrivită, acest mod de viață este unul dezechilibrat și

deficitar și să ne reamintim că Dumnezeu va vărsa în final pe cei ce trăiesc astfel,

care sunt căldicei din punct de vedere spiritual (vezi Apocalipa 3:16). Dumnezeu

ne cere să alegem, ori trăim în abundență cerească ori înjurăm și face glume

proaste (dau un exemplu întâlnit la unii așa ziși creștini, poate tu te confrunți cu

alt păcat, e aceeași poveste) pentru că zonă gri nu există înaintea lui Dumnezeu.

Trebuie să ne decidem în modul cel mai serios, ori trăim sfinți mereu, ori ne

apucăm și privim la emisiuni și filme deocheate consumând lucruri dăunătoare

corpului și spiritului nostru. În sensul acesta ne face și nouă apel apostolul Iacov

precum și acelor creștini imaturi la care se adresa prin scrisoarea lui. Mai spre

finalul capitolului 3, Iacov își schimbă tactica transmiterii mesajului său și devine

mai direct pentru că dorea din tot sufletul salvarea reală a acestor oameni exact

cum inima lui Pavel a bătut mai tare când a pășit pe străzile Atenei unde oamenii

păreau inteligenți dar totuși închinători la idoli de aur, argint și piatră sculptată

(vezi Fapte 17:29): „Dar, dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de

ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului.” Iacov 3:14, VDCC.

De la persoana întâi, plural deja Iacov devine direct în mesaj și se adresează

persoanei a doua, plural.

V-ați gândit vreodată că cei imaturi în credință nu au înțelepciunea care vine

de Sus de la Părintele Luminilor? Iată că oamenii aceștia, spune Iacov, aveau o

înțelepciune carnală, demonică, animalică chiar conform altor traduceri biblice

(vezi Iacov 3:15-16). Revenind la referința de mai sus, trebuie să înțelegem că

Iacov nu încurajează doctrina falsă a imposibilității trăirii fără păcat, doar faptul că

acesta menționează una din roadele Duhului Sfânt (vezi Iacov 3:2b – autocontrolul

sau înfrânarea și Galateni 5:23) specifice vieții unui creștin autentic ne arată că

defapt, suntem chemați să înțelegem sarcasmul apostolului și să renunțăm

însfârșit la acel stil de viață deficitar și să fim desăvârșiți așa cum ne cere Însuși

Dumnezeu prin cuvintele Mântuitorului nostru (vezi Matei 5:48) și chiar prin

cuvintele apostolului Iacov (vezi Iacov 1:4). Dumnezeu nu ne cere să ne dorim

doar să fim desăvârșiți ci să fim astfel pentru că El a pregătit totul ca noi să putem

fi astfel, L-am onora dacă credem acest adevăr. Dacă Iacov spune că limba este

un rău care nu poate fi controlat determinând moartea și dacă tot el spune că este

imposibil ca din același izvor să poată curge apă dulce și apă amară, ca un smochin

să producă măsline sau vița de vie, smochine și că în aceeași ordine de idei, fiind

imposibil ca dintr-un izvor cu apă sărată să curgă apă dulce nu este oare clar că

acesta vorbește logic chiar dacă cu puțină ironie pentru că până și Iacov este uimit

cum pot să înțeleagă unii atât de greșit? El spune că nu trebuie să fie așa, dacă el

spune că nu trebuie să fie astfel, de ce unii vin și spun că este normal să fie astfel?

Referința șapte este din nou una supusă denaturării textului scriptural de

către cei care promovează această doctrină falsă a imposibilității trăirii fără păcat:

„Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele, este

un om chibzuit.” Proverbe 10:19, VDCC. Dacă interpretăm acest verset spunând

că vorbind mult păcătuim atunci ne contrazicem cu apostolul Pavel, care, în multe


ocazii, a fost nevoit să vorbească mult, putem să spunem că Pavel a păcătuit?

Scrierile ne spun că acesta a vorbit deseori de dimineața până seara sau invers ori

chiar mai mult (vezi Fapte 20:7,11; 28:23). Nu cred că Pavel a păcătuit și nu cred

că în Proverbe acest lucru ne este transmis și explicat, să nu vorbim mult și atât.

Păi să gândim logic, un om sfânt dacă spune două cuvinte este sfânt și dacă spune

trei este păcătos? Care este logica? Problema nu e numărul de cuvinte, niciodată

să nu gândim așa ci cred că este lipsa autocontrolului și acest lucru ține mult de

contexte și împrejurări, spre exemplu, în anumite situații este recomandat să nu

rostim multe cuvinte nu că am folosi dintr-un milion de cuvinte câteva cu caracter

vulgar, nu, decât în cazul în care nu avem roada Duhului (autocontrolul sau

înfrânarea), s-ar putea să vorbim mult și drept și totuși să păcătuim ori să vorbim

puțin și totuși să păcătuim. Sunt momente și situații când trebuie să nu vorbim

prea mult și sunt momente și situații când trebuie să nu tăcem prea mult, depinde

de circumstanță dar să nu facem o regulă din aceasta pentru oricine și-n orice

împrejurare. Deci, dacă ne păzim limba atunci cred că dăm dovadă de înțelepciune,

nu e cazul să credem că un creștin dacă vorbește mult mai scapă și o înjurătură,

dau un exemplu ironic, vai de cei ce trăiesc astfel și se numesc creștini însă cred

că mesajul e mult mai mult de-atât și bine ar fi să-l înțelegem.

Referința opt este următoarea: „Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără

prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.” Eclesiastul 7:20, VDCC. Cei care

susțin doctrina imposibilității trăirii fără păcat spun, pe baza acestui verset, că pe

Pământ nu există niciun om care să nu greșească chiar dacă face bine și crede în

Dumnezeu. Dacă suntem atenți, această explicație se potrivește perfect cu vechiul

sistem, cel mozaic, prin care, într-adevăr, eram conștienți de fărădelege dar nu

aveam nicio putere asupra păcatului pentru că prin Lege vine doar cunoștința

păcatului dar nu și puterea de a fi separat de acesta. În ideea aceasta, dacă primul

regim s-a dovedit a fi incompatibil cu viața evreilor care umblau cu Dumnezeu,

atunci putem spune același lucru despre noul regim venit prin Christos? Dacă prin

Lege noi doream să facem binele și ne trezeam făcând răul, oare prin Christos este

imposibil să ne dorim binele și să-l practicăm? Dacă sistemul vechi de sacrificii nu

a reușit să îndepărteze păcatele din viața oamenilor, ținându-i sclavi, ne putem

permite să afirmăm că Jertfa lui Isus nu ne poate elibera definitiv de păcat încă

din această viață pentru că ce rost ar avea Pavel să ne scrie toate aceste adevăruri

dacă ar fi fost valabile pentru noi decât după moarte? Nici măcar nu are sens! Pe

ce bază am susține această idee falsă? Niciunde în Biblie nu găsim că prin Isus

omul poate păcătui, este chiar absurd. Este adevărat că pe Pământ nu este niciun

om drept care să facă binele fără să păcătuiască dar această afirmație este valabilă

doar pentru cei nedrepți, fără Isus în viața lor. Despre aceștia Biblia ne mai spune

următoarele: „Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt

ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca

vântul.” Isaia 64:6, VDCC. Cei care sunt născuți din nou și umblă prin Duhul Sfânt

mereu nu pot păcătui, nu că nu au ocazia sau libertatea aceasta dar nu vor ei să

păcătuiască, nu mai au nevoie de așa ceva, natura lor este total diferită de cea

veche care a fost crucificată, deci cine e în Christos nu trăiește în păcat (vezi 1

Ioan 3:6,9; 5:18)!


Cea de-a noua referință face aluzie la textul din Romani care spune astfel:

„Căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu vreau să-l fac!” Romani 7:19,

NTR. Recomand să studiați capitolul 7 și 8 în întregime și în contextul Bibliei, altfel

riscăm din nou să tragem concluzii total greșite. În primul rând un creștin nu are

intenții să facă bine și iasă rău, un om care dorește binele și totuși face răul este

unul care trăiește sub Lege. Expresia „sub Lege” ce o întâlnim în Scripturi se referă

la neputința omului de a înfăptui dreptatea după care aspiră. Această neputință nu

este setată în viața omului de Dumnezeu ci este aferentă naturii umane păcătoase,

adamice. Cei care sunt sub Lege au o viață condusă de păcat și condamnată de

Lege așa cum apare și în schema de mai jos:

Diferența dintre Legea mozaică și Legea Duhului dătător de Viață este

evidentă. Legea venită prin Moise educă omul păcătos printr-un set de reguli sfinte,

drepte și bune (vezi Romani 7:12), îi explică cum trebuie să trăiască. Legea

mozaică condamnă păcătosul pentru că această Lege este sfântă și nu poate tolera

greșeala comisă, Legea nu face compromisuri ci aplică modelul jurisdicțional față

de cel acuzat. Apostolul Pavel ne arată că Legea demonstrează existența păcatului

din viața celui condamnat și nu există cale de negare sau contestație: „Căci nimeni

nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine

cunoştinţa deplină a păcatului.” Romani 3:20, VDCC. Când omul este pus în fața

Legii el este văzut în mod plenar murdar din punct de vedere duhovnicesc:

„...pentru ca păcatul să devină, prin poruncă, peste măsură de păcătos.” Romani

7:13b, NT-CLV. Pavel spune că atunci când Legea nu a fost dată, omul trăia în

păcat dar nu era conștient de acest lucru, nu se simțea vinovat și condamnat. Dacă

ne întoarcem în Eden, ne amintim cum Dumnezeu a dat omului porunca și în

momentul în care omul a cotropit această lege, dintr-o dată s-a simțit murdar și

rușinat: „Atunci li s-au deschis ochii amândurora şi au constatat că erau goi. În

consecinţă, ei au cusut împreună frunze de smochin, din care şi-au făcut şorţuri.”

Geneza 3:7, BVA. Degeaba și-au făcut ei haine să-și acopere rușinea pentru că

păcatul nu poate fi înlăturat prin acte naturale, fizice. Adam a început să fie

conștient de ceea ce a făcut iar viața lui, din acel moment, s-a schimbat radical, a

devenit o ființă vulnerabilă, nu mai era el iar procesul de îmbătrânire a început în

viața lui și într-un final, pentru că timpul vieții sale s-a scurs, a decedat, la fel și

Eva și urmașii lor. Ei nu puteau opri moartea și degradarea ce măcina ființele lor

din cauza păcatului neascultării. Cei ce sunt sub Lege, au ca și pedagog tocmai

Legea mozaică iar viața lor este una supusă educării morale cu rezultate zero, una

supusă dovezilor necontestabile folosite în vederea condamnării eterne. Apostolul

Pedagog:

Legea mozaică

Călăuză:

Legea Duhului

educă condamnă

demonstrează

iartă transformă

îndrumă


Pavel ne dă și un exemplu în acest sens și este tocmai cel de mai sus pe care-l

promovează susținătorii doctrinei imposibilității trăirii fără păcat.

Văzând că această școală a Legii este ineficientă pentru el, apostolul Pavel

a înțeles că Legea nu poate face pe nimeni desăvârșit (vezi Romani 7:19) dar el

avea nevoie să fie desăvârșit. Doresc să fac o paranteză aici, mulți par a fi detașați

de acest termen pentru că nu-l interpretează corect în contextul biblic. Conform

DEX-ului, desăvârșit înseamnă perfect, complet, ireproșabil, sfânt, adult, etc. Ei

nu pot să se împace cu ideea că un om în Christos este perfect, sfânt, complet,

ireproșabil, matur. Trebuie să facem distincție între desăvârșirea corpului nostru

natural și desăvârșirea spiritului nostru pentru că nu este unul și același lucru. Așa

cum am înțeles în capitolele anterioare, corpul nostru natural este încă unul fizic,

deci, supus legilor naturale, cu alte cuvinte, încă ne este somn, avem nevoie de

mâncare, de apă, de odihnă, de protecție, de sănătate. Acest ciclu are loc până la

învierea de apoi, la chemarea fiilor Lui Acasă în Cerul Său, până atunci, oamenii,

creștini și necreștini vor fi încă supuși morții naturale. Chiar dacă corpul nostru se

degradează în timp datorită păcatului adamic noi avem speranța că vom primi

corpuri noi, nu tot acesta ci unul spiritual și chiar dacă trupurile noastre mor totuși,

duhul nostru este viu în Christos: „De aceea noi nu abandonăm cursa descurajaţi;

ci dacă în corpul nostru fizic suntem într-o permanentă degradare, omul interior

se înnoieşte în fiecare zi. Necazul nostru uşor (de suportat) şi care este doar

temporar, ne pregăteşte o inestimabilă glorie eternă. Interesul nostru nu este

pentru lucrurile care se văd, ci pentru cele care nu se văd; pentru că cele vizibile

sunt efemere, dar cele care nu se văd, sunt eterne.” 2 Corinteni 4:16-18, BVA.

Așa cum trupul natural fără duh, fără oxigen este mort, tot așa, fără duhurile

noastre unite cu Duhul Lui, nu am putea primi la final un corp nou, spiritual. Când

vom primi și corpuri noi, de natură spirituală atunci vom putea spune că suntem

desăvârșiți în această privință, până atunci vom putea spune doar la nivel de spirit,

de omul din interior, fiind o expresie.

Apostolul Pavel ne ajută să înțelegem mai bine acest adevăr când a spus

astfel: „Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să

mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la

învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar

alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.”

Filipeni 3:10-12, VDCC. Pavel nu vorbește despre desăvârșirea duhului său ci

despre desăvârșirea trupului său pentru că face aluzie la învierea dintre cei morți.

Acest premiu este tocmai viața eternă care o va primi cel credincios când va

moșteni un corp nou, capabil să reziste în dimensiunea spirituală, cea cerească. El

nu a primit încă acel premiu, acel corp spiritual dar nu se dă bătut, uită ce viață a

avut înainte când trăia fără Dumnezeu (vezi Fapte 26:4-11) și aleargă spre ceea

ce este înainte: „Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar

numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!” 1

Corinteni 9:24, VDCC; „...urmăresc ţinta, alergând spre premiul chemării de sus

al lui Dumnezeu, în Cristos Isus. Aşadar, toţi cei ce suntem maturi să avem acelaşi

gând!” Filipeni 3:14-15a, NTR; „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos


Isus la slava Sa veşnică...” 1 Petru 5:10a, VDCC. Observăm că Dumnezeu ne

cheamă să moștenim gloria Lui eternă prin Christos, premiul sau răsplata acestei

chemări este această Glorie, viața veșnică în Împărăția Luminii, la aceasta suntem

chemați să alergăm, spre Isus Christos, Cel ce ne va da eternă viață. Dar când

vorbim despre desăvârșirea duhului nostru Biblia ne arată că această desăvârșire

o primim încă de pe acest Pământ prin credința vie în Domnul nostru Isus Christos

(vezi Matei 5:48; 2 Corinteni 13:11; Filipeni 3:15; Coloseni 1:28; 4:12; Evrei

7:25; 10:1,14; 12:23; 13:21; Iacov 1:4,17; Matei 19:21; Luca 6:40; Ioan 17:23;

1 Corinteni 1:10; 2 Timotei 3:17; 1 Ioan 4:18). În Christos noi suntem maturi,

sfinți, ireproșabili, desăvârșiți, deplini pentru că El a dat totul ca noi să putem fi

astfel, Legea nu a reușit să ne facă astfel însă Isus a reușit și toată gloria să-I fie

adusă în eternitate pentru că este Vrednic!

Păcatul comis aduce condamnare dar Biblia spune că pentru cei ce sunt în

Christos Isus nu mai este nicio condamnare (vezi Romani 8:1) și nu pentru că

aceștia sunt scutiți de pedeapsă pentru că Jertfa lui Isus a fost pusă între ei și

Dumnezeu și astfel Tatăl ne vede drepți prin Isus chiar dacă noi încă am păcătui

ceea ce este absurd ci pentru că noi, cei în Christos nu mai păcătuim. Isus nu a

venit din Cer să ne acopere greșeala și să ne prezinte Tatălui sfinți în timp ce

suntem păcătoși ci pentru a ne șterge greșeala și a ne scoate din împărăția

întunericului transferându-ne în Împărăția Gloriei Sale în Locurile Cerești. Deci răul

pe care nu vreau să-l fac tocmai îl fac explică realitatea trăirii mele în robia

păcatului unde pedagogul este Legea și nu Duhul Sfânt dar atunci când eu nu mai

fac răul înseamnă că nu mai sunt condus de litera Legii fiindcă Legea este făcută

pentru călcătorii de Lege și nu pentru cei ce o respectă (vezi 1 Timotei 1:9). Ce

sens are să educi un copil să asculte ce este corect dacă el deja face asta? Mai are

rost să-i dai porunca aceasta? Sunt oameni care spun că trebuie să împlinim

poruncile lui Dumnezeu dar în mod special, porunca a patra din decalog, dar ei nu

înțeleg că un om născut din nou nu mai are nevoie ca cineva să-l învețe ce să

păzească dacă deja natura sa este conform cerințelor Duhului. Degeaba îi cer unui

om să păzează cele peste 600 de porunci din Lege sau măcar una din ele dacă

Biblia ne arată clar că nimeni nu a reușit vreodată să respecte Legea cu adevărat

(vezi Romani 7:5-6). Dar ei spun că în Christos putem ține Legea, este adevărat

dar atunci de ce mai cer celor în Christos să țină ceea ce deja aceștia țin? Nici asta

nu are sens! Când Isus a transformat un om nu i-a spus pe urmă să țină poruncile

din Lege cum nu-i spui unui cireș să dea cireșe și nu mere datorită naturii sale.

Omul e conștient de modul în care trebuie să trăiască dar nu este stresat în a ține

poruncile cu strictețe dacă deja el le împlinește în Christos (vezi Romani 8:4). Tot

așa, un om nou în Isus are o natură specifică roadelor Duhului Sfânt și nu firii

pământești și omul nou nu se luptă să dea roade bune ci de la sine va da roade

bune, datorită naturii sale corespunzătoare: „Căci, atunci când eraţi robi ai

păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de

care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. Dar

acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi

ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.” Romani 6:20-22, VDCC. Deci un


păcătos rodește faptele firii spre moarte dar un sfânt rodește sfințenie spre viață

veșnică, este logic!

În Christos, eu nu am nevoie să țin o zi din șapte pentru că în El eu le am

pe toate, toate sunt ale Lui și dedicate trăirii pentru El. În toate vreau să mă închin

lui Dumnezeu, în toate vreau să vorbesc cu El, în toate vreau să spun altora despre

El, să fiu o mărturie vie și curată. Eu nu am nevoie de o zi să îmi amintesc de

Creatorul meu celebrându-L ci am nevoie de fiecare secundă din viața mea pentru

că în Isus nu mai am nicio clipă în care să nu-L urmez și El să nu fie alături de

mine și în mine. În Christos eu nu merg la biserică pentru că eu împreună cu alți

credincioși sfinți formăm Biserica Lui spirituală și unică ci eu merg la întâlnire sau

adunarea sfinților pentru părtășie frățească conform faptelor apostolilor și

bineînțeles, împreună închinându-ne și bucurându-ne de Prezența lui Dumnezeu

pentru că unde sunt doi sau trei oameni ce se adună în sau pentru Numele lui Isus,

El, Isus este prezent prin Spirit între ei mereu așa cum a promis. Despre mai multe

detalii referitoare la acest subiect și nu numai vă invit să citiți cartea pe care am

scris-o cu ajutorul Domnului Isus, cartea se numește „Adus la Viață”, 2014 și este

disponibilă în format electronic pe internet la următoarea adresă web:

http://grupelohim.files.wordpress.com/2014/01/adus-la-viata-2014-carte-format-electronic.pdf.

Așa cum am văzut în schema de mai sus, Legea Duhului dătător de viață în

Christos Isus (vezi Romani 8:2) nu mai are misiunea de a ne educa toată viața

spre maturitate, ea ne învață spre maturitate pentru că un om născut din nou este

la început un „copil” pe plan spiritual care nu se hrănește decât cu „lapte” dar el

trebuie să crească și să ajungă mare nu înainte de a muri ori noi vedem oameni

maturi doar înainte să moară? Harul ne învață să o rupem cu păgânătatea și cu

poftele lumești și să înaintăm spre maturitate, să fim desăvârșiți în această viață,

să devenim maturi în credință, să nu mai avem o gândire puerilă. Legea ne-a

îndrumat spre Christos dar ea nu ne putea transforma: „Însă, înainte de venirea

credinţei, noi eram păziţi sub Lege, închişi faţă de credinţa care urma să fie

descoperită, astfel că Legea a devenit un pedagog al nostru spre Cristos, ca să fim

îndreptăţiţi din credinţă. Însă după ce a venit credinţa, nu mai suntem sub

pedagog, căci voi sînteţi toţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Cristos Isus. Căci

oricîţi aţi fost botezaţi în Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos.” Galateni 3:23:27, NT-

CLV. Pavel s-a confruntat la început cu mulți evrei care au crezut în Evanghelie dar

care nu au fost încă capabili să înțeleagă că a fi în Christos nu mai e nevoie de

Lege pentru că deja în El am fost îndreptățiți de Dumnezeu: „Am o întrebare pentru

voi care (încă mai) doriţi să respectaţi legea mozaică: luaţi în considerare ce spune

ea?” Galateni 4:10-11,21, BVA. Chiar și în biserica din Ierusalim mai erau unii care

impuneau altora să păzească Legea (vezi Fapte 15:5), nici aceștia nu puteau

înțelege că nu are rost să impui unui creștin să țină Legea pentru că un creștin nu

fură ca să-i spui să nu fure, un creștin nu minte ca să-i spui să nu mintă, un creștin

nu comite crime și adulter ca să-i spui să nu mai facă aceste lucruri rele, etc. Iar

unui păcătos nu-i poți impune să țină Legea dacă nimeni nu a reușit și nu a reuși

ci el are nevoie de Vestea Bună a salvării prin credință iar transformarea o face

Dumnezeu tocmai prin această credință autentică. Când Pavel ne arată că un


creștin nu mai este sub Lege, în contextul predicii sale face aluzie chiar la poruncile

din decalog arătându-ne că Legea, chiar dacă poate fi clasificată cum spun unii

(lege sanitară, juridică, ceremonială, morală, etc), totuși, Legea este Lege și Pavel

nu spune că omul nou este despărțit de Legea x sau y ci când el vorbește de faptul

că un creștin nu mai este sub Lege, el se referă la întreaga Lege, altfel, n-ar avea

sens. În contextul omului nou condus de Duhul și nu de Lege Pavel ne spune astfel:

„Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne

ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea

slovă. Legea dă cunoştinţa păcatului. Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?

Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş

fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”” Romani 7:6-7,

VDCC. Păi ce legătură are porunca „să nu poftești” care face parte din decalog,

fiind lege morală ce nu se poate desființa cu ceea ce spune Pavel mai sus? Deci a

nu fi sub Lege înseamnă a nu fi nici sub porunca morală, sub decalog chiar. Cei ce

nu pot înțelege acest adevăr vin și întreabă revoltați dacă astfel putem păcătui

neînțelegând nici măcar ce întreabă. Păi eu nu păcătuiesc pentru că scrie să nu

păcătuiesc, observați? Din nou ne întoarcem la vechiul regim, eu nu mint că scrie

să nu mint pentru că atunci când porunca îmi spune să nu mint eu tocmai asta fac,

mint. Un om care este sub Lege este ca un copil care are nevoie de educație, de

îndrumare cum să folosească lucrul x sau y dar atunci când devenim oameni mari

nu mai avem nevoie de acest îndrumător sau pedagog. Când îi spui unui copil să

nu fugă în norori, în mintea lui se declanșează un impuls care nu-l va lăsa în pace

până ce copilul nu se duce în noroi, imaginea aceasta este asemănătoare celor sub

Lege care știu că nu trebuie să comită acel păcat dar totuși, fiind biruiți de atacurile

diavolului la nivelul minții lor corupte, ei vor păcătui.

Apostolul Pavel spunea că vrea să facă binele și defapt face răul pentru că

răul era lipit de el dar apostolul Pavel ne spune mai departe că el a fost vindecat

de această stare, Legea Duhului de viață în Isus l-a eliberat de sub guvernarea

acestei Legi mozaice. Trebuie să clarificăm un lucru, Pavel nu anulează Legea ci o

lasă să existe în continuare dar pentru cei fărădelege, pentru cei păcătoși. Prin

anularea acestei Legi pentru cei creștini Pavel nu vrea să ne spună că acum putem

păcătui pentru că atunci am fi tot sub Lege, este logic. Dacă eu nu mai păcătuiesc

nu este datorită faptului că m-am străduit să țin Legea lui Dumnezeu pentru că

atunci nu mai aveam nevoie de Christos, însă, dacă eu nu păcătuiesc este pentru

că Isus Christos m-a scos, prin credință, din mocirla păcatului și din legăturile

robiei și m-a făcut liber pentru totdeauna iar această libertate față de păcat nu

înseamnă oare că păcatul nu mai are stăpânire asupra vieții mele? Mai are rost să

mă chinui să nu păcătuiesc dacă deja în Isus nu mai păcătuiesc? Porunca rămâne

în continuare sfântă, dreaptă și bună pentru că reflectă Dreptatea lui Dumnezeu și

demonstrează păcatul din viața celui rău dar această poruncă este tocmai pentru

cei păcătoși și nu pentru cei sfințiți de Isus.

Mergând mai departe, să analizăm și următoarele referințe, respectiv cea

din Proverbe. Cele două de dinainte sunt explicate împreună cu cea din Romani,

capitolul 7 pentru că sunt unul și același lucru. Textul din Proverbe spune astfel:


„Pentru că cel drept cade de şapte ori şi iarăşi se ridică, dar cei răi se afundă în

rău.” Proverbe 24:16, GBV 2001. Eu nu cred că acest text ne încurajează să

păcătuim pentru că oricum nu putem fi perfecți, cum zic unii. Nu cred că vrea să

ne spună că un om în Christos cade în păcat așa de la sine. Aș dori să analizăm iar

în context și să fim atenți pentru că este foarte ușor să cădem în extreme și în

interpretări eronate. Am văzut că omul a fost construit cu capacitatea liberului

arbitru. Chiar și un creștin are încă posibilitatea să se întoarcă la ceea ce a vărsat,

adică la o viață condusă de păcat dar sigur că ar face o mare greșeală, și-ar pierde

mântuirea. Cel ce crede este mântuit dar cu condiția să rămână în această stare

de har, el nu este setat și nici obligat să nu păcătuiască însă de ce să facă cel ce

crede o asemenea greșeală când el nu mai datorează nimic firii pământești ca să

trăiască conform dorințelor acesteia (vezi Romani 8:12-14)? Eu cred că aici este

vorba tocmai de acest adevăr, un creștin poate păcătui dar doar dacă el alege asta,

fie direct, fie indirect, nu mai contează dar nu are nicio scuză pentru justificare!

Să facem un test, dacă ești un suflet mântuit care crede în Isus și-L urmează vreau

să te întreb direct și serios, ai păcătuit cel puțin o dată de când ai experimentat

nașterea din nou? Poate o să răspunzi afirmativ crezând că este ceva normal să

mai păcătuiești, doar nu e nimeni perfect, știți vorba aceasta, nu-i așa? Ei bine, eu

vreau să merg mai departe și să te întreb, de ce ai păcătuit? Trebuie să fii foarte

atent/ă pentru că nu ai voie să-mi dai răspunsuri precum: „păi sunt om, încă

trăiesc în această carne, deci mai păcătuiesc” sau „doar Isus a fost fără păcat, așa

ne spune Biblia”, ori „firea aceasta am crucificat-o dar iar a înviat”, deci, care este

răspunsul tău motivator? Cum te justifici înaintea lui Dumnezeu? De ce spun că nu

ai voie să dai acele răspunsuri de mai sus sau asemănătoare acestora? Întâi de

toate, noi am văzut din Biblie că aceste răspunsuri nu au suport, nu sunt biblice,

deci, nimeni nu se poate scuza cu aceste răspunsuri inutile. Dacă ești om este

adevărat, dacă ai încă acest trup de carne, natural, este adevărat dar că pe baza

acestor adevăruri îți justifici păcatul nu mai are sens pentru că și Isus a fost om

exact ca tine, și Isus a avut același trup pe care-l ai și tu dar Isus nu a păcătuit,

oare de ce? Vei spune că El era Dumnezeu dar asta nu are legătură! În primul rând

„dumnezeu” înseamnă ființă puternică, ce spui dacă afli că și satan este dumnezeu

(vezi 2 Corinteni 4:4)? Deci, satan nu păcătuiește? Isus nu a păcătuit pentru că

era Fiul lui Dumnezeu pentru că și tu ești chemat să fii fiul lui Dumnezeu, Isus a

avut exact același țesut adamic ce-l ai și tu în prezent (vezi Evrei 2:17-18) dar

Isus umbla mereu în Cuvântul Tatălui și la fel și tu ești chemat să faci și noi toți,

de asemenea.

Este adevărat că Biblia ne spune că Isus a fost fără păcat dar nu este

adevărat că Biblia ne spune că doar El poate fi fără păcat, atunci de ce Isus ne

este un model de urmat dacă nu putem urma stilul Său de viață sănătos? De ce

Isus ne este model și nu ceilalți oameni? Păi tocmai pentru că El a trasat o cale

nouă pe care ne cheamă și pe noi să pășim (vezi 1 Petru 4:1-5). Este adevărat că

firea pământească poate fi crucificată de noi în puterea Duhului dar nu este

adevărat că această fire învie dacă noi, care am ucis-o nu o aducem la viață. Pe

baza acestor explicații logice, tu nu ai nicio scuză, eu nu am nicio scuză pentru

păcatul comis, eu sunt de vină pentru că am păcătuit și vina ce o am nu este una


a consecințelor adamice ci una din propria mea voință pentru că în Christos am

fost făcut o nouă creatură (făptură) și dacă apoi aleg să păcătuiesc, vina nu mai

este a lui Adam ci a mea pentru că puteam să nu păcătuiesc.

Cel neprihănit cade, spune Biblia, de șapte ori, dar este o expresie, cu alte

cuvinte, cel neprihănit (drept) cade de oricâte ori vrea el asta, fie direct, fie

indirect, dar el se poate ridica, ce înseamnă aceasta? De exemplu, un creștin umblă

cu Dumnezeu mult timp dar la un moment dat el cade în păcat și când spun „cade

în păcat” vreau să spun că el a dorit acest lucru pentru că Dumnezeu nu trimite pe

nimeni în păcat, satan nu are nicio putere asupra copiiilor lui Dumnezeu decât în

condiția în care ăi este permis de credincios ceea ce ar fi fatal pentru credincios,

cu toate acestea a rămas din nou omul care trebuie să răspundă pentru acțiunea

sa greșită. Pentru că încă este har și omul nu a murit fizic, el mai are ocazia să se

ridice și bine ar fi să se ridice imediat și să regrete păcatul prin pocăința adevărată

despre care am discutat mai sus. Dacă am căzut trebuie să recunosc că e vina

mea, este din cauza nevegherii, este din cauza nestatorniciei, este din cauza

neidentificării corecte a profilului și poziției în Christos dar nu este timp de pierdut

pentru că diavolul dă târcoale și caută pe cine să înghită, trebuie să mă ridic și să

mă întorc dar trebuie să trecem de la acest nivel la un alt nivel, la o altă dimensiune

pentru că dacă eu trăiesc toată viața căzând și ridicându-mă atunci mă voi trezi că

Dumnezeu nu mă recunoaște pentru că nu am dorit să înțeleg că în El pot trăi

altfel, în locurile cerești. Stilul acesta de viață în care tot cădem și ne tot ridicăm

este acel stil bolnav din punct de vedere spiritual despre care am mai vorbit în cele

de mai sus și este unul supus Legii mozaice, este unul unde pocăința falsă este la

baza doctrinei sale. Un om care cade este iertat dacă se ridică dar este sfătuit să

vegheze ca să nu mai repete acea greșeală, iar dacă era ceva imposibil, Dumnezeu

nu ne cerea acest lucru însă dacă El ne cere ceva și noi nu facem înseamnă că nu

vrem să ascultăm de El, mai mult decât atât, Îl facem chiar mincinos când spunem

că nu putem să nu păcătuim când defapt putem dacă suntem în Isus, conduși de

Duhul și nu de fire. Iată ce spune sfânta Scriptură: „Măcar că trăim în firea

pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu

care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de

Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime

care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob

ascultării de Hristos. Îndată ce se va săvârşi ascultarea aceasta din partea voastră,

suntem gata să pedepsim orice neascultare.” 2 Corinteni 10:3-6, VDCC. Ce vrea

să spun apostolul Pavel? Atunci când alegem să ascultăm în totalitate de

Dumnezeu atunci și doar atunci vom putea fi gata să pedepsim orice gând necurat,

orice neascultare, doar atunci vom putea fi biruitori în lupta cu atacurile firii

pământești. Armele unui creștin autentic nu sunt supuse Legii și firii, ele nu sunt

specifice acestei lumi ci sunt puternice și provin de la Dumnezeu și cu ele poate fi

dărâmată orice fortăreață și obstacol ce sunt puse în drumul spre Împărăția lui

Dumnezeu. Chiar dacă trăim în această natură fizică, fiind încă oameni muritori,

totuși, nu ne luptăm călăuziți de îndemnurile și impulsurile carnale, cele firești!


Cea de-a treisprezecea referință face aluzie la Psalmul 94:11: „Domnul

cunoaşte gândurile omului: ştie că sunt deşarte.” VDCC. Nu cred că putem sprijini

cu acest verset doctrina imposibilității trăirii fără păcat pentru că s-ar contrazice

în mod cert cu ceea ce am discutat până acum pe bază biblică. Un text asemănător

este următorul: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu

sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt

de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.”

Isaia 55:8-9, VDCC. Textul acesta nu sugerează deloc că noi suntem păcătoși în

Christos și că nu putem gândi cum gândește El dar versetul anterior clarifică

problema spunând astfel: „Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se

lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la

Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.” Deci, problema pentru care gândurile

omului nu sunt gândurile lui Dumnezeu este trăirea omului în păcat, în nelegiuire.

Păcatul din viața omului naște gânduri necurate în mintea omului iar rezultatul

unui gând necurat lăsat liber să proceseze în creierul nostru este intrarea în ispită

și comiterea păcatului, este practic un circuit perpetuu (vezi Iacov 1:12-16). Dar

când omul se întoarce în mod serios la Dumnezeu primește iertare dar și o natură

nouă, un nume nou, o identitate nouă, un profil nou, o viață nouă și chiar mintea

lui Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 2:16; Filipeni 2:5; Efeseni 4:17-24 și Evrei 8:10).

Deci Dumnezeu cunoaște fiecare gând dar în contextul din Psalmi este vorba

despre cei păcătoși, ei au gânduri deșarte și nu cei ai lui Christos. Dacă citim în 1

Corinteni 3:20 vom înțelege că Pavel face aluzie la Psalmul 94:11 în timp ce Pavel

se referea la cei care se cred înțelepți în felul lumii, oameni cu două fețe care cred

că le știu pe toate când defapt Dumnezeu le dovedește că greșesc, că mintea lor

nu este mintea lui Isus. Din nou, nici această referință n-are vreo legătură cu

doctrina falsă a imposibilității trăiri fără păcat. Următoarea referință este cea din

Isaia, capitolul 55 despre care am discutat în cele de mai sus. Cea de-a

cincisprezecea referință este din epistola lui Pavel adresată creștinilor evrei și

spune astfel: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile

noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” Evrei

4:15, VDCC. Conjuncția adversativă „dar” din text nu vrea să sugereze deloc că

Isus a fost, este și va rămâne singura persoană care poate trăi fără păcat. Da, El

a fost fără păcat așa cum s-a mai spus dar El vrea să fim și noi asemenea Lui

pentru că din acest motiv a murit la cruce pentru noi. Textul de mai sus ne spune

că noi nu avem motive să ne descurajăm pentru că suntem păcătoși și legați în

lanțurile întunericului, Pavel ne spune o veste bună, la dreapta Tatălui avem un

Mijlocitor unic, un Apărător, un Avocat Suprem și Drept, pe Domnul nostru Isus.

El este Singura Ființă Pură care a trăit în natura ce o avem fiecare dintre noi și

pentru că El a trăit în corp adamic înseamnă că și El a fost ispitit de satan dar El a

fost biruitor mereu și a înțeles ce autoritate are în Dumnezeu, ce profil și identitate

are în Tatăl Atotputernic și Isus nu Și-a vândut acest drept pentru o ciorbă de linte,

pentru plăcerile acestei lumi efemere. Noi suntem chemați să călcăm pe urmele

Mântuitorului având aceeași dorință și același obiectiv. Prin faptul că Isus este

Singurul care ne poate înțelege pentru că doar El a fost ispitit la fel dar fără păcat

înseamnă că doar El ne poate spune și nouă cum să biruim păcatul în mod clar și


nu pe termen lung ci pentru eternitate. Apostolul vrea să ne spună să Îl lăsăm pe

Isus să ne sfințească, să ne curețe și să ne ajute să nu mai păcătuim, să ajungem

să trăim exact ca El, să ne identificăm cu El încă de pe acest Pământ (vezi Efeseni

4:10-16).

Ultima referință principală este cea din epistola lui Pavel adresată creștinilor

din Roma și ea spune astfel: „Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei?

Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, după cum

este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să

aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi

s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele,

niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca

să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de

amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe

drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”

Romani 3:9-18, VDCC. Nu putem lua textul acesta și să-l atribuim oricări om de

pe acest Pământ. În context apostolul Pavel explică creștinilor din Roma și nouă

tuturor cum Dumnezeu are un popor al Său spiritual și îndreptățit prin credința în

Fiul Lui. Nu toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel (vezi Romani 9:6) și nu

copiii adamici sunt copiii lui Dumnezeu, sunt creația Lui dar nu copiii Lui (vezi

Romani 9:8 și Ioan 1:12-13). Fiii Lui sunt dintre iudei, greci sau oricare altă

națiune, nu mai contează (vezi Romani 9:24; Galateni 3:28 și Coloseni 3:11). Și

evreii și ne-evreii au același strămăș comun, pe Adam, cel păcătos și toți aceștia

sunt găsiți vinovați înaintea lui Dumnezeu, atât iudeul cât și grecul indiferent de

gradul de religiozitate din viața lor. Nu este niciun om neprihănit pe acest Pământ

decât prin Isus Christos iar Pavel, când explică asta, el nu este implicat în această

clasă de oameni aferente acestor caracteristici negative de mai sus, este de la sine

înțeles. Iată că nici această referință nu poate sprijini docrina falsă despre care am

tot discutat până acum.

În continuare doresc să demonstrez în lumina Evangheliei că un creștin

poate să nu trăiască în păcat, defapt s-a demonstrat clar până acum prin

argumente solide, cred eu, din Scripturi dar vom vedea în continuare că Biblia ne

arată în mod clar că un om poate să nu păcătuiască dacă se întoarce la Dumnezeu:

„Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. Şi ştiţi că El S-a

arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. Oricine rămâne în El nu păcătuieşte;

oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. Copilaşilor, nimeni să nu vă

înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit.

Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui

Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din

Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate

păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui

Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la

Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.” 1 Ioan 3:4-10, VDCC. Încă de la

început apostolul Ioan ne spune că cel care face păcat nu trăiește o viață în

ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu și când spune „păcat” nu spune de care pentru


că nu există păcate mici care ar mai putea fi înțelese sau trecute cu vederea și nici

păcate mari, păcatul este păcat și pentru păcat este aceeași pedeapsă: moartea

veșnică. Deci, dacă eu sunt creștin și totuși fac un păcat, poate nu crimă sau

adulter, nu am niciun drept să mă justific înaintea Creatorului Drept pentru că un

bârfitor sau mincinos de orice grad este la fel de vinovat precum un criminal,

defapt, cine urăște pe aproapele său este considerat criminal, spune Biblia (vezi 1

Ioan 3:15). Biblia spune că cine rămâne în Christos nu păcătuiește pentru că

natura sa nu-i permite acest lucru dar el poate să păcătuiască dar doar în condiția

în care el dorește acest lucru și nu datorită naturii sale noi, totul se rezumă la

voința omului. Dacă Scriptura spune clar că cel ce trăiește în neprihănire este

neprihănit de ce unii vin și contrazic sau răstălmăcesc mesajul Evangheliei spunând

că nu este chiar așa? Dacă cel ce trăiește în neprihănire este neprihănit, nu este

oare logic că și cel ce trăiește în sfințenie este sfânt? Atunci de ce unii așa ziși

creștini îmi spuneau că sunt arogant și hulitor când am răspuns că sunt sfânt? Am

spus oare ceva ieșit din comun? Este o rușine și mândrie să afirmăm că Isus ne-a

sfințit și mântuit? Da, dacă trăiesc în păcat nu am cum să afirm că sunt sfânt! Eu

cred că ei spun așa din cauza orgoliului și trăirii lor în păcat, manifestă ură și mânie

pentru că ei nu pot să trăiască sfinți și atunci au impresia că toată lumea sunt

precum ei, ei nu vor defapt să fie sfinți deși pe buze par să fie dar Dumnezeu le

cunoaște viața și inima lor și nu impresionăm deloc pe Dumnezeu că ne dorim să

fim sfinți și atât, dacă nu și acceptăm adevărul că putem să și fim astfel (vezi Matei

15:8).

Scripturile spun clar: „Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara

Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu sunt sfânt.” Levitic

11:45, VDCC; Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus

deoparte dintre popoare ca să fiţi ai Mei.” Levitic 20:26, VDCC; „Ca nişte copii

ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în

neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată

purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. 1 Petru 1:14-16,

VDCC. Oricine este născut cu adevărat din nou, adică din Dumnezeu nu

păcătuiește, viața lui nu mai este stăpânită de satan și de păcat, el poate păcătui

doar dacă vrea aceasta prin neveghere sau lepădare de Christos, prin aceasta se

cunosc copiii lui Dumnezeu și nu prin ceea ce arată ei în exterior, poate chiar acte

de slujire. Iată că Dumnezeu ne cere să fim sfinți așa cum El este Sfânt, adică, să

nu păcătuim! Unii spun că se poate să păcătuim și fără voie și se bazează pe textul

următor: „Dacă după ce ni s-a prezentat adevărul şi-l cunoaştem, noi păcătuim în

mod intenţionat, nu mai există nici un sacrificiu pentru (acel) păcat; ci urmează să

aşteptăm plini de frică judecata şi focul care va arde (continuu) pe cei care I se

opun lui Dumnezeu! Oricine nu respectă legea lui Moise, este omorât fără să i se

acorde milă, în baza declaraţiei făcute de doi sau trei martori. Însă pedeapsa

pentru un om care desconsideră pe Fiul lui Dumnezeu, trebuie să fie mult mai

severă; pentru că el profanează sângele „Legământului” care îl sfinţise. Astfel, acel

om va fi vinovat şi de insultă faţă de Spiritul harului.” Evrei 10:26-29, BVA. Este

clar, dacă eu nu respect darul salvării ce l-am primit de la Tatăl Ceresc prin Domnul

Isus atunci înseamnă că mă dezic de El iar eu, în alt loc, prin alte mijloace nu pot


găsi salvare pentru sufletul meu, înseamnă că am căzut din har și m-am întors iar

sub Lege, sub condamnare unde urmează să fiu judecat, practic la ceea ce am

lepădat înainte (vezi Proverbe 26:11 și 2 Petru, capitolul 2 în întregime). Nu cred

că există păcate făcute din greșeală, fără voie. Este cineva care a mințit din

greșeală? Este cineva care a practicat imoralitatea din greșeală? Este cineva care

a bârfit din greșeală? Este cineva care a furat din greșeală? Este cineva care a

copiat la examen din greșeală? Este cineva care a jignit din greșeală? Este cineva

care s-a lepădat de Christos din greșeală? De ce să venim cu asemenea scuze

puerile și slabe înaintea lui Dumnezeu, în fața Celui care este Drept și care nu

caută la fața omului? Nimeni nu păcătuiește fără să fie conștient și responsabil

pentru ceea ce face! „Ah, iar mi-a mers gura pe dinainte”, poate ați auzit expresia

aceasta dar eu vă spun că nu o cred, vina este a omului și nu a gurii sale; „Ah,

Doamne, sunt atât de păcătos, iar am căzut, iartă-mă din nou”, da, știe și

Dumnezeu asta dar El vrea să știi tu de ce ai căzut și să vii cu argumente biblice

înaintea Lui, vei reuși? Nu spune că ești slab că nu are sens pentru că Pavel spune

că poate totul în Christos (vezi Filipeni 4:13; 1 Corinteni 4:16; 11:1; Evrei 6:12 și

1 Petru 2:21-22), deci și tu poți și totuși, de ce nu poți? Este simplu, pentru că nu

vrei să poți! Ai încercat măcar să te lași călăuzit/ă de Duhul ca să nu mai asculți

de impulsul firii pământești? Ai făcut asta cu adevărat? Dar ți-ai crucificat firea

pământească împreună cu patimile și dorințele ei? Atunci ar trebui să reușești, nu

te poți justifica! Isus a murit și pentru tine și te poate elibera, crede și acceptă!

Într-adevăr, sunt oameni care afirmă că sunt sfinți și care au dreptate, nu o

spun ca să se laude conform lumii ci ei se justifică în Christos ca să fie un exemplu

pentru cei imorali care au nevoie și ei de aceeași mântuire dar sunt și oameni falși,

cu mască de creștin care spun că sunt sfinți și nu sunt, însă roadele lor vorbesc de

la sine și se pot vedea cu ochiul liber: „Eram gata să răspund celor ce nu întrebau

de Mine, eram gata să fiu găsit de cei ce nu Mă căutau; am zis: „Iată-Mă, iată-

Mă!” către un neam care nu chema Numele Meu. Mi-am întins mâinile toată ziua

spre un popor răzvrătit care umblă pe o cale rea, în voia gândurilor lui... şi care

totuşi zice: „Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt!”… Asemenea

lucruri sunt un fum în nările Mele, un foc care arde necontenit!” Isaia 65:1-2,5,

VDCC. Da, Dumnezeu îi va judeca pe acești oameni în mod corect dacă nu se

pocăiesc! Ce am spune dacă l-am auzi pe blândul Iov spunând că este sfânt și fără

păcat? L-am cataloga drept nebun sau hulitor ori eretic? Nu am avea nicio bază

biblică pentru că Dumnezeu a fost de partea lui Iov și am văzut că doar el a fost

găsit drept în cuvintele sale: „Dar tu ai spus în auzul meu, şi am auzit sunetul

cuvintelor tale: „Sunt curat, sunt fără păcat, sunt fără prihană, nu este fărădelege

în mine.” Iov 33:8-9, VDCC. Da, Iov a îndrăznit să spună asta pentru că avea

dreptate dar prietenii lui, așa ziși prieteni, erau foarte religioși dar cu păcate și

erau invidioși pe Iov, așa se întâmplă și astăzi: „cel ce fusese născut conform cărnii

persecuta pe cel născut conform Duhului, tot aşa şi acum.” Galateni 4:29, BTF

2010. Dacă Iov a reușit să fie fără păcat, tu de ce nu ai reuși? Nu ești format din

același țesut uman? Iov a respectat legământul pe care l-a făcut cu Dumnezeul

său: „Am ratificat un legământ cu ochii mei, (promiţând) să nu-mi fixez privirea


pe vreo domnişoară.” Iov 31:1, BVA. Și tu ești chemat să respecți legământul cu

Isus și noi toți suntem chemați în același mod de trăire!

Christos ne-a făcut liberi față de păcat și păcatul nu mai are nicio stăpânire

asupra noastră pentru că nu mai suntem sub Lege, sub condamnare ci suntem

ființe noi în Isus, dacă credem cu adevărat. Chiar dacă următorul text este mai

lung, aș vrea să nu ne impacientăm ci să reflectăm asupra sa cu mare atenție

pentru că fiecare propoziție în parte este un mare adevăr și bogat în dovezi clare:

„Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum!

Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu ştiţi că toţi câţi

am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin

botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum

Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui,

vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru

cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat

de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de

drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că

vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare:

moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a

murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o

trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de

păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu

mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu

mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii;

ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui

Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu

va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce

urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har?

Nicidecum. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia

de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba

de ascultare, care duce la neprihănire? Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu,

pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de

dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o. Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de

sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.” Romani 6:1-18, VDCC. Ca să înțelegem

mai bine, să privim schema următoare:


Dacă ar fi să te întreb din care categorie faci parte, care este stilul tău de

viață, ce ai răspunde (este așadar ceva între tine și Dumnezeu)? Eu ce aș

răspunde, noi toți, ce am răspunde? Observăm că nu există zonă gri, cale de mijloc

cum încă au impresia unii. Deci fie suntem cu firea crucificată fie nu suntem, ori

suntem sub Lege ori nu suntem, ori ascultăm de păcat având ca și consecință finală

moartea ori ascultăm de neprihănire având ca și final viața veșnică? Față de cine

suntem noi liberi, față de păcat sau față de dreptate? Dacă suntem liberi față de

păcat atunci înseamnă că nu mai păcătuim dar dacă suntem liberi față de

neprihănire înseamnă că încă păcătuim, este logic! Dumnezeu ne-a dat capacitatea

să înțelegem și să ne decidem, este alegerea fiecăruia, dar să alegem corect acum

și aici, nu mai este timp de compromisuri și așteptări, destul am trăit o minciună

și destul L-am supărat pe Dumnezeu prin faptele noastre, este momentul potrivit

să ne trezim pentru că El ne așteaptă de foarte mult timp cu brațele deschise așa

cum l-a așteptat tatăl pe fiul risipitor, El abia așteaptă să ne dea o haină nouă și

veșnică, un inel al legământului și încălțămintea perfectă pentru a mărturisi mai

departe semnele și minunile ce le face El între noi și în noi, Dumnezeu să ne

binecuvânteze!

liberi

față de păcat

liberi

față de neprihănire

Legea este pedagog

ascultare de tentații păcătoase

păcatul domnește

consecință finală: moartea

Duhul este călăuză

ascultare de neprihănire

harul domnește

consecință finală: viața

roadele alterării roadele sfințeniei

firea este crucificată

firea nu este crucificată

stil de viață nesănătos stil de viață sănătos

„Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii

pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” Romani 8:12

„Cei care sunt ai lui Cristos, şi-au crucificat natura

umană păcătoasă împreună cu pasiunile şi dorinţele ei.”

Galateni 5:24

„...ştiind că Cristos, fiind înviat dintre cei morţi, nu mai

moare: moartea nu mai domneşte asupra Lui.”

Romani 6:9


Dacă un alcoolist a fost eliberat de acest viciu, tu de ce nu ai putea fi eliberat

de orice alt păcat? Există oare anumite păcate de care Dumnezeu nu te poate

elibera? În mod sigur că nu există! Să presupunem că ești creștin, nu comiți crime,

nu furi, nu înjuri, nu consumi alcool sau tutun, nu refuzi să citești din Biblie regulat

și așa mai departe dar eu te întreb, faci alte păcate? Spre exemplu, minți? Te uiți

la ce nu trebuie? Meditezi la ce nu trebuie? Faci glume proaste cu caracter imoral

sau de altă natură? Râzi și te simți bine când într-un grup sau anturaj cineva spune

glume cu caracter vulgar și imoral, pari indiferent? Ai obiceiul să bârfești? Te

rușinezi dacă pe stradă, spre exemplu, cineva îți vorbește despre Isus? De ce nu

ai puterea și curajul să spui că ești un om sfânt dacă ești creștin/ă? Nu știai că a

fi creștin înseamnă a fi urmaș al lui Christos, adică, trăind cum a trăit El din punct

de vedere moral și spiritual? Deci dacă nu ești sfânt/ă, de ce spui că ești creștin/ă?

De ce minți astfel pe alții după profilul de facebook sau cel religios? Observi? Nu

trebuie să faci acele păcate menționate la început, este îndeajuns să faci altele și

să fii declarat păcătos înaintea lui Dumnezeu. Știi care este destinația finală pentru

cei păcătoși? Poate spui că nu este vorba de tine aici, este vorba de cine atunci?

De cei ce nu fac parte din cultul religios din care tu faci parte? Păi dacă aveți

aceleași păcate, care ar fi morala? Isus nici măcar nu a lăsat culte ci o Cale, este

cu totul altceva, și această Cale este sfântă! De ce atunci? Pentru că tu spui că te

încrezi în Dumnezeu și că ești botezat/ă în apă? De ce m-ar interesa pe mine asta

dacă tu ai o viață exact cum ai avut înainte? Faptul că acum mergi la biserică și

ești implicat într-o activitate nu demonstrează nimic dacă viața ta nu a fost

transformată! „Toţi păcătoşii poporului Meu vor muri de sabie, cei ce zic: „Nu ne

va ajunge nenorocirea şi nu va veni peste noi.” Amos 9:10, VDCC; „Iată, vine ziua

Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul

în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el.” Isaia 13:9, VDCC. Să nu crezi că

te critic sau judec prin mesajul acestei cărți, dacă cumva simți asta și pe bună

dreptate, nu îmi pare rău (vezi 2 Corinteni 7:8-11) și nici ție n-ar trebui să-ți pară

rău însă ar fi bine să ne trezim și să ne luăm viața în serios pentru că nu este o

joacă trăirea cu Dumnezeu, El este Bun dar El este Drept și nu va tolera niciodată

păcatul! Nu mai spune că tu nu poți rezista ispitelor pentru că poți, nu mai spune

că tu nu poți să nu te gândești la păcat, ba poți!

„Nu pot să nu mă gândesc la păcat!”

„Nu pot rezista tentației păcătoase!”

Coloseni 2:11-15 și 3:1-3 Romani 13:11-14

Galateni 2:20


Un creștin ce nu păcătuiește nu este unul care nu mai aude, nu mai vede,

nu mai cunoaște felul de trăire al păcătoșilor. Vreau să spun că dacă vezi, auzi,

cunoști păcatul din viața celor de lângă tine care nu-L cunosc pe Dumnezeu nu

înseamnă că acest lucru îți afectează trăirea ta cu Dumnezeu dacă tu rămâi ferm

în Dumnezeu. Este diferență între a știi ce fac alții și a medita la păcat spre

comiterea acestuia. De exemplu, Isus era conștient de viața murdară a multora pe

care i-a mustrat dar nu înseamnă că Isus a căzut în cursa păcatelor acelor oameni

stricați (vezi Ioan 2:24-25; 2 Petru 2:7-9; Psalmul 94:1-11; Efeseni 5:10-14;

Proverbe 24:12 și Plângerile lui Ieremia 3:36). Este diferență în a merge pe stradă

(dau un exemplu) și a vedea un afiș deocheat și a căuta intenționat să privești așa

ceva! Atunci când întâlnești fără să vrei păcatul, nu te panica, ignoră-l imediat și

mergi mai departe, nu te uita în urmă, nu privi la el ca să cazi! Dar acesta nu este

considerat păcat, nu ești păcătos că ai privit din greșeală, a nu se confunda cu ce

am spus mai sus, că nu există păcate făcute din greșeală, eu vorbeam acolo de

păcate, aici este vorba de cu totul altceva. Crezi că Domnul Isus nu a văzut cum

trăiau păgânii? Dar El a condamnat asta, tot așa și noi, suntem chemați să

condamnăm păcatul cu toată forța și convingerea (Efeseni 5:11)! Gânduri necurate

tot or mai veni să lovească la nivelul minții tale (centrul luării deciziilor) dar tu

blochează-le în Numele lui Isus și diavolul va vedea că ești mai tare decât el (vezi

1 Ioan 4:4 și 2 Corinteni 10:5,13). Atunci, de ce spui că nu există om fără păcat,

chiar creștin fiind? Mai are sens oare ce spui? Ce ar fi să ne înțelegem corect poziția

în Christos și natura nouă ce El ne-o oferă în dar?

Poate spui că ești o fire impulsivă care se enervează rapid la orice discuție

dar nu poți să spui că este imposibil să nu mai fii așa, dacă firea veche este

răstignită înseamnă că te poți controla discutând fără violență. Deseori, oamenii

tind să creadă că ceva este imposibil dacă doar ei nu pot face un lucru când defapt

și ei îl pot face. De exemplu, unii oameni cred că este imposibi să nu te cerți cu

cineva și ei spun asta doar pentru că ei nu pot să nu se certe și dacă ei nu pot au

impresia că nimeni nu poate. Ce ar fi să nu ne mai comparăm între noi degeaba ci

să vedem totuși ce ne spun sfintele Scripturi? Noi credem Biblia, o predicăm la alții

dar tocmai noi respingem ceea ce ea ne transmite, nu-i așa? De ce facem asta?

De ce este așa de greu să ieșim din această doctrină îngustă și mutilată de unii

oameni? De ce credem noi că omul nu poate trăi fără păcat? De unde și pe ce bază

am primit noi această învățătură ce s-a răspândit în lume cu câteva secole în urmă?

Am văzut că nu putem să venim cu unele texte ieșite din context, deci, noi trebuie

să fim foarte vigilenți când studiem Cuvântul lui Dumnezeu și, de asemenea,

trebuie să avem o inimă deschisă în a primi mesajul divin și pentru a-l aduna în

inima noastră pentru ca să nu păcătuim împotriva lui Dumnezeu. Cred că pentru

a putea duce o astfel de viață este foarte important să ne maturizăm spiritual iar

nivelul maxim al maturizării nu are loc la moarte pentru că atunci ar însemna că

înainte să murim suntem perfecți și bine ar fi să fie și atunci așa dar a fi maturi în

credință înseamnă ca din această viață să începem să trecem de la stilul copilăresc

de viață la un nivel ridicat al dezvoltării spirituale unde putem spune că avem

experiență de viață. Apostolul Pavel, dincolo de mesajul său referitor la revenirea

lui Isus când Biserica nu va mai avea nevoie de daruri profetice, el ne dă un


exemplu al procesului de dezvoltare și spune astfel: „...dar, când va veni ce este

desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. Când eram copil, vorbeam ca un copil,

simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat

ce era copilăresc.” 1 Corinteni 13:10-11, VDCC. Pavel nu se referă decât la faptul

că pe acest Pământ privim doar ca într-o oglindă Maiestatea Sa, nu înțelegem în

mod plenar încă ceea ce este El și ceea ce vom fi și noi dar în Ziua aceea vom

înțelege după cum El ne înțelege și ne cunoașe. Conform ilustrației sale, pe de altă

parte, Pavel ne arată că trebuie să trecem de la faza puerilă a vieții noastre pe

Calea lui Dumnezeu, trebuie să creștem, să ne maturizăm ca să fim precum El,

sfinți și statornici, gata să pășim pe valurile tulburi ale acestei lumi. Practic,

Biserica este ambasadoarea lui Isus pe acest Pământ, ea trebuie să trăiască la

nivelul cel mai înalt, în Locurile cerești, deasupra oricărei domni și stăpâniri,

deasupra diavolului însuși. În acest fel, Biserica nu va fi una supusă firii

pământești, supusă atacurilor demonice sau nesiguranței ci va fi o Biserica

glorificată, puternică, stabilă și autoritară (vezi Psalmul 60:4; 87:1; 118:15;

Coloseni 2:10; Romani 8:37; Iuda 1:9; Efeseni 1:3; 2:6; 6:10-17; 1 Corinteni

15:57; 1 Ioan 5:4 și Luca 10:19).

„...căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.” Iacov 1:20, VDCC

ÎN CHRISTOS EU POT SĂ MĂ CONTROLEZ!

Dar nu se adresa apostolul Iacov creștinilor în scrisoarea sa?

IMPURITATEA MORALĂ ȘI RĂUTATEA NU AU LOC ÎN MÂNTUIRE CI ÎNAFARA EI!

„De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe

Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.” Iacov 1:21, VDCC

Apostolul Iacov se adresa creștinilor ce erau doar la faza acceptării pe Mesia și nu în faza matură a

credinței. Acest lucru înseamnă că acești oameni credeau în Christos dar încă nu înțelegeau că ei nu

mai trebuie să trăiască cum trăiau înainte să creadă și că acest lucru este posibil, altfel Iacov nu le cerea

să renunțe la acele păcate dacă ei nu ar fi putut sau dacă ei nu le-ar fi practicat. Este ca și cum vezi un

pește ce strigă disperat după ajutor că se îneacă și tu mergi și îi spui să se calmeze pentru că el este

creat pentru apă și nu se poate îneca. Tot așa, un creștin autentic și matur devine conștient de noua sa

natură și de noua sa identitate și înțelege că în acest mod el poate să nu mai păcătuiască.

UN CREȘTIN AUTENTIC ȘI MATUR NU RĂMÂNE LA FAZA DE ASCULTARE AL

EVANGHELIEI CI EI AU ATINS NIVELUL ECHILIBRULUI: ASCULTARE+PRACTICĂ

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.” Iacov 1:22, VDCC

RELIGIA (RELEGAREA) ADEVĂRATĂ ÎNSEAMNĂ UNIREA OMULUI CU DUMNEZEU

ÎN MOD DESĂVÂRȘIT ȘI NU FORMAL! A NU SE CONFUNDA CU UN CULT RELIGIOS!

„Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia

unui astfel de om este zadarnică.” Iacov 1:26, VDCC


CREȘTINII MATURI ȘI AUTENTICI NU SUNT LUMEȘTI! (1 Ioan 2:16)

Creștinii prunci în credință nu sunt din lume pentru că ei au fost scoși de acolo spre

o altă viață, dar dacă aceștia nu preferă să crească ci să rămână prunci (pe plan

spiritual) hrănindu-se cu hrană corespunzătoare acestui nivel atunci ei vor rămâne

deformați pe plan spiritual și purtați ușor de orice vânt de învățătură iar riscul sau

probabilitatea ca ei să cadă în păcat și să fie robiți iar este destul de ridicat, de

aceea este foarte important ca un om născut din nou să nu rămână la nivelul acesta

ci să crească în statură și gândire. Dacă spui că ești un om născut din nou te cred

dar dacă spui că încă trăiești în păcat atunci nu mai cred în nașterea ta din nou

pentru că tu încă faci lucrurile dorite de vechea natură sau fire.

DACĂ EȘTI CONDUS DE DUHUL SFÂNT NU MAI PĂCĂTUIEȘTI! (Galateni 5:16)

DACĂ EȘTI CONDUS DE DUHUL SFÂNT NU MAI EȘTI SUB DOMNIA LEGII! (Galateni 5:18)

CEI CE SUNT AI LUI ISUS CHRISTOS ȘI-AU CRUCIFICAT FIREA PĂMÂNTEASCĂ (Galateni 5:24)

„Iar cei ai lui Christos Iesus, au crucificat carnea împreună cu pasiunile şi poftele ei.” Galateni 5:24, Scripturile Creștine 2013

CEI CE SUNT AI LUI ISUS CHRISTOS NU CAD ÎN PĂCAT CI SUNT SPIRITUALI (Galateni 6:1)

„Fraţilor, chiar dacă un om ar fi cuprins în vreo greşeală, voi care sunteţi spirituali, pe unul ca

acesta îndreptaţi-l în duhul blândeţii, fiind atent la tine însuţi, ca să nu fii şi tu ispitit.” Galateni 6:1, BTF 2010

„Fraţilor, eu nu v-am putut vorbi ca unor oameni spirituali, ci ca unor oameni lumeşti

care sunt „copii” în Cristos. Astfel, nu v-am oferit hrană tare, ci v-am hrănit cu

„lapte”; pentru că nu puteaţi „digera” altceva şi nici acum nu puteţi suporta „hrana

solidă”. Acest lucru se întâmplă pentru că voi încă sunteţi lumeşti. Când între voi

există invidie şi ceartă, oare nu demonstraţi astfel că sunteţi lumeşti şi că vă

comportaţi ca ceilalţi oameni din lume? Atunci când cineva spune „Eu sunt

(admirator) al lui Pavel!” iar altcineva zice „Eu sunt adeptul lui Apolo!”, oare nu vă

comportaţi la fel ca ceilalţi oameni?” 1 Corinteni 3:1-3, BVA.

„Eu vă spun să umblaţi conduşi de Spirit; şi astfel nu veţi mai satisface poftele naturii voastre

(umane) păcătoase. Această natură umană existentă în viaţa trăită pe pământ, are aspiraţii

contrare Spiritului; iar aspiraţiile Spiritului sunt opuse celor pe care le manifestă această

natură păcătoasă a omului. Deci ele reprezintă două tendinţe rivale, astfel încât nu puteţi face

tot ce doriţi. Iar dacă trăiţi conduşi de Spirit, nu sunteţi subordonaţi legii mozaice. Este

evident că faptele naturii umane păcătoase sunt, de exemplu: imoralitatea sexuală,

impuritatea, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, gelozia, mânia,

egoismul, neînţelegerile, dezbinările şi formarea de partide; invidia, beţiile, orgiile şi alte

fapte asemănătoare cu acestea. Vă avertizez aşa cum v-am mai spus, că cei care fac aceste

lucruri, nu vor fi moştenitori ai Regatului lui Dumnezeu! Dar „fructul” Spiritului este:

dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, generozitate, credinţă, blândeţe, autocontrol. Nu

există lege împotriva acestor lucruri! Cei care sunt ai lui Cristos, şi-au crucificat natura umană

păcătoasă împreună cu pasiunile şi dorinţele ei. Dacă trăim prin Spirit, să facem fapte care

sunt în acord cu natura Lui.” Galateni 5:16-25, BVA.


Când Pavel spune că este preocupat în fiecare zi de comportamentul

comunităților creștinilor, el mai spune cu durere și tristețe că sunt unii care încă

nu au înțeles cine sunt ei în Christos, cine pot să fie: „Cine este slab, şi să nu fiu

şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard?” 2 Corinteni 11:29, VDCC. Dacă

Pavel își plângea sieși de milă atunci cu ce-i putea încuraja astfel pe acești imaturi

în credință din Corint? Observăm din text că nu Pavel era slab, nu Pavel avea

obiceiul să cadă în păcat ci unii din Corint la care se adresa prin epistola sa. Pavel

nu-i condamnă dar vrea să-i ajute să priceapă cine sunt ei defapt în Christos pentru

că nu are rost să se lase batjocoriți de satan degeaba. Totuși, sunt oameni care

nu vor să priceapă nicicum acest adevăr și parcă te provoacă, parcă îți vine să

arunci cu apă rece pe ei să se trezească (vorbesc în felul oamenilor precum Pavel

altădată) dar așa este, ei au totul în Christos și mai spun că nu pot să nu

păcătuiască, este doar o minciună din partea lui satan de care aceștia nu își dau

seama: „Verificaţi-vă personal, ca să vedeţi dacă sunteţi în credinţă. Faceţi astfel

un test prin care să vă autoverificaţi. Oare nu realizaţi faptul că Isus Cristos este

în voi? Şi totuşi, dacă sunteţi descalificaţi, există posibilitatea să nu-L (mai) aveţi

în voi… Sper că veţi recunoaşte în noi nişte oameni care nu sunt descalificaţi.” 2

Corinteni 13:5-6, BVA ; „Să ştiţi că am o mare întristare şi o permanentă durere

în inimă. Această stare îmi este provocată când mă gândesc la fraţii mei, adică la

oamenii din propriul meu popor. Prefer să fiu eu personal anatemizat sau despărţit

de Cristos în locul lor… Desigur, mă refer la poporul Israel. Oamenii acestui popor

sunt cei care au înfierea, gloria, legămintele, legea mozaică, sistemul de închinare

(prevăzut de această lege); şi sunt beneficiarii promisiunilor.” Romani 9:2-4, BVA.

Așa cum evreii aveau toate motivele să-L accepte pe Mesia, tot așa și cei ce

preferă încă să trăiască sub Lege, au toate motivele să renunțe și să caute

desăvârșirea, viața nesupusă păcatului, umblarea în Duhul în permanență pentru

că se poate dacă se vrea. Ei au totul în Christos, El a făcut totul ca ei să poată fi

neprihăniți și totuși aceștia se mai poticnesc: „Isus a răspuns: „Nu sunt

douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentru că

vede lumina lumii acesteia; dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentru că n-

are lumina în el.” După aceste vorbe, le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme;

dar Mă duc să-l trezesc din somn.” Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are

să se facă bine.” Ioan 11:9-12, VDCC. Exact așa spun și cei ce trăiesc sub Lege,

cei ce trăiesc duplicitar, cei ce cred că omul nu poate să nu păcătuiască cu toate

că Biblia îi contrazice în mod sigur dar Isus a spus clar, cine trăiește în Lumină nu

se poticnește (adică nu cade, nu se dezechilibrează) pentru că ei sunt oameni ce

nu dau loc somnului spiritual ci rămân vigilenți în orice clipă. Aceasta este cheia!

„Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.

De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. Căci, cei ce dorm, dorm

noaptea; şi, cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim

treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea

mântuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea,

prin Domnul nostru Isus Hristos.” 1 Tesaloniceni 5:5-9, VDCC


Crucificarea firii pământești înseamnă nu să scapi de trupul de carne ce-l ai

în momentul de față, acest corp format natural ci să nu mai aibă el control asupra

vieții tale, asupra deciziilor și dorințelor tale conform voii lui Dumnezeu. De acest

corp natural vom scăpa doar la învierea dintre cei morți când vom primi un corp

glorios tipic celor cerești dar de influențele sale negative asupra vieții noastre

putem încă de pe acest Pământ să fim eliberați în sensul că le putem birui și nu în

sensul că ele nu vor mai fi ținte asupra vieții noastre.

Unde a sfârâmat Dumnezeu atacurile vrăjmașilor Săi? Prin Biserică, de

aceea, Biserica este locul unde Dumnezeu domnește și aduce victoria! Orice gând

murdar, orice atac al diavolului sunt distruse în Numele Său pentru totdeauna! Dar

dacă noi nu credem atunci nu putem merge pe front, nu putem să învingem pentru

că ceea ce oferă biruință este credința noastră în Dumnezeu (vezi 1 Ioan 5:4), o

credință neclintită (vezi Psalmul 17:5; 1 Corinteni 15:58 și Coloseni 12:21-23):

„Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate

săgeţile arzătoare ale celui rău.” Efeseni 6:16, VDCC. Trebuie să mergi la luptă în

spirit de învingător și nu cu teamă și cutremur, Dumnezeu este de partea ta, ridică-

te și umblă! Când Ghedeon trebuia să lupte împotriva lui Madian, Dumnezeu a

selectat din popor pe cei capabili să lupte: „Vesteşte, dar, lucrul acesta în auzul

poporului: „Cine este fricos şi se teme, să se întoarcă şi să se depărteze de muntele

Galaadului.” Douăzeci şi două de mii de oameni din popor s-au întors şi au mai

rămas zece mii.” Judecători 7:3, VDCC. Dacă ar fi să facem un calcul putem spune

că aproximativ 70% din popor s-a speriat și s-a dat înapoi din calea dușmanului.

Totuși, procesul de selectare al lui Dumnezeu nu s-a finalizat, El a continuat să

scoată la vedere exact acei oameni capabili să lupte în război cu dușmanul:

„Domnul a zis lui Ghedeon: „Poporul este încă prea mult. Coboară-i la apă, şi acolo

ţi-i voi alege; acela despre care îţi voi spune: „Acesta să meargă cu tine”, va merge

cu tine; şi acela despre care îţi voi spune: „Acesta să nu meargă cu tine”, nu va

merge cu tine.” Judecători 7:4, VDCC. Expresia „ți-i voi alege” nu demonstrează

că Dumnezeu a predestinat pe unii spre a lupta și pe alții spre a rămâne cuprinși

de frică și am văzut în cele de mai sus că această doctrină nu este biblică.

Dumnezeu a ales după anumite criterii despre care vom vedea în continuare:

„Ghedeon a coborât poporul la apă, şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Pe toţi cei ce

vor lipăi apă cu limba, cum lipăie câinele, să-i desparţi de toţi cei ce vor bea apă

din genunchi.” Cei ce au lipăit apa, ducând-o la gură cu mâna, au fost în număr de

trei sute de oameni; şi tot poporul celălalt a îngenuncheat ca să bea. Şi Domnul a

zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de oameni care au lipăit, vă voi mântui şi voi da

„Cortul Lui este în Salem, şi Locuinţa Lui în Sion; acolo a sfărâmat El săgeţile, scutul,

sabia şi armele de război. – (Oprire). Tu eşti mai măreţ, mai puternic decât munţii

răpitorilor. Despuiaţi au fost vitejii aceia plini de inimă, au adormit somnul de apoi;

n-au putut să se apere, toţi acei oameni viteji. La mustrarea Ta, Dumnezeul lui Iacov,

au adormit şi călăreţi şi cai.” Psalmul 76:2-6, VDCC.


pe Madian în mâinile tale. Toţi ceilalţi din popor să se ducă fiecare acasă.”

Judecători 7:5-7, VDCC. Din cei rămași din popor, respectiv zece mii de oameni,

doar trei sute au fost în stare să meargă la luptă, deci din total putem spune că

doar aproximativ 1% au fost aleși de Dumnezeu să meargă la război și nu pentru

că Dumnezeu a spus că poporul s-ar lăuda dacă ar fi așa de mulți ci pentru că

această rămășiță din urmă a fost capabilă să lupte. Poate Dumnezeu să lupte cu

1% (spre exemplu) împotriva lui satan? Sigur că poate, iar cel ce se încrede în El

cu adevărat formează majoritatea iar cei mulți care luptă fără Dumnezeu formează

minoritatea: „Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor, se bizuie pe cai şi se

încred în mulţimea carelor şi în puterea călăreţilor, dar nu privesc spre Sfântul lui

Israel şi nu caută pe Domnul!” Isaia 31:1, VDCC; „Ştiu de acum că Domnul scapă

pe unsul Său şi-i va răspunde din ceruri, din locaşul Lui cel sfânt, prin ajutorul

atotputernic al dreptei Lui. Unii se bizuie pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi ne

bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru. Ei se îndoaie şi cad; dar noi ne

ridicăm şi rămânem în picioare.” Psalmul 20:6-8, VDCC.

DAR NOI NE RIDICĂM ȘI RĂMÂNEM ÎN PICIOARE!

De ce Dumnezeu i-a trimis acasă pe cei din popor care nu au sorbit apa cu

limba așa cum procedează un câine? Dumnezeu nu i-a ales pentru că aceștia nu

aveau spirit de învingători, nu erau gata încă să lupte, pentru ei mai bine poposeau

să bea apă decât să-și potolească rapid setea și mergând la război imediat. Ei nu

au înțeles că Dumnezeu este cu ei și că vor birui. Erau imaturi în credință și gata

să zăbovească, dacă e cu putință, să primească ocazia de a renunța. Ei se uitau

înapoi și înainte, meditau dacă să meargă sau nu până la urmă, își puneau tot felul

de întrebări, dacă vor reuși sau cum va fi, dacă vor avea arme sau cum să atace

și așa mai departe, acolo, pe genunchi lângă apă aveau timpul destul la dispoziție

să gândească astfel dar Dumnezeu nu i-a putut alege, ei nu și-au înțeles poziția

de autoritate ce o puteau avea în Dumnezeu în timp ce trei sute de oameni au

înțeles și erau gata să lupte, ei gândeau pozitiv și deja erau convinși că vor birui.

„Acum, fraţilor, vă salut şi vă doresc sănătate. MATURIZAŢI-VĂ. Încurajaţi-vă

unul pe altul. Promovaţi acelaşi mod de gândire. Trăiţi în armonie; iar

Dumnezeul dragostei şi al păcii, VA FI cu voi.”

2 Corinteni 13:11, BVA

„De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că

l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” Marcu 11:24, VDCC

„El zdrobeşte capete pe toată întinderea ţării. El bea din pârâu în timpul

mersului: de aceea Îşi înalţă capul.” Psalmul 110:6b-7, VDCC


Calea pe care trebuie să o parcurgem fiecare dintre noi:

În percepția celor imaturi în credință:

Conform doctrinei imposibilității trăirii fără păcat, omul când se naște din

nou primește iertare de toate păcatele, în acel moment omul devine nou și fără

niciun păcat. Acest lucru este adevărat. Problema este că această stare fără păcat

nu durează mult, ei spun că nu are cum să dureze mult pentru că firea își cere

drepturile cu toate că noi am văzut că această justificare este inutilă și banală.

Nimeni nu are datorie față de cineva dacă a plătit datoria respectivă. Ei bine, după

câteva ore sau zile, omul cade iar în păcat dar spun ei, nu pentru că el a dorit ci

pentru că trăiește încă în acest trup de carne unde firea este încă vie. Din nou,

explicație total eronată. Bine că nu a căzut în primele momente de la naștere din

nou, oare de ce? Ei dau vina pe trup, pe fire, pe orice altceva dar niciodată nu

recunosc că ei defapt sunt de vină pentru că nu au vegheat iar dacă nu au vegheat,

ce ar fi ca data viitoare să fie mai atenți și să stea la postul de veghe? Dumnezeu

nu ispitește pe nimeni prin faptul că El a creat trupul acesta, El a pregătit și mijlocul

să ieșim din ispită, să biruim ispita (vezi 1 Corinteni 10:13)! După ce omul a căzut

în păcat el este încurajat să se ridice, adică să își ceară iertare și să nu mai facă

naștere din nou creștere maturitate

atacurile carnale

atacurile carnale

„...şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi

curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire.” 1 Petru 2:2, VDCC.

de la gândire puerilă la dezvoltare deplină

cădere în păcat

trăire fără păcat

cădere în păcat


cădere în păcat

trăire fără păcat încetarea din viață

nașterea din nou


Protecția

Sângelui

Divin

lipsa Protecției

Sângelui Divin


acel păcat. Este interesant, ei spun că este imposibil să nu păcătuiești și tot ei spun

că trebuie să te lași de păcatul din viața ta. Practic se contrazic, este logic. Păi

dacă este așa de greu să te separi de păcat atunci este la fel de greu să primești

iertarea. De ce imediat vin și plâng în rugi și posturi pentru ca să fie iertați și apoi

pleacă să păcătuiască iar? Mie mi se pare că ne batem joc de Dumnezeu astfel,

practic, când mergem să păcătuim, creștini fiind, îi spunem direct în față lui

Dumnezeu că nu este în stare să ne elibereze ca și cum El e de vină pentru că noi

nu știm cine suntem în Christos cu toate că El ne spune mereu și mereu ori nu

vrem să ascultăm. M-am întrebat care ar fi starea omului ce îmbrățișează această

doctrină greșită când acesta moare fizic? Ar fi mântuit sau nu ar fi? Poate o să

spuneți că va fi, doar de ce să nu fie? Păi de ce va fi mântuit? Să presupunem că

ultima stare era în păcat, va fi mântuit? Chiar credeți că pe Dumnezeu Îl

interesează trecutul în sfințenie al acestei persoane dacă înainte să moară trăia în

păcat? Și eu cunosc oameni care umblau cu Dumnezeu și acum sunt din nou în

împărăția întunericului, vor fi aceștia mântuiți? Eu tare aș vrea să fie dar din

păcate, Biblia ne arată că nu vor fi, Dumnezeu nu admite păcatul având în vedere

faptul că El ne-a dat libertatea să trăim cum El dorește. Dar dacă omul acela

păcătos își cere iertare în ultimul moment, va fi mântuit? Greu de zis și nu mă apuc

eu să dau verdicte însă cred că nu stau chiar așa lucrurile cum cred cei mai mulți

doar ca să se simtă bine în păcat. Trăiesc cum trăiesc și apoi ei cred că se vor

putea pocăi repede și vor scăpa, să fie oare chiar așa? Eu nu am găsit în Biblie

porunca să ne pocăim înainte să murim! Dumnezeu urăște astfel de gânduri.

Pocăința nu se programează pentru viitor, adevărata pocăință nu te lasă în pace

până nu te întorci la Dumnezeu, acum și aici! Care ar mai fi scuzele atunci?

Eu am mai auzit pe mulți spunând că se vor boteza în anul cutare, luna

cutare, că se vor pocăi la bătrânețe pentru că mai au vreme, că ei sunt bine, că

au o slujbă în biserică, că sunt fii de păstori și preoți și Dumnezeu va trebui să ia

în vedere și asta la judecată. Să fie oare chiar așa? Oamenii aceștia se mint singuri,

nici măcar nu avem vreun exemplu în Scripturi pentru așa ceva, este doar un gând

diabolic pe care aceștia l-au îmbrățișat. Unii se botează de frica iadului, alții de

silă, alții pentru interese, alții fiind obligați indirect sau direct de către părinți sau

biserică, alții cred că prin botezul în apă au scăpat de judecată și moarte veșnică,

ce dezamăgire. Poate nu știați dar se întâmplă din păcate așa ceva și ar trebui să

ne trezim! Cine crede că poate trăi în acest fel ar trebui să știe că se îndreaptă

direct spre moarte veșnică. În primul rând, conform faptelor apostolilor, cei ce

credeau se și botezau, pentru că nu credeau degeaba, în inima lor ceva s-a

declanșat și L-au primit pe Isus în viața lor. Nu aveau nevoie să treacă prin școli

„Nu voi intra în cortul în care locuiesc, nu mă voi sui în patul în

care mă odihnesc, nu voi da somn ochilor mei, nici aţipire

pleoapelor mele, până nu voi găsi un loc pentru Domnul, o locuinţă

pentru Puternicul lui Iacov.” Psalmul 132:3-5, VDCC.


teologice ca apoi să fie apți pentru o scufundare într-o apă fizică care nu dovedește

nimic dacă omul nu are naștere din nou, o viață transformată prin Duh și nu prin

intervenția umană. Eu cred că mai degrabă, cel născut din nou are nevoie să

crească în Cuvântul lui Dumnezeu de atunci până la final și să caute să umble în

permanență în Duhul, nu doar la biserică ci și acasă, la muncă, la școală, în

anturaje, în familie, etc. Dar toate acestea par doar niște seturi mari de reguli ce

par să fie greu de împlinit când în realitate nu este așa ci doar în viziunea celor

sub Lege. Dar dacă omul se întoarce la Dumnezeu din dragoste necondiționată

atunci el va înțelege cu adevărat că trebuie să părăsească păcatul, va înțelege că

trebuie să umble în sfințenie și adevăr și va avea plăcere să se apropie de

Dumnezeu prin închinare, rugăciune, Cuvânt și părtășia cu Biserica Lui

răscumpărată. Dacă el va veghea și va rămâne în starea în care l-a pus Dumnezeu

atunci este imposibil să cadă în păcat, este imposibil să păcătuiască și dacă nici

măcar acest lucru nu-l putem înțelege atunci recomand să apelăm la rugăciune

serioasă și la o trezire spirituală dar cu lepădare de sine, este imposibil ca

Dumnezeu să nu ne dea lumina Lui dacă o cerem cu gând curat și serios! Iar dacă

dorești să umbli în Lumină caută să vezi lucrurile de sus și nu cele de pe Pământ,

caută să nu trezești firea care ar fi trebuit să o fi ucis deja, dar dacă nu ai făcut-o,

fă-o acum prin rugăciune reală și nu bolborosită sau învățată pe de rost, nu prin

cuvinte tehnice și științice ci cu o inimă zdrobită, cu o dorință vie și cuvinte simple.

Spune-I Lui tot ce te apasă, tot păcatul din viața ta, El știe ce ai în inimă și dar El

vrea să recunoști ca să te poată elibera. Vorbește cu El ca de la prieten la Prieten,

El și doar El te poate înțelege dar și elibera pentru că doar El a fost ispitat ca și

tine dar fără păcat când trăia pe acest Pământ, abia apoi a redat Viața Lui și celor

ce L-au crezut, Viață ce ți-o poate dărui în dar și cu mână largă și ție, chiar acum,

doar crede și ia decizii serioase înaintea Lui. Fă legământ cu El și nu te gândi că

vei eșua, că vei cădea, mergi în spirit de învingător și cu capul sus și vei vedea

semne și minuni. Dacă cazi, ridică-te și caută să nu mai cazi, caută să fii vegheator,

să crești pentru că nu poți rămâne la acest nivel când ai posibilitatea să treci la

altul, spre mântuire! Dumnezeu te ajută, te-a iertat de toate, du-te și nu mai

păcătui și nu-i mai crede pe cei ce-ți zic că nu poți să renunți la păcat, ei te mint

pentru că ei nu pot renunța fiindcă le place în păcat chiar dacă nu recunosc dar

Dumnezeu îi cunoaște și le vrea salvarea! Acceptă să privești altfel! E momentul

să-ți schimbi definitiv viața! Este timpul tău acum, nu lăsa să treacă vremea!

Pune-ți pofta în cui și maturizează-te om iubit de Dumnezeu!

„Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul

tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin

de întuneric.” Luca 11:34, VDCC.

Cei ce susțin doctrina imposibilității trăirii fără păcat spun că atunci care ar

fi câștigul lui Dumnezeu dacă eu deja sunt sfânt și desăvârșit? Ei spuneau că atunci

ce rost mai au pocăința, iertarea Lui și lupta de a birui păcatul dacă noi deja am

fost iertați cândva și acum gata, suntem scutiți de păcat și desăvârșiți. Eu sunt

convins că acest mod de gândire este unul total în afara Cuvântului lui Dumnezeu


revelat în Scripturi. În primul rând am văzut că Legea este dată pentru cei ce

încalcă Legea, este și logic dar la fel și iertarea nu este pentru cei iertat ci pentru

cei păcătos ce are nevoie de iertare, este limpede de înțeles. Iată ce spunea

Maestrul nostru defapt: „Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sănătoşi

au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei

neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” Marcu 2:17, VDCC. Deci pentru cine este pocăința

sau iertarea? Este clar că nu pentru cei sănătoși (adică sfinți, desăvârșiți, fără

prihană sau păcat ori mântuiți) ci pentru cei păcătoși (bolnavi spiritual). Noi nu

trebuie să avem o mentalitate de felul acesta care spune că trebuie să ne pocăim

în fiecare zi pentru că în mod aparent, această doctrină nu spune nimic rău, doar

ce e rău să te pocăiești, din contră, este foarte bine dar dacă analizăm în

profunzime ne dăm seama că această doctrină promovează „pocăința oarbă”

despre care am discutat deja. Dacă eu mă pocăiesc în fiecare zi înseamnă că eu în

fiecare zi comit acele păcate de care sunt conștient și responsabil, cine este de

vină? Desigur, eu sunt de vină și am văzut asta pe baza argumentelor clare și bine

întemeiate. Ce vom alege acum, să fim ignoranți sau să recunoaștem Adevărul?

În al doilea rând creștinii și ceilalți nu sunt scutiți de păcat, adică, în

momentul în care te întorci la Dumnezeu ți se schimbă viața, dacă te întorci cu

adevărat dar nu și anturajul din jurul tău. Tu vei continua să trăiești în mijlocul

întunericului dar nu pentru că ești întuneric ci pentru că ești lumină în El și trebuie

să luminezi pe cei din jurul tău și cum altfel decât printr-o viață curată? Păi tocmai

Scriptura ne spune să trăim fără păcat sau ireproșabili și noi am văzut asta în

nenumărate pasaje ce nu pot fi trecute cu vederea și convertite în filosofie și idei

băbești și platonice: „Ca să fiţi ireproşabili şi nevinovaţi, fiii lui Dumnezeu, fără

mustrare, în mijlocul unei naţiuni strâmbe şi perverse, printre care străluciţi ca

lumini în lume.” Filipeni 2:15, BTF 2010. Iată că a fi Fiu de Dumnezeu nu înseamnă

doar a declara o credință ci a demonstra prin trăirea vieții, comportament și

gândire sfințenia lăsată de Dumnezeu. Păcatul va continua să lovească la nivelul

minții tale, va continua să bată la ușa inimii tale dar tu ce vei face? Îi vei deschide

și îi vei spune „bun-venit!” sau îl vei lăsa să bată până se plictisește pentru că se

va prinde singur că nu are cu cine? Până la urmă Dumnezeu Se bucură de cei ce

înving păcatul și nu de cei ce toată viața s-au pocăit de păcat, adică, toată viața

au păcătuit, cu ce-L ajută pe Dumnezeu acest fenomen? Dacă pe un părinte nu-l

prea ajută când un copil tot spune că nu mai face greșeala aceea, că-i pare rău

când defapt mereu o repetă, oare pe Dumnezeu Îl impresionează tendințele

noastre bune despre care am discutat dacă ele nu au și rezultate bune? Eu cred

ferm că cei ce acum trăiesc fără păcat sunt cei în care Dumnezeu Își găsește toată

plăcerea exact cum Și-a găsit-o în Fiul Lui, Isus Christos, Domnul nostru. Să vedem

ce mai spune Biblia despre cei biruitori: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după

ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor

ce-L iubesc.” Iacov 1:12, VDCC.

CREȘTINUL AUTENTIC ÎNVINGE MEREU! „Blessed is the one who perseveres under trial because, having

stood the test, that person will receive the crown of life that

the Lord has promised to those who love him.” James 1:12, New International Version


Cine va primi cununa vieții, cea nemuritoare? Doar cine rabdă ispita, adică,

acei oameni care nu cad înaintea ofertelor sale, care rămân tari și neclintiți în fața

atacurilor sale și nicidecum cei ce cad și se pocăiesc apoi. Este bine să ne pocăim

dar nu e bine să cădem! Isus nu a murit de mai multe ori în păcat ci o dată pentru

totdeauna și interesant este faptul că ne cere și nouă același lucru, deci, se poate!

Cununa vieții reprezintă viața veșnică, reprezintă darul mântuirii eterne, intrarea

liberă în Regatul Promis al lui Dumnezeu după care tânjim. Doar cei ce înving

păcatul vor primi la final coroana dreptății, cea regală. Această învingere nu se

referă la a cădea în păcat și apoi la recunoașterea lui prin plâns și bocet! Mai nou

unii vin și spun că învingătorii adevărați sunt cei ce mor în luptă pe bună dreptate.

Nici măcar nu are sens, o fi adevărat pe plan fizic dar în Cuvântul lui Dumnezeu

așa ceva nu există. Isus a murit dar a biruit în lupta împotriva păcatului ca și noi

să avem același obiectiv, aceeași țintă. El a murit față de păcat și nu în păcat, El

când a murit, păcatul a fost distrus, tot așa, când noi alegem să murim față de

păcat, vom trăi, dar nu vechiul om ci cel nou și nu satan în noi ci Christos în noi și

nu o viață dedicată lui satan și plăcerilor acestei lumi corupte ce se îndreaptă tot

mai mult spre distrugere finală ci pentru Dumnezeu.

„Iată, eu vin dintr-odată; ţine tare ce ai, ca nimeni să nu îţi ia coroana. Pe cel ce învinge îl voi

face un stâlp în templul Dumnezeului meu şi nu va mai ieşi afară niciodată.”

Revelația 3:11-12a, BTF 2010. VIAȚA VEȘNICĂ – COROANA SE POATE PIERDE PRIN

LIPSA PERSEVERENȚEI ȘI A MATURITĂȚII SPIRITUALE!

„Căci dacă am devenit uniţi cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi uniţi cu El şi

printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Noi ştim că omul nostru vechi a fost răstignit împreună

cu El, pentru ca trupul păcatului să fie lăsat fără putere, ca să nu mai fim sclavi ai păcatului,

pentru că, atunci când o persoană moare, este eliberată de păcat. Întrucât am murit împreună cu

Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El. Ştim că Cristos, fiind înviat din morţi, nu mai

moare, moartea nu mai domneşte asupra Lui. Prin faptul că a murit, a murit faţă de păcat o dată

pentru totdeauna, iar viaţa pe care o trăieşte, o trăieşte pentru Dumnezeu. La fel şi voi,

consideraţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Cristos Isus! Deci păcatul să nu

mai domnească în trupurile voastre muritoare, aşa încât să ascultaţi de poftele lui!”

Romani 6:5-12, NTR.

Să fim atenți! Apostolul Pavel nu vorbește despre o eliberare de păcat ce va

avea loc în Ceruri pentru că nu ar avea sens să ne mai spună acest lucru atunci

când Acolo cu siguranță nu vom mai păcătui dacă ajungem Acolo. Pentru a ajunge

Acolo trebuie de aici să ne pregătim viața! Când ne cere să nu mai lăsăm păcatul

sau să nu-i mai permitem să guverneze peste viața noastră este clar că se referă

la o acțiune reală ce trebuie să aibă loc în viața noastră de pe acest Pământ, altfel

cum am putea să spunem că mergem în Cer și că suntem mântuiți când noi trăim

totuși precum cei din lume? Mulți se luptă cu păcatul și falimentează, mulți se bat

dar cu pumnul în vânt, unii se încred în propriile forțe și fac tot felul de practici

a persevera = a rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a

stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune (DEX 2009)

a răbda = a fi durabil, rezistent (DEX 2009)


pentru a scăpa de păcat și tot nu reușesc, unii apelează la oameni, alții dau bani,

unii se roagă și postesc regulat sau alții se refugiază în munți și devin pustnici și

nu se întâmplă în realitate nimic. Aceștia caută prin asceză perfecțiunea dar tot ei

spun că este imposibil când defapt este posibil dar nu prin eforturi și idei umane ci

prin moarte, moarte față de păcat și înviere la o viață nouă în Christos Isus.

„...căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.” Romani 6:7, VDCC

„Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Romani 6:2, VDCC

sau, noi care trăim în păcat cum de nu am murit față de păcat? De ce nu ne-am răstignit încă

firea pământească, adică să ne naștem din nou cu adevărat (vezi Ioan 3:7)? Nu ne putem naște

din nou dacă noi încă nu am murit față de vechiul stil de viață. Doar când noi alegem să murim

față de păcat omul nou va putea să se nască într-o altă natură, cu o minte regenerată și cu

armele speciale împotriva atacurilor diavolului. Fire crucificată nu înseamnă lipsa atacurilor

la mintea și inima ta regenerate ci puterea de a învinge aceste atacuri, de a le bloca în Puterea

Duhului Sfânt! Dacă firea nu ar fi fost crucificată atunci impulsurile diavolului venite prin fire

vor avea putere și control asupra vieții tale și te vei trezi în păcat cu toate că poate nu ți-ai fi

dorit asta, dar degeaba, tu ești acolo și vei plăti pentru asta dacă nu te întorci cu adevărat!

Să știi că sunt oameni care au decis să trăiască o viață sfântă cu adevărat,

acești oameni sunt ispitiți ca și tine și atacați de satan dar ei sunt biruitori în

Numele lui Isus și Dumnezeu va răsplăti cu viața veșnică pe toți cei ce rămân tari

și neclintiți în fața săgeților arzătoare ale celui rău. Iar dacă unii nu s-au luptat

până la sânge împotriva păcatului, tu nu trebuie să procedezi la fel, aceia vor

pierde dar tu vei câștiga dacă vei asculta de ceea ce îți spune Dumnezeu și lupta

împotriva păcatului nu este o luptă grea dacă te încrezi în Dumnezeu decât dacă

nu te încrezi motiv pentru care vei eșua: „Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu

un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne

înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus,

care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea,

şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Evrei 12:1-2, VDCC;

„Domnul este bun şi drept: de aceea arată El păcătoşilor calea. El face pe cei

smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa. Toate

cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie pentru cei ce păzesc legământul şi

poruncile Lui. Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!

Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care

trebuie s-o aleagă. El va locui în fericire, şi sămânţa lui va stăpâni ţara. Prietenia

Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură.

Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laţ.”

Psalmul 25:8-15, VDCC.

„Bucură-te, tinere (sau oricine ai fi), în tinereţea (sau în viața) ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr (sau pe acest Pământ), umblă pe căile alese de inima ta

şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată. Goneşte orice necaz din inima ta şi depărtează răul

din trupul tău; căci tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare.” Eclesiastul 11:9-10

Iar Isus i-a zis: „Nici Eu nu te condamn. Du-te şi să nu mai păcătuieşti!”


„Gândește-te că atunci când păcătuiești, în Christos fiind, te minți pe tine însuți și te

batjocorești pe tine însuți dând prilej diavolului să râdă de tine și lui Dumnezeu să Se simtă

ofensat pentru că tu nu mai datorezi nimic vechii naturi cu poftele și dorințele ei iar vechea

natură nu mai are acum deloc control asupra vieții tale. Atunci când păcătuiești faci precum

un hoț care se întoarce la închisoare singur chiar dacă a fost eliberat și-și pune singur cătușele

în mâini chiar dacă nu i le pune nimeni. Nu te prosti! Păstrează-ți statusul nobil ce-l ai în

Christos pentru că satan nu mai are nicio putere asupra vieții tale, acum tu îl stăpânești și el

știe asta dar nu mai are ce face, dacă este cineva care să te ducă în păcat, acela ești doar tu!

Ispita va bate la ușa ta, diavolul se va învârti pe lângă tine toată viața ta dar asta nu înseamnă

că te va cuceri, tu ești deja cumpărat cu un preț de sacrificiu de Dumnezeu, ești al Lui și El al

tău, rămâi drept și nu te mai clătina pentru că nu ai de ce, fii binecuvântat/ă!” ~Alex Sîngeorzan~

✡ † ✡

De mână cu Christos

E seară și liniștea se-așterne

Privesc în jur și totul e pustiu

Nu e nimeni care să mă-ntrebe

De ce-s lovit... da, ei nu știu.

Mă uit cu dor spre tristele zări

În spate este noapte și frigul iar se lasă

Dar încă sper, știu că-ndepărtări

E unde vreau să fiu, e dorul meu de Casă.

Pământul... parcă-i tot de plumb

Și cerul parcă-i de aramă

Pe drum e câte-un mut și surd

Se mișcă greu, sunt plini de teamă.

Privesc la ei cu ochii-n lacrimi

Dar nu mă văd, sunt niște umbre

Cândva erau și ei lumini

Dar s-au stins, sunt niște ființe sumbre.

E noapte... dar parcă aud

Un plânset pe cărare-n umbră

Se luptă greu și e lovit

E-un suflet și-o voce tremurândă.

Am înțeles că din timpuri vechi

Pășește greu înspre Emaus

Trecut-a mult de la priveghi

De la sfânta odihnă, de la repaus.


Și-atunci eu m-am uitat în urmă

Și-atâta durere, atât fior...

Cădeau, se ridicau, rămâneau în umbră

Erau speriați, cu sufletul gol.

Dar dintr-o dată se-aude o voce:

„De ce ești trist? Ce s-a-ntâmplat?”

„Ce? Tu nu știi?” ziceau cu glasul rece

„A fost cu noi dar L-au luat.”

Cu toți credeam că e Mesia

Ce cu ardoare-L așteptam

Suntem singuri și Iubirea

Ne-a părăsit și ne-a uitat.

De-atunci pășim cu greu pe cale

Suntem bolnavi, căzuți, loviți

S-a stins speranța că în zare

Vom fi din nou cu El uniți.

„Iată...! Aici ne e locașul!

Rămâi cu noi că-n jur e noapte

Nu ne lăsa, întreg orașul

E adormit, învelit în șoapte!”

Și parcă timpul s-a oprit

Luarăm cina împreună

Din ochii Lui de Om smerit

Căzură lacrimi ce vor să spună:

„Oh, nepricepuților și zăbavnici cu inima

Uitați-vă în Scrieri, în Tora și Profeți!

De ce tăceți? Nu trebuia să sufere Mesia?

Să fie întâiul Rod al Noii Dimineți?”

Cum pentru voi pe-o cruce

A pironit durerea

Tot corpul numai sânge

Ardea pe-altar Iubirea.

Acolo pe Golgota

El a-ngropat păcatul

Coroana, spinii, moartea

Au distrus tot iadul.

Și atunci când romanii

Credeau c-au îngropat Cuvântul

Când Pilat și preoții

Vedeau în El doar Omul.

Din Stânca rece-a morții

A răsărit Lumina

Și diavolul, soldații

Au tremurat întruna.


Căci în Univers nu-i nimeni

Mai presus de Fiul

Nici îngeri sau pământenii

Nu-i nici Roma, nici Ierusalimul!

Căci toată profeția

S-a împlinit într-Unul

Și-n Numele lui Mesia

Îngenunchează tot omul.

„Ascultă, dar, Cleopa!

Și nu te înspăimânta!

Acesta a fost Pâinea

Ce s-a frânt pentru viața ta!”

„Spune-le dar și acestor oameni

Ce se zbat în chinuri și durere

Să se ridice și să umble

Căci ei sunt dezlegați de rele!”

„Să nu mai privească înapoi

Când ei pun mâna pe plug

Eu am să vin iarăși la voi

După ce la Tatăl Mă duc!”

„Nu vă voi lăsa orfani

Îndrăzniți, dar, Eu am biruit!

Din orice greu, pe cei sărmani

Îi voi salva de M-au iubit!”

Și deodată simțeam în noi

O pace sfântă, o nouă viață

El nu s-a mai văzut dar noi

Eram de-acum plini de speranță.

Că de vei mărturisi cu gura

Că El, Isus a înviat

Primi-vei Viață și-n Cer cununa

La Tronul Alb, binecuvântat!

Iar dacă treci prin greu și chin

Tu nu uita ce e calvarul!

Căci El prin toate-ți dă alin

Și-n Ceruri sus, Mărgăritarul!

Alex Sîngeorzan

Misiunea Creștină Independentă Elohim – Pasiune pentru Christos

grupelohim.wordpress.com [email protected]

*Mesajul acestei cărți se poate copia și distribui mai departe! Chiar recomand acest lucru pentru că nu

este cuvântul omului ci al lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi! Fiți binecuvântați!

crucificarea firii pământești - carte creștină (2014)

Documents