Z V D A â D

Biblioteca poporală a Asocia tiunii „Astra“.

Anul al 30-lea. N r. 2 6 0 . 1939.

Despre minunide

1. Agârbieeanu.

aPublieajle periodică a „Asoeiaţiunii“.

Editura Asoeiajiunii „Astra“, Sibiu, Strada Şaguna 8.Tiparul Institutului de arte grafice „Daeta Tratană“. s. a.. Stbtu.

'1 ___________________________________

„Âsociaţiunea pentru literatura Români şi cultura poporului român“ , „ÂSTRA“ .

. «» ««- -»> .»«- »» ■.» »♦ S. .» .> ■»»î n t e m e i a t a I ar 1861.

PREŞEDINTE DE ONOARE:M. S. Regele CĂROR ll.

Preşedinte aettu:Dp. luliu Moldouan.

Viee-preşedinte:>0p. Gh. Preda.

Vtee-preşedinte:Dp. Gh. Hoga.

Vtee-preşedinte.:Dp. Sabin Euuţianu.

Gomttetul central al „Asoeiaţlunil“ numără 50 de fruntaşi dtn toate păturile SQeletăfll româneşti >

MT* E datoria fiecărui bun pomân să sprijineaseă „Aso- ciaţiunea“, cetind publicaţiile ei şi înscpiindu-se de membru.

Taxele de membru sunt următoarele: Membru fondator al Casei Naţionale.

odată pentru totdeauna.....................Lei 5000’—Membru fondator al „Asoclaftunet“.

odată pentru totdeauna. . . . . „ 1000"—Membru pe uteafă al „Asoclatiunel“,

odată pentru totdeauna........................... 500’—Membru aettu al „Asoetatiunet“. anual „ 30'—Membru a|ut. al „Asoctaflunet“. anual , 10'—

Q>C>£>C>C><£<Z><?>C><X><Z<£<^

Biblioteca poporală a Asociaţiunii „ Astra“.

Anul al 30-lea. Nr. 2 6 0 . 1939.

Despre minunide.

I. Agâpbieeanu.

Publicaţie periodică a „Asociaţiunii“.

Editura Asociaţiunii „Aslra". Sibiu, Strada Şaguna 0. Tiparul Institutului de arte graftee „Daela Tralanft“. s. a.. S ib iu .

Preţul 5 Lai.

» Cuvânt lămurifop.Este lueru eunoseut eu câtă uşurinţă cred

unii oameni în orice svon în legătură cu în- tâmplări \ieste fire, eu minunile. Vorba trece dela om la om, fiecare adaogă ceva la svonul auzit ş i vestea creşte în cuprins până ce pun oamenii la drum să vadă minunea, sau să o creadă, fără să o vadă, ca pe sf. Scriptură.

Dar niciodată nu-i omul mai aplieat să creadă în fapte ş i întâmplări peste fire ca în vremile grele ş i neaşezate, când fiecare d o ­reşte să scape d e primejdie, să aibă un adă­post faţă de ea.

Cum vremile tulburi s ’au coborît din nou asupra omenirii, am crezut folositor să dau rândurile ce urmează, în cari s e arată învă­ţătura adevărată creştină asupra minunilor. Pe de-o parte pentru a întări credinţa ad e­vărată că Dumnezeu poate fa ce minuni ori­când voieşte, iar pe de alta pentru ca poporul nostru să se ferea scă de veşti înşelătoare

1*

4

şi de oameni înşelători, cari răspândesc fe l de fe l de prăpăstii, pornite şi din rătăcirile sectelor religioase, c e au pătruns pe alocuri şi între români.

E vremea să aibă şi poporul nostru o cunoştinţă limpede în legătură eu minunile.

I . A gărbicean u .

Ce trebue să credem despre minuni?

1. MinuiA in upemea noastră. (Sunt ele eu putinţă?

e e . este o mtnune ?E un lueru. o faptă, eare se întâmplă peste

puterile ftrtt. De pildă: săturarea alor etnel mii de oameni cu cinci pâni şi doi peşti; Dindecarea orbului din naştere; înuierea lui Bazar din morţi. Tot minuni făcute de Domnul Isus Hrtstos şi istorisite nouă de Biblie.

După legile firii e eu neputinţă să se poată sătura cinci mii de oameni cuŞeâteua pâni. Nu 11 s’ajunge nici pe-o măsea. Cine se naşte fără lumina ochilor e cu neputinţă să înceapă a uedea, după legile firii. Iar mortul rămâne prau şl pulbere, până la a doua uentre.

Mântuitorul, lucrând în aceste trei ca­şuri, peste legile firii, a făcut adeoărate mi­

6

nuni. Şl a douedlt eă Bl e stăpânul firii şt a celor ce sunt peste fire.

Dumneseu poate deci face minuni, adică poate schimba rând'utala firii, fiindcă această rândulală tot El a făcut-o. Dumnezeu e atot­puternic şi face tot ceea ce uoeşte.

Dar omul poate face mtnunt?Omul eu puterile Iul nu poate să se ri­

dice peste rândutala lumii. Deci nu poate să facă minuni. Omul e zidit după legt ale flrlt şl puterea Iul se mărgineşte la aceste legi.

Dar nu sburăm eu aeroplanul?Nu umblăm eu corăbiile, nu numai pe apă,

el şl pe sub apă? Nu ascultăm la noi în casă aceea ce se cântă la Bucureşti, în Roma, Paris şl în toată lumea, auzind în aceeaşi clipă cu cel cari sunt acolo în sala unde se face cântarea?

Ba dai Insă acestea nu sunt minuni. Sunt numai descoperirea minţii omeneşti. Aşa cum am descoperit focul. Legile după cari plutesc corăbiile pe mare sau sub apă sau legile după cari sboară maşinile de sburat, au fost dela întemeierea lumii. Numai cât nu le-au cunoscut oamenii. Sunt legi ale naturii. Şl tot ce se face prin ele e lucru firesc, natural, nu minune.

?

Omul a uăzut că lemnul pluteşte pe apă şl a aflat legile plutirii, cari trăiau dela zi­direa lumii. Şl tot aşa cu toate descoperirile : legile lor sunt legi fireşti şl ceea ce se face prin ele nu poate fl minune.

Minunea nu se poate face eu legile firii. Omul, care e şl el o zidire din fire, nu poate face mlnupl eu puterile Iul.

Dar poate, cu puterea lut Dumnezeul Auem doue8l în Istoria legii ueehl şl în Istoria legii noul. Toţi prorocii au făcut minuni, în frunte eu Molsl şl Iile. Toţi apostolii au făcut minuni, în frunte eu Sf. Petru şl Panel. In uteaţa tuturor Sfinţilor aflăm minuni.

Toate sunt făcute în numele şl eu pu­terea lut Dumnezeu. Dumnezeu dă această putere pentru a arăta că cel ce le face trebue să fie ascultat, fltnd trimis să îndrepte pe oameni dela rău şl să facă binele. Omul, chiar cel eu uleaţa cea mal sfântă, nu are nici un merit dacă face o minune. Nu el o faee, el prin el, însuşi Dumnezeu.

2. Cine nu crede în minuni?Pentru a putea crede în minune, trebue

• să crezi mal întâi că este un Dumnezeu atot­puternic. Al doilea: să crezi că afară de

8

materia pe care o potl pipăi, mal este şl altă lume, eare nu t din materie, et din duh, din spirit, din putere. Din această lume ne- materială fac parte îngerii, dtauolii, şi însuşi sufletul omului. Glne nu crede că are un suflet deosebit de trup, eare nu moare odată eu trupul, et trăieşte în ueşnieie, acela nu poate crede în minuni.

Minunea, cum am spus, ‘e o faptă, eare trece peste puterile firii materiale.

Dar cine nu crede în Dumnezeu spune: Nu este nimic afară de materie, de ceea ce uedem şi ce putem pipăi. Această lume uă- zută şi materială îşi are legile ei, dela cari nu se poate abate Deci minunea e eu ne­putinţă, fiindcă nu este cine să calce, să se ridice peste legile firii. Dacă nu-i Dumnezeu, cine ar putea fl peste fire?

Dar necredincioşii spun că nu-t Dum­nezeu. Ei nu pot crede, deci, niet în minuni. Şt nici nu cred. Spun că sunt poueşti şl în­chipuiri minunile din s. Scriptură, sau acele din uleţile sfinţilor.

Dar nu poate erede'în minuni nici omul, eare nu crede că are el însuşi un suflet şl că sunt şl alte suflete, spirite, mat tari, mai

8

desăuârşlte ea ale noastre : îngerii. Pentrueă minunea se produee, se întâmplă, nu după

» legile firii materiale, el împotriua lor, sau cu trecerea peste ele. Iar aceasta nu se poate decât prin puterea spirituală, pe care o are duhul, nu materia.

Deci omul, care nu crede în Dumnezeu şl în suflejtul său deosebit de trup, chiar se urea, nu poate crede în minuni.

Pentru omul neeredtnetos lumea uăzută e [totul. Lumea neuăsută, nu există. Deşt spunem'mereu despre Dumnezeu-Tatăl: „Fă­cătorul certului şl al pământului, uăzutelor tuturor şi nevăzutelor*.

Neeredlnetoşil nu cred deci nici în mi­nunile proroellor, nici în ale Domnului Hrl- stos sau ale Apostolilor şi sfinţilor. Bl spun că toate acestea sunt poueştt pentru copil, aşa cum şl în poueştlle noastre poporale se Istorisesc lucruri peste fire : zmei, ba­lauri, Feţi-Frumoşi eu Izbânzile lor: Arunci perla şl creşte pădure deasă; aruncipleap- tănul şl creşte munte înalt în calea duşma­nului ce te urmăreşte.

Cel ce nu cred în Dumnezeu şl în suflet, adică peste tot în fiinţe şl puteri mal presus

10

de materie şl deosebite de ea, daeă aud azi de-o minune, de-o arătare, de-o uinde- eare nefirească, nu ered. Ei spun: închi­puiri de-ale oamenilor eu mintea slabă.

Numai un Dumnezeu ar putea face mi­nuni, zic ei, iar Dumnezeu nu este.

Şt îşi bat joc de cel ce cred în putinţa minunilor.

3. Minunile istorisite în Sf. Scriptură.

In Istoria Legii Vechi, care începe eu zidirea lumii şi sfârşeşte eu uremurtle dina­intea Naşterii Domnului, întâlnim foarte des istorisite fapte peste fire sau minuni, pe cari le-a făeut Dumnezeu prin diferiţi oameni drepţi. Însuşi începutul Cărţii sfinte e o mi­nune şl pareeă cea mai mare dintre toate : facerea lumii din nimica. Dumnezeu a zis să se facă lumina, cerul, pământul, plantele, animalele, peştii, pasările, stelele cerului şl s ’au făcui toate la porunca Lui.

Oamenii, cari nu ered în Dumnezeu, nu pot crede şi nu ered nici în facerea lumii de către Dumnezeu. El spun că lumea n’a fost făcută de nime, că totdeauna a fost ma-

11

ierte. Din aeeastâ materie ueşnică s’a făcut şl pământul nostru şt luna şl soarele şl ste­lele, după legi cuprinse în materie.

Nici un duh nu este, spun ei, ntel unul atotputernic şt după legi, cart nu sunt alt- eeua decât proprietăţi ale materiei; de pildă : materia grea merge la fund, cea uşoară se ridică; orice materie are greutate; orice materie la căldură mare se topeşte şl se schimbă în gaze, în aburi. Oamenii, cari nu cred în Dumnezeu nu cred nici în celelalte minuni pouestite în sf. Scriptură. De ptldă etlspun că Mol8t n’a despărţit Marea roşte să treacă jidovii ca pe uscat, cl s ’a întâmplat acolo flux şl reflux: adică apa mării şt azi la anumite ceasuri se trage dela uscat, apoi în alte ceasuri creşte. Mat spun că Molst n’a scos cu toiagul apă din stâncă, el el era un om, care auea putere să simtă unde sunt Izuoare, cum sunt şi azi oameni, cari sunt purtaţi prin deşerturi să afle prin simţul lor unde sunt Izuoare.

Şl aşa mal departe: necredincioşii nu cred în minuni şi sau le explică pe cale fi­rească. naturală sau spun că sunt poueştt şl nu realităţi.

12

Şl azi, dacă s’ar întâmpla o minune, el nu ap putea epede în ea şl ar spune eă-t min­ciună sau înşelare.

Noi, eredlneloştt, ştim însă că toate fap­tele pouestlte în sf. Scriptură ea minuni, sunt într’adeuăr lucruri peste fire şl ele s ’au în­tâmplat aşa cum sunt Istorisite.

Facerea lumii din nimica arată atotpu­ternicia lut Dumnezeu. Dacă a făcut Bl ma­teria şl lumea, Bl le-a dat şl legile, proprie­tăţile, cari le au până azt.

Nlel o lege n’ar ft dacă n’ar fi dat-o elneua. Legile lumii nu s’au putut naşte dela ele. nlet materia, fiindcă în lume nimic nu se naşte, nu se face dela sine. Nlet un fir de iarbă.

Minunile din sf. Scriptură Dumnezeu le-a făcut pentru ea să se descopere! pe Sine însuşi, să arate că Bl e stăpânul şl ziditorul tuturora şt pe Bl trebue să-l ascultăm.

Minunile Domnului Hristos s'au întâmplat pentru a arăta că Bl e Fiul lui Dumnezeu.şl să credem în El.

Niciodată o minune nu se săuârşeşte fără o ţintă mare şl bună. Minunile nu Şse fac pentru a face o plăcere oamenilor, ori

13

pentru a-l distra, eum fae seamatortt. Intre minunile descrise în sf. Scriptură şt minu­năţiile, pe cari le fae urăjltorll, faklrll. sptrl- ttştll, e deosebire ca cerul de pământ.

Numai cele cuprinse în sf. Scriptură şt în unele uteţl ale sfinţilor, sunt adeDărate minuni, adică fapte peste fire, pe cart nu le poate faeef decât numai Dumneseu.

4. Prin eîne s ’au făcut minunile.

Dumneseu şt* a ales în toată uremea oa­menii, prin cari a săuârşlt minunile, atunci când nu le-a făcut singur sau Domnul Isus Hrlstos. Niciodată nu s’a săoârştt ureo mi­nune prlntr’un om păcătos, ucigaş, hoţ, euruar sau plin de alte păcate mari. Minunăţiile, cari se fae cu ajutorul dtauolulul, eum au fost semnele magilor — preoţt din Egipt în uremea lut Molse, se săuârşesc de obleetu prin oa­meni isteţi, dar păcătoşi.

Pentru săuârştrea minunilor Dumneseu alege pe oamenii sfinţi, eum au fost Moist şl toţi prorocii şl sfinţii, dela Apostoli şi până asi.

Dacă uom cerceta uleaţa acelora — băr­baţi şl femei, — prin cart Dumneseu a să ­uârşlt minuni, uom afla că nu s ’au abătuţ

14

din calea Domnului, că au fost oameni de mare credinţă, de adâncă curăţenie, umiliţi şl plini de dragoste faţă de deaproapele.

Dumnezeu a dat putere de-a face mi­nuni unor sfinţi şl sfinte, pentru a douedt prin ele că acei oameni duc o uieaţă deo­sebită de a mulţimilor, că sunt aleşi ai lui Dumnezeu. Şl Atotputernicul mai luerează minuni prin sfinţi, pentru a ueni în ajutorul omenirii îndurerate, pentru a mări credinţa şl a îndrepta morauurlle oamenilor.

Când se zuoneşte deci despre ur’un lucru peste fire. că s’ar fi petrecut undeua sau cu elneua. mal întâi trebue să cercetăm acea persoană. Dacă e elneua cunoscut ea necurat, beţiDan, hoţ, tâlhar, plzmătăreţ, plin de mânie, scump, lacom — sau dacă are alte patimi mari, nici nu mal trebue să ne pierdem uremea eu ceea ce se zuoneşte despre el. Ştim dela început că nu poate fi adeuărat, deoarece Dumnezeu niciodată n’a făcut minuni prin oamelil plini de păcate mari. Dacă cel în jurul căruia se spune că se fac minuni, e plin de mândrie, dacă se laudă şl dlspreţueşte pe alţii, putem şti eă-l mincinos şl că minuni prin el nu se pot întâmpla.

15

Aşa dar uom cerceta bine omul, să vedem dacă e al lut Dumneseu sau . . . al celuilalt. Găct sunt şl de aceştia.

Apoi Da trebui să deosebim bine şl să eernem lucrurile petrecute despre cari se spune că-s minuni.

Să fie martori uredntel de încredere. Lucrul petrecut să nu se fl putut face cu puterile omului sau ale flrtt. Să fte un semn întăritor de atotputernicia şt bunătatea Iul Dumneseu.

Să nu ne grăbim a declara un lucru mi­nune până ce nu-1 cercetăm pe toate feţele, şl noi şl alţii, mal învăţaţi decât noi.

5. Poate fi uăsut Dumneseu?In chip firesc şl natural Dumneseu nu

poate ft văsuţ cu ochit noştri cel trupeşti. Noi. eu ochii trupului, nu vedem nici aerul dtn jurul nostru, care e materie, ca apa de-o pildă, numai că e mat subţtre cu mult şt mal uşor. Aşa dar noi nici materia prea fină nu o. putem Dedea. Gum am putea să Dedem deci un duh, un spirit? Şt Dumneseu e duh, spirit desăvârşit. Zice însăşi Scriptura: „Pe Dumneseu este eu neputinţă oamenilor a-L pedeâ“.

16

Dar dacă nu-D putem Dedea eu oehll trupului pe Dumnezeu, fttndeă este spirit, 11 putem, totuşi, uedea eu oehll duhului nostru, eu ochit minţii. Adică îl putem cunoaşte. Găel cunoaşterea e tot un fel de uedere.

Şi eum îl putem uedea pe Dumnezeu eu oehll minţii? Aşa eă prtulm minunatele lu­cruri de pe pământ şt de pe eer, eu legile lor uimitoare, eu frumuseţa şl măreţia lor şl ne zicem eu mintea: Toate acestea trebue să le fi făcut elneua, fiindcă din nimica nu se face nimic. Cel ce le-a făcut trebue să fie atotputernic, nemărginit, preainţelept, prea- bun, căci toate întru înţelepciune şi frumu­seţe le-a făcut. Acesta e Dumnezeu, făcă­torul ceriului şt al pământului.

lată eum putem uedea eu ochii duhului nostru, eu mintea noastră, pe Dumnezeu, în flecare zl şl în flecare clipă.

Prin aceea eă-D cunoaştem. Cum zice Apostolul Pauel: „Cele neuăzute ale Iul Dum­nezeu, ea şt ueşnlea Lut atotputernicie şt dumnezeire, se uăd dela începuturile lumii prin lucrurile pe cari le-a făcut“.

Deci toţi oamenii eu minte sănătoasă pot uedea pe Dumnezeu, în ţoală ziua, adică îţ

17

pot cunoaşte dtn lucrurile mâtntlor tul. îl putem Dedea — adecS puterile Lut şl înţelep­ciunea Lui — şl într’un fir de iarbă sau într’o gânganle, ori ÎDtr'o floare.

Dar această Dedere, această cunoaştere a lut Dumneaeu nu este o minune, el un lucru firesc. Dumneaeu în sine aşa cum este, nu poate Jl uăaut de ochii trupului. Dar ntet eu mintea noastră mărginită nu-L putem Dedea, nu-E putem cunoaşte deplin. El e nemăr­ginit, Iar înţelegerea noastră mărginită.

într’o oglindă de-o şchioapă nu se poate oedea tot muntele Ceahlăul sau Surul, el o mică parte dtn el.

Dumneaeu, deci, nu poate fl uăaut, aşa, cum este de ntme pe lume. Dar subt altă formă nu se poate arăta ? Dom arăta într’un capitol Dlttor.

6. Arătarea lu! Dumnezeu.Dumneaeu nu poate ft uăaut. aşa, cum

este: ea duh, ca sptrlt nemărginit. Totuşi, El s’a arătat oamenilor în semne, în stmboale. Motst a uăaut un rug aprins, care, totuşi, nu ardea. Urând să se apropie a auzit un g las : „Desculţă-te şi aşa te apropie, căci loc sfânt

18

este“. Dar t -a uăzut Molsl pe Dumnezeu, aşa, eum e? Nlet pouestel

Prorocii auzeau adeseori glasul Dom­nului, care le poruncea ce să facă, ea să uestească. Auzeau eu urechea, puterea dum- nezeească U se arăta subt formă de glas, dect numat într’un semn.

De multe ort Dumnezeu trimite pe în­gerii săi, când urea să uestească eeua oame­nilor. îngerii, cari încă sunt duhuri, puteri cereşti, şi nu au trup, tau o înfăţişare, care să poată fl uăzută de oameni, cu uota şl cu puterea Iul Dumnezeu. Şl aşa uln, se arată şt uorbese eu oamenii în numele lut Dum­nezeu. Auem multe pilde despre astfel de arătări ale îngerilor, din porunca Domnului, în Istoria Legii Ueehi. Dar auem şl în Legea Nouă. Un înger, — arhanghelul Gaurtl — s ’a arătat lui Z^harla, tatăl sf, loan Botezătorul, şl l-a uesttt, din porunea Iul Dumnezeu, că ua auea un fiu la bătrâneţe şl se ua chema numele Iul loau. Tot arhanghelul Găurii s ’a arătat sf. Fecioare Marla, uesttndu-i naşterea Mântuitorului Isus Rristos. Un înger îl arăta sfântului Ion Apostolul în Apocalips simboa- lele ce le uede. Apostolul de multe ori urea

19

să se închine arătării ce o uede, crezând că e Dumnezeu. Şl arătarea luminoasă îi spune, oprindU'l: „Să nu faci. Căci şi eu sunt serultor, ea şl tine“.

Numai în semn, ca simbol, s ’a arătat Spiritul sfânt. Duhul sf. — a treia feţă dum- nezeească, în formă de porumb, la Bobo- tează şl ţn formă de limbi de foc, la Rusaltt. 0a simbol, adică închipuind o putere a lut Dumnezeu: curăţia, puterea de a arde pă­catele.

A doua faţă dumnezeeaseă. Fiul, s’a eo- borît şl s ’a întrupat din P. 0. Fecioară Maria. şi a trăit 33 ani îh lume ea Dumnezeu ade- uărat. Oamenii de-atunci L-au uăzut numai ea pe un om, eu putere dumnezeeaseă. Numai cel cari au crezut în Bl, au uăzut în Mântui­torul şi pe Dumnezeu.

Dumnezeu-Fiul s ’a arătat, şi după înăl­ţare, multor sfinţi, purtând trup cum a purtat şl în lume.

Pot zice cel ce au trăit pe uremea lut lsus că au uăzut pe Dumnezeu? Sau cărora li s’a arătat lsus, după înuiere ? Nu pot spune că au uăzut pe Dumnezeu, ci pe lsus Hrtstos, Dumnezeu adeuărat şi om adeuărat.

3*

30

7. Arătări ale Preacuratei şi ale Sfinţilor.Am arătat în articolele trecute că pe

pe Dumnezeu aşa cum este El ntme nu l-a putut uedea, nici cu ochit trupului, ntel cu ochii sufletului. Am uăzut că Dumnezeu s’a arătat numai prin slmboale: rug aprins, limbi de foc, porumb. El grăieşte oamenilor de cele mai multe ori prin îngeri, cărora le dă putere să poată fi oăzuţl eu ochii tru­pului, deşi sunt duhuri. Toţi prorocii şl scriitorii cărţilor sfinte au fost luminaţi de Duhul Sfânt, a treia persoană dumnezeiască, dar nici pe Duhul nu l-a Dăzut, aşa, cum este.

Faţa a doua dumnezeească, Fiul, s’a făcut om şl a fost uăzut în lume ca om adeuărat. Pe Dumnezeu cel adeuărat din El nlme nu l-a putut uedea, numai înţelege din faptele Sale: din minunile ce le-a făcut. Am mal uăzut că Mântuitorul şl după ce s'a înălţat la cer s’a arătat multora, tot întrupat, cum a fost şi pe pământ.

El a înuiat eu trup preamărit: a intrat în easă fiind uşile încuiate, unde erau apo­stolii adunaţi de frica Jîdouilor. Şl, totuşi, nu a fost o nălucă. El le-a zis Apostolilor: „Eu sunt. Pipăiţl-mă şl uedeţl că Duhul nu are

21

carne şi oase, pe cum mă uedeţl pe mine anând“.

Cu acest trup preamărit Bl s ’a mai arătat multor sfinţi.

Tot aşa auem douesl din uleţlle sfinţilor, dela începutul creştinătăţii până în silele noastre, că şi Preacurata Fecioară Marla s’a arătpt de multe ort şl multora, după adormirea Sa.

Adeuărul acestor arătări nu poate fi tă­găduit. întrebarea e : cum sunt eu putinţă?

Noi nu cunoaştem proprietăţile trupului preamărit, decât din ce ne spune sf. Panel: „Samână-se trup muritor, sculase-na trup nemuritor. Samână-se trup material, scula­se-na trup spiritual...“

Dar înulerea morţilor, eu trupurile, încă nu s’a făcut. Ea na ueni la sfârşitul lumii. Cum se arată atunci eu trup P. 0. Fecioară şt sfinţii? Credem că se arată ea şi îngerii, cari n’au trup. Le dă Dumneseu putere să se pgată face nenăsuţl de noi.

Dar însăşi o astfel de arătare, este ea minune ? Minune e. întru cât. ţlnându-se le­gile firii, nime nu poate uedea cu ochit un spirit. Şi splrite^suut şl îngerii şl sfinţii, cari

y O 4-V

trăiesc numai eu sufletul în ral, până la în- ulerea trupurilor.

Dar poate fl crezut orice om, care spune e’a uăsut un înger, pe P. e. Fecioară sau un sfântă?

Dom ne dea în arlleolul ulltor.

8. Poate fi crezut oricine, care spune eă a uăzut ce nu uăd alţii ?

La întrebarea aceasta uom răspunde eu hotărîre: Nu 1 Poate ştiţi mulţi eă cel bol- naui de lingoare (tifos), din prlelna febrei, a temperaturii urcate sau a frigurilor, uăd tot felul de uedenil şl închipuiri. El ne arată eu degetul soldaţi, animale în casă ; uorbese eu cei morţtj’pe cari; îl uăd ull, apropllndu-se de ei. Uneori ceea ce uăd e atât de înspăl- mântător, încât sar din pat şl fug în curte şl pe uliţă, dacă nu-1 păzeşte nlme.

Dar nu numai în tifos, ei în tot felul de boale grele, când e febra mare, către 40°, omul are uedentt, uorbeşte eu o lume pe care n’o uede decât el. întreabă. Răspunde. Noi 8teem atunci: uorbeşte pustiu. Pustiu, fiindcă nu există în realitate ceea ce uede el şi oa-

menit eu cart uorbeşte. Găei de-ar fl. i-em uedea şi i am auzi şt not.

D eci: sunt uedenlt şl arătări, cari trăiesc numai în mintea omului bolnau. In închipuirea lui. Pentru el, sunt aleuea. Dacă Pat pune să jure, ar jura că le-a uăsut şt le-a ausit.

închipuiri, uedenlt. cart nu trăiesc decât în mintea noastră sunt şi uisurlle, pe cart le cunoaştem cu toţii.

Dueru de căpetenie e să ştim că sufletul, spiritul- nostru, poate auea uedenlt: adică ochii duhului să nadă lucruri, pe cari nu le uăd şl ochtt trupului, nici ochii spiritului unui om sănătos sau treaz.

Dar pot fi boale grele, deşi nu auem căl­duri de 40°, Nebunit şt când n’au febră, spun tot felul de minuni ee-au uăsut şi uăd. Dor- besc, în faţa noastră, cu închipuiri de ale lor.

Ceea ce uăd şi aud el nu există în reali­tate : altclneua nu uede şl nu aude, fiindcă în realitate nu are ce ausi.

Dacă dect cineua ne spune că au uăsut şi ausit ce nu au putut uedea şi ausi alţii, trebue să ne întrebăm mal întâi:

— Treaz e omul acesta sau utseasă?— Sănătos e sau bolnau ?

24

— Are febră sau e nebun?Şl numai după ee ne uom eonulnge eă-t

treaz, eă-l eu desăuârşlre sănătos, putem să credem ee ne spune.

Ba îneă mal trebue un jlueru de căpe­tenie, pentru a-t crede:

— Să fie un om eu tot elnsttt, drept, de bună credinţă şl care să nu albă nici un in­teres sau să tragă ur’un folos din ceea ee spune.

Lucrul acesta e de mare însemnătate şt şl uom stărui îneă asupra lui în articolul ulltor.

9. Omul de bună credinţă.Am arătat în articolele trecute că nu pe

őrletne, care spune că a uăzut eeua ee alţii nu pot uedea, ori a auzit, putem să-l credem. 6t numai pe omul de bună credinţă, care e în toate minţile, e cinstit, drept şi nu are ntet un Interes să mlnţeaseă.

A crede însemnează, peste tot, a ţinea de adeuărat [ceea ee n’am uăzut eu ochit noştri, n'am auzit eu urechile noastre, n’am pipăit eu simţurile noastre, ei ne spune altul. Afară de simţuri noi mai putem cunoaşte

25

adeuărul şt cu mintea noastră. De pildă: adeuărul că de etnct ort etnet fae douăzeci şt cinci, nu-l pipăim eu mâna, nici nu-l uedem eu ochit, niei nu-l auzim eu urechile, el-l în­ţelegem cu mintea. Adică pe lângă uederea trupească noi mat auem şi o uedere lăun­trică, a minţii, a înţelegerii şi cu aceasta ajungem ,1a cunoaşterea multor adeuărurl mari.

Şt aici poate fi uorba de cunoaşterea unui adeuăr, numai prin credinţă. De pildă: elneua a descoperit cu mintea lui şi a făcut socoteli după cart omul poate să şl facă o maşină sburătoare. Deşi cei mai mulţi dintre noi, eu mintea noastră, nu pricepem socote­lile cele încâlcite, oricât ni le-ar arăta cl- neua, — totuşi. Credem când ne spune un om priceput. Au fost destul cart n’au uoit să creadă până când n’au uăzut în uăzduh aero­planul.

Cea mai mare parte din Înuăţătura ce se capătă în şcoli e întemeiată pe credinţa în spusa altora, a dascălilor, a cărţilor. Ajungem la cunoaşterea de adeuărurl numat crezând că cei ce ne înuaţă spun adeuărul. încrezuţi în ştiinţa, cinstea şi bună credinţa lor.

26

Dacă însă din propria mea experienţă şl păţanie şliu că Petru ori Pauel — cari spun eă au văzut îngeri, cart le-au grăit — sunt nişte mincinoşi de meserie, n’am să 1 cred. Fie eă m’au minţit pe mine, fie că au minţit pe alţii, dacă sunt dovediţi odată de minci­noşi, nu mat pot fl crezuţi.

De asemenea nu poate fi crezut eineua, care trage foloase dtn ceea ee spune. Dacă trage folos el sau trag alţii eu ştirea lut, îm- părtăşlndu'l şt pe el din banii ee se adună.

Deci omul, care poate ft crezut nu trebue să albă ntet un Interes din ceea ee vesteşte oamenilor. De asemenea se mal cere ea el să nu înveţe nici un lucru rău, să ţină legea şi să se ferească de păcate mart.

10. Nu poate fi învăţătură nouă.Dacă s’ar scoborî un înger din cer şl

ar face mtnunt groaznice înaintea lumii în­tregi. dar ar învăţa alte adevăruri decât cele cuprinse în sf. Scriptură, — nu poate fi crezut.

Inuăţătură nouă în ce priveşte sufletul, vieaţa ueşnteă, Dumnezeu în trei feţe şl peste tot învăţătură nouă, afară de aceea pe care o ştim noi, creştinii, din învăţătura Bisericii,

27

nu poate fi. Şl dacă un om utne eu înuăţă- tură nouS, spunând că Dumnezeu t s ’a arătat şt l-a spus aşa, — aeel om nu poate fl decât un mare păcătos şt un mare mtnctnos.

Descoperirea dumnezeească sau reue- laţla a fost închisă de Dumnezeu cu moartea celui din urmă Apostol. Dumnezeu a uorbtt prin prorcţct şt a dat înuătăturl lumii; apoi a Dorblt prin Fiul, prin Domnul Isus Hrl- stos, descoperind lumii marile adeDărurl ale eredlnţlt. Ceea ce au auslt dela Mântuitorul, au propouădutt Apostolii. Nici ei n’au dat nici o înuătătură nouă, ci numai ceea ce ou auslt dele Isus Hrlstos: »Mergând în toată lumea, înuătafi toate popoarele... să păzească toate câte am poruncit eu uouă“.

Cu moartea Apostolilor fereştlle certului s ’au închis. Nici un adeuăr nou, nici o în­uătătură nouă, nu mat poate coborî la noi. Dumnezeu, prin Fiul, ne-a spus tot ee ouea să ne spună şt de ce auem lipsă pentru mântuirea noastră.

Ucenicii Apostolilor şl toţi sfinţii părinţi în şir, întreaga blserieă, n’au făcut altceuo decât să păstreze adeuărul, aşa, cum l-ou auzit dela Domnul Hrlstos. Nime n’a mat

28

cutezat, afară de eretici, să ulnă eu nouă în- uăţăturl creştineşti.

Sf. Pauel seria, încă pe uremea când trăiau Apostolii:

„Dacă s’ar coborî înger din cer să uă înueţe altă înuăţătură decât aceea ce aţi auzit dela mine, — să fie anatema“.

Deci când un om despre care se spun minuni, se zice eă-1 sfânt. — înuaţă alte în- uăţăturl decât cele cuprinse în sf. Scriptură şt în înDăţătura Bisericii, — putem şti re­pede că nu-t nici sfânt şi că nici minuni nu poate face.

Nlme, în creştinism, nu se poate lăuda că aduce înuăţătură nouă. Ceea la ce ne înuaţă sfinţii adeuăraţt a fost totdeauna în creştinătate, în Lege şl Scriptură.

Sfinţii nu ne pot înuăţa nimic nou, ei numai adeuărurile, poruncile, legile, tainele cuprinse în;,înuăţătură Domnului Hristos. De eâteori elneua se abate de acolo — e in­suflat de duh rău, nu de Domnul.

11. Douezile de lipsă.Pentru a putea numi un loc sfânt sau a

spune despre eineua că are o uleaţă sfântă,

29

sunt de lipsă douesile. Ar ft şi copilăresc lucru şi primejdios să ne prea grăbim a numi pe eineua sfânt şau a crede în sfinţenia unul loc. In chipul acesta înşelăciunile cele mat mari şl eu urmări primejdioase nu pot fl în­lăturate.

De aceeajBiseriea nu se grăbeşte nici­odată să Redare pe cineDa sfânt. Trec seci şi chiar sute de ani până e pus eineua în cinstirea sfinţilor. Trebue să .se douedească eu mărturtl de cea mal mare bună credinţă că în jurul sfântului. în uieaţă fitnd sau după moarte, s ’au făcut minuni.

Minuntle sunt singurele douezi despre sfinţenia unui loc sau a unul om. Pentrucă numai prin ele. eelfee le-a făcut, se deose­beşte a fl auut daruri deosebite dela Dum­nezeu, pentru uieaţa lui frumoasă şl pentru binele credincioşilor.

Faptele minunate trebuese doDedite prin martori de bună credinţă. Trebue să fie cel puţin doi sau trei, cari să afirme un lucru. De pildă: când Domnul Hrlstos a utndecat pe orbul din naştere, fariseii l-au întrebat întâi pe orb daeă-l adeuărat, apoi au chemat şl pe părinţii lut şt 1-au ascultat.

19

30

Dacă la Lourdes. în Franţa, unde e un uestit isuor, făcător de minuni, se face o utnde- care minunată, trebue să fie martori, cari să spună sub jurământ eă"au cunoscut pe bol- naul înainte;”că au ştiut că nu^s'au putut uindeca ori la’ câţl doctori au fost duşi; că l-au uăzut sănătoşi. Mai e de lipsă ca o eo- misie de doctori să uizitese pe cel utndeeat. să declare sub jurământ că' nu mal e bolnau. De obieetu se caută doctorii, cari l-au cu­noscut pe bolnaD şi l-au tratat şi înainte de utndecare.

Acestea sunt probele adeuărate ale mi­nunilor, tar nu uorbe spuse în uânt: am austt dela cutare, care tar a austt dela cutare şt acesta dela al treilea şt tot aşa până la al sutălea.

Boala ulndeeată în ehtp minunat trebue să fie boală adeuărată, tar nu numai închi­puită. De aceea la constatarea unei mtnunt trebue să spună şl doctorul, care a uăzut pe bolnau înainte de ulndecare.

Deci nu-t destul să aust pe oameni spu­nând: ei-că a fost la locul sfânt. Era mut şt acum uorbeşte. Sau altele la fel.

31

Mlnunlte. cari sunt semnele sfinţeniei unul om sau unul loc trebue sS fte. deci, dovedite cu mărturii serioase.

12. Voinţa şi darul lui Dumneseu.

Cine a citit paginile de până aici şt-a dat seama că minunile sunt lucrarea şl darul Iul Dumneseu. Ele sunt lucruri peste fire, pe cari nici un om pământean nu le poate face, nici înger din eer, decât prin nolnţa şl puterea Iul Dumneseu. In orice minune, cum spune sf. Scriptură, e „degetul Iul Dum­neseu“.

El le face, prin Îngeri sau prin oameni sfinţi, când urea să-şt arate mărirea Eul, pentru mântuirea de uecl a omului. Nici­odată o minune adeuărată n’a putut şl n’a auut o urmare rea asupra sufletelor, el numai una mântuitoare.

Credinţele deşarte ce mal stăruie între unit români, mal puţin luminaţi, în fermeeă- turl, în slujbe negre, în a face rău deaproa- pelut prin rugăciuni către Dumneseu, sunt mari păcate. Dumneseu „nu uoleşte moartea păcătosului, ct să se întoarcă şl să fie ulu“. Cine urea să-l determine pe Dumneseu, să

32

facă o minune pentru a pedepsi pe un duşman, e mai rău ca un păgân.

Greştlnul, care crede că sunt oameni, cari cunosc ulttorul, cari pot face minuni pentru a grăbi moartea eulua sau pot da putere unul lucru blagoslovit de ei, să te apere de moarte, îneeteasăde a mal fl creştin.

Greştlnul adevărat ştie că singur Dum­nezeu poate face minuni şl poate finea uleafa în noi, pentrueă uleafa noastră şl a lumii în­tregi e în mâna Lui.

A Căruia e împărăţia şl puterea şt mă­rirea, în ueeii-veeilor. Amtnl

t i2 t 20. «. raw

0 € 3 € 3 C M 3 B € 3 *

Datorinfele bunu1. Ce este Asoelafhinea ,

£ ce a mal mare şt ce tale rom ânească din Arde direa culturii în sânul pop

fl. Ca a făcut ş l »a fac1. A ajutat îp timpuri gr

români la înuătâtură de c<— 2. A înfiinfat o bib lio tee— 8. A înfiinţat un Muzeu mat ales lucruri făcute de române, dar şl alte eele de mii de co n feren fe popi oraşe. — 5 fl înfiinfat cui b e ji (neştiutori, de earte). - p o p o ra le ş i eo op era liu e. — şt sec i de mii de exemple tură ş i p e tr e c e r e pentru p o reuista „Transilvania“. — i ţăminie. c ercu r i culturale, la sate, — 10. A ajutat ei naflonale. — 11. Ajută ţipă pentru cărturarii eu şcoală Secţiile „Astrei“ din eiuj)

III. Ce trebue să facp «M1. S ă s e înscrie m em

(membru fondator i000 t e 800 Lei, membrii actiui 50 eu şttintă de eartei mai m utsta „Translloanla* şt s ă e rite de SeefUle „Astrei*. Ac dela sate s ă cu m pere broi poporală a „Asociaftunit" (f de 16 pag. 1 Leu, 50 eoali

Să iubiţi Asoeiaţiunea „Astra“ — cetitori români ai acestei cărţulii I

Dacă iubiţi Asoeiaţiunea aceasta, să ştiţi că lucraţi pentru propăşirea noastră, a tu­turora!

„Astra“ urea o ţărănime sănătoasă, de­şteaptă, urednică, cu gospodării înfloritoare, eu încrederea intr'un uiitor strălucit.

Calea „Astrei“ duee spre mântuire!Ulttmele numere ale „Bibliotecii popo­

rale“ sunt următoarele:Nr. 251. Calendarul pentru popor al Aso~

eiaţiunii, pe anul 1939, întoemlt de Horia Petra-Petrescu.

Nr. 252—253. D espre cărţile funduare ş i întabulări de Dr. Vaier Moldouan, adaptată legilor în otgoare, de Dr. Salvator Jurea.

Nr. 254—255. Cultura pomilor, după clima, postţla şt solul grădtnet, de leronim Mardan.

Nr. 256. Alexandru Chiorean alias Bătrâ- neanu şt rolul său în reuoluţta Românilor ar­deleni din anul 1848, de Ştefan Pascu.

Nr. 257. Poesii poporale din Bănatul Jugo- slav, culese de Roman Cristea şl Traian Mărghiticean.

Nr. 358. Diu pildele Domnului de Ion Agârbieeanu.

Nr. 259. Calendarul pentru popor al Aso- ciaţiunii, pe anul 1940. întocmii de Horia Petra-Petreseu.