CRIZA IDEII DE ISTORIE ÎN SOCIETATEA POST-MODERNĂ

Autor: Paraschiv SimonaCoordonator: Gânscă Gabriel

Modernitatea a fost numită “epocă a istoriei” (pentru că a conferit semnificaţie ontologică istoriei) dar şi epocă a “progresului” sau “viitoristă”. Modernitatea este definibilă înainte de toate, ca fiind epoca în care circulaţia sporită a mărfurilor şi a ideilor, precum şi mobilitatea socială sporită focalizează valoarea noului, dispun anticipat condiţiile pentru identificarea valorii (a fiinţei însăşi) cu noutatea.

Ideea de istorie a jucat un rol central în culturile marcate de tradiţia iudeo-creştină, care concepe timpul având o curgere liniară spre un scop final, contrar viziunii antice a ciclicităţii lumii.

Avem şi aici de-a face cu un concept cheie ce caracterizează modernitatea: “secularizarea ca modernitate este şi un caracter al unei anumite epoci (ceea ce s-a întâmplat în epoca respectivă) dar şi “valoarea” ce domină şi ghidează conştiinţa epocii în discuţie, mai ales ca încredere în progres (fiind în acelaşi timp o credinţă secularizată şi o credinţă în secularizare) (G. Vattimo).

Se pot lua în considerare mai multe critici la adresa ideii de istorie. W. Benjamin încearcă să dezvăluie caracterul ideologic al istoriei. Cei

care administrează istoria sunt învingătorii, faptele celorlalţi, ale învinşilor nu fac istorie. Numai faptele oamenilor care contează şi ale popoarelor care contează sunt incluse în istorie, aceştia selectând anumite fapte “relevante” doar pentru a se legitima ca putere.

B. Franklin Antonescu

Cristofor Columb

O serie de aspecte ale vieţii sunt însa excluse , de exemplu nu se prezintă transformările modului de a se hrăni , ale modului de a se îmbraca sau de a trata bolile psihice , precum şi viaţa oamenilor „ de jos”.

Globuli-Ţăranii romani

Fast food

IndiaCoreea

Grecia

Istoria poate avea sens, doar dacă are curs unitar, dacă se îndreaptă spre un scop final, dacă conduce spre un ideal. În modernitatea târzie acest ideal nu mai este posibil , iar punctul de vedere determinant pus în centru ( venirea lui Hristos sau Sfântul Imperiu Roman, sau emaniciparea şi realizarea omului luminat) nu mai pot fi acceptate de toată lumea.

Nu există o istorie unică şi ar fi iluzoriu să credem că există un punct de vedere atotcuprinzător, capabil să le unifice pe toate celelalte (cum ar fi Istoria care înglobează istoria artei, a literaturii, a războaielor, a sexualităţii, etc.).

Bibliografie[1]G. Vattimo – “Dincolo de subiect”, Pontica, Constanţa, 1994[2]G. Vattimo – “Societatea transparentă”, Pontica,Constanţa, 1995[3]G. Vattimo – “Sfârşitul modernităţii”, Pontica, Constanţa 1993[4]Piere Aldo Rovatti- Gandirea slaba , Pontica 1999

G. Vattimo Piere Aldo Rovatti