Criza economica 1929 versus Criza economica 2008

Nu a trecut nici macar un secol de la « The Great Depression » ( Marea Depresie, sau in traducere exacta Marea Depresiune ) de la inceputul celui de-al xx-lea secol. Poate nu suntem in stare sa intelegem ce inseamna o criza economica in adevaratul sens al cuvantului pana nu intelegem ce s-a intamplat in Marea Depresie. S-ar putea sa existe unele asemanari cel putin curioase.

Scurt istoric

Niciodata nu s-a cazut la un acord privind cauza principala a crizei, insa se spune ca crash-ul bursei din America din octombire 1929 a insemnat inceputul acesteia. Exista trei mari « pareri « in ceea ce priveste criza economica a inceputului secolului XX : a Economistiilor clasici, a Economstilor Austrieci si a Teoriei Economiei neoclasice.Incepand din momentul caderii bursei, economia Statelor Unite ale Americii a intrat in declin, urmata fiind apoi incet de restul lumii. Unele tari au suferit mai putin in urma acestei caderi economice, insa tot globul a fost afectat. Multe dintre aceste efecte au fost cauzate de dependenta tarilor puternic industrializate de importurile de materii prime. Comertul mondial a scazut, la fel ca si veniturile personale, bugetare si profiturile. Dintre cauzele prezentate ale maririi crizei s-au aflat :

- scaderea profiturilor

- pastrarea banilor departe de banci

- deflatia dobanzilor

- scaderea valorii nete a afacerilor, ducand la falimente

Dupa panica starnita in anul 1929 si in urmatoarele 10 luni ale anului 1930, 774 de banci americane au intrat in faliment. Pe plan modial numarul lor a ajuns la 9000 in timpul anilor 30. S-a format astfel un cerc vicios : bancile nu mai imprumutau, scadea consumul, scadea productia, scadea profitul, se intra in faliment. In timpul crizei, Banca Federala de Rezerva a Americii, neintervenind, a pierdut o treime din bani. In contextul deprecierii oricarei industrii au aparut slabiciuni si mai mari in sistemele economice. Partidele nationaliste incep sa se faca auzite. Astfel, profitant de lipsa de incredere in sistem, de nevoia disperata a oamenilor de a iesi din aceasta situatie, au luat nastere unele dintre cele mai distructive regimuri : cel nazist si cel fascist. Urmarea acestei nasteri a fost o alta : al doilea razboi mondial. Urmarea acestei nasteri : moartea.America spera la un om care sa o repuna pe picioare si il aleg pe Roosevelt ca presedinte in anul 1933, urmand sa fie primul presedinte American care a stat la putere mai mult de doua mandate, plecand de la conducere in anul 1945. Acesta a venit cu un plan nou ( sau mai bine zis o serie de planuri noi ) care sa ajute America, cat si restul lumi sa se repuna pe picioare. « The new deal » a propus anumite programe prin care spera sa ajute clasa somera, sa aduca reforme in afaceri si finante, programe rurale pentru repunerea pe picioare a agriculturii, legalizarea productiei si vanzarii alcoolului si recuperarea economiei. Pana in 1929 doar 4% din populatie era somera. Din 29 pana in 33 : 25%. Multe din masurile luate de FDR ( initialele presedintelui american ) sunt si in prezent contestate de multi economisti. Sfarsitul marii crize a venit o data cu sfarsitului celui de-al doilea razboi mondial.

Trecand la zilele noaste, desi unele asemanari sunt destul de evidente le voi enumera : caderea Bursei de la New York. In octombrie. 1929/2008. Scaderea imprumuturilor. Scaderea productiei.Ei l-au avut pe Roosevelt. Noi il avem pe Barack Obama, om de la care sunt asteptate cel putin la fel de multe rezultate.Bancile sunt in declin, productia este in declin, consumul este in declin. In America si incet si in Europa. Rusia a anuntat si ea luarea masurilor anticriza.

In Romania marii crize a fost ales pentru guvernare in 1932 partidul national liberal ( intr-adevar, in fuziune cu Partidul Unirii din Bucovina ). Astazi, cele trei mari partide nu se decid care pe care. Analistii economici ii critica pentru evitarea axarii pe elaborarea unei strategii viabile in vederea protejarii Romaniei in fata crizei actuale. Astfel:

PD-L: trei planuri in functie de trei contexte. Desi, dupa spusele domnului Theodor Stolojan, partidul are un plan anticriza pe care vor sa il puna in practica abia ajunsi la guvernare. La baza, planul anticriza are drept scenarii de evolutie in urmatorii patru ani : 7% crestere economica pe an, 5%, respectiv 4%.

PNL : Domnul Calin Popescu Tariceanu nu si-a pierdut inca optimismul in fata crizei. PNL considera ca “nu este nevoie de interventia statului in sistemul bancar, care “este solid si va depasi criza”, a spus Tariceanu.

PSD : Domnul Mircea Geoana, a prezentat un plan anticriza, spunand: “Nu e un regim de slabire prin care scapam de kilograme taind o mana sau un picior, putem slabi si facand sport si mancand sanatos” ( metafora care arata viziunea sa despre rolul statului.) PSD vorbeste despre garantarea integrala a depozitelor bancare ( in conditiile in care oricum 99% dintre ele sunt deja protejate).

http://businessday.ro/01/2009/marea-criza-economica-din-perioada-1929-1933/

In ultimele luni s-a tot vorbit despre marea criza economica din perioada interbelica si am considerat ca ar fi util pentru toti cititorii acestui blog sa scriu un articol pe aceasta tema, in care sa explic ce si cum s-a intamplat. Iar dupa cateva zile de documentare, a “iesit” articolul de mai jos, cam lung, dar mai scurt nu se putea avand in vedere intentia mea de a explica mai pe larg situatia. Deci, sa incepem.

I Premisele crizei

America tocmai isi revenea dupa primul razboi mondial iar economia intra intr-o noua era. Dezvoltarea fara precedent a inovatiilor tehnice si stiintifice din timpul razboiului si imediat dupa, a creat o prapastie intre capacitatea industriei de a genera produse competitive si capacitatea salariatilor de a le cumpara, in timp ce rata de economisire a populatiei cu venituri peste medie era mai mare decat cresterea oportunitatilor de investitii, ceea ce a dus la o crestere fara precedent a preturilor unor active actiuni si imobiliare in principal.

Activitatea economica a explodat in perioada 1920-29, indicele productiei industriale calculat de FED crescand de la 81 de puncte in 1920 la 114 in 1929 (deci o crestere de 41%), in timp ce rata medie anuala de crestere a PIB-ului SUA in aceeasi perioada a fost de 4.6%. Ben Bernanke mentioneaza intr-o carte publicata in 1983 ca intre 1925-1929, industria SUA a produs aproximativ jumatate din totalul productiei industriale a lumii.

Insa conform NBER, toata aceasta perioada de crestere economica a fost marcata de trei recesiuni de mai mica amploare: prima recesiune a durat 18 luni, in perioada ianuarie 1920 – iulie 21 si a dus la scaderea PIB cu 2%, a doua a avut loc intre mai `23 si iulie`24 iar a treia intre octombrie `26 – noiembrie`27, insa fara sa aiba implicatii economice serioase. Tot in aceasta perioada, FED a inceput sa utilizeze politica monetara in scopul atenuarii fluctuatiilor ciclurilor economice iar sfarsitul primei recesiuni mentionate anterior a fost grabit de noua atitudine a FED care, prin imprumuturile pe care le-a acordat in special bancilor, a dus la cresterea investitiilor in economie, cu efect direct in cresterea PIB.

In ceea ce priveste bursa, aceasta a crescut spectaculos timp de 8 ani inainte de 1929, indicele Dow Jones crescand cu peste 600% (de la 63.9 puncte in 24 august 1921 la 381.17 puncte in 4 sept. 1929) iar motivele au fost urmatoarele (cf American History 102):

1. Cresterea numarului investitorilor

Investitiile la bursa au fost vazute drept o cale usoara de imbogatire (easy money) si se estimeaza ca in orice moment al perioadei 1925-29, cel putin 4 milioane de americani detineau actiuni la bursa. Intrarea permanenta a unor noi investitori concomitent cu iesirea altora, a asigurat un flux continuu de “bani noi” in piata ceea ce a dus la o crestere fara precedent a pretului actiunilor.

2. Cresterea ratei de economisire

Datorita cresterii economice, tot mai multi americani isi permiteau sa faca economii, iar o parte din aceste economii erau investite la bursa

3. Politica banilor ieftini

In aceasta perioada, bancile ofereau americanilor posibilitatea contractarii de imprumuturi mult mai usor decat inainte si este foarte probabil ca pe langa masini si case, multi dintre cei care au luat credite au investit o parte din bani si la bursa

4. Investitiile companiilor au creat supraproductie

In 1925, in industrie au devenit vizibile primele semne ale supraproductiei (cresterea stocurilor). Insa, anticipand cresterea cererii, managementul companiilor a decis reinvestirea profitului in noi capacitati de productie, accentuand o problema deja existenta. Au fost angajati noi muncitori care la randul lor au inceput sa cumpere pe datorie produse si servicii, generand astfel o crestere a productiei si implicit o crestere a pretului actiunilor.

5. Lipsa reglementarilor privitoare la activitatea bursiera

La momentul respectiv, cadrul legal era unul extrem de permisiv si drept urmare, companiile isi cresteau dupa voie capitalul social prin emiterea de noi actiuni care erau vandute investitorilor. Tranzactionarea “in marja” a explodat, investitorii, convinsi de continuitatea trendului ascendent, cumparau actiuni in marja (platind doar o fractiune din valoare) urmand sa le vanda peste cateva luni la un pret mai mare si sa castige diferenta, ceea ce a dus la crearea unui urias joc piramidal avand in vedere ca majoritatea banilor care erau investiti la bursa de fapt nu existau.

6. Psihoza consumului

Anii `20 au reprezentat pentru americani o perioada de consum feroce iar drept exemplu, am sa va dau cateva cifre: productia de masini a crescut de la 2M in 1920 la

5.5M in 1929 iar numarul biletelor de cinema vandute a crescut de la 40 la 100 de milioane pe saptamana, cinematografia devenind a zecea industrie ca importanta. Americanii cumparau orice, de la masini, aparate de radio si aspiratoare, la bilete de cinema si excursii in Europa, deci nu este de mirare ca actiunile companiilor de orice fel au crescut la bursa intr-un mod complet necontrolat.

Optimismul in ceea ce priveste evolutia economiei era atat de mare incat, la alegerea sa in 1928, presedintele Hoover a declarat ca “America se afla astazi mai aproape de triumful bogatiei asupra saraciei decat a fost in toata istoria sa”, iar la inceputul anului 1929, John Jacob Raskob, CEO General Motors, a scris un articol numit “Toata lumea trebuie sa se imbogateasca” in care a sugerat ca orice american poate deveni bogat daca va investi saptamanal la bursa $15, desi la momentul respectiv venitul unui muncitor nu depasea $17-$22/saptamana.

Nota: recunoasteti in cele spuse mai sus o parte din Romania anilor 2004-2008?

II Cifre si fapte

In luna octombrie a anului 1929, istoria a considerat ca a venit momentul ca America sa plateasca pentru toate excesele facute in ultimii 10 ani. Bursa s-a prabusit cu 40% si doua au fost zilele care au ramas in memoria investitorilor: 24.10 – black Thursday – joia neagra, ziua in care trendul bursier s-a transformat din bullish (crescator) in bearish (de scadere) si, in special, 29.10 – black Tuesday – martea neagra, cea mai devastatoare zi din toata istoria bursiera a SUA, zi in care s-a anulat toata cresterea bursei din ultimul an. Doar in perioada 29 oct-13 nov, de pe bursa s-au evaporat 30 de miliarde de dolari, suma comparabila cu totalul cheltuielilor SUA in primul razboi mondial. In trei ani, indicele Dow Jones a pierdut 89% din valoare, scazand de la 381.17 puncte in 03.09.1929 la 41 de puncte in 05.07.1932 si ii vor trebui 26 de ani pentru a isi depasi din nou maximul atins inaintea crizei.

Oficial, criza economica a durat din august 1929 pana in martie 1933, iar evolutia PIB-ului SUA a fost urmatoarea: 1929 – $87 miliarde; 1930 – $75 (-13%); 1931 – $59 (-21%); 1932 – $42 (-29%); 1933 – $40 (-5%). Pentru a vedea si influenta acestei crize asupra celorlalte economii dezvoltate, va prezint tabelul de mai jos in care se vede evolutia indicelui productiei industriale aferent fiecarei tari in perioada crizei, anul 1929 fiind luat drept reper (100).

1927 1928 1929 1930 1931 1932 1933 1934 1935Britain 95 94 100 94 86 89 95 105 114Canada 85 94 100 91 78 68 69 82 90France 84 94 100 99 85 74 83 79 77Germany 95 100 100 86 72 59 68 83 96Italy 87 99 100 93 84 77 83 85 99Sweden 85 88 100 102 97 89 93 111 125U.S. 85 90 100 83 69 55 63 69 79Sursa: Industrial Statistics, 1900-57 (Paris, OEEC, 1958), Tabelul 2Ca urmare a scaderii activitatii industriale, in 1933 aproximativ 25% (15 milioane) dintre americanii apti de munca erau someri iar venitul mediu al celor care aveau totusi de lucru a scazut cu 43%.In ceea ce priveste sectorul bancar, daca in anii premergatori crizei apareau banci noi intr-un ritm de 4-5 pe zi, in timpul crizei au falimentat in medie doua pe zi. Criza din sectorul bancar a avut trei faze:1. octombrie-decembrie 1930, moment in care pentru prima data, unele banci au inceput sa dea semne de slabiciune iar lipsa oricarei garantari a depozitelor a facut ca panica sa se raspandeasca rapid. Daca inainte de crearea FED in 1913, bancile private aveau posibilitatea de a lupta impotriva unei recesiuni economice prin imprumuturi

acordate prin intermediul unor case de clearing si/sau suspendarea temporara a dreptului de a lichida un depozit, dupa crearea FED, luarea unor astfel de masuri a devenit responsabilitatea acesteia dar in 1930, Rezervele Federale fie nu au dorit, fie nu au putut sa opreasca raspandirea acestei crize in sistemul bancar.2. iunie-decembrie 1931. Aceasta faza a fost prefatata de falimentul celei mai mari banci austriece, Kredit-anstalt (mai 1931), moment care a adus panica si in sistemul bancar european. In anul respectiv in SUA, indicele preturilor a scazut cu 9.4% (deci deflatie), indicele productiei industriale s-a prabusit cu 15%, masa monetara M1 s-a redus cu 5.7% iar rata dobanzii a ramas stabila la 11.3%.3. decembrie 1932 – martie 1933. Aceasta a treia faza a reprezentat apogeul Marii Crize. Comparativ cu 1929, datele macroeconomice aratau astfel: rata somajului a crescut de la 3% la 25%, bursa a pierdut 80% din capitalizare, indicele productiei industriale a scazut cu 52%, masa monetara s-a contractat cu 33%, indicele preturilor a scazut cu 33% iar o treime dintre banci ori au dat faliment, ori au fost preluate.III RenastereaSfarsitul crizei a coincis cu instalarea la putere a presedintelui F.D. Roosevelt, care a venit la Casa Alba cu un plan ce a ramas in istorie: The New Deal. Printre masurile luate de noul guvern se regasesc: (i) infiintarea Reconstruction Finance Corporation, o entitate prin intermediul careia au fost furnizate lichiditati sistemului financiar; (ii) adoptarea Securities Exchange Act prin care s-au reglementat tranzactiile in marja si s-a stabilit cadrul legal in ceea ce priveste imprumuturile pe care bancile le pot acorda pentru astfel de tranzactii; (iii) bancile de investitii s-au separat de cele comerciale prin Glass-Steagal Act.Pentru combaterea somajului, noul guvern a infiintat „Civilian Conservation Corpsâ€, o organizatie care angaja tineri intre 18 si 25 de ani pentru munca in folosul� comunitatii (plantare de copaci, ecologie, etc), tineri care erau platiti cu $30 pe luna. Se estimeaza ca aproximativ doua milioane de americani au fost inrolati in acest program.In ceea ce priveste agricultura, Congresul a aprobat legea numita Agricultural Adjustment Act, prin care statul acorda fermierilor o compensatie baneasca pentru ca acestia sa renunte la cultivatea unei parti a pamantului (avand in vedere scaderea preturilor din perioada anterioara, scadere care a dus la falimentul agriculturii, acum statul incerca sa creasca pretul alimentelor prin reducerea productiei). Intre 1932-35, venitul fermierilor americani a urcat cu 50% iar pana in 1940, se estimeaza ca aproximativ 6 milioane de fermieri au primit un astfel de ajutor.Industria a beneficiat de aparitia in 1933 a “The National Industrial Recovery Act (NIRA)” prin care guvernul a stabilit noi reguli de business si a incurajat crearea a noi locuri de munca insa, NIRA a fost declarat neconstitutional in 1935 datorita faptului ca incuraja formarea cartelurilor si favoriza companiile mari.Toate aceste masuri (si multe altele), au dus la o crestere foarte rapida a economiei in anii care au urmat insa in 1935, productia industriala inca era cu 25% mai mica decat in 1929, in timp ce somajul scazuse de la 25% la 17%. Doar in 1940 se poate spune ca economia SUA si-a revenit complet dupa aceasta criza.IV ConcluziiPutem compara efectele crizei economice actuale cu cele generate de criza din 1929-33? Raspunsul la aceasta intrebare poate fi impartit in doua:- da, pentru ca si aceasta criza a fost cauzata de specularea in exces a unor active financiare, in special actiuni si imobiliare (sa nu uitam, creditele subprime au declansat aceasta criza economica), active al caror pret a crescut complet necontrolat in ultimii 10 ani iar acum, cand pretul acestora se apropie de valori mai normale, descoperim ca bogatia mondiala s-a redus cu 30.000 de miliarde de dolari. In plus, este evident faptul ca guvernele si diferitele institutii de reglementare nu au tinut pasul cu vremurile iar cadrul legislativ existent in unele domenii este complet depasit.- nu, pentru ca acum exista mai multa bogatie, situatia economiei mondiale este incomparabil mai buna decat a fost in urma cu 80 de ani iar guvernele au fonduri pentru a lupta impotriva acestei crize. Cei mai pesimisti analisti indica pentru 2009, an considerat ca reprezentand apogeul crizei, o scadere a PIB-ului SUA de 3-4% in timp ce rata somajului nu va trece de 8-9%. Comparati aceste cifre cu cele de acum 80 de ani si veti vedea de ce situatiile nu se compara daca discutam in procente. In cifre absolute insa, pierderile de acum sunt mult mai mari avand in vedere ca in perioada 1929-33, o

scadere a bursei cu 80% a dus la pierderi de zeci de miliarde de dolari in timp ce acum, o scadere de doar 40% a DJIA a dus la pierderi de mii de miliarde.Nu stiu nici cand si nici cum se va termina aceasta criza, insa sunt convins ca in perioada urmatoare, in SUA se vor pune bazele unui nou “New Deal” prin care vor fi reglementate tranzactiile la bursa, piata bancara si modul in care se evalueaza valoarea activelor depuse drept garantii pentru credite.

La 80 de ani de la cea mai mare criza financiara din istorie, businessul mondial are nevoie de noi legi si reguli pentru a functiona. Capitalismul in forma actuala si-a demonstrat limitele iar pentru a continua sa produca bogatie, fundamentele acestuia trebuie ajustate. Vor invata guvernele si investitorii ceva din actuala criza mondiala? Doar timpul ne-o va arata.

http://www.dailybusiness.ro/bloguri/valentin-ionescu/finante-banci/marea-depresiune-din-1929-si-recesiunea-economica-din-2008-657

Sunt autori in presa romaneasca (dar nu numai) care fac o analogie intre recesiunea economica prin care trecem si ceea ce s-a petrecut in 1929 - 1930, atat prin prisma cauzelor, cat si a posibilelor sale efecte. Daca analizam strict factorii cognitivi si psihologici, pe relatia perceptie - manipulare, fara indoiala ca pot aparea asemanari intre cele doua crize economice, intrucat orice perceptie negativa determinata de manipularea publicului prin vehicularea anumitor informatii, unele avand baza reala, poate declansa un risc sistemic, adica un colaps al pietei financiare. Dupa care, se produce un efect bulgare de zapda.

Cu alte cuvinte, populatia, in functie de gradul ei de structurare, poate fi "stimulata" peste un anumit prag, ca printr-un gen de informatii sa reactioneze intr-un mod anume. S-a incercat si la noi, zilele trecute in sistemul bancar, prin lansarea de zvonuri privitoare la capacitatea de plata a unor banci. Dar, prin mecanisme institutionale s-a evitat aparitia unui risc sistemic. Nu a fost vorba doar de interventiile verbale ale guvernatorului BNR. De aceea, eu cred ca, o criza economica trebuie abordata predominant normativ. Asta nu inseamna ca factorii psihologici trebuie ignorati.

Din perspectiva normativa, recesiunea economica actuala a aparut si evolueaza cu totul diferit fata de criza care s-a produs in urma cu 79 ani. Cauzele recesiunii din 2007-2008 nu sunt aceleasi cu cele din 1929 - 1930. Mecanismele institutionale de interventie au evoluat in ultimele decenii, structura economiei mondiale s-a modificat profund, iar statele colaboreaza intre ele, ceea ce in 1929-1930 nu s-a intamplat. Totodata, actuala criza pare sa fie controlata, dar cu un cost destul de ridicat. Ori, in 1929 nimeni nu si-a pus problema unei coordonari pe plan international sau a unei interventii in piata financiara, intrucat cultura economica dominanta era diferita. Marea Depresiune din 1929 - 1930 a avut efecte negative in plan politic (cel putin in Germania), pe cand recesiunea actuala impinge statele occidentale sa-si redistribuie rolul pe plan mondial, astfel incat, riscul sistemic sa fie mai bine controlat, alaturi de riscul economic si politic ce decurge din agresivitatea unor state nedemocratice sau mafiote, cum sunt Rusia si unele tari musulmane. In fine, este posibil ca recesiunea actuala sa fie debutul unui nou ciclu economic pe termen lung tip Kondratieff, avand ca motor al dezvoltarii o noua revolutie tehnologica (ecotehnologii + IT + nanotehnologii). Ramane de vazut.

Am sa ma concentrez in acest articol asupra Marii Depresiuni din 1929 - 1930 pentru a contura mai bine diferentele fata de situatia prezenta.

Marea depresiune din 1929 - 1939

Depresiunea economica poate fi impartita in 3 perioade. Faza intai, premergatoare aparitiei recesiunii economice din 1929, faza a doua, ce debuteaza in februarie 1929 si se extinde pana in 1933, faza a treia, care a durat din 1933 pana in 1939.

Faza I: 1921-1929

Faza premergatoare debuteaza in 1921 si se intinde pana in prima jumatate a anului 1929. Sigur ca, in intervalul de timp analizat nu este nici o criza, dar apar conditiile care aduc criza. In perioada 1921-1929 FED aplica o politica monetara stricta ce conduce la un proces deflationist. Preturile bunurilor intermediare inregistreaza un declin in intervalul 1922-1929 cu o rata de 0,9% pe an, iar preturile bunurilor de consum cresc in acelasi interval cu o rata de 0,4% pe an.

Productia industriala si agricola creste intr-un ritm mai mare decat cererea interna, daca luam in considerare oferta scazuta de bani (M2) din economie. Reteaua bancara se extinde la 25.000 banci, in conditiile in care iesirile de pe piata sunt de aprox. 1000 banci pe an. Creditul de consum se dubleaza in perioada 1925-1929. Pe baza acestei expansiuni a creditului de consum si in conditiile mentinerii unor salarii mici in randul populatiei (crestere de 8% in perioada 1923-1929), 60% din masini si 80% din radiouri sunt detinute in rate. Totodata, pe intervalul 1925-1929, creditul acordat brokerilor de banci pentru tranzactii pe piata de capital se mareste in detrimentul creditului industrial cu 92%.

La Bursa de Valori din New York-NYSE volumul tranzactiilor creste de la 433 milioane cu titluri 1925 la 757 milioane titluri in 1929. Astfel, investiile la bursa de valori devin mai profitabile decat depunerile de bani in banci. Evident, nu toata lumea putea investi la bursa, ci doar o minoritate, intrucat 0,1% din populatia SUA detinea 34% din totalul economiilor. Prin urmare, 0,1% din populatie, bancile si companiile isi puteau permite sa speculeze la bursa, in timp ce majoritatea populatiei facea rate la bunuri.

Faza a doua: 1929 - 1933

In august 1929 se ajunsese la imprumuturi de 8.5 mld dolari SUA pentru finantarea operatiunilor speculative ceea ce a impins Indicele Dow Jones Industrial Average de la 191 puncte in anul 1928 la 381 puncte in septembrie 1929. Volumul imprumuturilor nu depasea masa monetara in sens restrans M1 care era de aprox. 26.6 mld dolari (M1 = banii aflati in circulatie + depozite care se pot transforma in lichditati).

Populatia cu economii, bancile si firmele investeau masiv in titluri corporative, speculand la bursa pe termen scurt, bazandu-se pe obtinerea unui castig mau bun dintr-un randament ridicat al valorilor mobiliare comparativ cu dobanda bancara. Pentru a stopa cresterea speculatilor, FED (banca federala) a decis cresterea ratei scontului/dobanzii la 6%.

Analizand separat M1 (masa monetara in sens restrans) si M2 (masa monetara intermediara = M1 + depozite pe termen mai mare de 2 ani) nu exista nici un indiciu ca s-ar fi putut ajunge in situatia in care bancile sa nu poata face fata platilor. Prin urmare, FED (banca federala) a judecat corect, la prima vedere. Dar, FED probabil nu a analizat in profunzime structura creditelor bancare, intrucat bancile nu finantau numai speculatiile la bursa, ci si creditul de consum. Apoi, nu trebuie neglijat ca in luna octombrie incepea un nou an financiar in SUA si toate companiile faceau raportari. Pe cale de consecinta, companiile doreau lichiditati ca sa faca plati in contul dividendelor. Asa este si acum. Nu in mod intamplator luna octombrie este o luna cu probleme in SUA. Desi, pana in luna mai a anului 1929, creditul speculativ s-a redus cu 650 milioane dolari, masura de crestere a ratei dobanzii adoptata de FED a restrans pas cu pas masa monetara din economie, ceea ce a condus la

declansarea unei crize de lichiditate pe termen scurt, intr-un moment in care volumul tranzactiilor la bursa de valori atingea maxime istorice, iar cei ce jucau nu ma puteau sa-si inchida pozitiile intrucat, din lipsa de bani, nu gaseau cumparatori.

Prin urmare, FED nu a anticipat corect miscarile in piata de capital pe termen scurt si nu a tinut cont de platile ce urmau sa se faca in luna octombrie. FED ar fi trebuit sa micsoreze rata dobanzii ca sa evite o criza de lichiditate. Numai ca a procedat exact invers.

Dupa un maxim istoric in 3 septembrie 1929, Bursa de Valori din New York a scazut cu 17%, dupa care a inceput sa recupereze, dar pe un curs fluctuant. Criza financiara a debutat joi 24 octombrie 1929 si a atins un varf in cursul zilei de marti 29 octombrie. In 5 zile Dow Jones Industrial Average a pierdut 23%. Desi, economai americana intrase in recesiune, in 1930 existau semne de revenire. Totusi, erorile de politica au dus la o prabusire economica fara precedent. In iunie 1930, presedintele Hoover a semnat Legea Smoot - Hawley (de la numele celor doi senatori, initiatori ai legii) prin care tarifele vamale au fost majorate cu 52% pentru aprox. 20.000 produse din import. Legea Smoot - Hawley urmarea protectia produselor agricole americane in fata celor din import, mai ieftine si totodata mentinerea preturilor pe piata interna.

Legea a avut un efect dezastruos asupra economiei americane, intrucat si alte tari au adoptat masuri de retorsiune. Confruntandu-se cu un protectionism generalizat in comertul international, exporturile americane au scazut cu 61%, iar importurile cu 66%, ceea ce a impins economia americana in depresiune si odata cu ea si restul lumii. Pana in 1933, Produsul Internt Brut real al SUA a scazut cu 29%. Datorita cereri agregate scazute, preturile s-au redus la toate produsele in medie cu peste 30%. Numai produsele agricole au scazut cu 51%, in conditiile in care aprox. 30% din populatie lucra la acea data in agricultura. Intrucat nu a existat un plan de salvare, mii de banci au intrat in faliment. In intervalul 1929-1933, au disparut aprox. 10.000 banci, din 25.000 cat existau in 1929.

Contractia cererii agregate au fortat patronii sa-si restranga activitatea industriala sau sa o inchida. In anul de varf al depresiunii, 1933, somajul a ajuns la 24,9%, respectiv 12 milioane de persoane. Dar, in anul de varf al recesiunii se infiinteaza Corporatia de Finantare a Reconstructiei (Reconstruction Finance Corporation) pentru finantarea lucrarilor la autostrazi, a ipotecilor la imprumuturi agricole, a bancilor si afacerilor. Aparitia acestei corporatii, alaturi de modificarea legislatiei bancare (Legea Glass Steagall) au fost singurele masuri pozitive luate de administratia Hoover si care au ajutat economia americana sa-s revina putin in urmatorii ani, prefigurand sub aspect institutional, ceea ce Roosevelt a denumit "New Deal".

Faza a treia 1933-1939

Perioada cuprinsa intre anii 1933-1939 este de revenire. Administratia Roosevelt lanseaza mari proiecte de lucrari publice sub deviza "New Deal", pe structura institutionala creata de Hoover. Se aplica reforme in sistemul bancar, se pun bazele unei noi structuri ale pietei imobiliare care functioneaza in esenta pana in prezent si se aplica programe de salvare. Prin Economy Act, se reduc salariile angajatilor din sectorul public si pensiile veteranilor de razboi cu 40%. De asemenea, se aplica un program in favoarea fermelor agricole. Dolarul se devalorizeaza in raport cu aurul. Stocul de bani se situeaza insa sub nivelurile anterioare anului 1929.

Cu toate acestea, economia americana intra in recesiune in 1937-38. Motivul ? Fara sa faca o corelatie stransa intre cresterea ofertei agregate de marfuri si cresterea cantitatii de bani, FED a majorat cu 50% rezervele minime obligatorii ale bancilor, ceea ce a condus la scaderea stocului de bani si a productiei reale din economie. Asa a intrat economia din nou in recesiune. Productia

industriala iarasi scade, iar somajul revine la 19%. A fost un exemplu de proasta evaluare a evolutiei inflatiei si o comunicare deficitara intre FED si guvernul federal. Intr-un fel s-au repetat greselile din 1929.

Concluzii

Criza din 1929-1930 s-a declansat datorita maririi ratei dobanzii de FED (bancii centrale), precum si aplicarii unor masuri protectioniste care au dus la contractia comertului international. Deci, criza a aparut datorita unor masuri de tip interventionist, aplicate in momente nepotrivite si care se bazau pe evaluari gresite. In plus, colaborarea intre diferite organizatii publice ale statului american a fost proasta.

Criza din 2007-2008 isi are sursa in expansiunea creditului ipotecar, incurajata de micsorarea repetata a ratei dobanzii de FED, in modificarea legislatiei bancare (legea Glass Steagall din 1933) sii in creditarea populatiei cu venituri mici pentru achizitia de case, conform legii Community Reinvestment. Deci, criza prn care trecem in prezent este provocata tot prin masuri de ordin interventionist, dar aplicate pe un interval de timp mult mai mare decat in anii 20-30 si care acopera unul sau mai multe cicluri economice de durata scurta sau medie (nu fac analiza ciclurilor acum). Apoi, aceste masuri de ordin interventionist difera fata de ce s-a petrecut acum 79 de ani. De pilda, politica monetara aplicata in ultimii ani in SUA se afla la polul opus de cea din anii 30.

Spre deosebire de anii 1929-1930, nici o tara si nici o organizatie regionala gen UE sau NAFTA nu a adoptat masuri de natura protectionista in comertul international. In fine, chiar daca acum pare sa revina la moda statul interventionist ca salvator de vieti si inimi, exista suficiente exemple care demostreaza nocivitatea unei interventii a statului, indiferent de amplitudinea acesteia. Dovada ce a fost in anii 30. Este adevarat ca astazi legaturile intre stat si economie sunt cu mult mai puternice decat in urma cu 80 de ani. De aceea, interventia statului tine mai mult de aceasta intrepatrundere decat de esecul pietelor.

In privinta masurilor de diminuare a efectelor unei crize, iarasi exista diferente. Tarile occidentale colaboreaza pentru diminuarea efectelor crizei de pe piata financiara, pe cand in anii 30" nu exista un mecanism de consultare, informare sau de cooperare. In anii 30" oamenii politici nu s-au gandit la salvarea bancilor prin injectie de lichiditati, cum se procedeaza acum. Acest aspect, ca parte a politicii de stabilizare, a fost sesizat si analizat in 1963 de Milton Friedman si Anna Swartz in lucrarea "Istoria Monetara a SUA, 1867-1960. Constat ca SUA si tari ale UE isi salveaza sistemul bancar, pe baza gandirii lui Friedman de acum 40 ani. Masura, poate are o parte pozitiva. Deocamdata nu se vede si partea negativa, asa cum se intampla in orice tratament. Vom vedea in cateva luni sau in ani. Depinde cat tine criza.

In orice caz, masura de salvare a sistemului bancar se aplica diferit de la tara la tara. SUA prefera un model mai liberal de salvare a sistemului bancar, pe cand europenii unul mai socialist, dar altfel decat s-a prezentat in presa romaneasca. De pilda, Marea Britanie a nationalizat cu 3 saptamani in urma mai multe banci. Aceasta "nationalizare" bancara din Marea Britanie nu seamana sub nici o forma cu nationalizarile din anii 1946-1951 decise de guvernul laburist condus de Clement Atlee (la vremea aceea statul britanic dobandise 20% din economie, mai putin decat exista in Romania anului 2008). In septembrie 2008, statul britanic a cumparat de la banci actiuni preferentiale, care nu-i confera drept de vot in adunarea generala a actionarilor. Prin urmare, "nationalizarea" bancara de acum este total diferita de modelul de nationalizare practicat in urma cu 60 de ani, intrucat nu aduce atingere actionarilor. Este mai mult o afacere pe termen mediu decat o decizie politica. Probabil, la momentul la care criza va fi depasita, actiunile vor creste, iar guvernul britanic va vinde actiunile preferentiale cu un randament bun. Cam asa a fost ratiunea, nu numai de salvare a bancilor.

Peste cateva luni, cand eu sper ca "varful crizei" va trece, vom putea analiza mai bine atat interventia statului in producerea crizelor economice, cat si interventia statului pentru inlaturarea unei crize economice. In orice caz, se vor produce lent, dar sigur, cateva schimbari majore in lume.

In buna masura, informatiile publicate mai sus se bazeaza pe un articol semnat de autor si care a aparut cu 3 saptamani in urma in ziarul Bursa.

http://facultate.regielive.ro/referate/economie/efectele-crizei-financiare-alte-domenii-106446.html

Criza financiară şi economică actuală pare să fie fără precedent în ultima jumătate de secol. Recesiunea economică se extinde în SUA, Europa şi Japonia şi se conturează a fi mult mai dureroasă decât căderea economică din 1981-1982. O masivă scădere a încrederii atât la nivelul sectorului de afaceri, cât şi la nivelul consumatorilor, ambele răspunzând prin restrângerea cheltuielilor, este în plină derulare. Guvernul Statelor Unite şi unele guverne din Europa, încercând să refacă stabilitatea, au naţionalizat părţi ale sectoarelor lor financiare într-o măsură care contrazice înseşi bazele capitalismului modern. Întreaga lume pare astăzi că îşi schimbă cursul, îndreptându-se către o perioadă în care rolul statului va fi mai mare, iar cel al sectorului privat va fi mai mic. Aceasta va fi probabil cea mai dramatică consecinţă a crizei actuale.Criza financiară internaţională – cauzele şi ce trebuie făcutMulţi apreciază că actuala criză financiară îşi are rădăcinile în scăderea dramatică a preţului locuinţelor în SUA sau în căderea pieţei creditului pentru locuinţe. Această viziune este cel puţin incompletă. Cauzele fundamentale ale crizei financiare sunt mai adânci, atât de natură macroeconomică, cât şi de natură microeconomică, lucru menţionat recent de mai mulţi analişti: Altman (2009), Buiter (2008), Blanchard(2009). Cele două tipuri de cauze s-au intercondiţionat în producerea crizei. Ne vom referi pe rând la ambele tipuri de cauze. Cauza profundă a crizei financiare a fost lichiditatea abundentă creată de principalele bănci centrale ale lumii (FED, BOJ) şi de dorinţa ţărilor exportatoare de petrol şi gaze de a limita aprecierea monedei. De asemenea, a existat o suprasaturare cu economisiri, generată de integrarea crescândă în economia globală a unor ţări (China,Asia de Sud-Est în general), cu rate mari de acumulare, dar şi de redistribuirea globală a avuţiei şi a veniturilor către exportatorii de bunuri tari (titei gaze naturale)Lichiditatea abundentă şi suprasaturarea cu economisiri au creat resurse disponibile pentru investiţii, inclusiv în instrumente financiare sofisticate, nu uşor de înţeles de către unii investitori.Consecinţele existenţei lichidităţii abundente au fost ratele foarte scăzute ale dobânzii şi volatilitatea redusă a acestora. Împreună, aceste consecinţe au condus la creşterea apetitului pentru active cu câştiguri mari. În plus, volatilitatea redusă de pe piaţă a creat tendinţa de subestimare a riscului şi o adevărată lipsă de vigilenţă a investitorilor.Marjele de risc au fost şi ele foarte scăzute şi nediscriminatorii. Împreună, ratele scăzute ale dobânzii, apetitul pentru active cu câştiguri mari, vigilenţa scăzută faţă de risc şi marjele mici au mascat semnalele preţurilor pe pieţele financiare şi au condus la insuficienta înţelegere a riscurilor implicate.Pe acest fundal au operat, ca agravante, şi o serie de cauze microeconomice: securitizarea frenetică, fisurile în modelul de afaceri ale agenţiilor de rating.Semnalele despre criză au fost date de economişti, dar nu au fost luate în seamă. Totuşi, trebuie spus că magnitudinea crizei a fost, până recent, evident subestimată de toată lumea.Consecinţa securitizării frenetice a fost că, odată ce criza a fost declanşată de apariţia eşecurilor la plata ratelor la creditele pentru case, piaţa financiară a devenit netransparentă. Instalarea neîncrederii investitorilor a plasat rapid titlurile emise de vehiculele cu scop special (VSP) în

categoria riscante (calitatea activelor pe care le finanţau nu mai era clară) şi refinanţările au devenit imposibile. Datorită discrepanţei dintre maturităţile pe active şi pasive, aceste VSP au început să se bazeze pe linii de finanţare de la băncile sponsor.În final, cererea de lichiditate, în combinaţie cu pierderea încrederii între bănci, a rezultat în goana după cash şi rata dobânzii efective a început să crească. În SUA şi în unele state din Europa, guvernele şi băncile centrale au răspuns prin îmbunătăţirea lichidităţii; acordarea de garanţii guvernamentale pentru împrumuturi, recapitalizarea instituţiilor financiare; garantarea celor mai noi emisiuni de către bănci asigurate; prevenirea colapsului dezordonat al întreprinderilor mari interconectate; cumpărarea de acţiuni în bănci; reduceri coordonate ale ratelor dobânzii.Deşi astfel de măsuri au fost puse în aplicare, după 17 luni de la declanşarea turbulenţelor, piaţa a rămas netransparentă, ceea ce a amplificat criza financiară şi a facilitat trecerea ei în sectorul real al economiei, mai întâi în SUA, apoi şi în alte ţări dezvoltate.Pe termen scurt principala provocare o constituie găsirea soluţiilor care să restabilească încrederea investitorilor şi a consumatorilor. Pe termen lung,principala provocare o constituie ajustarea principiilor care ghidează reforma sistemului financiar internaţional, în principal referitor la transparenţă, îmbunătăţirea reglementărilor privind contabilitatea titlurilor, asigurarea externalizările raţionale din punct de vedere privat dar socialmente ineficiente reglementării adecvate a pieţelor, firmelor şi produselor financiare, asigurarea integrităţii pieţelor financiare (privind manipularea pieţei şi frauda), şi întărirea cooperării între instituţiile financiare ale lumii (modernizarea structurilor de guvernanţă ale FMI şi ale Băncii Mondiale). Etica afacerilor nu lipseşte din această listă de provocări ale viitorului.

http://en.wikipedia.org/wiki/Late-2000s_recession

http://conservapedia.com/Recession_of_2008

Criza economica din 1929-1933 seamana mult cu cea pe care o traim acum, multe elemente

specifice celor doua evenimente continand similaritati stranii.

Astfel, punctul central al acestor evenimente sunt entitatile private ce controleaza Banca Federala

Americana (FED). Masurile pe care le impune si efectele acestora seamana si ele. America este

condusa, in timpul crizei din 2008, de nepotul unui om de afaceri implicat in evenimente

premergatoare celui de-Al doilea Razboi Mondial.

Preston Bush, bunicul lui George W. Bush, a condus un concern financiar acuzat de finantarea Celui

de-al Treilea Reich. Acelasi concern, cel mai mare operator bancar elvetian, este, in prezent, unul

dintre cele mai afectate de criza economica, se arata intr-o analiza a cotidianului

Gardianul, in editia de duminica.

Criza financiara interbelica a fost declansata de un exces investitional pe pietele bursiere si

imobiliare, fiind asumate riscuri foarte mari, in cautarea unui profit pe masura. Abuzul de credite de

consum, de speculatii bursiere si imobiliare a creat dezechilibre care, in final, au dus la o criza

economica majora.

Statul interventionist aparea ca singura solutie in depasirea crizei. In anii '30, statul american a

concentrat uriase fonduri in imprumuturi bancare, a controlat preturile si creditul, a subventionat

anumite activitati economice.

Povestea se repeta 80 de ani mai tarziu, cand SUA isi propun sa arunce pe piata 700 de miliarde de

dolari, in incercarea de a mentine artificial preturi rezultate din supraevaluarea unor garantii

acoperite de ipoteci si ale altor active de aceeasi factura. Federal Reserve a devenit activa pe aceasta

piata instabila, infuzand capital unor entitati aflate in faliment (Fannie Mae si Freddie Mac).

"Balonul imobiliar s-a spart, somajul este in crestere, dolarul slabeste in fiecare zi. Este socialism

pentru bogati. Este salvarea economistilor, a bancilor si a celor de pe Wall Street" a spus

congresmanul Ron Paul.

Actuala criza seamana cu predecesoarea sa si prin aceea ca interventionismul se face simtit, nu

numai prin infuzii, dar si prin nationalizari. Aceasta soarta au avut-o Northern Rock Bank (Marea

Britanie), AIG (SUA), Fortis (Benelux), Bardford & Bingley (Marea Britanie).

Dincolo de aceste nationalizari evidente, exista si unele mascate, in cadrul carora Guvernele

garanteaza pierderile unor banci sau le infuzeaza capital, fara a declara aceste proceduri ca fiind

"nationalizari".

In ciuda numelui, FED nu este o banca de stat, ci un consortiu compus din banci private, controlat,

direct sau prin subsidiare, de reprezentanti ai urmatoarelor structuri financiare: Rotschild Bank din

Paris si Londra, Lazard Brothers Bank din Paris, Israel Moses Seif Bank din Italia, Wartburg Bank

(Amsterdam si Hamburg), Lehman Brothers, Chase Manhatan Bank, Goldman Sachs Bank.

Unele dintre aceste organisme au fost implicate in Marea Criza din anii '30, ba chiar au contribuit la

finantarea Celui de-al Treilea Reich.

Cel mai elocvent exemplu este cel al bancii Elvetiene UBC A.G. (Union Banking Corporation, una

dintre bancile elevetiene cele mai afectate de actuala criza).

In perioada interbelica, Preston Bush, bunicul actualului presedinte al SUA, George W. Bush, a

condus reprezentanta americana a acesteia. UBC New York functiona ca reprezentant al concernului

german Thyssen, apartinand omului de afaceri Fritz Thyssen, apropiat al lui Adolf Hitler. Compania sa

a fost unul dintre "motoarele" masinii de razboi a Celui de-al Treilea Reich, alaturi de gigantii IG

Farben si Krupp.

Când capitalismul suferă, reţeta e întotdeauna la fel: băncile dau faliment, bursele se prăbuşesc, panica în lanţ distruge totul în jur.

Cine învaţă din greşelile trecutului poate evita repetarea lor în viitor. Propoziţia, cu valoare de axiomă, poate fi astăzi mai actuală ca niciodată. « Criză » este cuvântul de ordine care domină vocabularul capitalismului mondial. Agenţiile de ştiri transmit zilnic informaţii despre bursele aflate în declin. Aproape de fiecare dată aceleaşi : preţul acţiunilor scade, indicii bursieri sunt extrem de volatili şi, în general, investitorii sunt panicaţi. Într-o lume care părea să funcţioneze după reguli perfecte şi indesctructibile domină astăzi haosul.

Economia nu mai creşte

Creşterea economică prognozată pentru 2009 a fost revizuită radical de specialiştii Fondului Monetar Internaţional, care estimează că, la nivel global, avansul nu va fi mai mare de 3%. Afectate puternic de criza financiară, marile puteri ale lumii stau şi mai rău : doar un maxim de 0.5% creştere. Rapoarte succesive ale Fondului avertizează asupra situaţiei delicate în care se află economia mondială, poate cea mai gravă din ultimele opt decenii. Recesiunea de la începutul anilor ’30 populează din nou gândurile specialiştilor, în condiţiile în care desfăşurarea evenimentelor pare trasă la indigo: bursele cad, companiile intră în faliment, băncile se confruntă cu lipsa lichidităţilor.

Apeluri la nivel înalt

Chiar economistul-şef al FMI, Olivier Blanchard, a făcut un apel pentru intervenţii fiscale

urgente, menite să reechilibreze piaţa, dar mai ales pentru evitarea sentimentelor de panică. În momentele grele, economia mondială are nevoie de încrederea investitorilor – acesta pare să fie mesajul transmis în subsidiar de specialiştii Fondului. « Şi de bani «, completează şeful Rezervei Federale a Statelor Unite, Ben Bernanke. « Ne aflăm în mijlocul unei crize economice ce afectează serios viaţa oamenilor. Fie că o numim recesiune sau nu, ea este reală. Autorităţile trebuie să investească mai mult în resuscitarea economiei », a concluzionat responsabilul american.

Risipa din întreaga viaţă

Privind de la distanţa nespecialistului, e imposibil să nu te întrebi : ne aşteaptă la colţ o criză

economică generalizată? Tabloul nu este, desigur, nou. Se întâmpla într-un octombrie la fel de banal ca şi cel actual. Wall Street-ul devenise deja de ani buni centrul financiar al lumii occidentale, iar în 1929 America venea pe turnanta unui deceniu de aur, în care regula fusese doar una : prosperitate! Doar câteva voci izolate avertizau asupra iminentului declin ce urma să vină.

Piaţa pur şi simplu nu mai putea să susţină ritmul. În zilele premergătoare « Joii Negre », aşa cum a rămas în istorie data de 24 octombrie 1929, acceptată ca momentul-declanşator al Recesiunii de la începutul anilor ’30, piaţa de capital fusese extrem de instabilă. Nu scăderea accelerată a indicilor bursieri îngrijora, ci mai degrabă volumul mare de acţiuni tranzacţionate, semn al neîncrederii latente resimţite de investitori. De altfel, o butadă a economistului american Richard Salsman circulă şi astăzi : « Oricine a cumpărat acţiuni în 1929 şi nu le-a vândut ulterior şi-a risipit întreaga viaţă adultă până să-şi acopere integral pierderile ».

Zgomotoşii ani ‘20

Prăbuşirea pieţei bursiere din 1929 prezintă, de fapt, un desfăşurător mult mai complex decât cel vehiculat în mod tradiţional. Trei faze fundamentale descriu declinul accentuat, impunând din start o concluzie simplă : crahul nu s-a întâmplat într-o singură zi. Vorbim de «Joia Neagră », însă 24 octombrie 1929 a fost doar începutul. Cu siguranţă, cea mai mare criză financiară interbelică nu poate fi înţeleasă în lipsa avântului economic care a precedat-o.

Anii ’20 fuseseră cu adevărat « de aur » pentru finanţiştii americani. Apariţia radioului şi avansul tehnologic aduseseră promisiunea bunăstării în fiecare casă. Piaţa creditelor explodase, toţi voiau să se bucure de minunile epocii, şi în general aproape nimic nu părea să poată stopa avântul consumist. Oamenii erau optimişti, Primul Război Mondial era o amintire a trecutului, iar modernitatea promitea cea mai bună dintre lumile posibile. Pe 3 septembrie 1929, cand indicele bursier Dow Jones atingea un maxim istoric, zâmbetele erau pe feţele tuturor. Apoi, totul s-a prăbuşit. Repede şi pe neaşteptate.

14 miliarde de dolari pierduţi într-o zi

Valoarea acţiunilor a început să scadă, investitorii au început să vândă, iar panica s-a instalat comfortabil la comanda finanţelor mondiale. Pe 24 octombrie 1929, aproape 13 milioane de acţiuni au fost tranzacţionate. Un volum imens. Recordurile erau făcute însă doar pentru a fi bătute. Pe 28 octombrie, indicele Dow pierde 13% într-o singură zi.

În ziua următoare, ameninţarea devine deja o realitate palpabilă : 16 milioane de acţiuni sunt tranzacţionate, ducând preţurile bursiere la cote minime. « Marţea Neagră », un nume pe care oamenii mileniului III îl amintesc cu sentimente amestecate de teamă şi nesiguranţă, îşi predase lecţia istorică. 14 miliarde de dolari pierduţi într-o singură zi, dar cel mai important – instaurarea unui sentiment acut de neîncredere în citadela bursieră mondială.

Wall Street-ul înceta să mai fie o legendă indestructibilă. Giganţii financiari americani au încercat să redreseze situaţia, cumpărând pachete mari de acţiuni ca semn al încrederii pe care o investesc încă în « raţiunea pieţei ». Micii investitori însă « înotau » deja din răsputeri pentru a-şi salva pielea, părăsind în bloc corabia bursieră.

Printre ruine

Restul este istorie. Sau tăcere, după cum a anticipat magistral una din marile figuri politice ale secolului trecut, Winston Churchill. Povestea are o aură aproape mistică. Viitorul premier britanic vizitează bursa newyorkeză în chiar ziua de 24 octombrie 1929. Pretul acţiunilor scăzuse dramatic. “Ruina” era pe buzele tuturor.

Aflat în mijlocul evenimentelor, Churchill s-a arătat surprins de aparenta lipsă de reacţie a brokerilor, în condiţiile în care prognozele catastrofice ar fi trebuit să provoace o forfotă de nedescris. Răspunsul primit de britanic “strânge” şi astăzi, într-o simbolistică ciudată, istoria perioadei: “regulile nu le permit să alerge, să ţipe sau să gesticuleze”. Părea că toată lumea e pur şi simplu legată de mâini în faţa pericolului.

UN JOC AL ŞANSEI

Când teama distruge vieţi

Căderea bursieră din 1929 şi Recesiunea economică care i-a urmat au « construit » împreună cea mai mare criză financiară a secolului trecut. Panica produsă de evenimentele acelui octombrie negru a rămas simbolul de peste ani al crizelor ciclice ce afectează capitalismul mondial. O lecţie importantă a fost învăţată în acele zile : este nevoie de control şi reglementare, dar, mai ales, e necesară o doză de cumpătare. În momentul în care fiecare în parte forţează să se « întindă » mai mult decât îi permite « plapuma », criza este iminentă. Şi totuşi, pare că lecţia cea mai importantă a scăpat deceniilor ce s-au aşezat peste criza de acum 79 de ani.

Capitalismul este aici doar pentru a rămâne, aminteşte neaoş o metaforă din câmpul ştiintelor politice. Băncile vor falimenta în continuare, bursele vor avea perioade de scădere, creditele vor fi mai mult sau mai puţin accesibile – toate acestea sunt realităţi ale lumii în care trăim. Octombrie 1929 ne-a indicat clar că atunci când se instaurează panica, nimic nu mai poate fi salvat. Piaţa, la fel ca oamenii care o produc, nu dispune de o raţionalitate desăvârşită.

E nevoie de control, e nevoie de cumpătare, dar, cel mai important poate, e nevoie de încredere. Asta este poate lecţia care ne scapă încă : instituţiile fictive sunt construite pe încrederea investită în ele. E, în cele din urmă, un joc al şansei. O ruletă în care regula fundamentală este de o simplitate dezarmantă : atunci când ai toate motivele să te temi, nu intra în panică. Anii ’30 ai secolului trecut vorbesc încă despre ce se poate întampla în caz contrar. 

Citiţi mai mult: Marea criză din 1929, varianta 2008? | VIDEO > EVZ.ro

http://www.evz.ro/detalii/stiri/marea-criza-din-1929-varianta-2008--video-

825707.html#ixzz1bbZfQQZl

EVZ.ro

http://nowandfutures.com/great_depression.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/marea-criza-din-1929-varianta-2008--video-825707.html

http://businessday.ro/03/2010/romania-in-criza-1929-1933-versus-2009/