crima la vicariat

129
8/12/2019 Crima La Vicariat http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 1/129  Agatha Christie Crimă la vicariat Capitolul I  Nu eram sigur de unde ar trebui începută această poveste, dar, în cele din urmă, m-am hotărât asupra unei scene petrecute într-o miercuri, la vicariat, pe când ne luam dejunul. Cu toate că, în linii mari, discuţia nu este relevantă pentru chestiunea de faţă, a inclus totuşi câteva momente care au influenţat evenimentele ulterioare. ocmai terminasem de tăiat în felii o bucată de carne de vită fiartă !că veni vorba, era e"trem de tare#$ aşe%ându-mă la loc pe scaun, am emis ipote%a, foarte nelalocul ei pentru un om înveşmântat în haina preoţească, cum că, dacă se găsea cineva să-l ucidă pe colonelul &rotheroe, această persoană putea face un mare bine umanităţii. &e dată, tânărul meu nepot, 'ennis, mi-a replicat(  ) Când moşul o să fie găsit %ăcând într-o baltă de sânge, o să ne aducem aminte de ce- ai spus şi asta va fi rău pentru dumneata. *ar+ o să depună şi mărturie, nu-i aşa, *ar+ să povestească în amănunt cum fluturai cuţitul de tăiat carne, cu gesturi ameninţătoare ... *ar+ este fată în casă la vicariat, dar numai ca o scurtă oprire din drumul care s-o ducă spre un serviciu mai bun şi mai bine plătit. u%ind ce se vorbea, ea s-a mulţumit să spună, cu o voce foarte răsunătoare şi seacă(  ) /egumele0 poi, cu un gest feroce, a trântit un platou pe masă, în faţa lui 'ennis.  ) şa de rău ţi-a mers cu colonelul m-a întrebat soţia mea, pe un ton milos. N-am  putut să-i răspund imediat, fiindcă *ar+, după ce aşe%ase legumele pe masă, cu un %gomot ca de tunet, mi-a vârât sub nas un platou cu găluşti absolut de%gustătoare de apoase ce erau. m refu%at-o politicos, iar ea a lăsat platoul pe masă, cu gesturi bruşte, şi a ieşit.  ) &ăcat că sunt aşa o proastă gospodină, s-a au%it glasul soţiei mele, cu o nuanţă sinceră de regret. *-am simţit înclinat să-i dau dreptate. &e soţia mea o cheamă 1riselda 2 nume foarte  potrivit pentru o soţie de preot. Numai că potrivelile se termina aici. 3pre e"emplu, ea nu este deloc blajină. m cre%ut dintotdeauna că un om al bisericii nu trebuie să se însoare.  Nici acum nu-mi dau seama ce m-a făcut s-o implor pe 1riselda să mă ia de bărbat, la numai două%eci şi patru de ore după ce-o cunoscusem. m spus mereu sus şi tare că însurătoarea este o problema foarte serioasă şi că nimeni nu trebuie să facă acest pas fără să-l cântărească îndelung înainte, şi că lucrul cel mai important este potriveala gusturilor şi a stilului de viaţă. 1riselda este cu aproape două%eci de ani mai tânără ca mine, îţi ia minţile de drăguţă ce e, dar mai e şi complet incapabilă de a lua lucrurile în serios. Nu se pricepe la nimic, iar traiul alături de ea este un mare efort. 'upă cum se poartă, s-ar %ice că parohia mea este o uriaşă farsă, pusă la cale numai pentru distracţia ei. m încercat s-o educ şi am eşuat. 3unt mai convins ca niciodată că, pentru un cleric, celibatul este situaţia cea mai  potrivită. 4-am spus asta şi 1riseldei, pe ocolite, de mai multe ori, dar ea s-a mulţumit, de fiecare dată, să râdă.  ) 3cumpa mea, i-am spus atunci, dacă ai încerca să ai puţină grijă...  ) 5neori, am, mi-a răspuns 1riselda. 6nsă, una peste alta, am impresia că lucrurile merg şi mai rău, atunci când mă străduiesc să mă ocup eu însămi. 7 limpede că nu sunt făcută pentru gospodărie. *i se pare că e mai bine să las totul pe seama lui *ar+ şi să mă console% cu ideea că mă voi simţi stingherită şi că voi avea la masă numai feluri proaste.  ) 8i cu soţul tău cum rămâne, iubito am întrebat-o eu, cu reproş, după care, păcătuind ca diavolul care cita din 3fânta 3criptură pentru a-şi atinge scopurile, am continuat( 98i să se ocupe ea de cele ce ţin de gospodărie ...:  ) 4a gândeşte-te cât eşti de norocos că nu ai ajuns în situaţia de-a fi sfâşiat de lei, m-a întrerupt pe dată 1riselda. 3au ars pe rug. *âncarea proastă, praful şi viespile moarte nu

Upload: gabriel-galateanul

Post on 03-Jun-2018

249 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 1/129

 Agatha ChristieCrimă la vicariat

Capitolul I

 Nu eram sigur de unde ar trebui începută această poveste, dar, în cele din urmă, m-amhotărât asupra unei scene petrecute într-o miercuri, la vicariat, pe când ne luam dejunul. Cutoate că, în linii mari, discuţia nu este relevantă pentru chestiunea de faţă, a inclus totuşicâteva momente care au influenţat evenimentele ulterioare.

ocmai terminasem de tăiat în felii o bucată de carne de vită fiartă !că veni vorba, erae"trem de tare#$ aşe%ându-mă la loc pe scaun, am emis ipote%a, foarte nelalocul ei pentru unom înveşmântat în haina preoţească, cum că, dacă se găsea cineva să-l ucidă pe colonelul&rotheroe, această persoană putea face un mare bine umanităţii. &e dată, tânărul meu nepot,'ennis, mi-a replicat(

 ) Când moşul o să fie găsit %ăcând într-o baltă de sânge, o să ne aducem aminte de ce-ai spus şi asta va fi rău pentru dumneata. *ar+ o să depună şi mărturie, nu-i aşa, *ar+ să povestească în amănunt cum fluturai cuţitul de tăiat carne, cu gesturi ameninţătoare ...

*ar+ este fată în casă la vicariat, dar numai ca o scurtă oprire din drumul care s-o ducăspre un serviciu mai bun şi mai bine plătit. u%ind ce se vorbea, ea s-a mulţumit să spună,cu o voce foarte răsunătoare şi seacă(

 ) /egumele0poi, cu un gest feroce, a trântit un platou pe masă, în faţa lui 'ennis.

 ) şa de rău ţi-a mers cu colonelul m-a întrebat soţia mea, pe un ton milos. N-am putut să-i răspund imediat, fiindcă *ar+, după ce aşe%ase legumele pe masă, cu un %gomotca de tunet, mi-a vârât sub nas un platou cu găluşti absolut de%gustătoare de apoase ce erau.

m refu%at-o politicos, iar ea a lăsat platoul pe masă, cu gesturi bruşte, şi a ieşit. ) &ăcat că sunt aşa o proastă gospodină, s-a au%it glasul soţiei mele, cu o nuanţăsinceră de regret.

*-am simţit înclinat să-i dau dreptate. &e soţia mea o cheamă 1riselda 2 nume foarte potrivit pentru o soţie de preot. Numai că potrivelile se termina aici. 3pre e"emplu, ea nueste deloc blajină. m cre%ut dintotdeauna că un om al bisericii nu trebuie să se însoare.

 Nici acum nu-mi dau seama ce m-a făcut s-o implor pe 1riselda să mă ia de bărbat, lanumai două%eci şi patru de ore după ce-o cunoscusem. m spus mereu sus şi tare căînsurătoarea este o problema foarte serioasă şi că nimeni nu trebuie să facă acest pas fărăsă-l cântărească îndelung înainte, şi că lucrul cel mai important este potriveala gusturilor şia stilului de viaţă. 1riselda este cu aproape două%eci de ani mai tânără ca mine, îţi ia minţile

de drăguţă ce e, dar mai e şi complet incapabilă de a lua lucrurile în serios. Nu se pricepe lanimic, iar traiul alături de ea este un mare efort. 'upă cum se poartă, s-ar %ice că parohiamea este o uriaşă farsă, pusă la cale numai pentru distracţia ei. m încercat s-o educ şi ameşuat. 3unt mai convins ca niciodată că, pentru un cleric, celibatul este situaţia cea mai

 potrivită. 4-am spus asta şi 1riseldei, pe ocolite, de mai multe ori, dar ea s-a mulţumit, defiecare dată, să râdă.

 ) 3cumpa mea, i-am spus atunci, dacă ai încerca să ai puţină grijă... ) 5neori, am, mi-a răspuns 1riselda. 6nsă, una peste alta, am impresia că lucrurile

merg şi mai rău, atunci când mă străduiesc să mă ocup eu însămi. 7 limpede că nu suntfăcută pentru gospodărie. *i se pare că e mai bine să las totul pe seama lui *ar+ şi să măconsole% cu ideea că mă voi simţi stingherită şi că voi avea la masă numai feluri proaste.

 ) 8i cu soţul tău cum rămâne, iubito am întrebat-o eu, cu reproş, după care, păcătuindca diavolul care cita din 3fânta 3criptură pentru a-şi atinge scopurile, am continuat( 98i săse ocupe ea de cele ce ţin de gospodărie ...:

 ) 4a gândeşte-te cât eşti de norocos că nu ai ajuns în situaţia de-a fi sfâşiat de lei, m-aîntrerupt pe dată 1riselda. 3au ars pe rug. *âncarea proastă, praful şi viespile moarte nu

Page 2: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 2/129

sunt un motiv de supărare şi agitaţie. *ai povesteşte-mi de colonelul &rotheroe. 5n norocau avut şi primii creştini 2 pe atunci nu e"istau epitropi pe lângă biserici.

 ) Ce bătrân brutal, arţăgos şi plin de el, a intervenit 'ennis. Nu mă mir că prima soţieşi-a luat lumea în cap.

 ) &ăi, ce altceva putea să facă s-a întrebat soţia mea. ) 1riselda, i-am spus eu aspru, te rog să nu mai vorbeşti aşa. ) ;ai, iubitule, mi-a răspuns, cu multă afecţiune, povesteşte-mi. 'e data asta, ce-a mai

fost ot domnul ;a<es, care face plecăciuni, dă din cap şi se închină tot timpul

;a<es este noul diacon 2 sosit de curând la noi. Nu trecuseră pe atunci decât vreo treisăptămâni de când apăruse. 7 un om foarte bisericos şi ţine post în fiecare vineri. 4arcolonelul &rotheroe era foarte pornit împotriva ceremoniilor de orice fel.

 ) Nu, de data asta nu. mai %is câte ceva, dar numai în treacăt. 'e data asta, totul a pornit de la doamna &rice =idle+ şi de la bancnota ei nenorocită de-o liră.

'oamna &rice =idle+ face parte din parohia mea şi este o persoană foarte cucernică. 6n%iua când comemora moartea fiului ei, venise la slujba de dimineaţă şi pusese o bancnotă deo liră în cutia milei. Ceva mai târ%iu, citind lista colectelor, constatase, îndurerată, că sumacea mai mare pomenită acolo era de %ece şilingi. *i se plânsese şi mie, iar eu îirăspunsesem, cu mult bun-simţ, că făcuse, pesemne, o confu%ie.

 ) Cu toţii îmbătrânim, îi spusesem eu, încercând să închei discuţia cu tact. rebuie să plătim preţul anilor care ni se adună în spate ...

Ce să %ic Ciudat, dar vorbele mele nu făcuseră decât s-o irite şi mai tare. 'upă ce-mitrântise în faţă că totul i se părea foarte straniu şi că era uimită de reacţia mea, plecase val-vârtej şi, cred eu, se dusese drept la colonelul &rotheroe 2 genul de om căruia îi place săfacă scandal cu fiecare prilej care i se oferă. 8i asta făcuse şi atunci. 'e un lucru îmi parerău 2 că se nimerise să fie într-o miercuri. *iercurea dimineaţă trebuie să ţin lecţii la şcoala

 parohială, iar asta mă face să fiu foarte nervos şi tulburat, întreaga %i. ) /a urma urmei, trebuie să se distre%e şi el puţin, a %is soţia mea, de parcă încerca să

re%ume totul dintr-o perspectivă nepărtinitoare. &e el, nimeni nu-l măguleşte, nimeni nu-ispune 9dragă domnule vicar:, lui nimeni nu-i brodea%ă papuci din aceia de casă, oribili, şi

nimeni nu-i dă şosete în dar, când vine Crăciunul. 8i nevastă-sa şi fiică-sa s-au săturat de el până peste cap. &esemne că-i place să se creadă şi el important, măcar într-o privinţă. ) >ine, dar n-ar trebui să fie aşa de agresiv, am replicat eu, destul de iritat. Cred că

nici nu şi-a dat bine seama de ceea ce spunea. ?rea să verifice toate registrele bisericii, casă nu e"iste vreo delapidare. Chiar aşa s-a e"primat, 9delapidare:0 Ce-o fi cre%ând, că amînceput să fur din banii bisericii

 ) &e tine n-are cine să te bănuiască, dragule, mi-a răspuns 1riselda. oată lumea ştiecă eşti demn de încredere... ceea ce, la urma urmei, este un prilej minunat. 8tii ce mi-aşdori 3ă iei câte ceva din fondurile 3.&.1.@ Niciodată nu mi-au plăcut misionarii, nu pot să-isuport.

ş fi vrut s-o dojenesc pentru ceea ce au%isem, dar tocmai atunci a intrat *ar+,

aducând o budincă de ore%, nu tocmai coaptă. m încercat să proteste% slab, dar 1riselda aspus că japone%ii nu mănâncă ore%ul decât aşa, pe jumătate făcut, şi că tocmai de-asta suntaşa de inteligenţi.

 ) >a chiar aş spune că dacă ai mânca o budincă la fel ca asta, în fiecare %i, pânăduminică, ai ajunge să ţii o predică minunată.

 ) 'oamne fereşte, m-am înfiorat eu, apoi mi-am continuat vorba( &rotheroe vineîncoace mâine-seară ca să ne uităm împreună în registre, aşa că astă%i trebuie să-mi sfârşescdiscursul pentru C.7.*.3.A m căutat nişte referinţe în Realitatea canonicului 3hirle+, şi m-am lăsat prins de ea în aşa măsură că n-am lucrat cât mi-aş fi dorit. u ce faci după-amia%ă,1riselda

 ) 6mi fac datoria, ca orice soţie bună de vicar. /a patru şi jumătate 2 ceai şi bârfă.

 ) 8i cine o să vinăCu o sclipire de virtute pe chip, 1riselda a început să numere pe degete(

@   Society for the Propagation of the Gospel in Foreign Parts   - o organi%aţie de misionari a >isericiinglicane, înfiinţată în @B@. !n. red.#

2  Church of England Men's Society - sociaţia *embrilor >isericii nglicane !n.red.#

Page 3: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 3/129

 ) 'oamna &rice =idle+, domnişoara Detherb+, domnişoara ;artnell şi înfricoşătoarea*iss *arple.

 ) *ie, unuia, *iss *arple îmi place, am comentat. *ăcar are simţul umorului. ) 'intre toate scorpiile din sat, ea e cea mai rea, s-a opus 1riselda. 8tie tot ce mişcă şi

trage cele mai îngro%itoare conclu%ii.'upă cum am mai spus, 1riselda e mult mai tânără ca mine. 7u, la vârsta mea, am

ajuns să recunosc că ideile cele mai groa%nice sunt, în general, adevărate. ) 7i, de la mine să nu te aştepţi să particip la ceaiul tău, 1riselda, a spus 'ennis.

 ) >estie0 ) &ăi, ce să %ic, astă%i chiar am fost invitat la tenis la familia &rotheroe. ) >estie0 a repetat 1riselda.&rudent, 'ennis s-a retras, iar eu şi 1riselda ne-am dus în biroul meu. 7a s-a aşe%at pe

masa de lucru şi a început( ) *ă întreb cu ce-o să fiu servită astă%i la ceai. &robabil că se va povesti despre

doctorul 3tone şi domnişoara Cram, şi poate şi de doamna /estrange. Că veni vorba, amtrecut ieri pe la ea, dar n-am găsit-o. 'a, da, precis că vom avea la ceai câte ceva despredoamna /estrange. 7 foarte misterios, nu cre%i, cum a apărut ea aşa din senin, a închiriat ocasă aici şi cum nu iese aproape niciodată. e duce cu gândul la o poveste poliţistă. 8tii tu...98i cine să fi fost ea, această femeie misterioasă cu chipul frumos şi palid Ce se-ascundeaîn trecutul ei Nu ştia nimeni, iar în jurul ei plutea un aer sinistru.: Cred că numai doctorul;a+docE ştie câte ceva despre ea.

 ) Citeşti cam prea multe poveşti poliţiste, 1riselda, am dojenit-o eu blând. ) 'e tine ce să mai %ic mi-a replicat. *ai deună%i, pe când erai închis aici, scriindu-ţi

 predica, am căutat peste tot  Pata de pe trepte şi, în cele din urmă, am intrat să te-ntreb dacăn-ai vă%ut-o pe undeva, şi când colo, ce găsesc

m avut bunul simţ să roşesc. ) m luat-o fără să mă gândesc. *i-au că%ut ochii pe o fra%ă şi... ) 8tiu cum e cu fra%ele astea pe care-ţi cad ochii, a spus 1riselda şi a început să cite%e,

solemn( 98i-apoi se întâmplă un lucru foarte straniu 2 1riselda se ridică, străbătu camera şi-

şi sărută cu multă afecţiune bărbatul de vârstă mijlocie.:'upă care, a făcut e"act ceea ce spusese. ) 8i asta ţi se pare ţie straniu am întrebat. ) Fireşte. 6ţi dai tu seama, /en, că m-aş fi putut mărita cu un ministru, cu un baronet,

cu un afacerist foarte bogat, cu trei funcţionari plus un fluieră-vânt foarte atrăgător, şi totuşite-am ales pe tine Nu te-a uimit asta

 ) &e-atunci, da, i-am răspuns. *-am întrebat adesea de ce-ai făcut-o.1riselda a râs.

 ) *-am simţit atât de puternică, a şoptit ea. oţi ceilalţi mă considerau pur şi simpluminunată şi, fireşte, ar fi fost foarte bine pentru ei să pună mâna pe mine. 6n schimb, pentrutine repre%int e"act genul de persoană pe care-o deteşti şi cu care nu poţi fi de acord, şi

totuşi nu mi-ai putut re%ista. ?anitatea mea nu s-a lăsat învinsă. 7 aşa de plăcut să fii păcatul tainic şi încântător din viaţa cuiva, decât să-i fii lumina ochilor. 8tiu că testingheresc groa%nic şi că te irit mereu, şi totuşi mă iubeşti la nebunie. şa e, nu

 ) Fireşte că ţin foarte mult la tine, draga mea. ) ?ai, /en, de fapt mă adori. Nu-ţi aduci aminte când am rămas peste noapte în oraş,

ţi-am trimis o telegramă pe care n-ai primit-o pentru că sora femeii de la poştă tocmainăştea doi gemeni, aşa că ea a uitat s-o dea mai departe, iar tu te-ai tulburat aşa de tare încâtai sunat la 3cotland Gard şi ai făcut mare tărăboi

7"istă unele momente de care nimănui nu-i place să i se reamintească. 7 adevărat cămă purtasem prosteşte atunci, aşa cum nu-mi stă în fire.

 ) 'acă nu-ţi e cu supărare, draga mea, aş vrea să trec la treabă pentru C.7.*.3., i-am

spus.1riselda a oftat adânc, a supărare, mi-a ciufulit părul din creştet, l-a aranjat la loc, şi

mi-a răspuns( ) Nu mă meriţi. Hău că nu. să mă îndrăgostesc de un artist. 3ă ştii că aşa am să fac,

 promit. 4a gândeşte-te ce scandal o să iasă în parohie.

Page 4: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 4/129

 ) 8i-acuma sunt destule scandaluri, am protestat eu slab.1riselda a râs, mi-a trimis prin aer un sărut, şi a plecat prin uşa-fereastră.

Page 5: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 5/129

Page 6: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 6/129

6n clipa aceea, m-am întrebat dacă nu cumva /ettice avea de gând să-şi petreacă toatădupă-amia%a în biroul meu.

 ) Nu mi-aţi vă%ut discurile de gramofon, nu m-a întrebat ea. ) Nu. ) Ce groa%nic0 8tiu că le-am lăsat pe undeva. *i-am pierdut şi câinele. 8i ceasul de

mână trebuie că %ace pe undeva, dar n-are a face pentru că oricum nu merge. f, of0 *i-eaşa de somn şi nu înţeleg de ce, pentru că de-abia pe la unspre%ece m-am tre%it. 'ar aşa-iviaţa ... te stoarce de puteri, nu credeţi ?ai de mine, trebuie să plec. /a trei trebuie să trec

 pe la doctor 3tone, să-i văd gorganul.m tras cu ochiul la ceasul din perete şi i-am spus că se făcuse patru fără două%eci şi

cinci. ) Chiar aşa Ce groa%nic0 *ă întreb dacă m-au aşteptat sau au plecat fără mine. *ai

 bine mă duc şi încerc să aflu.3-a ridicat şi s-a îndepărtat plutind, aruncându-mi o şoaptă peste umăr(

 ) 6i spuneţi dumneavoastră lui 'ennis, bineFără să mă gândesc, am încuviinţat$ mi-am dat apoi seama că nu aveam habar ce urma

să-i spun lui 'ennis, dar era prea târ%iu şi mi-a trecut prin cap că orice ar fi fost pesemne căn-avea nici o importanţă. 'upă aceea, am început să mă gândesc la situaţia doctorului3tone, un celebru arheolog care venise de curând în sat, să locuiască la hanul *istreţullbastru, pentru a supraveghea săpăturile la un gorgan aflat pe moşia colonelului &rotheroe.6ntre el şi colonel avuseseră deja loc câteva certuri. Faptul că o invitase pe /ettice să-i vadămunca mă amu%a.

*i-am dat seama, dintr-o dată, că /ettice &rotheroe era o fată destul de frivolă şi m-amîntrebat cum avea să se înţeleagă cu secretara arheologului, domnişoara Cram 2 o tânără%dravănă, de două%eci şi cinci de ani, foarte e"pansivă, roşie la faţă, vivace şi în%estrată cuo gură care pare întotdeauna să adăpostească prea mulţi dinţi.

pinia publică din sat este împărţită 2 unii consideră că nu-i chiar uşă de biserică, iaralţii că este o femeie foarte virtuoasă, care şi-a pus în cap să devină cât mai repede doamna3tone. 6n toate privinţele, este foarte diferită de /ettice.

&esemne că lucrurile nu stăteau prea bine la ld ;all, m-am gândit eu atunci 2 şi erafiresc. Colonelul &rotheroe se căsătorise a doua oară, cu vreo cinci ani în urmă. Cea de-adoua doamnă &rotheroe era o femeie foarte atrăgătoare, cu un stil oarecum neobişnuit. 'ela bun început mi se păruse că relaţiile dintre ea şi fiica vitregă nu aveau cum să fie preagro%ave.

urmat o altă întrerupere. 'e data aceasta era diaconul meu, ;a<es, care voia să afleamănunte despre discuţia cu &rotheroe. 4-am spus că bătrânul colonel se plânsese iarăşi detendinţele sale 9papiste:, dar că adevăratul scop al vi%itei fusese altul. 6n acelaşi timp, i-amreproşat şi eu ceva, şi i-am spus verde-n faţă că trebuia să se supună voinţei mele. 5na pestealta, a suportat totul destul de bine.

'upă ce-a plecat, mi-a părut destul de rău pentru faptul că nu aveam o părere mai bună

despre el. semenea sen%aţii, că un om îţi place sau îţi displace încă din primul moment,sunt iraţionale şi nu pot fi prea creştineşti.Constatând că limbile ceasului de pe birou arătau cinci fără un sfert !ceea ce însemna că

era, de fapt, patru şi jumătate#, am oftat şi m-am dus în salonaş. colo se adunaseră deja patru membre ale parohiei mele, fiecare cu ceaşca sa de ceai. 1riselda şedea lângă măsuţade servit, încercând să pară cât mai degajată şi la locul ei, dar nu reuşea decât să sară înochi, încă şi mai mult ca de obicei. m dat mâna cu toate musafirele şi m-am aşe%at între*iss *arple şi domnişoara Detherb+. *iss *arple este o doamnă în vârstă, cu o fire

 blândă şi prietenoasă. 'omnişoara Detherb+ este un amestec de înflăcărare şi de dispreţ.'in ele două, cea mai periculoasă este, de departe, *iss *arple.

 ) ocmai vorbeam, mi-a spus 1riselda cu un glas dulce ca mierea, despre doctorul

3tone şi domnişoara Cram.Ca fulgerul, mi-a trecut prin minte o poe%ioară foarte îndră%neaţă pe care-o compusese

'ennis. 9'omnişoarei Cram, nu-i pasă nici un dram...:. m simţit dorinţa subită de-a orosti cu voce tare, pentru a vedea efectul, dar, din fericire, m-am abţinut.

Page 7: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 7/129

 ) Nici o fată de treabă nu ar face aşa ceva, a spus scurt domnişoara Detherb+,subţiindu-şi încă şi mai mult bu%ele, într-un gest de de%aprobare.

 ) Ce anume am întrebat eu. ) 3ă facă pe secretara unui bărbat neînsurat, a venit răspunsul, pe un ton îngro%it. ) ?ai, draga mea, a spus *iss *arple, eu, una, %ic că bărbaţii însuraţi sunt cei mai răi

dintre toţi. du-ţi aminte de biata *ollie Carter. ) Fireşte că bărbaţii însuraţi care trăiesc despărţiţi sunt ceva cu totul aparte, a replicat

domnişoara Detherb+.

 ) 8i chiar şi unii dintre cei care trăiesc alături de neveste, a şoptit *iss *arple. *i-aduc aminte...

 ) 7i, am intervenit eu, ca să pun capăt acestor amintiri nelalocul lor, dar cred că, în%ilele noastre, o fată se poate angaja la fel de bine ca şi un bărbat.

 ) 8i să vină să locuiască la ţară /a acelaşi hotel a spus şi doamna &rice =idle+ pe unton sever.

 ) 8i toate camerele sunt pe acelaşi palier..., am au%it şoapta domnişoarei Detherb+către *iss *arple.

'omnişoara ;artnell, o femeie foarte ridată, jovială, spaima tuturor săracilor, a făcut şiea o observaţie, cu un glas răsunător şi puternic(

 ) 3ăracul om, o să fie prins în laţ înainte să-şi dea seama pe ce lume e. 7 nevinovat caun prunc de-abia născut, i se citeşte pe figură.

Ce ciudate e"presii mai folosesc oamenii într-o discuţie0 Nici una dintre doamnele defaţă nu ar fi îndră%nit să se refere la un prunc real, înainte ca acesta să fie undeva la adăpost,în leagăn, accesibil tuturor privirilor.

 ) 7u spun că-i de%gustător, a continuat domnişoara ;artnell, demonstrându-şi lipsa detact obişnuită. &ăi, el trebuie să fie cu cel puţin două%eci şi cinci de ani mai în vârstă ...

&e dată, s-au înălţat trei glasuri femeieşti, care au început să vorbească, amestecat,despre spectacolul pregătit de corul de băieţi, despre regretabilul incident de la ultimaîntrunire a mamelor şi despre cum te trăgea curentul în biserică. *iss *arple a privit-o pe1riselda şi i-a făcut cu ochiul.

 ) 'ar nu credeţi, a spus soţia mea, că este cu putinţă ca domnişoarei Cram să-i placă, pur şi simplu, slujba pe care o face &oate că nici nu-l consideră pe doctorul 3tone altcevadecât şeful ei.

3-a lăsat tăcerea. 7ra limpede că nici una dintre cele patru doamne nu era de acord.*iss *arple a vorbit prima, mângâind-o pe 1riselda pe braţ, cu gesturi blânde.

 ) 'raga mea, dumneata eşti foarte tânără. Cei tineri au gânduri aşa curate04ndignată, 1riselda i-a răspuns că ea, una, nu avea câtuşi de puţin gânduri curate.

 ) 7 firesc, a spus *iss *arple, fără să-i ia în seamă protestele, ca dumneata să cre%itot ce-i mai bun despre fiecare.

 ) 8i chiar credeţi că vrea să se mărite cu bărbatul ăla chel şi plicticos ) 6nţeleg că e destul de bine situat, i-a răspuns *iss *arple. 'ar mi-e teamă, şi destul

de nervos şi de agresiv. *ai deună%i s-a certat rău cu colonelul &rotheroe.oate celelalte s-au aplecat în faţă, ascultând cu interes. ) Colonelul l-a acu%at că ar fi un şarlatan fără pic de cunoştinţe în domeniu. ) ipic pentru colonel... ceva aşa de absurd, a comentat doamna &rice =idle+. ) ipic pentru colonel, da. Nu ştiu însă dacă-i aşa absurd, a continuat *iss *arple. ?ă

aduceţi aminte de femeia care a venit să spună că repre%enta organi%aţiile de binefacere, aîncasat donaţii şi apoi a dispărut fără urmă şi s-a dovedit că n-avea nimic de-a face cu astaoată lumea are tendinţa să se arate încre%ătoare şi să-i judece pe oameni după ceea ce

 pretind a fi.*ie, unuia, nici prin cap nu mi-ar fi trecut să o descriu pe *iss *arple ca pe o

 persoană 9încre%ătoare:.

 ) &arcă au%isem că au fost probleme şi cu tânărul artist, cu domnul =edding, nu aîntrebat domnişoara Detherb+, iar *iss *arple a încuviinţat.

 ) Colonelul &rotheroe l-a dat afară din casă. 3e pare că o picta pe /ettice în costum de baie.

Page 8: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 8/129

 ) 7u am %is de la bun început că este ceva între ei, a declarat doamna &rice =idle+.ânărul ăsta e mereu pe acolo. &ăcat că biata fată n-are mamă. *ama vitregă e cu totul al-tceva, întotdeauna.

 ) 7i, pot să %ic că doamna &rotheroe se străduieşte, a spus domnişoara ;artnell. ) Fetele sunt aşa de ascunse, s-a plâns doamna &rice =idle+. ) 'ar ce poveste frumoasă, nu a intervenit domnişoara Detherb+ cea sensibilă. 7 un

tânăr foarte arătos. ) 'a, dar cam sălbatic, a spus domnişoara ;artnell. N-are cum altfel. rtist... &aris,

modele şi toate celelalte0 ) 8i s-o picte%e în costum de baie0 Nu-i prea bine, a replicat doamna &rice =idle+. ) 8i pe mine mă pictea%ă, a intervenit 1riselda. ) 'a, draga mea, dar nu în costum de baie, a %is *iss *arple. ) Nu, dar se poate şi mai rău de-atât, a declarat 1riselda, solemnă. ) ?ai, obră%nicătură mică..., s-a au%it domnişoara ;artnell, amu%ată şi îngăduitoare$

celelalte păreau însă uşor tulburate. ) 3puneţi-ne, oare draga de /ettice v-a povestit neca%urile ei m-a întrebat *iss

*arple. ) 3ă-mi povestească ) 'a. m vă%ut-o trecând prin grădină şi intrând prin fereastra biroului.*iss *arple vede tot. Faptul că trebăluieşte prin grădină este o acoperire perfectă, iar

obiceiul de-a cerceta păsările cu un binoclu puternic poate fi, oricând, invocat ca prete"t. ) 'a, a pomenit de asta, da, am încuviinţat. ) 'omnul ;a<es părea îngrijorat, a continuat *iss *arple. 3per că nu munceşte prea

mult. ) ?ai0 a strigat însufleţită domnişoara Detherb+. *ai că am uitat. m nişte veşti. /-

am vă%ut pe doctorul ;a+docE ieşind de la doamna /estrange.Cu toatele s-au privit, rând pe rând.

 ) &oate că-i bolnavă, a sugerat doamna &rice =idle+. ) 'acă-i pe-aşa, trebuie să fi fost ceva foarte brusc, a spus domnişoara ;artnell, de

vreme ce eu am vă%ut-o plimbându-se prin grădină pe la trei după-amia%ă şi părând foartesănătoasă. ) &esemne că ea şi cu doctorul se cunosc de mult, a revenit doamna &rice =idle+.

 Numai că el nu spune nimic. ) Ce ciudat, a reluat domnişoara Detherb+, că nici măcar n-a pomenit despre asta. ) Că veni vorba..., a început 1riselda, pe un ton jos, de taină, apoi s-a oprit$ toate

celelalte s-au aplecat spre ea, pline de însufleţire. 3e întâmplă ca eu să ştiu toată povestea.>ărbatul doamnei /estrange a fost misionar. poveste groa%nică. Ce să %ic... a fostmâncat. Chiar aşa, mâncat. 4ar ea a fost silită să devină soţia unui şef de trib. 'octorul;a+docE a făcut parte dintr-o e"pediţie care a salvat-o.

urmat un moment de mare agitaţie, apoi *iss *arple a spus, cu reproş, dar %âmbind(

 ) ?ai, fetiţo dragă, ce răutăcioasă eşti08i a bătut-o pe 1riselda pe braţ, a dojană. ) 'raga mea, să nu mai faci aşa ceva. 7 foarte primejdios. 'acă te apuci să invente%i

astfel de lucruri, să ştii că oamenii vor avea înclinaţia să le creadă. 5neori, asta duce lacomplicaţii.

&este întreaga adunare s-a lăsat un nor ca de gheaţă. 'ouă doamne s-au şi ridicat să plece.

 ) *ă întreb dacă este totuşi ceva între tânărul /a<rence =edding şi /ettice &rotheroe,a spus atunci domnişoara Detherb+. Cam aşa pare. 'umneata, *iss *arple, ce cre%i

*iss *arple părea adâncită în gânduri. ) 7u, una, n-aş %ice. Nu de /ettice e vorba. 7u m-aş fi gândit la cu totul altă persoană.

 ) 'a, dar &rotheroe trebuie să fi cre%ut că ... ) 7i... el un bărbat destul de nătâng. şa l-am cre%ut de la bun început, a spus *iss

*arple. 7 genul de om căruia îi intră în cap o idee greşită şi care, apoi, se încăpăţânea%ă s-ocreadă. Nu vă amintiţi de Ioe >ucEnell, cel care ţinea mai demult *istreţul lbastru 3-a

Page 9: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 9/129

agitat atâta pentru că fiica lui avea ceva, chipurile, cu tânărul >aile+. 'upă care s-a doveditcă era vorba de soţia lui... femeia aceea atât de uşuratică.

'e când deschisese gura, se uitase numai la 1riselda, ceea ce m-a făcut să mă înfurii, brusc.

 ) Nu credeţi, *iss *arple, am intervenit, că suntem, cu toţii, înclinaţi să spunem vruteşi nevrute 8tiţi bine că mila creştinească înseamnă şi refu%ul oricărui gând rău. ?orbeleastea prosteşti şi bârfele răutăcioase pot provoca nişte consecinţe nebănuite.

 ) 'ragă domnule vicar, mi-a răspuns *iss *arple. 'umneavoastră sunteţi aşa de

 bun... dar sunteţi desprins de lumea în care trăim. 7u am studiat firea omului de multă,multă vreme şi am ajuns să mă aştept la tot ce-i mai rău. 7 adevărat că vorbele în doi perinu sunt o dovadă de bunătate şi de blândeţe, numai că, foarte adesea, ele sunt adevărate. Nucredeţi

&recisă şi necruţătoare, ultima lovitură şi-a atins ţinta.

Page 10: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 10/129

Capitolul III

 ) Ce mai scorpie, a comentat 1riselda, de îndată ce uşa s-a închis, apoi s-a strâmbat îndirecţia musafirelor care plecau, m-a privit şi a râs. /en, oare chiar mă bănuieşti că aş fiamanta lui /a<rence =edding

 ) Fireşte că nu, draga mea.

 ) 8i totuşi ai cre%ut că la asta făcea alu%ie *iss *arple şi mi-ai sărit în apărare într-unchip absolut minunat. Ca... ca un tigru furios.*-am simţit cuprins de o nelinişte subită. Nici un cleric al >isericii nglicane nu ar

trebui să se afle vreodată într-o situaţie în care să poată fi descris ca 9tigru furios:. ) &ăi, mi s-a părut că trebuia să spun ceva, i-am răspuns. otuşi, 1riselda, mi-aş dori

să ai ceva mai multă grijă ce vorbeşti. ) e referi la povestea cu canibalii 3au la alu%ia pe care-am făcut-o, cum că

/a<rence mă pictea%ă goală 'acă ar fi ştiut ele că, de fapt, mă pictea%ă îmbrăcată cu ohaină groasă cu guler înalt de blană 2 genul de haină cu care-ai putea să mergi să-l ve%i şi

 pe &apă 2 şi fără nici un petic de piele la vedere, fără umbră de păcat... 'e fapt, to tul estefantastic de pur. /a<rence nici nu încearcă măcar să-mi facă un pic de curte. Nu înţeleg de

ce.  ) Cum nu înţelegi 'oar ştie că eşti măritată. ) ;aide, /en, nu mai face pe nevinovatul. 8tii foarte bine că o femeie atrăgătoare,

măritată cu un bărbat ceva mai în vârstă, este ca un fel de dar ceresc pentru un tânăr.rebuie să mai fie vreun motiv. Nu se poate spune că nu sunt atrăgătoare, pentru că sunt.

 ) 'oar nu vrei cu adevărat să-ţi facă declaraţii. ) &ăi... nu, mi-a răspuns 1riselda, şovăind o idee mai mult decât mi s-ar fi părut

cuviincios. ) 'acă e îndrăgostit de /ettice &rotheroe... ) *iss *arple nu părea s-o creadă. ) &oate se înşeală.

 ) *iss *arple nu se înşeală niciodată. 1enul ăsta de scorpie bătrână are mereudreptate, a spus 1riselda, apoi s-a oprit puţin şi a continuat, aruncându-mi o privire iute şi

 pie%işă( *ă cre%i, nu-i aşa dică, mă cre%i că nu e nimic între mine şi /a<rence. ) 1riselda, draga mea..., am spus eu surprins. Fireşte.3-a apropiat de mine şi m-a sărutat.

 ) Ce n-aş da, /en, să nu fii aşa de uşor de dus de nas. 4ndiferent ce ţi-aş spune, m-aicrede.

 ) 'a, chiar sper să fie aşa. 8i totuşi, scumpa mea, te implor să ai grijă ce spui şi să nute mai repe%i să vorbeşti. &are greu de cre%ut, dar femeile astea nu au nici un pic de umor şiiau totul în serios. 3ă nu uiţi asta.

 ) Ce le trebuie lor în viaţă, a spus 1riselda, este un strop de imoralitate. 'acă ar avea-o, n-ar mai fi aşa de dornice s-o caute la alţii.

8i, cu asta, a ieşit din cameră, iar eu, aruncând o privire la ceasul de mână, m-am grăbitsă plec în nişte vi%ite pe care ar fi trebuit să le fac ceva mai devreme.

Ca de obicei, la slujba de miercuri seară nu a fost multă lume$ când am ieşit în biserică,după ce îmi scosesem veşmintele de ceremonie în sacristie, nu mai era nimeni acolo înafară de o femeie care stătea în picioare, privind afară pe una dintre ferestre. vem câtevavitralii foarte frumoase şi, de fapt, biserica însăşi este demnă de admiraţie. u%indu-mi

 paşii, femeia s-a întors şi am observat că era doamna /estrange. mândoi am tăcut o clipă,oarecum încurcaţi, apoi i-am spus(

 ) 3per că vă place bisericuţa noastră.

 ) ocmai admiram amvonul, mi-a răspuns ea$ are un glas plăcut, jos, dar foartespecial, şi pronunţă toate cuvintele limpede. 6mi pare rău că n-am fost acasă ieri, când atrecut soţia dumneavoastră.

m mai vorbit câteva minute despre biserică, şi am constatat că era, fără putinţă detăgadă, o femeie cultivată, care ştia multe despre istoria şi arhitectura bisericii. m plecat

Page 11: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 11/129

împreună şi am apucat-o pe drum, căci una dintre căile pe care se ajunge la vicariat trecechiar pe lângă casa ei. jungând la poartă, mi-a spus cu amabilitate(

 ) Nu vreţi să intraţi &uteţi să-mi spuneţi ce părere aveţi despre aranjamentele pe carele-am făcut.

m acceptat invitaţia.Casa ei, pe nume /ittle 1ates, aparţinuse mai înainte unui colonel anglo-indian, şi nu

m-am putut simţi altfel decât uşurat de dispariţia meselor din alamă şi a idolilor aduşi din>urma. cum era mobilată foarte simplu, dar cu un gust impecabil. 6ţi dădea o sen%aţie de

armonie şi de odihnă. Cu toate astea, m-am întrebat din ce în ce mai mirat ce-o făcuse pe ofemeie ca doamna /estrange să vină să locuiască în 3t. *ar+ *ead. *i-era limpede că erao persoană de lume, aşa că mi se părea o alegere ciudată din partea ei să se îngroape într-unsătuc ca al nostru. 6n lumina puternică din salonaşul ei, am avut prilejul s-o văd aşa cumtrebuia, pentru prima dată. 7 o femeie foarte înaltă, cu părul auriu, cu o nuanţă roşcată. resprâncenele şi genele închise la culoare 2 fie de la natură, fie cu ceva ajutor, nu mi-am pututda seama. 'acă atunci era machiată 2 aşa cum am cre%ut, privind-o 2 o făcuse cu foartemult meşteşug. şa, liniştit, chipul ei avea ceva de sfin". chii erau stranii 2 cei mai straniidin câţi am vă%ut în viaţa mea$ la culoare, erau aproape aurii. 7ra îmbrăcată impecabil şi se

 purta cu multă graţie, ca o femeie de familie bună, şi totuşi e"ista ceva la ea care păreanepotrivit şi surprin%ător. 3e simţea că ascunde ceva. *i-am adus aminte de cuvântul pecare-l folosise 1riselda 2 9sinistru:. 7ra o absurditate, fireşte... şi, totuşi... Fără să vreau,m-am gândit dintr-odată că femeia aceea nu se dădea în lături de la nimic.

'iscuţia noastră nu a avut nimic ieşit din comun 2 am vorbit despre tablouri, cărţi, biserici vechi. Cu toate astea, am ajuns să am puternica impresie că mai era şi altceva lamijloc, că doamna /estrange voia să-mi spună ceva cu totul diferit. 4-am prins privirea devreo două ori şi am vă%ut-o cum se uita la mine cu o stânjeneală ciudată, de parcă nu se

 putea hotărî. m observat că avea mare grijă să nu aducă vorba de nimic personal. Nu pomenise nici măcar o dată de vreun soţ, de prieteni sau de rude. Numai că, în tot acesttimp, în privirea ei persista o e"presie stranie, ca şi cum mi-ar fi cerut ajutorul. &ărea să-mispună( 93ă vă povestesc ş vrea s-o fac. Nu mă puteţi ajuta:

&ână la urmă însă, totul i-a pierit de pe chip. 3au, cine ştie, poate că fusese numai o părere. m avut atunci sen%aţia că-şi dorea să mă vadă plecat. *-am ridicat şi am salutat-o.4eşind din cameră, am privit înapoi şi am vă%ut-o cu ochii aţintiţi în urma mea şi cu oe"presie mirată, nehotărâtă. 'intr-o pornire subită, m-am întors la ea.

 ) 'acă pot să fac ceva pentru dumneavoastră... ) 3unteţi foarte amabil, mi-a răspuns, şovăielnic$ am tăcut amândoi, apoi a adăugat(

Ce n-aş da să ştiu cu siguranţă. 7 foarte greu. Nu, nu cred că mă poate ajuta cineva. 'ar vămulţumesc pentru că v-aţi oferit.

'iscuţia părea încheiată, aşa că am plecat, fără însă să încete% a mă frământa. Noi, ceidin 3t. *ar+ *ead, nu suntem obişnuiţi cu tainele. devărul acestei afirmaţii se vede şi dinfaptul că, pe dată ce-am ieşit pe poartă, cineva a sărit asupra mea. 7ra domnişoara ;artnell,

care se pricepe foarte bine să sară la oameni, în felul ei copleşitor şi fioros. ) ?-am vă%ut0 a e"clamat ea, pe un ton jovial, care mă stânjenea. ?ai, şi ce încântatăam fost0 cum ne puteţi spune şi nouă totul...

 ) 'espre ce ) 'espre misterioasa doamnă0 7 văduvă, sau are şi un soţ pe undeva ) Chiar că nu ştiu. Nu mi-a spus. ) Ce ciudat, foarte ciudat. veam impresia limpede că o să pomenească ceva, în

treacăt. &arcă ar avea un motiv să nu spună nimic, nu credeţi ) Hău că nu cred asta. ) h0 'umneavoastră, domnule vicar, parcă nu sunteţi de pe lumea asta. >ine %ice

*iss *arple. 4a spuneţi, îl cunoaşte demult pe doctorul ;a+docE

 ) N-a pomenit de el, aşa că nu ştiu. ) 3erios tunci despre ce-aţi vorbit ) 'espre tablouri, cărţi, mu%ică, am răspuns eu sincer.'omnişoara ;artnell, care nu vorbeşte decât despre subiecte de interes pur personal, a

 părut bănuitoare şi câtuşi de puţin convinsă. &rofitând de faptul că rămăsese puţin pe

Page 12: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 12/129

gânduri, neştiind cum să procede%e mai departe, i-am urat noapte bună şi m-am îndepărtatîn grabă.

&e drumul de întoarcere am mai făcut o vi%ită, apoi am intrat la vicariat prin poartagrădinii$ astfel, am trecut foarte aproape de periculosul loc în care se afla grădina lui *iss*arple. Cu toate acestea, nu-mi trecea prin minte nici o modalitate posibilă prin care veştiledespre vi%ita mea la doamna /estrange să fi putut ajunge deja la urechile posesoareigrădinii, aşa că mă simţeam destul de în siguranţă.

&e când închideam poarta, mi-a venit ideea să dau o fugă până la căsuţa din grădină pe

care tânărul /a<rence =edding o folosea pe post de studio, ca să văd cu ochii mei cum progresa munca la portretul 1riseldei.

4nclud aici o schemă, nu foarte amănunţită, dar care va fi utilă pentru înţelegerea celorîntâmplate mai apoi$ ea cuprinde numai detaliile absolut necesare.

 Nici nu mă gândisem că putea fi cineva în studio. 'in afară nu au%isem nici un glascare mi-ar fi putut atrage atenţia$ cât despre paşii mei, presupun că nu se au%eau deloc,

 pentru că mergeam pe iarbă. m deschis uşa şi apoi m-am oprit în prag, foarte încurcat,căci, până la urmă, chiar erau două persoane înăuntru, iar bărbatul o îmbrăţişa pe femeie şio săruta cu patimă. Cei doi erau /a<rence =edding, artistul, şi doamna &rotheroe.

*-am retras în grabă şi m-am refugiat în birou. colo m-am aşe%at, mi-am scos pipa şiam început să mă gândesc. Ceea ce aflasem mă tulburase profund. răisem până atunci cuimpresia, accentuată de discuţia pe care o avusesem cu /ettice în după-amia%a aceea, căîntre ea şi tânărul artist e"ista o legătură care se tot adâncea. *ai mult, eram acum convins

că şi ea credea la fel şi că nu avea habar de sentimentele bărbatului faţă de maică-sa vitregă. Neplăcută încurcătură. Fără nici un entu%iasm, am recunoscut în sinea mea că *iss*arple avusese dreptate, nu se lăsase înşelată, ci, era limpede, bănuise cam cum stăteau defapt lucrurile. 4nterpretasem cu totul greşit privirea pe care i-o aruncase 1riseldei.

Page 13: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 13/129

Cât despre doamna &rotheroe, nici prin cap nu-mi trecuse s-o bănuiesc. 7a fusesedintotdeauna privita într-un anume fel... cam ca soţia lui Ce%ar 2 o femeie liniştită, retrasă,

 pe care nimeni nu putea s-o bănuiască de mari profun%imi sentimentale.ocmai ajunsesem cu gândurile în acest punct, când o bătaie în fereastra biroului m-a

făcut să tresar. *-am ridicat şi m-am apropiat. fară era doamna &rotheroe. m deschisfereastra, iar ea a intrat, fără să aştepte s-o poftesc. străbătut camera în grabă şi s-a

 prăbuşit pe sofa. m avut atunci sen%aţia că n-o mai vă%usem niciodată în viaţa mea.Femeia liniştită şi retrasă pe care-o cunoşteam dispăruse. 6n locul ei se afla o făptură care

respira întretăiat, disperată. &entru prima oară mi-am dat seama că nne &rotheroe erafoarte frumoasă.

7 o femeie şatenă, cu chipul palid şi cu ochi cenuşii, foarte adânciţi în orbite. 6n searaaceea era roşie la faţă şi respira greu. &ărea o statuie care se însufleţise brusc. m clipit dinochi, nevenindu-mi să cred cât de mult se schimbase.

 ) *i s-a părut că trebuie să vin, mi-a spus ea. ţi... aţi vă%ut totulm făcut semn că da.

 ) Ne iubim..., a spus ea, foarte încet şi, chiar aşa agitată şi îngrijorată cum era, nu şi-a putut înăbuşi un %âmbet uşor care i s-a aşternut pe chip, %âmbetul unei femei care con-templă ceva frumos şi minunat.

m continuat să tac şi, în cele din urmă, ea a rupt tăcerea( ) &resupun că, în ochii dumneavoastră, e un mare păcat... ) Chiar vă aşteptaţi să spun altceva, doamnă &rotheroe ) Nu... nu, presupun că n-aveţi cum. ) 3unteţi măritată..., am adăugat eu, încercând să-i vorbesc cu cât mai multă blândeţe

cu putinţă, dar ea m-a întrerupt( ) 'a, ştiu... ştiu. Credeţi că nu m-am gândit la asta, iarăşi şi iarăşi /a urma urmei, nu

sunt o ticăloasă, %ău că nu. 4ar lucrurile nu stau... nu stau... aşa cum, poate, credeţidumneavoastră.

 ) *ă bucur, am răspuns eu solemn. ) să-i spuneţi soţului meu m-a întrebat, cu o undă de teamă, iar eu i-am replicat pe

un ton destul de sec( ) oată lumea pare a trăi cu impresia că un cleric nu se poate comporta ca ungentleman. Nu-i adevărat, să ştiţi.

*i-a aruncat o privire plină de recunoştinţă. ) 3unt aşa nefericită0 ?ai, sunt groa%nic de nefericită0 Nu pot continua. &ur şi simplu

nu mai pot. 8i nu ştiu ce să fac..., a continuat, cu o uşoară nuanţă de isterie în glas.'umneavoastră nu ştiţi cum îmi duc eu viaţa. m fost nefericită cu /ucius de la bunînceput. Nici o femeie nu poate fi fericită cu el. Ce n-aş da să moară... 7 groa%nic, dar chiarasta simt... 3unt disperată, credeţi-mă, sunt disperată.

poi a tresărit şi a aruncat o privire către fereastră. ) Ce-a fost asta *i s-a părut că aud ceva &oate că e /a<rence.

*-am dus lângă fereastră, pe care nu o închisesem, aşa cum cre%usem mai devreme, amieşit afară şi m-am uitat in grădină, dar nu se vedea nimeni. 8i totuşi eram aproape convinscă au%isem şi eu ceva. 3au, cine ştie, poate că mă lăsasem influenţat de convingerea ei.Când am intrat la loc, am găsit-o aplecată înainte, cu capul în jos. răta ca o imagine adisperării. repetat(

 ) Nu ştiu ce să fac. Nu ştiu ce să fac.*-am apropiat şi m-am aşe%at lângă ea. m spus ceea ce mi s-a părut că trebuie spus şi

am încercat să-i vorbesc cu convingere, fără şovăială$ eram, la rândul meu, tulburat,amintindu-mi vag că, în dimineaţa aceleiaşi %ile, spusesem că o lume fără colonelul&rotheroe ar fi fost o lume mai bună. *ai presus de orice, am implorat-o să nu se pripească,

 părăsindu-şi casa şi soţul. şa ceva era un lucru foarte serios şi complicat.

 Nu cred c-am convins-o. m trăit îndeajuns de mult în această lume ca să-mi dauseama că este practic inutil să încerci să discuţi raţional cu o persoană îndrăgostită$ credînsă că vorbele mele au făcut-o să se simtă puţin mai bine. Când s-a ridicat să plece, mi-amulţumit şi mi-a promis să se gândească la ce-i spusesem.

Page 14: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 14/129

Cu toate acestea, după ce a plecat, m-am simţit foarte tulburat, din pricina gândului că, până atunci, o judecasem greşit pe nne &rotheroe. 4mpresia pe care mi-o lăsase în aceaseară era de profundă disperare. 6mi părea o femeie care nu s-ar fi dat în lături de la nimic,odată ce se lăsa pradă emoţiilor. 6n plus, era îndrăgostită nebuneşte, sălbatic, cu disperarede /a<rence =edding, un bărbat cu câţiva ani buni mai tânăr decât ea. Nu-mi plăcea deloc.

Page 15: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 15/129

Capitolul IV

5itasem cu desăvârşire că-l invitasem pe /a<rence =edding să ia cina cu noi în searaaceea. Când 1riselda a dat bu%na peste mine, să mă dojenească, arătându-mi că mai eraudouă minute până la ora fi"ată, am fost cu totul uimit.

 ) 3per să fie totul bine, mi-a strigat 1riselda, în timp ce urcam scările. *-am gândit la

ce mi-ai spus la prân% şi am plănuit pentru masa asta câteva feluri foarte bune.6n treacăt, fie-mi îngăduit să spun că cina din seara aceea mi-a demonstrat cu vârf şiîndesat că 1riselda avea dreptate 2 era totul mult mai rău când se străduia, decât atuncicând stătea deoparte. *eniul, în sine, era ambiţios conceput, însă s-ar fi %is că lui *ar+ îifăcuse o plăcere perversă să e"perimente%e cel mai bun mod de a face să alterne%emâncărurile insuficient preparate cu cele arse. 1riselda comandase şi nişte stridii, care

 păreau în siguranţă, imposibil de stricat în vreun fel, numai că, din nefericire, nu ne-am pu-tut bucura de ele întrucât nu aveam în casă nici un instrument cu care să le putem desface 2o lipsă pe care-am constatat-o numai când a venit momentul servirii lor.

Fusesem destul de sigur că /a<rence =edding nu avea să vină. r fi putut găsi cuuşurinţă un prete"t pentru a lipsi. 8i totuşi, a sosit chiar la ora fi"ată, aşa că ne-am aşe%at la

masă, toţi patru./a<rence este, indubitabil, o persoană atrăgătoare. re, cred, vreo trei%eci de ani, părulnegru, dar ochii albaştri, aproape neverosimil de strălucitori. 7 genul de om care se pricepela toate. 7 bun la jocuri, vânea%ă bine, are talent actoricesc şi ştie să povestească. 7 sufletuloricărei petreceri. Cred că are ceva sânge irlande%. 5na peste alta, nu e un artist tipic, cutoate că pare a fi destul de talentat, ca pictor modernist. 7u, unul, ştiu foarte puţine despre

 pictură.7ra absolut firesc ca în seara respectivă să pară uşor distrat, dar, în general, s-a

descurcat foarte bine. Cred că nici 1riselda, nici 'ennis nu şi-au dat seama că era ceva înneregulă. &esemne că nici eu n-aş fi observat nimic, dacă n-aş fi ştiut dinainte.

1riselda şi 'ennis erau foarte în vervă 2 făceau tot felul de glume despre doctorul

3tone şi domnişoara Cram... 3candalul la ordinea %ilei. /a un moment dat, mi-a venit bruscideea că 'ennis este mai aproape de vârsta 1riseldei decât eu însumi. sta m-a durut un

 pic. *ie-mi spune 9unchiul /en:, însă ei îi spune pe nume. sta mi-a dat o oarecaresen%aţie de însingurare. &esemne că eram încă tulburat de discuţia cu doamna &rotheroe. 6ngeneral, nu sunt înclinat spre astfel de gânduri fără nici un sens.

Cei doi ajunseseră destul de departe, însă eram prea îngândurat ca să le mai atragatenţia. 'intotdeauna am fost de părere că e păcat ca, în pre%enţa unui cleric, toată lumea săfie mohorâtă. /a<rence a participat şi el la discuţie, cu destulă vervă. otuşi, am observatcă privirile i se întorceau adesea spre mine, aşa că nu m-a mirat că, după cină, a făcut în aşafel încât să rămânem singuri în birou şi că, pe dată, purtarea lui s-a schimbat.

 ) Ne-aţi aflat taina, domnule vicar, mi-a spus. cum ce-aveţi de gând să faceţi/ui =edding puteam să-i vorbesc mai deschis, nu ca doamnei &rotheroe, şi chiar asta

am făcut. 4ar el a reacţionat foarte bine. ) Fireşte, mi-a răspuns, după ce terminasem ce-aveam de %is, altceva ce puteaţi

spune 'oar sunteţi preot. 3ă nu credeţi că vreau să vă insult, %icând asta. /a urma urmei,cred că probabil aveţi dreptate. 'ar între mine şi nne nu este ceva obişnuit.

4-am replicat că fra%a asta mai fusese au%ită de multe ori, de la începuturile omenirii, iar pe bu%ele lui a apărut un %âmbet strâmb, ciudat.

 ) dică fiecare crede că situaţia sa e unică şa o fi. 'ar am să vă spun un lucru, şitrebuie să mă credeţi.

*-a asigurat că, până în acel moment, 9nu se-ntâmplase nimic rău:. nne, mi-a spus el,

era una dintre cele mai credincioase şi devotate femei din lume. Nu ştia însă ce-avea să fiemai departe. ) *ăcar dacă am fi fost într-un roman, a continuat, pe un ton sumbru. tunci bătrânul

ar muri... şi ar fi cu atât mai bine pentru toţi./-am dojenit pentru asta.

Page 16: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 16/129

 ) 7i, dar să nu credeţi că aş avea de gând să-i înfig un cuţit în spate, deşi aş fi dispussă-i mulţumesc din suflet celui care-ar face-o. Nu cred că este nimeni pe lume care să aibă ovorbă bună despre el. &e undeva, mă întreb cum de nu i-a făcut felul prima doamnă&rotheroe. m întâlnit-o cândva, cu mulţi ani în urmă, şi părea perfect capabilă s-o facă.7ra una dintre acele femei liniştite şi periculoase. 4ar el... face numai scandaluri peste tot,supără pe toată lumea, e rău până-n măduva oaselor şi-i sare ţandăra imediat. Nici nu ştiţicâte trebuie să suporte nne. 'ac-aş avea ceva bani, aş lua-o cu mine pe dată şi-aş fugi.

tunci i-am vorbit foarte deschis şi l-am implorat să plece din 3t. *ar+ *ead.

=ămânând în sat, nu putea decât s-o facă pe nne &rotheroe şi mai nefericită decât îi fusesedat. amenii aveau să înceapă să bârfească, chestiunea urma s-ajungă la urechilecolonelului şi totul avea să fie cu mult mai rău pentru ea. /a<rence a protestat.

 ) 'ar nu ştie nimeni, în afară de dumneavoastră, padre

 ) inere dragă, nu subestima instinctele poliţieneşti ale vieţii la ţară. 6n 3t. *ar+*ead, fiecare îţi cunoaşte cele mai ascunse probleme. Nu e"istă nici un detectiv în ngliacare să-i facă faţă unei domnişoare bătrâne, de o anumită vârstă, care n-are nici o altăocupaţie în viaţă.

7l mi-a replicat că nu era nici o problemă. oată lumea îl credea încurcat cu /ettice. ) 'ar nu ţi-a trecut prin cap că poate şi /ettice crede la fel părut foarte uimit de această idee. /ettice, chipurile, nu dădea doi bani pe el, era

convins de asta. ) 7 o fată ciudată, mi-a spus. &arcă visea%ă mereu şi totuşi, în străfundurile sufletului

ei, cred că e foarte cu picioarele pe pământ. Cred că toată aura aceea de aiureală este omască. /ettice ştie bine, foarte bine, ce face. 8i are o fire ciudată... ră%bunătoare. &arteastranie este c-o urăşte pe nne, din tot sufletul, cu toate că nne s-a purtat mereuireproşabil cu ea.

Fireşte că nu l-am cre%ut pe cuvânt. &entru tinerii îndrăgostiţi, aleasa inimii se poartăîntotdeauna ca un înger. 8i totuşi, atât cât putusem să observ, nne o tratase întotdeauna pefiica ei vitregă cu blândeţe şi fără s-o nedreptăţească. 7u însumi, ceva mai devreme,fusesem surprins de amărăciunea din glasul lui /ettice. trebuit să întrerupem discuţia,

 pentru că 1riselda şi 'ennis au dat năvală peste noi şi mi-au spus să nu-l mai fac pe/a<rence să se poarte ca un moş. ) f, vai de mine, a spus 1riselda, aruncându-se într-un fotoliu. Ce mult mi-ar plăcea

nişte sen%aţii tari. crimă... sau măcar vreo tâlhărie. ) Nu prea cred să fie cineva pe-aici de la care să merite să furi, a spus /a<rence,

încercând să-i cânte în strună. &oate doar prote%a domnişoarei ;artnell să merite. ) 'a, e ceva oribil. *ereu clămpăne, a răspuns 1riselda. 'ar să ştii că te înşeli în ceea

ce-ai spus. /a ld ;all este nişte argintărie veche, minunată. &latouri de servit şi o cupă dinvremea lui Carol al 44-lea... tot felul de lucruri de-astea. Cred că valorea%ă mii de lire.

 ) &robabil că bătrânul ar trage în tine cu pistolul lui din soldăţie, a intervenit 'ennis.7"act ce-şi doreşte.

 ) , numai că noi am intra primii şi i-am sări în spate, a spus 1riselda. Cine are un pistol ) m eu unul. 5n *auser, a spus /a<rence. ) Hău Ce minunat0 'e unde-l ai ) mintire din ră%boi, a răspuns el, fără să insiste. ) Chiar astă%i, bătrânul &rotheroe îi arăta argintăria lui 3tone, ne-a informat 'ennis.

4ar ăsta se prefăcea teribil de interesat. ) Credeam că s-au certat din pricina gorganului, a %is 1riselda. ) aa, s-au împăcat ei, i-a răspuns 'ennis. ricum nu înţeleg ce le vine oamenilor să

scormonească prin gorgane. ) mul acela, 3tone, mă uimeşte, l-am au%it pe /a<rence. Cred că trebuie să fie foarte

distrat. Câteodată poţi să juri că nu ştie nimic despre propria meserie. ) şa-i amorul, a spus 'ennis. 1lad+s Cram, %ău că-i aşa, doar tu eşti iubirea mea.

'inţii tăi sunt albi ca %orii, când îi văd mă trec fiorii. ;ai cu mine, preafrumoasă 1lad+s săîmi fii mireasă. /a *istreţ te-aştept cu dor, pe podea, în dormitor...

 ) 1ata, 'ennis, am intervenit eu.

Page 17: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 17/129

 ) 7i, a spus /a<rence =edding, eu trebuie să plec. 'omnule Clement, vă mulţumescfoarte mult pentru această seară plăcută.

1riselda şi 'ennis l-au condus, apoi nepotul meu s-a întors în birou, de unul singur. 3evedea că se-ntâmplase ceva cu el 2 era neliniştit. 3e plimba fără scop prin cameră,încruntat, lovind mobilele cu piciorul. Cu toate că mobila noastră este oricum atât de vecheîncât cu greu poate ajunge mai deteriorată de-atât, m-am simţit obligat să proteste% slab.'ennis şi-a cerut iertare, a rămas o vreme tăcut, apoi a i%bucnit.

 ) >ârfa este ceva foarte, foarte rău0

 ) Ce s-a-ntâmplat l-am întrebat eu, uşor surprins. ) Nu ştiu... poate n-ar trebui să-ţi spun.5imirea mea a crescut.

 ) 7 un lucru rău, rău de tot, a repetat 'ennis. 3ă mergi aşa, din loc în loc, vorbindvrute şi nevrute. 3au nu, fără măcar să le spui de-a dreptul. 'oar făcând alu%ii. Nu, să fiu alnaibii 2 scu%e, unchiule 2 dacă pot să-ţi spun0 7 o mare porcărie.

*-am uitat curios la el, dar nu l-am mai tras de limbă. Cu toate astea, am rămas foartemirat. 'ennis nu are obiceiul să pună nimic la inimă. tunci a apărut 1riselda.

 ) ocmai m-a sunat domnişoara Detherb+. 'oamna /estrange a plecat de-acasă la optşi un sfert, şi încă nu s-a-ntors. Nimeni nu ştie unde s-a dus.

 ) 8i de ce-ar trebui să ştie cineva ) ricum, nu e la doctorul ;a+docE. 'omnişoara Detherb+ e convinsă de asta, pentru

că i-a telefonat domnişoarei ;artnell care locuieşte chiar alături de el şi care ar fi trebuit s-ovadă, dacă apărea.

 ) Nu pot să înţeleg, am spus, cum face lumea de pe-aici să mai şi mănânce. &esemnecă iau masa în picioare, lângă fereastră, ca să fie siguri că nu pierd nimic.

 ) 8i asta nu-i tot, a spus 1riselda, mustind de satisfacţie. 3-a aflat totul despre*istreţul albastru. 'octorul 3tone şi domnişoara Cram au camerele una lângă cealaltă,'=..., a continuat ea, fluturându-şi arătătorul prin aer cu un gest solemn, nu e"istă uşă decomunicaţie0

 ) ?ai, i-am răspuns, pesemne că toată lumea e foarte de%amăgită.

4ar 1riselda a râs.

Hiua de joi a început prost. 'ouă doamne din parohia mea s-au gândit să se certe înlegătură cu decoraţiunile din biserică. m fost chemat să arbitre% conflictul dintre cele douăfemei de vârstă mijlocie, amândouă tremurând, pur şi simplu, de furie. 'acă n-ar fi fost aşadureros, ar fi putut fi un fenomen fi%ic interesant de observat. 'upă aceea, a trebuit sădojenesc doi băieţi de cor, pentru că sugeau fără încetare bomboane în timpul slujbelor, şiam avut sen%aţia neplăcută că nu-mi făceam datoria cu entu%iasm, aşa cum s-ar fi cuvenit. urmat organistul, care este o persoană absolut 9iritabilă: şi care a găsit un motiv să sesupere, aşa că a trebuit să-l liniştesc. 4ar patru dintre cei mai săraci oameni din parohie s-aurevoltat pe faţă împotriva domnişoarei ;artnell, care a venit la mine, plesnind de mânie.

ocmai mă duceam acasă când l-am întâlnit pe colonelul &rotheroe, foarte bine dispus,după ce tocmai judecase trei braconieri, în calitatea sa de magistrat. ) Fermitate, mi-a strigat, cu glasul său de stentor$ colonelul e puţin surd, aşa că ridică

vocea, după cum fac de obicei oamenii tari de urechi. 'e asta e nevoie în %ilele noastre 2fermitate0 3ă dăm un e"emplu. ud că escrocul ăla de rcher a ieşit ieri şi că jură să seră%bune pe mine. Nemernic fără ruşine. amenii pe care alţii-i ameninţă trăiesc mult, parcăaşa se spune. 'ata viitoare când îl mai prind dând iama în fa%anii mei, îi arăt eu ră%bunare.3labi0 3untem mult prea slabi în %iua de a%i0 7u cred că omul trebuie judecat pentru ceea ceeste. ot timpul ţi se cere să te gândeşti la soţia şi la copiii lui0 &rostii, vorbe goale0 'e ce,mă rog, să scape cineva de consecinţele faptelor sale, numai pentru că se jeluieşte că arenevastă şi copii &entru mine-i tot aia, cu oricine aş avea de-a face 2 doctor, avocat, cleric,

 braconier, beţiv ordinar$ dacă-i prind că încalcă legea, atunci tot legea să-i pedepsească.3unt convins că eşti şi dumneata de acord cu mine.

 ) 5iţi, i-am spus, că profesia mea mă obligă să ţin seama mai presus de orice de oanumită virtute 2 mila.

 ) 7i, eu sunt un om drept. Nimeni nu poate spune că nu-i aşa.

Page 18: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 18/129

 Nu i-am răspuns, iar el a continuat, pe un ton aspru( ) 'e ce nu răspun%i ;ai, omule, spune ce gândeşti.m şovăit, apoi m-am decis să vorbesc(

 ) *ă gândeam că, atunci când o să-mi bată ceasul, mi-ar părea rău să nu pot spunenimic în apărarea mea decât c-am fost un om drept. &entru că asta ar însemna că nu aş fitratat decât cu dreptate...

 ) iurea0 /umea noastră are nevoie de puţin creştinism militant. 7u mi-am făcutmereu datoria, sper. 7i, gata cu asta. să trec diseară, după cum ţi-am spus. 3ă %icem la

şase şi un sfert, nu la şase, dacă-ţi convine şi dumitale. rebuie să mai trec şi pe la cinevadin sat.

 ) 'a, e foarte bine.8i-a fluturat bastonul prin aer şi s-a îndepărtat cu paşi mari. 6ntorcându-mă, am dat de

;a<es care, din câte mi s-a părut, arăta foarte rău în dimineaţa aceea. 6mi pusesem în gândsă-l dojenesc puţin pentru că nu-şi îndeplinise prea bine îndatoririle, dar %ărindu-i chipul

 palid şi încordat, am înţeles că nu-i era deloc bine. 4-am şi spus-o, iar el a negat, dar nu preasigur pe sine. &ână la urmă, mi-a mărturisit că nu se simţea tocmai în formă şi a părut să-miaccepte sfatul de a merge acasă să se bage în pat.

m luat prân%ul la iuţeală şi am ieşit iar, pentru câteva vi%ite. 1riselda plecase la/ondra cu trenul de joi, la care biletul costă foarte puţin. *-am întors pe la patru fără unsfert, cu gândul de a-mi face planul predicii de duminică, dar *ar+ mi-a spus că domnul=edding mă aştepta în birou.

/-am găsit plimbându-se de colo-colo, îngrijorat. 7ra alb la faţă şi părea tulburat.u%indu-mă, s-a întors brusc către mine.

 ) 'omnule vicar... Ce să %ic, m-am gândit mult la ce mi-aţi spus ieri. N-am închis unochi de atâtea frământări. veţi dreptate. rebuie să-mi fac bagajele şi să plec.

 ) ?ai, băiete dragă... ) veaţi dreptate cu ce mi-aţi spus despre nne. 'acă mai stau pe-aici, n-o să-i fac

decât neca%uri. 7a e... e mult prea bună pentru altceva. m înţeles că trebuie să plec. 4-amfăcut şi-aşa viaţa grea, să mă ierte 'umne%eu.

 ) Cred c-ai luat singura hotărâre cu putinţă, i-am spus. 8tiu că-ţi vine greu, dar crede-mă că, până la urmă, va fi mai bine aşa.4-am citit gândurile pe chip 2 era limpede că se gândea că o astfel de fra%ă e rostită cu

mare uşurinţă de cineva care habar n-are despre ce vorbeşte. ) &ot să vă rog să aveţi grijă de nne re nevoie de prieteni. ) m să fac tot ce-mi stă în putinţă, fii liniştit.*i-a mulţumit şi mi-a strâns mâna.

 ) 3unteţi un om bun, padre m s-o văd în seara asta, să-mi iau rămas-bun, iar mâine probabil că am să-mi strâng lucrurile şi-o să plec. N-are nici un rost să-mi prelungescagonia. *ulţumesc pentru că m-aţi lăsat să picte% în căsuţa din grădină şi-mi pare rău că n-am isprăvit portretul doamnei Clement.

 ) Nu-ţi face griji de asta, băiete dragă. /a revedere, şi fii binecuvântat.'upă ce-a plecat, am încercat să mă apuc de predică, dar fără nici un succes. *ă totgândeam la /a<rence şi la nne &rotheroe. m luat o ceaşcă de ceai, cam de nebăut, negruşi rece, iar la cinci şi jumătate a sunat telefonul. *i s-a spus că domnul bott de la /o<erFarm era pe moarte şi am fost rugat să vin de îndată.

m sunat imediat la ld ;all, pentru că /o<er Farm este cam la două mile distanţă şinu aveam cum să mă întorc până la şase şi un sfert. N-am fost niciodată în stare să învăţ sămerg pe bicicletă. *i s-a spus însă că domnul colonel &rotheroe tocmai plecase cu maşina,aşa că am plecat şi eu, lăsându-i vorbă lui *ar+ că fusesem chemat de urgenţă, dar căaveam să-ncerc să mă întorc până la şase şi jumătate sau puţin după aceea.

Page 19: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 19/129

Capitolul V

Când am ajuns iarăşi la poarta vicariatului, întorcându-mă, era mai aproape de şaptedecât de şase şi jumătate. 6nainte să apuc s-o deschid, l-am vă%ut ieşind pe /a<rence=edding. Când m-a observat, a încremenit, şi mi-am dat seama pe loc că arăta ciudat, ca unom care mai are puţin şi-şi pierde minţile. vea o privire stranie, fi"ă, era alb ca varul şi

tremura din toate încheieturile. *-am întrebat o clipă dacă nu cumva băuse, dar am părăsit pe dată acest gând. ) >ună seara, i-am spus, ai trecut iarăşi să mă ve%i 6mi pare rău, am fost plecat. ;ai,

întoarce-te. rebuie să-l văd pe &rotheroe, pentru ceva legat de registre... dar cred că n-o sădure%e foarte mult.

 ) &e &rotheroe, a %is el şi a început să râdă. &e &rotheroe rebuie să vă-ntâlniţi cu&rotheroe h, da, o să-l vedeţi pe &rotheroe, de bună seamă. , 'oamne, da...

m rămas cu gura căscată la el şi, din instinct, i-am întins mâna, dar el s-a ferit brusc. ) Nu, mi-a răspuns, aproape strigând. rebuie să plec de-aici... să mă gândesc bine.

rebuie să mă gândesc. Numai asta trebuie să fac. luat-o la fugă şi a dispărut iute în josul drumului care duce-n sat, lăsându-mă cu

 privirile aţintite în urma lui$ mi-a trecut iarăşi prin minte că, poate, era beat. &ână la urmă,clătinând din cap, am intrat în vicariat. 5şa din faţă nu se închide niciodată, dar totuşi amsunat. apărut *ar+, ştergându-şi mâinile pe şorţ.

 ) 'eci în sfârşit v-aţi întors, mi-a aruncat ea. ) ajuns colonelul &rotheroe ) 'a, e în birou. sosit pe la şase şi un sfert. ) 8i a fost şi domnul =edding pe aici ) sosit acum câteva minute şi a întrebat de dumneavoastră. 4-am spus că trebuie să

 picaţi dintr-o clipă într-alta, şi că în birou aştepta colonelul, iar domnul mi-a %is că vaaştepta şi dânsul şi s-a dus acolo. rebuie să fie încă înăuntru.

 ) >a nu, nu e, i-am răspuns. ocmai l-am întâlnit pe drum în jos.

 ) 7i, eu, una, nu l-am au%it ieşind. 6nseamnă că n-a stat decât vreo două minute.'oamna nu s-a-ntors încă din oraş.

m dat din cap, preocupat. *ar+ s-a adăpostit în %ona bucătăriei, iar eu m-am dus învestibul şi am deschis uşa biroului. 6n vestibul era întuneric, dar în birou se revărsa luminasoarelui la asfinţit, aşa că am început să clipesc des, orbit. m făcut un pas, doi, apoi amîncremenit. clipă, nici nu mi-a venit să cred ce vedeam. Colonelul &rotheroe %ăcea întins

 pe masa mea de scris, într-o po%iţie înspăimântătoare, nefirească. &e tăblia mesei, lângăcapul său, se vedea o baltă întunecată, un lichid care picura încet pe podea, făcând un%gomot sinistru. m inspirat adânc şi m-am apropiat. 7ra rece la pipăit. 4-am ridicat un braţ,dar acesta a că%ut la loc lipsit de viaţă. mul era mort 2 împuşcat în cap. *-am dus la uşăşi-am strigat-o pe *ar+, iar, când a venit, i-am poruncit să dea fuga cât putea de repededupă doctorul ;a+docE, care locuieşte foarte aproape, la colţul drumului. 4-am spus că seîntâmplase un accident. poi m-am întors şi am închis uşa, ca să aştept sosirea doctorului.

'in fericire, *ar+ l-a găsit acasă. ;a+docE e un om de treabă, un bărbat masiv, bineclădit, vânjos, cu un chip onest şi ridat. Când i-am arătat cu degetul, în tăcere, ce se afla încameră, a ridicat din sprâncene, dar, ca un adevărat doctor, nu a dat nici un semn de emoţie.3-a aplecat peste cadavru, cercetându-l iute, apoi s-a îndreptat şi m-a privit.

 ) 7i l-am întrebat. ) *da, e mort de-a binelea 2 cam de jumătate de oră, aş spune. ) 3inucidere ) Nici vorbă, omule. 5ită-te unde-i rana. 6n plus, dacă s-a-mpuşcat, ce s-a-ntâmplat cu

armaCe-i drept, nu era nici urmă de aşa ceva. ) *ai bine nu mişcăm nimic, a spus ;a+docE. 8i cred c-ar trebui să sun la poliţie. ridicat receptorul şi a început să vorbească. /e-a povestit totul foarte succint, apoi a

închis şi s-a apropiat de locul în care şedeam.

Page 20: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 20/129

 ) Ce treabă împuţită0 Cum ai ajuns tocmai dumneata să-l găseşti4-am e"plicat totul.

 ) Cre%i... cre%i că e vorba de crimă am întrebat, pe un ton destul de pierdut. ) şa pare. dică, altceva ce-ar putea fi Ce poveste nemaipomenită0 *ă întreb cine

avea ceva de împărţit cu bietul bătrân. Fireşte, ştiu că nu era prea simpati%at, dar nu seîntâmplă prea des ca un om să fie ucis pentru aşa ceva 2 mare ghinion0

 ) 3-a-ntâmplat ceva destul de straniu, i-am spus. %i după-amia%ă s-a telefonat dupămine să mă duc la un bărbat din parohie, aflat pe patul de moarte. Când am ajuns, toată

lumea s-a mirat să mă vadă. >olnavul se simţea mult mai bine decât în ultimele %ile, iarnevastă-sa mi-a spus sus şi tare că nu ea sunase după mine.

;a+docE s-a încruntat. ) sta spune multe. 'a, multe. i fost îndepărtat din calea ucigaşului. Nevasta

dumitale unde e ) plecat la /ondra până diseară. ) 'ar fata în casă ) 6n bucătărie 2 tocmai în cealaltă parte a clădirii. ) 'e unde pesemne că n-are cum s-audă nimic din ce se petrece aici. 5râtă afacere0

Cine ştia că &rotheroe trebuia să vină aici în seara asta ) spus-o şi a%i-dimineaţă, în mijlocul satului, ţipând din răsputeri cum făcea de

obicei. ) şa că ştia tot satul ricum, aşa e întotdeauna. Cunoşti pe cineva care să aibă

vreun dinte împotriva lui*i-am amintit atunci de /a<rence =edding, de chipul său palid şi de privirea fi"ă. m

scăpat însă fără să răspund la întrebare, când din vestibul s-a au%it %gomot de paşi. ) &oliţia, a spus doctorul, ridicându-se.Forţele noastre de ordine erau repre%entate de agentul ;urst, care arăta foarte impo%ant,

dar cam îngrijorat. ) >ună seara, domnilor, ne-a spus el. 4nspectorul o să ajungă imediat. 6ntre timp, am

să fac ce mi s-a spus. 6nţeleg că l-aţi găsit împuşcat pe colonelul &rotheroe 2 chiar aici, la

vicariat.3-a oprit din vorbă şi mi-a aruncat o privire rece şi bănuitoare, pe care-am încercat s-oîntâmpin aşa cum se cuvenea, ca un om care se ştie nevinovat. poi agentul s-a dus lângămasa de scris şi ne-a anunţat solemn(

 ) nu se atinge nimic până nu vine inspectorul.&entru a fi mai bine înţeles de cititorii mei, iată şi un plan al încăperii.;urst şi-a scos carneţelul, şi-a ume%it creionul cu limba şi ne-a privit întrebător. 4-am

 povestit şi lui cum ajunsesem să descopăr cadavrul. 'upă ce a notat tot, ceea ce i-a luatceva timp, s-a întors către doctor.

Page 21: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 21/129

 ) 6n opinia dumneavoastră, domnule doctor ;a+docE, care a fost cau%a morţii ) împuşcătură în cap, de la mică distanţă. ) 8i arma ) Nu pot să vă spun precis până ce nu scoatem glonţul. 'ar, luându-mă după ceea ce

văd, pot să afirm că este vorba, probabil, de un pistol de calibru mic 2 să %icem un *auserAJ.

m tresărit, amintindu-mi de discuţia din seara precedentă şi de ceea ce ne spusese/a<rence =edding. gentul de poliţie şi-a întors iarăşi spre mine ochii reci, ca de peşte.

 ) ţi spus ceva, domnulem scuturat din cap. rice bănuieli aş fi avut, nu erau decât atât 2 bănuieli, şi deci

trebuia să le ţin pentru mine.

 ) 'upă părerea dumneavoastră, când a avut loc tragedia'octorul a şovăit doar o clipă, apoi a răspuns( ) Nu cred să fi trecut mai mult de jumătate de oră de când a murit. 3unt sigur că nu a

fost mult mai mult de atât. ) Fata în casă a au%it ceva a întrebat ;urst, întorcându-se spre mine. ) 'in câte ştiu, nimic, i-am răspuns. 'ar mai bine întrebaţi-o chiar pe ea. Numai că, e"act atunci, a sosit inspectorul 3lacE, care venise cu maşina din *uch

>enham, de la două mile distanţă. ot ce pot să spun despre el este că nu a e"istat niciodatăun om mai hotărât să nu se comporte aşa cum îi spunea numele @. 7ste un om smead,neobosit şi energic, cu ochii negri care se mişcă în permanenţă dintr-o parte într-alta. 3e

 poartă cu multă grosolănie şi superioritate. /-am salutat, iar el a dat scurt din cap, i-a smuls

subordonatului său carneţelul din mână, l-a citit de la cap la coadă, a schimbat câteva fra%escurte cu acesta, cu glas scă%ut, apoi s-a apropiat de cadavru, cu paşi mari. ) &resupun că toate au fost mişcate din loc şi amestecate, a spus el.

@  în engle%ă,  slac!  înseamnă 9lent, încet, delăsător: !n.tr.#.

Page 22: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 22/129

 ) 7u n-am atins nimic, a replicat ;a+docE. ) Nici eu, am %is. vreme, inspectorul şi-a făcut de lucru cercetând în amănunt lucrurile de pe masă şi

 balta de sânge. ) ha0 a spus, în cele din urmă, cu un glas triumfător. 4ată ce voiam. Ceasul de birou

s-a răsturnat când a că%ut cadavrul. sta o să ne furni%e%e momentul crimei. 8ase şidouă%eci şi două. /a cât aţi spus că a avut loc decesul, doctore

 ) m spus că trebuie să fi trecut cam jumătate de oră, dar ...

4nspectorul şi-a privit ceasul. ) 8apte şi cinci. 7u am aflat acum vreo %ece minute, la şapte fără cinci. Cadavrul a

fost descoperit pe la şapte fără un sfert şi, din câte înţeleg, dumneavoastră aţi fost adus aici pe dată. 3ă %icem că l-aţi fi e"aminat pe la fără %ece... ho, păi asta ne aduce e"act lamomentul pe care-l doream.

 ) Nu pot să jur că aşa a fost, a spus ;a+docE. m făcut doar o apro"imare. ) ricum e bine, domnule doctor, oricum e bine. ) Că veni vorba de ceas..., am i%butit eu să intervin, după ce mă străduisem de ceva

vreme. ) 4ertare, domnule, dacă vreau să aflu ceva am să vă întreb. impu-i scurt. cum

vreau linişte netulburată. ) 'a, dar ar trebui să vă spun ... ) /inişte netulburată, a repetat inspectorul, privindu-mă fioros, aşa că i-am făcut pe

 plac$ după ce s-a mai uitat o vreme pe masa de scris, a mormăit( 'e ce s-o fi aşe%at aiciare voia să scrie un bilet... ;ehei0 Ce-i asta

8i s-a ridicat, ţinând triumfător în mână o bucată de hârtie ruptă dintr-un carneţel. 7raatât de mulţumit de descoperire că ne-a îngăduit până şi să ne apropiem şi s-o cercetăm şinoi. 7ra hârtia vicariatului, iar în susul foii era scris K.A.

9'ragă Clement, începea scrisoarea, îmi pare rău că nu mai pot aştepta, dar trebuie ...:8i, aici, scrisul devenea indescifrabil.

 ) /impede ca lumina %ilei, a spus triumfător inspectorul 3lacE. 3e aşea%ă aici ca să

scrie, duşmanul intră uşor pe fereastră şi-l împuşcă înainte să se ridice. Ce vreţi mai mult ) 'oar un lucru am de spus..., am început. ) 'aţi-vă la o parte din drum, domnule, vă rog, vreau să văd dacă sunt urme de paşi.3-a lăsat în patru labe şi a început să se mişte către fereastra deschisă.

 ) Cred c-ar trebui să ştiţi..., m-am încăpăţânat eu.4nspectorul s-a ridicat şi mi-a vorbit fără mânie, dar foarte ferm(

 ) să avem timp de asta mai târ%iu. 'eocamdată, v-aş ruga, domnilor, să eliberaţiîncăperea. Chiar acum, dacă sunteţi amabili.

 Ne-am lăsat daţi afară ca nişte copilaşi. *i se părea că trecuseră ore întregi de cândintrasem 2 dar nu era decât şapte şi un sfert.

 ) 7i, a spus ;a+docE, cam asta e. Când măgarul ăla înfumurat o să aibă nevoie de

mine, poţi să-l trimiţi la dispensar. >ună seara. ) 3-a întors stăpâna, a spus *ar+, ieşind câteva clipe din bucătărie$ avea ochii măriţişi tremura de nerăbdare. sosit acum vreo cinci minute.

m găsit-o pe 1riselda în salonaş. &ărea înspăimântată, dar foarte curioasă. 4-am povestit tot, iar ea m-a ascultat cu atenţie.

 ) &e scrisoare scrie K.A, mi-am terminat relatarea. 4ar ceasul de masă a că%ut şi s-aoprit la K.AA.

 ) 'a, a spus 1riselda, dar nu i-ai povestit inspectorului că noi ţinem întotdeaunaceasul ăla cu un sfert de oră înainte

 ) Nu, i-am răspuns. Nu i-am povestit nimic. Nu m-a lăsat, eu m-am străduit.1riselda se încruntă, ca şi cum o frământa ceva.

 ) &ăi bine, /en, mi-a spus, atunci totul devine absolut misterios, pentru că atunci cândceasul arăta şase şi două%eci, de fapt era numai şi cinci, iar la ora aia colonelul &rotheroenici măcar nu ajunsese aici, din câte am impresia.

Page 23: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 23/129

Capitolul VI

 Ne-am mai întrebat o vreme care-ar fi putut fi e"plicaţia poveştii cu ceasul, dar n-amajuns la nici o conclu%ie. 1riselda a fost de părere că era bine să mai încerc o dată să-i

 povestesc inspectorului, numai că, în privinţa aceea, mă simţeam 2 nu pot folosi altecuvinte 2 9încăpăţânat ca un catâr:. 3lacE fusese îngro%itor de nepoliticos şi de grosolan,

fără să fie nevoie. 'e-abia aşteptam să vină un moment în care să pot interveni, cuinformaţiile preţioase pe care le aveam, ca să-l văd pus în încurcătură. veam de gând să-ispun, pe un ton de reproş(

 ) *ăcar dacă m-aţi fi ascultat, domnule inspector...*ă aşteptam totuşi ca el să-mi mai vorbească o dată, înainte să părăsească vicariatul,

dar, spre marea noastră mirare, am aflat de la *ar+ că plecase deja, după ce încuiase uşa biroului şi dăduse ordine ca nimeni să nu încerce să intre acolo. 1riselda mi-a propus sămeargă la ld ;all.

 ) să fie groa%nic pentru nne &rotheroe, cu toţi poliţiştii acolo şi restul... &oate pots-o ajut în vreun fel.

*-am declarat întru totul de acord cu ideea, dar am sfătuit-o să-mi dea un telefon dacă

avea să constate că puteam fi de folos în vreun fel, eventual pentru a le calma şi consola pefemeile de-acolo. încuviinţat şi a plecat.4mediat după aceea, i-am căutat la telefon pe profesorii de la şcoala de duminică$ ar fi

trebuit să treacă pe la mine la B.LJ, aşa cum făceau în fiecare săptămână, pentru o oră de pregătire, dar m-am gândit că, în situaţia în care eram, ar fi fost mai bine să amânăm.5rmătorul care a ajuns acasă a fost 'ennis, întorcându-se de la o partidă de tenis. Faptul căla vicariat avusese loc o crimă a părut să-i ofere o puternică sen%aţie de mulţumire.

 ) Ca să ve%i... 3ă fim e"act la locul potrivit într-un ca% de crimă0 a e"clamat el.'intotdeauna mi-am dorit să fiu implicat în aşa ceva. Ce le-a venit poliţiştilor să încuie bi-roul Nu e"istă vreo altă cheie care să se potrivească

4-am inter%is să încerce aşa ceva, iar el a cedat, până la urmă, însă fără convingere.

'upă ce m-a stors de absolut toate informaţiile, a plecat în grădină să caute urme de paşi,declarând cu voioşie că era foarte bine că se nimerise să fie doar bătrânul &rotheroe, pe carenimeni nu-l plăcea. ceastă dovadă de veselă indolenţă m-a cam iritat, dar apoi m-amgândit că, la urma urmei, îl judecam prea aspru. /a vârsta lui 'ennis, o poveste poliţistăeste unul dintre lucrurile cele mai frumoase ale vieţii, iar acum se tre%ise că un astfel demister, cu tot cu cadavru, îl aştepta, ca să spun aşa, în prag, ceea ce era firesc să-l facă pe un

 băiat normal şi isteţ să ajungă într-al nouălea cer. /a vârsta de şaispre%ece ani, moartea nuînseamnă mare lucru.

1riselda s-a întors după vreo oră. vă%use pe nne &rotheroe şi ajunsese acoloimediat după ce inspectorul îi dăduse veştile. u%ind că doamna &rotheroe îl vă%use pesoţul ei ultima dată în sat, pe la şase fără un sfert, şi că nu mai ştia nimic care s-ar fi pututdovedi folositor, 3lacE plecase, e"plicându-le că avea să se întoarcă a doua %i, pentru odiscuţie mai lungă.

 ) 6n felul lui, a fost chiar politicos, a recunoscut 1riselda fără entu%iasm. ) 8i doamna &rotheroe cum s-a comportat ) >ine. fost foarte tăcută... 'ar aşa e ea mereu. ) 'a, am spus. N-o văd pe nne &rotheroe să facă vreo cri%ă de isterie. ) Fireşte că a fost foarte tulburată. 3e vedea. *i-a mulţumit pentru vi%ită, mi-a spus

că-mi era foarte recunoscătoare, numai că nu aveam cum s-o ajut. ) 'ar /ettice ) 7ra plecată, juca tenis pe undeva şi nu se întorsese încă. 'upă câteva clipe de tăcere,

1riselda a continuat( 8tii, /en, de fapt a reacţionat foarte ciudat... chiar foarte, foarte ciudat. ) 'in cau%a şocului, am sugerat eu. ) 'a... poate. 8i totuşi..., a adăugat soţia mea, încruntându-se, derutată. otuşi, parcă

nu era asta. Nu părea devastată... mai degrabă, cum să %ic... 6ngro%ită. ) 6ngro%ită

Page 24: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 24/129

 ) 'a... Nu o arăta, înţelegi, sau cel puţin nu voia s-o arate, dar avea în ochi o privirestranie, îngrijorată. *ă întreb dacă nu cumva crede că ştie cine l-a omorât. întrebat demai multe ori dacă era cineva suspectat.

 ) şa am comentat eu, gânditor. ) 'a. 3igur că nne e foarte stăpână pe ea, ceea ce e minunat, dar se vedea că era

foarte supărată. *ai supărată decât m-aş fi aşteptat, ţinând cont că, la urma urmei, nu eraatât de ataşată de colonel. ş fi îndră%nit să spun chiar că-l cam detesta.

 ) Câteodată, moartea ne face să ne schimbăm sentimentele.

 ) 'a, aşa o fi. apărut 'ennis, foarte încântat pentru că tocmai descoperise o urmă de pas într-unul

dintre straturile de flori. 7ra convins că poliţiştii nu o vă%useră şi că asta avea să sedovedească a fi cheia misterului.

 Noaptea următoare a fost foarte neplăcută pentru mine. doua %i dimineaţă, 'ennis s-atre%it în %ori, cu mult înainte de micul dejun, pentru a 9cerceta ultimele evenimente:, dupăcum s-a e"primat. 8i totuşi, noutăţile sen%aţionale ale dimineţii ne-au fost aduse nu de el, cide *ar+.

ocmai ne aşe%aserăm la masă când ea a năvălit în cameră, cu obrajii roşii, cu privirileînflăcărate, şi ni s-a adresat aşa cum făcea de obicei, pe un ton lipsit de orice respect(

 ) ?ă vine să credeţi ocmai mi-a spus brutarul. /-au arestat pe tânărul domn=edding.

 ) /-au arestat pe /a<rence a e"clamat 1riselda, pe un ton neîncre%ător. 4mposibil0rebuie să fie vreo greşeală prostească.

 ) Nu-i nici o greşeala, coniţă, i-a răspuns *ar+, cu un soi de încântare avidă. Chiardomnul =edding s-a dus acolo şi s-a predat. seară, târ%iu. intrat frumuşel, a aruncat pis-tolul pe masă şi-a %is( 97u am făcut-o:. 5ite, aşa.

 Ne-a privit pe rând, a dat puternic din cap şi s-a retras, mulţumită de efectul pe care-l produsese. 7u şi 1riselda ne-am aruncat o privire lungă.

 ) ?ai, dar nu e adevărat, a spus 1riselda. Nu poate fi adevărat. /en, doar nu cre%i şi tucă-i adevărat, a adăugat, observându-mă că tăceam.

*i-a venit greu să-i răspund. N-am scos nici un cuvânt. furtună de gânduri mi seînvârtejea în minte. ) &esemne că a înnebunit, a mai spus 1riselda. înnebunit de tot. 3au cine ştie...

 poate că se uitau împreună la pistol şi, dintr-odată, s-a descărcat. ) Nu prea pare probabil să se fi întâmplat aşa ceva. ) 'ar trebuie să fi fost vreun accident, pentru că nu e"istă nici urmă de motiv. Ce

motiv plau%ibil ar putea avea /a<rence să-l ucidă pe colonelul &rotheroeş fi putut să-i răspund foarte sigur la această întrebare, dar îmi doream s-o cruţ pe

nne &rotheroe cât puteam de mult. 7"ista încă o şansă ca numele ei să nu fie pomenit. ) du-ţi aminte că se certaseră, i-am spus 1riseldei. ) 'a, în legătură cu /ettice şi cu costumul de baie. 'ar asta-i o absurditate, şi chiar

dacă el şi cu /ettice erau logodiţi în secret... Ce să %ic, ăsta nu-i un motiv să-i ucidă tatăl. ) 'e fapt, 1riselda, nu ştii cum ar putea sta lucrurile în realitate. ) 'eci chiar cre%i, /en0 ?ai, cum poţi... scultă-mă pe mine, sunt convinsă că

/a<rence nu s-a atins nici măcar de un fir din capul colonelului. ) du-ţi aminte că l-am întâlnit chiar când ieşea pe poartă. răta ca un nebun. ) 'a, dar... Nu, nu e cu putinţă. ) *ai e şi ceasul, am continuat. sta e"plică ce s-a-ntâmplat cu ceasul. &esemne că

/a<rence l-a dat înapoi, la K.A, ca să-şi asigure un alibi. 5ită-te ce uşor a picat în cursă in-spectorul 3lacE.

 ) N-ai dreptate, /en. /a<rence ştia că ceasul mergea înainte. 9?icarul trebuie săajungă întotdeauna la timp:, aşa spunea el de obicei. /a<rence n-ar fi făcut niciodată gre-

şeala să-l dea înapoi la K.A. r fi ales o oră mai potrivită, ceva gen şapte fără un sfert. ) &oate că nu ştia la ce oră ajunsese &rotheroe. 3au poate că uitase pur şi simplu că

ceasul mergea înainte.1riselda nu a fost de acord.

Page 25: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 25/129

 ) Nu, nu. 'acă te-apuci să comiţi o crimă, eşti întotdeauna foarte atent la astfel deamănunte.

 ) N-ai de unde să ştii, draga mea. 'oar tu n-ai comis niciodată vreo crimă.6nainte ca ea să-mi poată răspunde, peste masă s-a aşternut o umbră şi un glas foarte

 blând şi călduros a rostit( ) 3per că nu deranje%. 4ertaţi-mă, vă rog. 'ar în aceste împrejurări triste... aşa de

triste...7ra *iss *arple, care locuieşte chiar lângă noi. m invitat-o să intre, cu toate

 politeţurile de rigoare, e"plicându-i că nu ne deranja deloc, iar ea a păşit prin uşa-fereastră.4-am oferit un scaun. &ărea uşor îmbujorată şi foarte însufleţită.

 ) 7 ceva absolut groa%nic, nu credeţi >ietul colonel &rotheroe0 7i da, nu era el un omfoarte plăcut şi n-aş %ice că era prea simpati%at, dar totuşi e foarte trist. 8i a fost împuşcatchiar aici, în birou, din câte am înţeles

4-am confirmat. ) 'ar scumpul nostru vicar nu era aici la momentul acela a întrebat-o *iss *arple pe

1riselda, iar eu i-am e"plicat ce se întâmplase. 8i domnul 'ennis nu e cu dumneavoastră îndimineaţa asta a continuat ea, aruncând o privire în jur.

 ) 'ennis, i-a răspuns 1riselda, se crede detectiv amator. 7 foarte încântat de urma de pas pe care a descoperit-o într-un strat de flori, şi am impresia că s-a dus să spună poliţiei.

 ) ?ai de mine, vai de mine, a spus *iss *arple. Ce încurcătură, nu 8i domnul'ennis crede că ştie cine a comis crima. 'e fapt, cu toţii credem că ştim.

 ) ?reţi să spuneţi că e limpede a întrebat 1riselda. ) Nu, draga mea. Nicidecum. 6ndră%nesc să afirm că toată lumea se gândeşte la altă

 persoană. 'e-asta e aşa de important să avem dove%i. 7u, de e"emplu, sunt de-a dreptulconvinsă că ştiu cine-a fost. 'ar trebuie să recunosc că n-am nici urmă de dovadă. 8tiu cătrebuie să fim foarte atenţi cu ce spunem, într-un moment ca ăsta... să ne ferim deinfracţiunea de calomnie, parca aşa-i spune, nu *i-am pus în minte să am foarte, foartemare grijă cu inspectorul 3lacE. *i-a trimis vorbă că o să treacă să mă vadă în dimineaţaasta, dar acum tocmai m-a sunat să-mi spună că, până la urmă, n-o să mai fie nevoie.

 ) 'a, cred că nu mai e nevoie, odată ce l-au şi arestat..., am spus. ) /-au arestat... a îngânat *iss *arple şi s-a aplecat înainte, roşie în obraji din pricina curio%ităţii. Nu ştiam că au arestat pe cineva.

3e întâmplă atât de rar ca *iss *arple să fie mai prost informată decât noi încât mi se păruse la mintea cocoşului că ea ştia deja de ultimele evenimente.

 ) 6nţeleg că vorbeam fiecare pe limba lui, i-am spus. 'a, au arestat pe cineva 2 pe/a<rence =edding.

 ) /a<rence =edding a întrebat *iss *arple, părând foarte surprinsă. Ce să spun, nicinu m-aş fi gândit...

1riselda a întrerupt-o cu vehemenţă( ) *ie nici acum nu-mi vine să cred. Nu şi nu, chiar dacă într-adevăr a mărturisit.

 ) mărturisit a %is *iss *arple. ?reţi să spuneţi că a mărturisit chiar el ?ai demine şi de mine, văd că făceam o mare greşeală... 'a, din păcate, o mare, mare greşeală. ) 7u tot cred că a fost un soi de accident, a continuat 1riselda. /en, tu nu cre%i ?reau

să spun că faptul că a venit şi s-a predat asta trebuie să însemne.*iss *arple s-a aplecat către ea, foarte concentrată.

 ) 'eci el singur s-a predat ) 'a. ) 1h0 a e"clamat *iss *arple, oftând adânc. 6mi pare bine... aşa de bine îmi pare.m privit-o oarecum uimit.

 ) 'a, presupun că asta aduce a pocăinţă sinceră, i-am spus. ) &ocăinţă a repetat *iss *arple, foarte uimită. Cum, dar domnule vicar, dragă

domnule vicar, doar nu vreţi să spuneţi că într-adevăr credeţi că-i vinovat'e data asta, eu am fost cel uimit.

 ) &ăi, de vreme ce a mărturisit... ) 'a, dar asta-i o dovadă, nu dovadă, adică, a faptului că n-a avut nimic de-a face.

Page 26: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 26/129

 ) Nu, am spus. i fi eu mai încet la minte, dar nu înţeleg ce vreţi să spuneţi. 'acă n-aicomis nici o crimă, nu văd scopul pentru care ai pretinde că ai făcut-o.

 ) h, dar sigur că e"istă un motiv, m-a contra%is *iss *arple. 3igur că e"istă.6ntotdeauna e"istă un motiv, nu 4ar tinerii sunt aşa de sensibili şi de înflăcăraţi, şi adeseaau tendinţa să creadă tot ce-i mai rău. Nu cre%i, draga mea a întrebat-o apoi pe 1riselda.

 ) Nu... nu ştiu ce să %ic, a răspuns ea. 7 greu să-mi dau seama ce să cred. Nu văd niciun motiv pentru care /a<rence s-ar purta ca aşa un mare idiot.

 ) 'acă i-aţi fi vă%ut faţa aseară..., am intervenit.

 ) &ovestiţi-mi, m-a rugat *iss *arple.4-am descris scena întoarcerii mele, iar ea m-a ascultat atent şi apoi a continuat(

 ) 8tiu că adesea am nişte idei prosteşti şi ciudate şi că nu văd lucrurile aşa cum artrebui, dar %ău că nu vă dau dreptate. ş %ice că, dacă un tânăr s-a hotărât să facă aşa oticăloşie, să ia viaţa unei alte fiinţe umane, n-ar trebui să pară tulburat, după aceea. r fivorba de o faptă premeditată, comisă cu sânge rece, şi cu toate că, odată totul terminat,criminalul ar putea fi uşor agitat, făcând, poate şi vreo mică greşeală, nu mi se pare probabilca el să se piardă cu firea în aşa măsură, încât să se comporte după cum mi-aţi povestitdumneavoastră. 7 greu să-ţi dai seama cum ai reacţiona într-o atare situaţie, dar eu, una, nucred că aş fi ajuns aşa.

 ) 'ar nu ştim mai nimic despre desfăşurarea evenimentelor, am protestat eu. &oate s-aiscat o ceartă, şi focul s-a tras dintr-un imbold neaşteptat, din cau%a mâniei, după care/a<rence şi-a dat seama ce-a făcut şi s-a îngro%it. 'e fapt, prefer să cred că e"act aşa s-a

 petrecut totul. ) 'ragă domnule Clement, ştiu că e"istă multe moduri în care preferăm să privim

lucrurile. Numai că trebuie întotdeauna să le luăm aşa cum sunt, nu 4ar mie mi se pare că,în ca%ul nostru, o asemenea interpretare nu este cu putinţă. 3lujnica dumneavoastră a spuslimpede că domnul =edding nu a rămas înăuntru mai mult de două minute$ e clar că n-a fosttimp pentru o ceartă de felul celei pe care aţi descris-o. 8i încă ceva 2 am înţeles că bietulcolonel a fost împuşcat în cap din spate, în timp ce scria o scrisoare. Cel puţin aşa mi-a spusslujnica mea.

 ) 'a, aşa e, a răspuns 1riselda. 3e pare că tocmai scria un bilet, să spună că nu mai putea aştepta. &e bilet scrie K.A, iar ceasul de birou s-a răsturnat şi s-a oprit la K.AA, şitocmai asta ne-a uimit aşa de tare pe mine şi pe /en.

8i i-a e"plicat obiceiul nostru de a da ceasul cu un sfert de oră înainte. ) Foarte curios, a spus *iss *arple. 'a, foarte, foarte curios. 'ar biletul mi se pare

ceva încă şi mai ciudat. dică...3-a oprit şi a întors capul. fară, în faţa ferestrei, stătea /ettice &rotheroe. intrat, ne-a

salutat din cap şi a îngânat( ) >ună dimineaţa.3-a prăbuşit pe un scaun, apoi a spus, cu ceva mai multă însufleţire decât vorbea de

obicei(

 ) ud că l-au arestat pe /a<rence. ) 'a, i-a răspuns 1riselda. fost un mare şoc pentru noi. ) Nu credeam să se găsească cineva să-@ omoare cu adevărat pe tata, a spus /ettice$

era limpede că, din orgoliu, se străduia să nu lase să-i scape nici un semn de jale sau deemoţie. *ulţi şi-o doreau, ştiu bine. Câteodată, mi-ar fi plăcut s-o fac chiar eu.

 ) Nu vrei ceva de mâncare sau de băut, /ettice a întrebat 1riselda. ) Nu, mulţumesc. *-am abătut pe aici numai ca să văd dacă nu mi-am lăsat bereta 2

era una micuţă, de formă ciudată, galbenă. 3-ar putea s-o fi uitat în birou alaltăieri. ) 'acă-i aşa, trebuie să fie tot acolo, a spus 1riselda. *ar+ nu face niciodată ordine. ) *ă duc să văd, a %is /ettice, ridicându-se. 6mi pare rău că trebuie să vă deranje% aşa,

dar se pare că mi-am pierdut absolut toate pălăriile, de orice fel.

 ) *i-e teamă că acum nu poţi intra, i-am %is. 4nspectorul 3lacE a încuiat uşa. ) f, ce prostie. Nu se poate intra pe fereastră ) 6mi pare rău, nu. 7 închisă pe dinăuntru. 'ar, /ettice, ce nevoie ai acum de o beretă

galbenă

Page 27: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 27/129

 ) ?ă referiţi la doliu şi toate cele Cred că n-o să-mi bat capul să mă îmbrac în negru.*i se pare o idee teribil de învechită. Ce păcat de povestea cu /a<rence... 'a, mare păcat.

3-a ridicat şi a rămas în picioare, încruntată, cu gândurile aiurea. ) &resupun că e numai din cau%a mea şi a costumului de baie... Ce prostie, totul e o

 prostie.1riselda a deschis gura să spună ceva dar, dintr-un motiv numai de ea ştiut, a închis-o

 pe dată la loc. &e bu%ele lui /ettice a apărut un surâs ciudat. ) Cred, a spus ea, încet, că trebuie să mă duc acasă să-i spun lui nne despre arestarea

lui /a<rence.8i a plecat pe unde venise. 1riselda s-a întors spre *iss *arple.

 ) 'e ce m-aţi călcat adineauri>ătrâna îi %âmbea.

 ) *i s-a părut că aveai de gând să spui ceva, dragă. 8i, adesea, e mult mai bine să laşilucrurile să-şi urme%e cursul. 8tiţi ceva, eu n-o cred pe copila asta nici pe departe aşa deaiurită cum pretinde a fi. re nişte intenţii foarte clare şi face e"act ceea ce trebuie pentru aşi le îndeplini.

*ar+ a bătut tare la uşa salonului şi a intrat, imediat după aceea. ) Ce e a întrebat-o 1riselda. 8i, *ar+, te rog să ţii minte să nu mai baţi la uşi. Mi-am

mai spus şi altădată. ) *ă gândeam că oţi fi ocupaţi, a %is *ar+. sosit colonelul *elchett. ?rea să-l vadă

 pe domnul.Colonelul *elchett este inspectorul-şef al întregului comitat. *-am ridicat imediat.

 ) *-am gândit eu că nu v-ar conveni să-l las să aştepte în vestibul, aşa că l-am poftitîn salonaş, a adăugat *ar+. 3ă strâng masa

 ) 6ncă nu, i-a răspuns 1riselda. să sun.3-a întors apoi către *iss *arple, iar eu am ieşit.

Page 28: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 28/129

Capitolul VII

Colonelul *elchett este un om micuţ şi sprinten, care are obiceiul să pufnească dincând în când, pe neaşteptate, pe nas. 7 roşcat şi are nişte ochi albaştri destul de pătrun%ători.

 ) >ună dimineaţa, domnule vicar, mi-a spus când ne-am întâlnit. 5râtă poveste, nu>ietul &rotheroe0 Nu că l-aş fi simpati%at. Nu-mi plăcea deloc. 'e fapt, nimănui nu-i

 plăcea, că veni vorba. 8i pentru dumneata e destul de rău, acum. 3per că doamna nu s-asupărat prea tare.4-am răspuns că 1riselda se descurca foarte bine.

 ) *are noroc. Foarte neplăcut să se întâmple aşa ceva în propria casă. rebuie să-ţispun că m-a mirat foarte tare tânărul =edding 2 să procede%e aşa. Nici un pic de respect

 pentru sentimentele altora.*i-a venit brusc să i%bucnesc în râs, dar era limpede că, din punctul lui de vedere,

colonelul *elchett nu găsea nimic comic la gândul că un criminal s-ar putea purta cudecenţa faţă de cei din jur, aşa că m-am abţinut.

 ) rebuie să mărturisesc că am fost destul de descumpănit să aud că individul s-a predat de bunăvoie, a continuat colonelul, aşe%ându-se.

 ) 8i cum s-a întâmplat, mai precis ) &ăi, astă-noapte, pe la %ece, tipul intră la poliţie, arunca un pistol pe masă şi %ice(94ată-mă. 7u sunt vinovatul:. şa, pur şi simplu.

 ) 8i v-a dat vreo e"plicaţie ) *ai nimic. fost prevenit, fireşte, că declaraţiile pe care le face pot să ajungă la

tribunal. 'ar s-a mulţumit să râdă. %is că a venit încoace să te vadă şi l-a găsit pe&rotheroe. 3-au dondănit un pic şi l-a împuşcat. N-a vrut să ne spună motivul certei. 4aascultă, Clement, aşa între noi doi, dumneata ştii ceva despre asta m au%it nişte %vonuri,cum că nu i se mai permitea să intre în casă şi alte cele. Ce-a fost sedus-o pe fată, saucum N-am vrea s-o târâm şi pe ea în toată povestea asta, mai mult decât este nevoie. 8iasta de dragul tuturor. Care-a fost problema

 ) Nici vorbă, i-am răspuns. Crede-mă pe cuvânt că a fost cu totul altceva, dar însituaţia de faţă nu pot spune mai mult.

încuviinţat din cap, apoi s-a ridicat. ) *ă bucur s-aud. 3e vorbesc vrute şi nevrute. 6n partea asta a lumii sunt prea multe

femei. 7i, acuma trebuie să plec, să ajung la ;a+docE. *ai devreme lipsea, avea nu ştiu cetreabă, dar de-acum trebuie să se fi întors. 6mi pare rău de =edding, să ştii. 'intotdeaunami-a părut un tânăr de treabă. &oate c-o să-i găsească un soi de apărare. 5rmărileră%boiului, traume provocate de gloanţe, ceva aşa. *ai ales dacă nu se iveşte nici un motiv

 plau%ibil. *ă duc. ?rei să vii şi dumneata4-am răspuns că aş fi dorit, aşa că am plecat împreună. ;a+docE locuieşte chiar alături

de mine. 3ervitorul lui ne-a spus că doctorul tocmai sosise şi ne-a introdus în salonaş, undese afla ;a+docE, în faţa unei farfurii aburinde cu ouă prăjite şi şuncă. ?ă%ându-mă, mi-afăcut un semn prietenesc din cap.

 ) 6mi pare rău că a trebuit să ies. m avut un pacient nedeplasabil. m stat trea%aproape toată noaptea pentru afacerea dumitale, colonele. m glonţul.

8i a făcut semn câtre o cutiuţă aşe%ată pe o latură a mesei. *elchett i-a cercetatconţinutul.

 ) Calibru .AJ;a+docE a încuviinţat.

 ) mănuntele tehnice o să le au%iţi la anchetă, a continuat el. *omentan, ceea cetrebuie să ştiţi este că moartea a fost practic instantanee. *ă întreb ce motiv o fi avut idiotul

ăsta tânăr Că veni vorba, e de mirare că nimeni n-a au%it împuşcătura. ) 'a, a spus *elchett, asta mă miră şi pe mine. ) Fereastra bucătăriei dă în cealaltă parte a casei, am intervenit. oate uşile erau

închise 2 şi la birou, şi la cămară, şi la bucătărie. 6n condiţiile astea, cred că nimeni n-aveacum să audă ceva. 6n plus, în casă era doar slujnica.

Page 29: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 29/129

 ) ;mm, a spus *elchett, oricum e ciudat. *ă întreb dacă nu cumva bătrâna, cum ocheamă... *arple, nu a au%it ceva. Fereastra biroului era deschisă.

 ) *ai ştii, poate a au%it, a spus ;a+docE. ) Nu cred, am intervenit eu. 7ra la vicariat când am plecat şi nu a pomenit nimic

despre asta$ dacă ar fi avut ce povesti, sunt convins că ar fi făcut-o. ) &oate c-a au%it, dar nu a dat atenţie 2 o fi cre%ut că e un automobil care dă rateuri.*i-a trecut prin minte că, în dimineaţa aceea, ;a+docE arăta mult mai vesel şi mai

liniştit. &ărea că încearcă să-şi ţină în frâu buna dispo%iţie, care ameninţa să se reverse.

 ) 3au, ce %iceţi de un amorti%or a mai spus el. Nu pare imposibil de cre%ut. tuncichiar că nimeni nu mai avea cum să audă ceva.

*elchett a clătinat din cap. ) 3lacE n-a găsit nimic de soiul ăsta, l-a întrebat şi pe =edding, care părea mai întâi

nici să nu-şi dea seama despre ce vorbea, după care a declarat sus şi tare că nu a folosit ni-ciodată aşa ceva. 8i cred că putem să-l credem pe cuvânt.

 ) 'a, aşa e. 3ăracul om. ) 3ăracul 'ă-l dracului de idiot0 a e"clamat colonelul *elchett. 3cu%e, Clement, dar

n-am cum altfel să-i spun0 Nu ştiu, parcă nu mă pot obişnui să-l consider criminal. ) 7"istă vreun motiv a întrebat ;a+docE, luând o ultimă înghiţitură de cafea şi

împingându-şi scaunul în spate. ) 3pune că s-ar fi certat, că şi-a pierdut cumpătul şi l-a împuşcat. ) ha, speră să scape de acu%aţia de premeditare a comentat doctorul, clătinând din

cap. Nu prea ţine povestea asta. 3-a strecurat în spatele colonelului, care tocmai scria ceva,şi l-a împuşcat în cap. Nu prea aduce a 9ceartă:.

 ) ricum, n-ar fi fost nici vreme pentru aşa ceva, am spus eu, amintindu-mi decuvintele lui *iss *arple. &ână se furişa, până-l împuşca pe colonel, până dădea ceasul înurmă la K.A şi pleca iarăşi, îşi consuma tot timpul pe care-l avea la dispo%iţie. N-am să uitniciodată cum arăta când l-am întâlnit la poartă, sau cum mi-a %is( 9rebuie să vă-ntâlniţi cu&rotheroe... h, da, o să-l vedeţi pe &rotheroe, de bună seamă0: r fi trebuit să-mi dauseama chiar atunci că se-ntâmplase ceva. 8i nu trecuseră decât câteva minute...

;a+docE m-a privit cu gura căscată. ) Cum adică... 9doar câteva minute: &ăi când cre%i că a avut loc crima ) Cu foarte puţin timp înainte să ajung eu acasă.'octorul a clătinat din cap.

 ) Cu neputinţă0 bsolut imposibil0 Colonelul murise de mai multă vreme, când l-amconsultat eu.

 ) 'ar, omule, a strigat colonelul *elchett, chiar dumneata ai spus că jumătatea de orărepre%enta numai o estimare.

 ) Iumătate de oră, trei%eci şi cinci de minute, două%eci şi cinci, două%eci chiar 2 astada, dar mai puţin, în nici un ca%. tunci cadavrul nici n-ar fi avut timp să se răcească, pânăsă ajung eu.

 Ne-am privit uimiţi. &e chipul lui ;a+docE se petrecuse o schimbare. &ărea, dintr-odată, cenuşiu şi bătrân. *-am întrebat care-o fi fost cau%a. ) 5ite ce-i, ;a+docE, a spus colonelul, prin%ând iarăşi glas, de vreme ce =edding

recunoaşte că l-a împuşcat, la şapte fără un sfert...;a+docE a sărit în picioare.

 ) 7u vă spun că nu e cu putinţă, a tunat el. 'acă =edding spune că l-a împuşcat pe&rotheroe la şapte fără un sfert, atunci =edding minte. 7i, la dracu, doar sunt doctor, ştiu cespun. &ână şi sângele începuse să se coagule%e.

 ) 'acă =edding minte..., a început *elchett, apoi s-a întrerupt, clătinând din cap.Cred c-ar trebui să mergem la poliţie să vorbim cu el.

Page 30: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 30/129

Capitolul VIII

&e drumul spre secţia de poliţie, n-am prea vorbit. ;a+docE a rămas puţin în urmă şimi-a şoptit(

 ) 3ă ştii că treaba asta nu-mi place. &ur şi simplu nu-mi place. Ne scapă ceva din toată povestea.

&ărea foarte îngrijorat şi supărat./-am găsit pe inspectorul 3lacE la secţie şi, după puţin timp, ne-a fost adus şi /a<rence=edding, palid şi obosit, dar foarte stăpân pe sine 2 lucru foarte ciudat, după părerea mea,ţinând cont de împrejurări. *elchett a pufnit pe nas şi şi-a dres glasul$ era limpede că erafoarte încordat.

 ) 5ite ce-i, =edding, înţeleg că i-ai făcut anumite declaraţii inspectorului 3lacE aici defaţă. i declarat că te-ai dus la vicariat pe la şapte fără un sfert, l-ai găsit acolo pe&rotheroe, te-ai certat cu el, l-ai împuşcat şi-ai plecat. Nu am declaraţia în faţă, dar ăsta-iesenţialul.

 ) 'a. ) m câteva întrebări să-ţi pun. Mi s-a e"plicat deja că nu eşti obligat să răspun%i, ci o

faci numai dacă vrei. vocatul dumitale.../a<rence l-a întrerupt( ) N-am nimic de ascuns. 7u l-am ucis pe &rotheroe. ) h, da..., a pufnit *elchett. 'ar cum de-aveai pistolul la dumneata ) 7ra în bu%unar, a răspuns şovăielnic /a<rence. ) /-ai luat cu dumneata la vicariat ) 'a. ) 'e ce ) şa fac mereu.8ovăise din nou înainte să răspundă, aşa că am fost absolut sigur că nu spunea adevărul.

 ) 'e ce-ai dat ceasul înapoi

 ) Ceasul a venit răspunsul$ /a<rence părea uimit. ) 'a. răta K.AA.&e chipul pictorului a apărut o e"presie de teamă.

 ) h0 'a... asta era. 'a... eu l-am potrivit. ) 5nde l-ai împuşcat pe colonelul &rotheroe a întrebat dintr-odată ;a+docE. ) 6n birou, la vicariat. ) Nu asta întrebam. 6n ce parte a corpului ) h0 6n cap... cred. 'a, în cap. ) Nu eşti chiar sigur ) 'e vreme ce ştiţi asta, nu văd de ce-ar mai fi nevoie să v-o spun eu, a încercat

/a<rence să riposte%e, dar fără prea multă convingere.fară s-a au%it %gomot. 5n agent, cu capul descoperit, a intrat şi a adus un bilet.

 ) &entru domnul vicar. Hice aicea că e foarte urgent.m deschis plicul şi am citit(

?ă rog... vă rog să veniţi. Nu ştiu ce să fac. otul e groa%nic... e groa%nic, pur şisimplu. ?reau să spun cuiva. ?ă rog să veniţi imediat şi să aduceţi pe cine doriţi, cudvs. NN7 &=;7=7

4-am aruncat o privire lui *elchett, încercând să-i comunic că se întâmplase ceva. înţeles şi am plecat cu toţii împreună. runcând o privire peste umăr, i-am vă%ut chipul lui

/a<rence =edding. 3e uita ţintă la hârtia din mâna mea, cu o e"presie de îngrijorare şi dedisperare pe care nu cred s-o mai fi vă%ut vreodată în viaţa mea. *i-am adus aminte denne &rotheroe, şe%ând pe canapeaua mea şi spunând( 93unt disperată:, şi mi-am simţitsufletul greu de tulburare. 6mi trecuse prin minte că e"ista un motiv posibil pentru eroicamărturisire pe care-o făcuse /a<rence. *elchett tocmai vorbea cu 3lacE(

Page 31: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 31/129

 ) i aflat ceva despre ce-a mai făcut =edding înainte de momentul respectiv vemmotive să credem că l-a împuşcat pe &rotheroe mai devreme decât ne-a spus. cupă-te deasta, te rog.

poi s-a întors către mine. Fără nici o vorbă, i-am întins scrisoarea de la nne&rotheroe. citit-o şi a făcut ochii mari de uimire. poi m-a privit întrebător.

 ) /a asta făceai alu%ie a%i-dimineaţă ) 'a. tunci nu eram încă sigur ce era mai bine să fac 2 să vorbesc sau nu. cum mi-

e limpede.

şa că i-am povestit ce vă%usem cu două nopţi în urmă, în studio. 'upă ce a schimbatcâteva vorbe cu inspectorul, am plecat cu toţii, inclusiv doctorul ;a+docE, spre ld ;all.5şa ne-a deschis-o majordomul, foarte sobru şi cu gesturi uşor triste şi posomorâte, e"actcum trebuia.

 ) >ună dimineaţa, i-a spus *elchett. e rog spune-i cameristei doamnei &rotheroe s-oanunţe că am venit şi că am dori s-o vedem$ apoi întoarce-te aici. vem câteva întrebări

 pentru dumneata.*ajordomul s-a grăbit să plece şi s-a întors repede, spunându-ne că mesajul fusese

transmis. ) >un, acum povesteşte-ne despre %iua de ieri, a început colonelul *elchett. 3tăpânul

dumitale a luat prân%ul aici ) 'a, domnule. ) 3e comporta ca de obicei ) 'in câte mi-am putut da seama, domnule, da. ) Ce s-a întâmplat după aceea ) 'upă dejun, doamna &rotheroe s-a dus să se odihnească, iar colonelul s-a retras în

 birou. 'omnişoara /ettice a plecat cu automobilul cel mic. 3e ducea la o partidă de tenis.Colonelul şi doamna &rotheroe au luat ceaiul la patru şi jumătate, în salonaş. u cerut caautomobilul cel mare să fie gata la cinci şi jumătate, ca să-i ducă în sat. 4mediat după ce-au

 plecat, a sunat domnul Clement..., a continuat majordomul, înclinând capul în direcţia mea,şi i-am spus că ieşiseră.

 ) ;mm, a răspuns colonelul *elchett. 8i domnul =edding... Când a fost ultima oară pe aici ) *arţi după-amia%ă, domnule. ) 6nţeleg că au e"istat neînţelegeri între el şi stăpânul dumitale ) şa cred, domnule. Colonelul mi-a spus foarte răspicat că domnul =edding nu mai

trebuie primit în casă pe viitor. ) i au%it ceva din ce s-a spus în timpul certei a întrebat colonelul, fără şovăială. ) Ce să spun, domnule... Colonelul avea o voce foarte răsunătoare, mai ales când era

furios. N-aveam cum să nu aud câteva cuvinte, din când în când. ) 6ndeajuns pentru a-ţi da seama de motivul disputei ) 'in câte am înţeles, domnule, era vorba de un portret pe care-l picta domnul

=edding 2 portretul domnişoarei /ettice.*elchett a mormăit în barbă. ) /-ai vă%ut pe domnul =edding când a plecat ) 'a, domnule, eu l-am condus. ) &ărea furios ) Nu, domnule$ dacă-mi îngăduiţi, părea mai degrabă amu%at. ) ha0 8i ieri nu a venit ) Nu, domnule. ) 8i nici altcineva ) 4eri nu, domnule. ) 'ar alaltăieri

 ) laltăieri după-amia%ă a fost domnul 'ennis Clement. 8i doctorul 3tone a trecut peaici şi a rămas destul de mult. 4ar seara a venit o doamnă.

 ) doamnă a repetat *elchett, surprins. Cine era*ajordomul nu-şi mai amintea numele. N-o mai vă%use niciodată până atunci. 'a, se

recomandase la venire, iar când aflase că toată familia era la masă, spusese că putea aştepta.

Page 32: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 32/129

şa că majordomul o condusese în micuţul salon de dimineaţa. Ceruse să-l vadă pe colonel,nu pe doamna &rotheroe. Colonelul fusese anunţat şi se dusese în salonaş de îndată ceterminase cina.

Cât durase vi%ita Cam jumătate de oră, din câte îşi amintea. Colonelul însuşi ocondusese pe doamnă, la plecare. h0 'a. &ână la urmă, îşi amintea şi numele. 7ra o anumedoamnă /estrange.

/ucrul ăsta ne-a cam mirat. ) Ciudat, a comentat *elchett. Chiar foarte ciudat.

 N-am mai insistat însă asupra subiectului, căci tocmai atunci a sosit mesajul că doamna&rotheroe era gata să ne primească. nne era în pat, albă la faţă şi cu ochii foarte aprinşi. &echip avea o e"presie care m-a uimit 2 părea foarte întunecată, dar hotărâtă. Când a vorbit, aînceput prin a mi se adresa mie(

 ) ?ă mulţumesc că aţi venit aşa repede. ?ăd că aţi înţeles la ce mă refeream, când v-am scris să aduceţi cu dumneavoastră pe oricine credeţi de cuviinţă. r fi mai bine săterminăm repede, nu a continuat, după un scurt moment de tăcere, cu un %âmbet strâmb,aproape patetic. 'omnule colonel, cred că dumneavoastră sunteţi persoana căreia trebuie sămă adrese%. 5itaţi ce se întâmplă( eu l-am omorât pe soţul meu.

 ) 'ragă doamnă &rotheroe..., a început cu blândeţe colonelul. ) h, să ştiţi că-i adevărat. 6nţeleg că v-am dat vestea cam brusc, dar eu nu mă prea

emoţione% în legătură cu nimic. /-am urât multă vreme, iar ieri l-am împuşcat.Cu asta, s-a lăsat înapoi pe perne, cu ochii închişi.

 ) sta-i tot. cum pesemne că o să mă arestaţi şi o să mă luaţi cu dumneavoastră. 'eîndată ce pot, am să mă ridic şi am să mă îmbrac. 'eocamdată mă simt puţin bolnavă.

 ) 'oamnă &rotheroe, ştiaţi că domnul /a<rence =edding a mărturisit şi el că ar ficomis crima

nne a deschis ochii şi a încuviinţat, cu însufleţire. ) 8tiu. 7 tânăr, şi e un prost. *ă iubeşte foarte mult, să ştiţi. făcut un gest foarte

cavaleresc... dar foarte prostesc. ) dică ştia că dumneavoastră eraţi cea care comisese crima

 ) 'a. ) 'e unde ştia'oamna &rotheroe a şovăit.

 ) 4-aţi spus dumneavoastră=ăspunsul tot nu venea. 6n cele din urmă, femeia a părut să se hotărască.

 ) 'a... i-am spus...8i a ridicat din umeri, de parcă era iritată de ceva.

 ) N-aţi putea să plecaţi, acum ?-am spus ce era de spus. Nu mai vreau să vorbescdespre asta.

 ) 'e unde aţi luat pistolul, doamnă &rotheroe ) &istolul0 &ăi, era al soţului meu. /-am luat din sertarul măsuţei lui de toaletă.

 ) şa. 8i l-aţi dus cu dumneavoastră la vicariat ) 'a. 8tiam că urma să-l găsesc acolo... ) /a ce oră se întâmpla asta ) 'upă şase... aşa trebuie să fi fost. Cam şi un sfert, şi două%eci... aşa ceva. ) ţi luat pistolul cu dumneavoastră pentru că aveaţi intenţia să vă omorâţi soţul ) Nu... de fapt... era pentru mine. ) 6nţeleg. 8i totuşi v-aţi dus la vicariat ) 'a. m ajuns lângă uşa-fereastră. Nu se au%ea nimic. *-am uitat înăuntru şi l-am

vă%ut pe soţul meu. Nu ştiu ce mi-a venit atunci... dar am tras. ) 8i după aceea ) 'upă aceea &ăi... după aceea am plecat.

 ) 8i i-aţi spus domnului =edding ce se întâmplase ) 'a, a răspuns ea, dar cu aceeaşi şovăială în glas pe care o observasem şi mai

devreme. ) ?-a vă%ut cineva intrând la vicariat sau plecând de-acolo

Page 33: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 33/129

 ) Nu. h, ba da. >ătrâna *iss *arple. m vorbit câteva minute cu ea. 7ra afară, îngrădină. Ce mai vreţi de la mine a continuat ea, foindu-se neliniştita în pat. ?-am spustotul. 'e ce mă tot bateţi la cap

'octorul s-a dus lângă ea, ca să-i ia pulsul, apoi i-a făcut lui *elchett un semn din cap. ) =ămân eu cu ea, i-a spus în şoaptă, până puneţi lucrurile la punct. N-ar trebui lăsată

singură, ca să nu-şi facă vreun rău, cumva.*elchett a încuviinţat, aşa că am plecat cu toţii şi am coborât. ocmai atunci, am %ărit

un bărbat, slab, cu faţa foarte osoasă, ieşind din camera alăturată dormitorului doamnei

&rotheroe. 4nstinctiv, am urcat înapoi şi l-am întrebat( ) 7şti valetul colonelului &rotheroe ) 'a, domnule, mi-a răspuns omul, părând uimit. ) 8tii cumva dacă răposatul dumitale stăpân avea pe undeva vreun pistol ) 'in câte ştiu eu, nu, domnule. ) Nici în vreun sertar de la măsuţa de toaletă 1ândeşte-te bine, omule.?aletul a scuturat cu hotărâre din cap.

 ) 3unt de-a dreptul convins că nu, domnule. 'acă ar fi avut, l-aş fi vă%ut. Nu aveamcum să nu-l văd.

*-am grăbit după ceilalţi, pe scări, întrebându-mă de ce oare doamna &rotheroe minţiseîn legătură cu pistolul.

Page 34: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 34/129

Capitolul IX

4nspectorul-şef a trimis un mesaj către secţia de poliţie, apoi şi-a anunţat intenţia de a ovi%ita pe *iss *arple.

 ) *ai bine vino cu mine, domnule vicar, mi-a spus. Nu vreau ca vreuna dintre oiţeledin turma dumitale să aibă palpitaţii din pricina mea. 6mprumută-mi pre%enţa dumitale

liniştitoare şi demnă de încredere.m %âmbit. 6n ciuda înfăţişării sale fragile, *iss *arple este în stare să ţină pieptoricărui poliţist şi oricărui inspector-şef de pe faţa pământului.

 ) Ce părere ai despre ea m-a întrebat colonelul, când ne aflam în faţa uşii. Cre%i că se poate pune ba%ă pe ceea ce spune

 ) 7u %ic că e o persoană care poate fi luată în serios, i-am răspuns cu prudenţă, dupăce m-am gândit un pic. Cel puţin câtă vreme vorbeşte despre lucruri pe care le-a vă%ut cuochii ei. *ai departe, fireşte... când ajungem la ceea ce-i trece prin minte... ce să %ic, atuncie altă problemă. re o imaginaţie foarte vie şi întotdeauna crede tot ce-i mai rău despre ceidin jur.

 ) Cu alte cuvinte, o domnişoară bătrână tipică, a râs *elchett. Nici o grijă, am ajuns

să cunosc genul. 'oamne, doamne... ceaiurile de pe-aici...5şa ne-a deschis-o o fată foarte micuţă, care ne-a condus într-un salonaş îngust. ) Cam încărcat, a spus colonelul, privind în jur. 'ar multe lucruri sunt de bună

calitate. Camera unei doamne, nu-i aşa, Clementm încuviinţat şi, tocmai atunci, uşa s-a deschis şi a apărut *iss *arple.

 ) 6mi pare tare rău că trebuie să vă deranje%, *iss *arple, a spus colonelul, după ce l-am pre%entat, abordând acel aer milităros şi aspru despre care credea că e atractiv pentrudoamnele de o anumită vârstă. rebuie să-mi fac datoria, înţelegeţi.

 ) Fireşte, fireşte..., a răspuns *iss *arple. 6nţeleg perfect. /uaţi loc, vă rog. &ot să văofer un păhărel de lichior de cireşe /-am făcut chiar eu. 7 o reţetă de la bunica.

 ) ?ă mulţumim, *iss *arple. 3unteţi foarte amabilă. 'ar eu, unul, am să vă refu%.

 Nimic înainte de ora prân%ului, aşa %ic eu. 'e fapt, venisem să vă vorbesc despre aceastătristă poveste... da, foarte tristă. Ne-a supărat pe toţi, cred eu. 5na peste alta, s-ar putea cadumneavoastră, datorită po%iţiei casei şi grădinii, să aveţi răspunsurile la anumite întrebăricu privire la seara trecută.

 ) 'a... 3-a întâmplat să fiu într-adevăr în grădină ieri, de la cinci după-amia%a încoloşi... cum să spun, fireşte că de-acolo se vede tot ce se întâmplă alături. Nu-i vorba de tras cuochiul...

 ) 8i, din câte am înţeles, *iss *arple, doamna &rotheroe a trecut pe aici ieri-seară ) 'a, chiar aşa. m salutat-o, iar ea mi-a admirat trandafirii. ) &uteţi să ne spuneţi pe la ce oră se întâmpla asta ) ş %ice că era puţin după şase şi un sfert. 5nul, două minute să fi trecut. 'a, aşa-i.

Ceasul de la biserică tocmai bătuse sfertul. ) Foarte bine. poi ce s-a mai întâmplat ) &ăi, doamna &rotheroe mi-a spus că se ducea după soţul ei la vicariat, ca să meargă

acasă împreună. ?enise pe poteca din spate, înţelegeţi, aşa că a intrat la vicariat pe portiţă şia traversat grădina.

 ) venit pe potecă ) 'a. &ot să vă şi arăt.

Page 35: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 35/129

&lină de însufleţire, *iss *arple ne-a condus în grădină şi ne-a arătat potecuţa caretrecea prin apropiere.

 ) 4ar poteca de vi%avi, cu gărduţul, duce la ld ;all, ne-a e"plicat ea. &e acolo ar fitrebuit să plece acasă, împreună. 'oamna &rotheroe venea din sat.

 ) *inunat0 *inunat, a spus colonelul *elchett. 8i a traversat grădina, până la vicariat,%iceţi

 ) 'a. m vă%ut-o trecând după colţul casei. &resupun că domnul colonel nu ajunseseîncă, pentru că s-a întors aproape imediat şi a coborât pe pajişte, până la studio 2 e clădireaaceea de acolo, pe care vicarul i-a cedat-o domnului =edding, pe post de studio.

 ) şa. 8i... nu s-a întâmplat să au%iţi şi o împuşcătură, *iss *arple ) Nu. tunci nu am au%it nimic, a venit răspunsul. ) 'ar să înţeleg că aţi au%it aşa ceva cu o altă oca%ie ) 'a, cred că a răsunat de undeva din pădure. 'ar trecuseră deja vreo cinci sau %ece

minute... şi, după cum v-am spus, venea din altă parte. Cel puţin aşa cred. Nu putea să fie...nu, nu, sigur nu putea să fi fost...

poi s-a oprit, albă la faţă şi cu sufletul la gură. ) 'a, da, o să ne-ntoarcem imediat şi la asta, a spus colonelul *elchett. ?ă rog,

continuaţi povestea. 'oamna &rotheroe a coborât la studio... ) 'a, a intrat şi a rămas acolo puţin. N-a trecut mult şi a apărut domnul =edding, tot

 pe potecă, venind din sat. ajuns la poarta vicariatului, a privit în toate părţile...

 ) 8i v-a vă%ut pe dumneavoastră, *iss *arple. ) 'e fapt, nu m-a vă%ut, a răspuns *iss *arple, uşor îmbujorată. &entru că, nu ştiu

dacă înţelegeţi, tocmai atunci mă aplecam... 6ncercam să scot din pământ un fir de păpă-die... ştiţi că nu fac deloc bine grădinii. 7 o treabă foarte grea. poi, el a intrat pe portiţă şis-a dus la studio.

Page 36: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 36/129

 ) Nu s-a apropiat de casă ) h, nu. 3-a dus direct la studio. 'oamna &rotheroe i-a ieşit înainte la uşă, apoi au

intrat amândoi.8i, aici, *iss *arple a continuat ce-avea de spus cu o pau%ă nemaipomenit de

e"presivă. ) &oate că-i po%a pentru un tablou..., am sugerat eu. ) &oate, a răspuns *iss *arple. ) 8i când au mai ieşit

 ) Cam după %ece minute. ) Cât era ceasul, cu apro"imaţie ) >ătuse jumătatea la biserică. u mers încet până la poarta grădinii, apoi au apucat-o

 pe potecă şi, tocmai atunci, a apărut şi doctorul 3tone, pe drumul care vine de la ld ;all, asărit gărduţul şi s-a apropiat de ei. u plecat împreună spre sat. /a capătul potecii, cred...dar nu pot fi chiar sigură, a venit lângă ei şi domnişoara Cram. Cred că ea trebuie să fi fost,

 pentru că avea o fustă foarte scurtă. ) &esemne, *iss *arple, că aveţi vederea foarte bună, dacă aţi reuşit să observaţi ce

se întâmpla la o aşa mare distanţă. ) *ă uitam după o pasăre, a răspuns *iss *arple. pitulice cu creastă aurie, din câte

am observat. Foarte drăguţă. 6mi scosesem binoclul, aşa că s-a întâmplat s-o văd şi pedomnişoara Cram !dacă era într-adevăr ea, dar eu aşa %ic#, venind lângă ei.

 ) 7i, da, se poate, a spus colonelul. 8i acuma *iss *arple, de vreme ce păreţi a aveaun foarte bun simţ al observaţiei, puteţi să-mi spuneţi cum arătau doamna &rotheroe şidomnul =edding când au trecut pe potecuţă

 ) Hâmbeau, vorbeau, a venit răspunsul. &ăreau foarte fericiţi să fie împreună, dacăînţelegeţi ce vreau să spun.

 ) Nu păreau de fel supăraţi sau tulburaţi ) h, nu0 Chiar dimpotrivă, aş spune. ) are, tare ciudat, a comentat colonelul. oată afacerea este al naibii de ciudată.>rusc, *iss *arple ne-a luat prin surprindere pe amândoi. Cu un glas lipsit de orice

e"presie, ne-a întrebat( ) 8i-acum a spus şi doamna &rotheroe că ar fi comis crima ) &e cinstea mea, a spus colonelul, de unde aţi ghicit asta, *iss *arple ) Ce să spun... mă cam aşteptam, a %is *iss *arple. Cred că şi draga de /ettice a

cre%ut la fel. 3ă ştiţi că e o fată foarte isteaţă. Nu are întotdeauna prea multe scrupule, mi-eteamă. 'eci nne &rotheroe spune că şi-a ucis soţul. Ca să ve%i0 Nu cred că-i adevărat. Nu,sunt aproape sigură că nu-i adevărat. Când e vorba de o femeie ca nne &rotheroe... 'eşi,nu poţi fi niciodată cu adevărat convins de firea altuia, nu-i aşa Cel puţin, eu aşa am ajunssă cred. 8i când spune că l-ar fi împuşcat

 ) /a şase şi două%eci. Chiar după ce-a vorbit cu dumneavoastră.*iss *arple a clătinat din cap, încet, părând înduioşată şi plină de milă. Cred că mila

se adresa celor doi adulţi din faţa ei, care fuseseră într-atât de neghiobi încât să creadă oasemenea poveste. *ă rog, mie, unuia, aşa mi s-a părut. ) 8i cu ce l-a împuşcat ) Cu un pistol. ) 5nde l-a găsit ) Hice că l-ar fi adus cu ea. ) Nu, nu, asta în nici un ca%, a răspuns *iss *arple$ nu mă aşteptasem s-o aud

vorbind cu atâta hotărâre. &ot să jur că n-a fost aşa. Nu avea cum să aducă un obiect de felulăsta.

 ) &oate că n-aţi observat. ) 7h, fireşte că aş fi observat.

 ) 8i dacă îl avea în poşetă ) Nu avea poşetă. ) tunci... poate-l ascunsese cumva... chiar asupra ei. *iss *arple i-a aruncat o

 privire plină de dispreţ şi de jale.

Page 37: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 37/129

 ) 'ragă domnule colonel, ştiţi şi dumneavoastră cum sunt femeile tinere din %iua dea%i. Nu se ruşinea%ă să se arate e"act aşa cum le-a făcut 'umne%eu. &ot să jur că nu aveanici măcar o batistă îndesată în ciorap.

*elchett nu s-a lăsat( ) rebuie să recunoaşteţi că totul se potriveşte, a obiectat el. *omentul, ceasul

răsturnat care arăta K.AA...*iss *arple s-a întors către mine.

 ) dică tot nu i-aţi povestit despre ceas

 ) Ce-i cu ceasul, Clement4-am povestit, iar el s-a arătat e"trem de deranjat.

 ) 8i de ce 'umne%eu nu i-ai spus lui 3lacE, de ieri ) &entru că nu mi-a dat voie să vorbesc, am răspuns. ) Ce prostii spui... rebuia să insişti. ) ş crede, am început eu, că inspectorul 3lacE se poartă cu totul altfel cu dumneata

decât cu mine. Nu mi-a dat nici o oca%ie să insist. ) &ovestea asta e cu totul ieşită din comun, a %is *elchett. 'acă mai apare şi un al

treilea care să pretindă că a comis crima, cred că o să intru la casa de nebuni. ) 'acă-mi permiteţi... am o propunere, a şoptit *iss *arple. ) 'a ) Ce-ar fi să-i e"plicaţi domnului =edding ce-a făcut doamna &rotheroe, apoi să-i

spuneţi că nu prea sunteţi convinşi că spune adevărul. 'upă care, dacă mergeţi la doamna&rotheroe şi-i spuneţi că domnul =edding a scăpat cu bine... Ce să %ic, poate că amândoi osă vă povestească adevărul. 8i adevărul chiar este necesar, deşi eu, una, aş crede că niciunul din ei, săracii, nu ştie prea multe.

 ) 'a, bine, bine... dar eu nu văd alte persoane, în afara lor, care să aibă vreun motiv săscape de &rotheroe.

 ) ?ai, domnule colonel, eu n-aş spune asta, a replicat *iss *arple. ) dică dumneavoastră vă gândiţi şi la alţii ) h, cum să nu. 3taţi aşa, a început ea, numărând pe degete, unul, doi, trei, patru,

cinci, şase... da şi poate chiar şapte. *-am gândit la cel puţin şapte persoane care ar fi fostfoarte mulţumite să nu mai aibă de-a face cu colonelul.*elchett a privit-o intimidat.

 ) 8apte oameni oţi din 3t. *ar+ *ead ) Nu uitaţi, vă rog, că nu rostesc nici un nume, a spus *iss *arple, încuviinţând cu

însufleţire. N-ar fi drept s-o fac. 'ar teamă mi-e că în lume e"istă multă răutate. 5n militaronorabil şi demn ca dumneavoastră, domnule colonel *elchett, n-are de unde să ştie aşaceva.

&rivindu-l pe inspectorul-şef, m-am temut să nu-l văd pradă unui atac de apople"ie.

Page 38: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 38/129

Capitolul X

'upă ce-am plecat de-acasă de la *iss *arple, colonelul a făcut despre ea nişteremarci care nu erau nici pe departe măgulitoare.

 ) Hău dacă domnişoara aia bătrână şi %bârcită nu crede că ştie tot ce mişcă pe lumeaasta. 8i nici măcar n-a prea ieşit din sat cine ştie cât, în toată viaţa ei. Ce prostie0 Cât poate

să ştie despre ce se-ntâmplă în viaţa oamenilorFără patimă, i-am răspuns că *iss *arple, fără îndoială, nu ştia mai nimic despre viaţacu ? mare, dar ştia practic totul despre ce se-ntâmpla în 3t. *ar+ *ead. *elchett a fost deacord cu asta, deşi tot mai bombănea. &ână una alta, bătrâna era un martor valoros 2 e"tremde valoros pentru doamna &rotheroe, cel puţin.

 ) &resupun că nu putem pune la îndoială ce ne-a spus, nu ) 'acă *iss *arple spune că nu avea pistolul, poţi să fii convins că-i aşa, i-am

răspuns. 'acă ar fi e"istat o cât de mică posibilitate, ar fi pomenit-o imediat. ) Cam aşa cred şi eu. *ai bine am merge să aruncăm o privire în studio.şa-%isul studio era pur şi simplu o căsuţă, simplă, dotată cu un luminator. Nu e"istau

ferestre şi deci nu se putea intra sau ieşi decât pe uşă. *ulţumit de ce vă%use, *elchett m-a

anunţat că avea intenţia să vi%ite%e vicariatul, împreună cu inspectorul 3lacE. ) 8i-acum mă duc la secţie.*-am îndreptat şi eu spre casă şi, când am intrat, atenţia mi-a fost atrasă de murmurul

unor voci. m deschis uşa salonaşului. &e canapea, alături de 1riselda, se afla domnişoara1lad+s Cram, care vorbea cu însufleţire. 6şi ţinea încrucişate picioarele, care erau învăluiteîn nişte ciorapi ro% e"trem de strălucitori, aşa că am avut prilejul să remarc că purta chiloţeide mătase, împodobiţi tot cu dungi ro%.

 ) >ună, /en, mi-a spus 1riselda. ) >ună dimineaţa, domnule Clement, a %is şi domnişoara Cram. Ce spuneţi despre

colonel şa-i că-i cum nu se poate mai groa%nic >ietul domn... la vârsta lui... ) 'omnişoara Cram, a intervenit soţia mea, a fost într-atât de drăguţă încât să se ofere

să ne ajute cu 1hidurile. Mi-aduci aminte că duminica trecută am rugat să se ofere voluntari.6mi aduceam, într-adevăr, aminte, dar eram sigur !după cum era şi 1riselda, o

înţelesesem din tonul ei#, că domnişoarei Cram nu i-ar fi venit în vecii vecilor ideea de a seoferi voluntară, dacă la vicariat nu s-ar fi întâmplat ceva atât de interesant.

 ) ocmai îi spuneam doamnei Clement, a continuat domnişoara Cram, că era să cad jos de uimire când am au%it veştile. crimă am %is. 5nde, în sătucul ăsta liniştit şi retras 2căci aşa şi e, trebuie să recunoaşteţi 2 unde nu e"istă nici măcar un cinematograf cu filmemute, darmite unul dintre cele moderne0 8i apoi, când am au%it despre cine era vorba 2 cesă %ic, pur şi simplu nu mi-a venit să cred. Nu ştiu cum să spun, dar colonelul &rotheroe nu

 părea, pur şi simplu, genul de persoană care să fie omorâtă. ) şa că, a intervenit 1riselda, domnişoara Cram a trecut pe-aici să afle tot ce se

 putea.*-am temut o clipă că asemenea remarcă ar fi putut s-o supere pe vi%itatoarea noastră,

dar ea n-a făcut decât să-şi dea capul pe spate şi să râdă tunător, arătându-şi toţi dinţii dingură.

 ) ?ai, vai, vai0 Nu prea vă scapă nimic, aşa-i, doamnă Clement 'ar e şi firesc, nucredeţi, să vrei să afli toate amănuntele despre un ca% ca ăsta. 8i credeţi-mă că sunt într-adevăr dispusă să vă ajut la 1hiduri, orice m-aţi pune să fac. 7 ceva nemaipomenit deinteresant, %ic eu. 'uceam lipsa unui strop de distracţie. Credeţi-mă, %ău0 Nu că n-aş avea oslujbă bună şi bine plătită, iar doctorul 3tone este un gentleman desăvârşit, în toate

 privinţele. 'ar fetele mai vor să şi trăiască puţin după ce se termină programul şi, în afară

de dumneavoastră, doamnă Clement, nu se mai poate vorbi cu nimeni lăsând la o parteadunătura de scorpii bătrâne. ) *ai e şi /ettice &rotheroe, am spus, iar 1lad+s Cram a scuturat din cap. ) ho, e prea cu nasul pe sus pentru una ca mine. 3e crede cea mai mare şi mai tare

din lume, şi nu s-ar coborî să bage în seamă o fată care trebuie să-şi câştige singură

Page 39: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 39/129

e"istenţa. *ă rog, de fapt am au%it-o şi pe ea vorbind despre asta. 'ar cine-ar angaja-o, văîntreb Cred că s-ar tre%i aruncată în stradă în mai puţin de-o săptămână. 6n sfârşit, s-ar

 putea face manechin, ca altele de teapa ei, împopoţonate din cap până-n picioare şifâţâindu-se de colo, colo. /a asta cred c-ar fi bună.

 ) r fi foarte bună ca manechin, a răspuns 1riselda. re o siluetă minunată.7 limpede( soţia mea nu are pic de stofă de scorpie.

 ) 'ar când aţi au%it-o vorbind despre aşa ceva'omnişoara Cram a părut o clipă descumpănită, dar şi-a revenit fără probleme, ca de

obicei. ) sta e un fel de bârfă, nu i-a răspuns. 'ar să ştiţi că am au%it-o cu urechile mele.

&esemne că lucrurile nu stăteau prea bine acasă. Nici eu n-aş putea trăi cu o mamă vitregă. N-aş accepta asta nici un minut, măcar.

 ) >ine, dar dumneata eşti atât de energică şi de independentă, a spus 1riselda, pe unton grav, iar eu am privit-o bănuitor.

'omnişoara Cram, în schimb, era vădit mulţumită. ) şa-i. şa-s eu, şi aşa am fost dintotdeauna. *ă las condusă cu vorba bună, dar nu

cu forţa. sta mi-a spus-o o ghicitoare care mi-a citit în palmă, acum ceva timp. Nu, nu. Nusunt eu omul care să accepte să fie ţinut sub papuc. 8i i-am spus doctorului 3tone de la bunînceput că trebuie să am %ile libere, la intervale regulate. 'omnii ăştia care se ocupă deştiinţă cred că fetele sunt ca nişte maşinării 2 de cele mai multe ori nici nu le bagă în seamăşi nici nu-şi amintesc că mai sunt şi ele acolo.

 ) Cum vi se pare munca la doctorul 3tone &lăcută &esemne că, dacă vă interesea%ăarheologia, vă place ceea ce faceţi acum.

 ) 'e fapt, nu ştiu prea multe despre domeniul ăsta, a mărturisit tânăra. 'intotdeaunaam cre%ut că munca de a aduce la suprafaţă oameni morţi, care-au murit de sute de ani, nu echiar... adică e ca şi cum ţi-ai băga nasul unde nu-ţi fierbe oala. 8i aşa cred şi acum. 4ardoctorul 3tone e întotdeauna aşa de absorbit, încât ar uita şi să mănânce, dacă n-aş fi eu.

 ) 8i acum e tot la gorgan a întrebat 1riselda.'omnişoara Cram a făcut semn că nu era.

 ) Nu se simţea prea bine, ne-a e"plicat. Nu era în stare să muncească. şa, are şimicuţa 1lad+s parte de o vacanţa. ) 6mi pare rău, am intervenit eu. ) h, dar nu e mare lucru. N-o să mai moară nimeni, staţi liniştiţi. 'ar, domnule

Clement, vă rog, povestiţi-mi. ud că toată dimineaţa aţi fost împreună cu poliţiştii. Cecred despre cele întâmplate

 ) Ce să %ic, am răspuns eu fără tragere de inimă. u mai rămas încă anumite...neclarităţi.

 ) ha0 a e"clamat domnişoara Cram. tunci au renunţat la ideea că ar fi fost domnul/a<rence =edding. Ce bărbat chipeş, nu credeţi Ca o stea de cinema. 8i %âmbeşte aşafrumos când îţi dă bună dimineaţa. Hău că nu mi-a venit să-mi cred urechilor, când am au%it

c-a fost arestat. 'eşi, la drept vorbind, se ştie că poliţiştii de la ţară sunt nişte oameni foarte proşti. ) 'e data asta nu poţi da vina pe ei, am răspuns. Chiar domnul =edding s-a dus şi s-a

 predat. ) &oftim a strigat tânăra, vi%ibil tulburată. Ca să ve%i... tocmai el... 'acă aş fi comis o

crimă, să ştiţi că eu nu m-aş fi dus să mărturisesc. Credeam că /a<rence =edding are maimult bun-simţ. Cum adică, să se predea 8i de ce l-a ucis pe &rotheroe ?-a spus 3-aucertat pur şi simplu, sau...

 ) Nu e chiar sigur dacă l-a ucis sau nu, am recunoscut eu. ) &ăi, cum... de vreme ce spune că a făcut-o... Hău, domnule Clement, aş %ice că n-are

cum să nu ştie ce-a făcut.

 ) Fireşte că n-are cum, am încuviinţat. 'ar poliţia nu e mulţumită de povestea lui. ) 8i de ce să mărturisească, dacă, de fapt, n-a fost de vinăsupra acestui aspect, n-aveam de gând s-o lămuresc pe domnişoara Cram, aşa că i-am

răspuns cam pe lângă subiect(

Page 40: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 40/129

 ) 'in câte ştiu, în toate ca%urile importante de crimă, poliţia primeşte numeroasescrisori de la oameni care se acu%ă singuri că ar fi vinovaţi.

4ar domnişoara Cram a primit această informaţie e"clamând, pe un ton uimit şidispreţuitor(

 ) Ce tâmpiţi0 poi s-a ridicat şi, oftând uşor, ne-a comunicat( 7i, cred că de-acumtrebuie să plec şi eu. 'octorul 3tone o să fie surprins să afle că domnul =edding amărturisit.

 ) are îl interesea%ă povestea a întrebat 1riselda, iar domnişoara Cram şi-a încreţit

fruntea, că%ând pe gânduri. ) 7 un om ciudat. Cu el, nu ştii niciodată ce să cre%i. şa-i de cufundat în trecut... r

 prefera de o mie de ori să cercete%e cine ştie ce cuţit vechi şi urât din bron%, scos dinmovilele alea de pământ, decât să vadă cuţitul cu care Crippen şi-a măcelărit nevasta, chiardac-ar avea oca%ia.

 ) Ce să %ic, am intervenit şi eu, aici mărturisesc că sunt de acord cu el.&rivirea domnişoarei Cram e"prima uimire, însoţită de un uşor dispreţ. 8i-a mai luat o

dată rămas-bun, apoi a plecat. ) 7 de treabă, cred eu, a spus 1riselda, când uşa s-a închis în urma vi%itatoarei. Foarte

comună, fireşte, dar mi se pare una dintre fetele alea masive, vioaie, binedispuse, pe care n-ai cum să nu le placi. *ă întreb ce-a adus-o prin părţile noastre, de fapt.

 ) Curio%itatea. ) 'a, pesemne că aşa-i. cuma, /en, ia povesteşte-mi tot. *or să aud0*-am aşe%at şi i-am relatat de-a fir a păr toate întâmplările dimineţii. Când şi când,

1riselda intervenea cu mici e"clamaţii, arătându-se mirată şi interesată. ) şadar, după nne &rotheroe umbla el, până la urmă0 Nu după /ettice. Ce orbi am

fost cu toţii0 &esemne că la asta făcea alu%ie *iss *arple, ieri. Nu cre%i ) >a da, am răspuns, ferindu-mi privirea.tunci a intrat *ar+.

 ) u venit nişte bărbaţi 2 cică ar fi de la un %iar. ?reţi să-i vedeţi ) Nu, i-am răspuns, nici vorbă. rimite-i la inspectorul 3lacE, la secţia de poliţie.

*ar+ a dat din cap, apoi a plecat. ) 'upă ce scapi de ei, i-am %is, întoarce-te aici. ?reau să te întreb ceva.*ar+ a încuviinţat din nou, dar au trecut câteva minute bune până să se întoarcă.

 ) N-a fost prea uşor să scap de ăştia, ne-a spus. are insistenţi0 N-aţi vă%ut aşa ceva.7u nu şi nu, iar ei nimic0

 ) Cred că o să mai avem de-a face cu ei, destul de mult, am fost de părere. 'ar, *ar+,uite ce voiam să te întreb( eşti convinsă că n-ai au%it împuşcătura, ieri-seară

 ) 6mpuşcătura de l-a ucis pe domnul Nu, sigur că nu. 'ac-aş fi au%it ceva, m-aş fidus să văd ce era.

 ) 'a, dar...8i, amintindu-mi ce spusese *iss *arple, despre o împuşcătură 9undeva în pădure:,

mi-am reformulat întrebarea( ) 'ar vreo altă împuşcătură ai au%it 5na care venea din pădure, de e"emplu ) ha, deci aşa ceva..., a început fata, apoi s-a oprit puţin. 'a, acum că stau să mă

gândesc, %ic că da. Nu mai multe, una singură. 8i a răsunat ciudat, aşa, ca un 9bum:. ) 7"act, i-am spus. 8i pe la ce oră a fost asta ) /a ce oră ) 'a, la ce oră. ) &ăi nu ştiu, %ău. *ult după ora ceaiului, asta-i sigur. ) Nu poţi fi un pic mai precisă ) Nu, nu pot. m şi eu de lucru, nu credeţi 'oar nu stau toată %iua, bună %iua să mă

uit la ceas0 8i nici nu m-ar ajuta prea mult 2 ceasul deşteptător rămâne cu trei sferturi de oră

în urmă în fiecare %i, şi tot potrivindu-l şi una alta, niciodată nu ştiu sigur cât e ora.&esemne că de-asta mesele noastre nu sosesc niciodată la timp. 5neori întâr%ie, iar

alteori ne iau pe toţi prin surprindere, aşa devreme ce apar. ) mai trecut mult după ce-ai au%it %gomotul, până să sosească domnul =edding ) Nu, nu mult. Hece minute, un sfert de oră, dar nu mai mult de-atât.

Page 41: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 41/129

*ulţumit, am încuviinţat din cap. ) sta-i tot a întrebat *ar+. Ce vreau să %ic e că am pus cotletele în cuptor, şi cred că

şi budinca fierbe de-acum. ) 'a, mulţumesc. &oţi pleca.Fata a ieşit, iar eu m-am întors către 1riselda.

 ) Cre%i că-i cu neputinţă s-o facem pe *ar+ să binevoiască să %ică 9domnule,doamnă:

 ) 4-am spus. 'ar nu ţine minte. Nu uita că-i o fată simplă şi necoaptă.

 ) 6mi dau seama foarte bine. 'ar ceea ce-i necopt nu rămâne musai aşa, pentru vecie.3unt de părere că *ar+ ar putea să mai prindă un pic de crustă.

 ) 7i, eu, una, nu sunt de acord, mi-a spus 1riselda. 8tii şi tu că nu ne permitem să ne plătim servitorii prea bine. 'acă ajungem s-o educăm, o să plece. 7 normal. 8i o să primească bani mai mulţi. Câtă vreme însă nu ştie să gătească şi se poartă atât de oribil,totul e-n regulă, n-o s-o primească nimeni.

tunci mi-am dat seama că ideile despre gospodărie ale soţiei mele nu erau chiar aşa devagi şi de tulburi pe cât cre%usem. 'edesubtul lor se ascundeau anumite raţionamente. Cutoate acestea, nu eram pe de-a-ntregul convins că merita să ţinem o fată în casă, cu condiţiaca ea să nu ştie să gătească şi tolerându-i obiceiul de-a trânti farfuriile şi de-a da replicinepoliticoase, cu acea bruscheţe care te lasă fără grai.

 ) ricum, a continuat 1riselda, înţelegi şi tu că acum se poartă mai rău decât deobicei. 8i are şi de ce. Nu poţi să te-aştepţi s-o ve%i înduioşată de soarta colonelului&rotheroe, câtă vreme el i-a băgat iubitul la închisoare.

 ) 3erios 4-a băgat iubitul la închisoare ) 'a, pentru braconaj. 6l ştii şi tu, e bărbatul ăla pe nume rcher. *ar+ iese cu el de

vreo doi ani. ) Nu ştiam. ) /en, dragule, tu niciodată nu ştii nimic. ) Ce bi%ar, am spus, că toată lumea %ice că împuşcătura s-a au%it din pădure. ) Nu cred că-i bi%ar, câtuşi de puţin, mi-a răspuns 1riselda. ?e%i tu, se întâmplă destul

de des să au%i împuşcături din pădure. şa că-i firesc( când au%i o bubuitură, presupui pedată că dintr-acolo vine. 'a, poate răsună mai tare decât de obicei şi fireşte că, dacă ai fi încamera învecinată, ai şti că a fost în casă, dar din bucătăria lui *ar+, cu fereastra aia care etocmai de cealaltă parte, nu cred că ţi-ar trece prin cap aşa ceva.

5şa s-a deschis din nou. 7ra tot *ar+. ) 3-a-ntors colonelul *elchett. 8i-l are şi pe inspectorul ăla cu el, şi cică v-ar ruga să

vă duceţi şi dumneavoastră. 3unt în birou.

Page 42: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 42/129

Capitolul XI

*i-am dat seama dintr-o privire că inspectorul 3lacE şi colonelul *elchett aveauanumite neînţelegeri cu privire la toată povestea. *elchett era roşu la faţă şi părea iritat, iarinspectorul arăta posomorât.

 ) eamă mi-e, mi-a %is *elchett, că inspectorul 3lacE nu-i de acord cu mine, şi nu-l

crede pe tânărul =edding nevinovat. ) 'acă n-a făcut-o, ce i-a venit să mărturisească a întrebat bănuitor 3lacE. ) Nu uita, 3lacE, că şi doamna &rotheroe a procedat la fel. ) sta-i altceva. ?orbim de-o femeie, şi femeile aşa se poartă de obicei 2 aiurea. Nici

 prin cap nu-mi trece c-ar fi făcut-o ea. au%it de el, aşa că a inventat o poveste. 8tiu eu jocul ăsta. Nici nu m-aţi crede, dacă v-aş povesti prostiile pe care le fac femeile de obicei.'ar cu =edding nu-i aşa. Osta chiar are capul pe umeri. 8i dacă tot a recunoscut, eu %ic căel trebuie să fie. &istolul e al lui 2 de asta n-aveţi cum să %iceţi că nu-i aşa. 8i acum, cu toată

 povestea asta cu doamna &rotheroe, ştim şi motivul. 6nainte, ăsta ne era punctul slab... daracum ştim, aşa că totul e clar.

 ) 8i cre%i că l-ar fi putut împuşca mai devreme 3ă %icem pe la şase şi jumătate

 ) sta nu, nu se poate. ) i verificat pe unde-a fost înainte4nspectorul a încuviinţat.

 ) 'a, la şase şi %ece era în sat, lângă *istreţul lbastru. 'e acolo, a apucat-o pe poteca din spate, unde %iceţi că l-a vă%ut şi bătrâna de-alături. Osteia nu-i scapă mare lucru,cred eu. poi a ajuns la întâlnirea cu doamna &rotheroe, în studioul din grădină. u plecatîmpreună, puţin după şase şi jumătate, şi au coborât în sat, tot pe potecă, şi cu doctorul3tone. m vorbit cu el şi a confirmat totul. u rămas cu toţii lângă poştă puţin, de vorbă,apoi doamna &rotheroe a intrat la domnişoara ;artnell să împrumute o revistă de grădinărit.8i asta se confirmă, am vorbit cu domnişoara ;artnell. u stat de vorbă până pe la şapte,apoi doamna &rotheroe a vă%ut cât era ceasul, a spus că se făcuse târ%iu şi că trebuia să

ajungă acasă. ) 8i cum se purta ) 7ra foarte drăguţă şi liniştită, aşa mi-a spus domnişoara ;artnell. &ărea binedispusă.

'omnişoara ;artnell e convinsă că nu o preocupa nimic. ) >ine, continuă. ) &ăi, =edding s-a dus cu doctorul 3tone la *istreţul lbastru şi au băut ceva

împreună. plecat de-acolo la şapte fără două%eci, a trecut repede-repede pe strada princi- pală şi a coborât drumul până la vicariat. *ulte persoane l-au şi vă%ut.

 ) dică, de data asta, n-a mai luat-o pe poteca din spate a comentat colonelul. ) Nu, a venit prin faţă, a întrebat de vicar, a au%it că venise şi colonelul &rotheroe, a

intrat 2 şi l-a şi împuşcat, e"act aşa cum ne-a spus0 sta-i adevărul, şi cu asta basta.*elchett a clătinat din cap.

 ) vem şi mărturia doctorului. Nu poţi să nu ţii seama de asta. &rotheroe a fostîmpuşcat cel târ%iu la şase şi jumătate.

 ) 7i, doctorii0 a e"clamat inspectorul 3lacE, dispreţuitor. 'oar n-o să aveţi încredereîn doctori. 6ntâi îţi scot toţi dinţii din gură 2 aşa se face acum 2 după care spun( 9?ai, îmi

 pare foarte rău, de fapt era vorba de apendicită:. 'octorii0 ) ici nu-i vorba de diagnostic. 'octorul ;a+docE era absolut sigur de ce ne-a spus.

;aide, 3lacE, nu poţi să te pui cu dove%ile medicale. ) 8i mai depun şi eu mărturie, deşi poate nu contea%ă prea mult, am intervenit,

amintindu-mi dintr-odată ceva. m atins şi eu cadavrul şi era rece. &ot să jur.

 ) ?e%i, 3lacE a spus *elchett. ) *ă rog, dacă-i pe aşa, aşa rămâne. 'ar trebuie să recunoaşteţi 2 era o povesteminunată. 'omnul =edding părea de-a dreptul nerăbdător să fie spân%urat, ca să %ic aşa.

 ) sta, drept să fiu, mi se pare cam nefiresc, a remarcat şi colonelul *elchett.

Page 43: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 43/129

 ) /a urma urmei, gusturile nu se discută, a răspuns inspectorul. groa%ă de domni defamilie bună au luat-o puţin ra%na după ră%boi. 'ar asta e. cum presupun că trebuie s-oluăm de la-nceput. Cât despre dumneavoastră, domnule, a continuat el, întorcându-se spremine, nici prin cap nu-mi trece de ce v-aţi străduit atâta să mă amăgiţi în povestea cuceasul. sta-i obstrucţionarea cercetărilor, ascultaţi ce vă spun.

 ) 'e trei ori am încercat să vă spun, am răspuns. 'e fiecare dată mi-aţi închis gura şinu m-aţi ascultat nici cu o ureche.

 ) Osta, domnule, e numai un fel de-a spune. 'acă voiaţi cu adevărat, puteaţi să-mi

 povestiţi liniştit. Ceasul şi mesajul păreau să se potrivească de minune. cum, dum-neavoastră spuneţi că ceasul nu arăta ora cum trebuie. 7u, unul, n-am mai vă%ut astaniciodată. /a urma urmei, de ce să ţineţi ceasul cu un sfert de oră înainte

 ) Ca să fiu întotdeauna punctual, i-am declarat. ) ;ai, 3lacE, nu cred că-i momentul acum pentru discuţia asta, a intervenit, plin de

tact, colonelul *elchett. cum avem nevoie să au%im adevărata poveste 2 şi de la doamna&rotheroe, şi de la tânărul =edding. 4-am telefonat lui ;a+docE şi i-am cerut s-o aducăîncoace pe doamna &rotheroe. să ajungă cam într-un sfert de oră. Cred că ar fi bine, întretimp, să-l vedem pe =edding.

 ) 3ă sun la secţie, atunci, a spus inspectorul 3lacE, şi a ridicat receptorul$ după ce l-a pus la loc în furcă, m-a privit în felul lui insinuant şi a spus( 8i acum, avem nişte treabă aici,în camera asta.

 ) tunci, poate c-ar fi mai bine să vă las, am %is eu.&e dată, inspectorul mi-a deschis uşa. *elchett însă a intervenit(

 ) Clement, vino, te rog, înapoi, când soseşte tânărul =edding. 7şti bun prieten cu el şi poate că ai suficientă influenţă asupra lui ca să-l faci să spună adevărul.

*-am întors la 1riselda şi am găsit-o adâncită în conversaţie cu *iss *arple. ) ocmai discutam despre ce s-ar fi putut întâmpla, mi-a spus ea. f, *iss *arple, aş

vrea să re%olvaţi dumneavoastră ca%ul, aşa cum aţi făcut atunci când domnişoarei Detherb+i-au dispărut creveţii pe care tocmai îi alesese şi-i cântărise. 8i aţi descoperit totul numai

 pentru că v-aţi adus aminte de o poveste cu totul diferită, despre un sac de cărbuni.

 ) 'umneata glumeşti, draga mea, a spus *iss *arple, dar, la urma urmei, să ştii căasta-i o cale foarte sigură de a descoperi adevărul. 'e fapt, asta-i intuiţia despre care vor- beşte toată lumea, şi se face atâta ca%. 4ntuiţia e ca şi cum ai citi un cuvânt, fără sătrebuiască să-l iei literă cu literă. Copilul nu poate, pentru că nu are prea multă e"perienţă.dultul însă ştie cuvântul, pentru că l-a vă%ut de multe ori până atunci. 6nţelegeţi ce vreausă spun, domnule vicar

 ) 'a, i-am răspuns gânditor, cred că da. ?reţi să spuneţi că, dacă o poveste văaminteşte de alta, înseamnă că, probabil, e vorba de acelaşi lucru.

 ) 7"act. ) 'ar uciderea colonelului &rotheroe, de ce anume vă aminteşte*iss *arple a oftat.

 ) ocmai asta e problema. 6mi vin în minte atâtea situaţii asemănătoare. 'e e"emplu,maiorul ;argraves 2 epitrop al bisericii, un bărbat foarte bine vă%ut, în toate privinţele, careavea, de la bun început, o a doua familie 2 o fostă fată în casă, gândiţi-vă0 8i cinci copii 2cinci, nici mai mult nici mai puţin 2 ce mai lovitură pentru soţia şi fiica lui0

*-am străduit din greu să-l văd pe colonelul &rotheroe în rolul de păcătos ascuns, darn-am reuşit.

 ) 8i a mai fost şi povestea cu spălătoria, a continuat *iss *arple. cul de opal aldomnişoarei ;artnell, pe care ea l-a lăsat din %ăpăceală înfipt într-o blu%ă cu dantelă laguler pe care-a trimis-o la spălătorie. 4ar femeia care l-a luat nu-l voia câtuşi de puţin pentruea, şi nu era nicidecum hoaţă din fire. &ur şi simplu l-a ascuns acasă la altcineva, apoi aspus poliţiei că a vă%ut-o pe cealaltă când îl furase. 'in răutate şi invidie, pur şi simplu.

sta a fost tot. Ce motiv uimitor 2 invidia0 7ra şi un bărbat la mijloc, fireşte. *ereu e aşa.'e această dată n-am reuşit să găsesc nici o legătură, nici măcar pe departe.

 ) 8i a mai fost şi fata bietului 7l<ell 2 aşa drăguţă şi cu capul în nori. încercat să-şisufoce frăţiorul. 8i au mai fost şi banii pentru spectacolul corului de băieţi !înainte să sosiţidumneavoastră, domnule vicar#, pe care de fapt îi luase organistul. 'in păcate, s-a dovedit

Page 44: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 44/129

că nevastă-sa făcuse multe datorii. 'a, povestea asta îmi aduce aminte de atât de multelucruri 2 prea multe. 7 foarte greu de descoperit adevărul.

 ) N-aţi vrea să-mi spuneţi, am intervenit, cine sunt cei şapte suspecţi ) Cei şapte suspecţi ) 'a, aţi spus că puteţi găsi şapte persoane care ar fi... mă rog, fericite de moartea

colonelului &rotheroe. ) şa am spus 'a, da, mi-aduc aminte. ) 8i era adevărat

 ) 7i, sigur că era adevărat. 'ar nu pot pomeni nici un nume. 6nsă îi puteţi descoperi şidumneavoastră, fără nici o greutate, sunt convinsă.

 ) Nu pot, %ău că nu. >un, ar fi /ettice &rotheroe, presupun, de vreme ce probabilmoşteneşte nişte bani la moartea tatălui ei. 'ar e cu totul absurd să mă gândesc la ea în felulăsta, ca să nu mai spun că, în afară de ea, nu-mi mai vine nimeni în minte.

 ) 'ar dumitale, draga mea a întrebat *iss *arple, întorcându-se către 1riselda.1riselda s-a înroşit la faţă 2 ceea ce m-a cam mirat. proape că i-au dat lacrimile şi şi-a

încleştat mâinile micuţe, făcându-le pumn. ) f0 a strigat ea, indignată. Ce oribili sunt oamenii 2 ce oribili0 8i ce lucruri mai

spun0 şa nişte lucruri groa%nice...m privit-o plin de uimire. &entru 1riselda, e ceva cu totul ieşit din comun să fie aşa de

iritată. *i-a observat privirea şi a încercat să %âmbească. ) Nu te uita la mine ca la cine ştie ce e"emplar uman ciudat, pe care nu-l înţelegi, /en.

;ai să nu ne pierdem capul şi să nu ne abatem de la ce discutam. 7u nu cred să fi fost nici/a<rence, nici nne, iar /ettice iese din discuţie. rebuie să e"iste pe undeva vreun indiciucare să ne ajute.

 ) 7"istă biletul, fireşte, a spus *iss *arple. ?ă aduceţi aminte că a%i-dimineaţă v-am%is că mi se pare ceva cu totul ieşit din comun.

 ) &are să ne indice ora morţii cu multă preci%ie, am comentat. 8i totuşi, să fie cu putinţă /a momentul respectiv, pesemne că doamna &rotheroe de-abia plecase din birou. N-ar fi avut timp nici măcar să ajungă la studio. Nu-mi trece prin minte decât o e"plicaţie(

colonelul s-a uitat la ceasul pe care-l avea la mână, şi care mergea tot în urmă. *i se pareuşor de înţeles. ) 7u am altă idee, a spus 1riselda. /en, ce-ai %ice dacă ceasul ar fi fost deja dat

înapoi... Nu, asta duce la aceeaşi problemă, ce mai prostie am spus0 ) Când am plecat eu, totul era bine, am răspuns. *i-aduc aminte că m-am uitat şi la

ceasul de bu%unar. otuşi, aşa cum spui, asta n-are nici o importanţă. ) Ce credeţi, *iss *arple a întrebat 1riselda. ) 'raga mea, mărturisesc că nu priveam defel lucrurile din punctul ăsta de vedere.

Ceea ce mi s-a părut curios, încă de la început, este subiectul scrisorii. ) Nu înţeleg, am %is. &ăi, colonelul îmi scria, pur şi simplu, că nu mai poate aştepta... ) /a şase şi două%eci a întrebat *iss *arple. Fata în casă, *ar+ a dumneavoastră, îi

spusese deja că nu aveţi cum să ajungeţi înainte de şase şi jumătate, iar el părea dispus săaştepte liniştit. 8i totuşi, la şase şi două%eci, se aşea%ă la masă şi scrie că nu mai poateaştepta.

m privit-o pe bătrâna doamnă, din ce în ce mai impresionat de agerimea minţii ei. 4atăcă reuşise să observe ceva ce nouă ne scăpase. 6ntr-adevăr, era ciudat 2 foarte ciudat.

 ) *ăcar dacă n-ar fi scris ora pe bilet, am %is, iar *iss *arple a încuviinţat. ) 7"act0 *ăcar dacă n-ar fi scris-o.m că%ut pe gânduri, încercând să-mi amintesc cum arăta foaia ruptă din carnet şi

scrisul mâ%gălit, cu cifrele foarte limpe%i aşternute în susul paginii 2 K.A. *i-a trecut prinminte că arătau mai mari, altfel decât restul scrisorii. m tras adânc aer în piept.

 ) 8i dacă n-ar fi scris chiar el ora am spus. 4a gândiţi-vă( pe la şase şi jumătate,

colonelul &rotheroe devine nerăbdător şi se aşea%ă la masă, să scrie că nu mai poate aştepta.6n timp ce el stă şi scrie, cineva intră pe fereastră...

 ) 3au pe uşă, a sugerat 1riselda. ) Nu, ar fi au%it uşa şi ar fi ridicat ochii. ) Nu uitaţi că era cam surd, a spus *iss *arple.

Page 45: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 45/129

 ) 'a, aşa-i. N-avea cum să audă. ricum, pe oriunde-ar fi apărut criminalul, re%ultă căs-a furişat în spatele colonelului şi l-a omorât. poi a vă%ut biletul şi ceasul şi i-a venitideea. scris K.A în susul paginii şi a pus ceasul la K.AA. 'eşteaptă soluţie. 6i oferea unalibi perfect, sau cel puţin aşa credea.

 ) şadar, ce ne trebuie nouă, a spus 1riselda, este o persoană cu un alibi foarte solid pentru K.A, dar nici un alibi pentru... of, dar asta nu-i aşa uşor. ot nu putem stabilimomentul.

 ) >a da, avem nişte indicii destul de precise, am răspuns. ;a+docE spune că nu se

 putea întâmpla mai târ%iu de şase şi jumătate. &resupun că putem accepta şi K.PJ. 'in ce-am discutat mai înainte, pare limpede că &rotheroe nu şi-ar fi pierdut răbdarea înainte deK.P. Cred că putem spune că ştim destul de bine la ce oră s-a petrecut totul.

 ) 'eci împuşcătura pe care-am au%it-o... 'a, presupun că e cu putinţă. 8i nici prin capnu mi-a trecut... nici o clipă. ?ai, ce supărător0 8i totuşi, acum că încerc să-mi amintesc, mise pare că a fost uşor altfel decât împuşcăturile obişnuite care se aud pe aici. 'a, a fostaltfel.

 ) *ai puternică am sugerat eu. Nu, *iss *arple nu credea că ar fi fost mai puternică. 'e fapt, nu-i venea uşor să

spună în ce consta diferenţa, deşi continua să susţină că e"ista ceva. *i-a trecut prin mintecă, pesemne, încerca să se convingă singură de ceva ce, de fapt, nu-şi amintea, numai că,ţinând cont de ideea atât de preţioasă pe care tocmai ne-o sugerase, o priveam cu mult maimult respect. &ână la urmă, s-a ridicat, spunându-ne cu voce înceată că pur şi simplu nu mai

 putea sta, era târ%iu, dar nu se putuse abţine să vină să discute despre toată problema cudrăguţa de 1riselda. m însoţit-o până la %idul despărţitor, lângă portiţa grădinii. Când m-am întors, 1riselda era cufundată în gânduri.

 ) ot cu biletul te frămânţi am întrebat-o. ) Nu.'intr-odată, am vă%ut-o cutremurându-se, apoi scuturând din umeri, nerăbdătoare, ca să

se liniştească. ) /en, uite ce mă gândeam. &esemne că cineva o urăşte din răsputeri pe nne

&rotheroe0 ) urăşte ) 'a. Nu înţelegi 6mpotriva lui /a<rence nu e"istă aproape nici o dovadă... toate

dove%ile sunt accidentale, aşa s-ar putea spune. 3-a întâmplat să-i treacă prin cap să vinăîncoace. 'acă n-ar fi făcut-o... nimeni nu s-ar fi gândit să-l pună în legătură cu celeîntâmplate. 'ar cu nne e altceva. 4a gândeşte-te... să %icem că cineva ştia că a fost aici laK.A fi". oate firele duc la ea. Ceasul, ora scrisă pe foaie. Nu cred că ora a fost aleasănumai pentru stabilirea unui alibi, cred că-i mai mult de-atât. 7 o încercare clară de a davina pe ea. 'acă n-ar fi fost *iss *arple să spună că nu avea pistolul cu ea şi să observe căn-a trecut mult timp până să coboare la studio... 'a, dacă n-ar fi fost asta, a continuat ea,înfiorându-se din nou. /en, am impresia că cineva o urăşte din tot sufletul pe nne

&rotheroe. Nu-mi... nu-mi place asta.

Page 46: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 46/129

Capitolul XII

Când a sosit /a<rence =edding, am fost chemat în birou. ânărul artist arăta neîngrijit,tulburat şi, din câte mi s-a părut, foarte bănuitor. Colonelul *elchett l-a întâmpinat aproapecu cordialitate.

 ) ?rem să-ţi punem câteva întrebări 2 chiar aici, la locul crimei, i-a spus.

/a<rence s-a strâmbat uşor, parcă ironic. ) Ce idee0 Franţu%ească, nu-i aşa =econstituirea momentelor... ) >ăiete dragă, a replicat *elchett, nu-ţi lua tonul ăsta cu noi. i aflat cumva că mai

e"istă o persoană care a mărturisit că ar fi comis aceeaşi crimă pe care ţi-ai asumat-o şidumneata

ceste cuvinte au avut asupra lui /a<rence un efect dureros şi imediat. ) ... altă persoană s-a bâlbâit el. Cine... cine ) 'oamna &rotheroe, i-a răspuns colonelul, fără să-l scape din ochi. ) 7 ridicol0 N-a făcut aşa ceva. Nu putea s-o facă0 Nu e cu putinţă0*elchett l-a întrerupt(

 ) să ţi se pară ciudat, dar n-am cre%ut-o. 8i nici pe dumneata nu te credem, dă-mi

voie să-ţi spun. 'octorul ;a+docE a declarat fără drept de apel că fapta nu putea să fi avutloc la ora despre care-ai pomenit dumneata. ) 3pune doctorul ;a+docE aşa ceva ) 'a, deci ve%i că, vrei sau nu vrei, nu mai eşti suspect, iar acum vrem de la dumneata

să ne ajuţi, să ne povesteşti e"act ce s-a-ntâmplat./a<rence şovăia în continuare.

 ) 3per că mi-aţi spus adevărul în legătură cu doamna &rotheroe. Chiar nu o bănuiţi ) 6mi dau cuvântul de onoare, a declarat *elchett./a<rence a tras adânc aer în piept şi a %is(

 ) m fost un prost. &rost ca noaptea. Nu ştiu cum de mi-a trecut vreo clipă prin cap căar fi făcut-o ea...

 ) Ce-ar fi să ne e"plici i-a cerut inspectorul-şef. ) Nu sunt multe de spus. 6n după-amia%a aceea m-am întâlnit cu doamna &rotheroe...,

a început /a<rence, apoi s-a oprit. ) 8tim totul despre asta, a intervenit *elchett. &oate că dumneata credeai că

sentimentele pe care le nutreai pentru doamna &rotheroe, şi ea pentru dumneata, nu eraucunoscute de nimeni, dar de fapt nu-i aşa. 5nii ştiau, şi chiar vorbeau despre asta. ricumar fi, de-acum totul trebuie să iasă la iveală.

 ) 7i, da, presupun că aveţi dreptate. 6i promisesem domnului vicar, aici de faţă !şi mi-a aruncat o privire# să plec imediat. 6n seara aceea, m-am întâlnit cu doamna &rotheroe înstudio, la şase şi un sfert. 4-am comunicat deci%ia mea. fost şi ea de acord că nu era nimicaltceva de făcut şi... ne-am luat rămas-bun. m plecat din studio şi, aproape imediat, ne-amîntâlnit cu doctorul 3tone. nne a reuşit să se comporte foarte firesc. 7u nu. m plecat cu3tone la *istreţul lbastru şi am băut ceva. poi m-am gândit să mă duc acasă, dar cândam ajuns la colţul drumului, m-am ră%gândit şi m-am hotărât să trec să-l văd pe domnulvicar. 3imţeam că trebuie să vorbesc cu cineva despre toată povestea. /a uşă, fata în casămi-a spus că vicarul era plecat, dar că urma să se întoarcă repede. Colonelul &rotheroe eraîn birou şi-l aştepta. Nu-mi convenea să plec aşa, pur şi simplu 2 ar fi părut că-l evitam, aşacă m-am arătat şi eu dispus să aştept şi am intrat în birou.

8i aici s-a oprit. ) >un, şi a întrebat colonelul *elchett. ) &rotheroe era aşe%at la masa de scris 2 e"act aşa cum l-aţi găsit şi dumneavoastră.

*-am apropiat, m-am uitat... 7ra mort. poi am coborât ochii şi am vă%ut pistolul care%ăcea pe podea lângă el. /-am ridicat... şi mi-am dat de îndată seama că era chiar pistolulmeu. sta m-a %guduit. &istolul meu0 3ingura conclu%ie la care am putut ajunge atunci, peloc, a fost că nne trebuie să-l fi luat pe ascuns, cine ştie când 2 ca să se sinucidă, dacă numai putea îndura situaţia. *-am gândit că poate îl avusese cu ea în %iua aceea şi, după ce

Page 47: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 47/129

ne-am despărţit acolo, în sat, se întorsese aici şi... şi... vai, cred că-mi pierdusem minţile, deam putut bănui aşa ceva. 'ar asta a fost. m băgat pistolul în bu%unar şi am ieşit. Chiar la

 poartă, m-am întâlnit cu domnul vicar care mi-a spus o vorbă amabilă, foarte firească,despre întâlnirea cu &rotheroe. 8i, dintr-odată, mi-a venit să râd în hohote. 3e purta aşa decalm şi de natural, ca în fiecare %i, iar nervii mei erau încordaţi la ma"imum. *i-aducaminte că am strigat nişte prostii, şi că l-am vă%ut schimbându-se la faţă. Cred că nu maiaveam mult până să-mi pierd minţile de tot. m plecat, am mers şi am mers... şi până laurmă n-am mai putut îndura. 'acă, într-adevăr, nne comisese această ticăloşie, eram şi eu

responsabil. Cel puţin moral. *-am dus şi m-am predat la poliţie.'upă ce-a terminat de vorbit, s-a lăsat tăcerea, pe care a întrerupt-o colonelul, pe un ton

foarte firesc şi la obiect( ) *ai am una sau două întrebări, nu mai mult. *ai întâi, se întâmplă să fi atins sau

mutat cadavrul, câtuşi de puţin ) Nu, nu l-am atins defel. 3e vedea că era mort şi fără să-l ating. ) 8i nu ai observat un bilet care %ăcea pe sugativă, pe jumătate ascuns de cadavru ) Nu. ) e-ai atins cumva de ceas ) Nici vorbă. /-am vă%ut, parcă, %ăcând răsturnat pe masă, dar nu l-am atins. ) >un. 'ar pistolul ăsta al dumitale, când l-ai vă%ut ultima oară ) *i-e greu să preci%e%, a răspuns /a<rence, după ce s-a gândit un pic. ) 5nde-l ţii de obicei ) a, într-o grămadă, împreună cu tot felul de alte lucruri, în salonul de la mine de-

acasă. &e unul dintre rafturile bibliotecii. ) 8i l-ai lăsat mereu aşa, nesupravegheat ) 'a. Nici nu m-am gândit la el prea des. 3tătea acolo, pur şi simplu. ) 'eci toată lumea care te vi%ita putea să-l vadă. ) 'a. ) 8i nu-ţi mai aminteşti când l-ai vă%ut ultima dată/a<rence s-a încruntat, încercând să-şi aducă aminte.

 ) 3unt aproape sigur că a fost alaltăieri. 6mi amintesc că l-am dat la o parte, ca săajung la o pipă veche. Cred că a fost alaltăieri, dar se poate să fi fost şi cu o %i înainte. ) Cine a trecut pe la dumneata în ultima vreme ) ho, o mulţime de oameni. ot timpul vine cineva. laltăieri am organi%at un soi de

ceai. /ettice &rotheroe, 'ennis şi amicii lor. 8i din când în când mai vine şi câte una dintre bătrânele domnişoare...

 ) Când pleci de-acasă, încui uşa ) Nu. Ce motiv aş avea Nu am nimic de valoare. &e-aici, nimeni nu-şi încuie uşile. ) *enajul cine ţi-l face ) doamnă în vârstă, doamna rcher, care vine în fiecare dimineaţă 9să-mi facă

treburile:, cum se spune.

 ) Cre%i că şi-ar putea aminti când a vă%ut ultima dată pistolul ) ;abar n-am. r putea. 'ar părerea mea e că ştersul prafului nu e punctul ei forte. ) 'eci, una peste alta, aproape oricine putea să ia pistolul. ) *da... aşa se pare.ocmai atunci, uşa s-a deschis, şi au intrat doctorul ;a+docE şi nne &rotheroe, care,

vă%ându-l pe /a<rence, a tresărit mirată. Cât despre el, a făcut un pas şovăielnic, dând să seapropie de ea.

 ) 4artă-mă, nne, a rostit. fost oribil din partea mea să cred aşa ceva despre tine. ) 7..., a început doamna &rotheroe, apoi s-a intimidat şi a tăcut, uitându-se implorator

la colonelul *elchett. 7 adevărat ce mi-a spus doctorul ;a+docE ) nume că domnul =edding nu mai este suspectat 'a. cum să au%im şi povestea

dumneavoastră doamnă &rotheroe, ce spuneţinne a %âmbit, fără să pară prea ruşinată.

 ) &resupun că dumneavoastră credeţi că am făcut un lucru groa%nic... ) *ai degrabă prostesc, aş spune. 'ar gata, s-a terminat. cum, doamnă &rotheroe,

vreau adevărul. devărul adevărat.

Page 48: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 48/129

7a a dat din cap a încuviinţare, devenind foarte serioasă. ) să vă povestesc. &resupun că ştiţi de-acum... totul despre noi. ) 'a. ) 6n seara aceea, trebuia să mă întâlnesc cu /a<rence... cu domnul =edding în studio.

/a şase şi un sfert. 7u şi soţul meu am coborât împreună în sat, cu maşina. 7u aveam cevacumpărături de făcut. Când ne-am despărţit, mi-a pomenit în treacăt că avea de gând sătreacă pe la vicariat. Nu aveam cum să-i trimit vorbă lui /a<rence, aşa că m-am simţit

 puţin îngrijorată. *i se părea... nu ştiu, nu mi se părea în regulă să-l întâlnesc în grădina

vicariatului, în timp ce soţul meu era acolo.3punând acestea, obrajii i se făcuseră roşii ca focul. Nu era un moment prea plăcut

 pentru ea. ) *-am gândit că poate soţul meu nu avea să stea foarte mult. Ca să aflu, am luat-o pe

 poteca din spate şi am intrat în grădină. 3peram să nu mă vadă nimeni, dar fireşte că bătrâna*iss *arple era acolo, în grădiniţa ei. *-a oprit din drum şi am vorbit un pic. 4-am e"plicatcă mă duceam după soţul meu. *i s-a părut că trebuie să dau o e"plicaţie oarecare, dar nuştiu dacă m-a cre%ut. răta... ciudat. 'upă ce m-am despărţit de ea, m-am dus drept lavicariat, şi am înconjurat casa ca să ajung la fereastra biroului. *-am furişat fără nici un%gomot, pentru că mă aşteptam să aud voci, dar, spre surprinderea mea, nu se au%ea nimic.m aruncat o privire, am vă%ut că nu era nimeni înăuntru şi m-am grăbit să traverse%

 pajiştea şi să cobor la studio. /a<rence a venit şi el, aproape imediat. ) 3puneţi că nu era nimeni aici, în cameră, doamnă &rotheroe ) 'a. 3oţul meu nu era aici. ) Ce ciudat0 ) Cu alte cuvinte, doamnă, spuneţi că nu l-aţi vă%ut a intervenit şi inspectorul. ) Nu, nu l-am vă%ut.4nspectorul 3lacE i-a şoptit ceva colonelului, care a încuviinţat.

 ) 'oamnă &rotheroe, v-ar deranja să ne arătaţi e"act ce-aţi făcut ) Nu, deloc.3-a ridicat, iar inspectorul 3lacE a deschis fereastra, lăsând-o să iasă pe terasă şi să

înconjoare casa, înspre stânga.'upă ce ea a trecut de colţ, inspectorul mi-a făcut un semn poruncitor să mă duc să măaşe% la masa de scris. Nu ştiu de ce, dar parcă nu-mi venea s-o fac. *ă stânjenea. Cu toateastea, fireşte, m-am supus. 6n scurtă vreme, am au%it paşi care se apropiau. clipă, nu s-amai au%it nimic, apoi %gomotul s-a repetat. 4nspectorul 3lacE mi-a făcut semn că mă puteamîntoarce în cealaltă parte a camerei. 'oamna &rotheroe s-a întors şi a intrat din nou încameră.

 ) 7"act aşa aţi făcut şi atunci a întrebat-o colonelul *elchett. ) Cred că da. 7"act aşa. ) tunci, doamnă &rotheroe, spuneţi-ne, vă rog, unde era domnul vicar, atunci când v-

aţi uitat în cameră. 'ar precis, dacă se poate, i-a cerut inspectorul 3lacE.

 ) 'omnul vicar &ăi... nu ştiu, mi-e teamă că nu l-am vă%ut.4nspectorul a dat din cap. ) 'e-asta nu l-aţi vă%ut pe soţul dumneavoastră. 7ra după colţ, aşe%at la masa de scris. ) h0 a e"clamat nne, apoi s-a oprit şi, dintr-odată, a făcut ochii mari de groa%ă.

'oar nu acolo a fost... a fost... ) >a da, doamnă &rotheroe. 3-a întâmplat în timp ce el era aşe%at acolo.7a s-a cutremurat din toate încheieturile, dar inspectorul nu terminase cu întrebările.

 ) 'oamnă &rotheroe, ştiaţi că domnul =edding avea un pistol ) 'a, mi-a spus chiar el, cândva. ) ţi avut vreodată acel pistol cu dumneavoastră negat, clătinând din cap.

 ) 8tiaţi unde-l ţinea ) Nu sunt sigură. Cred... da, cred că l-am vă%ut pe un raft, la el acasă. Nu acolo-l

ţineai, /a<rence ) Când aţi fost ultima dată pe acolo, doamnă &rotheroe ) &ăi, cam acum vreo trei săptămâni. 7u şi soţul meu am luat ceaiul cu el.

Page 49: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 49/129

 ) 8i de-atunci n-aţi mai fost ) Nu. N-am fost niciodată acolo singură. ?edeţi dumneavoastră, aşa ceva ar fi stârnit

multe vorbe prin sat. ) Fără discuţie, a comentat sec colonelul *elchett. 8i, dacă-mi permiteţi, unde

obişnuiaţi să vă întâlniţi cu domnul =edding ) 'e obicei, venea el la ld ;all. picta pe /ettice. 'upă aceea... adesea ne... ne

întâlneam în pădure.Colonelul *elchett a dat din cap a încuviinţare.

 ) *ai e ceva a întrebat nne, cu vocea, dintr-odată, tremurătoare. 7 aşa degroa%nic... că trebuie să vă povestesc toate astea. 8i, să ştiţi... că nu era nimic rău în ceea cefăceam. Nu era, %ău că nu. 7ram doar prieteni. Nu aveam cum să nu mai ţinem unul la altul.

/-a privit cu implorare pe doctorul ;a+docE, iar el, ca un bărbat sensibil, i-a sărit înajutor.

 ) *elchett, cred că ajunge. 'oamna &rotheroe nu mai poate. suferit un şoc puternic... şi nu doar într-o singură privinţă.

4nspectorul-şef a încuviinţat. ) 'e fapt, doamnă &rotheroe, nu mai avem nici o altă întrebare. ?ă mulţumesc pentru

că ne-aţi răspuns aşa de deschis. ) tunci... atunci pot să plec ) 3oţia dumitale e acasă m-a întrebat ;a+docE. Cred că doamna &rotheroe ar vrea s-o

vadă. ) 'a, e acasă, am răspuns. găsiţi în salonaş.nne şi ;a+docE au ieşit împreună, iar /a<rence =edding s-a dus după ei. Colonelul

*elchett îşi strânsese bu%ele şi începuse să se joace cu un cuţit de tăiat hârtia. 3lacE cerceta biletul. tunci le-am pomenit de teoria lui *iss *arple, iar 3lacE şi-a apropiat bucata dehârtie de ochi, ca s-o vadă mai bine.

 ) &e cinstea mea, ne-a spus, cred că bătrâna are dreptate. 4a uitaţi-vă, domnule, nuvedeţi Cifrele astea sunt scrise cu alt fel de cerneală. ra a fost scrisă cu un stilou. 'acănu, îmi înghit pantofii.

uturor ne bătea inima cu putere. ) 3per că ai luat amprentele de pe foaie, a spus inspectorul-şef. ) &ăi ce credeţi, domnule colonel 'ar nu era nici o amprentă. &e pistol erau cele ale

domnului =edding. r mai fi fost şi altele înainte dar, după ce el s-a tot jucat cu obiectul şil-a mai pus şi în bu%unar, nu mai putem observa nici o urmă limpede.

 ) /a început, vinovăţia doamnei &rotheroe părea destul de clară, a spus gânditorcolonelul. *ult mai clară decât povestea tânărului =edding. 7 drept că bătrâna asta, *iss*arple, ne spusese că nu avea pistolul cu ea, dar doamnele de o anumită vârstă se înşealăadesea.

 N-am spus nimic, deşi nu eram de acord cu el. 'e când *iss *arple ne declarase cănne &rotheroe nu avusese pistolul cu ea, fusesem convins că aşa şi era. *iss *arple nu

este ca alte doamne în vârstă 2 nu se înşeală mai niciodată. 7 de-a dreptul ieşit din comun,dar are mereu dreptate. ) Ce m-a năucit pe mine a fost că nimeni n-a au%it împuşcătura. Nu se poate0 'acă s-a

tras când s-a tras, cineva trebuie să fi au%it 2 chiar dacă se putea crede că venea din altă parte. 3lacE, mai bine vorbeşte cu fata în casă.

&lin de %el, inspectorul s-a îndreptat spre uşă. ) 7u, unul, n-aş întreba-o dacă a au%it o împuşcătură în casă, i-am sugerat. 'acă-i spui

aşa ceva, o să nege. *ai bine vorbeşte-i de o împuşcătură în pădure. Numai aşa ceva poaterecunoaşte că a au%it.

 ) 8tiu eu cum să mă port, mi-a răspuns inspectorul 3lacE şi a dispărut. ) 8i *iss *arple spune că a au%it o împuşcătură, ceva mai târ%iu, a spus colonelul

*elchett, cufundat în gânduri. rebuie să vedem dacă ne poate preci%a şi momentul. 3igurcă s-ar putea să fie vorba de o coincidenţă şi să nu e"iste nici o legătură cu ca%ul.

 ) 3igur, se poate, am încuviinţat.Colonelul a început să se plimbe prin cameră.

Page 50: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 50/129

 ) 8tii, Clement, mi-a spus el dintr-odată, am sen%aţia că povestea asta o să sedovedească a fi cu mult mai încâlcită şi greu de limpe%it decât credem noi. 'racu să mă ia,aici se ascunde ceva, a continuat, pufnind puternic. 7 ceva ce nu ştim. 3untem de-abia laînceput, Clement, ascultă-mă ce spun. 4a seama bine, suntem de-abia la început. oateastea, ceasul, biletul, pistolul... aşa cum arată lucrurile acum, nu au nici un sens.

m clătinat din cap. Chiar că nu aveau sens. ) 'ar nu mă las eu. să descâlcesc totul. Nici vorbă să-i chemăm pe cei de la

3cotland Gard. 3lacE e un om deştept. Foarte deştept. 7 un fel de ogar, o să tot amuşine

 până ajunge la adevăr. făcut el multe lucruri bune până acum, iar ca%ul ăsta o să fieîncununarea. lţii, în locul meu, ar chema 3cotland Gard-ul. 7u nu. să-i dăm noi de capătaici, în 'o<nshire.

 ) 3per din tot sufletul, am răspuns, încercând să par entu%iasmat, numai că ajunsesemdeja să-l detest într-atâta pe inspectorul 3lacE încât perspectiva succesului său nu măatrăgea deloc. 6ncununat de succes, 3lacE avea să devină încă şi mai odios decât atunci cândera pus în încurcătură 2 eu aşa credeam.

 ) Cine locuieşte alături de dumneata m-a întrebat dintr-odată colonelul. ) dică la capătul drumului 'oamna &rice =idle+. ) 'upă ce termină 3lacE cu fata în casă, o să trecem şi pe la ea. Cine ştie, poate a au%it

ceva. Nu-i surdă cumva ) 7u aş %ice că are un au% e"trem de fin, dacă e să judec după câte scandaluri a stârnit

spunând 9mi-a ajuns ceva pe la ureche, din întâmplare:. ) sta şi vrem. 5ite, a apărut 3lacE.4nspectorul părea să fi scăpat dintr-o încăierare aprigă.

 ) 5f0 a e"clamat el. Ce mai tătăroaică aveţi aici, domnule0 ) *ar+ este o fată cu foarte multă voinţă şi tare din fire, i-am răspuns. ) Nu-i plac poliţiştii, a continuat el. m averti%at-o... am făcut tot ce-am putut ca să-i

insuflu teamă şi respect în faţa legilor, dar degeaba. Nici nu s-a clintit. ) 7 voluntară, am spus, simţindu-mă dintr-odată mai înclinat s-o aprecie% pe *ar+. ) &ână la urmă, tot am dovedit-o. au%it o împuşcătură 2 una singură. 8i asta la multă

vreme după ce venise colonelul &rotheroe. N-am putut s-o fac să-mi spună ora, dar până laurmă ne-am lămurit, pornind de la peşte. &eştele a sosit cu întâr%iere, aşa că ea l-a cam beştelit pe băiatul care l-a adus, însă el i-a %is că oricum de-abia trecuse de şase şi jumătate./a scurt timp, a au%it şi împuşcătura. Fireşte că povestea asta nu-i deloc precisă, dar măcarne putem face o idee.

Colonelul *elchett a mormăit, nu prea convins. ) &ână la urmă, cred că doamna &rotheroe nu-i amestecată, a spus 3lacE, cu o undă de

regret în glas. &entru început, nu ar fi avut timpul necesar, ca să nu mai spun că femeilor nule place să se joace cu arme de foc. rsenicul e mai pe placul lor. Nu, nu cred că-i vinovată.*are păcat0 a oftat el.

*elchett i-a e"plicat că avea de gând să treacă pe la doamna &rice =idle+, iar 3lacE l-a

aprobat. ) &ot să vin şi eu am întrebat. 6ncepe să mă interese%e. m primit învoirea, aşa că am plecat cu toţii. Când ieşeam pe poarta vicariatului, cineva ne-a atras atenţia cu un salutrăsunător. 7ra 'ennis, nepotul meu, care a venit în fugă din josul drumului, dinspre sat, şis-a oprit lângă noi.

 ) 4a ascultaţi, i-a spus inspectorului, cum a rămas cu urma de picior de care v-am povestit

 ) 7 a grădinarului, a răspuns laconic 3lacE. ) Nu credeţi că ar fi putut fi altcineva, încălţat cu ghetele grădinarului ) Nu, nu cred0 a răspuns inspectorul, încercând să-l descuraje%e prin ton.6nsă 'ennis nu se lasă descurajat aşa de uşor niciodată, aşa că a scos la iveală două beţe

de chibrit arse. ) /e-am găsit la poarta vicariatului. ) *ulţumesc, a spus 3lacE, şi le-a pus în bu%unar.'e-acum, lucrurile păreau a fi ajuns într-un punct mort.

 ) 'oar nu-l arestaţi pe unchiul /en, nu s-a interesat şmechereşte 'ennis.

Page 51: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 51/129

 ) 'e ce r trebui a întrebat 3lacE. ) 3unt o groa%ă de dove%i împotriva lui, a declarat 'ennis. 6ntrebaţi-o şi pe *ar+. &ăi,

nu mai devreme de alaltăieri, cu o %i înainte de crimă, îşi dorea ca lumea să scape decolonelul &rotheroe. Nu-i aşa, unchiule /en

 ) &ăi..., am început eu.4nspectorul 3lacE s-a răsucit încet şi mi-a aruncat o privire bănuitoare. *-au trecut

toate căldurile. 'ennis este e"trem de obositor câteodată. rebuia să-şi dea seama că poliţiştii nu au simţul umorului.

 ) 'ennis, nu fi absurd, i-am spus nervos.3ărmanul şi nevinovatul copil a făcut ochii mari de uimire.

 ) ;ei, hei, era o glumă, a replicat el. 5nchiul /en a spus doar atât 2 că dacă se găseştecineva să scape lumea de colonel, le-ar face tuturor un serviciu.

 ) ha, a spus inspectorul 3lacE, acum înţeleg ceva ce-mi %icea fata în casă.8i cu servitorii e la fel 2 foarte rar au simţul umorului. m tras o înjurătură %dravănă, în

gând, la adresa lui 'ennis, pentru că deschisese discuţia. 'upă povestea cu ceasul, astaavea să-l facă pe inspector să mă bănuiască pentru tot restul vieţii.

 ) ;aide, Clement, haide, a spus colonelul *elchett. ) 5nde mergeţi &ot să vin şi eu a întrebat 'ennis. ) Nu, nu poţi, m-am răstit la el.8i aşa l-am şi lăsat, uitându-se după noi cu o înfăţişare rănită. m ajuns la uşa din faţă,

foarte elegantă, a casei doamnei &rice =idle+. 4nspectorul a bătut, apoi a sunat, cu niştegesturi pe care nu le pot descrie altfel decât oficiale. u%ind soneria, o fată în casă foartedrăguţă ne-a deschis.

 ) 7 acasă doamna &rice =idle+ a întrebat *elchett. ) Nu, domnule, a spus ea, apoi a adăugat( ocmai s-a dus la secţia de poliţie./a aşa ceva nu se aştepta nimeni. 6n timp ce făceam cale întoarsă, *elchett m-a luat de

 braţ şi mi-a şoptit( ) 'acă s-a dus şi asta să mărturisească, %ău că o să-mi ies din minţi0

Page 52: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 52/129

Capitolul XIII

 Nu mi se părea deloc probabil ca doamna &rice =idle+ să aibă nişte intenţii atât dedramatice, dar tot mă întrebam ce-o determinase să meargă la secţie. are avea să ne îm-

 părtăşească nişte fapte cu adevărat importante !măcar în opinia ei, dacă nu şi în realitate#ricum ar fi fost, ştiam că aveam să aflăm curând.

m găsit-o pe doamna &rice =idle+ vorbindu-i, într-un ritm absolut impresionant, unuiagent de poliţie care arăta cam năucit. *i-am dat seama că era indignată, după felul în care-i tremura funda de la pălărie. 'oamna &rice =idle+ obişnuieşte să poarte nişte pălării carese numesc, din câte ştiu 9pălării pentru doamne respectabile: 2 o adevărată specialitate amodistelor din *uch >enham, oraşul învecinat. 3unt foarte uşor de purtat peste o coafurăelaborată şi sunt decorate, poate în e"ces, cu panglici uriaşe, împletite. 1riselda mă totameninţă că o să-şi cumpere şi ea aşa ceva.

/a intrarea noastră, doamna &rice =idle+ şi-a întrerupt pentru o clipă potopul decuvinte.

 ) 'oamna &rice =idle+ s-a interesat colonelul *elchett, scoţându-şi pălăria. ) 'oamnă, daţi-mi voie să vi-l pre%int pe colonelul *elchett, am spus. 7ste şeful

 poliţiei din comitatul nostru.'oamna &rice =idle+ m-a privit cu răceală, însă a i%butit să găsească, pentru colonel,un %âmbet îndeajuns de elegant şi de graţios.

 ) ocmai am trecut pe la dumneavoastră, doamnă &rice =idle+, i-a e"plicat colonelul.colo am aflat că aţi venit încoace.

'oamna &rice =idle+ ş-a topit cu totul. ) ha0 a spus. *ă bucur că măcar cineva este de găsit. 7ste o poveste ruşinoasă,

ascultaţi-mă ce vă spun. &ur şi simplu ruşinoasă0Fără îndoială, o crimă este ceva ruşinos, deşi eu unul nu aş folosi acest cuvânt pentru a

o descrie. 'in câte am vă%ut, şi *elchett era surprins. ) veţi să ne daţi ceva informaţii despre asta a întrebat.

 ) 7 treaba dumneavoastră să aflaţi adevărul. 7 treaba poliţiei. 'e ce mai plătim ta"e şiimpo%ite, aş vrea să ştiu

*ă întreb de câte ori răsună această fra%ă, într-un an. ) Ne străduim, doamnă &rice =idle+, a spus inspectorul-şef. ) 'ar omul ăsta de-aici nu ştia nimic până nu i-am spus eu0 a strigat doamna.Cu toţii ne-am întors privirile către agent.

 ) 'oamna a fost sunată la telefon, ne-a spus el. Ceva supărător. 'in câte înţeleg, i s-auspus tot felul de obscenităţi.

 ) ha, înţeleg, a răspuns colonelul, lămurindu-se. ?orbeam despre lucruri diferite.6nseamnă că aţi venit să depuneţi o plângere

*elchett e un om înţelept şi ştie că atunci când ai de-a face cu o doamnă de vârstămijlocie, atât de furioasă, singurul lucru de făcut este s-o asculţi. 'upă ce spune tot ce arede spus, e"istă o şansă să binevoiască să asculte şi ea, la rândul său. 'oamna &rice =idle+n-a pierdut nici o clipă şi a început(

 ) semenea fapte ruşinoase ar trebui prevenite. N-ar trebui să se întâmple. 1ândiţi-vă... să sune telefonul şi să fii insultată 2 da, insultată 2 în propria casă. Nu sunt obişnuităcu aşa ceva. 'e când cu ră%boiul, moralitatea oamenilor aproape că a dispărut. Nimănui nu-i pasă ce spune... iar când vine vorba de îmbrăcăminte...

 ) Chiar aşa, s-a grăbit să intervină colonelul *elchett. 'e fapt, ce s-a întâmplat'oamna &rice =idle+ şi-a tras suflul şi a luat-o de la capăt(

 ) m fost sunată...

 ) Când ) 4eri după-amia%ă 2 sau pe seară, mai precis. &e la şase şi jumătate. *-am dus latelefon, fără să bănuiesc ceva. &e dată, am fost atacată în cel mai josnic mod, am fostameninţată...

 ) Ce vi s-a spus, precis

Page 53: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 53/129

'oamna &rice =idle+ se coloră uşor în ro%. ) sta refu% să vă spun0 ) /imbaj obscen, s-a au%it şoapta groasă şi răsunătoare a agentului. ) 3-au folosit cuvinte grosolane a întrebat colonelul *elchett. ) 'epinde ce înţelegeţi prin asta. ) ţi înţeles tot ce vi s-a spus am intervenit eu. ) Fireşte că am înţeles0 ) tunci nu putea fi vorba de cuvinte prea grosolane, am conchis.

'oamna &rice =idle+ m-a privit bănuitoare. ) adevărată doamnă, i-am e"plicat, nu are de unde să fie familiari%ată cu cuvintele

urâte. ) N-a fost chiar aşa, a spus doamna &rice =idle+. /a început, trebuie să recunosc, m-

am lăsat înşelată cu totul. m cre%ut că era cu adevărat un mesaj. poi omul... persoana adevenit violentă.

 ) ?iolentă ) Foarte violentă. *-am şi speriat. ) ?-a ameninţat, aşadar ) 'a. Nu sunt obişnuita cu aşa ceva. ) 8i cu ce anume v-a ameninţat Cu violenţa fi%ică ) Nu chiar. ) 'oamnă &rice =idle+, mi-e teamă că trebuie să fiţi mai e"plicită. Cum anume aţi

fost ameninţată/a asta, în mod ciudat, doamna &rice =idle+ părea foarte puţin dispusă să răspundă.

 ) Nu-mi aduc aminte e"act. m fost aşa de supărată. 8i, chiar la sfârşit... cândajunsesem să mă supăr foarte, foarte rău... nenorocitul... nenorocita asta a început să râdă.

 ) 7ra o voce de bărbat sau de femeie ) 7ra o voce de stricat, a răspuns doamna &rice =idle+, foarte demnă. Nu pot s-o

descriu altfel decât ca o voce perversă. >a groasă şi răguşită, ba subţire. Foarte stranie,credeţi-mă.

 ) &robabil a fost o glumă proastă, a spus colonelul, încercând s-o liniştească. ) 'acă-i pe aşa, e un lucru foarte răutăcios. &uteam să fac un atac de inimă. ) să investigăm problema, a răspuns colonelul. ;ei, inspectore0 ?e%i de unde a

venit apelul. Chiar nu-mi puteţi e"plica mai mult despre ce vi s-a spus, doamnă &rice=idle+

6n pieptul voluminos, învăluit în negru, al doamnei &rice =idle+, a început să se dea oluptă aprigă. 'orinţa de a nu se e"pune se confrunta cu dorinţa de ră%bunare şi ră%bunarea atriumfat.

 ) 3per că toate astea vor rămâne între noi, a început ea. ) Fireşte că da. ) Făptura aceea a început prin a spune... vai, nici nu vă pot repeta...

 ) şa, aşa, a spus *elchett, încurajator. ) 97şti o femeie rea, pusă numai pe scandaluri0: 1ândiţi-vă, domnule colonel*elchett, eu...0 7u să fiu pusă pe scandaluri0 9'ar de data asta ai mers prea departe.amenii de la 3cotland Gard sunt pe urmele tale pentru calomnie.:

 ) 6nţeleg de ce v-aţi alarmat, a spus *elchett, muşcându-şi mustaţa ca să-şi înăbuşe un%âmbet.

 ) 9&e viitor, dacă nu-ţi ţii gura, o s-o păţeşti... şi încă în mai multe privinţe.: Nici nu pot să vă descriu tonul ameninţător pe care a rostit ultimele cuvinte. m reuşit să intervin şieu, deşi de-abia puteam vorbi, şi am întrebat cine era persoana. 8i mi s-a răspuns9=ă%bunătorul:. m scos un mic ţipăt. &ărea ceva aşa de groa%nic... iar apoi respectivul arâs. râs0 m au%it clar0 8i asta a fost tot. m au%it cum punea receptorul în furcă. Fireşte

că am întrebat centrala de unde fusesem sunată, dar mi-au spus că nu ştiau. 8tiţi cum suntcentralistele. Foarte grosolane şi lipsite de orice înclinaţie să fie de ajutor.

 ) Chiar aşa, am spus.

Page 54: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 54/129

 ) *-am simţit foarte slăbită, a continuat doamna &rice =idle+. tât de tulburată şi denervoasă încât, când am au%it un foc de armă în pădure, vă rog să mă credeţi, am săritaproape până în tavan. Ce spuneţi de asta

 ) împuşcătură în pădure a întrebat pe dată inspectorul 3lacE. ) /a cât eram de tulburată, mi s-a părut că e o lovitură de tun. 9f0:, doar atât am

spus, şi m-am prăbuşit pe canapea aproape leşinată. Clara a trebuit să-mi aducă un pahar derachiu de prune.

 ) 1roa%nic, a spus *elchett. bsolut groa%nic0 rebuie să fi fost foarte neplăcut

 pentru dumneavoastră. 8i spuneţi că împuşcătura a răsunat foarte puternic Ca şi cum ar fivenit de undeva, de-aproape

 ) &esemne că din cau%a stării mele nervoase. ) Fireşte, fireşte. 8i când se întâmpla asta ?ă întreb ca să putem identifica mai uşor

apelul, înţelegeţi. ) &e la şase şi jumătate. ) Nu ne puteţi spune mai precis de-atât ) ?edeţi dumneavoastră, cesuleţul meu de deasupra căminului tocmai bătuse

 jumătatea de oră, iar eu am spus( 9&esemne că ceasul ăla a luat-o înainte:. !Cam aşa face,de obicei.# şa că m-am uitat şi la ceasul de mână pe care-l purtam, şi care arăta numai şi%ece, dar apoi l-am dus la ureche şi am descoperit că stătuse. şa că m-am gândit( 9'acăceasul de pe cămin merge înainte, înseamnă că n-o să mai treacă mult şi o să-l aud pe cel dela biserică:. poi, fireşte, a sunat telefonul, şi am uitat cu totul de asta.

=ămasă fără suflare, s-a oprit. ) >un, cred că e destul de bine aşa, a spus colonelul *elchett. să cercetăm noi

 problema, doamnă &rice =idle+. ) 1ândiţi-vă că a fost o glumă prostească şi nu vă faceţi griji, doamnă, am %is şi eu.*-a privit cu răceală. 7ra limpede că incidentul cu bancnota de o liră încă nu fusese

uitat. ) 6n ultima vreme, în satul nostru s-au întâmplat nişte lucruri foarte ciudate, a spus ea,

adresându-i-se colonelului. Chiar foarte ciudate. Colonelul &rotheroe avea de gând să facă

nişte investigaţii şi acum, uitaţi-vă ce-a păţit, sărmanul. &oate că urme% eu...8i cu asta a plecat, clătinând din cap, cu un soi de melancolie rău prevestitoare. ) N-avem noi norocul ăsta, a murmurat *elchett, cu glas scă%ut, după care a redevenit

serios şi s-a uitat întrebător la inspectorul 3lacE care, ca un bărbat cu capul pe umeri ce era,a încuviinţat din cap cu mişcări lente.

 ) Ne-am cam lămurit, domnule. 4ată a treia persoană care a au%it împuşcătura. cumnu mai trebuie să aflăm decât cine a tras. &ovestea cu domnul =edding ne-a făcut să

 pierdem timpul. 'ar avem mai multe puncte de pornire. Cre%ându-l pe domnul =eddingvinovat, nu m-am mai ocupat de ele, dar de-acum totul s-a schimbat. &rimul lucru de făcuteste să cercetăm istoria cu apelul telefonic.

 ) l doamnei &rice =idle+

4nspectorul a rânjit. ) Nu... deşi pare-mi-se că nu trebuie să uităm nici de asta, dacă nu vrem să ne tre%imiarăşi cu cucoana pe cap. *ă refeream la apelul care l-a făcut pe domnul vicar să plece de-acasă.

 ) şa-i, a spus *elchett, asta pare important. ) 'upă care, trebuie să aflăm precis ce făcea toată lumea în seara aceea între şase şi

şapte. oată lumea de la ld ;all, adică, şi, până la urmă, toată lumea din sat.m oftat.

 ) e admir, inspectare, pentru energia de care dai dovadă. ) &un mare preţ pe muncă şi pe efort. Că veni vorba, domnule Clement, o să începem

cu dumneavoastră.

 ) Cu mare plăcere. elefonul a sunat pe la cinci şi jumătate. ) >ărbat sau femeie ) Femeie. Cel puţin, aşa părea, numai că, desigur, eu nici nu mi-am pus problema că

ar putea fi altcineva decât doamna bott. ) 'ar nu i-aţi recunoscut limpede glasul.

Page 55: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 55/129

 ) Nu, n-aş putea afirma aşa ceva. Nici n-am fost prea atent. Nu-mi era gândul la asta. ) 8i aţi plecat imediat &e jos Nu aveţi bicicletă ) Nu. ) 6nţeleg. şa că v-a luat... cam cât ) &e oriunde ai lua-o, tot sunt cam două mile. ) 'rumul cel mai scurt este prin pădurea de lângă ld ;all, nu ) 'a, aşa-i. 'ar se merge destul de greu pe acolo. m plecat şi m-am întors pe cărarea

care traversea%ă câmpurile.

 ) Cea care pleacă de la poarta vicariatului ) 'a. ) 8i doamna Clement ) 3oţia mea era la /ondra. venit cu trenul de K.J. ) şa. Cu fata în casă am vorbit. Cu asta, am terminat cu vicariatul. cum mă duc la

ld ;all, apoi vreau să discut puţin cu doamna /estrange. 7 straniu că s-a dus să-l vadă pe&rotheroe chiar cu o %i înainte să fie ucis. Foarte multe ciudăţenii în povestea asta.

m încuviinţat apoi, uitându-mă la ceas, mi-am dat seama că era aproape ora prân%ului./-am invitat pe *elchett să împartă bucatele cu noi, dar s-a scu%at, pe motiv că trebuia sămeargă la *istreţul lbastru. colo se serveşte o masă foarte bună, cu cotlete şi două feluride legume. *i s-a părut o alegere înţeleaptă, mai ales că, pesemne, după întâlnirea cu

 poliţia, *ar+ era într-o dispo%iţie mai proastă decât de obicei.

Page 56: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 56/129

Capitolul XIV

6n drum spre casă, am dat peste domnişoara ;artnell, care m-a reţinut pe puţin %eceminute, perorând, cu glasul ei gros şi răsunător, împotriva lipsei de prevedere şi anerecunoştinţei oamenilor din clasele sociale inferioare. 7senţa poveştii părea să fie faptulcă 3ăracii nu o voiau pe domnişoara ;artnell în casa lor. 7ram cu totul de partea lor, însă

 po%iţia mea în societate mă împiedică să-mi e"prim simpatiile şi antipatiile pe faţă şideschis, aşa cum fac ei. m consolat-o cât am putut mai bine pe domnişoara ;artnell, dupăcare am reuşit să scap. /a colţul drumului care duce la vicariat m-a ajuns din urmă;a+docE, cu automobilul lui.

 ) ocmai am dus-o acasă pe doamna &rotheroe, mi-a strigat$ a oprit şi m-a aşteptat în poarta casei lui.

*-a invitat să intru câteva minute, aşa că l-am urmat. ) Ce poveste ciudată, mi-a spus, aruncându-şi pălăria pe un scaun şi deschi%ând apoi

uşa către cabinetul său.4ntrat acolo, s-a prăvălit pe un scaun jerpelit, de piele, cu privirea aţintită în gol. &ărea

neliniştit şi măcinat de ceva.

4-am povestit că reuşiserăm până la urmă să stabilim ora la care avusese loc crima. *-aascultat cu un aer absent, de parcă nu-l interesa mai deloc. ) Cu asta, nne &rotheroe a scăpat cu bine, a răspuns. Ce să %ic, mă bucur că nici unul

din ăştia doi nu s-a dovedit vinovat. mândoi îmi plac./-am cre%ut pe cuvânt, cu toate că m-a mirat întrucâtva faptul că, deşi îi simpati%a pe

amândoi, de%vinovăţirea lor părea să-l fi cufundat într-o stare mohorâtă şi melancolică.'imineaţa avusese aerul unui om care-a scăpat de o mare povară, în timp ce acum arăta cutotul %guduit şi supărat. 8i totuşi, eram convins că vorbea sincer. 6i aprecia şi pe nne&rotheroe, şi pe /a<rence =edding. 8i atunci, de unde să fi provenit starea aceea detulburare şi de preocupare &ână la urmă, cu oarecare greutate, a revenit la realitate.

 ) ?oiam să-ţi vorbesc despre ;a<es, dar povestea asta m-a făcut să uit de el.

 ) 7ste cu adevărat bolnav ) Nu are nici o problemă gravă. Cred că ştii că a suferit de encephalitis lethargica, o

stare de somnolenţă bolnăvicioasă, boala somnului, cum i se spune în general ) Nu, i-am răspuns, cu destulă surprindere, nu ştiam nimic despre asta. Nu mi-a spus

nici o vorbă. Când s-a întâmplat ) Cam acum un an. 8i-a revenit destul de bine, dar nimeni nu se vindecă pe de-a-

ntregul. 7 o boală ciudată 2 are un efect straniu asupra caracterului. 7 cu putinţă ca per-soana să se schimbe cu totul, după un asemenea episod. 'upă câteva momente de tăcere, avorbit din nou( 6n %ilele noastre ne îngro%im când ne-aducem aminte de epocile în carevrăjitoarele erau arse pe rug, dar cred că va veni şi vremea în care ne vom înfiora la gândulcă pedeapsa pentru crimă era, cândva, spân%urătoarea.

 ) Nu eşti adeptul pedepsei capitale ) Nu-i vorba de asta..., a dat el să-mi răspundă, apoi s-a oprit puţin şi a adăugat, cu un

aer grav( 8tii ceva, Clement, n-aş vrea să fiu în locul dumitale. *eseria mea mi se pare preferabilă.

 ) 'e ce ) &entru că dumneata ai foarte mult de-a face cu binele şi răul 2 aşa cum se %ice de

obicei. 4ar eu, unul, nu sunt foarte sigur că e"istă aşa ceva. 4a gândeşte-te( dacă cumva totulnu e decât o problemă de secreţie a glandelor 5na secretă prea mult, alta prea puţin 2 şi

 poftim criminalul, poftim hoţul, poftim omul înclinat spre fapte rele. Clement, eu cred că vaveni vremea când o să ne îngro%im la gândul lungilor secole în care ne-am lăsat duşi de

valul moralismului şi în care i-am tot judecat pe alţii, la gândul că am pedepsit nişte oameni bolnavi, care, sărmanii, nu se puteau abţine de la ceea ce făceau. 'oar nu spân%uri pecineva pentru că are tuberculo%ă.

 ) 'ar acela nu este periculos pentru comunitate.

Page 57: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 57/129

 ) >a da, într-un oarecare sens, pentru că-i îmbolnăveşte şi pe cei din jur. 3au, alte"emplu( un om care se crede împăratul Chinei. 'espre el nu se spune( 9?ai, ce firestricată:, înţeleg ce-mi spui, în legătură cu comunitatea. rebuie apărată. 3unt de acord caaceşti oameni să fie închişi undeva unde nu pot face nici un rău 2 chiar şi eliminaţi discret,cu blândeţe, până şi asta mi s-ar părea acceptabil, cu condiţia să nu se numească pedeapsă.3ă nu fie făcuţi de ruşine nici ei, nici familiile lor, care n-au absolut nici o vină.

 ) Nu te-am au%it niciodată vorbind aşa, i-am spus, privindu-l cu uimire. ) Nu am obiceiul să fac paradă de ideile mele. stă%i m-am lăsat puţin dus de val.

'umneata, Clement, eşti un om inteligent, ceea ce nu se poate spune despre toţi pastorii.&esemne că n-ai să vrei să recunoşti niciodată că, într-adevăr, ceea ce numiţi voi 9păcat: nue"istă, dar eşti îndeajuns de deschis la minte pentru a lua în calcul şi varianta asta.

 ) Numai că asta e o lovitură fatală pentru toate teoriile unanim acceptate, am replicat. ) 'a, noi, oamenii, suntem nişte fiinţe înguste la minte, egoiste şi pline de sine, foarte

dornice să judece nişte lucruri despre care, de fapt, nu ştiu nimic. 6ţi spun sincer, părereamea este că un criminal trebuie trimis la doctor, nu la poliţie şi nu la biserică. &e viitor,

 poate că nici nu vor mai e"ista astfel de oameni. ) dică veţi fi reuşit să-i vindecaţi ) Chiar aşa. Ce idee minunată0 i cercetat vreodată statisticile legate de crime Nu

cred... foarte puţini au avut curio%itatea. otuşi, eu da. i fi uimit să afli cât de multe suntcele comise de adolescenţi 2 pesemne că-i tot o chestiune legată de glande. ânărul acela,

 Neal, criminalul din "fordshire, a ucis cinci fetiţe înainte să-l bănuiască cineva. >ăiatsimpatic, înţeleg, toată lumea îl aprecia. /il+ =ose, o fetiţă din Corn<all, şi-a ucis unchiul

 pentru că nu-i mai cumpăra dulciuri. aşteptat s-adoarmă şi apoi l-a lovit cu un ciocan despart cărbunii, după care a plecat acasă şi, două săptămâni mai târ%iu, şi-a ucis sora maimare, care o bătuse la cap cu nu ştiu ce poveste fără importanţă. Nici unul din ăştia doi nu afost spân%urat, fireşte. 4-au trimis undeva, într-o instituţie. &oate că până la urmă se vorîndrepta 2 sau poate că nu. 'e fetiţă mă îndoiesc. 3e pare că singurul lucru care-o bucurăeste să asiste la înjunghierea porcilor. 8tii la ce vârstă se înregistrea%ă cele mai multesinucideri 6ntre cincispre%ece şi şaispre%ece ani. 'e la uciderea de sine până la uciderea

altei persoane nu e o distanţă foarte mare. 'ar nu e vorba de carenţe morale, ci fi%ice. ) 7 groa%nic ce spui0 ) Nu... doar că, pentru dumneata, sunt noutăţi. 'ar noile adevăruri pe care le afli

trebuie înfruntate. rebuie să-ţi adapte%i vi%iunea. Numai că, uneori... asta îţi îngreunea%ăviaţa.

rămas aşe%at, încruntându-se, dar cu o e"presie stranie, de oboseală, întipărită pechip.

 ) ;a+docE, l-am întrebat, dacă ai bănui... dacă ai şti cu siguranţa că o anumită persoană a comis o crimă, ai denunţa-o la poliţie sau ai fi tentat s-o proteje%i

6ntrebarea mea a avut un efect care m-a luat cu totul prin surprindere. 'octorul s-aîntors către mine, supărat şi bănuitor.

 ) Ce te face să spui aşa ceva, Clement /a ce te gândeşti ;aide, omule, vorbeştelimpede. ) &ăi nimic, nimic special, i-am răspuns, destul de şovăielnic. 'oar că... uite ce-i,

acum toată lumea se gândeşte la crimă. 'acă, cine ştie cum, ai fi ajuns să descoperi ade-vărul... mă întrebam pur şi simplu cum ai fi reacţionat.

3upărarea i-a trecut$ a rămas din nou cu privirile aţintite în gol, ca un om care încercasă afle răspunsul la o întrebare care-l chinuie, dar care nu e"istă decât în mintea lui.

 ) 'acă aş bănui ceva... sau dacă aş şti cu siguranţă adevărul, Clement, aş face ceea cetrebuie să fac. Cel puţin, aşa nădăjduiesc.

 ) 6ntrebarea este ce ai considera că 9trebuie: să faci. ) Fiecare om se confruntă cu întrebarea asta, mai devreme sau mai târ%iu, Clement, eu

aşa cred, mi-a răspuns privindu-mă cu o e"presie indescifrabilă. 8i fiecare om trebuie să sehotărască în felul său.

 ) şadar, nu ştii ) Nu, nu ştiu...*i s-a părut atunci că trebuia să schimb subiectul.

Page 58: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 58/129

 ) Nepotul ăsta al meu e foarte încântat de toată povestea. 6şi petrece tot timpulcăutând urme şi adunând scrum de ţigară.

 ) Ce vârstă are a %âmbit ;a+docE. ) Numai şaispre%ece ani. /a vârsta asta, nu iei în serios tragediile. Nu ve%i în faţa

ochilor decât 3herlocE ;olmes şi rsene /upin. ) 7 un băiat arătos şi bine făcut, a spus ;a+docE gânditor. Ce-ai de gând cu el ) *i-e teamă că nu am bani să-l trimit la 5niversitate. 'inspre partea lui, ar vrea să

intre în 3erviciul Comercial. /a *arină a încercat şi n-a reuşit.

 ) *ă rog, e o viaţă grea... dar ar putea fi şi mai rău. 'a, ar putea fi şi mai rău. ) rebuie să plec, am %is dintr-odată, observând cât era ceasul. r fi trebuit să fiu

acasă pentru dejun, încă de-acum jumătate de oră.Când am ajuns, ai mei tocmai se aşe%au la masă. *i-au cerut să le povestesc în

amănunt tot ce se întâmplase în dimineaţa aceea, şi asta am şi făcut$ în timp ce povesteam,mi-a trecut prin minte că, pesemne, aveau să fie oarecum de%amăgiţi. Cu toate astea,'ennis s-a distrat la culme au%ind povestea telefonului primit de doamna &rice =idle+ şichiar a i%bucnit în râs când am început să le descriu ce şoc nervos îi provocase vecineinoastre întâmplarea şi cum fusese nevoie să-şi revină, cu vreo câteva înghiţituri de rachiude prune.

 ) şa-i trebuie, scorpia bătrână0 a e"clamat el. re limba cea mai ascuţită de pe-aici.6mi pare rău că nu mi-a venit şi mie ideea s-o sun şi s-o sperii niţel. 8tii ceva, unchiule /en,ce-ai %ice să-i mai administrăm o do%ă

&e dată, l-am rugat să nu care cumva să facă aşa ceva. Nu e"istă nimic mai periculosdecât eforturile bine intenţionate ale tinerei generaţii de a te ajuta şi de a-şi dovedi simpatia.'ispo%iţia lui 'ennis s-a schimbat imediat. 3-a încruntat şi şi-a luat aerul de om de lume.

 ) m fost împreună cu /ettice aproape toată dimineaţa, a spus. 3ă ştii, 1riselda, că ecu adevărat foarte îngrijorată. Nu vrea s-o arate, dar este. Foarte, foarte îngrijorată.

 ) &ăi, ar fi şi ca%ul, a spus 1riselda, scuturând din cap. !Nu prea îi place ei /ettice&rotheroe.#

 ) 7u %ic că nu eşti întotdeauna dreaptă cu /ettice.

 ) Nu, %ău a răspuns soţia mea. ) 3unt mulţi oameni pe lume care nu poartă doliu. Nici 1riselda, nici eu, n-am răspuns nimic. 'ennis a continuat( ) Nu prea vorbeşte ea cu multă lume, dar mie îmi povesteşte ce are pe suflet. 7 foarte

îngrijorată de întreaga poveste şi crede că ar trebui făcut ceva. ) să-şi dea seama, la un moment dat, am intervenit, că şi inspectorul 3lacE crede la

fel. 6n după-amia%a asta o să meargă la ld ;all, cu intenţia de-a afla adevărul, şi, pesemne,o să le facă tuturor celor de-acolo viaţa amară.

 ) 'ar tu, /en, care cre%i că este adevărul m-a întrebat, dintr-odată, 1riselda. ) 7 greu de spus, draga mea. &e moment, nu aş putea afirma că am vreo idee limpede. ) Hiceai că inspectorul avea de gând să investighe%e apelul... apelul care te-a chemat

la familia bbott ) 'a. ) 'ar e cu putinţă aşa ceva Nu e ceva foarte greu ) N-aş crede. 6n centrală trebuie să e"iste o listă cu convorbirile efectuate. ) h0 a spus ea, şi s-a cufundat din nou în gânduri. ) 5nchiule /en, m-a întrebat 'ennis, de ce te-ai răstit la mine a%i-dimineaţă, când am

 povestit cum îţi doreai să-l omoare cineva pe colonelul &rotheroe 7ra o glumă. ) &entru că fiecare lucru trebuie făcut la vremea lui, am răspuns. 4nspectorul 3lacE nu

are nici urmă de simţ al umorului. e-a luat foarte în serios şi pesemne că o s-o interoghe%eiarăşi pe *ar+ şi o să facă rost de un mandat de arestare pentru mine.

 ) 'ar nu-şi dă seama când omul nu vorbeşte serios

 ) Nu, nu-şi dă, am spus. Numai munca, râvna şi respectul pentru datorie l-au adusacolo unde este acum, aşa că n-a avut nici un pic de timp pentru micile distracţii ale vieţii.

 ) 6ţi e simpatic, unchiule /en ) Nu, am răspuns, absolut deloc. m rămas cu o impresie proastă din primul moment

în care l-am vă%ut. 'ar nu am nici o îndoială că, în munca lui, este un om plin de succes.

Page 59: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 59/129

 ) 8i cre%i c-o să afle cine l-a împuşcat pe moş &rotheroe ) 'acă nu află, n-o să fie din cau%ă că nu s-a străduit, am %is. tunci a apărut *ar+( ) 'omnul ;a<es e aici, şi vrea să vă vadă. /-am lăsat în salonaş. 7 şi un bilet. şteaptă răspuns.

 Nu trebuie să fie în scris, merge şi prin viu grai.m deschis biletul şi am citit(

'ragă domnule Clement, v-aş fi foarte recunoscătoare dacă aţi putea să treceţi pe la mine în după-amia%a aceasta, cât mai devreme cu putinţă. m mari probleme

şi aş vrea să vă cer sfatul, Cu sinceritate,7stelle /estrange

 ) Am să ajung cam într-o jumătate de oră, te rog să transmiţi, i-am spus lui Mary, apoi m-

am dus în salonaş să-l văd pe a!es"

Page 60: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 60/129

Capitolul XV

6nfăţişarea vi%itatorului meu m-a întristat. 6i tremurau mâinile, iar pe faţă îi tot tresărea câte unmuşchi. *i se părea bolnav şi i-am şi spus că ar fi trebuit nici să nu se dea jos din pat, dar nici n-a vrut săaudă.

 ) ?ă asigur, domnule, că mă simt mai bine ca niciodată. 3unt sănătos tun.7ra limpede că nu era aşa, drept pentru care n-am ştiut cum să-i răspund. 6ntr-o oarecare măsură,

admir oamenii care nu cedea%ă în faţa bolii, dar ;a<es mergea cam prea departe. ) m venit să vă spun cât îmi pare de rău că s-a întâmplat aşa ceva tocmai la vicariat. ) şa e, am răspuns, nu-i foarte plăcut. ) 7 groa%nic... absolut groa%nic. 8i pare-se că, până la urmă, nu l-au mai arestat pe domnul

=edding ) Nu. fost o greşeală. Făcuse nişte declaraţii destul de... prosteşti. ) 4ar acum cei de la poliţie sunt convinşi că e nevinovat ) Cu totul convinşi. ) 8i de ce, dacă-mi permiteţi întrebarea ?reau să %ic... bănuiesc cumva pe altcineva Nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte că ;a<es putea fi atât de interesat de amănuntele unui ca% de

crimă. &esemne că era aşa pentru că totul se întâmplase la vicariat. &ărea la fel de dornic să afle noutăţica un reporter.

 ) Nu sunt sigur dacă inspectorul 3lacE are îndeajuns de multă încredere în mine pentru a-mi spunetotul. 'in câte ştiu, momentan nu bănuieşte pe nimeni în mod special. 'eocamdată se ocupă cucercetările.

 ) 'a, da, fireşte. 'ar cine să fi comis aşa o gro%ăvie Nici nu-mi trece prin minte.4-am răspuns numai printr-o clătinare a capului.

 ) Colonelul &rotheroe nu era un bărbat foarte iubit, ştiu asta. 'ar o crimă0 &entru aşa ceva enevoie de un motiv foarte puternic.

 ) ocmai, tocmai, am încuviinţat eu. ) 8i cine să aibă aşa un motiv &oliţia nu ştie nimic ) N-aş putea să spun. ) &oate că-şi făcuse duşmani. 7 cu putinţă, să ştiţi. Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât sunt mai

convins că era genul de persoană care să aibă duşmani. 3e ştia că la procese era foarte sever. ) 'a, presupun că da. ) Cum, domnule, nu vă amintiţi Chiar alaltăieri dimineaţă vă povestea cum fusese ameninţat de

omul acela, rcher. ) 'a, acum că stau să mă gândesc, aşa e, am răspuns. 3igur, îmi amintesc. Când s-a întâmplat, erai

şi dumneata acolo, chiar lângă noi. ) 'a, şi am au%it ce vă povestea. Nici n-aveam cum să n-aud... era colonelul &rotheroe, la urma

urmei. vea un glas aşa de puternic, nu Min minte că am fost impresionat de ce i-aţi răspuns 2 că, atuncicând vine vremea, s-ar putea să fie şi el tratat cu dreptate şi nu cu milă.

 ) m spus eu aşa ceva m-am întrebat, încruntându-mă$ din amintirile mele, răspunsul dat nufusese chiar aşa.

 ) ţi spus-o într-un chip foarte impresionant, domnule. Cuvintele dumneavoastră m-au i%bit.'reptatea e ceva înfricoşător. 8i când te gândeşti că nici n-a trecut mult, şi bietul om a fost el însuşilovit... &arcă aţi avut o premoniţie.

 ) Nici vorbă de aşa ceva, i-am replicat, sec.;a<es are o înclinaţie spre misticism care nu-mi prea place. 5neori, aduce a vi%ionar.

 ) ţi povestit la poliţie despre omul ăsta, rcher, domnule ) 'ar nu ştiu nimic despre el. ) ?ă întrebam dacă le-aţi spus ce povestea atunci colonelul 2 despre cum fusese ameninţat de

rcher. ) Nu, n-am făcut-o, i-am răspuns încet. ) 8i nici nu aveţi de gând N-am spus nimic. Nu-mi face nici o plăcere să persecut un om împotriva căruia s-au ridicat deja

instrumentele legii şi ale ordinii. N-aveam pic de consideraţie pentru rcher, care este un braconierînvederat, unul dintre acei neisprăviţi fără nici un fel de grijă pe suflet care e"istă în fiecare parohie.Chiar dacă spusese anumite vorbe grele, la mânie, atunci când fusese condamnat, nu aveam de unde săştiu dacă nu-şi schimbase cumva sentimentele, până la ieşirea din închisoare.

 ) i au%it şi dumneata conversaţia, am răspuns, în cele din urmă. 'acă ai impresia că e de datoriadumitale s-o povesteşti la poliţie, atunci fă-o.

Page 61: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 61/129

 ) r fi mai bine să vină chiar de la dumneavoastră. ) &oate că da, dar, ca să fiu sincer... ce să %ic, nu am nici o înclinaţie s-o fac. 3-ar putea ajunge la

spân%urarea unui om nevinovat. ) 'ar dacă l-a împuşcat pe colonelul &rotheroe... ) 7i da, dacă0 'ar nu e"istă nici o dovadă. ) /-a ameninţat. ) Cinstit vorbind, nu el l-a ameninţat pe colonel, ci viceversa. Colonelul tot ameninţa că o să-i

arate ce înseamnă adevărata =ă%bunare, dacă-l mai prindea încă o dată.

 ) Nu vă înţeleg po%iţia, domnule. ) Chiar aşa am întrebat, obosit de discuţie. 7şti tânăr. =âvneşti mereu să faci ce e bine. Când o să

ajungi la vârsta mea, o să devii şi dumneata mai puţin dispus să judeci oamenii, dacă nu ştii nimic sigurdespre ei.

 ) Nu-i vorba... adică... N-a mai continuat, iar eu l-am privit surprins. ) Cât despre dumneavoastră... nu aveţi nici o teorie... adică despre cine ar putea fi criminalul ) 'umne%eule, nici vorbă0 ) Nici care... ar putea fi motivul..., a insistat ;a<es. ) Nu. 'umneata ai ) 7u Nu, nu, nu am. 'oar mă întrebam dacă nu cumva colonelul &rotheroe v-a făcut anumite...

declaraţii... dacă nu a pomenit ceva... ) 'eclaraţiile lui, atâtea câte au fost, au răsunat în întreg satul, alaltăieri-dimineaţă, am răspuns eusec.

 ) 'a. 'a, fireşte. Cât despre rcher... nu credeţi... ) să afle şi poliţia despre el, şi încă repede, am răspuns. 'acă l-aş fi au%it cu

urechile mele ameninţându-l pe colonelul &rotheroe ar fi fost altceva. 'ar poţi să fii sigurcă, dacă într-adevăr l-a ameninţat, a fost au%it de cel puţin jumătate din oamenii din sat, iarveştile vor ajunge la poliţie fără greş. 'umneata, fireşte, procedea%ă cum cre%i de cuviinţă.

6nsă ;a<es părea 2 lucru curios 2 foarte puţin dispus să ia el însuşi vreo măsură. 'e laînceput şi până la sfârşit, se purtase bi%ar, ca şi cum era foarte tulburat. *i-am amintit ce-mi spusese ;a+docE despre boala lui. &esemne că asta era e"plicaţia. &ână la urmă şi-a luat

rămas-bun, dar fără tragere de inimă, de parcă mai avea ceva de spus şi nu ştia cum s-ofacă. 6nainte să ne despărţim, am stabilit să las în grija lui slujba pentru 3indicatul*amelor, precum şi întâlnirea cu grupurile de vi%itatori din regiune. 7u aveam alte planuri

 pentru după-amia%a respectivă./uându-mi mintea de la ;a<es, cu neca%urile lui cu tot, am pornit spre casa doamnei

/estrange. &e măsuţa din vestibul, am observat două %iare, rămase nedesfăcute( Guardian şiChurch "i#es 6n drum, mi-am amintit că doamna /estrange avusese o întâlnire cu colonelul &rotheroe,cu o seară înainte de moartea acestuia. &oate că, în cursul acelei discuţii, ieşise la iveală ceva care să facălumină şi în povestea morţii sale.

3ervitoarea m-a condus fără întâr%iere în micul salon, iar doamna /estrange s-a ridicat pe dată,ieşindu-mi în întâmpinare. m rămas din nou impresionat de minunata atmosferă pe care femeia aceeaştia s-o cree%e. &urta o rochie dintr-un material negru ca noaptea, care-i punea în valoare pielea foarte

 palidă. /a faţă însă arăta ciudat 2 ca o moartă. Numai ochii îi erau vii, ar%ători. 6n %iua aceea, avea o pri -vire neliniştită, de parcă stătea la pândă, dar, altfel, nu dădea nici un semn de tulburare.

 ) fost foarte frumos din partea dumneavoastră că aţi venit, domnule Clement, a spus ea,întin%ându-mi mâna. 'eună%i, când ne-am vă%ut, am vrut să vă spun ceva, apoi m-am hotărât să n-o fac.m greşit, însă.

 ) şa cum v-am spus şi atunci, voi fi fericit să fac tot ce pot ca să vă ajut. ) 'a, aşa aţi spus. 8i aţi spus-o pe un ton care-mi arăta că vorbiţi sincer. Nu sunt mulţi oameni pe

lume, domnule Clement, care au fost vreodată cu adevărat dispuşi să mă ajute. ) Nu-mi vine să cred asta, doamnă /estrange. ) 'ar e adevărat. *ajoritatea oamenilor... a bărbaţilor, cel puţin, nu se preocupă decât de propria

 persoană.

6n glas i se citea amărăciunea. Nu i-am răspuns, iar ea a continuat( ) /uaţi loc, vă rog.*-am supus, iar ea şi-a luat un scaun şi s-a aşe%at drept în faţa mea. şovăit o clipă, apoi a început

să vorbească foarte încet, gânditoare, părând să cântărească fiecare cuvânt pe măsură ce-l rostea( ) 'omnule Clement, mă aflu într-o situaţie foarte neobişnuită şi voiam să vă cer sfatul. ?reau să

spun că nu ştiu ce trebuie să fac în continuare. Ce-a fost a fost şi nu mai poate fi schimbat, înţelegeţi

Page 62: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 62/129

6nainte să pot răspunde, fata în casă, care mă primise cu puţin timp în urmă, a intrat şi a spus, foartesperiată(

 ) f0 'acă-mi daţi voie, doamnă, a sosit un inspector de poliţie şi %ice că trebuie să vă vorbească,dacă nu vă supăraţi.

3-a lăsat tăcerea. 7"presia de pe chipul doamnei /estrange a rămas neschimbată, doar ochii i s-auînchis foarte încet, apoi s-au deschis la loc. părut să înghită în sec, o dată sau de două ori, apoi a rostit,cu glasul la fel de limpede şi liniştit ca şi mai înainte(

 ) Condu-l înăuntru, ;ilda.m dat să mă ridic, dar ea mi-a făcut un semn poruncitor, aşa că m-am aşe%at la loc.

 ) 'acă nu vă supăraţi... mi-ar prinde foarte bine să mai rămâneţi. ) 'esigur, dacă aşa doriţi, am şoptit, fără să mă mişc din loc, în timp ce 3lacE tocmai intra, cu

mersul lui ţanţoş, de om aflat în misiune. ) >ună %iua, doamnă, a început el. ) >ună %iua, domnule inspector.7"act atunci, a dat cu ochii de mine şi s-a încruntat. *i-am dat încă o dată seama că 3lacE nu mă

agreea%ă deloc. ) 3per că nu aveţi nimic împotriva pre%enţei domnului vicar Nu prea avea cum să obiecte%e, presupun, aşa că a răspuns, cam fără tragere de inimă( ) Nu... 'eşi, poate, ar fi mai bine...'oamna /estrange nu i-a luat în seamă alu%iile.

 ) 8i cu ce vă pot ajuta, domnule inspector a întrebat. ) 5itaţi cum stau lucrurile, doamnă. 5ciderea colonelului &rotheroe. 7u mă ocup de ca%, aşa că

fac cercetări. 'oamna /estrange a încuviinţat din cap. ) 'oar aşa, ca formalitate, vreau să aflu despre toată lumea ce făcea ieri-seară, între K şi B p.m.

simplă formalitate, înţelegeţi.'oamna /estrange nu părea câtuşi de puţin tulburată.

 ) ?reţi să ştiţi unde eram aseară, între K şi B ) 'a, doamnă, vă rog să-mi spuneţi. ) 3ă mă gândesc..., a început ea, apoi a tăcut o clipă. 7ram aici. ici, în casă. ) ha0 a spus inspectorul, fulgerând-o cu privirea. 8i fata în casă... o singură slujnică aveţi, pare-

mi-se... poate să confirme asta

 ) Nu. ;ilda avea după-amia%a liberă. ) 6nţeleg. ) şa că, mi-e teamă că va trebui să mă credeţi pe cuvânt, a continuat doamna /estrange, pe un

ton liniştit. ) şadar, îmi declaraţi oficial că aţi rămas în casă toată după-amia%a ) ?orbeaţi de intervalul dintre şase şi şapte, domnule inspector. Ceva mai devreme, am fost la o

 plimbare şi m-am întors puţin înainte de cinci. ) 8i atunci, dacă o anumită doamnă... să %icem, domnişoara ;artnell, ar declara că a venit în vi%ită

 pe la şase, a sunat, dar nu i-a răspuns nimeni, aşa că a fost silită să plece, aţi spune că e vorba de ogreşeală, nu

 ) , nu, a răspuns doamna /estrange, scuturând din cap. ) 'ar...

 ) 5itaţi cum este( dacă slujnica e acasă, poate răspunde la uşă, spunând că stăpâna lipseşte. 'ardacă eşti singur acasă şi se întâmplă să nu vrei să ve%i pe nimeni... singura soluţie este să-i laşi să sune lauşă şi să nu dai nici un semn.

4nspectorul 3lacE părea uşor derutat. ) Femeile mai în vârstă mă plictisesc de moarte, a %is doamna /estrange. 4ar domnişoara ;artnell

este printre cele mai rele. Cred că a sunat de cel puţin şase ori înainte să plece.8i i-a %âmbit dulce inspectorului, care s-a recules o clipă, apoi a apucat-o pe o altă cale(

 ) 8i atunci, dacă cineva s-ar întâmpla să spună că v-a vă%ut pe-afară, la momentul acela... ) 'ar nu s-a întâmplat aşa ceva, nu a replicat ea, sesi%ând foarte repede că acesta era

un punct slab. Nu m-a vă%ut nimeni, pentru că nu am ieşit din casă, înţelegeţi. ) 6nţeleg perfect, doamnă.

4nspectorul şi-a tras scaunul, venind un pic mai aproape. ) cuma, doamnă /estrange, înţeleg că i-aţi făcut o vi%ită colonelului &rotheroe, la ld ;all, cu oseară înainte de moartea sa.

 ) şa e, a răspuns calmă doamna /estrange. ) &uteţi să-mi spuneţi despre ce aţi discutat ) 7ste o problemă privată, domnule inspector.

Page 63: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 63/129

 ) *i-e teamă că trebuie să vă cer să-mi e"plicaţi şi mie această problemă privată. )  Nici prin gând nu-mi trece să fac aşa ceva. ?ă asigur, doar, că în cursul acelei discuţii nu s-a

rostit nimic care să aibă vreo legătură cu crima. ) Cred că trebuie să mă lăsaţi pe mine să judec, în această privinţă. ) ricum ar fi, domnule inspector, va trebui să mă credeţi pe cuvânt. ) &are-mi-se că mi-aţi mai spus asta o dată. 'eci trebuie să vă cred pe cuvânt, orice mi-aţi

răspunde ) şa s-ar %ice, a încuviinţat ea, rămânând calmă şi %âmbind în continuare.

4nspectorul 3lacE s-a făcut foarte roşu la faţă. ) &roblema aceasta, doamnă /estrange, este foarte serioasă. ?reau adevărul..., a continuat el,lovind cu pumnul în masă. 8i am de gând să fac tot ce pot ca să-l aflu.

'oamna /estrange nu i-a răspuns nimic. ) Nu vedeţi, doamnă, că vă puneţi într-o po%iţie foarte dubioasă'in nou 2 nici un răspuns.

 ) să fiţi chemată să depuneţi mărturie la anchetă. ) 'a.tât 2 un răspuns monosilabic, rostit pe un ton neutru, fără urmă de interes. 4nspectorul

şi-a schimbat tactica. ) 6l cunoşteaţi pe colonelul &rotheroe

 ) 'a, îl cunoşteam. ) >ine=ăspunsul a venit după o scurtă pau%ă(

 ) Nu-l mai vă%usem de mai mulţi ani. ) &e doamna &rotheroe o cunoşteaţi ) Nu. ) *ă iertaţi că vă spun, dar v-aţi ales o oră foarte nepotrivită pentru o vi%ită. ) 7u n-aş fi de acord. ) Ce vreţi să spuneţi ) ?oiam să vorbesc cu colonelul &rotheroe între patru ochi. Nu voiam să le văd nici pe doamna,

nici pe domnişoara &rotheroe. sta mi s-a părut cea mai bună cale de a obţine ce doream.

 ) 8i de ce nu voiaţi să vă întâlniţi cu doamna sau cu domnişoara &rotheroe ) sta, domnule inspector, e treaba mea. ) tunci înseamnă că nu mai aveţi ce să-mi spuneţi. ) Chiar aşa.4nspectorul 3lacE s-a ridicat.

 ) 'acă nu sunteţi atentă, doamnă, o să vă puneţi într-o situaţie foarte neplăcută. /ucrurile asteanu-mi miros a bine. Nu-mi miros deloc a bine.

'oamna /estrange a râs. &ână şi eu aş fi putut să-i e"plic inspectorului că nu era o femeie care să sesperie cu uşurinţă.

 ) Ce să %ic, a continuat el, încercând să iasă cu demnitate din încurcătură, să nu spuneţi că nu v-am prevenit, asta-i tot. /a revedere, doamnă, şi credeţi-mă( o să aflăm noi adevărul.

plecat. 'oamna /estrange s-a ridicat şi ea şi mi-a întins mâna.

 ) Acum o să vă rog să plecaţi # da, e mai $ine aşa" Cum să vă spun, e prea t%r&iu pentrus'aturi" Mi-am ales calea" Apoi a repetat, cu un glas uşor pierdut( Mi-am ales calea"

Page 64: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 64/129

Capitolul XVI

&lecând, m-am întâlnit în prag cu ;a+docE. 3e uita gânditor şi încruntat după 3lacE,care tocmai ieşea pe poartă.

 ) venit s-o interoghe%e m-a întrebat. ) 'a. ) 3per că a fost politicos.

'upă părerea mea, politeţea este o artă pe care inspectorul 3lacE nu a deprins-o cu adevărat pânăacum, dar am presupus că, după propriile sale criterii, chiar fusese politicos şi, oricum, nu voiam să-l maisupăr pe ;a+docE, care şi aşa arăta îngrijorat şi posomorât. şa că am răspuns că da, fusese politicos.;a+docE a dat din cap şi a intrat, iar eu am început să cobor pe strada principală şi, destul de repede, l-am ajuns pe inspector din urmă. *i s-a părut că mergea intenţionat foarte încet. ricât de mult i-aşdisplăcea, nu e el omul care să-şi lase sentimentele să stea în calea nevoii de a afla informaţii noi.

 ) 8tiţi ceva despre doamna asta m-a întrebat, mergând drept la ţintă.m răspuns că nu ştiam absolut nimic.

 ) Nu v-a spus de ce a venit să locuiască aici ) Nu. ) 8i totuşi mergeţi s-o vedeţi. ) 7 de datoria mea să-mi vi%ite% enoriaşii, am răspuns, fără să-i de%vălui că fusesem chemat. ) ;m, da, aşa o fi.?reo două minute n-a mai spus nimic, dar apoi n-a mai re%istat dorinţei de a discuta cu mine despre

recentul său eşec şi a continuat( ) 'ubioasă poveste, mi se pare mie. ) Chiar aşa ) Ca să fiu cinstit, eu la 9şantaj: mă gândesc. &are ciudat, dacă ne gândim la colonelul &rotheroe,

 pe care nimeni nu-l bănuia că ar fi avut ceva de ascuns, dar, la urma urmei, nu se ştie niciodată. N-ar fi primul epitrop al bisericii care să ducă o viaţă dublă.

*i-am adus aminte vag că şi *iss *arple pomenise câte ceva despre acelaşi subiect. ) 8i chiar cre%i că e probabil să fie aşa ) &ăi, domnule, se potriveşte destul de bine. 'e ce să vină o doamnă ca ea, rafinată, bine

îmbrăcată, tocmai aici, în fundul pământului 8i de ce s-a dus să-l vadă tocmai la ora aceea neobişnuită'e ce n-a vrut să dea ochii cu doamna sau cu domnişoara &rotheroe 'a, totul se potriveşte. 8i nici nu

 poate să recunoască, pentru că şantajul e un delict şi se pedepseşte ca atare. 'ar scoatem noi adevă rul dela ea. N-avem de unde şti dacă nu cumva este ceva important pentru ca%. 'acă &rotheroe ascundea ceva,ceva de care se făcuse vinovat 2 ceva ruşinos, înţelegeţi şi dumneavoastră câte posibilităţi se deschid.

devărul e că înţelegeam. ) m încercat să-l fac pe majordom să vorbească, pentru că putea să fi au%it câte ceva din

conversaţia lui &rotheroe cu această /estrange. 3e mai întâmplă, uneori. Numai că mi-a jurat că n-areabsolut nici o idee despre ce s-a discutat şi, că veni vorba, din cau%a asta a fost şi dat afară. Colonelul s-arăstit la el, supărat pentru că o primise înăuntru, iar majordomul a ripostat, anunţându-şi demisia. Hice căoricum nu-i plăcea locul şi că se gândise de ceva timp să plece.

 ) Chiar aşa

 ) Cu asta, avem încă o persoană cu un dinte împotriva colonelului. ) Nu vrei să-mi spui acum că îl suspecte%i pe omul ăsta... că veni vorba, cum îl

cheamă ) 6l cheamă =eeves şi nu spun că l-aş bănui. 3pun doar că nu se ştie niciodată. Nu-mi

 place cum se poartă. 7 prea onctuos şi mieros.*-am întrebat ce ar fi avut =eeves de spus despre manierele inspectorului.

 ) cum mă duc să-l interoghe% pe şofer. ) tunci, i-am spus, te-aş ruga să mă iei şi pe mine cu dumneata în maşină. ?reau să vorbesc puţin

cu doamna &rotheroe. ) 'espre ce ) 'espre înmormântare.

 ) h0 a comentat inspectorul 3lacE, puţin încurcat. *âine, sâmbătă, e ancheta. ) ocmai. &esemne că înmormântarea o s-o facem marţi.4nspectorul părea puţin ruşinat de propria bruscheţe. 6n semn de împăcare, în loc de creangă de

măslin, m-a invitat să fiu de faţă la discuţia cu şoferul, *anning. 7 un flăcău simpatic, neavând mai multde două%eci şi cinci sau două%eci şi şase de ani, care avea tendinţa clară de a se lăsa impresionat de

 personalitatea inspectorului.

Page 65: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 65/129

 ) 7i băiete, a început 3lacE, am nevoie de ceva informaţii de la tine. ) 'a, domnule, s-a bâlbâit şoferul. 'esigur. Nici dacă era el însuşi criminalul nu putea fi mai tulburat. ) 6n cursul %ilei de ieri ţi-ai dus stăpânul în sat ) 'a, domnule. ) /a ce oră ) Cinci şi jumătate. ) venit şi doamna &rotheroe

 ) 'a, domnule. ) 8i v-aţi dus drept în sat ) 'a. ) Nu v-aţi oprit nicăieri, pe drum ) Nu, domnule. ) Când aţi ajuns acolo, ce-aţi făcut ) Colonelul a coborât şi mi-a spus că nu mai are nevoie de automobil şi că avea de gând să se

întoarcă acasă pe jos. 'oamna &rotheroe avea de făcut ceva cumpărături. Când a terminat, a pus pachetele în maşină, mi-a spus că asta era tot, aşa că m-am întors acasă.

 ) 8i ai lăsat-o acolo, în sat ) 'a, domnule.

 ) &e la ce oră se întâmpla asta ) /a şase şi un sfert. &recis. ) 5nde ai lăsat-o ) /ângă biserică, domnule. ) 8i colonelul nu a pomenit nimic despre destinaţia pe care-o avea ) %is ceva că trebuia să treacă pe la veterinar... ceva despre unul dintre cai. ) 6nţeleg. 8i tu te-ai întors direct încoace ) 'a, domnule. ) &roprietatea asta are două intrări, una pe la 3outh /odge, alta pe la North /odge. &resupun că,

atunci când pleci în sat, o apuci pe la 3outh /odge. ) 'a, domnule, întotdeauna.

 ) 8i tot pe acolo te-ai şi întors, ieri ) 'a, domnule. ) ;m. >un. Cred că asta e tot. h0 4at-o şi pe domnişoara &rotheroe./ettice venea, plutind, către noi.

 ) *anning, am nevoie de Fiat, a spus ea. e rog să mi-l porneşti, bine ) 'esigur, domnişoară, a răspuns şoferul, îndreptându-se spre un automobil cu două locuri şi

ridicând prelata. ) 'oar o clipă, domnişoară &rotheroe, a oprit-o 3lacE. m nevoie să cunosc mişcările tuturor în

cursul după-amie%ii de ieri. 3per că nu vă supăraţi./ettice l-a privit lung.

 ) 3ă ştiţi că eu niciodată nu cunosc timpul e"act, a spus ea.

 ) 6nţeleg că ieri aţi plecat destul de repede după masa de prân%./ettice a făcut semn că aşa era. ) 'acă nu vă supăraţi, unde v-aţi dus ) 3ă joc tenis. ) Cu cine ) Cu familia ;artle+ Napier. ) /a *uch >enham ) 'a. ) 8i când v-aţi întors ) Nu ştiu, v-am spus că niciodată nu ştiu lucrurile astea. ) e-ai întors pe la şapte şi jumătate, am intervenit.

 ) şa e, a încuviinţat /ettice, şi am picat drept în mijlocul întregii agitaţii. nne avea o cri%ă, iar1riselda o ajuta.

 ) *ulţumesc, domnişoară, a spus inspectorul. sta-i tot ce voiam să ştiu. ) Ce straniu, a replicat /ettice. &are aşa de neinteresant.8i s-a îndreptat spre Fiat. 4nspectorul şi-a dus un deget la frunte, cu un gest sugestiv.

Page 66: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 66/129

 ) re ceva lipsă mi-a sugerat el. ) Câtuşi de puţin, i-am răspuns. 'ar aşa-i place să pară. ) 7h, mă rog, acum mă duc să văd ce au să-mi spună slujnicele.7 adevărat că nu-i uşor să-ţi placă 3lacE, dar e de admirat pentru energia sa nesfârşită. Ne-am

despărţit, iar eu l-am întrebat pe =eeves dacă puteam s-o văd pe doamna &rotheroe. ) &e moment, domnule, se odihneşte. ) tunci mai bine n-o deranje%. ) &oate ar fi bine să aşteptaţi puţin, totuşi. 8tiu că doamna &rotheroe era nerăbdătoare să vă vadă.

şa spunea la dejun.*-a condus în salon şi a aprins lumina electrică. Ialu%elele erau coborâte. ) Foarte tristă poveste, am comentat. ) 'a, domnule, mi-a răspuns, cu un glas rece şi plin de respect.4-am aruncat o privire, întrebându-mă ce sentimente se regăseau îndărătul acelui comportament

impasibil. are ştia ceva, ne-ar fi putut lămuri în vreo privinţă Nu e"istă nimic pe lume mai neomenescdecât masca unui bun servitor.

 ) *ai doriţi ceva, domnule6n ciuda vorbelor politicoase şi adecvate momentului, mi s-a părut că ghicesc în glasul lui o urmă de

îngrijorare, de parcă era nerăbdător să plece. ) Nu, mulţumesc, i-am răspuns. N-am avut mult de aşteptat, până ca nne &rotheroe să coboare să mă vadă. m discutat despre ce

aveam de făcut în continuare, am stabilit câteva detalii, apoi ea a e"clamat( ) 'octorul ;a+docE este un om minunat0 tât de bun la suflet. ) 'a, ;a+docE este omul cel mai cumsecade din câţi cunosc. ) fost uluitor de blând cu mine. 'ar pare foarte trist, nu credeţi Nu-mi trecuse până atunci prin minte că ;a+docE ar fi putut fi trist. m cântărit asta o vreme şi, în

cele din urmă, am răspuns( ) Nu cred să fi observat vreodată aşa ceva. ) Nici eu, până a%i. ) 3e întâmplă uneori ca neca%urile prin care trecem să ne facă mai sensibili la ale altora, am

comentat. ) Foarte adevărat. 'omnule Clement, a continuat nne după câteva clipe de tăcere, e"istă un lucru

 pe care nu pot să-l pricep, oricât m-aş chinui. 'acă soţul meu a fost împuşcat imediat după ce-am plecateu, cum se face că nu am au%it împuşcătura ) 7"istă motive să credem că totul s-a întâmplat mai târ%iu. ) 8i-atunci ora scrisă pe bilet K.A ) 3e poate să fi fost adăugată de altă mână 2 de criminal, adică.nne s-a albit la faţă.

 ) Ce groa%nic0 ) N-aţi observat că cifrele care alcătuiau ora arătau altfel decât scrisul lui obişnuit ) ricum, întreg biletul arăta diferit.bservaţia era destul de bună. 3crisul de pe bilet era o mâ%găleală, aproape de necitit, nu ordonat şi

frumos aşa cum scria &rotheroe de obicei. ) 8i ştiţi sigur că nimeni nu-l mai bănuieşte pe /a<rence

 ) Cred că s-a convins toată lumea că nu e vinovat. ) 8i atunci, domnule Clement, cine ar putea fi /ucius nu era foarte iubit, ştiu asta, dar nu cred că

avea vreun duşman adevărat. 1enul... genul acesta de duşmani. ) 7 un mare mister, am răspuns, clătinând din cap şi gândindu-mă, nedumerit, la cei şapte suspecţi

ai lui *iss *arple. Cine puteau fi'upă ce mi-am luat rămas-bun de la nne, am pus în practică o idee la care mă gândisem la un

moment dat. *-am întors la ld ;all pe o cărare ascunsă. Când am ajuns la gard, m-am întors câţiva paşi pe drumul pe care venisem, am găsit un loc unde mi s-a părut că iarba de pe jos părea călcată şi am părăsit cărarea, croindu-mi drum printre tufişuri. &ăduricea în care mă aflam era destul de deasă, cumultă vegetaţie pe jos. Nu înaintam prea repede. 'intr-odată, mi-am dat seama că mai era cineva care semişca printre tufişuri, nu departe de mine. *-am oprit, neştiind ce să fac, şi brusc a apărut /a<rence=edding, cărând în braţe o piatră mare. &resupun că arătam a om luat pe nepregătite, pentru că el ai%bucnit deodată în râs.

 ) Nu, mi-a spus, nu e un indiciu, este o jertfă de împăcare. ) jertfă de împăcare

Page 67: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 67/129

 ) *ă rog, dacă nu asta, atunci să %icem o ba%ă pentru negocieri. m nevoie de o scu%ă ca să-i faco vi%ită vecinei dumneavoastră, *iss *arple, şi mi s-a spus că lucrul care-i place cel mai mult pe lumeeste un pietroi drăguţ pentru grădina aceea japone%ă de care se ocupă.

 ) sta-i adevărat, am răspuns. 'ar ce treabă ai dumneata cu bătrâna ) &ăi, un singur lucru am să-i cer. 'acă a fost ceva de vă%ut ieri-seară, atunci *iss *arple a vă%ut

 precis. Nu trebuie să fie neapărat ceva legat de crimă 2 sau vreun lucru despre care ea să creadă că aravea legătură. *ă gândeam la vreun incident ieşit din comun, straniu, vreun lucru mic şi neimportantcare să ne dea un indiciu despre ce s-a petrecut. Ceva ce nici nu i s-ar părea demn de pomenit la poliţie.

 ) 'a, se poate, cine ştie. ) ricum, merită încercat. 3ă ştiţi, domnule Clement, că am de gând să dau de capătul poveştii.'e dragul lui nne, măcar. 8i nu am prea mare încredere în 3lacE 2 e destul de %elos, dar %elul nu poateţine loc de creier, la urma urmelor.

 ) ?ăd, i-am replicat, că ai devenit acel personaj literar, favoritul tuturor 2 detectivul amator.otuşi, în viaţa reală, nu sunt sigur că astfel de oameni ţin pasul cu profesioniştii.

*-a privit lung, cercetător, apoi, dintr-odată, a râs. ) 8i dumneavoastră, padre, ce făceaţi în pădurem avut bunul-simţ să roşesc.

 ) Cam tot ce făceam şi eu, nu-i aşa 6nseamnă că trebuie să fi avut aceeaşi nedumerire ca şi mine.Cum 'umne%eu a ajuns criminalul în birou &rima rută 2 pe poteca din spate şi prin grădină. =uta adoua 2 pe uşa din faţă. =uta a treia 2 e"istă oare aşa ceva 4deea mea era să cercete% dacă e"istă vreun

semn că tufişurile ar fi fost deranjate sau rupte undeva în apropierea %idului vicariatului. ) /a asta mă gândeam şi eu, am recunoscut. ) 7u însă nu m-am apucat de treabă, a continuat /a<rence, pentru că mi-a trecut prin cap că ar fi

mai bine să vorbesc întâi cu *iss *arple, ca să fiu absolut sigur că n-a trecut nimeni pe potecuţă ieri,câtă vreme noi eram în studio.

m scuturat din cap. ) Ne-a spus că nu a trecut nimeni, şi era absolut sigură. ) 'a, da, nimeni care să fi fost cu adevărat 9cineva: pentru ea 2 pare o prostie, dar înţelegeţi ce

spun. r putea să fi fost cineva ca poştaşul sau lăptarul, sau ucenicul măcelarului 2 cineva a cărui pre%enţa să fie atât de firească încât să nici nu-ţi mai vină în minte s-o pomeneşti.

 ) e-ai apucat de citit 1.Q. Chesterton, am spus, iar /a<rence nu a negat. ) 'ar nu credeţi că ideea asta valorea%ă cât de cât ceva ) *ă rog, presupun că da, am încuviinţat.Fără multă vorbă, ne-am croit drum spre casa lui *iss *arple. m găsit-o lucrând în

grădină. Când ne-a observat sărind gărduţul, ne-a strigat. ) ?edeţi, mi-a şoptit /a<rence, nimic nu-i scapă. Ne-a primit foarte bine şi a fost foarte încântată de uriaşa piatră adusă de /a<rence, pe care el i-a

oferit-o cu toată solemnitatea. ) Foarte drăguţ din partea dumneavoastră, domnule =edding. Foarte drăguţ.6ncurajat, /a<rence a trecut la întrebările care-i stăteau pe limbă. *iss *arple l-a ascultat atent.

 ) 'a, înţeleg ce vreţi să spuneţi şi sunt cu totul de acord. Nimeni nu observă sau nu se oboseşte să pomenească de astfel de persoane. 'ar vă asigur că nu s-a întâmplat nimic de soiul ăsta. Nu a trecutabsolut nimeni.

 ) 3unteţi sigură, *iss *arple ) Foarte sigură. ) 'ar pe poteca din pădure nu aţi vă%ut pe nimeni, în după-amia%a aceea am întrebat şi eu.

'ucându-se, venind... ) h, ba da, chiar multă lume. 'octorul 3tone şi domnişoara Cram au plecat pe acolo 2 pentru ei

este drumul cel mai scurt până la 1organ. sta a fost puţin după două. 8i doctorul 3tone tot pe acolo s-aşi întors 2 după cum ştiţi, domnule =edding, pentru că s-a întâlnit cu dumneavoastră şi cu doamna&rotheroe.

 ) Că veni vorba, am spus. Focul acela de armă pe care l-aţi au%it dumneavoastră, *iss *arple.&esemne că domnul =edding şi doamna &rotheroe l-au au%it şi ei.

8i l-am privit întrebător pe /a<rence.

 ) 'a, a răspuns el, gânditor. Cred că am au%it nişte împuşcături. Nu-i aşa 5na sau două ) 7u am au%it numai una, a %is *iss *arple. ) 6mi amintesc ceva, dar e"trem de vag, a continuat /a<rence. /a naiba cu toate, ce n-aş da să-mi

 pot aminti mai bine0 'ac-aş fi ştiut... 'ar, vedeţi, eram foarte prins de... de... tăcut, jenat, eu am tuşit uşor, cu tact, iar *iss *arple, uşor cam aferată, a schimbat subiectul.

Page 68: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 68/129

 ) 4nspectorul 3lacE a tot încercat să mă fac să spun precis dacă am au%it împuşcătura înainte saudupă ce domnul =edding şi doamna &rotheroe au plecat din studio. trebuit să mărturisesc că, pur şisimplu, nu-mi amintesc clar, dar am impresia 2 şi, pe măsură ce mă gândesc mai adânc, mi se pare din ceîn ce mai sigur 2 că a fost după.

 ) 8i cu asta, faimosul nostru doctor 3tone iese din discuţie, a spus /a<rence, oftând. Nu că ar fie"istat vreodată vreun motiv pentru care să fie suspectat de uciderea bătrânului &rotheroe.

 ) h, da0 a e"clamat *iss *arple. Numai că mie mi se pare prudent să bănuiesc pe fiecare, măcar puţin. ?reau să spun că, la urma urmei, nu se ştie niciodată, nu

ipic pentru *iss *arple. /-am întrebat pe /a<rence dacă era de acord cu ea, în privinţaîmpuşcăturii.

 ) Chiar că nu ştiu. ?edeţi dumneavoastră, a fost un %gomot e"trem de banal. 6nclin să cred că l-amau%it când eram încă în studio. 'acă-i pe aşa, sunetul ar fi fost oarecum înfundat şi... şi din înăuntru nu s-ar fi remarcat mai deloc.

*-am gândit în sinea mea că avea el şi alte motive să nu remarce, pe lângă faptul că sunetul ar fifost înfundat.

 ) rebuie s-o întreb pe nne, a spus /a<rence. &oate-şi aminteşte ea. Că veni vorba, mi se pare cămai e"istă un fapt curios, care necesită o e"plicaţie. 'oamna /estrange, misterioasa doamnă din 3t.*ar+ *ead, i-a făcut o vi%ită bătrânului &rotheroe, miercuri seara, după cină. Nimeni nu pare să ştiedespre ce-a fost vorba. >ătrânul n-a pomenit nimic, nici faţă de soţia lui, nici faţă de /ettice.

 ) &oate ştie domnul vicar, a spus *iss *arple.

&oftim0 'e unde ştia ea că fusesem s-o vi%ite% pe doamna /estrange, chiar în după-amia%a aceea 7de-a dreptul ieşit din comun cum face să afle atâtea lucruri. m clătinat din cap şi le-am spus că n-amnici o informaţie cu privire la povestea aceea.

 ) 8i inspectorul 3lacE ce crede a întrebat *iss *arple. ) făcut tot ce-a putut ca să-l sperie niţel pe majordom, dar re%ultă că acesta n-a fost îndeajuns de

curios ca să asculte la uşă. şa că, una peste alta, nimeni nu ştie. ) otuşi, cred că e"istă cineva care să fi au%it câte ceva, nu a continuat *iss *arple. ?reau să

spun că aşa se întâmplă mereu. ici cred că domnul =edding ar putea afla ceva. ) 'ar doamna &rotheroe nu ştie nimic. ) Nu la nne &rotheroe mă refeream, a spus *iss *arple. *ă refeream la slujnice. 8tiţi bine ce

reticente sunt să povestească poliţiei. &e de altă parte, un tânăr arătos... să nu vă supăraţi pe mine,domnule =edding... şi încă unul care-a fost bănuit pe nedrept... sunt convinsă că va afla pe dată tot ce se

ştie. ) să trec pe-acolo astă-seară să-mi încerc norocul, a încuviinţat /a<rence, fără şovăire.*ulţumesc pentru idee, *iss *arple. să mă duc acolo după... după ce eu şi domnul vicar ne terminămtrebuşoara.

*-am gândit atunci că era momentul să nu mai %ăbovim, aşa că ne-am luat rămas-bun de la *iss*arple şi am intrat iarăşi în pădure. &entru început, am urcat pe potecă până am ajuns într-un alt loc încare era aproape sigur că cineva o făcuse la dreapta, printre copaci. /a<rence mi-a spus însă că cercetasedeja pista aceea şi că nu ducea nicăieri. Cu toate astea, a fost de acord să mai vedem o dată. &oategreşise.

&ână la urmă s-a dovedit că avusese dreptate. 'upă %ece sau doispre%ece iar%i, nu se mai vedea niciun semn că cineva s-ar fi strecurat pe acolo. cela era locul în care ajunsese şi /a<rence mai devreme,înainte să se întâlnească cu mine.

m ieşit iar pe potecă şi am mai mers puţin. m ajuns iarăşi într-un loc în care tufişurile păreauderanjate. 3emnele erau greu de observat dar, din câte mi s-a părut, odată ce le observai era limpede cătrecuse cineva pe acolo. 'e data aceasta, lucrurile arătau mai promiţător. &e o cale foarte ocolită, urma seapropia încet, încet de vicariat. &ână la urmă, am ajuns într-un loc în care tufişurile creşteau foarte dese,lipite de %id. Hidul este înalt, împodobit pe creastă cu tot felul de cioburi. 'acă fusese cineva acolo, cu oscară, nu aveam cum să nu găsim urme ale trecerii sale.

ocmai ne strecuram, cu paşi mici, pe lângă %id, când am au%it un %gomot 2 ca o crenguţă uscatăcare tro%nea sub talpa cuiva. m mers mai departe, croindu-mi drum printr-un desiş, şi m-am tre%it faţăîn faţă cu inspectorul 3lacE.

 ) , dumneavoastră eraţi, mi-a spus. 8i domnul =edding. *ă rog frumos, domnilor, cam cefăceaţi pe aici

5şor stânjeniţi, i-am e"plicat.

 ) 7i ca să ve%i, a spus inspectorul. 8i noi, care, iată, nu suntem aşa de proşti cum ne crede lumeaîn general, am avut aceeaşi idee. *-am învârtit pe aici vreo oră. 8i vreţi să ştiţi ceva ) 'a, i-am răspuns spăşit. )  Nici vorbă ca ucigaşul colonelului &rotheroe să fi trecut pe aici. Nici pe partea asta a %idului,

nici pe cealaltă, nu e"istă nici un semn. 5cigaşul a venit pe uşa din faţă. ltfel, nu se poate. ) Cu neputinţă0 am strigat eu.

Page 69: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 69/129

 ) 8i de ce n-ar fi 5şa e mereu deschisă. Nu trebuie decât să intri, pur şi simplu. 'in bucătărie nu poţi fi vă%ut. 3e ştie că dumneavoastră sunteţi plecat, se ştie că doamna Clement este la /ondra, se ştiecă domnul 'ennis este plecat să joace o partidă. 3implu ca bună %iua. 8i nici nu e nevoie să vină sau să

 plece prin sat. Chiar vi%avi de poarta vicariatului este o potecă, accesibilă tuturor, de pe care poţi ajungetot aici, în pădure, şi poţi ieşi pe unde doreşti. N-are cine să vadă, cu e"cepţia doamnei &rice =idle+. 8idacă ea nu se nimereşte să iasă chiar atunci pe poartă, drumul e liber. 7 mult mai uşor decât să te caţeri

 pe %id. ricum, ferestrele de la etajul de sus al casei doamnei &rice =idle+ se află la un nivel mai înaltdecât creasta. Credeţi-mă pe mine, pe acolo a venit.

8i chiar părea să aibă dreptate.

Page 70: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 70/129

Capitolul XVII

6n dimineaţa următoare, inspectorul 3lacE a trecut să mă vadă. m avut sen%aţia că se maiîmblân%ise puţin faţă de mine. Cu timpul, poate că avea să uite de incidentul cu ceasul.

 ) 7i, ei, domnule, m-a salutat el, am reuşit să aflu de unde provenea apelul telefonic. ) Chiar aşa am întrebat eu, curios. ) 7 ceva destul de straniu. &ersoana care a sunat se afla la North /odge, pe pământurile de la ld

;all. Căsuţa e goală, momentan, pentru că precedenţii chiriaşi au fost rugaţi să plece iar cei noi încă n-auajuns. Nu era nimeni acolo, aşadar, ceea ce-a fost foarte convenabil 2 unde mai pui că una dintreferestrele din spate era deschisă. &e receptor nu e"istau amprente 2 au fost şterse toate. sta-i destul desugestiv.

 ) dică ) dică, toate indiciile îmi spun că acel apel telefonic a fost deliberat 2 menit să vă îndepărte%e

din peisaj. şadar, crima fusese plănuită cu grijă, dinainte. 'acă ar fi fost o simplă glumă proastă,amprentele n-ar fi fost şterse cu atâta grijă.

 ) i dreptate, înţeleg. ) sta mai arată şi că ucigaşul nostru ştia bine moşia de la ld ;all, cu toate împrejurimile.

elefonul n-a fost dat de doamna &rotheroe. 4-am verificat toate mişcările din după-amia%a aceea. 3untcel puţin şase servitori gata să jure că nu a ieşit până la cinci şi jumătate. poi a fost adus automobilul,

iar ea şi colonelul au plecat în sat. Colonelul a trecut pe la Ruinton, veterinarul, să-i spună ceva legat deun cal. 'oamna &rotheroe a comandat câte ceva la băcănie şi la prăvălia de peşte, şi de acolo a apucat-odrept pe poteca din spate, unde a vă%ut-o *iss *arple. oţi vân%ătorii au spus acelaşi lucru 2 că nu avea

 poşetă cu ea. >ătrâna avea dreptate. ) proape întotdeauna are, am replicat, liniştit. ) 4ar domnişoara &rotheroe se afla în *uch >enham, la cinci şi jumătate. ) 'a, ştiu, am spus. 7ra şi nepotul meu acolo. ) Cu asta, am scos-o şi pe ea din discuţie. Fetele în casă păreau cinstite 2 cam întoarse pe dos şi la

limita nervilor, dar e de aşteptat. Fireşte că am pus ochii pe majordom 2 din cau%a poveştii cu demisia.'ar nu prea cred că ar şti ceva legat de toată povestea.

 ) &are-mi-se că n-ai prea obţinut re%ultate po%itive, domnule inspector.

 ) şa şi aşa, ce să %ic. apărut şi ceva foarte, foarte ciudat 2 şi pe neaşteptate, aş putea spune. ) Ce anume ) ?ă aduceţi aminte ce tărăboi făcea ieri-dimineaţă doamna &rice =idle+, vecina dumneavoastră

'espre persoana care-a sunat-o la telefon... ) 'a, şi am spus. ) &ăi, ca s-o liniştim, am aflat de unde venea apelul 2 şi ia să-mi spuneţi, de unde credeţi

dumneavoastră că era ) 'intr-o cabină am sugerat. ) Nicidecum, domnule Clement. &ersoana care a sunat era acasă la domnul /a<rence =edding. ) &oftim am e"clamat eu, surprins. ) 'a. Cam ciudat, nu credeţi 'omnul =edding n-a avut însă nimic de-a face cu asta. /a momentul

respectiv, K.P, era în drum spre *istreţul lbastru împreună cu doctorul 3tone, sub ochii tuturoroamenilor din sat. 'ar faptul rămâne. 3ugestiv, nu Cineva a intrat în casă 2 era pustie, la ora aceea 2 şia folosit telefonul. 'ar cine să fi fost Cu asta, iată două telefoane ine"plicabile într-o singură %i. e facesă cre%i că e"istă o legătură între ele. 'acă nu se dovedeşte că a fost aceeaşi persoană la mijloc, îmimănânc pălăria.

 ) 'ar ce motiv să fi avut ) &ăi, tocmai asta rămâne de aflat. l doilea telefon nu pare să fi avut cine ştie ce motiv, dar

trebuie să descoperim noi ceva. 8i înţelegeţi semnificaţia elefonul dat de la domnul =edding de-acasă.&istolul domnului =edding. ot felul de indicii ca să-l bănuim.

 ) *ai logic ar fi fost ca primul telefon să fie dat de la el de-acasă, am protestat. ) ha, dar să nu credeţi că nu m-am gândit şi eu la asta. Ce făcea domnul =edding, în majoritatea

după-amie%elor 3e ducea la ld ;all s-o picte%e pe domnişoara &rotheroe. 'e la el de-acasă, pleca pe

motocicletă şi trecea prin poarta dinspre nord. cuma înţelegeţi ce s-a-ntâmplat cu telefonul număruldoi. Criminalul este o persoană care nu ştia nimic despre cearta dintre domnul =edding şi colonel, şi nuştia că domnul =edding nu se mai ducea la ld ;all.

m reflectat o clipă, pentru a cântări pe toate părţile argumentele inspectorului. &ăreau logice.Conclu%ia era de neocolit.

 ) 'ar pe telefonul domnului =edding e"ista vreo amprentă am întrebat.

Page 71: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 71/129

 ) Nu, a răspuns cu amărăciune inspectorul. Nenorocirea face ca bătrâna aceea care vine şi-i facetreburile prin casă să fi trecut pe-acolo ieri-dimineaţă şi să fi şters praful. ricum e o babă proastă, acontinuat el, după câteva minute în care rămăsese pe gânduri, încrâncenat. Nici nu-şi mai aminteşte cânda vă%ut ultima dată pistolul. &oate că era acolo în dimineaţa crimei, sau poate nu era. 9Hău că nu-miamintesc.: oate-s la fel0 m fost să-l văd şi pe doctorul 3tone, doar aşa, ca o formalitate. rebuie să văspun că s-a comportat foarte bine. *i-a spus că el şi domnişoara Cram se duseseră la movila aia 2 saugorgan, sau cum i-o spune 2 pe la două şi jumătate şi că au rămas acolo toată după-amia%a. 'octorul s-aîntors singur, ea a mai rămas puţin. Hice că n-a au%it nici o împuşcătură, dar recunoaşte că e cam aiurit.

 Numai că totul se potriveşte cu ceea ce credeam şi noi.

 ) Cu e"cepţia faptului că încă n-aţi prins criminalul, am spus. ) ;m, a răspuns inspectorul. 'umneavoastră aţi au%it la telefon un glas de femeie.

&are e"trem de probabil ca şi persoana care-a sunat-o pe doamna &rice =idle+ să fie tot ofemeie. *ăcar dacă împuşcătura nu ar fi venit aşa repede după apelul telefonic. tunci aşşti încotro să mă îndrept.

 ) 6ncotro ) 7i, domnule, asta-i mai bine să nu vă spun.8i-atunci, într-un mod destul de ingenios şi cam fără ruşine, am propus să bem un pahar de vin

vechi de porto. m acasă nişte porto destul de vechi, şi foarte bun. 7 drept că la ora unspre%ecedimineaţa era cam devreme pentru aşa ceva, dar mi s-a părut că inspectorul 3lacE nu era genul de omcare să pună preţ pe asta. Fireşte că era o risipă de toată frumuseţea, dar am considerat că nu trebuia să

mă arăt meschin. 'upă ce inspectorul a dat pe gât al doilea păhărel, s-a mai îmblân%it un pic şi a devenit jovial. Cam aşa se întâmplă după ce cineva gustă din vinul respectiv. ) /a urma urmei, domnule vicar, cred că dumneavoastră pot să vă spun, a %is 3lacE. 'ar sper că o

să ţineţi totul pentru dumneavoastră. 3ă nu cumva să aud tot felul de %vonuri prin parohie./-am asigurat că aşa aveam să fac.

 ) Minând cont că povestea s-a petrecut la dumneavoastră acasă, parcă aveţi şi dreptul să ştiţi. ) Cam aşa cred şi eu, am încuviinţat. ) 7i, domnule, atunci ia spuneţi( ce părere aveţi despre doamna care l-a vi%itat pe colonelul

&rotheroe cu o seară înainte de moartea lui ) 'oamna /estrange am e"clamat eu, destul de tare, din pricina uimirii care mă cuprinsese.4nspectorul mi-a aruncat o privire de reproş.

 ) *ai încet, domnule. 'a, eu pe doamna /estrange am pus ochii. Nu uitaţi ce v-am spus 2 şantaj.

 ) 'ar ăsta nu-i un motiv pentru crimă. 7 ca şi cum ai omorî găina care face ouă de aur... 8i astadacă, într-adevăr, teoria dumitale e adevărată, ceea ce eu nu vreau să admit nici măcar o clipă.

4nspectorul mi-a făcut cu ochiul, într-un mod destul de vulgar. ) 'a, da, da, doamna asta e e"act genul de femeie căreia bărbaţii îi iau apărarea. 'ar ia gândiţi-vă,

domnule. Ce-ar fi dacă ea l-ar fi şantajat deja pe bătrân, cândva în trecut rec nişte ani, apoi îi dă dinnou de urmă, vine încoace şi încearcă din nou. Numai că, între timp, lucrurile s-au schimbat. /egile noisunt cu totul altfel decât cele vechi. amenii care îi dau pe alţii în judecată pentru şantaj au tot felul deavantaje 2 nu mai este voie ca numele lor să fie pomenite în presă. 4a să ne gândim( colonelul &rotheroeschimbă foaia şi ameninţă s-o dea pe mâna justiţiei. 'oamna se tre%eşte într-o postură neplăcută.8antajul se pedepseşte destul de drastic, mai nou. 3ituaţia, deci, se schimbă radical. Nu-i mai rămânenimic altceva de făcut decât să scape de el fără întâr%iere.

m rămas pe gânduri. rebuia să recunosc că inspectorul construise o teorie destul de plau%ibilă.

 Nu-mi trecea prin minte decât un singur lucru care să mă împiedice să-i dau dreptate 2 caracteruldoamnei /estrange.

 ) Nu sunt de acord cu dumneata, domnule inspector, am spus. 'oamna /estrange nu-mi pare a fi tipul de şantajistă. 7... mă rog, ştiu că vorba asta e cam de modă veche, dar e o adevăratădoamnă.

*i-a aruncat o privire plină de milă. ) 7i bine, domnule, a spus el, cu înţelegere, dumneavoastră sunteţi om al bisericii. Nu ştiţi mare

lucru din ce se-ntâmplă pe lume. devărată doamnă, au%i0 'acă aţi ştii câte ceva din ce ştiu eu, aţirămâne surprins.

 ) Nu mă refer doar la po%iţia socială. ricum, la o adică, nu mi se pare e"clus să fie o persoană care şi-a pierdut, din cine ştie ce motiv, statutul social. *ă refeream însă la...

 purtarea ei. 7 atât de rafinată. ) 6nseamnă că o priviţi cu alţi ochi decât mine. i fi eu bărbat, dar sunt ofiţer de poliţie,să nu uităm. =afinamentele lor nu le sunt de nici un folos cu mine. Ce să %ic, femeia aia e genul de omcare-ţi poate înfige cuţitul în piept fără să şovăie nici o clipă.

Curios 2 şi mie doamna /estrange mi se părea mult mai capabilă de crimă, decât de şantaj.

Page 72: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 72/129

 )  Numai că, fireşte, nu putea să-i telefone%e doamnei de-alături şi să-l împuşte pe colonelul&rotheroe în acelaşi timp, a continuat inspectorul.

 Nici nu terminase bine, când şi-a dat seama de ceva, şi s-a pălmuit cu putere pe coapsă. ) sta-i0 a e"clamat. Osta-i motivul pentru al doilea apel. 5n soi de alibi. &ersoana ştia bine că o

să facem legătura cu primul apel. rebuie să arunc o privire în povestea asta. Cine ştie, o fi plătit vreun băieţandru din sat să dea telefon în locul ei. 5nuia de soiul ăsta nici prin cap nu i-ar trece să se gândeascăla crimă.

Cu asta, s-a grăbit să plece. ) *iss *arple vrea să te vadă, mi-a spus 1riselda, vârându-şi capul pe uşă. *i-a

trimis un bilet foarte incoerent 2 cu un scris plin de bucle şi de sublinieri. Nici n-am reuşitsă înţeleg tot. &are-se că ea, una, nu poate pleca de-acasă. 1răbeşte-te să ve%i despre ce e vorba.*ie-mi vin musafirele în câteva minute, altfel aş fi venit şi eu. Ce nu-mi plac feme ile bătrâne 2 îmi tot

 povestesc despre cum le dor picioarele şi, din când în când, nu se lasă până nu-mi şi arată. Ce noroc căancheta este chiar a%i după-amia%ă0 şa, nu va mai trebui să asişti la meciul de crichet de la clubul

 băieţilor.*-am grăbit, la rândul meu, să plec, destul de curios cu privire la motivul chemării. m găsit-o pe

*iss *arple într-o stare care cred că poate fi descrisă ca 9de agitaţie:. 7ra foarte îmbujorată şi uşorincoerentă.

 ) Nepotul meu, mi-a e"plicat. Nepotul meu, =a+mond Dest, scriitorul. ?ine astă%i în vi%ită. Ce delucruri sunt de făcut şi eu trebuie să văd de toate. Nu poţi avea încredere în fata în casă, să aerisească

 paturile aşa cum trebuie, ca să nu mai spun că, fireşte, astă-seară trebuie să avem carne la cină. >ărbaţiimănâncă atâta carne, nu credeţi 8i ceva de băut. rebuie neapărat să am ceva de băut în casă 2 şi unsifon.

 ) 'acă pot să ajut cu ceva..., am început. ) ?ai, sunteţi foarte amabil. 'ar nu despre asta era vorba. /a urma urmei, e timp destul. &ipa şi

tutunul şi le aduce el, ceea ce e bine. 7 bine pentru că nu mai trebuie să-mi bat capul să aflu ce fel deţigări trebuie cumpărate. &e de altă parte, nu-i aşa bine, pentru că trebuie mult timp până să iasă mirosuldin perdele. Fireşte că deschid ferestrele în fiecare dimineaţă, devreme, şi le scutur %dravăn. =a+mond setre%eşte foarte târ%iu 2 cred că aşa fac aproape toţi scriitorii. Cărţile lui sunt foarte spirituale, aşa mi se

 pare, cu toate că oamenii nu sunt nici pe departe aşa de nesuferiţi cum îi descrie el. inerii inteligenţi ştiuaşa puţine despre viaţă, nu credeţi

 ) ?reţi să-l aduceţi cumva la cină la vicariat am întrebat$ tot nu reuşeam să-mi dau seama de ce

mă chemase. ) ?ai, mulţumesc, dar nu, a răspuns *iss *arple. 3unteţi foarte amabil, a adăugat. ) &ăi... era ceva despre care voiaţi să-mi vorbiţi, parcă, i-am sugerat, în disperare de cau%ă. ) h, da, fireşte0 Cu toată agitaţia, îmi ieşise complet din minte. ici s-a întrerupt, şi i-a strigat

fetei în casă( 7mil+, 7mil+... alte cearşafuri, te rog. Cele cu dantelă şi cu monogramă, şi nu le aşe%a preaaproape de foc. poi a închis uşa şi s-a întors la mine în vârful picioarelor. seară s-a întâmplat cevaciudat, asta-i tot, mi-a e"plicat. *-am gândit că aţi vrea să ştiţi, deşi, pe moment, nu am înţeles absolutnimic. seară nu aveam somn 2 mă tot gândeam la istoria asta tristă. şa că m-am ridicat şi m-am uitat

 pe fereastră. 8i ce credeţi c-am vă%ut4-am aruncat o privire întrebătoare.

 ) &e 1lad+s Cram, a spus *iss *arple, cu multă gravitate. Cum vă văd şi cum mă vedeţi, seducea în pădure cu o vali%ă.

 ) vali%ă ) 'a, nu-i ceva cu totul ieşit din comun Ce să caute la douăspre%ece noaptea în pădure, cu o

vali%ă înţelegeţi dumneavoastră, nu prea cred să aibă ceva de-a face cu crima. 'ar este un Fapt Ciudat,iar acum cred că toţi suntem de acord 2 Faptele Ciudate trebuie observate cu atenţie.

 ) Cu totul uluitor, am spus. Nu cumva se ducea să... doarmă la gorgan ) )u, asta nu, a răspuns Miss Marple, pentru că s-a întors la scurtă vreme după aceea, şi nu

mai avea nici o vali&ă cu ea"

Page 73: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 73/129

Capitolul XVIII

ncheta a început în după-amia%a aceea de sâmbătă, la ora două, la *istreţul lbastru. Nici nu mai e nevoie să preci%e% că a suscitat un interes cu totul ieşit din comun. recuserăcel puţin cincispre%ece ani de când în 3t. *ar+ *ead nu mai avusese loc vreo crimă. 6n

 plus, faptul că un om de va%ă, precum colonelul &rotheroe, fusese omorât de-a dreptul în birou, la vicariat, era un adevărat ospăţ de sen%aţii tari, aşa cum rar le este dat să guste

oamenilor dintr-un sat ca al nostru.6n timp ce mă aflam acolo, mi-a ajuns la urechi un potop de comentarii pe care,

 probabil, nu ar fi trebuit să le aud. ) 5ite-l pe vicar. Cam palid, nu cre%i *ă întreb dacă n-a avut şi el ceva de-a face cu asta... /a

urma urmei, totul s-a petrecut acolo, la vicariat. ) *ar+ dams, nu ţi-e ruşine Ca să nu mai spun că la momentul respectiv, tocmai trecea pe la

;enr+ bbott. ) 7i, da, dar tot se vorbeşte că el şi colonelul s-ar fi certat. 5ite-o şi pe *ar+ ;ill. Ce aere-şi dă, şi

de ce Numai pentru că lucrea%ă acolo. ;ai, taci, taci, vine judecătorul.Iudecătorul de instrucţie era doctorul =oberts, din *uch >enham, orăşelul vecin. 'upă ce şi-a dres

glasul, şi-a potrivit ochelarii pe nas şi a luat un aer impo%ant.

 N-are nici un rost să mai povestesc o dată tot ce s-a vorbit. r fi prea obositor. &rimul a fost/a<rence =edding, care a declarat cum a descoperit cadavrul şi a identificat pistolul ca fiind al lui. 'incâte credea, ultima oară când vă%use arma fusese marţi, cu două %ile înainte de crimă. 6l ţinea pe un raft,la el acasă, iar uşa de la intrare era, în general, lăsată descuiată.

'oamna &rotheroe a declarat că îşi vă%use pentru ultima dată soţul în jur de şase fără un sfert, cândse despărţiseră, fiecare cu treburile sale, pe strada mare din sat. Conveniseră ca ea să treacă să-l ia de lavicariat, ceva mai târ%iu. junsese acolo pe la şase şi un sfert, intrând prin spate, prin grădină. Nu au%ise%gomot de voci venind din birou, aşa că îşi imaginase că nu era nimeni înăuntru, dar a recunoscut că ar fifost cu putinţă ca soţul ei să fi fost aşe%at la masa de scris, ca% în care nu avea cum să-l observe. 'upă

 părerea ei, colonelul se comportase foarte firesc în %iua aceea şi nu se plânsese de nimic. Nu ştia săe"iste vreun duşman care să-i fi putut purta pică.

venit şi rândul meu să povestesc despre întâlnirea fi"ată cu &rotheroe şi despre cum fusesem apoichemat la familia bbott. m descris şi momentul în care găsisem cadavrul şi îl chemasem pe doctorul;a+docE.

 ) 'omnule Clement, cam câtă lume ştia de vi%ita pe care colonelul urma să v-o facă în searaaceea

 ) 'estul de multă, cred eu. 3oţia mea ştia, la fel şi nepotul meu... ca să nu mai spun că însuşicolonelul &rotheroe îmi vorbise despre asta în dimineaţa aceea, când ne-am întâlnit în sat. ş %ice că e cu

 putinţă să fi fost au%it de multe persoane, pentru că, fiind cam surd, vorbea foarte tare. ) ţi spune, deci, că era ceva cunoscut de toată lumea ricine putea să aflem încuviinţat.'upă mine a venit ;a+docE 2 un martor important. 7l a descris cu multă grijă şi cu tot

felul de detalii tehnice cum arăta cadavrul şi ce răni se puteau observa. 6n opinia lui, crimaavusese loc în timp ce victima scria ceva. Cât despre oră, intervalul propus a fost K.A-K.P,

cu siguranţă nu mai târ%iu de K.PJ, limita ma"imă admisă. cest fapt a fost subliniat şienunţat foarte limpede. Nu se punea problema sinuciderii, căci rănile nu permiteau oasemenea teorie.

apărut şi inspectorul 3lacE, care a fost discret şi reţinut. povestit cum fusesechemat şi în ce împrejurări descoperise cadavrul. >iletul neterminat a fost pre%entatinstanţei şi s-a luat notă de ora înscrisă pe foaie 2 K.A. fost adus şi ceasul şi, în mod tacit,s-a presupus că moartea survenise la ora K.AA. &oliţia nu avea de gând să lase să transpirenimic din ceea ce se aflase până atunci. Ceva mai târ%iu, nne &rotheroe mi-a spus că i sesugerase să afirme că ajunsese la vicariat ceva mai devreme de K.A.

5rmătorul martor chemat a fost *ar+ a noastră, care s-a dovedit destul de grosolană şide recalcitrantă. afirmat că nu au%ise nimic şi nici nu voia să audă ceva. Că doar nu seîntâmpla prea des ca domnii veniţi în vi%ită la vicariat să se tre%ească împuşcaţi. Nici vorbăde aşa ceva. 6n plus, avea şi ea treabă de făcut. Colonelul &rotheroe sosise la şase şi unsfert, foarte precis. Nu, nu se uitase la ceas, dar au%ise sfertul bătând la biserică, imediatdupă ce-l condusese în birou. Nu au%ise nici o împuşcătură. 'acă ar fi fost aşa ceva, ar fi

Page 74: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 74/129

au%it. 7i da, sigur că înţelegea că trebuie să se fi tras, de vreme ce domnul fusese găsitîmpuşcat 2 dar, una peste alta, ea nu au%ise nimic şi gata.

Iudecătorul de instrucţie nu a insistat 2 mi-am dat seama că se înţelesese în prealabil cucolonelul *elchett.

'oamna /estrange a fost chemată în mod oficial să depună mărturie, dar un certificatmedical, semnat de doctorul ;a+docE şi pre%entat în instanţă, a atestat că se simţea prea rău

 pentru a putea participa.5ltimul martor a fost o bătrână, destul de împrăştiată şi greu de urmărit în ceea ce

spunea 2 era cea care, după cum se e"primase 3lacE, 9îi făcea treburile: lui /a<rence=edding( doamna rcher.

4 s-a arătat pistolul, iar ea l-a recunoscut ca fiind cel pe care-l vă%use acasă la domnul=edding, în salon, 9undeva în bibliotecă, acolo-l ţinea, aruncat aşa, pur şi simplu:. 5ltimaoară, îl vă%use în %iua crimei. 'a 2 a venit răspunsul la întrebarea următoare, era foartesigură că arma era acolo, joi la prân%, la unu fără un sfert, când plecase ea acasă. *i-amamintit ce-mi spusese inspectorul şi am rămas uşor surprins. Cu toate că nu se e"primasefoarte precis când fusese interogată  prima oară, la anchetă şi-a pre%entat declaraţiile cu multăhotărâre.

Iudecătorul de instrucţie a re%umat ca%ul, foarte ferm, deşi conclu%iile po%itive erau puţine.?erdictul s-a dat aproape imediat( crimă, ucigaşul sau ucigaşii rămânând neidentificaţi.

Când am plecat, am observat un mic grup de tineri cu feţe agere şi inteligente, care semănau destulde bine între ei, la trăsături. &e unii deja îi cunoşteam din vedere, după ce, în %ilele precedente, tot

 bântuiseră pe la vicariat. Căutând o scăpare, am intrat repede înapoi la *istreţul lbastru, având marelenoroc de a da imediat peste doctorul 3tone, arheologul. Fără să preget, m-am agăţat de el.

 ) Hiarişti, i-am spus, pe scurt, cu multă suferinţă în glas. ţi putea oare să mă scăpaţi din ghearelelor

 ) ?ai, fireşte, domnule Clement. ;aideţi cu mine sus.*-a condus la etaj, pe o scară îngustă, şi m-a introdus în salonul lui, unde am găsit-o pe domnişoara

Cram, aşe%ată în faţa unei maşini de scris şi lovindu-i clapele cu gesturi sigure. Când m-a vă%ut, m-aîntâmpinat cu un surâs larg şi a profitat de oca%ie ca să se oprească din lucru.

 ) Ce groa%nic, nu-i aşa mi s-a adresat. dică, faptul că încă nu se ştie cine-a făcut-o. Ca să numai spun că am fost de%amăgită de anchetă. &rea cuminte, după părerea mea. 3-a vorbit atât şi nu s-a

de%văluit nici un amănunt picant, ca să %icem aşa. ) 'eci ai asistat şi dumneata, domnişoară Cram ) 3igur, sigur că da. Ca să ve%i 2 nu m-aţi observat *ă simt puţin rănită de asta, să ştiţi. Hău că

da. 5n bărbat, fie el şi cleric, ar trebui să mai vadă şi ce-i prin jurul său. ) 8i aţi fost şi dumneavoastră l-am întrebat pe doctorul 3tone, încercând să scap de vorbele ei

 jucăuşe şi în doi peri.inerele de felul domnişoarei Cram mă fac întotdeauna să mă simt stânjenit.

 )  Nu, mi-e teamă că nu sunt prea interesat de lucrurile de felul ăsta. 3unt om foarte prins de propriile pasiuni.

 ) &robabil că şi munca în sine este de natură să captive%e, am spus. ) , da... ?ă pricepeţi la arheologie, cât de cât

*-am simţit obligat să mărturisesc că nu ştiam aproape nimic despre asta, dar doctorul3tone nu s-a dovedit genul de om care să se lase împiedicat de o asemenea confesiune. &ânăla urmă, aş fi putut la fel de bine să-i spun şi că săpăturile în gorgane erau singura meaformă de rela"are 2 re%ultatul ar fi fost acelaşi. tras aer în piept şi s-a lansat într-ocuvântare. 6n cuvintele lui s-au revărsat, unele peste altele, gorgane alungite, gorganerotunde, epoca de piatră, epoca bron%ului, paleoliticul, neoliticul, monumente celtice şicromlehuri. Nu mi-a rămas altceva de făcut decât să dau din cap a încuviinţare şi să încercsă par că înţelegeam 2 deşi această din urmă dorinţă s-a dovedit, poate, cam prea optimistă.'octorul 3tone îi dădea înainte. 7 un bărbat mic de statură, cu capul rotund şi chel, cuchipul rotofei şi ro%aliu, care priveşte în jur, cu ochii mari, dindărătul unor ochelari foartegroşi. N-am cunoscut niciodată în viaţă un om care să aibă nevoie de atât de puţină

încurajare pentru a-şi da pe faţă entu%iasmul. trecut în revistă toate argumentele pro şicontra teoriei sale preferate 2 pe care, că veni vorba, nu am i%butit s-o înţeleg 2 şi mi-a povestit în amănunt ce divergenţe de opinie avusese cu colonelul &rotheroe.

 ) 6ncăpăţânat ca un catâr. Nu renunţa cu nici un preţ la ideile lui, mi-a spus doctorul, cu multă pasiune. 'a, da, ştiu că a murit şi că despre morţi nu trebuie să vorbeşti de rău. 'ar moartea nu schimbă

Page 75: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 75/129

nimic. fost e"act aşa cum v-am spus mai devreme. Citise şi el ceva cărţi şi, pe motivul ăsta, seconsidera un mare ştiutor 2 şi asta de faţă cu cineva care a studiat problema o viaţă întreagă. oată viaţa,domnule Clement, mi-am dedicat-o muncii. oată viaţa...

'e entu%iasmat ce era, începuse să se bâlbâie. 1lad+s Cram l-a adus cu picioarele pe pământ, cu osingură fra%ă, scurtă şi la obiect(

 ) 'acă nu sunteţi atent, o să pierdeţi trenul. ) h0 a e"clamat omuleţul şi s-a întrerupt în plin discurs, scoţându-şi ceasul din bu%unar. ?ai de

mine şi de mine0 'eja fără un sfert Nu se poate0 ) 'upă ce vă luaţi cu vorba, niciodată nu mai ştiţi cât e ceasul. Ce v-aţi face fără mine, %ău că nu

ştiu. ) Chiar aşa, draga mea, chiar aşa, a răspuns el, mângâind-o cu afecţiune pe umăr. 7 o fată

minunată, domnule Clement. Nu uită niciodată nimic. *ă consider foarte norocos că am găsit-o. ) 7i, haideţi, domnule doctor..., a spus domnişoara în chestiune. *ă răsfăţaţi, %ău aşa.Fără voia mea, mi-a trecut prin minte că mă aflam deja în situaţia de a oferi informaţii care să

întărească cea de-a doua şcoală de gândire din sat 2 cea care prevedea pentru viitorul doctorului 3tone şial domnişoarei Cram o căsătorie legitimă. 6n felul ei, m-am gândit eu atunci, domnişoara Cram era otânără foarte pricepută.

 ) Cred că ar fi timpul să plecaţi, a spus ea. ) 'a, da, nu mai pot întâr%ia, a încuviinţat doctorul, dispărând în camera vecină şi întorcându-se

cu o vali%ă în mână.

 ) Ne părăsiţi am întrebat, oarecum surprins. ) 'au o fugă până la oraş, numai vreo două %ile, mi-a e"plicat. *âine trec s-o văd pe mama 2 e ofemeie în vârstă, înţelegeţi 2 şi luni am ceva treburi cu avocaţii. *arţi mă întorc. Că veni vorba,

 presupun că moartea colonelului &rotheroe nu va schimba nimic în privinţa muncii mele 2 la înţelegerile privitoare la gorgan mă refer. Credeţi că doamna &rotheroe o să aibă ceva de obiectat

 ) N-aş crede.scultându-l, mă întrebam cine avea, la urma urmei, să ia deci%iile cu privire la ce se întâmpla la

ld ;all. Nu era cu totul e"clus ca &rotheroe să-i fi lăsat casa lui /ettice. *-am gândit că ar fi fostinteresant de ştiut ce conţinea testamentul colonelului.

 ) *ari neca%uri în familie, după o moarte..., a intervenit domnişoara Cram, cu un soi de încântaremorbidă în glas. şa nişte certuri se iscă uneori, de nici nu v-ar veni să credeţi.

 ) 7i, de-acum chiar că trebuie să fug, a spus doctorul 3tone, încercând în %adar să ridice şi vali%a,

şi un sul de pân%ă, şi o umbrelă mare şi incomodă. Nu vă deranjaţi, nu vă deranjaţi, a protestat când i-amsărit în ajutor. *ă descurc perfect. &recis o să fie cineva jos să mă ajute.

 Numai că jos nu se vedea nici urmă de hamal şi nici de altcineva. m bănuit că erau undeva unde setratau pe cheltuiala %iariştilor. impul ne presa, aşa că am apucat-o împreună spre gară, doctorul 3tonecu vali%a, eu cu pân%a şi umbrela. 6n timp ce mergeam, în ritm rapid, doctorul emitea remarciintermitente, printre gâfâieli.

 ) 3unteţi prea amabil, %ău aşa... nu voiam... să vă deranje%... 3per să nu pierd... trenul... 1lad+s e ofată minunată... chiar minunată... e aşa de bună din fire... n-a fost prea... fericită acasă, mă tem... are oinimă de copil... nici mai mult nici mai puţin... o inimă de copil, vă asigur... 6n ciuda diferenţei devârstă... avem multe în comun...ocmai când am dat colţul spre gară, am trecut pe lângă căsuţa lui/a<rence =edding, aflată într-un loc i%olat, fără vreo altă casă alături. m observat doi tineri cu priviriagere care stăteau în faţa uşii de la intrare şi încă vreo doi care trăgeau cu ochiul prin geamuri. 7ra o %i

foarte plină pentru oamenii din presă. ) 3impatic tânărul =edding, am spus în treacăt, ca să văd ce-avea să-mi răspundă însoţitorul meu,

numai că, în momentul acela, el îşi pierduse suflul de tot, aşa că-i venea greu să mai vorbească$ până laurmă mi-a răspuns, cu un singur cuvânt de-abia rostit, aşa că a trebuit să-i cer să-l repete.

 ) &ericulos..., a îngăimat el. ) &ericulos ) Foarte periculos... Fetele nevinovate... nu ştiu multe despre viaţă... se lasă amăgite de un

individ... ca ăsta... care mereu se învârte pe lângă femei... Nu-i a bună...'in asta, am dedus că singurul tânăr din sat nu trecuse neobservat de dulcea 1lad+s.

 ) ?ai de mine şi de mine0 a e"clamat doctorul 3tone. renul0junseserăm destul de aproape de gară, aşa că am luat-o la fugă. renul venit de la /ondra era deja

la peron, iar cel cu care pleca spre oraş tocmai intra în gară./a ghişeul de bilete ne-am i%bit de un tânăr foarte spilcuit. /-am recunoscut pe nepotul lui *iss

*arple, care tocmai sosise. &esemne că nu e genul de om căruia să-i facă plăcere să se i%bească alţii deel 2 se mândreşte cu graţia sa şi cu atitudinea rela"ată şi desprinsă de cele lumeşti şi nu încape îndoialăcă un asemenea impact nu este câtuşi de puţin favorabil mersului graţios. 7l s-a împleticit pe picioare, eumi-am cerut scu%e în grabă şi aşa am intrat în gară. 'octorul 3tone s-a urcat în tren. 4-am înmânat şi ba-

Page 76: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 76/129

gajele, e"act în clipa în care trenul s-a cutremurat, ca tre%it din letargie, şi a pornit. 'upă ce i-am făcut puţin cu mâna, am apucat-o pe drumul de întoarcere. =a+mond Dest plecase, dar l-am întâlnit în schimb pe farmacistul nostru, binecuvântat cu numele de Cherubim, care tocmai mergea spre sat, şi m-amalăturat lui.

 ) *ai, mai să-l scape, a început el. 7i, domnule Clement, cum a mers ancheta4-am spus care fusese verdictul.

 ) , deci aşa. *-am gândit eu că asta avea să fie conclu%ia. 8i doctorul 3tone unde pleacă4-am povestit ce aflasem mai devreme.

 )  Noroc că nu a pierdut trenul. 'eşi, cu ruta asta, nu se ştie niciodată. scultaţi-mă pe mine,domnule Clement, e strigător la cer. =uşinos, aşa cred eu. renul cu care am venit a întâr%iat %ece minute

 2 şi asta a%i, sâmbătă, când nu e deloc aglomeraţie. *iercuri, însă... nu, joi... da, joi a fost 2 îmi aducaminte că era în %iua cu crima, pentru că am avut de gând să scriu o plângere foarte dură şi s-o trimitcompaniei, dar veştile despre crimă m-au făcut să uit... 'a, joia trecută am fost la o întâlnire a 3ocietăţiiFarmaciştilor. Cât credeţi că a întâr%iat ăsta de K.J Iumătate de oră0 7"act jumătate de oră. Ce %iceţi deasta ;ai, la %ece minute, nu mă plâng. 'ar dacă trenul ajunge la şapte şi două%eci, n-ai cum să fii acasăînainte de şapte şi jumătate. &ăi atunci, de ce-i mai %ic trenul de K.J, asta vreau să întreb0

 ) Chiar aşa, am încuviinţat, după care, dorind să scap de monologul lui, m-am îndepărtat, sub prete"tul că aveam să-i spun ceva lui /a<rence =edding, pe care-l observasem apropiindu-se, pe cealaltă parte a drumului.

Page 77: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 77/129

Capitolul XIX

 ) Ce bine că v-am întâlnit, mi-a spus /a<rence. ;aideţi să intrăm la mine.junşi la portiţa mică şi simplă, am apucat-o pe aleea care ducea la intrare, iar el a scos o cheie din

 bu%unar şi a deschis. ) ?ăd că ai început să ţii uşa încuiată, am remarcat. ) *da, a răspuns el, cu un râs cam amar. Numai că-i cam târ%iu acum, după ce faptul s-a

consumat, cam aşa s-ar %ice. 8tiţi, padre, a continuat, ţinând uşa deschisă şi poftindu-mă să intru, e cevaîn povestea asta care nu-mi place. duce prea mult cu... nu ştiu cum să spun... cu o treabă făcută dininterior. 7ra cineva care ştia de pistolul meu... şadar, criminalul, cine-o fi fost, trebuie să fi trecutcândva pe la mine pe-acasă. Cine ştie dacă n-am şi băut ceva împreună.

 ) Nu-i obligatoriu, l-am contra%is eu. &esemne că toată lumea din 3t. *ar+ *ead ştie precis unde-ţi ţii periuţa şi ce fel de praf de curăţat dinţii foloseşti.

 ) Nu văd de ce i-ar interesa toate astea. ) Nici eu, am răspuns, şi totuşi aşa e. 'acă te deci%i să-ţi schimbi crema de bărbierit, satul va avea

un nou subiect de conversaţie. ) &esemne că duc mare lipsă de ştiri. ) şa e. ici nu se întâmplă mai niciodată ceva ieşit din comun.

 ) 8i totuşi, acum s-a întâmplat. 8i ce mai poveste...m încuviinţat.

 ) >ine, dar cine le povesteşte despre toate astea, la urma urmei 'espre crema de bărbierit şi altecele

 ) Cred că bătrâna doamnă rcher. ) 5scătura aia 'in câte îmi dau seama, e cam slabă de minte. )  Nici vorbă, i-am e"plicat, ăsta-i deghi%amentul săracilor. 3e refugia%ă în spatele unei măşti de

 prostie. 'acă cercete%i mai bine, ai să descoperi că bătrâna nu-i nici pe departe aşa. Că veni vorba, amobservat că acum pare foarte convinsă că pistolul era la locul său joi la prân%. Ce s-o fi întâmplat, de s-ahotărât aşa de brusc

 ) ;abar n-am. ) 8i cre%i că e aşa cum spune ) Nici asta nu ştiu. Nu obişnuiesc să-mi trec în revistă obiectele din casă în fiecare %i.*i-am plimbat privirile prin sufrageria micuţă. oate rafturile şi mesele erau încărcate cu diverse

obiecte. /a<rence trăia înconjurat de o de%ordine specifică artiştilor, care pe mine, unul, m-ar fiînnebunit.

 ) Câteodată mi-e destul de greu să găsesc ceea ce caut, a spus el, observându-mi privirea. &e dealtă parte, totul este la îndemână. Nu-i nimic ascuns prin cotloane.

 ) ici îţi dau dreptate fără re%erve, am spus. 'ar poate că ar fi fost mai bine ca, pentru pistol cel puţin, să găseşti vreun cotlon.

 ) 3ă ştiţi că m-am aşteptat să aud aşa ceva, din partea judecătorului de instrucţie. Iudecătorii ăştiaîşi dau mereu aere de mari ştiutori. *ă aşteptam să fiu dojenit, sau cum 'umne%eu se %ice.

 ) Că veni vorba, am întrebat, era încărcat

/a<rence a scuturat din cap. ) Chiar aşa de neprevă%ător nu sunt. Nu era încărcat, numai că alături era o cutie cu cartuşe. ) 'in câte am au%it, când a fost recuperat, butoiaşul era plin şi se trăsese un singur foc dintre cele

şase./a<rence a făcut semn că aşa era.

 ) 'ar cine să fi fost cel care-a tras Ce să spun, domnule, acum nu mă plâng, dar dacă adevăratulucigaş nu este descoperit, o să fiu bănuit de crimă până la sfârşitul %ilelor.

 ) Nu spune asta, băiete. ) >a chiar aşa va fi.8i cu asta a tăcut, că%ând pe gânduri. &ână la urmă totuşi, şi-a revenit şi mi-a %is(

 ) *ai bine să vă povestesc cum m-am descurcat aseară. 3ă ştiţi că bătrâna *iss *arple chiar se pricepe...

 ) 'a, şi cred că pe motivul ăsta nici nu e foarte agreată de ceilalţi./a<rence a început să-mi spună povestea. 'upă sfatul lui *iss *arple, se dusese la ld ;all unde,

cu ajutorul lui nne, avusese o discuţie cu una dintre fetele în casă. 6nceputul îl făcuse nne, care nuspusese decât(

 ) =ose, domnul =edding vrea să-ţi pună câteva întrebări.

Page 78: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 78/129

8i apoi plecase din cameră. /a<rence se simţea, din câte mi-a povestit, destul de stingherit. =ose, ofată drăguţă de două%eci şi cinci de ani, îl privea fi", cu nişte ochi limpe%i, făcându-l să fie cam nesigur

 pe el. ) 7 vorba... e vorba de moartea colonelului. ) 'a, domnule. ) ?e%i tu, e foarte important pentru mine să aflu adevărul. ) 'a, domnule. ) m sen%aţia că ar putea e"ista... că poate cineva... că... că s-ar fi putut întâmpla vreun incident

care...juns aici, /a<rence avusese impresia că încercarea lui nu era prea glorioasă, şi o blestemase dintot sufletul pe *iss *arple şi sfaturile ei.

 ) 8i mă întrebam dacă nu m-ai putea ajuta cumva. ) 'a, domnule răspunsese =ose, fără să-şi schimbe purtarea, rămânând aşadar politicoasă şi

dornică să fie de ajutor, dar şi cu totul neinteresată, ca o slujnică perfectă. ) 7i, la dracu cu toate, spusese /a<rence, adică voi, servitorii, nu aţi vorbit deloc despre ce s-a

 petrecutceastă nouă cale de atac reuşise s-o facă pe =ose să se fâstâcească oarecum. Calmul ei

imperturbabil se sfărâmase. ) Noi între noi, domnule ) 'a, în salonul vostru, sau în dormitorul menajerei, sau în cămăruţa valetului, sau unde vă

adunaţi voi să discutaţi. rebuie să aveţi voi un astfel de loc.=ose dăduse vagi semne că era pe punctul să chicotească, iar /a<rence se simţise încurajat.

 ) 5ite ce-i, =ose, tu eşti o fată foarte drăguţă şi sunt convins că trebuie să înţelegi ce simt. Nuvreau să fiu spân%urat. Nu l-am omorât pe stăpânul tău, numai că multă lume aşa crede. Nu mă poţi ajutacumva

6mi imagine% că, ajuns în acest punct, /a<rence trebuie să fi arătat e"trem de atrăgător, cu capul săufrumos dat pe spate şi cu ochii aprinşi şi albaştri, de irlande%, aşa că =ose se înmuiase şi capitulase.

 ) f, domnule, măcar dacă vreunul dintre noi ar putea să vă ajute cumva. Nimeni nu crede că aţi fifost dumneavoastră, domnule. Credeţi-mă.

 ) 8tiu, fată dragă, dar asta n-o să mă ajute în problemele cu poliţia. ) &oliţia0 răspunsese =ose, scuturând din cap. 3ă ştiţi de la mine, domnule, că noi nu avem o

 părere prea bună despre inspectorul ăla, 3lacE, sau cum l-o fi chemând. Hău aşa, poliţia... ) fi, numai că nu uita că ei au foarte multă putere. 5ite ce-i, =ose, ai %is că o să te străduieşti să

mă ajuţi. Nu ştiu de ce, dar am impresia că e"istă încă multe lucruri pe care nu le-am aflat. 'e e"emplu,doamna care-a venit să discute cu colonelul &rotheroe în seara de dinaintea crimei.

 ) 'oamna /estrange ) 'a, doamna /estrange. *ă tot gândesc că vi%ita asta a ei e cam ciudată. ) 'a, chiar aşa, domnule, aşa am %is şi noi. ) Hău ) venit aşa târ%iu, seara. 8i a întrebat numai de colonel. 8i cred că ştiţi că se spun tot felul de

lucruri despre ea 2 fiindcă nimeni nu ştie precis de unde vine. 8i doamna 3immons 2 adică menajera,domnule 2 ne-a spus că după părerea ei femeia asta e soi rău. 'ar după ce-am au%it ce ne-a spus 1laddie,cum să %ic, nu ştiu ce să mai cred.

 ) 8i ce-a spus 1laddie ) , nimica, domnule. Numai că... vorbeam şi noi, ştiţi.3imţind că i se ascundea ceva, /a<rence îi aruncase o privire pie%işă.

 ) are-aş vrea să aflu despre ce-a vorbit ea cu colonelul &rotheroe. ) 'a, domnule. ) 8i cred că tu ştii, =ose. ) 7u , nu, domnule. Hău că nu. 'e unde să ştiu ) ;aide, =ose, ai spus că mă ajuţi. 'acă s-a întâmplat să au%i ceva, orice... poate nu ţi se pare

important, dar cine ştie... ţi-aş fi aşa de recunoscător. /a urma urmei, nu-i ceva ieşit din comun. ricine poate să audă ceva din conversaţia altuia... aşa, din întâmplare.

 ) 'ar eu n-am au%it nimic, domnule, %ău că nu.

 ) tunci înseamnă că a au%it altcineva, replicase /a<rence pe dată. ) &ăi, domnule... ) ;ai, =ose, spune-mi. ) Nu ştiu ce-ar %ice 1laddie, tare mi-e teamă că... ) >a ar %ice să-mi spui. Că veni vorba, cine-i această 1laddie

Page 79: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 79/129

 ) 7 fata de la bucătărie, domnule. 5itaţi cum a fost, ea tocmai ieşise să vorbească ceva cu un prieten şi tocmai trecea pe la fereastră... pe la fereastra biroului... şi stăpânul era acolo cu doamna. 8ifireşte că vorbea foarte tare, cum făcea stăpânul întotdeauna. 8i, fireşte că... fiind un pic curioasă...adică...

 ) 7 foarte firesc, spusese /a<rence. sta-i în firea lucrurilor. N-ai cum să nu stai să asculţi puţin. ) 'a, dar să ştiţi că nu a spus nimănui... numai mie. 8i amândouă am fost de acord că e ceva foarte

ciudat. 'ar 1laddie nu putea să spună nimic, ştiţi dumneavoastră, pentru că dacă s-ar afla că ieşise ca săse vadă cu... cu un prieten... cum să spun eu, ar fi avut o groa%ă de neca%uri cu doamna &ratt, adică

 bucătăreasa, domnule. 'ar sunt sigură că dumneavoastră v-ar spune totul, domnule, cu dragă inimă. ) &ăi şi pot să mă duc la bucătărie să vorbesc cu eau%ind această propunere, =ose se îngro%ise.

 ) ?ai, nu, domnule, aşa ceva nu se poate. ricum, 1laddie e o fată foarte nevricoasă.&ână la urmă, reuşiseră să ajungă la un acord, după multe discuţii cu privire la dificultăţile care erau

de întâmpinat. 3e pusese la cale o întâlnire secretă în grădină, în dreptul aleii cu tufişuri. colo, lamomentul stabilit, /a<rence o întâlnise în cele din urmă pe sensibila 1laddie, care, după spusele lui,aducea mai mult cu un iepure speriat decât cu o fiinţă omenească. 6n primele %ece minute nu făcusealtceva decât să încerce s-o liniştească, în timp ce 1lad+s, tremurând din toate încheieturile, se plângeacă nu poate face ceva de soiul ăsta, că n-ar fi trebuit, că nu credea că =ose avea s-o trăde%e aşa, căoricum nu avusese nici o intenţie rea, %ău că nu, şi că avea să dea de mari neca%uri dacă povesteaajungea la urechile doamnei &ratt. /a<rence o consolase, îi spusese vorbe mângâitoare, îi dăduse totfelul de argumente... şi, până la urmă, 1lad+s se lăsase convinsă să spună tot.

 ) 'ar numai dacă îmi promiteţi că rămâne între noi, domnule. ) 3igur că da. ) 8i n-o să fiu chemată şi acu%ată la tribunal ) Niciodată. ) 8i n-o să-i spuneţi stăpânei ) Nici o vorbuliţă. ) 'acă ajunge ceva la urechile doamnei &ratt... ) N-o să ajungă. ;ai, 1lad+s, spune-mi. ) 'ar sunteţi sigur că nu e nimic rău în asta ) 3igur că da. Cândva ai să te simţi mulţumită de tine însăţi, pentru că m-ai salvat de la

spân%urătoare.1lad+s scosese un ţipăt uşor. ) h, da, domnule, aşa ceva n-aş vrea să se întâmple. &ăi, mare lucru n-am au%it eu...

şi a fost numai o întâmplare, cum %ice lumea... ) 6nţeleg perfect. ) Numai că era clar că stăpânul era foarte, foarte furios. 9'upă atâţia ani 2 aşa spunea 2 îndră%neşti

să vii încoace... 7 o ruşine.: &e urmă, n-am au%it ce i-a răspuns doamna, dar după ceva timp el a %is(9Nici vorbă de aşa ceva. Nu accept:. 8i nu-mi amintesc chiar totul, dar părea că sunt la cuţite, ea îi cereasă facă nu ştiu ce şi el nu voia. 9Faptul că ai venit încoace e o ruşine:, asta am au%it. 8i încă ceva( 9N-ais-o întâlneşti niciodată. 6ţi inter%ic:. 8i asta m-a făcut să ciulesc urechile. &ărea că doamna voia să-ispună câte ceva doamnei &rotheroe, iar el se cam temea de asta. 8i m-am gândit în sinea mea( 97i, ia uiteşi la stăpânul. 5n om aşa de pretenţios şi, la urma urmei, poate că nici el nu-i chiar uşă de biserică. Ca să

ve%i0: 'upă care i-am spus prietenului meu că toţi bărbaţii sunt la fel. 7l, desigur, a %is că nu-i aşa. 3-a şicertat cu mine pe tema asta, dar a recunoscut că era uimit să audă aşa ceva de colonelul &rotheroe,epitrop al bisericii şi toate cele, omul care strângea donaţii şi care citea lecţiile de duminică. 97i, uite, i-am spus, ăştia sunt adesea cei mai răi din toţi.: Că asta am au%it eu de la mama, şi încă de multe ori.

1laddie se oprise din vorbă, cu respiraţia tăiată, iar /a<rence, cu mult tact, încercase s-o aducă dinnou la subiectul discuţiei pe care-o au%ise.

 ) 8i altceva nu ai mai au%it ) &ăi, domnule, îmi vine greu să-mi amintesc e"act, că parcă se tot repetau. dată sau de două ori

stăpânul a spus( 9Nu cred:. şa, pur şi simplu. 9rice-ar spune ;a+docE, eu nu cred:. ) şa a %is, deci 9rice-ar spune ;a+docE: ) 'a. 8i a spus că totul era pus la cale. ) 8i pe doamnă nu ai au%it-o deloc vorbind

 ) Numai pe la sfârşit. &esemne că se ridicase şi se apropiase de fereastră. 8i am au%itce-a %is şi mi-a îngheţat sângele în vine, %ău aşa. N-o să uit niciodată. 9Cine ştie, pânămâine-seară pe vremea asta, poate mori:, aşa a %is. 8i cu un glas aşa de rău şi de amar. 'ecum am au%it veştile, ştiţi ce i-am %is lui =ose 97i, poftim0: 2 asta i-am %is. 97i, poftim0:

Page 80: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 80/129

/a<rence că%use pe gânduri. *ai întâi de toate, se întreba cât de mult preţ putea fi pus pe povestea lui 1lad+s. fi avut ea un sâmbure de adevăr, dar bănuia că fusese multăînfrumuseţată şi transformată, în timpul scurs de la crimă. 5ltima remarcă, îndeosebi, nu- ise părea demnă de cre%are. 7ra cu putinţă să fi fost adăugată în urma descoperirii crimei. 'upă ce-imulţumise lui 1lad+s şi o recompensase substanţial, asigurând-o că escapada ei nu avea să ajungă laurechile doamnei &ratt, plecase de la ld ;all cu mintea plină de gânduri. Ceva era limpede. 6ntâlnireadintre doamna /estrange şi colonelul &rotheroe nu fusese una paşnică, iar el nu avea nici o intenţie de a-i

 povesti soţiei sale despre ce se discutase. *-am gândit la povestea lui *iss *arple 2 cu epitropul careîntreţinea două familii. are şi povestea noastră era la fel 8i mai mult m-a mirat faptul că fusese

 pomenit ;a+docE. 7l ce legătură să fi avut /a urma urmei, el o salvase pe doamna /estrange atuncicând ar fi trebuit să depună mărturie la anchetă, şi se străduise din răsputeri să o apere de poliţie. Cât dedeparte era dispus să meargă cu protecţia pe care i-o oferea 'acă ar fi bănuit-o de crimă... ar fi încercatîn continuare s-o apere

'oamna /estrange era o femeie ciudată... avea un soi de farmec foarte puternic, care te atrăgea caun magnet. Nici mie nu-mi venea câtuşi de puţin să fac vreo legătură între ea şi crimă. 6n adânculsufletului meu, ceva îmi spunea( 9Nu poate fi ea0: 'ar de ce

8i atunci un drăcuşor ascuns în mintea mea a răspuns( 9&entru că e o femeie foarte frumoasă şiatrăgătoare. 5ite de-asta0:

Cum ar spune Miss Marple, 'irea omenească este la 'el în întreaga lume"

Page 81: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 81/129

Capitolul XX

Când am ajuns îndărăt la vicariat, am nimerit drept în mijlocul unei cri%e domestice.1riselda mi-a ieşit înainte în vestibul şi, cu lacrimi în ochi, m-a tras după ea în salonaş.

 ) &leacă, pleacă. ) Cine pleacă ) *ar+. Ne-a dat preavi%ul.

ricât m-aş fi străduit, vestea nu mi se părea nici pe departe tragică. ) 7i, am răspuns, atunci va trebui să găsim altă fată în casă.*i se părea un lucru de foarte mult bun-simţ. 'acă un servitor pleacă, angaje%i altul. N-am reuşit să

înţeleg privirea încărcată de reproşuri pe care mi-a aruncat-o 1riselda. ) /en... nu ai pic de inimă. &ur şi simplu nu-ţi pasă0 Nu-mi prea păsa. /a drept vorbind, mă simţeam aproape uşurat la gândul că se terminase cu

 budincile arse şi cu legumele nefierte. ) cum va trebui să caut o fată şi, după ce o găsesc, s-o instruiesc, a continuat 1riselda,

 plângându-şi de milă cu vocea tremurată. ) dică *ar+ e instruită am întrebat. ) 3igur că e0

 ) &resupun, am replicat, că s-a găsit cineva s-o audă când ne vorbea frumos cu 9domnule:,9doamnă: şi, pe dată, ne-a şi furat-o, considerând-o un chilipir. Nu pot spune decât că va fi o marede%amăgire.

 ) Nu-i vorba de asta, m-a contra%is 1riselda. Nimeni n-o vrea. r fi şi culmea s-o vrea cineva. 'arare şi ea sentimentele ei şi acum s-a supărat pentru că /ettice &rotheroe i-a spus că nu a şters praful aşacum trebuia.

3e întâmplă adesea ca 1riselda să spună lucruri surprin%ătoare, dar de data aceea am fost atât deuimit încât am cerut să aflu mai multe. *i se părea cel mai puţin probabil lucru din lume ca /ettice&rotheroe să-şi dea într-atât de tare în petic încât să intervină în treburile noastre gospodăreşti şi să necritice fata în casă pentru că nu-şi făcuse treaba. 7ra ceva cu totul 9neletiţian:, şi chiar aşa m-am şie"primat.

 ) &ăi nu înţeleg, am spus, ce are praful nostru de-a face cu /ettice &rotheroe.

 ) bsolut nimic, mi-a răspuns soţia mea. ocmai de-asta mi se pare că totul e o mare prostie. erog, du-te să vorbeşti cu *ar+. 7 în bucătărie. Nu aveam nici o poftă să vorbesc cu *ar+ despre asta, dar 1riselda, care e o persoană foarte

energică şi ageră, mai că nu m-a împins prin uşa batantă care dă în bucătărie, înainte să am timp să mără%vrătesc. *ar+ era la chiuvetă, curăţând cartofi.

 ) ;mm...>ună %iua, i-am spus, cu multă tulburare în glas.*ar+ a ridicat ochii şi a pufnit dispreţuitoare, dar nu mi-a răspuns.

 ) 'oamna Clement îmi spune că vrei să ne părăseşti, am continuat./a asta, *ar+ a binevoit să răspundă(

 ) 7"istă chestii, a spus ea mohorâtă, pe care nici o fată nu poate fi obligată să le suporte. ) ?rei să-mi spui mai precis ce anume te-a supărat ) Cum să nu, păi pot să vă spun în două vorbe !ici cred eu că a e"agerat destul de mult#.

amenii ăştia care vin să-şi bage nasul când nu sunt atentă. 6şi bagă nasul peste tot. Ce-o interesea%ă pedumneaei, mă rog, de câte ori se şterge praful sau se face ordine în birou 'acă dumneavoastră şistăpâna nu vă plângeţi, nu e treaba nimănui altcuiva. 'acă dumneavoastră sunteţi mulţumiţi, astacontea%ă. 7u aşa %ic.

&e mine, unul, *ar+ nu m-a mulţumit niciodată. *ărturisesc că tânjesc de multă vreme după ocameră care praful să fie şters aşa cum se cuvine şi care să fie curăţată în fiecare dimineaţă. *ar+ areobiceiul de a îndepărta cu palmele straturile cele mai evidente de praf de pe tăblia meselor, lucru caremie mi se pare cu totul nepotrivit. Cu toate astea, mi-am dat seama atunci că nu era momentul sămenţione% astfel de chestiuni colaterale.

 ) m fost obligată să merg la anchetă, nu 3ă stau acolo în picioare, în faţa a doispre%ece bărbaţi,eu care sunt o fată respectabilă. 8i cine ştia ce întrebări aveau să-mi pună0 5n lucru vă spun. N-am mailucrat niciodată într-o casă unde să fi avut loc vreo crimă, şi nici nu mai vreau.

 ) 3per să nu mai ai parte de aşa ceva, i-am spus. 3tatistic vorbind, pare foarte puţin probabil. )  Nici cu oamenii legii nu mă împac eu. 8i ăla era tot magistrat. groa%ă de oameni sărmani

ajung la închisoare pentru că prind şi ei câte un iepure 2 în timp ce el, cu fa%anii lui şi mai ştiu eu ce...8i-apoi, pe când nici măcar nu a fost îngropat aşa cum se cuvine, fiică-sa asta vine încoace să-mi spunăcă nu-mi fac bine treaba.

Page 82: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 82/129

 ) ?rei să spui că domnişoara &rotheroe a trecut pe aici ) m găsit-o când m-am întors de la *istreţul lbastru. 7ra în birou şi să vedeţi ce-mi spune(

9oo, cică am venit să-mi caut $iretul o pălărie mică, galbenă, pe care am lăsat-o mai deună%i aici:.9&ăi, răspund eu, n-am vă%ut nici o pălărie p-aici. Nu era aici când am făcut curat joi dimineaţă:, îi %ic./a care ea( 9h, cică, păi nici n-ai avea cum s-o ve%i. Nu-ţi ia prea mult să cureţi o cameră, aşa-i: 8i cuasta, îşi trece un deget pe policioara căminului şi apoi îl ridică aşa, să-l văd. Ca şi cum aş fi avut timpîntr-o dimineaţă ca asta să dau toate bibelourile la o parte şi-apoi să le pun la loc, când poliţia abia asearăne-a deschis camera. 9'acă domnul vicar şi cu doamna sunt mulţumiţi, asta contea%ă, cred,domnişoară:, i-am %is. /a care ea râde şi, înainte să plece pe fereastră, cică( 9'ar eşti sigură că sunt

mulţumiţi: 8i asta e0 m şi eu sentimente0 &entru dumneavoastră şi pentru doamna mi-aş da şi sufletulmuncind. Când îmi cere dânsa să încerc cine ştie ce fel nou şi complicat, niciodată nu %ic nu.

 ) 3unt convins că-i aşa, am %is eu, cu glas dulce. ) 'ar trebuie să fi au%it aia ceva, altfel n-ar fi %is ce-a %is. 8i dacă nu vă sunt pe plac, atunci mai

 bine plec. Nu că mi-ar păsa de ce spune domnişoara &rotheroe. Nu e prea iubită acolo, la ld ;all,ascultaţi-mă pe mine. Nici te rog, nici mulţumesc, şi lasă toate aruncate în stânga şi-n dreapta. 7u, una,n-aş da nici doi bani pe domnişoara /ettice &rotheroe, chiar dacă domnul 'ennis e aşa de încântat de ea.şa-s fetele ca ea 2 tot timpul învârt bărbaţii pe degete.

6n tot acest timp, *ar+ se ocupase să cureţe punctele negre din cartofi cu atâta energie încât bucăţelele %burau prin toată bucătăria, ca grindina. /a un moment dat, una dintre ele m-a lovit în ochi,făcând ca discuţia să se întrerupă pentru o perioadă.

 )  Nu cre%i, i-am spus, în timp ce-mi tamponam ochiul cu batista, că te-ai cam grăbit să te superifără să ai vreun motiv 3ă ştii, *ar+, că stăpânei tale îi va părea tare rău să te piardă.

 ) N-am nimic cu stăpâna... şi nici cu dumneavoastră, domnule, că veni vorba. ) 7i, şi atunci, nu cre%i că te-ai comportat puţin cam prosteşte ) 7ram puţin tulburată, după toată povestea cu ancheta, a suspinat *ar+. 8i am şi eu sentimente,

ca toată lumea. 'ar n-aş vrea să-i fac neca%uri stăpânei. ) tunci totul e în regulă, am spus.m ieşit din bucătărie şi i-am găsit pe 1riselda şi 'ennis aşteptându-mă pe coridor.

 ) 7i m-a întrebat 1riselda. ) =ămâne, i-am spus şi am oftat. ) /en, mi-a răspuns soţia mea, %ău că ai făcut un lucru tare bun0 Nu prea eram înclinat să-i dau dreptate. Nu mi se păruse un lucru aşa bun. Cred cu tărie că nu e"istă

 pe lumea asta servitor mai incapabil ca *ar+. rice schimbare, în opinia mea, ar fi fost spre bine. &e dealtă parte, îmi place s-o mulţumesc pe 1riselda. 4-am povestit toate amănuntele supărării lui *ar+. ) ipic pentru /ettice, a spus 'ennis. Nu putea să-şi fi lăsat aici bereta cea galbenă, pentru că o

avea cu ea joi, la tenis. ) *i se pare foarte probabil să fie aşa, am răspuns. )  Niciodată nu ştie unde-şi lasă lucrurile, a continuat 'ennis, cu un soi de mândrie afectuoasă şi

cu o undă de admiraţie în glas care mi se părea cu totul nepotrivită. &ierde %eci de lucruri în fiecare %i. ) trăsătură e"trem de atrăgătoare a firii ei, am comentat.'ennis nu a sesi%at ironia.

 ) 'a, e o fată atrăgătoare, a spus el, oftând adânc. &rimeşte o groa%ă de cereri în căsătorie 2 chiarea mi-a spus.

 ) 'acă asta se întâmplă aici, în %ona noastră, pesemne că sunt propuneri neortodo"e, am replicat. Nu e"istă nici un burlac prin împrejurimi.

 ) 7"istă doctorul 3tone, a spus 1riselda, cu voioşie în glas. ) 7 adevărat că mai deună%i a invitat-o să-i vadă gorganul, am recunoscut. ) 3igur că a invitat-o, a %is 1riselda. 3ă ştii, /en, că e cu adevărat atrăgătoare. &ână şi arheologii

cărora le cade părul simt asta. ) re mult 3..@, a conchis, cu înţelepciune, 'ennis.Cu toate acestea, s-a observat că /a<rence =edding rămăsese complet imun la farmecul lui /ettice.

1riselda ne-a e"plicat şi motivul, cu aerul cuiva care ştie foarte bine că are dreptate. ) /a<rence are şi el foarte mult 3.. Felul ăsta de bărbaţi umblă mereu după... cum să spun...

după femeile de tip RuaEer. Foarte retrase şi închise în sine. 1enul de femei pe care toată lumea lenumeşte reci. Cred că nne este singura femeie care l-ar putea păstra pe /a<rence. Nu cred că o să se

 plictisească vreodată unul de celălalt. Cu toate astea, cred că într-o anumită privinţă el s-a arătat destulde prostănac. 3-a cam folosit de /ettice, înţelegeţi ce vreau să spun. Cred că nici prin cap nu i-a trecut căei i-ar păsa... câteodată este un bărbat foarte modest... dar am sen%aţia că, până la urmă, ea a pus totul lainimă.

 ) Nu poate să-l sufere, a spus 'ennis, foarte sigur pe el. şa mi-a spus.

@  Sex-appeal  *prescurtat şi în original+

Page 83: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 83/129

1riselda a întâmpinat această remarcă într-o tăcere compătimitoare, care m-a impresionat profund.*-am dus în birou. 4ntrând, mi s-a părut că mă copleşeşte o sen%aţie destul de stranie şi deînfricoşătoare. 8tiam însă că trebuia să trec peste asta. 'acă cedam, pesemne că n-aş mai fi i%butitniciodată să-mi folosesc biroul. 6ngândurat, m-am dus lângă masa de scris. colo şe%use &rotheroe, roşula faţă, aprins, plin de indignare cum era de obicei şi tot acolo, într-o clipă, fusese doborât. Chiar în loculîn care mă aflam eu se oprise un duşman... 8i după aceea... gata cu &rotheroe. 4ată şi stiloul pe care-lţinuse cândva în mână.

&e podea se vedea o pată întunecată, aproape ştearsă. Covoraşul fusese trimis la curăţătorie, darsângele se îmbibase. *-am cutremurat.

 ) Nu pot sta aici, am spus cu voce tare. Nu pot sta în camera asta.poi, privirea mi-a fost atrasă de ceva 2 o licărire slabă, albastră. *-am aplecat şi, între podea şi

 piciorul mesei, am vă%ut un obiect micuţ. /-am ridicat. ocmai îl ţineam în palmă şi îl cercetam, când aintrat 1riselda.

 ) /en, am uitat să-ţi spun. *iss *arple ne-a invitat pe la ea în seara asta, după cină. Ca să-idistrăm nepotul. 4-e teamă ca nu cumva să se plictisească. 4-am spus că mergem.

 ) Foarte bine, draga mea. ) /a ce te uiţi ) /a nimic, am răspuns, închi%ând palma, apoi privindu-mi soţia am continuat( 'acă nici tu nu

reuşeşti să-l distre%i pe domnişorul =a+mond Dest, dragă, pesemne că-i un om foarte greu de mulţumit. ) Nu fi ridicol, /en, mi-a răspuns ea, făcându-se cam roşie la faţă.

upă ce a plecat, mi-am des'ăcut din nou palma" Aveam acolo un cercel al$astru,cu un lapisla&uli înconjurat de perle naturale" ra o $ijuterie destul de neo$işnuită, şiştiam 'oarte limpede unde o vă&usem ultima dată"

Page 84: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 84/129

Capitolul XXI

 N-aş putea spune că am simţit vreodată o mare admiraţie pentru domnul =a+mondDest. 8tiu că lumea îl consideră un strălucit romancier şi că a făcut ceva vâlvă şi ca poet.&oe%iile lui sunt scrise fără majuscule, ceea ce, pare-mi-se, este esenţa modernităţiiartistice. =omanele sunt despre personaje nesuferite care au nişte vieţi e"trem de

 plicticoase. Cât despre el, am observat, o priveşte cu afecţiune, cu superioritate şi cu milă

 pe 9mătuşa Iane:, pe care, chiar şi în pre%enţa ei, o numeşte 9supravieţuitoare:. 7a îiascultă discursurile cu un interes menit să-l flate%e şi chiar dacă, din când în când, în ochi ise aprinde o scânteie amu%ată, sunt convins că el nu observă niciodată.

'e cum a vă%ut-o pe 1riselda, s-a lipit de ea cu o repe%iciune de care soţia mea ar fi putut fi mândră. u început să discute despre teatrul modern, iar apoi despre stilurilemoderne de decoraţiuni interioare. 1riselda pretinde că =a+mond Dest este puţin ridicol,dar, din câte mi se pare, se lasă cu uşurinţă atrasă de vorbele lui. 6n timpul discuţiei mele!banale# cu *iss *arple, am tot au%it repetându-se o anumită e"presie( 9dumneata, cumeşti îngropată aici...: &ână la urmă, a început să mă irite, aşa că, dintr-odată, i-am spus(

 ) &resupun că dumneata ne cre%i foarte înapoiaţi pe noi, cei de-aici. ) 3t. *ar+ *ead, a răspuns =a+mond Dest, cu un glas foarte autoritar, fluturându-şi ţigara prin

aer, mi se pare o baltă cu apă stătută.8i ne-a privit, pregătit să ne manifestăm de%aprobarea faţă de ceea ce au%isem. Cred că a fost puţin

supărat să constante că nimeni nu părea iritat. ) =a+mond, dragule, nu-i o comparaţie prea bună, a intervenit pe dată *iss *arple. Nu cred să

e"iste ceva mai plin de viaţă decât o picătură de apă stătută, privită la microscop. ) 'a... e"istă viaţă, de un anume fel, a recunoscut romancierul. ) /a urma urmei, viaţa este la fel peste tot, nu a spus *iss *arple. ) şadar, mătuşă Iane, te compari cu una dintre făpturile acelea care vieţuiesc în bălţile cu apă

stătută ) h, dragul meu, mi-aduc aminte că şi tu ai spus ceva de soiul ăsta în ultima ta carte. Nici unui tânăr spiritual nu-i convine ca propriile cuvinte să fie citate ca argument împotriva unei

idei pe care tocmai a emis-o. Nici =a+mond Dest nu face e"cepţie. ) colo era cu totul altceva, a răspuns el, uşor răstit. ) /a urma urmei, viaţa e cam la fel peste tot, a continuat *iss *arple, cu glasul ei liniştit. e

naşti, creşti... intri în legături cu alţi oameni, dai piept cu tot felul de dificultăţi, apoi vine căsătoria şiapar alţi copii...

 ) 8i până la urmă şi moartea, a completat =a+mond Dest. 8i nu e vorba întotdeauna de moartefi%ică, ci, uneori, de o moarte vie ...

 ) Că veni vorba de moarte, a intervenit 1riselda. 8tiai că am avut parte de o crimă, chiar aici3cuturându-şi ţigara, =a+mond Dest a alungat departe de el spectrul crimei.

 ) Crima e o treabă aşa de grosolană, a spus el. Nu mă interesea%ă câtuşi de puţin. Nu m-am lăsat înşelat de o asemenea declaraţie. 3e spune că un îndrăgostit este agreat de toată

lumea 2 dacă înlocuim însă îndrăgostitul cu 9o crimă:, obţinem un adevăr încă şi mai solid. oată lumea

este interesată de crime, inevitabil. amenii simpli ca mine şi ca 1riselda pot recunoaşte asta, dar unulca =a+mond Dest trebuie să se pretindă plictisit... măcar pentru primele cinci minute. Cu toate astea,*iss *arple şi-a trădat nepotul, e"plicându-ne(

 ) 7u şi =a+mond numai despre asta am discutat la cină. ) *ă interesea%ă foarte mult noutăţile locale, s-a grăbit să adauge =a+mond, %âmbind cu afecţiune

şi tolerant către *iss *arple. ) 8i ai şi dumneata o teorie, domnule Dest a întrebat 1riselda. ) 'in punct de vedere logic, a răspuns el, fluturându-şi din nou ţigara, o singură persoană putea

să-l fi omorât pe &rotheroe. ) 'a, cine a insistat soţia mea.6l ascultam cu toţii cu cea mai mare atenţie 2 un adevărat compliment.

 ) ?icarul, a spus =a+mond, întin%ând un deget acu%ator în direcţia mea.m rămas cu gura căscată. ) Fireşte, m-a asigurat el, ştiu că nu aţi făcut-o dumneavoastră. ?iaţa nu e niciodată aşa cum ar

trebui să fie. 'ar gândiţi-vă ce dramatic... şi ce potrivit ar fi... epitropul bisericii omorât în biroulvicarului chiar de către vicar. *inunat0

 ) 'ar motivul m-am interesat eu.

Page 85: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 85/129

 ) 7i, da, asta e ceva interesat, a răspuns =a+mond, ridicându-se şi stingându-şi ţigara. 5n comple"de inferioritate, cred. &oate prea multe inhibiţii. *i-ar plăcea să scriu o poveste despre asta. Ceva foartecomplicat. 3ăptămână după săptămână, an după an, cei doi s-au tot vă%ut 2 la adunările parohiale, laspectacolele corului de băieţi, în biserică, strângând colectele, apoi aducându-le în altar. 8i dintotdeaunaunul l-a urât pe celălalt, dar şi-a înăbuşit sentimentele. 7 ceva necreştinesc, nu-şi poate permite. şa cătotul mocneşte şi fierbe până ce, într-o %i...

8i a făcut un gest foarte e"plicit. 1riselda s-a întors către mine. ) e-ai simţit vreodată aşa, /en ) Niciodată, i-am răspuns cu sinceritate. ) 8i totuşi aud că acum câteva %ile vă doreaţi ca el să nu mai e"iste pe lume, a comentat *iss

*arple.!Nenorocitul de 'ennis0 'ar era numai vina mea, fireşte, pentru că spusesem aşa ceva.#

 ) eamă mi-e că da, am recunoscut. fost o vorbă foarte prostească, dar tocmai avusesem partede o dimineaţă foarte neplăcută, din pricina lui.

 ) *ă simt de%amăgit, a spus =a+mond Dest şi a oftat. sta, fireşte, pentru că dacă subconştientuldumneavoastră se pregătea cu adevărat să-l elimine pe colonel, nu v-ar fi îngăduit niciodată să faceţi oasemenea remarcă. 5ite aşa, teoria mea se prăbuşeşte. &esemne că asta-i, de fapt, o crimă foarte banală...un braconier ră%bunător sau ceva de felul ăsta.

 ) %i după-amia%ă a trecut domnişoara Cram să mă vadă, a spus *iss *arple. m întâlnit-o în satşi am invitat-o să-mi vadă grădina.

 ) 7 pasionată de grădini a întrebat 1riselda. ) Nu prea cred, a răspuns *iss *arple, uşor amu%ată. 'ar e un prete"t foarte bun pentru a sta devorbă, nu cre%i

 ) 8i cum vi s-a părut a insistat 1riselda. 'upă părerea mea, nu e chiar aşa soi rău cum oconsideră toată lumea.

 ) *i-a povestit tot felul de lucruri, din proprie iniţiativă. Foarte, foarte multe lucruri, a răspuns*iss *arple. 'espre ea, înţelegeţi, şi despre familia ei. oţi par să fie ori morţi, ori plecaţi în 4ndia.Foarte trist. Că veni vorba, s-a dus să stea la ld ;all pentru sfârşitul de săptămână.

 ) &oftim ) 'a, se pare că doamna &rotheroe a invitat-o, sau ea i-a sugerat doamnei &rotheroe, nu prea ştiu

cum a fost. 3-a dus ca s-o ajute cu hârtiile 2 sunt foarte multe scrisori la care trebuie răspuns. fost oîntâmplare destul de fericită că doctorul 3tone e plecat, iar ea nu are nimic de făcut. Ce agitaţie a maifost şi cu gorganul ăsta0

 ) 3tone a intervenit =a+mond. 7 tipul ăla, arheologul ) 'a, e aici şi sapă la un gorgan, pe pământul familiei &rotheroe. ) 7 un om de mare ispravă, a spus =a+mond. Foarte pasionat de munca lui. /-am întâlnit la o cină

nu cu mult timp în urmă şi am avut o discuţie foarte interesantă. rebuie să trec să-l văd. ) 'in păcate, am afirmat, s-a dus să-şi petreacă sfârşitul de săptămână la /ondra. 'e fapt, v-aţi şi

întâlnit, în după-amia%a asta, la gară. ) 8tiu că am dat peste dumneavoastră şi că eraţi împreună cu un individ micuţ şi gras, cu ochelari. ) 'a, el era doctorul 3tone. ) ?ai, domnule dragă... Nici vorbă să fie 3tone. ) Nu era 3tone

 )  Nu era arheologul, în orice ca%. 6l cunosc bine. mul acela nu era 3tone 2 nu seamănă absolutdeloc.

 Ne-am uitat unii la alţii cu priviri uimite. 7u, unul, am privit-o mai ales pe *iss *arple. ) Ce nemaipomenit0 am e"clamat. ) ?ali%a, a spus *iss *arple. ) 'ar de ce a întrebat şi 1riselda. ) *i-aduce aminte de omul acela care a venit cândva şi s-a tot plimbat pe-aici pretin%ând că ar fi

inspectorul de la ga%e, a şoptit *iss *arple. adunat ceva pradă până la urmă. ) 5n impostor, a intervenit =a+mond Dest. 5ite ceva tare interesant. ) 6ntrebarea e dacă asta are de-a face cu crima, a %is 1riselda. ) Nu neapărat, i-am răspuns. 'ar... 8i m-am uitat iarăşi la *iss *arple.

 ) sta, a decretat ea, este un Fapt Ciudat lt Fapt Ciudat ) 'a, am fost de acord, ridicându-mă. 8i mi se pare mie că inspectorul trebuie să-l afle

cât mai repede cu putinţă.

Page 86: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 86/129

Capitolul XXII

'upă ce l-am prins la telefon, inspectorul 3lacE mi-a dat nişte ordine foarte scurte şi precise. Nu trebuia să 9transpire: nimic, iar domnişoara Cram, mai mult ca oricinealtcineva, nu trebuia alarmată. 6ntre timp, prin vecinătatea gorganului avea să se organi%e%eo căutare a vali%ei cu pricina. 7u şi 1riselda ne-am întors acasă foarte entu%iasmaţi de noile

incidente, dar nu puteam vorbi prea multe de faţă cu 'ennis, odată ce-i promiseserămsolemn inspectorului 3lacE să nu suflăm nici o vorbă nimănui. ricum, 'ennis era cufundatîn propriile neca%uri. venit după mine în birou şi a început să se joace cu diverse obiecteşi să se foiască în loc, părând e"trem de stânjenit de ceva.

 ) Ce s-a-ntâmplat, 'ennis l-am întrebat în cele din urmă. ) 5nchiule /en, nu vreau să plec pe mare.m rămas uimit. &ână atunci, băiatul se arătase foarte hotărât în privinţa carierei sale.

 ) 'ar parcă erai foarte încântat de ideea asta. ) 7ram, dar m-am ră%gândit. ) 8i ce-ai vrea să faci ) ?reau să lucre% în finanţe.

5imirea mea a crescut. ) Cum adică, în finanţe ) &ăi aşa, pur şi simplu. ?reau să mă apuc de afaceri. ) 'ar, băiete dragă, sunt convins că felul ăsta de viaţă n-o să-ţi placă, nici măcar dacă

reuşesc să-ţi obţin o slujbă la o bancă. Numai că 'ennis mi-a e"plicat că nu asta avea degând. Nu voia să se angaje%e la o bancă. 4-am cerut atunci să-mi e"plice e"act ce voia şi

 bineînţeles, aşa cum bănuisem, a reieşit că nu ştia. &entru el, 9a lucra în finanţe: însemna, pur şi simplu, să se îmbogăţească repede, lucru care, din câte îşi imagina el cu optimismultinereţii, era absolut sigur odată ce 9se apuca de afaceri:. m încercat să-i scot din capideile acelea, cu toată blândeţea posibilă.

 ) 8i cum ai ajuns să te gândeşti la asta l-am întrebat. 7rai aşa mulţumit la gândul de a

 pleca pe mare. ) 8tiu, unchiule /en, dar m-am gândit la mai multe lucruri. Cândva, o să vreau să mă

însor şi... cum să spun, ca să iei o fată în căsătorie trebuie să fii bogat. ) Faptele demonstrea%ă că teoria asta nu e corectă, am replicat. ) 8tiu, dar vorbesc de o fată adevărată. dică una care e obişnuită cu anumite lucruri.7ra ceva foarte vag, dar m-am gândit că ştiam la ce se referea.

 ) flă de la mine, i-am spus cu bunăvoinţă, că nu toate fetele sunt ca /ettice&rotheroe.

3-a aprins pe dată. ) are nedrepţi mai sunteţi cu ea0 Mie nu-ţi prea place, şi nici 1riseldei 2 spune că-i

obositoare.'in punctul de vedere al unei femei, 1riselda are perfectă dreptate. /ettice chiar este

obositoare. Cu toate astea, mi-am dat seama că un asemenea adjectiv nu putea fi pe placulunui băiat.

 ) *ăcar dacă oamenii ar fi un pic mai înţelegători. &ână şi familia ;artle+ Napier otot vorbeşte de rău, şi încă într-un moment ca ăsta0 8i numai pentru că a plecat camdevreme de la partida lor de tenis. 'acă se plictisea, la ce să mai stea *i se pare foartefrumos din partea ei că s-a dus.

 ) 'a, mare favoare le-a făcut, am spus, dar 'ennis nu a bănuit nici un fel de ironie lamijloc, fiind plin de îngrijorare şi de mânie de dragul lui /ettice.

 ) 3ă ştii că nu e câtuşi de puţin egoistă. 5ite 2 ca dovadă, m-a convins pe mine să mai

rămân. Fireşte că voiam şi eu să plec, dar ea nici n-a vrut să audă. %is că ar fi preanepoliticos pentru familia Napier. şa că am mai stat vreun sfert de oră, numai de dragul ei.inerii au nişte păreri foarte curioase despre altruism.

 ) 8i acum aud că 3usan ;artle+ Napier spune peste tot pe unde se duce că /ettice nuştie să se poarte.

Page 87: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 87/129

 ) 6n locul tău nu mi-aş face griji, i-am spus. ) şa o fi, dar... 8i aici s-a întrerupt o clipă. 7u... eu aş face orice pentru /ettice. ) Nu mulţi dintre noi pot face 9orice: pentru altcineva, i-am replicat. ricât de mult

ne-am dori, nu avem puterea. ) /a dracu cu viaţa asta0 a e"clamat 'ennis.>ietul băiat0 'ragostea asta prostească şi tinerească e o boală foarte grea. *-am abţinut

să-i ţin vreunul dintre discursurile convenţionale şi, probabil, iritante care se rostesc îngeneral în asemenea momente. 6n loc de asta, i-am spus noapte bună şi m-am dus la culcare.

6n dimineaţa următoare, când m-am întors de la slujba de ora opt, am găsit-o pe1riselda aşe%ată la masă, cu micul dejun în faţă şi cu un bilet desfăcut în mână. 7ra de lanne &rotheroe.

'ragă 1riselda,

?-aş fi foarte recunoscătoare dacă tu şi vicarul aţi putea veni astă%i la prân%, darfără să ştie prea multă lume. 3-a întâmplat ceva foarte ciudat, şi aş vrea să-i cersfatul domnului Clement.

?ă rog însă să nu pomeniţi de asta când ajungeţi, pentru că nu am povestit nimicnimănui.

oată dragostea, a ta, cu multă afecţiune,nne &rotheroe

 ) Fireşte că trebuie să mergem, a %is 1riselda, iar eu am încuviinţat. *ă întreb ce s-o fiîntâmplat.

 Nici eu nu aveam vreo idee. ) 8tii ceva, i-am spus 1riseldei, până la urmă nu cred că am ajuns încă la sfârşitul

 poveştii ăsteia. ) Ce vrei să spui Că nu se termină până nu este cineva arestat ) Nu, nu, am răspuns, nu asta. ?reau să spun că e"ista nişte ramificaţii, nişte urmări

despre care nu ştim nimic. 3unt o groa%ă de lucruri de lămurit până să aflăm adevărul. ) dică nişte lucruri care nu contea%ă prea mult, dar incomodea%ă ) 'a, cred că ai înţeles foarte bine. ) 7u, unul, cred că ne agităm cu toţii mult prea mult, a %is 'ennis, servindu-se cu

gem. *oartea lui moş &rotheroe e un lucru foarte bun pentru toată lumea. Nimeni nu-l plă-cea. >ine, ştiu că poliţia trebuie să-şi facă cercetările 2 că doar asta e treaba lor. 'ar eu,unul, mai că aş spera să nu afle niciodată nimic. N-aş vrea să-l văd pe 3lacE promovat şi

 plimbându-se peste tot umflat în pene de propria isteţime.3unt şi eu om. *-am simţi înclinat să fiu de acord cu ce spusese despre promovarea lui

3lacE. 5n om care i%buteşte mereu să-i scoată din sărite pe ceilalţi nu poate pretinde să fie prea iubit.

 ) 8i doctorul ;a+docE e cam de părerea mea, a continuat 'ennis. 7l, unul, n-ar daniciodată un criminal pe mâna justiţiei. şi %is asta.Cam asta e problema cu teoriile lui ;a+docE, după părerea mea. r fi ele solide, prin

ele însele 2 nu am căderea să judec, dar în acelaşi timp lasă, asupra unor minţi fragede şi nufoarte profunde, o impresie pe care sunt convins că ;a+docE însuşi nu ar dori s-o aibă.

1riselda a aruncat o privire pe fereastră şi ne-a comunicat că erau nişte reporteri pringrădină.

 ) &esemne că iar fotografia%ă ferestrele biroului, a spus ea, oftând.vuseserăm destul de multe de suferit în direcţia asta. *ai întâi 2 curio%itatea

oamenilor fără ocupaţie din sat( cu toţii veniseră să se uite cu gura căscată. u urmatreporterii, înarmaţi cu aparate de fotografiat, şi iarăşi oamenii din sat, ca să-i vadă pe

reporteri. &ână la urmă, trebuise să fie adus un poliţist din *uch >enham, care să stea de pa%ă în faţa ferestrei. ) *ă rog, am spus, mâine e înmormântarea şi, după asta, sunt convins că toată agitaţia

o să încete%e,

Page 88: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 88/129

Când am ajuns la ld ;all, am observat şi pe acolo câţiva reporteri dând târcoale. *-auabordat cu diverse întrebări, la care am răspuns, invariabil, aşa cum ajunseserăm cu toţii laconclu%ia că era cel mai bine, cum că 9nu aveam nimic de spus:.

*ajordomul ne-a condus într-un salonaş, al cărui singur ocupant s-a dovedit a fidomnişoara Cram, aflată, din câte se părea, într-o foarte bună dispo%iţie.

 ) Ce surpri%ă, nu a început ea, în timp ce dădeam mâna. Nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap aşa ceva, dar doamna &rotheroe e foarte bună la suflet, nu credeţi 8i, de bunăseamă, pentru o fată nu puteţi spune că e plăcut să locuiască la *istreţul lbastru, singură,

cu toţi reporterii pe cap şi alte cele. 5nde mai pui că eu chiar mă pot face utilă 2 în astfel demomente, toată lumea are nevoie de un secretar, iar domnişoara &rotheroe nu dă nici un picde ajutor, nu credeţi

m constatat, amu%at, că vechea animo%itate îndreptată împotriva lui /ettice persista,deşi tânăra devenise, între timp, o mare susţinătoare a lui nne. 6n acelaşi timp, m-amîntrebat dacă povestea venirii ei acolo era chiar adevărată. 'in vorbele ei reieşea că nneavusese iniţiativa, şi totuşi nu eram convins că era chiar aşa. 3e prea putea ca tocmaidomnişoara Cram să fi pomenit prima dată cât îi era de neplăcut să locuiască la *istreţullbastru. Nu voiam să judec pe nimeni, dar nu eram chiar sigur că tânăra era sinceră pânăla capăt.

6n clipa aceea, nne &rotheroe a intrat în cameră. 7ra îmbrăcată în negru, dar foartediscret, şi avea în mână un %iar de duminică, pe care mi l-a înmânat, cu o privire tristă.

 ) N-am mai păţit niciodată aşa ceva. 7 de-a dreptul groa%nic, nu credeţi /a anchetă,m-a abordat un reporter. Nu i-am spus altceva decât că eram foarte supărată şi nu aveamnimic de declarat, iar el m-a întrebat dacă nu eram şi foarte dornică de a-l descoperi peucigaşul soţului meu, la care am spus că da. 'upă care m-a întrebat dacă bănuiam pe cinevaşi am spus nu. insistat. Nu-i aşa că părea să fie cineva care ştia cum mergeau lucrurile însat m răspuns că aşa părea, fireşte. 8i cu asta, gata. 8i acum, ia uitaţi-vă0

6n mijlocul paginii era o fotografie, care părea făcută cam cu %ece ani înainte 2 cine ştiede unde o obţinuseră0 itlul era scris cu litere mari(

?O'5? '7C/=O CO N5 37 ? /O3&SNO C7 N5-/ ? '73C&7=4 &7

5C4185/ >O=>5/54 3O5.

'oamna &rotheroe, văduva bărbatului ucis, este convinsă că ucigaşul este o persoană din sat. re anumite bănuieli, dar nici o certitudine. 3pune că estedevastată de supărare, dar îşi afirmă încă o dată hotărârea de a-l descoperi pecriminal.

 ) Ce părere aveţi, puteam să spun eu aşa ceva a întrebat nne. ) &utea fi şi mai rău, credeţi-mă, am asigurat-o, înapoindu-i %iarul. ) ameni fără ruşine, %ău aşa0 a %is domnişoara Cram. are mi-ar plăcea să-l văd pe

unul dintre ăştia încercând să se lege şi de mine.m observat, în privirea 1riseldei, o sclipire care spunea că, pesemne, declaraţia

trebuia considerată mai sinceră decât era domnişoara Cram dispusă să lase să se înţeleagă. Ni s-a anunţat că prân%ul era servit, aşa că ne-am dus în sufragerie. /ettice nu a apărut

decât pe la jumătatea mesei. venit plutind, ca de obicei, şi s-a aşe%at în locul rămas liber,%âmbindu-i 1riseldei şi făcându-mi şi mie un semn cu capul. veam anumite motive carem-au făcut s-o urmăresc cu multă atenţie. &ărea la fel de împrăştiată ca de obicei. Foartedrăguţă, de asemenea 2 trebuie s-o recunosc cinstit. ot nu purta doliu, în schimb eraîmbrăcată într-o nuanţă de verde-deschis care-i scotea în evidenţă tenul delicat.

'upă ce ne-am băut cafeaua, nne a spus, fără să ridice glasul(

 ) m câte ceva de vorbit cu domnul vicar. să mergem sus, în salonaşul meu.6n sfârşit, aveam să aflu motivul pentru care fusesem chemat. *-am ridicat şi am mersdupă ea, pe scări. 6nainte să intre în salonaş, s-a oprit. m dat să vorbesc, dar ea a întinsmâna şi m-a oprit. rămas aşa o vreme, ascultând, cu privirile aţintite jos, în coridor.

 ) >un, se duc în grădină. Nu, nu intraţi acolo. &utem urca direct.

Page 89: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 89/129

3pre marea mea surpri%ă, m-a condus pe coridor în jos, până la capătul aripii în care neaflam. colo, o scară îngustă cu aspect aproape improvi%at, ducea la etajul de deasupra.nne a început să urce, iar eu am urmat-o. m ajuns într-un hol plin de praf, ea a deschis ouşă şi m-a condus într-un pod mare, întunecos, care era evident folosit drept spaţiu dedepo%itare. 7rau acolo diverse cufere, mobilă veche, sfărâmată, câteva tablouri pusegrămadă şi o sumedenie de mărunţişuri de felul celor care se adună de-a lungul anilor.5imirea mea era vădită, astfel că ea a surâs slab.

 ) *ai întâi de toate, trebuie să vă e"plic. 6n ultimele %ile am dormit foarte prost. stă-

noapte, sau mai degrabă a%i-dimineaţă, pe la trei, am fost sigură că aud pe cineva umblând prin casă. vreme am stat să ascult, apoi, în cele din urmă, m-am ridicat şi am venit să văd.4eşind din dormitor, mi-am dat seama că %gomotele nu veneau de sus, ci de deasupra. mvenit până la piciorul scării pe care-am urcat acum, mi s-a părut iarăşi că aud un %gomot şiam întrebat dacă era cineva. Nu mi s-a răspuns, n-am mai au%it nimic, aşa că am presupuscă nervii îmi jucau feste şi m-am culcat din nou. Cu toate astea, după ce s-a luminat, am ve-nit încoace 2 doar de curio%itate. 8i ia uitaţi-vă ce-am găsit.

3-a aplecat şi a întors un tablou care %ăcea sprijinit de %id, cu spatele la noi. /uat prinsurprindere, am oftat. 7ra limpede vorba de un portret în ulei, dar faţa fusese sfâşiată şităiată într-un chip sălbatic, încât ajunsese de nerecunoscut. *ai mult, era evident cătăieturile erau făcute de curând.

 ) Ce ciudăţenie, am spus. ) Nu-i aşa Ce credeţi, care o fi e"plicaţiam clătinat din cap a neştiinţă.

 ) 6mi dă o impresie de sălbăticie care nu-mi place deloc, am afirmat. 3-ar %ice că afost vorba de o cri%ă de furie nebunească.

 ) 'a, asta m-am gândit şi eu. ) l cui e portretul ) N-am nici cea mai vagă idee. Nu l-am mai vă%ut niciodată. oate lucrurile astea erau

deja în pod când m-am căsătorit cu /ucius şi am venit să locuiesc aici. Nu le-am cercetatniciodată şi nici nu mi-a păsat de ele.

 ) 7"trem de ciudat, am repetat.*-am aplecat să cercete% şi celelalte tablouri. 7rau cam ceea ce mă şi aşteptam săgăsesc 2 diverse peisaje câtuşi de puţin e"cepţionale, alte câteva uleiuri şi nişte reproduceriaşe%ate în rame ieftine. Nu am mai găsit nimic care să ne fie de ajutor. 5n cufăr mare, demodă veche, de felul celor care purtau numele de 9arcă:, avea înscrise pe el iniţialele 7.&.m ridicat capacul, dar era gol. 6n rest, în pod nu se mai afla absolut nimic interesant.

 ) 7ste realmente ceva ieşit din comun, am spus. N-are... n-are nici un sens. ) 'a, a rostit nne, şi asta mă cam sperie. Nu mai era nimic de vă%ut. m coborât împreună în salonaş, iar ea a închis uşa. ) Credeţi că ar trebui să iau vreo măsură 3ă spun poliţieim şovăit.

 ) şa, la prima vedere, e greu de spus dacă... ) 'acă are sau nu de-a face cu crima, m-a completat nne. 8tiu. 'e-asta îmi şi vineatât de greu. /a prima vedere, nu pare să e"iste nici o legătură.

 ) Nu, am spus, dar este, din nou, un Fapt Ciudat.m rămas amândoi tăcuţi, adânciţi în gânduri.

 ) 'acă-mi daţi voie să vă întreb, ce-aveţi de gând să faceţi mai departe am întrebat%is în cele din urmă, iar ea a ridicat capul.

 ) m să continui să locuiesc aici cel puţin încă şase luni0 a spus sfidătoare. Nu preavreau. 1ândul de a locui aici îmi este odios. 'ar cred că nu am de ales, altfel oamenii vorspune că am fugit pentru că aveam conştiinţa încărcată.

 ) h, e"ageraţi0

 ) >a nu, chiar aşa ar fi. *ai ales că..., a început ea, apoi a şovăit. *ai ales că, după cetrec şase luni, am de gând să mă căsătoresc cu /a<rence. Nici unul din noi nu mai vrea săaştepte, a completat, ridicând ochii şi întâlnindu-mi privirea.

 ) *ă gândeam eu că aşa se va întâmpla, am răspuns.'intr-odată şi-a pierdut stăpânirea de sine şi şi-a îngropat capul în palme.

Page 90: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 90/129

 ) Nici nu ştiţi cât vă sunt de recunoscătoare. Nici nu ştiţi. Ne luaserăm deja adio... elavea de gând să plece. şa... nu mă simt chiar distrusă la gândul morţii lui /ucius. 'acă amfi avut vreun plan de a fugi împreună şi atunci el ar fi murit... acum ar fi groa%nic. 'ardumneavoastră ne-aţi făcut să vedem că ar fi fost o mare greşeală, şi de-asta vă suntrecunoscătoare.

 ) 8i eu sunt recunoscător, am spus, pe un ton grav. ) Cu toate astea, ştiţi foarte bine cum va fi, a continuat nne, ridicându-se. 'acă nu

este descoperit adevăratul criminal, lumea va continua să creadă ca a fost /a<rence... da,

da, aşa va fi. *ai ales când se va însura cu mine. ) 'ragă doamnă &rotheroe, dar mărturia lui ;a+docE a fost limpede... ) Ce le pasă oamenilor de mărturii Nici măcar nu ştiu despre ce e vorba. *ărturiile

medicilor nu înseamnă nimic pentru oamenii de rând. *ai e"istă un motiv pentru care vreausă mai rămân aici, domnule Clement. ?reau să descopăr adevărul.

6n timp ce vorbea, ochii îi scânteiau. adăugat( ) 'e-asta i-am cerut fetei ăsteia să vină încoace. ) 'omnişoarei Cram ) 'a. ) 'eci chiar i-aţi cerut, adică a fost ideea dumneavoastră ) 6n întregime. 7i, la drept vorbind, şi ea mi s-a plâns un pic. /a anchetă 2 era acolo

când am sosit. 'ar i-am cerut special să vină. ) Că doar nu credeţi, am e"clamat, că tânăra asta cam prostuţă are ceva de-a face cu

crima ) 7 foarte uşori să pari nătâng, domnule Clement. 7ste unul dintre cele mai uşoare

lucruri din lume. ) 'eci credeţi... ) Nu, nu cred. Hău că nu. Cred însă că fata ştie ceva, sau ar putea să ştie ceva. veam

de gând s-o studie% mai îndeaproape. ) 8i chiar în noaptea în care a sosit aici, portretul a fost sfâşiat, am spus gânditor. ) Credeţi că a fost ea 'ar de ce &are cu totul absurd şi de-a dreptul imposibil.

 ) 8i mie mi se pare absurd şi imposibil ca soţul dumneavoastră să fi fost asasinat în biroul meu, am răspuns, pe un ton amar. 'ar chiar aşa a fost. ) 8tiu, a %is ea, punându-mi o mână pe braţ. 7 groa%nic pentru dumneavoastră, îmi

dau seama, deşi nu v-am spus nimic despre asta.m scos din bu%unar cercelul albastru, de lapisla%uli, şi i l-am arătat.

 ) 7 al dumneavoastră, nu ) h, da, a răspuns ea, întin%ând mâna după el, cu un %âmbet încântat. 5nde l-aţi

găsit'ar nu am dat drumul cercelului să cadă în palma ei întinsă.

 ) ?-ar deranja, am întrebat, dacă l-aş mai păstra puţin ) Nu, deloc, a răspuns, pârând uimită şi uşor curioasă, dar nu i-am dat nici o

e"plicaţie$ în loc de asta, am întrebat-o în ce situaţie se afla din punct de vedere financiar. ) 7 o întrebare destul de indiscretă şi deplasată, am %is, dar credeţi-mă că nu dorescsă-mi bag nasul în treburile dumneavoastră.

 ) Nu mi se pare deloc deplasată. 'umneavoastră şi 1riselda sunteţi cei mai buni prieteni pe care-i am aici. 8i îmi place şi bătrâna *iss *arple, e distractivă. Ca să vărăspund, /ucius avea destul de multă avere. lăsat totul împărţit aproape egal între mine şi/ettice. ld ;all îmi revine mie, dar /ettice are dreptul să aleagă îndeajuns de multemobile pentru a umple o casă nu foarte mare şi primeşte şi o sumă separată strict pentru a-şicumpăra o locuinţă, pentru ca nimeni să nu fie nedreptăţit.

 ) 8i ce intenţii are, ştiţi cumvanne s-a strâmbat uşor, făcând un semn de neputinţă.

 ) Nu-mi spune nimic. Cred că va pleca de-aici cât se poate de repede. Nu mă place,aşa a fost dintotdeauna. 7 şi vina mea, pot spune, deşi am încercat în permanenţă să măcomport bine. otuşi, cred că orice fată îşi detestă mama vitregă.

 ) 'ar dumneavoastră ce sentimente aveţi faţă de ea am întrebat-o direct.

Page 91: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 91/129

 Nu mi-a răspuns imediat, ceea ce m-a convins că aveam de-a face cu o femeie foartecinstită.

 ) /a început o plăceam, a spus. 7ra o fetiţă foarte drăguţă. cum nu cred că mai amvreo afecţiune pentru ea. Nu ştiu de ce. &oate pentru că nici ea nu mă place, iar eu tânjescsă fiu plăcută de ceilalţi, să ştiţi.

 ) Cu toţii suntem la fel, am %is, iar nne &rotheroe a %âmbit.*ai aveam o singură misiune, şi anume să discut ceva cu /ettice &rotheroe, între patru

ochi. m i%butit s-o găsesc destul de uşor 2 era în salon, singură, 1riselda şi 1lad+s Cram

fiind afară, în grădină. m intrat după ea şi am închis uşa. ) /ettice, i-am %is, vreau să-ţi spun ceva.7a a ridicat privirea, fără prea mare interes.

 ) 'a*ă gândisem dinainte ce aveam să-i spun. m scos cercelul de lapisla%uli şi am

întrebat-o, fără să ridic vocea( ) 'e ce ai lăsat asta în biroul meu clipă, am vă%ut-o încordându-se. fost o reacţie aproape instantanee şi şi-a revenit

atât de repede încât nici măcar eu nu mai puteam fi sigur că observasem într-adevăr ceva.poi, pe un ton detaşat, a răspuns(

 ) N-am lăsat nimic în biroul dumneavoastră, niciodată. Nu-i al meu. 7 al lui nne. ) 8tiu asta, am replicat. ) 8i atunci de ce mă întrebaţi pe mine &esemne că nne l-a pierdut. ) 'oamna &rotheroe nu a fost în biroul meu decât o singură dată, după crimă, iar

atunci era îmbrăcată în negru, ceea ce înseamnă că nu ar fi putut purta cercei albaştri. ) tunci, a %is /ettice, înseamnă că trebuie să-l fi pierdut altă dată. şa e logic, a

adăugat. ) 7 foarte logic, am răspuns. 8i-ţi aduci cumva aminte când a purtat mama ta vitregă

cerceii ăştia ultima dată ) h..., a început ea, uitându-se la mine cu o privire uimită şi încre%ătoare. 7 foarte

important

 ) r putea fi, am afirmat. ) 3ă încerc să mă gândesc. rămas pe gânduri, încruntând din sprâncene. Nu am vă%ut-o niciodată pe /ettice

&rotheroe arătând mai fermecătoare decât în clipa aceea. ) h, da, a răspuns deodată. 6i avea... 6i avea cu ea joi. cum îmi amintesc. ) Ioi, am spus eu încet, a fost %iua crimei. 6n %iua aceea, doamna &rotheroe s-a

apropiat de fereastra biroului prin grădină, dar, dacă-ţi aduci aminte ce-a declarat, nu aintrat.

 ) 8i ăsta unde l-aţi găsit ) Că%use sub masa de scris. ) tunci, a replicat /ettice cu răceală, s-ar %ice că nu a spus adevărul, nu-i aşa

 ) Ce vrei să spui Că a intrat şi s-a apropiat de masă ) &ăi aşa pare, nu Foarte senină, s-a uitat în ochii mei. 'acă vreţi să ştiţi, a continuat,calmă, eu n-am cre%ut niciodată că nne spune adevărul.

 ) 'a, /ettice, dar nici tu nu eşti sinceră. ştiu foarte bine. ) Cum adică a întrebat, uimită. ) ?reau să spun că ultima dată când am vă%ut acest cercel era vineri dimineaţă, când

am venit încoace cu colonelul *elchett. 3e afla pe masa de toaletă a mamei tale vitrege,împreună cu perechea lui. Chiar am umblat cu ei puţin.

 ) h0 a e"clamat ea, cu vocea tremurată, apoi, brusc, s-a aruncat în lături, pe braţulfotoliului, şi a i%bucnit în lacrimi.

8edea prăbuşită, cu părul ei scurt şi blond aproape atingând podeaua. 7ra o atitudine

foarte ciudată 2 frumoasă şi spontană. m lăsat-o să suspine câteva minute, în tăcere, apoii-am spus, cu foarte multă blândeţe(

 ) 'e ce-ai făcut-o, /ettice ) Ce anume a i%bucnit ea, ridicându-se şi dându-şi părul pe spate, cu gesturi

sălbatice$ arăta speriată 2 aproape îngro%ită. Ce vreţi să spuneţi

Page 92: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 92/129

 ) Ce motive ai avut 1elo%ia Faptul că nu-ţi place nne ) h, da, da..., a început să-mi răspundă, aranjându-şi părul şi părând să-şi fi recăpătat

 brusc stăpânirea de sine. 'a, puteţi să-i spuneţi şi aşa 2 gelo%ie. Niciodată nu mi-a plăcutnne, din prima clipă când a venit aici să facă pe stăpâna. 7u am pus chestia aia blestematăsub masă. m sperat să-i fac neca%uri şi aş fi reuşit, dacă n-aţi fi fost dumneavoastră aşa un

 băgăcios, să vă jucaţi cu diverse obiecte de pe masa de toaletă a altuia. ricum, nu e treabaunui cleric să ajute poliţia.

fost o i%bucnire copilărească, meschină. Nu m-am supărat. 'e fapt, în clipa

respectivă, chiar arăta a copil, şi încă unul foarte nefericit. asemenea încercare naivă de ase ră%buna pe nne nu prea părea neapărat de luat în serios. 4-am şi spus-o şi am adăugat căaveam de gând să înapoie% cercelul, fără să pomenesc împrejurările în care-l găsisem. staa părut să o emoţione%e.

 ) 7 foarte frumos din partea dumneavoastră, mi-a spus$ a tăcut o clipă apoi,întorcându-şi faţa şi alegându-şi clar cuvintele cu foarte multă atenţie, a continuat( 'omnuleClement, eu, în locul dumneavoastră, l-aş îndepărta pe 'ennis de-aici cât mai repede.Cred... cred că aşa ar fi cel mai bine.

 ) 'ennis am întrebat, ridicând dintr-o sprânceană, uşor uimit, dar şi întrucâtvaamu%at.

 ) Cred că ar fi mai bine, a repetat, apoi a adăugat, pe acelaşi ton încurcat( îmi pare răude el. Nu credeam să... oricum, îmi pare rău.

8i cu asta, s-a încheiat discuţia.

Page 93: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 93/129

Capitolul XXIII

6n drum spre casă, i-am propus 1riseldei să facem un ocol şi să trecem pe la gorgan.7ram nerăbdător să văd dacă poliţia trecuse la treabă şi dacă reuşise să descopere ceva.1riselda însă avea treburi acasă, aşa că am rămas singur în e"pediţia mea. /a conducereaoperaţiunii, l-am găsit pe agentul ;urst.

 ) 'eocamdată nici un semn, domnule, mi-a raportat el. 8i totuşi e limpede că ăsta esingurul loc potrivit pentru o tainiţă.Cuvintele lui m-au lăsat cam uimit, pentru că nu vorbeşte prea limpede şi, în loc de

tainiţă, înţelesesem 9temniţă:. proape imediat însă, am înţeles ce voia de fapt să %ică. ) Cu alte cuvinte, domnule, unde putea să meargă tânăra, prin pădure, pe cărarea asta

'uce la ld ;all sau aici, unde ne aflăm, şi cam atât. ) &resupun că inspectorul 3lacE nu se va coborî până într-atât încât s-o întrebe direct

 pe tânăra domnişoară, am spus. ) Nu vrea să facă nici un pic de vâlvă, a %is ;urst. rice i-ar scrie lui 3tone şi orice îi

răspunde el ar putea să facă puţină lumină... dar dacă află că suntem pe urmele ei, odată-şiînchide gura şi gata.

91ata: cu ce Nu era foarte limpede, însă eu, unul, mă îndoiam că domnişoara 1lad+sCram putea fi vreodată făcută să-şi închidă cu totul gura, aşa cum se spusese. Nu mă puteam gândi la ea altfel decât ca la o persoană înclinată să trăncăne fără încetare.

 ) Când dai peste un asemenea himpostor @, vrei să ştii ce l-a făcut să devină himpostor,a spus agentul ;urst, pe un ton profesoral.

 ) 7vident. ) 4ar răspunsul urmea%ă să fie găsit în gorganul ăsta de-aci... sau altfel ce căuta el să

tot scormonească în pământ ) &oate un  raison d%&treA  ca să dea târcoale prin %onă, am sugerat, dar cele câteva

cuvinte franţu%eşti s-au dovedit prea mult pentru agent$ s-a ră%bunat însă, pentru că nu reu-şise să înţeleagă, spunând cu răceală(

 ) Osta-i punctul de vedere al unui hamator. ) 5na peste alta, n-aţi găsit vali%a, am %is. ) s-o găsim, domnule. Nu vă îndoiţi. ) Nu-s aşa de sigur, am continuat. *-am tot gândit. *iss *arple a spus că n-a trecut

 prea multă vreme înainte ca fata să apară cu mâna goală. 6nseamnă că n-ar fi avut timp săvină până aici şi să se întoarcă.

 ) Nu puteţi pune preţ pe ce spun doamnele în vârstă. Când au vă%ut ceva ciudat şi stauacolo, aşteptând, cu sufletul la gură, timpul %boară pe lângă ele, de-a dreptul. ricum, nici odoamnă nu ştie mare lucru despre timp.

*ă întreb adesea de ce toată lumea este aşa înclinată să generali%e%e. stfel de fra%esunt foarte rar adevărate, aproape niciodată, iar de cele mai multe ori sunt de-a dreptulaberante. 7u însumi nu prea am simţul timpului !de-asta îmi şi ţin ceasul înainte#, în timp ce*iss *arple, pot să spun, îl are foarte ascuţit. Ceasul ei este foarte precis, iar ea soseşteabsolut punctuală cu orice oca%ie. Cu toate astea, nu aveam de gând să mă contra%ic cuagentul ;urst asupra acestui aspect. *i-am luat la revedere, i-am urat noroc, şi am pornit-oîn drumul meu. ocmai când mă apropiam de casă, mi-a venit o idee. Nu era re%ultatulvreunui proces anterior, ci pur şi simplu un gând care mi se formase în minte 2 o posibilăsoluţie a problemei. 'upă cum am povestit mai înainte, atunci când cercetasem pentru

 prima oară poteca, în %iua de după crimă, găsisem tufişurile răscolite într-un anume loc.Cre%usem atunci că totul fusese din cau%a lui /a<rence, care făcea acelaşi lucru ca şi mine.

*i-am amintit însă că după aceea eu şi el găsiserăm o altă urmă, foarte slab vi%ibilă,

care se dovedise a fi drumul pe care o apucase inspectorul. 'acă mă gândeam bine, îmiaduceam aminte clar că prima urmă !a lui /a<rence# fusese mult mai clară decât a doua, caşi cum pe-acolo ar fi trecut mai multe persoane, şi m-am gândit şi că, pesemne, asta-i

@  Ca mulţi alţi $ritanici nu 'oarte educaţi, inspectorul urst nu pronunţă ./0 iniţial acolo unde tre$uie, dar are tendinţa să-l adaugeacolo unde nu e nevoie"*n"tr"+

2  *otiv !în france%ă, în original#.

Page 94: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 94/129

atrăsese şi lui /a<rence atenţia. 'acă primii care trecuseră pe acolo fuseseră cumvadoctorul 3tone sau domnişoara Cram

*i-am amintit, sau poate doar mi-am imaginat că-mi aminteam, că vă%usem câtevacrenguţe rupte ale căror frun%e erau deja veştejite, ceea ce însemna că urma nu putea filăsată în după-amia%a în care căutaserăm noi.

ocmai mă apropiam de locul cu pricina. /-am recunoscut cu uşurinţă şi am început,încă o dată, să-mi croiesc drum printre tufişuri. 'e data asta am observat şi alte crenguţe, decurând rupte. Cineva trecuse pe aici, după mine şi după /a<rence.

6n scurtă vreme, am ajuns la locul în care-l întâlnisem pe /a<rence. 5rma cea slabăînsă trecea mai departe, aşa că am continuat să mă ţin după ea. 'intr-odată, am ajuns la unmic luminiş, unde se vedeau urme recente lăsate de o persoană strecurată pe acolo. 3punluminiş pentru că ierburile nu erau foarte abundente acolo, însă crengile copacilor seîntâlneau deasupra capului meu şi spaţiul liber nu putea avea mai mult de câteva picioare îndiametru. 'e partea opusă, ierburile se îndeseau din nou şi părea limpede că nimeni nu-şicroise drum pe acolo în ultima vreme. otuşi, într-un anume loc, păreau uşor răscolite.

*-am apropiat şi am îngenuncheat, dând tufişurile la o parte cu ambele mâini. m fostrăsplătit cu o străfulgerare maronie. &lin de însufleţire, mi-am vârât braţul printre crengi şi,cu ceva greutate, am scos la lumină o valijoară brună. *i-am permis o scurtă e"clamaţie detriumf. 4%butisem. 'eşi tratat cu răceală şi dispreţ de agentul ;urst, avusesem dreptate îndeducţiile mele. Fără îndoială, aceea era vali%a ascunsă de domnişoara Cram. m încercats-o deschid, dar era încuiată.

=idicându-mă, am observat şi o bucată mică de cristal, închisă la culoare, care %ăcea pe jos. proape fără să mă gândesc am ridicat-o şi am vârât-o în bu%unar, apoi, apucându-micomoara de toartă, m-am întors pe potecă. &e când tocmai săream gardul, ca să ajung laaleea din spatele caselor, un glas plin de agitaţie a răsunat, undeva în apropierea mea(

 ) h, domnule Clement0 ţi găsit-o0 Ce bine v-aţi descurcat01ândindu-mă în sinea mea că *iss *arple este neîntrecută în arta de a observa fără a fi

observată, mi-am ridicat comoara şi am aşe%at-o pe gărduţul care ne despărţea. ) sta e, a spus *iss *arple. ş recunoaşte-o dintr-o mie.

sta mi s-a părut o uşoară e"agerare. 7"istă un număr uriaş de vali%e ieftine, lucitoare,care toate arată identic. Nimeni nu putea recunoaşte cu siguranţă una pe care o vă%use de lao asemenea distanţă, la lumina lunii, dar mi-am dat seama că toată povestea vali%eirepre%enta o i%bândă personală a lui *iss *arple, aşa că era îndreptăţită să e"agere%e puţin.

 ) &resupun că-i încuiată, nu, domnule Clement ) 'a, tocmai mă duceam s-o predau la poliţie. ) Nu credeţi că ar fi mai bine să telefonaţiFireşte că era mai bine să telefone%. 'acă m-aş fi plimbat prin sat cu vali%a în mână, m-

aş fi ales probabil cu o groa%ă de publicitate nedorită. şa că am deschis portiţa grădinii lui*iss *arple şi am intrat în casă prin fereastra franţu%ească, apoi, refugiat în salonaş şi cuuşa închisă, mi-am comunicat veştile. =e%ultatul a fost că inspectorul 3lacE ne-a anunţat că

avea să vină în câteva clipite. şi sosit, într-o dispo%iţie foarte arţăgoasă. ) 'eci am găsit-o, da a %is. 8tiţi ce, domnule, n-ar mai trebui să ţineţi lucruri dinastea pentru dumneavoastră. 'acă aveaţi vreun motiv să credeţi că ştiaţi unde se afla ascunsarticolul cu pricina, trebuia să le raportaţi asta autorităţilor în drept.

 ) fost pur şi simplu un accident, am spus. *i-a venit o idee şi cu asta, basta. ) *da, n-aş prea crede. 3unt aproape trei sferturi de milă de pădure, iar

dumneavoastră vă duceţi direct la locul potrivit şi puneţi mâna pe ea.4-aş fi putut e"plica inspectorului etapele raţionamentului meu, dar reuşise, ca de

obicei, să mă scoată din sărite, aşa că am tăcut. ) 7i a continuat el, privind vali%a cu dispreţ şi cu un soi de indiferenţă prefăcută. Ce-

ar fi să ne uităm ce-i înăuntru

dusese cu sine o sumedenie de chei şi de sârmuliţe. /acătul nu i-a pus prea mari probleme. 6n câteva secunde, vali%a era deschisă. Nu ştiu ce ne aşteptam să găsim 2 pe-semne ceva absolut sen%aţional. 6nsă primul lucru care ne-a sărit în ochi a fost o basmacadrilată, cam murdară. 4nspectorul a ridicat-o. apărut un pardesiu albastru-închis, cam

 jerpelit de atâta purtare. poi o şapcă dintr-o stofă cu pătrăţele mici.

Page 95: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 95/129

 ) Ce mai adunătură, a %is inspectorul.'upă aceea, a venit rândul unei perechi de pantofi cu talpa aproape sfâşiată. /a fundul

vali%ei se afla un pachet ambalat în hârtie de %iar. ) ici o fi cămaşa pentru costumul cel bun, a comentat cu amărăciune inspectorul,

sfâşiind ambalajul. clipă mai târ%iu, a rămas cu gura căscată de uimire, căci pachetul conţinea câteva

obiecte mici de argint, foarte fine, şi un platou rotund din acelaşi metal. *iss *arple a scoso e"clamaţie pătrun%ătoare, recunoscându-le.

 ) acâmurile0 acâmurile de argint ale colonelului &rotheroe şi taa Carol al 44-lea.Cine s-ar fi gândit la aşa ceva0

4nspectorul se făcuse foarte roşu la faţă. ) 'eci ăsta era clenciul, a mormăit el. âlhărie. 'ar nu-mi dau seama de ce nu mi s-a

 pomenit de lipsa ăstora. ) &oate că nu s-a descoperit încă, am sugerat. &resupun că asemenea lucruri valoroase

nu sunt folosit %i de %i. &esemne că erau ţinute încuiate undeva, într-un seif. ) rebuie să cercete% asta, a %is inspectorul. *ă duc de îndată la ld ;all. 'eci de-

asta a tulit-o doctoraşul nostru. 'in cau%a poveştii cu crima şi tot restul, s-a temut că o să-idescoperim activităţile. 7ra cu putinţă să avem nevoie să-i perche%iţionăm camerele, aşa căa pus-o pe fată să ascundă astea în pădure, împreună cu un schimb de haine. &lănuia

 probabil să se întoarcă pe o cale ocolită şi să plece cu ele, într-o noapte, în timp ce earămânea aici ca să nu dea naştere la bănuieli. 7i, este însă şi o parte bună. Cu asta, a scăpatde bănuiala de crimă. N-a avut nimic de-a face cu ea. Iocul lui era cu totul altul.

închis vali%a la loc şi a plecat, refu%ând-o pe *iss *arple care-i oferea un pahar desherr+.

 ) 7i, cu asta am re%olvat una dintre probleme, am spus, cu un oftat. 3lacE are perfectădreptate, nu e"istă motive să-l suspectăm pe doctor de crimă. otul se e"plică într-un modfoarte satisfăcător.

 ) şa s-ar părea, a fost de acord *iss *arple. 'eşi nu putem fi absolut siguriniciodată, nu credeţi

 ) &ăi, în primul rând, nu are nici un motiv, i-am atras eu atenţia. obţinut ce voia şitocmai se pregătea să dispară. ) *da.7ra limpede că nu era complet mulţumită, aşa că am privit-o cu o oarecare curio%itate.

3-a grăbit să-mi răspundă întrebărilor oglindite în privire, cu un soi de însufleţire şi deregret(

 ) Nu mă îndoiesc că o să spun o mare prostie. şa fac mereu. 'ar mă întrebam ceva...rgintul ăsta e foarte valoros, nu-i aşa

 ) *ai deună%i am au%it că o astfel de taa s-a vândut cu peste o mie de lire, pare-mi-se.

 ) 8i deci... nu e vorba doar de valoarea metalului.

 ) Nu, e ceea ce s-ar putea numi valoare de colecţie. ) sta voiam să spun. ?ân%area unor astfel de lucruri ar putea să ia ceva timp şi, chiardacă ar fi până la urmă aranjată, nu ar putea fi făcută decât în taină. Cu alte cuvinte... dacă

 jaful ar fi fost anunţat şi dacă ar fi început o investigaţie, cum să spun, lucrurile astea numai puteau fi vândute deloc.

 ) Nu prea înţeleg ce vreţi să spuneţi, am replicat. ) 8tiu că nu e"plic prea bine, a continuat ea, din ce în ce mai încurcată şi parcă

scu%ându-se. 'ar mi se pare că... că lucrurile astea nu puteau fi, pur şi simplu, subtili%ate,ca să %ic aşa. 3ingura cale potrivită era să le înlocuiască cu nişte copii. tunci era cu putinţăca jaful să nu fie descoperit decât după ceva vreme.

 ) idee foarte ingenioasă, am spus.

 ) r fi singura cale de reuşită, nu-i aşa 8i dacă-i pe aşa, atunci fireşte, aşa cumspuneţi, odată ce înlocuirea ar fi fost dusă la bun sfârşit, nu ar mai fi e"istat nici un motiv

 pentru asasinarea colonelului &rotheroe 2 chiar dimpotrivă. ) ocmai, am răspuns. sta şi spuneam.

Page 96: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 96/129

 ) 'a, dar mă întrebam... fireşte că nu ştiu nimic sigur... şi colonelul &rotheroe aşafăcea mereu 2 vorbea mult despre lucrurile pe care avea de gând să le facă înainte să seapuce şi, fireşte, uneori nu se mai apuca deloc, dar a %is la un moment dat...

 ) 'a ) %is că avea de gând să-şi evalue%e toate bunurile 2 să aducă un om de la /ondra

 pentru succesiune... nu, asta se face când mori... pentru asigurare. Cineva îi spusese că aşatrebuia procedat. ?orbea mult despre asta şi despre cât era de important. Fireşte, nu ştiudacă luase într-adevăr vreo măsură, dar dacă luase...

 ) 6nţeleg, am spus îngândurat. ) Fireşte, în clipa în care e"pertul dădea cu ochii de argintărie, descoperea imediat

totul, şi atunci colonelul &rotheroe şi-ar fi amintit că-i arătase obiectele doctorului 3tone...mă întreb dacă tot atunci a şi făcut-o... iuţeală de mână, parcă aşa se numeşte, nu *ă rog,iar atunci buba s-ar fi spart, ca să folosesc o e"presie învechită.

 ) 6nţeleg ce spuneţi, am răspuns. Cred că ar trebui să ne asigurăm.m folosit iarăşi telefonul. 6n câteva clipe primisem legătura la ld ;all şi vorbeam cu

nne &rotheroe. ) Nu, nu-i ceva prea important. 4nspectorul a ajuns 7i, oricum să ştiţi că o să vină.

'oamnă &rotheroe, puteţi să-mi spuneţi dacă lucrurile de la ld ;all au fost vreodatăevaluate Cum, cum

=ăspunsul primit a fost limpede şi prompt i-am mulţumit am pus receptorul la loc şi m-am întors către *iss *arple.

 ) 7 foarte limpede. Colonelul &rotheroe luase măsuri pentru ca un om să sosească dela /ondra mâine, luni, pentru o evaluare completă. 'in pricina morţii colonelului,chestiunea s-a amânat.

 ) 'eci chiar e"ista un motiv, a spus încet *iss *arple. ) 5n motiv, da. 'ar asta-i tot. Nu uitaţi că, atunci când s-a tras, doctorul 3tone tocmai

se apropiase de ceilalţi doi, sau trecea peste gărduţ ca să-i ajungă din urmă. ) 'a, a rostit gânditoare *iss *arple. 8i asta îl scoate din discuţie.

Page 97: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 97/129

Capitolul XXIV

*-am întors la vicariat şi l-am găsit pe ;a<es aşteptându-mă în birou. 3e tot plimba însus şi în jos, foarte tulburat, iar când am intrat eu în cameră a sărit în sus de parcă l-ar fiîmpuşcat cineva.

 ) ?ă rog, iertaţi-mă, mi-a spus, ştergându-şi fruntea de transpiraţie. 'e câtva timp, am

nervii întinşi la ma"imum. ) 'ragul meu, i-am răspuns, crede-mă, trebuie să-ţi iei o mică vacanţă, altfel ai să ca%i pur şi simplu la pat şi asta nu o pot îngădui.

 ) Nu-mi pot părăsi munca. Nu, aşa ceva n-am să fac niciodată. ) Nu se pune problema aşa. 7şti bolnav. 3unt sigur că ;a+docE ar fi de acord cu mine. ) ;a+docE... ;a+docE. Ce fel de doctor mai e şi ăsta 5n amărât de la ţară care nu ştie

mare lucru. ) *i se pare că eşti nedrept cu el. 'intotdeauna a fost considerat un om foarte capabil

în meseria sa. ) f, da, poate. 'a, aşa o fi. 'ar tot nu-mi place. 6nsă nu despre asta am venit să vă

vorbesc. ?oiam să vă rog, dacă sunteţi amabil, să ţineţi dumneavoastră predica în seara

asta, în locul meu. Nu mă simt în stare... chiar nu cred că aş putea. ) 'a, fireşte, am să ţin eu slujba. ) Nu, nu, slujba o ţin eu. Cu asta n-am nici o problemă, însă ideea de a mă urca în

amvon, cu toate privirile acelea aţintite asupra mea... închis ochii şi a început să înghită însec, foarte nervos. *i-am dat atunci seama fără putinţă de tăgadă că era ceva foarte înneregulă cu el. 'e parcă şi-ar fi dat seama ce gândeam, a deschis iar ochii şi mi-a spus pedată(

 ) Nu am nimic grav. 'oar că mă doare capul... am nişte migrene îngro%itoare,cumplite. ?ă rog, îmi puteţi da un pahar cu apă

 ) Fireşte.*-am dus chiar eu să-i aduc de la robinet. /a noi acasă, sunatul din clopoţel este o

 practică inutilă. Când i-am adus paharul, mi-a mulţumit, apoi a scos din bu%unar o cutiuţăde carton, din care a luat o caşetă pe care a înghiţit-o.

 ) 5n medicament pentru durerea de cap, mi-a e"plicat. *-am întrebat brusc dacă nucumva ;a<es devenise dependent de droguri. sta ar e"plica multe dintre ciudăţeniile lui.

 ) 3per că nu iei prea multe, i-am %is. ) Nu... oh, nu, doctorul ;a+docE m-a prevenit să am grijă. 'ar e minunat

medicamentul. 6şi face efectul imediat.6ntr-adevăr, părea deja mai calm şi mai stăpân pe el. 3-a ridicat să plece.

 ) 'eci o să ţineţi dumneavoastră predica diseară, da ?ă mulţumesc din suflet,domnule.

 ) Cu mare plăcere. 8i insist să ţin şi slujba. 'umneata du-te acasă şi odihneşte-te. Nu,nici nu vreau să aud altceva. m încheiat discuţia.

*i-a mulţumit din nou, apoi, mutându-şi privirea de la mine la fereastra din spatelemeu, m-a întrebat(

 ) stă%i aţi fost la ld ;all, nu-i aşa, domnule ) 'a. ) 4ertaţi-mă, dar... aţi fost cumva chemat acolo *-am uitat uimit la el şi l-am vă%ut

roşind. ) 6mi cer iertare, îmi cer iertare. 'oar că... mă întrebam dacă nu cumva s-a mai

descoperit ceva, şi de-asta doamna &rotheroe a trimis după dumneavoastră. Nu aveam nici o intenţie de a-i satisface curio%itatea.

 ) ?oia să vorbească despre înmormântare şi despre alte probleme fără prea mareimportanţa, i-am spus. ) h, deci asta era tot. 6nţeleg. Nu am mai comentat nimic. 7l s-a mutat de pe un picior pe altul şi, în cele din urmă,

mi-a spus(

Page 98: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 98/129

 ) 'omnul =edding a trecut să mă vadă aseară. Nu-mi dau seama de ce. ) Nu ţi-a e"plicat ) *i-a spus doar că i-a venit, aşa, o idee să-mi facă o vi%ită. Chipurile, se simţea cam

singur seara. 7 prima dată când face aşa ceva. ) 7i, se %ice că e un om cu care e plăcut să-ţi petreci timpul, am spus, %âmbindu-i. ) Nu înţeleg de ce vine pe la mine. Nu-mi place asta, a răspuns el, ascuţindu-şi glasul.

*i-a %is că o să mai treacă. Ce-o fi însemnând asta Ce idee i-o fi intrat în cap ) i vreun motiv să cre%i că nu a fost sincer cu dumneata l-am întrebat.

 ) Nu-mi place, a repetat ;a<es cu încăpăţânare. 7u, unul, nu i-am făcut niciodată probleme. N-am sugerat niciodată că ar fi fost vinovat, nici măcar când s-a autodenunţat.m spus că mi se părea cu totul de neînţeles. 3ingurul pe care l-am bănuit a fost rcher...dar pe el, nu. Cu rcher e cu totul altă situaţie. 7 un ticălos, un om de nimic, fără frică de'umne%eu. 5n braconier beţiv.

 ) Nu cre%i că eşti puţin cam prea aspru am întrebat. /a urma urmei, nu ştim marelucru despre el.

 ) 5n braconier ordinar, care intră tot timpul la închisoare. 7 în stare de orice. ) 8i chiar cre%i că l-a împuşcat pe colonelul &rotheroe m-am interesat, foarte curios

să aflu.;a<es evită mereu să răspundă cu da sau nu. m observat asta de mai multe ori în

ultima vreme. ) Nu credeţi şi dumneavoastră, domnule, că este singura soluţie posibila ) 'in câte ştim deocamdată, am răspuns, nu e"istă nici un fel de dovadă împotriva lui. ) 'ar ameninţările a insistat ;a<es plin de însufleţire. Nu uitaţi ce a spus.bosisem să tot aud de ameninţările lui rcher. 'in câte îmi puteam da seama, nu

e"ista nici o dovadă clară că ar fi spus vreodată aşa ceva. ) 7ra hotărât să se ră%bune pe colonelul &rotheroe. 3-a ameţit bine şi apoi l-a

împuşcat. ) 7 pur şi simplu o presupunere. ) 'ar recunoaşteţi că e foarte probabil să fi fost aşa

 ) Nu, nu recunosc. ) &osibil, atunci ) &osibil, da.;a<es m-a privit pie%iş.

 ) 8i de ce nu credeţi că ar fi probabil ) &entru că unui om ca rcher nu i-ar trece prin cap să împuşte pe cineva cu pistolul.

 Nu-i o armă potrivită.;a<es părea redus la tăcere de acest argument. 7ra limpede că nu la asta se aşteptase.

 ) Chiar credeţi că o asemenea obiecţie stă în picioare m-a întrebat neîncre%ător. ) 'upă părerea mea, este un argument foarte solid împotriva teoriei că rcher ar fi

vinovatul, am spus.

?ă%ându-mă aşa hotărât, ;a<es n-a mai continuat. *i-a mulţumit din nou şi a plecat.Conducându-l la uşă, am vă%ut patru scrisori pe măsuţa din hol. oate aveau anumitelucruri în comun. 3crisul era evident feminin, pe toate plicurile se putea citi( 9&rin curier.5rgent: şi singura diferenţă pe care o puteam observa era că una era cu mult mai murdarădecât celelalte. ceste asemănări mi-au creat o sen%aţie curioasă, ca şi cum aş fi vă%ut nudublu, ci cvadruplu. *ar+ a ieşit din bucătărie şi m-a surprins cu privirea aţintită la ele.

 ) u fost aduse începând de la prân%, mi-a spus ea, fără s-o fi întrebat. Cu toatele, înafară de una pe care am găsit-o în cutie.

4-am făcut un semn din cap, apoi am adunat scrisorile şi le-am dus în birou. &rima sunaaşa(

'ragă domnule Clement,

*i-a ajuns la cunoştinţă un fapt pe care cred că ar trebui să-l aflaţi şidumneavoastră. 7ste în legătură cu moartea sărmanului colonel &rotheroe. ?-aş fifoarte recunoscătoare dacă m-aţi putea sfătui ce am de făcut 2 dacă să mă duc sau nu

Page 99: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 99/129

la poliţie. 'e la moartea scumpului meu soţ, m-am ferit cât am putut de mult să iesîn evidenţă. &oate că aţi avea timp să treceţi pe la mine în după-amia%a aceasta.

dumneavoastră sinceră,*artha &rice =idle+

m deschis-o şi pe a doua(

'ragă domnule Clement,

3unt atât de tulburată 2 atât de preocupată în sinea mea 2 şi nu ştiu ce am defăcut. *i-a ajuns la ureche ceva ce simt că ar putea fi important. 1ândul de a avea de-a face cu poliţia, în oricefel, mă îngro%eşte. 3unt foarte supărată şi îngrijorată. 'ragă domnule vicar, oare nu vă cer prea mult dacă vă rogsă treceţi câteva minute pe la mine şi să mă ajutaţi să mă hotărăsc şi să înţeleg ce-mi rămâne de făcut, în feluldumneavoastră minunat, aşa cum faceţi întotdeauna 4ertaţi-mă că vă supăr,

dumneavoastră foarte devotată,

Caroline Detherb+

Cât despre a treia scrisoare, am avut sen%aţia că o puteam recita fără probleme, încăînainte de-a o deschide(

'ragă domnule Clement,

*i-a ajuns la urechi ceva e"trem de important. Cred că dumneavoastră ar trebuisă fiţi primul să aflaţi. ?ă rog treceţi pe la mine cândva în după-amia%a aceasta. ?ăaştept.

Concisă şi poruncitoarea epistolă era semnată 9manda ;artnell:.m deschis-o şi pe a patra. 6n viaţă, am avut marele noroc de a nu fi tulburat de prea

multe scrisori anonime. şa ceva este, după părerea mea, cea mai crudă şi cea mai ne-cinstită armă de luptă din câte e"istă. Nici cea pe care o aveam în mână nu făcea e"cepţie.&retindea a fi fost scrisă de o persoană nu prea educată, dar erau câteva aspecte care mă

făceau să mă îndoiesc de asta(

'ragă domnule ?icar,

Cred io că ar trebui să ştiţi ce se &etrece. 'oamna 'umneavoastră a fost vă%utăieşind din căsuţa lu domnu =edding pe furiş. 8tiţi bine la ce mă refere%. Oştia doi are un Clenci unul cualtul. Cred io că ar trebui să ştiţi.

bună prietenă

m scos o mică e"clamaţie de scârbă şi, mototolind hârtia, am aruncat-o în căminuldeschis, tocmai când 1riselda intra în cameră.

 ) Ce arunci aşa, cu atâta dispreţ m-a întrebat.

 ) mi%erie, am %is.3coţând un chibrit din bu%unar, l-am aprins şi m-am aplecat. otuşi, 1riselda a fost prea iute pentru mine. 6nainte s-o fi putut opri, s-a aplecat şi ea, a luat ghemotocul de hârtieşi l-a desfăcut. citit scrisoarea, a scos un oftat de%gustat şi mi-a aruncat-o din nou,întorcându-se cu spatele. 4-am dat foc şi am privit-o ar%ând. 6ntre timp, 1riselda s-aîndepărtat puţin şi a rămas lângă fereastră, privind în grădină.

 ) /en, mi-a spus ea fără să se întoarcă. ) 'a, draga mea. ) m ceva ce aş vrea să-ţi spun. 'a, să nu mă opreşti, te rog, vreau să afli. Când...

când /a<rence =edding a venit încoace, te-am făcut să cre%i că îl cunoşteam deja, dar nufoarte bine. Nu-i adevărat. 6l cunoscusem... destul de bine chiar. 'e fapt, înainte să te

întâlnesc, fusesem îndrăgostită de el. Cred că aşa păţesc multe persoane care-l întâlnesc pe/a<rence. /a un moment dat eram... eram topită după el, ca o proastă. sta nu înseamnă căi-aş fi scris vreun bilet compromiţător sau vreo altă idioţenie, aşa cum se povesteşte înromane. 'ar a fost o vreme când eram foarte atrasă de el.

 ) 8i de ce nu mi-ai spus am întrebat-o.

Page 100: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 100/129

 ) f, de ce, de nece. Nu ştiu precis, doar că... tu te comporţi ciudat în anumite privinţe. Numai din pricina faptului că eşti mult mai în vârstă ca mine, ai impresia că... mărog, că aş avea înclinaţia de a simpati%a alte persoane. *-am gândit atunci că, dacă ai fiaflat că eu şi cu /a<rence am fost prieteni, ai fi devenit obositor.

 ) e pricepi foarte bine să ascun%i anumite lucruri, am spus, amintindu-mi ce-mi%isese cu mai puţin de o săptămână în urmă, chiar în camera aceea, şi felul natural şinecăutat în care vorbea.

 ) 'a, dintotdeauna am fost capabilă să ţin secrete, într-un fel, îmi şi place, a răspuns

ea, cu un soi de bucurie copilărească în glas. 'ar ce ţi-am spus a fost foarte adevărat. Nuştiam nimic de nne şi chiar mă întrebam ce-l făcea pe /a<rence să se comporte atât dediferit, să nu... să nu mă prea bage în seamă, de fapt. Nu prea sunt obişnuită cu asta.

3-a lăsat tăcerea. ) /en, sper că înţelegi..., a rostit 1riselda, neliniştită. ) 'a, i-am răspuns, înţeleg.'ar oare chiar aşa era

Page 101: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 101/129

Capitolul XXV

4mpresia lăsată de scrisoarea anonimă era greu de uitat. *urdăria lasă întotdeaunaurme. Cu toate acestea, am luat celelalte trei scrisori, am aruncat o privire la ceas şi am por-nit la drum. 7ram foarte curios să aflu ce le putuse 9ajunge la urechi: celor trei doamne înacelaşi timp. *i se părea cert că trebuia să fie aceeaşi veste, deşi urma să aflu în curând că

ideile mele despre psihologie erau greşite. Nu pot să pretind că aş fi ajuns prin apropierea secţiei de poliţie din întâmplare. 'efapt, drumul meu s-a abătut într-acolo aproape fără să-mi dau seama. 7ram tare dornic săştiu dacă inspectorul 3lacE se întorsese de la ld ;all. /-am găsit, într-adevăr, acolo, baîncă împreună cu domnişoara Cram. Frumoasa 1lad+s şedea într-un scaun la secţie, foartede%involtă, şi nu voia cu nici un preţ să recunoască faptul că ar fi dus vali%a în pădure.

 ) ?ă legaţi de mine numai pentru că una dintre scorpiile astea bătrâne şi bârfitoare nua avut nimic mai bun de făcut decât să privească toată noaptea pe fereastră. duceţi-văaminte că a mai greşit odată, atunci când a spus că m-ar fi vă%ut undeva la capătul potecii îndupă-amia%a crimei şi, de vreme ce a vă%ut greşit atunci, pe lumină, cum credeţi că m-ar fi

 putut recunoaşte noaptea, în ra%ele lunii *are ticăloşie, %ău aşa, ce fac doamnele astea în

vârsta de pe-aici. ?orbesc vrute şi nevrute, credeţi-mă. 4ar eu, sărmana de mine, dormeam buştean, complet nevinovată de nimic. r trebui să vă fie ruşine tuturor să faceţi aşa ceva. ) 8i dacă v-aş spune, domnişoară Cram, că menajera de la *istreţul lbastru a

identificat vali%a şi a declarat că-i a dumneavoastră ) 'acă a %is aşa ceva, înseamnă că s-a înşelat. Nu e"istă nici un nume înscris pe ea.

proape toată lumea are o vali%ă ca asta. Cât despre bietul doctor 3tone, să-l acu%aţi că ar fiun tâlhar ordinar... 7l, cu atâtea titluri, cu atâtea iniţiale scrise după semnătură...

 ) şadar refu%aţi să ne daţi e"plicaţii, domnişoară Cram ) Nu-i vorba de refu%. ţi făcut o greşeală, şi dumneavoastră, şi *arple aia,

 băgăcioasa. Nu mai scot nici un cuvânt dacă nu-mi vine avocatul. 8i am de gând să plec de-aici chiar în clipa asta... dacă nu cumva vreţi să mă arestaţi.

'rept răspuns, inspectorul s-a ridicat şi i-a deschis uşa, iar domnişoara Cram a plecat,scuturând dispreţuitoare din cap.

 ) ţine aşa întruna, a spus 3lacE, întorcându-se la locul său. Neagă totul. Fireşte, e posibil şi ca bătrâna să se fi înşelat. Nici un juriu nu ar crede că poţi recunoaşte pe cineva,de la aşa distanţă, în lumina lunii. m mai spus-o şi o repet, bătrâna poate să se fi înşelat.

 ) 7 posibil, am răspuns, dar nu prea cred. 6n general, *iss *arple are dreptate în ceeace spune. 'e-asta lumea n-o prea place.

 ) şa %ice şi ;urst, a rânjit inspectorul. 'oamne 'umne%eule, lumea din provincie... ) Cum a rămas cu argintul, domnule inspector ) otul pare a fi în ordine. Fireşte, asta înseamnă că unul din cele două seturi de

obiecte trebuie să fie un fals. 7"istă în *uch >enham un individ foarte priceput, e"pert înargintăria veche. /-am sunat şi am trimis o maşină după el. să ştim în scurtă vreme care-icare. Fie că tâlhăria se reali%ase deja, fie se plănuia. ricum, nu-i prea mare diferenţă 2 înceea ce ne priveşte, vreau să spun. âlhăria e un mărunţiş pe lângă crimă, iar ăştia doi nu aunimic de-a face cu povestea noastră. &oate că o să i%butim să punem mâna şi pe el, cuajutorul fetei 2 de-asta am lăsat-o să plece aşa uşor.

 ) *ă şi miram, i-am spus. ) &ăcat de ce s-a-ntâmplat cu domnul =edding. Nu întâlneşti prea des un om care să te

ajute din proprie iniţiativă. ) şa o fi, am comentat, %âmbind slab. ) Femeile astea fac o groa%ă de neca%uri, a continuat inspectorul, morali%ator, apoi a

oftat şi a vorbit din nou, reuşind să mă ia oarecum prin surprindere( *ai e"istă şi rcher,fireşte. ) h, am spus, v-aţi gândit şi la el ) &ăi sigur, domnule, a fost primul pe listă. N-am avut nevoie să apară o scrisoare

anonimă ca să mă pună pe calea cea bună.

Page 102: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 102/129

 ) 3crisori anonime, deci, am replicat cu asprime. ?reţi să spuneţi că aţi primit aşaceva

 ) Nu-i nici o noutate în asta, domnule. &rimim cel puţin o du%ină pe %i. 'a, sigur,cineva s-a gândit să ne pună pe urmele lui rcher. Ca şi cum poliţia nu ar fi în stare să-şi

 poarte singură de grijă0 rcher a fost bănuit de la bun început. 3ingura problemă este că areun alibi. Nu că ar conta, dar nu-mi vine uşor să trec peste asta.

 ) Cum adică, nu contea%ă am întrebat. ) &ăi, din câte reiese, a fost însoţit de nişte amici toată după-amia%a. Cum am mai

spus, nu contea%ă prea mult. amenii de teapa lui rcher şi a amicilor săi ar fi în stare să jure orice. Nu pot fi cre%uţi. 8tim noi bine asta. Numai că lumea nu ştie, iar juraţii sunt aleşidin rândul oamenilor simpli... *are păcat. Oştia nu ştiu nimic şi e"istă toate şansele săcreadă orice se declară în bo"a martorilor, indiferent cine o spune. 5nde mai pui că rcherînsuşi se jură pe toţi sfinţii că nu a făcut-o.

 ) Nu-i aşa de amabil ca domnul =edding, am spus, %âmbind. ) Nu, asta nu, a răspuns inspectorul, pe un ton foarte firesc. ) &resupun că nu-i ceva ieşit din comun să ţii cu orice preţ să-ţi scapi viaţa, am

remarcat eu. ) 'acă v-aş povesti de toţi criminalii care au scăpat de pedeapsă datorită sensibilităţii

 juraţilor, aţi rămâne cu gura căscată, a spus morocănos inspectorul. ) 'ar chiar credeţi ca rcher ar fi vinovatul am întrebat*i se păruse de la bun început curios că inspectorul 3lacE părea să nu aibă absolut nici

o părere personală despre crimă. 3ingurele aspecte pe care părea să le ia în considerare eraucât de greu, sau de uşor, putea să obţină o mărturisire semnată.

 ) ş vrea să mai apară nişte dove%i, mi-a mărturisit. amprentă, o urmă de picior,sau măcar cineva care să-l fi vă%ut prin împrejurimi la momentul crimei. Nu pot să risc să-lareste% fără vreo ba%ă. 7 adevărat că a fost vă%ut o dată sau de două ori dând târcoale caseidomnului =edding, dar spune că era acolo ca să discute cu maică-sa. 4ar asta e o femeiefoarte respectabilă. Nu, una peste alta, eu înclin să cred că a fost cucoana. 'acă aş putea săobţin o dovadă că-l şantaja pe bătrân... dar ăsta-i un ca% în care nu poţi obţine nici o dovadă.

otul e numai deducţie, deducţie, deducţie. *are păcat că nu locuieşte nici o doamnănemăritată alături de dumneavoastră, domnule Clement. &un pariu că ar fi vă%ut tot ce erade vă%ut.

Cuvintele acestea mi-au amintit de misiunea mea, aşa că mi-am luat rămas-bun. sta afost cam singura oca%ie în care l-am găsit pe inspector oarecum mai înclinat spre discuţii.

&rima persoană pe care am vi%itat-o a fost domnişoara ;artnell. &esemne că tocmai seuita pe fereastră, aşteptându-mă, pentru că înainte să am răga%ul să sun la uşă, ea mi-adeschis, mi-a luat mâna şi mi-a strâns-o tare şi m-a tras înăuntru.

 ) Ce bine că aţi venit. ;aideţi aici. 7 mai intim.m intrat într-o cămăruţă minusculă, cam cât un coteţ de găini. 'omnişoara ;artnell a

închis uşa, apoi, cu un aer foarte conspirativ, mi-a făcut semn să mă aşe% !erau numai trei

scaune acolo#. *i-am dat seama că toată afacerea îi făcea o mare plăcere. ) 7u merg întotdeauna drept la ţintă, a început, cu glasul ei jovial, deşi ceva mai puţinrăsunător ca de obicei, pentru că aşa cerea situaţia. 8tiţi cum merg lucrurile într-un sat ca alnostru.

 ) 'in păcate, ştiu, i-am răspuns. ) 3unt foarte de acord cu ce spuneţi. Nimeni nu urăşte bârfa mai tare ca mine. 'ar

uitaţi cum stau lucrurile. *i s-a părut a fi de datoria mea să-i spun inspectorului de poliţiecă trecusem pe la doamna /estrange în după-amia%a crimei şi că nu era acasă. Nu m-amaşteptat la cine ştie recunoştinţă, pentru că-mi făcusem datoria. m făcut-o pur şi simplu.

 Nerecunoştinţa este primul lucru de care te loveşti în viaţă, şi ultimul. Ce să vă spun, numai departe decât ieri, neruşinata de doamnă >aEer...

 ) 'a, da, am întrerupt-o, nădăjduind să scap de tiradele ei obişnuite. 5n lucru foartetrist, foarte trist. 'ar ce spuneaţi

 ) amenii din clasele de jos nu ştiu care le simt cei mai buni prieteni, a răspunsdomnişoara ;artnell. 'e fiecare dată când trec pe la ea, îi spun o vorbă bună. Nu că mi-armulţumi vreodată.

Page 103: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 103/129

 ) 6mi povesteaţi că i-aţi spus inspectorului despre vi%ita dumneavoastră la doamna/estrange, i-am şoptit.

 ) 7"act... şi, că veni vorba, să ştiţi că nu mi-a mulţumit. spus că atunci când va aveanevoie de informaţii, va începe el însuşi să întrebe. Nu chiar cu cuvintele astea, dar cam tot

 pe acolo. 6n %ilele noastre, oamenii care se angajea%ă la poliţie sunt dintr-o categorie cutotul aparte.

 ) Foarte probabil, i-am răspuns. 'ar parcă aveaţi ceva să-mi spuneţi... ) 'e data asta m-am hotărât să nu-i suflu o vorbă acelui nenorocit de inspector. /a

urma urmei, clericii sunt nişte domni adevăraţi... cel puţin unii dintre ei, a adăugat.m înţeles din ce spunea că mă indusese şi pe mine printre cei pe care-i aprecia.

 ) 'acă vă pot ajuta cu ceva..., am început. ) 7 vorba de o datorie civică, a spus domnişoara ;artnell, apoi a tăcut, plescăind din

 bu%e. N-aş fi vrut să trebuiască să rostesc aşa ceva. Nu cred să fie cineva mai puţin înclinatspre asta decât mine. 'ar datoria e datorie.

m aşteptat. ) m fost lăsată să înţeleg, a continuat domnişoara ;artnell, aprin%ându-se la faţă, că

doamna /estrange a afirmat că era acasă în tot timpul ăsta... şi că nu a răspuns la uşă pentrucă... mă rog, pentru că aşa a vrut ea. Ce mai aere, ce mai purtări... m trecut pe la ea numaica să-mi fac datoria, şi vedeţi cum mă tratea%ă0

 ) fost bolnavă, am spus eu cu blândeţe. ) >olnavă Nu %ău0 'omnule Clement, parcă trăiţi pe altă lume. Femeia aia e bine

sănătoasă. u%iţi şi dumneavoastră, a fost prea bolnavă ca să se pre%inte la anchetă0Certificat medical de la doctorul ;a+docE0 oată lumea ştie că el joacă după cum îi cântăea. 'a, mă rog, unde rămăsesem

 Nu prea ştiam. Cu domnişoara ;artnell, e greu de preci%at unde se termină povestirea şiunde începe pledoaria.

 ) h, da, vorbeam despre vi%ita pe care i-am făcut-o în după-amia%a aceea. 7i bine, cespune ea, că era în casă, e o mare minciună. Nu era, sunt convinsă.

 ) Cum de puteţi să fiţi aşa convinsă

'omnişoara ;artnell s-a făcut încă şi mai roşie la faţă.'acă n-ar fi fost aşa de vehementă, purtarea ei ar fi putut fi considerată o dovadă destânjeneală.

 ) m bătut şi am sunat, mi-a e"plicat. 'e două ori, dacă nu şi de trei. &e urmă, brusc,m-am gândit că poate soneria nu funcţiona.

m observat cu mulţumire că nu mă putea privi în ochi în timp ce-mi spunea toateastea. oate casele de pe la noi sunt construite de aceleaşi persoane, iar soneriile instalate seaud foarte bine atunci când stai în prag, în faţa uşii de la intrare. 8i domnişoara ;artnell, şieu ştiam asta precis, dar pesemne că trebuia menţinută o oarecare decenţă.

 ) 'a, şi am murmurat eu. ) N-am vrut să-mi las cartea de vi%ită, strecurând-o prin deschi%ătura pentru scrisori.

r fi părut ceva grosolan şi, oricâte s-ar spune despre mine, grosolană nu sunt. emis această stupefiantă declaraţie fără să clipească. ) şa că mi-a venit în minte să ocolesc casa şi să... bat în geam, a continuat, fără

măcar să roşească. m ocolit toată casa şi m-am uitat pe toate ferestrele, dar nu era absolutnimeni acasă.

m înţeles-o perfect. &rofitând că toată lumea era plecată, domnişoara ;artnell îşidăduse frâu liber curio%ităţii şi ocolise casa, cercetând grădina şi trăgând cu ochiul printoate ferestrele, ca să vadă cât putea de mult din interioare. *ă alesese tocmai pe mine săaud ce avea de spus, cre%ând că aveam să mă dovedesc un ascultător binevoitor şi mai îngă-duitor decât cei de la poliţie. 3e presupune în general că un cleric trebuie să creadă tot ce-imai bun despre enoriaşii săi. Nu am comentat ce au%isem, ci am întrebat pur şi simplu(

 ) 8i cam cât era ceasul, domnişoară ;artnell ) 'in câte îmi amintesc, a răspuns ea, trebuie să fi fost aproape şase. 'upă aceea am

venit drept acasă şi am ajuns pe la şase şi %ece, iar doamna &rotheroe a sosit pe la şi ju-mătate, lăsându-i pe doctorul 3tone şi pe domnul =edding afară. m vorbit despre bulbi. 8icând te gândeşti că la vremea aceea bietul colonel %ăcea mort. Ce viaţă tristă0

Page 104: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 104/129

 ) 'a, uneori se întâmplă lucruri foarte neplăcute, am spus şi m-am ridicat. sta-i totce voiaţi să-mi povestiţi

 ) 'a, dar m-am gândit că ar putea fi important. ) r putea fi, am încuviinţat, apoi, refu%ând să mă mai las atras în conversaţie, spre

marea de%amăgire a domnişoarei ;artnell, mi-am luat la revedere.5rmătoarea pe listă a fost domnişoara Detherb+, pe care am găsit-o într-o stare de

agitaţie. ) 'ragă domnule vicar, sunteţi foarte, foarte amabil. ţi luat ceaiul Chiar nu vreţi

3ă vă dau o pernă s-o puneţi la spate ţi fost foarte amabil să veniţi aşa de repede. şafaceţi mereu... vă puneţi la dispo%iţia celorlalţi.

8i tot aşa, a trecut ceva vreme până să ajungem la subiect, şi chiar şi acela a fostabordat pe căi foarte ocolite.

 ) rebuie să mă credeţi pe cuvânt că am aflat veştile astea de la cineva foarte deîncredere.

6n 3t. *ar+ *ead, sursele de încredere sunt, întotdeauna, servitorii altora. ) Nu puteţi să-mi spuneţi mai e"act de la cine ) 'ragă domnule Clement, am promis să nu spun. 8i dintotdeauna am cre%ut că

 promisiunile sunt ceva sfânt, a răspuns, cu multă solemnitate. 3ă %icem că mi-a şoptit o păsărică, nu vreţi

are îmi venea să spun( 97i, prostia naibii:. proape că-mi doresc s-o fi făcut. *i-ar fi plăcut să văd ce efect ar fi avut asta asupra domnişoarei Detherb+.

 ) >un, şi păsărică asta mi-a şoptit că a vă%ut o anume doamnă, al cărei nume n-o să-l pomenesc.

 ) ot un fel de pasăre am întrebat.3pre marea mea surpri%ă, domnişoara Detherb+ a i%bucnit în hohote puternice de râs şi

m-a bătut veselă pe braţ, spunându-mi( ) ?ai, domnule vicar, nu mai fiţi aşa răutăcios. 'upă ce şi-a revenit, a continuat( 'a, o

anume doamnă, şi unde credeţi că se ducea ea apucat-o pe drumul spre vicariat, darînainte de asta s-a uitat în sus şi în jos pe stradă într-un chip foarte straniu... ca să vadă dacă

n-o observă cineva cunoscut, pare-mi-se. ) 8i păsărica..., am spus, întrebător. ) 7ra în vi%ită la vân%ătorul de peşte. 3us, în camera de deasupra prăvăliei.'e-acum ştiu unde se duc servitoarele în %ilele lor libere. 8tiu şi că e"istă un loc în care

nu se duc niciodată, dacă au de ales... să se plimbe sub cerul liber. ) 8i asta se întâmpla, a continuat domnişoara Detherb+, aplecându-se spre mine cu un

aer misterios, cu puţin înainte de şase. ) 6n ce %i'omnişoara Detherb+ a scos un strigăt slab.

 ) Cum 6n %iua crimei, desigur. Nu v-am spus ) m dedus-o, i-am răspuns. 8i numele doamnei

 ) 6ncepe cu /, a spus domnişoara Detherb+, înclinând din cap de câteva ori.3imţind că asta era tot ce avea să-mi spună, m-am ridicat ) să faceţi în aşa fel încât poliţia să nu mă interoghe%e, da a spus domnişoara

Detherb+, pe un ton jalnic, strângându-mi mâna cu ambele ale ei. *ereu mă feresc să ies înevidenţă. 1ândiţi-vă, cum ar fi să trebuiască să merg la tribunal, în picioare, în bo"ă...

 ) 6n ca%urile speciale, am spus, martorilor li se îngăduie să ia loc.poi am fugit.*ai rămăsese de vi%itat doamna &rice =idle+, care m-a pus la punct de la bun început.

 ) N-am de gând să mă las amestecată în treburile poliţiei, mi-a spus ea fermă, dupăce-mi strânsese mâna cu răceală. 'ar înţelegeţi, pe de altă parte, că, după ce mi-a ajuns lacunoştinţă un fapt care necesită e"plicaţii, cred că ar trebui comunicat şi autorităţilor.

 ) 7 vorba de doamna /estrange am întrebat. ) 8i de ce să fie vorba de ea a replicat rece doamna &rice =idle+.ici m-a cam pus în încurcătură.

 ) 7 o poveste foarte simpla, a continuat ea. 3ervitoarea mea, Clara, stătea în picioarelângă poartă. 4eşise puţin din casă, chipurile ca să ia puţin aer, %ice ea. 'upă părerea mea e

Page 105: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 105/129

foarte puţin probabil. &esemne că se uita după băiatul vân%ătorului de peşte... mă rog, băiate un fel de-a spune. 5n flăcăiandru cu nasul pe sus şi fără ruşine care crede că, dacă areşaptespre%ece ani, îşi poate permite să facă glume cu toate fetele. ricum, după cumspuneam, Clara stătea la poartă şi a au%it un strănut.

 ) 'a, am %is, aşteptând să aud continuarea. ) sta-i tot. au%it pe cineva strănutând, ce nu înţelegeţi 8i să nu cumva să-mi

spuneţi acum că nu mai sunt aşa tânără cum eram pe vremuri, şi că m-am înşelat, pentru căde fapt Clara a au%it asta, iar ea are numai nouăspre%ece ani.

 ) >ine, am spus, dar ce-i aşa ieşit din comun dacă a au%it pe cineva strănutând'oamna &rice =idle+ m-a privit cu mare milă, pesemne compătimindu-mă pentru lipsa

capacităţilor deductive. ) 3trănutul s-a au%it în %iua crimei, într-un moment când la dumneavoastră în casă nu

era nimeni. Fără îndoială că ucigaşul se ascundea în tufişuri, aşteptând oca%ia. şa că omul pe care-l căutaţi trebuie să aibă o viro%ă.

 ) 3au să fie alergic la cine ştie ce, am replicat. 'ar, la urma urmei, doamnă &rice=idle+, cred că soluţia problemei este foarte simplă. Fata noastră în casă, *ar+, suferă deceva timp de o răceală gravă. 'e fapt, modul în care îşi trage nasul ne-a pus nervii foartetare la încercare în ultima vreme. &esemne că ea a strănutat şi atunci.

 ) 7ra un strănut de bărbat, m-a contra%is doamna &rice =idle+, sigură pe sine. 5ndemai pui că de la poarta noastră nu se putea au%i fata în casă, strănutând la dumneavoastră în

 bucătărie. ) 'ar nici cineva aflat în birou, am spus. 3au, cel puţin, eu mă cam îndoiesc. ) ?-am spus că omul putea fi ascuns prin tufişuri, a %is doamna &rice =idle+. Fără

îndoială că, atunci când Clara a intrat în casă, şi-a făcut şi el intrarea prin uşa din faţă. ) 'a, fireşte, se poate, am spus, încercând să nu dau impresia că îi dădeam dreptate

doar ca să o împac, dar pesemne că n-am reuşit, pentru că, dintr-odată, doamna &rice =idle+mi-a aruncat o privire aprigă.

 ) 3unt obişnuită ca lumea să nu mă asculte, dar aş putea să vă spun şi că dacă laşi orachetă de tenis aruncată pe iarbă, fără husă, poţi s-o strici de tot. 4ar rachetele astea sunt

foarte scumpe în %iua de a%i.cest nou atac părea cu totul lipsit de legătură. *-a lăsat cu gura căscată. ) 'ar poate că nu sunteţi de acord cu mine, a spus doamna &rice =idle+. ) h, ba da, de bună seamă. ) *ă bucur. 7i, cam asta am avut de spus şi acum mă spăl pe mâini de toată povestea.3-a lăsat pe spate şi a închis ochii, ca o persoană care s-a săturat de viaţă. 4-am

mulţumit şi mi-am luat rămas-bun. juns afară, am îndră%nit s-o chestione% pe Clara înlegătură cu declaraţia stăpânei sale.

 ) Chiar aşa e domnule, am au%it pe cineva strănutând. 8i nu a fost un strănutobişnuit... nici pe departe.

 Nimic din ceea ce are legătură cu o crimă nu este obişnuit. 6mpuşcătura nu aducea cu o

împuşcătură obişnuită. 3trănutul nu era un strănut obişnuit. &esemne că era strănutul specialal ucigaşului. m întrebat-o pe fată pe la ce oră se întâmplase asta, dar mi-a răspuns foartevag( era între şase şi un sfert şi şase şi jumătate, din câte îşi amintea. ricum 9era înainte castăpâna să primească telefon şi să i se facă rău:. m întrebat-o şi dacă au%ise vreoîmpuşcătură, de orice fel. *i-a răspuns că împuşcăturile o speriaseră de moarte. 'upăaceea, n-am mai pus prea mare preţ pe declaraţiile ei.

ocmai dădeam să intru pe poarta grădinii mele, când m-am hotărât să-i fac o vi%ităunui vechi prieten. runcând o privire la ceas, am vă%ut că mai aveam ceva timp înainte deslujba de seară. m apucat-o pe drum spre casa lui ;a+docE, care a ieşit în prag să măîntâmpine. m observat încă o dată cât de îngrijorat şi de %buciumat părea. oată povestea

 părea să-l fi îmbătrânit cu câţiva ani buni.

 ) *ă bucur să te văd, mi-a spus. Ce mai e nou4-am povestit ultimele incidente legate de 3tone.

 ) 5n tâlhar de mare clasă, a comentat el. 7i, asta e"plică multe. Citise el destuledespre munca asta, dar din când în când îi mai scăpa câte ceva. &esemne că &rotheroe îl

Page 106: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 106/129

 prinsese cu ocaua mică. Mi-aduci aminte ce s-au mai certat. 8i de fată ce cre%i 7 şi eaimplicată

 ) 6n privinţa asta nu e nimic sigur, am răspuns. 7u, unul, cred că nu. Nu prea are minteîn cap, am adăugat.

 ) h, n-aş prea crede asta. 'omnişoara 1lad+s Cram e destul de ageră. 5n specimenfoarte sănătos. Nu pare probabil să le facă neca%uri colegilor mei de breaslă.

4-am povestit că eram îngrijorat în legătură cu ;a<es şi că eram de părere că trebuia să-şi ia o vacanţă şi să se ducă undeva la odihnă. Când am spus asta, doctorul a devenit uşor

eva%iv. =ăspunsul lui nu mi-a sunat cu totul sincer. ) 'a, a %is, vorbind foarte lent. &resupun că aşa ar fi cel mai bine. >ietul om0 >ietul

om0 ) Credeam că nu-ţi prea plăcea. ) Nu-mi place... nu prea mult, în orice ca%. 'ar îmi pare rău de mulţi oameni care nu-

mi sunt pe plac. 8i de &rotheroe îmi pare rău, a adăugat, după câteva clipe de tăcere.3ărmanul de el... nimeni nu-l prea agrea. 7ra prea plin de el, prea mândru de rigoarea lui şi

 prea de neclintit. Osta-i un amestec greu de digerat. şa a fost mereu 2 chiar şi în tinereţe. ) Nu ştiam că l-ai cunoscut pe atunci. ) h, ba da. &e când el trăia în Destmoreland, eu lucram undeva prin apropiere.

trecut mult de atunci, aproape două%eci de ani.m oftat. Cu două%eci de ani înainte, 1riselda avea cinci ani. impul e ceva curios...

 ) Numai asta ai venit să-mi spui, Clementm tresărit şi am ridicat ochii spre el. ;a+docE mă privea scrutător.

 ) *ai e ceva, nu a continuat.m făcut semn că da. Când venisem, nu eram sigur dacă să-i povestesc sau nu, dar

atunci, pe moment, m-am hotărât. ;a+docE mi-e simpatic 2 e unul dintre oamenii care-mi plac cel mai mult. 7 un om de mare ispravă în toate privinţele. *i s-a părut atunci că tot ceaveam să-i spun îi putea fi de folos, aşa că i-am relatat discuţiile cu domnişoara ;artnell şicu domnişoara Detherb+. 'upă ce mi-am terminat vorba, s-a lăsat o tăcere care a durat des-tul de mult.

 ) 7 adevărat, Clement, a %is el în cele din urmă. m încercat s-o apăr pe doamna/estrange de orice tulburare, cum am putut mai bine. 'e fapt şi de drept, suntem prietenivechi, dar ăsta nu e singurul motiv. Certificatul pe care l-am semnat nu a fost un prete"t,aşa cum au cre%ut cu toţii. făcut o scurtă pau%ă, apoi mi-a spus foarte serios( =ămâne în-tre noi, Clement. 'oamna /estrange nu mai are mult.

 ) &oftim ) 7 pe moarte. 6i mai dau cel mult o lună de trăit. e mai miri acum că vreau s-o

feresc de hărţuieli şi interogatorii tunci, seara, când a apucat-o pe strada asta, a venit în-coace 2 aici, la mine.

 ) Nu mi-ai spus nimic despre asta până acum. ) Nu voiam să se işte vorbe. Nu obişnuiesc să primesc pacienţi între şase şi şapte şi

toată lumea ştie asta. 'ar poţi să mă cre%i pe cuvânt că aici a fost. ) 8i totuşi, când te-am chemat nu mai era. dică după ce-am descoperit cadavrul. ) Nu, a recunoscut el, părând tulburat. &lecase... avea o întâlnire. ) 8i în ce direcţie s-a dus 3pre casa ei ) Nu ştiu, Clement. &e onoarea mea că nu ştiu./-am cre%ut, dar...

 ) 8i dacă va fi spân%urat un nevinovat am întrebat. clătinat din cap.

 ) Nu, nimeni nu va fi spân%urat pentru uciderea colonelului &rotheroe. &oţi să măcre%i pe cuvânt.

'ar tocmai asta nu puteam să fac. 8i totuşi era foarte sigur pe ce spunea.

 ) Nu va fi spân%urat nimeni, a repetat. ) ipul ăsta, rcher...;a+docE s-a foit nerăbdător.

 ) N-are îndeajuns de multă minte pentru a-şi şterge amprentele de pe pistol.

Page 107: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 107/129

 ) &oate că nu, am spus eu, nu prea convins, apoi, amintindu-mi de ceva, am scos din bu%unar cristalul brun pe care-l găsisem în pădure, i l-am dat şi l-am întrebat ce era.

 ) ;mm, a şovăit el. &are acid picric. 5nde l-ai găsit ) sta, i-am răspuns, este secretul lui 3herlocE ;olmes. %âmbit.

 ) Ce e acidul ăsta picric ) &ăi, o substanţă e"plo%ivă. ) 'a, asta ştiu, dar se foloseşte şi la altele, nu

 ) 3e foloseşte în medicină, a încuviinţat el, ca tratament pentru arsuri. Face minuni.m întins mâna, iar el, şovăind o clipă, mi-a înapoiat obiectul.

 ) &esemne că n-are nici o importanţă, am %is. 'ar l-am găsit într-un loc destul deneobişnuit.

 ) 8i nu vrei să-mi spui unde&oate părea copilăresc, dar nu i-am spus. vea şi el secretele lui, eu de ce să nu am

*ă simţeam puţin rănit că nu avusese mai multă încredere în mine.

Page 108: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 108/129

Capitolul XXVI

Când am urcat în amvon, în seara aceea, eram într-o dispo%iţie ciudată. >iserica eraneobişnuit de plină. Nu pot să cred că tocmai gândul la predica pe care urma s-o ţină ;a<esatrăsese atâta lume. &redicile lui sunt plicticoase şi dogmatice. Nici măcar vestea că urmaca eu să-i ţin locul, dacă s-ar fi răspândit, nu i-ar fi captivat într-atâta 2 căci predicile mele

sunt plicticoase şi prea savante. *i-e teamă că afluenţa de lume nu ar fi putut fi pusă nicimăcar pe seama evlaviei.&ână la urmă am conchis că toată lumea aceea venise ca să vadă cine mai venea dintre

cunoscuţi şi, poate, ca să bârfească niţeluş, după slujbă, în curtea bisericii.7ra şi ;a+docE acolo, ceea ce era un lucru ciudat$ la fel şi /a<rence =edding. 3pre

marea mea surpri%ă, alături de /a<rence am vă%ut chipul încordat şi palid al lui ;a<es. 7raşi nne &rotheroe 2 care avea, într-adevăr, obiceiul de a participa duminica la slujba deseară$ cu toate acestea, nu mă aşteptasem să o văd în biserică până şi în %iua aceea. m fostîncă şi mai surprins s-o %ăresc pe /ettice. 6n timpul vieţii, colonelul &rotheroe fusese deneclintit în privinţa mersului la biserică în fiecare duminică dimineaţa, dar, la slujba deseară, pe /ettice nu o mai vă%usem niciodată.

7ra acolo şi 1lad+s Cram, care ieşea în evidenţă prin tinereţea ei înfloritoare, fiindaşe%ată într-un grup de fete bătrâne şi %bârcite. *i s-a părut, de asemenea, că siluetadiscretă care se strecurase, cu întâr%iere, într-o strană din fundul bisericii, era doamna/estrange. Nici nu mai trebuie să preci%e% că doamna &rice =idle+, domnişoara ;artnell,domnişoara Detherb+ şi *iss *arple erau toate pre%ente. /a fel şi ceilalţi oameni din sat.

 Nu lipsea mai nimeni. Nici nu-mi mai aminteam să fi avut vreodată o asemenea mulţime.glomeraţia este ceva straniu. 6n noaptea aceea, în aer plutea un soi de magnetism, iar

 prima persoană care i-a simţit influenţa am fost chiar eu. 'e obicei, îmi pregătesc cu grijă predicile. 3unt foarte minuţios şi conştiincios când vine vorba de ele, cu toate că îmi dauseama, mai bine ca oricare altul, de neajunsurile lor.

6n seara aceea, eram silit să predic fără vreo pregătire prealabilă$ când mi-am coborât

ochii asupra oceanului de chipuri îndreptate către mine, m-a cuprins o nebunie subită. mîncetat să mai fiu, în vreun fel, un 3lujitor al 'omnului, şi am devenit actor. veam în faţamea publicul pe care voiam să-l emoţione% 2 mai mult, simţeam că aveam puterea de-a oface.

 Nu sunt prea mândru de ce-am făcut în seara aceea. Nu cred absolut deloc în avantajele patetismului fanatic. Cu toate acestea, atunci am jucat rolul unui evanghelist de%lănţuit,furibund. Fără să mă grăbesc, am citit pasajul ales.

9N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.:@

m rostit fra%a de două ori, ascultându-mi glasul răsunător şi puternic, care nu semănadeloc cu glasul de fiecare %i al lui /eonard Clement. m vă%ut-o pe 1riselda, aşe%ată în

 primul rând, ridicând privirile cu uimire, şi pe 'ennis urmându-i e"emplul. *i-am ţinutrăsuflarea timp de câteva clipe, apoi m-am de%lănţuit.

*ulţimea de oameni din biserică era cuprinsă de o sumedenie de emoţii ţinute cugreutate în frâu, lucru de care mă puteam folosi după bunul meu plac. 4-am îndemnat pe

 păcătoşi să se pocăiască. *-am lansat într-un soi de delir tulburător. 4arăşi şi iarăşi mi-amîntins braţul acu%ator şi am repetat fra%a(

 ) Cu tine vorbesc...8i, de fiecare dată, din diverse colţuri ale bisericii s-a înălţat un oftat de uimire şi de

spaimă. m sfârşit cu acele cuvinte e"trem de frumoase şi de mişcătoare 2 poate cele maimişcătoare din întreg cuprinsul >ibliei(

 ) 96n această noapte, vor cere de la tine sufletul tău...:A

m fost, parcă, posedat 2 într-un chip ciudat însă, şi nu pentru multă vreme. Când amajuns înapoi la vicariat, mă transformasem din nou în omul de fiecare %i 2 discret şi reţinut.

1  /uca J(PA !n.red.#2  /uca @A(A !n.red.#

Page 109: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 109/129

m găsit-o pe 1riselda destul de palidă la faţă. 8i-a petrecut braţul pe după al meu şi mi-aspus(

 ) /en, m-ai cam speriat în seara asta. Nu... nu prea mi-a plăcut. Nu te-am mai au%itniciodată predicând aşa.

 ) Cred că nici n-o să mai ai vreodată oca%ia, i-am răspuns, prăbuşindu-mă ostenit pecanapea$ eram stors de puteri.

 ) Ce ţi-o fi venit ) Nu ştiu, parcă m-a cuprins dintr-odată nebunia.

 ) ha, deci... nu era ceva special ) Cum adică 2 ceva special ) 7i, mă întrebam şi eu, asta-i tot. Nimeni nu se aştepta, /en. 3imt că parcă nici eu nu

te cunosc cu adevărat. Ne-am aşe%at la masă. Nu aveam nimic cald, căci era seara liberă a lui *ar+. ) i primit un bilet. 7 în vestibul, a spus 1riselda. 'ennis, adu-l tu, te rog.'ennis, care nu rostise nici o vorbă până atunci, s-a supus.m luat scrisoarea, şi am gemut. 6n colţul din stânga sus al plicului se putea citi( 9&rin

curier 2 urgent:. ) sta trebuie să fie de la *iss *arple, am %is. Nu a mai rămas nimeni altcineva.&resupunerea s-a dovedit absolut corectă.

'ragă domnule Clement,

are mi-aş dori să discut puţin cu dumneavoastră despre unul sau două lucruricare mi-au venit în minte. m sentimentul că ar trebui ca noi toţi să dăm o mână deajutor la re%olvarea acestui întristător mister. 'acă-mi permiteţi, am să trec pe ladumneavoastră la nouă şi jumătate şi am să bat la fereastra biroului. &oate cădrăguţa de 1riselda o să fie într-atât de amabilă încât să vină încoace, pentru canepotul meu să nu se plictisească. 8i domnul 'ennis, fireşte, dacă doreşte. 'acă nu

 primesc nici un răspuns, am să-i aştept pe amândoi şi apoi am să vin eu la vicariat,la ora pe care am propus-o.

 dumneavoastră, foarte sinceră,

Iane *arple

4-am înmânat biletul 1riseldei. ) , mergem, sigur, a spus ea binedispusă. 7"act de asta are omul nevoie duminică

seară 2 de un păhăruţ sau două de lichior de casă. Cred că blamanjelele lui *ar+ ne-au de- primat aşa de tare pe toţi. rată ca ceva adus de la morgă.

'ennis nu părea prea încântat de idee. ) *ulţumesc, pentru tine e bine, a mormăit el. &oţi să vorbeşti despre toate subiectele

alea pretenţioase, artă şi cărţi. *ă simt aşa un mare prost când trebuie să stau şi să vă ascult. ) 7 bine pentru tine, a spus liniştită 1riselda. şa ve%i şi tu unde ţi-e locul. ricum,

nu cred că domnul =a+mond Dest e atât de spiritual pe cât ar vrea să pară. ) proape toată lumea e aşa, am replicat.7ram foarte curios să ştiu despre ce putea dori *iss *arple să discute cu mine. 'intre

toate doamnele din congregaţia mea, pe ea o consider de departe cea mai deşteaptă. Nunumai că aude şi vede aproape tot ce se petrece, dar face nişte deducţii foarte limpe%i şicorecte din faptele care-i ajung la cunoştinţă. 'acă vreodată aş plănui ceva pe ascuns, de*iss *arple mi-ar fi cel mai frică.

9>rigada de amu%at nepotul:, aşa cum o numea 1riselda, a plecat de la vicariat puţindupă nouă, iar eu, pe când o aşteptam pe *iss *arple să sosească, mi-am ocupat timpul cuîncercarea de a pune pe hârtie un soi de desfăşurător al faptelor care aveau legătură cu

crima. &e cât mi-a fost cu putinţă, le-am pus în ordine cronologică. Nu sunt o persoanăfoarte punctuală, dar sunt ordonat şi îmi plac lucrurile bine organi%ate./a nouă şi jumătate fi", am au%it o bătaie uşoară la fereastră, m-am ridicat şi am poftit-

o înăuntru pe *iss *arple, care avea capul şi umerii acoperiţi cu un şal de 3hetland, foarte

Page 110: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 110/129

elegant şi arăta destul de bătrână şi de fragilă. intrat şi a început pe dată să vorbească,uşor fâstâcită(

 ) Ce amabil aţi fost că m-aţi primit... şi draga de 1riselda, ce amabilă... =a+mond areo mare admiraţie pentru ea... aidoma unei picturi de 1reu%e, aşa spune mereu... 3ă mă aşe%aici Nu cumva e locul dumneavoastră *ulţumesc, mulţumesc... Nu am nevoie de scăunel

 pentru picioare.m aşe%at şalul de 3hetland pe spătarul unui scaun şi m-am întors la locul meu, în faţa

musafirei. Ne-am privit, iar pe chipul ei a apărut un %âmbet uşor, ca o scu%ă.

 ) m impresia că nu prea înţelegeţi de ce... de ce sunt aşa interesată de toate acestea.3-ar putea să credeţi că nu e o preocupare potrivită pentru o femeie. Nu... vă rog... dacă-midaţi voie, aş vrea să vă e"plic.

8i s-a oprit o clipă, îmbujorându-se uşor în obraji. ) ?edeţi dumneavoastră, a început, în cele din urmă, cineva care locuieşte singur, aşa

ca mine, într-un colţ de lume destul de retras, trebuie să aibă o anumită preocupare. 3igur căe"istă şi croşetatul, şi 1hidurile, şi operele de binefacere, şi pictura, dar preocuparea mea

 principală este, şi a fost dintotdeauna, Natura 5mană. 7 aşa de variată şi într-atât defascinantă. 5nde mai pui că, într-un sătuc aşa ca al nostru, unde nu e"istă nimic care să-ţiabată atenţia, ai oca%ia să devii, aş putea spune, foarte e"perimentat în acest domeniu,începi să-i clasifici pe oamenii din jur, cu multă preci%ie, ca şi cum ar fi păsări sau flori 2încrengătura nu ştiu care, genul ăsta, specia aia. >ineînţeles, uneori mai faci şi greşeli, dar

 pe măsură ce trece timpul sunt din ce în ce mai puţine. 8i-apoi ai şi oca%ia de a te punesingur la încercare 2 de e"emplu, povestea cu creveţii care a amu%at-o aşa de tare pe dragade 1riselda 2 un mister cu totul lipsit de importanţă, dar absolut de neînţeles până ce nu-l

 priveai aşa cum trebuia. mai fost şi povestea cu pastilele de tuse care fuseseră înlocuite şicu umbrela soţiei măcelarului 2 asta, ultima, nu avea absolut nici un sens decât dacă porneaide la ipote%a că vân%ătorul de %ar%avaturi făcea nişte lucruri foarte nepotrivite cu soţiafarmacistului 2 şi tocmai aşa s-a şi dovedit, până la urmă. 7 de-a dreptul fascinant, să ştiţi,să deduci diverse lucruri şi apoi să descoperi că ai dreptate.

 ) 8i dumneavoastră, în general, aveţi, pare-mi-se, am spus, %âmbindu-i.

 ) 'a, şi mi-e teamă că asta m-a făcut un pic cam încre%ută, a mărturisit *iss *arple.'ar m-am întrebat întotdeauna dacă, dând peste un mister cu adevărat important, am să fiuîn stare să fac la fel 2 adică să-l înţeleg aşa cum trebuie. 'in punct de vedere logic ar trebuisă fie e"act acelaşi lucru. /a urma urmei, un model minuscul al unei torpile este absolutidentic cu o torpilă adevărată.

 ) ?reţi să spuneţi că este o problemă de relativitate, am spus eu, lent. =ecunosc că,logic vorbind, aşa ar trebui să fie. otuşi nu sunt convins.

 ) Fireşte că trebuie să fie la fel, a %is *iss *arple. Factorii primi... aşa cum se spuneala şcoală, sunt aceiaşi. >anii, apoi atracţia reciprocă dintre oamenii de... cum să spun... dese" opus, apoi mai sunt şi ciudăţeniile, desigur 2 e"istă aşa de mulţi oameni uşor ciudaţi, nucredeţi 2 de fapt, cam toţi oamenii sunt aşa când ajungi să-i cunoşti. 4ar oamenii normali

fac şi ei nişte lucruri cu totul de necre%ut câteodată, iar oamenii neobişnuiţi sunt, uneori, înfond, aşa de banali şi de fireşti. /a urma urmei, singura cale este să-i compari pe unii cualţii pe care i-ai cunoscut sau de care ai au%it. ţi fi uimit dacă aţi şti cât de puţine tipuridiferite e"istă, dacă stai să le judeci.

 ) *ă speriaţi, i-am spus. *ă simt ca şi cum aş fi pus la microscop. ) Fireşte că nici nu mă gândesc să vorbesc despre asta cu colonelul *elchett 2 ce

 bărbat autoritar, nu credeţi Cât despre bietul inspector 3lacE, ce să spun, el face e"act cadomnişoara din maga%inul de încălţăminte care vrea să-ţi vândă pantofi de lac pentru că areo pereche potrivită ca mărime, şi nici nu-i pasă că de fapt voiai ceva simplu, maro, de pieleîntoarsă.

6ntr-adevăr, o descriere foarte potrivită a inspectorului.

 ) 'ar sunt convinsă, domnule Clement, că dumneavoastră ştiţi la fel de multe desprecrimă ca şi inspectorul 3lacE şi m-am gândit că, dacă am putea lucra împreună...

 ) 8tiţi ce cred eu am răspuns. Cred că fiecare dintre noi, în adâncul sufletului său, sevisea%ă 3herlocE ;olmes.

Page 111: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 111/129

poi i-am povestit despre cele trei vi%ite din după-amia%a aceea. 4-am povestit despredescoperirea lui nne şi despre portretul cu chipul sfâşiat. 4-am descris şi atitudineadomnişoarei Cram de la secţia de poliţie şi ce-mi spusese ;a+docE despre cristaluldescoperit în pădure.

 ) vând în vedere că l-am găsit chiar eu, am sfârşit, mi-ar plăcea să fie cevaimportant. 'ar probabil că n-are nimic de-a face cu ca%ul.

 ) 6n ultima vreme, a spus *iss *arple, am împrumutat de la bibliotecă multe romane poliţiste americane, sperând să-mi fie de folos cu ceva.

 ) 8i aţi găsit vreo informaţie despre acidul picric ) *i-e teamă că nu, deşi îmi amintesc că am citit cândva o povestire în care un bărbat

era otrăvit cu un amestec de acid picric şi lanolină, pe care-l folosise ca unguent. ) 'ar aici nimeni nu a fost otrăvit, aşa că nu pare să e"iste vreo legătură, am %is, apoi

am luat desfăşurătorul pe care-l scrisesem şi i l-am arătat. &riviţi. m încercat să trec înrevistă faptele, cât mai limpede cu putinţă.

'73FO85=O= 

 (oi, )*

@A.P a.m. 2 Colonelul &rotheroe schimbă ora întâlnirii cu mine de la şase laşase şi un sfert. Foarte probabil că este au%it de majoritatea oamenilor din sat.

@A.LJ 2 &istolul este observat pentru ultima dată la locul său obişnuit !cu toatecă e"istă anumite îndoieli, pentru că doamna rcher declară mai întâi că nu-şi aduceaminte#.

J.P !apro"imativ# 2 Colonelul şi doamna &rotheroe pleacă de la ld ;all cumaşina.

J.P 2 Falsul mesaj telefonic pentru mine. &ersoana se află la North /odge, ld;all.

K.@J !sau un minut, două mai devreme# 2 Colonelul &rotheroe ajunge la vicariatşi este condus în birou de către *ar+.

K.A 2 'oamna &rotheroe soseşte prin spate şi traversea%ă grădina până lafereastra biroului. Colonelul &rotheroe nu se află în ra%a ei de observaţie.K.AT 2 elefon de la căsuţa lui /a<rence =edding la doamna &rice =idle+ !conform informaţiilor de la

centrală#.

K.P 2 K.PJ 2 împuşcătura !admiţând că ora de mai sus este corectă#. /a<rence =edding, nne &rotheroeşi doctorul 3tone par să creadă că a fost mai devreme, dar probabil că doamna &rice =idle+ are dreptate.

K.LJ 2 /a<rence =edding soseşte la vicariat şi găseşte cadavrul.K.LU 2 6ntâlnirea dintre mine şi /a<rence =edding.

K.LT 2 'escopăr şi eu cadavrul.

K.JJ 2 ;a+docE e"aminea%ă victima.

>37=?M47 2 3ingurele două persoane fără vreun alibi pentru K.P-K.PJ sunt

domnişoara Cram şi doamna /estrange. 'omnişoara Cram spune că era la gorgan,dar nu e"istă confirmare. &are totuşi re%onabil ca ea să fie lăsată la o parte, pentru că nue"istă nici o informaţie care s-o pună în legătură cu ca%ul. 'oamna /estrange a plecat de la doctorul ;a+docEcândva după ora şase, pentru că avea o întâlnire. Cu cine şi unde Nu putea fi vorba de colonelul &rotheroe,întrucât el se aştepta să fie ocupat cu mine. 7 adevărat că doamna /estrange se afla în împrejurimi la mo mentulcomiterii crimei, dar nu e foarte limpede ce motive putea avea pentru a-l ucide pe colonel. Nu are de câştigat prin moartea lui, iar eu nu pot accepta teoria inspectorului, cu privire la şantaj. 'oamna /estrange nu este genulde om care să facă aşa ceva. &are, de asemenea, puţin probabil ca ea să fi obţinut pistolul lui /a<rence =edding.

 ) Foarte limpede, a afirmat *iss *arple, dând aprobator din cap. Chiar foartelimpede. >ărbaţii alcătuiesc întotdeauna nişte scheme foarte bine organi%ate.

 ) 3unteţi de acord cu ce-am scris am întrebat.

 ) h, da... aţi re%umat totul într-un chip minunat.poi am întrebat-o ceva ce tânjeam de multă vreme să aflu( ) *iss *arple, dumneavoastră pe cine bănuiţi ţi vorbit cândva de şapte persoane. ) Chiar aşa, după părerea mea, a spus absentă *iss *arple. m impresia că fiecare

dintre noi bănuieşte pe altcineva. 'e fapt, se şi vede.'ar nu m-a întrebat pe cine bănuiam eu.

Page 112: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 112/129

 ) 5na peste alta, a %is, trebuie găsite e"plicaţii pentru absolut tot. Fiecare incidenttrebuie e"plicat într-un chip satisfăcător. 'acă aveţi vreo teorie care se potriveşte cu fi ecareinformaţie 2 atunci, ce mai, trebuie să fie cea corectă. 'ar asta-i foarte greu. 'acă n-ar fifost biletul...

 ) >iletul am spus, cu mirare. ) 'a, vă amintiţi că v-am spus. >iletul acela m-a îngrijorat de la bun început. Ceva nu

e în regulă. ) 7i, dar de-acum asta s-a e"plicat, nu fost scris la şase şi trei%eci şi cinci şi o altă

mână 2 criminalul, pesemne a adăugat în susul foii K.A pentru a ne induce în eroare. Credcă nu mai e"istă îndoieli în privinţa asta.

 ) Chiar şi aşa, a spus *iss *arple, tot nu e în regulă. ) 'ar de ce ) scultaţi-mă, a răspuns, aplecându-se plină de însufleţire spre mine. 'upă cum v-

am spus, doamna &rotheroe a trecut pe lângă grădina mea, a mers până la fereastra biroului,s-a uitat înăuntru şi nu l-a vă%ut pe colonel.

 ) &entru că şedea la masă şi scria, am replicat. ) 8i tocmai asta nu e în regulă. 7ra pe la şase şi două%eci, nu 8i am fost cu toţii de

acord că nu avea de ce să se aşe%e să scrie că nu mai putea aştepta, decât după şase şi jumătate 2 deci, de ce şedea la masă tocmai atunci

 ) /a asta nu m-am gândit, am răspuns, cu glasul slab. ) ;aideţi să ne mai gândim odată, dragă domnule Clement. 'oamna &rotheroe vine la

fereastră şi crede că nu e nimeni în cameră 2 trebuie să fi cre%ut aşa ceva, pentru că altfelnici vorbă să fi coborât la studio ca să-l întâlnească pe domnul =edding. N-ar fi fost însiguranţă. 'inăuntru nu trebuie să fi răsunat absolut nici un %gomot, pentru ca ea să creadăcă biroul era gol. şa că e"istă trei variante, nu

 ) dică ) &ăi, mai întâi e cu putinţă ca bietul colonel să fi fost deja mort, dar nu cred că asta-i

varianta cea mai probabilă.3unt două obiecţii 2 una că atunci înseamnă că el sosise doar de apro"imativ cinci

minute, iar eu şi doamna &rotheroe ar fi trebuit să au%im împuşcătura, iar a doua, că asta nurăspunde la întrebarea de ce se afla deja aşe%at la masa de scris. doua variantă, fireşte,este că el era într-adevăr aşe%at la masă, scriind un bilet, dar atunci trebuie să fi fost vorbade cu totul alt mesaj. Nu avea cum să spună că nu mai putea aştepta. 4ar a treia variantă...

 ) 'a am spus. ) 7i, fireşte, a treia variantă este că doamna &rotheroe avea dreptate şi că în birou nu

se afla, într-adevăr, nimeni. ) dică după ce a fost condus înăuntru, colonelul a ieşit şi s-a întors ceva mai târ%iu ) 'a. ) 'ar de ce să facă aşa ceva*iss *arple şi-a desfăcut braţele, într-un gest de uimire adâncă.

 ) sta ar însemna să privim ca%ul într-o cu totul altă lumină, am %is. ) 'e multe ori suntem obligaţi să ne schimbăm perspectiva 2 şi în multe privinţe. Nucredeţi

 Nu am dat nici un răspuns. *ă tot gândeam la cele trei variante pe care mi le propusese*iss *arple. ftând uşor, bătrâna doamnă s-a ridicat.

 ) 'e-acum trebuie să mă întorc. *ă bucur tare mult că am avut această discuţie 2 deşinu am ajuns prea departe, nu-i aşa

 ) Ca să fiu cinstit, i-am răspuns, aducându-i şalul, toată povestea mi se pare un labirintdin care nu ai cum ieşi.

 ) 7i, n-aş spune asta. 5na peste alta, cred că e"istă o teorie care se potriveşte cuaproape tot ce ştim. sta dacă se admite o anumită coincidenţă, şi cred că una poate fi îngă-

duită. Fireşte, mai mult de una ar fi puţin probabil... ) Chiar credeţi asta dică, aveţi o teorie care... am întrebat-o, privind-o în ochi. ) =ecunosc că e"istă încă o mare problemă cu teoria mea... un fapt peste care nu pot

trece. f0 *ăcar dacă scrisoarea aceea ar fi arătat altfel.

Page 113: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 113/129

oftat şi a clătinat din cap. 3-a dus către fereastră şi, cu gândurile aiurea, a ridicatmâna să pipăie planta, destul de ofilită, care se afla într-un ghiveci mare, într-un colţ.

 ) 8tiţi ceva, dragă domnule Clement, asta ar trebui udată mai des. >iata de ea, aremare nevoie de apă. r trebui ca *ar+ a dumneavoastră să-i pună în fiecare %i. &resupun căea este cea căreia îi revine sarcina.

 ) 'a, ea se ocupă, am răspuns, dar la fel cum se ocupă de toate treburile casei. ) 7 încă destul de necoaptă, a spus discret *iss *arple. ) 'a, am încuviinţat. 8i 1riselda refu%ă cu îndârjire să încerce s-o pregătească. re

impresia că numai o servitoare pe care nimeni n-o vrea ar putea să rămână la noi. 8i totuşi*ar+ însăşi ne-a dat preavi%ul acum câteva %ile.

 ) şa *i se părea foarte ataşată de dumneavoastră şi de 1riselda. ) 7u n-am observat asta. 'e fapt însă, /ettice &rotheroe a fost cea care-o supărase.

*ar+ se întorsese de la anchetă destul de furioasă şi o găsise pe /ettice aici... şi, mă rog, aavut loc o dispută.

 ) h0 a spus *iss *arple$ era pe punctul de a ieşi prin fereastră când s-a oprit deodatăşi s-a schimbat la faţă, într-un mod destul de straniu. ?ai de mine şi de mine, a şoptit, ca

 pentru sine. Chiar că nu m-am gândit deloc. 'eci asta era. 7ra perfect posibil de la bunînceput.

 ) *ă scu%aţi, dar nu înţeleg.3-a întors spre mine, cu o e"presie îngrijorată pe faţă.

 ) Nu, nimic, nimic. *i-a venit o idee, pur şi simplu. rebuie să merg acasă şi să măgândesc bine. 3ă ştiţi că am impresia că am fost e"trem de confu%ă 2 aproape că nu-mi vinesă cred.

 ) *i se pare greu de cre%ut, am răspuns eu, politicos, şi am pornit s-o conduc pringrădină. 8i nu-mi puteţi spune ce e lucrul ăsta de care v-aţi dat seama aşa de brusc amîntrebat.

 ) &e moment, aş prefera să nu vă spun. ?edeţi dumneavoastră, e"istă încă posibilitatea să mă înşel. 'eşi nu cred. h, iată-ne ajunşi. ?ă mulţumesc foarte mult şi vărog să nu vă mai deranjaţi să mă conduceţi.

 ) 'ar biletul ot vă mai încurcă am spus, în timp ce ea intra pe portiţa grădinii şi seîntorcea s-o închidă la loc.*iss *arple m-a privit, ca şi cum nu m-ar fi ascultat foarte atent.

 ) >iletul , dar fireşte că nu era biletul cel adevărat. şa am cre%ut de la bunînceput. Noapte bună, domnule Clement.

pornit repede pe cărarea care ducea spre casă, lăsându-mă cu privirile aţintite în urmaei. Nu mai ştiam ce să cred.

Page 114: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 114/129

Capitolul XXVII

1riselda şi 'ennis nu veniseră încă. *i-am dat seama că lucrul cel mai firesc ar fi fostsă merg cu *iss *arple până la ea acasă şi să-i iau cu mine. 'ar şi eu, şi musafira mea fu-seserăm atât de prinşi de gândurile noastre legate de misterul crimei încât uitaserăm că maie"istă şi altcineva pe lume în afară de noi. ocmai mă aflam în vestibul, întrebându-mă

dacă nu cumva aveam dispo%iţia necesară de a mă duce şi eu să mă alătur grupului, cândcineva a sunat la uşă.*-am dus să deschid. m vă%ut că în cutie se afla o scrisoare şi, presupunând că acela

era motivul pentru care sunase, am scos-o şi am dat să mă întorc. ocmai atunci însă, amau%it sunând din nou, aşa că mi-am băgat iute scrisoarea în bu%unar şi am deschis uşa. 7racolonelul *elchett.

 ) 3alutare, Clement. ocmai plecam acasă cu maşina şi m-am gândit să trec pe ladumneata să văd dacă nu-mi oferi ceva de băut.

 ) Cu mare plăcere, am răspuns. ;aide în birou.8i-a dat jos haina de piele cu care era îmbrăcat şi a venit după mine. m adus <hisE+ şi

sifon, precum şi două pahare. Când am intrat, l-am găsit pe colonel în faţa căminului, cu

 picioarele desfăcute şi bine proptite pe podea, mângâindu-şi mustaţa scurtă. ) m ceva veşti pentru dumneata, Clement. /ucrul cel mai straniu pe care l-ai au%itvreodată. 'ar mai ai răbdare o clipă. 3pune-mi, cum mai merg lucrurile pe aici u maiapărut şi alte doamne în vârstă care să pornească pe urmele criminalului

 ) 'a, în privinţa asta poţi fi mulţumit, am spus. *ăcar una dintre ele crede că a şiajuns să afle soluţia.

 ) &rietena noastră *iss *arple, nu ) &rietena noastră *iss *arple. ) Femeile ca ea au mereu impresia că ştiu totul, a spus colonelul *elchett, sorbind

încântat din <hisE+-ul cu sifon. ) &esemne că îmi cam bag nasul unde nu-mi fierbe oala, am intervenit. 'ar presupun

că s-a găsit cineva să-l interoghe%e şi pe băiatul cu peştele. ?reau să spun că, dacă ucigaşula plecat pe uşa din faţă, e"istă o şansă ca băiatul să-l fi vă%ut.

 ) Fireşte că 3lacE l-a interogat şi pe el, a răspuns *elchett. 'ar băiatul %ice că nu s-aîntâlnit cu nimeni. Nici nu părea probabil să se fi întâlnit, că doar criminalul nu se preagrăbea să se lase vă%ut. &e lângă poarta dumitale din faţă sunt multe ascun%işuri. >ănuiesccă putea să se uite şi el dacă drumul era liber. >ăiatul a trebuit să treacă pe la vicariat, pe la;a+docE şi pe la doamna &rice =idle+. 7ra uşor de evitat.

 ) *da, am %is, presupun că aşa e. ) &e de altă parte, a continuat *elchett, dacă se întâmplă cumva să fi fost până la

urmă tâlharul de rcher, şi dacă tânărul Fred IacEson l-a vă%ut pe aici prin împrejurimi, măcam îndoiesc să mărturisească. rcher e văr cu el.

 ) 8i chiar îl bănuiţi pe rcher, la modul serios ) &ăi, ce să %ic, bătrânul &rotheroe nu-l cruţase deloc. 7ra multă duşmănie între ei.

&rotheroe nu se prea pricepea să se arate îndurător. ) Nu, am încuviinţat. 7ra de-a dreptul necruţător. ) &ărerea mea este că trebuie să te mai gândeşti şi la ceilalţi şi să-ţi ve%i de treaba ta,

nu de a lor, a %is *elchett. 3igur că legea e lege, dar nu strică niciodată să te mai abţii să judeci omul. sta, &rotheroe nu făcea niciodată.

 ) >a se mai şi mândrea cu firea lui, am spus$ după câteva clipe de tăcere, am întrebat(8i ce e cu veştile nemaipomenite pe care mi le promiteai

 ) 3ă ştii că sunt de-a dreptul nemaipomenite. 8tii scrisoarea aia neterminată pe care o

scria &rotheroe când a fost omorât ) 'a. ) 7i, i-am dat-o unui e"pert să se uite. 3ă ne spună dacă e adevărat că cifrele din susul

 paginii erau scrise de altă mână. Fireşte că i-am dat şi mostre cu scrisul lui &rotheroe. 8i ştiice verdict ne-a dat Nici un cuvinţel de pe foaie nu a fost scris de &rotheroe.

Page 115: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 115/129

 ) dică era un fals ) 7"act aşa. 5n fals. 3-ar putea într-adevăr ca te"tul să fi fost scris de cineva, iar

cifrele de o altă persoană, dar nu se ştie sigur. 3us s-a folosit un alt tip de cerneală. ricum,te"tul e un fals. N-a fost scris de &rotheroe.

 ) 7 sigur ) *ă rog, e"perţii ăştia lasă totdeauna loc de îndoieli. 8tii cum sunt, doar0 6nsă, una

 peste alta, e aproape sută la sută sigur. ) Fantastic, am spus, şi brusc mi-am adus aminte de ceva. 3tai puţin0 *i-aduc aminte

că doamna &rotheroe a spus la un moment dat că scrisul nu semăna cu cel al soţului ei, darnu mi-a atras atenţia atunci.

 ) Chiar aşa ) *i s-a părut o observaţie pripită, aşa cum fac de obicei femeile. &ărea e"trem de clar

şi de sigur că &rotheroe scrisese biletul. Ne-am privit. ) are ciudat, am %is eu încet. Chiar astă-seară, *iss *arple spunea că e ceva în

neregulă cu scrisoarea asta. ) /a naiba cu femeia asta, nici dacă era ea însăşi criminala nu putea să ştie mai multe06n clipa aceea, a sunat telefonul. 7 ceva straniu în legătură cu sen%aţiile pe care ţi le

tre%eşte ţârâitul aparatului. tunci a sunat de multe ori, cu îndârjire, ca un soi de premoniţiesinistră. *-am dus să ridic receptorul.

 ) ici vicariatul, am spus. Cine sunteţi6n ureche mi-a răsunat un glas nefiresc, ascuţit, isteric(

 ) ?reau să mărturisesc, a %is. 'oamne 'umne%eule, vreau să mărturisesc. ) lo, alo, am strigat eu. ;ei, centrala, m-aţi întrerupt. Ce număr era5n glas leneş mi-a răspuns că nu ştia şi a adăugat că-şi cerea iertare pentru că fusesem

deranjat. m pus receptorul în furcă şi m-am întors spre *elchett. ) *i-ai %is odată, am început, că ai să înnebuneşti de tot dacă mai apare cineva care

să-şi mărturisească vina. ) 'a, şi ce-i cu asta

 ) /a telefon era cineva care tocmai asta încerca... 'ar s-a întrerupt din centrală.*elchett s-a repe%it să ia receptorul. ) ?orbesc eu cu ei. ) Chiar te rog, am spus. &oate obţii ceva. e las aici să încerci, iar eu ies. m sen%aţia

că am recunoscut glasul.

Page 116: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 116/129

Capitolul XXVIII

m coborât strada în graba mare. 7ra unspre%ece noaptea, iar la ora aceea, duminica,cineva ar putea crede că toată lumea din 3t. *ar+ *ead e moartă. Cu toate astea, am vă%uto lumină la o fereastră de la etajul întâi şi, dându-mi seama că ;a<es încă nu se culcase, m-am oprit din drum şi am sunat. trecut mult, sau cel puţin aşa mi s-a părut, până ce

 proprietăreasa lui ;a<es, doamna 3andler, să desfacă, fără să se grăbească, cele două%ăvoare, lanţul, apoi să învârtă cheia în broască şi să ajungă să-mi arunce o privire bănuitoare.

 ) ha0 'omnul vicar0 a e"clamat ea. ) >ună seara, i-am spus. ?reau să-l văd pe domnul ;a<es. m observat că la

fereastra lui e încă lumină, deci nu s-a culcat. ) 3e poate. Nu l-am mai vă%ut de când am urcat să-i aduc masa de seară. petrecut o

seară liniştită 2 nici o vi%ită, şi nici dumnealui n-a ieşit.m dat din cap apoi, trecând pe lângă ea, am urcat în grabă scările. ;a<es locuieşte la

 primul etaj 2 are un dormitor şi un salonaş. m intrat în salon şi am dat de el, %ăcând pespate într-un scaun, adormit. Nu s-a tre%it nici măcar când am dat eu bu%na. &e o masă,

alături de el, se afla o cutie de medicamente, goală, şi un pahar cu apă pe jumătate plin.4ar pe podea, lângă piciorul lui stâng, era o hârtie mototolită pe care scria ceva. mridicat-o şi am desfăcut-o.

9'ragul meu Clement...:, începea scrisoarea. m citit-o până la capăt, am scos unstrigăt şi mi-am îndesat-o în bu%unar. poi m-am aplecat deasupra lui ;a<es şi l-amcercetat cu atenţie, după care, întin%ându-mă după telefonul care se afla lângă cotul lui, amcerut numărul de la vicariat. &esemne că *elchett era încă acolo, încercând să dea de urmaapelului de mai devreme, pentru că mi s-a spus că era ocupat. m rugat să lase vorbă să fiusunat, apoi am lăsat receptorul.

m băgat mâna în bu%unar, ca să scot hârtia pe care o găsisem şi să o mai citesc odată.'ar împreună cu ea am scos şi scrisoarea pe care o găsisem în cutie când sosise colonelul,

încă nedesfăcută. spectul ei mi-a provocat un fior. 7ra acelaşi scris ca şi cel de pescrisoarea anonimă care sosise în după-amia%a aceea.

m rupt plicul.m citit-o o dată, de două ori, dar parcă nu reuşeam să pricep ceea ce vedeam.ocmai începusem s-o citesc a treia oară când a sunat telefonul. Ca prin vis, am luat

receptorul şi am răspuns( ) lo ) lo. ) *elchett, dumneata eşti ) 'a, pe unde eşti m reuşit să aflu de unde venea apelul. Numărul este... ) 8tiu numărul. ) h, bun. 7şti cumva chiar acolo ) 'a. ) 8i cum e cu mărturisirea ) m primit şi mărturisirea, nici o grijă. ) dică gata, avem criminalultunci am fost ispitit mai aprig decât fusesem vreodată în viaţa mea. /-am privit pe

;a<es, apoi m-am uitat la scrisoarea mototolită, la scrisul de pe anonimă, la cutia goală demedicamente pe care se putea citi numele lui Cherubim. *i-am amintit o conversaţie

 banală, purtată cândva... m făcut un efort imens. ) Nu ştiu, am răspuns. *ai bine vino şi dumneata încoace.

8i i-am spus adresa, apoi m-am aşe%at în scaunul din faţa lui ;a<es, ca să-mi adungândurile. veam numai vreo două minute la dispo%iţie, până să sosească *elchett. mluat scrisoarea mototolită şi nesemnată şi am mai citit-o odată( a treia oară. poi am închisochii şi m-am cufundat în gânduri.

Page 117: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 117/129

Capitolul XXIX

 Nu ştiu cât de mult am rămas aşa 2 pesemne că numai vreo câteva minute. otuşi, cândam au%it uşa deschi%ându-se, mi s-a părut că trecuse o veşnicie. m întors capul şi amridicat privirea, vă%ându-l pe *elchett intrând. 7l i-a aruncat o privire scrutătoare lui;a<es, care dormea în scaun, apoi s-a întors spre mine.

 ) Ce-i asta, Clement Ce înseamnă toate asteam ales una din cele două scrisori pe care le aveam în mână şi i-am dat-o. citit-o cuglas tare şi răsunător(

'ragul meu Clement,

m un lucru e"trem de neplăcut să-ţi spun. *-am tot gândit şi parcă prefer să ţi-l comunic în scris. &utem discuta altădată, mai târ%iu. 7 vorba de recenteledelapidări, îmi pare rău să-ţi spun că am aflat, dincolo de orice îndoială, cine estevinovatul. 7 foarte dureros pentru mine să acu% un preot, consfinţit de biserică, dardatoria pe care o am de îndeplinit este limpede 2 e"trem de limpede. rebuie dat un

e"emplu şi...Colonelul m-a privit întrebător. 6n punctul acela, scrisoarea se termina cu o mâ%gălitură

indescifrabilă, căci moartea făcuse să îngheţe mâna celui care scria. *elchett a tras aeradânc în piept şi s-a uitat spre ;a<es.

 ) 'eci asta era soluţia0 5n om la care nu ne gândiserăm nici măcar o clipă. 8iremuşcările l-au făcut să mărturisească.

 ) 6n ultima vreme s-a comportat foarte ciudat, am spus.>rusc, *elchett s-a apropiat cu paşi mari de bărbatul adormit şi a scos o e"clamaţie

 puternică. /-a apucat de umeri şi l-a %guduit, mai întâi ceva mai încet, apoi din ce în ce mai%dravăn.

 ) Nu doarme0 luat medicamente0 Ce înseamnă asta&rivirea i-a fost atrasă de cutiuţa goală, pe care a ridicat-o. ) Cre%i că... ) &oate că da, am spus. *i-a arătat pastilele astea ieri. *i-a spus că fusese prevenit să

nu ia prea multe. 8i-a ales calea de scăpare, sărmanul. &oate-i mai bine aşa. Nu noi trebuiesă-l judecăm.

6nsă *elchett era, înainte de orice, inspectorul-şef al poliţiei din regiune. rgumentelede care mă lăsasem convins eu însumi nu aveau nici o greutate în ochii lui. &usese mâna peun criminal şi voia să-l vadă spân%urat. 6ntr-o clipă, era la telefon, scuturând nerăbdătorreceptorul până ce a obţinut un răspuns. cerut numărul lui ;a+docE. 3-a lăsat iarăşi unrăstimp de tăcere, în care el nu s-a mişcat din loc, ci a rămas cu urechea lipită de receptor şi

cu ochii la trupul prăbuşit pe scaun. ) lo... alo... alo..., doctorul ;a+docE ?ă rog, spuneţi-i doctorului să vină imediat pe;igh 3treet. /a domnul ;a<es. 7 urgent... &oftim tunci ce număr e h, iertaţi-mă.

8i a închis, spumegând de mânie. ) 1reşeală, greşeală... mereu e greşeală0 8i acum viaţa unui om atârnă de asta. /...

mi-aţi dat un număr greşit... 'a... nu mai pierdeţi vremea... daţi-mi trei nouă... nouă, nucinci.

lt răstimp de nerăbdare, de data asta mai scurt. ) lo... ;a+docE, dumneata eşti ici e *elchett. ?ino te rog pe ;igh 3treet, la

numărul @T, imediat. ;a<es a luat medicamente... o sumedenie. 'ar imediat, omule, efoarte important.

închis, apoi a început să se plimbe nerăbdător prin cameră, cu paşi mari. ) 'e ce naiba n-ai sunat imediat la doctor, Clement, nu înţeleg. &esemne că-ţi

 pierduseşi capul.'in fericire, *elchett nu se gândeşte niciodată că o persoană poate avea alte principii

după care să se ghide%e decât cele pe care le are el. N-am răspuns, iar el a continuat(

Page 118: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 118/129

 ) 8i scrisoarea asta unde-ai găsit-o ) &e podea, mototolită... i-a că%ut din mână, probabil. ) Ce poveste nemaipomenită... Fata aia bătrână avea dreptate că nu era scrisoarea

 bună, cea pe care am găsit-o atunci. *ă întreb cum de şi-o fi dat seama. 'ar ce gogoman şiăsta, că n-a distrus-o pe cea originala. păstrat-o, au%i... dovada cea mai periculoasă la carete poţi gândi0

 ) Firea omului e plină de contradicţii. ) 'acă n-ar fi aşa, mă îndoiesc că am reuşi vreodată să punem mâna pe un criminal.

Oştia fac întotdeauna câte o prostie, mai devreme sau mai târ%iu. Nu arăţi prea bine, Cle-ment. &resupun că a fost un şoc foarte mare pentru dumneata.

 ) fost. 'upă cum ţi-am spus, ;a<es s-a comportat ciudat de ceva timp, dar nici numi-a trecut prin cap...

 ) Cui i-ar fi trecut 4a stai, parcă vine o maşină, a spus el, ducându-se la fereastră,dând draperia la o parte şi uitându-se în stradă. 'a, e chiar ;a+docE.

clipă mai târ%iu, doctorul a intrat în cameră. *elchett i-a e"plicat situaţia în câtevacuvinte. ;a+docE nu e omul care să-şi dea pe faţă sentimentele. N-a făcut decât să ridicedintr-o sprânceană şi să încuviinţe%e, apoi s-a apropiat cu paşi mari de pacientul său. 4-acăutat pulsul, i-a ridicat pleoapa şi s-a uitat cu atenţie în ochiul lui. poi s-a întors către*elchett.

 ) ?rei să-l salve%i ca să-l duci la spân%urătoare a întrebat. Nu e într-o situaţie prea bună, să ştii. să fie pe muchie. *ă îndoiesc că-l pot face să-şi revină.

 ) Fă tot ce e cu putinţă. ) Foarte bine. scotocit prin servieta pe care o adusese cu el, pregătindu-şi o seringă hipodermică pe

care i-a înfipt-o lui ;a<es în braţ. poi s-a ridicat. ) Cel mai bine ar fi să-l ducem în *uch >enham... la spital. 'aţi-mi o mână de ajutor

să-l coborâm în maşină. Ne-am supus amândoi. 6n timp ce se urca la volan, ;a+docE a întors capul peste umăr

şi a spus, în loc de la revedere(

 ) *elchett, să ştii că n-ai să-l poţi spân%ura. ) dică n-o să-şi revină ) &oate că da, poate că nu. Nu la asta mă refeream. ?reau să spun că, şi dacă îşi

revine... ce să %ic, sărmanul om nu era responsabil pentru faptele sale. m să depun şimărturie în sensul ăsta.

 ) Ce-o fi vrut să spună a întrebat *elchett în timp ce urcam.4-am e"plicat că ;a<es suferise de encephalitis lethargica

 ) >oala somnului, da 6n %ilele noastre, mereu se găseşte câte o e"plicaţie pentruticăloşiile pe care le fac oamenii. Nu eşti de acord

 ) 8tiinţa ne învaţă multe. ) 7i, la naiba cu ştiinţa... 6mi cer scu%e, Clement. oate vorbele astea fără cap şi fără

coadă mă scot din sărite. 7u sunt un om simplu. *ă rog, cred că acum ar trebui să ne uităm puţin pe aici.'ar, în clipa aceea, am fost întrerupţi 2 şi încă într-un chip e"trem de ciudat. 5şa s-a

deschis, iar *iss *arple a intrat în cameră. 7ra îmbujorată şi oarecum fâstâcită, şi a părutsă-şi dea seama cât de tare ne luase prin surprindere.

 ) 6mi pare aşa rău... aşa rău îmi pare... să vă deranje%. >ună seara, domnule colonel*elchett. 'upă cum vă spuneam îmi pare tare rău, dar au%ind că domnul ;a<es e bolnav,m-am hotărât să vin să văd dacă nu pot să ajut cu ceva.

3-a oprit. Colonelul *elchett a intervenit cu un oarece de%gust pe chip( ) Foarte frumos din partea dumneavoastră, *iss *arple, a spus el aspru. 'ar nu

trebuia să vă deranjaţi. Că veni vorba, de unde aţi aflat

8i eu ardeam de nerăbdare să pun întrebarea asta. ) 'e la telefon, ne-a e"plicat *iss *arple. Niciodată nu au grijă ce număr formea%ă...

greşesc mereu, nu credeţi &rima dată aţi vorbit cu mine şi aţi cre%ut că eram doctorul;a+docE. Numărul meu este trei cinci.

 ) 'eci asta era0 am e"clamat.

Page 119: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 119/129

'e fiecare dată, e"istă o e"plicaţie foarte limpede şi re%onabilă pentru omniscienţa lui*iss *arple.

 ) şa că, a continuat ea, am venit să văd dacă pot fi de folos cu ceva. ) Foarte drăguţ din partea dumneavoastră, a repetat *elchett, parcă şi mai aspru. 'ar

nu-i nimic de făcut. ;a+docE l-a dus la spital. ) Chiar la spital h, ce uşurare. *ă bucur tare mult s-o aud. colo o să fie în deplină

siguranţă. Când spuneţi că 9nu-i nimic de făcut:, sper că nu vă referiţi chiar la domnul;a<es, nu-i aşa dică, o să-şi revină...

 ) Nu e deloc sigur, am spus.&rivirea lui *iss *arple fusese atrasă de cutia de medicamente.

 ) &resupun că a luat prea multe pastile, nu a întrebat.Cred că *elchett ar fi preferat să nu dăm prea multe informaţii. &oate aşa aş fi făcut şi

eu, în alte împrejurări. 'ar discuţia pe care o purtasem ceva mai devreme cu *iss *arpleîmi era prea proaspătă în minte ca să pot fi de acord cu el, deşi trebuie să recunosc căapariţia ei bruscă şi curio%itatea evidentă mă cam iritau.

 ) *ai bine uitaţi-vă la asta, am spus, şi i-am întins scrisoarea neterminată a lui&rotheroe.

luat-o şi a citit-o, fără să pară câtuşi de puţin surprinsă. ) 7raţi deja sigură că trebuie să fi fost ceva de felul ăsta, nu-i aşa am întrebat. ) 'a... chiar aşa. 'ar, domnule Clement, pot să vă întreb ce v-a făcut să veniţi încoace

în noaptea asta ici e ceva ce mă nedumereşte. 8i dumneavoastră, şi colonelul *elchett...nu mă aşteptam câtuşi de puţin la asta.

4-am e"plicat povestea cu telefonul, şi că avusesem impresia că recunosc glasul lui;a<es. *iss *arple a încuviinţat gânditoare.

 ) Foarte interesant. 'e-a dreptul providenţial... dacă pot să spun aşa. 'a, şi asta v-aadus aici tocmai la timp.

 ) ocmai la timp pentru ce am întrebat, cu amărăciune.*iss *arple părea surprinsă.

 ) &entru a-i salva viaţa domnului ;a<es, desigur.

 ) Nu credeţi, am spus, că ar fi fost mai bine pentru el dacă nu şi-ar reveni 8i pentru elşi pentru toată lumea, de fapt. 'e-acum ştim adevărul şi...*-am oprit 2 pentru că *iss *arple încuviinţa din cap cu o vehemenţă atât de stranie

încât m-a făcut să pierd firul şi să uit ce voiam să spun. ) Fireşte0 a spus ea. Fireşte0 sta şi vrea să vă facă să credeţi0 Că ştiţi adevărul... şi că

aşa e cel mai bine pentru toată lumea. 'a, da, totul se potriveşte... scrisoarea, medi-camentele, starea de spirit a bietului domn ;a<es şi mărturisirea. otul se potriveşte... dar egreşit.

m rămas amândoi cu ochii la ea şi cu gura căscată. ) 'e-asta mă bucur aşa tare că domnul ;a<es este în siguranţă... că e în spital unde

nimeni nu poate ajunge la el. 'acă-şi revine, o să vă spună adevărul.

 ) devărul ) 'a... că nu s-a atins nici măcar de un fir de păr de-al colonelului &rotheroe. ) 'ar telefonul, am spus 'ar scrisoarea *edicamentele. .. otul e foarte limpede. ) 'a, asta vrea să vă facă să credeţi. ho, e un om foarte deştept0 Faptul că a păstrat

scrisoarea, ca s-o folosească în felul ăsta, e cu adevărat foarte ingenios. ) Ce vreţi să spuneţi am întrebat. Cine e foarte deştept ) Criminalul, a spus *iss *arple, apoi a adăugat cu un glas foarte slab( dică domnul

/a<rence =edding.

Page 120: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 120/129

Capitolul XXX

 Ne-am holbat la ea. Cred, chiar, că vreme de un minut sau două am avut amândoiimpresia că-şi pierduse minţile. cu%aţia părea cu totul absurdă. Colonelul *elchett avorbit primul. vorbit cu blândeţe şi cu un soi de îngăduinţă miloasă(

 ) *iss *arple, asta e de necre%ut. rice bănuială împotriva tânărului =edding s-a

spulberat. ) Fireşte, a răspuns *iss *arple. avut el grijă de asta. ) 'impotrivă, a spus sec colonelul *elchett. făcut tot ce-a putut ca să fie acu%at de

crimă. ) 'a, a %is *iss *arple. 8i aşa ne-a păcălit pe toţi... şi pe mine la fel ca pe ceilalţi.

'ragă domnule Clement, cred că vă aduceţi aminte că am fost de-a dreptul descumpănităcând am au%it că domnul =edding mărturisise. sta mi-a dat peste cap toate ideile şi m-afăcut să-l cred nevinovat... deşi până atunci fusesem convinsă că era e"act invers.

 ) 'eci pe /a<rence =edding îl bănuiaţi dumneavoastră ) 8tiu că în cărţi criminalul este, întotdeauna, cel mai puţin suspect. 'ar am descoperit

că regula asta nu se aplică în viaţa reală. 3e întâmplă foarte adesea ca adevărul să fie tocmai

ceea ce este evident. 'eşi mi-a plăcut dintotdeauna doamna &rotheroe, n-am putut să nuajung la conclu%ia că era cu totul la cheremul domnului =edding şi că era gata să facă oriceîi cerea el. 8i, fireşte că el, aşa tânăr cum e, nu poate îndura gândul să fugă cu o femeie caren-are nici un ban. 'in punctul lui de vedere, era musai ca bietul colonel &rotheroe să fieînlăturat... aşa că l-a înlăturat. 7 unul dintre tinerii ăştia fermecători care nu au nici un picde simţ moral. ot foindu-se şi pufnind de ceva vreme, colonelul *elchett a i%bucnit(

 ) 7 o prostie 2 o mare prostie, cu totul0 8tim perfect ce-a făcut =edding până la K.J,iar ;a+docE a spus foarte ferm că &rotheroe nu putea să fi fost omorât atunci. &resupun cădumneavoastră credeţi că vă pricepeţi mai bine decât doctorul. 3au vreţi să insinuaţi că;a+docE minte de-a dreptul... cine ştie de ce

 ) Cred că doctorul ;a+docE a spus numai şi numai adevărul. 7 un om foarte corect. 8i

desigur că persoana care l-a împuşcat cu adevărat pe colonel a fost doamna &rotheroe... nudomnul =edding.

4arăşi ne-am holbat la ea. *iss *arple şi-a aranjat baticul de dantelă, şi-a dat jos şalul pufos pe care-l avea pe umeri, apoi a început să ne ţină o predică blândă, tipică pentru o fată bătrână, rostind cele mai uluitoare fra%e pe care le au%isem vreodată în chipul cel mai firescdin lume(

 ) &ână acum, mi s-a părut că nu aveam dreptul să vorbesc. Chiar dacă cineva crede căştie un lucru... crede aşa de tare încât e de-a dreptul sigur... asta nu-i o dovadă. 8i numaidacă ai o e"plicaţie care să se potrivească cu toate faptele !aşa după cum îi spuneam înseara asta dragului domn Clement#, o poţi pre%enta cu o adevărată convingere. 4ar e"plicaţiamea nu era chiar completă 2 îi lipsea un singur lucru 2 dar, dintr-odată, tocmai când ieşeamdin biroul domnului Clement, am observat planta care se află într-un ghiveci lângă fereastrăşi... mă rog, atunci am înţeles tot. *i-a fost limpede ca lumina %ilei0

 ) 7 nebună... e nebună de legat, mi-a şoptit *elchett, însă *iss *arple ne-a %âmbitfoarte senină şi a continuat, cu glasul ei blând şi educat(

 ) *i-a părut foarte rău să cred aşa ceva... chiar foarte rău, pentru că îi simpati%am peamândoi. 'ar ştiţi cum e firea omenească. 4ar la început, când au mărturisit aşa, prosteşte,mai întâi el, apoi şi ea... ce să spun, am fost e"trem de uşurată. 6nsemna că greşisem. şa căam început să mă gândesc la alţi oamenii care aveau un posibil motiv să-l elimine pecolonelul &rotheroe.

 ) Cei şapte suspecţi0 am murmurat.

*iss *arple mi-a %âmbit. ) Chiar aşa. *ai întâi omul acela, rcher 2 nu părea probabil, dar dacă bea %dravăn!alcoolul îţi %boară minţile#, nu se ştie niciodată. *ai era şi *ar+ a dumneavoastră, fireşte.7 de multă vreme împreună cu rcher şi e o fată cu un temperament foarte ciudat. veamotiv şi avea şi oca%ie 2 că doar era singură în casă. >ătrâna doamnă rcher putea cu mare

Page 121: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 121/129

uşurinţa să ia pistolul din casa domnului =edding şi să-l dea oricăruia din ei doi. poi/ettice, desigur 2 care dorea libertate şi bani pentru a face tot ce voia. m cunoscut multeca%uri de fete foarte frumoase şi eterice care au dovedit că nu aveau aproape deloc scrupulemorale 2 cu toate că, aşa cum e normal, adevăraţii domni nu vor niciodată să creadă aşaceva despre ele.

m clipit nervos. ) 8i mai era şi racheta de tenis, a continuat *iss *arple. ) =acheta de tenis

 ) 'a, cea pe care Clara, fata în casă a doamnei &rice =idle+, a vă%ut-o %ăcând pe iarbăla poarta vicariatului. &ărea că domnul 'ennis s-ar fi întors de la partida aceea de tenis maidevreme decât spusese. >ăieţii de şaispre%ece ani sunt foarte bănuitori şi îşi pierd foarteuşor controlul. rice motiv ar fi avut 2 fie de dragul lui /ettice, fie de draguldumneavoastră, sau poate şi una, şi alta 2 era o posibilitate. &e urmă veneau sărmanul domn;a<es şi dumneavoastră... nu amândoi, fireşte, dar în alternanţă, aşa cum spun avocaţii.

 ) 7u am e"clamat, uimit şi indignat. ) &ăi, da. 6mi cer iertare... şi, la urma urmei, să ştiţi că nu am cre%ut niciodată cu

adevărat... dar se punea problema banilor care tot dispăreau. ?inovatul era ori domnul;a<es, ori dumneavoastră, iar doamna &rice =idle+ umbla în sus şi în jos şi tot făcea alu%iicum că dumneavoastră eraţi... mai ales pentru că v-aţi opus cu atâta hotărâre să se

 pornească o investigaţie. 3igur că eu, una, am fost dintotdeauna convinsă că era domnul;a<es 2 îmi amintea aşa de mult de nefericitul de organist despre care v-am vorbit odată$totuşi, chiar şi aşa, nu puteam fi absolut sigură...

 ) &entru că aşa-i firea omenească, am sfârşit eu, sumbru, în locul ei. ) 7"act. 8i mai era, fireşte, şi draga de 1riselda. ) 'ar doamna Clement nu avea nici o legătură, a întrerupt-o *elchett. 3-a întors aici

cu trenul de K.J. ) 'a, aşa ne-a spus, a replicat *iss *arple. 'ar nu trebuie niciodată să ne luăm după

ce spun oamenii. 6n seara aceea, trenul de K.J a întâr%iat o jumătate de oră. Numai că, laşapte şi un sfert, am vă%ut-o cu ochii mei pornind spre ld ;all. 6nseamnă deci că trebuie

să se fi întors ceva mai devreme. 'e fapt, a şi fost vă%ută$ dar poate că asta deja aţi aflat.8i m-a privit scrutătoare. 5n soi de magnetism oglindit în privirea ei m-a făcut să scotultima scrisoare anonimă, cea pe care o deschisesem cu atât de puţină vreme în urmă. colose povestea în detaliu că 1riselda fusese vă%ută ieşind din casa lui /a<rence =edding, prinuşa-fereastră din spate, la şase şi două%eci, în %iua crimei.

 Nici atunci, nici mai târ%iu, nu am spus nimic despre bănuiala îngro%itoare care pusese pentru o clipă stăpânire pe mintea mea. ?ă%usem totul ca într-un coşmar 2 o legătură dintrecut între /a<rence şi 1riselda care ajunsese cumva la urechile lui &rotheroe, apoihotărârea lui de a-mi povesti şi apoi pe 1riselda, disperată, furând pistolul pentru a-l face sătacă pentru totdeauna. 'upă cum am spus, a fost doar un coşmar, dar care, vreme de câtevaminute îngro%itoare, căpătase un aspect înfiorător de real. Nu ştiu dacă *iss *arple a

 bănuit ceva din toate acestea. &esemne că da. 7 foarte probabil, pentru că puţine lucruri îirămân necunoscute. *i-a înapoiat biletul, cu un semn uşor din cap. ) oată lumea din sat vorbea despre asta, a spus. 8i chiar părea ceva suspect, nu *ai

ales după ce, la anchetă, doamna rcher ajurat că pistolul era încă acolo când a plecat ea, la prân%. 3-a oprit o clipă, apoi a continuat( Numai că m-am abătut foarte mult de la subiect.Ce vreau să fac 2 şi cred că este de datoria mea 2 este să vă pre%int e"plicaţia misterului,aşa cum o văd eu. 'acă nu credeţi... mă rog, oricum mă voi fi străduit. ricum e posibil cadorinţa mea de a fi absolut sigură, înainte de a rosti vreun cuvânt, să-l fi costat viaţa pesărmanul domn ;a<es.

3-a oprit iarăşi, iar când a reînceput, glasul ei căpătase o altă nuanţă. Nu mai părea aşaumil şi era mai hotărât.

 ) 4ată cum e"plic eu faptele. &ână joi după-amia%ă, crima fusese plănuită în cele maimici amănunte. *ai întâi, /a<rence =edding l-a vi%itat pe domnul vicar, ştiind că nu eraacasă. vea cu el pistolul, pe care l-a ascuns în ghiveciul care se află lângă uşa-fereastră.Când domnul vicar s-a întors, /a<rence şi-a motivat vi%ita, afirmând că se hotărâse să

 plece din sat. /a cinci şi jumătate, /a<rence =edding i-a telefonat domnului vicar, de la

Page 122: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 122/129

 North /odge, prefăcându-şi glasul ca să semene cu o femeie !amintiţi-vă că e un foarte bunactor amator#. 'oamna &rotheroe şi soţul ei tocmai plecaseră spre sat. 8i 2 un lucru foartecurios, cu toate că s-a întâmplat ca nimeni să nu-l bage de seamă 2 doamna &rotheroe nu şi-a luat nici o poşetă cu ea. Credeţi-mă, pentru o femeie e un lucru foarte neobişnuit. Cu puţinînainte de şase şi două%eci, a trecut pe lângă grădina mea, s-a oprit şi mi-a vorbit, ca să-midea toate prilejurile să observ că nu avea cu ea nici o armă şi că se comporta absolut firesc.8i-au dat seama, vedeţi dumneavoastră, că eu sunt o persoană care observă multe. poi,doamna &rotheroe a dispărut după colţul casei, ducându-se spre fereastra biroului. >ietul

colonel era aşe%at la masă, scriindu-vă dumneavoastră. 7ra surd, după cum bine ştim. 7a aluat pistolul care o aştepta în vas, s-a apropiat de el prin spate şi l-a împuşcat în cap, apoi aaruncat pistolul şi a ieşit ca un fulger, coborând prin grădină către studio. proape toatălumea ar fi dispusă să jure că nu putea avea timp0

 ) 'ar împuşcătura a protestat colonelul. Nu aţi au%it împuşcătura ) 7"istă o invenţie care se cheamă, mi se pare, surdină *a"im. şa am aflat din

romanele poliţiste. *ă întreb dacă nu cumva strănutul pe care l-a au%it Clara, fata în casă,nu a fost chiar împuşcătura. 'ar nu contea%ă. /a studio, doamna &rotheroe s-a întâlnit cudomnul =edding. u intrat amândoi şi 2 pentru că firea omenească este aşa cum este, mi-eteamă că şi-au dat seama că nu aveam să plec din grădină până ce nu-i vedeam ieşind0

6n momentul acela, *iss *arple mi-a plăcut mai mult ca niciodată, datorită acesteiamu%ate mărturisiri despre propriile slăbiciuni.

 ) Când au ieşit, s-au comportat vesel şi natural. 4ar aici, la urma urmei, au făcut ogreşeală. &entru că, dacă într-adevăr şi-ar fi luat adio, după cum pretindeau, ar fi arătat cutotul altfel. 'ar vedeţi dumneavoastră, ăsta a fost punctul lor slab. &ur şi simplu nu auîndră%nit să pară supăraţi în nici un fel. 6n următoarele %ece minute, cu mare grijă, fiecareşi-a asigurat un alibi 2 parcă aşa se numeşte. poi domnul =edding s-a dus la vicariat, şi a

 plecat cât de târ%iu a îndră%nit. &esemne că v-a vă%ut venind, de la depărtare, şi a putut să planifice lucrurile aşa cum trebuia. luat pistolul şi surdina, a lăsat scrisoarea falsificată,care avea ora notată pe ea cu un alt fel de cerneală şi, aparent, cu un alt scris. datădescoperit falsul, ar fi părut o încercare stângace de a da vina pe nne &rotheroe. Numai că,

 pregătindu-se să lase biletul, l-a descoperit pe cel scris cu adevărat de colonelul &rotheroe 2ceva absolut neaşteptat. 8i, fiind un tânăr foarte inteligent, observând că scrisoarea îi poatefi de mare folos, a luat-o cu el. poi a umblat la ceas, făcându-l să arate aceeaşi oră ca şicea scrisă pe bilet, ştiind foarte bine că era ţinut întotdeauna cu un sfert de oră înainte.*otivul a fost acelaşi 2 ar fi părut o încercare de a se da vina pe doamna &rotheroe. poi a

 plecat, întâlnindu-se cu dumneavoastră la poartă şi jucând rolul unui om cu minţile aproaperătăcite. ?-am mai sus, este un bărbat remarcabil de inteligent. 3puneţi-mi( ce ar fi făcut uncriminal care tocmai ucisese pe cineva r fi încercat să se comporte firesc. 'eci domnul=edding tocmai asta n-a făcut. aruncat surdina undeva, însă s-a dus glonţ la secţia de

 poliţie cu pistolul şi s-a denunţat, într-un chip absolut ridicol, care ne-a păcălit pe toţi.7ra ceva fascinant în modul în care *iss *arple re%uma ca%ul. ?orbea cu atâta

siguranţă încât şi eu şi colonelul eram convinşi că numai aşa, şi nicidecum altfel, ar fi pututfi comisă crima. ) 'ar cum rămâne cu împuşcătura din pădure am întrebat. sta să fie coincidenţa la

care vă refereaţi ceva mai devreme ) h, nu, vai de mine, a răspuns *iss *arple, scuturând aprig din cap. Nu a fost nici

 pe departe o coincidenţă. Nici pe departe. 7ra absolut necesar să se audă o împuşcătură 2altfel, bănuielile îndreptate împotriva doamnei &rotheroe ar fi putut rămâne în picioare. Nuştiu e"act cum a procedat domnul =edding în privinţa asta. 'ar am înţeles de undeva căacidul picric e"plodea%ă dacă pică ceva deasupra lui şi vă aduceţi aminte, dragă domnulevicar, că l-aţi întâlnit pe domnul =edding în pădure, cu o piatră în braţe, tocmai prin %ona încare, ceva mai târ%iu, aţi găsit cristalul. >ărbaţii se pricep foarte bine la mecanisme 2 piatra

trebuie să fi fost atârnată deasupra cristalelor şi prevă%ută cu un fitil mai lung, sau poate cuo flacără care să ardă încet, ceva care s-o facă să cadă cam în două%eci de minute, pentru cae"plo%ia să aibă loc pe la K.P, atunci când şi domnul =edding şi doamna &rotheroe ieşiserădin studio şi puteau fi vă%uţi de toată lumea. Nu era nici un risc, pentru că nu rămânea în

Page 123: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 123/129

urmă decât un pietroi0 8i până şi pe ăsta a încercat să-l îndepărte%e 2 când l-aţi surprinsdumneavoastră.

 ) 'a, cred că aveţi dreptate0 am e"clamat, amintindu-mi cum tresărise /a<rence cândmă vă%use, în %iua aceea.

&e moment mi se păruse firesc, însă după ceea ce au%isem... 3-ar fi %is că *iss *arpleîmi citise gândurile, pentru că a început iarăşi să dea puternic din cap.

 ) 'a, a spus, trebuie să fi fost un lucru foarte tulburător pentru el să dea pestedumneavoastră tocmai atunci. 3-a descurcat bine însă 2 a pretins că-mi aducea o piatră

 pentru grădina mea. Numai că..., a continuat ea, cu un glas care devenise dintr-odată foarteautoritar, nu era o piatră potrivită pentru grădina mea. 6nţelegeţi0 8i asta m-a pus pe caleacea bună.

Colonelul *elchett rămăsese nemişcat, ca şi cum s-ar fi cufundat într-o transă. 6n celedin urmă, a dat şi el semne că-şi revenea. pufnit o dată sau de două ori, şi-a tras nasul,

 părând cu totul %ăpăcit, şi a spus( ) &e cinstea mea0 u%i0 &e cinstea mea0*ai mult de-atât nu a îndră%nit să spună. Cred că şi el, ca şi mine, era impresionat de

siguranţa şi de rigoarea cu care *iss *arple îşi pre%entase conclu%iile. Numai că pemoment nu era dispus s-o recunoască. 6n loc de asta, a întins mâna, a ridicat scrisoareamototolită şi a spus, răstit(

 ) oate bune şi frumoase. 'ar de individul ăsta, ;a<es, ce-mi spuneţi 3ă nu uitămcă a sunat el însuşi şi a mărturisit.

 ) 'a, şi asta a fost de-a dreptul providenţial. fost din pricina predicii, fără îndoială.'ragă domnule Clement, să ştiţi că aţi ţinut o predică de-a dreptul remarcabilă. &esemne cădomnul ;a<es a fost profund afectat. N-a mai putut îndura şi a simţit că trebuia sămărturisească faptul că-şi însuşise banii bisericii.

 ) &oftim ) 'a. 8i astfel providenţa i-a salvat viaţa !7u, una, nădăjduiesc şi cred că va fi salvat$

doctorul ;a+docE e un om aşa de priceput#. 4ată cum văd eu lucrurile( domnul =edding a păstrat scrisoarea !un lucru periculos, dar cred că trebuie s-o fi ascuns pe undeva, într-un

loc sigur# şi a aşteptat până ce a aflat cu siguranţă la cine se referea. Nu i-a luat mult să-şidea seama că era domnul ;a<es. 6nţeleg că a venit aici împreună cu acesta, aseară, şi a statmult de vorbă cu el. >ănuiesc că tocmai atunci a înlocuit una dintre pilulele dintre cutie cuo pilulă adusă de el, şi a strecurat scrisoarea în bu%unarul halatului de casă al domnului;a<es. 3ărmanul tânăr avea să înghită pilula fără să-şi dea seama de nimic 2 iar, dupămoartea lui, urma să aibă loc o perche%iţie, scrisoarea avea să fie găsită şi toată lumea urmasă tragă conclu%ia pripită că el îl împuşcase pe colonelul &rotheroe şi că-şi luase singurviaţa, din pricina remuşcărilor. are îmi vine să cred că domnul ;a<es a găsit scrisoarea înseara asta, tocmai după ce luase pilula cu pricina. 6n starea sa de tulburare, pesemne că i s-a

 părut ceva supranatural, mai ales după predica de mai devreme, ca şi cum ceva îl îndemnasă mărturisească totul.

 ) &e cinstea mea, a spus colonelul *elchett. &e cinstea mea0 7 cu totul ieşit dincomun. Nu... nu cred nici un cuvânt. Nu făcuse niciodată vreo declaraţie care să sune mai puţin convingător. &esemne că şi-a

dat şi el seama de asta, pentru că a continuat( ) 8i puteţi să ne e"plicaţi şi ce-a fost cu celălalt telefon Cel dat de-acasă de la

domnul =edding, către doamna &rice =idle+ ) h, da, a spus *iss *arple. sta e coincidenţa de care vorbeam. elefonul acela l-a

dat drăguţa de 1riselda 2 cred că şi domnul 'ennis a participat. u%iseră %vonurile pe caredoamna &rice =idle+ le făcea să circule despre domnul vicar şi s-au gândit la această cale,

 poate uşor copilărească, de a o face să tacă. 8i coincidenţa a făcut ca apelul să senimerească e"act la ora la care a răsunat falsa împuşcătură din pădure. sta ne-a făcut să

credem că ar putea e"ista o legătură.*i-am amintit brusc că toată lumea care vorbea de împuşcătură spunea că fusese

9altfel: decât ar fi trebuit să fie. şa şi era. 8i totuşi era e"trem de greu să e"plice în ce con-sta această diferenţă. Colonelul *elchett şi-a dres vocea.

Page 124: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 124/129

 ) 3oluţia dumneavoastră este foarte plau%ibilă, *iss *arple, a spus. 'ar sper să-miîngăduiţi să vă atrag atenţia că nu e"istă nici urmă de dovadă.

 ) 8tiu, a răspuns *iss *arple. 'ar sunteţi convins că acesta-i adevărul, nu'upă câteva clipe de tăcere, colonelul a recunoscut, parcă fără prea multă tragere de

inimă( ) 'a, sunt. /a naiba cu toate, numai aşa se putea întâmpla. 'ar nu e"istă dove%i 2 nici

urmă.*iss *arple a tuşit discret.

 ) ocmai de-asta m-am gândit că poate... 6n asemenea împrejurări... ) 'a ) m putea recurge la o mică înşelăciune. 3ă-i întindem o capcană.

Page 125: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 125/129

Capitolul XXXI

8i colonelul, şi eu am făcut ochii mari. ) capcană Ce fel de capcană*iss *arple părea oarecum reticentă, deşi era limpede că-şi făcuse un plan foarte bine

 pus la punct.

 ) Ce-ar fi dacă domnul =edding ar fi sunat la telefon şi prevenitColonelul *elchett a %âmbit. ) 9otul s-a dat pe faţă0 Fugi0: sta-i o şmecherie veche, *iss *arple. Ce-i drept, de

multe ori are succes, dar cred că, în ca%ul nostru, tânărul =edding este mult prea inteligentca să se lase prins aşa de uşor.

 ) 'a, îmi dau seama că trebuie să fie ceva foarte precis, a spus *iss *arple. 7u aş propune 2 dar e pur şi simplu o propunere 2 ca avertismentul să vină din partea cuivadespre care se ştie că are nişte îndoieli în această problemă. 'e e"emplu, discutând cudoctorul ;a+docE, oricine poate ajunge să creadă că el ar fi tentat să privească o astfel decrimă dintr-un punct de vedere cam neobişnuit. 'acă el i-ar sugera domnului =edding că oanumită persoană 2 doamna 3adler, să %icem, sau unul dintre copii 2 l-a vă%ut, din

întâmplare, pe când înlocuia pilula... ce să %ic, dacă domnul =edding este nevinovat,anunţul nu va însemna nimic pentru el, dar dacă nu e... ) 'acă nu e ) 7 cu putinţă să facă o prostie. ) 8i cu asta să ajungă pe mâinile noastre. 7 posibil. Foarte ingenios, *iss *arple. 'ar

oare ;a+docE va fi de acord 'upă cum aţi spus, părerile sale...*iss *arple, foarte sigură pe sine, l-a întrerupt(

 ) 7i, da, dar una e teoria şi cu totul alta practica, nu credeţi ricum, uitaţi-l că vine, îl putem întreba.

m sen%aţia că ;a+docE a fost oarecum mirat să o găsească pe *iss *arple cu noi.răta obosit şi tulburat.

 ) fost cât pe ce, ne-a spus. fost cât pe ce să nu-l pot scăpa. 'ar o să se facă bine.reaba doctorului este să-şi salve%e pacientul, aşa că l-am salvat, dar aş fi fost la fel demulţumit şi dacă nu i%buteam.

 ) 3-ar putea să-ţi schimbi părerea, a replicat *elchett, când ai să au%i ce avem despus.

'upă care, fără multe vorbe şi digresiuni inutile, i-a e"plicat teoria pe care o avea *iss*arple despre crimă, ajungând în cele din urmă şi la propunerea pe care voiam să i-ofacem. tunci am avut privilegiul de a observa îndeaproape ceea ce voia să spună *iss*arple prin diferenţa dintre teorie şi practică. ;a+docE părea să-şi fi schimbat radical

 părerile. m sen%aţia că în clipa aceea i-ar fi făcut mare plăcere să primească pe o tipsiecapul rete%at al lui /a<rence =edding. 'ar nu cred că vehemenţa sa fusese provocată deuciderea colonelului &rotheroe, cât de tentativa de asasinare a nefericitului ;a<es.

 ) icălos blestemat0 a e"clamat ;a+docE. icălos blestemat0 8i ;a<es, bietul de el.*ai are şi o mamă, şi o soră. r fi suferit toată viaţa de ruşinea de a fi rudele unui criminal.1ândiţi-vă cât de nefericite ar fi fost. Ce înscenare laşă şi perversă0

'acă vreţi să vedeţi ce înseamnă mânia absolută, primitivă, apelaţi la un astfel de om,cu vederi umanitare, atunci când este stârnit.

 ) 'acă-i adevărat, a spus, puteţi conta pe mine. 4ndividul ăsta nu merită să trăiască.u%i, să facă aşa ceva unui om fără apărare ca ;a<es.

rice câine schilod poate fi sigur că se bucură de simpatia lui ;a+docE. ocmai puneala punct detaliile, împreună cu *elchett, când *iss *arple s-a ridicat, iar eu am insistat să

o conduc acasă. ) Foarte amabil din partea dumneavoastră, domnule Clement, a spus *iss *arple, întimp ce străbăteam strada pustie. ?ai de mine, e trecut de douăspre%ece. 3per că =a+monds-a culcat şi nu m-a mai aşteptat.

 ) r fi trebuit să vină cu dumneavoastră, am spus.

Page 126: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 126/129

 ) 'ar nu i-am %is că plec, a răspuns *iss *arple.*i-am amintit brusc de subtila anali%ă a crimei făcută de =a+mond Dest şi am %âmbit.

 ) 'acă se dovedeşte că teoria dumneavoastră este adevărată 2 şi eu, unul, nu măîndoiesc nici o clipă de asta 2 înseamnă că i-aţi luat-o cu mult înainte nepotului dumnea-voastră.

*iss *arple a %âmbit la rândul ei 2 un %âmbet indulgent. ) *i-aduc aminte o vorbă de-a surorii bunicii mele, mătuşa Fann+. /a vremea aceea

aveam şaispre%ece ani şi mi s-a părut ceva e"trem de prostesc.

 ) 8i anume am întrebat. ) 4a au%iţi ce obişnuia să spună( 9inerii cred că bătrânii se comportă prosteşte, însă

 bătrânii +tiu cu siguran- că tinerii nu au nimic în cap0:

Page 127: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 127/129

Capitolul XXXII

 Nu au mai rămas prea multe de spus. &lanul lui *iss *arple a avut succes. /a<rence=edding nu era nevinovat, iar sugestia că ar fi e"istat un martor al schimbului de pastile l-aîmpins, într-adevăr, să facă 9o prostie:. 4ată efectul conştiinţei încărcate.

3ituaţia lui era ciudată, desigur. &resupun că primul impuls a fost să lase totul baltă şi

să fugă. 'ar trebuia să se mai gândească şi la complicea lui. Nu putea să părăsească loculfără să-i trimită vorbă şi nu mai îndră%nea să aştepte până dimineaţă. şa că s-a dus la ld;all chiar în noaptea aceea 2 urmărit de doi dintre cei mai eficienţi agenţi de-ai colonelului*elchett. aruncat cu pietricele în fereastra lui nne &rotheroe, a tre%it-o şi i-a cerut, într-o şoaptă nerăbdătoare, să coboare să discute cu el. &esemne că se simţeau mai în siguranţăafară decât înăuntru, atâta vreme cât e"ista posibilitatea ca /ettice să se tre%ească la rândulei. Numai că, în felul acesta, cei doi agenţi de poliţie au reuşit să audă întreaga discuţie.sta a spulberat orice îndoială. *iss *arple avusese dreptate în toate privinţele.

&rocesul celor doi este de-acum un lucru cunoscut de toată lumea. Nu am de gând să pomenesc aici de el. 3ingurul lucru de spus este că inspectorul 3lacE s-a bucurat de multăapreciere, pentru inteligenţa şi %elul datorită cărora i%butise să-i aducă pe criminali în

mâinile autorităţilor. Fireşte că despre rolul jucat de *iss *arple în toată afacerea nu s-a pomenit nimic. 7a însăşi ar fi fost îngro%ită la gândul că s-ar fi putut întâmpla aşa ceva./ettice a venit să mă vadă chiar înainte de începerea procesului. plutit prin fereastra

 biroului, fantomatică, la fel ca întotdeauna. *i-a spus atunci că fusese convinsă de la bunînceput de vinovăţia mamei sale vitrege. &ierderea beretei galbene fusese un simplu prete"t

 pentru a scotoci prin birou, sperând, în ciuda a ceea ce i se spusese, că ar fi putut găsi cevace poliţia nu observase.

 ) ?edeţi dumneavoastră, mi-a spus ea cu un glas visător, cei de la poliţie nu o uraucum o uram eu. 8i ura face ca totul să devină mai uşor.

'e%amăgită de re%ultatul căutării, aruncase intenţionat cercelul lui nne acolo, lângămasa de scris.

 ) 'e vreme ce eram convinsă că ea o făcuse, ce mai conta rice metodă era la fel de bună. /a urma urmei, s-a dovedit că ea a fost, nu

m oftat uşor. 3e pare că vor rămâne întotdeauna anumite aspecte pe care /ettice nueste capabilă să le observe. 6n anumite privinţe, aş %ice că, din punct de vedere moral, estedaltonistă.

 ) 8i-acum ce-ai să faci, /ettice am întrebat-o. ) &ăi... când se termină totul am să plec în străinătate, a spus ea$ a şovăit puţin, apoi a

continuat( &lec în străinătate împreună cu mama.5imit, am ridicat privirea, iar ea a încuviinţat.

 ) Nu v-aţi dat seama 'oamna /estrange este mama mea. m aflat că... este pemoarte. ?oia să mă vadă, aşa că a venit încoace sub un nume fals. 'octorul ;a+docE a aju-tat-o. 3unt prieteni foarte vechi, iar el a avut cândva o slăbiciune pentru ea 2 se vede de la o

 poştă. 6ntr-un fel, încă o mai are. >ărbaţii şi-au pierdut mereu minţile după mama, amimpresia. 8i acum este încă foarte atrăgătoare. ricum, doctorul ;a+docE a făcut tot ce-a

 putut ca s-o ajute. 7a şi-a schimbat numele când a venit încoace din cau%a obiceiurilorde%gustătoare ale oamenilor de a bârfi în permanenţă. 6n seara aceea, s-a dus să-l vadă petata, i-a spus că e pe moarte şi că voia tare mult să petreacă un timp cu mine. ata a fostîngro%itor. 4-a spus că, prin fuga ei, renunţase la orice drepturi şi că eu credeam că a murit 2ca şi cum aş fi înghiţit vreodată basmul ăsta0 >ărbaţii ca tata nu văd mai departe de lungulnasului0 'ar mama nu este obişnuită să renunţe. 4 s-a părut mai potrivit să meargă întâi sădiscute cu el, dar după ce a refu%at-o cu atâta vehemenţa, mi-a trimis un bilet. m făcut în

aşa fel încât să plec de la tenis mai devreme şi să mă întâlnesc cu ea la şase şi un sfert, lacapătul potecii. N-am făcut decât să schimbăm câteva vorbe, înţelegându-ne când să neîntâlnim din nou. &ână în şase şi jumătate, ne-am despărţit. 'upă aceea, am fost îngro%ită lagândul că va fi bănuită că l-ar fi ucis pe tata. /a urma urmei, chiar îi purta pică. 'e-asta am

 pus mâna pe portretul ei cel vechi, din pod, şi l-am sfâşiat. *i-era teamă că poliţia ar fi

Page 128: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 128/129

 putut să-şi bage nasul, să dea de el şi s-o recunoască. 8i doctorul ;a+docE s-a temut. mimpresia că, uneori, chiar şi-a închipuit că ea era vinovată0 *ama este o persoană destulde... disperată. Nu prea se gândeşte la consecinţe. 7 ciudat, a mai spus /ettice după câtevaclipe de tăcere. 7u şi ea ne potrivim foarte bine. Cu tata nu mă înţelegeam mai deloc. 'armama... ei, ce să spun, acum o să plec cu ea în străinătate, şi o să rămân cu ea până... pânăla sfârşit...

3-a ridicat, iar eu i-am luat mâna. ) 'umne%eu să vă binecuvânte%e pe-amândouă, am spus. 3per că, în scurtă vreme, o

să ai parte de multă fericire, /ettice. ) r trebui, a răspuns, încercând să râdă. &ână acum nu prea am avut... nu credeţi *ă

rog, la urma urmei ce contea%ă /a revedere, domnule Clement. ţi fost foarte cumsecadecu mine de la bun început. 8i dumneavoastră, şi 1riselda.

1riselda0 trebuit, în cele din urmă, să-i mărturisesc cât de mult mă supărase scrisoarea

anonimă, iar ea, mai întâi, a râs, apoi mi-a ţinut o predică solemnă. ) ricum ar fi, a adăugat, pe viitor am să fiu foarte serioasă şi cu multă frică de

'umne%eu 2 cam ca profeţii din vechime.*i-era greu s-o văd pe 1riselda în rol de profet.

 ) ?e%i tu, /en, a continuat ea, în viaţa mea e pe cale să apară cineva care să-mi aducămult echilibru. 8i într-a ta, de altfel, dar pentru tine va fi un soi de... 6ntinerire 2 cel puţin,aşa sper. N-ai să poţi să-mi mai spui atât de uşor 9copilă dragă:, câtă vreme o să avem şinoi un copil adevărat. 8i, /en, să ştii că m-am hotărât ca, de-acum că o să devin o adevărată9mamă şi soţie: !cum se spune în cărţi#, să mă apuc şi de gospodărie aşa cum trebuie. mcumpărat două cărţi despre 96ntreţinerea casei: şi una despre 94ubirea de mamă:, şi dacănici astea nu mă ajută, atunci... 3unt teribil de amu%ante 2 deşi, evident, fără intenţie. *aiales cea despre creşterea copiilor.

 ) 3per că n-ai cumpărat şi vreuna despre 9Cum să te porţi cu soţul tău:, am spus, pradă unei temeri subite, luând-o în braţe.

 ) 'e asta n-am nevoie, a răspuns 1riselda. 3unt o soţie foarte bună. e iubesc mult.

ltceva, ce mai vrei ) Nimic, am spus. ) N-ai putea şi tu, măcar o dată, să mărturiseşti că mă iubeşti la nebunie ) 1riselda, i-am %is, te ador0 7şti iubirea vieţii mele. 'ragostea pe care ţi-o port e

sălbatică, disperată şi cu totul nepreoţească03oţia mea a scos un oftat adânc, de mulţumire. poi, brusc, s-a îndepărtat de mine.

 ) Fir-ar să fie0 ?ine *iss *arple. e rog frumos, ai grijă să nu bănuiască ceva. Nuvreau să înceapă toată lumea să-mi întindă perne şi să mă îndemne să ţin picioarele sus.3pune-i că m-am dus până la terenul de golf. sta o să o pună pe o pistă greşită 2 unde mai

 pui că e şi adevărat, pentru că mi-am lăsat acolo puloverul cel galben şi vreau să-lrecupere%.

*iss *arple a venit până la fereastră, s-a oprit, ca şi cum şi-ar fi cerut iertare pentruderanj, şi a întrebat de 1riselda. ) 3-a dus la terenul de golf, i-am răspuns.6n ochii lui *iss *arple a apărut o e"presie de îngrijorare.

 ) ?ai de mine, a %is, dar asta nu este deloc indicat 2 cel puţin acum.'upă care, ca o adevărată domnişoară bătrână, de modă veche, bine educată, a roşit.

&entru a scăpa de stânjeneala momentului, am început repede să vorbim despre ca%ul&rotheroe şi despre doctorul 3tone care se dovedise a fi un escroc bine-cunoscut, carefolosea multe nume diferite. Că veni vorba, orice bănuială împotriva domnişoarei Cram sespulberase. 6n cele din urmă, ea mărturisise că dusese vali%a în pădure, dar că o făcuse fărăvreun gând necurat, după ce doctorul 3tone îi povestise că se temea de alţi arheologi, rivali

de-ai săi, care nu s-ar fi dat în lături de la tâlhărie pentru a pune mâna pe un mijloc de a-icontra%ice teoriile. parent, tânăra noastră înghiţise această poveste destul de neverosimilă.cum, potrivit lumii din sat, a început să caute un e"emplar ceva mai autentic din specia

 burlacilor trecuţi de prima tinereţe, care să aibă nevoie de o secretară. 6n timp ce vorbeam,

Page 129: Crima La Vicariat

8/12/2019 Crima La Vicariat

http://slidepdf.com/reader/full/crima-la-vicariat 129/129

mă tot întrebam cum reuşise *iss *arple să descopere ultimul nostru secret. 6n cele dinurmă, cu multă discreţie, ea însăşi mi-a dat un indiciu.

 ) 3per că drăguţa de 1riselda nu se oboseşte prea tare, a spus, cu voce scă%ută, apoi,după câteva momente de tăcere discretă, a continuat( 4eri am fost în *uch >enham, lalibrărie...

3ărmana 1riselda 2 cartea despre 94ubirea de mamă: a dus-o la pieire0 ) *iss *arple, ştiţi ce mă întrebam am %is, dintr-odată. 'acă dumneavoastră aţi

comite vreodată o crimă, oare aţi fi descoperită

 ) Ce idee îngro%itoare, a spus *iss *arple, şocată. m nădejdea că n-aş puteaniciodată să comit o faptă atât de rea.

 ) 8i totuşi, firea omenească fiind aşa cum este..., am îngânat.*iss *arple a recunoscut că lovitura atinsese un punct sensibil, şi a râs discret şi

 plăcut, ca o adevărată doamnă în vârstă. ) ?ai, domnule Clement, ce răutăcios sunteţi, a spus ea, ridicându-se. Fireşte, înţeleg

că sunteţi foarte binedispus... 3-a oprit puţin, lângă fereastră. ransmiteţi-i drăguţei de1riselda toată dragostea mea 2 şi spuneţi-i că mă pricep foarte bine să păstre% un secret.

/a urma urmei, *iss *arple este, cu adevărat, o scumpă...