UNIVERSITATEA ,,VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

Elemente de Cosmologie şi Antropologie

la Sfântul Vasile cel Mare

Coordonator: Susţinător:

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Anghelescu Oprea Georgian

Anul II, Gr. II

Târgovişte

2013

Planul lucrării

Introducere

CAPITOLUL I: Vasile cel Mare – biografie

CAPITOLUL II: Cosmologie şi antropologie

II.1. Tipuri de cosmologii:

II.1.1. Cosmologia panteistă

II.1.2. Cosmologia dualistă

II.1.3. Cosmologia panenteistă

II.2. Gândirea teologică a Sfântului Vasile cel Mare

II.3. Succinte observaţii privind referatul biblic al creaţiei

CAPITOLUL III: Durata zilelor creaţiei şi problema

evoluţionismului

Concluzii

Bibliografie

2

Introducere

Sf. Scriptură a fost întotdeauna piatra de poticnire pentru mulţi, chiar Mântuitorul

spune: „Rătăciţi neştiind Scripturile”. Încă de la început interpretările Sfintei Scripturi şi a

învăţăturii Bisericii au fost răstălmăcite. În acest sens este concludent faptul că au apărut

foarte multe erezii. Biserica a luptat cu acestea pentru a lămuri şi formula adevărata

învăţătură. S-au ţinut o serie întreagă de sinoade culminând cu cele şapte sinoade ecumenice,

care au stabilit pentru totdeauna învăţătura Bisericii. Dar nici acestea n-au pus capăt

interpretărilor ulterioare ale Sfintei Scripturi în felul propriu1.

Atât taina creării lunii cât şi taina îndumnezeirii firii umane prin Întruparea

Mântuitorului Iisus Hristor nu este un principiu filosofic, care poate fi cuprins de mintea

omenească, şi nici explicat cu ajutorul raţiunii, ci trebuie pur şi simplu acceptat prin credinţă.

O interpretare greşită a originii omului şi a motivului pentru care a fost creat, duce în cele din

urmă la neâmplinirea scopului său ultim – indumnezeirea lui şi prin el a întregii creaţii2.

De aceea lucrarea de faţă reprezintă un studiu rezumativ care încearcă să prezinte

interpretarea antropologiei în viziunea Sfinţilor Părinţi şi relaţia ei cu studiul despre

Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, cu hristologia3.

Din cele mai vechi timpuri omul a fost fascinat şi a căutat să-şi înţeleagă originea atat

cea proprie cât şi pe cea a cosmosului4. Începutul şi sfârşitul lumii reprezintă o veche

preocupare care mistuie şi azi curiozitatea omului şi care a existat şi există în toate religiile şi

sistemele filosofice. Referitor la aceasta Părintele profesor Dumitru Stăniloae spunea: „Eul

urmăreşte prin cugetare sau prin conştiinţa de sine să ştie cel puţin ce este, de unde este şi ce

rost are. Căci omul se cunoaşte că nu e de la sine. El e conştient că nu e „propriul lui

fundamentsi propria sa originepentru că nu-şi este suficient sieşi. Există o realitate mai înaltă

şi mai adâncă decat el”5.

1 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologie Dogmatică manual pentru seminariile teologice, Ediţia a patra, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 63;2 Ibidem, p 153 Nikos A. Matsoukas, Teologie dogmatică şi simbolică, vol. II, trad. Nicuşor Deciu, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 34;4Vladimir Lossky, Introducere în teologia ortodoxă, trad. de Remus Rus, Ed. Sofia, Bucureşti, 2006, p. 3;5 Idem, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad de Pr. Vasile Răducă, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 1998, p. 48;

3

Fiinţa omului a fost din totdeauna în legatura cu divinitatea, cu Marele Absolut, cu

Creatorul şi Proniatorul lumii în întregimea ei. În grădina Edenului Adam vorbea cu

Dumnezeu faţă către faţă. (Facere 3, 9-10). Această legătură cu divinul s-a alterat însă, prin

căderea protopărinţilor în păcatul neascultării de Dumnezeu. Astfel omul căzut, a încercat prin

diverse metode să reintre în legătură cu cu Divinitatea.

4

CAPITOLUL I: Vasile cel Mare – biografie

Sfântul Vasile cel Mare a trăit într-o epocă de grele încercări pentru Biserica creştină

care, deşi la 313, prin edictul de la Mediolanum a devenit religie liberă, eliberându-se de jugul

prigonirilor, în decursul secolului IV a avut de înfruntat un duşman mult mai periculos şi

anume ereziile.

S-a născut la 329 sau 330 în Cezareea Capadociei, din familia retorului şi avocatului

Vasile şi a soţiei sale, Emilia. Tânărul Vasile a fost al doilea din cei zece copii, dintre care s-

au remarcat: Sfânta Macrina, care era cea mai mare între fraţi, Naucratus care a murit la vârsta

de 27 de ani, Sfântul Grigore, episcop de Nyssa şi Petru care a ajuns episcop de Sevasta după

anul 379. În procesul de formare sufletească a Sfântului Vasile cel Mare un rol deosebit l-a

avut educaţia aleasă primită în sânul familiei din care făcea parte.

Aceasta este dovada că toţi copiii familiei, remarcându-se prin alese însuşiri, au avut

parte de o educaţie îngrijită care s-a datorat faptului că atât părinţii Sfântului Vasile, cât şi

bunicii acestuia au practicat viaţa creştină de mare curaţie6. Bunicul său după mamă fusese

martir, iar bunica sa după tată a fost Sfânta Macrina cea bătrână care suferise în timpul

persecuţiilor lui Diocleţian (284-305) şi care fusese ucenică Sfântului Grigorie Taumaturgul

(+ 270) în Pont7.

După copilărie este iniţiat de tatăl său şi în cultura profană a vremii, în perspectiva unei

profesii de retorică. Îşi continuă studiile la Cezareea Capadociei, Constantinopol şi Atena

unde a avut profesori pe renumiţii filosofi: Himeriu, Libaniu şi Proheresiu.

La Atena în timpul celor cinci ani petrecuţi a avut coleg pe Sfântul Grigorie de Nazianz, pe

care îl cunoscuse în Cezareea Capadociei, legând o frumoasă prietenie. Fiind un suflet în două

trupuri, ei nu cunoşteau decât două căi: una ducea spre casele lor sfinte şi spre profesori, iar

cealaltă la profesorii de ştiinţe profane8.

6 Diac. Asist. Viorel Ioniţă, Viaţa şi activitatea Sfântului Vasile cel Mare, în Rev. ,,Ortodoxia”, nr. 1/1979, p. 16;7Pr. Dumitru V. Georgescu, Studiu Introductiv: Sfântul Vasile cel Mare - Despre Botez, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999, pp. 24-25; 8 Diac. Asist. Viorel Ioniţă, op. cit., p. 16;

5

După terminarea studiilor, Sfântul Vasile practică un timp retorica. În acest răstimp sora

sa mai mare Macrina l-a înduplecat să păşească spre adevărata filosofie şi înţelepciune, lăsând

la o parte slava şi averea, pentru viaţa cea cu adevărat virtuoasă. Din acest moment chiar

Sfântul Vasile spune că ,,m-am tezit ca dintr-un somn adânc şi mi-am îndreptat privirile spre

lumina minunată a Evangheliei”9.

Primul pas pe calea desăvârşirii sale în lumina Evangheliei, a fost făcut de Sfântul Vasile

prin primirea tainei Sfântului Botez în anul 357, după care călătoreşte în Egipt, Palestina,

Celesiria şi Mesopotamia.

Apoi se întoarce în Asia Mică şi păstrând imaginea călugărilor ce se nevoiau în asceză pe

calea desăvârşirii din timpul călătoriilor, se dedică vieţii monahale.

Sfântul Vasile îşi împarte tot restul averii sale săracilor şi se retrage în Pont, dorind o viaţă

retrasă. A găsit un loc pe malurile râului Iris ce despărţea satul Anesi, unde a vieţuit timp de 5

ani, şi unde a înfiinţat o mânăstire de călugări. Primul la care s-a gândit să-l aducă aici a fost

prietenul şi colegul său Grigorie. După ce i s-a alăturat în 358 au început să alcătuiască

Filocalia, o antologie din scrierile marelui gânditor alexandrin Origen..

În 360, simplu monah, a luat parte ca observator la Sinodul de la Constantinopol10 unde

episcopul Dianios al Cezareei Capadociei a semnat formula că ,,Fiul este asemănător cu Tatăl

în toate”.

În urma acestui fapt, a rupt orice legătură cu Dianios, legatură ce se formase încă de când

Sfântul Vasile fusese botezat de către acesta. Pe patul de moarte, în 362, episcopul l-a chemat

pe Vasile la el spre a se împăca şi a-i mărturisi că din neştiinţă şi din uşurătatea minţii şi-a pus

semnătura pe acordul de la Constantinopol.

În locul lui Dianios a fost ales Eusebiu care deşi nu era botezat se bucura de multă

popularitate. Episcopul Eusebiu îl hirotoneşte pe Sfântul Vasile preot şi devin buni

colaboratori. Însă faima Sfântului Vasile stârneşte invidia episcopului Eusebiu. Astfel că

Sfântul Vasile se întoarce pe malurile Irisului. Dar după ce Eusebiu îi recunoaşte valoarea

devine cel mai apropiat colaborator al său, astfel că în vreme ce episcopul conducea poporul

Vasile îl conducea pe episcop11.

Ca o primă caracteristică a activităţii preotului Vasile remarcăm strădania sa pentru

apărarea adevăratei învăţături a bisericii. Dar dimensiunea fundamentală a întregii activităţi

desfăşurate de Vasile şi care s-a conturat în timpul presbiteratului său este slujirea, care a fost

înţeleasă ca slujire a lui Dumnezeu prin slujirea semenului. 9 Ibidem, p. 16;10 Ibidem, p. 17;11 Ibidem, p. 18;

6

Astfel Sfântului Vasile i s-a adus renumele de ,,patron al săracilor”. El nu numai că a

predicat milostenia, slujind cuvântul cu exemplul prin punerea întregii sale averi la dispoziţia

săracilor, dar a şi trecut la acţiuni organizate pentru combaterea lipsurilor şi a foametei ce s-au

abătut asupra Capadociei în anul 368.

Caracterul nou al acţiunilor preotului Vasile consta nu numai în formularea şi practicarea

largă a milostenie creştine, ci şi în trecerea de la milostenie personală occidentală, la

milostenia organizată colectivă, care se va desăvârşi mai ales în anii de păstorire a episcopului

Vasile.12

Popularitatea Sfântului Vasile a crescut atât de mult, încât atunci când a murit episcopul

Eusebiu în anul 370, el a fost propus pentru scaunul rămas vacant, fiind susţinut de bătrânul

episcop Grigorie de Arianz, tatăl Sfântului Grigorie de Nazianz.

Sfântul Vasile avea 41 de ani, când a fost ridicat la rangul de episcop. El nu avea să ocupe

scaunul Cezareei, decât timp de 9 ani. Era destul spre a rezista arbitrarităţii puterii imperiale,

spre a opri progresele arianismului, spre a da exemple de fermitate şi a inspira curaj inimilor

celor timizi din acele vremuri13.

Un alt aspect al activităţii Sfântului Vasile în slujba adevăratei învăţături a Bisericii îl

constituie opera sa scrisă.

Suferinţele fizice de care a avut parte toată viaţa, precum şi nevoia de a lua mereu

medicamente, l-au împins către studiul medicinei, încă din timpul petrecut la Atena obişnuind

a practica şi această artă.

În Omilia de la Paslmul LIX, printr-o potrivită comparație, descrie slăbiciunea trupului

său: ,, Uitându-mă pe de o parte la râvna voastră de a mă asculta, iar pe de cealaltă parte la

slabiciunea puterii mele, mi-a veni în minte chipul unui prunc mai mărișor, dar încă

neînțărcat, ce chinuie sânul maicii sale secat de boală; mama lui, deși simte că-i sunt secate

izvoarele laptelui, îi dă sânul, fiind trasă și muncită de copil”14.

Sfântul Vasile a organizat asistenţa socială a bisericii încă din timpul păstoririi sale ca

preot, iar marele aşezământ de lângă Cezareea Capadociei, care a fost numit ,,Vasiliada”,

după numele întemeietorului său, fiind înfiinţat şi inaugurat în anul 374.

Acest complex sau primul spital din lume, cuprindea de o parte case pentru îngrijirea

leproşilor, de altă parte cuprindea azile pentru bătrâni, o mare clădire pentru călătorii străini,

12 http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-vasile-mare/relatia-dintre-ratiune-credinta-teologia-sfantului-vasile-cel-mare-96793.html13 Ioan G. Gibescu, Sfântul Marele Ierarh Vasile, Arhiepiscopul Cesariei Capadociei, în Rev. ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 1/1971, p. 89;14 Pr. Dumitru V. Georgescu, op. cit., p. 25;

7

şcoli pentru copii în care puteau învăţa carte şi diferite meserii. Vasiliada se afla în afara

oraşului iar Sfântul Vasile avea o modestă locuinţă în acest complex, pentru a putea să se

îngrijească mereu de cei bolnavi, faţă de care arăta atâta dragoste încât săruta rănile leproşilor.

Amicul său Grigorie, ne-a lăsat un frumos şi adevărat portret al Sfântului Vasile despre care

spune că poseda doar corpul său şi puţinele haine pentru a-l acoperi: ,,bogăţia sa consta în a

nu avea nimic”15. El nu avea alte haine decât cele cuvenite călugărilor, zâmbetul său era ca o

recompensă, iar tăcerea sa ca o pedeapsă.

Suferea de o boală de ficat care îi slăbea organismul încât poporul nu înţelegea cum dintr-

un corp atât de slăbit ieşeau o multitudine de cuvinte atât de elocvente în apărarea credinţei

creştine. Acţiunile caritative nu l-au împiedicat pe Sfântul Vasile în activitatea sa pastorală şi

organizatorică.

În politica externă bisericească Sfântul Vasile a încercat să împace Bisericile orientale,

făcând apel la Sfântul Atanasie şi la Papa Damasus. De asemenea a încercat o împăcare între

Orient şi Occident împărţite pe tema schismei meletiene. Nu a mai apucat să observe biruinţa

Bisericii, căci suprasolicitat în angajamentul său total şi slăbit de asceză trupul său nu a mai

rezistat, şi la data de 1 Ianuarie 379 a trecut la cele veşnice, înainte de a împlini vârsta de

cincizeci de ani.

Biserica a pierdut atunci un mare luptător pe pământ, dar a câştigat un mijlocitor în

ceruri. Înainte de a trece prin această viaţă, aproape mort şi lipsit de suflare, deodată a rostit

cuvinte pline de evlavie şi a hirotonit pe cei mai credincioşi slujitori ai săi, cărora odată cu

punerea mâinilor le-a dat Duhul Sfânt, pentru ca altarul să nu rămănă lipsit de ucenicii şi

colaboratorii din vremea misiunii sale16.

15 Ibidem, p. 26;16 Ioan G. Gibescu, op. cit., p. 90;

8

CAPITOLUL II: Cosmologie şi antropologie

Contribuţia Sf. Vasile la înţelegerea învăţăturii despre creaţie este una imensă, el fiind

poate cel mai de seamă „cosmologist” al secolului IV, influenţând decisiv înţelegerea actului

creator divin, aşa cum se desprinde din Cartea Facerii.

II.1. Tipuri de cosmologii

Cosmologia, aşa cum o înţeleg majoritatea filosofilor, are de rezolvat o problemă

întreită: De unde provine această lume corporală? Ce este aceasta? De ce este aceasta? Prin

urmare, cele trei aspecte ale sale se ocupă de următoarele probleme: ,,cauza eficientă

primordială a cosmosului; cauzele sale constitutive concrete şi cauza sa finală”17.

Diversitatea reprezentărilor despre lume e reductibilă la trei tipare de bază, fiecare

având importante consecinţe pentru spiritualitate şi civilizaţie, mai precis pentru relaţia

omului cu lumea. Ele sunt: cosmologia panteistă, cosmologia dualistă şi cosmologia

panenteistă.

II.1.1. Cosmologia panteistă, specifică marilor religii orientale, porneşte de la premisa

confuziei dintre Dumnezeu şi lume, considerând-o pe aceasta din urmă a fi coeternă cu

Dumnezeu şi, implicit, de esenţă divină. Panteismul cunoaşte, la rândul său, două tipuri:

acosmismul sintetizat prin sintagma «toate sunt Dumnezeu», care neagă lumea, reducând-o la

statutul de aparentă manifestare a lui Dumnezeu şi Dancosmismul, exprimat prin «Dumnezeu

este toate», care-L neagă pe Dumnezeu, considerând lumea ca ultimă realitate18.

II.1.2. Cosmologia dualistă, specifică iudaismului, creştinismului: occidental şi altor

religii, are ca premisă distanţa dintre Dumnezeu şi lume, incompatibilitatea dintre spirit şi

materie. Spre deosebire de primul model de configuraţie indistinctivă, în dualism este vorba

de două realităţi distincte până la separaţie, însă între care e posibil un raport.

Concepţiile dualiste disting clar între Dumnezeu şi lume sau între spirit şi materie, însă

oscilează între a considera lumea (materia) fie :a invariabil rea şi astfel privată de libertate, fie

ca invariabil bună şi autonomă faţă de Dumnezeu, cauza fiind aceeaşi: lipsa unui randament

17Dumitru Popescu, Doru Costache, Introducere in Dogmatica Ortodoxă. Teme ale credinţei creştine din persectivă comparată, Ed. Libra, Bucureşti, 1997, p. 93;18 Ioan P. Culianu, Gnozele dualiste ale Occidentului, Ed. Nemira, Bucureşti, 1995, pp. 376-377;

9

spiritual şi a unei raţionalităţi interne a lumii. Astăzi primul înţeles a lăsat loc celui din urmă,

fapt pentru care acest mod de reprezentare a realităţii se poate numi cosmologie autonomă.

II.1.3. Cosmologia panenteistă, care reprezintă o sinteză a celorlalte rouă ipoteze,

fondată pe Revelaţia dumnezeiască, abordează antinomic raportul dintre Dumnezeu şi

cosmos, fiind propriu tradiţiei teologice răsăritene. Cosmologia panenteistă afirmă în acelaşi

timp transcendenţa şi imanenţa divină faţă de lume: Dumnezeu e mai presus de lumea pe care

a creat-o, dar prezent în întreaga creaţie şi în mişcarea ei spre sensul prestabilit: eternizarea în

relaţie cu Dumnezeu. Aşa cum remarcă John Meyendorff, e vorba de ,,o teologie a

participării lui Dumnezeu la viaţa lumii şi a lumii la viaţa Preasfintei Treimi, care îşi găseşte

expresia clasică în distincţia palamită între fiinţa, persoanele şi energiile dumnezeieşti

necreate”19.

În acest context, lumea nu se mai află în adversitate, ci se conciliază în mişcarea lor firească

spre Dumnezeu. Acesta este motivul oentru care cosmologia panenteistă, potrivit căreia

Dumnezeu este tn toate şi toate sunt în Dumnezeu (cf. Fapte 17, 28) se poate numi teocentrică

sau teonomă20.

II. 2. Gândirea teologică a Sfântului Vasile cel Mare

Gândirea teologică a Sf. Vasile este una teocentrică, doarece pentru el totul reprezintă

în realitate legătura lui Dumnezeu cu lumea si în special cu omul. Dumnezeu creează lumea şi

îl plasează pe om în acest context, după ce 1-a creat după chipul Său (Gen. 1, 26-28).

Natura este lucrarea lui Dumnezeu, Cel care a creat-o în timp, sau mai exact a creat

timpul în procesul creării ei. Materia este parte din creaţie, căci dacă ar fi fost necreată, atunci

Dumnezeu ar fi depins de ea în activitatea Lui creatoare; în plus, dacă ea ar fi fost

independentă de Dumnezeu, atunci nu ar mai fi existat acea reciprocitate între agentul creator

si cel ce suferă, lucrare evidentă pretutindeni.

Spre deosebire de ştiinţă, cosmologia teonomă, pe care o afirmă şi Sf. Vasile cel Mare,

nu se lansează în ipoteze despre originea şi mişcarea lumii. Ea porneşte de la un dat

dumnezeiesc şi omenesc, în acelaşi timp, de la referatul biblic, de care nu face abstacţie nici

atunci când angajează un dialog cu teoriile cosmologiei ştiinţifice. E atât de semnificativ

19 John Meyendorff, Teologia Bizantină. Tendinţe istorice şi teme doctrinare, trad. de Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 12;20 Dumitru Popescu, Doru Costache, op. cit., pp. 95-96;

10

faptul că Sf. Vasile, referindu-se la ştiinţele naturale ale vremii, a constatat diferite

contradicţii care l-au determinat să nu se ataşeze de vreuna din aceste teorii21.

Deşi foloseşte imaginea universului potrivit ştiinţei din veacul său - ca şi ceilalţi

Părinţi greci - Sf. Vasile propune metoda selectivă, aceea a asumării critice a interpretărilor

ştiinţifice, neabdicând de la Scriptură, nici refuzând de plano orice valoare ştiinţei. Această

metodă evită ideea adevărului dublu, potrivit căreia există un adevăr al credinţei şi unul al

ştiinţei (al filosofiei sau al gândirii), dar nici nu caută cu orice preţ corespondenţe22.

În privinţa elementelor fundamentale ale creaţiei, trebuie remarcată diferenţa dintre

lumină şi timp, chiar dacă la prima vedere ambele par să împărtăşească atributul de creatură.

Astfel, lumina este mult mai cuprinzătoare decât timpul, căci acesta se găseşte doar în lumea

sensibilă, în timp ce, întrucât nu este limitată la timp, lumina a fost împrăştiată în momentul

creaţiei. Firmamentul acţionează ca o barieră între lumea inteligibilă si cea sensibilă, el putând

fi pătruns de lumină, dar nu şi de timp, care nu poate trece dincolo de el.

Cosmologia Sfântului Vasile cel Mare este panenteistă sau teonomă, de vreme ce vede

în mod antinomic raportul dintre Dumnezeu si cosmos, afirmând, în acelaşi timp,

transcendenţa şi imanenţa divină faţă de lume. Lumea îşi are originea în Dumnezeu. Sf. Vasile

spune: „<<La început a creat>>, căci autorul sfânt (Moise) vrea sa pună în sufletele nostre,

ca o pecete, şi să scrie, ca pe un pergament, Numele şfănt al lui Dumnezeu, pentru a nu ne

pierde pe cale, căutând în raţionamente umane cauza universului, îndepărtându-ne de

adevăr”23.

Sf. Vasile subliniază legătura internă dintre Dumnezeu şi creaţie, căci Dumnezeu „nu

doar a intrat în natura celor lumeşti, ci a şi armonizat toate părţile sale şi a creat un întreg

armonic, corespunzător şi în acord cu El"24. Lumea are, aşadar, un sens şi o lucrare

geocentrică ce va depăşi separarea dintre materie şi spirit, dintre văzut şi nevăzut. ,,Acest

lucru omul îl poate face cu conştiinţa raţionalităţii şi a iubirii şi înţelegând taina sa şi a

creaţiei, dar nu în umanitate, ci în divino-umanitate, adică în Hristos”25.

Înţelegerea manifestării lui Dumnezeu în creaţie e doar pârghia revelaţiei puterii Cuvântului

Său, pentru a pune din nou omul la originea vieţii. Slăvirea lui Dumnezeu în Hristos face din

21 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilia I, 2, în colecţia PSB, vol. 17: Sf. Vasile cel Mare, Scrieri. Partea întâia, trad., introd., note şi indici de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986, pp. 72-73;22 Alexandros Kalomiros, Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul omului şi cosmosului, trad. şi postfaţă de Pr. Prof. Ioan Ică, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, pp. 15-16;23 Sfântul Vasile cel Mare, Cuvânt despre smerenie, trad. Pr. Prof. Constantin Corniţescu, în rev. ,,Glasul Bisericii”, nr. 10-12/ 1977, p. 428;24 http://www.sfantulvasilecelmare.info/25 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, p. 74;

noua creaţie mijlocul sfinţeniei vieţii omului în Dumnezeu, sfinţind-o astfel şi pe ea. „Legea

nescrisă a naturii ne învaţă să alegem cele ce ne sunt folositoare”, scrie Sfântul Vasile. Omul

trebuie să conducă creaţia spre Dumnezeu, căci a se îndrepta către El e un lucru înscris

ontologic în natura sa26.

II.3. Succinte observaţii privind referatul biblic al creaţiei

La Sfântul Vasile, aşa cum am menţionat, abordarea textului este predominant literală.

Neîndoielnic, structura textului este foarte complexă. Deşi la prima vedere e o istorie a

creaţiei, referatul biblic nu propune o cronologie, ci o perspectivă concentrică şi funcţională.

Ordinea „zilelor" e mai mult logică, urmărind să afirme planul şi implicarea directă a lui

Dumnezeu în aducerea la existenţă şi în organizarea universului. Succesiunea „zilelor" indică,

nu într-o ordine riguroasă, dezvoltarea în timp, istoria creaţiei, ci introducerea elementelor în

măsura în care îşi împlinesc funcţia, fiecare treaptă constituindu-se în premisa necesară celei

din urmă. în acest sens, fiecare „zi" e „dimineaţă" faţă de cea anterioară, dar „seară" pentru

cea care urmează. Trebuie spus că ,,perspectiva biblică despre un plan logic al creaţiei e

reconfirmată de cosmologia ştiinţifică actuală, care vorbeşte de o finalitate, de o programare

şi de un proiect al universului, toate trimiţând la un Proiectant”27.

Ştiinţa încearcă să explice schimbările lumii acesteia, întemeindu-se pe extrapolarea

proceselor naturale ce pot fi observate astăzi. Dar cele Şase Zile ale facerii nu sunt un proces

natural; ele sunt ceea ce a avut loc înainte de a începe să funcţioneze întregul proces natural al

lumii. ,,Ele sunt lucrarea lui Dumnezeu; prin definiţie ele ţin de miracol, nepotrivindu-se cu

legile firii ce cârmuiesc lumea pe care o vedem în prezent”28.

Vorbind despre categoria timpului, atât de disputată mai ales în cercurile ştiinţificilor,

şi cu referire la actul creării timpului de către Dumnezeu, odată cu lumea, trebuie să ne

referim şi la o altă piatră de poticnire în calea înţelegerii corecte a cărţii Facerii: înţelesul

cuvântului «zi».

Pentru a determina sensul cuvântului „zi" este suficient să ne dăm seama că trăim

actualmente în cea de-a şaptea „zi" a creaţiei, întreaga istorie a umanităţii s-a desfăşurat în

ceea ce cartea Facerii numeşte „ziua a şaptea". De ce atunci celelalte şase zile anterioare să

aibă un sens diferit?

26Ibidem, p. 74;27 Ieromonah Serafim Rose, Cartea Facerii, Crearea lumii şi omul începuturilor. Perspectivă creştin- ortodoxă trad. de Constantin Făgeţan, Ed. Sophia, Bucureşti. 2001, p. 65;28 Adrian Lemeni, Sensul eshatologic al creaţiei, Ediţia a Il-a revizuită, Ed. ASAB, Bucureşti, 2007, p. 126;

Chiar enumerarea şi denumirea primei „zile" ne dau o indicaţie extrem de clară.

„Pentru ce ea nu este numită ziua «întâia» [prote], ci mai degrabă «ziua una» [mîa] - se

întreabă Sf. Vasile cel Mare. Doar era firesc să o numească «ziua întâia», pentru că avea să-i

adauge ziua a doua, a treia, a patra, pentru că era în fruntea celor ce vin după ea. A spus

«una», ca şi din numirea ei să i se vadă înrudirea cu veacul [eonul]. în chip propriu şi

natural, ziua întâia a fost numită «una» pentru a arăta unicitatea veacului; pentru că veacul

nu are părtăşie cu altceva. [...] fie de zici «zi», fie de zici «veac», vei exprima aceaşi idee.

Dacă al numit «zi» starea aceea, una este şi nu multe, iar dacă ai numit-o «veac» unul este şi

nu multe. Aşadar Scriptura, ca să ducă mintea noastră spre viaţa ce va să fie, a numit «una»

icoana veacului, pârga zilelor, pe cea de-o vârstă cu lumina, Sfânta Duminică cea cinstită cu

învierea Domnului"29.

Vedem astfel, că sensul cuvântului „zi" este mistic. Acest înţeles nu are nimic de-a

face cu numerotarea timpului de către noi sau cu ciclul alternativ zi-noapte de 24 de ore,

folosit aici numai ca o imagine30. Sensurile Scripturii sunt întotdeauna mult mai adânci decât

concepţiile şi înţelegerile noastre. Sf. Vasile cel Mare, care descrie în imagini uimitor de

actuale propagarea luminii (cf. II, 7), insistă asupra faptului că Scriptura numeşte această

etapă a cosmogenezei „ziua una" (singura zi) şi nu «ziua întâi». ,,Este ziua propriu-zisă,

existenţa creată în sine. Din ea şi în ea s-au dezvoltat celelalte, fapt pentru care toate sunt

lumină”31.

Făcând apel la formule şi cuvinte articulate „ştiinţific", teoriile fizice, atât cele din

vremea Sf. Vasile cel Mare, cât şi o bună parte a celor de azi, încearcă să rezolve problema

extrem de complexei ordini cosmice fără să facă apel la Dumnezeu, fie măcar ca ipoteză de

lucru. Chiar în situaţiile fericite, când aceste teorii îşi recunosc limitele interne, nu se face

pasul mai departe pentru a afirma necesitatea mărturisirii laudei aduse Creatorului.

Neînţelegerea caracterului doxologic al creaţiei ne împotmoleşte în orizontul unui cosmos

autonomizat în sine, fără să ne deschidă mintea şi inima spre recunoaşterea şi slăvirea

Creatorului, cunoscut prin creaţia Lui32.

Astfel, Sf. Vasile punându-ne în gardă vizavi de erorile celor mai multe concepţii cosmologice

raţionaliste, şi aceasta măcar din punctul de vedere al fragmentarismului sau insuficienţei lor,

accentuează descoperirea doxologicului din creaţie: „E drept, nu cunoaştem natura existenţelor; dar

este atât de minunat cât ne cade sub simţuri, încât mintea cea mai ascuţită se vădeşte a fi

29 Jean-Pierre Lonchamp, Ştiinţă şi Credinţă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2003, pp. 175-176;30 Arhim. Dr. Iuvenalie Ion Ionaşcu, Omul în contextul celor vii. Antropologie cosmologică şi cosmologie antropologică la părinţii greci din secolul al IV-lea, în «Revista Română de Bioetică», vol. 3, nr. 2/1986, p. 179;31 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, p. 75;32 Ibidem, p. 75;

neputincioasă în faţa celei mai mici făpturi din lume, fie pentru a o descrie cum se cuvine, fie pentru a

da laudă cuvenită Creatorului" 33.

33 Jean-Pierre Lonchamp, op. cit., p. 176;

CAPITOLUL III: Durata zilelor creaţiei şi problema

evoluţionismului

Sfântul Vasile nu se pronunţă deloc referitor la durata efectivă a unei zile (aşa cum

face Sfântul Efrem Sirul, care spune explicit că durata unei zile a fost de 24 de ore), dar se

pronunţă în ce priveşte durata actului efectiv al creaţiei. Astfel, după cum se vede în cele ce

urmează, după Sfântul Vasile, crearea diferitelor elemente ale universului actual s-a petrecut

"îndată", "într-o clipită de vreme", la fiecare poruncă a Creatorului: ,,Să răsară pămîntul

iarbă verde. Şi îndată a răsărit împreună cu ierburile hrănitoare şi pe cele otrăvitoare."34

Sa răsară pămîntul iarbă. Şi într-o clipită de vreme, pămîntul, ca să păzească legile

Creatorului, începînd cu odrăslirea, a trecut plantele prin toate fazele lor de creştere şi le-a

adus îndată la desăvîrşire. Şi nici osînda nu împiedică belşugul pămîntului; că acestea au fost

mai înainte decît păcatul pentru care am fost osîndiţi să mîncăm pîinea noastră întru sudoarea

feţei.

Şi pom roditor, care sa facă rod, cu sămînţa lui în el, după fel şi asemănare, pe pămînt.

La acest cuvînt, toate pădurile s-au îndesit, toţi arborii s-au ridicat iute in sus, cei care în chip

firesc se ridică la mare înălţime toţi, într-o clipită de vreme au apărut, fiecare cu mirosul sau

propriu, deosebiţi prin însuşiri foarte precise de alţi arbuşti, fiecare cunoscut prin caracterul

său propriu35.

Să răsară pămîntul pom roditor, care sa facă rod, pe pămînt. Şi îndată culmile munţilor

s-au umplut, grădinile s-au întocmit cu multa arta, malurile rîurilor s-au înfrumuseţat cu

nenumărate feluri de plante.

Să răsară pămîntul. Aceasta mică porunca s-a prefăcut îndată într-o puternică lege a

naturii şi într-o raţiune măiastră. Porunca aceasta a săvîrşit miile şi miile de însuşiri ale

plantelor şi ale arborilor, mai iute decît un gînd de-al nostru.

A venit porunca, şi îndată rîurile au început să lucreze: lacurile au ajuns roditoare, dînd

naştere la vieţuitoare, fiecare după felul lor propriu şi după natura apelor; marea a născut tot

34 Episcop Sofian Braşoveanul, Martiri, martiriu şi mărturie după Sfântul Vasile cel Mare, Ed. Teognost, Braşov, 2005, p. 121;35 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, p. 76;

felul de specii de animale înotătoare; nici apa din bălti şi din mlaştini n-a fost nelucrătoare,

nici n-a rămas lipsită de participarea ei la desăvîrşirea creaţiei36.

Sfîntul Vasile cel Mare respinge teoria evoluţionismului. Sau, mai exact,

transformismul, indiferent dacă este ,,teist" sau ateu. Cuvintele Sfântului Vasile nu au nevoie

de nici un comentariu: ,,La naştere, cel născut nu se naşte din cineva care are o natură

potrivnică lui, ci din cei de aceeaşi natură? Deci decît orice altă spusă este mai adevărată

spusa aceasta: sau este sămînţă în plante, sau au în ele o putere seminală. Acest lucru vrea

să-l spună Scriptura prin cuvintele <<după fel>>. Colţişorul trestiei nu odrăsleşte măslin, ci

din trestie iese alta trestie, iar din seminţe răsar plante înrudite cu seminţele aruncate în

pămînt. Şi astfel, ceea ce a ieşit din pămînt la cea dintîi naştere a plantei, aceea se păstrează

şi pînă acum; iar prin răsărirea în continuare se păstrează felul"37.

Iar aşa-numita zîzanie şi toate celelalte seminţe străine care sunt amestecate cu

seminţele cele bune de mîncare, pe care de obicei Scriptura le numeşte neghină, nu se produc

prin o transformare a bobului de grîu, ci au fost dintru început cu felul lor propriu38.

Pămîntul a scos la iveală ceea ce se afla în el, nu pentru că Dumnezeu a spus: ,,să

scoată”, ci pentru că Dumnezeu, Care i-a dat porunca, i-a dăruit pămîntului şi puterea de a

scoate din el. Nici cînd pămîntul a auzit: ,,Sa răsară iarba verde şi pămînt roditor”, pămîntul

n-a scos iarba verde pe care o avea ascunsă în el, nici n-a scos la suprafaţa finicul sau stejarul

sau chiparosul, care nu stăteau ascunşi undeva jos, in sînurile pămîntului. Nu! Ci Cuvîntul

dumnezeiesc creează cele ce se fac39.

După cum sfera, dacă se împinge şi este pe un loc înclinat, merge la vale datorită

construcţiei sale şi însuşirii locului, şi nu se opreşte înainte de a ajunge pe un loc şes, tot aşa şi

existenţele, mişcate de o singură poruncă, străbat în chip egal creaţia, supusă naşterii şi pieirii,

şi păstrează pînă la sfîrşit continuarea speciilor, prin asemănarea celor ce alcătuiesc specia.

Din cal se naşte cal, din leu leu, din vultur vultur, şi fiecare din vieţuitoare îşi păstrează specia

prin continue naşteri pana la sfîrşitul lumii. Timpul nu strică, nici nu pierde însuşirile

vieţuitoarelor, ci, ca şi cum acum ar fi fost făcute, merg veşnic proaspete împreună cu timpul40

Concluzii

36 Ibidem, p. 77;37 Ibidem, p. 78;38 Arhid. Diac. Dr. Constantin Voic, Studii de teologie patristica, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 136;39 Sfântul Vasile cel Mare, op. cit., p. 78;40 Henri-Irenée Marrou, op. cit., p. 229 ;

16

Interesantă este atitudinea Sfântului Vasile cel Mare, care, în veacul al patrulea, a

interpretat referatul biblic despre facerea lumii din perspectiva teoriilor cosmologice ale tim-

pului său. Utilizând sau numai referindu-se la fizica vremii sale, Sfântul a constatat diverse

contradicţii, care l-au determinat să nu se ataşeze de vreuna din aceste teorii, deşi a interpretat

Facerea dinspre paradigma antică a universului închis, static şi supraetajat (în acest context,

încercările moderne ale unor teologi ortodocşi, cum e cazul părintelui Serafim Rose, de a con-

trapune viziunea vasiliană celei ştiinţifice de azi, implică o mare neatenţie, Sfântul neavând

intenţia polemizării cu o paradigmă necunoscută în vremea sa…).

Din perspectivă biblică, antropologia este cosmologică şi cosmologia în mod necesar

antropologică. În Hristos această indestructibilă relaţie dintre om şi lume este reafirmată şi

intensificată. Faptul acesta e de mare actualitate în condiţiile în care fizicienii vorbesc de o

dinamică antropică a universului, după care universul a fost „programat" pentru a fi

combatibil cu omul.

Ceea ce este remarcabil în contextul dialogului de azi dintre ştiinţă şi teologie rezidă în

faptul că cea dintâi a renunţat la triumfalismul secolului XIX, optând pentru o privire

„apofatică", din momentul în :are nu s-a mai mulţumit cu analiza, ci caută înţelegerea şi

semnificaţia lumii, taina esenţei lumii create fiind la fel de insondabilă :a şi aceea a fiinţei

divine, spre care trimite neîncetat. Apare astăzi din ce în ce mai des ideea complementarităţii

domeniilor. Dacă până ie curând se vorbea de spaţii bine delimitate ale ştiinţei, filosofiei, artei

şi religiei, acum se acreditează ideea că diversele domenii se acoperă reciproc, ceea ce le

lipseşte [încă] fiind limbajul comun.

În acest context, cosmologia teonomă a Ortodoxiei, la care a zontribuit determinant

Sf. Vasile cel Mare, întemeiată pe Revelaţie şi receptivă faţă de progresele ştiinţei, se

dovedeşte a fi placa turnantă a unei bune articulări între cercetarea teologică şi cea ştiinţifică.

Dar iTiarea ei importanţă e evidentă mai ales în faptul că impune cadrul miei autentice relaţii

a omului cu lumea, în vederea rezolvării problemelor de ordin ecologic ale planetei noastre,

din momentul în: are omul îşi recunoaşte vocaţia cosmică de mediator între Dumnezeu şi

creaţia Sa.

Bibliografie

16

I. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Pre

Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura IBMBOR,

București, 2005

II. Braşoveanul, Episcop Sofian, Martiri, martiriu şi mărturie după Sfântul Vasile cel

Mare, Ed. Teognost, Braşov, 2005

III. Culianu, Ioan P., Gnozele dualiste ale Occidentului, Ed. Nemira, Bucureşti, 1995

IV. Georgescu, Pr. Dumitru V., Studiu Introductiv: Sfântul Vasile cel Mare - Despre

Botez, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999

V. Gibescu, Ioan G., Sfântul Marele Ierarh Vasile, Arhiepiscopul Cesariei Capadociei, în

Rev. ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 1/1971

VI. http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-vasile-mare/relatia-dintre-ratiune-

credinta-teologia-sfantului-vasile-cel-mare-96793.html

VII. http://www.sfantulvasilecelmare.info/

VIII. Ionaşcu, Arhim. Dr. Iuvenalie Ion, Omul în contextul celor vii. Antropologie

cosmologică şi cosmologie antropologică la părinţii greci din secolul al IV-lea, în

«Revista Română de Bioetică», vol. 3, nr. 2/1986

IX. Ioniţă, Diac. Asist. Viorel, Viaţa şi activitatea Sfântului Vasile cel Mare, în Rev.

,,Ortodoxia”, nr. 1/1979

X. Kalomiros, Alexandros, Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul omului şi

cosmosului, trad. şi postfaţă de Pr. Prof. Ioan Ică, Ed. Deisis, Sibiu, 1998

XI. Lemeni, Adrian, Sensul eshatologic al creaţiei, Ediţia a Il-a revizuită, Ed. ASAB,

Bucureşti, 2007

XII. Lonchamp, Jean-Pierre, Ştiinţă şi Credinţă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2003

XIII. Lossky, Vladimir, Introducere în teologia ortodoxă, trad. de Remus Rus, Ed. Sofia,

Bucureşti, 2006

XIV. Idem, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad de Pr. Vasile Răducă, Ed.

Bonifaciu, Bucureşti, 1998

XV. Matsoukas, Nikos A., Teologie dogmatică şi simbolică, vol. II, trad. Nicuşor Deciu,

Ed. Bizantină, Bucureşti, 2006

XVI. Meyendorff, John, Teologia Bizantină. Tendinţe istorice şi teme doctrinare, trad. de

Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996

16

XVII. Popescu, Dumitru, Costache, Doru, Introducere in Dogmatica Ortodoxă. Teme ale

credinţei creştine din persectivă comparată, Ed. Libra, Bucureşti, 1997

XVIII. Rose, Ieromonah Serafim, Cartea Facerii, Crearea lumii şi omul începuturilor.

Perspectivă creştin- ortodoxă trad. de Constantin Făgeţan, Ed. Sophia, Bucureşti.

2001

XIX. Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Teologie Dogmatică

manual pentru seminariile teologice, Ediţia a patra, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca,

2003

XX. Vasile, Sfântul cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilia I, 2, în colecţia PSB, vol. 17:

Sf. Vasile cel Mare, Scrieri. Partea întâia, trad., introd., note şi indici de Pr. Dumitru

Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986

XXI. Idem, Cuvânt despre smerenie, trad. Pr. Prof. Constantin Corniţescu, în rev. ,,Glasul

Bisericii”, nr. 10-12/ 1977

XXII. Voic, Arhid. Diac. Dr. Constantin, Studii de teologie patristica, Ed. IBMBOR,

Bucureşti, 2004

16