cooperarea statelor in cadrul organizatiilor regionale europene

7/29/2019 Cooperarea Statelor in Cadrul Organizatiilor Regionale Europene

1/90

Cooperarea statelor in cadrul organizatiilor regionale europene

Cuprins

Cap. I Consideratii generale privind organizatiile

1. Notiuni generale

2. Natiunea si clasificarea organizatiilor internationale

3. Dreptul organizatiilor internationale

4. Personalitatea juridica a organiaztiilor internationale.Privilegii si imunitati

5. Competente ale organizatiilor internationale

Cap. II Organizatii regionale europene:Uniunea Europeana

1. Europa si constructia comunitara

1.1 Premisele creerii comunitatilor europene

1.2 Creearea C.E.E.A. si C.E.C.A.

1.3 Evolutia constructiei comunitare

1.3.1 Cresterea numarului statelor membre ale comunitatilor

1.3.2 Perfectionarea institutionala

Actul Unic European

Tratatul de la Moastrich privind Uniunea Europeana

Acordul Schengen

Tratatul de la Amsterdam

2. Izvoare ale dreptului comunitar

2.1 Tratatele institutive si midificatoare izvoare primare

2.2 Izvoarele derivate

2.3 Norme de drep care provin din angajamentele externe ale comunitatilor

2.4 Izvoare complementare2.5 Izvoare nescrise

3. Caracteristici ale comunitatilor europene si ale dreptului comunitar

3.1 Asociatii economice integrate

3.2 Organizatii internationale

3.3 Structura institutionala proprie


2/90

3.4 Principiile generale privind competentele comunitatilor europene

3.5 Caracteristicile dreptului comunitar european

4. Institutiile Uniunii Europene

4.1 Principiile care genereaza activitatea institutiilor

4.2 Institutiile Uniuni Europene

4.2.1 Consiliul

4.2.2.Comisia Europeana

4.2.3 Parlamentul European

4.2.4 Consiliul European

4.2.5 Curtea de Justitie si Tribunalul de Prima Instanta

4.2.6 Curtea de Conturi

4.2.7 Alte institutii

5. Perspective ale extinderii U.E. Programe de sprijinire a tarilor candidate

Cap III Consiliul Europei

1. Origini, puncte de reper

2. Comparatia si scopul Consiliului Europei

3. Sistemul organismelor Consiliului Europei

3.1 Comitetul Ministrilor

3.2 Adunarea Parlamentarilor

3.3 Congresul Puterilor Locala si Regionale din Europa

3.4 Curtea Europeana a Drepturilor Omului

3.5 Secretariatul

4. Europa prin intermediul asociatiilor sale

5. Coeziunea democratica,sociala,culturala si calitatea vietii

6. Cooperarea juridica

7. Consiliul Europei in Europa Centrala si de Est

8. Romania si Consiliul Europei

Cap IV Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa

1. Institutii si structuri operationale in cadrul O.S.C.E.

2. Organisme de decizie si negociere in cadrul O.S.C.E.


3/90

3. Mecanisme, instrumente si procedeuri de rezolvare a conflictelor

4. Dimensiunea economica a O.S.C.E.

5. Relatiile intre O.S.C.E. si celelate organisme si institutii internationale

Cooperarea statelor in cadrul organizatiilor internationale

europene

Cap. I Consideratii generale privind organizatiile

1.1. Notiuni generale


4/90

Ideea infiintarii onor organizatii internationale, ca forme institutionalizate ale

colaborarii internationale este veche si a aparut in diferite parti ale lumii. In Europa

aceasta idee a aparut ca expresie a preocuparilor pentru evitarea razboaielor si

asigurarea pacii, comunitatea internationala de dupa cel de-al II lea Razboi Mondial

fiind formata din state independente si un numar mare de organizatii internationale

guvernamentale si neguvernamentale. In decursul secolelor diferiti ganditori si oameni

politici au elaborat proiecte referitoare la creearea unor organizatii internationale. In

secolele XVII si XVIII au fost elaborate mai multe asemenea proiecte, dar abea in

secolul al XIX-lea au aparut in Europa primele organizatii internationale. Acestea au

fost limitate la anumite domenii ale relatiilor dintre state. Astfel in 1815 au luat fiinta

comisiile permanente pentru Rhin si in 1856 pentru Dunare. De asemenea au fost

create organizatii internationale cu vocatie de universalitate, in domeniul tehnic, ca de

exemplu Uniunea Telegrafica Internationala (18 ) si Uniunea Postala Universala

(1874, 1878).

In secolul XX a fost creata prima organizatie internationala pentru apararea

pacii Societatea Natiunilor. Creatain 1919, dupa Primul Razboi Mondial, Societatea

Natiunilor a fost deschisa tuturor statelor din comunitatea internationala si a fost

predecesoarea actualei Organizatii a Natiunilor Unite.

In decursul deceniilor alaturi de organizatiile internationale cu vocatie de

universalitate au aparut si organizatii regionale, create de statele dintr-o anumita

regiune geografica. Cooperarea internationala s-a amplificat dupa cel de-al doilea

Razboi Mondial ceea ce a condus la aparitia a numeroase organizatii internationale

guvernamentale si neguvernamentale.

Organizatiile internationale guvernamentale constituie un cadru propice pentru

stabilirea si dezvoltarea relatiilor dintre statele membre. Aceste organizatii participa, in

nume propriu, la relatiile internationale si au calitatea de subiect de drept international

public, derivat si limitat. Participare la relatiile internationale si a altor entitati decat

statele a fost confirmata e Curtea de Justitie Internationala prin Avizul consultativ

din 11 aprilie 1949, in care se face precizarea: dezvoltarea dreptului international, in

cursul istoriei sale a fost influentata de exigentele vietii internationale iar cresterea


5/90

activitatilor colective ale statelor au facut sa apara cazuri de actiuni pe plan

international din partea unor entitati care nu sunt state.

Cresterea numarului organizatiilor internationale in perioada de dupa cel de-al

doilea Razboi Mondial este expresia aparitiei si dezvoltarii procesului de

interdependenta dintre state si popoare precum si a spiritului de solidaritate umana pe

plan international.

1.2 Natiunea si clasificarea organizatiilor internationale

In literatura de specialitate se constata o mare varietate de definitii date

organizatiilor internationale.

Dictionarul de terminolgie de dreot international, sub redactia lui Y. Basde???t,

defineste organizatia internationala ca fiind colectivitate comuna din state sau alte

comunitati, care nu apartin aceluiasi stat, urmarind un interes comun prin intermediul

organelor sale . Y. Charpentier da urmatoarea definitie: o organizatie internationala

este o asociatie de state suverane urmarind un scop comun prin intermediul organelor

care ii sunt proprii .

O definitie mai ampla este data de Grigore Geamanu: organizatiile

internationale reprezinta forme de coordonare a colaborarii internationale in diferite

domenii, pentru care statele au creat un anumit cadru juridico

organizatoric(institutional) prin adoptarea unui statut elaborat de comun acord, in care

se prevad obiectul si scopurile organiozatiiei, organele si functiile lor, necesare

realizarii obiectivelor urmarite.

Definitia juridica a organizatiilor internationale guvernamentale se gaseste in

Conventia internationala privind reprezentarea statelor pe langa organizatiile

internationale interguvernamentale in 1075. Conventia precizeaza ca prin organizatie

internationala se intelege o asociatie de state constituita printr-un tratat, datata cu o


6/90

constitutie si organe comune si avand personalitate juridica distincta de cea a statelor

membre. (art.1 pct.a)

In general principalele elemente care definesc o organizatie internationala

guvernamentala sunt:

- in general, o organizatie internationala este o asociatie de state suverane, cu

unele exceptii (cazul comunitatilor europene). Prin aceasta, ea se

deosebeaste de diferite grupari private sau inteprinderile internationale,

precum si de statul federal.

- organizatia internationala guvernamentala ia nastere pe baza acordului de

vointa a statelor fondatoare, ceea ce isi gaseste expresia in tratatul incheioat

intre ele, care devine statutul organizatiei. Acest tratat este supus normelor

dreptului tratatelor din dreptul international public si poarta diferite

denumiri: pact, carta, constitutie, statut.

- statutul organizatiei internationale prevede mijloacele prin care se

realizeaza scopurile sale. Acestea sunt obligatiile asumate de statele

membre fata de rganizatie si organele organizatiei, care au competenta si

vointa proprie functionala.

- organizatia internationala guvernamentala este o forma institutionalizata a

colaboararii dintre state cu caracter permanent. Acest caracter permanent

rezulta din statutul organizatiei care este in general un tratat international

fara termen.

- organizatia internationala guvernamentala este subiect de drept

interrnational public derivat si limitat. Este subiect derivat deoarece ea este

creatia altor subiecte de drept international public si anume statele. Este

subiect limitat ca urmare a faptului ca actiunile ei in cadrul relatiilor

internationale sunt limitate de prevederile statutului organizatiei.

Clasificarea organizatiilor internationale se poate face dupa mai multe criterii:


7/90

Dupa aria de cuprindere a statelor din comunitatea internationala, organizatiile

internationale se impart in organizatii cu vocatie de universalitate care sunt deschise

tuturor statelor de exemplu O.N.U, si organizatii regionale: Organizatia Statelor

Americane, Organizatia Unitatii Africane.

Dupa obiectivele urmarite distingem intre organizatii cu vocatie generala care

pot dezbate probleme ale relatiilor dintre state si organizatii cu vocatie limitata,

respectiv speciala de exemplu institutiile specializate ale O.N.U. care se ocupa de

colaborarea internationala dintr-un anumit domeniu.

Din punct de vedere al calitatii membrilor, organizatiile internationale pot fi

clasificate in guvernamentale si neguvernamentale.

Dupa posibilitatea de participare la organizatiile internationaleele se impart in

organizatii deschise la care pot participa toate statele sau alte entitati din comunitatea

internationala si organizatii inchise la care participa numai statele fondatoare.

Dupa obiectul lor organizatiile se impart in organizatii economice, politice,

culturale, stiintifice, militare.

1.3 Dreptul organizatiilor internationale

Cresterea numerica a organizatiilor internationale si a activitatii lor au

determinat aparitia si dezvoltarea unui drept nou, in cadrul dreptului international

public, dreptul organizatiilor internationale. Normele dreptului organizatiilor

internationale sunt cuprinse in actele constitutive ale organizatiilor internationale

guvernamentale, ceea ce constituie dreptul lor originar, precum si in actele adoptate de

organele acestor organizatii si care reprezinta dreptul lor derivat. Aceste norme

reglementeaza functionarea si activitatea organizatiei, raporturile intre organizatie si

statele membre precum si raporturile cu statele membre, sau cu alte organizatii

internationale.

In dreptul organizatiilor internationale se constata o structurare ierarhica a

normelor sale mai pronuntata decat in dreptul international public. Aceasta ierarhizare

a dreptului organizatiilor internationale prezinta doua aspecte principale:


8/90

- superioritatea actului constitutiv al organizatiei fata de celelalte norme care

guverneaza activitatea organizatiei. Normele cuprinse in statutul

organizatiei internationale formeaza dreptul ei constitutional, denumit si

dreptul originar al organizatiei.

- subordonarea dreptului derivat al organizatiei internationale fata de dreptul

ei originar.

Principiul general al dreptului organizatiilor internationale este ca statutul lor

stabileste si distribuie competenta instituita, fiind produsul vointei statelor fondatoare,

exprimat in statutul organizatiei. Organizatiile internationale guvernamentale sunt

subiecte de drept international public, derivate si secundare in raport cu statele; ele pot

sa-si exercite competentele numai in limitele prevazute de statutul lor, iar organele

proprii nu-si pot depasi competentele fara ca actele respective ale acestor organe sa fie

atinse de nulitate, ca urmare a incompetentei lor.

Dupa cum am mentionat mai sus, dreptul organizatiilor internationale se

compune din doua parti principale: dreptul originar al organizatiei internationale si

dreptul derivat al acesteia.

1. Dreptul originar al oragnizatiei internationale este format din normele

cuprinse in actul sau constitutiv(statut) care are o dubla natura: este un tratat

international fiind expresia acordului de viata dintre statele fondatoare ale organizatieisi aceea de statut al organizatiei(constitutia ei) . Prin aceasta natura dubla, statutele

organizatiilor internationale guvernamentale se deosebesc de celelalte tratate

internationale. De asemenea, unele statute ai intaietate fata de celelalte tratate incheiate

de membrii organizatiei(de exemplu carta O.N.U.).

In general statutele organizatiilor internationale cuprind urmatoarele prevederi

mai importante:

- scopurile organizatiei, care definesc principalele directii de activitate ale ei.

Alaturi de scopurile specifice fiecarei organizatii, acestea au si scopuri

comune cum sunt apararea pacii si securitatii internationale, asigurarea

libertatii si progresului pentru toate statele si popoarele etc.

- principiile care guverneaza activitatea organizatiei. Acestea cuprind

principiile fundamentale ale dreptului international public si principiile


9/90

specifice ale organizatiei care sunt obligatorii si trebuie sa fie respectate

atat de organizatia respectiva cat si de membrii sai.

- statutul organizatiei reglementeaza procedura de primire a membrilor si

categoriile acestora. In general, membrii organizatiilor internationale se

impart in urmatoarele categorii: membrii fondatori, membrii primiti ulterior

constituirii, membrii asociati si cei invitati.

- statutul stabileste structura organelor organizatiei, functiile si puterile lor.

Organele organizatiilor internationale se impart in doua categorii: organele

principale si organele subsidiare. O structura organizatorica speciala o au

institutiile specializate ale O.N.U. care au trei organe principale: un organ

reprezentativ(adunare sau conferinta), organul executiv si secretariatul. Prin

functiile si puterile conferite organizatiei internationale i se asigura o

anumita autonomie functionala in cazul relatiilor internationale. Datorita

acestei autonomii, organizatia internationala poate incheia sau participa la

anumite tratate internationale si sa exercite dreptul de legatie activa si

pasiva. ??? prin statutul organizatiei se stabileste: regulile referitoare la

procedura de lucru a organelor ei si actele pe care aceste organe le pot

adopta, precum si ??????? acestor acte acte obligatorii sau numai

recomandari.- statutul organizatiei internationale stipuleaza sanctiunile ce pot fi aplicate

membrilor. El mai reglementeaza modalitatile de modificare a sa prin

amendamente sau revizuirea sa si conditiile de recrutare a functionarilor

organizatiei precum si indatorarile acestora.

2. Dreptul derivat al organizatiilor internationale guvernamentale este

constituit din ansamblul normelor juridice ??????? de la organele organizatiei, prin

care se reglementeaza activitatea acestor organe, a functionarilor organizatiei, si in

mod conditionat, activitatea statelor membre. Acest drept al organizatiei internationale

este denumit dreptul ei intern.


10/90

Dreptul derivat este subordonat dreptului originar al organizatiei, care ii da

legitimitate si constituie fundamentul sau juridic. De asemenea el este subordonat

ordinii juridice internationale.

Un aspect special al dreptului derivat al organizatiilor internationale

guvernamentale este controlul legalitatii sale. Pana in prezent nu exista organizat un

control extern al acestei legalitati a dreptului derivat prin judecatori sau arbitrii

internationali. Aceasta situatie a fost confirmata de Curtea Internationala de Justitie cu

ocazia dezbaterii Afacerii Namibia in anul 1971, cand ea a precizat: este evident

ca Curtea nu are puterea de a controla judiciar, nici ca instanta de apel, deciziile

adoptate de organele O.N.U..

In practica organizatiilor internationale s-a incetatenit regula ca insasi organele

statuteaza asupra competentei lor. In unele organizatii internationale s-a constituit un

control intern al legalitatii actelor organelor lor, sau chiar un control jurisdictional

pentru anumite acte ale organizatiei, cum este cazul Tribunalului administrativ al

O.N.U.

Un caz special il constituie Uniunea Europeana, in cadrul careia a fost instituit

si organizat un sistem de control jurisdictional asupra actelor doptate de unele organe

comunitare. In temeiul prevederilor Tratatului de la Roma(1957), Curtea de justitie

comunitara este competenta sa controleze legalitatea actelor Consiliului Ministerial si

ale Comisiei executive(art. 173).

Dreptul derivat al organizatiilor guvernamentale internationale se dezvolta ca

urmare a activitatii acestora, respectiv a organelor.

1.4 Personalitatea juridica a organizatiei internationale. Privilegii si imunitati ale

organizatiilor internationale

Personalitatea juridica a organizatiei internationale imbraca un dublu aspect:

- personalitatea juridica a organizatiei internationale guvernamentala in

ordinea juridica interna a statelor membre.

- personalitatea juridica a organizatiei in ordinea juridica internationala,

care reprezinta aspectul ei cel mai important.


11/90

Personalitatea juridica a unei organizatii internationale in ordinea juridica a

statelor membre este conditionata de faptul ca ea isi exercita activitatile pe teritoriul

statelor membre. Organizatiile internationale nu dispun de teritoriu propriu. Aceasta

personalitate a organizatiei internationale este reglementata prin conventiile referitoare

la privilegiile si imunitatile sale pe teritoriul statelor membre si prin legislatia interna a

acestor state.

In literatura de specialitate, personalitatea juridica internationala a

organizatiilor internationale a constituit o problema controversata. Ea a fost

recunoscuta Societatii Natiunilor in perioada interbelica iar dupa cel de-al doilea

Razboi Mondial este consacrata de dreptul international public prin recunoasterea

organizatiilor internationale guvernamentale ca subiecte de drept international public.

Aceasta personalitate juridica a organizatiei internationale guvernamentale are

doua caracteristici esentiale: a) se bazeaza pe principiul specialitatii, care inseamna ca

organizatia isi poate exercita capacitatea sa juridica numai in limitele statutului ei si b)

personalitatea juridica internationala a organizatiiei este de natura functionala.

Continutul acestei personalitati a organizatiei este determinat de calitatea ei de subiect

de drept international.

In temeiul acestei calitati, actele adoptate de organele organizatiei

internationale ii sunt imputabile in mod direct. De asemenea ea are capacitatea de a

exercita anumite drepturi in relatiile internationale si de a-si asuma obligatii

internationale. Ea poate incheia tratate cu statele membre, cu celelalte state sau cu alte

organizatii internationale, are dreptul de legatie activa de a trimite misiuni pe langa

state sau alte organizatii si de legatie pasiva.

Organizatiile internationale beneficiaza de autonomie financiara, avand un

buget propriu.

Statutul jurid al organizatiei internationale este stabilit prin acordul de sediu

incheiat de ea cu statul gazda,completat, uneori, prin legislatia interna a acestuia.

Acordul de sediu incheiat cu statul gazda reglementeaza in primul rand regimul

juridic al cladirilor in care functioneaza organizatia.

In stabilirea statutului juridic international al organizatiei internationale un rol

important il au conventiile referitoare la privilegiile si imunitatile ei(de exemplu


12/90

Conventia generala asupra privilegiilor si imunitatilor Natiunilor Unite din 1946 si

Conventia asupra privilegiilor si imunitatilor institutiilor specializate din 1947)

precum si acordurile de sediu si unele acte constitutive ale organiatiilor internationale.

Privilegiile si imunitatile organizatiilor internationale se impart in doua mari

categorii: privilegii si imunitati ale organizatiilor internationale si privilegii si

imunitati ale functionarilor acestor organizatii.

1. Privilegiile si imunitatile organizatiei internationale sunt urmatoarele:

- inviolabilitatea localurilor organizatiei internationale prin care se

urmareste protejarea demnitatii si libertatii organizatiei. Datorita acestei

inviolabilitati, autoritatile statului de resedinta a organizatiei

internationale nu au dreptul de a patrunde in localurile organizatiei, fara

aprobarea directorului ei sau a secretarului general. De asemenea,

localurile organizatiei internationale nu trebuie sa fie folosite drept

refugiu pentru persoanle urmarite de autoritatile statului de resedinta.

Nu se admite autorizarea sau acordarea azilului diplomatic in aceste

locuri, iar in cazul cand o persoana urmarita de autoritatile statului de

resedinta se refugiaza in localul unei organizatii internationale, ea

trebuie sa fie predata autoritatilor respective.ordinea si securitatea in

localurile organizatiei internationale si in perimetrul aferent lor seasigura de catre organele organizatiei.

- bunurile si averea organizatiei internationale, ca si cladirile ei, nu pot

face obiectul unor rechizitionari din partea statului de resedinta.

- organizatia internationala beneficiaza si de imunitatea de jurisdictie,

adica organizatia nu poate fi urmarita pentru actele sale in fata

tribunalelor statului de resedinta.

- arhiva organizatiei internationale este inviolabila, oriunde s-ar afla.

- organizatia internationala se bucura si de facilitati in domeniul

comunicatiilor. Statul de resedinta trebuie sa asigure organizatiei

comnunicatii fara control din partea sa si cat mai repede. Totodata,

organizatia poate folosi comnunicatii cifrate, precum si valiza

diplomatica.


13/90

- organizatiile internationale mai beneficiaza de privilaegii financiare,

fiscale si vamale. Organizatia are dreptul de a detine facturi si de a

efectua transferuri de devize straine, scutite de taxe. Organizatia

internationala este scutita de impozite directe si indirecte, care se

percep in statutul de resedinta.

2. Privilegile si imunitatile functionarilor organizatiei se refera la o categorie

de persoane numeroasa. Functionarii internationali beneficiaza de acest statut special

pentru a li se asigura cele mai bune conditii de munca si o cat mai mare eficacitate. De

asemenea, prin acest statut special al lor se ?????teaza independenta functionarului

international fata de statul sau, statul gazda si fata de celelalte state.

Prin functionar international se intelege persoane care exercita, in mod exclusiv

si continuu, o functie publica oficiala in serviciul unei organizatii internationale si este

supusa unui regim juridic international.

Statutul functionarului international este reglementat de statutul organizatiei

internationale. Astfel Carta O.N.U. precizeaza criteriile de recrutare a functionarilor

O.N.U. si principiul independentei lor art. 100 si 101. In general, recrutarea

functionarilor internationali se face pe baza urmatoarelor criterii: competenta, inalte

caliatti in munca, integritate morala si criteriul geografic. In activitatea lor, functionarii

internationali trebuie sa respecte principiul independentei, care este consacrat in celemai multe statute ale organizatiilor internationale.

Functionarul international beneficiaza de inviolabilitatea persoanei sale, de

imunitatea de jurisdictie fata de tribunalele statelor, pentru actele sale oficiale.

Imunitatea de jurisdictie a functionarului international poate fi ridicata de catre

organizatia sa. Functionarul intyernational mai beneficiaza de scutirea de impozit pe

salariu.

1.5 Competentele organizatiei internationale

Competentele organizatiei internationale sunt stabilite de catre statul lor,

acestea putand fi grupate in trei mari categorii:

- competenta normativa


14/90

- competenta orperationala

- competenta de control si sanctiune

Competenta normativa a organizatiei internationale cuprinde puterea ei de auto

reglare, in temeiul careia organele sale isi elaboreaza regulamentele de functionare.

Organul cel mai reprezentativ al organizatiei poate fi competent sa adopte

reglementari valabile pentru intreaga ei activitate. Competenta normativa isi gaseste

expresia in regulile adoptate de organele organizatiei internationale, prin care se

asigura un minim de uniformitate in activitatea lor si a membrilor lor.

Statele membre ale organizatiei internationale pot sa accepte reglementarile lor,

cu sau fara rezerve, sau sa le respinga in temeiul suveranitatii lor si a caracterului

interstatal al organizatiei.

Competenta operationala a organizatiei internationale are un aspect variat, ceea

ce decurge din scopurile organizatiei. Aceasta competenta cuprinde totalitatea

puterilor de actiune ale organizatiei internationale altele decat cele normative. Ea

consta, in special, din acordarea de ajutoare statelor membre de natura economica,

financiara,administrativa etc.

Competenta de control si sanctiune a organizatiei internationale este

reglementata de statutul ei si de alte acte ale organizatiei. Competenta de control

consta in dreptul pe care il are organizatia de a solicita statelor membre sa-i prezinterapoarte periodice si din obligatia acestor state de a prezenta rapoartele solicitate. Prin

aceste rapoarte, statele comunica organizatiei felul in care ele isi indeplinesc

obligatiile statutare sau cele conventionale. Statutul organizatiei internationale

reglementeaza si competenta ei de a sanctiona statele membre. De exemplu Carta

O.N.U. prevede doua sanctiuni aplicate membrilor sai: suspendarea calitaii de membru

al organizatiei si excluderea din organizatie.

Dreptul organizatiilor internationale reglementeaza si statutul reprezentantelor

statelor membre pe langa organizatiile internationale. Aceste reprezentante

diplomatice sunt acreditate de statul lor pe langa o organizatie internationala din care

face parte acest stat. Ele actioneaza pe baza instructiunilor primite din partea statului

pe care il reprezinta pe langa organizatia internationala. Aceste reprezentante poarta

denumirea de misiuni permanente. Statutul misiunilor permanente ale statelor


15/90

acreditate pe langa o organizatie internationala este reglementat in general prin

Conventia asupra reprezentarii statelor in relatiile lor cu organizatiile internationale

cu caracter de universalitate din 1975. Acreditarea de misiuni permanente ale statelor

membre pe langa o organiaztie internationala este posibila numai daca regulile

organizatiei respective permit acest lucru. In temeiul Conventiei din 1975, misiunea

diplomatica permanenta a unui stat pe langa o organizatie internationala beneficiaza de

urmatoarele imunitati si privilegii: inviolabilitatea sediului ei, a bunurilor si arhivei:

inviolabilitatea corespondentei avand dreptul la corespondenta cifrata si la valiza

diplomatica precum si de scutirea de impozite, taxe, taxe vamale si control vamal.

Personalul misiunii permanente beneficiaza de inviolabilitatea persoanei lor, de

imunitatea de jurisdictie penala, civila si administrativa si de scutirea de impozite, taxe

si control vamal.

Misiuni permanente pe langa o organizatie internationala pot fi acreditate nu

numai de statele membre ci si de celelalte state sau chiar de miscari de eliberare

nationala care au fost admise de organizatie. In acest caz misiunea permanenta are

statut de observator.

Statutul de resedinta al organizatiei internationale are obligatia juridica de a

respecta statutul misiunilor permanente acreditate pe langa organizatia internationala,

de asemenea trebuie sa asigure statelor participante la activitatea unei organizatii

internationale, accesul liber la sediul ei, indiferent daca intre cele doua state exista sau

nu relatii diplomatice.

Raspunderea internationala a organizatiilor internationale. Organizatiile

internationale guvernamentale, in temeiul personalitatii lor juridice sunt nu numai

titulare de drepturi ci si de obligatii internationale care ii revin din prevederile

statutului si din alte acte internationale la care este parte.

Principala obligatie care ii revine unei organizaii internationale este ca in

activitatea ei sa respecte dreptul international public si celelalte indatoriri asumate de

ea prin tratate internationale. Orice actiune sau omisiune a unei organizatii

internationale contrara obligatiilor sale asumate constituie o fapta ilicita si angajeaza

raspunderea internationala a organizatiei. De asemenea activitatea care implica

elemente de risc si prin care s-au produs daune altor state sau organizatii.


16/90

Pana in prezent nu s-au codificat normele de drept international public

referitoare la raspunderea internationala a organizatiilor insa reglementari partiale sunt

prezente in unele tratate si conventii cum sunt Conventia privind raspunderea

internationala pentru daunele provocate de obiecte spatiale din 1972 si Tratatul de

costituire a Comunitatii Economice Europene (1957).

Doctrina de drept international public recunoaste aptitudinea generala

organizatiilor guvernametale internationale de a raspunde pentru faptele lor.


17/90

Cap. II Organizatii regionale europene. Uniunea Europeana

1. Europa si constructia comunitara

1.1 Premisele crearii comunitatilor europene

Ideea realizarii unei cooperari mai stranse intre statele europene ca premisa

pentru realizarea unei unitati a lor este veche in gandirea europeana. Inca din perioada

interbelica a existat un proiect propus de R. C. Kalergi de creare a unei Europe

federale pe baza renuntarii la suveranitate de catre state. Acest proiect a avut ecou in

gandirea europeana si afost sustinut de catre miscarea Uniunea Pan Europeana

condusa de Aristide Briand. Proiectul Pan European a fost sortit esecului datorita

ascensiunii lui A. Hitler si a politicii sale bazata pe forta, violenta si vointa

unilaterala1. Acest proiect ramane totusi important prin faptul ca a avansat idei si

1 V. Marcu


18/90

termeni deveniti uzuali in limbajul actual al comunitatilor europene: piata comuna ,

uniunue vamala , circulatia marfurilor, capitalurilor si persoanelor .

Perioada urmatoare celui de-al doilea razboi mondial a marcat trecerea de la

proiecte la realizarea efectiva a ideii de uniune europeana. Congresul de la Mantreux

in august 1947 a reprezentat primul congres al federatiilor europene, unde au fost

propuse sase principii pe baza carora sa se formeze viitoarea federatie2, si a fost

adoptat proiectul Statelor Generale ale Europei. Pe de alta parte Winston Churchil in

discursul de la Zricha avansat ideea constituirii unor State Unite ale Europei si

organizarea unui congres pentru o Europa unita.

Pornind de la aceste doua initiative una federala si una unionista se organiaeaza

intre 7 10 mai 1948 Congresul de la Haga. Dezbaterile au fost marcate de conflicte

intre tendintele unioniste1 si cele federale pe de o parte, iar pe de alta parte federalistii

continentali se divizau din punct de vedere al metodelor de punere in aplicare al

proiectului. Ca urmare a acestui congres a luat fiinta insa Miscarea Europeana care

avea ca presedinti de onoare pe W. Churchil, De Gasperi, Candenhove Kalergi,

Henry Sp??k, K. Aden??er si R. Schumann. Aceasta miscare a reprezentat un punct de

presiune asupra unor guverne si parlamente nationale, in final sustinand initiativa

Mannet - Schumann care se afla la originea comunitatilor europene.

Integrarea statelor europene este apreciata de oamenii politici, ca si de

doctrinari, ca o modalitate de evitare a unui nou razboi pe acest continent si de aparare

comuna a acestor state in fata unui astfel de pericol2; pornind de la aceasta idee crearea

comunitatilor europene nu poate fi inteleasa decat in contextul politic international de

dupa cel; de-al doilea razboi mondial, cand in Europa au aparut trei categorii de

organizatii internationale: militare U.E.O.(17 martie 1948), NATO (1949 prin

Tratatul de la Washington) economice reprezentata de Comisia Europeana pentru

Europa a O.N.U. si O.E.C.E. constituita in vederea gestionarii ajutorului oferit de

S.U.A. in cadrul planului Marshall si politice reprezentate de Consiliul Europei (5

mai 1949) care isi avea originea in Congresul de la Haga 1948.

2 M. Niciu


19/90

Primele demersuri in scopul realiazrii unei noi unitati europene au fost realizate

de Jean Mannet. Acesta a propus ca productia de otel si carbune din Franta si

Germania sa fie administrata de catre un organism supranational.

Planul pentru Comunitatea Europeana a carbunelui si otelului a fost anuntat la 9 mai

1950 de catre ministrul de externe al Frantei R. Schumann (de atunci ziua de 9 mai a

devenit ziua europeana, fiind sarbatorita in fiecare an). Planul Schumann , menit

sa evite o noua conflagratie mondiala punand ramurile de baza ale industriei de

armament sub control international prin intermediul unui tratat industrial a constituit

primul pas pe calea construirii Europei.

La 10 iunie 1950 incep negocieri la Paris iar la 18 aprilie 1951se semneaza

Tratatul de la Paris prin care se instituie Comunitatea Economica a Carbunelui si

Otelului (CECA), care a intrat in vigoare la 25 iulie 1952. El reunea sase state

europene Franta, Germania, Italia, Beligia, Olanda si Luxemburg intrucat Marea

Britanie nu a acceptat principiul renuntarii la unele prerogative ale suveranitatii,

acceptand doar relatii de colaborare cu comunitatea. Tratatul ramanea deschis spre

aderare si altor state.

Prin acest tratat se urmareau si obiective politice, in unele lucrari, el

reprezentand materializarea ideii de construire a Europei politice pornind de la

construirea unei Europe economice1. Ratiunile politice aveau in vedere teama Frantei

fata de Germania, prin acest tratat, orice stare beligeranta intre cele doua tari devenind

imposibila. Desi era vorba despre o piata comuna sectoriala ea crea un precedent

institutional de o importanta deosebita. Prin acest tratat se creau patru organe ale

comunitatii:

- Inalta Autoritat, organ international care era insarcinat sa favorizeze

intersele preponderent comunitare.

- Consiliul Special de Ministrii organ cu caracter guvernamental

1 L. C???? Communantes europeennes Paris 1991 pag. 51


20/90

- Adunarea Comuna, care se prevedea ca va fi aleasa prin vot universal

direct si care avea sarcina controlului democratic

- Curtea de Justitie, ca organ jurisdictional, a carui sarcina era de a

asigura respectarea normelor juridice instituite in cadrul Comunitatii.

1.2 Crearea C.E.E. si C.E.E.A.

Cu ocazia unei intalniri a expertilor din statele membre C.E.C.A. ce a avut loc

la Bruxelles in iulie 1955 aprilie 1956, sub conducerea lui N. Spook s-a redactat un

Raport al sefilor delegatiilor ministrilor afacerilor externe. Raportul lui N. Spook

prevedea o uniune economica generala si o uniune in domeniul utilizarii pasnice a

energiei nucleare. Acest fapt a condus la semnarea Tratatelor de la Roma pe data de 25

martie 1957 de catre cele sase tari membre ale C.E.C.A. Tratatele de la Roma au pus

bazele Comunitatii Economice Europene si ale Comunitatii Europene a Energiei

Atomice (Euratom); au intrat in vigoare la 1 ianuarie1958, avand durata nelimitata.

Aceste doua comunitati aveau o structura institutionala similara celei a

C.E.C.A. Tratatul de creare a Euratom avea ca obiectiv conform art. 1: sa contribuie

la stanilirea conditiilor necesare formarii si dezvoltarii rapide a energiilor nucleare,

cresterii nivelului de trai in statele membre si dezvoltarii schimburilor cu alte tari.C.E.E. avea ca obiectiv principal crearea unei piete comune care sa aiba la baza patru

libertati de circulatie: a bunurilor, persoanelor, capitalurilor si serviciilor toate

urmarindreducerea disparitatilor intre sectoarele integrate si cele neintegrate ale

economiilor tarilor componente, cu alte cuvinte apropierea progresiva a politicilor

economice. Principiile pe baza carora functioneazapiata comuna sunt cuprinse in art. 2

al Tratatului de la Roma: Comunitatea are drept sarcina ca prin infiintarea unei piete

comune si apropierea progresiva a politicilor economice ale statelor membre sa

promoveze in intreaga comunitate o dezvoltare armonioasa a activitatii economice, o

expansiune continua si echilibrata, o crestere a stabilitatii, o sporire accelerata a

standardelor de viata si relatii mai stranse intre statele membre.

1.3 Evolutia constructiei comunitare


21/90

Cele trei comunitati au la baza lor ideea integrarii partiale a statelor membre,

cu elemente de supranational1. Comunitatile implica o restrangere limitata a unor

competente suverane ale statelor membre, numai in domeniile precizate prin tratate.

Caracterizand comunitatile europene Curtea Constitutionala a Italiei2arata ca cele trei

comunitati sunt organizatii interstatale de tip nou, cu element supranational, avand

caracter permanent, personalitate juridica si capacitate de reprezentare internationala.

Instituirea celor trei comunitati a reprezentat doar inceputul unui proces

complex, care trebuia sa continue in vederea realizarii acelor obiective care, ori nu au

fost posibile in faza initiala, ori au devenit necesare pentru perfectionarea structurilor

si activitatilor acestora in decursul timpului.

Asa cum s-a aratat si in literatura de specialitate3, sistemul creat prin cele trei

tratate s-a dezvoltat in doua directii principale:

- perfectionarea institutiilor comunitare

- largirea, respectiv extinderea Comunitatilor prin cooptarea de noi membri.

1.3.1 Cresterea numarului statelor membre ale comunitatilor

Refuzul guvernului Marii Britanii de a face parte din cele trei comunitati afacut ca acestea sa fie initial formate din sase membrii. Pozitia Marii Britanii s-a

caracterizat insa si prin incercarea din anul 1958 de creare a unei zone de liber

schimb, iar ulterior prin constituirea Asociatiei Europene a Liberului Schimb

(A.E.L.S.) in baza Conventiei de la Stockholm din 1960 prin care se urmarea

contrabalansarea activitatilor comunitatilor europene.

In anul urmator s-a produs insa o schimbare radicala in pozitia Marii Britanii,

care depune cererea de aderare la comunitatile euorpene la 9 august 1961 insa Franta

respinge aceasta cerere in doua randuri. Abia la 30 iunie 1970 Marea Britanie

participa alaturi de Danemarca, Irlanda si Norvegia la negocierile de admitere.

Acordul de aderare se semneaza la 22 ianuarie 1972 la Bruxellesdar devine efectiv la

1 M. Niciu2 Hotararea Curtii Constitutionale a Italiei din 27 decembrie 19733 Filipescu/Fuer?? p. 14


22/90

1 ianuarie 1973. Norvegia respinge prin referendum aderarea.Marea Britanie a

solicitat renegocierea aderarii sale, avand in vedere revenirea ca prim-ministru a lui

W. Wilson care solicitase aderarea si ni 1967.

Pana la 1 ianuarie 1986 au mai aderat: Grecia care a semnat tratatul in mai

1979, si a intrat in vigoare in 1981; Spania si Portugalia au semnat acordul in iunie

1985 si a intrat in vigoare in 1986. S-a ajuns astfel la existenta a 12 state membre.

In 1990 a aderat Germania(E) iar in 1992 statele membre au decis formarea

Uniunii Europene, care a fost largita in 1995 prin includerea a inca trei state: Austria,

Finlanda si Suedia. In 1995 Norvegia respinge pentru a doua oara aderarea, prin

referendum.

La 1 ianuarie 1993, Romania a semnat la Bruxelles Acordul european

instituind o asociere intre Romania pe de o parte, si Comunitatile europene si statele

membre ale acestora pe de alta parte. Avand in vedere politica de deschidere a

comunitatilor fata de alte state, au fost depuse in continuare cereri de aderare de catre

alte state: Turcia (1987), Cipru (1990) ,Malta (1990), Elvetia (1992). In prezent exista

11 cereri depuse spre aderare: Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Letonia, Lituania,

Ungaria, Polonia, Romania, Slovenia si Slovacia care au statut de asociat.


23/90

1.3.2 Perfectionarea institutionala

Perfectionarea institutionala a comunitatilor europene este apreciata de unii

autori1 ca fiind rezultatul unor crize si esecuri, care au dus la un proces de reflectie,

materializat in final, in dreptul pozitiv prin adoptarea unor reglementari juridice care

au modificat tratatele initiale. Apreciau insa ca a privi dezvoltarea institutionala a

comunitatilor europene doar ac efect al crizelor si esecurilornu poate oferi o baza

suficient de completa pentru explicarea evolutiei constructiei comunitare. Aceasta

afirmatie se argumenteaza prin faptul ca alaturi de crize si esecuri, care de sigur nu pot

fi neglijate, un rol important in perfectionarea comunitara l-au avut si rezultatele

obtinute prin integrare.

1 V. Marcu p. 23


24/90

Una dintre cele mai importante cauze generatoare de crize o reprezinta

abandonul de suveranitate in domeniile care cad sub incidenta tratatelor comunitare. In

anul 1965 are loc cea mai importanta criza care a condus la practicarea de catre Franta

a politicii scaunului gol 2 pe motivul de pasirii atributiilor de catre Comisie. Situatia

a fost rezolvata prin compromisul de la Luxemburg cand s-a hotarat ca, desi desi la

sfarsitul perioadei ed tranzitie, hotararile in Consiliu ar urma sa se ia in majoriate , (in

loc de unanimitate) totusi statele fiind de acord ca in problemele mai importante

hotararile sa se ia tot in unanimitate. De atunci si pana astazi toate problemele au fost

importante si deci toate deciziile s-au luat in unanimitate.

Un alt moment important in eruditia comunitatilor il constituie adoptarea la 8

aprilie 1965 a Tratatului de la Bruxelles privind instituirea unui Consiliu unic si a

unei Comisii unice3. Acest tratat a avut ulterior un rol important in adoptarea altor

masuri cu rezonanta deosebita in ceea ce priveste perfectionarea activitatii

comunitatilor:

- finantarea comunitatilor din resurse proprii

- largirea atributiilor Parlamentului in ceea ce priveste adoptarea bugetului

- crearea Curtii de Conturi (22 iulie 1975)

- actul cu privire la alegerea Parlamentului european, adoptat prin vot

universal, direct si secret in anul 1976.

Alte acte care au incidenta asupra institutiilor comunitare, insa intr-o mai mica

masura sunt actele relative de aderare sau asociere la comunitati ale diferitelor state.

O importanta deosebita o au tratatele si actele modificatoare ale tratatelor

originare cum ar fi Actul Unic European (1987), Tratatul ed la Moastricht din 1992,

respectiv tratatul de la Amsterdam din 1997 care reprezinta ultima etapa de evolutie

pana in prezent, dar care nu a intrat in vigoare

1.3.2.1 Actul Unic European

2 Filipescu/ Fuer??3 Inalta autoritate devine Comisia Comunitatilor Europene; Adunarea Comuna devine Parlamentul

European iar Consiliul special de Ministrii edvine Consiliul de Ministrii


25/90

Actul Unic European este de fapt un document care a pus bazele institutiilor

comunitare europene si care a modificat Tratatele de la Paris si Roma. Inainte adoptarii

si semnarii propriu-zise a acestui act, au avut loc mai multe intalniri ale Consiliului

European dupa cum urmeaza:

Consiliul european de la Fontainbleu din iulie 1984 care a decis crearea unuit

comitet ad-hoc format din reprezentantii personali ai sefilor de state si de guverne.

Comitetul a fost insarcinat sa prezinte sugestii pentru imbunatatirea functionarii

sistemului comunitar si al cooperarii politice, redactand un raport interimar, adresat

Consiliului European ce va urma sa-si aiba sedinta la Dublin.

Consiliul de la Dublin a apreciat calitatea raportului, desi trei din zece

reprezentanti au exprimat rezerve la texul acestuia.

Intrunirea Consiliului de la Bruxelles din martie 1985 a prilejuit un schimb de

opinii cu privire la raportul definitiv, desi cu mult diferit de cel interimar.

Consiliul de la Milano din iunie 1985 a decis cu sapte voturi pentru si trei

impotriva convocarea unei Conferinte Interguvernamentale, avand ca obiect puterile

institutiilor, extinderea activitatilor din comunitate si realizarea unei veritabile piete

interioare . Propunerea a fost materializata la sedinta Consiliului de la Luxemburg

(1985) unde s-au adoptat cu o serie de dificultati unele concluzii care vor fi finalizate

de catre ministrii afacerilor externe in ianuarie 1986.

Conferinta de la Luxemburg a elaborat textul Actului Unic European care a

fost semnat in doua etape: 17 februarie respectiv 28 februarie 19863 de catre statele

membre. Actul Unic European a intrat in vigoare la 1 iulie2 1987 dupa ce Irlanda a

ratificat ultima tratatul1.

Actul unic European reprezinta cel mai important document adoptat dupa

semnarea tratatelor ed instituire a comunitatilor. El reuneste intr-un singur document

(de aici si denumirea sa) dispozitiile privind reforma institutiilor europene si largeste

3

2

1 V. Moscu p.28: Irlanda a considerat ca trebuie sa-si modifice mai inati Constitutia datorita unor referiri

privind securitatea in cadrul politicii externe a comunitatilor.2 A.U.E. trebuia sa intre in vigoare la 1 ianuarie 19873 Danemarca, Italia si Grecia semneaza A.U.E. la Conferinta de la Haga 28 februarie 1986


26/90

domeniul de competenta comunitara, continand si reglementari privind cooperarea si

in domeniul politicii externe.

Actul Unic European avea ca principale obiective realizarea marii piete

incepand cu ianuarie 1993, ameliorarea capacitatii de decizie a Consiliului de

Ministrii.

Odata cu institutirea A.U.E. au avut loc o serie de revizuiri ale tratatelor

precedente dintre care cele mai importante se refera la:

- cresterea competentei legislative4 a Parlamentului European introducandu-

se procedura de cooperare intre PE, Comisie si Consiliu aplicabila pietei

interioare, politiei sociale si coeziunii economice si sociale.

- realizarea unei piete interioarecare trebuia sa se finalizeze in 1993.

-avizul indispensabil al PE pentru acordurile de extindere C.E.E.

- votul cu majoritate calificata in Consiliu inlocuieste unanimitatea in

anumite cazuri stabilite1

- cooperarea europeana in domeniul politicii externe. Anual vor avea loc

reuniuni ale ministrilor de externe impreuna cu un reprezentant, membru al

Comisiei

- in art. 2 A.U.E se recunoaste in mod oficial 2 existenta Consiliului European

care functiona inca din 1974.

1.3.2.2 Tratatul Uniunii Europene de la Maastricht

Adoptarea Tratatului de la Maastricht este rezultatul evolutiei ideilor de unitate

europeana pe doua planuri: in principal economic si monetar si in secundar realizareaunei uniuni politice. Calea spre adoptarea tratatului a fost pregatita de o serie de

intruniri ale Consiliului European care au avut loc la Havana(1988), Madrid (1989),

Strasburg (1989), Dublin (1990), Roma (decembrie 1991). Ultimele probleme privind

4 V. Bideilea? p.7: PE isi schimba statutul de la simplu colaborator la cel de intermediar1 V. Bidilea? p. 82 Filipescu/ Fuer?? p. 94


27/90

realizarea Uniunii Europene au fost stabilite de catre Consiliul European de la

Maastricht - 9-19 decembrie 1991 iar pentru definitivarea tratatului negocierile au

continuat la nivel de experti, acesta fiind semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht de

catre ministrii afacerilor externe si de finante ai statelor membre.

Unele probleme au ridicat ratificarea si intrarea in vigoare a tratatului. Acest

lucru nu a intampinat dificultati in Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Grecia si Irlanda

spre deosebire de celelalte tari care au fost mai intai nevoite sa-si modifice constitutiile

si sa supuna aderarea la tratat unui referendum national.

Tratatul este alcatuit din sapte titluri dupa cum urmeaza: Dispozitii comune,

Modificarea celor trei tratate titlurile II IV Politica externa si de securitate

comuna, Dispozitii finale. De asemenea tratatul contine protocoale si anexe;

protocoalele stabilesc regimuri speciale pentru statele care au intampinat greutati la

ratificare.

Prin tratatul de la Maastricht se creeaza o Uniune Europeana fondata pe

comunitatile europene si completata prin formele de cooperare si politicile prevazute

de tratat. Tratatul a marcat o noua etapa in crearea unei uniuni intre poparele Europei,

in care deciziile trebuie luate pe cat posibil de cetateni.

Uniunea Europeana are, conform art. 3 din tratat, urmatoarele obiective

principale:

- stabilirea si consolidarea uniunii intre popoarele europene

- promovarea dezvoltarii durabile, echilibrate si performante a intregii

activitati economico sociale, prin crearea unui spatiu fara frontiere

interne, prin intarirea coeziunii economico - sociale si a solidaritatii precum

si prin stabilirea unei uniuni economice si monetare.

- afirmarea identitatii proprii pe scena internationala prin promovarea unei

politici externe si de securitate comune, inclusiv a unei politici comune de

aparare.

- intarirea protectiei drepturilor si interselor cetatenilor statelor membre prin

instaurarea unei cetatenii a uniunii.

- consolidarea cooperarii in domeniul justitiei si afacerilor interne


28/90

- cresterea standardelor bunastarii materiale si a calitatii vietii inclusiv a

madiului.

Pentru materializarea acestor obiective U.E dispune de legislatie comunitara,

buget, institutii si organisme comune. Ca urmare a tratatului U.E are urmatoarele

structuri de baza1: Comunitatea Europeana, care a fost fondata pe baza tratatelor de la

paris si Roma si modificate de A.U.E., Parlamentul European, Comisia Europeana,

Consiliul European, Curtea de Justitie, Curtea de Conturi. Consiliul si Comisia sunt

asistate de catre Comitetul Economic si Social si de un Comitet al reuniunilor, ambele

avand functii consultative. A mai fost instituit un sistem european de banci centrale si

o Banca Centrala Europeana.

Comisia Europeana are competenta sa actioneze in 17 domenii de activitate si

anume: industrie, agricultura, transporturi, retele transeuropene, cercetarea si

dezvoltarea tehnologica, mediu, dezvoltare, libera circulatie a marfurilor, persoanelor,

serviciilor si capitalurilor, concurenta, domeniul fiscal si aprpierea legislatiilor, politica

economica si monetara, politica comerciala comuna, politica sociala, cultura, sanatatea

publica si protectia consumatorilor.

Tratatul a instituit cetatenia europeanaprin care orice persoana care are

natio9nalitatea unui stat membru este cetatean U.E. cu drepturi si indatoriri prevazute

prin tratate. Pe aceasta linie se inscrie si Acordul de la Schengen la care au aderatmajoritatea statelor U.E.

1.3.2.3 Acordul de la Schengen2

Initiatoarele arhicunoscutului Acord de la Schengen au fost guvernele statelor

uniunii economice Benelux, guvernul Republicii Federale Germania si al Republicii

Franceze, care au pornit de la mai multe considerente intre care retin atentia:

- progresele inregistrate in cadrul Comunitatilor Europene in vederea

asigurarii liberei circulatii a persoanelor, marfurilor si serviciilor.

1 V. Bidilea? p. 92 Acordul de la Schengen este referitor la suprimarea graduala a controlului vamal la granitele comune intre

statatele membre (14 iunie 1985)


29/90

- obiectivitatea efortului de amplificare a raporturilor dintre popoarele

statelor membre ale Comunitatilor Europene prin intermediul liberei treceri

a granitelor interioare pentru re??????????? lor si ale liberei circulatii a

marfurilor si serviciilor.

- necesitatea consolidarii solidaritatii intre popoare

- dorinta de a suprima controlul granitelor comune.

Asa cum este firesc, masurile de aplicare a Acordului au presupus in plan

intern masuri legislative supuse adoptarii parlamentelor nationale, iar la nivel

comunitar s-a semnat in iunie 1990 Conventia de aplicare a Acordului de la Schengen

din 14 iunie 1985.

Acordul are in structura sa doua titluri: masuri aplicabile pe termen curt si

masuri aplicabile pe termen lung. Masurile pe termen scurt se refera la formalitatile, la

granitele comune, circulatia persoanelor, politica in domeniul vizelor, masuri cu

caracter politienesc cum ar fi: actiunea impotriva traficului ilicit de stupefiante si arme,

frauda fiscala si vamala, contrabanda precum si masuri referitoare la transporturilor la

granita. Masurile pe termen lung au in vedere armonizarea politicilor si legislatiilor

pentru realizarea obiectivelor comune.

Revenind la Tratatul de la Maastricht, unul dintre obiectivele importante pe

care si-l propun spre realizare statele membre pana cel mai tarziu in anul 1999, este cel

care are in vedere chiar stabilitatea uniunii si anume unificarea cursului de schimbal

monedelor nationale, care vor fi inlocuite printr-o moneda unica. In aceasta directie

anul 1993 constituie inceputul Pietei interne comunitare , la noile dimensiuni

conferite de tratatul de la Maastricht, iar la 1 ianuarie 1994 a debutat faza preparatorie

a Uniunii economice si monetare.

Un alt obiectiv important al tratatului il reprezinta realizarea unei uniuni

politice care se realizeaza pe trei niveluri: in primul rand va fi marit considerabil

numarul domeniilor politice care fac obiectul deliberarilor din cadrul institutiilor; in al

doilea rand se are in vedere transferul de competente de la statele membre catre

Uniune, indeosebi in ce priveste hotararile cu caracter de principiu; al treilea nivel il

reprezinta cel al deciziei comunitare, care a fost consolidata in ceea ce priveste


30/90

structurile institutionale si procedurile. Un interes deosebit il reprezinta Comitetul

regional si Conferinta Parlamentelor care cuprinde deputati nationali si europeni.

Textul adoptat la Maastricht sistematizeaza mai multe elemente cu natura

juridica diferita, in primul titlu stipulandu-se intr-o maniera aproape lapidara faptul ca:

prin prezentul tratat Inaltele Parti Contractante instituie intre ele o Uniune

Europeana care ase fondata pe Comunitatile europene completate cu politicile si

formele de cooperare stabilite prin prezentul tratat . Preambulul scoate in evidenta cu

claritate faptul ca Uniunea nu este inca realizata: prezentul tratat marcheaza o etapa

noua in procesul de constructii a unei uniuni mai stranse intre popoarele Europei,

uniune in cadrul careia hotararile sa fie luate cu participarea celei mai mari parti

posibile a cetatenilor .

Avand o importanta deosebita, Tratatul de Uniune, adoptat la Maastricht a

devenit un cuvant de ordine sinonim cu o noua forta de decizie, referitoare la problema

integrarii europene, problema care nu a mai fost pusa niciodata cu atata acuitate ca

acum.

1.3.2.4 Tratatul de la Amsterdam

Originile acestui tratat dateaza din iunie 1994, cand liderii Uniunii Eueopene

au decis formarea unui Grup de Reflectie care sa ia in considerarereformele viitoare.

De asemenea prin Tratatul de la Maastricht s-a hotaratintrunirea unor conferinte

interguvernamentaledcare sa examineze acele prevederi ale tratatelor care ar trebui sa

fie revizuite. Dupa mai multe intruniri succesive ale aceste organisme si ale

Consiliului incepand din 1994 (Corfu) si pana in iunie 1997 s-a reusit formularea

textului tratatului. Dupa definitivarea acestuia in noaptea de 17-18 iunie 1997 la

Amsterdam, tratatul a fost semnat de catre statele membre la 2 octombrie la

Amsterdam in acelasi an. In noiembrie 1997, Parlamentul si-a depus rezolutia cu

privire la Tratat care a fost ratificat de statele membre pana in 1999. La 1 martie 1999

tratatul a intrat in vigoare.

De ce asa de curand un nou tratat dupa alte 2 in 1986 si 1992 care au introdus

noi reglementari? Adevarul este ca o serie de probleme au ramas tot nerezolvate cum


31/90

ar fi: drepturile cetatenilor, eficienta institurionala si democratizarea precum si rolul

uniunii pe plan international. Noul tratat pune bazele unei cooperari mai stranseintre

statele membreprin intermediul institutiilor U.E. si deasemenea s-a realizat o oarecare

simplificare a legislatiei si o noua numerotare a tratatelor. Cu toate ca tratatul anterior

de la Maastricht a avut realizari considerabile introducand cetatenia europeana,

imbunatatind modalitatile de lucru ale institutiilor si acordand Parlamentului puteri

mai largi, noi provocari sunt acum ridicate de introducerea monedei euro impreuna cu

o cooperare stransa pe plan economic precum si de perspectiva extinderii U.E. asupra

intregului continent. Tratatul de la Amsterdam retine aceeasi structura promovata la

Maastricht, cei trei piloni pe care se bazeaza U.E. si anume: Comunitatile europene,

politica externa si de securitate si justitia si afacerile interne. Pornind de la aceasta

structura tratatul este impartit in trei mari sectiuni:

- Uniunea Europeana si cetatenii sai

- identitatea uniunii pe plan international

- institutiile U.E.

Prin tratatele europene au fost acordate cetatenilor o serie de drepturi bazate in

principal pe libertatea de miscare intre statele membre; tratatul de la Maastricht a

adaugat dreptul de vot si de a fii ales membru in institutiile europene. Tratatul de la

Amsterdam pe de alta parte confirma expres drepturile fundamentale, prevazute in

constitutiile statelor, care privesc fiecare individ in parte. Tratatul se concentreaza

asupra a trei probleme respectarea drepturilor fundamentale prevazute in Conventia

europeana a drepturilor omului, problema discriminarii de orice fel si obligatia

asigurarii unor posibilitati egale atat femeilor cat si barbatilor. De asemenea se

incearca sa se raspunda si unor preocupariale cetatenilor mult mai practice cum ar fi

piata fortei de munca,problemele sociale, siguranta individului, libertatea, justitia,

mediul, sanatatea, drepturile consumatorului, valorile si aspiratiile cetatenilor

Identittaea Uniunii pe plan international ia in considerare doua aspecte: politica

externa si de securitate comuna. Noul tratat da posibilitateastatelor sa foloseasca

institutiile comunitare pentru a realiza o cooperare mai stransa intre ele si in late

domenii decat cele care sunt guvernate exclusiv de prevederi comunitare cum ar fi


32/90

realizarea unitatii economice si monetare, securitatea, justitia sau integrarea in ???????

comunitar a acordului de la Schengen.

Reforma institutionala in perspectivaextinderii U.E. are in vedere compunerea

comisiei, cea a numarului de voturi acordat fiecarui stat in Consiliu si problema votarii

cu majoritatea urmand sa fie restransa la deciziile de natura constitutionala

(amendamente ale tratatelor, aderari, procedura electoraal etc.)

Printre altele Tratatul de la Amsterdam a realizat si o simplificare a tratatelor

existente prin extragerea elementelor care au devenit nule, inaplicabile sau

ineficiente precum si o noua numerotare. Tratatul a reprezentat de fapt un grup de

amendamente adus vechilor tratate si a fost semnat in aceasta forma dar la cererea

Conferintei Interguvernamentale a fost publicata si o versiune consolidata a vechilor

tratate incluzand noile modificari.

Avand in structura sa tratate cinci mari domenii libertatea, securitatea si

justitia, relatia U.E. cu cetatenii sai, politica externa, institutiile U.E., cooperarea

actul adoptat la Amsterdam lasa totusi nerezolvate unele probleme de actualitate cum

ar fi extinderea U.E. si introducerea monedei unice. Cu toate acestea tratatul de la

Amsterdam da o noua legitimitate democratica Uniunii Europene.

2. Izvoare ale dreptului institutional comunitar

2.1 Consideratii generale

Dreptul comunitar poate fi definit ca ansamblul normelor juridice cuprinse in

tratatele de instituire a comunitatilor europene sau in actele adoptate de institutiile

comunitare, care au ca scop instituirea, apropierea si functionarea comunitatilor

europene si a Uniunii Europene1. In sens larg, insa, dreptul comunitar este dat de

ansamblul regulilor aplicabile in ordinea juridica comunitara (art. 164 si 143 ale

Tratatului C.E.E.) unele dintre ele chiar nescrise; principiile generale de drept sau

jurisprudentei Curtii de Justitiei; normele de drept ale caror provenineta se afla in afara

ordinii juridice comunitare provenind din relatiile externe ale Comunitatilor; dreptul

1 V. Marcu p. 88/ S.P.Marin Les communates europeennes, LUnion E. Paris 1993


33/90

complementar provenit din actele conventionale incheiate intre statele membre pentru

aplicarea tratatelor.

Cu privire la clasificarea izvoarelor comunitare in literatura de specialitate nu

exista o opinie unitara2. Dupa unii autori3aceste izvoare sunt tratatele institutive,

dreptul derivat, dreptul international si principiile generale de drept. Dupa alti autori4

izvoarele dreptului comunitar ar fi tratatele institutive, tratatele subsidiare, legislatia

secundara, deciziile, opiniile si principiile generale aplicate de Curtea de Justitie.

Intr-o alta opinie5, pe care literatura de specialitate o insidera cea mai adecvata

izvoarele se clasifica astfel:

- tratatele institutive si modificatoare izvoare primare

- izvoarele derivate sau dreptul derivat, secundar regulamentele,

directivele, deciziile, recomandarile si avizele.

- jurisprudentele Curtii De Justitie

- principiile generale de drept

In acceptiunea profesorului Filipescu izvoarele dreptului comunitar se clasifica

astfel: - tratate institutive si modificatoare

- izvoarele derivate

- normele de drept care provin din angajamentele externe ale comunitatilor

-izvoarele complementare

- izvoarele nescrise (metodele de interpretare ale Curtii de Justitie si

principiile generale de drept)

2.2 Tratatele institutive si modificatoare izvoare primare ale dreptului

comunitatilor europene

Tratatele de constituire a Comunitatilor Europene reprezinta categoria surselor

de cea mai mare importanta in ordinea juridica comunitara intrucat toate celelalte surse

trebuie sa se subordoneze acestora. Ele cuprin in primul rand cele trei tratate de baza

2 V. Marcu p. 88 893 J.V. Luis L???? juridiquecommunnataire Bruxelles 1999 p. 71 1044 Penelope Kent European Community law 1992 p. 23 265


34/90

prin care s-au constituit comunitatile Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951 si

Tratatele de la Roma din 25 martie 1957 insotite de numeroase anexe si protocoale

intre care cel mai important defineste statutul Bancii europene de Investitii, la care se

adauga protocoalele semnate la 17 aprilie 1957 la Bruxelles asupra privilegiilor si

imunitatilor, privind Curtea de Justitie.

Tratatele si acordurile modificatoare reprezinta a doua categorie, ele reflectand

procesul de perfectionare a cadrului juridic comunitar in functie de necesitatile impuse

de evolutia comunitatilor. Acestea sunt mai greu de prezentat exhaustiv deoarece

modificarile si completarii rezulta nu numai din tratatele propriu zise, ci si dintr-o

gama larga de alte documente ale institutiilor comunitare. Oprindu-ne numai la

modificarile cele mai importante care au avut relevanta asupra comunitatilor acestea ar

fi: Tratatul de la Bruxelles din 8 aprilie 1965 instituind un Consiliu si o Comisie unica,

tratatele1 referitoare la bugetul comunitar, actele de aderare ale statelor, Actul Unic

European semnat la Luxemburg si Haga 14/28 februarie 1987, Tratatul de la

Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam (2 octombrie 1997).

Independenta si autonomia aplicarii tratatelor este in prezent considerabil

limitata din dorinta Curtii de Justitie de a face sa prevaleze o mai mare si cuprinzatoare

armonie in interpretarea dispozitiilor celor trei tratate unele in spiritul altora.

2.3 Izvoarele derivate ale dreptului comunitar

Aceasta a doua categorie de izvoare ale dreptului comunitar este formata din

ansamblul actelor unilaterale ale institutiilor, namaifiind deci in prezenta unui drept

conventional, ci in prezenta unui drept legiferat 2, adica a unui grup de reguli.

Caracteristica principala a Comunitatilor europene este aceea confom careia

capacitatea de a crea reguli de drept este institutiv validata? Si se exercita dupa o

anumita procedura prealabila. Suntem in prezenta unei puteri normative comparabila

cu cea legislativa.

Denumirea oficiala a izvoarelor derivate o gasim in art. 189 al tratatului C.E.E.

in care se arata ca pentru ind4eplinirea misiunilor si in conditiile prevazute in tratat,

1 Tr. Lexemburg 22 aprilie 1970, Tr. Bruxelles 22 iulie 19752 filipescu/Fue??? p. 36


35/90

Consiliul si Comisia hotarasc regulamente si directive, iau decizii si formeaza

recomandari si avize . Dupa cum a statuat Curtea de justitie natura unui act din

aceasta categorie nu este data de denumirea sa, ci de continutul sau, Curtea putand sa

procedeze la recalificarea actului sau la invalidarea sa daca nu s-a respectat procedura.

Regulamentul este principalul izvor al dreptului comunitar avand o natura

juridica si aficacitate comparabile cu cea a legilor in sistemele nationale. Regulamentul

ca si legea contine prevederi generale si impersonale statuand prin abstractie. Ele pot fi

de baza sau de executie; cele de baza sunt de competenta exclusiva a Consiliului iar

cele de executie pot emana si de la alte organe.

In ceea ce priveste regimul lor juridic art. 189 C.E. prevede ca acestea :

- au o aplicabilitate generala adresandu-se tuturor subiectelor de drept din

spatiul comunitar

- sunt obligatorii in totalitatea dispozitiilor lor

- au aplicabilitate directa in toate statele membre adresandu-se direct

subiectelor de drept intern deoarece contine drepturi si aplicatii pentru

acestea.

Directiva in termenii art. 189 C.E.E. leaga statul membru destinatar in

privinta rezultatului de atins lasand instantelor nationale competenta in ce priveste

formele si mijloacele. Directiva se aseamana tehnicii legii cadru completata prindirectiva de aplicare. Aceasta circumscrie redactarilor tratatelor de a oferi institutiilor

un instrument de uniformizare juridica, o formula fondata pe impartirea de ??????? si

colaborarea intre nivelul comunitar si cel national. Directivele se caracterizeaza prin

faptul ca nu sunt de aplicabilitate generala ele adresandu-se unor destinatori precisi.

Ele nu sunt acte generale adresandu-se doar destinatarilor avuti in vedere, ele trebuie

comunicate deci fiecarui destinatar.

Decizia este caracterizata ca act obligatoriu in toate documentele sale pentru

destinatarii desemnati (art. 189). Spre deosebire de regulament, decizia nu are o

influenta generala. Ea vizeaza in deosebi aplicarea prevederilor tratatelor la situatii

particulare; ea este asimilata actelor nationale si constituie un instrument de executie

administrativa a dreptului comunitar. O decizie poate stabili un obiectiv a carui

revendicare trece prin ????tarea de masuri la nivel national; se prezinta ca un


36/90

instrument de legislatie indirecta care nu exista fara directiva. Contrar directivei,

decizia este obligatorie in toate elementele sale nu numai in ce priveste rezultatul de

atins. Pentru intrarea in vigoare ele trebuie notificate, in caz contrar fiind inoperabile.

De asemenea deciziile trebuie sa fie motivate in mod clar si pertinent.

Avizele si recomandarile se disting din ansamblul instrumentelor care fac parte

din nomenclatorul dreptului comunitar derivat prin aceea ca nu au forta de

constrangere si deci nu sunt izvoare in adevaratul inteles al cuvantului.

Exista insa si o alta categorie de avize care au un alt statut juridic si o anumita

forta juridica. Este situatia avizelor date de Comisie in cazul procedurii pentru

neindeplinirea obligatiilor rezultate din tratate. In continuarea acestei idei exista o serie

de acte care nu sunt enumerate in art. 189 si care nu constituie izvoare cum ar fi actele

atipice care au aceeasi denumire cu cea a actelor prezentate mai sus dar au o alta

natura juridica si alte efecte fiind deci denumite abuziv cu acelasi titlu, respectiv actele

au aceeasi denumire dar care emana de la alte institutii.

Competenta in ce priveste edictarea izvoarelorderivate ale dreptului comunitar

are in vedere urmatoarele principii1:

- principiul competentei de atribuire care prevede ca in afara accesului la

instrumentele juridice, nomenclatura este rezervata Consiliului si Comisiei

-

principiul legalitatii comunitare potrivit caruia fiecare din cele trei tratateconstituie cadrul, fundamentul si limitele puterilor institutiilor de a edicta

norme de drept.

- principiul neinterventiei instrumentelor normative porneste de la ideea ca

atunci cand dispozitiile tratatelor se abtin in a preciza categoria actelor de

adoptat sau cand lasa la alegerea expresa intre doua sau mai multe acte

mentionate in art. 189 este evident ca institutiile recurg la instrumentul care

li se pare cel mai accesibil si mai adecvat.

- principiul ierarhizarii izvoarelor derivate ale dreptului comunitar

2.4 Normele de drept care provin din angajamentele externe ale comunitatilor

europene

1 Filipescu/Fu???? p. 39


37/90

Diferite categorii de angajamente externe ale Comunitatilor, care se multiplica

si se diversifica prin participarea crescanda la relatiile internationale, constituie

adevarate izvoare de drept pentru ordinea juridica comunitara.

Acordurile incheiate de Comunitati cu state terte sau cu organizatii

internationale se integreaza in ordinea juridica comunitara si devin izvoare de

legalitate. Acordul nu se poate opune just?????????? atata timp cat nu a fost publicat si

de asemenea nu devine parte integrata a ordinii juridice comunitare decat de la data

intrarii in vigoare.

Actele unilaterale adoptate de organele infiintate prin acordurile externe ale

Comunitatilor. Aceste acte, privenind de la organele internationale, nu se aplica

automat prin ele insele in ordinea juridica comunitara, ele fiind sistematic reluate in

regulamentele Consiliului si publicate in anexele acestora.

Unele tratate incheiate de statele membre cu state terte.? Curtea de Justitie nu

exclude legarea Comunitatilor prin sarcini la care ele nu sunt parti. Aceasta posibilitate

a ramas, totusi, limitata la anumite ipoteze in care Co9munitatile sunt considerate ca

fiind substituite cu statele membre, pentru angajamentele asumate de ele anterior

anului 1958. Ramane insa deschisa chestiunea daca, Comunitatea este legata prin

acordurile incheiate ulterior intrarii in rigoare a tratatului C.E.E., in domeniile care cad

sub influenta acestuia.

2.5 Izvoarele complementare ale dreptului comunitar european

Spre deosebire de izvoarele precedente, in acest caz avem de-a face cu izvoare

care rezulta din acordurile incheiate intre statele membre in domeniile de competentia

nationala. In masura in care ele se incadreaza in tratate ele poarte denumirea de drept

(izvoare) complementar so pot fi considerate norme de drept comunitar in sens larg.

Conventia comunitara

Este prevazuta, uneori, interventia expresa a conventiilor intrenationale

formale, de catre tratatele comunitare, tocmai pentru a le completa. Aceste conventii

seamana foarte mult cu dreptul international prin recurgerea la procedeele clasice de


38/90

angajament care sunt semnarea si ratificarea. Specificitatea lor, de conventii

comunitare, se manifesta mai intai, prin nivelul elaborarii lor: initiativa este, in

general, luata de comun acord cu Consiliu si Comisia; negocierea este condusa de

expertii guvernamentali cu asistenta Comisiei; proiectul elaborat este trimis

Consiliului si Comisiei care indica public opinia lor intr-un aviz formal indicand si

obiectiile pe care le au.

Deciziile si acordurile convenite prin reprezentantii guvernelor statelor membre

reunite in cadrul Consiliului.

Acestea se refera la anumite probleme exprese care nu sunt guvernate de tratate

si care sunt ridicate de catre statele membre. Sunt adoptate de Consiliu la propunerea

Comisiei dupa consultarea Adunarii si in prezenta Comisiei. Natura lor juridica este

data de faptul ca sunt acte conventionale interstatale.

Declaratiile, rezolutiile si luarile de popzitie ale Comunitatilor europene care

sunt adoptate de comun acord de statele membre.

Se deosebesc de precedentele prin faptul ca nu comporta nici o procedura de

angajament juridic si traduc numai vointa politica a actelor care le confera numai

rabdare de orientare pentru a programa actiunile lor. Asemenea acte pot sa mai fie

adoptate si in cadru Consiliului European.

Chiar daca ramane in exterior dreptul complementar se afla intr-o stransa

simbioza cu ordinea juridica comunitara. Nici o dispozitie a unor astfel de convetii nu

poate fi provocata pentru a facesa esueze aplicarea tratatului institutiv al C.E.

Raporturile intre dreptul complementar si dreptul derivat sunt diverse. Astfel

dreptul complementar nu isi are locul in documentele competentei comunitare

exclusive, in domeniile competentei concurente a Comunitatilor si a statelor membre

principiul este cel al prioritatii dreptului derivat, pe cand in domeniile competentei

nationale exclusive, acte ale institutiilor comunitare nu pot interveni decat pe fondul si

pentru executarea actului de drept complementar.

2.6 Izvoarele nescrise ale dreptului comunitar european


39/90

In aceasta categorie se incadreaza metodele de integrare ale Curtii de Justitie si

principiile generale de drept.

In cadrul principiilor generale de drept distingem intre principiile care

guverneaza drepturile fundamentale ale persoanelor, principiile cu caracter

fundamental prin care Curtea de Justitie impune respect institutiilor comunitare

principiul securitatii juridice, principiul drepturilor de aparare, principiul egalitatii si

principiul proportionalitaii si principiile cu caracter tehinc care nu au decat o valoare

supletiva?

3. Caracteristici ale Comunitatilor europene si ale dreptului comunitar

Comunitatile europene au reprezentat in plan european si international o

realitate inedita si complet originala, diferita de orcare alta organizatie creata pana

atunci. Uniunea Europeana a adaugat noi valente acestei constructii suprastatale, ea

reprezentand inca un pas important dar nu ultimul,in realizarea ideilor de integrare

europeana. Pe langa celelalte subiecte ale dreptului international, comunitatile

europene ca si Uniunea Europeana sunt organizatii internationale care prezinta o serie

de caracteristici proprii.

3.1 Asociatii economice integrate

Desi, prin scopul urmarit, se indreapta catre domeniul politic, primordial

ramane totusi scopul economic (Piata unica). Sunt asociatii economice justificate

exclusiv prin natiunile folosite in cuprinsul tratatelor incheiate. Astfel art. 2 al

Tratatului de la Roma si al celui de la Paris vorbesc despre Piata Comuna; de

asemenea se vorbeste despreaPiata Comuna Nucleara in tratatul ? instituind Euratom.


40/90

Piata Comuna, ca reflex al unei situatii economice, din punct de vedere juridic este o

arie geografica unica ce se substituie ariilor geografice nationale, care fuzioneaza intre

ele, pentru a functiona ca un tot unitar, aplicandu-se la aria comuna regulile conventiei,

reguli ce decurg in mod implicit din cele ale economiei de piata.

Formarea unei asemenea arii a fost insotita si de unele masuri de ordin juridic

care au avut in vedere in principal:

- suprimarea barierelor vamale nationale si a tarifelor adiacente si inlocuirea

lor cu traficul vamal comun, permitand libera circulatie a produselor in

interiorul ariei comune

- interzicerea oricaror masuri de protectie directa sau indirecta a

producatorilor proprii prin taxari, co??????????, ajutoare din partea statului

sub forma suventiilor

- s-a impus prin reglementari juridice inlaturarea tuturor discriminarilor de

natura publica sau privata, interzicandu-se orice masuri de limitare a

concurentei sau de limitare a Pietei Comune.

Incepand la 1 ianuarie 1993 opereaza existenta Pietei comune a serviciilor,

muncii si capitalurilor, care a avut ca punct de plecare piata coumna a produselor.

Din punct de vedere politic s-a realizat trecerea de la politica nationala proprie

la cooperarea economica in interesul comunitatilor pentru realizarea obiectivelorcomunitare.

3.2 Organizatii internationale

Cauzele care guverneaza aceasta a doua trasatura caracteristica de esenta a

comunitatilor se regasesc, indeosebi, in urmatoarele especte:

a. reprezinta rezultatul incheierii unor tratate intre statele suverane nationale,

negociabile fiind intre reprezentanti autorizati ai statelor

b. sunt organizatii internationale regionale deschise, orice stat european avand

posibilitatea sa adere la ele. Tratatele constitutive se deosebesc de tratatele

internationale clasice prin faptul ca prevad proceduri speciale de intrare in


41/90

vigoare, de aderare la acestea si de modificare ca si in ceea ce priveste

cadrul institutional creat prin ele si ordinea juridica specifica.

Pana la Tratatul de la Maastricht constitutiile statelor membre nu contineau

prevederi care sa se refere la participarea la Comunitatile europene ci doar la

organizatii internationale. Spre exemplu Germania a inscris in art. 23 din Constitutie

angajamentul de a respecta principiile statutului democratic, social si federal, precum

si principiul subsidiaritatii si al garantarii drepturilor fundamentale, in scopul realizarii

unei Europe unite, scop in care statul federal poate transfera pe cale legislativa dreptul

de suveranitate.

Conditiile de fond, cele de natura politica, avute in vedere de aceste organizatii

si care trebuie indeplinite de orice stat care doreste sa adere sunt: existenta si

functionarea unei democratii de tip pluralist in statul aderant si reprezentarea

drepturilor omului.

Conditiile de ordin juridic cerute statelor pentru aderare sunt:

- acceptarea fara rezerve a tratatelor si a finalitatilor lor politice acceptare

care se concretizeaza in (acceptarea fara rezerve) recunoasterea prioritatii

dreptului comunitar in raport cu dreptul national

- recunoasterea principiului aplicabilitatii directe a dreptului comunitar, fara

necesitatea ratificarii in vederea aplicarii de catre statele membre- recunoasterea caracterului obligatoriu a ordinii juridice comunitare.

c. ca organizatii specializate au vocatie economica, desi ulterior se tinde catre

o vocatie politica

d. sunt organizatii internationale, care au calitatea de persoane juridice, fiind

subiecte de drept international public, fapt confirmat si de jurisprudenta

Curtii de Justitie. In ceea ce priveste incheierea de tratate internationale

spre deosebire de organizatiile internationale clasice, care au o competenta

limitata stabilita prin tratat, Comunitatile sunt abilitate sa incheie tratate in

domenii dintre cele mai variate.

Comunitatile europene ca regula generala se supun normelor dreptului

international public care prevede ca organizatiile nu pot deveni unele membrele altora.

Avand in vedere ca ele se substituie statelor in exercitarea unor competente, situatia lor


42/90

este diferita, fapt pentru care se admit unele exceptii. Astfel C.E.E. are statut de

observator la O.N.U., O.I.M., F.M.I., Banca Mondiala, intretine relatii cu Consiliul

Europei, participa la GATT si este membru cu drepturi depline FAO.

In ceea ce priveste reprezentarea internationala, intre Comunitati si statele

membre sunt instituite misiuni de reprezentare care chiar daca nu sunt denumite

ambasade, au toate caracteristicile acestora. Astfel si statele au acreditat la Bruxelles

reprezentanti pe langa Comunitati. Pe de alta parte statele membre au reprezentante

permanente cu statut diplomatic. Reprezentarea Comunitatilor pe langa state terte sau

organizatii internationale seface prin delegatii numite de catre Comisie si care trebuie

sa beneficieze de acordul statului in cauza. In statele comunitare nu exista organe de

reprezentare a Comunitatilor.

In cazul Comunitatilor europene se poate aborda si probleme recunosterii1 lor

de catre state si a statelor de catre Comunitati.

3.3 Structura institutionala proprie

Comunitatile Europene reprezinta organizatii internationale cu o structura

originala, diferita de cea a altor organizatii internationale. In acelasi timp, prin faptul

ca acestea sunt cuprinse intr-un anumit sistem, au o caracteristica complexa, intre ele

instituindu-se o serie de relatii de colaborare si dispunand de un sistem de institutii

comune: Consiliul, Comisia, Parlamentul,Curtea de Justitie.

3.4 Principiile generale privind competenta Comunitatilor Europene

Stabilirea competentelor in cadrul C.E. si a U.E. apare ca o problema deosebit

de complexa, motivele fiind bazate atat pe caracterul eterogen al C.E. cat si pe

repartitia competentelor intre acestea si state. In acest sens trebu

cooperarea statelor in cadrul organizatiilor regionale europene

Documents