Contabilitatea stocurilor. I.A.S. 2 .

Aplicaţie la S.C. ARAD SUPPLY SRL

1

Cuprins

Capitolul I : STOCURILE

1.1- Noţiunea de stoc .................................................................................................................pag.4

1.2- Clasificarea stocurilor…………..........................................................................................pag.6

1.3- Obiectivele şi factorii organizării contabilităţii stocurilor……………..............................pag.7

Capitolul II: EVALUAREA SI CONTABILITATEA STOCURILOR

2.1- Valoarea de intrare în patrimoniu şi valoarea la ieşirea bunurilor din stoc ...........................pag.9

2.2- Reguli de evaluare a stocurilor…………..………………………………………………...pag.11

2.3- Metode utilizate în contabilitatea stocurilor…............................................................…....pag.18

Capitolul III: STUDIU DE CAZ

PRIVIND GESTIUNEA STOCURILOR LA S.C. ARAD SUPPLY SRL

3.1- Prezentarea societăţii ..............................................................................................................pag.22

3.2 - Determinarea stocului optim, curent şi de siguranţă la S.C. ARAD SUPPLY SRL ..........pag.22

3.3- Determinarea necesarului de finanţat pentru activele circulante a

SC ARAD SUPPLY SRL …………………………………………………………………....pag 27

3.4 - Metode anlitice bazate pe cifra de afaceri..............................................................................pag.28

3.5 - Determinarea surselor de finanţare a ciclului de exploatare...................................................pag.31

Bibliografie...............................................................................................................................pag.33

2

Capitolul I

Stocurile

1.1. Noţiunea de stoc

În procesul de producţie, forţa de muncă prin intermediul mijloacelor de muncă,

transformă obiectele muncii în produse finite. Aceste obiecte ale muncii - materii prime,

materiale auxiliare - se constituie ca intrări ale proceselor de fabricaţie în vederea obţinerii

mărimilor de ieşire stabilite în conformitate cu cererea.

Ele se găsesc sub forma stocurilor pentru producţie sau sub forma stocurilor pentru

desfacere şi în curs de încasare (adică în circulaţie). Aceste valori sunt expresia materială a

unor fonduri şi a capitalului circulant care împreună formează mijloacele circulante ale

întreprinderii, ca element al structurii economice a acestuia.

Mărimea mijloacelor circulante este influenţată de o serie de factori, interni şi externi

ai întreprinderii, obiectivi sau subiectivi, cu influenţă pozitivă sau negativă.

Astfel, având în vedere că mijloacele circulante se găsesc sub formă de stocuri în

diferite stadii ale ciclului de fonduri, putem admite că ele reprezintă staţionări ale fondurilor

băneşti în formă transformată.

Pentru gestiunea financiară a intreprinderii o însemnătate deosebită are stabilirea unui

raport optim între capitalurile proprii şi cele împrumutate, pentru a se realiza un cost cât mai

redus al acestora, o structură financiară adecvată şi un grad de îndatorare care să nu diminueze

autonomia şi independenţa financiară a acesteia.

Această secţiune de gestiune financiară (pe termen scurt) continuă planificarea

financiară.

Între planificarea economică şi planificarea financiară există o strânsă legătură. Cea

economică determină mărimea stocurilor optime cu ajutorul unor modele adecvate, iar

planificarea financiară stabileşte necesarul de capitaluri pentru ciclul de exploatare şi

finanţarea acestui necesar inclusiv costurile şi riscurile aferente. Tot prin planificarea

financiară se repartizează necesarul de fonduri pe surse de acoperire, determinând şi

indicatorii de caracterizare a utilizării mijloacelor circulante şi fondurilor băneşti destinate

acoperirii necesarului de mijloace circulante.

3

Se fundamentează astfel un bilanţ previzional (în partea de jos a acestuia) privind

echilibrul financiar planificat pe termen scurt, între activele şi pasivele circulante şi de

trezorerie ale întreprinderii.

Mărimea şi structura mijloacelor circulante depinde de domeniul de activitate al

întreprinderii, de necesităţile reale ale producţiei, de caracterul producţiei, de optimizarea

transportului (aprovizionare - desfacere), de modul de fundamentare a stocurilor, de

consumurile specifice, de îmbunătăţirea aprovizionării tehnico- materiale, a organizării

producţiei, de durata ciclului de fabricaţie, de durata termenelor de decontare.

Stocurile reprezintă, materiale, lucrări şi servicii destinate să fie consumate la prima

lor utilizare, să fie vândute în situaţia când au starea de marfă sau produse rezultate din

prelucrare, precum şi producţia în curs de execuţie.

Stocurile, sub aspectul gestionării, se pot grupa în stocuri şi producţia în curs de

execuţie, ambele fiind considerate active circulante materiale. Comisia Internaţionala a

Standardelor Contabile (I.A.S.C.), în norma de contabilitate IAS 2 „Stocurile” aplicată

începând cu 1.01.1976 şi revizuită în anul 1993 defineşte stocurile ca fiind un element de

activ, iar costul de achiziţie al acestora cuprinde preţul de cumpărare, taxele vamale şi alte

taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare.

Obiectivul IAS 2 este stabilirea si tratarea la maxim de acurateţe a tuturor stocurilor care

sunt active. În acest sens stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre costul

istoric şi valoarea netă realizabilă, problema fundamentală fiind legată de calcularea costului

stocurilor, care vor trebui recunoscute ca active şi reportate până când veniturile aferente sunt

recunoscute(conceptul conectării veniturilor cu cheltuielile).

            Standardul tratează toate stocurile care sunt active cum sunt cele deţinute pentru a fi

vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, cum sunt cele în curs de producţie in

vederea vânzării, cum sunt cele sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce

urmează a fi folosite în procesul de producţie sau cum sunt cele pentru prestarea de servicii.

În cazul prestării de servicii, stocurile includ costul serviciilor pentru care întreprinderea nu a

recunoscut înca venitul aferent (de exemplu, în activităţile în curs de execuţie desfăşurate de

auditori, arhitecţi şi avocaţi) . ).

      IAS 2 dă indicaţii în ceea ce priveşte normele de bază cu privire la modul de determinare

a costului stocurilor ce urmeză a fi reportat în bilanţ precum şi de recunoaştere ulterioara ca o

cheltuială, incluzând orice reducere a valorii contabile la valoarea netă realizabilă. Aceasta nu

se aplică stocurilor de animale vii, produselor agricole şi forestiere, minereurilor în cazul în

care acestea sunt evaluate la valoarea netă realizabilă (conform practicii în domeniu). Această

4

excludere se aplică numai producătorilor de stocuri; prelucrătorii sau alte unităţi de procesare

sau transformare nefiind excluşi de la prevederile IAS 2.

Stocurile pot fi:

• Bunuri achiziţionate în scopul revânzării ( marfa cumpărată de un comerciant cu

amănuntul şi destinată revânzării) sau orice altă achiziţie având acest scop;

• Bunuri finite sau în curs de execuţie fabricate de întreprindere;

• Materii prime, materiale, utilităţi ce urmează a fi folosite în procesul de producţie;

Costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent, în

cazul prestărilor de servicii

1.2. Clasificarea stocurilor

În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate şi delimitate în

funcţie de patru criterii: fizic, destinaţie, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a

gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele stocuri:

Materii prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în

componenţa lor integral sau parţial, în stare iniţială sau transformată;

Materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare,

combustibili, piesele de schimb, seminţele şi materialul de plantat, furajele şi alte materiale

consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de

regulă, în produsul rezultat;

Produsele sub forma semifabricatelor, produselor finite şi produselor

reziduale;

Animale care nu au îndeplinit condiţiile de a fi trecute la animale adulte,

animale de îngrăşat, pasările şi coloniile de albine;

Producţia în curs de fabricaţie reprezintă materii prime care nu au trecut

prin toate stadiile de fabricaţie, produse nesupuse probelor şi recepţiei tehnice, precum şi

lucrările şi serviciile în curs de execuţie sau neterminate;

Mărfuri, respectiv bunuri pe care întreprinderea le cumpăra în vederea

revânzării ;

Ambalajele, cuprind bunurile necesare pentru protecţia mărfurilor pe timpul

transporturilor şi depozitării sau pentru prezentarea lor comercială.

Categorii distincte în cadrul stocurilor constituie obiectele de inventar, baracamentele şi amenajările provizorii.

5

În România, prin Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii nr. 82/1991 este dată următoarea definiţie acestei clase de active patrimoniale: „Contabilitatea stocurilor şi comenzilor în curs de execuţie cuprinde ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul unităţii patrimoniale, destinate:

fie a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie;

fie a fi consumate la prima lor utilizare

1.3. Obiectivele şi factorii organizării contabilităţii stocurilor

Obiectivele contabilităţii stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie sunt, în principal

legate de realizarea funcţiilor comerciale ale întreprinderii.

Principalele obiective ce revin contabilităţii în acest domeniu sunt:

A. Urmărirea şi controlul realizării programului de aprovizionare. Prin organizarea

evidenţei pe grupe şi feluri de stocuri, precum şi a cheltuielilor de transport-aprovizionare pe

feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile programelor, se asigura informaţii

utile cu privire la stadiul aprovizionării.

B. Asigurarea integrităţii patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare şi

urmărirea permanentă a mişcării lor. Se asigură prin organizarea contabilităţii mijloacelor

circulante materiale pe gestiuni, şi în cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ şi valoric,

înregistrarea exactă şi la timp a cuantumului mişcărilor şi a diferenţelor constatate la

inventariere, sesizarea existenţei stocurilor fără utilitate sau cu mişcare lentă, pentru luarea

măsurilor necesare lichidării lor.

C. Urmărirea utilizării raţionale a mijloacelor materiale aprovizionate impune un

asemenea mod de organizare care să permită respectarea normelor de consum specific la

eliberarea lor din depozit, evidenţa economiilor sau a materialelor neutilizate, precum şi a

materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea în secţiile de fabricaţie.

D. Asigurarea delimitării cheltuielilor de transport-aprovizionare faţă de valoarea

materialelor aprovizionate, impune organizarea contabilităţii astfel încât acestea să poată

furniza informaţii cu privire la nivelul şi structura cheltuielilor de transport - aprovizionare.

E. Înregistrarea şi controlul valorificării stocurilor de mărfuri şi a celorlalte categorii

de stocuri destinate a fi livrate terţilor.

F. Evidenţa şi urmărirea stocurilor de produse în procesul obţinerii şi livrării la

preţuri competitive.

G. Evaluarea realistă a stocurilor şi determinarea influenţelor asupra patrimoniului şi

rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare.

6

H. Promovarea principiului prudenţei şi principiului continuităţii activităţii la

evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a stocurilor.

Realizarea acestor obiective este condiţionată de studierea şi luarea în considerare a

factorilor specifici care influenţează organizarea contabilităţii activelor circulante materiale

printre care:

A. mărimea întreprinderii, ca factor care determină alegerea metodei de

contabilitate sintetică a stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului

intermitent.

B. structura organizatorică şi funcţională a gestiunilor de stocuri, determină

circuitul documentelor primare şi evidenţa analitică pe gestiuni. Modul de organizare a

activităţii de aprovizionare şi livrare, depozitare şi mişcare a stocurilor de materiale constituie

premise de bază a contabilităţii, întrucât operaţiile specifice lor generează o mare diversitate

de documente primare de a căror corectă întocmire şi completare depinde gradul de exactitate

a informaţiilor furnizate.

C. caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale, în funcţie

de care se face clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii şi conturile sintetice

corespunzătoare lor; se elaborează nomenclatorul stocurilor şi pe această bază se organizează

evidenta operativă şi contabilitatea analitică.

D. decalajul ce poate apărea, uneori, în vânzarea şi livrarea stocurilor.

E. sursele de provenienţă a activelor circulante materiale aprovizionate

( furnizori, din producţie proprie, din prelucrare la terţi ) influenţează, în principal, conturile

sintetice utilizate şi preţurile de evaluare.

F. modul de evaluare a activelor circulante materiale influenţează, în special,

modul de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică, dar şi alegerea metodelor de

determinare a preţurilor de ieşire la stocurile intersarjabile.

G. sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influenţează

organizarea contabilităţii stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative şi valorice a

intrărilor, ieşirilor şi stocurilor, precum şi a cheltuielilor efective de transport - aprovizionare,

în funcţie de care se aleg metodele de contabilitate analitica a stocurilor.

De asemenea la organizarea contabilităţii activelor circulante materiale trebuie

consideraţi şi alţi factori, ca: documentele însoţitoare la intrarea stocurilor; amplasarea

depozitelor; separarea mijloacelor circulante proprii de cele ce aparţin terţilor; fazele

procesului de aprovizionare, precum şi mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor de

evidenţă şi calcul.

7

IAS 2 se aplică tuturor stocurilor, cu excepţia: producţiei în curs de execuţie în cadrul contractelor de construcţie (IAS 11); instrumentelor financiare (IAS 32); activelor biologice legate de activitatea şi de producţia agricolă în momentul recoltării (IAS 41).

CAPITOLUL II

EVALUAREA ŞI CONTABILITATEA STOCURILOR

2.1 . Valoarea de intrare în patrimoniu şi valoarea la ieşire a

bunurilor din stoc

La intrarea în patrimoniu stocurile şi producţia în curs de execuţie se evaluează astfel:

materiile prime, materialele consumabile, materialele de natura obiectelor de

inventar, animalele, mărfurile şi alte bunuri procurate cu titlu oneros la costul

de achiziţie.

producţia în curs de execuţie, semifabricatele şi produsele finite, materialele

de natura obiectelor de inventar şi alte bunuri produse de către unitatea

patrimonială la costul de producţie.

animalele şi păsările la costul de achiziţie sau costul de producţie după caz.

bunurile reprezentând aport la capitalul social la valoarea de aport stabilită în

urma evaluării efectuate potrivit legii, în funcţie de preţul de pe piaţă, valoarea

de utilitate, starea şi amplasarea bunurilor.

bunurile procurate cu titlu gratuit la preţul de pe piaţă, în funcţie de valoarea de

utilitate, starea şi amplasarea bunurilor.

În cadrul activelor circulante se disting bunuri identificabile, adică bunuri ce sunt

individualizate pentru fiecare articol sau categorie de bunuri, atât în momentul intrării în

patrimoniu cât şi cel al gestionării, stocării şi ieşirii din stoc, şi bunuri interschimbabile, adică

bunuri fungibile care în interiorul fiecărei categorii nu pot fi în mod unitar identificabile după

intrarea lor în depozit. Pot fi socotite drept bunuri interschimbabile speţele ce aparţin aceluiaşi

sort de bun cum ar fi, de exemplu, acelaşi sort de făină aprovizionat la preţuri diferite de la

furnizori diverşi.

8

Din noţiunile legate de gestionarea stocurilor şi de cele impuse de evaluarea bunurilor

la ieşirea din stoc se face o distincţie dintre bunuri de natura stocurilor identificabile şi stocuri

de bunuri interschimbabile.

Astfel în normalizarea contabilă din România s-au introdus două metode de utilizare

generală a evaluării bunurilor materiale la ieşirea din stoc şi anume fie metoda “costului

mediu ponderat” (CMP), fie metoda “primei intrări - primei ieşiri” (FIFO).

Costul unitar mediu ponderat (CUMP) se calculează fie după fiecare intrare, fie lunar,

ca raport între valoarea totală a stocului iniţial plus valoarea intrărilor şi cantitatea existentă în

stocul iniţial plus cantităţile intrate, adică :

unde :

Qi - cantitatea aferentă stocului i

Pi - preţul unitar aferent stocului i

Din punct de vedere al standardelor internaţionale de contabilitate metoda costului

unitar mediu ponderat este agreată fiind considerată un tratament de bază. Metoda CUMP

reprezintă o „valoare de mijloc” între metoda LIFO şi metoda FIFO

Evaluarea ieşirilor din stoc după metoda costului unitar mediu ponderat (CUMP) este

calculat lunar, la finele perioadei de gestiune

Evaluarea ieşirilor din stoc după metoda “primei intrări - primei ieşiri” (FIFO)

Această metodă constă în evaluarea ieşirilor din stoc în ordinea în care unităţile din stoc

au intrat în patrimoniu înregistrate la valorile lor de intrare. Pe măsură ce se epuizează lotul

bunurilor care ies din gestiune, se evaluează la costul de achiziţie al lotului următor, în ordine

cronologică.

Din punct de vedere al standardelor internaţionale de contabilitate metoda FIFO este

agreată fiind considerată un tratament de bază. Metoda este uşor de aplicat, ca urmare a

aplicării ei stocurile sunt evidenţiate în bilanţ şi în situaţiile financiare ale întreprinderii la

valoarea cea mai mare cu influenţe pozitive asupra profitului. Este preferată în condiţiile unei

economii stabile, neinflaţioniste.

În cazul metodei “ultimul intrat - primul ieşit” (LIFO) unităţile de stoc cele mai recente

ies primele, la preţurile aferente lor.

9

Conform acestei metode în bilanţ vom avea un stoc de valori mai mici, iar în Contul de

Profit şi Pierderi influenţa va fi negativă.

Din punct de vedere al standardelor internaţionale de contabilitate această metodă este

considerată a fi un tratament alternativ fiind în schimb agreată de către societăţile care-şi

desfăşoară activitatea într-un mediu economic inflaţionist.

IAS 2 paragraful 19 solicită utilizarea unei “identificări specifice” pentru alocarea

costurilor pe stocuri a elementelor ce nu sunt în mod obişnuit fungibile şi a bunurilor şi a

serviciilor produse şi separate pentru anumite proiecte . Pentru producţia pe bază de comandă

sau contract, unităţile sau loturile de stoc sunt adesea identificabile şi specifice. Costurile sunt

alocate pe anumite activităţi şi loturi, iar cea mai corespunzătoare metodă de corelare a

costurilor cu veniturile rezultă din identificarea costurilor asociate în mod specific cu fiecare

activitate sau lot. ………

.Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor

identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente ce fac

obiectul unei comenzi distincte, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse. Identificarea

specifică nu poate fi folosită în cazurile în care stocurile cuprind un număr mare de elemente

care sunt de regulă fungibile (nu se pot distinge în mod substanţial unele de altele). În aceste

cazuri, metoda care permite selectarea acelor elemente ce rămân în stoc ar putea fi folosită

pentru obţinerea unor efecte dorite asupra rezultatului net al perioadei.

În pofida acestei caracteristici de dorit, utilizarea metodei identificării specifice, în

această circumstanţă, nu este cerută de standardele naţionale din unele ţări, atunci când o altă

metodă este considerată a fi mai corespunzătoare. IAS 2 nu permite o astfel de alegere şi

solicită utilizarea metodei identificării specifice în condiţiile descrise.

Evaluarea ieşirilor din stoc după metoda LIFO

În România în practica contabilă sunt admise 2 metode de evaluări :

- metoda costului unitar mediu ponderat

- metoda “primei intrări - primei ieşiri”

În afară de aceste metode existente în practica contabilă, întreprinderile din ţara

noastră au posibilitatea de a evalua şi înregistra în contabilitate stocurile după metoda

preţurilor standard. Aceste preţuri sunt stabilite pe baza preţurilor medii ale bunurilor

respective, denumite preţuri de înregistrare.

10

2.2. Reguli de evaluare a stocurilor

La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzătoare stării lor

patrimoniale:

A. Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderi;

B. Evaluarea la inventariere;

C. Evaluarea la bilanţ;

D. Evaluarea la ieşirea din patrimoniu.

A. Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor , la intrarea în patrimoniu, este

evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:

1. Costul de achiziţie, în cazul bunurilor achiziţionate de la terţi, în structura

căruia se cuprind următoarele elemente:

Preţul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA),

precum şi rabaturile, remizele, risturnuri etc.

Taxe vamale aferente bunurilor importate.

Cheltuieli accesorii de achiziţionare – acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte

legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi:

Costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;

Costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare.

Nu se includ în costul de achiziţie cheltuielile financiare aferente finanţării

necesare constituirii stocurilor şi nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de

scadenţă.

2. Costul de producţie, în cazul bunurilor şi serviciilor obţinute din activitatea

proprie de exploatare, format din:

Preţul de achiziţie a materialelor consumate;

Cheltuielile directe de fabricaţie;

Cheltuieli indirecte de fabricaţie.

3. Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse ca:

Aport la capital;

Obţinute cu titlu gratuit;

Din donaţii.

11

Costul de intrare în patrimoniu este denumit şi valoare de intrare sau valoare contabilă.

B. Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la

valoarea actuală sau de utilitate denumită şi valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în

funcţie de utilitatea bunului în întreprindere sau preţul pieţei şi se identifică, în funcţie de

destinaţia lor, astfel:

Stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma

valorii nete de realizare, care este dată de preţul de vânzare previzionat, din care se scad

cheltuielile cu transport, comisioane etc.

Semifabricatele şi producţia în curs de execuţie se evaluează la valoarea

componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare.

Materiile prime şi materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se

evaluează la costul lor de înlocuire.

La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenţei, potrivit căruia nu este

admisă supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea

elementelor de pasiv şi a cheltuielilor. În acest sens:

În cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea

bunului pentru unitate şi preţul pieţei, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea

înregistrate în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate.

În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate,

în listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar.

Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri

relative(nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care să reflecte situaţia

reală existentă, chiar şi în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de

vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate,

nu sunt deductibile fiscal.

În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua

măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înţelege

costul de achiziţie, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piaţă, taxele

nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionare.

C. Evaluarea stocurilor la închiderea exerciţiului prin bilanţ contabil

12

Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu

rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile următoarele cazuri:

Pentru stocurile la care au rezultat diferenţe în plus între valoarea de inventar şi

valoarea de intrare, în bilanţ acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de

valoare nu se înregistrează în contabilitate.

Pentru stocurile la care s-au constatat diferenţe în minus între valoarea de

inventar şi valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanţ la valoarea de inventar. În

contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar

minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de

provizioane. Dacă din valoarea de intrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru

care au fost calculate şi înregistrate provizioane, se obţine valoarea de inventar ca valoare netă

ce se înscrie în bilanţ.

Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generală de evaluare şi înregistrare a

stocurilor, şi anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul

costului de achiziţie sau a costului de producţie, după caz, ca forme a costului istoric. Prin

aceasta se asigură aplicarea principiului realităţii, costurile efective de achiziţie şi de producţie

fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.

D. Evaluarea stocurilor la ieşirea din patrimoniu

La ieşirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate şi se

înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală a

înregistrărilor la ieşirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a preţului utilizat pentru

evaluarea stocurilor ieşite.

În condiţiile în care pe parcursul desfăşurării activităţii, aceleaşi feluri de bunuri se

procură la preţuri diferite, pentru evaluarea cantităţilor de stocuri ieşite sau consumate, având

la bază valoarea de intrare a acestora, reglementările şi standardele internaţionale recomandă

următoarele metode de evaluare:

Metoda costului mediu ponderat (CMP);

Metoda prima intrare- prima ieşire (FIFO);

Metoda ultima intrare- prima ieşire (LIFO);

Metoda costului standard.

1. Metoda costului mediu ponderat (CMP)

13

Metoda de evaluare la ieşire a bunurilor fungibile prin metoda costului

mediu ponderat (CMP) are cea mai mare utilitate în cadrul stocurilor cumpărate la preţuri

diferite, care în contabilitate nu sunt individualizate în funcţie de costul de achiziţie sau costul

de producţie al fiecărui lot.

Costul unitar mediu ponderat se calculează după fiecare intrare sau lunar, ca raport

între valoarea totală a stocului iniţial (Vsi) plus valoarea intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă

din stocul iniţial (Qsi) plus cantităţile intrate (Qi):

Astfel se obţine un cost mediu ponderat pe unitate de produs, care înmulţit cu numărul

de unităţi ieşite dă valoarea totală a ieşirilor, iar înmulţit cu numărul de unităţi din stoc dă

valoarea totală a stocului final (stocul final se poate calcula şi ca diferenţă între stocul iniţial,

de la începutul perioadei, plus intrările din cursul perioadei, diminuat cu ieşirile din cursul

perioadei).

Această metodă prezintă două variante: varianta calculului costului mediu ponderat

lunar, şi varianta calculului costului mediu ponderat după fiecare intrare.

Ca şi avantaje ale metodei costului mediu ponderat sunt:

- metoda presupune uşurinţă în aplicare, mai ales în cadrul variantei costului mediu

ponderat calculat lunar (în condiţiile introduceri informaticii nici cealaltă variantă, a

calculului după fiecare intrare nu mai prezintă o problemă din punct de vedere al calculului);

- aplicarea acestei metode tinde să anuleze efectele creşterii sau descreşterii preţurilor,

deoarece costul stocului final şi a vânzărilor calculate conform acestei metode este influenţat

de toate preţurile plătite pe parcursul anului şi de preţul stocului iniţial.

Ca şi dezavantaje ale metodei costului mediu ponderat sunt:

- aplicarea metodei, în cazul variantei calculului costului mediu ponderat lunar, nu

permite evaluarea exactă a ieşirilor în cursul lunii, acestea fiind urmărite doar cantitativ, sau la

costul mediu ponderat al lunii precedente;

- unii critică metoda costului mediu, deoarece ei cred că pentru determinarea

venitului şi luarea deciziilor sunt mult mai relevante preţurile recente.

2. Metoda prima intrare- prima ieşire (FIFO)

14

Evaluarea la ieşire a bunurilor fungibile prin metoda „prima intrare prima ieşire”

(FIFO first-in, first-out) este recomandată unităţilor cu o gamă sortimentală diversificată şi în

perioade în care există o relativă stabilitate a preţurilor.

Potrivit metodei „primei intrări-primei ieşiri” (FIFO), bunurile ieşite din gestiune se

evaluează la costul de achiziţie al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile

ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al lotului următor, în ordine cronologică.

În aplicarea acestei metode se porneşte de la ipoteza conform careia costurile

bunurilor existente în patrimoniu la sfârşitul perioadei provin din ultimele cumpărări, iar

costurile atribuite bunurilor vândute provin din cumpărările anterioare.

IAS 2 afirmă că “stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi

valoarea realizabilă netă” .

Costul stocului cuprinde costul tuturor materialelor care intră direct în procesul de

producţie a acestuia, precum şi costurile de transformare a acelor materiale în produsul ce

urmează a fi vândut.

Costurile de achiziţie a stocurilor cuprind:

-preţul de cumpărare

-taxe de import şi alte taxe, cu excepţia acelora pe care întreprinderea le poate

recupera de la autorităţile fiscale

- costuri de transport

-costuri de asigurare

-costuri de depozitare şi de manipulare

-reducerile făcute pentru discount-urile comerciale, rabaturile şi alte elemente

similare

-alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de produse finite, materiale şi

servicii

IAS 2, paragraful 8, recomandă: “toate discount-urile de care a beneficiat

întreprinderea ca urmare a plăţii imediate a facturilor pentru stocuri trebuie considerate ca

“alte elemente similare” şi deduse din costurile stocului, dar câteodată acestea sunt reflectate

ca venit financiar, în cazul în care sunt nesemnificative” .

De asemenea, IAS 2 permite ca, în anumite condiţii, diferenţele rezultate din schimbul

valutar să fie incluse în costul de achiziţionare a stocului, aşa cum este descris ca fiind

tratament contabil alternativ permis în IAS 21 Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar,

atunci când au rezultat dintr-o depreciere monetară accentuată împotriva căreia nu există nici

un mijloc practic de acoperire şi privesc datorii rezultate din achiziţii recente de stocuri,

datorii care nu pot fi achitate. Este de asemenea necesar să se facă referire la SIC-11 Schimb

15

valutar – Capitalizarea pierderilor rezultate din devalorizări severe ale monedei. Din punct de

vedere practic, condiţiile solicitate sunt rar îndeplinite şi, prin urmare, acest tratament

alternativ este de aşteptat să fie corespunzător pentru stabilirea costurilor stocului numai în

cazuri foarte rare.

3. Metoda ultima intrare- prima ieşire (LIFO)

Evaluarea la ieşire a bunurilor fungibile prin metoda „ultima intrare-prima ieşire”

(LIFO) se aplică în cadrul unităţilor cu o gamă sortimentală diversificată, în perioada de mari

fluctuaţii a preţurilor.

Potrivit metodei „ultimei intrări-primei ieşiri” (LIFO), bunurile ieşite din gestiune se

evaluează la costul de achiziţie al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile

ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al lotului anterior, în ordine cronologică.

Efectul metodei LIFO constă în evaluarea stocului la cel mai vechi preţ şi includerea în

costul bunurilor vândute a costului celor mai recente bunuri cumpărate. Această estimare,

bineînţeles nu corespunde cu fluxul real al bunurilor în majoritatea întreprinderilor.

Totuşi, există un argument logic puternic de susţinere a acestei metode, bazat pe faptul că

o anumită mărime a stocului este necesară pentru a asigura continuitatea activităţii.

Dezavantajele aplicării metodei LIFO se concretizează în :

- nerespectarea principiului prudenţei în evaluarea bilanţieră prin subevaluarea

stocurilor în bilanţ (stocurile finale sunt evaluate sub nivelul valorilor curente de la închiderea

exerciţiului);

- direct legat de dezavantajul menţionat anterior deoarece evaluarea stocurilor din

bilanţ reflectă preţuri vechi, anumiţi indicatori bilanţieri, cum ar fi fondul de rulment sau

trezoreria netă, pot fi distorsionaţi şi trebuie interpretaţi cu atenţie.

Avantajele metodei LIFO constă în:

- atunci când este permisă, metoda LIFO conduce, în condiţii de creştere a preţurilor, la

reducerea profitului brut supus impozitării, la scăderea impozitului pe profit de achitat deci la

creşterea disponibilităţilor de trezorerie;

- într-o perioadă caracterizată prin creşterea preţurilor, metoda LIFO reuşeşte o mai

bună corespondenţă între venituri şi cheltuielile cele mai recente evidenţiind eroarea de

desincronizare privind stocurile consumate prin introducerea unui consum mai apropiat de

nivelul cheltuielilor perioadei;

16

- de asemenea în perioadele caracterizate prin scăderea preţurilor, metoda LIFO

determină o creştere a profitului, fapt ce determină nivelarea perioadelor de avânt şi declin

economic.

În afară de metodele de evaluare a stocurilor la ieşire prezentate, practica de

contabilitate cunoaşte şi alte metode cum ar fi: „următoarea intrare-prima ieşire” (NIFO next

in-first out).

4. Metoda costului standard

Potrivit acestei metode, întreprinderile în cadrul contabilităţii interne de gestiune, pot

să determine costurile şi preţurile prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile

standard. În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc, anticipat,

costurile fixe de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează şi înregistrează intrările şi

ieşirile. Diferenţele dintre costul de înregistrare şi costurile efective de achiziţie sau de

producţie se evidenţiază în conturi distincte.

Între costurile de achiziţie şi costul standard au fost înregistrate diferenţe care au fost

evidenţiate distinct. Aceste diferenţe se repartizează la sfârşitul lunii asupra valorii bunurilor

ieşite şi asupra stocului existent cu ajutorul coeficientului de repartizare al diferenţelor de

preţ, aceasta calculându-se prin înmulţirea valorii bunurilor ieşite cu coeficientul calculat.

Indiferent de metoda de contabilitate adoptată pentru evidenţa stocurilor, evaluarea lor

reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii stocurilor.

2.3. Metode utilizate în contabilitatea stocurilor

Unităţile patrimoniale pot să-şi organizeze contabilitatea stocurilor utilizând: fie

metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.

Metoda inventarului permanent

În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se

înregistrează toate operaţiile de intrare a stocurilor (cantitativ şi valoric) evaluate la preţul de

achiziţie, cost de producţie, preţ standard (prestabilit) sau preţ de facturare, după caz.

De asemenea se înregistrează în conturile de stocuri fiecare ieşire din stoc, atât valoric

cât şi cantitativ, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât

cantitativ cât şi valoric.

Conform normelor contabile din ţara noastră, în condiţiile utilizării inventarului

permanent, unităţile patrimoniale îşi pot organiza contabilitatea analitică a stocurilor după

următoarele metode în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii:

17

a) metoda operativ-contabilă (pe solduri)

În acest caz la locul de depozitare se ţine evidenţa cantitativă a bunurilor materiale pe

categorii, iar la contabilitate se ţine evidenţa valorică pe gestiuni, iar in cadrul gestiunilor pe

grupe sau subgrupe de bunuri. Verificarea exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din

evidenţa depozitelor cu cele din contabilitate se face lunar prin evaluarea stocurilor cantitative

transcrise din fişele de magazie în registrul stocurilor.

b) metoda cantitativ-valorică (pe fişe de cont analitic)

În cazul utilizării acestei metode la locul de depozitare se ţine evidenţa cantitativă pe

categorii de bunuri, iar la contabilitate se ţine o evidenţă cantitativ-valorică.

Verificarea exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa depozitelor cu cele

din contabilitate se face prin punctajul periodic dintre cantităţile înregistrate în fişele de

magazie cu cele din fişele de cont analitic de la contabilitate.

c) metoda global-valorică

Aceasta constă în ţinerea evidenţei numai valoric atât la nivelul gestiunii, cât şi în

contabilitate.

Şi în acest caz, periodic, se face controlul concordanţei înregistrărilor din evidenţa

gestiunii cu cele din contabilitate.

Prezentarea detaliată a acestor metode de evidenţă operativă şi analitică a stocurilor se

va face în cadrul contabilităţii de gestiune.

În cazul utilizării inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează în cursul

exerciţiului financiar cu intrările de bunuri prin creditul conturilor care indică sursa de

procurare a bunurilor şi se creditează cu ieşirile din stoc aferente perioadei de gestiune

respective.

La sfârşitul exerciţiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu

stocurile faptice stabilite prin inventariere. Dacă existe diferenţe (plusuri sau minusuri de

inventar), acestea se vor regulariza aducându-se stocurile scriptice la nivelul lor real.

Metoda inventarului intermitent

Normele contabile din ţara noastră permit unităţilor patrimoniale mici şi mijlocii să

utilizeze metoda inventarului intermitent. Această metodă presupune stabilirea ieşirilor şi,

deci înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la finele fiecărei perioade

de gestiune. În acest caz, ieşirile se determină ca diferenţă între valoarea stocurilor iniţiale

plus valoarea intrărilor, pe de o parte, şi valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere,

pe de altă parte.

Relaţia de calcul a ieşirilor ar putea fi următoarea:

E= Si + I – Sf

18

unde:

E= valoarea ieşirilor;

Si= valoarea stocurilor iniţiale;

I= valoarea intrărilor din cursul perioadei;

Sf= valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere.

În cazul utilizării acestei metode s-a renunţat la utilizarea în cursul perioadei de

gestiune a conturilor de stocuri pentru evidenţa stocurilor şi, respectiv , a recalculării

stocurilor scriptice după fiecare intrare.

Prin urmare, conturile de stocuri se utilizează numai la începutul şi la sfârşitul

perioadei de gestiune. În cursul perioadei de gestiune, intrările de stocuri de materii prime şi

materiale, obiecte de inventar, animale şi mărfuri sunt contabilizate direct în conturile de

cheltuieli corespunzătoare, la cost de achiziţie, preţ de facturare sau preţ prestabilit, după caz.

La sfârşitul fiecărei periode de gestiune se stabilesc stocurile finale prin inventariere şi se

înregistrează în conturile de stocuri concomitent cu micşorarea cheltuielilor. Aceste stocuri

finale vor deveni stocuri iniţiale ale perioadei de gestiune următoare şi ele se vor anula prin

includerea lor pe cheltuieli la începutul perioadei de gestiune următoare.

În cazul utilizării inventarului intermitent pentru stocurile provenite din producţie

proprie la începutul fiecărei perioade de gestiune se anulează stocul iniţial concomitent cu

micşorarea veniturilor din producţia stocată. Produsele obţinute din producţie proprie în

cursul perioadei de gestiune nu se înregistrează în conturile de stocuri, înregistrându-se numai

vânzarea lor. La sfârşitul perioadei de gestiune se determină prin inventariere stocul de

produse din producţie proprie existent şi acest stoc se înregistrează în conturile de stocuri

corespunzătoare, concomitent cu creşterea veniturilor din producţia stocată.

Contabilitatea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie se realizează cu ajutorul

conturilor din clasa 3 din Planul de conturi general, denumită “Conturi de stocuri şi

producţie în curs de execuţie”. Aceste conturi au funcţia contabilă de active, sunt conturi de

bilanţ şi au rolul de a furniza informaţii de reflectare şi control gestionar privind situaţia şi

mişcarea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie. Soldul lor debitor se preia în activul

bilanţului.

19

Dezavantajele metodei inventarului permanent

Astfel, dintre imperfecţiunile metodei inventarului permanent, putem aminti gradul

înalt de complexitate şi multitudinea de operaţii pe care această metodă o presupune, şi, care

mai ales în condiţiile evidenţei manuale a stocurilor, presupune costuri mari, un mare volum

de muncă, şi operativitate scăzută. În condiţiile informatizării contabilităţii stocurilor această

deficienţă a metodei inventarului permanent a fost parţial corectată.

Un alt inconvenient cu repercursiuni asupra reflectării exacte a mărimii rezultatului

perioadei, este că acest rezultat nu este influenţat de variaţia stocurilor, fie că este vorba de un

stocaj (stocul iniţial < stocul final) ceea ce presupune o cheltuială. Acest inconvenient rezultă

prin nerespectarea conceptului de contabilitate de angajament, şi implicit a principiului

independenţei exerciţiilor, conform căruia angajarea cheltuielilor cu stocurile o reprezintă

cumpărarea stocurilor, indiferent de data plăţii furnizorului sau a consumului stocului.

Doctrina contabilă franceză rezolvă această problemă prin utilizarea unui cont de

„Variaţia stocurilor”. Conform OMF 94/2001 contul 711 „Venituri din producţia stocată”

devine 711 „Variaţia stocurilor”.

Dezavantajele metodei inventarului intermitent

În cazul metodei inventarului intermitent putem vorbi de două mari deficienţe. În

primul rând importanţa deosebită a modului de efectuare a inventarierii fizice pentru

determinarea stocului final, orice eroare în această operaţie putând duce la deformarea tuturor

datelor din contabilitatea stocurilor.

În al doilea rând, direct legat de prima, posibilitatea de evaziune fiscală prin subevaluarea

stocurilor, deci supraevaluarea consumurilor pentru creşterea cheltuielilor, şi pe această bază a

rezultatului impozabil, deci a impozitului pe profit datorat.

20

Capitolul III

Studiu de caz

PRIVIND GESTIUNEA STOCURILOR LA S.C. ARAD SUPPLY SRL

3.1. Prezentarea societăţii

Informaţiile pe baza cărora am realizat aplicaţia practică mi-au fost furnizate de către

S.C. ARAD SUPPLY SRL . Societatea comercială conform statutului său este o persoană

juridică română având forma de organizare a societăţii cu răspundere limitată.

Societatea a fost constituită la data de 07.08.1995, înregistrată în Registrul Comerţului

sub numărul J 02/612/1995. Sediul social al societăţii este situat în Arad, str. Vicenţiu Babeş

nr.20, jud. Arad.

Obiectul de activitate al societăţii se materializează în următoarele direcţii:

- construcţii metalice şi părţi componente

- structuri şi tâmplării metalice

- fabricarea de recipienţi, containere şi alte produse similare din oţel

- fabricarea altor maşini şi utilaje specifice

- fabricarea produselor din cauciuc

- import – export cu produse alimentare, nealimentare, industriale

- transporturi rutiere de mărfuri intern şi internaţional

- cercetare fundamentală în ştiinţele fizice şi naturale

S.C. ARAD SUPPLY SRL a fost constituită având un capital social de 18000 DEM,

reprezentând contravaloarea a 2700ron, transformaţi la un curs de 0.15/DEM, asociatul unic

deţinând 2700 părţi sociale a 1 ron fiecare.

21

3.2. Determinarea stocului optim, curent şi de siguranţă la S.C. ARAD

SUPPLY SRL

În urma consultării fişelor de magazie a materiilor prime pentru confecţii metalice

rezultă că necesarul anual de materii prime a societăţii este de 110400 kg.

Din informaţiile furnizate de serviciul contabilitate a societăţii reiese că: costul de

lansare a unei noi comenzi în vederea aprovizionării cu materii prime este de 547ron, iar

costul de depozitare pentru un kilogram de materie primă pe zi este de 0.048ron

Stocul optim de materii prime se determină după relaţia:

unde :

S - mărimea optimă a stocului

N - necesarul anual (sau altă perioadă luată în calcul) din materialul, produsul sau

marfa de aprovizionat; N = 110400 kg

ca - costul fix unitar pentru pregătirea unei noi aprovizionări; ca = 547ron

T – intervalul de timp considerat pentru reglementarea stocului; T = 360 zile

cd - costul de depozitare pe unitatea de stoc în unitatea de timp; cd = 0.048ron

Numărul aprovizionărilor se determină astfel:

iar intervalul mediu optim dintre aprovizionări se determină folosind relaţia:

22

Costul total minim pentru formarea acestui stoc este:

Pe baza fişelor de magazie se determină şi intervalul mediu între aprovizonările consecutive

după relaţia:

unde :

Ec = intervalul mediu între două aprovizionări consecutive;

qai = cantitatea aprovizionată la momentul i;

tai = intervalul realizat între două aprovizionări;

Datele de intrare în magazie a materiilor prime, cantităţiile intrate, precum şi intervalul între

aprovizionări conform fişelor de magazie sunt prezentate în tabelul 3.1.

Tabel 3.1.

Determinarea intervalului mediu între două aprovizionări consecutive

Denumirea materialului

Data intrării în magazie

Intervalul între aprovizionări (ta)

Cantitatea

(qa)

ta*qa Ec

Materii prime pentru confecţii metalice

02.12.2009

05.12.2009

06.12.2009

09.12.2009

11.12.2009

19.12.2009

4

3

1

3

2

8

612

3033

707

20

660

4168

2448

9099

707

60

1320

33344

46978:9200

Total X 9200 46978 5,1 zile

În continuare se poate determina stocul curent (Sc) în funcţie de necesarul mediu zilnic de

aprovizionat (N/360) şi de intervalul mediu între aprovizionări (Ec), astfel:

23

Intervalul pentru stocul de siguranţă se determină matematic prin metoda abaterilor după

relaţia:

unde :

Es - intervalul mediu de siguranţă

qa - cantităţi aprovizionate

t - abaterea de timp între intervalul între aprovizionări şi intervalul mediu (t - Ec >0)

În tabelul de mai jos sunt prezentate abaterile de timp dintre intervalele dintre aprovizionări şi

intervalul mediu între aprovizionări necesare pentru determinarea intervalului mediu de

siguranţă (Es).

Tabel 3.2

Determinarea intervalului mediu de siguranţă

24

Denumirea materialului

Data intrarii în magazie

Intervalul între aprovizionări (ta)

Intervalul mediu (tc)

Abaterea de timp

Cantitatea intrată (qa)

qa x t

Materii prime pentru confecţii metalice

02.12.09

05.12.09

06.12.09

09.12.09

11.12.09

19.12.09

4

3

1

3

2

8

5

-1

-2

-4

-2

-3

+3 4168 12504

Total X X X X 4168 12504

Pe baza intervalului mediu de siguranţă (Es) se poate determina stocul de siguranţă (Ss) astfel:

Pentru a determina stocul normat maxim exprimat cantitativ şi valoric, pentru materiile prime

pentru confecţii metalice utilizăm următoarele relaţii de calcul:

unde:

nzi = (tci + tsi + tcdi + tti + tii) nzi = 5 + 3 + 0 + 0 + 0 = 8

preţul unitar de aprovizionare = 13.076ron

a) cantitativ:

b) valoric

3.3. Determinarea necesarului de finanţat pentru activele circulante a S.C.

ARAD SUPPLY SRL

25

În tabelul 3.3. sunt prezentate datele centralizate obţinute de la societate pentru

calcularea necesarului de finanţare a ciclului de exploatare.

Tabel 3.3. Nr.crt. Explicaţii Simbol Valoare U.M.

0 1 2 3 4

1. Necesarul anual cantitativ de materii prime N 110400 Kg.

0 1 2 3 4

2. Necesarul anual valoric de materii prime N 144355.04 ron

3. Preţ unitar de aprovizionare p 1.3076 ron

4. Intervalul mediu între aprovizionări consecutive

Ec 5,1 Zile

5. Stoc curent cantitativ Sc 1564 Kg.

6. Interval mediu de siguranţă Es 3 Zile

7. Stoc de siguranţă cantitativ Ss 920 Kg.

8. Cifra de afaceri în anul de bază CA0 164500 ron

9. Cheltuieli anuale cu materiile prime Ch.mat 144359.04 ron

10. Cheltuieli anuale cu materialele diverse Ch.mat.div. 26150 ron

11. Producţia fabricată exprimată în cost complet

Pcc 158800 ron

12. Durata de staţionare a produselor finite în magazie

Dst 5 Zile

13. Durata medie de încasare a produselor finite

De 10 Zile

14. Cifra de afaceri previzionată CApl 170000 ron

15. Soldul materialelor Smat 2540.6 ron

16. Soldul produselor finite Sp.fin 2101.9 ron

17. Soldul creanţelor (clienţi) Sclienţi 4249.5 ron

18. Soldul disponibilului în bancă Sdisp. 1821.5 ron

19. Stocul mediu al activelor circulante în SAC0 10713.5 ron

26

anul de bază

20. Producţia planificată a se fabrica în perioada următoare exprimată în cost complet

Ppl 166000 ron

Pentru repartizarea pe trimestre a cheltuielilor anuale previzionate pentru materii

prime, produse finite, produse expediate se vor utiliza următoarele proporţii:

- trimestrul I = 26 %

- trimestrul II = 24 %

- trimestrul III = 28 %

- trimestrul IV = 22 %

3.4. Metode anlitice bazate pe cifra de afaceri

Necesarul de finanţat trimestrial pentru cele trei categorii de stocuri

în care :

CATR- cifra de afaceri previzionată trimestrial

Rc - rata cinetică, respectiv duratele rotaţiei activelor circulante, în raport cu cifra de afaceri.

Cifra de afceri planificată este de 170000ron şi se repartizează pe trimestre astfel:

Trim1: 26 % = 44200 ron

Trim2: 24 % = 40800 ron

Trim3: 28 % = 47600 ron

Trim4: 22 % = 37400 ron

27

Necesarul de finanţat trimestrial pentru stocuri materiale

Necesarul de finanţat trimestrial pentru produse finite

Necesarul de finanţat trimestrial pentru produse facturate şi neîncasate

28

Tabel 3.4.

Nr.crt..

Denumirea activelor circulante

Metode analitice bazate pe cifra de afaceri

Trim I Trim II Trim III Trim IV

1. Stocuri materiale

2730,577 2520,533 2940,622 2310,488

2. Produse finite

2259,111 2085,333 2438,888 1911,555

3. Produse expediate

4567,33 4216 4918,666 3864,666

Total 9557,021 8821,866 10298,176 8086,709

Datorită complexităţii calculelor şi al costului ridicat al fundamentării necesarului

financiar se recomandă utilizarea metodelor sintetice care au o putere de sinteză mai mare

decât cele analitice în condiţiile unui cost mai redus. Un anumit grad de sintetizare îl prezintă

şi metodele analitice bazate pe cifra de afaceri, deoarece utilizează elemente caracteristice

întregii categorii de stocuri cum ar fi: cifra totală de afaceri în perioada precedentă, soldul

materialelor, produselor finite sau expediate, dar şi cele bazate pe costuri, deoarece utilizează

elemente de tipul cheltuielilor anuale totale pentru categoriile de stocuri.

3.4.1 Metoda sintetică bazată pe rata cinetică a activelor circulante

Determinarea ratei cinetice pentru perioada de bază

29

în care :

SAC0 - soldul mediu al activelor circulante în perioada de bază CA0- cifra de afaceri din perioada de bază

Determinarea necesarului de finanţat trimestrial pe total active circulante

Cifra de afceri planificată este de 170000 ron şi se repartizează pe trimestre astfel:

Trim1: 26 % = 44200 RON

Trim2: 24 % = 40800 RON

Trim3: 28 % = 47600 RON

Trim4: 22 % = 37400 RON

3.5. Determinarea surselor de finanţare a ciclului de exploatare

Societatea comercială ARAD SUPPLY SRL prezintă următoarea situaţie bilanţieră la sfârşitul anului 2009

30

Tabel 3.6.

A Bilanţ 2009 - (ron) P

Imobilizări corporale 119353 Capital social 70366

Total Imobilizări 119353 Rezerve din reevaluare 33.35

Materii prime şi materiale 25406 Rezerve 12888

Produse finite 21019 Rezultatul exerciţiului 60620

Clienţi 42495 Total capitaluri proprii 147209

Total active circulante (stocuri) 88920 Datorii pe termen scurt 79279

Disponibilităţi băneşti 18215

Total active circulante 107135

Total Activ 226488 Total Pasiv 226488

Sursa: bilanţul contabil al S.C. ARAD SUPPLY SRL

Determinarea fondului de rulment

Fond de rulment = Capitaluri permanente – Nevoi permanente

Determinarea necesarului de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment (NFR) = Active circulante totale – Conturi de trezorerie – Datorii pe termen scurt

Determinarea trezoreriei nete

Trezoreria netă (TN) = Fond de rulment – Necesarul de fond de rulment

Datoriile pe termen scurt ale societăţii sunt în sumă de 7927.9 ron, sunt utilizate pentru finanţarea ciclului de exploatare. Aceste datorii din exploatare sunt formate în principal din credite bancare pe termen scurt, şi alte datorii din exploatare.

Datoriile pe termen scurt reprezintă o sursă de finanţare a ciclului de exploatare, necesarul de credite de trezorerie se determină astfel: (stocuri + alte active + cheltuieli pentru realizarea producţiei) – (fond de rulment + surse atrase + încasări din vânzarea produselor).

31

Bibliografie:

32

1. Burada, Corneliu. Contabilitatea stocurilor cumparate in metodele cost standard sipret cu amanuntul. In : Gestiunea si contabilitatea firmei, v.10, nr. 7, p. 15-20,2007;

2. Caloian, Florentin. Sisteme de contabilizare a stocurilor. In : Revista finantepublice si contabilitate, v. 17, nr. 5, p. 6-8, 2006;

3. Caraiani, Chirata, coord. ; Olimid, Lavinia, coord. Bazele contabilitatii. Ed. a 2-a.Bucuresti : Editura ASE, 2001;

4. Cristea, Horia, coord.; Caciuc, Leonora. Ghid pentru intelegerea si aplicarea IAS2 : Stocuri. Bucuresti : C.E.C.C.A.R., 2004;

5. Dumitru, Gheorghe. Evaluarea stocurilor. In : Tribuna Economica, v. 16, nr. 7, p.55-58, 2005;

6. Tulvinschi, Mihaela. Contabilitatea stocurilor de marfuri in comertul cuamanuntul. In : Revista finante publice si contabilitate, v. 15, nr. 11-12, p. 70-73,Noiembrie-decembrie 2004;

7. Visan, Dumitru ; Burtescu, Claudia ; Ioanas, Corina. Recunoasterea si evaluareastocurilor in Contabilitate. In : Gestiunea si contabilitatea firmei, v. 8, nr. 7, p. 27-43, 2005

33