Comedia– argumentare –

„O scrisoare pierdută”, de Ioan Luca Caragiale

Comedia este specia genului dramatic, în proză sau în versuri, care evocă personaje, întâmplări, moravuri sociale, caractere într-un mod care stârneşte râsul, având un final vesel şi deseori moralizator. Ca specie literară, comedia are câteva caracteristici: stârneşte râsul; are conflict uneori derizoriu, între aparenţă şi esenţă; personajele se confruntă cu false probleme; deznodământul este vesel iar stilul este parodic, exagerând ridicolul.

„O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale este o operă dramatică în proză, scrisă pentru a fi pusă în scenă, care evocă moravuri sociale şi caractere într-un mod care stârneşte râsul, având un final vesel şi moralizator. Este o comedie de moravuri realizată într-o viziune clasică, cu un limbaj de un umor inconfundabil. A fost prezentată pentru prima dată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la 13 mai 1884.

Acţiunea complexă, realizată pe mai multe planuri, este structurată pe patru acte, fiecare la rândul său format din mai multe scene. Tema o constituie pierderea şi găsirea unei scrisori de dragoste, care declanşează un adevărat conflict politic.

Titlul ilustrează conţinutul întregii comedii: pierderea şi găsirea unei scrisori de dragoste adresată de prefectul Tipătescu doamnei Zoe Trahanache. Scrisoarea devine o armă politică, un prilej de şantaj. Substantivul comun, articulat cu articol nehotărât, însoţit de un adjectiv, sugerează că „scrisoarea” din titlu este simbolică, ea putând reprezenta orice mijloc de şantaj.

Evenimentele se desfăşoară „în capitala unui judeţ de munte”, pe fondul agitat al unei campanii electorale. Expoziţiunea ne prezintă cadrul acţiunii: într-un judeţ de munte, timpul: „în anul de graţie” 1883, precum şi personajele principale: Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, Nae Caţavencu,din „opoziţie”, Zaharia Trahanache, care conduce abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului şi doamna Zoe Trahanache, soţia acestuia. Între aceştia are loc conflictul, derizoriu de altfel, între aparenţă şi esenţă, conflict dezvăluit în intrigă: pentru a-i forţa să-l propună candidat, Caţavencu îi ameninţă cu un şantaj pe cei care i se opun, iar instrumentul de şantaj este o scrisoare de amor trimisă de Tipătescu doamnei Zoe Trahanache, soţia preşedintelui. Pierdută de Zoe, scrisoarea este găsită de un cetăţean turmentat şi subtilizată de la acesta de către Nae Caţavencu. Şantajul o sperie mai ales pe Zoe, care, de teamă să nu fie compromisă public, exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi apropiaţi ei, Zaharia Trahanache şi Ştefan Tipătescu, şi obţine promisiunea că vor susţine candidatura lui Caţavencu. Conflictul este puternic în aparenţă şi derizoriu în esenţă.

Desfăşurarea acţiunii prezintă conturarea conflictului: acţiunea se desfăşoară în casa lui Tipătescu. Farfuridi şi Brânzovenescu au convingerea că prefectul şi preşedintele vor trăda partidul, iar Trahanache încearcă să-i convingă de falsul acestor afirmaţii, fără succes însă. Tipătescu încearcă să-l determine pe Caţavencu să renunţe la ideea de a publica scrisoarea, mai întâi prin ameninţări, apoi prin promisiuni şi oferte: îi oferă o moşie, funcţii şi alte avantaje, dar acesta refuză cu hotărâre, dorindu-şi doar

mandatul de deputat. Zoe îi promite atunci sprijinul ei şi al soţului ei şi prefectul cedează şi el, în faţa promisiunii pe care o face Zoe. Dar intervine aici, semnificativ, un cetăţean turmentat, care cere un sfat: cu cine trebuie să voteze. În acelaşi timp intră în scenă poliţistul Pristanda, care aduce o depeşă urgentă de la „centru”, o depeşă ce conţinea numele celui care trebuia ales: Agamiţă Dandanache.

Scena dezbaterii electorale din actul al III-lea, care se desfăşoară în sala cea mare a primăriei, ticsită de alegători, constituie punctul culminant al comediei: la această adunare electorală, după ce Brânzovenescu şi Farfuridi îşi ţin discursurile, în acelaşi stil demagogic ca şi cel al lui Caţavencu, Trahanache anunţă numele candidatului impus de la Centru, în urma unui şantaj: domnul Agamemnon Dandanache. Între cele două grupări politice are loc o încăierare în timpul căreia Caţavencu îşi pierde pălăria în care avea ascunsă scrisoarea, după care dispare o vreme, producând mari emoţii Zoei şi lui Tipătescu. Limpezirea situaţiei are loc în actul al IV-lea: Agamemnon Dandanache, sosit de la Bucureşti, îşi dezvăluie strategia politică în timp ce Nae Caţavencu ţine un discurs sforăitor îmbrăţişându-se cu adversarii politici. Imoralitatea candidatului de la Centru îi uimeşte pe Zoe şi pe Tipătescu, după ce aceştia află cum şi-a câştigat mandatul de deputat.

Deznodământul are loc într-o atmosferă de sărbătoare când are loc festivitatea organizată în cinstea alegerilor. Dandanache ţine un discurs penibil, Caţavencu, resemnat, închină pentru Trahanache şi pentru Tipătescu, Zoe este fericită iar alegătorii petrec într-o atmosferă de carnaval, accentuată de muzica săltăreaţă condusă de Pristanda.

„O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale este o comedie atât prin conflictele derizorii care apar cât şi prin faptul că stârneşte râsul. Există un comic al situaţiilor, rezultat din fapte neprevăzute şi din prezenţa unor grupuri insolite. Există apoi un comic al caracterelor: apare fanfaronul, ipocritul, femeia adulterină (Zoe), prostul fudul (Dandanache), demagogul (Caţavencu), junele prim (Tipătescu), linguşitorul (Pristanda), etc. Avem şi un comic de limbaj provocat de prezenţa numeroaselor greşeli de vocabular („remuneraţie”, „famelie”), sau din încălcarea regulilor gramaticale şi ale logicii ( „ne-am răcit împreună”, „ un popor care nu merge înainte stă pe loc”). Se repetă aproape obsedant specificităţi de limbaj: „curat murdar”, „aveţi puţintică răbdare”.

Există, în sfârşit, un comic de nume de o savoare inimitabilă: „Trahanache” provine de la „trahana” – un aluat moale, uşor de modelat. Îl modelează „enteresul” şi Zoe. Prenumele trădează zahariseala. Numele lui Tipătescu provine de la „tipa- tipa”, deoarece este ticăit şi orgolios. Caţavencu îşi trage numele de la „caţaveică” – haină cu două feţe, ca şi caracterul personajului. „Pristanda” este numele unui dans în care se bate pasul pe loc, fără a se porni niciunde, sugerând şiretenia primitivă a personajului. Un nume deosebit îl poartă Agamemnon Dandanache, urmaş prin onomastică al marelui războinic Agamemnon, cuceritor al Troiei, dar personajul comediei produce o adevărată „dandana” prin şantajul care este pentru el o formă de diplomaţie.

„O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale este o comedie de moravuri structurată pe patru acte, fiecare având un anumit număr de scene, care stârneşte râsul prin diferitele tipuri de comic ce zugrăvesc un conflict derizoriu între aparenţă şi esenţă, şi în care stilul este parodic, exagerând ridicolul, iar deznodământul este vesel şi cu sens

moralizator. Reconstituie psihologia unei epoci, subliniind pe discrepanţa dintre viaţa de zi cu zi a contemporanilor autorului şi realitatea politică şi socială din acea epocă.