TENDINJE ACTUALE IN TEORIA ARGUMENTARII 393

4. Argumentarea ca pragma-dialectica

Era aproape de neconceput ca. in aceasta diversitate de interpretari cu privire laargumentare, sa nu fie resuscitat interesul pentru injelesul antic al demersului, acela dedialectica (,,arta a discufiei"), in care accentul cade pe disputa comunicativa §i rezolvareaconflictelor de idei pe baza confruntarii dintre parteneri. Or, acest sens, ca §i problemelepe care el le pune in legatura cu argumentarea sunt abordate intr-un stil de gandiremodern de catre Frans van Eemeren f i Rob Grootendorst in mai multe lucrari49. Aceasta..noua dialectica" la care autorii ne invita este, in opinia lor, o ,,contraparte" la ,,nouaretorica" inijiata de Perelman.

4.1. Presupozijiile modelului pragma-dialectic

Argumentarea este o forma de interacjiune intre interlocutori in legatura cu susjinereasau respingerea unui punct de vedere. Interacjiunea argumentativa are o dubla infa{i§are:este o interacfiune ce jine de domeniul rajionalitajii (o confruntarea rajionala intre ideilepe care interlocutorii le pun in comun), dar §i de dome-niul discursivita{ii (o confruntare verbala in care fiecareinterlocutor urmarejte sa utUizeze expresiile cele maipotrivite pentru exprimarea ideilor). Atunci cand accentulcade pe dimensiunea rafionalitajii interacfiunii, analizelesunt de ordin preponderent logic s.i au un caracter maimult normativ. Cand accentul cade pe dimensiunea formeide exprimare, analizele sunt, in general, de ordin lingvis-tic §i au un caracter preponderent descriptiv.

Plecand de la ideea ca argumentarea trebuie investigataca un tot in care interdependent dintre dimensiunilerajionalitajii (forma de intemeiere) §i discursivitajii (formade exprimare a intemeierii) este esenjiala pentru in{ele-gerea acestui demers, van Eemeren si Grootendorst consi-dera ca demersul argumentativ nu poate fi injeles adecvatnici ca o reconstruct intelectuala a gandirii pure (caresa nu aiba prea multe puncte de contact cu practicaargumentativa), dar nici ca un descriptivism fundat uni-lateral pe experien{a (in care ,,norma" sa fie subiectivita-tea): ,,Aceasta incercare trebuie sa depa§easca in acela§itimp normativitatea stricta a logicii §i descriptivismulpur al lingvisticii contemporane. Majoritatea logicienilormoderni se ataseaza unei «inregimentari» care rupe cu dateleempirice, iar majoritatea lingvi§tilor contemporani, in

Frans H. van Eemeren, profila Universitatea dm Aeditor al revistei Argumentation.A publicat (singur sau in cola-borare cu Rob Groocendorst):Speech Acts in ArgumentativeDiscussions (1984), Argumen-tation, Communicatiom.Fallacies (1992).

49. Frans van Eemeren, Rob Grootendorst, Speech Acts in Argumentative Discussions. A TheoreticalModel for the Analysis of Discussion Erected Towards Solving Conflicts cf Opinion. Dordrecht-Cinnaminson: Foris Publications, PDA i, 1984; La nouvelle dialectique, Ecfiooos Kane. IVis. 19%.

394 TEORIA §1 PRACTICA ARGUMENTARII

particular analigtii discursului si ai conversajiei, se limiteaza la o pura«obiectiva»"50. Din acest motiv, propunerea analitica a autorilor invocati este o ide pragmatica dialectica care isi propune sa imbine idealul normativitapi cu :;. ILdescriptivit&tii §i sa depaseasca limitele fiecareia dintre aceste abordari unilaterate.

Alaturi de depa§irea normativismului §i a caracterului descriptiv, o alta presuponprpe care o asuma programul pragma-dialectic de analiza a argumentarii vizeaza inu.ymlitatea modelului de analiza a demersului argumentativ. Cum s-a putut obse:singura perspectiva de cercetare inseamna o investigate unilaterala a acestui feueoeaatat de complex care este argumentarea, unilateralitate care aduce cu sine destuk idelimitari pe linia fmalitatii: exagerari, omisiuni, incapacitatea de a vedea relationankEste si temeiul pentru care modelul pragma-dialectic de investigare a argumentar_desfa§oara, eel putin ca intense declarata, la cinci niveluri: filosofic, teoretic, anabnc.empiric §i practic.

Fiecare dintre aceste niveluri sau componente da seama de o intrebare fundamer/^,1in legatura cu natura, functionarea §i fmalitatile argumentarii ca interacfiune. Din pun;i_de vedere al componentei filosofice a argumentarii, trebuie sa raspundem la urmatcirtiintrebare : exista tipuri de rationalitate - §i, in interiorul lor, criterii adecvate - in baacarora putem sa decretam ca o argumentare in act este acceptabila sau nu? Raspunsur^;care s-au pus in circulate sunt atat de diverse, incat ele rSman.de domeniul reflecpe:pure: pentru Platon (in Phaidros) opinia comuna era un criteriu suficient al accepu-bilitaiii, pentru Aristotel (in Topics] credibilul constituia un temei suficient pentru aaccepta o teza, pentru Descartes (in Discurs asupra metodei) deducjia ramanea sur>iacceptabilitatii, pentru Kant (in Critica rajiunii pure) persuasiunea constituia mijlocul ita objine adeziunea, pentru Perelman (in La nouvelle rhetorique) asentimentul consur_:isursa acceptabilitatii. Din punctul de vedere al autorilor, la nivelul filosofic de analizi.modelul pragma-dialectic este un rationalism critic (analiza procedurilor valide idiscutie critica privind rezolvarea unui conflict de opinie constituie norma de rationalisein baza careia argumentarea este considerata acceptabila).

Din punctul de vedere al componentei teoretice a argumentarii, trebuie sa raspundemla urmatoarea intrebare: care este modelul ideal de argumentare caruia i se supun (sanar trebui sa i se supuna) toate argumentarile pe care le putem identifica in practkadiscursiva curenta ? Omul faptuie§te in realitatea practica tbtdeauna cu ochii atintiji spreun anumit ideal, model la care probabil nu va ajunge niciodata, dar la care aspira siconstituie impulsul mereu prezent spre perfectiunea acjiunii. A§a se intampla §i in cazi^argumentarii: trebuie stabilit, in functie de idealul de rationalitate asumat, un ,,modelprecis cu privire la ceea ce este o conduita rajionala in cazul unui discurs argumentativ "Ce poate fi pus in acest model ideal (tehnici, argumente, judeca{i, conduite etc.) depindede idealul de rajionalitate asumat. Daca idealul de rationalitate vizeaza analiticitatea.atunci accentul va fi pus pe tehnicile de argumentare §i adevarul argumentelor, dacaidealul de rationalitate tinte§te rajiunea afectiva, atunci flgurile retorice vor ocupa un l<xdominant etc. Din perspectiva acestei componente, modelul pragma-dialectic este denatura epistemico-retorica51.

50. Frans van Eemeren, Rob Grootendorst, La nouvelle dialectique, Editions Kime, Paris, 1996, p. 151. Charles A. Willard, ,,L'argumentation et les fondements sociaux de la connaissance", in

L'argumentation, Mardaga, Liege, 1991, pp. 91-106.

TENDINTE ACTUALE IN TEORIA ARGUMENTARII 395

Din perspectiva componentei analitice a argumentarii, trebuie sa raspundem laintrebarea: care este raportul intre argumentarea concreta pe care o propunem sau oanalizam §i modelul ideal pe care ea il instantiaza in practica argumentative ? Dacaargumentarea concreta nu are prea multe puncte comune cu modelul pentru care sta,atunci cu siguranja putem decreta ca argumentarea sufera in constructia ei si, de cele maimulte ori, este inacceptabila. Este posibil ca ea sa sufere pe linia efectelor persuasive (inaceasta situate ar trebui reconstituita - in conformitate cu idealul - componenta retoricaa argumentarii) sau pe linia capacitatii de a trans,a (rezolva) un conflict de opinie (in acestcaz ar trebui reconstruita componenta dialectics a argumentarii). Din acest punct devedere al analiticitatii, modelul pragma-dialectic este considerat articulat spre auditoriu|i oriental spre rezolvarea unui conflict de opinie.

La nivelul componentei empirice intrebarea este urmatoarea: care sunt datele realecare pot fi utilizate cu succes pentru ca o argumentare oarecare s3 raspunda cat maiadecvat modelului ideal pe care ea il reprezinta ? Intr-o argumentare concreta lucram cuanumite date (tipuri de argumenie. tehnici de argumentare, mijloace retorice etc.) Esteposibil ca argumentarea sa nu dispuna de toate componentele pe care un model ideal lereclamS, dupa cum este posibil ca nu toate aceste elemente sa fie la fel de productive fiepe linia persuasiunii (componenta retorica), fie pe linia rezolvarii conflictului de opinie(componenta dialectical. Or. nivelul empiric al analizei impune o evaluare adecvata atuturor ingredientelor reale pe care le putem folosi intr-o argumentare, astfel meat ea safie persuasiva §i sa poata asigura rezolvarea unui conflict de opinie. Din acest punct devedere, modelul este persuasiv §1 pertinent.

In sfars.it, componenta practica a modelului asigura un raspuns la intrebarea: cumputem sa imbunatatim practica argumentativa desfa§urata in contexte diferite (institutii,auditoriu, domeniu) in baza modelului ideal asumat? In acest context, sunt testatemijloacele de argumentare in contexte diferite §i se determine efectul lor practic pe liniapersuasiunii sau a rezolvarii conflictelor de opinie. Din acest punct de vedere, modelulpragma-dialectic este considerat unui prescriptiv §i oriental spre reflecfie.

O a treia presupozijie pe care o asuma explicit modelul pragma-dialectic de analizaa argumentarii este inten(ionalitatea dialectica. Intenjionalitatea este o caracteristica aoricarui discurs argumentativ. Ea a fost vazuta diferit in analitica argumentarii: persua-siune, convingere, asentiment. In modelul pragma-dialectic, intentionalitatea este unadistincta §i tine in mod direct de practica dialectica: rezolvarea pe cale negociata aconflictelor de opinie. Argumentarea se poate produce numai acolo unde parteneriidisputei critice au opinii diferite (diferenja de opinii inseamna aici opinii opuse cuprivire la una §i aceea§i chestiune). A avea opinii opuse cu privire la aceea$i tezainseamna instaurarea unui conflict de opinie intre parteneri.

Fara indoiala, indivizi diferiji pot avea opinii opuse cu privire la acela$i lucru. Daraceasta nu inseamna ca, in fapt, intre ei exista un conflict de opinie. A$a se intampla in.nulte situa^ii ale manifestarii individului in societate. Conflictul de opinie apare inmomentul in care intre indivizii cu opinii opuse se instalea-d o relafie de comunicarecare are ca obiect chiar aceste opinii opuse. Fiecare incearca. cu siguran£L si impunaopinia proprie, pe care o crede adevarata, celuilalt. In aceste condipi. se aduc in discupeargumente in favoarea opiniilor proprii, se pun in miscare tehnki de argumentare princare se vehiculeaza argumentele, se imbraca totul intr-o haina retorica care sa asigureexpresivitate §i capacitate de seductie argumentarii. tntreg acest travaliu are un singur

396 TEORIA §1 PRACTICA ARGUMENTARII

scop, asumat tacit de fiecare dintre participant la relatia dialogica : impunerea opinieiproprii in fa{a celei a partenerului. in momentul in care una dintre parfi a reusit saimpuna opinia sa adversarului - gratie rational]tatii argumentelor avansate, legaturilordintre ele, modului adecvat de prezentare a lor - atunci conflictul de opinie se considerssolujionat pe cale negociata. Sensul termenului ,,negociat" este aici unul special, caretrece dincolo de utilizarea lui in domeniul economicului sau politicuJui: solufionareanegociata inseamna asumarea sau respingerea unui punct de vedere in baza temeiurilorrational-discursive §i numai a lor.

Or, argumentarea este un demers de transare a caracterului adevarat sau fals al unuienun{ (teza). Conflictul de opinie cu privire la caracterul adevarat sau fals al lezei acarui consecinja este susjinerea sau respingerea tezei) se rezolva doar pe cale argu-mentativa. Din aceste considerente. argumentarea este prezentata ca avand drept finalitatesolu{ionarea negociata a conflictelor de opinie. Aici se regasesc puse in mi§care toatecele cinci componente ale modelului pragma-dialectic : un tip de rafionalitate in numelecareia se porneste o argumentare (componenta filosofica), un model ideal care prefigu-reaza acest tip de rajionalitate (componenta teoretica), o confruntare a modelului cu ceeace se manifests in practica (componenia analitica), o identificare a elementelor pe carele avem la indemana pentru derularea argumentarii (componenta empirica), o perfecfio-nare practica a argumentarii pe linia persuasiunii si a eficienjei negocierii (componentapractica).

4.2. Construc|ia modelului pragma-dialectic

Rezolvarea unui conflict de opinie nu se poate face - in mod rafional, fireste - decat incadrele unei dispute critice, adica atunci cand divergence de opinie se topesc intr-unpunct de vedere comun. Modelul pragma-dialectic al rezolvarii negociate a conflictelorde opinie cuprinde patru etape : etapa confruntarii, etapa de deschidere, etapa argumen-tativa §i etapa concluziei [50:43-47]. Ceea ce punem in joe in cadrul acestui proces desolujionare §i in fiecare etapa a lui in parte sunt acte de limbaj. Avem, in acest punct.vSdit manifestata influenfa filosofiei limbajului comun asupra programului de analiza aargumentarii, influenfa pe linia lui Austin32 si Searle53 in special.

Con§tientizarea acestor etape este esentiala pentru aplicabilitatea practica a modeluluipragma-dialectic. Etapa confruntarii reprezinta debutul unei dispute critice, etapa f2rade care nici o incercare de solu{ionare nu este posibila §i nici o argumentare nu se poatepune in mi§care. In aceasta etapa, interlocutorii trebuie sa constientizeze ca exists unconflict de opinie intre ei (ca punctele de vedere asupra unei probleme sunt divergente.).ca exista o disputa critica intre ei (un punct de vedere avansat §i o punere in cauza a lui -si ca este posibila solufionarea conflictului de opinie pe calea disputei critice (prinavansarea argumentelor in favoarea sau in defavoarea puncfului de vedere pus in circulajie»

Etapa de deschidere este aceea in care se distribuie cu strictefe rolurile in demersulcritic. In mSsura in care disputa critica nu se desfajoara la intamplare (modelul este unul

52. J.L. Austin, How to do things with words, Cambridge, Harvard University Press, 1962; trad, fr.,Quand dire c'est faire, Editions du Seuil, Paris, 1970.

53. J.R. Searle, Speech acts. An essay in the philosophy of language, Cambridge University Press. 1969;Expression and meaning. Studies in the theory of speech acts, Cambridge University Press. 1979.

TENDINJE ACITALE IN TEORIA ARGUMENTARII 397

normativ), ci este reglata §i argumemata. rolurile interlocutorilor sunt diferite: unulpropune teza sau punctul de vedere i.propunatorul"), celalalt incearca sa o respinga(^opozantul"). Primul apara cu argumente punctul sau de vedere, eel de-al doileaincearca, tot cu argumente, sa-1 demonteze. Etapa argumentativa constituie miezulpropriu-zis al disputei critice in vederea solujionarii conflictelor de opinie: acum sedesfa§oara cu adevarat jocul dialectic intre protagoni§ti, fiindca orice obiecjie a opozan-tului trebuie risipita cu argumente de catre propunator. fntr-o argumentare simpla,argumentele propunatorului la obiecjiile opozantului constituie tot atatea succese insolujionarea conflictului de opinie in favoarea sa, nu insa §i faptul ca opozantul n-a adussuficiente argumente pentru respingerea punctului de vedere avansat.

Etapa concluziei este aceea care constata, atat cat este posibil intr-un demers complexde aceasta natura, inchiderea disputei critice §i, in consecinja, solutionarea intr-un felsau altul a conflictului de opinie. O aisputa critica se considera inchisa fie cand esteabandonat un punct de vedere (pentru ca nu a fost susjinut convingator), fie cand suntabandonate obiecjiile fata de punctul de vedere opus (pentru ca a fost susjinut in modconvingator). In mod ideal (adica in cazul in care toate exigenjele lui ar fi indeplinite),modelul pragma-dialectic de rezolvare pe cale negociata a conflictelor de opinie artrebuie sa fie o procedura decidabila. capabila adica sa inchida conflictul de opinie prinrenunfarea la punctul de vedere sau prin renunjarea la obiecjiile asupra punctului devedere. In practica argumentativa. probabil ca acest grad de inchidere nu se intalne§teniciodata, fiindca aceste condifii ideale sunt greu de indeplinit in totalitate. Dar nu edeloc lipsit de importanja sa puiem inchide macar parfial disputa critica, ceea ce modelulpragma-dialectic poate face (prin renuntarea la punctul de vedere propus, prin asumareapunctului de vedere propus sau chiar prin orientarea protagonis. tilor spre un nou punct devedere).

In fiecare dintre aceste etape se pun in valoare acte de limbaj de diferite tipuri, uneorichiar aceste tipuri de acte de limbaj se imbina in una §i aceeasj etapa a rezolvarii unuiconflict de opinie pentru infapruirea scopului comun. Asertivele (aserjiuni, afirmajii,supozijii) sunt prezente, in conceptia lui van Eemeren §i Grootendorst, in toate cele patruetape: pentru a exprima puncrul de vedere (etapa confruntarii), pentru a exprima unargument favorabil (etapa deschiderii), pentru a risipi o critica a opozantului (etapaargumentativa) sau pentru a declara inchisa disputa critica (etapa concluziei). Directivele(comenzi, sfaturi, recomandarii isi fac loc in etapa confruntarii (se exprima imperativulca acela ce a avansat un punct de vedere sa-1 §i apere), in etapa argumentarii (dacapunctul de vedere a fost criticat. trebuie sa-1 aperi) sau in etapa concluziei (daca nu potiapara un punct de vedere. este recomandabil sa renunji la el). Comisivele (promisiuni,acceptari, acorduri) pot de asemenea interveni in etapele unei dispute critice : acceptareaunui punct de vedere (etapa confruntarii), acceptarea negocierii rolurilor intr-o disputacritica (etapa deschiderii). acceptarea uni argument sau altul (etapa argumentarii),acceptarea punctului de vedere argumentat (etapa concluziei). Expresivele (felicitari.condolean{e, manifestari de bucurie) raman in afara traiectului propriu-zis al actului desolufionare negociata a conflictelor de opinie, deoarece ele exprima trairile subiectului inraport cu amlmite fapte (nu se poate susjine insa ca astfel de trairi nu influenjeaza disputacritica). Declarativele apar in special grafie cadrului institutional in care se desfasoaraunele dispute critice (tribunal, oficiul starii civile, ceremonii religioase etc.) Fiindca. asacum subliniaza §i autorii, ,,declarativele institufionale sunt rezervate locutorilor autorizati

398 TEORIA §1 PRACTICA ARGUMENTARII

in contexte precise", care arareori permit o disputa critica reala, rolul unor asemeneaacte de limbaj este mult diminuat. Alte tipuri de declarative (,,declarativele de uzaj"*raman insa semnificative pentru disputa critica.

Este de la sine injeles ca actele de limbaj care intervin intr-o disputa critica nu sunt§i nu pot ramane instanced discursive izolate unele de altele. Func{iile lor argumentative,in fiecare etapa in parte, pot fi indeplinite numai in m3sura in care ele ,,construiesc"impreuna structuri argumentative mai complexe. Cum am subliniat in diverse ocazii.modelul eel mai simplu al unei argumentari este dat de relajionarea directs dintre o tezasi un argument care o sustine. Dar. lucrul este evident, in disputele critice pentrusolufionarea conflictelor de opinie nu se poate ramane doar la nivelul acesta al argumen-tarii elementare. Se merge pana la increngaturi diferite de argumentari elementare.

Fara a fi expliciji in aceasta problems, autorii fac distincjia intre argumentarilesimple si argumentarile complexe Evident, argumentarea complexa este aceea alcatuitadin mai multe argumentari simple. Complexitatea unei argumentari depinde, pe de oparte, de complexitatea disputei critice si. pe de alta parte, de modul cum interlocutorulurmSreste sa-si apere punctul de vedere. Fie secvenja discursiva:

,,Sa nu pizmuim deloc marile bogapi ale unei categorii de oameni; le-au dobandit cupreml unor grele sarcini, cu care noi nu ne-am impaca; si-au jertfit odihna, sSnatatea, cinstea§i con§tiin{a; e ceva prea scump, si la prenal acesta n-avem nimic de ca§tigat" (La Bruyere.Caracterele, I, Editura pentru Literature, Bucurejd, 1968, p. 280).

Punctul de vedere susfinut in aceasta argumentare (teza argumentarii) se concretizeaza inurmatorul enun( :

T = ,,Sa nu pizmuim deloc marile boga;ii ale unei anumite categorii de oameni".

El este susfinut de patru argumente (fiecare in parte, in raport cu teza, determina oargumentare elementara), concretizate in enunturile :

(3j) Le-au dobandit cu prejul unor grele sarcini;(a2) §i-au jertfit odihna, sanatatea, cinstea ?i con§tiin!;a;(a3) E ceva prea scump;(a4) La prejul acesta nu avem nimic de castigat.

Argumentarea ia inraii§area urmatoare :

(a2) (a3) (a4)

infa{i§are care ne aratS ca avem de-a face cu o argumentare complexa.In cadrul argumentarilor complexe, se face distincjie intre argumentarile complexe

coordonate (in care toate argumentele sunt legate direct cu teza susjinuta : argumentareadin ilustrarea anterioara face parte din aceasta categorie) si argumentari completesubordonate (un singur argument este legal direct de teza, urmatorul se leagi deargumentul precedent §i a§a mai departe). Schema este urmatoarea:

TENDINTE ACTUALE IN TEORIA ARGUMENTARII 399

T

(a,) -» (T,)T

(3j) -» (T2)

T(83) -4 (T3)T

1 -

;nt, pot exista §i argumentari complexe mixte, in care argumentarile complexeeoordonate §i cele subordonate coexists pentru indeplinirea scopului intregului demers.Preluam exemplul dat de van Eemeren si Grootendorst [50:97]:

,,Ea nu-§i face probleme pentru examen, este sigura de reu§ita. N-a avut e§ecuri niciodatS,este bine pregatita, nu este stresata, iubeste mult aceasta materie; §i, in nici un caz, nu-i pasade rezultat",

r_ urmatoarele componente:

T = ,,Nu-§i face probleme pentru examen" ;Oj) Este sigura de reu§ita;a,) Nu-i pasa de rezultat;

* a.) Nu a avut e§ecuri niciodata ;(a4) Este bine pregatita;(as) Nu este stresata;(a6) Iube§te mult aceasta materie,

eare pot ft ordonate astfel:

\»iy (a2)

I I I i(83) (34) <as) (ae)

p^onand in evidenfa combinafia de argumentari complexe coordonate §i subordonaie.

4.3. Normativitatea modelului pragma-dialectic

Modelul pragma-dialectic de analiza a argumentarii are §i un rol profilactk : el ar vrea sane atraga atenjia asupra situafiilor in care nu putem sa rezolvam un conflkt de opink pe:alea disputei critice. Cand nu putem sa rezolvam astfel de dispute critice ? Atunci cand nu>unt respectate regulile elementare ale unei comunicari prin care se poarta o disputa critica.Autorii subliniaza ca ,,a doua parte (a lucrarii La nou\elle dialectique - n.n.. C.S. i pune

400 TEORIA §1 PRACUCA ARGUMENTARH

in eviden{a evaluarea $i analiza discursului argumentativ si trateaza obstacolele care stauin fafa rezolvarii confiictului. Cu ajutorul cadrului teoretic prealabil expus. prezentamzece reguli de baza pentru discu{ia critica" [50:17].

Aceste zece reguli, al caror numar nu are nici o semnificatje specials, asiguradimensiunea nonnativa a modelului pragma-dialectic de rezolvare a conflictelor ceopinie. Functional! tatea modelului, eel putin pe aceasta dimensiune profilactica. es:iasemenea celei a logicii pentru cunoasterea omeneasca in general, §i in special pentn,cunoa§terea jtiintifica: a§a cum logica ne arata cand nu gandim corect intr-o situapeconcreta i pentru ca incalcam regulile elementare ale rationalitatii intelective), la fel 5:instrumetul pragma-dialectic ne atrage atentia cand nu suntem pe calea cea buna •rezolvarea negociata a conflictelor de opinie (pentru ca incalcam regulile de corectitudineale unei dispute critice). Daca asupra rolului de ,,vaccin" al logicii s-a vorbit mult,despre aceasta funcfionalitate a modelului pragma-dialectic incearca sa ne atraga atenjiavan Eemeren §i Grootendorst.

Sistematizarea regulilor de corectitudine a unei dispute critice se face in func{ie deetapele de desfas.urare a unui asemenea demers (confruntarea, deschiderea, argumentarea.concluzia). Fiecare etapa dispune de reguli de corectitudine a cSror incalcare duce lainstaurarea unei clase de sofisme, constituite ca obstacole serioase in solutionareanegociata a conflictelor de opinie. Des.i autorii nu fac o partijie exacta a regulilor inraport cu etapele, vom incerca aceasta ordonare pentru a putea sa ne dam seama mai binede natura obstacolelor argumentarii.

Cele zece reguli propuse de autori ca exigen{e ale disputei critice sunt expuse inincercarile de sistematizare a sofismelor54. Etapa confruntarii cuprinde urmatoarearegula: participant la disputa critica nu trebuie sa impiedice avansarea unui punct devedere sau critica unui punct de vedere avansat. Daca aceasta regula nu este respectata.atunci se instaleaza sofismele de confruntare (care pot avea multiple infa{i§ari). Regulaaceasta, specifica etapei confruntarii, pune in relief libertatea maximala aproape pe careorice participant la o disputa critica trebuie s-o aiba pentru ca, intr-adevar, conflictu) ctopinie sa se rezolve printr-un tip de ra{ionalitate discursiva negociata. Etapa de deschiderra disputei critice este, cum am vazut, etapa in care se distribuie cu strictefe rolurile incadrul argumentarii. O regula este esenfiala aici: partea care a avansat un punct c;vedere este obligata sa-1 apere daca cealalta parte o cere. Regula incrimineaza gratuitateapunctelor de vedere avansate: nimeni nu are dreptul sa obstaculeze desfasurarea une:dispute critice avansand puncte de vedere pe care nu le poate susjine. Daca regula esteincalcata, apar sofismele de roluri, care se pot infa£i§a diferit (a prezenta teza ca unadevSr cunoscut care nu mai trebuie dovedit, a prezenta teza ca fiind sus{inut3 de oautoritate, inversarea dovezii). Etapa argumentarii, cea in care se pun in mi§careingredientele unui demers argumentativ (argumente, tehnici, procedee retorice etccuprinde un numar mai mare de reguli §i clase de obstacole corespunzatoare. Unetedintre reguli vizeaza argumentele utilizate: orice atac trebuie sa se poarte asuprapunctului de vedere avansat de partea adversa (incalcarea acestei reguli duce la aparipasofismelor reprezentarii punctelor de vedere); nici o parte nu poate apara punctul sau de

54. Frans H. van Eemeren, Rob Grootendorst, ,,Les sophismes dans une perspective pragmatic-dialectique", in L'argumentation, Mardaga, Liege, 1991, pp. 173-194; „Communication etsophismes", in La nouvelle dialectique, Editions Kime, Paris, 1996, pp. 107-237.

TENDINTE ACTUALE IN TEORIA ARGUMENT ARII 401

vedere decat avansand argumente cu privire la acest punct de vedere (incalcarea reguliiduce la sofismele de aparare). Alte reguli vizeaza tehnicile de argumentare : nici o partenu trebuie sa considere ca un punct de vedere a fost aparat de o maniera convingatoaredaca aceasta aparare nu este realizata dupa o schema argumentativa adecvata §i corectaplicata (nerespectarea regulii duce la aparitia sofismelor schemelor de argumentare:ralsa autoritate, falsa analogic. ..ad. populum", ad verecundiam" etc.); nici o parte nupoate utiliza decat argumente logic vahde sau susceptibile de a fi valide prin intermediulexplicitarii uneia sau a mai multe premise (eludarea regulii duce la instalarea sofismelorde logica : negarea antecedentului. afirmarea secventului, ,,quaternio terminorum" etc.).In sfars.it, tot in aceasta etapa argumentativa, unele reguli vizeaza modurile de expresiea disputei critice : parjile nu trebuie sa utilizeze formulari insuficient de clare sau de oobscuritate susceptibila a determma confuzii; fiecare dintre parji trebuie sa interpretezeexpresiile celeilalte intr-un mod cat mai adecvat §i cat mai pertinent posibil (nerespectarearegulii: sofismele de limbaj > .

Etapa concluziei, cea care asigura inchiderea unei dispute critice, beneficiazS de oregula de inchidere : daca un punct de vedere nu a fost aparat intr-o maniera corespun-zatoare, atunci eel care 1-a propus trebuie sa-1 retraga; daca un punct de vedere a fostaparat intr-un mod convingator. atunci preopinentul nu trebuie sa-1 mai puna la indoiala(daca regula nu este respectata. se ajunge la sofismele-de inchidere). Nu ne-am propusaici sa analizam in detaliu cele zece reguli ale disputei critice §i clasele de sofisme pecare nerespectarea lor le determina", ci doar sa atragem atentia asupra normativitatiimodelului pragma-dialectic de analiza a argumentarii.

5. Argumentarea ca practica lingvistica

Exista incercari - nu pu;ine §i nu fara important in analiticaargumentarii - care pun un accent deosebit pe modul in careo argumentare se manifesta in exterior. Mai exact, pe inveli§ullingvistic cu care un astfel de demers este adus in faja receptorului(interlocutorului). Cum am vazut, van Eemeren si Grootendorstau o pronunjata atitudine critica fa^a de astfel de orientari,incriminand in special empirismul s,i descriptivismul dat deaderenta poate prea exclusiva a cercetarilor la concretejeapracticii argumentative. Direc^ia se origineaza, cu siguranja,in incercari mai vechi sau mai noi, care descind din spiritulsaussurean al Cursului de lingvistica generala, fiind ancoratain cele mai recente cercetari in domeniul semiologiei sau ineel al lingvisticii. Modelul ilustrativ pentru aceasta direc{ie decercetare in domeniul argumentarii ni se pare a fi eel al luiOswald Ducrot, ,,multiplicat", fire§te, de destui adepji in spatiulfrancez, dar §i in Elvetia, in Belgia sau in Canada francofona.

Oswald Ducro:. reprezen-tant de trume al mi™*limbajului in spayui &aa-cez. A scris impreunl cuJean-Claude Anscombrelucrarea mult invocatiL'argiuneniaiion daa laItagme < 1983 •

55. O astfel de analiza, aplicata la discursul politic, am realizai in Consuatiiin discursul politic", in Discursul puterii. Incercare de ntorica tflitmi,.Edknra InstitutulEuropean, laji, 1999, pp. 264-289.