climatul investitional in republika moldova

4
Climatul investiţional în Republicii Moldova Monitorizarea climatului de investiţii ar trebui să fie una din preocupările centrale ale guvernelor naţionale. Pentru ţările sărace sau aflate în proces de tranziţie de la economia de comandă la cea de piaţă, evaluarea şi ameliorarea continuă a climatului de investiţii are valenţe deosebite. După cum demonstrează şi cazul Republicii Moldova, sărăcia este însoţită de lipsa unor locuri de muncă şi de lipsa oportunităţilor de afaceri individuale care ar genera venituri suficiente pentru un trai decent. În cazul Moldovei factorul „forţă de muncă ieftină” este un avantaj evident, dar valoarea factorului scade proporţional cu numărul de cetăţeni aflaţi la muncă peste hotare. Liberalizarea politicilor economice interne este realizată pe hârtie, fiind necesară o mai largă transpunere în practică a acestei viziuni. Cu unele excepţii notabile, investitorii străini se bucură de drepturi egale cu cei naţionali. Printre cele mai importante excepţii se numără imposibilitatea procurării de către străini a loturilor de pământ cu destinaţie agricolă şi faptul că băncile străine nu pot presta servicii bancare pe teritoriul ţării. Moldova a încheiat acorduri bilaterale asupra investiţiilor cu circa 25 ţări, inclusiv cu ţările care sunt principalii ei parteneri comerciali sau cu ţări care au alocat importante investiţii în Republica Moldova. Ţara noastră de asemenea a încheiat 13 acorduri internaţionale cu privire la evitarea dublei impuneri fiscale. Investitorii străini dispun de posibilitatea de investiţii şi control a firmelor locale, sunt protejaţi prin acorduri internaţionale pentru protejarea şi asigurarea investiţiilor. Valută naţională este liber

Upload: krysty-krysty

Post on 06-Feb-2016

10 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Climatul Investitional in Republika Moldova

TRANSCRIPT

Page 1: Climatul Investitional in Republika Moldova

Climatul investiţional în Republicii Moldova

Monitorizarea climatului de investiţii ar trebui să fie una din preocupările centrale ale guvernelor

naţionale. Pentru ţările sărace sau aflate în proces de tranziţie de la economia de comandă la cea

de piaţă, evaluarea şi ameliorarea continuă a climatului de investiţii are valenţe deosebite. După

cum demonstrează şi cazul Republicii Moldova, sărăcia este însoţită de lipsa unor locuri de

muncă şi de lipsa oportunităţilor de afaceri individuale care ar genera venituri suficiente pentru

un trai decent.

În cazul Moldovei factorul „forţă de muncă ieftină” este un avantaj evident, dar valoarea

factorului scade proporţional cu numărul de cetăţeni aflaţi la muncă peste hotare. Liberalizarea

politicilor economice interne este realizată pe hârtie, fiind necesară o mai largă transpunere în

practică a acestei viziuni. Cu unele excepţii notabile, investitorii străini se bucură de drepturi

egale cu cei naţionali. Printre cele mai importante excepţii se numără imposibilitatea procurării

de către străini a loturilor de pământ cu destinaţie agricolă şi faptul că băncile străine nu pot

presta servicii bancare pe teritoriul ţării. Moldova a încheiat acorduri bilaterale asupra

investiţiilor cu circa 25 ţări, inclusiv cu ţările care sunt principalii ei parteneri comerciali sau cu

ţări care au alocat importante investiţii în Republica Moldova. Ţara noastră de asemenea a

încheiat 13 acorduri internaţionale cu privire la evitarea dublei impuneri fiscale. Investitorii

străini dispun de posibilitatea de investiţii şi control a firmelor locale, sunt protejaţi prin acorduri

internaţionale pentru protejarea şi asigurarea investiţiilor. Valută naţională este liber convertibilă,

este garantat exportul liber al capitalurilor şi profiturilor realizate de investitorii străini. Este

permisa încasarea şi păstrarea veniturilor din export în conturile valutare ale exportatorilor şi nu

este impusă vânzarea către stat a valutei. Din punct de vedere al investitorului, este importantă

transparenţa informaţiei despre debitor şi garantarea drepturilor creditorului. Performanţele

Moldovei din acest punct de vedere sunt mixte. Pe de o parte, Moldova a obţinut raitingul 0 (cel

mai rău posibil) în ceea ce priveşte accesul la o informaţie veridică privind solvabilitatea

debitorului (49 medie pe regiune şi 58 media OCDE). Pe de altă parte, în conformitate cu

evaluările Băncii Mondiale, drepturile creditorilor în Moldova sunt protejate la fel de bine ca în

ţările din regiune şi mai bine decât cele din ţările OCDE.

Creşterea semnificativă a indicilor investiţiilor străine directe în economia Republicii Moldova în

trimestrul I al anului 2011 şi, în special, creşterea semnificativă a capitalului social şi a venitului

reinvestit de nerezidenţi, remarcat în această perioadă, confirmă intenţia investitorilor străini în

ţara noastră de a-şi extinde afacerile existente, dar şi indică la o sporire a încrederii lor în

economia Moldovei. Volumul net al fluxului de investiţii străine în economia Moldovei, pe

Page 2: Climatul Investitional in Republika Moldova

parcursul primelor 6 luni ale anului 2011, a constituit 145 milioane de dolari, crescînd de

aproape 2 ori, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Potrivit datelor furnizate portalului NOI.md de către Ministerul Economiei, cea mai mare cotă a

investiţiilor străine le revine investitorilor europeni, care au început să investească mai activ în

Moldova după ce acesteia i-a fost acordat statutul de ţară-vecină cu UE. Astfel, Uniunii

Europene îi revine 3/4 din volumul total de investiţii în economia RM.

Structura soldului investiţiilor străine directe pe sectoare, % 01.07.2010

Structura soldului investiţiilor străine directe pe sectoare, % I sem. 2011

Page 3: Climatul Investitional in Republika Moldova

Distribuţia geografică a investiţiilor străine