Universitatea Titu Maiorescu

Facultatea de Psihologie

REFERAT

BAZELE GÂNDIRII CRITICE

Caracteristici ale gândirii critice

Student: Mihai Voievidca

ANUL 1

GRUPA V - ID

BUCUREŞTI

2015

CARACTERISTICI ALE GANDIRII CRITICE

‘’Orcine poate să-şi dea cu părerea.Însă părerea nu are valoare obiectivă,deci culturală,decât

dacă este însoţită de argumentare.’’

-George Călinescu

Consideratii despre gândirea critică şi valoarea ei au fost facute de-a lungul istoriei de către

filozofi,logicieni,pedagogi,literaţi etc. în texte special dedicate acestui subiect sau sub forma

unor remărci ocazinale.

Pâna acum nu exista o definiţie ‘’oficială’’ a noţiunii de gândire critică,dar sub această

denumire sau sub acea de ‘’gândire reflexivă’’,folosită de J.Dewey ,se grupează un număr de

caracteristici prin care se distinge utilizarea superioară a facultăţii raţionale a oamenilor.

O primă remarcă este că genul de gândire numită’’critică’’ nu este o pricepere care se

dobândeşte prin studiu şi exercitii de şcoală,este vorba de ceva ce toată lumea posedă,mai mult

sau mai puţin in legatură cu anumite subiecte sau îndeletniciri ; dar este totodată si o abilitate

care poate fi consolidată şi exercitată şi asupra altor subiecte.

În ceea ce priveşte gândirea cultă ,unul din pionierii teoriei argumentării,S.Toulmin a susţinut

ideea că modurile de raţionament,de justificare a ideilor şi standardele de evaluare a lor sunt în

mare parte interioare fiecărui domeniu şi ele evoluează o dată cu progresul de ansamblu al

domeniului respectiv.Astfel,gândirea critică este caracteristică fiecărui domeniu şi exponenţilor

săi de bază.Abilitatea de a raţiona matematic se dobândeşte şi se perfectionează prin studiul

matematicii,standardele unui bun raţionament juridic sunt cele dezvoltate în practica juridică şi

în reflecţia asupra ei ş.a.m.d.

Cultivarea abilităţilor generale de gândire critică are în vedere în principal sfera gândirii

comune ,modul în care individul nespecialist receptează mesajele din viaţa publică, din mass

media şi în care ia decizii ,inclusiv prin influenţa lor.

Cât timp lucrurile merg pe făgaşul lor obişnuit,capacitatea de a gândi de sine stătător şi critic

nu este foarte solicitată – sunt de ajuns deprinderile ,automatismele,rutina dobândite din

2

experienţa trecută sau prin imitarea modului cum gândesc şi acţionează alţii.Problematizarea şi

necesitatea de a cumpăni sunt generate de întâlnirea cu situaţii noi,nefamiliare.

De buna seamă remarca J.Dewey în cartea sa intitulată ‘’Cum gândim’’ că ‘’nimeni nu poate

gândi despre toate şi nimeni nu poate gândi despre un lucru privitor la care nu posedă experientă

şi informaţie.Cu toate acestea ,există ceea ce se cheamă disponibilitatea de a trece prin filtrul

minţii lucrurile cu care ne întâlnim în experienţă – disponibilitate ce cotrastează puternic cu

pornirea de a judeca pe baza simplei obisnuinţe ,a tradiţiei, a prejudecaţilor etc. şi de a evita

astfel povara gândirii’’.Stoianovici Dragan,pp 124,Ed.Univ. din Bucureşti 2005

Măsura prezenţei la o persoană a gândirii critice ţine atât de existenţa disponibilitaţii despre

care vorbeşte Dewey,cât şi de resursele pe care acea persoană le are pentru a şi-o fructifica.

Pentru a conştientiza importanţa gândirii critice trebuie să cunoaştem câteva dintre cele mai

importante caracteristici ale sale.Printre ele se numară următoarele:

1. Recunoaşterea chestiunilor în care este firesc să existe deosebiri de opinie de cele ce pot fi

decise prin raţionament demonstrativ şi de cele în care lucrurile au fost sau pot fi lămurite

prin alte proceduri riguroase.Anumite propoziţii din domeniul astronomiei,al fizicii sau al

biologiei care au fost o dinioară obiect de opinii şi , ca atare , de argumentări pro şi

contra,sunt astăzi admise şi ca atare în privinţa lor nu se mai construiesc argumentări.În

schimb în etică sau în filosofie se vorbeşte şi de probleme perene,care prin natura lor vor fi

întotdeauna obiect de opinii şi prilej de argumentări.Astăzi ,de pildă,o persoană cât de cât

şcolită nu va argumenta şi nu va fi dispusă să asculte argumentări despre compoziţia

chimică a apei sau despre marimile relative ale Soarelui şi Lunii.Pe de altă parte ,în

chestiuni cum sunt egalitatea între oameni,relaţia dintre religie şi ştiintă,liberul

arbitru,nemurirea sufletului,pedeapsa cu moartea etc,deosebirile de opinii şi argumentările

generate de ele sunt în prezent la fel de fireşti cum erau şi în antichitate sau în evul mediu.

2. Distingerea discursurilor ,orale sau scrise ,în care se argumentează ceva de cele în care

doar se relatează ceva,se enunţa o parere,se recomandă sau se ordonă ,se aprobă sau se

dezaprobă ceva fară a oferi temeiuri.

3

3. În cazul textelor argumentative ,identificarea corectă a tezei şi separarea parţii propriu-zis

argumentative de eventualele ingrediente neargumentative.

4. Recunoaşterea tipului de teză avansată într-o argumentare – factuală,evaluativă,actională –

iar in cazul argumentărilor mai ample şi mai complexe,unde pot fi prezente deopotrivă

consideraţii factuale,judecaţi de valoare si opţiuni privitoare la acţiune ,distingerea acestor

componente şi examinarea lor separată.Această operaţie nu este uşoară atunci când

argumentările sunt formulate neglijent sau atunci când in mod voit argumentatorul

amestecă diferitele tipuri de consideraţii în intenţia de a disimula parţile slabe ale

argumentarii sale.

5. Trasarea şi evaluarea legăturilor logice dintre aserţiunile din textul argumentativ .Aceasta

nu presupune cunoştinte teoretice de logică privind rationamentul ,ci doar o ‘’logică

naturală’’cât de cât exersată,dat fiind că în argumentări se folosesc de obicei inferenţe

simple şi transparente.

6. Gândirea critică presupune un spirit deschis ,disponibilitatea de a cântari cât mai

nepartinitor temeiurile opiniilor în discuţie şi de a abandona,dacă este cazul,propria opinie

în favoarea uneia despre care constaţi că are temeiuri mai solide.

Ca să îl cităm din nou pe Dewey acest spirit deschis are drept componente ‘’dorinţa

activă de a sculta toate parţile în dispută;de a lua în seamă faptele indiferent din partea cui vin ;de

a acorda maximum de atenţie posibilitaţilor alternative;de a recunoaşte posibilitatea erorii chiar

si când e vorba de credinţe la care ţinem cel mai mult’’.

Uşurinţa în schimbarea propriilor opinii nu este neapărat un lucru de laudă ;ea poate să

însemne şi ca aceste opinii nu se sprijină pe temeiuri solide sau că celui în cauză nu-i pasă prea

mult de temiuri,însa nici consecvenţa cu orice preţ nu este neaparat un simptom de

raţionalitate,ea poate fi foarte bine un simptom de obtuzitate,de infatuare ,de micime a spiritului.

Epictet spunea :’’Este de preferat ca,cedând adevarului,să înfrângi o parere,de cât cedând unei

pareri,să fii înfrânt de adevăr’’.

7. ’’A gândi critic’’ nu este tot una cu a ‘’gândi corect’’,dacă prin aceasta din urmă se

inţelege a avea credinţe adevarate,’’sănătoase’’.Măsura în care gândirea cuiva este critică

4

ţine nu atât de calitatea ideilor în care crede,cât de modul în care aderă la ele:pasiv şi

nereflectat,sau activ şi cumpănit în lumina unor considerente raţionale.

Gândirea critică este, aşadar nu gândire ‘’corectă’’,ci gândire autocorectivă,capabilă şi

disponibilă de a-şi examina si reexamina credinţele atunci când în temeiurile pe care acestea se

sprijină intervin schimbări de un fel sau altul.

Trebuie să distingem, în acest cadru ,între cauza sau cauzele pentru care cineva crede

ceva,motivele, raţiunile sau temeiurile pe care le-ar putea oferi dacă i s-ar cere.

Gândirea critică este autocorectivă,altfel spus,prezenţa ei la om se manifestă prin

disponibilitatea de a se întreba ,macar din când în când,pe ce se sprijină ,în fond,credinţele

sale,modurile sale de evaluare şi de luare a deciziilor.

8. O altă trasatură a gândirii critice este rezistenta la manipulare.Argumentarea manipulativă

este,în fond ,o argumentare sofisticată,una care trunchează dovezile,de pildă prin folosirea

lor tendenţioasă – prin suprasolicitarea celor favorabile propriului punct de vedere şi

trecerea sub tacere sau minimalizarea celor defavorabile.

Notinea de manipulare este relevantă pentru distinctia dintre argumentarea dezinteresată şi

propagandă.Propaganda poate îmbrăca şi ea forma argumentării,pentru propagandist nu contează

dacă mijloacele de care se foloseşte sunt raţionale sau nu,contează doar efectul ,adică reuşita de a

inocula altora anumite idei sau sentimente.

9. Gândirea critică se manifestă şi în atitudinea faţă de limbaj ca vehicul al argumentării şi al

comunicării umane în general.De partea argumentatorului,această atitudine constă în

preocuparea pentru o formulare clară şi accesbilă a tezei şi a argumentelor,pentru evitarea

echivocurilor în exprimare.De partea auditoriului,constă în straduinta de a recepta corect

formulările folosite de argumentator,de a nu le rastălmaci prin neglijenţa sau voit.

Un aspect al gândirii critice legat de limbaj îl constituie evitarea certurilor de

cuvinte.Întelegem prin’’certuri de cuvinte’’ acele situaţii când o controversă privind o chestiune

de conţinut ,neverbală – de pildă,politică,etică,istorică sau filosofică -se transforma în una

privitoare la întrebarea care este ‘’inţelesul corect’’al unui termen.O astfel de întrebare este de

obicei oţioasă şi conduce la dispute sterile.

5

De altfel,inţelesul cuvintelor depinde cateodată şi de contextul în care ele figurează,ceea ce

înseamnă că la formularea unei argumentări ,dar şi la receptarea ei,se cere luat aminte şi la ceea

ce contextul imprimă inţelesul termenilor.

Certurile de cuvinte intervin mai frecvent în cazul argumentarilor de tip dialogal,dar uneori şi

în cazul reacţiilor critice ulterioare la câte o argumentare monoloagă.

Pentru a preveni acest mod de degenerare sau deturnare a argumentărilor,mijlocul potrivit este

de a admite că , în fond ,cuvintele sunt doar instrumente si că au întelesurile pe care noi le dăm.

10. Atenţia la context, este şi ea o caracteristică a gandirii critice.O aceeaşi formulare poate

avea un înteles dacă figurează într-un context,şi un înţeles mai mult sau mai puţin

diferit ,dacă figurează într-un alt context.

De asemenea ,etaloanele în raport cu care evaluăm argumentările se modifică în funcţie de

contextul sau de cadrul în care ele se plasează.

11. Grija şi priceperea de a deosebi argumentarea raţională,sau componenta raţională a unei

argumentări,de persuasiunea realizată cu mijloace infra-rationale,prin apel la emoţii şi

prejudecaţi.Gândirii critice îi prieşte calmul discuţiei,argumentarea în care legăturile

logice dintre idei nu se pierd în vălmaşagul reacţiilor afective.Opiniile la care ţinem

patimaş sunt totdeauna cele pentru care nu exista temeiuri bune,putem spune chiar că

patima arată în ce masură individului îi lipseşte convingerea raţională.Aceeaşi constatare o

facea, în fond mai demult şi Montaigne :’’Nimic nu este susţinut cu atâta fermitate ca

lucrurile pe care le ştim cel mai puţin’’.

12. Din modestia intelectuală şi spiritul tolerant proprii gândirii critice deriva disponibilitatea

sa pentru dialog.Mentalitaţii rational-critice îi este caracteristică,dupa cum spune şi

K.Popper-‘’atitudinea de a adimte ca s-ar putea ca eu să greşesc şi dumneata să ai dreptate

iar facând un efort,s-ar putea să ne apropiem împreună de adevăr’’.

Este o atitudine care nu abandonează facil speranţa că prin mijloace cum sunt raţionamentul şi

observaţia atentă,oameni pot ajunge să cadă de acord în multe probleme importante.

Putem spune că o ameliorare a gândirii critice nu este posibilă doar citind despre

argumentare,ci prin contact cu exemple care o ilustrează şi ,mai mult încă ,prin exerciţiu,adică

6

întrebându-ne asupra temeiurilor pe care se sprijină propriile noastre opinii şi încercând să

analizam si să evaluăm argumentările prin care alţii şi le susţin pe ale lor ; greşind şi corectându-

ne singuri sau şi cu ajutorul altora.

Bibliografie :

1.Argumentare şi gândire critică –Drăgan Stoianovici ,Ed Universitaţii din Bucureşti 2005

7