CADRUL JURIDIC PRIVIND AGROTURISMUL ÎN ROMÂNIA

Dezvoltarea impetuoasă a turismului, inclusiv a agroturismului, a impus elaborarea unor norme juridice care reglementează condiţiile, formele, teritoriile, relaţiile, precum şi alte aspecte care caracterizează această activitate. Aceste norme se constituie într-un pachet de legi, hotărâri, instrucţiuni etc., într-un număr mai mic sau mai mare, mai ample sau mai restrânse, cu influenţă mai mare sau mai redusă asupra activităţii turistice şi cu conţinut specific fiecărei ţări iar în cadrul acestora diferenţiat pe zone, în funcţie de factorii naturali, economici, ociali, de tradiţie şi efectul asupra celor care practică turismul (ofertanţi şi beneficiari).

Cadrul juridic al activităţii de turism şi agroturism, sub toate formele, are, în principal, menirea să stimuleze şi să protejeze această activitate, să promoveze studiile şi cercetările în domeniu, să reglementeze relaţiile dintre solicitanţi şi ofertanţi şi în interiorul acestora, precum şi obligaţiile ce revin participanţilor la activitatea de turism faţă de mediul înconjurător şi faţă de stat.

În România, unde agroturismul se manifestă mai modest ca fenomen şi se practică de dată mai recentă, comparativ cu ţările cu tradiţie în acest domeniu şi legislaţia aferentă este, de asemenea, mai săracă şi mai puţin cuprinzătoare.

Este cunoscut faptul că agroturismul reprezintă un fenomen care datează din timpuri străvechi, concretizat în acordarea de masă şi cazare de către ţărani drumeţilor care parcurgeau drumuri mai lungi şi înnoptau în diferite localităţi. Această activitate nu era încă reglementată prin acte juridice şi nici îndrumată, sprijinită sau controlată. Ea se realiza ad-hoc pe baza înţelegerii dintre cei doi parteneri. De multe ori, gazda nu percepea nici o plată pentru serviciile oferite, manifestând în acest fel tradiţionala bunătate a românului.

Odată cu extinderea turismului, inclusiv a agroturismului, a apărut necesitatea elaborării unor studii şi cercetări, precum şi a unei legislaţii corespunzătoare pentru mediul rural, respectiv agroturism, primele acţiuni s-au întreprins în deceniul al şaptelea al secolului

1

trecut pentru turiştii aflaţi pe litoralul românesc al Mării negre şi în Delta Dunării.

În anul 1972, în baza Ordinului Ministerului Turismului nr. 297, Centrul de Cercetări pentru Promovarea Turismului Internaţional selectează şi introduce în circuit 118 localităţi rurale din România iar în anul 1973, prin Ordinul nr. 774 al aceluiaşi minister sunt declarate experimental 13 localităţi rurale: Bogdan Vodă, Fundata, Hălmagiu, Lereşti, Murighiol, Răşinari, Rucăr, Sibiel, Sfântul Gheorghe, Şirnea, Tismana, Vatra Moldoviţei şi Văideni. Dar aceste acte normative n-au fost de bun augur pentru că în anul 1974 prin decretul 225 este interzisă cazarea turiştilor străini în locuinţele persoanelor particulare, fapt care a însemnat nefuncţionalitatea localităţilor agroturistice stabilite prin OMT nr. 774. Au mai rămas valabile doar unele sate în care ONT Carpaţi transporta turişti pentru a participa la diferite manifestări cultural-folclorice.

Abia în deceniul trecut se reia activitatea turistică în mediul rural şi chiar în anul 1990 apare Hotărârea de Guvern nr. 438 privind înfiinţarea Comisiei Zonei Montane, precum şi Hotărârea de Guvern nr. 688 care stabileşte atribuţiile acestei comisii. În anul 1993 comisia se reorganizează şi atribuţiile ei sunt preluate de Federaţia Română pentru dezvoltare Montană. Ulterior, prin Ordonanţa de Guvern nr. 62/1994 şi Legea 145/1994 apar noi reglementări în domeniul practicării turismului în România.

Normele juridice de bază pentru practicarea agroturismului în ţara noastră sunt reprezentate de Ordonanţa guvernului nr. 63/1997, privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural şi Legea nr. 187/1998, pentru aprobarea Ordonanţei de guvern, care prevede şi unele modificări ale ordonanţei de guvern. Din conţinutul lor rezultă că statul român sprijină persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale care au ca obiect de activitate prestarea de servicii în pensiuni turistice şi agroturistice.

Persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale menţionate beneficiază de următoarele înlesniri: comisiile locale pot pune la dispoziţie terenuri necesare construirii, dezvoltării şi exploatării de pensiuni turistice şi agroturistice; acordarea de priorităţi pentru instalarea de linii de telecomunicaţii, racordarea la reţeaua electrică, de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi la reţeaua de gaz metan; asistenţă tehnică de specialitate, sub toate formele de către

2

Ministerul turismului; prezentarea gratuită de către Ministerul Turismului a efectelor pensiunilor turistice şi agroturistice privind promovarea, prin birourile de informare turistică din ţară şi din străinătate; includerea în programele instituţiilor de învăţământ cu profil turistic şi agricol a problemelor specifice pensiunilor turistice şi agroturistice, scutirea de la plata impozitului pe venit sau profit, pe o perioadă de 10 ani din momentul punerii în funcţiune a pensiunii turistice sau agroturistice; plata în tariful de uz casnic a consumurilor de energie electrică şi gaz metan, respectiv a tarifelor pentru persoane fizice a serviciilor de telecomunicaţii utilizate de pensiunile turistice şi agroturistice; arendarea de credite cu dobândă preferenţială pe o perioadă de maximum 10 ani pentru dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de cazare, dobânda reprezentând 50% din cea practicată pe piaţa bancară.

Potrivit aceloraşi norme juridice, pensiunile agroturistice sunt amplasate în mediul rural, cu o capacitate de cazare de până la 10 camere şi maximum 30 locuri (paturi) şi care funcţionează în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri special construite pentru a asigura condiţii de cazare şi servirea mesei cu produse proprii din gospodăria agricolă. Pe lângă activitatea de cazare şi servire a mesei, pensiunile turistice şi agroturistice oferă turiştilor servicii de agrement, excursii, distracţii, activităţi culturale şi sportive etc.

Legea prevede, de asemenea, ca pensiunile turistice şi agroturistice să-şi menţină obiectul de activitate pe toată durata cât beneficiază de scutiri de impozite şi celelalte facilităţi. În caz contrar, dacă activitatea este întreruptă pe o perioadă mai mică decât dublul perioadei de scutire, ele sunt obligate să verse la bugetul de stat sau la bugetele locale impozitul pe venit, respectiv profit, raportat la întreaga perioadă de scutire.

Pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de prestările de servicii gratuite şi asigurarea sumelor necesare acordării de credite cu dobândă preferenţială, legea prevede constituirea unui fond special pentru dezvoltarea şi promovarea turismului, inclusiv a agroturismului.

Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului are la bază Ordonanţa de Guvern nr. 8 din 30 I. 1998. În perioada care a urmat, această ordonanţă a suferit numeroase intervenţii de modificare şi completare concretizate în Ordonanţa de guvern nr. 43 din 27 iulie 1998, Hotărârea de Guvern nr. 511 din 27 august 1998, Hotărârea de

3

Guvern nr. 712 din 2 septembrie 1999, Legea nr. 23 din 27 martie 2000, Hotărârea de Guvern nr. 296 din 8 martie 2001, Hotărârea de Guvern nr. 423 din 25 aprilie 2001 şi Hotărârea de Guvern nr. 619 din 27 iunie 2001.

Din aceste acte normative rezultă că Bugetul Fondului special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului, inclusiv a agroturismului, se aprobă anual ca anexă la legea bugetului de stat şi se gestionează de către ministerul turismului.

Constituirea fondului special are la bază numeroase surse, între care contribuţia pentru turism de 3% plătită de agenţii economici, persoane fizice şi juridice, cu unele excepţii şi contribuţia din veniturile turistice (veniturile din cazare, din alimentaţia publică, din activitatea de agrement, din transporturi, comisioane, alte venituri) sunt esenţiale, venitul net al Institutului Naţional de Formare şi management pentru turism etc.

Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului are ca scop asigurarea întregii activităţi turistice iar sumele alocate pentru diferite activităţi au în vedere importanţa acestora şi efectul final al activităţii respective. De asemenea, Fondul special se redistribuie ţinând seama de anumite priorităţi în activitatea turistică, cum ar fi de exemplu: finanţarea programelor de creare şi dezvoltare a produselor turistice interne şi internaţionale; acordarea de credite pe termen mediu, cu dobândă preferenţială, pentru proiecte de investiţii în turism; acţiuni de conştientizare, educare şi formare a turiştilor şi a populaţiei cu privire la turism; protecţia şi conservarea mediului înconjurător; programe de informatizare; programe pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor în turism şi testarea calităţii acestora; programe şi acţiuni de instruire şi de formare profesională de specialitate; alte acţiuni.

În cadrul scopului principal se mai înscriu creşterea calităţii serviciilor turistice, crearea de noi locuri de muncă în turism, creşterea veniturilor valutare din activitatea turistică, crearea şi reabilitarea de programe turistice pentru România, sprijinirea componentelor turistice de dezvoltare locală şi regională, stimularea parteneriatului dintre sectorul public şi particular în turism, creşterea eficienţei utilizării resurselor turistice, naturale şi antropice.

Accesul la Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului în vederea realizării de proiecte destinate acestui scop îl pot

4

avea, conform legislaţiei în vigoare, persoane juridice române care au în obiectul lor de activitate turismul sau al căror scop îl constituie promovarea şi dezvoltarea turismului, precum şi persoane fizice sau asociaţii familiale cu domiciliul în România, autorizate în activitatea de turism, conform legislaţiei în vigoare.

Aceleaşi acte normative precizează că nu pot fi finanţate proiecte propuse de persoane juridice române autorizate dar care sunt declarate, conform legii, în incapacitate de plată, care au plăţile/conturile blocate conform unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, care nu au achitat la termen contribuţia pentru turism de 3% la Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului, care au restanţe la plata impozitelor şi taxelor datorate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi la fondurile speciale, precum şi persoanele fizice care se fac vinovate de declaraţii false cu privire la situaţia lor economică, care au încălcat, cu bună ştiinţă, prevederile unui alt contract finanţat din fonduri publice sau au fost condamnate pentru furt, abuz de încredere, gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, dare sau luare de mită, mărturie mincinoasă, fals, uz de fals, deturnare de fonduri şi alte încălcări legale.

Ministerul Turismului, în calitate de ordonator principal de credite, are responsabilitatea directă de a cheltui in exclusivitate, a tuturor fondurilor, în scopul pentru care au fost create iar controlul respectării acestei prevederi se face potrivit legislaţiei în vigoare.

Actele normative menţionate prevăd, de asemenea, ca disponibilul fondului existent la finele omului să se raporteze în anul următor, având aceeaşi destinaţie.

În scopul promovării turismului rural, al informării profesionale a celor ce vor să se orienteze spre acest nou domeniu a luat fiinţă, încă din 1994, Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

ANTREC este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, nonprofit, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural EUROSITES. Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural, a luat fiinţă în anul 1994, având în prezent o reţea de 30 de filiale din tot atâtea judeţe, cu un număr de aproximativ 2300 membri, peste 2500 de pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice omologate, însumând circa 7500 camere.

5

Scopul ANTREC este de a identifica şi promova potenţialul turistic rural, de a organiza cursuri de pregătire profesională pentru gazde, agenţii de turism rural prin seminarii, cursuri de scurtă şi lungă durată, schimburi de experienţă şi de a organiza campanii de publicitate pentru unităţile clasificate şi omologate.

În anul 1994 apar şi primele reglementări legale în turismul rural românesc: Ordonanţa Guvernamentală nr. 62/1994 şi Legea nr. 145/1994 care au introdus unele facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism, rural în zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre.

Pensiunile şi fermele agroturistice, indiferent de amplasament se clasifică potrivit normelor aprobate prin Ordinul Ministrului turismului nr. 20 din aprilie 1995, publicat în Ministerul Oficial al României, partea I, nr. 101, din 25 mai 1995.

Acest ordin este completat cu Ordinul nr. 56 din 27 iunie 1995 pentru aprobarea Normelor metodologice şi a criteriilor privind clasificarea pe stele şi categorii a structurilor de primire turistice, publicat în M.O. al României nr. 220 din 25.09. 1995.

În temeiul Hotărârii de Guvern nr. 77/1996, "staţiunea turistică este definită ca fiind „localitatea cu funcţie turistică specificată, dotată cu resurse naturale şi cu structuri necesare valorificării şi practicării turismului” care îndeplineşte anumite condiţii privind cadrul şi calitatea mediului, accesul în staţiune, utilităţi, structurile de primire turistice.

Începând cu anul 1997 prin Ordonanţa Guvernului nr. 63/1997, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 226 din 30.08./1997 se stabilesc anumite facilităţi privind dezvoltarea turismului rural.

Conform acestei ordonanţe, persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale care au ca obiect unic de activitate asigurarea de servicii turistice în pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice clasificate, beneficiază de anumite facilităţi acordate potrivit legii întreprinderilor mici şi mijlocii şi de anumite facilităţi cum ar fi: suprafeţe de teren pentru construirea şi dezvoltarea pensiunilor agroturistice, priorităţi la instalarea de linii de telecomunicaţii,asistenţă tehnică de specialitate, cuprinderea ofertei pensiunilor agroturistice în materialele de promovare turistică editate de Ministerul Turismului, scutirea de plata impozitului pe venit pe o

6

perioadă de 10 ani, în situaţia în care capacitatea de cazare este de maximum 10 camere.

Prin H.G. nr. 522 din 22 iunie 2000, Guvernul României aprobă Programul special pentru zonele defavorizate, intitulat „Sprijinirea activităţilor agricole din mediul rural”, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 314 din 6 iunie 2000, care are ca obiective printre altele şi dezvoltarea spiritului antreprenorial şi creşterea nivelului de pregătire a întreprinzătorilor din mediul rural.

Prin Ordinul Ministrului Turismului nr. 61/1999 se elaborează omologarea pensiunilor turistice şi clasificarea acestora.

În contextul sprijinirii de către stat a dezvoltării turismului rural, Guvernul României a emis o serie de hotărâri şi ordonanţe, cum ar fi: Hotărârea nr. 296 din 8 martie 2001 pentru aprobarea Programului de marketing şi promovare turistică pentru anul 2001, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 140 din 21 martie 2001 şi Hotărârea nr. 619 din 27 iunie 2001 privind completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 286/2001.

Programul avea ca obiective: îmbunătăţirea imaginii produsului turistic românesc pe pieţele externe, stimularea parteneriatului dintre sectorul public şi conştientizarea rolului, importanţei turismului în economia naţională şi stimularea cererii turistice interne şi internaţionale.

Dincolo de cadrul legal care reglementează, într-o oarecare măsură modestă şi puţin detaliată, se impune un efort susţinut din partea administraţiilor, la nivel central şi mai ales local, în sprijinirea iniţiativei dezvoltării potenţialului turistic regional şi local.

La sprijinirea cu resurse financiare şi logistice a unor programe de dezvoltare a turismului rural trebuie să se implice atât guvernul, dar mai ales organele administraţiei locale, cât şi organizaţiile neguvernamentale.

Comunităţile locale cu potenţial turistic trebuie susţinute prin investiţii economice, facilităţi financiare şi suport de consiliere, măsuri de conservare a ecosistemelor naturale, companii de marketing turistic şi oportunităţi de training în evidenţierea iniţiativelor de dezvoltare a fermelor agroturistice.

Deşi recunoaşterea internaţională devenise o certitudine, atingerea standardelor oferite turiştilor necesita anumite amenajări interioare şi exteriorare ale gospodăriilor-gazdă (intrarea separată pentru turişti,

7

grupuri sanitare pentru aceştia, parcări acoperite etc.). Pentru realizarea acestora erau şi mai sunt şi acum, necesare importante sume de bani. Din fericire, intervenţiile şi memoriile la Guvern nu au rămas fără un răspuns, din contră, când acesta a venit, a fost chiar mulţumitor. Astfel că, Ordonanţa de Guvern 63/1997, privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural, venită în completarea Legii nr. 145/1994, a mai uşurat din problemele proprietarilor de pensiuni turistice şi, în general, a practicanţilor de turism rural din România. Conform acestei ordonanţe, „persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale care au ca obiect unic de activitate asigurarea serviciilor turistice în pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice beneficiază de scutire de plata impozitului pe venit, respectiv pe profit, pe o perioadă de 10 ani.” În varianta adoptată de Camera Deputaţilor, ordonanţa prevede că persoanele fizice şi juridice menţionate pot beneficia de credite cu dobândă preferenţială, acordate pe o perioadă de maximum zece ani. Pentru astfel de credite, acordate pentru dezvoltarea şi amenajarea capacităţilor de cazare, dobânda va fi stabilită la un nivel reprezentând 50% din valoarea dobânzilor practicate pe piaţa bancară. Asigurarea sumelor necesare acordării de credite preferenţiale se face din Fondul special pentru dezvoltarea şi promovarea turismului, în limitele prevăzute de Ministerul Turismului.

Potrivit prevederilor aceleiaşi ordonanţe, pensiunile turistice şi cele agroturistice vor plăti energia electrică şi gazul metan consumate la tariful stabilit pentru consumul casnic, iar serviciile de telecomunicaţii la tariful pentru persoane fizice. Pensiunile au beneficiat, de asemenea, de acordarea de priorităţi la instalarea de linii pentru telecomunicaţii, la racordarea la reţeaua electrică, de alimentare cu apă şi gaz metan, precum şi la sistemul de canalizare.

Din păcate aceste oportunităţi nu au fost menţinute în totalitate, astfel că de la începutul anului trecut s-a reintrodus impozitarea întreprinzătorilor pe veniturile/profiturile obţinute, iar obţinerea creditelor a fost destul de dificilă. De asemenea, se consideră, drept ridicată, taxa de autorizare solicitată deţinătorilor de pensiuni de către Oficiul de Autorizare şi Control în Turism din cadrul Autorităţii Naţionale de Turism.

Conform prevederilor Ordinului Ministrului Turismului 510/2002, amplasarea pensiunii turistice rurale trebuie să fie realizată în locuri

8

ferite de poluare şi de orice alte elemente care ar pune în pericol sănătatea sau viaţa turiştilor.

Construcţia unei pensiuni turistice presupune obţinerea autorizaţiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind regimul juridic al construcţiilor şi Hotărârea Guvernului nr. 31/1996.

Pentru desfăşurarea de activităţi de turism, o pensiune turistică trebuie să aibă următoarele utilităţi: alimentare cu apă, racord la reţeaua de canalizare sau canalizare în sistem propriu, alimentare cu energie electrică, sistem de încălzire (prin utilizarea de combustibil lichid, solid sau gaz metan), care să asigure temperatura în spaţiile destinate cazării turiştilor, de cel puţin 180 C în sezonul rece, sistem de evacuare a deşeurilor menajere.

Dotările din camerele şi grupurile sanitare destinate turiştilor trebuie puse în exclusivitate la dispoziţia turiştilor. În interiorul acestor spaţii nu se admit lucruri personale ale proprietarului pensiunii (articole de îmbrăcăminte sau încălţăminte, bibelouri, alte obiecte personale care ar stânjeni turiştii).

Structura spaţiilor de cazare poate fi: camere, garsoniere, apartamente, căsuţe. Camera trebuie să asigure turistului odihnă şi posibilitatea de a desfăşura diferite activităţi. De asemenea, în acest spaţiu, turistul trebuie să-şi depoziteze bagajul în condiţii decente. Astfel în cameră trebuie să existe în mod obligatoriu un pat sau mai multe paturi.

Începând cu 4 margarete, este obligatoriu ca peste somieră sau peste salteaua relaxa să se pună o saltea de lână cu grosimea minimă de 5 cm.

Pentru fiecare loc de dormit, trebuie să existe o plapumă, pled sau pătură, câte două pentru fiecare persoană, cearşaf pentru pat şi cearşaf plic pentru pled / pătură / plapumă.

Începând cu 2 margarete, este obligatoriu cuvertura pentru acoperirea patului, iar la 4 margarete este obligatorie husa de protecţie.

Patul poate fi: pat simplu, cu lăţimea minimă de 0,90 m, pat matrimonial, cu lăţimea minimă de 1,40 m saupat dublu, cu lăţimea de 1,60 m.

Lungimea minimă a patului este de 1,90 m pentru 1 şi 2 margarete şi de 2m pentru categoriile superioare.

9

Camera de cazare poate avea: noptiere sau etajere, veioze sau aplice la capul patului (obligatorii începând cu 2 margarete), o masă sau măsuţă, scaune (câte unul pentru fiecare loc de cazare), pahare (câte două bucăţi pentru fiecare loc de cazare), scrumiere (opţional), oglindă sau masă de toaletă, televizor, aparat de radio, vaze cu flori, începând cu 3 margarete; cuier, spaţii amenajate pentru haine sau dulap cu umeraşe (cel puţin câte 4 pentru fiecare loc de cazare), suport pentru bagaje (opţionale), prosoape pentru faţă, perdele obturante sau alte mijloace de obturare a luminii, perii pentru haine şi pantofi, prosoape pluşate pentru baie, perdele transparente, halat de baie (începând cu 4 margarete).

Garsonierele/apartamentele sunt spaţii de cazare în care zona de odihnă, lucru şi alte activităţi este bine delimitată şi de mai mare amploare. În cazul garsonierei cele două zone sunt separate prin amplasarea mobilierului sau printr-o draperie, glasvand, în timp ce în cazul apartamentului acestea sunt despărţite printr-un perete despărţitor.

Aceste spaţii se dotează suplimentar, în funcţie de categoria de clasificare, cu demifotolii, canapea, fotolii, frigider, set de pahare pentru apă, băuturi spirtoase etc.

Suita este compusă din două camere standard care pot funcţiona împreună sau separat, ce pot fi despărţite printr-o uşă.

Pensiunile turistice rurale trebuie să deţină spaţii pentru prepararea şi servirea mesei diferenţiate în funcţie de categoria de clasificare acordată, conform normelor prevăzute în Ordinul Ministrului Turismului nr. 510/2002.

Spaţiile pentru prepararea şi servirea mesei, în cazul în care sunt destinate şi pentru consumatori din afară, numărul locurilor la mese fiind mai mare decât al celor de cazare, dar nu mai mic de 20 de locuri la mese, se clasifică ca unităţile de alimentaţie pentru turism, potrivit normelor specifice elaborate de Ministerul Turismului.

Pensiunile turistice care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor de cumpărare vor respecta pentru montarea corturilor şi rulotelor, criteriile privind echiparea sanitară şi dimensiunea parcelelor.

Categoria de clasificare a pensiunii turistice este determinată de îndeplinirea în totalitate a criteriilor şi de realizarea punctajului

10

minim, rezultat din evaluarea criteriilor suplimentare prevăzute la prezentele norme metodologice.

Nu lipsit de importanţă în ceea ce priveşte cadrul legislativ al turismului rural şi agroturismului este ORDINUL nr. 143 din 4 martie 2005 privind definirea şi caracterizarea spaţiului rural.

În baza Notei nr. 87.236 din 6 octombrie 2004, întocmită de Direcţia de dezvoltare rurală, privind necesitatea definirii şi caracterizării spaţiului rural în România în acord cu prevederile Reglementării Consiliului Europei nr. 1.296/1996 privind Carta Europeană a spaţiului rural, în temeiul art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 409/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările ulterioare, şi al art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările ulterioare, la Art. 1 se precizează: “Prin spaţiu rural, în înţelesul prezentului ordin, sunt definite zonele aparţinând comunelor, precum şi zonele periurbane ale oraşelor sau municipiilor, în care se desfăşoară, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, activităţi încadrate în următoarele domenii economice:a ) producţie agricolă vegetală şi/sau zootehnică, silvică, de pescuit şi acvacultură;b) procesarea industrială a produselor agricole, silvice, piscicole şi de acvacultură, precum şi activităţi meşteşugăreşti, artizanale şi de mică industrie;c )servicii de turism şi de agrement rural.”

Conform Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 143/610/2005, publicat în Monitorul ficial al României, toţi cei interesati de iniţierea/dezvoltarea unui proiect în adrul Programului SAPARD trebuie să ceară de la primărie o adeverinţă din care să reiasă că proprietatea imobiliară este amplasată în zonă rurală.

11