REPERE ALE POTENŢIALULUI AGROTURISTIC ÎN ROMÂNIA

Lect.Drd.Chereji Gheorghe,Universitatea Vasile Goldiş Arad.

Abstract ;Frumos, e un biet cuvânt, care nu spune nimic din splendoarea peisajului românesc.

Stefan Luchian.

SCURT ISTORIC

Turismul, ca formă de existenţă şi ulterior de cunoaştere şi relaxare a

apărut practic din începuturile existenţei umane .În perioada romană majoritatea

călătoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau militare, iar traseele lor

parcurgeau inevitabil spaţiul rural. Evoluţia societăţii omeneşti , determină o

diversificare a structurii călătoriilor, astfel, în Evul Mediu, călătoreau în număr

însemnat comercianţii, dar întâlnim frecvent ambasadori, preoţi şi pelerini,

oameni de ştiinţă, artişti, calfe şi studenţi.

Continentul european este cel care înregistrează primele forme

conştientizate de turism rural în secolele XVI-XVII, în acele vremuri maeştrii

penelului, erau interesaţi să valorifice în operele lor, construcţiile şi spaţiul

rural. Viaţa satului, aşa cum era ea şi nu inventată, este imortalizată în operele

pictorilor francezi, italieni sau olandezi. Pe acest fond marele gânditor francez

Jean Jacques Rousseau (1721-1778) povesteşte în lucrarea sa „Confesiuni”

despre o călătorie în care a traversat Alpii, ce a sugerat multor oameni ai

timpului planuri de călătorii spre regiunile muntoase pentru a admira natura. În

secolul al XIX-lea, odată cu afirmarea marilor peisagişti, arhitectura rurală

ocupă un loc din ce în ce mai important în desen sau pictură.

1

România, aşa cum afirmă Geo Bogza în reportajul „Sate şi oraşe”, la

început a fost o ţară de sate, prin excelenţă agricolă, spaţiul rural s-a aflat la el

acasă întotdeauna.

Analizând manifestările ce pot fi catalogate drept începuturi ale circulaţiei

turistice rurale din ţara noastră , amintim: obiceiurile de Sânziene când, conform

tradiţiei, maramureşenii porneau spre mănăstirile din Moldova; pelerinajele

către locaşurile de cult; vacanţele de sărbători în lumea satului sau la mănăstiri,

precum şi obiceiul retragerii către sat în timpul verilor călduroase ,cunoscut ca

locul ideal de petrecere a unor momente de destindere.

Dintre oamenii de cultură români care s-au afirmat ca iubitori ai

spaţiului rural, putem enumera pe: Alexandru Vlahuţă, Nicolae Iorga, Ion Luca

Caragiale, Mihail Sadoveanu, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Nicolae

Grigorescu, Ştefan Luchian, , Nestor Urechia,George Enescu, Octavian Goga,

şi mulţi alţii. Majoritatea acestora au fost promotorii unei mode, ai unui mod de

viaţă nou ce a contribuit la formarea unei deprinderi , care în timp a promovat

călătoria, circulaţia turistică şi mai apoi turismul.

TURISMULUI RURAL ÎN EPOCA MODERNĂ

O dată cu începutul perioadei de creştere şi consolidare a economiilor statelor,

omenirea a început să fie tot mai preocupată de destinaţia vacanţelor sale,

turismul devenind una dintre importantele activităţi economice din acea

perioadă . În acelaşi timp, cu apariţia primelor tendinţe de petrecere a vacanţelor

în mijlocul naturii, din ce în ce mai mulţi turişti şi-au dorit să-şi petreacă clipele

de relaxare în mediul rural.

Stând şi analizând ce urmăreau aceşti călători, drumeţi, excursionişti, într-un

cuvânt turişti , desluşim următoarele obiective:

- Dorinţa de petrecere a vacanţelor în cu totul alte condiţii de viaţă şi

civilizaţie decât cele obişnuite;

2

- Interesul pentru noi destinaţii, pentru noi descoperiri ale frumuseţilor

locurilor în care trăim;

- Concentrarea vacanţelor, în 3-4 minivacanţe, cu durata de cel mult 5 zile,

petrecute la ,mare, munte, staţiune balneară, sat turistic etc.);

- Creşterea gradului de solicitare pentru spaţii de cazare cu un confort la fel

de bun dar la un preţ redus (deci mai ieftin);

- Turism cultural şi de cunoaştere (în special tinerii şi turiştii de vârsta a

treia);

Cercetările întreprinse la începutul deceniului opt al secolului nostru au

scos în evidenţă faptul că cererea turistică şi alegerea destinaţiilor turistice

au fost puternic influenţate de formele de agrement şi animaţie oferite de

fiecare zonă , de situarea geografică şi accesibilitate, de cadrul natural şi

cel socio-economic, de etnografia şi folclorul local etc .

TURISMUL RURAL ÎN ROMÂNIA

România, prin teritoriul ei reprezintă o mare varietate de valori

culturale şi istorice, de arta populară, etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice,

un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat şi pitoresc.

Toate acestea sunt valenţe ale turismului rural românesc, în mod special.

Aşezările rurale româneşti, apărute în cele mai variate forme de relief, au

păstrat şi mai păstrează încă în bună măsură datinile şi obiceiurile străvechi, un

bogat şi variat folclor, elemente originale de etnografie şi artizanat, ce pot fi

valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare şi dezvoltare a

turismului rural.

În România, turismul rural, se practică dintotdeauna, dar spontan,

sporadic, întâmplător, şi mai ales neorganizat.

Primele forme de turism organizat au început în ţara noastră, în anii 1967-

1968, pentru grupuri de turişti aflaţi pe litoralul românesc al Mării Negre.

3

Se pare că fost un început promiţător , pentru că în anul 1972 Ministerul

Turismului elaborează ordinul 297/1972, urmarea căruia, Centrul de cercetare

pentru promovarea turistică interanţională, procedează la identificarea şi

selectarea a 118 localităţi rurale, reprezentative pentru satele româneşti ce

urmau a devenii destinaţii turistice. Regretabil este faptul că, la nici doi ani, prin

decretul 225/1974 s-a intrezis cazarea turiştilor străini în locuinţele particulare,

satele turistice devenind nefuncţionale pentru turismul internaţional.

Inconsecvenţa politicilor naţionale, a făcut imposibilă organizarea

activităţii de turism şi amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe

localităţi nu s-au omologat gospodăriile care întruneau condiţiile de cazare

(Rucăr, Vatra Moldoviţei, Văideni), în altele cazarea turiştilor români se făcea în

mod neorganizat şi fără o evidenţă (Crişan, Bogdan Vodă, Rucăr). Cu foarte

mici excepţii, această situaţie a dăinuit până în anul 1989.

După 1989, interesul pentru turismul rural renaşte, prin apariţia unor

asociaţii şi organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea şi

dezvoltarea turismului în zonele rurale. Una dintre acestea este Federaţia

Română pentru Dezvoltare Montană ( infiinţată în 1990), care îşi propune

sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin

promovarea, organizarea şi dezvoltarea agroturismului. Agenţia Română pentru

Agroturism, înfiinţată în 1995,este organizaţia ce îşi propune racordarea

agroturismului românesc la sistemul interanţional prin Asociaţia Naţională

pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România (ANTREC ),înfiinţată în

1994, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGÎTES).

Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural din

România, este cea mai viabilă şi cea mai vizibilă organizaţie, care a realizat în

mare parte obiectivele pe care le-a propus la înfiinţare, dintre care enumerăm :

- identificarea şi popularizarea potenţialului turistic din spaţiul sătesc;

- formarea profesionala a personalului ce deserveşte aceste unităţi prin

colocvii, seminarii, cursuri de lungă şi scurtă durată;

4

- burse de specializare în ţară şi străinătate;

- schimburi de experienţă în ţară şi în străinătate;

- editarea de buletine informative, pliante ,publicaţii, reviste;

- înfiinţarea unei bănci naţionale de date;

- cooperarea cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale de

specialitate din ţară şi străinătate;

- campanii de publicitate şi mediatizare a pensiunilor şi fermelor

agroturistice ;

- participarea la târguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale;

- realizarea unui sistem de rezervări în turismul rural românesc.

Prin Legea nr. 145/1994, au fost stabilite noi facilităţi pentru dezvoltarea

sistemului de turism rural din zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării

Negre.

Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC),

reunea la sfârşitul anului 1995 peste 2 000 de membri, în 15 filiale. Activitatea

turistică desfăşurându-se într-un cadru variat (ferme, pensiunii sau gospodării

ţărăneşti), care au atras peste 18 000 turişti – din care mai mult de 3. 500 turişti

străini, cu un sejur mediu de 4 zile/turist.

Anul 1996 , este punctul de pornire a primului Program PHARE pentru

turism rural din ţara România. În aceste condiţii, a fost demarată o puternică

activitate de promovare a resurselor turismului rural românesc şi au început

demersurile pentru realizarea unei centrale de rezervări.

În cel de-al treilea an de existenţă al ANTREC, în România, numărul

membrilor săi a ajuns la 3 000 iar cel al filialelor la 28, asociaţia reuşind

editarea primului CD- rom , şi a primului catalog al pensiunilor şi fermelor

turistice, concomitent cu participarea la numeroase evenimente promoţionale

(târguri şi expoziţii, reuniuni şi congrese).

5

POTENŢIALUL NATURAL AL TURISMULUI RURAL ROMÂNESC

Oferta primară , alcătuită din componente naturale de peisaj, reprezintă

potenţiala resursă turistică şi joacă un rol determinant în dezvoltarea turismului

în general şi a celui rural în mod special.

Dintre elementele care trebuie avute în vedere la stabilirea criteriilor de

evaluare a resurselor turistice rurale,enumerăm:

- valoarea recreativă, estetică şi peisagistică, nu în puţine rânduri,

determinată pentru alegerea destinaţiei (munte, deal, câmpie, litoral sau

deltă);

- valoarea curativă (balneoclimaterică) a bioclimatului sau a factorilor

naturali ai zonei;

- cadrul de derulare a unor momente de destindere sau a unor hobbyuri

(oglinzi de apă, peşteri, masive muntoase, resurse cinegetice, torente,

strat de zăpadă etc);

- valoarea cognitivă în cazul componentelor desemnate ca parcuri, grădini

botanice sau zoologice, rezervaţii ştiinţifice sau monumente ale naturii

etc:

Spaţiul rural românesc este cunoscut sub denumirea de spaţiul carpato-

danubiano-pontic deoarece este carpatic prin relief, dunărean prin reţeaua lui

hidrografică şi pontic prin deschiderea sa la Marea Neagră şi implicit la

Oceanul Planetar.

Munţii Carpaţi, prezintă un rol deosebit pentru climă, ape, bogăţii,

vegetaţie faună, soluri etc. El are poziţia centrală, sub formă de cetate sau inel,

din perspectiva acestuia succedându-se celelalte forme de relief. Însă, ceea ce îi

conferă locul de frunte în patrimoniul turistic al ţării sunt, peisajele

impresionante, dantelării de basm în forme carstice din regiunile calcaroase,

lacuri glaciare, piscuri golaşe, forme inedite sau deosebit de reprezentative ale

stâncilor şi piscurilor muntoase.

6

La adăpostul acestora, apar vechile vetre de locuire – ţările:

Maramureşului, Bârsei, Făgăraşului, Haţegului, Vrancei, Almaşului etc. Pe firul

râurilor carpatice, în văile acestora se înşiră de asemenea ,aşezări pitoreşti, din

rândul cărora unele sunt vestite pentru climatul sau apele lor minerale.

Partea vestică este reprezentată de lanţul eruptiv unde manifestările

postvulcanice au contribuit la apariţia localităţilor balneare în preajma apelor

termale sau izvoarelor bicarbonate. Lanţul vulcanic a condus la apariţia unor

depresiuni, în cadrul cărora s-au dezvoltat numeroase aşezări cum sunt cele din

Depresiunea Maramureşului, cea a Dornelor, Gurghiului, sau a Ciucului.

Lanţul Carpaţilor Orientali este marcaţ în deosebi de mulţimea trecătorilor

naturale: Oituz, Bicaz, Rotunda,Ghimeş, Prislop, Gutâi, care au făcut posibilă

circulaţia de o parte şi de alta a lanţului carpatic încă din vremuri îndepărtate.

Partea cea mai impunătoare a carpaţilor româneşti o constituie, fără

îdoială, Carpaţi Meridionali, situaţi intre culoarul Timiş –Cerna ( la vest) şi

Valea Prahovei (la est). Supranumiţi şi Alpii Româneşti, ei ating în unele vârfuri

peste 2500 de metrii:

În Carpaţii Meridionali dintre cele mai vestite sunt ţara Oltului, Loviştei şi

Haţegului. Aici, între masivii muntoşi ai Bucegilor şi Pietrei Craiului, între

Transilvania şi Muntenia legate de Culoarul Rucăr-Bran se află leagănul

turismului românesc şi începuturile turismului rural din ţara noastră.

Între Olt şi Jiu, întâlnim culmile Parângului, Şireanului şi Cândrelului cu

creste pitoreşti, căldări şi văi glaciare, culmi netede împestriţate de lacuri

acoperite de pajişti. Retezatul (cu întreaga lume de basm înglobată în parcul

naţional şi rezervaţia ştiinţifică cu acelaşi nume) Godeanu şi Ţarcu atrag

numeroşi turişti. Spre sud, dincolo de Depresiunea Petroşani, ne întâmpină

culmile Munţilor Vulcan, Mehedinţi şi Cerna, unde avem ocazia să admirăm

adevărate bijuterii săpate în calcar,peşteri, poduri, doline.

A treia latură a Cetăţii Carpaţilor se deschide între Defileul Dunării şi

Valea Şomeşului, numită de geografi Carpaţii Occidentali, şi este definită de

7

existenţa unor platforme netede, cu excepţia zonei centrale unde vom întâlni

vârfuri de peste 1800 de metri (Curcubăta, Bihor, Vlădeasa, Muntele Mare).

Depresiunea şi Podişul Transilvaniei este porţiunea aflată în interiorul

arcului carpatic, cu relief ce variază între 350 şi 800 m. În estul Depresiunii

Transilvaniei întâlnim o centură de dealuri înalte, care închid mici depresiuni .

Subcarpaţii sunt dispuşi în exteriorul lanţului carpatic, dublând parcă zidul

de apărare al „cetăţii”. Formaţi din trei subdiviziuni,Subcarpaţii Moldovei,

Subcarpaţii de Curbură şi Subcarpaţii Getici,ei sunt o asociere de culmi înalte,

brăzdate de ape, bine populate şi propice culturilor de cereale sau livezilor de

pomi fructiferi. Aici se află şi renumitele podgorii : Odobeşti, Panciu,

Pietroasele, Ştefăneşti, Valea Călugărească etc.

În străfundul lor, culmile subcarpatice păstrează bogăţia „aurului negru”,

cărbunilor, sării şi a izvoarelor de ape minerale. Mare parte a populaţiei , se

ocupă cu pomicultura, creşterea vitelor, prelucrarea lemnului, extragerea

minereurilor şi, mai nou, agroturismul, respectiv turismul rural.

În estul României şi a dealurilor subcarpatice ,coboară domol de la nord

spre sud ,Podişul Moldovei, ce se învecinează în sud-est cu Podişul Dobrogei,

iar la sud-vest cu Podişul Getic.

Pe cuprinsul acestor locuri pomicultura şi viticultură se află la mare

cinste, drept urmare, de renume sunt viile de la Cotnari, Iaşi şi Huşi sau cele de

la Niculiţel, Murfatlar şi Ostrov, cum nu mai puţin vestite sunt cele din

preajama Piteştiului, , Drăgăşani sau Strehaia.

Dată fiind bogăţia şi frumuseţea zonelor de podiş, acestea sunt bine

populate, iar tradiţiile, obiceiurile populare transmise din generaţie în generaţie,

ca şi legendele şi poveştile localnicilor sunt tot atâtea atracţii alături de

preparate gastronomice tradiţionale ,ca şi obiceiuri , cărora cel ce a avut şansa de

a le cunoaşte, nu le poate rezista.

8

Litoralul Mării Negre reprezintă un loc nepereche şi cu o puternică

personalitate.

Delta Dunării constituie partea cea mai joasă de pe teritoriul ţării noastre,

o câmpie în formare prin aluvionare. Porţiunile de uscat, la cotele obişnuite ale

fluviului, reprezintă aproape 15%, cea mai mare parte a Deltei fiind acoperită de

mlaştini, lacuri, gârle şi ape permanente. O atracţie deosebită pentru turism o

constituie peisajul exotic, unic în felul lui pe întreg teritoriul european, adevărat

sanctuar pe care numeroase specii de păsări şi l-au ales ca lăcaş, cum aprecia şi

celebrul savant farncez Jacques Ives Cousteau.

Principalele resurse ale Deltei Dunării sunt: fauna piscicolă, stuful şi

pădurile în deosebi de esenţe moi. Pentru a conserva şi păstra această lume

uimitoare, în momentul de faţă, ea a fost inclusă în Rezervaţia Biosferei Delta

Dunării, beneficiind astfel de protecţia juridică şi administrativă a statului.

Câmpiile se întind din sudul şi până în vestul ţării noastre. Cea mai

mare ,Câmpia Română,se află la nord de Dunăre, de la Drobeta Turnu-Severin

până la Galaţi. Ea asigură o parte importantă din producţia agricolă a

României. Partea sa estică cunoscută sub denumirea de Bărăgan ,se evidenţiază

prin lacurile sale sărate: Lacul Sărat (în apropiere de Brăila), Lacul Amara

(lângă Slobozia), Movila Miresei, Balta Albă , care la rândul lor prezintă un

interes nu numai agricol ci şi turistic (utilizarea apelor în scopuri terapeutice).

Câmpia de Vest îşi are limitele între Valea Someşului şi cea a Timişului

reprezentând şi ea un potenţial agricol şi turistic.

România are un climat temperat- continental, aflat sub influenţa maselor

de aer umed dinspre Oceanul Atlantic, a maselor de aer uscat, continental,

provenind din răsăritul continentului, cât şi de aer mediteranean, ce vine dinspre

sud. Rezultă deci un climat continental-modelat cu nuanţări locale influenţate de

forme de relief şi succesiune a anotimpurilor.

Caracteristica reţelei hidrografice a României, este determinată de

configuraţia concentrică a reliefului ţării şi de repartiţia diferenţiată a cantităţilor

9

de precipitaţii, de al zona înaltă spre cea joasă. Cu excepţia râurilor din

Moldova,care sunt aproape paralele cu lanţul muntos, celelalte râuri au o

distribuţie radială.

Dunărea, străbate ţara noastră pe o lungime de 1075 km, fiind navigabilă

pe întreg parcursul şi colectând, direct sau indirect, prin intermediul Tisei, toate

râurile româneşti. Apele colectate sunt vărsate prin cele trei braţe în Marea

Neagră, care întregeşte astfel reţeaua hidrografică .

Sectorul românesc al Mării Negre, are o salinitate de 17-21% şi o

temperatură medie de 25-27 grade celsius vara, şi un potenţial balnear cu

excepţionale calităţi terapeutice.

Lacurile şi izvoarele, aflate în număr de peste 2000, multe fiind ape

geotermale, sunt cunoscute şi apreciate din cele mai vechi timpuri, ( Băile

Herculane sau Geoagiu-Băi). Cele mai multe izvoare se află de-a lungul

Carpaţilor şi Subcarpaţilor, iar valoarea terapeutică a apelor a condus la

exploatarea acestora în peste 160 de staţiuni balneare, turistice şi de agrement.

Lacurile din ţara noastră deşi deţin doar 1,2% din suprafaţa României,

cele mai mari fiind lagunele Razim şi Sinoe, însumează peste 3400, dintre care

2300 sunt naturale, marea majoritate gasindu-se în zonele de câmpie şi prezintă

atât importanţă piscicolă cât şi turistică şi de agrement.

Deosebite sunt lacurile de munte formate prin topirea gheţarilor, aflate în

masivele muntoase, Rodna, Făgăraş, Parâng, Retezat, ca şi lacurile unicat

exemplificând aici , Lacul Roşu, lac de baraj natural şi Lacul Sfânta Ana, care a

luat naştere în craterul unui vulcan inactiv.

Celor prezente anterior li se adaugă lacurile artificiale realizate pentru

valorificarea potenţialului hidroenergetic: Izvorul Muntelui, Vidra, Vidraru,

Fântânele, Văliug, Remeţi etc.

Vegetaţia şi fauna, împreună, formează potenţialul biogeografic.Astfel,

vom observa diferenţieri generate de altitudine ca şi de etajele climatice ce

însumează peste 400 de specii. Dintre aceste predominante sunt pădurile, de

10

stejar în mare parte în zonele de câmpie, de fag, ,molid, brad, pin etc. Urmare a

interferenţelor, în zonele de tradiţie , rezultă prezenţe ale diferitelor specii care

generează toamna o bogată paletă coloristică care permanentizează peisajul

românesc. În urma marilor defrişări efectuate de-a lungul timpului, pe teritoriul

României pădurile mai ocupă mai puţin de 26% din suprafaţa totală.

La mare altitudine, pe munţii înalţi, întâlnim vegetaţie alpină şi subalpină

formată din pajişti cu tufişuri de ienupăr , jneapăn, afin etc.

În sud-estul României, găsim alte forme de vegetaţie caracteristice, cum

sunt cele din Câmpia Bărăganului şi Podişul Dobrogei de Sud, unde s-a

dezvoltat o vegetaţie de silvostepă şi stepă. De-a lungul cursurilor de apă, în

lunci şi în special în Delta Dunări, găsim forme de vegetaţie specifice regiunilor

cu umiditate abundentă (stuf, papură, rogoz, salcie şi plop etc).

Vegetaţi bogată, oferă hrană şi adăpost unei faune foarte variate, dispusă

pe etaje de vegetaţie şi zone. Fauna României cuprinde peste 3600 de specii

provenite din cele trei mari provincii europene.

Factorii naturali de cură se remarcă de departe prin apele minerale , lacuri

terapeutice, nămolurile, mofetele, salinele, factorii climatici, plante medicinale.

Aceşti factori sunt răspândiţi pe întreaga suprafaţă a ţării, unii necesită instalaţii

sau amenajări pentru utilizare, alţii impun recoltarea sau captarea, dar absolut

toţi cer păstrarea, conservarea , şi protejarea pentru o cât mai îndelungată

utilizare.

Revenind la izvoarele minerale dispuse în spaţiul rural românesc,

majoritatea nu sunt captate şi protejate corespunzător. Aceste resurse au

proprietăţi curative deosebite, majoritatea lor sunt: oligominerale, alcaline

(bicarbonate), alcalino-feruginoase, clorurate sodice, iodurate, sulfuroase,

sulfatate, carbogazoase, arsenicale, radioactive, termale etc. Sursele minerale

sunt cel mai cunoscute peste hotare şi sunt deosebit de eficiente în terapia

profilactică, curativă şi recuperatorie.

11

Plantele medicinale au revenit în forţă în ultimii ani ca factori naturali de

cură, fiind utilizate atât în prepararea unor soluţii sau creme medicamentoase, pe

cale naturală cât şi în fitoterapie. În tradiţia românească s-au păstrat numeroase

reţete ale unor preparate utilizate ca leacuri sau elixiruri, ceaiuri sau băi de

plante. Pe de altă parte, multe din plantele medicinale sunt utilizate în producţia

culinară, datorită aromelor, gustului sau calităţilor de condimentare pe care le

posedă.

În ţara noastră factorii climatici ce pot fi utilizaţi în menţinerea,

ameliorarea sau recuperarea stării de sănătate a organismului uman prin:

aeroterapie, helioterapie sau cure de teren ,prin ceea ce generic este denumită

climatoterapie, dar care din păcate sunt cel mai puţin cunoscute şi puse în

valoare. Maladiile ce pot fi tratate sunt: anemiile, nevrozele astenice, afecţiunile

respiratorii, stresul, surmenajul fizic şi intelectual, boli ale aparatului digestiv şi

multe altele.

Identificarea, punerea în valoare şi utilizarea în cunoştinţă de cauză a acestor factori naturali vor contribui cu siguranţă în viitor la dezvoltarea şi promovarea turismului rural românesc cu atât mai mult cu cât beneficiem din plin de susţinere financiară din partea Uniunii Europene.

Am prezentat succint doar câteva repere din cele mai reprezentative ale peisajului agroturistic al României, cu convingerea că cei ce vor parcurge aceste rânduri vor fi dornici de cunoaşterea lor şi de descoperirea altora pentru a căror cunoaştere nici un efort nu este prea mare.

12

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Cândea Melinda,Bran Florina- Spaţiul geografic românesc, Ed.Economică, Bucureşti,2001.2. Gavrilescu D. coord. - Restructurarea agriculturii şi tranziţiarurală în România, Ed.Agris, Bucureşti,1996.3. Georgescu G., coord. - Reforma economică şi dezvoltareadurabilă, Ed. Economică, Bucureşti,1995.4. Ioncică Maria,Minciu Rodica,Stănciulescu Gabriela- Economia serviciilor, Ed. Uranus,Bucureşti, 1997.5. Ioniţă I.,Blidaru Gh.- Eficienţa investiţiilor în agricultură,Ed. Ceres,Bucureşti, 1999.6. Machedon I. - Silvicultura şi dezvoltarea rurală, Ed.Tridona – Olteniţa, 2003.7. Moga T.,Rădulescu Carmen Valentina- Dezvoltarea potenţialului agroturistic,Amfiteatru economic nr.11/2002,Buzău.8. Moga T.,Rădulescu Carmen Valentina- Efectele poluării asupra mediului,Tribuna Economică nr.36/2000,Bucureşti.9. Moga T.,Rădulescu CarmenValentina- Resursa de mediu: concept şiclasificare, Amfiteatru economic nr.3/2000, Buzău.10. Rojanschi V.,Bran Florina ,Diaconu Gheorgiţa- Protecţia şi ingineria mediului, Ed.Economică, Bucureşti 2002.11. Otiman Păun I. - Dezvoltarea Rurală în România,colecţia Agricultura secolului XXI, Ed.Agroprint, Timişoara, 1997.12. Otiman Păun I. - Restructurarea agriculturii şi dezvoltarea rurală a României în vederea aderării la U.E, Ed. Agroprint, Timişoara, 1999.13. Soroceanu V. - Creşterea economică şi mediul natural, Ed. Economică, Bucureşti, 2000.14. Crecană C. - Ghidul afacerilor mici, Ed. Economică,Bucureşti, 2000.15. Gavrilescu D. coord. - Economia rurală locală, Ed. Agris,Bucureşti,1997.16. Cristureanu Cristiana - Economia şi politica turismului internaţional, Casa editorială pentru turism şi cultură ABEONA, Bucureşti, 1992.

13