SĂMÂNȚA BUNĂNOEMBRIE

2010

1 NOEMBRIE„Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom istorisi neamului de oameni care va veni..."Psalm 78.3-4

Mai este astăzi familia la modă?

Cei mai mulţi dintre noi vor răspunde afirmativ la această întrebare. Dar oare stau lucrurile într-adevăr aşa? Astăzi, tot a treia căsnicie se desface, traiul împreună fără certificat de căsătorie a devenit ceva de la sine înţeles. Se vorbeşte despre partener al unei etape de viaţă, de care te poţi despărţi fără probleme. Copiii sunt însă cei care suferă.

Egoismul s-a răspândit foarte mult în familie, şi fiecare face ce îi place. Doar câteva zile de concediu mai sunt petrecute împreună ca familie. Ce valori le dăm copiilor noştri, care mâine vor purta răspunderea pentru generaţiile următoare, pentru destinul ţării, pentru economie? Le prezentăm şi le imprimăm în minte valori pozitive? Îşi vor aduce aminte în anii maturităţii de lucrurile bune pe care li le-am spus?

Să le arătăm copiilor noştri cât de preţioşi sunt pentru noi! Să le dăruim dragostea, atenţia şi timpul nostru! Citirea împreună a Cuvântului lui Dumnezeu în cercul familiei este o posibilitate foarte preţioasă. Prin aceasta le dăm copiilor noştri valori neschimbătoare şi preţioase.

2 NOEMBRIE„...ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere."Iacov 4.14

Unde vei fi peste câţiva ani?În urmă cu 4000 de ani, puternicul împărat al Egiptului, Khefren, a poruncit înălţarea

unei piramide uriaşe ca monument funerar, pentru a-şi păstra gloria pentru posteritate. În anul 1799, Napoleon, pe atunci generalul Bonaparte, se afla la această piramidă şi i-a fost prezentat cadavrul mumifiat al faraonului egiptean. Acesta a fost un moment serios şi solemn pentru Napoleon. Cât de puternic a fost odată acest faraon! Ce mai rămăsese din el? O mumie chircită, maronie. Napoleon şi-a scos pălăria şi a privit fără să clipească la cada-vrul acestui bărbat, care dominase peste milioane de oameni. Atunci, generalul era doar la începutul carierei sale şi încă nu sosise timpul când va deveni teama Europei. Şaisprezece ani mai târziu, trecuse şi timpul său. Împărăţia sa înălţată cu sânge şi lacrimi a fost sortită decăderii, iar el a fost un exilat pe insula Elena, unde a murit mai târziu.

Ce este viaţa omului? O creştere, o strălucire şi o scufundare! Moartea nu scuteşte nici pe cei mari. După moarte, fiecare om va trebui să dea socoteală de faptele sale în faţa lui Dumnezeu, care ştie, cunoaşte şi vede totul. De aceea este important să fim siguri că vina noastră este iertată prin sângele lui Isus Hristos.

3 NOEMBRIE„Famenul a răspuns: «Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?» ..."Faptele Apostolilor 8.31

Ghidul

În timpul celui de-al doilea război mondial, un detaşament englez a primit o misiune de recunoaştere prin deşertul tunisian. Pentru siguranţa călătoriei, militarilor li s-a sugerat să ia cu ei un ghid tunisian. Locotenentul, un om inteligent şi experimentat în folosirea busolei, a socotit că este dezonorant pentru steagul armatei să se supună unui simplu tunisian şi au plecat pe data de 12 februarie 1942. Detaşamentul nu a ajuns niciodată la ţintă. După câteva săptămâni, un avion i-a reperat în deşert: erau toţi uscaţi de soarele dogoritor din Sahara.

Înţelegem din această istorisire, importanţa unei călăuze. Cine ne poate arăta calea spre Dumnezeu? Biblia are un singur răspuns, care poate mulţumi pe deplin sufletele noastre: numai Fiul lui Dumnezeu, care a venit din cer, ne poate conduce la Tatăl ceresc. Nimeni altul nu ne-ar putea însoţi ca ghid sigur pe calea credinţei ca Mântuitorul. Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul Său, care este reprezentarea exactă a Fiinţei Sale. Fiul lui Dumnezeu este Călăuza, Ghidul sigur, care ne va ajuta să înţelegem adevărurile Scripturii.

4 NOEMBRIE„Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută Ţie... Netezeşte calea Ta sub paşii mei."

Psalm 5.8

Căile lui Dumnezeu

„Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta..." (Exod 33.13).

„Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte! Care Dumnezeu este mai mare ca Dumnezeul nostru?" (Psalm 77.13).

„Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău..." (Psalm 86.11).„ ...Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul" (Psalm

143.8).„«Doamne», i-a zis Toma, «nu ştim unde Te duci; cum am putea să ştim calea într-

acolo?» Isus i-a zis: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine»" (loan 14.5-6).

„Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie..., să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină..." (Evrei 10.19-22).

5 NOEMBRIE„El (Dumnezeu) socoteşte numărul stelelor şi le dă nume la toate. Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini." Psalmi47.4-5

Afirmaţii

„Strălucite Maestre al Luminii! Privesc uimit lucrarea minunată a mâinilor Tale...!"Johannes Kepler - astronom

„Noi credem că Sfânta Scriptură provine de la Dumnezeu... Credem că autoritatea Sfintei Scripturi este mai presus de autoritatea Bisericii... Credem că doar ISUS, care şade la

dreapta Tatălui, face oficiul de preot legitim şi mijlocitor... întrucât închinarea la icoane este interzisă în Scripturi, noi o respingem."

Chiril Lucaris - patriarh de Alexandria

„Religia mea constă din umila admiraţie a nemărginitului Spirit superior, care Se revelează pe Sine în amănuntele neînsemnate, pe care noi suntem în stare să le pricepem cu mintea noastră slabă, neputincioasă. Acea adâncă convingere emoţională a prezenţei unei Forţe raţionale superioare, care este revelată în necuprinsul univers, formează ideea mea de Dumnezeu."

Albert Einstein - savant

6 NOEMBRIE„Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii." 1 Ioan 4.14

Trimisul

Un tânăr misionar şi-a pus pe inimă să viziteze căpetenia unui sat african, care avea o atitudine de duşmănie faţă de creştinism.

Când s-a apropiat de colibă, a auzit un schimb aspru de cuvinte: „Ce pot eu să fac, dacă maşina de cusut nu mai funcţionează?" - „Este vina ta. Tu ai stricat-o intenţionat, pentru a nu mai coase cămăşi, deşi acesta este singurul mijloc de câştig al pâinii noastre." - „Atunci, repar-o tu, imediat!"

O ceartă în familie este un moment nepotrivit. Totuşi, misionarul se făcu observat conform stilului african bătând din palme. - „Dacă îmi permiteţi", spuse misionarul nedorit, „voi încerca să repar maşina de cusut." A fost lăsat să intre, şi misionarul s-a pus în faţa maşinii. Sub privirile neîncrezătoare alé locuitorilor colibei, el a demontat, curăţat şi montat, iar maşina funcţiona din nou. „Cine te-a trimis aici?" întrebă căpetenia. „Dumnezeu! Eu sunt trimisul Său. Dacă vreţi, vă povestesc ce lucrare măreaţă a făcut El pentru noi. El L-a trimis pe Fiul Său pentru a vă salva."

Din curiozitate, africanul a ascultat vestea lui Dumnezeu, iar în aceeaşi zi a adunat pe toţi locuitorii satului, pentru ca aceştia să audă ce le spune bărbatul alb despre Isus, Trimisul lui Dumnezeu, Salvatorul.

7 NOEMBRIE„Isus i-a zis: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa...»" loan 14.6

Calea, adevărul şi viaţa

Isus este CALEA. In grădina Eden, Adam şi Eva au trăit într-o relaţie desăvârşită cu Dumnezeu şi au savurat binecuvântările, pe care El li le-a pus la dispoziţie. Însă păcatul a întrerupt această legătură. Intrarea la Dumnezeu a fost barată, pentru că nu poate exista nicio legătură între Dumnezeul cel sfânt şi omul păcătos. Dar Hristos a venit, pentru a deschide din nou această cale prin faptul că a îndepărtat la cruce piedica: păcatul.

Isus este ADEVĂRUL. La prima sa întâlnire cu omul, satan a folosit minciuna şi astfel l-a amăgit că poate fi neascultător fără să se teamă de judecata lui Dumnezeu. Dar la cruce, Mântuitorul a stabilit într-un mod desăvârşit adevărul. Prin faptul că a luat asupra Sa jude-cata pe care noi toţi o meritam, El a dovedit că Dumnezeu nu poate trece cu vederea peste păcat. Sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu cereau pedepsirea neascultării noastre şi a răului nostru.

Isus este VIAŢA. Prin faptul că satan l-a condus pe primul om la neascultare, moartea a trecut asupra tuturor oamenilor. Dar Mântuitorul eliberează prin jertfa Sa de pe cruce pe oricine crede în El; de asemenea îi dăruieşte viaţa veşnică „....darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru."

8 NOEMBRIE„Mulţimile care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: «Osana, Fiul lui David!...»"Matei 21.9

Ziua fui Columb

Mă aflam tocmai în New York când s-a sărbătorit ziua lui Columb. Această zi aminteşte de debarcarea lui Columb în 12 octombrie 1492 în Lumea Nouă. În fruntea alaiului mărşăluia primarul oraşului. Locuitorii şi turiştii metropolei jubilau. Însoţit de un convoi de poliţişti şi urmat de trăsuri împodobite festiv, marşul se îndrepta spre centrul Manhatten. Aveam impresia că nu descoperitorul Americii, ci politicianul în funcţie era punctul central al manifestării.

Aceasta mi-a adus aminte de evenimentul care a avut loc în urmă cu circa 2000 de ani în faţa porţilor Ierusalimului. Şi atunci, curioşii mărgineau drumul pe care Isus Hristos a in-trat în oraşul marelui împărat. Mulţimile şi-au aşternut hainele pe jos şi au răsfirat ramuri de copaci. Ei strigau de bucurie spre Cel care, credeau ei, va deveni împăratul lor. Dar cât de repede se poate schimba foaia! Puţin mai târziu, strigătele de bucurie s-au schimbat în ţipete furioase: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!" Şi astăzi, unii se bucură că El este Domnul şi împăratul vieţilor lor. Alţii îl resping. Dar Isus Hristos nu doar a murit, ci a şi înviat, iar împărăţia Sa este o împărăţie veşnică, iar domnia Lui trece peste timp. Ferice de acela care nu doar pentru început este entuziasmat de El, ci care se recunoaşte de partea Lui, chiar şi atunci când vântul şi-a schimbat direcţia.

9 NOEMBRIE„Dar înţelepciunea unde se găseşte? Unde este locuinţa priceperii?"Iov 28.12

Izvorul înţelepciunii

Cu inteligenţa pe care Dumnezeu i-a dat-o, omul este în stare să facă lucruri mari, despre care vorbeşte cu atâta bucurie. Dar neputinţa omului se manifestă în multe moduri. Omul nu va reuşi niciodată să repare o pânză de păianjen şi să pună din nou în pom fructul pe care l-a cules. El nu este în stare să reînceapă nici măcar una din zilele sale trecute. Nu va putea împiedica ridurile care-i brăzdează faţa şi, când va veni moartea, nu va putea în niciun

fel să o îndepărteze de casa lui. Nu-şi va putea şterge singur niciun păcat. Pe cât de bun şi onest poate părea în ochii semenilor săi, omul nu va putea schimba nimic în trecerea sa pe acest pământ. Cuvintele uşuratice sau urâte ieşite din gura lui nu pot fi chemate înapoi. De multele , fapte rele, gânduri nepotrivite, vorbe spuse fără rost, Dumnezeu ştie şi-l va întreba pe om cândva în ziua dreptei Sale judecăţi.

Ce poate face omul cu o asemenea greutate ce apasă asupra lui? Există o singură soluţie, o singură cale de rezolvare a marii responsabilităţi în faţa căreia se află toţi oamenii. ISUS HRISTOS este Izvorul iertării, al vieţii, al înţelepciunii. Să apelăm cu toţii la El!

10 NOEMBRIE„Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută şi care judecă."Ioan 8.50

Cinstea noastrăÎn cercurile înalte sociale se reacţiona mai demult la o jignire cu provocarea la duel. Un

astfel de duel lua deseori un deznodământ mortal. Aşa a murit scriitorul rus Puşkin în 1837 în duelul pentru cinstea soţiei lui. În anul 1804 a murit ministrul de finanţe american Alexander Hamilton în duel cu vicepreşedintele Aaron Burr pe care îl jignise.

Cinstea noastră? - Chiar dacă oamenii vorbesc bine sau rău despre noi, o cinste pe deplin fără pată nu are nimeni dintre noi. Cinstea noastră este pătată prin păcat. Numai la Mântuitorul nu a fost aşa. El era desăvârşit în sfinţenia şi bunătatea Lui. Dar tocmai El a fost odată necinstit şi jignit.

A căutat Isus cinstea Lui şi a cerut pentru insultă duelul? Nu, El a făcut tocmai contrariul: El Şi-a dat viaţa pentru duşmani. De aceea, sângele Său ispăşitor, moartea Lui în locul nostru, poate să ne cureţe de petele negre din viaţa noastră, de păcatele noastre, care închid calea spre Dumnezeu. Mântuitorul nu Şi-a căutat singur cinstea Lui. Dar Isus a lăsat să ştim că Dumnezeu are în vedere cinstirea Fiului Său şi că îi va judeca pe oameni potrivit cu comportarea lor faţă de El.

11 NOEMBRIE„Căci pentru orice lucru este o vreme şi o judecată..."Eclesiastul 8.6

Toate îşi au vremea lor

Se spune despre fata unor boieri că a rămas orfană. Unul dintre slujitorii apropiaţi părinţilor a crescut-o. După mai mulţi ani, tânăra domniţă s-a căsătorit şi s-a instalat la castelul părinţilor, iar slujitorul s-a retras la căsuţa lui cu întreaga familie. Apropiindu-se de plecarea din această lume, slujitorul a trimis pe unul din copii la palat ca s-o cheme pe domniţă până la el, deoarece avea să-i comunice ceva important.

Domniţa nu a răspuns imediat invitaţiei. După mai multe zile, fata slujitorului i-a spus că tatăl ei a vrut să-i spună domniţei unde au ascuns părinţii ei o comoară pentru ea. Acum era prea târziu, slujitorul duse secretul cu el în mormânt. Domniţa a pus să se facă multe săpături, dar totul a fost în zadar.

Toate lucrurile îşi au vremea lor. Naşterea îşi are vremea ei şi moartea pe a ei. Semănatul îşi are vremea lui şi culegerea roadelor pe a ei. Tăcerea îşi are vremea sa şi vorbitul pe a sa. Căutarea îşi are vremea sa şi odihna pe a ei. Important este să cunoaştem vremea potrivită pentru orice lucru. Orice amânare poate fi un prea târziu, un veşnic prea târziu. De aceea suntem îndemnaţi să căutăm pe Domnul câtă vreme se poate găsi.

12 NOEMBRIE„Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii. Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc..." 1 Timotei 2.1, 8

Să înceteze!

O femeie dintr-un sat din Bangladesh veni la misionar şi îl rugă să intervină şi să-l împiedice pe vecinul lor creştin de a se mai ruga pentru ea. „De unde ştiţi că se roagă pentru dumneavoastră?" - „Până acum m-am mulţumit cu închinarea la idolii noştri, dar de curând nu mai sunt mulţumită. Apoi vecinul mi-a spus că se roagă pentru familia mea, şi cele două fiice şi fiul meu au devenit deja creştini. Dacă se roagă în continuare, va putea uşor să mă facă să devin creştină. Cu rugăciunile sale face întotdeauna să se întâmple ceea ce cere. Cineva trebuie să-l oprească!"

„ ...rugaţi-vă unii pentru alţii... Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ile era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat pe pământ trei ani şi şase luni. Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul" (lacov 5.16-18).

„Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri" (Filipeni 4.6).

13 NOEMBRIE„Isus i-a zis: «Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.»" Ioan 14.6

Pe ce cale ne apropiem de Dumnezeu?

Mulţi oameni cred că toate religiile lumii se află pe acelaşi nivel, că sunt doar diverse căi pe care oamenii vin la Dumnezeu. Astfel se povesteşte că Dumnezeu locuieşte pe vârful unui munte înalt. Oamenii se găsesc la poalele muntelui şi încearcă să urce muntele, toţi doresc să ajungă la Dumnezeu. Căile lor sunt diferite. Cineva încearcă pe calea budismului, un altul alege calea islamului, alţii merg pe calea hinduismului şi aşa mai departe. Dacă cineva ar privi cu bunăvoinţă şi toleranţă, s-ar putea gândi că nu este important din ce parte se încearcă urcarea. Cândva toţi se vor întâlni pe vârf.

Într-adevăr? - Sfânta Scriptură ne asigură că nimeni nu va ajunge pe „vârf" - deci la Dumnezeu - pe căi alese de sine, adică după propria gândire şi străduinţă, indiferent din ce punct şi-ar începe urcarea. Nimeni nu poate veni la Dumnezeu, decât prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El este singura Cale, pe care o acceptă Dumnezeu. Tocmai de aceea a venit Hristos la noi, a devenit Om adevărat, dar fără păcat, pentru a putea muri pentru păcătoşi.

Astfel, El a creat condiţiile, pentru ca omul căzut în păcat să poată veni aproape de Dumnezeu. Cine se bazează în credinţă pe meritele Mântuitorului, poate veni la Dumnezeu.

14 NOEMBRIE„Eu sunt... Luceafărul strălucitor de dimineaţă". Apocalipsa 22.16

ISUS, Luceafărul de dimineaţă (1)

Aşa Se numeşte Domnul Isus Hristos pe Sine în ultimul capitol al Bibliei: „Luceafărul strălucitor de dimineaţă". Acesta este un nume foarte frumos. Luceafărul de dimineaţă străluceşte pe cer dis-de-dimineaţă, cu mult înainte ca soarele cu splendoarea sa purpurie să aureoleze crestele munţilor. Trebuie să te trezeşti foarte devreme, ca să-l poţi vedea în toată frumuseţea lui.

Acesta este un nume foarte frumos. Luceafărul de dimineaţă străluceşte pe cer dis-de-dimineaţă, cu mult înainte ca soarele cu splendoarea sa purpurie să aureoleze crestele munţilor. Trebuie să te trezeşti foarte devreme, ca să-l poţi vedea în toată frumuseţea lui.

Aceasta aminteşte de cuvintele Domnului Isus: „Cei ce Mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc." El se arată pe cer ca stea luminoasă, strălucitoare şi nu se lasă alungat de întuneric; nu, el străluceşte mult mai puternic.

Când Isus luminează cu strălucirea luminii Sale într-o inimă întunecată, atunci inima - chiar dacă în jurul ei totul este tulbure şi întunecat - are o lumină care o luminează şi o face să se bucure. În 2 Corinteni 4.6 citim: „Dumnezeu, care a zis: «Să lumineze lumina din întuneric», ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos." Iar în Psalmul 4.6-7 este scris: „Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale, Doamne! Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea."

15 NOEMBRIE„Cel rău zice cu trufie: «Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!» lată toate gândurile lui."Psalm 10.4

Teoria care ucide

În anul 1859, o nouă teorie a inundat pământul având o influenţă mare asupra ştiinţei, dar şi asupra oamenilor. O dată cu publicarea cărţii „Originea speciilor" de către Charles Darwin, darwinismul şi, o dată cu el, evoluţionismul au infectat conştiinţa oamenilor, schimbând normele morale ale vieţii. Darwin a susţinut materialitatea lumii vii şi originea animală a omului. Dacă omul este un animal, ce rost mai aveau legile morale? Astfel, demnitatea fiinţei umane ca şi creaţie a lui Dumnezeu a fost pusă sub semnul întrebării. Din moment ce îl scoţi pe Dumnezeu din existenţa lumii, şi automat, împreună cu Legiuitorul, elimini şi legile Lui, totul devine relativ. Dacă nu ţinem cont de existenţa unui Judecător suprem, fiecare poate face ce vrea, fără să dea seama cuiva, ca şi animalele.

Adepţii acestei teorii a evoluţionismului au ucis milioane de oameni. Stalin a ucis prin ordinele sale mai mult de şaisprezece milioane de oameni; Hitler a dat ordine pentru omorârea a peste şase milioane de evrei. Se estimează că în secolul al XX-lea peste o sută

douăzeci şi cinci de milioane de oameni au fost ucişi. Iată rezultatul acceptării unor teorii contrare voinţei lui Dumnezeu, care doreşte viaţă oamenilor şi o bună înţelegere între ei!

16 NOEMBRIE„...să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului."Iacov 2.1

Unde se termină noaptea?

Un rabin bătrân şi-a întrebat odată ucenicii:- După ce recunoaştem când se sfârşeşte noaptea şi începe ziua?- Când poţi deosebi de departe un câine de o oaie!- Nu, a răspuns rabinul.- Când poţi deosebi smochinul de curmal!- Nu, a răspuns rabinul.- Atunci când? au întrebat ucenicii.Rabinul a răspuns: „Când privind chipul oricărui om, recunoşti în el pe fratele sau pe

sora ta. Până atunci este noapte în inima ta..."Dumnezeu a creat pe toţi oamenii egali: ca fraţi şi surori ai aceleaşi familii umane. Vrăjmaşul oamenilor, diavolul, a semănat în multe suflete discriminarea faţă de

anumite grupuri de oameni. Aşa au luat naştere conflictele între membrii familiei umane. Dispreţul pentru alţii pe criterii de origine, de rasă, de sex sau sărăcie constituie, practic, o negare a faptului că în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali.

Să înţelegem din aceste cuvinte că atât timp cât nu recunoaştem acest adevăr al egalităţii oamenilor, în sufletele noastre mai este noaptea păcatului şi avem nevoie de lumina dragostei lui Dumnezeu.

17 NOEMBRIE„Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru IsusHristos." Efeseni 5.20

Mulţumim, o, Tatăl nostru, Pentru Fiul Tău iubit. Mulţumim că-n orice vreme Minunat ne-ai ocrotit. Pentru primăveri senine, Ca şi pentru toamne reci, Pentru lacrimi, Ţie, Doamne, îţi aducem slavă-n veci.

Mulţumim pentru răspunsul Rugăciunilor ce-l dai. Mulţumim că ajutorul Gata pentru noi îl ai. Pentru rău şi pentru bine,

Pentru sfinte mângâieri, Mulţumim pentru iubirea Mai bogată azi ca ieri.

Mulţumim pentru toţi spinii, Mulţumim şi pentru flori, Pentru case şi căminuri, Pentru soarele din nori, Pentru bucurii nespuse, Pentru pace Te slăvim, Pentru tainica nădejde, Doamne mare-Ti mulţumim.

18 NOEMBRIE „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că El răsplă-teste pe cei ce-L caută."Evrei 11.6

Cine are viaţa în mâna sa?

Un om s-a căţărat pe un munte. Deodată a căzut într-o prăpastie adâncă. În cădere, s-a putut prinde de o ramură. Privea plin de groază spre ramura micuţă şi sub el prăpastia. Simţea cum îl părăseau puterile. În frica lui de moarte a strigat către Dumnezeu: „Dumnezeule, dacă exişti, salvează-mă şi voi crede în Tine!" După un timp auzi o voce puternică: „Acest lucru îl spun toţi oameni, când sunt în necaz mare." - „Nu, Dumnezeule", strigă omul, „nu sunt ca ceilalţi, vreau într-adevăr să cred în Tine. Ajută-mă, te rog!" - „Bine, te voi salva!" răsună vocea. „Lasă ramura, Eu te voi prinde şi te voi păzi!" A auzit bine, să dea drumul ramurii? „Sunt nebun, viaţa mea atârnă de această ramură!" strigă bărbatul deznădăjduit.

Acest om deznădăjduit avea o singură şansă de supravieţuire: să dea drumul ramurii, pentru a cădea în mâinile lui Dumnezeu. Acest om se afla în faţa celei mai mari provocări din viaţa sa. De ce? Citim: „Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd." A crede înseamnă a lăsa ca o convingere interioară să devină realitate. A crede înseamnă a acţiona şi a face!

19 NOEMBRIE„ ...cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă."Ioan 6.63

Puterea se arată prin folosire

Fizicianul italian Volta (1745-1827) a făcut descoperiri în domeniul electricităţii. Într-o zi, când a vorbit în faţa unui grup de cercetători despre descoperirea celulei galvanice, i s-a spus: „Lichidul dumneavoastră este foarte ciudat, dar ce se poate face cu el?" - „Prin folosire îşi dovedeşte puterea", a răspuns Volta. Iar viitorul i-a dat dreptate!

La fel stau lucrurile cu Biblia. Prin folosire îşi dovedeşte puterea ei vie. În trecut, ea a schimbat istoria omenirii, iar astăzi are şi nouă să ne spună ceva. Ea este cartea cea mai mult tradusă şi cea mai răspândită. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, poate schimba o viaţă în bine, dacă se primeşte vestea ei. Citirea Bibliei schimbă modul de gândire, curăţă conştiinţa. Aici

găsim remediul divin pentru diverse suferinţe şi răspunsuri la cele mai arzătoare întrebări ale omenirii.

Dar trebuie să o folosim, punând-o în practică, pentru a-şi dovedi puterea în viaţa noastră. Isus Hristos a comparat Cuvântul lui Dumnezeu cu o sămânţă, care poartă în ea viaţa divină. Dacă primim Cuvântul în inimile noastre, sămânţa începe să încolţească şi să aducă roadă. Cine citeşte Biblia cu credinţă, ajunge în legătură cu Dumnezeu şi primeşte pace şi fericire, pentru că Dumnezeu este izvorul vieţii şi al păcii.

20 NOEMBRIE„Să nu vi se tulbure inima... Mă duc să vă pregătesc un loc."Ioan 14.1-2

Un locaş ceresc

Creştinul care şi-a pus încrederea în Mântuitorul său, se află în posesia unei speranţe minunate: perspectiva unui loc în ceruri. În locaşul său ceresc, credinciosul nu va mai vărsa niciodată lacrimi. Tăieturile, înţepăturile şi plăgile acestei vieţi vor fi vindecate. În această lume, fiecare familie experimentează, mai curând sau mai târziu, acel sentiment groaznic al deşertăciunii - durerea cauzată de moartea unei persoane scumpe.

Într-adevăr, schimbarea şi degradarea ne înconjoară peste tot acum, dar în casa noastră cerească nu vom mai trăi în umbra morţii, nu vom mai suferi niciodată durerea înfiorătoare a atâtor boli. Gândiţi-vă la faptul că în locaşul ceresc nu vom fi supuşi nici măcar oboselii. Acolo nu veţi găsi vreun lucru păcătos. Un loc de o infinită frumuseţe şi glorie aşteaptă pe cei credincioşi Mântuitorului.

Cititorule! Dacă nu ai această speranţă în Hristos, pentru că nu ţi-ai pus încrederea în El, pleacă-ţi capul şi rosteşte această rugăciune simplă: „Doamne Isuse, ştiu că sunt un păcătos care merită pedeapsa Ta! Cred că ai murit pentru a-mi plăti păcatele. Te primesc acum ca Mântuitor al meu, singura mea scăpare."

21 NOEMBRIE„Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos... până va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre."2 Petru 1.19

ISUS, Luceafărul de dimineaţă (2)

De câte ori nu a arătat o stea în noapte drumul unui călător singuratic şi de câte ori nu au putut marinarii să se orienteze noaptea după stele când au fost pe mările lumii! Tot aşa şi noi nu ne vom rătăci în viaţă, dacă ne vom orienta după cuvintele Mântuitorului. Dacă îl cunoaştem ca Mântuitor, şi îl stimăm, şi totdeauna ne întrebăm: „Ce doreşte Domnul acum de la mine? Ce să vorbesc? Cum să mă comport? Ce ar face EL acum în locul meu?", atunci niciodată nu-L vom face de ruşine, ci vom face numai ce este plăcut înaintea Lui. Şi, desigur, aceasta este dorinţa fiecăruia care îi aparţine!

Mântuitorul Se numeşte pe Sine Luceafărul strălucitor de dimineaţă. El este Fiul lui Dumnezeu, reprezentarea exactă a Fiinţei Lui. Nimic nu ne poate da o asemenea strălucire

ca aceea pe care o privim la Domnul Isus. Atunci vom reflecta lumina Sa în lume ca o oglin-dă, pe care o ţii în raza soarelui şi străluceşte. În felul acesta, şi cărarea noastră va fi curată.

22 NOEMBRIE„ ...Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă..."1 Samuel 3.9

Ascultarea băiatului

Ducele de Wellington, cel care l-a înfrânt pe Napoleon, era odată cu mai mulţi prieteni la vânătoare. Astfel au ajuns la poarta unei ferme, unde stătea de pază un băiat.

- Deschide poarta, băiete! a strigat ducele.- N-o deschid, a răspuns băiatul. Tata mi-a poruncit să nu deschid nimănui.- Eu sunt ducele de Wellington şi nu îngădui nimănui să mi se împotrivească.Auzind acestea, băiatul l-a salutat cu respect.- Acum vrei să deschizi?- Nu, a răspuns băiatul. Marele duce nu va dori ca un sărman băiat ca mine să fie

neascultător de tatăl său.Wellington i-a întins mâna băiatului şi a zis celor ce-l însoţeau: „Ne întoarcem,

domnilor! Dacă aş avea o mie de băieţi ca acesta, aş cuceri lumea."Să ne lăsăm învăţaţi de exemplul de ascultare din istorioara de astăzi! Ascultarea are o

mare valoare în toate domeniile vieţii. Dar cea mai mare binecuvântare a ascultării o găsim atunci când un suflet este gata să împlinească chemarea Mântuitorului: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă."

23 NOEMBRIE„Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare." Iacov 1.17

Ajutorul vine de sus

În timpul celui de-al doilea război mondial, o creştină a primit de la soţul ei prizonier o carte poştală pe care o frază fusese tăiată cu creionul de cenzură, pentru a o face cu neputinţă de citit. Dorind să ştie ce se ascundea sub linia neagră, ea şterse cu guma încet şi îndelung. Puţin câte puţin apăru scrierea iniţială: „Să privim în sus! De acolo ne vine ajutorul." Autoritatea militară gândea că era vorba de avioane de bombardament, care semănau groaza. Cât de mult se înşelau!

Ajutorul celui ce-L urmează pe Mântuitorul nu este în mijloacele omeneşti, oricât de puternice ar fi ele. „Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul" (Psalm 121.2). În urechile credinciosului răsună tot timpul ecoul cuvintelor Mântuitorului său: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi." Credinciosul poate cânta fericit:

Adăpostit în braţe,La pieptul lui Isus,

De dragostea Lui umbrit,

Sufletu-mi odihnesc.

24 NOEMBRIE„ ...Dacă nu înviază morţii, atunci «să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri.»" 1 Corinteni 15.32

Dublul sfârşit al vieţii

Aceasta este vorbirea tuturor oamenilor care nu cred în lumea de apoi şi nici în înviere. Dar Biblia contrazice o astfel de filozofie a vieţii. Ea spune clar şi lămurit că există o lume de apoi şi că lucrurile veşniciei sunt de o realitate absolută. În contradicţie cu acestea stau ipotezele oamenilor care se schimbă mereu, chiar dacă este vorba numai despre lucrurile pământeşti. Cunoaşterea omenească este o lucrare neterminată şi rămâne aşa; Cuvântul lui Dumnezeu însă rămâne în veci, iar Biblia spune că morţii vor învia.

Cine nu vrea să asculte de sentinţa Cuvântului lui Dumnezeu, acela să-şi întrebe propria conştiinţă care îi mărturiseşte clar că o dată cu moartea nu s-a sfârşit totul! De aceea şi frica ascunsă faţă de ceea ce va fi dincolo de mormânt! Cine neagă viaţa de dincolo, tre-buie să se întrebe dacă nu se teme de o întâlnire cu Dumnezeu. Dar la ce ajută să închizi ochii pentru a nu vedea în ce prăpastie cazi?

Aşa cum în viaţa noastră pământească ne-am trezit fără dorinţa şi voia noastră, tot aşa - dacă dorim sau nu - după moarte ne vom trezi în altă viaţă într-o altă lume. Dumnezeu spune lămurit: Există un dublu sfârşit al vieţii: cerul sau iadul, bucuria veşnică sau condamnarea veşnică.

25 NOEMBRIE„Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu."Romani 3.23

„Cine-i acolo?"

25 noiembrie 1916. Pe bulevardul care duce la mănăstirea capucină din Viena se aglo-merase o mulţime de oameni din capitală şi din imperiul austro-ungar. Erau zile de doliu imperial: Franz Joseph era dus pe ultimul drum. În sfârşit, procesiunea funebră ajunse în faţa galeriei cavourilor şi un crainic bătu în uşa cea mare. „Cine-i acolo?" a întrebat o voce lugubră, conform unui scenariu străvechi. „E maiestatea sa luminată, împăratul Franz Joseph al Austriei şi Ungariei." - „Nu-l cunosc!" a răspuns vocea şi a întrebat din nou: „Cine-i acolo?" Crainicul a răspuns: „Afară aşteaptă împăratul Austriei şi rege al Ungariei, Franz Joseph..." - „Nu-l cunosc!" a replicat din nou glasul. „Cine-i acolo?" A treia oară, cu voce naturală, lipsită de retorism, crainicul a rostit simplu ceea ce trebuia, înainte ca uşile să se deschidă larg: „Este un păcătos, fratele nostru Franz Joseph."

Probabil, te-ai bucurat auzind că şi împăratul este un păcătos. Însă Dumnezeu spune că toţi oamenii sunt păcătoşi, deci şi tu. Dar Dumnezeu a pregătit o cale de scăpare din păcat: „socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus". Accepţi oferta?

26 NOEMBRIE„In casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc." Ioan 14.2

Casa din cer

Era o seară de noiembrie. Cădea un amestec de ploaie cu lapoviţă. Vântul sufla şi era frig. Pe drum treceau doi oameni. Primul mergea fără palton, cu gulerul hainei ridicat. Îi era indiferent, căci era ud de tot. Nu părea să-i pese unde merge, căci nu avea un cămin. Al doilea drumeţ mergea pe acelaşi drum şi pe aceeaşi vreme. El trebuia să-i facă faţă aceleiaşi furtuni, aceluiaşi noroi, aceleiaşi ploi cu lapoviţă. Dar el fredona un cântec şi mergea cu pas vioi. De ce? Nu departe de acolo zărea luminile casei sale.

A avea sau a nu avea un acoperiş deasupra capului este o problemă majoră a omenirii. Dar a avea o casă în cer, un loc pregătit de însuşi Mântuitorul este un adevăr peste puterea de imaginaţie a omului. Însă cel ce L-a primit pe Isus Hristos ca Mântuitor are această siguranţă a locului din cer. Credincioşii pot spune prin credinţă: „Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică" (2 Corinteni 5.1).

Are şi cititorul o astfel de casă, un astfel de loc în cer?

27 NOEMBRIE„Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort." Evrei 11.4

Cele două religiiUn student credincios avusese o discuţie cu profesorul său, care spunea că multele religii din lume îl derutează. La această afirmaţie, tânărul răspunse că există numai două religii. „Numai două? Şi care sunt cele două religii?" întrebă profesorul. „Una dintre ele este cea a lui Cain, care vrea să spună că trebuie să aduc ceva lui Dumnezeu din ceea ce am lucrat eu însumi. Religia lui Cain se vede în diferitele religii ale lumii. Ea se găseşte şi printre oamenii care se numesc creştini. Fiecare om care gândeşte că va fi primit de Dumnezeu pe baza a ceea ce face el, a îmbrăţişat religia lui Cain. În schimb, religia lui Abel este mai mult decât o religie. Ea înseamnă viaţă, relaţie cu cerul. Abel a jertfit un miel, recunoscând prin aceasta că este păcătos şi poate fi primit de Dumnezeu numai pe temelia morţii unei jertfe nevinovate. Mielul lui Abel arată spre Mântuitorul care a venit pe pământ şi a murit pe cruce, ca păcătoşii care cred în El să fie salvaţi pentru totdeauna din starea lor."

Care este religia ta, cititorule? Dumnezeu recunoaşte numai una.

28 NOEMBRIE„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă..." Apocalipsa 3.10

ISUS, Luceafărul de dimineaţă (3)

Mai există încă un motiv foarte serios, pentru care Domnul Isus Se numeşte pe Sine Luceafărul de dimineaţă. Vor veni timpuri grele peste lume, „va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum" (Matei 24.21). Domnul Isus spune însă poporului Său: „Te voi păzi."

Înainte de ceasul încercării care va veni peste toată lumea, Mântuitorul doreşte să îi ia pe ai Săi în cer. Cei care cred îl aşteaptă cu bucurie pe Domnul ca „Luceafărul strălucitor de dimineaţă", care va veni înainte de răsăritul soarelui. Ei au speranţa vie că în curând va răsări Luceafărul de dimineaţă în inimile lor. Pentru oamenii care îl resping ca Mântuitor, El va veni mai târziu pentru judecată.

Ce preţios este să-i aparţii Mântuitorului, să te în-crezi în El, Luceafărul strălucitor de dimineaţă, şi să aştepţi venirea Lui! Aceşti credincioşi vor fi păziţi de judecată, de zilele mâniei lui Dumnezeu care vor veni peste lume. Ei îl aşteaptă pe Mântuitorul, care îi va păzi de mânia viitoare. Este aceasta şi aşteptarea ta, cititorule?

29 NOEMBRIE„Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropiu de Dumnezeu..." Psalm 73.28 f

Fericirea mea

Mulţi adolescenţi visează fericirea de la Hollywood, capitala producţiei de filme, un „orăşel" aparţinând de Los Angeles. „Orăşelul" numără ca. 200.000 locuitori. Recordul însă îl deţine numărul mare de psihiatri - peste 200 - cu rezidenţă permanentă la Hollywood, alături de o divizie de detectivi şi avocaţi. Starurile zâmbesc fermecător, ascunzând criza golului sufletesc. Greta Garbo, Marilyn Monroe, Elvis Presley - sunt doar câteva nume ale multor staruri stinse în sinucidere. Cu numai şase săptămâni înainte de moarte prin supradrogare, Elvis mărturisea: „Mă simt singur ca iadul..."

Cine nu doreşte fericirea? O, fericire! Va putea vreodată cineva să te găsească pe căile vieţii acesteia? Cine va putea să te aibă, înconjurat de suferinţele, de lacrimile, de necazurile şi neajunsurile ce inundă viaţa oamenilor?

Totuşi, fericirea există! Da, fericirea există şi poate fi găsită de oricine o doreşte şi o caută, însă nu acolo unde o caută lumea, ci acolo unde ea există cu adevărat: dincolo de acest orizont îngust. Cine se apropie de Dumnezeu cu credinţă prin Fiul Său, acela va găsi feri-cirea, fericirea veşnică.

30 NOEMBRIE„El (Andrei), cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: «Noi am găsit pe Mesia» (care în traducere înseamnă Hristos). Şi l-a a-dus la Isus..." Ioan 1.41 -42

Misiunea lui Andrei

Istoricul Eusebiu spune că apostolul Andrei a făcut misiune în Sciţia. Mai târziu, un călugăr de pe vremea luptelor iconoclastice, pe nume Epifaniu, a scris o istorie a vieţii apostolului Andrei, după date culese din scrieri ale altor autori dinaintea lui. Astfel aflăm că Andrei a făcut trei călătorii misionare ajungând în părţile Dobrogei, Munteniei şi Basarabiei. În timpul celei de a treia călătorii misionare, în timp ce predica în Dobrogea, au venit la el trei bărbaţi tineri: In, Pin şi Rim. Ei au ascultat predicarea Evangheliei, au crezut şi au fost botezaţi. Mai târziu, aceştia s-au dovedit misionari plini de zel.

Îndreptându-se spre casă, Andrei a trecut prin Ahaia (Grecia). Peste tot el predica Evanghelia şi mulţi au crezut în Hristos. Chiar şi soţia guvernatorului ar fi fost convertită, lucru care l-a înfuriat pe guvernator şi astfel a condamnat pe Andrei la răstignire pe o cruce în formă de X. Să-I privim pe apostolul Andrei ca pe un harnic ucenic al Mântuitorului. În scurtele cuvinte: „şi l-a adus la Isus", Biblia ne arată misiunea acestui apostol. Şi tu poţi fi unul care aduci pe alţii la Isus.