SĂMÂNȚA BUNĂSEPTEMBRIE

2010

1 SEPTEMBRIEChemă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!" Psalm 50.15

Colonelul şi Biblia (1)Fortăreaţa Glatz era considerată odinioară de necucerit. Ea era separată de restul lumii,

deoarece se afla într-o căldare alpină. Cel care se afla în spatele zidurilor şi a zăbrelelor fortăreţei era ca un om îngropat de viu.

În a doua jumătate a secolului al XlX-lea, colonelul v. M. a ajuns în fortăreaţa Glatz pentru trădare a patriei şi pentru crimă de lez-maiestate. Era condamnat la închisoare pe viaţă, l-a fost dată o singură carte: Biblia. La început nu a citit-o. Când totuşi a început să ci -tească, a făcut-o numai din plictiseală. Dar cu cât citea mai mult din Biblie, cu atât mai mult acţiona Cuvântul lui Dumnezeu în inima sa. Într-o noapte furtunoasă de noiembrie, întemniţatul era neliniştit. Şi în inima sa era furtună. Întreaga sa viaţă ratată a trecut prin faţa sufletului său. A recunoscut: cauza nenorocirii sale era că îl părăsise pe Dumnezeu. Atunci s-a ridicat şi a deschis Biblia. Privirea i-a căzut pe versetul de astăzi. Atunci, colonelul adânc mişcat în sufletul său a făcut ceea ce n-a mai făcut din copilărie: s-a rugat şi a cerut lui Dumnezeu îndurare! Iar Dumnezeu, care este îndurător, i-a auzit strigătul!

2 SEPTEMBRIE„Atunci, în strâmtorarea lor, au strlgat către Domnul şl El i-a izbăvit din necazurile lor.

I-a scos din întuneric şi din umbra morţii şi le-a rupt lanţurile. Căci El a sfărâmat porţi de aramă şi a rupt zăvoare de fier." Psalm 107.13-14,16

Colonelul şi Biblia (2)Colonelul v. M. şi-a rezolvat problema cu Dumnezeu într-o noapte furtunoasă, pe când

era întemniţat în fortăreaţa Glatz. El a recunoscut vina sa în faţa lui Dumnezeu şi a primit iertarea.

În aceeaşi noapte, împăratul Friedrich Wilhelm al Ill-lea al Prusiei era chinuit de o durere puternică în palatul său din Berlin şi nu putea dormi. În necazul său L-a rugat pe Dumnezeu să-i dea un somn odihnitor. Dumnezeu a ascultat rugăciunea împăratului. Când s-a trezit după un somn întăritor, s-a adresat soţiei sale, împărăteasa Luise: „Pentru bunătatea lui Dumnezeu vreau să-i fiu mulţumitor. Cine este în împărăţia mea care m-a jignit cel mai tare? - îl voi ierta." - „Colonelul v. M., care este închis în fortăreaţa Glatz!" a răspuns soţia sa. - „Aşa este", a spus împăratul bolnav, „îl graţiez!" în aceeaşi zi, o solie rapidă a sosit la Glatz pentru a-i aduce întemniţatului eliberarea.

Da, Dumnezeul atotputernic poate sfărâma porţile de aramă şi poate rupe zăvoarele de fier, dacă ne încredem în El!

3 SEPTEMBRIE„Întreabă pe cei din neamurile trecute şi ia aminte la păţania părinţilor lor." Iov 8.8

Afirmaţii

„Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu."

Apostolul Îoan

„Înţeleg cum se poate uita cineva spre pământ şi să devină ateu, dar nu pricep cum poate cineva privi cerul şi să mai poată să gândească, că nu există Dumnezeu!"

Abraham Lincoln, fost preşedinte SUA

„Secretul fericirii nu este în a face ceea ce-ţi place, ci în a-ţi place ceea ce faci."George al V-lea, rege al Angliei

„Adevărul este o flacără atât de luminoasă, încât mulţi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu vadă, iar alţii fug temându-se să nu fie arşi."

Wolfgang Goethe, poet german

„Nu locul mântuieşte pe om, ci libera lui voinţă de a se alipi de Hristos."Efrem Sirul, teolog

4 SEPTEMBRIE.....dragostea era steagul fluturat peste mine."Cântarea Cântărilor 2.4

Dumnezeu este dragosteUn ţăran a pus pe acoperişul casei un indicator de direcţie a vântului. Pe el a scris:

„Dumnezeu este dragoste". A fost întrebat ce înseamnă inscripţia. Răspunsul a fost: „încotro ar bate vântul, Dumnezeu este mereu dragoste." Veni ziua jalei pentru el; soţia lui iubită muri. Dar în mijlocul adâncii lui supărări şi a necazului, el rămase neclintit savurând pacea lui Dumnezeu, care lumea nu o poate da. Ce îi dădea sprijin şi consolare în durerea lui? Ce era scris pe indicatorul de direcţie a vântului: Dumnezeu este dragoste! El spunea: „Ce este scris pe indicatorul meu m-a învăţat şi mi-a amintit mereu de adevărul Cuvântului, pe care l-am scris acolo când mi-a mers bine: Dumnezeu este dragoste. Aceste cuvinte mă poartă prin toate necazurile."

De aceea şi noi, când suntem în necaz, să nu uităm că în spatele lui este măsura de dragoste a Tatălui nostru ceresc. Să nu uităm cuvintele Scripturii: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu... Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia..."

5 SEPTEMBRIE„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi..." Ioan 1.14

Hristos - Cuvântuline a fost acest Cuvânt? Răspunsul îl găsim în primele versete ale acestui capitol: „La

început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu." Cuvântul

era deci Fiul lui Dumnezeu. „Eu şi Tatăl suntem una", spunea Domnul Isus. Acest Dumnezeu veşnic, care a creat totul, a devenit Om. El a dezbrăcat maiestatea Sa divină şi a coborât pe acest pământ păcătos şi blestemat. El a devenit Om adevărat, „făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om". Ce gând minunat şi de neînţeles pentru mintea noastră! El S-a făcut pe Sine nimic, a luat chip de rob şi S-a smerit până la moarte de cruce. Isaia spunea despre El: „N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile... Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa..." (Isaia 53.2, 3). Astfel, El a locuit printre oameni, a trecut prin această lume ca singurul Om care era fără păcat, care nu a cunoscut păcat şi nu a făcut păcat. Cât de mult a suferit sub urmările păcatului pe care le-a întâlnit la tot pasul! Dar El a coborât şi mai mult: a luat păcatele noastre asupra Sa, a fost făcut păcat şi a suferit moartea ca plată a păcatului nostru şi judecata groaznică a lui Dumnezeu tot din cauza păcatului nostru. Lăudat să-I fie Numele pentru aceasta!

6 SEPTEMBRIE„După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se înoptase şi El era singur acolo." Matei 14.23

Exemplul nostru pentru rugăciuneNimeni nu a realizat aşa multe lucrări într-un timp aşa de scurt ca Isus Hristos şi nimeni

nu a petrecut mai mult timp în rugăciune ca El. Altfel spus: nimeni nu a săvârşit mai multe ca Isus, din cauză că nimeni nu a închinat rugăciunii atât timp ca El.

Martin Luther obişnuia să spună: „Rugăciunea şi traista cu merinde nu-l împiedică pe om în călătoria sa. Cu cât se roagă mai mult un slujitor al Domnului, cu atât vor fi mai bune uneltele sale."

Parcurgerea Evangheliilor ne duce la constatarea că o mare parte din viaţa Mântuitorului aici pe pământ a fost consacrată rugăciunii. Pentru Isus, rugăciunea nu era o simplă formalitate, ci era cea mai reală şi vitală experienţă. El dispreţuia frazele fără înţeles ale fariseilor făţarnici, rostite la colţuri de stradă. Pentru Isus, rugăciunea însemna să aibă o strânsă legătură cu Tatăl ceresc; era mijlocul de a primi binecuvântări de la Dumnezeu şi refugiu în furtunile vieţii.

Ajută-mă când, Doamne, Ispita vine, grea, Şi-n clipe de-ncercare Îmi dă răbdarea Ta!

7 SEPTEMBRIE„...El (Dumnezeu) face să răsară” soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi."Matei 5.45

Binecuvântare sau blestem? (1)Din vremuri de mult apuse s-a păstrat o istorioară din care vrem să învăţăm lucruri

pentru viaţa actuală. Undeva într-un sat de munte, trăia un tăietor de lemne în aceeaşi casă cu fiul său. Amândoi erau foarte săraci, singura lor avere era un cal alb, deosebit de frumos.

În fiecare zi, cei doi bărbaţi se duceau la pădure pentru a aduna lemne de foc, pe care le vindeau apoi în sat pentru câţiva bănuţi. Sătenii dădeau din cap după ei.

- Bătrâne, ziceau ei, de ce nu-ţi vinzi calul? Contele ţi-a oferit o avere pe el. Tu şi fiul tău aţi putea trăi ca nişte regi!

„Cu oamenii aceştia nu este nimic de făcut", îşi spunea bătrânul în sine.- Calul acesta este mai mult decât un animal. El este prietenul meu. Spuneţi-mi cum aş

putea să-mi vând prietenul?- Ai dreptate, au replicat sătenii, dar poate, cândva, cineva îţi va fura calul. Şi atunci o

să-ţi pară rău...Şi într-adevăr, într-o dimineaţă calul nu a mai fost în grajd. Bătrânul şi fiul au căutat

calul peste tot, dar nu l-au găsit.

8 SEPTEMBRIE„Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericui este lumină, şi lumina întuneric"..." Isaia5.20

Binecuvântare sau blestem? (2)- Ai văzut, am avut dreptate! ziceau sătenii în bătaie de joc. Cineva ţi-a furat calul.

Trebuia să asculţi de noi şi să-ţi fi luat banii atât timp cât aveai posibilitatea să o faci. Prin propria-ţi prostie, ceea ce ţi-ar fi putut deveni o binecuvântare, ţi s-a luat, transformându-se într-un blestem.

- Dacă este binecuvântare sau blestem, eu nu pot să-mi dau seama. Un lucru este sigur: astăzi calul meu nu mai este în grajdul meu, zise bătrânul.

Câteva zile mai târziu, calul pierdut a revenit acasă, însoţit de alţi cai. Sătenii aii rămas surprinşi şi l-au felicitat pe bătrân pentru „norocul" lui nesperat.

- Ai avut dreptate, bătrâne, au spus ei. N-ar fi trebuit să judecăm aşa pripit. Ce noi am crezut că este blestem s-a dovedit a fi binecuvântare. Cu aceşti cai poţi câştiga o avere!

Bătrânul tăietor de lemne a scuturat din cap fără să-i înţeleagă. Nu vor pricepe niciodată aceşti oameni? „Dacă este o binecuvântare sau blestem, eu nu pot să-mi dau seama. Un lucru este sigur: calul meu s-a întors acasă împreună cu alţi cai."

9 SEPTEMBRIE„ ...cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura."Matei 12.34

Binecuvântare sau blestem? (3)Câteva zile mai târziu, încercând caii, fiul tăietorului de lemne şi-a fracturat amândouă

picioarele. Din nou s-au mirat sătenii de înţelepciunea bătrânului.- Şi de data aceasta ai avut dreptate, au spus ei. Ceea ce noi am crezut că este o binecuvântare s-a dovedit a fi un blestem. Fiul tău zace acum în pat şi nu te poate ajuta.

Cu un suspin adânc, tăietorul de lemne le-a răspuns: „Nu vă veţi dumiri niciodată? Dacă este binecuvântare sau blestem, eu nu pot să-mi dau seama. Nu ştiu decât că fiul meu şi-a fracturat amândouă picioarele."„Omul acesta este nebun", şi-au spus sătenii şi au plecat. „Oare nu vede ce se întâmplă?"

După câteva zile, împăratul a declarat război altei ţări şi toţi tinerii din sat au fost chemaţi sub arme. Ce vaiete şi plânsete între săteni, când şi-au văzut fiii plecând la oaste!

„Copiii noştri vor cădea cu siguranţă în acest război cumplit", se văitau ei. „Nu-i vom mai vedea niciodată! Ce noroc pe tine, că fiul tău şi-a fracturat picioarele! Ceea ce noi am crezut că este blestem s-a dovedit o binecuvântare!"

10 SEPTEMBRIE„...ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti..." Deuteronom 30.19

Septembrie Binecuvântare sau blestem? (4)Bătrânul, din nou, nu a avut alt răspuns, decât să dea din cap. Răbdător a încercat să le

explice. „Voi nu aveţi cum să vă daţi seama dacă este binecuvântare sau blestem; singurul lucru pe care-l puteţi vedea este că fiii voştri au plecat la război, iar fiul meu a rămas acasă. Numai Dumnezeu ştie ce va fi până la urmă."

Poate şi voi, cititorilor, treceţi printr-o perioadă grea, pe care s-ar putea să o simţiţi ca pe un blestem. Şi totuşi, Dumnezeu poate schimba orice lucru în bine. Căile Lui sunt mai presus decât căile noastre, iar gândurile Lui sunt deasupra gândurilor noastre. Scriptura ne spune: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu..." (Romani 8.28). Înaintea fiecărui om stă binecuvântarea şi blestemul. Cine alege pe Mântuitorul a ales binecuvântarea pentru timpul de acum şi pentru veşnicie. În Isus Hristos avem viaţa; de aceea să-L alegem pe El chiar acum.

Când eşti în strâmtorare, Când totu-n jur se năruie, Când nu mai ai scăpare, Aleargă la ISUS!

11 SEPTEMBRIE„Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; căci viile noastre sunt în floare."Cântarea Cântărilor 2.15

Picături mici - ploi mari„Nu mă veţi convinge. Eu am numai păcate mici", spunea odată un om unui credincios.

Acela însă i-a spus: „Păcatele pe care le numeşti mici sunt ca picăturile de ploaie. Ele sunt, într-adevăr, mici, dar când se adună la un loc pot să înece pământul şi să prăpădească tot ce întâlnesc în cale. Se aseamănă şi cu fulgii de zăpadă, uşori desigur, dar care, dacă se adună mulţi la un loc, fac prăpăd mare. Sau se mai pot asemăna cu vulpile mici care strică viile în floare. Aşa este şi cu păcatele zise mici: se adună şi se tot adună, până prăpădesc sufletul omului."

Luaţi seama la păcatele mici! Nu aţi spart casa nimănui, nu aţi omorât pe nimeni - este adevărat, dar nu puteţi spune că nu v-aţi supărat niciodată pe nimeni şi că privirea voastră a fost totdeauna curată. După părerea voastră, acestea sunt păcate mici şi nu v-ar învinovăţi, însă Dumnezeu vorbeşte în Cuvântul Său că toate sunt păcate, care vă despart de El. Omul va da seamă de orice cuvânt, de orice gând rău. De aceea să luăm seama şi să ne întoarcem cât mai repede la Mântuitorul, care nu oboseşte iertând!

12 SEPTEMBRIE„Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui..." Isaia 53.4 |

Purtătorul suferinţelor noastrePe acest pământ, Domnul Isus a purtat durerile noastre: a tămăduit pe cei cu inima

zdrobită, a eliberat pe oameni de sub robia păcatului şi de sub jugul greu al ticăloşiei diavolului, a vindecat orbirea spirituală şi trupească...

Mulţimea exemplelor din Evanghelii ne arată că Domnul Isus a fost marele şi unicul purtător al suferinţelor oamenilor. Un sutaş s-a apropiat de Isus pentru a-L ruga cu privire la robul său, care zăcea slăbănog şi se chinuia cumplit. Sutaşul acela s-a văzut aşa de ne-vrednic, încât nu a putut să accepte venirea Domnului îh casa sa, dar a avut credinţă că un singur cuvânt al Său va rezolva toată nenorocirea. Şi aşa a fost. In altă împrejurare, Isus a văzut un orb din naştere. Ca să arate lucrarea lui Dumnezeu şi faptul că Isus este Lumina lumii, El S-a oprit şi l-a scăpat pe acel orb de suferinţa lui. Fariseii au spus: „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere." Ei aveau dreptate cu această afirmaţie, căci numai în vremea aceea venise pe pământ marele purtător al suferinţelor.

13 SEPTEMBRIECăci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău."Eclesiastul 12.14

Orice faptăUn om bogat se purta rău cu o văduvă săracă, ce locuia în căsuţa ei modestă de pe

moşia lui. Văduva avea un copil de opt ani, şi el a văzut de multe ori scene triste. Băiatul a crescut şi s-a făcut pictor. În unul din tablourile sale a pictat o scenă neuitată din anii co-pilăriei. Tabloul a fost expus, şi pe acolo a trecut şi acel om bogat. Când a văzut tabloul acela, s-a îngrozit şi a oferit pictorului o sumă mare de bani, ca să fie luat de acolo şi ascuns. Însă pictorul nu s-a lăsat înşelat cu bani.Ce groaznic va fi pentru oamenii care vor fi nevoiţi să-şi vadă faptele murdare din viaţă în faţa marelui şi divinului Judecător! Cât de groaznic va fi pentru mulţi! Dar Dumnezeu vrea să dea graţierea Sa şi să salveze de judecata veşnică pe toţi care acceptă mântuirea adusă prin Fiul Său. Dumnezeu Şi-a arătat dragostea faţă de om prin faptul că L-a judecat pe Fiul Său la Golgota, ca Locţiitor pentru toţi cei ce-L primesc ca Mântuitor prin credinţă.

Şi ţie, cititorule, Dumnezeu îţi oferă iertarea şi viaţa veşnică! Dumnezeu doreşte să aducă în viaţa ta, pacea sufletească.

14 SEPTEMBRIE„Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit..." Matei 28.20

Cu ce ne hrănim?

A te hrăni zilnic cu hamburger, chips, pop-corn şi dulciuri este visul unor tineri. Dar dacă gândim puţin, ne vom da seama care vor fi urmările unei astfel de hrăniri.

În apropierea unui restaurant montan în Rocky Mountains în Canada, trăia o turmă de oi de munte care au „probat" această hrană. Oile s-au obişnuit treptat cu turiştii veniţi acolo şi au început să „cerşească'' de la oameni delicatese. Ca urmare n-au mai păscut iarbă, ci mâncau zilnic alune, dulciuri şi alte bunătăţi. Fără hrana lor naturală, oilor le-au lipsit substanţele hrănitoare necesare vieţii, au slăbit tot mai mult şi au murit de foame.

Cu ce ne hrănim interiorul, duhul şi lumea gândurilor noastre? Cu seriale superficiale de televiziune, cu jocuri de computer care durează ore în şir sau cu muzică asurzitoare? „Oare sunt acestea chiar atât de dăunătoare?" te întrebi. Sunt doar foarte „gustoase"! Problema este că aceste lucruri nu conţin substanţe hrănitoare şi dacă te umpli cu ele, nu vei mai simţi poftă pentru adevărata „hrană". Citirea Bibliei ţi se pare plictisitoare, pentru ru-găciune nu mai găseşti linişte. Nu lăsa ca lucrurile să ajungă atât de departe ca în cazul acelor oi! Cine se hrăneşte sănătos se simte mai bine şi are mai multă energie pentru a duce o viaţă împlinită.

15 SEPTEMBRIE„Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!"Psalm 119.18

Şase sfaturi pentru citirea Biblie1. Rugaţi-vă înainte de a deschide Biblia! Pentru a o înţelege, aveţi nevoie de ajutorul Duhului Sfânt.2. Citiţi Biblia cu atenţie! Recitiţi promisiunile care ni se fac, dar şi indicaţiile pe care le găsiţi şi învăţăturile care vă sunt noi.3. Citiţi regulat Biblia! Trebuie să vă hrăniţi zilnic sufletul cu Cuvântul lui Dumnezeu. Gândiţi-vă că Isus însuşi a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4.4).4. Începeţi cu Evangheliile! Nu vă lăsaţi oprit din citirea Bibliei de ceea ce nu înţelegeţi imediat. Dumnezeu Se descoperă de obicei pas cu pas. El nu vă spune totul deodată. Este normal ca Biblia să conţină gânduri care nu pot fi înţelese imediat de mintea noastră, pentru că ea este Cuvântul lui Dumnezeu.5. Căutaţi-L pe Domnul Isus în Biblie! Ea ne aduce prin Isus Hristos în relaţie cu Dumnezeu. Isus Hristos este tema centrală a Bibliei. Vechiul Testament a fost scris pentru a pregăti venirea Lui, Noul Testament mărturiseşte faptul că El a venit.6. Ascultaţi de vestea Bibliei! Orce împotrivire faţă de poruncile ei este păcat. Biblia ne dă prescripţii pentru comportamentul nostru practic, de aceea trebuie să ascultăm de ea. Cine se supune Bibliei, îl cinsteşte pe Dumnezeu.

16 SEPTEMBRIE„Isus i-a zis: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.»"loan 11.25

Un oaspete nedorit

Marele industriaş german Krupp a fost fabricantul de arme, care a furnizat multor ţări mijloacele de ucidere a milioane de oameni. El însuşi era însă terorizat de groaza morţii. Biografii săi povestesc că el interzisese pomenirea la el în casă a cuvintelor legate de eveni-mentul morţii. Când o rudenie a murit chiar în casa lui, a fugit de acasă. Mustrat de soţie pentru faptul acesta, Krupp a divorţat de ea. Când se îmbolnăvi ultima oară, el oferi un milion de mărci germane medicului său, în schimbul prelungirii vieţii cu zece ani. Totul a fost în zadar.

Câtă amărăciune, câtă frică, câtă nefericire, câte lacrimi produce moartea! Câte persoane sunt trântite din culmea fericirii în adâncul deznădejdii prin moartea unuia dintre cei iubiţi! Moartea vizitează şi bordeiul săracului, dar şi palatul împăratului; ea este un oaspete nedorit. Ea nu cunoaşte piedici şi oboseală. Peste tot seamănă jalea şi nefericirea.

Mântuitorul însă a pregătit, prin lucrarea Sa pe cruce, o viaţă eternă, care nu mai poate fi tulburată de moarte. Aceasta este unica speranţă - aceasta este siguranţa celor credincioşi Mântuitorului.

17 SEPTEMBRIE„Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el." Exod 23.1

Nu da atenţie zvonurilor!Într-o dimineaţă, un bărbat a intrat în cabinetul unui medic cunoscut. Un ziar local

publicase un articol despre acel bărbat, criticându-i cu severitate comportamentul. Bărbatul ceru un sfat medicului, dacă este cazul să-l acţioneze în justiţie pe autorul articolului sau să ceară să fie tipărite scuzele de rigoare.

Medicul a ascultat calm ţipetele acelui bărbat. La urmă i-a dat următoarele sfaturi: „Dragul meu, eu n-aş face nimic. Jumătate din oamenii care au luat ziarul, n-au văzut articolul. Jumătate din oamenii care l-au citit, nu l-au înţeles. Jumătate din cei care l-au înţeles, nu l-au crezut. Pentru jumătate din cei ce l-au crezut, articolul a fost fără importanţă."

Cele mai multe zvonuri, dacă le ignorăm, vor muri în mod natural în scurt timp. Un singur lucru este sigur: prietenii noştri nu le vor crede. Ce pagubă că nu se pune impozit pe zvonuri! Ce venituri ar avea statul din această afacere! A vorbi din auzite înseamnă a minţi pe jumătate. O istorie nu se scurtează spunând-o la alţii. Dacă oamenii ar spune numai ceea ce este adevărat, ce lume paşnică am vedea! Fiţi iuţi la muncă şi înceţi la a da atenţie zvonurilor!

18 SEPTEMBRIE„Fariseul... a început să se roage în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri sau chiar ca vameşul acesta.»" Luca 18.11

Compararea cu alţiiDomnul Isus a spus pilda despre fariseu şi vameş oamenilor care „se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi" (Luca 18.9-14). Noi, oamenii, înclinăm să vedem răul numai la ceilalţi. Da, beţivul care îşi bate soţia, înşelătorul, hoţul, cel ce săvârşeşte

adulter, toxicomanul, aceştia sunt păcătoşi. Şi fariseul îşi compara viaţa sa cu a semenilor săi şi amintea toate lucrurile rele, pe care credea că le vede la ei. Apoi a enumerat toate faptele sale bune şi a înfăşurat toată preamărirea sa într-o rugăciune de mulţumire. Dar tocmai prin aceasta a făcut păcatul său. Mândria, dreptatea proprie şi dispreţuirea semenilor erau păcatele sale. Dumnezeu ia în serios fiecare păcat şi trebuie să-l judece, fie că el pare mare sau mic în ochii noştri. Ochiului Său nu-i scapă nimic: niciun gând necurat, nicio minciună, nicio tratare nedreaptă a cuiva, greşeli care par mici în ochii noştri, pentru că toţi le fac. În schimb, vameşul, spre care fariseul a privit cu dispreţ, a avut o atitudine corectă de inimă. El nu s-a comparat cu alţii, ci s-a recunoscut în lumina lui Dumnezeu ca un păcătos şi a strigat după îndurare. De aceea Dumnezeu l-a putut ierta. El s-a întors acasă îndreptăţit; fariseul s-a bazat pe propria sa dreptate şi a rămas departe de îndreptăţirea lui Dumnezeu.

19 SEPTEMBRIE„Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos..." 2 Timotei 2.8

Hristos - UniculIsus Hristos nu face parte din grupul mai marilor lumii. Puteţi vorbi, dacă vreţi, de

Alexandru cel Mare, Ştefan cel Mare, Carol cel Mare sau Napoleon..., dar Isus este aparte. El nu este „cel Mare", ci UNICUL - El este Isus Hristos şi nimic nu s-ar putea adăuga la aceasta. EL depăşeşte puterea noastră de gândire. El ne impresionează sufletele.

Zelul lui Isus Hristos nu a degenerat niciodată în pasiune, nici perseverenţa Lui în încăpăţânare, nici bunăvoinţa Lui în slăbiciune, nici tandreţea Lui în sentimentalism. Sfinţenia Lui nu reflecta indiferenţă sau asociabilitate, demnitatea Lui era lipsită de mândrie şi presupoziţie. Afectivitatea Lui era lipsită de un familiarism nepotrivit şi lepădarea Lui de Sine nu cunoştea nicio indispoziţie. Caracterul Lui temperat şi seninătatea Lui erau lipsite de austeritate. Isus a combinat inocenţa copilărească cu puterea bărbăţiei, unind devotamentul faţă de Dumnezeu cu interesul pentru binele oamenilor, dragostea blândă pentru cei păcătoşi cu severitatea neiertătoare împotriva păcatului, demnitatea impunătoare cu umilinţa atrăgătoare, curajul neînfricat cu precauţiunea înţeleaptă, fermitatea de nezdruncinat cu dulcea blândeţe. Să ne aducem aminte de EL!

20 SEPTEMBRIE„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă." 2 Petru 3.9

„Teatrul" nelegiuirilorScriitorul Soren Kierkegaard în „Parabola teatrului" compară istoria omenirii cu un

spectacol. Fiecare număr este mai fantastic decât ultimul şi este aplaudat frenetic de audienţă. Deodată, pe scenă urcă un individ cu părul vâlvoi; este directorul teatrului. Îşi cere scuze pentru întrerupere, dar teatrul a luat foc şi îi roagă pe spectatori să-l părăsească în mod ordonat. Audienţa apreciază că este cel mai amuzant moment al serii şi îl aclamă în valuri. Directorul, cu toate că este un comic, nu râde, ci îşi continuă apelul, adăugând noi rugăminţi de părăsire a sălii. Mulţimea îl aplaudă din nou şi mai viguros. în cele din urmă nu mai poate face nimic. Flăcările cuprind tot teatrul şi împreună cu el şi audienţa care se distrează.

În plan spiritual, lucrurile se petrec în mod asemănător. Aşa va fi la sfârşitul veacului. Dumnezeu a promis că va pune capăt păcatului şi nedreptăţii printr-o judecată. Cine ascultă şi părăseşte „teatrul" nelegiuirilor alergând prin credinţă la Mântuitorul, va fi salvat. Câţi vor asculta?

21 SEPTEMBRIE„Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L, câtă vreme este aproape." Isaia 55.6

„Căutaţi-Mă, şi veţi trăi!" Amos 5.4Căutaţi odihnă pentru inima şi conştiinţa dumneavoastră?' Isus, Mântuitorul lumii,

ne spune: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre" (Matei 11.28-29).

Doriţi iertare pentru păcatele dumneavoastră? Dumnezeu o oferă fiecăruia! „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna" (Isaia 1.18). „Să se lase cel rău de calea lui..., să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând" (Isaia 55.7).

Recunoaşteţi că sunteţi pierdut? „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut" (Luca 19.10).

Doriţi să fiţi salvat? „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta" (Faptele Apostolilor 16.31). Consideraţi că sunteţi prea rău sau că aţi făcut prea multe păcate, încât Dumnezeu nu vă poate primi? „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (loan 3.16).

22 SEPTEMBRIE„De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele." Iacov 1.21

Comportament schimbatUn soţ şi o soţie se certau în permanenţă. Cearta începea de obicei de la aparatul de

radio. Ea dorea să asculte muzică, iar el dorea să audă ştiri. Lucrurile au mers tot aşa până într-o zi, când soţul a aflat vestea cea bună a mântuirii prin credinţa în Isus Hristos. De atunci comportamentul soţului s-a schimbat în mod vizibil.

Într-o zi, la ora când se transmiteau ştirile, soţul a deschis aparatul de radio şi l-a pus la un program cu muzică. Soţia s-a uitat la el cu uimire şi a spus: „Dar... acum e ora buletinului de ştiri." - „Da", a răspuns el, „dar eu ştiu că ţie îţi place mai mult să asculţi muzică." Soţiei nu-i venea să creadă ce auzea şi în cele din urmă, apreciind gestul lui, s-a dus la aparatul de radio şi l-a fixat la buletinul de ştiri. Din acel moment, între ei nu a mai fost ceartă; conflictul s-a rezolvat, fiecare gândindu-se să-i facă pe plac celuilalt.

Acolo unde Soarele dreptăţii - ISUS HRISTOS - luminează inimile, se va lumina şi viaţa de familie. Într-un astfel de cămin, fiecare în parte va căuta folosul celuilalt, şi din aceasta va rezulta o viaţă în armonie.

23 SEPTEMBRIE„...Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide." Luca 11.9

Cine cere, primeşteUn cerşetor stătea la colţ de stradă şi cerşea. Un trecător aruncă o bancnotă. Cerşetorul

o scoase din cutia de carton, dar nu-i veni să creadă: erau 500 euro! Bancnota era adevărată! Imediat se ridică şi îl urmări pe binefăcătorul său de-a lungul zonei pietonale. Încercă să nu-l piardă din privire. Curând, observă cum străinul dispăru pe o uşă. Cu inima bătându-i, citi numele de pe sonerie. Era locuinţa tatălui său, pe care nu-l mai văzuse de 20 de ani. Tatăl îl recunoscu pe cerşetor, dar cerşetorul nu îl recunoscu pe tatăl său.

Domnul Isus prezintă în versetul de astăzi un fapt asemănător. În versetul 10 adaugă: „Fiindcă oricine cere, primeşte; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide."

1. Cel care cere, primeşte! De câte ori v-aţi rugat presat de o anumită situaţie, şi Dumnezeu v-a ajutat? Sau nu vi s-a întâmplat niciodată acest lucru?

2. Cel ce caută, găseşte! Aţi mers un pas mai departe? L-aţi căutat pe Dumnezeu? Vă interesează cine este Dăruitorul? Vreţi să-L urmaţi?

3. Celui ce bate, i se deschide! „ ...pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară" (loan 6.37).

24 SEPTEMBRIE„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte." Proverbe 14.12

CărareaÎn Suedia există o cărare de 360 km. care duce prin păduri şi pe care se pot face

plimbări. Pe pietre şi pe copaci sunt mii de semne de culoare portocalie pentru orientare. Pentru drumeţii atenţi, cărarea nu duce în rătăcire. Totuşi, de multe ori m-am rătăcit. De ce? Această cărare merge un timp paralel cu un drum, pentru ca apoi să cotească brusc în pădure. Am mers mai departe pe drumul larg, pentru ca mai apoi la o răscruce să observ că lipsesc marcajele. Atunci a trebuit să mă întorc până la ultimul marcaj.

În viaţă nu este chiar atât de simplu. Nu există semne la intervale regulate şi de încredere, referitoare la ce trebuie şi ce nu trebuie să facem. Totuşi, nu trebuie să rătăcim fără ajutor. Mai întâi se pune întrebarea, dacă te găseşti pe calea pe care doreşte Dumnezeu. Dacă nu, atunci trebuie să te întorci! Recunoaşte în faţa lui Dumnezeu că ai trăit fără El şi cere-i iertare pentru păcatele tale! Apoi citeşte regulat Cuvântul lui Dumnezeu! Roagă-L să te ajute să înţelegi corect ceea ce citeşti! Atunci vei găsi multe „marcaje de culoare portocalie", care te vor ajuta să duci o viaţă de ucenic al lui Isus. Dar să nu te miri că vei avea probleme, dacă nu vei da ascultare Cuvântului lui Dumnezeu.

25 SEPTEMBRIE„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine."Romani 12.21

„M-ai învins, Galileene!"Istoria lui Iulian Apostatul (331 -363) poate servi ca tablou al omului care s-a lăsat

biruit de rău. El nu este singurul. La câteva zile după ce a cucerit sceptrul, Iulian a renegat public creştinismul şi a proclamat păgânismul ca religie a imperiului, avându-l pe el ca mare preot. A scris atac după atac contra „Galileeanului" (aluzie la Mântuitorul) şi a „galile-enilor"; din dispreţ nici nu-i numea pe nume. Pe creştini i-a dat afară din armată şi funcţii publice. Curând, Iulian a pornit prigoana: pe unii episcopi i-a exilat, pe alţii i-a torturat. A ars biserici în Beirut şi Damasc. în bisericile din Siria s-a instalat cultul lui Bachus...

Visul cuceririi Persiei şi gloria militară l-au captivat şi pe el. Pe când avea 32 de ani, a strâns 65.000 de oşteni, cea mai mare armată care a intrat vreodată în Persia. Confruntarea cu pustiul, foametea, lipsa de experienţă a generalilor săi a fost mai grea decât bănuise. în timpul retragerii dezordonate, o săgeată rătăcită l-a lovit pe Iulian şi i-a străpuns ficatul. De pe buzele muribundului, martorii oculari au cules ultimul strigăt: „M-ai învins, Galileene!" Ceasul pocăinţei era prea târziu pentru Iulian Apostatul. Pentru tine, însă, ceasul deciziei tale pentru Mântuitorul este prielnic chiar ACUM!

26 SEPTEMBRIE„Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc." Ioan 19.18

La Golgota priveştePe Isus răstignit;Durerea-L copleşeşte,Căci chinul e cumplit!

Şiroaie mari de sânge Se scurg pe faţa Lui, Căci spinu-adânc se-nfige În fruntea Domnului.

Pe crucea blestemată,Piroane-L ţintuiesc;Cu ură-nverşunatăVrăjmaşii-L chinuiesc.

Bătrânii, cărturarii De-aproape îl privesc, Uniţi cu marii preoţi, Greu îl batjocoresc!

Dar chinul cel de moarteE înăuntrul Său:De Dumnezeu despartePăcatul meu şi-al tău.

El suferă-n tăcere Jertfindu-Şi viaţa Sa; lubirea-i dă putere Paharu-amar să bea.

27 SEPTEMBRIE„Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrânilor sunt perii albi."Proverbe 20.29

Înţelepciunea vârsteiTrăim într-o vreme de conflicte între generaţii. Însă cel mai bun lucru pentru un tânăr

este să se îndrepte spre cei bătrâni pentru a primi un sfat. Experienţa unui om în vârstă are multe de spus celor tineri. Dacă se îmbină cunoştinţele teoretice cu experienţele practice ale celor în vârstă, rezultatul va fi unul bun.

Împăratul Roboam s-a sfătuit cu bătrânii, dar a lăsat la o parte sfatul lor înţelept. înţelegerea sa cu tinerii cu care crescuse, a condus în final la o mare dezbinare.

Nu tot aşa a lucrat Moise. Tânăr fiind, a primit un sfat de la socrul său letro. Acesta a observat lucrarea grea a lui Moise ca judecător al poporului Israel. De aceea i-a spus: „Ce faci tu nu este bine. Te istoveşti, şi vei istovi şi poporul acesta, care este cu tine; căci lucrul este mai pe sus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur" (Exod 18.17-18). Moise nu a spus că este tânăr şi în putere, ca să-şi ducă la bun sfârşit lucrarea. Moise a ascultat cu atenţie sfatul pe care î 1-a dat socrul său şi şi-a împărţit activitatea. Rezultatul a fost unul bun. Dacă Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie această sursă de înţelepciune în cei bătrâni, să nu o neglijăm! înţelepciunea lor, experienţele lor ne pot fi de mare folos.

28 SEPTEMBRIE„Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului."Plângerile lui Ieremia 3.26

Aşteptarea (1)În anul 1940, într-o permisie între două lupte, locotenentul Emil a întâlnit-o pe Kathi,

fata care i-a plăcut din prima clipă. Fiind război, n-au mai avut timp de gândit şi s-au căsătorit. N-au stat împreună decât patru zile înainte ca Emil să plece de data aceasta la Stalingrad. Se spera ca războiul să se termine curând. În 1941, când i-a venit rândul la o per-misie, Emil a renunţat în favoarea unui sărman camarad a cărui soţie născuse al patrulea copil şi al cărui părinte era pe moarte. „Kathi mă va înţelege", îşi spuse el oftând.

Mesajele radio funebre ale lui Hitler sugerau dimensiunile catastrofei ce avea să vină. Mii de familii din Frankfurt pe Main, oraşul în care locuia Kathi, aşteptau veşti de la fiii sau soţii lor. În 1944, când au început raidurile aeriene, Kathi s-a mutat într-o suburbie, dar totuşi nu înceta să viziteze vechile locuri, în speranţa că va afla ceva despre soţul ei. Din toate părţile se auzea numai de morţi şi dispăruţi. Totuşi Kathi refuza să renunţe la gândul că nu-l va mai vedea pe Emil: îl iubea ca în prima zi. Aşteptarea în tăcere este o mare încu-rajare pentru fiecare om.

29 SEPTEMBRIE„Căci este o prorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit."Habacuc 2.3

Aşteptarea (2)

În anul 1946, când oraşul Frankfurt a început să renască încetişor, Kathi a găsit un mic apartament în oraş pentru ea şi Emil. Trecuseră câţiva ani şi unele femei renunţaseră să mai aştepte, dar Kathi aştepta în tăcere. În 1948, un prim lot de prizonieri a sosit din Rusia. Zile întregi, Kathi stătea pe peron, în speranţa că, în valul de capete, va zări chipul lui Emil. Seara se întorcea plângând, dar a doua zi speranţele ei renăşteau...

În luna iulie 1949, o telegramă sosi din zona de ocupaţie rusească. Ea suna simplu, dar concis: „Vin. Emil". În ziua aceea, Kathi a plâns tot timpul. Apoi a început să se frământe ca o şcolăriţă cu ce să se îmbrace când îl va întâmpina la gară.

În trenul care intra în gara imensă, inima lui Emil bătea cu putere. Piciorul îl durea de glontele din călcâi, dar nu-i dădea nicio importanţă. Fusese unul din fericiţii care supravieţuiseră celor şapte ani de prizonierat. De Kathi nu mai ştia nimic. Oare mai trăia? Îl mai aştepta? Valul de călători l-a purtat spre peron şi... deodată s-a pomenit într-un grup de civili şi strigând deopotrivă.

30 SEPTEMBRIE„Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă." Luca 12.36

Aşteptarea (3)Cineva l-a strigat pe Emil pe nume - era un vechi prieten care flutura un buchet de flori.

Dar Emil nu avea ochi decât pentru Kathi. Undeva în marea mulţime, ea stătea singură. Era îmbujorată şi radioasă în rochia ei roz. Când a văzut-o, a întins mâna spre ea împingân-du-se prin mulţime până când mâinile lor s-au întâlnit. Era a cincea zi când erau împreună după atâţia ani de despărţire şi începutul adevăratei vieţi. Aşteptarea adusese rezultate frumoase.

Să învăţăm din această întâmplare că este „bine să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului". Credinţa éste aceea care ştie să aştepte cu nădejde neclintită că tot ceea ce i-a promis Dumnezeu prin Cuvântul Său se va împlini. Credinţa aşteaptă în tăcere ajutorul Domnului în toate împrejurările vieţii.

Credinţa aşteaptă „fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos" (Tit 2.13), care S-a dat pe Sine însuşi, ca să-Şi răscumpere un popor care să fie al Lui. Credinţa aşteaptă îndurarea Domnului pentru viaţa veşnică; credinţa îl aşteaptă pe însuşi iniţiatorul ei.