SĂMÂNȚA BUNĂ

FEBRUARIE

2011

1 FEBRUARIE„A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit." Ioan 1.11

Un salvator respins

Un pescar credincios, care îşi petrecea una din nopţi pe barca sa legată de mal, auzi un zgomot. Ştia că deţinătorul iahtului din apropierea sa se îmbăta deseori. Fără să zăbovească, se aruncă în apa rece. Cu greu reuşi să-l salveze pe bărbatul aproape înecat şi să-l ducă pe iahtul său. îi făcu respiraţie artificială şi îl puse pe pat. După ce făcu tot posibilul, înotă înapoi la barca sa.

A doua zi vâsli spre iaht, pentru a vedea cum îi merge bărbatului. „Nu vă priveşte!", a fost răspunsul respingător. Pescarul i-a amintit bărbatului că şi-a riscat viaţa pentru a-l salva. Dar în locul unei mulţumiri, a fost alungat cu blesteme. Cu lacrimi în ochi, creştinul vâsli înapoi la locul său. Privind spre cer, se rugă: „Doamne, dacă mă gândesc cum eşti tratat Tu, mă întristez foarte tare. Dar acum înţeleg puţin, ce simţi Tu, când aşa mulţi oameni, într-o stare fără margini de nemulţumire, Te resping pe Tine şi lucrarea Ta de mântuire."

Domnul Isus a venit din slava cerului pe acest pământ şi apoi a murit la cruce, pentru a vă salva şi pe dumneavoastră! L-aţi acceptat?

2 FEBROARIE„La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice." Geneza 1.21,22

Enoh

Enoh a trăit înainte de potop. Viaţa sa a constat din două părţi: primii 65 de ani, despre care nu se relatează nimic, şi ceilalţi 300 de ani, după ce l-a născut pe Metusala. Despre a doua parte, Biblia spune: „Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani." A existat deci un punct de întoarcere în viaţa acestui bărbat. Din Noul Testament aflăm că Enoh ştia că va veni judecata divină (potopul). El a luat seama la atenţionare, s-a întors la Dumnezeu, a crezut în El şi a trăit de atunci cu deplină încredere în El.

Cum s-a sfârşit această viaţă cu Dumnezeu? Direct la Dumnezeu! „Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu." În Evrei 11.5, 6 citim: „...înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu!"

Umblarea lui Enoh cu Dumnezeu şi răpirea sa descriu viaţa unul credincios. Nu suntem pe cale cu Domnul Isus de când ne-am întors la Dumnezeu? El merge cu noi, iar noi putem merge cu El. În inimă purtăm nădejdea revenirii Sale, pentru a ne lua de pe pământ, ca apoi să fim pentru totdeauna cu Domnul.

3 FEBROARIE„El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi." Matei 5.45

Bunătatea lui Dumnezeu

Dumnezeu „dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile" şi „v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie".Ce bun este Dumnezeu! El descoperă în acţiunea Sa nu numai slava şi puterea Sa, ci şi bunătatea şi dragostea Sa faţă de oameni. Dar cel mai măreţ lucru este că El L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca „oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (loan 3.16).

Dragostea lui Dumnezeu se arată şi mai mare, dacă ne gândim cât de puţină mulţumire primeşte El pentru aceasta. Cât de mult îl doare când la oferta Sa de dragoste, mântuirea şi iertarea prin jertfa Fiului Său, se răspunde mereu cu indiferenţă! Să ne închipuim că am avea copii, pe care îi iubim, pentru care facem tot ce este posibil, iar răspunsul lor la aceasta ar fi indiferenţa. Acasă, copiii ar sta la masa noastră, ar pleca fără să spună un cuvânt de mulţumire şi întreaga zi s-ar comporta de parcă nu ne-ar cunoaşte.

Dar totuşi, bunătatea lui Dumnezeu dăinuie încă. „Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?"

4 FEBROARIE„Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!" Isaia 55.1

Banii

În lumea noastră egoistă nu poţi avea nimic fără bani. Cu bani poţi obţine aproape totul, chiar şi satisfacerea celor mai josnice dorinţe. Totul are preţul său. Societăţile de asigurări calculează chiar şi valoarea vieţii unui om.

Cu bani puteţi cumpăra o casă, dar nu un cămin fericit. O asigurare pe viaţă nu ajută contra fricii de moarte. Cu bani se pot cumpăra tranchilizante, dar nu se poate cumpăra pacea inimii. Da, cu bani se pot cumpăra multe, dar nu se poate obţine cel mai important lucru: comoditate, dar nu fericire, un avocat, dar nu un Mântuitor, un loc în cimitir, dar nu în cer. Cu bani trecători se pot obţine numai bunuri trecătoare.

Ştiţi că adevăratele valori, durabile, pe care nu le puteţi cumpăra, le puteţi primi gratuit? Mântuirea sufletului, iertarea păcatelor, pacea cu Dumnezeu, viaţa veşnică vă sunt oferite astăzi gratuit, fie că sunteţi bogat, fie sărac, Dumnezeu, care posedă cerul şi pământul, nu are nevoie de plata noastră. Pentru a ne face o astfel de ofertă, El a plătit un preţ mult mai mare decât toate comorile lumii - moartea Domnului Isus, a Fiului Său prea-iubit. Pentru a ne binecuvânta, El aşteaptă doar să ne recunoaştem vina, dar şi incapacitatea noastră de a plăti.0730870850 Sara

5 FEBROARIE„Ascultaţi, voi popoare toate! la aminte, pământule, şi ce este pe el!..." Mica 1.2

Afirmaţii

„A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!»"

Ioan Botezătorul

„Ştiinţa a constatat că nimic nu se pierde, ci totul se transformă. Dacă Dumnezeu aplică acest principiu fundamental la cele mai neînsemnate părţi ale universului, oare nu aplică acelaşi principiu şi la coroana creaţiei Sale - la sufletul omului? Eu cred că da. Viaţa şi sufletul nu se pot dezintegra în nimic. Astfel, sufletul e nemuritor. Nemurirea sufletului îl poate face pe om să se bucure de răsplată sau să sufere."

Dr. Wernhervon Braun - N.A.S.A.

„Înţeleg cum se poate uita cineva spre pământ şi să devină ateu, dar nu pricep cum poate cineva privi cerul şi să mai poată să gândească, că nu există Dumnezeu!"Abraham Lincoln - fost preşedinte al S.U.A.„Secretul fericirii nu este a face ceea ce-ţi place, ci a-ţi plăcea ceea ce faci."George al V-lea - rege al Angliei

6 FEBROARIE„ ...Irod... le-a zis: «Duceţi-vă de cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc... daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.»" Matei 2.7-8

Ocrotirea Pruncului

Mesia - Cel născut împărat - a sosit, dar poporul iudeu nu a vrut să-L primească, nu L-a cunoscut, pentru că El a venit într-o stare umilă, ca cel mai sărac om, iar ei aşteptau un Mesia care să vină cu glorie şi putere. În loc ca Isus să fie întâmpinat de popor şi de împărat, venirea Sa i-a tulburat. În schimb, nişte păgâni s-au dus să cerceteze, să-L caute şi să i se închine.Se pare că cel mai tulburat era Irod. În spatele său stătea satan care veghea cu viclenie să omoare Pruncul, Cel născut împărat. Sub inspiraţia satanică, Irod a trimis pe magi la Betleem să facă cercetări amănunţite despre Prunc. Apoi, sub aceeaşi inspiraţie, Irod a minţit cu neruşinare: „vin şi eu să mă închin Lui." Însă deasupra tuturor lucrurilor şi evenimentelor stă tot timpul Dumnezeu, care a vegheat ca Fiul Său să fie ocrotit de ticăloşia acelui împărat tulburat de cursul evenimentelor. Magii au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai meargă pe la Irod. Însă ura acestuia a fost mare: „s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească de la doi ani în jos." Însă Pruncul şi părinţii, prin grija lui Dumnezeu, erau departe de acel loc al urii.

7 FEBROARIE„Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea." Ioan 10.28

Viaţa veşnică

Un evanghelist, care mergea din casă în casă pentru a împărţi pliante, a fost invitat de o femeie în casă. După o scurtă discuţie, acesta a întrebat-o dacă crede în Domnul Isus şi în lucrarea Lui de salvare şi dacă este sigură de mântuire. Ea a răspuns cu un „da" sincer. „Aveţi şi viaţă din Dumnezeu?" a întrebat-o mai departe evanghelistul. Ea a tăcut, căci

aceasta era problema ei. Evanghelistul a luat Biblia şi a citit: „Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire" (Romani 10.10).

Ce păcat că în timpurile noastre sunt mulţi oameni care au numai o formă de evlavie, dar cărora le lipseşte viaţa care vine dintr-o credinţă sinceră în Domnul Isus! Fiecare om poate fi mântuit numai printr-o credinţă neprefăcută în Mântuitorul, care a săvârşit lucrarea de mântuire la Golgota.

Cititorule, permite-mi să te întreb direct: Eşti mântuit sau nu? Dacă nu eşti mântuit, lasă-te convins de dragostea lui Dumnezeu care te aşteaptă de mult timp. Mărturiseşte starea ta de neascultare faţă de El şi, prin credinţa în Fiul Său, vei primi iertarea. Ziua de azi poate fi ultima când mai ai posibilitatea alegerii.

8 FEBROARIE„Dacă sunteţi oameni de treabă... luaţi grâu ca să vă hrăniţi familiile." Geneza 42.19

Familia - o poartă

Afirmaţia: „Prin familie se clădeşte sau se distruge omenirea" trebuie să ne dea de gândit. Copiii vor ajunge ceea ce se formează în sânul familiei din care fac parte. Dacă influenţa familiei va fi rea, nimeni nu poate aştepta ca din copiii aceştia să se formeze oameni pe care să se sprijine viitorul.

Familia este locul unde copilul aude, şi ceea ce aude, nu va uita toată viaţa. Cuvintele dulci vor produce înclinaţii care nu vor pieri niciodată.

Familia este locul unde prima dată copilul vede, iar ceea ce vede, pătrunde în sufletul lui. Imaginile ce se vor întipări în copilărie în mintea lui, vor fi vii pentru toată viaţa. Ferice de familia în care se poate vedea armonia desăvârşită, înţelegerea şi evlavia! Copiii văd viaţa părinţilor în legătură cu oamenii şi văd şi pe aceea în legătură cu Dumnezeu.

Fiţi familii care aduc un beneficiu în lume! Nu uitaţi că o familie cu influenţe rele este o poartă a dezastrului în lume! Iată motive mari, ca fiecare familie să fie hrănită cu „grâul", care este Domnul Isus şi Cuvântul Său! Să facem din această lucrare, o sfântă îndeletnicire pentru folosul familiilor noastre! Astfel, familia va deveni o poartă spre lucrări bune.

9 FEBROARIE„Aruncă dar aurul în ţărână, aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor! Şi atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău, argintul tău, bogăţia ta." Iov 22.24, 25

Aurul

Marea armată a lui Napoleon se retrăgea din Moscova. Acest marş prin uriaşa ţară cu iarnă rusească a fost un coşmar. Situaţia era atât de deznădăjduită, încât s-a dat porunca să se renunţe la pradă - câteva cutii cu aur. Imediat ce s-a oferit jafului povara preţioasă, bărbaţii, care abia mai înaintau de câteva zile, s-au năpustit asupra aurului şi s-au încărcat cu lingouri întregi. Care a fost urmarea? Nefericiţii au căzut la pământ şi de slăbiciune nu s-au mai putut ridica. Un martor ocular relata că un singur lingou de aur a pus capăt la mai mult de treizeci de vieţi omeneşti.

Ce imagine impresionantă, care se potriveşte astăzi multor oameni! Ei se lasă acaparaţi în lupta vieţii de multe lucruri, cum ar fi ocuparea unei poziţii sociale înalte, bogăţie şi lux sau alte lucruri.

Ce pericol de a te lăsa orbit de lucrurile trecătoare! Ce nume poartă lingourile de aur, pe care ne străduim să le purtăm şi care ne vor duce la dezastru? Ce ne reţine de la întoarcerea la Domnul Isus, pentru a găsi la El adevărata fericire şi viaţa veşnică? Ce ne împiedică paşii să-L urmăm pe Mântuitorul nostru? Aruncă aceste poveri, pentru ca Domnul Isus să devină comoara ta, aurul tău!

10 FEBROARIE„...între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa că cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată." Luca 16.26

Prăpastia

Într-o zi, pastorul unei biserici a predicat despre acest verset. La acea oră de vestire a Evangheliei a fost şi o soţie credincioasă cu soţul ei necredincios. Cuvântul lui Dumnezeu despre marea prăpastie care va despărţi veşnic pe credincioşi de necredincioşi, s-a înregistrat puternic în mintea lor. Când au mers spre casă, au fost tăcuţi amândoi. Aşa au fost şi la masa de seară, apoi s-au culcat, dar n-au putut dormi. Pe la ora două noaptea, el a întrerupt tăcerea şi a zis: „Soţie, noi am trăit împreună 40 de ani, ne-am crescut copiii împreună, tu ai fost o soţie bună, eu nu vreau să ne despărţim pe veci. Eu nu mai pot dormi, când mă gândesc la această despărţire."

„Nici eu nu pot dormi", zise soţia. Adânc mişcat, soţul zise: „Oare pastorul a spus adevărul?" - „Da, căci aşa stă scris în Biblie." Soţia se sculă, aprinse lumina şi citi:

„...între noi şi între voi este o prăpastie mare..." Atunci soţul spuse: „Soţie, eu vreau să fiu de acea parte unde vei fi şi tu." Ea îl privi şi îi zise: „Dacă vrei, acceptă-L pe Mântuitorul în viaţa ta şi vei fi fericit în raiul lui Dumnezeu." Şi lucrul acesta s-a petrecut chiar atunci.

11 FEBROARIE„El le-a zis: «Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?» Şi ei s-au oprit, uitân-du-se trişti." Luca 24.17

Acceptaţi dialogul

Era prima zi a săptămânii, duminica învierii Mântuitorului. Doi ucenici descurajaţi mergeau spre Emaus, departe de Ierusalim, unde ar fi putut găsi dovezile învierii Domnului. Dragostea Mântuitorului faţă de aceştia s-a dovedit în chip practic, pentru că S-a apropiat şi a mers pe drum cu ei. Dialogul Mântuitorului cu cei doi întristaţi i-a condus pe aceştia să revină pe calea cea bună; ei s-au întors la Ierusalim şi au mărturisit: „A înviat Domnul cu adevărat..."

Călătorim prin viaţă şi adeseori suntem întristaţi, fără o ţintă precisă. În loc să căutăm ajutor acolo unde Mântuitorul ne-a promis că îl vom găsi, mergem descurajaţi pe cale. Aceeaşi dragoste nemărginită, arătată ucenicilor atunci, vrea să ne-o arate şi nouă chiar acum. Mântuitorul vine în situaţiile noastre descurajante şi vrea să ne întrebe: „Ce vorbe sunt acestea?" sau „Ce gânduri sunt acestea care vă neliniştesc?" Vrem să-i deschidem inima

şi să-i spunem Lui ce ne frământă? Dacă o facem, Mântuitorul vrea să intre în dialog cu noi. Să citim Biblia şi acolo vom găsi ce avem nevoie pentru inimile noastre! Să acceptăm dialogul cu unicul Dătător al speranţei!

12 FEBROARIE„Omul nu este stăpân pe suflarea lui ca s-o poată opri şi n-are nicio putere peste ziua morţii..." Eclesiastul 8.8

Panică pe feribot

În februarie 2006, un feribot egiptean s-a scufundat în Marea Roşie. Cu trei ore înainte de scufundare, pe feribot a izbucnit un incendiu. Circa 1.100 persoane şi-au pierdut viaţa.

Trista întâmplare de pe feribot este una din multele dovezi că viaţa noastră este trecătoare. Adevărul biblic: „Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii" (1 Petru 1.24), ne stă în faţă la tot pasul. Putem spune împreună cu împăratul David: „lată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine" (Psalm 39.5). Fiindcă suntem aşa de trecători, Dumnezeu a pregătit o posibilitate imediată de mântuire a sufletelor noastre: ISUS HRISTOS. Cine nu vine astăzi la Hristos, nu ştie dacă mâine va mai avea prilejul. Totul depinde de momentul deciziei fiecărui om în parte.

Nu amâna, mâine poate fi prea târziu, un prea târziu pentru eternitate! Aici şi acum omul îşi decide calea pe care merge: calea vieţii veşnice prin credinţa în Mântuitorul sau aceea a pierzării veşnice prin necredinţă, „învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!"

13 FEBROARIE„Isus, plin de Duhul Sfânt, ...a fost dus de Duhul în pustiu, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile." Luca 4.1-2

Ispitirea (1)

Evanghelia după Luca ne prezintă într-un mod cu totul special pe Isus ca Fiul Omului. În versetele de care ne ocupăm, îl vedem în luptă cu ispititorul, cu împotrivitorul, căci Isus trebuia să-l învingă înainte de a face lucrarea de răscumpărare, în pustiu, diavolul L-a ispitit pe Isus timp de patruzeci de zile, în timpul cărora Cel supus încercării nu a mâncat nimic. La sfârşitul acelor zile, lui Isus i s-a făcut foame şi diavolul a ales acel moment pentru a-L ispiti. Ispitirea a constat în a încerca să-L facă pe Isus să iasă din calea ascultării de Dumnezeu, cale, prin care El dorea să-L glorifice pe Dumnezeu şi să mântuiască creatura Sa.Ştiind că Isus era Fiul lui Dumnezeu, cum Dumnezeu însuşi vestise, diavolul i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pâine." Însă Isus i-a răspuns cu promptitudine ispititorului: „Este scris: Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu." Isus era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu şi putea să schimbe o piatră în pâine. Dacă ar fi săvârşit această minune, nu ar mai fi arătat dependenţa de Dumnezeu, care-L caracteriza pe El, Omul ascultător, şi ar fi cedat şantajului diabolic.

14 FEBROARIE„Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit..." Faptele Apostolilor 16.31

În cine credem?

La controlul de paşapoarte al aeroportului erau mulţi oameni. Unii se grăbeau pentru a fi la timp la avion. La rând ajunse un domn în vârstă. El întinse funcţionarului paşaportul. „Un moment", spuse funcţionarul, „paşaportul dumneavoastră a expirat." Domnul răspunse: „Nu fiţi aşa de meschin. Important este că am paşaport!" - „Nu", spuse funcţionarul cu hotărâre, „important este să aveţi un paşaport valabil!"

La fel este şi cu credinţa: nu este vorba de a avea o oarecare credinţă, ci de a avea credinţa adevărată, o credinţă cu care se poate trăi în orice zi, care dă sprijin şi în cele mai mari încercări, o credinţă cu care se poate muri. Moartea este o mare probă a autenticităţii credinţei noastre!

De aceea nu vorbim de faptul că noi credem, ci în cine credem. Apostolul Pavel putea spune că ştie în cine a crezut: „Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce i-am încredinţat până în ziua aceea." Apostolul avea credinţa adevărată. Dar noi?

15 FEBROARIE„Voi dar, întăriţi-vă şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată."2 Cronici 15.7

Răsplătire (1)

O femeie din sudul S.U.A. trăia în sărăcie. A fost nevoită să renunţe de timpuriu la şcoală pentru a îngriji pe cineva care era bolnav în familie şi pentru a spăla haine pentru alţii. După ce îşi plătea datoriile, punea ceva deoparte. Ani de zile a dus o viaţă cumpătată şi cinstită frecventând biserica, citind Biblia şi rugându-se zilnic. Când a împlinit 86 de ani, a descoperit cu uimire că strânsese 250.000 dolari. La bancă au întrebat-o ce ar dori să facă cu ei. Trăise o viaţă simplă şi nu avea de gând să renunţe la ea.A decis că alţii ar trebui să se bucure de ceea ce ea nu avusese parte - de şcoală. În anul 1995 a donat 150.000 dolari Universităţii din Mississippi, fără nicio pretenţie. Însă această acţiune nu a rămas fără ecou: a primit numeroase premii, inclusiv acela de Cetăţean de Onoare acordat de Casa Albă şi o diplomă onorifică din partea Universităţii Harvard. A călătorit prin toată ţara fiind apreciată de oameni.

Măreţia unui om nu se măsoară prin origine, bogăţie sau faimă. „Adevărat este cuvântul acesta... pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!" (Tit 3.8).

16 FEBROARIE„Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl." Coloseni 3.17

Răsplătire (2)

Nu ştim dacă femeia din istorisirea de ieri a făcut fapta ei bună dintr-un spirit umanitar, sau cu dorinţa ca prin fapte bune să fie plăcută lui Dumnezeu, sau a făcut-o în Numele Mântuitorului. În ziua judecăţH divine se va arăta ce a inspirat-o pe această femeie.

Faptele bune sunt de folos pentru oameni şi ei ne pot răsplăti efortul prin aplauze, diplome, aprecieri. Pentru ca o faptă bună să-şi primească dreapta răsplătire din partea lui Dumnezeu, ea trebuie făcută în perimetrul credinţei. Numai o persoană care îl are pe Isus ca Mântuitor al său personal, poate face o faptă bună în Numele Său. O astfel de persoană va auzi vocea Mântuitorului, spunând: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut" (Matei 25.40).

Sunt persoane care fac fapte bune în speranţa că ar putea contribui la mântuirea sufletului lor, Dumnezeu fiindu-le dator să-i răsplătească. Dumnezeu este suveran şi El nu datorează nimănui nimic: „Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile..." (Romani 11.36).

Să reţinem: Orice faptă bună făcută în Numele Domnului Isus îşi va primi dreapta răsplătire.

17 FEBROARIE„...Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în împărăţia Ta!" Luca 23.42

Adu-Ţi aminte de mine

Iată o rugăciune scurtă pe care putea să o rostească un muribund în ultimele clipe ale vieţii, o rugăciune pe care o poate rosti oricare dintre cititorii noştri! Dar rugăciunea tâlharului venea dintr-o inimă zdrobită, care căuta mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Ea era rugăciunea sinceră a celui care îl căuta pe Dumnezeu în ceasul şi în clipa disperării, în acelaşi timp era şi mâna întinsă spre mâna lui Dumnezeu, care la rândul Său căuta şi întindea mâna spre oaia rătăcită. Această implorare scurtă, dar energică a tâlharului ar trebui să fie un exemplu pentru mulţi.

Ocara ce căzuse asupra Mântuitorului la cruce nu l-a împiedicat pe acest tâlhar, trezit de Duhul lui Dumnezeu, să recunoască în Isus crucificat pe însuşi Stăpânul său, pe Hristosul, pe împăratul, şi să-i spună: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine...!"

Cu toate că Mântuitorul „era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El", cu toate că era înconjurat de „o mulţime de tauri din Basan", de „o ceată de nelegiuiţi", a avut o inimă sensibilă şi iubitoare la glasul tâlharului muribund şi a avut putere să Se ocupe de asigurarea veşnică a acelui suflet. Acesta este Mântuitorul cel vrednic de adorare!

18 FEBROARIE„Isus... le-a zis: Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi." Luca 5.31, 32

Bolnav sau sănătos?

Foarte mulţi oameni vor merge în pierzare, pentru că sunt prea buni; sunt prea bine crescuţi, prea drepţi, prea cumsecade, prea oneşti, pentru a avea nevoie de un Mântuitor!

Dar nu este bine dacă oamenii sunt cinstiţi, drepţi şi prietenoşi? Desigur! Dar dacă posedă toate aceste calităţi fără Dumnezeu, dacă toate acestea sunt doar rezultatul caracterului lor cinstit, ei sunt morţi din punct de vedere spiritual în ochii lui Dumnezeu şi, în ciuda onestităţii lor, vor merge în pierzare. Calităţile mai sus-numite nu sunt rele în sine, din contră; dar a te baza pe aceste calităţi, fără a avea viaţă nouă din Dumnezeu, înseamnă independenţă şi voinţă proprie. Un om drept poate să facă lucruri bune, dar se aseamănă unui coşar care aranjează rufe curate.

Numai cine se simte sau se ştie bolnav merge la medic, încă nu aţi observat că sufletul dumneavoastră este bolnav? Aveţi nevoie de mântuirea sufletului dumneavoastră, dacă nu doriţi să mergeţi în pierzare. Domnul Isus nu a venit să cheme la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe păcătoşi. Aceasta este calea mântuirii pentru orice suflet bolnav. Domnul Isus vă cheamă la pocăinţă şi recunoaşterea păcatelor. Sau aparţineţi de cei care n-au nevoie niciodată de un medic?

19 FEBROARIE„El este Tatăl orfanilor... El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cei sfânt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi..." Psalm 68.5-6

Misiunea orfanului

Cu mulţi ani în urmă, un poliţist din Londra a găsit pe un pod un copilaş înfăşat în scutece sărăcăcioase şi plângând de foame şi de frig. El l-a luat în braţe şi l-a dus la un orfelinat, ca să fie îngrijit. Copilului i s-a dat numele de Thomas Bridges: Thomas pentru că a fost găsit în seara zilei de „sfântul Thomas" şi Bridges pentru că a fost găsit pe un pod (bridge în limba engleză înseamnă pod).

Copilul s-a bucurat de îngrijire şi a crescut împreună cu ceilalţi colegi ai lui. Într-o zi, la căminul lor s-a oprit un misionar. El a vorbit copiilor despre dragostea Tatălui ceresc pentru toţi oamenii: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (loan 3.16). La predica misionarului, Thomas s-a hotărât pentru Mântuitorul. Anii au trecut, şi Thomas a terminat şcoala în orfelinat. Dorinţa lui cea mai mare a fost să devină misionar. O misiune a primit cererea sa şi după un timp a fost trimis într-o lucrare misionară, unde a desfăşurat o activitate frumoasă vestind dragostea lui Dumnezeu care îngrijeşte de fiecare om în parte, dăruindu-i o familie aşa cum a făcut şi cu el.

20 FEBROARIE„Diavolul L-a suit pe un munte înalt, i-a arătat toate împărăţiile pământului... dacă Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta." Luca 4.5-7

Ispitirea (2)

Deoarece nu a obţinut nimic de la Isus în prima ispitire, diavolul a încercat cu altă ispită. Această ispită cuprinde în ea umblarea după slava împărăţiilor lumii. Aici diavolul oferea lui Isus ceea ce oricum a primit de la Tatăl Său ca urmare a ascultării Sale până la

moartea pe cruce, prin care diavolul a fost biruit. Isus nu a acceptat să primească slava de la diavolul şi nici să-i aducă închinare. Şi aici Cuvântul lui Dumnezeu permite să-l aducă pe împotrivitor la tăcere. În loc de a recunoaşte autoritatea diavolului, Isus o recunoaşte pe cea a Cuvântului scris.

După această nereuşită, diavolul a încercat un al treilea mijloc folosind şi el Cuvântul. Pasajul pe care l-a citat, este din Psalmul 91.11-12. Pasajul citat vorbeşte despre încrederea pe care El o avea în ocrotirea lui Dumnezeu. Pentru Isus era de ajuns să ştie că acest Cuvânt era scris, căci Se bizuia pe Dumnezeu pentru momentul în care ar fi avut nevoie de ajutorul Lui. Nu era nevoie ca Isus să acţioneze din proprie iniţiativă sau la ispitirea vrăjmaşului. De aceea Isus i-a răspuns diavolului: „Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău."

21 FEBROARIE„Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni..." 1 Timotei 2.1„Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni..." Efeseni 6.18

Să ne rugăm fără-ncetare, Căci Domnu-Şi ţine-al Său Cuvânt! Iubirea Lui nespus de mare Prin El veni pe-acest pământ.

Să ne rugăm, căci El alină Grijile, când vor apăsa! Când inima spre El suspină, Îndat' răspunsul ni-l va da.

Să ne rugăm, dând mulţumire Domnului scump ce ne-a fost dat! Şi în dureri, şi-n fericire Să ne rugăm neîncetat!

Lui te roagă, El ţine ce-a promis, Lui te roagă şi nu te da învins. Stai şi-aşteaptă, răspunsul vine-acum, Stai şi-aşteaptă, căci Domnul este bun.

Cere-ntruna, şi Domnul îţi va da, Cere-ntruna, El nu te va lăsa. Doar răbdare, şi roagă-te mereu, Doar răbdare, lucrează Dumnezeu.

22 FEBROARIE„Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!" 1 Corinteni 15.55, 57

Johann Sebastian Bach

Johann Sebastian Bach, marele compozitor al secolului al XVIII-lea a orbit la sfârşitul vieţii sale. Totuşi nu a încetat să lucreze pentru muzică. În una din ultimele nopţi a compus o melodie plăcută, care vine ca un crepuscul în întuneric şi creşte spre lumina cerească. El a numit-o: „în faţa tronului Tău păşesc". Ginerele său, care veghease la patul său toată noaptea, a scris melodia după dictare. Bach stătea în pat cu ochii larg deschişi, o privea pe soţia sa şi o putea vedea! Acesta a fost ultimul cadou al lui Dumnezeu pentru el: reîntoarcerea vederii înainte de plecarea sa acasă. „Magdalena", i-a spus el, „acolo unde voi merge, voi auzi o muzică la care noi doar visăm aici. Iar ochii mei îl vor vedea pe Domnul!" Apoi a cerut să i se cânte încă o cântare. În timp ce rudele sale cântau, a venit o pace adâncă peste faţa sa - plecase din această lume.

Bach a murit la vârsta de 65 de ani şi a fost înmormântat în Leipzig. El a compus foarte mult spre slava lui Dumnezeu. Dar cel mai frumos cântec îl va cânta împreună cu toţi cei răscumpăraţi, când vor fi la Domnul: „A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său... a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin." Vei fi şi tu acolo?

23 FEBROARIE„Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele." . Efeseni5.16

Timpul este scurt

Îată un mesaj care vrea să ne facă să înţelegem chemarea timpului în care trăim! Să nu lăsăm ca împrejurările să ne influenţeze, să ne trântească sau să ne ridice! Nu împrejurările să ne formeze, ci noi să le formăm! Nu valurile poartă peştii, ci peştii trec prin valuri. Aţi vă-zut cum zboară păsările pe timp de furtună? Este greu să zbori contra curentului furtunii, dar se poate, însă nu prin puterea proprie.

Să privim la timpul prin care trecem! Ochii noştri să privească mai sus de nori şi stele, mai sus de lumea văzută! Să privim în „lumea" credinţei şi a nădejdii. Să privim acolo şi să trăim viaţa nu pentru timpul de acum, ci pentru acela ce va veni! Prin credinţă se sparg hotarele cuprinsului şi trecem în necuprins, în sfera cunoscută numai de cei ce aparţin Mântuitorului. Ferice de ochii, care privesc de pe pământ la cer! Nu staţi cu capul şi privirea plecată în pământ şi la lucrările de aici, de jos! Priviţi, prin credinţă, dincolo de perdeaua cu-noscutului! Străbateţi zările albastre şi legaţi-vă sufletul, prin credinţă, de Dumnezeu! Barca legată de Stânca veacurilor (Isus Hristos) nu este purtată de valuri. Nădejdea este o ancoră a sufletului. Ea ne ţine să nu fim duşi de curentul îngrijorărilor, al durerilor şi al necredinţei. Să ne folosim de ea!

24 FEBROARIE„...Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie." 1 Petru 1.25

Nicovala Domnului

La Paris există un monument în cinstea credincioşilor hughenoţi, care au fost masacraţi în noaptea sfântului Bartolomeu. Monumentul reprezintă o nicovală mare şi un număr de

ciocane sfărâmate, iar dedesubt inscripţia: „Opintiţi-vă cât vreţi, hoarde duşmănoase! Ciocanele voastre se sfarmă, dar nicovala Domnului rămâne."

Inscripţia de pe monumentul din Paris este un adevăr ce a rămas peste veacuri. S-ar putea scrie volume întregi despre lupta dusă împotriva Bibliei. Cei care au luptat s-au întors în ţărâna pământului aşteptând judecata lui Dumnezeu, iar Biblia a rămas aceeaşi lumină pe cărarea celor ce o cred. Cine a primit mesajul Bibliei, prin credinţă, a aflat de existenţa unei vieţi veşnice, de un Mântuitor care a adus graţierea de sub robia păcatului, de un Dumnezeu plin de dragoste, care a devenit Tatăl credincioşilor.

Această Carte, care este Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie ascultată, crezută şi respectată. Să strângem Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre ca pe cea mai preţioasă comoară, pe care o avem pe pământ şi ca o siguranţă în zilele furtunoase, dar şi în zilele senine!

25 FEBROARIE„Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus."Romani 3.23, 24

Mântuirea lui Dumnezeu

Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului (Romani 2.11).Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar... Nu este niciunul care să caute cu tot

dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar (Romani 3.10-12).

Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi (Romani 5.8).

Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? (Romani 2.4).

Domnul... are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă (2 Petru 3.9).

Întoaceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi (Isaia 45.22).Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi, şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă

(Psalm 86.5).

26 FEBROARIE„îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele."1 Timotei 6.17

Dar cerul?

Un bun credincios îşi câştiga pâinea pentru el şi familia sa, muncind din greu la spargerea pietrelor. Proprietarul unei mari moşii a trecut într-o zi pe lângă el şi au intrat în vorbă. „Astăzi am isprăvit de arat şi semănat. Toată valea cât se vede, e a mea. Şi ogoarele de cealaltă parte tot ale mele sunt. Uite şi pădurea de colo, de pe coastă, tot a mea este." -

„Dar cerul de deasupra ei?" a întrebat pietrarul. Proprietarul a strâns din umeri. „Acesta este al meu", a spus omul credincios privind cu o mai mare bucurie într-acolo decât privea bogatul la holdele sale.

Bogatului i se potrivesc cuvintele poetului: Cât ai trăit, ai strâns şi-ai strâns Cum strânge de pe crengi furtuna Şi-acum te uiţi cu suflet gol Că toate câte ţi le-ai strâns Te lasă una câte una.

Ai vrut în lumea de noroiSă-ţi faci un rai - ce cutezanţă! -Şi-acum dai totul înapoiŞi pleci de-aici cu pumnii goi,Iar unde pleci tu n-ai nicio speranţă.

27 FEBROARIE„După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme." Luca 4.13

Biruinţa din pustiu

Isus a venit în această lume ca om pentru a Se supune voii lui Dumnezeu şi a reîncepe istoria omului nou şi ascultător. Mântuitorul nostru n-a putut fi ispitit, pentru că în El nu era altă dorinţă decât aceea de a face voia lui Dumnezeu într-o supunere totală faţă de Cuvântul Său. Isus S-a împotrivit efortului diavolului prin conformare faţă de Cuvântul scris şi astfel a câştigat o biruinţă desăvârşită.

Din clipa aceea, cum vom vedea, Mântuitorul a putut să jefuiască bunurile duşmanului izbăvindu-i pe oameni de urmările puterii lui satan, umblând din loc în loc, făcând bine şi vindecând pe toţi aceia pe care diavolul îi supusese puterii lui (Faptele Apostolilor 10.38). La sfârşitul vieţii Sale în lumea aceasta, Hristos a făcut neputincios pe acel împotrivitor care avea puterea morţii, în baza biruinţei câştigate asupra diavolului în pustiu, Isus a putut să săvârşească slujba Sa de izbăvire în favoarea oamenilor. Dar după această minunată slujbă, rămânea încă de executat lucrarea care îl va izbăvi de moartea veşnică pe omul care va crede în această lucrare. Pentru aceasta nu erau de ajuns minuni, ci trebuia chiar moartea Mântuitorului, prin care a zdrobit capul vrăjmaşului.

28 FEBROARIE„Leneşul doreşte mult, şi totuşi n-are nimic, dar cei harnici se satură." 'Proverbe 13.4

Cine munceşte, câştigă

Un bărbat pe nume Fischer a fost un Mutator de comori; el a căutat aur, și a găsit. El a lo-calizat o porţiune de pe fundul oceanului, unde se wedea că sunt "monezi de aur. Din acel moment, Fischer a devenit ceea ce alţii "numesc „un visător", dar visele nu erau totul. După 16 ani de căutări a unei epave spaniole a găsit-o pe fundul oceanului la sud de Florida.

Scafandrii lui au scos la lumină din nava scufundată monede de aur în valoare de milioane de dolari. Aceasta a necesitat o muncă grea. Munca l-a făcut pe Fischer un om bogat.

Nu toţi avem ocazia să căutăm comori pe fundul oceanului, dar toţi putem stărui în multe lucrări bune, care vor fi în folosul nostru şi al semenilor. Se adevereşte, astfel, că „cine lucrează cu o mână leneşă sărăcește, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte" (Proverbe 10.4). Nimeni nu-şi cunoaşte destoinicia până nu o pune la încercare. Orice început este greu, dar stăruinţa într-o lucrare va aduce rezultate frumoase. Dacă aştepţi, tinere, ca toate porţile să ţi se deschidă, poţi să aştepţi mult şi bine! Nu aştepta ajutorul altora, ci încrede-te în Dumnezeu şi munceşte cu cinste! Dumnezeu îi susţine pe cei ce primesc ajutorul Său.