Baltagul -Demonstratie roman mitic, traditional, obiectiv-

Creaţia literară „Baltagul” este un roman, fiind o operă epică în proză, de mare întindere, preponderent narativă, cu o acţiune complexă şi complicată, ce se desfăşoară pe mai multe planuri narative, cu conflicte puternice şi cu numeroase personaje, oferind o imagine amplă şi profundă a vieţii.

Romanul este o creaţie epică în proză, de mari dimensiuni, cu acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri, în timp şi spaţiu precizate, antrenând un număr mare de personaje puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor înfăţişate, romanul oferă o imagine amplă asupra vieţii.

Scris conform principiilor tradiţionaliste, romanul „Baltagul” ilustrează viata satului românesc ca fundamentală temă epică, întrucât “ţăranul roman a fost principalul meu erou”.

Tema efectivă ilustrează lumea arhaică a satului românesc sufletul ţăranului moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradiţiilor şi al specificului naţional. În acest fel, romanul este şi tradiţional.

Titlul „Baltagul” semnifică în mitologia autohtonă, arma magică şi simbolică menită să împlinească dreptatea. În limba greacă baltag se numeşte labrys, iar acesta în limba română înseamnă secure cu două tăişuri, dar şi labirint. Astfel, putem spune că avem două labirinturi: unul interior al frământărilor Vitoriei, dar şi unul exterior al drumului săpat în stâncile munţilor pe care îl parcurge şi Nichifor. Aceasta aduce aminte curgerea continuă a vieţii spre moarte.

Scrierea are la bază balade populare de la care Sadoveanu preia idei şi motive mitologice româneşti: „Salga” – setea de împlinire a actului justiţiar -, „Dolca” – relaţia strânsă a omului cu animalul credincios – „Mioriţa” – tema, motivul, concepţia asupra morţii.

Sursa de inspiraţie o constituie lumea din Munţii Moldovei, văzută îndeaproape de Sadoveanu.

Deşi de mai mică întindere decât alte opere literare similare din creaţia lui Sadoveanu, „Baltagul” are toate notele caracteristice unui roman. În primul rând, este o operă epică, deoarece autorul îşi exprimă indirect propriile sentimente de admiraţie faţă de însuşirile alese ale eroinei prin intermediul acţiunii, relatând o serie de întâmplări şi punând-o în relaţie cu alte personaje. Ca în orice operă epică, autorul se detaşează de subiect şi narează obiectiv întâmplările, care se desfăşoară într-un anumit timp şi spaţiu. Perspectiva narativă defineşte punctul de vedere al naratorului obiectiv şi omniscient (heterodiegetic) asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a, iar atitudinea auctorială reieşită din relaţia sa cu personajele profilează focalizarea zero şi viziunea „dindărăt", argumentând caracterul obiectiv al romanului.

Fiind un roman, acţiunea „Baltagului” cunoaşte o mare mobilitate în timp şi spaţiu. Timpul în care are loc acţiunea este limitat şi cronologic, întâmplările se petrec din

toamnă până în primăvara, dar nu este precizată perioada, deoarece Vitoria Lipan trăieşte într-un timp mitic românesc, un timp spiritual al credinţelor şi al datinilor străvechi , care au valabilitate în orice epocă.

Perimetrul acţiunii este vast, fiind reprezentat atât de meleagurile accidentate şi stâncoase ale munţilor din Moldova, cât şi de spaţiul interior, psihologic al eroinei, al tulburării şi căutării în sine a adevărului.

Modul de expunere predominant este naraţiunea, ca în orice operă epică, dar ea se îmbină măiestrit cu descrierea, cu dialogul şi cu monologul interior, prin care scriitorul pune în lumină însuşirile personajelor, zbuciumul lor sufletesc şi relaţiile dintre ele, stabilite într-o lume guvernată de anumite tradiţii.

În al doilea rând, fiind un roman, opera literară „Baltagul” are o acţiune complexă şi mai complicată decât schiţa şi nuvela. Astfel, acţiunea se întinde pe parcursul a şaisprezece capitole în care sunt narate, în esenţă, acţiunile Vitoriei Lipan în căutarea şi cunoaşterea adevărului despre soţul ei plecat de mai mult timp de acasă. Firul epic al romanului poate fi

structurat în trei părţi: capitolele I - VI ce cuprind descrierea vieţii muntenilor şi pregătirea Vitoriei de plecare; capitolele VII - XIII care înfăţişează itinerariul parcurs până în momentul descoperirii rămăşiţelor pământeşti ale lui Nechifor sau aşa - numitul drum al soarelui şi capitolele XIV – XVI în care sunt prezentate ritualul înmormântării şi pedepsirea ucigaşilor.

Incipitul este un fragment memorabil ale cărui semnificaţii se reflectă asupra întregii lucrări. Romanul se deschide cu o anecdotă despre naşterea popoarelor, eveniment care s-a petrecut illo tempore, când Dumnezeu „a pus rânduială şi semn fiecărui neam". Printre cei chemaţi la „scaunul împărăţiei" se aflau şi locuitorii munţilor, oameni a căror existenţă trăită pe înălţimi îi învecinează cu sacrul. Ajungând însă ultimii la împărţirea darurilor divine, muntenii n-au mai avut ce primi; în compensaţie, Dumnezeu le-a hărăzit „o inimă uşoară" şi putinţa de se bucura de tot ceea ce le oferă viaţa: „Rămâneţi cu ce aveţi. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă uşoară ca să vă bucuraţi cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; şi cel cu băutura; şi s-aveţi muieri frumoase şi iubeţe". În virtutea acestei anecdote se desfăşoară acţiunea romanului, în care totul este pus sub semnul „rânduielii”.

Finalul este sfârşitul lucrării şi poate fi închis sau deschis. În „Baltagul", finalul (închis) constituie o prelungire a incipitului: Întorcându-se dinspre moarte spre viaţă, Vitoria trebuie să-şi asume acum, de una singură, toate hotărârile în ceea ce priveşte destinul copiilor ei, finalul romanului reliefând aceeaşi luciditate a femeii, „să luăm de coadă toate câte am lăsat”. Familia îşi va relua viaţa, noua generaţie repetând tiparul existenţial al generaţiilor anterioare (final deschis).

Romanul începe cu o legendă în care naratorul face o prezentare a locuitorilor din munţii Moldovei, a trăsăturilor de caracter generate de viaţa lor aspră pe aceste meleaguri stâncoase şi abrupte. Expoziţiunea înfăţişează spaima Vitoriei Lipan că s-a întâmplat ceva rău cu bărbatul ei, care plecase să cumpere oi de la Dorna, iar intriga o prezintă pe femeie îngrijorată din cauza întârzierii prelungite a soţului. În desfăşurarea acţiunii se relatează că munteanca pleacă în căutarea lui Nechifor, întrebând din aproape în aproape şi, aflând că bărbatul ei dispăruse între Sabasa şi Suha, îşi dă seama că fusese omorât de cei doi tovarăşi de drum. Punctul culminant constă în găsirea lui Lupu, câinele Lipanilor şi descoperirea osemintelor lui Nechifor. Vitoria împlineşte datinile necesare pentru mort şi cheamă autorităţile. Deznodământul e constituit din pedepsirea criminalilor şi planurile de viitor ale muntencei. Romanul începe şi se termină într-o notă de umor, Vitoria fiind cea care izbuteşte să reaşeze lucrurile pe făgaşul lor obişnuit. Viaţa continuă după legile ei. Episodul morţii lui Lipan e tragic, dar nu poate modifica stabilitatea acestei lumi.

Acţiunea este lineară, dar există mai multe planuri narative: unul retrospectiv, trecut, în care Vitoria rememorează întâmplări ale vieţii familiei şi altele, prezentate în desfăşurarea lor, care relatează despre prezenţa oilor şi a ciobanului în bălţile Jijiei, întâlnirile eroinei cu preotul şi cu baba Maranda, drumul la mănăstirea Bistriţa şi la Piatra - Neamţ, pregătirile ei pentru drumul cel lung pe urmele soţului şi, în sfârşit, căutările înfrigurate finalizate cu stabilirea adevărului şi a dreptăţii. Ca în orice roman, există şi aici conflicte epice puternice, dintre care cel mai semnificativ este cel psihologic, căci Vitoria trăieşte drama pierderii soţului ei şi nu are linişte până ce nu descoperă adevărul. Conflictele exterioare au în vedere relaţiile ei cu ucigaşii, dar, uneori, şi cu autorităţile.

O altă trăsătură specifică romanului şi prezentă în „Baltagul” este numărul mare de personaje. Astfel, există personaje principale (Vitoria), secundare (Nechifor Lipan, Gheorghiţă, Minodora) sau episodice (baba Maranda, hangiul David, moş Pricop, Calistrat Bogza, Ilie Cuţui). Indiferent de locul pe care îl ocupă în operă, aceste personaje au o importanţă deosebită în desfăşurarea evenimentelor.

Dintre toate personajele romanului, figura principala este Vitoria Lipan,care se individualizează prin câteva trăsături distincte: este soţia lui Nechifor Lipan şi mama Minodorei şi lui Gheorghiţă. Ea este o figură reprezentativă de erou popular, deoarece întruneşte calităţile fundamentale ale omului simplu de la ţară. Ea este o femeie simplă, neştiutoare de carte, dar cu frică de Dumnezeu şi dotată cu destulă înţelepciune, abilitate şi spirit de observaţie, reuşind să se descurce în situaţii dificile şi până la urmă să dezlege misterul absenţei soţului ei.

Eroina se ghidează în presupunerile ei după ştiinţa semnelor şi după experienţa sa morală, intuitivă şi acţionează în funcţie de acestea. Vitoria porneşte în căutarea soţului, zbuciumul şi căutările dinăuntru Vitoriei fiind labirintul interior, pe care-l parcurge din întunericul neştiinţei la lumina certitudinii.

Tenace, dârză şi aprigă, punând cap la cap cele aflate cu o logică impecabilă, ia urma oilor şi a ciobanilor. Cu o deducţie uimitoare de detectiv, dovedeşte, relatând în amănunt, înfăptuirea crimei şi – i demască pe vinovaţi.

În acţiunea sa, Vitoria dovedeşte spirit justiţiar, inteligenţă, luciditate, stăpânire de sine, devotament şi neclintire în împlinirea tradiţiilor şi a datinilor străvechi.

Prin intermediul acţiunii şi al personajelor, Mihail Sadoveanu oferă şi o imagine amplă şi profundă a vieţii. Asemenea lui Ion Creangă, Sadoveanu creează impresia că nu scrie, ci povesteşte. Relatează în stil solemn şi festiv; oralitatea şi concizia stilului îşi au izvorul în cântecul popular.

Din toate cele prezentate, se poate constata că opera literară „Baltagul” întruneşte toate notele definitorii ale unui roman: caracter epic, acţiune complexă, existenţa unui număr mare de personaje şi prezenţa unei imagini ample şi profunde asupra vieţii. Valoarea lui este sporită şi de concluzia şi dinamismul acţiunii, precum şi de armonia compoziţiei, ilustrând în mod strălucit specia literară pe care o reprezintă.