comentariu -daniel cap 4 -egw

8/15/2019 Comentariu -Daniel Cap 4 -EGW

1/22

Daniel1 Daniel cap 4

PROFETI SI REGI - Capitolul 42 - Adevărata măreţie

Înălţat pe culmea onoarei lumeşti şi recunoscut chiar de către inspiraţieca “împăratul împăraţilor” (Ezech. 26,7), Nebucadneţar a atribuit pentruo vreme favorii lui Iehova slava împărăţiei şi strălucirea domniei lui.Aceasta fusese situaţia după visul lui cu privire la chipul cel mare.Mintea îi fusese influenţată profund de această vedenie şi de gândul căimperiul babilonian, oricât de universal era, avea să cadă în cele din

urmă, alte împărăţii aveau să se destrame şi ele, până când, la urmă toate puterile pământului urmau să fie dominate de o împărăţie întemeiată deDumnezeul cerului, împărăţie care nu avea să fie distrusăniciodată. Concepţia nobilă a lui Nebucadneţar despre planul luiDumnezeu cu privire la popoare, a fost pierdută din vedere în experienţalui de mai târziu; totuşi atunci când spiritul lui mândru a fost umilitînaintea mulţimii de pe câmpia Dura, a recunoscut încă o dată căÎmpărăţia lui Dumnezeu este ”o împărăţie veşnică şi domnia Lui este din

neam în neam”. Idolatru prin naştere şi educaţie şi în fruntea unui poporidolatru, avea totuşi un simţ înnăscut de dreptate şi echitate, şiDumnezeu a putut să-l folosească drept unealtă pentru pedepsirea celorrăzvrătiţi şi pentru împlinirea planului divin. Ca “cel mai asupritor dintre popoare”, i-a fost dat lui Nebucadneţar, după ani de muncă răbdătoare şiistovitoare, să cucerească Tirul; şi Egiptul a căzut pradă armatelor luivictorioase; şi în timp ce adăuga popor după popor la imperiul babilonian, a adăugat şi mai mult la faima de cel mai mare conducător al

vremii. Nu este surprinzător că monarhul, plin de succes, atât de ambiţios şide mândru, avea să fie ispitit să părăsească drumul umilinţei, singurulcare duce la măreţia adevărată. În intervalele dintre războaiele decucerire, a dat multă atenţie întăririi şi înfrumuseţării capitalei lui, pânăacolo încât cetatea Babilonului a devenit slava principală a împărăţieilui, “cetatea de aur, lauda întregului pământ”. Pasiunea lui de constructorşi reuşita lui de a face din Babilon una din minunile lumii au slujit


2/22

mândriei lui, până când a ajuns în primejdia cea gravă de a distrugemărturia despre el, de conducător înţelept, pe care Dumnezeu să-l poată

folosi în continuare ca o unealtă pentru îndeplinirea planului divin.În mila Sa, Dumnezeu a dat împăratului un nou vis, ca să-l

avertizeze faţă de primejdie şi cursa care-i fusese întinsă pentru ruinarealui. Într-o viziune de noapte, Nebucadneţar a văzut un copac mare,crescând în mijlocul pământului, vârful lui atingea cerul, iar ramurile luise întindeau până la marginile pământului. Turme şi cirezi din munţi şide pe dealuri găseau adăpost la umbra lui, iar păsările cerului îşi clădeaucuiburile în ramurile lui. “Frunzele lui erau frumoase şi aveau roade

multe; în ele se găsea hrană pentru toţi ... şi orice făptură vie se hrăneadin el.”

Când împăratul se uita la copacul cel înalt, a văzut “un Străjer”,chiar “pe Cel Sfânt”, care S-a apropiat de copac şi cu glas puternic, astrigaţi: „Tăiaţi copacul, şi rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunza şi risipiţiroadele; fugăriţi fiarele de sub el şi păsările din ramurile lui! Dartrunchiul cu rădăcinile lui, lăsaţi-l în pământ, şi legaţi-l cu lanţuri de fierşi de aramă, în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să fie la

un loc cu fiarele în iarba pământului. Inima lui de om i se va prefaceîntr-o inimă de fiară, şi vor trece şapte vremuri peste el. Hotărâreaaceasta a fost luată În sfatul străjerilor şi pusă la cale înaintea sfinţilor,ca să ştie cei vii că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste Împărăţia oamenilor,că o dă cui Îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!”.

Profund tulburat de vis, care era fără îndoială o prezicere anecazului, împăratul l-a repetat vrăjitorilor, cititorilor în stele, haldeilorşi ghicitorilor, dar cu toate că visul era foarte clar, nici unul dintre

înţelepţi nu l-a putut tâlcui.Încă o dată în acest popor idolatru avea să fie dată mărturia cu

privire la faptul că numai aceia care iubesc şi se tem de Dumnezeu potînţelege tainele împărăţiei cerului. Împăratul, în încurcătura în care segăsea, a trimis după Daniel, robul lui, un bărbat apreciat pentruintegritatea şi hotărârea lui, cât şi pentru înţelepciunea lui fără egal.


3/22

Când Daniel, ca răspuns la chemarea imperială, a venit înainteaîmpăratului, Nebucadneţar i-a zis: “Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu

că ai în tine duhul dumnezeilor celor sfinţi şi că pentru tine nici o tainănu este grea; deci tâlcuieşte-mi vedeniile, pe care le-am avut în vis”.După ce a relatat visul, Nebucadneţar a adăugat: “Belşaţar, tâlcuieşte-l,fiindcă toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să-l tâlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi”.

Însemnătatea visului era lămurită pentru Daniel, iar înţelesul l-aşocat. Văzând ezitarea şi tulburarea lui Daniel, împăratul şi-a exprimatsimpatia faţă de slujitorul lui. “Belşaţare, a zis el, să nu te tulbure visul şi

tâlcuirea lui!”“Domnul meu”, a răspuns Daniel, “ visul acesta să fie pentru

vrăjmaşii tăi şi tâlcuirea lui să fie pentru potrivnicii tăi”. Proorocul şi-adat seama că Dumnezeu pusese asupra lui datoria solemnă de a-idescoperi lui Nebucadneţar judecata care era gata să cadă peste eldatorită mândriei şi aroganţei lui. Daniel a trebuit să interpreteze visul înlimbajul pe care împăratul îl putea înţelege; şi deşi conţinutul luiîngrozitor l-a făcut să ezite mult de uimire, a trebuit să declare adevărul,

oricare ar fi fost urmările pentru el.Apoi Daniel a făcut cunoscut mandatul Celui Atotputernic:

“Copacul pe care l-ai văzut”, a zis el, “care se făcuse atât de mare şi puternic, încât i se înălţa vârful până la ceruri şi se vedea de la toatecapetele pământului; copacul acesta, a cărui frunză era aşa de frumoasăşi care avea roade atât de multe şi în care era hrană pentru toţi, sub carese adăposteau fiarele câmpului, şi în ramurile căruia îşi făceau cuiburile păsările cerului, eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui

mărime a crescut şi s-a înălţat până la ceruri, şi a cărui stăpânire seîntinde până la marginile pământului.

Împăratul a văzut pe un Străjer şi pe Cel Prea Înalt pogorându-se şizicând: 'Tăiaţi copacul, şi nimiciţi-l; dar trunchiul cu rădăcinile lăsaţi-l în pământ, şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă, în iarba de pe câmp, casă fie udat de roua cerului şi să stea la un loc cu fiarele câmpului, pânăvor trece şapte vremi peste el'. lată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată


4/22

hotărârea Celui Prea Înalt, care se va împlini asupra domnului meuîmpăratul. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu

fiarele câmpului şi îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat deroua cerului şi şapte vremi vor trece peste tine, până vei cunoaşte ca celPrea Înalt stăpâneşte împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea. Porunca să selase trunchiul cu rădăcinile copacului înseamnă că împărăţia ta îţi varămâne ţie îndată ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în ceruri”.

După ce a interpretat cu credincioşie visul, Daniel l-a îndemnat pemonarhul cel îngâmfat să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu ca printr-o viaţă curată să îndepărteze nenorocirea care-l ameninţa. “De

aceea, împărate”, l-a rugat proorocul, “placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale, şi aimilă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!”

Pentru o vreme impresia avertizării şi sfatul proorocului au fost puternice asupra lui Nebucadneţar; dar inima care nu este schimbată prinharul lui Dumnezeu pierde repede impresiile Duhului Sfânt. Îngăduinţade sine şi ambiţia nu fuseseră eradicate din inima împăratului, iar maitârziu aceste trăsături au apărut iarăşi. În ciuda îndrumărilor date cu atâta

îndurare şi a avertizărilor cu privire la experienţa trecută, Nebucadneţara îngăduit iarăşi ca spiritul de invidie împotriva împărăţiilor care aveausă urmeze, să-l ia în stăpânire. Conducerea lui, care până atunci fuseseîntr-o mare măsură dreaptă şi îngăduitoare, a devenit apăsătoare.Împietrindu-şi inima, a folosit capacităţile date de Dumnezeu pentru proslăvirea de sine înălţându-se mai presus de Dumnezeu care-i dăduseviaţa şi puterea.

Timp de luni de zile judecata lui Dumnezeu a întârziat. Dar în loc să

fie condus la pocăinţă prin această îngăduinţă, împăratul a dat frâu libermândriei până acolo încât a pierdut încrederea în interpretarea visului şişi-a dispreţuit anii lui de mai înainte.

La un an după ce a primit avertizarea, Nebucadneţar, plimbându-seîn palatul lui şi cugetând cu mândrie la puterea lui de conducător, cât şila reuşitele lui de constructor, a exclamat: “Oare nu este acesta


5/22

Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedereîmpărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?”

Chiar când trufia îngâmfată era încă pe buzele împăratului, un glasdin cer a făcut cunoscut că timpul de judecată rânduit de Dumnezeuvenise. În auzul lui s-a auzit hotărârea lui Iehova: “Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia! Te vor izgoni din mijloculoamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da sămănânci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremi, până veirecunoaşte că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că odă cui vrea”.

Într-o clipă raţiunea pe care Dumnezeu i-o dăduse i-a fost luată; judecata pe care împăratul o socotea desăvârşită, înţelepciunea cu care semândrea i-au fost luate, iar acela care odinioară fusese un conducător puternic, a devenit un maniac. Mâna lui nu mai putea ţine sceptrul.Soliile de avertizare nu fuseseră luate în seamă; acum, lipsit de puterea pe care Creatorul i-o dăduse şi alungat dintre oameni, Nebucadneţar “amâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat cu roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor”.

Timp de şapte ani, Nebucadneţar a fost o uimire pentru supuşii lui;timp de şapte ani a fost umilit înaintea lumii întregi. Apoi judecata i-afost reabilitată, şi ridicându-şi ochii în umilinţă către Dumnezeul ceruluia recunoscut mâna divină în pedepsirea lui. Într-o proclamaţie publică şi-a recunoscut vinovăţia şi mila cea mare a lui Dumnezeu în vindecarealui. “După trecerea vremii sorocite”, a declarat el, “eu, Nebucadneţar,am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte

veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică, şi a cărui împărăţiedăinuieşte din neam în neam. Toţi locuitorii pământului sunt o nimicaînaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-lzică: 'Ce faci?'

În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; şi slava împărăţiei mele,măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei


6/22

din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea, şi putereamea a crescut”.

Monarhul atât de mândru odinioară a devenit copilul umil al luiDumnezeu; conducătorul tiran şi arogant a devenit un împărat înţelept şiîndurător. Acela care sfidase şi hulise pe Dumnezeul cerului, arecunoscut acum puterea Celui Prea Înalt şi cu seriozitate a căutat să promoveze temerea de Iehova şi fericirea supuşilor lui. Sub mustrareaAceluia care este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Nebucadneţar a învăţat în cele din urmă, lecţia pe care toţi conducătoriitrebuie să o înveţe, şi anume că adevărata măreţie constă într-o bunătate

adevărată. L-a recunoscut pe Iehova ca Dumnezeul cel viu, zicând:“Acum eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe împăratul cerurilor,căci toate lucrările Lui sunt adevărate, şi El poate să smerească pe cei ceumblă cu mândrie”.

Planul lui Dumnezeu ca cea mai mare împărăţie a lumii să dea pefaţă lauda Sa a fost împlinit. Această proclamaţie publică în care Nebucadneţar a recunoscut mila, bunătatea şi autoritatea lui Dumnezeu afost ultimul act al vieţii lui raportat în istoria sfântă.

Marturii vol.8 - PRIMEJDIA ÎNCREDERII ÎN SINE

Studiazã visul lui Nebucadnetar, asa cum e redat în capitolul patru din Daniel. Împãratul a vãzut un copac înalt, înrãdãcinat în pãmânt. Turme si cirezi de pe munti si de pe dealuri se bucurau laadãpostul lui, iar pãsãrile cerului îsi fãceau cuiburile în ramurile lui. Înfelul acesta erau reprezentate mãrirea si prosperitatea lui Nebucadnetar.

Neamuri erau adunate sub suveranitatea lui. Împãrãtia lui era adâncînfiptã în inima supusilor lui loiali.

Împãratul si-a vãzut prosperitatea si, din cauza aceasta, s-aîngâmfat. Fãrã a tine seama de avertismentele pe care i le dãduseDumnezeu, el a fãcut chiar lucrurile acelea pe care Domnul i-a spus sãnu le facã. El a privit la împãrãtia sa cu mândrie si a exclamat: "Nu esteacesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de sedereîmpãrãteascã, prin puterea bogãtiei mele si spre slava mãretiei mele?"


7/22

(Dan.4,30). În clipa când cuvintele au fost rostite, s-a pronuntat sentinta judecãtii. Împãratului i s-au luat mintile. Puterea de judecatã pe care el o

socotise atât de desãvârsitã si întelepciunea cu care se mândrise i-au fostluate. Comoara inteligentei, care îl înaltã pe om deasupra animalelor,dispãruse.

Sceptrul nu mai e în mâna mândrului si puternicului monarh.Marele cârmuitor este un nebun. Stã în cireadã cu vitele, pãscând ca ele.E în tovãrãsia fiarelor câmpului. Fruntea care mai înainte purtase ocoroanã e desfiguratã de lipsa ratiunii si a inteligentei. Se dãdusesentinta: "Tãiati copacul, si rupeti ramurile; scuturati-i frunza si risipiti

roadele." (Dan.4,14) Asa Se preamãreste Dumnezeu ca viul si adevãratulDumnezeu. Pe bunã dreptate, David putea sã exclame: "Am vãzut pe celrãu în toatã puterea lui; se întindea ca un copac verde. Dar când amtrecut a doua oarã, nu mai era acolo; l-am cãutat, dar nu l-am mai pututgãsi." (Ps.37,35.36). Sã se îngâmfe si sã se mândreascã oamenii, siDomnul nu-i va mai sustine si nu-i va feri de cãdere. Sã se mândreascã sisã se fãleascã o bisericã, nemaidepinzând de Dumnezeu, sinemaiproslãvind puterea Lui, si biserica aceea, fãrã îndoialã, va fi pãrãsitã de Domnul, lãsatã sã cadã la pãmânt. Sã se laude un popor cu bogãtie, inteligentã, stiintã si orice altceva în afarã de Hristos, si curândva ajunge la confuzie.

Educatie - cap. Istoria şi profeţia

„Cine a proorocit aceste lucruri de la început? Oare nu Eu, Domnul? Nueste alt Dumnezeu în afară de Mine.”

Biblia este cea mai veche şi cea mai amplă sursă istorică pe care oau oamenii. Ea a venit direct de la izvorul adevărului veşnic şi, de-alungul veacurilor, o mână divină i-a păstrat puritatea. Ea lumineazătrecutul îndepărtat, trecut pe care cercetarea omenească încearcă în zadarsă-l pătrundă. Numai în Cuvântul lui Dumnezeu privim puterea care aaşezat temeliile pământului şi a întins cerurile. Numai aici descoperimun raport autentic al originii naţiunilor. Numai aici ne este dată istoria


8/22

neamului nostru omenesc, neîntinată de mândria sau prejudecăţileomeneşti.

În analele istoriei omului, dezvoltarea naţiunilor, creşterea şi prăbuşirea imperiilor apar ca dependente de voinţa şi bravura omului.Modelarea evenimentelor pare a fi, într-o mare măsură, determinată de puterea, ambiţia sau capriciile sale. În Cuvântul lui Dumnezeu însă, perdeaua este dată la o parte şi privim în spate, peste şi în toate acţiunileşi conflictele de interese, putere şi pasiune omenească, văzând cumuneltele Celui Preamilostiv lucrează în tăcere şi cu răbdare şi duc laîndeplinire planurile Sale, după voia Sa.

Biblia descoperă adevărata filozofie a istoriei. Scopul urmărit deDumnezeu în crearea şi răspândirea raselor şi naţiunilor este exprimat prin aceste cuvinte de o inegalabilă frumuseţe şi delicateţe, cuvinterostite de apostolul Pavel către înţelepţii Atenei: „El a făcut ca toţioamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului,le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca eisă-L caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcarcă nu este departe de fiecare din noi”. Faptele Apostolilor 17,26.27.Dumnezeu declară că oricine doreşte poate să vină „submustrarea legământului”. Ezechiel 20,37. În Creaţiune, scopul Său afost acela ca pământul să fie locuit de făpturi a căror existenţă să fie o binecuvântare pentru ele însele, una pentru cealaltă şi o cinste pentruCreatorul lor. Toţi aceia care doresc pot să se identifice cu acest ţel.Despre ei se spune că sunt „poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca săvestească laudele Mele.” Isaia 43,21

Dumnezeu a descoperit în legile Sale principiile care stau la bazaoricărei prosperităţi reale, atât a naţiunilor, cât şi a indivizilor. „Aceasta

va fi înţelepciunea şi priceperea voastră”, a declarat Moise israeliţilordespre Legea lui Dumnezeu. „Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa voastră.” Deuteronom 4,6; 32,47. Binecuvântărilecare au fost astfel asigurate pentru Israel sunt asigurate în aceeaşi măsură pentru fiecare naţiune şi pentru fiecare persoană sub cer.

Puterea exercitată de către fiecare cârmuitor de pe pământ esteoferită de Cer; şi succesul său depinde de modul în care va folosi putereace i-a fost încredinţată. Pentru fiecare, cuvântul Străjerului divin este:


9/22

„Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti.” Isaia 45,5. Iar cuvintelespuse lui Nebucadneţar din vechime sunt pentru fiecare lecţia vieţii:

„Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cunelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi şi poate că ţi se va prelungifericirea!” Daniel 4,27

A înţelege aceste lucruri – a înţelege că „neprihănirea înalţă pe un popor;” că „prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie” şi „prin bunătate” (Proverbele 14,34; 16,12; 20,28); a recunoaşte lucrarea acestor principii în manifestarea puterii care „răstoarnă şi îi pune pe împăraţi”(Daniel 2,21) – înseamnă să înţelegi filozofia istoriei.

Acest lucru este expus clar numai în Cuvântul lui Dumnezeu. Aicise arată că tăria naţiunilor, ca şi a indivizilor, nu se găseşte în ocaziilesau instrumentele care par să-i facă imbatabili; nu se găseşte în măreţiacu care se fălesc. Ea se măsoară prin fidelitatea cu care împlinesc scopullui Dumnezeu.

O ilustrare a acestui adevăr se găseşte în istoria Babilonului antic.Împăratului Nebucadneţar i-a fost reprezentat adevăratul obiectiv alguvernării naţionale prin simbolul unui copac care „s-a făcut mare şi puternic, vârful lui se înălţa până la ceruri şi se vedea de la marginileîntregului pământ. Avea roade multe şi frunza lui era frumoasă; în el segăsea hrană pentru toţi; fiarele câmpului se adăposteau la umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui şi orice făptură vie sehrănea din el.” Daniel 4,11.12. Această reprezentare arată caracterul uneiguvernări care împlineşte scopul lui Dumnezeu – o guvernare care protejează şi clădeşte naţiunea.

Dumnezeu a înălţat Babilonul, pentru ca acesta să poată împliniscopul Său. Prosperitatea a însoţit naţiunea până când aceasta a atins un

nivel de bogăţie şi putere care nu a mai fost niciodată egalat de atunci –foarte nimerit reprezentat de Scripturi prin simbolul inspirat, „capul deaur.” Daniel 2,38

Însă împăratul nu a recunoscut puterea care îl înălţase. În mândriainimii lui, Nebucadneţar a spus: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?” Daniel 4,30


10/22

În loc să fie un protector al oamenilor, Babilonul a devenit unopresor orgolios şi crud. Cuvintele Inspiraţiei, care zugrăvesc cruzimea

şi lăcomia domnitorilor din Israel, descoperă secretul căderii Babilonuluişi a multor altor împărăţii, de la începutul lumii: „Voi mâncaţi grăsimea,vă îmbrăcaţi cu lână, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile. Nu întăriţi pecele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită, n-aduceţiînapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpâniţi cuasuprire şi cu asprime!” Ezechiel 34,3.4

Pentru conducătorul Babilonului a venit următoarea sentinţă de laStrăjerul divin: „Un glas s-a coborât din cer şi a zis: ’Află, împărate

Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!” Daniel 4,31„Coboară-te şi şezi în ţărână, fecioară, fiica Babilonului, şezi pe pământ, fără scaun de domnie, fiica Haldeilor, căci nu te vor mai numisubţirică şi plăcută.” Isaia 47,1-5

„Ţie, care locuieşti lângă ape mari şi care ai vistierii nemărginite, ţi-a venit sfârşitul, şi lăcomia ta a ajuns la capăt!” Ieremia 51,13

„Şi astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie aHaldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu.”„Voi face din el un culcuş de arici şi o mlaştină şi îl voi mătura cumătura nimicirii, zice Domnul oştirilor.” Isaia 13,19; 14,23

Fiecărei naţiuni care a intrat pe scena istoriei s-a permis să îşi ocupelocul pe pământ, ca să se poată vedea dacă va împlini scopul urmărit de„Străjerul sfânt”. Profeţia a dezvăluit înălţarea şi căderea marilor imperiiale pământului – Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma. Istoria s-arepetat cu fiecare dintre acestea, ca şi cu naţiuni care aveau o putere maimică. Fiecare a avut perioada sa de probă, fiecare a eşuat, gloria i s-astins, puterea i-a secătuit, iar locul i-a fost luat de o alta.

În timp ce naţiunile respingeau principiile lui Dumnezeu şi, prinaceastă respingere, aduceau asupra lor propria ruină, se făcea încă simţitfaptul că intenţiile divine, superioare, se împlineau prin toate acţiunilelor.Această lecţie este oferită într-o minunată reprezentare simbolică dată profetului Ezechiel în timpul în care era exilat în ţara haldeilor. Viziuneaa venit într-un moment în care Ezechiel era apăsat de amintiri triste şi prevestiri tulburătoare. Ţara părinţilor săi era pustie. Ierusalimul era


11/22

depopulat. Profetul însuşi era străin într-o ţară în care ambiţia şicruzimea domneau pretutindeni. În timp ce privea tirania şi nedreptatea

la fiecare pas, sufletul lui era deznădăjduit şi se tânguia zi şi noapte. Darsimbolurile ce i-au fost arătate au descoperit o putere aflată deasupracelei pe care o aveau domnitorii pământeşti.

Pe malul râului Chebar, Ezechiel a văzut un vârtej care părea săvină dinspre miază-noapte, „un vânt năpraznic, un nor roşu, şi un snopde foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijloculcăreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului”. Unnumăr de roţi, una în interiorul alteia, erau puse în mişcare de către patru

făpturi vii. Deasupra tuturor acestora era „ceva ca o piatră de safir, închipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedeaca un chip de om, care şedea pe el”. „La heruvimi se vedea ceva ca omână de om sub aripile lor.” Ezechiel 1,4.26; 10,8. Roţile erau atât decomplicate în aranjamentul lor, încât la prima vedere păreau să fieîncurcate; ele se mişcau însă în perfectă armonie. Făpturile cereşti,sprijinite şi călăuzite de mâna care se afla dedesubtul aripilorheruvimului, puneau în mişcare aceste roţi; deasupra lor, pe tronul desafir, se afla Cel Veşnic; iar în jurul scaunului de domnie era uncurcubeu, simbolul îndurării divine.

După cum complicatul mecanism al roţilor era sub călăuzireamâinii de sub aripile heruvimului, în acelaşi fel se află desfăşurareaîncâlcită a evenimentelor omeneşti sub control divin. În mijloculcerturilor şi tumultului provocat de naţiuni, Cel care stă deasupraheruvimului conduce încă evenimentele de pe pământ.Istoria naţiunilor ne vorbeşte – naţiuni care au ocupat, una după alta,spaţiul şi timpul ce le-au fost acordate şi care au dat în mod inconştient

mărturie despre adevărul a cărui semnificaţie nici ele nu o cunoşteau.Dumnezeu a oferit un loc în marele Său plan fiecărei naţiuni şi fiecăruiins din zilele de acum. Corectitudinea oamenilor şi naţiunilor de astăzieste măsurată cu firul cu plumb aflat în mâna Celui care nu greşeşteniciodată. Toţi îşi hotărăsc destinul prin propria lor alegere, iarDumnezeu domneşte peste toţi pentru împlinirea scopurilor Sale.

Istoria pe care a marcat-o în Cuvântul Său marele EU SUNT,legând verigă după verigă în lanţul profetic, din veşnicia trecutului către


12/22

veşnicia viitorului, ne spune unde ne aflăm astăzi în scurgerea veacurilorşi la ce ne putem aştepta în timpul ce va urma. Tot ceea ce profeţia a

prevăzut până în vremea de azi că se va întâmpla a putut fi urmărit în paginile istoriei; şi putem fi siguri că toate câte urmează încă să aibă locse vor împlini la rândul lor.

Despre nimicirea finală a tuturor stăpânirilor pământeşti este profetizat cu claritate în Cuvântul adevărului. În profeţia care a fostrostită când a fost pronunţată sentinţa de la Dumnezeu asupra ultimuluiîmpărat al Israelului este dată solia:

„Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ’La o parte cu mitra, jos cununa

împărătească! … Ce este plecat va fi înălţat, iar ce este înălţat va fi plecat! Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nuva avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea şi în mâna căruiao voi încredinţa.’” Ezechiel 21,26.27Cununa luată de la Israel a ajuns în mod succesiv la împărăţiaBabilonului, Medo-Persiei, Greciei şi Romei. Dumnezeu spune: „Darlucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la eaşi în mâna căruia o voi încredinţa.”

Acea vreme este chiar înaintea noastră. Astăzi, semnele timpuluideclară că ne aflăm în pragul unor evenimente măreţe şi solemne. Totulîn lumea noastră se află într-o stare de agitaţie. Profeţia Mântuitoruluidespre evenimentele care precedă venirea Sa se împlineşte înainteaochilor noştri: „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie; … Un neam seva scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi.” Matei 24,6.7

Toţi oamenii manifestă un interes copleşitor faţă de acest timp.Conducători şi oameni de stat, oameni care ocupă poziţii de încredere şi

autoritate, bărbaţi şi femei cu o gândire profundă, aparţinând tuturorcategoriilor sociale, şi-au concentrat atenţia asupra evenimentelor careau loc în jurul nostru. Ei privesc relaţiile tensionate care există întrenaţiuni. Observă starea de agitaţie care pune stăpânire pe toţi locuitorii pământului şi recunosc faptul că ceva mare şi hotărâtor este pe punctulsă aibă loc – că lumea se află pe marginea unei crize nemaivăzute.

Îngerii opresc vânturile războiului, pentru ca acestea să nu bată până ce lumea nu va fi avertizată cu privire la sfârşitul ei care se apropie;


13/22

însă o furtună îşi strânge forţele, gata să se reverse asupra pământului;iar când Dumnezeu va porunci îngerilor Săi să lase vânturile să bată, va

fi o asemenea scenă de război cum nici o pană nu o poate descrie.Biblia şi numai Biblia oferă o viziune corectă asupra acestor

lucruri. Aici sunt descoperite marile scene finale din istoria lumiinoastre, evenimente a căror umbră poate fi simţită deja şi al căror sunetde apropiere face ca pământul să tremure şi oamenii să se îngrozească.

„Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeştelocuitorii; … ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământulcel veşnic! De aceea mănâncă blestemul ţara şi suferă locuitorii ei

pedeapsa nelegiuirilor lor. … Mustul stă trist, via este veştejită; suspinătoţi cei ce erau cu inima veselă. A încetat desfătarea timpanelor, s-asfârşit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria arfei.” Isaia 24,1-8„Vai! ce zi! Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la CelAtotputernic. Nu s-a prăpădit hrana sub ochii noştri? Şi n-a pierit bucuria şi veselia din Casa Dumnezeului nostru? S-au uscat seminţelesub bulgări; grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricatsemănătura! Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci numai au păşune; chiar şi turmele de oi suferă!” „Via este prăpădită,smochinul este veştejit, rodiul, finicul, mărul, toţi pomii de pe câmp s-auuscat... Şi s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!” Ioel 1,15-18.12

„Cum mă doare înlăuntrul inimii mele! … Îmi bate inima, nu pot sătac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiţei şi strigătul de război. Se vesteştedărâmare peste dărâmare, căci toată ţara este pustiită.”

„Mă uit la pământ, şi iată că este pustiu şi gol, mă uit la ceruri, şilumina lor a pierit. Mă uit la munţi, şi iată că sunt zguduiţi; şi toatedealurile se clatină! Mă uit, şi iată că nu este nici un om şi toate păsările

cerurilor au fugit! Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu şi toate cetăţilesale sunt nimicite.” Ieremia 4,19.20.23-26

„Vai! căci ziua aceea este mare, nici una n-a fost ca ea! Este ovreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea.” Ieremia30,7

„Du-te, poporul meu, intră în odaia ta şi încuie uşa după tine;ascunde-te câteva clipe până va trece mânia!” Isaia 26,20


14/22

„Pentru că zici: ‘Domnul este locul meu de adăpost!’ şi faci dinCel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o nenorocire nu te

va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău.” Psalmii91,9.10

„Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbeşte şi cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui. Din Sion,care este întruparea frumuseţii desăvârşite, de acolo străluceşteDumnezeu. Dumnezeul nostru vine şi nu tace.”

„El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să judece pe poporulSău. … Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este cel

ce judecă.” Psalmii 50,1-3; 50,4-6„Fiica Sionului, … te va răscumpăra Domnul din mâna vrăjmaşilortăi. Căci acum multe neamuri s-au strâns împotriva ta şi zic: ‘Să fie pângărită, ca să ne vadă ochii împlinindu-ni-se dorinţa faţă de Sion!’ Darei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile”. „Dar te voivindeca, şi îţi voi lega rănile, zice Domnul. Căci ei te numesc: ‘Celizgonit’, ‘Sionul acela de care nimănui nu-i pasă.’ Aşa vorbeşte Domnul:’Iată, aduc înapoi pe prinşii de război ai corturilor lui Iacov. Şi Mi-e milăde locaşurile lui.”’ Mica 4,10-12; Ieremia 30,17.18

„În ziua aceea, vor zice: Iată, acesta este Dumnezeul nostru, încare aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul încare ne încredeam, acum să ne veselim şi să ne bucurăm demântuirea Lui.”

„El nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său;da, Domnul a vorbit.” Isaia 25,9.8

„Priveşte Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea

Ierusalimul, ca locuinţa liniştită, ca un cort care nu va mai fi mutat. …Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru,Domnul este Împăratul nostru.” Isaia 33,20-22

„El va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinireasupra nenorociţilor ţării.” Isaia 11,4Atunci va fi împlinit ţelul lui Dumnezeu; principiile Împărăţiei Sale vorfi cinstite de toţi cei de sub soare.


15/22

„Nu se va mai auzi vorbindu-se de silnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale ‘Mântuire’, şi porţile tale

‘Laudă.’” „Vei fi întărită prin neprihănire. Izgoneşte neliniştea, căci n-ainimic de temut, şi spaima, căci nu se va apropia de tine.” Isaia 60,18;54,14

Profeţii cărora le-au fost dezvăluite aceste scene au dorit mult să leînţeleagă semnificaţia. Ei au făcut din acestea „ţinta cercetărilor şicăutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurăriavea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei. … Lor le-a fostdescoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri,

… în care chiar îngerii doresc să privească.” 1 Petru 1,10-12Ce însemnătate profundă au pentru noi, cei care stăm pe margineaîmplinirii lor, ce interes viu stârnesc aceste descrieri ale lucrurilor ce vorveni – evenimente pe care, de când primii noştri părinţi şi-au îndreptat paşii în afara Edenului, copiii lui Dumnezeu le-au aşteptat, le-au dorit şile-au cerut în rugăciune!

În acest timp, înaintea marii crize finale, ca şi înainte de primanimicire a lumii, oamenii sunt absorbiţi de plăceri şi caută să-şi satisfacăsimţurile. Acaparaţi de cele văzute şi trecătoare, ei au pierdut din vederecele nevăzute şi veşnice. Ei sacrifică bogăţiile nepieritoare pentrulucrurile care pier o dată cu folosirea lor. Mintea lor trebuie să fieînălţată, iar perspectiva lor asupra vieţii, lărgită. Ei au nevoie să fietreziţi din letargia visării lumeşti.

Din înălţarea şi prăbuşirea naţiunilor, aşa cum este descoperit înmod lămurit în paginile Sfintelor Scripturi, ei au nevoie să înveţe cât delipsită de valoare este doar slava exterioară şi cea lumească. Babilonul,cu toată puterea şi splendoarea lui, pe care lumea nu le-a mai văzut

niciodată de atunci – putere şi splendoare ce le păreau stabile şi durabileoamenilor din zilele acelea –, cum s-a stins cu desăvârşire! A pierit „cafloarea ierbii”. Aşa piere tot ceea ce nu Îl are pe Dumnezeu ca temelie. Nu poate rezista decât ceea ce este întreţesut cu ţelul Său şi Îi exprimăcaracterul. Principiile Sale sunt singurele lucruri statornice pe care lecunoaşte lumea noastră.

Învăţarea acestor mari adevăruri le este necesară celor vârstnici şicelor tineri. Avem nevoie să studiem împlinirea scopului lui Dumnezeu


16/22

în istoria naţiunilor şi în descoperirile privitoare la lucrurile care se vorîntâmpla, aceasta pentru a putea evalua la adevărata lor valoare lucrurile

văzute şi cele nevăzute; pentru a putea învăţa care este adevăratul ţel alvieţii; pentru ca, privind lucrurile vremelnice în lumina veşniciei să le putem găsi utilizarea cea mai nobilă şi cea cu adevărat potrivită lor.Astfel, învăţând aici principiile Împărăţiei Sale şi devenind supuşii şicetăţenii ei, să putem fi pregătiţi la venirea Sa să intrăm împreună cu Elîn stăpânirea ei.

Ziua aceasta este chiar înaintea noastră. Pentru lecţiile care trebuiesă fie învăţate, pentru lucrarea care trebuie înfăptuită, pentru caracterul

pe care să ni-l desăvârşim, timpul rămas este foarte scurt.„Iată, casa lui Israel zice: ‘Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape săse împlinească, şi prooroceşte pentru vremuri depărtate!’ De aceea,spune-le: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘Nu va mai fi zăbavă înîmplinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul pe care-l voi rosti, se va împlini,zice Domnul, Dumnezeu”’. Ezechiel 12,27.28

Hristos Lumina lumii - Cap.13 – BIRUINŢA

"Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streaşinatemplului şi I-a zis: Dacă ieşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căcieste scris: El va porunci îngerilor Să vegheze asupra Ta ; Şi Ei te vor lua pe mâini, Ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră ".

Satana credea că acum dă luptă cu Isus pe terenul Lui. Însuşivrăjmaşul acesta înverşunat folosea cuvinte care porneau din gura lui

Dumnezeu. El încă se mai arăta ca un înger de lumină şi da de înţeles căare cunoştinţe din Scriptură şi că înţelege valoarea celor scrise. Isus afost mai înainte Cuvântul lui Dumnezeu ca să-Şi susţină credinţa, iarispititorul îl folosea acum cu gândul să sprijine amăgirea. El spunea că avrut doar să vadă câtă credinţă are Isus şi acum Îi lăudă statornicia.Deoarece Mântuitorul a arătat că are încredere în Dumnezeu, Satanastăruia ca El să dea o nouă dovadă de credinţă. Dar ispita este din nou


17/22

începută prin cuvintele care semănau îndoială: "Dacă eşti Fiul luiDumnezeu". Hristos era ispitit să răspundă la acest "dacă"; dar s-a

abţinut şi n-a îngăduit nici mai slabă umbră de îndoială. El nu avea de cesă-şi pună viaţa în primejdie pentru a da o dovadă lui Satana.

Ispititorul gândea că se poate folosi de firea omenească a lui Hristosşi căuta să-L aducă la îngâmfare. Cu toate că Satana poate ademeni pecineva, totuşi nu poate să-l constrângă la păcat. El a spus lui Isus:"aruncă-Te jos", ştiind că El nu-L putea arunca pentru că atunci

Dumnezeu ar fi intervenit şi L-ar fi salvat. Satana nu putea nici să-loblige pe Isus să se arunce. Dacă Hristos nu consimţea la ispită, nu puteafi biruit. Nici toată puterea pământului sau a infernului nu putea să-Lforţeze să Se depărteze cât de puţin de voia Tatălui Său.

Ispititorul nu ne poate constrânge niciodată să păcătuim. El nu poate să ne stăpânească mintea decât dacă ea este predată puterii lui.Întâi trebuie să consimtă voinţa şi credinţa trebuie să se desprindă de

Hristos şi numai după aceia poate Satana să-şi exercite puterea asupranoastră; dar orice dorinţă păcătoasă pe care o cultivăm îi dă lui un punctde sprijin. Orice punct în care noi nu ajungem la o măsură pusă deDumnezeu este o poartă deschisă pe care poate să intre vrăjmaşul să neispitească şi să ne distrugă. Şi orice greşeală sau înfrângere din parteanoastră dă diavolului prilej să învinuiască pe Hristos. Când Satana citafăgăduinţa: "El va porunci îngerilor să vegheze asupra Ta", a lăsat la o

parte cuvintele: "Să te păzească în toate căile Tale"; adică în toate căileîn care putem alege pe Dumnezeu. Isus a refuzat să lase calea ascultării.Deşi avea o încredere deplină în Tatăl Său, nu vroia să Se aşeze fără să Ise ceară într-o situaţie care ar fi făcut necesară intervenţia Tatălui pentrua-l salva de la moarte. El nu voia să forţeze cerul să vină să-L scape şiastfel să greşească şi să nu dea omului o pildă de încredere şisupunere. Isus a spus Satanei: "De asemenea este scris: Să nu ispiteşti


18/22

pe Domnul, Dumnezeul tău". Cuvintele acestea le spusese Moisecopiilor lui Israel când însetaseră în pustie şi au cerut ca Moise să le dea

apă, strigând: "Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?" Exod.17,7. Dumnezeu făcuse pentru ei minuni şi, cu toate acestea, în vreme deîncercare s-au îndoit şi au cerut o dovadă că El era cu ei. În necredinţalor, ei căutau să-L pună la încercare. Satana îl constrângea pe Hristos săfacă acelaşi lucru. Dumnezeu dăduse dovadă că Isus era Fiul luiDumnezeu. Şi acum, dacă ar fi cerut o dovadă că El era Fiul luiDumnezeu, ar fi însemnat să pună la încercare Cuvântul lui Dumnezeu -

să-L ispitească. La fel ar fi când ar cere cineva un lucru pe careDumnezeu nu l-a făgăduit. Ar însemna neîncredere şi ar fi de fapt oîncercare sau ispitire a Lui. Noi nu trebuie să cerem lui Dumnezeu cevaca să încercăm dacă va împlini Cuvântul Său, ci pentru că îl va împlini;nu să încercăm dacă ne iubeşte. "Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui ! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că Eleste şi că răsplăteşte pe cei ce Îl caută". Evr.11,6.

Dar credinţa nu e în nici un fel amestecată cu încumetarea. Numaiacela care are adevărata credinţă este sigur fără de încumetare. Căciîncumetarea este o credinţă contrafăcută de Satana. Credinţa cere custăruinţă împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu şi aduce roade înascultare. Încumetarea se întemeiază şi ea pe făgăduinţe, dar le foloseşteca şi Satana pentru a acuza nelegiuirea. Credinţa ar fi făcut pe primiinoştri părinţi să se încreadă în iubirea lui Dumnezeu şi să asculte de

poruncile Lui. Încumetarea i-a făcut să încalce legea Lui crezând căiubirea Lui cea mare îi va scăpa de urmările păcatului lor. Aceea nu estecredinţă, care cere favoarea cerului fără să împlinească condiţiile pe bazacărora urmează să se acorde harul. Adevărate credinţă se întemeiază pefăgăduinţele şi pe urmările Sfintei Scripturi. Deseori, când Satana nureuşeşte să provoace îndoiala, reuşeşte să ne aducă la încumetare. Dacăne poate face să ne aşezăm fără să fie nevoie în calea ispitei, ştie că


19/22

biruinţa e a lui. Dumnezeu va apăra pe toţi aceia care merg pe cărareaascultării, dar când omul se depărtează de ea, ajunge pe terenul lui

Satana. Acolo cădem cu siguranţă. Mântuitorul ne-a dat porunca aceasta:"Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită". Marcu 14,38. Meditaţiaşi rugăciunea ne vor feri de a ne arunca de bună voie în calea primejdieişi în felul acesta vom fi scăpaţi de multe înfrângeri. Cu toateacestea, să nu pierdem curajul atunci când suntem atacaţi de ispită.Adesea când ajungem într-o încercare ne îndoim că Duhul Sfânt ne duce până acolo. Dar conducerea Duhului a dus pe Isus în pustie ca să fie

ispitit de Satana. Când Dumnezeu ne duce într-o încercare, El are un plan de îndeplinit pentru binele nostru. Isus nici nu s-a încrezut înfăgăduinţele lui Dumnezeu mergând fără să fie nevoie în ispită s-adescurajat când a venit ispita asupra Lui. Noi deci să nu facem altfel."Dumnezeu care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci împreună cu ispita a pregătit şi mijlocul ca să ieşiţidin ea, ca să puteţi răbda. " El zice "Adu ca jertfă lui Dumnezeu

mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt. Cheamă-Măîn ziua necazului şi eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi". 1 Cor.10,13;50,14.15. Isus a biruit şi în cea de-a doua ispită; şi acum Satana s-a arătat în adevăratul lui caracter. Dar nu s-a arătat într-un chipîngrozitor de monstru, cu copite despicate şi cu aripi de liliac. El era unînger puternic, cu toate că era căzut. El îşi zicea că este domnul revolteişi dumnezeul acestei lumi.

Aşezând pe Isus pe un munte înalt, Satana a făcut ca toateîmpărăţiile lumii, cu toată slava lor, să treacă în viziune panoramică pedinaintea Lui. Lumina soarelui bătea strălucitor pe oraşe mari cu temple,cu palate de marmură, pe întinse câmpii roditoare şi livezi încărcate defructe. Urmele răutăţii erau ascunse. Ochii lui Isus, care în ultima vremeîntâlniseră numai tristeţe şi pustietate, priveau acum la scene deneîntrecută frumuseţe şi îmbelşugare. Atunci s-a auzit şi glasul


20/22

ispititorului: "Ţie îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii;căci mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc. Dacă Te vei închina

înaintea mea, toată va fi a Ta". Misiunea lui Hristos putea să fieîmplinită numai prin suferinţă. În faţa Lui era o viaţă de tristeţe, degreutăţi şi de lupte şi o moarte de ocară. Trebuia să poarte păcatele lumiiîntregi. Trebuia să sufere despărţirea de iubirea Tatălui Său. Iată, acumispititorul se oferea să predea puterea pe care o luase pe nedrept. Hristosse putea salva de viitorul acela îngrozitor recunoscând supremaţia luiSatana. Dar dacă făcea lucrul acesta ar fi însemnat să renunţe la biruinţa

în lupta cea mare. Satana păcătuise în ceruri căutând să se înalţemai presus de Fiul lui Dumnezeu. Dacă acum câştiga însemna carevolta să triumfe. Când Satana a declarat lui Hristos: împărăţiile şislava lumii îmi sunt date mie şi le dau oricui voiesc, el a spus adevărulnumai în parte şi l-a spus numai pentru a servi la cauza lui printr-o nouăînşelăciune. Împărăţia lui Satana era ceea ce el smulsese de la Adam,Dar Adam nu era decât reprezentantul Creatorului. Stăpânirea lui nu era

independentă. Pământul era a lui Dumnezeu, şi El a dat totul Fiului Său.Adam trebuia să domnească în calitate de supus a lui Hristos. Deşi printrădare Adam a trecut stăpânirea lui în mâinile lui Satana, Hristos arămas împărat de drept. De aceia şi spunea Domnul către Nebucadneţar:"Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, şi o dă cui îi place". Daniel 4,17.Satana poate exercita stăpânire smulsă prinînşelăciune numai atât cât îi îngăduie Dumnezeu. Când ispititorul a

oferit lui Hristos împărăţia şi slava luminii, a propus prin aceasta luiHristos să predea adevăratul lui mod de a împărăţi asupra lumii şi să aibăstăpânirea ca un supus a lui Satana. O asemenea împărăţie dorea să aibăşi iudeii. Ei doreau împărăţia acestei lumi. Dacă Hristos ar fi dorit să ledea asemenea împărăţie, L-ar fi primit cu mare bucurie. Dar asupra eizăcea blestemul păcatului, cu toate nenorocirile aduse de el. Hristos aspus atunci ispititorului: "Înapoia Mea, Satano! Este scris: "Domnul,


21/22

Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti ". Acela care serevoltase în cer oferea lui Hristos împărăţiile acestei lumi ca să cumpere

omagiul Lui faţă de principiile răutăţii; dar el nu putea fi cumpărat. Elvenise să întemeieze o împărăţie a neprihănirii şi nu ave de gând să-şi părăsească planurile. Cu aceeaşi ispită Satana se apropie de oameni, faţăde care are mai mare succes decât faţă de Hristos. Oamenilor le ofereaîmpărăţia acestei lumi, cu condiţia să recunoască supremaţia lui. El lecerea să jertfească cinstea, să desconsidere conştiinţa şi să se lasestăpâniţi de egoism. Hristos îi invită să caute mai întâi Împărăţia lui

Dumnezeu şi neprihănirea ei; Dar Satana îi urmăreşte şi le spune:"Oricât ar fi de adevărate lucrurile despre viaţa veşnică, dacă vrei să aisucces în lumea aceasta, trebuie să-mi serveşti mie. Eu ţin în mâna mea binele tău. Pot să-ţi dau bogăţii, plăceri, onoruri şi fericire. Ascultăsfatul. Nu te lăsa sedus de idei ciudate de cinste sau sacrificiul de sine.Calea ţi-o pregătesc eu". Astfel sunt rătăciţi foarte mulţi oameni. Ei suntde acord să trăiască pentru slujirea eului şi Satana este mulţumit. În timp

ce-i adoarme cu nădejdea de a pune stăpânire pe lume, el câştigăstăpânire asupra vieţii lor. Dar el oferă ceea ce nu le poate da şi încurând le va fi luat. În schimb îi mângâie cu dreptul lor la moştenireafiilor lui Dumnezeu. Satana pusese la îndoială faptul că Isus era fiul luiDumnezeu, dar când a fost respins, i s-a dat dovadă că el nu puteaconteste acesta. Dumnezeu a străbătut corpul omenesc suferind. Satanan-a avut putere să se împotrivească poruncii. Scrâşnind de umilinţă şi

ură, a fost silit să se retragă din faţa Răscumpărătorului omenirii.Biruinţa lui Hristos era tot aşa de desăvârşită ca şi înfrângerea lui Adam.

Tot aşa şi noi putem să ne împotrivim ispitei şi să obligăm peSatana să plece de la noi. Isus a câştigat biruinţa prin supunere şicredinţă în Dumnezeu, iar prin apostolul ne spune: "Supuneţi-vădiavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi el se vaapropia de voi". Iacov 4,7.8. Noi nu ne putem salva singur din puterea


22/22

ispititorului. El a biruit omenirea şi atunci când încercăm să-i stămîmpotrivă prin puterile noastre ajungem cu siguranţă o pradă a vicleniei

lui. "Dar numele Domnului este un turn tare. Cel neprihănit fuge în el şistă la adăpost". Prov. 18,10. Satana tremură şi fuge din faţa celei maislabe fiinţe care găseşte în numele aceste puternic.

După ce vrăjmaşul s-a depărtat, Isus a căzut sfârşit de putere la pământ, cu faţa palidă, ca mort. Îngerii cerului vegheaseră asupra luptei privind la iubitul lor Conducător care trecea prin suferinţe aşa de mari

pentru a ne deschide o cale de scăpare. El a suferit încercarea aceasta,mai mare decât vom fi chemaţi să suportăm vreodată. Îngerii slujeauacum Fiului lui Dumnezeu, care zăcea ca mort la pământ. A fost întăritcu hrană, mângâiat cu cuvinte de iubire din partea tatălui Său şi prinasigurarea că întreg cerul a triumfat prin biruinţa Lui. Recăpătându-şi puterile, inima lui mare se îndreptă plină de iubire către om şi El porneşte mai departe să termine lucrarea pe care o începuse cu gândul sănu Se odihnească până când nu va fi înfrânt vrăjmaşul şi neamulomenesc nu va fi răscumpărat. Noi nu vom putea pricepe cât a costatrăscumpărarea noastră, până nu vom sta în faţa lui Dumnezeu, împreunăcu Răscumpărătorul nostru. Când slava locuinţelor veşnice va străluciînaintea ochilor noştri extaziaţi, ne vom aminti că Isus a părăsit toateacestea pentru noi şi nu numai că S-a exilat din curţile cereşti, dar ariscat să fie înfrânt şi să fie pierdut pentru veşnicie. Atunci vom depunela picioarele Lui coroanele noastre şi vom cânta cu tărie: "Vrednic este

Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea,tăria, cinstea, slava şi lauda." Apoc.5,12.

comentariu -daniel cap 4 -egw

Documents