_________________________��_________________________

Despre Sfânta Scriptură, Sfânta TradiŃie şi Biserică în discursul teologic ortodox

Paul Krizner

Facultatea de teologie ortodoxă (pastorală)

Universitatea Aurel Vlaicu Arad

__________________________��_________________________

1. GeneralităŃi

Pentru a înŃelege rolul Sfintei Scripturi în viaŃa credinciosului trebuie să vorbim întâi de toate de modul în care a apărut această Carte a cărŃilor. Biserica ne învaŃă că Dumnezeu s-a descoperit oamenilor prin două căi şi anume: pe cale naturală sau revelaŃe naturală şi pe cale supranaturală sau revelaŃie supranaturală.

RevelaŃia naturală este descoperirea sau cunoaşterea voii lui Dumnezeu din însăşi fiinŃa lucrurilor, a lumii, din structura fiinŃei umane, din ordinea şi armonia existentă în întregul cosmos şi în structura făpturilor, iar nu în ultimul rând şi în tendinŃa pe care o are omul de a se îndrepta spre Cel al cărui chip şi asemănare o are, adică de a se întoarce la Dumnezeu. Este necesar să ştim că toată creaŃia fie cea animală, vegetală sau umană, este Ńinută la existenŃă cu puterea lui Dumnezeu care este prezent în viaŃa omului şi a întregii lumi prin lucrarea şi purtarea Sa de grijă neântreruptă.1 RevelaŃia naturală se poate observa în ori ce lucru al lumii acesteia astfel că psalmintul David spune: „Cerurile spun mărirea lui Dumnezeu iar facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei spune cuvânt şi noaptea nopŃii vesteşte ştiinŃă. (Psalmul 18:1-22)”; în alt loc spune: ,,Vestit-au cerurile dreptatea Lui şi au văzut popoarele slava Lui (Psalmul 96:6)”, iar dacă cercetăm cu atenŃie Psalmul 103 vom observa că acest psalm este practic un imn adus Creatorului şi proniatorului Dumnezeu. Apostolul neamurilor spune în Epistola către romani că: „cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înŃelegându-se din făpturi, adică veşnica lui putere şi dumnezeire aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare. (Romani 1:20)”

Din cele spuse până aici se poate observa modul în care Dumnezeu S-a descoperit oamenilor pe cale naturală încă de la întemeierea lumii, dar mai există un alt mod prin care Dumnezeu Şi-a arătat voia, şi anume, descoperirea supranaturală.

1 pr. prof. Dr. Dumitru Radu, Îndrumări Misionare (Bucureşti: Editura

Institutului Biblic şi de Misiune Bisericii Ortodoxe Române, 1986), 33. 2 Noul Testament cu Psalmi, editat cu binecuvântarea P.S Andrei AndreicuŃ,

(Alba-Iulia: Editura Epioscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, 1992).

26

RevelaŃia supranaturală, sau descoperirea supranaturală şi pozitivă, este o completare a revelaŃiei naturale. Prin aceasta omul are posibilitatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu în lucrurile Sale mai deplin, dar bineînŃeles doar atât cât îi este necesar omului pentru mântuire. Descoperirea lui Dumnezeu faŃă de om prin revelaŃia supranaturală se poate face prin sfinŃii îngeri, prooroci sau trimişi ai Domnului, fiind însoŃiŃi de semne externe cum ar fi minunile sau profeŃiile.

Pentru a înŃelege ideea de revelaŃie supranaturală omul trebuie să aibă credinŃă, pentru că sunt lucruri pe care mintea şi raŃiunea umană nu le pot percepe.3 Descoperirea supranaturală s-a făcut treptat prin trei mari etape: revelaŃia primordială, revelaŃia specială şi revelaŃia dumnezeiască unitară şi absolută de care nu ne vom ocupa în lucrarea de faŃă, ultima fiind primită de la însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat, adică de la Iisus Hristos. Această revelaŃie dumnezeiască absolută s-a făcut prin Sfânta Scriptură a Noului Testament.4 Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola către Evrei următoarele: „După ce Dumnezeu odinioară în multe rânduri şi-n multe chipuri, a vorbit părinŃilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor la toate şi prin care a făcut şi veacurile (Evrei 1:1-2).” Astfel, revelaŃia divină, sau descoperirea dumnezeiască, ni s-a transmis nouă pe două căi: cea a Sfintei Scripturi şi a Sfintei TradiŃii. ÎnvăŃătura despre Iisus Hriastos Cel răstignit şi înviat pe care o propovăduieşte Biserica este cuprinsă în Sfânta Scriptură şi Sfânta TradiŃie. Prin cărŃile sfinte ni se păstrează cuvântul lui Dumnezeu transmis oamenilor şi redat în scris de autori sfinŃi, sub inspiraŃia Duhului Sfânt5, iar o parte din învăŃătura lui Hristos s-a transmis prin viu grai, învăŃătură care a fost consemnată ulterior în scris.

Încercăm în cele ce urmează să prezentăm rolul pe care îl are Sfânta Scriptură în viaŃa bisericească şi cum se înterpretează mesajul Evanghelic şi influeŃa modernizării gândirii Sfintei Scripturi.

2. Sfânta Scriptură sau Biblia

Provine din grecescul βίβλιον, βίβλια, însemnând carte, cărŃi, şi din latinescul scripturae, scriptum, 6 fiind o colecŃie de cărŃi scrise de profeŃi, apostoli şi alŃi oameni aleşi de Dumnezeu, sub inspiraŃia Duhului Sfânt, în care sunt cuprinse, atât norme de credinŃă, de

3 Pr. prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid, prof. dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica

Ortodoxă (Cluj-Napoca: Renaşterea, 2000), 63. 4 Ibidem., 34. 5 Pr. conf. Dr. Ioan Tulcan, Teologia ŞtiinŃa mărturisitoare despre Duzmnezeu

(Arad: 2004, ed. II), 94. 6 Prof. Mariul Lungu, Prof. Mariana Lungu, DicŃionar Român-Latin, Latin-

Român (ConstanŃa: 2003), 371, col. I.

27

conduită, cât şi unele relatări istorice descoperite de Dumnezeu oamenilor, având ca scop mântuirea fiecăruia din noi. Sfânta Scriptură este alcătuită din două părŃi şi anume Vechiul Testament, cuprinzând 39 de cărŃi canonice, în care este prezentată istoria revelaŃiei de la Adam până la Hristos, şi 13 cărŃi anaghinoscomena adică bune de citit, şi Noul Testament, care cuprinde un număr de 27 de scrieri, toate canonice, cuprinzând descoperirea dumnezeiască făcută de a doua persoană a Sfintei Treimi, de Iisus Hristos, şi transmisă de SfinŃii Apostoli ucenicilor lor şi astfel întregii lumii7. Concretizarea şi definitivarea canonului Sfintei Scripturi a avut loc la începutul secolului al IV-le la primul Sinod Ecumenic, de la Nicea din 325.

Validitatea Vechiului Testament o face însuşi Mântuitorul Iisus Hristos prin cuvintele: „Să nu socotiŃi că am venit să stric legea sau proorocii. N-am venit să stric ci să împlinesc (Matei 5:17)”. De asemenea există un raport strâns între cele două testamente despre care Fericitul Augustin spunea: „Novum Testamentum in vetere latet, Vetus Testamentum in novo patet” adică „Noul Testament e ascuns în cel Vechi, Vechiul Testament se deschide în cel Nou.”

Sfânta Scriptură este cartea de căpătâi a Bisericii. De aceea citirea ei este recomandată credincioşilor, iar cât despre interpretarea, tălmăcirea şi învăŃătura ei trebuie avută mare grijă, căci nu toŃi au această putere sau acest dar de a explica Sfânta Scriptură. Interpretarea textului Scripturii este anevoios şi trebuie să existe un îndrumător ales. Gândindu-ne aici la famenul de la curtea împărătesei Candachia a Etiopiei care citea despre jertfa pe cruce a lui Hristos, din proorocul Isaia, dar neînŃelegănd ce citeşte, îl întreabă pe diaconul Filip cerându-i ajutor. Filip în întreabă: ,,ÎnŃelegi, oare, ce citeşti? Iar el a zis: Cum, aşi putea să înŃeleg dacă nu mă va călăuzi cineva? (Faptele Apostolilor 8:30)” Această întâmplare denotă faptul că citirea Scripturii este obligatorie tuturor creştinilor, dar când este vorba de înterpretare trebuie avută mare atenŃie, căci spune Apostolul Petru cu privire la unele scrieri ale Apostolului Pavel că „în ele sunt unele lucruri anevoie de înŃeles pe care cei neştiutori şi neântăriŃi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi spre a lor pierzanie. (II Petru 3:6)” Aşadar, interpretarea Evangheliei trebuie făcută după învăŃătura Bisericii al cărei cap este Iisus Hristos.

2.1. Interpretarea mesajului Evangheliei

Biserica Ortodoxă recomandă fiecărui creştin lectura Sfintei Scripturi pentru o mai bună cunoaştere a conŃinutului ei, dar în privinŃa interpretării se cer persoane autorizate, pentru că în decursul istoriei au apărut multe greşeli de interpretare, chiar erezii, unii răstălmăcind

7 I. Todoran, Arhid, I Zăgrean, op cit, 66.

28

Evanghelia lui Hristos după bunul lor plac. Un rol important în istoria ecclesială l-au avut şi-l au icoanele şi scenele religioase din biserică, ele fiind o Biblie în imagini,8 Ńinând seama că mulŃi creştini nu ştiau să scrie sau să citească.

Mântuitorul Hristos şi-a trimis discipoli la propovăduire spunând: „Mergând învăŃaŃi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăŃându-le să păzească toate câte Eu v-am poruncit vouă, iată Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului... (Matei 28:19-20)” Această menire au primit-o ca o misiune pentru ca toŃi să cunoască învăŃătura Domnului, iar apostolii, la rândul lor au sfinŃit episcopi şi preoŃi pentru transmiterea pe mai departe a cuvântului Evangheliei. Astfel se poate vorbi despre sucesiunea apostolică, deoarece Apostolul neamurilor spune: „Cum vom propovădui dacă nu suntem trimişi? (Romani 10:15)” şi întreabă: „Oare toŃi sunt apostoli? Oare toŃi sunt învăŃători(I Corinteni 12, 29)?” Aşadar, interpretarea cuvântului Evangheliei presupune o legătură harică cu Dumnezeu prin succesiune apostolică.

Despre înterpretarea textului Sfintei Scripturi se ocupă Ermineutica biblică, fiind parte a disciplinelor teologice exegetice, care are ca scop clarificarea şi explicarea interpretării textului Evangheliei,9 şi de a mijloci cunoaşterea adevărurilor cuprinse în Sfânta Scriptură atât cât este necesar pentru mântuire. În privinŃa interpretării textelor scripturistice trebuie să Ńinem seama de trei etape şi anume: contextul, pretextul şi subtextul unei fraze sau a unei propoziŃii biblice analizate.10 Având aceste coordonate se poate interpreta un text scripturistic fără a cădea în greşală sau în interpretare eronată. Se întâmplă adesea să se piardă înŃelegerea şi sensul Scripturii, mai ales în zilele noatre, în care tot felul de culte mai mult sau mai puŃin recunoscute de stat, prezintă în predici opiniile personaleale ale vorbitorilor, învăŃând că Hristos, fie este doar uman, fie doar divin, uitând că, de fapt, Iisus Hristos este a doua Persoană a Sfintei Treimi şi este Persoana divino-umană.

Predicarea cuvântului Evangheliei trebuie să fie în conformitate cu învăŃătura Sfintelor Sinoade ale Bisericii, şi cerându-se să se transmită mesajul unic, fără alte adose sau influenŃe de tot felul, păstrându-se identitatea cuvântului. Nu trebuie să acceptăm o predicare a Evangheliei străine făcută proprie predicatorului, în cazul

8 Pr. lect. Dr. Nicu Ioan Bredea, Icoana Chip al Dumnezeirii în teologtia

Sfântului Ioan Damaschin şi a Sfântuzlui Teodor Studitul (Arad: 2007). 9 Pr. prof. dr. Mircea Basarab, Ermineutica biblică (Oradea: Editura Episcopiei

Ortodoxe Române Orarea, 1997), 17. 10 Florea Lucaci, PropoziŃii biblice-interpretări logico filosofice (Cluj-Napoca:

Ed. Eikon, 2005).

29

nostru preotul trebuie să transmită învăŃătura lui Hristos nealterată precum a primit-o de la El prin SfinŃii Apostoli şi ucenicii acestora.11

2.2. Modernizarea gândirii Sfintei Scripturi

În veacul nostru tot mai mulŃi oameni se plâng de faptul că nu mai înŃeleg cuvintele Scripturii că ar fi învechite sau arhaice şi se cere o modernizare atât a textului cât şi a gândirii acestor texte scripturistice. Această neînŃelegere a Scripturii se datorează secularizării şi desacralizarii oamenilor. Firea umană decăzută păcătoasă nu mai poate înŃelege cuvintele Mântuitorului din cauza împietririi inimi ei, şi astfel omul se rupe de trăirea autentică, liturgică cu Hristos rezumându-se la un formalism al înŃelegerii Scripturii, luând doar ce-i place şi ce-i convine. Este necesar de ştiut că nu suntem credincioşi de duminică, ci întreaga noastră viaŃă trebuie să se bazeze pe dogmele şi învâŃăturile Bisericii. Atâta timp cât ne rezumăm la Dumnezeu ca la ceva foarte vag şi nesemnificativ, nu vom putea înŃelege adevărata semnificaŃie a Evangheliei, şi deci, modernizarea ar fi inutilă. Dar ce dorim să modernizăm? Interpretarea? Gândirea Sfintei Scripturi? Nu este necesar, pentru că prin modernizarea gândirii Scripturii suntem în pericol de a pierde unitatea Cuvântului lui Dumnezeu în procesul unei interpretări continue.12

Prin această modernizare se pierde şi rolul moral al Sfintei Scripturi care a fost prezentat de Mântuitorul Însuşi, cât şi de SfinŃii Apostoli, ca fiind strâns legat de cea a dogmei. Prin acest rol moral al Scripturii ni se prezintă cum putem ajunge la desăvârşire, la sfinŃenie, iar legea morală scripturistică este înfăŃişată prin persoana Mântuitorului Iisus Hristos, prin învăŃătura şi viaŃa Sa.13

3. Sfânta TradiŃie Fiind cel de al doilea izvor de transmitere al revelaŃiei supranaturale, se poate spune că, la rândul ei, are două sensuri: 1) acŃiunea de a transmite învăŃătura de credinŃă prin viu grai sau din gură în gură, şi 2) conŃinutul sau obiectul însuşi al transmiterii şi predării.14 Termenul de tradiŃie provine din limba latină tradiŃio şi înseamnă predare transmitere. În sens teologic însă, TradiŃia înseamnă totalitatea adevărurilor revelate care nu se cuprind în Sfânta Scriptură, fiind

11 Pr. Georges Florovsky, O viziune ortodoxă Biblie, Biserică, TradiŃie (Alba-

Iulia: Reîntregirea, 2006), 31-32. 12 Ibidem., 33. 13 Mitropolit dr. Nicolae Mladin, prof. Diac. Dr. Orest Bucevschi, Prof. dr.

Constantin Pavel, pr, diac, dr, Ioan Zăgrean, Teologia Ortodoxă Morală (Alba-Iulia: Reîntregirea, 2003, vol I), 33.

14 I. Tulcan, op cit, 99.

30

transmise prin viu grai de către Mântuitorul Iisus Hristos şi SfinŃii Apostoli, iar mai târziu au fost consemnate în scris.15

łinând seama că Sfânta Scriptură a fost scrisă ocazional, se subînŃelege că au existat şi alte lucruri şi minuni pe care le-a săvârşit Mântuitorul, care nu au fost consemnate. În acest sens, mărturie stau următoarele texte scripturistice pe care le consemnează Evanghelistul Ioan, care spune: „Sunt însă şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus iar care dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, ni se pare că nici în lumea aceasta n-ar încăpea cărŃile ce s-ar fi scris. (Ioan 21:25)”, iar în alt loc zice: „Încă şi alte multe semne a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. (Ioan 20:30)”. Se observă că cealaltă parte a revelaŃiei, a descoperiri dumnezeieşti, s-a transmis prin viu grai, purtând numele de Predanie sau Sfânta TradiŃie.

Transmiterea prin viu grai a unor învăŃături date de Dumnezeu este specifică Bisericii Ortodoxe şi Romano-Catolice. În rest, atât Bisericile protestante cât şi cele evanghelice (neoprotestante) nu recunosc Sfânta TradiŃie ca pe o a doua cale şi formă de transmitere a cuvântului divin16. Ca argument scripturistic al existenŃei Sfintei TradiŃii propunem textul de la Matei „...să păzească toate câte eu v-am poruncit vouă (Matei 28:20)” sau „...care nu sunt scrise în cartea aceasta. (Ioan 20:30-31)” sau un altul „Multe având a vă scrie n-am voit să le scriu pe hârtie şi cu cerneală ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vorbesc gură către gură (II Ioan 1:12)” şi „...adevăratul har a lui Dumnezeu este acela în care staŃi (I Petru 5:12).” Apostolul Pavel spune: ,,...că prin descoperire mi s-a dat în cunoştinŃă această taină, precum v-am scris înainte pe scurt. (Efeseni 3:3)”, iar tesalonicenilor le recomandă: „Deci, fraŃilor staŃi neclintiŃi şi ŃineŃi predaniile pe care le-aŃi învăŃat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. (II Tesaloniceni 2:15)”

Iată dar motivul pentru care Sfânta TradiŃie are un rol la fel de important în Biserica Ortodoxă, pentru că învăŃăturile sunt transmise pe cale orală de la Mântuitorul prin SfinŃii Apostoli şi aceştia mai departe prin episcopi şi preoŃi, deci au aceeaşi valoare ca şi Sfânta Scriptură.17

Aşadar trebuie să ştim că Sfânta Scriptură şi Sfânta TradiŃie au aceeaşi valorare în Biserică şi aparŃin acesteia iar împreună reprezintă temeiurile învăŃăturii creştine ortodoxe, pentru că ele păstrează, conŃin şi transmit aceeaşi revelaŃie supranaturală dumnezeiască.18 Sfânta Scriptură, TradiŃia şi Biserica formează un întreg ale căror părŃi se

15 I. Todoran, I Zăgrean, op cit, 68. 16 D. Radu, op cit, 45. 17 Ibidem., 49. 18 Prof. Nicolae ChiŃescu, Scriptură, TradiŃie şi tradiŃii în Ortodoxia, XV, 1963

NR. 3-4.

31

completează şi se intercondiŃionează reciproc, astfel că, pentru a înŃelege corect Sfânta Scriptură trebuie să Ńinem seama de contextul larg al Sfintei TradiŃii, care este lucrarea Duhului Sfânt în conştiinŃa Bisericii.19

3.1. TradiŃia în Biserica Primară

SfinŃii PărinŃi vorbesc despre Sfânta TradiŃie ca despre un lucru care prezintă adevărul de credinŃă la fel ca şi Sfânta Scriptură. Astfel că Sfântul VicenŃiu al Lerinului susŃine că învăŃătura de credinŃă s-a transmis prin „duplici modo..primum scilicet divinae legis auctoritate, tum deide ecclesiae catholicae traditione” adică „în două feluri, cât se poate de clar prin autoritatea Sfintelor Scripturi şi, mai apoi, prin TradiŃia Bisericii universale”, de asemenea tot el spune că trebuie să păstrăm ceea ce a fost crezut întotdeauna, pretutindeni şi de către toŃi – „teneamus quod ubique, quod semper,quod ab omnibus creditum est”20. Aşadar, acest părinte bisericesc susŃine că TradiŃia are un rol important, nefiind o secvenŃă independentă, astfel că TradiŃia nu este altceva decât „Scriptura înŃeleasă ortodox”.21

În perioada Bisericii Primare, TradiŃia era şi un principiu de interpretare sau erminie. Astfel că citirea şi înŃelegerea Sfintei Scripturi se putea face numai în contextul unei TradiŃii apostolice vii. Dr. Ellen Flesseman-von-Leer spunea: „Scriptura fără interpretare nu este deloc scriptură; momentul biblic intră în actualitate şi prinde viaŃă numai când este întotdeauna interpretat prin ochii Sfintei Scripturi” astfel că „Interpretarea reală a Scripturii este predica Bisericii este TradiŃie.”22

Sfântul Atanasie spune că Biserica s-a întemeiat pe trei termeni: tradiŃie (παραδοσις) de la însuşi Hristos, învăŃătură (δίδασκαλία) prin SfinŃii Apostoli şi credinŃa (πίστις) Bisericii întregi. Alături de aceşti părinŃi ai Bisericii se numără şi Sfântul Vasile cel Mare, care, pe baza TradiŃiei, în opera sa De Spiritus Sancto, rezolvă o problemă de doctrină care nu se găseşte în Scriptură.23 Fericitul Augustin (354-430) spune că el crede în Evanghelie, fiind inspirat de praendicantibus-sul Bisericii.24 Observăm că revelaŃia supranaturală transmisă prin Sfânta TradiŃie era recunoscută şi de PărinŃii Bisericii pe care chiar ei o menŃionează ca fiind transmiterea învăŃăturii SfinŃilor Apostoli pe cale orală, iar ulterior trecută în scris.

19 D. Radu, op cit, 51. 20 G. Florovsky, op cit, 137. 21 Ibidem. 22 Dr. Ellen Flesseman-von-Leer, Despre Irineu, 159-187. 23 G Florovsky, op cit, 158. 24 I. I. Bujor, Fr.Chiriac, Scriitori Bisericeşti latini (Cluj-Napoca: 2005), 192-

232.

32

Se cere de către scritorii bisericeşti cinstirea deopotrivă, atât a Sfintei Scripturi, cât şi a Sfintei TradiŃii. Clement Alexandrinul spune: „Aceea care explică Scriptura contra TradiŃiei Bisericii au stricat natura adevărului”25; Sfântul Ciprian al Cartaginei (+258) spune: „Dacă ne vom îndrepta noi la izvorul TradiŃiei Dumnezeieşti se va curma rătăcirea omenească” (Epistola 74); Origen (+254) notează: „Să fie păstrată TradiŃia apostolică în Biserică” şi Epifanie (+403) spune: „Trebuie păstrată TradiŃia pentru că nu este cu putinŃă a afla toate în Sfânta Scriptură, SfinŃii Apostoli au depus unele în scrisori altele în TradiŃie”.26

Transmiterea învăŃături de credinŃă prin Sfânta TradiŃie s-a concretizat prin Simbolul de credinŃă apostolic, Simbolul Niceo-constantinopolitan, prin cele 85 de canoane apostolice, prin Hotărârile dogmatice şi canonice de la cele 7 Sinoade Ecumenice şi 9 sinoade locale sau particulare, prin Liturghiile şi cărŃile de cult, prin mărturisirile de credinŃă ale martirilor, prin definiŃiile dogmatice împotriva ereticilor, prin Scrierile SfinŃilor PărinŃi, prin mărturiile arhelologice cu privire la cult şi viaŃa martirilor.27 Concluzionând cele relatate în acest capitol se poate observa legătura indispensabilă dintre Sfânta TradiŃie şi Sfânta Scriptură în transmiterea adevărului de credinŃă revelat sau descoperit de Dumnezeu, atât cât este necesar fiecărui creştin pentru mântuirea sa.

4. Biserica

Despre această temă s-au elaborat, în decursul istoriei, foarte multe lucrări, iar în capitolul de faŃă se încearcă o prezentare scolastică a Bisericii, spunând în primul rând, că termenul provine din limba greacă εκκλεσια, şi înseamnă comunitate de credincioşi. Termenul de Biserică reprezintă atât lăcaşul de cult, cât şi grupul sau comunitatea de credincioşi botezaŃi în numele Sfintei Treimi şi care mărturisesc pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.

4.1. Natura Bisericii Biserica lui Hristos ia fiinŃă, în planul istoric, la Cincizecime, fiind rezultatul lucrării răscumpărătoare a Domnului Iisus. Ea este Sfântă pentru că şi Capul Bisericii, în persoana lui Hristos, este sfânt. Lucrarea Duhului Sfânt prin Biserică este transmisă creştinilor prin Taine şi ierurgii, pentru a ne putea sfinŃi şi pentru a ne împlini menirea noastră pe pământ, aceea de a ne desăvârşi, de a ne mântui.

25 Pr prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. I

(Bucureşti: 1978), cap. VII. 26 D. Radu, op cit, 50. 27 I. Tulcan, op cit, p.50

33

ÎnvăŃătura de credinŃă ortodoxă susŃine că Biserica înseamnă atât lăcaşul de cult, cât şi comunitatea creştinilor. De asemenea Biserica are două atribute: 1) acela de Biserică luptătoare, cuprinzând oameni de pe pământ care luptă pentru păstrarea adevărului de credinŃă, dar şi cu ispitele acestei lumi, iar al doilea atribut este 2) acela de Biserică triumfătoare, adică cea din cer, a creştinilor ce s-au săvârşit şi au trecut la viaŃa veşnică în dreapta credinŃă şi acum se bucură de răsplata primită de la Dumnezeu.

Natura Bisericii este divină, dar şi umană, pentru că a fost înfiinŃată de Iisus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, Care a avut două firi (naturi): firea dumnezeiască şi firea omenească. Întemeierea Bisericii este consemnată de Însuşi Mântuitorul când spune: „pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porŃile iadului nu o vor birui (Matei 16:18)”, iar în alt loc se spune „păstoriŃi Biserica lui Dumnezeu pe care a câştigat-o cu scump sângele Său. (Faptele apostolilor 20:28)” Aici se arată actul de identitate al Bisericii. Este Biserica lui Dumnezeu, care şi-a vărsat sfântul sânge pe cruce pentru ea.

După plecarea SfinŃilor Apostoli la propovăduire au înfiinŃat Biserici locale, mărturisind drept întemeietor al ecclesiei pe Iisus Hristos.28 Atfel că, Biserica este extensiunea vieŃii divine în persoanele umane.29 ÎnvăŃătura ortodoxă susŃine că Biserica este una pentru că unul este Dumnezeu şi prin care se intră în comuniune cu Duhul lui Hristos Cel înviat. PrezenŃa treimică a Bisericii se întemeiază pe Sfânta Treime, lucru incontestabil. Astfel că, însuşi esenŃa vieŃii spirituale a Bisericii este o tainică participare la relaŃiile veşnice ale celor Trei Persoane Treimice ca realitate ultimă a vieŃii harice.30 ViaŃa noastră în Biserică este viaŃa noastră în Hristos, care este Cap al Bisericii, astfel că nu putem fi cu Hristos dacă nu trăim viaŃa Bisericii.

Biserica mai are de asemenea patru atribute şi anume, conform Simbolului de credinŃă Niceo-constantinopolitan articolul 9, „şi într-una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”. În continuare vom prezenta explicaŃiile de rigoare.

Biserica este Una pentru că unul este Dumnezeu şi unul este Capul Bisericii, Iisus Hristos. De asemenea este şi unitară ca extensie a unităŃii dumnezeieşti: „Este un singur Trup şi un singur Duh – spune Apostolul Pavel – precum şi chemaŃi aŃi fost într-o singură nădejde, este un Domn, o credinŃă, un Botez. (Efeseni 4:4-6)” Biserica cea una, unică şi unitară, care a păstrat şi a propovăduit adevărul revelat,

28 I. Todoran, I Zăgrean, op cit, 275. 29 Ibidem. 30 Protpop dr. Dorel Pogan, Biserica şi mântuirea credincioşilo constituŃia

teandrică a Bisericii (Arad: 1998), 21.

34

nealterat şi fără adaosuri sau omiteri e dovedită de istorie ca fiind Biserica Ortodoxă.31

Biserica este Sfântă pentru că Iisus Hristos sfânt este şi a sfinŃit-o prin jertfa Sa pe cruce prin Scumpul său Sânge, este sfântă şi prin marea sa calitate de lăcaş al Duhului Sfânt, astfel că toŃi membrii Bisericii se sfinŃesc prin ea, prin Sfintele Taine. Tot Apostolul neamurilor spune: „Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfinŃească, curăŃind-o prin baia apei prin cuvânt şi ca s-o înfăŃişeze Sieşi Biserică sfinŃită, neavând pată sau zbârcitură ci ca să fie sfântă şi fără de prihană. (Efeseni 5:25-27)”

Biserica este sobornicească sau universală (catolică) pentru că ea se adresează tuturor oamenilor, chemându-i permanent la comuniune cu Dumnezeu prin Sfintele Taine, având ca scop final dobândirea mântuirii tuturor.32 Este sobornicească pentru că, deşi este răspândită în toată lumea, ea îşi păstrează unitatea vie şi activă peste tot pământul unde s-a răspândit creştinismul. Prin expresia sobornicităŃii bisericii se mai înŃelege şi modul de organizare şi conducre al Bisericii, arătând strânsa legătură cu Sinoadele Ecumenice, evidenŃiind unitatea ei, chiar dacă în istorie au apărut şi alte Biserici, astfel că sobornicitatea bisericii lui Hristos constă în cele 7 Sinoade Ecumenice, iar singura Biserică, care se conduce după sobornicitate este cea Ortodoxă.

Biserica este apostolică, pentru că prin aceasta se înŃelege însuşirea prin care Biserica se afirmă ca fiind întemeiată de Iisus Hristos şi aşezată pe temelia Apostolilor, fiind zidită pe „temelia apostolilor şi proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos (Efeseni 2:20)” şi „nimeni nu poate să pună altă temelie decât cea odată pusă care este Iisus Hristos. (I Corinteni 3:11)”. Această apostolicitate a Bisericii se manifestă şi în succesiunea apostolică din cuprinsul istoriei Bisericii, potrivit căreia harul apostolilor se transmite neîntrerupt episcopilor care sunt hirotoniŃi în mod canonic de-a lungul timpului. 33

Chemarea continuă la Dumnezeu prin Biserică nu va înceta niciodată. Aceasta este menirea ecclesiei, de a-i mântui pe toŃi cei ce vor să intre în comuniune cu Dumnezeu prin Sfintele Taine sau sacramente.

Sfântul Ciprian al Cartaginei spunea: „În afara Bisericii nu există mântuire” şi „Cine n-are Biserica drept mamă, nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată”, fapt atestat de întreaga învăŃătură a lui

31 I. Todoran, I Zăgrean, op cit, 281. 32 Episcopul Vasile al Oradiei, pr. prof. Dumitru Călugăr, pr. prof. Petru

Deheleanu, pr. prof. Dumitru Radu, Carte de învăŃătură creştin ortodoxă (Bucreşti: 1978), 31.

33 I. Todoran, I Zăgrean, op cit, 282.

35

Hristos. Chemarea continuă a Mântuitorului şi dorinŃa Lui ca toŃi să fim una ne obligă în aceste vremuri să păstrăm dreapta credinŃă nealterată şi nemodificată şi astfel să încercăm să fim mai uniŃi, mai iubitori şi înŃelegători cu semenii noştri, căci în fiecare din noi se găseşte Chipul lui Hristos, Care şi-a dat viaŃa pentru creaturile Sale, din marea şi infiniata Sa iubire. De aceea Biserica trebuie să fie pentru noi toŃi locul cel mai sfânt, cel mai sacru unde să ne întâlnim real cu Hristos prin Sfintele Taine, prin unirea reală cu Trupul şi Sângele Său.

5. Concluzii

Din cele relatate se poate observa uşor raportul dintre Sfânta Scriptură, Sfânta TradiŃie şi Biserică. De aceea, ar fi o mare greşală şă-şi imagineze cineva că Sfânta Scriptură şi Sfânta TradiŃie ar putea exista fără Biserică sau că Biserica şi Scriptura ar putea exclude Sfânta TradiŃie. Toate trei se află într-o strânsă legătură una cu alta, astfel că Bisrica explică Sfânta Scriptură în conŃinutul ei autentic păstrat prin Sfânta TradiŃie apostolică şi neschimbată. Biserica apare odată cu TradiŃia SfinŃilor apostoli şi TradiŃia apare odată cu Biserica, iar Sfânta Scriptură ia fiinŃă în sânul Bisericii, motiv pentru care Scriptura e o parte autentică a TradiŃiei. Această împletire între TradiŃie, Biserică şi Scriptură nu este altceva decât rezultatul lucrării Duhului Sfânt, a Duhului lui Hristos, având ca scop mântuirea noastră a tuturor.

Paul KRIZNER

36

Bibliografie *** Noul Testament cu Psalmi, editat cu binecuvântarea P.S Andrei

AndreicuŃ. Alba-Iulia: Editura Epioscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, 1992.

Basarab, Mircea, Dr., Pr. Prof. Ermineutica biblică. Oradea: Editura Episcopiei Ortodoxe Române Orarea, 1997.

Bredea, Ioan Nicu, Dr. Lect., Pr. Icoana Chip al Dumnezeirii în teologtia Sfântului Ioan Damaschin şi a Sfântuzlui Teodor Studitul. Arad: 2007.

Bujor, I. I. & Chiriac, Fr. Scriitori Bisericeşti latini. Cluj-Napoca: 2005. ChiŃescu, Nicolae, Prof. Scriptură, TradiŃie şi tradiŃiii; Ortodoxia,

XV, 1963 NR. 3-4. Flesseman-von-Leer, Ellen, Dr. Despre Irineu. Florovsky, Georges, Pr. O viziune ortodoxă Biblie, Biserică, TradiŃie.

Alba-Iulia: Reîntregirea, 2006. Lucaci, Florea. PropoziŃii biblice-interpretări logico filosofice. Cluj-

Napoca: Ed. Eikon, 2005. Lungu, Mariul, Prof. & Prof. Mariana Lungu, Mariana, Prof.

DicŃionar Român-Latin, Latin-Român. ConstanŃa: 2003. Mladin, Nicolae, Dr., Mitropolit & Bucevschi, Orest, Dr., Prof., Diac.

& Prof. dr. & Pavel, Constantin & Zăgrean, Ioan, Dr. Pr., Diac. Teologia Ortodoxă Morală. Alba-Iulia: Reîntregirea, 2003, vol I.

Pogan, Dorel, Dr. Protopop. Biserica şi mântuirea credincioşilo constituŃia teandrică a Bisericii. Arad: 1998.

Radu, Dumitru, Dr., pr. prof. Îndrumări Misionare. Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune Bisericii Ortodoxe Române, 1986.

Staniloae, Dumitru, Dr. Pr. Prof. Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. I. Bucureşti: 1978.

Todoran, Isidor, Dr., Pr. Prof. & Zăgrean, Ioan, Dr., Arhid., Prof. Dogmatica Ortodoxă (Cluj-Napoca: Renaşterea, 2000.

Tulcan, Ioan, Dr. Pr. Conf. Teologia ŞtiinŃa mărturisitoare despre Duzmnezeu. Arad: 2004, ed. II.

Vasile, Episcop al Oradiei & Călugăr, Dumitru, Pr. Prof. & Deheleanu, Petru, Pr. Prof. & Radu, Dumitru, Pr. Prof. Carte de învăŃătură creştin ortodoxă. Bucureşti: 1978.