1

Editorial:

Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

Anul 2013 este declarat la nivelul Patriarhiei

Române an omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Cinstiţi de către Biserica Ortodoxă prin zi de prăznuire pe 21 mai, Sfinţii Împăraţi s-au distins prin fapte care au înlesnit libertatea şi formularea doctrinei creştine, dezvoltarea literaturii şi artei ecleziale precum şi dezvoltarea cultului martirilor.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi maica sa Elena au vieţuit în vremuri tulburi pentru credinţa creştină la sfârşitul împăraţilor romani persecutori. În vremea aceea la finea veacului al III şi începutul veacului al IV-lea, Imperiul Roman era singurul stat în care s-a dezvoltat cultura şi civilizaţia umană. Acest Imperiu se întindea din vestul Europei (Britannia şi Gallia), până în Orientul Apropiat, adică vestul Asiei şi din Europa Centrală până în nordul Africii. Din Britania şi Spania, de pe malurile Atlanticului până în deşerturile din Siria şi Iudeea, şi de la Marea Nordului până în Africa de Nord, Imperiul Roman s-a extins cu aproape 3000 de mile –în veacul al III–lea– în lăţime şi 2000 de mile în lungime spre poli, având peste 40 de provincii răspândite în jurul bazinului mediteranean al Europei, Asiei de Vest şi Africii de Nord. (Charles Matson Odahl, Constantin şi Imperiul creştin, trad. Mihaela Pop, Editura Bic All, Bucureşti, 2006, p. 36). Creştinismul, noua religie a fost persecutată fiind considerată principala vinovată a nenorocirile abătute asupra Imperiului: invazii barbare, certuri filozofice, molime de tot felul, ciuma, cutremure, inundaţii. La acestea pot fi adăugate impozitarea şi rechiziţionarea de alimente care a slăbit economia, inflaţia, moneda s-a

devalorizat. Populaţia rurală, dispersată, a început să părăsească pământurile roditoare, producţia agricolă a scăzut drastic. Tâlhăriile s-au înmulţit. (Hans A. Pohlsander, Împăratul Constantin, trad. Mirella Acsente, Editura Artemis, Bucureşti, f. a., p. 14). Se păstrează în literatura creştină o astfel de mărturie: ,,Dacă Tibrul inundă zidurile cetăţii sau dacă Nilul nu udă terenurile agricole, dacă cerul nu aduce ploaie sau dacă pământul se cutremură, dacă e foamete sau vreo molimă, de îndată se aude un strigăt: creştinii să fie daţi la lei!” (Tertulian,

Apologeticum 40). Prin credinţa lor cea nouă, creştinii au supărat zeii şi din pricina aceasta au apărut asemenea nenorociri peste Statul Roman. Acum este epoca martiriului creştin, anii grei ai Bisericii însângerate, a apostaziei, adică a lepădării de credinţă, dar şi timpul în care cultul creştin se dezvoltă în catacombe şi în subsoluri.

Imperiul era condus cu ajutorul unei tetrarhii, adică a patru împăraţi, augustul Diocleţian ajutat de caesarul Galeriu, ginerele său pentru Răsărit şi Maximian ajutat de caesarul Constantinus Chlor, tatăl împăratului Constantin pentru Apusul Europei. Între august şi caesar s-a fundamentat şi o relaţie de rudenie, caesarul devenind ginerele împăratului. Pentru a ajunge Caesar Constaninus o părăseşte

pe Elena şi pe fiul Constantin şi se căsătoreşte cu Theodora, fiica adoptivă a lui Maximian. În istoria Europei, Constantinus s-a remarcat ca un împărat soldat care a reuşit să recucereacă în 296 Britannia şi să conducă provinciile apusene încredinţate lui, Britannia, Gallia şi Viennensis cu multă pricepere neprigonind Biserica Creştină.

Pr. Valentin Bugariu (Continuare în pagina 6)

ArhanghelulBiserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc,

care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului. (M. Eminescu)

ArhanghelulPublicaţie parohială trimestrială. Revista Parohiei Birda, Timiş, 2013, an. II, nr. 1 (5)

2

În satul meu din Banat

Efemere-s, Doamne, toate Câte ni se par reale,

Noi şi-mprejurimi şi cerul Ni-s tiparul voii Tale.

Noi, copaci şi lunci şi iazuri,

Din neanturi adunate, Pusu-ne-ai în scena vieţii, Cu speranţele-i deşarte.

Ai făcut pe os să-nfloară Chipuri de băieţi şi fete

Şi-ai surâs, văzând c-aleargă, Cu sărururi să se-mbete.

Ai creat din lut visarea-n

Care omenirea piere, Viului i-ai pus în suflet Toată-a oaselor durere.

Blestematu-ne-ai Prea Sfinte, C-am fost răi, d-a cui e vina, Că din dragostea-ţi prea mare Ne-ai îmbuiezat grădina?!...

Raiul nostru-al fermecat Pus în satul din Banat…

Dimitrie Aceea

Mişcare stelară

E târziu nu mai am cum

să-mi smulg aripile – le-am lăsat prea mult

în pământ până ce dropii şi fete

îşi tăiaseră cărări peste nebunele mele

iluzii de zbor

Anghel Dumbrăveanu

Salutări din Grecia!

Chiar dacă am intrat în anotimpul rece, aşteptând Crăciunul, Anul Nou şi nelipsita zăpadă, sunt convins că mulţi dintre noi ne gândim unde vom pleca în concediu…la vară. Da, zic bine, la vară, pentru că, la scurt timp după ce vom păşi în noul an, agenţiile de turism "se vor bate în oferte", care mai de care mai tentante. Dacă vorbim de concediul din perioada de vară, ne gândim bineînţeles la mare. Marea, atât de dorită de toată lumea, a devenit subiect de ştiri şi reportaje în fiecare an, mai ales de când cu plecarea românilor în concediu peste hotare. Mă număr şi eu printre cei care şi-au petrecut o săptămână peste graniţele ţării în anul care tocmai s-a încheiat, la circa 900 de kilometri de casă, în Grecia. Acolo unde clima este favorabilă concediilor la mare până şi în luna septembrie. De ce străinătatea? Foarte simplu: clima, confortul şi preţurile sunt cele care fac diferenţa între alte ţări şi ţara noastră. Cei fideli litoralului românesc ar putea califica drept un moft petrecerea concediilor peste hotare. Însă, atunci când plăteşti 300 de euro pe transport şi cazare în condiţii foarte bune, când vezi locuri precum complexul monahal Meteora ori minunata insulă Skiathos, când la un restaurant eşti servit (fără să fi solicitat) cu un vin de excepţie, ori la cofetărie, în timp ce savurezi o prăjitură să-ţi fie adus la masă un pahar cu apă rece (de asemenea necerut), parcă-ţi creşte inima şi te simţi…de-al lor. Asta, în timp ce la noi în ţară avem parte de preţuri mari şi de o servire dezastruoasă. Nu vreau să supăr pe nimeni, nu vreau ca românii mei să mi-o ia în nume de rău, dar acesta e crudul adevăr. Avem o ţară foarte frumoasă, cum mulţi şi-ar dori să aibă. Avem munţi, mare, deltă, ape termale şi minerale, saline, râuri şi multe altele. Dar, din păcate nu ştim să le întreţinem. Bunăoară, le umplem buzunarele vecinilor noştri maghiari, petrecându-ne un weekend sau un concediu la băile termale de la Mako sau Gyula în loc să ne cazăm în cea mai veche staţiune din România, la Băile Herculane. În timp ce în Ungaria, totul e ireproşabil în seviciile oferite clienţilor, celebra statuie a lui Hercules din Băile Herculane este străjuită de vechile băi, pavilioane şi hoteluri, care mai de care mai distruse şi cu un real pericol pentru trecători. Ca să nu mai vorbim de felul în care pleci dintr-un magazin din străinătate, după ce ai cumpărat câte ceva. Produsele îţi sunt împachetate în hârtie specială, având inscripţionată harta regiunii în carete afli, însemne regăsite şi pe plasele ori pungile din magazine. La noi, eşti socotit client incomod dacă ceri vreo pungă pentru cumpărăturile făcute. În ceea ce mă priveşte, aştept începutul de an, aştept ofertele agenţiilor pentru a mă hotărî unde voi pleca vara viitoare. Cu siguranţă în străinătate. Mi-e dor de o baie într-o mare curată, fără pete de petrol, alge ori peşti morţi. Mi-e dor să savurez un vin ales atunci când iau masa la terasa unui restaurant. Mi-e dor să plec.

Alin Dirina

3

Restituiri:

Preotul Petru Bohariu (1888-1943)

Preotul Petru Bohariu s-a născut în comuna Obreja, judeţul Caraş-Severin, în anul 1888. După terminarea studiilor teologice, la cererea mai multor locuitori din Ohaba-Mâtnic devine învăţător la şcoala confesională română din sat, aflată în pericol de a fi închisă, din lipsa unui învăţător. Iată cum descrie tânărul dascăl întâlnirea cu sătenii şi copiii acestora (Să ne apropiem... Ziarul ,,Poporul Românesc”, nr. 1, Şoşdea, 24 decembrie 1922): ,,Mâine-zi satul bucuros de învăţător îşi trimite odraslele la şcoală şi eu încep cu sfială munca în ogorul neamului. Ziua cu şcolarii-mi, dragi vlăstare de români, iar seara cu corul, cu fraţii Domăneanţu, Laţia, Ginu şi alţii făceam şcoală naţională, aşa cum ştim noi tinerii şi cum ne era permis din partea stăpânirii ungureşti. Ce bucurie. Câtă dragoste de frate, ei îmi sorbeau vorbele, iar eu mă însufleţeam văzând setea lor sufletească.”

Chemarea pentru munca cu sufletul oamenilor avea să-şi spună cuvântul, iar tânărul Petru Bohariu începe slujirea bisericii şi a credincioşilor ortodocşi din satul Şoşdea în anul 1914. Aici este primit cu multă bucurie şi se afirmă nu doar pe plan spiritual, ca un slujitor destoinic al bisericii, ci ca un intelectual cu vocaţie pe tărâmul culturii, un ziarist talentat, un gospodar, ce-şi îndemna credincioşii spre noi ramuri agricole, precum albinăritul şi un patriot înflăcărat, participant la toate acţiunile premergătoare Marii Unirii de la 1 decembrie 1918. În scurt timp preotul Petru Bohariu se remarcă în zonă, motiv pentru care la adunarea populară din comuna Gătaia, din 28 noiembrie 1918, unde se aleg delegaţii ce urmau să participe la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, el este ales ,,notarul actului electoral” şi ,,bărbat de încredere”(Ioan Munteanu, Vasile Mircea Zaberca, Mariana Sârbu Banatul şi Marea Unire, Timişoara, Editura Mitropoliei Banatului, 1992, p.126).

Conştient de sărăcia mijloacelor de informare a locuitorilor de la sate, alături de tânărul consătean Ioan Ciucurel, care s-a dovedit a fi un talentat scriitor şi gazetar, participant la Adunarea de la Alba Iulia pornesc pe drumul greu, dar plin de satisfacţii, al editării pentru timp de un an, al ziarului ,,Poporul românesc”, părintele Bohariu fiind director, iar mai tânărul său colaborator, redactor-responsabil.

Preotul Bohariu avea să scrie articolele de fond cu caracter religios precum: La botezul Domnului, Christos a înviat, La Pogorârea Sântului Duh, Preoţimea noastră, dar şi cu caracter economic, în care îndemna locuitorii satelor la albinărit, vierit (cultura viţei de vie), sau a altor ramuri agricole, în articole precum: Stupăritul-o cale uşoară spre bunăstare, Sfânta Scriptură şi albina, Marea valoare a mierii de stup, Mierea de stup ca medicină, Nicio casă fără miere, Ceara, Minuni din viaţa albinelor- Un mare folos moral şi material,Un alt folos al stupăritului. Voieşti să fi sănătos?

Stupăritul-un folos neîntrecut, Stupăritul-o chemare către bunăstare, Roitul albinelor, Băgarea roiului în ladă, Dare (Impozit) pe albine, Îngrijirea roiului, Transportarea albinelor, În stupină în august, Furtul albinelor, Albina bănăţeană, Iernatul albinelor, Cum stăm cu albinele, Semne îngrijorătoare, O poruncă în apicultură- liniştea în timp de iarnă.

Ca urmare a prestigiului de care părintele Bohariu se bucura în plasa Gătaia, atunci când la 24 iunie 1923 a avut loc în localitate vizita generalului Găvănescu, preşedintele Cercului Militar Civil Timişoara, a prefectului Coste şi a altor oficialităţi judeţene, în prezenţa a 5 000 de locuitori din zonă, alături de prim-pretorul Boleanţu a vorbit şi preotul Petru Bohariu de la Şoşdea, care într-un discurs emoţionant a spus că ,,ţara are trei stâlpi puternici: biserica, şcoala şi armata”.3 (O

mare sărbătoare culturală în Banat (Au luat parte 5 000 de oameni), Ziarul ,,Poporul Românesc”, nr.25, Şoşdea, 30 iunie 1923.)

,,Preotul să meargă în frunte cu crucea, învăţătorul cu lumina învăţăturii, iar în urmă administraţia cu sabia. Acela ce nu se apleacă de cruce şi lumină, are să se aplece de sabie”. (Cuvântarea preotului Petru Bohariu rostită la marea manifestaţie culturală de la Gătaia la 24 iunie a.c. Ziarul ,,Poporul Românesc”, nr.26, Şoşdea, 7 iunie 1923).

Cu siguranţă, că printre cei 100 de călăreţi şi 100 de trăsuri, din cele 20 de sate ale plasei Gătaia, veniţi să întâmpine oficialităţile judeţene, mulţi au fost şi din Şoşdea.

Printre marile obiective pe care şi le-a propus părintele Bohariu, alături de numeroşii săi credincioşi, a fost ridicarea unei noi biserici, cu mari eforturi financiare şi multă muncă, dar efortul a fost încununat de succes, atunci când la 26

octombrie 1926 a sfinţit una din cele mai mari şi mai frumoase biserici din protopopiatul Reşiţa.

Perioada crizei economice, cu toate frământările sale pe plan economic, social, politic, dar mai ales ascensiunea fascismului pe plan european şi naţional, avea să-şi lase amprenta şi asupra orientărilor sale politice, spre mişcarea legionară, ceea ce duce şi la înrăutăţirea relaţiilor cu fostul său colaborator de la,,Poporul românesc”, Ioan Ciucurel.

Pentru activitatea politică în anul 1938, alături de numeroşi alti preoţi este internat cu domiciliu obligatoriu în lagărul de la Sadachia-Basarabia. La 7 decembrie acelaşi an, alături de toţi preoţii deţinuţi, semnează o declaraţie prin care se desolidarizează de conducătorul mişcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu, jurând credinţă Regelui Carol al ll-lea şi respectarea constituţiei ţării. În urma acestui act, la 20 decembrie 1938 a fost eliberat.5 (Ilie I. Imbrescu, Biserica şi mişcarea legionară, Bucureşti, Editura Cartea Românească, p.11-12).

În anul 1943, părintele Petru Bohariu moare, fiind înmormântat la Şoşdea şi condus pe ultimul drum de întregul sat şi de numeroşi alţi locuitori veniţi din satele învecinate, care şi-au plâns părintele spiritual, ce le-a fost alături de-a lungul întregii vieţi.

Prof. Octavian Gruiţa

4

Urme din trecut:

Date istorice privind Parohia Ortodoxă Urseni în secolul al XVIII şi al XIX-lea

Deşi nu putem localiza cu siguranţă vatra

Medveşului în Evul Mediu, este foarte probabil ca aceasta să se fi aflat în apropierea râului Timiş. De asemenea, se prea poate ca, până la instaurarea stăpânirii turceşti în Banat, când satul se pustieşte, să fi existat mai multe mutări ale aşezării. În aceste condiţii şi în lipsa unor documente ale epocii este dificil de localizat amplasamentul bisericii din acea perioadă. Primele decenii ale secolului al XVIII-lea marchează repopularea satului, acest fenomen fiind evidenţiat de trei mărturii documentare. Prima dintre ele este harta lui Mercy din 1723 – 1725 pe aceasta figurând, la sud-est de Timişoara, toponimul „Metec”1. Faptul că Medveşul nu apare cu simbolul de sat locuit ne determină să credem că, la acea dată, nu putem discuta despre existenţa unei colectivităţi propriu zise. Totuşi, în anul 1727 este consemnat acordul administraţiei timişorene pentru ridicarea unei mori la Medwesch, morarului Weber urmând a-i fi acordate înlesniri care cuprindeau şi dreptul de folosinţă a unei suprafeţe de teren2. Considerăm că ridicarea acestei mori venea în întâmpinarea nevoilor unei comunităţi noi care avea drept îndeletnicire (şi) agricultura, aceasta fiind probabil şi o dovadă ce surprinde un moment din închegarea noii comunităţi. Interesant este că tradiţia locală păstrează şi astăzi denumirile de Moară şi Morişcă pentru două locuri din apropierea Timişului Cea de-a treia sursă de informaţii, cu adevărat importantă pentru scopul acestui articol, o reprezintă descrierea Eparhiei Ortodoxe a Timisoarei în anul 1727. În cadrul acesteia, Districtul Timişoarei cuprindea un număr de 40 de sate cu populaţie ortodoxă, deservite de 24 de preoţi în frunte cu protopopul Nicolae ce rezida în Becicherecu Mic. Satul Medveş cuprindea un numar de 25 de familii care, împreună cu cele 47 de familii ale Girocului, erau păstorite de preotul Ioan3. Aceste date sunt cu atât mai preţioase, cu cât se constituie în cele mai vechi informaţii cu privire la organizarea bisericească ortodoxă din Banatul de după cucerirea provinciei de către

1 Arhivele Naţionale ale României, Filiala judeţeană Timiş, Fond Colecţia de documente Ilieşiu Nicolae, Dosar Urseni, f.2. 2 Lajos Baróti, Adattar. Délmagyarország XVIII századi történetéhez, Temesvár, 1895, p.392. 3 Dimitrije Ruvarac, Opis Temišvarske eparhije 1727. godine, Sremski Karlovci, 1923, p.8.

habsburgi. Localităţi din cadrul aceluiaşi district apropiate ca mărime a populaţiei cu Medveşul, judecând după numărul de familii ortodoxe, erau: Bazoş cu 25, Gârceanăş4 cu 24, Mănăştur şi Murani cu câte 22 şi Seceani cu 20 de familii5. Vreme de aproape jumătate de secol (între anii 1720 şi 1770) medveşenii au locuit în „Satu' Bătrân”. Acesta se afla pe malul drept al Timişului, aproape de apele acestuia, întinzându-se între Cotu Mare la vest şi valea Tâmpăna la est. Cronica parohială întocmită în anul 1950 de către preotul Vasile Luminosu înregistrează informaţia cu privire la existenţa unui lăcaş de cult ortodox în „Satu' Bătrân”. Astfel, despre locul acestei biserici străvechi îşi amintea bătrânul Ioan Cuibari (1866 – 1952), mărturia sa conducându-ne la o posibilă locaţie

la răsărit de locul denumit „Izvor” unde, până prin anii 1940, mai putea fi văzută fundaţia bisericii. În urma unei viituri a Timişului malul s-a rupt în locul amintit mai sus, aşa încât acum nu se mai pot cunoaşte ruinele edificiului de cult6. Data construirii acestei biserici poate fi evidenţiată de anul 1746 din motive pe care le vom prezenta ceva mai jos. Harta oficială a Banatului din 1761 indica Medveşul ca fiind un sat compus din locuitori „neuniţi”7, termen care, în limbajul oficial al timpului, îi desemna pe ortodocşi, fie ei români sau sârbi. Caracterul şi originea românească a satului nostru apare de netăgăduit atât în documentele ulterioare ale epocii, cât şi în tradiţia locală. În acest sens putem menţiona Urbariul şi conscripţia din 1782 a asezarii Medvesch din comitatul Timiş

unde se precizează încă din primele rânduri că satul este „curat valah”8. De asemenea, în 1789, Johann Matthias Korabinsky, în cartea sa intitulată „Geographisch – Historisches und produkten Lexikon von Ungarn” afirma despre valahii de aici ca au păduri mari. Totodată, toponimele din hotarul satului sunt covârşitor româneşti. Astfel avem lanurile sau diviziunile extravilanului: Ţarina, Livada, Ostrov-Lunca, Satu Bătrân, Tărşala, Fântana lui Pavel, Izlazu Mic. Acestea cuprind la rândul lor alte denumiri de locuri ca Apa Roşie, Ţărigi, Râtu' ăl Mare, Vini, Trăiloane, Păduriţa lu Trifu, Grăginilii mişi, etc.

Bogdan Flavius Tămaş

4 Aşezare disparută, a cărei locaţie se afla între Remetea, Bucovăţ şi Bazoş. 5 Ibidem. 6 Vasile Luminosu, Cronica parohiei Urseni, 1950, manuscis, f.1. 7 Samu Borovszky, Temes vármegye, Budapest, p.70. 8 Magyar Országos Levéltár, Magyar Kancelláriai Levéltár, A39, Acta generalia, 1782, N.3721.

5

Documentar:

Din amintirile unui ,,colonist” din Gătaia (V, 2)

Noi, cei mai tineri, n-am realizat cu adevărat ce s-ar fi putut întâmpla. Flăcăii însă au rămas înlemniţi. Părea că şi Bârzava şi-a oprit cursul pentru câteva secunde, iar natura, mama natură, a slobozit un foşnet aspru prin care ne certa pentru nesăbuinţa noastră.

Mai erau şi alte locuri de scăldat. Nu ştiu dacă se mai păstrează şi astăzi. Odraslele făceau baie şi ,,La salcă”, şi ,,La pod” (este vorba de podul căii ferate) şi la ,,Cotul boilor” şi în multe părţi încă. În locul numit ,,Cotul boilor” (unde, în vremea noastră, vitele îşi făceau odihna de-amiază) se scăldau numai ,,profesioniştii”. Aici, apa era foarte adâncă. Flăcăii construiseră chiar o trambulină din scândură. Veneau să se îmbăieze în acest loc până şi cei din Gătaia. Frumoase locuri şi vremuri, Doamne! Unde eşti copilărie cu natura ta cu tot?!

Splendoarea duminicilor de vară nu se rezuma doar la bălăcitul în apa de câmpie a Bârzavei. Când timpul era mai răcoros, după masa, la capătul străzii Avram Iancu, cam pe unde azi este casa parohială, la izlaz, cum ziceam noi, se încingea un fotbal, pe cinste. La început s-au jucat doar miuţe, între noi, copiii, apoi întreceri amicale între străzi. De pildă, strada Avram Iancu cu strada Horea, pe care locuia şi vărul meu, Vasile. Celor de pe Horea le mai spuneam ,,cei de pe strada nevoiaşilor”. Nu că ar fi fost mai nevoiţi ca ceilalţi, dar aveau strada cu drum de pământ, nu ca al nostru, care era de piatră şi făcea legătură directă cu aleea de castani.

Ei, să fi văzut ce fotbal se mai trăgea acolo. Aveam până şi porţi, lăzi cum le numeam noi. Le-am ridicat prin eforturi proprii. Mingea stătea la Vasilică a lui Penciu, ori la Lonu, că era aproape. Ei organizau, dealtfel, şi meciurile. Pentru noi, juniorii, aceştia erau ca nişte antrenori. Aşa-i vedeam pe-atunci. De la ei am auzit şi noi de faimoasa echipă ITA. Când lovea vreunul mai bine cu mingea, îl lăudam de pe margine: ,,Mă, parc-ai fi de la ITA!”.

Frumoase erau acele jocuri cu mingea. Nu erau doar întâlniri sportive şi porţii de sănătate, ci însemnau şi clipe de profundă cunoaştere reciprocă, soldate deseori cu durabile prietenii. Numai că toate astea însemnau timp şi mai însemnau păpuci rupţi. Ori, în acele vremuri vitrege, nu erau magazine second-hand.

Iată de ce pentru mine, şi poate şi pentru alţii, bătutul mingii era interzis. Puteam să joc cât vroiam, dar

desculţ, fără încălţări. Asta era greu şi mă întorceam cu lovituri şi răni la picioare. Nu eram un băiat dotat sportiv, însă dorinţa de a fi cu ceilalţi şi nevoia de mişcare mă făceau să fug de-acasă fără aprobare, deşi ştiam ce m-aşteaptă. Pentru avertizare îl trimitea mama pe Ionel, după mine. Prezenţa lui anunţa furtuna care se apropia. Însă tot amânam întreruperea jocului. Dar, după nici 10 minute, de după colţ, apărea ticu (fie iertat!) sau mama, mai des, (odihnească-se-n pace!) cu o nuia mare cât postul Paştilor. Se oprea şi, calmă îmi spunea: ,,Mă copile, tu n-ai de gând să vii acasă? Ce-am vorbit eu cu tine? Atâta lucru te-aşteaptă şi tu baţi mingea!?”.

Prins din nou asupra faptului, îmi luam în grabă hainele de pe margine şi, făcând un ocol de vreo 10 m până ieşeam la drum, întindeam pasul spre casă. Mama se întorcea cu acelaşi calm şi cu aceeaşi nuia la căminul nostru. Mă urmărea de la distanţă dacă intru în ogradă. Câte o bătrână, aflată în drum, se tânguia: ,,Iar o fugit la fotbal. Apăi îţi dă de lucru copilul acesta, de n-ai nicio haznă cu el!”. Alta, vrând parcă să-mi ia apărarea, intervenea aspru: ,,Apăi lăsaţi-l, măi oameni buni, că doar îi copil. Şi noi am fost ca ei. Ce! el n-ar bate o ţîră lopta! Iute fugiţi cu joarda la izlaz!”.

Mama nu le răspundea. Ce era să le spună! Dumneaei îşi ştia singură necazurile. Doar nu veneau ele să cumpere bocancii, dacă-i rupeam. Se întorcea acasă şi, marcată de vorba vecinelor, mă lăsa în pace pentru o vreme. Bocancii rupţi însemnau bani, ştiam că eram băiatul cel mare şi aveam lucru acasă, ştiam că trebuia s-o ascult pe mama şi mai ştiam ce-am păţit şi altă dată când nuiaua nu mai ajungea întreagă, dar tentaţia

jocului era mare, şi-apoi vremea năzdrăvăniilor era acum. Mă consola gândul copilăresc că doar nu eram cel mai rău băiat de pe stradă şi că ajutam mult în gospodărie, şi totuşi…

Apropierea mamei m-a trezit din această cugetare. Mi-a dat de lucru, nu m-a mustrat şi asta mă împovăra şi mai mult. Abia într-un târziu, cu calm şi cu ascunsă durere, îmi spunea: ,,Mult mă mai chinui tu pe mine, mă copile, de nu meriţi nici mâncarea pe care ţi-o dau!”

Acum parcă s-a rupt nuiaua de spatele meu. Liniştea aceasta şi cuvintele încărcate de o îndoită supărare neafişată, dar care o consumau adânc pe cea care-mi dăduse viaţă, mă striveau sufleteşte. Îmi părea rău de ce am făcut, dar n-aveam curajul să-mi cer iertare. Deşi cred că, în acest fel, i-aş mai fi potolit niţel ofurile mamei. Ei, dac-aş fi judecat ca acum!

Întâmplările evocate mai sus întăresc şi mai mult învăţătura desprinsă din citatul iniţial. Micile răutăţi din copilărie sunt preluate de multe ori, de la semeni, de la cei mari chiar.

Prof. Iosif Marius Circa

6

Cateheza: (Urmare din pagina 1) În istoria creştinătăţii însă un loc de cinste îl are

Elena, mama împăratului Constantin care s-a distins prin câteva acţiuni de sprijinire a religiei creştine. Iulia Helena a fost fiica unui hangiu (stabularia) din localitatea Drepanum (Palova) situată lângă Nicomedia. Acolo în han, în timp ce îi servea la masă pe călători, l-a cunoscut pe ofiţerul Constantin care se întorcea de la o expediţie militară din Persia. Această legătură sufletească a durat 20 de ani. Atunci când va ajunge mamă de împărat, această fiică de hangiu nu va uita umila sa condiţie de naştere; va păstra aceeaşi curăţenie sufletească, ambiţii nobile şi aceeaşi inteligenţă echilibrată. (Dumitru Tudor, Figuri de împăraţi romani, vol. III, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, p. 68; 81). Ajuns împărat Constantin o aduce pe Elena la reşedinţa imperială de la Augusta Trevorium (Trier, Germania de astăzi). Primeşte din partea fiului său, Constantin cel Mare în 306 titlul de nobilissima femina, apoi în 324 pe cel de augusta, adică împărăteasă. (Bertrand Laçon, Constantin cel Mare, trad. Gheorghe Lazăr, Editura Corint, Bucureşti, 2003, p. 45).

Surse medievale atestată faptul că Sfânta Elena şi-a donat casa din Trier pentru a fi transformată în biserică, iar episcopul Agritius a sfinţit această biserică. O altă contribuţie la dezvoltarea unui comportament creştin al Sfântului Constantin o reprezintă educaţia pe care i-a dat-o. Spre sfârşitul vieţii amărâtă de episodul legat de condamnarea la moarte a nepotului său, Crispus şi a nurorii Fausta întreprinde la sfârşitul verii anului 326 un pelerinaj la Locurile Sfinte (cca. 326-328). Cu acest prilej a vizitat Nazaretul, Capernaumul şi Marea Galileii; apoi a mers pe urmele Mântuitorului la Ierusalim în sudul Palestinei unde s-au petrecut Patimile şi Învierea Sa. În timpul şederii sale aici au fost puse fundaţiile pentru marea Biserică a Sfântului Mormânt. Bazilica a rezistat până în 1009. Biserica Naşterii a fost ridicată la Bethleem, cea a Înălţării pe Muntele Măslinilor denumită Biserica Eleona (gr. elaion = măslin, ulei de măsline). La reîntoarcere s-a oprit la Constantinopol şi a murit în al optzecelea an de viaţă. În cinstea sa, împăratul Constantin a reîntemeiat oraşul Drepanum ca Helenopolis pe 7 ianuarie 328.

Sfântul Constantin cel Mare s-a născut la Naissus (Niş, Serbia) în ziua de 27 februarie în jurul anului 280 ca fiu al lui Constantinus şi al Elenei. A beneficiat de timpuriu de o educaţie militară fiind un însoţitor al lui Diocleţian în provinciile din sud-estul

imperiului, chiar şi în Palestina, ofiţer în armata lui Galerius în luptele din Mesopotamia cucerind în final capitala Persiei, Ctesiphon. În perioada adolescenţei (cca. 305) şi-a continuat educaţia familiarizându-se cu textele filozofice şi cursurile de retorică din şcoala latină a lui Lactantius din Nicomedia. Tot din această perioadă (cca. 300) datează şi căsătoria cu Minervina şi naşterea lui Crispus primul său fiu. Ajuns prizonier al lui Galeriu a reuşit să fugă în 306 în Apus la curtea tatălui său din Eboracum (York). Trupele imperiale pe 25 iulie 306 îl aclamaseră august. În cadrul celei de-a doua tetrarhii din 308 Constantin a fost recunoscut ca caesar peste Apus cu reşedinţa la Trier.

Ajuns caesar încă din primăvara anului 310 a permis ca Biserica Creştină să-şi recupereze proprietăţile şi a permis desfăşurarea cultului creştin în provinciile supuse lui: Galia, Britania şi Spania.

Un act al convertirii împăratului Constantin l-a reprezentat victoria împotriva lui Maxenţiu de la Pons

Milvius (Podul Vulturului) din 312. Episcopul Eusebiu de Cezareea, cronicarul de curte al împăratului notează faptul că victoria se datorează unui ajutor divin, însuşi Mântuitorul Hristos poruncind să aşeze semnul crucii pe steagul de luptă numit labarum ,,o suliţă de aur intersectată de bară care susţinea o flamură cu portretul imperial, iar deasupra o monogramă alcătuită din primele două litere ale numelui lui Hristos în greacă, litera chi traversată de litera rho (X)”. (C. M. Odahl, op. cit., p. 107).

În 313 la Mediolanum (Milan, Italia) Constantin împreună cu cumnatul său Licinius dau faimosul Edict de libertate religioasă prin care creştinismul a fost eliberat din perioada de prigonire sângeroasă. Edictul, este o

scrisoare adresată guvernatorilor provinciilor răsăritene prin care se cere oprirea persecuţiei, proroprietăţile personale sau colective să fie imediat returnate, cetăţenii fiind liberi să profeseze orice credinţă. Tot din 312 – 313 Constantin l-a avut consilier pe Osiu (Hosius), episcopul de Cordoba (Spania).

O nouă etapă este cea a apărării ortodoxiei credinţei, împăratul Constantin a iniţiat şi sprijinit întrunirea de sinoade locale şi ecumenice pentru clarificarea problemelor doctrinare, morale şi disciplinare ale Bisericii. În Africa din Nord a fost chiar o luptă la Cartagina în Secundus, primatul Numidiei şi Mensurius, mitropolitul Cartaginei, adică între rigoriştii credinţei proveniţi din pătura satelor şi moderaţi care erau orăşeni.

-Va urma-

7

Bucurii editoriale: A apărut de curând (2012) o nouă ediţie a cărţii

Viaţa împăratului Constantin, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, P. S. B., serie nouă, 8, traducere din limba greacă şi note de Radu Alexandrescu, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2012, 384 p..

Scrisă de Eusebiu de Cezareea, părinte al istoriei bisericeşti, în general lucrările sale se disting printr-o mare erudiţie, o bună cunoaştere a Scripturii, a istoriei, literaturii antice, cronologiei, filologiei, paleografiei, filosofiei şi geografiei, aşa cum nota în Studiu introductiv, domnul Acad. Emilian Popescu, p. 7.

Eusebiu s-a născut în perioada dintre anii 260 şi 264 la Cezareea Palestinei. Tinereţea şi-a petrecut-o în Palestina când în 296 l-a văzut pentru prima dată pe tânărul ofiţer Constantin cel Mare, viitorul împărat roman. Cariera ecleziastică stă strâns legată de oraşul Cezareea, aici tânărul Eusebiu a primit primele îndrumări religioase, aici a primit Taina Botezului şi tot aici a fost şi hirotonit (consacrat) de către epicopul Agapius al locului. Educaţia creştină şi-a clădit-o sub îndrumarea preotului Pamfil, un mare învăţat din Fenicia, adept şi ucenic al lui Origen. După moartea martirică a lui Pamfil, Eusebiu în scrie biografia magistrului. În perioada marii persecuţii iniţiate de Diocleţian care a durat de 303 până în 311, Eusebiu a reuşit să redacteze lucrările: Cronica, Istoria ecleziastică (cărţile I-VII) şi Introducere elementară generală (păstrată fragmentar). După încetarea persecuţiei şi moartea episcopului Cezareei este consacrat episcop păstorind cetatea până la moarte, adică anii 339-340.

Lucrarea aşa cum aprecia Acad. Emilian Popescu trebuie să aibă un scop moral-edificator, să reprezinte o glorificare a împăratului. (p. 27).

Partea întâi a volmului cuprinde discursul în faţa împăratului la 25 iulie 336. În acesta, Constantin este comparat de Eusebiu cu soarele: ,,El străluceşte ca soarele, răspândindu-şi razele de lumină, prin lumina cezarilor, până-n cele mai depărtate locuri cunoscute lumii”. (III, 4). Tot din lucrare vedem faptul că împăratul Constantin era un un oştean reuşind să-şi întărească oastea prin porunci blânde şi chibzuite, pătrunse de duhul evlaviei, şi în fruntea ei a ajuns până în ţara britanilor şi până la popoarele care sălăşluiesc undeva în mijlocul oceanului de la soare-apune; a supus până în întreg ţinutul sciţilor cel fărâmiţat spre miazănoapte între mii de neamuri barbare nestatornice. (I. 8, 2).

Eusebiu consemnează informaţia că împăratul Constantin a reuşit să adune lumea creştină în sinoade sau soboare. Constantin a organizat sinoade ale slujitorilor lui Dumnezeu, aşa ca şi cum ar fi fost el însuşi un episcop al tuturor, înscăunat de Însuşi Dumnezeu. De aceea nici nu se dădea în lături să vină însuşi el la adunările lor şi să şadă laolaltă cu ei, luând parte la dezbateri – sârguincios cum se dovedea să pună tuturor sub dumnezeiescul semn al păcii. (I, 44, 1, 2).

Toate aceste fapte sunt susţinute pe creştinarea împăratului Constantin în ajunul luptei de la Pons Milvius cu uzurpatorul Romei, Maxenţiu, cumnatul lui Constantin. În preziua luptei primeşte Constantin încredinţare divină: ,,Acesta arăta în felul următor: de vârful unei [cozi de] lance înalte şi poleite cu aur era prinsă pieziş o stinghie în forma semnului crucii. Sus de tot, deasupra întregului însemn, era o cunună împletită din aur şi bătută cu pietre nestemate, de care se afla prins simbolul numelui Mântuitorului; două litere închipuind,

prin cele două litere de la începutul lui, însuşi numele lui Hristos – P-ul fiind prins în mijlocul crucii X-ului – iniţiale pe care împăratul s-a obişnuit să le poarte înscrise pe coif chiar mai târziu”. (I. 31, 1).

În cartea a patra, Eusebiu ne relatează in extenso victoria împăratului asupra sciţilor şi sarmaţilor: ,,Mai este oare nevoie să amintesc aici că împăratul avea şi să-i supună pe barbari, silindu-i să asculte de puterea romană? Că el a izbutit pentru prima oară să subjuge popoarele sciţilor şi ale sarmaţilor (care mai înainte nu ştiau ce înseamnă să slujeşti altuia). Adică referire clară la străromâni.

Sigur că doar aceste câteva date pot stârni curiozitatea oricărui doritor de a cunoaşte date şi fapte din trecutul mai îndepărtat al Bisericii Creştine.

Prof. Ion Păcurar

Cronica parohială:

o Colaborare între Şcoală şi Biserică. La serviciile liturgice duminicale au fost prezenţi copiii de pe raza parohiei îndrumaţi de profesorul de religie. În 5. 04 au rostit Crezul şi Tatăl nostru elevii: Vălean Bogdan (cls. a VI-a), Bărcan Cristina (cls. a VI-a) şi Voroş Melinda (cls. a VIII-a); în 17. 03: Gherghel Luciana (cls. a IX-a), Onea Mădălina (cls. a XI-a), Boer Roxana (cls. a VII-a); în 24. 03: Gabor Roberta (cls. a VI-a), Stoian Flavian (cls. a VI-a) şi Potcovel Adina (cls. a VI-a).

o Duminica Ortodoxiei în parohia Birda. Duminică, 24. 03 a fost săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. La momentul potrivit au

8

primit mai mulţi credincioşi Trupul şi Sângele Domnului. La orele serii a fost oficiată Vecernia urmată de cateheza cu tema: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – modele pentru creştinii de astăzi. În încheiere a fost vizionat filmul artistic ,,Constantin cel Mare” (1962).

o Împărtăşirea copiilor. În timpul Postului Mare la Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul au fost împărtăşiţi elevii de la Şcoala Gimnazială din Birda. În 3. 04 elevii de la clasele I-IV; 6. 04 preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Normal din localitate; 17. 04 elevii de la clasele V-VIII şi 26. 04 elevii de la Şcoala din Sângeorge.

o Taina Sfântului Maslu. Atât în filie (7. 04), cât şi în parohie (21. 04) a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de obşte. Ne-au fost alături în rugăciune C. Păr. Zoran Milovanov de la parohia Berecuţa, Iulian Popa de la parohia Colonia Gătaia, Ciprian Boşca de la parohia Banloc şi Valer Graţian Raţ de la parohia Clopodia.

o Săptămâna duhovnicească. Şi în anul acesta a fost organizată în cursul zilelor de 14-21 aprilie săptămâna duhovnicească tema anului acesta fiind ,,Cult şi cultură”. Manifestările religios-culturale s-au desfăşurat la biserica parohială cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului” dar şi în localul Şcolii Gimnaziale din Birda şi Sângeorge. În fiecare seară cu excepţia celei de miercuri (Denia Canonului cel Mare) şi vineri (Acatistul Bunei Vestiri) a fost oficiată Vecernia urmată de un cuvânt de învăţătură care au tratat teme de rugăciune, milostenie, post, Sfinte Taine şi virtuţi creştine. Au ţinut asemenea predici ocazionale C. Păr. Iulian Popa, Zoran Milovanov, Adam Rugaci de la parohia Gătaia, Călin Negrea de la parohia Gherman şi Ioan Sălvan de la parohia Folea. Împreună cu elevii de la şcoală au fost organizate două manifestări: o cateheză în cadrul programului ,,Hristos împărtăşit copiilor” la Şcoala din Sângeorge cu tema: Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română. Cateheza s-a bucurat de câteva mijloace de predare a religiei: icoana, portretul, harta, tabelul cronologic, literatura religioasă, filmul şi calculatorul (18. 04) şi o expoziţie de icoane pe sticlă realizate de copii sub îndrumarea doamnei prof. Ileana Vasiliu (19. 04).

o Reviste la parohie. În ultimul timp am primit la parohie următoarele reviste locale: ,,Beregsanu”, nr. 1; 2/a.c.; ,,Bocşa culturală”, nr. 4/2012; ,,Opinia” (Săcălaz), nr. 11; 12; 13; ,,Foaia Săcălazului”, nr. 104; 105/2012; 107; 108; ,,Foaia Săcoşană”, nr. 1/2013; ,,Suflet nou”, (Comloşu Mare), nr. 1; 2/2013, ,,Vatră nouă” (Giarmata Vii), nr. 150; 152; 153/2013.

o Slujiri liturgice. În 25. 03, preotul Valentin Bugariu a slujit alături de C. Păr. Iliia Pavlovici Pătruţ, parohul locului, Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul ,,Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” din comuna Maşloc. Cu acest prilej părintele invitat a susţinut predica zilei precum şi o oră de cateheză cu tema: Personalitatea Sfinţilor Constantin şi Elena în literatura creştină. În 2. 04, păr. Valentin Bugariu a fost prezent la Săptămâna duhovnicească din parohia Colonia Gătaia unde a susţinut şi un cuvânt de învăţătură cu tema: Credinţa împăraţilor Constantin şi a maicei lui, Elena. Pe 14. 04 acelaşi părinte a slujit la Taina Sfântului Maslu în parohia Percosova.

o Concursul spectacol ,,Bucuria de a fi creştin”. În 26. 04 s-a desfăşurat în organizarea Liceului Tehnologic ,,Sfântul Nicolae” din Deta etapa pe protopopiatul Deta a Concursului spectacol ,,Bucuria de a fi creştin” iniţiat de Sectorul Teologic-Educaţioanal al

Patriarhiei Române. La aceată etapă din partea Parohiei Birda au participat următorii concurenţi: Gabor Roberta (cls. a VI-a), Gabor Tania, Goanţă Florenţa (cls. a V-a) şi Brulincu Rodica (cls. a V-a) la două secţiuni: recitarea unei poezii şi interpretarea unui cântec religios/popular. La secţiunea de cântec, eleva Brulincu Rodica a câştigat premiul premiul I calificându-se la faza eparhială de la Timişoara.

Cu prilejul Praznicului Învierii Domnului dorim tuturor cititorilor şi credincioşilor parohiei Birda şi filiei Sângeorge sărbători fericite încununate de bucurie şi speranţă!

COLEGIUL DE REDACŢIE: Prof. univ. dr. Rodica Popescu, Prof. univ. dr. Ioan

Viorel Boldureanu, Prof. Ioan Traia, Pr. Iliia Pavlovici-Pătruţ,

Redactor-şef: Pr. dr. Valentin Bugariu

ISSN 2284 – 7731 Redacţia: Birda, Str. Principală, nr. 229, tel.

0729145610, cod postal:307187, jud.Timiş, e-mail: parohiabirda@yahoo.com

arhanghelulparohiaortodoxabirda.blogspot.com/