arhanghelul...5 documentar: profesorului g. i. tohăneanu, neuitare smerită e o provocare la care...

1

Editorial:

Tohăneanu ’90

Pe 7 mai 2015 au fost comemorați în biserica parohială din Birda 90 de ani de la nașterea ilustrului lingvist și stilistician G. I. Tohăneanu, întemeietorul învățământului filologic timișorean.

Cu acest prilej al amintirii au fost prezenți la Birda, doamna prof. Ligia Tohăneanu, prieteni și discipoli, mai mulți copii de la Școala Gimnazială din Birda.

Manifestarea a debutat cu slujba Parastasului oficiată de un sobor format din P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei, C. Păr. Călin Negrea de la parohia Gherman și Valentin Bugariu, parohul locului.

În cadrul acțiunii comemorative a fost realizată o expoziție de carte din opera Magistrului, un material power-point realizat de parohie, precum și medalioane cu chipul profesorului și diplome tuturor celor care s-au implicat și contribuit la realizarea acestui moment.

Ne-au adus aminte de profesorul Gheorghe I. Tohăneanu: Prof. Ion Murariu din Giroc, dr. Nina Ceranu, managerul Editurii Eubeea, conf. univ. dr. Mirela Borchin de la Universitatea de Vest și dr. Viorel Cherciu, președintele Asociației Culturale ,,David Voniga” din Giroc. Între momentele de aducere aminte, elevii: Almăjan Larisa, Alupei Andrei, Brulincu Rodica, Covaci Raul, Gabor Roberta, Marcu Mirela, Miron Olivera, Murgea Alexandra, Penteleiciuc Ema, Pocol Mirela, Potcovel Adina, Șuclea Peronela și Vălean Bogdan

au citit fragmente din operă. Ne-am reamintit astfel de Budai-Deleanu, Eminescu, Creangă, Blaga, Macedonski, Sadoveanu, etimologii a unor cuvinte așa cum au fost văzute de cel comemorat.

Șirul vorbitorilor a fost deschis de profesorul Ion Murariu care a descins în viața Magistrului Tohăneanu cu ,,etapa” giroceană: contribuția la apariția revistei ,,Lumina satului”, participări la evenimente culturale organizate de Școala din Giroc

dar și drumeții locale. În cadrul acesta festiv profesorul Murariu a recitit un text care de-altfel a văzut și lumina tiparului: ,,Întâlniri cu Magistrul” în cadrul căruia a subliniat: ,,N-aș putea spune câte vor fi fost întâlnirile mele cu Domnul Profesor G. I. Tohăneanu de-a lungul celor peste patru decenii de când l-am cunoscut. Privind în urmă, acestea îmi apar ca niște

adevărate sărbători în scurgerea uniformă și implacabilă a timpului”.

Scriitoarea Nina Ceranu a amintit celor prezenți de imprimarea de către editura unde ostenește a volumului Scrisori din roase plicuri, Eubeea, 2002, 303 p.. Cuvântul conferențiarei a emoționat tocmai prin aducerea aminte a întâlnirilor cu Magistrul concluzionând: ,,Pe altarul activităţii cărturarului G. I. Tohăneanu, postum, se ridică o Victorie a Spiritului, a Binelui, a Frumosului asupra materiei”.

(Continurare în pagina 7) Preot Valentin Bugariu

1

Editorial:

Tohăneanu ’90












1

Editorial:

Tohăneanu ’90












ArhanghelulBiserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc,

care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului. (M. Eminescu)

ArhanghelulRevistă trimestrială de cultură și religie rurală editată de Asociația ,,Arhanghelul” din Birda, 2015, an. IV, nr. 2 (11)

2

Ce mult m-ai iubit

Toaca-mi vesteşte şi-mi reamintesc,

Că pentru mine Iisuse, Ai fost pironit.

Cu privirea-ţintită spre Cruce eu cresc,

O Sfinte Iisuse, ce mult m-ai iubit!

Când „vrăjmaşul” viclean, târcoale dădea,

Să surpe-al meu suflet de el mult râvnit.

Aproape mi-ai fost ca nicicând, nimenea,

Hristoase, Iisuse, ce mult m-ai iubit!

În suflet mereu Te-ai grăbit să-mi reverşi

O pace preasfântă, în chip negrăit,

Mântuitor, Domn şi prieten, Iisuse î-mi eşti.

O Doamne Iisuse, ce mult m-ai iubit!

Când mulţi din jur, cu mine luptau,

Aproape mi-ai fost şi m-ai întărit,

Afară de Cer azi nimic eu nu vreau,

Iisuse Preasfinte, ce mult m-ai iubit!

Azi, mântuirea, prin Tine-o aleg,

Ce mai dinainte Tu mi-ai pregătit,

Pe calea îngustă de-oi putea să purced,

O scumpe Iisuse, ce mult m-ai iubit!

Lucian-Ovidiu Pop

Mulțumire

Doamne, sunt un copil

Si vreau să Te laud mereu,

Dar Tu ești stăpânul lumii,

Tu ești Dumnezeul meu.

Vreau ca viata mea intreagă

Să fiu un copil ales

Să fiu iubit de Tine

Să am o viată fară greș.

Vreau să-ți mulțumesc, Iisuse

Pentru veșnicia Ta

Vreau să fiu mereu cu Tine

Eu și cu toată lumea.

Florența Teodora Goanță

3

Restituiri:

Portretul unui mitropolit uitat Lăzărescu Vasile

(1894-1969) Dr. în Teologie, Mitropolit al Banatului (1947-1961)

Motto: „Biserica nu poate fi biruită de nicio putere

lumească. Dimpotrivă, prin învăţătura ei, ea a schimbat mentalitatea unei lumi întregi, iar toţi cei încercaţi de necazuri şi-au găsit alinare la sânul ei. Atacurile îndreptate astăzi împotriva Bisericii sunt ca nişte pietre aruncate spre cer, care cad în capul celui ce le aruncă...” (Vasile Lăzărescu, Pastorală

de Crăciun, în Biserica şi Şcoala, Timişoara, 1948, nr. 1, p. 4)

Personalitate din elita bănăţeană, Î.P.S. Dr. Vasile Lăzărescu s-a născut în 1 ianuarie 1894, la Jadani (azi, Corneşti), jud. Timiş, şi a decedat în 21 februarie 1969, la Mănăstirea Cernica, de lângă Bucureşti, unde fusese condamnat la retragere sine die de către Sfântul Sinod, în 1961, ca urmare a presiunilor făcute de Siguranţa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. A fost un om de valoare, cu foarte mare influenţă, care trebuia să fie incriminat şi eliminat de reprezentanţii regimului comunist.

Comuniştii l-au distrus cu aportul colaboratorilor din sânul Bisericii, responsabili nu doar de asasinatul moral – şi poate nu numai -, ci şi de uitarea la care au condamnat ulterior, inclusiv după Revoluţia decembristă, o asemenea personalitate, ale cărei înfăptuiri întru Slava lui Dumnezeu şi ajutorul neamului său au dăinuit la loc de cinste în partea de vest a ţării.

Vasile Lăzărescu, ajuns episcop al Caransebeşului, episcop al Timişoarei şi, în cele din urmă, primul Mitropolit al Banatului întreg, a urmat studiile primare în satul natal, în limba română, iar cele gimnaziale în comuna Dumbrăviţa, jud. Timiş, în limba maghiară. A absolvit apoi instituţii de

învăţământ din principalele centre de cultură ale Imperiului Austro - Ungar:

- Liceul Maghiar de Stat din Timişoara (1912).

- Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1912-1914; 1918-1920); întreruperea studiilor a fost cauzată de începerea Primului Război Mondial. Întors în ţară, îşi finalizează studiile teologice la Institutul Teologic din Arad (1915), Facultatea de Litere şi Filosofie din Budapesta (Boleseszettani Fakultas) (1916-1917), continuată la Philosophische Fakultät, Universitatea din Viena (1917-1919).

După Marea Unire a revenit la Cernăuţi, la cea mai importantă şcoală de Teologie din ţară, pentru studiile sale doctorale. Cu această ocazie s-a înscris, în paralel şi la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cernăuţi (1919-1920), pentru a studia filologia şi filosofia şi în limba română. Astfel, la întoarcerea în ţară, Vasile Lăzărescu ajunge să fie licenţiat în patru domenii – Teologie, Litere, Pedagogie şi Filosofie – şi Dr. în Teologie. A obţinut doctoratul la Universitatea din Cernăuţi (1920), cu teza

intitulată În ce ne deosebim? Şi-a început cariera teologică

în România, la Academia Andreiană din Sibiu (1920-1924), ca foarte apreciat profesor de Dogmatică, Apologetică şi Morală, înlocuindu-l la Catedră pe ilustrul Mitropolit al Ardealului Dr. Nicolae Bălan. De la debutul carierei sale, cel poreclit “Domnişorul” beneficia de preţuirea celor din mediul academic:

„Profesorul Dr. Vasile Lăzărescu în aceeaşi ţinută a înţeles să respecte catedra şi pe studenţii săi zi de zi şi oră de oră până la sfârşitul anului şcolar. El interpreta prelegerile ca pe o obligaţie solemnă a vieţii

profesorului, ca pe o manifestare de sărbătoare a sufletului dăscălesc, ca o slujire sfântă în cadrul şcolii. Într-un oarecare contrast cu tinereţea era seriozitatea acestui profesor. Totdeauna sobru, totdeauna serios, totdeauna preocupat de problemele mari”. (Dr. Spiridon Cândea, fost student la Academia Andreiană din Sibiu, în vol. omagial din Mitropolia Banatului, 1958, nr. 7-9).

Mirela – Ioana Borchin

5

Documentar:

Profesorului G. I. Tohăneanu, neuitare smerită

E o provocare la care cu greu îi fac faţă,

pentru că vorbele mi se par seci, lipsite de substanţa pe care aş vrea să le-o imprim, acesta de a-l evoca pe cel ce ne-a dat din Lumina sa o flăcăruie cu care ne-a găsit calea. Prilejul ales de inimosul preot Valentin Bugariu – paroh la Birda – mi se pare cel mai potrivit, cum e şi locul de altfel, când Dumnezeu şi-a revărsat prinosul înnoitor de verdeaţă, atenuând întrucâtva tensiunile artificiale sau reale, punând frâie cavalcadei teatrului absurd în care stăruim nevoit, obligaţi să jucăm un rol pe care unii nu-l putem interpreta.

Stărui cu gândul mai degrabă la ocaziile în care l-am întâlnit pe profesorul G. I. Tohăneanu, şi-mi revin atât de vii de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Vii şi culorile, şi discuţiile noastre, la început protocolare. Aveam o anume sfială în preajma Domniei sale, de care n-am scăpat pe de-n-ntregul niciodată, fără să mă gândesc că poate buna cuviinţă era atitudinea pe care o adopta bunul simţ al omului de calitate când era asaltat prea des cu pretenţii din partea unor începători.

În ani, distanţa dintre noi s-a micşorat oarecum şi nici acum nu ştiu dacă eu am avut vreun merit că s-a ţesut o legătură sufletească. Şi-a început de când bătătoream drumul unei dorite realizări: doctoratul, fără de care se putea trăi, dar prin care încercam să mă autodepăşesc. L-am tot întâlnit, de-atunci încoace, în diversele ocazii în care domnia sa era Profesorul, eu în aceeaşi postură de ascultare, luându-mi-l ca model de răbdare şi de înaltă ţinută morală. A fost şansa mea să mă accepte, cu toate ale mele neajunsuri. Nu eram singura dintre cei ce se chinuiau să lase câteva urme pe pagini nescrise pe care omul de cultură i-a creditat şi călăuzit cu energiile-i binefăcătoare, puse-n cuvinte cu rezonanţă, alese, convingătoare, deschizătoare de drumuri. Aceasta a fost o parte din veghea cu care magistrul nostru a stăruit la căpătâiul literar al

multora dintre noi. Ne-a fost model căci „modele” „mor tinere” (Tudor Vianu), rămân statornic singure modélele. Şi n-au fost puţini ce am intrat în Casa domniei sale şi-n Casa sufletului domniei sale.

Cred că avea în minte ideea că mărinimia e un capital ce trebuie păstrat şi reinvestit ori de câte ori era nevoie, fără a aştepta o dobândă viitoare. Şi spun asta pentru că cel mai adesea ne uităm binefăcătorii.

Alături de domnia sa am parcurs câteva drumuri, unele, pentru mine, iniţiatice. Cu ochii domniei sale am descoperit, dincolo de vorbe, dincolo de tomurile citite, ce lume fascinantă cuprinde tărâmul mirific al Cuvintelor. Ca orice om de cultură, a ştiut să-şi împartă viaţa între cele două familii: cea naturală, cu doamna Ligia, sufletul generos şi delicat, cea care l-a asistat

credincioasă, cum scrie la Cartea nunţii a Bibliei şi la bine şi la rău dar ca o vrednică Ana lui Manole încredinţată că dragostea, în căutarea fericirii şi a unei memorii nepieritoare, este dorinţa de a produce frumuseţe… nemurire în tendinţa către eternitate. I-a fost alături acelui Sufletul mai proeminent decât trupul, în căutările sale de a crea artă, poezie, ştiinţă şi dovada cea mai grăitoare este aceea că nu l-a uitat nici după plecare, având în grijă să-i ţină vie memoria. Cred că asta a făcut cu asupra de măsură mai cu seamă domnul profesor şi a luat în serios

provocarea destinului şi-a reuşit să-şi cucerească un loc de cinste, loc pe care-l merită în cultura română. Unul important, iar cărţile sale, „scrisorii din roase plicuri” vor fi studiate şi citate în multele lucrări ce se vor scrie de acum încolo despre temele abordate şi de domnia sa.

Pe altarul activităţii cărturarului G. I. Tohăneanu, postum, se ridică o Victorie a Spiritului, a Binelui, a Frumosului asupra materiei, unde cuvântul scris a fost o chestiune de suflet în gradul cel mai înalt, pornind de la porunca: „Nici orice, nici oricum, nici oricând, nici oriunde!”

Nina Ceranu (Continuare în pagina 7)

4

Urme din trecut: Drama Brâncovenilor oglindită în eposul şi

în teatrul popular românesc (III)

Scenariul este acelaşi, ca în cealaltă baladă. Cei trei fii ai Brâncoveanului sunt luaţi pe rând, începând cu cel mare, şi li se taie capul. Înaintea fiecărei decapitări, sultanul îşi repeta cererea, pe care domnitorul o refuză cu demnitate: ,,-Împărate, dumneata./ Nu-ţi dăruiesc nimic,/ Fă cu mine ce oi vrea”. Profund ataşat religiei sale, domnitorul îşi încredinţează viaţa lui şi a copiilor voinţei divine: ,,-Doamne, fie-n voia ta!”. Ineditul baladei faţă de cea culeasă de poetul Vasile Alecsandri constă şi în câteva episoade neîntâlnite în cea discutată anterior. Astfel, pe lângă situaţiile pline de dramatism, poetul anonim introduce şi unele menite să creeze o stare de bunăvoie în rândul ascultătorilor, prin umorul declanşat. Aşa, de pildă, când arnăuţii vin să-l ridice pe cel mai mic dintre coconi, Gherghina, ţiganca ce i-a însoţit ,,Sub fustă îl pitulea,/ Pe-al ei înainte-l da,/ Să nu se piearză sămânţa”. Un alt moment anecdotic întâlnim spre final când Brâncoveanu îi opune sultanului ce i-ar face el dacă otomanul s-ar afla în mâinile lui: ,,-Împărate, dumneata,/ Să fii tu la mâna mea/ Cum sunt eu la mâna ta,/ Nu te-aş judeca aşa./ La scaun că te-aş trăgea,/ La picior că te-aş crunta,/ Cu ţeava că te-aş umfla,/ În pripă pielea ţi-aş lua!”. Sultanul procedează întocmai jupuindu-l. Brâncoveanu îşi recunoaşte pielea, dar plin de bărbăţie bravează situaţia şi-i mai spune: ,,-Împărate, dumneata, […]/ Să fii tu la mâna mea […] Nu te-aş judeca aşa./ La scaun că te-aş trăgea,/ Cu toporul că te-aş toca,/ Ciopărţele te-aş făcea,/ Într-un coş te-aş punea,/ Pe mare te-aş arunca!”. Sultanul aşa şi făce. Dar – şi aici intervine miraculosul – marea se aprinde şi păgânul cheamă patruzeci de popi ca să citească şi să potolească marea. Drama Brâncovenilor a avut ecou peste timp şi în alt gen literar: teatrul popular. De remarcat că ,,o singură figură din istoria noastră mai veche apre în teatrul popular românesc: voievodul Constantin Brâncoveanu”. (Istoria literaturii române, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1964, vol. I, p. 76).

Tragedia lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi a fost tratată în câteva scenete de mici dimensiuni jucate şi înregistrate în diferite zone geografice din ţară: Maramureş, Bucovina, Oltenia. Aceasta denotă ,,o conştiinţă istoric folclorică unitară”, aşa cum precizează I. C. Chiţimia în prefaţa la volumul Brâncovenii. Teatru popular, Editura Minerva, Bucureşti, 1984, p. 7. Întâlnim în acest volum trei piese. Cea dintâi este intitulată ,,Cântare şi vers la Constantinu” şi a fost culeasă de la Pavel Pop din Cavnic, judeţul Maramureş. Acţiunea piesei e scurtă (are 226 de versuri), are 12 personaje şi se axează pe prinderea şi uciderea lui Brâncoveanu adus la Ţarigrad în urma pârelor unor ,,pizmaşi”. De reţinut atitudinea

fermă a lui Vodă, devotat credinţei, când îi spune Împăratului: ,,-Nu se poate pierde o limbă creştinească/ Pentru una păgânească”, precum şi blestemul adresat acestuia: ,,-Domnul sfânt vă pedepsească,/ Cu sabia îngerească/ Pe pământ vă prăpădească!”. În final, o reflecţie amară rostită de toţi, ca de corul din tragediile antice greceşti, pe marginea sorţii lui Vodă: ,,De gândeşti la avuţie/ Şi o ţii în sumeţie/ Cum nu ar avea nicio moarte/ Că într-un ceas le lasă toate”. Cea de a doua piesă, cu titlul ,,Constantin Brâncoveanu”, provine din Bucovina de Nord,

din satul Crasna este mai plină de dramatism, în acţiune fiind implicaţi şi cei trei fiii ai domnitorului: Alexandru, Mihai şi Radu. Aşa cum tatăl nu se leapădă de legea creştinească, nici fii nu acceptă să se turcească. Alexandru cere să fie lăsat să se închine înainte de moarte ,,în legea de creştin”, Mihai i se opune sultanului: ,,Eu legea mea ni oi lăsa/ Chiar dacă capu mi oi lua”. Dar mezinul Radu are o ezitare dar intervenţia tatălui îl face să-şi accepte soarta. Cu aceeaşi hotărâre sfârşeşte şi Brâncoveanu, demn în păstrarea credinţei, rostind, în final, o imprecaţie la adresa păgânilor: ,,Să n-aveţi loc de-îngropat/ Nici copii de sărutat/ Şi-n cea lume de-ţi veni/ Tragă-vă balaurii,/ Să vă tragă tocmai în iad,/ Unde toţi păgânii ard”. Există în această piesetă nenumărate versuri întâlnite şi în balada culeasă şi prelucrată de Vasile Alecsandri care s-a bucurat de o mai largă circulaţie.

Prof. Ion Murariu

5

Documentar:

Profesorului G. I. Tohăneanu, neuitare smerită

E o provocare la care cu greu îi fac faţă,

pentru că vorbele mi se par seci, lipsite de substanţa pe care aş vrea să le-o imprim, acesta de a-l evoca pe cel ce ne-a dat din Lumina sa o flăcăruie cu care ne-a găsit calea. Prilejul ales de inimosul preot Valentin Bugariu – paroh la Birda – mi se pare cel mai potrivit, cum e şi locul de altfel, când Dumnezeu şi-a revărsat prinosul înnoitor de verdeaţă, atenuând întrucâtva tensiunile artificiale sau reale, punând frâie cavalcadei teatrului absurd în care stăruim nevoit, obligaţi să jucăm un rol pe care unii nu-l putem interpreta.

Stărui cu gândul mai degrabă la ocaziile în care l-am întâlnit pe profesorul G. I. Tohăneanu, şi-mi revin atât de vii de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Vii şi culorile, şi discuţiile noastre, la început protocolare. Aveam o anume sfială în preajma Domniei sale, de care n-am scăpat pe de-n-ntregul niciodată, fără să mă gândesc că poate buna cuviinţă era atitudinea pe care o adopta bunul simţ al omului de calitate când era asaltat prea des cu pretenţii din partea unor începători.

În ani, distanţa dintre noi s-a micşorat oarecum şi nici acum nu ştiu dacă eu am avut vreun merit că s-a ţesut o legătură sufletească. Şi-a început de când bătătoream drumul unei dorite realizări: doctoratul, fără de care se putea trăi, dar prin care încercam să mă autodepăşesc. L-am tot întâlnit, de-atunci încoace, în diversele ocazii în care domnia sa era Profesorul, eu în aceeaşi postură de ascultare, luându-mi-l ca model de răbdare şi de înaltă ţinută morală. A fost şansa mea să mă accepte, cu toate ale mele neajunsuri. Nu eram singura dintre cei ce se chinuiau să lase câteva urme pe pagini nescrise pe care omul de cultură i-a creditat şi călăuzit cu energiile-i binefăcătoare, puse-n cuvinte cu rezonanţă, alese, convingătoare, deschizătoare de drumuri. Aceasta a fost o parte din veghea cu care magistrul nostru a stăruit la căpătâiul literar al

multora dintre noi. Ne-a fost model căci „modele” „mor tinere” (Tudor Vianu), rămân statornic singure modélele. Şi n-au fost puţini ce am intrat în Casa domniei sale şi-n Casa sufletului domniei sale.

Cred că avea în minte ideea că mărinimia e un capital ce trebuie păstrat şi reinvestit ori de câte ori era nevoie, fără a aştepta o dobândă viitoare. Şi spun asta pentru că cel mai adesea ne uităm binefăcătorii.

Alături de domnia sa am parcurs câteva drumuri, unele, pentru mine, iniţiatice. Cu ochii domniei sale am descoperit, dincolo de vorbe, dincolo de tomurile citite, ce lume fascinantă cuprinde tărâmul mirific al Cuvintelor. Ca orice om de cultură, a ştiut să-şi împartă viaţa între cele două familii: cea naturală, cu doamna Ligia, sufletul generos şi delicat, cea care l-a asistat

credincioasă, cum scrie la Cartea nunţii a Bibliei şi la bine şi la rău dar ca o vrednică Ana lui Manole încredinţată că dragostea, în căutarea fericirii şi a unei memorii nepieritoare, este dorinţa de a produce frumuseţe… nemurire în tendinţa către eternitate. I-a fost alături acelui Sufletul mai proeminent decât trupul, în căutările sale de a crea artă, poezie, ştiinţă şi dovada cea mai grăitoare este aceea că nu l-a uitat nici după plecare, având în grijă să-i ţină vie memoria. Cred că asta a făcut cu asupra de măsură mai cu seamă domnul profesor şi a luat în serios

provocarea destinului şi-a reuşit să-şi cucerească un loc de cinste, loc pe care-l merită în cultura română. Unul important, iar cărţile sale, „scrisorii din roase plicuri” vor fi studiate şi citate în multele lucrări ce se vor scrie de acum încolo despre temele abordate şi de domnia sa.

Pe altarul activităţii cărturarului G. I. Tohăneanu, postum, se ridică o Victorie a Spiritului, a Binelui, a Frumosului asupra materiei, unde cuvântul scris a fost o chestiune de suflet în gradul cel mai înalt, pornind de la porunca: „Nici orice, nici oricum, nici oricând, nici oriunde!”

Nina Ceranu (Continuare în pagina 7)

6

Cateheza:

Urme ale domnitorului Constantin Brâncoveanu în cronica lui Radu

Greceanu

Opera celor doi fraţi, Radu şi Şerban Greceanu, este strâns legată de activitatea culturală ce cuprinde domnia Cantacuzinilor în general şi a lui Brâncoveanu în special. Cei doi fraţi erau boieri, care n-au ocupat dregătorii înalte, însă au rămas la cancelaria domnească oameni de condei. Constantin Brâncoveanu l-a preferat pe Radu să-i scrie cronica, iar în seama lui Şerban a lăsat "grija traducerilor de cărţi bisericeşti, care constituiau pentru acea vreme o valoare mai de seamă decât povestirea faptelor petrecute în această lume trecătoare". p. 569. Aşa că Radu Greceanu se apucă să scrie domnia acestui voievod, care a mai fost numit în epocă şi "prinţul aurului" într-o cronică ce cuprinde întrega lui stăpânire peste Ţara Românească. Ea a fost editată pentru prima dată de către istoricul Ştefan Dimitrie Greceanu în anul 1906. Predoslovia cronicii începe cu vorbele: "Cu smerenie şi plecat măriei tale şi sărut stăpâneasca pulpană a veşmântului măriei tale". p. 570. Cuvintele cronicarului sunt de aleasă preţuire la adresa domnitorului pe tot parcursul lucrării. Prima parte a cronicii cuprinde 43 de capitole, iar domnul i-a poruncit să spună adevărul, căci au fost scrise două versiuni: una în care se arătau prea multe menajamente faţă de adversarii săi politici şi alta reală, aşa cum s-au desfăşurat evenimentele. Sunt menţionate lucrările de artă din perioada aceea: ridicări de biserici, tipărire de cărţi, înfiinţare de şcoli greceşti şi slavoneşti. p. 570. A doua parte prezintă amănunte ale complotului de boieri din opoziţie în frunte cu Dumitru Corbeanu, ginerele fostului domn Grigore Ghica. A treia parte a cronicii descrie faptele din preajma şi în timpul războiului ruso-turc din anul 1711, când Cantacuzinii, aga Bălăceanu şi mitropolitul Antim Ivireanul au vrut să scoale ţara

împotriva turcilor. Se observă clar că domnul a fost înconjurat de oameni luminaţi ai vremii, care au dorit o schimbare. Ei au avut orientări spre occident, aşa cum a fost aga Bălăceanu care şi-a pierdut viaţa din cauza aceasta. Lucrurile, după cum se poate vedea, se leagă, deoarece şi mitropolitul Ţării Româneşti, Antim, a dorit debarasarea ţării de turci şi orientarea spre Viena, iar astăzi, când vorbim despre aceste lucruri, îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, ucis şi el de turci (27 septembrie 1716). Constantin Brâncoveanu a fost la fel de cultivat ca cei de care s-a înconjurat. Însă, fiind mai calculat şi ponderat, a înţeles că nu-i momentul să facă pasul spre orient şi s-a împotrivit. Cu răbdare a aşteptat sfârşitul războiului, care, după cum se ştie, a fost în favoarea turcilor. Aşa că totul a rămas neschimbat. Ultima parte a cronicii lasă o impresie prin ceea ce vrea autorul să spună. După o călătorie la palatele sale de la Potlogi şi Mogoşoaia, Constantin

Brâncoveanu, zice cronicarul său: "au intrat cu fericire în scaunul Bucureştilor." p. 571. După aceea nu mai urmează nimic, decât încheierea cu numele autorului, care se numeşte pe sine "a măriei tale mică şi prea plecată slugă". p. 570. Peste câteva săptămâni a venit la Bucureşti trimisul sultanului, care trebuia să ducă la moarte pe domn

şi pe fiii săi. Motivul pentru care urma să fie decapitat la Înalta Poartă a fost pentru "hainie", termenul turcesc, ceea ce înseamnă "înaltă trădare", de la care anul acesta pe 15 august s-au împlinit 300 de ani.

Gheorghe Lungu la 27 septembrie 2014

Bibliografie: ISTORIA LITERATURII ROMÂNE, Editura ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMÂNE, Bucureşti, 1964, paginile 568-575.

7

Semne:

(Urmare din pagina 1)

Cuvântul conferențiarei a emoționat tocmai prin aducerea aminte a întâlnirilor cu Magistrul concluzionând: ,,Pe altarul activităţii cărturarului G. I. Tohăneanu, postum, se ridică o Victorie a Spiritului, a Binelui, a Frumosului asupra materiei, unde cuvântul scris a fost o chestiune de suflet în gradul cel mai înalt, pornind de la porunca: „Nici orice, nici oricum, nici oricand, nici oriunde”! Conf. univ. dr. Mirela Borchin a rememorat amintiri din cariera universitară a celui comemorat, imprimarea volumului In Magistri honorem G. I. Tohăneanu (2005) îngrijit de Domnia Sa. În cadrul amintirilor vorbitorul a subliniat: ,,Elevii săi dintotdeauna ‹‹s-au înălțat›› în preajma sa, l-au admirat și l-au iubit, l-au evocat și l-au omagiat, țesând în jurul lui legendă”.

Cel din urmă a fost dr. Viorel Cherciu care l-a evocat pe Magistru din punctul de vedere al unui tânăr preot de sat interesat de cursurile universitare suținute odinioară la Universitatea timișoreană.

Prin intermediul amintirilor, al unor cuvinte potrivite rostite de prieteni și discipoli, a unor fotografii, în miros de tămâie sfântă ne-am adus aminte de viața și activitatea profesorului universitar doctor G. I. Tohăneanu.

(Urmare din pagina 5)

În numele unei statornice admiraţii pe care

i-o port cărturarului G. I. Tohăneanu, am aşternut pe coală aceste modeste rânduri, dar am făcut-o cu ştiinţa fără de tăgadă că domnia sa mi-a marcat existenţa iar prilejul acesta mi s-a părut unul excepţional de frumos de a-mi exprima gratitudinea şi recunoştinţa pentru ajutorul pe care mi l-a dat de-a lungul vremii.

P. S.

E iar primăvară, şi e ziua a şaptea a lunii mai, domnule profesor, şi e nimerit a vă aduce

aminte de poemul lui Blaga, poem al primenirii: Focuri de primăvară:

„Îngânând prin văi tăria

sună ramul, sună glia.

Focuri mici, albastre ruguri,

Pomii simt dureri de muguri.

Prinşi de duhul înverzirii

prin grădini ne-nsufleţim

pe măsură naltă-a firii

gândul ni-l dezmărginim.

Ce-am uitat aprindem iară.

Sub veşminte ne ghicim.

Căutăm în primăvară

un tărâm ce-l bănuim.

Căutăm pământul unde

mitic să ne-alcătuim,

ochi ca oameni să deschidem,

dar ca pomii să-nflorim”.

Cronica parohială:

o Olimpiada de Religie la Birda. În 26. 01. s-a desfășurat la Școala Gimnazială din localitate faza zonală a Olimpiadei de Religie. Câștigătorii acestui concurs au fost declarați: Gabor Roberta, 10 (zece); Miron Olivera, 9,50; Murgea Alexandra, 9 (nouă). Din cadrul comisiei de evaluare a făcut parte și preotul Valentin Bugariu.

o Sfinții Trei Ierarhi. În 30 ianuarie au fost sărbătoriți în biserica parohială Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Cu începere de la orele 1000 a fost oficiată Sfânta Liturghie. La momentul potrivit mai mulți copii s-au împărtășit cu Trupul și

6

Cateheza:

Urme ale domnitorului Constantin Brâncoveanu în cronica lui Radu

Greceanu

Opera celor doi fraţi, Radu şi Şerban Greceanu, este strâns legată de activitatea culturală ce cuprinde domnia Cantacuzinilor în general şi a lui Brâncoveanu în special. Cei doi fraţi erau boieri, care n-au ocupat dregătorii înalte, însă au rămas la cancelaria domnească oameni de condei. Constantin Brâncoveanu l-a preferat pe Radu să-i scrie cronica, iar în seama lui Şerban a lăsat "grija traducerilor de cărţi bisericeşti, care constituiau pentru acea vreme o valoare mai de seamă decât povestirea faptelor petrecute în această lume trecătoare". p. 569. Aşa că Radu Greceanu se apucă să scrie domnia acestui voievod, care a mai fost numit în epocă şi "prinţul aurului" într-o cronică ce cuprinde întrega lui stăpânire peste Ţara Românească. Ea a fost editată pentru prima dată de către istoricul Ştefan Dimitrie Greceanu în anul 1906. Predoslovia cronicii începe cu vorbele: "Cu smerenie şi plecat măriei tale şi sărut stăpâneasca pulpană a veşmântului măriei tale". p. 570. Cuvintele cronicarului sunt de aleasă preţuire la adresa domnitorului pe tot parcursul lucrării. Prima parte a cronicii cuprinde 43 de capitole, iar domnul i-a poruncit să spună adevărul, căci au fost scrise două versiuni: una în care se arătau prea multe menajamente faţă de adversarii săi politici şi alta reală, aşa cum s-au desfăşurat evenimentele. Sunt menţionate lucrările de artă din perioada aceea: ridicări de biserici, tipărire de cărţi, înfiinţare de şcoli greceşti şi slavoneşti. p. 570. A doua parte prezintă amănunte ale complotului de boieri din opoziţie în frunte cu Dumitru Corbeanu, ginerele fostului domn Grigore Ghica. A treia parte a cronicii descrie faptele din preajma şi în timpul războiului ruso-turc din anul 1711, când Cantacuzinii, aga Bălăceanu şi mitropolitul Antim Ivireanul au vrut să scoale ţara

împotriva turcilor. Se observă clar că domnul a fost înconjurat de oameni luminaţi ai vremii, care au dorit o schimbare. Ei au avut orientări spre occident, aşa cum a fost aga Bălăceanu care şi-a pierdut viaţa din cauza aceasta. Lucrurile, după cum se poate vedea, se leagă, deoarece şi mitropolitul Ţării Româneşti, Antim, a dorit debarasarea ţării de turci şi orientarea spre Viena, iar astăzi, când vorbim despre aceste lucruri, îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, ucis şi el de turci (27 septembrie 1716). Constantin Brâncoveanu a fost la fel de cultivat ca cei de care s-a înconjurat. Însă, fiind mai calculat şi ponderat, a înţeles că nu-i momentul să facă pasul spre orient şi s-a împotrivit. Cu răbdare a aşteptat sfârşitul războiului, care, după cum se ştie, a fost în favoarea turcilor. Aşa că totul a rămas neschimbat. Ultima parte a cronicii lasă o impresie prin ceea ce vrea autorul să spună. După o călătorie la palatele sale de la Potlogi şi Mogoşoaia, Constantin

Brâncoveanu, zice cronicarul său: "au intrat cu fericire în scaunul Bucureştilor." p. 571. După aceea nu mai urmează nimic, decât încheierea cu numele autorului, care se numeşte pe sine "a măriei tale mică şi prea plecată slugă". p. 570. Peste câteva săptămâni a venit la Bucureşti trimisul sultanului, care trebuia să ducă la moarte pe domn

şi pe fiii săi. Motivul pentru care urma să fie decapitat la Înalta Poartă a fost pentru "hainie", termenul turcesc, ceea ce înseamnă "înaltă trădare", de la care anul acesta pe 15 august s-au împlinit 300 de ani.

Gheorghe Lungu la 27 septembrie 2014

Bibliografie: ISTORIA LITERATURII ROMÂNE, Editura ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMÂNE, Bucureşti, 1964, paginile 568-575.

8

Sângele Domnului. Au fost prezenți mai mulți elevi de gimnaziu și liceu însoțiți de profesorul de religie. Cuvântul de învățătură cu tema: ,,Sfântul Ioan Hrisostomul. Repere biobibliografice și de spiritualitate creștină” a fost rostit de preotul paroh. La finalul slujbei au fost sfințite 100 de iconițe care îl reprezintă pe marele orator realizate cu prilejul Anului omagial.

o Săptămâna duhovnicească. În săptămâna 23 februarie – 1 martie a. c. s-a desfășurat un program liturgic, pastoral și catehetic închinat unei săptămâni de rugăciune și meditație creștină. A fost oficiată slujba Vecerniei, Acatistul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul și Taina Sfântului Maslu. Au participat la celebrarea Liturghiei copiii de la Școala din Birda și Sîngeorge care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Au fost pregătite cateheze, acțiuni în cadrul Concursului de miniproiecte: ,,Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”. La Taina Sfântului Maslu au slujit: P. On. Păr. protopop Ioan Prisăcean, C. Păr. Petru Gărău, Adam Rugaci, Cristian Băican, Zoran Milovanov, Călin Negrea și Iulian Popa.

o Parteneriat educațional între Parohia Birda și Biserica și Școala Gimnazială din Mașloc. În 27 martie a fost oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite în biserica cu hramul: ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitate. La momentul potrivit mai mulți elevi s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. După-amiaza la Școala din Mașloc a fost realizată o cateheză în cadrul proiectului ,,Hristos împătășit copiilor” cu tema: ,,Taina Euharistiei ca realitate a unității Bisericii”. Cateheza a fost pregătită de C. Păr. Valentin Bugariu care s-a sprijinit pe materiale power-point realizate de Biserica ,,Nașterea Maicii Domnului” din Birda. La final fiecare copil a primit un număr din publicația ,,Arhanghelul” și o iconiță care-l reprezintă pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

o Pelerinaj la Partoș. În cadrul Săptămânii altfel, în 8. 04 a fost realizat un pelerinaj de o zi la Mănăstirea Partoș. Au participat copiii de la Școlile Primare din Sîngeorge, Berecuța și Mănăstire însoțiți de cadrele didactice, preotul din Berecuța și câțiva credincioși din parohiile Birda și Berecuța. S-a făcut un popas la biserica parohială din Banloc unde C. Păr. Ciprian Boșca a făcut o succintă

prezentare a bisericii. La Partoș copiii s-au închinat în biserica veche la mormântul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, a fost rostită o rugăciune în biserica de zid. Aici. P. Cuv. Păr. Varlaam Almăjanu a prezentat istoricul și importanța mănăstirii pentru creștinii-ortodocși. Au fost vizitate muzeul și biblioteca mănăstirii.

o Medalion comemorativ ,,Tohăneanu ’90” la biserica din Birda. În 7 mai a fost comemorat prof. univ. dr. G. I. Tohăneanu la Birda. A fost săvârșită slujba Parastasului, urmat de aduceri

aminte ale omului și operei prin cuvânt, imagine și expoziție de carte din opera Magistrului.

o Simpozion Internațional ,,Oameni de seamă ai Banatului la Timișoara. În 8 mai în organizarea Societății Literar – Artistice ,,Tibiscus” din Uzdin și a Societății Cultural – Patriotice ,,Avram Iancu”, filiala Timișoara cea de-a XIX ediție a Simpozionului. Cu acest prilej preotul dr. Valentin Bugariu a expus comunicarea: ,,General de Corp de Armată Ion Șuța (1919 – 2007). Biobibliografie”.

o Înălțarea Domnului în parohia Birda. În 21 mai a fost prăznuită Înălțarea Domnului și

Ziua Eroilor la biserica ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sîngeorge. La Sfânta Liturghie au fost prezenți mai mulți copii de la școala din localitate care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. De la orele 1200 a fost oficiată o slujbă de pomenire la troița din fața bisericii. La momentul oportun copiii au recitat mai multe poezii și cântece patriotice. Elevii au fost pregătiți de prof. Mioara Miron și prof. Ștefania Cercega de la Școala și Grădinița din localitate.

COLEGIUL DE REDACŢIE: Prof. univ. dr. Rodica Popescu, Prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, Prof. Ioan Traia, Pr. dr. Iliia

Pavlovici-Pătruţ, Redactor-şef:

Pr. dr. Valentin Bugariu ISSN 2284 – 7731

Redacţia: Birda, Str. Principală, nr. 229, tel. 0729145610, cod postal:307187, jud.Timiş, e-

mail: [email protected]

arhanghelul...5 documentar: profesorului g. i. tohăneanu, neuitare smerită e o provocare la care...

Documents