angina pectorala
TRANSCRIPT
CUPRINS
PARTEA I
MOTIVATIE
INTRODUCERE
PARTEA A 2-A
CAPITOLUL 1: ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI
CARDIO VASCULAR
CAPITOLUL 2: ANGINA PECTORALA
DEFINITIE
ETIOLOGIE
PATOLOGIE
SIMPTOMATOLOGIE
DIAGNOSTIC
TRATAMENT
PARTEA A 3-A
INGRIJIREA PACIENTULUI CU ANGINA PECTORALA
STUDIU DE CAZ
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
PARTEA 1
Motto
“ Dacă rabzi răul fără a protesta e ca şi cum l-ai răsplăti. Adevăratul remediu al răului e
să lupţi împotriva lui.”
-TAGORE-
MOTIVAŢIA
Am ales ca subiect pentru lucrarea mea de diplomă angina pectorală deoarece
morbiditatea şi mortalitatea prin boli coronariene au o frecvenţă ridicată şi în continuă creştere,
cuprinzând tot mai mulţi oameni cu o vârstă mai tânără. Suferinţele coronariene pun în pericol
viaţa bolnavului atât prin consecinţele lor cât şi prin răsunetul resimţit de întregul organism.
ISTORICUL BOLII
Încă din antichitate se face diferenţierea dintre durerile toracice şi cele cardiace.
Angorul pectoral a fost însă izolată şi denumită de HEBERDEN la 21 iulie 1768 într-o
Comunicare la Royal College of Medicine, Londra.
Definiţia angorul pectoral dată de HERBEDEN în 1768: ’’ … este o tulburare funcţională
manifestându-se printr-o durere obisnuită retrosternală constrictivă şi angoasantă, provocată cel
mai adesea de mers şi rapid calmată prin oprire sau nitroglicerina’’.
2
Natura coronariana a bolii a fost stabilită de JENNER (1788) şi de PERRY (1799) în
Anglia, de KREYSNG (1815) în Germania, de GALLAVARDIN (1933) şi de LENEGRE (1959)
în Franţa.
În România au studiat boala mai ales in deceniile 4-6, doctorii: Hatieganu, Iliescu, B.
Theodorescu, A. Moga.
3
PARTEA A 2-A
CAPITOLUL I
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR
ANATOMIA
Aparatul cardiovascular este reprezentat de ansamblul format de cord şi un sistem de
tuburi artere şi vene, prin care circulă sângele.
CORDUL sau INIMA(Fig 1. ) este organul central propulsor al aparatului
cardiovascular aşezat în partea inferioară a mediastinului anterior, între cei doi plămâni, deasupra
muşchiului diafragm, cu o poziţie asimetrică către stânga. Are forma unui con turtit
anteroposterior cu o înălţime de 9 cm si un diametru al bazei de 10,5cm. Baza inimii este
orientată în sus la dreapta şi posterior, iar vârful în jos la stânga şi anterior, ajungând la nivelul
spaţiului 4-5 intercostal stâng pe linia medioclaviculară.
Greutatea inimii este de 250-300 g iar capacitatea de aproximativ 500ml.
Cordul este învelit de pericard. Pericardul este o formaţiune fibro – membranoasă care
are o lamă fibroasă ce solidarizeaza inima în torace şi alta seroasă sau membranoasă.
Pericardul fibros este o membrană groasă formată din ţesut conjuctiv fibros.
Pericardul seros este o membrană subţire care căptuşeşte pericardul fibros şi înveleşte
inima şi baza vaselor mari. Pericardul seros are o foiţă viscerală – epicard - ce aderă intim la cord
şi alta parietală, care se continuă una cu alta la nivelul bazei şi lasă între ele o cavitate pericardică
virtuală cu o lamă fină din lichid ce favorizează alunecarea.
Configuraţia externă a inimii
Faţa anterioară stenocostală este convexă.
4
Prezintă două şanţuri: unul longitudinal interventricular şi altul transversal
atrioventricular sau coronar. Deasupra şanţului coronar se află atriile cu artera aortă şi trunchiul
arterei pulmonare mărginite pe laturi de urechiuşa dreaptă şi stângă. Sub şanţul coronar se află
porţiunea ventriculară a inimii străbătută de şanţul interventricular anterior.
Faţa diafragmatică este formată din ventricule şi prezintă un şanţ interventricular
posterior şi un şanţ coronar posterior.
Faţa pulmonară este rotunjită şi în raport cu pulmonul stâng.
Baza inimii este formată din faţa posterioară a celor două atrii, pe care se află şanţul
interatrial. Pe atriul stâng se afla orificiile de vărsare ale celor patru vene pulmonare.Pe atriul
drept se află orificiile de vărsare ale venelor cave: superioară şi inferioară.
Vârful inimii este format de ventriculul stâng.
Structura inimii
Inima este împărţită în patru compartimente(Fig2 ) sau cavităţi: două inferioare :
ventriculele si două superioare : atriile. Un sept longitudinal separă inima dreaptă de inima
stangă: la nivelul atriilor se numeşte sept interatrial iar la nivelul ventriculelor se numeşte sept
interventricular. Atriile sunt despărţite de ventricule printr-un sept transvers atrioventricular.
Ventriculele sunt două cavităţi cu forma piramidală cu vârful la vârful inimii şi baza la
atrii, despărţite de septul interventricular fără comunicare. La nivelul bazei există orificiile
atrioventriculare:mitral pe stânga cu două valve şi tricuspidian pe dreapta cu trei valve. De la
aceste valve pleacă cordaje tendinoase de care se prind muşchi papilari ce ajung în peretele
ventricular.
Ventriculul stâng este situat cu cea mai mare parte posterior având cel mai gros perete
muscular. Pe lângă orificiul atrioventricular stâng prin care sângele oxigenat trece din atriu în
ventricul mai există la nivelul bazei şi orificiul aortic trivalvular prin care sângele oxigenat este
împins din ventricul în aortă. Aceste orificii sunt formate dintr-un inel fibros de care se leagă
valvele prin baza lor, vârful fiind liber pentru a inchide orificiul. La nivelul orificiului aortic sunt
două valve anterioare si una posterioară denumite valve semilunare sau sigmoide.
5
Ventriculul drept are pereţi mai subţiri decât cei ai ventricululi stâng. Baza ventriculului
prezintă două orificii: orificiul atrioventricular drept sau tricuspidian şi orificiul arterei
pulmonare cu trei valve: două posterioare si una anterioara. Prin orificiul tricuspidian sângele
trece din atriu în ventricul iar prin orificiul arterei pulmonare sângele trece din ventricul în artera
pulmonară.
Atriile sunt aşezate la baza cordului având perete mai subţire ca cel ventricular şi
prezentând mai multe orificii. Fiecare atriu prezintă câte o prelungire cavitară numită auricul sau
urechiuşă. Atriile sunt despărţite de septul interatrial care prezintă fosa ovală - locul fostului
orificiu BOTTALO din viaţa intrauterină.
Atriul stâng aşezat posterior prezintă inferior orificiul mitral, posterior cele patru orificii
ale venelor pulmonare şi lateral auriculul stâng.
Atriul drept situat anterior prezintă superior orificiul venei cavei superioare, inferior
orificiul venei cave inferioare prevăzut cu valvula lui EUSTACHIO, posterior septul interatrial
cu fosa ovală şi intern orificiul tricupisdian. La unirea dintre peretele posterior şi cel intern se
descrie orificiul sinusului coronar prevăzut cu valvula THEBESIUS. Pe peretele lateral se
gaseşte comunicarea cu auriculul drept.
Structura pereţilor cordului
Peretele cardiac este format din endocard, miocard si pericard.
Endocardul este tunica care captuşeşte la interior cavităţile cardiace fără legatura stânga-
dreapta, fiind o membrană netedă şi transparentă formată din celule endoteliale şi ţesut conjuctiv
elastic cu vase şi nervi.
Miocardul este format din două tipuri de ţesut cu rol funcţional diferit: ţesut cardiac şi
ţesut nodal.
Ţesutul muscular striat de tip cardiac formează musculatura atriilor şi ventriculelor. La
nivelul ventriculelor ţesutul cardiac este mai dezvoltat (mai ales ventriculul stâng) decât la
nivelul atriilor. Musculatura se insera pe inelele fibroase din jurul orificiilor inimii.
6
Ţesutul nodal excitoconductor este format din ţesut muscular miocardic de tip embrionar.
El are proprietatea de a emite şi difuza în miocard impulsurile care asigură contracţia automată şi
ritmică a inimii. Elementele musculare sunt dispuse sub formă de noduli şi fascicule, astfel :
-nodulul sino-atrial sau KEITH-FLACK se găseşte în peretele atriului drept între
orificiile venelor cave. El este cel care în condiţii normale comandă cativitatea cardiacă.
-nodulul atrio-verticular sau ASCHOFF-TAWARA se găseşte în partea inferioară a
septului interatrial tot în atriul drept.
-fasciculul HISS porneşte de la nodulul atrioventricular în jos trecând prin septul
interventricular. El se bifurcă în ramura stangă şi ramura dreaptă care merg pe feţele dreapta si
stanga a septului interventricular. La vârful inimii, din ramuri se desprind ramificaţii subţiri în
grosimea miocardului care formează reţeaua PURKINJE. Prin aceste ramificaţii se face difuzarea
stimulului de contracţie.
Vascularizaţia inimii
Vascularizaţia inimii este asigurată de arterele şi venele coronare.
Arterele sunt reprezentate de două artere coronare, stânga si dreapta, care irigă cordul în
timpul diastolei.
Coronara stângă se desprinde din partea iniţială a aortei de pe faţa stângă a acesteia. După
un scurt traiect se bifurcă în: artera interventriculară anterioară şi artera circumflexă.
Artera interventriculară anterioară merge în şanţul interventricular anterior şi trece pe faţa
diafragmatică la nivelul vârfului inimii, unde determină incizura vârfului inimii.
Artera circumflexă pătrunde în partea stângă a şanţului coronar ocolind inima şi ajunge
pe faţa posterioară sau diafragmatică în apropierea şanţului interventricular posterior.
Coronara dreaptă se desprinde de pe faţa dreaptă a porţiunii iniţiale de aorta patrunde în
partea dreaptă a şanţului coronar, ocoleşte marginea dreaptă a inimii şi ajunge la nivelul şanţului
interventricular posterior coboară prin aceasta către vârf.
Venele coronare sunt reprezentate de:
- marea venă coronară situată pe faţa anterioară
- vena interventriculară posterioară
7
- vena mică coronară
Ultimele două vene coronare sunt situate pe faţa posterioară a inimii.
Toate cele trei vene coronare se varsă în sinusul coronar care se găseşte în şanţul coronar
de pe faţa posterioară a inimii. Aceasta se deschide în atriul drept printr-un orificiu prevăzut cu
valvula THEBESIUS.
Mai există câteva vene coronare accesorii care se deschid direct în atriul drept.
Inervaţia inimii
Inervaţia intrinsecă este reprezentată de două plexuri proprii: unul multiganglionar situat
în apropierea nodulului sino-atrial şi unul uniganglionar în apropierea nodulului atrio-ventricular
de la care pleacă fibre către miocard.
Inervaţia extrinseca este formată din fibre vagale (parasimpatice) şi fibre simpatice ale
nervilor cardiaci. Acestea formează un plex coronar anterior în jurul coronarei drepte şi altul
posterior în jurul coronarei stângi. Din aceste plexuri se desprind fibre ce formează două
subplexuri, unul subpericardic sau extern şi altul subendocardic sau intern ce dau fibre spre
miocard. Nervii simpatici sunt cardio-acceleratori iar cei parasimpatici sunt cardio-moderatori.
Anatomia vasculară
Vasele sunt un sistem complex de tuburi elastice prin care sângele circulă continuu în
două directii: dinspre inima prin artere şi către inimă prin vene indiferent de caracterul său
(oxigenat sau neoxigenat).
Structura peretelui arterelor de la interior spre exterior:
tunica internă sau intimă - se continuă neîntrerupt cu endocardul şi este formată dintr-
un strat subţire de celule endoteliale turtite şi alungite în sensul curgerii sanguine. Acestea sunt
aşezate pe un strat de fibre elastice şi colagene numit limitantă elastică internă. Ea pemite
trecerea plasmei sanguine şi a leucocitelor.
8
tunica mijlocie sau media, formată în proporţii diferite din fibre colagene şi fibre
elastice cu fibre musculare netede circulare. Astfel avem artere de tip elastic-arterele mari şi
artere de tip muscular-arterele mici. La periferia tunicii medii se află un strat de fibre elastice
numit limitantă elastică externă.
tunica externă sau adventicea, formată din ţesut elastic şi colagen iar la nivelul
vaselor mari conţine vase sanguine şi fibre nervoase.
Arterele pornesc de la nivel ventricular prin artera aortă şi se distribuie prin capilarizare
în toate ţesuturile. Se împart în artere: mari, mijlocii, mici, arteriole si capilare.
Capilarele sanguine derivă din arteriole şi se continuă cu venule formând reţele fine la
nivelul tuturor ţesuturilor şi organelor din organism. Lumenul este îngust, 5-30 microni şi este
variabil cu starea funcţionala a organismului. Peretele este format din 3 straturi, de la interior
spre exterior, astfel:
-endoteliul format din celule turtite cu contururi drepte în capilarele dilatate şi cu
contururi sinuoase în capilarele relaxate.
-endoteliul prezintă nişte orificii extrem de fine numite stomate prin care trec leucocitele
în momentul diapedezei.
-membrana bazală cu fibre elastice şi colagene, prezintă numeroşi pori prin care au loc
procese de filtrare.
-periteliul format din celule conjuctive numite pericite care au un rol în depozitarea
grăsimilor,pigmenţilor:roll fagocitar,metabolic şi secretor.Aceste celule nu sunt aşezate în strat
continuu, ele determină de asemenea şi schimbarea calibrului capilarelor.
Capilarele se interpun între arteriole şi venule dar există şi reţele interarteriolare în rinichi
şi reţele intervenulare în ficat. Ele se numesc reţele admirabile.
Venele se formează prin confluenţa venulelor în vase din ce în ce mai mari care se varsă
în atriul drept. Raportul vena-artera este de 2/1. Venele profunde însotesc traiectul arterelor iar
venele superficiale nu. Între vene există multiple anastomoze.
Venele de sub nivelul cordului prezintă din loc în loc valvule semilunare concave
superior care au rolul de a împiedica căderea gravitaţionala a coloanei de sânge.
Peretele venos este format din trei tunici:
-tunica internă sau endovena este un strat endotelial care trimite spre interior lamele
conjuctive în structura plicilor valvulare.
9
-tunica mijlocie sau medovena este formată din fibre conjuctive,elastice şi musculare în
proporţii variabile. Fibrele conjuctive dau venele fibroase (cerebrale), fibrele elastice dau vene
elastice(intercostale şi coronariene),fibrele musculare dau vene musculare(venele membrelor)
care se contractă pentru a trimite coloana de sânge. Tunica externă sau perivena este alcatuită
din ţesut conjuctiv lax cu fibre conjuctive şi elastice şi rare fibre musculare.
Fiziologie.Revoluţia cardiacă
Inima funcţionează ca o pompă respingătoare,contracţiile ventriculare ritmice asigurând
circulaţia sangvină permanentă prin cele două circuite :sistemic si pulmonar, iar aparatul valvular
al inimii imprimă un sens obligatoriu circulaţiei intercardiace a inimii.
Succesiunea unei contracţii-sistola şi a unei relaxări cardiace –diastola constituie ciclul
sau revoluţia cardiacă având o durată de 0,8 sec(70/minut)
În timpul diastolei atriale sângele adus la cord de venele mari se acumulează în
atrii,deoarece valvele atrioventriculare sunt închise.
După terminarea sistolei ventriculare,presiunea intraventriculară scade rapid devenind
inferioară celei atriale şi asfel valvele atrioventriculare se deschid şi sângele se scurge pasiv din
atrii în ventricule.Umplerea ventriculară pasivă este raspunzatoare pentru aproximativ 70% din
sângele care trece din atrii în ventricule restul de 30% fiind împins ca urmare a sistolei atriale.
Sistola atrială are durata scurtă de 0,1 secunde şi eficienţa redusă deoarece miocardul
atrial este slab dezvoltat.În timpul sistolei atriale săngele nu poate refula în venele mari datorită
contracţiei concomitente a unor fibre cu dispoziţie circulară care înconjoară orificiile de vărsare
ale acestor vene în atrii şi astfel sângele trece în ventricule.După ce s-au contractat atriile intră în
diastolă 0,7 sec.
Sistola ventriculară urmează după cea atrială şi durează 0,3 secunde. Curând după ce
ventriculul a început să se contracte,presiunea intraventriculară depăşeşte pe cea intraatrială şi se
închid valvele atrioventriculare.Urmează o perioadă scurtă în care ventriculul determină
creşterea presiunii intraventriculare.
Când presiunea intraventriculară depăşeşte pe cea din arterele ce pleacâ din cord , se
deschid valvulele semilunare de la baza acestor vase şi începe evacuarea sângelui din
ventricul.Evacuarea sângelui se face la început rapid şi apoi lent,presiunea intreventriculară
10
scăzând progresiv.În tipul sistolei,ventriculele expulzează în aortă şi respectiv în artera
pulmonară 70-90 ml sânge-debit sistolic.
După sistolă, ventriculele se relaxează, presiunea intraventriculară scade rapid şi când
ajunge sub nivelul celei din arterele mari,se închid valvulele sigmoide.Ventriculele continuă să
se relaxeze-diastola ventriculară 0,5 sec.
Treptat presiunea intraventriculară scade sub nivelul celei intraatriale,se deschid valvele
atrioventriculare,sângele din atrii începe să se scurgă pasiv în ventricule şi ciclul reâncepe.
De la sfârşitul sistolei ventriculare pâna la începutul unei noi sistole atriale,inima se
găseşte în stare de repaus mecanic-diastola generală 0,4 sec.
Activitatea mecanică a cordului este apreciată pe baza valorii debitelor sistolic şi cardiac:
-debitul sistolic reprezintă cantitatea de sânge expulzată de ventricule la fiecare sistolă şi
variază între 70-90 ml.
-debitul cardiac(se obţine prin înmulţirea debitului sistolic cu frecvenţa cardiacă pe
minut)are valori de aproximativ de 5,5 litri dar poate creşte în timpul efortului muscular pâna la
30-40 litri.Debitul cardiac creşte şi în timpul sarcinii,al febrei şi scade în timpul somnului.
Travaliul cardiac reprezintă lucrul mecanic efectuat de inimă pe o anumită perioadă de
timp.
Zgomotele inimii sunt consecinţa activităţii mecanice cardiace. Zgomotele percepute la
ascultaţie sunt:
-zgomotul sistolic,prelungit şi cu tonalitate joasă este produs de închiderea valvelor
atrioventriculare şi de contracţia muschiului ventricular.
-zgomotul diastolic,scurt şi ascuţit este consecinţa închiderii valvulelor semilunare ale
aortei şi arterei pulmonare.
Circulaţia mare este formată din circuitul: ventriculul stâng, artera aortă şi ramurile
sale,capilare,sistemul venos de întoarcere reprezentat de venele cave inferioară şi superioară şi
atriul drept.
Sângele care pleacă din ventriculul stâng transportă la ţesuturi substanţe nutritive şi
oxigen şi ia de la acest nivel produşii de catabolism care trebuie eliminaţi.
Circulaţia mică sau pulmonară este reprezentată de sectorul vascular format din
ventriculul drept,artera pulmonară ,venele pulmonare şi atriul stâng.
Mica circulaţie participă la schimbul gazos pulmonar.
11
CAPITOLUL II
DATE DIN LITERATURA MEDICALĂ PRIVIND
ANGINA PECTORALĂ
Definiţie
Angorul pectoral de efort este o formă clinică a cardiopatiei ischemice caracterizată prin
crize dureroase,paroxistice,cu sediul retrosternal,care apar la efort sau la emoţii,durează câteva
minute şi dispar la încetarea cauzelor sau la administrarea unor compuşi
nitrici(Nitroglicerina,Nitrit de amil).
Patologie
Etiopatologie
În 90-95 % din cazurile de angină, cauza o constituie ateroscleroza coronariană.Placa de
aterom se poate găsi pe unul,două sau mai multe trunchiuri coronariene proximale,aproape de
originea lor sau la mică distanţă de origine şi se întinde pe o lungime de 2-3 cm.
Ateroscleroza coronariană se manifestă sub forma de stenozari sau obliterari coronariene
şi zone de necroză şi fibroză miocardică difuză.
Valvulopatiile aortice, anemia, tahicardiile paroxistice, hipertiroidismul reprezintă cauze
mult mai rare.
Fiziopatologie
Angorul pectoral este expresia unei insuficienţe coronariene acute,datorită dezechilibrului
brusc apărut la efort între nevoile miocardului(mai ales în oxigen) şi posibilităţile arterelor
12
coronare.În mod normal,circulaţia coronariană se adaptează necesităţilor miocardului putând
creşte la efort de 8- 10 ori.Angina pectorala apare pe fondul unei insuficienţe coronariene cronice
datorită coronarelor stenozate.
Condiţiile declanşatoare:efort,emoţii,frig-impun miocardului un efort suplimentar,deci
necesităţi suplimentare de oxigen,dar circulaţia coronariană cu leziuni de ateroscleroză este
incapabilă să-şi marească debitul.
Apare astfel o ischemie miocardică acută, o insuficienţă coronariană acută,cu acumularea
unor produse de catabolism(acid lactic,piruvic) care excită terminaţiile nervoase locale şi produc
impulsul dureros adică criza de angină.
Simptomatologie
Semne subiective
Durerea este simptomul care domină tabloul clinic al angor pectoral. Principalele
caracteristici ale durerii anginoase sunt:
-caracterul este constrictiv,ca o gheară,arsură sau sufocare sau numai ca o discretă
apăsare.La uni bolnavi se manifestă numai sub forma unui disconfort toracic.
-sediul durerii este în regiunea retrosternală mijlocie şi inferioară şi regiunea precordială
în 70- 75 % din cazuri.În 25-30% din cazuri sediul este în regiunea parasternală stângă şi
dreaptă,retromanumbriană şi sub claviculara stângă.Sediul durerii este arătat de bolnavi cu una
sau ambele palme niciodată cu degetul.
-iradierea se face către umărul,braţul antebraţul,articulaţia radiocarpiană sau de-a lungul
marginii interne a mâinii până la ultimele două degete ale membrului superior de partea stângă
sau dreaptă sau bilateral. Destul de frecvent iradierea cuprinde baza gâtului,mandibula sau
ambele maxilare,bolta palatină, limba,arcadele dentare,ceafa,regiunea omoplaţilor,regiunea
epigastrică. În unele cazuri durerea nu iradiază.
-intensitatea-durerea anginoasă poate avea aspecte discrete de jenă sau disconfort
retrosternal sau precordial sau aspectul unei dureri atroce,paroxistice.
13
Durerea toracică se instalează brusc nu insidios şi îşi menţine intensitatea în platou pe
toată durata accesului.Modificarea intensităţii durerii pe parcursul evoluţiei bolii în sensul
intensificarii ei presupune agravarea leziunilor coronariene.
-durata crizei de angina este cel mai des de 1-3 minute,mai rar de 10-15 minute.
-frecvenţa acceselor anginoase este variabilă de la un bolnav la altul.
Manifestări asociate crizei de angină pectorală sunt:
-anxietatea –bolnavul este cuprins de sentimentul de teamă în timpul crizei.De aceea el
rămâne nemişcat şi îşi opreşte respiraţia de teama intensificării durerii şi a unui sfârşit fatal.
-tulburări respiratorii-anamneza trebuie să specifice dacă este vorba de dispnee sau de
jenă toracică sau de ambele.Existenţa dispneei într-un acces anginos se datorează unei
insuficienţe ventriculare stângi acute tranzitorii datorită aceluiaşi proces anoxic miocardic care
explică şi durerea anginoasă.
-sincopa.
-palpitaţiile datorate unor tulburării de ritm ca tahicardia sinusală,aritmia
extrasistolică,fibrilaţia atrială cu ritm ventricular rapid, flutter atrial, tahicardii paroxistice.Aceste
tulburării de ritm pot preceda accesul anginos jucând un rol precipitant prin reducerea fluxului
coronarian sau pot aparea concomitent cu durerea datorită aceluiaşi mecanism anoxic.
-transpiraţii
-paloare tegumentară
-congestia tegumentelor
-lipsa de aer
-eructaţii.
Examenul fizic-Semne obiective
Examenul fizic între accesele dureroase de angină pectorală nu ne furnizează semne
clinice caracteristice acestei bolii.
Cel mai frecvent aparatul cardiovascular nu prezintă modificări patologice decalabile la
examenul clinic.Uneori se pot constata afecţiuni cardiovasculare sau extracardiace cu sau fără rol
etiologic sau patogenetic în producerea anginei pectorale:
14
-modificări cardiace:sufluri sistolice apicale şi la bază;tulburări de ritm ca
extrasistole,fibrilaţie atrială,flutter atrial,tahicardie sinusală,semne de insuficienţă ventriculară
stângă:marirea ventricului stâng,galop ventricular stâng,puls alternant,semne de stază
pulmonară,leziuni valvulare aortice sau mitrale(insuficienţa aortică,stenoza aortică,stenoza
mitrală),hipertrofie ventriculară dreaptă cu sau fără fenomene de insuficienţă ventriculară dreaptă
congestivă determinată de afecţiuni pulmonare cronice sau de leziuni vasculare pulmonare (cord
pulmonar).
-modificări vasculare: artere sinuoase, rigide,hipertensiune arterială, semne de obstrucţie
totală sau parţială a arterelor periferice, anevrism sau mezaortită luetică, coarctatia istmului
aortic.
-modificări generale:examenul fizic general poate pune în evidenţă unele afecţiuni legate
etiopatogenetic de angina pectorală: tireotoxicoza, anemie severă,obezitate,diabet zaharat.
În timpul accesului, caracteristic este aspectul bolnavului care rămâne imobilizat până la
sfârşitul paroxismului dureros de teama intensificării durerii sau a morţii.El îşi opreşte chiar
mişcările respiratorii şi îşi ‘’protejează’’ regiunea dureroasă prin aplicarea feţei palmare a mâinii
pe aceasta.Uneori rămâne nemişcat sprijinindu-se de primul obiect din apropiere.
Tegumentele feţei pot fi palide sau congestionate uneori acoperite de transpiraţie.
În timpul accesului se pot remarca: o creştere a aluri ventriculare şi a tensiuni arteriale,o
aritmie extrasistolică sau altă tulburare de ritm sau semne de insuficienţă ventriculară stângă
evidente sau discrete.
Forme clinice de angină pectorală:
-angorul spontan adeseori în repaus sau nocturn cu crize tipice dar fără un factor
declanşator se datorează unei crize tahicardice, hipertensiune unei intricări coronaro-
digestive,stări pshiho-nevrotice sau anunţă un infarct.
-angorul de decubit însoţeşte fenomenele insuficienţei acute a ventricului stâng şi apare
tot în condiţii de creştere a muncii inimii(contact cu aşternutul rece,tahicardii, hipertiroidism).
-angorul intricat cu modalităţi atipice de declanşare :iradiere,durată,aspect al durerii,se
datorează infecţiei unei alte afecţiuni dureroase viscerale(litiaza biliară,ulcer,hernie hiatală,
spondiloză).
15
-se mai descrie angorul cu dureri atipice sau starea de rău anginoasă –prima criză de
angor corespunde frecvent unui infarct miocardic prin tromboză şi trebuie tratată cu 7-10 zile
repaus,analgetice, coronaro dilatatoare şi anticoagulantă. Accentuarea duratei şi frecvenţei
angorului anunţă,de obicei,un infarct miocardic.
Investigaţii paraclinice.
Probele de laborator pot veni în sprijinul medicului în stabilirea diagnosticului de angină
pectorală dar nu sunt specifice bolii.Pe lângă analizele uzuale:hemoleucograma,glicemie,viteza
de sedimentare a hematiilor,probe biochimice,probe de coagulare,sumar urină se fac teste legate
de metabolismul lipidic şi glucidic. Astfel hipercolesterolemia, hiperlipemia, creşterea
( lipoproteinelor,a trigliceridelor,hiperglicemia a jeun şi provocata şi glicozuria pot veni în
sprijinul diagnosticării unei ateroscleroze coronariene şi chiar a anginei pectorale dar numai în
prezenţa simptomatologiei dureroase caracteristice bolii.
Electrocardiograma -nu există modificări electrocardiografice patognomonice în angina
pectorală.
Pot apare totuşi modificări pe electrocardiograma care vin în sprijinul diagnosticului
pozitiv. Astfel la 70% din bolnavi electrocardiograma arată leziuni ischemice subpericardice sau
subendocardice care constau în apariţia unei unde T negative în D1,aVL,V5,V6(ischemia de
perete anterior,lateral sau anterolateral).Dacă unda T este negativă simetrică,ascuţită în D2 ,D3,si
aVF ischemia intereseaza peretele inferior sau dia- fragmatic(postero-inferior).
Dacă semnele electrocardiografice lipsesc se poate apela la proba de efort unde pot apare
subdenivelări de ST de 3-4 mm sau T negativ ischemic sau T pozitiv ischemic.O subdenivelare
rapid ascendentă şi scurtă a ST constituie un răspuns normal.O subdenivelare orizontală de peste
3mm sau o subdenivelare ascendentă cu panta lentă care durează peste 0,08 secunde de la
punctul J la unda T are semnificaţie patologică.
Ecografia poate arata o zonă hipokinetică şi modificări în grosimea pereţilor şi
diametrelor cavităţilor ventriculare dar nu sânt semne de certitudine pentru cardiopatia
ischemică.
16
Angiografia coronariană decelează trunchiul sau trunchiurile stenozate şi are valoare
diagnostică certă.
Scintigrafia nu este necesară şi poate arăta zone de hipocaptare secundare ischemiei.
Examenul radiologic poate descoperi calcifieri coronariene sau ale butonului aortic.
Diagnosticul anginei pectorale
Diagnostic pozitiv: este unul exclusiv clinic.
Unele probe de laborator pot sprijini diagnosticul clinic în cazurile limite când acesta nu e
sigur.
Elementul clinic dominant este durerea sau disconfortul toracic cu toate caracteristicile
ei: sediul, iradierile, caracterul, durata. Bolnavul trebuie lăsat să-şi descrie singur durerea iar
interviul trebuie făcut astfel încât să nu i se sugereze raspunsul.Un alt element clinic este relaţia
dintre apariţia durerii şi o suprasolicitare a inimii:efort fizic,emoţia,frig.
În cazurile cand simptomatologia clinică nu este tipică şi diagnosticul este la limită, se ia
în considerare dacă bolnavul are în atecedente un infarct miocardic sau un sindrom intermediar
diagnosticat cert, o ereditate încărcată de afecţiuni coronariene sau când bolnavul suferă de
hipertensiune arterială,diabet zaharat,fenomene aterosclerotice localizate la alte segmente
arteriale sau este obez.
Diagnosticul diferenţial
Se poate face cu:
-infarct miocardic :durere toracică prelungită eventual cu iradiere în axila sau braţul
stâng,teama de moarte, transpiraţii. Poate avea evoluţie atipică:colaps,greaţă,etc.
-embolia pulmonară:dureri predominant în inspiraţie,tuse seacă,dispnee.
-pneumotorax spontan:dispnee brusc instalată la percutie, timpanism, murmur vezicular
diminuat, aspect radiografic tipic.
-ulcer gastric perforat : contractura abdominală,abdomen’’de lemn’’, la radiografia
abdominală în ortostatism sau decubit lateral stâng se observă pneumoperitoneu în 70% din
cazuri.
17
-pancreatita acută:durere abdominală sub formă de centură cu iradiere în spate.
-tulburări cardiace funcţionale:de cele mai multe ori dureri delimitate net, incisive,de
durată scurtă,deobicei localizate la apex survenind mai ales în repaus.
-tahiaritmii:presiune retrosternală, palpitaţii, eventual hipotensiune arterială şi sincopa.
-pericardita:dureri precordiale exacerbate în inspiraţie, tahipnee,respiraţie superficială
uneori se aude frecătura pericardică.
-anevrism disecant:durerile cele mai intense cu iradiere în spate,membre inferioare şi
ceafă.Apar tulburări în irigaţia sanguină a inimii,creierului, rinichilor,intestinelor si
extremităţilor,ceea ce poate duce la hemipareza,insuficientă renală acută,infarct miocardic acut.
-anevrism aortic toracic: dureri toracice, tuse, dispnee prin compresia bronhiilor
principale, disfagie.
-afecţiuni pleurale: revărsat pleural, pleurita, tumori pleurale maligne şi benigne.
-dureri induse de esofag:arsuri intense.
Evoluţie.Prognostic.
Evoluţia anginei pectorale poate fi:
-staţionară timp de mai mulţi ani în care intensitatea ,durata,frecvenţa , sediul şi iradierile,
condiţiile de apariţie a acceselor nu se modifică.
-progresiv agravantă :intensitatea, durata, frecvenţa crizelor dureroase se agravează
progresiv de la primull acces sau după un număr de ani de evoluţie staţionară .
-regresivă :accesele dureroase pot diminua în intensitate şi durată sau pot dispare
temporar sau difinitiv.
-ciclică :perioade de agravare pot alterna cu perioade de ameliorare .
Prognosticul anginei pectorale este nefavorabil în cazurile cu ereditate încărcată ,infarct
miocardic în antecedente , diabet zaharat , leziuni valvulare aortice , tulburări de ritm .
Deseori moartea subită poate surveni chiar la primul acces anginos . De asemenea
infarctul miocardic poate apărea în orice moment al evoluţiei anginei pectorale .
18
Tratamentul
Tratamentul profilactic :
-se combate fumatul, obezitatea, sedentarismul, hipercolesterolemia, diabetul zaharat,
hipertiroidismul.
-efortul nu se înlătură total ci va fi dozat;repaus dupa mesele principale.Repaus la pat în
crize frecvente,de durată, rezistente la nitroglicerina.Somnul este obligatoriu 8 ore noaptea si 1
ora după amiaza.
-regimul alimentar va fi echilibrat la normoponderali şi hipocaloric la obezi.
Se vor evita mesele copioase şi după fiecare masă bolnavul se va odihni 60-90
minute.Dieta va fi hipocolesteronemiantă şi hipolipemiantă cu evitarea grăsimilor bogate în acizi
graşi saturaţi.
-se va combate aerocolia,aerogastria şi constipaţia prin supozitoare cu glicerină,
administrare cu ulei de parafină.
-se vor utiliza şi tranchilizante (Fenobarbital o jumătate de tabletă X2, Diazepam 10 mg o
jumătate tabletă X2;Napoton 2-3 zile,Extraveral etc.)la nevoie.
Tratamentul curativ
Tratamentul crizei anginoase începe cu întreruperea efortului sau cauzei declanşatoare şi
administrare de Nitroglicerină (1 comprimat de 0,0005g sau 2-3 picături de soluţie)sublingual are
acţiune de scurtă durată.
Dacă durerea nu cedează în 20-30 minute se suspectează un angor intricat sau un sindrom
coronarian sever.
Nitritul de amil (fiola inhalată)acţionează mai rapid(10-15 secunde).
Prevenirea crizei se face prin evitarea circumstanţelor declanşatoare (efort, emoţii, mese
copioase,tutun) şi medicamente cu acţiune coronarodilatatoare şi de favorizare a circulaţiei
coronariene:INTENSAIN(drajeuri de 75 mg;3-6/zi);
PERSANTIN(drajeuri de 25 mg;3-6/zi);nitrocompuşi cu acţiune
prelungită :PENTALONG (2-6 tablete /zi);ISOSORBIDDINITRAT(comprimate de 10-14
mg/zi).
-substanţe betablocante adrenergice PROPRANOLOL-INDERAL(10-40mg/zi).
19
-medicamente cu acţiune coronaro-dilatatoare:MIOFILIN I.V.(fiole de 0,24;1-2
fiole/zi);DIPIRIDAMOL este şi antiagregant plachetar şi blocant al calciului(drajeuri de 0,015g
3x2 –3/zi sau 3x1 fiola/zi).
-AMIODARONA reduce travaliul cardiac fără a micşora fluxul coronarian.Se
administrează pe perioade limitate oral capsule de 200 mg 3x1/zi în prima săptămână apoi 1x2
capsule/zi.
-antagonişti ai calciului inhibă pătrunderea calciului în celula miocardică şi reduc
consumul de oxigen scăzând necesităţile sale în oxigen:VERAPAMIL(3X40-80 mg/zi sau 1 fiola
de 5 mg intravenos lent);NIFEDIPIN (drajeuri de 10 mg,3x1 /zi după mese).
-unii autorii recomandă 1 tabletă de ASPIRINĂ/zi timp mai îndelungat (antiagregant
plachetar)
ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU ANGINĂ PECTORALĂ
Procesul de nursing
Procesul de nursing este o metoda organizată şi sistematică care permite acordarea de
îngrijiri individualizate.
Demersul de îngrijire este centrat pe reacţiile particulare ale fiecărui individ la o
modificare reală sau potenţială de sănătate.
Procesul de îngrijire cuprinde 5 etape:
Culegerea datelor ne permite să facem o inventariere a tuturor aspectelor privind
pacientul în globalitatea sa.Ele ne informeaza asupra a ceea ce este pacientul,asupra obicieiurilor
sale de viaţă şi asupra stării de satisfacere a nevoilor fundamentale.
.Analiza şi interpretarea datelor ne permit să punem în lumină problemele specifice de
dependenţă şi sursa de dificultate care le-a generat- adică elaborarea ‘’diagnosticului de
îngrijire’’.
.Planificarea îngrijirilor ne permite:
-determinarea obiectivelor care trebuie urmărite(rezultatul aşteptat)
-stabilirea mijloacelor pentru dezvoltarea obiectivelor(pentru atingerea rezultatelor)
20
Aplicarea intervenţiilor:
utilizarea planului de intervenţii elaborat.
Evaluarea constă în analiza rezultatului obţinut (dacă intervenţiile au fost adecvate,dacă
s-a obţinut rezultatul dorit sau nu) şi dacă au apărut noi date în evoluţia stării pacientului şi dacă
este necesară reajustarea intervenţiilor şi obiectivelor.
Tehnici de îngrijire a bolnaviilor
Recoltarea sângelui pentru analize prin puncţie venoasă.
Locul de elecţie la adult este locul anastomozei de forma literei M a venei cefalice şi
venei bazilice cu mediana antebraţului.
Materialele necesare:seringi, ace pentru puncţie venoasă, tampoane cu alcool, comprese,
garou, eprubete sau flacoane pentru recoltat, substanţe anticoagulante, taviţă renală.
Tehnica recoltării sângelui: se pregăteşte psihic bolnavul explicându-i necesitatea
intervenţiei. El va fi anunţat să nu mănânce în dimineaţa recoltării.Bolnavul va fi aşezat în
poziţie necesară:
-şezând cu membrul superior sprijinit de spătarul scaunului.
-în decubit dorsal în pat la salon.
Asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun, va alege locul şi va aplica garoul în treimea
inferioară sau medie a braţului.Cu indexul mâinii stângii se palpează locul pentru puncţie şi se
cere bolnavului să ţină pumnul închis.Cu policele mâinii se fixează vena la 4-5 cm sub locul
puncţiei şi se execută o compresiune şi o tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine.Se
dezinfectează locul puncţiei şi se introduce acul cu bizoul în sus în mijlocul venei în direcţia
axului longitudinal cam 1-1,5 cm.Se aspiră sângele cu seringa sau se ţine eprubeta în dreptul
acului până recoltăm cantitatea de sânge necesară.Se desface garoul, bolnavul deschide
pumnul,se aplică un tampon cu alcool peste locul unde este acul şi se retrage acul printr-o
mişcare rapidă.Se menţine tamponul apăsat 5-10 minute pentru hemostază.
Eprubetele şi flacoanele cu sânge se etichetează şi se trimit la laborator.
Incidente.Accidente.
-perforarea venei – se retrage acul
21
-înfundarea acului-se schimbă acul
-bolnavul poate fi palid,cu ameţeli, în acest caz întrerupându-se puncţia.
Analize efectuate:
-hematologice: viteza de sedimentare a hematiilor, hemoleucograma, hematocrit.
-biochimice:uree,creatinină,colesterol total, lipide, fosfatază alcalină, transaminaze,
proteine, sideremie, ionogramă(fără substanţe anticoagulante). Cu substanţe anticoagulante se
recoltează glicemia şi fibrinogenul.
-serologice: ASLO, reacta BORDET-WASSERMANN
-bacteriologice:hemocultura
4.2.2.Recoltarea urinei pentru examene fizice şi biochimice
Se face din urina de dimineată din jetul mijlociu într-un recipient curat care se etichetează
şi se trimite la laborator.
Injecţia intravenoasă
Reprezintă introducerea unei soluţii medicamentoase în circulaţia venoasă.
Scop:terapeutic şi explorator.
Locul de elecţie: venele de la plica cotului sau altă venă accesibilă:faţa dorsală a mâinii.
Materiale necesare:substanţe de injectat,serigi sterile,ace cu bizou scurt,tampon cu
alcool,pile pentru fiole,garou,taviţă renală.
Tehnica injectării intravenoase:se pregăteşte bolnavul psihic,este aşezat în decubit dorsal
cu braţul sprijinit pe o pernă.Se fixează garoul,se punctonează vena şi se introduce acul 2-4 cm în
lumen.
După pătrunderea acului în venă, se desface garoul încet.Se verfică poziţia acului prin
aspirare-sângele refulează în seringă dacă este în venă.Apoi se injectează soluţia foarte lent iar
bolnavul nu trebuie să mişte braţul în timpul injectării.Când injectarea s-a terminat se scoate acul
printr-o mişcare rapidă şi se apasă tamponul pentru hemostază.Nu se va injecta niciodata aer în
lumenul vasului ci acesta se elimină înainte de puncţie deoarece se poate produce embolie
gazoasă.
Incidente.Accidente.
-flebalgia
22
-uscăciune în faringe şi valuri de căldură când se injectează calciu sau magneziu.
-hematom
-injectarea soluţiei paravenos
-ameţeli,lipotimie.
Electrocardiograma
Reprezintă înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din cursul unui
ciclu cardiac.
Scop: explorator
Materialele necesare:
substanţă conductoare(gel special), electrocardiograf.
Se explică bolnavului necesitatea examenului,se fixează electrozii la membre (4) şi
precordial(6) şi se înregistrează activitatea electrică la nivelul cordului.
Asistenta notează pe electrocardiogramă numele, prenumele, vârsta, înălţimea, greutatea
bolnavului, medicaţia folosită, data şi ora înregistrării, semnătura cadrului medical care a
efectuat înregistrarea.
Ecocardiograma
Este o metodă de explorare bazată pe înregistrarea ultrasunetelor străbătute şi reflectate la
nivelul cordului.
-apreciază grosimea pereţilor ventriculari a septurilor şi a valvelor
-măsoară diametrul cavităţilor inimii drepte şi stângi,a vaselor mari
-descoperă dilataţii şi hipertrofii de ventricul şi atriu,dilataţii de aortă, anevrisme,
valvulopatii, pericardite.
Examenul radiologic al cutiei toracice
Se poate face prin : radioscopie sau radiografie. Prin el se face aprecierea siluetei normale
sau patologice a cordului şi a vaselor mari.
De obicei se aleg poziţiile:faţă şi lateral stâng.
În stări patologice se evidenţiază dilataţii ale cavităţii cardiace, ale vaselor mari,siluete
cardiace caracteristice unor afecţiuni, calcifieri orificiale, calcifieri pericardice.
Coronarografia
Reprezintă opacifierea selectivă a arterelor coronare drepte şi stângi prin injectare
intraarterială a unei substanţe iodate(ODISTON). Substanţa ajunge până în aortă şi arterele
23
coronare.Se fac apoi mai multe clişee în diverse incidente(oblice, profil,faţă).Se evidenţiază
stenozele coronariene şi gradul lor,calcifierile,plăcile de aterom,ocluziile coronariene.
Îngrijiri generale
Asigurarea condiţiilor de mediu:
-saloane spaţioase,aerisite,luminoase cu o temperatură optimă de 19-20 °C şi o umiditate
corespunzatoare.
-trebuie asigurat confortul pe perioadele lungi de spitalizare cu paturi comode, somiere
mobile,rezematoare de spate,fotolii.
-sunt necesare mese adaptabile la pat deoarece bolnavul trebuie să se sprijine în cursul
acceselor de dispnee.
-semnalizatorul trebuie amplasat la îndemâna bolnavului
-participarea la efectuarea bilanţului paraclinic.
Asigurarea igienei corporale:
-dacă este permisă îmbăierea bolnavului, aceasta se face la o temperatură a apei de 34-
36°C pentru a evita reacţiile vasomotorii şi creşterea masei circulante.Baia nu trebuie să
depăşescă 10-20 minute.În timpul băii, toracele trebuie să nu rămână liber deasupra nivelului
apei.
-dacă nu este permisă îmbăierea, atunci se va face baie parţială la pat mai ales la bolnavii
cu hipoxie.
-o imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicaţii vasculare, ca :
flebotrombozele generatoare de embolii, de aceea se permit mişcări dirijate de respiraţie,mişcări
ale membrelor.Se va face masajul extremităţilor pentru înviorarea moderată a circulaţie.
-pentru prevenirea escarelor, la bolnavii imobilizaţi la pat, acestora li se va schimba
poziţia în pat la fiecare două ore şi se vor pune colaci de vată, în zonele unde escarele apar mai
frecvent.
Alimentaţia:
-aportul caloric trebuie să fie corespunzător necesităţilor reale.
-alimentaţia să cuprindă toţi complecşii alimentari.
24
-în ateroscleroză se elimină alimentele cu conţinut de colesterol şi se reduce proporţia
grăsimilor.
-regimul va fi hiposodat iar bolnavul nu are restricţii la lichide deoarece nu reţine lichide
în organism.
-mesele vor fi fracţionate pentru a se evita consumul cantităţilor mari de alimente la o
masă.Masa de seară va fi săracă în lichide şi se va servi cu două –trei ore înainte de somn.
-se interzic sau a se evita: alcoolul, cafeaua,cacaoa,tutunul deoarece produc spasme
vasculare.
-trebuie evitată îngrăşarea iar obezii cardiaci trebuie să slăbească.
-dacă tranzitul intestinal e mult încetinit e nevoie de clisme evacuatoare.Purgativele e
bine să fie evitate deoarece pot produce stări de colaps.
Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative
Prin această condiţie, se urmăreşte şi se înregistrează :
-pulsul
-tensiunea arterială
-respiraţia
-temperatura
-diureza
-expectoraţia
-dispneea
-cianoza
-greutatea corporală
-pulsaţiile venelor jugulare
-se supraveghează starea psihică a bolnavului.
-poziţia bolnavului:
şezândă, semişezândă, în dispnee cu picioarele atârnând sau cu genunchii ridicaţi,uneori
cu capul pe marginea mesei.
-bolnavii cardiaci sunt vizitaţi mai des iar în caz de pericol iminent nu va fi părăsit nici un
moment.
25
-asistenta medicală trebuie să prevadă şi să recunoască din timp semnele de agravare şi
complicaţiile posibile.Va lua măsurile de urgenţă ce se impun şi va pregăti instrumentele şi
materialele necesare până la venirea medicului.Asistenta trebuie să aibă la îndemână permanent
medicamente şi instrumente de urgenţă.
Pregătirea pentru explorări paraclinice :
-în acest caz i se va explica bolnavului necesitatea fiecărei tehnici şi va fi liniştit pentru a
coopera cât mai bine.
-transportul bolnavului pentru explorările funcţionale se va face cu căruciorul pentru a nu
obosi bolnavul şi pentru a nu apărea accese dureroase de angină pectorală sau crize de dispnee.
-dacă bolnavul este sub oxigeno-terapie ea se va continua şi pe timpul transportului.
-dacă mobilizarea bolnavului este contraindicată şi este posibil, aparatele se vor aduce în
salon şi se va face examinarea la pat.
-în sala de examinare asistenta va ajuta bolnavul să se dezbrace şi să se îmbrace,va ajuta
medicul la efectuarea examenului.
.Administrarea medicamentelor:
-se va face cu punctualitate deoarece orice întârziere poate provoca emoţii inutile
bolnavului.
-în caz de urgenţă asistenta poate interveni cu administrare de oxigen,Nitroglicerină.
-medicaţia analgezică,cardiotonică,diuretică se face numai la indicaţia medicului în
dozele prescrise de acesta.
Educaţia sanitară
În perioada de convalescenţă bolnavul e instruit asupra modului de viaţă dupa
externare:regim dietetic, dozarea eforturilor zilnice, modul de a lua medicamentele şi semnele
preliminare ale supradozărilor de medicamente(digitala), datele de prezentare la control medical.
Dacă apar semne de agravare sau complicaţii,convalescentul trebuie să se prezinte de asemeni la
medic pentru un control medical.
26
PLANURI DE ÎNGRIJIRE
PREZENTARE
CAZUL 1
Doamna I.A.,în vârstă de 70 de ani,locuieşte Lespezi Pensionara este căsătorită, are doi
copii, naţionalitate română,religie ortodoxă,data naşterii: 3 iunie 1932.
Se internează la data de: 23 mai 2005 în Spitalul Colentina,secţia Medicală.
Motivele internării:
dureri precordiale cu caracter constrictiv
ameţeli,cefalee,palpitaţii,dispnee de efort
Antecedente personale:menarha la 14 ani,două naşteri, cinci avorturi,ultima menstruaţie
la 40 de ani,apendicectomie în 1960, cardiopatie ischemică cronică de 7 ani,hipertensiune
arterială( valoarea maximă 200/110 mm Hg) de 3 ani.
Istoricul bolii:
Pacienta cunoscută cu cardiopatie ischemică cronică durerosă de 7 ani şi cu hipertensiune
arterială de 3 ani se internează pentru dureri precordiale de tip constrictiv apărute la eforturi
medii însoţite de palpitaţii,dispnee de efort,cefalee şi vertij.
Condiţii de muncă şi viată :bune
Comportare faţă de mediu:
-orientată temporo-spaţial. Nu a consumat alcool şi tutun.
Investigaţii clinice şi paraclinice:
Puls = 74 b/min;
T.A = 150/90 mm Hg;
E.K.G. = ritm sinusal, modificare minoră de repolarizare;
-radiografie cord – pulmon :cordul de aspect şi dimensiuni normale,pulmoni fără
modificări;
-ecografie abdominală: normal
-ecografie cardiacă : sistolă şi diasistolă normale, cavităţile drepte normale,valve suple.
-hemoglobina 72,7 g %
27
-hematocrit:40%
-VSH 1H/15 mm ;
-fibrinogen: 167mg %
-colesterol total 148 mg %;
-timp Quik13 '/ 12 ''
-timp Howell 13’/12’’
-consum protrombina 90 %
Tratament:
Nifedipina: 10 mg- 3 drajeuri/zi;
Isosorbiddinitrat:10 mg- 3 cp/ zi.
Polivitamine – 4 dj /zi timp de 3 zile;
Vitamina B6 – 250 mg – 2cp/zi;
Vitamina B1 – 10 mg – 2 cp/zi;
Torecan – 6,5 mg – 2 dj/zi;
Culegerea de date:
Doamna I.A. se interneză pentru dureri precordiale de tip constrictiv apărute la eforturi
medii însoţite de palpitaţii,dispnee de efort, cefalee şi vertij.
Pe baza rezultatului analizelor s-a pus diagnosticul de:Angină Pectorală.
La două zile de la internare,bolnava prezintă ritm respirator normal,cu o frecvenţă de 17
respiraţii/min.
Tuşeşte şi expectorează dimineaţa.
Nu are poftă de mâncare,nu fumează,nu bea alcool şi cafea,urineză de 4-5 ori pe zi şi are
un scaun la 3 zile.
Doamna I.A. se deplasează cu dificultate,doarme 5-6 ore pe noapte.Este o persoană
neglijentă,se îmbracă inadecvat vremii şi situaţiei, dezinteres faţă de vestimentaţie.
Este agitată,nervoasă şi pune numeroase întrebări despre boala sa.
Se poate concentra asupra citirii unui ziar sau a ascultării radioului.Doreşte să capete
obiceiuri corecte de viaţă şi alimentaţie.
Duminica merge la slujba de la biserică.
În urma analizei şi sintezei culegerii de date au fost depistate urmatoarele nevoi
perturbate:
28
1.NEVOIA DE A RESPIRA ŞI A AVEA O BUNĂ CIRCULAŢIE:
MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ:
Pacienta acuză dureri precordiale cu caracter constrictiv,palpitaţii,dispnee de efort;
SURSA DE DIFICULTATE:
-fizică
PROBLEMA:
-dispnee;
OBIECTIVELE stabilite împreună cu pacienta pentru a fi capabilă să le facă în două
zile :
să prezinte o bună circulaţie;
crizele să regreseze ;
Pentru atingerea obiectivelor se efectuează următoarele acţiuni autonome şi delegate de
A.M.:
învaţă pacienta poziţia optimă în timpul crizei de dispnee;
- întocmeşte programul activităţii cotidiene împreună cu pacienta;
însoţeşte şi ajută pacienta la examene şi explorări funcţionale;
monitorizează funcţiile vitale şi semnalează modificările medicului;
administrează medicaţia indicată de medic:
Nifedipina- 3 tb/ zi
Isosorbiddinitrat- 10 mg – 3 cp/zi;
EVALUARE:
- pacienta are o bună respiraţie,durerea precordială a diminuat.
2. NEVOIA DE A BEA ŞI A MÂNCA
MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ:
-pacienta nu se alimenteză suficient;
SURSA DE DIFICULTATE
-slăbiciune;
-durere;
PROBLEMA:
-alimentaţie inadecvată prin deficit;
OBIECTIVE:
29
-pacienta să se alimenteze corespunzator în 24 ore;
INTERVENŢIILE AM. AUTONOME ŞI DELEGATE :
-serveşte masa la ore regulate;
-ajută pacienta să se alimenteze;
-sfătuieşte pacienta să ia gustări între mesele principale;
-administrează medicaţia prescrisă de medic:
Polivitamine 4 dj.\3zile
Torecan 2 dj. \zi
Vitamina B6 2cp.\zi
Vitamina B1 2cp.\zi
EVALUARE:
Pacienta se hrăneşte corespunzător nevoilor organismului.
PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR PE DATA DE 17 MAI 2011
06.30-07.00 Preluarea seviciului
07.00-07.30 Măsurarea funcţiilor vitale:
puls, tensiune arterială, temperatură şi trecerea lor în Foaia de Observaţie.
07.30-08.30 Recoltarea sângelui şi urinei
pentru analize.
08.30-09.00 Masa de dimineată.
09.00-10.00 Trimiterea pacienţiilor la:
radiologie, ecografie,EKG.
10.00-11.30 Participarea la vizita medicală.
Scrierea condiciilor şi transportul
lor la farmacie.
11.30-12.00 Discuţii cu bolnavii.
12.00-12.30 Tratamentul medical.
12.30-13.00 Masa de prânz.
13.00-14.00 Discuţii cu bolnavii.
14.00-14.30 Ridicarea condiciilor.
30
14.30-15.00 Scrierea raportului de temă.
15.00-15.30 Predarea serviciului.
31
ANEXE
Fig.1.
32
Fig.2.
33
Bibliografie
1.ANGELESCU,N
“PROPEDEUTICA MEDICO-CHIRURGICALĂ” Editura Medicală, Bucureşti,1993.
2.BAL.GEORGETA
“TEHNICI DE ÎNGRIJIRE GENERALĂ A BOLNAVILOR”
Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti,1983.
3.BORUDEL,C(sub redacţia)
“MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ PENTRU CADRE MEDII”
Editura ALL,Bucuresti,1995.
4.KLEINERMAN,L (sub redacţia)
“CARDIOPATIILE ISCHEMICE CORONARIENE” Editura Medicala,Bucuresti,1974.
5.MOLDOVAN,T
“SEMIOLOGIE. CLINICA MEDICALĂ”
Editura Medicală – Bucureşti,1993.
6.MOZES,C
“TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI”,vol I si II Editura Medicală,Bucureşti,1994.
7.NICULESCU,GH. ŞI COLABORATORI
“TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI ŞI ELEMENTE DE PRIM AJUTOR PRIMAR
ŞI SPECIALIZAT “
Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1994.
8.PAUNESCU-PODEANU, A.
“URGENŢELE MEDICALE”
Editura medicala,Bucuresti,1966.
9.PETRESCU,R. ŞI BUNGHEZ,GH.
34
“URGENŢE CARDIO-VASCULARE”
Editura Medicală,Bucureşti,1972.
10.SCHAFFLER,L (sub redacţia)
“GHID CLINIC”
Editura Medicală,Bucureşti,1995.
11.TITIRCĂ,L (sub redacţia)
“GHID DE NURSING”
Editura Viaţa Medicală Românească,Bucureşti,1995.
35