Analiza structurii diferentiate a unor ferme ecologice din diferite tari Europene

Agricultura ecologică este un sistem de management al producţiei agricole care

favorizează resursele reînnoibile şi reciclarea şi nu dăunează mediului înconjurător.

Agricultura organică evită folosirea pesticidelor, ierbicidelor, fertilizatorilor

sintetici şi a practicilor de manipulare genetică. În ceea ce priveşte creşterea

animalelor, se evită folosirea profilactică a antibioticelor şi a hormonilor de

creştere, şi se pune accentul pe bunăstarea animalelor şi pe asigurarea unei hrane

cu produse naturale.

Grija pentru o alimentatie sanatoasa a dus la cresterea productiei locale de

alimente ecologice, pana la afaceri de milioane de euro, reprezentand investitii

semnificative in ferme, supermarket-uri, restaurante speciale si fabrici din diferite

tari Europene.Cercetările în agricultura ecologică sunt organizate diferit în ţările

europene. Până în 1980 a fost în principal condusă de institute private de cercetare,

care a fost punctul de pornire pentru dezvoltarea cercetărilor în cadrul fermelor

ecologice din 1920. În 1980 prima universitate a adăugat agricultura ecologică în

curriculum lor, în 1990 primul proiect înfiinţat de UE pentru agricultura ecologică

a contribuit la o mai bună colaborare a cercetărilor în agricultura ecologică la nivel

european, şi primul institut de cercetare a devenit activ.

Din punct de vedere istoric agricultura ecologică a cunoscut în Europa

următoarea evoluţie(după Ion V. şi colab., 2005):

anul 1924 marchează începutul agriculturii ecologice în Germania,

odată cu lansarea cursului de agricultură biodinamică a lui Rudolf

Steiner;

în perioada 1930-1940 doctorul Hans Mueller activează în Elveţia unde

dezvoltă sistemul de agricultură organo-biologică, acesta fiind în

prezent cel mai răspândit sistem de agricultură ecologică din ţările

germanice (reprezentat prin „Bioland” în Germania şi „BioSuisse” în

Elveţia;

1

în anul 1946 se înfiinţează Asociaţia Solului din Marea Britanie;

anul 1967 corespunde publicării primelor standarde organice de către

Asociaţia Solului din Marea Britanne;

în anul 1972 se înfiinţează Federaţia Internaţională a Mişcărilor de

Agricultură Organică IFOAM la Versaille, Franţa;

se înfiinţează în anul 1973 Institutul de Cercetare pentru Agricultura

Organică din Elveţia, care este în prezent cel mai mare institut de

cercetare pentru agricultura ecologică din lume;

în anul 1975 se înfiinţează Fundaţia “Ecologie şi Agricultură” din

Germania;

la nivelul anilor 1980 se înfiinţează majoritatea asociaţiilor şi

organizaţiilor pentru agricultură ecologică şi se publică standardele de

bază IFOAM;

în 1985 Franţa adoptă legislativa cu privire la agricultura ecologică;

în 1990 are loc prima expoziţie de agricultură ecologică în Germania, la

Nuremberg;

1991, corespunde înfiinţării Grupului regional IFOAM al Uniunii

Europene;

în 1991, apare reglementarea UE 2092/91 cu privire la agricultura

ecologică, care devine lege în 1993;

în 1992, apare reglementarea EU 2078/92 care prevede măsuri de sprijin

financiar pentru agricultura ecologică în UE şi se pune bazele

programului IFOAM de acreditare;

anul 1995 corespunde lansării primului plan de acţiune pentru

agricultura ecologică din Danemarca;

în 1999 apare reglementarea privind Dezvoltarea Rurală cu nr.

1257/1999, care prevede măsuri de sprijin financiar pentru agricultura

ecologică în UE; de asemenea, apare reglementarea CE nr. 1804/19 iulie

1999, care se referă la producerea de produse agricole ecologice de

origine animală şi se adoptă Codex Alimentarius guidlines;

în 2000 la Copenhaga se lansează Agenda 2000 pentru UE care prevede

măsuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologică,

2

în luna mai a anului 2001, la Copenhaga se fac primii paşi pentru un

plan european de Acţiune pentru agricultura ecologică.

În perioada 1999 - 2003, suprafetele cultivate ecologic au crescut,

considerabil, în special în statele în care agricultura ecologica reprezenta un

procent relativ mic în 1999: Grecia si-a triplat suprafetele cultivate ecologic,

Portugalia a înregistrat o crestere de 50%, Austria de 10%, iar Cehia de 15%, în

timp ce statele care detineau, deja, ponderi mai mari decât media UE-25 au

înregistrat cresteri relativ mici.

Marile aşteptări politice şi sociale şi interesul pentru cercetări în cadrul

agriculturii ecologice sunt reflectate în faptul că planul de acţiune european este în

lucru şi acest plan de acţiune naţional există deja, incluzând programe speciale de

cercetare în cadrul agriculturii ecologice (ex: Germania: Schema Federală a

Agriculturii Ecologice BOEL; Danemarca: Centru de Cercetare Danez pentru

Agricultura Ecologică DARCOF). În momentul de faţă institutele de cercetare se

bucură de o atenţie tot mai mare în multe ţări : în Franţa: Institutul Naţional pentru

Cercetare în Agricultura Ecologică INRA are acum un grup de coordonare pentru

agricultura ecologică (Comitetul Intern pentru agricultura ecologică CIAB), şi

Institutul Federal german de cercetare pentru agricultură (FAL) are un institut de

cercetare dedicat cercetărilor în agricultura ecologică, şi îşi diversifică de

asemenea activităţile de coordonare.

În Germania după lansarea Schemei Federale pentru Agricultura Ecologică,

situaţia este chiar satisfăcătoare.

Din contră, Italia sprijină foarte puţin cercetările din cadrul agriculturii

ecologice. Banii pentru cercetare provin de la Comisia Europeană cât şi din

informaţiile Ministerului Italian al Agriculturii.Italia ramâne tara europeana cu cele

mai extinse suprafete cultivate ecologic: peste 1 milion de hectare (din care doua

regiuni, Sicilia si Sardinia, reprezinta aproape jumatate), adica 1/5 din total UE-25,

urmata de Germania, Spania, Marea Britanie si Franta, Austria etc. Tot Italia are si

cel mai mare numar de ferme ecologice (31% din total UE-25), urmata de Austria,

Spania si Germania.

3

În ciuda faptului că Italia are cea mai mare suprafaţă utilizată în mod

ecologic din Europa, are unul dintre cele mai mici bugete pentru cercetările în

cadrul agriculturii ecologice. Sumele pentru finanţarea cercetării se bazează atât pe

raportul Comisiei Europene cât şi pe informaţii ale Ministerului Agriculturii din

Italia.

În cadrul programelor de cercetare ale Uniunii Europene au fost finanţate

mai multe proiecte pentru agricultura ecologică. Referitor la cererea de ofertă

pentru cel de-al şaselea program cadru care a fost lansat în anul 2002, agricultura

ecologică joacă un rol mult mai proeminent decât în programele anterioare, iar prin

acesta sunt finanţate mai multe proiecte de cercetare în agricultura ecologică.

O data cu dezvoltarea cerintelor pietei se impune un plan de masuri menit

sa satisfaca cererea in crestere de produse ecologice la nivel european, atat din

punct de vedere calitativ cat si cantitativ.

Piata produselor ecologice este una din pietele in continua dezvoltare cu o

crestere anuala de 20%. Pentru a fi recunoscute ca produse ecologice, produsele

trebuie să facă referiri explicite, în scopul comercializarii lor, la modul de

producţie ecologic, să fie etichetate şi să se supună controlului unui organism de

inspecţie, în scopul obţinerii certificatului de control. În zootehnie, fermele

certificate în UE-25 înregistrau un septel total de aproape 3 milioane în 2003 (2,3

% din total), cu Italia, Suedia si Germania pe primele locuri (peste 0,4 milioane,

fiecare).

În ceea ce priveste programele de finantare în domeniul agriculturii si

protectiei mediului, aproape jumatate din totalul suprafetelor cultivate ecologic în

UE-15 au beneficiat de sustinere în 2003, pe primele locuri situându-se tari ca

Suedia (67% din totalul suprafetelor care au beneficiat de finantari), Danemarca

(37%), Olanda (26%), Italia (22%) si Marea Britanie (20%) (figura 1).

Figura 1

Clasificarea tarilor cu cea mai mare suprafata ecologica

4

Agricultura ecologica este un sector nou in Romania. Romania dispune de

conditii favorabile pentru promovarea agriculturii ecologice si anume:

soluri fertile si productive;

chimizarea si tehnologizarea nu au atins inca nivelurile din tarile

puternic industrializate;

agricultura romaneasca traditionala se bazeaza pe utilizarea de

tehnologii curate;

exista posibilitatea sa se delimiteze perimetre ecologice, nepoluante

unde sa se aplice practicile agriculturii ecologice;

cererea pentru produse ecologice este in crestere;

-agricultura ecologica poate deveni o sursa de ocupare a populatiei

din mediul rural.

Numarul producatorilor ecologici a crescut de la 100.000 în 1998 la

135.000 în 2003 (2% din totalul agricultorilor), din 157.000 agenti economici cu

activitate în domeniu (producatori, procesatori si importatori).

5