Balaban Ramona-AlinaGrupa I

Dileme vechi şi nouă toate

Cum a crescut vechea “Dilema”

Din materia cenuşie a lui Andrei Pleşu, Mircea Vasilescu, Radu Cosaşu, Tita Chiper şi Zigu Ornea, în ianuarie 1993 s-a născut „Dilema”. Săptămânalul de tranziţie s-a relansat sub numele său actual, „Dilema Veche”, în anul 2004. Dacă iniţial a fost editata de Fundaţia Culturală Română, actualmente Institutul Cultural Român(ICR), pentru o perioadă de timp s-a susţinut financiar din resurse proprii, reuşind să-şi menţină aceeaşi echipa redacţională. În anul 2007 revista a fost adăugată unui lung şir de publicaţii ale trustului Adevărul Holding, al cărui principal acţionar este omul de afaceri Dinu Patriciu. „Dilema Veche” este una dintre primele publicaţii de cultură şi continuă să ne desluşească dileme vechi şi noi în fiecare număr.

Începând din 8 aprilie 2010, revista îşi schimbă ziua de apariţie, apărând la chioşcuri în fiecare joi, nu în zilele de vineri cum apărea în vechiul format. În zilele de vineri, cu apariţie lunară, este publicată „Dilemateca”, prima şi singura publicaţie glossy ce nu tratează subiecte mondene, ci teme literare. „Dilema Veche” este o publicată în format tabloid, având dimensiunile de patruzeci şi unu de cm lungime şi treizeci de cm lăţime. În această publicaţie apar imagini fixe în cadrul anumitor rubrici, care facilitează identificarea articolelor jurnalistului respectiv de către cititor. În redactarea paginilor revistei se utilizează scrierile Grotescă şi Anticvă şi sunt alternate fonturile cu serif şi fără serif. Numele redactorilor sunt scrise deasupra fiecărui articol, iar ideile esenţiale din fiecare text sunt scoase în evidenţă prin subliniere şi supraliniere cu linii îngroşate, de culoare gri. Rubricile sunt separate prin intermediul unor linii groase. Publicaţia respectă principiul paginilor afine şi cel al clopotului -articolele ce tratează subiecte serioase alternând cu pamflete şi texte umoristice- pentru a menţine treze atenţia şi interesul lectorului. În ceea ce priveşte proiectul editorial al publicaţiei, nu se poate face o separare clară între textele de opinie şi cele de informare deoarece specificul revistei este pur de opinie. În conţinutul acestei reviste se pune accent pe analizarea şi dezbaterea subiectelor neglijate de celelalte publicaţii. Chiar dacă redacţia este frecvent acuzată de elitism, aceasta nu se abate de la scopul ei de a informa şi de a-şi educa publicul.

Revista este apreciată de cititorii săi fideli, însă nu se bucură de succes în rândul maselor, deoarece pe plaiurile mioritice a fost înrădăcinată în mentalul colectiv o concepţie conform căreia această

publicaţie este exclusiv culturală.Publicul cititor o percepe drept elitistă şi consideră că este dificil de citit. Din dorinţa de a atrage un sector de public cât mai larg, în prezent, publicaţia se află în campanie de relansare. Printr-un nou proiect grafic, prin adăugarea unor rubrici noi precum „Ce mi se-ntâmplă” realizată de Dan C. Mihăilescu şi „Lasă-ţi copiii să vină la tine” susţinută de Maria Iordănescu şi revenirea unor rubrici vechi: „Poveşti suprapuse” aparţinând lui Adrian Cioroianu şi „Ceaslov Story” a Constanţei Vintilă-Ghiţulescu se urmăreşte diversificarea publicului-ţintă. Principala rubrică ce va fi reluată în noul format este „Divanul Dilemei Vechi”, articol ce va fi realizat o dată pe lună şi în conţinutul căruia vor fi redate dialoguri care au ca scop punerea în valoare a unor personalităţi din sfera culturală, socială sau a politicului. A fost introdusă o rubrică permanentă care aduce în prim-plan „Legende urbane” şi este concepută de Selma Iusuf. Jurnalistul Cătălin Tolontan realizează rubrica „Tolo Sport”, în cadrul căreia va răspunde periodic întrebărilor adresate de cititori cu privire la evenimente din domeniul sportiv. De asemenea, multe rubrici au migrate în alte pagini ale ziarului. În noul format, revista şi-a mărit conţinutul de la douăzeci şi patru la treizeci şi două de pagini. Acum în mijlocul revistei se găseşte dosarul ce tratează tema principală a numărului. Dosarul ocupă acum opt pagini, deşi în vechiul format era desfăşurat pe doar patru pagini şi este tipărit pe un tip de hârtie diferit de cel al ziarului. În această formă dosarul este mai uşor de citit şi mai atractiv prin utlizarea unei hârtii ce pare să fie atinsă de patina timpului. Pentru a atrage publicul tânăr, „Dilema Veche” şi-a modificat site-ul pentru a-i convinge pe tineri să folosească Internetul în favoarea lor şi totodată pentru a creşte vânzarile revistei.

O altă strategie la care publicaţia a apelat pentru marirea tirajului a fost vânzarea revistei împreună cu o serie de DVD-uri. Tirajul revistei era de aproximativ 12.000 de exemplare pe număr, însă odată cu lansarea proiectului „Colecţii cu dichis” în cadrul căruia vor apărea filmele celebrului actor Charlie Chaplin, tirajul a explodat până la 77.000 de exemplare tiparite săptămânal. Înainte de a se recurge la acest subterfugiu publicaţia vindea aproximativ 6.500 de exemplare săptămânal. De la preţul standard al revistei de 3,99 lei, preţul revistei ce include DVD-ul este de 11,99 de lei.

Nu mai sînt atât de vechi, domnule!

În formatul vechi al revistei, deasupra frontispiciului era scris cu un font de dimensiuni mai mari motto-ul revistei „Sînt vechi, domnule!”(I.L. Caragiale), însă în formatul lansat pe 8 aprilie 2010 acest motto este supaliniat şi subliniat. Scrierea motto-ului se face în continuare în stil italic. Pe acelaşi rând cu citatul este numele directorului fondator, Andrei Pleşu, care în vechiul proiect grafic era scris intr-o casetă neagră situată sub frontispiciu. În noul proiect grafic,

frontispiciul este scris într-un spaţiu mai restrâns pentru a lăsa loc publicităţii, însă este utilizat un font mai mare.

Sub frontispiciu sunt afişate frecvenţa apariţiei şi specificul publicaţiei (Săptămânal de tranziţie), anul apariţiei, numărul, săptămâna în care apare revista, website-ul acesteia, numărul de pagini, preţul fix şi cel care include DVD-ul. Pe această pagină se găsesc trei „trimiteri” la articolele cele mai importante din revistă. În vechiul format numele redactorilor, ale articolelor şi paginile la care se găsesc erau scrise pe rastere gri, iar în noul format aceste „trimiteri” se află în casete. Dacă înainte numerotarea paginilor se făcea spre interiorul paginilor, acum numărul apare în colţurile exterioare ale paginilor. Colonajul s-a schimbat odată cu îmbrăcarea noului format. În vechiul format paginile erau împăţite în trei coloane, iar acum sunt împărţite în patru. În pagina a doua şi în cea finală s-a păstrat colonajul, cea de-a doua având patru coloane şi în vechea structură, iar cea din urmă rămânând la formatul de trei coloane.

Ţinându-se cont de faptul că în România ziarele se vand la chioşcuri, este primordial în alegerea unei publicaţii modul în care este expusă. Ziarele sunt aşezate astfel încât doar jumătatea de sus este vizibilă. Din acest motiv cei care concep proiectul editorial apelează la diferiţi „cleşti” pentru a-şi atrage clienţii. Titlurile de mari dimensiuni, cele care „vând”, imagini care captează atenţia, acestea sunt tertipurile de care uzitează realizatorii gazetelor. În cazul „Dilemei Vechi” fotografia este plasată în jumătatea de jos a paginii, astfel fiind necesar ca titlul sa fie suficient de captivant pentru a suplini absenţa imaginilor. Pe prima pagină apare întotdeauna titlul dosarului, insoţit de un subtitlu. Atât în noul, cât şi în vechiul format se păstreză citatul din partea de jos a paginii. În numerele noi, sub citat se află adresa redacţiei şi alte date de contact.

În pagina a doua, „Dilematicii de pretutindeni” au devenit „Dilematici din toate ţarile, vă ascultăm...” . Această pagină este dedicată corespondării cu cititorii şi reacţii ale lor manifestate pe baza

articolelor din numărul precedent. În partea de sus a paginii se află în mod constant citatul din „Lecţia de chimie” a lui William Faulkner. În pagina a doua apare o deschidere mare, o casetă mare şi două casete mici. În caseta mare, unde erau înşiruite numele membrilor din echipa redacţionlă, este acum promovat DVD-ul şi este prezentat conţinutul acestuia. Pe această pagină titlurile din capul rubricilor sunt clişate (alb pe negru). Într-o casetă mică pe raster gri este prezentată echipa redacţională.

Pagina a treia numita „Situaţiunea” cuprinde editorialele permanente ale lui directorului fondator, Andrei Pleşu „ Nici aşa, nici altminteri” şi a redactorului-şef Mircea Vasilescu „Europa dumitale”. În cadrul acestei pagini se găsesc două deschideri mari şi o casetă mare intitulată „Ţinerea de minte” în care găsim fragmente din cărţi.

Paginile patru şi cinci numite generic „Pe ce lume trăim” se înscriu în categoria editorialelor şi textelor de opinie. Pagina a patra are o deschidere mare ocupată de textul editat de Gabriel Giurgiu care problematizează anumite evenimente din Europa în rubrica „Euro-skepsis”. În vechiul format jumătatea de jos a paginii a patra prezenta modalităţile de abonare la revistă. Acum, o casetă aşezată în partea dreaptă de jos, ocupând două coloane şi scoate la lumină „Ştiri nebăgate în seamă”. Aceast articol are capul de rubrică clişat şi este scrisă pe raster. Cealaltă casetă este dedicată reclamelor. În pagina a cincea regăsim în cadrul a două deschideri mari texte de opinie. Înainte în această pagină erau publicate traduceri ale articolelor aparţinând unor autorităţi din domeniul politic. În prezent, în jumătatea de jos a paginii este rubrica deja tradiţională a lui Sever Voinescu, rebotezată în noul format „Axa dus-întors”.

Pagina a şasea, „Bordeie şi obiceie”, conţine două deschideri mari şi o casetă. În rubrica „SOS Provincia” sunt cuprinse reportaje despre clădiri care strigă după ajutor. În jumătatea inferioară a paginii, Andrei Manolescu îşi manifestă „libertatea de impresie” cu privire la evenimentele din trecut ce privesc spre prezent sau la cele de actualitate. În formatul vechi paginile şase şi şapte aparţineau „Tîlc show”-ului. „Tîlc show” se desfăşoară pe trei pagini, între şapte şi nouă, în formatul actual. Pagina şapte are acum o deschidere mare destinată articolului scris de Radu Cosaşu în rubrica „Din vieaţa unui extremist de centru”. Pagina prezintă o casetă pe raster, „Tolo sport”, în care Tolontan răspunde întrebărilor pe teme sportive.

În pagina a opta este plasat editorialul lui Lucian Mândruţă, care a alunecat din pagina a şasea. La sfârşitul fiecărui articol realizat de un nou colaborator se dau explicaţii referitoare la funcţia sau specializarea acestuia.Pagina are două deschideri mari şi o casetă pe raster numită „Gazela de perete”. În această rubrică sunt dezbătute dileme ale cititorilor. În jumătatea superioară a paginii nouă este rubrica permanentă „ @haihui.ro”, în care Vintilă Mihailescu ne conduce cu ajutorul cursorului său pe site-uri cel puţin interesante.

În formatul vechi pagina a noua era prima pagina a dosarului, cea mai complexă parte a revistei care se întindea pe patru-cinci pagini, paginile 9-13, iar acum este tratat independent de paginaţia ziarului. În pagina a noua se puteau găsi caricaturile realizate de Ion Barbu în rubrica „Barburisme”. Ocupând cel mai vast spaţiu din revistă, dosarul cuprindea dezbateri, interviuri pe tema aleasă în acel număr. Articolele erau scrise de profesori, sociologi, etnologi, psihologi şi alţi specialişti în domeniul respectiv.În prima pagină a noului dosar, caricaturile lui Ion Barbu au dimensiuni mai mari datorită spaţiului mai larg de dezbatere a subiectului.

Pagina a zecea din noul format corespunde celei de-a opta din cel vechi. Intitulată „Ieri cu vedere spre azi”, pagina are două deschideri mari şi o casetă pe raster- „anti nostalgia”, ce conţine pasaje din carţi care corespund tematicii din pagină. Tratând lacune ale societăţii actuale, în această pagină sunt readuşi în faţa publicului cititor Adrian Cioroianu cu ale sale „Poveşti suprapuse” şi Constanţa Vintilă-Ghiţulescu revine să ne mai spună încă un „Ceaslov story”.

Pagina unsprezece în noul format se numeşte „Stiluri şi stilouri”. Aceasta cuprinde două noi rubrici: cea editată de psihologul Maria Iordănescu în care se urmăreşte particularizarea unor elemente din relaţia părinte-copil şi rubrica „Legende urbane” în care Selma Iusuf subliniază carenţele urbei prin exemple grăitoare. În rubrica „bazar” din jumătatea de jos a paginii sunt prezentate cronici de film.

Pagina a doisprezecea, „O tempora!”, are o deschidere mare şi o deschidere de casetă. Jurnalistul Cristian Ghinea şi-a mutat „atitudinile mic-burgheze” din pagina şaptesprezece a formatului vechi, în această pagină. Caseta „ Istodor ia statul la întrebări” este scrisă pe raster gri. Ambele articole iau de guler statul şi critică nedreptăşile sistemului actual. Partea inferioară a paginii este utilizată pentru promovarea produselor trustului Adevărul Holding. Pagina treisprezece este intitulată „Din polul plus” şi are o deschidere mare şi un anunţ publicitar în colţul de jos al paginii. În această pagină este tratat un subiect de actualitate din perspectiva unei autorităţi în domeniul istoric, politic, cultural.

Paginile paisprezece-optsprezece cuprind „Regimul artelor şi muniţiilor”. În aceste pagini sunt găzduite recenzii de carte, cronici de teatru, de film şi recomandări ale „Dilemei Vechi” în materie de emisiuni TV, albume muzicale, articole literare. Dacă în vechiul format laturii culturale îi erau dedicate două pagini, în noul format aceasta deţine patru pagini. Pagina paisprezece are o deschidere mare în care este prezentat pe larg subiectul unei cărţi, o deschidere mare cu frame gri îngroşat care conţine critică de film şi o deschidere mică intitulată „pe de altă carte”. În pagina cincisprezece găsim interviul cu o personalitate din aria culturală. Într-o deschidere de casetă este rubrica „Dilema Veche va recomandă” care se păstreză şi în noul format. O altă deschidere de casetă din această pagină aduce însă o rubrică nouă

numită „Craii de burta veche” în care este prezentată o reţetă culinară într-un mod inedit, situând-o la graniţa dintre bucătărie şi artă. Pagina şaisprezece conţine o altă nouă rubrică „Biograffiti”, în care se prezintă o carte prin prisma poveştilor şi a experienţelor traite de autoarea rubricii. Pagina are două deschideri mari, una constituită de articol, iar cealaltă de publicitate. Pagina şaptesprezece îl aduce pe „Omul care aduce cartea” de această dată fără cărţi. Criticul literar Dan C. Mihăilescu realizează rubrica „ce mi se-ntâmplă” în care dezbate evenimentele culturale care se mulează pe caracterul său ori ii repugnă, din săpămâna respectivă. Jumătatea de jos a paginii este destinată publicităţii. Ultima pagină de cultură cuprinde două deschideri mari şi o deschidere de casetă pe raster gri. În partea superioară a paginii îşi găseşte locul „Viaşa scenei/scena vieţii” care reprezintă o cronică dramatică. În jumătatea inferioară a paginii la rubrica „Audio şi n-am cuvinte” este prezentat un album al momentului. În caseta „3 întrebări pentru” sunt adresate trei întrebări unei personalităţi din domeniul artistic.

În formatul vechi, paginile paisprezece şi cincisprezece erau dedicate laturii culturale. Rubrica „Dilematograf” a fost redenumită în formatul actual „Eurocinema”. Pagina şaisprezece se intitula „La centru... şi la margine”. Aici era poziţionat articolul lui Radu Cosaşu din rubrica „Din vieaţa unui extremist de centru”. Această pagină avea trei deschideri de coloană. Celelalte două rubrici ale paginii erau „trecerea prin reviste” care surprindea evenimentele din plan internaţional şi „uichendist.ro” un mini jurnal de călătorie, în care redactorul işi povestea peripeţiile din plecările de weekend. În pagina şaptesprezece se afla rubrica lui Cristian Ghinea, sub acelaşi nume, şi „bazarul” Iaromirei Popovici. Pagina optsprezece era ocupată de problematicile societăţii „Din polul plus”.

Pagina nouăsprezece din noul format se numeşte „Mapamondul de buzunar”. Aceasta are două deschideri mari şi o deschidere de coloană pe raster. În prima deschidere, „Cultura în lume” este dezbătut un eveniment cultural internaţional. Celelalte două deschideri „bon de lectură” şi „trecerea prin reviste” se găseau în formatul vechi la alte pagini.

Paginile douăzeci şi douăzeci şi unu sunt unite de tema „Dilemele Ştiinţei”. Pagina douăzeci prezintă o singură deschidere mare, în care este realizat un reportaj mai amplu de către o personalitate din sfera ştiinţifică pe o temă care suscită interesul cititorului. Şapoul este marcat prin delimitarea cu o linie îngroşată. În pagina douăzeci şi unu sunt revelate dileme ale ştiinţei în prezent.

Pagina douăzeci şi doi poartă titlul „Mass-comedia” şi se păstrează ca în vechiul format. „Mass-comedia” se afla la pagina nouăsprezece în formatul de dinaintea schimbării proiectului grafic. Pagina are două deschideri mari şi un mic spaţiu publicitar. În rubrica „cultura pe sticlă” este comentat un eveniment important din televiziune. Cea de-a doua deschidere surpinde un fapt de actualitate din diverse domenii.

Paginile douăzeci şi trei şi douăzeci şi patru sunt intitulate „La singular şi la plural”, producându-se o rocadă faţă de vechiul format unde pagina finală de acum era penultima. „La singular şi la plural” ocupa o singură pagină în vechiul format, dar a mai dobândit una odată cu adoptarea celui nou. În pagina douăzeci şi trei există două deschideri mari. Articolele acestei pagini tratează o problemă acută a societăţii, prin ochii unor experţi în domeniu. Pagina douăzeci şi patru în format vechi se numea „La zi în cultură” şi a fost înlocuită în noul format cu rubrica „Cu ochii-n 3,14”. Aceasta ocupă trei sferturi din pagină cu mini texte ale redactorilor în care sunt expuse experienţe, impresii, noutăţi, clarificări. În consecinţă, publicaţia se incheie cu un puzzle de gânduri puse în palmele cititorilor. Rectific, revista pune punct după încă o supradoză de publicitate pentru că este inevitabil ca ochii cititorului să nu alerge spre finele paginii.

Chiar dezbrăcată de vechiul format, revista „Dilema Veche” rămâne unul dintre cele mai importante săptămânale de cultură. Cu o echipă redacţională care pune accentul pe calitate, inteligenţă şi umor,

Dacă odată cu noile veşminte credem că publicul a devenit subit mai avid de cultură, în detrimentul publicaţiilor tabloide atât de apreciate pe meleagurile autohtone, suntem naivi de-a dreptul. După ce îşi cumpără revista, desfac folia cu înfrigurare, îşi iau DVD-ul şi aruncă „Dilema Veche” la primul coş sau poate cei îndeajuns de amabili o lasă vânzătoarei de ziare de la chioşcul din colţ. Deşi redacţia tratează teme din domeniul religios, cultural, politic, social, economic, românul pare să refuze cultura din toţi rărunchii. Însă indiferent ce tip de publicaţii apreciem trebuie să păstrăm în minte faptul că toţi avem dileme, însa nimeni nu le elucidează aşa cum o fac ei.

Bibliografie: www.wikipedia.org www.adevarul.ro http://walktheline3203.blogspot.com

www.dailybusiness.ro