gleb nosovsky - dilema pastelui

8/3/2019 Gleb Nosovsky - Dilema Pastelui

http://slidepdf.com/reader/full/gleb-nosovsky-dilema-pastelui 1/23

Dilema Paștelui Dr. Gleb Nosovsky

Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

1

DILEMA PAŞTELUI de Dr. Gleb Nosovsky

Acest articol provine din următorul volum al seriei “ Istoria: Ficţiune sau Ştiinţă”.

Paştele, de asemenea cunoscut ca şi Pasca, Sărbătoarea Învierii, Duminica Învierii sauZiua Învierii, este cea mai importantă sărbătoare religioasă a Creştinătăţii, situată întresfârşitul lui Martie şi sfârşitul lui Aprilie la Occidentali, şi Începutul lui Aprilie la începutullui Mai la Creştinii Orientali. Se consideră că Primul Consiliu Ecumenic de la Niceea (Niceeaeste un oraş în Bithynia, Asia Mică) a elaborat şi aprobat un calendar bisericesc, în anul 325E.N.. Biserica Creştină a considerat această Carte a Paştelui (în Vest), de asemenea cunoscutăca şi Pascalia (în Est), ca fiind de cea mai mare importanţă de atunci încoace.

Cercetarea făcută de proeminentul matematician Academician Doctor ProfesorAnatoly Fomenko şi echipa acestuia (de la Universitatea de Stat din Moscova) asupra CărţiiPaştelui sau Pascalia (pe rit Bizantin), prezentată în această carte, dovedeşte categoric căConsiliul de la Niceea nu a putut avea loc înainte de anul 784 E.N. . Unele întrebări aferente

pot apărea: când şi unde a fost născut Isus Hristos, când a fost acesta crucificat? A fostVechiul Testament elaborat înainte sau după Noul Testament? Căutaţi răspunsurile în seria

“Istoria: Ficţiune sau Ştiinţă?”, ISBN 2913621074.





2

INTRODUCERE

Enciclopedia Britanică îl titularizează pe Joseph Justus Scaliger (1540 - 1609 E.N.) şidiscipolul acestuia Dionysius Petavius (1583 – 1652 E.N.) ca fiind fondatorii cronologieiconsensuale. Această cronologie se fundamentează pe doi piloni – data naşterii lui Isus

Hristos şi data Primului Consiliu Ecumenic din Niceea, care de obicei este menţionat ca şi“Consiliul de la Niceea”.

Versiunea cronologică a lui Scaliger este bazată în mare măsură pe data zilei denaştere a lui Isus Hristos şi cea a Primului Consiliu Ecumenic de la Niceea, deoarece era înprimul rând întocmită ca fiind cea a istoriei bisericeşti. Cronologia seculară a timpurilor anticea fost reprezentată în munca lui ca fiind derivată, și fundamentată pe sincronizarea cuevenimentele bisericeşti.

Vom face aici o expunere detaliată, de ce una din aceste date fundamentale, care estecea a Primului Consiliu Ecumenic din Niceea este categoric greşită.

Metoda principală de cercetare la care ne referim aici, este cea a calculului astronomic.Oricum, înţelegerea problemei nu necesită cunoştinţe profunde de astronomie sau alte articolestiinţifice speciale.

Fondatorul cronologiei, Joseph Justus Scaliger s-a considerat el însuşi un marematematician. Păcat, dar demonstraţiile sale au fost destul de greşite – de exemplu, el s-alăudat că a rezolvat clasica problemă „antică” a “Cuadraturii Cercului”, care s-a doveditulterior ca fiind nerezolvabilă.

Problemele calendaristice sunt parte a cronologiei. Cronologia a aparţinut paradigmeimatematice şi ştiinţifice. Acesta a fost cazul secolelor XVI-XVII, când a fost creată versiuneaconsensuală a cronologiei de către Scaliger şi Petavius.

De atunci, percepţia cronologiei s-a schimbat, iar în secolul al XVIII, cronologia eradeja considerată ca aparținând umanităţii. Dar deoarece esenţa acesteia nu poate fi schimbată,ea a rămas o subdiviziune a matematicii aplicate până astăzi.

Despre istorici se presupune că se ocupă ei înşişi cu cronologia. Oricum, fără oeducaţie matematică suficientă – şi în cazul studiilor cronologice, suficient înseamnăfundamental – istoricii sunt forţaţi să evite soluţia şi chiar discuţia despre problemele destul

de complexe ale cronologiei.

Fiecare ciudăţenie şi contradicţie istorică este ascunsă cu grijă atenţiei publice; înlocurile periculoase şi alunecoase istoricii i-au o î nfăţişare serioasă, zicând că “totul estedefapt în regulă” şi că “î-ţi vor da o explicaţie completă” mai târziu.





3

CE ŞTIM ASTĂZI DESPRE CONSILIUL DE LA NICEEA

Nu există fapte sau acte ale acestui Consiliu care sa fi ajuns până în timpurile noastre,dar istoricii afirmă: “… operele Sfântului Atanasie al Alexandriei, Socrate, Eusebiu deCezareea, Sozomenus, Theodoritus şi Rufinus conţin destule detalii pentru a avea o bună idee

despre Consiliu, împreună cu cele 20 de reguli, iar supravegherea Consiliului... Împăratul(Constantin Cel Mare – Aut.) a ajuns în Niceea pe 4 sau 5 Iulie, iar în ziua următoareConsiliul a fost chemat în sala mare din palatul Împăratului... consiliul a rezolvat problemadeterminării datei de celebrare a Paştelui... şi a stabilit 20 de reguli... După Consiliu,Împăratul a emis un decret pentru a convinge pe toată lumea să adere la confesiunea

proclamată de către consiliu.” [988], tome 41, pages 71-72.

S-a presupus astfel că odată cu proclamarea uniunii confesionale Ortodox-Catolice,care s-a despărţit mai târziu, Consiliul de la Niceea a determinat de asemenea metoda princare ar trebui celebrat Paştele, sau cu alte cuvinte, a creat Cartea Paştelui.

În ciuda faptului că nu a rămas nici un decret original al Consiliului de la Niceea, sezice că Consiliul a emis decretele în pretinsul an 325 E.N, când “metodele actuale de calcularea datelor Paştelui fuseseră deja bine dezvoltate”, și a fost elaborat tabelul cu datele Paştelui“care au fost folosite de secole”. Acesta din urmă este destul de fir esc, deoarece “la fiecare532 de ani, ciclul Paştelui Creştin se repetă de la început... tabelele Pascale pentru fiecare andin cei 532 existau deja”. [817], page 4.

Astfel, calcularea unui nou tabel Pascal de 532 de ani se reduce la o simplă schimbarea celui anterior pentru alţi 532 de ani. Această ordine este încă validă: ultimul Mare Indictiona început în 1941 E.N. şi este versiunea transferată a Marelui Indiction anterior (a anilor 1409-1940), care, la rândul lui, derivă din Marele Indiction al anilor 977-1408, etc. Astfel, cândtrecem la tabelul Pascal modern cu un factor aplicabil divizibil cu 532, ar trebui să obţinemexact acelaşi tabel cum a fost introdus de Consiliul de la Niceea.

Așadar, forma primară a Cărţii Paştelui poate fi reconstruită cu uşurinţă, şi vom arătacititorilor cum cea mai veche dată posibilă de realizare a Cărţii Paştelui poate fi dedusă dinaceasta.





4

CONSILIUL DE LA NICEEA ŞI CARTEA PAŞTELUI

Cartea Paştelui bisericească este compusă din două părţi – o parte statică şi unamobilă. Partea statică a calendarului bisericesc este calendarul normal civil, cunoscut de asemenea ca şi calendarul Iulian, deoarece elaborarea acestuia este adesea legată de numele

lui Iulius Cezar. Anul Iulian conţine 12 luni, şi la fiecare 4 ani se adaugă o nouă zi – ziua de29 Februarie. Asemenea ani se cheamă ani bisecţi.

Este posibil ca unii cititori să nu ştie cât de strâns este legat calendarul Iulian cuserviciul divin Creştin. Aşa numitele sărbători statice ale bisericii Creştine sunt toatedistribuite pe întreg calendarul Iulian. Le numim statice deoarece ele cad în aceiaşi zi aaceleiaşi luni a calendarului Iulian, în fiecare an.

Partea mobilă a calendarului bisericesc determină datele Duminicii Pascale şi altecâteva sărbători bisericeşti numărate de la Paşti, cum sunt, Înălţarea Domnului, SfântaTreime, şi începutul Postului Mare al Sfântului Petru. Numărul de săptămâni bisericeşti, deasemenea, aparţine părţii mobile a calendarului bisericesc.

Numărătoarea începe cu Duminica Paştelui; numărul săptămânii este importantdeoarece el determină ordinea serviciului zilnic. Duminica Paştelui şi sărbătorile al căror

proprie dată depind de aceasta, sunt numite sărbători mobile deoarece poziţia acestora încalendarul Iulian variază de la an la an.

Regula Pascală care determină data apariţiei anuale a Paştelui este una destul decomplexă şi este foarte strâns relaţionată cu un număr de concepte astronomice pe care le vomacoperi mai jos.

Ne vom referi la combinaţia părţilor statice şi mobile ale Cărţii Paştelui, sau maisimplu, Pascalia, având în vedere că dincolo de regula care determină data corectă a Paştelui,ea conţine de asemenea şi calendarul regulat Iulian care serveşte ca şi cadru pentru careaceastă regulă este validă.





5

CARTEA PAŞTELUI

Vedem o varietate de tabele voluminoase care determină relaţiile între un mare număr de unităţi calendaristice şi astronomice referitoare la calendarul Iulian. Asemenea unităţi cacele descrise in Cartea Paştelui, servesc cadrului intern al calendarului Iulian cât şi legăturilor

pe care acesta le are cu diferite fenomene astronomice.

Între ele, putem găsi câteva concepte ca Indictionul, Cercul Solar, Cercul Lunar,epacta, baza, cheia alfa, cheia limită, vrutseleto [un vechi calendar manual Slavic, literalmente“Anul în mâna cuiva”], etc.

Unul din tabele ne permite să determinăm ziua celebrării Paştelui pentru orice an dorit.Datele tabelului pot fi accesate prin intermediul aşa numitei chei limită a anului în cauză, unacare trebuie determinată în prealabil din alte tabele ale Cărţii Paştelui [701].

Un factor important este acela că, Cartea Paştelui este bazată pe presupunerea căindicii calendaristici utilizaţi pentru calcularea datei Paştelui, reapar în exact acelaşi mod lafiecare 532 ani. Acest ciclu de 532 de ani este numit Marele Indiction în calendarul Iulian, iarel coordonează reapariţia Paştelui, cât şi valorile Indictionului, al Cercului Solar si al celuiLunar, menţionate mai jos.

Tabelele complete ale Paştelui includ o gamă largă de informaţii calendaristiceasortate, pentru întregul Mare Indiction de 532 de ani [701]. Începutul “primului” MareIndiction coincide cu începutul erei Bizantine “de la Adam”, sau “de la Geneză”, iar asta nueste doar o simplă coincidenţă. Ultimul Mare Indiction a început în anul 1941 E.N. şi încăcontinuă. Cel anterior, a început în 1409 E.N.; cel anterior în 877 E.N., etc., [701], [393].





6

CICLURILE PAŞTELUI: CERCUL SOLAR ŞI CERCUL LUNAR.

Vom începe cu Cercul Lunar, sau “Ciclul lui Methon”, asa cum mai este el numit.Calcularea Paştelui necesită cunoaşterea zilei din Martie sau Aprilie a anului în cauză, cândcade Luna Plină.

Nu trebuie să observăm cerul sau să facem calcule astronomice de fiecare dată;realizând un tabel a lunii pline pentru lunile Martie şi Aprilie pentru oricare perioadă dată de19 ani, ar trebui să fie suficient ca referinţă ulterioară. Motivul este că fazele lunii se repetă lafiecare 19 ani în calendarul Iulian, iar reapariţia ciclului rămâne neschimbată pentru secole larând, – dacă luna plină cade pe 25 Martie într -un an dat, ea va apărea pe data de 25 Martiepeste 19 ani, peste 38 (19x2) ani, etc.

Erorile în ciclu vor apărea după 300 de ani, deoarece dacă acoperim 300 de ani încicluri de 19 ani, luna plină va începe gradual să migreze către locaţia vecină din calendar.Aceiaşi regulă se aplică lunii noi şi tuturor celorlalte faze ale lunii.

În acest fel, dacă marcăm zilele din lunile Martie sau Aprilie în calendarul Iulian pebaza observaţiilor anuale ale fazelor lunii şi care corespund cu acestea, vom descoperi căfazele lunare care cad în aceste zile, se schimbă după un ciclu de 19 ani. Acest ciclu secheamă Cercul Lunar.

Cartea Paştelui conţine un tabel din care se poate obţine faza lunii pentru orice zi, dinorice an, realizat într-o secvenţă de 19 ani şi conţinând 19 celule. Fiecare celulă conţine douănumere – numărul de ordine pentru fiecare din aceşti 19 ani, şi data corespondentă a primeiapariții a lunii pline după data de 21 Martie.

Acest număr de ordine este valoarea actuală a Cercului, şi este dată o singură definiţiepentru fiecare an. Tabelele Pascale dau valoarea Cercului pentru oricare an al Indictionuluicurent. Acesta poate fi calculat cu uşurinţă, pentru oricare alt an, deoarece Cercul Lunar serepetă pe el însuşi la fiecare 19 ani.

Versiunea Latină a Cărţii Paştelui utilizează aşa numitul Număr de Aur [393], pagina75. Este acelaşi ciclu de 19 ani, dar unul care fost început într-un an diferit – şi anume, CiclulVestic European al Numerelor de Aur care depăşeşte Cercul Lunar Bizantin şi pe cel Rusesccu un coeficient egal cu 3, astfel dacă valoarea Cercului pentru un anumit an este egală cu 1,

Numărul de Aur corespunzător va fi egal cu 4, vedeţi [393], pagina 76.

Se consideră că aceste cicluri lunare au fost descoperite de astronomul “antic” GrecMethon, în presupusul an 432 I.E.N ([704], page 461). Datarea precisă a descoperirii făcute deMethon in anul 432 Î.E.N. – il face să preceadă existenţa calendarului Iulian cu câteva secole – este o altă greşeală evidentă a cronologiei lui Scaliger.

Cercul Solar, faţă de Cercul Lunar, nu are nici o legătură directă cu fenomeneleastronomice, şi în mod special, nu are nimic de a face cu observaţiile solare. Numele, CerculSolar, ste mai degrabă unul ales arbitrar, deoarece acest ciclu este unul pur calendaristic.

Cercul Solar este un ciclu de 28 de ani a reapariţiei zilelor săptămânii în calendarul

Iulian. Să explicăm că zilele săptămânii pot reapărea în datele calendaristice într -o perioadămai mică de 28 de ani, cum se poate observa studiind calendare care sunt vechi de câţiva ani.





7

Ca o regulă, cineva poate găsi un calendar mai recent de 28 de ani, care coincide cu cel alanului curent. Oricum, numarul minim de ani după care un calendar al oricărui an Iulian se varepeta în întregime, este de 28 de ani.

Cercul Solar pentru un anumit an în Cartea Paştelui este reprezentat ca un număr într -

un ciclu de 28. Fiecărui an îi este ataşat un număr într -un ciclu de 28 (de la 1 la 28). Fiecaredintre aceste numere, la rândul lui, corespunde unui foarte bine definit tabel calendaristic alzilelor săptămânii, corespunzând numărului lunii. Ca şi în cazul Cercului Lunar, Cercul Solar este dat direct de tabelele Pascale pentru fiecare an al Indictionului curent de 532 de ani. El

poate fi calculat pentru toţi ceilalţi ani, deoarece se repetă la fiecare 28 de ani.

Cercul Solar este utilizat la calcularea Peştelui pentru a descoperi dacă o anumită zidin lună, dintr -un anumit an este o zi de Duminică, ceea ce este important, deoarece Paştelepoate avea loc doar Duminica. Aceasta este una din regulile de a determina Paştele.

Deoarece fiecare al patrulea an din calendarul Iulian este un an bisect, ciclul anilor

normali şi bisecţi este egal cu 4, fiecare ciclu de 4 ani conţine exact 3 ani normali şi un an bisect, aşa că numărul conţinând cantitatea minimă din amândouă tipurile de ani care estedivizibilă cu 7 este 28 (7x4=28). Întradevăr, fiecare perioadă de 28 de ani va conţine 21 (7x3)de ani normali, şi 7 (7x1) ani bisecţi. Un număr mai mic de ani (decât 28) va conţine unnumăr de ani normali sau bisecţi (sau de amândoi) care nu este divizibil cu 7; prin urmare 28este numărul ciclului de reapariţie a zilelor săptămânii, sau mărimea Cercului Solar.

Cercul Lunar şi Cercul Solar pot de asemenea fi calculate prin utilizarea următoareireguli simple. Trebuie să luăm numărul anului din cronologia Bizantină de la Adam, şi sădescoperim resturile rezultate din diviziunea acestuia cu 19 şi 28. Aceste resturi reprezintăvalorile Cercului Lunar şi Cercului Solar al anului curent. Prin urmare, primul an de la Adamal erei Bizantine are amândouă aceste valori egale cu 1 (vezi de asemenea [393], pagina 78).





8

CRONOLOGIA VECHIULUI INDICTION

Deoarece am menţionat ciclurile Pascale, să facem câteva observaţii care privescîntreaga cronologie istorică şi nu doar datarea Consiliului de la Niceea. Astăzi noi am devenitatât de obişnuiţi cu aceiaşi constantă a scalei cronologice și a epocii, încât pur şi simplu nu

conştientizăm că nu este nimic simplu sau care se explică de la sine, despre această metodăcronologică. Când utilizăm un număr de 4 cifre pentru a ne referi la anul curent nu suntemconştienţi cu adevărat despre cât de excesivă este utilizarea zilnică a unui număr atât de mare.

Ne petrecem aproape 10 ani la şcoală, şi ca rezultat, suntem mai mult sau mai puţinobişnuiţi cu numerele mari. Ele nu ne mai sperie deloc – oricum, acesta nu era cazul în zilelede demult când conceptul de numere mari şi abilitatea de a le scrie erau un privilegiu aloamenilor educaţi. Chiar şi astăzi, adesea omitem primele două cifre când ne referim la ani –zicem ’98 în loc de 1998, ’99 în loc de 1999, etc.

Nu este dificil să realizăm că pe timpul unei ere imuabile, cronologia nu a fost, şi nu ar fi putut fi metoda primordială, originală de a face referire la date. Majoritatea covârşitoare a

populaţiei medievale, pur şi simplu nu ar fi fost capabilă să o înţeleagă, iar o cronologie careeste înţeleasă doar de un număr mic de oameni educaţi, nu are nici un sens. Mult mai precis, oasemenea metodă ar fi putut fi utilizată într -un context special, în tratate astronomice antice,de exemplu.

Dar utilizarea ei ar fi deja imposibilă în contextul cronicilor, deoarece acestea trebuiesa fie accesibile oricui sau aproape oricui. Diferit faţă de reguli şi observaţii astronomice,evenimentele trecute au fost mereu de interes pentru legiuitori şi guvernatori, ale căror fapteau fost descrise în cronici, împreună cu cele ale predecesorilor lor.

Conducătorii nu trebuiau să posede cunoştinţe speciale – mai mult de atât, în EvulMediu ei erau ocazional analfabeţi. Datele cronologice trebuiau să fie înţelese de scribiiconducătorilor, preoţii din mânăstiri, etc. Aceasta însemnă că modul în care se făcea referirela date î n cronici trebuia să corespundă cronologiei de zi cu zi folosită de mase – aşa cum estecazul şi în zilele noastre.

Inabilitatea populaţiei antice şi medievale de a gestiona numere mari poate fi bineilustrată de istoria valorilor monetare. Este cunoscut că unităţile monetare în Evul Mediu eraumult mai mari decât cele actuale, şi valorile cu care acestea operau erau semnificativ maimici.

Marea majoritate a populaţiei medievale nu putea gestiona sume mari de bani, datorităincapacităţii acestora de a manevra numere mari. Aşadar, ei nu puteau mânui numere marinici în cronologie, ceea ce înseamnă că nu puteau utiliza o cronologie bazată pe o erăimuabilă. Asemenea cronologie se putea dezvolta doar la un stadiu destul de ridicat aldezvoltării cunoaşterii umane.

Aparent, recurgerea la cronologia unei ere imuabile a fost, în general, o măsură luatădin pură necesitate, când umanitatea a ajuns într-o dilemă reală privitoare la evenimenteletrecutului îndepărtat şi cronologia acestora. Ceea ce noi percepem ca natural şi uşor în zilelenoastre este rezultatul obişnuinţei – care s-a dezvoltat pe parcursul câtorva secole.





9

Suntem astfel confruntaţi cu o întrebare foarte importantă despre cum documentele cuadevărat vechi puteau reprezenta datele în formă scrisă – originalele, nu falsurile saureeditările secolului al XVII-lea.

Răspunsul este foarte bine cunoscut. Una din cele mai frecvent utilizate metode era

numărarea anilor de la începutul domniei unui domnitor. Era larg utilizată în vremurile anticeşi în Evul Mediu, şi este încă utilizată în Japonia, de exemplu, unde numărul anilor începe cu primul an al domniei Împăratului.

Această modă este de mică importanță, cronologic vorbind dacă anii de domnie aiunui domnitor aşa cum sunt menţionaţi în cronicile antice sunt demult uitaţi – deci înţelegereaunei asemenea date necesită translatarea anilor domniei unui domnitor în cronologia modernă,posibil prin compararea anilor respectivi cu cei ai regilor antici bine cunoscuţi şi bine dataţi.

Nu întotdeauna aceasta poate fi făcută în siguranţă şi în mod pozitiv, şi necesită un marenumăr de “regi cunoscuţi şi dataţi”.

În ciuda simplicităţii acesteia, metoda de numărare a anilor de la începutul domnieiunui rege, conţine un număr de disfuncţionalităţi. De exemplu, fiecare schimbare la domnie,induce o deplasare a numărului anilor, aleatorie la un moment dat. Urmărind o asemeneacronologie, chiar şi numai cu 50-100 de ani în urmă, poate fi deja o treabă complicată,deoarece poate necesita calcularea a câţi ani au trecut de la al treilea an a celui de al doilearege care la precedat pe ultimul.

Aceasta necesită recolectarea anilor ultimelor două domnii şi secvenţa acestora, carenu poate fi foarte convenabilă în uzul cotidian. Înafară de asta, trebuie considerat şi faptul că

pe durata turbulenţelor politice şi a frecventelor schimbări a domnitorilor, o asemenea“cronologie” î-şi încetează complet funcţionarea.

De aceea vechile cronici au o altă metodă de numărare a anilor; una mult maicomplicată. Această metodă nu a necesitat cunoaşterea numerelor mari, şi de asemenea nudepinde de numele şi domnia regilor, dar a furnizat o numărare a anilor mult mai fină, fărănici o translatare sau salturi bruşte. Ea a putut de asemenea să servească pentru un timp

îndelungat – teoretic, poate fi acoperită o perioadă de aproximativ 8000 de ani.

Această metodă este foarte strâns legată de Cartea Paştelui şi de calendarul Iulian. Să ne referim la ea ca la metoda Indictionului, sau una a numărării anilor Indictionului. Săelaboram această metodă.

Numărul anului nu era dat ca un număr mare, aşa cum se face astăzi, ci mai degrabă cao secvenţă de 3 numere mici. Aceste numere au propriul lor nume – Indiction, Cercul Solar şiCercul Lunar. Fiecare din ele se mărea cu o unitate în fiecare an, dar se returna la valoareaminimă, după ce atingea valoarea maxima specifică. Exact așa este, se întoarce înapoi la 1, şiapoi va porni să crească din nou cu o unitate, odată cu trecerea fiecărui an.

Astfel, în locul numărării teoretice la infinit a anilor, aşa cum facem astăzi, metodaIndictionului necesită numărarea a trei numere finite ciclice, şi referirea la un an ca la o seriede numere mici, fiecare dintre ele menţinându-se între limitele lui specifice. Acestea sunt:

- Indictionul care creşte de la 1 la 15, iar apoi revine la valoarea 1;

- Cercul Solar care creşte de la 1 la 28 şi apoi revine la valoarea 1; - Cercul Lunar care creşte de la 1 la 19 si apoi revine la valoarea 1;





10

Un scrib care a utilizat cronologia Indictionului putea scrie, “Acest eveniment a avutloc în al 14 Indiction, când Cercul Solar era egal cu 16, iar Cercul Lunar era egal cu 19. Înanul următor s-a întâmplat altceva în Indictionul 15, cu Cercul Solar egal cu 17, iar CerculLunar egal cu 1. La un an după asta s-au întâmplat următoarele, şi au avut loc în primulIndiction, cu Cercul Solar egal cu 18, iar cercul Lunar egal cu 2”. Şi tot aşa mai departe.

Deoarece numerele limită în cronologia Indictionului (15, 28 şi 19) sunt toate mutualindivizibile, oricare din combinaţiile acestora poate reapărea doar după un număr de ani egalcu produsul acestor numere: 7980 = 15 x 18 x 19. Astfel, reapariţia unei date din Indiction

poate avea loc doar după 7980 de ani, ceea ce înseamnă că cronologia Indictionului poatefurniza o dată perfectă, neechivocă pentru orice an din perioada de timp de 7980 de ani.

Metoda Indictionului este strâns legată de calendarul Iulian, de Cartea Paştelui şi dePaştele Creştin. Se pare că aceasta a fost inventată împreună cu Paştele şi tabele Pascale.Motivul este că două din cele trei cicluri utilizate de datarea folosind cronologia Indictionului,numite Cercul Solar şi Cercul Lunar, au fost rezultate din calendarul Iulian, anii bisecţi ai

acestuia, zilele săptămânii şi diviziunea pe luni.

Amândouă ciclurile au o relaţie directă în definirea Paştelui ca fiind duminica de după prima Lună Plină de primăvară. Aşadar, metoda cronologică a Indictionului este în cea maimare măsură bazată pe indici calendaristici daţi de Cartea Paştelui şi este intrinsec dezvoltatdin aceasta din urmă.

Este cunoscut că cronologia Indictionului a fost utilizată în textele antice. Se considerăca a fost utilizată în principal în operele medievale Bizantine, scrise “cu mult timp în urmă”.Dar valorile Indictionului au fost utilizate pentru a face referire la datele festive recente alesecolelor XVII şi chiar XVIII, împreună cu datările “de la Geneză” sau “de la Hristos”.

Datele Indictionice au o altă particularitate în ceea ce priveşte datele care aparţin uneiepoci necunoscute. Datele Indictionice în sine, fără calcule sofisticate, nu spun nimic desprecât de departe sunt acestea faţă de epoca contemporană scribului, sau faţă de oricare altă dată,Indictionică sau nu.

Mai mult decât atât, o dată Indictionică îndepărtată nu spune daca ea face referire la unmoment din trecut sau din viitor. Datele Indictionice nu sunt deloc aranjate în vre-o ordine.Pentru a înţelege care Indiction îl precede pe celălalt, trebuiesc făcute calcule complicate, caresunt aproape imposibile fără un calculator, si unul programabil, pentru a putea începe.

Ca urmare, cronologii medievali care studiau o cronică antică chiar puteau face ogreşeală în evaluarea momentului desfășurării unui eveniment, dacă acesta a avut loc cu multtimp în urmă, sau aparține unei profeţii din viitorul îndepărtat. Ca rezultat, profeţiile despreviitor care erau destul de frecvente în Evul Mediu, puteau fi amestecate cu evenimentetrecute, în timpul copierii ulterioare.

Cel mai probabil, datele Indictionice au fost înlocuite de cronologie încă de la Geneză,cu siguranţă în această eră, în epoca încercărilor de a defini cronologia corectă a vremurilor antice. Aceasta aparent s-a întâmplat în secolele XIV-XV.





11

Începutul primei ere “globale” trebuie să fi fost calculată utilizând sistemul existent dedate Indictionice ca şi fundament, care este bazat pe Cartea Paştelui. Şi anume, a fost calculatanul a cărui Indiction, Cerc Solar şi Cerc Lunar au fost toate egale cu 1. Un asemenea“remarcabil” an se repetă pe el însuşi doar odată la 15 x 28 x 19 = 7980 de ani.

În mod natural, a fost ales cel mai apropiat an din trecut. Acesta s-a întâmplat să fieprimul an al erei Ruseşti sau Bizantine, de la Adam sau de la Geneză. Alte calcule bazate pealte cicluri similare celor ale cronologiei Indictionice puteau da puncte de referinţă iniţialediferite. Acesta trebuie să fie modul în care a apărut numărul de ere “de la Geneză”.

Aparent, asemenea calcule au fost prima dată realizate în jurul anului 1409, cândanteriorul Mare Indiction s-a încheiat, şi a început următorul. Cu câteva decade înainte de1492, care s-a întâmplat să fie al 7000-lea an, sau ultimul conform “erei” adevărate, calculatăde cronologii medievali. Din această cauză Sfârşitul Timpurilor, perceput ca fiind sfârşitullumii a fost programat pentru anul 1492.





12

CONSILIUL DE LA NICEEA DIN ANUL 325 E.N. CONTRAZICECARTEA PAŞTELUI

Există un consens tradiţional de opinii conform cărora calendarul Pascal bisericesc afost canonizat pe durata primului Consiliu Ecumenic de la Niceea. Pare că nimeni nu esteconştient, oricum, că toate acestea contrazic în mod evident datarea făcută de Scaliger despreConsiliul de la Niceea – anul 325 E.N., şi epoca celui de al IV-lea secol în general.

Problema este că, Cartea Paştelui constă dintr -un număr de calendare şi tabeleastronomice. Timpul la care acestea au fost realizate poate fi calculat din conţinutul lor. Cualte cuvinte, Cartea Paştelui poate fi datată pe baza propriului conţinut astronomic. Vedem cărezultatul datării Cărţii Paştelui contrazice datarea Consiliului de la Niceea ca având loc însecolul al IV-lea.

Contradicţia a fost descoperită cu mult timp în urmă, şi a fost menţionată la începutul

secolului al XX-lea de către specialiştii în tabelele Pascale. Oricum, până astăzi, nu a fost datăo explicaţie competentă a acestui fenomen.

Care pare a fi problema aici? Răspunsul este că probabil este implicată datareaConsiliului de la Niceea făcută de Scaliger, şi aceasta este extrem de important pentrucronologie. Pe aceasta se bazează cronologia bisericească în cea mai mare măsură, ceea ce este la fel cu a zice că întreaga istorie medievală, a pornit cu pretinsul secol al IV-lea cel

puţin.

Datarea eronată (aşa cum înţelegem noi acum) a Consiliului de la Niceea făcută deScaliger, a fost folosită de asemenea şi la pregătirea reformei celebru lui calendar Gregorian.

Specialiştii au fost firesc prudenţi în a atinge acest punct sensibil al cronologiei lui Scaliger,fiind perfect conştienţi de importanţa problemei pentru întreaga concepţie a istorieimedievale.

Alterarea datării Consiliului de la Niceea conduce la o completă revizuire a întregiicronologii a lui Scaliger, dintre secolele IV şi XIV. Aparent, acesta este cu siguranţă motivul

pentru care toţi specialiştii care au observat discrepanţa serioasă între conţinutul CărţiiPaştelui şi datarea Consiliului de la Niceea, au fost prea timizi în a elibera concluzii, preferând

poziţia de tăcere încăpăţânată, ca şi cum problema nu ar fi existat de loc.





13

REGULILE PENTRU CELEBRAREA PAŞTELUI

Să ne întoarcem la tratatul canonial bisericesc medieval – Colecţia de Reguli Elaboratede Sfinţii Părinţi a lui Matei Vlastar, sau Alfabetul Syntagma, [518], [17]. Această carte destulde voluminoasă reprezintă interpretarea regulilor formulate de Consiliile Ecleziale şi Locale

ale Bisericii Ortodoxe.

Matei Vlastar este considerat a fi fost un Sfânt Ierarh din Tesalonic, care a scristratatul în secolul al XIV E.N. [17], pagina 18. Copiile din zilele noastre, sunt făcute după odată mult mai târzie, desigur. O mare parte din Colecţia de Reguli Elaborate de Sfinţii Părinţia lui Matei Vlastar, conţine regulile pentru celebrarea Paştelui. Între alte lucruri, acestaafirmă: “Regulilor Paştelui li se aplică următoarele două restricţii: nu ar trebui să fie

celebrat împreună cu Iudaicii, şi poate fi celebrat doar după echinocţiul de primăvară. Altele

două au fost adăugate mai târziu, si anume: se celebrează după prima lună plină de după echinocţiu, dar nu în orice zi – ea ar trebui celebrată în prima Duminică după echinocţiu.

Toate aceste restricţii, exceptând -o pe ultima, sunt încă valide (în vremea lui Matei Vlastar –secolul XIV E.N. ), deşi de multe ori în zilele noastre noi celebrăm în Duminica care vine maitărziu. Şi anume, mereu numărăm două zil e d upă Paştele Legal (Paştele Iudeilor sau luna

plină) şi terminăm cu Duminica următoare. Aceasta nu se întâmplă din ignoranţă sau dinlipsa de întelegere a Bătrânilor, ci datorită deplasării lunii” [518], partea 11, capitolul 7, deasemenea vezi [17].

Să subliniem că citata Colecţia de Reguli Elaborate de Sfinţii Părinţi a lui MateiVlastar, este un volum canonic bisericesc medieval, care conferă tuturor o mai mareautoritate, deoarece ştim că până în secolul XVII E.N., Biserica Ortodoxă a fost foartemeticuloasă cu imuabilitatea literaturii canonice şi a păstrat textele exact aşa cum erau; orice

modificare era o problemă complicată şi discutată pe larg, care nu ar fi trecut neobservată.Aceasta înseamnă că putem spera ca textul lui Matei Vlastar să ne dea o idee

destul de precisă despre opiniile deţinute de savanţii Constantinopolului secolului alXIV-lea E.N., în legătură cu tema Paştelui. Aşa cum putem vedea, Matei Vlastar spuneurmătoarele:

Suplimentar faţă de cele două reguli Apostolice ale Paştelui, şi anume: 1) Să nu se celebreze Paştele împreună cu Iudaicii. 2) Să se celebreze Paştele doar după echinocţiul de primăvară. Înţelepţii Consiliului

care au introdus Cartea Paştelui, au adăugat două reguli suplimentare, deoarece

cele doua anterioare nu defineau destul de explicit ziua Paştelui: 3) Să se celebreze Paştele după prima lună plină într-o anumită primăvară. Astaeste, după Paştele Iudeilor adesea denumit şi „Paştele Legal” în literaturabisericească clasică – Paştele celebrat conform legii lui Moise – sau, alternativ, celal celei de a “14-cea Lună”.

4) Paştele nu poate fi celebrat în orice zi a săptămânii; celebrarea trebuie să aibă loc în prima Duminică după această lună plină, sau Paștele Iudeilor.





14

A PATRA REGULĂ ÎNCĂLCATĂ

Primele trei reguli din patru sunt încă valide în secolul XIV E.N., conform luiVlastar, în timp ce a 4 regulă a Duminicii Paştelui ca fiind prima Duminică după lunaplină a fost deja încălcată.

Mai departe, Matei Vlastar dă o explicație astronomică perfect corectă, de ceregula a fost încălcată. Motivul este că Cercul Lunar (Ciclul lui Methon) nu este completprecis. Există o foarte mică deplasare a datei lunii pline în relaţie cu data statuată deCercul Lunar de care Înţelepţii Consiliului nu ar fi fost conştienţi. Oricum, în vremea luiMatei Vlastar, se ştia deja despre deplasare. Vlastar era conştient de ea şi i-a datvaloarea corectă – aproape 24 de ore în 300 de ani.

De acea, nu tre buie să treacă mai puţin de două zile între luna plină şi Paşti (conformlui Vlastar, şi aplicabil la vremea lui). Problema este că, calculele pentru Paştele Creştin suntbazate pe valorile calendaristice ale Cercului Lunar, spre deosebire de datele reale ale luniipline furnizate de astronomie.

Când, odată cu trecerea timpului, discrepanţa de două zile dintre Cercul Lunar şi realalună plina avea loc, aceasta nu putea să nu influenţeze distanţa între echinocţiul de primăvarăastronomic şi Duminica Paştelui. Dacă distanţa precedentă era egală cu “zero sau mai mult”(așa că Paştele nu putea să cadă înainte de luna plină), ea devenea “egală cu doi sau maimult”, aşa că Paştele nu putea cădea mai devreme decât cu două zile după luna plină.

Cu toate acestea, cel mai des, numărul de zile care separă luna plină şi DuminicaPaştelui, este mai mare de doi, totuși, regulile sunt de aşa natură, încât trebuie aşteptată

venirea Paştelui de la luna plină de primăvară până la cea mai apropiată Duminică, aproapetrei zile (jumătate de săptămână) în medie, şi mai mult de două zile în majoritatea cazurilor.

Deci, distanţa de două zile care s-a acumulat la vremea lui Vlastar nu s-a manifestatmereu, şi nici o regulă nu s-a încălcat în anii când câteva zile trebuiau să treacă între luna

plină şi Paşti.

Cu toate acestea, în anumiţi ani, când distanţa s-a dovedit a fi mai mică de două zile, a patra regulă a Paştelui era încălcată, şi anume, Duminica Paştelui cădea în a doua Duminicădupă luna plină de primăvară. De exemplu, dacă Paştele Iudeilor cade într -o Sâmbătă, Paşteletrebuie celebrat a doua zi, Duminică.

Cu toate acestea, datorită distanţei de două zile acumulate, Cartea Paştelui va definiPaştele Iudeilor calendaristic, ca apărând cu două zile mai târziu, adică Luni; iar Paştele astfelva cădea în Duminica următoare. Cu alte cuvinte: în vremea lui Vlastar, Paştele era celebrat înprima Duminică, la două zile după echinocțiul de primăvară. În acest fel, fiecare regulă dincele patru era urmată, exceptând cazul când a patra regulă trebuia încălcată.





15

UN CALCUL APROXIMATIV A DATEI CÂND A FOST CREATĂCARTEA PAŞTELUI

Astfel, cunoaştem destule, aproape totul, despre Cartea Paştelui. Deci, de ce contextulastronomic al Cărţii Paştelui contrazice datarea lui Scaliger (pretinsul an 325 E.N.)despre Consiliul de la Niceea unde a fost canonizată Cartea Paştelui?

Această contradicţie poate fi uşor văzută din aproximarea calculelor. 1) Diferenţa între luna plină Pascală şi cea reală creşte cu o rată de o zi la 300 de ani 2) O diferenţă de două zile se acumulase în vremea lui Vlastar, care este datataproximativ în anul 1330 E.N..3) Aşadar, Cartea Paştelui a fost realizată undeva în jurul anului 730 E.N., deoarece1330 - (300 x 2) = 730.

Se înţelege că, Cartea Paştelui putea fi canonizată de Consiliu doar cândva mai

târziu. Dar aceasta nu corespunde deloc cu datarea lui Scaliger a canonizării acesteia, caavând loc în anul 325 E.N..

Să accentuăm, că Matei Vlastar însuşi, nu a văzut nici o contradicţie aici, deoarece elaparent nu este conştient de faptul că Consiliul de la Niceea este datat în pretinsul an 325E.N.. O ipoteză firească: această datare tradiţională a fost introdusă mult mai târziu decattimpurile lui Vlastar. Cel mai probabil, a fost prima dată calculată în timpul lui Scaliger.

Este de asemenea scris că “În stabilirea datei Paştelui conform cu Cartea PaşteluiOrtodoxă trebuie să existe certitudinea că Paştele nu coincide cu Paştele Iudeilor… Tabelul…dă datele pentru celebrarea Paştelui Iudeilor începând cu anul 900 E.N. (?! – Aut.)” [816],

pagina 14. De ce data începe cu anul 900 E.N.? Poate fi asta din cauză că, coincidenţelemenţionate aici, și-au oprit apariţia în secolul al VIII-lea E.N.?

Să trecem la rezolvarea problemei datării Consiliului de la Niceea, conform CărţiiPaştelui, în aceiaşi manieră în care se confruntau cu aceasta cronologii secolelor XIV-XVIE.N.. Dar, diferit faţă de ei, noi v-om utiliza o teorie astronomică precisă care nu le eradisponibilă lor.





16

DATAREA CĂRŢII PAŞTELUI DUPĂ ACTUALA DEFINIŢIE APAŞTELUI

Am fost martori că regula – principală – Apostolică a Paştelui necesită necoincidenţaPaştelui Creştin cu cel Iudaic. Mai mult de atât, textele canonice bisericeşti ne dau o definiţie

clară şi directă a ce se înţelege prin “Paşti Iudaic” – prima lună plină de primăvară. Săobservăm că metoda de calcul a datei Paştelui Iudaic, aşa cum este folosită de tradiţia Iudaicăcontemporană este cumva diferită.

În prezent, lunile noi pot fi calculate cu precizie extremă, deoarece există o teorie puternică a mişcării lunare. Cu toate acestea, o asemenea precizie nu era necesară scopurilor noastre, aşa că am utilizat formulele clasice Gaussiene, care dau datele apariției lunii pline de

primăvară în trecut, mai degrabă decât timpul precis al acestui eveniment.

Aceste formule sunt creaţia lui Karl Friedrich Gauss, matematicianul eminent alsecolului XIX E.N., iar conform scopului acestora este exact ceea ce avem nevoie – calculareaPaştelui. Le-am utilizat pentru programarea soft-ului care ne-a furnizat datele calendaruluiIulian pentru fiecare echinocţiu de primăvară încă de la anul 1, care au fost apoi comparate cudatele Paştelui Ortodox, conform cu Cartea Paştelui. Vom omite detaliile de calcul şi tabelele,deoarece cititorul interesat le poate repeta utilizând algoritmii specificaţi.

Concluziile la care am ajuns:

PRIMA DECLARAŢIE:

Consiliul care a introdus Cartea Paştelui – conform tradiţiei moderne cât şi celei

medievale, a fost Consiliul de la Niceea – nu putea avea loc înainte de anul 784 E.N.,deoarece acesta a fost anul când data calendaristică pentru Paştele Creştin a încetat sămai coincidă cu luna plină a Paştelui Iudaic, datorită deplasării lente astronomice afazelor lunare.

Ultima asemenea coincidenţă a apărut în anul 784 E.N., şi după acel an, datelePaştelui Creştin şi ale Paştelui Iudaic s-au îndepărtat pentru totdeauna. Aceasta

înseamnă că, Consiliul de la Niceea nu putea canoniza Cartea Paştelui în secolul IV E.N.,când Duminica calendaristică a Paştelui ar fi coincis cu Paştele Iudaic de 8 ori – în 316,319, 323, 343, 347, 367, 374 şi 394 E.N., si l-ar fi precedat cu două zile de 5 ori, ceea ceeste strict interzis de a patra regulă a Paştelui, în anii 306 şi 325 E.N. (deja la un an după

presupusul Consiliu de la Niceea), precum şi în anii 346, 350 şi 370 E.N..

Astfel, dacă urmăm versiunea cronologică consensuală, va trebui să considerămcelebrarea primului Paşti după Consiliul de la Niceea ca fiind în flagrantă contrazicerecu trei din cele patru reguli pe care Consiliul le-a decretat special pentru aceastăsărbătoare! Pretinsele reguli sunt încălcate chiar în anul următor, după ce Consiliul le-adecretat, şi sunt încă urmate cu zel şi în toate detaliile, la cinci secole(!) dupa acea.

Să reţinem faptul că J.J. Scaliger nu ar fi putut observa acest nonsens evident, pedurata realizării cronologiei consensuale antice, deoarece calcularea adevăratelor dateale lunii pline pentru trecutul îndepărtat nu era o problemă rezolvată în epoca lui.





17

Absurditatea menţionată mai sus a fost observată mult mai târziu, când nivelul ştiinţeiastronomice a devenit satisfăcătoare pentru scopul declarat, dar era deja prea târziu, deoareceversiunea cronologică a lui Scaliger era deja canonizată, întărită şi botezată “ştiinţific”, cutoate corecţiile majore ulterioare interzise.

DATAREA DUPĂ LUNILE PLINE ALE PAŞTELUI IUDAIC

Am văzut că, conform regulilor bisericeşti, Duminica Paştelui a fost iniţial calculatăastronomic ca fiind prima Duminică după prima lună plină de primăvară. Apoi Consiliul de laNiceea a dezvoltat un număr de reguli calendaristice pentru definirea datei Paştelui. De atunci,Paştele a fost un eveniment calendaristic. Nu era necesară observarea cerului pentru adetermina data Paştelui, ci se putea face aceasta simplu prin folosirea calendarului.

Totuşi, sensul originar astronomic al definiţiei Paştelui, poate fi precis determinat din

actualele tabele Pascale. Întradevăr, unele din aceste tabele conţin o listă separată a datelor Paştelui Iudaic, care pot fi utilizate ca un punct de referinţă pentru a defini următoareaDuminică a Paştelui. Această listă – “Cercul Lunar” – conţine 19 date, deoarece s-a estimat căciclul lunii pline de primăvară se repetă complet după 19 ani.

În acest fel, structura tabelelor Pascale reflectă sensul astronomic al Paştelui, acestafiind definit ca prima Duminică după prima lună plină de primăvară (Paştele Iudaic). Datelelunii pline a Paştelui Iudaic conform Cărţii Paştelui, diferă considerabil faţă de datele lunii

pline din zilele noastre. Ar trebui să ne referim la aceste date din Cartea Paştelui ca fiinddatele lunii pline Pascale, pentru a le putea diferenţia faţă de datele lunii pline reale,astronomice.

Totuşi, compilatorii Cărţii Paştelui nu aveau cunoştinţă de aceasta şi au consideratcalendarul lor despre lunile pline de primăvară ca fiind perfect precis. Nu acesta este cazul,deşi discrepanţa este una mică, şi necesită trecerea câtorva secole pentru a se manifesta.Adevăratele luni pline de primăvară ale ciclului de 19 ani, migrează uşor spre înapoi încalendarul Iulian, în timp ce cele din tabelele Pascale sunt statice. Asta face ca dateleastronomice de apariţie a lunii pline de primăvară sa preceadă datele calendaristice dintabelele Pascale, cu o rata de 24 de ore la fiecare 300 de ani.

Faptul că Consiliul de la Niceea a crezut că valoarea Cercului Lunar Pascal va ficorect pentru totdeauna şi că mereu va corespunde cu valorile lunii pline astronomice , este

reflectat în sursele bisericeşti – Matei Vlastar este un bun exemplu. Dar Cercul Lunar corectdin punct de vedere astronomic – ciclul de 19 ani al lunii pline de primăvară – trebuie să fie exact ceea ce găsim în Cartea Paştelui. Această simplă considerare permite o datareaproximativă a compilării Cărţii Paştelui. Este suficient să comparăm tabelele Pascale alelunii pline de primăvară cu tabelele moderne precise ale fazelor lunii din trecut, şi să găsimperioada de timp când acestea au coincis. Astfel am ajuns la concluzia reflectată înurmătoarea declaraţie.





18

A DOUA DECLARAŢIE:

O coincidenţă satisfăcătoare a lunii pline a Paştelui Iudaic calendaristic cu lunaplină a Paştelui Iudaic astronomic, a existat doar între anii 700 E.N. şi 1000 E.N. (princare înţelegem apariţia acestora într-un interval de 24 de ore, una faţă de cealaltă).

Înainte de aceasta (anul 700 E.N. –n.t.), lunile pline calendaristice mereu aveau loc dupăPaştele Iudaic, iar după anul 1000 E.N., acestea aveau loc înainte de Paştele Iudaic.Începutul celui de al 13-lea Mare Indiction (anul 877 E.N.) cade în perioada decoincidenţă ideală între lunile pline calendaristice ale Paştelui Iudaic şi cele astronomice.

Aceasta înseamnă că, Cartea Paştelui putea să fi fost compilată doar în perioadacuprinsă între secolele IX şi XI E.N..

Coincidenţă, datarea Consiliului de la Niceea (ca şi Consiliul care a introdusCartea Paştelui) este posibilă, doar în intervalul de timp dintre secolele VII-XI E.N., celmai probabil fiind epoca secolelor X-XI E.N., după anul 877 E.N..

Iată de ce. Este de înțeles că Consiliul a introdus Cartea Paștelui pentru a o puteautiliza imediat. Nu ar fi ciudat ca să compilezi un tabel al Paștelui pentru 532 de ani, care să

poată fi folosit doar după trecerea a câtorva zeci sau chiar sute de ani? Dar exact asta esteceea ce ne oferă versiunea cronologică a lui Scaliger: anul 325 E.N. este data când Consiliulde la Niceea a canonizat Cartea Paștelui, conform lui Scaliger, cu cel mai apropriat MareIndiction (ca marcând începutul tabelului) începând peste 20 de ani, mai precis în anul 345E.N..

Aceasta este foarte neverosimil. Acest lucru poate fi văzut din simplul fapt că, CarteaPaștelui include tabelul complet al datelor de sărbătorire a Paștelui, pentru o perioadă lungă detimp, egală cu cea a Marelui Indiction de 532 de ani, mai mult de atât, după trecerea acestuitimp, tabelul poate fi mutat înainte în timp și să acopere următorii 532 de ani.

De aceea, schimbarea tabelului care coincide cu începutul unui nou Mare Indictioneste un eveniment extrem de rar, unul care se poate întâmpla doar odată sau de două ori într -un mileniu. Dar ce observăm? Începutul unuia dintre cele mai Mari Indictioane – anul 877E.N. – coincide cu perioada de timp când colaborarea dintre lunile pline calendaristice șiastronomice sunt perfecte!

O ipoteză firească este că anul 877 E.N., a fost exact anul în care Consiliul care a

introdus Cartea Paștelui, a decis și începutul Marelui Indiction. Este clar că acest an putea fiesă coincidă cu anul Consiliului, fie putea să-l preceadă. De exemplu, acest an ar fi putut filegat de un anumit eveniment care ar f i fost considerat important (și poate chiar unul antic) decătre Înțelepții Consiliului.

NOTĂ: Începutul unuia dintre cel mai Mari Indictioane coincide cu punctul dereferință din cronologia Bizantină pentru era de la Adam, sau de la Geneză, astfel cum ulterior s-a făcut referire la acesta. Indictionul corespunzător este considerat a fi fost primul Indiction- punctul inițial față de care toate celelalte Mari Indictioane au fot numărate.





19

Astfel, observăm că, cronologia de la Adam, care a fost larg utilizată în Evul mediu,este strâns legată de calcularea Paștelui astronomic. Acest lucru este indirect confirmat defaptul că, despre această cronologie se zice că a fost introdusă pe vremea domniei ÎmpăratuluiConstantin, imediat după Consiliul de la Niceea. Se zice că: “Un loc important în calculele

cronologice… este ocupat de două ere Bizantine. Conform primei ere, cronologia a început

într-o Sâmbătă, pe data de 1 Septembrie anul 5509 Î.E.N.. Această eră a fost concepută subdomnia Împăratului Constantin (337 -361 E.N.)… Din secolul VI, Bizanțul a început utilizarea

unei ere diferite, “de la Geneză”, care se presupunea că a apărut pe 1 Martie 5508 Î.E.N.” [393], pagina 38.

Aparent, data la care a avut loc compilarea și canonizarea Cărții Paștelui, a fost mutată înapoi în timp, în versiunea cronologică a lui Scaliger, împreună cu data cronologiei „de laAdam”, acest lucru probabil întâmplându-se după stabilirea anului 877 E.N. ca fiind anul

începutului Marelui Indiction.

Așa cum s-a observat mai sus, începutul cronologiei “de la Adam” trebuie să fi fost

calculată prin numărarea înapoi în timp, de la o numita dată, a unui anumit număr de MariIndictioane. Începutul erei trebuie să se fi crezut ca fiind începutul Indictionului, a cărui priman dă prima valoare a Indictionului. Datorită incomparabilității Marelui Indiction cu ciclul de15 ani ai unui Indiction normal, această combinație poate apărea doar odată la 7980 de ani: 15x 532 = 7980.

Astfel, prima dată a fost dedus punctul de referință pentru începutul unuia din MarileIndictioane, iar apoi, după calcule extrem de complexe (pentru acea epocă), a fost găsită data“unicului” Mare Indiction corelată cu valoarea Indictionului. Această dată a fost folosităpentru a indica începutul erei “de la Adam”, ca urmare a unor consideraţii care au fost perfectnaturale pentru înțelegerea medievală, cu înclinaţia acesteia de a atribui semnificaţie divină

proporţiilor elegante numerice.

Cunoscuta “dată Apocaliptică” care era așteptată în anul 1492 E.N. (anul 7000 de laAdam), și care poartă o “semnificație specială” conform cu unele considerații, trebuie să fifost calculată într -o manieră asemănătoare, iar toate aceste calcule par să fi fost făcute însecolele XIII-XIV E.N.. Punctul inițial de referință trebuie să fi fost începutul actualului MareIndiction, care a început în anul 877 E.N. și s-a încheiat în anul 1408 E.N..





20

DATAREA DUPĂ MÂNA LUI DAMASCHIN

Cartea Paștelui nu conține nici un nume al compilatorilor acesteia. Singurul nume car eeste menționat în tabele este cel al preotului Ioan Damaschinul. Cartea Paștelui conține, întrealtele, un tabel reprezentat ca o pereche de mâini umane. Tabelul permite un număr de calcule

Pascale prin utilizarea numerelor care sunt mental plasate de-a lungul încheieturii degetelor.Acesta poartă denumirea de: “Palma lui Damaschin”.

Să observăm faptul că Palma lui Damaschin reprezintă mai degrabă o metodăingenioasă de calcul care are sens doar în absența unor tabele complete ale Paștelui, fără aintra în detalii. Tabelele Pascale dau aceleași date cu cele calculate de Mâna lui Damaschin; -

înainte de Consiliul de la Niceea. Aceasta înseamnă că Preotul Ioan Damaschinul trebuie să fitrăit înainte sau pe durata epocii Consiliului.

Totuși, cronologia lui Scaliger datează perioada de viață a lui Ioan Damaschinul lasfârșitul secolului VII și începutul secolului VIII E.N., cu mai mult de 300 de ani față dedatarea Consiliului de la Niceea făcută de Scaliger, și de canonizarea Cărții Paștelui (care se

presupune că ar fi avut loc în anul 325 E.N.). În acest fel, conform cronologiei lui Scaliger,metoda de calculare a datei după Palma lui Damaschin a fost inventată când tabelele Pascaledeja conținând datele necesare, erau în existență de 300 de ani!

Chiar dacă credem pentru un moment că Ioan Damaschinul a fost născut la sfârșitulsecolului VIII (pe când el a trăit cu mult mai târziu), logic urmează că, Cartea Paștelui a fostcanonizată în anul 700 E.N., cel mai devreme. Cu alte cuvinte, datarea lui Scaliger desprecanonizarea Cărții Paștelui și datarea tradițională a perioadei de viață a lui Ioan Damaschinul,se contrazic una pe cealaltă.

DATAREA EXPLICITĂ OBȚINUTĂ DE MATEI VLASTAR

Este î ntradevăr uimitor că, Colecţia de Reguli Elaborate de Sfinţii Părinţi a lui MateiVlastar – cartea la care fiecare cercetător al Cărții Paștelui face referire – conține o datareexplicită a timpului când aceasta a fost compilată. Este chiar mult mai uimitor că nici unul dinnumeroșii cercetători ale textelor lui Vlastar nu au observat aceasta (?!), în ciuda faptului cădata este dată imediat, direct după locul celui mai des citat din cartea lui Vlastar, despreregulile de calculare a datei Paștelui. Mai mult de atât, toate citatele se opresc brusc, imediat

înainte de punctul în care Vlastar dă această dată în mod explicit.

Care ar putea fi, eventual, problema? De ce comentatorii moderni nu sunt capabili săciteze restul textului lui Vlastar? Noi credem că ei încearcă să ascundă față de cititor ,fragmente din textele antice care ar arunca în aer întregul edificiu al cronologiei lui Scaliger.Vom cita această parte complet:





21

Matei Vlastar:

“ Există patru reguli cu privire la Paști. Primele două sunt regulile apostolice, iar

celelalte două sunt cunoscute din tradiție. Prima regulă este că Paștele ar trebui celebrat după echinocțiul de primăvară. A doua regulă este că nu ar trebui celebrat împreună cu cel

al Iudeilor. A treia: nu chiar după echinocțiu, ci după prima lună plină care urmează echinocțiului. Și a patra: nu imediat după luna plină, ci în prima Duminică care urmează lunii pline… Actuala Carte a Paștelui a fost compilată și dată bisericilor de către părințiinoștri, în deplină credință că ea nu contrazice nici unul din citatele postulate. (Aici este locul

în care citarea, in mod normal se oprește, așa cum am menționat de ja – Aut.). Ei au creat-o

în felul următor: 19 ani consecutive au fost luați, începând cu anul 6233 de la Geneză (= 725

E.N. – Aut.) și până în anul 6251 (= 743 E.N. – Aut.), iar data primei luni pline după echinocțiul de primăvară a fost găsită pentru fiecare an în parte. Cartea Paștelui , face

evident momentul când Bătrânii au creat-o; la echinocțiul care a căzut pe 21 Martie” ([518]).

Astfel, Cercul Lunar – fundamentul Cărții Paștelui – a fost conceput conform

observațiilor dintre anii 725 la 743 E.N.; prin urmare, Cartea Paștelui nu ar fi fost posibil săfie compilată, să nu mai vorbim de canonizată, înainte de această dată.

Matei Vlastar, care a trăit în secolul XIV, nu a avut nici un dubiu despre faptul căBătrânii au conceput ciclul Pascal de 19 ani după anul 743 E.N.. El știa deja că lunile plineastronomice migrau la date anterioare în calendarul Iulian, cu o rată de 24 de ore laaproximativ 304 ani, și a scris următoarele:

“Dacă considerăm ciclul de 19 ani, 304 ani după ce Bătrânii l -au conceput – acesta

ar trebui să fie al 17 -lea, care a început în anul 6537 (= 1029 E.N. – Aut.) – noi ar trebui să vedem primele luni pline de primăvară că preced cu o zi lunile pline ale primului ciclu de 19ani… dacă considerăm un alt ciclu de 19 ani într -o manieră asemănătoare, cel care a pornit în anul 6842 (= 1333 E.N.), vom descoperi că lunile pline le preced pe cele reale cu încă o

zi… De aceea aceste două zile sunt adăugate la Paștele Legal (Paștele Iudeilor - Aut.)” ([518]).

Așa precum am demonstrat mai sus – vezi “A Doua Declarație” – această considerațiea lui Vlastar este în întregime confirmată de calculele astronomice moderne. Lunile pline alePaștelui Iudaic au apărut cu adevărat două zile mai târziu decât cele reale în anul 1333 E.N.,cu aproximativ 1 zi mai târziu î n anul 1029 E.N., și coincid cu acestea în a doua parte asecolului VIII, care este secolul în care au fost compilate, conform lui Vlastar – totuși, aceasta

contrazice cronologia consensuală.





22

REZUMATUL DATĂRILOR CONSILIULUI DE LA NICEEA

Cartea Paștelui ar fi putut fi compilată în următoarele intervale de timp: - nu mai devreme de 784 E.N., conform definiției actuale a Paștelui;- nu mai devreme de 700 E.N. datorită coincidenței lunilor pline Pascale și cele

astronomice;- nu mai devreme de 700 E.N. conform Palmei lui Damaschin;- nu mai devreme de 743 E.N. conform lui Matei Vlastar;

Prin urmare, Cartea Paștelui a fost prima dată compilată cel mai devreme în jurul celeide a doua jumătăți a secolului VIII E.N.. Aceasta a fost canonizată la Consiliul de la Niceeacare a avut loc în secolele XI-XIV. Cartea Paștelui s-ar putea foarte bine să fi conținutanumite concepte astronomice ale secolelor VII-XI care erau deja parte a tradiției bisericeștila acel timp.

„PRIMUL ȘI AL DOILEA” CONSILIU ECUMENICCARE A CANONIZAT CARTEA PAȘTELUI

Cartea Paștelui ar fi putut fi creată înainte de Consiliul de la Niceea, unde aceasta afost aleasă (din alte câteva versiuni), și canonizată. Evident, primul tabel Pascal complet de532 de ani era deja compilat la acea vreme, și de atunci a fost inclus în literatura bisericească.

Epoca canonizării Cărții Paștelui trebuie să fi avut loc de asemenea, în timpul când începutul Marelui Indiction a fost conceput – anul cu care începe tabelul Pascal. Deoarece,așa cum am văzut, Cartea Paștelui nu a fost creată mai devreme de secolul VIII, acest an putea

sa fie doar anul 877 E.N. – începutul celui de al “13-lea” Indiction – care a fost î ntradevăr primul și singurul, începând să se facă referire la el ca și al 13-lea, după ce au început sănumere Indictioanele de la începutul cronologiei, de la Geneză.

Cineva ar fi tentat să caute urme ale Consiliului de la Niceea în epoca anilor 877 E.N.,care a fost exact anul în care a început primul Mare Indiction, și astfel poate obține cevainformații despre Consiliu, în jurul acestei date în versiunea cronologică a lui Scaliger. Sedovedește că asemenea urme există, și unele foarte evidente. Și anume, așa numitele “Primulși al Doilea Consiliu Ecumenic” (două consilii în realitate cuprinzând unul) care au avut locspre sfârșitul secolului al IX-lea.

Conform cu versiunea lui Scaliger, anul 877 E.N. coincide cu mijlocul domnieiÎmpăratului Bizantin, Vasile I Macedonianul (867-886). Consiliul Ecumenic cu numeleoarecum ciudat de Primul și al Doilea Consiliu Ecumenic au avut loc în timpul domniei lui.Consiliul în cauză este primul Consiliu Ecumenic care a avut loc pe timpul domniei luiConstantin cel Mare (deasemenea cunoscut ca și Vasile I Macedonianul), iar următorultrebuie să fi fost Al Doilea Consiliu Ecumenic care se pare că a avut loc la scurt timp dupăacea. Să ne amintim că, Cartea Paștelui a fost canonizată la Primul Consiliu Ecumenic de laNiceea.

Mai departe, se presupune că la Primul și al Doilea Consiliu s-au discutat un număr deprobleme cronologice, cât si problemele legate de ordinea și canonizarea literaturii bisericești

[518], pagina 12. De exemplu, Nomocanonul lui Fotius, considerat unul din cele mai influentecolecții canonice de reguli bisericești din Evul Mediu.




Dar se consideră că aceleași întrebări, sau unele strâns legate, între care – cronologia,Cartea Paștelui și determinarea datei curente “de la Adam”, canonizarea regulilor bisericești șia cărților – au fost în centrul agendei Primului și a celui de al Doilea Consiliu.

Acestea sunt vremurile când întâlnim dezordine perfectă și confuzie în cronologia și

istoria bisericească timpurie, pe care cronologii medievali au încercat să o reconstruiască. Eiau eșuat să o facă corect, iar astfel Primul și Al Doilea Consiliu Ecumenic au fost plasateultimele în lista de Consilii cunoscute, urmând cel de al Șaptelea.

Aceasta pare a fi rezultatul unei erori cronologice făcută încă din secolele XIII-XIV,când cronologii Bizantini încercau să dateze Consiliile Ecumenice. Primul și al DoileaConsiliu Ecumenic au fost datate încă din secolul al IX-lea, iar Consiliile Ecumenice de la alTreilea până la al Șaptelea au fost împinse înapoi în timp , și anume în epoca secolelor IV laVIII. Ca rezultat, Primul și al Doilea Consiliu au trebuit să fie puse iar primele, dar deja cadouă Consilii diferite, separate de o perioadă de 52 de ani.

NOTĂ: Este cel mai remarcabil lucru, că Colecţia de Reguli Elaborate de SfinţiiPărinţi a lui Matei Vlastar, cât și cele mai multe din tratatele canonice bisericești aparținândtradiției Ruse și Bizantine a secolelor XIV-XVI, nu dau datarea directă a vechilor evenimenteca și regulă – de exemplu, nici unul din Consiliile Ecumenice nu sunt datate in acestea, și nicicele locale. În mod normal, este doar menționat că unul sau alt Consiliu a avut loc sub domniaunuia, sau altui Împărat, sau câți ani au trecut între diferite Consilii.

Dar astfel de indicații parțiale cronologice, nu sunt suficiente pentru construirea uneicronologii exacte și neîntrerupte a evenimentelor. Cineva poate avea impresia că, compilareacronologiei globale a fost începută în Bizanț, în secolele XIV-XVI. Totuși, această versiuneincompletă și brută a cronologiei a fost utilizată ca bază pentru cronologia lui Scaliger,Petavius și alți cronologi din vestul Europei, care si-au construit întregul lor edificiucronologic pe aceasta, și care este cea pe care istoricii o folosesc încă astăzi, neîndrăznind să osupună unei analize critice în profunzime.

Bibliografie988 - The Encyclopaedic Dictionary. Vols. 1-82; supplementary volumes 1-4. St. Petersburg,Brockhaus and Efron, 1890-1907.817 - Stepanov, N.V. The Calendarian and Chronological Reference Book (for the Solution of

Chronographic Time Problems). Moscow, Synodal typography, 1915.701 - The book of Psalms with Appendices. Published in the Great City of Moscow in theYear 7160 [1652 ad], in the Month of October, on the 1st Day. New edition: Moscow, TheVvedenskaya Church of St. Trinity Coreligionist Typography, 1867.393 - Klimishin, I. A. Chronology and the Calendar. Moscow, Nauka, 2nd edition, 1985.518 - Vlastar, Matthew. Collection of Rules Devised by Holy Fathers. Balakhna, P. A.Ovchinnikov, The F. P.Volkov typography, 1908.704 - Ptolemy, Claudius. Almagest or the Mathematical Tractate in Thirteen Volumes.Translated by I. N.Veselovskiy. Moscow, Nauka, Fizmatlit, 1998.17 - The Alphabetic Syntagm of Matthew Vlastar. Translated from Greek by Rev. NikolaiIlyinsky, a teacher from the Seminary School of Tauris. Simpheropol, 1892. A new edition:

Moscow, Galaxy Publications, 1996.

gleb nosovsky - dilema pastelui

Documents