dilema unui mariaj alcoolic

Dilema unui mariaj alcoolic

“CE MANIERE DE COMUNICARE MAI SUNT SI ASTEA PE CARE LE AVEŢI

VOI?”

Calitatea relaţiilor interumane depinde în mare măsură de felul în care comunicăm unul cu celălalt. Nu numai prin ce spunem, ci şi prin cum spunem. Nu numai prin ce facem, ci şi prin motivele pentru care facem ceva. Tonul vocii şi chiar şi cele mai mărunte acte ale noastre fac parte din comunicare; mulţi dintre noi sunt însă prea puţin conştienţi de ele.

Când două persoane căsătorite sunt unite de o legătură de dragoste, respect reciproc şi dorinţa de mulţumire şi confort, comunicarea ia în mod natural o formă care exprimă aceste sentimente şi la dă amândurora, soţ şi soţie, încredere unul în celălalt ca şi un simţ al securităţii şi al unei dependenţe reciproce.

Când o relaţie este distorsionată de o dependenţă ne-echilibrată sau de suspiciune, ostilitate, cereri şi aşteptări excesive, toate acestea vor apărea în felul în care cei doi comunică unul cu celălalt.

Dacă Ion se căsătoreşte cu Maria pentru că s-a simţit atras de calităţile ei materne, aşa cum mulţi alcoolici o fac, este foarte posibil ca el să

Dilema unui mariaj alcoolic1

devină cel dependent în relaţie. Iar ea, atrasă de el din cauza manifestării inconştiente a instinctului matern, va fi membrul practic al familiei. S-ar putea ca mai târziu chiar ea să se plângă de faptul că el a eşuat în rolul de cap al familiei, fără a fi conştientă că ea a fost cea care a preluat hăţurile şi a condus totul. Şi în timp ce ea îl conducea pe el, copiii, gospodăria şi banii, îşi plângea de milă din cauza supraîncărcării.

Dacă Ion bea, grija ei protectivă excesivă îi uşurează acestuia atitudinea de evitare a căutării unui ajutor. Nu are nici un motiv pentru a deveni abstinent. Ea se convinge pe sine că face tot ce-i stă în putinţă să-l ajute; nu a învăţat încă faptul că, apărându-l de consecinţele consumului său de alcool, doar îi prelungeşte boala.

În timp ce el este băut, reacţia ei naturală este de a-i reproşa comportamentul său, iar acesta este cel mai prost moment ales pentru a comunica cu el. De fapt, n-ar putea face nimic fără să declanşeze un adevărat război familial.

Până când va învăţa ce este greşit în atitudinea ei şi cum să se schimbe pe ea astfel încât el să aibă un comportament dorit, situaţia nu se va îmbunătăţi.

Dacă Petre s-a căsătorit cu Elena pentru că ea este o timidă şi o supusă, el a ales în mod inconştient o soţie care să-i satisfacă nevoia de


dominare. Dacă ea devine alcoolică, el va avea exact ce doreşte: o persoană complet dependentă, indiferent cât de mult crede el că doreşte ca ea să nu mai bea. Şi el, la rândul lui, îi va acoperi consumul, o va proteja de dizgraţia publică şi îşi va asuma toate responsabilităţile care i-ar fi revenit ei.

Asemenea relaţii distorsionate apar foarte des în căsătoriile „alcoolice”. În mod inevitabil ele duc la stingerea comunicării – elementul vital pentru o căsătorie reuşită.

Putem să comunicăm verbal eficient dacă nu pierdem din vedere faptul că cel alcoolic este o persoană bolnavă; el sau ea are o boală pentru care nu este drept să-l învinuim sau să-l pedepsim. Dar trebuie să i se spună – la momentul potrivit şi cu căldură – despre ceea ce a făcut şi ceea ce face.

Acest sfat, primit de la un membru AA, s-a dovedit de succes în multe cazuri: „Alcoolicul poate avea pierderi de memorie. Pare că el funcţionează bine, dar de obicei nu-şi aminteşte ceea ce a zis sau a făcut. Bănuieşte că ceva s-a întâmplat şi în acest moment teama lui şi sentimentul de vinovăţie cresc foarte mult. Dacă-ţi pare rău pentru el, s-ar putea să consideri că nu este drept să-l torturezi spunându-i la ce l-a dus băutura să facă. Dar este mult mai bine şi mai constructiv să-i împrospătezi memoria şi să-i spui franc ceea ce are nevoie să ştie. Are dreptul să ştie ce l-a


determinat băutura să facă. Dacă mergi să-i spui fără mânie şi reproşuri, îl vei ajuta să se vadă aşa cum este”

„Soţia mea a făcut asta pentru mine şi a fost singurul lucru de mare ajutor care mi s-a întâmplat şi m-a adus la abstinenţă”

„Nu aveam nici o idee despre cât de jos am ajuns, cât mă îndepărtasem de idealurile mele, până când ea a venit într-o dimineaţă şi mi-a spus ce făcusem cu o noapte înainte. Şi imediat ce mi-a povestit, a plecat în linişte din cameră lăsându-mă pe mine să decid ce aveam de gând în continuare...„

„Dar alcoolicul trebuie să fie lăsat să tragă propriile concluzii. Dacă-i spui cum arăta, cum s-a purtat, ce crezi despre el ca urmare a acestor lucruri, nu va merge. Pur şi simplu va reveni la vechea lui scuză: „iar mă pisălogeşte”, şi te va acuza tot timpul, fapt care-l ajută să treacă peste ceea ce a făcut.


Până când soţia nu urmează un program de tip Al-Anon, ea îşi imaginează în mod automat că alcoolicul ar putea, doar dacă ar dori, să devină abstinent şi să se poarte mai bine, aşa că începe să-l critice de îndată ce soseşte acasă beat. Iar după ce faza de beţie a trecut, ea ezită să discute cu el chiar şi problemele urgente, de teamă să nu-i ofere încă un motiv pentru a bea.

Acest lucru aduce aminte de o întâlnire a Al-Anon care i-a inspirat pe participanţi în a-şi explora propriile motive şi să înţeleagă cum au procedat în comunicarea cu partenerii. Subiectul întâlnirii era:

Spui ceea ce vrei să spui?Vrei să spui ceea ce spui?

Multe din dificultăţile născute în comunicare nu vin din partea celui alcoolic ci, mai degrabă, din partea soţiei sau soţului. Stresul şi nesiguranţa în care aceştia trăiesc zi de zi – ameninţarea, teama, mânia – au distorsionat atât de mult mecanismele de raţionament încât majoritatea reacţiilor au devenit emoţionale şi adesea distructive.

Moderatorul i-a întrebat pe membrii grupului: „De ce nu spunem ceea ce vrem să spunem? De ce nu suntem suficient de sinceri pentru a-i oferi partenerului cu probleme câteva adevăruri în mod direct? Ele sunt cu siguranţă evidente, dar dacă nu reuşim să-i arătăm alcoolicului cum vedem noi lucrurile, cum va putea el să ştie


acest lucru? Ce-l va motiva pentru abstinenţă, dacă îl lăsăm să creadă că comportamentul său este acceptabil?”


Fiecare persoană a vorbit pe rând; iată răspunsurile:

„Nu spun ceea ce gândesc pentru că vreau să evit cearta şi problemele. Cred că nu am învăţat să fac diferenţa între a spune lucruri neplăcute, critice şi a face pur şi simplu afirmaţii despre o situaţie, prin care ai arunca lumina asupra celor spuse fără a-i răni sentimentele”.

Următoarea vorbitoare a spus:

„Mă tem să-i spun ceea ce gândesc. De obicei nu mă gândesc decât să-l critic pentru ceea ce face şi ştiu că asta nu e bine, pentru că el e bolnav. Iar atunci când nu bea, este atât de drăguţ şi de tandru că urăsc să aduc atunci în discuţie lucrurile neplăcute care s-au întâmplat. Şi nu-i aşa că noi trebuie să lucrăm cu noi înşine în acest program? Mi se pare că dacă-i spunem ce simţim vis-a-vis de ceea ce el face e ca şi cum i-am ţine contabilitatea”.

Comentând asupra celor două remarci, moderatorul a spus:

„Ştiţi că nu putem îmbunătăţi nici o situaţie dacă nu suntem consecvente. Dacă nu avem curajul să vorbim când alcoolicul se află într-o fază de abstinenţă, el va continua pur şi simplu să creadă că toleranţa noastră nu are nici o


limită. Dar trebuie să ştim ceea ce gândim înainte de a o spune cu convingere. Nu putem pur şi simplu să îngropăm totul şi să ne ascundem în spatele unui văl de speranţă. Soţii noştri au dreptul să ştie ce anume aşteptăm de la ei. Depinde de ei să decidă dacă vor sau nu să trăiască la nivelul aşteptărilor noastre. Este necinstit să nu le spunem ce simţim. Este doar un alt mod de a pretinde că acceptăm situaţia, când de fapt nu e aşa. Dacă vrem ca alcoolicul să înfrunte realitatea, trebuie s-o înfruntăm şi noi mai întâi şi să nu ne ferim de a ne face cunoscute simţămintele. Nu cred că este acelaşi lucru cu a-l bate la cap atâta vreme cât nu ne repetăm, şi nu înseamnă nici că-i ţinem contabilitatea.”

Următoarea membră a continuat:

„E destul de rău sa calci pe alături spunând ceea ce vrei să spui, dar e şi mai rău când spui şi ce nu vrei să spui. Obiceiul meu de multă vreme, acela de a răbufni când era băut, a durat şi după ce el a devenit abstinent la AA. Am reacţionat la orice mă supăra cu ce-mi venea la gură. Uitasem că el tocmai încerca să-şi recupereze încrederea în sine şi că remarcile mele acide sabotau acest lucru. Cred că voiam să-l rănesc în contul la tot ceea ce mi-a făcut în trecut. Dar acum trec peste asta. Am început să-mi dau seama că lucrurile dureroase pe care le spunem chiar îl loveau, iar el le credea, deşi eu nici măcar nu vorbeam serios! Mă simt mai


bine pe timp ce trece, dar trebuie să-mi reamintesc mereu: Nu spune ceva până nu crezi cu adevărat ce spui, iar aceasta m-a ţinut deoparte de multe lucruri pe care mai târziu le-aş fi regretat”

Ceea ce a reieşit în şedinţă a fost sintetizat de moderator:

„Putem spune ceea ce vrem să spunem doar dacă avem curajul de a fi sinceri cu noi înşine şi cu ceilalţi. Trebuie însă să ştim de ce spunem un anumit lucru. Dacă o facem pentru a impresiona, pentru a ne lăuda sau pentru a ne exprima auto-compătimirea sau resentimentele, mai bine să nu spunem nimic. Nu am face decât să lărgim ruptura pe care, de fapt, dorim s-o apropiem! Putem să spunem ceea ce vrem să spunem doar dacă oprim afirmaţiile radicale, iritante înainte să ne iasă pe gură.

Haideţi să mergem spre casă şi să încercăm să spunem cât mai bine ceea ce dorim să exprimăm şi să nu spunem deloc ceea ce, de fapt, nu gândim”.

Ce spun acţiunile tale?

S-ar putea ca simplul fapt de a-i spune celui alcoolic ceea ce aşteptăm de la el şi ceea ce simţim să nu ne ducă prea departe. S-ar putea să ne ignore, ca şi cum nu i-am fi spus nimic.


Dacă continuăm să vorbim, ar putea deveni iritant. Aşa că, uneori, se impune şi puţină acţiune.

Aceasta este, la rândul ei, o formă de comunicare. Spune că „îţi respect dreptul de a trăi aşa cum vrei. Dar şi eu am drepturi. Nu voi lăsa ca faptul că tu bei să fie cel mai important lucru din viaţa mea”.

Această discuţie tipică pentru un grup Al-Anon sugerează moduri de abordare al unor situaţii mai dificile:

„Când soţul meu se oprea la un bar pe drum spre casă, în fiecare seară când se întorcea de la serviciu, nu se putea ştii când va fi înapoi. Dacă luam cina la ora obişnuită cu copiii, se întâmpla să vină chiar când terminam. Atunci se enerva cumplit că nu l-am aşteptat. Am încercat să-i păstrez mâncarea caldă, dar pe la ora zece – unsprezece când s-a întors deja se răcise şi el era pe punctul de a arunca după mine cu farfuria şi cu ce ar fi apucat. Ştiu că nu pot ajunge la el pe cale raţională, deci ce pot să fac?”

Una din membrele grupului a răspuns:

„Spune-i, când prinzi ocazia şi el nu este băut, că tu doreşti ca copiii să ia masa la ore regulate


şi tu la fel, aşa că veţi mânca cina la ora 6:00, cu sau fără el”.

O altă membră a spus:

„Ce rost mai are să spui ceva? Faptele spun mai mult decât vorbele. Dacă ora şase îi permite a ajunge acasă de la serviciu pentru cină, fixează această oră pentru cină şi mâncaţi atunci, fie că el este de faţă, fie că nu”.

O a treia persoană a intervenit:

„Nu sunt de acord. Este adevărat că faptele spun mai mult decât vorbele. Dar dacă nu-i spui nimic, nici măcar când este treaz, nu va şti la ce să se aştepte. Nu vei face decât să ai scandal data viitoare când va veni acasă târziu şi îţi va fi imposibil atunci să discuţi cu el după ce a băut. Ai putea să-i explici că nu ai luat această decizie pentru că nu vrei ca el să mănânce împreună cu familia. Asta ar suna ca o pedeapsă. Tu doar te-ai gândit că copiilor le-ar fi mai bine să mănânce regulat. Iar asta va împiedica familia să se mai învârtă în jurul consumului său de alcool”.

Un soţ a luat cuvântul:

„După ce muncesc din greu toată ziua vin acasă şi o găsesc pe soţia mea mult prea beată


pentru a mai pregăti cina pentru mine şi pentru copii. În timpul perioadelor în care n-a băut, m-am aşezat şi am discutat cu ea cât de calm şi de rezonabil am putut. I-am spus că ea era singura persoană care putea schimba ceva la consumul ei de alcool, dar că şi eu pot să fac câţiva paşi pentru a mă asigura că consumul ei nu ne afectează pe copii şi pe mine, cel puţin în ceea ce priveşte mesele. Am aranjat cu o vecină să vină şi să pregătească cina. Acest lucru a mers cam trei săptămâni, apoi soţia mea a cerut o a doua şansă. Deşi încă se îmbăta aproape în fiecare seară, acum cel puţin făcea asta după ce pregătea cina. Cred că acesta este un caz de tipul <am făcut ce am putut> ”.

Toate aceste sugestii au câteva calităţi în comun: sunt sincere şi directe, curajoase şi ferme, nu conţin învinuiri sau critici şi sunt bine intenţionate.

O clasificare foarte largă, dar o comunicare care are astfel de calităţi poate de rezultate: ele vor confirma individualitatea şi demnitatea noastră. Persoana care le aude nu poate să le înţeleagă greşit; ele nu conţin nici o urmă de regret sau nedreptate.

Cum tratăm furia?

Ceea ce alcoolismul ne provoacă în fiecare zi ne umple de resentimente. Resentimentele


creează furie, căreia noi trebuie să-i facem faţă, pentru a ne păstra sănătatea şi dezvoltarea.

A trăi cu un alcoolic este un lucru frustrant, care produce conflict după conflict. Chiar şi după de partenerul de viaţă a început să asimileze şi să folosească principiile Al-Anon şi a învăţat cum să nu agraveze unele situaţii prin ceartă, comportamentul persoanei alcoolice va provoca în continuare apariţia unor stări de furie. Şi înainte, dar şi după stabilirea abstinenţei alcoolicul poate să spună sau să facă lucruri care să rănească. Resentimentele pot lua forma unei furii interioare inexplicabile sau, la acelea dintre noi care sunt mai sensibile şi mai nervoase, pot căpăta forma unei mânii fără sens. Dacă acestui comportament auto-distructiv i se va permite să continue, nu se poate aştepta nici o creştere şi dezvoltare reală pe plan spiritual sau emoţional.

Pe măsură ce începem să ne înţelegem pe noi înşine din ce în ce mai bine, învăţăm mai multe moduri în care putem să ne eliberăm de sentimentele noastre de ostilitate, analizând şi scoţând la lumină cauzele acestora. Altfel, vor avea două consecinţe nedorite:

1) vom suprima furia „ţinând-o în noi”, ceea ce ne poate determina să devenim bolnave mintal sau fizic, sau

2) vom descărca sentimentele noastre pe alţii, mai ales pe copiii noştri, a căror dezvoltare sănătoasă poate fi serios


influenţată de către un părinte ostil şi nerezonabil.

O membră a Al-Anon a ilustrat acest lucru la una din întâlniri.

„ Când am venit la prima întâlnire a AL-ANON, ca victima a agresiunii soţului meu, care era alcoolic în acea perioadă, am auzit o frază care m-a pus pe gânduri:

- Taci, indiferent ce spune el”

„Am crezut ca aceasta era soluţia magică de care aveam nevoie, aşa ca am început imediat să-mi utilizez serios auto-controlul atunci când el consuma băuturi alcoolice. Am crezut ca eram un model de seninătate. Dar se părea ca îl enervam astfel şi mai mult; el dorea ca eu să-l ajut să creeze o atmosferă de conflict, ca de obicei.”

„Cel mai rău lucru, cred că mi l-am făcut mie. Am devenit o persoană atât de frustrată, şi de nervoasa, că am început să-mi vărs nervii pe copii. Orice făceau aceştia, cum ar fi vărsarea unui strop de lapte sau hârjoneala obişnuită, mă enerva, ajungând la un nivel de furie incontrolabilă până când mă epuizam şi mă aşezam tremurând şi speriată de ceea ce le putea face teribilul meu temperament copiilor. Am conştientizat faptul că îi pedepseam pe ei pentru ceea ce mi se făcea mie. Ştiam că


trebuie să-mi găsesc altceva pe care să-mi descarc sentimentele negative.

Curând după aceea, am avut norocul (sau astfel se întâmplă lucrurile la AL-ANON) să ascult o membră din alt grup prezentându-şi situaţia care semăna foarte mult cu situaţia mea. Ea ne-a spus ce a făcut în legătura cu furia simţită, în loc să şi-o reprime sau să şi-o reverse asupra unor victime nevinovate. Iată ce mi-a scris ea pentru a mă ajuta să-mi rezolv problema:”

„ Atunci când soţul meu avea probleme cu băutura, de obicei aveau loc între noi o mulţime de certuri groaznice. Acum realizez faptul că eu eram cea care începeam cearta, cel mai adesea, atunci când el se întorcea acasă beat. Dar, rezultatul era de fiecare dată acelaşi. Sfârşeam prin a fierbe de nervi fără a rezolva nimic.

Pentru a scăpa de aceste sentimente neplăcute (furia era o sursă de multă energie), mergeam în grădina din spatele casei şi săpam. Pretindeam că sap o groapă pentru soţul meu: nu vă pot spune de câte ori mi-am „îngropat” soţul în grădina. Într-un final, am reuşit să obţin o bucată de teren săpată , numai bună pentru plantat. După ce florile şi legumele au început să crească, iar eu nu mbunaai săpam, am reuşit o mare eliberare atunci când smulgeam buruienile pretinzând ca sunt părul soţului meu. Toată vara, mi-am dus la întâlnirea AL-


ANON resentimentele sub forma unor buchete colorate.

S-ar putea să simţi ca şi cum i-ai smulge capul cuiva, şi astfel, culegerea legumelor pentru gătit îţi oferă atât de multa satisfacţie şi un bonus pe lângă.

Atunci când simţi că te enervezi pe cineva nevinovat, poţi folosi această energie să freci podeaua sau să lustruieşti mobila. De asemenea, o activitate care este cu adevărat o supapă care aduce satisfacţii, este aceea de a face pâine. Nu trebuie decât să iei aluatul şi să-l loveşti cu pumnii, să-l ciupeşti, să-l strângi, să tragi de el că şi cum ai face pe cineva bucăţi – iar rezultatul este o bucată de pâine delicioasă, făcută în casă – un frumos produs al furiei tale puse la lucru.

Orice exerciţiu energic este o buna supapă pentru furie. Sporturile ca golful sau tenisul sunt foarte bune pentru a reduce gradul de ostilitate. În plus faţă de acesta, concentrarea asupra câştigării jocului, ne păstrează mintea limpede de orice gânduri întunecate.

O prietenă mi-a spus că ea avea o limbă foarte ascuţita şi un vocabular inacceptabil din punct de vedere social, pe care-l folosea adesea şi cu copiii. Cineva i-a sugerat să-şi dea drumul la gură în timpul duşului, iar ea a încercat. A descoperit că poate spune orice vrea, fapt ce-i


oferea un dublu avantaj: devenea curată şi la trup şi la minte!

O altă prietenă îmi spunea că îşi descărca furia scriind tot ceea ce ar vrea să spună. Dacă putem face acest lucru, atunci putem fi atât de violente cât vrem – nimeni altcineva nu va vedea acest lucru.

Un lucru important este faptul că furia este o reacţie naturală la o situaţie de frustrare. S-ar putea să nu putem controla ceea ce simţim, dar putem controla ceea ce facem cu ea. Descătuşarea furiei ne tulbură mintea şi adesea ia forme fizice cum ar fi dureri de cap, dureri de spate sau alte stări neplăcute. Furia ar trebui recunoscută şi eliminată cât de repede posibil, fără nici o remuşcare.

Desigur, trebuie să ne amintim ca niciodată să nu condamnăm alcoolicii pentru boala lor, deşi acest lucru nu le face faptele mai uşor de suportat. Noi putem pregăti terenul pentru o comunicare calmă, rezonabilă cu ei doar dacă vom identifica supapele prin care să ne eliberăm de sentimentele noastre negative.

Ce comunică atitudinile voastre?

S-au spus atâtea despre comunicare prin cuvinte, că am putea neglija un alt element


important în comunicare: atitudinile noastre, diferite de cuvintele spuse.

Dacă atitudinea exprimă o îngrijorare tandră – sau chiar o înţelegere rezonabilă – faţă de persoana cu care vorbim, ceea ce spunem va beneficia de urechi receptive. Acuzaţiile sau criticile furioase, pe de altă parte pot înrăutăţi situaţia. Un simplu exemplu în acest sens: o soţie iritată, care doreşte să-i spună ceva soţului său, va striga la acesta aşa cum ai arunca o piatră într-un câine. Atitudinea sa îl va enerva pe acesta iar conflictul începe.

Dacă ea simte faţă de el dispreţ, pe care-l şi exprimă în comunicarea cu acesta, atunci acest lucru ar putea fi un simptom al propriei sale boli. În acest caz şi ea are nevoie de un ghid în vederea vindecării, un ghid cum ar fi cel oferit de AL-ANON

Cuvintele pe care le rostim pot fi mereu potrivite, dar dacă „limbajul corpului” este în contradicţie cu ele, atunci el va afecta sensul cuvintelor pe care le rostim. Dacă ne vom aprecia în mod sincer comportamentul, vom vedea efectul unui comportament controlat.

De exemplu, putem să evităm anumite subiecte deoarece ne îndoim că le-am putea face faţă cu calm şi într-un mod rezonabil dacă ar fi abordate; ne este teamă de anumite subiecte controversate şi ocolindu-le eliminăm


conflictele. Învăţăm în timp că nu subiectele sunt controversate, ci modul în care le comunicăm şi sentimentele de vinovăţie pe care le simţim în momente de furie.

Într-o seară, la o întâlnire a AL-ANON, o participantă a prezentat o problemă-întrebare, iar celelalte participante, una după alta, au comentat şi au sugerat modurile în care s-ar putea face faţă problemelor:

„Atunci când soţul meu vine acasă beat, ca o camuflare a acestui fapt, aproape orice lucru îl face să-şi manifeste furia. Nu neg faptul că adesea eu sunt cea care porneşte conflictul. Lucrez la acest lucru şi cred că am făcut ceva progrese în evitarea deschiderii discuţiei la momentul nepotrivit şi în locul nepotrivit. Dar noaptea trecută am avut o scăpare. Am făcut o remarcă care i-a aprins fitilul şi în următoarele cinci minute bucătăria a devenit duşmanul său, pentru ca totul să se termine cu o gaură mare în perete.

Dimineaţa, la micul dejun, nici eu, nici el nu am spus nici un cuvânt. Era într-o stare de mahmureală puternică şi îi era rău în mod evident. Mi-a fost milă de el; primul meu impuls a fost acela de a-l consola prin încercarea de face lumina în toată întâmplarea. Ştiu că nu ar fi trebuit să fac acest lucru, dar nu am vrut să-l rănesc. Ce ar fi trebuit să fac, şi ce să fac acum?”


Răspunsuri din partea grupului:

Nr.1 „Dacă el începe conflictul, răspunde-i la întrebări simplu şi natural, în acelaşi mod în care obişnuiaţi să discutaţi când nu avea problema cu alcoolul. Dacă prin atitudinea ta nu-l acuzi în nici un fel, acest lucru va avea un efect mult mai mare decât discutarea amănuntelor şi, în plus, este puţin probabil că acest fapt să-l determine să intre în defensiva.

Nr. 2 „Dacă el nu spune nimic, aşteaptă câteva zile, după care spune-i foarte calm: ‚M-am gândit să-l chem pe zidar să repare gaura din perete. Ce zici? Sau crezi că am putea s-o reparăm noi ?”

Nr. 3:„ Eu nu sunt de acord. Eu as lăsa gaura să-i reamintească ce a făcut până atunci când acest lucru îl va deranja pe el atât de mult încât să se hotărască să o repare.

Aceasta ultima părere a stârnit un val de proteste şi au venit trei raspunsuri:

„Nu uita că un alcoolic este o persoană bolnavă.”

„ Nu ar trebui să-i pedepsim, alcoolicii se pedepsesc îndeajuns pe ei înşişi.”

„ Acest lucru doar ar înrăutăţi lucrurile.”


Coordonatorul grupului a restaurat ordinea şi i-a dat cuvântul altei persoane care i-a sugerat persoanei în discuţie să-i spună soţului următoarele:

„Când eşti în această stare de furie incontrolabilă, întotdeauna mi-e teamă că i-ai putea răni pe copii. Aşa, el ar trebui să conştientizeze consecinţele serioase pe care le poate avea alcoolul.”

Un bărbat a intervenit: „Nici un pericol iminent nu-l ţine pe un alcoolic departe de băutură”

O veche membră al grupului AL-ANON care a ascultat în linişte discuţiile fără să intervină, a cerut permisiunea să vorbească. Ea a spus:

„Eu cred că este important să nu luăm problema că o consecinţa a alcoolismului. Eu cred că problema este simplă: el a făcut gaură în perete, aşa că o va repara dacă se pricepe, iar dacă nu vrea sau nu poate, va plăti că ea să fie reparată.

„Un lucru similar mi s-a întâmplat şi mie, numai că soţul meu a căzut pe un scaun din bucătărie şi l-a rupt. A doua zi, am spus: ‚Aseară ai căzut pe scaunul acesta şi l-ai rupt. Vrei te rog să-l repari?”. Nu l-am criticat şi nu am făcut mare tărăboi pe seama acestui fapt – doar am prezentat faptele: tu ai făcut, tu repari.


Deoarece am fost calmă şi nu am ridicat tonul la el, nu a simţit nevoia să intre în defensivă.

S-a simţit prost pentru ceea ce a făcut şi a fost fericit că are o şansă să-şi repare greşeala.

În final, a venit o sugestie potrivit căreia, în orice caz de violenta, ar trebui chemata politia.

Toate acestea sunt sugestii rezonabile, dar femeia care a ridicat discuţie trebuie să ia propria decizie, în funcţie de relaţia cu soţul său. Numitorul comun al tuturor concepţiilor vehiculate în modul de abordarea al AL-ANON este: „ Nu trebuie să-i acuzam pe alcoolici prin cuvinte sau atitudini”.

Cinci îndrumări pentru comunicare

O membră a grupului a afirmat odată faptul că ea şi-a creat un mic set de reguli pentru comunicarea cu soţul său care era alcoolic de mult timp şi care până l-a urma a reuşit să renunţe la alcool. Ea a fost invitată să vorbească despre regulile sale, şi iată ce a spus:

„ Discutaţi, nu atacaţi. Atunci când soţul meu consuma alcool, această regulă ne-a scutit de numeroase certuri care nu puteau decât să înrăutăţească situaţia. Acum, când a renunţat la


consumul de alcool şi în prim plan apar problemele personalităţii sale reale, cu siguranţa că încă mai am nevoie de aceasta regulă. Persoanele alcoolice care nu mai beau, sunt foarte sensibile la critici iar dacă a trecut puţin timp de când au renunţat la alcool, stima de sine este încă foarte fragilă. Sunt atât de obişnuiţi cu respingerile încât le văd şi acolo unde nu sunt. Orice spun şi ar putea fi interpretat că fiind o critică la adresa persoanei sale îl face să reacţioneze emoţional şi defensiv.

Dacă ceva nu-mi convine, îi spun simplu ce simt. Dacă o problemă minoră continuă să mă irite, uneori îi spun „Ştiu că nu are importanţă, dar mă afectează acest lucru, aşa că m-am gândit că poate vrei să discutam despre asta’ ”

„Nu ridica vocea, foloseşte un ton plăcut. Am avut numeroase experienţe în care nu am respectat acesta regulă, până când mi-am dat seama că atunci când sentimentele o iau razna, se ridică vocea – şi de aici încep problemele.

Atunci când el ridica vocea sau striga, eu părăseam încăperea. Acest lucru îl enerva şi mai mult şi fireşte, mă urmarea pentru o vreme spunându-mi: ‚Sa nu îndrăzneşti să pleci când vorbesc cu tine’. Într-un final îl convingeam cu o voce joasă că nu vreau să mă mai cert cu el şi veţi fi surprinşi cât s-a schimbat atmosfera în casă.


„Treci direct la subiect. Când începeam să-i spun ceva, profitam de ocazie să mai abordez încă alte „ zece” subiecte pe care le aveam pe suflet. Până când m-am gândit şi mi-am spus: ‚o problema – o data, este suficient’. Dacă amestecam problemele, ne trezeam că ne certam din cauza varului Ion şi a mătuşii Mărioara.”

„Ascultă-i nemulţumirile. Când era rândul meu să-i ascult nemulţumirile, eram receptivă la ceea ce-mi spunea, amintindu-mi că trebuie să-mi păstrez sângele rece, mintea limpede, să fiu deschisa şi rezonabila. Poate că el chiar îmi spunea ceva de care aveam nevoie pentru a deveni o persona mai bună.

„ Nu emite pretenţii. Nu-i spuneam cum cred eu că ar trebui rezolvate probleme. Dacă dorea să facă ceva în acest sens, era liber să găsească o soluţie proprie.

Dacă soţia i-ar spune ce soluţie crede că ar trebui să aplice, s-ar certa pentru soluţie şi nu ar discuta problema. Lăsând alegerea la latitudinea lui, este lăsată uşa deschisă pentru ajungerea la o abordare identică a problemei. Credeţi-mă că este foarte greu să-ţi depăşeşti orgoliul şi să nu spui „soluţia mea este singura soluţie bună”


Un cuvânt cheie în comunicare

Aceasta este istoria unei membre AL-ANON care a făcut o descoperire interesantă privitoare la un cuvânt cheie şi la ce a făcut acesta pentru ea.

După ce soţul meu a renunţat la consumul de alcool cu ajutorul AL-ANON, am avut o perioadă fericita. Deşi am mers la întâlnirile AA. timp de 4 ani, atitudinea mea putea fi rezumată prin cuvintele: „Am învins în aceasta bătălie”.

Am citit tot ce s-a scris în domeniu şi rareori am ratat câte o întâlnire. Atunci de ce durează atât până să văd lumina de la capătul tunelului? Într-un final am realizat faptul că eu nu am acceptat niciodată Primul Pas . Niciodată nu mi-am abandonat obiectivul - şi anume de a câştiga bătălia cu soţul meu, adică să-l fac să renunţe la alcool.

Nimeni nu le poate avertiza pe cele noi, fără experienţă, mai bine ca mine. „Relaxaţi-vă!”, le-aş spune. „Nu este problema voastră. El este bolnav. Trebuie să învăţaţi să treceţi peste probleme.

Am considerat, aşa cum multe soţii fac, că fiind căsătorită cu un bărbat, acest fapt mă face responsabilă de soarta lui. Am simţit că el îmi aparţine mie. Am încercat să-l modelez în funcţie de modul meu de gândire şi de obiceiurile mele.


Acum ştiu că el ar fi trebuit să primească ajutor de mai de mult, dar nu am ascultat de sfaturile celorlalţi.

Şi iată-mă cu un soţ care a renunţat la alcool şi cu o căsnicie fericită.

Încetul cu încetul, am descoperit că nu-l controlez în totalitate. Nu mi-am schimbat modul de gândire. Am încercat să-i spun la câte întâlniri ale AL-ANON să meargă, l-am dirijat într-o grămadă de probleme curente, zi de zi. Eram jignită de rezistenţa lui care devenea tot mai puternica pe măsura acceptării programului A.A. Pe cât devenea el de rezistent, pe atât de supărată deveneam eu.

Speram că odată ce soţul meu a renunţat la alcool ne vom întoarce la perioada în care căsnicia noastră mergea bine. Dar nu a fost aşa şi nu puteam să înţeleg de ce, deoarece nu înţelesesem de fapt ce urmăreşte A.A.

L-am acuzat că este rece şi că este interesat de alte femei din grupul A.A. Am devenit din ce în ce mai geloasă şi suspicioasă. Ii urmăream telefoanele, îi căutam în buzunare şi-l urmăream pe stradă. În final am devenit mai instabilă emoţional şi mai înnebunită decât eram în perioada în care el consuma alcool. Între noi aveau loc dispute dese şi de fiecare data simţeam o mare disperare datorită înrăutăţirii situaţiei.


Am conştientizat faptul că el a renunţat la alcool cu ajutorul A.A. iar acesta era doar începutul şi am conştientizat faptul că trebuia făcut ceva şi cu mine - în consecinţă, trebuia să iau măsuri. Într-o disperare totală m-am îndreptat spre A.A. Aici, mi-am deschis mintea la adevărul pe care nu l-am acceptat înainte:

1. soţul meu este un individ, o persona distinctă, un copil al lui D-zeu şi nu este proprietatea mea.

2. dominarea mea a distrus relaţia noastră3. am dorit să rezolv eu problema şi nu am

lăsat-o pe seama destinului, aşa cum ar fi trebuit să fac de la început.

Acest lucru l-am făcut printr-un singur cuvânt:POLITEŢE

Persoanele cu o fire normală nu au probleme să trateze cu politeţe persoanele cunoscute sau necunoscute. Atunci când ne implicam puternic, emoţional, ajungem la limita – şi anume ajungem să ne arătam fie afecţiunea fie dezaprobarea. Suntem atât de implicate încât tratam totul de aproape, că şi cum ar fi o parte din fiinţa noastră. Când ei fac lucruri care nu ne plac, ne luptam cu ei în loc să ne luptam cu lipsurile noastre.

Ţinând minte întotdeauna cuvântul – politeţe – mă ajuta să-mi amintesc faptul că soţul meu este mai mult decât „soţul meu”. Este un bărbat, o persoană, un individ, este un bărbat


care are o slujbă şi îşi câştigă existenţa. Este un ajutor pentru cei cu probleme în cadrul A.A. Este o persoană cu o experienţă de viaţă complet diferită de a mea. Are o gândire, un suflet, emoţii – unice din toate punctele de vedere. Este o persoană care trebuie respectată, şi trebuie tratată întotdeauna cu politeţe.

Din observarea mea a numeroase căsnicii, unele chiar fericite, am tras concluzia că în toate acestea este implicat un grad scăzut de politeţe reală - acest respect minim pe care-l datorăm tuturor indivizilor şi în special celor pe care-i iubim. Poate apărea sentimentul de intimitate, de apropiere, dar vei găsi foarte rar implicat sentimentul de politeţe.

Poate părea un lucru minor dar acesta m-a influenţat, mi-a schimbat viziunea asupra soţului meu şi asupra căsniciei mele. Am dobândit aceasta nouă concepţie într-un moment de mare nevoie, când un prieten mi-a împrumutat o carte scrisa de Kahlil Gibran - „Profetul”, în care îşi expune punctul sau de vedere relativ la căsnicie.

„ Păstraţi un spaţiu în cadrul relaţiei voastre. Iubiţi-vă unul pe altul dar nu faceţi acest lucru din obligaţie. Împărţiţi aceeaşi pâine, dar mâncaţi din farfurii separate”

Am învăţat că politeţea naşte politeţe. Va face mai plăcuţi unul faţă de celalalt şi îi determina


pe ceilalţi, în special pe cei apropiaţi , să-şi re-analizeze atitudinile.

Pentru mine a avut succes. Vei reuşi şi tu dacă ai voinţa şi răbdarea să încerci.


Sexul în căsniciile cu alcoolici

Ca una dintre cele mai intime forme de comunicare, sexul joaca un rol important în căsnicie. Cu siguranţă că probleme legate de sex apar în multe căsnicii cu alcoolici; alcoolismul fie generează probleme, fie le acutizează, le exagerează pe cele deja prezente la unul sau la ambii parteneri.

Este de la sine înţeles că toate aspectele şi caracteristicile căsniciei depind de nivelul relaţiei sexuale, de gradul de satisfacţie implicat de aceasta. Şi inversul situaţiei este adevărat: relaţia sexuală aproape întotdeauna reflectă sentimentele partenerilor vis-a-vis de căsnicia lor.

În majoritatea căsniciilor nevoile partenerilor sunt diferite şi necesită ca fiecare partener să facă concesii pentru a se adapta celuilalt. Dacă soţii ţin cu adevărat unul la altul, fiecare va încerca să-l satisfacă pe celălalt.


În perioada anilor de alcoolism apar multe probleme:

Persoana alcoolică, ar putea să aibă imense deziluzii vis-a-vis de forţa să sexuala, iar după ce consuma alcool excesiv, poate să resimtă o puternică dorinţă sexuală. Dacă soţia este receptivă, fiind capabilă să ignore starea sa, şi în ciuda acestei stări îi accepta avansurile, poate să fie frustrată de incapacitatea lui de a-i face faţă aşteptărilor. Şi el va fi frustrat şi în consecinţă, se vor învinovăţi reciproc. Fiecare eveniment de genul acesta pe viitor îşi va aduce contribuţia la subminarea căsniciei.

Dacă abordarea lui este brutală iar soţia îi acceptă avansurile doar pentru că îi este frică să-l refuze, atunci în căsnicia lor soţul şi sexul sunt consideraţi intolerabili.

Alte soţii, dezgustate de apropierea soţului beat, vor refuza categoric avansurile lui, ceea ce le va produce de asemenea resentimente unuia faţă de celălalt.

Eşecurile repetate ale soţului, pot determina impotenţa, care va continua şi în perioada în care va renunţa la alcool, deoarece teama de eşec va continua să-l tensioneze şi să-l inhibe.


Dacă între ei există o puternica afecţiune reciprocă şi partenerii sunt dornici să înveţe să-şi schimbe atitudinile şi acţiunile din relaţia sexuală, sunt toate şansele ca problemele să se rezolve de la sine.


„Sa nu discutăm despre asta”

Unul dintre cele mai dificile obstacole în rezolvarea problemelor intime care apar într-o căsnicie, este lipsa de voinţă a unuia sau a ambilor parteneri de a discuta deschis problema în cauză. Această cortină trasă între indivizi, poate fi numită: „să nu discutam despre asta”.

Sexul este pentru majoritatea oamenilor cel mai dificil subiect de discuţie. Este încărcat de atâtea sentimente de un fel sau altul - vină, resentiment, înverşunare, iubire – încât un schimb rezonabil de păreri şi de expunere a dorinţelor sunt, în principiu, imposibile. O discuţie poate începe într-o nota calmă, dar pe masură ce unul sau celălalt ajunge la acuze sau la reproşuri, spiritele se încing în paralel cu hotărârea de a recurge la represalii. Nimic nu poate fi realizat în acest fel, fapt care explica de ce oamenii renunţă la discuţii înainte de a le începe, şi toată problema este lăsată baltă prin „să nu vorbim despre asta.”

Discuţiile cu numeroşi membrii A.A. relevă faptul că aceasta situaţie se întâmplă frecvent. Membrii A.A. refuză să discute cu partenerii lor de căsnicie cu privire la experienţele din trecut care i-au adus în impas. Partenerii afectaţi doresc să ştie unde a greşit fiecare şi ce pot face pentru refacerea căsniciei lor.


Acest fapt este reflectat în următoarele mărturisiri:

„S-a schimbat în bine din atâtea puncte de vedere de când a renunţa la alcool cu ajutorul A.A. Este foarte atent şi politicos. Pentru prima dată îmi trimite flori cu diferite ocazii; îmi cunoaşte măsurile şi îmi cumpără mici atenţii. Aproape că-mi face curte, dar doar până aici merge. Nu m-a mai sărutat de ani de zile. Când doresc să mă apropii de el, cum ar fi o ciupitura de obraz, sau îi ating cu mana creştetul capului, mă respinge spunând: ‚ Sa nu începem nimic’

Ce trebuie să cred ? Uneori cred că atenţia lui urmăreşte să mă facă să tac în timp ce el are o aventura cu altcineva. Uneori îmi este teamă că-l resping. Alte ori cred că-i este milă de mine şi vrea să mă consoleze pentru că nu poate să se apropie de mine.

Am întrebat o prietenă care este consilier-marital (soţul meu nici nu vrea să discute despre posibilitatea de a merge la un consilier) despre ce este vorba şi ea mi-a spus:

‚Probabil că el este încă adânc afectat de sentimentul de vină faţă de modul cum te-a tratat în perioada în care consuma alcool. Necunoscându-l, îţi pot spune ce se poate face într-o astfel de situaţie tipică, dar te-aş putea ajuta mai mult dacă l-ai putea convinge să vina să poarte o discuţie cu mine. Nu fă nici un secret din faptul că eşti interesata de sex şi că îl


doreşti. Nu fii timidă în acesta privinţă. Trebuie să-l convingi că nu eşti îngrijorată de nimic din ceea ce s-a întâmplat în perioada în care a consumat alcool. Explică-i faptul că acum, după ce ai petrecut în AL-ANON mulţi ani, îţi poţi da seama că şi tu ai avut partea ta de vină în numeroasele conflicte pe care le-aţi trăit în acea perioadă.

* * *

O alta tânără şi atractivă soţie, zăpăcită de răceala cu care o tratează soţul său, a încercat să-l cucerească prin diferite cochetării. A observat la întâlnirile AL-ANON că femeile cu care obişnuia să discute soţul său erau strălucitoare, aveau parul roşcat sau blond, cu un machiaj consistent, erau învăluite de un miros de parfum seducător şi purtau haine atrăgătoare.

Deoarece prin firea să era o persoană mai mult conservatoare, a considerat întotdeauna că o mină curată şi cochetă sunt suficiente. Acum a făcut un prim pas prin schimbarea coafurii, prin folosirea discretă a fardurilor şi, de asemenea, şi-a cumpărat haine mai colorate decât de obicei.

Efectul acestei schimbări asupra soţului său a fost de iritare: „ Pentru cine te machiezi şi te îmbraci aşa?” Normal, ea a fost jignită, deoarece nu înţelegea de ce lui îi plăceau aceste lucruri la alte femei şi la ea nu.


Acasă, ea a încercat alte modalităţi de a-i atrage atenţia asupra faptului că este o femeie, o soţie iubitoare care-şi doreşte atenţia şi intimitatea soţului ei. A început să facă bai parfumate cu spumă şi să poarte lenjerii provocatoare. Nici acestea nu au avut nici un efect. Prima încercare a fost trecuta cu vederea. Următoarea încercare l-a făcut să izbucnească: „Nu ti-e ruşine de copil? Îmbracă-te şi termină!”

Ce ar trebui să facă o femeie în această situaţie? Soţul său refuză să meargă la psiholog sau la un consilier marital. Nu dorea să discute despre sex sau despre cauzele lipsei lui. Soţia să refuza celelalte variante prin care îşi putea satisface nevoile. Era îndrăgostită de soţul său şi nu dorea pe nimeni altcineva deşi a avut câteva ocazii în acest sens. Ea simţea că nu are nici o alternativă decât să accepte dificultăţile acestei situaţii. Şi, ca în cazul multor altor femei, încercările sale timide de a aduce subiectul în discuţie, primea răspunsul „Sa nu vorbim despre asta”

Nu s-a gândit niciodată că el o considera diferită şi mai presus de femeile cu care se amuza discutând. Nu şi-a dat seama că el o vrea exact că înainte, o soţie de care să fie mândru şi pe care s-o adore. Dar de la distanta! Nu s-a gândit că incapacitatea lui de a face dragoste cu ea îşi are rădăcina în sentimentul lui inutilitate.


O alta femeie a trăit o situaţie similară. În perioada în care soţul său consuma alcool, simţea adesea o asemenea repulsie faţă de încercările lui de apropiere, încât îl refuza cu vehemenţă de fiecare dată. A descoperit faptul că acest comportament l-a determinat să caute consolare în alte paturi. Deşi acest fapt o durea, a conştientizat faptul că şi ea are partea ei de vină deoarece a făcut situaţia posibilă sau necesara. Apoi soţul său a renunţat la alcool şi a început o perioada în care ea şi-a pus toate speranţele că lucrurile se vor îndrepta. Deşi la AL-ANON se învaţă cum să ai grijă în prima perioada de succes a programului, ştiindu-se că multe noi dificultăţi pândesc, ea a neglijat acest fapt fiind fericită în sfârşit după atâţia ani. Pe măsură ce sănătatea şi viata lui se îmbunătăţeau, petrecea mai mult timp şi energie pentru refacerea afacerii sale. Părea fericit că este capabil să ofere familiei sale mai mult decât atunci când consuma alcool. Singura sa activitate în afara celei profesionale era cea de a merge la întâlnirile A.A. şi de a discuta cu prietenii de acolo.

Odată cu aceasta schimbare fericită, soţia a presupus că şi viata lor sexuală va reveni pe făgaşul normal. Dar nu a fost aşa. Părea că el a adoptat o disciplină de ascet, prin care a exclus orice plăcere, chiar şi pe cele care ţin de căsnicie. Se părea că era concentrat în întregime asupra dezvoltării personalităţii sale,


asupra perfecţionării sale, iar lipsa sexului era un sacrificiu ce trebuia făcut că o compensare a păcatelor din trecut.

Soţia să a înţeles oarecum aceasta motivaţie şi a făcut o evaluare realistă asupra rolului sau în toată aceasta situaţie. Deoarece a refuzat să se culce cu el în perioada în care acesta consuma alcool, nu putea să-l condamne în întregime pentru atitudinea lui actuală, indiferent care i-ar fi fost motivaţia.

Făcea tot ce putea pentru a-i fi pe plac, pentru a-l face să simtă faptul că este din nou capul familiei. Dar nici o schimbare.

Pe măsura ce lunile treceau, tensiunea creştea. Ea a examinat cu atenţie toate alternativele. Nu vroia să-şi părăsească bărbatul, dar dorea că acesta să-i fie „bărbat”. Totuşi, nu avea intenţia de a continua aceasta viaţă de ascet.

Într-o dimineaţă, la micul dejun, după ce toată noaptea s-a gândit la o decizie, a anunţat:

„Acum, prietene, noi doi vom rezolva problema lipsei vieţii noastre sexuale.”

„Sa nu discutam despre asta!” a protestat el „ nu este un subiect pe care poţi să-l discuţi aşa de uşor”


„Ba da, este. Dacă este destul de important pentru menţinerea unităţii în familie, atunci vom vedea ce este în neregulă. Ce îţi pot spune este că eu nu mai pot continua aşa. Sunt femeie, sunt soţie cu nevoi şi dorinţe normale de intimitate cu soţul meu, pe care îl iubesc. Vreau să ştiu dacă ceea ce mă face inacceptabilă este legat de mine sau alta este problema care te afectează. Dacă este vorba de o boală – emoţională sau fizică – se pot lua măsuri necesare pentru vindecare, dacă vrei. Trebuie să lămurim aceste lucruri. Ştiu că nu este nici romantic nici seducător să pui astfel cărţile pe masă – dar nu mai puteam amâna acesta lămurire – iar romantismul îl vom putea trăi mai târziu, atunci când vom înţelege care este problema.”

După o tăcere îndelungă, soţul său i-a explicat că este vorba de sentimentul de vinovăţie pe care-l simte pentru problema sa cu alcoolul, pentru neglijarea muncii sale şi pentru consecinţele acţiunilor sale asupra familiei, precum şi pentru relaţiile sale intime, ocazionale, cu alte femei.

‚Pur şi simplu nu pot să trec peste toate acestea – nu acum. Dar îţi pot spune că m-ai făcut să mă simt mult mai bine prin faptul că mi-ai spus că mă doreşti cu adevărat şi că îţi pasă de mine chiar dacă am fost o problemă pentru atât de mult timp”


Aceasta tânără femeie a afirmat că acum ştie cum este luna de miere, fiind mai fericită chiar decât era înaintea perioadei cu probleme.


Un punct de vedere al unui membru

AL-ANON

Aşa cum am văzut şi în capitolele precedente, soţiile alcoolicilor sunt confuze şi nu ştiu ce să facă vis-a-vis de problemele sexuale.

Deşi persoana în discuţie a învăţat la AL-ANON că nimeni nu poate înţelege motivaţia unei alte persoane, ea este năucită de incapacitatea de a înţelege „ce se întâmplă cu căsnicia mea”

Următoarele explicaţii date de un alcoolic care a renunţat de mult timp la consumul de alcool cu ajutorul AL-ANON, sunt date din punctul de vedere al unui bărbat. Poate fi o opinie pertinentă sau nu, dar ne poate ajuta să facem un pic de lumina în înţelegerea atitudinilor persoanelor alcoolice care au renunţat la alcool.

* * *

„Am discutat cu mulţi oameni în cadrul întâlnirilor AL-ANON despre problemele din căsnicii şi cauzele apariţiei lor, iar ceea ce voi prezenta în continuare este o combinaţie între ceea ce am trăit eu şi ceea ce am auzit de la alţii.


Problemele sexuale ale persoanelor alcoolice, cauzele lor sunt atât de complicate încât sunt dificil de explicat chiar şi din punctul meu de vedere. Doresc să subliniez că concluziile pe care le voi prezenta nu se pot aplica tuturor, ci numai în anumite cazuri.

Cred că putem adesea să avem o perspectivă mai clară asupra problemei dacă vom acorda o mai mare importanţă motivaţiilor care au stat la întemeierea familiei şi la modul cum personalităţile partenerilor reacţionează una faţă de cealaltă. De exemplu, o caracteristică cunoscuta a alcoolicului este dependenţa. El are tendinţa să caute o soţie cu aspect matern, pe care să se poată baza. Când găseşte o fată cu care vrea să se însoare, o face deoarece aceasta are dezvoltat instinctul matern, şi ea la rândul ei îşi doreşte un soţ-copil pe care să-l protejeze.

S-ar părea că doi astfel de indivizi se completează formând un cuplu ideal, de vreme ce fiecare oferă ceea ce-şi doreşte celalalt. Dar o relaţie mama – copil este, în primul rând, o baza nesigură pentru o căsnicie a 2 adulţi. În afara de problema alcoolului, ei au toate condiţiile să se confrunte cu probleme.

Apoi, atunci când alcoolismul va accentua dependenţa persoanei alcoolice iar povara devine prea grea pentru soţie, ea se refugiază în auto-compătimire şi resentimente.


Atitudinea ei faţă de el, dorinţele sale, nu sunt suficiente în vederea transformării lui într-un bărbat responsabil. Atitudinea lui faţă de ea, pe măsură ce nevoia de băutura devine tot mai acută, este o atitudine inconştientă de dezamăgire – „mama” l-a dezamăgit deoarece s-a aşteptat că el să se maturizeze.

Când un astfel de individ renunţă la alcool cu ajutorul AL-ANON şi începe cu adevărat programul în 12 etape, este obligatoriu că el să facă schimbări în căsnicie, schimbări pentru care nici unul dintre parteneri nu este pregătit. El devine hotărât să se maturizeze să-şi asume responsabilităţi. De asemenea doreşte să învingă dependenţa, să depăşească faza de „băiatul-mamei”. Dar aceasta dorinţă nu poate singură şi în mod automat să schimbe comportamentul şi atitudinile soţiei sale, iar prăpastia dintre ei se măreşte. Ei nu se mai pot întoarce la fazele iniţiale ale căsniciei lor, deoarece el nu mai doreşte să depindă de ea.

De vreme ce soţia să a fost pentru el, încă de la început, o figura maternă, s-ar putea ca el să mai aibă sentimente înrădăcinate despre relaţiile sale conjugale cu ea, iar acest fapt îl poate determina să fie un partener de căsnicie timid.

Nu afirm că acest lucru li se întâmplă tuturor celor implicaţi în astfel de situaţii, dar atunci


când se întâmpla, acest lucru schimbă căsnicia în ceva intolerabil pentru ambii parteneri.

Un alt mod de a încerca vizualizarea dificultăţilor, este de a realiza că persoana alcoolică este în esenţă nesigură şi în consecinţă caută un partener care este mai puternic. Fie că-i spunem figură maternă, figură paternă, el o va vedea în funcţie de nevoile sale şi îşi va proteja cu atenţie această imagine de orice ar putea să-i releve slăbiciunile ei sau să-i reducă importanţa faţă de el.

Am cunoscut mulţi bărbaţi alcoolici care aveau o înfăţişare foarte masculină încât nu-ţi puteai imagina că ei depind de o femeie. S-ar putea ca ei să se plângă de soţiile lor într-o maniera superficială - este o bucătăreasă neîndemânatică, nu este gospodină, nu face altceva decât să meargă la film şi să joace cărţi – dar astfel de plângeri sunt oferite doar ca şi scuze pentru consumul de alcool şi deci sunt nesemnificative. Niciodată acesţi bărbaţi nu le spun soţiilor lor că sunt slabe, fără ajutor sau proaste. Nu vor face acest lucru niciodată deoarece astfel ar distruge protecţia pe care soţia o reprezintă pentru ei, scutul lor faţă de lumea ameninţătoare.

Alcoolicii adesea le atribuie soţiilor caracteristici pe care acestea nu le au decât în imaginaţia soţilor lor. Se întâmplă ca ei să-şi plaseze soţiile în poziţia de super-ego, un fel de zeiţă , dar nu una buna ci una care pedepseşte. Aceasta se


întâmplă datorită unei acute nevoi interne resimţite de către soţ. Copleşit de sentimentul puternic de vină, alcoolicul îşi doreşte să fie pedepsit pentru a se elibera de sentimentul de vinovăţie. Iar atunci când ea îl ceartă, îşi descarcă nervii, se lupta cu el, simte un sentiment de uşurare, deoarece simte că a plătit pentru păcatele sale. În felul acesta, ea cade în capcana lui, făcându-i acestuia posibila justificarea continuării consumului de alcool. Dar ea îşi exprimă de fapt, prin aceste manifestări, supărarea faţă de iresponsabilitatea şi neglijenta lui. Astfel continuă an după an căsniciile cu alcoolici, într-o astfel de interacţiune nesănătoasă, fără că nici unul dintre parteneri să face un efort să iasă din aceasta situaţie distructivă.

De asemenea dacă ea este o persoana drăguţă, capabilă de o îndelungată suferinţă, imaginea sa îi va determina soţului un mai mare sentiment de vinovăţie şi acesta se va adânci mai mult în alcool pentru a uita de aceste sentimente.

Dar în fiecare caz, fie că este în perioada în care consuma alcool, fie că este în perioada în care a renunţat la alcool, el şi-a pus soţia involuntar pe un piedestal de unde s-o simtă de neatins. Şi în consecinţă simte că nu are dreptul să facă dragoste cu o fiinţă superioară. În unele cazuri este vorba de sentimentul că diavolul ne ispiteşte spre plăcere dar nu ne putem satisface pornirile cu „îngeri”.


Datorita tulburării gândirii în perioada de consum de alcool uneori, sexul şi alcoolul sunt asociate cu răul. Chiar şi după ce şi-a învins dependenţa de alcool, alcoolicul va continua acesta atitudine relativ la sex.

În alte cazuri, dificultăţile de a se adapta sexual în perioada de după renunţarea la alcool îl împing să ia masuri excesive relativ la soţia sa. Sa spunem că o criză l-a adus pe alcoolic la AL-ANON Începe să-şi corecteze defectele personale şi, de asemenea, începe să vadă viaţa dintr-o perspectivă mai realistă. În perioada în care el se luptă să se întoarcă la o viaţă sănătoasă, soţia sa s-ar putea să continue să-i reproşeze greşelile trecute. S-ar putea că ea să aibă obiecţii faţă de dedicaţia lui faţă de AL-ANON, care îl solicită la atâtea întâlniri. Cu alte cuvinte, el evoluează, în timp ce ea rămâne blocată pe vechile resentimente, menţinându-se în aceeaşi stare de confuzie şi furie.

Cred că singura soluţie în vederea depăşirii acestor dificultăţi este ca şi soţia să participe la întâlnirile AL-ANON, unde poate învăţa să-i înţeleagă situaţia mai corect şi cum să-şi depăşească greşelile care au creat o prăpastie în mariajul lor. Odată ce ea a descoperit faptul că nu este complet lipsită de vină pentru ceea ce se întâmpla, ei pot continua să-şi restabilească relaţiile reciproce de respect, toleranţă şi afecţiune.


A cui este „greşeala” ?

Când o căsnicie se afla în impas datorită problemelor sexuale, primul lucru care se impune este ideea că unul dintre parteneri este vinovat. Amândoi, se simt prost fără îndoială, amândoi caută răspunsuri şi fiecare îl învinovăţeşte invariabil pe celălalt pentru problemele relaţiei. Aceasta îi pune pe ambii parteneri în defensivă, dar nu fac nimic pentru a rezolva problema. De fapt, chiar pot agrava situaţia. Mai bine ar fii că ei să se gândească la faptul că relaţia lor are nevoie de îmbunătăţiri.

Fără să ne dam seama, atitudinile noastre distructive pot să contribuie la problemele sexuale resimţite. Dintre atitudinile care au răzbătut din discuţiile purtate la întâlnirile AL-ANON relativ la aceasta, prezentam câteva:

ÎNDOIALA

Dacă soţia încă are îndoieli referitoare la soţul său - chiar dacă el a renunţat cu adevărat la alcool şi este un partener de nădejde în căsnicie – acestea pot crea dificultăţi în ceea ce priveşte relaţiile sexuale. Experienţa trăită de soţie în anii în care soţul său consuma alcool, i-a lăsat în suflet o puternică frică de a nu fi rănită. Îi este greu să-şi depăşească aceasta frică şi să


se abandoneze chiar şi pentru câteva momente în grija altcuiva. O astfel de îndoială îi poate afecta unei femei capacitatea de a avea o relaţie sexuala cu soţul său.


DOMINAREA

Pentru femeile care cedează greu lăsând cu greu garda jos în faţa soţului, pentru a-i permite acestuia să-şi reia responsabilităţile, sexul poate fi ultimul domeniu în care mai poate deţine controlul.

Refuzul de a-i răspunde adecvat avansurilor sexuale, este o crudă şi subtila modalitate de a-i spune că nu el este şeful. Ceea ce spune ea de fapt prin aceasta vărsare a propriei frustrări asupra soţului este: „Poţi să crezi că tu eşti şeful dar amândoi ştim cât de incapabil eşti. Aici, în dormitor, pe terenul masculinităţii tale, nu poţi să mă controlezi pentru a primi ceea ce doreşti”

Aceasta atitudine distructiva da naştere la ostilităţi care lovesc chiar rădăcinile căsniciei.

O experienţă similară a fost prezentată la o întâlnire a AL-ANON, când participanţii au purtat o discuţie cu o soţie cu aceste atitudini şi care spunea că nu şi-a dat seama că motivul real era o rezistenta inconştientă faţă de re-instaurarea soţului său la conducerea familiei. După ce aceasta şi-a înţeles atitudinea, a fost capabilă să se schimbe, pentru ca după câteva luni, să afirme că lucrurile merg din ce în ce mai bine.

PEDEPSIREA


Probabil că aceasta este cea mai comuna reacţie faţă de alcoolici: „Eu sunt bună, el este rău; merită să fie pedepsit” sau „Mă face să sufăr, aşa că îl fac să sufere şi el”. Pedepsele, represaliile, nu ajuta pe nimeni, ele prelungesc alcoolismul activ şi creează probleme în căsnicii.

Orice este scris, spus sau aprobat în cadrul programelor AL-ANON accentuează faptul că nimeni nu are dreptul să-l pedepsească pe celălalt. Alcoolicul suferă pe de urma bolii sale, iar partenerul are puţine (sau chiar de loc) argumente prin care să-şi justifice comportamentul de pedepsire a celui suferind.

O membră, a mărturisit la o întâlnire a AL-ANON:

„Am descoperit faptul că este foarte greu să scapi de ideea că alcoolismul este o problemă de morală. Nu mă puteam controla să nu-l privesc pe soţul meu că pe o persoană ‚rea’, care vrea să fie rea, că pe o persoană care poate fii bună dacă vrea.”

Îl recompensam şi îl pedepseam ca şi cum aş fi fost Dumnezeu. Una din principalele mele arme era sexul. Dacă „se comporta bine” mă culcam cu el, dar când „era rău” îi refuzam fără să stau pe gânduri orice avans chiar dacă nu simţeam nici un pic de respingere faţă de el. Îl refuzam


chiar şi dacă mi-aş fii dorit să accept, doar pentru a-l pedepsi.

Pot să o înţeleg pe o soţie care este dezgustată de un soţ beţiv şi nu doreşte să aibă nici un fel de contact fizic cu acesta. Acesta este un motiv rezonabil de refuz, dar eu nu am avut o astfel de scuză.


MARTIRIZAREA

„Vai, cât suferi” i-a spus o membră AL-ANON alteia care tocmai şi-a deplâns soarta. „Bine, tu găteşti, speli, ai grijă de copii. Tu îţi faci treaba ta, dar o faci şi pe a soţului precum şi pe cele impuse de comunitate. S-ar putea că motivaţia să stea în faptul că-ţi convine să foloseşti scuza „sunt prea obosită” atunci când soţul îţi solicita să faceţi sex? Şi când spui că te simţi ‚folosită” datorită solicitărilor sale sexuale, nu-ţi dai seama că acesta este sentimentul pe care-l simţi faţă de întreaga ta viaţă?

Fiecare îşi mai plânge de mila uneori, mai ales atunci când trece prin problemele vieţii cu o persoană care consuma alcool sau cu un soţ care a renunţat la alcool. Trebuie însă să înveţi să renunţi la anumite atitudini care te împiedică să te bucuri de viaţă. Deci, ce spui de renunţarea la rolul de martir şi să te bucuri de viaţă?

SUPRASOLICITAREA

În acest caz, soţul care a renunţat la consumul de alcool este cel care pare să creeze probleme soţiei. Iată cum îşi povesteşte aceasta problemele:


„ Soţul meu avea întotdeauna un apetit sexual mare. Mi se părea că mereu vorbeşte despre acesta problemă. Îmi făcea avansuri chiar şi atunci când eram obosită, bolnavă sau eram necăjită. Insista chiar şi atunci când erau prezente şi alte persoane sau copii nu se culcaseră încă.

Simţeam că nu este corect, dar totuşi credeam că este vina mea că nu-i puteam oferi sex de câte ori dorea. El insista că sunt frigidă şi cu cât insista mai mult, cu atât mai puţin eram înclinată să-i cedez. Cu cât deveneam mai rece, cu atât problema devenea mai arzătoare.

Într-un final am ajuns atât de dezgustată de dorinţele şi insistentele sale încât chiar am crezut că sunt frigidă. Nu mă mai puteam bucura de sex şi nu mai suportam nici să aud vorbindu-se de acest subiect.

Într-o seara la o întâlnire a AL-ANON a vorbit un doctor. Cineva i-a pus o întrebare relativă la o problema foarte asemănătoare cu a mea. Ceea ce a răspuns doctorul m-a şocat complet – nu-mi venea să cred!

El a sugerat ca femeia să pretindă că este foarte interesată de sex şi să-l indemne în acest sens pe soţ cu orice prilej favorabil.

Teoria sa spunea că acei bărbaţi care pun asemenea preţ pe sex sunt preocupaţi de masculinitatea lor – ei încercând permanent să


se reasigure de acest lucru. Nu avea importanţă că ei erau refuzaţi atât de des – de fapt, ei contau pe acest fapt. Solicitările lor constante erau folosite pentru a se auto-convinge că sunt adevăraţi bărbaţi cu un mare potenţial sexual.

În mod sigur, nu aveam nimic de pierdut, aşa că am încercat. Citeam cărţi despre sex şi le discutam apoi cu soţul meu. Am ales să mă comport cu el ca şi cum el ar fi un instrument destinat amuzamentului meu personal. Aşa că el a început să se uite la televizor până târziu, să fie obosit în pat, să se comporte rece atunci când mă apropiam de el. Cred că îl, speriasem!

De atunci ne-am înţeles bine în privinţa întregii probleme şi am găsit o cale de compromis, satisfăcătoare pentru amândoi.

Povestea lui Dona şi a lui Don

Capitolele precedente au dezbătut relaţiile dintre problemele sexuale şi alcoolism. Dar trebuie să fim atenţi la faptul că s-ar putea să intervină şi alţi factori care să influenţeze situaţia, factori care adesea îşi au rădăcinile în copilărie. Următoarea situaţie prezentată ilustrează acesta idee - şi anume faptul că, deşi alcoolismul era şi el implicat, alte dificultăţi creau complicaţiile majore.


Dona M. a crescut într-o familie veselă şi plină de afecţiune. Viziunea ei asupra căsniciei era din perspectiva imaginii unui tată de încredere, prevăzător şi bun precum şi a unei mame calde şi iubitoare. Când Dona a hotărât să se căsătoreasca cu Don S., un baiat simpatic, pe care la cunoscut la colegiu, ea nu şi-a putut imagina o altfel de căsnicie decât de tipul celei în care a crescut.

Don era fiul unui om de afaceri de succes, băutor înrăit şi a unei mame indiferente care folosea resursele familiei pentru o permanentă distracţie. Don a crescut cunoscând numeroase doici până la vârsta de 14 ani când a fost trimis la o şcoală scumpă cu internat. I-a fost satisfăcută orice dorinţă - părinţii au considerat că este mai uşor să-i facă pe plac decât să-şi bată capul cu el. Lipsa dragostei părinteşti s-a reflectat în distorsiuni de caracter şi personalitate, manifestate pentru prima dată prin consumul de alcool în timpul colegiului. Familia nu s-a îngrijorat în mod deosebit de faptul că el făcea parte din organizaţii extremiste - ei acuzând de aceste probleme „tineretul” - şi-l scoteau întotdeauna din dificultăţi, fie că acest lucru însemna transferarea lui la un alt colegiu după ce a fost expulzat sau cumpărarea unei noi maşini după ce pe cea veche a distrus-o.

Don şi Dona s-au îndrăgostit. Aveau multe preocupări comune şi s-au înţeles bine cu excepţia momentului când Dona i-a reproşat că


bea prea mult. Ea de fapt nu l-a acuzat pe el, ci credea că acesta este efectul anturajului său dubios. Pentru ea alcoolul nu reprezenta un pericol. În casa părintească ocaziile la care se consuma alcool erau distractive şi de asemenea, era normal consumul unui pahar de vin la cină.

Apoi s-au căsătorit. Don i-a promis Donei cu solemnitate că va consuma alcool cu moderaţie. Deoarece era conştient de faptul că deja nu este capabil să-şi controleze consumul de alcool, fapt pe care soţia să nu-l ştia, a hotărât ca după luna de miere să renunţe definitiv la alcool.

Călătoria în Europa în luna de miere, a fost un succes; ambii s-au bucurat de petrecerile de pe vapor; au călătorit în ţări străine, iar veselia generală era stimulata de un pic de alcool. În aceea ce priveşte potrivirea sexuală, totul era perfect. Toate premizele anticipau o căsnicie care va dura.

La întoarcere, Don a început să meargă la serviciu plin de zel şi entuziasm. De asemenea a decis ca alcoolul să nu mai facă parte din viata lor, iar Dona a aprobat acesta hotărâre. Înarmat cu ambiţie pentru a avea un succes pe măsura celui înregistrat de tatăl său, a început să muncească ore suplimentare şi din greu. Munca să începea să-i răpească tot timpul şi toată atenţia. Dona era tulburată de lipsa lui de interes faţă de ea şi de puţina atenţie pe care i-


o acorda, dar a acceptat situaţia deoarece şi-a dat seama că munca îl istovea. De fapt, s-a gândit ea, el punea bazele unii viitor pentru ei.

Dar pe măsură ce timpul trecea, situaţia devenea încordată; Dona devenea tot mai încordată şi mai nervoasă datorită indiferentei lui continue faţă de ea. Verbal, el o asigura mereu că o iubeşte şi că „în curând totul va fi bine”. Dar nu era aşa. Dona a început să-l bănuiască de infidelitate, iar acuzaţiile şi certurile au produs o ruptură între ei.

Într-o seara, în mijlocul unei certe, deodată, Don şi-a luat pardesiul, pălăria şi a plecat din casă. Când s-a întors acasă după miezul nopţii, mirosind a băutură, Dona s-a simţit ruşinată şi au cuprins-o remuşcările că „eu l-am împins aici”

El i-a spus că s-a gândit că o mare parte din vina o are tensiunea în care se afla. „Aşa că” i-a spus el Donei „ m-am gândit că un pic de băutură mă va relaxa. Acest lucru ar trebui să-l facem amândoi.” a continuat el, „ dacă bem câteva pahare seara, amândoi vom privi lucrurile mai relaxat”.

Dona a fost de acord cu sugestia amintindu-şi de luna de miere, iar ruptura dintre ei a dispărut. Erau din nou fericiţi, mai ales datorita faptului că şi-au reluat activitatea sexuala.


Pe măsură ce Don începea să bea excesiv, comportamentul lui o revolta. A început să-i refuze avansurile şi astfel au început să apară alte crize.

Din nou Don a încercat o dificilă şi auto-impusă perioadă de renunţare la alcool şi din nou a început o perioadă de tensiune creată de aversiunea lui faţă de sex pe care simte atunci când nu este sub influenţa alcoolului.

După ce a frecventat mult timp un psihiatru, a început să descopere cauzele problemelor sale dar nu a făcut nimic în sensul corectării lor.

În final Don a găsit soluţia la AL-ANON dar nu înainte că Dona să-l părăsească.

O informare ulterioara a unor prieteni a cuplului ne-a indicat faptul

că Dona a început şi ea să meargă la AL-ANON iar cei doi s-au împăcat în final.


Cum şi-a rezolvat o femeie problemele căsniciei

Acum ceva timp a apărut în ziarul „AL-ANON Grapevine” primul din seria de articole intitulate „ Şapte condiţii pentru o viata normala”. Autorul, Robert K. Greenleaf, a fost director de personal la o mare companie. Ca parte a muncii sale, a avut ocazia să ţină cursuri pentru membrii conducerii.

Metoda de predare includea solicitarea cursanţilor de a face o analiză completa a slujbei lor şi o evaluare sinceră a atitudinii lor faţă de aceasta.

În timpul primei din cele trei sesiuni anuale, unul dintre cei mai buni cursanţi ai săi, o femeie matură, cu funcţie de conducere, a făcut o analiză uimitoare a slujbei sale şi a performanţelor sale profesionale. Auto-evaluarea era un lucru important.

Când s-a întors anul următor pentru a doua sesiune a cursului, domnul Greenleaf i-a aflat uimitoarea poveste.

După primul curs, a luat trenul de noapte spre casă. Odată aşezată în tren, ea a început să studieze analiza pe care a făcut-o slujbei sale şi muncii pe care ea o depune. Atunci s-a gândit dacă o astfel de analiza aplicata problemelor


sale personale, mai exact - căsniciei sale – nu ar ajuta-o să identifice corect factorii care stau la baza problemelor cu care se confruntă.

După 25 de ani de căsnicie, mariajul ei era un eşec; fiecare partener muncea din greu; aveau un apartament care nu era un cămin, ci un loc în care cei doi trăiau şi o relaţie care era un deprimant eşec.

‚Stând şi privind la analiza pe care am făcut-o activităţii mele profesionale”, îi spunea ea domnului Greenleaf, „m-am întrebat dacă nu aş putea aplica aceeaşi procedură problemelor mele personale. Am încercat. Am lucrat la ea toată noaptea iar dimineaţa am ştiut ce am de făcut în legătură cu căsnicia mea şi eram hotărâtă să fac aceste lucruri.”

A enumerat şi a descris atitudinile pe care fiecare partener le aştepta de la celalalt, pentru că mariajul să fie un succes. Când a terminat analiza a descoperit ceea ce căuta. A înţeles faptul că dacă o căsnicie trebuie să suporte modificări, atunci cel care şi-a dat seama primul de acest lucru, trebuie să se comporte în consecinţă.

„Acesta” a spus domnul Greenleaf în articol „este punctul de plecare al responsabilităţilor impuse celui care a văzut posibilele schimbări. În mod evident, cel care nu vede posibilele schimbări nu poate răspunde prin asumarea de noi obligaţii.”


Femeia care a avut aceasta dorinţă, a hotărât că „eu îmi asum aceste noi obligaţii ne-ştiind, ci având încredere că soţul meu va răspunde. Din fericire, am avut tenacitatea să continui o buna perioadă fără nici o reacţie din partea lui. Dar acum, în sfârşit, după un an, avem o căsnicie reuşită”

Citind printre rânduri, vedem că această femeie şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru îndreptarea tuturor problemelor cu care se confrunta căsnicia sa. Ea nu a plecat de la premize că „ dacă el face asta atunci şi eu o să fac asta”. Ea a acţionat conform unui model pe care şi l-a impus - ea nu a reacţionat. Era foarte motivată de dorinţa de a însănătoşi o relaţie care era într-un real impas şi nu-şi permitea nici o abatere de la cursul stabilit, indiferent ce s-ar fi întâmplat.

„Aceasta” a spus în concluzie domnul Greenleaf „ este povestea unui succes.. Este o poveste a unei metode care formează caractere şi-i împinge pe cei care le aplică la acţiuni responsabile. Femeia în discuţie este o persoană mai sănătoasă, mai raţională deoarece şi-a asumat aceste acte responsabile.”

Lucrul important în aceasta povestire este faptul că eroina a folosit în rezolvarea problemelor sale principiile AL-ANON. În cadrul AL-ANON se învaţă ca fiecare să-şi privească în


primul rând propriile defecte. De asemenea, se învaţă cum să se înceteze agravarea acestor dificultăţi şi să se practice detaşarea de problemă. Paşii „programului” sunt plini de sugestii care ne conduc pe acelaşi drum pe care a mers această femeie.

Mulţi dintre noi am învăţat în cadrul AL-ANON să trăim alături de un alcoolic, să înfruntăm problemele acestei situaţii cu seninătate şi cu mintea limpede. Într-un mod similar putem rezolva problemele de ne-adaptare în căsnicii, printr-o prima auto-analiza a comportamentului şi a reacţiilor noastre.


Problema soţiei alcoolice

Este foarte dificil pentru un bărbat atunci când realizeaza că soţia să este alcoolica. Când şi-au început casnicia el de fapt prin căsătorie spunea lumii întregi că are o soţie de care este mandru, o alegere care îi certifica gustul şi judecata. Când într-un final se confrunta cu faptul că soţia să nu se poate controla în ceea ce priveste consumul de alcool, va simţi o mare deceptie, va resimţi într-o anumita masura sentimental de rusine şi ar putea chiar crede că este responsabil de faptul că soţia să este dependenta de alcool.

Mandria să de bărbat nu-i va permite să-şi expuna problemele şi să ceara ajutor chiar atunci când este constient de faptul că un ajutor i-ar fi de folos şi i-ar fii disponibil. Într-un fel, vede aceasta problema că un esec personal prin care incalca standardele societatii. De fapt aceste standarde sunt arbitrare şi sunt supuse permanent schimbarilor. Ideea că bărbatul este factorul dominant şi în consecinta responsabil pentru tot ce are loc în cadrul familiei este în cursul unei rapide schimbari în sensul inlocuirii cu ideea mai realista că bărbatul şi femeia sunt doua individualitati distincte, cu statuturi egale şi fiecare este responsabil pentru actiunile sale.

Deşi multora le este greu să admita faptul că : „soţia mea are o probleme cu băutura”


solicitarea ajutorului este cea mai buna decizie pe care o pot lua atât pentru el cât şi pentru soţia alcoolica. Multi bărbaţi în aceasta situaţie îşi asuma aceasta decizie devenind membrii AL-ANON

Persoana alcoolica nu poate fi ajutata dacă ea nu doreste acest lucru. La fel, casnicia nu poate fii îmbunătăţita decât dacă ambii parteneri fac progrese în înţelegerea problemelor şi luare de masuri în consecinta. În consecinta, ea este cea care trebuie să recunoasca problema şi să ceara ajutor.

Treptat, el s-ar putea să fie obligat să-i preia soţiei toate responsabilitatile, astfel va fi tata, mama, el va asigura painea familiei şi tot el va fii cel care se va ocupa de problemele casnice. Emotiile sale confuze sunt variate, de la auto-compatimire la suparare pe soţie deoarece ea nu realizeaza ce probleme creaza consumul sau de alcool în familie.

El poate s-o roage, s-o ameninte, să ascunda alcoolul în casa, să nu-i mai permita accesul la bani şi uneori chiar să faca crize de furie, dar fără rezultat. Lipsit de ajutor în dorinta să de a o face să fie cum doreste el, esecul sau în confruntarea cu situaţia actuala, combinate cu presiunea problemei efective, îl mentin într-o situaţie de criza. Dacă, din disperare, într-un final va apela la AL-ANON, va afla că şi altii au gasit soluţii unor situatii similare.


Cei de la AL-ANON nu-i promit că soţia să va renunţa la consumul de alcool, nu-i ofera soluţii magice. Ceea ce se poate spune despre AL-ANON este faptul că te asigura că lucrurile pot fi îmbunătăţite. Aici el poate intalni alti bărbaţi care au gasit soluţia pentru o viata mai buna.

Informatiile insusite aici îl asigura de faptul că indiferent ce spune soţia să, nu el este cauza problemelor ei cu alcoolul. Acest lucru inseamna o povara mai puţin pentru el.

Apoi va afla că sunt metode corecte şi metode gresite de comportament cu persoanele alcoolice şi că majoritatea mijloacelor folosite de el sunt inutile. De asemenea, va învăţa care atittudini sunt de ajutor şi care sunt distructive precum şi modul în care să previna transformarea frustrarii resimţite în niste resentimente urate. Confuziile sale vor fi rezolvate prin explicatii şi informatii rationale. Treptat, problemele care pareau insurmontabile, vor începe să i se lamureasca.

* * *

Odată ce soţia a renunţat la alcool, sunt toate sansele că soţul să cada în capcana asteptarii unei schimbari miraculoase în atitudinile, actiunile şi personalitatea acesteia. Dacă el are sprijinul programului AL-ANON, va înţelege că un alcoolic are nevoie de mult timp pentru a se


adapta noii sale vieti în care să nu mai aiba „sprijinul” alcoolului.

S-ar putea că el să se simta chiar suparat de schimbarea ei, de preocuparea ei pentru infatisarea să, de interesul ei faţă de vestimentatie, şi de nevoia ei de a merge la multe întâlniri ale AL-ANON care îi rapesc mult timp precum şi de numerosii ei noi prieteni de la AL-ANON care o ajuta să stea departe de alcool.

Acum, ea are ceva la care el nu participa, iar nemultumire lui relativa la acest lucru poate contine şi elememte de gelozie sau invidie.

La o întâlnire a AL-ANON un participant a vorbit despre o asemenea experienta traita în primele luni în care soţia să a renunţat la consumul de alcool.

„Ea mergea la întâlniri în fiecare seara pentru că sponsorul sau îi spusese că aşa trebuie. La început am considerat faptul că ramaneam singur în fiecare seara că un mic pret platit pentru faptul că ea a renunţat la consumul de alcool. Dar am începuta să fiu deranjat tot mai mult de întreaga situaţie şi de importanta pe care o avea AL-ANON în viata ei. Pe masura ce ea pleca la AL-ANON în fiecare seara şi arata din ce în ce mai bine, eu mă simteam din ce în ce mai privat de prezenta ei. Îmi plangean de mila şi nu stiu ce s-ar fi ales de casnicia mea dacă nu-l intalneam pe Hank care frecventa


grupul acesta de 3 ani. El m-a convins să particip la întâlnirile AL-ANON Aici am început să descoper ceea ce nici nu visam că mai est posibil: o viata normala, prieteni şi interese comune, discuţii productuive relative la problemele noastre. A.A a întrat în viata mea şi mi-a oferit o noua perspectiva asupra căsniciei. Astfel, aceste experiente ne-au readus impreuna.

* * *

În continuare este povestea altui bărbat care şi-a descoperit nevoia de AL-ANON după ce soţia să a renunţat la alcool.

„deoarece nu am beneficiat de serviciile AL-ANON în perioada în care soţia mea consuma alcool, pot să vorbesc doar despre ceea ce a insemnat AL-ANON în lenta şi dureroasa mea recuperare şi cât de mult m-a ajutat în adaptarea la convietuirea cu o persoana care a renunţat la consumul de alcool.

După o lunga perioda de frecventare a întâlnirilor AL-ANON am acceptat Primul Pas – şi anume că nu am nici o putere asupra alcoolului şi asupra persoanelor confruntate cu alcoolismul. Am incercat disperat să fac progrese cu programul celor Doisprezezce Pasi şi încă nu ajunsesem nicaieri. – mă blocasem şi nu stiam de ce. Într-o noapte, după lungi


discuţii şi după multe cesti de cafea, un vechi şi experimentat membru A.A mi-a atras atentia supra a ceea ce greseam, şi anume asupra faptului că nu acceptasem cu adevarat Primul Pas. Continuam să învinovăţesc alcoolul, asupra caruia nu aveam nici o putere, pentru ceea ce s-a intamplat. Dar atunci m-am oprit caci am înţeles şi partea a doua, cea esentiala, a Pasului Unu şi anume „că viata noastră a devenit de necontrolat”. Puteam admite că viata soţiei mele şi vietile celorlati nu pot fii controlate dar în nici un caz a mea. În perioada în care ea consuma alcool, am dezvoltat un model de comportament inconstient prin care mă puneam pe rimul loc. Dacă m-ar fi întrebat cineva i-as fi spus, cu o nota de auto-compatimire în voce, că îmi duc viata excellent avand în vedere conditiile în care traiam. De fapt, m-am retras în cochilia mea iar singurele mele contacte cu exteriorul erau cele impuse de serviciu.

Când soţia mea a renunţat la alcool şi începea să-şi reconstruiasca viata pas cu pas, eu nu eram pregatit pentru schimbari. Aceasta renunţare la consumul de alcool era ceea ce sperasem, construisem, pentru ce mă rugasem şi mai presus de toate era rezolvare tuturor problemelor noastre. Dar, renunţarea la alcool nu era nici soluţia nici sfârşitul probelemlor noastre. Renunţarea, în mod ciudat, a creat noi probleme şi situatii dificile care nu existasera în perioada cu consum de alccool. Dar acum


problemele mele peronale au devenit vizibile şi mi-a luat mult timp să le înţeleg şi să le recunosc.

Nu trebuie să uiti că un alcoolic care a renunţat la consumul de alcool, este şi va fi pentru totdeauna un alcoolic. Când o persoana alcoolica renunţa la consumul de alcool, asteptam prea mult schimbari radicale datorita nerabdarii, lipsei de tolerante şi a neînţelegerii situatiei. Credem că alcoolicul trebuie să se comporte „normal”. Cei non-alcoolici reactioneaza diferit la comportamentul alcoolicilor actici în comparatie cu cel al alcoolicilor care au renunţat la consumul de alcool. Astfel non alcoolicul va simţi cum apar noi resentimente cu care nu a avut probleme în perioada în care partenerul alcoolic consuma alcool.

Eram ofensat de aceasta noua situaţie în care soţia renunţase la consumul de alcool deşi nu constientizam acest lucru. Ma deranja faptul că ea incerca să-şi reocupe locul potrivit în casa şi că partener de căsnicie, după o perioada aşa de lunga. Cu alte cuvinte, soţia îşi relua viata normala treptat, pe zi ce trecea, în timp ce eu eram nemultumit şi problema crestea tot mai mult.

Acesta renunţare la consumul de alcool după ani de consum excesiv, este probabail cea mai radicala schimbare pe care o persoana o poate trai. Sotia alcoolica s-a schimbat renunţand la


consumul de alcool dar în paralel nu a produs schimbari şi asupra soţului ne-alcoolic. Aceste evolutii diferite sunt surse potentiale de noi probleme.

Cu siguranta că nu doresc să sugerez faptul că renunţarea la consumul de alcool este un fapt nedorit sau că era mai bine când soţia mea consuma alcool. Pe masura ce timpul trecea, cu ajutorul A.A am învăţat să privesc lucrurile corect şi să vad mai clar ceea ce se intampla cu mine şi să pot să-mi analizez corect comportametul. Doar acum am putut să vad faptul că atunci când soţia mea a renunţat la consumul de alcool, acest fapt nu m-a schimbat şi pe mine automat - nici nu ar fi putut face acest lucru. Sa astepti acest lucru este o greseala majora frecvent făcuta de non-alcoolici. Suntem prea legati de cea ce alcolicii fac sau nu fac, şi lasam că aceste lucruri să ne influenteze gandirea, actiunile şi reactiile.

Acum, eu am un obiectiv clar; şi de asemenea stiu metoda prin care îl pot realiza. Este vorba de ghidul meu de auto-perfectionare spre o viata mai buna.

Într-o zi sper să pot repara tot raul pe care i l-am făcut soţiei mele chiar şi în perioada în care aceasta renunţase la consumul de alcool cât şi mie. Nu pot decât să incerc.”


Cum se aplica cei 12 Pasi la problemele căsniciilor

Iată câteva întrebari pe care trebuie să vi le puteti în legatura cu mariajul dumneavoastra, conform celor 12 Pasi al AL-ANON

PASUL 1

Recunoastem că nu avem nici o putere asupra alcoolului –

că viata noastră a devenit de necontrolat

Am acceptat cu adevarat faptul că nu pot controla problema consumului de alcool al altei persoane? Sunt dispus să fac un pas un plus şi şi să admit că nu pot controla pe nimeni în afara de persoana mea ?

Constientizez faptul că alcoolicul este un individ ? Realizez faptul că el are obisnuinte, modalitati proprii de reactie la evenimentele zilnice, ceea ce-l diferentiaza de mine şi de ceilati indivizi ?

Pot să cred că acesti indivizi au calitati pe care le-au mostenit sau care sunt rezultatul educatiei şi experientelor traite ?


Constientizez faptul că incercand să-l schimb nu fac altceva decât să-i cresc gradul de ostilitate şi să-i creez resentimente ?

Dacă constientizez toate acestea pot să-mi justific criticarea şi condamnarea lui ?

Voi incerca să-mi controlez resentimentele deoarece el refuza să fie sau să faca ceea ce vreau eu ?

Voi incerca să mă educ în sensul încetarii incercarilor de a-l schimba ?

Îmi voi aminti , ora de ora, în fiecare zi, că nu am putere asupra nimanui,

că nu pot să controla alta viata decât pe a mea.

Schimbandu-mă pe mine în bine, este singura soluţie pentru a gasi liniste şi pace.

Îmi voi reaminti mereu faptul că schimbandu-mi atitudinilor pot evita multe probleme.

PASUL 2

Credem că o Putere mai mare că a noastră ne poate aduce pe


drumul cel bun

Pot să admit faptul că multe din lucrurile pe care le-am spus sau le-am făcut în perioada în care soţia mea consuma alcool erau într-adevar anormale ?

Sunt dispus să recunosc că situaţia persoanei alcoolice cu dezamagirile, conflictele, frustrarile, problemele cu banii şi frica continua mi-au afectat echilibrul mintal ?

Pot accepta faptul că nu pot infrunta orice dificultate în mod competent şi cu intelepciune, bazandu-mă doar pe puterile mele. Sau încă mai cred că pot lua decizii corecte în orice problema ?

Îmi imaginez că nimeni altcineva nu se mai confrunta cu problemele unei căsnicii cu un partener alcoolic – adica cu lipsa sentimentelor de securitate, de tandrete, de iubire, admiratie ?

Strig de disperare deoarece mă simt prins într-o situtie capcana în care mă simt că un sclav ?

Pot să fiu convins de faptul că am nevoie de ajutor pentru a dobandi o gandire clara şi rationala ?

Accept faptul că am nevoie de ajutor în a-mi redobandi echilibrul mintal şi că nu pot realiza acest lucru fără ajutor ?


PASUL 3

Ia decizia de a veni trai în concordanta cu Dumnezeu.

Sunt pregatit să iau decizia de a renunţa la propriile orgolii şi de a-l lasa pe Dumnezeu să-mi conduca viata?

Pot să stau deoparte şi să nu mă amestec în deciziile altora, indiferent de consecinte ?

Sau mai incerc încă să rezolv de unul singur fiecare problema pe care o identific ?

Înţeleg faptul că doar viata mea pot s-o aduc sub indrumarea lui Dumnezeu ?

Pot să mă abtin să nu mai fac pe “Dumneazeu” în relaţiile cu ceilati şi să-i las să-şi gaseasca fiecare salvarea, aşa cum şi eu incerc s-o gasesc pe a mea ?Pot să mă controlez în sensul de a-mi struni impulsul de a prelua haturile problemelor, pentru a nu produce din nou confuzie şi disperare ?


Voi incerca să respect voinţa Domnului în toate actiunile care îi privesc pe ceilati şi în special pe alcoolicii aflati în suferinta ?

Am făcut totul cum am putut mai bine şi nu a fost destul.

Acum stiu că am nevoie de ajutor din partea unei Puteri mai mari că ale mele.

Stiu că acest ajutor asteapta doar că eu să-l accept, asteapta doar că eu să spun: “nu are importanta ce vreau eu, ci ceea ce vrei Tu” să se realizeze.

Odată ce am acceptat să-mi schimb viata şi o pot lasa pe mana lui Dumnezeu, stiu că trebuie să mă eliberez de frica faţă de ceea ce s-ar putea intampla, de rusinea şi de stanjeneala faţă de comportamentul celorlati.

În orice fac, voi incerca să reflect lumina şi inteleciunea care mă insotesc de când am început să urmez calea Domnului.

PASUL 4

Fa-ti fără teama o analiza şi un inventar moral

Recunoscand că nu sunt în întregime fără vina în aceasta situaţie nefericita, mă întreb:


Îmi este permis să am resentimente ?

Sunt o victima a auto-compatimirii, crescand artificial agonia prin amplificarea problemelor în mintea mea ?

Critic şi condamn ?

M-a simt obligat să mă dedicat sarcinilor mele ; serviciului, casei, familiei, propriei mele dezvoltari ?

Ma simt obligat să-mi asum şi responsabilitatile altei persoane, sau mi le asum pentru a face aceste persone de rusine şi pentru a arata ce martir sunt, sau pentru că mi-e rusine de dezaprobarea prietenilor, rudelor şi vecinilor.

Pedepsesc şi iau masuri repressive pentru “loviturile” primite, reale sau imaginare?

Îmi expun soţia dispretului celorlati ?

Trec uşor de la disperare, de la pierderea oricarei sperante, la atitudinea de tipul “la ce folos”?

Mint pentru un alcoolic cu scopul de a-i musamaliza faptele ?

Îmi descarc frustarile pe copii mei ?

Analizez mereu problemele alcoolicului în loc să le analizez pe ale mele ?


Pot să invat să-mi pastrez demnitatea ?

Zi de zi, incercam să ne corectam greşelile, stiind că doar gandind şi actionand singuri vom putea gasi o soluţie la problemele noastre.

PASUL 5

Recunoasterea greşelilor noastre în faţă lui Dumnezeu, şi a celorlati.

Stiu cât de importanta este recunoasterea greşelilor în confesiunile zilnice pe care le fac lui Dumnezeu şi a oamenilor de incredere, apropiati carora am incredera să le fac confesiuni ?

Stiind că nimeni nu este perfect, nu ar trebui să-mi fie şi mie uşor să realizez faptul că nici eu nu sunt perfect ?

Constientizez faptul că respectand acest Pas îmi voi putea recunoaste limitele şi le voi putea face faţă mai bine ?

Realizez că acest Pas este esential pentru perfectionarea mea personala de vreme ce mă face să constientizez faptul că recunoscandu-mi deficientele doar în faţă mea acest lucru îmi va


permite doar să-mi justific defectele şi fără să mă determine să fac nimic constructiv în legatura cu ele ?

Înţeleg că procesul de vindecare implica recunoasterea deschisa a vinovatiei ?

Procesul de perfectinare personala va fi influentat de toate problemele asupra carora nu am nici un control.

PASUL 6

Suntem în întregime pregatiti pentru că Dumnezeu să indrepte toate aceste

deficiente de caracter.

Nu ar trebui să realizez faptul că defectele de caracter sunt mai uşor eliminate prin inlocuirea lor cu trasaturi mai sanatoase ?

Nu ar trebui să realizez că Dumnezeu nu elimina un defect, lasand un “gol”, ci pentru a face loc pentru elemente conforme cu ideile sale : iubire, amabilitate, toleranta ?

Decat atunci când mă trezesc gandindu-mă critic la “ceva ce a făcut cineva”, nu ar trebui să mă plac mai mult dacă îmi controlez gandurile şi îl inlocuiesc pe acesta cu un gand de


admiratie faţă persoana respective pentru ceva bun legat de ea ?

Stiu în fundul sufletului că pot accepta ceea ce îmi ofera Dumnezeu doar dacă nu sunt blocat psihic într-o incercare de rezistenta inconstienta ?

Stiu faptul că expresia “pregatit în întregime” inseamna capitularea mea completa în faţă Lui ?

Pot să gresesc şi să nu realizez faptul că o asemenea capitulare nu este o slabiciune personala ci o forta care mă va ajuta să-mi consolidez curajul şi increderea ?

În umilinta capitularii noastre, vom putea vedea schimbarile pe care ni le aplica Dumnezeu.

Întreg progresul trebuie să porneasca de la un sambure de auto-apreciere care difera de sentimentul de mandrie cum difera ziua de noapte.

Realizez faptul că sentimental de indoiala şi ura faţă de mine sunt defecte de caracter care mă impiedica să evoluez.

PASUL 7


Umili, Ii cerem să ne elibereze de defecte.

Sunt cu adevarat pregatit să mă eliberez de defecte ?

Sau mă cramponez de unele, pe care le consider justificate în conjunctura actuala?

Stiu că acestea nu pot fi eliminate dacă nu sunt pregatit şi dacă mai am reserve ascunse sau chiar reserve pe care nu le constientizez. În aceste conditii nu pot fi pregatit pentru a primi ajutor în sensul realizarii scopului propus, şi anume pentru a avea o viata linistita, senina.

Am ajuns la un nivel de umilinta adevarata ?

Mi se pare doar că sunt pregatit sau îmi doresc cu ardoare, din suflet să fiu învăţat să traiesc în liniste ?

Recunosc faptul că linistea şi blandetea , după cum reiese din acest Pas, sunt instrumente cu o imensa forta în demersul de-mi schimba viata ?

Cad de repede pot să invat să le utilizez în folosul meu ?

Umilinta este, în fapt, o realizare a relaţiei noastre cu Puterea superioara.


PASUL 8

Fa o lista cu toate persoanle pe care le-ai ranit şi devino dornic să indrepti

raul făcut fiecaruia.

Pe masura ce recapitulam nedreptatile pe care le-am făcut altora, putem identifica deficiente pe care putem incerca să le corectam ? O tendinta spre critica? Obiceiul de a ne supara repede şi de a reactiona violent creand disensiuni ? Un temperament repezit care ne face să vorbim fără să ne gandim ce efect vor avea cuvintele noastre asupra celorlalti ?

Vad acest Pas că o declaratie a propriei mele responsabilitati, o sugestie a faptului că am devenit destul de puternic încât să mă pot revansa faţă de tot raul pe care l-am făcut celorlalti ?

Trebuie să vad acest lucru că pe o oportunitate de a face bine, să mă eliberez de toate sentimentele de vina care m-ar mai putea nelinistii ?

Nu sunt nerabdator să spun cu mandrie ‘ Mi-am indeplinit obligatiile” ?

Dacă dorinta de a repara greşelile trecute poate insemna atât de mult pentru mine şi pentru linistea mea mintala , de ce ezit ?


Sa-mi amintesc “ Vreau să-mi repar greşelile” şi în plus, sunt dispus să invat să fiu tolerant şi generos în modul în cum îi privesc pe ceilati şi să nu le neglijez sentimentele şi slabiciunile.


PASUL 9

Repara-ti greşelile faţă de ceilati în mod direct ori de câte ori este posibil,

cu exceptia cazurilor în care acest fapt i-ar jigni, i-ar ranii pe ei sau pe altii.

Cum pot să o iau de la capat dacă nu-mi insusesc termenul de “REGRET” cu actiunile şi cuvintele pe care le implica, şi dacă nu iau masuri pentru a indrepta greşelile trecutului.

Realizez cât de esentiala şi de utila îmi poate fi aceasta terapie de a scapa de sentimentele de vina pentru ranile produse celorlalti ?

Nu ar trebui să încep prin a repara greşelile faţă de cei apropiti, faţă de cei din familie şi în special faţă de persoana alcoolica, pentru nerabdarea, reprosurile şi criticile care au rezultat din isteria şi confuzia mea ?

Dacă m-am indepartat de prieteni şi de membrii familiei, nu este acesta momentul potrivit de a vindeca aceste rani prin începerea de contacte prietenoase fără reserve şi fără nici o incercare de a mai identifica a cui este vina pentru cele intamplate în trecut ?

Voi dobandi confortul şi linistea psihica prin umilinta şi recunoasterea tuturor greşelilor pe


care le-am făcut şi primind întreaga iertare pentru ele ?

Inainte de a începe să repar greşeli, mă voi asigura că m-am eliberat şi de ultimele resentimente ramase.

Trebuie să-mi amintesc de asemenea că scopul acestei actiuni de reparare a erorilor trecutului este de a-mi elibera mintea de nelinisti; nu este nevoie să reanalizez fiecare situaţie pentru a stabili a cui a fost vina.

PASUL 10

Continuam să ne inventariem greşelile şi să le recunoastem prompt

Am în fiecare o zi o lista cu lucruri pe care le-am spus sau le-am făcut şi pe care mi-as fi dorit să nu le fac ?

Am învăţat din aceste inventare zilnice că fiecare zi este mai buna decât cea care a trecut?


Incerc să evit să emit judecati bazate doar pe punctual meu de vedere, care s-ar putea să nu fie în întregime correct ?

Înţeleg că prin realizarea acestui inventar zilnic se înţelege inventarierea doar a actiunilor mele şi nu şi cele ale persoanei alcoolice sau ale altore ?

Îmi amintesc întotadeauna să includ în acest inventar personal lucruri bune legate de mine, (am ajutat pe cineva sau i-am iertat cuiva o greseala) ?

Atenția permanentă va fi un mic pret platit pentru regasirea linistii sufletesti .

În fiecare zi îmi iau un ragaz pentru reflectie şi recapitulare.

PASUL 11

Am cautat prin rugaciuni şi mediatii să-mi îmbunătăţesc relaţia, contactul cu Dumnezeu, rugandu-mă pentru realizare dorintei Sale în ceea ce priveste soarta noastră, şi pentru a avea puterea de a indeplini ceea ce-mi va

rezerva.


Ma indoiesc că rugaciunile şi meditatiile mă pot ajuta ?

Ma rog pentru lucruri, avantaje, pentru rezolvari concrete ale problemelor mele sau simplu, pentru afirmarea faptului că soarta mea este în mana Lui Dumnezeu.

Am descoperit că meditatiile pot să-mi releve soluţii pe care nici nu le-am visat deoarece mi-am deschis mintea inspiratiei ?

As putea vreodata să spun că rugaciunile şi meditatiile nu functioneaza deoarece ele nu au avut rezulatele scontate ?

Constientizez că aceasta “cunoastere a voii Domnului” o dabandim doar prîntr-un abandon absolut în mainile divinitatii ?

M-am rugat pentru că alcoolicul să renunţe la consumul de alcool şi am analizat greşelile sale fără că în toate acestea să implic şi necesitatea schimbarii mele ?

Execitiile spiriuale sugerate de Pasul 11 sunt o forta importanta în viata noastră.

Nu am timp să-mi analizez de fiecare data actiunile. Dacă mi-as analiza fiecare actiune, nelasand în voia sortii nimic, voi fii privat de un pretios ajutor din parte Fortei Superioare.


PASUL 12

Avand o trezire spirituala că urmarea acestor pasi, vom incerca să transmitem acest mesaj şi

altora şi să utilizam aceste principii în activitatea noastră zilnica.

Definesc trezirea spirituala că fiind rezultatul, adoptarii mele a valorilor spirituale?

Acest lucru inseamna pentru mine cresterea gradului de înţelegerea destinului meu, pe care îl voi infrunta singur?

M-am asteptat că aceasta trezire s-o dobandesc sub forma unei revelatii instantanee şi am fost dezamagit că lucrurile nu s-au intamplat aşa ?

Doresc să consolidez acesta trezire, să-i supraveghez evolutia şi să profit în fiecare zi de ea ?

Avand în vedere faptul că am devenit constient de faptul că am ceva de oferit celorlati, voi transmite acest mesaj celor care au nevoie ?

Constientizez faptul că ajutandu-i pe ceilati, mă pot ajuta chiar mai mult pe mine decât pe ei ? Aceasta “transmitere de mesaje”este o obligatie faţă de mine insumi?


Sa-mi amintesc în fiecare zi că în transmiterea mesajelor, ceea ce fac spune mai mult decât ce vorbesc.

Nu trebuie să diminuez eficienta ajutorului prin greseala de a-l transmite sub forma de sfaturi. Stiu că niciodată nu cunosc destule amanunte despre viata altcuiva pentru a putea să-i spun ce ar trebui să faca.


Gând Final

Cautarea noastră nu ar trebui să se axeze pe gasirea unei soluţii la o problema sau la gasirea unei cai de depasire a dificultăţilor noastre. Cautarea ar trebui să fie indreptata spre gasirea inspiratiei, a intuitiei, deşi nimeni nu stie ce poate face cu intuitia până nu o are. O parte importanta a conditiilor necesare pentru realizarea acestui obiectiv, este de a ne delimita de problemele şi nevoile noastre chiar şi de cele mai urgente şi dureroase şi să fim pregatiti să primim şi să actionam după noua perceptie. S-ar putea să para că are putina importanta pentru problemele şi nevoile noastre dar poate într-adevar identifica calea de urmat pentru eliberarea de probleme.

Robert. K. Greenleaf


dilema unui mariaj alcoolic

Documents