ALOFON(A) Varianta* combinatorie (pozitionala) sau libera (individuala) a unui fonem*. (Vezi si ALOMORF,-A). De ex., n romna: alofonele anteriorizate ale fonemelor vocalice /a, o, u/, prezente dupa

consoanele [Ic, g, c, g,] si dupa semivocalele [j, e] (variante pozitionale) sau alofonele

devocalizate* ale fonemelor vocalice, prezente facultativ, cu exceptia lui [i] n pozitie

finala: (variante libere).ALOMORF(A) Varianta* (sau realizare) a morfemului*; morfe- mul, ca unitate abstracta apartinnd

sistemului*, se realizeaza prin alomorfe, unitati concrete apartinnd planului vorbirii*.

Formele diferite ale alo- morfelor aceluiasi morfem au diverse explicatii: a) pot fi

conditionate fonetic, forma unui alomorf fiind determinata de particularitati fonetice ale

vecinatatilor (alomorfe fonetice); b) pot fi conditionate morfologic, un anumit alomorf fiind

selectat de o clasa larga de contexte a carei circumscriere se face n termeni morfologici (alomorfe

morfologice); c) nu are nici o

conditionare, aparnd fie ca realizare singulara, n cazul

formelor

flexionare neregulate*, fie ca realizare libera (vezi VARIANTA

LIBERA).Astfel,

la pluralul

substantivelor

neutre romnesti, n vecinatatea radicalului chibrit-,

alomorfele -e

si -uri

sunt,

n romna actuala, n variatie libera. Morfemul de gerunziu cunoaste, n romna,

urmatoarele

alomorfe:

cu -u

final si fara -u

final, determinate sintactic, dupa cum gerunziul

este

urmat sau nu de forme conjuncte* (vaznd vs.

vaznd.u-1);

-

alomorfele

morfologice

-nd

si

-ind,

determinate de clasa de flexiune a radicalului* (cnta -

cntnd,

dar citi -

citind);

-

n

cadrul

aceleiasi clase de flexiune, de ex.

pentru

conj. I, trei alomorfe

fonetice (-und,

din

p/ound,

realizat n conditiile unui radical

terminat n vocala rotunjita; -ind

din veghind,

ngenunchind,

speriind, realizat n conditiile unui radical terminat n consoana palatala sau

ntr-o

vocala, alta dect o si u; -nd

din cntnd, realizat n celelalte conditii fonetice).

1. Fonetica ~ Ramura a foneticii* care analizeaza si descrie proprietatile fizice ale sunetelor*

din perspectiva felului n care sunt percepute de catre receptor*. Este complementara cu

fonetica articulatorie*. Caracteristicile articulatorii si cele acustice ale unui sunet sunt

legate ntre ele, fara sa se poata stabili totusi o corespondenta de 1 : 1

nfonologie,fonemuleste unitatea de sunet fundamental din limbile vorbite care ajut la difereniereacuvintelorimorfemelor. Prin modificarea unui fonem al unui cuvnt, se genereaz fie un cuvnt inexistent dar perceput ca diferit de ctre vorbitorii limbii, fie un cuvnt cu alt sens. Fonemele nu snt sunetele ca atare, ci perceperea lor la nivel mental. Unui fonem i pot corespunde mai multe sunete fizice, pe care vorbitorii unei limbi date le percep ca fiind unul i acelai sunet. De exemplu, fonemul/h/din cuvintele romneti "har" i "hidr" este perceput ca fiind identic, dei n realitate n cele dou cazuri el se articuleaz n locuri complet diferite (laringe, respectivpalat). Manifestrile fonetice diferite ale unuia i aceluiai fonem se numescalofone.

FONETICA1. Nivel al structurii unei limbi, incluznd elementele fonice (sunete*, accent*, intonatie*

etc.) prin care aceasta se materializeaza. n raport cu fonologia*, fonetica este un domeniu al continuului* lingvistic si al variatiei. 2. Disciplina lingvistica al carei obiect l constituie

elementele fonice produse si receptate n procesul comunicarii* umane. Spre deosebire de

fonologie*, fonetica studiaza ntreaga diversitate a realizarilor concrete ale elementelor

fonetice dintr-o limba, independent de functia acestora n comunicare si de nivelul structural

la care apar (cuvnt, limita dintre cuvinte, propozitie, fraza etc.). Exista diferente de

rostire conditionate individual sau pozitional (vezi VARIANTA). Influente reciproce ntre sunete

se produc att n interiorul cuvintelor (vezi SCHIMBARE FONETICA), ct si ia granita dintre cuvinte.

Acestea din urma constituie clasa fenomenelor de fonetica sintactica, frecvente n limba vorbita: asimilari*, disimilari*, apocope*, afereze*, eliziuni* etc. (de ex., umj>ahar un

pahar, c/t_s-a dus cnd s-a dus, ca-n ca n, c-un cu un etc.). Sin. sandhi (n skr., legatura). n functie de perspectiva din care este efectuat studiul - cea a emiterii sau cea a

receptarii se distinge ntre fonetica articulatorie si acustica. Ambele tipuri de cercetare se

pot realiza cu ajutorul unor aparate (de nregistrare, reproducere, analiza etc.) si/sau al

experimentelor. Fonetica experimentala (instrumentala) a fost ntemeiata la sfrsitul sec. al

XlX-lea de abatele P. J. Rousselot si s-a dezvoltat pe masura progresului tehnic. Ca orice

disciplina lingvistica,

FONOLOGIE

206

fonetica poate fi generala sau a unei anumite limbi, comparata, descriptiva sau istorica.

L.I.R.FONOLOGIE 1. Nivel al structurii unei limbi incluznd elementele fonice segmentale* si suprasegmentale* cu

functie distinctiva. n raport cu fonetica, fonologia este domeniul unitatilor fonice discontinue

(discrete) si invariante*. Vezi si FONEM.2.

Disciplina

lingvistica studiind elementele

fonice

din perspectiva

functiei

acestora de a distinge semnificatii. Fonologia este o fonetica*

functionala.

Stabilirea identitatii sau a non-identitatii

functionale a elementelor care compun

fluxul

sonor se face utiliznd anumite criterii si proceduri,

diferite de la o scoala

lingvistica

la alia. Determinarea si explicarea acestora constituie obiectul fonologiei

generale,

n timp ce fonologia unei anumite limbi implica delimitarea si descrierea

inventarului

unitatilor

fonice invariante ocurente

n limba considerata, precum si

a trasaturilor

distributionale

care le caracterizeaza. Solutiile interpretative difera n functie de modelul de

analiza

utilizat. Cercetarile de fonologie sunt preponderent

sincronice, dar exista si cercetari

diacronice,

consacrate proceselor de fonologizare*,

defonologizare*, refonologizare*,

transfonologi-

zare*.

Pus n circulatie spre mijlocul secolului al XlX-lea,

termenul de

fonologie

a fost folosit o perioada

fie ca sinonim al termenului ,,foneticafie cu semnificatii

mai

putin clare. Semnificatia

actuala

s-a

impus n primele decenii ale acestui secol, o data cu

dezvoltarea

cercetarilor de tip structural.

nlingvistic,morfemuleste unitatea cea mai mic din structura unui cuvnt care poart o informaie. Morfemele se compun la rndul lor dinfoneme.

De exemplu, cuvntulnetiuteconinepatrumorfeme:

neexprim negaia,

tiuteste participiul verbuluia tii se formeaz la rndul lui din dou morfeme:

rdcinatii

desinena(u)t,

emarcheaz numrul plural pentru genul feminin sau neutru.

1.LEX'EM,lexeme,s.n. Cuvnt sau parte de cuvnt care serveste ca suport minimal al semnificaiei. - Din fr.lex`eme.Surs :DEX'98 (43602) -LauraGellner

2.lex'ems. n., pl.lex'emeSurs :DOR (257943) -siveco

3.LEX'EM ~en.1) Cuvnt sau parte de cuvnt care serveste ca suport minimal al semnificaiei; morfem lexical. 2) Unitate de baz a vocabularului care reprezint asocierea unuia sau a mai multor sensuri; cuvnt; unitate lexical. /