Download - ALOFON
ALOFON(A) Varianta* combinatorie (pozitionala) sau libera (individuala) a unui fonem*. (Vezi si ALOMORF,-A). De ex., n romna: alofonele anteriorizate ale fonemelor vocalice /a, o, u/, prezente dupa
consoanele [Ic, g, c, g,] si dupa semivocalele [j, e] (variante pozitionale) sau alofonele
devocalizate* ale fonemelor vocalice, prezente facultativ, cu exceptia lui [i] n pozitie
finala: (variante libere).ALOMORF(A) Varianta* (sau realizare) a morfemului*; morfe- mul, ca unitate abstracta apartinnd
sistemului*, se realizeaza prin alomorfe, unitati concrete apartinnd planului vorbirii*.
Formele diferite ale alo- morfelor aceluiasi morfem au diverse explicatii: a) pot fi
conditionate fonetic, forma unui alomorf fiind determinata de particularitati fonetice ale
vecinatatilor (alomorfe fonetice); b) pot fi conditionate morfologic, un anumit alomorf fiind
selectat de o clasa larga de contexte a carei circumscriere se face n termeni morfologici (alomorfe
morfologice); c) nu are nici o
conditionare, aparnd fie ca realizare singulara, n cazul
formelor
flexionare neregulate*, fie ca realizare libera (vezi VARIANTA
LIBERA).Astfel,
la pluralul
substantivelor
neutre romnesti, n vecinatatea radicalului chibrit-,
alomorfele -e
si -uri
sunt,
n romna actuala, n variatie libera. Morfemul de gerunziu cunoaste, n romna,
urmatoarele
alomorfe:
cu -u
final si fara -u
final, determinate sintactic, dupa cum gerunziul
este
urmat sau nu de forme conjuncte* (vaznd vs.
vaznd.u-1);
-
alomorfele
morfologice
-nd
si
-ind,
determinate de clasa de flexiune a radicalului* (cnta -
cntnd,
dar citi -
citind);
-
n
cadrul
aceleiasi clase de flexiune, de ex.
pentru
conj. I, trei alomorfe
fonetice (-und,
din
p/ound,
realizat n conditiile unui radical
terminat n vocala rotunjita; -ind
din veghind,
ngenunchind,
speriind, realizat n conditiile unui radical terminat n consoana palatala sau
ntr-o
vocala, alta dect o si u; -nd
din cntnd, realizat n celelalte conditii fonetice).
1. Fonetica ~ Ramura a foneticii* care analizeaza si descrie proprietatile fizice ale sunetelor*
din perspectiva felului n care sunt percepute de catre receptor*. Este complementara cu
fonetica articulatorie*. Caracteristicile articulatorii si cele acustice ale unui sunet sunt
legate ntre ele, fara sa se poata stabili totusi o corespondenta de 1 : 1
nfonologie,fonemuleste unitatea de sunet fundamental din limbile vorbite care ajut la difereniereacuvintelorimorfemelor. Prin modificarea unui fonem al unui cuvnt, se genereaz fie un cuvnt inexistent dar perceput ca diferit de ctre vorbitorii limbii, fie un cuvnt cu alt sens. Fonemele nu snt sunetele ca atare, ci perceperea lor la nivel mental. Unui fonem i pot corespunde mai multe sunete fizice, pe care vorbitorii unei limbi date le percep ca fiind unul i acelai sunet. De exemplu, fonemul/h/din cuvintele romneti "har" i "hidr" este perceput ca fiind identic, dei n realitate n cele dou cazuri el se articuleaz n locuri complet diferite (laringe, respectivpalat). Manifestrile fonetice diferite ale unuia i aceluiai fonem se numescalofone.
FONETICA1. Nivel al structurii unei limbi, incluznd elementele fonice (sunete*, accent*, intonatie*
etc.) prin care aceasta se materializeaza. n raport cu fonologia*, fonetica este un domeniu al continuului* lingvistic si al variatiei. 2. Disciplina lingvistica al carei obiect l constituie
elementele fonice produse si receptate n procesul comunicarii* umane. Spre deosebire de
fonologie*, fonetica studiaza ntreaga diversitate a realizarilor concrete ale elementelor
fonetice dintr-o limba, independent de functia acestora n comunicare si de nivelul structural
la care apar (cuvnt, limita dintre cuvinte, propozitie, fraza etc.). Exista diferente de
rostire conditionate individual sau pozitional (vezi VARIANTA). Influente reciproce ntre sunete
se produc att n interiorul cuvintelor (vezi SCHIMBARE FONETICA), ct si ia granita dintre cuvinte.
Acestea din urma constituie clasa fenomenelor de fonetica sintactica, frecvente n limba vorbita: asimilari*, disimilari*, apocope*, afereze*, eliziuni* etc. (de ex., umj>ahar un
pahar, c/t_s-a dus cnd s-a dus, ca-n ca n, c-un cu un etc.). Sin. sandhi (n skr., legatura). n functie de perspectiva din care este efectuat studiul - cea a emiterii sau cea a
receptarii se distinge ntre fonetica articulatorie si acustica. Ambele tipuri de cercetare se
pot realiza cu ajutorul unor aparate (de nregistrare, reproducere, analiza etc.) si/sau al
experimentelor. Fonetica experimentala (instrumentala) a fost ntemeiata la sfrsitul sec. al
XlX-lea de abatele P. J. Rousselot si s-a dezvoltat pe masura progresului tehnic. Ca orice
disciplina lingvistica,
FONOLOGIE
206
fonetica poate fi generala sau a unei anumite limbi, comparata, descriptiva sau istorica.
L.I.R.FONOLOGIE 1. Nivel al structurii unei limbi incluznd elementele fonice segmentale* si suprasegmentale* cu
functie distinctiva. n raport cu fonetica, fonologia este domeniul unitatilor fonice discontinue
(discrete) si invariante*. Vezi si FONEM.2.
Disciplina
lingvistica studiind elementele
fonice
din perspectiva
functiei
acestora de a distinge semnificatii. Fonologia este o fonetica*
functionala.
Stabilirea identitatii sau a non-identitatii
functionale a elementelor care compun
fluxul
sonor se face utiliznd anumite criterii si proceduri,
diferite de la o scoala
lingvistica
la alia. Determinarea si explicarea acestora constituie obiectul fonologiei
generale,
n timp ce fonologia unei anumite limbi implica delimitarea si descrierea
inventarului
unitatilor
fonice invariante ocurente
n limba considerata, precum si
a trasaturilor
distributionale
care le caracterizeaza. Solutiile interpretative difera n functie de modelul de
analiza
utilizat. Cercetarile de fonologie sunt preponderent
sincronice, dar exista si cercetari
diacronice,
consacrate proceselor de fonologizare*,
defonologizare*, refonologizare*,
transfonologi-
zare*.
Pus n circulatie spre mijlocul secolului al XlX-lea,
termenul de
fonologie
a fost folosit o perioada
fie ca sinonim al termenului ,,foneticafie cu semnificatii
mai
putin clare. Semnificatia
actuala
s-a
impus n primele decenii ale acestui secol, o data cu
dezvoltarea
cercetarilor de tip structural.
nlingvistic,morfemuleste unitatea cea mai mic din structura unui cuvnt care poart o informaie. Morfemele se compun la rndul lor dinfoneme.
De exemplu, cuvntulnetiuteconinepatrumorfeme:
neexprim negaia,
tiuteste participiul verbuluia tii se formeaz la rndul lui din dou morfeme:
rdcinatii
desinena(u)t,
emarcheaz numrul plural pentru genul feminin sau neutru.
1.LEX'EM,lexeme,s.n. Cuvnt sau parte de cuvnt care serveste ca suport minimal al semnificaiei. - Din fr.lex`eme.Surs :DEX'98 (43602) -LauraGellner
2.lex'ems. n., pl.lex'emeSurs :DOR (257943) -siveco
3.LEX'EM ~en.1) Cuvnt sau parte de cuvnt care serveste ca suport minimal al semnificaiei; morfem lexical. 2) Unitate de baz a vocabularului care reprezint asocierea unuia sau a mai multor sensuri; cuvnt; unitate lexical. /