Capitolul I: Adopţia – Istoric legislativ, definiţie, reglementări, principii

Secţiunea I Istoric legislativ

O dată cu autonomizarea dreptului familiei prin deprinderea sa ca ramură din dreptul

civil, reglementarea adopţiei a fost preluată de Codul familiei în capitolul III al titlului II, denumit

“Înfierea”.

Prin noua reglementare, termenul de adopţie era înlocuit cu acela de înfiere, iar

încuviinţarea încheierii ei revenea autorităţii tutelare care emitea în acest sens o decizie

administrativă.

Includerea adopţiei în Codul familiei era justificată, în afara apartenenţei ei la dreptul

familiei, şi de necesitatea existenţei unei corelări între normele privitoare la adopţie şi cele care

reglementează alte instituţii din această ramură, anume: filiaţia, obligaţia de întreţinere etc. şi care

sunt cuprinse în acelaşi cod.

Ulterior, atât datorită evoluţiei legislative, cât şi nevoii practice de a proteja în mod

deosebit ce urmează a fi adoptat, acestei instituţii i-au fost consacrate acte normative speciale.

Mai întâi, Legea nr. 11/1990 privind incuviinţarea adopţiei a revizuit acest domeniu, fără

insă a modifica esenţial structura reglementării din Codul familiei, decât în ceea ce priveşte

adopţia internaţională.

Legea nr. 11/1990 a fost modificată succesiv prin Legea nr. 48/1991, care a înlocuit

termenul de înfiere din Codul familiei şi din alte acte normative, cu cel de adopţie, precum şi prin

Legea nr 65/1995.1

Analiza cronologică a procesului legislativ în România, după 1990, privind adopţia , se

prezintă de următoarea manieră:

Dacă urmărim retrospectiv evoluţia instituţiei adopţiei din punct de vedere legislativ,

putem arăta că această instituţie a fost reglementată mai întâi prin Legea nr.11/1990, pentru

încuviinţarea înfierii, completată prin Legea nr. 48/1991, privind completarea şi modificarea unor

dispoziţii legale privind înfierea H. G. nr. 63/1991, a instituit Comitetul român pentru adopţii.

Prin Legea nr. 84/1994 s-a ratificat convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia

adopţiei internaţionale, încheiate la Haga la 29 mai 1993. Prin H.G. nr. 502/1997 s-a reglementat

organizarea şi funcţionarea Comitetului Român pentru Adopţii, iar prin H.G. 245/1997 s-au

1 I.P. Filipescu, Filipescu I. Andrei,– Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a revăzută si completată, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2006 ,pag. 12

1

stabilit criteriile de autorizare a organismelor private care desfăşoară activităţi în domeniu

protecţiei copilului prin adopţie. Legea nr.87/1998 a aprobat O.U.G. nr. 25/1997 privind adopţia

care se aplică şi în prezent. In anul 2001 prin Legea nr. 252 s-a aprobat O.U.G. privind înfiinţarea

Autorităţii naţionale pentru protecţia copilului şi adopţiei, apoi din anul 2001 până în prezent au

fost elaborate mai multe hotărâri de Guvern cu privire la adopţiile internaţionale.

La data de 21 iunie 2004 a fost adoptată Legea nr. 273 privind regimul juridic a adopţiei

care abrogă O.U.G. nr. 25/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr.87/1998, care intră în

vigoare la 1 ianuarie 2005, cu excepţia unor prevederi de la articolul 43, 67, 69, 77, care au intrat

în vigoare la data publicării legii.

Secţiunea a II-a Definiţia adopţiei

a) Adopţia potrivit reglementării anterioare de O.U.G. nr. 25/19971 era actul juridic în

temeiul căruia se stabileau raporturi de rudenie pe de o parte, între adoptat2 si descendenţii săi, şi

adoptator ori adoptatori şi rudele acestuia, pe de altă parte, asemănătoare acelora care existau

între rudele fireşti.

Raporturile dintre adoptat si adoptator erau identice cu raporturile dintre părinte şi copil.

În cazul adopţiei, încetau raporturile de rudenie între adoptat şi descendenţii săi, pe de o

parte şi rudele sale fireşti pe de altă parte. Totuşi se menţinea impedimentul la căsătorie pentru

rudenie.

Între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte şi adoptator şi rudele sale, pe de altă parte,

se stabileau raporturi de rudenie.

Sintetizând principiile legislative3 în această materie, doctrina conferă noţiunii de adopţie

o triplă accepţiune, respectiv: de act juridic, de raport juridic şi de instituţie juridică. Astfel:

Ca act juridic, noţiunea de adopţie desemnează acordul de voinţă al părţilor care participă

la încheierea sa şi care, încuviinţat de instanţă judecătorească, dă naştere raportului juridic de

adopţie;

1 O.U.G. nr. 25/1997 din 9.06.1997 cu privire la adopţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 120 din 12.06.1997.Actul a intrat în vigoare la data de 12 iunie 1997 şi a fost abrogat de Legea nr. 273/2004 la data de 1 ianuarie 20052 Prin «adoptat » urmează să înţelegem persoana care a fost sau urmează să fie adoptată – art. 3 lit. a) din Legea nr. 273/20043 I.P. Filipescu, Filipescu I. Andrei,– Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a revăzută si completată, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2006

2

Ca raport juridic, adopţia constă în legătura de rudenie pe care o creează între adoptat şi

descendenţii săi pe de o parte, şi între adoptator şi rudele sale, pe de altă parte;

Ca instituţie juridică, adopţia desemnează totalitatea normelor juridice care reglementează

condiţiile privind naşterea, efectele, nulitatea şi desfacerea ei.

Însumând cele trei laturi ale noţiunii, putem defini adopţia ca fiind actul juridic prin care

se stabilesc relaţii de rudenie, asemănătoare rudeniei fireşti, între adoptat si descendenţii săi, pe

de o parte, şi între adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte.

b) Reglementarea actuală a acestei instituţii potrivit Legii 273/20041 păstrează în cea mai

mare parte, dispoziţiile reglementării anterioare.

Pe bună dreptate s-a susţinut că adopţia se face numai dacă este în interesul adoptatului,

iar nu în sensul că s-ar face exclusiv în interesul acestuia. Prin adopţie se urmăreşte satisfacerea

dorinţei adoptatorilor de a fi părinţi şi de a simţi în jurul lor o atmosferă de familie.2

Definiţie- adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între

adoptator si adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului ( art.1 din

Legea nr. 273/2004 ).3

Sectiunea a III-a Reglementarea legală

Astăzi, adopţia este consacrată, chiar încurajată ca fenomen, în mai toate legislaţiile.

Datele istorice relevă faptul că adopţia, departe de a fi o invenţie a epocii moderne, a fost

cunoscută şi acceptată de mai toate popoarele antice; în societatea romană, adopţia era soluţia

convenabilă pentru persoana fără descendenţi legitimi de a primi în familia sa copiii, care astfel

dobândeau numele adoptatorului, continuau cultul strămoşilor săi şi veneau la moştenirea

părintelui adoptiv la fel ca un copil legitim.

Adopţia era de asemenea cunoscută în vechiul drept românesc, sub denumirea de

“înfilială”; potrivit Codului Caragea, “facerea de fii de suflet este dar spre mântuirea celor ce nu

au copii” (art 1 partea a IV-a capitolul 5).4

1 Legea 273/2004 – Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.557 din 23/06/2004 privind regimul juridic al adopţiei .2 A. Ionaşcu, M. Mureşan, N. Costin, V. Ursa – Filiaţia şi ocrotirea minorului, pag 107;M. Banciu- Dreptul familiei, Ed. Argonaut, pag. 230.3 Apărută în M. Of. 557 din 23 iunie 2004 şi Dan Lupaşcu , op. cit., pag 122.4 Emese Florian - Dreptul familiei, Ediţia 2, Editura C.H.Beck, pag.480

3

Anul 1990 a marcat începutul reformei în domeniul adopţiei.Legea nr. 11/1990 privind

încuviinţarea adopţiei a “ajustat” unele din prevederile Codului familiei, pentru ca Ordonanţa de

urgenţă nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei să dispună abrogarea tuturor

dispoziţiilor anterioare şi instituirea unui cadru juridic nou şi unitar, în concordanţă cu

documentele internaţionale la care România este parte. In fine, în scopul armonizării legislaţiei

interne cu reglementările şi practicile internaţionale în domeniu, a fost adoptată Legea nr.

273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005, dată la care

reglementările anterioare, precum şi orice dispoziţie contrară sunt abrogate. Normele

metodologice pentru punerea în aplicare a noii legi a fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.

1435/2004. Recent, Ordonanţa de urgenţă nr. 102/2008 a modificat şi completat Legea nr.

273/2004, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2008, prin care au fost declarate

neconstituţionale prevederile1 din Legea privind regimul juridic al adopţiei.

Potrivit definiţiei legale, “adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de

filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legătura de rudenie între adoptat şi rudele

adoptatorului”(art.1 din Legea nr. 273/2004).

Secţiunea a IV-a Principiile adopţiei

Instituţia adopţiei- potrivit noii legislaţii- este diriguită de anumite principii care trebuiesc

respectate obligatoriu în cursul procedurii adopţiei:

a) principiul interesului superior al minorului.

Acest principiu a fost preluat din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii,

ratificată de ţara noastră prin Legea nr. 15/1993, care la art.8 alin. 12 prevede că adopţia se face în

interesul copilului, precum şi din Convenţia asupra protecţiei copilului şi cooperării în materia

1 Potrivit art. 35 alin. (2) lit. i) teza I din Legea nr. 273/2004 - (2) Cererea de încuviinţare a adopţiei este însoţită de următoarele acte: i) documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, în măsura în care nu s-a pronunţat anterior o hotărâre judecătorească de încuviinţare a deschiderii procedurii adopţiei interne a copilului; şi conform art. 63 alin. (3) şi (4) - (3) Judecarea cererilor de încredinţare a copilului în vederea adopţiei interne, precum şi a celor de încuviintare a adopţiei se face cu citarea direcţiei în a cărei raza teritorială se află domiciliul copilului, a direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare şi a persoanei sau familiei adoptatoare; (4) Judecarea cererilor de incuviintare a adoptiei internationale se face cu citarea directiei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul copilului, al persoanei sau familiei adoptatoare, precum si a Oficiului.2 Conform [art.8 alin.(1)] din Legea nr. 15/1993(pentru aderarea României la Convenţia europeană în materia adopţiei de copii) - Autoritatea competenta nu va pronunta o adoptie decit daca si-a format convingerea ca adoptia va fi in interesul copilului.

4

adopţiei internaţionale, ratificată de ţara noastră prin Legea nr. 84/1994, unde la art.1, lit.a se

prevede că adopţia se incheie în interesul superior al copilului. Acest principiu îl regăsim şi în

Constituţia României la art. 45 precum şi la art.1 din Codul familiei.1

b) principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial.

In art. 44 din Constituţie se arată că familia se întemeiază pe căsătoria liberă consimţită

între soţi pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor creşterea, educaţia şi

instruirea copiilor. Prin familie - conform Legii nr.273/2004 - se înţeleg părinţii şi copiii aflaţi în

întreţinerea acestora, iar familia adoptatoare este formată din soţul şi soţia care au adoptat şi

doresc să adopte în condiţiile legii. Familia oferă cadrul optim pentru formarea personalităţii

copilului şi alături de şcoală, contribuie la pregătirea profesională a acestuia. O familie

organizată, consolidată animată de o morală sanatoasă constituie mediul formării - din punct de

vedere spiritual - a copilului.

c) principiul continuităţii în educarea copilului ţinându-se seama de originea sa etică,

culturală şi lingvistică.

Este de dorit ca ori de câte ori se încuviinţează cererea de adopţie, instanţa de judecată să

constate o compatibilitate multiplă, între familia adoptatoare şi adoptat. Pe primul plan trebuie să

se regăsească elementul etic dar în acelaşi timp cel cultural şi lingvistic. Această comuniune de

etnie şi de limbă creează premizele unei adoptări mai rapide a minorului în familia adoptatoare,

garanţie a naşterii unor sentimente reciproce de afecţiune, preţuire şi dragoste. Plasarea minorului

într-o familie de etnie diferită, cu o cultură diferită poate creea traumatisme - în unele situaţii de

nerecuperat toată viaţa - pentru adoptat, ceea ce ar înfrânge scopul realizării adopţiei, şi anume

efectuarea acesteia în interesul superior al copilului.

d) principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu

vârsta şi gradul său de maturitate.

Adopţia este un act solemn, ceea ce constituie şi un caracter general al acestuia, care

rezultă din următoarele împrejurări: consimţământul necesar în vederea adopţiei se poate da

numai în formă autentică; adopţia se încuviinţează numai de către instanţa judecătorescă

competentă iar la încuviinţarea acestuia trebuie să se prezinte o anchetă socială din partea

autorităţii tutelare competente şi un atestat elaborate de comisia pentru protecţia copilului. Pentru

valabilitatea adopţiei în situaţia copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, trebuie să existe

consimţământul valid al acestuia (art. 11 si 17 din lege). Pentru a-şi manifesta consimţământul,

copilul va fi informat şi sfătuit, ţinându-se seama de vârsta şi maturitatea sa, în special asupra

1 I. P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. All, pag.404, 405

5

consecinţelor adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie. Această întalnire între

reprezentanţii Direcţiei de asistenţă socială şi protecţia copilului şi copil, este deosebit de

importantă deoarece prin art. 17 alin. 3 din lege, discuţiile vor fi sintetizate, sens în care se va

întocmi un raport, care va fi înaintat instanţei de judecată.

Potrivit art. 64 din lege, la judecătoria cererii referitoare la deschiderea procedurii adopţiei

interne a copilului, precum şi a cererii de încredinţare în vederea adopţiei, ascultarea copilului

care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, iar la încuviinţarea adopţiei copilului, care a

împlinit vârsta de 10 ani i se va solicita acestuia consimţământul.1 Opinia copilului exprimată la

judecătoria cererilor prevăzute de lege privind regimul juridic al adopţiei va fi luată în

considerare şi i se va acorda importanţa cuvenită, avându-se în vedere vârsta şi gradul acestuia de

maturitate.

Pe tot parcursul procedurii de adopţie, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază

copilul este obligată să ofere acestuia informaţii şi explicaţii clare şi complete, potrivit vârstei şi

gradului său de maturitate, referitoare la etapele şi durata procesului de adopţie, la efectele

acestuia, precum si la adoptator sau familia adoptatoare şi rudele acestora.

e) principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei.

Procedura privind realizarea şi încuviinţarea adopţiei este o procedură necontencioasă, dar

care se realizează cu citarea părţilor interesate. Toate actele procedurale trebuie să se realizeze în

termene rezonabile de manieră ca hotărârea judecătorească să fie pronunţată în condiţii de

celeritate. Orice perioadă de provizorat pentru copil - în ce priveşte incredinţarea sa, persoanele

însărcinate cu drepturile şi îndatoriile privind ocrotirea părintească - poate cauza trauma pentru

minori.

f) principiul confidenţialităţii ; In cadrul acestui principiu, se impune adoptarea de

urgenţă a unei reglementări ( O.U.G. nr. 102/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.

273/2004 privind regimul juridic al adopţiei) care să asigure desfăşurarea procedurilor de adopţie,

în toate etapele sale, cu asigurarea tuturor garanţiilor, inclusiv a celor procedurale, pentru

respectarea interesului copilului şi a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, precum şi

pentru protecţia datelor cu caracter personal. In cadrul art.2, după litera e) se introduce o nouă

literă, litera f)2 care face legătura cu principiul confidenţialităţii.

1 M. Rusu, Protecţia juridică a minorului, Ed. Rosseti, Bucureşti, 2005,pag 892 Art. 2 lit f) conform O.U.G nr. 102/2008 modificată şi completată - principiul confidenţialităţii în ceea ce priveşte datele de identificare ale adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum şi în ceea ce priveşte identitatea părinţilor fireşti.

6

Capitolul II: Cerinţele încheierii adopţiei

Secţiunea I Condiţiile de fond ale adopţiei

7

1.1. In condiţiile reglementării anterioare O.U.G 25/1997

1.1.1.Consimţământul Potrivit O.U.G. 25/1997, la adopţie trebuie să-şi exprime consimţământul cei care adoptă,

soţul acestuia, părinţii fireşti ai adoptatului şi adoptatul, dacă a împlinit vârsta de 10 (art. 7 si 8 ).

Adopţia se realizează numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului,

reprezentând nu doar o condiţie ci şi un principiu fundamental, consacrat atât în actele

internaţionale, cât şi în legislaţia internă.

Nerespectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de O.U.G. nr. 25/1997, conduce

la respingerea cererii de adopţie.1

a)Consimţământul adoptatorului.

O.U.G. nr 25/1997 prevede că adopţia poate fi încheiată de o persoană sau de o familie,

respectiv de doi soţi, caz în care ambii vor fi denumiţi adoptatori.

O persoană, chiar căsătorită, poate încheia singură actul juridic al adopţiei, numai ea devenind

adoptator.

Conform art.7 alin (1) lit d) si art. 5 alin (1) din O.U.G. 25/1997, consimţământul

adoptatorului trebuie sa fie al unei persoane cu capacitate deplină de exerciţiu şi să fie neviciat.

Aşadar, minorul necăsătorit şi persoana pusă sub interdicţie nu pot exprima un consimţământ

valabil la adopţie ( art.8 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 117 C.fam.).

In legătură cu alienatul sau debilul mintal s-au exprimat două pareri, opuse în literatura

juridică.2

Intr-o primă opinie, s-a susţinut că aceste persoane pot exprima în perioadele de luciditate

un consimţământ valabil la adopţie, la fel ca la încheierea oricărui act juridic. In sprijinul acestei

idei s-a susţinut că legislaţia, Codul familiei şi în prezent O.U.G. nr. 25/1997, nu cuprinde vreo

dispoziţie derogatorie de la dreptul comun, aşa cum prevede bunăoară în cazul încheierii

căsătoriei (art. 9 C.fam).

Intr-o a doua opinie, la care ne raliem, s-a susţinut că alienatul şi debilul mintal, nepuşi

sub interdicţie, nu pot exprima un consimţământ valabil pentru adopţie, intrucât aceste persoane

nu pot realiza finalitatea adopţiei, care este creşterea şi educarea celui adoptat, deci adopţia nu ar

fi în înteresul acestuia din urmă.

1 Trib.mun.Bucureşti, Secţ. A IV-a civ., sentinţa civ. Nr. 145 din 13 februarie 2004, irevocabilă prin dec.civ. nr. 321 din 26 martie 2004 2 I.P. Filipescu, Filipescu I. Andrei,– Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a revăzută si completată, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2006 ,pag.176

8

In plus art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr 25/19971 prevede că nu pot adopta decât persoanele sau

familiile care prezintă condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare asigurării dezvoltării

armonioase a copilului, iar alin.(2) prevede că persoana sau familia pot adopta, dacă sunt apte să

adopte. Din aceste dispoziţii rezultă suficient de clar că debilul sau alienatul mintal, chiar nepuşi

sub interdicţie nu au aptitudinea de a adopta, ei neprezentând garanţiile morale necesare realizării

interesului superior al adoptatului.

Consimţământul la adopţie trebuie exprimat în formă autentică (art. 7 alin. (1) lit a) şi art.

12 alin. (5) lit.d)] de persoana sau familia care doreşte să adopte. In declaraţia de consimţământ

persoana sau familia trebuie să precizeze că a luat cunoştinţă de starea de sănătate a copilului.

Până la modificarea reglementărilor privind adopţia, doctrina şi practica au susţinut că nu

este necesar consimţământul scris al adoptatorului, el putându-l exprima şi oral în faţa organului

competent, caz în care era necesar să se facă menţiune în decizia de încuviinţare a adopţiei.

b)Consimţământul soţului adoptatorului [art.4 alin. (2)]

Primul alineat din cadrul art. 42, prevede ca dispoziţie de principiu, că adopţia unui copil

de către mai multe persoane este interzisă, însă, prin derogare, ea este îngăduită în cazul în care

se face de către soţ şi soţie, simultan sau succesiv. In acest caz, ambii soţi exprimă în condiţiile

precizate de mai sus, consimţământul lor ca adoptator.

Este însă posibilă şi situaţia vizată de art 4 alin(2)3 ca numai unul dintre soţi să aibă

calitatea de adoptator. In acest caz, legea cere, ca o condiţie de fond pentru încheierea adopţiei şi

consimţământul celuilalt soţ, care nu devine prin aceasta adoptator. Pentru consimţământul

soţului persoanei care doreşte să adopte nu sunt prevăzute condiţii speciale de formă, deci acesta

nu trebuie exprimat în formă autentică. Totuşi, el nu poate fi înlocuit prin autorizaţia autorităţii

tutelare sau a instanţei judecătoreşti.

Justificarea acestei condiţii de fond se găseşte tot în finalitatea adopţiei, respectiv normala

dezvoltare şi interesul adoptatului. Acesta trebuie să se integreze în noua sa familie şi de aceea

este necesar ca soţul adoptatorului să consimtă la adopţie.

Prin excepţie, consimţământul celuilalt soţ nu este cerut în caz în care acesta este în

imposibilitatea de a-şi exprima voinţa.4 Datorită formulării largi a testului legal, trebuie incluse în

1 Conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.25/1997 - Nu pot adopta decât persoanele sau familiile care prezintă condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului2 Potrivit [art.4 alin. (1)] din O.U.G. nr. 25/1997 - Adopţia unui copil de către mai multe persoane este interzisă, cu excepţia cazului în care ea se face de către soţ şi soţie, simultan sau succesiv3 Potrivit art 4 alin(2) din O.U.G. nr. 25/1997 - Dacă persoana care doreşte să adopte este căsătorită, va fi necesar şi consimţământul celuilalt soţ, cu excepţia cazurilor în care acesta este în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa.4 Adrian Pricopi – Dreptul Familiei, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2004, pag. 58

9

această ipoteză atât cazurile în care soţul celui ce doreşte să adopte este juridic incapabil să-şi

exprime valabil consimţământul, cât şi situaţiile de fapt care-l pun în imposibilitatea absolută de

a-şi exprima voinţa. Astfel nu-şi poate exprima consimţământul soţul care a fost pus sub

interdicţie sau este decăzut din drepturile părinteşti, dar şi cel care este dispărut, chiar dacă

această stare nu a fost contestată printr-o hotărâre judecătorească.

c)Consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat [art.7 alin (2),(3) şi art. 8]

Pentru încheierea valabilă a adopţiei ambii părinţi fireşti ai copilului ce urmează a fi

adoptat trebuie să-şi exprime consimţământul în acest sens, chiar şi atunci când aceştia sunt

divorţaţi sau copilul a fost încredinţat unei a treia persoane sau unei familii, în condiţiile art. 42

C. fam. ( când, la divorţ, copilul nu a fost încredinţat unuia dintre părinţi)

In cazul în care numai unul dintre părinţi este de accord cu adopţia, iar celălalt se opune,

adopţia nu se poate încheia.

Dezacordul dintre părinţi în această privinţă nu poate fi soluţionat nici de către instanţa de

judecată, nici de către autoritatea tutelară, întrucât în caz contrar, părintele care nu a consimţit la

adopţie ar fi tratat ca părintele decăzut din drepturile părinteşti, ceea ce este inadmisibil. In plus,

Codul familiei, reglementează expres cazurile în care instanţa de judecată sau autoritatea tutelară

decide atunci când părinţii nu sunt de acord iar această situaţie nu a fost prevăzută nici în

perioada în care adopţia era reglementată printr-un capitol al Codului familiei.

In literatura juridică1 s-a propus modificarea legii, în sensul de a da dreptul instanţelor de

judecată să aprecieze şi să încuviinţeze adopţia, atunci când aceasta este în interesul copilului, iar

părintele firesc nu consimte în mod abuziv.

Chiar părintele minor, în cazul din afara căsătoriei, poate să-şi exprime valabil

consimţământul de adopţie, nefiind nevoie să fie reprezentat dacă este sub 14 ani sau încuviinţat

în prealabil dacă depăşeşte această vârstă. S-a argumentat această solutie prin aceea că părintele

este titularul ocrotirii părinteşti, iar autoritatea tutelară (în prezent instantă judecătorească) va

încuviinţa sau nu adopţia în funcţie de faptul dacă acesta este sau nu în interesul celui care

urmează să fie adoptat. Consimţământul părinţilor fireşti trebuie exprimat în formă autentică .2

Consimţământul părinţilor poate fi exprimat numai după trecerea unui termen de 45 de

zile de la naşterea copilului şi poate fi revocat de aceştia în termen de 30 de zile de la data

1 I.P. Filipescu, Tratat[…], op.cit.,pag 4112 Conform [art. 7 alin (1) lit a)] din O.U.G. nr.25/1997 - consimţământul, exprimat în formă autentică, al părinţilor sau, după caz, al părintelui la adopţia copilului de către o persoană sau familie propusă de Comisia pentru protecţia copilului;

10

înscrisului autentic prin care a fost exprimat. După expirarea acestui termen, consimţământul

părintelui devine irevocabil.1

Conform art. 7 alin (3), pentru încheierea adopţiei este suficient consimţământul unuia

dintre părinţii fireşti, atunci când celălalt a fost decăzut din drepturile părinteşti, este decedat,

necunoscut, pus sub interdicţie, declarat judecătoreşte mort sau dispărut.

Alin.(2) al aceluiaşi articol prevede că nu este necesar consimţământul părinţilor fireşti

atunci când aceştia sunt decăzuţi din drepturile părinteşti, decedaţi, puşi sub interdicţie, declaraţi

judecătoreşte morţi, necunoscuţi sau se află în orice situaţie care determină imposibilitatea de a-şi

manifesta voinţa.

Aceste două alineate ale art. 7 prezintă nejustificate deosebiri de redactare. Astfel, unul se

referă la declararea părintelui mort sau dispărut prin hotărâre judecătorească, celălalt doar la

declararea morţii, apoi doar în alineatul (2) se prevede şi orice situaţie în care determină

imposibilitatea de a-şi exprima voinţa.

Textul legal prevede, de asemenea că nu este necesar consimţământul părinţilor fireşti

atunci când copilul este declarat judecătoreşte abandonat,prin hotărâre judecătorescă rămasă

definitivă, întrucât, în acest caz se sancţionează atitudinea pasivă a părinţilor care nu s-au

interesat de copil timp de peste 6 luni.

O situaţie deosebită există în cazul în care copilul ce urmează a fi adoptat este lipsit de

ocrotirea părintească. Când acest copil a fost pus sub tutelă, tutorele este cel care va consimţi la

adopţie, întrucât el exercită drepturile şi îndatoririle părinteşti. Dacă tutela nu a fost încă

instituită, fie se va proceda la instituirea ei, pentru ca apoi tutorele să-şi exprime consimţământul,

fie se va încuviinţa adopţia fără să se mai instituie tutela.

d)Consimţământul celui ce urmează a fi adoptat

Acest consimţământ se cere potrivit legii [art. 7, alin. (1), lit. c) şi art. 18, lit. d)], dacă

minorul a împlinit vârsta de 10 ani, vârstă la care se apreciază că el este în masură să judece dacă

adopţia este în interesul său sau nu.2

Art. 18 lit. (d) al ordonanţei prevede că acest consimţământ “va fi cerut în instanţă” şi

înseamnă o simplă ascultare a minorului.3

In doctrină s-a susţinut că acest consimţământ ar putea fi exprimat şi printr-un înscris

autentic, anterior sesizării instanţei de judecată.

1 I.P. Filipescu, Filipescu I. Andrei-Tratat[…] ,op cit.,pag 1782 Maria Banciu, Dreptul familiei. Teorie si practică. Cluj-Napoca, Editura Agronaut, 1998, p.2293 Conform art.18 lit.(d) din O.U.G. nr. 25/1997 - Consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani va fi cerut în instanţă.

11

In ceea ce ne priveşte considerăm că textul legal la care am făcut referire cuprinde o

dispoziţie imperativă ce nu suportă interpretare. Ca atare, consimţământul copilului care a

împlinit vârsta de 10 ani va fi cerut în instanţă, el neputând fi suplinit prin înscrisuri anterioare,

chiar autentice.

In acelaşi sens, în literatura juridică s-a arătat că este vorba despre o capacitate specială,

instituită de lege în favoarea minorului care a împlinit 10 ani, consimţământul acestuia având o

puternică semnificaţie afectivă. Luarea consimţământului minorului de către instanţa de judecată,

în mod nemijlocit, reprezintă încă o garanţie oferită de lege că interesul minorului va fi corect

apreciat. In plus, se creează premisele unei mai bune cunoaşteri a stării de fapt şi a situaţiei

copilului.

1.1.2. Capacitatea deplină de exerciţiu a adoptatorului sau a familiei (a celor doi soţi) care adoptă

Necesitatea îndeplinirii acestei condiţii rezultă din prevederile art. 5 alin (2) care arată că

nu pot adopta decât persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu, dar şi din cerinţa legală ca

adoptatorul să exprime un consimţământ valabil la adopţie.

Persoana care are capacitate deplină de exerciţiu poate adopta, indiferent dacă este

căsătorită sau nu şi indiferent dacă are sau nu alţi copii. De asemenea, nu există nici o restricţie în

ceea ce priveşte sexul, naţionalitatea sau rasa adoptatorului.1

1.1.3. Adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul [ art.5 alin.(1)]

Legea nu cere decât ca persoanele care adoptă să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă

decât cei pe care doresc să îi adopte. Nu se cere însă ca adoptatorul să aibă o anumită vârstă după

majorat şi nici nu este prevăzută o vârstă maximă a adoptatorului.

Art. 5 alin.(2) prevede însă că, pentru motive temeinice, instanţa judecătorească va putea

încuviinţa adopţia, chiar dacă diferenţa de vârstă între adoptat şi adoptatori este mai mică de 18

ani.

In literatura juridică se apreciază că nu se va putea încuviinţa adopţia dacă între adoptator

şi adoptat nu există nici o diferenţă de vârstă şi nici atunci când diferenţa de vârstă este mai mică.

1 I.P. Filipescu, Filipescu I. Andrei-Tratat[…] ,op cit.,pag 179

12

1.1.4. Cel ce urmează a fi adoptat să nu fi dobândit capacitatea deplină de exerciţiu

Aşa cum dispune art. 2 alin (1) al O.U.G. nr. 25/1997, “copilul poate fi adoptat până la

dobândirea capacităţii depline de exerciţiu”.

Capacitatea deplină de exerciţiu, se dobândeşte atunci când persoana împlineşte 18 ani,

deci devine majoră. Până la 18 ani, copilul este minor şi poate fi adoptat.

Prin excepţie, capacitatea de exerciţiu deplină se poate dobândi şi înainte de împlinirea

vârstei de 18 ani. Astfel, minora care se căsătoreşte dobândeşte capacitatea de exerciţiu deplină.

Această situaţie este posibilă întrucât vârsta minimă pentru căsătorie este de 18 ani pentru bărbat

şi 16 ani pentru femeie, care însă se poate căsători, cu dispensă şi la vârsta de 15 ani împliniţi.

Prin excepţie alin (2) al art.2 prevede că persoana care a dobândit capacitate deplină de

exerciţiu poate fi adoptată doar de către persoana sau familia care a crescut-o.

In literatura juridică1 s-a arătat că prin noţiunea de creştere trebuie să înţelegem nu numai

prestarea întreţinerii, ci şi existenţa unor raporturi mai complexe între cel care voieşte să adopte şi

cel adoptat, raporturi similare cu cele dintre părinţi şi copii.

Tribunalul Suprem a decis, sub incidenţa vechii reglementări a adopţiei, cea din C. fam.,

că nu este cazul să anuleze o adopţie, chiar dacă adoptatul avea 51 de ani, iar adoptatorul 71 de

ani, atât timp cât adoptatul a fost crescut de adoptator de la vârsta de 11 ani, iar adopţia

reprezenta o concretizare sub formă legală a raporturilor existente anterior, încă din perioada

minorităţii celui adoptat.

1.1.5. Adopţia trebuie să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat

Art. 2 alin (1) prevede că adopţia se face numai pentru protejarea intereselor superioare

ale copilului, iar din întreaga reglementare cuprinsă în O.U.G. nr. 25/1997 rezultă că interesul

superior al adoptatului se realizează atunci când cel care adoptă este în măsură să-i asigure o

dezvoltare fizică şi morală normală, similară celei asigurate în familia firească.

Pentru a verifica dacă adopţia este în interesul superior al copilului, instanţa de judecată

va cere raportul referitor la ancheta psihosocială [art.18 alin (5)]. Raportul este prezentat de

Comisia pentru protecţia copilului şi trebuie să cuprindă date privind personalitatea, starea fizică

şi mintală a copilului, antecedentele acestuia, condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit,

1 I.P.Filipescu -Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate, Editura CH Beck,pag 14-15

13

orice alte date referitoare la creşterea şi la educarea copilului, precum şi opinia copilului cu

privire la adopţia propusă.

Când adoptatorul este o persoană cu domiciliul pe teritoriul altui stat, instanţa care

încuviinţează adopţia va avea în vedere ca adoptatul să poată beneficia în ţara străină de garanţiile

şi de normele echivalente acelora existente în cazul unei adopţii naţionale (art.19).1

Tot pentru a realiza o protecţie deplină şi eficientă a copilului O.U.G. 25/1997 a introdus

o dispoziţie ce reprezintă o noutate în legislaţia română în materie. Astfel, art. 24 prevede pentru

părinţii adoptivi obligaţia de a informa copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de

maturitate al acestuia o permit. Acest lucru va fi notificat Comisiei pentru protecţia copilului.

Serviciile publice specializate pentru protecţia copilului sunt obligate să acorde părinţilor adoptivi

sprijinul necesar pentru îndeplinirea corespunzătoare a acestei obligaţii.

1.1.6. Atestatul şi avizul favorabil al Comisiei pentru protecţia copiluluiAceastă fază, facultativă, este aceea a încredinţării copilului în vederea adopţiei unei

persoane sau unei familii pentru minim 3 luni, perioadă în care persoana sau familia se va afla

sub supravegherea serviciului public specializat pentru protecţia copilului din subordinea

Comisiei pentru protecţia copilului sau a organismului privat care a propus încredinţarea

copilului persoanei respective (art. 9).

Diferenţa care apare în ceea ce priveşte situarea în timp a celor două acte administrative,

este următoarea:

atestatul Comisiei pentru protecţia copilului este prealabil acestei faze şi stă la baza

încredinţării copilului în vederea adopţiei 2

avizul favorabil al aceeaşi Comisii este acordat după terminarea perioadei [ art.9 alin.(6)]

pe baza rapoartelor bilunare primate de Comisie şi prezintă concluziile acestuia.

Atestatul se elaborează numai dacă din rapoartele organelor teritoriale rezultă că persoana

sau familia în cauză prezintă condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare asigurării

dezvoltării armonioase a copilului, deci este aptă să adopte. După eliberarea atestatului, cererea

persoanei sau a familiei care doreşte să adopte se transmite Comitetului Român pentru Adopţie

[art.11 alin.(1)].3

1 I.P. Filipescu, Filipescu I. Andrei-Tratat[…] ,op cit.,pag 1812 Potrivit [ art.9 alin(1)] din O.U.G nr.25/1997 - În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 6, la art. 7 alin. (1) lit. a) şi d) şi la art. 8 pentru ca adopţia să poată fi încuviinţată, Comisia pentru protecţia copilului poate încredinţa copilul în vederea adopţiei unei persoane sau familii care beneficiază de atestatul prevăzut la art. 6.3 Conform [art.11 alin.(1)] din O.U.G. nr.25/1997 - Cererile persoanelor sau ale familiilor cu domiciliul sau cu reşedinţa în România, care doresc să adopte, vor fi transmise Comitetului Român pentru Adopţii, după eliberarea atestatului prevăzut la art. 6 alin. (3), numai prin intermediul serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului din subordinea comisiilor pentru protecţia copilului sau al organismelor private române autorizate.

14

Avizul favorabil se eliberează de către Comisia pentru protecţia copilului la sfârşitul

perioadei de încredinţare a minorului în vederea adopţiei şi are ca efect prelungirea de drept a

perioadei până la încuviinţarea sau până la respingerea cererii de adopţie de către instanţa

judecătorescă.

Conform art. 7 alin (1) lit. b, avizul favorabil este necesar pentru încuviinţarea adopţiei

alături de consimţământul părinţilor fireşti, al copilului peste 10 ani şi al adoptatorului. Atestatul

nu este menţionat în acest articol întrucât, aşa cum am arătat, el stă la baza încredinţării copilului

în vederea adopţiei, faza facultativă şi care nu apare în toate cazurile de adopţie.

Avizul favorabil al Comisiei este însă obligatoriu pentru încuviinţarea adopţiei de către

instanţă.1

2.2. In condiţiile reglementării actuale Legii nr. 273/2004

2.2.1. Cerinţa de fond privitoare la persoana sau familia adoptatoarePrin adoptator, respectiv familia adoptatoare, vom desemna persoana, respectiv soţul şi

soţia, care a adoptat ori urmează să adopte [art.3 lit.(b) şi lit (i)].2

In principiu, orice persoană poate deveni părinte adoptiv, indiferent de starea civilă, de

sex, rasă, naţionalitate ori de cetăţenie. A nu se înţelege că asemenea atribute ale persoanei,

precum şi altele, asemănătoare, de natură să individualizeze o anumită persoană sunt cu totul

irelevante. De pildă în ceea ce priveşte sexul celui care doreşte să devină părinte adoptator, ori de

câte ori copilul urmează a fi adoptat de către o singură persoană, ar fi de analizat cu seriozitate

motivaţia gestului; unele legislaţii interzic adopţia între persoane de sex diferit, dar consideră de

asemenea riscantă adopţia între persoane de acelaşi sex. Apoi rasa, naţionalitatea, chiar şi

credinţa religioasă a adoptatorului vor constitui criterii de eligibilitate, în promovarea principiului

continuităţii în educarea copilului, ţinând seama de originea sa etică, culturală şi lingvistică [art.2

lit.(c)].3

1 Maria Banciu, Dreptul familiei. Teorie si practică. Cluj-Napoca, Editura Agronaut, 1998, p.2382 Potrivit [art.3 lit.(b) şi lit (i)] din legea nr. 273/2004 – adoptat- persoana care a fost sau urmează să fie adoptată în condiţiile prezenrei legi; familia adoptatoare – soţul şi soţia care au adoptat sau doresc să adopte, în condiţiile prezentei legi3 Potrivit [art.2 lit.(c)] din Legea nr. 273/2004 – principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, culturală şi lingvistică

15

Capacitatea deplină de exerciţiu [art.9 alin.(1)]Deplinătatea capacităţii de exerciţiu a celui care voieşte să adopte este expres prevăzută1 –

cu toate că e implicită cerinţei diferenţei de vârstă (art.9 teză finală) şi a impedimentului dat de

boala psihică şi handicapul mental al persoanei [art.8 alin.(3)]- şi este o condiţie necesară, dat

fiind faptul că prin efectul adopţiei, adoptatorul va dobândi drepturile şi îndatoririle părinteşti

privitoare la persoana şi la patrimonioul copilului, inclusiv reprezentarea sa ori după caz

încuviinţarea actelor juridice ale acestuia.

Căsătorindu-se, minorul având 16 ani împliniţi2 dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu

şi, din acest moment poate deveni părinte adoptiv. In cazul desfinţării căsătoriei înainte ca unul

sau ambii soţi să fi împlinit vârsta majoratului, soarta capacităţii depline de exerciţiu câştigate în

condiţii derogatorii depinde de buna sa sau reaua-credinţă la data încheierii căsătoriei, desfinţate

în sensul că numai soţul de bună-credinţă va păstra capacitatea deplină de exerciţiu, cel de rea-

credinţă revine la stadiul restrâns al capacităţii de exerciţiu cu titlu de sancţiune.

Sub imperiul reglementărilor anterioare preconizăm soluţia desfacerii adopţiei şi afirmăm

că varianta desfiinţării adopţiei nu poate fi luată în discuţie, fiindcă în general cauzele de nulitate

se raportează la momentul încheierii actului juridic, evenimentele ulterioare nu au cum să alerteze

valabilitatea actului deja născut ori, în ipoteza de lucru, la data încuviinţării adopţiei, părintele

adoptator avea capacitate deplină de exerciţiu. Concluzia în sensul desfacerii adopţiei nu mai

poate fi reiterată în actuala configuraţie a textelor. Singurul caz de desfacere a adopţiei este aceea

a decesului adoptatorului sau părinţilor adoptatori urmat de încuviinţarea unei noi adopţii, data

ramânerii irevocabile a hotărârii de încuviinţare a noii adopţii marcând momentul desfacerii

adopţiei anterioare [ art.55 coroborat cu art.7 alin(3) lit.a]. Desfinţarea adopţiei nu este, nici ea la

îndemâna din considerentele deja expuse.

Rămâne să conchidem că pierderea capacităţii depline de exerciţiu prin desfiinţarea

căsătoriei minorului de rea-credinţă la data încheierii căsătoriei nu are nici un fel de urmări

asupra adopţiei încuviinţate anterior retragerii capacităţii depline de exerciţiu.3

Din punct de vedere al legiuitorului este suficientă capacitatea deplină de exerciţiu al

adoptatorului. Prezenţa vreuneia din situaţiile speciale de incapacitate care ar exclude aceeaşi

1 Emese Florian, Ediţia 2, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, 2008 pag 4912 Potrivit art.4 C.fam., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.288/2007(M.Of.nr.749 din 5 noiembrie 2007), vârsta matrimonială este de optsprezece ani [alin.(1)], insă pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de saisprezece ani, bărbat sau femeie, se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor sau,după caz, a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul [alin.(2)].3 Emese Florian, Ediţia 2, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, 2008 pag 492

16

persoană de la tutela unui copil par să nu intereseze, deşi ar fi lipsit de înţelepciune să admitem că

persoana care nu poate aspira la calitatea de tutore - adică cel decăzut din drepturile părinteşti sau

declarat incapabil de a fi tutore, cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi politice sau civile,

fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorescă, cel cu rele purtări cel lipsit potrivit legii

speciale, de dreptul de a alege şi de a fi ales deputat, cel care exercitând o altă tutelă, a fost

îndepărtat de la aceasta ( art.117 C.fam.1)- mai are o şansă, poate deveni ceva mai mult decât

tutore, anume părinte adoptiv, preluând în acest fel sarcina ocrotirii cu un conţinut de drepturi şi

îndatoriri care îl vor situa pe poziţie de egalitate cu părinţi fireşti.

Dacă adopţia priveşte copilul firesc sau adoptat al celuilalt sot, nu se mai cere condiţia

atestării de către direcţia generală a capacităţilor parentale [ art.20 lit (b)]2; dacă adoptatorul se

află în vreuna din situaţiile discutate de noi, urmează să decidă instanţa în contextual evoluării

globale a interesului superior al copilului dacă, pe baza probelor administrate în cauză, se poate

încredinţa sau nu sarcina înfăptuirii ocrotirii părinteşti.

Vârsta adoptatoruluiAdoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care-l doreşte să îl

adopte [ art.9 alin(1) teză finală] pentru că, aşa cum s-a spus, “adopţia imită natura şi legea nu a

îngăduit formarea unui raport de filiaţie între două persoane care nu ar fi destul de îndepărtate în

vârstă una faţă de altele”. Pentru motive temeinice, poate fi încuviinţată adopţia chiar dacă

diferenţa de vârstă este mai mică de 18 ani, dar în nici o situaţie mai mică de 15 ani [art.9 alin

(2)].3 Stabilirea diferenţei minimă de vârstă între adoptator şi adoptat este o inovaţie legislativă

binevenită. In reglementarea anterioară nu aveam nici o indicaţie în acest sens, dar se

subînţelegea existenţa unei diferenţe de vârstă rezonabile, care să nu îndepărteze adopţia de

scopul său declarat.

Regula este, aşadar, cea a diferenţei de vârstă de cel puţin 18 ani; adopţia încuviinţată în

condiţiile unei diferenţe de vârstă sub 18 ani, dar în nici un caz mai puţin de 15 ani, este excepţia,

1Conform Art. 117 din Codul Familiei - Nu poate fi tutore:             a) minorul sau cel pus sub interdictie;             b) cel decãzut din drepturile pãrintesti sau declarat incapabil de a fi tutore;             c) cel cãruia i s-a restrâns exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotãrâre judecãtoreascã, precum si cel cu rele purtãri;             d) cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege si de a fi ales deputat;             e) cel care, exercitând o altã tutelã, a fost îndepãrtat din aceasta;             f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei.2 Conform [ art.20 lit (b)] din Legea nr. 273/2004 – Obţinerea atestatului nu este necesară în următoarele cazuri: b) pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.3 Marcel Rusu – Protecţia juridică a minorului, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005, pag. 86

17

care trebuie susţinută de motive temeinice, reţinute ca atare de instanţa judecătorească.

Exemplificativ, se află intr-o situaţie cu valoare de motiv temeinic adoptatorul care este soţul

părintelui firesc al copilului adoptat, adoptatorul care a crescut pe timpul minorităţii persoana

majoră care urmează a fi adoptată.1

Afară de cerinţa diferenţei de vârstă, legea nu stipulează în mod expres vreo condiţie

specială privitoare la vârsta minimă de la care se poate adopta sau referitoare la vârsta maximă

până la care o persoană poate adopta. Convenţia Europeană în materia adopţiei de copii prevede

că adoptatorul trebuie să fi atins vârsta de cel puţin 21 de ani, dar să nu fi depăşit vârsta de 35 de

ani (art. 7), însă aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în dreptul român deoarece ţara noastră,

ratificând Convenţia, a făcut rezervă la art. 7 al Convenţiei. Aşa fiind, dacă vârsta minimă a

părintelui adoptiv poate fi dedusă printr-o operaţiune logică elementară (15 ani), referitor la

vârsta maximă, dincolo de care nu mai este posibilă încuviinţarea adopţiei, chiar nu avem nici un

indiciu. Confruntate cu aceeaşi problemă sub imperiul legislaţiilor anterioare, instanţele au decis

respingerea cererii de încuviinţare a adopţiei sau au dispus desfiinţarea adopţiei, constatând că,

dată fiind vârsta înaintată a adoptatorului, măsura adopţiei nu ar servi intereselor copilului.2

Adopţia internaţională a copilului cu domiciliul în România este condiţionată de calitatea

de bunic al adoptatorului sau al unuia din soţii adoptatori cu domiciliul în străinătate (art. 39), cu

toate că “bunicul” este în imaginaţia noastră - adesea numai în imaginaţia noastră - o persoană în

vârstă. Instanţa supremă a statuat în sensul că încuviinţarea adopţiei poate fi refuzată în acele

împrejurări excepţionale, netăgăduit dovedite, în care vârsta înaintată a adoptatorului constituie o

piedică de neînlăturat pentru împlinirea scopului adopţiei, anume satisfacerea intereselor celui

adoptat.

Aptitudinea de a adopta, atestată prin decizia direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (art.10)3

Persoana sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile

materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii copilului, dovedită prin

atestarea solicitantului.1 Emese Florian, Ediţia 2, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck 2008, pag 4932 S-a pus în discuţie soarta adopţiei unei fetiţe de 6 ani în condiţiile în care părintele adoptiv era în vârsta de 84 de ani la data încuviinţării, bolnav şi lipsit de mijloace materiale, decedând de astfel la circa două luni după încuviinţarea adopţiei. Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr.2144/1985, R.R.D. nr. 9/1986, pag. 653 Potrivit art. 10 din Legea nr. 273/2004 - (1) Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie sa indeplineasca garantiile morale si conditiile materiale necesare dezvoltarii depline si armonioase a personalitatii copilului. (2) Indeplinirea garantiilor si conditiilor prevazute la alin. (1) se atesta de catre autoritatile competente, potrivit prevederilor prezentei legi.

18

Condiţia atestatului privind aptitudinea morală şi materială de a adopta este regula, cu

două excepţii când obţinerea atestatului nu este necesară; adopţia priveşte o persoană majoră;

adopţia se referă la copilul firesc sau adoptat al celuilalt soţ (art. 20).

Procedura atestării adoptatorului sau a familiei adoptatoare este reglementată minuţios

prin art. 19-21 din Legea nr. 273/2004. La solicitarea persoanei (familiei) interesate, direcţia

generală de la domiciliul acesteia procedează la evaluarea garanţiilor morale şi a condiţiilor

materiale, ţinând seama de: personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia economică a adoptatorului

sau a familiei adoptatoare, viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de a educa un copil;

motivele pentru care se doreşte adopţia; atunci când numai unul dintre soţi solicită adopţia,

motivele pentru care celălalt nu se asociază cererii; impedimente de orice natură relevate pentru

capacitatea de a adopta [art.19 alin (1)]. In tot cursul procesului de evaluare, direcţia generală de

asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să asigure adoptatorului ( familiei

adoptatoare) serviciile de pregătire/consiliere necesare în vederea asumării în cunoştinţă de cauză

şi în mod corespunzător a rolului de părinte.

Pe baza rezultatelor evaluării, aceeaşi autoritate decide asupra aptitudinii de a adopta în

termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de evaluare [ art.19 alin.(2)].1 Dacă rezultatul

evaluării este favorabil, direcţia generală va elibera atestatul de persoană sau familie aptă să

adopte. Atestatul este valabil timp de 1 an (de la data comunicării deciziei, presupunem), cu

posibilitatea prelungirii anuale la cerere şi sub condiţia actualizării concluziilor privitoare la

capacitatea de a adopta [ art.19 alin (3)].

In cazul rezultatului nefavorabil, adoptatorul (familia adoptatoare) are dreptul să solicite

direcţiei generale, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei reevaluarea aptitudinii de a

adopta. Rezultatul, de asemenea nefavorabil, al reevaluării poate fi atacat în termen de 15 zile de

la data comunicării la tribunalul de la domiciliul adoptatorului [ art.19 alin. (4) şi (5)].

Atestatul eliberat, însoţit de toate informaţiile privitoare la persoana sau familia atestată,

va fi trimis, prin grija direcţiei generale, Oficiului Român pentru Adopţie în termen de 5 zile de la

emiterea atestatului [ art.66 alin.(1) lit.e, alin.(2)], în vederea înscrierii în Registrul naţional

pentru adopţii.2

1 Potrivit [ art.19 alin.(2)] din Legea nr. 273/2004 - (2) Pe baza rezultatelor evaluarii prevazute la alin. (1), directia in a carei raza teritoriala se afla domiciliul adoptatorului sau familiei adoptatoare decide, in termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de evaluare de catre adoptator sau familia adoptatoare, daca acesta sau acestia sunt sau nu apti sa adopte. In cazul unui rezultat favorabil al evaluarii, directia va elibera atestatul de persoana sau familie apta sa adopte.2 Emese Florian, Ediţia 2, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck 2008, pag 495

19

Consimţământul la adopţie al adoptatorului [art. 11 lit. c)]Adopţia presupune manifestarea de voinţă liberă, neviciată, a fiecăreia din persoanele faţă

de care efectele filiaţiei civile se vor produce în mod nemijlocit: adoptatorul sau soţii adoptatori,

adoptatul, părinţii fireşti ai copilului sau tutorele său. Insă, în vreme ce consimţământul

adoptatului este necesar numai dacă cel în cauză a împlinit vârsta de 10 ani, iar cel al părinţilor

fireşti (al tutorelui) poate fi “corectat” de către instanţă.

Potrivit legislaţiei noastre, adopţia poate fi încuviinţată unui singur părinte adoptiv sau

unei familii, adică soţilor, fie simultan, fie succesiv. Faptul că cel care doreşte să adopte este

persoană căsătorită nu obligă pe celălalt soţ să devină, la rândul său, părinte adoptator dar,

întrucât adoptatul va intra în familia adoptatorului, soţul adoptatorului este consultat, cerându-i-se

consimţământul cu titlu de “neîmpotrivire” la adopţie, afară de cazurile în care acesta se află în

imposibilitatea de a-si manifesta voinţa [ art.18 alin (2)]1. Când adoptatorul este soţul părintelui

adoptiv, acesta din urmă va consimţi la adopţie în calitatea sa de părinte dobândită prin efectul

adopţiei anterioare [art.12 alin.(1) teza finală].

Prin urmare, în funcţie de situaţia concretă în care se găseşte viitorul părinte, este necesar,

după caz, fie consimţământul la adopţie al unei singure persoane, fie cosimţământul la adopţie al

fiecăruia dintre soţi care doresc, deopotrivă, calitatea de părinte adoptiv, fie consimţământul la

adopţie al unuia dintre părinţi care va deveni părinte adoptiv, consimţământul său fiind

“completat de manifestarea de voinţă a soţului care, deşi nu îşi propune să devină adoptator, nu se

opune adopţiei preconizate de soţul său, fie, în cazul adopţiei succesive, consimţământul fiecăruia

dintre soţi, dar în calităţi diferite, anume în calitate de viitor părinte adoptator , respectiv în

calitate de părinte adoptiv al copilului, practic acest din urmă consimţământ înlocuind

manifestarea de voinţă a părinţilor fireşti ai adoptatului. Dacă adoptatul este minor el va avea

domiciliul la părintele său adoptiv, aşadar, prin forţa împrejurărilor va locui împreună cu amândoi

soţii. Uneori cerinţa consimţământului la adopţie al soţului celui care adoptă este explicată din

această perspectivă, afimându-se că “ar fi greu de conceput ca unul dintre soţi să poată introduce

în familie pe o persoană, cu drepturi de copil legitim, fără prealabila autorizare a celuilalt soţ”.

Apoi, ca efect secundar al adopţiei, soţul părintelui adoptator se poate găsi în postura de debitor

al obligaţiei legale de întreţinere faţă de copilul adoptat, în condiţiile art. 87 alin.(1) C. fam.,

potrivit căruia soţul care a contribuit la întreţinerea celuilalt soţ este obligat să continue a da

întreţinere copilului pe timpul minorităţii.1 Conform [ art.18 alin (2)] din Legea nr. 273/2004 - Daca persoana care doreste sa adopte este casatorita, este necesar si consimtamantul sotului sau, cu exceptia cazurilor in care acesta este in imposibilitate de a-si manifesta vointa. Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator.

20

Noul regim juridic al adopţiei a lămurit una din chestiunile controversate în literatura

juridică, anume dacă alienatul sau debilul mintal nepus sub interdicţie judecătorească poate

exprima un consimţământ valabil în calitate de adoptator. Potrivit art. 8 alin.(3) din Legea nr.

273/2004, persoanele cu boli psihice şi boli mintale nu pot adopta.1

In toate cazurile, consimţământul părintelui adoptator va fi exprimat în faţa instanţei, în

etapa soluţionării cererii de încuviinţare a adopţiei [ art.18 alin.(1)]2; în aceleaşi condiţii va fi luat

consimţământul soţului celui care adoptă [art.18 alin.(2)].

2.2.2.Cerinţe de fond privitoare la persoana adoptatului.In înţelesul legii privind regimul juridic al adopţiei, termenul “adoptat” desemnează

persoana care a fost sau urmează a fi adoptată [art. 3 lit.a)].

Vârsta adoptatuluiDupă cum aflăm din cele cuprinse în art. 3 lit.g) din Legea nr. 273/2004, copilul este

persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani sau nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu.

Regula în materie de adopţie este că un copil poate fi adoptat până la împlinirea vârstei

majoratului [ art.5 alin (2)]. Excepţia de la regulă este adopţia persoanei majore, permisă numai

dacă adoptatul a fost crescut pe timpul minorităţii de persoane sau familia care doreşte să adopte

[ art. 5 alin (3)], în această ipoteză nefiind necesar consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti. 3

Limpezimea fără cusur a acestor dispoziţii lămuresc inclusiv situaţiile care nu puteau primi, sub

reglementarea anterioară, o rezolvare neîndoielnic legală. Prin urmare, câtă vreme persoana

lipsită de capacitate deplină de exerciţiu nu a împlinit vârsta de 18 ani, i se aplică regulile de

drept comun ale adopţiei: dacă persoana a dobândit capacitate deplină de exerciţiu înainte să fi

împlinit 18 ani – este cazul minorului căsătorit - acesta nu mai este “copil” în sensul Legii nr.

273/2004, iar adopţia sa va urma regulii derogatorii.

Inainte de toate este de observat că prin art. 101 alin. (2) Codul fam.4 şi prin art. 31 din

Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, legiuitorul instituie în

sarcina părinţilor fireşti obligaţia de “a creşte” copilul, ca îndatorire fundamentală în înfăptuirea

1 Emese Florian, Ediţia 2, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck 2008, pag. 4962 Conform [art. 18 alin.(1)] din Legea nr. 273/2004 - Consimtamantul adoptatorului sau familiei adoptatoare se da in fata instantei judecatoresti o data cu solutionarea cererii de incuviintare a adoptiei.3 Trib.mun. Bucureşti, Secţ. a V-a civ.,sentinţa nr.253/F din 23 martie 20054 Conform art. 101 alin. (2) Codul fam. - Pãrintii sunt datori sã îngrijeascã de copil. Ei sunt obligati sã creascã copilul, îngrijind de sãnãtatea si dezvoltarea fizicã, de educarea, învãtãtura si pregãtirea profesionalã a acestuia, potrivit cu însusirile lui, în conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor colectivitãtii.

21

ocrotirii părinteşti. Ce anume este de făcut în îndeplinirea obligaţiei de a creşte copilul ne indică

aceleaşi dispoziţii: părinţii trebuie să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului,

îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educare, învăţătură şi pregătire profesională a

acestuia. Admiţând că idea de “creştere a copilului” nu poate avea accepţiuni diferite, însemnând

că persoana devenind majoră trebuie să fi beneficiat în timpul minorităţii de ocrotirea complexă a

persoanei sau familiei care voieşte să-l adopte, o protecţie acoperitoare pentru componentele

esenţiale ale persoanei şi personalităţii sale. In acest sens este şi practica instanţelor judecătoreşti.

Astfel s-a decis că faptul creşterii în timpul minorităţii înseamnă mai mult decât acordarea sau

asigurarea întreţinerii copilului, implicând de aemenea existenţa unor legături afective între

adoptat şi adoptator, de natura acelora dintre copil şi părinţii săi fireşti.

Cât priveşte durata “creşterii în timpul minorităţii” nu a fost stabilită o perioadă minimă şi

nici nu credem că ar fi fost indicat. Dacă persoana sau familia adoptatoare a înfăptuit sau nu “fără

titlu” ocrotirea părintească, dacă între aceştia şi adoptatul s-au statornicit sau nu legături speciale,

afectiv-emoţionale, sunt chestiuni de fapt care nu pot fi determinate printr-o măsurătoare a

intervalului de timp. Evident, factorul temporal este un criteriu, dar care nu epuizează întreg

conţinutul condiţiei privind creşterea copilului în timpul minorităţii. Un lucru e sigur: nu se cere

ca adoptatorul (adoptatorii) să fi crescut copilul pe întreaga perioada a minorităţii, ci să-l fi

crescut vreme suficient de îndelungată şi cu caracter de continuitate ca să excludem ideea

creşterii ocazionale, în alt scop decât acel al ocrotirii copilului.1

Consimţământul adoptatului, dacă a împlinit vârsta de 10 ani [art.11 alin.(1) lit.a)].

In cuprinsul textului care stabileşte persoanele chemate să consimtă la adopţie, legiuitorul

indică in mod expres ,,copilul care a împlinit vârsta de 10 ani" iar nu ,,adoptatul care a împlinit 10

ani", dar este mai presus de orice îndoială că cerinţa consimţământului este de asemenea prezentă

în cazul adopţiei persoanei majore sau care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu.

Referindu-ne la adopţia de drept comun, anume adopţia copilului, este de observat că

manifestarea de voinţă a minorului care a împlinit vârsta de 10 ani, cu valoare de condiţie de

valabilitate a operaţiunii juridice, constituie o excepţie de la regulile privitoare la capacitate în

materie de acte juridice. Cum se ştie, doar la împlinirea vârstei de 14 ani consimţământul

copilului are valenţe ale manifestării juridice a voinţei, până la această vârstă atitudinea sa nu are

decât semnificaţia unei ,,manifestări afective de voinţă".

1 Emese Florian, Ediţia 2, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck 2008, pag. 498

22

Capacitatea juridică specială recunoscută copilului care a împlinit vârsta de 10 ani face ca

alegerea acestuia să fie decisivă. Refuzul de a consimţi la adopţie, sustrasă oricărei cenzuri - spre

deosebire de tratamentul aplicabil refuzului părinţilor sau al tutorelui - şi cu neputinţă de suplinit

prin vreo încuviinţare sau manifestare de voinţă a altei persoane, împiedică încuviinţarea

adopţiei. Dată fiind valoarea juridică ataşată consimţământului la adopţie al copilului care a

împlinit 10 ani, pentru a preveni orice confuzie, este necesar sa distingem intre consimţământul la

adopţie al copilului care a împlinit 10 ani şi ascultarea obligatorie a copilului care a implinit 10

ani (este facultativă ascultarea copilului mai mic de 10 ani); în vreme ce pe tot parcursul

procedurii adopţiei opinia copilului ascultat va fi doar luată în considerare, ţinând seama de vârsta

şi de gradul său de maturitate, instanţa nefiind oprită să hotărască în contradictoriu cu părerea

exprimată de copil în ceea ce priveşte deschiderea procedurii interne a adopţiei, încredintarea

copilului în vederea adopţiei [art. 64 alin. (3)]1, adopţia însăşi nu va fi încuviinţată în lipsa

consimţământului copilului care a împlinit 10 ani [art. 17 alin. (2)].

Consimţământul la adopţie al copilului care a împlinit 10 ani se exprimă in faţa instanţei

de judecată, în etapa finală a procedurii adopţiei, anume în faza încuviinţării [art. 17 alin. (1)].2 El

este pregătit în vederea manifestării de voinţă prin grija direcţiei generale care instrumentează

cazul său, fiind sfătuit şi informat în prealabil, potrivit cu vârsta şi maturitatea sa, în special cu

privire la consecinţele adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie, întocmindu-se un raport in

acest sens [art. 17 alin. (3)].

De asemenea, in faţa instanţei va fi exprimat consimţământul la adopţie al adoptatului

major sau având capacitate deplină de exerciţiu.

Consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui copilului [art. 11 alin.(1) lit. a)].3

Din chiar enunţul cerinţei reiese că priveşte exclusiv adopţia unui copil; prin urmare, când

adopţia se referă la o persoană majoră sau care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu înainte

de împlinirea vârstei de 18 ani, consimţământul părinţilor fireşti nu se cere.

1 Art.64 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 - Opinia copilului exprimata la judecarea cererilor prevazute de prezenta lege va fi luata in considerare si i se va acorda importanta cuvenita, avandu-se in vedere varsta si gradul acestuia de maturitate. In situatia in care instanta hotaraste in contradictoriu cu opinia exprimata de copil, aceasta este obligata sa motiveze ratiunile care au condus la inlaturarea opiniei copilului.2 Emese Florian, Ediţia 2, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck 2008, pag. 4993 [Art.11 alin(1) lit. a)] din Legea nr. 273/2004 - Persoanele care trebuie sa consimta la adoptie sunt urmatoarele: a) parintii firesti sau, dupa caz, tutorele copilului ai carui parinti firesti sunt decedati, necunoscuti, declarati morti sau disparuti ori pusi sub interdictie, in conditiile legii;

23

In mod excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti de a

consimţi la adopţia copiluui, dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză în

mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că este în interesul superior

al copilului.1

Secţiunea II Lipsa impedimentelor la adopţie

3.1. In condiţiile reglementării anterioare O.U.G 25/1997

3.1.1. Lipsa impedimentului rezultând din rudenie

Adopţia între fraţi este interzisă [ art. 3 alin. (1)].După cum s-a arătat, rudenia

adoptatorului până la al patrulea grad - faţă de unul din părinţii copilului ori faţă de copil -

constituie un exerciţiu de prioritate pentru adopţia copilului ori pentru încredinţarea lui în vederea

adopţiei.2Deci, adopţia între rude este posibilă, chiar de dorit, cu excepţia fraţilor între care

adopţia este oprită.

Totuşi, adopţia nu este posibilă nici între părintele firesc şi copilul său. Acest impediment

rezultă din art. 7 al O.U.G. nr. 25/1997, care prevede că, pentru încheierea adopţiei, se cere

consimţământul persoanei sau familiei care doreşte să adopte şi cel al părinţilor fireşti ai copilului

care urmează a fi adoptat, ceea ce însemnează că adoptatorul este o altă persoană decât părintele

firesc al adoptatorului.

3.1.2. Lipsa impedimentelor rezultând din calitatea de soţ.

Adopţia între soţi este oprită. Nu se poate admite ca o persoană să fie în acelaşi timp soţ şi

părinte sau soţ şi copil.

Adopţia nu ar putea interveni între soţi, deoarece, fiind cu capacitate deplină de exerciţiu,

ar fi însemnat ca unul să fi crescut pe celălalt în timpul minorităţii.

Tot astfel, doi foşti soţi nu ar putea fi adoptaţi de către aceeaşi persoană, deoarece ar fi

însemnat să fi fost crescuţi în timpul minorităţii de către cel ce vrea să-i adopte.

1 Trib.Bucureşti, Secţ. a V-a civ., sentinţa nr.962 din 8 septembrie 20052 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Adopţia. Protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Editura “Universul juridic” Bucureşti 2005, pag. 60

24

3.1.3. Adopţia a doi soţi de către aceeaşi persoană sau familie este intrezisă [art. 3

alin. (2)].

Prin adopţie cei doi soţi ar deveni fraţi şi ar fi totodată soţi între ei. Calitatea de soţ este

incompatibilă cu aceea de frate. După cum un soţ nu poate avea această calitate şi pe aceea de

adoptator sau de adoptat, tot aşa un soţ nu poate avea această calitate şi pe aceea de frate ori soră.

3.1.4. Lipsa impedimentului rezultând dintr-o adopţie anterioară.

Potrivit art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 25/1997, adopţia unui copil de către mai multe

persoane este interzisă, cu excepţia cazului în care ea se face de către soţ şi soţie, simultan sau

succesiv. Ca efect al acesteia, drepturile şi îndatoririle părinteşti trec asupra adoptatorului sau

adoptatorilor soţi. Intre adoptat şi adoptatori se creează relaţii asemănătoare acelora dintre părinţi

şi copii. Intradevăr, se întocmeşte un nou act de naştere adoptatului, în care adoptatorii vor fi

trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti [ art. 21 alin. (2)]1. Adopţiile succesive ale aceluiaşi copil sunt

premise, dacă adopţia are loc după ce precedenta a fost desfăcută. La noua adopţie nu consimte

adoptatorul precedent, ci părinţii fireşti ai copilului, care au redobândit exerciţiul drepturilor şi

îndatoririlor părinteşti la desfacerea adopţiei precedente, dacă instanţa nu a decis altă măsură de

protecţie a copilului [art.22 alin. (4)].2

3.1.5. Lipsa confirmării cererii de adopţie a Comitetului Român pentru Adopţii.

Cererea persoanei sau familiei care doreşte să adopte un copil trebuie să fie însoţită de

confirmarea Comitetului Român pentru Adopţii [art. 14 alin. (5)]. Această confirmare este cerută

fie că persoana sau familia ce doreşte să adopte are cetăţenie română, fie că are cetăţenia altui

stat, iar în ambele cazuri se doreşte adopţia unui copil cu cetăţenie română.

Cetăţenia persoanei care doreşte să adopte prezintă importanţă pentru încredinţarea

copilului, în vederea adopţiei [ art. 9 alin. (3) şi (8)], pentru legea aplicabilă adopţiei potrivit

normelor dreptului internaţional privat român (art. 30 din Legea nr. 105/1992 cu privire la

reglementarea raporturilor de drept internaţional privat) şi procedura de urmat (art. 11, 19, şi 20

din O.U.G. nr. 25/1997) şi actele anexate cererii de adopţie. Din acest punct de vedere există

1 Potrivit [ art. 21 alin. (2)] din O.U.G. nr. 25/1997 - Pe baza hotărârii irevocabile de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare civilă competent va întocmi, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.2 Potrivit [art.22 alin. (4)] din O.U.G. nr. 25/1997 - La desfacerea adopţiei, părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi obligaţiile părinteşti, numai dacă instanţa nu decide o altă măsură de protecţie a copilului, în condiţiile legii.

25

deosebiri între reglementarea dată de Legea nr. 11/1990 şi cea prevăzută prin O.U.G. nr.

25/1997.3

3.2. In condiţiile reglementării actuale – Legea nr. 273/2004

3.2.1. Este interzisă adopţia între fraţi [ art. 8 alin. (1)], fără a deosebi după cum fraţii

sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei şi fără să intereseze dacă sunt fraţi buni (cu acelaşi tată

şi aceeaşi mamă), fraţi consangvini (numai după tată) ori couterini (numai după mamă), raţiunea

fiind aceea de a preveni relaţiile de filiaţie şi de rudenie civilă, adoptivă, incompatibile cu relaţiile

de rudenie firească între fraţi.

Per a contrario, este permisă adopţia între alte rude fireşti (afară de adopţia propriului

copil firesc), mai mult chiar, este încurajată, ţinând seama că, în cadrul demersurilor necesare

identificării celui mai potrivit adoptator sau a celei mai potrivite familii adoptatoare, direcţia

generală competentă este datoare să analizeze cu prioritate posibilitatea încredinţării copilului în

vederea adopţiei unei rude din familia extinsă [art. 26 alin. (2)].

3.2.2. Lipsa impedimentului rezultând din calitatea de soţ.

Adopţia între soţi sau foşti soţi este interzisă [art. 8 alin. (2)]. Spre deosebire de

reglementarea anterioară care nu prevedea expres această intredicţie, însă ea se impunea deoarece

calitatea de soţ este incompatibilă cu relaţiile dintre părinţi şi copii, Legea nr.273/2004 prevede

expres că adopţia între soţi sau foşti soţi este oprită.

3.2.3. Adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelasi adoptator sau familie

adoptatoare este interzisă [art. 8 alin. (2)].

Raţiunea impedimentului se găseşte în incompatibilitatea situaţiei care s-ar crea prin

adopţie şi cea existentă între soţi. Prin adopţie cei doi soţi ar deveni fraţi şi ar fi totodată soţi între

ei. Calitatea de soţ este incompatibilă cu cea de frate. De asemenea, doi foşti soţi nu ar putea fi

adoptaţi de către aceeaşi persoană, deoarece ar fi însemnat să fi fost crescuţi în timpul minorităţii

de către cel ce vrea să-i adopte.

3.2.4. Lipsa impedimentului rezultând dintr-o adopţie anterioară.

3 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Adopţia. Protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Editura “Universul juridic” Bucureşti 2005, pag. 64

26

Potrivit art. 7 din Legea nr. 273/2004 copilul (respectiv majorul care poate fi adoptat

numai dacă adoptatorul sau familia adoptatoare l-a crescut în timpul minorităţii sale) nu poate fi

adoptat de mai mulţi adoptatori nici simultan, nici succesiv, cu excepţia cazurilor1:

Adopţia se face de către soţ şi soţie, simultan sau sucesiv;

Adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat; în acest caz, adopţia anterioară se

consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoresti de

încuviinţare a noii adopţii;

Adopţia anterioară a încetat din orice alt motiv.

Intre adoptat şi adoptatori se creează relaţii asemănătoare acelora dintre părinţi şi copii. Se

întocmeşte un nou act de naştere adoptatului în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi

fireşti [ art. 52 alin. (5)].

Spre deosebire de reglementarea anterioară, unde impedimentul rezultând din adopţie

exista şi în cazul în care adoptatorul a decedat, deoarece, prin decesul acestuia, adopţia nu s-a

desfăcut (O.U.G. nr. 25/1997 nu prevedea expres ce se întâmplă în această situaţie), Legea nr.

273/2004 prevede expres că în cazul în care adoptatorul sau adoptatorii au decedat, adopţia

anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de

încredinţare a noii adopţii.

Prin urmare, potrivit reglementării actuale impedimentul rezultând din adopţie nu mai

există în cazul în care adoptatorul sau adoptatorii au decedat, adopţia anterioară considerându-se

desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii.2

3.2.5. Lipsa confirmării cererii de adopţie a Oficiului Român pentru Adopţii.

Reglementarea anterioară prevedea expres că cererea persoanei sau familiei care doreşte

să adopte un copil trebuie să fie însoţită de confirmarea Comitetului Român pentru Adopţii, atât

în cazul adopţiei interne cât şi în cazul adopţiei internaţionale [art. 14 alin. (5) din O.U.G. nr.

25/1997].

Legea nr. 273/2004 nu prevede expres că cererea persoanei sau familiei care doreşte să

adopte un copil trebuie să fie însoţită de confirmarea Oficiului Român pentru Adopţii,însă această

cerinţă se subînţelege din alte prevederi legale, cum ar fi:

1 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura “Universul juridic”, Ediţia a VIII-a revăzută şi completată, Bucureşti 2006, pag.4382 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura “Universul juridic”, Ediţia a VIII-a revăzută şi completată, Bucureşti 2006, pag.439

27

a) încredinţarea copilului în vederea adopţiei se poate face unor familii atestate şi aflate în

evidenţa Oficiului [ art. 26 alin. (3)], în cazul adopţiei interne;

b) cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare este luată în evidenţă de Oficiul Român pentru

Adopţii numai dacă autoritatea centrală competentă din statul primitor sau organizaţiile sale

acreditate şi autorizate atestă cerinţele prevăzute de legea română (art. 44), în cazul adopţiei

internaţionale.

Secţiunea III Condiţii de formă

Forma actelor juridice părţilor, în condiţiile O.U.G. nr. 25/19971

Actul juridic principal, substanţial, care formează fundamentul adopţiei în interesul

superior al adoptatului, este consimţământul celui care doreşte să adopte, dar care nu este

suficient pentru o adopţie. Consimţământul persoanei sau familiei care doreşte să adopte se dă în

forma unei “declaraţii autentificată de consimţământul la adopţie” [art. 12 alin (6)] lit. d in

redactarea dată de Legea nr. 385/2003 pentru modificarea O.U.G. nr. 25/1997 cu privire la

regimul juridic al adoptiei. Consimţământul se exprimă în vederea adopţiei si trebuie să mai

cuprindă declaraţia că s-a luat cunostinţă de starea de sănătate a copilului, potrivit certificatului

medical al acestuia, eliberat de policlinica de la domiciliul copilului. Prin formularea “declaraţia

autentificată” [art.12 alin.(6) lit. d)] se inţelege că autentificarea se face de notariatul public.

Declaraţia de adopţie dată in faţa instanţei de judecată competentă să încuviinţeze adopţia nu ar fi

în spiritul Ordonanţei de urgenţă nr. 25/1997, pentru motivele arătate mai înainte, care prevede că

se cere, de instanţă consimţământul numai pentru copilul care a împlinit 10 ani, nu şi pentru

adoptator.2 Copilul nu ar putea să-şi exprime consimţământul in faţa notariatului public in forma

autentificată întocmită de acesta, dat fiind că el nu are capacitatea deplină de exerciţiu. In cazul în

care se adoptă o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu, desigur consimţământul acesteia

poate fi dat in forma autentificată de notariatul public.

Consimţământul în vederea adopţiei se poate exprima personal sau prin mandatar. In acest

ultim caz, procura trebuie să fie autentică si specială.

Consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat se exprimă în forma

autentică [art. 7 alin.(1) lit. a)]. Acest consimţământ se poate exprima numai după trecerea unui

1 Abrogată prin Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei ( M. Of. Nr. 557) din 23 iunie 2004.2 Cebotari V. – Adopţia, posibilitatea copilului de a vieţui în familie/Revista naţională de drept, nr.7/2002

28

termen de 45 de zile de la naşterea copilului. Această condiţie se cere şi pentru tată şi pentru

mamă, deoarece legea nu face nicio deosebire.1

Consimţământul părinţilor este revocabil în termen de 30 de zile de la data înscrisului

autentic prin care acesta a fost exprimat, după care devine irevocabil. Ar rezulta că nici părinţii

adoptatului nu pot să-şi exprime consimţământul direct în faţa instanţei de judecată chemată să

încuviinţeze adopţia.

Soţul celui ce adoptă, care nu devine adoptator, trebuie să consimtă la adopţia dorită de

celalalt soţ. Legea nu predeve nimic în ce priveşte forma în care se exprimă acest consimţământ.

Ar putea, deci, fie exprimată în scris fară a fi act autentic, sau ar putea fi exprimat direct in faţa

instanţei de judecată chemată să încuviinţeze adopţia.

Dacă ambii soţi adoptă, ei pot să-şi exprime consimţământul numai in forma autentică.

Aceasta este o situatie distinctă.

Actele pentru adopţie sunt următoarele2:

a) certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată;

b) certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de policlinica de la

domiciliul acestuia;

c) avizul favorabil al comisiei pentru protecţia copilului privind încuviinţarea adopţiei;

d) certificatele de naştere şi, după caz, de căsătorie sau deces ale părinţilor fireşti ai minorului, în

copie legalizată;

e) declaraţia autentificată de consimţământ la adopţie dată de părinţii fireşti ai copilului;

f) dovada încredinţării copilului în vederea adopţiei;

g) în cazul cererii persoanelor sau familiilor care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul altui

stat sunt necesare anumite acte: 1) actul eliberat de autorităţile străine anume prevăzute de art. 11

alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 25/19973 din care să rezulte că există garanţii pentru ca

minorul să intre şi să locuiască în statul străin respective în cazul încuviinţării adopţiei, cât şi

pentru urmărirea evoluţiei lui după adopţie; 2) un act eliberat de autorităţile străine menţionate

1 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura “Universul juridic”, Ediţia a VIII-a revăzută şi completată, Bucureşti 2006, pag.4972 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura “Universul juridic”, Ediţia a VIII-a revăzută şi completată, Bucureşti 2006, pag. 4983Art.11 alin. (2) din O.U.G. nr. 25/1997- Cererile persoanelor sau ale familiilor care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul altui stat şi care doresc să adopte vor fi transmise Comitetului Român pentru Adopţii numai prin intermediul autorităţii centrale care acţionează în acel stat în domeniul protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale sau al organismelor private autorizate de către aceasta şi de către Comitetul Român pentru Adopţii. În lipsa unei autorităţi centrale, cererile vor fi transmise comitetului numai prin intermediul autorităţii publice din statul respectiv, cu atribuţii în domeniul adopţiei, care a încheiat cu comitetul acorduri de colaborare, sau al organismului privat autorizat de către aceasta şi de către comitet.

29

mai înainte din care să rezulte că persoana sau familia în cauză este aptă să adopte, în

conformitate cu prevederile legii lor naţionale; 3) raportul asupra anchetei psiho-sociale,

efectuată de autorităţile străine competente sau de organisme private autorizate de către acesta la

domiciliul persoanei sau familiei în cauză, în care să se arate opinia acestora cu privire la adopţie;

4) certificatele de naştere şi de către căsătorie ale persoanei sau ale familiei în cauza, în copie

legalizată; 5) certificate privind starea de sănătate şi antecedentele penale ale persoanei sau ale

familiei respective.Toate actele menţionate trebuie însoţite de traducerea autentificată în limba

română.1

h) Declaraţia autentificată privind consimţământul, dată de pesroana sau familia care doreşte să

adopte, în care să se arate că s-a luat cunoştinţă de starea de sănătate a copilului;

i) Dacă este cazul, declaraţia de adopţie privind consimţământul soţului celui care doreşte să

adopte;

j) Certificatele de naştere şi de căsătorie, în copie legalizată, ale persoanei sau ale familiei care

doreşte să adopte;

k) Certificatele privind antecedentele penale ale persoanei sau familiei care doreşte să adopte;

l) Certificatele de sănătate ale persoanei sau familiei in cauză;

m) Atestatul care să constate aptitudinea de a adopta, existând garanţiile materiale si morale

necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului;

n) Actul din care să rezulte gradul de rudenie între cel care doreşte să adopte şi copilul ce

urmează a fi adoptat;

o) Certificatul de deces sau hotărârea judecătorească din care să rezulte că unul din părinţii celui

ce urmează a fi adoptat a decedat;

p) Hotărârea judecătorească din care să rezulte că unul din părinţii celui ce urmează a fi adoptat

se găseste in una din situaţiile în care consimţământul sau nu este necesar pentru adopţie;

q) Hotărârea judecătorească din care să rezulte acelaşi lucru pentru soţul celui ce adoptă;

r) Alte acte din care să rezulte îndeplinirea unei anumite cerinţe legale pentru situaţia respectivă.

Procedura adopţiei

Procedura administrativă

1 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura “Universul juridic”, Ediţia a VIII-a revăzută şi completată, Bucureşti 2006, pag. 499

30

1) Serviciul public specializat pentru protecţia copilului. Organizarea şi funcţionarea

acestui organ este reglementată prin Ordonanţa nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat in

dificultate. Serviciul public specializat pentru protecţia copilului se înfiinţează prin hotărârea

consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, şi

funcţionează ca instituţie publică de interes judeţean, respectiv local, cu personalitate juridica

[art. 1 alin (1) din Ordonanţa de urgenţă nr 26/1997].1

Serviciul public specializat pentru protecţia copilului propune Comisiei pentru protecţia

copilului măsurile de protecţie a copilului aflat în dificultate şi asigură aplicarea lor. Acest

serviciu public specializat se află în subordinea Consiliului judeţean. Activitatea acestuia este

coordonată de secretarul consiliului judeţean.

In domeniul adopţiei, Serviciul public specializat pentru protecţia copilului are

următoarele atribuţii2:

a) întocmeşte rapoarte şi propune comisiei pentru protecţia copilului eliberarea

atestatului, persoanei sau familiei care doreşte să adopte, prin care se constata aptitudinea de a

adopta [ art. 6 alin (3)]; eliberarea atestatului are loc numai dacă din rapoartele întocmite de

serviciul public specializat pentru protecţia copilului, din judeţ sau din sectorul municipiului

Bucureşti, rezultă că persoana sau familia în cauză prezintă garanţiile morale necesare asigurării

dezvoltării armonioase a copilului şi prezintă condiţii materiale pentru acelaşi scop [ art. 6 alin.

(4) ];

b) în cazul încredinţării copilului în vederea adopţiei, ca o condiţie prealabilă

încuviinţării adopţiei, serviciile publice specializate pentru protecţia copilului sunt obligate să

prezinte comisiei pentru protecţia copilului care a dispus măsura încredinţării copilului rapoarte

bilunare referitoare la evoluţia copilului si a relaţiilor dintre acestea şi persoana sau familia căruia

i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei [ art. 9 alin. (5)];

c) cererile persoanelor sau ale familiilor cu domiciliul sau cu reşedinţa în România, care

doresc să adopte se transmit Comitetului Român pentru Adopţii, după eliberarea atestatului,

numai prin intermediul serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului din subordinea

comisiilor pentru protecţia copilului [ art. 11 alin. (1)]3;

1 Potrivit [art. 1 alin (1) din Ordonanţa de urgentă nr 26/1997] - In sensul prezentei ordonante de urgenta, copilul se afla in dificultate, daca dezvoltarea sau integritatea sa fizica sau morala este periclitata.2 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura “Universul juridic”, Ediţia a VIII-a revăzută şi completată, Bucureşti 2006, pag. 5003 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura “Universul juridic”, Ediţia a VIII-a revăzută şi completată, Bucureşti 2006, pag. 501

31

d) în cazul în care nu există cereri privind încredinţarea copilului în vederea adopţiei sau

dacă cererea de încredinţare nu a fost aprobată, Comitetul Român pentru Adopţii va determina

serviciul public specializat pentru protecţia copilului ce va avea sarcina identificării unei

persoane sau unei familii potrivite pentru copil [art. 12 alin. (4)]; în termenul stabilit de Comitetul

Român pentru Adopţii, serviciul public specializat pentru protecţia copilului va prezenta

Comitetului propunerea privind încuviintarea adopţiei copilului, acordând prioritate persoanelor

sau familiilor cu cetăţenie română, propunerile fiind insoţite de actele prevăzute de art. 12 alin (5)

din Ordonanţa de urgentă nr. 25/1997 ;

e) cererea persoanei sau familiei care doreşte să adopte un copil aflat in evidenţa

Comitetului Român pentru Adopţii este transmisă de acest Comitet instanţei judecătoreşti

competente prin intermediul serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau al

organismului privat autorizat [art. 12 alin. (2)];

f) persoana sau familia care doreşte să adopte un copil este reprezentată în instanţa de

judecată numai de serviciul public specializat pentru protecţia copilului sau de un organism privat

autorizat [ art. 18 alin. (2)] ; art. 18 alin. (2) în redactarea Legii nr. 87/19981 nu mai are această

prevedere;

g) părintii adoptivi au obligaţia de a informa copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta şi

gradul de maturitate al acestuia o permit; serviciile publice specializate pentru protecţia copilului

sunt obligate să acorde părinţilor adoptivi sprijinul necesar pentru îndeplinirea corespunzătoare a

acestor obligaţii [ art. 14];

h) alte atribuţii prevăzute de lege ( de exemplu, cele din art. 20 al Ordonanţei de urgenţă

nr. 26/1997);

2) Comisia pentru protecţia copilului. In subordinea consiliului judeţean, respective a

consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, se organizează şi funcţionează Comisia

pentru protecţia copilului, ca organ de specialitate al consiliului judeţean, respctiv al consiliului

local al sectorului municipiului Bucureşti [ art. 4 alin. (2) si art. 5 alin (1) din Ordonanţa de

urgenţă nr 26/1997].2

1Art.18 alin. (2) Legea nr. 87/1998 - Judecarea cererii se face cu citarea Comisiei pentru protecţia copilului care a avizat favorabil încuviinţarea adopţiei, care îl reprezintă pe copil, a persoanei sau a familiei care doreşte să adopte, a Comitetului Român pentru Adopţii şi cu participarea procurorului.2 Potrivit [art. 4 alin. (2)] din O.U.G. nr. 26/1997 - In vederea exercitării atribuţiilor prevăzute la alin. (1), în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, se organizează şi funcţionează comisia pentru protecţia copilului, denumită în continuare comisie, şi serviciul public specializat pentru protecţia copilului, denumit în continuare serviciu public specializat; [art.5 alin. (1)] din O.U.G. nr. 26/1997 - Comisia este organ de specialitate al consiliului judeţean, respectiv al consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, referitoare la stabilirea măsurilor de protecţie a copilului aflat in dificultate şi la relaţiile cu serviciul public specializat

32

Organizarea si funcţionarea Comisiei pentru protecţia copilului sunt reglementate prin art.

26-29 ale Ordonanţei de urgenţă nr. 26/1997, respectiv art. 31,33 si 34 în redactarea legii nr. 108

din 1998 prin care s-a aprobat Ordonanţa de urgenţă nr. 25/1997 precum şi O.U.G. nr. 123/2001,

Legea nr. 71/2002, O.U.G. nr. 25/2003 si Legea nr. 325/2003.1

3) Comitetul Român pentru Adoptii. Hotărârea Guvernului nr. 502, publicată la 18

septembrie 1997 reglementează organizarea si funcţionarea Comitetului Român pentru Adopţii,

care abrogă H.G. nr. 63/1991. Comitetul Român pentru Adopţii persoana juridică română - este

un organ de specialitate în subordinea Guvernului înfiinţată în scopul supravegherii şi sprijinirii

acţiunilor de protecţie a drepturilor copilului prin adopţie şi al realizării cooperării internaţionale

în acest domeniu [ art. 10 alin. (1)]

Comitetul Român pentru Adopţii are următoarele atribuţii:

a) cererile persoanelor sau familiilor cu domiciliul sau cu resedinţa in România care

doresc să adopte se transmit Comitetului Român pentru Adopţii, după eliberarea atestatului de

către Comisia pentru protecţia copilului, numai prin intermediul serviciilor publice specializate

pentru protecţia copilului din subordonarea comisiilor pentru protecţia copilului sau al

organismelor private române autorizate; cererile persoanelor sau familiilor care au domiciliul

sau resedinţa pe teritoriul altui stat şi care doresc să adopte se transmit Comitetului Român

pentru Adopţie numai prin intermediul autorităţii centrale care acţionează în acest stat în

domeniul protecţiei copiilor si cooperării în material adopţiilor internaţionale sau al

organismelor private autorizate de către acesta şi de către Comitetul Român pentru Adopţii;

b) comisiile pentru protecţia copilului din fiecare judeţ, respectiv din sectoarele

municipiului Bucureşti, sunt obligate să transmită Comitetului Român pentru Adopţii datele de

identitate si toate informaţiile pertinente referitoare la copii a căror adopţie sunt competente să o

avizeze [art. 12 alin. (1)];

c) Comitetul Român pentru Adopţii este obligat sa transmită datele primite menţionate

înaintea tuturor comisiilor pentru protecţia copilului în termen de 5 zile de la primire [art. 12 alin.

(2)];2

d) In termen de 60 de zile de la comunicarea datelor de către Comitetul Român pentru

Adopţii, Comisiile pentru protecţia copilului vor transmite cererile persoanelor sau familiilor

atestate corespunzător şi care doresc să fie încredinţaţi acei copii în vederea adopţiei [art. 12 alin.

(3)] în redactarea Legii nr. 87/1998;

1 Ibidem.2 Adrian Pricopi – Dreptul Familiei, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2004, pag. 98

33

e) Dacă nu există cereri privind încredintarea copilului în vederea adopţiei sau dacă

cererea de încredinţare a copilului în vederea adopţiei nu a fost adoptată, Comitetul Român

pentru adopţii va reprezenta sarcina identificării unei persoane sau familii potrivite pentru copil

unui serviciu public specializat pentru protecţia copilului sau unui organism privat român

autorizat [art. 12 alin. (4)];

f) stabileşte termenul în care serviciul public specializat pentru protecţia copilului sau

organismul privat autorizat va prezenta acestuia propuneri privind încuviinţarea adopţiei

copilului, acordându-se prioritatea persoanelor sau familiilor cu cetăţenie română [art. 12 alin.

(5)] .

4) Organisme private autorizate. Acestea sunt persoane juridice de drept privat, cu scop

nelucrativ, constituite în condiţiile legii [art. 25 alin. (1)]. Aceste organisme au unele atribuţii în

materie de adopţie1:

a) întocmesc rapoarte şi fac propuneri comisiei pentru protecţia copilului în ce priveşte

eliberarea atestatului care constată aptitudinea de a adopta [art. 6 alin. (3)];

b) propun Comisiei pentru protecţia copilului încredinţarea acestuia în vederea adopţiei

unei persoane sau familiei [ art. 9 alin. (5)];

c) colaborează cu Comitetul Român pentru Adopţii în orice problemă în domeniul

adopţiei;

d) cererile persoanelor sau familiilor cu domiciliul sau resedinţa in România se transmit

Comitetului Român pentru Adopţii după eliberarea atestatului, şi prin organisme private române

autorizate [art. 11 alin. (1)];

e) pot primi de la Comitetul Român pentru Adopţii sarcina de a identifica o persoana sau

o familie potrivită pentru copilul pentru care nu există cereri privind încredinţarea copilului în

vederea adopţiei [art. 12 alin. (4)].

5) Serviciul de stare civilă. Acest serviciu de stare civilă, competent potrvit legii, are

unele atribuţii in materie de adopţie:

a) pe baza hotărârii definitive şi irevocabile de încuviinţare a adopţiei, întocmeşte un nou

act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti, vechiul act

de stare civilă păstrându-se, iar pe marginea lui se face menţiunea despre întocmirea noului act

[art. 21 alin. (2) Legea nr. 119/19962 si art. 26];1 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura “Universul juridic”, Ediţia a VIII-a revăzută şi completată, Bucureşti 2006, pag. 5032 Potrivit [art. 21 alin. (2)] Legea nr. 119/1996 - Acţiunea se introduce la judecătoria în a cărei rază are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul instituţia de ocrotire a copilului. În vederea soluţionării, instanţa solicită poliţiei verificări pentru stabilirea identităţii, precum şi avizul medicului legist cu privire la vârsta şi sexul persoanei

34

b) în actele de starea civilă se înscriu menţiunile cu privire la modificările intervenite in

starea civilă a persoanei, în anumite cazuri între care adopţia, desfacerea, încetarea sau anularea

adopţiei [ Legea nr. 119/1996 art. 44 lit.d].

Procedura în faţa instantei judecătoreşti

Incuviinţarea adoptiei este de competenta instantei judecătoreşti [art. 14 alin (1)].

Aspectele sunt următoarele:

a) Competeţa jurisdicţională materială pentru încuviinţarea adopţiei. Potrivit art. 15

alin. 1 din O.U.G. nr. 25/1997, cauzele privitoare la încuviinţarea adopţiei se judecă în primă

instanţa de către tribunale. Această reglementare a înlăturat discuţia care se născuse privind

competenţa judecătorească materială privind încuviinţarea adopţiei, datorită faptului, pe de o

parte, că Legea nr. 11/1990, republicată în M. Of. Nr. 159/1991 ca urmare a modificării ei prin

Legea nr. 48/1991, fără ca textul privind competenţa materială să fi fost modificat prin Legea nr.

65/1995, prevedea că cererea pentru încuviinţarea adopţiei se introduce la judecătoria în raza

căreia domiciliază cel care adoptă, iar, pe de altă parte, Codul de procedură civilă modificat prin

Legea nr. 59/1993 prevedea competenţa tribunalului pentru cauzele privind încuviinţarea

adopţiei. Doctrina şi jurisprudenţa au considerat că tribunalul este competent in primă instanţa

pentru încuviinţarea adopţiei.

Potrivit Legii nr. 87/1998, art. 15 si 16 ale O.U.G. nr. 25/1997, devin art. 15 cu 2

alineate.1 Astfel alin. (1) prevede că încuviinţarea adopţiei este de competenţă, în primă instanţă,

a tribunalului în a cărui rază teritorială se găseşte domiciliul copilului, iar alin. (2) precizează că,

dacă nu se poate determina instanţa competentă potrivit alin. (1), este competent Tribunalul

Bucuresti.2

b) Competenţa teritorială. Cauzele privind încuviinţarea adopţiei sunt de competenţa

tribunalelor în a căror rază teritorială se găseşte domiciliul copilului ce urmează a fi adoptat [art.

15 alin.(1)]. Prin urmare, instanţa teritorială competentă este determinată după domiciliul

copilului ce urmează a fi adoptat, spre deosebire de reglementarea dată prin Legea nr. 11/1990.

al cărei act de naştere se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului.1 Art. 15 din O.U.G. nr. 25/1997 - (1) Cauzele privitoare la încuviinţarea adopţiei se judecă în primă instanţă de către tribunale ; (2) Hotărârile date în cauzele având ca obiect încuviinţarea adopţiei nu sunt supuse apelului.2 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Adopţia. Protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Editura “Universul juridic” Bucureşti 2005, pag. 81

35

Potrivit O.U.G. nr. 25/1997, competenţa teritorială este în raport de domiciliul

adoptatului, aşa cum s-a arătat, afară de cazul în care nu se poate stabili instanţa competentă după

domiciliul adoptatului, situaţie în care este competent Tribunalul Bucureşti [art. 15 alin.(2)]3.

c) Atribuţiile instanţei de judecată. Instanţa competentă are următoarele atribuţii cu

privire la încuviinţarea adopţiei :

Verifică îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă, precum şi lipsa impedimentelor

la adopţie.

După ce verifică îndeplinirea cerinţelor legale pentru adopţie, instanţa este obligată să

se pronunţe prin hotărâre de încuviinţare sau de respingere a adopţiei.

d) Aspecte procedurale. Deosebim :

Cererea persoanei sau familiei care doreşte să adopte un copil aflat în evidenţa

Comitetului Român pentru Adopţii este transmisă de acesta instanţei judecătoreşti competente,

prin intermediul serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau al organismului privat

autorizat [ art.14 alin.(2)]. Dar pot fi adoptaţi şi copii care nu sunt în evidenţa Comitetului Român

pentru Adopţii, în cazurile prevăzute de art. 13 din O.U.G. nr. 25/19972.

Procedura administrativă prealabilă procedurii judecătoreşti nu face posibilă transmiterea

cererii de adopţie decât prin intermediul organelor ori organismelor prevăzute de lege şi cu

respectarea celorlalte condiţii legale [de exemplu, art. 11 alin.(1) şi art. 9 alin.(1), art. 7 şi art. 14

alin.(5)].3

Acţiunile şi cererile privind încuviinţarea adopţiei sunt scutite de taxa de timbru

(art.17).

Cererea pentru încuviinţarea adopţiei se soluţionează de camera de Consiliu în

complet constituit din doi judecători special desemnaţi de ministrul justiţiei [ art. 18 alin.(1) şi

(2)] ;

Consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani va fi cerut în instanţă

[ art. 18 alin.(4)].

De asemenea instanţa va cere raportul referitor la ancheta psihosocială a copilului.

Raportul cuprinde : a) date privind personalitatea copilului ; starea fizică şi mentală a acestuia ; b)

3 Conform [art. 15 alin.(2)] din O.U.G. nr. 25/1997 - Hotărârile date în cauzele având ca obiect încuviinţarea adopţiei nu sunt supuse apelului.2 Art. 13 din O.U.G. nr. 25/1997 - Este interzisă adopţia copiilor care nu se află în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii, cu excepţia cazului în care soţul adoptă copilul celuilalt soţ, a cazului în care adoptatorii sunt rude până la gradul al patrulea inclusiv cu unul dintre părinţii copilului sau a adopţiei în condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (2)3 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Adopţia. Protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Editura “Universul juridic” Bucureşti 2005, pag. 83

36

antecedentele copilului ; c) condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit ; d) orice alte date

referitoare la creşterea şi educarea copilului ; e) opinia copilului cu privire la adopţia propusă [art.

18 alin. (5)].

Potrivit deciziei V din 27 septembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţiunile

unite, în recursul în interesul legii, publicată în M. Of. Nr. 636 din 27 decembrie 1999,

soluţionarea cererii de încuviinţarea adopţiei se face de instanţa în complet de doi judecători

special denumiţi de ministrul justiţiei.

In cazul adopţiei copilului de către o persoană sau familie cu domiciliul pe

teritoriul altui stat, instanţa va trebui să aibă în vedere, la încuviinţarea adopţiei, ca adoptatorul să

poată beneficia în ţară străină de garanţiile şi normele echivalente acelora existente în cazul unei

adopţii naţionale (art. 19).

e) Inregistrarea adopţiei.

Pe baza hotărârii irevocabile de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare civilă competent

va întocmi, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi

ca fiind părinţii săi fireşti ; vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea

acestuia întocmirea noului act [art. 21 alin. (2)]. In noul act de naştere se trece denumirea unităţii

administrativ-teritoriale unde îşi are sediul autoritatea administraţiei publice locale care

întocmeşte actul [Legea nr. 119/1996, art. 26 alin. (1) şi (3).1 Dacă adoptatorul este străin sau

cetăţean român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, serviciul competent este în raport de

domiciliul adoptatorului sau de sediul instanţei de ocrotire pentru copii aflaţi în îngrijirea

acesteia.

e) Competenţa jurisdicţională în cazul desfacerii şi nulităţii adopţiei.

Cererile de desfacere a adopţiei urmează aceleaşi reguli de competenţă ca şi cele pentru

încuviinţarea adopţiei2. In ce priveşte nulitatea adopţiei, nu există o reglementare specială, spre

deosebire de desfacerea adopţiei, privind competenţa jurisdicţională. In aceste condiţii

competenţa materială şi competenţa teritorială a instanţei judecătoreşti se determină potrivit

dreptului procesual civil comun.

1 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Adopţia. Protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Editura “Universul juridic” Bucureşti 2005, pag. 862 Potrivit art. 22 alin. (5) din O.U.G. nr. 25/1997-“ Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să acorde sprijin şi asistenţă pentru prevenirea situaţiilor ce pun in pericol securitatea şi dezvoltarea copilului şi să acţioneze pentru: a) identificarea, pregătirea şi evaluarea unei reţele teritoriale de asistenţi maternali profesionişti; b) asigurarea de servicii de prevenire a abandonului copiilor; c) infiinţarea de centre maternale şi centre de îngrijire de zi; d) asigurarea oricăror servicii care să conducă la bunăstarea copilului, alături de părinţii săi 

37

Forma actelor juridice părţilor, în condiţiile Legii nr. 273/2004.

Indiferent de reglementare, adopţia necesită, în primul rând, consimţământul anumitor

persoane prevăzute de lege.

Astfel :

1. consimţământul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui se dă în faţa instanţei judecătoreşti

o dată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii adopţiei. Consimţământul părintelui

firesc se dă în formă autentică, prin act notarial, în cazul adopţiei copilului de către soţul

părintelui său ;

Prin decizia nr. 369/2008 a Curţii Constituţionale1 s-a admis excepţia de

neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2), lit. i), teza întâi şi, prin extindere, şi a

prevederilor art. 63 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei,

constantându-se că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care nu prevăd luarea

consimţământului părinţilor fireşti, în faţa instanţei, odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a

adopţiei.2 Prin urmare, ca efect al acestei decizii, consimţământul părinţilor fireşti trebuie

exprimat şi în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

2. consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani se dă în faţa instanţei judecătoreşti,

în faza încuviinţării adopţiei;

3. de asemenea, consimţământul adoptatorului sau, după caz al familiei adoptatoare se dă în faţa

instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei;

4. consimţământul soţului persoanei care doreşte să adopte se dă în faţa instanţei de judecată, o

dată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

Actele care se anexează la cererea de încuviinţare a adopţiei:

In cazul adopţiei interne, acestea sunt3 :

o certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată;

o certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţile

publice nominalizate de către direcţia de sănătate publică ;

o atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare ;

o hotărârea judecătorească irevocabilă de încredinţare în vederea adopţiei ;

1 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 238 din 27 martie 20082 Dan Lupaşcu – Dreptul familiei, Ediţia a III-a emendată şi actualizată, Universul Juridic Bucureşti 2008, pag. 2493Ibidem, pag. 250

38

o certificatele de naştere ale adoptatorului sau ale soţului şi soţiei din familia adoptatoare, în

copie legalizată ;

o certificatul de căsătorie al adoptatorului sau al soţilor din familia adoptatoare, în copie

legalizată ;

o cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei

adoptatoare ;

o certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de medicul de

familie pe lista căruia este înscris ;

o documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, în

măsura în care nu s-a pronunţat anterior o hotărăre judecătorească de încuviinţare a deschiderii

procedurii adopţiei interne a copilului.

In cazul adopţiei internaţionale, cererea de încuviinţare a adopţiei va fi însoţită de

următoarele acte1 :

un raport întocmit de autorităţile competente din statul primitor, cuprinzând informaţii cu

privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea şi aptitudinea lor de a adopta,

situaţia lor personală, familială, materială şi medicală, mediul social, motivele care îi determină

să adopte un copil din România, precum şi cu privire la copiii pe care ar putea să-i primească spre

adopţie ;

certificatele de naştere şi de căsătorie şi actele de identitate ale persoanelor care doresc să

adopte (în copie legalizată, însoţite de traducerea lor legalizată în limba română) ;

cazierele judiciare ale persoanelor care doresc să adopte (în original şi traducerea

legalizată în limba română) ;

raport medical întocmit separate pentru fiecare adoptator (în original şi traducere

legalizată în limba română);

actul din care să rezulte ca există garanţia că adoptatorul are posibilitatea să intre şi să

locuiasca permanent în statul primitor (original şi traducere legalizată în limba română);

certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată;

certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţile

publice nominalizate de către direcţia de sănătate publică.

Procedura adopţiei

1 Marcel Rusu – Protecţia juridical a minorului […]-op.cit., pag. 71

39

Legea nr. 273/2004 reglementează distinct procedura adopţiei interne1 şi procedura

adopţiei internaţionale.2

Art. 4 din Legea nr. 273/2004 prevede ca, pe tot parcursul procedurii de adopţie, direcţia

în a cărei rază teritorială domiciliază copilul este obligată să ofere copilului informaţii şi

explicaţii clare şi complete, potrivit vârstei şi gradului său de maturitate, referitoare la etapele şi

durata procesului de adopţie, la efectele acesteia, precum şi la adoptator sau familia adoptatoare

şi rudele acestora.3

Procedura adopţiei interne

A) Faza prealabilă încuviinţării adopţiei interne

a) Organe competente

Această fază presupune intervenţia anumitor organe, cu atribuţii specifice reglementate de

lege. Avem în vedere direcţia şi Oficiul, ca organe administrative, precum şi instanţa

judecătorescă.

b) Conţinutul fazei prealabile încuviinţării adopţiei interne

Faza prealabilă încuviinţării adopţiei interne vizeaza două planuri ; cel privind adoptatorul

sau familia adoptatoare şi cel privind adoptatul.

1. Atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare

Persoana sau familia care doreşte să adopte va solicita în scris direcţiei în a cărei rază

teritorială îşi are domiciliul să evalueze dacă are aptitudini de a adopta sau, în alţi termeni, dacă

îndeplineşte cerinţa existenţei garanţiilor morale şi condiţiilor materiale necesare adopţiei. 4

La înregistrarea cererii privind evaluarea, reprezentantul serviciului de adopţie din cadrul

direcţiei este obligat să-l informeze pe solicitant cu privire la procedura adopţiei, iar după

înregistrarea cererii de evaluare, responsabilul de caz desemnat este obligat să stabilească de

comun acord cu persoana/ familia solicitantă programul interviurilor, al vizitelor la domiciliul

acestora, al întâlnirilor cu rude, vecini, colegi de la locul de muncă, precum şi cu alte persoane în

1 In accepţiunea Legii nr. 273/2004, prin adopţie internă se înţelege adopţia în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât şi adoptatul au domiciliul în România.2 Aceeaşi lege defineşte adopţia internaţională ca fiind adopţia care, în condiţiile acestei legi, nu este adopţie internă.3 Dan Lupaşcu – Dreptul familiei, Ediţia a III-a emendată şi actualizată, Universul Juridic Bucureşti 2008, pag. 2524 Tomescu Milena- Dreptul familiei.Protecţia copilului, Editura All Beck, Bucureşti 2005, pag. 137

40

privinţa cărora responsabilul de caz apreciază că este util a fi contactat, în vederea obţinerii

tuturor informaţiilor relevante pentru stabilirea capacităţii de a adopta.

Direcţia este obligată să se pronunţe în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii.

Procesul de evaluare se structurează pe întâlniri ( cel puţin 6) şi discuţii cu persoana sau

familia respectivă, cât şi pe întâlniri individuale cu membrii familiei adoptatoare şi celelalte

persoane care pot oferi informaţii relevante pentru stabilirea capacităţii de a adopta. Acest proces

cuprinde1 :

1). Evaluarea din punct de vedere social ;

2). Evaluarea psihologică ;

3). Pregătirea pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte .

Operaţiunea de evaluare trebuie să aibă în vedere2 :

personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia economică a adoptatorului sau familia

adoptatoare, viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de educare a unui copil;

motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare doreşte să adopte;

motivele pentru care în cazul în care numai unul dintre cei doi soţi solicită să adopte un

copil, celălalt soţ nu se asociază la cerere;

impedimente de orice natură relevate pentru capacitatea de adopta.

Legea prevede că, pe parcursul procesului de evaluare, direcţia în a cărei rază teritoarială

domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare este obligată să asigure acestora serviciile de

pregătire sau consiliere necesare pentru a-şi asuma în cunoştinţă de cauză şi în mod corespunzător

rolul de părinte.3

După obţinerea şi analizarea tuturor informaţiilor deţinute, responsabilul de caz şi

psihologul din cadrul serviciului de adopţie va întocmi raportul de evaluare care se înaintează

conducerii direcţiei pentru a decide, prin dispoziţie a adirectorului general. Această dispoziţie se

comunică solicitanţilor, în termen de 3 zile de la emiterea ei. Dacă rezultatul evaluării este

favorabil, direcţia va elibera atestatul de persoană sau familie aptă să adopte.

Acest atestat este valabil pentru o perioadă de un an. Valabilitatea sa poate fi prelungită

anual - la cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare - dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute

de lege pentru eliberarea sa. 4

1 Dan Lupaşcu – Dreptul familiei, Ediţia a III-a emendată şi actualizată, Universul Juridic Bucureşti 2008, pag. 2542 Elena Roşu - Dreptul familiei. Practică judiciară. Hotărâri C.E.D.O. , Editura Hamangiu, 2007, pag.3723 Dan Lupaşcu – Dreptul familiei […]- op cit., pag. 2554 Elena Roşu - Dreptul familiei […] – op. cit., pag. 373

41

Dacă perioada de valabilitate a atestatului a expirat, la cererea solicitantului se reia

procedura de evaluare.

In situaţia în care se decide neacordarea atestatului, adoptatorul sau familia adoptatoare

are dreptul să solicite direcţiei, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatului, reevaluarea.

Pentru aceasta se desemnează un alt responsabil de caz şi se reia procesul de reevaluare.

Operaţiunea reevaluării are în vedere aceleaşi criterii legale a căror îndeplinire se

apreciază în raport de data la care se face reevaluarea.

Rezultatul evaluării - care poate fi pozitiv sau negativ- se comunică adoptatorului sau

familiei adoptatoare.

In termen de 15 zile de la data comunicării rezultatului nefavorabil al reevaluării,

adoptatorul sau familia adoptatoare îl pot ataca la instanţa competentă de la domiciliul

adoptatorului.

Cererea este scutită de timbraj ( taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar).

Ea se judecă de un complet specializat, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a

procurorului. Cauza se soluţionează cu celeritate, fiind citaţi adoptatorul sau familia adoptatoare şi

direcţia.

Instanţa poate administra orice probe admise de lege şi va pronunţa o hotărâre, supusă

recursului.

Exercitarea recursului suspendă executarea hotărârii. Obţinerea atestatului nu este

necesară în următoarele cazuri1 :

1). Pentru adopţia persoanei majore ;

2). Pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.

2. Deschiderea procedurii adopţiei interne

Pe baza planului individualizat de protecţie, direcţia în a cărei rază teritorială se află

domiciliul copilului efectuează demersuri pentru reintegrarea acestuia în familie sau, după caz,

pentru plasamentul copilului în familia extinsă2 sau substitutivă.3

Dacă demersurile pentru reintegrarea copilului în familie sau în familia lărgită au eşuat,

planul individualizat de protecţie al copilului poate avea ca finalitate adopţia internă.

1 Andreea Florina Mateescu, Ioana Cristina Gheorghe-Bădescu - Protectia copilului si adoptia. Practica judiciara, Editura Hamangiu, 2008, pag. 1182 In accepţiunea Legii nr. 273/2004, familia extinsă este formată din părinţi, copil şi rudele fireşti ale acestuia, până la gradul IV inclusive.3 Legea nr. 273/2004, prevede că familia substitutivă este compusă din persoanele, altele decât cele acre aparţin familiei extinse, care, în condiţiile legii, asigură creşterii şi ingrijirea copilului.

42

In ipoteza de mai sus, în termen de 30 de zile de la finalizarea demersurilor, direcţia de la

domiciliul copilului va sesiza instanţa judecătorescă pentru a încuviinţa deschiderea procedurii

adopţiei interne. Competenţa aparţine tribunalului de la domiciliul copilului, iar dacă nu se poate

determina instanţa competentă, cererea se judecă la Tribunalul Bucureşti.1 Cererea pentru

încuviinţarea procedurii adopţiei interne este scutită de timbraj şi se soluţionează de un complet

specializat în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului.

Instanţa poate administra orice probe admise de lege, fiind obligată să asculte copilul care

a împlinit vârsta de 10 ani. Opinia copilului va fi luată în considerare şi i se va acorda importanţa

cuvenită, avându-se în vedere vârsta şi gradul său de maturitate. In situaţia în care instanţa

hotărăşte în contradictoriu cu opinia exprimată de copil, este obligată să motiveze raţiunile care au

condus la înlăturarea opiniei copilului.

Totodată, este obligatorie prezentarea de către direcţie a raportului de anchetă socială

privind copilul.

Cererea de încuviinţare a deschiderii a procedurii adopţiei interne va fi admisă numai

dacă2 :

1). Planul indivisualizat de protecţie stabileşte necesitatea adopţiei interne ;

2). Părinţii copilului sau, după caz, tutorele îşi exprimă consimţământul la adopţie.

In situaţia în care părintele sau părinţii sunt decăzuţi din drepturile părinteşti sau li s-a

aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, el(ei) păstrează dreptul de a consimţi la adopţia

copilului, iar consimţământul reprezentantului legal este obligatoriu.

Dacă unul dintre părinţi este decedat, necunoscut, declarat, în condiţiile legii, mort sau

dispărut, pus sub interdicţie, precum şi dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitatea de a-şi

manifesta voinţa, consimţământului celuilalt părinte este îndestulător.

Consimţământul părinţilor fireşti ai copilului nu este necesar dacă ambii se află în

situaţiile de mai sus, precum şi în cazul adopţiei persoanei majore. De asemenea, consimţământul

părinţilor fireşti ai copilului nu este necesar atunci când aceştia refuză, în mod abuziv, să consimtă

la adopţie.

Direcţia este obligată să probeze efectuarea corespunzătoare a demersurilor pentru

reintegrarea copilului în familie ori după caz în familia lărgită. In situaţia instituirii tutelei pentru

copil, încuviinţarea decshiderii procedurii adopţiei interne se face la solicitarea direcţiei în a cărui

rază teritorială domiciliază copilul, numai dacă părinţii acestuia ori, după caz, tutorele îşi exprimă 1 Alexandru Baccaci, Viorica Dumitrache, Codruţa Hageanu – Dreptul familiei, Ediţia a V-a , Editura C.H.Beck, 2006, pag. 1452 Dan Lupaşcu – Dreptul familiei […]- op cit., pag. 257

43

consimţământul la adopţie. In raport de problemele administrate, instanţa admite sau, după caz,

respinge cererea, pronunţându-se prin încheiere, supusă numai recursului.1

Dispoziţiile privitoare la deschiderea procedurii adopţiei interne nu sunt aplicabile în

cazul adopţiei persoanei majore şi în situaţia adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau

adoptiv.

3.Incredinţarea copilului în vederea adopţiei.

In termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care

s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne, direcţia în a cărei rază teritorială se află

domiciliul copilului efectueză necesare identificării celui mai potrivit adoptator sau celei mai

potrivite familii adoptatoare pentru copil.2

Direcţia competentă analizează posibilitatea încredinţării copilului în vederea adopţiei cu

prioritatea unei rude din familia extinsă ( cu excepţia cazului privind adopţia între fraţi) asistentul

maternal profesionist la care se află copilul ori unei alte persoane sau familii la care copilul se

află în plasament.

Ascultarea copilului care a împlinit 10 ani este obligatorie. Opinia acestuia va fi luată în

considerare şi i se va acorda importanţa cuvenită, avându-se în vedere vârsta şi gradul său de

maturitate. Instanţa este obligată să motiveze raţiunile care au condus la înlăturarea opiniei

copilului.

Incredinţarea în vederea adopţiei nu este necesară în următoarele cazuri :

pentru adopţia persoanei majore;

pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv;

pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi aceasta a

fost plasat la adoptator sau la familia adoptatoare, iar măsura plasamentului durează cel

puţin 90 de zile ;

pentru adopţia copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 90 de zile de la data

instituirii tutelei.

Capacitatea de adaptare, fizică şi psihică a copilului la noul mediu familial va fi analizată

în raport cu condiţiile de natură socioprofesională, economică, culturală, de limbă, religie şi cu

orice alte asemenea elemente caracteristice locului în care trăieşte copilul în perioada

1 Alexandru Baccaci, Viorica Dumitrache, Codruţa Hageanu – Dreptul familiei [...]- op. cit., pag. 1462 Dan Lupaşcu – Dreptul familiei […]- op cit., pag. 258

44

încredinţării şi care ar putea avea relevanţă în aprecierea evoluţiei ulterioare a acestuia în cazul

încuviinţării adopţiei.1

B) Faza încuviinţării adopţiei interne

1. Competenţa

a) Competenţă generală

Incuviinţarea adopţiei interne este de competenţa instanţei judecătoreşti.

b) Competenţa materială

Pentru judecata în fond, competenţa materială aparţine tribunalului.

c) Competenţa teritorială

Este competentă instanţa în a cărei rază teritorială se găseşte domiciliul adoptatului.

2. Procedura adopţiei interne.

In mod obişnuit, cererea de încuviinţare a adopţiei poate fi introdusă fie de către adoptator

sau familia adoptatoare, fie de către direcţia de la domiciliul acestora, la sfârşitul perioadei de

încuviinţare în vederea adopţiei sau, după caz, la împlinirea termenului de cel puţin 90 de zile, în

situaţia adopţiei copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi aceasta a fost

plasat la adoptator sau familia adoptatoare ori pentru adopţia copilului de către tutorele său.

Cererea de încuviinţare a adopţiei poate fi introdusă direct la instanţa judecătorească de

către adoptator sau familia adoptatoare în următoarele cazuri :

adopţia persoanei majore ;

adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.

Procedura adopţiei internaţionale2

A)Faza prealabilă încuviinţării adopţiei internaţionale

a) Organe competente

In faza prealabilă încuviinţării adopţiei internaţionale intervine mai multe organe străine

şi, după caz, naţionale, cu atribuţii stabilite de lege.

In prima categorie se includ3 : autoritatea centrală competentă din statul străin (parte a

Convenţiei de la Haga) sau organizaţiile sale acreditate, iar cazul statelor care nu sunt părţi la

Convenţia de la Haga – autoritatea desemnată cu atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale sau

organizaţia acreditată în acest sens.1 Stefan Cocoş – Dreptul familiei, Ediţia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2003, pag. 152 2 Cererile pentru încuviinţarea adopţiei aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a Legii nr. 273/2004 s-au soluţionat, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data introducerii lor.

3 Dan Lupaşcu – Dreptul familiei […]- op cit., pag. 263

45

In ambele ipostaze, organizaţiile străine acreditate trebuie să fie autorizate şi de Oficiu.

Organul administrativ intern cu rol determinat în această fază este Oficiul.

Autorităţile române pot colabora în ceea ce priveşte adopţia internaţională cu organisme

private care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul statului primitor, numai dacă acestea sunt

acreditate de statul respective şi autorizate de Oficiu.1

Oficiul este obligat să ia măsurile ce se impun, conform Convenţiei de la Haga, în vederea

prevenirii câştigurilor necuvenite, financiare sau de altă natură, care ar putea fi realizate cu

prilejul adopţiei şi descurajării oricăror practici contrare obiectivelor convenţiei menţionate şi

Legea nr. 273/2004.

b) Conţinutul fazei prealabile încuviinţării adopţiei internaţionale

Cele două planuri prezentate în cazul adopţiei interne se regăsesc şi în procedura adopţiei

internaţionale.

1. Atestarea adoptatorului sau familiei adoptatoare din statul de primire

Operaţiunea de atestare se realizează de către autoritatea centrală competentă din statul

primitor sau de organizaţiile sale acreditate şi autorizate, în condiţiile legii.

Atestarea priveşte următoarele aspecte2 :

adoptatorul (familia adoptatoare) îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru adopţie

şi este apt să adopte în conformitate cu legislaţia aplicabilă în statul primitor ;

adoptatorul (familia adoptatoare) a beneficiat de consilierea necesară în vederea

adopţiei în statul primitor ;

este asigurată urmărirea evoluţiei copilului după adopţie pe o perioadă de cel puţin 2

ani;

sunt asigurate servicii postadopţie pentru copil şi familiile în statul primitor.

Dacă adoptatorul sau familia adoptatoare domiciliază pe teritoriul unui stat străin – parte a

Convenţiei de la Haga - cererea de adopţie se transmite Oficiului prin intermediul autorităţii

centrale competente din statul respective sau al organizaţiilor sale acreditate, iar dacă statul străin

respectiv nu este parte la Convenţia menţionată, cererea se transmite Oficiului prin intermediul

autorităţii desemnate cu atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale sau prin mijlocirea

organizaţiilor acreditate în acest sens din statul de primire.3

2. Deschiderea procedurii adopţiei interne

1 Ibidem, pag. 2642 Sc.Serbănescu – Codul familiei comentat şi adnotat, pag .2343 T. Bodoaşcă – Dreptul familiei, Editura All Beck, Bucureşti 2005, pag. 143

46

Pentru adopţia internaţională a copilului cu domiciliul în România de către adoptatorul

sau familia adoptatoare cu domiciliul în străinătate este necesară deschiderea procedurii adopţiei

interne, condiţiei ce rezultă din dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 273/2004.

B). Faza încuviinţării adopţiei internaţionale

1. Competenţa

a) Competenţa generală

Incuviinţarea adopţiei internaţionale este de competenta instanţei judecătoreşti române.

Instanţele judecătoreşti romăne sunt competente să judece cererile prevăzute de Legea nr.

273/2004 dacă cel puţin una dintre părţi are domiciliul în România.1

Instanţele judecătoreşti române sunt exclusiv competente să judece procesele privind

încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne, încredinţarea în vederea adopţiei şi

încuviinţarea adopţiei dacă cel ce urmează a fi adoptat are domiciliul în România şi este cetăţean

român sau străin fără cetăţenie.

b) Competenţa materială

c) Competenţa teritorială

Sub aspectul teritorial, competenţa aparţine tribunalului în a cărui rază teritorială se afla

domiciliul adoptatului, iar daca nu se poate determina instanta competentă, cauza se judeca de

catre Tribunalul Bucureşti.

2. Procedura adopţiei internaţionale.

Cererea de încuviinţare a adopţiei internaţionale, însoţită de documentele prevăzute de

lege se transmite instantei judecătoreşti de către Oficiu. Si în cazul adopţiei internaţionale cererea

este scutită de timbraj şi se soluţionează cu celeritate, în camera de consiliu, de către un complet

specializat, cu participarea obligatorie a procurorului.

La judecarea cererii vor fi citaţi : direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul

copilului, persoana sau familia adoptatoare, Oficiul, precum şi părinţii fireşti.2

In termen de 3 zile de la data comunicării hotărârii judecătoreşti irevocabile de

încuviinţare a adopţiei, Oficiul eliberează un certificat, care atestă că adopţia este conformă cu

normele Convenţiei de la Haga.3

1 Dan Lupaşcu – Dreptul familiei […]- op cit., pag. 2662 D. Lupulescu, A.M.Lupulescu – Dreptul familiei, Editura All Beck, Bucureşti 2006, pag.1963 In legătura cu acest aspect, a se vedea: art.40-50 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1435/2004.

47

Adopţia internaţională presupune deplasarea copilului pe teritoriul statului primitor,

numai după ce hotărârea de încuviinţare a adopţiei a devenit irevocabilă. Deplasarea se

efectuează în condiţii de siguranţă corespunzătoare nevoilor adoptatului, numai cu însoţirea

acestuia de adoptator sau familia adoptatoare.

In cazul în care cererea de încuviinţare a adopţiei este formulată doar de unul din soţi,

acesta fiind titularul cererii, se cer întrunite exigenţele legale exclusiv în persoana sa, nu şi a

soţului.1

Legea prevede că, cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei, Oficiul are obligaţia să

urmărească evoluţia copilului şi a realităţilor dintre acesta şi adoptator sau familia adoptatoare. In

acest scop Oficiul trebuie să solicite transmiterea de rapoarte trimestriale autorităţii centrale

competente sau organizaţiei acreditate şi autorizate din statul primitor.

Urmărirea evoluţiei copilului revine direcţiei în a cărei rază teritorială adoptatul îşi are

domiciliul atunci când, după încuviinţarea adopţiei internaţionale, adoptatorul sau familia

adoptatoare îşi stabileşte domiciliul în România.

Capitolul III : Efectele adopţiei şi natura juridică a adopţiei

Secţiunea I Filiaţia şi rudenia civilă

Adopţia produce efecte numai de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti

prin care a fost încuviinţată [( art.50 alin. (1)]. Pe baza hotărârii irevocabile de încuviinţare a

adopţiei serviciul de stare civilă va intocmi un nou act de naştere al adoptatului, în care

adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra,

menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act. Noul act de naştere se va întocmi de

serviciul de stare civilă ‘competent ‘ , adică, de serviciul în a cărui circumscripţie se află locul

naşterii copilului.2

Prin efectul adopţiei, legăturile de filiaţie şi de rudenie ale adoptatului sunt reconfigurate

şi vor produce consecinţele în mod obişnuit ataşate rapoartelor de filiaţie, respectiv de rudenie.

1 Trib.mun.Bucureşti, Secţ. a V-a civ., sentinţa nr.9/F din 10 ianuarie, irevocabilă prin deciz.civ. nr. 903 din 7 iulie 2005 2 Potrivit [ art. 53 alin.(5)] din Legea nr.273/2004 – Pe baza hotararii judecatoresti irevocabile de incuviintare a adoptiei, serviciul de stare civila competent intocmeste, in conditiile legii, un nou act de nastere al copilului, in care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind parintii sai firesti. Vechiul act de nastere se va pastra, mentionandu-se pe marginea acestuia intocmirea noului act.

48

Filiatia şi rudenia civilă (prin adopţie).

Distincţia între filiaţie şi rudenia civilă.

Legea nr. 273/2004 prevede in art. 1 că adopţia creează legatura de filiaţie între adoptator

sj adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat si rudele adoptatorului, iar art. 50 alin. (2)

prevede că, prin adopţie se stabilesc filiaţia între adoptat şi cel care adoptă, precum şi legături de

rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. In legătura cu aceste texte se ridică următoarele

probleme1:

a) textele nu prevăd expres că descendenţii adoptatului sunt în raporturi de filiaţie cu adoptatorul

ori de rudenie cu acesta. Soluţia afirmativă se impune, deoarece în sens larg, filiaţia desemnează

un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de un stramoş al ei, un şir neîntrerupt de

persoane între care faptul naşterii a stabilit legătura de la părinte la copil. In sens restrâns, filiaţia

este raportul de descendenţă dintre un copil şi fiecare din părinţii lui. Dar, rudenia în linie directă

este aceea dintre persoane care coboară unele din altele, fie în mod nemijlocit, în sensul că

persoana este copilul celeilalte, fie în mod mijlocit, indirect, în sensul că persoanele respective nu

sunt născute una din alta, dar între ele există un şir neîntrerupt de naşteri, un şir de persoane între

care s-a stabilit prin faptul naşterii, legătura de la părinte la copil. Sunt rude în linie directă tatăl,

fiul, nepotul de fiu.

b) textele nu prevăd expres că descendenţii adoptatului devin rudă cu rudele adoptatorului.

Soluţia se impune în sens afirmativ, deoarece numai astfel rudenia creată prin adopţie este

asimilată cu rudenia firească, iar un text care să prevadă, din acest punct de vedere, contrariul nu

există. Prin urmare, descendenţii adoptatului devin rudă cu rudele adoptatorului. Faţă de

ascendenţii adoptatorului, descendenţii adoptatului sunt rude în linie directă descendentă.

Impedimentul la căsătorie izvorât din rudenie există, potrivit legii2, atât între adoptat şi

descendenţii acestuia, pe de o parte, şi rudele sale fireşti, pe de altă parte, cât şi între adoptat şi

descendenţii acestuia, pe de o parte, şi persoanele cu care a devenit rudă prin efectul adopţiei, pe

de altă parte. Deşi textul foloseşte termenul ,,persoanele", acestea nu pot fi decât rudele

adoptatorului. Prin urmare, se poate desprinde şi din acest text faptul că, descendenţii adoptatului

devin rudă prin efectul adopţiei cu rudele adoptatorului. Faţă de cele arătate, înseamnă că rudenia 1 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Adopţia. Protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Editura “Universul juridic” Bucureşti 2005, pag. 1212 Potrivit art. 50 alin. (4) din Legea nr. 273/2004 - Impedimentul la casatorie izvorat din rudenie exista, potrivit legii, atat intre adoptat si descendentii acestuia, pe de o parte, si rudele sale firesti, pe de alta parte, cat si intre adoptat si descendentii acestuia, pe de o parte, si persoanele cu care a devenit ruda prin efectul adoptiei, pe de alta parte.

49

care se stabileşte prin adopţie, dacă termenul de filiaţie este folosit în sens restrâns, există între

adoptat şi descendenţii lui, pe de o parte, şi rudele adoptatorului, pe de altă parte.

Reglementarea anterioară dată prin O.U.G. nr. 25/1997 prevedea ca adopţia stabileşte

filiaţia între cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia dintre copil şi rudele adoptatorului [art. 1

alin. (1), în prezent abrogat]. Deci putem spune că, cu excepţia dispoziţiilor art. 50 alin. (4), nu

există deosebiri esenţiale între reglementarea actuală şi cea anterioară, din acest punct de vedere.1

Asimilarea filiaţiei şi rudeniei din adopţie cu filiaţia şi rudenia firească.

In principiu există această asimilare. In privinţa unora din efectele juridice produse în cele

două situaţii există, însa, unele deosebiri. Astfel:

a) recunoaşterea unui copil din afara casatoriei, dupa ce acesta a decedat, de către tatăl său, se

poate face numai dacă acel copil a lăsat descendenţi fireşti ; recunoaşterea nu poate avea loc dacă

acel copil are descendenţi, prin adopţie;2

b) soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să continue a acorda

întretinerea copilului, cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinţii săi fireşti, nu şi cei prin

adopţie, au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie [art. 87 alin. (1) C. fam.];

c) cel care a luat un copil spre creştere, fără a întocmi formele cerute pentru adopţie, are obligaţia

să-l întreţină, cât timp copilul este minor, însă numai dacă părinţii fireşti, deci nu şi cei adoptivi,

au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie [art. 88 alin. (1) C. fam., abrogat prin Legea nr.

272/2004];

d) donaţia nu se revocă în condiţiile art. 836 C. civ., dacă, ulterior acesteia, donatorul a adoptat

un copil, deoarece acestă categorie de copii nu se include în enumerarea limitativă a textului

menţionat (copil din căsătorie, cel din afara căsătoriei, fie chiar postum)1.

Relaţiile dintre adoptat şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora.

Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 273/2004, în momentul stabilirii filiaţiei prin

adopţie, rudenia firească dintre adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii săi fireşti şi

rudele acestora, pe de altă parte, încetează (cu exceptia adopţiei copilului de către soţul părintelui

firesc sau adoptiv, caz în care încetarea raporturilor de rudenie se aplică numai în raport cu

1 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu- Adopţia. Protecţia şi promovarea drepturilor copilului op cit. pag. 1222 Potrivit art. 57 C. fam.- Copilul conceput si nascut in afara de casatorie poate fi recunoscut de catre tatal sau; dupa moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai daca a lasat descendenti firesti. Recunoasterea se face prin declaratie facuta la serviciul de stare civila, fie odata cu inregistrarea nasterii, fie dupa aceasta data; recunoasterea poate fi facuta si prin inscris autentic sau prin testament. Recunoasterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca.

50

părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul). In legatură cu

acest text, se impun următoarele precizări:

a) data producerii ori stabilirii filiaţiei prin adoptie (sau data cand adopţia produce efecte) este

data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei, adică aceeaşi când

se stabileşte filiaţia prin adopţie, deci cele două date se suprapun, încetează o filiaţie şi începe

alta, adică cea prin adopţie [art. 50 alin. (1)-(3) din Legea nr. 273/2004];

b) descendenţii adoptatului nu se mai află în raporturi de rudenie firească cu părintii fireşti ai

adoptatului, pe aceeaşi dată cu încetarea filiaţiei fireşti ai adoptatului. Soluţia se impune din art.

50 alin. (3) si art. 53 alin. (5) care prevede că se întocmeşte un nou act de naştere adoptatului, în

care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti, desigur cu consecinţele care rezultă din

aceasta. Pe de altă parte, potrivit principiului simetriei, descendenţii adoptatului devin rude în

linie directă cu adoptatorul şi încetează rudenia firească în linie directă cu părintele firesc, faţa de

care încetează filiaţia adoptatului;

c) descendenţii adoptatului încetează de a mai fi rudă cu rudele părintelui său firesc, devenind

rudă cu rudele părintelui adoptiv;

d) faţă de O.U.G. nr. 25/1997 (in prezent abrogată) cât şi faţă de noua reglementare, nu se mai

pune problema daca adoptatorul are dreptul de a moşteni pe adoptat, răspunsul fiind afirmativ şi

dacă părintele firesc are dreptul de al moşteni pe adoptat, răspunsul fiind negativ; această

problemă s-a pus în cazul adopţiei cu efecte restrânse.

In consecinţă, drepturile şi îndatoririle izvorâte din filiaţia între adoptat şi descendenţii

săi, pe de o parte, şi părinţii fireşti rudele acestora încetează. Se menţine însă impedimentul la

căsătorie rezultând din rudenia firească [art. 50 alin. (4) din Legea nr. 273/2004].1

Secţiunea II Numele şi prenumele adoptatului

Prin adopţie, adoptatul dobândeşte numele de familie al adoptatorului.2 Dacă adopţia se

face de către soţi, ori de către soţul părintelui firesc, iar soţii au nume comun, adoptatul va purta

acest nume, iar dacă soţii nu au un nume comun, ei sunt obligaţi să declare instanţei care

încuviinţează adopţia numele pe care urmează să îl poarte adoptatul.

1 Potrivit [art. 50 alin. (4) din Legea nr. 273/2004] - Impedimentul la casatorie izvorat din rudenie exista, potrivit legii, atat intre adoptat si descendentii acestuia, pe de o parte, si rudele sale firesti, pe de alta parte, cat si intre adoptat si descendentii acestuia, pe de o parte, si persoanele cu care a devenit ruda prin efectul adoptiei, pe de alta parte. 2 D. Lupulescu, A.M.Lupulescu – Dreptul familiei [...]-op.cit., pag.199

51

In cazul adopţiei unei persoane căsătorite care poartă un nume comun în timpul căsătoriei,

soţul adoptat poate primi pe timpul căsătoriei numele adoptatorului, cu consimţământul celuilalt

soţ, acordat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia. In noua configuraţie a textelor,

modificarea numelui comun este permisă, însă numai cu acordul celuilalt soţ, cu efect de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii de încuviinţare a adopţiei şi pe toată durata filiaţiei adoptive.1

Dacă nu există acordul celuilalt soţ, adoptatul rămâne cu numele comun din căsătorie ( care poate

fi chiar numele său de familie, adică numele său ‘firesc’).

Schimbarea pe cale administrativă a numelui de către părintele sau de către unul sau

ambii părinţi adoptivi nu implică, în mod necesar, schimbarea numelui de familie al copilului, cu

atât mai puţin a numelui adoptatului major, dar poate fi cerut, în cazul adoptatului minor, fie

odată cu schimbarea numelui părintelui sau al părinţilor, fie, pentru motive temeinice, separat.

Numele copilului cu capacitate restrânsă de exerciţiu poate fi schimbat numai cu consimţământul

acestuia.

Odată cu încuviinţarea adopţiei, instanţa poate dispune schimbarea prenumelui copilului

adoptat, pentru motive temeinice, la cererea părintelui sau a parinţilor adoptivi şi cu

consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Sub imperiul reglementărilor

anterioare, în lipsa unei prevederi exprese în privinta prenumelui celui adoptat, doctrinar, nu era

posibilă schimbarea prenumelui prin efectul adopţiei.

Din analiza textului art. 53 alin. (3) rezultă că instanţa va hotărâ în privinţa prenumelui

numai la cererea expresă a adoptatorului sau a adoptatorilor, iar schimbarea prenumelui se va

dispune dacă există motive temeinice în acest sens şi doar în prezenţa consimţământului copilului

adoptat care a împlinit 10 ani. Cât priveşte condiţia motivelor temeinice, înţelesul său va fi

desluşit cu sprijinul substanţial  al practicii judiciare. 2

Potrivit art. 53 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, adoptatul

dobândeşte prin adopţie numele adoptatorului, aceste dispoziţii fiind interpretate în sensul că

instanţa va dispune întotdeauna, în urma încuviinţării adopţiei, cu privire la numele pe care îl va

purta adoptatul, fie el major sau minor, indifferent dacă există sau nu un capăt de cerere expres

formulat în acest sens.

Indiferent de momentul pe care soţii îl aleg pentru a declara opţiunea cu privire la numele

adoptatului, ei au obligaţia legală în acest sens, iar instanţa de judecată va lua act de manifestarea

definitivă de voinţă, ce constituie în această privinţă rezultatul acordului comun al soţilor.3

1 Bacaci Al., Hageanu C., Dumitrache V.- Dreptul familiei, Ediţia a IV-a, Editura All Beck, Bucureşti 2005, pag. 1962 Alexandru Baccaci, Viorica Dumitrache, Codruţa Hageanu – Dreptul familiei [...]- op. cit, pag. 1513 Trib.mun. Bucureşti, Secţ. a V-a civ.,sentinţa nr.419/F din 4 mai 2005

52

Secţiunea III Domiciliul, locuinţa adoptatului.

Minorul adoptat încredinţat de instanta de judecată unei a treia persoane are domiciliul la

adoptatori, iar dacă aceştia au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea

domiciliul copilul adoptat, decide instanţa judecătorească. In cazul în care numai unul dintre

părinţii adoptatori reprezintă pe adoptat sau îi încuviinţează actele, domiciliului adoptatului este

la acel părinte.

Pe durata încredinţării copilului în vederea adopţiei, domiciliul acestuia se află la

persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat [ art.30 alin. (1) din Legea nr. 273/2004].

Pe toată durata plasamentului ori plasamentului în regim de urgenţă, domiciliul copilului

se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl

are în îngrijire ( art. 59 din Legea nr. 272/2004).

In concluzie, dacă ar fi vorba de un adoptat care ar fi dat în plasament ori în plasament în

regim de urgenţă, în condiţiile Legii nr. 272/2004, domiciliul copilului este diferit decât în cazul

încredinţării acestuia de către instanţa de judecată.

Locuinţa adoptatului.

In ceea ce priveşte locuinţa minorului adoptat, acesta este la părinţii săi. Dacă soţii

adoptatori nu locuiesc împreună, aceştia decid la care dintre ei va locui copilul. In caz că părinţii

adoptatori nu cad la învoială, decide instanţa judecatorească, ţinând seama de interesele copilului

dupa ce ascultă pe părinţi şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani. Autoritatea tutelară

poate da încuviinţarea adoptatului minor, la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de 14 ani, să

aibă locuinţa pe care o cere desăvârşirea învăţăturii sau pregătirii profesionale ( art. 102 C.fam.)1.

Seţiunea IV Cetăţenia adoptatului.

1 Conform art. 102 C. fam.. - Autoritatea tutelarã poate da încuviintare copilului, la cererea acestuia, dupã împlinirea vârstei de paisprezece ani, sã-si schimbe felul învãtãturii ori pregãtirii profesionale stabilitã de pãrinti sau sã aibã locuinta pe care o cere desãvârsirea învãtãturii ori pregãtirii profesionale.

53

In cazul adopţiei internaţionale, fie că adopţia priveşte copilul cetăţean român adoptat de

persoana sau soţii având cetăţenie străină, fie de copilul cetăţean sau apatrid adoptat de persoana

ori de soţii având cetăţenia română, la celelalte efecte ale operaţiunii juridice se poate adăuga

pierderea, respectiv dobândirea cetăţeniei române, potrivit normelor stabilite prin Legea

cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare [ art. 50 alin. (5) din

Legea nr. 273/2004]. Adopţia este internă sau internaţională în funcţie de criteriul domiciliului

adoptatorului sau adoptatorilor, iar nu in funcţie de cetăţenia participanţilor, astfel că este posibil

ca încuviinţarea adopţiei să nu pună problema dobândirii cetăţeniei române.1

Copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie adoptat de un cetăţean român sau de soţii având

cetăţenie română, dobândeşte cetăţenie română. Când numai unul dintre soţi are cetăţenie

română, adoptatorii vor decide cetăţenia copilului sau, în caz de neînţelegeri între aceştia, va

decide instanţa judecătorească odată cu încuviinţarea adopţiei. Dacă adoptatul a împlinit vârsta de

14 ani, este necesar şi consimţământul acestuia.2

Copilul cetăţean român adoptat de un cetăţean străin sau de soţii având cetăţenia străină,

pierde cetăţenia română numai la cererea adoptatorului sau, după caz, a adoptatorilor şi doar

dacă, potrivit legii străine, adoptatul este considerat că a dobândit cetăţenia străină.

Ulterior încuviinţării adopţiei, schimbarea cetăţeniei părinţilor adoptivi are în privinţa

cetăţeniei copilului adoptat aceleaşi consecinţe ca şi schimbarea cetăţeniei părinţilor fireşti.

1 Alexandru Baccaci, Viorica Dumitrache, Codruţa Hageanu – Dreptul familiei [...]- op. cit, pag. 1532 Conform art.6 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, modificată şi completată potrivit prevederilor O.U.G. nr. 43 din 29 mai 2003 - (1) Cetatenia romana se dobandeste de catre copilul cetatean strain sau fara cetatenie prin adoptie, daca adoptatorii sunt cetateni romani, iar adoptatul nu a implinit varsta de 18 ani.(2) In cazul in care numai unul dintre adoptatori este cetatean roman, cetatenia adoptatului minor va fi hotarata, de comun acord, de catre adoptatori. In situatia in care adoptatorii nu cad de acord, instanta judecatoreasca competenta sa incuviinteze adoptia va decide asupra cetateniei minorului, tinand seama de interesele acestuia. In cazul copilului care a implinit varsta de 14 ani este necesar consimtamantul acestuia.(3) Daca adoptia se face de catre o singura persoana, iar aceasta este cetatean roman, minorul dobandeste cetatenia adoptatorului.

54

Capitolul al IV-lea Desfiintarea si desfacerea adoptiei

Sectiunea I Desfiintarea adoptiei

Incetarea adopţiei poate avea loc prin desfacere sau ca urmare a declarării nulităţii

acesteia (art. 54 din Legea nr 273/2004).

Cauzele privind declararea nulităţii adopţiei se judecă cu citarea obligatorie a

adoptatorului sau, după caz, a familiei adoptatoare, a adoptatului care a dobândit capacitate

deplină de exerciţiu şi a direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sau în cazul

adopţiilor internaţionale, a Oficiului.1

Copilul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi întotdeauna ascultat.

Efectele desfiinţării adopţiei

Efectele nulităţii adopţiei se referă la următoarele aspecte :

o Filiaţia şi rudenia dobândită prin adopţie. Ca urmare a desfiinţării adopţiei, filiaţia şi

rudenia se consideră că nu au existat nici în trecut. Dacă se admite declararea nulităţii adopţiei,

după decesul adoptatorului, ori a adoptatului, nu se va mai pune problema succesiunii, deoarece

nu a existat filiaţia şi rudenia civilă.

o Numele adoptatului. In situaţia încetării adopţiei ca urmare a declarării nulităţii acesteia,

adoptatul redobândeşte numele de familie avut înainte de încuviinţarea adopţiei. Soluţia era

1 Mircea Rusu – Protecţia juridică a minorului […]-op.cit., pag. 126

55

prevăzută şi în trecut prin dispoziţiile O.U.G. nr.25/1997. Soluţia va fi aceeaşi pentru soţul şi

copilul adoptatului, dacă au avut nume comun cu el.1

o Drepturile şi îndatoririle părinteşti. Dacă adoptatul este minor, părinţii fireşti ai copilului

redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti, dacă instanţa nu decide instituirea curatelei sau a

altor măsuri de protecţie specială a copilului, în condiţiile legii.2 In interesul adoptatului, actele

prin care s-a realizat ocrotirea minorului în trecut rămân valabile, deci efectele lor juridice rămân

neatinse.

o Obligaţia de întreţinere. Ca urmare a desfiinţării adopţiei va înceta totdeodată şi obligaţia

de întreţinere pe care adoptatorii o au faţă de adoptat. Această încetare îşi va produce efectele

doar pentru viitor, astfel că pornindu-se de la caracterul întreţinerii şi a modului ei de executare

prin prestaţii succesive, plata efectuată a întreţinerii, din trecut, nu va mai fi restituită.

o Cetăţenia adoptatului. In ceea ce priveşte pe copilul străin, adoptat de un cetăţean român,

în cazul desfiinţării adopţiei, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani, este considerat că nu a

fost niciodată cetăţean român dacă domiciliază în străinătate ori dacă părăseşte ţara pentru a

domicilia în străinătate. In schimb dacă adoptatul are împlinită vârsta de 18 ani, sau fiind sub

această vârsta domiciliază în ţara pe care nu o părăseşte îşi va menţine cetăţenia română

dobândită prin adopţie, ceea ce înseamna că nulitatea absolută ori relativă a adopţiei nu produce

efecte asupra cetăţeniei adoptatului.

Secţiunea II Desfacerea adopţiei

Adopţia se desface în situaţia în care adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat, adopţia

anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de

încuviinţare a noii adopţii.

In actuala reglementare ignorarea interesului superior al adoptatului atât în momentul

încheierii adopţiei cât şi pe parcursul acesteia, conduc la nulitatea absolută a acesteia şi nu la

desfacerea ei.

Soluţionarea cererii

1 Trib. Suprem – Sec. civ. Dec. civ. Nr., 403/3 martie 1982, în RRD nr. 1/1983, pag. 652 I.P.Filipescu – Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate, Editura All Beck, pag. 65

56

Instanţa de judecată este investită cu acţiune în constatare declaratorie.3

Cererea se soluţionează cu citirea direcţiei, a adoptatorului şi cu participarea procurorului.

Instanţa de judecata va constata dacă a intervenit încetarea adopţiei pe data rămânerii irevocabile

a hotărârii judecatoreşti de încuviinţare a noii adopţii.

Dacă a intervenit decesul adoptatului, acţiunea în desfacere a adopţiei este inadmisibilă,

pentru că nu ne mai aflăm în situaţia prevăzută de lege.2

Spre deosebire de divorţ, unde încetează un raport juridic între persoane majore cu

capacitate deplină de exerciţiu, în cazul adopţiei se pune capăt unui raport juridic stabilit între un

major si un minor. Astfel se poate asigura o protecţie a intereselor minorului ce urmează a fi

adoptat din nou.

Hotărârea pronunţată la soluţionarea cererii având ca obiect desfacerea adopţiei este

supusă recursului.

Efectele desfacerii adopţiei

Efectele desfacerii adopţiei se produc pentru viitor de la data stabilită în conţinutul

hotărârii judecatoreşti în care s-a pronunţat această sancţiune. Efectele adopţiei privesc relaţiile

de rudenie, numele adoptatului, domiciliul acestuia, drepturile şi obligaţiile părinteşti, obligaţia

de întreţinere şi cetăţenia adoptatului.

Efectele desfacerii adopţiei sunt :

o Rudenia civilă. Creată prin adopţie, care încetează pentru viitor, născându-se o altă

rudenie şi filiaţie civilă.

o Drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită pe viitor, ca urmare a unei hotărâri

judecătoreşti de dncuviinţare a unei noi adopţii, de către noi adoptatori sau adoptator, în aşa fel

dncât ocrotirea parintească sa se manifeste plenar. Aceste concluzii sunt valabile pentru minor,

căci în cazul majorului care are capacitate deplină de exerciţiu, încuviinţarea unei noi adopţii se

poate face numai cu respectarea legii.

o Numele de familie al adoptatului suferă modificări în sensul ca acesta va dobândi

numele de familie al adoptatorului sau al familiei adoptatoare ca urmare a noii adopţii. Soţul şi

copilul celui adoptat continuă să poarte numele pe care cel adoptat l-a avut la data căsătoriei şi,

respectiv a naşterii.

3 I Leş – Principii şi instituţii de drept procesual civil, Editura Lumina Lex, 1998, pag. 248-22492 V.M. Ciobanu – Tratat teoretic şi practice de procedură civilă. Teoria generală, vol. 1, Editura Naţional Bucureşti, pag. 292-296

57

o Obligaţia de întreţinere a adoptatorului sau a familiei adoptatoare încetează ca

urmare a imposibilităţii prestării sale către adoptat. Incheierea unei alte adopţii pentru adoptat

face să înceteze orice obligaţie de întreţinere şi a rudelor adoptatorului decedat faţă de minor.1

o Cetăţenia adoptatului în cazul copilului român adoptat de un cetăţean român. Dacă se

desface adopţia, şi este adoptat de un cetăţean român, adoptatul va păstra cetăţenia română. Dacă

copilul român este adoptat de un cetăţean străin, nu a împlinit vârsta de 18 ani, redobândeşte

cetăţenia noilor adoptatori sau adoptator, pe data când adopţia a fost desfăcută. Dacă adoptatul a

devenit major, nu se mai întâlnesc influenţe cu privire la cetăţenie. In schimb copilul minor care

părăseşte ţara şi locuieşte în străinătate va pierde cetăţenia română şi va dobândi cetăţenia noilor

adoptatori după cum aceştia sunt din ţara respectivă sau dacă sunt români cu domiciliul în

străinătate vor avea cetăţenie română.

o Domiciliul şi locuinţa adoptatului dacă este minor se va stabili la noul adoptator sau

noua familie adoptatoare cărora le-a fost încredinţat.2 In schimb dacă adoptatul este major, nu mai

pot interveni modificări cu privire la domiciliul acestuia faţă de cel avut anterior, decizia

aparţinând adoptatului.

Secţiunea a III-a Sancţiuni

Legea nr. 273/2004 care priveşte regimul juridic al adopţiei reglementează în Capitolul IX

câteva aspecte procedurale despre sancţiunile ce se aplică în cazul nerespectării procedurilor

prezentei legi, dintre care3 :

Sunt interzise donaţiile şi sponsorizările, precum şi oferirea de către adoptator sau familia

adoptatoare, în nume propriu ori persoane interpuse, în mod direct sau indirect, de orice foloase

materiale Oficiului Român pentru Adopţii4, direcţiilor implicate sau pesroanelor fizice din cadrul

instituţiilor publice implicate în procesul de adopţie ;

Este interzisă participarea organismelor private în procedura adopţiei internaţionale

desfăşurată în România. Interdicţia se aplică şi membrilor sau personalului acestora, cu excepţia 1 I.P.Filipescu, Adopţia…, op cit., pag. 732 A. Bacaci, Hageanu C, Dumitrache V. [...]- op.cit., pag. 2053 I.P. Filipescu, Filipescu I. Andrei,– Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a revăzută si completată, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2006, pag.476

4 Oficiul Român pentru Adopţii este autoritatea centrală română, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care coordonează şi supraveghează activităţile de adopţie, asigură aplicarea unitară a legislaţiei în domeniul adopţiei şi realizează cooperarea internaţională în acest domeniu.

58

situaţiei în care au calitatea de adoptator. Autorităţile române pot colabora în ceea ce priveşte

adopţia internaţională cu organisme private care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul statului

primitor, numai dacă acestea sunt acreditate de statul respectiv şi autorizate conform prevederilor

legale române. In situaţia în care se constată nerespectarea dispoziţiilor menţionate mai înainte

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului este obligată să solicite instanţei

judecătoreşti dizolvarea persoanei juridice implicate. Serviciile şi activităţile ce pot fi derulate de

către fundaţii, asociaţii sau federaţii în cadrul procedurilor adopţiei naţionale se stabilesc prin

hotărâre a guvernului ;

Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a pretinde sau de a primi,

pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foioase materiale în scopul adopţiei copilului se

pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se

sancţionează şi fapta persoanei care, fără drept, intermediazăsau înlesneşte adoptarea unui copil,

în scopul obţinerii de foloase materiale sau de altă natură ;

Atestatul de persoană sau familie aptă să adopte, eliberat anterior intrării în vigoarea a

Legii nr. 273/2004, este valabil pentru o perioadă de un an de la data eliberării lui. Pentru aceste

persoane sau familii se aplică în mod corespunzător prevederile art. 21 ;

Cererile pentru încuviinţarea adopţiei aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data

intrării în vigoare a Legii nr. 273/2004 se soluţionează, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, la

data introducerii cererii ;

Persoanele şi familia care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 273/2004, aveau copii

încredinţaţi în vederea adopţiei, vor putea introduce cereri pentru încuviinţarea adopţiei ;

In situaţia copiilor declaraţi judecătoreşte abandonaţi în temeiul prevederilor Legii nr.

47/19931 cu privire la declararea judecătorescă a abandonului de copii, direcţia generală de

asistenţă socială şi protecţia copilului2 are obligaţia să reevalueze împrejurările care au stat la

baza stabilirii măsurilor de protecţie pentru aceşti copii şi să întocmească planul individualizat de

protecţie. Dacă planul individualizat de protecţie are ca finalitate reintegrarea copilului în familie

sau în familia extinsă direcţia menţionată solicită instanţei judecătoreşti redarea exerciţiului unde

copilul urmează să fie plasat ;

Instanţa competentă să soluţioneze cererile privind redarea sau, după caz, delegarea

drepturilor părinteşti este tribunalul de la domiciliul copilului. Judecarea cererii se face cu citarea

1 Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecătorescă a abandonului de copii, apărută în M.Of., nr. 153 din 8 iulie 1993.2 Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului – este instituţia care oferă asistenţă şi sprijin pentru copii, familie, persoane singure, persoane vârstnice, persoane aflate în nevoi, abuzate, marginalizate sau cu dizabilităţi.

59

părinţilor sau, după caz, a membrilor familiei extinse, a direcţiei generale de asistenţă socială şi

protecţia copilului în a cărei rază teritorială domiciliază copilul şi cu participarea obligatorie a

procurorului. Cererea va fi însoţită de reportul de anchetă socială întocmit de direcţia menţionată

în a cărei rază teritorială domiciliază copilul.

CONCLUZII

Adopţia este unul dintre instrumentele esenţiale de protecţie a drepturilor copilului, în

perspectiva asigurării unei familii pentru fiecare copil. Spre deosebire de familia de plasament,

familia care adoptă un copil devine familia copilului, acesta nemaiîntorcându-se în familia

biologică. Statutul copilului adoptat îi conferă acestuia nu numai siguranţă, dar mai ales

stabilitate şi continuitate de viaţă şi dezvoltare în noua familie. In consecinţă, adopţia nu

reprezintă o modalitate de protecţie temporară, alternativa ocrotirii rezidenţiale, ci mai mult decât

atât, înseamna asigurarea unei familii permanente pentru copilul adoptat.

In domeniul adopţiei, Oficiul Român pentru Adopţii este autoritatea centrală română, cu

personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care coordonează şi supraveghează activităţile

de adopţie, asigură aplicarea unitară a legislaţiei în domeniul adopţiei şi realizează cooperarea

internaţională în acest domeniu.

Oficiul Român pentru Adopţii aduce la îndeplinire obligaţiile prevăzute în Convenţia

asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29

mai 1993, ratificată prin Legea nr.84/1994, precum şi obligaţiile asumate de statul român în

materia adopţiei prin convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte. Prin H.G.

nr. 502/1997 s-a reglementat organizarea şi funcţionarea comitetului român pentru adopţii, iar

prin H.G. 245/1997 s-au stabilit criteriile de autorizare a organismelor private care desfăşoară

activităţi în domeniu protecţiei copilului prin adopţie. Legea nr.87/1998 a aprobat O.U.G. nr.

25/1997 privind adopţia care se aplică şi în prezent. In anul 2001 prin Legea nr. 252 s-a aprobat

O.U.G. privind înfiinţarea Autorităţii naţionale pentru protecţia copilului si adopţiei, apoi din

anul 2001 până în prezent au fost elaborate mai multe hotărâri de Guvern cu privire la adopţiile

internaţionale.

60

Noua legislaţie în domeniul adopţiei porneşte de la rolul decisiv pe care îl are familia în

dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului. Această legislaţie se înscrie în cadrul stabilit

atât prin Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (Legea nr. 272/2004), cât şi

prin prevederile convenţiilor internaţionale ratificate de România. 

Aşadar adopţia în România este reglementata conform următoarelor acte normative:

- Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei;

- Legea nr. 49/2009 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2008 pentru

modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei;

- Hotărârea de Guvern nr. 1435/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei;

- Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru

Adopţii;

- Ordinul nr. 45/2004 al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi

Adopţie pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind procedura adopţiei interne;

- Hotărârea de Guvern nr. 1433/2004 privind aprobarea structurii organizatorice, a numărului

maxim de posturi şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Oficiului Român pentru

Adopţii;

- Hotărârea de Guvern nr. 1075/2005 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.

1433/2004 privind aprobarea structurii organizatorice, a numărului maxim de posturi şi a

Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Oficiului Român pentru Adopţii

- Hotărârea de Guvern nr. 1442/2004 privind serviciile şi activităţile ce pot fi desfăşurate de către

organismele private române în cadrul procedurii adopţiei interne.

Un caz aparte il constituie adopţiile internaţionale. La o cerere foarte mare pentru adopţie

pe plan internaţional, oferta de copii din România după 1989 a fost intens valorificată, cu atât mai

mult cu cât reglementările interne în acest domeniu erau practic inexistente. Astfel, într-un an,

circa 10.000 de copii au fost adoptaţi de familii din străinătate, soarta acestora fiind astăzi mai

mult sau mai puţin cunoscută.

In faza prealabilă încuviinţării adopţiei internaţionale intervine mai multe organe străine

şi, după caz, naţionale, cu atribuţii stabilite de lege.

In prima categorie se includ : autoritatea centrală competentă din statul străin (parte a

Convenţiei de la Haga) sau organizaţiile sale acreditate, iar cazul statelor care nu sunt părţi la

61

Convenţia de la Haga – autoritatea desemnată cu atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale sau

organizaţia acreditată în acest sens.

Autorităţile române pot colabora în ceea ce priveşte adopţia internaţională cu organisme

private care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul statului primitor, numai dacă acestea sunt

acreditate de statul respectiv şi autorizate de Oficiu.

In 1993 în România, conform unor statistici, din 891 de adopţii internaţionale

încuviinţate, numai 500 au avut avizul Comitetului Român pentru Adopţii. In cursul primelor

şase luni din 1994, din 1000 de adopţii încuviinţate de tribunal, doar 378 trecuseră prin Comitetul

Român pentru Adopţii.

Datele puse la dispoziţie de către DGASPC arată că, în anul 2005, din sistemul de

asistenţă maternală, centre de plasament şi unităţi de tip familial au fost plasaţi în familii adoptive

211 copii, cei mai mulţi provenind din sistemul de asistenţă maternală (91 % din numărul total de

copii care au părăsit sistemul de protecţie).

Această distribuţie se poate explica prin faptul că, în general, familiile din România

preferă să adopte copii de vârsta mică ( pănâ la 3 ani), iar aceşti copii, pentru care se ia o măsură

de protecţie, nu mai ajung în sistemul rezidenţial.

O soluţie pentru creşterea numărului de copii adoptaţi a fost cea legată de pregătirea

familiilor pentru a adopta un copil de vârstă mai mare, recomandarea venind din partea

personalului DGASPC.

Adoptarea copiilor din centrele de plasament sau din unităţile de tip familial pare să nu

aibă succes. Astfel, la nivel naţional, pe parcursul anului 2005, doar 15 copii din centrele de

plasament şi 5 din unităţile de tip familial au avut şansa să intre într-o familie adoptivă.

Creşterea continuă a numărului copiilor aflaţi în îngrijire la asistenţi maternali este

acompaniată şi de un număr mic de adopţii ale copiilor din această formă de protecţie. In anul

2005, numărul de copii adoptaţi din sistemul de asistenţă maternală era de 119 copii la nivel

naţional, existând 13 DGASPC în care, pe parcursul anului 2005, din asistenţa maternală nu a

plecat nici un copil în adopţie. Incredinţarea în vederea adopţiei ( ca etapă în procedeul de adopţie

a copilului care a beneficiat de o formă de protecţie anterior venirii lui în familia adoptivă) este

sărită, pentru că a existat plasamentul de dinainte (adică plasamentul simplu la familia adoptivă,

care se ia în considerare în calculul perioadei de şedere a copilului în familia adoptivă).

O explicaţie a dezvoltării acestei practici se poate găsi în procesul greoi al adopţiei, în

creşterea numărului de cereri din partea familiilor care doresc să adopte şi în existenţa unor liste

lungi de aşteptare, în condiţiile în care copiii nu au situaţia juridică clarificată, nefiind adoptabili.

62

Ca atare, familiile adoptive caută cele mai simple soluţii, unele la limita sistemului de protecţie a

copilului.

Procesul de adopţie poate fi îngreunat de dificultatea de identificare a părinţilor şi rudelor

copilului care este văzută de către reprezentanţii ORA ca un efect al deficienţelor în ceea ce

priveşte menţinerea legăturilor cu familia, o dovadă a lipsei interesului din partea DGASPC de a

stabili legături permanente cu familia biologică, după ce s-a produs separarea copilului şi acesta a

intrat într-o formă de protecţie.

Un alt factor important care a îngreunat procesul de adopţie, subliniat de către

reprezentanţii DGASPC, a fost faptul că tribunalul a preluat noi atribuţii fără să fie pregătit

pentru schimbările introduse de legislaţia privind adopţia.

In ceea ce priveşte adopţia, pentru aprobarea acesteia trebuie îndeplinite anumite cerinţe

legate de durata căsătoriei, starea de sănătate, situaţia economică şi comportamentul părţilor

implicate.

A naste un copil este un act natural, a adopta este un act divin !

63

BIBLIOGRAFIE

A. Studii cu caracter general, tratate, cursuri, monografii

1. F. Ermese – Dreptul familiei, curs universitar, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008

2. Al. Bacaci – Dreptul familiei, suport de curs, Universitatea « Lucian Blaga » Sibiu, 2007

3. I. P. Filipescu – Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, Bucureşti, 1998

4. I. P. Filipescu, A. P. Filipescu – Tratat de dreptul familiei, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2006

5. I. P. Filipescu, A.P. Filipescu – Tratat de dreptul familiei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002

6. I Leş – Principii şi instituţii de drept procesual civil, Editura Lumina Lex, 1998

7. A. Pricopi – Dreptul familiei, Ed. Fundaţiei România de mâine, Bucureşti, 2007

8. A. Bacaci, C Hageanu, V. Dumitrache – Dreptul familiei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005

9. T. Bodoască – Dreptul familiei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005

10. I. P. Filipescu – Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate, Ed. All Beck, Bucureşti

11. I. P. Filipescu, A. I. Filpescu – Adopţia, protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Ed.

Universul Juridic, Bucureşti 2005

12. D Lupulescu, A.M. Lupulescu – Dreptul familiei, Ed. All Beck, Bucureşti 2006

13. Avram M. – Filiaţia. Adopţia Naţională şi Internaţională, Ed. All Beck, Bucureşti 2001

14. Marcel Rusu – Protecţia juridică a minorului, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005

15. Andreea Florina Mateescu, Ioana Cristina Gheorghe-Bădescu – Protecţia copilului şi adopţia.

Practică judiciară, Ed. Hamangiu, 2008

16. Dan Lupaşcu – Dreptul familiei, Universul Juridic Bucureşti 2008

17. V.M. Ciobanu – Tratat teoretic şi practice de procedură civilă. Teoria generală, vol. 1, Editura

Naţional Bucureşti

18. Stefan Cocoş – Dreptul familiei, Ediţia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2003

64

19. Elena Roşu - Dreptul familiei. Practică judiciară. Hotărâri C.E.D.O. , Editura Hamangiu,

2007

20. Maria Banciu, Dreptul familiei. Teorie si practică. Cluj-Napoca, Editura Agronaut, 1998

21. A. Ionaşcu, M. Mureşan, N. Costin, V. Ursa – Filiaţia şi ocrotirea minorului, Ed. Dacia, Cluj-

Napoca, 1980

B. Articole şi studii de specialitate

1. T. Crăciun – Posibilitatea stabilirii filiaţiei fireşti a înfiatului faţă de înfietor, R.R.D nr.3/1971

2. V. Cebotari – Adopţia. Posibilitatea copilului de a vieţui în familie, Revista naţională de drept,

nr. 7/2002

C. Materiale de practică judiciară

1. Trib. Suprem – Sec. civ. Dec. civ. Nr., 403/3 martie 1982, în RRD nr. 1/1983,

2. Trib.mun. Bucureşti, Secţ. a V-a civ.,sentinţa nr.419/F din 4 mai 2005

3. Trib.mun.Bucureşti, Secţ. a V-a civ., sentinţa nr.9/F din 10 ianuarie, irevocabilă prin deciz.civ.

nr. 903 din 7 iulie 2005

4. Trib.Bucureşti, Secţ. a V-a civ., sentinţa nr.962 din 8 septembrie 2005

5. Trib.mun. Bucureşti, Secţ. a V-a civ.,sentinţa nr.253/F din 23 martie 2005

6. Trib.mun.Bucureşti, Secţ. A IV-a civ., sentinţa civ. Nr. 145 din 13 februarie 2004, irevocabilă

prin dec.civ. nr. 321 din 26 martie 2004

D. Legislaţie

1. O.U.G. nr. 25/1997 din 9.06.1997 cu privire la adopţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I,

nr. 120 din 12.06.1997.Actul a intrat în vigoare la data de 12 iunie 1997 şi a fost abrogat de

Legea nr. 273/2004 la data de 1 ianuarie 2005

2. Legea 273/2004 – Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.557 din 23/06/2004 privind

regimul juridic al adopţiei

3. Art.64 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 - Opinia copilului exprimata la judecarea cererilor

prevazute de prezenta lege va fi luata in considerare si i se va acorda importanta cuvenita,

avandu-se in vedere varsta si gradul acestuia de maturitate. In situatia in care instanta hotaraste in

65

contradictoriu cu opinia exprimata de copil, aceasta este obligata sa motiveze ratiunile care au

condus la inlaturarea opiniei copilului

4. Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecătorescă a abandonului de copii, apărută în

M.Of., nr. 153 din 8 iulie 1993.

5. Ordinul nr. 45/2004 al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi

Adopţie pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind procedura adopţiei interne

E. Resurse internet

1. http://www.dreptonline.ro/legislaţie/legea_adoptiei.php

2. http://www.adoptiiromania.ro

3. http://www.gov.ro

66