adoptia nationala si internationala- comparatie

146
ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ Capitolul I – Consideraţii generale privind instituţia adopţiei Secţiunea 1 – Noţiuni generale Adopţia reprezintă neîndoielnic unul dintre cele mai actuale şi mai controversate fenomene ale dreptului contemporan ce cunoaşte o ascensiune spectaculoasă în special după cel de- al doilea război mondial, în majoritatea statelor lumii. Fenomen complex, sociologic şi juridic, adopţia este un mijloc de asigurare a unui climat de fericire, armonie şi înţelegere pentru copilul care nu beneficiază de creştere şi educare în cadrul familiei de origine. Deşi dezideratul în ce priveşte creşterea şi educarea copilului este de a-l menţine pe cât posibil în familia de origine, totuşi, acolo unde acest lucru nu este posibil societatea a căutat ca, prin mecanisme legale, să ofere acestor copii familii permanente în care să fie crescuţi şi formaţi ca şi cum ar fi în familia naturală. Prin urmare, adopţia este un astfel de mecanism ce oferă posibilitatea unei familii permanente copilului ce este lipsit de afecţiunea părinţilor biologici. Primit în familia adoptatoare va fi crescut ca un copil firesc al acesteia, adoptatorii asumându-şi obligaţiile şi răspunderile ce revin părinţilor fireşti. Născându-se din nevoia socială de a ocroti copilul chiar şi în lipsa unor legături de sânge, legăturile ce iau naştere între persoanele implicate în procesul adopţiei sunt numite generic de către doctrină 1 rudenie civilă, care se substituie rudeniei fireşti, naturale. 1 Gabriela Lupşan, Dreptul familiei, Ed. Junimea, Iaşi, 2006, p. 218 3

Upload: nicanica44

Post on 07-Dec-2014

291 views

Category:

Documents


11 download

DESCRIPTION

adoptie

TRANSCRIPT

Page 1: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Capitolul I – Consideraţii generale privind instituţia

adopţiei

Secţiunea 1 – Noţiuni generale

Adopţia reprezintă neîndoielnic unul dintre cele mai actuale şi mai controversate

fenomene ale dreptului contemporan ce cunoaşte o ascensiune spectaculoasă în special după

cel de-al doilea război mondial, în majoritatea statelor lumii.

Fenomen complex, sociologic şi juridic, adopţia este un mijloc de asigurare a unui

climat de fericire, armonie şi înţelegere pentru copilul care nu beneficiază de creştere şi

educare în cadrul familiei de origine.

Deşi dezideratul în ce priveşte creşterea şi educarea copilului este de a-l menţine pe cât

posibil în familia de origine, totuşi, acolo unde acest lucru nu este posibil societatea a căutat ca,

prin mecanisme legale, să ofere acestor copii familii permanente în care să fie crescuţi şi

formaţi ca şi cum ar fi în familia naturală.

Prin urmare, adopţia este un astfel de mecanism ce oferă posibilitatea unei familii

permanente copilului ce este lipsit de afecţiunea părinţilor biologici. Primit în familia

adoptatoare va fi crescut ca un copil firesc al acesteia, adoptatorii asumându-şi obligaţiile şi

răspunderile ce revin părinţilor fireşti. Născându-se din nevoia socială de a ocroti copilul chiar

şi în lipsa unor legături de sânge, legăturile ce iau naştere între persoanele implicate în procesul

adopţiei sunt numite generic de către doctrină1 rudenie civilă, care se substituie rudeniei fireşti,

naturale.

Aşadar, în ansamblul instituţiilor ce au drept scop ocrotirea copilului, adopţia ocupă un

loc principal.

Sintetizând opiniile doctrinare, legislaţia dar şi practica judecătorească desfăşurată sub

vechile reglementări, admitem că noţiunea de adopţie a fost folosită în patru accepţiuni,

respectiv: de act juridic, de raport juridic, de instituţie juridică şi de măsură specială de

protecţie a copilului. Astfel:

- ca act juridic desemnează acordul de voinţă al persoanelor, expres prevăzute de lege, care

trebuie să consimtă la adopţie şi care, prin încuviinţarea instanţei judecătoreşti dă naştere

raportului juridic de adopţie, respectiv raportul de filiaţie dintre adoptat şi adoptator ;

- ca raport juridic adopţia are în vedere efectele pe care le produce actul juridic de adopţie

încuviinţat de instanţa judecătorească, mai exact stabilirea legăturilor de rudenie dintre adoptat

şi adoptator, pe de o parte şi rudele acestuia, pe de altă parte;

1 Gabriela Lupşan, Dreptul familiei, Ed. Junimea, Iaşi, 2006, p. 218

3

Page 2: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

- ca instituţie juridică, adopţia constă în totalitatea normelor juridice care reglementează

condiţiile privind încheierea şi încuviinţarea adopţiei, efectele ei, desfacerea şi desfiinţarea

adopţiei;

şi

- în fine, adopţia este şi o măsură de protecţie socială a drepturilor copilului adăugându-se

astfel la celelalte măsuri de protecţie socială a copilului aflat în dificultate reglementate de

Legea nr. 272 din 21/06/20042.

Elaborarea unei definiţii a adopţiei a fost preocuparea literaturii de specialitate care, sub

imperiul vechilor reglementări, au abordat-o sub diferite aspecte. Prin urmare:

- Adopţia este firul invizibil al relaţiei juridice ce leagă pe oameni ca un fir pur

raţional, ca o realitate logică3 ;

- Adopţia este măsura specială de protecţie a drepturilor copilului, prin care se

stabileşte filiaţia între cel care adoptă şi copil, precum şi rudele adoptatorului 4;

- Adopţia, ca măsură de ocrotire cu caracter permanent, reprezintă instituţia juridică

prin care se asigură copilului o familie, care înlocuieşte, cu titlul definitiv, pe cea biologică, în

condiţiile prevăzute de lege 5;

- Adopţia este acel act juridic complex de dreptul familiei, prin care se stabilesc relaţii

de rudenie între adoptat şi ascendenţii săi, pe de o parte şi adoptator şi rudele acestuia, pe de

altă parte6;

- Adopţia este operaţiunea juridică realizată prin juxtapunerea unor acte juridice

unilaterale care dau naştere raporturilor de rudenie civilă în condiţiile în legii şi între

persoanele prevăzute de lege7.

Raportându-ne la cadrul legislativ ce reglementează, în prezent, instituţia adopţiei este

definită ca fiind „operaţiunea juridica prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi

adoptat, precum si legături de rudenie între adoptat si rudele adoptatorului” (art. 1 din Legea

nr. 273 din 21.06.2004 privind regimul juridic al adopţiei8).

În jurul fenomenului adopţiei s-au conturat, atât în doctrină cât şi în legislaţie, două

noţiuni dihotomice - precum adopţie naţională/adopţie internaţională - a căror explicare în plan

2 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004. În art.55 Legea 272/2004 prevede că: „Masurile de protectie speciala a

copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgenta; c) supravegherea specializata.”3 Mircea Djuvara, Teoria generală a dreptului (Enciclopedia juridică) vol. I, partea III, Ed.„Socec”, Bucureşti, 1930, p.134 I.P.Filipescu, Adopţia şi protecţia copilului, Ed. All Educaţional S.A., Bucureşti, 1997, p. 1; I.P.Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a VIII - a revăzută şi completată, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2006, p. 3675 Corneliu Moroşanu, Nicolae Iftimie, Cristea Chelaru, Viorica Eparu, Adopţia naţională şi adopţia internaţională, Ed. Moldogrup, Iaşi, 1997, p. 126 Gabriela Lupşan, op. cit., p. 1957 V. Stoica, Natura juridică şi procedura specifică adopţiei, în revista „Dreptul” nr. 2/1993, p. 31. În acest articol, autorul critică definirea

noţiunii de adopţie ca fiind un act juridic, întrucât în cazul adopţiei se încalcă principiile generale ale actelor juridice cuprinse în art. 942 şi 973 Codul civil.8 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 23 septembrie 2004

4

Page 3: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

teoretic presupune tratarea lor diferenţiată chiar dacă, în definitiv, adopţia este o instituţie

juridică unitară.

Încercarea de elaborare a unei definiţii complete a adopţiei naţionale şi a adopţiei

internaţionale prezintă anumite dificultăţi întrucât în legislaţia românească legiuitorul în art. 3

lit. c şi d al Legii nr. 273/2004 defineşte adopţia internă ca fiind cea în care „atât adoptatorul

sau familia adoptatoare, cât şi adoptatul au domiciliul în România” pe când adopţia

internaţională nu este decât „adopţia care, în condiţiile prezentei legi, nu este adopţie internă”.

Din aceste observaţii concluzionăm că cele două noţiuni „perechi” nu pot fi definite decât într-

o formă relativă, sensul adopţiei internaţionale fiind stabilit în raport cu semnificaţia conferită

adopţiei naţionale şi reciproc. Raportându-ne la definiţiile surprinse în art. 3 al Legii nr.

273/2004 observăm că adopţia internă este aceea în care atât adoptatorul sau familia

adoptatoare cât şi adoptatul au domiciliul în România iar adopţia internaţională este aceea,

potrivit căreia, fie adoptatorul, fie adoptatul au domiciliul în străinătate.

Altfel spus, în noua lege, distincţia între cele două forme de adopţie este dată de

elementul de extraneitate, mai exact, de domiciliul şi nu de cetăţenia părţilor.

Secţiunea 2 – Istoric legislativ

Din punct de vedere istoric, ca temei juridic, adopţia este o instituţie ale cărei rădăcini

se regăsesc încă în dreptul roman, respectiv în termenul „adoptio”, care semnifica adopţia unei

persoane dependente, a unei persoane în putere ( „alieni iuris” adică a unui fiu de familie).

Termenul de adoptio derivă dintr-un alt termen „adrogatio”, respectiv adrogaţiunea, care

presupunea adopţia unei persoane independente („sui iuris”, adică pater familia) care astfel

devenea „alieni iuris” deci fiu de familie.

În dreptul roman, adrogaţia pare a fi mai veche decât adopţia, cele două instituţii având

la bază o regulă din Legea celor XII table.9

În cazul adrogaţiunii, cetăţeanul roman necăsătorit sau căsătorit, dar fără copii, îşi

alegea o persoană care să-i poarte numele, să-l moştenească, să-i continue cultul domestic,

familial, etc. Adrogatul iese din familia sa de origine şi intră în noua familia împreună cu copii

săi dacă îi are în acel moment.

În cazul adopţiei, aceasta se realizează în două etape: prima consta în ieşirea fiului din

familia de origine prin mancipium (Legea celor XII table prevedea: „dacă pater vinde fiul de

trei ori, fiul este liber faţă de pater”) iar a doua etapă consta în introducerea persoanei în noua

familie. Conform dreptului civil roman fiul adoptat pierde orice legătură cu familia naturală

9 Mihail Jakotă, Dreptul roman, vol. I, Ed. Fundaţia „Chemarea”, Iaşi, 1993, p. 255 - 258

5

Page 4: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

devenind agnat în noua familie (dobândind drepturi de succesiune în noua familie). În cazul în

care are copii, aceştia rămân în familia de origine.

În istoria Imperiului Roman au existat cazuri în care adopţia a avut un scop politic

asigurând transmiterea demnităţii imperiale. Astfel, de pildă, împăratul roman August l-a

adoptat pe Tiberiu, împăratul Nerva l-a adoptat pe Traian iar Claudiu pe Nero.

În ce priveşte spaţiul românesc, instituţia adopţiei a reprezentat o tradiţie având, în

decursul timpurilor, diferite denumiri: luare de suflet, înfiere sau adoptaţiune.

Ca urmare, în textele scrise cu caracter juridic, adopţia este reglementată încă din 1640

în Pravila lui Matei Basarab, urmând a fi regăsită şi în Cartea românească de învăţătură

(1646) şi în Îndreptarea legii (1652), în Legiuirea lui Ioan Gheorghe Caragea (1818) şi în

Codul lui Scarlat Callimachi (1813).

Dacă la mijlocul secolului al XVII – lea se vorbea despre „luarea de suflet”, în Codul

Callimachi se face referire la „înfială”10, iar în Legiuirea Caragea (art. I, partea IV, cap.5)

prevedea că „Facerea de fii de suflet este dar spre mântuirea celor ce nu au copii”11.

În anul 1800 este, însă, redactat Hrisovul pentru iothesie al lui Alexandru C. Moruzi,

hrisov ce a constituit un adevărat cod al înfierii. De altfel, încă din partea introductivă a

hrisovului rezultă că iothesia reprezintă vechea tradiţie românească de a „lua de suflet” un

copil pentru a-l creşte şi educa.

Legiuirile amintite prevedeau că pot avea capacitatea de a adopta numai persoanele

care nu aveau copii legitimi. Adoptatul, pentru a fi diferenţiat de copilul legitim „trupesc”, era

numit „copil de suflet”. El intra în familia adoptatorului, numit „părinte sufletesc” ieşind,

astfel, de sub tutela „părintelui firesc”. Între adoptat şi adoptator se stabileau raporturi similare

celor din familia biologică, legăturile de rudenie ale adoptatorului cu familia firească

păstrându-se încă.12

În 1865 intră, însă, în vigoare Codul civil român care în art. 309-324 (abrogate în

prezent) reglementează instituţia „adopţiunii”, aplicând, ca şi Codul civil francez din 1804,

legislaţia justiniană. Din cele două feluri de adopţie create de Iustinian, adopţiunea cu efecte

depline („adoptia plena”) şi cea cu efecte restrânse („adoptio minus plena”) a fost însuşită

adopţiunea cu efecte restrânse.

Trăsăturile specifice instituţiei adopţiunii reglementate în acest cod erau următoarele:

- dreptul de a adopta îl aveau doar persoanele care nu aveau, la data adopţiei, copii sau

descendenţi legitimi;

- adoptatul rămânea şi după adopţie tot sub puterea părintească a părinţilor naturali;

10 Emil Molcuţ, Emil Cernea , Istoria statului şi dreptului românesc, Ed. Press Mihaela SRL, Bucureşti, 1999, p. 156 11 Marieta Avram, Filiaţia. Adopţia naţională şi internaţională, Ed. All Beck, 2001, p. 9312 C. Moroşanu, ş.a., op.cit., p.22

6

Page 5: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

- adoptatul nu putea veni la succesiunea rudelor adoptatorului, ci numai a rudelor sale

fireşti şi a adoptatorului (adopţia cu efecte restrânse);

- pentru încheierea adopţiei se cerea încuviinţarea instanţelor judecătoreşti;

- adopţia crea raporturi patrimoniale şi personale între adoptat şi adoptator similare celor

din filiaţia legitimă.

Deşi nereglementată expres, totuşi, în baza prevederilor Codului civil, se puteau încheia

adopţii internaţionale dat fiind faptul că la acea dată străinii se bucurau de toate drepturile

civile iar adopţia era considerată un act de drept civil. Prin urmare, adoptatorul putea fi şi străin

condiţia esenţială fiind aceea ca legea sa naţională să-i permită să adopte sau chiar să fie

adoptat, putând astfel să fie parte în contractul de adopţie13.

Prin Decretul nr. 131/1940 au fost aduse, însă, unele modificări dispoziţiilor Codului

civil român din 1865 stipulând următoarele: - dreptul de a adopta îl aveau şi persoanele care

aveau copii, descendenţi legitimi sau alţi copii adoptaţi;

- dreptul de a fi adoptaţi îl au numai minorii;

- efectuarea adopţiei se face numai în interesul adoptatului ;

- adoptatul şi descendenţii săi dobândesc faţă de adoptator situaţia juridică de copil şi

descendenţi legitimi (adopţia cu efecte depline);

- dreptul parchetului, al organelor administrative şi al instituţiilor de ocrotire în ceea ce

priveşte desfacerea adopţiei.

Decretul nr. 272/1950, referitor la actele de stare civilă şi Instrucţiunile provizorii nr.

87.030/1950 pentru aplicarea acestuia au făcut referire şi la instituţia adopţiei privind:

- declaraţia de adoptaţiune ;

- modul de înregistrare a adoptaţiunilor şi organele care fac înregistrările în registrele

stării civile;

- dreptul adoptatorilor ca, la cererea lor expresă, să fie trecuţi drept părinţi de sânge ai

adoptatului, această formă fiind denumită „Adopţie de sânge” ;

- certificatul de adopţie eliberat după înregistrarea acesteia şi care cuprindea date privind

părinţii de sânge şi date privind părinţii adoptivi.

În ce priveşte înregistrarea adopţiei, aceasta a fost reglementată în Instrucţiunile nr.

87.050/1951 elaborate în completarea Instrucţiunilor nr. 87.030/1950.

Instituţia „înfierii” a fost reglementată prin Decretul nr. 181/1951 având în vedere

numai înfierea cu efecte depline de filiaţie firească, întrucât în acelaşi timp exista şi adopţia

reglementată de Codul civil, modificat prin Decretul nr. 131/1949.

Prin Decretul nr. 182/1951 s-au adus reglementări noi instituţiei adopţiei şi anume:

13 Marieta Avram, op.cit., p. 94

7

Page 6: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

- puteau fi adoptaţi numai copii în vârstă de până la cinci ani şi numai dacă ambii părinţi

erau necunoscuţi, decedaţi, dispăruţi, sau dacă-l părăsiseră de mai mult de un an;

- admitea înfierea copiilor trecuţi de cinci ani, dacă aceştia fuseseră adoptaţi (cu efecte

restrânse) sau îngrijiţi de către cei ce doreau să-i înfieze;

- înfiatul şi descendenţii săi nu mai aveau nici o legătură de rudenie cu familia firească,

aceasta existând numai cu înfietori şi rudele lor.

Pentru aplicarea Decretului nr. 182/1951 privind înfierea au fost emise Instrucţiunile

nr. 87.070/1951 care cuprindeau reglementări cu privire la:

- înregistrarea înfierii;

- actele care trebuiau depuse;

- numele înfiatului;

- comunicările despre înfiere;

Odată cu autonomizarea dreptului familiei prin desprinderea sa din dreptul civil,

reglementarea adopţiei a fost preluată de Legea nr. 4 din 4.04.1956, lege care avea să devină

Codul familiei, considerată la vremea respectivă drept una dintre cele mai moderne legislaţii în

materie. Astfel, în cuprinsul acestui cod în capitolul III al titlului II „Înfierea”, instituţia înfierii

a fost reglementată sub două forme:

- înfierea cu efecte restrânse , în temeiul căreia înfiatul şi descendenţii săi devin rude cu

înfietorul, păstrându-şi, totodată, legăturile de rudenie cu familia sa firească.

- înfierea cu efecte depline , în baza căreia înfiatul şi descendenţii săi devin rude cu

înfietorul şi cu rudele acestuia, încetând însă legăturile de rudenie cu familia firească.

Prin intrarea în vigoare a Codului familiei la data de 1.02.1954:

- fostele adoptaţiuni au devenit înfieri cu efecte restrânse, în timp ce fostele înfieri au

rămas în continuare cu efecte depline;

- încuviinţarea înfierilor era de competenţa autorităţii tutelare (art. 73 C. fam.);

- un cetăţean străin nu putea înfia un cetăţean român decât dacă avea aprobarea

prealabilă a Consiliului de Stat şi ulterior a preşedintelui ţării;

- se consacră principiul potrivit căruia adopţia se încheie numai în interesul celui adoptat

(art. 66).

Datorită, însă, evoluţiei legislative, cât şi nevoii practice de a proteja în mod deosebit

copilul ce urmează a fi adoptat, acestei instituţii i-au fost consacrate acte normative speciale şi,

totodată, au fost desemnate instituţii speciale care să monitorizeze, să intermedieze şi să

controleze procesul adopţiilor naţionale dar şi pe cele internaţionale, care practic , până în 1990

erau foarte rare.

8

Page 7: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

În primul rând, Legea nr. 11/199014 privind încuviinţarea adopţiei a revizuit acest

domeniu fără însă a modifica esenţial structura reglementării din Codul familiei decât în ceea

ce priveşte adopţia internaţională. De asemenea, se constată modificări privind faptul că:

- încuviinţarea adopţiei este de competenţa instanţelor judecătoreşti;

- se înfiinţează Comitetul Român pentru Adopţii în scopul supravegherii şi sprijinirii

acţiunilor de ocrotire a minorilor prin adopţie şi a realizării cooperării internaţionale în

această materie.

Legea nr. 11/1990 a fost modificată succesiv prin Legea nr. 48/1991 care a înlocuit

termenul de „înfiere” din Codul familiei şi din alte acte normative, cu cel de „adopţie”, precum

şi prin Legea nr. 65/199515 prin care se interzice adopţia internaţională a copiilor din familie,

pentru a marca faptul că adopţia internaţională este un mijloc de protecţie a copilului lipsit de

mediul său familial.

În al doilea rând Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 25 din 9 iunie 199716 care a

abrogat Legea nr. 11/1990 cu modificările ulterioare, dispoziţiile Codului familiei din Cap. III

al Titlului II- „Înfierea”, precum şi orice altă dispoziţie contrară17 (art. 27 din Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 25/1997) vine cu o serie de noutăţi în domeniul adopţiei cum ar fi:

- consacrarea adopţiei cu efecte depline, înlăturând distincţia dintre adopţia cu efecte

restrânse şi cea cu efecte depline;

- lărgirea atribuţiilor Comitetului Român de Adopţii în vederea supravegherii şi avizării

adopţiilor naţionale şi internaţionale precum şi a atribuţiilor Comisiei pentru protecţia

copilului;

- introducerea unor cerinţe suplimentare pentru adopţiile internaţionale şi crearea unor

sisteme intermediare temporare – încredinţarea copilului în vederea adopţiei.

Distorsiunea dintre „oferta de adopţie” şi „cererea de adopţie” a condus, din păcate la o

adevărată piaţă a adopţiei pe scară internaţională18. Acesta este şi motivul pentru care, pe plan

internaţional, s-au făcut eforturi în găsirea unui numitor comun pentru supravegherea şi

direcţionarea acestui fenomen într-un cadru legal. Astfel, prin Legea nr. 18/1990 a fost

ratificată Convenţia ONU privind drepturile copilului19 prin care se stipulează că fiecare copil

14 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 26.07.1991.15 Modificată şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 24.07.199716 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 12.06.1997 şi aprobată prin Legea nr. 87, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 29.04.1998.17 Al. Bacaci, Codruţa Hageanu, Dreptul familiei, ed. A VI-a, Ed. CH. Beck, Bucureşti, 2005, p.19218 Concluzii ale seminarul internaţional desfăşurat la Bucureşti între 24-25 martie 1994, organizat de către Comisia de drept al familiei a Uniunii Internaţionale a Organismelor Familiale şi de către Institutul Român pentru Drepturile Omului, cu tema: „TUR DE ORIZONT: ADOPŢIA INTERNAŢIONALĂ ÎN ŢĂRILE EUROPEI”, unde s-au dezbătut probleme privind locul instituţiei adopţiei internaţionale în ansamblul privind destinele familiei în societatea contemporană. Concluziile au fost consemnate de către Institutul Român pentru Drepturile Omului în DREPTURILE OMULUI. Documentar pentru predarea cunoştinţelor în domeniul drepturilor omului în învăţământul preuniversitar, Bucureşti, 1995 , p. 215 19 Convenţia a fost adoptată în unanimitate, de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, intrând în vigoare la 2 septembrie 1990. România a ratificat această convenţie prin Legea nr. 18/1990 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 28 septembrie 1990.

9

Page 8: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

are dreptul de a avea o familie, că cea mai bună formă de creştere a copiilor se realizează în

cadrul familiei şi că, în absenţa acesteia trebuie să se asigure copilului o familie de primire.

Adopţia, indiferent că este privită din punct de vedere naţional sau internaţional, trebuie

să aibă loc întotdeauna în interesul copilului adoptat. Acesta este un comandament esenţial ce

trebuie urmărit de către toate legislaţiile moderne în a căror categorie intră şi legislaţia română,

în vigoare20.

În plan internaţional, însă, procesul adopţiei ridică unele probleme grave privind

acomodarea, respectiv asimilarea copiilor în noul mediu, ca şi îndepărtarea lor din mediul

social, etnic sau religios în care fuseseră crescuţi mai înainte. Pentru diminuare riscului unor

asemenea adopţii, statele trebuie să găsească în cadrul politicilor familiale proprii, mijloacele

cele mai adecvate.

În urma discuţiilor în plan internaţional s-a ajuns la o serie de concluzii care, de fapt, se

doresc a fi mai mult nişte recomandări pentru statele implicate în procesul adopţiilor

internaţionale. Astfel, în primul rând adopţia internaţională nu poate şi nici nu trebuie să fie

preferată adopţiei naţionale. Cererile de adopţie internaţională ar trebui să fie primite numai în

cazuri excepţionale ca, de pildă, atunci când adopţia naţională nu e posibilă. În al doilea rând,

pentru a se asigura caracterul real al acestei priorităţi, în scopul suprimării vânzării de copii pe

piaţa internaţională este necesar ca toate statele să ia măsuri adecvate. În acest sens, Convenţia

referitoare la protecţia copiilor şi cooperarea în materie de adopţie internaţională, adoptată la

Haga la 29 mai 199321 şi ratificată până în prezent de un număr mare de state, inclusiv

România, trebuie pusă în aplicare cu consecvenţă.

Convenţia, care stipulează garanţii în scopul unor adopţii internaţionale făcute în

interesul superior al copilului şi cu respectarea drepturilor fundamentale ce îi sunt recunoscute

acestuia prin dreptul internaţional, instituie un sistem de cooperare între statele contractante, de

natură a asigura punerea în aplicare a acestor garanţii, prevenindu-se astfel răpirea, vânzarea

sau traficul de copii.

Printre condiţiile adopţiei internaţionale putem găsi promovarea cooperării între

autorităţile centrale în domeniul adopţiei internaţionale din fiecare ţară, instituindu-se o

procedură de adopţie care trebuie să implice aceste autorităţi. Prin urmare, este necesar ca

statele să ia măsuri pentru a consolida cooperarea între autorităţile naţionale din statele

20 În Legea nr. 273/2004 se stipulează în mod expres această idee în art. 2, lit.a : „ Următoarele principii trebuie respectate în mod obligatoriu

în cursul procedurii adopţiei: a) principiul interesului superior al copilului; b) principiul cresterii si educarii copilului într-un mediu familial; c) principiul continuitatii în educarea copilului, tinându-se seama de originea sa etnica, culturala si lingvistica; d) principiul informarii copilului si luarii în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta si gradul sau de maturitate; e) principiul celeritatii în îndeplinirea oricaror acte referitoare la procedura adoptiei.21 Convenţia referitoare la protecţia copiilor şi cooperarea în materia adopţiei internaţionale, adoptată la Haga la 29 mai 1993, ratificată de

România prin Legea nr. 84/1994, publicată în Monitorul Ofocial al României, Partea I, nr. 298 din 21 octombrie 1994 10

Page 9: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

implicate într-o adopţie internaţională, făcându-se tot posibilul pentru a lichida sau a restrânge

comerţul cu copii22.

O a treia recomandare este aceea că ar trebui să se acorde un interes special urmăririi

rezultatelor concrete ale adopţiei internaţionale. În acest sens, statele ar trebui să adopte măsuri

de ordin legislativ şi organizatoric, pentru a se pune la curent, în fiecare caz în parte, cu modul

în care adopţiile au reuşit şi pentru a stabili, acolo unde este cazul, mijloacele de corectare a

situaţiilor disfuncţionale .

De asemenea, se recomandă ţărilor de primire să vegheze pentru ca doar organizaţiile

acreditate să poată asigura funcţii revenind autorităţilor centrale şi, în acelaşi timp, să se

recomande ţărilor de origine să nu accepte ca funcţiile autorităţilor naţionale să fie asumate de

organisme - altele decât autoritatea însăşi - sau organismele acreditate23.

În legislaţia românească adopţia internaţională este reglementată în Legea nr. 273/2004,

care se raliază prevederilor internaţionale stipulate în Convenţia de la Haga, dar şi de către

Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat24.

În conformitate cu art. 30 din Legea nr. 105/1992 „Condiţiile de fond cerute pentru

încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui ce urmează să fie

adoptat. Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile care sunt obligatorii pentru ambii,

stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale arătate.”

Potrivit art. 32 din Legea nr. 105/1992 forma adopţiei este supusă legii statului pe teritoriul

căruia ea se încheie.

Regulile stabilite de art. 20 din aceeaşi lege, în ceea ce priveşte căsătoria 25 sunt

aplicabile şi în cazul adopţiei consimţite de soţi, precum şi în situaţiile în care se desface

adopţia (art. 31 din Legea nr. 105/1992). Nulitatea adopţiei este supusă pentru condiţiile de

fond, prevederilor art. 30 din Legea nr. 105/1992. Astfel, pentru nerespectarea condiţiei de

formă a adopţiei este aplicată legea statului pe teritoriul căruia ea se încheie.

În ce priveşte procedura propriu-zisă a adopţiei unui copil cu cetăţenie română de către

o persoană sau familie de altă cetăţenie sau de cetăţenie română dar cu domiciliul în străinătate

este strict reglementată de Legea nr. 273/2004.

Important de precizat este şi faptul că prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121

din 8 octombrie 200126 procedurile referitoare la adopţiile internaţionale au fost suspendate „pe

22 A se vedea art. 67 alin. 1 şi art. 69 alin. 2 din Legea nr. 273/200423 Concluzii ale seminarului de la Bucureşti din 24-25 martie 1993, consemnate în op. cit., p. 21624 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 10 ianuarie 1992 25 vezi art. 20 din Legea nr. 105/1992: „Relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi sânt supuse legii naţionale comune, iar în cazul în care au cetăţenii deosebite, sânt supuse legii domiciliului lor comun. Legea naţională comună sau legea domiciliului comun al soţilor continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îşi schimbă, după caz, cetăţenia sau domiciliul. În lipsă de cetăţenie comună sau de domiciliu comun, relaţiile personale sau patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii statului pe teritoriul căruia au ori au avut reşedinţa comună sau cu care întreţin în comun cele mai strânse legături.”26 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 9 octombrie 2001

11

Page 10: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

o perioada de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta”(art. 1)

urmând ca în acest interval de timp Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie

şi Ministerul Justiţiei să reanalizeze „regimul juridic al adopţiilor internaţionale, în scopul

armonizării legislaţiei interne cu reglementările şi practicile internaţionale în domeniu”(art. 2).

La 06 decembrie 2001 Guvernul României a adoptat OUG nr.161/200127, care

completează OUG nr.121/2001, prin care au fost suspendate temporar procedurile referitoare la

adopţia internaţională.

Potrivit prevederilor acestui act normativ, deveneau posibile următoarele două situaţii:

cererile de adopţie a unui copil înaintate de o persoană sau familie de cetăţenie

străină aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a OUG

121/2001 se soluţionează potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii

acestora.

De asemenea, „în situaţii excepţionale, impuse de interesul superior al copilului,

la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie,

avizată de Secretariatul General al Guvernului, Guvernul poate aproba

transmiterea unor cereri de încuviinţare a adopţiei internaţionale către instanţele

judecătoreşti”.

După discutarea OUG 121/2002, Parlamentul României a emis Legea nr. 347/200228.

Termenul prevăzut de OUG 121/2001 a fost prorogat de cinci ori:

- până la 15 noiembrie 2002, prin OUG 123/02.10.2002;

- până la 01 februarie 2003, prin OUG 151/07.11.2002;

- până la 01 martie 2003, prin OUG 16/30.01.2003;

- până la 01 iunie 2003, prin OUG 7/27.02.2003.

- până la data intrării în vigoare a noilor reglementări privind regimul juridic al

adopţiilor, prin Legea nr. 233/31.05.2003.

La 05.02.2004, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr.129 privind

abrogarea unor dispoziţii din OUG 121/2001 pentru suspendarea temporară a tuturor

procedurilor referitoare la adopţiile internaţionale (aprobată prin Legea nr.155/14.05.2004).

Prin acest act normativ se suspendă, în totalitate, până la apariţia unui nou cadru

legislativ în materie, toate procedurile referitoare la adopţia internaţională a unui copil român

de către o familie sau persoană de cetăţenie străină.

De asemenea, precizăm că aceste prevederi se aplică şi cetăţenilor români cu domiciliul

sau reşedinţa pe teritoriul altui stat.

27 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 780 din 7 decembrie 200128 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 425 din 18 iunie 200229 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 113 din 06/02/2004

12

Page 11: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

În baza actelor normative menţionate, în perioada 08.10.2001 – 18.12.2003, la

propunerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi cu avizul

Secretariatului General al Guvernului, Guvernul României a aprobat ( prin 12 memorandum-

uri) transmiterea către instanţele de judecată competente a un număr de 1115 cereri de adopţie

internaţională.

La nivelul anului 2007, situaţia celor 1115 de cereri aprobate de către Guvern, conform

prevederilor Legii nr. 347/2002, se prezinta astfel30:

- La un număr 75 cereri de adopţie familia adoptatoare a renunţat la continuarea

procedurii din motive obiective neimputabile autorităţilor române.

- Pentru un număr de 3 cazuri se aşteapta îndeplinirea, de către statul de origine a

familiilor adoptatoare, a anumitor proceduri şi acte specifice, ulterioare aprobării

continuării procedurii de adopţie în România, potrivit prevederilor art. 17, lit. c) al

Convenţiei de la Haga din 29 mai 1993. După completarea cu aceste documente,

dosarele vor fi transmise instanţelor de judecată competente în vederea soluţionării

cererilor de adopţie.

- În 17 cazuri între momentul aprobării de către Guvern şi până la sesizarea instanţei de

judecată, copiii au fost solicitaţi în vederea adopţiei naţionale de către familii de

cetăţeni români.

- Pentru unul dintre cazurile aprobate prin memorandum s-a solicitat reintegrarea în

familia naturală a copilului respectiv.

- Într-unul dintre cazurile aprobate, după acest moment, a intervenit decesul copilului ce

urma să fie adoptat.

- 1018 cereri au fost transmise către instanţele de judecată în vederea încuviinţării

adopţiei. Dintre acestea:

În 995 cazuri instanţa de judecată a încuviinţat adopţia. Dintre acestea, pentru un

număr de 983 cazuri. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie a

eliberat deja Certificatul de Conformitate prevăzut de Convenţia asupra protecţiei

copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale încheiată la Haga la 29 mai

1993, document ce consfinţeşte îndeplinirea procedurii de adopţie internaţională a

unui copil în conformitate cu prevederile acesteia.

În 10 cazuri, a fost declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de fond.

Într-un caz, instanţa de judecată a suspendat judecarea cauzei în baza art. 244 Cod

procedură civilă

Într-un caz instanţa se află în pronunţare.

30 Date furnizate de către site-ul realizat de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului – www.copii.ro

13

Page 12: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

În 6 cazuri, familiile au renunţat în faţa instanţei de judecată la continuarea

procedurii de adopţie.

În 5 cazuri, a fost desfăcută adopţia copiilor.

Totodată, potrivit datelor prezentate31, comparativ de ANPCA, în perioada 1997-2000

au fost aprobate şi transmise instanţelor judecătoreşti un număr total de 9595 cereri de adopţie

internaţională, din care 3432 au fost înregistrate în anul 2000.

În anul 2004 deşi adopţiile internaţionale au fost suspendate, potrivit Moratoriului,

totuşi 105 copii români au putut fi adoptaţi de către familiile italiene la recomandarea

Guvernului României care a pus mai presus de orice interdicţie interesul superior al copilului,

creând astfel o „situaţie de excepţie” prevăzută dar nedescrisă clar în legislaţia românească în

vigoare la acea dată. Astfel, instanţele româneşti32 s-au văzut puse în situaţia de a alege între

„directiva” executivului şi moratoriul de interdicţie a adopţiilor internaţionale negociat de

România cu Uniunea Europeană. Dilema soluţionării unor cazuri în condiţiile date, derivă din

faptul că de exemplu cererea de adopţie făcută de către o familie sau persoană cu cetăţenie

străină ce fusese respinsă pe baza moratoriului la „recomandarea” executivului ea trebuie

acceptată. În acest caz întrebarea care se pune este dacă nu cumva cererea de adopţie ar trebui

respinsă întrucât fiind vorba de aceleaşi părţi în proces există puterea lucrului deja judecat.

Odată cu intrarea în vigoare a noii legi ce reglementează materia adopţiei naţionale cât

şi internaţionale s-a pus capăt tuturor practicilor mai mult sau mai puţin legale stipulând în

art. 39 că au dreptul de a adopta un copil român doar cetăţenii străini care pot dovedi calitatea

lor de bunici ai acestuia. Prin această reglementare, pe de o parte, s-a ridicat interdicţia privind

adopţia internaţională iar, pe de altă parte, s-a pus astfel punct tuturor speculaţiilor existente în

legislaţia românească în domeniul adopţiei internaţionale.

Alte elemente de noutate propuse de noua lege, intrată în vigoare la 01 ianuarie 2005,

abrogând toate prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 cât şi a celorlalte

legi ce vizau problematica adopţiei, sunt:

- elaborarea unui plan individualizat de protecţie a copilului a cărui finalitate o

reprezintă adopţia internă;

- implicarea instanţelor judecătoreşti pe tot parcursul procesului de adopţie începând cu

deschiderea procedurilor de adopţie, continuând cu încredinţarea copilului persoanei

sau familiei adoptatoare şi finalizând cu încuviinţarea adopţiei.

31 A se vedea articolul de luni, 02 februarie 2004 din „Curierul Naţional” sub titlul „Bejenariu şi Coman fac precizări în chestiunea adopţiilor internaţionale – În ultimii trei ani, guvernul a aprobat 1115 cereri dintre acestea 857 au fost acceptate de instanţele judecătoreşti”, găsit în format electronic la www.curierulnational.ro .32 A se vedea cazul orfanului de 4 ani din Iaşi adoptat de către o familie de spanioli – Esteban Alba Juan (43 ani) şi Lopez Herrero Maria de los Remedios (40 ani) prezentat de către cotidianul „Ziarul de Iaşi” în 22 septembrie 2004, în pag. 2 A, sub titlul „Guvernul forţează o adopţie internaţională la Iaşi”preluat de pe www.ziaruldeiasi.ro.

14

Page 13: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

- solicitarea consimântului parinţilor fireşti pe tot parcursul procesului de adoptie,

reglementare impusă prin Deciza nr. 36933 din 20 martie 2008 a Curţii Constituţionale,

prin care au fost declarate neconstituţionale art.15 alin.1, art. 35 alin. 2 lit. i şi art. 63

alin. 3 şi 4 din Legea privind regimul juridic al adopţiei.

- stabilirea strictă a atribuţiilor Direcţiei pentru protecţia copilului care trebuie să

monitorizeze evoluţia procesului adopţiei prin întocmirea de rapoarte bilunare şi

trimestriale de care instanţa va ţine seama la pronunţarea hotărârii judecătoreşti;

- stabilirea, în cazul adopţiei internaţionale, a calităţii speciale pe care trebuie să o aibă

adoptatorul şi anume aceea de bunic, consacrând caracterul subsidiar al adopţiei

internaţionale în raport cu adopţia naţională.

Secţiunea 3 – Principiile adopţiei

Adopţia, o cale prin care i se oferă unui copil posibilitatea de a trăi într-un mediu

familial, este, aşadar, o măsură specială de protecţie a drepturilor copilului prin care se

stabileşte filiaţia dintre cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia dintre copil şi rudele

părintelui adoptiv.

Ideea generală a acestei operaţiuni juridice este ca adopţia să se realizeze numai pentru

protejarea intereselor superioare ale copilului fiind astfel nu numai o condiţie a adopţiei ci şi un

principiu fundamental consacrat atât în legislaţia internă cât şi de actele internaţionale în

materie , la care România este parte. Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 273/2004 există

obligativitatea ca în cursul procedurii adopţiei să fie respectate o serie de principii strict

prevăzute de lege şi anume:

„a) principiul interesului superior al copilului;

b) principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial;

c) principiul continuităţii în educarea copilului, ţinând seama de originea sa etnică,

culturală şi lingvistică;

d) principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu

vârsta şi gradul său de maturitate;

e) principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei.”

Principiul interesului superior al copilului

Consacrarea acestui principiu subzistă în scopul adopţiei care este în fapt acela de a

asigura protecţie atât patrimonială cât şi nepatrimonială copiilor lipsiţi de ocrotirea

corespunzătoare, într-un mediu familial.

33 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27.03.2008.

15

Page 14: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Deşi, legea nu prevede expres ce se înţelege prin „interesul superior al copilului”, totuşi,

întreaga reglementare cuprinsă în Legea nr. 273/2004 îl consideră un comandament important

în desfăşurarea procesului adopţiei. Din interpretarea actului normativ, dar şi din analiza

tezelor doctrinare rezultă că acest interes se realizează atunci când, prin adopţie, se asigură

copilului o dezvoltare fizică şi morală normală, similară celei asigurate în familia firească.

Literatura de specialitate34 semnalează faptul că legislaţia acordă un loc preeminent

interesului superior al copilului neglijându-l pe cel al adoptatorului ajungându-se, astfel, nu la

o concordanţă deplină ci, dimpotrivă, la „un dezechilibru juridic” între interesul adoptatului şi

cel al adoptatorului. Dacă interesul adoptatului este expres reglementat de Legea nr. 273/2004

cel al adoptatorului se supune normelor dreptului comun.

Tot pentru respectarea interesului superior al copilului, în art. 6 alin 1 Legea prevede că

în cadrul procedurii adopţiei fraţii vor fi încredinţaţi împreună. În alin. 2 al aceluiaşi articol

este surprinsă excepţia de la regulă şi anume: „încredinţarea separată a fraţilor în vederea

adopţiei, precum şi adopţia acestora de către persoane sau familii diferite se poate face numai

dacă acest lucru este în interesul lor superior”.

Principiul creşterii şi educării într-un mediu familial

Din punct de vedere psihosocial abandonul copilului este privit ca o situaţie ce poate

provoca o traumă profundă deoarece conduce către pierderea imprevizibilă a punctelor de

referinţă şi către percepţia faptului de a fi refuzat, acestea fiind două evenimente care coincid şi

se răsfrâng în mod negativ asupra personalităţii care abia se naşte.

Mediul familial nu poate fi egalat nici de cele mai bune condiţii oferite de instituţiile de

protecţia copilului, motiv pentru care, pentru dezvoltarea cât mai apropiată de normal a

oricărui copil, chiar şi cea mai năpăstuită familie este preferabilă instituţiei. Aşa se explică

tendinţa actuală de a asigura ocrotire copiilor abandonaţi în centre mici, de tip familial.

Un copil sau un nou născut instituţionalizat porneşte la drum dezavantajat în comparaţie

cu ceilalţi copii din familii, sarcina familiei adoptive fiind aceea de a ajuta copilul să-şi

recupereze resursele de bază.

Principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică,

culturală şi lingvistică

Acest principiu este important în cazul încuviinţării adopţiei interne dar, totodată, a

constituit şi motivul pentru care se încuviinţează adopţia internaţională numai în situaţia în care

adoptatorul sau familia adoptatoare pot face dovada calităţii de bunic al copilului pentru care a

fost încuviinţată deschiderea procedurii interne de adopţie.

34 G. Lupşan, op. cit., p. 220; Teodor Bodoaşcă, Unele aspecte critice în doctrina română referitoare la condiţiile de fond pentru încuviinţarea adopţiei în reglementarea Legii nr. 273/2004, rev. „Dreptul”, nr. 10, 2005, p. 65-70

16

Page 15: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Prin consacrarea acestui principiu legiuitorul urmăreşte, pe de o parte, conservarea

rădăcinilor culturale, lingvistice şi etnice ale copilului adoptat iar, pe de altă parte, urmăreşte ca

prin adopţie să-i dea posibilitatea de a creşte şi de a fi educat într-un mediu asemănător celui

din familia biologică, corespunzător tradiţiei, apartenenţei etnice şi religioase, nivelului de

cultură.

Principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi

gradul său de maturitate

Consacrat atât în Legea nr.272 dar şi în Legea nr. 273/2004, acest principiu presupune

în fapt obligativitatea organelor implicate în procesul adopţiei de a informa şi de a consilia

copilul cu privire la măsurile ce urmează a fi dispuse în cazul său raportându-se la vârsta şi

gradul său de maturitate. Totodată, legea prevede obligativitatea ascultării copilului mai mare

de 10 ani de fiecare dată când urmează a se lua o măsură în privinţa sa.

Altfel spus, conform noii legislaţii copii sunt implicaţi activ în toate demersurile vizând

adopţia, opinia/consimţământul acestora fiind exprimate numai după o informare

corespunzătoare şi în deplină cunoştinţă de cauză. În cazul în care opinia copilului nu este luată

în considerare, autoritatea competentă are obligativitatea de a consemna motivul şi de a emite o

decizie în acest sens.

Principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei

Pentru soluţionarea cât mai rapidă, cu caracter definitiv, a situaţiei unui copil pentru

care finalitatea planului individualizat de protecţie o constituie adopţia, legea a prevăzut

termene speciale foarte scurte în vederea îndeplinirii actelor şi operaţiunilor necesare atât în

faţa autorităţilor administrative, cât şi în faţa celor judiciare.

Analizând procesul psihologic al adopţiei se constată că în cadrul său se întâlnesc două

interese care deşi, la o primă vedere, par antagonice se substituie derivând unul din celălalt.

Dacă legiuitorul a urmărit doar interesul copilului lipsit de ocrotirea familiei biologice

de a i se asigura creşterea şi educarea într-un mediu familial în procesul adopţiei există şi

interesul adoptatorului de a avea o viaţă de familie care este în concordanţă cu interesul

adoptatului fiind, în fond, şi scopul implicit al adopţiei.

Prin urmare, scopul declarat a adopţiei, aşa cum rezultă din Legea 273/2004, este acela

de a asigura protecţia intereselor patrimoniale şi nepatrimoniale ale copiilor lipsiţi de ocrotirea

familiei biologice dându-le şansa de a creşte şi de a fi educaţi într-un mediu familial propice.

Secţiunea 4 - Natura juridică a adopţiei

17

Page 16: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Indiferent de perioada legislativă, natura juridică a adopţiei a ridicat probleme datorită

procedurii folosite, procedură ce implică instituţii publice statale diverse dar şi încheierea unor

acte juridice din ramuri de drept diferite.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 273/2004, chiar şi în perioada în care instituţia

adopţiei era reglementată de Codul familiei, s-au exprimat opinii diferite în legătură cu natura

juridică a acestei instituţii.

Acest lucru se explică prin faptul că, pentru încheierea adopţiei era necesar acordul de

voinţă al adoptatorului, al părinţilor celui adoptat şi al adoptatului care a împlinit vârsta de 10

ani, ulterior, autoritatea tutelară, încuviinţând prin decizie administrativă adopţia (denumită

înfiere).

Astfel, într-o primă opinie35 adopţia a fost considerată un act juridic de dreptul

administrativ întrucât consimţământul la adopţie exprimat de părţi dobândeşte valoare juridică

numai prin decizia de încuviinţare a adopţiei emisă de autoritatea tutelară. Această teză a fost

criticată de unii autori36 deoarece prin supraaprecierea actului de încuviinţare se reduce acordul

de voinţă al părţilor implicate în procesul adopţiei la un act preliminar pentru validitatea

deciziei de încuviinţare a adopţiei luată de autoritatea tutelară.

Într-o a doua opinie37 s-a susţinut că adopţia este un act juridic complex deoarece

pentru încheierea sa valabilă sunt necesare două operaţii juridice şi anume, pe de o parte, actul

juridic al părţilor (exprimarea de voinţă al acestora) şi, pe de altă parte, încuviinţarea acestui

act prin decizie administrativă. Potrivit acestor autori decizia autorităţii tutelare, act de drept

administrativ, desăvârşeşte actul de dreptul familiei şi numai de la această dată se vor produce

efectele specifice adopţiei.

Această concluzie a fost împărtăşită şi de către fostul Tribunal Suprem care prin

Decizia de îndrumare nr. 2/196738 precizează expres că adopţia prezintă caracterele „unui act

complex care produce consecinţe ce ies din sfera raporturilor administrative şi se situează în

sfera celor civile”.

O a treia opinie39 susţine că adopţia este un act de dreptul familiei al cărui conţinut este

determinat de consimţământul exprimat de părţile expres prevăzute de lege, decizia de

încuviinţare a adopţiei fiind numai o condiţie cerută de lege pentru formarea acestui act.

35 A se vedea Al. Bacaci, ş.a., op.cit.,p. 19436 I.P.Filipescu, op. cit., p. 45; I.P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, op. cit. , p. 40237 Idem 38 I.P.Filipescu, op. cit., p. 2 - 3 39 Al. Bacaci, op. cit., p. 101; I. Albu, Dreptul familiei , Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 267-268

18

Page 17: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Potrivit unor autori40 prin îmbrăţişarea acestei păreri se supra-apreciază actul de voinţă

al părţilor, sub-apreciind însemnătatea deciziei administrative de încuviinţare a adopţiei cu o

structură juridică complexă41 .

Această opinie se justifică prin diversitatea operaţiilor juridice necesare încheierii

adopţiei. Astfel, în primul rând, adopţia implică încheierea unor acte juridice de drept civil prin

care persoanele prevăzute de lege îşi exprimă, în formă solemnă consimţământul la adopţie

(art. 11, alin. 1 Legea nr. 273/2004). În al doilea rând, procedura adopţiei presupune obţinerea

unor acte administrative emise de către organele administraţiei publice locale sau centrale cu

atribuţii în domeniul protecţiei copilului (elaborarea planului individualizat de protecţie a

copilului a cărui finalitate o reprezintă adopţia , transmiterea cererii pentru deschiderea

procedurilor de adopţie instanţei judecătoreşti competente de către Direcţia de la domiciliul

copilului, atestatul eliberat de Direcţia pentru protecţia copilului de la domiciliul adoptatorului

care dovedeşte existenţa capacităţii de a adopta, transmiterea cererii instanţei competente

privind încredinţarea copilului de către Direcţia de la domiciliul copilului în vederea adopţiei

către persoana sau familia care doreşte să adopte precum şi a cererii privind încuviinţarea

adopţiei ce poate fi introdusă de către persoana sau familia adoptatoare sau de către Direcţia de

la domiciliul copilului pentru adopţia internă iar pentru cea internaţională de către Oficiul

Român pentru Adopţie, întocmirea rapoartelor bilunare şi trimestriale de către Direcţii

privind evoluţia relaţiilor dintre adoptata şi adoptator atât în perioada încredinţării cât şi după

încuviinţarea adopţiei). În al treilea rând, pentru a se produce efectele juridice în vederea cărora

s-a încheiat adopţia, este necesară intervenţia unei hotărâri judecătoreşti, adică un act de drept

procesual civil.

În literatura juridică recentă, pornindu-se de la ideea că pentru a produce efectele

juridice, în vederea cărora a fost încheiată adopţia, mai exact săvârşirea acelor operaţii juridice,

menţionate anterior, în momente diferite, într-o anumită ordine şi de către persoane expres

prevăzute de lege, au fost susţinute teze diferite privitoare la natura juridică a adopţiei.

Astfel, într-o primă opinie42, adopţia este un act juridic complex deoarece ea nu poate fi

încheiată decât prin îndeplinirea celor trei categorii de acte juridice : de dreptul familiei, de

drept administrativ şi de drept procesual civil, fiecare „act îndeplinit …. produce efecte

specifice în ansamblul procedurii de încheiere a adopţiei” fiind un element esenţial,

indispensabil.

Potrivit altor autori43, adopţia este un act juridic de dreptul familiei pentru că ceea ce

este determinant pentru conţinutul ei este consimţământul persoanelor indicate de lege şi că

40 I.P.Filipescu, op. cit., p. 45 - 46; I.P.Filipescu, Andrei I. Filipescu, op. cit., p. 40341 G. Lupşan, op. cit., p. 19542 I.P.Filipescu, op.cit., p. 43; I.P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, op. cit., p. 400 - 40143 Al. Bacaci, op. cit., p. 194; G. Lupşan, op. cit., p. 196

19

Page 18: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

acesta reprezintă fundamentul constituirii familiei adoptive, aşa cum familia firească este

rezultatul consimţământului viitorilor soţi, cuprins în actul juridic al căsătoriei. Unul dintre

autorii care susţin această idee îşi justifica opinia prin aceea că, prin extrapolare, se poate

observa că înfiinţarea sau autorizarea unor acte juridice de drept civil, de drept comercial sau

de dreptul familiei, prin decizii ale unor autorităţi administrative sau prin hotărâri judecătoreşti,

nu este de natură a schimba caracterul acestor acte 44.

De asemenea, un susţinător al ideii potrivit căreia adopţia este un act de dreptul

familiei45, îşi justifică opinia prin aceea că intervenţia în procedura adopţiei a autorităţilor

publice – administrative şi judiciare – este o condiţie expres prevăzută de lege, acestea

exercitându-şi doar atribuţiile de control al legalităţii şi de apreciere a oportunităţii adopţiei

privite prin prisma interesului superior al copilului” aşa cum prevede art. 2, lit. a din Legea nr.

273/2004 .

Potrivit altor concluzii46, adopţia este o operaţiune juridică bazată pe juxtapunerea unor

acte unilaterale de voinţă. Astfel, în structura adopţiei intră întotdeauna două elemente

esenţiale diferite şi invariabile, şi anume, consimţământul adoptatorului şi hotărârea

judecătorească de încuviinţare a adopţiei şi elemente variabile, cum ar fi consimţământul

celorlalte persoane prevăzute de lege, actele administrative unilaterale. Unitatea operaţiunii

juridice a adopţiei este asigurată de scopul comun al manifestărilor de voinţă, respectiv de

protecţie a copilului prin crearea raporturilor de rudenie civilă.

Prin urmare, indiferent de opiniile exprimate în doctrină cu privire la natura juridică a

adopţiei, această instituţie, ce este reglementată de legislaţia în vigoare ca „operaţiunea

juridică” (art. 1, din Legea nr. 273/2004), are o structură juridică complexă impunând, astfel,

necesitatea unei analize amănunţită a fiecărui caz în parte.

44 Al. Bacaci, op. cit., p.194. Autorul dă ca exemplu situaţia când autorizarea funcţionării societăţilor comerciale prin hotărâre judecătorească sau în prezent prin viza judecătorului delegat de Registrul Comerţului nu este de natură a schimba caracterul comercial al contractului de societate, bazat pe acordul asociaţilor.45 G. Lupşan, op. cit., p.19646 V. Stoica, op. cit., p. 31 - 36

20

Page 19: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Capitolul al II – lea – Condiţii legale pentru încheierea

adopţiei naţionale

Încheierea actului juridic al adopţiei impune îndeplinirea a două categorii de condiţii:

- de fond

şi

- de formă.

Secţiunea 1 – Condiţiile de fond ale adopţiei

Din punct de vedere legal, condiţiile de fond pot fi subcalificate, la rândul lor, în :

- condiţii de fond pozitive – care trebuie îndeplinite, deci, ele trebuie să existe

pentru naşterea acestui act juridic;

- condiţii de fond negative – în prezenţa cărora adopţia nu se poate încheia. Ele

au fost denumite şi impedimente la adopţie.

Unii autori47 contestă clasificarea, în materia adopţiei, impusă chiar de către Legea nr.

273/2004 prin capitolul II (art. 5 - 18), a condiţiilor de fond în condiţii de fond şi impedimente,

argumentându-şi ideea că prin menţinerea acesteia se reiterează clasificarea tradiţională

conservându-se „vechea teză doctrinară determinată în mare măsură de lipsa de precizie , sub

acest aspect, a reglementărilor legale anterioare”.

1.1 Condiţiile de fond pozitive

Potrivit Legii nr. 273/2004 pentru încheierea actului juridic al adopţiei trebuie

îndeplinite condiţiile de fond privind: consimţământul părţilor, capacitatea de exerciţiu a

adoptatorilor, diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator, minoritatea adoptatului, scopul

adopţiei, avizul eliberat de către Direcţia pentru protecţia copilului, încredinţarea copilului

persoanei sau familiei care doreşte să-l adopte, înscrierea în evidenţa ORA (Oficiul Român

pentru Adopţii) a copiilor adoptabili.

Toate aceste condiţii de fond pozitive dar şi cele negative sunt reglementate de către

Legea nr. 273/2004 în scopul protejării atât a interesului minorului adoptat dar şi a persoanei

sau familiei adoptatoare.

A. Consimţământul la adopţie

Pentru încheierea adopţiei Legea nr. 273/2004 stipulează în mod expres în art. 11 - 18

necesitatea manifestării de voinţă a persoanelor implicate în procesul adopţiei: adoptatorul,

47 Teodor Bodoaşcă, op. cit., p. 63

21

Page 20: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

soţul adoptatorului, părinţii fireşti ai adoptatului ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi

fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie şi

adoptatul.

a. Consimţământul celui care adoptă

Potrivit Legii nr. 273/2004 adopţia poate fi încheiată de o singură persoană sau de o

familie, respectiv doi soţi, caz în care ambii vor fi denumiţi adoptatori. Persoana adoptatoare

poate fi necăsătorită sau căsătorită, caz în care numai un soţ devine adoptator ca în situaţia în

care, de exemplu, un soţ adoptă copilul celuilalt soţ, copil provenit dintr-o căsătorie anterioară

sau din afara căsătoriei.

În conformitate cu art. 9 alin. 1 şi art. 11 alin. 2 din Legea nr. 273/2004,

consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu şi să fie

neviciat. În consecinţă, minorul necăsătorit şi persoana pusă sub interdicţie nu pot exprima un

consimţământ valabil la adopţie (art. 8 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 117 din Codul familiei).

Raportat la acest din urmă caz, în literatura de specialitate s-au exprimat opinii diferite.

Astfel, potrivit unor autori48 s-a susţinut că la încuviinţarea adopţiei, adoptatorul „debil mintal

sau alienat mintal” îşi poate exprima consimţământul în momentele sale de luciditate, instanţa

urmând a fi cea care apreciază dacă, în acest caz, sunt întrunite condiţiile legale privind

încheierea adopţiei.

În conformitate cu teza majoritară49, s-a susţinut că debilul şi alienatul mintal nepuşi

sub interdicţie nu pot exprima în perioadele de luciditate pasageră un consimţământ valabil

pentru adopţie întrucât aceste persoane nu pot realiza finalitatea adopţiei, adică creşterea şi

educarea celui adoptat. Cu alte cuvinte, adopţia nu ar mai fi în interesul adoptatului cu atât mai

mult cu cât art. 10 alin. 1 din Legea nr. 273/2004 prevede că „adoptatorul sau familia

adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare

dezvoltării depline şi armonioase a copilului.” Or, din aceste dispoziţii rezultă suficient de clar

că debilul sau alienatul mintal, chiar nepuşi sub interdicţie nu au aptitudinea de a adopta, ei

neprezentând garanţii morale necesare dezvoltării armonioase a copilului.

Mai mult de atât chiar, Legea nr. 273/2004, în art. 8 alin. 3, precizează clar această

interdicţie potrivit căreia „persoanele cu boli psihice şi handicap mintal nu pot adopta” întrucât

aşa cum precizează şi literatura de specialitate50 alienaţia şi debilitatea mintală constituie o

stare incompatibilă cu finalitatea adopţiei.

48 C. Moroşanu,ş.a., op. cit., p. 34 49 I.P. Filipescu , op. cit., p. 8; Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu , op. cit., p. 374; Al. Bacaci , ş.a., op. cit., p. 19550 S-a considerat că alienaţia şi debilitatea mintală constituie o stare patologică gravă care contravine scopului adopţiei. Dacă alienatul şi debilul mintal nepuşi sub interdicţie îşi exprimă consimţământul, organele competente vor putea refuza încuviinţarea adopţiei (Scarlat Şerbănescu, Codul familiei comentat şi adnotat, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1963, p. 215-216; T.R. Popescu, Dreptul familiei, tratat, vol. I, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965, p. 126).

22

Page 21: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Consimţământul la adopţie se exprimă în faţa instanţei judecătoreşti odată cu

soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei (art. 18 alin.1) de către persoana sau familia care

doreşte să adopte. În declaraţia de consimţământ persoana sau familia trebuie să precizeze că a

luat cunoştinţă de starea de sănătate a copilului.

Până la Legea nr. 11/1990 care prevedea că declaraţia de adopţie, ce cuprinde

consimţământul adoptatorului, se dă prin înscris autentic, instanţa a hotărât51 că cel care adoptă

poate să-şi exprime consimţământul în faţa organului competent fie în scris, fie oral, în acest

ultim caz fiind necesar să se facă menţiunea în decizia de încuviinţare a adopţiei.

În perioada de reglementare a instituţiei adopţiei prin Legea nr. 11/1990 Curtea

Supremă de Justiţie a decis52 că părintele adoptiv îşi poate da consimţământul în faţa instanţei

care încuviinţează adopţia sau prin înscris autentic dat în faţa notarului public. Totodată se

arată că în lege nu există nici o dispoziţie derogatorie de la dreptul comun prin care să fie

interzisă exprimarea consimţământului prin mandatar cu procură în acest sens temeiul legal

fiind art. 1532 şi următoarele din Codul civil.

Dacă practica şi doctrina au susţinut în baza Legii nr. 11/1990 că nu este necesar

consimţământul scris al adoptatorului, el putându-se exprima şi oral, în faţa organului

competent, caz în care era necesar să se facă menţiune în decizia de încuviinţare a adopţiei,

prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 s-a înlăturat orice controversă,

prevăzându-se necesitatea existenţei unui înscris autentic care să cuprindă consimţământul

adoptatorului încă din etapa administrativă. Astfel, art. 12, alin. 5 prevedea că declaraţia

autentificată de consimţământ împreună cu propunerile de încuviinţare a adopţiei făcute de

serviciul public specializat pentru protecţia copilului sau de organismul privat autorizat se vor

depune la dosarul instanţei.

Legea nr. 273/2004 în art. 18 alin. 1 precizează că în problema consimţământului

adoptatorilor procedura este alta decât cea prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997 şi

anume aceea că „se dă în faţa instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de

încuviinţare a adopţiei”. Întrebarea firească care se pune este de ce atât de târziu îşi exprimă

adoptatorii consimţământul la adopţie. Presupunem însă că legiuitorul, prin această

reglementare, a avut în vedere că în momentul în care persoana sau familia doritoare să adopte

un copil a depus o cerere în acest sens la Direcţia de la domiciliul său exprimându-şi, astfel,

mutual, consimţământul la adopţie întrucât prin cererea respectivă au solicitat adoptarea unui

copil şi nu a unui copil anume. Prin urmare, adoptatorii îşi vor putea exprima consimţământul

la adopţie în faţa instanţei neprecizându-se dacă în formă scrisă sau orală.

51 T.S., dec. civ. Nr. 937 din 10 aprilie 1973, în C.D. 1974, p. 266 52 CSJ, dec. civ. Nr. 1731 din 7 august 1991, în www. Kappa. ro/Superlex-arhivă jurisprudenţă

23

Page 22: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

b. Consimţământul soţului celui care adoptă (art. 15, alin.2)

Art. 7, alin. 1 şi 2 prevede că adopţia unui copil de către mai multe persoane este

interzisă, însă, prin derogare ea este acceptată în cazul în care se face de către soţ şi soţie,

simultan sau succesiv. În acest caz, ambii soţi în calitate de adoptatori îşi exprimă în mod

valabil consimţământul după regulile impuse de lege.

În practică, însă, poate fi posibilă şi situaţia prevăzută de alin. 2 al art.15 precum şi de

art. 20 lit. b potrivit cărora numai unul dintre soţi să aibă calitatea de adoptator caz în care,

legea cere, ca o condiţie de formă pentru încheierea adopţiei şi consimţământul celuilalt soţ. În

literatura de specialitate53 se afirmă că, în această situaţie, suntem în prezenţa unui

„consimţământ de neîmpotrivire” la adopţie din partea acestui soţ, prin care garantează in

abstracto că adopţia şi prezenţa copilului în noua familie nu va fi de natură a destabiliza viaţa

de cuplu a soţilor. Prin urmare, scopul exprimării consimţământului nu este de a crea o filiaţie

între copil şi soţul adoptatorului, ci de a oferi o garanţie că prezenţa copilului în familia

adoptatorului nu conduce la perturbarea relaţiilor de căsătorie.

Potrivit alin. 2 al art. 15 se precizează că în cazul consimţământului soţului persoanei

care doreşte să adopte se dă în formă autentică prin act notarial54 fără a fi necesară îndeplinirea

altor formalităţi cum ar fi obţinerea atestatului, deschiderea procedurii adopţiei interne pentru

copil sau încredinţarea în vederea adopţiei. Potrivit Proiectului de modificare al Legii nr.

273/2004 , alin. 2 al art. 15 va fi modificat astfel că, soţul părintelui adoptiv îşi va exprima

consimţământul în faţa instanţei de judecată odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a

adoţiei

Este posibil ca soţul adoptatorului să refuze să-şi exprime consimţământul la adopţie,

ceea ce conduce la imposibilitatea realizării adopţiei. În legislaţia românească nu există nici o

reglementare legală în baza căreia lipsa consimţământului soţului să fie eludată printr-o

hotărâre a instanţei de judecată care să aprecieze, pe baza probelor administrate, ca şicanatoare

această atitudine a soţului adoptatorului.

Potrivit textului legal există o derogare de la regula consimţământului la adopţie a

soţului adoptatorului. Astfel, potrivit art. 18, alin.2 nu se cere consimţământul soţului celui

care doreşte să adopte dacă acesta este în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa. Această

imposibilitatea de manifestare a voinţei se va interpreta în sens restrictiv. În consecinţă, vor fi

avute în vedere acele împrejurări care pun în imposibilitatea absolută pe soţul adoptatorului de

a-şi manifesta voinţa, cum ar fi, de exemplu, punerea sa sub interdicţie, decăderea din

drepturile părinteşti, dispariţia sa, chiar nedeclarată prin hotărâre judecătorească. Totuşi, fiind 53 G.Lupşan, op. cit., p. 203 54 În Proiectul de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004 în varianta supusă dezbaterii publice de către Oficiul Român pentru Adopţie, ce poate fi consultat pe www.adoptiiromania.ro, sit-ul oficial al ORA, alin. 2 al art. 15 va avea avea următorul cuprins: „art. 15 - (2) În cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui său, consimţământul părintelui firesc se dă în faţa instanţei judecătoreşti odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei. Prevederile art. 13 se aplică în mod corespunzător. ”

24

Page 23: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

vorba despre o excepţie, reglementarea nu va fi extinsă şi asupra împrejurărilor care pun pe

soţul adoptatorului în imposibilitatea temporară de a-şi manifesta voinţa.

În situaţia avută în vedere trebuie subliniat că soţul celui care doreşte să adopte nu

devine, prin manifestarea consimţământului său, adoptator alături de celălalt soţ.

Consimţământul său este cerut de lege ca o condiţie de fond pentru ca celălalt soţ să poată

adopta. Prin urmare, filiaţia se va stabili doar între copil şi soţul adoptator nu şi faţă de celălalt

soţ pentru care legea impune exprimarea consimţământului. Această situaţie este diferită de

aceea în care ambii soţi sunt adoptatori şi legea le cere exprimarea individuală a

consimţământului la adopţie stabilindu-se, astfel, filiaţia între copil şi ambii soţi adoptatori.

c. Consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat sau al tutorelui, dacă este

cazul (art. 11, alin. 1 lit. a, art. 12, 13, 14, 15 alin. 1)

Pentru încheierea valabilă a adopţiei prin art.12 alin.1 legiuitorul instituie o regulă

imperativă: „Consimţământul la adopţie trebuie să fie dat de către părinţii fireşti ai copilului. În

cazul adopţiei copilului şi de către soţul adoptatorului, consimţământul trebuie exprimat de

către soţul care este deja părinte adoptator al copilului”. Prin urmare, ca o condiţie de fond

pentru încheierea adopţiei este necesar consimţământul ambilor părinţi fireşti ai copilului ce

urmează a fi adoptat, consimţământ cerut şi în cazul în care aceştia sunt divorţaţi sau copilul a

fost încredinţat unei a treia persoane sau familii, în condiţiile art. 42 C. fam. (când la divorţ

copilul nu a fost încredinţat unuia dintre părinţi) precum şi în cazul în care copilul va fi adoptat

şi de către soţul părintelui adoptiv se va exprima consimţământul şi de către acesta din urmă.

O situaţie specială o constituie consimţământul la adopţie a părintelui minor, în cazul

copilului din afara căsătoriei, căreia literatura de specialitate55 i-a găsit rezolvarea prin aceea că

acesta poate să-şi exprime valabil consimţământul fără a fi nevoie de reprezentare dacă este

sub 14 ani sau de încuviinţarea prealabilă dacă a depăşit această vârstă. Argumentarea acestei

soluţii constă în faptul că părintele este titularul ocrotirii părinteşti iar autoritatea tutelară ( în

prezent instanţa judecătorească) este cea care va admite sau nu adopţia în funcţie de interesul

superior al copilului adoptabil (art. 15 şi 11 alin.2 din Lege).

Dacă în legislaţia anterioară consimţământul la adopţie putea fi exprimat prin înscris

autentic sau direct în faţa instanţei de judecată, în actualul act normativ în materie se stabileşte

regula înscrisului autentic realizat de către notarul public în cazul adopţiei de către soţul

părintelui firesc al copilului adoptat precum şi regula exprimării consimţământului de către

părinţii fireşti în faţa instanţei odată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurilor de

adopţie (art. 15 alin. 1, 2). Proiectul de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004

55 G. Lupşan, op. cit., p.26

25

Page 24: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

propune completarea art. 1556 cu alin. 11 potrivit căruia părinţii care s-au aflat în imposibilitatea

exprimării consimţământului în momentul soluţionării cererii de deschidere a adopţiei au

posibilitatea de aşi exprima consimţământul „în faţa instanţei judecătoreşti odată cu

soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei, dacă împrejurările care au determinat acele

situaţii au încetat” până la momentul souţionării cererii de adopţie.

Cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti pot exista situaţii în care

unul dintre părinţi să fie de acord cu adopţia copilului său iar celălalt părinte se opune57. Acest

dezacord dintre părinţi nu va putea fi soluţionat de către o instanţă judecătorească deoarece în

legislaţia în vigoare nu există o dispoziţie legală în acest sens58. În literatura de specialitate59 se

pune întrebarea dacă această soluţie a Codului familiei nu a fost modificată de art. 21 din

Constituţia României din 8 decembrie 1991 revizuită prin Legea din 18 septembrie 200360 care

prevede că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a

intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngrădi exerciţiul acestui drept. Acest dezacord

dintre părinţi nu va putea fi soluţionat nici de către autoritatea tutelară potrivit art. 99 C. fam.,

deoarece prin exprimarea consimţământului la adopţie, nu este vorba de exerciţiul drepturilor

părinteşti sau de îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, ci de trecerea acestora de la părinţii fireşti

la adoptator; în soluţia contrară, ar însemna că părintele care nu consimte la adopţia copilului

său minor este tratat ca un părinte decăzut din drepturile părinteşti.

Prin urmare, dacă unul dintre părinţi nu consimte la adopţie, instanţa judecătorească nu

poate decide în locul lui, excepţie făcând cazul în care părintele nu consimte la adopţie în mod

abuziv, deşi interesul superior al copilului ar fi în sensul adoptării lui. Dacă legislaţia anterioară

nu a avut în vedere acest aspect, Legea nr. 273/2004 face clar precizarea în art. 13 că „în mod

excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al

tutorelui, de a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că

aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că

adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia dată în

condiţiile art. 11 lit. b), cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă.”. În acest caz

putem aprecia că abuzul de drept al părintelui biologic ar urma să fie susceptibil de sancţiune

potrivit normelor legale în vigoare.

56 La art. 15, după alin.1 , Proiectul de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004, introduce un nou alineat, alin. 11, care va avea următorul cuprins :„Consimţământul părintelui/ părinţilor fireşti care s-au aflat la momentul soluţionării cererii de deschidere a procedurii adopţiei interne în una dintre situaţiile prevăzute la art.12 alin. 3, fiind în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul la acel moment, se dă în faţa instanţei judecatoreşti o dată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei, dacă împrejurările care au determinat acele situaţii au încetat. Prevederile art. 13 se aplică în mod corespunzător.”

57 CSJ, secţ. civ., dec. nr. 34/1995, în rev. „Dreptul” nr. 10 - 11/1995, p.142. Instanţa supremă arată că, în mod corect, s-a respins cererea de încuviinţare a adopţiei cu menţiunea că lipsa consimţământului tatălui firesc este o cauză de nulitate a adopţiei deoarece reprezintă un drept personal nepatrimonial aflat în exerciţiul exclusiv al tatălui.58 În sistemul Codului familiei sunt reglementate în mod expres cazurile în care instanţa judecătorească poate decide cu privire la dezacordul dintre părinţi.59 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 376; I.P.Filipescu, op. cit., p. 10 60 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 22 septembrie 2003.

26

Page 25: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Conform art. 12, alin. 4 se prevede că nu este necesar consimţământul părinţilor fireşti

atunci când aceştia sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi în condiţiile legii, morţi sau dispăruţi,

puşi sub interdicţie sau în orice situaţie care determină imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa

precum şi în cazul adopţiei prevăzute la art. 5 alin. 3. Prin urmare, aşa cum prevede alin. 3 al

art. 12 pentru încheierea adopţiei este suficient consimţământul unuia dintre părinţii fireşti

atunci când celălalt se află în una din situaţiile enumerate anterior. Această enumerare, a

situaţiilor în care nu este necesară exprimarea consimţământului de către părinţii fireşti, este

una pur exemplificativă fapt dovedit şi de utilizarea de către legiuitor în finalul alin. 3 al art.12

al sintagmei „dacă se află, în orice împrejurare, în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa”. Cu

toate acestea, Legea nr. 273/2004 prin alin. 2 al art. 12 vine cu o noutate: părintele sau părinţii

naturali decăzuţi din drepturile părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii

drepturilor părinteşti îşi păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului lor fiind, însă,

obligatoriu şi consimţământul reprezentantului legal.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 273/2004 consimţământul părinţilor fireşti poate fi

exprimat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la naşterea copilului şi poate fi

revocat de către aceştia în termen de 30 de zile de la data exprimării lui. După expirarea acestui

termen consimţământul părintelui devine irevocabil. Noutatea Legii nr. 273/2004 constă în

aceea că legiuitorul a prelungit termenul după care părinţii fireşti îşi pot exprima

consimţământul şi anume de la 45 de zile cum prevedea legislaţia anterioară la 60 de zile. În

literatură61 s-a precizat că raţiunile pentru care legiuitorul a instituit aceste termene sunt de

ordin medical, pentru ca efectele naşterii să dispară pentru mamă, aceasta putând să-şi exprime

un consimţământ la adopţie în deplină cunoştinţă de cauză dar şi de ordin legislativ, pentru ca

situaţia juridică a copilului să poată fi clarificată.

Raportat la termenele propuse în Legea nr. 273/2004 (art.16 alin.1) s-ar putea trage

concluzia că, aşa cum precizau unii autori62 „ar trebui lăsată o perioadă pentru a se verifica

dacă nu se creează şi se consolidează un ataşament al mamei faţă de nou-născut. Să nu uităm

că un număr mare de copii adoptaţi sunt copii din afara căsătoriei, mamele fiind persoane

tinere, care nu realizează efectele definitive pe care le produce consimţământul la adopţie.”

O altă problemă dezbătută de către specialişti o reprezintă revocarea consimţământului.

Astfel, dacă revocarea are loc în termenul legal de 30 de zile (art. 16 alin. 1, Legea nr.

273/2004) atunci încheierea adopţiei nu mai poate avea loc. Dacă revocarea se produce după

trecerea termenului de 30 de zile, deci când devenise irevocabil, există opinii63 potrivit cărora

61 G. Lupşan, op. cit., p. 208; C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.3662 Ibidem63 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 377; I.P. Filipescu, op. cit., p. 12

27

Page 26: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

instanţa de judecată va putea aprecia motivele revocării ori alte împrejurări în legătură cu

revocarea şi, dacă le apreciază ca fiind întemeiate, să respingă încuviinţarea adopţiei.

În cazul în care părintele ce şi-a revocat consimţământul decedează, adopţia poate fi

încheiată dacă se îndeplinesc toate condiţiile în raport cu noua situaţie creată şi anume:

a) celălalt părinte firesc a consimţit, încheierea adopţiei putându-se face pe baza

consimţământului acelui părinte;

b) copilul ce urma a fi adoptat a rămas orfan de ambii părinţi, adopţia lui se va putea face

în condiţiile art. 14 adică pentru copilul fără ambii părinţi;

c) părintele firesc rămas în viaţă este pus sub interdicţie, decăzut din drepturile

părinteşti, păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului său fiind

necesar însă şi consimţământul reprezentantului legal (art. 12 alin.2).

O altă situaţie deosebită există atunci când copilul ce urmează a fi adoptat este lipsit de

ocrotire părintească. Acest copil se poate afla într-una din următoarele situaţii:

a) se află pus sub tutelă. În această situaţie, tutorele este cel care exercită drepturile şi

îndatoririle părinteşti şi, prin urmare, el ar urma să consimtă la adopţia copilului. Legea

nr. 273/2004 în art.11 lit. a precizează că în cazul în care părinţii fireşti ai copilului sunt

decedaţi, necunoscuţi, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi ori puşi sub

interdicţie, în condiţiile legii, consimţământul la adopţie va fi exercitat de către tutore

aceasta fiind astfel o condiţie de fond a adopţiei, contrar legislaţiei anterioare unde nu

exista o astfel de reglementare.64

b) copilul nu este pus sub tutelă, deşi se găseşte în situaţia de a fi pus sub tutelă. În

acest caz, se va putea încuviinţa adopţia fără a se mai institui tutela. Legea

nr.273/2004 nu face nici o referire în acest sens.

Sintetizând prevederile Legii nr. 273/2004 cu privire la consimţământul părinţilor

fireşti ai copilului sau, după caz, a tutorelui acestuia concluzionăm că trebuie să fie exprimat în

mod liber, necondiţionat şi numai după o informare corespunzătoare asupra consecinţelor

adopţiei, în special asupra încetării legăturii de rudenie cu copilul. Potrivit art. 14 din Lege,

Direcţia în a cărei rază teritorială locuiesc părinţii biologică sau, după caz, tutorele este

obligată să asigure consilierea şi informarea acestora în legătura cu toate aspectele privind

procesul adopţiei înainte de exprimarea consimţământului la adopţie şi să întocmească un

raport în acest sens.

d. Consimţământul celui ce urmează a fi adoptat64 În aceste condiţii s-a apreciat că în lipsa unor prevederi exprese prin interpretarea art. 18 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997 în care se preciza că instanţa poate administra orice mijloc de probă admis de lege ar rezulta că instanţa va putea cere consimţământul tutorelui care poate fi pentru sau împotriva încheierii adopţiei aceasta nefiind, însă, o condiţie de fond a adopţiei.

28

Page 27: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Dacă cel ce urmează a fi adoptat a împlinit vârsta de 10 ani65 se cere, ca o condiţie de

fond, pentru încheierea adopţiei şi consimţământul său considerându-se de către legiuitor că

minorul aflat la această vârstă poate aprecia dacă adopţia este în interesul său sau nu.

Potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 273/2004 consimţământul copilului „va fi cerut de

instanţă” în faza încuviinţării adopţiei, aceasta însemnând că judecătorul va asculta minorul în

camera de consiliu în legătură cu dorinţa lui de a fi adoptat de persoana sau de familia care a

formulat cererea. În cazul neexprimării consimţământului de către adoptatul care a împlinit 10

ani, potrivit alin. 2 al art. 17, adopţia nu va putea fi încuviinţată.

În doctrină66 s-a susţinut că acest consimţământ ar putea fi exprimat şi printr-un înscris

autentic, anterior sesizării instanţei de judecată, opinie contrazisă67 de alţi autori pe

raţionamentul că art. 17 alin. 1 cuprinde o dispoziţie imperativă ce nu suportă interpretare. Ca

atare, consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani precum şi a celui care a

dobândit capacitate de exerciţiu deplină (art.5 alin.3) va fi cerut în instanţă, el neputând fi

suplinit prin înscrisuri anterioare, chiar autentice.

În acelaşi sens, în literatura juridică68 s-a arătat că este vorba despre o capacitate

specială instituită de lege în favoarea minorului care a împlinit 10 ani, consimţământul

acestuia având o puternică semnificaţie afectivă, reprezentând, totodată, o garanţie oferită de

lege că interesul minorului va fi corect apreciat. În plus se creează premisele unei mai bune

cunoaşteri a stării de fapt şi a situaţiei copilului.

Prin urmare, Legea nr. 273/2004 instituie obligativitatea exprimării consimţământului

de către adoptatul care a împlinit vârsta de 10 ani de a cărui opinie instanţa va ţine seama în

momentul în care va pronunţa hotărârea de încuviinţare a adopţiei. Anterior exprimării

consimţământului Direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul are obligativitatea de

a-l informa şi sfătui ţinând seama de vârsta şi de maturitatea sa cu privire la consecinţele

adopţiei întocmind un raport în acest sens. Totodată, noua legislaţie prevede în art. 64 că în

cazul în care instanţa nu va lua în considerare şi nu va acorda importanţa cuvenită opiniei

copilului este obligată să motiveze raţiunile care au condus la înlăturarea opiniei acestuia.

B. Capacitatea deplină de exerciţiu a adoptatorului sau a familiei (a celor doi soţi) care

adoptă (art. 9 alin. 1)

Potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 273/2004 „nu pot adopta decât persoanele care au

65 Această vârstă este diferită în legislaţiile europene: în Germania, Spania şi Portugalia este de 14 ani; în Belgia şi Franţa de 15 ani (pentru adopţia cu efecte restrânse) şi de 13 ani în Franţa pentru adopţia cu efecte depline; în Marea Britanie şi Olanda nu se cere un asemenea consimţământ. 66 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 378; I.P.Filipescu, op. cit., p. 1367 Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p. 199; G. Lupşan, op. cit., p.22868 Ibidem; C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.37

29

Page 28: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

capacitate deplină de exerciţiu”. Raţiunile pentru care legiuitorul a impus această condiţie sunt

multiple:

- prin adopţie drepturile şi îndatoririle părinteşti sunt dobândite de adoptator fiind

necesară, aşadar, capacitatea deplină de exerciţiu;

- adoptatorul, urmând să consimtă personal la adopţie, trebuie să aibă capacitate deplină

de exerciţiu;

- numai o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu poate asigura condiţiile materiale

şi spirituale corespunzătoare creşterii şi educării.

Prin urmare, se poate afirma că vârsta minimă pentru adoptator este de 18 ani, când, de

regulă, se dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu. Există şi o excepţie de la această regulă,

atunci când minora căsătorită doreşte să adopte împreună cu soţul ei sau nu, un copil. Instanţa

poate încuviinţa o astfel de adopţie având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. 2 din Legea nr.

273/2004.

Condiţia privind vârsta adoptatorilor se regăseşte în toate legislaţiile europene69 iar, în

plus, dacă adopţia este cerută de un cuplu, se cere şi o durată minimă a căsătoriei solicitanţilor.

În legislaţia românească nu există o astfel de condiţie privind căsătoria soţilor adoptatori. Mai

mult, prin Legea nr. 15/1993 prin care România aderă la Convenţia europeană în materia

adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967 se stipulează în art. 2 al Legii că

ţara noastră aderă la Convenţia europeană cu următoarea rezervă: „În temeiul posibilităţii

conferite de art. 25 paragraful I din Convenţie, de a formula cel mult două rezerve cu privire la

dispoziţiile părţii a II-a, România declară că nu va aplica dispoziţiile art. 7, potrivit cărora

vârsta minimă a adoptatorului nu poate fi mai mică de 21 de ani şi nici mai mare de 35 de ani,

în legislaţia română vârsta minimă fiind de 18 ani, fără limită maximă.”

În concluzie, potrivit legii române, vârsta minimă a adoptatorului este de cel puţin 18

ani. Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu poate adopta fără deosebire de sex,

naţionalitate, rasă sau religie iar împrejurarea că are deja un copil nu constituie un impediment

pentru încheierea adopţiei. Persoana adoptatoare poate fi căsătorită sau necăsătorită.

În privinţa vârstei adoptatorului, legea stipulează „fără vârstă maximă” dar în doctrină

s-a arătat că instanţa va putea decide dacă vârsta prea înaintată a adoptatorului poate fi

considerat un impediment la adopţie întrucât nu s-ar mai putea realiza scopul adopţiei. Acest

fapt se poate explica prin aceea că intenţia legiuitorului român este de a da adoptatului părinţi

şi nu bunici, în ipoteza în care, de exemplu, cei care solicită adopţia unui minor de 3-5 ani au o

vârstă de peste 60 de ani.

69 În Marea Britanie cel puţin unul dintre soţii adoptatori să fi împlinit 21 de ani iar adopţia solicitată de o persoană necăsătorită este interzisă; în Franţa adopţia poate fi solicitată de soţii nedespărţiţi în fapt, căsătoriţi de cel puţin 2 ani, iar unul dintre ei trebuie să aibă 28 de ani; în Germania, Spania, Belgia, vârsta minimă pentru soţii care doresc să adopte este de 25 de ani; în Italia, adopţia se încuviinţează numai dacă soţii au împlinit cel puţin 3 ani de căsătorie şi dovedesc că în această perioadă nu au fost separaţi în fapt sau în drept.

30

Page 29: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Cu toate acestea Legea nr. 273/2004 prevede expres că în cazul adopţiei internaţionale

adoptatorul nu poate fi decât bunicul adoptatului neinstituind, astfel, nici în acest caz vreo

limită de vârstă.

C. Diferenţa de vârstă dintre adoptator şi adoptat

Această condiţie a diferenţei de vârstă între adoptat şi adoptator cerută expres de

dispoziţiile art. 9 alin. 1 este instituită de legiuitor cu scopul de a crea prin adopţie o situaţie

similară cu aceea din familia firească. Legea nu cere decât ca persoana care adoptă să fie cu cel

puţin 18 ani mai în vârstă decât cei pe care doresc să-i adopte.

Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede excepţia de la regula diferenţei de vârstă de cel puţin

18 ani: „Pentru motive temeinice, instanţa judecătorească va putea încuviinţa adopţia, chiar

dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator este mai mică de 18 ani, dar în nici o

situaţie, mai puţin de 15 ani”. Prin urmare, împrejurările de fapt ce pot constitui „motive

temeinice” pentru încuviinţarea adopţiei sunt lăsate la aprecierea instanţei competente ce se

pronunţă asupra cererii de adopţie. Un astfel de motiv poate fi, de exemplu, cazul în care

minora căsătorită doreşte un copil împreună cu soţul său ori cazul în care cel ce vrea să adopte

a crescut pe cel ce urmează a fi adoptat iar diferenţa de vârstă între ei este mai mică de 18 ani.

Diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator este prevăzută în majoritatea legislaţiilor

europene70, ca o materializare a art. 8 pct. 3 din Convenţia europeană în materia adopţiei de

copii în care se prevede ca regulă generală că autoritatea competentă nu va considera

îndeplinite condiţiile necesare încuviinţării adopţiei dacă diferenţa de vârstă între adoptator şi

copil este sub cea care separă, în mod obişnuit, părinţii de copiii lor excepţia de la regulă

constituind-o, însă, în legislaţia românească stipulaţia prevăzută de legiuitor cu privire la

calitatea specială pe care trebuie să o aibă adoptatorul în cazul unei adopţii internaţionale şi

anume aceea de bunic fără a se stabili o limită de vârstă pentru acesta.

D. Adoptatul nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu (art. 5 alin. 2)

Aşa cum prevede art. 5 alin. 2 al Legii nr. 273/2004: „copilul poate fi adoptat până la

împlinirea majoratului civil” şi cum în legislatura românească majoratul este dobândit la

împlinirea vârstei de 18 ani putem spune că un copil poate fi adoptat până la dobândirea

capacităţii depline de exerciţiu. Prin urmare, până la 18 ani copilul este minor şi poate fi

adoptat. Excepţie face, însă, minora care se căsătoreşte înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

În acest caz ea devine majoră prin căsătorie chiar dacă la data încheierii căsătoriei avea 16 ani

sau, cu dispensă de vârstă, 15 ani. Capacitatea deplină de exerciţiu dobândită prin căsătorie de

70 În Franţa se impune o diferenţă de cel puţin 15 ani, în situaţia în care se adoptă copilul celuilalt soţ, diferenţa de vârstă poate fi de cel puţin 10 ani.

31

Page 30: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

către minoră se păstrează chiar şi în caz de divorţ sau de încetare a căsătoriei prin decesul

soţului.

În mod excepţional, în condiţiile art. 5 alin.3 este posibilă adopţia unei persoane cu

capacitate deplină de exerciţiu, majoră, dar numai de către persoana care a crescut-o pe

perioada minorităţii.

În literatura juridică71, s-a arătat că prin noţiunea de „creştere” trebuie să înţelegem nu

numai prestarea întreţinerii ci şi existenţa unor raporturi mai complexe între cel ce vrea să

adopte şi cel adoptat, raporturi similare celor dintre părinţi şi copii. În aceste condiţii adopţia

nu va face decât să transforme într-o situaţie de drept o situaţie de fapt care durează de ani şi

aceasta pentru că potrivit doctrinei creşterea implică un caracter de continuitate şi de durată în

timp72. Prin urmare, cazurile de îngrijire ocazională sau făcută în alte scopuri decât cel al

adopţiei nu intră sub incidenţa art. 5 alin. 3. Acest din urmă caz face referire la situaţia în care

se pot afla:

a) copiii încredinţaţi unor rude sau altor persoane, de către instanţa de judecată, în cazul

divorţului (art. 42 C. fam.) ori de către Direcţia pentru protecţia copilului în condiţiile

art. 55 - 71 din Legea nr. 272/2004 sau plasamentul copilului la o persoană sau familie

în condiţiile art. 58 – 67 din aceeaşi Lege;

b) copiii luaţi spre creştere, fără întocmirea formelor cerute pentru adopţie (art. 88 C.

fam.);

c) copiii crescuţi de tutore (art. 123 C. fam.).

Dovada de „creştere în timpul minorităţii” se face în faţa instanţei de judecată, cu orice

mijloc de probă (înscrisuri, martori, etc.) fiind o stare de fapt. De asemenea, nu este necesar

consimţământul părinţilor fireşti, atestarea adoptatorului, deschiderea procedurii adopţiei

interne şi nici încredinţarea în vederea adopţiei. Sesizarea instanţei de judecată pentru

încuviinţarea adopţiei majorului se realizează direct de către persoana sau familia adoptatoare,

fără ca legea să prevadă efectuarea vreunei proceduri administrative prealabile.

E. Adopţia să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat

Art. 5 alin. 1 prevede că „adopţia se încheie numai dacă aceasta este în interesul

superior al copilului” iar din întreaga reglementare cuprinsă în Legea nr. 273/2004 rezultă că

interesul superior al adoptatului se realizează atunci când cel ce adoptă poate să-i asigure o

dezvoltare fizică şi morală normală, similară celei asigurate în familia firească. Aceasta se

explică prin faptul că, prin adopţie, adoptatorul este asimilat părintelui firesc care are obligaţia

71 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 378; I.P.Filipescu, op. cit., p. 14; Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p. 20072 T.S., dec. civ., nr. 529 din 25 martie 1976, în C.D., 1977, p. 174: au fost considerate creştere raporturile create între adoptatorul căsătorit cu mama adoptatoarei, care a fost crescută de la vârsta de 11 ani până la 51 de ani în familia sa. Adopţia a intervenit după decesul soţiei (mama adoptatoarei) adoptatorului. La data adopţiei, adoptatorul avea 71 de ani şi adoptata 51 de ani.

32

Page 31: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

„să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţarea şi

pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui” (art. 101 alin.2 C. fam.).

Instanţa judecătorească este cea în măsură să analizeze îndeplinirea de către adoptator a

condiţiilor impuse de lege pentru ca adopţia să se realizeze în interesul superior al copilului. În

acest caz, instanţa va cere raportul referitor la ancheta psihosocială73 (art. 31 alin. 1,2 şi art. 63

alin.1), raport prezentat de Direcţia pentru protecţia copilului de la domiciliul acestora ce va

cuprinde date privind personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului, antecedentele acestuia,

condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit, orice alte date referitoare la creşterea şi

educarea copilului, precum şi opinia copilului cu privire la adopţia propusă atunci când acesta

a împlinit vârsta de 10 ani.

Tot pentru realizarea unei protecţii eficiente şi depline a copilului prin art. 52 s-a

instituit o regulă ce reprezintă, în fapt, o continuitate a inovaţiei propusă de către Ordonanţa de

Urgenţă nr. 25/1997 în art. 24 şi care constă în obligativitatea părinţilor adoptivi de a informa

copilul că este adoptat de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate al acestuia o permit. Acest

lucru va fi notificat Direcţiei pentru protecţia copilului. Serviciile publice specializate pentru

protecţia copilului au obligaţia de a acorda părinţilor adoptivi sprijinul necesar pentru

îndeplinirea corespunzătoare a acestei obligaţii prin asigurarea de servicii post-adopţie(art. 38

alin.2).

Raportat la reglementarea art. 52, în literatură74 s-a afirmat că ar putea fi făcute unele

reproşuri cu privire la faptul că, deşi scopul adopţiei este acela de a crea o familie

asemănătoare celei fireşti, totuşi prin lege se impune o anumită conduită asupra căreia membrii

familiei ar trebui să decidă singuri. Acest lucru privit, însă, sub alt aspect se poate concluziona

că art. 52 reglementează, de fapt, dreptul copilului de a-şi cunoaşte adevăratul statut civil şi

părinţii biologici. Din prevederile art. 52 reţinem că atât adoptatorii cât şi adoptatul au dreptul

de a obţine extrase din registrele publice al căror conţinut atestă faptul, data, locul naşterii însă

nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor biologici (art. 52 alin. 2).

Aceasta va putea fi dezvăluită înainte de dobândirea capacităţii de exerciţiu depline a

adoptatului numai pentru motive medicale, cu autorizarea instanţei judecătoreşti la cererea

oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, soţului sau descendenţilor acestuia ori a

reprezentantului unei instituţii medicale sau a unui spital. Raportat la modificările propuse în

Proiectul iniţiat de către Oficiul Român pentru Adopţii, acordând părinţilor biologici calitate

procesuală prin obligativitatea citării la judecarea cererilor privind încuviinţarea adopţiei, se

73 CSJ, secţ. civ., dec. nr. 1926/ 1991, www. Kappa. ro/Superlex-arhivă jurisprudenţă. Obligativitatea efectuării anchetei sociale nu impune ca instanţa de judecată să-şi însuşească concluziile acestei anchete, soluţia adoptată trebuind să fie rezultatul întregului material probator examinat în lumina interesului patrimonial al minorului. Ca urmare, este greşit a se respinge o cerere de adopţie numai pentru că aşa s-a cerut prin referatul de anchetă socială.74 Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p. 199; G. Lupşan, op.cit., p. 230

33

Page 32: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

pune problema păstrării secretului adopţiei în condiţiile în care atât parinţii adoptivi cât şi cei

biologici pot oricând avea acces la dosar75.

După dobândirea capacitaţii depline de exerciţiu, adoptatul este cel care poate solicita

tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul său ori, în cazul în care nu are

domiciliul în România, Tribunalului municipiului Bucureşti, să-i autorizeze accesul la

informaţiile aflate în posesia autorităţii publice cu privire la identitatea părinţilor biologici.

Instanţa este cea care va aprecia, în urma probelor administrate, dacă accesul la aceste

informaţii este sau nu dăunător integrităţii psihice şi echilibrului emoţional al solicitantului,

admiţând sau respingând, astfel, cererea.

Un alt reproş adus art. 52 ar fi acela că punerea lui în practică va ridica probleme cu

privire la criteriile şi persoanele care vor aprecia gradul de maturitate al copilului, precum şi

metoda de supraveghere a îndeplinirii obligaţiei.

În toate cazurile, interesul superior al adoptatului trebuie înţeles în sensul că vor fi

avute în vedere satisfacerea intereselor personale, nepatrimoniale ale adoptatului şi cele

patrimoniale ale acestuia. Adoptatul trebuie să găsească în familia adoptatoare o atmosferă de

familie prielnică dezvoltării sale fizice şi morale. Interesul adoptatului trebuie să existe în

momentul încheierii adopţiei, în timpul existenţei acesteia şi la data încetării adopţiei76.

F. Atestatul de persoană sau familie aptă să adopte

Legislaţia anterioară prevedea obligativitatea eliberării de către Comisia pentru

protecţia copilului atât a atestatului prin care se certifică faptul că persoana sau familia este

aptă să adopte, eliberat în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii de către persoana

sau familia interesată, cât şi a avizului favorabil care se elibera după terminarea perioadei de

încredinţare a minorului în vederea adopţiei până la încuviinţarea sau respingerea cererii de

adopţie de către instanţa de judecată.

Legea nr. 273/2004 reglementează în continuare necesitatea eliberării atestatului

eliminând-o însă pe cea a avizului favorabil prevăzut de legislaţia anterioară.

Potrivit normelor in vigoare, persoana sau familia care doreşte să adopte va depune la

Direcţia pentru protecţia copilului din raza teritorială a domiciliului său o cerere prin care îşi

exprimă dorinţa de a adopta. În această situaţie serviciul specializat din cadrul Direcţiei va

75 Criticând situaţia creată prin Decizia Curţii Constituţionale, d-na Theodora Bertzi, fost şef al ORA, actual secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES) a declarat că: "Filosofia actualei legi nu a fost construită pe ideea adopţiei deschise, care presupune că parinţii biologici se cunosc cu parinţii adoptatori...Legea românească se baza pe faptul că momentul în care copilul devenea adoptabil, prin hotărâre judecătorească, era momentul cheie în care trebuie să vină părinţii biologici şi să spună că sunt sau nu de acord cu adopţia copilului. Acela e momentul cheie pentru copil, întrucât atunci pot să înceapă toate celelalte proceduri de adopţie: potrivirea cu o familie adoptatoare, încredintarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea în vederea adopţiei finale. Din momentul în care copilul începe să fie potrivit cu familia adoptatoare, relaţiile cu familia naturală încetează tocmai pentru ca minorul să nu fie purtat de la o familie la alta şi pentru evitarea şantajului "- www.ziuact.ro 76 Adopţia poate fi deturnată de la scopurile sale, de exemplu, un soţ decedează, iar cel supravieţuitor se recăsătoreşte, soţul acestuia din urmă doreşte să adopte copilul celuilalt cu scopul de a îndepărta pe copil de la legăturile acestuia din urmă cu bunicii săi. Acelaşi lucru există şi atunci când adopţia s-ar face cu scopul de a folosi pe adoptat la muncile în gospodăria adoptatorului, dar nu ca mijloc de formare şi educare, ori pentru alte scopuri potrivnice legii sau regulilor de convieţuire socială

34

Page 33: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

începe o evaluare a persoanei sau familiei solicitante pentru a se stabili dacă prezintă condiţiile

materiale şi garanţiile morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului, deci dacă

este aptă să adopte. Pe baza rezultatelor evaluării, Direcţia de la domiciliul adoptatorului sau

adoptatorilor va elibera în termen de 60 de zile, de la data depunerii cererii de evaluare, în

situaţia în care aceasta va fi favorabilă, un atestat valabil un an de zile prin care se certifică

aptitudinea persoanei sau familiei de a-şi asuma rolul de părinte sau părinţi adoptivi.

În cazul în care Direcţia în urma evaluării efectuate ajung la concluzia că persoana sau

familia petentă nu este aptă să adopte va comunica acest lucru persoanelor implicate. În acest

caz solicitantul va putea cere în termen de 30 de zile de la data comunicării rezultatului

nefavorabil o reevaluare. Rezultatul nefavorabil al reevaluării va putea fi atacat în instanţa

competentă de la domiciliul adoptatorului în termen de 15 zile de la comunicare (art. 19). După

eliberarea atestatului, cererea persoanei sau familiei care doreşte să adopte împreună cu o copie

a atestatului se transmit Oficiului Român pentru Adopţii, în termen de 5 zile, pentru a se ţine

evidenţa în Registrul Naţional pentru Adopţii a persoanelor şi familiilor apte să adopte (art. 66

alin. 2 şi 3).

În art. 20 Legea precizează că nu este necesară obţinerea atestatului în cazul adopţiei

unui major (art. 5 alin. 3) precum şi în cazul adoptării copilului de către soţul părintelui firesc

sau adoptiv întrucât adoptatorii se adresează direct instanţei pentru încuviinţarea adopţiei fără a

fi necesară parcurgerea celorlalte două etape anterioare – deschiderea procedurilor de adopţie

şi încredinţarea copilului77.

Dacă Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997 prevedea în art. 9 obligativitatea eliberării

avizului favorabil după terminarea perioadei de încredinţare, Legea nr. 273/2004 a simplificat

procedura prin reglementarea întocmirii unui raport ce va fi adresat direct instanţei competente.

Astfel, după 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti

prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurilor adopţiei interne, Direcţia de la domiciliul

copilului va efectua toate demersurile legale necesare pentru identificarea posibilului adoptator

sau adoptatori. După constatarea compatibilităţii existente între adoptat şi persoana sau familia

selectată, Direcţia va solicita instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care minorul

va fi încredinţat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei adoptatoare. În această

perioadă, Direcţia va monitoriza adaptarea copilului cu noua familie întocmind în acest sens

rapoarte bilunare. La sfârşitul perioadei de încredinţare va întocmi potrivit art. 31 alin. 2 un

raport final referitor la evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptatori pe care le comunică instanţei

în vederea soluţionării cererii de încuviinţare a adopţiei. În acest moment, potrivit legii vechi,

Comisia pentru protecţia copilului intervenea pentru eliberarea avizului favorabil. Potrivit art.

77 Emese Florian, Unele consideraţii asupra noului regim juridic al adopţiei, în „Dreptul” nr.11/1998, p. 7

35

Page 34: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

32 al Legii nr. 273/2004, Direcţia va face recomandări instanţei în cuprinsul raportului

prezentat cu privire la revocarea sau prelungirea măsurii încredinţării în cazul neadaptării

copilului cu persoana sau familia adoptatoare. În situaţia în care copilul s-a adaptat în noua sa

familie, Direcţia va preciza cest lucru în raport urmând ca instanţa după coroborarea tuturor

probelor de la dosar să decidă asupra încuviinţării sau nu a adopţiei.

Dacă potrivit legii vechi eliberarea avizului favorabil avea ca efect prelungirea de drept

a perioadei până la încuviinţarea sau respingerea cererii de adopţie de către instanţă, potrivit

noii legi acelaşi efect îl are, conform art. 31 alin. 4, introducerea cererii de încuviinţare a

adopţiei la instanţa competentă.

Prin urmare, atestatul eliberat de către Direcţia pentru protecţia copilului de la

domiciliul persoanei sau familiei adoptatoare reprezintă o condiţie pentru încheierea adopţiei

( art. 35 alin. 2 lit. c).

G. Se pot adopta copiii care se află în evidenţa Oficiului Român pentru Adopţii

Art. 26 alin. 3 al Legii nr. 273/2004 prevede că Direcţia de la domiciliul copilului va

face demersuri pentru identificarea unei persoane sau familie atestate din raza sa administrativ-

teritorială şi care se află „în evidenţa Oficiului”. Dacă Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997 în art.

13 prevedea că „este interzisă adopţia copiilor care nu se află în evidenţa Oficiului Român

pentru Adopţii”, legislaţia nouă lasă să se înţeleagă această interdicţie stipulând clar că orice

persoană sau familie atestată trebuie să se afle în evidenţa Oficiului aşa cum orice copil

adoptabil va fi luat în evidenţă în Registrul Naţional pentru Adopţii (art. 64 alin.2).

Această prevedere legală a fost introdusă pentru a alinia legislaţia română la

reglementările internaţionale în materie dar şi pentru a combate infracţionalitatea în acest

domeniu, respectiv, traficul de copii.

Prin excepţie, raportându-ne la cazurile speciale de adopţie prevăzute de Legea nr.

273/2004 se poate aprecia că pot fi adoptaţi copiii care nu sunt în evidenţa Oficiului Român

pentru Adopţii în următoarele cazuri:

a) un soţ adoptă copilul celuilalt soţ (art.20);

b) persoana care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu este adoptată de către persoana

sau familia care a crescut-o pe timpul minorităţii (art. 5 alin. 3).

În aceste cazuri adoptatul nu se află în evidenţa Oficiului însă va fi necesară

înregistrarea hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de încuviinţare a adopţiei în

Registrul Naţional pentru Adopţii potrivit art. 65 alin.2 şi art. 66 alin.1, lit. c.

Din aceste situaţii reglementate de lege rezultă că există cazuri în care copiii ce nu sunt

în evidenţa Oficiului Român pentru Adopţii pot fi adoptaţi fără a fi îndeplinită condiţia

încredinţării prealabile a minorului persoanei sau familiei ce doreşte să o adopte.

36

Page 35: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

1.2 Condiţiile de fond negative

Condiţiile de fond negative numite şi impedimente pot fi definite ca acele împrejurări

de fapt sau de drept a căror existenţă împiedică încheiere adopţiei.

Literatura de specialitate78 a clasificat aceste impedimente ca fiind:

a) exprese, prevăzute de lege ;

b) virtuale, rezultând din ansamblul reglementărilor privind adopţia.

A. Impedimentul rezultat din rudenia firească

Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 27/2004 „adopţia între fraţi este interzisă”. Raţiunea

acestui impediment este justificată prin faptul că prin adopţie se creează relaţiile de familie ce

sunt incompatibile cu raporturile de rudenie existente între fraţi.

Impedimentul fiind de strictă interpretare rezultă că, pe de o parte, este oprită adopţia

între fraţi, indiferent dacă sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie, indiferent

dacă sunt fraţi uterini sau consangvini iar, pe de altă parte, este permisă adopţia între alte rude79

şi chiar mai mult rudenia constituie un criteriu de prioritate pentru adopţie sau încredinţarea

copilului în vederea adopţiei(art.26 alin.2). Legea acordă prioritate adopţiei între rude dacă

adoptatorii sunt rude până la gradul al IV-lea inclusiv cu părinţii copilului ce urmează a fi

adoptat. Legea interzicând adopţia între fraţi, acest impediment este unul expres.

De asemenea, este oprită adopţia între părintele firesc şi copilul său. Deşi, legea nu

prevede, în mod expres, acest impediment rezultă din interpretarea art.11 alin. 1 lit. c din Legea

nr. 273/2004 care prevede cerinţa ca, la încheierea adopţiei, să-şi exprime consimţământul, pe

de o parte, părinţii fireşti ai copilului iar, pe de altă parte, adoptatorul. Or, în această situaţie nu

poate fi admisă cumularea, de către una şi aceeaşi persoană a celor două calităţi de părinte

firesc şi de adoptator.

Aşadar, părintele nu poate adopta propriul său copil atâta vreme cât filiaţia din căsătorie

sau din afara căsătoriei este deja stabilită.

Altfel este situaţia, însă, în cazul în care filiaţia copilului din afara căsătoriei nu a fost

stabilită (de exemplu: tatăl doreşte să adopte copilul din afara căsătoriei fără paternitate

stabilită). În acest caz, fiind în interesul copilului, o astfel de adopţie este posibilă atâta timp

cât filiaţia nu a fost stabilită. Dacă, ulterior rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de

încuviinţare a adopţiei se stabileşte filiaţia dintre adoptat şi adoptator fie prin recunoaşterea, fie

prin hotărârea judecătorească, atunci adopţia urmează a fi desfiinţată, deci este necesară o

hotărâre judecătorească pentru a constata nulitatea adopţiei.

78 G.Lupşan, op. cit., p. 20479 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 385; I.P.Filipescu, op. cit., p.23; Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p. 203

37

Page 36: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Concluzionând, precizăm că adopţia este oprită între rudele în linie dreaptă de gradul I,

doctrina80 considerând că acest impediment este necesar a fi prevăzut expres în legislaţie şi

între rudele de gradul II adică, între fraţi şi surori fapt confirmat în art.8 alin. 1 din Legea nr.

273/2004.

B. Impediment rezultat din calitatea de soţi

Legea nr. 273/2004 în art. 8 alin. 2 prevede în mod expres interdicţia adopţiei între soţi

întrucât calitatea de soţ este incompatibilă cu relaţiile dintre părinţi şi copii.

Prin urmare, nu poate fi admis ca o personă să fie în acelaşi timp şi soţ şi părinte sau soţ

şi copil.

De asemenea, Legea prevede că nu poate fi posibilă nici adopţia între foştii soţi

deoarece, aceştia având capacitatea deplină de exerciţiu ar fi însemnat că unul să fi fost crescut

de celălalt soţ în timpul minorităţii, situaţie considerată şi de către doctrină81 ca fiind

imposibilă.

În baza legislaţiei anterioare, în literatură82 s-a conturat ideea că în cazul adoptării

numai a unuia dintre soţi de către persoana care a crescut-o pe perioada minorităţii este necesar

şi consimţământul soţului neadoptat pentru a nu afecta, eventual, relaţiile dintre soţi. Deşi

legislaţia actuală cât şi dezbaterile doctrinare pe marginea acesteia nu au subliniat acest aspect

suntem de părere că el ar trebui respectat în continuare motivarea fiind tocmai neafectarea

relaţiilor maritale dintre soţi.

Din calitatea de soţi rezultă şi impedimentul expres prevăzut de art. 8 alin.2 al Legii nr.

273/2004 potrivit căruia adopţia a doi soţi de către aceeaşi persoană sau familie este interzisă

întrucât nu pot fi soţi copiii aceleiaşi persoane, chiar dacă este vorba numai de rudenie civilă

pentru că persoanele adoptate ar cumula, în acelaşi timp, calitatea de soţ cu aceea de frate, fapt

interzis prin art. 6 alin.1 din C. fam83. Din interpretarea per a contrario rezultă că cei doi soţi

sau foşti soţi pot fi adoptaţi însă de către persoane sau familii adoptatoare diferite potrivit

normelor legale in vigoare fără a fi considerat un impediment la adopţie84

C. Impedimente rezultând dintr-o adopţie anterioară

Potrivit art. 7 alin.1 al Legii nr.273/2004 adopţia unui copil de către mai multe persoane

este interzisă, cu excepţia cazului prevăzut în alin. 2 al aceluiaşi articol în care adopţia se face

de către soţi, simultan sau succesiv. Raţiunea acestei prohibiţii se regăseşte în aceea că prin

80 G.Lupşan, op. cit., p. 23281 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 386; I.P.Filipescu, op. cit., p.23; Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p. 204; C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.37.82 Ibidem83 art. 6 alin.1 C. fam.: „Este oprită căsătoria între rudele în linie dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.”84 Teodor Bodoaşcă, Dreptul familiei, Ed. All Back, Bucureşti, 2005, p. 477-478

38

Page 37: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

admiterea adopţiei unui copil de către mai multe persoane s-ar crea, prin suprapunerea mai

multor raporturi de rudenie, o situaţie în care relaţiile dintre adoptat şi adoptatori nu ar mai fi

asemănătoare celor existente, în mod firesc, între părinţi şi copil. Acest fapt se explică prin

aceea că prin adopţie toate drepturile şi îndatoririle părinteşti sunt trecute asupra adoptatorului

or, în cazul în care ar exista mai mulţi adoptatori ocrotirea părintească ar fi imposibil de

exercitat. Excepţie face situaţia în care adopţia se realizează de către soţi fie succesiv, fie

simultan, acest caz fiind, de altfel, şi un deziderat pentru că în acest mod se realizează mai bine

interesul superior al copilului şi anume, integrarea acestuia într-o familie.

Impedimentul pus în discuţie se referă la situaţia adoptării unui copil de către mai multe

persoane fie simultan, fie succesiv, cu excepţia menţionată, atâta vreme cât adopţia precedentă

nu a fost desfăcută. În acest caz, sancţiunea încălcării dispoziţiei art. 7 alin.1 este nulitatea

absolută a ambelor adopţii încuviinţate, instanţa neputând exercita un drept de opţiune şi să

declare validă una dintre adopţii, atâta timp cât ele sunt nule de drept85. Prin urmare, adopţiile

succesive ale aceluiaşi copil sunt permise, numai dacă adopţia are loc după ce precedenta a fost

desfăcută (art. 7 alin.3). În acest caz, unii autori86 consideră că la noua adopţie nu consimte

adoptatorul precedent, ci părinţii fireşti ai copilului, care au redobândit drepturile părinteşti

dacă instanţa nu a prevăzut o altă măsură de protecţie a minorului. Alţi autori87 consideră,

dimpotrivă, că nu mai este necesară exprimarea consimţământului părinţilor fireşti în cazul

unei noi adopţii întrucât consimţământul acestora este unul impersonal, mai exact, el nu

conţine declaraţia părinţilor că aceştia sunt de acord ca minorul să fie adoptat de soţii „X” ci că

sunt de acord cu familia propusă de către Direcţia pentru protecţia copilului. Excepţie ar face

situaţia în care desfiinţarea adopţiei ar fi fost cauzată de vicierea consimţământului părinţilor

fireşti, caz în care la o nouă adopţie este necesar consimţământul acestora.

Art. 7 alin. 3 prevede însă o excepţie de la impedimentul rezultat dintr-o adopţie

anterioară şi în cazul decesului adoptatorului. Legea prevede clar că în această situaţie, prin

excepţie, se va putea încuviinţa o nouă adopţie întrucât adopţia anterioară se consideră

desfăcută la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti a noii adopţii.

Secţiunea 2 - Condiţiile de formă ale adopţiei naţionale

Condiţiile de formă au fost prevăzute de legiuitor pentru ca autorităţile competente în

materie, organele administraţiei publice şi instanţa de judecată să poată verifica îndeplinirea

85 TS, secţ. civ., dec. nr. 1095/1963, www. Kappa. ro/Superlex-arhivă jurisprudenţă86 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 387; I.P.Filipescu, op. cit., p.2487 G.Lupşan, op. cit., p. 206

39

Page 38: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

condiţiile de formă şi lipsa impedimentelor la adopţie. Condiţiile de formă se referă la forma

solemnă a actelor juridice ale părţilor şi la actele necesare procedurii adopţiei.

2.1. Forma actelor juridice ale părţilor

Din dispoziţiile art. 15, 17 şi 18 din Legea nr. 273/2004 rezultă că, din punct de vedere

al formei actului juridic este solemn, în sensul că manifestarea de voinţă a celui ce urmează să-

şi dea consimţământul la adopţie, numit „declaraţie de adopţie”, urmează să fie exprimat

printr-un înscris autentic, în faţa notarului public numai în cazul în care părintele firesc al

copilului consimte la adoptarea acestuia de către soţul său (art. 15 alin. 2). Această

reglementare este propusă spre modificare prin Proiectului de completare şi modificare al

Legii nr. 273/2004, urmând ca părintele firesc să-şi exprime consimţământul la adopţia

copilului natural de către soţul său în faţa instanţei de judecată odată cu soluţionarea cererii de

încuviinţare a adopţiei.

Potrivit, însă, normelor legale în vigoare, în toate celelalte situaţii de exprimare a

consimţământului, caracterul solemn al acestuia se păstrează numai că de această dată vorbim

despre exprimarea consimţământului în faţa instanţei de judecată în diferite momente ale

procesului de adopţie. Astfel:

a) Consimţământul adoptatorului sau adoptatorilor se exprimă, printr-o declaraţie dată

în faţa instanţei odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei şi va cuprinde atât

voinţa de a adopta a persoanei, cât şi precizarea că a luat la cunoştinţă de starea de sănătate a

copilului, potrivit certificatului medical al acestuia, eliberat de policlinica de la domiciliul

copilului. Consimţământul adoptatorului sau adoptatorilor nu se prezumă în nici o împrejurare

ci trebuie dovedit88.

Dacă adopţia este cerută de o familie, ambii soţi trebuie să-şi exprime consimţământul

în faţa instanţei (art.18 alin. 2).

b) Consimţământul soţului celui care adoptă se dă în faţa instanţei de judecată, excepţie

făcând cazul când acesta se află în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa.

c) Consimţământul părinţilor fireşti ai adoptatorului trebuie exprimat în faţa instanţei

odată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurilor de adopţie (art. 15 alin. 1) dar nu mai

devreme de împlinirea unui termen de 60 de zile de la naşterea copilului. Legea nu face

deosebire între tată şi mamă şi prin urmare, ambii părinţi sunt supuşi acestei reguli cu excepţia

cazului în care unul sau ambii sunt în imposibilitatea prevăzută de art. 12 alin. 2 şi 3. Dacă

ambii părinţi se află în vreuna din situaţiile arătate în art. 12 alin. 2 atunci consimţământul

acestora nu mai este necesar89.

88 CSJ, secţ. civ., dec. nr. 1971/1966, în Buletinul jurisprudenţei pe anul 1966, p. 77.89 A se vedea supra 1.1.A.c

40

Page 39: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Consimţământul părinţilor fireşti exprimat în termenul prevăzut de lege poate fi revocat

în termen de 30 de zile de la data exprimării lui, după care devine irevocabil.

În cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc consimţământul părintelui

biologic se dă în formă autentică prin act notarial (art. 15 alin.2)90.

d) Consimţământul copilului ce urmează a fi adoptat dacă a împlinit 10 ani nu poate fi

exprimat în formă autentică, în faţa notarului public, pentru că el nu are capacitate deplină de

exerciţiu. În acest caz, consimţământul copilului care a împlinit 10 ani va fi cerut obligatoriu

de instanţa de judecată ce încuviinţează adopţia(art. 17 alin. 2), aceasta fiind o dispoziţie

imperativă.

În doctrină91, sub vechea reglementare, s-a susţinut o idee contrară - consimţământul

celui ce urmează a fi adoptat poate fi dat în formă autentificată de notariatul public dacă este

vorba de adopţia majorului de către cel care l-a crescut pe perioada minorităţii92 (art. 5 alin. 3).

2.2. Actele necesare pentru adopţie

În afara consimţământului, persoanele implicate în procesul adopţiei, ce sunt

expres prevăzute de lege, trebuie să anexeze la cererea pentru încuviinţarea adopţiei şi o serie

de acte din care să rezulte îndeplinirea cerinţelor legale, impuse de lege, pentru încuviinţarea

adopţiei. O parte dintre aceste acte sunt enumerate de Legea nr. 273/2004 (art. 35 alin. 2, art.

45) iar altele rezultă din ansamblul reglementărilor în materie.

Pentru adopţiile naţionale actele necesare sunt următoarele:

a) certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată;

b) certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţile publice

nominalizate de către Direcţia de Sănătate Publică;

c) atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;

d) certificatele de naştere ale adoptatorului sau ale soţului şi soţiei din familia adoptatoare în

copie legalizată;

e) certificatul de căsătorie al adoptatorului sau, după caz, al soţilor familie adoptatoare, în

copie legalizată;

f) hotărârea judecătorească irevocabilă de încredinţare a copilului în vederea adopţiei;

g) cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei adoptatoare;

h) certificatul medical cu privire la starea de sănătate a adoptatorului eliberat de medicul de

familie la care este luat în evidenţă;

90 A se vedea art.15 alin 11 din Proiectul de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004 potrivit căruia părintele firesc al copilului, îşi va exprima consimţământul la adopţia acestuia, de către soţul său, în faţa instanţei judecătoreşti în momentul soluţionări cererii de încuviinţare a adopţiei, nemafiind aşadar suficientă declaraţia notarială. 91 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 388; I.P.Filipescu, op. cit., p.2792 A se vedea supra 1.1.D

41

Page 40: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

i) documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, în

măsura în care nu s-a pronunţat anterior o hotărâre judecătorească a deschiderii procedurilor

adopţiei interne93;

j) rapoartele finale întocmite de către Direcţia de la domiciliul adoptatorilor la încheierea

perioadei de încredinţare din care să rezulte adoptabilitatea copilului de către adoptatorul sau

familia adoptatoare ;

k) actul din care să rezulte gradul de rudenie între cel care doreşte să adopte şi copilul ce

urmează a fi adoptat;

l) certificatul de deces sau hotărârea judecătorească din care să rezulte că unul din părinţii celui

ce urmează a fi adoptat a decedat;

m) hotărârea judecătorească din care să rezulte că unul din părinţii celui ce urmează a fi

adoptat se găseşte într-una din situaţiile în care consimţământul său nu este necesar pentru

adopţie;

n) hotărârea judecătorească din care să rezulte acelaşi lucru pentru soţul celui ce adoptă.

În doctrină94 s-a precizat că, după caz, pot fi anexate, la cererea de adopţie, şi alte acte

din care să rezulte îndeplinirea unor anume cerinţe legale pentru încuviinţarea adopţiei. În

opinia autorilor, aceste acte pot fi depuse din proprie iniţiativă de către solicitant ori la cererea

expresă a instanţei de judecată întrucât:

- Codul de procedură civilă prevede că, pentru fiecare capăt de cerere,

reclamantul trebuie să indice şi probele;

- Art. 64 alin. 1 din Legea nr. 273/2004 precizează că instanţa poate administra

orice probă admisă de lege.

Secţiunea 3 - Procedura adopţiei95

Potrivit regimului juridic al adopţiei naţionale, reglementat în Capitolul IV al Legii nr.

273/2004, sunt vizate două aspecte importante privitoare la procedura de încheiere a adopţiei96:

a) Procedura ce implică organele administraţiei publice97

b) Procedura în faţa instanţei de judecată.

93 Potrivit Proiectului de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004, art. 35 alin. 2 va fi modificat în sensul că la lit. i se va preciza necesitatea depunerii la dosar a hotărârii judecătoreşti „definitivă şi irevocabilă de deschidere a procedurii adopţiei interne a copilului”, urmând a se completa cu lit j în care se va stpula necesitatea depunerii „raportului de consiliere prevăzut la art. 15 alin. 3 ”.94 C. Moroşanu, ş. a., op. cit., p. 42; Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 390; I.P.Filipescu, op. cit., p.2895A se vedea pentru schematizarea procedurii adopţiei în cazurile expres prevăzute de lege Anexele prezentei lucrări 96 G.Lupşan, Procedura adopţiei, în „Dreptul” nr. 4/1999, p.54-5597 În literatura de specialitate unii autori (vezi C. Moroşanu, ş.a., op.cit., p.44) fac distincţie între procedura administrativă anterioară adopţiei şi cea ulterioară încuviinţării adopţiei întrucât în primă fază a încuviinţării adopţiei de către instanţa judecătorească cât şi ulterior intervin organe ale administraţiei publice care au atribuţii specifice, stabilite prin lege, cu scopul de a asigura realizarea interesului superior al adoptatului.

42

Page 41: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

1. Procedura administrativă a adopţiei

Încheierea adopţiei interne (naţionale) considerată prioritară în baza Legii nr. 273/2004

presupune parcurgerea unor etape importante reglementate atât prin actul normativ amintit dar

şi prin Norma metodologică din 02.09.2004 privind aplicarea Legii nr. 273 /2004 precum şi

prin Ordinul nr. 45 din 25.03.2004 privind aprobarea standardelor minime obligatorii privind

procedura adopţiei interne98.

Astfel, în baza acestor acte normative se poate aprecia că procedura administrativă a

încheierii adopţiei vizează următoarele aspecte:

1. Procedura administrativă anterioară încuviinţării adopţiei;

2. Procedura administrativă ulterioară încuviinţării adopţiei.

1.1. Procedura administrativă anterioară încuviinţării adopţiei

Această fază, cât şi cea privind procedura ulterioară încuviinţării adopţiei, presupune

intervenţia anumitor organe administrative cu atribuţii specifice, care urmăresc ca prin adopţie

să se realizeze interesul superior al copilului.

Organizarea şi funcţionarea acestor organe administrative este prevăzută în Legea nr.

273/2004, în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în

Ordinul nr. 45/2004 privind standardele minime obligatorii privind adopţia internă precum şi în

Regulamentul din 02.09.2004 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului român pentru

Adopţii99 .

Pentru înţelegerea procedurii administrative propriu-zisă este necesară prezentarea

acestor organe cu atribuţii în materia adopţiei.

a) Oficiul Român pentru Adopţii (art.3 lit. m din Legea nr. 273/2004)100

Oficiul Român pentru Adopţii, înfiinţat prin reorganizarea Comitetului Român pentru

Adopţii, reglementat prin Legea nr. 273/2004 „este un organ de specialitate al administraţiei

publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului”101, cu sediul în Bucureşti,

înfiinţat în scopul supravegherii şi sprijinirii activităţilor de protecţie a drepturilor copilului

prin adopţie şi al realizării cooperării internaţionale în acest domeniu (art.1 şi 2 din

Regulamentul de organizare şi funcţionare al Oficiului Român pentru Adopţii).

Activitatea Oficiului este coordonată de către un secretar de stat ce reprezintă interesele

acestei instituţii în raporturile cu Guvernul, cu Secretariatul General al Guvernului, cu

ministerele, cu alte autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale, cu alte instituţii

98 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 7 aprilie 2004. 99 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 23 septembrie 2004100

Art.3, lit.m – „Oficiu - organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, înfiinţat prin reorganizarea Comitetului Român pentru Adopţii, cu atribuţii de supraveghere şi coordonare a activităţilor referitoare la adopţie”101 Conform art.1 din Regulamentul din 02.09.2004 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii.

43

Page 42: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

publice şi cu persoane fizice ori juridice, române sau străine şi de către un secretar general ,

subordonat secretarului de stat, numit prin concurs, pe criterii profesionale şi care asigură

stabilitatea funcţionării Oficiului, continuitatea conducerii având în subordine compartimentele

din structura instituţiei. Aceste compartimente sunt cele care vizează serviciul economic,

juridic şi de resurse umane, biroul de evidenţă a adopţiei precum şi compartimentul de audit.

Oficiul Român pentru Adopţii deţine evidenţa centralizată a copiilor ce pot fi adoptaţi

precum şi a persoanelor sau familiilor ce au depus cereri pentru adopţie într-un registru special,

numit în legislaţie102 Registrul Naţional pentru Adopţii, având multiple atribuţii în domeniu,

atribuţii ce vor fi analizate în cadrul procedurii administrative.

b) Comisia pentru protecţia copilului (art. 104, Legea nr. 272/2004 )

Comisia pentru protecţia copilului este un organ specializat, fără personalitate juridică

aflat în subordinea consiliului judeţean respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor

municipiului Bucureşti.

Comisiile coordonează activitatea autorităţilor publice locale din unităţile

administrativ-teritoriale de pe teritoriul judeţului, în domeniul autorităţii tutelare şi al protecţiei

drepturilor copilului, iar atribuţiile sale sunt stabilite prin Legea nr. 272/2004.

c)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (art. 105, 106 Legea nr.

272/2004)

Această instituţie de la nivel local se înfiinţează potrivit Legii nr. 272/2004 prin

reorganizarea serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului reglementate prin

Ordonanţa de Urgenţă nr. 26/1997.

Înfiinţată prin hotărârea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale

municipiului Bucureşti, funcţionând în subordinea acestora, Direcţia este o instituţie publică de

interes judeţean, respectiv local, cu personalitate juridică. Atribuţiile şi regulamentul de

organizare şi funcţionare ale Direcţiei se aprobă prin hotărârea Guvernului, la propunerea

Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Direcţia prin serviciile sale specializate ia măsurile necesare pentru protecţia copilului

aflat în dificultate asigurând aplicarea acestora dar are atribuţii şi în domeniul adopţiei interne

atunci când planul individualizat de protecţie al minorului are această finalitate.

d) Organismele private autorizate (art. 113 - 114 , Legea nr. 272/2004 )

Conform art. 113 al Legii nr. 272/2004 organismele private autorizate sunt persoane

juridice de drept privat, fără scop patrimonial, constituite în condiţiile legii şi care pot

102 Capitolul VIII din Legea nr. 273/2004 şi Capitolul VII din Norma metodologică din 02.09.2004 privind aplicarea Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.

44

Page 43: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

desfăşura activităţi de protecţia copilului cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia

Drepturilor Copilului.

Procedura administrativă propriu-zisă a adopţiei se realizează prin însumarea atribuţiilor

organelor publice anterior prezentate desfăşurându-se pe două planuri:

- unul priveşte pe copilul adoptabil;

- celălalt priveşte persoana sau familia ce direşte să adopte.

Referitor la acet din urmă aspect, persoana sau familia cu domiciliul în România, interesată

de adopţia unui copil, se adresează cu o cerere către Direcţia generală de asistenţă socială şi

protecţia copilului de la domiciliul acestora la care vor anexa o serie de acte prevăzute expres

de către lege103 în vederea evaluării garanţiilor morale şi materiale prevăzute de art.19 alin.1

din Legea nr.273/2004104 în vederea obţinerii unui atestat prin care se certifică calitatea de

persoană sau familie aptă să adopte.

La înregistrarea cererii, Serviciul de adopţie, printr-un reprezentant al său, din cadrul

Direcţiei are obligativitatea informării solicitantului/solicitanţilor cu privire la etapele

procedurii de adopţie, la serviciile/grupurile de suport care activează în comunitate, la

procedura şi criteriile de evaluare şi pregătire în vederea obţinerii atestatului, la termenul de

soluţionare a cererii privind evaluarea, la dreptul de a solicita reevaluarea şi de a contesta

deciziile luate pe parcursul procesului de adopţie, precum şi obligativitatea oferirii de

informaţii despre copiii adoptabili aflaţi în evidenţa sa dacă persoana sau familia formulează o

cerere în acest sens105.

După înregistrarea cererii, conform art. 4 din Norma metodologică, va fi desemnat un

responsabil de caz care va stabili, de comun acord cu persoana sau familia solicitantă,

programul interviurilor, al vizitelor la domiciliul acestora, al întâlnirilor cu rudele, vecinii şi

alte persoane din anturaj apreciate ca fiind util de contactat în vederea obţinerii tuturor

informaţiilor relevante pentru stabilirea capacităţii de a adopta. Procesul de obţinere a

informaţiilor despre solicitant /solicitanţi va cuprinde o evaluare din punct de vedere social, o

103 În conformitate cu art 1 şi 2 din Norma metodologică din 02.09.2004 privind aplicarea Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Potrivit art.2 din Normă actele necesare obţinerii atestatului de persoană sau familie adoptatoare sunt: „  a) copie de pe buletinul/cartea de identitate, copie legalizată de pe certificatul de naştere, căsătorie/hotărâre de divorţ, copie legalizată de pe titlul de proprietate sau alt titlu care să ateste dreptul de folosinţă a locuinţei, certificat de cazier judiciar, certificat medical tip Ministerul Sănătăţii, cu semnătura şi parafa fiecărui medic specialist, şi adeverinţe de venit;  b) certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuieşte solicitantul; c) caracterizări de la ultimul loc de muncă (minimum două pentru fiecare persoană/membru al cuplului conjugal); d) certificat medical privind starea de sănătate a celorlalte persoane cu care domiciliază solicitantul; e) declaraţie pe propria răspundere a persoanei/fiecărui membru al cuplului conjugal, dată în faţa notarului public, că nu au fost decăzuţi din drepturile părinteşti; f) declaraţie privind motivaţia de a adopta şi aşteptările persoanei/familiei în legătură cu vârsta, sexul şi situaţia psihosociomedicală a copilului pe care doresc să îl adopte; g) declaraţie privind indicarea motivelor pentru care unul dintre soţi nu doreşte să adopte, în cazul în care cererea este formulată numai de către unul dintre soţi şi celălalt nu se asociază la cerere. ”104

Conform art.19, alin. 1 din Legea nr. 273/2004 „ (1) Evaluarea garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare se face, pe baza solicitării lor, de către Direcţia de la domiciliul acestora şi trebuie să aibă în vedere:a) personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia economică a adoptatorului sau familiei adoptatoare, viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de educare a unui copil; b) motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare doreşte să adopte; c) motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei doi soţi solicită să adopte un copil, celălalt soţ nu se asociază la cerere; d) impedimente de orice natură relevante pentru capacitatea de a adopta.”105 Potrivit standardului 4 din Ordinul nr. 45/2004 privind aprobarea standardelor minime obligatorii privind adopţia internă şi art. 3 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr.273/2004

45

Page 44: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

evaluare psihologică dar şi o pregătire pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de

părinte. Prin urmare, asistentul social, în cadrul procedurii de evaluare, va urmări motivaţia,

aşteptările personale, viaţa de familie, viaţa în comunitate, situaţia financiară106, starea de

sănătate al persoanei sau familiei solicitante.

Raportul de evaluare va cuprinde şi propunerea de acordare sau neacordare a atestatului

de persoană sau familie aptă să adopte, raport ce se înaintează de către asistentul social

conducerii Direcţiei care are obligativitatea pronunţării unei decizii de acordare sau neacordare

a atestatului, decizie ce trebuie comunicată persoanei sau familiei solicitante în termen de 3

zile de la emitere, potrivit prevederilor art. 9 din Norma metodologică.

Procesul de evaluare se desfăşoară în termenul legal de 60 de zile prevăzut în Legea nr.

273/2004 termen ce se scurge de la data înregistrării cererii prin care persoana sau familia

solicită eliberarea atestatului. În cazul răspunsului favorabil se va elibera un atestat , valabil 1

an şi care poate fi prelungit anual în urma solicitării exprese din partea persoanei sau familiei

adoptatoare, potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 273/2004, cu condiţia respectării prevederilor

legale privind garanţiile morale şi materiale.

În cazul unui răspuns nefavorabil al evaluării, conform art. 10, alin. 4 din Lege,

solicitantul în termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatului poate solicita o reevaluare,

caz în care Direcţia va desemna un alt responsabil de caz reluându-se întregul proces de

evaluare107. Prin alin. 5 al art. 19 din Lege se reglementează situaţia în care solicitantul

primeşte un răspuns nefavorabil şi în urma reevaluării, caz în care poate ataca decizia Direcţiei

în instanţa de la domiciliul său în termen de 15 zile de la comunicarea rezultatului nefavorabil .

Legea nr. 273/2004 reglementează, însă, prin art. 20 şi excepţia de la regula obţinerii

atestatului şi anume aceea potrivit căreia nu există obligativitatea obţinerii acestuia în cazul

adopţiei majorului crescut de către persoana sau familia adoptatoare în timpul minorităţii (art. 5

alin. 3) precum şi în cazul în care unul dintre adoptatori este soţul părintelui firesc sau adoptiv

al copilului.

Toate aceste demersuri administrative vor fi transmise de către Direcţia de la domiciliul

persoanei sau familiei ce doreşte să adopte Oficiului Român pentru Adopţii în vederea

înregistrării în Registrul Naţional pentru Adopţii. În Registru se vor regăsi conform art. 53 lit.

b din Norma metodologică „date privind persoana sau familia adoptatoare cu domiciliul în

România : numărul şi data cererii de adopţie formulate de persoana sau de familia adoptatoare,

numele şi prenumele, domiciliul, numărul şi data de eliberare a atestatului de persoană sau

familie aptă să adopte.”

106 Conform Standardului 6, poz. 6.4 din Ordinul nr. 45/2004 „Situaţia materială a familiei trebuie să poată fi dovedită şi documentată, iar persoana/familia care doreşte să adopte să înţeleagă implicaţiile şi responsabilităţile ce decurg din adopţie.”107 Conform art.10 din Norma metodologică .

46

Page 45: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Una dintre noutăţile cu care vine Legea nr. 273/2004 comparativ cu Ordonanţa de

Urgenţă nr. 25/1997, cu modificările şi completările ulterioare, este însăşi această procedură

administrativă ce debutează cu stabilirea unui plan individualizat al copilului găsit sau părăsit

de părinţi în unităţi sanitare, separat de către unul dintre părinţi sau ambii părinţi precum şi a

celuia ai căror părinţi au fost decăzuţi din drepturile părinteşti.

Conform Legii nr. 272/2004 precum şi a Legii nr. 273/2004, Direcţia în a cărei rază se

află domiciliul copilului, care necesită o protecţie socială, desemnează un asistent social

responsabil de caz ce va elibera un plan individualizat de protecţie ce vizează reintegrarea

copilului în familia naturală sau plasamentul în familia extinsă sau substitutivă108. În cazul în

care asistentul social, responsabil de caz, constată imposibilitatea punerii în practică a celor

două forme de protecţie, în baza evaluărilor făcute, va propune ca finalitate a planului

individualizat de protecţie adopţia internă a copilului, conform art. 22 alin.2 din Legea nr.

273/2004.

În această situaţie, asistentul social numit de către Normă „manager de caz”, conform

art. 12, înaintează propunerea sa de adopţie către şeful său ierarhic superior care, după avizare,

va fi transmisă Serviciului de adopţie din cadrul Direcţiei de la domiciliul copilului pentru

luarea în evidenţă a cazului şi demararea demersurilor necesare.

În termen de 30 de zile de la propunerea managerului de caz ca finalitate a protecţiei

sociale adopţia minorului , conform art. 22 alin. 3 din Legea nr. 273/2004, Direcţia de la

domiciliul copilului prin Serviciul de adopţie are obligativitatea sesizării instanţei judecătoreşti

în vederea încuviinţării deschiderii procedurii adopţiei interne. Asupra acestor demersuri

procedurale vom reveni în secţiunea dedicată „procedurii judiciare a adopţiei”.

După luarea în evidenţă a cazului, Serviciul de adopţie, conform Standardului nr. 2,

poziţia 2.1 din Ordinul nr. 45/2004, desemnează un asistent social pentru fiecare copil aflat în

evidenţa sa, care va fi responsabil de caz pe toată durata procedurilor de adopţie. Acesta va

informa minorul, potrivit gradului său de înţelegere, cu privire la procesul de adopţie, durata

fiecărei etape, activităţile specifice, cu privire la persoana sau familia ce urmează să-l adopte

după ce aceasta este identificată. De asemenea va sprijini şi consilia minorul în vederea

exprimării opiniilor şi dorinţelor sale referitoare la procesul de adopţie.

În urma sesizării instanţei, aceasta, după analizarea documentelor de la dosar, printr-o

hotărâre definitivă şi irevocabilă va încuviinţa deschiderea procedurilor adopţiei interne.

Conform art. 26 din Legea nr. 273/2004 în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive

şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a deschiderii adopţiei interne, Direcţia va

efectua demersurile necesare identificării celui mai potrivit adoptator sau familie adoptatoare

108 Pentru detalii a se vedea art. 14 - 16 din Norma metodologică din 02.09.2004 privind aplicarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei

47

Page 46: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

pentru copil. În acest sens, se va analiza posibilitatea încredinţării copilului în vederea adopţiei

cu prioritate unei rude din familia extinsă, cu excepţia cazului prevăzut la art. 8 alin.1

(interdicţia adopţiei între fraţi – n.a.), asistentului maternal profesionist la care se află copilul

ori unei alte persoane sau familii la care copilul se află în plasament, conform art. 26 alin. 2.

Dacă nici una dintre persoanele menţionate nu-şi exprimă disponibilitatea adoptării minorului,

atunci Direcţia continuă procedura identificării potenţialului adoptator sau a familiei

adoptatoare printre persoanele sau familiile atestate de pe raza administrativ-teritorială a

Direcţiei de la domiciliul copilului aflată în evidenţa Oficiului.

În cazul în care în termenul de 30 de zile Direcţia nu identifică un potenţial adoptator

va solicita Oficiului ca în termen de 5 zile „să-i transmită lista centralizată la nivel naţional a

persoanelor sau familiilor adoptatoare atestate şi înscrise în Registrul Naţional pentru Adopţii”.

După primirea listei centralizate, în termen de 60 de zile, Direcţia de la domiciliul copilului va

alege persoana sau familia adoptatoare fapt ce trebuie notificat în intervalul de 3 zile Direcţiei

de la domiciliul acestora conform art. 26 alin. 5 şi 6 din Lege.

Procedura de selecţie a persoanei sau familiei adoptatoare presupune, în fapt,

identificarea compatibilităţilor dintre copil şi viitorul adoptator ţinându-se cont de interesul

superior al minorului.

Procedura de selecţie se realizează de către un psiholog împreună cu responsabilul de

caz din cadrul Serviciului de adopţie de la Direcţia de la domiciliul copilului şi presupune

conform art. 19-20 din Normă, în primul rând, o potrivire teoretică dintre copil şi posibilul

adoptator şi mai apoi potrivirea practică109. De realizarea acesteia se ocupă responsabilul de caz

al copilului în colaborare cu responsabilul persoanei sau familiei adoptatoare şi presupune

informarea copilului cu privire la adoptatori, a adoptatorilor cu privire la copil prezentându-li-

se fotografii ale minorului, răspunzându-le la întrebări referitoare la copil şi familia sa

biologică precum şi informarea şi pregătirea părţilor implicate în vederea acomodării copilului

cu persoana sau familia adoptatoare cum ar fi de exemplu specialiştii din centrul de plasament,

asistentul maternal sau persoana ori familia la care copilul se află în îngrijire.

În vederea acomodării copilului cu persoana sau familia adoptatoare cei doi

responsabili de caz vor stabili de comun acord un program de vizitare al copilului de către

adoptator. În acest sens, în art. 22 alin. 2 - 5 din Normă se precizează că:

109 A se vedea art.19 din Norma metodologică din 02.09.2004 privind aplicarea Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei : „Art. 19.

- (1) Procedura de selectare a persoanei/familiei adoptatoare se realizează pe baza unei potriviri teoretice, care constă în analiza şi luarea în considerare a tuturor informaţiilor referitoare la copil, la familia lui naturală şi la persoana/familia adoptatoare, după cum urmează: a) informaţii referitoare la copil: vârsta, sexul, naţionalitatea, etnia, rasa, temperamentul, religia, relaţiile cu alţi copii şi persoane adulte, nevoile lui speciale, istoricul medical, caracteristicile mediului în care trăieşte, programul zilnic; b) informaţii referitoare la familia naturală: vârsta, temperamentul, ocupaţia, înclinaţiile, nivelul de educaţie, religia, istoricul marital, naţionalitatea, etnia, rasa, istoricul medical; c) informaţii referitoare la persoana/familia adoptatoare: vârsta, temperamentul, ocupaţia, înclinaţiile, aptitudinile, interesele pentru diverse domenii, educaţia, rasa, naţionalitatea, etnia, religia, istoricul marital, aşteptările familiei în legătură cu vârsta, sexul şi situaţia psihosociomedicală a copilului. (2) În urma realizării potrivirii teoretice se selectează o persoană/familie adoptatoare.“

48

Page 47: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

„ (2) Prima întâlnire dintre copil şi persoana/familia adoptatoare se desfăşoară în

mediul de viaţă al copilului, fără ca acestuia să i se aducă la cunoştinţă scopul vizitei; la

întâlnire vor participa în mod obligatoriu cei doi responsabili de caz, care vor consemna

rezultatele acestei întâlniri într-un raport comun.

  (3) Concluziile raportului comun vor menţiona dacă se continuă potrivirea practică sau

se reia procedura de potrivire a copilului cu altă persoană/familie adoptatoare; propunerea de

reluare a procedurii de potrivire se motivează.

(4) În situaţia în care se apreciază ca indicată continuarea procedurii de potrivire

practică a copilului cu aceeaşi persoană/familie adoptatoare, următoarele vizite sunt destinate

dezvoltării treptate a relaţiei de ataşament dintre aceştia, întâlnirile şi vizitele fiind realizate atât

în mediul de viaţă al copilului, cât şi în afara acestuia sau în mediul de viaţă al

persoanei/familiei adoptatoare.

 (5) Numărul vizitelor necesare pentru constatarea compatibilităţii se stabileşte de către

cei doi responsabili de caz, în funcţie de evoluţia cazului.”

La finalul procedurii de potrivire practică cei doi responsabili de caz vor întocmi un

raport comun consemnând concluziile privind compatibilităţile dintre copil şi persoana sau

familia adoptatoare precum şi propunerea vizând sesizarea instanţei judecătoreşti pentru

încredinţarea copilului în vederea adopţiei. Încredinţarea se face, aşadar, în baza unei hotărâri

judecătoreşti pe o perioadă de 90 de zile, cu excepţiile prevăzute de către art. 29 din Legea nr.

273/2004110.

Pe întreaga perioadă de 90 de zile, Direcţia de la domiciliul persoanei sau familiei

adoptatoare căreia i-a fost încredinţat copilul are obligaţia de a urmări evoluţia copilului şi a

relaţiilor dintre acesta şi persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat, întocmind în acest sens

rapoarte bilunare, conform art. 31 alin 1 din Legea nr. 273/2004. Aceste rapoarte vor fi avizate

de către şeful Serviciului de adopţie şi, conform art. 24 alin 3 din Normă, în situaţia în care

conţin propuneri ce impun sesizarea instanţei de judecată pentru revocarea încredinţării în

vederea adopţiei vor fi supuse aprobării conducerii Direcţiei care va lua măsurile necesare.

La sfârşitul perioadei de încredinţare, responsabilul de caz împreună cu un psiholog vor

întocmi un raport final supus aprobării directorului general (executiv) al Direcţiei în care vor

consemna evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptatori făcând propunerea de încuviinţare a

adopţiei sau, după caz, de prelungire a încredinţării sau chiar de revocare a acesteia.

110Art.29 din Legea nr. 273/2004 prevede că: „(1) Încredinţarea în vederea adopţiei nu este necesară în următoarele cazuri: a) pentru adopţia

prevăzută la art. 5 alin.(3); b) pentru adopţia prevăzută la art. 20 lit. b); c) pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta a fost plasat la adoptator sau la familia adoptatoare, iar măsura plasamentului durează de cel puţin 90 de zile; d) pentru adopţia copilului de către tutorele său, dac ă au trecut cel puţin 90 de zile de la data instituirii tutelei. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) persoana sau familia care doreşte să adopte va putea solicita în mod direct instanţei judecătoreşti încuviinţarea adopţiei, în condiţiile prezentei legi”.

49

Page 48: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Concluziile raportului final vor fi transmise, conform art.26 din Normă si persoanei sau

familiei adoptatoare.

În conformitate cu art. 31 alin. 3 întocmirea şi comunicarea raportului final sunt

obligatorii şi în cazul adopţiei copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi

a fost dat în plasament de cel puţin 90 de zile precum şi în cazul aceluia căruia i s-a instituit

tutela de cel puţin 90 de zile şi a fost solicitată adoptarea lui de către tutore (conform art. 29 lit.

c, d din Lege).

Direcţia de la domiciliul persoanei sau familiei adoptatoare, după întocmirea raportului

final, are obligaţia de a-l depune, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului la care a fost citată

pentru judecarea cererii de încuviinţare a adopţiei înaintată de către Serviciul de adopţii.

1.2 Procedura administrativă ulterioară încuviinţării adopţiei naţionale

După ce hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei naţionale a rămas

irevocabilă, Direcţia de la domiciliul copilului prin intermediul Serviciului de adopţie –

Compartimentul postadopţie va monitoriza şi va întocmi, conform art. 38 din Lege, rapoarte

trimestriale cu privire la evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii săi adoptivi pe

o perioadă de minim 2 ani după încuviinţarea adopţiei. Aceste rapoarte trimestriale, conform

art. 30 alin. 1 din Normă, sunt avizate de către şeful ierarhic superior al responsabilului de caz

fiind aduse şi la cunoştinţa adoptatorului precum şi a managerului de caz.

La sfârşitul perioadei obligatorii prevăzute de lege pentru realizarea urmării adopţiei,

responsabilul de caz întocmeşte un referat privind închiderea cazului avizat de către şeful

Serviciului de adopţie, care va fi comunicat şi managerului de caz ce a elaborat planul

individualizat de protecţie a copilului. În funcţie de fiecare caz în parte, în referatul de

închidere a cazului pot fi făcute şi recomandări privind continuarea monitorizării adopţiei

apreciindu-se a fi în interesul copilului.

În conformitate cu prevederile art. 35 din Normă aceste raporturi postadopţie se

păstrează o perioadă de minim 10 ani fiind arhivate în condiţiile legii. Ele conţin atât informaţii

privind evoluţia relaţiilor stabilite între copil şi adoptatori dar şi o evidenţă a serviciilor de

specialitate privind consilierea copilului adoptat, a persoanei sau familiei adoptatoare cât şi a

familiei biologice a copilului.

2. Procedura judiciară a adopţiei naţionale

Spre deosebire de vechile reglementări în domeniu, Legea nr. 273/2004 aduce o serie

de modificări privind implicarea instanţelor judecătoreşti în procesul adopţiei.

50

Page 49: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Astfel, un prim aspect procedural priveşte încuviinţarea prin hotărâre judecătorească a

deschiderii procedurilor de adopţie internă ca finalitate a planului individualizat de protecţie a

minorului. Un al doilea aspect vizează pronunţarea unei hotărâri de încredinţare a copilului

persoanei sau familiei adoptatoare, fapt care potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 25/1997 se

realiza direct de către Comisia de protecţia copilului, în prezent potrivit legii noi, Direcţia. Un

ultim aspect al implicării instanţelor judecătoreşti vizează încuviinţarea adopţiei de către

instanţă după parcurgerea etapelor strict prevăzute de lege.

a) Competenţa materială

Potrivit art. 61 alin. 3, coroborat cu art. 22 alin. 3, art. 28 şi art. 34 din Lege, cazurile

privitoare la deschiderea procedurilor de adopţie, la încredinţarea minorului şi, în final, la

încuviinţarea adopţiei se judecă în primă instanţă de către tribunale.

Dacă Legea nr. 11/1990, cu modificările ulterioare, prevedea că toate cauzele privind

adopţia sunt de competenţa judecătoriei, Ordonanţa nr. 25/1997 şi mai apoi Legea nr. 273/2004

au stipulat clar că tribunalul are competenţa materială să judece aceste cauze întrucât, având

„mai multe posibilităţi de informare decât judecătoria”111, există, astfel, o garanţie în plus

pentru evitarea erorilor privind încuviinţarea adopţiei în interesul superior al adoptatului.

Din perspectiva art. 36 din Legea nr. 304/2004112 se poate aprecia că, în ce priveşte

competenţa materială a instanţei de judecată în domeniul adopţiei, va reveni tribunalelor pentru

minori şi familie ce au fost înfiinţate începând cu 1 ianuarie 2008.

b) Competenţa teritorială

Legea nr. 273/2004 în art. 61 face clar precizarea că instanţele competente cu judecarea

cauzelor privind adopţia atât naţională cât şi internaţională sunt cele româneşti, în condiţiile în

care cel puţin una dintre părţi are domiciliul în România mai exact cel adoptat are domiciliul în

România şi este cetăţean român sau este străin fără cetăţenie.

Cum competenţa materială în privinţa adopţiei revine tribunalelor, legea precizează ca

regulă generală că sunt competente în aceste cauze tribunalele în a căror rază teritorială se

găseşte domiciliul copilului ce urmează a fi adoptat.

Prin urmare, instanţa teritorială competentă este determinată după domiciliul copilului

adoptabil spre deosebire de reglementările precedente, mai exact Legea nr. 11/1990 care era în

sensul instanţei de la domiciliul adoptatorului, excepţie făcând cazul în care se adopta un copil

părăsit sau din părinţi necunoscuţi sau care se afla în îngrijirea unei instituţii de ocrotire, când

competenţa teritorială se determină după sediul instituţiei la care se află copilul.

111 Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 395; I.P. Filipescu, op. cit., p.36112 Legea nr. 304 din 28.06.2004 privind organizarea sistemului judiciar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29.06.2004 şi republicată în Monitorul Oficial al României, nr. 827 din 13.09.2005.

51

Page 50: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

c) Aspecte procedurale

Spre deosebire de vechile reglementări legea nouă face distincţie sub aspectul

procedural între cele trei momente principale:

1. Deschiderea procedurilor de adopţie

2. Încredinţarea copilului persoanei sau familiei adoptatoare

3. Încuviinţarea adopţiei

1. În cazul deschiderii procedurilor de adopţie, potrivit art. 22 alin. 3, Direcţia de la domiciliul

copilului, după elaborarea planului individualizat de protecţie a minorului a cărui finalitate o

constituie adopţia, va sesiza în termen de 30 de zile instanţa de la domiciliul copilului pentru a

încuviinţa deschiderea procedurilor adopţiei interne.

Direcţia va face dovada îndeplinirii obligaţiilor privind elaborarea planului

individualizat de protecţie a minorului avându-se în vedere demersurile de reintegrare a

copilului în familia biologică sau, după caz, de plasament în familia extinsă sau substitutivă, în

această categorie intrând asistentul maternal profesionist la care se află copilul sau oricare altă

persoană ori familie la care se află minorul în plasament. În cazul în care aceste demersuri nu

au nici un rezultat Direcţia, prin cererea adresată instanţei, propune ca finalitate a planului de

protecţie deschiderea procedurilor de adopţie internă.

Judecarea cererii, potrivit art. 63 alin. 2, se va face cu citarea obligatorie a părinţilor

fireşti ai copilului113 sau, după caz, a tutorelui care în prealabil si-au exprimat consimţământul

la adopţie în condiţiile prevăzute de art. 12 şi 13 din Lege, precum şi cu citarea Direcţiei de la

domiciliu minorului.

Instanţa va admite cererea Direcţiei printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă care,

potrivit art. 23 alin.3 produce următoarele efecte:

„a) drepturile şi obligaţiile părinteşti ale părinţilor fireşti sau, după caz, cele exercitate de

persoane fizice sau juridice se suspendă;

b) drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate de către consiliul judeţean sau, după caz,

consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază

copilul.”

Totodată legea precizează în alin. 4 al art. 23 că efectele hotărârilor judecătoreşti

încetează de drept în situaţia în care Direcţia în termen de 1 an de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii, nu a identificat nici o persoană sau familie aptă să adopte minorul. În acest caz,

Direcţia va revizui planul individualizat de protecţie a copilului şi va solicita instanţei, în

113 Potrivit Proiectului de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004 în art. 15 alin 11 se precizează că în situaţia în care părinţii fireşti sunt în imposibilitatea de aşi exprima consimţământul odată cu deschiderea procedurii pentru adopţie, li se acordă posibilitatea de aşi exprima consimşământul în momentul judecării cererii pentru încuviinţarea adopţiei.

52

Page 51: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

funcţie de acesta „ menţinerea, modificarea sau încetarea măsurii de protecţie a copilului” ori

„încuviinţarea unei noi proceduri de deschidere a adopţiei”.

Potrivit art. 64 alin. 2 la judecarea cererii referitoare la deschiderea procedurilor

adopţiei interne a copilului instanţa este obligată să consulte copilul care a împlinit vârsta de 10

ani luând în considerare la pronunţarea hotărârii şi opinia acestuia ţinându-se cont de vârsta şi

gradul lui de maturitate. În cazul în care instanţa va lua o hotărâre contradictorie cu opinia

exprimată de copil este obligată să motiveze „raţiunile care au condus la înlăturarea opiniei

copilului”.

Aceste demersuri procedurale privind deschiderea procedurilor adopţiei, nu trebuie

îndeplinite în cazurile expres prevăzute de lege, cum ar fi adoptarea majorului de către

persoana sau familia care l-a crescut în timpul minorităţii (art. 5) ori cazul în care adoptatorul

este soţul părintelui firesc sau adoptiv al minorului (art. 20 lit. b).

2. Încredinţarea copilului persoanei sau familiei adoptatoare

Procesul de adopţie nu se finalizează odată cu identificarea persoanei sau familiei apte

să adopte de către Direcţia de la domiciliul copilului în termenul stipulat de lege. După

identificarea adoptatorului se fac demersurile necesare ca minorul să fie încredinţat acestuia

prin hotărâre judecătorească pentru minim 90 de zile în vederea acomodării şi integrării

copilului în noua familie.

Prin urmare, încredinţarea copilului persoanei sau familiei adoptatoare se face de către

instanţa de judecată printr-o hotărâre judecătorească la cererea Direcţiei de la domiciliul

copilului.

Potrivit art. 29 alin. 1 încredinţarea nu este necesară în cazurile limitativ prevăzute de

lege:

„a) pentru adopţia prevăzută la art.5 alin.(3);

b) pentru adopţia prevăzută la art. 20 lit. b);

c) pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta a fost

plasat la adoptator sau la familia adoptatoare, iar măsura plasamentului durează de cel puţin 90

de zile;

d) pentru adopţia copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 90 de zile de la data

instituirii tutelei.”

În aceste cazuri persoana sau familia ce doreşte să adopte va solicita direct instanţei

încuviinţarea adopţiei fără a mai fi nevoie de parcurgerea celor două etape anterioare.

Pe perioada încredinţării, Direcţia de la domiciliul adoptatorului va întocmi rapoarte

bilunare cu privire la evoluţia copilului şi la relaţiile acestuia cu familia căreia i-a fost

53

Page 52: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

încredinţat. La finalul perioadei de încredinţare, Direcţia va întocmi un raport final pe care îl

comunică instanţei competente cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

În situaţia în care Direcţia constată că în perioada de încredinţare copilul nu se

adaptează cu persoana sau familia adoptatoare va sesiza instanţa de judecată în vederea

revocării sau, după caz, a prelungirii măsurii încredinţării. Hotărârea prin care instanţa de fond

dispune revocarea sau prelungirea încredinţării este executorie de drept potrivit art. 32 alin. 2.

Judecarea cererilor de încredinţare ca şi cele privind deschiderea procedurilor de

adopţie se face cu ascultarea obligatorie a copilului ce a împlinit 10 ani de a cărei opinie

instanţa va ţine cont în momentul pronunţării hotărârii. Totodată, judecarea cererilor de

încredinţare se face cu citarea Direcţiei de la domiciliul copilului, a Direcţiei de la domiciliul

adoptatorilor precum şi cu citarea persoanei sau familiei adoptatoare (art. 63 alin. 3).

În baza hotărârii prin care instanţa dispune încredinţarea copilului persoanei sau

familiei adoptatoare domiciliul minorului se stabileşte la persoana sau familia căreia i-a fost

încredinţat, toate drepturile şi obligaţiile părinteşti cu excepţia celor care conduc la încheierea

unui act juridic, se realizează de către persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat.

În schimb, dreptul de reprezentare în actele juridice sau de a încuviinţa actele pe care

acesta le încheie precum şi dreptul de administrare a bunurilor copilului se exercită în

continuare de către consiliul judeţean sau local al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui

rază teritorială domiciliază persona sau familia căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea

adopţiei. Legea prevede în art. 30 alin. 2 că aceste drepturi pot fi delegate, în mod excepţional,

persoanei sau familiei căreia i s-a încredinţat copilul pentru efectuarea unor acte speciale, în

interesul copilului dar acestea vor fi expres menţionate în delegaţie.

3. Încuviinţarea adopţiei

Potrivit art. 34 din Lege, încuviinţarea adopţiei este de competenţa instanţelor

judecătoreşti. În acest sens, în cazul adopţiei prevăzute de art. 5 alin. 3 şi art. 20 lit. b cererea

de încuviinţare poate fi introdusă direct de către adoptator sau familia adoptatoare. În rest, în

toate celelalte cazuri114 cererea de încuviinţare a adopţiei poate fi introdusă fie de către

adoptator sau familia adoptatoare, fie de către Direcţia de la domiciliul acestora la sfârşitul

perioadei de încredinţare sau, după caz, la împlinirea termenelor de 90 de zile în cazul

copilului care a fost dat în plasament precum şi a celui căruia i s-a instituit tutela potrivit art. 29

alin. 1 lit. c.

114 În Proiectul de modificare şi completare al Legii nr. 273/2004 se stabileşte prin modificarea art. 35 alin.1 că Direcţia de la domiciliul adoptatorului sau al familiei adoptatoare să aibă un drept exclusiv cu privire la introducerea cererii de încuviiţare a adopţiei. Justificarea acestei reglementări constă în aceea că părinţilor fireşti dobândind calitate procesuală va fi obligatorie citarea legală, însă numai Direcţia este cea care cunoaşte domiciliul unde vor putea fi citaţi.

54

Page 53: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

În conformitate cu art. 31 alin. 4 introducerea cererii de încuviinţare a adopţiei

prelungeşte de drept perioada de încredinţare până la soluţionarea cererii printr-o hotărâre

judecătorească irevocabilă.

Pe lângă actele prevăzute strict de lege în art. 35 alin. 2, asupra cărora s-a insistat în

secţiunea anterioară115, dosarul cauzei va cuprinde în mod obligatoriu şi rapoartele finale

întocmite de către Direcţia de la domiciliul copilului aşa cum prevede art. 31 alin. 2 şi 3 ce

trebuie depuse cu cel mult 5 zile înaintea termenului de judecare a cauzei.

Ca şi în cazul cererii de încredinţare a minorului, încuviinţarea adopţiei interne se face

cu citarea în faţa instanţei a Direcţiei de la domiciliul copilului, a Direcţiei de la domiciliul

persoanei sau familiei adoptatorilor precum şi a persoanei sau familiei adoptatoare116. Totodată

instanţa va asculta copilul care a împlinit vârsta de 10 ani căruia, de această dată, i se va

solicita consimţământul.În cazul adopţiei internaţionale cererea de încuviinţare a adopţiei

împreună cu actele prevăzute de lege în art. 43 - 45117 vor fi înaintate de către Oficiul Român

pentru Adopţii instanţei judecătoreşti competente, făcându-se totodată dovada că „adoptatul va

beneficia în ţara străină de garanţiile şi normele echivalente acestora existente în cazul unei

adopţii naţionale” (art. 46 alin. 3). Cererea de încuviinţare a adopţiei internaţionale se judecă,

potrivit art. 63 alin. 4 cu citarea Direcţiei de la domiciliul copilului, cu citarea persoanei sau

familiei adoptatoare precum şi a Oficiului Român pentru Adopţie118.

În situaţia în care pe rolul instanţei se află o cerere de încuviinţare a adopţiei unui major

de către persoana sau familia care a crescut-o în timpul minorităţii (art. 5 alin. 3) judecarea se

face cu citarea adoptatului şi a adopotatorului sau familiei adoptatoare iar în cazul adopţiei

unui copil de către soţul părintelui firesc sau adoptiv (art. 20 lit. b) judecarea se face cu citarea

adoptatorului şi a părinţilor fireşti ai copilului.

Soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei se face de către instanţă printr-o hotărâre

judecătorească ce va trebui comunicată, în scris, în termen de 5 zile de la rămânerea

irevocabilă, de către Direcţia care a participat la judecarea cauzei şi părinţilor fireşti ai

copilului.

Efectele generale ale hotărârii judecătoreşti de adopţie sunt cele ale unei filiaţii fireşti

fiind dezbătute detaliat în capitolul următor.

115 A se vedea supra secţiunea 1.2.b116

Pentru a fi în coformitate cu decizia Curţii Constituţionale, ORA a propus în Proiectul de modificare şi completare a l Legii nr. 273/2004, introducerea art. 63 alin 31 în care sunt enumerate persoanele care au calitate procesuală, noutatea fiind că părinţii fireşti au devenit părţi în procesul de încuviinţare a adopţiei. Astfel: art. 63 alin. (31) – „Judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei se face cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare, a persoanei sau familiei adoptatoare, precum şi a părinţilor fireşti ai copilului.” 117 Ibidem118

În Proiectul de modificare şi completare al Legii nr.273/2004, art. 63 alin. 4 este modificat în sensul obligativităţii citării, şi în cazul adopţiei internaţionale, a părinţilor fireşti - “Judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei internaţionale se face cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, al persoanei sau familiei adoptatoare, a Oficiului, precum şi a părinţilor fireşti ai copilului.”

55

Page 54: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Aspectele procedurale privind procesul complex al adopţiei nu vizează numai cele trei

momente principale ale acestuia ci trebuie avut în vedere şi faptul că, pe de o parte, legiuitorul

reglementează modalitatea de încetare a adopţiei, caz în care facem referire strict la declararea

nulităţii adopţiei ce va fi analizată în capitolul consacrat acestei teme, iar, pe de altă parte,

avem în vedere o reglementare nemaiîntâlnită în legile anterioare şi anume dreptul adoptatului

de a solicita instanţei să i se ofere date despre identitatea părinţilor fireşti.

Astfel, potrivit art. 52 alin. 4, după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu adoptatul

poate solicita tribunalului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori, în cazul în care nu are

domiciliul în România, Tribunalului Bucureşti, „să-i autorizeze accesul la informaţiile aflate în

posesia oricăror autorităţi publice cu privire la identitatea părinţilor săi fireşti”. În acest caz,

instanţa va soluţiona cererea cu citarea Direcţiei de la domiciliul copilului, a Oficiului precum

şi a oricărei alte persoane ce poate furniza informaţii utile în cauza respectivă. Instanţa poate

admite cererea dacă, potrivit probelor administrate, constată că „accesul la informaţiile

solicitate nu este dăunător integrităţii psihice şi echilibrului emoţional ale solicitantului şi dacă

adoptatul în cauză a beneficiat de consiliere din partea Direcţiei” (art. 52 alin. 5).

Potrivit alin. 3 al art. 52 identitatea părinţilor fireşti ai adoptatului va putea fi dezvăluită

cu autorizarea instanţei de judecată înainte de dobândirea capacităţii depline de exerciţiu a

acestuia numai pentru motive medicale la cererea „oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului,

soţului sau descendenţilor acestuia ori a reprezentantului unei instituţii medicale sau unui

spital”.

Revenind asupra celor trei momente importante ale procesului adopţiei precum

deschiderea procedurilor de adopţie, încredinţarea minorului şi încuviinţarea adopţiei se

impune precizarea că toate cererile adresate instanţei sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi

se soluţionează cu celeritate (art. 62), putându-se administra orice mijloace de probă şi, în

primul rând, rapoartele de anchetă socială privind copilul.

Judecarea cererilor se va face de către complete specializate ale instanţelor

judecătoreşti, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului întrucât acesta

are atribuţia de ocrotire a interesului minorului în faţa instanţei.

Literatura de specialitate119 precizează că practica a stabilit că în cazul adopţiei unui

major (art. 5) nu mai este necesară prezenţa procurorului la şedinţele de judecată şi nici de

efectuarea anchetei sociale pe care Legea 273/2004 o prevede ca fiind obligatorie (art. 63 alin.

1), raţionamentul fiind acela că aceste acte vizează doar protejarea suplimentară a intereselor

minorilor 120.

119 Al . Bacaci, ş.a., op. cit., p.210120 C.S.J., secţ. civ., dec. nr. 547/1993, în revista „Dreptul” nr.7/1994, p.74

56

Page 55: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Judecata în cazul adopţiei este guvernată de principiul libertăţii probelor, art. 64 alin. 1

prevăzând că instanţa poate administra orice probă admisă de lege. Exercitarea rolului activ al

instanţei în aceste cauze este deosebit de importantă, întrucât trebuie să se stabilească dacă

adopţia este în interesul superior al copilului. De aceea, Legea admite şi chiar recomandă

instanţei ca în cauzele privind deschiderea procedurilor de adopţie şi de încredinţare în vederea

adopţiei să se facă cu ascultarea copilului care a împlinit 10 ani luându-i-se în considerare

opinia la pronunţarea hotărârii iar în cauzele privind încuviinţarea adopţiei fiind chiar

obligatorie exprimarea consimţământul copilului care a împlinit 10 ani. Tot în virtutea rolului

activ al instanţei aceasta va verifica îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă necesare

adopţiei şi existenţa consimţământului persoanelor prevăzute de lege, să verifice existenţa

rapoartelor privind anchetelor sociale efectuate, potrivit legii, de către Direcţia de la domiciliul

copilului cât şi a Direcţiei de la domiciliul adoptatorului în cazul încredinţării. De asemenea,

instanţa verifică dacă adopţia, ca finalitate a planului individualizat de protecţie, este în

interesul superior al minorului şi dacă viitorii adoptatori îndeplinesc condiţiile materiale şi

garanţiile morale necesare dezvoltării armonioase a copilului indiferent dacă vorbim despre

adopţia internă sau cea internaţională. Mai nou, potrivit noii reglementări, în cazul adopţiei

internaţionale instanţa va verifica şi calitatea specială pe care trebuie să o aibă adoptatorul sau

adoptatorii şi anume aceea de bunic al copilului adoptabil.

După administrarea tuturor probelor şi verificării tuturor actelor necesare instanţa

judecătorească se pronunţă asupra cererii în sensul admiterii ei şi încuviinţării deschiderii

procedurilor de adopţie, încredinţării copilului persoanei sau familiei adoptatoare sau a

încuviinţării adopţiei sau în sensul respingerii cererii. Totodată instanţa se va putea pronunţa în

baza cererii adresate şi în sensul menţinerii, modificării sau încetării măsurii de protecţie a

copilului ori a încuviinţării unei noi proceduri de deschidere a adopţiei precum şi în sensul

revocării sau prelungirii măsurii încredinţării copilului persoanei sau familiei adoptatoare.

Hotărârile date în aceste cauze nu sunt supuse apelului ci doar recursului (art. 61 alin.

5) la Curtea de Apel, după care devin irevocabile. În cazul exercitării recursului de către una

dintre părţi, hotărârea instanţei de fond nu mai este executorie de drept. Altfel spus, potrivit

legii, „exercitarea recursului suspendă executarea”.

Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, potrivit art. 53

alin. 5, serviciul de stare civilă competent121 va întocmi pentru copil un nou act de stare civilă

în care adoptatorii vor fi trecuţi ca părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra,

menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act. În noul act de naştere al copilului,

121art. 26 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 11 noiembrie 1996 , modificată şi completată prin Legea nr. 94 din 5 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial, nr. 326 din 15 aprilie 2004 prevede că pentru întocmirea noului act de naştere este competentă autoritatea administraţiei publice de la domiciliul adoptatului sau în raza căreia se află sediul instituţiei de ocrotire în îngrijirea căreia se găseşte adoptatul.

57

Page 56: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

potrivit Legii nr. 119/1996 art. 23 alin. 1 - 3 ca loc al naşterii se trece denumirea unităţii

administrativ-teritoriale unde îşi are sediul autoritatea administraţiei publice locale care

întocmeşte actul.

Literatura de specialitate122, sub vechea reglementare, a ridicat problema competenţei

serviciului de stare civilă pentru întocmirea noului act de naştere al copilului în condiţiile în

care instanţa competentă teritorial pentru încuviinţarea adopţiei este cea de la domiciliul

copilului iar Legea actelor de stare civilă prevede că serviciul de stare civilă competent este cel

în a cărui rază teritorială se găseşte domiciliul adoptatorului sau sediul instituţiei de ocrotire în

cazul copiilor aflaţi în îngrijirea acesteia. Soluţia propusă a fost aceea ca serviciul competent să

fie cel de la domiciliul adoptatorului. Dacă adoptatorul este cetăţean străin sau cetăţean român

cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, serviciul competent este în raport cu domiciliul

adoptatului sau de sediul instituţiei de ocrotire în care se află copilul.

Prin urmare, Legea nr. 273/2004, implicând instanţele judecătoreşti pe toată durata

desfăşurării demersurilor în vederea finalizării adopţiei, garantează apărarea interesului

superior al copilului.

122 I.P.Filipescu, op. cit., p. 40 ; Andrei I. Filipescu, I.P. Filipescu, op. cit., p. 398;

58

Page 57: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Capitolul al III- lea - Condiţii legale pentru încheierea

adopţiei internaţionale

Secţiunea 1 – Condiţiile speciale privind adopţia internaţională

În scopul alinierii legislaţiei noastre la convenţiile internaţionale la care România este

parte, dar şi cu scopul împiedicării traficului de copii instituind procedura urmăririi post-

adopţie a copiilor români aflaţi pe teritoriul statului primitor, prin Legea nr. 273/2004, au fost

impuse condiţii speciale privind adopţiile internaţionale.

Raportat la cazuri practice, menţionăm că adopţia internaţională poate viza două situaţii

distincte:

- adoptarea unui copil cu domiciliul în România de către o persoană sau familie

cu domiciliul în străinătate, guvernată de către Legea nr. 273/2004;

- adoptarea unui copil cu domiciliul în străinătate de către o persoană sau

familie cu domiciliul în România, guvernată de către Legea nr. 105/1992,

conform art. 42 din Legea nr. 273/2004.

În ceea ce priveşte adoptarea unui copil -cu domiciliul în România- de către o persoană

sau familie având domiciliul în străinătate presupune parcurgerea unei proceduri în care trebuie

îndeplinite atât condiţiile generale de fond şi de formă, necesare oricărei adopţii naţionale, cât

şi o serie de condiţii speciale.

1.1. Condiţii de fond

În afara condiţiilor de fond generale, cerute a fi îndeplinite în cazul adopţiei naţionale

(consimţământul părţilor, capacitatea de exerciţiu a adoptatorilor, diferenţa de vârstă dintre

adoptat şi adoptator123, minoritatea adoptatului, scopul adopţiei, înscrierea în evidenţa ORA a

copiilor adoptabili), pentru adopţiile internaţionale, legiuitorul instituie o serie de condiţii de

fond suplimentare, verificate de către Oficiul Român pentru Adopţii ce privesc următoarele

aspecte :

a) adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate

este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurilor adopţiei

interne (art. 39);

b) adoptatorii sunt apţi să adopte în conformitate cu legile lor naţionale, fapt ce trebuie

atestat de autorităţile străine competente;123 Diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator este prevăzută în majoritatea legislaţiilor europene, ca o materializare a art. 8 pct. 3 din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii în care se prevede ca regulă generală că autoritatea competentă nu va considera îndeplinite condiţiile necesare încuviinţării adopţiei dacă diferenţa de vârstă între adoptator şi copil este sub cea care separă, în mod obişnuit, părinţii de copiii lor.

59

Page 58: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

c) există garanţii124 pentru care minorul să intre şi să locuiască în statul străin respectiv în

cazul în care se încuviinţează adopţia precum şi pentru urmărirea evoluţiei lui;

d) adoptatorii prezintă condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare dezvoltării

armonioase a copilului, împrejurări care trebuie să rezulte din ancheta psihosocială

efectuată de autorităţile străine competente de la domiciliul persoanei sau familiei în

cauză.

Aceste cerinţe de fond vor fi garantate prin acte eliberate de autorităţile străine

competente, respectiv, autoritatea centrală din acel stat din domeniul protecţiei copilului şi a

cooperării în materia adopţiei internaţionale, sau organismul privat autorizat de către acesta şi

de către Oficiu (art. 44, 45).

e) existenţa unor solicitări privind adopţia naţională din partea rudelor copilului până la

gradul IV, inclusiv (art. 40 alin. 2).

Numai după îndeplinirea acestor condiţii cererea adoptatorului sau a familiei

adoptatoare străine va putea fi luată în evidenţa Oficiului Român pentru Adopţii.

1.2. Condiţii de formă

Condiţiile de formă fac trimitere la actele necesare pentru încuviinţarea adopţiei fiind

prevăzute de legiuitor pentru ca autorităţile competente în materie, organele administraţiei

publice şi instanţa de judecată să poată verifica îndeplinirea condiţiilor de fond.

În cazul adopţiilor internaţionale, Legea nr. 273/2004, prin art. 45 alin. 1, impune o

serie de acte suplimentare celor impuse pentru adopţia naţională care trebuie să fie depuse la

dosar, cum ar fi :

a) un raport întocmit de autorităţile străine competente din care să rezulte că persoana sau

familia, în cauză, are capacitatea de a adopta, situaţia lor familială, personală, materială şi

medicală, mediul social, motivele pentru care doresc să adopte un copil din România precum şi

cu privire la copiii pe care ar putea să-i primească spre adopţie; concluziile raportului vor fi

însoţite de documente eliberate de autorităţile competente din statul primitor;

b) un act eliberat de autorităţile străine competente din care să rezulte că există garanţii pentru

ca minorul să intre şi să locuiască în statul străin respectiv în cazul încuviinţării adopţiei, cât şi

pentru urmărirea evoluţiei lui după adopţie;

c) raportul asupra anchetei psiho-sociale efectuată de autorităţile competente de la domiciliul

persoanei sau familiei în cauză, în care să se arate opinia acestora cu privire la adopţie;

d) certificatele de naştere şi căsătorie şi actele de identitate ale persoanei sau familiei în cauză,

în copie legalizată şi însoţite de traducerea lor legalizată în limba română;

124 CSJ, secţ. civ., dec. nr. 595/28 februarie 1991, în revista „Dreptul” nr. 1/1992, p. 103

60

Page 59: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

e) certificate privind starea de sănătate ale persoanei sau familiei respective;

f) cazierele judiciare ale persoanelor care doresc să adopte din care să rezulte inexistenţa

antecedentelor penale.

Cererea de adopţie şi toate actele necesare trebuie să fie prezentate în original şi însoţite

de traducerea autentificată în limba română sub sancţiunea neprimirii lor de către Oficiul

Român pentru Adopţii (art. 45 alin. 2).

Această enumerare exhausivă125 nu exclude faptul că la adopţiile internaţionale sunt

necesare şi actele indicate pentru adopţia naţională referitoare la copilul ce urmează a fi adoptat

şi părinţii săi fireşti. Explicaţia rezidă în aceea că în afara actelor prevăzute expres de art. 45

alin. 1, celelalte acte urmează a fi întocmite şi depuse ulterior prin diligenţa serviciilor publice

specializate sau a organismelor autorizate şi a Oficiului Român pentru Adopţii care are în

evidenţă copiii ce urmează a fi adoptaţi. Totodată ţinând cont şi de faptul că potrivit Legii nr.

273/2004 adoptatorul trebuie să fie bunicul adoptatului rezultă că va trebui făcută dovada

îndeplinirii şi acestei condiţii.

Secţiunea 2 – Procedura adopţiei internaţionale

În baza Legii 273 /2004 privind regimul juridic al adopţiei procedura adopţiei este

internaţionale, reglementată în Capitolul V al aceleiaşi legi. Ca şi în cazul adopţiei naţionale,

analizarea procedurii de încheiere a adopţiei internaţionale, vizează două aspecte importante:

c) Procedura ce implică organele administraţiei publice

d) Procedura în faţa instanţei de judecată.

1. Procedura administrativă a adopţiei internaţionale

Încheierea adopţiei internaţionale presupune parcurgerea unor etape importante

reglementate atât prin Legea nr. 273/2004 dar şi prin Norma metodologică din 02.09.2004

privind aplicarea Legii nr. 273 /2004 precum şi prin Ordinul nr. 45 din 25.03.2004 privind

aprobarea standardelor minime obligatorii privind procedura adopţiei interne.

Astfel, în baza acestor acte normative se poate aprecia că procedura administrativă a

încheierii adopţiei vizează următoarele aspecte:

3. Procedura administrativă anterioară încuviinţării adopţiei;

4. Procedura administrativă ulterioară încuviinţării adopţiei.

1.1. Procedura administrativă anterioară încuviinţării adopţiei internaţionale

125 Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p. 227

61

Page 60: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Această fază, cât şi cea privind procedura ulterioară încuviinţării adopţiei, presupune

intervenţia anumitor organe administrative cu atribuţii specifice, care urmăresc ca prin adopţie

să se realizeze interesul superior al copilului, indiferent dacă aceasta este naţională sau

internaţională. În acest sens, un rol important îl are Oficiul Român pentru Adopţii înfiinţat în

scopul supravegherii şi sprijinirii activităţilor de protecţie a drepturilor copilului prin adopţie

şi al realizării cooperării internaţionale în acest domeniu (art.1 şi 2 din Regulamentul de

organizare şi funcţionare al Oficiului Român pentru Adopţii).

Dacă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 273/2004 procedura adopţiei internaţionale

era suspendată126, prezenta lege, prin art. 39, stipulează clar că: „adopţia internaţională a

copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care

adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este

bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne.” Cu

alte cuvinte, noul act normativ acceptă ca o ultimă soluţie adopţia internaţională cu restricţia

impusă de art. 39 numai în condiţiile în care s-a elaborat planul individualizat de protecţie a

copilului ce are drept finalitate adopţia internă.

Din analiza art. 39 şi a art. 40 alin. 2 rezultă că în cazul adopţiei internaţionale se

păstrează, în faza administrativă anterioară încuviinţării adopţiei internaţionale, ca demers

principal elaborarea unui plan individualizat de protecţie a copilului ce vizează reintegrarea în

familie precum şi plasarea în familia extinsă sau substitutivă din România. În cazul în care

finalitatea planului individualizat de protecţie o constituie adopţia internă instanţa

judecătorească ce va încuviinţa adopţia internaţională va face acest demers numai după

analizarea rapoartelor Direcţiei de la domiciliul copilului din care va rezulta ca nu există

solicitări de adopţie din partea rudelor minorului până la gradul IV cu domiciliul în România.

În conformitate cu Legea nr. 273/2004 persoana sau familia cu domiciliul pe teritoriul

altui stat pentru a putea adopta un copil român va formula, în acest sens, o cerere adresată

organelor competente din statul de primire ce va fi transmisă de acestea Oficiului Român

pentru Adopţii.

Actul normativ în vigoare face precizarea însă, potrivit art. 43, că pentru statele

semnatare ale Convenţiei de la Haga, Oficiul Român pentru Adopţii va colabora cu „autorităţii

centrale competente din statul respectiv” sau cu organizaţiile sale acreditate iar pentru statele

care nu sunt părţi ale Convenţiei dar cu care România are încheiate acorduri de colaborare,

oficiul va colabora cu „autorităţile desemnate cu atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale

sau prin intermediul organizaţiilor acreditate în acest sens în statul de primire”. În ambele

126 A se vedea OUG nr. 1/05.02.2004 privind suspendarea procedurilor adopţiei internaţionale .

62

Page 61: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

cazuri, organizaţiile acreditate trebuie să fie autorizate de către Oficiu în conformitate cu

Hotărârea nr. 1441 din 02.09.2004127 ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005.

În Hotărârea de Guvern menţionată sunt prevăzute condiţiile128 dar şi procedura129 de

autorizare a organizaţiilor private străine.

Conform art. 44 din Legea nr. 273/2004 după primirea cererii, Oficiul o va lua în

evidenţă numai în baza atestatului emis de către organele competente din statul de primitor prin

care se certifică următoarele:

„a) adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru adopţie şi

este apt să adopte în conformitate cu legislaţia aplicabilă în statul primitor;

b) adoptatorul sau familia adoptatoare a beneficiat de consilierea necesară în vederea adopţiei

în statul primitor;

c) este asigurată urmărirea evoluţiei copilului după adopţie pe o perioadă de cel puţin doi ani;

d) sunt asigurate servicii post-adopţie pentru copil şi familie în statul primitor.”

Cererea de adopţie transmisă Oficiului trebuie însoţită, conform art. 45 din Legea nr.

273/2004, pe lângă atestatul menţionat şi de o serie de acte prezentate în original şi însoţite de

traducerea legalizată în limba română, prevăzute expres de lege, cum ar fi:

a) un raport întocmit de autorităţile competente din statul primitor, cuprinzând informaţii cu

privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea şi aptitudinea lor de a

adopta, situaţia lor personală, familială, materială şi medicală, mediul social, motivele care îi

determină să adopte un copil din România, precum şi cu privire la copiii pe care ar putea să-i

primească spre adopţie; concluziile raportului vor fi susţinute prin documentele eliberate de

autorităţile competente din statul primitor;

b) certificatele de naştere şi căsătorie şi actele de identitate ale persoanelor care doresc să

adopte, în copie legalizată şi însoţite de traducerea lor legalizată în limba română;

c) cazierele judiciare ale persoanelor care doresc să adopte;

d) raport medical întocmit separat pentru fiecare adoptator;127 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 24 septembrie 2004128

Conform art. 3 din Hotărârea nr. 1441/2004 : „Organizaţiile private străine cu sediul social pe teritoriul altui stat, care pot fi autorizate să colaboreze cu Oficiul în domeniul adopţiei internaţionale, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie persoane juridice legal constituite în statele de origine;  b) să aibă sediul social pe teritoriul unui stat care a ratificat Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată prin Legea nr. 84/1994, sau ale cărui autorităţi competente au încheiat acorduri de colaborare cu Oficiul;  c) să fie acreditate de autorităţile competente ale statului în care se află sediul lor social pentru a desfăşura activităţi în domeniul adopţiei internaţionale; d) să urmărească scopuri nelucrative, în condiţiile şi în limitele stabilite de autorităţile competente ale statului unde se află sediul lor social; e) să fie conduse şi administrate de către persoane calificate, sub aspectul integrităţii lor morale, pregătirii profesionale sau experienţei, pentru a acţiona în domeniul adopţiei internaţionale; f) să se afle sub supravegherea autorităţilor competente ale statului unde se află sediul lor social, în ceea ce priveşte alcătuirea, funcţionarea şi situaţia lor financiară. ”129

Conform art. 6 şi 7 din Hotărârea nr. 1441/2004: „ Art. 6. - (1) În urma analizării cererii prezentate, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre şi cele impuse de normele Convenţiei asupra protecţiei copilului şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, şi/sau ale acordurilor de colaborare bilaterale în domeniul adopţiei, Oficiul va autoriza organizaţia privată străină solicitantă pentru o perioadă de un an. (2) Cererea va fi soluţionată de către Oficiu în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia, termen ce se poate prelungi dacă se impune completarea documentaţiei cu cel mult 30 de zile.  (3) Ordinul secretarului de stat al Oficiului, prin care cererea a fost soluţionată, poate fi atacat în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare. Art. 7. - Autorizaţia va putea fi reînnoită anual, în urma prezentării documentelor prevăzute la art. 4 şi a analizării raportului de activitate al organizaţiei private străine solicitante, pe perioada anului precedent, raport ce va fi prezentat Oficiului cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care a fost eliberată autorizaţia. ”

63

Page 62: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

e) actul din care să rezulte că există garanţia că adoptatul are posibilitatea să intre şi să

locuiască permanent în statul primitor.

După verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru luarea cererii în

evidenţă, Oficiul notifică organelor colaboratoare din statul primitor acordul privind

continuarea procedurilor adopţiei internaţionale solicitând totodată încuviinţarea acestora

privind continuarea procedurilor de adopţie.

Conform art. 1 din Hotărârea nr. 1436/2004130 privind defalcarea pe categorii de

cheltuieli a taxei unice şi fixe aferente serviciilor efectuate de Oficiul Român pentru Adopţii în

îndeplinirea procedurii de adopţie internaţională pe teritoriul României odată cu depunerea

cererii de adopţie internaţională, bunicul, respectiv bunicii adoptatori „vor achita o taxă unică

şi fixă reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate”131 de efectuarea de către Oficiu a

tuturor demersurilor necesare îndeplinirii procedurii de adopţie internaţională pe teritoriul

României.

Potrivit art. 36 alin. 4 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 273/2004 în

vederea încuviinţării continuării procesului de adopţie de către autorităţile străine competente,

Oficiul transmite un raport, însoţit de traducerea în limba statului de primire, ce cuprinde

informaţii despre copil referitoare la identitatea şi statutul său de copil adoptabil, precum şi

cele referitoare la îndeplinirea condiţiei exprimării consimţământului de către persoanele

prevăzute expres de către lege.

În vederea întocmirii de către Oficiu a unui raport ce va fi înanintat instanţei

judecătoreşti odată cu cererea de încuviinţare a adopţiei internaţionale acesta va solicita,

conform art. 38 din Normă, organelor competente din statele de primire o serie de informaţii ce

vizează:

“ a) normele juridice care guvernează efectele adopţiei, în general, în statul respectiv;

  b) dacă legea străină admite adopţia care produce efectele unei filiaţii fireşti şi adopţia

internaţională;

c) condiţiile încetării adopţiei prin desfacere sau ca urmare a declarării nulităţii acesteia şi

măsurile de protecţie a copilului care pot fi dispuse în acest caz; drepturile şi îndatoririle

părinteşti şi sancţiunea neîndeplinirii acestora;

130 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 23 septembrie 2004.131

Conform art. 2 din Hotărârea nr. 1436/2004 : „(1) Cheltuielile ocazionate de efectuarea de către Oficiul Român pentru Adopţii a tuturor serviciilor aferente îndeplinirii procedurii de adopţie internaţională pe teritoriul României au în vedere următoarele costuri: a) costurile notificărilor autorităţilor centrale şi organismelor private străine, ambasadelor, consulatelor, altor instituţii şi autorităţi publice române şi străine, persoanelor fizice sau juridice române şi străine privind fiecare fază şi informaţie referitoare la procedura de adopţie internaţională;  b) costurile privitoare la eliberarea şi circuitul documentelor privind copilul adoptabil: certificat de naştere, certificat medical, dovada adaptabilităţii, raport psiho-medico-social, alte acte emise de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în cursul procedurii de adopţie internaţională; c) costurile taxelor şi onorariilor plătite pentru traducerea autorizată şi legalizarea documentelor prevăzute la lit. a) şi b), precum şi taxele poştale privind corespondenţa cu autorităţile centrale şi organismele private străine, cu ambasade, consulate, alte instituţii şi autorităţi publice române şi străine, persoane fizice sau juridice române şi străine. (2) Taxa unică şi fixă se stabileşte pe baza costurilor maxime prevăzute la alin. (1), prin ordin al conducătorului Oficiului Român pentru Adopţii. ”

64

Page 63: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

d) existenţa serviciilor postadopţie, în special modalităţile în care se asigură consilierea

părinţilor adoptivi;

  e) modalităţile de supraveghere a evoluţiei copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii săi

adoptivi, precum şi măsurile de protecţie care se pot dispune în cazul în care se constată

neadaptarea copilului cu familia adoptatoare;

f) modul în care adoptatul şi adoptatorii intră în evidenţa autorităţilor sau a organismelor cu

atribuţii în materia evaluării adopţiei;

g) dacă adoptatul poate primi încuviinţarea de intrare şi de a locui permanent în statul

primitor;

  h) legislaţia în materia adopţiei şi alte informaţii generale cu privire la protecţia copilului;

i) recunoaşterea adopţiei în statul primitor;

  j) condiţiile în care copilul adoptat dobândeşte cetăţenia străină.”

Toate aceste demersuri reglementate de legislaţia românească sunt o garanţie pe care

statul român o ia în cazul adopţiei internaţionale pentru ca această măsură de protecţie a

minorului să fie luată în conformitate cu principiul apărării interesului superior al copilului.

1.2 Procedura administrativă ulterioară încuviinţării adopţiei internaţionale

În cazul adopţiei internaţionale procedura administrativă ulterioară încuviinţării

adopţiei vizează, pe de o parte, eliberarea în termen de 3 zile de la pronunţarea hotărârii

judecătoreşti definitive şi irevocabile de încuviinţate a adopţiei, conform art. 47 din Lege, a

unui certificat „care atestă că adopţia este conformă cu normele Convenţiei de a Haga” iar, pe

de altă parte, vizează procedura de monitorizare post adopţie reglementată şi în cazul adopţiei

naţionale. Diferenţa privind monitorizarea postadopţie în acest caz, faţă de adopţia naţională,

constă în faptul că, potrivit art. 49 din Lege, Oficiul Român pentru Adopţie solicită autorităţilor

centrale competente sau organizaţiilor acreditate sau autorizate din statul de domiciliu al

părinţilor adoptivi efectuarea procedurilor de monitorizare postadopţie a căror concluzie sunt

transmise Oficiului ce va întocmi rapoarte trimestriale. Ca şi în cazul adopţiei interne perioada

de monitorizare postadopţie este tot de cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei

internaţionale.

În cazul în care, ulterior adopţiei internaţionale, persoana sau familia adoptatoare îşi

stabileşte domiciliul în România monitorizarea postadopţie va reveni în sarcina Direcţiei în a

cărei rază teritorială îşi are adoptatul domiciliul .

Aşa cum precizam, una dintre procedurile ulterioare încuviinţării adopţiei internaţionale

dar şi anterioare monitorizării postadopţie internaţională o constituie eliberarea unui certificat

ce atestă conformitatea încheierii adopţiei internaţionale cu normele reglementate de Convenţia

65

Page 64: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

de la Haga. Acest certificat eliberat în maxim 3 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a

hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei internaţionale este un înscris autentic, eliberat

de către Oficiul Român pentru Adopţii la cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare.

Conform art. 47 din Normă „Certificatul specifică faptul că adopţia s-a realizat în conformitate

cu dispoziţiile Convenţiei de la Haga, precizează de către cine şi când au fost date acceptările

prevăzute de art. 17 lit. c) din Convenţia de la Haga, precum şi că adopţia are ca efect ruperea

legăturilor de filiaţie şi rudenie existente între copil şi părinţii săi fireşti, respectiv rudele sale

fireşti, fiind o adopţie cu efecte depline.”

În conformitate cu art. 49 din Normă se precizează că Certificatul de conformitate se

eliberează şi în cazul în care adoptatorul îşi are domiciliul în state care nu sunt părţi ale

Convenţiei de la Haga.

Conform procedurii eliberării certificatului, prevăzută de către Normă, în art. 50 se

precizează că:

„(1) Este interzis să se facă ştersături, răzuiri, prescurtări şi adăugări ori alte modificări

în actul sau în certificatul care atestă conformitatea adopţiei internaţionale cu dispoziţiile

Convenţiei de la Haga.

    (2) Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actului ori a certificatului şi a

menţiunilor înscrise pe acestea se fac numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi

irevocabile. ”

Eliberarea acestui certificat de conformitate se va înscrie potrivit art. 42, alin. 2 şi a

art. 51 alin. 3 din Normă şi în Registrul Naţional pentru Adopţii. Potrivit art. 46 din Normă, la

eliberarea certificatul, funcţionarul din cadrul Oficiului Român pentru Adopţii, cu atribuţii în

acest sens, verifică conformitatea datelor cuprinse în dispozitivul hotărârii judecătoreşti

irevocabile de încuviinţare a adopţiei internaţionale cu datele conţinute în evidenţa Oficiului

Român pentru Adopţii cu privire la copilul adoptat precum şi la persoana sau familia

adoptatoare.

2. Procedura judiciară a adopţiei internaţionale

Legea nr. 273/2004 în art. 61 face clar precizarea că instanţele competente cu judecarea

cauzelor privind adopţia internaţională sunt cele româneşti, în condiţiile în care cel puţin una

dintre părţi are domiciliul în România mai exact cel adoptat are domiciliul în România şi este

cetăţean român sau este străin fără cetăţenie.

Potrivit Legii nr. 11/1990 în cazul în care adoptatorul era cetăţean străin sau cetăţean

român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate competenţa privin judecarea cererilor de

adopţie revenea tribunalului în a cărui rază teritorială se afla domiciliul adoptatului cu cetăţenie

66

Page 65: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

română. Dacă se adopta un copil cetăţean român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate,

competenţa revenea Tribunalului municipiului Bucureşti.

Potrivit reglementărilor legale în vigoare competenţa teritorială este în raport de

domiciliul adoptatului afară de cazul în care nu se poate stabili instanţa competentă după acest

criteriu, situaţie în care, potrivit art. 61 alin. 3, va fi competent Tribunalul municipiului

Bucureşti.

În cazul adopţiei internaţionale, în baza hotărârii judecătoreşti irevocabile, în termen de

3 zile de la data comunicării Oficiului, acesta va elibera un certificat de conformitate prin care

se atestă faptul că au fost respectate normele Convenţiei de la Haga. În baza acestui certificat

dar şi a hotărârii judecătoreşti irevocabile de adopţie adoptatul împreună cu adoptatorul sau

familia adoptatoare se va putea deplasa în statul de domiciliu al acestora.

Capitolul al IV - lea – Efectele adopţiei naţionale şi

internaţionale

Totalitatea consecinţelor juridice care decurg din adopţie, prin care se creează, pentru

adoptat, drepturile şi îndatoririle patrimoniale şi nepatrimoniale ce le înlocuiesc pe acelea

dobândite în temeiul rudeniei fireşti, constituie ceea ce se numeşte, în mod obişnuit, efectele

adopţiei.

Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 273/2004, adopţia îşi produce efectele de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care a fost încuviinţată. Această dată poate

fi diferită potrivit situaţiilor rezultate din art. 377 C. proc. civ., şi anume:

- data expirării termenului de recurs de 15 zile, dacă hotărârea Tribunalului prin care s-a

încuviinţat adopţia nu a fost recurată;

- data pronunţării deciziei Curţii de Apel, prin care fie s-a respins recursul promovat

împotriva sentinţei civile de încuviinţare a adopţiei fie s-a casat hotărârea Tribunalului

şi s-a admis cererea de încuviinţare a adopţiei132.

132 G. Lupşan, op. cit., p. 234

67

Page 66: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Hotărârea de încuviinţare a adopţiei este, de fapt, o hotărâre de stare civilă cu caracter

constitutiv, producând întotdeauna efecte numai pentru viitor.

În ce privesc efectele produse de încuviinţarea adopţiei acestea pot fi grupate în

personale (filiaţia şi rudenia civilă, numele de familie şi domiciliul adoptatului, livretul de

familie, impedimente la căsătorie, cetăţenia adoptatului) şi patrimoniale (drepturile şi

îndatoririle părinteşti, obligaţia legală de întreţinere, calitatea de moştenitor, revocarea

donaţiei, indemnizaţia pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav, concediul

parental, impozitul pe venit, alocaţia de stat).

Secţiunea 1 - Efectele personale

1.1 Filiaţia şi rudenia firească

Potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 273/2004 prin adopţie se stabileşte filiaţia între cel

are adoptă şi copil, pe de o parte, iar, pe de altă parte, se stabileşte rudenia dintre copil şi rudele

adoptatorului. Rezultă, prin urmare, că adopţia nu poate fi decât cu efecte depline, ceea ce

înseamnă că se poate vorbi de o asimilare a filiaţiei şi rudeniei din adopţie, cu filiaţia şi rudenia

firească. Există, însă, unele cazuri, indicate de doctrină133 şi de jurisprudenţă în care intenţia

legiuitorului de a asimila rudenia civilă cu rudenia firească este limitată de anumite prevederi

legale, şi anume:

a) recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei după decesul acestuia, de către tatăl său, se

poate face dacă a lăsat descendenţi fireşti (art. 57 alin.1 C. fam), nu şi descendenţi din

adopţie;

b) soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ are obligaţia de a continua să

acorde întreţinere cât timp copilul este minor şi numai în condiţiile în care părinţii

fireşti, nu din adopţie, au murit, sunt dispăruţi, ori sunt în nevoie (art. 87 alin. 1 C.

fam);

c) o persoană care a luat un copil spre creştere şi educare, fără îndeplinirea formelor legale

pentru adopţie, are obligaţia să-l întreţină pe perioada minorităţii copilului numai dacă

părinţii săi fireşti, deci nu şi cei adoptivi, au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie

(art.88 alin.1 C. fam);

d) o donaţie, potrivit art. 836 C. civ., nu se revocă dacă, ulterior acesteia, donatorul a

adoptat un copil, pentru că această categorie de copii nu se include în enumerarea

limitativă a textului din C. civ. unde se precizează cazul revocabilităţii donaţiei dacă

133 I.P.Filipescu , op. cit., p.51; Andrei I. Filipescu, I.P.Filipescu , op. cit., p. 406; Al. Bacaci , ş.a., op. cit., p. 212.

68

Page 67: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

ulterior donatorul a dat naştere unui copil din căsătorie sau din afara căsătoriei, fie chiar

şi postum134.

Potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 273/2004, la data rămânerii irevocabile a hotărârii

de încuviinţare a adopţiei, filiaţia dintre copil şi părinţii săi naturali încetează135 luând naştere,

astfel, raporturile de rudenie civilă stabilite între copil şi adoptator. Referitor la acest din urmă

aspect se impun a fi făcute unele precizări cu privire la clasificarea raporturilor de filiaţie şi de

rudenie ce se stabilesc în baza hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei astfel:

a) între adoptat, pe de o parte, şi adoptatori şi rudele acestora, pe de altă parte, se

stabilesc raporturile de filiaţie, respectiv de rudenie, deoarece adoptatul este considerat ca un

copil firesc al adoptatorilor. Prin urmare, rudenia civilă este asimilată cu rudenia firească,

descendenţii adoptatului devenind rude cu adoptatorii şi cu rudele acestora;

b) între adoptat, pe de o parte, şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora pe de altă parte.

Rudenia firească, bazată pe legătura de sânge încetează ca efect al încuviinţării adopţiei

c) între adoptat şi soţul părintelui firesc. În acest caz, suntem în prezenţa ambelor forme

de filiaţie şi de rudenie, atât cea firească, cât şi cea civilă. Astfel, adoptatul şi descendenţii lui

continuă să se afle în raporturile de rudenie firească cu rudele părintelui natural. În mod

practic, se poate preciza că legăturile de rudenie firească încetează, în acest caz, numai faţă de

un singur părinte şi rudele acestuia şi anume faţă de părintele care nu este soţul adoptatorului.

În acest caz adoptatul şi descendenţii păstrează legăturile de filiaţie şi de rudenie firească cu

părintele său, soţul adoptatorului iar prin adopţia de către soţ a copilului firesc al celuilalt soţ

iau naştere raporturile de filiaţie şi de rudenie civilă stabilite între adoptat şi descendenţii lui,

pe de o parte, şi adoptator (soţul părintelui firesc) şi rudele acestuia, pe de altă parte.

d) soţul adoptă copilul adoptat al celuilalt soţ (adopţie succesivă). Raporturile de

rudenie civilă se vor crea între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi soţul adoptator şi

rudele sale, pe de altă parte, menţinându-se raporturile de rudenie civilă create în urma primei

adopţii.

În concluzie, putem spune că adopţia produce un efect constitutiv de rudenie civilă şi

un efect extinctiv cu privire la rudenia firească. Excepţiile de la această regulă privesc cazurile

în care efectul extinctiv este parţial, numai în raport cu unul dintre părinţii fireşti ai adoptatului

(un soţ adoptă copilul firesc al celuilalt soţ) sau efectul extinctiv lipseşte (un soţ adoptă copilul

adoptat al celuilalt soţ)136. Singurul efect al rudeniei fireşti care se menţine, în cazul adopţiei,

este acela că ea constituie un impediment la căsătorie, potrivit art. 50 alin. 4.

134 Trib. Jud. Vâlcea, dec. civ., nr. 1384/1981, în „R.R.D.” nr. 11/1982, p. 62.135 Curtea de Apel Craiova, secţ. civ., dec nr. 593/1 ian. 1998, în www.Legis.ro136 M. Avram, op.cit., p.220

69

Page 68: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

1.2 Numele de familie al adoptatului

Potrivit art. 53 alin. 1din Legea nr. 273/2004, adoptatul dobândeşte prin adopţie numele

de familie al adoptatorului137. Dacă adopţia este făcută de către doi soţi se pot ivi următoarele

situaţii:

a) soţii au nume comun. Adoptatul dobândeşte numele comun al acestora138.

b) soţii nu au nume comun. Adoptatorii vor stabili numele pe care adoptatul urmează să-l

poarte: numele unuia dintre adoptatori sau numele lor reunite. Acest nume va fi declarat

la încuviinţarea adopţiei. Dacă adoptatorii nu se învoiesc asupra numelui adoptatului,

instanţa este cea care decide. În toate cazurile, hotărârea judecătorească de încuviinţare

a adopţiei trebuie să arate numele de familie pe care adoptatul urmează să-l poarte.

În cazul în care, după încuviinţarea adopţiei, adoptatorul sau adoptatorii îşi schimbă

numele de familie, situaţia numelui copilului adoptat este aceeaşi cu a copilului în familia

naturală139.

Dacă după încuviinţarea adopţiei numai unul dintre soţii adoptatori îşi schimbă numele

de familie, soţii se înţeleg cu privire la numele de familie al minorului care urmează a fi purtat.

În această situaţie, se va face cerere de schimbare a numelui minorului pe cale

administrativă140. În caz de neînţelegere a soţilor în această privinţă, decide autoritatea tutelară.

În literatura şi în practica judiciară s-a pus problema numelui da familie pe care-l va

purta adoptatul major căsătorit. Opinia majoritară141 este aceea că situaţia va fi analizată în

funcţie de numele adoptatului căsătorit pe care acesta l-a dobândit prin căsătorie. Mai exact, se

are în vedere, pe de o parte, situaţia în care adoptatul căsătorit şi-a păstrat, prin căsătorie,

numele avut anterior, iar, pe de altă parte, dacă prin căsătorie are un nume comun cu celălalt

soţ. În ce priveşte primul caz, cel în care soţul adoptat şi-a păstrat numele de familie avut

anterior, soluţia este simplă: nedobândind prin căsătorie un nume comun, adopţia în timpul

căsătoriei a unuia dintre soţi produce modificarea numelui de familie al adoptatului, conform

art. 53 alin.1 din Legea nr. 273/2004.

În ce priveşte cel de-al doilea caz, în care adoptatul dobândeşte prin căsătorie nume

comun cu celălalt soţ, potrivit art. 28 C. fam., soţii sunt obligaţi să poarte în timpul căsătoriei

numele comun declarat la încheierea căsătoriei. Prin urmare, în acest caz, încuviinţarea

adopţiei nu produce nici un efect asupra numelui adoptatului căsătorit. Dacă celălalt soţ

137 CSJ, secţ. civ., dec. nr. 2037 din 25 sept. 1991, în www. Kappa. ro/Superlex-arhivă jurisprudenţă138La fel se procedează şi în cazul în care un soţ adoptă copilul celuilalt soţ (ambii soţi având nume comun). 139Adoptatul minor va dobândi numele de familie schimbat al adoptatorului sau adoptatorilor, dacă aceştia se înţeleg şi au făcut cerere de

schimbare a numelui şi al minorului pe cale administrativă, cererea trebuind a fi semnată de copilul care a împlinit 14 ani. Dacă adoptatorii nu se înţeleg va decide autoritatea tutelară. Această cerere de schimbare a numelui minorului poate fi introdusă odată cu cea a adoptatorilor sau, pentru motive temeinice, şi separat.140 I.P.Filipescu , op. cit., p.57; Andrei I. Filipescu, I.P.Filipescu , op. cit., p. 411.141 Ibidem; Al. Bacaci , ş.a., op. cit., p. 215; C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.59; G. Lupşan, op. cit., p. 235.

70

Page 69: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

consimte142, soţul adoptat poate dobândi numele adoptatorului numai dacă solicită acest lucru

expres instanţei (art. 53 alin. 4).

În cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ, soţul adoptat care a purtat numele comun luat

cu ocazia încheierii căsătoriei va reveni la numele adoptatorului şi nu la numele avut înainte de

căsătorie deoarece trebuie să dispară toate urmele rudeniei fireşti. În conformitate cu art. 40

alin.1 şi 2 din C. fam., fostul soţ adoptat poate, însă, ca după divorţ să poarte în continuare

numele comun din timpul căsătoriei, deci nu numele adoptatorului.

În cazul decesului celuilalt soţ, soţul supravieţuitor adoptat, va purta numele din timpul

căsătoriei şi nu numele adoptatorului.

În ce priveşte prenumele adoptatului143, acesta poate fi modificat prin hotărârea de

încuviinţare a adopţiei pentru motive temeinice , la cererea adoptatorilor şi cu consimţământul

copilului care a împlinit 10 ani (art. 53 alin.3)144.

1.3 Domiciliul şi locuinţa

Întrucât prevederile legale privitoare la adopţie nu reglementează, în mod expres,

problemele legate de domiciliul şi locuinţa copilului adoptat, se vor aplica regulile de drept

comun prevăzute în art. 100 şi 102 C. fam. şi cele ale art. 14 din Decretul nr. 31/1954. Ca

urmare, adoptatul major va avea domiciliul acolo unde el îşi are locuinţa statornică şi

principală. În schimb, adoptatul minor va avea domiciliul legal la adoptator145. Dacă soţii

adoptatori au domicilii separate ei vor hotărî de comun acord la care dintre ei va avea

domiciliul adoptatul. Dacă soţii nu se înţeleg va decide instanţa sesizată cu o acţiune în

stabilirea domiciliului minorului care va ţine cont de interesul acestuia.

Dacă numai unul dintre soţii adoptatori îl reprezintă pe adoptat sau îi încuviinţează

actele, adoptatul va avea domiciliul la acel adoptator, în situaţia în care adoptatorii au domicilii

separate.

În cazul divorţului adoptatorilor, instanţa va decide, prin hotărârea de divorţ, cui îi este

încredinţat minorul spre creştere şi educare, conform dispoziţiilor art.42 C. fam, iar, în cazul

decesului, decăderii din drepturile părinteşti, punerii sub interdicţie a unuia dintre adoptatori,

domiciliul copilului este la celălalt părinte adoptator care îl reprezintă sau îi încuviinţează

actele juridice civile (art. 14 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954).

142 Practica judecătorească au statuat că soţii nu au dreptul să revină, prin mijlocirea justiţiei, în timpul căsătoriei, cu privire la numele comun pe care l-au ales, nici printr-o acţiune de rectificare a actului de căsătorie (TS, dec. civ., nr. 159/1960 comentată de C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.59)143I. Imbrescu, A. Vasile, Inadmisibilitatea schimbării prenumelui adoptatului printr-o hotărâre judecătorească de încuviinţare a adopţiei, în „Dreptul”, nr. 6/2000, p. 82-85144 Sub vechea reglementare, întrucât Ordonanţa de Urgenţă nr 25/1997 nu avea o prevedere expresă cu privire la acest aspect, doctrina a conturat ideea că prenumele adotatului nu poate fi schimbat prin hotărâre judecătorească de încuviinţare a adopţiei ci numai pe cale administrativă şi în baza unor motive temeinice. În acest sens, vezi G. Lupşan, op.cit., p. 242145 A se vedea art.14 alin. 1 din Dr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954 şi art. 25 alin. 2 din Legea nr. 105/1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de identitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 30 septembrie1996.

71

Page 70: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

În cazul în care adoptatul este încredinţat sau dat în plasament în condiţiile art. 58, 64 şi

67 din Legea nr. 273/2004 unei persoane fizice sau juridice, domiciliul său va fi la acele

persoane pe toată durata încredinţării sau plasamentului.

În ce priveşte locuinţa adoptatului este, de regulă, la adoptatori. Dacă soţii adoptatori nu

locuiesc împreună, aceştia decid la care dintre ei va locui copilul, iar în caz de neînţelegere

între aceştia instanţa judecătorească este cea care va decide după ascultarea părinţilor şi

minorului, dacă acesta a împlinit 10 ani.

În cazul în care adoptatul minor a împlinit 14 ani, autoritatea tutelară, la cererea

acestuia, poate încuviinţa să aibă o altă locuinţă pe care o cere desăvârşirea învăţăturii decât

cea a adoptatorilor dacă aceasta este cerută de desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii sale

profesionale (art. 105 C. fam.).

1.4 Livretul de familie

Potrivit art. 2 alin. 2 din Hotărârea de Guvern nr. 495/1997 dacă familia adoptivă s-a

constituit anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, la cererea scrisă a reprezentantului

familiei, pe baza datelor din certificatul de căsătorie, a actelor de identitate ale soţilor, a

certificatelor de naştere ale copiilor ori a documentelor care atestă modificarea relaţiilor de

autoritate parentală, încredinţarea sau plasamentul familial al copiilor şi, după caz, adopţia

copiilor, serviciul de stare civilă al consiliului local, în a cărui rază teritorială domiciliază

solicitantul, va elibera un livret de familie.

Dacă familia adoptivă deţine un livret de familie, unul dintre părinţii adoptatori are

obligaţia, potrivit art.8 alin.2 din Hotărârea de Guvern nr. 495/1997, să solicite serviciului de

stare civilă, în a cărui rază teritorială domiciliază, să completeze livretul cu situaţia apărută

ulterior emiterii acestui document cum ar fi de exemplu hotărârea judecătorească de

încuviinţare a adopţiei.

1.5 Actul de naştere

În condiţiile legii, serviciul de stare civilă competent va întocmi un nou act de naştere 146

în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii fireşti ai adoptatului, vechiul act de naştere

păstrându-se cu menţiunea pe marginea acestuia cu privire la întocmirea noului act (art. 53

alin. 5).

1.6 Rudenia civilă

146 C. Popescu, Aspecte practice din activitatea serviciilor de stare civilă, în „Dreptul”, nr. 6/1997, p.80

72

Page 71: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Potrivit art. 50 alin. 4 din Legea nr. 273/2004 adopţia reprezintă un impediment la

căsătorie întrucât este interzisă căsătoria între adoptat şi rudele sale fireşti ceea ce înseamnă că

acest text face trimitere la dispoziţiile art. 6 şi 7 din Codul familiei.

În acest sens, serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, precum şi ofiţerii

de stare civilă vor urmări respectarea acestei prevederi pentru a se preîntâmpina încheierea

unor căsătorii lovite de nulitate absolută.

1.7. Cetăţenia adoptatului

Acest efect nu se regăseşte în cazul adopţiei naţionale, când atât adoptatul cât şi

adoptatorii sunt cetăţeni români, ci numai în situaţia unei adopţii internaţionale. Temeiul legal

al acestui efect este reprezentat de Legea cetăţeniei nr. 21 din 01 martie 1991147, republicată, ce

reglementează două situaţii distincte: dobândirea cetăţeniei prin adopţie (art. 6) şi pierderea

cetăţeniei române prin adopţie (art. 28). Astfel, potrivit art. 6 din Legea 21/1991, minorul,

cetăţean străin sau apatrid, adoptat de către un cetăţean român sau de către doi soţi cetăţeni

români, dobândeşte cetăţenia română.. dacă numai unul dintre adoptatori este cetăţean român

atunci, aceştia vor decide cetăţenia adoptatului. În caz de neînţelegere instanţa care va

încuviinţa adopţia va lua o decizie privind cetăţenia minorului. Dacă adoptatul a împlinit vârsta

de 14 ani este necesar şi consimţământul acestuia.

Potrivit art. 22 din Legea cetăţeniei, minorul cetăţean român, adoptat de un cetăţean

străin sau de către o familie de cetăţenie străină pierde cetăţenia română dacă adoptatorul sau

adoptatorii solicită expres acest lucru cu condiţia ca adoptatul să dobândească cetăţenia

adoptatorilor potrivit reglementărilor din legea străină în materie. Minorului care a împlinit 14

ani i se solicită consimţământul.

Data pierderii cetăţeniei române în aceste condiţii este data dobândirii de către minor a

cetăţeniei adoptatorului.

Schimbarea sau dobândirea cetăţeniei române de către adoptator sau adoptatori produce

aceleaşi efecte asupra cetăţeniei adoptatului ca şi în cazul părinţilor fireşti.

Secţiunea 2 - Efectele patrimoniale

2.1 Drepturile şi îndatoririle părinteşti

Ansamblul drepturilor şi îndatoririlor pe care legea le acordă părinţilor, în scopul

creşterii, educării, îngrijirii şi pregătirii copilului, în conformitate cu interesele sale, ale familiei

147 Legea nr 21 din 01 martie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 44 din 06 martie 1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 06 martie 2000, modificată şi completată prin Legea nr. 192 din 10 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial nr.611 din 14 decembrie 1999, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43 din 29 mai 2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 399 din 09 iunie 2003.

73

Page 72: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

şi societăţii, constituie ceea ce numim ocrotirea părintească. Aceasta este exercitată în baza art.

97 alin. 1 C. fam. de ambii părinţi ai minorului indiferent dacă acesta este din căsătorie, din

afara căsătoriei sau din adopţie. Dispoziţiile Codului familiei coroborate cu cele ale Legea nr.

273/2004 conduc la concluzia că, în cazul adopţiei unui minor, părinţii fireşti ai acestuia pierd

prin adopţie drepturile şi obligaţiile lor în legătură cu copilul148 acest fapt rezultând şi din

interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 59 alin. 2 care arată că, la desfacerea adopţiei

aceştia redobândesc drepturile şi obligaţiile părinteşti numai dacă instanţa nu decide o altă

măsură de protecţie a copilului, în condiţiile legii.

Ca regulă aşadar, urmare a adopţiei, exercitarea ocrotirii părinteşti de către adoptator

exclude exercitarea ei de către părinţii fireşti149. Excepţie face cazul în care, potrivit art. 20 lit.

b, adoptatorul este soţul părintelui firesc al adoptatului. În acest caz, potrivit art. 51 alin.2,

ocrotirea părintească va fi exercitată împreună cu părintele firesc şi de către adoptator.

Legăturile de rudenie firească se păstrează faţă de părintele firesc, soţul adoptatorului,

încetând, însă, faţă de celălalt părinte firesc şi rudele acestuia.

Întrucât adoptatul este asimilat copilului din căsătorie ocrotirea părintească va fi

exercitată de către adoptator aşa cum se precizează, în mod expres, în art. 51, alin.1. Astfel,

dacă adoptatorul nu-şi exercită drepturile şi obligaţiile ce-i revin punând în pericol dezvoltarea

fizică şi psihică a copilului adoptat, întocmai ca şi părintele firesc, el poate fi decăzut din

drepturile părinteşti (art. 109 C. fam.). Această decădere a adoptatorului sau adoptatorilor din

drepturile părinteşti nu echivalează şi nu duce automat la desfacerea adopţiei, această sancţiune

putând fi aplicată numai de instanţa judecătorească în condiţiile art. 112 C. fam. Dacă se

constată, însă, că datorită neglijenţei adoptatorilor decăzuţi din drepturile părinteşti, adopţia nu

mai are ca scop protejarea interesului superior al adoptatului, se poate cere desfacerea acesteia.

În cazul decăderii doar a unuia dintre soţii adoptatori, celălalt soţ va exercita singur

drepturile părinteşti. Când sancţiunea îi vizează pe ambii adoptatori, instanţa ce pronunţă

decăderea poate să redea părinţilor fireşti exerciţiul drepturilor părinteşti sau să ia o altă măsură

de protecţie a copilului150, lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părintească aşa cum prevede

art. 55 al Legii nr. 272/2004 şi cum a fost stabilit în planul individualizat de protecţie151.

148Curtea de Apel Craiova, secţ. civ., dec. nr. 539 din 1 ianuarie 1998, în www. Legis.ro/jurisprudenţă.149Acest efect al adopţiei este în conformitatea cu convenţiile internaţionale în materia adopţiei la care România este parte. Astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 15 din 25 martie 1993 pentru aderarea României la Convenţia europeană în materia adopţiei de copii prevede: „Adopţia conferă adoptatorului, cu privire la copilul adoptat, drepturile şi îndatoririle de orice natură care sunt cele ale unui tată sau ale unei mame cu privire la copilul său legitim. Adopţia conferă adoptatului faţă de adoptator, drepturile şi îndatoririle de orice natură ale unui copil legitim faţă de tatăl sau de mama sa.”150 Al. Bacaci, ş.a., op. cit, p. 214; G. Lupşan, op.cit., p. 241151A se vedea pentru măsurile de protecţie a copilului aflat în dificultate art. 55 din Legea nr. 272/2004 iar pentru cazurile în care instanţa poate dispune decăderea din drepturile părinteşti, art. 109 C. fam. şi art. 56 din Legea nr. 272/2004.

74

Page 73: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

În cazul în care soţii adoptatori divorţează se vor aplica, în privinţa relaţiilor dintre ei şi

minorul adoptat, prin asemănare, prevederile legale cu privire la desfacerea căsătoriei pentru

cazul când există copii minori ( art. 42 - 44 C. fam. ).

Prin urmare copilul adoptat, ca şi cel firesc poate fi încredinţat unei persoane, familii,

serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau unui organism privat autorizat.

Această măsură poate fi dispusă152:

a) de instanţa judecătorească în cazul decăderii ambilor adoptatori din drepturile părinteşti

(art.109 C. fam.) şi în cazul divorţului adoptatorilor(art. 42 - 43 C. fam.);

b) de Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (art. 61 alin. 1, art. 65 din

Legea nr. 273/2004).

Trebuie precizat, însă, că toate aceste prevederi privind exercitarea drepturilor şi

obligaţiilor părinteşti de către adoptatori sunt aplicabile numai în cazul adoptatului minor nu şi

în cazul aceluia care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu.

4.2 Obligaţia legală de întreţinere

Conform prevederilor Codului familiei, obligaţia de întreţinere ia naştere ca efect al

căsătoriei, rudeniei, adopţiei, precum şi al încredinţării copilului spre creştere şi educare.

Întrucât art. 86 şi 89 din Codul familiei nu fac nici o distincţie între rudenia firească şi

cea civilă rezultă că între persoanele determinate de lege ca fiind rude urmare a adopţiei, există

şi această obligaţie reciprocă de întreţinere. În acest sens, trebuie precizat că are drept la

întreţinere, potrivit Codului familiei, numai acela care se află în nevoie, neavând putinţa unui

câştig din muncă din cauza incapacităţii de a munci, acela care nu are nici un fel de venituri ori

cele realizate sunt insuficiente pentru asigurarea existenţei, precum şi descendentul, cât timp

este minor, indiferent de pricina nevoii în care se află. În ce priveşte neputinţa de a munci

trebuie să aibă caracter obiectiv: bătrâneţea, boala, accident, infirmitate, sarcină, etc.

Întreţinerea se datorează în raport de nevoia celui care o cere şi de mijloacele materiale

ale celui care o prestează. În cazul întreţinerii datorată de părinţi sau de cel care adoptă se va

stabili până la o pătrime din câştigul său din muncă, pentru un copil, o treime pentru doi copii

şi jumătate pentru trei sau mai mulţi copii153.

Prin urmare, obligaţia legală de întreţinere există între adoptat şi adoptator exact ca

între copil şi părintele său firesc. În acelaşi timp, însă, încetează obligaţia de întreţinere între

copilul adoptata şi părinţii biologici.

2.3 Calitatea de moştenitor

152 A se vedea: I.P.Filipescu , op. cit., p.55-56; Andrei I. Filipescu, I.P.Filipescu , op. cit., p. 410.153 Pentru amănunte a se vedea: G. Lupşan, op. cit., p. 243-265; Andrei I. Filipescu, I.P.Filipescu , op.cit., p. 443 -567.

75

Page 74: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Potrivit art. 97 C. fam. ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor

minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori adoptaţi.

Prevederile C. fam. coroborate cu Legea nr. 273/2004154 conduc la concluzia că o dată stabilită

filiaţia între adoptator şi adoptat şi rudenia între acesta din urmă şi rudele adoptatorului se

poate vorbi şi de efectele adopţiei în materia dreptului succesoral. Altfel spus, filiaţia şi rudenia

rezultate din adopţie dau dreptul la o vocaţie succesorală reciprocă asemănător rudeniei

fireşti155. Prin urmare, adoptatul, asimilat cu descendentul firesc al adoptatorului156, are dreptul

de a veni în condiţiile Codului civil atât la moştenirea adoptatorului, cât şi la aceea a rudelor

acestuia.

Raportat la acest efect se are în vedere şi enumerarea de la art. 836 C.civ. cu privire la

revocarea de drept a donaţiei. Fiind considerată limitativă, în literatura de specialitate şi în

practica judiciară s-au conturat două soluţii diferite în legătură cu situaţia în care donatorul

neavând copii sau un alt descendent în momentul încheierii contractului de donaţie are, ulterior

un copil din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie. Problema controversată are în

vedere acest din urmă caz şi anume acela în care donatorul adoptă un copil.

Potrivit primei opinii157 întrucât enumerarea de la art. 836 C. civ. este una limitativă şi îl

exclude pe copilul adoptat, încuviinţarea adopţiei nu conduce la revocarea adopţiei. De

asemenea, existenţa unui copil adoptat anterior încheierii donaţiei nu împiedică revocarea

acesteia în cazul naşterii unui copil ulterior încheierii contractului.

Există, însă, şi opinii158 potrivit cărora adopţia ulterioară donaţiei determină revocarea

donaţiei pentru survenienţă de copil argumentele în sprijinirea acestei opinii sunt următoarele:

- copilul adoptat este asimilat copilului din căsătorie;

- la data revocării art. 836 C. civ. principiul asimilării copilului adoptat cu copilul firesc

al adoptatorului nu era, încă, consacrat;

- dacă legea admite revocarea donaţiei pentru recunoaşterea de către donator a unui copil

din afara căsătoriei atunci această regulă ar avea aplicabilitate şi în cazul adopţiei

încuviinţate ulterior donaţiei;

154 În vechea reglementare existau două tipuri de adopţie- cu efecte depline şi cu efecte restrânse. În cazul adopţiei cu efecte restrânse în literatură s-a exprimat opinia potrivit căreia adoptatorii vin la succesiunea adoptatului alături de părinţii fireşti ai acestuia (Al. Bacaci , ş.a., op. cit., p. 216)155 Pentru amănunte a se vedea: Fr. Deak, Moştenirea legală, Ed. „Actami”, Bucureşti, 1996, p. 50156 Legislaţia românească prevede şi unele excepţii. În acest sens, a se vedea supra secţiunea referitoare la efectele adopţiei privind filiaţia şi rudenia.157 Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte civile, Ed. „Actami”, Bucureşti, 1998, p. 136-137. Neasimilarea copilului adoptat cu copiii din filiaţia firească poate fi admisă numai în această materie specială şi nu poate fi admisă şi la alte domenii (cum ar fi de exemplu: materia moştenirii ori prezumţiile de deghizare sau de interpunere de persoane prevăzute de lege chiar în materia donaţiilor). Justificarea constă în faptul că revocarea prin adopţie ar contraveni principiului irevocabilităţii, adopţia depinzând, în principal, de voinţa adoptatorului. 158A se vedea E. Safta-Romano, Contracte civile. Încheiere. Executare. Încetare, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 204.

76

Page 75: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

- întrucât adopţia este încuviinţată de instanţa de judecată în interesul superior al

copilului atunci revocarea donaţiei pentru survenienţa copilului adoptat s-ar putea face

tot în interesul copilului.

2.4 Indemnizaţia de creştere a copilului

Întrucât legea română reglementează adopţia cu efecte depline rezultă că atât copilul cât

şi persoana sau familia adoptatoare au aceleaşi drepturi şi obligaţii în materia asigurărilor şi

protecţiei sociale ca orice cetăţean român. În primul rând se are în vedere indemnizaţia de

creştere a copilului de până la 2 ani şi implicit a concediului de creştere a copilului cât şi a

concediului parental.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158 din 17 noiembrie 2005 privind

concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate 159, beneficiază de un asemenea

concediu, potrivit art.5, şi femeile asigurate care au adoptat sau, opţional, oricare dintre părinţi.

În conformitate cu prevederile acestei legi asiguraţii au următoarele drepturi:

a) indemnizaţia de creştere a copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi, în cazul

copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;

b) indemnizaţia de îngrijire a copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul

copilului cu handicap, până la 18 ani. Durata de acordare a indemnizaţiei este de 14

zile calendaristice pe an, pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul

contractează boli contagioase, este imobilizat în aparat gipsat sau este supus unor

intervenţii chirurgicale, durata concediului în aceste cazuri va fi stabilită de medicul

de familie.

De aceste drepturi beneficiază, la cerere, oricare dintre părinţi dacă solicitantul are

stagiul de cotizare prevăzut de lege, indiferent dacă a adoptat, a fost numit tutore, căruia i s-au

încredinţat copii spre creştere şi educare sau în plasament familial ori dacă sunt copii naturali.

În ceea ce priveşte concediul paternal, deşi legea acordă şi tatălui care a adoptat acest

drept, totuşi sunt unele neconcordanţe care fac prevederile Legii nr. 210/1999160 inaplicabile.

Astfel, din Legea nr. 210/1999 privind concediul paternal rezultă clar faptul că acesta se acordă

în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului, pe o perioadă, de 5 zile lucrătoare cu

posibilitatea de majorare cu încă 10 zile dacă tatăl obţine atestatul de absolvire a cursului de

puericultură.

Deşi Normele metodologice de aplicare a Legii concediului paternal, aprobate prin

Hotărârea de Guvern nr. 244/2000161 prevăd clar că titularul acestui drept este tatăl copilului

nou-născut, indiferent dacă copilul este născut din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptat de

159 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005.160 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 31 decembrie 1999.161 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 11 aprilie 2000.

77

Page 76: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

titularul dreptului, totuşi în practică aceste reglementări nu se pot regăsi. Explicaţia este

următoarea: titularul acestui drept trebuie să solicite acordarea concediului în termen de 8

săptămâni (56 de zile) de la naşterea copilului, însă în cazul copilului nou-născut adoptat acest

termen este nerealist întrucât numai părinţii naturali îşi vor exercita consimţământul la adopţie

abia după trecerea unui termen de 60 de zile de la naşterea copilului. Acest lucru demonstrează

clar că tatăl adoptiv, după parcurgerea tuturor etapelor administrative şi jurisdicţionale

necesare adopţiei, este pus în imposibilitatea exercitării acestui drept.

Prin urmare, pentru ca tatăl adoptiv să poată beneficia efectiv de acest drept, ar fi

necesar ca legiuitorul să prevadă expres că termenul de 8 săptămâni curge de la data hotărârii

judecătoreşti irevocabile prin care s-a încuviinţat adopţia stabilindu-se, însă, şi o vârstă maximă

a copilului adoptat până la care tatăl adoptiv să poată solicita acest drept162.

Plecând de la faptul că întreaga reglementare a procedurii adopţiei are ca fundament

respectarea interesului superior al copilului, Oficiul Român pentru Adopţii propune un Proiect

de lege privind unele măsuri ce vizează facilitarea integrării copilului în cadrul familiei

adoptatoare, instituind o serie de măsuri elaborate pe considerentul că integrarea copilului în

mediul familial şi social este un element hotărâtor al dezvoltării armonioase a personalităţii şi

echilibrului psihic. Pentru facilitarea acestui procesului de integrare a copilului adoptat în noua

familie, Proiectul de act normativ163 prevede acordarea următoarelor drepturi:

- un concediu de acomodare cu durata de 3 luni pentru persoana sau unul dintre soţii

familiei adoptatoare în cazul adoptării unui copil care a împlinit vârsta de 2 ani, iar

pentru cei care au împlinit vârsta de 5 ani concediul fiind de 6 luni (art. 3 alin 1 din

Proiect);

- o indemnizaţie lunară în cuantum de 800 lei pentru persoana sau unul dintre soţii

familiei adoptatoare acordată pe durata concediului de acomodare dacă fac dovada

calităţii de salariat în ultimele 12 luni;

- o alocaţie de instalare în cuantum de 200 lei, acordată o singură dată, persoanei sau

unuia dintre soţii familiei adoptatoare pentru copilul de până la 5 ani, începând cu

această vârstă dar şi pentru copiii încadraţi în grad de handicap sau cei infectaţi

HIV/bolnavi SIDA, indiferent de vârsta lor cuantumul majorându-se cu 100%;

- dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă , cu menţinerea veniturilor

salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului dacă persoana sau unul

dintre soţii familiei adoptatoare, nu solicită acordarea concediului de acomodare ;

- dreptul la suplimentarea cu 5 zile lucrătoare a duratei concediului legal de odihnă

cuvenit pentru anul în care a fost pusă în executare hotărârea de încredinţare în vederea

162 M. Avram, op.cit., p. 227-229.163 În vederea consultării Proiectului iniţiat de către ORA, a se vedea www.adoptiiromania.ro .

78

Page 77: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

adopţiei acordat soţul persoanei adoptatoare care beneficiază de concediu de acomodare

sau de program de lucru redus;

- dispensă pentru efectuarea evaluărilor medicale pentru fiecare copil adoptat, fără

diminuarea drepturilor salariale, în limita a maximum 16 ore pe an sau a maximum-ului

de 32 ore pe an , în situaţia în care copilul adoptat este încadrat în grad de handicap sau

este infectat HIV/bolnav SIDA;

- un sprijin financiar , în valoare de 300 de euro pe an pentru decontarea sumelor care

reprezintă cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea unor servicii de supraveghere a

copilului (servicii de tip respiro), prestate de către persoane autorizate potrivit legii

acordat până la încheierea perioadei de monitorizare post-adopţie prevăzută de lege.

Capitolul al IV- lea - Încetarea adopţiei

Aşa cum reglementează Legea nr. 273/2004, prin art. 54, adopţia poate înceta prin

desfiinţare (declararea nulităţii) şi prin desfacere.

Secţiunea 1- Desfiinţarea adopţiei

Întrucât din structura adopţiei fac parte două acte juridice: actul juridic al adopţiei, act

de dreptul familiei şi hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, act de drept procesual

civil, rezultă că nulitatea oricăreia dintre cele două acte duce la desfiinţarea adopţiei, căci

nulitatea actului juridic al adopţiei lipseşte de obiect hotărârea de încuviinţare, iar nulitatea

hotărârii antrenează şi ineficacitatea actului juridic al adopţiei164.

Practica judiciară a decis că adopţia este guvernată de regulile privind nulitatea absolută

şi relativă din dreptul comun mai ales în condiţiile în care în legislaţia românească nu există

164 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 422/1961 în Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p.217

79

Page 78: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

vreo normă derogatorie în materia adopţiei aşa cum există în materia nulităţii căsătoriei

conform C. fam165.

În ce privesc cauzele ce determină nulitatea adopţiei trebuie să fie, conform dreptului

comun, anterioare sau, cel mult, contemporane cu hotărârea judecătorească de încuviinţare a

adopţiei166. Sancţiunea nulităţii este aplicabilă în cazul în care încuviinţarea adopţiei s-a făcut

cu nerespectarea condiţiilor de fond şi de formă cerute de Legea nr. 273/2004 precum şi în

cazul în care a fost încheiată în alt scop decât acela al ocrotirii interesului superior al copilului

(art. 56 alin. 1).

Ca şi în dreptul comun, nulitatea adopţiei poate fi absolută sau relativă. În determinarea

felului nulităţii adopţiei trebuie să se ţină seama, în lipsa unor reglementări speciale, de dreptul

comun, aplicat însă în condiţiile dispoziţiilor legale privind adopţia167. Astfel, de exemplu, lipsa

consimţământului părintelui firesc al adoptatului duce la nulitatea absolută a adopţiei168, pe

când lipsa consimţământului soţului persoanei care adoptă este soluţionată numai cu nulitatea

relativă169.

Cele două forme ale nulităţii- absolută sau relativă- prevăzute de dispoziţiile dreptului

comun, se deosebesc nu numai prin cauzele care le determină ci şi prin efectele produse

precum şi prin regimul juridic diferit care li se aplică.

1.1 Nulitatea absolută

Această formă de nulitate poate fi declarată atunci când lipseşte vreuna din condiţiile de

fond pentru încheierea adopţiei şi poate fi invocată de orice persoană interesată. Sunt

considerate persoane interesate oricare dintre persoanele participante la actul juridic al

adopţiei, autoritatea tutelară, alte servicii publice cu atribuţii privind ocrotirea minorilor,

precum şi procurorul. De asemenea, după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către

adoptat, acţiunea aparţine acestuia. Dacă în cursul unui proces instanţa constată existenţa unor

cauze de nulitate absolută a actului adopţiei, ea le poate invoca din oficiu.

Acţiunea în declararea nulităţii adopţiei este imprescriptibilă.

Deşi, în principiu, nulitatea absolută a adopţiei nu poate fi acoperită, totuşi, în literatura

de specialitate170 s-a apreciat că, la fel ca în cazul actului juridic al căsătoriei, ori de câte ori

165 I.P.Filipescu , op. cit., p.60; Andrei I. Filipescu, I.P.Filipescu , op. cit., p. 414.166 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 3/1976, în „C.D.”, 1976, p. 13-14167 În literatura de specialitate s-a considerat că nulitatea absolută există în următoarele cazuri: adopţia unei persoane majore fără ca aceasta să fi fost crescută de către adoptator, în timpul minorităţii; adopţia multiplă; adopţia încheiată de un adoptator care nu îndeplineşte condiţiile legale, inclusiv calitatea de bunic al adoptatului în cazul adopţiei internaţionale; adopţia încheiată fără ca între adoptator şi adoptat să existe o diferenţă de vârstă de cel puţin 18 ani; adopţia între fraţi; adopţia între soţi sau adopţia a doi soţi de către aceeaşi persoană; lipsa consimţământului uneia dintre persoanele chemate de lege să consimtă la adopţie; abaterile de la scopul familial şi social al adopţiei; nerespectarea formei solemne cerute de lege. Nulitatea relativă există pentru vicii de consimţământ privind pe adoptator, adoptat, soţul adoptatorului (I.P.Filipescu , op. cit., p.64; Andrei I. Filipescu, I.P.Filipescu , op. cit., p. 417; Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p.218 - 219; C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.65-67)168Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p.218-219; CSJ, secţ. civ., dec. nr. 34 din 10 ianuarie 1995, în www. Kappa. ro/Superlex-arhivă jurisprudenţă.169 CSJ, secţ. civ., dec. nr. 2505/1995, în Buletinul jurisprudenţei pe anul 1995, p. 79-80.170 Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p.217 ;C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.67; G. Lupşan, op.cit., p. 245.

80

Page 79: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

cerinţa legală încălcată este îndeplinită înainte de hotărârea judecătorească de declarare a

nulităţii, adopţia se va menţine, mai ales dacă ea este în interesul copilului.

1.2 Nulitatea relativă

De regulă, nulitatea relativă poate fi invocată numai de către persoanele ocrotite prin

această sancţiune. Există însă şi o excepţie faţă de dreptul comun, în sensul că nulitatea relativă

poate fi invocată, în cazul adopţiei, nu numai de persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu

sau de cele al căror consimţământ a fost viciat ci şi de persoanele al căror consimţământ a

lipsit171.

Potrivit art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, ce reglementează dreptul comun în

materie, termenul de prescriptibilitate a acţiunii în anularea adopţiei este de 3 ani. În

literatură172 s-a făcut propunerea de lege ferenda, termenul de prescripţie să fie mai scurt, date

fiind consecinţele pe care desfiinţarea adopţiei le produce asupra copilului, în special.

Termenul de prescripţie, însă, în cazul anulării adopţiei pentru vicii de consimţământ

curge în mod diferit . Astfel, în cazul violenţei, ca viciu de consimţământ, termenul de

prescripţie începe să curgă din momentul încetării acesteia iar pentru cauze de eroare sau dol

(viclenie) de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege

să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, dar nu mai târziu de la împlinirea a 6 luni de

la data încheierii actului173.

În ce priveşte eroarea, ca viciu de consimţământ, este sancţionată cu nulitatea relativă

numai când se are în vedere identitatea fizică a adoptatului sau adoptatorului. În cazul erorii

asupra naturii actului încheiat, care s-a ivit în practică, adoptatorii crezând că încheie un

contract de întreţinere, sancţiunea aplicabilă este nulitatea absolută întrucât în acest caz nu mai

este vorba despre o eroare viciu de consimţământ, ci despre o eroare obstacol, echivalentă cu

lipsa consimţământului174.

Nulitatea relativă a actului juridic al adopţiei poate fi acoperită prin confirmarea

expresă a actului sau prin abţinerea persoanei îndreptăţite de a invoca nulitatea175. Dacă

menţinerea adopţiei este în interesul adoptatului, instanţa va putea respinge cererea de anulare,

cu atât mai mult cu cât are posibilitatea de a respinge şi cererea de declarare a nulităţii absolute

invocându-se acelaşi motiv.

171 Plenul Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 3/1976 în „C.D.”, 1976, p.13-14; CSJ, secţ. civ., dec. nr. 628 din 19 februarie 1997 în www.Legis.ro/jurisprudenţă .172 Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p.217-218; G. Lupşan, op.cit., p. 246.173 C. Moroşanu, ş.a., op. cit., p.70174 Fostul Trib. pop. Reghin, sent. civ., nr. 1223 din 1960, în I.P.Filipescu , op. cit., p.62.175 Trib. Supr., dec. de îndrumare, nr. 3 din 13 aprilie 1974, publicată în B.O., III, nr.142 din 1974.

81

Page 80: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Prin urmare, nulităţile în materia adopţiei pot să prezinte unele particularităţi faţă de

dreptul comun, nu numai în ceea ce priveşte cauzele ori felul lor, ci şi în ceea ce priveşte, de

exemplu, acoperirea ori termenul în care pot fi invocate.

De asemenea, rezultă că, în ceea ce privesc cauzele de nulitate şi felurile acestei

nulităţi, se va ţine seama de interesul, precumpănitor public ori personal, ocrotit prin dispoziţia

legală nesocotită, în raport de care se va decide dacă este vorba de o nulitate absolută sau

relativă.

1.3 Cazul de nulitate al adopţiei 176

A. Lipsa consimţământului uneia dintre persoanele chemate de lege să consimtă la adopţie,

duce la nulitatea acesteia.

În acest context se face distincţie în sensul că :

- lipsa consimţământului părinţilor fireşti, ai adoptatoruşlui şi al adoptatului mai mare de 10

ani, este sancţionată cu nulitatea absolută

- lipsa consimţământului soţului persoanei care adoptă este sancţionată numai cu nulitatea

relativă. Acţiunea în anulare se poate introduce numai de către soţul persoanei care a

adoptat, aceasta putând să şi acopere nulitatea. Tot cu nulitatea relativă este sancţionată

lipsa consimţământului tutorelui.

B. Adopţia multiplă

Prin adopţie se urmăreşte crearea pentru cel adoptat a unor relaţii de familie

asemănătoare cu cele din familia firească, ceea ce nu s-ar realiza în cazul unor adopţii multiple

cu privire la aceeşi persoană, fie concomitent, fie succesiv, cu excepţia cazurilor când adopţia

este făcută de doi soţi. Sancţiunea ce intervine în acest caz este nulitatea absolută a adopţiei.

Prin excepţie, va putea fi încuviinţată o nouă adopţie atunci cînd adoptatorul sau soţii

adoptatori au decedat.

C. Adopţia unei persoane cu capacitatea deplină de exerciţiu, care nu a fost crescută de

adoptator

Ca excepţie de la regulă că numai copilui care nu a dobândit capacitatea deplină de

exerciţiu poate fi adoptat, legea permite adopţia unei persoane după ce aceasta a dobândit

capacitatea deplină de exerciţiu, dar numai de către persoana sau famila care a crescut-o pe

perioada minorităţii. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, adopţia este sancţionată cu

176 A se vedea A. Bacaci, C.Hageanu, V. Dumutrachi op. cit., pag. 218 ; G. Lupşan, op.cit., p. 246 - 250

82

Page 81: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

nulitatea absolută, întrucât se încalcă o condiţie de fond cerută de lege pentru valabilitatea

adopţiei, privitoare la persoana adoptatului.

În aceste cazuri, instanţa care soluţionaeză acţiunea în constatarea nulităţii trebuie să

stabilească în concret şi să aprecieze dacă în perioada în care adoptatul a fost crescut de

adoptator, între aceştia s-au creat legăturile de afectivitate care caracterizează o familia.177

D. Lipsa condiţiilor cerute de lege în persona adoptatorului178

Tot cu nulitatea absolută se soluţionează şi adopţia încheiată cu nerespectarea condiţiei

capacităţii depline de exerciţiu al adoptatorului, respective al diferenţei de cel puţin 18 ani

dintre adoptator şi adoptat. Referitor la ultima condiţie se admite că, pentru motive temeinice,

instanţa poate încuviinţa adopţia şi când difereanţa de vârstă este mai mică, fără însă a se pune

în pericol scopul pentru care se încheie adopţia.

E. Rudenia în linie dreaptă şi colaterală

Rudenia în linie dreaptă duce la nulitatea absolută a adopţiei, deşi nu este prevăzută

expres de lege, dar numai în ceea ce priveşte adopţia de către părinţi a propriilor copii.

Adopţia între celelalte rude în linie dreaptă, de exemplu între bunici şi nepoţi este

permisă cu atît mai mult cu cât , în cazul adopţiei internaţionale adoptatorul trebuie să facă

dovada calităţii de bunic al adoptatului..

Conform art. 8 alin. 1 din lege, este interzisă adopţia între rudele colaterale de gradul al

doilea, adică între fraţi şi surori sancţiunea aplicată fiind nulitatea absolută.

F. Adopţia între soţi

Chiar dacă adopţia între soţi nu este interzisă în mod expres, în unanimitate, literatura

juridică consideră că o astfel de adopţie se sancţionează cu nulitatea absolută existând astfel o

incapabilitate între raporturile născute din căsătorie şi acelea născute din adopţie.

G. Adopţia a doi soţi sau foşti soţi

Potrivit art. 8 alin 2 din lege, adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către aceeaşi personă

sau familie este interzisă.

H. Încălcarea scopului familial şi social al adopţiei

Scopul urmărit prin adopţie este acela de a se trece atribuţiile ocrotirii părinteşti de la

părinţii fireşti ai adoptatului la adoptatori şi de a asigura condiţiile materiale şi morale necesare

dezvoltării armonioase a copilului.

177 Tribunalul Suprem Secţiunea Civilă, decretul nr. 1625/1981178A se vedea A Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache op. cit., pag. 212

83

Page 82: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

Abaterile de la acest scop, care constituie cauza actului juridic al adopţiei, sunt

sancţionate cu nulitatea absolută.

În practică au fost considerate astfel de abateri următoarele179:

-adopţia unui copil de către tutorele său, dacă a fost încheiată în scopul sustragerii

tutorelui de la obligaţia de a prezenta periodic dări de seamă;

-adopţia încheiată pentru obţinerea de avantaje materiale şi a eluda dispoziţiile legale

privind dreptul la moştenire;

-cazul în care adoptatorii au urmărit realizarea unui profit din munca depusă în

gospodăria lor, iar părinţii fireşti au urmărit ca fiica lor să devină unica moştenitoare a

adoptatorilor în vârstă de peste 70 de ani;

-adopţia încheiată pentru ca adoptatorul să obţină o suprafaţă locativă.

I. Viciile de consimţământ

Deşi în practică acestea pot apărea destul de rar ,dată fiind procedura de încuviinţare a

adopţiei, viciile de consimţământ duc la nulitatea relativă a adopţiei180.

1.4 Procedura de desfiinţare a adopţiei

Cererile de desfacere a adopţiei urmează aceleaşi reguli de competenţă ca şi cele pentru

încuviinţarea acesteia. Norma generală în materia competenţei, Codul de procedură civilă prin

art. 2 pct. 1 lit. h, cuprinde însă dispoziţia expresă că tribunalul judecă, în primă instanţă,

cererile privitoare la adopţie. De aici, rezultă că acţiunea în nulitate sau anularea adopţiei este

de competenţa instanţelor judecătoreşti, competenţa materială aparţinând tribunalului.

Justificarea subzistă atât în principiul simetriei actelor juridice, cât şi pe considerentul că ar fi

inadmisibil ca judecătoria, instanţa cu competenţă generală, să desfiinţeze un act a cărui

încheiere este încuviinţată de tribunal.

Soluţionarea cauzelor privind desfiinţarea adopţiei se face, potrivit art. 58 din Lege, cu

citarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, a adoptatului care a dobândit capacitate

deplină de exerciţiu şi a direcţiei din raza teritorială a domiciliului adoptatului minor, iar, în

cazul adopţiei internaţionale, a Oficiului Român pentru Adopţii. Copilul care a împlinit 10 ani

va fi întotdeauna ascultat.

Hotărârile judecătoreşti privind desfiinţarea adopţiei vor fi comunicate de către direcţie,

în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a acestora, Oficiului, pentru

efectuarea menţiunilor necesare în Registrul Naţional pentru Adopţii aşa cum reglementează

art. 60 şi art. 66 din Legea nr. 273/2004.179 G. Lupşan, op.cit., p.248 -249180 A se vedea supra 1.2 referitor la nulitatea relativa a adopţiei

84

Page 83: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

1.4 Efectele desfiinţării adopţiei

În principiu, ca şi în dreptul comun, nulitatea adopţiei, absolută ori relativă, produce

efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut. Cu toate acestea, unele efecte produse în

trecut nu pot fi înlăturate datorită specificului actului juridic al adopţiei181.

Astfel, efectele nulităţii adopţiei se produc privitor la:

a) Filiaţia şi rudenia civilă. Acestea se consideră că nu au existat niciodată. Astfel, dacă

declaraţia nulităţii adopţiei are loc după decesul adoptatului sau adoptatorului, nu se va mai

pune problema vocaţiei succesorale deoarece nu a existat filiaţia şi rudenia civilă.

Dimpotrivă, filiaţia şi rudenia firească se consideră că au existat pentru trecut, cu

consecinţele care decurg din aceasta.

b) Numele fostului adoptat. Acesta va redobândi numele avut anterior încheierii adopţiei.

Aceeaşi soluţie va fi aplicată şi în cazul soţului şi al copiilor adoptatului, dacă au avut nume

comune182.

Legea nr. 273/2004 dispune prin art. 59 alin. 1 că adoptatul redobândeşte numele de

familie avut înainte de încuviinţarea adopţiei183.

c) Domiciliul şi locuinţa adoptatului. Acestea nu vor mai fi la adoptator după declararea

nulităţii adopţiei ci, după caz, la părinţii săi fireşti sau la tutore (art.100 C.fam. şi art. 14 din Dr.

nr. 31/1954).

d) Drepturile şi îndatoririle părinteşti. Dacă fostul adoptat este minor, părinţii fireşti

redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti. Aplicând dispoziţiile art. 22 alin. 4 din Legea

nr. 273/2004, prin asemănare, instanţa judecătorească poate, în interesul adoptatului, să-l

încredinţeze unei persoane, cu consimţământul acesteia sau să instituie tutela. În interesul

fostului adoptat, actele prin care se realizează ocrotirea minorului în trecut rămân valabile, deci

efectele lor juridice rămân neatinse.

e) Obligaţia de întreţinere între adoptat şi adoptator încetează numai pentru viitor, fără să se

pună problema restituirii a ceea ce s-a prestat în trecut, datorită caracterului întreţinerii şi a

modului ei de prestare succesivă.

181 Cu titlu de exemplu menţionăm: purtarea numelui, prestarea întreţinerii ori ocrotirea minorului prin exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de către adoptator, cetăţenia adoptatului, în anumite cazuri182 Trib. Supr., secţ. civ., dec. nr. 403/1988, în www.Legis.ro/jurisprudenţă.183 Literatura de specialitate sugerează- de lege ferenda- ca instanţa să poată încuviinţa, pentru motive temeinice, fostului adoptat să păstreze numele purtat în perioada adopţiei desfiinţate. (Al. Bacaci, ş.a., op. cit., p.221; G. Lupşan, op.cit., p.250)

85

Page 84: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

f) Suprimarea impedimentelor la căsătorie. Impedimentele la căsătorie izvorâte din adopţie,

conform art.7 C.fam., dispar odată cu desfiinţarea adopţiei.

g) Cetăţenia adoptatului. Copilul cetăţean român adoptat de un cetăţean străin dacă nu a

împlinit vârsta de 18 ani în cazul desfiinţării adopţiei, este considerat că nu a pierdut niciodată

cetăţenia română (art.29 alin.2 Legea nr. 21/1991).

Copilul cetăţean străin adoptat de un cetăţean român, dacă nu a împlinit 18 ani până la

desfiinţarea adopţiei şi dacă domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a

domicilia în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate, este considerat

că nu a fost niciodată cetăţean român (art.7 alin.1 Legea Nr. 21/1991). Per a contrario, dacă

adoptatul a împlinit 18 ani sau dacă domiciliază în ţară, chiar şi dacă nu a împlinit această

vârstă, va păstra cetăţenia străină.

Secţiunea 2 – Desfacerea adopţiei

Potrivit art. 55 coroborat cu art. 7 alin. 3 lit. a din Lege, desfacerea adopţiei poate

interveni numai în situaţia în care adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat. Ea se consideră a

fi desfăcută la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii

potrivit reglementărilor în vigoare.

Caracterul restrictiv al art. 55 din Lege, prin limitarea desfacerii adopţiei numai la cazul

decesului adoptatorului sau adoptatorilor, a fost justificat de către literatura de specialitate184 ca

finnd conform cu raţiunea instituţiei dopţiei întrucât prin intermediul acesteia legiuitorul

urmăreşte nu doar ocrotirea intersului superior al adoptatului ci şi crearea unor raporturi

identice sau cât mai asemănătoare cu cele ale filiaţiei şi rudeniei de sânge.

Privitor la acest aspect, legislaţia anterioară, prin art. 22 alin. 1-5 din Ordonanţa de

Urgenţă nr. 25/1997 reglementa faptul că adopţia putea fi desfăcută dacă este în interesul

superior al copilului. Plecând de la această reglementare lacunară, practica judecătorească şi

doctrina au determinat acele împrejurări ce ar putea conduce la această finalitate, împrejurări

ce trebuie apreciate de la caz la caz.

Astfel, dintre aceste împrejurări enumerăm:

- lipsa manifestării afecţiunii adoptatorului faţă de adoptat, concretizată în dezinteresul

pentru creşterea şi educarea minorului185;

184 G. Lupşan, op. cit., p. 251.185

Trib. Supr., secţ. civ. , dec. nr. 52/1977, în „R.R.D.” nr.6/1977, p.80 în cazul decesului unuia dintre adoptatori şi în cazul în care celălalt nu se mai ocupă de creşterea şi educarea minorului, nemaiexistând afecţiunea şi ataşamentul firesc între ei, se poate dispune desfacerea adopţiei faţă de adoptatorul în viaţă şi să rămână în fiinţă faţă de adoptatorul decedat, pentru că interesul copilului poate consta şi în posibilitatea moştenirii decuiusului sau a obţinerii unei pensii de urmaş.

86

Page 85: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

- asprimea nejustificată a adoptatorilor ce a determinat părăsirea domiciliului de către

minor, şi revenirea acestuia la părinţii fireşti186;

- vârsta înaintată şi sănătatea şubredă a adoptatorului, care fac imposibilă realizarea

climatului afectiv necesar şi, deci, atingerea scopului adopţiei187;

- neasigurarea de către adoptator a condiţiilor necesare creşterii şi educării adoptatului188;

Dimpotrivă, nu s-a considerat legitimă desfacerea adopţiei dacă cererea avea la bază

dorinţa adoptatului de a reveni la numele părinţilor fireşti189 sau de a primi pensie de urmaş

după tatăl firesc, decedat, ori dacă a fost motivată de intenţia adoptatului de a fi exonerat de

întreţinerea pe care o datorează adoptatorilor190. De asemenea, nici despărţirea în fapt sau chiar

divorţul părinţilor adoptatori nu a fost considerată o cauză care să ducă prin ea însăşi la

desfacerea adopţiei191.

Aprecierea tuturor acestor cauze trebuie făcută ţinâmd seama de interesul superior al

copilului ce va fi determinat atât de considerentele patrimoniale cât şi de cele nepatrimoniale

fără, însă, ca primele să fie precumpănitoare pentru desfacerea adopţiei.

În doctrină192, sub vechea reglementare, s-a ridicat problema dacă desfacerea adopţiei

poate interveni numai în cazul adoptatului minor. Soluţia propusă a fost aceea că, întrucât în

toate textele referitoare la desfacerea adopţiei (art. 22 alin. 1 - 5, OUG nr. 25/1997), legiuitorul

se referă la „copil” şi la „interesul superior al copilului” şi, prin urmare, se are în vedere numai

desfacerea adopţiei unui minor193. De asemenea, o altă problemă ridicată de doctrină194 era

aceea privitoare la desfacerea adopţiei unui copil cu părinţi necunoscuţi, în cazul stabilirii

ulterioare a paternităţii sau maternităţii acestuia. Soluţia propusă finnd aceea că desfacerea

adopţiei se va putea dispune numai dacă este în interesul superior al copilului.

Analizând dezbaterile doctrinare, de sub vechea reglementare, coroborându-le cu

prevederile art. 55 din Legea nr. 273/2004 se poate concluziona că, prin limitarea desfacerii

adopţiei la situaţia decesului adoptatorului/adoptatorilor, legiuitorul a urmărit ca desfacerea

adopţiei să nu mai fie pronunţată ca o sancţiune judecătorească a adoptatorilor. În acest sens,

pledează şi dispoziţiile art. 65 alin. 2 din Lege prin omiterea desfacerii adopţiei din conţinutul

Registrului Naţional pentru Adopţii în care vor fi înscrise doar hotărârile judecătoreşti privind

deschiderea procedurii adopţiei interne, privind încredinţarea în vederea adopţiei, privind

încuviinţarea adopţiei precum şi a declarării nulităţii acesteia.

186 Trib. Supr., secţ. civ., dec, nr. 978 din 17 iulie 1970, în www.Legis.ro/jurisprudenţă.187 Trib. Supr., secţ. civ., dec. Nr. 21/1972 în „CD”, 1973, în www.Legis.ro/jurisprudenţă . 188

Trib. Supr., secţ. civ., dec. Civ., nr. 695 din 8 aprilie 1980, în www. Kappa. ro/Superlex-arhivăjurisprudenţă .189 Trib. Supr., secţ. civ., dec. Civ., nr.1538/1971, în „CD” , în www.Legis.ro/jurisprudenţă190 Trib. Supr., secţ. civ., dec. Civ., nr.1317/1972, în www.Legis.ro/jurisprudenţă191 C.S.J. , secţ. civ., dec. Nr. 830/1996, în rev. „Dreptul” nr. 6/1997, p. 105 192 I.P.Filipescu, op. cit., p. 69193 În acelaşi sens; Al. Bacaci, ş.a, op.cit., p.223194 Andrei Filipescu, I.P.Filipescu, op. cit., p. 421

87

Page 86: Adoptia Nationala Si Internationala- comparatie

ADOPŢIA NAŢIONALĂ şi INTERNAŢIONALĂ

În cazul în care, prin atitudinea adoptatorilor s-ar pune în primejdie dezvoltarea psihică

şi fizică a adoptatului, soluţia este decăderea din drepturile părinteşti ale acestora sau luarea

măsurilor speciale de protecţie a copilului conforme cu prevederile Legii nr. 272/2004. Aşadar,

această soluţie îşi găseşte justificarea în faptul că, prin adopţie, raporturile dintre adoptat şi

adoptator sunt similare celor dintre un copil şi părinţii săi biologici iar principalul deziderat ce

stă la baza instituţiei adopţiei este acela de a crea un mediu familial propice pentru minorul

lipsit de ocrotirea părinţilor fireşti.

88