ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂCuprins

Capitolul I: Consideraţii generale privind instituţia adopţiei................2 Secţiunea I: Noţiunea adopţiei...............................................................2 1.1 Introducere.............................................................................2 1.2 Definiţia şi felurile adopţiei...................................................3

1.3 Caracterele generale ale adopţiei..........................................4 1.4 Evoluţia reglementării adopţiei în România şi cadrul legislativ prezent al adopţiei...................................................6

Secţiunea a II-a: Noţiunea de adopţie naţională şi internaţională.......8 1.5 Definiţia adopţiei naţionale şi internaţionale.......................8 1.6 Caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale în raport cu adopţia naţională................................................10 Capitolul II: Condiţii legale pentru încheierea adopţiei şi procedura adopţiei .................................................................................13 Secţiunea I: Condiţii legale..................................................................13 2.1 Clasificarea condiţiilor legale ale adopţiei........................13 2.2 Condiţii de fond ale adopţiei..............................................13 2.3 Lipsa impedimentelor la adopţie.......................................19 2.4 Condiţii de formă................................................................21 2.5 Condiţii cerute pentru adoptat în cazul adopţiei internaţionale.......................................................................24 Secţiunea a II-a: Procedura specială a adopţiei................................26 2.6 Procedura administrativă..................................................26 2.7 Aspecte specifice procedurii administrative prealabile adopţiei internaţionale.....................................30 2.8 Procedura în faţa instanţei de judecată............................31

Capitolul III: Efectele adopţiei..................................................................38 Secţiunea I: Precizări prealabile.........................................................38 Secţiunea a II-a: Drepturile şi îndatoririle părinteşti........................41 Secţiunea a III-a: Numele de familie al adoptatului..........................45 Secţiunea a IV-a: Domiciliul şi locuinţa adoptatului.........................45 Secţiunea a V-a: Cetăţenia adoptatului..............................................46 Secţiunea a VI-a: Efectele adopţiei internaţionale............................47

Capitolul IV: Desfiinţarea şi desfacerea adopţiei....................................51 Secţiunea I: Desfiinţarea adopţiei.......................................................51 Secţiunea a II-a: Desfacerea adopţiei.................................................60

Capitolul V: Concluzii...............................................................................70 Bibliografie.................................................................................................73

Anexă..........................................................................................................75

1

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂCapitolul I

Consideraţii generale privind instituţia adopţiei

Secţiunea INoţiunea adopţiei

1.1 Introducere

Adopţia reprezintă neîndoielnic unul dintre cele mai actuale şi mai

controversate fenomene ale dreptului contemporan ce cunoaşte o

ascensiune spectaculoasă în special după cel de-al doilea război mondial, în

majoritatea statelor lumii.

Fenomen complex, sociologic şi juridic, adopţiunea este un mijloc

pentru soluţionarea problemelor familiale ale copilului, după cum poate fi o

sursă de probleme familiale dacă drepturile fundamentale şi interesele

copilului nu sunt respectate1.

Pentru înflorirea armonioasă a personalităţii sale, copilul trebuie să

crească într-un mediu familial, care să-i asigure un climat de fericire,

armonie şi înţelegere. Pe cât este posibil copilul trebuie menţinut şi crescut

în familia sa de origine. Dacă acest lucru nu este posibil, urmează a se

asigura copilului o famile permanentă, în care să fie crescut şi format

pentru a deveni folositor societăţii2.

Adopţia oferă posibilitatea unei familii permanente copilului. Prin

adopţie, copilul care este lipsit de părinţi este primit în familia

adoptatorilor, unde urmează a fi crescut ca şi un copil firesc al acestra. Prin

adopţie, adoptatorii îşi asumă obligaţiile şi răspunderile ce revin părinţilor

fireşti.

1 A se vedea Marieta Avram „Filiala. Adopţia naţinală şi internaţională”, editura All Beck, Bucureşti, 2001, pag.89.2 A se vedea Ion P.Filipescu „Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate”, Editura All Beck 1998, pag 1.

2

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂSe poate afirma că adopţia „a cucerit” lumea, în sensul că a devenit

un fenomen internaţional. Scopul nobil al adopţiei internaţionale este, din

nefericire, adeseori asociat cu interese mercantile. Terminologia juridică a

adopţiei este dublată de o terminologie cu conotaţii negative, precum:

„vânzare de copii”, „cerere şi ofertă”, „intermediari” care facilitează

adopţia internţională a copiilor1.

Afirmaţia potrivit căreia adopţia internaţională poate fi un mijloc de

protecţie a copilului lipsit de mediul familial în ţara sa de origine, riscă să

se traducă prin ideea că adopţia internaţională este un mijloc pentru

familiile din ţările dezvoltate, de a adopta copii din ţări slab dezvoltate.

În pofida faptului că adopţia internaţională, şi în special adopţia

copiilor din România, poate fi o temă de discuţii „pro” sau „contra”,

rămânem la convingerea că o analiză obiectivă, lucidă a reglementărilor

interne şi internaţionale precum şi a modului în care acestea sunt aplicate,

poate prezenta mai multă utilitate decât speculaţiile în jurul unor fenomene

negative care se manifestă la periferia acestei instituţii2.

1.2 Definiţia şi felurile adopţiei

Adopţia poate fi definită ca fiind actul juridic în baza căruia se

stabilesc raporturile de rudenie pe de o parte, între adoptat şi descendenţii

săi şi adoptator ori adoptator şi rudele acestuia pe de o parte, asemănătoare

acelora care există şi în cazul rudeniei fireşti3.

Raporturile dintre adoptator şi adoptat sunt asemănătoare acelora

existente între părinţi şi copii4.

Noţiunea de adopţie este utilizată în legislaţie, literatura de

specialitate şi practica judecătorească în mai multe accepţiuni şi anume:

1 A se vedea Marieta Avram op. cit. pag. 89-902 Ibidem3A se vedea A.Pricopi, Dreptul Familiei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 1995, pag 1604 A se vedea Cocoş Ştefan Dreptul Familiei, vol II,Editura Lumina Lex, Bucureşti 2003, pag 48,

3

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ- pentru a desemna instituţia adopţiei, care cuprinde totalitatea

normelor juridice referitoare la încheierea, efectele, desfacerea

şi desfiinţarea adopţiei,

- pentru a numi actul juridic al adopţiei1,

- pentru a exprima raportul juridic al adopţiei2

Codul familiei reglementează două feluri de adopţii:

a) adopţia cu efecte restrânse (art.67-78, în prezent abrogate). Se

caracterizează prin faptul că legăturile de rudenie între adoptat şi

descendenţii săi, pe de o parte şi părinţii fireşti şi rudele acestora, pe de

altă parte, se menţin; iar între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte şi

adoptator, pe de altă parte, se stabilesc raporturi asemănătoare cu cele

dintre părinţi şi copii.

b) adopţia cu efectele depline sau efectele filiaţiei fireşti(art.79 în

prezent abrogat) caracterizată prin faptul că legăturile de rudenie dintre

adoptat şi descendenţii săi pe de o parte şi părinţii fireşti şi rudele

acestora, pe de altă parte, încetează. Cu toate acestea, impedimentul la

căsătorie ce rezultă din rudenie se menţine şi între adoptat şi la

descendenţii săi, pe de o parte şi adoptator şi rudele acestuia, pe de altă

parte, se stabilesc raporturi de rudenie.

Adopţia cu efecte restrânse nu mai este aplicabilă, rezultă că în

prezent există un singur fel de adopţie şi anume corespunzătoare adopţiei

cu efecte depline reglementată anterior de Codul familiei3.

1.3 Caracterele generale ale adopţiei

a) Adopţia se face numai în interesul celui adoptat4

Art.1 din Ordonaţa de urgenţă cu privire la regimul juridic al adopţiei

nr. 25/1997 prevede în alin. 1 că adopţia este o măsură de protecţie a

1 Cod. Fam. Art.70,2 Cod.Fam.art.81-85,3 A se vedea Ion P.Filipescu op. cit., pag. 3,4 A se vedea Codul familiei, art.66,

4

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂdrepturilor copilului, iar alin. 2 prevede că adopţia se face numai pentru

protejarea intereselor superioare ale copilului1.

Convenţia europeană în materia adopţiei, ratificată de ţara noastră

prin Legea nr.15/1993, prevede că adopţia se face în interesul copilului (art.

8 alin.1) iar Convenţia asupra protecţiei copilului şi cooperării în materia

adopţiei internaţionale, ratificată de ţara noastră prin Legea nr. 84/1994,

prevede că adopţia se încheie în interesul superior al copilului (art.1 lit.a).

Adopţia trebuie să asigure dezvoltarea armonioasă a copilului şi

respectarea drepturilor fundamentale ce-i sunt recunoscute. Acesta ar fi

interesul copilului. Se consideră că interesul copilului constituie finalitatea

superioară a adopţiei2. De aceea, folosirea adopţiei în alt scop decât

interesul copilului nu se justifică.

Principiului că adopţia se face în interesul adoptatului i se alătură şi

cel al interesului moral al adoptatorului care prin adopţie, îşi poate

manifesta sentimentele de ocrotire socială pentru a veni astfel în ajutorul

copilor care nu se pot bucura de ocrotirea părintească3.

b) Adopţia este un act solemn4

Caracterul solemn al adopţiei rezultă din împrejurările:

- consimţământul necesar în vederea adopţiei se poate da numai

în formă autentică5;

- adopţia se încuviinţează numai de către instanţa de judecată

competentă6

- persoana care urmează să adopte se propune de Comisia

pentru protecţia copilului, persoana sau familia trebuie să

prezinte condiţii materiale şi garanţii morale necesare

asigurării dezvoltării armonioase a copilului.

1 A se vedea Ion P.Filipescu op. cit.,pag 3-4,2 A se vedea Gerard Cornu - Droit civil, La famille, 4 – e edition,Montechrestien, Paris, 1994, pag. 370,3 A se vedea Cocoş Ştefan op. cit., pag 504 A se vedea I. P. Filipescu op. cit.,pag. 4,5 A se vedea Legea nr. 11/1990 art. 4,7 lit a şi art. 12 alin. 5 lit d,6 Ibidem, art 4 şi 7 lit. a şi art 12 alin. 5 lit. a,

5

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂÎndeplinirea acestor condiţii se constată printr-un atestat eliberat de

Comisia pentru protecţia copilului1.

1.4 Evoluţia reglementării adopţiei în România şi cadrul legislativ prezent

al adopţiei.

Din punct de vedere istoric, adopţia este o instituţie ale cărei rădăcini

se găsesc încă în dreptul român. Cea mai importantă transformare a

instituţiei s-a realizat atunci când scopul adopţiei s-a deplasat de la interesul

predominant al adoptatorului spre interesul copilului lipsit de îngrijire

părintească.

Adopţia este o instituţie tradiţională a dreptului român, fiind

reglementată chiar în vechile legiuiri. Astfel, Codul Callimach (art.230 şi

următoarele) o numea „înfială”, iar Codul caragea (art.1, partea IV, cap.5),

prevedea că „facerea de fii de suflet este dar spre mântuirea celor ce nu au

copii”.

Codul civil din 1864 reglementa adopţia ca un contract solemn supus

„ratificării justiţiei”, care se încheia între adoptator şi adoptat.

Codul familiei din 1954, care a abrogat dispoziţiile Codului civil

referitor la adopţie, dezvoltă instituţia adopţiei (pe care o numeşte

„înfiere”), fiind apreciat la data adoptării sale, drept una dintre cele mai

moderne legislaţii în acestă materie. El are meritul de a fi consacrat

principiul potrivit căruia adopţia se încheie numai în interesul celui adoptat.

Adopţia internaţionlă era permisă, dar numai cu autorizaţia

Preşedintelui ţării, în cazul în care se punea problema înfierii unui cetăţean

român de către un străin sau a unui străin de către un cetăţean român2.

Prin Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei, încuviinţarea

adopţiei trece din competenţa autorităţii tutelare în competenţa instanţelor

judecătoreşti. Decretul 137/1956, care condiţiona adopţia internaţională de

autorizaţia Preşedintelui ţării, este abrogat. A fost înfiinţat Comitetul 1 Ibidem, art. 4 şi 7 lit. a şi art. 12 alin. 5 lit. d,2 A se vedea Decretul nr. 137/1956;

6

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂRomân pentru adopţii, având drept scop să contribuie la ocrotirea minorilor

prin adopţie şi să realizeze cooperarea internaţionlă în materia adopţiilor.

S-a consacrat caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale , în

sensul că străinii sau cetăţenii români din străinătate pot adopta numai copii

aflaţi în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii şi care nu au putut fi

adoptaţi în ţară, în intervalul de timp de cel puţin 6 luni de la luarea în

evidenţă.

Ulterior, prin Legea nr. 65/1995 s-au modificat şi completat unele

dispoziţii privind adopţia intrenaţională, cea mai însemnată fiind aceea că

s-a intrezis adopţia internaţională a copiilor din familie, pentru a marca

astfel faptul că adopţia internaţională este un mijloc de protecţie a copilului

care este lipsit de mediul său familial.

România a ratificat şi a aderat la unele convenţii internaţionale care

reglementează instituţia adopţiei. Astfel, prin Legea nr. 18/1990 a fost

ratificată Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului. Prin Legea nr.

15/1993, Romînia a aderat la Convenţia europeană în materia adopţiei de

copii, iar prin Legea nr. 84/1994 a ratificat Convenţia asupra protecţiei

copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga,

la 29 mai 1993.

Cadrul legislativ prezent al adopţiei îl constituie Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei,

aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 87/1998. Prin ea au fost abrogate

dispoziţiile din Codul familial referitoare la adopţie, precum şi celelate

dispoziţii existente în legi speciale. Scopul acestei noi reglementări a fost

acela de a crea un cadru juridic unitar, în concordanţă cu actele

internaţionale la care România este parte.

Astfel, potrivit art. 1, adopţia, inclusiv adopţia internaţională,

reprezintă o măsură de protecţie a copilului, prin care se stabileşte filiaţia

între cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia dintre copil şi rudele

adoptatorului. S-a consacrat numai adopţia cu efecte depline, ca cea mai

7

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂeficientă măsură de protecţie a copilului, renunţându-se la adopţia cu efecte

restrânse, care era oricum, rar întâlnită în practică.

Noua reglementare a adopţiei a valorificat tradiţia legislativă în

această materie, dar în acelaşi timp, a urmărit să înlăture omisiunile

reglementării anterioare.1

Secţiunea a-II-a

Noţiunile de adopţie natională şi internaţională

1.5 Definiţia adopţiei naţionale şi a adopţiei internaţionale

Elaborarea unei definiţii complete a adopţiei naţionale şi a adopţiei

internaţionale prezintă o anumită dificultate, deoarece pe de o parte, sunt

două noţiuni „pereche”, sensul adopţiei internaţionale fiind stabilit în raport

cu semnificaţia adopţiei naţionale şi reciproc, iar pe de altă parte, nu există

nici o definiţie legală explicită a unuia dintre aceşti doi termeni, care să

permită definirea cu certitudine şi a celuilalt.

Considerăm că adopţia este internaţională ori de câte ori operaţiunea

juridică prin care se realizează, presupune existenţa unuia sau a mai multor

elemente de extraneitate2, precum cetăţenia, domiciliul ori reşedinţa care

adoptă ori a celui adoptat, locul încuviinţării etc.

Deşi instituţia adopţiei copiilor se regăseşte în legislaţia tuturor

statelor membre ale Consiliului Europei, există în aceste ţări opinii

divergente asupra principiilor care ar trebui să guverneze adopţia, precum

şi deosebiri în privinţa procedurii de adopţie.3

De aceea, s-a considerat că acceptarea de principii comune şi a unor

practici comune în privinţa adopţiei copiilor, ar contribui la aplanarea

dificultăţilor cauzate de divergenţele ivite în acest domeniu.

1 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag. 93-982 A se vedea I.P. Filipescu – Drept Internaţional Privat, Ed. Actami, Bucureşti 1999 pag 11-143 A se vedea Revista Dreptul nr. 11 din 1998, pag.55

8

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂÎn vederea realizării acestor comandamente, la 24 Aprilie 1967 a fost

adoptată la Strasbourg, „Convenţia Europeană în materia Adopţiei de

Copii”, la care a aderat şi România prin Legea nr.15/1993 cu rezerva că

vârsta minimă a adoptatorului nu poate fi mai mică de 18 ani. Ulterior s-a

admis că adopţia internaţională poate prezenta avantajul de a oferi o familie

permanentă copilului pentru care nu poate fi găsită o familie potrivită în

statul său de origine, dar cu stabilirea unor garanţii.

În acest scop, la 29 mai 1993, s-a încheiat la Haga „Convenţia asupra

protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale”, ratificată

de ţara noastră prin Legea nr. 86/1994.

În art. 2 pct. 1 din această convenţie, se prevede că acestă Convenţie

se aplică „cazul în care un copil având reşedinţa obişnuită într-un stat

contractant (statul de origine) a fost, este sau urmează să fie deplasat către

alt stat contractant (statul primitor), fie după adopţia sa în statul de origine

de către doi soţi sau de către o persoană având reşedinţa obişnuită în statul

primitor sau în statul de origine. ”

În contextul Convenţiei ei de la Haga, noţiunea de adopţie

internaţională nu este folosită în accepţiunea generală, ci concentrează

numai adopţiile intrenaţionale prin care se realizează „deplasarea” copilului

din statul de origine în statul de primire.

În sensul Convenţiei de la Haga, adopţia este internaţionlă ori de câte

ori copilul sau cel care adoptă, au reşedinţa obişnuită în state diferite, dat

fiind că în aceste situaţii se justifică aplicabilitatea unor norme materiale,

speciale, de protecţie a copilului şi a unor garanţii suplimentare care să

creeze siguranţa că deplasarea copilului în străinătate nu se face în scopuri

ilicite.

Prin urmare, potrivit art.2 din Convenţia de la Haga, cetăţenia

părţilor este indiferentă, singurul element de extraenitate care prezintă

interes fiind cel al reşedinţei.

9

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂSe poate constata faptul că în general, în doctrina juridică şi practică

judecătorescă există tendinţa de a utiliza noţiunea de adopţie internaţională

în sens larg cu înţelesul de adopţie cu element de extraenitate

(internaţional)1.

Potrivit art. 19 din O.U.G. nr.25/1997 „în cazul adopţiei copilului de

către o persoană sau o familie cu domiciliul pe teritoriul altui stat, instanţa

se va pronunţa asupra cererii de încuviinţare a adopţiei, având în vedere că

adoptatul să poată beneficia în ţara străină de garanţiile şi normele

echivalente unei adopţii naţionale.”

1.6 Caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale în raport cu adopţia

naţională

Potrivit art. 21 lit. b din Conventia O.N.U. „adopţiunea în străinatate

poate fi considerată ca un alt mijloc de a asigura îngrijirea necesară

copilului, daca acesta nu poate să fie incredinţat în ţara sa de origine unei

familii în stare să-l crească în mod corespunzător”.

In art. 4 lit. b al Convenţiei de la Haga, se prevede că adopţiile

internaţionale nu pot avea loc decât dacă autoritaţile competente au

constatat “după luarea în considerare a posibilităţilor plasamentului

copilului în statul său de origine, că o adopţie internaţională corespunde

interesului său superior”.

Aceste dispoziţii consacră caracterul subsidiar al adopţiei

internaţionale în raport cu celelalte mijloace de protecţie a copilului.

Considerăm că subsidiaritatea adopţiei internaţionale presupune:

-faptul că aceasta este o alternativă la care trebuie să se recurgă “în

ultimă instanţă”, dacă nu a fost posibilă luarea unei alte măsuri de protecţia

copilului de natură să-i asigure un mediu familial corespunzător, respectiv

copilul să fie crescut de o familie sau o persoană în ţara sa de origine;

1 A se vedea Marieta Avram, op. cit., pag.105

10

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ-caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale în raport cu adopţia

naţională presupune, că mai întâi, se urmăreşte încredinţarea copilului în

vederea creşterii mai întâi în ţară, iar dacă aceasta adopţie nu este posibilă,

indentificarea unei familii sau a unei persoane din străinătate;

-faptul că adopţia internaţională are un caracter subsidiar nu numai în

raport cu adopţia naţională, dar şi în raport cu alte mijloace de protecţie a

minorului, precum plasamentul.

O.U.G. nr. 25 /1997 nu consacră explicit caracterul subsidiar al

adopţiei internaţionale. Dispoziţiile art. 12 parcă sunt totuşi inspirate de

ideea caracterului subsidiar al adopţiei internaţionale în raport cu adopţia

naţională, deoarece numai dacă nu s-a putut încredinţa copilul în vederea

unei adopţii naţionale ar urma să se facă propuneri direct pentru

încredinţarea adopţiei.1

Pe de altă parte însă, potrivit art. 1 alin. 3 din H.G. nr. 502/1997 cu

privire la organizarea şi funcţionarea Comitetului Român pentru Adopţie,

”adopţia internaţională reprezintă un mijloc de a asigura copilului lipsit de

ocrotirea părinţilor fireşti, o dezvoltare armonioasă a personalitaţii sale,

dacă nu este posibilă adopţia acesteia de către o familie sau personă cu

domiciliul sau reşedinţa în ţară.” .

Practic, printr-un act normativ inferior legii s-a consacrat principiul

subsidiarităţii adopţiei internaţionale faţă de cea naţională.2

Chiar dacă există o anumită ambiguitate în ceea ce priveşte

subsidiaritatea adopţiei internaţionale, considerăm că, întrucât Convenţia

O.N.U. si Convenţia de la Haga, fiind ratificate de România fac parte din

dreptul intern, dispoziţiile O.U.G. nr. 25/1997 trebuie interpretate în

colaborare cu textele invocate din aceste convenţii.3

1 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag. 108-1102 Ibidem3 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag. 108-110

11

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂStabilirea subsidiarităţii adopţiei internaţionale faţă de cea naţională,

nu numai că nu dă expresie unei discriminări, ce reprezintă o puternică

garanţie a ocrotirii intereselor copilului.4

4 A se vedea Victor Duculescu Constituţia României - comentată şi adnotată, Editura Lumina Lex 1997.

12

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

Capitolul II

Condiţii legale pentru încheierea adoţiei

Secţiunea I

2.1 Clasifcarea condiţiilor legale ale adopţiei

Pentru încheierea adopţiei, este necesar a fi îndeplinite anumite

cerinţe, care pot fi clasificate după mai multe criterii. Ne oprim la

următorea clasificare:

a) condiţii de fond ;

b) lipsa impedimentelor la adopţie;

c) condiţii de formă.

Impedimentele la adopţie sunt condiţii de fond care trebuie să nu

existe pentru a se putea încheia adopţia.1

2.2 Condiţiile de fond ale adopţiei:

1.Consimţământul la adopţiei

Consimţământul constitue regula de manifestare hotărâtă de a

încheia un act juridic.2

Încheierea adopţiei necesită în primul rând manifestarea de voinţă a

anumitor persoane3. Consimţământul acestor persoane se va manifesta,

după caz, fie în sensul unei adopţii cu efecte restrânse, fie în sensul unei

adopţii cu efecte depline. Aceasta se manifestă în următoarele cazuri:

a)Consimţământul celui care adoptă

Este posibilă adopţia de către o singură persoană sau de doi soţi4,

respectiv de familie în formularea Ordonanţei de Urgenţă nr.25/1997.

Persona care adoptă poate fi căsătorită sau necăsătorită, în acest din urmă

caz numai un soţ devine adoptator.

1 A se vedea I.P. Filipescu op. cit., pag. 102 A se vedea Stefan Cocoş op. cit.,pag. 51 3 Codul familiei, art.69,70 şi 71, Legea nr.11/19904 Art. 4 alin. 1 Codul familiei

13

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ Potivit legii, nu pot înfia decât persoanele majore care îndeplinesc

condiţiile cerute pentru a fi tutore şi care sunt cu cel puţin 18 ani mai în

vârstă decât cei pe care vor să-i înfieze, deci consimţământul trebuie să

vină de la o persoană fizică cu capacitate deplină de exerciţiu şi să fie

neviciat. În acest context, nu pot exprima un consimţământ valabil în

vederea adopţiei, minorul necăsătorit şi cel pus sub interdicţie.1 Alienaţia şi

debilitatea mintală constitue o stare incompatibilă cu finalitatea adopţiei.2

Consimţamântul la adopţie se exprimă în forma autentică(art.7

alin.1lit. a şi art. 12 alin. 5 lit. d).

Adopţia încuviinţată de instanţă de judecată este valabilă chiar dacă

consimţământul adoptatorului nu a fost dat printr-un act notarial, dar a fost

exprimat în faţa instanţei şi ulterior s-a comportat ca un părinte.

Consimţământul celui care adoptă poate fi exprimat în mod valabil şi

printr-o procură dată, conform legii, altei persoane. Persoana sau familia

care adoptă este propusă de Comisia pentru protectia copilului (art.117

alin.1).

b)Consimţământul soţului care adoptă

Dacă cel ce vrea să adopte este căsătorit, se cere, pentru încheierea

adopţiei şi consimţământul soţului său (art.4 alin.1). Se are în vedere faptul

că adopţia nu trebuie să creeze relaţii incompatibile cu o viaţă normală de

familie.

Soţul care adoptă nu devine prin manifestarea consimţământului său

adoptator alături de celălalt soţ, aceasta cerându-se numai ca o condiţie de

fond ca celălalt soţ să poată înfia.3

Consimţământul soţului celui care adoptă nu poate fi înlocuit cu

autorizaţia instanţei judecătoreşti şi nu se prevede expres că acest

consimţământ să fie dat în formă autentică.

1 A se vedea art.117 din Codul familiei, Decretul nr.31/1954 art.82 A se vedea I.Albu, I.Reghinii, P.Szabo, “Dreptul familiei”, pag. 90 3 A se vedea A.Pricopi, op. cit., pag. 164

14

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂRegula conform căreia un soţ nu pote adopta fără consimţământul

celuilalt soţ nu-şi găseşte aplicarea în situaţia în care acesta din urmă este

pus sub interdicţie, decăzut din drepturile părinteşti sau se află în neputinţă

de a-şi manifesta voinţa.1

c)Consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat

Conform legii2, pentru încheierea adopţiei se cere şi consimţământul

părinţilor celui adoptat, dacă acesta este minor3, iar dacă unul dintre părinţi

este decedat, pus sub interdicţie, decăzut din drepturile părinteşti sau din

orice împrejurare, în neputinţa de a-şi manifesta voinţa, consimţământul

celuilalt părinte este suficient.

Consimţământul părinţilor fireşti ai copilului minor se cere chiar

dacă aceştia sunt divorţaţi, ori în cazul în care copilul ce urmează a fi

adoptat este încredinţat unei instituţii de ocrotire sau unei terţe persoane.4

Adopţia nu poate avea loc în cazul în care unul dintre părinţii fireşti

consimte la adopţia copilului său minor iar celălalt părinte firesc nu

consimte.5 Dezacordul dintre părinţi nu poate fi soluţionat de către

instanţele de judecată, deoarece nu există o dispoziţie legală în acest sens.

Consimţământul părinţilor fireşti se exprimă în formă autentică(art. 7

alin.1 lit. a şi art.8 alin. 2) şi numai după trecerea unui termen de 45 zile de

la naşterea copilului (art.8 alin.1).

d)Consimţământul cerut în cazul copiilor lipsiţi de ocrotire

părintească

Aceşti copii se găsesc întruna din următoarele situaţii:

- sunt puşi sub tutelă. Tutorele care exercită drepturile şi îndatoririle

părinteşti trebuie să consimtă la adopţia acestui copil;

1 A se vedea art.69 alin.2 din Codul familiei2 A se vedea art. 70 din Codul familiei3 Ibidem4 A se vedea art.42 din Codul familiei, Legea 3/19705 A se vedea T.R.Popescu, Dreptul familiei,Tratat vol. II, Bucureşti

15

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ-nu sunt puşi sub tutelă, deşi se găsesc în situaţia de a fi puşi sub

tutelă. Instanţa este cea care va încuviinţa adopţia cu avizul autorităţilor

tutelare competente de a întocmi ancheta socială1.

e)Consimţământul celui care urmează a fi adoptat

Dacă cel care urmează a fi adoptat a împlinit vârsta de 10 ani, se cere

pentru adopţie consimţământul său. Acesta trebuie exprimat direct în faţa

instanţei de judecată2.

2.Persoana sau familia care adoptă trebuie să aibă capacitate deplină de

exerciţiu.(art.5 alin.1)

Necesitatea existenţei capacităţii depline de exerciţiu din partea celui

care adoptă reiese din prevederea potrivit căreia poate adopta numai

persoana majoră şi din prevederea că poate adopta numai persoana care

îndeplineşte condiţiile cerute pentru a fi tutore şi se justifică prin aceea că

drepturile şi îndatoririle părinteşti ţin de părinţii fireşti la adoptator.3

În Codul familiei, condiţia ca adoptatorul să aibă capacitate deplină

de exerciţiu este doar implicită.4 Persoana care are capacitate deplină de

exerciţiu poate adopta fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă sau religie.

Faptul că adoptatorul este sau nu căsătorit nu constitue un impediment.

3.Diferenţa de vârstă între cel care adoptă şi cel care urmează a fi adoptat,

să fie de cel puţin 18 ani

Această condiţie se justifică prin aceea că între adoptator şi adoptat

există o diferenţă de vârstă asemănătoare cu cea care de obicei există între

părintele firesc şi copilul său.5

1 A se vedea Cocoş Ştefan op. cit., pag. 542A se vedea I.P.Filipescu Tratat de dreptul familiei, pag.373-374 3 A se vedea A.Pricopi, op. cit., pag16464 A se vedea Cocoş Ştefan, op. cit., pag.555 A se vedea I.P.Filipescu, op. cit.,pag. 374

16

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂPentru motive temeinice, instanţa poate încuviinţa adopţia şi în cazul

în care diferenţa de vârstă ar fi mai mică decât cea menţionată de lege.(art.

68 alin. 2, Codul familiei)

Condiţia diferenţei de vârstă este naturală, fiind socotită ca o

diferenţă minoră, care de obicei există între părinte şi copil, diferenţă

indicată să existe şi între adoptator si adoptat.

4.Cel ce urmează a fi adoptat să fie minor (art.67 alin. 1)

Acestă condiţie se bazează pe finalitatea adopţiei. De la acestă regulă

există o excepţie, în sensul că se poate adopta şi o persoană majoră, dacă în

timpul minorităţii a fost crescută de cel care doreşte să adopte.(art.67 alin.1

Codul familiei)

Nu trebuie făcută confuzie între întreţinerea unei persoane şi

creşterea acesteia în timpul minorităţii, deoarece aceasta din urmă este o

preocupare permanentă pentru ocrotirea intereselor celui adoptat.(art.101

Codul familiei).

5.Adopţia trebuie să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat

Legea prevede că adopţia se face numai în interesul superior al

copilului.1 Rezultă că interesul superior al adoptatului se realizează când cel

care adoptă este în măsură să-i asigure o dezvoltare normală, similară celei

asigurate în familia firească.

Instanţa de judecată este chemată să se convingă de faptul că

adoptatorul prezintă condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare unei

dezvoltări armonioase a copilului şi în concordanţă cu interesele sale

patrimoniale şi nepatrimoniale.

Pentru a verifica dacă adopţia este în interesul superior al copilului,

instanţa va cere raportul referitor la ancheta psihosocială.(art.18 alin.5 din

Codul familiei) Acesta este prezentat de către Comisia pentru protecţia

1 A se vedea O.G.U. nr.25/1997, art.2 alin. 1

17

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂcopilului şi trebuie să cuprindă date privind personalitatea, starea fizică şi

mentală a copilului, orice alte date referitoare la creşterea şi reeducarea

copilului.

În contextul realizării unei depline şi eficiente protecţii a copilului,

legea (art.24) prevede că părinţii adoptivi au obligaţia de a informa copilul

că este adoptat imediat ce vârsta şi gradul de maturitate al acestuia o

permit. Acest lucru va fi notificat Comisiei pentru protecţia copilului.

6.Atestatul şi avizul favorabil al Comisiei pentru protecţia copilului

În scopul înţelegerii diferenţei între cele două acte eliberate de

acelaşi organ, acte ce intervin în momente diferite şi au efecte specifice,

trebuie să anticipăm una dintre fazele procedurii administrative ale

adopţiei.1

Este vorba de faza încredinţării copilului în vederea adopţiei unei

persoane sau familii pentru o perioadă de minim 3 luni, periodă în care

familia sau persoana se va afla sub supravegherea serviciului specializat

pentru protecţia copilului din subordinea Comisiei pentru Protecţia

Copilului.

Diferenţa dintre cele două acte administrative este următoarea :

- atestatul Comisiei pentru protecţia copilului este baza încredinţării

copilului în vederea adopţiei;

- avizul favorabil este acordat după terminarea perioadei pe baza

rapoartelor bilunare primite de Comisie.

Atestatul se eliberează de către Comisia pentru Protecţia Copilului la

cererea familiei sau persoanei interesate în termen de 90 de zile de la data

depunerii cererii, pe baza rapoartelor şi a propunerilor serviciului public

specializat pentu protecţia copilului din judeţ sau din sectorul Municipiului

Bucureşti sau ale unui organism privat autorizat.(art. 9 ali.6 Codul familiei)

1 A se vedea Cocoş Ştefan, op. cit., pag 57

18

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂDupă eliberarea atestatului, cerearea persoanei sau a familiei care

doreşte să adopte, se transmite Comitetului Român pentru Adopţii.(art.11

alin.1 din Codul familiei)

Avizul favorabil este necesar pentru încuviinţarea adopţiei alături de

consimţământul părinţilor fireşti, al copilului peste 10 ani şi al

adoptatorului.(art.7 alin.1 lit. b) De asemenea, acest aviz este obligatoriu

pentu încuviinţarea adopţiei de către instanţă.

Se pot adopta doar copii care se află în evidenţa Comitetului Român

pentru Adopţii.1Legea2 prevede că este interzisă adopţia copiilor care nu se

află în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii. Această prevedere a

fost introdusă atât pentru a alinia legislaţia română la reglementările

internaţionale în materie, cât şi pentru a combate infracţionalitatea în acest

domeniu, respectiv traficul de copii.

Ca excepţie, pot fi adoptaţi copii care nu se află în evidenţa

Comitetului Român pentru Adopţii în următoarele cazuri:

- când un soţ adoptă copilul celuilult soţ;

- când adoptatorii sunt rude până la gradul al 4-lea inclusiv cu unul dintre

părinţii copilului;

- câd persoana care a dobândit capacitate de exerciţiu deplină, este

adoptată de persoana sau familia care a crescut-o.

2.3 Lipsa impedimentelor la adopţie

Impedimentele la adopţie constitue imprejurări care dacă sunt

prezente, opresc încheierea actului juritic al adopţiei.3O parte din acestea

sunt expres prevăzute în lege, iar altele rezultă din reglementările privind

adopţia.

Pentru a se putea încheia adopţia, este necesar să nu existe

impedimente la adopţie.4

1 A se vedea I.P.Filipescu , op. cit., pag. 380;A.Bacaci, C.Hageanu;V.Dumitrache op. cit.,pag.2022 O.U. nr. 25/1997, art.133 A se vedea I.P.Filipescu op. cit., pag.380;A.Bacaci;C.Hageanu;V.Dumitrache op. cit., pag 2034 A se vedea I.P.Filipescu op. cit., pag.380

19

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

2.3.1 Lipsa impedimentului provenit din rudenia firească

Conform legii1, adopţia este interzisă între fraţi. Acest impediment se

justifică prin faptul că adopţia, în asemenea situaţie, ar crea relaţii de

familie incompatibile cu raporturile de rudenie existente între fraţi.

În celelalte cazuri de rudenie este permisă adopţia, cum ar fi de

exemplu nepoţii adoptaţi de către unchiul lor.

Totuşi, adopţia este oprită şi între părintele firesc şi copilul său.

Acest impediment rezultă din art.7 al Ordonanţei de urgenţă nr.25/1997. La

fel se pune problema şi în cazul în care adopţia a intervenit între fraţii din

afara căsătoriei, mai înainte ca filiaţia din afara căsătoriei să fie stabilită.

2.3.2 Lipsa impedimentului provenită din calitatea de soţ

Deşi legea nu prevede în mod expres, adopţia între soţi este interzisă,

deoarece calitatea de soţ este incompatibilă cu relaţiile dintre părinţi şi

copii.

Adopţia nu ar putea interveni nici între doi foşti soţi deoarece ar fi

însemnat ca unul să fi crescut pe celălalt în timpul minorităţii. Totodată, doi

foşti soţi nu vor putea fi adoptaţi de către aceeaşi persoană deoarece ar fi

însemnat să fi fost crescuţi în timpul minorităţii de cel ce vrea să-i adopte.2

2.3.3 Adopţia a doi soţi de către aceeaşi persoană sau familie este interzisă

Motivul impedimentului rezultă din incompabilitatea situaţiei ce s-ar

crea prin adopţie şi cea existentă între soţi. Prin adopţie, cei doi soţi ar

deveni fraţi şi ar fi totodată soţi între ei. Calitatea de soţ este incompatibilă

cu cea de frate. După cum un soţ nu poate avea această calitate şi pe cea de

adoptator sau de adoptat, tot aşa un soţ nu poate avea această calitate şi pe

cea de frate sau de soră.

1 A se vedea Ordonanţa de urgenţă nr.25/19972 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag.31

20

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ2.3.4 Lipsa impedimentului provenit dintr-o adopţie anterioară

Potrivit art.4 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997, adopţia

unui copil de către mai multe persoane este interzisă, cu excepţia cazului în

care ea se face de către soţ şi soţie, simultan sau succesiv.

Impedimentul provenit din adopţie există şi în cazul în care

adoptatorul a decedat, deoarece prin decesul acestuia adopţia nu s-a

desfăcut. O nouă adopţie poate avea loc numai după desfacerea adopţiei în

cadrul căreia adoptatorul a decedat.1

2.3.5 Lipsa confirmării cererii de adopţie a Comitetului Român pentru

Adopţie

Cererea persoanei sau a familiei care urmează să adopte trebuie să fie

însoţită de confirmarea Comitetului Român pentru Adopţii.(art.14 alin.5

O.U. nr25/1997)

Această confirmare este cerută fie că persoana sau familia ce doreşte

să adopte are cetăţenia română, fie că are cetăţenia altui stat, iar în ambele

cazuri se doreşte adopţia unui copil cu cetăţenie română.

Cetăţenia persoanei sau a familiei care doreşte să adopte prezintă

importanţă pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei.(art.9 alin. 3 şi

8 din O.U. nr.25/1997)

2.4 Condiţii de formă

Aceste condiţii sunt cerute de lege în scopul de a asigura îndeplinirea

condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor în adopţie. Condiţiile de formă

se referă la actele juridice ale părţilor exprimate în forma prevăzută de lege

şi la procedura adopţiei.

2.4.1 Forma prevăzută de lege a actelor juridice ale părinţilor

1 A se vedea I.Mihiţă, “Probleme de drept din practica Tribunalului Suprem , secţia civilă”, în RRD nr.2, 1972, pag.125

21

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂActul juridic al adopţiei este un act solemn, pentru validitatea sa

fiind necesară îndeplinirea unor formalităţi. Forma specifică cerută pentru

unele din acestea, a fost instituită tocmai pentru a se putea verifica

îndeplinirea condiţiilor de fond, pozitive şi negative, obligatorii pentru

încuviinţarea adopţiei.1

În acest sens se cere consimţământul anumitor persoane prevăzute de

lege, astfel:

a)consimţământul adoptatorului sau adoptatului se exprimă printr-o

declaraţie autentificată, ce trebuie să cuprindă atât voinţa de a adopta a

persoanei, cât şi precizarea că a luat la cunoştinţă de starea de sănătate a

copilului, potrivit certificatului medical eliberat de policlinica de la

domiciliul acestuia din urmă.

Această declaraţie se dă în faţa notarului public, care o va autentifica

în conformitate cu legea notarilor publici şi a activităţii notariale.

Consimţământul la adopţie se poate exprima personal sau prin

mandatar împuternicit prin procură autentică şi specială. El nu se prezumă

în nici o împrejurare, ci trebuie dovedit2.

Dacă adopţia este cerută de o familie, ambii soţi trebuie să-şi

exprime consimţământul în formă autentică.

b)Consimţământul soţului persoanei care doreşte să adopte poate fi

exprimat în scris, prin act autentic sau sub semnătură privată, sau oral în

faţa instanţei de judecată, deoarece legea nu prevede nici o condiţie

specială pentru aceasta.

c)Consimţământul părinţilor fireşti trebuie exprimat conform legii3

în formă autentică, însă numai după trecerea unui termen de 45 de zile de la

naşterea copilului.

Consimţământul părinţilor este revocabil în termen de 30 de zile de

la data înscrisului autentic prin care acesta a fost exprimat, după care

1 A se vedea Cocoş Ştefan op. cit.,pag. 622 A se vedea Legea nr. 36/19953 A se vedea O.U. nr. 25/1997 art.7 lit. a

22

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂdevine irevocabil1. Rezultă că părintele nu poate să-şi exprime

consimţământul în faţa instanţei ce va încuviinţa adopţia.

d)Consimţământul copilului care urmează a fi adoptat, dacă acesta a

împlinit vârsta de 10 ani, va fi cerut de instanţă.2

Consimţământul persoanelor enumerate mai sus nu este suficient

pentru adopţie, fiind necesară îndeplinirea şi a celorlalte condiţii de fond şi

de formă. Consimţământele persoanei care doreşte să adopte sau ale

părinţilor fireşti produc şi unele efecte prealabile adopţiei, în cadrul

procedurii adopţiei, de exemplu eliberarea atestatului care constată

aptitudinea de a adopta ori permite încredinţarea copilului în vederea

adopţiei.

La declaraţia de adopţie, se anexează actele din care să rezulte că

sunt îndeplinite cerinţele legale pentru încuviinţarea acesteia. Dintre

acestea, o parte sunt prevăzute expres de lege iar altele rezultă din

ansamblul reglementărilor juridice în materie. Ele sunt:

- certificatul de naştere al copilului3;

- certificatul medical privind starea de sănătate a copilului eliberat de

Policlinica de la domiciliul acestuia;4

- avizul favorabil al Comisiei pentru protecţia copilului privind

încuviinţarea adopţiei;5

- declaraţia autentificată de consimţământ la adopţie al persoanei sau

familiei care doreşte să adopte;

- declaraţia de consimţământ al soţului persoanei care doreşte să

adopte,6 sau hotărârea judecătorească din care să rezulte o situaţie în

care consimţământul său nu este necesar;

- certificatele de naştere şi de căsătorie în copie legalizată ale familiei

sau persoanei care doreşte să adopte;

1 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 352 A se vedea O.U. nr.25/1997 art.18 alin. 43 A se vedea O.U. nr. 25/1997 art. 2 alin. 5 4 A se vedea O.U. nr. 25/1997 art. 2 alin. 55 A se vedea O.U. nr. 25/1997 art. 2 alin. 56 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art.4 alin. 2

23

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ- certificatele de sănătate ale persoanei sau familiei care adoptă;

- atestatul Comisiei pentru protecţia copilului din care să rezulte că

persoana este aptă de a adopta şi că prezintă condiţiile materiale şi

garanţiile necesare;

- actul din care să rezulte gradul de rudenie dintre adoptat şi adoptator,

dacă este cazul;

- declaraţia de consimţământ la adopţie al părinţilor fireşti ai

adoptatorului;

- hotărârea judecătorească din care să rezulte că unul dintre părinţi sau

ambii părinţi fireşti se află într-una din situaţiile în care nu este

necesar consimţământul;

- certificatele de naştere şi căsătorie sau eventual de deces ale

părinţilor fireşti ai minorului, în copie legalizată;

- dovada încredinţării minorului în vederea adopţiei.

2.5 Condiţii cerute pentru adoptat în cazul adopţiei internaţionale

A. Legea aplicabilă

Având în vedere dispoziţiile art.30 din Legea nr.105/1992 condiţiile

de fond cerute în persoana adoptatului pentru încuviinţarea adopţiei sunt

stabilite de legea naţională a adoptatului. Prin urmare, dacă adoptatul este

cetăţean român sau apatrid cu domiciliul în România, condiţiile de fond

pentru încuviinţarea adopţiei sunt cele prevăzute de legea română.

B. Copilul să nu fi putut fi încredinţat sau adoptat în ţară.

Considerăm că trebuie subliniată o condiţie specială de administraţie

a adopţiei internaţionale, condiţie care decurge din caracterul subsidiar al

adopţiei internaţionale faţă de adopţia naţională.

În acest sens, avem în vedere dispoziţiile art.4 lit.b din Convenţia de

la Haga, potrivit cărora adopţia internaţională nu poate avea loc decât dacă

24

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂautorităţile statului de origine a copilului au constatat, după luarea în

considerare a posibilităţilor plasamentului copilului în statul de origine, că

o adopţie internaţională corespunde interesului superior al copilului.

C. Consimţământul la adopţie

Având în vedere dispoziţiile art. 4 lit. c din Convenţia de la Haga,

adopţia nu poate fi încuviinţată decât dacă persoanele ale căror

consimţământ este cerut la adopţie, au fost corespunzător informate asupra

consecinţelor consimţământului lor, în special a ruperii legăturilor de

rudenie între copil şi familia de origine.

Potrivit art. 16 din Convenţia de la Haga, dacă autoritatea centrală a

statului de origine consideră că copilul este adoptabil, ea întocmeşte un

raport cuprizând informaţii asupra copilului privind identitatea, mediul său

social, trecutul său medical al familiei sale precum şi cu privire la

necesităţile sale speciale.

D. Evidenta Comitetului Român pentru Adopţii

Se pune problema dacă excepţia prevăzută de art. 13 din O.U.G. nr.

25/1997 se aplică şi în cazul adopţiilor internaţionale ori numai în cazul

adopţiei naţionale.

De exemplu, dacă un soţ cetăţean străin, adoptă copilul celuilalt soţ,

în condiţiile în care domiciliul comun al soţilor este în România, nu este

necesar ca acest copil să fie în evidenţa comitetului, pentru a se putea

realiza adopţia.

În schimb, dacă este vorba de o adopţie în sensul Convenţiei de la

Haga, care implică deplasarea copilului în străinătate, este greu de admis că

s-ar putea realiza fără implicarea Comitetului Român pentru Adopţii.

Fără a distinge după cum între copil şi adoptator există o legătură de

rudenie sau de afinitate, Convenţia de la Haga institue anumite condiţii de

fond şi de procedură care nu pot fi îndeplinite decât prin intermediul

autorităţilor centrale din cele două state, ceea ce face ca în toate cazurile,

copilul să fie în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii.

25

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂE. Imposibilitatea încredinţării copilului în vederea adopţiei

internaţionale

În cazul adopţiei internaţionale, legea română nu permite

încredinţarea copilului ca o etapă prealabilă, de probă, în vederea

încuviinţării adopţiei.

F. Copilul să beneficieze în străinătate de aceleaşi garanţii ca în cazul

unei adopţii naţionale 1

Sectiunea a III-a

Procedura specială a adopţiei

Încuviinţarea adopţiei presupune parcurgerea unei proceduri

complexe care poate fi divizată în două etape: procedura prealabilă

administrativă pe de o parte şi procedura în faţa instanţei de judecată.

3.1. Procedera administrativă

Constă într-un ansamblu de acte şi operaţiuni administrative al căror

rol este acela de a pregăti dosarul de adopţie, astfel încât acesta să poată fi

transmise instanţei de judecată în vederea încuviinţării adopţiei prin

hotărâre judecătorească.2

Încheierea adopţiei presupune intervenţia unor organe ale

administraţiei publice care au anumite atribuţii, în scopul asigurării

interesului superior al adoptatului. Rolui acestor organe a crescut potrivit

reglementării date prin O.U. nr.25/1997 în raport cu reglementarea

anterioară.

Există mai multe organe administrative cu atribuţii în materie,

astfel :

A. Serviciul public specializat pentru protecţia copilului1 A se vedea Marieta Avram, op. cit., pag.169-1712 A se vedea Marieta Avram, op. cit., pag. 193

26

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂAcesta se înfiinţează prin hotărârea Consiliului Judeţean, respectuv

al Consiliului local al Sectoarelor Municipiului Bucureşti şi funcţionează ca

o instituţie publică de interes judeţean, respectiv local, cu personalitate

juridică.1

Serviciul public specializat pentru protecţia copilului propune

Comisiei pentru protecţia copilului, măsurile de protecţia copilului aflat în

dificultate şi avizează aplicarea lor.

Serviciile publice de specialitate din subordinea consiliilor locale

desfăşoară activităţi în domeniul autorităţii tutelare şi al protecţiei

drepturilor copilului.

B. Comitetul Român pentru Adopţii

Este un organ aflat în subordinea Guvernului, înfiinţat în scopul

supravegherii şi sprijinirii internaţionale în acest domeniu.

Constitue autoritatea română centrală, însărcinată să aducă la

îndeplinire obligaţiile prevăzute de Convenţia asupra protecţiei copiilor şi

cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiate la Haga la 29 mai

1993 şi ratificat de România prin Legea nr.84/1994.

Activitatea acestui organ este coordonată de Departamentul pentru

Protecţia Copilului din cadrul Guvernului care stabileşte prin hotărâre

modul de organizare şi funcţionare a Comitetului.

Comitetul colaborează cu autorităţi publice române şi străine, cu

serviciile publice specializate pentru protecţia copilului subordonat

acestora, cu organismele private române şi străine autorizate şi cu

organizaţii internaţionale, în orice probleme de interes reciproc în domeniul

adopţiei.2

C. Comisia pentru protecţia copilului

1 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art. 6 alin. 12 A se vedea O.U.G nr 25/1997 art 10 alin. 4

27

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂÎn subordinea consilului judeţean, respectiv al consiliilor locale ale

sectoarelor municipiului Bucureşti, se organizează Comisia pentru protecţia

copilului, ca organ de specialitate al consiliului judeţean.1

Coordonează activitatea autorităţilor administraţiei publice locale din

unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul judeţelor în domeniul

autorităţii tutelare şi protecţia drepturilor copilului.2

D. Organisme private autorizate 3

Acestea sunt persoane juridice de drept privat, cu scop nelucrativ,

constituit în condiţiile legii(O.U. nr.25/1997,art. 25). Aceste organisme au

anumite atribuţii în materie de adopţie şi anume:

- întocmesc rapoarte şi fac propuneri Comisiei pentru protecţia copilului

în ceea ce priveşte eliberarea atestatului care constată aptitudinea de a

adopta;4

- propun Comisiei pentru Protecţia Copilului încredinţatea acesteia în

vederea adopţiei unei persoane sau familii;5

- colaborează cu Comitetul Român pentru Adopţii în orice problemă în

decursul adopţiei;6

- cererile persoanelor sau familiilor cu domiciliul sau reşedinţa în

România se transmit Comitetului Român pentru Adopţii după eliberarea

atestatului şi prin organisme private române autorizate;7

- poate primi de la Comitetul Român pentru Adopţii sarcina de a

identifica o persoană sau o familie potrivită pentru care nu există cereri

privind încredinţarea copilului în vederea adopţiei;8

1 A se vedea O.U.G nr 26/1997 art 4 alin. 2 şi art. 5 alin. 12 A se vedea O.U.G nr 26/1997 art 5 alin. 23 A se vedea A.Bacaci, C.Hageanu,V. Dumitrache, op. cit., pag.207, I.P.Filipescu, op. cit., pag. 359 4 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art.6 alin 35 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art.9 alin 56 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art. 10 alin 47 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art.11 alin 18 Ibidem, art. 12 alin. 1

28

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ- cererea persoanei sau familiei care doreşte să adopte se transmite de

către Comitetul Român pentru Adopţii instanţei judecătoreşti

competente şi printr-un organism privat autorizat;9

- au obligaţia de a prezenta rapoarte periodice privind evoluţia copilului

adoptat şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii săi adoptivi, cel puţin doi

ani Comitetului Român pentru Adopţii, în cazul copiilor cu cetăţenie

română adoptati de o persoană sau familie cu cetăţenie străină.2

E. Serviciul de stare civilă

Acest serviciu de stare civilă, competent potrivit legii are unele

atribuţii în materie de adopţie:

a) pe baza hotărârii definitive şi irevocabile de încuviinţare a

adopţiei, întocmeşte un nou act de naştere al copilului, în

care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti,

vechiul act de stare civilă păstrându-se, iar pe marginea lui

se face menţiune despre întocmirea noului act;3

b) în actele de stare civilă se înscriu menţiunile cu privire la

modificările intervenite în starea civilă a persoanei, în

anumite cazuri, între care adopţia desfacerea, încetarea sau

anularea adopţiei.4

3.1.1 Aspectele specifice procedurii administrative prealabile adopţiei

internaţionale

Procedura administrativă prealabilă adopţiei internaţionale prezintă

anumite particularităţi, fiind o procedură mai simplă decât cea a adopţiei

internaţionale, deoareca nu mai presupune încredinţarea copilului în

vederea adopţiei.

Condiţiile procedurale ale adopţiei internaţionale se regăsesc în

O.U.G. nr. 25/1997, cât şi în Capitolul IV al Convenţiei de la Haga.

9 Ibidem, art. 14 alin. 22 Ibidem, art. 18 alin. 2 Legea 87/19983 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art.2 alin 2, Legea nr.119/1996 art.264 A se vadea Legea nr. 119/1996, art. 44 lit.d

29

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂA) Sesizarea autorităţii centrale a statului unde cel care adoptă îşi are

reşedinţa obişnuită.

Potrivit art. 14 din Convenţia de la Haga, persoanele cu reşedinţa

obişnuită într-un stat contractant, care doresc să adopte un copil a cărui

reşedinţă obişnuită este situată în alt stat contractant, urmează să se

adreseze autorităţii centrale a statului în care îşi au reşedinţa obişnuită.

B) Întocmirea raportului asupra anchetei psihosociale.

Potrivit art. 15 din Convenţia de la Haga, dacă autoritatea centrală a

statului primitor consideră că reclamanţii sunt calificaţi şi apţi să adopte,

întocmeşte un raport cu informaţiile privind identitatea lor, capacitatea

legală şi aptitudinile lor de a adopta, situaţia lor personală, medicală,

familială, mediul lor social, motivele care îi determină, aptitudinea de a-şi

asuma o adopţie internaţională.

C) Sesizarea autorităţii centrale din statul de origine.

Cererile persoanelor sau familiilor care au domiciliul sau reşedinţa

pe teritoriul altui stat şi care doresc să adopte, vor fi transmise Comitetului

Român pentru Adopţii numai prin intermediul autorităţii centrale care

acţionează în statul de primire sau al organismelor private autorizate de

către aceasta şi de către Comitetul Român pentru Adopţii.

D) Repartizarea sarcinii identificării unei persoane sau familii

potrivite pentru copil.

Dacă nu există cereri privind încredinţarea copilului în vederea unei

adopţii naţionale sau dacă aceste cereri n-au fost aprobate, Comitetul

Român pentru Adopţii va repartiza sarcina identificării unei persoane sau

unei familii potrivite pentru copil, unui serviciu public specializat sau unui

organism privat autorizat, care, în termenul stabilit de Comitet, vor

prezenta acestuia propuneri în vederea adopţiei.

E) Întocmirea raportului privind copilul.

30

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂSe face de către serviciul public specializat sau de organismul privat

autorizat, după eliberarea repartiţiei în vederea identificării unei familii sau

persoane adoptive.

Raportul cuprinde informaţii privind identitatea, adoptabilitatea,

mediul social al copilului, trecutul său familial şi medical precum şi

informaţii cu privire la necesităţile sale speciale. Se va ţine seama, în mod

cuvenit, de condiţiile de educaţie a copilului, precum şi de originea sa

etnică, religioasă şi culturală.1

F) Eliberarea avizului favorabil al comisiei

În cazul în care serviciul public specializat sau organismul privat

autorizat identifică o familie sau o persoană potrivită pentru copil, va sesiza

Comisia pentru protecţia copilului în vederea eliberării avizului favorabil.

G) Încuviinţarea autorităţii centrale sau a organismului privat

autorizat al statului de primire.

H) Eliberarea confirmării Comitetului Român pentru Adopţie.

Comitetul va elibera confirmarea după ce va constata că au fost

respectate procedurile şi termenele prevăzute de lege.2

3.2 Procedura în faţa instanţei de judecată

Procedura juridiciară a încuviinţării adopţiei este reglementată în

prezent de O.U.G. nr 25/1997, ale cărei dispoziţii se completează cu cele

ale Codului de procedură civilă, ca drept comun în materia soluţionării

cererilor de competenţa instanţelor judecătoreşti. În cazul adopţiilor

internaţionale, sunt aplicabile normele de procedură ale procesului

intenaţional, cuprinse în Legea nr.105/1992.3

3.2.1 Competenţa instanţei judecătoreşti

A)Competenţa în cazul adopţiei naţionale

1 A se vedea art.16(1) lit.a din Convenţia de la Haga2 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag.199-2033 A se vedea Marieta Avram, op. cit., pag.203

31

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂCompetenţa materială aparţine tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. f

din Codul de procedură civilă şi art. 15 alin. 1 din O.U.G. nr.25/1997.

Competenţa teritorială revine tribunalului în a cărui rază teritorială se

găseşte domiciliul copilului ce urmează a fi adoptat.

Cauzele pentru judecarea cărora nu se poate determina instanţa

competentă, se judecă de către Tribunalul Bucureşti.1 Aceasta este o

competenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga şi a cărei

încălcare atrage nulitatea hotărârii.

B)Competenţa în cazul adopţiei internaţionale

Prezintă particularităţi, determinate de prezenţa elementului de

extraneitate.

În procesul intenaţional, operaţia de stabilirea competenţei presupune

două etape: în primul rând se stabileşte competenţa jurisdicţională, în al

doilea rând se stabileşte competenţa materială şi teritorială a instanţei,

potrivit normelor cuprinse în O.U. nr.25/1997 şi Codul de procedură civilă.

Competenţa jurisdicţională (în dreptul internaţional privat) de drept

comun se determină conform normelor materiale cuprinse în Legea nr.

105/1992, după cum urmează:

- instanţele române sunt exclusiv competente să judece procesele

referitoare la încuviinţarea adopţiei, dacă cel care urmează a fi adoptat

are domiciliul în România şi este cetăţean român sau străin fără

cetăţenie;2

- considerăm că instanţele române sunt competente să încuviinţeze

adopţia şi în cazurile în care copilul este cetăţean străin cu domiciliul în

România.3

3.2.2 Compunerea instanţei

1 A se vedea art. 15 alin. 2 din O.U.G. nr. 25/19972 A se vedea art.15 ptc. 1 din Legea nr.105/19923 A se vedea Marieta Avram op. cit., pag. 209

32

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂPotrivit art. 18 alin. 1 din O.U.G nr. 25/1997, instanţa soluţionează

cererea pentru încuviinţarea adopţiei în complet format din doi judecători

special desemnaţi de ministrul justiţiei. Este o normă specială de

compunere a instanţei, derogatorie de la regula de drept comun a

completului alcătuit din judecător unic, consacrată de art. 17 alin. 1 Legea

nr.92/1992.1

3.2.3 Atribuţiile instanţei de judecată

Instanţa competentă verifivă îndeplinirea condiţiilor de fond şi de

formă precum şi lipsa impedimentelor la adopţie. O atenţie deosebită

trebuie acordată verificării existenţei consimţământelor necesare pentru

adopţie.

În unele situaţii, instanţa poate lua consimţământul; în acest sens,

consimţământul copilului care a împlinit 10 ani se va cere în instanţă.2

Verificarea îndeplinirii condiţiilor legale pentu adopţie se face cu

ajutorul actelor depuse de părţi, a celorlalte acte ale dosarului întocmite în

faza prealabilă judecăţii şi al anchetei psihosocială a copilului, care se cere

de instanţă. Instanţa de judecată poate administra orice probă admisă de

lege.3

3.2.4 Procedura în faţa instanţei

În ceea ce priveşte desfăşurarea procedurii adopţiei, se disting

următoarele aspecte, după cum urmează:

-cererea persoanei sau familiei care doreşte să adopte un copil aflat

în evidenţa Comitetului Român este transmisă de acesta instanţelor

judecătoreşti competente, prin intermediul serviciului public specializat

pentru protecţia copilului sau al organismului privat autorizat4;

1 A se vedea C.S.G. Sectiile unite, decizia nr. V din 25 septembrie 1999;G.Lupşan-Procedura adopţiei în “Dreptul” nr. 4/1997 pag. 63-652 A se vedea art.18 alin. 4 din O.U.G. nr 25/19973 Ibidem, art. 12 alin. 54 A se vedea O.U.G. nr. 25/1997 art. 14 alin.2

33

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ- pot fi adoptaţi şi copiii care sunt în evidenţa Comitetului Român

pentru Adopţii, în cazurile prevăzute de art. 13 din O.U.G. nr.25/1997

Ţinând seama de sitemul reglementării actuale, considerăm că şi

cererile pentru adopţie ele copiilor care nu sunt în evidenţa Comitetului

Român pentru Adopţii sunt transmise instanţei judecătoreşti tot prin

intermediul serviciului public specializat sau prin organismul privat

autorizat.

Cererea de adopţie trebuie însoţită de actele prevăzute de lege1,

datele de identitate şi toate informaţiile referitoare la copil şi propunerea

serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau a organismului

privat autorizat către Comitetului Român pentru Adopţii, propunere privind

încuviinţarea adopţiei.

Cererea personei sau a familiei cu domiciliul sau reşedinţa în

România, trebuie însoţită de atestatul privind aptitudinea de a adopta, iar

dacă s-a dispus încredinţarea copilului în vederea adopţiei, se va anexa o

copie certificată conformă cu originalul de pe hotărârea de încredinţare a

copilului în vederea adopţiei, măsură dispusă de Comisia pentru protecţia

copilului.

În toate cazurile, cererea de adopţie trebuie însoţită de confirmarea

Comitetului Român pentru Adopţii din care să rezulte că s-au respectat

toate procedurile şi termenele prevăzute de art. 11,12 şi 13 din O.U.G. nr

25/1997:

- acţiunile şi cererile privind încuviinţarea adopţiei sunt scutite de

taxa de timbru (art. 17)

-cererea pentru încuviinţarea adopţiei se soluţionează în Camera de

consiliu, în complet constituit din doi judecători special desemnaţi de

ministrul justiţiei (art.18 alin.1 şi 2)

-judecarea cererii se face cu citarea Comisiei pentru protecţia

copilului care a avizat favorabil încuviinţarea adopţiei, a persoanei sau

1 A se vedea O.U.G. nr. 25/1997 art. 11 alin.3,art. 12 alin. 5

34

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂfamiliei care doreşte să adopte, a Comitetului Român pentru Adopţii şi cu

participarea procurorului (art.18 alin.2)

-instanţa poate administra orice probă admisă de lege

-consomţământul copilului care a împlinit 10 ani va fi cerut de

instanţă

-instanţa va cere raportul referitor la ancheta psihologică a copilului.

Comisia pentru protecţia copilului de la domiciliul persoanei sau

familiei care doreşte să adopte eliberează atestatul care constată aplitudinea

de a adopta.1

Instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că în cererile referitoare la

adopţie este obligatoriu efectuarea anchetei sociale.2

-normele dreptului procesual comun se aplică în măsura în care sunt

compatibile cu reglementarea O.U.G. nr.25/1997

-hotărârile date în cauză având ca obiect încuviinţarea adopţiei nu

sunt supuse apelului.3 Aceste hotărâri sunt supuse recursului, după care

devin irevocabile.4 Instanţa competentă să judece recursul este Curtea de

apel. Hotărârile pot fi supuse şi celorlalte căi de atac, în măsura în care nu

există incompatibilitate cu reglementarea specială în materie de adopţie

-în cazul adopţiei copilului de o persoană sau o familie cu domiciliul

pe teritoriul altui stat, instanţa va trebui să aibă în vedere ca adoptatorul să

poată beneficia în ţara străină de garanţiile şi normele echivalente acelora

existente în cazul unei adopţii naţionale5

3.2.5. Înregistrarea adopţiei

Având în vedere hotărârea irevocabilă de încuviinţare a adopţiei,

serviciul de stare civilă competent va întocmi, în condiţiile legii, un nou act

de naştere a copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca părinţii săi fireşti,

1 A se vedea O.U.G nr. 25/1997 art. 6 2 A se vedea Decizia civilă nr. 816/1992 şi nr. 1894/19923 A se vedea O.U.G. nr.25/1997 art.15 alin. 34 Ibidem art.205 Ibidem art.19

35

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂvechiul act de naştere se va păstra, mentionându-se pe marginea acestuia

întocmirea noului act.1

În noul act de naştere al copilului, ca loc al naşterii se trece

denumirea unităţii administrativ teritoriale unde îşi are sediul autoritatea

publică locală care întocmeşte actul.2

Problema care se poate ridica este aceea de a şti care este serviciul de

stare civilă competent pentru întocmirea noului act de naştere al copilului,

în condiţiile în care instanţa competentă teritorială pentru încuviinţarea

adopţiei este aceea de la domiciliul copilului (art.15 alin. 1 O.U.G.

nr.25/1997) iar Legea actelor de starea civilă nr. 119/1996 prevede în art.26

alin.1 că serviciul de stare civilă competent este cel în a cărui rază

teritorială se găseşte domiciliul adoptatorului. Dacă adoptatorul este străin

sau cetăţean român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate serviciul

competent este în raport de domiciliul adoptatorului sau de sediul instituţiei

de ocrotire pentru copiii aflaţi în îngrijirea acesteia.

3.2.6 Competenţa jurisdicţională în cazul desfacerii şi nulităţii adopţiei

Potrivit art. 22 alin. 5 din O.U.G. nr 25/1997 cererile de desfacere a

adopţiei urmează aceleaşi reguli de competenţă ca şi cele pentru

încuviinţarea adopţiei. Textul nu distinge între competenţa materială şi cea

teritorială.

În ce priveşte nulitatea adopţiei, nu există o reglementare specială,

spre deosebire de desfacerea adopţiei, privind competenţa jurisdicţională.

În aceste condiţii, competenţa materială şi competenţa teritorială a

instanţei judecătoreşti se determină potrivit dreptului procesual civil

comun.

1 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art.20 alin. 22 A se vedea Legea nr. 119/1996 art. 26 alin. 1-3

36

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

Capitolul III

Efectele adopţiei

Precizări prealabile

Având în vedere distincţia dintre adopţia naţională şi cea

internaţională, în mod similar, efectele adopţiei pot fi analizate în cele două

planuri, deoarece, în cazul adopţiei internaţionale, se pune problema

specifică a recunoaşterii efectelor hotărârilor judecătoreşti române în

străinătate.

37

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂIndiferent de natura efectelor adopţiei, acestea se produc întotdeauna

numai pentru viitor, după încuviinţarea adopţiei de instanţă.1

Potrivit art. 1 alin. 3, adopţia îşi produce efectele de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii judecătoreşti.

În acest sens vom aborda în continuare următoarele efecte:

-efectul privind întocmirea unui act de naştere pentru copil;

-efectul filiaţiei şi rudeniei civile;

-efectul privind drepturile şi obligaţiile părinteşti;

-efectul privind numele, domiciliul şi locuinţa adoptatului;

-efectele privind obligaţia legală de întreţinere şi vocaţia succesorală;

-efectele privind cetăţenia adoptatului.2

Secţiunea I

3.1 Întocmirea unui nou act de naştere 3 .

Serviciul de stare civilă competent, va întocmi în condiţiile legii, un

nou act de naştere, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi

fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea

acestuia întocmirea noului act.4

3.2 Filiaţia şi rudenia civilă

a)Distincţia dintre filiaţia şi rudenia civilă. 5

Adopţia stabileşte filiaţia dintre copil şi rudele adoptatorului. În acest

context, se pun următoarele probleme:

-legea nu prevede expres că descendenţii adoptatorului sunt în raport

direct cu adoptatorul şi rudele lui;

1 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag. 2162 A se vedea Cocoş Ştefan op. cit.,pag. 863 A se vedea A.Bacaci, C.Hageanu, V. Dumitrache, op. cit., pag. 212;4 A se vedea O:U:G: nr. 25/1997, art. 21, alin. 2;5 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 65

38

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂSoluţia afirmativă se impune deoarece, în sens larg, filiaţia

desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de un

strămoş al ei, un şir de persoane între care faptul naşterii a stabilit legătura

de la părinte la copil.

În sens restrâns, filiaţia este raportul de descendenţă dintre copil şi

fiecare dintre părinţii lui. Rudenia în linie dreaptă este aceea dintre

persoanele care coboară unele din altele, fie în mod mijlocit, fie în mod

nemijlocit.

Sunt rude în linie directă tatăl, fiul, nepotul din fiu. Dacă textul legii

foloseşte noţiunea de filiaţie în sens restrâns, atunci descendenţii

adoptatului sunt rude în linie directă cu adoptatorul.

-legea nu prevede expres că descendenţii adoptatului devin rude cu

rudele adoptatorului.

Soluţia se impune afirmativ deoarece numai aşa rudenia creată prin

adopţie este asimilată cu rudenia firescă, iar un text care să prevadă

contrariul nu există. Descendenţii adoptatului sunt rude în linie directă

descendentă. Textul prevede că rudenia se stabileşte între copil şi rudele

adoptatorului.

În concluzie, rudenia care se stabileşte prin adopţie, dacă termenul de

filiaţie este privit în sens restrâns, există între adoptat şi descendenţii lui pe

de o parte, şi rudele adoptatorului, pe de altă parte1.

b)Asimilarea filiaţiei şi rudeniei din adopţie cu filiaţia şi rudenia firească. 2

De regulă, există acestă asimilare. Referitor la anumite efecte

juridice produse, există unele deosebiri după cum urmează:

-recunoaştera unui copil din afara căsătoriei, după ce acesta a

decedat, de către tatăl său, se poate face numai dacă acel copil are

1 A se vedea Cocoş Ştefan, op. cit.,pag. 872 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 66

39

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂdescendenţi fireşti3. Recunoaşterea nu poate avea loc dacă acel copil are

descendenţi prin adopţie;

-soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este

obligat să continue a acorda întreţinere copilului cât timp acesta este minor,

însă numai dacă părinţii săi fireşti, nu şi cei prin adopţie, au murit, sunt

dispăruţi ori sunt în nevoie1;

-cel care a luat un copil spre creştere, fără a întocmi formele cerute

pentru adopţie, are obligaţia să-l întreţină, cât timp copilul este minor, însă

numai dacă părinţii fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie2;

-dominaţia nu se revocă în condiţiile art. 836 Cod civil, dacă ulterior

acesteia, donatorul a adoptat un copil, deoarece această categorie de copii

nu se include în enumerarea limitativă a textului menţionat.

c)Relaţiile dintre adoptat, părinţii săi fireşti şi rudele acestora.

Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 25/1997, art. 1 alin. 4, în

momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, filiaţia dintre copil şi părinţii săi

fireşti încetează. Se impun câteva precizări:

-data producerii ori stabilirii filiaţiei prin adopţie este dată rămânerii

irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei, adică aceeaşi

când se stabileşte filiaţia prin adopţie, începe alta, adică cea prin adopţie.3

-descendenţii adoptatului nu se mai află în raporturi de rudenie

firească cu părinţii fireşti ai adoptatului, pe aceeaşi dată cu încetarea

filiaţiei a adoptatului.

-descendenţii adoptatului încetează de a mai fi rudă cu rudele

părintelui său firesc, devenind rudă cu rudele părintelui adoptiv.

În concluzie, legăturile de rudenie firească încetează între adoptat şi

descendenţii săi pe de o parte şi părinţii fireşti şi rudele acestora, pe de altă

parte4.

3 A se vedea Codul familiei, art. 57, alin. 1;1 Ibidem, art.87 alin. 1;2 Ibidem art. 88 alin. 1;3 A se vedea O.U.G. nr.25/1997, art.1 alin. 3 şi 4;4 A se vedea Cocoş Ştefan, op. cit., pag. 89;

40

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

Secţiunea a II-a

Drepturile şi îndatoririle părinteşti

a)Trecerea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de la părinţii fireşti asupra

părinţilor adoptivi.

Acest efect se produce în cazul adopţiei unei persoane care nu a

dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, de obicei minorul. Adoptatul

intră în familia adoptatorului, locuieşte la acesta, care este dator să-l

crească. Este normal ca drepturile şi îndatoririle părinteşti să treacă de la

părinţii fireşti la cei adoptivi.

Soluţia rezultă din prevederile legii1, care reglementează că la

desfacerea adopţiei, părinţii fireşti redobândesc drepturile şi îndatoririle

părinteşti, dacă nu se decide altă măsură de protecţie a copilului, ceea ce

înseamnă că le-a pierdut prin efectul adopţiei. În acelaşi sens şi Codul

familiei, în art. 97(1), dispune ca ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi

îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din

căsătorie, din afara ei sau din adopţie.

b)Adopţia de către un soţ a copilului firesc al celuilalt soţ.

În conformitate cu legea2, în această situaţie, având în vedere relaţiile

dintre soţi şi în scopul menţinerii unităţii familiale, drepturile şi îndatoririle

părinteşti aparţin celui care adoptă şi părintelui firesc căsătorit cu acesta. Ei

le vor exercita în conformitate cu prevederile Codului familiei3.

c)Decăderea adoptatorului din drepturile părinteşti.

Părinţii adoptivi pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă

sănătatea ori dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de

1 A se vedea O.U.G. nr. 25/1997, art. 22, alin. 4;2 Ibidem, art. 13;3 Codul familiei art. 97 şi ultim;

41

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂexercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau neglijentă gravă

în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învăţătura sau

pregătirea profesională a copilului minor nu se face în spiritul

devotamentului faţă de valorile morale.

Decăderea ambilor părinţi adoptatori din drepturile părinteşti nu

înseamnă desfacerea adopţiei. Această soluţie este în interesul adoptatului,

pentru că decăderea se poate ridica de către instanţa de judecată în

condiţiile art. 112 Codul familiei.

În cazul în care numai unul dintre adoptatori este decăzut din

drepturile părinteşti, celălalt adoptator va avea singur exerciţiul acestor

drepturi.

d)Adoptatorii divorţaţi. 1

Dacă soţii adoptori divorţează, se aplică, în privinţa relaţiilor dintre

ei şi minorul adoptat, prin asemănare, prevederilor legale cu privire la

desfacerea căsătoriei pentru cazul când există copii minori2.

e)Încredinţarea copilului unei persoane, familii, serviciu public specializat

pentru protecţia copilului sau a unui organism privat autorizat.

Această măsură se poate dispune de instanţa de judecată în cazul în

care divorţul în condiţiile art. 42-44 Codul familiei sau de urgenţă nr.

25/1997 art.7-10.

Dacă încredinţarea s-a făcut în condiţiile Codului familiei, drepturile

şi îndatoririle părinteşti cu privire la bunurile copilului rămân

adoptatorului, cu excepţia cazului în care s-a dispus decăderea

adoptatorului din drepturile părinteşti; când instanţa de judecată este

datoare să decidă cu privire la reprezentarea minorului ori la încuviinţarea

actelor sale, precum şi la administrarea bunurilor acestuia.

1 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 71-72;2 A se vedea Codul familiei, art. 42-44;

42

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂDacă încredinţarea s-a făcut în condiţiile Ordonanţei de urgenţă nr.

25/1997, art. 10, se disting situaţiile:

- exercitarea dreptului de a încheia în numele copilului încredinţat, ori

încredinţarea încheierii acestor acte se face de către Comisia pentru

protecţia copilului;

- educaţia şcolară a copilului nu poate fi schimbată decât cu aprobarea

Comisiei pentru protecţia copilului;

- dreptul de a administra bunurile copilului se exercită de către Comisia

pentru protecţia copilului care îl poate delega serviciului public

specializat ori organismului privat autorizat, căruia copilul i-a fost

încredinţat.

Se inventariază bunurile copilului în termen de 15 zile de la

încredinţarea copilului. Serviciul public pentru protecţia copilului, va putea

înstrăina bunurile copilului, numai dacă actul răspunde unor nevoi sau

prezintă folos neîndoielnic pentru copil.

Sumele de bani obţinute din vânzare şi veniturile aduse la acestea se

depun într-un cont personal, pe numele copilului, prin grija serviciului

public specializat pentru protecţia copilului, neputând fi ridicate decât cu

aprobarea Comisiei pentru protecţia copilului.

Secţiunea a III-a

Numele de familie al adoptatului

A.Numele dobâdit de adoptat 1

Prin adopţie, adoptatul dobândeşte numele de familie al

adoptatorului. Când adopţia este făcută de doi soţi şi aceştia au nume

comun, adoptatul dobândeşte acest nume.

Se procedează în acelaşi fel şi în cazul în care un soţ adoptă copilul

celuilalt soţ, ambii soţi având acelaşi nume.

1 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 73;

43

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂDacă soţii nu au nume de familie comun, adoptorii vor stabili numele

pe care adoptatul urmează să-l poarte: numel unuia dintre adoptatori ori

numele lor reunite. Acest nume, trebuie declarat la încuviinţarea adopţiei.1

Dacă adoptatorii nu cad la învoială cu privire la acest nume, va

decide instanţa. În toate cazurile, hotărârea de încuviinţare a adopţiei

trebuie să arate numele de familie pe care urmează să-l poarte adoptatul.

B.Schimbarea numelui de familiei al adoptatorului. 2

În situaţia în care soţii adoptatori îşi schimbă numele de familie,

adoptatul minor dobândeşte şi el numele de familie schimbat al adoptorilor

dacă soţii s-au înţeles în acest sens şi s-a făcut cerere de schimbare a

numelui minorului.

Pentru minor, cererea de schimbare a numelui de familie se face,

după caz, de către părinţii adoptatori sau, cu încuviinţarea autorităţii

tutelare, de către tutore. Cererea se semnează şi de copil dacă a împlinit 14

ani.

În cazul în care părinţii adoptori nu se înţeleg cu privire la

schimbarea numelui de familie al minorului, decide autoritatea tutelară.

Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere odată cu

privire la schimbarea numelui de familie al părinţilor adoptori sau, pentru

motive temeinice şi separat.

C.Numele soţului adoptat 3 .

Soţul care are nume comun cu celălalt soţ, dar care este adoptat în

timpul căsătoriei, rămâne cu numele comun. El nu dobândeşte deci numele

adoptatorului.

Dacă celălalt soţ este de acord, soţul adoptat poate dobândi numele

de familie al adoptatorului.

1 A se vedea O.U.G. nr. 25/1997, art 21;2 A se vedea I.P Filipescu, op. cit., pag. 74;3 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 75;

44

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂDacă soţul adoptat rămâne cu numele comun, iar căsătoria se desface

prin divorţ, acel soţ nu va lua numele pe care l-a avut înainte de căsătorie,

în sensul art. 40 alin. 3 din Codul familiei, ci numele adoptatorului,

deoarece trebuie să dispară toate urmele rudeniei fireşti.

Secţiunea a IV-a

Domiciliul şi locuinţa adoptatului1

În această privinţă sunt pe deplin aplicabile, prin analogie,

prevederile referitoare la domiciliul şi locuinţa copilului.

A.Domiciliul adoptatului

În această materie se vor aplica, prin asemănare, prevederile art. 100

şi 102 Codul familiei şi cele ale art. 14 decretul nr. 31 din 1954, art. 97

alin.1 Codul familiei. În consecinţă, domiciliul minorului adoptat este la

părinţii adoptori sau la acela dintre adoptori la care locuieşte.

Minorul adoptat, încredinţat de instanţa judecătorească unei a treea

persoane, are domiciliul la adoptator, iar dacă aceştia au domicilii separate

şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul adoptat, decide

instanţa judecătorească.

În cazul care numai unul dintre părinţii adoptatori reprezintă pe

adoptat sau îi încuviinţează actele, domiciliul adoptorului este la acel

părinte.

În cazul situaţiei încredinţării copilului unei persoane fizice sau unei

persoane juridice, în condiţiile art. 8 şi 9 din Ordonanţa de urgenţă nr.

26/1997, pe durata încredinţării, domiciliul copilului este la persoanele

cărora le-a fost încredinţat. Aceeaşi este soluţia şi în cazul plasamentului

copilului la o persoană fizică sau juridică, deci domiciliul copilului este la

persoana la care a fost dat în plasament.

1 A se vedea I.P.Filipescu , op. cit.,pag 75 -76

45

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

B.Locuinţa adoptatorului

În ceea ce priveşte locuinţa minorului adoptat, aceasta este la părinţii

săi. Dacă soţii adoptatori nu locuiesc împreună, aceştia decid la care dintre

ei va locui copilul.

În caz că părinţii adoptatori nu cad la învoială, decide instanţa

judecătorească, ţinând seama de interesele copilului, după ce ascultă pe

părinţi şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani.

Autoritatea tutelară poate da în încuviinţare adoptatului minor, la

cererea acestuia, după împlinirea vârstei de 14 ani, să aibă locuinţa pe care

o cere desăvârşirea învăţăturii sau pregătirii profesionale.1

Concluzie: Domiciliul sau locuinţa adoptatorului, astfel cum se

stabilesc, ca efect al adopţiei, pot suferi modificări, în condiţiile legii.

Secţiunea a V-a

Cetăţenia adoptatului2

A.Dobândirea cetăţeniei române prin adopţie

În conformitate cu prevederea art. 6 din Legea nr. 21/1999 privind

cetăţenia română, minorul străin sau fără cetăţenie adoptat de către un

cetăţean român sau adoptat de doi soţi cetăţeni români, dobândeşte

cetăţenie română.

Dacă numai unul dintre soţii adoptatori este cetăţean român,

cetăţenia adoptatului se va decide de către adoptatori de comun acord. În

caz de neînţelegere, instanţa competentă să încuviinţeze adopţia decide

asupra cetăţeniei adoptatului.

1 A se vedea Codul familiei art. 1022 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 77

46

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂB.Pierderea cetăţeniei române prin adopţie

Minorul cetăţean român, adoptat de un cetăţean străin, pierde

cetăţenia română, dacă, după caz, adoptatorii sau adoptatorul solicită

aceasta în mod expres şi dacă adoptatorul este considerat, potrivit legii

străine, că a dobândit cetăţenia străină.1

C.Schimbarea cetăţeniei adoptatorului

Schimbarea cetăţeniei române de către adoptator produce asupra

cetăţeniei române a adoptatului aceleaşi efecte ca şi în cazul părinţilor

fireşti. De asemenea, dobândirea cetăţeniei române de către adoptator

produce efecte asemănătoare asupra cetăţeniei adoptatului, ca şi în cazul

părinţilor fireşti.

Secţiunea a VI-a

Efectele adopţiei internaţionale2

1. Recunoaştera adopţiei

Hotărârile pronunţate într-un stat pentru a produce efecte într-un alt

stat , trebuie recunoscute în acest din urmă stat. Recunoaşterea hotărârilor

în materia adopţiei poate fi analizată din dublă perspectivă.

A.În primul rând se poate pune problema recunoaşterii în România a

hotărârilor străine de încuviinţare a adopţiei. Sunt posibile 3 soluţii:

a)recunoaşterea de plin drept în România a hotărârii pronunţate în

străinătate. Conform art. 166 din Legea 105/1992, hotărârile străine sunt

recunoscute de plin drept, dacă se referă la statutul civil a cetăţenilor

statului unde au fost pronunţate sau, dacă au fost pronunţate într-un stat

terţ, au fost recunoscute mai întâi de statul de cetăţenie al fiecărei părţi.1 A se vedea art. 29 alin. 1din Legea nr. 21 din 19912 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag229;

47

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂb)recunoaşterea judecătorescă. Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile

recunoaşterii de plin drept a hotărîrii străine de adopţie, atunci aceasta va

putea fi recunoscută în condiţiile prevăzute de art. 169-171 din Legea nr.

105/1992, fără însă ca intanţa română să examineze în fond hotărârea

străină sau s-o poată modifica.

Problema unei asemenea recunoaşteri s-ar putea pune în cazul în care

hotărârea a fost pronunţată într-un stat terţ, în sensul art. 166 şi nu a fost

recunoscută de statul de cetăţenie al fiecărei părţi.

c)refuzul recunoaşterii hotărârii străine. Conform art. 168 din Legea

nr. 105/1992, recunoaşterea unei hotărâri poate fi refuzată dacă:

- hotărârea este rezultatul unei fraude comise în străinătate;

- hotărârea încalcă ordinea de drept internaţional privat român;

- procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre chiar

nedefinită, a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa

acestora la data sesizării instanţei străine.

Având în vedere faptul că instanţa română este exclusiv competentă

să încuviinţeze adopţia unui cetăţean român şi a unei persoane fără

cetăţenie, când au domiciliul în România1, rezultă că o hotărâre străină prin

care s-ar încuviinţa o asemenea adopţie, nu ar putea fi recunoscută în

România. O asemenea recunoaştere n-ar putea opri decât pe un cetăţean

român cu domiciliul în străinătate.

B. În al doilea rând, se pune problema recunoaşterii în străinătate a

hotărârilor de încuviinţare a adopţiei pronunţate în România. În general,

recunoaţterea hotărârilor pronunţate de autorităţile române se realizează

potivit normelor de procedură din sistemul de drept al statului unde

urmează a se face recunoaşterea.

Având în vedere faptul că, în majoritatea cazurilor, problemele se

pun nu în legătură cu recunoaşterea în România a hotărârilor de adopţie

1 A se vedea art.151 pct. 2 din Legea nr.105/1992

48

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂpronunţate în străinătate, ci, dimpotrivă, interesul practic există în

recunoaşterea în străinătate a hotărârilor de adopţie internaţională

pronunţate în România, rezultă că nerecunoaşterea acestor hotărâri este de

natură să afecteze interesul copilului adoptat.

În cazul în care nu s-ar recunoaşte hotărârea de încuviinţare a

adopţiei pronunţată de instanţa română singurul remediu ar fi ca în

străinătate să se declanşeze potivit legii străine, o nouă procedură de

încuviinţare a adopţiei.

Problemele pot fi însă rezolvate fie pe calea tratatelor de asistenţă

bilaterală, încheiate de România, fie pe calea convenţiilor multilaterale, iar

sub acest aspect, prevederile Convenţiei de la Haga, privind recunoaşterea

de drept a adopţiei internaţionale, între statele contractante, reprezintă un

progres evident în materie.

2. Recunoaşterea aplicabilă efectelor adopţiei

Potrivit art. 32 din Legea 105/1992, efectele adopţiei, precum şi

relaţiile dintre adoptator şi adoptat sunt cârmuite de legea naţională a

adoptatorului, iar în cazul adopţiei consimţite de doi soţi, este aplicabilă

legea care guvernează efectele căsătoriei adoptatorilor.

Prin urmare, putem distinge două situaţii:

- dacă adoptator este o persoană atunci efectele adopţiei vor fi cele

prevăzute de legea sa naţională, care se determină în conformitate cu

art.12 din Legea nr. 105/1992.

- dacă adoptatori sunt doi soţi, atunci legea aplicabilă efectelor căsătoriei

se determină potrivit art. 20 din Legea nr. 105/1992, după cum urmează:

a) dacă soţii au aceeaşi cetăţenie, legea aplicabilă efectelor

adopţiei va fi legea lor naţională comună

b) dacă soţii nu au aceeaşi cetăţenie, legea aplicabilă efectelor

adopţiei va fi legea domiciliului comun

49

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂc) în lipsă de cetăţenie comună sau de domiciliu comun, se

aplică legea statului pe teritoriul căruia au sau au avut

reşedinţa comună, sau cu care întreţin cele mai strânse

legături.

Capitolul IV

Desfiinţarea şi desfacerea adopţiei

Încetarea adopţiei poate avea loc prin desfiinţare sau prin desfacere.

Secţiunea I

4.1 Desfiinţarea adopţiei

4.1.1 Adopţia poate fi lovită de nulitate

Codul familiei nu a conţinut reglementări speciale privind nulitatea

adopţiei. Mai mult, prin derogare de la dreptul comun, lipsa

consimţământului părinţilor fireşti ai copilului la adopţie nu se sancţiona cu

nulitatea adopţiei, ci reprezenta doar un caz de desfacere a adopţiei. Cu

toate acestea, chiar sub impedimentul Codului familiei, în literatura juridică

şi în practica judecătorească s-a decis că adopţia este supusă nulităţilor

50

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂpotrivit dreptului comun, dacă nu se prevede altfel prin dispoziţiile

speciale.

“De lege lata”, potrivit art. 22 alin. 1 din O.U.G. 25/1997, adopţia

este supusă, conform legii, nulităţii sau desfacerii. Astfel se consacră

principiul potrivit căruia adopţia poate fi desfiinţată dacă există o cauză de

nulitate precum şi faptul că această materie este supusă dreptului comun în

ceea ce priveşte nulităţile. De asemenea, cererile prinvind nulitatea

adopţiei, se judecă în primă instanţă de către tribunale, potrivit art. 2 pct. 1

lit. h) din Codul de procedură civilă.

Faptul că adopţia poate fi supusă nulităţii rezultă şi din prevederile

Convenţiei europene în materiul adopţiei de copii precum art. 6 lit. c) şi art.

13 pct.2 lit. a).

Considerăm1 că, deşi se poate face distincţie între nulitatea adopţiei,

ca operaţiune juridică încuviinţată prin hotărâre judecătorească irevocabilă

şi nulitatea actelor juridice care intră în structura adopţiei ca operaţiune

juridică, se poate constata existenţa unei legături “de la parte la întreg”, în

sensul că nulitatea unui act din conţinutul adopţiei afectează valabilitatea

operaţiunii juridice în ansamblul său.

Apreciem că “de lege ferendă”, s-ar putea discuta să se renunţe la

posibilitatea ca adopţia să fie desfiinţată printr-o acţiune distinctă în

nulitate absolută sau relativă. Având în vedere că procedura adopţiei a

devenit destul de complexă, fiind deopotrivă o procedură administrativă şi

judecătorească, ce permite verificare condiţiilor de fond şi de formă pentru

încuviinţarea adopţiei, considerăm că, în eventualitatea în care s-ar

reintroduce şi calea de atac a apelului, ar fi suficiente garanţii că adopţia s-a

încheiat cu respectarea legii. Aceasta ar asigura mai multă stabilitate

adopţiei, atâta timp cât este în interesul copilului.

4.1.2 Nulitatea adopţiei este de competenţa tribunalelor. 2 1 A se vedea Marieta Avram, op. cit.,pag. 2402 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag 83-84

51

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂÎn reglementarea Codului familiei, s-a pus problema organului

competent în faţa căruia se poate invoca nulitatea adopţiei.1Prin decizia de

îndrumare nr. 2 din 17 februarie 1967, Plenul Tribunalului Suprem s-a oprit

la soluţia că organul competent să declare nulitatea adopţiei este, în toate

cazurile, instanţa judecătorească, fie că este vorba de nulitatea actului de

voinţă al părţilor, fie că este vorba de nulitatea hotărârii de încuviinţare a

adopţiei.

Prin Decretul nr. 25 din 31 ianuarie 1969, care a modificat unele

dispoziţii ale Codului de procedură civilă, s-a consacrat aceeaşi soluţie, cu

precizarea că, având în vedere importanţa materiei, competenţa aparţine, în

primă instanţă, tribunalului.

Decretul nr. 365 din 3 noiembrie 1976 nu mai prevedea că tribunalul

este competent pentru nulitatea adopţiei, ceea ce înseamnă că asemenea

competenţă revenea în primă instanţă.

Legea nr. 11 din 1990, art. 12, prevedea că cererile de anulare sau

desfacere a adopţiei, urmează aceleaşi reguli de competenţă ca cele pentru

încuviinţarea adopţiei. Având în vedere Legea nr. 59/1993, care a modificat

Codul de procedură civilă, cererea privind nulitatea sau desfacerea adopţiei

este de competenţa, în primă instanţă, a tribunalului.2

Ordonanţa de urgenţă nr. 25/1997 prevede numai pentru desfacerea

adopţiei competenţa jurisdicţională, nu şi pentru nulitatea adopţiei, pentru

care prevede3 că “adopţia este supusă, potrivit legii, nulităţii”.

4.1.3 Clasificarea nulităţilor adopţiei. 4

Ca şi în dreptul comun, nulităţite adopţiei se pot clasifica în funcţie

de mai multe criterii, ceea ce reprezintă interes pentru a determina ulterior

regimul juridic al nulităţii adopţiei.

1 A se vedea I.P.Filipescu, Nulitatea înfierii sub aspectul organului de stat în faţa căruia poate fi invocată, în J.N. nr. 2, 1965, pag. 35;2 A se vedea art. 2 pct. 1 lit. b din Codul de procedură civilă3 A se vedea art. 22 alin. 1 din O.U.G. nr. 25/19974 A se vedea Marieta Avram, op. cit.,pag. 241-242;

52

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂPrincipalele criterii de clasificare şi categorii de nulităţi sunt:

a) în funcţie de natura interesului ocrotit, nulitatea poate fi absolută

şi relativă. De remarcat este faptul că, în materia adopţiei, încălcarea

dispoziţiilor legale privind valabila încuviinţare a acesteia se sancţionează,

de regulă, cu nulitatea absolută.

b) în funcţie de întinderea efectelor sale, nulitatea este totală şi

parţială. În ceea ce priveşte adopţia, considerăm că întotdeauna nulitatea

este totală, nefiind posibilă numai desfiinţarea unor efecte ale adopţiei şi

menţinerea altora, dat fiind că însăşi starea civilă a celui adoptat este unică

şi indivizibilă.

c) în funcţie de modul în care rezultă din textul legal care o

reglementează, nulitatea este expresă şi virtuală. Aşa cum am arătat, art.22

alin. 1 din O.U.G. nr. 25/1997 prevede că adopţia este nepusă nulităţii

potrivit dreptului comun. Considerăm că suntem în prezenţa unei nulităţi

exprese, dar din păcate acesta este indirect reglementată, prin trimiterile la

dreptul comun.

4.1.4 Î n funcţie de felul de valabilitate neîndeplinită , nulitatea este de fond

şi de formă, în materia adopţiei, putem distinge în mod corespunzător

nulităţi pentru neîndeplinirea condiţiilor de fond privind pe adoptat, pe

adoptator sau pe ambii şi nulităţi pentru neîmplinirea condiţiilor de formă

(declaraţia autentificată de consimţământ la adopţie) sau de procedură.

Fiind vorba de o operaţiune juridică ce poate fi asimilată “actelor

juridice condiţie”, cu conţinut predeterminant, nulitatea adopţiei este

întotdeauna juridiciară, în sensul că aceasta trebuie constatată sau

pronunţată de instanţa de judecată, nefiind permis părţilor să desfiinţeze pe

cale amiabilă o asemenea operaţiune juridică.1

Dat fiind că, din punct de vedere practic, cea mai importantă

clasificare a nulităţilor este aceea în nulităţi absolute şi nulităţi relative,

1 În legătură cu clasificarea nulităţilor, a se vedea Gh. Beleiu pag 208-210

53

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂvom analiza, în continuare, principalele aspecte ale acestei clasificări în

materia adopţiei.

4.1.5 Nulitatea absolută a adopţiei 1

La fel ca şi în dreptul comun, nulitatea absolută a adopţiei poate fi

invocată de orice persoană interesată.

Sunt considerate persoane interesate oricare din persoanele

participante la actul juridic al adopţiei, autoritatea tutelară, alte servicii

publice cu atribuţii privind ocrotirea minorului precum şi procurorul.

Totodată, instanţa de judecată poate să invoce nulitatea absolută a adopţiei,

în cursul unui proces început.

Acţiunea în constatarea nulităţii adopţiei este imprescriptibilă. În

principiu, nulitatea absolută a adopţiei nu poate fi acoperită, cu toate că, la

fel ca în cazul actului juridic al căsătoriei, ori de câte ori condiţia legală

încălcată este îndeplinită înainte de hotărârea judecătorească de declararea

nulităţii adopţia se va menţine, mai ales că este în interesul copilului.

4.1.6 Nulitatea relativă a adopţiei 2

Aceasta poate fi invocată numai de către persoanele ocrotite prin

această sancţiune şi anume de cei al căror consimţământ a fost viceal şi

poate fi acoperită, potrivit dreptului comun.

În ceea ce priveşte calcularea termnului de prescripţie a acţiunii în

nulitate relativă, în lipsa unei dispoziţii speciale, sunt aplicabile prevederile

Decretului nr.167/1958, în sensul că termenul de prescripţie este de trei ani

(art. 3).

Nulitatea relativă a adopţiei intervine în următoarele cazuri:3

- vicii de consimţământ

- lipsa consimţământului soţului care adoptă.

1 A se vedea A.Bacaci, C. Hageanu, V Dumitrache op. cit.,pag. 2172 A se vedea A.Bacaci, C.Hageanu, V.Dumitrache, op. cit.,pag. 2183 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag. 243

54

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂÎn ceea ce priveşte viciile de consimţământ se pot face următoarele

precizări, în raport cu dreptul comun în materie:

Potrivit dreptului comun, pot fi considerate vicii de consimţământ

numai eroarea, dolul şi violenţa (art.953 Codul civil). Leziunea nu poate fi

viciu de consimţământ în cazul adopţiei, deoarece nu se întâlneşte decât în

cazul actelor patrimoniale, în timp ce adopţia este o operaţiune juridică

nepatrimonială.

În ceea ce priveşte eroarea, dat fiind că legea nu distinge, apreciem

că poate constitui viciu de consimţământ nu numai eroarea asupra

identităţii fizice a adoptatului sau a adoptatorului, dar şi eroarea asupra

unor însuşiri esenţiale.

Dolul poate constitui viciu de consimţământ ori de câte ori se referă

la un element principal, esenţial, fără de care consimţământul la adopţie nu

s-ar fi dat. Dolul nu se presupune, el trebuie întotdeauna dovedit.

Deşi violenţa este posibilă, în principiu, fie sub forma violenţei

fizice, fie a violenţei psihice, în practică nu s-au întâlnit situaţii în care să se

invoce acest viciu de consimţământ la adopţie.

Cu privire la lipsa consimţământului soţului celui care adoptă, s-a

decis că aceasta se sancţionează cu nulitatea relativă care poate fi invocată

numai de către acest soţ şi care se acoperă prin renunţare tacită la

exercitarea acţiunii în nulitate.1

4.1.7 Cazul de nulitate al adopţiei. 2

A.Lipsa consimţământului uneia dintre persoanele chemate de lege

să consimtă la adopţie, duce la nulitatea acesteia. În acest context s-a făcut

distincţie astfel:

- lipsa consimţământului părinţilor fireşti ai adoptatului şi al adoptatului

mai mare de 10 ani, este sancţionată cu nulitatea absolută

- lipsa consimţământului soţului persoanei care adoptă este sancţionată

numai cu nulitatea relativă. Acţiunea în anulare se poate introduce 1 A se vedea Marieta Avram, op. cit., pag. 2442 A se vedea A. Bacaci, C.Hageanu, V.Dumutrachi op. cit.,pag218

55

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂnumai de către soţul persoanei care a adoptat, aceasta putând să îşi

acopere nulitatea. Tot cu nulitatea relativă este sancţionată lipsa

consimţământului tutorelui.

B.Adopţia multiplă 1

Prin adopţie se urmăreşte crearea pentru cel adoptat a unor relaţii de

familie asemănătoare cu cele din familia firească, ceea ce nu s-ar realiza în

cazul unor adopţii multiple cu privire la acceşi persoană, fie concomitent,

fie succesiv, cu excepţia cazurilor când adopţia este făcută de doi soţi.

Sancţiunea ce intervine în acest caz este nulitatea absolută a adopţiei.

C.Adopţia unei persoane cu capacitatea deplină de exerciţiu, care nu

a fost crescută de adoptator

Ca excepţie de la regulă că numai copilui care nu a dobândit

capacitatea deplină de exerciţiu poate fi adoptat, legea permite adopţia

unei persoane după ce aceasta a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu,

dar numai de către persoana sau famila care a crescut-o. Dacă această

condiţie nu este îndeplinită adopţia este sancţionată cu nulitatea absolută,

deoarece se încalcă o condiţie de fond cerută de lege pentru valabilitatea

adopţiei, privitoare la persoana adoptatului.2

În aceste cazuri, instanţa care soluţionaeză acţiunea în constatarea

nulităţii trebuie să stabilească în concret şi să aprecieze dacă în perioada în

care adoptatul a fost crescut de adoptator, între aceştia s-au creat legăturile

de afectivitate care caracterizează familia.3

D.Lipsa condiţiilor cerute de lege în persona adoptatorului 4

Tot cu nulitatea absolută se soluţionează şi adopţia încheiată cu

nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege5, respectiv adoptatorul să aibă

capacitate deplină de exerciţiu şi să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă

1 Ibidem2 A se vedea Cocoş Ştefan, op. cit.,pag. 993 Tribunalul Suprem Secţiunea Civilă, decretul nr. 1625/19814A se vedea A Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache op. cit.,pag. 2125 O.U.G nr. 25/1997 art. 5 alin. 1

56

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂdecât adoptatul. Referitor la ultima condiţie se admite că, pentru motive

temeinice, instanţa poate încuviinţa adopţia şi când difereanţa de vârstă este

mai mică, fără însă a se pune în pericol scopul pentru care se încheie

adopţia.

E.Rudenia în linie dreaptă şi colaterală

Rudenia în linie dreaptă duce la nulitatea absolută a adopţiei, deşi nu

este prevăzută expres de lege, dar numai în ceea ce priveşte adopţia de

către părinţi de către proprii copii.

Adopţia între celelalte rude în linie dreaptă, de exemplu între bunici

şi nepoţi este permisă1.

Conform legii2 este interzisă adopţia între rudele colaterale de gradul

al doilea, adică între fraţi şi surori

F.Adopţia între soţi

Chiar dacă adopţia între soţi nu este interzisă în mod expres, în

unanimitate literaratura juridică consideră că o astfel de adopţie se

sancţionează cu nulitatea absolută existând astfel o incapabilitate între

raporturile născute din căsătorie şi acelea născute din adopţie.

G.Adopţia a doi soţi

Potrivit legii3 adopţia a doi soţi de către aceeaşi personă sau familie

este interzisă.

H.Încălcarea scopului familial şi social al adopţiei 4

Scopul urmărit prin adopţie este acela de a se trece atribuţiile

ocrotirii părinteşti de la părinţii fireşti ai adoptatului la adoptatori şi de a

asigura condiţiile materiale şi morale necesare dezvoltării armonioase a

copilului.

Abaterile de la acest scop, care constitue deci cauza actului juridic al

adopţiei, sunt sancţionate cu nulitatea absolută.

În practică au fost considerate astfel de abateri următoarele:

1 A se vedea Tribunalul Suprem, Secţiunea Civilă, decretul nr. 30/19732 O.U.G. nr. 25/1997 art. 3 alin. 13 O.U.G. nr. 25/1997 art. 3 alin. 24 A se vedea Cocoş Ştefan op. cit., pag. 100

57

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ-adopţia unui copil de către tutorele său, dacă a fost încheiată în

scopul sustragerii de la obligaţia de a prezenta periodic dări de seamă

-adopţia încheiată pentru obţinerea de avantaje materiale şi a eluda

dispoziţiile legale privind dreptul la moştenire

-cazul în care adoptatorii au urmărit realizarea unui profit din munca

depusă în gospodăria lor, iar părinţii fireşti au urmărit ca fiica lor să devină

unica moştenitoare a adoptatorilor în vârstă de peste 70 de ani.

-adopţia încheiată pentru ca adoptatorul să obţină o suprafaţă locativă

4.1.8 Efectele desfiinţării adopţiei 1

În principiu, ca şi în dreptul comun, nulitatea adopţiei, absolută ori

relativă, produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut. Cu toate

acestea, unele efecte produse în trecut nu pot fi înlăturate, cum ar fi, de

exemplu, puterea numelui, prestarea întreţinerii sau ocrotirea minorului

prin exercitarea drepturilor în ceea ce priveşte cetăţenia adoptatului2.

Efectele nulităţii adopţiei se produc privitor la:

A.Rudenia civilă

Se consideră că nu a existat niciodată. Astfel, dacă declararea

nulităţii adopţiei are loc după decesul adoptatului sau a adoptatorului,

acesta va influenţa succesiunea lor, respectiv nu va exista vocaţie

succesorală între persoanele care numai aparent erau rude la deschiderea

succesiunii.

B.Ocrotirea părintească este redobândită de către părinţii fireşti, care

vor exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti referitoare la persoana şi

bunurile copilului pierdute de adoptator. Aceasta se împune datorită

caracterului retroactiv al unităţii, adopţia considerându-se că nu a existat

niciodată.

1 A se vedea A.Bacaci, C.Hageanu,V.Dumitrache op. cit.,pag. 2212 A se vedea I.P.Filipescu op. cit., pag. 86

58

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂTotuşi actele juridice cu caracter patrimonial încheiate de fostul

adoptator cu terţe persoane în numele adoptatului sau încheiate de adoptat

cu încuviinţarea prealabilă a adoptatorului rămân neafectate.

C.Numele fostului adoptat

În urma desfiinţării adopţiei, fostului adoptat va redobândi vechiul

nume de familie, chiar dacă în această privinţă, nu există un text de lege

expres. Acest efect se produce doar pentru viitor.

D.Domiciliul şi locuinţa adoptatului nu vor mai fi la adoptator după

declararea nulităţii adopţiei.

E.Obligaţia de întreţinere între adoptat şi adoptator încetează, dar

numai pentru viitor, fără a se mai pune problema restituirii a ceea ce s-a

prestat în trecut, dat fiind caracterul întreţinerii şi a modului de prestare

succesivă.

F.Dispariţia impedimentelor la căsătorie 1 .

Acestea dispar odată cu desfiinşarea adopţiei.

G.Cetăţenia adoptatului 2 .

În ceea ce priveşte pe copilul străin adoptat de un cetăţean român, în

cazul nulităţii sau anulării adopţiei, copilul care nu a împlinit 18 ani este

considerat că nu a fost niciodată cetăţean român , dacă domiciliază în

străinătate ori dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate (art. 7

alin. 1 Legea nr.21 din 1991). Rezultă că, dacă adoptatul a împlinit vârsta,

domiciliază în ţară şi nu o părăseşte, îşi menţine cetăţenia română

dobândită prin adopţie, ceea ce înseamnă că nulitatea absolută ori relativă

a adopţiei nu produce efecte asupra cetăţeniei adoptatului, în acest caz.

Dimporivă, în ceea ce priveşte pe copilul cetăţean român adoptat de

un cetăţean străin, dacă se declară nulitatea unei asemenea adopţii, copilul

care nu a împlinit 18 ani rămâne cu cetăţenia străină. Rezultă că nulitatea

absolută ori relativă a adoptat are efecte asupra cetăţeniei adoptatului, iar în

alte cazuri, nu are asemenea efecte.1 A se vedea A.Balaci,C.Hageanu,V.Dumitracje, op. cit., pag. 2212 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 87

59

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

Secţiunea a II-a

Desfacerea adopţiei

4.2.1 Precizări prealabile 1

Interesul superior al copilului trebuie asigurat nu numai la momentul

încuviinţării adopţiei de către instanţa judecătorească, ci şi ulterior, când

adopţia îşi produce efectele. Acest principiu este constant în legislaţia

noastră.

Codul familiei (art. 80) a reglementat desfacerea adopţiei ca o

măsură prin care încetau pentru viitor efectele adopţiei, atunci când adopţia

a fost încheiată fără consimţământul părinţilor fireşti ai adoptatorului,

precum şi ori de câte ori desfacerea adopţiei era în interesul celui adoptat.

Desfacerea adopţiei corespunde “revocării adopţiei”, în sensul

Convenţiei europene în materia adopţiei de copii. Astfel, potrivit art. 13

pct.1, atâta vreme cât adoptatul nu este major, adopţia nu poate revocată

decât prin decizia unei autorităţi juridiciare sau administrative pentru

motive grave şi numai dacă revocarea pentru asemenea motive este admisă

prin legislaţie.

Ordionanţa de urgenţă nr. 25/1997 se referă la desfacerea adopţiei în

următoarele texte2:

- art. 22 alin. 1 prevede că adopţia este supusă, potrivit legii, desfacerii;

- art. 22 alin. 5, care prevede că cererile de desfacere a adopţiei urmează

aceleşi reguli de competenţă ca şi cele pentru încuviinţarea acesteia;

- art. 22 alin. 4, care dispune că la desfacerea adopţiei, părinţii fireşti ai

copilului redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti, numai dacă

instanţa nu decide o altă măsură de protecţie a copilului, în condiţiile

legii;

1 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag.249;2 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag 88;

60

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ- art. 22 alin. 2, în sensul că adopţia poate fi desfăcută la cererea copilului

care a împlinit vârsta de 10 ani sau a Comisiei pentru protecţia copilului

de la domiciliu acestuia, dacă desfacerea adopţiei este în interesul

superior al copilului;

- art. 22 alin 3 privitor la numele adoptatului după desfacerea adopţiei.

4.2.2 Competenţa jurisdicţională 1

Cererile de desfacere a adopţiei sunt de competenţa, în primă

instanţă, a tribunalelor în a cărui rază teritorială se găseşte domiciliul

copilului. Dacă nu se poate determina instanţa competentă, potrivit art. 15

alin. 1 este competent Tribunalului Bucureşti (art. 15 alin. 2).

Ar urma ca şi competenţa teritorială să se determine după aceleaşi

reguli ca şi pentru încuviinţarea adopţiei, adică tribunalul de la domiciliul

copilului, care de regulă, coincide cu cel al adoptatorului, respesctiv

Tribunalului Bucureşti.

4.2.3 Cauze de desfacere a adopţiei 2 .

Cauzele de desfacere a adopţiei sunt ulterioare încheierii adopţiei şi

fac incompatibilă menţinerea acesteia deoarece nu mai este în interesul

superior al adoptatului.

Potrivit art. 22 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997, desfacerea

adopţiei poate avea loc în următoarele condiţii:

a)Interesul adoptatorului este în sensul desfacerii adopţiei.

Aprecierea acestui interes se face de către instanţa de judecată

competentă pentru desfacerea adopţiei.

Consideratele patrimoniale şi nepatrimoniale determină intresul

superior al copilului, fără ca primele să fie precumpănitoare pentru 1 A se vedea I.P.Filipescu, op. cit., pag. 89;2 Ibidem pag. 89-94;

61

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂdesfacerea adopţiei. Astfel, s-a decis că adopţia nu poate fi desfăcută pe

motivul că adoptatul ar putea primi pensie de urmaş după tatăl firesc

decedat.

În cazul desfacerii adopţiei, interesului adoptatorului trebuie dovedit.

Desfacerea adopţiei se poate dispune numai dacă este în interesul

adoptatului. Adopţia se poate desface faţă de unul dintre părinţii aflaţi în

viaţă. Desfacera adopţiei nu poate fi dispusă dacă unicul motiv invocat este

că doreşte să revină la numele părinţilor săi fireşti.

Comportarea deliberat necorespunzătoare a adoptatorilor nu justifică

desfacerea adopţiei. Despărţirea în fapt a părinţilor adoptatori nu constitue

prin sine însăşi motiv de desfacere a adopţiei. Decesul unuia dintre

adoptatori nu constitue un impediment la introducerea şi examinarea

acţiunii de desfacere a adopţiei şi faţă de acesta.

Interesul adoptatorului trebuie apreciat în limitele legii. De aceea,

adopţia nu poate fi desfăcută, de exemplu, atunci când prin acestea s-ar

urmări exonerarea adoptatorului de obligaţia de întreţinere faţă de părinţii

adoptatori. Interesul adoptatorului trebuie înţeles nu numai în sensul său

moral, ci în sensul patrimonial, deoarece starea materială contribuie la

crearea condiţiilor în care se poate realiza minorul mai bine.

Desfacerea adopţiei poate fi cerută dacă adoptatorii nu asigură

condiţii necesare pentru creşterea şi educarea adoptatului. Tot astfel, lipsa

afecţiunii cuvenite, manifestă printr-o asprime deosebită, nejustificată, care

a determint părăsirea de către copil a domiciliului adoptatorilor şi revenirea

la părinţii săi fireşti, constitue motiv temeinic de desfacere a adopţiei.

Dacă un adoptator a decedat, iar celălalt, rămas în viaţă, nu se mai

ocupă de creşterea şi educarea copilului, nemaiexistând afecţiunea şi

ataşamentul firesc între ei, se poate dispune desfacerea adopţiei faţă de acel

părinte, dacă este în interesul copilului, rămânând în fiinţă adopţia faţă de

părintele adoptator decedat.

62

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂCând intetresul adoptatorului o cere, se poate dispune desfacerea

numai faţă de unul dintre adoptatori şi menţinerea ei faţă de celălalt

adoptator, chiar dacă acesta a decedat. Interesul adoptatului poate consta în

posibilitatea de a moşteni pe adoptatorul decedat sau de a obţine, de pe

urma lui, o eventuală pensie de urmaş.

O problemă care se poate ridica este aceea dacă în cazul adopţiei

unui copil cu părinţii necunoscuţi, stabilirea ulterioară a paternităţii sau a

maternităţii copilului, deci după ce el a fost adoptat, constitue motiv pentru

desfacerea adopţiei astfel intervenită. Instanţa de judecată va putea dispune

desfacerea adopţiei numai dacă este în interesul minorului, în raport de

particularităţile cauzei.1

b)Acţiunea pentru desfacerea adopţiei poate fi introdusă de

următoarele persoane:

-copilul care a împlinit vârsta de 10 ani(art. 22 alin. 2). Faţă de

redactarea textului, se ridică problema dacă adoptatul cu capacitatea

deplină de exerciţiu poate introduce opţiunea în desfacerea adopţiei? În

sens negativ s-ar putea invoca art. 22 alin. 4 din Ordonanţa de urgenţă

nr.25/1997, care prevede că la desfacerea adopţiei, părinţii fireşti ai

copilului redobândesc drepturile şi obligaţiile părinteşti, numai dacă

instanţa nu decide o altă măsură de protecţie a copilului, ceea ce ar arăta că

este vorba numai de copilul fără capaciate deplină de exerciţiu.

În sens afirmativ, se poate invoca interesul adoptatorului, fie că este

minor, fie că este major. În temeiul reglementării anterioare, s-a decis că

acţiunea în desfacerea adopţiei poate fi exercitată, dacă este în interesul

adoptatului de către acesta, chiar dacă este major. Dacă adoptatul a devenit

major, desfacerea adopţiei nu mai poate fi cerută de către părinţii fireşti ai

adoptatului, de autoritatea tuteleră şi instituţiile de ocrotire. Citarea

părinţilor fireşti nu este necesară când adoptatul major cere desfacerea

adopţiei.

1 A se vedea art. 22 alin. 2 din O.U.G. nr. 25/1997;

63

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂÎn situaţia în care adoptatul este major, desfacerea adopţiei nu mai

este condiţionată de interesul superior al celui adoptat. Aceasta nu

înseamnă că adoptatul poate denunţa unilateral legăturile juridice create

prin adopţie. Şi în acest caz, instanţa va aprecia dacă cererea adoptatului

major este întemeiată; în acest sens, această cerere, ca orice cerere de

chemare în judecată, va trebui să îndeplinească condiţia existenţei unui

interes legitim, personal şi actual1.

În acest sens, s-a decis că atunci când adoptatul este major, interesul

său în desfacerea adopţiei nu mai poate fi privit unilateral, în sensul de

interes superior, ci trebuie circumscris şi interesul adoptatorului.

Procedând astfel, ar însemna ca instituţia adopţiei să fie denaturată

de la scopul său – crearea unor raporturi de rudenie fireşti – atunci când

adoptatorul, care s-a îngrijit în bune condiţii de creşterea şi educare

adoptatului cât timp acesta a fost minor, ar putea fi lăsat la discreţia

interesului celui devenit major.

În speţă, adoptatul major a invocat drept interes pentru desfacerea

adopţiei, faptul că simpla prezenţă a adoptatorilor pârâţi, care îi impun un

stil de viaţă cu care acesta nu este de acord, îi creează o stare de iritare atât

de mare, încât a fost nevoit să ceară desfacerea adopţiei pentru a nu se

ajunge să comită acte necugetate2.

Instanţa a respins cererea de desfacere a adopţiei formulată de

adoptatul devenit major, întrucât s-a dovedit că cererea acestuia este

profund imorală, în condiţiile în care el era cel care genera conflicte între

părinţi şi lua sume de bani din casă fără acordul părinţilor adoptatori3.

Într-o altă speţă, instanţa a admis cererea de desfacere a adopţiei

formulată de adoptatorul major împotriva tatălui adoptator, constatând că,

după încuviinţarea adopţiei, datorită lipsei de îngrijire din partea părinţilor

adoptatori, a fost încredinţat unei case de copii, iar după divorţul părinţilor

1 A se vedea V.M.Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă,vol II, Editura Naţional, Bucureşti, 1999 pag.270-2722 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag 2503 A se vedea Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă decizia nr. 384/1998, pag 108-109

64

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂadoptivi, tatăl adoptiv nu s-a mai preocupat de creşterea copilului adoptat,

s-a recăsătorit şi a plecat cu familia în străinătate1.

-Comisia pentru protecţia copilului de la domiciliul acestuia(art. 2

alin. 2). Acesta poate introduce secţiunea numai dacă adoptatul este minor,

deoarece atribuţiile acesteia sunt în legătură cu protecţia copilului minor

(art. 21 din Ordonanţa de urgenţă nr.26/1997).

Se poate pune întrebarea dacă acţiunea în desfacerea adopţiei se

poate introduce şi de către altcineva decât adoptat şi Comisia pentru

protecţia copilului. Din felul în care este formulat textul, pare că răspunsul

este negativ. Ar rezulta că părinţii fireşti ai adoptatului, autorităţile

administrative publice locale (şi centrale) pot numai să aducă la cunoştinţa

comisiilor pentru protecţia copilului şi serviciilor specializate pentru

protecţia copilului, situaţia creată privind pe adoptat, urmând ca acestea să

întreprindă măsurile în cadrul atribuţiilor lor, pentru desfacerea adopţiei.

Dar aceasta presupune că adoptatul nu are capacitatea deplină de

exerciţiu. Dacă adoptatul este major ori minor fiind, are capaciatatea

deplină de exerciţiu, cum este cazul minorei căsătorite, numai el poate cere

desfacerea adopţiei.

Situaţia cea mai dificilă o are adoptatul, care nu poate cere

desfacerea adopţiei, putând numai să înştiinţeze autorităţile menţionate

pentru a aprecia şi a solicita de desfacerea adopţiei şi aceasta numai dacă

adoptatul nu are capacitatea deplină de exerciţiu.

Sub imperiul Codului familiei, autorii au propus, de lege, ferenda, de

a se da dreptul la acţiunea în desfacerea adopţiei şi adoptatorului, fără a

deosebi dacă adoptatorul este sau nu minor. Pe de altă parte, interesul

adoptatorului trebuie apreciat în limitele legii şi ar putea acoperi o

comportare necorespunzătoare a adoptatului.

Până la urmă, însăşi interesul adoptatului este periclitat, deoarece

persoana sau familia care ar dori să adopte un copil, ştiind că indiferent de

1 A se vedea Tribunalul Neamţ, sentinţa civilă nr. 65C din 21 august 1998 (nepublicată)

65

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂcomportarea adoptatului şi de situaţia ce s-ar crea, cum ar fi dezbinarea sau

tensiunea ivită între adoptator şi adoptat, ingratitudinea manifestă a

adoptatului, eşecul educaţiei adoptatului, fapte grave săvârşite de adoptat

împotriva adoptatorului, deci potenţialii adoptatori ar avea reţineri la

adopţia oferită, de teama de a nu se crea o situaţie juridică din care nu se

mai poate ieşi.

În definitiv, în majoritatea cazurilor, adopţiile nu se desfac, îşi

realizează finalitatea. Dar, efectul negativ privind reţinerea la adopţie poate

fi mai mare, ceea ce ar însemna lipsirea unor copii de protecţia pe care ar

putea s-o aibă în familia adoptivă. Este un aspect care nu ar putea fi

neglijat. De aceea, considerăm 1 că în toate cazurile, adoptatorul ar trebui să

aibă dreptul la acţiunea în desfacerea adopţiei, ceea ce nu înseamnă că

introducerea acţiunii ar duce automat la desfacerea adopţiei.

Această desfacere nu poate să intervină decât în condiţiile de fond

prevăzute de lege, între care interesul superior al adoptatului pentru

desfacerea adopţiei, dar acest interes să fie înţeles şi apreciat în limitele

legii.

Potivit reglementării actuale, ar urma ca Ministerul Public să poată

introduce acţiunea în defăţurarea adopţiei, numai dacă este necesar pentru

apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor şi ale persoanelor

puse sub interdicţie2.

Sub imperiul Codului familiei s-a decis că în acţiunea pentru

desfacerea adopţiei introdusă de altcineva decât părintele firesc al

adoptatului, la desfacerea adopţiei trebuie să fie citat acest părinte, care are

nu numai dreptul, ci şi îndatorirea de a veghea asupra situaţiei copilului,

contribuind la pronunţarea unei soluţii cît mai conforme cu interesul

acestuia.

Soluţia ar putea fi susţinută şi în prezent, având în vedere art. 24 din

Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997, care prevede că părinţii adoptivi au 1 A se vedea I.P.Filipescu, op. cit.,pag. 92-95;2 A se vedea Codul de procedură civilă art. 45;

66

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂobligaţia de a informa copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul

de maturitate al acestuia o permit.

Din cele arătate, rezultă că adopţia se poate desface numai prin

hotărâre judecătorească, la acţiunea introdusă de copilul care a împlinit

vârsta de 10 ani sau introdusă de Comisia pentru protecţia copilului şi

numai dacă este în interesul superior al copilului.

4.2.4 Efectele desfacerii adopţiei 1 .

Adopţia se consideră desfăcută de la data rămânerii definitive şi

irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a pronunţat desfacerea

adopţiei.

S-a considerat că hotărârea judecătorească prin care s-a desfăcut

adopţia îşi produce efectele chiar dacă nu s-a făcut menţiune pe marginea

actului de naştere.

Efectele desfacerii adopţiei se produc nu numai pentru viitor “ex

num”, spre deosebire de nulitate, care în principiu produce efecte

retroactive.

Efectele desfacerii adopţiei se produc cu privire la următoarele:

A.Filiaţie şi rudenie.

Filiaţia şi rudenia create prin adopţie încetează şi reapar filiaţia şi

rudenia firească.

B.Drepturile şi îndatoririle părinteşti

Desfacerea adopţiei produce efecte cu privire la drepturile şi

îndatoririle părinteşti numai dacă fostul adoptat este fără capacitate deplină

de exercţiu.

Părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi obligaţiile

părinteşti numai dacă instanţa nu a decis o altă măsură de protecţie a

copilului în condiţiile legii.

1 A se vedea I.P.Filipescu op. cit., pag 95-96

67

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

C.Numele

Deşi reglementarea actuală nu prevede expres, adoptatul pierde

numele de familie dobândit prin adopţie şi redobândeşte numele avut

înainte de încuviinţarea adopţiei.

D.Obligaţia de întreţinere

Ca urmare a desfacerii adopţiei, încetează obligaţia de întreţinere

între adoptator şi adoptat. Odată cu desfacerea adopţiei, instanţa

judecătorească nu ar mai putea obliga pe adoptator să plătească adoptatului

o pensie de întreţinere cât timp acesta este minor.

E.Cetăţenia adoptatului.

În ceea ce priveşte copilul străin adoptat de un cetăţean român, dacă

se desface adopţia, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani pierde

cetăţenia română, pe data desfacerii adopţiei, dacă acesta domiciliază în

străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate1.

Prin urmare, dacă adoptatul este major sau nu, în anumite condiţii, şi

când este minor, desfacerea adopţiei nu produce efecte asupra cetăţeniei

adoptatului.

În ceea ce priveşte pe copilul român adoptat de un cetăţean străin, dacă se

desface adopţia, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani redobândeşte

cetăţenia română pe data când adopţia a fost desfăcută, dacă domiciliază în

ţară sau dacă se reîntoarce pentru a domicilia în ţară. Rezultă că, în anumite

condiţii, desfacerea adopţiei nu produce efecte asupra cetăţeniei dobândite

de un cetăţean român de către un adoptator cetăţean străin.

1 A se veda art.7 alin. 2 Legea nr. 21 din 1991;

68

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

Capitolul V

CONCLUZII

SUBLINIERI PRIVIND REGLEMENTAREA OCROTIRII COPILULUI

MINOR PRIN ADOPŢIE POTRIVIT ORDONANŢEI DE URGENŢĂ

NR.25/1997

1.Adopţia-măsură de ocrotire a copilului minor.Ocrotirea copilului

minor se realizează fie prin părinţii lui,fie prin tutore.Minorii care se găsesc

în anumite situaţii speciale sunt ocrotiţi în cadrul măsurilor prevăzute de

Ordonanţa de urgenţă nr.26/1997.De asemenea,minorii mai sunt ocrotiţi în

cadrul adopţiei ,curatelei minorilor şi al instituţiei juridice privind pe

minorul interzis.

2.Aspecte principale privind îmbunătăţirile aduse prin noua

reglementare.Ordonanţa de urgenţa nr.25/1997 aduce noi îmbunătăţiri

reglementării legale,după cum urmează :

a) Reglementarea nouă ţine seama de convenţiile internaţionale în

materia adopţiei, preluând soluţiile acestora, pe de o parte, şi pe de

altă parte, cuprinde dispoziţii care asigură colaborarea mai eficientă

între organele din ţara noastră cu atribuţii în materia adopţiei şi

organele competente corespunzătoare din alte state;

b) Adopţia este considerată o masură specială de protecţie a copilului,

ceea ce se reflectă în conţinutul dispoziţiilor legale;

c) Se deosebeşte, în ce priveşte efectele adopţiei, între filiaţia şi

rudenia prin adopţie;

d) Se aduc unele precizări în privinţa cerinţelor legale pentru

încheierea adopţiei şi se reglementează noi asemenea cerinţe legale:

condiţii de fond; impedimente la adopţie; condiţii de formă. Se

69

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂintroduce încredinţarea copilului în vederea adopţiei, persoanei sau

familiei ce doreşte să adopte, ca măsură prealabilă adopţiei.

e) Rolul autorităţilor administraţiei publice în încheierea adopţiei şi în

urmărirea evoluţiei copilului este sporită. În acest sens, trebuie

menţionate următoarele autorităţi cu roluri sporite: Comitetul

Român pentru Adopţii; Comisia pentru protecţia copilului;

Serviciile publice specializate pentru protecţia copilului.

Organismele private autorizate sunt reglementate şi dobândesc atribuţii

în domeniul ocrotirii copilului prin adopţie.

f) Se precizează atribuţiile Comitetului Român pentru Adopţii în

domeniul adopţiilor interne şi în cel al adopţiilor internaţionale. De

asemenea, se reglementează procedura de ţinere a evidenţei copiilor

care urmează să fie adoptaţi.

g) Se aduc unele îmbunătăţiri procedurii de încheiere a adopţiei şi de

desfacere a acesteia, inclusiv efectele adopţiei şi cele ale desfacerii

adopţiei;

h) Din noua reglementare rezultă actele care trebuie anexate cererii

pentru încuviinţarea adopţiei;

i) Consimţământul părinţilor fireşti la adopţie poate fi exprimat şi

revocat unilateral, în anumite condiţii determinate, după care

consimţământul devine irevocabil.

j) Există un singur fel de adopţie, nemaifiind reglementată adopţia cu

efecte restrânse, cunoscută anterior Codului familiei şi Legii nr.

11/1990.

k) La baza adopţiei se află o nouă etică a adopţiei, în sensul că

părintele, tutorele sau alt ocrotitor legal al copilului nu poate

pretinde sau primi foloase materiale în sensul adopţiei copilului (art.

26 alin. 1), precum şi în sensul că este oprită intermedierea adopţiei

în scopul unor foloase materiale necuvenite (art. 26 alin. 2). Familia

sau persoana care doreşte să adopte poate fi reprezentată în faţa

70

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂinstanţei de judecată competente pentru încuviinţarea adopţiei numai

de serviciul public specializat pentru protecţia copilului (art. 18 alin.

2), dispoziţie care nu mai există în redactarea Legii nr. 87/1998.

l) Adopţia se consideră încheiată şi îşi produce efectele de la data când

hotărârea judecătorească ce a încuviinţat adopţia la data când

hotărârea judecătorească ce a încuviinţat adopţia devine (rămâne)

irevocabilă. Ea produce efecte numai pentru viitor.

71

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

1.Marieta, Avram, Filiaţia. Adopţia naţională şi internaţională, Editura All

Beck, Bucureşti, 2001

2. I.P.Filipescu, Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate, Editura

All Beck, Bucureşti, 1998

3. Ştefan,Cocoş, Dreptul familiei, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003

4.I.P.Filipescu, Dreptul internaţional privat, Editura Actami, Bucureşti,

1999

5.A.Pricopi, Dreptul familiei, Editura Fundaţiei României de mâine,

Bucureşti, 1995

6. Victor, Duculescu, Constituţia României comentată şi adnotată, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 1997

7. T.R.Popescu, Dreptul familiei tratat vol.II, Bucureşti 2001

8. A.Bacaci, C.Hagieanu, V.Dumitrache, Dreptul familiei, Editura All

Beck, Bucureşti, 1999

9. I.Albu, I. Reghinii, P.Szabo, Dreptul familiei

10. Adina, Nicolae, Marian, Nicolae, Codul familiei, Editura Rosetti, 2001

11.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/1997 privind regimul juridic al

adopţiei

72

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ

1.Revista “Dreptul” NR. 11/1998

2.P. Mihită, Probleme de drept în practica Tribunalului Suprem, Secţia

civilă în RRD nr.2 din 1972

3.G.Lupşan, Procedura adopţiei în “Dreptul” nr. 4 din 1997

4. I.P.Filipescu, Nulitatea înfierii sub aspectul organului de stat în faţa

căruia poate fi invocată în JN nr. 2 din 1996

5. M.Grama, B.Marian, Dreptul familiei, Editura Universităţii “Petru

Maior” Târgu Mureş, 2003

73

ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

Anexa

1