1.Elemente fundamentale privind guvernanta public

CUPRINS1.1.Functiile sistemului fiscal 1.1.1.Impozit liberal sau interventionist? 1.1.1.1.Functia de finantare a cheltuielilor publice 1.1.1.2.Functia de redistribuire 1.1.1.3.Functia de corectare a dezechilibrelor 1.1.2.Criteriile de optimalitate ale sistemului fiscal 1.1.2.1.Multiplicitatea criteriilor 1.1.2.2.Obiective contradictorii 1.2.Criteriul eficacitatii 1.2.1.Principiul echivalentei 1.2.1.1.Expunerea principiului 1.2.1.2.Limitele teoretice 1.2.1.3.Partea practica

1.2.2.Impozitul-sursa de ineficacitate 1.2.2.1.Sarcina excedentara 1.2.2.2.Neutralitatea impozitului 1.2.3.Eficacitatea prin impozit 1.2.3.1.Impozitul corector al esecurilor pietei 1.2.3.2.Impozitul, instrument de politica macroeconomica 1.3.Criteriul echitatii 1.3.1.Alegerea indicatorilor capacitatii contributive 1.3.2.Alegerea unui concept de echitate 1.3.2.1.Echitatea orizontala 1.3.2.2.Criteriul echitatii verticale

1.1.Functiile sistemului fiscalSistemul fiscal asigur trei functii destinate realizrii obiectivelor urmtoare :

O functie de finantare a cheltuielilor publice si care urmareste obiectivul de randament bugetar;

O functie de redistribuire a veniturilor si a patrimoniilor confosrm obiectivului de echitate;O functie de stabilizare a activittii economice sau de corectare a dezechilibrelor n scopuri de eficacitate economica.

Importanta relativ a acestor diferite functii a evoluat in cursul timpului n legtura direct cu rolul statului n viata economic.Dezbaterea asupra fundamentelor si obiectivelor impozitului apare pentru prima dat n economia politic atunci cnd A.Smith enumera principiile de impozitare. Pn la nceputul secolului XX si, de asemenea, pn la criza din anii 1930, aceast problem rmne centrat pe problema determinrii asietei impozitului

Dup criza din anii 1930 si dup cel de-al doilea rzboi mondial, sub influenta ideilor keynesiene : interventia statului n economie creste; si paralel rolul impozitului se mreste.

Instrument privilegiat de finantare a cheltuielilor publice, el devine de asemenea un instrument de politic economic si social destinat satisfacerii obiectivelor de stabilizare macroeconomic si de redistribuire ale statului.ncepnd cu anii 70, impozitul devine tinta atacurilor contra intervetionismului excesiv al statului si un element central al dezbaterii ce opune principiile liberalismului celor ale intervetionismului. Aceast opozitie transpare n analiza controverselor relative fiecrei dintre functiile sistemului fiscal.

1.1.1.Impozit liberal sau intervetionist 1.1.1.1.Functia de finantare a cheltuielilor publicePrelevrile obligatorii : sunt surs esential de finantare; nivelul acestora este n mare parte legat de suma cheltuielilor publice;

Acestea nu reprezint unica sursa deoarece existenta deficitelor publice necesit recurgerea la alte mijloace de finantare, precum ndatorarea sau creatia monetar.

Examinarea ratelor prelevrilor obligatorii si partea deficitelor publice n PIB n fiecare tar indic, tinnd cont de dobnzile pltitee n cazul rambursrii datoriei, functia total exercitat de ctre stat pentru a-si finanta cheltuielile.

Totalul prelavrilor obligatorii(n procentaj) n PIB(la pretul de piat) n anul 1990: 1. 56,9 Suedia; 13. 37,2 Irlanda; 2. 50,3 Luxemburg; 14. 37,1 Canada; 3. 48,6 Danemarca; 15. 36,7 Marea Britanie; 4. 46,3 Norvegia; 16. 36,5 Grecia; 5. 45,2 Olanda; 17. 34, 6 Portugalia; 6. 44,9 Belgia; 18. 34,4 Spania; 7. 43,7 Franta; 19. 32,6 Islanda; 8. 41,6 Austria; 20. 31,7 Elvetia; 9. 39,1 Italia; 21. 31,3 Japonia; 10. 38,2 Noua Zeelanda; 22. 30,8 Australia; 11. 38 Finlanda; 23. 29,9 SUA; 12. 37,7 Germania; 24. 27,8 Turcia. A. 38, 8 media neponderata OECD total B. 40,2 OECD Europa C. 29,2 CEE

Totalul veniturilor fiscale (in procentaj) in PIB (la pretul de piata) in 1990 : 1. 47,2 Danemarca; 13. 28,4 Olanda; 2. 41,2 Suedia; 14. 27,9 Austria; 3. 38,2 Noua Zeelanda; 15. 26,3 Italia; 4. 36,4 Luxemburg; 16. 26,1 Grecia; 5. 35,2 Finlanda; 17. 25,1 Portugalia; 6. 34,2 Norvegia; 18. 24,4 Franta; 7. 31,9 Canada; 19. 23,8 Germania; 8. 31,7 Irlanda; 20. 22,3 Turcia ; 9. 31,6 Islanda; 21. 22,2 Spania; 10. 30,8 Australia; 22. 22,2 Japonia; 11. 30,3 Marea britanie; 23. 21,3 Elvetia; 12. 29,3 Belgia; 24. 21,1 SUA. A. 29,5 media neponderata OECD total B. 29,7 OECD Europa C. 29,2 CEE

Ar trebui luate n calcul si ncasrile nefiscale care rezult din vnzrile statului de anumite bunuri si servicii.Acestea reprezint o foarte mic parte a resurselor publice. Participarea sectorului public la economia de piat, care ii este la origine, relev principiul echivalentei.Suma cheltuielilor publice raportate la PIB reflect partajarea sarcinilor ntre sectorul public si sectorul privat. Suma cheltuielilor publice si a prelevrilor obligatorii nete, mai putin ridicate n primele, permite o finantare privat important a productiei anumitor bunuri, precum educatie, sntate si protectie social. Cheltuielile publice care au progresat cel mai rapid sunt cheltuielile sociale, importanta lor relativ este cauza predominant a ecarturilor ratelor prelevrilor obligatorii.Functia de redistribuire pe care ele o asigur este de asemenea ndeplinit de fiscalitate.

1.1.1.2. Functia de redistribuirenainte de toate, putem mentiona ca exist dou reguli de echitate Una consensual, care exprim n mod simplu faptul c sarcina impozitului trebuie s fie n mod echitabil repartizat. O alta, mai conflictual, atribuie impozitului un rol de corectie a repartitiei veniturilor primare n scopul de a o face mai echitabil.

Definitia acestei functii depinde asadar de opinia cu privire la caracterul just sau injust al repartitiei ce decurge din mecanismul pietei si acela al drepturilor de proprietate.Criteriile de echitate sunt normative, de aceea progresivitatea impozitului poate fi considerat, de ctre unii, sinonimul justitiei, iar de altii total arbitrar.

1.1.1.3.Functia de corectare a dezechilibrelorImpozitul este un instrument de politic economic ce poate juca un rol : de incitare; de descurajare; de stabilizare. Aceast functie este justificat prin ipoteza conform creia functionarea spontan a pietei nu permite realizarea optimului colectiv; fiscalitatea poate fi atunci utilizat pentru corectarea esecurilor pietei, prin internalizarea efectelor externe, de exemplu si aceast analiz este o analiz microeconomic. Dac aceasta contribuie la realizarea echilibrelor globale n cadrul unei politici bugetare keynesiste atunci analiza efectelor sale este o analiz macroeconomic.

Semnificatia microeconomic este conform viziuni liberale a interventiei statului care, n cadrul functiei sale de alocare, suprim obstacolele unei bunei functionri a pietei. Semnificatia macroeconomic relev ntr-o conceptie keynesist politica economic. Impozitul este una din variabilele bugetare pe care statul le manipuleaz n scopuri de :

stabilizare conjunctural (politici de actiune asupra cererii globale),

stabilizare structural (politici fiscale destinate s favorizeze cresterea economic).

1.1.2.Criteriile de optimalitate ale sistemului fiscal 1.1.2.1.Multiplicitatea criteriilorCriteriile predominante : Criteriul eficacittii; Criteriul echittii.

Dilema eficacitate-echitate este frecvent n dezbaterile asupra fiscalittii si fiecare impozit tinde s concilieze mai mult sau mai putin cele dou exigente.

Criteriul randamentului

Un impozit simplu este mai usor de administrat si mai usor de inteles pentru contribuabil si prin urmare susceptibil de a fi bine acceptat.

O dat cu complexitatatea crescatoare a sistemelor fiscale, a cror absent a transparentei nu permite evaluarea corect a efectelor economice si sociale, obiectivul de simplificare a devenit un obiectiv prioritar n trile care au realizat reforme fiscale n ultimul deceniu.

Criteriul flexibilittii

Un impozit flexibil se adapteaz rapid necesittilor unei politici conjuncturale. Cu ct baza sa de impozitare este sensibil la evolutia activittii economice, cu att impozitul indeplineste rolul su de stabilizator automat. Practica prelevrii la surs permite o adaptare mai rapid a intrrilor (ncasrilor) fiscale la conjunctur. Aceste calit sunt cu att mai importante cu ct fiscalitatea este utilizat ca mijloc de politic conjunctural.

Criteriul stabilittii

Este partial contredictoriu cu cel precendent, acesta ilustrnd o maxim celebr conform creia un bun impozit este un vechi impozit. n mod cert, imobilismul financiar poate fi nefast, dar stabilitatea impozitului trebuie s fie asigurat pentru : a asigura contribuabilii mpotriva arbitrarului; a mentine ncrederea lor; a permite ca deciziile lor s fie luate fr prea mult incertitudine. Modificrile foarte frecvente ale legislatiei fiscale sunt o surs de ineficacitate deoarece mresc legislatia.

Acestea angajeaz pe de alt parte inechitti ntre contribuabili. Orice reform fiscal trebuie deci s isi menajeze facilittile de tranzitie, iar gradualismul este mai degrab preferabil unei bulversri brutale a modurilor de impozitare. Evaluarea unui impozit sau a unui sistem fiscal nu poate ignora aspectele psiholigice si politice.Reactiile contribuabililor, vointa politic a unui guvern pot fi determinate.

Optiunile n materie de fiscalitate, bazate pe aceste criterii diferite, sunt complicate prin faptul ca obiectivele sunt foarte adesea contradictorii.

1.1.2.2.Obiectivele contradictoriiConflictele generate de obiective abund n materie de fiscalitate, iar arbitrajele necesare, se fac n functie de priorittile : politice, economice, sociale.

Dilema ecficacitate-echitate este una din cele mai dificile de rezolvat : echitatea solicit, de exemplu, un barem de impozitare pozitiv, iar acesta poate avea efecte dezincitare, contrare celor de eficacitate economic. Impozitul pe venit, n particular, trebuie s concilieze cele dou obiective.

Reducerile fiscale aplicate din motive de eficacitate sau de echitate determin mai departe micsorarea randamentului impozitului.

Impozitul nedureros este mai bine acceptat si ma usor de ncasat, dar caracterul su anstezist genereaz un cetatean-contribuabil mai putin responsabil n ceea ce priveste utilizarea fondurilor publice.Aceste argumente diferite au mai mult sau mai putin greutate n functie de circumstante si prioritti, evoluand odat cu evolutia societtii.

Se pot rezuma calittile asteptate ale impozitului, astfel : ntr-o optic liberal : cheltuielile publice si impozitul trebuie sa fie ct mai mici cu putint; neutralitatea impozitului este prima sa calitate; Se asigur astfel n mod esential o funcie de finantare; Politica fiscala conjunctural este considerata dauntoare; Politica de redistribuire prin impozit este considerat arbitrar.

ntr-o optic ma intervetionizt si social : Sectorul public trebuie sa joace un rol important n economie; Suma ridicat a cehltuielilor publice justific nivelul prelevrilor obligatorii; Fiscalitatea trebuie s aib o actiune redistributiv prin intermediul progresivittii.

1.2.Criteriul eficacittiiAmbiguitatea criteriului eficacittii decurge din dou interpretri care pot fi date : 1.Una din ipoteze admite ca in absenta impozitului piata tinde s realizeze alocarea optimal a resurselor. Introducerea impozitului si a cheltuielilor publice constituie un obstacol n realizarea optimului?

Teoria economic a bunurilor publice aduce un rspuns sub forma principiului echivalentei (sub principiul beneficiului), fundament al teoriilor de schimb voluntar ntre stat-partener si consumatorcettean.Impozitul are o contrapartid : serviciile publice redate.

Dac actiunea public se caracterizeaz printr-o egalizare a coctului impozitului, aceast echivalent nu poate fi atins n starea initial de echilibru. n schimb, dac acest ecvalent ntre costul suportat si beneficiul redat trebuie s fie verificat pentru fiecare individ, nu exist sau, mai simplu, nu este resimtit, impozitul tocmai va influenta deciziile agentilor economici si va angaja distorsiuni.Prelevarea obligatorie poate atunci s se raporteze mai putin sectorului public si rezult o povar sau o sarcin excedentar.Obiectivul devine atunci acela de a minimiza aceast sarcin, de a realiza optimul n ciuda impozitului.Conform acestui rationament, un impozit eficace este un impozit neutru.

2.Alt ipotez admite, dimpotriv, c piata cunoaste esecuri mpiedicnd realizarea spontan a optimului. Impozitul poate s remedieze aceasta influentnd comportamentele agentilor economici.

n aceast ipotez, impozitul este un mijloc de restabilirea a optimului, obiectivul fiind realizarea eficacittii prin impozit. Impozitul eficace este n aceast situatie un impozit care nu este neutru.

1.2.1.Principiul echivalentei 1.2.1.1.Expunerea principiului Conform acestui principiu :

Suma impozitului pltit de fiecare contribuabil trebuie s fie legat de satisfactia obisnuit prin cheltuielile publice. Aceasta este exprimat prin dispozitia de a plti consumatorilorcontribuabili pentru a obtine bunuri si servicii colective.

n acest model de schimb voluntar n care statul-partener ofer acestora contaplata unui pret, impozitele sunt contributii individualizate si voluntare.

Impozitele individualizate : dispozitiile de plat variaz de la un individ la altul n functie de sistemele de preferint, si de capacittile de plat.Impozitele voluntare : este vorba de o relatie de schimb ntre contribuabili si stat, conceput ca un simplu intermediar n serviciul cettenilor.

Acest model teoretic sufer numeroase limite care reduc aplicarea sa practic.

1.2.1.2.Limitele teoreticeExist dou limite principale care se refer la problema revelatiei preferintelor n materie de bunuri publice si la separarea problemelor de alocare si repartitie. 1. Relevatia preferintelor. Determinarea impozitelor-pret presupune cunoscute functiile cererii individuale de bunuri colective. Caracteristicile acestor bunuri individualizate si consumul neexcesiv incit utilizatorii lor la a nu releva n mod corect preferintele lor, adoptnd strategia pasagerului clandestin.Contribuabilul stie c va putea beneficia de un bun colectiv chiar dac el subestimeaz cererea sa n mod voluntar n scopul de a plti o contributie mai redus.

Dac utilizatea bunurilor colective angajeaz efecte externe, impozitul-pret trebuie sa fie echivalent cu evaluarea marginal social care se diferentiaz de evaluarea privat a bunurilor procurate prin aceste bunuri. Conceptia individualizt a optiunii colective este respins de teoria constrngerii, care face ca statul suveran s fie reprezentantul interesului general distinct de suma intereselor individuale si i acord asadar posibilitatea de a devia deciziile individuale punnd, de exemplu, anumite bunuri sub tutel.

2. Alocare si repartizare.

Solutia de echilibru care ofer nivelul optimal al cheltuielilor publice si al contributiilor individuale care le sunt asociate nu este unic. Aceasta depinde de repartitia initial a veniturilor si a drepturilor de proprietate.Aceasta poate fi judecat a) echitabil sau b)inechitabil.

a)n acest caz, introducerea ofertei de bunuri publice si finantarea sa prin pseudopreturi conform principiului echivalentei pot s le modifice si s necesite msuri corective ulterioare care vor modifica dispozitiile marginale n ceea ce priveste plata bunurilor publice. b)n acest caz, este necesar o redistribuire, dar fistemul fiscal conceput conform principiului echivalentei nu poate fi utilizat n

1.2.1.3.Partea practicTrebuie s fie respectatea anumite conditii pentru a asigura o ofert de bunuri publice si a respecta principiul echivalentei : Consumul s fie divizibil, astfel nct cei care l fac s poat fi individualizati;

Posibilitatea de excludere printr-un pret trebuie s existe, astfel nct revelatia preferintelor consumatorilor s nu fie prea costisitoare; Indivizibilitatea ofertei trebuie s fie limitat, astfel nct descresterea costurilor atunci cnd numrul de utilizatori creste s nu angajeze un pret nul la nivelul optim. Efectele externe nu trebuie s fie mai importante.

1.2.2.Impozitul surs de ineficacitateExist pierdere net pentru economie si cost n termenii eficacittii atunci cnd sarcina fiscal pe care trebuie s o suporte sectorul particular depseste depseste resursele de care beneficiaz sectorul public.

Teoria microeconomic analizeaz cauzele acestei sarcini excedentare si mijloacele pentru minimizarea ei. Analiza teoretic nu furnizeaz dect explicatii partiale ale acestor efecte economice ale impozitului.

1.2.2.1.Sarcina excedentarn sistemele fiscale impozitul nu este perceput conform principiului echivalentei si prin urmare nu mai este considerat ca un cvasipret achitat n mod voluntar drept plat pentru serviciile furnizate. Conform principiului capacittii contributive inpozitul : Are o natur obligatorie; Are o natur de constrngere; Este resimtit ca o sarcin. Prin urmare, agentii economici vor reactiona la impozit.

Dac pltitorul legal are posibilitatea, va tinde s scape de impozit repercutndu-l, total sau partial, asupra altor agenti care vor deveni atunci pltitori efectivi. Aceste fenomen este cel al translatiei impozitului care conduce la o anumit repartitie a sarcinii fiscale totale ntre agenti. Teoria incidentei fiscale totale studiaz aceste fenomene ale translatiei impozitului si tinde s raspund ntrebrilor urmatoare : Poate fi impozitul repercutat, n ce proportie si n ce directie? Cine l suport la final?

Aceast sarcin excedentar, surs de pierdere, poate fi ilustrat n ipoteza unei piete concurentiale de bunuri sau de factori, n echilibru partial.

n ipoteze foarte particulare a fost demonstrat faptul c ratele de impozitare optimale trebuie s fie invers proportionale elasticittilor preturilor cererilor pe pietele de bunuri. Modelul de echilibru general determin pierderea angajat de sistemul fiscal calculnd variatiile compensatoate sau echivalente ale diferitilor agenti, adic suma compensrilor pe care ar trebui s le efectueze pentru ca fiecare agent s se regseasc n situatia de dup impozitare nivelul de utilitate pe care l avea nainte de impozitare.Un sistem fiscal optimal ar minimiza acest sum pentru o prelevare dat.

Variatiile nivelurilor utilittii individuale anjagate prin impozit poat fi ilustrate cu ajutorul modelului optiunii consumatorului.Indivizii, respectiv consumatori, care sunt foarte economi si minimizeaz functiile lor de utilitate ale cror argumente sunt : consumul diferitelor bunuri, consumul imediat si consumul viitor, consumul permis de renumerarea muncii, consumul timpului liber. Impozitul modific : arbitrajele efectuate ntre diferitele bunuri, arbitrajele ntre consum si economii, arbitraje ntre timpul de munc si timpul de ndeletniciri plcute.

Curba lui LafferPotrivit acestei curbe, de la un anumit prag orice crestere economic a presiunii fiscale provoac o scdere a sumei prelevrilor obligatorii ncasate de puterea public. Conform acestei curbe, suma prelevrilor obligatorii este o functie cresctoare a ratei presiunii fiscale, dar numai pn la un anumit prag maximal, ce corespunde nivelului maximal al curbei, dup care devine o functie descresctoare a acestei rate, ea mergnd chiar pn la anulare dac rata ar atinge nivelul teoretic de 100%.

Acest lucru se explic prin faptul c prelevrile obligatorii foarte mari distrug asieta.

Curba lui laffer se divide n dou zone : Zona din stanga, denumit normal sau admisibil, n care se sublinieaz ideea c reducerea asietei prelevrilor obligatorii este inferioar cresterii ratei presiunii fiscale.Zona din dreapta, denumit zona inadmisibil, evidentiaz c orice crestere a presiunii fiscale nu este suficient pentru a compensa scderea (reducerea) asietei pe care o provoac si rezult prin urmare o diminuare a sumei ncasrilor obtinute de puterea public.

Curba lui Laffer este o reprezentare pur teoretic care nu permite identificarea cu exactitate a mrimii pragului de impozitare, ncepnd de la care presiunea fiscal poate fi considerat efectiv excesiv.

1.2.2.2.Neutralitatea impozituluiCu ct impozitul este mai neutru, cu att cauzeaz mai putine distorsiuni si devine mai redus sarcina excedentar. Neutralitatea impozitului depinde si de forma sa. Singurul impozit neutru este impozitul de captatie: Este o tax unitar si forfetar pe elector. Este dificil de aplicat azi din motive de echitate.

Impozitele actuale se aplic veniturilor, bunurilor si distorsiunile fiscale sunt numeroase.

n teorie impozitul general asupra bunurilor percepute la o rat uniform este mai neutru dect un impozit selectiv sau dect un impozit cu rat diferentiat. Un impozit proportional pe venit este mai neutru dect un impozit progresiv. Neutralitatea depinde de elasticitatea ofertei si a cererii de bunuri sau factori supusi la impozit.Cu ct aceast elasticitate este mai redus cu att distorsiunile sunt mai mici. Ipotezele relative la elasticitatea cererii de bunuri sunt totusi mult mai certe dect acelea care se refer la elasticitatea ofertei de factori de productie, de munc si de capital n raport cu preturile lor. Teoria nu poate s prezic cu usurint care va fi cel mai bun impozit d.p.d.v. al alocrii resurselor, respectiv cel care minimizeaz efectele de substitutie.

1.2.3.Eficacitatea prin impozit

Impozitul poate fi instrument n serviciul eficacittii.El joac acest rol n cadrul a dou functii ale statului :

Functia de alocare; Functia de regularizare.

1.2.3.1.Impozitul corector al esecurilor pieteiDou ipoteze justific n mod obisnuit utilizarea impozitului n scopuri de alocare : Existenta efectelor externe; Dorinta tutelar a statului. Existenta efectelor externe : Constituie un obstacol n calea alocrii optimale a resurselor. n cazut unor efecte externe negative generatoare de divergente ntre costurile private si costurile sociale, impozitul corecteaz acest esec al pietei restabilind preturi optimale. Impozitul selectiv asupra vnzrilor de anumite bunuri poate fi justificat prin necesitatea de a internaliza efectele externe negative provocate prin consumatorii lor.n acest caz, pretul de vnzare

Dorinta tutelar a statului :

Prin actiunea sa tutelar, statul subscrie preferintele sale proprii preferintelor individuale n scopul de a maximiza interesul colectiv. Aceast tutel corectoare se bazeaz pe insuficienta imformare a indivizilor care reactionau impotriva propriilor lor interese.

Internalizarea efectelor externe prin intermediul impozitului este de asemenea preconizat n materie de politic a mediului nconjurtor.

Utilizarea resurselor naturale colective si nemarfare de ctre agentii economici angajeaz costuri sociale; redeventa polurii, de exemplu, constituie un caz de impozitare particular prin intermediul creia se oblig cei care polueaz sa ia n consideratie, n calculul lor economic, costul de utilizare a acestor resurse .Abandonul voluntar al neutralittii impozitului n scopuri de eficacitate este de asemenea pus n evident n cadrul functiei de regularizare a statului.

1.2.3.2.Impozitul, instrument de politic macroeconomicImpozitul constituie, mpreun cu cheltuielile publice, o variabil a politicii bugetare.Politicile care privilegiaz actiunea asupra cererii globale utilizeaz impozitul ca mijloc de stabilizare conjunctural. n aceast optic, de inspiratie keynesist : O scdere discretionar a impozitelor este destinat, prin intermediul cresterii venitului disponibil al agentilor, a provoca un efect multiplicator care s stimuleze activitatea. O cresterea a impozitului exercit un efect invers.

Scderile de impozite stimuleaz ofertele individuale de bunuri si factori, iar diminuarea sarcinii excedentare care rezult este favorabil dinamismului economiei n ntregul su. n cadrul unei politici pe termen mai lung, impozitul este larg utilizat pentru a orienta si stimula procesul de crestere economic.

Un impozit optimal din punct de vedere economic trebuie s fie politic acceptabil.Optimalitatea impozitului nu se poate aprecia numai n functie de criteriile economice. Analiza economic a proceselor politice, teoria birocratiei furnizeaz alte scheme explicative ale unei structuri fiscale optimale : modelul pietei politice pus in prezenta alesilor; biroctratia n mod indirect poate determina cresterea poverii sarcinii excedentare.Aceate diverse analize reflect o evident : orice alegere n materie fiscal este o alegere politic, care implic arbitraje bazate pe judecata de valoare. Arbitrajul ntre criteriul eficacittii si criteriul echittii este unul din cele mai bune ilustrri.

1.3.Criteriul echittiiCum se poate repartiza n mod echitabil sarcina fiscal? Rspunsul este dat cu ajutorul principiului capacittii contributive care constituie fundamentul esential al noilor sissteme de impozitare.

Principiul capacittii contributive se asociaz teoriei constrngerii : statul, conceput ca o entitate distinct a indivizilor, ia decizii al cror caracter facultativ transcede optiunile individuale. Economia public este o economie de atribuire, n care bunurile si serviciile publice nu constituie obiectul unui schimb voluntar, dar sunt atribuite n mod gratuit beneficiarilor.Satisfactia pe care beneficiarii o resimt este independent de suma impozitului pe care ei il vars statului. Impozitul este o prestatie pecuniar solicitat membrilor colectivittii, perceput pe cale de autoritate cu titlu definitiv si contraprestatie.

Aplicarea acestui principiu, contrar celui al principiului echivalentei, separ contribuabilul de utilizator. Structura ncasrilor fiscale este independent de cea a cheltuielilor publice care este decis n cadrul unui proces de decizie politic fr legtur direct cu sistemul de finantare. Dac regula egalittii n fata impozitului sau a echittii orizontale face obiectul unui consens, regula egalittii prin impozit sau echitatea vertical este foarte conflictual. Notiunea de justitie fiscal este legat de valori morale, psihologice si ea variaz odat cu contextul : politic, economic, social.

1.3.1.Alegerea indicatorilor capacittii contributiveExist 3 categorii predominante ale impozitului : 1. Impozitul asupra capitalului - loveste un stoc de bogtie produs prin munc. 2. Impozitul asupra capitalurilor - loveste un stoc de bogatie acumulat sau achizitionat.

3. Impozitul asupra cheltuielilor - loveste un flux de bogtie n momentul n care acesta prseste patrimoniul contribuabilului pentru a fi cheltuit. Alegerea uneia din aceste forme de impozitare sau a proportiilor n care sunt utilizate are consecinte asupra repartizrii sarcinii fiscale ntre indivizi deoarece repartitia acestor fluxuri variaz de la un individ la altul.

A impozita cheltuiala nseamn a favoriza procesul de economisire care, pe de alt parte este lovit mai direct printr-un impozit asupra capitalului. Dac asieta sa include venituri din munc si economisire, impozitul pe venit angajeaz o dubl impozitate a economiilor : Impozitarea la surs prin intermediul venitului total ncasat; Impozitarea veniturilor din economii. Absenta impozitrii capitalului privilegiaz averea facut, n timp ce impozitarea venitului loveste averea n curs de formare.

Alegerea unei structuri fiscale implic asadar o judecat de valoare asupra manierei de a trata contribuabili n functie de sursele lor de bogtie si reflect o opinie asupra caracterului mai mult sau mai putin legitim al unei activitti, al unui venit sau al unui stoc de bogtie

Venitul este considerat ca materie impozabil ce reflect cel mai bine capacitatea contributiv.Impozitul unic asupra venitului : Nu a fost niciodat practicat; n ciuda simplittii sale, acesta nu rspunde imperativelor de echitate si randament bugetar; Impozitul pe venit : coexist cu impozitul aspura cheltuielilor si impozitul asupra capitalului dar n proportii diferite. Permite s adune ansamblul veniturilor contribuabilului, oricare ar fi sursa sa; Poate fi personalizat cu usurint; Translatia sa este dificil.

Posibilittile limitate de personalizare ale impozitului asupra cheltuielilor, randamentul sczut al impozitului asupra capitalului si dificulttile de evaluare a activelor care le compun le fac impozite mai putin adaptabile la principiul echittii.Maniera n care este aplicat impozitul pe profit ii reduce calittile potentiale. Excluderea anumitor cresteri de bogtie ale venitului impozabil reduce asieta si creaz discriminri, evaluarea anumitor fulxuri este dificil, elementele de personalizare fac impozitul foarte complex, baremul de impozitate progresiv nu este ntotdeauna o conditie de echitate a impozitului. Pentru a remedia greselile impozitului pe venit, mai multi autori au propus sa fie substit de un impozit personal al cheltuielilor.

Impozitul personal asupra cheltuielilor : Impozitarea contribuabililor se face asupra diferentei dintre totalul cstigurilor sale de-a lungul unei perioade considerate si economiile sale.Din punct de vedere al eficacittii sau al neutralittii impozitul asupra cheltuielilor evit dubla impozitare a economiilor pe care o angajeaz impozitul asupra venitului.

Aceast propunere a unei noi baze de impozitare nu a fost urmat de efecte.n schimb, impozitup pe venit este cel care a evoluat, mai degrab, n modul de a se apropia de un impozit personal asupra cheltuielilor.

1.3.2.Alegerea unui concept de echitate Repartizarea sarcinii fiscale trebuie sa respecte dou criterii : A. Un criteriu de echitate orizontal B. Un criteriu de echitate vertical. A.Echitatea orizontal Exprima o regul fundamental de egalitate n fata impozitului : la capacitate contributiv egal, impozit egal.

Justitia fiscal implic faptul ca plata impozitului angajeaz nu egalitate pentru toti contribuabilii vrsmintelor lor monetare, ci egalizarea sacrificiilor consimtite sau a pierderilor rezultate. Variabilele care fac obiectul unei comparatii nu sunt echivalentul monetar al bazei de impozitare si al impozitului corespunzto, ci nivelul si pierderea de utilitate care decurge.

Conform celor spuse, criteriu de echitate orizontal devine la un nivel de utilitate egal, pierderea de utilitate egal. Aplicarea sa presupune c se pot defini n mod clar nivelurile de utilitate echivalente si se pot compara nivelurile de utilitate diferite. Relatia dintre nivelul de utilitate si nivelui venitului este exprimat prin functia de utilitate marginal a venitului.Problema echittii orizontale este rezolvat daca aceast functie este aceiasi pentru toti contribuabili, dar aceast ipotez este departe de a fi verificat n realitate deoarece indivizii obtin niveluri de utilitate diferite din veniturile identice. n realitate, sistemele de impozitare ale venitului se strduiesc s ia n consideratie faptul c indivizi sau cminele fiscale ale cror venituri sunt echivalente pot obtine niveluri ale utilittii diferiten functie de utilizarea venituluilor din cauza unor nevoi diferite.

B.Echitatea vertical : Exprim faptul c impozitele trebuie s fie diferentiate n functie de capacitatea contributiv : la capacitate contributiv diferit, impozit diferit. Acest criteriu este mult mai conflictual dect primul.

Pentru a fi rezolvat problema echittii verticale, trebuie luate n vedere ipoteze suplimentare asupra formei functiei de utilitate marginal a venitului si se va alege ntre diferite conceptii asupra sacrificiului egal. Utilitatea marginal a venitului care reprezint suplimentul de utilitate angajat de fiecare crestere a venitului este presupus decresctoare, dar aceasta poate s creasc n cazul n care nevoile cresc odat cu veniturile.

Dac se accept ipoteza de descrestere, regula de egalizare a sacrificiilor implic faptul c impozitul creste odat cu venitul.n acest caz, se pune ntrebarea dac impozitul trebuie s creasc proportional sau mai accentuat dect venitul. Rspunsul depinde de evolutia functiei de utilitate marginal, adic de rata sa de descrestere, precum si de conceptul de sacrificiul retinut. Exist trei conceptii ale sacrificiului : Sacrificiul absolut; Sacrificiul proportional; Sacrificiul marginal.

Sacrificiul absolut presupune c toti contribuabili trebuie s sacrifice aceiasi cantitate de utilitate total, oricare ar fi nivelul lor de utilitate nainte de impozitare. Sacrificiul marginal presupune c fiecare contribuabil trebuie s suporte un impozit astfel nct repartizarea sarcinii fiscale totale s egalizeze utilitatea marginal a tututor veniturilor dup impozitare.Aceste conceptii pot fi ilustrate de analiza lui Musgrave. n afara ipotezelor utilittii marginale a venitului descresctor si de identificarea functiilor de utilitate ale contribuabililor, se pune ipoteza ca utilitatea este cunatificabil. Se poate nu numai s se ierarhizeze nivelurile de utilitate sociate diferitelor niveluri ale venitului, dar si s se cuantifice ecarturile.

Se consider doi contrubuabili : Contribuabilul 1 : Dispune de venit redus; Functia de utilitate marginal a venitului similar cu a contribuabilul 2; Utilitate cuantificabil; Suma si repartitia venitului nainte de impozitare sunt cunoscute.Contribuabilul 2 : Dispune de un venit ridicat, Functia de utilitate marginal a venitului similar cu a contribuabilul 1. Utilitate cuantificabil; Suma si repartitia venitului nainte de impozitare sunt cunoscute.

Egalizarea sacrificiilor absolute: Ipoteza utilittii marginale a venitului constant conduce la aplicarea unui impozit pe contribuabil identic, oricare ar fi nivelul venitului. Ipoteza de utilitate descresctoare, mult mai admis n general, implic faptul c impozitul creste o dat cu cresterea venitului. n aceat situatie se pune ntrebarea dac impozitul trebuie s creasc proportional, mai mult proportional sau mai putin proportional cu venitul. Rspunsul depinde de maniera n care utilitatea marginal variaz o dat cu venitul. Acesta este exprimat prin elasticitatea utilittii marginale n raport cu venitul.

Rspunsul este exprimat prin elasticitatea utilittii marginale n raport cu venitul.Dac valoarea absolut a elasticittii este : >1 impozitul trebuie sa fie progresiv, =1 impozitul trebuie sa fie proportional,

Egalizarea sacrificiilor proportionaleFiecare contribuabil sacrific aceiasi proportie a utilittii sale naintea impozitrii. Conform acestei reguli : Utilitatea marginal a venitului constant angajeaz un impozit proportional; Utilitatea marginal descrescatoare la o rat constant determin un impozit progresiv. Dac utilitatea marginal descreste la o rat descresctoare, consecintele asupra formei de impozitare sunt mult mai nedeterminate, ele depinznd de nivelul si de forma functiei de utilitate, de repartitia initial a venitului si de suma ncasrilor fiscale.

Egalizarea sacrificiilor marginalen functie de utilitatea marginal se determin repartitia impozitului : Utilitatea marginal a venitului este constant repartitia impozitului este nedeterminat.

Utilitatea marginal a venitului este descresctoare o progresivitate maximal se imprim veniturilor celor mai ridicate, pana ce acesta permite atingerea nivelului solicitat de ncasrile fiscale.

Concluzii Forma de impozitare depinde asadar de conceptul de sacrificiu adoptat si de functia utilitti marginale a venitului.

Tinnd cont de ipotezele restrictive, identitatea functiilor de utilitate si descresterea utilittii marginale la o rat descresctoare, singura optiune a conceptului sacrificiului marginal implic o impozitare progresiv.

Dac se abandoneaz ipoteza de identitate a functiilor de utilitate marginal, orice comparatie a nivelurilor utilittii individuale devine imposibil n absenta cuantificrii utilittii.Aceasta fiind irealizabil, rmne procedura politic care ncearc s atribuie our social utilittilor individuale.

Concluzii

Egalitatea sacrificiului este o notiune complex dificil de apreciat. Teoriile impozitului nu aduc solutii, dar ele contribuie la clarificare optiunilor publice.

Criteriul echittii nu poate fi considerat independent de alte criterii. Arbitrajul eficacitate-echitate n particular nu poate fi efectuat dect prin intermediul unui proces politic. Dac procedura de eficacitate angajat prin sistemul fiscal nu pare suficient de contrabalansat prin gradul de echitate pe care l asigur, se pune problema de a sti dac fiscalitatea este cel mai bun instrument de realizare a obiectivului de justitie social.

V MULTUMESC!