Mizele puterii intre cei care conduc intreprinderea si cei care o finanteaza:baze teoretice, cadru conceptual si modele referitoare la guvernanta corporativa

Profesor universitar doctor Niculae FeleagS, Catedra de Contabilitate internationala siinformare financiara, ASE Bucuresti

RezumatGuvernanta Tntreprinderii se bazeaza pe ideea conform cSreia este indispensabil,

pentru a maximiza crearea de bogatie, de a aplica sisteme susceptibile sa rezolve conflicteleneprevazute in contractele incheiate tntre diferitele parti participate la viata unei entitSti. Maimult, un sistem de guvernanta performant este capabil sa previna unele conflicte, favorizandrealizarea functiei de utilitate pentru fiecare parte participants. Daca de o maniera sau alta,intreprinderea nu este in masura sa gaseasca un sistem de rezolvare a conflictelor, acceptabilde toti, ea risca la un termen fix sa-si vadS functionarea penalizata de incapacitatea sa de aface apel la resurse noi. Dezbaterea asupra guvernantei Tntreprinderilor se Tnscrie intr-uncurent de gandire promovat in Statele Unite si dezvoltat in multe tSri capitaliste ale lumii.Articolul de fata deschide seria unor analize referitoare la guvernanta, a caror finalitate artrebui sa fie formularea de solutii pentru aplicarea unui model sau altul m intreprinderile dintara noastra.

l.IntroducereSa precizam referitor la termenul anglo-saxon de ,,corporate governance", tradus

adesea In tara noastra prin ,,guvernanta corporativa", ca vom prefera sS-1 regasim sub numelede guvernanta intreprinderii. Unii specialist! romani au preferat traducerea termenului anglo-saxon prin sintagma guvernarea intreprinderii. Chiar daca stim ca ,,utilizarea determinalimbajul", nu putem sa recurgem la aceastS moda. In acelasi timp, pentru motive lingvisticeevidente, cuvantul englezesc governance este distinct de cuvantul government si din motivelegate de fond: guvernanta vizeaza un dispozitiv care implica in acelasi timp institutii, relatii,reguli si comportamente, adica mai mult decat structura reprezentata de cuvantul guvernare.Traducerea cuvantului anglo-saxon ,,corporate" poate, de asemenea, sa fie discutata.Contextul american face implicit referinta la ,,public corporates", adica la societatile care facapel la economisirea publica, dec! la marile societati cotate la bursa.

Desi, in literatura de specialitate, se accepts mai multe definitii ale guvernanteiintreprinderii, din motive legate de nevoia de simplificare, sa ne rezumam deocamdata laformularea: guvernanta desemneaza sistemul prin care intreprinderile sunt conduse §icontrolate. Multi autori considers ca expresia cea mai judicioasa ar fi ,,guvernanta marilorintreprinderi" deoarece, esentialmente, cercetSrile si recomandarile sunt referitoare la aceastacategorie de entitSti.

Guvernanta intreprinderii acopera ansamblul de dispozitii care permit sa seasigure ca obiectivele urmarite de manageri sunt legitime si ca mijloacele puse in lucrusunt adaptate, pentru a atinge aceste obiective.

Studiul guvernantei intreprinderii poate fi plasat intr-o perspectiva de lungS durata, incontextui istoriei capitalismului. Guvernanta Tntreprinderii este considerata, in modfundamental, o problems de naturS sociopoliticS, pentru intelegerea si interpretarea cSreiatrebuie sS facem apel la cunostinte despre dreptul societatilor, istoria economiei nationale,sociologia organizatiilor, fmantele Tntreprinderii, pietele financiare si gestiunea portofoliilor,contabilitatea si auditul.

2.Bazele teoretice ale guvernantei intreprinderii

a) Despre teoria drepturilor de proprietateTeoreticienii drepturilor de proprietate au cautat sa inteleaga functionarea interna a

intreprinderilor. Scopul urmarit prin teoria drepturilor de proprietate este de a interpreta in cemod un tip sau altul de drept de proprietate influenteaza un tip sau altul de si stem economic(Amann, 1999).

Plecand de la impar^irea traditionala a drepturilor de proprietate in trei categorii(Furubotn, Pejovich, 1972):

-usus, care constituie dreptul de utilizare a unui bun;-fructus, care reprezinta dreptul de a percepe ,,fructele" bunului; §i-abusus, care corespunde dreptului de a-1 vinde,

cei doi autori au propus o tipologie a marilor modele ale acestor drepturi, referitoare ladiferitele tipuri de intreprinderi:

In Intreprinderea capitalist;!, usus, abusus si fructus sunt grupate in mainile aceleasjpersoane: proprietarul sau antreprenorul; ca atare, nu exista o separare intre functiile dedecizii §i cele de proprietate, ceea ce, in mod normal, ar trebui sa confere acestui tip deintreprindere o mai marc cficacitate.

In intreprinderea manageriala (pentru care exemplul eel mai elocvent este mareaintreprindere anonima, pe acjiuni, cu capital dispersal), drepturile de proprietate suntdezmembrate: proprietarul poseda ,,fructus §i abusus" (el percepe, total sau partial,dividendele §i poseda dreptul de a vinde titlurile sale de proprietate), in timp ce manageriisunt detinatorii lui ,,usus" (drepturi de utilizare, deoarece ei gestioneaza zilnic entitatea); oatare separare a drepturilor de proprietate privind intreprinderea presupune posibile conflictede interese intre proprietar s.i managerul neproprietar, deoarece conducatorul nu detine decat oparte mica a capitalului §i, ca atare, nu va cauta, in mod obligatoriu, maximizarea bogatieiactionarilor; in masura in care capitalul este foarte dispersal, conducatorii vor beneficia de oindependent;! mai mare, iar capacitatile de control ale actionarilor vor fi mai mifii; se deduce

«jj^"^^— ~~~**ii.

ca intreprinderea manageriala ar fi mai pu^in eficace decat cea capitaligta.Se admite ca dezmembrarea drepturilor de proprietate (Williamson, 1996}jy>rtfera

echipelor manageriale marje de manevra mai mari sj se considera c& aceStea-poTsTle utilizezein trei moduri: cautarea cailor de a maximiza salariul lor dar §i pentru a maximiza profitulpentru ac^ionari; cautarea cailor de a maximiza salariul lor, fara a avea in vedere §i interesulactionarilor; procedand la angajarea de plati personale, pentru a realiza cre§terea consumuluilor personal, in detrimentul actionarilor.

In intreprinderea public;!, usus este detinut de ansamblul salariatilor, in modcolectiv, in timp ce fructus §i abusus sunt posedate de catre puterea publica; acest tip deintreprindere este socotita, ca atare, prin natura ei, ca fiind ineficace.

Se poate observa ca, in intreprinderea publica, salariatii au toti impreuna interesul caea sa progreseze dar, luati individual, fiecare prefera sa lucreze cat mai pufin posibil. O astfelde atitudine apare din rationalitate, deoarece nu exista o legatura organica intre nivelulremuneratiilor §i efortul depus (Gomez, 1996).

In tntreprinderea cooperatista, proprietatea este colectiva §i nu este cesionabila.Intr-o astfel de entitate nu exista un adevarat proprietar susceptibil sa-§i insuseasca, eventual,profit §i, ca atare, nu exista un control eficace asupra gestiunii. Fructus apartine salariatilor(inclusiv managerilor), in mod colectiv, ceea ce conduce la o ineficacitate structurala a unuiatare tip de intreprindere.

Teoria drepturilor de proprietate a fost criticata, uneori, deoarece obiectivul ei primarera sa arate, poate de maniera un pic simplista, superioritatea sistemelor private, de proprietateasupra formelor colective de proprietate.

b) Despre teoria agentiei

Relatiile economice in cadrul unei Tntreprinderi sunt relatii intre agenti. Ele sunt denatura diversa. Unele poseda caracteristici cu totul particulare, precum cele care leagamanagerii de investitori. Inca din 1776, Adam Smith, in lucrarea ,,Cercetari asupra naturii sicauzele bogatiei natiunilor" recunoscuse deja existenta si particularitatile acestor relatii incadrul societatilor de capitaluri.

In campul de reflectie al guvernantei, sa semnalam neincrederea lui Adam Smith fatade directori. El remarca: ,,Directorii acestor tipuri de companii fiind regizorii banilor careapartin altora decat lor, nu putem deloc sa ne asteptam ca ei sa aduca o vigilenta exacta sigrijulie pe care asociatii o aduc adesea in manuirea fondurilor lor" (Smith, 1776).

Remarca: Aceasta fraza, adesea citata de Berle si Means (1932), a fost plasata caexplicate la articolul lui Jensen si Mackling (1976), pentru a sublinia continuitateapropozitiilor acestora din urma. Premisele teoriei agentiei sunt, intr-adevar, continuate inaceasta observatie §5 se va remarca referirea la termenul de ,,regizor".

De altfel, Jensen §i Mackling defmesc relatia de agentie ca fiind un contract in careuna sau mai multe persoane recurg la serviciile unei alte persoane, pentru a indeplini innumele lor o anumita sarcina, ceea ce implica o delegare de natura decizionala. Relatia poatesa cuprinda orice forma de cooperare.

Se deduce ca, spre deosebire de teoria drepturilor de proprietate, teoria agentiei seataseaza ideii de clarificare a mecanismelor de control care, in cazul intreprinderiimanageriale, vor permite sa se rezolve conflictele de interes intre actionari si manageri.

In cadrul relatiei de agentie ,,actionar-manager", principalul (actionarul) va incredintausus unui agent (conducatorul) pentru gestiunea intreprinderii conform intereselor,,principalului sau".

Prin teoria agentiei, intreprinderea este vazuta ca un adevarat ,,nod de contracte", incare se stabileste un ansamblu de relatii, intre diferitele parti participante. In mod evident,teoreticienii agentiei isi focalizeaza atentia asupra relatiei actionari-manageri, consideratadrept sursa potentials a conflictelor de interes cele mai semnificative. Intr-o atare acceptie,fiecare intreprindere va trebui sa organizeze un sistem specific de guvernanta, pentru afavoriza alinierea intereselor managerilor, la cele privind actionarii. In principiu, numaiintreprinderile care vor deveni compatibile cu interesele actionarilor si cele ale managerilorsunt considerate sa supravietuiasca pe termen lung. In cazul celor, mai putin performante,exista riscul sa dispara in mod progresiv.

Actionarii nu au capacitatea, totdeauna, de a evalua si de a controla actiunile,rezultatele si eforturile conducatorilor. Ei sunt chiar tributari managerilor, in privinta obtineriiinformatiilor cheie, referitoare la performantele realizate de intreprinderi.

Se considera ca interesele actionarilor si managerilor sunt divergente in privintariscurilor. Astfel, de multe ori, actionarul define titlurile mai multor societati, pentru adiversifica portofoliul sau. Teoretic, el este gata sa accepte o asumare mai mare a riscurilor,fara ca aceasta sa insemne si punerea in pericol a patrimoniului sau. Dimpotriva, managerulare o inclinatie mai scazuta sa-si asume riscuri, de regula, deoarece el concentreazacvasiintegral patrimoniul sau uman, financiar si relational, in cadrul aceleasi intreprinderi. Ingeneral, managerii sunt penalizati atunci cand intreprinderea lor afiseaza rezultatenesatisfacatoare. Ca atare, ei vor avea interesul de a pune in opera strategii putin riscante.

Cadrul de analiza al teoriei agentiei este susceptibil sa explice un numar mare defenomene care pun in evidenta existenfa de conflicte sau de probleme atribuibile relatiilor decooperare.

Problernele de agentie presupun existenta a doua conditii, una de mediu si cealalta decomportament. Pentru conditia de mediu, trebuie acceptata ipoteza unui univers nesigur si aunei informari asimetrice. Daca n-ar exista incertitudine, incheierea de contracte s-ar face farasS se angajeze costuri semnificative. Fara asimetrie informationala, o parte ar putea observa si

verifica daca o a doua parte executa corect contractul. Pentru conditia de comportament,agentii sunt considered a maximiza propria lor functie de utilitate.

Teoria agentiei a avansat §i principalele motive pentru care interesele managerilor arputea sa fie divergente cu cele ale actionarilor. Dar aceasta teorie fundamentals a guvernanteiconsidera ca mecanisme interne si externe vor permite o aliniere a intereselor celor doua parti.

Pentru mecanismele disciplinare interne, in principal, fund vorba:a) Despre dreptul la vot al actionarilor, in cadrul adunarilor generale: actionarii sunt

chemati sa voteze, in fiecare an, pentru aprobarea situatiilor financiare si sa se pronunteasupra unui numar de probleme ce se cer sa fie solutionate. Exercitarea acestui drept de votpoate sa le permit! sanctionarea echipelor de conducatori, atunci cand activitatea acestora dinurma este considerata ca fiind putin performanta.

b) Despre controlul Consiliului de administrate: teoreticienii ,,agentiei" consideraca un Consiliu de administrate este mecanismul de control eel mai important; el este pus insituatia sa revoce echipele de conducere insuficient performante.

c) Despre modul de interesare a managerilor: cu cat conducatorii detin mai multeactiuni, cu atat obiectivele lor ar trebui sa fie alineate cu cele ale actionarilor; bazandremunerarea lor pe performantele realizate si atribuindu-le actiuni sau actiuni pe optiuni(stock-options), teoretic, actionarii ar trebui sa favorizeze convergenta intereselor.

d) Despre supravegherea reciprocal salariatii sunt evaluati, in permanenta, pe piatafortei de munca, ceea ce face ca valoarea lor pe aceasta piata sa fie legata, in general, derezultatele intreprinderii in care lucreaza.

Pentru mecanismele disciplinare externe, in principal, fiind vorba:e) Despre piata financiara: daca actionarii percep ca managerii manifests atitudini de

oportunism §i/sau ei nu gestioneaza conform intereselor proprietarilor, este probabil ca acestiadin urma sa-si vanda titlurile, manifestandu-si ca atare nemultumirea (ceea ce presupune oanumita eficienta a pietelor financiare); pietele financiare si amenintarile de oferte publice decumparare sunt presupuse, deci, sS exercite o presiune asupra managerilor, constrangandu-i peacestia sa gestioneze conform asteptarilor actionarilor.

f) Despre piata de munca a conducatorilor: ca orice salariat, managerii sunt evaluatipe piata forfei de munca. Teoretic, cei mai performanti dintre ei sunt cei mai cautati si eel maibine remunerati. Cum managerii pot fi revocati in orice moment de catre consiliul lor deadministrate, este important ca ei sa se bucure de o buna reputatie, pentru a ocupa o pozitiecat mai interesanta pe piata fortei de munca. O atare preocupare trebuie sa ii incite pentru agestiona si a raspunde favorabil intereselor actionarilor.

g) Despre concurenta pe piata bunurilor si serviciilor: daca asistam la o concurentamare, o intreprindere care este defectuos gestionata se gaseste in situatia de a avea ocompetitivitate degradata.

3.Cadrul conceptual al guvernantei intreprinderiiDin punct de vedere conceptual, instalarea unui sistem de guvernanta a intreprinderilor

se justifies din doua motive. Mai intai, pentru ca exista o stare permanenta de conflicte intrediferitii parteneri ai unei entitati, in privinta impartirii bogatiei create. Apoi, pentru ca nu esteposibil sa se prevada toate conflictele susceptibile sa apara in viitor §i, deci, sa se propuna exante solutii. Partile participante trebuie sa fie asigurate in privinta manierei in care vor firezolvate conflictele.

Cadrul conceptual integreaza si teoria contractelor incomplete precum si o viziunelargita asupra teoriei agentiei, pentru a justifica astfel necesitatea unui sistem de guvernanta.El trebuie sa expuna principalele conflicte cu care se confrunta partile participante precum simijloacele care permit favorizarea rezolvarii lor.

Comportamentul partilor participante, adica cei care fac ca Tntreprinderea sa fieanalizata ca un nod de contracte, este posibil sa genereze doua tipuri de probleme:

-unele care vizeaza hazardul moral, deoarece comportamentul unui contractant poatesa difere de ceea ce el se angajase sa faca in contextul contractului;

-altele ce reflects o situatie in care, Tnainte de a semna, unul dintre contractanti aascuns celeilalte parti anumite informatii.

. JSe constata astfel ca, dupa natura, contractele sunt imperfecte si incomplete."T^elatia contractuala intre actionari §i conducatori, recunoscuta de noi prin teoria

agentiei mai poarta denumirea de teoria mandatelor (Jacquillat si Levasseur, 1984). Ea sebazeaza pe puterea pe care o confera mandatarii (actionarii) mandatatilor (managerilor).Acest transfer de putere sta la origine la ceea ce se numesc costurile de agentie. Astfel decosturi sunt angajate de mandatari care trebuie sa controleze actiunile mandatatilor si sa-iincite pentru a actiona in interesul lor (monotoring costs).

O organizare este eficace daca ea permite sa se minimizeze costurile de agentie.Actionarii si conducatorii dispun de o functie de utilitate specifics pe care doresc sa o

maximizeze. Cum deciziile luate de conducatori au consecinte directe asupra bogatieiactionarilor, se va vorbi la acestia din urmS de a propune managerilor un sistem deremunerare si incitare care sa le permits asigurarea maximizarii propriei lor utilitati.

Relatiile de cooperare Tntre actionari si conducatori aduc in contextul contractelor treiprobleme importante (FeleagS, 2006):

a) ConflicteleFuncjia de utilitate a actionarilor nu este aceeasi cu cea a managerilor. De aici apar

divergence de interese. De exemplu, conducatorii pot avea interese in cresterea remunerSrilorde natura nefinanciara (cheltuieli de lux), in detrimentul bogatiei actionarilor.

Patrimoniul conducatori lor este compus in mare parte din capitalul lor uman. El esteintegral investit in Tntreprinderea care ii angajeaza. Capitalul uman detinut de manager! nueste diversificat, motiv pentru care ei sunt mult mai sensibili la variatia rezultatelor entitatiidecat actionarii, care T§i diversifies mai usor capitalul lor.

Orizontul conducatorilor este limitat la perioada prezenta in intreprindere. Ca atare, eiau interes sa investeasca in proiecte pe termen scurt si cu rise minor.

Exista o asimetrie de informatii intre manageri si investitori. O atare asimetrie poate sadevina sursa de conflicte §i poate conduce la cresterea costului controlului.

b) Costurile de agentieRemunerarea conducatorului poate sa fie de doua feluri:-de natura financiara: dividende, plusuri de valoare generate de vanzarea partilor lor in

intreprindere;-de natura nefinanciara: avantaje in natura (masina, locuinta de serviciu, cheltuieli de

deplasare etc.) cat si salariul sau.Orice suma cheltuita in interiorul Tntreprinderii reduce in mod echivalent valoarea

acesteia cat si capacitatea sa de a distribui dividende. Ca atare, costurile acestui consum internsunt suportate de toti actionarii, deoarece ei il finanteaza, in timp ce avantajele oferite deconsum nu sunt decat in profitul managerului.

c) Rezolvarea conflictelorIn principal, exista trei dispozitive care permit reducerea efectelor conflictelor de

agentie. Ele corespund unor politici financiare, sistemelor de control extern §i sistemelor decontrol intern.

(i) Politica financiaraPolitica de distribuire de dividende

Ea este un mijloc de a disciplina conducatorii. Cu cat intreprinderea varsa dividendeactionarilor, cu atat ea va recurge la o piata pentru a finanta activitatile sale. Acest recurs lapiata antreneaza un control mai mare al activitatii conducatorilor.

Recursul la indatorarePentru un conducator, mdatorarea este o parghie de incitare foarte puternica. Se

cunoaste ca o datorie de dimensiuni semnificative antreneaza un rise de faliment. Or, in caz defaliment, conducatorii risca sa-si piarda posturile si toate avantajele care deriva de aici. Caatare, managerul care doreste sa-si mentina nivelul remuneratiei (financiara sau nefinanciara)este incitat, ca atare, sa urmareasca o gestiune eficace a entitatii.

Problema free cash-flowIn raport cu activitatile lor, entitatile genereaza lichiditati de volum mai mare sau mai

mic. Va exista un excedent de lichiditati, daca raman disponibilitati, dupa ce toate proiectelerentabile ale Tntreprinderii in cauza au fost finantate. Acest excedent devine atunci un elementdorit atat de actionari cat si de conducatori. Actionarii vor sa le fie distribuit sub forma dedividende. Conducatorii doresc sa-1 utilizeze sub forma de remunerare nefinanciara, deexemplu prin cresterea cheltuielilor si a avantajelor in natura, prin intermediul investitiilornerentabile. Aceasta sumS invidiata de cele doua parti este o relatie de agentie. Conflictul deagentie poate sa fie rezolvat fie prin varsarea efectiva de dividende suplimentare, cu toate camanagerii nu au nici o obligatie in acest sens, fie prin recursul la indatorare, in masura in care,pe de o parte, excedentele de lichiditati vor servi la piata dobanzilor, sau, pe de alta parte, unatare comportament obligS conducatorii la urmarirea unei politic! optimale de investitii.

(ii) Sistemele externe de controlPentru a reduce costurile de agentie intre actionari si conducatori, se face apel la

sistemele externe de control asupra intreprinderii. Este vorba despre controlul pe care ilexercitS diferitele piete asupra activitatii managerilor. Aceste piete se refera la bunuri siservicii, la forta de munca a conducatorilor si la pietele financiare.

(iii) Sistemele interne de controlSistemele externe de control sunt in general ineficiente, pentru a elimina conflictele

intre actionari si conducatori. Ele se bazeaza pe o ipoteza de eficienta, care este dificil desustinut pentru pietele conducatorilor si bunurilor si serviciilor. Astfel, se probeaza necesitateapunerii in functiune de sisteme interne. Acestea din urma sunt numeroase, dar pot fi puse inopera in mod conjunctiv.

Primul dintre sistemele interne este dreptul de vot al actionarilor. El este la dispozitiaacestora inca de la constituirea intreprinderii, dar nu permite, totusi, un control direct alconducatorilor.

Un alt sistem intern este reprezentat de consiliul de administratie. El este foarte adaptatatunci cand actionariatul intreprinderii este difuzat.

4.Modele referitoare la guvernanta intreprinderii: convergence sau divergente inmodelele utilizate in Europa

In lumea occidentala, mai ales cea a tarilor dezvoltate, se confrunta doua modele deguvernanta a intreprinderilor, modelul shareholder si modelul stakeholder.

Modelul de tip shareholder este modelul intalnit in tarile anglo-saxone. Obiectivul deatins este maximizarea valorii pentru actionari, adicS profitul si cursul bursier. In acestetari, pietele financiare sunt foarte dezvoltate, iar capitalul intreprinderilor este relativ atomizat.In aceste conditii, managerii sunt controlati de catre adunarile generale ale actionarilor si, maiales, prin pietele luarilor de control (atunci cand entitatile nu sunt suficient de performante,actionarii minoritari vand titlurile lor, ceea ce face sa asistam la o scadere a cursurilor si la ocrestere a riscurilor de luari ostile in control: oferte publice de cumparare). In conditiile incare managerii risca sa fie indepartati, in situatia de luare ostila in control, ei vor fi incitati sagestioneze o intreprindere conform interesului actionarilor.

Modelul de tip stakeholder este prezent in majoritatea tarilor europene (cu exceptiaanumitor tari din nordul continentului si a Marii Britanii). Pentru acest model, obiectivul deatins este mai putin maximizarea bogatiei actionarilor, cat apararea interesului ansambluluipartilor implicate, intr-un fel sau altul, in viata intreprinderii (salariati, parteneri comerciali,actionari, manager! etc.). In modelul de tip stakeholder, pietele financiare nu sunt foartedezvoltate iar capitalul intreprinderilor este controlat, adesea, de actionari puternici, care detino parte semnificativa (singuri sau prin intermediul mai multor blocuri de control). Actionariiputernici sunt cei care protejeaza managerii in fata amenintarilor de luari ostile in control.Diversi autori observa ca, prin acest model, si alte parti participante la procesul de guvernantaa intreprinderilor exercita un control asupra conducatorilor (este vorba, in special, desprebanci, sindicate, clienti, puterea publica etc.). Franta si Germania sunt exemplele tip aleacestui model de guvernanta (in Germania, se vorbeste despre capitalismul renan, pentru aevoca maniera in care se structureaza relatiile foarte puternice intre banci si industrie).

Convergenta modelelor §i sistemelor de guvernanta europene si Internationalepresupune existenta unui model superior celorlalte, cu alte cuvinte mai eficient din punct devedere politic, economic si social. Eventualitatea unui atare fenomen ne conduce la ideeaalinierii ansamblului tarilor Uniunii Europene, la exemplul anglo-american, adica laintreprinderi care au recurs, in mod masiv, la piete financiare, la actionariatul difuzat intr-oguvernanta de tip actionarial. Avand in vedere diferentele culturale uriase Tntre tarile europenesi progresul timid pe care economiile sud-estice ale batranului continent il fac in aceasta zonaa managementului, finantelor si contabilitatii, procesul de convergenta a sistemelor deguvernanta pare un pariu greu de castigat.

In mod traditional, distinctia Tntre tarile anglo-saxone si cele european-continentale, inmaterie de guvernanta a intreprinderilor, a fost exprimata m termeni de structure, referitoare lareglementarea fie prin intermediul pietelor financiare, fie prin recursul la banci. Ea a Tmbracatforma unor explicatii juridice, politice, concurentiale si prin analiza investitorilorinstitutional!.

Din cele de mai sus, se deduce ca mondializarea nu este in mod obligatoriu similara cuuniformizarea. Dincolo de discursul in jurul suprematiei ,,modelului unic" de managementnord-american. §i de controversa ,,convergen|a sau divergenta in modelele de guvernantaintreprinderilor". Este u§or de dedus ca modelul de guvernanta a intreprinderilor unei tari esteo constructie politica, juridica, economica, financiara, sociala si contabila, dependents denatura societatii si de evolu^ia acesteia. Mondializarea confera un plus convergentei: pledoariepentru modelul shareholder. Diferentele culturale pledeaza pentru recursul la una dinvariantele modelului stakeholder.

BibliografieAman B. (1999), La theorie des droits de propriete, De nouvelles theories pour gerer

la firme, Economica, ParisBerle A., Means G. (1932), The Modern Corporation and Private Property, New

York, Transaction PubFeleaga N. (2006), Importanta informatiei contabile in functionarea procesului de

guvernanta a intreprinderii, Congresul al XVI-lea al profesiei contabile din Romania,,Profesia contabila si globalizarea", Bucuresti, 15-16 septembrie 2006, publicat in volumulcongresului

Furubotn E.G. Pejovich S. (1972), Property Rights and Economic Theory, Journal ofEconomic Literature

Gomez P.Y. (1996), Le gouvernement de I'entreprise, InterEditionsGomez P.Y. (2001), La republique des actionnaires, Syros

Jacquillat B., Levasseur M. (1984), Signaux, mandates et gestionflnanciere, Finance,vol. 5.

Jensen M.C., Meckling W.H. (1976), Theory of the Firm: Managerial Behavior,Agency Costs and Ownership Structure, Journal of Financial Economics, vol. 3

Smith A. (1776), Recherches sur la nature et les causes de la richesse des nations, tr.fr., Paris

La. ouv