2. filosofia existenţei economice..docx

7/23/2019 2. Filosofia existenţei economice..docx

http://slidepdf.com/reader/full/2-filosofia-existentei-economicedocx 1/22

2. Filosofia existen!ei economice.

1. Conceptul despre existen!". Existen!a #i esen!a. Substan!a,

materia. Conceptul despre materie

2. Mi#carea – atribut al materiei. Formele mi#c"rii

3. Concep!iile filosofice, #tiin!ifice despre spa!iu #i timp. Specificul

spa!iului #i timpului economic.

4. No!iunea filosofic" de lege. Specificul legilor economice.

5. Probleme ontologice si stiinta economic".

1. Conceptul despre existen!". Existen!a #i esen!a. No!iunea

filosofic" de lege. Specificul legilor economice.

Ontologia este înv"!"tura despre existen!". În rolul s"u de înv"#"tur " filosofic",

ontologia a fost definit" de c"tre Aristotel ca filosofie prim!. Obiectul de studiu al ontologiei

este existen!a ca realitate obiectiv". În rolul s"u de metafizic", ontologia este apreciat" cametateorie în raport cu domeniile particulare de studiu. Îns"$i termenul ontologia, este utilizatde c"tre filosofi $i savan#i începând cu secolul al XVII-lea. În filosofia european"

contemporan", tema existen#ei îi preocup" pe cuget"tori, la fel de mult, ca $i pe predecesori.Studiind existen#a, filosofia descoper " un caracter deosebit al cunoa$terii, capabil" s" p"trund" în secretele ascunse ale existen#ei. Descifrarea acestora îi permit omului

contemporan s" descopere în sine puteri ascunse, dar absolut necesare pentru a în#elege $idep"$i absurditatea vie#ii, de a se aprecia ca parte component" a existen#ei.Începând cu Parmenide $i pân" în prezent, filosofii prin existen#" desemneaz" cele mai

diferite fenomene. De exemplu: gândirea, lumea ideilor, Dumnezeu, materia etc. În uneleconcep#ii filosofice, existen#a este prezentat" ca un mister ascuns, în altele – misterul este lasuprafa#", dar în ambele cazuri ea trebuie cunoscut", tr "it". În#elegerea existen#ei,con$tientizarea apartenen#ei la ea de c"tre individ, modific", în mod radical, atitudinea,abordarea vie#ii de c"tre om $i respectiv succesul pe care acesta îl cunoa$te. Problematicaontologiei vizeaz" r "spunsul la întreb"rile: Ce sens are existen#a? A fost lumea creat" sau nu?Exist" o lume unic" sau o pluralitate de lumi? Care este temeiul existen#ei? Ce determinan#iare ea etc.

Înontologia naturalist", deosebim concep#ii: moniste , care recunosc un principiu unic ce st" la baza diversit"#ii lucrurilor $i fenomenelor. Exist" monism naturalist (Democrit) care apreciaz"

materia în calitate de baz" a existen#ei ca totalitate $i monism idealist (Leibniz) ce recunoa$teideea ca baz" a existen#ei. De asemenea, sunt concep#ii dualiste (R. Descartes) $i pluraliste

(Anaxagora) care pun la baza existen#ei dou" sau mai multe elemente. Cu activitatea luiSocrate filosofia edific" ontologia umanului , preocupat" de definirea scopului/sensuluiexisten#ei umane, a pozi#iei omului în univers $i a destinului acestuia. Analiza corelatelor caracteristice omului: om-natur ", om-societate, om-om, om-sine, a l"rgit domeniulinvestiga#iilor ontologice. Pornind de la teza c" esen#a omului este bio-psiho-socio-cultural",ontologia umanului se interp"trunde cu ontologia socialului, în care sunt supuse analizei

rela#iile sociale, modul de organizare al produc#iei materiale, la diferite etape de dezvoltare asociet"#ii, revolu#iile sociale, sistemul politic al societ"#ii, structura societ"#ii, comunit"#ileistorice etc.

A$adar, în filosofia universal", problematica ontologiei cunoa$te o evolu#ie continu",se schimb" spa#iul $i locul pe care ea îl ocup" în diferite concep#ii filosofice. De exemplu, înfilosofia Greciei antice, ontologiei îi revine un loc central, pe ea este axat" filosofia naturii. Monismul materialist este justificat în tratatele filosofilor din Milet. Cel mai cunoscut



filosof ionian, Tales (624-546 î.e.n.), a înlocuit explica!iile mitologice cu unele ra!ionamente,referitoare la originea universului; la structura "i natura lucrurilor; la elementele prime dincare acestea sunt constituite; la transform#rile ce au loc în univers "i la cauzele acestora. Deasemenea, filosofii "colii din Milet au încercat s# explice locul "i rolul omului în lume. Tales aformulat problema despre unitatea "i multiplicitatea lumii. În opinia filosofului, temeliaexisten!ei, ceea ce este peste tot "i în toate, dar nic#ieri ca atare, principiul prim al lumii estearheul, elementul originar, care între!ine via!a întregii naturi este apa. Ea determin# devenirea"i multiplicitatea lucrurilor. Tales descrie unitatea substan!ial# a lumii. Dac# natura este una,

afirm# Tales, atunci "i cauza sau principiul este unul. P#r !ile se nasc "i mor, iar întregul esteindestructibil. Pentru el, nimic nu este mai natural, decât adoptarea apei ca principiu,substan!# fluid# în care totul se dilueaz# "i în care totul se formeaz#. Apa este prezent# pretutindeni acolo unde este via!#. Existând în toate lucrurile, apa este sufletul "i corpultuturor schimb#rilor. explic# ca pe o substan!# fin#, eter, ca for !# activ#, senzorial#.

Anaximandru (610-547 î.e.n.), contribuie la explicarea problemelor formulate deTales. El este autorul primului tratat de filosofie, întitulat Despre natura lucrurilor , în carerecunoa"te drept surs# primordial# a tot ce exist# – apeironul , o materie necreat# de nimeni. Apeironul este substan!a din care se desprind contrariile: cald-rece... care, la rândul lor,determin# apari!ia lucrurilor . Apeironul este infinit, nedeterminat, indestructibil, ve"nic. Apeironul este substan!a primar #, intermediar # din care s-au dezvoltat cele patru elemente:

aerul, apa, focul "i p#mântul, apoi toate lucrurile materiale existente. Într-un fel, apeironul este haosul, amorful, din care se structureaz# toate lumile "i lucrurile, prin opozi!ia dintrest#rile lor de cald "i rece, "i prin separarea lor din sânul apeironului. Anaximandru este primuladept al evolu!ionismului, afirmând c# animalele "i oamenii s-au format din depunerile de lafundul uscat al m#rii, schimbându-"i formele, în perioada de trecere la modul de via!# de peuscat. El considera c# primele fiin!e vii au ap#rut în ap#, iar omul provine din pe"ti. Un alt reprezentat al "colii filosofice din Milet, Anaximene (585-525 î.e.n.), abordeaz#în lucrarea Despre natur ! , problema principiului prim, originar "i universal. În opinia luiAnaximene, este vorba despre un element material, perceptibil de sim!urile noastre – aerul.Aerul este substan!a primar # a Universului. Printr-un proces mecanic de rarefiere "icondensare, s-au dezvoltat toate lucrurile "i fiin!ele. Anaximene descrie, cu o precizie relativ#,

toate transform#rile care le supune analizei. El consider # c# transform#rile din care deriv#multiplicitatea lucrurilor sunt cauzate de unele diferen!ieri cantitative. Al#turi de procesulrarefierii "i condens#rii aerului, el aminte"te, "i de rolul c#ldurii, "i a frigului. Infinitateafenomenelor Universului, corespunde gradelor diferite ale substan!ei elementare. Din aer apare apa, p#mântul, focul, pietrele, aburul sau nourul întunecat. P#mântul, având forma dedisc este sus!inut de aer. Chiar "i zeii, subliniaz# Anaximene, sunt compu"i din aer. El afirm#:„Nu Dumnezeu creeaz# aerul, ci aerul îl creeaz# pe Dumnezeu”. Pentru Anaximene aerul esteizvorul vie!ii "i al fenomenelor psihice. C#tre începutul sec. V î.e.n., se încheie activitatea "colii din Milet. Filosofii din Miletafirmau c# la baza a tot ce exist# este o substan!#. Apa lui Tales, aerul lui Anaximene suntsubstan!e ce apar !in lumii fenomenelor naturale. Nu este vorba despre no!iuni abstracte,despre categorii "i legi. Toate substan!ele, fixate ca temelii ale existen!ei, sunt perceptibile.Reprezentan!ii acestei "coli n-au reu"it s# dep#"easc# lumea fenomenelor, proceselor,evenimentelor experien!ei senzoriale. Heraclit din Efes (544-483 î.e.n.) sus!inea c# toate lucrurile existente în lume auap#rut dintr-un început primordial – focul. Aceast# tez# este sus!inut# de un "ir de afirma!ii:Din foc a provenit lumea în ansamblu, diferite lucruri "i chiar sufletul. Focul ca "i întregulunivers se afl# în permanent# mi"care. În univers, nimic nu r #mâne imobil, totul se afl# în permanent# mi"care, schimbare, în continu# transformare. Lumea a existat din totdeauna, eaeste "i va fi un foc mereu viu... Toate lucrurile se schimb# în foc "i focul se schimb# în toatelucrurile, ca m#rfurile în aur "i aurul în m#rfuri... Focul este simbolul mi"c#rii continui, c#ciîn Univers totul se na"te "i moare, totul se descompune "i se reconstituie. Legea fundamental#a lumii este transformarea. Acest principiu st# la originea "i simultan este rezultatul unui

conflict continuu al contrariilor. Concomitent, acest conflict genereaz# "i armonia lumii,deoarece prin el for !ele opuse se limiteaz# "i se compenseaz# reciproc, creând astfel unechilibru instabil. În baza tezelor expuse, conchidem c# Heraclit a formulat cu exactitate legeafundamental# a lumii. Cel mai cunoscut "i interpretat aforism al filosofului este: În unul "iacela"i râu nu te po!i scufunda de dou# ori. În filosofia lui Heraclit, care con!ine elemente de gândire dialectic#, mai eviden!iem "i



teze cosmogonice, apreciate de contemporanii no!tri ca realiste. Este vorba despre: Cosmosulnu este creat de zei !i nici de om; El este !i va fi un foc ve!nic viu, ce se na!te !i se stingeconform anumitor legi; Via"a const# dintr-un proces de mi!care !i transformare continu#;Exist# cicluri care au la baz# anumite incendii universale. Desprinzând elementele denaivitate de cele ra"ionale, observ#m c# în lucrarea Despre natur !, autorul î!i propune s#explice: no"iunea de lege, fenomenul cauzalit#"ii, scopul cunoa!terii. Monismul ontologic este sus"inut !i de Aristotel, autorul unui sistem filosofic compusdin: ontologie, gnoseologie, etic#, estetic#, politic#. Metafizica, alc#tuit# din mai multe scrieri

a filosofului de c#tre cei mai devota"i discipoli !i definit# astfel, deoarece con"ine interpret#ri,comentarii ale concep"iilor despre natur #, despre realitatea obiectiv#, r #spunde la mai multeîntreb#ri ontologice. Termenul metafizica, în traducere înseamn#: ceea ce urmeaz# dup#fizic#. Cele mai semnificative teze ale lucr #rii sunt: materia este o no"iune mai îngust# decâtnatura. În concep"ia filosofului, natura are mai multe semnifica"ii: ea desemneaz# totalitatealucrurilor aflate în devenire/esen"a lucrurilor aflate în devenire; natura ofer # sursa de undevine prima mi!care; natura este materialul din care apar, sunt constituite lucrurile, forma !iesen"a acestora. O categorie important# în sistemul filosofic al lui Aristotel, o constituiemateria, aplicat# pentru a descifra unitatea !i diversitatea elementelor realit#"ii obiective.Aristotel sublinia c# lucrurile reprezint# unitatea dintre materie !i form#. Materia estenedeterminat# numai atunci când se definitiveaz#, adic# atunci când se manifest# ca

posibilitate a realit#"ii. Materia se transform# din posibilitate în realitate, ea devine lucrunumai datorit# formei. Materia este un început pasiv, iar forma este unul activ. Forma estesuprem#, iar forma formelor este Dumnezeu. Forma, este apreciat# de Aristotel, ca for "#motric# a naturii. Lucrurile sunt rezultatul interac"iunii dintre materia pasiv#, care este doar o poten"# a acestora !i forma ca energie, ca actualizare a poten"ei materiale. Un conceptimportant al ontologiei aristotelice, îl constituie explicarea fenomenului de cauzalitate.Aristotel men"iona c# existen"a oric#rui lucru este asigurat# de patru cauze: material#,formal#, a eficien"ei !i final#. Acestea, explic# apari"ia/crearea lucrurilor de c#tre om. Pentru a justifica aceast# afirma"ie, filosoful utilizeaz# exemplul vazei, confec"ionate dintr-o substan"#,de o anumit# form#, cu un scop concret, de c#tre un maestru/me!ter. Aristotel define!temi!carea ca atribut al materiei. El eviden"iaz# !i descrie mi!carea substan"ei, mi!carea în

calitate, mi!carea ca transformare, ca deplasare în spa"iu. La întrebarea: De unde aparemi!carea? Filosoful r #spunde: ini"ial impulsul mi!c#rii îl ofer # Motorul prim, func"ia c#ruiaeste de cauz# prim# a mi!c#rii. Mai apoi, toate tipurile mi!c#rii exist# dup# legi obiective[1]. Monismul idealist, în lumea antic#, este fundamentat în lucr #rile lui Platon (427-347

î.e.n.). În expunerea propriei concep"ii asupra lumii, Platon porne!te de la opozi"ia dintrerealitate !i cunoa!tere; dintre aparen"# !i esen"#; dintre opinia comun# !i !tiin"#; dintre sim"uri!i ra"iune. Formulând problema despre esen"a existen"ei, Platon încearc# s# r #spund# la maimulte întreb#ri, printre care mai important# este: Care este temeiul existen"ei? Solu"ionând problema esen"ei existen"ei, Platon consider # c# omul se afirm# ca o fiin"# deosebit# decelelalte vie"uitoare, care cunoa!te dou# lumi: cea sensibil# !i cea inteligibil#. Lumeasensibil# este accesibil# experien"ei, cunoa!terii prin sim"uri, iar lumea inteligibil# poate fistudiat# doar de ra"iune. Corelând cele dou# lumi, Platon afirm# c# în realitatea obiectiv#exist# doar lumea inteligibil#. Platon nu neag# existen"a lumii sensibile în realitate, dar subliniaz# c# adev#rata realitate este compus# din elementele lumii a doua, adic# din idei.Dup# con"inutul ideilor apare lumea fenomenal#, lumea lucrurilor. Lucrurile senzoriale imit#ideile precum modelele sale cu care se eviden"iaz# asem#narea. Lucrurile senzoriale particip#în idei. Corela"ia dintre idei !i lucruri este asem#n#toare raportului general !i particular. În epoca modern# se elaboreaz# o concep!ie monist-idealist" – Goffried Wilhelm

Leibniz (1646-1716). Filosoful coreleaz# sufletul !i substan"a. În opinia sa, sufletul este un principiu biologic general, legat de toate manifest#rile vie"ii. Folosit de Leibniz îninterpretarea substan"ei, conceptul de suflet î!i l#rge!te raza de ac"iune pân# la cuprindereaîntregului univers. Unit#"ile ultime din care este alc#tuit# realitatea posed# ceva vital , suntînzestrate cu un fel de percep " ie, în virtutea c#reia exprim# fiecare, din punctul s#u de vedere,

universul întreg. Aceste unit#"i, Leibniz le nume!te ini"ial puncte metafizice, atomi de substan "!, ca s# sublinieze ce le aproprie !i ce le desparte de concep"iile mecaniciste.Începând cu anul 1696, Leibniz utilizeaz# termenul de monad !. Monada reprezint# osubstan"# imaterial#, din care se construie!te realitatea lumii. Monadele sunt simple,indivizibile. Caracteristica principal# a monadei este activitatea !i nu întinderea spa"ial#.

Monada nu poate fi explicat# cu ajutorul cauzei mecanice. Monadele, fiind elementele



spirituale ale existen!ei, sunt active, independente, se g"sesc în schimbare continu".Schimbarea lor nu se petrece sub influen!a altor monade. Fiecare monad ! este privit" ca olume oarecare, ce reflect" în ea întreaga ordine general". Între monade, exist" o anumit"armonie. Fiecare monad ! are veracitatea sa proprie. Fiecare monad ! este simultan form" #imaterie. Structura organismelor, transmiterea vie!ii prin mijlocirea germenilor, originea #isfâr #itul ei, îl preocup" pe Leibniz în gradul cel mai înalt. Descoperirea celulei #i agermenilor seminali, reprezint" pentru Leibniz un prilej de adâncire a propriilor sale idei

asupra substan!ei. Descoperirile biologice contribuie la accentuarea caracterului individual alsubstan!ei. Metafizica lui Leibniz, este o metafizic" a individului. Restabilirea individului înintegritatea existen!ei sale, salvarea lui este motivul prin care se explic" apari!iamonadologiei. Substan!a, sublinia Leibniz, este o for !", unitate de via!" #i monad !. Monadele

sunt independente dar nu izolate. În fiecare monad ! , se reflect" ca în oglind" toate celelaltemonade. Înzestrând monadele cu percep!ie #i antrenare, filosoful le apreciaz" în analogie cusufletul omenesc. Monadele sunt suflete, înzestrate cu senza!ii, spirite, ra!iune. Leibniz eraconvins c" totul în lume este însufle!it. Dezvoltarea este interpretat" ca o simpl" schimbare aformelor ini!iale, cu ajutorul schimb"rilor infinit de mici. Filosoful neag" posibilitateasalturilor. Concep!ia transform"rii, elaborat" de Leibniz, ne comunic" c" peste tot în natur "are loc procesul continuu de schimbare a lucrurilor. Monadelor inferioare le sunt proprii

„percep!ia”, capacitatea pasiv" de percep!ie, ele au reprezent"ri vagi. Este vorba despre lumeaanorganic" #i plante. Urm"toarea treapt" o ocup" monadele suflete, care sunt înzestrate cucapacitatea de a avea senza!ii, au reprezent"ri solide. Este vorba despre animale. A treia pozi!ie o ocup" monadele – spirite, înzestrate cu capacitatea percep!iei, care au con#tiin!",reprezent"ri clare. Monadele n-au însu#iri spa!iale, nu se percep în mod senzorial, pot ficunoscute prin intermediul ra!iunii. Îmbinarea monadelor #i formarea corpurilor – sunt numitecauze active. Activitatea cauzelor amintite, filosoful o explic" în spiritul determinismuluimecanicist. Cauzele se determin" ca finalist-orientate. Presupunând c" toate monadel e aucapacitate de reprezentare, Leibniz conchide: întreaga natur " este însufle!it". Filosofulmen!ioneaz" c" de la st"rile tr "ite, în mod con#tient, #i reprezent"rile incon#tiente – nu exist"o trecere brusc", au loc schimb"ri treptate. Monadele se deosebesc prin m"sura în care

activitatea lor devine con#tient". Treptele inferioare le ocup" mineralele, apoi urmeaz" – plantele, animalele #i omul. Treapta superioar ", în structura monadelor , o ocup" Dumnezeu.Dumnezeu se înal!" deasupra lumii corporale, fiind originea #i st" pânul ei. La baza dezvolt"riimonadelor, Leibniz plaseaz" sporirea gradului de con#tientizare, de ra!ionalitate. Dualismul ontologic este fundamentat, în epoca modern", de Rene Descartes înlucrarea Principiile filosofiei, constituit" din patru p"r !i. În prima parte, sunt expuse principiile cunoa#terii, este reactualizat" analiza metodei „cuget deci exist”. În partea a doua,întitulat" Principiile lucrurile materiale, explic" procedeele prin care ne putem convinge c"exist" corpuri materiale: este definit spa!iul, vidul, mi#carea. În concluzie, Descartes sus!inec" nu exist" alt" materie a lucrurilor corporale decât cea care poate fi împ"r !it" (întinderea),figurat" (forma), aflat" în mi#care (deplasarea fizic"), adic" ceea ce în geometrie se nume#tecantitate. Parte a treia a Principiilor filosofice, abordeaz" probleme cosmogonice #iastronomice. Filosoful consider " c" omul nu poate în!elege scopul pentru care a fost creat"lumea, dar datorit" principiilor ce le aminte#te mai sus, pot fi b"nuite multe lucruri privitoarela rânduiala cosmic". A patra parte este dedicat" p"mântului. Filosoful a observat c" pentrua#i întregi conceptul sunt necesare înc" dou" p"r !i: a cincea – despre plante #i animale; a #asea – despre om. Îns" acest proiect de cercetare a r "mas nefinisat. Dualismul cartezian const" îneviden!ierea a dou" substan!e, ce stau la baza realit"!ii: materia #i spiritul. Acestea nu secontrazic, deoarece au însu#iri diferite: materia este caracterizat" de întindere, iar spiritulgânde#te[2]. Sub influen!a filosofiei lui Descartes, Spinoza Benedict a elaborat o concep!ie monist"despre substan!", prin care subîn!elege Dumnezeu sau Natura. În lucr "rile: Tratat mic despre

Dumnezeu, om "i fericirea lui, Tratat despre perfec # ionarea intelectului, Principiile filosofiei

lui Descartes etc. Spinoza elaboreaz" un sistem filosofic, axat pe substan!a unic" cuget"toare.Substan!a este înzestrat" cu dou" atribute: întinderea #i ra!iunea. Natura, sublinia filosoful,con!ine cauza sa în sine (cauza sui generis). În baza acestei teze, Spinoza identific" naturacreat" cu natura creatoare. Cosmosul reprezint" un sistem complex. Fizicul se supunemetafizicului. În concep!ia lui Spinoza, Dumnezeu este reprezentat ca o fiin!" înzestrat" cu omul!ime de atribute, fiecare exprimând o esen!" etern", infinit". Natura se creeaz" continuu pe



sine gra!ie atributelor sale. Ea este cauza sa. Cunoa"terea cauzelor estre sarcina primordial# a"tiin!ei. Cauzele sunt caracteristice naturii. Natura, îns# nu activeaz# în baza cauzelor, anecesit#!ii. Natura nu exist#, urm#rind un scop, ea exist# de dragul s#u. Iat# de ce nu trebuies# ne întreb#m pentru ce exist# lucrurile. În lume, domin# un lan! de evenimente, unele printr-o rela!ie cauzal#, care nu se întrerupe. În lume, nu are loc nimic întâmpl#tor, totul seîntâmpl#(se petrece, se transform#, exist#) în baza necesit#!ii. Întâmplarea, filosoful oatribuie subiectului, nivelului de cunoa"tere, competen!ei. Monismul lui Spinoza este în realitate un panteism (filosofie ce reduce Natura la

Dumnezeu "i Dumnezeul la Natur #). Natura subliniaz# filosoful, este vie nu numai fiindc#

este Dumnezeu, dar "i din cauza c# este înzestrat# cu ra!iune. Însufle!ind natura, Spinozadevine adept al hilozoismului (curent filosofic, reprezentan!ii c#ruia înzestreaz# cu suflet toatecomponentele realit#!ii obiective). O aten!ie major #, acord# Spinoza modurilor de existen!# asubstan!ei, atributelor ei, care la fel ca "i materia sunt ve"nice, nu apar "i nu dispar. Modurilede existen!# a substan!ei, filosoful le divizeaz# în trei grupuri: eterne, infinite "i finite,temporare. Modurile ve"nice sunt întinderea "i ra!iunea; cele finite includ multiplicitatealucrurilor existente. Respingând ideea în conformitate cu care mi"carea nu este cauzat# demotorul prim, Spinoza men!ioneaz# c# mi"carea reprezint# existen!a "i sursa naturii. Mi"careanu este un atribut, ci un mod ve"nic "i etern al existen!ei naturii. Mi"carea este caracteristic#

lucrurilor concrete, în timp ce substan!a nu cunoa"te mi"carea, dezvoltarea "i nu are nici o

atitudine fa!# de timp. În concluzie, filosoful afirm# c# apari!ia, existen!a "i dispari!iafenomenelor este determinat# de cauze obiective. Dac# în primele concep!ii filosofice, ontologia se constituie ca o teorie în sine,analizându-"i, într-un mod deosebit, problemele referitoare la existen!#, apoi mai târziu eaeste integrat# în investiga!iile altor discipline filosofice, fiind chiar subordonat# acestora. Deexemplu, în unele concep!ii neopozitiviste "i ira!ionaliste, este eviden!iat# baza ontologic# ateoriei "tiin!ifice "i a limbajului "tiin!ific. Dac# ontologia tradi!ional#, preocupat# dedescifrarea statutului omului în universul natural cosmic, era reprezentat# de teoriilecosmogonice, apoi ontologia modern# "i cea contemporan# sunt axate pe problematicauman#, "i, pune în eviden!#, pozi!ia omului în universul social al crea!iilor tehnice, alsistemelor economice etc. Pân# în secolul al XVIII-lea, în care se afirm# "tiin!a modern#,

investiga!iile ontologice aveau un caracter speculativ. Dezvoltarea intens# a "tiin!ei modific#esen!ial studiul problemelor ontologice. Rene Descartes a analizat existen!a prin prismateoriei cunoa"terii, unind aspectele ontologic cu cel gnoseologic. În sistemul filosofic,elaborat de Immanuel Kant, este valorificat con!inutul raportului ontologiei "i alepistemologiei. Filosoful german eviden!iaz# necesitatea studierii instrumentelor cunoa"terii, prin intermediul c#rora omul va ajunge la cunoa"terea lumii [3]. Dac# în primele sistemefilosofice, problematica ontologic# ocup# o pozi!ie central#, determinat# de necesitateaomului de a se clarifica în raportul s#u cu natura, cu societatea, apoi în secolul XX,investiga!iile ontologice sunt corelate cu progresul tehnico-"tiin!ific, cu consecin!ele acestuia.Deplasarea interesului ontologic spre problematica socio-uman# este cauzat# decomplexitatea societ#!ii contemporane, de tendin!a de a raporta la om con!inutul celor maisemnificative probleme ontologice.

În literatura de specialitate, teoriile ontologice sunt clasificate în:- concep ! ii ontologice natural-"tiin ! ifice, cunoscute ca tablourile cosmogonice, ce au

la baza lor descoperirile din domeniul fizicii "i astronomiei. La acest nivel de cunoa"tere "iinterpretare a existen!ei, filosofii "i savan!ii elaboreaz# tabloul "tiin!ific al lumii. Prin formulatabloul !tiin " ific al lumii, subîn!elegem: un model teoretic al obiectelor fizice "i proceselor,care reproduc sub forma de obiecte "i structuri abstracte, "i idealizate esen!a observabil# afenomenelor fizice. În evolu!ia gândirii filosofice "i "tiin!ifice s-au schimbat tabloulgeocentric, întemeiat pe filosofia atomist#; tabloul heliocentric, la baza c#ruia sunt plasatemecanica lui Newton "i filosofia lui Rene Descartes; tabloul relativist elaborat sub influen!ateoriei relativit#!ii a lui Albert Einstein.

- ontologii axate pe existen ! a social-uman# , care eviden!iaz# activitatea uman#.

Acestea studiaz# realiz#rile înregistrate de om, definit ca creator de cultur # "i civiliza!ie;

- ontologii despre om ca entitate obiectiv-subiectiv#. De exemplul interpretarea

existen!ialist# a condi!iei umane. Ontologia contemporan# este chemat# s# ofere o teorie unitar # a existen!ei, în care ar



fi integrat! explicarea universului fizic "i a celui socio-uman; care ar descrie natura uman! cumanifest!rile sale spirituale "i corelatele exterioare: om-natur !, om-societate, subiect-obiect.În a"a fel, ontologia ar dobândi statutul de înv!#!tur ! filosofic! "i teorie "tiin#ific! a devenirii,"i a formelor fundamentale ale existen#ei. Termenul existen !" exprim! faptul c! toateobiectele, fenomenele "i procesele supuse analizei – exist!, sunt unite prin modul fiin#!rii.Concomitent cu l!rgirea orizontului ac#iunii "i cunoa"terii, existen#a este în#eleas! ca natur ! "isocietate, ca univers fizic "i socio-uman. Existen#a cuprinde tot ce fiin#eaz!, atât lumeanatural!, precum "i pe cea spiritual!. Ea este constituit! din ceva existent în mod real.

Totalitatea elementelor naturale "i sociale, ale con"tiin#ei – constituie formele concrete demanifestare ale existen#ei. Categoria filosofic! existen ! a, desemneaz! realitatea ce fiin#eaz! înmod obiectiv. Nivelurile existen#iale sunt: natura neorganic!, natura organic!, biosfera,societatea, omul. Acestea nu se reduc unele la altele. O alt! semnifica#ie a termenuluiexisten#! - reflect! procesul real al activit!#ii oamenilor.

Teza ontologic!, plasat! la baza teoriei despre lume, sus#ine c! lumea a fost, este "i vafi, nu are nici început "i nici sfâr "it în spa#iu "i timp. În timp ce existen#a lumii este etern!,existen#a omului este trec!toare. Savan#ii formuleaz! problema diferitor aspecte ale existen#ei.Pe de o parte, se afl! existen#a lumii în genere, iar pe de alta – existen #a în lume a tot ceexist!. De asemenea, deosebim existen#a lumii ca unitate în afar ! "i independent de via#a, "icon"tiin#a omului. Realitatea, fiind dat! înaintea con"tiin#ei, ac#iunilor unor oameni, dispunede logic! intern! a existen#ei "i dezvolt!rii sale. Realitatea cuprinde lucrurile, proceselenaturale însu"ite sau necunoscute de om, via#a social! cu rela#iile dintre oameni, idealurile, principiile "i ideile oamenilor. În calitate de consecin#! a evolu#iei lumii existente, pot fianalizate con"tiin#a social! "i individual!. Con"tiin#a reprezint! o realitate deosebit!, este un proces real al vie#ii.

Unind esen ! e singulare în integrit!#i, gândirea uman! eviden#iaz! momentul existen#eisingularului; corela#ia ce se stabile"te între diferite forme de existen#!. Ontologiacontemporan! eviden#iaz! urm!toarele forme ale existen#ei:

1) existen#a lucrurilor "i a proceselor naturale, care include existen#a naturii caintegritate, "i existen#a lucrurilor produse de om;

2) existen#a omului, care se desf !"oar ! ca existen#! în lumea lucrurilor, "i ca existen#! pur omeneasc!;

3) existen#a spiritului, idealului ce înglobeaz! spiritualul individualizat "i spiritualulobiectivizat (extra-individualul);

4) existen#a socialului, ce cuprinde existen#a individului în societate, istorie, precum "iexisten#a societ!#ii.

Natura – prima form! a existen#ei, reprezint! o totalitate de sisteme, de structuri "iniveluri materiale (fizice, biologice), care exist! pân! "i independent de om, "i omenire. Esteo existen#! necondi#ionat!, infinit! (calitativ în spa#iu "i timp, fiin#ând în sine, prin sine, pentru sine). Deosebim lucrurile, procesele, fenomenele, st!rile naturii care au existat "i pân!

la apari#ia omului, care continu! s! existe „în afara” "i independent de con"tiin#a "i ac#iunile

oamenilor. Concomitent, exist! lucruri create de om "i omenire. Existen#a naturii are uncaracter netrec!tor, specific lumii ca integritate "i altul trec!tor, caracteristic lucrurilor particulare. Lucrurile concrete disp!rând trec în alte st!ri materiale. Din existen#a naturii caintegritate nimic nu dispare.

A doua natur !, constituit! din lucrurile create de om, reprezint! o existen#! complex!,caracterizat! de trei aspecte: natural, spiritual, social. Este vorba despre realitatea social-istoric!, despre cultur ! "i civiliza#ie. Dac! prima natur ! este o existen#! netrec!toare, apoi adoua natur ! este legat! în spa#iu "i timp cu existen#a uman!, social!. A doua natur ! este dat!omului, în mod obiectiv "i real, exist! independent de con"tiin#!, dar are o existen#! relativ-independent! în raport cu prima natur !, "i cu existen#a omului.

Existen#a uman! este real!, obiectiv!, reprezint! unitatea dintre corporal "i spiritual,dintre personal "i social. Omul este prezent în existen#! prin corpul s!u care apar #ine celor dou! lumi: a naturii moarte "i a celei vii. Corpul omenesc se supune anumitor legi. Sub aspect biologic, omul reprezint! o lume specific!, relativ independent! "i integr !. Între fizic (corpul)"i psihic (pasiunile, tr !irile profunde, gândurile, caracterul, voin#a, temperamentul etc.) sestabile"te o rela#ie de interdependen#!. Între corp "i spirit exist! o unitate dialectic!. Prin



faptul c! omul gânde"te "i simte, se constituie premiza producerii materiale. Omul poate s!-"icunoasc! propria existen#! "i s! descifreze misterele existen#ei ca atare. Omul î"i poateexprima nelini"tea fa#! de soarta existen#ei ca totalitate, acelei proprii "i a speciei pe care o prezint!. A"a cum existen#a omului, prezint! procesul real al vie#ii lor, la fel "i existen#asocial! cuprinde rela#iile materiale ale oamenilor în raport cu natura, cu semenii lor. Existen#asocial! are ca temelie modul de producere al bunurilor materiale, unele rela#ii economice, carese stabilesc între oameni din necesitate obiectiv!, "i exist! în afara, "i independent de voin#a,"i con"tiin#a lor. Al!turi de modul de producere, în structura existen#ei sociale, eviden#iem:

familia, na#iunile, statele etc. În a"a fel, existen#a social! este ansamblul activit!#ilor, rela#iilor "i proceselor sociale, care condi#ioneaz! modul de trai al oamenilor, transform!rile istorice aleacestora, func#ionarea "i dezvoltarea societ!#ii ca organism social. Societatea se formeaz! în procesul activit!#ii omului, în care un volum imens de lucruri se desprind din leg!turilenaturale, transformându-se în natura umanizat!, dezvoltând, în a"a fel, "i posibilit!#ileascunse, "i nerealizate ale naturii. Odat! cu for #ele de producere se schimb! "i totalitatea deinstitu#ii corespunz!toare acestora, crea#iile, valorile, "i rela#iile spirituale. Societatea sedes!vâr "e"te prin activitatea uman!, prezentând ansamblul proceselor "i rela#iilor obiective.Împreun! cu natura, societatea formeaz! existen#a obiectiv!.

Existen#a individualizat! a spiritului include, în primul rând, con"tiin#a individului.Con"tiin#a exist! ca torent invizibil, ireversibil, n!scut din activitatea creierului. Con#inutulacestuia: impresii, sentimente, tr !iri, gânduri, idei, convingeri, valori etc. apar "i dispar odat!cu purt!torul con"tiin#ei, individul, omul concret. R !mân doar componentele con"tiin#ei careau reu"it s! se transforme în forme spirituale extra individuale, sau au fost transmise altor oameni în procesul comunic!rii. Con"tiin#a omului este produsul activit!#ii creierului "i alsistemului s!u nervos. Con"tiin#a produce con"tiin#a de sine, adic! în#elegerea mecanismuluide func#ionare a corpului, a gândirii, a sensibilit!#ii, a pozi#iei în societate. Spiritulindividualizat cuprinde "i subcon"tientul. Subcon"tientul – reprezint! controlul omului asupravie#ii corpului sau îndestularea anumitor cerin#e ale organismului, ce se realizeaz! în modautomat. Subcon"tientul prezint! procesele "i st!rile asem!n!toare ale con"tiin#ei, în perioadacând el este treaz. Este vorba despre fenomene apreciate ca „maturizarea gândului”, despreintui#ia artistic!, "tiin#ific!, filosofic!.

Existen#a con"tiin#ei individuale este forma relativ independent! a existen#ei.Rezultatele activit!#ii spirituale ale omului concret, se pot desp!r #i de el însu"i, pot s! ias! înafar !, s! existe în spiritul obiectivizat (extra-individual). De exemplu, exist! forme naturale "iartificiale, simbolice, de semne, de întruchipare a spiritului, cum ar fi: limba, legea etc., carereprezint! o realitate desp!r #it! de con"tiin#a anumitor indivizi, a unor genera#ii. Acestea suntîntip!rite în memoria culturii universale. Formele obiectivizate ale spiritului uman apar înlimitele formelor individualizate. Din mul#imea acestora se selecteaz!, se acumuleaz! celemai valorice, formând bog!#ia spiritual! a omenirii. Printre acestea men#ion!m: ideea defrumos, bine, adev!r, dreptate, echitate etc. Existen#a ideilor nu este independent! în raport cunatura, cu societatea, cu omul, ci sunt incluse în existen#a integr !. Modul specific de existen#!

al spiritului obiectivizat se manifest! prin faptul c! elementele "i fragmentele lui (ideile,

idealurile, normele, valorile etc.) se pot conserva, perfec#iona "i deplasa liber în spa#iul social"i timpul istoric. Categoria existen#!, sub aspectul fiin#!rii, cuprinde cele mai diferitefenomene, obiecte "i procese: obiectele naturale "i propriet!#ile lor, rela#iile lor, comunit!#ileumane "i oamenii aparte, institu#iile sociale, st!ri ale con"tiin#ei omului etc. Existen#acuprinde atât sfere materiale (existen#a fizic!, chimic!, biologic!, social!), cât domeniul spiritual (existen#a psihic!); deosebim existen#a obiectiv!, care presupune obiectul "isubiectul cognitiv, voin#a, dorin#a lui, particularit!#ile lui individuale "i existen#a subiectiv!, aideilor, conceptelor, senza#iilor etc.

Existen#a poate fi caracterizat! "i prin raportul substan#ei – unitatea intern! a variet!#iilucrurilor, evenimentelor, fenomenelor, "i proceselor prin mijlocirea c!rora ea exist!. Subaspect ontologic, substan#a reprezint! realitatea obiectiv!, studiat! în contextul unit!#ii

interne, neraportate la diversitatea formelor ei prin care ea exist!. Substan#a este definit! deunii filosofi protomaterie sau materie ini#ial!. Cu acest sens, utilizeaz! no#iunea substan !"

filosofii %colii din Milet, "i Democrit, care "i-au propus s! defineasc! structura lucrurilor.Substan#a caracterizeaz! materia sub aspectul tuturor formelor mi"c!rii, indic! limita la care poate fi redus! întreaga varietate senzorial! "i propriet!#ile în schimbare la ceva constant,stabil care exist! independent. Descrierea substan#ei ca materie cunoa"te o evolu#ie în timp,



determinat! de dezvoltarea "tiin#elor despre natur !.Existen#a lucrurilor, în filosofie, este raportat! "i la esen#a acestora. Pentru a în#elege

deosebirea dintre esen#! "i substan#!, este necesar s! revenim la Metafizica lui Aristotel, încare sunt explicate rela#iile ce se stabilesc între forma lucrurilor, un început activ al existen#ei,"i materia din care acestea sunt constituite. Esen#a lucrurilor, la Aristotel, este explicat! princonfluen#a celor patru cauze: material!, formal!, eficient! "i final!. În ontologia lui Aristotel,lucrurile sunt rezultatul interac#iunii dintre materia pasiv!, ca poten#! "i forma activ!, caenergie, realitate. Discu#iile asupra existen#ei "i esen#ei realit!#ii obiective au fost continuate "i

de adep#ii realismului "i nominalismului medieval, care se lansau în dezbateri publice auniversaliilor (no#iunilor generale). De exemplul, adeptul nominalismului Williams Occamsus#inea c! în mod real exist! numai substan#ele singulare "i propriet!#ile lor absolute.Generalul exist! numai în mintea subiectului cognoscibil, în lucruri nu exist! nici generalul "inici particularul. Generalul "i particularul sunt apreciate de filosof ca moduri de cercetare aunui lucru. La acest corelat, substan#! - esen#! revin filosofii epocii moderne, îndeosebi ReneDescartes "i Benedict Spinoza. Sub influen#a filosofiei lui Descartes, Spinoza dezvolt! oconcep#ie filosofic! monist! despre substan#!, pe care o desemneaz! prin no#iunile:Dumnezeu sau Substan#!. În filosofia lui Spinoza, substan#a este înzestrat! cu dou! atribute:întinderea "i ra#iunea. Natura con#ine cauza sa în sine – cauza sui generis. Teza respectiv! îi permite filosofului s! identifice natura creat! cu natura creatoare. Spinoza sublinia c! natura

se creeaz! continuu pe sine, datorit! atributelor sale. Elaborarea concep#iei filosofice despre materie este determinat! de necesitatea de a-i

cunoa"te esen#a. În filosofia antic!, prin materie se subîn#elegea un anumit material, din careeste compus tot ce exist!. Teoria anticilor despre materie prin con#inutul ei r !mâne ipotetic!,deoarece nu poate fi verificat!. Leucip, apoi Democrit subîn#elegeau prin materie oconcentrare de particule (atomi, elemente indivizibile), care se deosebesc prin form! "icombina#iile lor. Oamenii se limitaser ! la no#iuni fundamentale, întrucât lucrurile li seînf !#i"eaz! în trei st!ri: solid!, lichid! "i gazoas! c!rora Heraclit din Efes le-a ad!ugat focul,datorit! c!ruia percepem "i explic!m transformarea lor, trecerea dintr-o form! în alta. Maitârziu, filosofii s-au inspirat din alte no#iuni fundamentale pentru a caracteriza materia, i-au

identificat câteva propriet!#i de baz!, comune tuturor corpurilor - întinderea,impenetrabilitatea, indestructibilitatea, mobilitatea etc. Datorit! mobilit!#ii, materia estecorelat! cu energia, atât din cauza transform!rilor necontenite pe care le sufer !, cât "i dincauza conserv!rii energiei (principiu stabilit de Helmboltz (1821-1894)[4, p.881-888].

În definirea, interpretarea materiei, biruie concep#ia atomist!, în care atomul estedefinit ca „un sistem special structurat (printre alte elemente se num!r ! electronii, protonii "ineutronii). Un nucleu electropozitiv se opune electronilor care graviteaz! în jurul lui, peanumite orbite, iar când ei î"i schimb! orbitele, absorb sau emit energie”[4, p.881]. Înmecanica clasic!, este utilizat! însu"irea materiei – masa, apreciat! ca caracteristic!fundamental!, identificat! cu corpul. Cauza mi"c!rii uniforme, în mecanica clasic!, esteconsiderat! iner #ia, care în form! implicit! prezint! for #a activ!. Masa era definit! ca cantitate

de materie, era identificat! cu num!rul de particule în volumul dat al corpului. În tabloulmecanicist al lumii, propriet!#ile materiei: masa, greutatea erau considerate absolute "i statice.Materia era redus! la propriet!#ile ei concrete, care erau incluse în defini#ia materiei. Laintersec#ia secolelor XIX "i XX, în baza unor descoperiri "tiin#ifice, este modificat esen#ialtabloul "tiin#ific al lumii. Conceptul de mas!, fiind relativizat n-a încetat s! fie una dinno#iunile cheie ale cunoa"terii lumii fizice, nu numai a materiei, ci "i a Universului, în diferiteetape ale evolu#iei sale, care îl populeaz! cu „obiecte”, de la particule pân! la galaxii[4, p.872-878].

Înl!turarea unor propriet!#i ale materiei "i acceptarea altora, conduce la ideea c!materia are o singur ! proprietate fundamental! – este realitate obiectiv!. Realitatea obiectiv!desemneaz! existen#a în afara con"tiin#ei umane, "i independen#a în raport cu ea. Defini#ia

materiei desemneaz! realitatea obiectiv!, reflectat! de organele de sim# ale omului. Estenecesar s! deosebim no#iunile de realitate obiectiv! "i realitate fizic!, chimic! , biologic! ,

social !. Realitatea obiectiv! este un concept general, celelalte desemneaz! realit!#iledeterminate din punctul de vedere al teoriilor "tiin#ifice. $tiin#a contemporan! ne ofer ! ampleinforma#ii despre modul de organizare al materiei. Fiecare obiect material reprezint! unsistem, o integritate deosebit! caracterizat! prin interac#iunea mai multor elemente. Prezen#a



tr !s!turilor comune la diferite macro-corpuri, la celule din care sunt compuse organismele viietc. ofer ! posibilitatea clasific!rii, a eviden"ierii diferitor niveluri de organizare a materiei sauvariet!"i ale materiei. Un nivel fundamental de organizare a materiei, îl constituie particuleleelementare, studiate de fizica cuantic! (din secolul XX – nuclee #i electroni; 1935 –nucleoni#i alte particule; 1970 – quarcuri #i gluoni) [4, p.887]. Particulele elementare suntcaracterizate atât de propriet!"i corpusculare, cât #i de propriet!"i ondulatorii. Particuleleelementare #i vidul, ca o stare deosebit! a materiei, formeaz! temeiul existen"ei realit!"iiobiective, în cadrul c!ruia au loc procese complicate, legate de apari"ia #i dispari"ia

particulelor virtuale, de interac"iunea particulelor elementare. De exemplu, câmpulelectromagnetic poate fi analizat ca un sistem de fotoni; cel gravita"ional - ca un sistem degravitoni, particule ipotetice din teoria cuantic! a gravit!"ii. Concomitent, #i particulelesubstan"ei – electronii #i pozitronii – sunt cuante ale câmpurilor corespunz!toare.Interac"iunile particulelor elementare pot fi: puternice, slabe, electromagnetice #igravita"ionale. $tiin"a contemporan! eviden"iaz! peste 300 variet!"i de particule elementare.De asemenea sunt descoperite #i anti-particule, care se deosebesc de particulele elementare prin semnul sarcinii electronice, prin propriet!"i cuantice specifice. A#adar, materia carealitate obiectiv!, cuprinde #i anti-materia.

Al doilea nivel de organizare al materiei, îl constituie – atomii. Particulele elementare,nuclee atomilor #i ionii (atomii care #i-au pierdut electronii de pe orbita lor) pot forma o stare

deosebit! a materiei, asem!n!toare cu gazul plasm!. Corpurile plasmatice unite prin câmpurigravita"ionale #i electromagnetice formeaz! stelele, în interiorul c!rora au loc transform!rireciproce ale particulelor, legate de iradierea energiei. La rândul lor, stelele formeaz! un nounivel al organiz!rii materiei.

Interac"iunea atomilor conduce la apari"ia moleculei, care st! la baza apari"iei macro-corpurilor, planetelor din care sunt compuse sistemele planetare. Diferite aglomera"ii de stele,sisteme planetare împreun! cu colbul universal, cu gazele ce interac"ioneaz! între eleformeaz! un nou nivel de organizare al materiei – metagalactica. $tiin"a contemporan! presupune existen"a mai multor galaxii, care interac"ioneaz! între ele, formând lumeamaterial! cu o varietate infinit! de forme #i moduri de existen"! a materiei.

Via"a pe p!mânt, omenirea ca o component! a ei, depind de organizarea cosmosului.

La o anumit! etap! de dezvoltare a metagalacticii, în limitele anumitor sisteme planetare, apar condi"ii favorabile pentru constituirea din moleculele materiei nevii a purt!torilor materiali aivie"ii. Este vorba despre nivelul pre – celular, acidele nucleice (AND #i ARN) #i albuminele,din care apar organismele monocelulare #i pluricelulare (plantele, animalele etc.). Natura viereprezint! un nivel superior de organizare al materiei. La acest nivel de organizare al materiei,deosebim structuri supra-organizatorice – popula"ii, specii, biocenoze, biosfera. Popula"iareprezint! o asocia"ie de indivizi de o anumit! specie, lega"i între ei printr-un geno-fondcomun. De exemplu, furnicarul, stupul de albini etc. Biocenoza se constituie în bazainterac"iunii mai multor popula"ii, a rela"iilor acestora cu mediul ambiant. De exemplu: p!durea, lacul. Interac"iunile ce se stabilesc între popula"iile biocenozei asigur ! procesul deschimb de substan"e #i energie, ceea ce creeaz! condi"ii favorabile pentru existen"a lor comun!.

Biosfera reprezint! un sistem integru, în care interac"ioneaz! diferite biocenoze, atâtîntre ele, cât #i cu înveli#ul aerian, realizând schimbul de c!ldur ! al P!mântului cu spa"iulcosmic, apa #i rocile de munte. Dezvoltarea biosferei, apari"ia omului este un rezultat alfunc"ion!rii #i dezvolt!rii unei integrit!"i mai largi a Universului în dezvoltare – ametagalacticii. Primele tr !s!turi ale apari"iei vie"ii pe p!mânt, sunt atestate aproximativ 3,8miliarde ani în urm!. Ceva mai târziu, aproximativ 2 miliarde de ani apar celulele capabile s!valorifice energia solar ! pentru reac"iile chimice, legate de eliminarea oxigenului. Activitateaacestor celule schimb! treptat componen"a chimic! a atmosferei, f !când posibil! r !spândirearapid! a vie"ii pe p!mânt. În a#a fel, s-a dezvoltat biosfera. Reprezent!rile despre biosfer ! nuinfluen"eaz! posibilitatea de a analiza via"a ca torent continuu în spa"iu #i timp, în care permanent se transform! substan"a, energia #i informa"ia. Forma de existen"! #i dezvoltare a

torentului continuu al vie"ii, o prezint! organismele concrete/singulare, ce-s discrete, limitateîn spa"iu #i timp. Organismul interac"ioneaz! cu mediul înconjur !tor, cu alte organisme, prelucrând substan"a, energia #i informa"ia lor, transformându-le în stare calitativ nou!, pentrucare este caracteristic un nivel mai superior de organizare. Savan"ii deosebesc atât legigenerale de structur !, func"ionare #i dezvoltare, unice pentru toate organismele, cât #i legit!"i particulare, specifice anumitor specii biologice. Fiecare organism este unic prin componen"a



genelor, prin procesele biochimice ce-l caracterizeaz!, prin structur ! –mod de organizare "i prin mecanismul de func#ionare. Toate acestea sunt determinate de programul genetic alorganismului "i condi#iile lui de existen#!. Biologia contemporan! a demonstrat c! via#a îns!"irezult!, în esen#a "i în modurile ei de func#ionare, din realizarea unui program ascuns înnucleul celulei, scris cu ajutorul unui soi de alfabet cu patru litere. Acizii nucleici prindispunerea lor în secven#e, se transcriu într-un text proteinic (informa#ia se p!streaz! "i setransmite. În a"a fel, fiecare sistem, cu toate c! deriv! din acest sistem, ar fi putut p!realimitat, î"i are propria individualitate.

Via#a individual! este finit!, ea reprezint! începutul unei vie#i noi "i cu timpul îicedeaz! locul. Via#a na"te o mul#ime de variet!#i, conservându-le "i r !spândindu-le pe aceleacare mai bine se acomodeaz! la condi#iile schimb!toare ale mediului de existen#!. Una dintrecaracteristicile distincte ale materiei vii, este varietatea incalculabil! de forme, în care eaexist!. Aceast! varietate este necesar ! pentru existen#a "i continuarea vie#ii. Procesul vital alunor variet!#i de organisme reprezint! condi#ia necesar ! pentru existen#a altor variet!#i.Deosebim variet!#i folositoare "i d!un!toare pentru om. Amintim, aceast! departajare are uncaracter relativ. Distrugerea masiv! a unor variet!#i poate conduce la degradarea în genere a biosferei, care determin! schimbarea strategiilor utiliz!rii de c!tre om a resurselor naturale. Înnatura vie, au loc procese ce determin! sporirea sau diminuarea nivelului de organizare alacesteia. Problema conserv!rii vie#ii pe p!mânt este corelat!, în societatea contemporan!, cu

alegerea con"tient! a c!ii de dezvoltare a omenirii. Trecerea de la forma extensiv! a producerii materiale la cea intensiv!, a stimulat sporirea consecin#elor negative ale activit!#iiumane. Omul s-a înv!#at s! transforme biocenoza natural! în agrobiocenoz! "i, în a"a fel, s!exploreze la maximum poten#ialul biocenozelor. Concomitent, îns! omul trebuia s! meditezeasupra condi#iei reproducerii resurselor biocenozelor naturale, a"a încât în rezultatul proprieiactivit!#i s! nu ajung! la starea epuiz!rii acestora.

Nivelul superior de organizare al materiei, este desemnat de existen#a "i func#ionareasociet!#ii umane, constituit! din indivizi "i rela#iile atestate între ei, din clase, na#iuni, popoareetc. Fenomenele, procesele sociale au un caracter obiectiv, sunt realit!#i obiective. Pentru a p!trunde în secretele vie#ii sociale, este necesar s! supunem analizei motiva#ia "i eficien#aactivit!#ii umane. Un element important al vie#ii sociale, îl constituie rela#iile ce se stabilesc,

din diferite motive, între oameni. Rela#iile sociale au un caracter supra-personal, supra-individual. Acestea, leag! individul cu grupul, cu societatea "i reprezint! un mijloc deincludere al individului în practica social!. Prin rela#iile sociale, se desf !"oar ! activitateagrupurilor mari de oameni. Este vorba despre activitate economic!, politic!, juridic!, moral!.În filozofie, rela#iile sociale mai sunt divizate în: rela#ii sociale materiale (rela#iile de producere) ce se pot stabili, f !r ! a fi con"tientizate, "i rela#ii sociale ideologice, care depind denivelul de afirmare al con"tiin#ei individuale, deoarece presupun actul alegerii ra#ionale. Estevorba despre rela#ii politice, juridice etc.

A"adar, nivelurile fundamentale de organizare ale materiei sunt calitativ deosebite; nuse reduc unele la altele; se afl! într-o rela#ie de interdependen#! continu!. Exist! o ierarhieinfinit! de niveluri structurale ale materiei, în baza c!reia am putea descrie o infinitate delucruri, fenomene, procese, calitativ deosebite unele de altele. Infinitatea calitativ! a lumii semanifest! sub dou! aspecte de baz!: ca infinitate de st!ri calitative, prin care trece oricesistem, ce apar #ine unui anumit nivel de organizare al existen#ei "i ca infinitate ce reiese dininfinitatea nivelurilor structurale ale existen#ei, prin trecerea de la un nivel la altul. În procesuldiviziunii materiei, ne confrunt!m cu trecerea de la finit la infinit. În baza realiz!rilor,înregistrate de "tiin#ele contemporane, concep#ia filosofic! despre infinit a suferit schimb!ri.Actualmente, filosofii reies din teza, conform c!reia finitul "i infinitul exist! în mod real "i nu pot exista decât în unitate. Categoria de finit se atribuie la fenomenele individuale, la sistemedeterminate "i limitate, la starea de stabilitate relativ! a calit!#ii. Categoria de infinit esteaplicat! în caracteristica relativit!#ii finitului. Orice sistem, este simultan finit "i infinit, dar gra#ie interac#iunii universale este legat de orice alt fenomen, reprezint! o parte a infinitului.

2. Mi!carea !i formele ei.

În realitatea obiectiv! nu este nimic mai mult decât materia în mi"care. De"i, to#i

recunoa"tem c! mi"carea reprezint! deplasarea unui obiect sub efectul unor for #e, totu"i



interpretarea teoretic! a mi"c!rii a produs controverse. O perioad! îndelungat!, a fost utilizat!interpretarea mi"c!rii oferit! de c!tre Aristotel. Caracteristica esen#ial! a mi"c!rii, subliniaAristotel, const! în faptul c! defini#ia "i studiul acesteia nu pot fi disociate de naturasubstan#ial! a obiectului. În a"a fel, mi"carea este conceput! ca o modificare a anumitor calit!#i. Aceast! idee produce controverse, deoarece ea presupune c! fiin#a s! nu fie pe deplinfiin#! "i s! participe la contrariul s!u, nefiin#a. Aristotel solu#ioneaz! aceast! dificultate,stabilind o deosebire între fiin ! a în act (ansamblul de calit!#i actualizate, realizate) "i fiin ! a în

poten !" (ansamblul de calit!#i pe care subiectul, prin îns!"i natura sa este susceptibil s! le

dobândeasc!). Din aceste explica#ii reiese c! mi"carea este un proces care permite fiin#ei s! serealizeze, s!-"i sporeasc! partea de actualitate pe seama poten#ialit!#ii (Fizica, cartea a III). Însens aristotelic, mi"carea este schimbare. Obiectele, sistemele materiale pot fi incluse însisteme mai complicate, transformându-se în elementele acestora. De exemplu, atomii "imoleculele sunt p!r #i componente ale macro-corpurilor, ele se afl! în interac#iune cu mediulînconjur !tor, "i se influen#eaz! reciproc. Mi"carea reprezint! orice transformare, oriceinfluen#are reciproc! a elementelor unui sistem, schimbul de substan#e în celuleleorganismului, activitatea oamenilor ca temelie a vie#ii lor sociale etc. Mi"carea estecompletat! de starea de repaos, care define"te acele st!ri ale mi"c!rii ce asigur ! stabilitateaobiectului, conservarea calit!#ii lui. Repaosul este relativ, în timp ce mi"carea este absolut!,este o proprietate imanent! a materiei, un atribut al ei.

În filosofia lui Aristotel, problema raportului dintre materie "i spa#iu este inseparabil!de cea a mi"c!rii: fie c! este circular !, rectilinie în jos sau rectilinie în sus, mi"carea natural!este rezultatul, unei interac#iuni dintre spa#iu "i lucruri, interac#iune care în concep#iaontologic!, cosmogonic! a lui Aristotel depinde de natura lucrurilor. În perioada Rena"terii,tabloul "tiin#ific al lumii dominant în lumea antic! – geocentrismul este înlocuit de celheliocentric, la baza c!ruia este amplasat! cosmogonia lui Nicolae Copernic. Fizica post-galilean! reiese din interpretarea pur geometric! a spa#iului, un spa#iu f !r ! calitate,independent de materie. Dup! dou! secole de triumf a fizicii lui Newton, ruptura dintre spa#iu"i materie este reactualizat! de Ernst Mach. Dac! reie"im din faptul c! spa#iul "i materia suntindependente, nu mai putem r !spunde la întrebarea: Care este comportamentul unui obiectasupra c!ruia nu mai ac#ioneaz! nimic. Asupra acestei întreb!ri mediteaz! Newton, formulând

ipoteza despre iner #ie, expus! de prima lege a mecanicii: un corp asupra c!ruia nu ac#ioneaz!nimic are o mi"care rectilinie (eventual r !mâne imobil).În filosofia lui Leibniz, mi"carea este o monad! (singura substan#! veritabil!), care

prin defini#ie nu poate exista izolat, ci doar în interac#iune cu alte monade. Explicarea ne permite s! elimin!m din cercetare problema despre inexisten#a raportului dintre materie "ispa#iu. Pentru Leibniz, mi"carea în m!sura în care nu este decât o modificare a întinderii "i oschimbare de vecin!tate, acoper ! ceva imaginar, astfel încât nu se poate determina c!ruisubiect, printre cele care se schimb!, îi apar #ine.

În concep#ia energetist!, elaborat! la sfâr "itul secolului al XIX-lea, este justificat!ipoteza despre posibilitatea existen#ei materiei f !r ! energie, a energiei f !r ! materie.Fondatorul energetismului Ostwald la început se pronun#! împotriva ruperii metafizice amateriei de mi"care. El respinge ideea unei analize a mi"c!rii în afara materiei. Expresiaindisolubilit!#ii materiei "i mi"c!rii, Ostwald o vede în no#iunea de energie echivalent! cumateria în mi"care. Energia, în opinia savantului german, este temelia a tot ce exist!: a naturii,a societ!#ii, a fenomenelor psihice. Logica sugestiilor sale, îl conduce spre afirma#ia: pentru ane situa pe pozi#ia monismului în problema corelatului materie-energie este de ajuns s!arunc!m materia, s! l!s!m numai mi"carea, energia. Refuzând faptul c! energia trebuie s!aib! un purt!tor al materiei, atomi, molecule etc. unii savan#i elimin! din chimie, din fizic!,no#iunea de materie "i p!r #ile ei componente. Fizica contemporan! a stabilit c! în procesulinterac#iunii electronului "i pozitronului are loc transformarea lor în fotoni (cuante de lumin!).Adep#ii energetismului cerceteaz! electronii "i pozitronii ca particule ale substan#ei, alemateriei, iar fotonii ca p!r #i de energie. Astfel, este formulat! concluzia despre transformareamateriei în energie, proces în care are loc „anihilarea”, distrugerea materiei, transformarea ei

în nimic, în energie pur !.Propriet!#ile fundamentale, universale ale mi"c!rii sunt: caracterul ei obiectiv "i

material, absolut "i relativ, contradictoriu, stabilitatea "i instabilitatea, continuitatea "idiscontinuitatea. Obiectivitatea mi"c!rii reiese din independen#a ei în raport cu con"tiin#auman!. Caracterul absolut al mi"c!rii, se exprim! prin importan#a ei ca proprietate imanent!materiei, specific! tuturor nivelurilor dezvolt!rii ei. În raport cu unele lucruri, mi"carea este



relativ!. Caracterul contradictoriu al mi"c!rii este explicat prin interac#iunea for #elor contrare:a atrac#iei "i a respingerii etc. Stabilitatea mi"c!rii este necesar ! leg!turilor reciproce ce seconstituie între elementele unui sistem, ca consecin#! a echilibr !rii reciproce a for #elor "itendin#elor de dezvoltare.

Dezvoltarea exprim! schimb!rile ireversibile, orientate, legitime ale obiectelor materiale "i ideilor. În rezultatul dezvolt!rii, apare o stare calitativ nou! a obiectului, ce are ostructur ! nou!. Dezvoltarea caracterizeaz! procesele, legate de transform!rile calitative, întimpul c!rora obiectele se compar !, din st!rile mai simple ale obiectelor apar cele mai

complicate. În procesul dezvolt!rii apar noi tipuri de organizare din sistemele precedente.Realiz!rile "tiin#ifice care permit omului s! p!trund! în structurile adânci ale atomului

schimb! reprezent!rile noastre despre formele mi"c!rii. Deosebim dou! bran"e de asimilare aformelor noi a mi"c!rii materiei. De exemplu, forma fizic! subatomic! de mi"care, legat! de particulele fizice, mai mari ca atomul "i forma fizic! supra-atomic!, purt!torul material alc!reia sunt moleculele "i agregatele lor, micro-corpurile fizice. Cu trecerea de la atomi(construite din nuclee "i orbite electronice) forma fizic! de mi"care ia forma celei chimice.Trecerea de la molecule la agregatele lor conduce la apari#ia formei super-atomice de mi"care.În a"a fel, între formele fizice "i chimice de mi"care a materiei se "terg toate hotarele.Moleculele sunt studiate de fizic! "i chimie.

$tiin#ele biologice contemporane eviden#iaz! posibilitatea trecerii de la forma chimic!

a mi"c!rii la cea biologic!. Asemenea date sunt înregistrate în biochimie, biofizic!, biocibernetic!, biomecanic!, genetica fizico-chimic!. Studierea aprofundat! a nivelurilor deorganizare a vie#ii este încununat! de apari#ia unui nou domeniu al "tiin#ei naturale – biologiamolecular !. În secolul XX, fizica se deplaseaz! în direc#ia descoperirii "i cunoa"teriivariet!#ilor mai simple ale materiei, iar chimia se orienteaz! spre studierea fenomenelor maicomplexe – îmbin!rile nucleare înalte.

Conform, structurii materiei deosebim diferite forme ale mi"c!rii. Având specificul lor,formele mi"c!rii între#in rela#ii reciproce. Se cunosc cinci forme principale de mi!care amateriei: mecanic", fizic", chimic", biologic" !i social". Acestea, sunt raportate la un anumitnivel de organizare al materiei. Între formele mi"c!rii deosebim o rela#ie genetic!: formasuperioar ! se dezvolt! din cea inferioar !, formele superioare sunt calitativ specifice "i nu se

reduc la cele inferioare. Fiecare form! a mi"c!rii are purt!torul s!u material.Mi"carea mecanic! reprezint! o simpl! deplasare a macro-corpurilor, a maselor „mecanice”, o deplasare a corpurilor cere"ti în spa#iul universal; deplasarea obiectelor macrocosmice pe p!mânt. Mi"carea fizic! este mi"carea moleculelor "i include procesele ceau loc în interiorul stelelor "i planetelor, interac#iunea particulelor elementare, a fenomenelor electromagnetice, oscila#iile termice ale moleculelor, mi"carea luminii. Mi"carea chimic! estemi"carea atomilor în interiorul moleculelor, în rezultatul ei are loc transformarea calitativ! ainterac#iunii moleculelor, a atomilor, a nivelurilor electronice, a combina#iilor "i a separ !riichimice etc. Forma biologic! de mi"care a materiei prezint! procesele de formare "i activitatevital! a organismelor vii: a plantelor, a animalelor, a omului. Forma social! a mi"c!rii reflect!apari#ia "i dezvoltarea societ!#ii umane, activitatea vital! a societ!#ii. Mai este deosebit!forma geologic! de mi"care a materiei, care reflect! schimb!rile atestate în structuracomponentelor solului; forma cibernetic! – mi"carea elementelor sistemului de dirijare ladiferite niveluri de organizare a materiei etc. Interac#iunea formelor de mi"care conduce latransform!ri reciproce, la apari#ia formelor de mi"care superioare celei precedente. Formelesuperioare de mi"care con#in formele inferioare în stare „redus!”, dep!"it! în sensul, c! înforma superioar !, afar ! de cea inferioar !, este înc! „ceva”, ce nu este în cea inferioar !:formele inferioare exist! în cele superioare drept componen#i ai formei superioare. Existen#aorganismului viu de exemplu, e imposibil! f !r ! procesele fizice "i chimice, care se realizeaz!în el. Îns! procesele vitale nu pot fi reduse la un complex simplu de forme de mi"careinterioar !, la transform!ri chimice "i fizice "i, cu atât mai mult, la deplas!ri mecanice.Reducerea formelor complexe de mi"care (sociale, biologice, chimice) la cele mai simple(mecanice) se nume"te mecanicism.

Procesele biologice nu pot fi explicate doar în baza mecanicii, ignorându-se fizica,chimia "i alte "tiin#e. Încerc!rile de a explica procesele biologice numai din legit!#ileinterac#iunii fizice "i chimice, la fel sunt variet!#i ale mecanicismului. Este inadmisibil!izolarea vreunei forme a mi"c!rii materiei de celelalte. Concluziile gre"ite în apreciereami"c!rii au produs dou! curente filosofice: vitalismul "i mecanicismul. $tiin#a modern!, pentru a lua forma teoriei matematizate a mi"c!rii "i a conferi „principiului cauzalit!#ii”



sensul s!u modern, a trebuit s! resping! nu numai concep"iile antice care explicau ordinea dinunivers ca joc al „cauzelor finale” (Aristotel), ci #i pe cele care, într-un fel sau altul, asimilaulumea cu o fiin"! vie. Paul Joseph Barthes (1734-1806), în lucrarea Noi elemente ale !tiin " ei

despre om (1778), sublinia:”Numesc principiu vital al omului cauza care produce toatefenomenele vie"ii în corpul omenesc. Numele acestei cauze nu are prea mare importan"!, putem s!-i spunem cum vrem. Îl prefer pe cel de principiu vital, pentru c! d! o idee mai pu"inlimitat! decât numele impetum faciens (enormon) pe care i l-a dat Hipocrate sau celelaltenume prin care a fost desemnat! cauza func"iilor vitale”[1, p.1390]. Marie Francois Havier

Bichat (1771-1802), în lucrarea Cercet #ri fiziologice asupra vie " ii !i mor " ii (1800), a expus odefini"ie celebr !: „Via"a este ansamblul func"iilor care se opun mor "ii” #i care considera c! ea poate fi explicat! printr-o „for "! vital!”. El adaug!: „Fizica #i chimia se înrudesc pentru c!fenomenele lor sunt guvernate de acelea#i legi. Dar este o pr ! pastie uria#! între ele #i #tiin"adespre corpurile organizate, deoarece exist! o mare diferen"! între legile lor #i cele ale vie"ii.A spune c! fiziologia este fizica animalelor înseamn! a da despre ea o idee cu totul gre#it!; a# putea la fel de bine s! spun c! astronomia este fiziologia astrelor. Astfel, Bichat a întorsîmpotriva mecanici#tilor acuza"ia de „magie natural!”.

Curentul filosofic - vitalismul, izoleaz! forma biologic! a mi#c!rii, sus"inând c!organismele vii nu pot fi studiate cu ajutorul metodelor fizicii #i ale chimiei. În calitate deargument, reprezentan"ii vitalismului sus"in teza, în conformitate cu care la organismele vii

totdeauna domin! o „for "! vital!”, care dirijeaz! cu procesele vitale. Dup! cum se #tie,formele mai simple ale mi#c!rii prezint! un fundament pentru formele superioare #i e clar c!ultimele pot fi cercetate pe calea studierii acelor procese care stau la baza lor. De exemplu, pentru a descifra esen"a vie"ii este necesar s! cunoa#tem procesele fizico-chimice, care oreprezint!. Claude Bernard, gra"ie experien"elor de „sp!lare a ficatului”, a formulat conceptulde „mediu interior”, care îi permitea finalmente s! afirme c! legile obi#nuite ale fizicii #ichimiei se aplic! viului doar în condi"ii specifice. Respingând ideea de „principiu vital” saude „for "!” misterioas!, Claude Bernard ofer ! vie"ii o defini"ie dubl!: „Via"a înseamn! moarte”#i „Via"a înseamn! crea"ie”. Explica"iile ce justific! defini"iile vie"ii finalizeaz! disputeledintre vitali#ti #i mecanici#ti.

Concep"ia social - darwinist! aplic! legile darwinismului în form! pur !, f !r ! a fi

modificate la analiza proceselor sociale. Reprezentan"ii darwinismului r !spândesc legeaselec"iei naturale asupra societ!"ii. Ei aduc argumente în favoarea luptei pentru existen"!, care permite îndrept!"irea cuceririi teritoriilor str !ine.

La fel ca #i materia, mi#carea este infinit! sub aspect calitativ #i cantitativ. Sub aspectcalitativ, infinitatea mi#c!rii se manifest! în varietatea infinit!. Formele particulare alemi#c!rii se transform! una în alta. Îns!#i legea conserv!rii cantitative a energiei, ofer ! dovezi#tiin"ifice în favoarea acestor transform!ri. $tiin"a descoper ! continuu forme de mi#carecalitativ diferite, guvernate de legi specifice. Infinitatea cantitativ! a mi#c!rii reiese din faptulc! ea nu este creat!, c! este indestructibil!.

3. Conceptele filosofice, !tiin"ifice despre spa"iu !i timp. Specificul

spa"iului !i timpului economic.

În filosofia universal!, în ontologie, au fost expuse diferite interpret!ri ale spa"iului #itimpului. Dup! cum am ar !tat mai sus unii filosofi coreleaz! mi#carea cu spa"iul, al"iimi#carea cu timpul. În lucrarea fundamental! a lui Kant Critica ra " iunii pure, în paragrafulîntâi, întitulat: Estetica transcendental #, sunt caracterizate formele apriorice ale sensibilit!"iiumane. Kant descrie dou! forme de intui"ie sensibil! – spa"iul #i timpul, fenomene care nuexist! în afara lumii. În filosofia lui Kant, spa"iul este un fenomen apriori, ceea ce înseamn!c! exist! aievea, este ceva necunoscut pentru noi. Spa"iul este modalitate proprie existen"ei

noastre, care este trezit! numai de excitan"ii din afar !. În con#tiin"a noastr !, spa"iul apareodat! cu obiectele care au primit forma spa"ial!. Spa"iul n-are nici una din calit!"ile sensibilecu care sunt înzestrate obiectele fizice: m!rime, form!, greutate, impenetrabilitate. Analizaspa"iului îi permite lui Kant s! conchid! „con#tiin"a pe care o avem despre spa"iu nu este ono"iune, ci este o intui"ie”[2]. A#adar Kant afirma c! timpul #i spa"iul nu sunt caracteristicelucrurilor, sunt moduri de percep"ie necesare observ!rii #i cunoa#terii lumii.



Teza kantian! este preluat! de fizicianul Ernst Mach, care a oferit spa"iului mai multelucr !ri. Deosebirea dintre afirma"iile lui Kant #i Mach, cu referire la spa"iu #i timp, estevizibil!: pentru Kant este vorba despre intui"ii pure; la Mach spa"iul #i timpul sunt date deorigine empiric!, datorate percep"iilor senzoriale. În lucrarea Contribu ! ii la analiza

senza ! iilor , Mach examineaz! modul în care sim"urile contribuie la formarea no"iunii despa"iu. Fizicianul subliniaz! c! este vorba despre un spa"iu fiziolog, varietate multipl! asenza"iei, care cuprinde spa"iile: vizual, auditiv #i tactil. Spa"iul vizual este cel mai precis #imai amplu dintre sistemele de senza"ii spa"iale care condi"ioneaz! recunoa#terea formelor.

Senza"iile spa"iale, produse de diferite organe de sim", se afl! în rela"ii reciproce. Spa"iulfiziologic este o reprezentare calitativ! #i nu una cantitativ!, în timp ce, spa"iul geometric, pecare îl contur !m plecând de la prima reprezentare, omogen #i izotop, metric #i acela#i pentruto"i. Pentru Mach, sursa conceptelor geometrice se afl! în experien"! [4, p.1262-1268].

Ce reprezint! spa"iul #i timpul? Care sunt reprezent!rile omului contemporan despreaceste fenomene complexe, f !r ! de care nu putem explica caracteristicile fundamentale alemateriei, ale lucrurilor. $tiin"a contemporan! sus"ine c! obiectele lumii materiale, aflându-seîntr-un anumit raport unul fa"! de altul, ocupând o pozi"ie unul lâng! altul, formeaz! uneleconfigura"ii stabile cu frontiere cu lumea ce le înconjoar !. Propriet!"ile generale de organizarestructural! a lumii materiale, propriet!"ile obiectelor ce pretind s! ocupe un loc prntre altelede a se m!rgini cu alte obiecte, prezint! caracteristicile fundamentale ale spa"iului. Obiectele

lumii materiale nu sunt divizate doar în mod structural. Ele se dezvolt! trecând de la o treapt!la alta. În procesul dezvolt!rii lumii, poate fi eviden"iat! o repetare, o continuitate, o durat!, ovitez! de desf !#urare a proceselor, un anumit ritm #i tempou. Aceste caracteristici ale proceselor ne ofer ! reprezentarea timpului.

Spa ! iul ofer " posibilitatea reprezent "rii ordinii generale a coexisten ! ei obiectelor

materiale, o consecutivitate a lor, o modalitate de situare a lor unul fa !" de altul . Ca forme deexisten"! a materiei sunt caracterizate de urm!toarele însu#iri: întinderea, structuralitatea,coexisten"a #i interac"iunea. Timpul exprim" o ordine general " de st "ri, o form" a

consecutivit "! ii unor st "ri. Spa ! iul #i timpul sunt obiective. Prin caracterul lor general,

spa ! iul #i timpul sunt absolute. De asemenea, eviden"iem întinderea tridimensional!, unitateadintre continuu #i discontinuu în structura lui, omogenitatea spa"iului. Timpul este caracterizat

de durat!, de ireversibilitate, de omogenitate.Particularit!"ile concrete ale sistemelor materiale, ofer ! spa"iului #i timpului însu#iriconcrete. Propriet!"ile specifice ale spa"iului sunt: dimensiunile concrete ale corpurilor,formele, unitatea dintre simetrie #i asimetrie etc. Timpul este caracterizat, de asemenea, dem!rimea duratei de existen"! a obiectului sau a proceselor studiate, tempoul #i ritmulschimb!rilor etc. De exemplu, putem descrie asimetria structurii spa"iale a moleculelor substan"ei vii, care lipse#te la moleculele substan"elor ce depind de anotimp, temperatur ! etc.Timpul social devine tot mai saturat #i cu capacitate informativ! mai mare. El pare c! secontracteaz! permanent. În spa"iu #i timp este cuprins! organizarea structural! #i caracterulschimb!tor al existen"ei.

Teoria general! a relativit!"ii, a demonstrat dependen"a propriet!"ii spa"iului #itimpului de intensitatea câmpului gravita"ional, de concentrarea #i densitatea materiei, a negatomogenitatea #i istoria lui. Cosmologia relativist! a transformat universul fizic în obiect binedeterminat, într-un tot fizico-geometric, înzestrat cu o structur ! spa"io-temporal!, a c!rei propriet!"i metrice pot fi cunoscute strict, dac! se "ine cont de distribu"ia materiei pe care ocon"ine. Aspecte noi, cu referire la spa"iu #i timp a pus în eviden"! mecanica cuantic! #i teoria particulelor elementare.

Se #tie c!, în mecanica cuantic!, se folosesc atât reprezent!rile „clasice” asupraspa"iului #i timpului (cele newtoniene, dac! vitezele micro-obiectelor sunt mici în compara"iecu viteza luminii), cât #i cele cuantice. Conform principiului nedetermin!rii, particulei nu-ieste proprie mi#carea pe o traiectorie de timp clasic în spa"iul tridimensional euclidian. Fizicacontemporan!, ia în considera"ie rolul timpului în desf !#urarea proceselor, recunoa#temultiplicitatea formelor #i rolul lui „constructiv”; recunoa#te timpul ireversibil al evolu"iilor

spre echilibru;, timpul ritmic al structurilor, a c!ror pulsa"ie se transmite din lumea care otraverseaz!; timpul bifurcat al evolu"iilor prin instabilitate #i amplificarea fructua"iilor #i chiar acest timp microscopic... care ne indic! indeterminarea evolu"iilor printr-o pluralitate detimpuri care se interp!trund prin articula"ii subtile #i complexe. Istoria fie cea a unei fiin"e saua unei societ!"i, nu va mai putea fi redus! niciodat! la simplitatea monoton! a unui timp unic.

Spa"iul-timpul lumii în care tr !im, este caracterizat de patru dimensiuni: trei sunt



atribuite spa!iului "i una – timpului. Tridimensionalitatea spa!iului "i unidimensionalitateatimpului trebuie s# fie în!eleas#, în primul rând "i ca fapt experimental. În anii 20 ai secoluluiXX, fizicianul Erenfest a ar #tat c# tridimensionalitatea spa!iului este o condi!ie a existen!eisistemelor legate, stabile, compuse din dou# corpuri. În spa!iul tridimensional, exist# orbiteleînchise ale sistemelor planetare, este posibil# formarea înveli"urilor electronice în jurulmediului – existen!a atomilor, moleculelor "i a micro-corpurilor. Spa!iile multidimensionaleale lui Hilbert, spre deosebire de spa!iile reale – tridimensionale, reflect# prezen!a la obiectelecentrale a unor propriet#!i ne spa!iale, cum ar fi: componentele impulsului, presiunii ".a., care

se exprim# ca „spa!ii-asem#n#toare” cu ajutorul diferitor opera!ii matematice. Vorbim, deexemplu, despre spa!iul fizic caracterizat de "ase dimensiuni "i nu este nimic supranatural înaceast# afirma!ie.

Exist# reprezent#ri "i caracteristici care ne prezint# spa!iul "i timpul în sistemul cuzece dimensiuni. În concep!iile savan!ilor contemporani despre super-gravita!ie, suntobservate rela!iile dintre fenomenele electrostatice "i gravita!ionale, sunt legate între ele "isunt apreciate ca descompunere specific# unei interac!iuni profunde. În acest model al lumii patru-dimensionale, spa!iul-timpul este cercetat ca rezultat al dezvolt#rii spa!iului "i timpuluinostru din structurile spa!io-temporale, ce caracterizeaz# starea vidului fizic. Infinitateamateriei în spa!iu "i timp, cercetat# atât în sens cantitativ, denot# c# exist# diferite structuri alespa!iului "i timpului la diferite niveluri de organizare a materiei. Se presupune, de asemenea,

c# structurile spa!io-temporale specifice, caracteristice lumii noastre, s-au dezvoltat pe m#suraapari!iei a noi niveluri de organizare a materiei, din acea mul!ime de lumi din care estecompus universul. Odat# cu dezvoltarea materiei "i apari!ia a noi forme de mi"care, apar "inoi forme de spa!iu "i timp, calitativ specifice. Putem vorbi despre specificul propriet#!ilor spa!io-temporale cunoscute la nivelul de organizare al materiei abiotice, a celei biotice "i în procesele socio-culturale. Chiar în limitele materiei abiotice, deosebim particularit#!ilespa!iului-timpului, caracteristice celor trei niveluri de organizare: micro, mediu "i macro. Îndomeniile locale ale macro-lumii în care pot fi abstractizate curburile de spa!iu-timp înapropierea maselor gravita!ionale, spa!iul "i timpul sunt caracterizate în baza tezelor geometriei euclidiene (curbura nul# a spa!iului-timp).

În limitele galacticilor, unde rolul esen!ial îl au interac!iunile maselor gravita!ionale, se

produce o curbur # esen!ial# a spa!iului-timp, care depinde de densitatea substan!ei, a câmpurilor din Metagalactic#. Aceste fenomene sunt explicate în baza geometriei neo-euclidiene. De exemplu, la densit#!i mari ale materiei, Metagalactica se poate restrânge,ajungând la dimensiuni mai mici decât dimensiunile particulelor elementare. Metagalacticatrecând de la stadiul l#rgirii la stadiul comprim#rii "i invers, va asigura pulsarea ei. Laînceputul l#rgirii, când densitatea substan!ei a fost foarte înalt#, Galactica noastr #, aflat# înstare embrionar #, era ca un micro-obiect cu structur # spa!io-temporal# mai complex#.Concomitent, cu apari!ia materiei vii, apar "i forme noi, specifice, de organizare spa!io-temporale: spa!iul "i timpul biologic, care se deosebe"te de spa!iul-timpul moleculelor organice din materia abiotic#. Dac# pentru majoritatea moleculelor organice exist# simetria deoglinzi „din stânga”, apoi pentru organismele vii spa!iul are caracter neo-euclidian. Biosferareprezint# o îmbinare compus# din diferite spa!ii neo-euclidiene ale organismelor "i spa!iieuclidiene locale ale obiectelor neorganice, cu care intr # în contact organismele vii.Organizarea temporal# a materiei biologice, presupune existen!a ceasurilor biologice al c#ror „tic#it” înseamn# introducerea "i scoaterea din interiorul organismului a anumitor circuite derela!ii chimice. Datorit# faptului c# în organismul omului au loc o mul!ime de procese care se prezint# în calitate de ceasuri, omului îi este propriu timpul contemplativ. $i fiindc# diferiteorgane ale omului, inclusiv "i creierul lui, au anumite ritmuri de activitate, în mod diferitfunc!ioneaz# ceasurile biologice ale omului în tinere!e "i la b#trâne!e.

Spa!iul social, inclus în spa!iul biosferei "i al cosmosului, are un sens uman deosebit.În mod func!ional, este împ#r !it într-o serie de subspa!ii, caracterul c#rora "i leg#tura lor reciproc#, în plan istoric, se schimb# pe m#sura dezvolt#rii. Spa!iul "i timpul social suntdeterminate de raportul omului cu lumea, de particularit#!ile de reproducere a mijloacelor de

activitate uman#, care se stabilesc în mod istoric. Spa!iul social poate fi în!eles numai luându-se în considera!ie activitatea omului, orientat# spre crearea "i înnoirea lumii obiectelor,rela!iile lui cu semenii, starea con"tiin!ei umane, ce regleaz# activitatea lui, toatecomponentele corpului social a c#rei organizare devine mai complex# "i se schimb# în procesul dezvolt#rii istorice. Structurile spa!iale sociale (arhitectura ora"elor etc.) se formeaz#numai datorit# activit#!ii omului, reprezint# forme spa!iale culturale importante, cuprind atât



rela!iile omului cu lumea obiectelor, cât "i pe cele stabilite între membrii comunit#!ii. Sferaspa!ial# a circula!iei capitalului se prezint# în calitate de spa!iu al pie!ii (care se l#rge"te), înale c#rei limite are loc mi"carea m#rfurilor dintr-un loc în altul. Se înf # ptuiesc acte devânzare-cump#rare, inclusiv "i a for !ei de munc#. Ea presupune o sfer # deosebit# a munciisociale, a concentr #rii "i cooper #rii, o reproducere a for !ei de munc# drept marf #[5].

Timpul social este timpul intern al vie!ii sociale, inclusiv "i timpul proceselor sociale.Extern# pentru ea, este m#sura stabilit#!ii proceselor sociale, a transform#rilor în via!aoamenilor, ap#rute "i explicate de istorie. El exprim# ritmurile proceselor sociale ce decurg

neuniform. Societ#!ile ulterioare acumuleaz# comparativ cu formele precedente lor, ritmurile proceselor sociale, dezvoltarea for !elor de producere. Îns#-"i accelerarea timpului social-istoric are loc neuniform. În perioada transform#rilor revolu!ionare, accelerarea este observat#"i de oamenii ce nu au studiu în domeniul filosofiei sociale. Accelerarea reprezint# un mod desaturare a timpului istoric cu evenimente sociale importante, care se deosebe"te de perioadelede dezvoltare a societ#!ii relativ mai calme (reforme). Deosebim timpul individual,determinat de desf #"urarea diferitor evenimente sociale importante pentru persoan# "i timpulgrupului social (de exemplu al partidului politic).

Infinitatea spa!ial# "i temporal# pune în eviden!# infinitatea cantitativ# "i calitativ# alumii. Pentru a ne orienta în lumea, în care prin na"tere ne includem în calitate de componentimportant al ei, este necesar s# cunoa"tem modul de percep!iei al spa!iului "i timpului de c#tre

individul uman. Doar în a"a mod vom putea utiliza cuno"tin!ele acumulate de omenire desprespa!iu "i timp, despre spa!iul "i timpul social, despre spa!iul "i timpul istoric, despre spa!iul "itimpul biologic. În general, conceptele ontologice , elaborate de filosofi "i savan!i, suntactuale "i semnificative prin aceea c# permit omului s#-"i explice propria condi!ie în lume, s#se orienteze în diversitatea fenomenelor, proceselor cu care se confrunt# în timpul vie!ii. Oilustrare a modului de apreciere individual# a structurilor temporal-spa!iale ne-o ofer # HenriBergson în lucrarea Datele nemijlocite ale con !tiin " ei. Filosoful men!ioneaz# c# eul care seobserv# pe sine, se proiecteaz# într-un spa!iu, în care î"i cristalizeaz# experien!ele tr #ite, ca "icum acestea ar fi lucruri situate în spa!iul psihologic. Astfel, omul d# nume la ceea ce !ine deafectivitate: la sentimente, gelozie sau simpatie; bucurie sau nostalgie. Impresiile "isentimentele sunt desemnate prin cuvinte asemenea unor obiecte, fiind localizate într-un

spa!iu determinat. Spa!iul psihologic, Bergson îl define"te ca timpul nostru. Filosofulsubliniaz# c# omul crede c# se observ# în timpul în care se desf #"oar # propria lui experien!#tr #it#. În realitate, individul uman traduce acest timp într-un spa!iu "i se vede pe sine înaceast# proiec!ie spa!ial#. Timpul spa!ializat, în opinia lui Bergson, este o reprezentarefalsificat# a timpului de analogia sa cu spa!iul. În acest timp contraf #cut omul proiecteaz#elementele psihologice pe care i le ofer # introspec!ia, solidificându-le, dându-le nume "i o pondere cantitativ# relativ#. Eul adev#rat continu# s# existe în timp[6]. Acest fenomen,Bergson îl fixeaz# prin formula durat # pur #- timpul real, veritabil, considerat în dimensiunealui profund#.

Bergson împarte con"tiin!a de sine în dou# elemente: devenirea profund# a eului, încare domne"te interioritatea "i calitatea unde elementele se interp#trund în procesul continuude creare a duratei pure; realitatea desf #"urat# a devenirii eului într-un timp fals care, înrealitate, este doar spa!iu, unde domin# în consecin!# exterioritatea, cantitatea. Filosofuleviden!iaz# profunzimea calitativ#, unde totul se interp#trunde "i se contope"te într-un procesevolutiv, creator "i exterioritatea cantitativ#, în care totul se reduce la obiectivizarea lucrurilor.Eul ca durat# pur #, este o devenire creatoare, care se îmbog#!e"te cu fiecare moment nou ce-ieste dat s#-l tr #iasc#.

Asupra tuturor formelor de existen!# a spa!iului "i timpului, este necesar s# medit#m, proces care ne-ar permite s# utiliz#m aceste cuno"tin!e cu maxim# eficien!#. Omulcontemporan are posibilitate s#-"i completeze cuno"tin!ele despre diversitatea lucrurilor dinrealitatea obiectiv#; s# p#trund# în esen!a lor unitar #; s# cunoasc# interconexiunile ce sestabilesc între lucruri, procese, fenomene "i în baza acestora s#-"i proiecteze spa!iul lui deinfluen!#, domeniul de activitate profesional#. Nimeni nu-!i poate spune cum este mai bine:

s#-!i organizezi via!a, s#-i gestionezi procesele ei caracteristice sau s# le la"i pe toate s#decurg# în baz# de hazard. Filosoful contemporan, omul care "i-a cultivat în!elepciunea tr #indvia!a "i înv#!ând din propriile gre"eli, "i din erorile altora, va sus!ine c# rostul vie!ii trebuiecunoscut, con"tientizat "i doar printr-o activitate organizat# poate fi realizat. Pornind de laideea c# omul nu se poate afirma decât în societate, vom analiza în continuare problemeleontologiei sociale, ale ontologiei umane.



Dup" cum s-a men#ionat deja, existen#a exist" în spa#iu $i în timp. Conceptele

folosofice de spa##iu $i de timp caracterizeaz" particularit"#ile organiz"rii structurale alemateriei. Spa#iul este o no#iune filosofic" care desemneaz" formele de existen#" ale obiectelor materiale, caracterizeaz" pozi#ia lor, întinderea $i ordonarea elementelor în sistemelemateriale. Timpul este un concept filosofic, care desemneaz" formele de existen#" a obiectelor materiale, $i care caracterizeaz" durata $i succesiunea schimb"rii st"rilor elementelor în

sistemele materiale.

Pentru a caracteriza spa#iul $i timpul, se eviden#iaz" caracteristici comune $i specifice.Caracteristicile comune sunt urm"toarele: obiectivitatea $i universalitatea spa#iului $itimpului, adic" spa#iul $i timpul exist" în leg"tur " indisolubil" cu existen#a material".Propriet"#ile specifice ale spa#iului sunt: tridimensionalitatea (pluridimensionalitatea),reversibilitatea, eterogenitatea. Propriet"#ile specifice ale timpului sunt unidimensionalitatea,ireversibilitatea $i omogenitatea. Proriet"#ile spa#iului $i timpului se studiaz" $i secompleteaz" permanent în leg"tur " cu noi descoperiri în fizic".

În $tiin#a economic", de asemenea, se utilizeaz" pe scar " larg" no#iunile de spa#iueconomic $i timp economic. Ideile spa#iului economic au fost examinate înc" în lucr "rile

clasicilor economiei politice A. Smith $i D. Ricardo, care sunt considera#i fondatorii teorieidespre organizarea spa#ial" a economiei. Factorul timpului este, de asemenea, indisolubil legatde procesele economice.

Simplu vorbind, spa ! iul economic reprezint " hotarele geografice #i limitele r " spândirii

diferitor forme #i modalit "! i de activitate economic" a oamenilor #i include în sine diferite

tipuri: de la spa#iul economic global la cel local $i regional. În literatura economic", în particular, sociologia economic", se identific" diferite tipuri de spa#iu economic: social,financiar, inova#ional, informa#ional, etc.

În $tiin#a economic" din Rusia, spa ! iul economic în calitate de categorie independent"a fost examinat de c"tre V. Chekmariov, care a accentuat natura dual" a acestuia. Potrivit lui

V. Chekmariov, spa#iul economic, pe de o parte, este format de persoanele fizice $i juridice,între care se stabilesc rela#ii economice, iar, pe de alt" parte, el se formeaz" de obiextele fizice$i juridice care sunt surse ale scopurilor economice $i ale rela#iilor dintre agen#ii economici.El a identificat trei abord"ri ale studierii spa#iului economic: teitorial, al resurselor $iinforma#ional. În opinia sa, abordarea teritorial" este predominant" în literatura economic" $iinclude în spa#iul economic întreaga diversitate a obiectelor $i leg"turilor dintre ele.Abordarea bazat" pe resurse consider " c" spa#iul economic este un ansamblu de activit"%ieconomice, prin care se în%elege o anumit" leg"tur " între subiec%ii economici &i mijloacele, precum &i caracterul special al activit"%ii economice, care implic" resurse limitate &i posibilitatea alternativelor. Abordarea informa%ional" este legat" direct de tranzi%ia sistemuluieconomic mondial de tip industrial la etapa post-industrial". Esen#a acestei interpret"ri estelegat" de abordarea spa#iului economic prin componenta informa#ional" a proceselor economice. Cercetîtorii consider " c" spa#iul economic este format de fluxurile informa#ionale,care circul" între subiec#ii economici $i care determin" specificul $i structura spa#iuluieconomic.

Timpul economic reprezint " o form" de manifestare a timpului social #i exprim"

caracterul duratei proceselor economice. De aceea el posed" nu doar toate propriet"#ilespecifice timpului, în general, ci $i propriet"#i specifice, fiind o form" de exprimare a rela#iilor economice. Este cunoscut" expresia „Timpul înseamn" bani”. Timpul economic apare ca ounitate de m"sur " $i ca un mediu în care se produce mi$carea economic" a m"rfurilor $i aserviciilor. Multe procese economice sunt de natur " ciclic", de aceea timpul economic se poate diviza în func#ie de tipurile $i de durata ciclurilor: cicluri scurte, cicluri lungi, cicluri

macroeconomice, etc.În istoria filosofiei $i în $tiin#" s-au constituit dou" teorii, care dezv"luie esen#a

spa#iului $i timpului în unitatea lor cu materia: substan#ialist" $i a relativit"#ii.

Fondatorul teoriei substan#isliste este filosoful grec Democrit, care, în afar " de atomi,eviden#ia $i no#iunea de vid. Prin vid el în#elegea spa#iul. În secolul XVII aceast" teorie a fost



dezvoltat! de c!tre I. Newton. Conform acestei teorii, spa"iul #i timpul sunt materiale, dar exist! obiectiv, independent de materie, ca entit!"i aparte. Apare, îns!, în acest caz urm!toareaîntrebare: ce reprezint! ele, dac! nu sunt materiale?

Fondatorul teoriei relativiste este Aristotel, iar un reprezentant contemporan al acesteiteorii este A. Einstein. Ei credeau c! spa"iul #i timpul exist! nu ca entit!"i independente, cidoar ca propriet!"i ale obiectelor materiale #i sunt inseparabile de ele. Aristotel demonstra c!

nu exist! spa"iu sau timp în form! pur !, în afara obiectelor materiale. Într-o teorie special!, a

relativit!"ii, A. Einstein a demonstrat c! propriet!"ile geometrice ale spa"iului #i ale timpuluidepind de repartizarea în ele a maselor gravita"ionale: timpul încetine#te, iar propriet!"ilespa"iului deviaz! de la cele euclidiene.

În #tiin"a contemporan! se disting urm!toarele forme de spa"iu #i de timp:1. În natura nevie – spa"iul #i timpul fizic.2. În natura vie – spa"iul #i timpul biologic.

Spa"iul biologic se caracterizeaz! prin asimetria dintre parte dreapt! #i cea stâng!, ceeace permite organismelor s! se adapteze mai bine la mediul înconjur !tor. Principalacaracteristic! a timpului biologic îl reprezint! ciclicitatea #i ritmiticitatea proceselor. Timpul pentru un organism biologic nu este uniform, el se poate accelera, dar se poate #i încetini, înfunc"ie de starea organismului #i de interac"iunea sa cu alte organisme. Timpul biologic al

omului are natur ! psihologic!.3. În dezvoltarea societ!"ii – timpul #i spa"iul social. Spa"iul social

reprezint! istoria societ!"ii de la apari"ia sa #i pân! în prezent, iar timpul social

reprezint! eterogenitatea dezvo#t!rii ei #i umplerea cu specifice care

determin! activitatea vital! a omului. Aceasta este legat, în primul rând, de

dezvoltarea progresului tehnico-#tiin"ific #i accelerarea c!ruiaaccelereaz! #i timpul social. O component! important! a timpului social

spa"iul #i timpul economic.

Ar trebui remarcat faptul c! no"iunea de spa"iu economic se utilizeaz! în contextediferite. De exemplu, în analiza politic!, se men"ioneaz! un spa"iu economic comun, prin carese în"elege o pia"! comun!, o valut! unic!, înl!turarea barierelor vamale, alinierea ritmului dedezvoltare a diferitor regiuni. Din perspectiv! juridico-legal!, spa"iul economic esteinterpretat ca un cadru legislativ unic, norme #i reguli unice, etc. În aspect istoric predomin!

în"elegerea spa"iului #i a timpului economic prin sc!ri teritoriale #i perioade istorice dedezvoltare ale economiei.

Ar trebui remarcat faptul c! timpul economic se determin! de natura rela"iilor economice, de aceasta este legat faptul c! timpul economic reprezint! fundamentul dezvolt!riieconomice durabile. Cercet!torii consider ! c! timpul economic împreun! cu activitateaeconomic! reprezint! un mod de exprimare al existen"ei economice.

În concluzie eviden%iem, c!:- spa"iul economic reprezint! reprezint! hotarele geografice #i limitele

r !spândirii diferitor forme #i modalit!"i de activitate economic! aoamenilor #i include în sine diferite tipuri: de la spa"iul economic global lacel local #i regional.

- Timpul economic reprezint! o form! de manifestare a timpului social #iexprim! caracterul duratei proceselor economice.

- Timpul economic în unitate cu activitatea economic! reprezint! modul defiin"are a existen"ei economice.

4. No!iunea filosofic" de lege. Specificul legilor economice.

Scopul oric!rei #tiin"e este de a descoperi legit!"ile în dezvoltarea obiectului studiat.

Pentru prima dat!, interpretarea legii se întâlne#te în daosism, în care una dintre semnifica"iileDAO este legea universal! a dezvolt!rii lumii. În filosofia din Grecia antic!, problema legii a



fost examinat! de c!tre Heraclit, în raport cu LOGOSUL.În secolul XVII, începând cu G. Galilei, în "tiin#! se formeaz! no#iunea de „lege„, prin

care se în#eleg leg!turile "i rela#iile obiective, generale, necesare, repetabile, esen#iale dintreobiecte, fenomene "i procese.

Existen#a ne apare sub diverse forme, de aceea exist! o mul#ime de tipuri de legi. În "tiin#acontemporan! legile se clasific!:1. În func#iei de gradul de generalitate: a) legi generale – ale dialecticii, sinergeticii, legilefundamentale ale naturii, b) legi particulare, a#iunea c!rora se extinde doar asupra unei sfere

concrete, c) legi specifice.2. În func#iei de sfera ac#iunii: a) ale naturii, b) ale gândirii, c) ale societ!#ii.3. În func#ie de caracterul ac#iunii: a) dinamice, b) statistice.

Legile dinamice dezv!luie conexiunile "i rela#iile dintre obiecte aparte sau dintrecomponentele acestora. În general, acestea sunt legi ale mecanicii, fizicii, chimiei, etc.Specificul lor const! în accea c! ele se repet! neap!rat în fiecare caz concret.

Legile statistice se manifest! în masele largi de fenomene "i au doar form! de tendin#!.De aceea ele mai sunt definite ca probabile. În aceste legi se manifest! un num!r mare defactori aleartorii, în special în domeniul meteorologiei, sociologiei "i mecanicii cuantice.

Conceptul de lege se afl! în strâns! leg!tur ! cu principiul determinismului –

condi#ionarea universal! a fenomenelor. În fizica cuantic! contemporan! se aplic! "i alt principiu – cel al indeterminismului, negarea conexiunilor universale "i a interdependen#eidintre obiecte "i fenomene.

Legile economice reprezint! corela#ii durabile, esen#iale, de cauz!-efect, repetabileîntre fenomenele "i procesele economice. Ar trebui remarcat faptul c! specificul legilor economice const! în aceea c! în ele se manifest! rela#iile durabile dintre oameni, dintreagen#ii activit!#ii economice, care urmeaz! propriile lor interese esonomice Cu alte cuvinte, spre deosebire de legile fizice, legile economice nu posed! universale. Ar trebui de memorizat faptul c! activitatea economic! este strâns legat! de comportamentuleconomic, care este condi#ionat nu doar de interesele sociale, ci "i de interesele subiective ale

oamenilor. În literatura economic! se eviden#iaz! urm!toarele tipuri de legi economice: legile cererii "iofertei, legile echilibrului macroeconomic general, legile concuren#ei, legile echilibruluieconomic privat, legea valorii, legea circula#iei monetare, legea acumul!rii capitalului, legilede cre"tere a nevoilor economice.

5. Probleme ontologice si stiinta economica

În constructiile lor teoretice, economistii clasici si alti economisti din secolul trecut,cu o larga cultura umanista si filosofica, au cautat sa dea raspunsuri la intrebari generale care priveau relatiile economice si sociale calitative. De exemplu, problemele existentiale care,

evident, depaseau frontierele stiintei economice, nu puteau fi omise intrucit creau cadrulgeneral de judecata si principiile sau stilpii de baza ai teoriilor economice. Adeseori, la unele chestiuni generale, la care stiintele sociale din acele vremurineavind suficiente clarificari, iar autorii respectivi neadresindu-se practicii pentru verificareaipotezelor, raspunsurile au ramas timp indelungat pe terenul speculatiilor. Pentru a evitacapcanele unor asemenea speculatii si puternic atrasi de mirajul stiintelor naturii si al celor logice, majoritatea economistilor au inceput sa apeleze tot mai mult la analize cantitative si lainterpretari mecanice si biologice ale fenomenelor economice, lasind la o parte specificitateaumana a acestora, complexitatea lor si aspectele calitative. Incercind sa faca un lou asuprastarii in care s-a aflat si continua sa se afle stiinta economica din cauza refuzuluieconomistilor de a apela la filosofie si a refuzului acesteia de a se apleca asupra realitatilor

vietii, de a lua in considerare faptele, economistul magyiar Theodore Suranyi-Unger (1898-1973) afirma: „Initial, teoriile economice ale lui Smith si Marx exprimau filosofiicontrastante ale libertatii umane. Ambele intelesesera sa apere principiile libertatii. Dar aceadiscutie a fost lasata in urma din cauza ca filosofia a refuzat sa intre intr-o dezbatere asuprarealitatii economice. Pe de alta parte, tinara stiinta economica a considerat in mod prematur subiectul sau propriu ca fiind un domeniu aproape independent. Mai tirziu ea a ales sa seexpuna la o analiza mecanica, exacta si cantitati si sa se explice exclusiv in aceasta



maniera"1. In asemenea imprejurari, problemele ontologice ale filosofiei economice au fosttreptat parasite si inlocuite cu studiul problemelor filosofice ale cunoasterii stiintifice, fiedupa pozitii scientiste2, fie dupa pozitii critice realiste. S-a parasit terenul clasificarilor ontologice necesare, ceea ce a favorizat orientari siinterpretari eronate, paralel cu credinta unei suficiente din partea unor slujitori ai acesteistiinte. De exemplu, in efortul de a transforma economia intr-o aderata disciplina stiintifica,unii economisti au considerat ca acest vis s-a realizat in secolul al XX-lea prin nasterea siexpansiunea rapida a pozitivismului si neopozitivismului - doctrina filosofica ce a oferit un

fundament epistemologic solid tuturor stiintelor care au vrut si au fost capabile sa adere larigorile metodelor stiintifice, economia parind sa ofere din plin un asemenea teren si o astfelde oportunitate. Îndemnurile pozitiviste -sublinia B. Caldwell - curind au dominat discursulmetodologic al stiintei economice chiar daca ele (indemnurile) nu intotdeauna au informat practica reala a economistilor3. Desi diferite riante, cum sint pozitivismul logic, instrumentalismul metodologic s. a.sint inca in ofensi, cucerind noi teritorii, totusi pozitivismul, luat in ansamblul sau ca doctrinafilosofica ce fondeaza stiinta economica, se afla in plin declin, odata cu aparitia unor lucrari privind „cresterea cunostintelor" scrise de filosofi din domeniul stiintelor (Thomas Kuhn, J.A. Agassi, Imre Katos s. a.)4, si mai ales ale unor atacuri frontale si viguroase ale unor economisti formati la scoala pozitivista, pe care insa, intre timp, au parasit-o. De exemplu,

Nicholas Georgescu-Roegen a demonstrat existenta in stiinta economica a unei flagrantenepotriviri intre principalele caracteristici ale proceselor economice, cum sint, de exemplu,aspectele calitative si principalele trasaturi ale metodologiilor si instrumentelor utilizate caresint mecaniciste si rigide5. De asemenea, Wassily Leontief, prin comunicarea inaugurala incalitatea sa de presedinte al „Asociatiei Economistilor Americani", a demonstrat sterilitateametodologiilor, practicate pe scara larga de stiinta economica in asa-numitele fabrici deconstruire a metodelor matematice si a altor metode cantitative, care fac sa ramina in afaraanalizelor multe fenomene si procese neobserte, calitativ insa importante6. Noile curenterealist critice moderne, printre care se pot numara structuralismul, metoda functiei cognitive,a deciziei si a intarii s. a. au tocmai menirea de a face apropierea metodelor analitice decaracterul complex, calitativ si fluid al fenomenelor si proceselor economice. Chiar daca se

accepta pluralismul metodologic, care confirma, pe de o parte, existenta unor sarcini multiple pe care le au de indeplinit teoriile economice, iar pe de alta parte, multitudinea metodelor pentru eluarea critica a teoriilor si, prin aceasta, faciliteaza apropierea de caracterul complexsi contradictoriu al proceselor economice, totusi, problemele nu sint zute si nu pot fiinterpretate in intregimea lor si in mod corect.

Oricit de avansata ar fi viziunea in care este abordata latura privind mecanismulcunoasterii, totusi, apelind numai la metodologie ramine o categorie importanta de problemein afara cercetarilor si discutiilor stiintifice. Acestea sint problemele existentiale sifunctionale ce caracterizeaza latura spirituala, morala, etica a omului, ca de exemplu,libertatea, relatia individ-societate in conditiile institutionalizarii economiilor, gradul deautonomie a sferei economice de celelalte sfere ale vietii sociale, capacitatea reala adiferitelor sisteme economice opuse (de exemplu, capitalist si socialist) de a produce, pe de o parte, libertate, iar, pe de alta parte, bunastare. In conceptia marxista toate acestea erauconsiderate ca facind parte din suprastructura, aflata intr-o relatie generala cu structuraeconomica si considerata ca o cutie neagra de care stiinta economica nu se ocupa si de care eaface abstractie. De suprastructura si de relatiile acesteia cu structura economica se ocupamaterialismul istoric, stiinta economica preluind doar concluziile trase de materialismulistoric. De exemplu, problemele complexe ale existentei metafizice a omului nu sint luate inconsiderare de stiinta economica odata ce materialismul istoric ignora acest lucru si, deci,odata ce ramine dominanta conceptia materialista dupa care este orientata eluarea existenteiumane.

In conditiile viziunii dominatiei lumii materiale succesul existentei umane si intreagaconceptie despre om sint eluate in termeni materiali, adica in termenii preeminentei factorilor

materiali - produse, mijloace fixe, productivitate - in raport cu cei nemateriali - idei,informatii, teorii, etica etc, adica in raport cu sfera ideatica sau cu cea de-a treia lume (lumea popperiana a ideilor). Primitivismul acestei conceptii se reflecta nu numai in atitudineaunilaterala asupra omului, ci si in insasi structura stiintei economice, in modul de a intelegeobiectul sau de studiu, care exclude de la bun inceput din discutie si din cercetare tot ce estenematerial. De exemplu, potrivit acestui principiu, ea exclude un domeniu atit de important



cum este cel privind informatia (conceputa in sens larg) sub cel putin patru aspecte: calitateade marfa a informatiei; calitatea de instrument pentru asigurarea functionalitatii sistemuluieconomic; generarea informatiei, calitatea si rolul producatorilor de informatie; formele subcare circula informatia in economie, se prelucreaza si se stocheaza la nivelul individului, algrupurilor de indivizi si al sistemelor sociale. Evident, felul de a intelege obiectul de studiu al stiintei economice numai sub laturamateriala a proceselor economice concorda cu obisnuinta noastra generala de a gindi prinimagini mecanice, de a intelege preeminenta laturii materiale fata de latura ideatica. „Modul

nostru de gindire si definitiile noastre se bazeaza pina in prezent pe mecanica; noi folosimlimbajul ei pentru descrierea rezultatelor experimentelor noastre, pentru ca toate acesteexperimente se fac cu instrumente macroscopice"7, ceea ce creeaza mari prejudicii ansariicunoasterii, interpretarii corecte a proceselor naturale si sociale, inclusiv a celor economice.insa, pentru a schimba cadrul general de gindire, cel putin sau in primul rind pe pian filosofic,este necesara luarea in discutje a informatiei nu ca un element exogen, ci ca un element propriu, interior materiei8. Fara a ne angaja in explicatii si in dispute filosofice fiindca aceasta ar depasi cadrullucrarii de fata, totusi se simte nevoia de a apela si aminti de principiul dualitatii, considerindca aceasta ne-ar putea apropia de realitate si ne-ar oferi instrumentul necesar unei abordari siinterpretari corecte a proceselor economice. Acest principiu porneste de la constatarea ca in

afara de lumea fizica, exista si o lume a constientei9. Astfel, in lumea naturala este' prezenta pretutindeni dualitatea substanta-informatie, iar in lumea existentei umane - spirit si corp,cultura si natura, pe de o parte, ca „factori ideali" si, pe de alta parte, „factori reali", strinsinterdependenti, asa incit un domeniu nu exista fara celalalt. De asemenea, in viata socialaexista nevoi materiale si nevoi culturale. Conform conceptiei dualiste si contrar celei moniste,nu este posibil sa se nege simultaneitatea existentei obiective si a celei subiective.Inasemenea conditii - sublinia Suranyi-Unger - superioritatea sau chiar preeminenta atit pe practic, cit si pe teoretic, conferita unuia asupra altuia duce la schimbari majore in intreagastructura a vietii umane, in care se include si sfera economica a existentei si continua sa fieasa pina cind o viziune sau alta este silita in mod absolut10. O filosofie realista a stiinteieconomice este nu numai necesara, ea devine si posibil de formulat intr-un mod multumitor

numai atunci cind structura economica si lumea ideilor (inclusiv institutiile) sint corectdefinite si zute ca parti cu o existenta istorica si interdependente. Continutul unei filosofiirealiste - sublinia Suranyi-Unger - poate fi structurata astfel incit formele practice aleactivitatii economice si conceptele teoretice ale acestor activitati sa fie zute ca fiind mutualinterdependente cu intreaga civilizatie a timpului11.

In concluzie, stiinta economica trebuie sa-si fondeze conceptele si sfera de cuprinderea domeniului de studiu pe conceptele filosofice si pe cele ale stiintelor sociale moderne cestudiaza realitatea. Stiinta economica ia in considerare relatiile umane ce nu pot fi lasate de o parte de analizele stiintifice intrucit insasi procesele economice, precum si teoria economicanu numai ca nu sint autonome, ci sint incarcate de relatii si comportamente umane, precum side mentalitati ce caracterizeaza omul in mod complex si in totalitatea lui. in felul acestastiinta economica incearca sa gaseasca sensul pe care il are notiunea de om liber intr-osocietate libera si moderna, cu diferite restrictii institutionale si sa identifice modalitatile sicaile functionarii optime a sistemului social, avind ca obiectiv (functie-scop) asigurarealibertatii si bunastarii indivizilor. Toate aceste probleme formeaza o tematica foarte ampla pentru analize de detaliu.intrucit diferite aspecte de filosofie economica vor fi tratate in diferite alte paragrafe simodule ale acestei lucrari, aici ne vom opri la o problema cu caracter general:individualismul in raport cu holismul si structuralismul zute prin prisma structurarii agentilor economici si sistemului de conducere a economiei nationale intr-o economie de piataconcurentiala.

Concluzii:

1. Scopul oric"rei #tiin$e este de a dezv"lui legit"$ile în dezvoltarea obiectului studiat.2. No$iunea de lege include în sine leg"turile #i rela$iile obiective, generale, necesare,

repetabile, esen$iale dintre obiecte, fenomene #i procese.3. În #tiin$a contemporan" legile se clasific" în func$ie de gradul de generalitate: a) legi



generale: ale dialecticii, sinergeticii, legile fundamentale ale naturii, b) legi particulare,

ac!iunea c"rora se extinde doar asupra unei sfere concrete, c) legi specifice - în func!iei de

sfera ac!iunii: ale naturii, ale gândirii, ale societ"!ii; - în func!ie de caracterul ac!iunii:

adinamice, statistice.

4. Legile economice reprezint" corela!ii durabile, esen!iale, de cauz"-efect, repetabile

între fenomenele #i procesele economice.

5. Spre deosebire de legile naturii, legile economice nu posed" universale.

2. filosofia existenţei economice..docx

Documents