7 andrew feenberg - ce este filosofia tehnologiei.pdf 6 ... · 2 if filosofie politica.pdf 3 if...
TRANSCRIPT
1 IF Intro si Etica.pdf
2 IF Filosofie politica.pdf
3 IF Filosofia tehnologiei.pdf
4 Filosofia mintii.pdf
5 Tipuri de argumente si filosofia religiei.pdf
6 Albert Borgmann despre îmblânzirea tehnologiei.pdf
7 Andrew Feenberg - Ce este filosofia tehnologiei.pdf
Ce este Filosofia?
= studiul sistematic al unor intrebariimportante (in masura in care vrem sa ne intelegem pe noi insine si lumea in care traim).
Filosofia este o disciplina argumentativa…
Istoria filosofiei…
Domeniile filosofieiEtica Filosofie
politicaFilosofia
mintiiLogica Metafizica Filosofia
religiei
EpistemologieSi Filosofia
stiintei
Filosofiaartei
(Estetica)
Exista principiimorale
universale?
Cum distingem
intre binelede rau?
Este avortulmoral?Ce este
prietenia saiubirea?
…
Este statulceva necesar?
Care ar trebuisa fie scopul
unei societati: Dreptatea sau
fericirea?
Trebuie cei bogati sa
plateasca taxe mai mari decat cei saraci?
…
Esteconstiinta un proces fizic?
Putemconstrui o
masina care sa gandeasca?
Este minteaun proram
care ruleazape un support
biologic, anume
creierul?…
Axiomele logice sunt
inventate sau descoperite?
Ce suntargumentele
corecte?
Exista adevaruri care
nu pot fi demostrate?
…
Din ce esteformat
Universul?
De ce existaceva mai
deraba decatnimic?
Avem liber arbitru sautotul este
determinat?…
ExistaDumnezeu?
Sunt logicposibile
miracolele?
De ce existasuferinta daca
lumea estecreate de
Dumnezeu?…
Exista intrebari
stiintifice la care nu putem
niciodataraspunde?
Este astrologia o stiinta? Dar psihanaliza?
Ce este stiintasi cum
evolueaza?…
Ce este arta?
Care estevaloarea
artei?
Care esterelatia dintre
frumos sibine? Ne face
arta maibuni?
“Ce este Filosofia?”
…este o intrebare care apartine unui domeniuseparat, anume metafilosofia.
Alte intrebari metafilosofice:…Care este valoarea filosofiei? (Este filosofia ceva
necesar?)…Care este relatia dintre filosofie si stiinta, arta,
religie?Sunt unele intrbari filosofice mai importante decat
altele?
Filosofia se face cu argumente. Suntem fiinterationale si trebuie sa fimsensibili la forta celui maibun argument. Ca atareteoriile filosofice nu sunttoate la fel de bune sauproaste. Intotdeaunaexista cea mai plauzibilateorie filosofica despreceva = teoria cea maibine argumentata.
Etica normativa (generala), etica aplicata, metaetica
• Etica normativa = teorii
• Etica aplicată = probleme morale concrete: avort, pedeapsa capitală, drepturile animalelor, eutanasia, sinuciderea, drogurile, prostituția etc.
• Problemele de meta-etică privesc natura eticii
Tipuri de teorii etice normative
• Teleologice = fiintele umane au un scop natural. Atingereascopuluifericire. (Aristotel)
• Consecintioniste = calculul consecintelor (Utilitarism)
• Deontologice = accent pus pe datorii (deontos=ceea ce trebuie facut) (Kant, Ross)
Etica virtutii
• Aristotel (384 - 322 î.Hr.) -- Etica Nicomahică (aprox. 350 î.Hr.), scrisă pentru fiul său Nicomahos.
• Scopul nostru: eudaimonia= înflorire/dezvoltare (diferita de fericire)
• Virtuteactualizarea potentialului naturii noastre umanefericire; virtutea este o conditie necesara dar nu si suficienta pentru obtinereafericirii
• Virtute=calea de mijloc dintre 2 vicii
• Conteaza ce esti, nu numai ce stii. Conteaza sa simti ceea cetrebuie, sa faci ce trebuie si sa ai motivele care trebuie…
• Fa ceea ce ar face cea mai virtuoasa persoana pe care o stii…
Contra
• Exista o natura umana?
• Daca da, de ce sa consideram ca ratiunea este ceea ce ne face finite umane?
• Nu exista o lista completa a virtutilor si nici o ierarhie…
• Lista virtutilor difera de la o cultura la alta, de la o perioada la alta…
Utilitarismul hedonist pozitiv (Mill)
• „concepţia care acceptă ca fundament al moralei Utilitatea sau Principiul Celei Mai Mari Fericiri [The Greatest Happiness Principle] susţine că acţiunile sunt corecte [right] în măsura în care ele tind să promoveze fericirea şi sunt incorecte [wrong] în măsura în care tind să producă inversul fericirii. Prin fericire se înţelege plăcerea şi absenţadurerii; prin nefericire, durerea şi privarea de plăcere“ (Mill, Utilitarismul, p. 18).
• Utilitarism=trebuie sa faci ceea ce duce la cantitatea cea mai mare de fericire pentru cat mai multi oameni
Contra
Putem sa masuram placerea si suferinta?
Daca nu, atunci nu putem decide ceactiune duce la o cantitate mai mare de placere…
Nu pot sta mereu sa calculez consecintele…
Deci utilitarismul nu poate fi folosit in viata de zi cu zi…
Stadioane sau biblioteci?
Solutia lui Mill: exista placeri superioare si placeriinferioare. Numai cei care cunosc placerile care trebuie evaluate pot decide (poate prin vot) care sunt placer superioare sau inferioare.
10 dinamovisti prind un rapidist…
Daca cantitatea de fericire pe care o simt dinamovistii este mai mare decat cantitatea de durere a victimei, atunci rezulta in urma unui calcul utilitarist ca bataia este justificata moral. Rapidistultrebuia batut… SOLUTIE: utilitarismul negative?
Lumea perfecta…
Utilitarism hedonist pozitiv Utilitarism hedonist negativ
51 % fericiti 0% fericiti
49% sufera 0% sufera
Daca nu simt nimicatunci nu contez?
Capacitatea de a simti placere si durere estecea care confera valoare morala unei finite. Un robot nu simte, ca atare nu are valoaremorala…
SOLUTIE: utilitarismul scopurilor?
•Utilitarismul scopurilor=fa ceea ce duce la realizareaunui numar cat mai mare de scopuri
•Utilitarismul scopurilor negativ = cea mai buna teorieetica?
In urma unui calcul pe linia utilitarismului hedonist negativ, rezulta ca ar fi moral ca un doctor saucida un om sanatos pentru a salva cinci pacienti ce au nevoie de cate un organ diferit pentrutransplant…
Immanuel Kant, 1724 – 1804
• Teorie deontologica
• Proiect: Criticile• Ce pot sa cunosc?
• Ce trebuie sa fac?
• Ce pot sa sper?
Distinctii importante: Autonomie vs. heteronomie
O piatra care care se supune unor legi fizice, insa o persoana poate face mai mult: se supune legilor fizice, insa poate sa aleaga sarespecte si niste legi morale. Lucrurile sifiintele vii in afara oamenilor nu au autonomie, persoanele au. In masura in care actiunile mele au la baza instinctele nu ma comport liber. Ma supun unui unor legi ale naturii si deci comportamentul meu esteheteronom. Autonomia implica libertate, libertatea implica autonomie. Ambele implicavaloarea morala si responsabilitatea.
Datorie vs. inclinatie
Distinctia se suprapune peste opozitia dintre ce trebuie sa fac si vreau/doresc/imi vine sa fac. O actiune facuta din datorie este o actiune subsumata unui principiu moral si tine de domeniul autonomiei. O actiune care are la baza un sentiment, un instinct sau o dorintaputernica este heteronoma si nu implica responsabilitatea morala. O actiune conforma datoriei este demna de lauda. O actiune corecta care are la baza o inclinatie naturala este doar conforma datoriei si nu este demna de lauda. Implicit in aceste idei se afla o critica a utilitarismului: daca ne lasam ghidati de inclinatia noastra naturala de maximizare a placeriiatunci nu suntem responsabili: actionam heteronom, nu autonom.
Intentie vs. consecinte
Nu pot controla consecintele actiunilormele in totalitate, dar pot controlacaracterul vointei mele. Evaluarea moralase poate face numai in cazul unei actiunilibere. Vointa/intentia este controlata in intregime de mine, consecintele nu depindde mine. Contrar utilitarismului, conteazaintentia, nu consecintele.
Formularile imperativului categoric
1. „imperativul universal al datoriei ar putea fi exprimat şi astfel: acţionează ca şi când maxima acţiunii tale ar trebui să devină, prin voinţa ta, lege universală a naturii“
O actiune este buna daca este facuta dintr-un simt al datoriei. Ce datorii avem? Cele care rezulta din imperativul categorie care are doua formulari.
2. „acţionează astfel ca să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altuia totdeauna în acelaşi timp ca scop, iar niciodată numai ca mijloc“
RossMillKant
actiune
Intentie buna
Consecintepositive
previzibile
imprevizibile
Consecintenegative
previzibile
imprevizibile
Intentie rea
Consecintepositive
Previzibile
imprevizibile
Consecintenegative
Previzibile
imprevizibile
William David Ross –1877 – 1971
• Etica deontologica intuitionista
• Exista mai multe surse ale datoriei pe langa cele
recunoscute de utilitaristi (i.e. maximizeaza fericirea+
minimizeaza suferinta) surse pe care
incercam sa le armonizam
Datorii:
• Fidelitate
• Reparare a unor acte imorale
• Recunostinta
• Benevolenta
• Sa nu ranim
• Autodezvoltate
• Dreptate
• Intre utilitarism si deontologism: datoriile incercam sa le armonizam; adesea facem un calcul…
Teorii metaetice
Teoriicognitiviste
naturalism intuitionism
Teorii non-cognitiviste
emotivism prescriptivism
• Intuiționismul (vezi, de exemplu, G.E. Moore (1873-1958), H. A. Prichard (1871-1947) sau W. D. Ross (1877-1971)) = judecățile noastre morale sunt adevărate sau false, insa binele și răul nu sunt proprietăți naturale.
• Binele este o proprietate non-naturală.
• Știm, printr-un fel de intuiție morală, ce acțiuni sunt bune, dar nu putem spune explicit, ce este binele.
• Conform non-cognitivismului, atunci când afirmăm că o acțiune este bună sau rea, nu spunem ceva adevărat sau fals.
• Emotivismul și prescriptivismul sunt teorii meta-etice ce au în comun respingerea ideii că putem discuta cu argumente pe marginea unor probleme morale.
• Conform emotivismului (vezi A.J. Ayer (1910–1989)), judecățile noastre morale exprimă reacțiile noastre emoționale față de anumite acțiuni actuale sau posibile sau despre anumite persoane sau situații.
• Judecățile morale sunt, conform acestei perspective morale, dezaprobări sau aprobări ce pot fi înlocuite cu interjecții („iac!” sau ”ura!”) care exprimă reacția noastră emoțională.
• Conform prescriptivismului (vezi, de exemplu, R. M. Hare. Richard Mervyn Hare (1919-2002)), judecățile morale nu sunt adevărate sau false, ci sunt expresia unor reguli universale.
• Atunci când spunem, de exemplu, că acțiunea cuiva de a sparge o bancă este imorală, ne exprimăm de fapt aderența la regula „Nu fura!”.
Alte probleme metaetice
• Ne poate motiva ratiunea sa facem ceva?
Kant vs. Hume
• Daca Dumnezeu nu exista…
Sartre: Existenta precede esenta.
• Universalism vs. particularism
• Putem deriva “trebuie” din “este”? (Hume: no way, dude!)
Chestionar - axa drepturi individuale1. Drogurile ar trebui legalizate.
2. Serviciul militar ar trebui sa ramana in cotinuare voluntar.
3. Libertatea de exprimare ar trebui sa fie maxima.
4. Ar trebui legalizata casatoria intre cupluri homosexuale.
5. Prostitutia ar trebui legalizata.
6. Cetatenii ar trebui sa fie obligati sa voteze.
7. Nu ar trebui sa existe nici un fel de monitorizare din partea statului.
8. Avortul ar trebui permis la cerere (asa cum este acum).
9. Eutanasierea umana activa ar trebui legalizata.
10. Jocurile de noroc ar trebui sa fie in continuare legale.
Chestionar – axa chestiuni economice1. Nu ar trebui sa existe subventii pentru firmele de stat.
2. Nu ar trebui sa existe taxe pe importuri.
3. Nu ar trebui sa existe pensii obligatorii.
4. Nu ar trebui sa existe asistenta sociala din partea statului.
5. Nu ar trebui sa existe invatamant de stat.
6. Nu ar trebui sa existe servicii medicale de stat.
7. Impozitul ar trebui sa fie mai mare pentru cei care castiga mai mult.
8. Nu ar trebui sa fie impus un salariu minim.
9. Nu ar trebui sa existe taxe pentru drumuri.
10. Nu ar trebui sa existe politie, ci firme de securitate; nu ar trebui saexiste tribunal de stat, ci numai tribunal private.
100
50
0 10
0
50
Socialisti
Liberali-democrati(liberali egalitarieni) Libertarieni
Anarhism de dreapta sau stanga
Comunisti
Olanda
Axa problemelor economice
Axa libertatilor/drepturilor
Stat mare
Stat mic
Hong-Kong
Conservatori
PartidulDemocrat PNL
PartidulRepublican
PSD
Drepturi pozitive(implica obligatii: dreptul la liberaexprimare=sa fiu ajutatde ceilalti sa ma exprim; la libera miscare=sa fiuajutat sa calatorescunde vreau; dreptul la educatie=sa mi se ofereeducatie [ajutorul estein general financiar, prinimpozite] )
Drepturi negative (drepturile implicanon-interventia: dreptul la liberaexprimare=sa fiulasat in pace sa spun ce vreau; la liberamiscare=sa fiu lasatsa calatoresc undevreau; dreptul la educatie=sa nu mi se interzica accesul la educatie etc.)
J. RAWLS R. NOZICK
K. MARX E. BURK
A treia axa a harții teoriilor politice: Tipuri de organizare• Democratie participativa
• Democratie reprezentativa
• Democratie deliberativa
…
• Oligarhie
• Aristocratie
• Tehnocratie
• Monarhie absoluta
Anarhism
• Anarhismul (etimologic: „fărăarchon“,
fără stăpân)
• Statul nu este nici necesar sinici justificat moral
• Anarhismul poate fi de stânga sau de dreapta.
Libertarianism
• axioma non-agresiunii: drepturile de proprietate (inclusiv asupra proprieipersoane) trebuie sistematicrespectate
• Statul minimal = justitie + politie
• R. Nozick, Ayn Rand etc.
Liberalism si liberal-democrati
• centrat pe libertatea individuala(drepturile negative)
• initiativa privata (increderea in virtutile “mainii invizibile” care regleaza relatiile dintre oamenifara interventia inoportuna a statului)
• limitarea puterii statului, constituționalism, democrație, drepturile omului…
• naționalism radical
• stat totalitar cu un singur partid
• urmărește mobilizarea în masă a unei națiuni și crearea unui ideal „om nou”
• educație fizică și politicifamiliale, eugenism.
• antiindividualist
• antiliberal
• susține o piață reglementată
Fascism
Comunism• De la fiecare după posibilități,
fiecăruia după necesități
• Fara alienare
• Fara proprietate
• Fara clase sociale
• Drepturi pozitive
• Egalitate privinta drepturilor sibunastarii
Conservatorismul
• Comunitatea, familia si religia sunt sursa structurii noastre personale; deci trebuie protejate.
• Valori traditionale si institutii traditionale.
• Drepturile ca urmare firească a obligațiilor individuale.
• Inegalitatea este acceptabila (nu și din punct de vedere moral) ca urmare a organizării sociale complexe.
• Istoria tuturor societăţilor de pînă azi este istoria luptelor de clasă.
• Societatea sclavagista Societatea feudala Societatea capitalista (burgheza)
• ”Modul de organizare feudal, sau corporativ, de pînă atunci al industriei nu mai putea satisface cererea de produse, care creştea o dată cu crearea de noi pieţe. Manufactura i-a luat locul. Meşterii breslaşi au fost înlăturaţi de către starea de mijloc industrială; diviziunea muncii dintre diferitele corporaţii a dispărut, făcînd loc diviziunii muncii înăuntrul fiecărui atelier.”
• ”Munca proletarilor a pierdut, prin extinderea maşinismului şi prindiviziunea muncii, orice caracter de sine stătător, şi, o dată cu aceasta, orice atracţie pentru muncitor. Acesta devine o simplăanexă a maşinii, anexă de la care se pretinde numai operaţia cea maisimplă, cea mai monotonă, cea mai lesne de învăţat. De aceeacheltuielile pe care muncitorul le pricinuieşte se mărginesc aproapenumai la mijloacele de trai necesare pentru întreţinerea sa şi pentrureproducerea speciei sale.”
Capitalism Alienare (instrainare)
• De mijloacele de productie si deci de natura umana (munca creativa este o conditie a fericirii/implinirii)
• De semeni (exploatare, relatii de putere, prostitutiesociala etc.)
• ”Proprietatea privată burgheză modernă însă este ultima şi ceamai desăvîrşită expresie a producţiei şi însuşirii produselor, întemeiate pe antagonisme de clasă, pe exploatarea unora de cătreceilalţi. În acest sens comuniştii pot rezuma teoria lor în formula: desfiinţarea proprietăţii private.”
• ”Atunci cînd se schimbă condiţiile de viaţă ale oamenilor, relaţiile lorsociale, existenţa lor socială, se schimbă şi reprezentările, concepţiile şi noţiunile lor, într-un cuvînt şi conştiinţa lor… Ce altcevane arată istoria ideilor decît că producţia intelectuală se transformăodată cu cea materială? Ideile dominante ale unei epoci au fostîntotdeauna numai ideile clasei dominante.”
Relatii de productie – structura – suprastructura
Constiinta falsa
Măsuri
1. Exproprierea proprietăţii funciare şi întrebuinţarea renteifunciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.
2. Impozit cu puternic caracter progresiv.
3. Desfiinţarea dreptului de moştenire.
4. Confiscarea proprietăţii tuturor emigranţilor şi rebelilor.
5. Centralizarea creditului în mîinile statului cu ajutorul unei băncinaţionale cu capital de stat şi cu monopol exclusiv.
6. Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mîinile statului.
7. Sporirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de producţie, desţelenirea şi ameliorarea pămînturilor după un plan general.
8. Egală obligativitate a muncii pentru toţi, organizarea de armateindustriale, îndeosebi pentru agricultură.
9. Îmbinarea muncii agricole cu cea industrială, măsuri avînd ca scopînlăturarea treptată a opoziţieidintre sat şi oraş.
10. Învăţămînt public gratuit pentru toţi copiii. Interzicerea munciiîn fabrici a copiilor, în actuala ei formă. Îmbinarea educaţiei cu producţia materială etc., etc
Principii morale Dreptatea ca îndreptățire
Principiile dreptăţii:
1. Un individ care dobândește o proprietate conform principiului dreptății in achiziție este indreptățit la acea proprietate.
2. Un individ care dobândește o proprietate conform principiului dreptății in transfer, de la altcineva indreptățit la acea proprietate, este indreptățit la acea proprietate.
3. Nimeni nu este indreptățit la o proprietate decât prin aplicări (repetate) ale 1 si 2.
Sclavia este imorala pentru ca incalca dreptul la auto-proprietate
Taxarea progresiva este echivalenta cu muncafortata sau slavia partiala
Deci dreptatea redistributiva este imorala
Viziune kantiana, nu utilitarista
Robert Nozick
„Constrângerile colaterale asupra acțiunii reflectăprincipiul kantian fundamental că indivizii suntscopuri și nu numai mijloace; ei nu pot fi sacrificați sau folosiți pentru înfăptuirea altorscopuri fără consimtământul lor. Indivizii suntinviolabili.”
Mana invizibila
• concept introdus de Adam Smith.
• Smith consideră că, în cazul societăților capitaliste, urmărirea propriului bine contribuie la binele societății. În cadrul mecanismului pieței, guvernat de acest principiu, acțiunile cele mai eficiente și benefice vor fi și cele mai profitabile.
“Tragedia bunurilor publice”
• Tragedy of the commons -- Garrett Hardin
• In capitalism nu exista motivatia de a proteja resursele finite (gen aer, apa, populatia de pesti, padurile, rezervatii etc.)
• Individul se comporta rational din punctual sau de vedere, insairrational din punctul colectiv de vedere
Al trilea mare partid din America.
Taxe mai mici, Fara asistenta sociala,Protectie sociala sociala optionala
Legalizare droguriDreptul de a detine arme, avort (?)Drepturi minoritati sexuale, prostitutie
"There ain't no such thing as a free lunch“ - Robert A. Heinlein in his 1966 novel The Moon Is a Harsh Mistress
Partidul libertarian
Valul ignorantei dreptate redistributiva
Principiile dreptăţii:
1. Fiecare individ va avea cea mai mare libertate posibilă, compatibilă cu un drept egal al celorlalţi.
2. Inegalităţile sociale şi economice sunt justificate dacă:
• -posturile şi poziţiile sunt deschise tuturor, în condiţiile unei egalităţicorecte a oportunităţilor
• -sunt spre cel mai mare beneficiu al celor mai puţin avantajaţimembrii ai societăţii.
Drepturi civile, democratie participativă, reforma legilor de copyright, accesul liber la cunoastere, ”informationprivacy”, neutralitatea internetului, economia solidaritatii, open access, free software, free hardware, DIY…
Suedia: 1 IANUARIE 2006 by Rickard Falkvinge
2009: 7.1% la alegerile europene, 2 euro-parlamentari
Pirate Parties International: 22 de partide nationale
Articol modificat: “…un partid poate fi fondat doar cu cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 judeţe ale ţării, minimum 700 în fiecare judeţ…”
“Partidul Pirat din România schimbă legea partidelorpolitice la CCR: nu mai e nevoie de minimum 25.000 de membri fondatori”
Axa economica: piata libera si capitalismul.“Mana invizibila”• concept introdus de Adam Smith.
• Smith consideră că, în cazul societăților capitaliste, urmărirea propriului bine contribuie la binele societății. În cadrul mecanismului pieței, guvernat de acest principiu, acțiunile cele mai eficiente și benefice vor fi și cele mai profitabile.
“Tragedia bunurilor publice”
• Tragedy of the commons -- Garrett Hardin
• In capitalism nu exista motivatia de a proteja resursele finite (gen aer, apa, populatia de pesti, padurile, rezervatii etc.)
• Individul se comporta rational din punctual sau de vedere, insairrational din punctul colectiv de vedere
Dilema prizonierului
Situatie ipotetica care demonstreaza ca uneoricooperarea (si nu egoismul) reprezinta strategia optima.
“Esecul pietei”
• Se produce atunci cand piata nu aloca resursele astfel incat saproduca cel mai mare bine pentru societate.
Solutii politice
• Nationalizarea rezervelor naturale strategice?
• Privatizarea resurselor?
• Taxe mari pentru a proteja resursele?
• Plafon si tranzactionarea drepturilor?
“time dollar” -- USA “time credit” -- UK
Aprox. 300 banci in USA si 300 in UK
Japan -- Teruko Mizushima in 1973
Asistenta legala sau medicala, meditatii, reparatii, contabilitate, ingrijire copii, batrani etc.
Bancile de timp
Oricine are ceva de oferit (este valoros)
Unele tipuri de munca sunt dincolo de valoareamonetara
Reciprocitatea ajutorului
Legaturile sociale sunt necesare; Respect pentrutoata lumea
Bancile de timp -- PRINCIPII
Imprumutul cu dobanda este interzis in Coran
Bancile investesc impreuna cu tine si impart profitul
Sau cumpara un produs pentru tine si ti-l inchiriaza.
Institutiile cu cea mai mare crestere la nivelglobal. Valoare: 2 trilioane
Finantele islamice
J.D. Phillips
Anunmite bunuri trebuie excluse de pe piatalibera: mancare, bautura, servicii medicale, utilitati, cazare etc.
Combina socialismul si comunismul
Economia Firewall
Capitalismul implica relatii de putere
Egalitatea economica prin democratie economica
Firme cu manageri alesi democratic, bancipublice, fonduri directionate local
Democratia economica
Mondragon Corporation -- Arrasate-Mondragon, Spain. X 6,5 – cel mai bine platit angajat, 85000 membrii.
Airbnb, Craigslist, SnapGoods etc.
Imprumuta, doneaza, schimba!
Reputatia si increderea sunt cele mai importante
Economia reputatiei
Centrat pe agricultura
Incurajeaza investitii in zone locale acolo un profitul nu este rapid
Tenta ecologica
Slow Money
Economie participativa
Democratie in firme/institutii. Fara proprietateprivata
Sarcinile dificile sunt schimbate periodic intremembrii.
PARECON
Plata in functie de dificultatea muncii sievaluarea colegilor
Huaxi—cel mai bogat sat din China: 165000 dolari – cea mai saraca familie, 1,5 mil. Dolari ceamai bogata. Economie pe 3 dimensiuni:
1. comunista: mancarea, casele, serviciile, masinile medicale etc. sunt commune (fiecaruiadupa nevoi…)
Socialista: fiecare lucreaza pentru comunitate (de la fiecare…)
Capitalismul comunitar
Capitalista: poate investi in diverse firme, primeste dividente…
Edmund Burke(1729-179)Reflecții asupra Revoluției din Franța (1790)
• Natura umană este imperfectă. Deci democrația este un lucru rău. Poporul trebuie condus, nu lăsat să conducă. ,,În acest trafic politic [dn Franţa], conducătorii sunt obligati să se încline în faţa ignoranţeicelor pe care îi conduc, iar aceştia sînt obligaţi să devină executantiicelor mai ticăloase planuri ale conducătorilor.„ (pp. 12-129)
• „Ştiinţa construirii unei comunităţi politice (commonwealth), a renovăriisau reformei sale este, ca oricare altă ştiinţă experimentală, cu neputinţăde expus a priori." (p. 152)
• Comunitatea politică se bazează și pe afecțiune, este susținută de un ”sistem al manierelor” (p. 152).
• Principiile politice sent derivate din experiență. Experiență=tradiție. Ştim cănoi nu am făcut noi descoperiri şi credem că nici nu sunt de făcut descoperiri în morală, nici în marile principii ale artei givenării şi nici în ideile despre libertate, lucruri care au fost înţelese cu mult înainte ca noi săne fi născut și care vor fi înțelese la fel de bine și după ce pamântul ne va acoperi împreună cu speculațiile noastre […].” (281-182)
• „Ideea de moştenire ne furnizează un principiu sigur de consenvare şitotodată un principiu sigur de transmitere; fără să excludă un prinipiu al îmbunătăţirii. El lasă liberă dobândirea [de noi lucruri]; dar pune la adăpostceea ce se dobîndeşte" (pp. 119-120) .
• „Nefiind luminaţi de acea lumină pe care domni din Franţa ne asigurăcă o primesc într-o doză aît de mare, ei [srămoşii] au acționat avîndmereu în minte ignoranţa şi abilibilitatea omenească. [. . . ] Haideţisă imităm grija lor, dacă vrem să merităm soarta lor sau să le păstrămmoştenirea. Să adăugăm dacă vrem, dar să consevăm ce ne-au lăsat[…].” (375-376)
• Societatea politică apare natural ca urmare a unor necesități, nu este modelată după teorii, nu apare ca urmare a unui contract social. „Societatea este într-adevăr un contract [. . . ] între cei ce trăiesc, ceice snt morţi şi cei ce se vor naşte. Fiecare contract politic nu este deâto clauză în marele contract primordial al etenei societăți." (pp. 194-195)
• Religia este necesară pentru a controla pasiunile omeieşti; oamenii nu pot fi controlați „decît de o putere din afara lor şi care să nu fie, înexerciţiul funcțiuii sale, supusă vonţei şi pasiunilor pe care ae datoriasă le stârnească şi să le stăpnească." (p. 151)
• Susține o „monarhie condusă de legi, controlată şi limitată de mareaavere ereditară şi de demnităţile ereditare ale unei naţiuni; ambele la rândul lor influenţate de o piedică justă venind din raţinea şi simţireaîntregului popor, acţionând prin mijlocirea unui corp potrivit şipermanent" (p. 227). ,,Să nu vă imaginaţi că doresc să limitezputerea, autoritatea şi distincţia la cei cu origine, nume şi titluri denoblețe. Nu domnule. Nu există nici o calificare pentru treburileguvernării alta decît virtutea, reală sau presupusă.„ (139)
• Luxul şi risipa trebuie tolerate, „nu pentru că le-am iubi [în sine], ci de frica de ce este mai rău [decît acestea]. Le tolerăm, pentru căproprietatea şi libertatea, într-o anumită măsură, cer [ele însele] această toleranţă." (p. 273)
Repere istorice – filosofia politica
• Platon – Republica (360 î.Hr.)
• Augustin - De Civitate Dei (426)
• Machiavelli – Il principe (1531)
• Hobbes Leviathan (1651)
• J. Locke- Two Treatises of Government (1689)
• K. Marx - Manifestul Partidului Comunist (1848)
• J. Rawls - A Theory of Justice (1971)
• Robert Nozick - Anarchy, State, and Utopia (1974)
Filosofia tehnologiei
1. Este tehnologia un fenomen autonom sau este controlata de catreoameni?
2. Este tehnologia buna sau rea? Adoptarea tehnologiei inseamnaadoptarea unui stil de viata anume bazat pe anumite valori?
Tehnologia este AUTONOMĂ CONTROLATĂ UMAN
NEUTRĂ VALORIC
(Tehnologia nu impune
un stil de viata)
Determinism Instrumentalism
ÎNCĂRCATĂ VALORIC
(Tehnologia impune un
stil de viata, cu anumite
valori)
Substanțialism Teoria critică
Instrumentalism tehnologic
• Cotrolam tehnologia si ea nu impune anumite valori.
• Credința iluminista în progresul tehnologic: tehnologia duce la o lumemai buna.
Determinism tehnologic
• Tehnologia are propriile legi de dezvoltare
• Exemplu: • legea lui Moore: puterea de calcul se dubleaza din 2 in doi ani
• Legea lui Moore extinsa: incepand din anul 1400 rata dezvoltarii tehnologicese dubleaza o data la 200 de ani
• D. Kelly: Progresul tehnic urmareste cresterea densitatii energetice (flux energetic pe o anumita unitate de timp si spatiu)
• Autori: Karl Marx, Ray Kurzweil, D. Kelly, Jacques Ellul
Predictie, estimare, proiectii
• Putem sti cum se va dezvolta tehnologia?
Forma de prognosticare
Cei implicati Centrati pe Perioada aprox.
Predictie Invenatori Inventii (ex: becul) Termen lung
Estimare Ingineri,anteprenori
Inovatii (ex: noitipuri de filament)
Mai putind de 10 ani
Proiectare Designeri Noi modele Mai putin de 3 ani
Substantialism tehnologic
• Valorile traditionale nu pot supravietui intr-o societate care adoptatehnologia
• Tehnologia are un destin propriu si adduce cu sine anumite valori, precum eficienta si controlul ce tind sa fie valorile supreme.
• Heidegger
Teoria critica a tehnologiei
• Tehnologii nu sunt doar unelte, ci cadre pentru stiluri de viață.
• Tehnologii diferite promoveaza valori si stiluri de viata diferite.
• Putem allege intre diverse tehnologii si deci stiluri de viata sau valori
• A. Feenberg, A. Borgmann
Substantialism tehnologic
• Valorile traditionale nu pot supravietui intr-o societate care adoptatehnologia
• Tehnologia este autonoma
• Ex: Heidegger
Teoria critica a tehnologiei
• Tehnologii nu sunt doar unelte, ci cadre pentru stiluri de viață.
• Tehnologii diferite promoveaza valori si stiluri de viata diferite.
• Trebuie sa alegem prin proceduri democratice ce tehnologii saadoptam.
Modelul dezvoltarii umane bazat pe nevoile umanefundamentale (Artur Manfred Max Neef)
Nevoile umane difera de dorinte.
Nevoile sunt cateva la numar, finite si clasificabile.
Nu difera in timp si nici de la o cultura la alta.
Dorintele pot fi infinite, insatiabile si non-clasificabile.
Difera de la o cultura la alta.
Clasificarea nevoilor fundamentale:
SubzistentaProtectieAfectiuneIntelegereParticipareOdihnaCreatieIdentitatelibertate
Tipuri de satisfacatori ai nevoilor umanefundamentale:
• Distrugatori. Ex: cenzura. Poate asiguraprotectia, insa face imposibila realizareaaltor nevoi.
• Pseudo-satisfacatori. Ex. 1: Prostitutia. Aparent satisfice nevoia de afectiune. Ex. 2: Moda. Aparent satisfice nevoia de identitate.
• Satisfacatori singulari. Ex: Cantinele pentrusaraci. Nevoia: subzistenta. Cadouri de Craciun. Nevoia: Afectivitate.
• Satisfacatori-inhibitori. Ex: televiziuneacomerciala. Nevoia: Odihna. Inhitasatisfacerea nevoii de intelegere, creatie, identitate.
• Satisfacatori sinergetici. Ex: jocuri educationale. Nevoia: odihna. Satisfac, de asemenea, nevoia de intelegere/cunoastere. Ex: democratiaparticipative. Nevoia: participare. Nevoi aditionalesatisfacute: identitate, afectivitate, libertate, creativitate.
Paradigma dispozitivelor (A. Borgmann)Societate moderat tehnologica(Practici focale si obiecte focale)
Societate tehnologizata(Paradigma dispozitivelor)
Non-uniformizare Uniformitate
Disponibil doar local Disponibilitate universala
Mijloacele tehnologice sunt legate de produsul final
Produsul tehnologic este separate de dispozitivul care il produce
Practici focale si obiecte focale Practici centrifuge
Efort initial mare, recompensaimediata mica, pe termen lung insasatisfactie din ce in ce mai MARE
Efort initial mic, recompensaimediata, pe termen lung satisfactie din ce in ce mai mica
Sursa de sens; activitati non-utilitariste; unifica viata
Fragmenteaza existenta cotidiana; o accelereaza; activitati utilitariste
1
Filosofia minții și inteligența artificială Termenul de “inteligență artificială” a fost folosit pentru prima dată în 1955 la un seminar de 2 luni
(The Dartmouth Summer Research Conference on Artificial Intelligence) la care au participat, printre altii,
John McCarthy, Marvin Minsky, Nathaniel Rochester si Claude Shannon. Principiul comun acceptat a fost
acela că “every aspect of learning or any other feature of intelligence can in principle be so precisely
described that a machine can be made to simulate it.”
Inteligența artificială tare ("strong AI"): "The appropriately programmed computer really is a mind,
in the sense that computers given the right programs can be literally said to understand and have other
cognitive states." (Searle 1980, p. 1)
Exemplificare: În 1955, Allen Newell și (viitorul laureat Nobel) Herbert Simon au realizat un program
("Logic Theorist") care a demostrat 38 din cele 52 de teoreme din Principia Mathematica.
“[We] invented a computer program capable of thinking non-numerically, and thereby solved the
venerable mind-body problem, explaining how system composed of a matter can have the properties of
mind.” (Herbert Simon)
Inteligența artificială slabă (“weak AI”): teza conform căreia mașinile pot acționa inteligent, dar nu
pot avea minte sau conștiință.
Alan Turing – Testul Turing pentru inteligența artificială tare
Fig. 1. Jocul imitației discutat de Turing ”[…] Acum punem întrebarea, ‘Ce se va întâmpla când o mașină îl înlocuiește pe A în acest joc?’ Cel ce
va pune întrebările va decide în mod greșit la fel de des ca atunci când jocul este jucat cu participarea unui bărbat și a unei femei? Aceste întrebări înlocuiesc întrebarea noastră originală ‘Pot mașinile să gândească?’ ” (1950, "Computing Machinery and Intelligence", Mind LIX (236): 433–460)
John Searle – Camera Chinezească ”[…]În locul recunoașterii conștiinței ca un fenomen esențial subiectiv, calitativ, mulți oameni
presupun greșit că esența ei este un mecanism de control, sau un anumit fel de mulțime de dispoziții comportamentale, sau un program de calculator. Cele mai obișnuite două greșeli asupra conștiinței sunt presupunerea că poate fi analizată behaviorist sau computațional. Testul Turing ne predispune să facem
2
exact aceste două greșeli, a behaviorismului și a computaționalismului. El ne conduce la presupunerea că, pentru ca un sistem să fie conștient, este necesar și suficient ca să aibă un program sau o mulțime de programe de calculator, cu intrările și ieșirile adecvate. Cred că trebuie să enunți această propoziție clar și vă veți da seama ce este greșit în ea. O obiecție tradițională adusă behaviorismului este că acesta nu poate fi corect pentru că un sitem se poate comporta ca și cum ar fi conștient, fără să fie într-adevăr conștient. Nu exită o conexiune logică, ca o condiție necesară între stările mentale calitative și comportamentele exterioare, observabile în mod public. Desigur, în realitate, stările conștiente cauzează comportamentul. Dar comportamentul cauzat trebuie deosebit de stările însele. Aceeași greseală este repetată de teoriile computaționale ale conștiinței. La fel cu comportamentul însuși nu este suficient pentru conștiință, nici modelele computaționale ale conștiinței nu sunt suficiente pentru aceasta. Modelul computațional al conștiinței este pentru conștiință la fel cum modelul computațional al oricărui domeniu este pentru domeniul modelat. Nimeni nu va presupune că modelul computațional al ploilor din Londra ne va uda. Se face însă greșeala presupunerii că modelul computațional al conștiiței este cumva conștient. Este aceeași greșeală în ambele cazuri.
Există o demostrație simplă că modelul computațional al conștiinței nu este suficient pentru conștiință. Am dat-o de multe ori înainte, astfel încât n-am să mai stărui aici. Ideea este simplă: Calculul este definit sintactic. Este definit în termenii manipulării de simboluri. Dar sintaxa simplă însăși nu poate să fie niciodată suficientă pentru tipurile de conținut care însoțesc de obicei gândurile conștiente. Doar având zerouri și unuri este insuficient pentru garantarea conținutului mental , conștient sau inconștient. Acest raționament este uneori numit ”argumentul camerei chinezești” deoarece am ilustrat ideea cu ajutorul unei persoane care parcurge pașii computaționali pentru a răspunde la întrebări în chineză, dar nu obține , drept consecință, nici o înțelegere a limbii chineze. Ideea parabolei este clară, dar, de obicei, neglijată. Doar sintaxa nu este suficientă pentru conținutul semantic. […]” (J. Searle – Problema conștiinței)
3
Rene Descartes – Dualismul ”[…]REZUMATUL CELOR ŞASE MEDITAŢII CARE URMEAZĂ In prima, scot in evidenta argumentele datorita carora putem sa ne indoim in general de toate lucrurile, si in special de lucrurile materiale, cel putin atita timp cit nu avem deloc alte fundamente in stiinte, decit acelea pe care le-am avut pina in prezent. Deci, cu toate ca utilitatea unei indoieli atit de generale nu ne este evidenta dintru inceput, ea este totusi in acest caz foarte mare, pentru ca ne elibereaza de tot soiul de prejudecati, si ne pregateste o cale foarte usoara pentru a obisnui spiritul nostru sa se detaseze de simturi, si, in sfirsit, prin aceea ca ea face sa nu mai fie cu putinta sa mai putem avea vreo indoiala, in legatura cu ceea ce vom descoperi dupa aceea ca este adevarat. intr-a doua, spiritul, care - folosindu-se de propria sa libertate - presupune ca toate lucrurile, de a caror existenta are fie si cea mai mica indoiala, nu exista deloc, acel spirit recunoaste ca totusi este absolut imposibil ca el insusi sa nu existe. Ceea ce este si de o foarte mare utilitate, cu atit mai mult cu cit prin acest mijloc el face cu usurinta deosebirea a ceea ce ii apartine lui, adica cele ale naturii intelectuale, de acelea care apartin corpului. Dar, deoarece se poate intimpla ca unii dintre cititori sa astepte de la mine sa dau in chiar locul acesta argumente care sa dovedeasca nemurirea sufletului, consider ca trebuie sa-i previn acum, ca, straduindu-ma sa nu scriu in acest tratat nimic care sa nu se fi bazat pe demonstratii foarte exacte, m-am vazut obligat sa urmez o ordine asemanatoare cu aceea pe care o folosesc geometrii, in sensul enumerarii tuturor datelor de care depinde axioma in cautarea careia ne aflam, inainte de a trage cea mai neinsemnata concluzie. Deci, inainte de a cunoaste nemurirea sufletului, primul si principalul lucru care se impune - este formarea unei conceptii clare si neechivoce, si in intregime deosebita de toate conceptiile pe care le-am putea avea despre corp: ceea ce tocmai am facut in locul acela. in afara de aceasta, este necesar sa se stie ca toate lucrurile pe care le concepem in mod clar si distinct - sint adevarate, potrivit cu felul in care le concepem: ceea ce nu a putut fi demonstrat inaintea Meditatiei a patra. in plus, trebuie sa avem o conceptie distincta asupra naturii corporale, conceptie care se formeaza, o parte in Meditatia a doua, si cealalta parte intr-a cincea si a sasea. Si in sfirsit, din toate acestea se impune concluzia ca lucrurile pe care le concepem in mod clar si distinct ca fiind substante diferite, asa cum sint concepute spiritul si corpul, acelea si sint in fapt substante diferite, si realmente distincte unele de altele; si aceasta este concluzia pe care o vom trage in Meditatia a sasea. Si tot acolo, se va confirma aceasta din faptul ca nu concepem nici un corp, decit ca fiind divizibil, pe cind spiritul, sau sufletul omului, nu poate fi conceput decit ca fiind indivizibil: caci, de fapt, nu putem concepe jumatatea nici unui suflet, asa cum putem face cu cea mai mica parte a oricarui corp; astfel ca naturile lor nu sint identificate doar ca fiind diferite, ci intr-un anume fel chiar contrarii. Asadar, trebuie sa se stie ca in tratatul de fata nu m-am angajat sa spun nimic in plus, atit pentru ca aceasta este suficient pentru a demonstra cu destula claritate ca putrezirea corpului nu are drept consecinta moartea sufletului, si astfel dau oamenilor speranta unei a doua vieti de dupa moarte; cum si pentru ca premisele, din care se poate trage concluzia nemuririi sufletului, depind de clarificarea intregii fizici: mai intii, pentru a sti ca in general toate substantele, adica (toate) lucrurile care nu pot exista fara sa fie create de Dumnezeu, sint prin natura lor incoruptibile, si - daca ele nu sint prefacute in neant de insusi Dumnezeu, cel care vrea in acest caz sa le retraga ajutorul lui obisnuit - atunci nu pot sa inceteze de a fi niciodata. Si apoi, pentru a remarca faptul ca, luat in general, corpul este o substanta, si, din aceasta cauza, nici el nu dispare deloc; ci, ca trupul omenesc, in masura in care difera de alte corpuri, nu este format si compus decit dintr-o anumita configuratie de membre, si din alte accidente asemanatoare: iar sufletul omenesc, dimpotriva, nu este deloc compus din nici un accident, ci este o substanta pura. Caci, ramine, totusi, intotdeauna acelasi suflet, cu toate ca se schimba toate accidentele lui, de exemplu: ca el concepe anumite lucruri, ca vrea altele, ca le simte pe altele etc; pe cind corpul omenesc nu mai este acelasi chiar si numai din momentul in care se schimba infatisarea vreunora dintre partile lui. De unde se trage
4
concluzia ca corpul omenesc poate pieri cu usurinta, dar ca spiritul, sau sufletul omului (ceea ce eu nu deosebesc deloc), este nemuritor prin natura lui. […]” (Fragment din “Meditaţii privitoare la filozofia primă în care sînt demonstrate existenta lui dumnezeu si deosebirea reala dintre sufletul si corpul omului. Meditaţia întîia” - 1641)
Legea lui Leibniz: indiscernabilitatea identicilor
(Pentru orice x si orice y, x este identic cu y dacă și numai dacă orice proprietate P pe care o are x o are și y)
Fizicalismul reductiv „Conform fizicalismului, limbajul fizicii este limbajul universal al științei și, în consecință, toată
cunoașterea poate fi reformulată ca propoziții despre obiectele fizice.” (Otto Neurath) Tot ceea ce există este fizic (material). Deci mintea este ceva fizic. Teoria identității Stările mentale sunt identice cu anumite stări ale creierului. Un anumit tip de stare, de exemplu
durerea, este identică cu un anumit tip de stare a creierului, e. g. stimularea fibrelor neuronale C. Fizicalismul non-reductiv Stările mentale sunt cauzate de stările fizice, însă nu sunt reductibile la proprietăți fizice.
Funcționalismul Stările mentale sunt identificate funcțional: îndeplinesc o funcție în cadrul comportamentului.
Durerea, de exemplu, este starea ce se obține, printre altele, când un organism este rănit și care provoacă un comportament de evitare a cauzei ce a dus la rănire. Conform funcționalismului stările mentale pot fi realizate de stări ale creierului diferite.
Frank Jackson – Mary și camera alb-negru ”Mary este un om de știință extraordinar care, pentru anumite motive, este forțat să cerceteze
lumea dintr-o cameră alb-neagru folosind un televizor alb-negru. Se specializează în neuropsihologia vederii și află, să presupunem, toate informațiile ce se pot obține despre ce se întâmplă atunci când vedem roșii coapte, sau cerul, și folosim termeni precum ‘roșu’, ’albastru’ etc. Descoperă, de exemplu, exact ce combinații de lungimi de undă provenite de la cer stimulează retina și cum acest fapt produce via sistemul nervos contracțiile corzilor vocale și expulzarea aerului din plămâni ce rezultă în rostirea propoziției ‘Cerul este albastru’. […] Ce se va întâmpla când Mary este eliberată din camera ei alb-negru sau i se dă un televizor color? Va învăța ceva sau nu? […] Pare evident că va învăța ceva despre lume și experiența ei vizuală. Dar atunci rezultă în mod necesar că cunoașterea sa dinainte era incompletă. Însă avea toate informațiile fizice. Ergo există mai multă informație disponibilă, și Fizicalismul este fals.” (1982, "Epiphenomenal Qualia", Philosophical Quarterly (32): 127–136)
Argumentul zombilor
“De ce n-ar fi putut să existe un univers identic particulă cu particulă cu al nostru, dar în care să nu fi existat conștiință – ca o lume de zombi? Lumea noastră nu este așa, dar nu văd nici o contradicție în această ipoteză, așa că întrebarea este, ca atare, care este acel lucru suplimentar care a trebuit să se întâmple pentru a obține conștiință în lumea noastră în loc să fie o lume de zombie?” (David Chalmers)
5
Epifenomenalismul
Stările mentale sunt cauzate de stările fizice, însă stările mentale nu au efecte în lumea fizică. Date experimentale importante: ”A large body of neurophysiological data seems to support epiphenomenalism. Some of the oldest such data is the Bereitschaftspotential or "readiness potential" in which electrical activity related to voluntary actions can be recorded up to two seconds before the subject is aware of making a decision to perform the action.” (Wikipedia).
Problema cadrului (the frame problem; prima formulare:McCarthy & Hayes 1969)
Dacă vrem să construim un robot pe linia computaționalismului (inteligența ca un calcul sintactic, programare, operații etc), atunci va trebui ca orice cunoaștere să fie reprezentată printr-o linie de program. Să presupunem că robotul are in program următoarele operații:
1. Culoare(x, c) va fi adevărat după Vopsește(x, c) 2. Poziție(x, p) va fi adevărat după Mișcă(x, p) Ce presupunem ca la t1 pentru robot este adevărat că Culoare(cană, roșu) și Poziție (cană, grădină).
Ce se va întâmpla după Vopsește (cană, albastru) urmat de Mișcă (cană, casă)? Desigur, robotul își va revizui ”opiniile” și va infera că Poziție (cană, casă). Dar nu și că Culoare (cană, albastru)! De ce? Pentru că shimbarea de poziție poate duce la schimbarea culorii. Soluția inițială propusă de McCarthy & Hayes: axiome cadru care specifică ceea ce nu se schimbă ca urmare a unei acțiuni. În exemplul discutat am avea ceva de genul:
A1. Culoarea obiectului se conservă după mutarea unui obiect. A2. Poziția obiectului se conservă după vopsirea sa. Problema este că pentru o lume complexă aceste axiome vor fi enorm de multe. Programarea ar fi
imposibilă. Dificultatea este că nu putem accepta nici o lege a inerției foarte generală (totul râmâne neschimbat la nivelul reprezentării, exceptând cazul în care există o evidență directă în favoarea updatării), dar nici axiome mai specifice precum cele de mai sus. O lege generală a inerției este pre limitativă: multe acțiuni modifică foarte multe alte proprietăți. De exemplu, o explozie modifică foarte multe lucruri. Dacă cana este mutată în cutia de vopsea, atunci A1 nu mai este valabilă. Desigur, robotul poate să observe schimbarea, însă în multe cazuri observarea directă este imposibilă și robotul, ca și noi, va trebui să facă inferețe. În acest caz va face o inferență greșită.
1
Tipuri de argumente. Filosofia religiei
1. Logica și filosofia
În cadrul filosofiei căutăm, cu mijloace raționale, adică construind și analizând argumente, cele mai bune răspunsuri la
probleme importante privind diverse subiecte precum existența lui Dumnezeu, binele și răul, libertatea, frumosul, adevărul,
relația dintre minte și corp, modul în care ar trebui să ne organizăm în cadrul unei societăți, etc.
Logica este disciplina care studiază structura argumentelor. Argumentele sunt esențiale în filosofie, ca și în știință și
în orice altă disciplină teoretică. Dacă a fi rațional înseamnă să recunoști și să accepți argumentele corecte, atunci rezultă că
logica este, într-o anumită măsură, studiul raționalității. Putem merge și mai departe și putem spune că, dat fiind faptul că a
gândi ține de esența noastră ca oameni, atunci studiul logicii ne permite nu numai să analizăm argumente ci și să înțelegem
natura umană.
Desigur, majoritatea dintre noi știm să spunem dacă un argument este corect sau nu și știm să construim argumente.
Atunci de ce este necesar să știm ceva despre logică? Răspunsul este că în filosofie (ca și în știință) argumentele sunt mult mai
complexe decât argumentele pe care le întâlnim în viața de fiecare zi. Ca atare, dacă știm de câte feluri sunt argumentele și ce
înseamnă în cazul fiecăruia că este sau nu corect, atunci putem să analizăm chiar și cele mai dificile argumente.
Dar ce este un argument?
Un argument este un set de propoziţii, dintre care unele propoziţii joacă rolul premiselor, iar o altă propoziţie
joacă rolul concluziei. Între premise şi concluzie există o relaţie specifică de întemeiere: concluzia rezultă din premise (în
cazul argumentelor deductive concluzia rezultă în mod necesar).
2. Tipuri de argumente
Argumentele pot fi de mai multe feluri, cele mai importante fiind argumentele inductive, deductive, abductive (sau
argumentele la cea mai bună explicație) şi cele prin analogie.
2.1 Argumentele deductive
Argumentelor deductive le este caracteristic faptul că prezervă valoarea de adevăr a premiselor. Dacă plecăm de la premise
adevărate, atunci argumentele deductive ne sigură că vom obține concluzii tot adevărate. Dacă premisele sunt false, atunci și
concluziile vor fi false. Majoritatea argumentelor deductive pleacă de la o premisă generală pentru a ajunge, de cele mai multe
ori, la o concluzie particulară (vezi argumentul [A1] de mai jos). Dat fiind că ceea ce este valabil pentru toţi (general) este
valabil şi pentru unii (particular), argumentele deductive conservă adevărul premiselor în trecerea de la premise la concluzie.
Dacă un argument deductiv este valid şi are, în plus, şi premise adevărate, atunci vom spune ca argumentul
este corect, iar opinia ce reprezintă concluzia sa este justificată. Argumentele deductive sunt ori valide, ori invalide. Un
argument este valid dacă concluzia rezultă în mod necesar din premise, i.e. dacă nu există nici o situaţie în care
premisele sunt adevărate şi concluzia falsă. Fie următorul argument:
[A1] Toate statuile se mișcă când nimeni nu le observă.
Aceasta este o statuie.
Deci, această statuie se mișcă când nimeni nu o observă.
[A1] este un argument valid: dacă premisele ar fi adevărate, atunci nu se poate ca concluzia să fie falsă. Nu contează,
atunci când sepune problema validităţii, dacă premisele chiar sunt adevărate în realitate. Contează situaţiile ipotetice: dacă
premisele ar fi adevărate, ar putea fi concluzia falsă?
Următorul argument este invalid:
[A2] Dacă Băsescu bea alcool, atunci ameţeşte.
Băsescu este ameţit.
Deci Bosescu a băut alcool.
Să presupunem că premisele sunt adevărate. Ar putea concluzia să fie falsă în această situaţie? Desigur! X poate fi
ameţit şi din alte cauze, nu numai din cauza faptului că a băut alcool. Ca atare, concluzia nu rezultă cu necesitate din premise,
ceea ce înseamnă că argumentul [A2] nu este valid. Un argument poate sa aibă premise care sunt adevărate în realitate şi,
cu toate acestea, să nu fie valid. După cum am văzut (în cazul agumentului [A1] demai sus), un argument poate, de
asemenea, să aibă premise care sunt false şi, totuşi, să fie valid. Dacă un argument deductiv este corect, atunci el este în
mod necesar valid şi are toate premisele adevărate. Dacă este incorect, atunci ori este invalid, ori are cel puţin o premisă falsă.
2.1.1 Tipuri de argumente deductive
Principalele tipuri de argumente deductive sunt:
-modus ponens (afirmarea antecedentului):
Dacă p, atunci q.
P.
Deci q.
-modul tollens (negarea consecventului):
Dacă p, atunci q.
2
Non-q.
Deci non-p.
-raționamentul disjunctiv
P sau q.
Non-q.
Deci p.
-raționamentul prin reducere la absurd:
Daca vrem să demonstrăm că p, atunci începem prin a presupune că non-p.
Dacă non-p, atunci q.
Dacă q, atunci r.
Dacă r, atunci non-q.
Am obținut o contradicție (q și non-q), deci non-p este falsă si p este adevărată.
2.2 Argumentele inductive
În cadrul argumentelor inductive se pleacă de la un anumit număr de cazuri particulare şi se trage, pornind de la ele, o
concluzie generală despre toate cazurile de acel tip. Argumentul [A3] de mai sus, chiar dacă nu este un argument deductiv
valid, poate fi un argument inductiv corect. Argumentele inductive corecte sunt argumentele ale căror premise sunt
consistente cu concluzia şi în care concluzia este mai mult sau mai puțin probabil să fie adevărată. Argumentele
inductive sunt mai puternice sau mai slabe, în funcţie de numărul de cazuri pe care ne-am bazat în premise.
2.3. Argumentele abductive
Argumentele abductive sau „argumentele la cea mai bună explicație” permit inferarea unei propoziții q ca o explicație a unor
fenomene. Reluând argumentul [A2] de mai sus, putem spune că concluzia sa este justificată totuși dacă ipoteza că Băsescu a
băut are cea mai mare probabilitate și este cea mai simplă explicație posibilă.
În cazul deducției spuneam că dacă este adevărat că p implică q și este adevărat că p, atunci concluzia q este adevărată
și ea. În cadrul abducției sensul inferenței este invers: dat fiind că q este adevărată și dat fiind că p implică q, atunci p este
adevărată. Argumentele abductive permit inferențe de genul ”Străzile sunt ude, deci a plouat.” Desigur, nu este necesar să fi
plouat dacă străzile sunt ude, deoarece există mai multe explicații posibile ale faptului că străzile sunt ude. Pe de altă parte, în
anumite condiții, faptul că a plouat reprezintă cea mai bună explicație deoarece are cea mai mare probabilitate de a fi
adevărată (am vazut de multe ori cum plouă și strazile se udă). Probabilitatea concluziei unui argument deductiv depinde de:
-puterea explicativă = ne permită explicarea a cât mai multe fenomene și
- (mai ales în știință) puterea predictivă = ne permite să prezicem diverse fenomene.
- simplitatea explicației
- coerența sa cu alte explicații pe care le avem.
2.4 Argumentele prin analogie
Argumentele prin analogie sunt raționamente prin care inferăm că un obiect x (sau situație, eveniment, structură etc.) are o
proprietate F din faptul că un alt obiect y ce seamănă cu x în toate aspectele importante G, H, I și J etc. are și el proprietatea F.
De exemplu, în multe culturi apare analogia dintre soare și Dumnezeu. Ca atare, se inferează că existența noastră depinde de
existența lui Dumnezeu în același mod în care tot ceea ce este viu pe Pământ depinde de existență soarelui. Argumentele prin
analogie sunt importante și în știință. Modelarea structurii atomului după structura sistemului solar de către fizicianul Niels
Bohr a permis formularea unor concluzii importante privind proprietățile atomilor. Un argument prin analogie corect
presupune demonstrarea faptului că două obiecte chiar au anumite proprietăți relevante în comun și că diferențele dintre
ele nu sunt relevante. Concluzia unui argument prin analogie nu rezultă cu necesitate din premise, la fel ca în cazul
argumentelor inductive. Cu alte cuvinte, este posibil și în acest caz, la fel ca în cazul argumentelor inductive și abductive, ca
premisele să fie adevărate, dar concluzia derivată să nu fie adevărată. Cu toate acestea, cu cât două obiecte sau structuri au
mai multe proprietăți relevante în comun și există mai puține diferențe, cu atât probabilitatea ca concluzia să fie
adevărată crește.
Argumentele cele mai puternice sunt argumentele deductive, deoarece adevărul premiselor garantează, atunci când
argumentul este si valid, adevărul concluziei. În consecinţă, nu va exista loc de probabilitate şi, ca atare, de incertitudine. Nu
acelaşi lucru se poate spune despre argumentele inductive sau cele abductive, deoarece cu ajutorul lor nu putem întemeia decât
concluzii care au un grad mai mare sau mai mic de adevăr.
3. Aplicații: Filosofia religiei - argumente în favoarea și împotriva existenței lui Dumnezeu
Termenul „religie” vine din latină (religo, religare) şi înseamnă a uni. Este vorba despre unirea omului cu semenii lui şi a
omului cu divinitatea. Filosofia religiei nu este acelaşi lucru cu teologia. Teologia reprezintă studiul dogmelor religioase şi
presupune acceptarea unor adevăruri revelate. Filosofia religiei, în contrast, nu presupune acceptarea a priori a unor dogme
religioase. Ca atare, filosofia religiei este studiul critic al unor probleme precum existența lui Dumnezeu, a miracolelor, a unor
propietăți precum atotcunoaștere sau atotputernicia, a relației dintre etică și religie etc. Ca și orice alt domeniu al filosofiei,
filosofia religiei implică în mod necesar construirea și analiza unor argumente.
3
Fiecare dintre noi, după o anumită perioadă, ajunge să susţină o anumită poziţie în ceea ce priveşte existenţa lui
Dumnezeu. S-ar putea să creadă cu tot sufletul în Dumnezeu, ori s-ar putea să susţină că Dumnezeu nu poate exista sau, chiar
dacă ar putea exista, atunci pur şi simplu el nu există în lumea noastră. În sfârşit, cineva ar putea sa considere, bazându-se pe
anumite argumente, că nu se poate şti nici dacă Dumnezeu există, nici dacă Dumnezeu nu există (această poziție se numește
agnosticism) sau că, în final, achir dacă nu putem ști, atunci totuși trebuie să credem în Dumnezeu (vezi argumentul pariului de
mai jos).
S-ar putea ca argumentele filosofice să-l facă pe cineva să creadă în Dumnezeu, să îi întărească credinţa altcuiva sau,
din contra, să îl facă să se îndoiască sau chiar să renunţe la credinţă. Un argument corect este ca situația de șah mat din jocul de
șah. Dat fiind că miza discuției este atât de mare (acceptăm sau nu existența lui Dumnezeu), argumentele ce privesc existența
lui Dumnezeu devin extrem de importante pentru fiecare dintre noi. Iată, reconstruite, câteva dintre argumentele clasice în
favoarea în favoarea existenței lui Dumnezeu, precum și unul împotriva existenței sale. Sunt aceste argumente corecte? Dacă
nu sunt, atunci care este exact problema: sunt invalide sau au premise false?
3.1 Argumente în favoarea existenţei lui Dumnezeu
Argumentele aduse în sprijinul ideii că Dumnezeu există sunt de două feluri: unele sunt a posteriori, adică sunt bazate pe
experienţă, pe observarea existenţei unor lucruri în natură (Argumentul Cosmologic și Proiectului Divin), iar altele sunt a
priori, adică nu se bazează pe nici un fel de experienţă/observație (Argumentul Ontologic).
3.1.1Argumentul Cosmologic
(1) Orice fenomen din univers este efectul unei anumite cauze.
(2) Regresul la infinit pe şirul cauzelor este imposibil.
(3) Deci există o Cauză Primă care este Dumnezeu.
Argumentul Cosmologic poate fi găsit în tratatul lui Toma d’Aquino (1225-1274), Summa Teologiae. Leibniz (1646-1716)
oferă o altă versiune a Argumentului Cosmologic ce ar putea fi reconstruita astel:
(1) Există o raţiune suficientă, o explicaţie, pentru existenţa fiecărui lucru.
(2) Universul există.
(3) Deci trebuie să existe o explicaţie și pentru existenţa Universului.
(4) Cea mai bună explicație este că Dumnezeu a creat lumea.
(5) Deci Dumnezeu există.
3.1.2 Argumentul Proiectului Divin
Formularea modernă a Argumentului Proiectului Divin aparţine lui William Paley (1743-1805; vezi „The Watch and the
Watchmaker”, din Natural Theology, or Evidences of the Existence and Atributes of the Deity Collected from the Appearances
of Nature, 1802, în volumul editat de Louis P. Pojman, Philosophy of Religion: An Anthology, Wadsworth Publishing
Company, Belmont, California, 1987, pp. 29-31). Reconstruit, el arată astfel:
(1) În cazul multor lucruri ne putem da seama dacă au fost făcute de o fiinţă inteligentă în vederea îndeplinirii
eficiente a unui anumite funcţii;
(2) Există lucruri complexe în natură care îndeplinesc eficient o anumită funcţie;
(3) Deci există o fiinţă inteligentă care a proiectat toate obiectele naturii, iar această fiinţă este Dumnezeu.
3.1.3 Argumentul Ontologic
Argumentul ontologic diferă de argumentele de mai sus prin faptul că nu se bazează, la nivelul premiselor, pe observarea
existenței a ceva (cauze și efecte) sau a anumitor aspecte ale realităţii, cum ar fi complexitatea şi eficienţa anumitor lucruri din
natura. Argumentul Ontologic se bazează numai pe ceea ce rezultă din definiţia conceptului Dumnezeu:
(1) Dumnezeu este fiinţa perfectă (unică, veşnică, atotbună, atotştiutoare, atotputernică);
(2) Ceva care există în mod real este „mai perfect” decât ceva a cărui existenţă este numai posibilă;
(3) Deci este necesar ca Dumnezeu să existe în mod real.
Argumentul Ontologic apare pentru prima dată la Anselm de Canterbury (1033 – 1109), în lucrarea Proslogion (trad.
de Gheorghe Vladutescu, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1997, pp. 10-12, 35-55). Versiunea de mai sus a argumentului apaţine lui
Rene Descartes (1596-1650) şi poate fi găsită în lucrarea Meditaţii despre filosofia primă (în: „Două tratate filosofice”, Editura
Humanitas, 1992).
3.1.4 Un argument în favoarea credinţei în Dumnezeu: Argumentul Pariului
Până în acest punct argumentele aduse în favoarea sau împotriva existenţei lui Dumnezeu aveau ori premise false sau cel puţin
improbabile, ori nu erau valide. Pentru mulţi acest lucru poate nici nu este surprinzător, deoarece consideră, împreună cu
agnosticii, că nu se poate demonstra existenţa lui Dumnezeu. Dar chiar dacă nu se poate şti dacă Dumnezeu există, poate se
poate demonstra totuși că este infinit mai util pentru noi să credem că Dumnezeu există. Blaise Pascal (1623-1662) a formulat
4
un argument (argumentul pariului) în favoarea acestei ideii (vezi lucrarea sa Cugetări, Editura Aion, 2000). Argumentul poate
fi reformulat astfel:
(1) Orice persoană raţională urmăreşte în “jocul vieţii” să-şi maximizeze câştigul şi să-şi minimizeze pierderile;
(2) Există la fel de multe şanse ca Dumnezeu să existe cât există şanse ca Dumnezeu să nu existe;
(3) Dacă pariem pe existenţa lui Dumnezeu, dacă credem că Dumnezeu există atunci:
a. dacă Dumnezeu există într-adevăr, vom câştiga ceva infinit, viaţa veşnică, adică cel mai mare câştig posibil, în
condiţiile în care am pariat doar viaţa noastră finită;
b. dacă Dumnezeu nu există, pierdem ce am mizat, adică trăim cu iluzia că este bine să ne închinăm viaţa noastră lui
Dumnezeu;
(4) Dacă pariem că Dumnezeu nu există, atunci:
c. dacă Dumnezeu există, pierdem viaţa veşnică, adică cel mai mare câştig posibil;
d. dacă Dumnezeu nu există, avem un câştig finit, adică trăim o viaţă care nu se bazează pe o iluzie;
(5) Deci este raţional să pariem pe existenţa lui Dumnezeu, adică să credem că Dumnezeu există.
3.2 Un argument împotriva existenţei lui Dumnezeu: Argumentul Existenţei Răului
Unul dintre cele mai importante argumente împotriva existenţei lui Dumnezeu este următorul:
(10) Există rău în lume;
(11) Dacă Dumnezeu există şi este omniscient, atotputernic şi atotbun, atunci nu ar trebui să existe rău în lume;
(12) Deci Dumnezeu nu există.
Pentru o discuţie a Argumentului Existenţei Răului se poate citi David Hume, The Argument from Evil (din
Dialogues Concerning Natural Religion, 1779 (în Louis P. Pojman, Philosophy of Religion: An Anthology, Wadsworth
Publishing Company, Belmont, California, 1987, pp. 156-161).
[autor text: Mircea Toboșaru. Copyright 2010. Creative Commons Licens. ]
1
Albert Borgmann despre îmblânzirea tehnologiei: un interviu de David Wood
The Christian Century, August 23, 2003, pp. 22-25
Pentru Borgmann, filosofia este un mod de a aborda întrebările ce se află în centrul vieţii de zi cu zi
– întrebări ce sunt urgente dar deseori nerostite. Filosofia tehnologiei, care a fost punctul focal al
cercetărilor sale începând din mijlocul anilor 1970, are ca scop să aducă la lumină şi să pună sub semnul
întrebării profilul şi caracterul tehnologic al vieţii de zi cu zi.
Borgmann este Profesor Regents de filosofie la Universitatea Montana din Missoula, unde a predat
începând din 1970. S-a născut şi a crescut în Freiburg, Germania, într-o familie catolică. La o vârstă relativ
mică a fost atras spre filosofie prin întâlnirea cu conferinţele şi scrierile lui Martin Heidegger. Cartea cea
mai recentă a lui Borgmann este Pană de curent: Creştinismul în cultura tehnologiei.
”Rațiunea și reflecția nu pot pretinde să guverneze credința,” a declarat Borgmann, ”însă ele le pot
precede și pot crea un spațiu pentru ele. Să facem loc pentru Creștinism este de fapt cel mai promițător
răspuns în fața tehnologiei.” Am vorbit cu el despre tehnologie și despre cum poate fi limitată și salvată.
Când aud cuvântul tehnologie ne gândim la dispozitive cum ar fi computere, mașini, televizoare și
telefoane. Ce înseamnă termenul pentru tine, în calitate de filosof care se gândește la tehnologie?
Calculatoarele, televiziunea și mașinile sunt toate parte a tehnologiei. Dar elementele și procedeele
tehnologice fuzionează într-o cultură, un mod de viață, și acest lucru mă interesează ca filosof.
Cum modelează tehnologia un mod de viață?
O caracteristică esențială a unui dispozitiv tehnologic este faptul că face ceva disponibil pentru noi într-un
mod confortabil. Nu trebuie să lucrezi pentru el. E acolo la dispoziția noastră.
În cazul televiziunii, informația și divertismentul devin ușor accesibile. Televiziunea, într-o anumită
măsură, ia locul poveștilor, picturilor, baladelor, bârfelor - alte moduri de a ne informa în privința lumii.
Această transformare este mult mai profundă decât ne dăm seama. Dacă două sau trei ore de televiziune pe
zi intra în viețile noastre, atunci ceva trebuie să dispară. Și ce a dispărut? Povestitul, cititul, mersul la
teatru, socializarea cu prietenii, a face o plimbare pentru a vedea ce mai e nou în cartier.
Deci, tehnologia nu este doar un instrument.
Nu. Este un stimulent, și este atât de puternică încât de cele mai multe ori oameni se găsesc în
imposibilitatea de a o refuza. A o proclama un instrument neutru este în contradicție cu modul în care
oamenii se comporta.
De ce 90% din toate familiile sau gospodăriile se uită la televizor după cină? Pentru că au decis că acesta
este cel mai bun mod de ași petrece timpul lor? Nu, altceva trebuie să se întâmple. Și ce se întâmplă este
faptul că cultura din jurul nostru -- inclusiv munca care se epuizează, mâncarea ușor accesibilă, și
spectacole de televiziune într-atât de atractive pe cât pot fi ele făcute de unele dintre cele mai strălucite
minți din țara noastră -- ne încurajează să ne trântim în fața televizorului și să petrecem două ore întregi
acolo.
Este acest mod de a analiza tehnologa inevitabil orientat părtinitor împotriva tehnologiei?
Nu. În unele cazuri, dispozitivele fac disponibile lucruri pe care cu siguranță nu am vrea să le pierdem. De
exemplu, tehnologia medicală ne-a eliberat de multe boli, iar tehnologia gazului și a combustibilului ne
oferă căldura pe care cuptoarele ne-o pun la dispoziție.
Acestea sunt lucruri minunate.
2
Filosofii tehnologiei tind să nu laude aceste realizări tehnologice, deoarece sunt lăudate tot timpul. Filosofii
atrag atenția asupra datoriilor - ce se întâmplă atunci când tehnologia trece dincolo de faptul că ne scapă de
greutăți reale și începe să ne elibereze de sarcini de care noi nu ar trebui să vrem să scăpăm.
De ce sarcini nu ar trebui să vrem să scăpăm?
Luați în considerare, de exemplu, sarcina de a pregăti o masă și a face pe toată lumea să se prezinte la masă
și să stea jos. Sau sarcina de a citi poezii uni altora sau de a merge la o plimbare după cină. Sau sarcina de a
scrie scrisori -- de a ne aduna gândurile, de a le așterne pe hârtie într-un mod ce va rămâne în amintire va fi
și prețuit și, poate, lăsat ca moștenire nepoților noștri. Acestea sunt activități care au fost șterse de
divertismentul ușor disponibil oferit de TV.
Partea dificilă a acestor activități este de fapt doar sarcina de a trece peste un prag de efort. De îndată ce ai
trecut pragul, greutatea dispare.
Așa cum un cercetător al lucrărilor dumneavoastră a exprimat ideea, considerați tehnologia ca fiind
nu principala problemă principală a vieții moderne târzii, ci mai degrabă condiția sa principală.
Da. Problema este că nu ne asumăm responsabilitatea pentru starea aceasta. Este un regim auto-impus cel
sub care trăim, și astfel cel puțin problema trebuie să fie pusă pe ordinea de zi. Este discutată pe-aici pe
colo de jurnaliști și alți scriitori. Dar această preocupare în creștere nu este abordată într-un mod concertat
și susținut.
În viața Bisericii vorbim de multe ori de efectelor culturii tehnologice. De exemplu, suntem
preocupați de influențele ce vin prin intermediul televiziunii și internetului. Dar se pare că nu avem
un mod de a vorbi despre țesătura vieții pe care tehnologia ne-o întrețese.
Aceasta este o parte din reticență generală de a judeca cultura contemporană. Pentru o mare parte a erei
tehnologice, aproximativ de la mijlocul secolului al XIX-lea până la mijlocul al XX-lea, tehnologia a fost
foarte benefică. A remediat mizeria foamei, a izolării și bolii. Și apoi imperceptibil a început să colonizeze
centrul vieții. Și cred că unul dintre motivele pentru lipsa de reacție trebuie să fie această mișcare
imperceptibilă. Oamenii nu știu când să zică stop, să spună: până aici, dar nu mai departe.
Un alt motiv este că întreaga mișcare tehnologică este atât de adânc înrădăcinată în economie. Credem ca
economia nu poate exista in modul în care există dacă nu se consumă și se produce mai mult.
Un al treilea motiv pentru a îmbrățișa tehnologia ar putea fi dorința de înțeles de a asuma ceea ce este
distinctiv cu privire la cultura noastră. Este greu de acceptat ideea că lucrurile care sunt cele mai
caracteristice din viața noastră nu ar trebui să fie cele mai centrale.
Încă un foarte este foarte puternic în protejarea tehnologiei de examinarea critică: individualismul liberal
democratic, noțiunea că individul trebuie să fie judecătorul a ceea ce este viața bună pentru el sau ea. În
abstract sună ca un principiu minunat, și încorporează într-adevăr ceva real și important. Dar face foarte
dificilă realizarea unei examinări semnificative a culturii noastre, care în mod inevitabil este o întreprindere
comună și colectivă.
Realitatea dispozitivelor, cum ar fi televiziunea și computerul ar trebui să fie o parte a conversației
în comunitățile noastre de credință.
Corect, și modul corect de a vorbi despre ele este unul ce ajuta oamenii să pună limite rezonabile cu privire
la utilizarea acestor dispozitive. Dar interesul meu este mai puțin pe stabilirea de limite cât este pe crearea
condițiilor pozitive în care tehnologia devine mai puțin irezistibilă și diferite tipuri de raportări prosperă și
înfloresc. Cum situăm dispozitivele tehnologice în casele noastre este important din punct de vedere moral.
Plasarea televizorului într-un loc incomod în casa cuiva îl îndepărtează dintr-o poziție de disponibilitate
constantă și face loc pentru alte raportări să prospere. Cu acest tip de reamenajare fizice trebuie să vină o
reangajare cu ceea ce eu numesc lucrurile și practicile focale.
3
Ce ar fi o bună ilustrare a unui lucru focal sau al unei practici focale?
Un lucru focal este ceva care are o prezență impunătoare, implică corpul și mintea, și te relaționează cu
alții. Lucrurile focale și tipurile de angajamente pe care le favorizează au puterea de la centra viața ta, și de
a aranja toate celelalte lucruri în jurul acestui centru într-un mod ordonat pentru că știi ce este important și
nu este. O practică focală rezultă dintr-un angajament serios cu un lucru focal.
De exemplu, o chitară este un lucru focal -- acesta îmi impune un anumit tip de angajament al corpului și al
minții mele. În timp ce învăț să cânt, intru în contact cu tradiția mai largă a muzicii și a comunității de
muzicieni. Masa este un lucru focal și prepararea ei este o practică focală. Sălbăticia este un lucru focal și
drumeția o practică focală. Șuvoiul, sau păstrăvul, este un lucru focal - pescuitul la muscă practica focală.
În viața comunității creștine, pâinea și potirul sunt lucruri focale și Împărtășirea practica focală. Lucrurile
focale și angajamentul nostru cu ele ne orientează și ne centrează în timp și spațiu, în moduri în care
dispozitivele tehnologice nu o fac. Un lucru focal nu este la mila felului în care te simți la un moment dat,
dacă timpul este convenabil sau orice altceva; vă angajați față de el fie ce-o fi. Este de ajutor, desigur, dacă
angajamentul este unul comun, deoarece atunci când o persoană slăbește, cealaltă persoană poate să
compenseze pentru acea slăbiciune. Două persoane slabe, fiecare așteptând ca cealaltă să fie puternică, vor
fi puternice împreună.
Prepararea și luarea împreună a unei mese constituie o practică focală care are puterea de a reorienta viața
de familie. Pentru a stabili condițiile pentru ca o astfel de practică să se dezvolte, trebuie să existe un acord
ferm în rândul celor din familie -- în special între părinți.
Astfel de acorduri stabilesc dezacordul cu cultura tipică. Păreți încrezător că există o libertate reală
de a alege acest mod de viață despre care vorbiți.
Există această libertate. Dar este o libertate care nu este surprinsă în deciziile de zi cu zi, ci în acele decizii
fundamentale în care faci bilanțul vieții tale și te întrebi: Cum o să-mi aranjez mediul meu fizic
înconjurător și ce fel de acorduri și angajamente fac cu partenerul meu, soțul/soția meu, despre cum avem
de gând să ne desfășurăm viețile noastre. Trebuie să faci un pas înapoi și să măsori valoarea vieții tale.
Aproape că nu mai e nici o casă unde nu se face un efort în privință limitării utilizării dispozitivelor
tehnologice. Cât timp îmi las copiii pe Internet? Ar trebui copiii să aibă propriul lor calculator,
televizor sau "gameboy"? Ar trebui să folosească mesageria instant? Utilizarea tehnologiei este
centrală pentru o mare parte din negocierile intense ce se desfășoară între părinți și copii.
Această negociere aparent fără sfârșit poate începe să se simtă ca o luptă fără speranță. Pentru ca această
luptă să devină productivă si semnificativă noi nu trebuie să vedem în dispozitive tehnologice înseși un
dușman. De exemplu, mă bucur de beneficiile Internetului. Schimbul de imagini și de informații și de
comunicare a fost o binecuvântare în relația mea cu fiicele noastre și familiile lor în această țară și cu
familia mea din Germania. În ceea ce privește munca mea ca cercetător, accesul pe care îl am acum la surse
este extraordinar.
Întrebarea și provocarea pe care trebuie să le acceptăm sunt: Cum putem aduna dispozitive tehnologice
împreună într-o viață bună, care merită trăită? Nimic prin sine însuși nu constituie o viață mai bună.
Descrierea dumneavoastră a ceea ce constituie o viață bună -- o viață orientată de lucruri focale,
preocupări și practici în cadrul unei familii, a vieții de familie -- este foarte atrăgătoare. În același
timp, cred că oamenii ar spune că lectura, angajarea în conversație, a face o plimbare, scrierea unei
scrisori, cântatul la un instrument muzical sau a juca un joc, cum ar fi șahul, pregătirea unei mase,
sau chiar doar șederea la o masă împreună pentru o perioadă lungă de timp, par a nu avea șansă în
fața Nintendo, a mesageriei instant, Web surfing-ului sau a ascultării unui CD în intimitatea propriei
camere. Ca părinți, noi simțim că nu putem face față. Nu putem concura cu hiperrealitatea care este
atât de ușor accesibilă prin toate dispozitivele care inundă casele noastre.
4
Primul lucru care trebuie spus unor astfel de părinți este că ar trebui să iubească ceea ce face un lucru și o
practică focale. Trebuie să fie alergători înrăiți sau jucători de șah sau muzicieni, iar dacă nu au un astfel de
lucru focal, atunci ar trebui să-și analizeze aspirațiile. Părinții trebuie să găsească acea dragostea de a face
ceva în mod special. Cei mai mulți dintre noi am avut ceva ce am iubit -- am renunțat la acel ceva pur și
simplu, și viețile noastre sunt acum reduse la ceea ce trebuie făcut și sunt umplute cu perioade în care nu
facem mai nimic. Vorbim de moartea practicii focale dacă ea este făcută dintr-un sentiment de vinovăție
sau obligație.
Deci acest tip de lucrare trebuie să izvorască din iubire. Dacă vă place, copiii învață să-l iubească. Ceea ce
copiii își amintesc cel mai bine din copilărie și cel mai probabil re-creează în viața adultă este ceea ce
iubeau părinții lor. De exemplu, tatăl meu a iubit grădinăritul, și copii fiind, îl ajutam la prășit sau să taie
iarba. Nici unul dintre noi, cât eram copii, nu a iubit grădinăritul. Dar acum, la vârsta adultă, noi toți cei
patru avem grădini de legume. Nimeni nu ne-a spus să facem asta - ne-am trezit că facem acest lucru. Deci
trebui să găsești ceva ce iubești.
Al doilea lucru ce trebuie spus părinților se referă la praguri. Pragul de efort în cazul jocurilor Nintendo și
al emisiunilor de televiziune este scăzut, și astfel treceți peste acel prag cu ușurință. Recompensele ce
rezultă sunt mici, de asemenea. E bine stabilit prin cercetări că, după două ore de uitat la televizor -- și
există rezultate similare în cazul celor ce joacă jocuri Nintendo sau lucrează la un calculator timp de două
ore -- nu se simt bine. Se simt mai rău decât s-au simțit la început. Deci prag scăzut, recompense mici.
Lucrurile și practicile focale au un prag de efort ridicat. Pragul este înalt din punct de vedere moral, nu
material. Nu e ca și când oamenii trebuie să depună un efort extenuant sau trebuie să se confrunte cu un
pericol înainte să se așeze la masă. Este chiar acolo, la îndemână.
Dar există un prag moral. Este o stres, un efort. Este un prag înalt, și este dificil să treci de el. Dar
odată ce ești dincolo de el recompensa este mare, de asemenea. După o masă plăcută te ridici cu inima
plină de bucurie. După ce joci tenis cu puștiul tău câteva ore amândoi vă simțiți bine. Desigur, trebuie să
începi cu copiii tăi când sunt mici, și pe urmă trebuie să trăiești și să practici pentru ei lucrul pe care îl
iubești. Și pe urmă o să-l preia și ei.
Ar trebui să te aștepți să fie greu, dar există ceva de partea cealaltă a acelui prag înalt și dificil, și
acestea sunt recompense mari. Recompensele nu sunt invariabile. Uneori masa va fi o corvoadă de la
început până la sfârșit. Dar asemenea episoade nu vor pune sub semnul întrebării o practică stabilită.
În calitate de preot, mă întreb ce ați spune preoților ce urmăresc să-și exercite abilitatea de a
conduce în mijlocul acestei culturi tehnologice a noastre.
Aș sugera că există două lucruri pe care trebuie să le facă. Unul este să fie mai încrezători în
privința lucrurilor pe care le fac și să spună clar oamenilor care se adună pentru a se ruga ce lucru
extraordinar este și cum asemenea întâlniri sunt acoperite cu grație. Cred că preoții își dau lor înșiși de
multe ori mult prea puțin credit pentru ceea ce conduc și pentru ceea ce ei reprezintă.
Și apoi din acea bucurie și încredere trebuie să vină dorința de a face ca lucrurile focale să aibă
întâietate în cultură în sens larg. Nu o să reușești să le impui dacă nu înțelegi cu ceea ce te confrunți. Dar
dacă aceste două lucruri se unesc – o interpretare inteligentă a structurii societății și încredere în harul lui
Dumnezeu – atunci putem spera că Împărăția lui Dumnezeu va veni câțiva pași mai aproape.
[…]
5
Referințe:
Technology and the Character of contemporary Life: A Philosophical inquiry. (University of
Chicago Press, 1984). Borgmann’s earliest book on technological culture introduces the substance of his
critique of technology.
Crossing the Postmodem Divide. (University of Chicago Press, 1992). This book situates
Borgman’s analysis within the postmodern critique of modernity and argues for what he calls a postmodern
realism" which both appreciates postmodernism and moves beyond it by way of recovering "the world of
eloquent things."
Holding On to Reality: The Nature of Information at the turni of the Millennium. (University of
Chicago Press, 1999). Borgnann situates his critique of technological culture within the context of the
"information age." The age of information transforms information itself and not just our access to it.
Power Failure: Christianity in the Culture of Technology. (Brazos Press, 2002). A collection of
essays published over the past 20 years in which Borgmann makes explicit connections between his
critique of the technological character of contemporary life and Christianity.
Technology and the Good Life? Edited by Eric Higgs, Andrew Light and David Strong (University
of Chicago Press, 2000). A collection of essays by philosophers of technology examining the significance
of Borgmann’s work in disclosing the dynamic of technology in everyday life.
Transforming Our Days: Spirituality, Community and Liturgy in a Technological Culture. By
Richard R. Galliardetz (Crossroad, 2000). A Catholic theologian demonstrates the theological relevanceof
Borgmann’s analysis to the life of the Christian and the Christian community. This highly readable book
provides an excellent introduction to the principal themes of Borgmann’s work.
Moral Fragments and Moral Community: A Proposal for Church in Society. By Lany L. Rasmussen
(Fortress, 1993). Rasmussen was one of the first theologians to utilize Borgmann’s analysis in providing an
account of the contemporary situation and of the pails and possibilities for the church.
"Technology and Temperance," by Kathleen A. Cahalan, Chicago Studies (Spring 2002). An
Insightful essay by a Catholic theologian demonstrating the relevance of Bborgmann’s analysis for the
Christian moral life.
1
Ce este filosofia tehnologiei?
Andrew Feenberg
[Universitatea din Komaba, Japonia, Iunie, 2003]
Subiectul nostru astăzi este filosofia tehnologiei. Voi aborda acest subiect din două perspective, în primul
rând istoric iar apoi o să mă uit la opțiunile contemporane din domeniu, la diferitele teorii prezente în dezbaterea
actuală.
Înainte de a începe, aș dori să prezint pentru voi domeniul [filosofiei tehnologie - n. tr.] pe scurt. Este posibil
să aveți deja o anumită familiaritate cu filosofia științei, având în vedere faptul că acesta este unul dintre cele mai
prestigioase domenii ale filosofiei. Se ocupă cu studiul adevărul științific, validitatea teoriilor şi experimentarea.
validitatea teoriilor și experimentarea. Le numim pe acestea probleme "epistemologice", probleme din teoria
cunoașterii. Știință și tehnologia împărtășesc același tip de gândire rațională bazată pe observația empirică și
cunoașterea cauzalității naturale, dar tehnologia are ca preocupare adevărul, ci utilitatea. În timp ce știința urmărește
cunoaşterea, tehnologia urmărește controlul. Cu toate acestea, povestea este mai complexă dincolo de acest contrast
simplu.
În societățile tradiționale, modul de gândire al oamenilor este format de obiceiuri și mituri care nu pot fi
explicate sau justificate rațional. Prin urmare, societățile tradiționale interzic anumite tipuri de întrebări care ar
destabiliza sistemul lor de credințe. Societățile moderne apar din eliberarea puterii interogării orientate împotriva
acestor forme tradiționale de gândire. Iluminismul european al secolul al XVIII-lea a pretins ca toate obiceiurile şi
instituţiile să se justifice ca utile pentru umanitate. Sub impactul acestei cereri, știința și tehnologia devin noua bază a
opiniilor. Remodelează cultura treptat, pentru a fi ceea ce noi gândim ca "rațională". În cele din urmă, tehnologia
devine omniprezentă în viața de zi cu zi și modurile de gândire tehnice predomină. Într-o societate modernă, matură,
precum Japonia, tehnologia este luată ca ceva de la sine înțeles, la fel cum s-a întâmplat cu obiceiuri și mituri
societății tradiționale anterioare. S-ar putea spune că raționalitatea tehnico-științifică a devenit o nouă cultură.
Această cultură este în mod clar utilă în toate detaliile sale, în sensul pe care Iluminismului l-a pretins, dar
acum este atât de cuprinzătoare încât pot fi puse întrebări mai largi despre valoarea și viabilitatea ei ca un întreg. O
putem judeca ca fiind mai mult sau mai puțin meritorie, mai mult sau mai puțin justificată etic, mai mult sau mai
puțin satisfăcătoare. Modernitatea însăși legitimează, chiar cere o astfel de judecată. Acesta este modul în care a luat
ființă. Acum ne-am mutat dincolo de utilitate în sens restrâns la întrebarea privitoare la tipul de lume și stilul de viață
care apare într-o societate modernă. În măsura în care o astfel de societate este tehnologică la baza sa, problemele
ridicate în acest cadru de interogate extins privesc domeniul filosofiei tehnologiei. Trebuie să ne înțelegem pe noi
înșine astăzi, fiind în mijlocul tehnologiei, iar cunoașterea tehnică în sine nu ne poate ajuta. Filosofia tehnologiei ține
de conștiința de sine a unei societăți ca a noastră. Ne învață să reflectăm asupra a ceea luăm ca de la sine înțeles, mai
precis modernitatea rațională. Importanța acestei perspective nu poate fi supraestimată. (…)
Voi organiza comentariile mele în jurul următorului tabel:
2
Tehnologia este: Autonomă
Controlată uman
Neutră
(separare completă a mijloacelor de
scopuri)
Determinism
(e.g. teoria modernizării)
Instrumentalism
(credința liberală în progres)
Încărcată valoric
(mijloacele formează un stil de viață
care include scopuri)
Substanțialism
(mijloace și scopuri conectate
într-un sistem)
Teoria critică
(alegere a unor sisteme de mijloace-
scopuri alternative)
După cum puteți vedea, tehnologia este definită aici de-a lungul a două axe ce reflectă relația cu valorile și
abilitățile umane. Axa verticală oferă două alternative: fie tehnologia este neutră valoric, așa cum Iluminismul a
asumat, sau este încărcată valoric, așa cum Grecii au crezut și, așa cum vom vedea, unii filosofi ai tehnologiei cred,
de asemenea, astăzi. Alegerea nu este evidentă. Dintr-un punct de vedere, un dispozitiv tehnic este pur și simplu o
concatenare de mecanisme cauzale. Nici o cantitate de studiu științific nu va găsi în ea ceva precum un scop. Dar,
dintr-un alt punct de vedere, această observație ratează esența problemei. La urma urmei, nici un studiu științific nu
va găsi într-o bancnotă de 1000 de yeni ceea ce o face să reprezinte bani. Nu totul este o proprietate fizică sau
chimică a materiei. Poate tehnologiile, la fel ca bancnotele, au un mod special de a conține valoare în sine în calitate
de entități sociale.
Pe axa orizontală tehnologiile sunt interpretate fie ca autonome ori ca fiind sub controlul uman. A spune că
tehnologia este autonomă nu înseamnă, desigur, că ea se creează singură. Ființele umane sunt încă implicate, dar
întrebarea este, de fapt: au libertatea de a decide modul în care tehnologia se va dezvolta? Depinde următorul pas din
evoluția sistemului tehnic de noi? Dacă răspunsul este nu, atunci tehnologia se poate spune, pe bună dreptate, că este
autonomă, în sensul că invenția și dezvoltarea au propriile lor reguli imanente pe care oamenii pur și simplu le
urmăresc atunci când acționează în domeniul tehnic. Pe de altă parte, tehnologia ar fi uman controlabilă dacă am
putea determina următorul pas în evoluția sa în conformitate cu intențiile noastre.
Acum să ne concentram asupra celor patru căsuţe definite de intersecția acestor axe.
Am discutat deja instrumentalismul, ocupantul căsuței în care controlul uman și neutralitatea valorică se
intersectează. Aceasta este viziunea modernă standard, conform căreia tehnologia este pur și simplu o unealtă sau un
instrument al speciei umane prin care ne satisfacem nevoile. După cum se menționează în diagramă, acest punct de
vedere corespunde credinței liberale în progres, care a fost o atât de proeminentă trăsătura a gândirii dominante
occidentale până destul de recent.
Căsuţa următoare, din stânga, este denumită ”determinism”. Aceasta este concepția atât de larg răspândită în
științele sociale începând de la Marx, conform căreia forța motrice a istoriei este avansul tehnologic. Determiniștii
cred că tehnologia nu este controlată de către oameni, ci că, dimpotrivă, ea controlează oamenii, în sensul că
modelează societatea în funcție de cerințele eficienței și progresului. Determiniștii tehnologici susțin, de obicei,
faptul că tehnologia utilizează cunoștințe avansate despre lumea naturală pentru a servi caracteristici universale ale
naturii umane, cum ar fi nevoile de bază și facultățile umane. Fiecare descoperire semnificativă răspunde unui aspect
al naturii noastre, îndeplinește o nevoie de bază sau extinde facultățile noastre. Hrana și adăpostul sunt astfel de
nevoi și stimulează unele progrese. Tehnologii precum automobilul extind picioarele noastre, în timp ce
calculatoarele extind creierul nostru. Tehnologia se bazează, pe de o parte, pe cunoașterea naturii și, pe de altă parte,
pe trăsături generice ale speciei umane. Nu stă în puterea noastră să adaptăm tehnologia la capriciile noastre, ci,
dimpotrivă, noi trebuie să se adaptăm la tehnologie ca expresia cea mai semnificativă a umanității noastre.
Aceste două puncte de vedere, instrumentalismul și determinismul, au o istorie interesantă în Japonia. Statul
Meiji a pornit cu convingerea instrumentalistă fermă conform căreia ar putea adopta tehnologie occidentală pentru a-
și spori puterea fără a sacrifica valorile tradiționale. Mijloacele tehnologice importate din Occident vor servi țelurilor
orientale. Aceasta a fost celebra idee ”wakon yosai” [”spirit japonez, tehnologie occidentală” - n.tr.]. Dar rapid
tehnologia părea să submineze valorile pe care ar fi trebuit să le slujească, confirmând teza determinismului
tehnologic. Este încă neclar ceea ce sa întâmplat dat fiind faptul că Japonia are o societatea oarecum distinctă bazată
3
în mare parte pe tehnologia occidentală. Dar cât de distinctă este, cât de mult și-a păstrat originalitatea sa, este o
chestiune disputată. De această problemă depinde disputa dintre instrumentalism și determinism.
Căsuța din stânga jos a diagramei este denumită ”substanțialism”. Aceasta este o poziție mai complexă și
mai interesantă decât cele pe care le-am analizat până acum. Termenul ”substanțialism” a fost ales pentru a descrie o
poziție care atribuie valori substanțiale tehnologie, în contrast cu concepții precum instrumentalismul și
determinismul, care interpretează tehnologia ca neutră în sine. Contrastul aici este, de fapt, între două tipuri de
valoare. Teza neutralității atribuie o valoare tehnologiei, dar este o simplă valoare formală, eficiența, care poate servi
oricâte concepții diferite despre viața împlinită. O valoare substanțială, dimpotrivă, implică un angajament față de
unei concepții specifice despre ce înseamnă viața împlinită. Dacă tehnologia întruchipează o valoare substanțială,
aceasta nu este doar instrumentală și nu pot fi folosită pentru scopurile diferite ale indivizilor sau societăților cu idei
diferite despre bine. Utilizarea tehnologia pentru acest sau acel scop că ar fi o alegere valorică specifică în sine, și nu
doar un mod mai eficient de a realiza o valoare pre-existentă de un anumit fel.
Această distincție poate fi cel mai bine clarificată cu exemple. Să ne gândim la diferența extremă dintre o
religie precum budismul sau creștinismul și banii. Religiile sunt bazate pe alegeri ce implică valori substanțiale,
alegeri care reflectă un mod preferat de viață și exclud alternative dezaprobate. Banii sunt o bază pur formală a
acțiunii sociale. Pot fi folosiți pentru a cumpăra o varietate infinită de lucruri diferite și integrați în stiluri de viață
contradictorii fără nici un prejudiciu. În principiu, se pare că banii nu au nici o valoare substanțială specială în sine,
dar pot servi orice sistem valoric. Întrebarea ridicată de teoria substanțială este dacă tehnologia seamănă mai mult cu
religia sau mai mult cu banii, așa cum tocmai i-am descris.
Teoria substanțială răspunde că tehnologia este mai mult ca religia. Atunci când alegeți să utilizați
tehnologia nu doar eficientizați stilul vostru de viață, ci alegeți un alt stil de viață. Tehnologia nu este, așadar, pur și
simplu instrumentală raportat la valorile pe care le ai. Aduce cu sine anumite valori care au același caracter exclusiv
precum credința religioasă. Dar tehnologia este chiar mai convingătoare decât de religia deoarece nu necesită nici o
credință pentru a recunoaște existența sa și pentru a-i urma poruncile. Odată ce o societate ia drumul dezvoltării
tehnologice, va fi inexorabil transformată într-o societate tehnologică, un tip specific de societate menită unor valori
cum ar fi eficiența și puterea. Valorile tradiționale nu pot supraviețui provocării tehnologiei.
De fapt, această viziune a tehnologiei poate fi extinsă și la bani, de asemenea. Deși se pare că banii
reprezintă un instrument neutru pentru scopurile noastre, la o examinare mai atentă ne dăm seama că sunt mult mai
mult decât atât. Spunem că există lucruri pe care banii nu le pot cumpăra, precum dragostea și fericirea. Cu toate
acestea, oamenii încearcă să le cumpere mereu, cu rezultate dezamăgitoare. Dragostea cumpărată este, până la urmă,
ceva cu totul diferit de dragostea adevărată. Cei care își bazează întreaga lor viață pe puterea banilor au vieți ce nu
merită trăite. Banii sunt adecvați în domeniul lor, dar în afara lui corup și diminuează oameni și lucruri. Deci, într-un
sens, și banii au o valoare substanțială și stabilirea unui stil de viață pe ei este o alegere specifică și nu cea mai bună
posibilă.
Poate ați observat asemănarea dintre teoria substanțială a tehnologiei și determinism. De fapt, cei mai mulți
teoreticieni substanțialiști sunt, de asemenea, determiniști. Dar poziția pe care am caracterizat-o ca determinism este,
de obicei optimistă și progresivă. Atât Marx, cât și teoreticienii modernizării ai erei postbelice, credeau că tehnologia
era slujitorul neutru al nevoilor umane de bază. Teoria substanțialistă nu face nici o presupunere despre nevoile pe
care tehnologia le servește și este critică, mai degrabă decât optimistă. În acest context, autonomia tehnologiei este
periculoasă și malefică. Odată dezlănțuită tehnologia devine din ce în ce mai imperialistă, cucerind unul după altul
domeniile vieții. În ilustrarea fantastică extremă a substanțialismului, o Minunată Lume Nouă, precum cea descrisă
de Huxley în faimosul său roman, subjugă umanitatea și transformă ființele umane în simple rotițe ale unei mașinării.
Aceasta nu este o utopia (locul de nicăieri) al unei societăți ideale, ci o distopie - o lume în care individualitatea
umană a fost complet suprimată. Huxley descrie cum sunt produși oameni pe liniile de asamblare pentru scopuri
sociale specifice și condiționați să creadă exact acele lucruri care asigură adaptarea acestora la funcția lor. Oamenii
au devenit, după cum a spus odată Marshall McLuhan, „organele sexuale ale lumii-mașini”.
Cel mai faimos teoretician substanţialist a fost Martin Heidegger, un important filozof german al secolului al
XX-lea. Heidegger a argumentat că modernitatea se caracterizează prin triumful tehnologiei asupra oricărei alte
valori. El a remarcat că filosofia greacă și-a întemeiat deja înțelegerea fiinţei pe producerea tehnică şi a susținut că
acest punct de plecare culminează în tehnologia modernă. În timp ce Grecii au luat techne ca model de a fi la nivelul
teoriei, noi am transformat fiinţa tehnologic în practică. Metafizica noastră nu este în mintea noastră, ci constă în
cucerirea tehnică reală a pământului. Această cucerire transformă totul în materii prime pentru procesele tehnice,
inclusiv ființele umane înseși.
4
Nu numai că ne supunem constant imperativelor numeroaselor sisteme tehnice în care suntem înrolați, avem
şi tendința să ne înţelegem pe noi înşine din ce în ce mai mult ca dispozitivele reglementate de discipline funcționale
medicale, psihologice, atletice, etc. Nu știu dacă aveţi atât de multe dintre aceste cărți în Japonia precum avem noi în
America, dar în librării noastre puteți găsi echivalentul manualelor de operare pentru fiecare aspect al vieții:
dragoste, sex, creșterea copiilor, dietă, exercițiu, câştiguri financiare, distracție, și așa mai departe. Suntem propriile
noastre mașini.
Dar, susține Heidegger, cu toate că controlăm lumea prin intermediul tehnologiei noastre, nu controlăm
obsesia noastră în privinţa controlului. Ceva se află în spatele tehnologiei, un mister pe care nu-l putem desluşi din
perspectiva noastră tehnologică. Încotro ne îndreptăm este, de asemenea, un mister. Occidentul, din punctul de
vedere al lui Heidegger, a ajuns la capătul destinului său. În ultimul său interviu, a declarat: "Numai un Dumnezeu ne
poate salva".
Am ajuns acum la ultima căsuţă, pe care am denumit-o "teoria critică". Acesta este spațiul unde mă plasez eu
însumi. Teoria critică a tehnologiei susține că ființele umane nu au nevoie să aștepte un Dumnezeu pentru a schimba
societatea lor tehnologică într-un loc mai bun pentru a trăi. Teoria critică recunoaște consecințele catastrofale ale
dezvoltării tehnologice evidențiate de substanțialism dar vede încă promisiunea unei libertăți mai mari în tehnologie.
Problema nu ține de tehnologie ca atare, ci cu eșecul nostru de până acum de a elabora instituții adecvate pentru
exercitarea controlului uman asupra acesteia. Am putea îmblânzi Tehnologia prin supunerea acestuia la un proces
mai democratic de proiectare și dezvoltare.
Luați în considerare cazul paralel a economiei. Un secol în urmă se credea că economia nu poate fi
controlată democratic, că reprezenta o forță autonomă ce opera în conformitate cu legi inflexibile. Astăzi asumăm
opusul, anume că putem influența direcția dezvoltării economice prin instituțiile noastre democratice. Teoria critică a
Tehnologia susține că a venit timpul să extindă democrația și asupra tehnologiei. Astfel, încearcă să salveze valorile
iluministe care au ghidat progresul în ultimele câteva sute de ani, fără a ignora pericolul în pragul căruia acest
progres ne-a dus.
După cum puteți vedea din diagramă, teoria critică împărtășește atât trăsături ale instrumentalismului, cât și
ale substanțialism. Este în acord cu instrumentalismul în privința faptului că tehnologia este într-un anumit sens
controlabilă, și este de acord cu substanțialismul în privința faptului că tehnologia este, de asemenea, încărcată
valoric. Aceasta pare a fi o poziția paradoxală, din moment ce tocmai ceea ce nu poate fi controlat din perspectivă
substanțialistă sunt valorile încorporate în tehnologie. Potrivit substanțialismului, valorile cuprinse în tehnologie sunt
specifice tehnologiei ca atare. Acestea includ eficiență și puterea, scopuri care aparțin oricărui și tuturor sistemelor
tehnic. În măsura în care folosim tehnologia, suntem într-un raport cu lumea de maximizare și control. Această
abordare a lumii determină un mod de viață tehnologic. Evident, controlul uman ar avea puțină importanță dacă
fiecare stil de viață bazat pe tehnologie ar realiza aceleași valori. Elementul de control uman ar fi ca alegerea între
săpunuri din supermarket, banal și iluzoriu. Cum concepe teoria critică încărcarea valorică a tehnologiei astfel încât
controlul uman să fie relevant?
Conform teoriei critice, valorile încorporate în tehnologie sunt social specifice și nu sunt reprezentate în mod
adecvat de abstracții precum eficiența și controlul. Tehnologia înrămează nu doar un stil de viață, ci mai multe stiluri
de viață posibile, fiecare dintre ele reflectând diferite opțiuni de proiectare și extensii diferite ale medierii
tehnologice. Folosesc cuvântul ”înrămează” aici intenționat. Toate imaginile din muzeu au rame, dar acestea nu sunt
în muzeu pentru acest motiv. Ramele sunt limite și suport pentru ceea ce se află în interior. În mod similar, eficiența
”înrămează” fiecare tehnologie posibilă dar nu determina valorile realizate în acest cadru.
Oare înseamnă aceasta că tehnologia este neutră, cum consideră instrumentalismul? Nu chiar: societățile
moderne trebuie să tindă toate către eficiență în acele domenii în care aplică tehnologia, dar a pretinde că ele nu pot
realiza alte valori semnificative în afara eficienței înseamnă a trece cu vederea diferențe evidente dintre ele. Ce este
mai rău, ignoră diferențele dintre starea lor mizerabilă actuală și o stare mai bună pe care ne-o putem imagina și
pentru care putem lupta. Cineva trebuie să privească cu dispreț omenirea de la o foarte mare înălțime, într-adevăr,
pentru a nu observa diferența dintre arme și medicamente eficiente, propagandă eficientă și educație eficientă,
exploatare eficientă și cercetare eficientă! Această diferență este însemnată social și etic și nu poate fi ignorată, așa
cum gânditori precum Heidegger ar pretinde.
Cu toate acestea, critica substanțialistă a instrumentalismului ne ajută să înțelegem că tehnologiile nu sunt
instrumente neutre. Mijloacele și scopurile sunt conectate. Astfel, chiar dacă un fel de control uman al tehnologiei
este posibil, nu este controlul instrumental. În teoria critică tehnologii nu sunt văzute ca unelte, ci cadre pentru stiluri
de viață. Alegerile posibile pentru noi sunt situat la un nivel mai ridicat decât nivelul instrumental. Noi nu putem fi
de acord cu instrumentistul că ”Armele nu ucid oameni, oamenii ucid oameni.” Furnizarea armelor creează o lume
5
socială semnificativ diferită de lumea în care oamenii sunt dezarmați. Putem alege în ce lume ne dorim să trăim prin
intermediul legislației, făcând posesia armelor legală ori ilegală. Dar aceasta nu este felul de alegere pe care
instrumentalismul susține că o facem atunci când controlăm tehnologia. Aceasta este ceea ce ați putea gândi ca o
meta-alegere, o alegere la un nivel superior ce determină ce valori trebuie să fie încorporate în cadrul tehnic al vieții
noastre. Teoria critică a tehnologiei deschide posibilitatea reflecției asupra unor astfel de alegeri și supunerii lor unor
controale mai democratice. Nu trebuie să așteptăm un zeu să ne salveze, așa cum Heidegger obiecta, dar putem spera
să ne salvăm noi înșine prin intervenții democratice în tehnologie. intervenții în tehnologie.
Fără îndoială veți dori să știți mai multe despre aceste intervenții democratice. În mod evident, nu ar avea prea
mult sens să organizăm alegeri între dispozitive sau proiecte pentru tehnologii. Publicul nu este suficient de
preocupat, implicat sau informat în acest moment pentru a alege politicieni buni, cu atât mai puțin tehnologii bune.
Deci, în ce sens poate fi extinsă democrația la tehnologie în condițiile actuale? Desigur, aceasta este o speranță
problematică. Dar nu una absurdă. Persoanele afectate de schimbările tehnologice protestează uneori sau inovează în
moduri care promit o mai mare participare și control democratic mai mare în viitor. Pe când în trecut este posibil să
se reducă la tăcere orice opoziție la proiecte tehnice apelând la ideea de progres, progres, astăzi comunitățile se
mobilizează pentru a-și face cunoscute dorințele, de exemplu, în opoziția lor față de centralele nucleare aflate în
vecinătatea lor. Într-un mod destul de diferit, calculatorul ne-a implicat în tehnologie atât de intim încât activitățile
noastre au început să modeleze dezvoltarea sa. Luați în considerare faptul că e-mailul de pe Internet a fost introdus
de către utilizatori pricepuți și nu figura inițial în planurile designerilor în nici un fel. Cu toate acestea, e-mailul astăzi
este cea mai utilizată funcția a Internetului și una dintre cele mai importante contribuții ale calculatorului în viața
noastră. V-aș putea arăta exemple similare din medicină, mediul urban, și așa mai departe. Fiecare pare a fi o
chestiune mică dar, probabil, toate împreună sunt deosebit de semnificative.
Teoria critică a tehnologiei surprinde în exemple precum acestea o tendință spre o mai mare participarea la
luarea deciziilor cu privire la proiectare și dezvoltare. Sfera publică pare să se deschidă încet pentru a cuprinde
aspecte tehnice ce erau privite apanajul exclusiv al experților. Poate această tendință să continue până în punctul în
cazul în care cetățenia va implica exercitarea controlului uman asupra cadrului tehnic al vieții noastre? Trebuie să
sperăm că da, căci alternativa pare să fie distrugerea sigură. Desigur, problemele nu sunt doar tehnologice.
Democrația este într-o stare proastă astăzi pe toate fronturile, dar nimeni nu a venit cu o alternativă mai bună. Dacă
oamenii sunt capabili să conceapă și să urmărească interesele lor intrinseci în pace și împlinire prin procesul politic,
vor aborda în mod inevitabil problema tehnologiei, împreună cu multe alte întrebări care atârnă în suspans astăzi.
Putem doar spera că aceasta se va întâmpla mai devreme, mai degrabă decât mai târziu. decât mai târziu.